(capitolul VI?

2 din bibliografie)
DEVOLUŢIUNEA LEGALĂ A MOŞTENIRII

2. Devolutiunea legală a mostenirii:

- principiile devolutiunii legale a mostenirii;
- reprezentarea succesorală;
- vocatia succesorală izvorâtă din rudenie;
- drepturile succesorale ale sotului supravietuitor;
- drepturile succesorale accesorii ale sotului supravietuitor;
- dreptul statului asupra bunurilor mostenirii.

Regulile generale aplicabile devoluţiunii legale a moştenirii

Devoluţiunea legală a moştenirii se face, în principiu, atunci când defunctul
nu a dispus de bunurile sale prin testament sau atunci când, deşi a dispus
prin testament, acesta este lipsit de efecte întrucât este nevalabil sau caduc.
De aceea, ea se mai numeşte şi moştenire ab intestat (fără testament).
Dreptul nostru admite coexistenţa moştenirii legale şi testamentare cu privire
la una şi aceeaşi moştenire. Aşa, de exemplu, în cazul în care există
moştenitori rezervatari, dispunătorul nu poate face liberalităţi (donaţii şi
legate) decât în limitele cotităţii disponibile a moştenirii, rezerva fiind
deferită rezervatarilor în virtutea legii. De asemenea, în cazul în care o
persoană a dispus prin testament numai de o parte din patrimoniul său, restul
patrimoniului succesoral va fi deferit celor în drept conform regulilor
moştenirii legale.
Studierea devoluţiunii legale a moştenirii necesită analizarea criteriului şi
sferei persoanelor din rândul cărora vor fi desemnaţi moştenitorii (I), a
principiilor generale de stabilire a persoanelor chemate efectiv la moştenire
şi a excepţiilor de la acestea(II) , precum şi a reprezentării succesorale (III).
I. Criteriul şi sfera persoanelor din rândul cărora vor fi desemnaţi
moştenitorii. Pentru a se evita fărâmiţarea excesivă a succesiunilor, legea a
stabilit o anumită ordine de preferinţă în care rudele defunctului sunt
chemate la moştenirea legală a acestuia. Potrivit dispoziţiilor art. 669-676 C.
civ., rudele defunctului sunt ierarhizate în patru clase de moştenitori, fiind
chemate la moştenire în această ordine:
-clasa I – clasa descendenţilor în linie dreaptă, este alcătuită din copiii,
nepoţii, strănepoţii etc. defunctului, fără limită de grad;
-clasa II – clasa ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi, cuprinde părinţii
defunctului, fraţii şi surorile defunctului, precum şi pe descendenţii fraţilor şi
surorilor până la gradul al patrulea inclusiv;

1
 -clasa III – clasa ascendenţilor ordinari, include pe bunicii, străbunicii, stră-
străbunicii etc. defunctului, fără limită de grad;
-clasa IV – clasa colateralilor ordinari, cuprinde rudele în linie colaterală
ale defunctului până la gradul patru inclusiv, altele decât cele din clasa a
doua, şi anume: unchii, mătuşile (fraţii şi surorile părinţilor), verii primari
(copiii unchilor şi mătuşilor), fraţii şi surorile bunicilor defunctului.
Conform dispoziţiilor Legii nr.319/1944, soţul supravieţuitor al defunctului
este chemat la moştenire în concurs cu fiecare clasă de moştenitori.
Chemarea rudelor şi a soţului supravieţuitor în această ordine la moştenire se
explică atât prin afecţiunea prezumată a defunctului faţă de aceştia, cât şi
prin ideea existenţei unei obligaţii morale şi sociale a defunctului faţă de cei
apropiaţi.
În cazul în care nu există moştenitori în grad succesibil în nici una din cele
patru clase şi nu există nici soţ supravieţuitor, iar defunctul nu a dispus în
mod valabil de bunurile sale nici prin testament, moştenirea este vacantă şi
se cuvine statului în temeiul puterii sale suverane (art. 680 C. civ.).
Top of the Document

II. Principiile generale de stabilire a persoanelor chemate efectiv la

moştenire şi excepţiile de la acestea.
Principiile de stabilire a persoanelor chemate efectiv la moştenire sunt
următoarele:
-principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege
între moştenitorii făcând parte din clase diferite (a);
-principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din
aceeaşi clasă (b)
- şi principiul împărţirii moştenirii în părţi egale (pe capete) între
rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad (c).
a) Principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege
între moştenitorii din clase diferite.
Codul civil a împărţit rudele defunctului în patru clase de moştenitori,
chemândule la moştenire în ordinea acestora. Astfel, dacă există moştenitori
în clasa întâi care nu au renunţat la moştenire şi care nu sunt nedemni,
aceştia înlătură de la succesiune pe moştenitorii din clasele subsecvente.
Moştenitorii din clasa a doua vin la succesiune doar dacă nu există
moştenitori din clasa întâi sau dacă aceştia sunt renunţători sau nedemni, cei
din clasa a treia doar dacă nu sunt moştenitori din primele două clase şi aşa
mai departe. Când există moştenitori cu vocaţie succesorală din clase
diferite, pentru chemarea efectivă la moştenire esenţial este criteriul
ordinului clasei, iar nu acela al gradului de rudenie cu defunctul. Aşa, de

2
exemplu, nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul doi, moştenitor făcând
parte din clasa întâi, înlătură de la moştenire pe tatăl defunctului, moştenitor
din clasa a doua, deşi acesta din urmă este rudă de gradul întâi.
Prin derogare de la această regulă, conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr.
319/1944, soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu fiecare clasă
de moştenitori. El nici nu înlătură, dar nici nu este înlăturat de la moştenire
de nici o clasă de moştenitori.

