MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Drept Cu titlu de manuscris CZU 347.

26 (043.2)

RADU ŢURCANU DREPTUL DE SERVITUTE
Teză de doctor în drept
Specialitatea 12.00.03 – Drept privat (civil)

Conducător ştiinţific: BĂIEŞU Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar

Autor: ŢURCANU Radu

Chişinău - 2005

Introducere…………………………………………………………………………………………..4 Capitolul I. Consideraţii generale privind dreptul de servitute………………………………...13 Secţiunea 1. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate……………………………13 Secţiunea a 2-a. Noţiunea, istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute... .……………....19 §.1 Noţiunea dreptului de servitute. Consideraţii generale……………….………………...19 §.2 Istoria apariţiei dreptului de servitute. Evoluţia lui…………………..………………....27 §.3 Caracterele juridice ale dreptului de servitute…………………………………………..37 3.1 Dreptul de servitute este un drept real principal………………………………………………...37 3.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea altui imobil şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane....………………………………………………………………………..42 3.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari .................……...44 3.4 Caracterul accesoriu…………………………………………………………………………….47 3.5 Caracterul perpetuu………………………………………………………….………………….47 3.6 Servitutea este indivizibilă……………………………………………………………………...48 3.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public………………………………………...49 3.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină…………………………………….………………….51 Secţiunea a 3-a. Clasificarea servituţilor……………………………………….………………….53 §.1 Generalizări privind clasificarea servituţilor………………………….………………...53 §.2 Servituţile aparente şi neaparente……………………………………………………….55 §.3 Servituţile continue şi necontinue…………………………………….…………………57 §.4 Servituţile pozitive şi negative…………………………………………………………..58 Capitolul II. Servituţile stabilite prin fapta omului………………………….………………….59 Secţiunea 1. Prezentarea generală privind servituţile stabilite prin fapta omului………………..59 §.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. Domeniul de aplicare…………………………………………………………………..62 §.2 Obiectul servituţilor stabilite prin fapta omului. Modurile de stabilire………………....65 Secţiunea a 2-a. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului…….67 §.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii, lucrări şi plantaţii……………………….67 §.2 Servitutea de vedere……………………………………………………………………..69 §.3 Servitutea de trecere ……………………………………………………………………72 Secţiunea a 3-a. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct, uz şi abitaţie personală…………………………………………………………………………………................77

2

Capitolul III. Constituirea, exercitarea şi stingerea dreptului de servitute……………………80 Secţiunea 1. Constituirea servituţilor……………………………………………………………...80 §.1 Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar……………………….…81 §.2 Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu)………………………………………….85 §.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune).………………………………………………………………………..87 Secţiunea a 2-a. Exercitarea servituţii……………………………………………………………..91 §.1 Exercitarea dreptului de servitute…………………………………………………….…91 §.2 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant………………………….......93 §.3 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit………………………………...98 Secţiunea a 3-a. Stingerea servituţilor............……………………………………………………105 §.1 Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute…………………………………….105 1.1 Consolidarea, atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar......106 1.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant………………………………...108 1.3 Expirare a termenului (ajungerea la termen)…………………………..............108 1.4 Răscumpărarea………………………………………………………………...108 1.5 Imposibilitatea de exercitare…………………………………………………..108 1.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani…………………………………………...109 1.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor………………………………………………..112 1.8 Exproprierea terenului aservit, dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat……………………….…………….....................................112 §.2 Stingerea servituţii în caz de indiviziune………………………………………………113 §.3 Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate……………………………………………………..114 Concluzii…………………………………………………………………………………………..115 Bibliografie………………………………………………………………………………………..127 Lista abrevierilor..............................................................................................................................131 Lista actelor normative folosite în teză............................................................................................131 Adnotare...........................................................................................................................................133

3

menit să lichideze inconvenientele raporturilor de vecinătate. ea s-a redus pe măsura edificării societăţii socialiste de producţie. după cum am văzut. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. intenţie ilustrată şi de titlul „Dreptul de servitute”. Prin efectul naţionalizării mijloacelor de producţie şi al colectivizării agriculturii.a exclus temeiurile apariţiei unor relaţii a căror reglementare necesită aplicarea servituţii. o dată cu trecerea pămîntului în proprietate privată.Introducere Lucrarea de faţă. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. fapt ce a condus la dispariţia servituţii. Astfel. Din acest punct de vedere. Numărul situaţiilor care nasc din raporturile de vecinătate este în continuă ascensiune. dar şi necesară. adoptînd norme de drept privind mijloacele de înlăturare a unor astfel de situaţii. examinarea sistemului socialist al dreptului nu ar da nimic referitor la studiul dreptului de servitute. Diversificarea raporturilor de proprietate şi intensificarea lor pun noi probleme în faţa celor care le reglementează. necesitatea reintroducerii în legislaţie a unei instituţii precum este dreptul de servitute. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. este a dreptului de servitute. Raporturile de vecinătate. O astfel de problemă. Legiuitorul trebuie să reacţioneze cu promptitudine. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. proprietatea exclusivă a statului asupra majorităţii bunurilor imobile . s-au stins drepturile reale asupra bunurilor. care au devenit proprietate socialistă. În schimb. Unul dintre aceste mijloace este servitutea. În ceea ce priveşte ponderea servituţilor. resurse naturale etc. A apărut astfel. deoarece. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. au fost adoptate acte normative pentru reorganizarea terenului şi folosirea în colectiv a pămîntului. . Aceste situaţii reprezintă deseori cauza litigiilor dintre proprietarii vecini sau a altor consecinţe nefavorabile societăţii în ansamblu. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. instituţia servituţii continua să se dezvolte în sistemele juridice ale altor ţări. încearcă să trateze o serie de aspecte teoretice în domeniu. finalizează deseori cu conflicte. Ulterior. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. prezentare teoretică a servituţilor. uneori suferind chiar modificări considerabile datorită schimbării relaţiilor sociale în genere şi a celor din domeniul utilizării terenurilor în special.pămînt. s-a creat o situaţie de inexistenţă a unui mecanism juridic. care se impune. Prin urmare. care au fost elaborate şi de diverşi autori în lucrări de specialitate. liberă de sarcinile constituite anterior. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. 4 . de preîntîmpinare şi soluţionare a litigiilor apărute.

a Republicii Moldova. care fac parte din sistemul de drept francez şi care au o orientare puţin diferită de reglementările dreptului ţărilor cu sistem de drept german (în special reglementările dreptului Federaţiei Ruse). Relaţiile social-economice din ultimii 10-15 ani din Republica Moldova au făcut obiectiv necesară crearea unei baze legislative dezvoltate care să le reglementeze adecvat. a legilor despre privatizare şi proprietate. sînt importante orice investigaţii în domeniu care. în baza acestor date. În special. lucru foarte important acum. de a determina caracterele esenţiale ale servituţilor. în studiul nostru ne vom baza şi pe cercetările ştiinţifice efectuate în alte ţări. Acest studiu va permite. 5 . care ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare. Problema servituţilor nu a fost studiată în detaliu în literatura juridică moldovenească de specialitate. o dată cu adoptarea Codului civil al Republicii Moldova nr. la nivelul experienţei statelor cu democraţii consolidate şi cu economie de piaţă eficientă. pe lîngă faptul că ar facilita înţelegerea esenţei lor. În aceste condiţii. la baza studiilor vor sta reglementările din dreptul României şi cel al Franţei. Sperăm că şi prezenta lucrare va contribui la acest lucru. nu vor fi ignorate în studiul nostru. ţinîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor dreptului de servitute examinate. 1107-XV din 6 iunie 2002 (în continuare – Codul civil). Reforma economică necesită existenţa unor instituţii care să stimuleze relaţiile de proprietate. implementarea reformei economice s-au aflat la baza noii legislaţii moldoveneşti. de asemenea. Pentru prima dată materia servituţii şi-a găsit reglementarea în Codul civil. exercitare şi stingere a servituţilor. ne propunem să elucidăm reglementările dreptului de servitute din ţările care cunosc institutul de drept. în curs de dezvoltare. lucrările şi comentariile ştiinţifice efectuate în domeniu. De aceea. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă. vom fi nevoiţi să efectuăm un studiu comparativ al experienţei altor ţări. Deosebit de important pentru teoria şi practica din domeniu. ne-am referit pe scurt la practica şi la reglementările existente în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie. care se deosebeşte de dreptul continental.Din acest considerent. iar. Mai mult decît atît. Adoptarea Constituţiei. Astfel. însă a căror analiză ne va ajuta să elucidăm esenţa servituţilor mult mai explicit. exprimînd specificul naţional şi tradiţia reglementării raporturilor de drept în Republica Moldova. definirea dreptului de servitute. stabilirea modului de constituire. Codul civil este racordat la doctrinele actuale în materie de drept civil. a Codului funciar. la tendinţele jurisprudenţei europene. care. fapt ce va da participanţilor la circuitul civil posibilitatea de a-şi realiza interesele în cadrul unei economii de piaţă moderne. pentru a avea o viziune mai largă asupra reglementării servituţilor în lume. bazate mai mult pe dreptul comun. ar aduce noi argumente în atestarea adevăratelor servituţi.

deşi lent. excluse în timpul sovietic. precizarea că dreptul de trecere pe proprietatea altuia poate izvorî fie prin destinaţia stabilită de proprietar. înregistrează modificări în ultimii ani. După 1989 însă. Servitutea. Reintroducerea terenurilor (cu excepţia celor aparţinînd domeniului public al statului) în circuitul civil general a redeşteptat interesul pentru dezmembrarea dreptului de proprietate. Am constatat. ca urmare a abolirii proprietăţii private. Cu toate acestea. 6 . s-a revenit şi la reglementările tradiţionale. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. reglementarea intereselor proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. astfel. Cuvîntul servitudine. considerat în literatura juridică de specialitate din ultimii ani ca avînd o pondere foarte redusă. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. comercială şi cea de procedură civilă. fie prin acte juridice ori prin uzucapiune. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. în socialism aceste valori au fost răsturnate. folosit în diferite coduri civile. după trecerea terenurilor în proprietate privată. au dispărut şi servituţile. inclusiv în instituţia servituţii. revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea instituţiei servituţilor. pe posibilitatea contractării şi posedării unei proprietăţi private. inclusiv pentru dreptul de servitute. Revenirea la proprietatea privată asupra terenurilor a condiţionat inevitabil repunerea în sistemul legislaţiei civile a servituţii. un motiv în plus pentru a aborda această temă. servitutea are menirea de a spori confortul terenului dominant. rezultînd din destinaţia lui economică. de la început. aceste vechi drepturi reale bucurîndu-se în timp de o mare aplicabilitate. una dintre care este servitutea. consecinţă a unei aplicabilităţi practice limitate.Un factor important al dezvoltării raporturilor de vecinătate îl constituie protecţia proprietarilor vecini. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. Actualitatea temei investigate şi gradul ei de studiere O dată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului civil. Din perspectiva istoriei. este o traducere literală a cuvîntului latin servitus din care francezii au făcut servitude. dreptul civil suferind şi el schimbări socio-economice. Unul dintre cele mai eficiente raporturi de proprietate şi de vecinătate. de asemenea. În perioada socialistă. odată cu alte instituţii. o amplificare a practicii judecătoreşti în materia raporturilor de vecinătate. pe lîngă multe lucruri necunoscute pînă la acest moment legislaţiei noastre. legislaţia civilă. Se impune. datorită utilităţii lor în valorificarea dreptului de proprietate. Constatăm cu părere de rău că autorităţile publice tratează această problemă ca pe una secundară. alături de proprietate.

Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. un mijloc de garantare a disciplinei dreptului de servitute. precum şi responsabilităţilor lor. fie de utilitate privată. acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate are menirea de a spori utilitatea şi agrementul unor fonduri. în agricultură. Scopul şi obiectivele tezei Actualitatea problemei dreptului de servitute şi exercitării lui condiţionează scopul prezentului studiu: analiza servituţilor şi clasificarea lor în doctrină. în egală măsură. În teoria dreptului civil. analiza diferitelor procedee de constituire şi exercitare a servituţilor. analiza reglementărilor legislative. se poate determina cu certitudine rolul şi locul servituţii în structura ei economico-socială. Examinînd legislaţia Republicii Moldova în materie. Prin urmare. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. servitutea contribuie la organizarea teritoriului. servitutea garantează persoanei în folosul căreia este stabilită apărarea împotriva posibilelor acte arbitrare ale proprietarului imobilului grevat. determinarea rolului şi importanţei. importanţa servituţii creşte substanţial datorită consolidării dreptului de proprietate privată. a drepturilor şi intereselor proprietarului terenului aservit şi ale proprietarului terenului dominant. Cînd este vorba de garantarea unui drept. nu există elaborarea ştiinţifică a problematicii dreptului de servitute. În ţările cu economie de piaţă. cu atît mai mult că. În industrie. nu numai cea a relaţiilor aferente delimitării grevării unor imobile de către proprietarii vecini. În genere. stabilirea drepturilor şi obligaţiilor proprietarului terenului dominant şi al celui aservit. de asemenea. În condiţiile economiei de piaţă. a unor terenuri în genere. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. Prin urmare. instituirea lor este fie de utilitate publică.Amintim în acest sens că. instituţia juridică a servituţii este absolut necesară unei economii agrare ca cea a Republicii Moldova. Servitutea ridică valoarea economică a imobilelor. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. motiv în plus de abordare a problemei. naturii juridice a servituţii. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă deseori stabilirea unor servituţi. Utilităţile menţionate au determinat legiuitorul să reglementeze această specie de drepturi. servitutea afectează şi sfera economică. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. Ca drept real. Reintroducerea servituţilor necesită elucidarea esenţei lor prin definirea şi evidenţierea caracterelor acestei instituţii. la folosirea mai raţională şi mai eficientă a pămîntului. 7 . apariţiei şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute în Republica Moldova şi în alte ţări. această instituţie serveşte tradiţional drept un factor stabilizator în circuitul civil.

caracteristica drepturilor proprietarului terenului dominant. în determinarea caracterelor esenţiale ale servituţilor. . făcînd comparaţie cu practica unor alte state. uzufructul. Analizînd legislaţia şi realitatea. . Instituţia servituţii dă proprietarilor de teren posibilitatea soluţionării independente a problemelor apărute în procesul exploatării imobilelor. în analiza lucrărilor şi comentariilor ştiinţifice în domeniu. Servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilitate în relaţiile de folosire a imobilelor.dobîndirea servituţii prin uzucapiune. .apariţia şi evoluţia dreptului de servitute. dreptului de servitute în genere. . elaborarea unor propuneri de modificare efectivă a legislaţiei la acest capitol. Pentru prima dată în legislaţia modernă a Republicii Moldova îşi găsesc reglementarea un şir de drepturi reale. . propunerea variantei accesibile pentru Republica Moldova. . ţinînîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor referitoare la dreptul de servitute.caracteristica şi temeiurile de stingere a servituţii. cum ar fi: servitutea. este necesară reglementarea detaliată a drepturilor titularilor lor.constituirea servituţii prin destinaţia imobilului stabilită de proprietar.exercitarea servituţii.Servituţile ridică valoarea economică a imobilelor.definirea servituţii. a particularităţii situaţiei terenurilor aflate în apropiată vecinătate. am stabilit următoarele obiective ale prezentei lucrări: . stabilirea cerinţelor şi a procedurii de stingere. Scopul lucrării constă aşadar în elucidarea reglementărilor referitoare la dreptul de servitute al ţărilor care cunosc acest institut de drept. stabilirea unor limite şi condiţii în care aceste drepturi să fie exercitate şi.clasificarea servituţilor (clasificare controversată în literatura de specialitate). corelarea drepturilor diferiţilor titulari. uzul etc. Prezentul studiu va permite. totodată. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă în curs de dezvoltare a Republicii Moldova. 8 . Actualitatea lucrării este determinată şi de abordarea ştiinţifică a dreptului de servitute. lucru deosebit de important în procesul actual de punere în aplicare a Codului civil. creează un modus vivendi între fondurile vecine. valoarea economică a unui fond din contul altuia. . sporind. precum şi posibilitatea ca bunul să satisfacă interesele publice fără a fi retras din proprietate şi fără intervenţia autorităţilor publice. în special. . Deoarece aceste drepturi limitează drepturile proprietarului. convenabile părţilor.definirea şi generalizarea caracterelor juridice. ceea ce ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare.

. la adoptare. teoretic şi practic al acestei analize. deoarece. 2. care să corespundă noilor relaţii. sociologică (analiza documentelor). Astfel. În procesul de sintetizare a lucrărilor ştiinţifice din ţările menţionate. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. condiţionate de schimbările survenite în structura economicosocială. Deşi Codul civil consacră servituţilor un capitol. Referitor la adoptarea unor modificări în acest cod. Totodată. pe lîngă faptul că prezenta lucrare este una de pionierat în literatura juridică autohtonă. în cadrul raporturilor de vecinătate. de altfel şi în literatura de specialitate. de argumentare a concluziilor şi recomandărilor. În calitate de bază metodologică în cercetări autorul a utilizat analiza comparativă. date fiind reglementările cunoscute în domeniul dreptului din Republica Moldova. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. istorică. de analiză şi sinteză logică structural-sistematică. 1. O primă intervenţie ar viza eliminarea confuziei ce se naşte între îngrădirile legale de drept privat şi servituţi. reglementările greşite conceptual la capitolul servituţii.calcularea termenului de neuz. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. Reprezentînd o încercare de a elucida. în caracterul mixt. de analiză comparativă. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. România. fapt ce implică necesitatea unor modificări. cel mai efectiv procedeu de sintetizare a noţiunilor şi fenomenelor. ceea ce a permis autorului să examineze dreptul de servitute sub diverse aspecte. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. Federaţia Rusă. reglementările lui sînt insuficiente. constituirea servituţii prin destinaţia stabilită de proprietar de la art. juridico-comparativă. alte metode de cunoaştere ştiinţifică. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. în ea se propune operarea unui şir de modificări menite să perfecţioneze legislaţia. 432 din Codul civil este foarte limitată. se accentuează omisiunile. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale.constatarea lacunelor din legislaţia Republicii Moldova. din ţările comunităţii europene. 9 . În procesul investigaţiilor. nu s-a ţinut cont de unele propuneri importante. autorul a utilizat şi metodele dialectice. există o opinie majoritară. elaborarea unor propuneri de modificare a legislaţiei. s-au determinat principalele teze şi concluzii înaintate spre susţinere. .

Berthelemy M. Ambroise Colin. 10 . Art.. Aramă Elena. Jacota Mihai. atîta timp cît ele nu impun proprietarului de teren aservit obligaţia unui fapt personal şi nu sînt contrare ordinii publice. Barbieri. 4. dar care reglementează mai mult raporturile de vecinătate. Roşca Nicolae. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării o constituie lucrările autorilor moldoveni. Carbonnier J. Meйер Д. Bassenge Peter. care este necontinuă şi neaparentă cînd nu există un drum vizibil. SaftaRomano Eugeniu. Legea nr. Necesitatea unor completări în materia servituţilor este impusă şi de noile realităţi în ceea ce priveşte proprietatea. ce izvorăşte fie din situaţia naturală a locului. acţiunile care decurg din servituţi. Georgean. modalităţile de stabilire. N. Hовицкий И. Bîrsan Corneliu. Hamangiu. români.. Краснов О. Aubry C.. deoarece. proprietarul terenului înfundat face un act de folosinţă asupra terenului vecin. Rau C. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat.. Lupan Ernest.. francezi.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică etc.3. Manoliu Julieta.. Deak Francisc.. Crişu Constantin. Alexandresco Dimitrie... 6.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze.. Urmează a fi prevăzută şi situaţia cînd unicul proprietar a două proprietăţi rurale. Baieş Sergiu. Mureşan Mircea. Stătescu Constantin etc.. Deleanu Ion.. prin exercitarea servituţii. Putem spune că el înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. Ionaşcu Aurelian. germani. Pop Liviu. Legea nr. Rosetti-Bălănescu I.).. Nu numai Codul civil conţine norme referitoare la acest drept real. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi. să înstrăineze una dintre aceste proprietăţi în favoarea unui terţ. ruşi: Adam Ioan.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. Domberger G. Nacu C. Reglementarea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului are ca scop asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond de către proprietarul acestuia. Durac Gh. Costin Mircea. 7. Побeдоносцeв K. 442 reglementează răscumpărarea servituţii de trecere. Filipescu Ion. Alunaru Cristian. Суханов Е. Îngrădirile legale de drept privat ar putea fi definite ca mod de a fi al proprietăţii. adică o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui alt imobil aparţinînd unui alt proprietar. fie din situaţia impusă de lege. O serie de legi referitoare la diferite forme de proprietate instituie „servituţi legale” (Legea nr. dintre care una este grevată cu obligaţie (aparentă) pentru utilizarea sau utilitatea alteia. S-ar putea dobîndi o servitute de trecere necontinuă prin uzucapiune. 5.

prevederile legislaţiei în vigoare.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică. Hotărîrea Guvernului nr. distincţia între aceste servituţi. divizate în secţiuni şi paragrafe.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. divizat în trei mari secţiuni. Primul capitol. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute.Cercetările au ca bază normativă Constituţia Republicii Moldova.984 din 21 septembrie 1998 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire. Aceeaşi secţiune este consacrată. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. de asemenea. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. a practicii de aplicare. uz şi abitaţie personală. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale.1030 din 12 octombrie 1998 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. legile: nr. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. ca cea mai veritabilă servitute. nr. Capitolul are trei secţiuni. Următoarea secţiune.1217-XII din 25 iunie 1997 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. nr. nr. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. Hotărîrea Guvernului nr. Hotărîrea Guvernului nr.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrului bunurilor imobile. Conţinutul lucrării Lucrarea este compusă din trei capitole. Codul civil.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. este arătată metodologia de 11 . se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi. Hotărîrea Guvernului nr.61 din 29 ianuarie 1999 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. Capitolul II. nr. are un caracter teoretic.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului. nr.360 din 18 aprilie 1997 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajării lor. este dedicată clasificării servituţilor. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii. a III-a. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent.

Astfel. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză.a fost propus spre elaborare un set normativ pentru dezvoltarea acestei instituţii. precum şi la elaborarea unor lucrări ştiinţifice. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. Ideea fundamentală este că servitutea. Sînt arătate atît modalităţile de constituire.lucrarea poate fi folosită ca sursă teoretică şi practică în procesul didactic din învăţămîntul superior şi mediu de specialitate. „Constituirea. În încheiere. indicînduse principiile ce urmează a fi respectate la elaborarea actelor normative.au fost elaborate propuneri de modificare şi completare a noului Cod civil. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. posibilele acţiuni. alături de proprietate. cît şi ale proprietarului terenului aservit. de constituire. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. capitolul este axat în jurul acestor probleme. rusă. avocaţilor şi judecătorilor. Secţiunea a treia. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. 12 . prevăzute de legislaţie. Aprobarea rezultatelor cercetării se rezumă în felul următor: . Unele aspecte ale acestei instituţii au fost abordate pentru prima dată şi pot servi drept informaţie utilă în activitatea practică a notarilor. principii deduse din practica unor alte ţări la acest capitol. În genere. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept.cercetare. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. în instanţa de judecată. găsindu-şi loc. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date.concluziile făcute în lucrare pot servi drept suport la modificarea atitudinii faţă de instituţia servituţii în ţară. . română. într-un act de o asemenea anvergură cum este Codul civil. derivînd din servituţi. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. Capitolul III. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. germană. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. . a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. prin act juridic şi prin uzucapiune. Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. pentru prima dată în legislaţia naţională. . acte normative etc. reprezintă un studiu al procedurilor. sînt formulate concluzii principale şi propuneri în vederea perfecţionării instituţiei de servitute şi a dreptului de servitute în genere. „Stingerea servituţilor”.

vor putea face obiectul celorlalte drepturi reale principale. cel mai important este dreptul de proprietate. ele existînd în interesul fondului (de exemplu. 160]. Drepturile ce se pot constitui asupra bunurilor dintr-un patrimoniu sînt reale sau personale. De o asemenea putere. proprietatea este dreptul de care proprietarul se bucură de posesie. nu beneficiază titularii celorlalte drepturi reale principale. Codul civil reglementează doar dreptul de gaj. este un drept complet asupra unui lucru avînd cele trei atribute: usus. de servitute şi de superficie. Din această categorie fac parte drepturile: de proprietate. de uz. Dezmembrămintele dreptului de proprietate se împart în două categorii: unele dezmembrăminte sînt recunoscute unei persoane determinate. folosinţă şi de dispoziţie asupra unui bun în mod exclusiv şi absolut. p. terenurile. 315 din Codul civil. Consideraţii generale privind dreptul de servitute Secţiunea 1. deoarece conferă titularului deplinătatea puterilor incluse în cele trei atribute ale sale: posesiunea. o limitare a dreptului de proprietate. Prin aceasta se realizează o restrîngere. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. Conform prevederilor art. în sensul că titularul lui. Doctrina atribuie categoriei de drepturi reale accesorii: dreptul de gaj. 160]. rar totodată. inclusiv al dreptului de servitute [82. Atîta timp cît titularii dreptului de proprietate privată sînt egali din punct de vedere juridic. După cum s-a menţionat. deplină. În prezent. este lipsit de plenitudinea exercitării celor trei atribute pe care le conferă dreptul de proprietate. dreptul de ipotecă şi privilegiile. folosinţa şi dispoziţia. dezmembrămintele dreptului de proprietate se constituite şi se dobîndite indiferent de titular. servituţile reale) [64. Drepturile reale accesorii însă au scopul de a garanta unele drepturi de creanţă. Sînt drepturile reale principale acele drepturi care au o existenţă de sine stătătoare. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate În cartea a doua a Codului civil îşi găseşte reglementarea regimul drepturilor reale. Aceştia pot exercita doar unele din atributele dreptului de proprietate. p. Dintre drepturile reale principale. 291]. p. care include şi ipoteca. fiind obligat să nu aducă atingere exercitării libere a acestor drepturi. alte servituţi sînt create în beneficiul proprietarului unui lucru. fructus şi abuzus. Aceasta se realizează în situaţia în care 13 .Capitolul I. de uzufruct. motiv pentru care existenţa lor este dependentă de existenţa dreptului garantat [82. Prin separarea atributelor sale. de abitaţie. pe durata constituirii dezmembrămintelor. independentă de existenţa unor alte drepturi. însă în limitele determinate de lege. fiind în circuit civil.

185]. moment evidenţiat în Codul civil. de către instanţa de judecată. care se constituie sau se dobîndesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din conţinutul juridic al dreptului de proprietate” [30. (1). p. Dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „acele drepturi reale principale derivate asupra bunurilor altuia. ale proprietarului sînt desprinse din conţinutul juridic al dreptului său. dezmembrămintele dreptului de proprietate au în comun faptul că se raportă la materialitatea lucrului şi permit titularului să profite de avantajele acestuia. 251]. 54]. în cadrul unui proces. 433 alin. la rîndul său. b) prin uzucapiune (servituţile continue şi aparente. se exercită asupra unui lucru ce aparţine unei alte persoane decît titularului de drept real: ele sînt jura in re aliena. p. atributele dreptului de proprietate asupra unui bun sînt exercitate de persoane diferite. p. 155]. inclusiv proprietarului. în condiţiile legii [1. recunoscute de lege. art. alin (5). Oricît ar fi de diferite. abitaţie. art. astfel că se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate. în care părţile au întotdeauna o poziţie de egalitate juridică [73. 496]. Există situaţii în care unele atribute. 14 . Astfel. Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot lua naştere în cele mai diverse moduri: a) prin voinţa omului – convenţie sau testament – (uzufruct. precum şi cele neaparente şi pozitive. servituţi stabilite prin fapta sau destinaţia omului. alcătuind un alt drept real principal [2. Dreptul de folosinţă a terenurilor agricole se stabileşte prin lege. uz. (Codul civil. în sensul că atributul dispoziţiei revine întotdeauna la proprietar. toate celelalte drepturi reale. 315. Proprietarul lucrului asupra căruia se exercită un drept real nu are. 50]. În acest mod. 183-185]. p. superficie). Revocarea dreptului poate avea loc numai cu titlu de sancţiune şi trebuie dispusă obligatoriu. p. Explicaţia în acest caz constă în faptul că între proprietar şi titularul dreptului real dezmembrămînt al dreptului de proprietate se nasc raporturi de drept civil. la drepturi concurente asupra aceluiaşi bun: dreptul de proprietate şi un alt drept real [73. principale sau accesorii. p. al cărui titular îl exercită asupra lucrului [70.atributele dreptului de proprietate sînt exercitate de titulari diferiţi. adică drepturi asupra unui lucru acre este proprietate a unei alte persoane [72. opozabile tuturor. se ajunge la o dezmembrare a dreptului de proprietate. p. sînt exercitate de alte persoane. Spre deosebire de proprietate. 185] . posesiunea şi folosinţa. pentru că dreptul său este îngrădit printr-un drept real. Ele se disting astfel de drepturile reale accesorii sau de drepturile de garanţie care vizează valoarea pecuniară a lucrului [11. superficia). asupra acelui lucru decît un drept de proprietate scăzut. p. iar celelalte două.

c) prin destinaţia proprietarului (servituţile stabilite prin fapta omului). 127. 114]. să descompună atributele dreptului de proprietate şi într-o altă manieră decît cea prevăzută de lege? Dezbaterea acestui subiect a cunoscut un moment de vîrf cînd Curtea de Casaţie a Franţei a pronunţat o decizie prin care. societăţile comerciale cu capital de stat. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat. care nu pot fi înstrăinate un anumit termen [33. p. respectiv al organului local. servituţile naturale şi cele legale. în care acestea se pot constitui şi asupra domeniului public. şi anume că dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt compatibile numai cu dreptul de proprietate privată. pot dobîndi dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. 253. inclusiv cu cel al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale asupra domeniului lor privat. cum sînt terenurile atribuite în cadrul constituirii dreptului de proprietate privată. a dispus că unul poate culege iarba. 1 Curtea de Casaţie a Franţei. ad validitatem. neputînd fi înstrăinate prin actul de voinţă al deţinătorului sau al statului. legile prevăd însă o serie de excepţii. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. 15 . Posibilitatea naşterii dezmembrămintelor dreptului de proprietate prin convenţie sau testament a generat problema dacă părţile. adică al titularului şi nici urmărite de creditori. p. la art. aşadar. consfinţesc că bunurile proprietate publică sînt inalienabile. prin voinţa lor. În: Les grands arrets de la jurisprudence civile. Acest drept de proprietate poate fi dezmembrat prin crearea unor servituţi stabilite prin fapta omului. Ed. indiferent de titular. recunoscînd calitatea de coproprietari ai părţilor. 1991. iar altul fructele pomilor de pe acelaşi teren. p. că ele sînt scoase din circuitul civil.1834. 254]. statul. 9 edition par Francois Terre et Ives Lequette. Fac excepţie convenţiile pentru care legea cere expres. Rezultă. şi nu cu dreptul de proprietate publică. Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot fi constituite şi dobîndite. d) prin lege (dreptul de abitaţie. 296. cu excepţia bunurilor inalienabile. alin (4) şi Codul civil la art. reprodusă de Henri Capitant. Altfel spus. superficia). Dezmembrămintele pot exista în cazul proprietăţii private. cu titlu de drept real1 . prin voinţa lor. unităţile administrativ-teritoriale. Sub aspectul regimului juridic. ar putea părţile.02. imprescriptibile şi insesizabile. ar putea crea şi alte drepturi reale dezmembrăminte ale dreptului de proprietate decît cele prevăzute de lege [93. În acelaşi rînd. Se impune o ultimă precizare. Dalloz. Paris. forma autentică aşa cum este cazul contractului de donaţie. decizia Caquelard contra Lemoine din 13. Prin separarea atributelor dreptului de proprietate. Constituţia Republici Moldova.

pe care le vom prezenta atunci cînd vom analiza servitutea . abitaţie. Conform unor definiţii. Nu desfiinţează dreptul de proprietate. ci doar îl restrîng. deoarece este îngrădit prin exercitarea dreptului real” [80. pe care proprietarul le concede unor terţe persoane sub forma unor drepturi reale” [45. 399]. p. 146]. p. p.Prin alte dispoziţii legale. fiindu-i opozabile. unele atribute ale acestui drept se exercită de către o altă persoană. „ci şi independente de orice putere a unei alte persoane asupra bunului respectiv. 16 . întrucît ele ştirbesc. Deosebirea dintre dreptul de proprietate şi alte drepturi reale principale constă în faptul că aceste drepturi poartă asupra lucrului altuia (jura in re aliena). Cantacuzino: „Toate aceste drepturi in re aliena nu pot constitui. fie ca „dezmembrămînte rezultate prin despicarea atributelor proprietăţii”. superficie) [73. p. posesiune. majoritatea cuprinse în Codul civil. p. se bucură de plena potestas. fie ca şi „restrîngeri”. încît celelalte drepturi reale sînt considerate dezmembrăminte „ale lui” [91. în sensul larg al cuvîntului. în altă formulare. 241]. uz. folosinţa şi dispoziţia [77. ele nu exprimă un raport de stăpînire a bunurilor. servitute propriu-zisă. p. 517]. Definirea tuturor celorlalte drepturi reale se face exclusiv prin raportare la dreptul de proprietate. în cazul dezmembrării proprietăţii. „proprietarul lucrului grevat de un drept real are un drept de proprietate micşorat.dezmembrămînt al dreptului de proprietate. (uzufruct. pe temeiul unui alt drept real principal derivat din dreptul de proprietate. atributele acestui drept sînt nu numai depline. ci ”un mănunchi de prerogative din conţinutul dreptului de proprietate. La fel susţinea. 185]. în afară de cazurile cînd proprietatea este dezmembrată. în virtutea caracterului deplin al dreptului său. în unele legi şi în alte acte administrative. „sarcini” sau „prelungiri” ale acestui drept. În virtutea caracterului exclusiv al dreptului de proprietate. dreptul de proprietate este considerat „izvorul necesar şi temeiul naşterii şi existenţei” lor. „prototipul drepturilor reale” astfel. 183-185]. Sau. şi Matei B. sarcini ale proprietăţii. Proprietarul. cuprinse într-o singură categorie. este bine ilustrată şi reglementată maniera în care această disociere poate avea loc. 91]. adică de toate cele trei atribute. caracterul exclusiv al dreptului deplin de proprietate” [21. împărtăşite pe scară largă de doctrina contemporană. p. 110]. în privinţa unor atribute. p. în sensul că proprietarul este lipsit de exerciţiul unora din atributele acestui drept” [30. Ideea ştirbirii caracterului exclusiv al dreptului de proprietate prin constituirea unor drepturi reale asupra bunului altuia este susţinută şi în dreptul civil german [104. dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „drepturi reale rezultate din separarea atributelor componente ale dreptului de proprietate [103. în 1921. 39]. p. Toate celelalte drepturi reale principale.

Într-un asemenea caz.Astfel. de aceea au fost numite dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. de către o altă persoană decît proprietarul. 114]. prevede: „Dacă dreptul asupra substanţei unui lucru se reuneşte. cu dreptul folosinţei acelui drept. Codul civil general austriac (ABGB). respectiv. 292]. o putere limitată. comparativ cu dreptul de proprietate. o grevare a 17 . în ceea ce priveşte conţinutul. p. De aici numele de servitute dat dreptului real care aserveşte lucrul asupra căruia poartă” [64. în nota introductivă la Cartea a treia „Drepturile reale” (Sachenrecht). Doctrina franceză. p. Mazeaud susţine că „celelalte drepturi reale principale (în afara dreptului de proprietate) nu conferă titularului lor decît o putere restrînsă: ele nu conferă decît unele dintre atributele dreptului de proprietate. 117]. cu titlu de drept real principal. în marea sa parte. ca cel mai cuprinzător drept real. atunci dreptul de proprietate este divizat şi pentru amîndoi incomplet. fiecare drept real mărginit (limitat) este în acelaşi timp un drept real mărginitor. interdicţie stabilită în interesul fondului vecin. la paragraful 357. pentru a-l împiedica pe proprietar să facă un act asupra bunului său. pe lîngă un drept asupra substanţei. opozabil tuturor. aşadar. Sensul termenului „dezmembrămînt” sugerează anume această realitate a exercitării unora dintre atributele dreptului de proprietate. dreptul exclusiv al folosinţei aceluiaşi lucru. p. explică în acelaşi fel formarea şi existenţa dezmebrămintelor dreptului de proprietate. este sarcină. Astfel. Mecanismul formării acestor drepturi reale constă. autorii Codului civil comentat menţionează „Dreptului de proprietate. atunci dreptul de proprietate este deplin şi nedivizat” [53. i se opun drepturile reale limitate. precum şi etimologia termenului. Dacă însă unuia nu îi revine decît dreptul asupra substanţei lucrului.428-442 din Codul civil al Republicii Moldova au toate caracterele. la care ar fi avut dreptul dacă legea nu i-ar fi interzis. Totodată. două drepturi concurente se exercită asupra aceluiaşi lucru: dreptul de proprietate şi un alt drept real. 88]. lipseşte din conţinutul dreptului de proprietate asupra bunului proprietăţii [48. astfel încît dreptul de proprietate este limitat. p. Acest nou drept real este independent. Natura unui drept nu depinde de frecvenţa sa de raritatea sa [54. al doilea proprietar al folosinţei [53. Sarcinile stabilite la art. conferită de dreptul real limitat asupra unui bun. în aceeaşi persoană. Primul se numeşte proprietar principal. inclusiv proprietarului. în faptul că din conţinutul juridic al dreptului de proprietate sînt desprinse unele atribute recunoscute de lege proprietarului şi cu ele se constituie un alt drept real principal în favoarea unei alte persoane decît proprietarul. Ele conferă. p. 322]. Întrucît această putere. iar celuilalt.

aşa cum este reglementat în doctrină. cel care suportă sarcina. Este o limitare a folosinţei proprietăţii. se instituie prin derogare de la reglementarea de drept comun printr-o convenţie particulară. se poate vorbi de o servitute de vedere dacă proprietarul consimte la o deschizătură de vedere în zidul comun care îi desparte proprietatea de proprietatea vecină). 2 18 . mai ales cînd este vorba de o servitute (spre exemplu o servitute de vedere). la fel ca şi universalitatea acestor restricţii. observîndu-se că. trebuie să invocam. În ceea ce priveşte reciprocitatea. 105]. distanţa pentru construcţii. unor restricţii cu caracter excepţional [76. Amintim că. unul sau altul dintre terenuri joacă simultan rolul de teren dominant şi de teren aservit (astfel. V. Reciprocitatea unor servituţi reprezintă un caracter. Aceste consideraţii i-au determinat pe unii autori să vadă în servituţile legale nişte obligaţii reale propter rem. în regimul lor juridic. Pentru a răspunde la întrebarea dacă aceste restricţii sînt servituţi veritabile. terenul superior pentru scurgerea apelor etc. 168]. argumentul conform căruia ele sînt impuse tuturor proprietarilor privaţi. 431 din Codul Civil). În doctrina franceză s-a propus a se recunoaşte servituţilor legale o natură juridică hibridă. referitor la obligaţiile reciproce privind servitutea de vedere. p. art.) şi un teren aservit. constituind dreptul comun. (de exemplu. nu se consideră aservite fondurile grevate cu asemenea sarcini. din titlul III intitulat Proprietatea. din raţiuni de oportunitate. celui căruia îi profită dispoziţia legală (terenul înfundat la dreptul de trecere. Prin urmare. p. 389). Faptul acesta adevărat. ceea ce nu constituie decît o circumstanţă particulară care nu îi schimbă natura. Dreptului vecinătăţii legiuitorul a dedicat în Codul civil un întreg capitol. stabilită în interesul unui teren vecin: acest lucru este specific servituţilor. Termenul servitute evocă ideea unei proprietăţi libere în mod natural. care constă în proprietatea liberă de sarcini. dar care ar putea fi supusă. lucrări şi plantaţii (Cod civil. unele pretinse servituţi legale impun diverse prestaţii active contrare principiului care interzice servituţile în faciendo.Faptul acesta însă este caracteristic servituţilor negative. regimul normal al proprietăţii funciare. în primul rînd. unele consecinţe ale lor pot fi încadrate în fiecare dintre cele două concepţii opuse [75. nu le poate schimba natura juridică. Or. Se poate considera că există teren dominant. se poate constata că reglementarea legală ajunge să stabilească între proprietarii vecini raporturi juridice analoge celor care există în urma constituirii unei servituţi prin act juridic (art. o circumstanţă particulară care.2 În acest sens. Numai examinînd regimul juridic al sarcinilor în cauză putem descoperi calificarea lor juridică. noţiunea de servitute implică o derogare de la dreptul comun.

