Sunteți pe pagina 1din 2

POEZIA EPOCILOR MEIJI SI TAISHŌ: CATIVA REPREZENTANTI DE SEAMA

Se poate spune ca poezia moderna japoneza s-a nascut odata cu publicarea in 1882 a
culegerii de poezie Shintaishisho (‚selectie de poezii in stil nou’), ce cuprindea paisprezece
traduceri din poezia europeana si cinci poezii originale. Termenul ‘shintaishi’, ‘fabricat’ de
compilatori, a inceput sa fie de atunci folosit pentru a desemna poezia scrisa in forme ne-
traditionale in perioada Meiji. Traducerile publicate in aceasta culegere nu erau realizate de
niste poeti si nu aveai lirism sau sensibilitate poetica. Urmatoarea culegere de traduceri din
poezia europeana care a avut o influenta deosebita in epocă asupra poeziei in metru liber a fost
Omokage (‘Imagini’ 1889), realizata de Mori Ogai si Ochiai Naobumi. Ea prezenta poezii de
Byron, Lenau, Goethe, Heine, Hauff etc. in versuri ce au reusit sa capteze frumusetea si
lirismul originalelor. Acest volum fost o sursa de inspiratie pentru miscarea romantica japoneza,
in special pentru Shimazaki Tōson, considerat a fi primul poet japonez ce a compus cu succes
versuri in noua forma poetica. Poezia lui romantica de tinerete (din Waka-nashu ‘Tinere
mladite’) a fost foarte populara, Tōson realizand, cu unitatile traditionale de 5-7 silabe, poezii
melodioase si proaspete. El este considerat primul mare poet shintaishi, lirica sa fiind simpla,
naturala dar si profunda. Dupa 1900 a renuntat la poezie pentru a se dedica romanului. Ca
prozator a fost pe rand romantic, realist si neorealist.
In climatul romantic al anilor 1890 Yosano Tekkan si sotia lui, Akiko, au fondat
societatea literara Shinshisha (‘Societatea Poeziei Noi’) si revista Myōjō (‘Luceafarul’),
aparuta intre anii 1897 si 1908. Acestea au fost ‘bastioanele’ romantismului japonez, si toti
marii poeti ed shintaishi (Kitahara Hakushū, Ishikawa Takuboku, Takamura Kōtarō, Satō
Haruo), au fost discipolii sotilor Yosano la un anumit moment al carierei lor. Odata cu
introducerea naturalismului, in primii ani ai secolului XX poeti ca Ishikawa Takuboku au
devenit nemultumiti de stilul romantic-sentimental, pe care il botezasera ‘al stelelor si
violetelor’ (seikinchō), al societatii Shinshisha, cautand o expresie mai directa si mai puternica
a complexelor lor framantari emotionale. Pana la urma Ishikawa Takuboku a respins si
naturalismul din cauza sentimentului de neputinta umana pe care acesta il confirma, si s-a
indreptat spre socialism.
Constiinta noilor problem sociale ivite intr-o societate aflata in proces de industrializare
rapida a fost deosebit de acuta in miscarea literara de la sfarsitul perioadei Meiji.
Takuboku a fost considerat unul dintre cei mai buni poeti de tanka ai vremii si unul din
importantii precursori ai poeziei modern. Intr-o viata scurta, insufletita de idealuri de orientare
socialista, a lasat posteritatii niste poeme pline de viata si prospetime. Ca jurnalist si prozator el
a lasat cea mai fidela marturie despre realitatile cu care se confruntau si despre posibilitatile pe
care le intrezareau tinerii japonezi de la inceputul secolului.
Ueda Bin (1874-1916) introduce poezia simbolista franceza prin celebrul ‘Kaichōon’,
care cuprindea traduceri din Verlaine, Mallarme, Baudlaire si altii. Influenta simbolista poate fi
vazuta in poezia lui Kambara Ariake (1876-1952) si Susukida Kyūkin (1877-1945).
In contrast cu poezia shintaishi a epocii Meiji, poezia in metro liber a epocii Taisho este
de obicei denumita kindaishi, iar poezia epocii Showa este delimitata chronologic prin
termenul gendaishi. Fata de poezia meiji kindaishi are un continut psihologic mai complex si
versurile libere, colocviale dovedesc o matura stapanire a formei poetice. Se poate spune ca shi,
isi obtinuse déjà locul binemeritat in peisajul poetic si nu mai avea nevoie de epitete ca shintai
pentru a-si arata noutatea.
In epoca Taishō curentul naturalist sufera un declin evident. Ca reactie la curentul
naturalist care propunea o viziune fatalista si pesimista asupra lumii poeti anti-naturalisti s-au
grupat in jurul a doua reviste literare, Subaru, editata de Mori Ogai si alti cativa literati, si
Mita Bungaku, editata de nagai Kafū. Printre acesti esteti se numarau Kitahara Hakushū
(1885-1942), Kinoshita Makutarō (1885-1945) si Takamura Kōtarō (1883-1956). Ei au
exprimat o atractie catre exotic si hedonism la inceputul carierelor poetice, exemplul celmai
elocvent fiidn ‘Jashumon no Hikyoku’ (Cantecul secret al ereticilor, 1909). In 1908 ei au format
societatea Pan no Kai (‘Devotatii lui Pan’) pentru a promova estetismul si arta pentru arta.
Takamura Kōtarō, poet si sculptor a parasit repede decadentismul devotatilor lui Pan si s-a
indreptat spre un stil puternic, direct, folosind un amestec de limbaj colocvial si erudit.
In poezia epocii Taishō se gasesc o mare varietate de stiluri poetice si aceasta a
determinat o oarecare confuzie in directia dezvoltarii poetice. Yamamura Bochō (1884-1924) a
experimentat poate cel mai mult in ce priveste forma, poezia ‘Fūkei’ (‘Peisaj’, 1915) care
consta din trei strofe de opt versuri, din care sapte repeat fraza ichimen no na no hana (‘un
camp de flori de rapita’), fiind tipica.
Satō Haruo (1892-1964), admirat pentru versatilitatea sa, a scris cu succes poezie,
critica literara, eseuri, nuvele, romane si biografii romantate.
Murō Saisei (1889-1962) a fost, ca si Satō Haruo, poet si prozator si poezia lui lirica,
sensibila si plina de prospetime i-a influentat stilul de proza.
Horiguchi Daigaku (1892-1981) a fost poet si traducator, incercand sa apropie, printr-o
limba japoneza colocviala, cat mai mult posibil traducerile sale de tonul si atmosfera
originalului. Culegerea sa de traduceri ‘Gekka no ichigun’ (‘O adunare sub luna’, 1925) a
influentat mult poezia moderna in anii care au urmat.