CAP. 2.

SISTEME MONETARE NAŢIONALE

Obiective propuse:
- cunoaşterea elementelor componente ale unei sistem monetar;
- înţelegerea caracteristicilor sistemelor monetare actuale şi a rolului etalon
putere în cadrul acestora;
- realizarea de aplicaţii practice cu privire la cursul real, indicele puterii de
cumpărare, multiplicatorul creditului.
În literatura de specialitate, sistemul monetar este definit ca un anumit mod
de organizare şi reglementare a circulaţiei monetare dintr-o ţară, pe baza unor
legi speciale ale statului respectiv.
Costin Kiriţescu: “ansamblul normelor legale şi al instituţiilor care
reglementează, organizează şi supraveghează relaţiile băneşti dintr-un stat”.
Apariţia sistemelor monetare poate fi plasată atât în perioada antichităţii cât şi
a Evului mediu, însă toate sistemele respective s-au caracterizat prin
• fărămiţare (descentralizarea baterii monedei şi lipsa de unitate a
circulaţiei monetare – fiecare monetărie situată în fiecare oraş al Greciei
antice bătea monedă proprie),
• simplitate – număr insuficient de elemente,
• deteriorarea monedei – uzura şi posibilităţile de falsificare.
O dată cu formarea statelor acestea şi-au asumat roluri monetare:
- de a crea monedă
- de a defini unitatea
monetară
- de a stabili paritatea
metalică

Sistemul monetar national reprezintă totalitatea instituţiilor şi legilor prin

care statul reglementează modul de organizare şi derulare a circulaţiei monetare.
În literatura de specialitate primele sisteme monetare sunt plasate în sec. al X-
lea în China, dar organizarea monetară autentica apare abia în capitalism, după
formarea statelor centralizate şi înfiinţarea băncilor de emisiune.
Elementele definitorii ale unui sistem monetar sunt următoarele:
• baza sistemului monetar, etalonul monetar şi unitatea monetară
• categoriile de monedă, emisiune şi circulaţia acestora
• creaţia monetară
• cererea de monedă
• relaţiile monetare externe
• stabilitatea sistemului monetar

2.1. Etalonul monetar

Etalonul monetar reprezintă o valoare sau o materie adoptată convenţional ca

bază a sistemului monetar, prin care se defineşte unitatea monetară1.

1
Honaţă N., Bani şi bănci, Ed. Economică, Bucureşti, 2001, pag 24

1
Funcţia de etalon monetar a fost îndeplinită la început de mărfuri obişnuite, apoi de
metale preţioase, iar ulterior de valute şi devize. În prezent, rolul de etalon monetar
revine puterii de cumpărare.
În funcţie de etalonul monetar adoptat, de-a lungul timpului au funcţionat mai
multe tipuri de sisteme monetare:
o sisteme monetare bazate pe metalul monetar
o sisteme monetare cu etalon combinat (aur - devize)
o sisteme nemetaliste sau sisteme putere de cumpărare

1. Sistemele monetare metaliste au la bază metalul monetar.

Metalul monetar – reprezintă metalul din care sunt confecţionate monedele
unui stat, acesta putând fi aur, argint sau ambele.
Sistemele monetare bazate pe aceste metale se numesc sisteme metaliste şi pot
fi:
• sisteme monometaliste – bazate pe 1 singur metal monetar
• sisteme bimetaliste – bazate pe 2 metale monetare
Bimetalismul – fundamental pentru funcţionarea acestui sistem era baterea
monedelor din două metale: aur şi argint. A fost adoptat de către Anglia în anul 1716
şi a fost menţinut timp de un secol, în Franţa în 1803 şi a fost menţinut până în 1876,
iar în Romania în 1867 fiind menţinut până în anul 1890.
A cunoscut două variante: varianta monedei duble şi cea a monedei paralele.
În prima variantă raportul dintre aur şi argint era stabilit prin lege (raportul
legal 1/15,5, o cantitate de aur valora de 15,5 ori o cantitate egală de argint), moneda
se putea bate liber atât în aur cât şi în argint. Avantajul era că se asigura o cantitate
suficientă de monedă pentru satisfacerea nevoilor pieţei. Dezavantajul era că
schimbarea raportului pe piaţă între cele două metale, determina schimbarea
raportului în circulaţie între cele două monede. De ex., dacă raportul pe piaţă ajungea
la 1/20, posesorii de monede de aur le topeau, transformându-le în lingouri, iar cu 1kg
de aur cumpărau mai mult argint din care confecţionau o cantitate mai mare de
monedă de argint.
Astfel, în circulaţie rămânea numai moneda de argint, fenomen cunoscut sub
denumirea de legea lui Thomas Gresam – „moneda rea scoate din circulaţie moneda
bună”.
În varianta monedei paralele raportul dintre cele două monede era stabilit pe
piaţă în funcţie de raportul dintre cele două metale.
Monometalismul – în funcţie de metalul adoptat ca etalon monetar,
monometalismul a îmbrăcat două forme:
• monometalism aur – „gold standard”
• monometalism argint - „silver standard”
Monometalismul argint prezintă ca şi etalon moneda de argint fără circulaţia
în paralel a monedei de aur. Acest sistem a fost prcaticat o perioadă îndelungată de
timp înaintea utilizării sistemului bimetalist.
Monometalismul aur a fost cel mai răspândit sistem monometalist. Sistemele
monetare bazate pe aur au cunoscut următoarele forme:
 sisteme bazate pe etalon aur-monedă (gold specie standard)
 sisteme bazate pe etalon aur-lingouri (gold bullion standard)
 sisteme bazate pe etalon aur-devize (gold exchange standard)

