Cucoş, C. (2008). Teoria şi metodologia evaluării.

Iaşi: Polirom

Ion T. Radu 2000.Evaluarea in procesul didactic. Bucureşti

Elisabeta Voiculescu 2001. Factorii subiectivi ai evaluarii scolare. Cunoastere si

control.Bucuresti. Aramis

16.02.2021

EVALUAREA ÎN EDUCAŢIE

Conceptul de evaluare

Activitatea pedagogica a cuprins dintotdeauna, alaturi de actiuni proprii, precum proiectare,

organizare, conducere, procese de instruire si educatie, si actiuni intreprinse cu scopul de a
constata efectele produse si modul in care s-a defasurat activitatea. Evaluarea este un proces
didactic complex, integrat structural si functional in activitatea instructiv –educativa.

Ausbel: evaluarea reprezinta punctul final intr-o succesiune de evenimente care cuprinde
urmatorii pasi: stabilirea scopurilor si a obiectivelor pedagogice, proiectarea si executarea
programului de realizare a scopurilor si masurarea rezultatelor aplicarii programului. Rolul
actiunii evaluative il constituie cunoasterea efectelor, astfel incat, pe baza informatiilor obtinute,
activitatea sa fie ameliorata si perfectionata la timp. Procesul evaluativ este,de asemenea si un
punct de pornire, deoarece activitatea este adaptata nevoilor de educatie si posibilitatilor reale pe
care le putem satisface. Astfel, procesul de invatamant capata o structura ciclica, iar evaluarea
joaca un rol reglator.

Teoria si practica evaluarii in educatie inregistreaza o mare varietate de moduri de abordare

si intelegere a rolului actiunilor evaluative. Cel mai adesea, evaluarea rezultatelor scolare este
redusa la actiuni cum sunt a verifica, a nota, a aprecia, a clasifica. Unii educatori ii atribuie doar
functia de cunoastere si de sanctionare negativa sau pozitiva a acestora. Altii o considera o
actiune care se suprapune activitatii de instruire. Cei mai multi ii recunosc rolul de reglare si de
sustinere a procesului de predare si a activitatii de invatare. Se poate spune ca evaluarea este o
actiune complexa, un ansamblu de operatii care precizeaza obiectivele si continuturile ce trebuie
evaluate, scopul si perspectiva evaluarii, momentul evaluarii, modalitatea de evaluare, modul de
prelucrare a datelor si de valorificare a informatiilor, criteriile pe baza carora se evalueaza.

Principalele caracteristici ale actului evaluativ:

 Este un act de cunoastere specifica a unor fenomene sau rezultate in scopul ameliorarii
starii acestora pentru a influenta situatia si a o regla ;
 Permite colectarea de date necesare pentru a adopta anumite decizii in scopul
imbunatatirii rezultatelor si a activitatrii considerate ;

1
  Presupune demersuri de prelucrare cantitativa (luam fiecare item in parte) si calitativa
(interpretez datele obtinute, de ce nu s-a produs invatarea, indentific cauzele care au
condus la situatia respectiva) a informatiilor obtinute ;
 Raporteaza rezultatele la diverse criterii: sociale, culturale, de performanta ptr aprecierea
situatiilor evaluate (descriptori de performanta – primar, criterii de performanta –
gimnaziu, liceu) ;
 Produce un efect anticipativ privind evoluţia sistemului şi a rezultatelor acestuia.

Sintetizand aceste aspecte, profesorul I.T. Radu: colectate,… si interpretate informatiile

prinvind starea si functionarea unui sistem, a rezultatelor pe care le obtine, activitate ce
conduce la aprecierea acestora pe baza unor criterii si prin care este influentata evolutia
sistemului.

23. 02.2021

Conceptii care au marcat evolutia paradigmei docimologice , Docimologia are ca obiect

de studiu examninarea si notarea elevilor. Evolutia de la docimologie la teoria evaluarii
reprezinta tranzitia de la examinare si notare la intelegerea evaluarii ca activitate complexa, de
formulare de judecati de valoare despre procesul si produsul invatarii elevilor, integrata organic
in procesul didactic. Paradigma docimologica a fost marcata in timp de urmatoarele 4 conceptii :

 Evaluarea comparativa a carei f ctie principala era de a clasifica elevii si de a-I compara,
raportandu-I pe unii la altii, acordandu-le distinctii, diplome, care sa reflecte nivelul lor
de reusita.
 Evaluarea prin obiective sau evaluarea criteriala care are ca rol sa furnizeze informatii,
permitandu-le astfel elevilor sa se situeze in raport cu atingerea unor obiective comune
pentru toti elevii (obective – standarde unitare in evaluare). Oferind solutii de ameliorare
 Evaluare corectiva – propune o noua paradigma decizionala si informationala,
propunandu si sa ofere elevului informatii suplimentare in functie de dificultatile
constatate pentru a-I facilita invatarea.
 Evaluarea constientizanta sau formatoare – concept in dezvoltare ce are la baza
descoperirile din domeniul psihologiei cognitive si din domeniul pedagogiei privind
integrarea elevilor in procesul de invatare. Acest tip de evaluare corespunde unui demers
dominant pedagogic care favorizeaza participarea activa si autonomia elevului,
furnizandu-I acestuia repere explicite, astfel incat sa fie capabil sa se implice constient in
propria lui transformare.

Structura sau variabilele evaluarii

Componentele structurale ale evaluarii scolare rezulta din raspunsurile la cateva intrebarri
carora trebuie sa le raspunda cadrul didactic atunci cand proiecteaza, organizeaza un demers
evaluativ.

2
 Prima intrebare : Ce semnificatie are evaluarea?

In ce scop este realizata actiunea in sine? Raspunsul este reprezentat de functiile evaluarii.

Cum va fi conceputa actiunea de evaluare?

Strategiile evaluative : Ce strategii se folosesc?

Ce se evalueaza?

Ce pasi trebuie sa parcurgem in cadrul actiunii evaluative? Raspunsul este dat de operatiile
evaluarii .

In raport cu ce evaluez? (care sunt criteriile)

Cum se evalueaza? Metode de evaluare

Principalele elemente: functii, operatii, criterii, metode, instrumente etc.

Evaluarea randamentului scolar constituie o actiune componenta a procesului didactic

integrata structural si functional in aceasta activitate. Evaluarea poate fi considerata o procedura
constant asociata activitatii educative, deoarece:

Realizeaza cele mai multe si cele mai importante dintre procesele de feedback, care permit
actiunii educationale sa se desfasoare eficient. Evaluarea reprezinta unul dintre procesele pe care
le implica educatia, fiind integrata strans si permanent cu alte procese sau actiuni ale acesteia.
Depasind viziunea traditionala de a separa procesul predarii de actiunea evaluativa, in
acceptiunea moderna a procesului didactic, procedurile de evaluare devin parte integranta a
procesului didactic. Cu cat evaluarea are ca obiectiv nu doar produsul activitatii, ci si procesul
prin intermediul caruia s-a ajuns la rezultatele constatate, cu atat pozitia de componenta a
procesului de instruire, adica rolul si functiile evaluarii, se manifesta mai pregnant. Actiunile
evaluative sunt prezente in orice activitate educativa, independent de complexitatea si
dimensiunile acesteia, ca o conditie a eficacitatii acesteia. Modurile de realizare si interactiunea
functionala cu celelelalte componente ale procesului sunt multiple, dar prezenta si realizarea lor
constituie o necesitate. Procesele evaluative nu sunt juxtapuse, adaugate actului didactic , ci se
afla intr-un raport de interactiune functionala cu acestea, stimulandu-le si facandu-le mai eficace.

Evaluare – predare- invatare

Este necesar ca procesele evaluyative sa fie realizate astfel incat oricare ar fi obiectivele lor
immediate sa sustina sis sa stimuleze activitatea de predare- invatare . O astfel de intelegere a
relatiilor dintre actul evaluativ si procesul instructiv depaseste viziunea traditionala asupra
functiilor proceselor evaluative care a fost privita ca fiind o actiune de rutina intreprinsa in

3
scopul cunoasterii rezultatelor si solicitata sa sanctioneze pozitiv sau negativ printr-o judecata de
valoare nivelul atins in pregatirea elevilor sau sa opereze o selectie in randul acestora. Evaluarea
este menita sa faciliteze reglarea activitatii profesorului, oferind informatii despre calitatea
predarii, despre oportunitatea modului in care a fost determinat, organizat si vehiculat continutul
instruirii si despre masura in care acesta este in concordanta cu capacitatea de invatare a elevilor
sau despre valoarea strategiilor de instruire utilizate. Cunoasterea rezultatelor obtinute si
aprecierea obiectiva a acestora au o dubla semnificatie pentru relatia evaluarii cu procesul de
instrurie: una de orientare si alta de corectie.

