Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Profesor coordonator
Mariana Barzu
Bulata Romeo-Bogdan
Gr 5 KINETO
Cuprins:
1. EVALUAREA N ACTIVITILE
MOTRICE
1.1Aspecte evolutive ale evaluarii
1.2 CONCEPTUL DE EVALUARE
1.3 Tipuri de evaluare
1.4. Functiile evaluarii
1.5 Scopurile evaluarii
2. MSURAREA N ACTIVITILE
MOTRICE
2.1 Precizari terminologice
2.2 Functii ale masurarii
2.3Rezultatele masurarii
2.4Tipuri de masurare
2.5 Instrumente de masurare si evaluare
3. DEZVOLTAREA FIZIC ARMONIOAS
3.1Examenul antropometric
Extinderea
evaluarii
asupra
conditiilor
si
factorilor
de
care
depind rezultatele obtinute, dar si asupra unor aspecte de macrosistem, duc
la cresterea importantei actului de evaluare, care devine parte esentiala a programelor
educationale.
Se poate afirma ca problematica evaluarii a constituit si constituie o preocupare
importanta pentru pedagogi, sociologi,psihologi si alti specialisti n problemele evaluarii. Ideile
pedagogice referitoare la evaluarea actiunii de instruire s-au cristalizat,constituindu-se ca
ramura a sistemului stiintelor pedagogice, ca domeniu de investigare cu o problematica proprie.
n acest sens, remarcam interesul acordat acestei probleme de unii specialisti din tara
noastra, cum ar fi: V. Pavelcu, D. Muster, S. Hazgan, P. Popescu, I. T. Radu, I. Cerghit, I. Jinga,
interes concretizat n numeroase studii publicate n "Revista de pedagogie", n "Tribuna
nvatamntului" sau ntr-o serie de lucrari de referinta.
Aceeasi caracteristica se constata si pe plan mondial, ctiva dintre autorii preocupati de
acest domeniu fiind: H. Pieron, G. de Landsheere, B. Bloom, G. F. Mastings, H. Barrow, R.
McGee.
n sfera evaluarii procesului de educatie fizica, au existat preocupari din partea multor
specialisti ai domeniului, printre care: A. Dragnea, M. Epuran, V. Horghidan, E. Firea.
Numeroasele cercetari care au contribuit la dezvoltarea teoriei evaluarii au fost materializate prin
redactarea unor lucrari de referinta n domeniu sau prin crearea si utilizarea unor sisteme de
evaluare n educatia fizica: EUROFIT, SUVA, SUVAD, SNE etc.
1.1.2. CONCEPTUL DE EVALUARE
Definitii ale evaluarii
"Evaluarea reprezinta un act prin care se realizeaza ameliorarea permanenta a sistemului, n
acest sens, evaluarea devine un moment al procesului ca atare, punctul de plecare n autoreglarea
sistemului, n ultima analiza ea constituie chiar una din conditiile de desfasurare a unui proces
instructiv-educativ, principiul sau de functionare, determinnd schimbari n obiectivele activitatii
si n strategia folosita" (I. T. Radu).
"Evaluarea este parte integrala si esentiala a programului educational, deoarece este o
antrepriza stiintifica apta sa ne duca la determinarea gradului n care obiectivele dinainte fixate n
program au fost atinse sau nu, daca deciziile luate se justifica sau nu" (N. Vintanu).
"Evaluarea este procesul de determinare a ariilor care ne permit sa judecam daca decizia a
fost bine facuta ori nu, sa realizam selectarea si colectarea informatiilor necesare prin analiza si
Caracteristicile evaluarii
exactitatea masurarii
"Adult Education Association" propune o serie de principii ale evaluarii, dintre care
mentionam:
a. evaluarea n interiorul grupului este mai buna dect cea din afara grupului;
b. evaluarea trebuie sa nceapa gradual, de la un potential mai mic spre unul mai mare, si trebuie
sa se desfasoare un timp mai ndelungat;
c. o evaluare bine realizata cuprinde procesul, produsul, dar si structurile; absenta oricaruia dintre
aceste elemente diminueaza valoarea rezultatelor obtinute;
d. pentru ca totalul produselor educatiei nu poate fi cuprins din cauza varietatii efectelor, trebuie
luate n considerare sferele reprezentative;
e. obiectivele educationale prezente trebuie corelate cu cele viitoare.