b). Principiul proximităţii gradului de rudenie cu defunctul între

moştenitorii din aceeaşi clasă.
Principiul priorităţii clasei de moştenitori este completat de principiul
proximităţii gradului de rudenie, conform căruia, în cadrul aceleiaşi clase,
rudele în grad mai apropiat cu defunctul înlătură rudele în grad mai
îndepărtat. Aşa, de exemplu, fiul defunctului şi nepotul de fiu al defunctului
sunt ambii moştenitori din clasa întâi, dar la moştenirea legală a acestuia nu
vor veni amândoi, ci doar fiul defunctului, rudă de gradul întâi, care înlătură
de la moştenire pe nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul doi. Tot
astfel, unchiul defunctului, frate al unuia dintre părinţii acestuia, rudă de
gradul trei, înlătură de la moştenire pe vărul primar al defunctului, rudă de
gradul patru, deşi ambii fac parte din clasa a patra de moştenitori.
Principiul proximităţii gradului de rudenie cu defunctul între rudele din
aceeaşi clasă de moştenitori cunoaşte două excepţii:
- în clasa a doua de moştenitori, conform dispoziţiilor art. 671 şi 673 C. civ.,
părinţii defunctului, rude de gradul întâi, vin la moştenire împreună cu
colateralii privilegiaţi, care pot fi rude de gradul doi (fraţii defunctului), trei
(nepoţii de frate ai defunctului) sau patru (strănepoţii de frate ai defunctului);
- reprezentarea succesorală, care permite unei rude în grad mai îndepărtat
cu defunctul să urce în locul şi gradul unui ascendent predecedat să
moştenească în locul acestuia, constituie şi ea o excepţie de la regula mai sus
menţionată1.
c). Principiul împărţirii moştenirii în părţi egale (pe capete) între rudele
din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.
În cazul în care la moştenire vin mai mulţi moştenitori din aceeaşi
clasă şi acelaşi grad de rudenie cu defunctul, moştenirea se împarte pe
capete, adică în atâtea părţi egale câţi moştenitori sunt (art. 669, 670, 674 şi
675 C. civ.). De exemplu, dacă la moştenire vin trei fii ai defunctului, aceştia
vor împărţi moştenirea în trei părţi egale, iar dacă vin doi fraţi ai defunctului
aceştia vor primi fiecare câte o jumătate din moştenire.
De la acest principiu există o excepţie, şi anume, cazul în care la moştenirea
defunctului sunt chemaţi fraţi şi surori care nu au aceeaşi părinţi, situaţie în

3
care împărţirea moştenirii se va face pe linii, fraţii consangvini (care au
comun doar tatăl, mamele fiind diferite) şi uterini (care au comună doar
mama, taţii fiind diferiţi) culegând moştenirea fratelui lor decedat doar pe
linia (jumătatea) părintelui comun (paternă sau maternă, după caz), pe care o
împart între ei în părţi egale, în funcţie de numărul fraţilor rămaşi în viaţă în
fiecare din aceste linii, numai fraţii buni cu defunctul (care au aceeaşi
părinţi) culegând moştenirea atât pe linie paternă, cât şi maternă, deci mai
mult decât fiecare frate consagvin sau uterin în parte (art.674 C. civ.).
Top of the Document

Reprezentarea succesorală
1. Noţiune. Reprezentarea succesorală este instituţia care permite anumitor
moştenitori legali (descendenţilor în linie dreaptă şi descendenţilor fraţilor şi
surorilor defunctului) să urce în locul şi gradul unui ascendent decedat
anterior deschiderii succesiunii, pentru a culege în locul acestuia partea ce i
s-ar fi cuvenit din moştenire dacă ar fi fost în viaţă. Ascendentul predecedat
se numeşte reprezentat, iar moştenitorul care vine la moştenire prin
reprezentare – reprezentant.
2. Fundamentul reprezentării se regăseşte, pe de o parte, în ideea de a
sustrage devoluţiunea succesorală hazardului unei cronologii accidentale a
deceselor, contrare celei fireşti (copiii care decedează înaintea părinţilor), iar
pe de altă parte în asigurarea respectului egalităţii tulpinilor, pornind de la
ideea că afecţiunea lui de cujus faţă de succesorii săi ca şi sentimentul de
datorie faţă de familie nu se apreciază individual (pentru fiecare succesor în
parte), ci faţă de tulpina pe care fiecare dintre aceştia o formează împreună
cu descendenţii lor.
3. Domeniul reprezentării. Potrivit Codului civil român, reprezentarea
succesorală este permisă numai (a) în cazul descendenţilor în linie dreaptă ai
defunctului (art. 665) şi (b) în cazul descendenţilor colateralilor privilegiaţi
(art. 666 C. civ.). Problema reprezentării succesorale nu se poate pune,
aşadar, în cazul ascendenţilor privilegiaţi, a ascendenţilor ordinari, a
colateralilor ordinari şi nici a soţului supravieţuitor.
a). Reprezentarea în cazul descendenţilor în linie dreaptă. Potrivit
dispoziţiilor art. 665 alin. l C. civ., „reprezentarea se întinde nemărginit în
linie directă descendentă”. Aceasta înseamnă că, în linie directă descendentă,
reprezentarea operează indiferent de gradul de rudenie al reprezentantului cu
defunctul. Astfel, un nepot de fiu, rudă de gradul doi cu defunctul poate
moşteni partea părintelui său predecedat, fiu al defunctului, în concurs cu
unchiul său (fiul defunctului) rămas în viaţă. De asemenea, un strănepot de
fiu, rudă de gradul trei cu defunctul, poate moşteni pe străbunicul său alături

4
de un fiu al defunctului rămas în viaţă, dacă pe tulpina pe care o reprezintă
sunt întrunite condiţiile reprezentării din grad în grad între el şi bunicul său
pe care îl reprezintă la moştenirea străbunicului său.Tot astfel, un
trăstrănepot poate moşteni prin reprezentare pe stră-străbunicul său şi aşa
mai departe. Pentru a opera reprezentarea în asemenea cazuri este însă
necesar ca în fiecare grad intermediar prin care trebuie să treacă
reprezentantul pentru a ajunge în locul şi gradul reprezentatului să fie
întrunite condiţiile cerute de lege, reprezentarea neputând opera per saltum
sau omisso medio.
Dacă însăşi raţiunea de a fi a reprezentării este aceea de a păstra egalitatea
între tulpini, rezultă că aceasta nu poate opera decât dacă există mai multe
tulpini, iar nu şi în cazul în care există una singură.