428 alin. deoarece ştim că o definiţie trebuie să cuprindă caracterele esenţiale ale noţiunii definite. În acest sens. ca uzufructul. „Drepturile reale”. în care o persoană are dreptul de a se folosi de pămîntul unei alte persoane. utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia economică a acestuia. Art. O astfel de definiţie conţine şi Legea Republicii Moldova nr. conform art. 2. 186]. p. pentru a o deosebi de altele. Servitutea nu are un caracter personal. putem confunda servitutea cu altă situaţie. servitutea ia fiinţă pentru „utilitatea şi comoditatea unui fond” [82. Această obligaţie. Aceasta este departe de a fi o definiţie. la o servitute şi impusă proprietarului terenului aservit şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau posesor al fondului. nr. 216). titlul IV. Din prevederile alineatului menţionat s-a văzut că.dreptul asupra lucrului altuia. p. 428-442) şi nu în ultimul rînd dreptului de vecinătate (art. poate fi conexată. Consideraţii generale Pentru prima dată Codul civil (cartea a doua. romanii numeau servitutea „iura in re aliena” .1 Noţiunea dreptului de servitute.Secţiunea a 2-a. formularea romană a fost preluată ca o definiţie şi este folosită şi astăzi în legislaţia rusă (Codul civil al Federaţiei Ruse. 44-46 19 . la art. uzul şi abitaţia se constituie în favoarea unei persoane. Neindicînd natura acestei folosiri. 428 alin. (1) din Codul civil defineşte servitutea ca fiind „o sarcină care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant)”. chiar dacă este accesorie. Sarcina constituie o servitute atunci cînd este perpetuă sau cînd ea profită proprietarului fondului dominant. 3 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. „Alte drepturi reale”. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii. 1998. După cum am menţionat. Cu toate acestea. (2) din Codul civil. în vreme ce uzufructul. 377-394). care numeşte servitutea drept de folosire limitată de un teren străin. 195]. Noţiunea. 1543 din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile3. art. Tot ca sarcină poate fi şi obligaţia de a face ceva [74. istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute §. Capitolul III „Servitutea”) consacră un număr suficient de dispoziţii acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate (art.

Ст. 637. Analizînd articolele consacrate definirii servituţii din codurile civile ale ţărilor indicate mai sus. sarcina impusă nu constituie o obligaţie personală apărută între cei doi proprietari. 6 Cod civile belge.5 Spre deosebire de cel român. dar prevăd că terenul aservit se grevează cu o sarcină şi că raportul juridic de servitute leagă proprietarii terenurilor prin drepturi şi obligaţii. 274 ГК Российской Федерации: «Собственник недвижимого имущества (земельного участка.. а в необходимых случаях и от собственника другого земельного участка (соседнего участка) предоставления права ограниченного пользования соседним участком (сервитута). servitutea putînd greva numai imobilele. Les codes pour tous. другой недвижимости) вправе требовать от собственника соседнего земельного участках. putem constata: 1) Unele din codurile civile prevăd direct instituirea unui raport juridic între imobile de unde doctrina deduce că „. 4 20 .Mai mult ca atît. 3) Codurile civile ale altor ţări nu definesc direct servitutea. aceste definiţii sînt incomplete: la romani nu se indica natura lucrului. iar art. 576 din Codul civil român. p. 637 din Codul civil francez prevede că servitutea este: „une charge impose a une immeuble (fond servant) pour le service d’un immeuble voisin (fond dominant). Codul civil al Federaţiei Ruse (art. Codul civil francez mai indică faptul că fondurile trebuie să fie vecine. 255]. art. iar din formularea Codului civil rus reiese că servitutea se poate constitui numai asupra pămîntului. El inmueble a cuyo favor esta constituida la servidumbre. 2001 Nouvelle édition. defineşte servitutea ca „sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil. şi Codului civil spaniol7 la art. Cu toate acestea. 274-277) eludează definirea directă a servituţii. se numeşte fond servant. 530.. iar cel ce profită – fond dominant [36. Prat Edition. Astfel. avînd un alt stăpîn”. 530 „La servitumbre es un gravamen impuesto sobre un inmueble en beneficio de otro perteneciente a distinto dueno”. 637 „Une servitude est une charge imposée sur un héritage pour l’usage et l’utilité d’un héritage appartenant à une autre propriétaire” 7 Codigo Civil: Titulo VII art. se llama predio dominante. qui appartient a une outre propriétaire”. texte officiel complet et mis à jour 1968. care suportă sarcina. 2000. dar ea rezultă dintre cele două fonduri. art. Fondul grevat. el que la sufre. din conţinutul acestor articole rezultă clar că servitutea leagă proprietarii imobilelor prin drepturi şi obligaţii corelative4.» 5 Cod civil. Articolul 227 din codul rus menţionat prevede că “servituţile pot fi constituite şi asupra construcţiilor”. 2) Codurile civile ale altor ţări consideră servitutea un drept ce aparţine proprietarului imobilului dominant şi îi oferă acestuia posibilitatea de a folosi terenul aservit într-un mod sau altul. La fel defineşte servitutea şi Codul civil belgian6 la art. predio serviente. Paris. însă prevede grevarea terenului şi altor imobile.. La aceste observaţii putem adăuga şi altele care sînt rezultatul nerelevării a caracterelor servituţii. Art. Codul civil român şi Codul civil francez dau servituţii definiţii similare. 637.

după cum prevede Codul civil român la art. 90].a. proprietatea dezmembrată nu ar mai exista ca atare. Dernburg. pe care acesta nu îl avea şi care există sub forma unei restricţii aduse dreptului de proprietate al altuia. Asemenea definiţii există şi în doctrină [62. că aceste imobile aparţin unor proprietari diferiţi. De aici însă părerile se împart în două grupe. generînd situaţia în care exploatarea optimă a unuia este imposibilă sau evident ineficientă fără folosirea într-un mod sau altul a celuilalt. „terenul este acel mediu care face să coincidă dreptul adevăratului proprietar”. Servituţile constituie o instituţie de drept civil. p. care prevăd sarcini asupra fondurilor şi obligaţii ale proprietarilor. stabilesc regimul lor normal.) Chiar dacă drepturile reale posibile se creează în favoarea unor alte persoane. Micescu ş. 277].De fapt. care nu poate trece asupra unui alt titular fără înstrăinarea proprietăţii [13. proprietarului îi revine proprietatea nudă a lucrului. Similară este şi situaţia dreptului de servitute. Faptul că nu se indică natura acestei sarcini a dus la extinderea noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. Potrivit acestor autori. Unii susţin că acest drept real este un dezmembrămînt al dreptului de proprietate. care ar fi dezmembrat proprietatea.. este o situaţie naturală a lucrurilor. dacă această teorie ar fi exactă. p. 300]. după cum spune profesorul H. în doctrina franceză figurînd şi servituţile administrative sau publice. pentru că din dezmembrare va lipsi un drept care rămîne întotdeauna al proprietarului. Însă raportul dintre aceste două imobile este un raport de fapt şi nu de drept sau. ci sînt prelungiri ale acestuia în folosul unei proprietăţi şi restricţii aduse proprietăţii grevate [56. 21 . Servituţile naturale şi legale. Avantajul acestor definiţii constă în afirmaţia că servitutea se poate constitui numai asupra imobilelor. iar normele administrative şi cele imperative. 557. p. Acest raport poate fi calificat doar ca un factor obiectiv principal ce condiţionează necesitatea constituirii unei servituţi prediale. ca Vareilles-Sommieres. şi anume dreptul de nudă proprietate (prin urmare titularul unei servituţi de trecere al unei servituţi de vedere sau de apeduct etc. ceea ce nu se întîmplă. să aibă ca rezultat recompunerea ei. între terenul (sau un alt imobil) aservit şi terenul (un alt imobil) dominant există un raport de vecinătatea. care nu sînt veritabile servituţi. Unii autori. Majoritatea autorilor români şi francezi definesc servitutea ca un drept real. Titularul unei servituţi de trecere şi cel al unei servituţi de vedere sau de apeduct îşi prelungesc dreptul de proprietate cu o suplimentare a atributului de folosinţă. alţii cred că nu este. dar nu îi exprimă esenţa sau. constituie limitele normale ale dreptului de proprietate. iar adunarea drepturilor reale. afirmă că. drepturile reale (şi servituţile) nu sînt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.

pentru că ar împiedica exerciţiul dreptului de servitute. pe care proprietarul fondului dominant le dobîndeşte asupra fondului aservit şi. Alţi autori. în cazul constituirii unei servituţi. p. . accentuăm că servituţile se formează în folosul unui fond şi nu a proprietarului.încetarea dreptului de servitute duce la returnarea tuturor puterilor fără vreun act special.faşă de titularul dreptului de servitute. prelungire a dreptului de proprietate pentru fondul dominant sau restricţii ale dreptului de proprietate pentru fondul aservit [22. Meier menţiona că servituţile nu reprezintă drepturi asupra proprietăţii unui alt titular.Calificarea în sens activ sau pasiv depinde de poziţia din care sînt privite servituţile. 214]. 90].faţă de terţele persoane. p. Caracteristica fondului dominant constă în faptul că impune deţinătorului său. concomitent. Cercetătorul rus Gambarov menţionează că. p. dreptul de proprietate nu se dezmembrează. În acest caz. permiţînd să se creeze între două imobile o situaţie ce se constituie ca o sarcină pentru unul dintre ele (fond aservit). De aici decurg următoarele concluzii: . deşi susţin teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. 22 . prezenţa unei servituţi de trecere îl va opri pe proprietarul fondului să dea terenului său o întrebuinţare care să îl facă impropriu trecerii. ca restricţii pe care trebuie să le suporte proprietarul fondului aservit. Nu putem discuta despre toate părerile apărute ca reacţie la teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. o servitute de trecere pe care o are un vecin pe teritoriul unei alte persoane nu împiedică pe aceasta să folosească drumul sau poteca (cărarea) de pe terenul său în acelaşi scop de trecere. în pofida prezenţei dreptului real care grevează dreptul subiectiv de proprietate. proprietarul îşi păstrează dreptul asupra bunului ce serveşte ca obiect al dreptului de servitute. ca Mazeaud Henri şi Larroumet Christian. dreptul proprietarului nu se stinge. Astfel. Cercetătorul rus. necesitatea folosirii fondului vecin [72. . deoarece nu se poate vorbi de o dezmembrare a proprietăţii atîta timp cît. considerăm însă că este mai potrivită părerea care explică existenţa drepturilor reale ca prelungire a atributului de folosire. p. menţionează că servituţile nu fac parte din ele. care beneficiază de servitute numai datorită faptului că este deţinător al imobilului dat. pentru uzul şi utilitatea celuilalt fond (fond dominant) ce aparţine unui alt proprietar [17. proprietarul se consideră limitat în folosirea bunului său numai în măsura în care nu ar leza folosirea servituţii de către primul. ci se limitează numai în privinţa proprietarului nu şi a terţelor persoane [94. concomitent cu titularul servituţii. 203]. 380]. 35]. Д. ci limitări ale ei [98. p. Dreptul de servitute este o respingere a dreptului de folosinţă (în situaţia proprietarului fondului aservit). pentru a fi utilizat raţional. De aceea.

392]. p. în afară de limitele legale sau convenţionale care îi afectează proprietatea [57. Spre deosebire de alte drepturi reale. Titularii celorlalte drepturi reale nu vor putea întreprinde nimic peste limitele drepturilor lor [58. orice doreşte cu obiectul dreptului sau îl poate folosi personal. grevîndu-le cu alte drepturi reale sau înstrăinîndu-l. Proprietarul unui bun imobil liber de orice servituţi poate face. poate face orice cu obiectul dreptului său. trecînd pe teren: cel care are o servitute de vedere nu îşi va putea schimba nici extinde dreptul. în afară de aceea ce. Vlahide afirmă: „Titularul dreptului de proprietate poate face totul. dreptul de servitute poate greva perpetuu proprietatea. 429 alin. p. în pofida acestor grevări. fie în favoarea altui fond.Distincţia dintre puterile juridice ale titularului dreptului de proprietate şi cele ale titularilor de alte drepturi reale devine evidentă prin sublinierea limitelor dintre ele. Proprietarul. Titularul servituţii de trecere nu va putea face altceva decît să uzeze de această servitute. îi este oprit. poate constitui asupra lui drepturi reale în beneficiul unor alţi titulari sau îl poate înstrăina. 387]. 213]. un fond poate fi grevat cu o servitute de trecere. dar nici în acest caz principiul libertăţii proprietăţii nu este lezat. în principiu. stingerea drepturilor reale care o grevează avînd ca rezultat eliberarea proprietăţii de o sarcină [22. de dreptul său. 388]. cu ipotecă etc. (1). Dacă însă fondul care constituie proprietatea unei persoane este grevat cu drepturi reale. Astfel. El nu va putea opri trecerea vecinului pe terenul grevat cu servitutea de trecere şi nu va putea împiedica exerciţiul servituţii de vedere al vecinului. conform căruia. pe cînd titularii celorlalte drepturi reale nu pot face nimic în afară de aceea ce le îngăduie dreptul său” [91. “la realizarea servituţii. Proprietarul este obligat să respecte drepturile reale care apasă asupra proprietăţii sale. p. 147]. sau îl poate închiria [57. în cazul acesta fiind vorba de excepţii. principiu stipulat în Codul civil la art. El însă va dispune în continuare. care are dreptul să privească asupra fondului grevat cu această servitute. dreptul de proprietate se vede diminuat în exerciţiul lui de prezenţa acestor drepturi. cu o servitute de vedere. fie în beneficiul unei alte persoane. p. De exemplu. Orice constituire de drepturi reale asupra proprietăţii este temporară. prin excepţie. Există deosebiri între situaţia unei proprietăţi negrevate cu servitute şi situaţia proprietăţii grevate cu un astfel de drept. p. cu uzufruct. după voia lui şi sub rezerva de a nu atinge dreptul altuia. Tot proprietarul poate extrage toate fructele bunului. Ar fi o eroare să credem că diferitele grevări ale dreptului de proprietate ar duce atingere principiului libertăţii dreptului de proprietate. ci se va limita la ceea ce îi permite servitutea al cărei titular este. persoana împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului terenului 23 . deoarece constituirea servituţii se face cu acordul proprietarului.

164]. numit fond aservit sau dominant. imobile ce aparţin la proprietari diferiţi” [72. care se limitează în urma instaurării acestui drept [102. derivat. O altă definiţie mai completă aparţine lui Ion Dogaru şi Teodor Sîmbrianu: „Servitutea e un drept real principal. Faptul că nu puteau extrage toate foloasele din terenurile deţinute dovedeşte numai nivelul lor de dezvoltare limitat. Din faptul utilizării limitate a pămînturilor nu se poate concluziona că triburile nomade foloseau terenurile în baza dreptului de servitute. ca Liviu Pop definesc dreptul de servitute ca: „fiind un drept real principal. ci numai anumite proprietăţi ale lui. Descoperirea unor noi posibilităţi de folosire a terenurilor este rezultatul progresului economic. servituţile nu puteau să apără înainte de instituirea proprietăţii. Probabil. o recompensă (despăgubire) proprietarului terenului aservit”. Prin urmare. fiind folosite în comun pentru satisfacerea necesităţilor vieţii. 260]. la anumite perioade. Mai mult decît atît. adică îşi exercitau drepturile în volumul ce caracterizează servituţile contemporane. Circulă ideea că servituţile ar fi existat înainte de apariţia proprietăţii. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă care conferă proprietarului unui imobil. 363]. perpetuu şi indivizibil constituit asupra unui fond imobil. conform căreia dreptul de servitute. p. fiind chemată să ridice valoarea lor economică [36. articolul menţionat. Dacă existenţa unei servituţi aduce prejudicii proprietarului fondului aservit. numit fond dominant. servitutea după cum am amintit mai sus a apărut. nu este legat de dreptul de proprietate [101. iar pentru că aparţineau tuturor folosirea lor nu putea fi limitată. perpetuu şi indivizibil. p. În literatura juridică rusă din secolul al XIX-lea există însă o altă părere. Esenţial pentru dreptul de servitute este proprietatea. în urma descompunerii dreptului de proprietate funciară a obştii şi apariţiei proprietăţii private asupra unor terenuri mici. nu a dreptului de proprietate. (2) că în asemenea situaţii “proprietarul terenului dominant poate fi obligat să plătească. în genere. prevede la alin. p. în conformitate cu care proprietarul are dreptul de a-şi greva bunul cu alte drepturi reale. 147]. deoarece triburile ce duceau un mod de viaţă nomad nu foloseau de deplin pămîntul. Unii autori români. numit dominant. pentru uzul şi utilitatea altui imobil. unele prerogative asupra imobilului 24 .aservit”. nu schimbă însă natura juridică şi conţinutul dreptului de proprietate. p. Acesta este un rezultat al libertăţii dreptului de dispoziţie. sau încetarea servituţii. Noile posibilităţi măresc valoarea economică a proprietăţii. Din cele menţionate se observă că dreptul de servitute este strîns legat de dreptul de proprietate şi nu ne imaginăm că poate fi altfel. acesta poate cere despăgubiri.

numit fond dominant. considerăm necesară definirea servituţii în speranţa de a evita situaţia cînd se spune una. ca instituţie juridică în sens obiectiv. nu atît în utilitatea imobilului dominant. este obligat să tolereze şi să suporte actele materiale concrete de folosire a imobilului său de către titularul dreptului subiectiv de servitute. servitutea este un ansamblul de norme juridice care reglementează relaţiile dintre proprietarii a două terenuri sau alte imobile. În acest sens este şi redacţia art. real şi absolut al raportului juridic în care sînt antrenate aceste subiecte [53. Utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia lui economică. propriul avantaj sau confort. de regulă învecinate. or. Din caracterele examinate vom defini dreptul de servitute ca un drept real principal. 25 . În lumina celor expuse. Caracterul alienabil. cu norme de drept care nu ne putem permite ambiguităţi. din doctrină şi chiar asupra unor cazuri din practică. cît în propria sa utilitate. proprietarul imobilului aservit. în interesul şi pentru utilitatea altui imobil. care este deţinătorul titlului de proprietate al imobilului dominant. impersonal atît al dreptului subiectiv de servitute. care aparţine proprietarului imobilului dominant. ci dreptul de proprietate asupra lui. 87]. Ca instituţie juridică. Concluzionînd asupra celor relatate din legislaţia unui şir de state europene.numit fond aservit. sarcina grevează efectiv nu imobilul aservit. în vederea obligării proprietarului unui teren (terenului aservit) să permită proprietarului unui alt teren (terenului dominant) folosirea terenului aservit într-un mod sau altul pentru utilitatea sau sporirea confortului folosirii terenului dominant. Sarcina revine nu imobilului. Anume el. care îi revine proprietarului imobilului aservit. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă. de regulă învecinate. avem de a face. p. cu definiţii ştiinţifice care trebuie să reflecte exact şi adecvat fenomenul definit. indivizibil. p. ci titularului dreptului de proprietate asupra acestuia. 187]. Din această definiţie rezultă: servitutea. este un ansamblu de norme ce reglementează o anumită categorie de relaţii omogene. p. altele decît ceea ce reprezintă limitări normale ale dreptului de proprietate de ocrotirea unui interes social şi asigurarea bunei vecinătăţi” [35. în materie de servitute. putem afirma că. 428 din Codul civil. ce se constituie asupra unui imobil. cît şi al obligaţiei. numit fond aservit de o sarcină. dar se subînţelege alta. perpetuu. indiferent de faptul cine este unul sau altul în persoană [84. 174]. rezultă din caracterul alienabil. Obiectul reglementării îl constituie relaţiile dintre proprietarii a cel puţin două terenuri sau altor imobile.

Caracterul alienabil denotă calitatea impersonală a dreptului subiectiv de servitute. aparţin participanţilor la acest raport nu ca persoane concrete. ci ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilelor (terenurilor) respective. 26 .02. inclusiv proprietarului imobilului aservit. 318). nemijlocit şi din propria voinţă. Caracterul alienabil al dreptului subiectiv de servitute face ca atît el. 44-46 p. adică unui cerc nedeterminat de persoane. Dat fiind faptul că în calitate de obiect apare un imobil.1998 (M. în conformitate cu art. Caracterul real denotă că dreptul subiectiv de servitute are în calitate de obiect un lucru (res reales) şi că titularului său i se asigură libertatea efectuării anumitor acţiuni asupra obiectului în mod direct. perpetuu. din 25. servitutea este un raport juridic real şi absolut dintre proprietarii a două terenuri sau altor imobile. de folosire a terenului (imobilului) aservit în utilitatea sau în sporirea confortului folosirii terenului dominant.M. opozabilitatea acestui drept subiectiv faţă de terţi apare în momentul înscrierii lui în registrul bunurilor imobile. al R. un drept subiectiv real şi absolut. a proprietarului terenului (imobilului) dominant de a exercita din propria voinţă în mod liber anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit în sporirea utilităţii sau confortului folosirii terenului (imobilului) dominant pe un termen nelimitat. dreptul de servitute reprezintă posibilitate. dreptul subiectiv de servitute este un drept subiectiv civil.05. Caracterul absolut se manifestă prin faptul că este opozabil oricui. adică de a nu aparţine unei anumite persoane şi de a putea fi transmis unor persoane în temeiurile prevăzute de lege. un drept subiectiv alienabil. Terenul dominant este acela dreptul de proprietate asupra căruia este ameliorat cu o autorizaţie ce îi extinde exercitarea într-un mod sau altul şi asupra terenului aservit. (3) din Codul civil şi cu Legea cadastrului bunurilor imobile nr. art.1998 nr. cît şi obligaţia corelativă.O. 1543-XIII din 25. conform căruia unuia dintre ei (proprietarul terenului aservit) îi revine obligaţia de a suporta anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit. ce ia naştere în cadrul raportului juridic de servitute.Subiectele sînt deţinătorii titlurilor de proprietate asupra terenurilor sau altor imobile vecine. cu titlu oneros sau gratuit. iar altuia (proprietarul terenului dominant) îi aparţine dreptul subiectiv de a exercita actele materiale concrete. Terenul aservit este acela dreptul de proprietate asupra căruia este grevat cu o sarcină ce îi limitează într-un mod sau altul deplina exercitare. garantată prin lege. 431 alin. Ca raport juridic. După natura sa juridică. Ca drept subiectiv. I. Elementele definitorii sunt cele expuse mai sus.

servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. Termenul servitute provine de la faptul că în conformitate cu legislaţia şi doctrina Romei antice. Fiind corelativă unui drept subiectiv alienabil. că sarcina (obligaţia) urmează terenul aservit nu pentru că aparţine acestui teren. ci pentru că este accesoriu al dreptului subiectiv de proprietate asupra acestui teren. ci ca titular a dreptului de proprietate asupra imobilului aservit.. un teren se întărea în servirea unui alt teren. Ca obligaţie (ca sarcină. este o traducere literală a cuvîntului servitudo. Servitutea face parte din categoria aşa-numitelor drepturi reale asupra lucrurilor altuia sau. servitutea îl obligă pe proprietarul imobilului (terenului) aservit să suporte. deşi în cazul coliziunii cu dreptul subiectiv de proprietate ea are un mai mare efect juridic. impunîndu-i-se proprietarului terenului aservit nu ca persoană concretă. În acest sens. Conţinutul acestei obligaţii este determinat de conţinutul dreptului subiectiv de servitute. Istoria apariţiei dreptului de servitute. obligaţia (sarcina) este un atribut secundar al dreptului de proprietate asupra terenului aservit. şi de aceea ea aparţine fondului său. Am mai adăuga că. fiind corelativă dreptului subiectiv de servitute. Terenul grevat cu o sarcină se numea fundus serviens (teren aservit). din care francezii au făcut servitude. cum le spunea romanii Am adăugat cuvîntul „îndatorire” pentru a sublinia că anume în acest sens utilizăm în cazul de faţă termenul „obligaţie”. dreptul de proprietate cedînd în faţă ei. că ea rezultă din raportul juridic dintre două fonduri. să permită proprietarului terenului (imobilului) dominant exercitarea unor acte materiale concrete de folosire a terenului aservit. care rezultă din conţinutul subiectiv de servitute. şi mai radical. ca îndatorire)8. §2. Cuvîntul servitudine. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. Această categorie de drepturi reale a fost bine cunoscută în dreptul privat roman. Evoluţia lui Din perspectiva istoriei. obligaţia nu este impusă imobilului aservit. Apariţia ei se datorează instituirii dreptului de proprietate privată asupra lucrurilor (res reales). obligaţia este şi ea alienabilă. folosit de diferite coduri civile. iar terenul în uzul sau utilitatea căruia era impusă sarcina se numea fuundus dominans (teren dominant). nu în sensul de raport pe care îl mai are acest termen. Rezultă aşadar. ci proprietarului imobilului aservit. 8 27 .Faptul acesta înlătură necesitatea de a sublinia în mod expres că obligaţia (sarcina) nu poartă caracter personal.

Conform legendei. vecine. iura in re aliena. graţie faptului că ele se referă la terenuri sau la alte imobile legate în mod durabil de acestea. Anterior acestui termen. în cadrul cărora relaţiile se reglementau doar prin normele sistemului ius civile. În prezent. uzufructul. p. în calitate de obiect. în cadrul cărora. 119]. Aceste terenuri nu aveau calităţile necesare pentru întrebuinţarea lor normală (nu aveau acces la 28 . abitaţia şi emfiteoza. Codul civil francez întrebuinţează cuvintele services fonciers. p. Servituţile prediale erau alienabile. servituţile prediale erau singura categorie de drepturi reale asupra lucrurilor altuia. Apariţia şi evoluţia servituţilor ca instituţie juridică de drept se află în legătură directă cu instituţia dezvoltării dreptului de proprietate privată asupra pămîntului [96. alături de servituţile prediale. de regulă. adică aparţinînd unor persoane concrete. iar în calitate de obiect – lucruri mobile şi imobile. Denumirea de servituţi personale provine de la caracterul lor personal. Creaţie a dreptului roman. un teren (fond) sau un alt imobil. Despre ele se pomeneşte în tabla a VI-a din Legea celor XII table. Particularităţile comune se manifestau prin faptul că şi unele. latifundie. indiferent cine este el şi către cine va trece acest drept în viitor. dat fiind faptul că acest drept nu este limitat în timp şi este transmisibil. al acesteia.durata vieţii titularului. şi altele erau incluse în categoria drepturilor reale asupra lucrurilor altuia (iura in re aliena) şi că ambele servituţi. intră superficia. aveau durată nelimitată în timp şi. unul dintre care se numeşte teren dominant (praedium dominans). 186]. personale şi prediale făceau parte din aşa-zisele dezmembrăminte ale dreptului subiectiv de proprietate. servituţile au redevenit necesare o dată cu trecerea pămîntului din proprietate colectivă în proprietate privată. teren). fiecare persoană a primit cîte un lot mic de pămînt. În perioada cea mai veche a dreptului privat roman. Raportul juridic în cadrul acestor servituţi apare între proprietarii a două terenuri. termenul uzual este servitute [82. Dreptul privat roman a cunoscut două mari categorii de servituţi: servituţile prediale şi servituţile personale. Codul Caragea întrebuinţa cuvintele robirea lucrurilor. pentru că termenul servitude părea ”odios” după revoluţia franceză. aveau un caracter impersonal. Denumirea de servitute predială provine de la cuvîntul predium (moşie. p. uzul. dacă ne gîndim la abuzurile feudalităţii. fiind inalienabile. iar altul – teren aservit (praedium serviens). expresie care se găseşte şi în art. putea fi transmise altor persoane. la fondarea Romei. Titular al dreptului de servitute predială este proprietarul terenului dominant. 23]. iar Codul Calimach şerbirea lucrurilor.antici. avînd termenul limită . 79 a Legii române cu privire la expropriere din 1864 [78.

fără intervenţia cuiva (ius in rem). p. singura categorie de drepturi reale în afară de proprietate era categoria servituţior prediale. Astfel. Ei confundau dreptul de proprietate cu obiectul dreptului. aceste incomodităţi erau înlăturate prin înţelegerea cu vecinul care se obliga să permită trecerea. Eficienţa acestui drept se exprimă prin caracterul său real. cu spiritul lor pragmatic. şi servituţile prediale erau confundate cu bunurile. alimentarea cu apă. iar ea tindea să-l folosească deşi aparţinea unei alte persoane (res aliena). în acest caz. p. servitutea de trecere se confunda cu porţiunea de teritoriu ce forma cărăruşa. cele mai vechi servituţi. Drepturile asupra bunurilor erau privite ca o dominaţie nemijlocită asupra lucrului. etc. el se răsfrînge asupra bunului. Din această cauză.calea publică. De altfel. Pentru a le exploata normal. dreptul de trecere cu piciorul pe pămînt străin. de exemplu. servituţile se puteau da în gaj [47. de fapt. p. aceste relaţii se bazau pe buna vecinătate şi era suficient ca ele să se destrame pentru ca proprietarul să interzică vecinului a se folosi de bunul său. 364]. partajarea terenurilor dintr-o masă succesorală a generat situaţii care impuneau constituirea servituţilor. Trebuia să intervină o nouă înţelegere. apă etc. au creat dreptul de servitute. care nu avea nici un interes să permită cuiva să se folosească de proprietăţile lor. În situaţia în care bunul nu aparţinea persoanei interesate. În perioada lui Justinian apar servituţile personale – uzufructul. abitaţia. În epoca clasică. era o sarcină asupra terenului şi nu asupra persoanei. deoarece noile loturi nu aveau acces direct la calea publică sau la sursa de apă. uzul. îndreptată direct spre lucru. 244]. continuînd să existe chiar şi după schimbarea proprietarului [83. Pentru a ieşi din această situaţie. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. pe drept cuvînt. dreptul roman a făcu ca dreptul să se deosebească de obiectul său numindu-l „iura in re aliena” (dreptul asupra unui lucru străin). se pierdeau. Astfel de probleme nu existau cînd pămîntul se afla în proprietatea colectivă a ginţii. La început. 361]. Romanii nu făceau distincţie între servituţile prediale rustice şi dreptul de proprietate. cu cea a proprietarului. păşune. Unii autori susţin că anume dreptul comun al ginţii asupra pămîntului a servit drept temei pentru apariţia servituţilor [47. precum şi dreptul de a lua apă au fost considerate. p. Servitutea. echivala cu dreptul de proprietate asupra drumului respectiv [39. o dată cu vinderea imobilului sau moartea persoanei. pentru ei o servitute de trecere.). Fiind independent de persoană. trebuia folosite terenurile vecinilor. Mai mult decît atît. Aşa se explică denumirea servituţior 29 . 128]. romanii. Aceste obligaţii însă aveau caracter personal şi. De exemplu. ceea ce a determinat grevarea fondurilor învecinate cu obligaţia permisiunii de trecere sau de alimentare cu apă. Cu timpul. servituţile rustice puneau pe cel care exercita într-o situaţie identică. La începutul dreptului roman.

a însemnat începutul unei cotituri în această concepţie. în realitate raportul fiind între doi proprietari ai fondurilor (deoarece un raport de Romanii divizau bunurile în res mancipi şi nec mancipi. 206]. în urma a numeroase discuţii 10. şi. Apariţia servituţior urbane. potrivit învăţăturii juriştilor romani. Exerciţiul acestor servituţi nu necesita fapte actuale. deoarece erau legate de exerciţiul agriculturii. pentru că. Evoluţia societăţii însă i-a impus să deroge de la acest principiu şi. şi se depuneau mari eforturi pentru a fi ţinute în cadrul familiei. care era foarte complicată şi anevoioasă. Aceeaşi problemă o întîlnim şi în prezent – definirea servituţilor. în cazuri excepţionale. în sensul că bunul nu se poate servi pe sine însuşi. Astfel. p. pentru crearea anumitor avantaje de exploatare a fondului dominant [100. După cum am menţionat. considerate res nec mancipi. şi de aceea posibilitatea practică a confuzei cu dreptul de proprietate a fost micşorată cu mult. În terminologia de atunci se folosea cuvîntul „servitute”. ca regulă liberă de orice limite în esenţa ei. Definiţiile din literatură sînt rodul investigaţiilor efectuate de savanţi în domeniu. p. care însemna „înrobirea lucrului” sau „slujirea lucrului” (şerbire) şi se defineau ca sarcini impuse fondului aservit. 9 30 . ca şi a celor prediale rustice. De aceea. Fondul liber de orice servitute era „optimus maximus” (cel mai bun din toate). Încadrarea servituţilor în categoria lucrurilor mancipi ne indică strînsa lor legătură cu agricultura. percepînd situaţia ca un serviciu (servitus) oarecare al lucrului său [47. dar el putea admite ca alte persoane să aibă drepturi asupra acestui bun. ei au început să creeze drepturi asupra proprietăţii străine (temeiuri de folosire a proprietăţii străine) „servituţi”. cel puţin cele urbane.„iura praediorum”. Această definiţie nu trebuie să ne creeze iluzia că romanii considerau servituţile ca raporturi între două fonduri. aceste limitări se făceau în cazuri excepţionale şi cereau temeiuri distincte. ci un drept de vedere. 10 Dreptul roman nu definea servitutea. Bunurile mancipi erau considerate foarte valoroase. ea fiind dedusă din toate caracterele pe care le aveau servituţile atunci. invers. au început să fie privite ca nişte drepturi. De aici. bunul nu poate servi proprietarului său. această libertate se prezuma. să admită unele limite. Trebuie menţionat faptul că nu avem nici un izvor de drept roman care ar conţine această definiţie. de aceea înstrăinarea lor se putea face numai după o procedură specială numită mancipaţiune. Bunurile nec mancipi erau considerate mai puţin importante şi de aceea se înstrăinau uşor. titularul unei servituţi urbane de vedere nu putea spune: am o vedere. Romanii înţelegeau prin proprietate o dominaţie exclusivă şi nelimitată a persoanei asupra bunului. proprietarul nu putea avea un alt drept asupra bunului său decît cel de proprietate. adică drepturi asupra fondurilor. Consecinţele acestui fapt constau în ideea că proprietarul nu era obligat să dovedească libertatea proprietăţii sale. orice limitare a proprietăţii trebuia dovedită. deoarece nu erau legate de îndeletnicirile agricole. Prin intermediul unor tranzacţii. servituţile. 217]. De aici şi atitudinea ostilă a romanilor faţă de orice limitare adusă dreptului de proprietate. ocupaţia de bază a vechilor romani9.

părţile puteau. Iniţial. cît şi cei viitori. 102]. o dată stabilit. Deoarece avem foarte puţine date despre dreptul geto-dac. de prelungire a picăturilor de ploaie pe terenurile limitrofe. La începutul dreptului roman. uzul. De la romani servituţile au fost preluate şi de alte popoare prin receptarea dreptului roman. servitutea predială preconstituită nu se stingea. singura categorie de drepturi reale. În perioada lui Iustinian. p. cînd încep să se aplice norme de drept roman în materie. se conturează şi caracterul perpetuu al servituţii. După reconstituirea Romei incendiată de gali. abitaţia. care. p. romanii au extins sensul noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. Ulterior.n. în epoca veche nu erau precizate şi nu au cunoscut limitări [68. Astfel. în afară de proprietate. de sprijinire a zidului unei construcţii pe cel al vecinului. nu putem afirma că au existat în Dacia relaţii asemănătoarea cu servituţile. la naşterea unei servituţi. astfel se are în vedere că servituţile se stabilesc în interesul proprietarului fondului dominant şi este suportată de proprietarul fondului aservit [47. datorită naturii sale obişnuielnice. titularul fondului dominant devenea coproprietar al fondului aservit. iar toate celelalte drepturi cu privire la bunuri se raportează la ea. 132]. p. p. 219]. erau servituţile prediale. În dreptul privat roman. nu a lăsat practic nici o urmă. adică servituţile prediale rustice [47. de a scoate nisip sau var din ogoarele vecine. de a paşte turmele pe ele etc. servituţile de punere în cultură a ogoarelor. 288]. În Dacia. ci se conserva. Termenul “fond” se foloseşte pentru a indica natura indivizibilă a servituţilor şi caracterul său real. apar servituţile urbane. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza.drept poate fi constituit numai între persoane). În dreptul roman. acest drept fiind exercitat atît de prezentul proprietar al terenului dominant. într-un cuvînt. paralel cu obiceiurile locale [67. la care se adaugă cele care dădeau dreptul de a lua apă.. dreptul de a nu lua vederea sau lumina unui imobil vecin prin construcţii mai înalte. creînd servituţile personale (sec. să convină asupra unor reguli proprii de exercitare a dreptul de servitute. În epoca clasică. proprietatea reprezenta instituţia de referinţă în materie de jus rerum. III e. Servituţile prediale se divideau în 31 . Cele mai vechi servituţi au fost cele de trecere. titularul fondului dominant fiind doar coindivizar. deoarece nu era o confuziune de proprietăţi. servituţile au devenit cunoscute o dată cu cucerirea ei de către romani. nu depind de proprietar. ca efect al vecinătăţii şi al indiviziunii. care.). în situaţia în care. menite să asigure o cît mai bună utilizare economică a imobilelor: servitutea de scurgere a apelor murdare. În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care nasc din exercitarea unei servituţi. toate servituţile se numeau prediale (grevau imobile). apar servituţile personale – uzufructul.

p. în perioada veche. dar nu avem dovezi. aflîndu-se sub autoritatea patriarhului de la Bizanţ. după Gaius. fiind supusă unor minime modificări sau completări.servituţi urbane şi rurale. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. utilitatea lor impunîndu-le cu precădere în raporturile de vecinătate. În aceste condiţii. italian şi cel român. prin convenţii. Cetăţenii romani. deoarece foarte puţinele izvoare nu furnizează vreo informaţie în acest sens. care îşi pierdeau importanţa. calitatea de sol roman „ius italicum”. 83]. La rîndul lor. dreptul geto-dac şi cel roman s-au aplicat paralel. Ulterior. După retragerea romanilor. se facă încercări de a se emite norme de drept scris. Peregrinii din Dacia aveau o proprietate reglementată de vechiul lor drept în măsura în care dispoziţiile acestuia fuseseră recunoscute de romani. servituţile prediale apăreau ca un bun corporal. Regimul proprietăţii cetăţenilor romani care locuiau în Dacia era reglementat de legile romane. Dacia a rămas fără administrare. p. O particularitate a servituţilor în dreptul roman viza faptul că. aceste servituţi se subclasificau în funcţie de obiectul sau de utilitatea lor imediată [26. bisericile erau împuternicite să emită pravile. ulterior creîndu-se un sistem nou de drept. cît şi în dreptul românesc. de dreptul belgian. apare un sistem de drept vecinal. Servituţile urbane au apărut mai tîrziu şi erau privite ca drepturi în cazul lucrurilor corporale. 845-847]. dar şi un mod distinct de constituire. Biserica. pentru a împiedica dezvoltarea servituţior. care au marcat începutul ideilor şi instituţiilor juridice romane aşa cum au fost adoptate în realităţile feudale ale Bizanţului. dreptul de a trece se confunda cu fîşia de teren pe care se exercita. însă tot mai multe servituţi de trecere sau de a lua apă din fîntînă luau naştere ca urmare a acordului dintre proprietarii fondului. Această instituţie a servituţilor. Sîntem tentaţi chiar să presupunem că ele au dispărut în această perioadă. De exemplu. Servituţile în Dacia Romană aveau aceleaşi caractere ca la romani. printr-o ficţiune. Aceste idei. Vechile norme romane din materia servituţilor prediale continuau să fie aplicate. apare obştea sătească. În Dacia Romană. În această perioadă. această trăsătură a dispărut. fiind reglementate potrivit obiceiului. care aveau un caracter oficial şi se alcătuiau la porunca domnului şi pe cheltuiala sa [8. nu aveau asupra fondurilor provinciale decît o posesiune sau un uzufruct. după formarea statelor româneşti. Mai tîrziu. cu excepţia faptului că ei nu puteau avea în materie imobiliară adevărata proprietate romană numai dacă pămîntul coloniei romane nu primise. spre deosebire de cele din 32 . pravilele se întocmeau numai după izvoarele canonice bizantine. a fost preluată de dreptul francez prin Codul lui Napoleon. clasificare ce se menţine şi în prezent atît în dreptul francez. Şi în această perioadă de formare a statelor româneşti există servituţi. unde pămînturile aparţineau ei. adevăratul proprietar fiind statul.

acela are să o dobîndească pentru totdeauna după împlinirea celor 10 ani” [5. în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. acesta a fost aplicat pînă în 1865. constă în dobîndirea acestora.epoca romanizării. deoarece. Uzucapiunea de 10-20 de ani nu duce la dobîndirea acesteia. faţă de Codul civil. 33 . aceste legiuiri nu au găsit în Ţările Române mediu propice pentru a fi aplicate [43. renumele autocraţilor bizantini. chiar dacă titularul ei este de bună . p. p. numai uzucapiunea de 30 de ani conduce la constituirea servituţii. iar la începutul secolului al XIX-lea este adoptat Codul Caragea [89. În secolele XV-XVIII. precum o casă. de asemenea. 154]. au fost adoptate acte normative mult mai complexe. ca să îi dea loc de drum. p. este reglementată instituţia servituţilor. printre alte modalităţi de dobîndire. nu este dovedită decît întrun număr mic de speţe. în Ţările Române se aplicau două categorii de norme: obiceiul şi vechiul drept bizantin. sînt prevăzute şi modalităţi ale dreptului de servitute [89. O particularitate a Legiuirii Caragea în materia servituţilor. Totodată. Revizuit şi completat de nenumărate ori. Implicit. 77]. termenul este de 10 ani: „de se va slobozi lucru robit şi stăpînul robirii nu va preînnoi robirea 10 ani. uzucapiunea. dornici se egaleze. 344]. cel puţin în formă. p. spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Dacă în cod se prevedea. 59]. fenomenul fiind numit „şerbire a lucrului” [18. adică să treacă prin curtea sa. p. Ulterior. cînd supune pe alta. 56-57]. p. deoarece structura socială şi politică a Principatelor era diferită de acea a Bizanţului. reintroducînd servituţile.credinţă şi are just titlu. materia servituţilor era guvernată de acestea [18. cînd intră în vigoare Codul civil. Singurul izvor al dreptului în epoca feudală a fost obiceiul pămîntului. lucrul rămîne slobod de robire” [18. În vreme ce Legiuirea de la 1818 prevedea că “cel ce fără tocmeală dobîndeşte robirea de 10 ani (se foloseşte de servitute timp de 10 ani) fără împotrivirea stăpînului lucrului. relaţiile sociale de drept civil erau reglementate prin Condica lui Ipsilanti. Legile Bizanţului şi Codurile locale de factură bizantină nu au putut constitui adevărate izvoare juridice. sau fereastră să vază şi altele. 163]. Referitor la stingerea servituţilor prin neuz. Aplicarea legislaţiei romano-bizantine în practica de toate zilele. 86]. capitolul al 2-lea. multe pămînturi trec în proprietate privată (în realitate în Principatele Româneşti relaţiile de proprietate aveau un caracter mult mai complex). p. dobîndesc noi funcţii. robirea lucrurilor reprezenta „dreptul care robeşte la oareşice un lucru spre folosul altuia. În Ţara Românească. Autorii Codului Caragea au denumit servitutea robirea lucrurilor. Conform acestui cod. adică dreptul care este stabilit în favoarea unui lucru prin care este aservit spre folosul lucrului”. legislatori prin experienţă. În partea a II-a. Făurite cu elemente bizantine de către domnitorii români.