Functia de orientare se exprima prin faptul ca evaluare ofera informatii privind mersul
predarii si al activitatii de invatare. Rolul corectiv se manifesta in stransa legatura cu necesitatea
ca procesul didactic sa dobandeasca un caracter dinamic care sa permita, in mod continuu, o
evaluare si o reglare din mers. Evaluarea efectelor produse si a modului de desfasurare a
demersului instructiv contituie o conditie fundamentala a cresterii eficacitatii oricarei actiuni
didactice. Orientarea si reglarea procesului de instruire, pe baza datelor oferite de actiunile
evaluative, trebuie sa se realizeze continuu. Permanenta evaluarii in actul didactic, caracterul lor
sistematic si continuitatea acestora constituie conditia fundamentala pentru ca evaluarea sa isi
poata faca evidente functiile sale de reglare. Prezinta o importanta deosebita modul in care
procesele evaluative sunt integrate in actul didactic, modul in care acestea interactioneaza cu
activitatile de predare si invatare. Din aceasta perspectiva, teoria si practica evaluarii distinge trei
strategii: evaluarea initiala, evaluarea formativa sau continua, evaluarea sumativa.

Principiul enuntat reclama practicarea unei evaluari continue, formative, care presupune
verificarea rezultatelor scolare pe intreg parcursul procesului didactic, realizandu-se pe secvente
mici de activitate, eliminarea caracterului de sondaj, realizand verificarea tuturor elevilor asupra
elementelor esentiale de continut si presupune si realizarea unei concordante intre continuturile
principale ale intstruirii si obiectivele pedagogice vizate in actul predarii si, de asemenea,
realizarea concordantei intre continuturile instruirii si continuturile probelor de evaluare.

Functia de reglare a procesului didactic, pe care actiunile evaluative o indeplinesc,

presupune, nu doar cunoasterea rezultatelor scolare, ci si explicarea acestora prin factorii si
conditiile care le genereaza, dar si predictia rezultatelor probabile in secventele urmatoare.
Cunoasterea, diagnosticarea si prognosticarea reprezinta adevaratul sens al evaluarii si exprima
functiile principale ale acestui proces. Evaluarea rezultatelor scolare se constituie ca o activitate
cu reale valente prentru stimularea predarii si invatarii, deschizand un demers in spirala prin care
se realizeaza ameliorarea continua a procesului didactic.

4
 Rolul si functiile evaluarii
In educatie, evaluarea indeplineste functii cu caracter preponderent social, dar si functii
pedagogice. Functiile pedagogice pot fi diagnostice sau prognostice, de certificare sau de
selectie, cu intentia de formare a capacitatii autoevaluative sau de orientare scolara si
profesionala. Scopul fundamental al evaluarii este de cunoastere si apreciere a starii
fenomenelor, a activitatii si a rezultatelor acesteia, insotita de aprecierea situatiei
constatate pe baza unor criterii, evidentiaza faptul ca evaluarea indeplineste mai multe
functii: functii cu caracter general (care revin actiunilor evaluative oricare ar fi obiectul
acestora) si functiile specifice (cele care decurg din caracteristicile domeniului in care se
desfasoara actiunea de evaluare).

Functiile generale ale evaluarii

Functia constatativa presupune cunoasterii starii fenomenului, a activitatii si a rezultatelor
acestora, insotita de aprecierea situatiei constatate, pe baza unor criterii. Actul evaluativ este o
reflectare a fenomenului evaluat. El exercita influenta asupra fenomenului, vizand ameliorarea
acestuia. Este important ca procesul de reflectare sa fie cat mai exact, reflectarea sa fie fidela si
nu deformata. Practic, aceasta functie evidentiaza importanta masurarii fenomenului evaluat
si a preciziei masurarii efectuate.

Functia diagnostica presupune relevarea conditiilor, a factorilor care au generat situatia

constatata. Functia explica situatia existenta. Cand actiunea evaluativa pune in evidenta ce se afla
la originea situatiei constatate, ea realizeaza o diagnoza etiologica.

Functia de ameliorare si de prognoza (predictiva) care se concretizeaza in deciziile de

ameliorare pe care le sugereaza si fundamenteaza, dar si in predictia evolutiei activitatii. Sensul
evaluarii nu este doar de a constata si de a demonstra, ci si de a favoriza perfectionarea activitatii
supusa evaluarii. Activitatea instructiv educativa are ca scop sa faca posibila activitatea de
instruire intr-un mod mai eficient, cauta solutii in perspectiva unor ameliorari ulterioare. In
consecinta, in ceea ce piveste evaluarea rezultatelor scolare ale elevilor, celor doua functii
constatativa si diagnostica li se adauga si functia predictiva. Functiile generale ale evaluarii
acopera demersul de abordare a unui fenomen, evidentiind ce este si cum este, cum se explica si
din ce cauza, cum poate fi ameliorat si care va fi starea lui viitoare. Pentru prima etapa avem o
activitate de cunoastere, acesteia ii sunt asociate primele doua intrebari (ce este?, cum este?),
etapa urmatoare este de diagnosticare prin intermediul careia incercam sa explicam ce am
constatat (cum se explica?, din ce cauza?), ultima este cea in care prognozam ce se va intampla
(cum putem ameliora?). Prin aceste functii, evaluarea deschide un demrs in spirala, prin care se
realizeaza ameliorarea permanenta a activitatii evaluate. Aceste functii nu sunt indeplinite izolat,
ele se intrepatrund, sunt complementae, se presupun reciproc. O ameliorare autentica a activitatii
nu se poate obtine doar pe baza unor observatii teoretice, ci pornind de la o temeinica cunoastere
a situatiei reale, iar acest fapt se poate realiza printr-o evaluare sistematica si obiectiva.

5
 Functiile specifice ale evaluarii
Rolurile evaluarii se raporteaza pe de o parte la relatiile dintre educatie si societate, iar, pe de
parte, la functionalitatea interna a acestui subsistem . Aceste roluri se obiectiveaza in informarea
sistemului social asupra eficientei activitatii din invatamant.

Medierea relatiei dintre produsele sistemului scolar si nevoile societatii, avand ca rezultat
dorit adecvarea sistemului de invatamant la cerintele societatii.

Asigurarea feedbackului necesar functionalitatii interne a activitatii de invatamant, permitand

reglarea acesteia. Analiza sistemica a procesului de invatamant demonstreaza ca, in conditii
obisnuite de desfasurare exista o interdependenta si o interactiune a componentelor acestuia.

Modurile de instruire, respectiv invatare. Presupun forme adecvate de evaluare a efectelor pe

care le produc. La randul lor, procedurile de evaluare induc anumite moduri de predare-invatare.

Evaluarea indeplineste un rol de reglare a procesului atat a actului predarii, demers

specific cadrului didactic, cat si a activitatii de invatare, activitate proprie elevilor. Ambii
parteneri ai procesului, profesorii si elevii au nevoie sa cunoasca masura in care activitatea lor
corespunde exigentelor scolare. Profesorii, pentru a determina nivelul de pregatire al elevilor si,
implicit, calitatea prestatiei sale, a predarii, elevul pentru a stii daca rezultatele obtinute sunt pe
masura asteptarilor. Functia evaluarii in procesul didactic este de a permite controlul si reglarea
predarii si invatarii din partea participantilor la proces.

Din perspectiva profesorului, evaluarea este necesara la inceputul activitatii, pentru a

cunoaste nivelul de pregatire al elevilor, ptr a stii in ce masura acestia stapanesc cunostintele si
au capacitatile cerute ptr asimilarea cunostintelor care urmeaza ptr a adapta demersul de instruire
la posibilitatile de inv ale elevilor. Evaluarea este necesara si pe parcursul programului ptr a a
aprecia calitatea demersului intreprins si in scopul reglarii activitatii. Este necesara actiunea
evaluativa si in finalul activitatii ptr estimarea globala a modului in care a fost realizata. Deci,
evaluarea ofera cadrului didactic informatii care vizeaza masura in care au fost realizate
obiectivele stabilite, permite acestuia sa cunoasca propriile sale prestatii. Evaluarea
randamentului scolar repezinta mijlocul principal de reglare a actului didactic, ii permite cadrului
didactic sa si explice activitatea realizata si asteptarile pedagogice, furnizeaza informatii in
legatura cu desfasurarea activitatii, permitand cunoasterea procedurilor si actiunilor reusite, dar
si a punctelor critice. Evaluarea constituie un autocontrol asupra activitatii defasurate. Actiunea
evaluativa depaseste simpla constatare a perfomantelor, permitand cadrului didactic sa identifice
cauzele eventualelor blocaje, a dificultatilor intampinate de elevi si sa si regleze activitatea. E.
reprezinta modalitatea principala de analiza critica a demersului intreprins si se contituie intr-o
premisa a masurilor evaluative care se impun ptr etapa urmatoare. Evaluarea se prezinta ca un
autocontrol indirect asupra calitatii demersului intreprins, oferind o imagine a activitatii
desfasurate si sugestii privind caile de perfectionare a stilului de invatare promovat de profesor.

6
 Maniera de evaluare a profesorului orienteaza si dirijeaza activitatea de invatare a elevului,
evidentiind ce trebuie invatat si ce trebuie invatat, formandu-le un stil de invatare. Eliminarea
caracterului de surpriza al evaluarii si realizarea ei astfel incat sa depaseasca simpla sanctionare
pozitiva sau negativa a performantelor , dedramatizarea ei si transformarea elevului in subiect al
propriei sale formari, sunt caracteristicile evaluarii actuale.