b). Reprezentarea în cazul descendenţilor colateralilor privilegiaţi. Potrivit

dispoziţiilor art. 666 C. civ., „în linie colaterală, reprezentarea este admisă în
privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor sau surorilor defunctului, vie ei la
succesiunea sa în concurs cu unchi sau mătuşă, întâmple-se ca toţi fraţii şi
surorile defunctului, fiind morţi mai dinainte, succesiunea să se găsească
trecută la descendenţii lor, în grade egale sau neegale”. Aşadar, pentru
descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului până la gradul patru inclusiv
(nepoţi şi strănepoţi) reprezentarea operează în condiţii similare celor ale
descendenţilor defunctului. Reprezentarea în linie colaterală produce efecte
atât în cazul descendenţilor fraţilor şi surorilor buni (bune) – care au comuni
ambii părinţi -, cât şi în cazul celor consângeni sau uterini – care au comun
cu defunctul doar un singur părinte, fie tatăl, fie mama -, cu precizarea că
reprezentanţii acestora din urmă nu pot moşteni mai mult decât poate
moşteni reprezentatul în locul şi gradul căruia vin la moştenire, adică fie
numai în linie maternă, fie numai în linie paternă.
4. Condiţiile reprezentării. Reprezentarea necesită întrunirea anumitor
condiţii atât în persoana reprezentatului (a), cât şi în persoana
reprezentantului.
a). Condiţiile cerute în persoana reprezentatului. Reprezentatul, pe de o
parte, trebuie să fie predecedat lui de cujus (1°), iar pe de altă parte să fi avut
chemare efectivă la moştenire dacă ar fi fost în viaţă (2°).
1°. Reprezentatul să fie predecedat lui de cujus. Reprezentarea presupune
întotdeauna ca reprezentatul să fi decedat înaintea deschiderii succesiunii,
căci, aşa cum prevede art. 668 alin.1 C. civ., „nu se reprezintă decât
persoanele moarte”. Aceasta înseamnă că persoanele care renunţă la
moştenire sau care, în viaţă fiind, sunt nedemne faţă de defunct nu pot fi
reprezentate (art. 658 şi 698 fraza I C. civ.). În schimb, descendenţii

5
renunţătorilor sau nedemnilor pot moşteni în nume propriu, dacă nu există
moştenitori în rang preferabil. De pildă, dacă defunctul D lasă la moartea sa
doi fii, A şi B, ambii renunţători, iar A are doi fii, A1 şi A2, iar B un fiu,
B1, cei trei nepoţi ai defunctului, A1, A2 şi B1, vor veni la moştenirea
bunicului lor în nume propriu, fiecăruia revenindu-i câte 1/3 din succesiune
Întrucât persoanele dispărute sunt socotite în viaţă atâta timp cât nu a
intervenit o hotărâre judecătorească definitivă declarativă de moarte (art. 19
din Decretul nr. 31/1954), acestea nu pot fi reprezentate. După declararea
judecătorească a morţii, în funcţie de data stabilită ca fiind cea a decesului,
se va admite sau nu reprezentarea, conform regulilor de drept comun. În
cazul comorienţilor, se prezumă că aceştia au decedat în acelaşi moment,
orice „stabilire” a unei ordini a deceselor fiind nu numai arbitrară, ci chiar
contrară atât reglementării legale în materie, cât şi definiţiei instituţiei. Nici
unul dintre comorienţi nu poate veni la moştenirea celuilalt, nici în nume
propriu, nici prin reprezentare, întrucât moştenirea fiecăruia se va deferi
propriilor moştenitori, ca şi când celălalt nu ar fi existat.
2°. Reprezentatul să fi avut chemare efectivă la moştenirea lui de cujus dacă
ar fi fost în viaţă Pentru ca reprezentarea să-şi poată produce efectele este
necesar ca reprezentatul să fi avut aptitudinea de a-l fi moştenit efectiv pe de
cujus dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii. Astfel, nedemnul,
chiar predecedat lui de cujus, nu poate fi reprezentat de descendenţii săi. De
asemenea, ţinând seama de faptul că moştenitorul care renunţă la moştenire
„este considerat că nu a fost niciodată erede” (art. 696 C. civ.), „eredele
renunţător nu poate fi reprezentat niciodată” (art. 698 fraza I C. civ.).
Moştenitorii legali nerezervatari, cum este cazul fraţilor şi surorilor
defunctului, care au fost exheredaţi total nu pot fi reprezentaţi de
descendenţii lor întrucât ca urmare a exheredării au fost lipsiţi de aptitudinea
de a-l moşteni pe defunct.
b). Condiţiile cerute în persoana reprezentantului. Venind la moştenirea lui
de cujus, reprezentantul urcă prin voinţa legii în locul reprezentatului, dar
moşteneşte pentru sine, iar nu pentru reprezentat. De aici decurge
consecinţa că, pe de o parte, reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea de a-l
putea moşteni pe defunct (1°), dar nu şi pentru a-l moşteni pe reprezentat
(2°).
1°. Reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea de a-l moşteni pe defunct. În
acest sens, reprezentantul trebuie să fie în viaţă sau cel puţin conceput la
data deschiderii moştenirii, să nu fie renunţător sau nedemn faţă de de cujus
şi să aibă vocaţie proprie la moştenirea celui decedat. Această cerinţă se
explică prin faptul că reprezentantul care moşteneşte prin reprezentarea unui
ascendent predecedat culege succesiunea lui de cujus ca un drept propriu,

6
iar nu ca pe unul care ar fi aparţinut reprezentatului şi i-ar fi fost transmis lui
de către acesta pe cale succesorală.
2°. Aptitudinea reprezentantului de a culege moştenirea celui reprezentat
este indiferentă. Cu alte cuvinte, reprezentantul poate veni la moştenire prin
reprezentare chiar dacă este nedemn faţă de reprezentat sau dacă a renunţat
la moştenirea acestuia. De asemenea, exheredarea reprezentantului
nerezervatar de către reprezentat, adică îndepărtarea sa de la moştenirea
reprezentatului prin voinţa acestuia din urmă, nu afectează nici ea
reprezentarea. Doctrina explică aceasta prin faptul că reprezentantul
dobândeşte drepturi succesorale direct de la defunct prin efectul legii
(reprezentării), iar nu de la reprezentat; drepturile succesorale ale
reprezentantului nu tranzitează nici un moment patrimoniul reprezentatului
înainte de a ajunge la reprezentant.
5. Efectele reprezentării. Reprezentarea succesorală produce efecte
constând în plasarea reprezentantului în locul reprezentatului (A) şi
impărţirea succesiunii pe tulpini (B). În cazul în care sunt întrunite condiţiile
cerute de lege, reprezentarea operează de drept (C).
A. Plasarea reprezentantului în locul reprezentatului
Ca efect al reprezentării, reprezentantul va fi plasat în locul reprezentatului,
culegând partea ce ar fi revenit acestuia din moştenire dacă ar fi fost în viaţă.
Reprezentarea permite aşadar reprezentantului să se prevaleze de rangul
celui reprezentat, moştenind ceea ce i-ar fi revenit acestuia din moştenire
dacă ar fi fost în viaţă, însă pentru sine, iar nu pentru reprezentat.
B. Împărţirea moştenirii pe tulpini
Există un efect principal al împărţirii moştenirii pe tulpini (a) şi unele efecte
secundare ale aceleiaşi împărţiri (b).
i. Efectul principal al împărţirii moştenirii pe tulpini. Moştenirea se va
împărţi în atâtea părţi câţi copii (descendenţi de rangul întâi) sau fraţi şi
surori a avut defunctul, care vin efectiv la moştenire sau care, fiind
predecedaţi, sunt reprezentaţi de descendenţii lor, iar nu pe capete,
indiferent dacă moştenitorii care culeg succesiunea sunt în grade diferite sau
egale de rudenie cu defunctul. Împărţirea pe tulpini a moştenirii are drept
consecinţă fie derogarea de la principiul proximităţii gradului de rudenie
între moştenitorii din aceeaşi clasă,fie derogarea de la principiul împărţirii pe
capete (în părţi egale) a moştenirii între succesorii făcând parte din aceeaşi
clasă şi având acelaşi grad de rudenie, fie de la ambele principii în acelaşi
timp. În interiorul fiecărei tulpini partajul părţii ce revine acesteia se va face
pe capete (în funcţie de numărul moştenitorilor făcând parte din aceasta),
afară de cazul în care unul dintre descendenţii tulpinii celui reprezentat ar fi