2
 a). Sisteme bazate pe etalon aur-monedă (gold specie standard) – prezintă
următoarele caracteristici:
- este forma clasică a etanolului aur
- unitatea monetară se definea printr-o cantitate de aur
- paritatea între două monede se stabilea prin raportarea
conţinutului în aur a celor două monede
- baterea monedelor de aur era nelimitată
- în circulaţie existau bancnote liber convetibile în aur
- aurul circula liber în interiorul ţării sub formă de monede
precum şi în relaţiile cu alte state
- cantitatea de monede în circulaţie se regla spontan prin
mecanismul tezaurelor
Insuficienţa cantităţii de aur comparativ cu dimensiunile producţiei au
determinat renunţarea la acest sistem, în primii ani ai primului război mondial, cu
excepţia SUA care l-a menţinut până în 1933.

b). Sisteme bazate pe etalon aur-lingouri (gold bullion standard) au fincţionat

pentru o perioadă relativ scurtă de timp, după primul război mondial. Aceste sisteme
sunt caracterizate prin următoarele trăsături:
- în circulaţie erau bancnote convertibile în lingouri
- unitatea monetară rămâne să fie definită printr-o cantitate de aur
- convertibilitatea în aur era limitată (ca sumă echivalentă a unui lingou
de aur)
- băncile de emisiune au început să concentreze mari cantităţi de aur
monetar
- în relaţiile de plăţi internaţionale se folosea aurul.
A fost adoptat de ţări precum Franţa şi Anglia, fiind denumit „aristocratic” deoarece
avantaja categoriile bogate.

c). Sistemele bazate pe etalon aur-devize (gold exchange standard) au ca şi

caracteristică faptul că moneda era garantată cu metal preţios, precum şi cu
titluri de creanţă (devize). Aceste sisteme se caracterizează prin:
- definirea unităţii monetare printr-o cantitate de aur, sau printr-o valută
- în circulaţie existau numai bancnote convertibile în valute care erau
ulterior convertibile în aur
- introducerea în rezervele băncii centrale, alături de aur a valutelor
- acest etalon a fost pus a baza sistemelor monetare naţionale în urma
Conferinţei Monetare de la Geneva din 1922, fiind adoptat în 1944 şi
de Sistemul Monetar Internaţionale (SMI) în urma Conferinţei
Monetare de la Bretton Woods.
Principiile SMI care privesc funcţionarea etalonului aur-devize se referă la
convertibilitatea diferitelor valute în dolari şi a dolarilor în aur, acceptarea unui
oscilaţii de maxim ±1% între valutele diferitelor ţări faţă de paritatea oficială. Aceste
sisteme monetare au funcţionat până la apariţia crizei dolarului în anii ’70. Renunţarea
la convertibilitatea dolarului în aur, lărgirea marjelor de fluctuaţie la ±2,25%, precum
şi renunţare la cursurile fixe au dus la încetarea funcţionării monetare pe baza
etalonului aur devize.

3
 2. Sistemul monetar nemetalist presupunere renunţarea definirii în aur a
unităţii monetare şi definirea monedelor în valuta altei ţări sau cu ajutorul unei
monede coş (definirea mondei Fondului Monetar Internaţional - DST)
Etalonul acestor sisteme este puterea de cumpărare.

