Educatia copiilor de tigani : reprezentari,

ipoteze, dificultati
Originea, limba, portul, obiceiurile, modul de viata, ocupatiile tiganilor, ca si relatiile cu
romanii au facut in repetate rinduri desi deloc suficient, mai ales daca ne raportam la
ultimele decenii obiectul unor studii foarte serioase si chiar al unor monografii. In 1985,
in Dictionnaire des Sciences Anthropologiques, Paul Bataillard aprecia ca tiganii trebuie
sa constituie, in fiecare zona, obiectul unor monografii etnografice foarte serioase.
Inceputul de secol, ca si perioada dintre cele doua razboaie mondiale, au inregistrat
analize minutioase ale problemei tiganilor, pe coordonatele enumerate. Monografia
profesorului Ion Chelcea, Tiganii din Romania,
1944, constituie o lucrare de referinta pentru orice intreprindere, teoretica sau practica, in
problema tiganilor romani.
Tiganii constituie una dintre cele mai vechi entitati etnice din Romania si una dintre cele
mai numeroase. Dupa o perioada de ignorare, generata de o politica de asimilare fortata,
problema tiganilor revine azi in actualitate, mai densa in continut si mai complexa.
Problema tiganilor nu se mai poate pune si, mai ales, nu se poate rezolva numai in
termenii etnografiei sau sociologiei; exista o dimensiune pedagogica a acestei probleme,
iar identificarea si valorificarea ei constituie una dintre cele mai importante premise ale
integrarii tiganilor si armonizarii relatiilor interetnice.
1. Dimensiunea pedagogica a problemei tiganilor ; specificul si dificultatile educatiei la
copiii de tigani
Insertia optimala a tiganilor in viata sociala e conditionata de gradul lor de instructie si
educatie. Disfunctiile la acest nivel se rasfring negativ asupra ansamblului societal si
asupra indivizilor sau comunitatilor de tigani. Statisticile arata, insa, ca frecventarea scolii
de catre tigani, la nivel european, e foarte redusa. O lucrare recenta, aparuta sub egida
Consiliul Europei (Jean-Pierre Liegeois, 1994), ne infor meaza ca din totalul de 7-8
milioane de romi, cit se estimeaza a fi in Europa, jumatate sint de virsta scolaritatii, dar
foarte putini sint integrati intr-o forma de instruire.
Recensamintele din 1985 si 1989 relevau urmatoarea situatie: aproximativ 30-40% dintre
copiii de tigani merg cu regularitate la scoala; jumatate dintre ei nu au fost niciodata
cuprinsi intr-o institutie de invatamint; doar intr-un procent foarte mic copiii de tigani
frecventeaza ciclurile gimnazial si liceal; dintre adulti, cca. 50% sint analfabeti (in unele
zone geografice, proportia se ridica la 80% si chiar 100%).
Situatia se explica si prin reprezentarile tiganilor despre rostul si functiile scolii. In marea
lor majoritate, cel putin in cazul populatiei mature, tiganii nu realizeaza o corelatie
directa intre frecventarea scolii si starea economica sau sociala. Frecven tarea scolii este
dificila si deseori resimtita ca un proces dureros, care nu inlesneste succesul in viata.
Scolarizarea mai poate fi perceputa ca inutila si ineficienta si pentru ca ii retine pe copii
de la ucenicia in familie.
Pe de alta parte, nici scoala actuala nu este pe deplin pregatita pentru a primi si a face o
educatie eficienta grupurilor populationale minoritare. Fiecare stat ofera un amestec
ambiguu de proiecte, combinari de elemente bune si mai putin bune. Aproape peste tot se
revine la experimente repetate si greseli repetate, sporind oboseala si resemnarea, atit a
parintilor si copiilor, cit si a profesorilor si administratiei.
Rezultatele generale sint o pierdere de timp, bani si energie prin metode nepotrivite
incercate permanent (Rey, 1992, p. 206). Scoala trebuie sa tina seama de atitudinea
generala negativa cu privire la perceperea prezentei romilor in scoli. Aceasta atitudine se
manifesta prin: refuzul unor directori sau profesori de a accepta inscrierea copiilor de
romi in scoala unde profeseaza; tendinta de ghetoizare sau de izolare a acestora, in cazul
in care sint primiti (integrarea in clase speciale , izolarea lor in spatele clasei etc.); refuzul
copiilor si parintilor populatiei majoritare de a-i primi pe tigani in clasele obisnuite etc.