Art. Sînt prevăzute feluri de şerbiri: şerbiri moşiereşti. Adică. Alături de pieirea lucrului. 126]. Acest drept este real şi împotriva proprietarului lucrului. iar „asupra lucrurilor mişcătoare se cîştigă prin chipul trădării”. în calitate de cauză de stingere apare şi moartea persoanei dacă servitutea s-a constituit pentru ea (art. 685: „driturile cele personalice 34 . Se oferea o definiţie a servituţilor: „Dreptul şerbirii lucrurilor este acela prin care se îndatoreşte proprietatea unui lucru. În ceea ce priveşte limitele de exercitare a servituţilor.119]. denumit şi „Codul civil al Principatului Moldova”. Se puteau constitui şerbiri neregulate. în 1817. a bunului aservit” [78. 122]. În ceea ce priveşte şerbirile pămîntului. Dreptul de servitute viza nu numai un bun imobil. ele purtînd denumirea de şerbiri ale lucrurilor. capitol la care ne vom referi ulterior). Această dispoziţie avea aplicare. astfel. cu precădere. Codul Calimach dispunea că „servituţile nu trebuie să se întindă. în 1785. iar la începutul secolului al XIX-lea. Alexandru Mavrocordat dă „Sobornicescul hrisov”. nu în ultimul rînd. la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Art. p.În Moldova. reglementate servituţile prin fapta omului constituite prin titlu. este adoptat Codul Calimach. pentru folosul altui lucru. 616-686 din Codul Calimach reglementa materia servituţilor. p. aceasta fiind o caracteristică importantă a servituţii. 630 din Codul Calimach prevedea că „proprietarul fondului aservit se obligă „a face”. inspirat din dreptul austriac. în prezent cunoscute sub denumirea de şerbiri rurale. ci numai a lăsa altuia folosinţa unui drept sau „a nu face” ce ar avea voie ca proprietar”[78. a face acte pe care le-ar fi putut face dacă nu ar fi existat servitutea sau să nu facă ceva ce ar putea tulbura exercitarea servituţii. ci şi un bun mobil. p. vechiul drept bizantin şi. confuziune. „trecerea termenului”. 629 prevedea: „Dreptul şerbirii asupra unui lucru străin poate fi cîştigat prin voie dată în scris de către proprietarul lucrului” (erau. în materia cheltuielilor privind menţinerea şi întreţinerea servituţii. Se făcea referire şi la „şerbire” în cazul coproprietăţii. ]n reglementarea actuală dreptul de servitute este un drept imobil. Art. ca să rabde pentru folosul altui lucru sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acest lucru. din articolele codului reies o serie de caractere esenţiale ale servituţilor. aplicîndu-se pînă la intrarea în vigoare a Codului civil Calimach [78. roman. proprietarul este acela care se obligă să se abţină. şerbiri orăşeneşti şi şerbiri ale zidurilor.119]. Se face distincţie între şerbiri ale pămîntului şi şerbiri personale. adică şerbiri temporare care decurg din convenţiile dintre părţi. ci să se limiteze”. p. şi anume: este un drept în favoarea unui lucru şi presupune existenţa a două lucruri ce trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. O particularitate a acestei reglementări este dată de cauzele de stingere a servituţilor [78. avînd în vedere natura lor şi scopul pentru care au fost constituite. din obiceiurile juridice ale poporului român.

Dar acest cod de legi. Ele se împărţeau în servituţi prediale şi urbane. În literatura juridică de atunci se menţiona că prevederile dreptului greco-roman se aplicau în Basarabia în starea în care era prevăzut în Codul Calimach 11. au fost adoptate acte normative mult mai complexe. iar dritul unei familii trece la toate mădulariile ei”). p. Basarabia a fost anexată la Rusia. c. 125]. Sobornicesu Hrisov 1875.asupra şerbirilor le curmă moartea îndrituitului şerbirii. în Basarabia se aplică şi legislaţia rusă. Basarabia a fost alipită forţat la URSS. p. p. Servituţile erau traduse ca „служба” şi însemnau dreptul de folosire a lucrului altuia. în măsura în care relaţiile nu erau reglementate de legea locală. În 1825 a fost tradus în limba rusă. conţinutul lui fiind cu mult denaturat. C. În Transnistria se aplica legislaţia Ucrainei. definiţia servituţilor „prin dritul şerbirii lucrurilor se îndatoreşte proprietarul unui lucru ca spre folosul altuia să rabde sau să nu rabde sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acel lucru” [78. servitutea este un drept perpetuu care nu se stinge la moartea titularului şi nici la moarea proprietarului fondului aservit. care cauză în 1812. manualul de Legi al lui Andronache Donici 1814. care mai apoi a fost declarată RSSM. în materia servituţilor se aplicau atît prevederile Hexabiblului lui Armenopol. 35 . Astfel. nu şi-a găsit aplicare şi pe teritoriul Basarabiei. se reglementa modul de constituire şi de stingere a lor [10. prevederi destul de modeste despre servituţi conţinea numai Hexabiblul lui Armenopol. Din toate aceste acte. respectiv art. care a intrat în vigoare în Moldova la 1 octombrie 1817. 616. După unirea Basarabiei cu România. În dreptul actual. Ulterior. dacă se vor întinde anume şi la moştenitorii cuiva. Paralel cu acestea. О применении местных законов Арменопола и Донича в Бесарабии. 575-643. p. La 28 iulie. în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. 113]. 11 Пергамент. 189]. În 1865 intră în vigoare actualul Cod civil român care consacră servituţilor cartea a II-a „Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” din Titlul al IV-lea.-Петерсбург 1915. ale căruia prevederi privind servituţile le vom examina în continuare. Codul lui Calimach. 22. E de menţionat că Hexabiblul era scris în limba greacă. La 26 iulie 1922. prin care proprietatea privată imobilă a fost exclusă din circuitul civil [10. RSS Ucraina a reprodus decretul RSFSR „Despre drepturile esenţiale de proprietate”. 192]. Astfel. pe teritoriul ei (din 1919) s-a aplicat Codul civil român adoptat în 1964. din păcate. Regulamentul din 1818 privind înfiinţarea regiunii Basarabia [10. cît şi prevederile cele ale codului civil rus „Свод законов”. conţinea la art. Pe teritoriul Basarabiei se aplicau următoarele izvoare de drept: Hexabiblul lui Armenopol (o extragere din dreptul romano-bizantin).

prevedea: „Pămîntul. Instituţia servituţii desemna două stări: bunuri. Astfel. p. înrobire”. ca urmare a micşorării domeniului proprietăţii private în favoarea domeniului socialist şi înglobării în sistemul de economie dirijată. o dată şi cu recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pămîntului. a surselor de apă etc. se ajunge la o schimbare a structurii dreptului privat. extinzîndu-se ulterior şi asupra unor alte . în limba comună determinînd toate formele de dependenţă a cuiva sau a ceva. mai ales. În ceea ce priveşte servitutea. Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis un decret prin care permitea aplicarea temporară pe teritoriul RSSM a legislaţiei Ucrainei [10. în perioada socialistă aceste valori au fost răsturnate. De exemplu. Din literatura de specialitate reiese că aceste două noţiuni sînt echivalente. şi asupra altor probleme ce ţineau de folosirea terenurilor. 92 din Codul civil. art. Trebuie însă să menţionăm că noţiunea „drept de servitute” are un sens mai larg. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. . o dată cu alte instituţii. 217]. şi a constituirii căilor de acces la fiecare teren şi a reţelelor de apeducte. Poate să apară problema folosirii noţiunilor servitute şi drept de servitute. nu înainte de a elucida problema de natură terminologică. lucru care se poate face numai prin definirea şi evidenţierea caracterelor servituţii. 36 de slujire a unui lucru starea personală a robilor. În perioada socialistă. avînd drept principiu de bază instituirea proprietăţii de stat asupra pămîntului. în vigoare pe teritoriul Moldovei de la 1 iulie 1965 pînă la 12 iunie 2003. şi pînă la începutul anilor „90”. Iniţial. Este necesar aşadar să stabilim esenţa lor.La 14 martie 1940. au dispărut şi servituţile de pe teritoriul Moldovei. Cuvîntul „servitute” însemna „servire. pe posibilitatea de a se contracta şi de a avea proprietate. servitutea numea sarcina impusă imobilelor. cuprinzînd: . în domeniul public. organele lor de conducere hotărau ele însele şi asupra aranjamentelor funciare interne. Pămîntul fiind dat în folosinţă cooperativelor agricole de stat. apele şi pădurile se află în proprietatea socialistă a statului şi se dau în folosinţă”. După 1989 revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea acestei instituţii. schimbările constau în faptul că ea se aplica. Din anul 1944 însă. subsolul.dreptul proprietarului fondului dominant de a beneficia de utilităţile fondului aservit în limitele stabilite. dreptul civil suferind din cauza schimbărilor socio-economice. legislaţia ei civilă nu a cunoscut servitutea ca instituţie juridică graţie instituirii regimului socialist.totalitatea normelor juridice ce reglementează servituţile.

165-167. 12). servitutea predială se numea servitute a terenurilor (fundibus). 8. servitutea profită unei persoane sau apasă asupra ei numai prin faptul că acea persoană posedă fondul. §3. afirmînd că servitutea nu aparţine persoanei. În doctrină. deoarece. ci ca un raport juridic dintre imobile. (Paulus. 20. 3.jus in re . Conform consideraţiilor lui Ulpianus.1). în definitiv ea profită tot unei persoane. Paulus. Servitutea totuşi nu are un caracter personal. în lipsa acestora. 261]. 144].este definit ca un drept subiectiv. este posibilă numai după determinarea caracterelor juridice care şi servesc drept criterii de distincţie a servituţilor de alte realităţi juridice [7. Deşi servitutea este stabilită în favoarea unui imobil. indiferent de identitatea proprietarului şi de strămutarea fondului din mînă în mînă [42. afirmînd că. 261]. fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane 12 Digestele lui Iustinian. Acest din urmă caracter se află la temelia servituţii. 3)12. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau de posesor al fondului [42. 4. ci terenului (Pompinius. D 8. de aceea juriştii romani priveau servitutea nu ca un raport juridic dintre proprietarii acestor imobile. în a cărui virtute titularul exercită direct şi nemijlocit atributele asupra unui bun determinat. p. (Ulpianus. Un alt jurist al Romei antice.În baza servituţii. dreptul real . Pompinius se pronunţă însă şi mai categoric. dacă asupra unui teren se constituie o servitute în favoarea unui alt teren. ca servituţile personale. în a cărui favoare este stabilită.4. servitutea urmează terenul în cazul vinderii lui. în favoarea sau în sarcina căruia există servitutea. 8. un imobil (cel aservit) se legalizează în servitutea altui imobil (cel dominant). ea nu se poate constitui: nimeni nu poate dobîndi o servitute urbană sau rustică dacă nu are teren şi nimeni nu poate fi grevat (cu servitute) dacă nu are teren. Din definiţia legii reies două caractere ale servituţii: că este un jus in re aliena şi un drept stabilit în favoarea unui imobil şi în sarcina unui alt imobil. de exemplu. Caracterele juridice ale dreptului de servitute Definirea dreptului de servitute (rezultatul final al oricărei cercetări). 3. se pronunţa mai concret.1 Dreptul de servitute este un drept real principal Codul civil al Republicii Moldova nu conţine o definiţie a dreptului real. p. 37 . anume proprietarului sau posesorului de teren. p. D. nu în favoarea unei persoane şi în sarcina uni alte persoane. D. ca uzufructul. p.

[36, p. 326]. Din acest caracter rezultă şi denumirea jus in re. Această definiţie necesită două precizări explicative: a) s-a avut în vedere dreptul de proprietate cu cele trei atribute ale sale, cît şi posibilitatea dezmembrării lor, justificînd în felul acesta existenţa celorlalte drepturi reale; b) drepturile reale nu reprezintă, aşa după cum s-ar putea deduce din simpla lectură a definiţiei, un raport între titularii lor şi bunurile care constituie obiectul acestor drepturi ce justifică existenţa, ci un raport între oameni [52, p. 41]. Raportul juridic se stabileşte – cu privire la un bun determinat – între titularul unui drept real ca subiect activ şi celelalte persoane, ca subiecte pasive, de a se abţine a săvîrşi orice faptă care să îl împiedice pe titular să îşi exercite atributele asupra bunului. Reţinem, totodată, că orice drept real conferă titularului facultatea de a urmări un bun în mîinile oricui s-ar afla, precum şi posibilitatea de a-şi exercita prerogativele direct şi nemijlocit asupra bunului, fără intervenţia unei alte persoane [29, p. 129]. Drepturile reale se pot clasifica sau grupa avîndu-se în vedere următoarele trei caractere: existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, în funcţie de categoria bunurilor care constituie obiectul lor; conţinutul lor complet, care vizează dreptul de proprietate, atunci cînd cele trei atribute sînt exercitate de acelaşi titular, celelalte drepturi reale formate în baza unuia dintre primele atribute ale dreptului de proprietate, - posesiunea sau folosinţa. Trebuie subliniat faptul că între drepturile reale principale şi drepturile reale accesorii lipseşte orice corelaţie în ceea ce priveşte existenţa lor [37, p. 174]. Independenţa şi dependenţa lor urmează a fi raportate la inexistenţa sau existenţa drepturilor de creanţă. În funcţie de existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, drepturile reale se clasifică în drepturi reale principale şi accesorii, în sensul că se conferă titularilor lor puterea de a se servi în mod direct de bunurile materiale - mobile sau imobile - care le aparţin sau de a obţine, prin darea lor în folosinţă, a anumite profituri. Drepturile reale prezintă importanţă şi din punctul de vedere al rolului posesiunii şi al publicităţii existenţei lor. În ceea ce priveşte rolul posesiunii, sînt de reţinut următoarele: în cazul drepturilor reale mobiliare, posedarea bunurilor mobile – fondată pe o aparenţă conformă cu realitatea – prezumă existenţa dreptului de proprietate, iar în cazul drepturilor reale imobiliare, posesiunea este considerată doar un atribut al dreptului de proprietate [59, p. 642-648]. În funcţie de cumularea sau dezmembrarea celor trei atribute ale dreptului de proprietate, drepturile reale se clasifică în dreptul de proprietate drepturi reale asupra bunului altuia [40, p 279]. În literatura de specialitate, se consideră că drepturile reale reprezintă dezmembrări ale dreptului de proprietate [87, p. 79]. 38

Această clasificare astfel conturată impune, pentru înţelegerea ei, următoarea subliniere: existenţa drepturilor reale asupra bunului altuia se justifică pe baza unor raporturi juridice inevitabile între titularul dreptului de proprietate şi titularii celorlalte drepturi reale [88, p. 123]. Pentru a sublinia că, în cazul drepturilor reale, titularul exercită direct şi nemijlocit anumite prerogative asupra bunului obiect al dreptului, în literatura de specialitate se consideră că dreptul real este un raport între persoane cu privire la un bun determinat. Acest raport se stabileşte asupra unui bun determinat, între una sau mai multe persoane, ca subiect(e) activ(e), şi toate celelalte persoane ca subiect(e) pasiv(e) care au obligaţia generală de a nu stînjeni exercitarea liberă a dreptului de către titularul său. Din cele expuse rezultă caracterul de drept absolut, adică opozabil erga omnes, deci opozabil tuturor [61, p. 230]. Terţii sînt obligaţi să respecte drepturile reale, şi anume de a nu face nimic de natură să îngrădească exercitarea drepturilor de către titularii lor [3, p. 14]. Subiectele pasive au o obligaţie negativă, abstractă, fără valoare economică. Din caracterul absolut al drepturilor reale rezultă efecte specifice, şi anume dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă [79, p. 214]. În literatură există însă părerea că dreptul real este un raport de la persoană la lucru [41, p. 853-856], argumentul imposibilităţii unei relaţii de la lucru la persoană este folosit cu aparenţă de seriozitate, constituind o eroare involuntară în raţionament. Această relaţie dintre persoană şi lucru este dreptul real. O persoană are un lucru pentru că este al său şi lucrul nu poate fi al său decît cînd între persoană şi lucru există o relaţie de proprietate, care exclude de la acelaşi drept orice altă persoană [91, p. 148]. Pentru existenţa relaţiei de drept între persoană şi lucru, nu este necesară reciprocitatea, nu este nevoie ca lucrul material să aibă şi el drepturi şi obligaţii faţă de deţinătorul său [91, p. 150]. Nu putem fi de acord cu această părere, deoarece nu vorbim despre relaţiile ce apar în univers între toate corpurile, ci despre relaţiile reciproce care apar numai între oameni, iar în cazul drepturilor reale, despre relaţiile dintre oameni aferente exercitării puterii lor asupra unor anumite lucruri. Dreptul nu poate fi identificat cu relaţia, căci apare numai în cadrul unei relaţii dintre oameni. Această concepţie exista încă în perioada incipientă a dezvoltării dreptului roman. Astfel, Gaius, în calificarea bunurilor în corporale şi incorporale, atribuie dreptul de proprietate, dreptul de servitute la categoria celor corporale. „Eroarea reflectă o concepţie fetişistă, explicabilă nu numai prin resturile mentalităţii primitive, dar şi prin tendinţele cazuiste, pragmatice ale jurisconsulţilor romani în exercitarea fenomenului juridic” [43, p. 161]. Raportul dintre persoană şi bun este un simplu fapt material, raportul juridic însă se constituie doar între persoane. Dreptul real este un raport între persoane, dar cu privire la un lucru determinat. 39

Dreptul real este absolut şi perpetuu. Caracterul absolut al dreptului real a fost interpretat diferit în literatura de specialitate. La început el se referea numai la dreptul de proprietate, considerîndu-se că proprietarul poate face orice cu bunul său, dar în prezent o astfel de interpretare ar fi antisocială şi chiar ilegală [81, p. 233]. Dreptul de proprietate este prevăzut de lege şi exercitat în limitele prevăzute de ea şi, prin urmare nu este absolut nu este absolut [51, p. 231]. Alţii prin caracter absolut presupun plenitudinea libertăţii de dispoziţie asupra obiectului material şi juridic al acestui drept. Proprietarul poate să dispună de obiectul dreptului său (ceea ce implică posesiune şi folosinţa), consumîndu-l, avînd deci şi plenitudinea de dispoziţie asupra lui. Menţiunea “în limitele determinate de lege” sau “poate fi limitat prin lege” conform art. 315 alin. (3) din Codul civil, nu trebuie privită ca o contradicţie faţă de caracterul absolut, deoarece ea nu poate avea un alt sens decît cel de repetare a obligaţiei privind respectarea dreptului unei alte persoane, fiind de la sine înţeles că legiuitorul are libertatea de a stabili limitele folosirii oricărui drept [91, p. 223]. Astfel interpretat, caracterul absolut este conferit numai dreptului de proprietate [41, p. 853-856]. Sensul adevărat al acestui caracter constă în faptul că drepturile reale sînt opozabile erga omnes, presupunînd de la început un subiect activ determinat şi unul pasiv nedeterminat, format din celelalte persoane [91, p. 224]. Caracterul perpetuu este atribuit de unii autori, ca, de exemplu, P.C. Vlahide, numai dreptului de proprietate, celelalte drepturi reale avînd o existenţă temporară [91, p. 56]. Legiuitorul a prevăzut în mod expres acest caracter, la art. 315 alin. (2) al Codului civil, care se evidenţiază prin durată. Durata dreptului de servitute însă este determinată de existenţa bunurilor imobile care formează obiectul existenţei sale. În legătură cu caracterul perpetuu al dreptului de proprietate se impune precizarea că proprietatea asupra unui bun - mobil sau imobil - nu impune necesitatea apartenenţei sale continue la acelaşi titular [90, p. 300], putînd fi transmisă prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, perpetuîndu-se astfelîn cadrul unui alt patrimoniu [52, p. 57]. Reţinem că ceea ce este specific caracterului perpetuu al dreptului de servitute este durata în timp a obiectului său, indiferent de patrimoniul din care face parte într-un anumit moment al existenţei sale. Caracterul perpetuu al dreptului de servitute nu se opune transmiterii bunurilor imobile care formează obiectul său, în patrimoniul unui alt titular. În ceea ce priveşte trecerea dreptului de servitute din patrimoniul unui titular, există cauze voluntare şi cauze forţate. Cauzele voluntare implică libera atitudine a proprietarului de a înstrăina sau de a abandona bunurile care formează obiectul dreptului de servitute. Transmiterea voluntară către un alt titular poate avea loc prin acte între vii. Abandonarea implică părăsirea bunului de către proprietarul lui, ceea ce înseamnă, renunţarea expresă sau tacită la dreptul de proprietate asupra lor. 40

63-65]. o legătură nemijlocită de dominare deplină a titularului acestui drept asupra obiectului [99. În concluzie. prin prescripţia rezultată din neuz. Presupunem că anume acest concept a dat naştere. XX. nici dreptul subiectiv real nu există în 13 De remarcat că acest concept nu şi-a găsit adepţi nici în teoria generală a dreptului şi nici în teoria dreptului civil. p. dreptul subiectiv real instituie un raport juridic între subiect şi obiect. în virtutea naturii lor. se indică numai participantul la raportul juridic căruia îi aparţine în acest raport dreptul subiectiv [103. abandonarea se consideră a fi asimilată sau redusă la succesiunile vacante [60. subliniem că servitutea nu se constituie asupra oricărui imobil. p. Prin urmare. XX.13 Fără îndoială. prin ajungerea la termen. Astfel. XIX – începutul sec. 574]. Ea a fost criticată opinîndu-i-se conceptul conform căruia şi drepturile subiective reale există doar în raporturile juridice respective numai prin care pot fi exercitate. se creează un loc de trecere în altă parte) sau prin nefolosirea ei. ci numai asupra anumitor imobile. unui alt concept teoretic în doctrina civilistă rusă. în cazul unui raport juridic real. dacă este temporar. obligat să-l lase pe titularul servituţii a face acte de uz asupra fondului său şi să se abţină de la anumite acte de uz asupra propriului său fond. dreptul subiectiv real îi asigură titularului său un spaţiu liber de comportament nemijlocit faţă de obiectul acestui drept. Un uzufruct se stinge prin încetarea din viaţă a titularului său. Exercitarea normală a dreptului subiectiv real însă e posibilă doar în condiţiile respectării obligaţiei corelative ce îi revine persoanei sau persoanelor obligate din cealaltă extremă a raportului juridic. Conform acestui concept.În cazul bunurilor imobile. totodată că unul din factori principali care au contribuit la păstrarea stării de perpetuitate a definiţiei legale a servituţii prediale este conceptul „drepturi reale”. Considerăm. care este dezmembrat. probabil. care nu se stinge prin prescripţie.F. 41 . după cum afirmă savantul rus G. De aici provine. loialitatea relativă a juriştilor romani şi a multor generaţii de urmaşi pe parcursul secolelor la personificarea (subiectizarea) terenului dominant prin proprietarul acestuia ca titular al dreptului subiectiv de servitute. conform căruia drepturile subiective reale există şi se realizează în afara raporturilor juridice. p 190-193] sau. exemplificînd prin existenţa dreptului subiectiv de proprietate. care a dominat în teoria dreptului pînă la sfîrşitul sec. 422-423]. ci se dobîndeşte. sau că moştenitorii au renunţat la succesiune ori nu au acceptat-o în temeiul legii [34. Şerşevici. Prin urmare. o servitute poate înceta prin inutilitatea ei (de exemplu. urmare a faptului că defunctul proprietar nu are moştenitori. Proprietarul imobilului asupra căruia se exercită servitutea suferă o scădere a dreptului său de proprietate. instituit de romanii. acte pe care le poate face dacă nu exista servitutea şi dacă nu ar trebui să se abţină de a tulbura exerciţiul servituţii. p. proprietarul nu poate exercita plenar dreptul său de proprietate. Raţiunea stingerii acestor drepturi reale constă în faptul că ele sînt grevări ale dreptului de proprietate. pe la mijlocul sec.

este incompatibilă cu natura efemeră a arborilor [34. 113]. Servitutea profită unei persoane sau apasă asupra persoanei numai datorită faptului că ea are în proprietate imobilul. avînd un caracter de perpetuitate. p. p. care poate fi stabilit asupra unui alt uzufruct. servitutea este întotdeauna un drept imobiliar. deoarece nu poate fi stabilită decît asupra unui imobil [20. care poate fi mobiliar sau imobiliar. Exercitarea servituţii constă în acte materiale de uz. Dacă proprietarul se schimbă. 686 din Codul civil francez prevede şi interdicţia de a constitui o servitute în interesul unei persoane. p. Menţiunea că proprietarul profită de servitute exclude ideea că acest drept îl are şi orice deţinător legal al fondului respectiv [64. adică drepturile imobiliare. la art. posibile doar asupra bunurilor corporale. Dat fiind faptul că servitutea însăşi este un imobil prin obiectul la care se aplică. persoana beneficiind de ea numai ca proprietar [63. Spre deosebire de uzufruct.afara raportului juridic. b) imobilele prin obiectul la care se aplică. şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane Codul civil. adică imobilele prin natură. ci doar între subiecte vizavi de obiecte. 76]. cît şi în cele obligaţionale. atît în cele reale. Imobilele asupra cărora se poate stabili o servitute sînt pămînturile şi clădirile. deci un bun incorporal. 428. Art. Trebuie să facem distincţie între dreptul de a beneficia de o servitute şi dreptul de a utiliza un bun 42 . p. nu se poate stabili o servitute asupra unei servituţi. în primul caz. Din această caracteristică reiese că numai deţinătorii fondului dominant pot beneficia de servitute. Adevărata servitute grevează fondul şi se face numai în interesul fondului. 262]. 291]. Proprietarul fondului aservit va admite constituirea unei a doua servituţi dacă aceasta nu va leza drepturile deţinătorului primei servituţi (cazul servituţilor de trecere pe teritoriul aservit învecinat cu două terenuri înfundate). alte imobile) nici între subiect şi obiect. 3. iar acesta nu apare între obiecte (terenuri. obligaţia avînd un caracter impersonal.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea unui alt imobil. alte persoane care doresc să folosească servitutea constituită deja va trebui să creeze o servitute aparte. ceea ce nu este necesar din motivele indicate mai sus. dreptul de a beneficia de servitute trece la noul proprietar. Chiar printre imobilele prin natură există o categorie asupra cărora nu se poate stabili servitute. Nu sînt deci susceptibile de servitute: a) imobilele prin destinaţie. Servitutea. Nu se pot stabili servituţi asupra bunurilor incorporale. stabileşte că servitutea este sarcina care grevează un imobil pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. spre deosebire de uzufruct. şi anume arborii.

pentru că autorizaţia se acordă unei persoane concrete. 20)14. după caz. art. 127 din Constituţia Republicii Moldova prevede la pct.dat în folosinţă publică. . numindu-le servituţi acvatice. drepturile ei sînt limitate în interesul unei alte persoane 14 15 Monitorul Parlamentului. nr. Cборник кодексов российской федерации. Situaţia nu prezintă mari probleme. sau unui număr nedeterminat de persoane. 29 din Codul apelor. la art. apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. care afectează starea apei). în conformitate cu Codul apelor. folosirea generală a apei nu este o servitute. În conformitate cu servitutea privată acvatică. art. Astfel. 21).” Folosinţa apei poate fi: . pe cînd Constituţia.generală (fără aplicarea unor instalaţii şi dispozitive tehnice. 43. 4 că „bogăţiile de orice natură ale subsolului. după natura lor. art. 127 stabileşte că „numai apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. cel puţin în măsura în care servitutea este confundată sau compatibilă cu natura şi destinaţia altor bunuri. 1993. reglementează modalităţile de folosire limitată a apelor. Codul apelor. atribuit în folosinţă separată poate interzisă ori autorizată de beneficiarul folosinţei separate în condiţiile stabilite de el. 1999.comună din obiectivele ne atribuite în folosinţă separată.specială (cu aplicarea unor astfel de instalaţii. în baza hotărîrii instanţei de judecată sau contractului cu care a primit în folosinţă separată pe termen lung sau scurt. Москва. ИИД «Филинь». În conformitate cu servitutea acvatică publică. fiecare are dreptul de a se folosi de obiectele acvatice aflate în folosinţă comună dacă legislaţia nu prevede altfel. Menţionăm totodată că art. care se divizează în servituţi acvatice publice şi servituţi acvatice private 15. Situaţia este mai dificilă cînd bunurile. 10. Изд. pot fi folosite de mai multe persoane. Acest adevăr nu a fost luat în considerare la adoptarea Codului apelor din Federaţia Rusă. Astfel. . . 287. Codul apelor. totuşi se poate stabili asupra lor o servitute. apele în Republica Moldova sînt proprietate de stat şi pot fi date numai în folosinţă. Deşi bunurile din domeniul public sînt inalienabile. folosinţa generală a apei din obiectivul acvatic. În conformitate cu art. care.separată folosită de către beneficiari în temeiul hotărîrii autorităţilor publice. însă prin hotărîre a organului competent este acordată în folosinţă unei persoane. la art. deoarece este cert faptul că utilizarea acestui bun se face în temeiul legii şi nu reprezintă o servitute. pe cînd servitutea (poate fi creată numai de proprietar) se constituie în folosul unui fond şi de ea beneficiază numai deţinătorul acestui fond. 43 .

638). numindu-se servituţi personale. Deşi între dreptul de servitute şi celelalte drepturi reale există trăsături comune. independent de faptul dacă ele sînt posesoarele terenului vecin [84. Acest text a fost suprimat pe bună dreptate de autorii Codului civil român ca fiind inutil. cît şi în conceptul multor jurişti contemporani. pe cînd drepturile constituite în folosul unei persoane pot avea ca obiect şi un lucru imobil. în multe jurisdicţii ale SUA. putem menţiona următoarele deosebiri care ne permit să le caracterizăm: 1) servituţile sînt perpetue. Unul. suprimate de Revoluţia franceză. fac imposibilă reînvierea inegalităţii funciare anterioare. care dispunea că servitutea nu stabileşte nici o preeminenţă a unui fond asupra altuia. se numeşte teren dominant 16. De obicei. servitutea presupune existenţa a două imobile. 2) servituţile acordă prerogative care nu pot depăşi nevoile şi interesele fondului dominant (fapt pentru care a şi fost constituită servitutea). deşi îl grevează [84. se numeşte teren aservit. p. servitutea personală nu poate fi înstrăinată încetînd o dată cu moartea sau încetarea existenţei titularului său. Teama de a vedea reînviind starea anterioară a condus autorii Codului lui Napoleon să înscrie un articol special (art. celălalt. răspîndite atît în dreptul roman. 142]. pe cînd cele personale durează atît cît trăieşte titularul beneficiar. dreptul SUA cunoaşte multiple mecanisme juridice care stau la baza servituţilor: grevările (easements).3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari După cum rezultă din art. 428 al Codului civil. Codul civil francez şi cel român au evitat cît mai mult să întrebuinţeze termenii „aservit” şi „dominant”. Legislaţia SUA prevede şi noţiunea de servitute personală. drepturile la obţinerea profitului (profits). 3. servitutea personală nu aduce foloase nemijlocite imobilului. pe cînd drepturile instituite în folosul unei persoane pot acorda prerogative mult mai largi. stabilite după Revoluţia franceză. Astfel. p. p. Acest fenomen nu corespunde nici caracteristicii servituţilor care limitează o proprietate (adică dreptul de proprietate al titularului). În prezent. în favoarea căruia se exercită servitutea. 3) servituţile presupun existenţa a două mobile. este cazul să ne expunem şi asupra părerii. În genere. servitutea personală este considerată drept de proprietate şi poate fi înstrăinată [84. şerbit etc. licenţele (lecenses) şi acordurile (covenants) ce reglementează relaţiile funciare. 16 44 . referitor la persoanele fizice sau juridice. conform căreia servituţile pot fi create şi în interesul unei persoane. Aceste caractere fac ca să se deosebească de servituţile existente în SUA.interesate. a căror Terenul aservit se mai numeşte servient. în al căror folos este stabilit. pentru uzul şi utilita căruia se exercită servitutea. de altfel ele s-ar numi pur şi simplu servituţi. 137]. În legătură cu examinarea acestui caracter. existentă şi astăzi. Cele două terenuri. deoarece situaţia socială şi alcătuirea politică. 137]. Autorii Codului lui Napoleon nu voiau să folosească expresii care aminteau de inegalitatea şi ierarhia funciară a vechiului regim.

al XIX-lea prevedea o excepţie de la acest principiu. În situaţia cînd unul dintre terenuri este înstrăinat. trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. “întreprinderile energetice care prestează servicii publice au dreptul de servitute 45 . Lucru acesta însă are loc în virtutea dreptului de proprietate. dreptul proprietarului se limitează. De exemplu.existenţă este necesară pentru instituirea servituţii. ci să existe posibilitatea economică pentru fondul dominant de a extrage foloase de pe fondul aservit. (6) din Legea nr. nu poate exista o servitute a unui fond asupra celuilalt. trebuie să ne expunem asupra unor reglementări contradictorii din legislaţia Republicii Moldova. 336 şi 337 din acelaşi cod. În legătură cu acest caracter. De acest lucru nu s-a ţinut cont la adoptarea Codului apelor al Federaţie Ruse. utilitatea din celălalt fond. p. servitutea de canalizare sau de apeduct poate lega şi fonduri îndepărtate. Încă dreptul roman conţinea regula că bunul nu poate sluji proprietarului său (res sua servire non potest – lucrul nu se poate sluji pe sine însuşi) [47. Dacă două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. deoarece proprietarul are libertatea de a folosi după bunul său plac terenurile ce îi aparţin. nu ca titular de servitute. prin instituirea servituţii. în conformitate cu care titularul dreptului de proprietate asupra a două terenuri învecinate. sîntem în prezenţa unei servituţi stabilite de fostul proprietar conform destinaţiei. De exemplu. Instituirea unei servituţi acvatice este posibilă în cazul cînd obiectul acvatic este deţinut cu titlu de proprietate şi. 1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. p. Proprietarul a două fonduri diferite poate să tragă.89]. proprietarul comportîndu-se ca atare. Totodată. dacă două persoane au un lot de pămînt în proprietate comună în devălmăşie nu se poate crea o servitute. adică să aibă un hotar comun. Acest caracter face ca servitutea să se deosebească de alte drepturi de folosire limitată a bunurilor ce nu se află în proprietatea persoanei a cărei drepturi se limitează. deoarece fiecare este proprietarul unei cote indivize. De aceea. apare şi condiţia că fondurile trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi (fondul dominant – imobilul în folosul căruia se constituie servitutea şi Fondul aservit – imobilul grevat de o servitute). Cînd două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. putea să greveze un teren cu o servitute în folosul celuilalt teren [103. conform art. nu a unei servituţi. pentru a garanta individualitatea lor economică. şi al dreptului de servitute. ceea ce nu înseamnă că ele trebuie să fie limitrofe. în favoarea unui fond. servitutea fiind un jus in re aliena. după cum nu poate exista un uzufruct în favoarea proprietarului asupra propriului său bun : nemini res sua servit [7. Astfel. Această utilitate însă este o consecinţă a dreptului de proprietate. cum ar fi fost în cazul unei servituţi. Legislaţia franceză cere expres ca fondurile să fie vecine. în temeiul art. ci o eroare. Trebuie să remarcăm că aceasta nu este o excepţie de la principiul examinat. p. legislaţia Suediei din sec. 6 alin. este posibil ca acesta să tragă foloase dintr-un fond prin utilizarea celuilalt. 65]. 360].