Principalele functii ale evaluarii in relatie cu invatarea sunt: ofera elevilor posibilitatea
de a cunoaste gradul de indeplinire a sarcinilor scolare, are efecte pozitive asupra insusirii
temeinice a cunostintelor, asupra formarii priceperilor si deprinderilor, prin actiunile de repetare,
sistematizare, intarire, ce au rol in cadrul procesului de evaluare, produce efecte globale pozitive
in plan formativ-educativ ; constitue un mijloc de stimulare a activitatii de invatare in sensul de
angajare a elevilor intr-o activitate sustinuta; evaluare intretine tonusul activitatii elevilor pe
parcursul programului, in concordanta cu nivelul solicitarilor ; prezinta reale valente formativ-
educative, exercitand influenta asupra dezvoltarii psihice a elevilor in multiple planuri ale
personalitatii lor : stimuleaza activitatea elevilor in directia depunerii unui efort mental si fizic cu
efecte globale pozitive in planul dezvoltarii personalitatii, contribuie la formarea unei motivatii
puternice fata de invatare, aunei atitudini favorabile fata de scoala si a responsabilitatii fata de
indeplinirea sarcinilor scolare ; are influenta asupra dezv intelectuale a elevilor, are efecte in plan
volitional si afectiv, aduce o contributie importanta in formarea unor trasaturi: perseverenta,
tenacitate, capacitatea de a lucra sistematic. Evaluarea este un mijloc eficient de asigurare a
succesului si de prevenire a insuccesului scolar.

02.03.2021 (seminar)

Actiunile evaluative nu pot fi considerate prin ele insele un factor hotarator in asigurarea
succesului scolar si nici principala sursa a esecurilor, insa ele pot favoriza aparitia si mentinerea
unor astfel de fenomene.

Actiunile evaluative formeaza capacitatea si atitudinea de autoevaluare. Judecatile de valoare

formulate de profesori devin modele pentru elevi in directia dezvoltarii capacitatii autoevaluative
si in formarea unei imagini de sine corecte.

Actiunile evaluative contribuie la precizarea intereselor, aptitudinilor elevilor si la depistarea

dificultatilor in invatare. Toate acestea au rol de premise pentru orientarea scolara si profesionala
in concordanta cu capacitatile elevilor.

Actiunile evaluative produc efecte in planul relatiilor interpersonale din cadrul grupului. In
contextul evaluarii comportamentelor si atitudinilor lor, elevii ajung sa inteleaga criteriile care
regleaza atitudinea lor fata de altii si a altora fata de ei (stima, respect, desconsiderare, apreciere).

Act evaluative contribuie la intarirea legaturii scolii cu familia. Evaluarea performantelor

elevilor de catre scoala reprezinta principala modalitate de informare a familiilor in legatura cu
activitatea scolara a copiilor. Evaluarea reprezinta pentru autoritatile scolare, pentru societate un

7
mijloc de cunoastere a nivelului la care se desfasoara activitatea de invatare, a eficientei
investitiilor realizare in acest domeniu.

Functiile specifice ale evaluarii

Funcţia motivaţională – stimuleaza efortul elevilor pentru invatare.

Funcţie de feedback (control)

Funcţie de informare – in legatura cu nivelul de pregatire al elevilor, demersul lor de

invatare (catre familie, societate)

Functie de selectie/ Functie de clasificare sau ierarhizare

Functie de orientare profesionala

Functie de formare

Functie de certificare a cunostintelor, nivelul de formare a competentelor

TEMA SAPTAMANA VIITOARE: IDENTIFICATI IN LITERATURA DE

SPECIALITATE O METODA DE EVALUARE PE CARE SA O DEZVOLTATI : ETAPE,
DEZAVANTAJE, AVANTAJE, APLICATII PTR INV PRIMAR/PRESCOLAR (lucru in
echipa).

Metoda NU trebuie sa fi fost prezentata anterior de colege. E important sa fie o metoda de

evaluare!!

Doar lista cu metodele pana saptamana viitoare!!!!!!!!!

Cine nu vine la seminar – RESTANTA

02.03.2021

Strategii sau tipuri de evaluare (curs)

Pentru a facilita reusita scolara, imbunatatirea rezultatelor si perfectionarea proceselor de
instruire este necesara integrarea evaluarii in structura acestor procese, interventia ei activa pe tot
parcursul desfasurarii predarii, evaluarii, invatarii. Apare necesitatea transformarii evaluarii intr-
un proces continuu, dinamic, integrat organic si structural in activitatea de instruire.
Continuitatea si dinamica acestei activitati sunt asigurate prin administrarea evaluarii in forme,
moduri si momente bine articulate intre ele. Pentru realizarea acestor deziderate se pun in
aplicare diverse strategii.

8
 Strategiile de evaluare permit, atat cadrului didactic, cat si elevului, cunoasterea gradului si
a masurii in care au fost indeplinite finalitatile propuse.

Eficienta proceselor de predare –invatare depinde de corectitudinea si de promptitudinea cu

care se realizeaza activitatile evaluative.

Strategia in evaluarea educationala reprezinta conduita deliberativa, responsabila a

evaluatorului in toate aspectele si pe intreaga intindere a demersului evaluativ, cati si optiunea
pentru cel mai adecvat tip sau mod de evaluare intr-o situatie instructiv-educativa data. Exista
mai multe tipuri de evaluare si mai multe perspective din care

Clasificarea strategiilor evaluative

Considerand evaluarea un proces multidimensional, putem identifica, in functie de criteriile
alese, mai multe strategii sau tipuri de evaluare.

Din perspectiva situatiilor de evaluare, identificam 2 strategii: evaluare realizata in

circumstante obisnuite (in cadrul activitatii de instruire, bazata in special pe observarea
activitatii elevului) si evaluare specifica, realizata in conditii special create, care presupune
elaborarea si aplicarea unor probe, partenerii angajati in procesul instructiv- educativ fiind
constienti de importanta demersurilor evaluative.

Dupa functia dominanta indeplinita: evaluare diagnostica – se poate realiza o diagnoza

descriptiva, care consta in localizarea lacunelor si a erorilor in cunostinte si abilitati, dar si a
punctelor forte, a elementelor de continut asimilate temeinic, a deprinderilor si abilitatilor
formate si diagnoza etiologica – releva cauzele care au generat neajunsurile constatate, atat
factori care ii privesc pe elevi (capacitatea de invatare, dificultati de invatare, caracteristici
caracteriale de personalitate, determinanti socio-culturali, factori ce tin de activitatea instructiv
educativa a cadrului didactic) evaluare predictiva – are ca scop progonazarea gradului in care
elevii vor fi capabili sa raspunda, pe viitor unui program de instruire.

Dupa momentul in care se integreaza in desfasurarea procesului didactic se identifica 3

strategii : evaluare initiala – realizata la inceputurile demersului instructiv-educativ pentru a
stabili nivelul la care se situeaza elevii ; evaluare formativa – insoteste intreg parcursul didactic
si presupune verificari sistematice in randul tuturor elevilor ; evaluare sumativa – realizata de
obicei la sfarsitul unei perioade mai lungi de instruire.

Dupa autorul care efectueaza evaluarea : evaluare interna – intreprinsa de aceeasi

persoana care a condus activitatea instructiv-educativa ; evaluare externa – realizata de o alta
persoana decat cea care a condus activitatea de instruire ; autoevaluarea – realizata de subiectul
demersului instructiv educativ asupra propriului progres.

9
 Dupa obiectul evaluarii : evaluarea procesului de invatare ; evaluarea sistemului de
instruire ; evaluarea performantelor (cunostinte, comportamente, capacitati, atitudini, valori,
competente) ; evaluare a achizitiilor obtinute in afara scolii.

Dupa domeniul psiho-comportamental : evaluare in domeniul psiho-motor (aptitudini,

deprinderi, capacitati) ; socio –afectiv (credinte, sentimente) ; cognitiv (cunostinte).

Rigurozitatea exprimarii rezultatelor evaluarii distingem intre : evaluare cantitativa –

rezultatele sunt cuantificabile exprimarte in cifre ; evaluare calitativa – rezultate care nu sunt
cuantificabile (opinii, pareri).

Dupa referentul in concordanta cu care se realizeaza evaluarea : evaluare normativa- se

apeleaza la o norma (reda pozitia individului fata de grup) ; evaluare criteriala – se judeca
performanta unui individ in functie de gradul de realizare a criteriului stabilit, in acord cu
obiectivele.

Dupa statutul evaluarii in realizarea progresului individului : evaluarea sumativa –

indica nivelul la care a ajuns un elev la un anumit moment dat, este o judecata definitiva care
certifica sau sanctioneaza calitatea celui evaluat ; se produce la ,,termen” si se bazeaza pe date
colectate in urma unui test de evaluare, examen sau cumuland datele obtinute in timpul evaluarii
continue ; evaluare formativa - care nu certifica o etapa ci permite ameliorarea rezultatelor,
revenirea asupra celor invatate, pentru a le corecta si a facilita trecerea spre o alta etapa ; este
orientata spre un ajutor imediat si incearca sa coreleze caracteristicile elevului, inclusiv nevoile
cu caracteristicile continuturilor de invatat ; se desfasoara cu regularitate si este utilizata in luarea
deciziilor privind activitatea continua, cotidiana.