Scolarizarea a devenit un factor crucial pentru integrare. Analfabetismul nu mai este un
plan protector, eficace pentru independenta grupurilor de tigani. Transfor marile in
domeniul socio-economic necesita daca ei doresc sa-si pastreze stilul de viata si
identitatea sa se adapteze rapid si activ, cu ajutorul instrumentelor pe care le pot obtine
prin scoala. Toate ocupatiile traditionale necesita acum alfabetizarea, pe linga faptul ca e
nevoie a fi adaptate la timpurile moderne, daca se doreste supravie tuirea lor.
In domeniul scolarizarii tiganilor, s-au incercat mai multe variante, care au vizat fie
structura scolii, fie metodele de predare (vezi Liegeois, 1995, p. 211).
Infiintarea de scoli speciale pentru tigani nu s-a dovedit totdeauna o idee buna, aducind
cu ea un soi de discriminare si de imposibilitate de adaptare si integrare.
Modificarea structurii interne a scolii prin constituirea unor clase speciale pentru tigani
constituie o alta varianta. Un avantaj al claselor speciale este acela ca asigura o receptare
si imbogatire a propriei culturi, mai ales daca invatatorul este de aceeasi etnie. Totusi,
tiganii resping, de cele mai multe ori, ideea claselor specializate, in care vad o forma
clara de discriminare.
O alta varianta ar fi cea a coexistentei claselor specializate cu clasele ordinare, in cadrul
unei scoli cu clase diverse. Functionarea unor astfel de clase poate produce efecte variate
si chiar contradictorii: pot fi concepute ca stagiu de tranzitie intre nescolarizarea copiilor
si intrarea lor intr-o clasa ordinara; pot oferi o predare partiala intr-o proportie ce variaza
functie de: capacitatea si dorinta copilului de integrare intr-o clasa obisnuita; gradul de
conflict ce caracterizeaza relatiile dintre copiii tigani si ceilalti etc. intr-o alta varianta,
clasa speciala poate fi inchisa, avind caracterisitici de ghetto. Copiii sint respinsi si chiar
profesorii care predau la clasele respective sint marginalizati de colegii lor.
Acest soi de apertheid marcheaza toate contactele si toate schimburile dintre cele doua
grupuri de copii. Intr-o asemenea situatie, este posibil ca, dincolo de scoala, conflictele
intergrupuri sa ia forme din ce in ce mai grave si mai violente.
Clasele inchise de tigani pot fi o forma de tranzitie, dar si de constringere.
Proximitatea fizica pe care ele o permit nu este in mod necesar, prin ea insasi, un sinonim
pentru contactele socio-culturale. Din contra, se poate spune ca in aceste cazuri
proximitatea fizica insasi genereaza izolarea, sau, uneori, demonstreaza stig matizarea
copiilor tigani, a claselor lor, a profesorilor lor (Liegeois, 1994, p. 214).
Cei mai multi dintre copii tigani care urmeaza scoala o fac in clase ordinare.
Scolarizarea in clase ordinare sau scoli ordinare este o dorinta comuna si copiilor de
tigani si factorilor de decizie in politica educationala. Exista, insa, tendinta insti tutiilor
scolare de a integra copiii tigani in clase pentru retardati sau handicapati, ceea ce
reprezinta o trasatura a politicii asimilationiste. O alta problema ar fi aceea ca, de multe
ori, clasele ordinare nu sint adaptate pentru a face fata exigentelor scolare vizind copiii de
tigani. Clasele ordinare pot fi si ele asociate asimilarii politice, in sensul ca duc la
normalizare , adica uniformizare si pierdere a identitatii. De-a lungul timpului, acest lucru
s-a urmarit cu prisosinta. Este absurd sa pretindem ca tendintele politice nu au influentat
activitatea in clase. Din acest punct de vedere, clasele ordinare sint in mod real ordinare ,
parte a unui intreg care ramine prost adaptat la pluralismul cultural. Scolile ordinare
trebuie vazute ca o optiune, o alterna tiva. Rezultatele cercetarilor pe aceasta tema
confirma ideea ca integrarea cu succes a multor copii tigani e efectul supravegherii
claselor specializate pentru o perioada.