488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică19. terenul este folosit. indiferent de tipul de proprietate. Moldova. Mai detaliat aceste prevederi sînt expuse în Legea cu privire la energia electrică şi în Legea cu privire la gaze 18. nr. în cazul necesităţii de a construi în cazuri particulare sisteme de canalizare. de întreprinderea care furnizează energie electrică sau gaz. Aceste reglementări sînt corecte şi. reţele de comunicare. Ne pare corect faptul că ambele legi reglementează aceste lucruri fiecare în capitolul său IV.asupra terenurilor. întitulat “Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”. În principiu. va trebui să încheie un număr mare de contracte pentru instituirea servituţilor necesare acestor lucrări. 46 . În corespundere cu art. Acest fapt nu corespunde caracterului examinat. dacă părţile nu convin asupra unui alt termen. dar proprietarul acestui fond. nr. 1998. instalaţiilor electrotehnice şi utilajului gazifier. Folosirea terenului unui alt proprietar poate avea loc numai în baza înţelegerii cu el. de alimentare cu energie electrică. De aceea. că “amplasarea sistemelor de comunicaţie. (1) lit. de asemenea. Această reglementare stabileşte că întreprinderile vizate au dreptul de a utiliza fără vreun impediment terenurile. conductelor termice şi de gaze naturale. de reparare a reţelelor electrice. e). deoarece fondul dominant nu este determinat. independent de tipul de proprietate. fapt ce înlesneşte mult activitatea ei şi contribuie la dezvoltarea sistemului energetic al ţării. de termoficare şi de canalizare. în baza unor înţelegeri particulare. Legea nr. de transportare şi distribuire a energiei electrice şi a gazului are dreptul de a folosi terenul din proprietatea unor alte persoane pentru executarea lucrărilor de pregătire. 50-51/366. pentru construcţia şi exploatarea obiectivelor. de deservire profilactică a utilajului. 19 Ibidem. titularul de licenţă urmînd să repare daunele cauzate astfel proprietarului. Lucrările de marcare şi alte asemenea enumerate mai sus nu înseamnă însă servitute Folosirea proprietăţii unei alte persoane pentru exploatarea continuă a obiectivelor şi utilajului plasat se face. Ibidem. pentru efectuarea lucrărilor de marcare. pentru alte acţiuni. instalare a reţelelor şi a ţevilor. folosind tehnicile respective” 17. 2000. reţele de gazificare 17 18 Monitorul Oficial al R. stabileşte la art. numai în baza înţelegerii cu proprietarul. poate fi considerat fond dominant terenul în al cărui folos se fac aceste lucrări. 5 alin. În ele se menţionează că titularul licenţei de producţie. de construcţie a obiectivelor. Mai mult decît atît. nr. 2 din legea menţionată. pentru a se asigura cu energie electrică şi gaz. 111-113/679. întreprinderile respective pot obţine dreptul de a utiliza bunurile imobile pe un termen de cel mult 5 ani. 42-44/311. cu apă şi gaz sînt considerate de utilitate publică”.

dobînditorului şi uzufructuarului. dacă părţile nu stabilesc altfel. În dependenţă de sistemul juridic. tot astfel sarcina de a suferi servitutea se transmite odată cu fondul aservit. De asemenea se impune şi sensul că dreptul de servitute e un drept real accesoriu.regimul juridic al acestuia. noului proprietar i se transmit beneficiile sau obligaţiile stabilite prin servitute. Există situaţii în care proprietarii celor două fonduri. . avînd. şi anume: .4 Caracterul accesoriu Servitutea este întotdeauna un accesoriu al fondului. . în favoarea achizitorului.servitutea să fie înregistrată. Servitutea se transmite nu numai în cazul înstrăinării proprietăţii depline a unui fond. deoarece are o existenţă de sine stătătoare. în favoarea adjudecatarului. servitutea este o calitate a fondului [42. cesionată.cumpărătorul imobilului grevat să fie preîntîmpinat despre existenţa acestei servituţii. grevările sau beneficiile acordate de o servitute pot fi transmise numai o dată cu fondul dominant sau fondului aservit. Servitutea se transmite o dată cu fondul chiar atunci cînd actul de înstrăinare a acestuia nu conţine o dispoziţie expresă relativă la ea.energetice. prin urmare soarta juridică a acestuia. 263]. Pornind de la acest caracter. urmărită sau ipotecată singură. iar sarcina ce corespunde dreptului de servitute şi care grevează fondul aservit .părţile participante la servitute să îşi continue existenţa şi după actul de transmitere a imobilului (această cerinţă se referă la servituţile personale şi este caracteristică ţărilor care cunosc această instituţie). 263]. Aşa cum dreptul de a exercita servitutea se transmite o dată cu fondul dominant. pentru ca servitutea să nu îşi piardă forţa juridică în momentul transmiterii imobilului grevat. fiind un drept real principal. dar şi în cazul constituirii unui uzufruct sau a unui drept de uz: uzufructuarul şi uzuarul au dreptul să exercite servituţile stabilite asupra fondului supus uzufructului [42. Ea nu poate fi despărţită de fondul principal pentru a forma un drept de sinestătător şi nu poate fi înstrăinată. altele asemenea. de 47 . precum şi sensul că servitutea este un accesoriu al fondului dominant. sau în cazul adjudecării fondului. Astfel. p. p. 3. în cazul înstrăinării unuia dintre aceste imobile. . ar trebui respectate anumite condiţii.acordul despre instituirea servituţii să fie încheiat scris şi semnat de părţi. După cum s-a menţionat. 3.5 Caracterul perpetuu Servitutea durează atîta timp cît durează imobilul şi cît se menţine situaţia din care a rezultat. nu exclud necesitatea instituirii unei servituţi între proprietarii de fonduri vecine.

pot limita în timp servitutea. Faptul că servitutea este perpetuă prin natura ei nu împiedică însă părţilor să-i limiteze durata. 263]. Argumentul în susţinerea acestei păreri constă în faptul că servitutea profită tuturor coproprietarilor. 263]. Dacă fondul dominant se află în coproprietate.6 Servitutea este indivizibilă Servitutea este indivizibilă în sensul că se constituie asupra întregului imobil aservit şi profită întregului fond dominant. regula unanimităţii acţionează în privinţa coproprietarului fondului aservit. p. Cu alte cuvinte.comun acord. servitutea se datorează de întregul fond aservit şi de fiecare porţiune din fond. Servitutea se datorează de întregul fond aservit şi profită întregului fond dominant. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant la soluţionarea litigiului”. caracterul perpetuu ţine de natura dreptului. Articolul 434. servituţile sînt perpetue numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le stabili temporar. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. În cazul cînd unul dintre cele două fonduri se divid (se împart). ci se stinge în întregime sau dăinuie în întregime [42. iar 48 . instituirea servituţii trebuie să se facă în contradictoriu cu toţi coproprietarii fondului aservit. intitulat “exercitarea servituţii”. după cum proprietatea indiviză se raportă la fondul dominant sau la fondul aservit. (3) : “Dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. nici nu poate dăinui numai în parte. o convenţie valabilă cu proprietarul fondului aservit pentru constituirea unei servituţi. este o consecinţă a naturii sale dependente şi accesorii. servitutea este perpetuă numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le limita în timp [42. Servitutea împrumută de la dreptul de proprietate caracterul de perpetuitate. un singur proprietar sau numai cîţiva dintre ei nu pot cauza stingerea servituţii. Cu alte cuvinte. Acest caracter al servituţii care este legată de proprietatea fondului. odată cu moartea proprietarului fondului dominant sau cu moartea proprietarului fondului aservit [42. Prin urmare. Cu alte cuvinte. atunci. dreptul poate fi limitat sau stins prin convenţia proprietarilor celor două fonduri [36. nu se stinge. ca uzufructul. Profesorul Eugeniu Safta-Romano este de părerea că regula unanimităţii se aplică diferit. 231]. stabilindu-i un anumit termen. Şi viceversa: dacă un fond grevat anterior cu o servitute devine proprietatea indivizibilă a mulor proprietari. Ea nu se poate stinge. p. stabileşte la alin. 263]. 3. p. din Codul civil. Cînd însă este vorba de constituirea unei servituţi. nu de esenţa sa. fără acordul celorlalţi. Pentru ca servitutea să se stingă se cere consimţămîntul tuturor coproprietarilor. Cînd un fond sau ambele aparţin mai multor proprietari în indiviziune. p. oricare coproprietar poate să încheie singur. În această situaţie. exercitîndu-se în favoarea întregului fond dominant şi al fiecărei porţiuni din el.

Distincţia dintre bunurile publice (rei publicae) şi bunurile statului (patrimonium fisci) a apărut încă la romani. cît şi cele din proprietatea de stat sînt scoase din circuitul civil. ulterior. pentru instaurarea servituţii. fie asupra. atunci cînd se constituie o servitute în favoarea unui asemenea fond să se ceară consimţămîntul expres. Fenomenul aceasta are loc prin raporturi de altă natură. tot mai des este susţinută opinia conform căreia proprietatea publică echivalează cu noţiunea de proprietate de stat. care. va avea importanţă: avem bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuit. 156]. Pentru a face distincţie între proprietatea publică şi cea de stat.servitutea serveşte numai unor părţi din imobilul dominant ori se poate exercita numai asupra unor părţi din imobilul grevat. p. subiect al dreptului asupra bunurilor publice este întreaga societate. bunurile din proprietatea lui pătrund în circuit civil ca valori de schimb. Ce ar însemna aceasta? Nu este vorba de interzicerea (vînzarea) nici de imposibilitatea folosirii lui. Astfel. ci de imposibilitatea aflării sale în proprietate individuală (personală). Unele subiecte nu sînt de acord. dreptul de servitute se stinge în privinţa celorlalte părţi. unuia dintre coproprietari. între coproprietari pot apărea litigii. a cel puţin. Care este natura proprietăţii publice? Oare toate bunurile din proprietatea statului sînt în proprietate publică? În ultimul timp. bunurile publice se caracterizează prin: 1) imposibilitatea de a fi obiect al proprietăţii individuale. 2) capacitatea lor de a fi în serviciu întregii societăţi. Necesităţile oamenilor sînt satisfăcute nu numai cu bunuri din proprietatea personală. p. În cazul în care statul îşi realizează cheltuielile sale şi intră în relaţii cu subiecte private. mai facem o precizare. Există însă bunuri cărora nu le putem atribui regimul de stăpînire personală. Astfel. iar asupra la bunurilor de stat – statul.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public Acest caracter este pus într-o situaţie de incertitudine din cauza discuţiilor ce au loc în Republica Moldova asupra problemei apărute între noţiunea de proprietate privată şi noţiunea de proprietate publică. este necesar consimţămîntul tuturor coproprietarilor [44. Chiar şi în 49 . Această observaţie este exactă dacă proprietarul fondului dominant nu cere o despăgubire. Dacă un bun este o coproprietate. cu titlu de iniţiativă legislativă. Atît bunurile din proprietatea publică. 3. Această distincţie se datora faptului că bunurile publice aparţineau întregii societăţi. susţinînd. 147]. ultimele însă numai pe perioada în care se află în posesiunea statului [92. Ar fi bine ca. dar care ne satisfac anumite necesităţi. că proprietatea de stat şi proprietatea publică sînt lucruri diferite şi urmează a fi tratate diferit. Problema este de o maximă importanţă pentru studiul nostru. dar ele apar în alte raporturi juridice din societate. fie în favoarea lui. În alte situaţii. deoarece actul profită tuturor.

Bunurile rei publicae nu pot fi în proprietate. bunurile res fisci fac parte din patrimoniul statului. în primul rînd. în orice relaţie s-ar afla cu statul. deoarece caracterul său de a folosi întregii societăţi a apărut încă din comuna primitivă. Dreptul de proprietate asupra lor nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de terţi prin uzucapiune. se făcea afirmaţia că dreptul de folosinţă este opozabil. aplică pedepse celor care le încalcă. respectarea acestora. din timpuri străvechi. conform prevederilor art. unii jurişti exclud orice drept asupra lor. sînt de uz sau de interes public. urmăreşte. la rei publicae. p. Prin urmare. în aceste condiţii şi statului. pe cînd bunurile rei publicae. pe cînd bunurile de stat sînt folosite de toţi cetăţenii. servind întregii societăţi. prin lege sau în modul stabilit de lege. sînt lipsite de orice valoare economică. După cum am văzut însă. Persoanele lezate în dreptul lor de a folosi bunuri publice se pot adresa în justiţie pentru a li se recupera prejudiciul. dezmembrînd dreptul de proprietate al statului asupra terenului [29. nu sînt trecute în domeniul public. Statul stabileşte regulile de întrebuinţare. prin natura lor. au valoare de schimb. bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat dacă. folosirea bunurilor menţionate este foarte importantă. Caracterul juridic ale acestei folosinţe se manifestă. dreptul de folosinţă asupra bunurilor publice este apărat nu numai pe cale penală şi administrativă. Bunurile domeniului public sînt inalienabile. nu ca un proprietar. De aceea. datorită caracterului lor natural. 129].literatura juridică anterioară anului 1989. 296 din Codul civil. Astfel. importanţei lor deosebite. Ea este mai veche chiar şi decît categoria proprietăţii. insesizabile şi imprescriptibile.teritoriale fac parte bunurile determinate de lege. prin organele sale. statul reacţionînd ca un apărător al ordinii publice. Prin urmare. 50 . În acest caz însă nu poate fi vorba de un drept de proprietate. Din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ . ci şi juridică. ci şi pe cale civilă. iar această folosire este nu numai faptică. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate. Un proprietar obişnuit are dreptul să se folosească de bunurile sale singur şi în interesul său. nu pot fi obiectul convenţiilor. Ele se atribuiau. Caracterul juridic al relaţiilor de folosire a bunurilor publice se manifestă şi prin dreptul statului asupra lor. precum şi bunurile care. Categoria de rei publicae nu este o creaţie a vreunui drept. prin ocrotirea de către stat a relaţiilor de folosire a bunurilor din proprietatea publică. menirii de a servi necesităţilor esenţiale ale întregii societăţi. Toate acestea dovedesc netemeinicia părerii apărute în doctrina rusă că deosebirea dintre proprietatea publică şi cea privată nu ar avea importanţă juridică.

97]. la art. În conformitate cu art. bulevarde. Limitarea adusă proprietarului prin instituirea unei servituţi asupra bunului său constă în următoarele: . ea urmînd să se constituie printr-un act administrativ al organului competent [15. datorită specificului său. p. deoarece ar contraveni intereselor publice.proprietarul este nevoit să rabde acţiuni ale proprietarului fondului dominant pe care. în celelalte cazuri servitutea nu trebuie interzisă. Constatăm aşa dar că bunurile de uz public nu pot fi grevate cu servituţi. precum şi a construcţiilor şi amenajărilor provizorii uşoare (gherete. pasaje. chioşcuri). în virtutea dreptului său. plaje. fără ca aceasta să fie în detrimentul terenurilor publice. se consideră publice trenurile afectate căilor de comunicaţie (pieţe. pentru necesităţi ale gospodăriei comunale. Pe terenurile publice se permite amplasarea construcţiilor şi amenajărilor capitale. poate fi folosit de mai multe persoane. ar limita posibilitatea celorlalţi de ale folosi. lacuri. Statul. 51 . parcuri. 3. nu poate admite constituirea de servituţi asupra lor.Constituţia Republicii Moldova. are dreptul să le facă. în virtutea dreptului său de proprietate. 47 din Codul fiscal. invers.proprietarul se obligă a se abţine de la atare acţiuni pe care. Credem că bunurile publice trebuie folosite în strictă conformitate cu destinaţia lor. drumuri şi altele asemenea). străzi. 127. care obliga proprietarul fondului aservit de a repara suportul pe care se sprijină fondul dominant. în conformitate cu destinaţia specială a acestor terenuri. Încă de la romani există regula conform căreia servitutea nu poate conţine obligaţia proprietarului fondului aservit de a face (servitus in facindo consistere non potest) [99. p.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină Sarcina este o obligaţie care apasă asupra tuturor proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului aservit: obligaţia de a nu exercita anumite prerogative inerente dreptului de proprietate sau. le-ar fi putut înlătura. Unii autori însă menţionează că această interdicţie ar trebui să existe numai în cazul în care constituirea unei servituţi încurcă folosirii sociale. 128]. scuaruri). de aceea orice întrebuinţare a lor în acest sens nu va fi considerată servitute. . De la această regulă făcea excepţie “servitus oneris ferendi”. obligaţia de a permite exercitarea unor prerogative de acest tip proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului dominant. Trebuie să identificăm situaţia cînd bunul. care nu este proprietarul adevărat al acestor bunuri. enumeră bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. satisfacerii necesităţilor socialculturale ale populaţiei (grădini publice.

fiind un drept real. În această situaţie. O astfel de situaţie poate apărea în cazul arendării terenului pentru extragerea de bogăţii subterane sau pentru instalarea unor sisteme de canalizare. Servitutea. prin încheierii unor contracte. Contractul nu a fost înregistrat. Crearea unei situaţii juridice. utilizarea exclusivă a bunurilor arendate. conducte de gaz. însă existenţa acestui drept. la rîndul său. B i-a plătit lui A o anumită sumă. pentru a se asigura cu apă. are o mare importanţă. Dacă C va vinde. Deosebirea dintre utilizarea contractului şi servituţi poate fi ilustrată prin următorul exemplu: A şi B sînt proprietarii a două terenuri vecine. În anumite situaţii. unele contracte pot fi desfăcute în mod unilateral. terenul. Unicul neajuns al arendei în acest caz constă în faptul că este limitată în timp. Ei încheie un contract. iar încălcarea dreptului de servitute să fie contestată în instanţă de judecată. 2. numai în privinţa părţilor contractante. C îi cere lui B să scoată ţeava motivînd îi încurcă să construiască un obiectiv planificat. Drepturile ce nasc din contracte au valoare juridică. în acest caz. Pentru acest drept. problema se va repeta. spre deosebire de servitute. imobilul aservit continuă să fie utilizat în paralel de către proprietar. După expirarea unui an de la încheierea contractului. pentru ca toţi viitorii proprietari să cunoască existenţa ei. în a cărui bază B are dreptul de a instala pe terenul lui A o ţeavă. Dacă B va institui însă o servitute. dacă servitutea împiedică proprietarului să-şi folosească bunul conform destinaţiei. Mai mult decît atît. Distincţia dintre drepturile reale şi creanţe. 52 . arenda poate fi utilizată cu acelaşi succes ca şi servitutea. A vinde lui C terenul. partea avînd obligaţia de a repara celeilalte părţi prejudiciile cauzate prin această desfacere.Acestea sînt caracteristicile esenţiale ale dreptului de servitute care permit determinarea lui de alte realităţi juridice similare. de obicei. fără intervenţia proprietarului şi fără dreptul acestuia de a utiliza bunul în perioada arendei. (apeducte. În cazul servituţilor. acesta are dreptul să ceară în justiţie. B poate propune lui C să plătească din nou pentru utilizarea terenului. de energie electrică etc. acordă drept de utilizare a bunurilor altuia. Dacă însă ţinem cont că termenul maxim prevăzut de legislaţia în vigoare. dreptul său de a exploata sistemul de aprovizionare cu apă va fi respectat de toţi proprietarii terenului aservit. este de 99 de ani. în caz contrar rămîne fără apă. însă. şi anume cînd proprietarului este permis să utilizeze în paralel bunul arendat.). Arenda presupune. Arenda. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede în acest sens că. Servitutea trebuia înregistrată. arenda poate acorda aceleaşi privilegii ca şi servitutea. încetarea servituţii. de asemenea. Spre exemplu: 1. similare servituţilor. are forţă obligatorie pentru toţi deţinătorii terenului dominant şi ai celui aservit. ţine de o perioadă strict determinată. de obicei.

p 264]. după cum am amintit. p. s-au făcut încercări de a clasifica servituţile. deşi obiectul ei este mai mult confortul terenului dominant. Legea însă nu mărgineşte obiectul posibil al servituţilor ci se mulţumeşte să identifice. este necesar să admitem că o servitute poate avea drept obiect simplul agrement al terenului dominant. deoarece în teorie acest obiect poate varia la infinit şi. pentru uzul pădurilor. 389). se pot crea cele mai variate servituţi. este o adevărată servitute. 5. este greu uneori să stabileşti deosebirile (de exemplu. Trebuie să dăm sintagmei „utilitate şi confort al terenului” o interpretare largă. cu o anumită înălţime sau chiar într-un anumit stil. În definitiv. 428). 2. servitutea de a nu clădi decît după un anumit plan. legale şi prin destinaţia stabilită de proprietar (izvorîte din fapta omului). Astfel. după nevoile particulare şi posibilităţile materiale [66. Clasificarea servituţilor §1. pe anumite străzi. 214]. aparente şi neaparente. naturale. care permite proprietarului fondului dominant să se bucure de o privelişte de care ar fi lipsit dacă proprietarul fondului vecin ar ridica o clădire. art. lato senso [42. în practică numărul şi varietatea servituţilor nu este mare. Servituţile nu trebuie confundate cu anumite drepturi de uz sau de uzufruct restrîns. Din timpuri străvechi. Diferitele criterii de clasificare divid servituţile în: 1. se impune proprietarilor urbani. 4. 3. Dreptul roman.) Secţiunea a 3-a. uzul şi utilitatea imobilului dominant (Codul civil.Este aproape imposibilă definirea servituţilor prin obiectul lor specific concret. ca obiect general al tuturor servituţilor. de fapt. pe care servituţile trebuie să le satisfacă sînt limitate şi se regăsesc peste tot mai mult sau mai puţin identice [42. continue şi necontinue. În practică însă. cunoştea diviziunea lor în: 53 . extragerea materialelor etc. căci necesităţile. Tot astfel. urbane şi rurale. 264]. servitutea de a nu clădi. Este adevărat că. p. Generalizări privind clasificarea servituţilor Clasificarea servituţilor se face după o serie de criterii care rezultă explicit sau implicit din prevederile Codului civil. prin dispoziţiile de ordine publică. De aceea. chiar simplul agrement poate intra în noţiunea de utilitate. art. care nu are alt obiect decît estetica străzii (Codul civil. pozitive şi negative.

subiect şi termen. . Toate acestea creau. constituite în folosul unei construcţii. Denumirea provine de la termenul latin praedium.dreptul de a lua apă etc. în baza legii sau actelor juridice. clădiri. avînd termenul limitat la durata vieţii tirularului şi putînd avea în calitate de obiect orice lucru.a. dreptul de a folosi acest imobil întrun mod sau altul (terenul dominant).). Servitutea predială rustică. via-dreptul de trecere cu căruţa.prediale – servituţi ce se constituiau în folosul unor imobile. uz. fiind cea mai veche. are scopul de a echilibra în mod echitabil interesele proprietarului unui teren sau al unui alt imobil (terenul aservit) cu interesele altor persoane către care trece. . ce înseamnă proprietate funciară (lot de pămînt. Astăzi aceste fenomene există sub alte denumiri (uzufruct. aquaeductus . care. Aşadar..rustice (rurale) – constituite în folosul unui lot de pămînt (iter-dreptul de trecere. actus dreptul de a trece cu animalele. apăreau coliziuni de interese care trebuiau aplanate în mod echitabil printr-un mecanism juridic. Importanţa vitală a prelucrării eficiente a terenurilor înfundate a generat necesitatea accesului acestora la drumurile publice şi la sursele de apă. numit servitute. aquae haustus .personale – servituţi ce se constituiau în folosul unor persoane. etc. spre drumul public. de regulă.urbane . în mod inevitabil. Între proprietarii acestor două terenuri vecine.). Accesul însă era legat de folosirea terenului vecin într-un mod sau altul: de a trece peste el spre terenul propriu şi invers. în urma aranjamentelor funciare. Aceste servituţi sînt cele mai vechi. abitaţie ş. impusă de factori şi circumstanţele obiective ale vieţii sociale. s-au pomenit izolate de drumuri sau de sursele de apă. servitutea predială. pe de o parte. apare o dată cu trecerea societăţii umane la îndeletnicirea agricolă şi la instituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole. Denumirea provine de la caracterul personal al acestora. Ele au apărut mai tîrziu o dată cu 54 .dreptul de a trage apă. avantaje (posibilităţi. pe de altă parte. Servituţile prediale se împărţeau la rîndul lor în: . servituţile s-au extinse mai tîrziu şi asupra altor imobile aflate în localităţi urbane. de a instala în terenul vecinului un apeduct pentru irigarea terenului propriu. neconsumptibil. favoruri) proprietarului de teren a cărui prelucrare necesită efectuarea unor astfel de lucrări. Acestea nu erau considerate servituţi adevărate. Apărute mai întîi în localităţile rurale asupra terenurilor. ele fiind inalienabile. servitutea personală se deosebeşte de cea predială prin obiect. teren). incomodităţi şi chiar prejudicii proprietarului terenului folosit pentru trecerea sau pentru construirea unui apeduct şi.servitutes urbanorum legate de terenuri şi de alte bunuri imobile ce se aflau în localităţile urbane. Cu alte cuvine. Servituţile prediale şi cele personale sînt unite prin faptul că şi unele şi latele fac parte din categoria drepturilor asupra lucrurilor altuia (ius in re aliena) şi că sînt incluse în aşa-numitele dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.

iar neaparente . (pe lîngă cea română şi franceză) distinge următoarele clasificări ale servituţilor conform art. 621 din Codul civil român însă se numesc urbane servituţile stabilite în folosul clădirilor. cloacae – dreptul de a face canalizare. doar cu excepţia prevederilor alin. Deşi cuvintele lucrări şi semne nu sînt sinonime. sînt deci aparente servituţile de vedere. (5) din art. Legislaţia civilă moldovenească. 2) servituţi continue şi necontinue. destul de ambiguă ar putea fi eliminată din dreptul modern. indiferent de faptul că aceste clădiri se află în oraş sau la ţară. Conform alin. servituţile aparente sînt vizibile în exterior. unde servitutea constituită asupra unei construcţii ce se va edifica ori asupra unui teren ce va fi dobîndit se naşte numai la data edificării ori dobîndirii. Legislaţia noastră nu cunoaşte o reglementare detaliată la acest capitol. de apeduct (cu condiţia ca apeductul să fie exterior) etc. Din definiţia dată de lege servituţilor neaparente. 3) servituţi pozitive şi negative. servituţi de vedere etc.dezvoltarea oraşelor (servitus protegendi – dreptul de a pătrunde cu acoperişul casei în spaţiul aerian străin. În dreptul actual ea îşi pierde din importanţă. nu este nevoie de existenţa unor lucrări propriu-zise. Ca exemplu de servitute neaparentă. ci este suficientă existenţa unor semne exterioare. Conform art. iar servituţile neaparente nu se manifestă prin astfel de semne şi lucrări. servituţi de lumină. rezultă că. servituţile sînt aparente şi neaparente. stilicidii – dreptul de scurgere a apelor de ploaie. (1) din articolul 430 al Codului civil. La acest capitol. necesare exercitării.2 Servituţile aparente şi neaparente După felul în care se manifestă. 430 din Codul civil: 1) servituţi aparente şi neaparente. pentru ca o servitute să fie aparentă. trebuie să se aibă în vedere semnele exterioare. ceea ce ar fi făcut legiuitorul nostru în Codul civil. sînt aparente servituţile care se cunosc prin semne exterioare. servitus tigni immittendi – dreptul de sprijin de peretele străin. o fereastră.acelea care nu se atestă prin astfel de semne.). legiuitorul român prin în art. Această clasificare. adică ceea ce determină ca servitutea să poată fi văzută. servituţile sînt urbane şi rurale. 622 dă ca exemplu de semne aparente: o uşă. legea citează servitutea de a nu zidi sau de a nu zidi decît pînă la o înălţime 55 . credem că pentru delimitarea servituţilor în aparente şi neaparente. căci nu atrage nici o consecinţă. din cauza lucrărilor sau semnelor exterioare şi aparente. un apeduct. Această clasificare era importantă în dreptul roman. 429. După obiectul lor. Cu alte cuvinte. §. şi se numesc rurale servituţile stabilite în folosul pămîntului.

sînt neaparente toate servituţile negative. or. prin uzucapiune. Dar alin. Astăzi. Codul lui Napoleon este acela care. Ea nu exista în dreptul roman şi nu apare decît în dreptul francez abia în sec. aceeaşi servitute poate fi aparentă sau neaparentă după împrejurări. ceea ce dă naştere la următoarele feluri de servituţi: 1) servituţi continue şi aparente. face din clasificarea în aparente şi neaparente o clasificare de sine stătătoare. Putem adăuga că. Un alt exemplu este cazul unei servituţi de trecere. cap. necultivat. după cum vom vedea. Potrivit art. aceste calităţi ale posesiei nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. Există servituţi al căror caracter aparent sau neaparent depinde de natura lor. dacă trecerea are loc pe un teren neîngrădit. prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesie neviciată. numai servituţile continue şi aparente se pot uzucapa. precum şi cele neaparente şi pozitive. Însă la acea epocă ea se confunda cu clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. servitutea de apeduct: dacă apeductul este la suprafaţa pămîntului. al XVIII-lea. Cînd trecerea se face pe o cărare sau pe un drum vizibil. fără vreun semn. servitutea este aparentă. se pot dobîndi. p. care sînt neaparente pentru că nu se pot manifesta prin lucrări exterioare [75. 4 partea. Astfel sînt în genere servituţile negative. Iar cît priveşte clasificarea lor. clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente se poate combina cu clasificarea în continue şi necontinue. 56 . cum este acea de trecere pe o potecă. pentru prima oară. Astfel. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. atunci servitutea este neaparentă. ci de felul cum se exercită. în condiţiile legii. Iată. În acelaşi sens are şi Codul Caragea (art. în genere. 2). aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. servitutea este aparentă. dacă apeductul este îngropat în pămînt. ca acea de a nu clădi. servitutea este neaparentă. 577 al Codului civil român impune ordinea în care acestea trebuie prezentate. adică de circumstanţele de fapt [42. cum este acea de vedere. 4) servituţile necontinue şi neaparente. 2) servituţile continue şi neaparente. Ceea ce face ca servitutea să fie aparentă sau neaparentă nu depinde de natura servituţii. Deşi criticată. mai ales din punctul de vedere al prescripţiei servituţilor. iar cele necontinue neaparente.determinată sau de a nu înălţa zidirea. 3) servituţile necontinue şi aparente. Potrivit art. 433]. În acest sens. cum este acea de a nu construi. În dreptul roman din lui Justinian orice servitute putea fi dobîndită cu bună-credinţă prin uzucapiune de 10-20 ani. Clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente au o origine recentă. este importantă. 623 din Cod civil român. clasificarea servituţilor făcută la art. p. de pildă. Deci posesia unor astfel de servituţi este prin ipoteză viciată. 433 din Codul civil. Clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. 213]. cum este aceea de a păşuna. au importanţă la reglementarea modului de constituire. numai servituţile continue şi aparente. deci continuă şi publică. servituţile continue fiind în acelaşi timp aparente. precum şi în aparente şi neaparente. exercitare şi stingere a servituţilor în general.

în lipsă acestora. Să presupunem însă o altă situaţie. ceea ce determină caracterul de necontinuitate este nevoia intervenţiei neîncetate şi actuale a omului. iar prin necontinuă cînd se exercită cu întrerupere. 612 şi 613. naturală sau stabilită de om. în a cărei lipsă servitutea nu se exercită şi nu serveşte la nimic. Sînt continue. (2). ferestrele şi alte asemenea”. art. Toate aceste servituţi sînt continue. Servituţile continue şi necontinue Clasificarea servituţilor după modul de exercitare în continue şi necontinue este făcută în Codul civil la art. ceea ce determină caracterul de continuitate este posibilitatea de a exercita servitutea şi de a profita de ea. în cazul servituţii de scurgere a apelor rezultate din ploi. 430 alin. 622 din Codul civil român dă ca exemplu de servituţi continue: “apeductul. a fondurilor. Cu alte cuvinte. deşi exercitarea servituţii este întreruptă (nu plouă continuu). Servitutea de scurgere a apelor este aceea care dă dreptul să se scurgă apa de pe fondul dominant pe fondul aservit. Pentru a evita unele confuzii. o asemenea servitute este necontinuă chiar dacă apa s-ar scurge mereu. Această posibilitate derivă din situaţia. 433]. cu toată abstenţiunea actuală. sînt continue toate servituţile negative. conform legii. deoarece nu impune fapta omului. Proprietarul terenului poate face orice construcţie numai cu respectarea unei distanţe minime faţă de linia de hotar. este necesară intervenţia continuă şi actuală a omului. fără a fi necesară fapta omului. scurgerea apelor. o dată ce există. care creează un beneficiu pentru unul din fonduri şi care continuă prin ea însăşi. pe cînd servitutea necontinuă este aceea ce nu se poate exercita decît prin repetarea unor acte pozitive de uz de către titularul ei” [42. Astfel. trebuie să spunem că prin cuvîntul continuă nu se înţelege că servitutea se exercită neîntrerupt. Servitutea de apeduct este aceea care dă dreptul de a duce apa prin conducte peste un fond străin.servituţile pentru a căror existenţă şi exercitare este necesară fapta omului. conform obiectului locului. şi necontinue . Servitutea de fereastră sau de vedere este aceea care dă dreptul de a stabili ferestre spre fondul învecinat la o distanţă mai mică de fond decît cea fixată în Codul civil român la art. deoarece pentru a fi exercitată (pentru ca apa să se scurgă). După cum s-a relevat pe bună dreptate. De asemenea.§3. fără intervenţie. fiindcă constau într-o situaţie de fapt a fondurilor. regulamentului de urbanism sau. Tot la această materie. servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi continuu. ne vom afla în prezenţa unei servituţi continue. în care este vorba de o servitute de scurgere a apei provenind dintr-o pompă mînuită de un om. în doctrina juridică “servitutea continuă este acea care se exercită fără ca omul să fie obligat să facă acte succesive şi repetate de uz. Dimpotrivă. servitutea se exercită singură. ca aceea de a nu clădi peste o anumită înălţime. astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. o dată 57 . situaţie de aşa natură încît. p. Nu continuitatea atribuie servituţii caracter continuu.

dacă nu extrage materiale etc. servituţile pozitive şi cele negative nu constituie adevărate dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. servituţile pozitive dau titularului lor dreptul de a exercita asupra fondului unui alt proprietar anumite acte de uz. În al doilea caz. ca exemplu de servituţi necontinue dreptul de trecere. pe fondul aservit (de exemplu. Servituţile negative sînt. prin natura lor. iar negative . §. în mod direct.4 Servituţile pozitive şi negative După conţinutul obiectul lor. servitutea de trecere este o servitute pozitivă. titularul nu le-ar putea exercita. alteori necontinuă. Se poate adăuga şi dreptul de a adăpa sau de a spăla pe fondul altuia. Astfel. fiindcă scurgerea o dată orînduită. lumina pătrunde singură prin fereastră şi vederea subzistă singură cît timp nu este astupată. dreptul de a lua apă de la fîntînă.stabilită. Prin urmare. uzul unei păduri sau al unui islaz etc. Conform art. anumite acte de folosinţă pe fondul aservit. servitutea de scurgere este enumerată printre servituţile continue. perpetuîndu-se fără intervenţia omului: apa curge singură pe conducte. dreptul de a extrage materiale dintr-un fond străin. Toate aceste servituţi nu procură nici un folos titularului lor. pentru că titularul ei poate trece peste terenul aservit ca şi cum ar fi proprietarul lui. Astfel. dreptul de a păşuna vitele. 622 din Codul civil român. necesară la fiecare caz de scurgere. fiindcă apa nu se scurge decît dacă se aruncă apă menajeră sau se acţionează pompa. dacă nu ar exista servitutea. fiindcă titularul ei poate trece peste fondul aservit ca şi cum ar fi proprietarul acestui fond sau cea de a lua apă de la o fîntînă situată pe terenul dominant). 58 . 430 alin. proprietarul fondului aservit este împiedicat să-şi exercite dreptul ori acest drept este supus unor restricţii (interdicţia de a nu construi etc. servitutea de trecere este o servitute pozitivă. se efectuează de cîte ori plouă.). 622 din Codul civil român enumeră. cînd se referă la apele de ploaie. servituţile sînt pozitive şi negative. adică numai printr-o intervenţie a omului. pe care. această servitute uneori este continuă. în realitate însă. fără vreo nouă intervenţie a proprietarului. (3) din Codul civil.acele servituţi care impun proprietarului fondului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate. sînt pozitive servituţile care îndreptăţesc pe proprietarul terenului dominant să facă. dacă nu ia apă. În primul caz. este continuă. Reglementate de Codul civil. Tot art. servitutea dă proprietarului fondului dominant dreptul de a săvîrşi în mod direct anumite acte de folosinţă. Cînd însă scurgerea se referă la apa menajeră sau la apa dintr-o pompă. de exemplu dacă nu trece peste fond. continue şi neaparente. ci asigură exerciţiul normal al dreptului de proprietate. servitutea este necontinuă. Conform prevederilor art. dacă acesta nu face un act pozitiv de folosinţă.