Evaluarea initiala
Evaluarea initiala se realizeaza la inceputul unui program de instruire, pentru a stabili nivelul
de pregatire al elevilor in acel moment, conditiile in care acestia se pot integra in activitatea care
urmeaza. Evaluarea initiala reprezinta una dintre premisele conceperii programului de instruire.
Cunoasterea capacitatilor de invatare ale elevilor, a nivelului de pregatire de la care
pornesc si a gradului in care stapanesc cunostintele si abilitatile necesare asimilarii
continutului etapei care urmeaza constituie o conditie hotaratoare pentru reusita activitatii
didactice.

Aceasta actiune este necesara in situatia in care cadrul didactic incepe activitatea cu elevii al
caror potential nu l cunoaste, la inceputul unui ciclu de scolaritate, la inceputul unui an scolar.
Poate fi necesara si pe parcursul derularii programului, la inceputul unor unitati de invatare, dar
si la inceputul fiecarei lectii. In toate cazurile, ea este premergatoare activitatii in care sunt
angajati elevii. In concordanta cu rolul acestei modalitati de evaluare, preocuparea cadrului
didactic pentru cunoasterea elevilor ce vor fi primiti in clasa pregatitoare, inca din perioada

10
frecventarii gradinitei, dobandeste o importanta deosebita, aceasta constituind practic una din
conditiile integrarii copiilor cu sanse de reusita in activitatea scolara.

Evaluarea este initiala in sensul ca face intrarea intr-o noua activitate, an, program,
articuland starea precedenta cu cea viitoare. Rolul ei este de a permite atat educatorului, cat si
elevului sa-si formeze o reprezentare cat mai corecta asupra situatiei existente si asupra
cerintelor carora le urmeaza sa le raspunda.

De ce sunt necesare actiunile evaluative initiale?

 din existenta unor colective de elevi eterogene din perspectiva nivelului de pregatire al
acestora ;
 asigurarea continuitatii in asimilarea cunostintelor si in formarea unor capacitati, avand in
vedere ca ceea ce urmeaza sa fie invatat se intemeiaza pe ceea ce a fost deja insusit ;
 din nevoia de a anticipa un proces de instruire adecvat posibilitatilor reale de invatare ale
elevilor.

Evaluarea initiala nu are rol de control, ea este diagnostica, stimulanta si indica planul de
urmat in procesul de invatare.

Functiile evaluarii initiale :

 functia diagnostica – vizeaza cunoasterea masurii in care subiectii stapanesc

cunostintele si poseda capacitatile necesare angajarii lor cu sanse de reusita intr-un nou
program, astfel se pot identifica : lacunele din pregatirea elevilor, capacitatile si abilitatile
formate, conceptele principale pe care elevul le stapaneste si cu ajutorul carora va putea
asimila continuturi noi, care este fondul de reprezentari care sa favorizeze intelegerea
noilor continuturi, posibilitatile grupului si a fiecarui elev in parte de a lucra independent,
deficientele si dificultatile care pot aparea in invatare. Obiectul evaluarii initiale il
constituie acele cunostinte si capacitati care reprezinta premise pentru asimilarea noilor
continuturi si pentru formarea altor compentente, ceea ce intereseaza nu este aprecierea
globala a performantelor si nici ierarhizarea lor, ci cunoasterea potentialului de invatare, a
premiselor necesare integrarii in activitatea care urmeaza. Deci, sub aspectul obiectului,
are caracter selectiv, indicand conditiile in care elevii ar putea asmilia noile continuturi
sau si-ar putea forma, dezvolta competenete.
 functia prognostica – sugereaza cadrului didactic conditiile probabile ale desfasurarii
noului program si ii permite anticiparea rezultatelor. Pornind de la datele evaluarii, se pot
stabili obiectivele programului urmator, continuturile necesare, demersurile didactice,
considerate adecvate posibilitatilor de invatare ale elevilor. Aceasta functie presupune
gandire previzionala, rationalitate, flexibilitate in indentificarea obiectivelor, in selectia
resurselor corespunzatoare pentru indeplinirea acestora. Subliniind rolul si insemnatatea
evaluarii initiale, din perspectiva integrarii elevilor in activitate, Ausbel spune : ,,daca as
vrea sa reduc toata psihopedagogia la un singur principiu, eu spun ca ceea ce

11
 influzenteaza cel mai mult invatarea sunt cunostintele pe care elevul le poseda la plecare.
Asigurati-va de ceea ce el stie si instruiti-l in consecinta.”

09.03.2021 (curs 4)

Evaluarea formativa este un proces care se intrepatrunde multiform si functional cu

actiunile de instruire si cu activitatea de invatare. Esenta evaluarii formative consta in faptul
ca evaluarea trebuie sa fie integrata in mod constant si operativ pe tot parcursul procesului
instructiv. In conceptia lui Bloom, evaluarea formativa este acel tip de evaluare care se
realizeaza pe tot parcursul procesului didactic, este frecventa sub aspect temporal si are ca
finalitate remedierea lacunelor sau a erorilor savarsite de elevi. Evaluarea formativa nu il
judeca si nu il claseaza pe elev, ea compara performanta acestuia cu un prag de reusita dinainte
stabilit. Prin specificul ei, evaluarea formativa sau continua este o evaluare centrata pe procese,
destinata rectificarii, reajustarii, adaptarii acestora, ameliorarii si optimizarii, reglarii si
autoreglarii predarii si invatarii. Astfel, se poate considera ca ea indeplineste o functie formativa.

Caracteristicile evaluarii formative :

- se realizeaza predominant pe parcursul desfasurarii procesului didcactic si are

menirea de a verifica sistematic progresele elevilor ; cunoasterea sistematica a
rezultatelor are efecte reglatoare asupra desfasurarii activitatii, permitand ameliorarea ei
continua ;
- se realizeaza pe segmente relativ mici de activitate, marimea secventelor este in
functie de densitatea continutului esential al acestora ; la probele pe secvente se adauga
verificarile orale, realizate in contextul proceselor de instruire, fara a se crea situatii
specifice de evaluare ;
- diminueaza pana la eliminare completa caracterul de sondaj al evaluarii,
propunandu-si verificarea tuturor elevilor asupra continuturilor esentiale predate,
ceea ce permite cunoasterea pregatirii elevilor, identificarea neajunsurilor dupa fiecare
secventa si adoptarea masurilor considerate utile pentru ameliorarea randamentului
elevilor si a procesului, constituindu-se intr-un mijloc de reglare operativa a activitatii de
invatare si de prevenire a situatiilor de esec scolar ;
- determina schimbari atat in conduita didactica a educatorului, cat si in
comportamentul scolar al elevului ; evaluare continua realizeaza un feedback
permanent, educatorul si elevii au confirmarea prestatiei lor pe parcursul procesului
didactic – in acest context li se ofera elevilor care au invatat o confirmare imediata, cu
efecte stimulatoare, avand un rol pozitiv, care vizeaza, in principal, sustinerea activitatii
de invatare, iar, pe de alta parte, orienteaza activitatea de invatare pe intreg parcursul
procesului, indicand elevului acele elemente de continut asupra carora trebuie sa insiste ;
evaluarea formativa nu presupune o judecata definitiva, ci una care are rolul de a-i ghida
pe elevi.

12
 Functiile evaluarii formative

 functia diagnostica – il situeaza pe elev in raport cu obiectivul ce trebuia atins, identifica

erorile si punctele slabe ale invatarii sau, dimpotriva, situatiile de reusita ;
 functia corectiva – actiunile ev formative conduc la activitati de ameliorare, ajustare
care sa contribuie la stapanirea sarcinii de lucru ;
 functia de feedback – exista o reglare a proceselor de formare cu scopul de a-i permite
elevului sa se integreze in activitati adaptate in functie de potentialul sau de invatare ;
 functia motivationala – evaluarea formativa vizeaza in principal sustinerea activitatii de
invatare, fiind prin natura ei pozitiva acest tip de evaluare incurajeaza punerea de
intrebari, reflectia, stimuland astfel eforturile de invatare.

Asadar, evaluarea formativa transforma actiunea de evaluare dintr-un proces predominant

constatativ in unul diagnostic, de sustinere a invatarii dintr-o evaluare globala in una nuantata,
din actiune adaugata activitatii didactice, in proces constitutiv al acesteia.

Evaluarea formativa are un rol central in procesul de invatare. Plasata pe traseul invatarii pe
care il parcurge elevul, evaluare dobandeste un rol functional imediat, permitand programarea,
ajustarea acesteia. Urmand principiul feedbackului, evaluarea formativa contribuie la organizarea
conditiilor de reusita a invatarii, inscriindu-se in logica unei pedagogii a reusitei unui cat mai
mare numar de elevi.

Evaluare sumativa este realizata prin evaluari globale, de bilant, a rezultatelor pe

perioade mai lungi (sfarsitul unei unitati de invatare, semestrelor scolare, an, cicluri de
invatamant). Acest tip de evaluare opereaza un sondaj asupra materiei a carei insusire este
supusa verificarii. Datorita acestei caracteristici, evaluarea sumativa sau cumulativa nu poate
oferi informatii sistematice si complete cu privire la masura in care toti subiectii cuprinsi intr-un
program de instruire si-au insusit continutul ce trebuie asimilat.