Vom prezenta, mai departe, analiza unui caz in care s-au experimentat, desi pentru scurt
timp si din motive care nu derivau direct din idealul integrarii educationale a copiilor de
tigani, variante precum: integrarea in clase ordinare, esuata inca de la primele incercari;
constituirea unei clase speciale pentru copiii de tigani si varianta valabila astazi
functionarea unei scoli speciale pentru copiii tigani.
2. Studiu de caz : Scolarizarea copiilor tigani din satul Zanea, comuna Ciurea, Iasi
Din totalul de 8300 locuitori ai comunei Ciurea, o suburbie a orasului Iasi, apro ximativ
500, deci 16, 6%, sint romi. Tiganii alcatuiesc un sat intreg, Zanea. Initial, satul a fost de
romani, dar, dupa stabilirea tiganilor in anii '60-'70, din cauza neintele gerilor, romanii s-
au retras, treptat. Comunitatea de tigani este divizata din punct de vedere politic, fapt
relevat de existenta a doi bulibasi, supusi, unul, autoritatii regelui, celalalt, imparatului.
Ierarhia paturilor sociale in sinul comunitatii este foarte stricta.
Toti tiganii sint caldarari, seminomazi, ceea ce complica situatia scolara a copiilor,
obligati sa paraseasca scoala cu lunile. Mentalitatile determina atitudinea parintilor fata
de copiii nou-nascuti de sex feminin, abandonati adesea in maternitati, dar si fata de
fetitele de virsta scolara care rareori sint inscrise la scoala, iar atunci cind se intimpla, cel
mai adesea este din cauza conditionarii alocatiei de intretinere a copilului de frecventarea
scolii.
Dupa 1989, in aceasta localitate s-au produs mai multe conflicte, aproape toate generate
de nemultumirea tiganilor in legatura cu functionarea scolii. Un prim conflict a fost
generat de inexistenta unei scoli speciale pentru tigani, cerinta impusa de faptul ca
parintii copiiilor de romani nu au acceptat si nu accepta in continuare prezenta copiiilor
de tigani la scoala din comuna. Un alt conflict a fost generat de neprimirea certificatelor
de absolvire a patru clase de catre tiganii care pretindeau acest lucru in urma unei
frecvente foarte slabe sau a unei totale neprezentari la scoala.
In contextul acestui conflict s-a ajuns chiar la incercarea de incendiere de catre tigani a
scolii. Dupa acest incident s-a incercat integrarea elevilor romi in scoala din comuna,
ceea ce a generat vii reactii de impotrivire din partea parintilor copiilor romani. Nici
constituirea unei clase speciale pentru copiii tigani in cadrul scolii nu a fost de natura sa
detensioneze situatia, astfel ca singura varianta valabila a ramas, in continuare,
functionarea unei scoli separate pentru tigani, in urma repararii acesteia.
Obiectivele investigatiei, intr-o prima etapa, au constat in: identificarea reprezentarilor
despre scoala ale copiiilor de romi; perceperea reciproca a copiiilor romani si a copiiilor
tigani in perspectiva pre gatirii lor scolare intr-o scoala comuna.
Datele culese, cu preponderenta, din interviuri si chestionare releva o mare dispo
nibilitate a copiiilor tigani pentru integrare si confirma ideea ca educatia, indeosebi cea
realizata in scoala, joaca un rol important in acest sens; releva, in acelasi timp, multiple
dificultati generate de prejudecati, dezinteres, neinformare, probleme finan ciare etc.
Prezentam, in continuare, citeva concluzii rezultate din interpretarea datelor culese prin
aplicarea de chestionare copiiilor tigani si romani:
1. Copiii de romani si copiii de tigani si-au construit imagini pozitive legate de frecventa
scolara: 93,33% dintre copiii tigani cred ca, de obicei, copiii romani frecventeaza scoala;
70,37% dintre copiii romani cred acelasi lucru despre copiii tigani;
2. Copiii tigani prefera, in aceeasi masura (60%), prieteni tigani si prieteni romani; intr-
un procent foarte mare (93,33%) ei au indicat ca doresc colegi de clasa ro mani, semn al
nevoii de acceptare si integrare. Ca vecini, locuitori ai comunei si colegi de banca, insa,
ei prefera pe tigani. Raspunsurile confirma, pe de o parte, solidaritatea cu membrii
comunitatii, pe de alta parte, izolarea geografica si so ciala a comunitatii de tigani.
Tiganii sint refuzati de majoritatea (70,37%) copiiilor romani ca prieteni, colegi de banca
sau vecini. Sint acceptati doar intr-o masura mica in calitate de colegi de clasa sau
locuitori ai aceleasi comune.