2.2. Unitatea monetară – strâns legată de metalul folosit pentru baterea

monedei şi se caracterizează în următoarele elemente definitorii:
 valoare paritară – reprezintă cantitatea de metal preţios care se atribuie,
prin lege, unei unităţi monetare(în sistemele monetare
bazate e aur), iar în sistemul etalon aur devize, valoarea
paritară putea fi definită atât în aur cât şi în valută.
În anul 1933 1$ = 1,50463gr aur,
1934, 1$=0,888671 gr aur
Unitatea monetară a României, leul, în 1867 era definită prin 290 miligr aur,
în 1929 prin 9 miligrame aur.
O dată cu înfiinţarea monedei coş DST, prevăzută în statutul FMI din 1969, a
existat posibilitatea definirii valorii paritare prin raportarea unei monede la DST:
1DST = 1,356$, sau 1$ = 0,7374 DST

paritatea monetară – reprezintă raportul valoric între valorile paritare ale

celor două monede. În funcţie de modul de definire al valorii paritare, a
îmbrăcat mai multe forme:
- paritatea aur – atunci când valorile paritare ale celor două
monede erau definite printr-o cantitate de aur. Valorile paritare ale
monedelor comparate se exprimă prin cantităţi date de aur
1$ = 0,888671 gr aur fin
1£ = 2,48828 gr aur fin
0,888671 gr aur / $
= 0,357 £ / $
2,48828 gr aur / £ , sau
2,48828 gr aur / £
=2,80 $ / £
0,888671 gr aur / $
- paritate valutară – atunci când valorile paritare ale monedelor se exprimă
printr-o valută:
1$ = 180 FF
1$ = 10 rupii indiene
0,1
paritatea valutară: 0,00555 =18 F / rupie
- paritate DST – când monedele îşi definesc valorile paritare prin
raportarea la DST

2.3. Baterea şi circulaţia monedei ca element al sistemului monetar cuprinde

baterea:
- monedelor cu valoare intrinsecă (confecţionate din aur şi
argint);
- monedelor fără valoare deplină (confecţionate din aliaje de
metale nepreţioase, zinc, aluminiu).

În condiţiile în care monedele erau confecţionate din metale preţioase (aur, în

special) se asigura reglarea spontană a cantităţii de monedă în funcţie de necesităţile
economiei, fără supravegherea evoluţiei cantităţii de metal preţios, ceea ce conducea

4
la cheltuieli considerabile ale funcţionării unui asemenea sistem. Treptat, în circulaţie,
monedele cu valoare integrală au fost înlocuite cu monede din metale comune, iar
după primul război mondial monedele din metale preţioase au fost eliminate complet
din utilizările monetare.

Reglarea circulaţiei monetare în condiţiile baterii libere a monedelor cu

valoare intrinsecă
Monedele bătute din metal monetar (aur sau argint) aveau valoare integrală,
adică, valoarea intrinsecă a monedei corespundea valorii nominale a acestora (de ex,
1$ cântărea 15gr aur, deci 15 gr aur valorau 10$).
Baterea liberă a monedelor a constituit elementul esenţial al mecanismului
intern de reglare a circulaţiei monetare.
Dacă cererea de monedă înregistra o tendinţă de creştere, preţul lingoului se
reducea, avantajând pe deţinătorii de monede şi stimulând pe deţinătorii de lingouri să
le transforme în monede. Prin jocul cererii şi ofertei, echilibru dintre nevoile de aur şi
cantitatea de metal monetar existentă în circulaţie se restabilea temporar, “preţul”
aurului lingou asigurând orientarea cererii şi ofertei.

Aplicaţie:
Dolarul SUA era definit la 31.I.1934 prin 0,888671 gr aur fin. Cunoscând că
taxa de batere pentru un lingou de aur de 1.000 gr de aur fin era de 5,27$ să se
determine preţul oficial al acestuia.
Totodată, să se precizeze opţiunile deţinătorilor de lingouri când:
- preţul lingoului era de 1110$;
- preţul lingoului era de 1128$.