De exemplu. Adevăratele servituţi sînt servituţile convenţionale. p. pot hotărî. să facă deschideri 59 . p. literatura clasică de specialitate defineşte că servitutea stabilită prin fapta omului constituie o sarcina impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil aparţinînd unui alt proprietar. cît şi actele cu titlu gratuit (testament. Noţiunea de titlu cuprinde. Servituţile stabilite prin fapta omului Secţiunea I. Existenţa aşa-ziselor servituţi naturale şi legale reprezintă cazul normal. în vederea unei eventuale parcelări. motiv pentru care legiuitorul nu a enumerat servituţile. principiul constituirii servituţilor prin titluri. conform Codului civil. fiind considerată cea mai exactă şi cuprinzătoare. din raporturile fireşti de vecinătate [24. 202]. stabilită prin convenţie. în acest sens. 432. sau prin destinaţia proprietarului [3. schimb). testament. în virtutea dreptului lor de proprietate. libertatea proprietarilor este nelimitată. prin uzucapiune. Astfel. cu condiţia de a nu încălca ordinea publică [82. Din definiţia dată în Codul civil de art.) nu sînt adevărate servituţi. se poate permite vecinului să construiască ori să planteze la o distanţă mai mică decît cea prevăzută de lege. social şi politic ori regulilor de convieţuire socială. Sub acest aspect. Autorii Codului civil au atribuit servituţii stabilite prin fapta omului o deosebită importanţă. Din aceste prevederi rezultă. Conform art. Proprietarii celor două fonduri. p. dezmembrarea dreptului de proprietate. pe de o parte. relevat faptul că nici servituţile stabilite prin acte juridice (legislative. 177]. instituie imediat natura. donaţie). articolul 431 alin. ce derivă. de asemenea. principiul libertăţii de constituire a servituţilor. Prezentare generală privind servituţile stabilite prin fapta omului Este incontestabil faptul că adevăratele servituţi sînt stabilite prin fapta omului. “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. în mod necesar. constituite prin destinaţia stabilită de proprietar. etc. de comun acord. Totodată.Capitolul II. 284]. Trebuie. scopul şi situaţia servituţii unei părţi din teren în favoarea altor părţi”. ci limitare a exercitării dreptului de proprietate. iar pe de altă parte. 428 reiese că proprietarul unui teren sau al unei clădiri poate constitui prin acte juridice orice fel de servitute cu condiţia de a nu fi contrară modului economic. sau. Este de menţionat şi faptul că titularii de fonduri au posibilitatea de a deroga de la normele care reglementează servituţile legale (stabilite prin act juridic).(1) şi articolul 432 din Codul civil reglementează constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar. situaţia obişnuită a unor fonduri ce se găsesc în anumite condiţii. stabilite prin voinţa omului. atît actele cu titlu oneros (vînzare. Ei sînt liberi să instituie orice servitute.

că o servitute profită unei persoane numai prin faptul că posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. necesar pentru a face posibil exerciţiul ei. servitutea nu poate fi dobîndită. Într-adevăr. 432 din Codul civil. o servitute asupra unui fond. în mod valabil. în favoarea fondului dominant decît de către proprietarul lui. persoana trebuie să 60 . 686 din Codul Napoleon nu sînt exacte. se impune o remarcă: în această problemă. nu este exactă [3. Totodată. independent de fonduri.pentru vederi sub distanţă legală. orice drept profită unei persoane un drept în favoarea unui fond. în mod suficient. El poate să fie ţinut să întreţină lucrările necesare exerciţiului servituţii. categorică. la adoptarea Codului civil. dispunînd că nu poate constitui ca servitute obligaţia cuiva de a face un lucru personal şi nici nu se poate stabili cu titlu de servitute o obligaţie în favoarea unei persoane. ci numai în favoarea unui fond. Legiuitorul moldav. Trebuie să admitem însă. precum şi prin faptul că proprietarul aservit se poate elibera abandonînd fondul. Pentru a stabili. ci este un simplu accesoriu derivînd din natura servituţii. 428 din Codul civil. Servitutea nu poate fi dobîndită de către uzufructuar sau chiriaş. în principiu. De asemenea. p. Servituţile stabilite prin fapta omului sînt singurele care merită numele de servitute. în special asupra art. cu respectarea condiţiilor stipulate în contractul de servitute. obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pozitive [49. 432 din Codul civil. deoarece nu formează obiectul principal al servituţii. Pentru a profita de servitute. şi acest adevăr rezultă. Servitutea însăşi foloseşte unei persoane. p. a pornit anume de la ideea delimitării servituţilor de dreptul vecinătăţii. Există anumite servituţi care atrag. care stabileşte. Codul civil român nu a reprodus această ultimă dispoziţie deoarece. în acelaşi timp. spre deosebire de celelalte restricţii şi modalităţi normale ale proprietăţii. capacitatea de a înstrăina. din definiţia servituţii prezentată la art. dacă este capabil de a dobîndi. numite servituţi naturale şi legale [42. p. Dacă prevederile art. adică o dată cu fondurile. 428 în Codul civil al Republicii Moldova. în formula Codul lui Napoleon. după părerea noastră. în mod activ şi pasiv. anume proprietarului fondului dominant. în mod accesoriu. o excepţie de la prevederile art. 285]. să facă streaşina casei astfel încît apa rezultată din ploi să se scurgă de pe terenul său. care nu ar folosi unei persoane. cel care instituie servitutea trebuie să fie proprietarul fondului aservit şi să aibă. această obligaţie accesorie la o servitute se deosebeşte de obligaţiile personale ordinare prin faptul că se transmite o dată cu servitutea. De altfel. ele conţin totuşi un adevăr. 686 din Codul lui Napoleon conţine o restricţie. Această obligaţie nu contravine prevederilor art. 281]. Făcînd un studiu comparat în materie. art. 52]. în loc de a se transmite moştenitorilor.

Dacă legea a mai formulat-o în mod expres. s-a susţinut ideea că dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi numit servitute. Între servitutea reală şi obligaţiile personale există o deosebire fundamentală. au fost trase diferite concluzii. şi anume că servitutea este legată de fond. au fost suprimate toate aceste servituţi feudale. Servitutea stabilită prin fapta omului poate avea acelaşi caracter. o simplă chestiune de fapt. pe de altă parte. De aici. în mod activ şi pasiv. de a lua nisip pentru sticlărie. p. adesea. Cu alte cuvinte. În fine. deşi stabilite asupra pămîntului. servitutea este o sarcină care grevează un imobil (art. şi uzufruct. Unii autori. concomitent cu egalitatea între persoane. 196]. şi întronată egalitatea pămînturilor între ele. a căror consecinţă era inegalitatea şi ierarhia pămînturilor unele faţă de altele şi inegalitatea socială a proprietarilor acestor pămînturi. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual al imobilului.posede imobilul. astfel încît se transmite tuturor dobînditorilor 61 . pentru că acest drept procură un agrement sau o utilitate personală. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute [47. şi anume dreptul de a lua pămînt pentru cultura ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor. Proprietarul fondului sau terenului aservit nu are nici o obligaţie principală pozitivă. încît unele folosinţe pot fi stabilite fie cu titlu de servitute. este fiindcă în Evul Mediu îşi făcuseră apariţia numeroase sarcini care. pe de o parte. ce se rezolvă prin interpretarea convenţiei făcute de părţi. ci numai ca cineva să sufere sau să nu facă ceva. el trebuie numai să nu îl tulbure pe titularul servituţii în exercitarea acestui drept. Această regulă derivă în mod logic din caracterul real al servituţii. Anume în faptul acesta constă deosebirea dintre servitutea reală. ar putea să reapară prin crearea unor servituţi reale avînd ca obiect obligaţii personale perpetue. ca Mureşan şi Luţescu. Am văzut că. Acest caracter al servituţii exista deja în dreptul roman. iar titularul poate exercita dreptul fără a fi proprietar. fie cu titlul de o simplă obligaţie pur personală. de altfel controversate. prin natura ei. obligau totuşi proprietarul la îndeplinirea unor servicii personale pozitive şi perpetue. Astfel. Autorii Codului Napoleon. Ulpianus spunea: Nemo potest servitutem acquirere nisi qui habet praedium. ci uz. deosebirea este. uz şi servituţile personale. se temeau că inegalitatea feudală. stipulat în dreptul roman. Confuzia dintre uzuri şi servituţile reale este atît de uşoară. 428 din Codul civil). În Franţa în secolul al XVIII-lea. de curînd abolită. independent de posesiunea unui fond. fie cu titlu de drept real de uz. admit că unui fond se poate impune cu titlul de servitute o sarcină folositoare funcţionării unei industrii instalate pe un fond vecin. Autorii susţin că natura servituţii nu constă în faptul ca cineva să facă ceva. ci şi pentru orice proprietar al lui prezent sau viitor.

normală. Îngrădirile legale reprezintă. astfel încît cantitatea sau calitatea apei să nu fie modificată în dezavantajul proprietarului unui alt teren (art. (5) din Constituţia Republicii Moldova dispune: “Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi. un regim comun. De aceea. 118].1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. .folosirea apelor. p. potrivit legii. §. cel puţin teoretic [42.scurgerea apelor. 62 . dar nu se transmite moştenitorilor proprietarilor de fonduri. 382). nu grevată şi dezmembrată. ci pentru orice proprietar prezent sau viitor al imobilului (Codul civil german. 281].aceste fonduri. 377-394 din Capitolul V. simple moduri de a fi ale proprietăţii funciare. dacă aceşti moştenitori nu dobîndesc fondurile [42. art. o situaţie generală. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. precum şi restricţii normale ale dreptului de proprietate. p. 46 alin. 381) . art. „Dreptul de vecinătate”. în baza principiului libertăţii convenţiilor. care este în genere. izvoarelor (pînzelor freatice). astfel încît este independentă de fond şi se transmite în mod activ moştenitorilor. Codul civil clasează aceste îngrădiri şi obligaţii în art. o derogare de la ordinea normală a dreptului subiectiv de proprietate.1018-1019) [48. revin proprietarului”. dimpotrivă. precum şi la respectarea celorlalte sarcini care. liberă şi deplină. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual. Pentru a profita de servitute. p. servituţile stabilite prin fapta omului sînt nelimitate în număr şi pot avea obiectele cele mai variate. prin natura sa. Domeniul de aplicare Vecinătatea a două proprietăţi creează o stare de fapt din care derivă anumite obligaţii ale unui proprietar faţă de altul şi anumite restricţii ale dreptului fiecăruia dintre ei. Sînt îngrădiri ale dreptului de proprietate: . Părţile pot cere orice servitute. la care sînt supuse toate fondurile. 283]. este. O servitute profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. cu titlu universal sau particular. Servitutea. care obligă pe proprietar în anumite cazuri să nu schimbe cursul unei ape. care obligă fondul inferior să primească apele ce curg în mod natural de pe un fond superior (art. Obligaţia. este legată de persoană şi o urmează. Astfel. persoana trebuie să posede imobilul.

care obligă pe proprietar a nu sădească arbori. 2) servituţile sînt drepturi reale care nu impun niciodată prestaţii pozitive în sarcina proprietarilor imobilelor asupra cărora au fost constituite. Între servituţi şi îngrădirile ce derivă din vecinătate există următoarele deosebiri: 1) îngrădirile ce derivă din vecinătate constituie regimul normal al dreptului de proprietate. astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin (art. Pentru ca o atare clauză de îngrădire să fie valabilă. p.distanţa pentru construcţii. conform obiceiului locului. care obligă pe proprietar să lase pe proprietarul fondului înfundat să treacă pe teritoriul său (art. plantaţii sau garduri vii ori să le sădească la o anumită distanţă de hotarul cu fondul vecin. care obligă pe proprietar să construiască astfel acoperişul casei. putînd fi eliberat prin a renunţa la fond sau a-l delăsa. pe baza căreia orice proprietar poate obliga pe vecinul său să ia parte la instalarea unui hotar stabil de demarcare sau la restabilirea unui hotar deteriorat (art. 214]. stabilite în folosul şi în sarcina numai a unor terenuri. regulamentului de urbanism sau. să construiască în anumite condiţii de distanţă [46. . 386).instalarea liniei de demarcare a hotarului. pentru a înlătura starea de conflict care s-a crea dacă fiecare vecin ar exercita fără restricţie dreptul său de proprietar (de exemplu. cît şi servituţile sînt drepturi reale. pe cînd servituţile sînt derogări de la regimul normal al acestui drept. 393). 154].. Un proprietar îşi înstrăinează imobilul prin convenţie şi poate stabili împreună cu cumpărătorul ca dreptul de proprietate dobîndit de acesta prin convenţia încheiată să sufere anumite îngrădiri. fiind impuse tuturor terenurilor ce se găsesc în această situaţie.picătura streşinii. pe cînd îngrădirile dreptului subiectiv de proprietate impun prestaţii pozitive [36. . Starea de vecinătate a două fonduri îi obligă pe proprietari la orice restricţie generală. în lipsă. lucrări şi plantaţii. 391).trecerea prin proprietatea străină. proprietarul în acest sens este ţinut numai prin faptul că are un fond aservit. zăpada sau gheaţa să cadă exclusiv pe teritoriul proprietarului (art. ci se stabilesc asupra fondului. 63 . Atît îngrădirile legale enumerate. încît apa. conform legii. un proprietar nu poate dărîma o casă sau nu poate face săpături fără a lua măsuri pentru a nu-l vătăma pe vecin) [4. 315]. Îngrădirile legale de interes privat nu constau numai din servituţi naturale şi legale [50. Ele nu sînt obligaţii personale ale unui proprietar faţă de altul. 26-33] . cumpărătorul unui astfel de imobil poate renunţa la o parte din prerogativele dreptului său doar temporar. p. . Proprietatea poate fi îngrădită şi prin convenţia dintre părţi. 389). p.

(2). (2) că “statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular. Întrucît bunurile din domeniul privat al statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale (art. Deoarece între îngrădirile dreptului de proprietate şi servituţi pot fi confuzii. Constituţia la art. iar servituţile sînt perpetue. pot hotărî dezmembrarea acestui drept. Dacă servitutea presupune existenţa a două fonduri vecine. vedem că asupra bunurilor din domeniul public al statului se pot constitui servituţi dacă ele se confundă cu natura şi destinaţia acestor bunuri. unităţile administrativ-teritoriale. există în cazul proprietăţii private. străzile care primesc apele ce se scurg fireşte de pe proprietăţile private ale particularilor. 127 alin. 981-XIV din 11 mai 2000 privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor. dobîndirea comunităţii zidului unui edificiu public. precum şi a Legii nr. 64 . 9 alin. 127 alin. cumpărătorul unui imobil acceptă anumite restricţii în exercitarea dreptului său ca urmare a convenţiei între el şi vînzător. se impune o reglementare mai riguroasă a acestora din urmă. 296 din Codul civil) sînt supuse dreptului comun. în cazul servituţii. statul. (3) şi (4) din Codul civil. 523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale. dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii”. în virtutea dreptului lor de proprietate. bunurilor declarate inalienabile conform art. iar la art. De exemplu. (4) din Constituţie şi art. Prin urmare. 296 alin.O deosebire între îngrădirile convenţionale şi servituţi constă în faptul că primele au un caracter temporar şi se instituie pentru un interes legitim şi serios. dar fără a se aduce atingere destinaţiei fondului. proprietarii celor două fonduri. se pot constitui servituţi prin fapta omului dacă legea nu dispune altfel. existînd în timp cît există cele două imobile. Servituţile stabilite prin fapta omului. Nu pot fi stabilite servituţi prin fapta omului asupra bunurilor din domeniul public. amintind că bunurile din proprietatea privată sînt alienabile. în cazul îngrădirilor convenţionale. îngrădirile pot exista asupra unui singur fond. sînt impuse de situaţia celor două fonduri. în timp ce. Din legile menţionate se desprinde ideea că “servituţile asupra bunurilor din domeniul public sînt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sînt compatibile cu uzul şi interesul public căruia îi sînt destinate bunurile afectate”. (1) stipulează că “proprietatea este publică şi privată”. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat pot stabili servituţi prin fapta omului. O altă distincţie constă în faptul că. Prin prisma Legii nr.

Sub acest aspect.2 Obiectul servituţii stabilite prin fapta omului. 2) să nu impună proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. pe proprietăţile lor sau în folosul proprietăţii lor. 620 din Codul civil român prevede: „Este iertat proprietarilor a stabili. proprietarii a două fonduri pot hotărî de comun acord dezmembrarea drepturilor lor. Din articolele 315-319 ale Codului civil. obiectul poate varia la infinit. în teorie cel puţin. deoarece necesităţile pe care servituţile sînt chemate să le satisfacă sînt şi ele limitate. am menţiona că art. obiectul general al servituţii este uzul sau utilitatea imobilului dominant. Potrivit dispoziţiilor Codului civil. 428 din Codul civil. se desprinde ideea că proprietarul este liber a înstrăina dreptul său. numărul şi varietatea acestor servituţi nu sînt chiar atît de mari. va creşte şi întinderea servituţii fără a situaţia proprietarului fondului aservit. în genere. nici sub pretextul creşterii necesităţii fondului dominant. libertatea lor este nelimitată. Utilitatea pentru fondul dominant determină. Potrivit dispoziţiilor generale. după necesităţile şi capacităţile materiale ale persoanei. Dacă servitutea a fost stabilită prin titlu. se impun şi două restricţii referitoare la stabilirea servituţilor: 1) să nu contravină ordinii publice. se are în vedere necesitatea din timpul constituirii. Servitutea prin fapta omului are ca obiect folosinţa directă a fondului aservit de către proprietarul fondului dominant. O dată cu creşterea necesităţilor fondului dominant. Proprietarii a două fonduri au posibilitatea ca. să deroge de la normele ce reglementează servituţile în genere şi să stabilească o servitute contrară. orice servitute vor găsi de cuviinţă. 65 . ea continuînd să rămînă o folosinţă reală în utilitatea imobilului fondului dominant. La o analiză a modurilor de stabilire a servituţilor prin fapta omului. servitutea se restrînge la necesităţile fondului dominant. întinderea ei nu poate fi depăşi limita convenită. creînd posibilitatea celor mai variate servituţi. prin convenţie. deoarece. Faptul aceasta nu va conferi servituţii un caracter de folosinţă personală. pe cît timp aceste servituţi nu vor impune proprietarului fondului servient obligaţia unui fapt personal şi pe cît aceste servituţi nu vor fi contrare ordinii publice”. Dacă întinderea servituţii nu este fixată. identice la un moment dat. şi întinderea dreptului de servitute. dat fiind faptul că servituţile prin fapta omului pot fi stabilite prin convenţii. Noţiunile de “uz” şi “utilitate” apar în sensul cel mai larg.§. prevederile contractuale sau obiceiul (cutuma). în virtutea dreptului de proprietate. Modurile de stabilire Potrivit art. În practică însă. nu impune o obligaţie personală şi nu contravine ordinii publice. Totodată. implicit a-l dezmembra. dacă este în folosul fondului.

proprietarul fondului dominant dobîndeşte asupra fondului aservit o porţiune din dreptul de proprietate. deoarece acest drept este înfiinţat în interes obştesc şi public [5. Dimitrie Alexandresco este de altă părere. 794]. Utilitatea fondului este o utilitate pentru proprietarul fondului şi invers. 605]. se consideră servitute stabilită prin fapta omului acordul prin care se permite vecinului să construiască sau să planteze la o distanţă mai mică decît cea legală ori să facă deschideri de vedere sub această distanţă legală. proprietarul fondului aservit trebuie să întreţină fondul. ci numai cu titlu de uz. considerînd că servitutea nu trebuie să fie constituită în folosul unei persoane. Proprietarul fondului aservit nu are nici o obligaţie. perpetuu. În opinia noastră. servitutea profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant. Această obligaţie accesorie la o servitute se transmite o dată cu fondurile. În cazul servituţilor de trecere. este constituită în mod statornic. În acest sens servitutea are ca drept obiectiv folosinţa directă de către titularul ei a fondului aservit şi nu o prestaţie a lui personală. fiindcă acest drept procură o utilitate pur personală. nu va fi validă convenţia prin care s-ar desfiinţa dreptul de trecere stabilit în favoarea fondului înfundat. nu însă un drept personal împotriva proprietarului fondului aservit. tradusă într-o sarcină asupra fondului aservit. După cum am afirmat.De exemplu. ci a fondului (de exemplu. dar procură folos şi proprietarului fondului dominant. utilitatea creată pentru proprietar devine o utilitate a fondului şi constituie servitute cînd. servitutea se constituie pentru uzul şi utilitatea unui imobil. legiuitorul punînd accent pe interdicţia de a nu se construi sau dobîndi servituţi care ar aduce atingere libertăţii individuale. p. încît servitutea să poată fi realmente exercitată. Această condiţie este particulară servituţilor. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute. 66 . Servitutea fiind un drept real şi direct asupra unui fond. dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi stabilit cu titlu de servitute. A două prohibiţie este că prin servitute nu se impune proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. Această prohibiţie nu se raportă la obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pentru a putea fi exercitată servitutea. Deşi îi este impusă obligaţia unui fapt personal. şi nu moştenitorilor proprietarului independent de fond. iar servitutea prezintă o utilitate pentru aceasta. Proprietarul fondului se poate elibera abandonînd fondul. doar trebuie să-l lase pe titularul fondului dominant să-şi exercite dreptul de servitute. În acest caz. p. independent de posesiunea unui fond şi titularul unui asemenea drept îl poate folosi fără a fi proprietar) [6.

creează obligaţia universal negativă a tuturor. soluţionate pe cale judiciară. foarte importante. Aceste servituţi. în care există necesitatea constituirii unei servituţi. poate fi obligată la constituire. Astfel. Aceste servituţi se constituie în temeiul legii. deoarece servituţile. Constituirea servituţii. prevede anumite obligaţii în folosul fondului vecin şi situaţia cînd legea prevede dreptul persoanei de a cere constituirea unei servituţi. dimpotrivă. dar. iar dacă acesta refuză. proprietarul unui fond vecin care nimereşte în situaţia. lucrări şi plantaţii Conform prevederilor art. „orice construcţie. Trebuie să facem o distincţie între limitările normale şi servituţile obligatorii. Servituţile se deosebesc de limitele normale aduse dreptului de proprietate prin faptul că constituirea lor se face la cererea persoanei. iar servituţile. legea poate consacra dreptul proprietarului viitorului fond dominant de a cere constituirea unei servituţi şi obligaţia proprietarului viitorului fond aservit de a accepta acest drept. problema se soluţionează în justiţie. ele nu se constituie prin faptul adoptării legii. iar cealaltă persoană dacă se întrunesc condiţiile legale.Astfel. pe cînd limitele se stabilesc prin act normativ. nu prin lege. (1) din Codul civil. aceea ce înseamnă că. a cărui proprietate a fost limitată. lucrare sau plantaţie se poate face de către proprietarul terenului numai cu respectarea unei distanţe minime faţă 67 . dar acestea nu vor fi servituţi. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului §. în literatura rusă veche. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede numai posibilitatea de creare a servituţilor obligatorii (art. 274).1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii. se numeau obligatorii. În unele situaţii însă. ci doar raporturi obligaţionale. Secţiunea a 2-a. după cum am mai menţionat. iar dacă nu. 389 alin. Proprietarii sînt liberi să încheie între ei convenţii care le-ar garanta o astfel de posibilitate. ci este necesar ca ele să fie cerute şi acceptate. fiind drepturi reale. stabilind limitele dreptului de proprietate. prevăzută de lege. legea poate da persoanei care are nevoie de servitute dreptul de a cere constituirea ei. trebuie recunoscute de lege. este un act de voinţă al proprietarului. are dreptul să ceară de la proprietarul fondului vecin instituirea ei. adică între situaţiile cînd legea. Legea prevede strict cazurile şi scopurile cînd trebuie de instituită obligatoriu o servitute (cînd proprietarul imobilului nu are posibilitatea de a-l exploata decît cu folosinţa fondului vecin). limitele normale ale proprietăţii creează obligaţii numai pentru proprietar.

68 . să taie şi să-şi oprească rădăcinile care au pătruns pe terenul său de pe terenul vecin. Compatibilitatea servituţilor stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. depozit de materii corosive etc. cu excepţia celor mai mici de 2 metri. întrucît stabilirea unei servituţi presupune înstrăinarea parţială a proprietăţii. constă în faptul că proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor. plătită anual. Astfel. dar care să nu fie mai mică de 2 metri de linia de hotar”. Renta trebuie să fie făcută în bani. plantaţiilor ori gardurilor pe cheltuiala proprietarului terenului pe care acestea sînt ridicate. este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. 389 din Codul civil reîncepe. pot deroga proprietarii ambelor fonduri. chiar şi în cazul cînd plantaţiile sînt la o distanţă reglementară. stabileşte la alin. Distanţa dispare cînd proprietarul terenului a obţinut servitutea contrarie. Iar dacă această servitute dispare sau încetează. care trebuie să fie constituită la o anumită distanţă.de linia de hotar. cu anticipaţie. regulamentului de urbanism sau. însă cu respectarea unor condiţii sau clauze contractuale (de exemplu. Cel îndreptăţit la rentă poate pretinde oricînd ca debitorul său să îi achite preţul terenului pe care s-a construit. învestit prin procură. această limită se referă la un anumit tip de construcţii (cuptor.). lucrări şi plantaţii. fie prin destinaţia proprietarului. Sancţiunea pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute art. Cît priveşte distanţa şi lucrările intermediare pentru anumite construcţii. cît şi cel al fondului aservit.). Servitutea poate fi constituită şi de un mandatar al proprietarului. a plantaţiilor şi a gardurilor vii. în lipsă acestora. plata unei sume de bani. convenţional sau legal. fie prin prescripţie achizitivă. Proprietarul care a constituit o servitute asupra unui fond poate să instituie şi altele. (2) că „arborii. trebuie sădiţi la distanţa stipulată de lege. care se referă doar la dreptul vecinătăţii. conform obiceiului locului. Articolul menţionat. adică dreptul de a avea plantaţii sau construcţii la o distanţă inferioară. vecinul poate să ceară tăierea crengilor ce se întind peste terenul său. de regulamentul de urbanism sau de obiceiul locului. arbori şi plantaţii la o distanţă inferioară se poate dobîndi fie prin titlu. De asemenea. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. cînd plantaţiile mor sau se scot. astfel încît sa nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin”. 389 alin. De la această reglementare imperativă. Servitutea de a avea construcţii. conform legii. sobă. în care să prevadă posibilitatea de a construi sau de a planta la o mai mică distanţă decît cea legală. Pentru a stabili o servitute privind distanţa pentru construcţii. imperiul art. renta etc. atît proprietarul fondului dominant. indicată în contract ori stabilită la înţelegerea părţilor. pot încheia un contract de servitute privind distanţa pentru construcţii. lucrări şi plantaţii. (1) şi (2) din Codul civil. fierărie.

p. servitutea privind distanţa pentru construcţii. Perpetuitatea însă nu împiedică părţilor să mărginească durata servituţii. normele de urbanism trebuie respectate de orice persoană fizică sau juridică ce construieşte un imobil care trebuie integrat planului de urbanism general din localitatea respectivă. Dreptul de proprietate imprimă acestei servituţi perpetuitate. 200]. el nu are un alt mijloc de a se elibera. (2) al aceluiaşi articol. Dar. respectiv dreptul de a avea deschideri de vedere situate la o distanţă faţă de hotar mai mică decît cea prevăzută prin lege poate fi dobîndită prin titlu. la alin. proprietarul fondului dominant nu poate cere interzicerea ridicării sau exploatării acestora. §. deoarece sînt un atribut al dreptului de proprietate şi nu aduc nici un prejudiciu vecinului. 379 alin. lucrări şi plantaţii este perpetuă prin natura sa. servitutea contrară. Se vor putea însă crea deschideri care să servească numai pentru aerisirea şi iluminatul natural al imobilului (deschideri pentru aer şi lumină). Într-adevăr. Spre deosebire de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. decît delăsînd fondul [42. Servitutea nu se stinge. p. O dată stabilită servitutea de vedere asupra unei construcţii sau instalaţii. uzucapiune sau prin destinaţia proprietarului [71. demolarea sau interzicerea exploatării acestora poate fi cerută doar în cazul în care afectarea inadmisibilă s-a produs în mod evident”. prin moartea proprietarului fondului dominant sau al celui aservit. Acţiunile în justiţie privind clauzele de nerespectare a distanţei pentru construcţii. (1) din Codul civil stabileşte: „Proprietarul poate cere interzicerea ridicării sau exploatării unor construcţii sau instalaţii despre care se poate afirma cu certitudine că prezenţa şi utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său”. Prin prisma acestor idei. reglementarea de la art. la orice înălţime şi distanţă faţă de fondul vecin. În cazul în care povara este prea grea.Respectarea distanţelor stabilite de proprietarii fondului dominant şi aservit este obligatorie. Totodată. 263]. Proprietarul fondului aservit duce povara servituţii (este grevat cu servitute). Se are în vedere că un proprietar poate ridica pe terenul vecinului un zid chiar pe 69 . se menţionează: „Dacă construcţia sau instalaţia a fost ridicată respectîndu-se distanţa de la hotar stabilită de lege. ca uzufructul. planului de amenajare a teritoriului etc. lucrări şi plantaţii sînt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află acestea. atîta timp cît proprietarul fondului dominant nu renunţă la ea.2 Servitutea de vedere Conform dreptului vecinătăţii. la un anumit termen.

în actul de dobîndire. Astfel. În ceea ce priveşte aşa-zisele deschideri. nu s-ar putea şti cu precizie dacă au înţeles noii proprietari să consimtă în cunoştinţă de cauză la ceva. Aşadar. Anume prin actul de dobîndire se poate dovedi că ei consimt în mod tacit să menţină servitutea şi să o continue. ci şi protecţia socială a celor ce deţin – cu orice titlu – construcţia în litigiu. Astfel. instanţele judecătoreşti trebuie să verifice din oficiu. Proprietarii fondurilor sînt acei care ar stipula în mod expres. dar care dau o vedere asupra fondului vecin. Or. în funcţie de dimensionare şi tip de construcţie. Luminile. urmează instanţa de judecată să stabilească. p. care au în vedere nu doar interesele celor ce revendică. trebuie să reiasă în mod neîndoielnic din împrejurări. Unele. cu respectarea condiţiilor servituţii stabilite. sînt deschideri ce procură o vedere spre vecin şi servesc pentru a aduce lumină. Or. legiuitorul francez deosebeşte două feluri de deschideri într-un zid. că trebuie să suporte existenţa unor drepturi născute legal în beneficiul unor alte subiecte de drept [55. cum sînt numite în legislaţia românească. p. dacă proprietatea se prestează la o restitutio in integrum sau este necesară constatarea că aceasta este afectată de servituţi. cu ocazia judecării acţiunilor în constatare. însă în mod diferit. 144]. care nu sînt mai puţin supărătoare pentru vecin. restituire sau revendicare. legiuitorul a considerat că vecinul pe a cărui proprietate se instituie servitutea de vedere nu s-ar simţi stingherit de posibilitatea celuilalt de a avea mereu vedere asupra fondului său ori alte comodităţi. şi servitutea de vedere se manifestă în mod vădit. Astfel. neîndoielnic şi precis. modificarea stării de fapt anterioare a imobilului. lumini. dacă deschiderile în cauză sînt pentru aerisire sau pentru vedere şi să dispună zidirea celor din urmă. Ţinînd seama de cele menţionate. conform actelor normative în materie. jours sau jours de souffrance. În caz de neînţelegere sau litigiu. Codul lui Napoleon a reglementat ambele feluri de deschideri. sînt deschideri prin care pătrunde nu numai aerul sau lumina. el le îngăduie chiar într-un zid aflat la hotarul 70 . cum sînt ferestrele obişnuite ce se pot deschide. Este aceeaşi situaţie ca şi în cazul restituirii imobilelor trecute în proprietatea statului. Prin urmare. este o înţelegere amiabilă între proprietarii celor două fonduri vecine. revendicate sau ca urmare a acţiunilor în constatare se numără şi servitutea de lumină. cum este numită servitutea de lumină în Franţa. ori. pentru ca să fie admis consimţămîntul tacit. ori vederi. la români. vues sau jours libres.hotarul fondului. printre limitările aduse dreptului de proprietate asupra imobilelor restituite. ceea ce nu se întîmplă decît atunci cînd starea de fapt pe care consimţămîntul o transformă în servitute se manifestă la exterior în mod neîndoielnic [42. 293].

consideră unii autori. Primele sînt mai supărătoare pentru vecin decît ultimele. 379 din Codul civil se referă la dreptul vecinătăţii sau. ce ar putea fi o suverană apreciere a instanţelor de fond. nu se pot face decît la o anumită distanţă de hotarul proprietăţii (art. în lipsă de text expres care să stabilească o distincţie. se aplică tuturor deschiderilor. şi piezişe.proprietăţii. art. balcoanele şi. cu condiţia ca zidul să nu fie comun şi ca luminile să se afle la o anumită înălţime deasupra podelei camerei pe care o luminează (Codul lui Napoleon. proprietarul fondului aservit poate să privească aşa cum vrea spre proprietatea vecinului său şi să deschidă ferestre asupra acestei proprietăţi. Anume aici este vorba de o servitute şi de o consecinţă a coproprietăţii zidului comun. 676 şi 677). servitutea pe care am studiat-o este şi ea o simplă servitute. Este de reţinut. dacă există pericolul prăbuşirii construcţiei de pe terenul vecin peste terenul său. Codul civil moldovenesc nu a reglementat în mod expres servitutea de vedere. legea nevorbind decît de vederi. care sînt mai supărătoare pentru vecin. vederilor sau luminilor. unde legiuitorul a aplicat. cum sînt ferestrele. 379 se ocupă de vederi şi impune ca ele să fie la oricare distanţă de limita proprietăţii vecine. doar în dreptul vecinătăţii la art. de asemenea. deosebirea dintre vederi şi lumini este o chestiune. chiar dacă zidul în care sînt făcute aparţine în întregime proprietarului care le-a făcut. Prohibiţia de a avea vederi mai aproape decît la o anumită distanţă de vecin. Sancţiunea acestei servituţi constă în dreptul vecinului de a cere închiderea deschiderilor făcute la o distanţă de fondul său mai mică decît distanţa legală. 380 din Codul civil. fiind generală. Distanţa la care se pot deschide vederi variază. toate deschiderile sau ieşirile analoage. Regula de la art. în genere. conform art. este o restricţie adusă dreptului de proprietate. prin analogie. o regulă identică aceleia pe care legea o prescrie pentru vederi. şi ca atare este de strictă interpretare. că ori de cîte ori stabilesc prin convenţie alte distanţe decît cele legale. 379 „Atentarea inadmisibilă”. 678 şi 679). Vederile. ea nu poate întinde la lumini. de fapt. părţile 71 . fiindcă procură o vedere mai comodă asupra fondului său. Astfel. O dată stabilită servitutea de vedere. vederile făcute într-un zid care este perpendicular sau oblic faţă de direcţia hotarului. vederile făcute într-un zid paralel cu hotarul fondului. proprietarul poate cere vecinului să ia măsuri pentru prevenirea acestui pericol. indiferent de faptul că sînt făcute într-un zid sau într-un (gard) hotar comun. asimilînd astfel luminile sau vederile. Totodată. o excepţie de la caracterul absolut al proprietăţii. De aceea. după cum vederile sînt drepte sau piezişe. În orice caz. În realitate. pentru vederile drepte. La stabilirea servituţii de vedere. se impune observarea unei distanţe la care sînt făcute şi limita proprietăţii vecine. art. luminile sau vederile pot fi drepte.

ci numai prin titlu sau destinaţia proprietarului. fiind o servitute continuă şi neaparentă. ea are cea mai mare aplicabilitate practică. poate solicita de la vecinul său un drept de trecere la calea publică. p. O definiţie posibilă a unei astfel de servituţi ar consta în faptul că proprietarul al cărui loc este înfundat. Articolele menţionate instituie o obligaţie tuturor vecinilor. iar prin titlu se înţelege orice act juridic cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. cît şi a construcţiilor. şi anume de a permite utilizarea fondului său în cazurile prevăzute de această normă. adică nu are o ieşire comodă la calea publică. înseamnă că o servitute de trecere poate apărea şi în. Servitutea de trecere Pentru a nu se face o confuzie în acest sens. Ea se poate constitui atît în favoarea terenurilor. se referă în unanimitate la dreptul vecinătăţii şi nu la o servitute de trecere clasică ce ar exista în acest sens. §3. În cazul constituirii unei treceri în temeiul unei servituţi de trecere. 442 „Răscumpărarea servituţii de trecere” din Codul civil. vecinului al cărui teren este folosit pentru acces trebuie să i se plătească o justă şi prealabilă despăgubire. deoarece atare servituţi se dobîndesc nu prin posesiunea de 15 ani. amintim că accesul pe terenul altuia. Reglementarea juridică a servituţii de trecere în dreptul civil moldovenesc urmează a fi începută descriind prevederile art. Deoarece servitutea de trecere se constituie prin titlu. precum şi trecerea prin proprietate străină. şi tocmai această servitute contrarie se numeşte servitute de vedere propriuzisă. acelaşi timp. Ea se naşte cînd un proprietar a dobîndit servitutea contrarie. prin acordul părţilor. 72 . pentru exploatarea propriului fond. Astfel. conform prevederilor alin. „servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul terenului aservit dacă există o disproporţie vădită între utilitatea pe care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit”. poate fi efectuată sub formă de plată unică. convenţie sau testament. 15-27]. obligîndu-se a-l despăgubi pentru inconvenientele cauzate astfel. care. 391 şi 392 din Codul civil.trebuie să insereze aceasta într-un titlu. (1). exista reieşind din prevederile legale expuse la Capitolul „Servitutea”. Din moment ce legiuitorul a încadrat în Codul civil un astfel de articol. adică dreptul de a avea vederi la o distanţă mai mică. cu toate condiţiile şi reglementările prevăzute la art. Această servitute se creează pentru a permite proprietarului fondului înfundat accesul în vederea folosirii normale a proprietăţii sale [9.

pînă la înlăturarea neajunsului. printre servituţile propriu-zise. dacă este necesar. Direcţia drumului de necesitate şi cuprinsul dreptului de folosinţă al acestuia vor fi stabilite. p. fie el al statului. cu importanta precizare că. este supus acestei servituţi. şi servitutea de trecere” (Wegerechft) [84. în special. industrială sau comercială a proprietăţii sale. p. indiferent de faptul se află fondul înfundat în localităţi urbane sau rurale. potrivit căreia. „Dreptul de trecere cu titlu de servitute există în dreptul civil german doar ca servitute stabilită „prin fapta omului”. fie pentru exploatarea agricolă. fie pentru realizarea de operaţii de construire sau de lotizare. ci una din limitările aduse de lege exerciţiului dreptului de proprietate. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. proprietarul acelui fond poate cere vecinilor să tolereze. 230]. cît şi în cea română. tratează ceva mai complet şi anume: „Proprietarul ale cărui fonduri sînt înfundate şi care nu au nici o ieşire la calea publică ori au o ieşire insuficientă. 200]. necesară unei folosiri legale. în cadrul titlului din cod care defineşte şi reglementează „Conţinutul dreptului de proprietate” (Inhalt des Eigentums). în dreptul civil german. în schimbul unei indemnizaţii proporţionale cu prejudiciul pe care l-ar putea ocaziona” [32.Definiţii similare întîlnim atît în legislaţia franceză. pentru că este vorba. Vom aminti aici şi definiţia dată servituţii de trecere (Notweg.drum de necesitate) de Codul civil german de la 1896 (BGB). prin sentinţă. Dacă unui fond îi lipseşte legătura cu drumul public. Servitutea se va constitui. Servitutea de trecere se poate constitui atît pe terenuri proprietate privată (indiferent de titular). 2. al comunei sau al unei alte persoane morale. Vecinii peste ale căror fonduri trece drumul de necesitate trebuie despăgubiţi cu o rentă în bani” [84. pentru că proprietarul fondului aservit poate pretinde despăgubiri [82. al unui particular. care se pot stabili prin convenţie. 73 . 233]. p. 482]. 770]. p. doctrina germană citînd. orice loc. Articolul similar (682) din Codul civil francez. folosirea fondurilor acestora pentru realizarea legăturii necesare. Este justă opinia. p. este îndreptăţit să reclame pe fondurile vecinilor săi o trecere suficientă pentru a asigura o deservire completă a fondului său. cît şi pe terenurile care formează domeniul public (al statului sau al unităţilor administrativteritoriale). „legea nefăcînd nici o deosebire. Este imprescriptibilă şi oneroasă. Aici însă observăm că nu este vorba de o adevărată servitute de trecere. îngrădit sau neîngrădit. 671253 din 30 iulie 1967. § 917 BGB prevede: „1. Astfel. de un interes public mai presus decît cel privat” [6. dreptul de trecere la un loc înfundat nu constituie o servitute (nici măcar legală).