7
la rândul său predecedat. În acest din urmă caz, dacă sunt întrunite condiţiile
reprezentării, se va proceda la un nouă împărţire pe tulpini între ramurile
(sub-tulpinile) tulpinii respective.
ii. Efectele secundare ale împărţirii moştenirii pe tulpini. Împărţirea pe
tulpini a moştenirii are şi unele efecte secundare, cum sunt:
- în caz de renunţare la moştenire a unuia dintre reprezentanţi, partea
acestuia din moştenire (atât activ, cât şi pasiv) va reveni moştenitorilor care
fac parte din aceeaşi tulpină cu acesta, iar nu tuturor moştenitorilor;
- în cazul în care există obligaţia de raport, reprezentantul ţinut la aceasta
trebuie să raporteze nu numai donaţiile pe cere le-a primit el de la defunct
fără scutire de raport, ci şi donaţiile nescutite de raport pe care le-a primit
reprezentatul de la defunct;
- calculul rezervei descendenţilor defunctului (fraţii şi surorile defunctului
precum şi descendenţii acestora nu sunt moştenitori rezervatari) se va face în
funcţie de numărul tulpinilor, iar nu în funcţie de numărul lor.
C. Reprezentarea operează de drept
Conform dispoziţiilor art. 686 C. civ., „nimeni nu este obligat de a face
acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine”. Prin urmare, orice succesibil este
liber să accepte sau nu o moştenire, după cum crede de cuviinţă. Odată însă
acceptată moştenirea, reprezentarea succesorală operează de drept, adică în
temeiul legii, fără a fi necesară vreo manifestare de voinţă din partea
reprezentantului. Reprezentarea succesorală operează doar în cadrul
moştenirii legale, nu şi a celei testamentare sau a celei convenţionale.
Top of the Document

VOCATIA SUCCESORALĂ IZVORÂTĂ DIN RUDENIE

I. Clasa întâi de moştenitori – a descendenţilor
1. Componenţă. Primele rude ale defunctului chemate de lege la moştenire
sunt descendenţii acestuia (art. 669 C. civ.). În această categorie intră copiii
(fiii şi fiicele) defunctului şi urmaşii acestora la infinit, indiferent dacă s-au
născut din căsătorie sau dinafara căsătoriei. De asemenea, în clasa
descendenţilor sunt incluşi şi copiii adoptaţi de defunct.
2. Înlăturarea de la moştenire a celorlalte clase. Potrivit principiului
priorităţii clasei de moştenitori (supra nr. 46), descendenţii fiind incluşi în
clasa întâi de moştenitori înlătură de la moştenire pe moştenitorii din clasele
subsecvente. Soţul supravieţuitor, care nu face parte din nici o clasă de
moştenitori, vine la moştenire în concurs cu fiecare dintre acestea, inclusiv
cu 3. clasa întâi, având drepturi succesorale proprii (art. 1 lit.a din Legea nr.
319/1944).

8
3. Repartizarea moştenirii între descendenţi. Descendenţii sunt chemaţi la
moştenire în ordinea gradului de rudenie cu defunctul, astfel încât
descendenţii în grad mai apropiat înlătură de la moştenire pe descendenţii în
grad mai îndepărtat. De exemplu, fiul defunctului, rudă de gradul întâi,
înlătură de la moştenire pe nepotul acestuia, rudă de gradul doi.
Descendenţii de acelaşi grad chemaţi la moştenire în nume propriu împart
moştenirea pe capete, adică în părţi egale. Atunci când sunt întrunite
condiţiile reprezentării succesorale, moştenirea se împarte pe tulpini, astfel
încât, prin derogare de la regulile menţionate mai sus, pe de o parte, pot veni
la moştenire descendenţi de grade diferite de rudenie cu defunctul, iar pe de
altă parte este posibil ca descendenţi rude de acelaşi grad cu defunctul să
primească din moştenire cote diferite, iar nu egale.
4. Descendenţii în concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului. Dacă
descenenţii vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor, cota de
moştenire legală revenind acestuia se va calcula în raport cu întreaga
moştenire, iar restul se va împărţi între descendenţi conform regulilor
menţionate mai sus.
5. Caracterele juridice ale dreptului de moştenire legală al
descendenţilor. Descendenţii defunctului sunt moştenitori rezervatari, ceea
ce înseamnă că defunctul nu poate dispune prin liberalităţi (donaţii şi legate)
decât în limitele cotităţii disponibile a moştenirii, rezerva revenindu-le de
drept (art. 841 şi 842 C. civ.). De asemenea, descendenţii defunctului sunt
moştenitori sezinari, ceea ce înseamnă că au dreptul de a intra în stăpânirea
moştenirii fără a fi necesare îndeplinirea unor verificări sau formalităţi
prealabile (art. 653 alin.1 C. civ.). În cazul în care la moştenire vin doi sau
mai mulţi descendenţi ai defunctului, ori unul sau mai mulţi descendenţi şi
soţul supravieţuitor al defunctului, între aceştia funcţionează obligaţia de
raport, adică de a aduce la masa succesorală pentru a fi împărţite între ei
donaţiile primite direct sau indirect de la defunct, afară de cazul în care
donaţia s-a făcut cu scutire de raport (art. 751 C. civ. şi art. 3 din Legea nr.
319/1944).
Top of the Document
II. Clasa a doua de moştenitori – a ascendenţilor şi colateralilor
privilegiaţi
1. Componenţă. Această clasă de moştenitori este una mixtă, care cuprinde
pe părinţii, pe fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora până la
gradul patru inclusiv. Ea se numeşte clasa ascendenţilor şi colateralilor
privilegiaţi întrucât aceştia sunt preferaţi altor ascendenţi şi colaterali ai
defunctului, numiţi ordinari, care fac parte din clasele subsecvente de
moştenitori.