Rezolvare:
a). stabilim preţul oficial al lingoului de 1000gr:
- monede bătute din 1lingou………………………….1125,27 $
(1000 gr / 0,888671gr/$)
- taxa de batere…………………………………………...5,27 $

- preţul oficial al lingoului……………………………1120,00 $

b). opţiunile deţinătorilor de lingouri

- pe piaţă preţul lingoului = 1110$  deţinătorii vor recurge la operaţiunea
de batere, realizând un π = 10 $ pentru fiecare lingou
- în condiţiile în care pe piaţă preţul lingoului este 1128$ posesorii de
monede vor cumpăra lingouri de la Monetăria Statului la preţul oficial de
1120$, pe care apoi le vor vinde pe piaţă la preţul de 1128 $  π = 8$.

Criteriul “punctele aurului”

- asemănător mecanismului de reglare anterior funcţiona şi pe plan extern,

între diferitele economii, mecanismul cunoscut sub denumirea “punctele
aurului”;
- erau utilizate în condiţiile funcţionării etalonului aur, în relaţiile de plăţi
generate de tranzacţiile comerciale internaţionale
- plăţile între agenţii economici din diferite ţări se puteau face utilizând

5
 1. aurul monetar – pe baza parităţii metalice între monedele celor
două ţări se determina cantitatea de aur ce trebuia remisă în
contul sumei datorate;
2. devizele (moneda unei ţări) – apare problema alegerii între
cele două forme de plată, alegere determinată de diferenţele
existente între cursul de schimb şi costul aurului paritate +
cheltuieli diverse (transport, dobândă etc.)
- importatorul (plătitor)
 alege costul cel mai redus cu care poate achita, în monedă naţională, o datorie
exprimată în monedă străină;
 punctul la care acesta solicita plata datoriei în aur corespundea cursului maxim de
schimb al unei unităţi monetare străine = punct superior al aurului (de ieşire)

- exportatorul
 alegerea se baza pe venitul maxim care putea fi obţinut în moneda sa prin
încasarea datoriei;
 punctul la care acesta solicita încasarea datoriei în aur corespundea cursului
minim de schimb al unei monede străine, fiind numit punctul inferior al aurului
sau de intrare.

Punctul superior: Ps = Cp ( 1 + Pd ) Cp – cursul paritar

Pd – ponderea cheltuielilor în
Punctul inferior: P i = Cp ( 1 - P d ) cursul paritar

Aplicaţie1:
Să se precizeze soluţiile convenabile unui importator din SUA de mărfuri
engleze, cunoscând:
- valoarea mărfurilor importate: 100.000£;
- cheltuieli: 3% din valoarea importului;
- cursul paritar: 1£ = 4,87$;
- cursul valutar pe piaţa SUA: a). 4,70
b). 5,10.
Rezolvare:
Se det cursul superior (de ieşire) al aurului:
- echivalentul în $ al importului la nivelul cursului paritar:
100.000*4,87=487.000 $.
- cheltuieli: 487.000*3% = 14.610$
Punctul superior al aurului = 501.610$

Se det soluţiile convenabile importatorului din SUA:

momentul transfer aur transfer valută profit
a 501.610 470.000 31.610
b 501.610 510.000 8.590

Aplicaţie 2:
Să se precizeze soluţiile convenabile unui exportator din SUA pe o piaţă
engleză, cunoscând:
- valoarea mărfurilor exportate: 100.000£;
- cheltuieli de transfer a aurului: 3% din valoarea exportului;

6
 - cursul paritar: 1£ = 4,87$;
- cursul valutar pe piaţa SUA: a). 4,65;
b). 5,15.
Rezolvare:
Se det cursul inferior (de intrare) al aurului:
- echivalentul în $ al exportului la nivelul cursului paritar:
100.000*4,87=487.000 $.
- cheltuieli: 487.000*3% = 14.610$
Punctul inferior al aurului = 472.390$

Se det soluţiile convenabile importatorului din SUA:

momentul transfer aur transfer valută profit
a 472.390 465.000 7.390
b 472.390 515.000 42.610

Puterea de cumpărare a monedei

Paritatea puterii de cumpărare a monedei exprimă cantitatea de bunuri ce

poate fi achiziţionată, la un anumit moment, cu o unitate monetară şi, implicit, de
exprimare a valorii relative a banilor.
În viaţa de zi cu zi se manifestă sub forma unui indice care permite comparaţia
în timp, de la un moment la altul, a valorii unei anumite monede.
Se calculează pe baza indicilor de preţ conform relaţiei:
1
Ipc = Ipr x100;
1 P.I.B.n,n P.I.B.n,n
Ipc = D pb ; Dpb = P.I.B.n,n-1 sau Dpb = P.I.B.n,o

unde: Ipc - indicele puterii de cumpărare, care măsoară evoluţia acesteia

Ipr - indicele preţurilor de consum, care evidenţiazã evoluţia preţurilor pentru
un coş de produse semnificative
Dpb - deflatorul P.I.B., care evidenţiază evoluţia generalizată a preţurilor
PR - preţuri de consum, ca nivel individual sau agregat
PIB - nivelul PIB
n, n-1, 0 - ani luaţi în considerare

