P. 1
Sinodul II ecumenic

Sinodul II ecumenic

|Views: 232|Likes:
Published by Ianasi Carmina

More info:

Published by: Ianasi Carmina on Feb 08, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/10/2015

pdf

text

original

Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol (381

)
1. Teologia pnevmatologică premergătoare sinodului Anul acesta aniversăm împlinirea a 1630 de ani de la întrunirea Sinodul al II-lea Ecumenic, desfășurat la Constantinopol între 1 mai și 9 iulie 381 d. Hr.. condamnat erezia pnevmatomahilor sau pnevmatomahismul. Pnevmatomahismul (pneuma – Duh și mache – luptă) este o învățătură greșită care combate adevărul despre Sfântul Duh negându-i dumnezeirea, egalitatea și consubstanțialitatea cu Tatăl și cu Fiul. Interpretând greșit textul din Epistola către Evrei (1, 14), pnevmatomahii au ajuns la concluzia că Duhul Sfânt este doar un Duh slujitor, superior naturii spirituale a îngerilor, o creatură a Tatălui, căci prin cuvântul toate din formularea toate printr-însul s-au făcut (Ioan 1, 3) se cuprinde implicit și Duhul Sfânt. În concepția pnevmatomahilor, Duhul Sfânt este o creatură care ocupă o poziție intermediară între Dumnezeu și creaturi și care nu poate fi adorată ca Dumnezeu deoarece nu este consubstanțial cu Tatăl și cu Fiul. Sfântul Atanasie ne furnizează prima ştire despre apariţia adversarilor Sfântului Duh. În cele patru Scrisori adresate prietenului său episcopul Serapion de Thumis din Egipt. În prima scrisoare Sfântul Atanasie ne relatează că fusese informat de către episcopul Serapion de Thumis prin 358 că: „… unii care au părăsit pe arieni din cauza blasfemiei admise contra Fiului lui Dumnezeu, au început să înveţe greşit contra Sfântului Duh spunând că El este nu numai o creatură, ci şi unul dintre spiritele slujitoare şi se deosebeşte de îngeri numai prin grad. Nu putem decât să ne mirăm de nesocotinţa lor deoarece ei, care nu vor ca Fiul lui Dumnezeu să fie o creatură, şi în aceasta gândesc bine, au suportat să audă că Duhul Fiului este creatură”. Aceşti eretici au înţeles greşit versetul din Epistola către Evrei (I, 14) în care îngerii sunt numiţi leitourgika pneumata – duhuri slujitoare: „Îngerii oare nu sunt duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii”; de aceea, ei credeau că şi Duhul Sfânt este un înger slujitor. Sfântul Atanasie îi va numi pe aceştia eretici „Tropici” (Tropikoi). Fără îndoială că pnevmatomahii erau numiţi astfel de către Sfântul Atanasie, fiindcă ei explicau prin figuri de stil, metafore sau tropi, pasajele din Sfânta Scriptură care nu sunt în sprijinul doctrinei lor greşite despre Sfântul Duh. Argumentaţia tropicilor în favoarea afirmaţiei lor că Duhul Sfânt este o creatură poate fi rezumată astfel: „dacă Sfântul Duh posedă dumnezeire, El nu poate să o posede decât prin naştere; dacă Duhul Sfânt este născut din Tatăl, Fiul lui Dumnezeu este deci fratele său; dacă Sfântul Duh este născut din Fiul, Dumnezeu Tatăl este aşadar bunicul său! Însă aceste două ipoteze trebuie excluse, fiindcă niciodată nu s-a spus că Duhul Sfânt este născut. Dacă Sfântul 78 a combătut și