Evaluarea realizata in acest mod nu insoteste procesul didactic in toate secventele acestuia si
nu permite ameliorarea lui decat dupa perioade de timp relativ indelungate. Analiza acestei
forme de evaluare pune in evidenta urmatoarele caracteristici:

- este centrata pe o evaluare de bilant care, in unele situatii nu exclude verificari si

aprecieri pe parcursul programului, cu mentiunea ca repezinta un sondaj in dublu sens: in
randul elevilor si in continutul verificat, ceea ce le confera un caracter partial,
incomplet ;
- nu permite identificarea efectelor produse de diverse procese si mijloace de lucru
dezvoltate pe parcursul programului, insa are functia de certificare a rezultatelor elevilor,
a competentelor dobandite, oferindu-i astfel o importanta sociala de necontestat ;
- produce mai multe determinari: situeaza elevii in raport cu obiectivele programului,
disociindu-i in elevi care pot continua si elevi care trebuie sa refaca programul parcurs,
pozitioneaza elevul in cadrul grupului, determinand rangul pe care il detine in cadrul

13
 grupului clasa, plaseaza elevii in situatie de competitie, deplasandu-le motivatia pe
obtinerea unui rang cat mai inalt in ierarhia grupului, serveste si altor scopuri, evaluand
eficacitatea prestatiei cadrelor didactice, a metodelor utilizate, calitatea proceselor de
instruire, a programelor de studii ;
- se limiteaza la constatarea reusitei sau a esecului, nu favorizeaza dezvoltarea capacitatii
de autoevaluare a elevilor si a demersurilor de autoanaliza din partea educatorului in
legatura cu calitatea actiunilor realizate si, de asemenea, are o fidelitate redusa, raportata
la nivelul general de pregatire al elevilor, de aceea, in multe situatii are o credibilitate
scazuta.

Functiile evaluarii sumative:

 constatare si verificare a rezultatelor ;

 diagnosticare intr-o forma globala a realizarii obiectivelor, a rezultatelor inregistrate de
elev la sfarsitul unei perioade de invatare in raport cu asteptarile sau obiectivele stabilite
initial ;
 functia de comunicare a rezultatelor – se manifesta atat prin informarea subiectilor
privind nivelul lor de pregatire, prin raportare la ceea ce se asteapta de la ei, evitandu-se
subaprecierea sau supraaprecierea, iar, pe de alta parte, aceasta functie se manifesta in
comunicarea in afara a acestor rezultate (informarea autoritatilor scolare, a parintilor, a
comunitatii) ;
 functia de certificare a nivelului de cunostinte, a competentelor formate care ii
confera evaluarii o importanta sociala de neinlocuit: atat cel care invata, cat si
comunitatea simt nevoia sa stie daca s-a atins in final nivelul de formare pentru ca
subiectul sa beneficieze de recunoasterea sociala, iar comunitatea sa nu fie supusa unor
riscuri pe care le genereaza incompetenta ;
 functia de clasificare sau de ierarhizare sau de diferentiere a elevilor ;
 functia de selectie ;
 functia de orientare scolara si profesionala.

Curs 5 (16.03.2021)

În practica scolara, este dificil de realizat o deosebire intre cele trei tipuri de evaluare.
Unitatea, evaluarea initiala, evaluarea formativa, evaluarea sumativa marcheaza tranzitia
de la un model traditional al instrurii către unul mai eficient, realizat în perspectiva funcţiilor pe
care le îndeplineşte actul evaluarii in activitatea didactica.
Cele trei strategii se disting nu atat prin natura tehnicilor de masurare folosite sau a
criteriilor de apreciere a rezultatelor constatate, cat mai ales prin modul in care sunt realizate
actiunile de evaluare in raport cu desfasurarea procesului si prin functiile pe care le indeplinesc.
Realizarea functiilor esentiale ale actului evaluativ in procesul didactic presupune folosirea atat a
formelor de evaluare initiala, cat si a celor operate pe parcursul si la sfarsitul procesului didactic,
oferind date necesare pentru imbunatatirea sistematica a acestuia.

14
Cele trei tipuri de strategii nu sunt distincte, nici opuse, ci mai degraba complementare.

Evaluarea normativa (comparativa) Evaluarea criteriala (prin obiective)

1) Evaluarea normativa permite compararea rezultatelor fiecarui elev cu cele ale

grupului din care face parte sau cu ale unui grup de referinta (anul trecut, seria trecuta).
Aceasta evaluare se face pe segmente relativ mari, pe teme la terminarea unor cursuri si
se refera mai mult la capacitati globale, la interpretarea de ansamblu a materiei.
Ea se realizeaza fie pentru a clasifica subiectii, fie pentru a-i situa in raport cu o distributie de tip
gausian.
Modelul teoretic al selectiei a fost oferit de baza statistica in forma de clopot a lui Gaus
(cativa elevi foarte slabi si cativa foarte buni , ceilalti se situeaza ascendent sau descendent).
Strategiile evaluative care au la baza aceasta conceptie sunt strategii normative/comparative.
Elevii sunt comparati, clasati, ierarhizati in cadrul grupului clasa.
Fiecare dintre acestia face parte, constientizand apartenenta sa din categoria elevilor
slabi, medii, buni sau foarte buni. La aceasta etichetare contribuie, pe langa profesori, si elevii
insisi, colegii, parintii, astfel incat fiecare se identifica cu una din categoriile rezultate din
utilizarea curbei lui Gaus. Acest tip de evaluare este tot mai des criticat si tinde sa fie inlocuit cu
evaluarea prin obiective.

2) Evaluarea criteriala (prin obiective) – este rezultatul dezvoltarii pedagogiei prin

obiective centrate pe obtinerea de schimbari observabile in comportament si, daca este posibil,
masurabile, cuantificabile.
Aceasta pedagogie a marcat trecerea de la un sistem normativ, la un sistem criterial de
evaluare.
In aceasta conceptie a invata = a-si insusi anumite comportamente specifice, iar a evalua
rezultatele invatarii inseamna a masura, a observa schimbarile in comportament produse la elevi.
Pedagogia prin obiective leaga evaluare de raportarea rezultatelor invatarii la finalitatile
prevazute in programa. Astfel, s-a ajuns la notiunea de evaluare criteriala pentru care
competentele specifice, respectiv obiectivele operationale devin criterii de evaluare a rezultatelor
si, implicit, a activitatii de predare – invatare.
Evaluarea criteriala presupune raportarea unui comportament observat la o grila de
comportamente, inclusa intr-o taxonomie.
Prin raportarea la taxonimia obiectivelor, evaluatorul poate sa isi dea seama de ceea ce este
capabil un elev si pe ce loc se situeaza pe scara de comportamente care puncteaza drumul spre un
obiectiv.
Esenta strategiei criteriale consta in stabilirea cu mai multa rigoare a ceea ce in literatura
de specialitate se numeste ,,standardul minim acceptat” sau ,,performanta minim acceptata”, care
exprima pragul de reusita a unui elev intr-o anumita situatie educationala.

15
23.03.2021 (curs 6)

OBIECTUL EVALUĂRII SCOLARE

Demersul de evaluare consta intr-o reflectie si o apreciere asupra distantei dintre

referentul si obiectul de evaluat.
Referentul reprezinta elementul in functie de care sau in raport cu care se emite o
judecata de valoare.
Referentul vizeaza reprezentarea sau anticiparea obiectivelor.
Referentul fixeaza forma finala a imvatarii pe care o realizeaza elevul, redand starea
necesara, dezirabila si are un rol instrumental.
Obiectul de evaluat = procesul sau produsul supus evaluarii sau desemneaza partea aleasa
din material pentru a fi supusa reflectiei sau pentru a fi masurata.
A evalua :
- a stabili relatii intre ceea ce a invatat elevul si ceea ce ar trebui sa stie sau sa stie sa faca.
- a stabili relatii intre un comportament manifestat de elevi in situatii concrete si un
comportament pe care dorim sa-l manifeste.
- a stabili relatii intre realitate si un model ideal (ceea ce stie si ceea ce ar trebui sa stie)
In demersul evaluativ, cadrul didactic confrunta ceea ce realizeaza fiecare elev in timpul
invatarii sau la finalul acesteia cu raspunsul corect si complet.
Nota propusa sau calificativul exprima gradul de adecvare constatat de evaluator intre
raspunsul concret oferit de elev si raspunsul model, stabilit in prealabil.

Specificarea obiectului evaluarii – obiectul evaluarii poate fi specificat in patru moduri

sau tipuri:
- specificarea pe baza de competente- evaluarea pe baza de competente este tinta moderna
in educatie ; este un tip de specificare intalnit din ce in ce mai frecvent in invatamantul
romanesc ;
- specificarea prin tipuri de performanta – tipurile de performanta se refera la anumite
categorii de performante, formulate la un nivel de generalitate mai inalt decat al
obiectivelor operationale (ob. de referinta redau astfel de tipuri de performanta);
- specificarea prin obiective operationale ;
- specificarea prin continut.