9
2. Ascendenţii privilegiaţi. Părinţii defunctului. Părinţii defunctului sunt
chemaţi la moştenirea acestuia indiferent de faptul dacă de cujus s-a născut
din căsătorie sau dinafara căsătoriei. De asemenea, categoria ascendenţilor
privilegiaţi include şi pe adoptatorii defunctului, indiferent dacă adopţia este
cu efecte depline sau cu efecte restrânse. Întrucât în cazul adopţiei cu efecte
restrânse adoptatul păstrează legăturile de rudenie cu părinţii săi fireşti,
rezultă că la moştenirea sa au vocaţie legală atât adoptatorul, cât şi părinţii
fireşti.

3. Cazul în care sunt chemaţi la moştenire. Ascendenţii privilegiaţi, ca şi

colateralii privilegiaţi împreună cu care alcătuiesc clasa a doua de
moştenitori, sunt chemaţi la succesiune doar în lipsa moştenitorilor din clasa
întâi (a descendenţilor) sau în cazul în care aceştia sunt renunţători sau
nedemni.
Repartizarea moştenirii. Repartizarea moştenirii se face diferit, după cum
ascendenţii privilegiaţi vin singuri la moştenire (a), împreună cu colateralii
privilegiaţi (b) sau în concurs cu soţul supravieţuitor al defunctului (c).
1°) Ascendenţii privilegiaţi vin singuri la moştenire. În acest caz, conform
principiului egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi acelaşi grad de rudenie
cu defunctul, dacă la succesiune sunt chemaţi ambii părinţi, moştenirea se va
împărţi în părţi egale (pe capete) între aceştia (art. 670 alin. 2 C. civ.), iar
dacă este chemat un singur părinte, moştenirea va reveni în întregime
acestuia. Dacă defunctul a fost adoptat cu efecte restrânse, la moştenirea sa
vin atât părinţii buni, cât şi cei adoptivi. Atunci când la moştenire vin atât
mama bună şi mama adoptivă, cât şi tatăl bun şi tatăl adoptiv, moştenirea se
va împărţi între cei patru părinţi conform regulilor de mai sus.
2°) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire împreună cu colateralii
privilegiaţi. În cazul în care defunctul lasă atât ascendenţi privilegiaţi, cât şi
colaterali privilegiaţi, succesori care formează împreună clasa a doua de
moştenitori, succesiunea se împarte diferit, după cum la moştenire vine unul
sau mai mulţi ascendenţi privilegiaţi. Astfel, atunci când la moştenire
vine un singur părinte, acesta va primi 1/4 din moştenire, restul de 3/4
revenind colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul acestora, care o vor
împărţi între ei în părţi egale sau pe tulpini, iar dacă la moştenire vin tatăl şi
mama defunctului, aceştia vor primi 1/2 din moştenire, împărţind-o între ei
în părţi egale (pe capete), restul de 1/2 revenind colateralilor privilegiaţi,
care o vor împărţi între ei în părţi egale sau pe tulpini (art.671 şi 673 C. civ.).
3°) Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul
supravieţuitor. În acest caz, cota legală a soţului supravieţuitor (art. 1 lit.b şi
c din Legea nr. 319/1944) se va deduce din întreaga moştenire, iar cu privire

10
la restul rămas după această operaţiune se vor aplica regulile menţionate mai
sus la literele a şi b.

4. Caracterele juridice ale dreptului de moştenire legală al ascendenţilor

privilegiaţi. În cazul ascendenţilor privilegiaţi nu se poate pune problema
reprezentării succesorale, motiv pentru care aceştia nu pot veni la moştenire
decât în nume propriu. De asemenea, ascendenţii privilegiaţi nu au obligaţia
de a raporta donaţiile primite de la defunct în timpul vieţii acestuia.
În schimb, asemenea descendenţilor defunctului, ascendenţii privilegiaţi sunt
moştenitori
rezervatari şi sezinari.
5. Colateralii privilegiaţi. Fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii
acestora. În categoria colateralilor privilegiaţi se includ fraţii şi surorile
defunctului, precum şi descendenţii acestora până la gradul patru de rudenie
cu defunctul inclusiv, adică nepoţii şi strănepoţii de frate (soră). Este
indiferent dacă rudenia rezultă din căsătorie sau dinafara căsătoriei. Sunt
colaterali privilegiaţi atât fraţii buni (născuţi din aceeaşi părinţi), cât şi fraţii
consângeni (consangvini) (care au acelaşi tată, dar mame diferite) şi uterini
(care au aceeaşi mamă, dar taţi diferiţi). În schimb, nu intră în această
categorie fraţii vitregi, ai căror părinţi sunt căsătoriţi, dar care nu au nici un
părinte comun.
Rudenia colateralilor privilegiaţi poate rezulta şi din adopţia cu efecte
depline, cum se întâmplă, de pildă, în cazul în care un copil este adoptat de o
familie (soţ şi soţie) care copii fireşti sau alţi adoptaţi cu efecte depline. În
cazul adopţiei cu efecte restrânse, adoptatul devine rudă cu adoptatorul, dar
nu şi cu rudele acestuia, astfel încât moştenirea în linie colaterală a celui
adoptat este exclusă faţă de colateralii privilegiaţi ai adoptatorului, rămânând
însă posibilă faţă de rudele sale fireşti, cu care păstrează legăturile de
rudenie.
6. Cazul în care sunt chemaţi la moştenire. Ca şi ascendenţii privilegiaţi,
împreună cu care alcătuiesc clasa a doua de moştenitori, colateralii
privilegiaţi sunt chemaţi la moştenirea legală a defunctului dacă nu există
moştenitori din clasa întâi sau dacă aceştia sunt renunţători sau nedemni.
Dacă vin la moştenire, colateralii privilegiaţi înlătură de la moştenirea legală
a defunctului pe succesorii din clasele subsecvente (art. 672 C. civ.).
7. Repartizarea moştenirii între colateralii privilegiaţi care provin din
aceeaşi părinţi. În acest caz, trebuie făcută distincţie între situaţia în care
moştenirea se împarte doar între colateralii privilegiaţi (a), situaţia în care
moştenirea se împarte între aceştia şi ascendenţii privilegiaţi (b) şi situaţia în
care vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor (c).