precum şi imobilul pentru care accesul ar prezenta inconveniente grave sau un pericol. Această definiţie nefiind elocventă. Caracterul lacunar al reglementării din Codul civil. asupra consecinţelor unor asemenea inconveniente şi greutăţi. în cazul cînd nu se poate stabili o trecere suficientă pe fondurile divizate. considerăm că poate fi suplinit prin precizările aduse de comentatorii Codului civil în vigoare. înfundarea nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. „de enclavă” ca element esenţial pentru justificarea recunoaşterii dreptului de servitute. astfel cum a fost modificat prin Legea din 20 august 1881: „Dacă enclava rezultă din divizarea unui fond ca urmare a unei vînzări. în funcţie de situaţia de fapt. 391 şi 392 din Codul civil nu îşi găsesc aplicarea. p. este impracticabil. 442 din Codul civil oferă prea puţine elemente privind noţiunea de „teren” sau „loc înfundat”. ca şi de ale celui care solicită 74 . Rămîne la latitudinea părţilor sau a instanţei să hotărască. Cuprinsul art. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. dar care poate deveni practicabil cu unele cheltuieli. cum ar fi împărţirea unui loc ce nu era înfundat între mai mulţi proprietari. cel puţin în ceea ce priveşte definirea noţiunii de „loc înfundat”. trebuie să se ţină seama. existentă anterior. a unui schimb. la stabilirea drumului de trecere. de interesele obiective şi subiective ale proprietarului fondului aservit. dispoziţiile art. 482]. Noţiunea de „loc înfundat” indică imobil care se află în imposibilitate relativă de acces la calea publică. Ca urmare. trecerea nu poate fi cerută decît pe terenurile care au făcut obiectul acestor acte. a fost înlăturată printr-o acţiune intenţionată a proprietarului. Pentru a da loc unui drum (servitute) de trecere. art. Totuşi. ori de cîte ori locul are ieşire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări. menţionăm că obligaţia de tolerare a drumului de necesitate nu operează cînd legătura fondului cu drumul public. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. Tot astfel. Dimpotrivă. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului. trecerea nu mai poate fi cerută vecinilor fondului ca în starea lui iniţială. a unui partaj sau a oricărui alt contract.Găsim unele elemente definitorii ale enclavei şi la art. nu mai este loc înfundat terenul învecinat cu un altul. care are acces la calea publică şi care este dobîndit în proprietate de titularul primului teren. 682 ar fi aplicabil” [32. 684 din Codul civil francez. în aceeaşi măsură. Literatura de specialitate foloseşte această sintagmă de „loc înfundat”.

respectarea ei de bună voie [69. 442 din Codul civil trebuie interpretate în sensul că nu numai pe terenul aservit urmează a se face drumul ce ar prilejui cît mai puţină pagubă. care nu va putea să refuze. Servitutea de trecere nu este gratuită. fără a putea face. ori de cîte ori există ieşire la calea publică pe un drum impracticabil.” Referitor la exercitarea servituţii din art. (2): „În caz de neînţelegere între părţi. instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. proprietarul fondului aservit. Mai mult decît atît.sau reclamă trecerea. art. Totodată. vreo schimbare împovărătoare celui dintîi fond. 442 din Codul civil privind răscumpărarea servituţii de trecere. nici în fondul pentru care servitutea a fost înfiinţată. p. 127]. îndeplinind formalităţile prevăzute de lege pentru schimbul de terenuri. la un preţ de circulaţie. 151]. Titularul dreptului de servitute nu î1 poate exercita decît în limitele titlului său. Astfel. nici strămuta exercitarea servituţii dintr-un loc în altul decît acela unde servitutea a fost din început stabilită. nu va putea cuprinde pretenţia titularului fondului aservit de a i se acorda teren în compensaţie. nici în fondul supus servituţii. instanţa de judecată poate suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. stabileşte la alin. p. se impune de precizat şi faptul că. va putea oferi proprietarului fondului dominant un alt loc de trecere. nu poate schimba starea locurilor. Dispoziţiile art. Părţile însă pot recurge la o asemenea modalitate de despăgubire. proprietarului fondului dominant revenindu-i obligaţia să-1 despăgubească pe proprietarul fondului aservit. dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus sau dacă îl opreşte să efectueze reparaţii folositoare. se poate spune că proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuinţarea sau a o îngreuna. 434 al Codului civil. pentru că numai astfel se poate garanta utilizarea netulburată a servituţii. dar care poate deveni practicabil cu anumite cheltuieli din partea 75 . care este prescriptibilă. fără ca acesta să î1 poată refuza. Despăgubirea trebuie să acopere echivalentul lipsei de folosinţă a terenului ocupat de drumul de trecere din fondului aservit. pentru care servitutea a devenit prea împovărătoare. La stabilirea preţului de răscumpărare. Cererea de despăgubiri. De asemenea. Totodată. servitutea de trecere va înceta dacă raţiunea pentru care a fost înfiinţată nu mai există. Totuşi. acesta va putea oferi un loc cu aceiaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor proprietarului celuilalt fond. Nici proprietarul fondului supus servituţii nu poate scădea sau face incomodă exercitarea servituţii de către titularul acestui drept [27. dar şi în sensul că trebuie să se ia în vedere gravitatea pagubelor ori a inconvenientelor ce s-ar pricinui la aservirea unui fond în comparaţie cu posibila aservire a unui alt fond învecinat.

din toate acestea rezultînd un loc înfundat. poate să nu mai fie exercitată dacă fîntîna a secat din cauza lucrărilor de canalizare a străzii. În cazul în care un imobil nu are ieşire la calea publică şi aparţine ca proprietate comună pe cote-părţi mai multor persoane. fiecare dintre coindivizari are dreptul să exercite atributele proprietăţii asupra întregului imobil şi să ceară celorlalţi coproprietari respectarea acestui drept.)? În acest sens. pentru a da naştere unui drept de trecere. La stabilirea unei servituţi de trecere. fără a avea în vedere exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere. chiar în lipsa unui text similar. încetează îndată ce. Cînd situaţia imobilelor nu mai impune menţinerea servituţii de trecere. deoarece este conformă cu raţiunea juridică. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului însuşi. ieşirea la calea publică nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat.proprietarului terenului dominant. prin partaj. fondul încetează de a mai fi înfundat [12. iar în cazul în care imobilul a fost partajat omiţîndu-se stabilirea căii de acces la drumul public. Deoarece legea stabileşte că servitutea de trecere îşi are cauza în necesitatea fondul înfundat de a comunica mai uşor cu calea publică. aceasta va fi posibil. proprietarul terenului înfundat. aceasta va înceta. pentru parcelele înfundate cela care se află într-o asemenea situaţie este îndreptăţit să ceară stabilirea servituţii de trecere pe parcelele care. printr-un mod oarecare. 685 din Cod civil francez răspunde afirmativ. dreptul de trecerea nu mai poate fi solicitat. subliniem încă o dată faptul că. deoarece servitutea poate servi şi alt obiect decît cel pentru care a fost constituită. 392 din Codul civil nu îşi va găsi aplicare. ar trebui să dobîndească definitiv dreptul de trecere în acel mod şi pe acel traiect. trecînd mereu prin acelaşi loc în acelaşi mod timp de 15 ani. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. 53]. cu vehicule etc. Astfel. instanţa de judecată ar trebui să ţină seama şi de interesul celui care urmează să suporte consecinţele ei. adică locul pe unde se face şi felul în care se face (pe jos. art. o servitute de trecere stabilită pentru a se ajunge la o fîntînă. iar umplerea fîntînii cu apă nu mai este posibilă. Prin urmare. În această situaţie. În încheiere. se vor interpune între fondul său şi drumul public. Aceeaşi soluţie ar trebui admisă şi la noi. Dacă titularul dreptului de servitute ar dori menţinerea servituţii din alte motive. apare întrebarea: se poate dobîndi sau nu prin uzucapiune modul de exercitare a servituţii. 76 . p. a unui loc ce nu era înfundat. cum ar fi împărţirea între mai mulţi proprietari. noul cuprins al art. trebuie să hotărîm că această servitute.

personal în cazul dreptului de uzufruct şi uz şi real în cazul servituţilor. De exemplu. titularul acestuia dobîndind dreptul de a folosi şi de a culege fructele. este totuşi în contradicţie cu regula admisă pentru servituţile stabilite prin fapta omului. flori. iar ultimul servitute reală. dar numai pentru nevoile lui şi ale familiei. care este logică şi echitabilă. p. Secţiunea a 3-a. 20 77 . Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul nu şi de a-l înstrăina”. Uzufructul se poate stabili prin convenţii. spre deosebire de dreptul de servitute care se constituie în favoarea unui fond. după care nici servitutea. proprietarul păstrîndu-şi nuda proprietate. 390]. or. prin înstrăinarea celor două atribute ale uzufructului în favoarea unei persoane (uzus şi fructus). întrucît acest drept nu are ca obiect utilitatea unui fond vecin. 395 alin. primele două dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sînt numite în literatură servituţi personale. Unii autori admit că proprietarului unui fond i se poate impune cu titlu de servitute o sarcină utilă pentru exercitarea unei industrii ce se află pe fondul vecin (de exemplu: dreptul de a lua pămînt pentru cultivarea ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor). ci un avantaj personal al proprietarului lui. Din cele menţionate se desprinde următoarea caracteristică: dreptul de uzufruct şi dreptul de uz se constituie în favoarea unei persoane. servitutea de trecere este necontinuă. nici modul de a o exercita. De altfel. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct. dreptul de a culege fructe. nu se pot uzucapa cînd servitutea nu este în acelaşi timp continuă sau aparentă. Dreptul de uz este un drept real de aceeaşi natură cu uzufructul.fără ca proprietarul fondului aservit să mai poată cere schimbarea locului prin care se face trecerea şi a felului ei 20. Ceea ce deosebeşte servituţile stabilite prin fapta omului de uzufruct sau de uz este întocmai caracterul folosinţei bunului. însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. nu constituie o servitute. chiar dacă ar fi stipulat în folosul proprietarului unui fond vecin. (1) din Codul civil al Republicii Moldova arată că “uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului. întocmai ca proprietarul. Această soluţie. uz şi obligaţie personală Art. Autorii francezi se pronunţă însă împotriva instituirii unei astfel de servituţi [75. ci un drept de uz. dar de o întindere mai mică.

se poate examina şi caracterul fondului. dar este inseparabil de fond [65. Astfel. respectiv a titularului dreptului de uz. iar situaţia de fapt o impune (situaţia care a generat naşterea servituţii). felul acestuia şi modalităţile de întrebuinţare. avîndu-se în vedere însuşirile naturale. fie cu titlu de obligaţie personală. nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. considerat un drept activ. există independent de posesiunea unui imobil de către uzuar (de exemplu. de uz sau de servitute [28. cum ar fi: necesitatea posesiunii unui imobil de către cel în a cărui favoarea s-a instituit dreptul real. de comun acord. chiar dacă drepturile au fost cedate unei alte persoane. în vreme ce dreptul de servitute. dreptul de a vîna pe fondul vecin nu necesită posesiunea acestuia). se poate transmite. după cum nici servitutea reală nu poate avea ca obiect o prestaţie personală pozitivă. p. Menţionăm că această poziţie este discutabilă. ceea ce înseamnă că va exista atîta timp cît cele două imobile există. cît şi alte elemente. Dreptul de servitute este perpetuu. pe cînd dreptul de servitute necesită posesiunea imobilului de către cel în a cărui favoare este stabilită servitutea (de exemplu. dacă nu a fost stipulat un termen. 148]. în cazul dreptului de uz. pe cînd servituţile . Astfel. viitorul ei titular trebuie să aibă în posesiune fondului înfundat). Un alt element distinctiv apare în raport cu posesiunea imobilului de către beneficiarii de uzufruct. în genere.O altă deosebire esenţială priveşte caracterul temporar sau perpetuu al dreptului instituit. proprietarul bunului. obiectul dreptului real instituit. implicit al folosinţei. pentru a construi o servitute de trecere. posibilitatea transmiterii lui. vom constata că uzufructul şi uzul pot fi stabilite asupra unor bunuri mobile sau imobile. 501].numai asupra unor bunuri imobile. 78 . Mergînd pe aceeaşi linie a caracterelor celor trei dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. În ceea ce priveşte obiectul dreptului real. să limiteze în timp servitutea. pentru o delimitare corectă a servituţii de dreptul de uz trebuie luate în vedere atît caracterele juridice. p. Există şi posibilitatea ca proprietarii celor două fonduri. se impune şi realizarea unei distincţii între servitute şi obligaţie. avînd acest drept. Întrucît folosinţa poate fi stabilită fie cu titlu de drept real de uz. Dreptul de uz nu poate fi transmis în mod pasiv moştenitorilor proprietarului fondului grevat. Pentru a şti dacă este vorba de o servitute sau de un drept de uz. un alt element distinctiv al servituţii constă în faptul că ea nu poate fi cedată independent de fond. Prin urmare. Dreptul de uzufruct şi dreptul de uz sînt temporare. aceste drepturi se sting la moartea uzufructuarului. dreptul de uz.

servitutea implică o ştirbire a dreptului de proprietate fără imixtiuni din partea proprietarului fondului dominant (de exemplu: de a nu construi mai sus de o anumită înălţime). cu titlu universal sau particular. debitorul este dator să dea. dar se transmite în schimb tuturor dobînditorilor. Proprietarul fondului dominant poate să obţină dreptul de a face fapte pozitive asupra fondului aservit (de exemplu: să ia apă. uz şi obligaţie personală. Servitutea este perpetuă prin natura sa şi nu poate fi cedată independent de fond [42. să treacă. exercitată de creditor.Caracterele care fac să se deosebească constau în faptul că servitutea este un drept real stabilit asupra unui lucru în profitul unui alt lucru. Rezumînd aceste deosebiri dintre servitutea stabilită prin fapta omului şi uzufruct. Dreptul de uz există. în care caz nu este necesar a fi proprietar. În ceea ce priveşte sarcinile impuse. 284]. Aceste distincţii au fost necesare. în cazul servituţii. ne-am afla în faţa unui drept de uz. Proprietarul imobilului lovit de acest drept însă nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. Caracterul perpetuu al servituţii şi caracterul temporar al obligaţiei sînt şi ele elemente distinctive. iar dacă ar conveni să construiască mai sus de o anumită înălţime. proprietarul fondului aservit este obligat numai să se abţină. deoarece. ai imobilului. care nu moştenesc imobilul grevat. dacă şi-ar rezerva dreptul să facă prestaţii. Spre deosebire de dreptul de uz. Uneori. ca şi dreptul de uz. vorbim de o simplă obligaţie personală sau. Servitutea reală. În cazul obligaţiei. să facă sau să nu facă ceva. servitutea necesită ca beneficiarul să posede un imobil. etc. nu poate avea ca obiect principal o prestaţie personală pozitivă şi nu se transmite moştenitorilor proprietarului care nu iau în posesiune imobilul grevat. p. iar obligaţia personală este un drept asupra unei persoane în profitul unei alte persoane. Dreptul nu se transmite în mod pasiv moştenitorilor proprietarului grevat. independent de posesiunea unui imobil de către uzuar. 79 . prin convenţie.). ar fi vorba despre o servitute. Ea poate avea drept obiect principal o prestaţie pozitivă. unul dintre proprietarii unor fonduri vecine s-ar putea să facă ceva în favoarea fondului vecin şi în acest caz. fără a se transmite dobînditorilor cu titlu particular fondurilor debitorului şi creditorului. Obligaţia se transmite în mod pasiv moştenitorilor debitorului şi în mod activ moştenitorilor creditorului. Obligaţia există independent de posesiunea unui imobil. şi se poate transmite în mod pasiv. reiterăm că obligaţia există independent de posesiunea unui imobil de către creditor. sau în mod activ. de asemenea.

A spunea: “Afirm că am un drept de trecere pe fondul lui B”). Cînd se folosea mancipaţia sau in iure cesio. chiar şi în cazul în care lipseşte intenţia de a crea o servitute. în dependenţă de sistemul juridic. ea totuşi se consideră stabilită. servituţile nu se puteau constitui în conformitate cu normele dreptului civil. Uzucapiunea a fost un temei de constituire a servituţii. ea are la baza apariţiei sale fapte juridice. în instanţa de judecată. a unor anumite sau acţiunilor părţilor. fie indirect. acţiunile de creare a unei servituţi sînt fie înţelegeri scrise sau verbale. unde este numit “stabilirea servituţii după destinaţie”. p. la vînzarea terenului nu au stabilit în mod expres că se instituie o servitute. De aceea. deoarece. pe care l-a împărţit în două. servituţile pot fi constituite prin fapte juridice. 80 .170]. servituţile puteau fi constituite printr-o adiudicatio făcută de un judecător într-o acţiune de partaj. Servituţile se creează ca urmare a acţiunilor proprietarilor de imobile. În dependenţă de sistemul juridic. Deseori. care punea servituţile prediale rustice în cadrul bunurilor mancipi. servitutea se putea constitui fie direct (de exemplu. pînă la adoptarea legii Scribona. cît şi ca un drept subiectiv. care indică asupra creării servituţii. Servituţile se puteau constitui şi tacit. se utilizau aşa-zisele pacte şi stipulaţii. iar cele prediale urbane. Ulterior. De asemenea. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute Secţiunea 1. pot fi calificate ca săvîrşite cu intenţia de a crea o servitute. De exemplu: A este proprietarul unui teren mare. sau alte acţiuni ale persoanelor care. De asemenea. servitutea se creează în temeiul unei hotărîrii judecătoreşti. Pactul este contractul neformal de constituire a unei servituţi. atît în cazul cînd privim servitutea ca un raport juridic. dat fiind faptul că A nu avea intenţia să vîndă lui B un teren care nu are acces la calea publică. Constituirea servituţilor În dreptul roman. Terenul vîndut lui B nu are altă ieşire la drumul public decît pe terenul lui A. cînd alienatorul îşi reţinea dreptul de trecere pe fondul înstrăinat. Acest mod de constituire a servituţii este prevăzut şi de legislaţia României şi Franţei.Capitolul III. Independent de faptul că A şi B. în cazul în care proprietarul unui fond îngăduia unui terţ folosinţa unei servituţi. Servituţile derivînd din fapta omului pot fi stabilite sau dobîndite în diverse moduri. o parte este vîndută lui B. fie rezultatul clar al unor atare servituţi. considerate ca res nec mancipi. servituţile se constituiau prin mancipaţiune. Asupra fondurilor provinciale. prin in iure cesio [47. iar stipulaţia – o întărire a exerciţiului servituţii prin adăugarea unor clauze penale. Constituirea. pe care le vom studia în prezentul capitol. cu ocazia transferării unei proprietăţi.

profesorul C. scopul şi situaţia unei părţi de teren în favoarea altei persoane sau altor părţi. Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar Conform prevederilor art. fie ele continue sau necontinue. de exemplu. servitutea se naşte fără titlu sau prescripţie. Astfel. Specificul însă constă în aceea că o asemenea servitute se constituie de către proprietarul unui teren în vederea unei eventuale parcelări. anticipînd parcelarea imobilului său şi trecerea parcelelor în proprietatea diferitor persoane. dar. p. conform prevederilor art. stabileşte între ele o stare de fapt care ar constitui o servitute. Articolul 432 din Codul civil stabileşte că “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. sau instituind nemijlocit parcelarea printr-un testament. Proprietarul. este un act juridic unilateral şi se supune aceloraşi condiţii de fond şi de formă ca şi la servitutea constituită prin act juridic. Servitutea stabilită prin destinaţia proprietarului îşi are originea în dreptul cutumiar francez [85. 431 alin. Preluînd definiţia dată de la unii autori români în domeniul dreptului civil. instituie imediat natura. Cît timp ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. modurile de a stabilire a acestor servituţi sînt: a) prin destinaţia stabilită de proprietar. în vederea unei eventuale parcelări. deoarece se aplică la toate servituţile. Modul de stabilire prin acte juridice este un mod general de dobîndire a servituţilor derivînd din fapta omului. §1. este numai pentru servituţi continue şi aparente. starea de fapt nu constituie servitute. Destinaţia proprietarului nu este un mod de stabilire general ca şi prescripţia. 431 din Codul civil. după natura sa. scopul şi situaţia servituţii unei părţi a terenului în favoarea altor părţi”. Celelalte două moduri se aplică numai la anumite categorii de servituţi derivînd din fapta omului. Destinaţia proprietarului este un mod de stabilire a servituţilor. (1) din Codul civil: „servitutea poate fi constituită prin destinaţia stabilită de proprietar”.Există trei moduri de stabilire a servituţii derivînd din fapta omului. 81 . Este de remarcat faptul că destinaţia stabilită de proprietar. c) prin uzucapiune. însă dacă cele două fonduri ajung în stăpînirea a doi proprietari diferiţi. Hamangiu defineşte “destinaţia proprietarului” ca fiind actul prin care proprietarul care stăpîneşte două fonduri. ca şi ea. 37]. dacă fondurile ar aparţine a doi proprietari diferiţi. stabileşte imediat natura. aparente sau neaparente. b) prin act juridic(titlu).

Constituirea unei servituţi prin destinaţia proprietarului presupune reunirea mai multor condiţii: 1) fondurile divizate trebuie să fi aparţinut la origine aceluiaşi proprietar. neîndoielnic şi precis prin lucrări exterioare [42. publicată în “Culegerea de decizii din 1983”.Acest lucru s-ar explica prin faptul că un asemenea mod de constituire a servituţilor se bazează pe consimţămîntul tacit al părţilor ca lucrurile să rămînă în starea în care erau în momentul cînd fondurile au încetat să aparţină aceluiaşi proprietar. 692 şi următorul din Codul civil francez. Această ultimă condiţie a fost stabilită şi prin decizia nr.. Franţa. al căror cuprins este reprodus de art. 82 . p. 1371 din 28 iulie 1983 a Tribunalului Suprem Român. Dacă. 625 şi următorul din Codul civil român. întrucît nu sînt întrunite 21 Tribunalul de mare instanţă. cel puţin ultimul proprietar comun trebuie să menţină amenajarea constitutivă a servituţii de la momentul separării fondurilor. 2) intenţia proprietarului de a stabili implicit o servitute între o parte a fondului său în profitul altei părţi trebuie să fie cert stabilită. Starea de fapt trebuie să se manifeste în mod vădit. părţile au dispus. va duce la naşterea servituţii. Dar acest consimţămînt tacit. Aix-En-Provence. Această decizie dispune că dreptul de servitute nu poate fi stabilit cînd terenul pe care se află construcţia partajată se află în continuare în indiviziune între părţi. trebuie să decurgă în mod neîndoielnic din împrejurări. 5) în ipoteza unei servituţi discontinue. pentru a fi admis. Existenţa servituţii îşi are. Înstrăinarea sau moştenirea unuia dintre cele două imobile. în mod expres. sintetizează excelent condiţiile necesare pentru dobîndirea servituţii prin destinaţia proprietarului. 2 nov. în momentul împărţirii fondurilor sau înstrăinării. faptul se consfinţeşte într-un act juridic. astfel. dacă aceasta nu a fost stabilită de el însuşi. întemeiată pe prevederile art. originea juridică în consimţămîntul tacit prezumat al noilor proprietari în vederea continuării ei. ca lucrurile să rămînă astfel. 293]. 3) amenajarea constitutivă a servituţii trebuie să fi fost făcută de proprietarul originar sau. 1989. cel ce o invocă trebuie să probeze că actul de separare al fondurilor nu conţine nici o dispoziţie contrară menţinerii servituţii. 4) numai servituţile aparente care se relevă printr-o amenajare exterioară vizibilă sînt susceptibile a fi stabilite prin destinaţia proprietarului 21. 1-er chapitre. dacă proprietarul originar al celor două fonduri nu a prevăzut o clauză contrară în convenţie sau testament. cu consecinţa că entităţile în discuţie vor aparţine unor proprietari diferiţi. O decizie adoptată în practica judiciară franceză.

potrivit căreia “destinaţia proprietarului poate ţine loc de titlu dacă are caracter permanent şi îşi are aplicare numai în cazul în care ambele imobile au constituit un singur fond. lăsînd.condiţiile pentru stabilirea acestui drept. Dreptul de a cere instituirea servituţii o au. aparţinînd aceluiaşi proprietar. 22 Culegeri de decizii ale Curţii Supreme de Justiţie pe anul 1969. pentru instalarea şi exploatarea diferitelor comunicaţii etc. doctrina şi practica cea au statuat ca servitutea să fie aparentă şi nu continuă au recunoscut şi în aceste cazuri servituţi stabilite prin destinaţia proprietarului [59. litigiul urmează să fie soluţionat în instanţă de judecată. conform acţiunii intentate de solicitantul servituţii. Servitutea se constituie în cazul necesităţilor a căror satisfacere este imposibilă fără instituirea ei. cele mai diverse cazuri vizează divizarea fondului de către proprietar. va crea. drum de trecere pentru locul înfundat. Este necesar ca. lăsînd prin semne vizibile drum de trecere pentru locul înfundat. proprietarul bunului imobil (teren sau un alt imobil) are dreptul de a cere proprietarul de teren vecin. prin semne vizibile. Totodată. persoana care are dreptul de folosinţă nelimitată). după care înstrăinează proprietatea uneia dintre cele două parcele. În practică însă. dreptul de utilizare limitată a terenului vecin. cînd proprietarul a scindat fondul în două terenuri. al Republicii Moldova. În articol sînt enumerate mai departe temeiurile de instituire a unei servituţi (de trecere. 642-648]. 274. şi alte persoane (de exemplu. stabileşte că servitutea poate fi constituită conform unei înţelegeri între solicitantul servituţii şi proprietarul fondului vecin. testament şi prin alte acte juridice valabile dintre părţi. starea de fapt să aibă caracter perpetuu. în cazul stabilirii servituţii prin destinaţia proprietarului. în afară de proprietar. De aceea. deoarece nu este vorba de două terenuri aparţinînd unor persoane diferite. dar şi-a păstrat proprietatea asupra unei porţiuni de teren. 83 . art.(3). 274 alin. servitutea luînd naştere în momentul despărţirii fondurilor”.). Cod civil al Federaţiei Ruse la art. amintim Decizia Secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie Române nr. În conformitate cu prevederile Codului civil al Federaţiei Ruse. în favoarea acelui loc o servitute de trecere de care se va folosi. Astfel de servituţi pot fi constituite prin contract. nu se pot constitui prin destinaţia proprietarului decît servituţile continue şi aparente. p. uzucapiune. 783 din 6 iunie 196922. p. În acest sens. după caz şi proprietarilor unor alte terenuri. De asemenea. În cazul în care aceste persoane nu pot ajunge la o înţelegere în privinţa instituirii servituţii sau a condiţiilor ei. 19. Prin prisma articolului 432 din Codul civil.

Exemplu: Persoana A este proprietarul unui teren.hotărîrea instanţei de judecată. În acest caz. numai terenul lui B este liber şi numai pe el se poate institui o servitute de trecere. Pentru înregistrarea servituţii se prezentă următoarele documente privind instituirea servituţii: . (art. Construcţiile de pe terenurile vecine nu permit trecerea la drum cu automobilul. 1543-XIII din 25 februarie 199823 privind cadastrul bunurilor imobile. În situaţia cînd unul din hotarele terenului lui A este mărginit de un rîuleţ. . 431 alin. în conformitate cu Legea nr. fie în existenţa unei posibilităţi.hotărîrea autorităţii administraţiei publice locale privind pămîntul care se află în proprietate publică. utilizare şi stingere a dreptului de servitute şi. Astfel.prin hotărîre a instanţei de judecată. a cărui trecere la drumul public a fost închisă în urma exproprierii unei părţi din acest teren pentru construcţia unei şcoli. 44-46. nr. totodată. dacă imobilul asupra căruia se constituie servitutea este proprietate de stat. A are alternativa de a construi un pod pentru a trece la drumul public şi nu are dreptul de a cere instituirea unei servituţi. 23 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. dar a cărei exercitare duce la imposibilitatea folosirii bunului la destinaţie sau necesită cheltuieli considerabile. . reglementează modul de constituire. Necesitatea trebuie să fie determinată cu rigurozitate în absenţa deplină a unor alternative. cu excepţia cazului cînd construcţia acestui pod îi va cauza cheltuieli considerabile. prin decizie a autorităţii publice.contractul încheiat în modul corespunzător. Determinarea necesităţii însă poate fi subiectivă şi de aceea. Caracterul considerabil al cheltuielilor se va determina în funcţie de venitul tuturor membrilor de familiei ai lui A. stipulează că pentru existenţa servituţilor ele trebuie înregistrate în modul corespunzător de către organele cadastrale în registrul bunurilor imobile. inclusiv Codul civil. poate crea situaţii de conflict. la art. se consideră că A are necesitatea de a institui o servitute pe terenul lui B. 84 . Prin hotărîre a instanţei de judecată servitutea se constituie în caz de necesitate. Legislaţia Republicii Moldova. 45 este stabilit că înregistrarea dreptului de servitute se efectuează fie în baza cererii depuse de proprietarul bunului imobil sau de persoana în folosul căreia se constituie dreptul de servitute. 1998. (3)). fie în temeiul înştiinţării organului de stat în baza hotărîrii căruia a fost instituit dreptul de servitute.

prin act juridic sau titlu. sau unilaterale. Codul civil menţionează. actul juridic care serveşte la stabilirea lor. 23. în afară de regulile de drept comun. Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu) Cînd vorbim de constituirea servituţilor. poate fi stabilită prin titlu. convenţie. Chiar dacă este cuprins într-un instrument probator. II. în art. actul constitutiv va putea să fie sub semnătură privată. instrumentum. nu înscrisul probatoriu. avem în vedere operaţiunea juridică. articolele 431-433 din Codul civil. Acesta. ele depind de voinţa părţilor. servitutea ea se va face printr-un act autentic. orice servitute se poate stabili şi dobîndi prin titluri. În acest caz.cumpărare etc. donaţia.1543/1998. ea fiind opozabilă numai după înscriere în registrul bunurilor imobile. indiferent de natura ei. p. la art. independent de actul probatoriu care le constată [42. încheiate în scris. 431. legatul sînt astfel de titluri. conţinutul şi formelor actelor materiale concrete de exercitare. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. Titlul prin care se stabileşte servitutea nu este supus nici unei reguli de o formă specială. fie ele acte bilaterale. În aceeaşi ordine de idei. testament. că servituţile continue şi aparente se dobîndesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani. încheierea lor se supune condiţiilor de fond şi de formă prevăzute la capitolele I. adică contracte. Deoarece aceste acte juridice se referă la bunurile imobile. şi III ale Titlului III din Codul civil. iar servitutea însă. dacă este constituită pe cale de legat. este determinată de factorii şi necesităţile obiective ale proprietarilor imobilelor în cauză. e o manifestare de voinţă a proprietarului. Cît priveşte natura. sau cu titlu gratuit ca donaţia. dacă este constituită cu titlu oneros între vii. la art. Art. poate îmbrăca forma convenţiei (vînzare . care constată această operaţiune. 623. Prin urmare. ca orice donaţie. 85 . Astfel.35 şi 38 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. ca testamentul. precum şi alte acte normative. titlul este valabil dacă este rodul voinţelor celor întru care se încheie. Orice servitute. că servitutea poate fi constituită şi prin act juridic. cu titlu oneros ca vînzarea. iar unele servituţi nu se pot stabili decît în acest mod. Codul civil românesc declară. Toate operaţiunile translative de drept comun pot servi ca mijloc de stabilire a unei servituţi. se aplică regulile de drept comun în materie de formă a actelor. 624 stipulează că servituţile continue neaparente şi cele necontinue şi neaparente nu se pot stabili decît prin titluri. Vînzarea. dacă este constituită sub formă de donaţie între vii.§2.) sau a testamentului. negotium. 285].

Dacă sînt stabilite 86 . (2) din Codul civil. adică să rezulte implicit din clauzele unui contract. existenţa unei servituţi dobîndite prin prescripţie sau prin destinaţia proprietarului. dacă aceasta pare a fi voinţa intrinsecă a părţilor. În acest caz ne aflăm în faţa servituţii negative de a nu crea partajul. stabilirea unei servituţi poate fi tacită. care constituie o manifestare de voinţă a proprietarului. a unei fîntîni sau a despărţiturilor comune. decît printr-un act nou. S-ar putea crede că numai servituţile ce nu se pot dobîndi prin prescripţie. fie prin simpla prezumţie. necontinue aparente şi necontinue neaparente. Titlul. indiferent de forma în care se încheie. pentru a dovedi în justiţie existenţa servituţii. Conform alineatului următor. în termeni tehnici. adică servituţile continue neaparente.). Astfel este comunitatea indiviză a unui drum. O servitute nu poate fi constituită în mod valabil verbal. “servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înregistrarea în registrul bunurilor imobile”. 431 alin. servituţile care se pot stabili numai prin titluri nu pot fi dovedite decît prin titlu constitutiv sau (dacă titlul acesta este pierdut şi nu se poate aduce în faţa instanţei) printr-un act de recunoaştere emanînd de la proprietarul fondului aservit. indiviziunea nu mai este legală. În fine. fiindcă nimic nu împiedică părţile să constate. fîntîni etc. O servitute specială care rezultă din titluri şi care necesită scurte explicaţii este servitutea de indiviziune. Prin urmare. o astfel de servitute ar putea fi dovedită în justiţie fie prin martori. act recognitiv. aceasta va putea fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. în afara regulilor de drept comun. stabilită prin fapta omului şi rezultînd din titlul de partaj al fondului primitiv între copărtaşii actuali. “actul juridic prin care se constituie servitutea se încheie în formă autentică”. prin care proprietarul fondului aservit recunoaşte existenţa servituţii la care este supus.Conform prevederilor art. chiar aceea care se poate dobîndi prin prescripţie. poate îmbrăca forma convenţiei sau a testamentului. pot fi dovedite printr-un act de recunoaştere. Or. dar art. poate fi dovedită printr-un act de recunoaştere. printrun act scris. 231 din Codul civil stabileşte că nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic. Servituţile care se pot stabili prin prescripţie sau destinaţia proprietarului se pot dovedi prin toate mijloacele ce stabilesc prescripţia sau destinaţia. schimbul) sînt valabile. Cînd servitutea se constituie prin convenţie. Există cazuri în care mai mulţi proprietari vecini sînt obligaţi să rămînă în indiviziune asupra unor bunuri. Un asemenea act de recunoaştere se numeşte. adevărul este că orice servitute. în mod implicit şi tacit. În acest caz. Pentru celelalte părţi comune însă. fiind suficient şi simplul acord de voinţă. Actul de partaj creează. Servituţile constituite prin convenţie cu titlu oneros (vînzarea-cumpărarea. Titlul probatoriu pierdut nu poate fi înlocuit. servitutea de indiviziune asupra anumitor accesorii ale fondurilor (drumuri. ar fi necesar să se aplice regulile de drept procedural comun în materia probelor. Titlul nu este supus nici unei reguli de o formă specială.

altele nu. Totodată. Cît priveşte sintagma “în condiţiile legii”. Astfel. Ideea continuă la alin. (1): “Dacă o persoană. p. Făcînd o analiză comparată în materia servituţilor dobîndite prin uzucapiune.prin titlu gratuit. 623 şi 624 reiese că nu orice servitute poate fi dobîndită prin uzucapiune. servitutea de vedere). dreptul de proprietate se dobîndeşte în temeiul alin. ci numai cele continue şi aparente (de exemplu. (2). 433 din Codul civil moldovenesc. 332 privind “Uzucapiunea imobiliară” din Codul civil stabileşte. (1) din Codul civil. Conform alin. Aici se are în vedere uzucapiunea imobiliară. dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. respectiv aparente şi continue (ca. 87 . (1) din momentul înregistrării”. art. ci va trebui să o exercite în limitele unei folosinţe normale [6. în lipsa unor precizări exprese în titlul constatator al servituţii. Potrivit art. articolul 433 reglementează în mod expres regimul dobîndirii servituţii prin uzucapiune. 623 din Codul civil român. §. În literatura de specialitate s-a statuat că titularul fondului dominant. servitutea de vedere). (1) din articolul menţionat: “servituţile continue şi aparente. servituţile trebuie să îmbrace forma autentică cerută de lege. Se pune întrebarea: de ce legiuitorul român a suprimat prescripţia servituţilor neaparente şi a celor necontinue? În literatura de specialitate este criticată redactarea prevederilor art. dacă este constituită prin legat. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. precum şi cele neaparente şi pozitive se pot dobîndi prin uzucapiune. servitutea se face printr-un act autentic. de altfel criticată de jurisprudenţă de-a lungul timpului. acesta devine proprietarul bunului respectiv ”. Din prevederile art. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. se prevăd limitativ servituţile care pot fi dobîndite prin uzucapiune. 584]. 458]. actul constitutiv va putea fi sub semnătură privată [41. care stabileşte: “Dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. Dacă este constituită cu titlu oneros între vii. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. 432 alin. Astfel. la alin. servituţile continue şi aparente se dobîndesc şi prin posesiune de 30 de ani. în condiţiile legii”. legislaţia română are cu totul o altă interpretare. fapt contrar dispoziţiilor art. de exemplu. servitutea se constituie şi prin uzucapiune. nu va putea agrava exerciţiul servituţii. p. 623 din Codul civil român. adică printr-o posesiune îndelungată. conform art. unde.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune) Anumite servituţi se pot dobîndi prin prescripţie achizitivă sau uzucapiune.

existenţa lor nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute24. deşi necontinue prin forţa lucrurilor. Dar. fiindcă cel care face un act de folosinţă asupra fondului vecin. foarte numeroase. deci. ceea ce este adevărat pentru uzucapiunea proprietăţii. păşunile nu sînt susceptibile decît de acte de posesiune necontinue. este necesar ca posesiunea. 24 Art. S-a susţinut că “ceea ce împiedică prescripţia acestor servituţi este caracterul precar al actelor de folosinţă la care dau loc. neprecară. Chişinău. or. nu atrag uzurparea propriu-zisă a folosinţei fondului. pentru a putea opera uzucapiunea. cît şi pentru cele aparente [42. 2002. despărţite prin intervale de timp adesea lungi. care. 430 din Codul civil al Republicii Moldova. prin ipoteză. corespunzător exerciţiului unei servituţi. Astfel. 287]. pag. prezumţia de precaritate poate fi conformă cu realitatea. sînt totuşi făcute la intervale normale în raport cu natura servituţii. Pornind de la aceste condiţii. Prescripţia unei servituţi necontinue ar trebui să fie posibilă cînd actele de folosinţă. neîntreruptă. De exemplu. Justificarea dispoziţiilor legale este însă greşită atît pentru servituţile necontinue. În ceea ce priveşte servituţile neaparente. Prin posesiune neîntreruptă nu trebuie să înţelegem o posesiune exercitată fără nici un interval între actele de folosinţă. nedînd loc decît la acte izolate şi mult sau mai puţin rare. Or. este inexact să spunem că posesiunea lor nu poate fi continuă. aceste acte se exercită mai mult cu titlu de toleranţă. prin definiţie. publică. Proprietatea lor se poate dobîndi totuşi prin posesie îndelungată. aceste calităţi ale posesiunii nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. ar trebui să fie adevărat şi pentru uzucapiunea servituţilor. posesiunea unor astfel de servituţi este. deoarece actele de exercitare. sînt întrerupte şi ascunse. conform art. derivînd din simpla bunăvoinţă reciprocă dintre vecini. p. s-a căutat să se justifice prohibiţia legii referitoare la dobîndirea prin uzucapiune a servituţilor necontinue. deci continuă şi publică. netulburată. în alte cazuri.Autorii mai vechi explicau dispoziţia legii moderne în modul următor: prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesiune neviciată. adică la acele momente cînd le-ar face un proprietar. pornindu-se de la servitutea de trecere”. dacă posesorul face acte de posesiune la intervale normale. 335 din Codul civil. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. viciată. 125. 88 . din moment ce exercită trecerea ori de cîte ori are nevoie. este falsă. în unele cazuri. întocmai cum ar face un titular al servituţii. Pentru a putea opera uzucapiunea. ci o posesiune exercitată astfel încît actele de folosinţă să nu fie despărţite prin intervale anormale în raport cu natura lucrului posedat. În ceea ce priveşte servituţile necontinue. să întrunească condiţiile de bază: să fie continuă. Editura Cartea. cel care exercită un drept de trecere posedă acel drept şi ar trebui deci să îl prescrie.