care prin anatemele 19. De asemenea. Deci tropicii stabileau raporturi familiale între persoanele Sfintei Treimi. depus din scaunul episcopal în 360. nici să-l socotesc o creatură” (Socrate. 21 și 23 condamnă pe cei care nu-l recunosc pe Sfântul Duh ca a treia persoană a Sfintei Treimi. cât şi în cadrul unor sinoade locale. care a început în a doua jumătate a secolului al IV-lea. 351-360). După numele său. Pnevmatomahismul a fost cunoscut și combătut și de episcopatul apusean. II. În lupta împotriva pnevmatomahismului. (1 Timotei 5. atât prin scrierile lor. (Amos 4. Adepții lui Macedonie susțineau că Duhul Sfânt este inferior Tatălui și Fiului lui Dumnezeu și prin urmare Lui nu i se cuvenea o cinstire egală cu primele două persoane ale Sfintei Treimi. Proorocul Amos spune despre Dumnezeu că: „Eu sunt Cel care a întocmit munţii şi a făurit vântul”. după Tatăl şi Fiul. la care se adaugă scriitorul bisericesc Didim cel Orb. pnevmatomahii au fost numiți și macedonieni. Macedonienii au fost combătuți și de Sfinții Griegorie de Nyssa. tropicii din Thumis sunt ortodocşi în privinţa Fiului lui Dumnezeu. deoarece El nu era născut. egal și consubstanțial cu Tatăl și cu Fiul. 21). depus de sinodul de la Constantinopol din 360 împreună cu Eustație al Sevastei. Inițiatorul pnevmatomahismului este considerat episcopul arian Macedonie al Constantinopolului (342-346. Sfântul Ambrozie al Milanului (mort în 397) combate pe 79 . iar apoi maratonieni după numele diaconului Maratoniu. tropicii trăgeau de aici concluzia că Duhul Sfânt nu putea fi consubstanţial cu Tatăl. Tropicii aduc şi alte argumente în sprijinul afirmaţiei lor că figurile de stil din Scriptură demonstrează că Duhul Sfânt este o creatură şi mai exact un înger. O formulare scurtă a doctrinei lor s-ar putea exprima prin afirmația episcopului pnevmatomah Eustație al Sevastei care spunea: „Eu n-aș cuteza să afirm despre Duhul Sfânt nici că este Dumnezeu. începând cu anul 378. după modelul celor umane. termenul pneuma are sensurile de vânt sau Duh. Ambrozie din Mediolanum. tropicii argumentează că Sfânta Scriptură foloseşte enumerări ternare în care. În schimb. Sinodul convocat și prezidat de papa Damasus la Roma în 380 a condamnat printre alte erezii și pe cea a pnevmatomahilor. Cei doi iluştri Părinţi ai Bisericii au apărat dumnezeirea Sfântului Duh. 45). Sfântul Duh este înlocuit printr-o creatură sau un înger: „Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos şi a îngerilor aleşi. 13). s-au afirmat două personalităţi de prim rang ale Ortodoxiei răsăritene. Deoarece Fiul era considerat consubstanţial cu Tatăl. iar în acest context tropicii îl înţeleg cu sensul de Duh. acesta din urmă a scris cea mai bună lucrare a antichității creștine referitoare la Duhul Sfânt (Despre Sfântul Duh). Grigorie Teologul. Prima mențiune despre apariția ereziei pnevmatomahe s-a făcut la sinodul de la Sirmium din 358. pentru că El era născut. El nu poate fi consubstanţial cu Tatăl”.Duh nu este născut din Tatăl. Sfântul Atanasie din Alexandria şi Sfântul Vasile cel Mare. ca să păzeşti acestea …”). Istoria bisericească.