16
Ipostazele rezultatelor scolare ale elevilor

Din perspectiva invatamantului traditional – in pedagogia traditionala, rezultatele scolare ale

elevilor sunt clasificate astfel:
 cunostinte acumulate – valorile cognitive acumulate constituie un element important in
evaluare ; importanta este calitatea cunostintelor, potentialitatea lor de a genera noi
cunostinte, valori ; accentul cade pe calitate ;
 capacitatea de operare si aplicare a cunostintelor – evaluarea cunostintelor trebuie
completata cu evaluarea modului de aplicare a acestora si de adecvare la realitate ;
evaluarea capacitatii de aplicare presupune un efort mai mare din partea cadrului didactic
pentru a crea instrumente adecvate de evaluare ; impune, in unele conditii iesirea din
spatiul normal de instruire si delimitarea unor noi cadre de examinare (laborator, atelier).
 dezvoltarea capacitatilor intelectuale – actiunea educativa trebuie sa fie orientata spre
obiective formative ale educatiei, ceea ce presupune evaluarea unor conduite ale elevilor
precum: dezvoltarea gandirii critice, a capacitatii de a observa, a curajului de a emite
ipoteze, a aptitudinii de a rezolva probleme, a posibilitatii de a argumenta, a interesului
de a evalua, verifica ;
 conduitele si trasaturile de personalitate – reflecta comportamentul elevului in anumite
circumstante care releva anumite trasaturi esentiale de personalitate.

Din perspectiva moderna – pedagogia moderna, centrata pe competente si pe

procesualitatea invatarii prezinta si alte ipostaze ale rezultatelor scolare:
- prestatia – prestatia elevului este cel mai simplu rezultat scolar ; este o manifestare de
moment, un rezultat de tipul aici si acum care certifica pe ,,a face”, reprezinta un detaliu,
un amanunt, o secventa actionala, decupata din activitatea desfasurata ; uneori nu
reprezinta nici macar o actiune, ci este doar un act elementar efectuat de elev ; exemplu:
raspunsul pe care elevul il da la o intrebare din lectia de zi ;

- performanta – performanta elevului este un rezultat scolar complex si mai semnificativ ;

se constata si se evalueaza contextual, dar pe o durata de timp mai mare ; performanta
scoalara reprezinta un lant de prestatii compatibile si complementare, integrata organic in
cadrul aceleeasi actiuni sau activitati ; performanta = asociata rezolvarii unor sarcini mai
dificile, este expresia lui a stii sa faci ;

- competenta – aceasta vizeaza conduita scolara a elevului in integralitatea sa ; presupune

a stii sa faci intr-un anumit context ; impleteste in continutul ei elemente de inteligenta
generala, capacitati specifice domeniului, precum si experienta bine organizata.

17
OPERATIILE EVALUARII
Acestia vizeaza pasii ce trebuie parcursi in procesul evaluativ pana la momentul sau etapa
emiterii unei judecati de valoare asupra prestatiei elevului.
Operatiile sunt :
- masurarea – asigura baza obiectiva a aprecierii, prin intermediul ei se strang informatii
despre proprietatile sau caracteristicile rezultatelor intregistrate, despre insusirile
procesului sau a fenomenului evaluat ; in aceasta etapa se inregistreaza obiectiv cantitatea
continuturilor achizitionate de elev ; diferitele rezultate ale invatarii se preteaza la moduri
diferite de masurare ; totodata masurarea rezultatelor obtinute in domenii precum
matematica, stiinte, limbi moderne, educatie fizica este mult mai riguroasa decat
masurarea rezultatelor obtinute in domeniul stiintelor sociale sau socio-umane ; pentru a
masura avcem nevoie de criterii de evaluare ; dupa stabilirea criteriilor urmeaza
masurarea propriu-zisa, adica strangerea de informatii privind proprietatile acestor
rezultate ; informatiile se colecteaza prin intemediul unor metode, tehnici si instrumente
care produc dovezi semnificative despre aspectele sau rezultatele luate in considerare ; cu
cat instrumentele de masurare sunt mai bine puse la punct, cu atat informatiile culese sunt
mai concludente ;

- aprecierea – corespunde emiterii unei judecati de valoare ; prin aceasta operatie, pe

baza informatiilor culese prin masurare se stabileste valoarea rezultatelor scolare si a
procesului de invatare, deci aprecierea este ulterioara masurarii ; in cazul aprecierii,
alocarea de valori numerice, literale sau calificative se realizeaza pe baza unor criterii
precis identificabile, independente de instrumentul prin care s-a facut masurarea ; a
evalua = a masura, adica o actiune pe care ar putea sa o realizeze si un aparat cu mai
multa precizie ; personalitatea profesorului intervine ca un factor determinant (a evalua) ;
masurarea este operatia care sta la baza aprecierii

- decizia – luarea deciziei reprezinta finalul inlantuirii de operatii care definesc actul in
ansamblu ; in decizie isi gasesc justificarea si masurarea, si aprecierea ; se pot adopta
decizii diferite, astfel pot fi decizii care se refera la recunoasterea sau certificarea
rezultartelor, exprimata in termeni de promovat, nepromovat, reusit, nereusit,
admis/respins sau se pot face trimiteri la orientarea profesionala ; o alta categ de decizii
vizeaza perfectionarea procesului de instruire: masuri de individualizare, diferentiere,
compensatie, optimizare, ameliorare, de adoptarea unui program special de schimbare a
strategiei didactice

Cele trei operatii ale evaluarii se justifica numai impreuna, aflandu-se intr-o stransa
interdependenta
Evaluarea = masurare + apreciere + decizie

18
Masurarea exista in vederea aprecierii, iar aprecierea este indispensabila in vederea luarii unei
decizii.

30.03.2021

Sisteme de apreciere sau de notare

Aprecierea a ceea ce s a invatat se face prin atribuirea unor simboluri sau a unor
calificative rezultatelor culese prin intermediul diferitelor metode. Cel mai adesea se opereaza cu
simboluri numerice sau cifre, care sunt utilizate pentru a califica rezultatele masurate si pentru a i
le prezenta celui examinat. O cifra are semnificatia unei note.
Scara numerica este o scara de raporturi, aceasta se extinde de la zece la unu. Notele
confera rezultatelor o expresie concreta la care ne referim de fiecare data cand intentionam sa
caracterizam rezultatele evaluate.
Nota indica gradul de apropiere sau de departare fata de obiectivele prestabilite.
Nota permite diferentierea elevilor intre ei.
In spatele fiecarei note stau anumite cerinte si exigente care reprezinta anumite criterii
valorice, dans nastere unui anumit contex valoric. Astfel ca, semnificatiile rezultatelor scolare
sunt dependente de aceste contexte valorice. Se poate spune ca a aprecia inseamna a examina
gradul de adecvare intre un ansamblu de informatii si un ansamblu de criterii deduse din
obiective. Prin prelucrarea si interpretarea informatiilor obtinute prin masurare se realizeaza o
descriere calitativa a rezultatelor scolare. Intr-o activitate de evaluare este necesar sa pastram
acelasi set de criterii valorice. La acestea vom raporta raspunsurile pe care elevii le-au formulat
la intrebarile sau problemele din cadrul probelor de evaluare. Scarile de evaluare cuprind, in
afara scarii numerice, si alte tipuri de scari: scara calificativelor, simbolurilor alfabetice, scara de
ordin sau scara a rangului sau scara ordinala. Exista tendinta de a inlocui notele cu simbolurile
exprimate in termeni de calificative.
Factori perturbatori si erori in evaluare. Evaluarea rezultatelor scolare nu poate avea un
caracter absolut, percis, atat datorita limitelor, metodelor si tehnicilor de evaluare, cat si datorita
naturii si complexitatii fenomenului evaluat. Chiar si in cazul probelor standardizate,
obiectivitatea aprecierii rezultatelor pastreaza un caracter relativ. Variabilitatea aprecierilor are,
in general, un caracter interpersonal, dar ea se manifesta si intraindividual, in sensul in care
aceeasi persoana poate sa apreieze in mod diferit un fenomen, in functie de circumstantele in
care se realizeaza evaluarea.
In explicarea cauzelor care provoaca distorsiuni, imprecizie in apreciere s-au conturat
doua directii: 1. Variabilitatea aprecierilor este rezultatul exclusiv al hazardului
2. Divergentele dintre evaluatori nu sunt intamplatoare, ci sunt efecte ale unor
situatii care urmeaza sa fie indentificate si sa se adopte masuri de prevenire si de diminuare a
acestora.

19
 Cercetarile privind conditiile care permit o evaluare cat mai obiectiva a rezulatelor
scolare au avut in vedere factorii si situatiile implicate in procesele evaluative:
1. Personalitatea evaluatorului
2. Expectantele evaluatorului
3. Diversele circumstante
4. Specificul disciplinelor de invatamant (discipline umaniste)
5. Natura probelor
6. Tipul rezulatelor evaluate
7. Particularitatile psihice ale subiectilor evaluati.