Se poate prescrie nu numai dreptul de servitute care se dobîndeşte prin uzucapiune. precum şi cele neaparente şi pozitive sînt singurele ce pot fi dobîndite prin uzucapiune. 623 şi 624 din Codul civil român. Prin urmare. actele de pură facultate nu pot fonda o posesiune utilă şi. Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. Hamangiu afirmă arată că nu pot fi justificate a regulile din art. menţinîndu-se în cadrul lor. neîncălcînd dreptul altuia asupra fondului. el poate obliga proprietarul să suprime lumina. în plină zi. el face un act de pură facultate. 288]. 433 alin. adică de a scoate apa dintr-o fîntînă. prin urmare nu pot conduce la uzucapiune. 292]. dar nu este neclandestină. Această justificare se loveşte de aceeaşi obiecţie ca şi prezumţia de toleranţă pentru servituţile necontinue. afirmîndu-se că actele de posesiune a unei servituţi neaparente sînt de cele mai multe ori acte de pură facultate. p. Evident. Adică nu trebuie confundată servitutea neaparentă cu servitutea exercitată în mod clandestin. Astfel. căci ele pot să nu lase nici un semn exterior relativ la exercitarea lor şi să se exercite totuşi în văzul tuturor. sînt consecinţele unui drept care aparţine deja celui ce le face şi care nu implică încălcarea dreptului vecinului. Doar servituţile continue şi aparente. de exercitare a unei simple facultăţi. pentru toate servituţile neaparente. fără ca acesta să poată opune dobîndirea unei servituţi de lumină prin uzucapiune. Este greu să admitem o prezumţie absolută şi generală de precaritate. căci servituţile sînt neaparente fără a fi clandestine.Ar fi “inexact să spunem că sînt clandestine” [42. făcînd asemenea acte. aşa încît dacă vecinul dobîndeşte ulterior coproprietatea zidului. 31-41]. servitutea de adăpat. p. cînd un proprietar deschide o simplă lumină în zidul ce se află la limita fondului. este necesară încălcarea fondului vecin sau uzurparea drepturilor proprietarului fondului aservit [42. conform prevederilor art. şi acest act nu poate fonda o servitute de lumină împotriva vecinului. C. Şi aici a fost căutată o justificare mai exactă. De aceea. supunînd posesiunea lor regulilor generale de continuitate şi neclandestinitate. chiar dacă a uzat de lumină timp de 15 ani [38. 292]. Hamangiu propune ca legiuitorul român să admită uzucapiunea pentru toate servituţile. Ce se înţelege prin acte de pură facultate? Acestea sînt acte de folosinţă ce decurg dintr-o stare juridică anterioară. însă care îi aparţine în mod exclusiv. dacă persoana ia apă fără a se ascunde. ci şi modul de a-l exercita. Pentru ca uzucapiunea să fie posibilă. deoarece uzează de un drept pe care îl are. Conform art. care dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea cu acelaşi chip” [42. preluate din Codul lui Napoleon. este neaparentă. Profesorul C. prohibiţia uzucapiunii servituţilor neaparente nu se poate justifica prin clandestinitatea exerciţiului lor. ai cărui autori au vrut să facă o diferenţiere între diferitele obiceiuri ale vechiului drept francez. Astfel. (3). o persoană uzează de drepturile sale. 2232 din Codul lui Napoleon. fapt elucidat în Codul civil la art. p. 641 din Codul civil român. 89 . nu le putem imputa neaparenţa ca un viciu de posesiune. p.

art. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. în realitate. devine proprietarul bunului respectiv. fiindcă dobîndirea unui mod mai larg decît prin titlul de a exercita servitutea. fiindcă servitutea de trecere nu este continuă. un drept de trecere limitat la trecerea pe jos. Trebuie să insistăm asupra unui singur punct în relaţia cu o latură specială a neprecarităţii. ea poate dobîndi. se aplică regulile generale ale uzucapiunii şi ale posesiei. ocupînd numai o parte a fondului aservit. Însă dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. Făcînd o analiză comparată în această ordine de idei. 332 alin. dreptul de a avea două ferestre. prin titlu. dacă o persoană are. (1). dar. pe cînd uzucapiunea proprietăţii sau a uzufructului presupune detenţia. nu este admisibilă în materia servituţilor. Tot astfel. 332 alin. dar în realitate deschide două ferestre. prin uzucapiune. În ceea ce priveşte durata posesiunii necesară pentru împlinirea prescripţiei servituţilor. folosirea a întregului fond din partea celui care invocă uzucapiunea fără ca proprietarul în contra căruia se prescrie să nu-şi dea seama de această uzurpare. la art. p. dacă o persoană. 90 . dacă servitutea este stabilită într-un fel şi în anumite limite. 623. Motivul pentru care legea română în vigoare a exclus uzucapiunea de 10-20 de ani ar fi acela că servitutea. (1) din Codul civil stabileşte că. deci trebuie să fie continuă.Astfel. Uzucapiunea modului de a exercita servitutea nu poate exista decît numai pentru servituţile continue şi aparente. posesiunea trebuie să aibă ambele elemente esenţiale: corpus şi animus. fiindcă servitutea de vedere este continuă şi aparentă. De exemplu. constînd din dreptul de a deschide o fereastră. deseori fără ca proprietarul acestui fond să sufere o daună reală. în temeiul Codului civil. Nu avem nimic special de spus asupra acestor puncte. conform teoriei clasice. însă titularul ei o exercită timp de 15 ani într-un mod şi în limite diferite. Codul civil român prevede. netulburată. prin titlu. dacă o persoană are. art. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. trece cu un mijloc de transport cu tracţiune animală. este de fapt. din momentul înregistrării. Astfel. admisă pentru proprietate şi uzufruct în favoarea posesorului cu just titlu şi de bună-credinţă. Dimpotrivă. posesiunea de 30 de ani. o servitute de vedere. Precarietatea se manifestă prin posesiunea exercitată asupra unui lucru al altuia. prin simpla îngăduinţă a proprietarului său. titularul servituţii dobîndeşte prin uzucapiune dreptul de a exercita servitutea în modul folosit de 15 ani. Jurisprudenţa româneasca deduce că uzucapiunea de 10-20 de ani. se poate exercita fără ca acesta să îşi dea seama. posesiunea nu trebuie să fie viciată. dobîndirea servituţii întregi şi nu este posibilă decît dacă servitutea este susceptibilă de uzucapiune. 291]. publică şi neprecară [42. dreptul de proprietate se dobîndeşte. nu poate dobîndi prin uzucapiune acest drept. În privinţa calităţii şi condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească posesiunea servituţii pentru a conduce la uzucapiune. făcînd acte de folosinţă mai largi decît avea dreptul să facă după actul constitutiv.

nici o uzurpare a drepturilor proprietarului acestui fond? Şi nu este imposibilă uzucapiunea în acest caz? O mare parte din doctrina franceză decidea că este suficient ca lucrările să fie făcute pe fondul inferior. că dacă o persoană. oricît de neînsemnat.Actele de folosinţă exercitate prin simpla îngăduinţă sau toleranţă a proprietarului se întîlnesc frecvent în raporturile dintre vecini şi se pot confunda. precum şi constatarea titlului prin care a fost instituită servitutea. la art. Exercitarea dreptului de servitute Pentru a se analiza exercitarea dreptului de servitute. controversa este stinsă în Franţa prin Legea din 8 aprilie 1898. Jurisprudenţa franceză însă se pronunţă în sens contrar. Posedarea presupune automat şi exercitarea anumitor lucrări. 642 alin. autorii Codului civil moldovenesc au stabilit. Hotărîrea din 5 iulie 1893. care nu produc o încălcare pe fondul superior. 91 . Secţiunea a 2-a. p. cu exerciţiul unei servituţi. Astfel. este necesară analiza drepturilor şi obligaţiilor ce revin proprietarilor celor două fonduri sau terenuri. de obicei. iar în acest sens sînt şi lucrările pregătitoare ale Codului Napoleon. care a modificat şi completat cuprinsul anterior în sensul soluţiei jurisprudenţiale (noul Cod civil francez art. Exercitarea de lucrări pe propriul fond nu constituie oare acte de pură facultate.292]. Dacă ar fi în primejdie să vadă transformate în obligaţii şi servituţi orice acte pe care le îngăduie vecinului din spirit de toleranţă. Exercitarea servituţii §1. a posedat sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. şi că numai ele pot conduce la prescripţia unei servituţi asupra izvorului 25. acesta le îngăduie. Astăzi. devine proprietarul bunului respectiv. 2) [42. pentru a păstra relaţii de bună vecinătate. fiindcă legea nu specifică necesitatea de a fi făcute pe fondul aservit. 25 Curtea de Casaţie franceză. atunci toţi proprietarii ar lua măsurile cele mai drastice pentru a-şi păzi fondurile şi nu ar mai îngădui nici un act de folosinţă. 332. în favoarea vecinilor. prin aparenţa lor. Cînd astfel de acte de folosinţă asupra fondului altuia sînt rare sau nu tulbură decît foarte puţin pe proprietarul fondului. considerînd că numai lucrările făcute pe fondul aservit constituie o încălcare a drepturilor proprietarului izvorului. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate.

296]. O dată apărut un astfel de litigiu.(1): “Sarcina pe care o instituie servitutea asupra terenului aservit constă în obligaţia proprietarului de a permite efectuarea anumitor acţiuni pe terenul său. cheltuielile de transferare sînt suportate de către proprietarul terenului aservit. la art. atunci. Modul şi limitele de exercitare a servituţilor dobîndite prin uzucapiune. după cum dispune art. adică drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. p. ceea ce ar echivala cu inexistenţa servituţii. Un lucru este cert: dacă nu ar avea dreptul la aceste lucrări. Codul civil stabileşte. proprietarul terenului aservit este obligat conform prevederilor art. În astfel de situaţii se pune următoarea condiţie: dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. (2). precum şi situaţiei de fapt a fondurilor. Legiuitorul fixează cîteva reguli generale privind întinderea şi modul de exercitare a servituţii. adică beneficiarul servituţii. servituţile stabilite prin acte juridice. Ceea ce este caracteristic în situaţia redată anterior constă în faptul că proprietarul terenului aservit poate indica. 434 alin. (4). 431 din Codul civil. are dreptul să se folosească de servitute. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant în soluţionarea litigiului. iar dacă titlul nu face acest lucru. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul. sînt determinate de titlul constitutiv. (3). În acest şir de idei. pentru exercitarea dreptului de servitute. Întinderea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului este determinată prin starea de fapt. Astfel. întinderea şi modul de exercitare trebuie să fie conforme regulilor stabilite de lege (art. 92 .Limita şi modul în care poate fi exercitată servitutea variază în funcţie de natura şi modul ei de constituire. Servitutea poate consta şi din obligaţia proprietarului de a se abţine de la anumite acţiuni în favoarea proprietarului terenului dominant”. 434 alin. deasupra acestuia sau sub pămînt. Articolului menţionat stabileşte la alin. 434). Astfel. beneficiarul servituţii nu ar putea exercita servitutea în mod util. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. o altă parte a terenului decît cea indicată la art. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. Întinderea şi modul de a exercita. aşa cum a creat-o sau a menţinut-o proprietarul iniţial al celor două fonduri. că “servitutea se extinde asupra a tot ce este necesar pentru exercitarea ei”. sînt determinate de felul şi întinderea actelor de folosinţă care au condus la uzucapiune. să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. 434 alin. Acesta nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are implicit dreptul de a face lucrările necesare întreţinerii sau construirii unui drum pe fondul vecinului pentru exercitarea trecerii în limitele stabilite [42. Convenţiile ce fixează întinderea servituţilor sînt de strictă interpretare. proprietarul fondului dominant.

iar el este singurul care are asupra fondului un drept permanent. deoarece drepturile reale sînt temporare şi nu pot procura titularului lor nici interes. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel.În schimb. 429 alin. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit (art. pentru că stabilirea unei servituţi reprezintă o înstrăinare. Servitutea constituită de coproprietarul unui fond indiviz nu este validă în timpul indiviziunii dacă nu are consimţămîntul celorlalţi coproprietari. După împărţire. nici calitatea de a obţine un drept de servitute menit să folosească fondului. nici convenţional. § 2. conform art. pentru că nu sînt proprietari. servitutea va fi validă dacă fondul aservit va cădea în lotul coproprietarului care a instituit-o. (6)). sînt stabilite prin lege sau de părţi şi indicate în actul de constituire. Proprietarul care a instituit o servitute asupra unui fond poate să mai instituie şi alte servituţi. Pentru a stabili o servitute prin fapta omului este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. avînd numai un drept real. Codul civil stabileşte cîteva reguli generale referitor la întinderea şi modul de exercitare a servituţii. (6) din Codul civil. Conţinutul şi actele materiale concrete de exercitare a servituţii. Servitutea poate fi constituită de un mandatar al proprietarului. nudul proprietar nu poate stabili o servitute fără acordul uzufructuarului. 436 din Codul civil. nu afectează dreptul de servitute”. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. În mod firesc. dar dacă nu a prescris. Legea nu se ocupă de acest lucru în mod expres. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant are un complex de drepturi şi obligaţii. necesare exercitării normale a servituţii. În literatura de specialitate. Astfel. adică la drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant şi ale proprietarului fondului sau terenului aservit. şi care variază de la caz la caz. 429 alin. “schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului aservit. servitutea nu poate fi exercitată decît după încetarea dreptului de uzufruct. fără a aduce atingere drepturilor acestuia din urmă. persoana care poate constitui o servitute este proprietarul actual sau viitor al fondului aservit. nici legal. în caz contrar. posesorul. potrivit art. nu poate stipula o servitute în favoarea imobilului ce îi este ipotecat. chiriaşul sau uzufructuarul nu pot constitui o servitute. sau reies din natura. învestit cu procură în acest sens. scopul şi conţinutul servituţii. dar. fiind chiar de bunăcredinţă. Creditorul ipotecar. 434 alin. întrucît stabilirea unei servituţi înseamnă înstrăinarea parţială a proprietăţii. Conform art. (3) din Codul civil. Compatibilitatea între mai multe servituţi stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. proprietarului terenului dominant îi aparţin următoare drepturi: 93 . precum şi împărţirea terenurilor. în dependenţă de originea acesteia.

coproprietarul nu poate dobîndi singur o servitute pentru întregul fond. 320]. conform art. pe cheltuiala sa. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari. servitutea profită acestuia în întregime. Astfel. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul [42. p. beneficiarul servituţii. iar servitutea este indivizibilă. are dreptul să se folosească de servitute. dacă servitutea cade în lotul coproprietarului care şi-o doreşte. ceea ce ar echivala cu inexistenţa ei. are dreptul să facă toate lucrările necesare pentru a se putea servi de servitute sau pentru a o păstra. fie el şi de bună-credinţă. adică beneficiarul servituţii. în măsura în care lucrările efectuate pentru exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv terenul aservit”. După cum am văzut. Mandatarii legali sau convenţionali de asemenea pot dobîndi servituţi. Pentru a dobîndi o servitute stabilită prin fapta omului. După împărţirea fondului dominant. (2) se stabileşte că “în lipsa unor prevederi contrare. 436 din Codul Civil). b) Dreptul de a efectua pe cheltuiala sa pe fondul aservit lucrările necesare pentru a exercita şi conserva servitutea. creditorul ipotecar însă nu poate dobîndi o servitute în folosul fondului ce îi este ipotecat. un drept permanent. proporţional avantajelor pe care le obţin. proprietarul fondului dominant. posesorul fondului. p. mai este necesar ca proprietarul să aibă capacitatea de a contracta (dacă este vorba de dobîndirea unei servituţi cu titlu oneros) sau de a primi cu titlul gratuit. 436 alin. care poate dobîndi o servitute în folosul fondului său are un drept de dispoziţie. acesta o poate dobîndi. Cînd fondul dominant aparţine mai multor coproprietari în indiviziune. În aceeaşi situaţie se află şi uzufructuarul. el nu ar putea exercita servitutea în mod util. 436 din Codul civil. 296]. deoarece are doar un drept real temporar. prin urmare profită coproprietarilor aflaţi în indiviziune. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are dreptul de a face lucrările necesare pentru întreţinerea drumului. iar servitutea are caracter perpetuu [86. toate lucrările de exercitare şi conservare a servituţii. pentru a putea exercita trecerea în limitele stabilite. să efectueze pe terenul aservit orice lucrare necesară exercitării dreptului de servitute. În consecinţă. Dacă beneficiarul nu ar avea dreptul să facă aceste lucrări.a) Dreptul de a se folosi de servitute Proprietarul terenului dominant. pune cheltuielile lucrărilor în sarcina exclusivă a titularului servituţii. Spre deosebire de proprietarul fondului dominant. În acest sens. legislaţia românească în art. deoarece deţine doar o parte. 94 . să conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel (art. 630 din Codul civil. La art. chiriaşul. proprietarul terenului dominant poate lua toate măsurile şi poate face.

Dacă proprietarul fondului aservit îl va împiedica pe proprietarul fondului dominant să execute lucrările necesare. acelaşi alineat instituie şi o excepţie. p. acesta din urmă se va putea adresa instanţei care va decide26. acesta se va putea exonera de obligaţie. cînd exercitarea unei servituţi principale impune şi o servitute accesorie. În această decizie s-a statuat că “dreptul de îngrădire recunoscut proprietarului nu are nimic comun cu servituţile. oricare ar fi modul lor de stabilire. proprietarul fondului aservit este ţinut să suporte cheltuielile. 503. Proprietarul terenului aservit poate indica. lăsînd fondul supus la dispoziţia proprietarului fondului dominant (art. 436 este pusă.Pe lîngă faptul că prevede acest drept al proprietarului dominant. În: „Legalitatea populară”. Tribunalul Suprem Român. întrucît dreptul de îngrădire nu îi a lui. acesta nu va putea îngrădi servitutea. alin. 435 stabileşte că în toate cazurile în care. Convenţia prin care se stabileşte că proprietarul fondului aservit va contribui la cheltuieli sau chiar le va suporta în întregime este licită. 1957. La rîndul său. ci numai titularului dreptului de proprietate 27. c) Dreptul la servitutea accesorie. 4. dacă aceasta din urmă este necesară pentru exercitarea servituţii principale [42. conform contractului. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit. Tribunalul Regional Cluj. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. în sarcina exclusivă a titularului servituţii. în principiu. (2) este generală şi se aplică tuturor servituţilor. „În: „Culegere de decizii pe anul 1970”. secţia Civilă. el se va putea elibera de această obligaţie. decizia. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. pentru exercitarea dreptului de servitute. art. p. în favoarea proprietarului dominant. prin titlu. Prin derogare de la această regulă. colegiul civil. el fiind un atribut al proprietarului. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. De aici rezultă că o servitute principală poate atrage. 436. 761/1970. o altă parte a terenului decît cea indicată la art. nr. De exemplu. deoarece ea constituie o agravare a servituţii şi părţile sînt libere să fixeze întinderea ei. Cînd. 434 alin. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. (3). şi face parte din dreptul acestuia de a se folosi în mod liber de fondul său”. o servitute accesorie. 436 alin. nr. Însă. 27 26 95 . (2)). decizia nr. Titularului fondului dominant nu îi sînt permise decît lucrările absolut necesare. acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. 4387 din 1956. 76. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. Regula de la art. Cheltuiala lucrărilor despre care vorbeşte art.

296]. deoarece. 96 în care a fost stabilită. 437 din Codul civil reglementează regimul juridic şi natura obligaţiilor acestuia. daune interese. Textul se referă numai la servituţile stabilite prin act juridic (titlu). neavînd o existenţă proprie. se stinge o dată cu stingerea servituţii principale. Astfel. Prin urmare. p. fiindu-i interzis să facă vreo schimbare împovărătoare fondului aservit. Astfel. (1) al articolului menţionat. prevederile art. vreo schimbare care să facă dificilă sarcina proprietarului aservit. 629 din codul Civil român dă ca exemplu dreptul de a lua apă din fîntîna altuia. proporţional beneficiului. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. Pe lîngă drepturile atribuite proprietarului terenului dominant. Alin. fie pe fondul dominant. Servitutea accesorie. dacă este cazul. în cazul necesităţii de a-l readuce la starea normală pentru exploatare. titularul servituţii nu poate exercita servitutea decît potrivit titlului. solicitarea desfiinţării lucrărilor şi. fie pe cel aservit. şi trebuie să o facă la cererea proprietarului terenului aservit. 437 se desprinde şi ideea că proprietarului terenului dominant i se interzice să exercite servitutea peste cuprinderea fixată în titlu sau să facă. însă regula că o servitute nu se poate exercita peste limitele fixate prin constituirea ei este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită.p. care atrage dreptul de a trece pe fondul aservit. altfel. obligaţia de întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit aparţine. primul drept nu s-ar putea exercita. fiecărui proprietar de teren dominant dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. nu poate agrava servitutea în paguba proprietarului fondului aservit. Art. Servitutea accesorie trebuie exercitată în vederea şi în limitele strict indispensabile exercitării servituţii principale (de exemplu: servitutea de vedere atrage obligaţia de a nu construi decît în anumite limite de distanţă convenite). Exercitarea abuzivă a servituţii va putea justifica. făcînd-o mai oneroasă pentru acesta decît cum a fost stabilită [42. d) proprietarul terenului dominant poate înlătura toate construcţiile şi plantaţiile pe care lea amplasat pe terenul aservit. Din art. . din partea titularului fondului aservit. proprietarul terenului dominant are următoarele obligaţii: a) Să întreţină construcţiile şi plantaţiile amplasate pe terenul aservit în măsura în care faptul acesta asigură interesele terenului aservit. (3) al art. 437 face o aplicare a regulii după care servitutea nu poate fi agravată în paguba proprietarului aservit. Astfel. moment prevăzut la alin. proprietarul fondului dominant nu are dreptul să exercite servitutea decît în limitele 297].

c) Obligaţia de a nu face nimic de natură a agrava servitutea. p. în cazul unei servituţi de trecere. De exemplu. servitutea ar rămîne tot aceeaşi pentru fiecare parte. iar toate celelalte parcele rămîn libere. Deşi. p. dacă drumul pe care se face trecerea cade în întregime într-o singură parcelă. servitutea de trecere sau de luare a apei va greva numai parcela care cuprinde drumul sau fîntîna. în toate cazurile cînd. Ea nu devine mai oneroasă pentru proprietarul fondului aservit prin faptul că în loc de un singur proprietar dominant sînt mai mulţi. În principiu însă.interese [42. Cît priveşte servitutea de trecere. se aplică. dacă servitutea a fost constituită în favoarea acestora. dacă fondul dominant se împarte între mai mulţi proprietari. fiecare parcelă va fi lovită de servitute.Cu alte cuvinte. se înmulţesc proprietarii dominanţi. să solicite desfiinţarea lucrărilor şi. dacă prin împărţirea fondului dominant se întîmplă ca servitutea să nu mai fie folositoare decît pentru unii dintre copărtaşi şi să devină inutilă pentru alţii. servitutea va rămîne neschimbată în limitele ei. Regula neagravării servituţii prin împărţirea fondului. Regula aceasta este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită servitutea. Astfel. ea nu va greva decît parcela sau parcelele din acea parte. chiar daune . nu se subliniază expres că aceste daune sînt aduse prin exercitarea dreptului de servitute. pentru a nu face dificilă sarcina fondului aservit. Astfel. Mai mult decît atît. este de necontestat faptul că numai primii o vor putea exercita în viitor [42. servitutea rămîne în starea şi în limitele ei anterioare. pentru exercitarea servituţii este necesar să fie grevate parcelele fondului aservit împărţit. b) Proprietarul terenului dominant este obligat să repare daunele aduse proprietarului terenului aservit (art. Exercitarea abuzivă a servituţii poate justifica. dacă fondul aservit se împarte în aşa mod încît drumul pe care se făcea trecerea străbate toate parcelele. 2). acest fapt logic se prezumă. fiecare dintre noii proprietari se poate foloside servitute. Dacă proprietatea pe care s-a stabilit servitutea s-ar împărţi. printr-o înstrăinare. în cazul de faţă. dacă este cazul. 97 . dacă. atunci fiecare parcelă va suporta o servitute de trecere. În caz de împărţire a fondului aservit. adică în favoarea fondului dominant. 298]. 437 alin. fiecare dintre ei va putea trece peste fondul aservit. Obligaţia de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit poate fi distribuită între doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. de asemenea. Condiţia ce se impune în acest sens este că toţi proprietarii vor trebui să treacă prin acelaşi loc. Dacă însă servitutea se exercita doar pe o parte din fondul aservit. 306]. din partea titularului fondului aservit. deoarece a fost stabilită pentru întregul fond. atunci. la împărţirea fondului.

la împărţirea fondului. Jurisprudenţa statelor care au o astfel de reglementare a hotărît ca. în cazul unei servituţi de trecere. Decizia civilă nr. aparţine fiecărui proprietar de teren dominant în proporţie egală. Totuşi. obligaţia de întreţinere a edificiilor şi plantaţiilor plasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor. decît numai dacă cea de-a doua ieşire poate fi utilizată în condiţii similare cu prima. atunci. 438. fiecare parcelă să fie afectată de servitute. (3) al art. dacă servitutea devine împovărătoare. Art. De exemplu. ca şi în orice alt raport juridic bilateral. 123. însă din contextul capitolului dat. În: „Legalitatea populară”. nu şi a împărţirii fondului aservit. Dacă servitutea este de natură a se exercita pe o parte din fondul aservit. fără ca prin aceasta să lezeze exercitarea normală a servituţii de către titularul ei. p. ea nu va greva decît parcela pe care este cuprins drumul. fiecare dintre aceştia va trebui să exercite astfel servitutea. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. 634 din Codul civil român dispune că proprietarul fondului aservit nu poate nici să strămute servitutea. la desfiinţarea dreptului de servitute. de natură a scădea valoarea imobilului” 28. p. dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. “aceasta nu duce. Cu atît mai mult. proprietarul fondului aservit va 28 Tribunalul Regional Galaţi. 518 din 1959. 9. Regula însă este aceeaşi. în mod automat. Spre regret. Legislaţia română prevede în acest sens ipoteza împărţirii fondului dominant. nr. ceea ce nu este cazul atunci cînd a doua ieşire implică un ocol. autorii Codului civil nu au prevăzut în mod expres o serie de drepturi şi obligaţii care sînt în sarcina proprietarului fondului aservit. drumul fiind stabilit astfel încît să străbată toate parcelele. În principiu. în cazul în care proprietarul fondului dominant a dobîndit o a doua ieşire la drumul public. fiecare coproprietar nu va putea pretinde un alt loc de trecere) [42. drepturile proprietarului terenului dominant revin proprietarului terenului în calitate de obligaţii şi viceversa. 306]. 98 . 1960. dar în acelaşi timp şi din teoria servituţilor. pentru exercitarea unei servituţi de trecere este necesar să fie grevate toate parcelele fondului aservit împărţit. reiese că drepturile proprietarului fondului aservit sînt următoarele: a) Dreptul de a dispune de dreptul său de proprietate asupra fondului. încît să nu împovăreze fondul aservit (de exemplu.Atunci cînd fondul dominant are mai mulţi coproprietari. iar celelalte parcele rămîn libere. nu se modifică locul servituţii. § 3. stipulată la alin. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit În raportul juridic de servitute. deoarece prin crearea unei servituţi nu se pierde dreptul de proprietate.

care poate admite strămutarea dacă locul oferit ar avea “aceeaşi înlesnire pentru exercitarea servituţii” 29. 429 alin (2) şi daunele indicate de art. 437 alin. 434 alin. pe cînd temeiul celor din urmă are caracter imperativ. Legislaţia română prevede şi dreptul de a renunţa la imobil. poate să treacă pe locul supus servituţii de trecere. proprietarul terenului aservit are dreptul să pretindă repararea daunelor cauzate în proporţie directă cu avantajele care îi revin fiecăruia prin exercitarea servituţii. p. în favoarea titularului fondului dominant. Dreptul de a cere strămutarea exerciţiului servituţii aparţine proprietarului fondului aservit în condiţiile prevăzute de art.putea oferi titularului acesteia un loc care ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale. (5) din Codul civil. pentru a se elibera de cheltuielile necesare păstrării şi exercitării servituţii atunci cînd 29 Art. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. Cheltuiala făcută cu ocazia strămutării de bunăvoie a servituţii va fi în sarcina proprietarului fondului aservit pentru că ea se face în interesul său. Proprietarul fondului aservit poate să întrebuinţeze acest fond la toate serviciile pentru care servitutea a fost stabilită. 434 alin. contribuind. potrivit condiţiilor generale de la art. iar acesta nu va putea refuza. moment stipulat la art. 54. (6) din Codul civil. de exemplu). pun părţile în situaţia anterioară. valoarea şi ordinea achitării celor dintîi sînt determinate în actul de constituire a servituţii şi au. (3) şi alin. potrivit condiţiilor art. acesta nu poate să facă o ofertă în acest sens proprietarului fondului dominant în caz contrar. În cazul cînd dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. de fiecare dată. b) Dreptul de a pretinde despăgubiri din partea titularului fondului dominant. la cheltuielile necesare (de exemplu. Despăgubirile fiind stabilite pe cale amiabilă. 434. p. Colecţia Juridica. 78]. se poate adresa instanţei de judecată. caracter dispozitiv. (2) din Codul civil. 206]. 434 din Codul civil şi nu proprietarului fondului dominant. 99 . constau în faptul că. 634 Cod civil român. evident. Deosebirea dintre despăgubirile prevăzute la art. p. poate scoate apă din fîntîna ce constituie obiectul unei servituţi) [97. Editura ALL. astfel. daunele cauzate prin exercitarea servituţii propriu-zise ţi altor acţiuni sau inacţiuni aferente. iar valoarea daunelor se determină. În cazul în care proprietarul fondului aservit ar solicita strămutarea locului pe unde se exercită servitutea în vederea interesului său (spre a vinde o parte din fondul aservit. Ediţia a VI-a. Se are în vedere. instanţa de judecată se pronunţă în acest sens [82. în caz contrar. în funcţie de valoarea prejudiciului real. în acest caz.

În acest sens. proprietarul fondului aservit nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. Prin renunţare. necesară exercitării servituţii. c) Dreptul de a abandona partea terenului aservit necesară exercitării servituţii. În cazul apariţiei unui litigiu între părţi. Prevederile art. prin exerciţiul dreptului de a dispune de terenul ce-i aparţine. va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. 632 din Codul civil român). (2). Obligaţiile proprietarului terenului aservit sînt: a) Obligaţia prevăzută la art.prin titlu i s-a impus (art. neavînd nici un drept real asupra fondului. conform actului de constituire. În asemenea situaţii. Însă. proprietarul fondului aservit urmînd să suporte cheltuielile necesare dacă s-a obligat prin titlu. (5)). 435 statuează că. 434 alin. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţii îi revin lui. nu mai poate fi urmărit. 442 alin. d) Dreptul de a indica o altă parte a terenului aservit pentru exercitarea servituţii decît cea supusă deja exercitării acesteia (art. art. (1). care nu este o obligaţie personală. Exercitarea acestui drept se pune sub condiţia existenţei unei disproporţii vădite între utilitatea pe care o dobîndeşte proprietarul terenului dominant şi inconvenientele proprietarului terenului aservit sau deprecierile cauzate terenului aservit în conformitate cu Codul civil. Această dispoziţie legală este consecinţa faptului că orice proprietar poate renunţa oricînd la dreptul său. p. fără a avea consimţămîntul proprietarului terenului dominant. 434. în temeiul art. 435 Cod civil prevede expres că proprietarul terenului aservit poate exercita acest drept în toate cazurile în care. ci mai degrabă de natură reală. în conformitate cu contractul. proprietarul aservit. Acesta se va putea exonera de obligaţie. Exercitarea cestui drept este posibil sub două condiţii: o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. 100 . un accesoriu al servituţii. 442 alin. nu rezultă că proprietarul terenului aservit nu poate abandona această parte din terenul aservit în alte cazuri. Dispoziţia legii trebuie interpretată în sensul că proprietarul se va putea elibera abandonînd numai o parte din fond (de exemplu: partea de teren pe care se face trecerea) [42. e) Dreptul la răscumpărarea dreptului servituţii de trecere. La stabilirea preţului de răscumpărare instanţa. instanţa de judecată poate încuviinţa exercitarea acestui drept de către proprietarul terenului aservit. 299]. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit. cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. art.

207]. iar dacă nu este posibil. acţiune petitorie asemănătoare cu acţiunea în revendicare. p. proprietarul fondului dominant are la îndemînă: • acţiunea confesorie de servitute. ridicînd problemele de corelaţie în ansamblu a acestor norme şi de protecţie a intereselor nu numai a proprietarului terenului dominant dar şi celui aservit. proprietarul fondului dominant se poate adresa în instanţă. d) Tot ca o obligaţie se prevede la art. dispune şi Curtea Supremă de Justiţie a României. moştenirea etc.b) Proprietarul fondului aservit are obligaţia de a nu face nimic de natură a leza exerciţiul normal al servituţii [82. conform prevederilor art. De exemplu.. oferind posibilitatea strămutării dacă servitutea stabilită iniţial a devenit prea împovărătoare sau îl împiedică pe proprietarul fondului aservit să facă reparaţii folositoare fondului său. împiedicîndu-i vederea. (2) din Codul civil. această obligaţie putînd fi conexată la o servitute şi impusă lui. Cartea a doua. Dat fiind faptul că la constituirea şi realizarea raportului juridic de servitute sînt aplicate norme de drept şi din alte instituţii juridice. atunci Codul civil în Capitolul IV. proprietarul unui fond grevat cu servitute de trecere nu poate interzice proprietarului fondului dominant să nu treacă într-o anumită perioadă a anului sau proprietarul unui fond grevat de o servitute de vedere nu poate să aşeze un panou în faţa ferestrei proprietarului vecin. 101 . în literatura de specialitate. Dacă e să ne referim acţiunile derivînd din servituţi. condiţiile de fond şi de formă ale actului juridic. 1123 din 19 ianuarie 1990. proprietarul fondului aservit se poate adresa în instanţă de judecată. prin decizia nr. În acest sens. În materia servituţilor însă nu este menţionată vreo dispoziţie referitoare la acţiuni. Lucrul acesta îi revine doctrinei şi jurisprudenţei. că proprietarul terenului aservit trebuie să facă ori să nu facă ceva. Secţiunea 3. secţia civilă. c) Ca măsură a obligaţiei. În caz de neînţelegere între părţi. Strămutarea se poate face prin buna înţelegere între părţi. 7-8/1991. publicată în revista “Dreptul” nr. După cum am arătat la drepturile proprietarului terenului aservit. apare necesitatea analizei şi evaluării gradului de protecţie a intereselor fiecrei categorii de persoane antrenate în constituirea şi realizarea servituţii. cuprinde dispoziţii foarte generale cu privire la acţiunile civile care provin din dreptul de proprietate. Obligaţia însă este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. precum este dreptul de proprietate. 438 din Codul civil. legiuitorul aduce o atenuare a acestei obligaţii. 428 alin. proprietarul terenului aservit nu are nici un drept asupra construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul său de proprietarul terenului dominant. Astfel. 1.

acţiunea posesorie pentru a înceta tulburarea ce se aduce. fiind aparentă şi continuă. Înalta Curte de Casaţie Română. care. În: „Culegere de decizii din 1971”. uzuarul) [31.• acţiunea posesorie în complîngere pentru servitutea aparentă şi continuă şi pentru servitutea necontinuă şi neaparentă cînd se sprijină pe titlu. Decizia nr. jurisprudenţa a atenuat severitatea acestei reguli. întrucît exercitarea lor este o adevărată posesiune. este o acţiune a proprietarului fondului dominant. 675 din Codul procedură civilă. Acţiunea posesorie nu poate fi exercitată pentru apărarea servituţilor neaparente sau necontinue. De exemplu. O astfel de acţiune poate fi introdusă nu numai de proprietarul fondului dominant. Pe lîngă acţiunea confesorie. Acţiunea confesorie. în caz de tulburare adusă dreptului său de posesiune. Sub aspect probator. p. dar şi de cei care au drept real (uzufructuar.48. Secţia I. acţiunii confesorii i se aplică aceleaşi reguli ca şi acţiunii în revendicare. p. Prin această acţiune reală şi imobiliară. 33]. Proprietarul fondului aservit poate folosi: • • acţiunea negatorie prin care contestă existenţa servituţii [14. 1175/1971. 153-155]. Justificarea juridică se găseşte în faptul că asemenea servituţi vor putea fi dobîndite prin uzucapiunea de 30 de ani. practica internaţională în materie a admis ca titularul servituţii să exercite acţiunea posesorie. În: „Buletinul Curţii de Casaţie”. dar numai în anumite cazuri şi cu anumite restricţii [95. 30 31 Tribunalul Suprem Român. 34]. servitutea de a avea arbori plantaţi sub distanţa legală. O problemă care se poate de pune în faţa instanţei ţine de admisibilitatea acţiunii posesorii în cazul servituţii de trecere. 94]. proprietarul fondului dominant. potrivit art.48. stabileşte că “vor putea fi apărate pe calea acţiunii posesorii servituţile aparente şi continue”. 2. baza unui drept neîndoielnic [31. Secţia Civilă. acordînd acţiune posesorie şi servituţilor necontinue şi neaparente. deoarece aceasta echivalează cu titlul” 31. p. p. p. de altfel. poate apela la aceleaşi acţiuni ca şi proprietarul fondului aservit. cînd acestea au fost stabilite prin titlu. prin ea fiind apărat însuşi dreptul de servitute. corespunde acţiunii în revendicare. titularul servituţii are posibilitatea de a reclama şi stabili în justiţie dreptul său. Legislaţia română. va putea fi dobîndită prin uzucapiune şi poate fi apărată prin acţiunile posesorii. 1916. Curtea de Casaţie română a hotărît. Pentru a-şi proteja interesele sale. deoarece nu sînt susceptibile de posesiune utilă. p. decise că „acţiunea posesorie poate fi dată pentru o servitute necontinuă şi neaparentă cînd aceasta a fost constituită prin destinaţiunea proprietarului. în principiu. Decizia din 26 februarie 1914. 102 .30 Totodată.

acţiunea este admisibilă. În: „Buletinul Curţii de Casaţie” 1914. Este exclusă astfel posibilitatea dobîndirii ei prin uzucapiune. În primul rînd. Proprietarul fondului respectiv. legea română cere: să nu fi trecut un an de la tulburare. cît şi cea confesorie au un caracter imobiliar. i se recunoaşte liberul exerciţiu al dreptului său de proprietate. Proprietarul fondului aservit. Atît acţiunea negatorie. În practica internaţională s-au conturat situaţiile: 1) O persoană face asupra fondului vecin acte de folosinţă corespunzătoare unei servituţi. înainte de tulburare. putînd obliga pe pîrît chiar la plata unor daune. deoarece. Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti va fi dată de locul unde se află situat imobilul. fiind necontinuă şi aparentă. 1143 din 17 septembrie 1969. exerciţiul servituţii fiind împiedicat pe viitor. se urmăreşte respectarea conţinutului titlului în al cărui temei a fost constituită. Secţia Civilă. Instanţa supremă română a stabilit totuşi că atunci cînd servitutea de trecere se întemeiază pe titlu. 103 . numită acţiune negatorie. Culegere de decizii 1972. Proprietarul fondului grevat cu o servitute are acţiuni pentru a se apăra şi a păstra integritatea dreptului său de proprietate. dovedind dreptul său. Decizia nr. posesiunea să fie utilă. deoarece aceasta presupune o deţinere materială a fondului aservit.74. astfel încît folosinţa nu va putea fi apărată pe calea acestei acţiuni 32. arată că are un drept absolut şi exclusiv şi atunci pîrîtul trebuie să vină să facă dovada servituţii. Proprietarul fondului aservit are şi o acţiune posesorie pentru a înceta tulburarea ce i se aduce. Dacă proprietarul a dobîndit cîştig de cauză. chiar dacă a menţinut-o pe calea unei acţiuni posesorii în complîngere. prin care tăgăduieşte existenţa servituţii. ceea ce nu se întîmplă niciodată.Aceasta din urmă. se prezumă că proprietatea este liberă de servituţi prin fapta omului. prin promovarea ei. Decizia din 26 februarie 1914. acesta are o acţiune petitorie pentru a înlătura exercitarea servituţii. Secţia I. Proprietarul fondului aservit nu trebuie să facă dovada faptului că fondul său este liber de servituţi. Înalta Curte de Casaţie Română. pentru a face să înceteze aceste acte de folosinţă. deoarece o servitute nu poate fi exercitată decît asupra imobilelor. introduce o 32 33 Tribunalul Suprem Român. Pîrîtul este cel care trebuie să dovedească existenţa servituţii. fiindcă. p.p. se poate stabili numai prin act juridic. reclamantul să fi posedat cel puţin un an.147. ci este suficient să demonstreze că este proprietar. o dată stabilit acest lucru. Proprietarul fondului dominant nu poate folosi acţiunea posesorie în reintegrare.33 Pentru exercitarea acţiunii posesorii.