de aceeași mărire în Sfânta Treime. după Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol. Împăratul Teodosie cel Mare. pentru a fi eliminate ultimele rezistențe ariene și a fi condamnată erezia pnevmatomahilor. La 28 februarie 380. erezia pnevmatomahă și apollinarismul. cerând tuturor popoarelor supuse lui să mărturisească credința într-o singură Dumnezeire a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Însă suspiciunea și răceala instaurate între episcopatul apusean și cel răsăritean în urma disputelor ariene făceau aproape imposibil un dialog eficient în cadrul sinodal. Aceasta ne îndreptățește să-l considerăm pe împăratul Teodosie creatorul Imperiului roman creștin. Augustul Orientului. după ce a condus un an întreg singur Imperiul roman. La fel procedează Sfântul Niceta de Remesiana în lucrarea Despre Sfântul Duh. Sinodul al II-lea ecumenic La rândul său. împăratul Grațian a convocat sinodul de la Aquileea în toamna anului 381 care să întrunească episcopii occidentali și illyrieni. la Constantinopol a fost numit episcop Sfântul Grigorie de Nazians la 27 noiembrie 380. împăratul Grațian. adept convins al Crezului Niceean urmărea restabilirea unității religioase a Imperiului. Ideea convocării unui sinod general care să întrunească episcopii din apus și răsărit era susținută de către ambii împărați. Teodosie cel Mare a convocat Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol în anul 381 care a combătut arianismul. ucis de goți în bătălia de la Adrianopol (9 august 378). 2. La acest sinod au participat 150 de episcopi. cei doi împărați s-au decis să convoace în sinoade separate episcopii din provinciile care le erau subordonate. După moartea împăratului Valens (364-378). ori să accepte credința niceeană. Întrucât cei doi episcopi au ales cea de-a doua variantă. Împăratul Teodosie și-a stabilit reședința la Constantinopol unde a fost primit cu mare fast la 24 noiembrie 380. El a cerul episcopilor arieni Demofil al Constantinopolului și Luciu al Alexandriei. destrămată din pricina disputelor teologice dintre grupările religioase. la 19 ianuarie 379. iar la Alexandria a fost ales episcop Timotei (381385). l-a proclamat August al Orientului pe generalul de origine spaniolă Teodosie (379-395). în majoritate răsăriteni. Teodosie a promulgat un edict decisiv pentru susținerea Ortodoxiei niceene. iar după moartea sa 80 . Președenția sinodului a fost asigurată mai întâi de către episcopul Meletie al Antiohiei. De aceea. Un alt edict emis în 10 ianuarie 381 reamintea același lucru. ca de altfel și decretul emis în iulie 381. În cele din urmă sinodul de la Constantinopol a fost recunoscut ca Sinodul al II-lea ecumenic datorită importanței deciziilor dogmatice formulate de el și recunoscute unanim de către întreaga Biserică.pnevmatomahi în lucrarea Despre Duhul Sfânt. Astfel. ori să renunțe la scaunele lor episcopale.

Înainte de a discuta problemele teologice. sau de o altă fire. Ea ne învaţă să credem în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. adică să fie crezută o dumnezeire. care amestecă ipostasurile şi înlătură astfel însuşirile fiecărui ipostas şi nici să se întărească blasfemia eunomienilor. părinții sinodali au trecut la discutarea problemelor religioase. ceva făcut mai târziu sau creat. păstrată de istoricul Teodoret de Cyr: „Noi însă. nici ca fără minte omenească. nici necomplet (cum zice Apolinarie). Lucrările sinodului s-au deschis la începutul lunii mai a anului 381. chiar dacă am suferit prigoane. cele despre credinţa propovăduită de noi fără nici un înconjur. un rezumat al ei este cuprins în Scrisoarea Sinodului de la Constantinopol din 382 trimisă papei Damasus și episcopatului apusean. ci ştiindu-L perfect întru totul. Aceasta trebuie să fie primită şi de voi şi de noi toţi cei care nu denaturăm cuvântul credinţei celei adevărate. ca să nu găsească loc nici boala (erezia) lui Sabelie. părăsind Constantinopolul la 31 iunie 381. Grigorie de Nazians a demisionat din scaunul episcopal și de la președenția sinodului. sau în trei persoane (feţe) complete. Retragerea lui Grigorie de Nazians a adus la conducerea sinodului pe Nectarie. sinodalii au analizat canonicitatea alegerii Sfântului Grigorie de Nazians ca episcop al Constantinopolului. Deși definiția dogmatică integrală a sinodului s-a pierdut. ne-am sprijinit pe credinţa evanghelică. După discuții aprinse. Despre acestea veţi putea şi mai mult să vă mulţumiţi sufleteşte. neacceptând formarea (existenţa) trupului lui Hristos. deofiinţă şi împreună veşnică. Noi păstrăm neatinsă învăţătura despre înomenirea Domnului. Astfel. nici ca fără de suflet. Sfântul Grigorie de Nazians a fost recunoscut în unanimitate ca episcop al Bisericii Constantinopolului. cele 4 canoane și lista participanților redactată ulterior. de o cinstire (rang) egală şi de împărăţie împreună veşnică. în trei ipostase desăvârşite.de către Sfântul Grigorie de Nazians. care va fi ales și episcopul Constantinopolului (381-397). dar care S-a făcut om desăvârşit în zilele cele mai de pe urmă pentru mântuirea noastră. sau orice altă încercare de la eretici. Actele sinodului sau pierdut. În locul său a fost ales episcop al Constantinopolului Nectarie căruia i s-a acordat președenția sinodului cu acordul unanim al sinodalilor și al împăratului Teodosie cel Mare. Însă profund marcat de atacurile proferate la adresa lui de către reprezentanții grupărilor ariene și dezinteresat de lucrările sinodului. sau firea (ousia) sau dumnezeirea se desparte şi se introduce. păstrându-se doar simbolul de credință constantinopolitan. căci este Dumnezeu înainte de veci. în rezumat. ca una ce este foarte veche şi care însoţeşte botezul. dacă o să vă învredniciţi să răsfoiţi în Tomosul alcătuit de sinodul ţinut la Antiohia şi în Tomosul compus anul trecut la Constantinopol de 81 . astfel. arienilor şi pnevmatomahilor. sau necazuri sau ameninţări imperiale sau cruzimi ale conducătorilor. după care substanţa. în Treimea cea necreată. o putere şi o fiinţă (substanţă) a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. cea întărită la Niceea Bithyniei de către cei trei sute optsprezece Părinţi. Acestea sunt.

