Sunteți pe pagina 1din 4

METODE ŞI TEHNICI MODERNE DE PREDARE-ÎNVĂŢARE A LIMBII ENGLEZE

Prof.engleză: Lucuţa Denisa- Antiţa


Colegiul Tehnic „Unirea”, Ştei
torede@yahoo.com

„A instrui pe tineri cum se cuvine nu constă în a le vârî în cap mulţime de cuvinte, fraze, expresiuni şi
opiniuni din diferiţi autori, ci a le deschide calea cum să priceapă lucrurile.”- John Amos Comenius

Se spune că nevoia de a învăţa o limbă străină este aproape atât de veche ca însăşi istoria umană.
Iar însuşirea unei limbi se află în relaţie cu senzaţiile şi experienţa, spune John Amos Comenius, profesor,
educator şi scriitor ceh, considerat părintele educaţiei moderne. “Predarea trebuie să fie orală”, continuă
acesta.
Metodele tradiţionale de predare, caracterizate printr-o relaţie de autoritate şi bazate pe principiul
conform căruia profesorul aducea cunoştinţe elevului care, se presupune, era pregătit să le primească,
astăzi par nepotrivite pentru educaţia de masă.
Astăzi, stilul tradiţional de predare nu mai reprezintă o cale eficientă de a transmite informaţii. Sunt
dezvoltate diferite metode de predare-învăţare având în minte nevoile elevului.
Un proces de predare-învăţare eficient şi real presupune folosirea metodologiei şi pedagogiei potrivite
cerinţelor generaţiei actuale de elevi, folosirea noilor tehnologii şi a unui mediu educaţional în continuă
schimbare. Provocarea o reprezintă găsirea de noi căi de a stimula şi motiva abilităţile creative ale
generaţiei actuale care are vederi asupra învăţării diferite de cele pe care le aveam noi atunci când eram ca
ei.
Adolescenţii care intră astăzi în etapa gimnazială şi liceală de învăţământ provin dintr-un mediul
familial care nu i-a pregătit pentru rolul de elev şi care sunt tot mai expuşi eşecului şcolar.
Teorii educaţionale actuale plasează elevul în centrul actului educaţional şi ne recomandă ca să
pornim de la centrele de interes ale elevului pentru a reuşi să-l aducem în poziţia de a învăţa.
Aceste teorii mediatoare încearcă, de asemenea, să lupte împotriva plictiselii în şcoală, care se
manifestă nu doar prin lipsa de interes(una din principalele cauze ale eşecului şcolar), dar şi prin violenţă.
Potrivit profesorului elveţian de Istoria educaţiei, Charles Magnin, plictiseala elevilor de astăzi vine de la
pierderea înţelesului educaţiei în societate: “Şcoala nu mai este necesar legitimă. Astăzi, cunoştinţele sunt
percepute ca fiind, mai întâi, funcţionale şi imediat utilizabile.”
Şcoala singură nu poate restabili valoarea socială a educaţiei, totuşi, poate, însă, să dea un sens nou
cunoştinţelor primite în şcoală.
Abordarea unei predări de tipul “cretă-tablă”(care a avut meritele ei), cu elevul participant pasiv, nu
mai pare să fie potrivită pentru generaţia de astăzi. Dascălii apelează la o gamă largă de strategii ca să
încurajeze participarea activă a elevului la activităţile din clasă. Să înveţi prin “a face”, să aduci problemele
din viaţa reală în sala de clasă şi să ajuţi elevul să descopere informaţia cerută ca să rezolve aceste
probleme sunt metode care fac parte din abordarea învăţării centrată pe elev. Profesorul ghidează şi
facilitează învăţarea, mai degrabă decât o controlează, ajută elevii să interpreteze, să organizeze
cunoştinţele, astfel ca aceştia să formeze aptitudini nu doar în conţinutul studiat, ci şi în învăţarea propriu-
zisă.
Un proces de predare-învăţare activ, interactiv oferă oportunităţi de interacţiune profesor-elev, elev-
elev şi elev-resurse(studiu de caz, proiecte, jocuri de rol, excursii).
Folosirea unor metode şi strategii moderne, active de predare-învăţare este importantă pentru că are
un mai mare impact asupra elevilor. Cărţile din care îşi luau informaţia până mai ieri sunt înlocuite astăzi cu
noile resurse tehnologice pentru a crea o învăţare interactivă centrată pe elev. Explicaţia utilizării metodelor
interactive vine de la conceptul “I do and I understand”(Confucius), mai precis, cu cât consumă mai multă
energie în încercarea de a controla o activitate, cu atât mai mult elevul înţelege şi învaţă din această
activitate. O altă explicaţie ar fi aceea că pot modela îndeaproape ceea ce vor face elevii când părăsesc