Personalitatea si atitudinile evaluatorului

Se considera ca personalitatea cadrului didactic este implicata in actul de evaluare in
tripla ipostaza: realizator al programului de instruire, ca examinator si prin trasaturile sale de
personalitate. Educatorul, ca realizator al programului de instruire, isi pune amprenta asupra
tuturor operatiilor evaluarii. Influenta pe care acesta o exercita se manifesta in elaboarea probelor
si a instrumentelor de evaluare, in modul de inegrare a actiunilor evaluative in procesul de
instruire, in desfasurarea actiunilor de evaluare si este dependenta de formarea sa profesionala,
de competenta, de capacitatea de a discerne esentialul si de a intelege subiectii evaluati.
Evaluarea performantelor elevilor constituie indirect si o evaluare a calitatii predarii, a
prestatiei cadrelor didactice. Eventualele insuccese ale elevilor pun intr-o lumina nefavorabila nu
doar activitatea de invatara a acestora, ci si actiunea de predare a cadrului didactic, de aici
sentimentul de culpabilitate pe care il resimte cadrul didactic si care se constituie ca sursa a
subiectivitatii in aprecierea performantelor elevilor. Actiunea educatorului ca examinator se
poate constitui ca sursa de divergenta in notare, pornind de la conceptia pe care o are acesta in
legatura cu rolul evaluarii in cadrul procesului didactic.
In practica evaluativa se identifica o paleta variata a stilurilor deficitare de evaluare.
Astfel, pot fi conduite de tipul urmator:
1. notarea strategica – se manifesta prin tendinta de subapreciere a performantelor
elevilor in prima parte a anului scolar, determinata de prejudecata conform careia. Acordarea
unei note mari nu intretine interesul elevilor pentru studiu si nici capacitatea de mobilizare,
generand automultumire si slabind dorinta de autodepasire. Astfel de atitudine caracterizeaza
tipul de evaluator ptr care notele maxime nu sunt pentru elevi, in afara unor cazuri exceptionale
si care, in prima parte a anului scolar, subapreciaza rezulatele elevilor de teama ca nu vor mai
invata.
2. notarea sanctiune – se concretizeaza in aprecierea rezultatelor prin note sau
calificative sub limita, sanctionandu-I pe elevi pentru atitudini, fapte, situatii care nu au legatura
cu nivelul lor de pregatire.
3. notarea speculativa – consta in sanctionarea prin nota a unor lacune in ansamblul
cunostintelor elevilor sau a unor erori, chiar si atunci cand acestea nu fac parte din elementele
esentiale de continut sau cand reprezinta o situatie izolata, intamplatoare.

20
 4. notarea eticheta – apare atunci cand profesorul, formandu-si o parere favorabila sau
nevaforabila despre un elev tinde sa supra aprecieze sau sa subaprecieze rezultatele acestuia,
mentinandu-i in zona valorica in care s-a aflat intr-o anumita perioada, fara a tine seama de
efortul depus, de evolutia lui ulterioara. Atat supraaprecierea, cat si subprecierea, genereaza o
deformare a imaginii de sine cu consecinte negative, in planul motivarii elevilor.

Trasaturile de personalitate ale cadrului didactic

Acestea isi gasesc expresia in asa numita ecuatie personala a examinatorului care
antreneaza efectul de eroare individuala constanta. Printre insusire si trasaturile cadrului didactic,
sunt implicate in evaluare urmatoarele:
Permisiv - Exigent
Constant – fluctuant
Conformist – original sau creativ
Calm – nervos, irascibil
Buna dispozitie – disconfort sau plictiseala

06.04.2021

Astptarile evaluatorului
- se produc sub influenta reprezentarilor pe care acesta si le-as format in legatura cu
potentialul de invatare al unor elevi. Astfel, putem identifica efectul halo – parerea buna pe care
cadrul didactic si-a format-o despre unii dintre elevi, cu privire la potentialul lor de invatare,
nivelul motivatiei scolare si a reyultatelor obtinute infl comportamentul cadrului didactic. Sub
influenta acestor reprezentari, el tinde sa supraevalueze rezultatele scolare ale elevilor, chiar si
atunci cand ele se afla sub nivelul asteptarilor sale.
Efectul pigmelion sau efectul de anticipatie, similar celui precedent, presupune tot un
raport intre asteptări si performante, insa invers efectului Halo.
Atat subaprecierea, cat si supraaprecierea, pot avea consecinte negative asupra proceselor
si actorilor educationali. Supraaprecierea induce o deformare a imaginii de sine, se inoculeaza
ideea ca totul se poate obtine usor, cu eforturi minime, introduce un act de injustitie, care
perturba procesul educational. Subaprecierea sau subevaluarea determina demobilizare,
demotivare, dezorientare, neincredere, stres. Toate acestea se pot contitui in premise ale
insuccesului scolar si, ulterior, ale abandonului scolar. Astfel se pot explica in unele situatii
adversiunea elevilor fata de disciplinele pe care le predau respectivii profesori.
Diversele circumstante
-distorsiunile in evaluare se ecplica nu doar prin variabilele de personalitate, ci si prin
contextul creat, adica isi pot avea sursa in interactiunea dintre evaluator si situatia in care se
creeaza evaluarea.

Cele mai frecvente erori:

21
 - efectul de rol – vizeaza influenta exercitata asupra evaluatorului, de diferite
circumstante, pe care acesta le percepe; comportamentul de rol nu este spontan, ci unul deliberat,
ca urmare a unor situatii repetitive si are la baza experienta cadrului didactic sau stilul sau
personal;
- efectul de contrast consta in sublinierea a ceea ce ii deosebeste pe subiecti; acest efect
este determinat de faptul ca actul evaluativ se deruleaza in timp, este secvential, anume: elevii
sunt examinati oral intr-o anumita ordine, la fel si lucrarile scrise – intr-un grup de elevi unii dau
raspunsuri bune sau slabe, iar cei care vor urma sunt apreciati mai sever, cu cat diferenta dintre ei
si colegii lor buni este mai mare, prezentand un contrast;
- efectul de ordine: se manifesta in cadrul evaluarilor orale, cat si in cele scrise;
rezultatele sunt apreciate in raport cu cele anterioare, in caz de progres sau de regeres;
- efectul de ancorare sau de contaminare este o varianta a efectului de ordine si se
regaseste in situatia in care un raspuns bun perturba corespondenta dintre notele acordate pana
atunci si cele care urmeaza, acestea fiind raportate la acel raspuns in urmatoarea maniera: dupa
un raspuns bun, celelalte raspunsuri vor fi apreciate mai sever, pana cand impresia produsa de
produsul bun se diminueaza, iar dupa un raspuns slab, urmatoarele sunt supraevaluate prin
raportare la acesta.
- eroarea logica sau eroarea constanta se produce in situatiile in care se apreciaza si alte
variabile decat cele considerate oportune. De exemplu, in probele scrise se poate tine seama de
corectitudinea exprimarii, ortografie si punctuatie. Statutul scolar al elevilor poate sa conduca la
supraapreciere sau la subaprecierea perfomantelor elevilor: in cazul unui elev transferat de la o
scoala sau o clasa buna la una mai slaba tendinta cadrului didactic va fi de supraapreciere,
reputatia scolii se transforma intr-un capital cultural ptr elevii respectivi; de asemenea, este
valabil si contrariul – aprecierea mai severa, generata de neincrederea in posibilitatea ca elevii sa
atinga performante ridicate.

Specificul obiectelor de invatamant

-variabilitatea aprecierilor se manifesta diferit de la o disciplina de invatamant la alta, in sensul in
care acest fenomen este mai accentuat la disciplinele socio-umane si la cele de creatie artistica;
- natura probelor de evaluare: evaluarile orale sunt mai putin precise decat cele prin probe scrise,
deoarece, in cazul probelor scrise, raspunsul se conserva, lucrarea poate fi revazuta, reanalizata;

Tipurile de rezultate evaluate

- erorile realizate pot fi determinate si de obiectul evaluarii;
- este mai accentuata prezenta erorilor in evaluarea competentelor/capacitatilor, comparativ cu
evaluarea cunostintelor acumulate.

Tipologia subiectilor

22
 -trasaturile psihice si de personalitate ale subiectilor evaluati au o incidenta diferita
asupra modului in care se realizeaza evaluarea, astfel, elevii spontani in formularea raspunsurilor
sunt mai avantajati decat cei carre au nevoie de un timp mai indelungat pentru a raspunde

Erori in aprecierea conduitei

Sunt determinate de dificultatea de masurare a fenomenului de aceasta natura:
- eroarea prin asemanare – evaluatorul manifesta indulgenta fata de anumite aspecte
negative in care se pot regasi pe ei insisi;
- eroarea prin contrast – consta in aprecierea mai severa prin raport cu anumite trasaturi
pe care le poseda evaluatorul, dar care sunt deficitare celor evaluati;
- efectul bland – aprecierea mai indulgenta a subiectilor cunoscuti mai bine de catre
evaluator;
- eroarea de generozitate – se regaseste in conduita cadrelor didactice interesate sa
prezinte o situatie mai buna decat cea existenta, in ceea ce privestre conduita elevilor.
- eroarea logica – poate fi provocata de imprecizie, de ambiguitatea unor manifestari
afective care se reflecta asupra conduitei.