ca integrare a trupului uman în substanţa Logosului. cerească”. Prin urmare. când a fuzionat cu monofizismul. Hristos nu trebuia să aibă suflet raţional (noûs) pentru ca puterea omenească să nu se definească prin El-însuşi. împreună cu erezia arienilor şi pnevmatomahilor. Hr. Cu alte cuvinte. însă înţeleasă în acest sens restrictiv.. V.) a fost promotorul apolinarismului – prima erezie hristologică din istoria Bisericii.) au condamnat apollinarismul. Apollinarie din Laodiceea (mort în 329 d. în sensul că el concepe unitatea lui Hristos pornind de la ipostasul său (pe care îl identifică cu ousia în Treime). Formula mia physis toû Theoû Logou sesarkomene rezumă gândirea lui Apollinarie. sinodalii de la Constantinopol au condamnat arianismul. Apollinarismul (numit şi sinusianism deoarece suprapunea cele două naturi în Hristos) a durat până în secolul al V-lea d. Apollinarie nega integritatea sau deplinătatea firii umane a Mântuitorului. pornea de la concepţia trihotomică a lui Platon. Părinţii sinodului al II-lea ecumenic desfăşurat la Constantinopol (381 d. potrivit căreia omul este compus din trup material (sôma sau sarx). primită la Întrupare şi compromitea toată activitatea mântuitoare a lui Iisus. Apollinarie este autorul sintagmei: mia physis toû Theoû Logou sesarkomene – o unică fire întrupată a lui Dumnezeu Logosul) pe care Chiril din Alexandria o va prelua în accepţia ortodoxă (în concepţia lui Chiril noţiunea de physis corespundea total cu aceea de persoană. Hr. Apollinarie afirma: „Logosul însuşi s-a făcut trup. formula hristologică de referinţă a lui Apollinarie este cea de Dumnezeu-Întrupat (Theos ensarkos). Limbajul său hristologic obişnuit se încadrează în schema Logos-sarx – Cuvântul-trup. deoarece locul raţiunii sau al minţii l-a luat Logosul – Cuvântul lui Dumnezeu. În acestea noi am mărturisit mai pe larg credinţa noastră şi am făcut şi o anatematismă scrisă contra ereziilor născocite mai înainte” (Teodoret de Cyr. 82 . concept care şi-a găsit locul în hristologie în secolul al VI-lea d. Acesta. suflet neraţional sau organic (psyche alogos) şi suflet raţional şi nemuritor (psyche logike sau noûs).). Istoria bisericească. pnevmatomahismul și apolinarismul. dorind să explice pe cale raţională modul unirii firii dumnezeieşti cu firea omenească în Persoana lui Iisus Hristos. raţiune schimbătoare şi robită calculelor necinstite. dar n-a luat raţiunea omenească. Hr. 10-13).către sinodul (II) ecumenic. concepţia lui Apollinarie reprezintă o primă formă de monofizism. Prin această concepţie. iar Dumnezeirea este raţiune neschimbătoare. Apollinarie susţinea că la Întrupare Hristos a primit un trup omenesc cu suflet neraţional (senzorial) din Fecioara Maria. Aşadar. lipsindu-i sufletul raţional (noûs). Sufletul divin al Logosului îi animă trupul precum sufletul nostru uman ne animă trupul. Apollinarie gândeşte în interiorul schemelor de gândire ale şcolii alexandrine. În acest sens Hristos este Dumnezeu făcut om. 9. Astfel. Hr.