3. Toti copiii de romi recunosc ca scoala le este necesara pentru a invata sa scrie si sa
citeasca. Ca motive ale frecventarii scolii, indica: baietii, in procentul de
100%, dorinta de a deveni soferi cind vor fi mari, fetele, in procent de 60%, pentru ca asa
trebuie , semn al nevoii de integrare, dar si al unui spirit de confor mare mai accentuat.
Intr-un procent ridicat, 73,33%, copiii tigani apreciaza ca frecventarea scolii poate
conduce la o mai buna vecinatate cu romanii, lucru remarcat de copiii romani intr-un
procent cu mult mai mic (29,62%).
4. Mai mult de jumatate dintre copiii tigani nu doresc scoli proprii si nici sa invete in
limba romani, iar in ceea ce priveste aparitia de ziare si existenta unor posturi de radio si
televiziune in limba tiganeasca coexista opinii pentru si impotriva. Parerile copiiilor
romani difera, insa, de cele ale copiiilor tigani. Majoritatea copiiilor romani (70,37%)
indica faptul ca romii ar trebui sa aiba scoli proprii, fetele fiind, chiar, mai ferme in
pozitia lor. Aproape 60% dintre copiii romani nu sint de acord ca tiganii sa aiba ziare,
posturi de radio si TV in limba lor, ceea ce indica neaccep tare, intoleranta.
5. In timp ce copiii tigani nu percep sau nu recunosc existenta conflictelor intre romani si
tigani, majoritatea copiiilor romani (85,18%) identifica aceste neinte legeri ca dominanta
a relatiilor cu comunitatea de romi din comuna.
In conditiile in care modificarea structurii scolii in favoarea integrarii copiilor si, in
general, a tiganilor nu va fi posibila, cel putin ca solutie imediata, se impun conce perea
si experimentarea unor strategii educationale adaptate specificului comunitatii scolare de
tigani din aceasta localitate (virste foarte mari si diferite, lipsa de motivatie sau existenta
unei motivatii exterioare etc.).
Educatia scolara poate constitui cheia rezolvarii problemei tiganilor. Nu e vorba doar de
educatia copiilor tigani, ci si de educatia, dintr-o perspectiva interculturala, a copiilor
populatiei majoritare. Piedica in calea integrarii tiganilor nu consta doar in lipsa de
pregatire si nerenuntarea la stilul lor de viata, ci si in atitudinea netiganilor.
Stereotipurile traditionale sint insa active (Zamfir, 1993, p. 172) si sint corelate cu
indiferenta fata de situatia sociala a romilor. Majoritarii prefera sa-i ignore decit sa adopte
tactici active de integrare; prefera sa-i mentina la marginea societatii decit sa depuna
eforturi pentru a-i accepta.
3. Pentru o educatie interculturala
Teoretizarile si actiunile vizind interculturalitatea constituie consecinta unor dificultati
relationale ivite in situatiile de criza. Interculturalismul, ca principiu teoretic si actional,
s-a afirmat ca un raspuns specific la o problema de teren: esecul scolarizarii copiilor
imigranti (Abdallah-Pretceille, 1986), generalizindu-se ca solutie posibila pentru toate
situatiile problematice ce transpar din relatiile dintre comunitati. Analiza problemei
tiganilor pe coordonatele psihosociala si pedagogica a confirmat ideea unei educatii
interculturale, vizind copiii tigani si romani, deopotriva.
O definire comprehensiva a interculturalismului ne ofera Micheline Rey
(1984, p. 13): Cine spune intercultural, spune in mod necesar, plecind de la sensul plenar
al prefixului inter: interactiune, schimb, deschidere, reciprocitate, solidaritate obiectiva.
Spune, de asemenea, dind deplinul sens termenului cultura: recunoasterea valorilor, a
modurilor de viata, a reprezentarior simbolice la care se raporteaza fiin tele umane,
indivizi sau societati, in interactiunea lor cu altul si in intelegerea lumii, recunoasterea
importantei lor, recunoasterea interactiunilor care intervin simultan intre multiplele
registre ale aceleiasi culturi si intre diferite culturi .