şcoala şi îşi aleg un loc de muncă.
Ca profesor, nu poţi anticipa toate situaţiile specifice cu care se vor confrunta elevii în viaţa lor şi
care le cer să se folosească de aptitudinile lor. Totuşi, putem să-i ajutăm să aplice aceste competenţe la
maximum. Aşadar, să-i ajutăm pe elevi să devină funcţionali înseamnă a le crea contexte relevante, reale,
interesante şi motivaţionale în care să poată să-şi pună în practică competenţele, a-i ajuta să aleagă
metodele potrivite de comunicare, să devină independenţi în învăţare. Predarea presupune prezentarea
realităţii, oferind elevilor oportunitatea de a câştiga experienţă în practicarea diversă a unui domeniu.
Scopul este acela de a încuraja elevii să demonstreze competenţele de comunicare şi înţelegere, de
citire şi scriere în contexte variate şi cu anumite scopuri. Noi trebuie să fim preocupaţi de dezvoltarea şi
recunoaşterea capacităţii elevilor de a aplica şi transfera competenţe pe căi care sunt potrivite situaţiilor în
care se află.
În cadrul orei de Limba engleză, putem “ataca” diferite abordări de predare-învăţare, utilizarea unei
metode sau a alteia depinzând de abordarea aleasă. Astfel, abordări şi metode moderne sugerate sunt
următoarele: Abordarea centrată pe elev(Person-Centred Approach), Abordarea
comunicativă(Communicative Approach), Calea tăcerii (The Silent Way), Sugestopedia (Suggestopedia),
Învăţarea limbii în comunitate (Community Language Learning), Metoda răspunsului fizic total (The Total
Physical Response Method), Pentru a aplica diferitele strategii moderne trebuie să ne folosim de materiale,
mijloace de predare moderne, cum ar fi: fişe de lucru(worksheets), imagini(pictures or flashcards), realia
(‘from-life’ materials), poveşti în imagini(picture stories), postere(posters), broşuri(brochures),
pliante(leaflets), CDs(muzică), DVDs( filme, reclame, desen animat), jocuri(games), poezie(poetry),
dramă(plays, role-plays), proiecte(projects). Pentru un act de predare-învăţare eficient este bine să
alternăm tipurile de materiale de predare.
Tehnicile de predare moderne care îşi au temelia pe Teoria inteligenţelor multiple(Howard Gardner,
1983) utilizând exerciţii ce apelează la inteligenţa muzicală/ritmică, inteligenţa vizual/spaţială, inteligenţa
corporală/kinestezică, care solicită toate zonele creierului dau eficienţă actului de instruire.
O altă idee inovatoare care vine în întâmpinarea dificultăţilor cu care ne confruntăm în
contemporaneitate este predarea diferenţiată(Louis Legrand, 1970) care presupune adaptarea metodelor
de predare la diferitele tipuri de elevi cu scopul de a spori egalitatea şanselor şi de a reduce eşecul şcolar,
încă determinat în mare măsură de inegalităţile sociale. Diversitatea elevilor, însă, nu este doar socială, ci
şi afectivă, fiind o posibilă sursă de obstacol în calea învăţării. Ca urmare, reformatorii educaţionali susţin
cu tărie o abordare nouă şi centrată pe elev a predării-învăţării şi o evaluare continuă şi constructivă,
capabilă de a sublinia progresul elevului şi de a-l motiva pe acesta.
Nu în cele din urmă, dacă punând în aplicare cele de mai sus şi avem în minte şi cuvintele Barbarei
Harrell Carson(1996): « "Elevii învaţă ceea ce îi interesează... ", a spus Stanford Ericksen, dar Goethe
ştia altceva: "În toate lucrurile învăţăm doar de la cei pe care îi iubim." Adăugând la acestea
declaraţia lui Emerson: "secretul educaţiei constă în respectarea elevului.", obţinem următoarea
formulare: "Elevii învaţă ce îi interesează de la oamenii pe care îi iubesc şi cărora, ştiu ei, le pasă de
ei...", atunci, cu siguranţă, reuşim să ne atingem ţelul ca profesori, acela de a educa complet, fizic, mental,
emoţional, moral şi social copiii pentru a-i pregăti pentru roluri importante în activităţile statului şi ale
societăţii.(Howatt 1984)
În încheiere am ales să prezint o activitate centrată pe elev folosind tehnici şi materiale moderne de
predare-învăţare( munca în perechi, muzica, cartoane cu imagini-picture cards-, imaginea video), activitate
realizată cu ocazia Zilei Pamântului-22 aprilie a.c.