11
1°) Colateralii privilegiaţi vin singuri la moştenire. Colateralii privilegiaţi
care vin singuri la moştenirea defunctului împart între ei succesiunea în părţi
egale (pe capete), dacă vin la moştenire în nume propriu, sau pe tulpini
(subtulpini), dacă vin la moştenire prin reprezentare.
2°) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire împreună cu ascendenţii
privilegiaţi.
Colateralilor privilegiaţi le revine din moştenire o cotă de 3/4, atunci când
vin la succesiune în concurs cu un singur ascendent privilegiat, sau o cotă de
1/2, atunci când vin la moştenire în concurs cu doi sau mai mulţi ascendenţi
privilegiaţi (art. 672 şi 673 C. civ.).
3°) Colateralii privilegiaţi vin la moştenire în concurs cu soţul
supravieţuitor. În acest caz, ca şi în cazul ascendenţilor privilegiaţi, cota
soţului supravieţuitor (art.1 lit.b şi c din Legea nr. 319/1944) se va deduce
din întreaga moştenire, iar restul se va împărţi conform regulilor
menţionate mai sus.
8. Repartizarea moştenirii între colateralii privilegiaţi care provin din
părinţi diferiţi.
Împărţirea pe linii a moştenirii. Conform dispoziţiilor art.674 C. civ., în
cazul în care la moştenire vin fraţi şi surori din părinţi diferiţi, moştenirea se
împarte pe două linii, maternă şi paternă. Fraţii uterini vor moşteni numai pe
linie maternă, iar fraţii consângeni vor moşteni numai pe linie paternă. Fraţii
buni vor moşteni în ambele linii. Împărţirea pe linii a moştenirii operează
numai în cazul în care la moştenire vin efectiv fraţi şi surori din categorii
diferite (uterini cu consângeni; consângeni cu fraţi buni; uterini cu
consângeni şi fraţi buni; sau uterini cu fraţi buni), iar nu şi atunci când la
moştenire vin fraţi din aceeaşi categorie (toţi uterini sau toţi consângeni), caz
în care moştenirea se va repartiza după regulile menţionatemai sus . De
asemenea, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 672, 673 şi 674 C. civ.,
împărţirea pe linii a moştenirii se realizează nu numai atunci când vin la
moştenire fraţii şi surorile defunctului în nume propriu, ci şi atunci când
succesiunea revine descendenţilor acestora, atât în nume propriu cât şi prin
reprezentare.
9. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire legală al colateralilor
privilegiaţi
Colateralii privilegiaţi pot fi reprezentaţi la moştenire de descendenţii lor. Ei
nu sunt rezervatari, nu beneficiază de sezină şi nu datorează raportul
donaţiilor.
Top of the Document

12
III. Clasa a treia de moştenitori – a ascendenţilor ordinari
1. Componenţă. Această clasă include pe ceilalţi ascendenţi ai defunctului,
alţii decât părinţii, care fac parte din clasa ascendenţilor privilegiaţi. Ea
cuprinde aşadar pe bunicii, străbunicii, stră-străbunicii defunctului etc. la
infinit.
2. Cazul în care sunt chemaţi la moştenire. Ascendenţii ordinari vin la
moştenire doar în cazul în care nu există moştenitori din primele două clase
sau atunci când există asemenea moştenitori, dar aceştia sunt renunţători sau
nedemni.
3. Repartizarea moştenirii între ascendenţii ordinari. Între ascendenţii
ordinari moştenirea se împarte conform principiilor proximităţii gradului de
rudenie şi al împărţirii pe capete între rudele de acelaşi grad. Astfel, de
exemplu, dacă defunctul lasă la moartea sa doi bunici şi un străbunic,
moştenirea va reveni celor doi bunici, rude de gradul doi cu defunctul, care o
vor împărţi între ei în părţi egale, străbunicul defunctului, rudă de gradul trei,
fiind înlăturat de la moştenire. Dacă la moştenirea defunctului vine şi soţul
supravieţuitor, acesta va primi cota prevăzută la art. 1 lit.d din Legea
319/1943 raportată la întreaga moştenire, restul împărţindu-se
între ascendenţii ordinari conform regulilor de mai sus.
4. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire legală al ascendenţilor
ordinari.
Ascendenţii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu,
reprezentarea succesorală fiind exclusă în cazul lor. Ei nu sunt moştenitori
rezervatari şi nu au obligaţia de raport al donaţiilor. În schimb, întrucât
ascendenţii ordinari sunt rude în linie directă cu defunctul, sunt
moştenitori sezinari.
Top of the Document
IV. Clasa a patra de moştenitori – a colateralilor ordinari
1. Componenţă. Această clasă cuprinde pe unchii, mătuşile, verii primari,
precum şi pe fraţii şi surorile bunicilor defunctului. În cazul adopţiei cu
efecte restrânse, adoptatul nu poate moşteni în linie colaterală pe rudele
defunctului întrucât nu devine rudă decât cu adoptatorul, iar nu şi cu rudele
acestuia; păstrează în schimb legăturile de rudenie cu rudele sale fireşti pe
care le poate moşteni în linie colaterală. În linie colaterală, aşa cum am
văzut, moştenirea este posibilă până la gradul patru de rudenie inclusiv.
2. Cazul în care vin la moştenire. Colateralii ordinari vin la moştenire doar
dacă nu sunt moştenitori în primele trei clase sau dacă există asemenea
moştenitori, dar aceştia sunt renunţători sau nedemni.
3. Repartizarea moştenirii între colateralii ordinari. Între colateralii
ordinari moştenirea se împarte conform principiilor proximităţii gradului de

13
rudenie şi al împărţirii pe capete între rudele de acelaşi grad. Astfel, de
exemplu, dacă la moartea lui de cujus rămân în viaţă doi unchi, trei veri
primari şi un frate al bunicului său, moştenirea va reveni celor doi unchi,
rude de gradul trei cu defunctul, care o vor împărţi în părţi egale între ei, cei
trei veri primari şi fratele bunicului fiind înlăturaţi de la moştenire întrucât
sunt rude de gradul patru cu defunctul.
Este de menţionat faptul că în cazul colateralilor ordinari nu operează
împărţirea pe linii a moştenirii, aşa cum se întâmplă în cazul fraţilor şi
surorilor defunctului care provin din părinţi diferiţi. Dacă la moştenire
colateralii ordinari vin în concurs cu soţul supravieţuitor, acesta din urmă va
primi din moştenire cota prevăzută la art. 1 lit.d din Legea nr. 319/1944,
restul împărţindu-se între colateralii ordinari conform regulilor de mai sus.
4. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor
ordinari. Colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu,
iar nu şi prin reprezentare. Ei nu sunt nici moştenitori rezervatari, nici
sezinari şi nu datorează nici raportul donaţiilor.
Top of the Document

DREPTURILE SUCCESORALE ALE SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR

ÎN CADRUL MOŞTENIRII LEGALE
1. Condiţiile cerute de lege soţului supravieţuitor pentru a putea
moşteni. Ca orice succesor, pentru a putea moşteni, soţul supravieţuitor
trebuie să întrunească condiţiile generale cerute de lege pentru a putea
moşteni. De asemenea, el trebuie să aibă calitatea de soţ al defunctului la
data deschiderii succesiunii. În caz de divorţ, căsătoria este desfăcută din
ziua când hotărârea de divorţ va rămâne irevocabilă (art. 39 alin.1 C. fam.).
Până la această dată căsătoria este în fiinţă, astfel încât dacă, de pildă, unul
dintre soţi decedează după pronunţarea divorţului în primă instanţă, celălalt
soţ îl moşteneşte, căsătoria nefiind încă desfăcută în sensul dispoziţiilor
legale mai sus citate. Legea nr. 319/1944 conferă soţului supravieţuitor:
drepturi de moştenire proprii în concurs cu fiecare clasă de moştenitori (§ 1);
un drept special de moştenire asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând
gospodăriei casnice, precum şi asupra darurilor de nuntă (§ 2); un drept
temporar de abitaţie asupra casei de locuit (§ 3).
2. Drepturile de moştenire proprii ale soţului supravieţuitor în concurs
cu fiecare clasă de moştenitori. Soţul supravieţuitor nu face parte din nici o
clasă de moştenitori, dar el are drepturi succesorale proprii în concurs cu
fiecare dintre acestea. Potrivit art. 1 din Legea nr. 319/1944, soţului
supravieţuitor îi revine:

14
a) în concurs cu descendenţii defunctului, indiferent de gradul de rudenie cu
defunctul şi de numărul acestora, 1/4 din moştenire;
b) în concurs cu ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi ai
defunctului, atunci când vin împreună la moştenire, indiferent de numărul
acestora, 1/3 din moştenire;
c) în concurs fie doar cu părinţii defunctului sau unul dintre aceştia, fie doar
cu fraţii sau surorile defunctului ori descendenţii acestora, indiferent de
numărul lor, 1/2 din moştenire;
d) în concurs cu ascendenţii ordinari (moştenitorii din clasa a treia) sau cu
colateralii ordinari (moştenitorii din clasa a patra), în ambele cazuri,
indiferent de numărul acestora, 3/4 din moştenire;
e) în ipoteza în care nu există moştenitori legali în nici una din cele patru
clase şi nu există nici moştenitori testamentari, soţul supravieţuitor va culege
întreaga moştenire.
În caz de bigamie, cota-parte calculată conform regulilor de mai sus va fi
împărţită între soţii supravieţuitori de bună-credinţă, nefiind de conceput ca
fiecare dintre aceştia să beneficieze integral de cota cuvenită soţului
supravieţuitor.
3. Imputarea cotei soţului supravieţuitor asupra masei succesorale.
Datorită faptului că Legea nr. 319/1944 a conferit soţului supravieţuitor
drepturi succesorale proprii, fără a modifica dispoziţiile Codului civil care
reglementează drepturile sccesorale ale celorlalţi moştenitori legali, s-a ajuns
la concluzia că atunci când soţul supravieţuitor vine la moştenire în
concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori se va proceda mai întâi la
stabilirea cotei soţului supravieţuitor raportat la întreaga moştenire, după
care partea de moştenire rămasă se va împărţi între ceilalţi moştenitori
conform cotelor de moştenire prevăzute de lege. Astfel, de exemplu, dacă
soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu doi copii ai defunctului,
se procedează mai întâi la stabilirea dreptului soţului supravieţuitor în raport
cu întreaga moştenire, adică 1/4 din moştenire, după care partea rămasă,
adică 3/4 din moştenire, se împarte în două părţi egale între copii
defunctului, fiecare primind câte 3/8 din moştenire. Cu alte cuvinte, cota
succesorală cuvenită soţului supravieţuitor în concurs cu fiecare clasă de
moştenitori comprimă (restrânge) drepturile succesorale ale celorlalţi
moştenitori legali.
4. Caracterele juridice ale dreptului de moştenire al soţului
supravieţuitor. Soţul supravieţuitor poate veni la moştenirea defunctului
numai în nume propriu, iar nu şi prin reprezentare. El este moştenitor
rezervatar (art. 2 din Legea nr. 319/1944) şi datorează raportul donaţiilor
primite de la defunct în cazul în care vine la moştenire împreună cu

15
descendenţii defunctului (art. 3 din Legea nr. 319/1944). Soţul supravieţuitor
nu este moştenitor sezinar.
Top of the Document

5. Dreptul special (accesoriu) de moştenire al soţului supravieţuitor

asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, precum
şi asupra darurilor de nuntă. Din dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 319/1944
rezultă că atunci când vine la moştenire în concurs cu alţi succesori
decât descendenţii defunctului, „soţul supravieţuitor va moşteni, în afară de
partea sa succesorală, mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice,
precum şi darurile de nuntă”.
Raţiunea acestui text este aceea de a nu permite modificarea condiţiilor de
viaţă ale soţului supravieţuitor fără o temeinică justificare.
În cazul în care la succesiune vin descendenţii defunctului, dreptul special de
moştenire al soţului supravieţuitor nu mai subzistă, toate bunurile
succesorale, chiar şi cele la care se referă art. 5 din Legea nr. 319/1944,
incluzându-se în masa succesorală, care se va împărţi conform regulilor
prezentate mai sus între soţul supravieţuitor şi descendenţii defunctului.
A. Mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice. În această
categorie nu sunt incluse toate bunurile mobile succesorale, ci numai acelea
care prin natura şi afectaţiunea lor au fost destinate folosinţei în gospodăria
casnică. Astfel, intră în această categorie obiectele de menaj, maşinile de
gătit, frigiderele, aspiratoarele, maşinile de spălat rufe, bibliotecile,
birourile, aparatele de radio şi televiziune, aparatele de fotografiat, precum şi
orice alte asemenea bunuri, ţinând seama de condiţiile şi nivelul de trai al
soţilor. Nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 319/1944
bunurile care se exclud prin natura lor, cum este cazul: autoturismelor,
motocicletelor sau instrumentelor muzicale; al operelor de artă; al
bunurilor care au servit la exercitarea profesiei sau meseriei defunctului; ori
al animalelor de muncă şi de producţie şi a uneltelor de muncă din
gospodăria ţărănească. De asemenea, se exclud şi bunurile care, deşi prin
natura lor intră în categoria menţionată, nu au fost destinate utilizării în
gospodăria casnică, ci altor scopuri, cum ar fi acela al achiziţionării în scop
de investiţie. Dacă bunurile sunt din categoria celor proprii soţului decedat,
se impune ca acestea să fi fost aduse în gospodăria comună a soţilor şi
folosite ca atare de aceştia.
Bunurile la care face referire art. 5 din Legea nr. 319/1944 se cuvin soţului
supravieţuitor independent de orice element cantitativ (întinderea valorii lor
în raport cu masa succesorală sau numărul lor). Mobilele şi obiectele