1.1.3. Tipuri de evaluare
A. Evaluarea initiala - se efectueaza la nceputul unui program de instruire si are
rolul de a stabili starea sistemului sau a actiunii evaluate, conditiile n care aceasta se poate
integra n "ogramul pregatit. Ea constituie una dintre premisele realizarii programului. Acest tip de
evaluare raspunde functiei predictive a evaluarii.
J. Nowlan si A. Dragnea folosesc termenul de "evaluare initiala" (n care masurarea
performantelor individuale este comparata n functie de criterii de performanta definite a priori)
si de "evaluare normativa" (n care masura performantelor individuale este pusa n relatie cu
performantele altor persoane din grupul din care face parte respectivul individ).
Verduci (1980) identifica "evaluarea normativa" cu sintagma "scala de apreciere
normativa", iar "evaluarea criteriala" cu sintagma "scala de apreciere absoluta".
B. Evaluarea cumulativa sau sumativa - se efectueaza la sfrsitul unor perioade mai
mult sau mai putin lungi (trimestre, ani, cicluri etc.)., reprezinta modul traditional de evaluare a
rezultatelor unei activitati si consta n verificarea si aprecierea periodica, ncheiate prin controlul
final asupra ntregului proces al activitatii evaluate.
Evaluarea cumulativa are un caracter retrospectiv n raport cu actiunea estimata. Ea
implica o comparare a rezultatului obtinut att cu obiectivele urmarite, ct si cu starea initiala a
sistemului sau a activitatii supuse evaluarii.
Acest tip de evaluare nu permite, dect n mica masura, sa se ia decizii utile celor ale
caror rezultate sunt apreciate. Prin urmare, n cazul unei evaluari cumulative, reusita si esecul
sunt considerate ntr-o maniera globala.
C. Evaluarea continua sau formativa - se efectueaza prin masurarea si aprecierea
rezultatelor pe parcursul unui program, din momentul nceperii si pna cnd la ncheierea
acestuia, si consta n estimarea diferitelor faze si secvente ale procesului, precum si a rezultatelor
obtinute, realizndu-se n trepte succesive foarte scurte, analizate n detaliu.
Daca progresele nu sunt cele scontate, se stabileste un diagnostic, precizndu-se
neajunsurile si dificultatile, pentru a se opera remediile necesare.
Evaluarea formativa este implicata n proces si vizeaza sesizarea la timp a unor
defectiuni, precum si aplicarea masurilor de corectare necesare. Ea se distinge prin doua trasaturi
principale: - ritmul mult mai lent al actiunii de evaluare, frecventa mult mai mare a verificarilor
si aprecierilor pe parcursul unei perioade; scurtarea considerabila a intervalului dintre evaluare si
modificarile (ameliorarile) aduse activitatii evaluate.
Evaluarea formativa are rol de diagnosticare si de ameliorare, problema pe care si-o pune
evaluarea formativa este aceea de a etermina "unde se afla actiunea fata de obiective". Acest tip
de evaluare raspunde unor ntrebari cum ar fi: "de ce numai aici?", "pe ce cai se obtine un
randament mai ridicat?", ceea ce nseamna ca rolul sau este acela de diagnosticare.
Evaluarea cumulativa vizeaza modificarea procesului evaluat dupa perioade relativ
lungi de desfasurare, n vreme ce evaluarea formativa are ca obiectiv ameliorarea continua a
acestui proces, prin reglarea lui n fiecare dintre secventele care se succed.
Numerosi psihologi vorbesc despre evaluare primara si evaluare secundara dar, n ultimul
timp, este utilizat tot mai mult termenul de autoevaluare. Acesta se refera la capacitatea
individului, formata n baza unor cunostinte nsusite anterior n domeniul evaluarii, de a-si
aprecia singur, ntr-un mod corect, lipsit de subiectivitate, rezultatele activitatii sale ntr-o
anumita directie.
1.1.4. Functiile evaluarii
Evaluarea are urmatoarele functii:
functia de constatare;
functia de diagnosticare;
colectionarea rezultatelor;
rezumarea rezultatelor;
interpretarea informatiei.