Topic: Earth Day


Grade: 9th, 10th grade
Aids: OHP, handouts(picture cards, the song ’What a wonderful world’- Louis Armstrong-optional,
Planet Earth-our lifelong friend worksheet, Barack Obama’s speech-mandatory), CD player, CD

Lesson aims: - to encourage the students to speak about the environment;


- to give students practice in speaking for fluency;
- to develop an appreciation that environmental issues are global, affecting each of
us and to show appreciation for our environment;
- to raise awareness of the many ways people can help our planet and to protect
the environment;
- to encourage students to take action in response to environmental degradation.

Skills: - speaking
- reading
- listening
- writing
Evaluation: - continuous assessment-through observation and analysis of answers
Timing: 50 minutes

Warm-up
Aim: to get students’ attention
Procedure: The T greets the Ss and asks them different questions such as: “How are you today?” and
then checks the homework.
Skills: listening and speaking
Time: 5 mins

Lead In
Aim: to get the Ss ready for the lesson
Procedure: The T announces the topic of the lesson.
Skills: listening
Time: 1 min

Activity 1-pre-listening
Aim: The Ss try to predict the message of the song ’What a wonderful world’- Louis Armstrong from the
title and study the picture cards given
Interaction: whole class
Aids: picture cards
Procedure: The T wants to introduce the topic of World-The Earth through music. The T prepares the Ss
for the listening activity, explains that they are going to listen to a song and they are supposed to get the
message of the song and put the cards in the order in which they hear them in the song. The T also asks
the Ss to jot down a few ideas about the world in the song.
Skills: speaking
Time: 4 mins

Activity 2-while listening


Aim: The Ss listen to the song ’What a wonderful world’- Louis Armstrong
Interaction: individual work
Aids: notebook, picture cards, CD, CD player
Procedure: T plays the CD player and asks Ss to pay attention to the recording
Skills: listening, writing
Time: 7 mins

Activity 3-post-listening:
Aim: The Ss discuss about the message of the song and order the picture cards. The Ss share their
opinions and feelings towards the world in the song.
Interaction: whole class activity
Aids: picture cards
Procedure: The T listens to the answers the Ss give and correct the exercise related to the picture cards
Skills: reading, speaking
Time: 5 mins

Activity 4
Aim: The Ss have to complete the worksheet entitled “Planet Earth-our lifelong friend” on things they love
about nature, favourite place in nature, the environmental problems Earth faces and “green” things they
can do to help Earth. The Ss discuss about what it means to be a R.R.R.ole Model(Reduce, Reuse, and
Recycle)
Interaction: pair work
Aids: worksheet
Procedure: The T hands out one worksheet for each two students. The Ss note down a few issues on the
Planet Earth, the environment they live in and on what it means to be eco-friendly, what it takes someone
to be environmentally friendly
Skills: writing, speaking
Time: 10 mins

Activity 5-while watching


Aim: The Ss watch President Obama’s speech in honour of the 40th Anniversary of Earth Day, 2010
Interaction: whole class activity
Aids: printed speech, OHP
Procedure: The T plays the OHP and asks the Ss to pay attention to the video
Skills: listening(watching), speaking
Time: 8 mins

Activity 6
Aim: The Ss write a magazine article about Earth Day. They write about what happens around the
world.
Interaction: individual work
Aids: pens, notebooks
Procedure: The T asks the Ss to write a magazine article
Skills: writing, reading
Time: 7 mins

Evaluation
The T evaluates the Ss’ answers and draws conclusions;
The Ss listen to the T and ask questions if any.

Homework
The T asks the Ss to make group posters about Earth Day

Time: 3 mins

Bibliografie:

Cucoş, C.(1996): Pedagogie, Polirom, Iaşi


Gardner, H. (1983): Frames of Mind. The Theory of Multiple Intelligences, Basic Books, New York
Howatt, A. (1984): A History of English Language Teaching, Oxford University Press, Oxford
Scrivener, J.(2005): Learning teaching, Macmillan Publishers Limited, UK
http://www.wku.edu/teaching/booklets/quotes.htm

S-ar putea să vă placă și