83 . în comparație cu Simbolul Niceean. Cele mai importante adaosuri sunt cele cinci articole referitoare la învățătura despre Sfântul Duh. Domnul de viață Făcătorul care își are existența din veșnicie prin purcedere din Tatăl. Se cuvine să precizăm că în articolul 8 – care mărturisește credința despre dumnezeirea Sfântului Duh. care a vorbit prin prooroci și care este egal și consubstanțial cu Tatăl și cu Fiul – Părinții sinodali s-au ferit să mai folosească termenul nescripturistic ÐmooÚsioj pentru a mărturisi deoființimea (consubstanțialitatea) Duhului Sfânt cu Tatăl și cu Fiul. Făcătorul cerului și al pământului pentru a-i combate pe marcioniți și manihei. Corecturile și îndreptările dogmatice făcute simbolului niceean au fost determinate de experiența Părinților apărători ai Ortodoxiei niceene în confruntare cu interpretările ariene posterioare Sinodului I Ecumenic. cât și de necesitatea combaterii altor erezii. despre botez. Articolul 9 mărturisește unitatea. despre Biserică. ar fi putut fi interpretată după 325 (în polemica ortodocșilor cu partidele ariene). Simbolul Constantinopolitan mai prezintă:  4 omisiuni dintre care cea mai importantă este sintagma … adică din ființa Tatălui. în sens subordinațianist sau semiarian. preferând formularea patristică doxologică: Cel ce împreună cu Tatăl și Fiul este închinat și slăvit.Simbolul de credință constantinopolitan constituie o parte a definiției dogmatice a Sinodului al II-lea ecumenic care completează prin adaosuri și corecturi dogmatice și stilistice Simbolul de credință niceean din 325. Următoarele completări sau reformulări au fost aplicate Simbolului de credință niceean: 1. prin care se exprimă clar și direct deoființimea. Articolul 11 mărturisește credința în învierea morților. despre învierea morților și viața veșnică. învățătură apărată de apologeții creștini în fața filosofiei păgâne. Articolul 12 mărturisește credința în viața veșnică hărăzită de Dumnezeu celor care vor moșteni împărăția cerurilor. Însă. egalitatea și unitatea celor trei persoane ale Sfintei Treimi. apostolicitatea și sobornicitatea Bisericii așa cum se întâlnește în simbolurile de credință anterioare ale Bisericilor locale Articolul 10 mărturisește unicitatea botezului pentru a combate pe cei care nu respectau prevederile Sinodului I Ecumenic din 325 care rezolvase disputa baptismală din Biserica primară și pentru a arăta necesitatea absolută a Tainei Botezului pentru a deveni creștin și membru al Bisericii. sfințenia. Această formulă îndreptată direct împotriva ereziei lui Arie.  5 corectări dogmatico-stilistice. care negau că Dumnezeu este creatorul lumii materiale.

textul crezului baptismal al Bisericii din Ierusalim și textul Crezului Roman-apostolic. 5. 4. pentru a accentua veșnicia Mântuitorului Iisus Hristos împotriva concepției episcopilor Marcel de Ancyra și Fotin de Sirmium care învățau că El își are existența numai după nașterea din Fecioara Maria. 3. pentru a combate pe Fotin din Sirmium care nega existența în veșnicie a Fiului ca Dumnezeu-om și pentru a arăta mărirea la care a fost ridicată firea omenească a Mântuitorului Iisus Hristos. Simbolul de credință reprezintă celula-mamă a întregii dezvoltări dogmatice în cadrul Bisericii. El exprimă esența creștinismului. Șade de-a dreapta Tatălui și a cărui împărăție nu va avea sfârșit. 84 . pentru a-l combate pe Apolinarie din Laodiceea care învăța că trupul lui Hristos provine din cer. Simbolul de credință constantinopolitan cuprinde într-o expunere concentrată. după anul 471. Rădăcinile Crezului niceo-constantinopolitan se regăsesc în Sfânta Scriptură și în mărturisirile de credință formulate de către Părinții apostolici și unii apologeți. împăratul bizantin Iustin al II-lea (565-578) a înlocuit printr-un edict Simbolul niceean cu Simbolul constantinopolitan sau niceoconstantinopolitan. în realitate. în timpul împăratului bizantin Leon I (457-474). la originea mărturisirii de credință formulată la Constantinopol se află textele crezurilor baptismale folosite în Siria și Palestina. Simbolul de credință este rostit nu numai la Sfânta Liturghie. toate punctele principale ale credinței adevărate și ale teologiei creștine. înlocuind astfel vechea practică de a fi rostit numai o dată pe an. la acest sinod au fost formulate și aprobate doar primele 4 canoane. valabil până astăzi în Bisericile Ortodoxe. Însă. celelalte 3 canoane fiind adăugate ulterior. ci și la toate celelalte servicii religioase. mai ales la Cezarea. În 567. Canoanele Sinodului al II-lea ecumenic Deși colecțiile de canoane grecești atribuie Sinodului al II-lea ecumenic 7 canoane. 3. a fost introdus în rânduiala sfintei Liturghii mai întâi la Antiohia de către patriarhul monofizit Petru Gnafeus sau Fullo. S-a pogorât din cer și de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria. scurtă și precisă toate adevărurile fundamentale ale revelației dumnezeiești. pentru a accentua integritatea corporală a Mântuitorului împotriva apolinarismului. Patriarhul Timotei al Constantinopolului (512-518) a dispus ca Simbolul niceean să se rostească la fiecare slujbă.2. Mai înainte de toți vecii. în Vinerea Patimilor. În concluzie. Simbolul de credință constantinopolitan – care a constituit fundamentul doctrinar al celorlalte sinoade ecumenice. S-a răstignit pentru noi în timpul lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat. când catehumenii primeau botezul.