Aplicaţie:
Să se determine evoluţia puterii de cumpărare a monedei ”marca germană” în
perioada 1986-1990, pe baza datelor din tabelul de mai jos:

1985=100 mild.
mărci
1986 1987 1988 1989 1990
Indicele preţurilor de consum 99,9 100,1 101,4 104,2 107,0
PIB an în preţuri curente 1925 1990 2096 2224 2418
PIB an în preţuri 1985 1874 1902 1972 2050 2150
mld. mărci

7
Rezolvare:
Conform formulei se determină deflatorul PIB, luând în considerare preţurile anului
de bază, adică 1985:

P.I.B.(an)
Dpb = P.I.B.(1985) ,
Dpb(1986)=102,7; Dpb(1987)=104,6; Dpb(1988)=106,3; Dpb(1989)=108,5
Dpb(1990)=112,5

Utilizând formulele de determinare a indicilor puterii de cumpărare a mărcii (deci de

evoluţie a valorii de piaţă a acesteia), vom avea tabelul de mai jos:

Indice Formula de calcul 1986 1987 1988 1989 1990

Ipc-preţ consum Ipc=100/Ipr (baza 1985) 100,1 99,9 98,6 95,9 93,4
Ipc-deflator Ipc=100/Dpb (baza 1985) 97,4 95,6 94,1 92,2 88,9

Se constată deprecierea mărcii în perioada analizată utilizând ambii indicatori

de preţuri, deprecierea fiind mai accentuată (cu 4,5 puncte procentuale) în cazul
utilizării deflatorului PIB (indicele generalizat al preţurilor).

Paritatea puterii de cumpărare a monedei

Paritatea puterii de cumpărare a monedei (Pp) reprezintă raportul între

preţurile unui produs sau grup de produse din două ţări (A şi B), exprimate în moneda
uneia din ţări, prin intermediul cursului valutar.

Pr.a
Pp(A/B)= Pr.b x C v.b

unde: Pp(A/B) - paritatea puterii de cumpărare a monedei A faţă de moneda B

Pr.a - preţul unui produs în ţara A în moneda proprie
Pr.b - preţul aceluiaşi produs în ţara B în moneda proprie
Cv.b - cursul valutar al monedei A faţă de moneda B

Evoluţia parităţii puterii de cumpărare a monedelor din două ţări se determină

prin raportul indicilor preţurilor de consum în cele două ţări într-o perioadă
determinată.

Ipr (A)
Ip.p (A/B) = Ipr (B)

unde: Ip.p (A/B) - indicele parităţii puterii de cumpărare a monedei A faţă de

moneda B
Ipr (A) - indicele preţurilor în ţara A
Ipr (B) - indicele preţurilor în ţara B
Ipp reflectă modificarea puterii de cumpărare a unor monede în raport cu altele.

8
 Aplicaţie:
În anul 1990 preţul produsului X în Franţa a fost de 125 franci şi preţul
aceluiaşi produs în SUA a fost de 18 dolari, în condiţiile în care cursul valutar a fost
de 1 franc = 0,16 dolari.
Indicele preţurilor de consum a fost în anul 1995 faţă de 1990, de 1,24 în
Franţa şi de 1,18 în SUA.
Să se determine:
a). Paritatea puterii de cumpărare a celor două monede în 1990
b). Evoluţia (indicele) parităţii puterii de cumpărare a celor două monede în
perioada 1990-1995.

Rezolvare:
18
a) Pp (Dolar/Franc) = 1 2 5 x 0 ,1=6
18
20 = 0,9
1 2 5 x 0 ,1 6
Pp (Franc/Dolar) =
1 8 = 1,11

Deci produsul X este mai ieftin în SUA decât în Franţa.

1,18
b). Ipp (Dolar /Franc)= 1,24=0,95

Paritatea puterii de cumpărare a francului în raport cu dolarul s-a redus cu 5%,

faţă de 1990, şi invers în cazul dolarului, care a crescut faţă de franc.