Capcane ale evaluarii – pentru a reduce divergentele si a diminua efectul distorsiunilor,

evaluatorul trebuie sa evite urmatoarele capcane:
- capcana obiectivitatii exagerate – evaluatorul trebuie sa tina cont ca evaluarea nu poate fi
in esenta obiectiva, nu se poate suprapune peste masurarea unui obiect concret, astfel, pot
scapa anumite elemente care sa-I permita o apreciere obiectiva a fenomenului evaluatl;
- capcana autoritarismului – in anumite contexte , evaluatorul abuyeaza de puterea sa si
substituie functiile specifice ale unei evaluari cu alte functii: mentinerea ordinii si a
disciplinei;
- capcana tehnicista: un evaluator considera ca dificultatile intampinate in evaluare pot fi
rezolvate prin punerea in practica a unor solutii pur tehnice sau ca e suficient sa
dobandesti competente instrumentale pentru a deveni un bun evaluator.
- capcana interpretarii livresti sau ad literam: evaluatori care cred ca stiu totul despre
evaluare si care se considera pregatiti sa interpreteze, sa desprinda sensul si semnificatia
oricarei actiuni evaluative.

Modalitati de diminuare a erorilor in evaluare

Inainte de evaluarea propriu zisa, putem recurge la o scala de apreciere adecvata si la
conceperea unui barem de notare ; pentru alegerea unei scale de notare adecvate trebuie sa se
aleaga un sistem convenabil sub raportul exactitatii aprecierii, caci fidelitatea unui sistem de
apreciere este dependenta de intinderea scalei: cu cat scala este mai redusa, cu atat scade riscul
ca doi evaluatori sa clasifice acelasi raspuns in doua categorii diferite; alegerea unui barem de
notare este realizata de catre evaluator si paote fi mai detaliat in situatia in care descompunem
fiecare subiect in elemente componente si stabilim punctajul pentru fiecare element in parte sau
poate fi mai sintetic (fiecare item are alocat un punctaj)
23
 Elaborarea unei grile de corectare este o modalitate care permite surprinderea masurii in
care raspunsurile elevilor cuprin ceea ce se asteapta.
Elaborarea unor descriptori de performanta presupune descrierea performantelor
referitoare la insusirea unor continuturi sau la formarea unor capacitati/competente care
indreptatesc aprecierea lor prin fiecare dintre valorile scalei utilizate.
Dupa evaluarea propriu-zisa putem sa recurgem la multicorectare, reducerea scalei de
notare, ajustarea notelor.
Multicorectarea consta in verificarea si aprecierea lucrarilor de catre doi corectori; nota
lucrarii este media celor doua note. Avantajele constau in faptul ca media este mai putin
susceptibila de erori decat fiecare apreciere in parte, dar si in faptul ca evaluatorii nu acorda
aceeasi importanta unor aspecte avute in vedere in demersul de apreciere. Ajustarea notelor este
un procedeu aplicabil in situatia in care un pachet de lucrari este corectat si notat independent de
doi sau mai multi corectori. Daca se constata diferente mari intre notele acordate, se ajunge la
ajustarea notelor: unul majoreaza, altul micsoreaza, astfel incat sa existe o diferenta tolerabila
intre evaluatori dpdv statistic sau din perspectiva metodologiei.
Alte masuri:
 Stabilirea clara a obiectivelor evaluarii
 Cresterea ponderii evaluarii formative
 Corelarea evaluarilor formative cu cea sumativa
 Asigurarea anonimatului probelor scrise
 Utilizarea probelor standardizate in evaluare
 Dezvoltarea la elevi a capacitatilor de autoevaluare, de evaluare prin prezentarea
criteriilor si a grilelor de evaluare
 Aplicarea unor evaluari externe
 Practicarea unor evaluari sitematice, continue, pentru eliminarea hazardului
Desi exista dificultati in asigurarea obiectivitatii in evaluare, acest fapt se impune cu necesitate,
deoarece se coreleaza cu efectele pozitive ale actului de evaluare asupra predarii si, mai ales,
asupra invatarii.

METODE DE EVALUARE

24
 Metoda de evaluare reprezinta calea de actiune pe care o urmeaza profesorii si elevii, cale
care conduce la punerea in aplicare a oricarui demers evaluativ in vederea colectarii informatiilor
prin produsul invatarii, de asemenea si valorificarea si prelucrarea informatiilor in diverse
scopuri. Metodele de evaluare sunt inmportante in raport cu situatiile instructiv-educative in care
sunt folosite. Practic, importanta lor se stabileste dupa modul de aplicare in cele mai adecvate
situatii.
Fiecare metoda, tehnica sau instrument de evaluare prezinta avantaje si dezavantaje.
Acestea vizeaza capacitati diferite si, in consecinta, nu ofera toate aceleasi tipuri de informatii.
Datorita acestui fapt, dar si diversitatii obiectivelor activ didactice, nicio metoda si nici un
instrument nu pot fi considerate universal valabile ptr toate tipurile de competente si pentru toate
continuturile.
Urmarirea si verificarea cat mai complexa a realizarii obiectivelor vizate in procesul didactic se
poate obtine prin imbinarea diferitelor metode, tehnici si instrumente de evaluare.
Caracteristici
Din perspectiva invatamantului modern, predominant formativ, metodele de evaluare
insotesc si faciliteaza procesul instructiv-educativ permitand reglarea acestuia. Se elaboreaza si
se aplica in legatura cu celelalte componente ale procesului de invatamant. Se concep, se imbina,
se folosesc, avandu-se in vedere particularitatile de varsta si individuale ale elevilor.
Au un caracter dinamic, permit innoiri, perfectionari, adaptari, modificari.
Au un caracter sistemic, fara sa isi piarda specificitatea se imbina, se completeaza
reciproc, alcatuind un ansamblu metodologic coerent.
Raporturile dintre metode, tehnici si instrumente de evaluare se schimba in functie de
context, existant o anumita dinamica a acestora. In unele cotnexte educationale, unele dintr ele
pot fi metode prin intermediul carora este condus procesul evaluativ, in timp ce in alte situatii pot
deveni tehnici, mijloace de culegere, prelucrare a informatiilor sau chiar de comunicare profesor-
elev.
Clasificarea metodelor de evaluare

Criteriul cronologic/istoric:
Metode traditionale – orala, scrisa, prin probe practice, testul docimologic
Metode complementare/moderne de evaluare – observarea sistematica a
comportamentului elevului, portofoliul, proiectul, investigatia, studiul de caz, autoevaluarea,
metoda R.A.I., turul galeriei, harta conceptuala, ciorchinele, jurnalul reflexiv, tehnica 3-2-1,
harta mintala, Cubul, Stiu, Vreau sa stiu, am invatat etc.

Metodele traditionale de evaluare

25
 Evaluarea orala – realizarea unei conversatii prin care profesorul urmareste identificarea
calitatii si cantitatii instruirii. Conversatia poate fi individuala, frontala sau combinata.
Avantajele constau in faptul ca se realizeaza o comunicare continua intre profesor si clasa de
elevi, iar feedbackul este mult mai rapid. Stimuleaza dezvoltarea capacitatii de exprimare ale
elevilor, in sa, in multe situatii, obiectivitatea evaluarii orale este periclitata din cauza interventiei
mai multor variabile: starea de moment al cadrului didactic, gradul diferit de dificultate al
intrebarilor, starea emotionala/psihica a evaluatilor. Nu toti elevii pot fi evaluati in acelasi timp
(prin sondaj). Evaluarea orala = metoda de evaluarea cea mai utilizata la clasa. Datorita
validitatii reduse, probele orale nu sunt recomandabile ptr evaluarile cu miza mare, cu functie de
decizie sau cu functie de ierarhizare.
Avantajele utilizarii probelor orale: flexibilitatea si adecvarea individuala a modului de
evaluare prin posibilitatea de a alterna tipurile intrebarilor si gradul lor de dificultate in functie de
calitatea raspunsurilor pe care le ofera elevul; posibilitatea de a clarifica si corecta imediat
eventualele erori sau neintelegeri ale elevului in raport cu un anumit continut; formularea
raspunsurilor urmarin logica si dinamica unui discurs oral, oferindu-i-se elevului libertatea de
mainifestare a originalitatii, a capacitatii de a argumenta; interactiunea directa evaluator-evaluat
permite si evaluarea unor comportamente din sfera afectiv-atitudinala.
Limitele metodei: circumstantele care pot influenta obiectivitatea evaluarii: gradul diferit
de dificultate al intrebarilor sau variatia comportamentului evaluatorului etc., toate pot genera o
varietate interindividuala si intra individuala intre evaluatori sau la acelasi evaluator in diferite
momente (la fel cum starea emotionala a elevului in momentul raspunsului influenteaza
performanta acestuia din perspectiva calitatii prestatiei sale), nivel scazut de validitate; consum
mare de timp. Justificarea apelului la evaluarea orala se face pin raprtarea la obiectivele …, tipul
de evaluare promovat, nr elevilor , timpul disponibil si resursele materiale alocate, tipul de
informatie pe care profesorul doreste sa o obtina prin raspunsurile elevilor, natura si specificul
disciplinei. Avantajul suprem – evaluarea devine si o activitate de invatare, intarire, corectare,
sistematizare, aplicare a cunostintelor.

26