Educatia interculturala vizeaza o abordare pedagogica a diferentelor culturale, strategie
prin care se iau in consideratie specificitatile spirituale sau de alt gen (dife rente sociale,
economice etc.), evitindu-se, pe cit posibil, riscurile ce decurg din schimburile integrale
dintre culturi sau, si mai grav, tendintele de atomizare a cultu rilor. Abordarea
interculturala, se arata intr-o lucrare editata de Consiliul Europei
(Perotti, 1992), nu este o noua stiinta, nici o noua disciplina, ci o noua metodologie ce
cauta sa integreze, in interogatia asupra spatiului educational, datele psihologiei,
antropologiei, stiintelor socialului, politicii, culturii, istoriei. Discursul asupra inter
culturalului isi extrage seva din perspectivele deschise de conexiunile disciplinare.
Educatia interculturala vizeaza dezvoltarea unei educatii pentru toti in spiritul recu
noasterii diferentelor ce exista in interiorul aceleiasi societati si nu o educatie pentru
culturi diferite, ceea ce ar presupune staticism si izolarea grupurilor culturale. O educatie
conceputa in perspectiva interculturala va resemnifica relatiile dintre scoala si alte spatii
educative; ea va deborda zidurile scolii, prelungindu-se si insinuindu-se in activitatile
informale.
Abordarea interculturala refuza tentativa folclorica si caricaturala de apropiere a unei
culturi, stigmatizarea sau ierarhizarea valorica a culturilor. Perspectiva inter culturala
poate conduce la evitarea tendintelor de dispret si aneantizare a unei culturi minoritare.
Interculturalismul este un instrument pentru ameliorarea egalizarii san selor si a insertiei
optimale a populatiilor straine, europene sau nu, in viata economica si sociala, punind in
practica dorinta de intarire a drepturilor pentru toti si, de aici, chiar dezvoltarea
democratiei (Bouchez, Peretti, 1990, p. 139).
Educatia interculturala presupune o noua abordare a orizontului valorilor. Acestea nu mai
trebuie sa fie concepute intr-o maniera binara, exclusivista (bune-rele, ale noastre-ale
altora etc.). Perspectiva dihotomica, maniheista este straina ipotezei inter culturale.
Cercetatorii din perimetrul educatiei interculturale releva, in mod explicit, impor tanta
alteritatii pentru delimitarea si constituirea identitatii. Micheline Rey sugereaza faptul ca
interculturalitatea nu presupune, cum se sugereaza deseori, dreptul la diferenta , intrucit
acest slogan (pedagogic) conduce la apertheid si tinde chiar sa-l justifice. Interculturalul
este mai ales dreptul la egalitate (pe care diversitatea nu o pune in chestiune) si, mai ales,
locul esential al alteritatii, care simultan fundamen teaza si reinnoieste intreaga viata
(individuala si sociala) si insasi cultura (1985, p. 2).
Posibilitatile de adaptare ale individului devin mai largi. Individul poate actualiza un
anumit segment identitar, pentru a se ancora mai bine in situatiile in care se implica.
In acelasi timp, contactul cu altul constituie cea mai buna ocazie de a se interoga asupra
propriei identitati.
Cind se pune problema identitatii tiganilor, avem in vedere identitatea lor cultu rala. Prin
identitate culturala vom intelege apartenenta lor la o serie de referinte culturale stabile, la
un ansamblu de semnificatii, de valorizari ale realului.
Perspectiva interculturala, imprimata invatamintului nostru, s-ar putea lovi de anu mite
prejudecati sau ar putea sa reinvie sentimente de ura sau dispret, acumulate in timp.
Inainte de a incerca sa cultivam in spiritele oamenilor dorinta de cunoastere si atasare la
alte culturi, trebuie sa se disipeze sentimentele si prejudecatile vechi; trebuie pregatit un
grad zero in obisnuintele si mentalitatile noastre, pentru a favo riza dezvoltarea unei
atitudini interculturale autentice.
Intre numeroasele exigente pe care le creeaza perspectiva unei educatii intercultu rale, un
loc aparte il ocupa formarea formatorilor in sensul dobindirii unei competente
transculturale prin cunoasterea, directa sau indirecta, a cit mai multor medii culturale.
In virtutea acestei exigente, educatorii pentru clasele de tigani vor fi introdusi nu doar in
problematica pedagogiei interculturale, ci si in universul cultural al lumii tiganilor.
E necesar ca ei sa perceapa stilul lor de viata, distinctivitatea lor, pentru a realiza actiunea
educativa cu succes si pentru a crea puntea de legatura intre clasele de copii tigani si
celelalte clase, intre lumea tiganilor si cea a netiganilor.