Prin urmare. Toți cei care nu sunt în comuniune cu cei mai sus menționați să fie considerați eretici declarați și. 85 . adresând împăratului Teodosie cel Mare o scrisoare de mulțumire prin care îl informau asupra deciziilor dogmatice și canonice ale sinodului. ierarhizarea onorifică a scaunelor episcopale s-a făcut în funcție de importanța și onoarea politică a marilor metropole din Imperiul Roman și nu după importanța lor religioasă. Sozomen. a fost canonul 3 care nu stabilește episcopului Constantinopolului – capitala Imperiului Roman de Răsărit – jurisdicție specială asupra celorlalți episcopi răsăriteni. în Egipt. Biserica Romei a refuzat timp îndelungat să integreze în colecțiile ei de canoane dispozițiile canonice ale Sinodului al II-lea Ecumenic. în părțile Orientului. i-au cerut să confirme în scris aceste hotărâri. mărire și strălucire. Datorită canonului 3. putere. ținându-se cont de importanța religioasă a acestui oraș. cu următorul conținut: Poruncim ca toate bisericile să fie imediat înapoiate episcopilor care mărturisesc că Tatăl. ci îl scoate de sub jurisdicția mitropolitului de Heracleea și-i conferă întâietate onorifică după episcopul Romei. nu s-a știrbit autoritatea mitropolitului de Cezareea. printr-o împărțire nelegiuită. Alexandria și Antiohia. ci mult timp în urmă”. Lucrările Sinodului al II-lea Ecumenic s-au încheiat la 9 iulie 381. Când s-a conferit întâietate onorifică scaunului episcopal de la Ierusalim.Cel mai important și în același timp cel mai controversat canon. 1. capitala civilă a Palestinei. 3. VII. ca să nu existe nici un dubiu. nefăcând nici o deosebire. scoși din Biserică (Codex Teodosianus. episcopul Bisericii de Constantinopol. prin urmare. Deci edictul decidea ca toate bisericile deținute de eretici să le fie înapoiate ortodocșilor și. ci respectând ordinea Treimei. cu Pelagiu de Laodiceea și Diodor de Tars. Atunci nu a fost amintit și Constantinopolul pentru că el a fost inaugurat și declarat capitală a Imperiului roman ca Roma cea nouă de către împăratul Constantin cel Mare la 11 mai 330. existența persoanelor și unitatea Dumnezeirii. precizează că trebuie considerați ortodocși cei care stau în comuniune cu patriarhul Constantinopolului Nectarie.. XVI. cu Timotei al Alexandriei.. La 30 iulie 381. Atunci când a făcut acest lucru a adăugat următoarea notă: „Canonul acesta este dintre acelea pe care Scaunul apostolic roman nu l-a primit de la început. împăratul a publicat la Heracleea un edict. 9). Părinții sinodali. Fiul și Duhul Sfânt au aceeași maiestate. Istoria bisericească. aceștia vor sta în comuniune și dragoste cu Nectarie. Acest canon a fost gândit în spiritul canonului 6 al Sinodului I Ecumenic care conferea întâietate onorifică scaunelor episcopale de la Roma.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->