B. Functia de diagnosticare - evaluarea releva partile izbutite si mai putin izbutite ale
activitatii, stabilind astfel un diagnostic. Diagnosticul este o previziune, o ipoteza desprinsa din
anumite semne (sens figurativ). Din perspectiva cibernetica, diagnosticul este o metoda de
depistare si, eventual, de corijare a erorilor dintr-un program.
C. Functia predictiva sau de prognosticare - constatarea si diagnosticarea furnizeaza
informatiile referitoare la starea procesului evaluat, oferind deopotriva sugestii utile pentru
Operatia de masurare
Aceasta cuprinde urmatoarele trei elemente:
- obiectivitatea - rezultatele obtinute prin masurare sunt valabile, reale si pot fi verificate, cu
rezultate identice si independent, de mai multi examinatori;
- cuantificarea si precizia - prin aceasta functie, este posibil ca diferiti cercetatori, profesori sau
antrenori sa prezinte rezultatele lor sub o forma cuantificata exacta;
- comunicarea - se refera la utilitatea masurilor standardizate care permit o fina comparatie a
rezultatelor, ceea ce conduce la cresterea preciziei comunicarii;
- economicitatea - masurarea economiseste mai multi bani si timp n raport cu evaluarea
subiectiva;
- generalizarea
stiintifica metodele
standardizate
de
masurare,
bazate pe definitii operationale,vor permite formularea principiilor si legilor domeniului.
Din perspectiva educationala, n opinia aceluiasi autor, masurarea are trei categorii
generale de functii:
instructiva;
de conducere si consiliere;
administrativa.
obiectiva - este asezata pe scara de valori fizice (timp, distanta, numar de repetari etc.).
Dupa relatia dintre obiectele, fenomenele masurate, masurarea poate fi:
indirecta, ceea ce nseamna determinarea valorii unei marimi prin calcul cu ajutorul unei
formule n care se introduc valorile altor marimi obtinute prin masurarea directa statistica
2.5. Instrumente de masurare si evaluare
naltimea corpului, statura sau talia (T): este distanta dintre crestetul capului (vertex)
si talpi, masurata n pozitia stnd. Se masoara cu taliometrul.
Subiectii care depasesc naltimea medie a vrstei se numesc suprastaturali sau hiperstaturali,
cei care se ncadreaza n medie - normostaturali, iar cei sub medie - substaturali.
naltimea corpului n seznd sau bustul (B) este distanta dintre planul de sprijin al
feselor si vrful capului la subiectul asezat pe scaun, cu spatele lipit de taliometru.
n medie bustul reprezinta 52% din statura la barbat si 53% din statura la femei, cu
variatii ntre 54,6 - 55%, la ambele sexe.
Anvergura sau deschiderea bratelor: ntinse lateral, paralel cu solul, se masoara lund
distanta dintre vrfurile degetelor mijlocii.
Valoarea diametrului transvers trebuie sa fie cu cel putin 8 cm mai mare fata de diametrul
antero-posterior, n caz contrar este vorba de un torace aplatizat sau cilindric.
relatia bust-statura:
TR x 100 / T ( %)
La adult I.E. trebuie sa aibe valori pozitive, la copii acest indice are valori negative, se
apropie de 0 la vrsta de 16-18 ani. n general, o valoare negativa caracterizeaza toracele
insuficient dezvoltat la vrsta adulta, dar un indice mare poate fi datorat si unor depozite
adipoase n exces n muschi, care nu mai sunt n limite fiziologice.
Reprezinta raportul dintre naltimea si grosimea corpului. Val. medii: 3,38 barbati; 3,5 la femei
- relatia dintre perimetrul abdominal - statura:
Compozitia corporala:
- tesut adipos procentual: 5 plici - abdomen, flanc, spate (sub unghiul omoplatului), triceps
brahial si extremitatea superioara a coapsei, puncte situate pe partea dreapta a corpului.
Valorile plicilor, n mod normal nu trebuie sa depaseasca +15 - +20 mm. n sportul de
performanta, scara marimii plicilor poate fi ntlnita dupa cum urmeaza: 2 mm la culturism,
4-5 mm la gimnastica sportiva, 15-20 mm la aruncatorii din atletism.
Formula:
T.A. (%) = ( suma a 5 plici x 0,15) + 5,8+ S.C.
Bibliografie:-Cartea portocalie
-internet