16
aparţinând gospodăriei casnice se cuvin soţului supravieţuitor numai în
măsura în care defunctul nu a dispus de acestea în mod expres prin
legate. Donaţiile făcute în favoarea terţilor de defunct în timpul vieţii cu
privire la mobilele şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice din categoria
bunurilor sale proprii sunt în principiu valabile, soţul supravieţuitor
neputând ataca aceste acte decât în situaţia în care depăşesc valoric limitele
cotităţii disponibile, caz în care poate cere reducţiunea acestora.
Concepţia asupra naturii juridice a dreptului special la moştenire a soţului
supravieţuitor a evoluat în timp. În prezent, dreptul special de moştenire al
soţului supravieţuitor este considerat a fi un drept de moştenire legală cu
destinaţie specială.
B. Darurile de nuntă. Darurile de nuntă sunt donaţiile făcute soţilor cu
ocazia celebrării căsătoriei. Regimul juridic al darurilor de nuntă este identic
cu acela al mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice pe care l-
am înfăţişat mai sus.
Top of the Document

6. Dreptul temporar de abitaţie asupra casei de locuit. Art. 4 alin. 1 din

Legea nr. 319/1944 prevede că „soţul supravieţuitor care nu are o locuinţă
proprie, va avea până la executarea ieşirii din indiviziune şi în orice caz, cel
puţin timp de un an de la încetarea din viaţă a soţului său, în afară de dreptul
de moştenire potrivit dispoziţiilor de mai sus, un drept de abitaţie asupra
casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din succesiune”.
Acest drept de abitaţie, în principiu, are natură identică cu abitaţia de drept
comun reglementată de art. 565-575 C. civ. Este vorba aşadar de un drept
real asupra lucrului altuia, constând în dreptul de a utiliza (locui) exclusiv în
interes propriu casa care face parte din masa succesorală, iar nu de un simplu
drept de creanţă (locaţiune). Prin excepţie de la abitaţia de drept comun,
soţul supravieţuitor este scutit de obligaţia de a da cauţiunea prevăzută la art.
566 C. civ. (art. 4 alin.2 din Legea nr. 319/1944). De asemenea, prin
excepţie de la dispoziţiile art. 572 C. civ., care permit titularului abitaţiei de
drept comun asupra unei case de locuit să închirieze „partea casei ce nu
locuieşte”, soţul supravieţuitor nu poate ceda sau închiria în nici un fel
locuinţa care constituie obiectul dreptului său de abitaţie (art. 4 alin.2 din
Legea nr. 319/1944). Spre deosebire de dreptul special de moştenire conferit
soţului supravieţuitor de art. 5 din Legea nr. 319/1944, care revine acestuia
numai dacă vine la succesiune în concurs cu alţi moştenitori decât
descendenţii defunctului, dreptul de abitaţie asupra casei de locuit nu este
astfel condiţionat, funcţionând chiar şi în concurs cu descendenţii
defunctului.

17
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor prezintă următoarele caractere
juridice:
1°) este un drept care izvorăşte direct din lege, ceea ce înseamnă că pentru a
fi obţinut de soţul supravieţuitor nu trebuie decât să fie invocat de acesta;
2°) este un drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra
locuinţei.
Acest drept poartă în principiu asupra locuinţei însăşi şi asupra tuturor
accesoriilor şi dependinţelor acesteia;
3°) este un drept temporar, care durează până la data ieşirii din indiviziune,
dar nu mai puţin de un an de la data deschiderii moştenirii;
4°) este un drept real strict personal, care nu poate profita decât soţului
supravieţuitor şi, eventual, copiilor minori ai acestuia care locuiesc împreună
cu el, indiferent dacă sunt născuţi din căsătoria cu defunctul sau dintr-o altă
căsătorie. De aici decurge şi caracterul inalienabil şi insesizabil al acestui
drept.
Top of the Document

DREPTUL STATULUI ASUPRA MOŞTENIRILOR VACANTE

1. Noţiune. Potrivit dispoziţiilor art. 680 C. civ., „în lipsă de moştenitori
legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea
statului”. Conform acestui text de lege, statul culege moştenirile rămase în
desherenţă, adică fără succesori care să le poată culege, întrucât la data
deschiderii moştenirii fie nu există nici un succesor legal sau testamentar în
viaţă, fie succesorii legali în viaţă la data deschiderii succesiunii sunt cu toţii
nerezervatari şi au fost exheredaţi total de defunct, fie succesorii legali sau
testamentari în viaţă renunţă la moştenire sau sunt nedemni cu toţii. În fine,
moştenirea este vacantă chiar şi în situaţia în care există legate cu titlu
universal care acoperă întreaga moştenire sau particulare care consumă tot
emolumentul moştenirii, dat fiind că predarea acestora, dacă nu există
moştenitori legali sau testamentari cu vocaţie la întreaga moştenire, nu poate
fi cerută decât statului ca ultim succesor cu vocaţie la întregul patrimoniu
succesoral (art. 680, 891 şi 902 C. civ.).
2. Fundamentul vocaţiei succesorale a statului. Controversă. Asupra
fundamentului vocaţiei succesorale a statului la moştenirile vacante se
confruntă două teorii: teoria dreptului legal de moştenire (a) şi teoria
dreptului de suveranitate (b).
1°) Teoria dreptului legal de moştenire. Conform acestei teorii, statul este
un succesor ca oricare altul, culegând succesiunile vacante cu titlu de
moştenitor (iure hereditatis). Instanţa supremă s-a pronunţat în acest sens,

18
statuând că „în cazul succesiunii vacante statul are calitatea de moştenitor
potrivit art. 652 C. civ.”.
2°) Teoria dreptului de suveranitate. După această teorie, statul culege
moştenirile vacante nu în calitate de moştenitor, ci de putere suverană ţinută
în exercitarea funcţiilor sale de poliţie statală la prevenirea riscurilor de
dezordine pe care le-ar crea existenţa unor bunuri fără stăpân ce ar tenta pe
mulţi pentru a le dobândi prin ocupaţiune în mod prioritar.
Interesul practic al opţiunii între una sau alta din cele două teorii se
evidenţiază din punctul de vedere al exheredării tuturor moştenitorilor (1°),
din punctul de vedere al revocării renunţării la moştenire a unui succesor al
defunctului (2°) şi din punctul de vedere al rezolvării conflictelor de legi în
cazul decesului unui cetăţean al unui stat care lasă bunuri mobile pe
teritoriul altui stat (3°).
Top of the Document

19