Justificarea se găseşte în faptul că servitutea se constituie în favoarea unui alt fond. în mod echitabil. După cum rezultă din cele indicate. la care proprietarul fondului aservit răspunde cu o acţiune negatorie. acţiunile care survin atît din normele servituţii.în caz de concurenţă între drepturile de servitute ale mai multor persoane sau a dreptului de servitute al unei persoane cu drepturile reale de folosire a terenului ale altor persoane. poate să introducă acţiune negatorie. Pentru apărarea intereselor sale legitime. 104 . Pentru a reitera (a fi reintegrat în folosinţă). astfel încît aceste drepturi nu pot fi exercitate concomitent. vin în deplină concordanţă cu condiţiile generale de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor prevăzute în Codul civil la art. 429 alin. Prin urmare. Aşadar. cît şi de alt gen. 2) O persoană exercită asupra unui fond o folosinţă cu titlu de servitute. . binelui tuturor persoanelor cointeresate (art. fiecare persoană îndreptăţită poate cere stabilirea unei ordini de exercitare care ar corespunde. care va obliga pe pîrît să înceteze folosinţa. p. cît şi din cele ale altor instituţii juridice. nu a proprietarului fondului. 9 alin. pîrîtul va folosi acţiunea confesorie pentru constatarea existenţei unei servituţi în favoarea sa. la care proprietarul fondului dominant răspunde printr-o acţiune confesorie. 439 şi 446 Cod civil). Problema care s-a pus este: posesorul neproprietar al fondului dominant poate recurge la o acţiune posesorie? S-a concluzionat că acest lucru este posibil [82.acţiune posesorie. protejarea intereselor acestora se realizează în felul următor: . deoarece exploatează fondul. chiar dacă este un posesor de bună sau reacredinţă. (6)). Deoarece servitutea este opozabilă terţilor. modalităţile de protejare a intereselor proprietarului fundului aservit prevăzute de normele ce se referă la servitute. va putea promova acţiunea posesorie. proprietarul fondului dominant promovează o acţiune posesorie. Dacă titularul fondului aservit o tulbură. prin care trebuie să dovedească dreptul său de proprietate. proprietarul terenului aservit are la dispoziţie.grevarea cu servitute a unui teren deja cu uzufruct sau cu superficie este posibilă doar cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului (art. 209]. cel care foloseşte fondul dominant. Proprietarul fondului aservit. proprietarul fondului aservit face o acţiune posesorie. pentru a face să înceteze folosinţa servituţii. prezumat liber de servituţi pînă la proba contrară. Regula sau concluzia este valabilă şi pentru acţiunea posesorie introdusă de posesorul fondului aservit. atît de natură contractuală. proprietarul fondului dominant va introduce o acţiune posesorie pentru a face să înceteze această tulburare. Deci. (1).

(g) dispariţia oricărei utilităţi a lor. Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute Deşi servituţile. revocarea şi anularea dreptului celui care a constituit servitutea ori a titlului constitutiv). cît şi normele din cadrul dreptului de proprietate. superficie etc. Legea română prevede. Din dispoziţiile. Drept temei. La aceste cauze. Secţiunea a 3-a. reţinem că servituţile se sting prin radierea lor din registrul bunurilor imobile pentru următoarele moduri: (a) consolidarea. (d) răscumpărarea. se cunosc unele cazuri de stingere a lor. trei cauze de stingere a servituţii: • • • imposibilitatea materială de a mai exercita servitutea. (3)). (e) imposibilitatea de exercitare. rezolvarea. intentarea acţiunilor relative la protecţia drepturilor şi intereselor legale ale acestora pot servi atît normele juridice din cadrul servituţii. (f) neuzul pentru o perioadă de 10 ani. Considerăm că normele Codului civil în materie de servitute.431 alin. ca drepturi reale.servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă persoanelor terţe după înregistrarea în registrul bunurilor imobile (art. Codul civil român adaugă şi cauze de stingere a dreptului de servitute. în mod echitabil. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat. la acest capitol. neuzul timp de 30 de ani. exprese sau implicite. Stingerea servituţilor §1. Aceste trei reglementări permit echilibrarea protecţiei intereselor tuturor persoanelor antrenate direct sau indirect în raportul de servitute. expirarea termenului. renunţarea. uzufruct. interesele persoanelor antrenate direct sau indirect în relaţiile sociale în cauză. (b) renunţarea proprietarului terenului dominant. 440 din Codul civil. ale art. protejînd. confuziunea. (h) exproprierea terenului aservit. 105 . au caracter perpetuu. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. ce decurg din dreptul comun: (pieirea fondului aservit. (c) ajungerea la termen. cuprinde în reglementările sale majoritatea aspectelor raportului juridic care se referă la dreptul de servitute.

iar neexecutarea acestei obligaţii nu poate leza deţinătorul dreptului de servitute. împărţeală. la art. renunţare. iar în situaţia cînd. nu însă şi acceptarea sub beneficiu de inventar). potrivit principiului că nimeni nu poate avea o servitute asupra propriului lucru. Lit. prevăzute de Codul civil al Republicii Moldova. art. proprietarul. Consolidarea sau. fondul aservit nu poate fi folosit după destinaţie. Ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar sub un titlu oarecare: cumpărare. iar exerciţiul servituţii devine atunci exerciţiul dreptului de proprietate. au arătat situaţia în care servitutea se va stinge dacă proprietarul fondului dominant dobîndeşte şi fondul aservit sau proprietarul fondului aservit dobîndeşte şi fondul dominant sau un terţ dobîndeşte ambele fonduri.Codul civil român nu prevede procedura de stingere a dreptului de servitute. dacă cumpărătorul nu a fost informat de existenţa ei. prin prisma lit. după cum se mai numeşte această instituţie în materia servituţii. De asemenea. Autorii Codului civil moldovenesc. în acest caz. Cu referirea mai exactă la cauzele legale de stingere a dreptului de servitute. În unele sisteme de drept. moştenire (acceptarea pură şi simplă a moştenirii aduce confuziunea (consolidarea) cînd există un singur moştenitor. fie desfacerea contractului. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede. 106 . ceea ce se produce de drept în momentul producerii condiţiei prevăzute de lege. 638 din Codul civil român prevede că “orice servitute este stinsă cînd fondul către care este datorită şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mînă”. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar Art. “confuziunea” constă în reunirea fondului dominant şi a celui aservit în mîinile aceluiaşi proprietar. de asemenea. servitutea încetează şi în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra fondului grevat. are dreptul de a cere prin judecată stingerea servituţii. menţionăm: 1. 440 din Codul civil dispune că: servitutea se stinge prin radiere din Registrul bunurilor imobile. că servitutea încetează la cererea proprietarului fondului aservit din motivul încetării necesităţii existenţei ei. Această soluţie o considerăm incorectă. schimb. 276. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. O soluţie. deoarece obligaţia de a preîntîmpina cumpărătorul despre grevările existente asupra bunului vîndut aparţine proprietarului acestui imobil. în cazul înstrăinării fondului aservit.1 Consolidarea. a). din cauza servituţii. ar fi stabilirea dreptului cumpărătorului de a cere fie reducerea preţului. a) a articolului menţionat prevede cazul de “consolidare”.

Pentru ca această cauză de stingere a servituţilor să facă imposibilă exerciţiul ei. cu condiţia să fie o servitute aparentă. consolidarea fiind considerată inexistentă în trecut. 627 din Codul civil român prevede însă o excepţie. dar această vînzare este anulată prin efectul unei acţiuni în anulare sau în revocare. 107 . În cazul unei asemenea separaţii. Consolidarea este o cauză de stingere definitivă numai cînd nu încetează în virtutea unei cauze retroactive. b) cînd consolidarea încetează numai pentru viitor. servitutea trebuie să se stingă prin consolidare. p. consolidarea. Atunci cînd fondurile se despart din nou şi aparţin iarăşi unor proprietari diferiţi. De exemplu. implicit. pentru că nu există imposibilitatea de a o exercita. 302]. Dacă proprietarul ce reunise în mîinile sale cele două fonduri înstrăinează unul dintre ele. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: fondurile să se întrunească în aceeaşi mînă. fiindcă vînzarea şi. servitutea continuînd să subziste. iar cînd încetează pentru viitor. consolidarea (confuziunea) este mai mult o cauză de suspendare a servituţii. Art. dacă proprietarul fondului aservit a cumpărat fondul dominant. p. servitutea continuă să existe. servitutea reînvie. servitutea reînvie oricare ar fi natura ei. Dacă servitutea ar înceta în virtutea unor cauze mai vechi şi necesare (de exemplu: revocarea sau anularea titlului de achiziţie) reunirea fondurilor în aceeaşi mînă ar fi ca şi cum nu ar fi avut loc. întrunirea să fie perfectă. servitutea stinsă prin consolidare nu mai renaşte. întrunirea să fie irevocabilă. ea urmează a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra acestuia”. 303]: a) cînd consolidarea (confuziunea) încetează în virtutea unei cauze retroactive. fără ca contractul să conţină vreo convenţie atingătoare de servitute. Servitutea renaşte. consolidarea existînd numai în aparenţă. între care există un semn văzut de servitute.Dacă numai o parte din fondul aservit devine proprietatea aceluia căruia îi aparţine fondul dominant. deoarece. În celelalte cazuri. Se disting următoarele cazuri [42. atunci cînd “proprietarul a două proprietăţi. ci rămîne definitiv stinsă. sînt distruse retroactiv. nici servitutea nu mai poate fi considerată că stinsă prin consolidare. În literatura de specialitate s-a apreciat că stingerea servituţilor prin consolidare nu este întotdeauna definitivă [42. înstrăinează una dintre proprietăţi. servitutea nu renaşte. servitutea nu va fi stinsă. este definitivă numai în cazul servituţilor neaparente.

la un moment dat. iar art. 1. p. pură şi simplă. Dispoziţiile art. instanţa de judecată va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. Deoarece servitutea este un drept imobiliar. 426]. afară numai de a nu ar fi trecut în spaţiu de timp îndestulător spre a se putea presupune că s-a desfiinţat servitutea” prin neuz timp de 30 de ani. La împlinirea termenului sau a condiţiei. confuziunea (consolidarea) producea întotdeauna stingerea servituţii.4 Răscumpărare Atît servituţile în genere. El poate renunţa cu titlu oneros sau gratuit. În schimb. Renunţarea se consemnează în Registrul bunurilor imobile. e) din Codul civil rezultă însă că imposibilitatea de a exercita servitutea este o cauză de sine stătătoare. numai instanţa de judecată va putea suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant.La romani. 1. intervine o piedică materială. aceasta neputînd să renască decît prin voinţa testatorului sau prin stipulaţia expresă a părţilor contractante [23. Schimbarea valorii lor joacă un rol deosebit în acest sens. 1.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant renunţă expres sau tacit la servitute atunci cînd intenţia de a renunţa se deduce din circumstanţe neechivoce. 440 lit. servitutea se stinge. Această piedică 108 . 636 din Codul civil român dispune că ”servituţile încetează cînd lucrurile se găsesc în astfel de stare. În caz de neînţelegere între părţi. temeinică între utilitatea care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit [25. 637 dispune că servituţile “renasc dacă lucrurile sînt restabilite într-un chip încît servituţile să se poată exercita. proprietarul fondului dominant trebuie să aibă capacitatea de a dispune. 325]. cît şi cele de trecere vor putea fi răscumpărate de proprietarul terenului aservit cu condiţia de a exista o disproporţie vădită. p. încît servitutea nu se mai poate exercita”. care face ca servitutea să nu mai poată fi exercitată. Este foarte rar să întîlnim o servitute afectată de vreun termen sau de vreo condiţie. Autorii codului au pornit de la ideea că.3 Expirarea termenului (ajungerea la termen) Deşi este perpetuă. 1. la stabilirea preţului de răscumpărare.5 Imposibilitatea de exercitare Art. servitutea se poate constitui pe o perioadă determinată cînd părţile dispun în acest sens.

De exemplu.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani Art. se confundă cu stingerea prin neuzul timp de 10 ani. stingerea servituţii este imputabilă şi titularului. se arată neglijent şi nu merită protecţie. obligîndu-l pe proprietarul fondului aservit să recunoască printr-un act existenţa servituţii. servitutea încetează datorită schimbărilor aduse fondului aservit sau dominant. imposibilitatea materială de a exercita o servitute poate apărea atunci cînd casa care avea o servitute de vedere este demolată sau fîntîna ce face obiectul unei servituţi a secat. această cauză de stingere se confundă cu stingerea prin dispariţie a fondului aservit. 441 şi următorul). În acest caz.nu stinge propriu-zis servitutea. însă nu poate fi exercitată. f) din Codul civil prevede că “ servitutea se stinge prin neuzul pentru o perioadă de 10 ani”. în acest caz. atunci cînd imposibilitatea de a exercita servitutea din cauza unui obstacol material durează 30 de ani. căci acesta poate împiedica în orice moment curgerea prescripţiei. chiar dacă obstacolul dispare după împlinirea termenului indicat. continuînd să existe. întrucît şi atunci cînd neuzul se datorează unui caz de forţă majoră. indiferent că provin dintr-o întîmplare firească sau dintr-un fapt licit al unui terţ. p. Nici în această situaţie nu putem vorbi de o cauză de stingere de sine stătătoare. Prescripţia extinctivă este guvernată de reguli generale. Deşi lasă o atare impresie. imposibilitatea de a exercita servitutea apare ca o cauză de stingere de sine stătătoare. 637 din Codul civil român precizează că servituţile nu mai renasc cînd de la încetarea exercitării lor datorită piedicii materiale. art. întrucît nu mai este nevoie a se aştepta 10 ani. servitutea este stinsă în mod definitiv şi nu mai poate renaşte. dacă reclădirea s-a făcut înainte de împlinirea prescripţiei [42. ci suspendă exerciţiul ei. pe care s-a stabilit o servitute de trecere. prin expropriere. 440 lit. Acelaşi art. deci nu este o cauză de sine stătătoare. De exemplu. Rezultă că. deoarece nu are împotriva cui să exercite acţiunea. 109 . Proprietarul fondului dominant nu poate cere restabilirea stării anterioare. au trecut 30 de ani. 301]. în legislaţia Republicii Moldova acest termen s-a propus să fie de 10 ani (vezi Codul civil. Dacă nu o face. obstacolul material ar consta în “dispariţia” totală sau parţială a fondului aservit. În cazul în care casa se reconstruieşte. Stingerea. servitutea nu se stinge. În aceste cazuri. Atunci cînd obstacolul material care determină imposibilitatea este definitiv şi iremediabil. iar noua destinaţie a fondului nu face posibilă menţinerea servituţii. 1. servitutea de vedere renaşte fără a îngreuna fondul aservit.

că servitutea se stinge definitiv dacă timp de 30 ani nu este exercitată din cauza unei imposibilităţi materiale [19. Toate servituţile prin fapta omului se pot stinge prin neuz sau prescripţie extinctivă. În privinţa servituţilor necontinue. (1)). 198]. neuzul trebuie să fie total şi absolut. aparente sau neaparente. servitutea s-ar reduce la limitele în care a fost exercitată. p.Servitutea. căci dacă ar fi parţial şi stingerea ar fi parţială. prin al cărei efect fondul supus servituţii este liberat de sarcină. iar acesta lasă să treacă 30 de ani fără să fi scos apă din fîntînă sau fără să fi deschis fereastra de vedere). un singur act de exercitare a servituţii ajunge pentru a întrerupe prescripţia şi asemenea acte pot fi dovedite prin martori. O servitute de care titularul nu uzează timp de 10 ani se dovedeşte inutilă şi trebuie să dispară. în literatură s-a considerat că proprietarul servituţii a renunţat tacit la ea [16. 636 şi 637 sînt o aplicaţie a acestei reguli. Neuzul atrage stingerea servituţii cînd se prelungeşte timp de peste 10 ani. 441 alin. fie că este datorat unei cauze independente de voinţa acestuia. nu va curge în contra minorilor sau interzişilor. fie de către proprietar. se aplică reguli generale. Legiuitorul a considerat că o servitute. spre deosebire de proprietate. art. Pentru ca servitutea să se stingă. Prescripţia poate fi întreruptă prin recunoaşterea servituţii de către proprietarul fondului aservit sau prin reluarea exerciţiului ei sau prin introducerea unei cereri în declarare de servituţi. dovedirea neuzului incubă reclamantului. Neuzul sau neîntrebuinţarea este o prescripţie liberatorie. Alin. “termenul de 10 ani va curge de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue ori de la data unui act contrar servituţilor continue” (art. fie ele continue sau necontinue. Legiuitorul a considerat că. p. arendaş) sau în numele fondului (uzufructuar sau posesor). Şi în ceea ce priveşte sarcina probei. Legislaţia română stabileşte în acest sens. Neuzul pentru o perioadă de 10 ani. prin natura ei trebuie să fie liberă. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. nici între soţi în timpul căsătoriei. fie prin alţii în numele lui (chiriaş. Alături de condiţia ca neuzul să fie total şi absolut se impune şi cea a termenului: 110 .277 din Codul civil dispun suspendarea şi întreruperea cursului prescripţiei extinctive. cauza fiind indiferentă: fie că neuzul se datorează voinţei titularului servituţii. justificîndu-şi existenţa prin utilitatea pe care o procură titularului ei. Servitutea se stinge prin neuz şi atunci cînd nu a fost întrebuinţată vreodată (de exemplu: prin convenţie se recunoaşte cuiva dreptul de a scoate apă din fîntîna altuia sau de a deschide o fereastră de vedere la o distanţă mai mică decît cea legală. 76]. se stinge prin neuz. că art. Prescripţia va fi suspendată. (2) al aceluiaşi articol stipulează: “Exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către uzufructuar face să se întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. care nu poate să renască decît printr-o nouă constituire. 275. Astfel. stinge cu desăvîrşire servitutea. Întreruperea sau suspendarea prescripţiei sînt guvernate de reguli generale.

p. mai restrîns decît fusese stabilit. prescripţia începe să curgă de la data ultimului act de exerciţiu. Ea poate fi proprietarul fondului aservit.neuzul trebuie să fie pentru o perioadă de 10 ani. ci şi modalitatea în care ea se exercită. Dispoziţiile art. Articolul determină punctul de plecare al prescripţiei. Articolul 441 se referă la calculul acestui termen. 641 apare ca fiind inechitabilă. Pentru servituţile necontinue. prescripţia prin neuz începe să curgă din ziua cînd a fost constituită sau cînd putea să înceapă exercitarea ei. adică uzul parţial. adică din momentul cînd folosinţa a fost oprită. 307]. fie pe fondul dominat. 111 . iar pentru servituţile continue termenul curge de la data unui act contrar acesteia. Lucrarea contrară exercitării servituţii poate să fie făcută pe fondul aservit. Persoana care face actul contrar folosirii unei servituţi continue este indiferentă pentru începerea curgerii prescripţiei. 642 care prevăd că “dacă proprietatea în folosul căreia s-a stabilit servitutea este a mai multor proprietari. o notificare a proprietarului fondului aservit prin care aduce la cunoştinţă titularului servituţii că nu mai înţelege ca fondul său să fie supus exerciţiului servituţii. care nu a fost niciodată exercitată deoarece titularul ei nu a stabilit-o niciodată în fapt. întrucît obligă titularul unui drept să uzeze de totalitatea dreptului său. păstrează întreaga servitute nemicşorată. independent de voinţa titularului. cum este cazul cînd o servitute de a nu clădi nu se mai poate exercita din cauză că s-a ridicat o clădire pe fondul aservit. Art. În privinţa servituţilor continue se impune o precizare cu privire la punctul de plecare al prescripţiei şi anume. Regula din acest articol nu o găsim în dreptul roman. Prevederea de la art. cînd neuzul parţial se datorează titularului servituţii. exercitarea servituţii de către un singur titular. art. Prescripţia unei părţi din servitute are loc cînd se uzează de servitute numai în parte. Pentru o servitute continuă. întrebuinţarea din partea unuia popreşte prescripţia în privinţa celorlalţi”. făcînd distincţie între servituţile continue şi cele necontinue. făcînd următoarea distincţie: cînd neuzul parţial se datorează unui obstacol material. chiar dacă uzul total nu este necesar. stabilită prin titlu. unde uzul parţial păstra întreaga servitute iar jurisprudenţa franceză a încercat să o înlăture. cel puţin în materie de servituţi necontinue. 641 din Codul civil român dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelaşi chip”. cum este cazul cînd o servitute de vedere nu se poate exercita din cauză că s-a zidit fereastra. aşa încît uzul parţial păstrează servitutea în întregime în modul în care fusese stabilită [42. servitutea aceasta se aplică. 641 nu se aplică. titularul servituţii sau o terţă persoană ori actul contrar poate să provină dintr-un act de forţă majoră (de exemplu: dărîmarea accidentală a zidului în care o fereastră de vedere fusese deschisă). Prin urmare. 641 din Codul civil român sînt în contradicţie cu cele din art. Prescripţia poate să stingă nu numai servitutea în totalitatea ei.

4: ”În cazul în care. zid. 139 . această lacună va putea servi ca izvor de abuzuri în conservarea obiectului dat. 36 Ibidem. 1996. Astfel. 9). prevede şi “stingerea servituţilor în legi speciale”. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat Cu această ocazie. 46 alin. se menţionează în genere că despre expropriere este informat numai proprietarul bunului expropriat. În afară de cazurile tipice sau clasice pe care le-a arătat legiuitorul Codului civil în art. În practică. inclusiv cea a României. Totodată. Independent de faptul că din contextul următoarelor puncte ale aceluiaşi articol putem trage concluzia că înştiinţarea trebuie trimisă şi titularilor de alte drepturi reale asupra obiectului expropriat (pct. Titularul servituţii stinse din cauza dispariţiei oricărei utilităţi a ei are drept la o despăgubire care reprezintă valoarea folosinţei dispărute. stabileşte că “expropriat poate fi şi deţinătorul altor drepturi reale asupra obiectului expropriat”. 33/199436 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Din alte drepturi reale. la art. prin prevederile art. La art. 123]. 1. servitutea se poate considera stinsă”.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor Servitutea se stinge pe cale de consecinţă cînd dispare utilitatea ei. 9-12. legislaţia civilă a altor ţări.1. un asemenea caz se poate întîlni pentru servituţile stabilite asupra unei clădiri (casă. fac parte şi servituţile. inclusiv servituţile. (2) din Constituţia Republicii Moldova. 29 alin. drept lege specială în materie se consideră Legea nr. (2) din aceeaşi lege. Dar legea menţionată însă nu prevede modul de compensare a pierderilor cauzate de stingerea sau încetarea servituţii.8 Exproprierea terenului aservit. 1994. acest mod de stingere nu este frecvent. conchidem că. O altă cauză de stingere prevăzută de o lege specială românească este Legea nr. 3. 28 lin. 488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru utilitate publică. 112 . nr. care dispune. încetează toate drepturile reale asupra bunului expropriat. partea I. cît şi Legea nr. la art. 241. dacă aceasta a fost abandonată timp de cel puţin 3 ani sau dacă menţinerea ei nu mai este necesară. Publicată în „Monitorul României”. Deci. deoarece fondul aservit nu dispare uşor [88. trebuie să menţionăm atît art.34 care. etc. la lucrările pentru care s-a prevăzut o servitute. nr. (2): “… servituţile prin fapta omului se sting în măsura în care devin 34 35 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” 2000. Cu toate acestea. (1) din legea menţionată stabileşte: ”În cazul în care părţile nu ajung la un acord asupra exproprierii în modul stabilit de art. 107/199635 privind protecţia civilă care dispune. nr.5 din art. 9 alin. 13 alin. în România. în acest sens. art. partea I. exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu poate fi făcută decît prin hotărîre judecătorească cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.). 42-44/311. 440 şi 441. p. în cazul exproprierii.

o încadrare juridică corectă. servitutea nu se va putea stinge nici măcar în parte. soţul căruia îi este 113 . 275 din Codul civil. Stingerea servituţilor în caz de indiviziune Unul din caracterele servituţilor constă în faptul că sînt indivizibile. acesta va continua să profite singur şi pentru întreaga indiviziune. Astfel. servitutea nu se poate stinge faţă de nici unul dintre aceştia şi va exista în întregime. 372 din Codul civil. Prin analogie. Art. raporturile obligaţionale dintre vechiul şi noul proprietar rămîn supuse dreptului comun”. prin partaj. după părerea specialiştilor. dînd astfel servituţilor. potrivit art. Deoarece Constituţia Republicii Moldova nu reglementează regimul juridic al acestor categorii de legi. în cursul indiviziunii. fondul este atribuit în întregime celui în a cărui favoare prescripţia nu va putea curge. Dacă. § 2. potrivit art. Ori de cîte ori nu se poate stinge faţă de unul dintre coproprietari. Probleme apar cînd fondul este atribuit unui coproprietar. dacă a existat o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei unei servituţi în favoarea unuia dintre coproprietari. suspendarea va profita şi celorlalţi coproprietari majori sau capabili. Prevederile art. Potrivit regulii. prescripţia a rămas întreruptă sau suspendată şi cu privire la ceilalţi coproprietari. bunurile atribuite fiecărui soţ se consideră că aparţin de la început acestuia în mod exclusiv. uzul unuia dintre aceştia împiedică prescripţia faţă de toţi. pentru care consolidarea nu a avut loc. legiuitorul a recurs la inserarea tuturor temeiurilor de stingere a servituţilor la art. Aplicînd acest text. Aplicarea regulii de mai sus poate stîrni însă controverse în cazul partajului. În cazul mai multor coproprietari. nu se poate păstra şi stinge în parte. 441 alin. după partaj. a profitat de o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei ce exista în favoarea unui alt coproprietar. Aceasta se aplică şi în caz de consolidare (confuziune). cînd printre proprietarii fondului dominant se află un minor sau un interzis. Dacă proprietarul unuia dintre fonduri dobîndeşte numai o parte indiviză din proprietatea celuilalt fond. servitutea fiind o consecinţă a principiului indivizibilităţii servituţilor. dar servitutea fiind indivizibilă. (2) din cod dispun că “exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către un uzufructuar face să întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. de întrerupere sau suspendare începută în cursul indiviziunii. precum un minor. ar însemna că. 440 din Codul civil. din momentul în care nu se poate stinge faţă de ceilalţi proprietari indivizi. 643 din Codul civil român se referă la un caz de suspendare a prescripţiei şi aplică în acest caz regula indivizibilităţii servituţilor: “Dacă dintre coproprietari să găseşte unul în contra căruia prescripţia nu s-ar aplica. prescripţia se suspendă faţă de aceştia. Indiviziunea însă poate înceta prin partajul fondului dominant. care. acela păstrează dreptul tuturor celorlalţi coproprietari”.incompatibile cu situaţia naturală şi juridică a obiectului urmărit prin expropriere.

p. în timp ce servitutea un drept perpetuu. prin natura sa. asemeni dreptului de servitute. Dacă acest articol s-ar aplica în mod riguros. servitutea încetează. Dintre cauzele legale de încetare a uzufructului. Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate În privinţa dreptului de uzufruct. Prevederile aceluiaşi articol sînt aplicabile şi dreptului de abitaţie. acesta stăpînind ca un proprietar. §3. 427 din Codul civil. potrivit art. se stinge ca şi uzufructul. 880]. servitutea nu încetează la moartea proprietarului fondului aservit. 46].atribuit fondul nu poate să profite de întreruperea sau suspendarea care cursese în timpul indiviziuni în favoarea şi din cauza unui alt coproprietar şi de care profitase în cursul indiviziunii. În concluzie. terenul devenind liber de sarcinile cu care era grevat [51. p. aceasta se stinge atunci cînd cauza de stingere operează în folosul tuturor părţilor indivize ale fondului aservit ori împotriva tuturor părţilor indivize ale fondului dominant. 642 şi 643 din Codul civil român. În cazul în care nu se mai poate exercita din cauza situaţiei imobilului. 786 din Codul civil român cu toată rigoarea sa. Uzufructul. cît şi aceea de uzufructuar). deoarece uzufructul este un drept mobiliar sau imobiliar. care nu se stinge prin moartea beneficiarului ei. prevăzute de dreptul comun. amintim uzucapiunea în favoarea unui terţ. Dreptul de superficie se stinge prin aceleaşi moduri ca şi dreptul de proprietate. Moartea beneficiarului de uzufruct este o cauză caracteristică acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate. există cauze de stingere prevăzute de lege şi cauze care rezultă din dreptul comun. ci se perpetuează o dată cu fondul şi se transmite împreună cu proprietatea fondului. la care se adaugă situaţia cînd superficiarul dobîndeşte şi proprietatea asupra terenului sau proprietarul terenului dobîndeşte proprietatea construcţiei ori distrugerea integrală a construcţiei. De asemenea. iar dreptul de uz. care ar prezenta vreo utilitate practică numai în rarele cazuri de indiviziune perpetuă [6. 114 . iar consolidarea în materie de uzufruct este ceea ce reprezintă confuziunea în materie de servituţi (adică situaţia în care aceeaşi persoană întruneşte atît calitatea de nud proprietar. În jurisprudenţa franceză se aplică în acest caz art. O altă cauză specială de stingere a uzufructului este abuzul de folosinţă. s-ar reduce importanţa art. este un drept viager. Dintre modurile specifice de încetare a uzufructului. neuzul sau prescripţia extinctivă sînt comune cu cele prevăzute pentru stingerea dreptului de servitute. în cazul fondurilor indivize între care există servitute. deoarece servitutea este indiviză. articol preluat şi de autorii Codului civil moldovenesc. Stingerea servituţilor nu se poate produce prin uzucapiunea unui terţ.

şi. Analizînd fenomenul luat în studiu. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice. se relevă faptul că servitutea. caracterelor juridice şi clasificării servituţilor. fiind şi exponentul menţinerii tradiţionale a instituţiei servituţii în cadrul altor drepturi reale. Cu atît mai mult. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui din urmă drept. în special. autorul a considerat utilă comparaţia cu dreptul roman şi cu vechiul drept românesc. Din cele menţionate. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. autorul a considerat necesar să delimiteze dreptul de servitute de dreptul vecinătăţii.Concluzii 1) Sinteza rezultatelor obţinute Prezenta lucrare şi-a propus ca scop analiza ştiinţifică a instituţiei servituţii cu axarea. 115 . Intenţia autorului a fost efectuarea unei analize teoretice naturii juridice a dreptului de servitute. În consecinţă. pentru care a trebuit să procedeze. Rusia. Olanda etc. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. pe problemele constituirii ei. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor apărute între proprietarii unor imobile învecinate.dreptul de proprietate. Prin prisma acestei lucrări. De asemenea. a caracterelor şi atributelor lui. pentru explicarea originii şi naturii juridice a dreptului de servitute. Lucrarea este elaborată într-o formă de analiză multilaterală a instituţiei servituţii faţă de pilonul real . la cercetarea amănunţită a dreptului de proprietate. că unele dintre vechile legiuiri au o valoare nu doar istorică. un loc aparte le-a revenit şi celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului (servitutea de vedere. prin urmare are un caracter complex. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. s-a făcut o delimitare exactă şi argumentată. s-a realizat o lucrare în care nu numai că se evidenţiază principalele probleme ce priveşte dreptul de servitute. Această alegere a fost dictată de locul pe care îl ocupă servitutea în sistemul de drept civil moldovenesc şi de importanţa acestei instituţii pentru avansarea economică a statului. De asemenea. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. în prealabil. Franţa România. ci şi practică. de trecere şi servitutea privind distanţa pentru construcţii). Deşi un loc central este atribuit analizei condiţiilor de apariţie. dar şi s-au oferit soluţii şi recomandări care ar putea fi utile în activitatea de aplicare a dispoziţiilor legale şi de perfecţionare a cadrului legislativ.

fie de utilitatea privată.alături de proprietate. stabilirea unor servituţi. De exemplu. Scopul reglementării servituţilor. conform cărora ele trebuie soluţionate. De asemenea. dispoziţie) ce ar reglementa detaliat acest fenomen. Servituţile însă nu se referă numai la terenuri. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. la apariţia unor alte consecinţe nefavorabile. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor prin fapta omului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. a unor terenuri. Au fost necesari 10 ani pentru ca în legislaţie să apară prevederi care să se refere cel puţin indirect la dreptul de servitute. Legea privind cadastrul bunurilor imobile reglementează modul de înregistrare a servituţilor. Cunoaşterea dreptului de servitute şi a scopului reglementării lui se impune în prezent dacă avem în vedere implicaţiile adoptării şi unor alte legi în materia servituţii. lipsa unor studii în domeniu care să analizeze în complex o problemă atît de arzătoare din societatea moldavă cum sînt dezmembrămintele dreptului de proprietate în perioada împroprietăririi cetăţenilor Republicii Moldova cu pămînt. Studiul efectuat este binevenit pentru practicieni. Legiuitorul ar trebui să fie mai receptiv la problemele societăţii. în industrie. instituirea acestora este condiţionată fie de utilitatea publică. În urma privatizării. văzut prin prisma lucrării de faţă. iar. deşi nu există norme la nivel de lege sau subordonate legii (hotărîre. va aduce la o tensionare şi mai mare a relaţiilor din societate. în genere. Amintim că în agricultură acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate este menit să sporească utilitatea şi agrementul unor fonduri înfundate. Utilităţile menţionate l-au determinat pe legiuitor să reglementeze această specie de drepturi atît în Codul civil. Din prezenta lucrare ne-am convins despre importanţa dreptului de servitute. modalităţile de stabilire. deseori. delimitarea ei de alte drepturi reale reglementate de Codul civil al Republicii Moldova. am constatat cu satisfacţie studiul analitic profund efectuat asupra instituţiei date. ci şi la alte imobile şi trebuie avut în vedere şi scopul constituirii servituţilor: a fi în favoarea uzului şi utilităţii unui imobil. Procesul privatizării a demarat în anul 1992. s-au creat diverse situaţii în care constituirea servituţilor a fost necesară. lipsa unor prevederi legale. constă în asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond. analiza în esenţă a elementelor definitorii ale aceste instituţii. De asemenea. inclusiv acţiunile ce derivă din servituţi. deoarece situaţiile de litigiu în relaţiile de vecinătate iau amploare. La analiza acestei lucrări. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă. avîndu-se în vedere vidul existent în materie de drept civil. ruptura de tradiţie şi lipsa de cultură în domeniu. din lucrare decurge în mod logic concluzia conform căreia sînt posibile şi 116 . cît şi în alte acte normative. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi. Prin urmare.

atît pentru studenţii facultăţilor de drept. participanţii la relaţiile imobiliare pot încheia contracte privind instituirea unei servituţi. Structura tezei reprezintă un instrument util de studiu al instituţiei dreptului de servitute. Autorul nu a apelat frecvent la doctrină. lucrarea reprezintă un instrument de lucru necesar pentru cunoaşterea şi aprofundarea acestei materii esenţiale a dreptului civil. ci a reflectat principalele probleme ce apar în faţa celor ce doresc să studieze în profunzime această instituţie.raţionale elaborarea şi completarea legislaţiei cu norme uniforme privind reglementarea dreptului de servitute. autorul a urmărit efectuarea unei analize a noţiunii dreptului de servitute. Structurată astfel. Considerăm că. autorul a realizat un model optim al dreptului de servitute. realizînd un studiu echilibrat şi util. Prin eforturile autorului s-a creat o imagine clară a naturii dreptului de servitute. În procesul investigaţiilor. generalizarea normelor care reglementează dreptul de servitute. De asemenea. respectiv în ce măsură constituirea servituţii ar contrazice caracterele specifice dreptului de proprietate. ci doar în cazul tălmăcirii unor legi naţionale. Acest lucru este extrem de important 117 . introducerea căreia este o necesitate şi pentru Republica Moldova o dată cu trecerea ei la economia de piaţă. Am făcut încercarea de a ilustra în ce măsură caracterele dreptului de servitute permit constituirea acestui drept real. a cercetat şi evidenţiat tezele pe care le înaintează spre susţinere. recomandîndu-le unele soluţii. cît şi pentru practicieni. modului de constituire. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. servituţile nu sînt reglementate suficient de legislaţia naţională. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui drept. Luînd ca bază legislaţia Republicii Moldova şi ţinînd cont de ideile şi recomandările făcute. Materialul expus va contribui la securizarea circuitului civil. a doctrinei şi chiar a practicii judiciare de examinare şi soluţionare a litigiilor dintre proprietarii de imobile vecine. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. Autorul nu s-a limitat la elaborarea unei teze teoretice. la aprofundarea cunoştinţelor juridice în domeniu şi va servi o bună bază teoretică pentru alte cercetări. am considerat necesar să delimităm dreptul de servitute de celelalte restricţii impuse proprietarului. expuse în secţiunea „Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute” din introducerea la prezenta lucrare. exercitare şi stingere a acestui drept în conformitate cu legislaţia ţărilor ce cunosc instituţia servituţii. la practica judiciară sau la dreptul comparat. lucru de extremă necesitate. 2) Concluzii şi recomandări În prezenta lucrare.

1. cînd este în vigoare un nou Cod civil. art. limitîndu-şi sau lărgindu-şi dreptul asupra lui. Codul civil al Republicii Moldova. 16 şi 46. p. (1). 428 alin. art. 395 alin. (1) din Codul civil în următoarea variantă: „Servitutea este sarcina (obligaţia) care grevează dreptul de proprietate asupra unui imobil (teren aservit) în utilitatea sau sporirea confortului exercitării dreptului de proprietate asupra unui alt imobil (teren dominant). raţionamentele doctrinare relative la acest fenomen juridic. p. expunînd art. la fel ca şi uzufructul (Codul civil. dictate de condiţiile obiective ale vieţii sociale contemporane şi formulate de pe noile poziţii metodologice ale cunoaşterii fenomenelor juridice. 38 Constituţia Republicii Moldova. şi politice.astăzi. În: ”Tratate internaţionale”. b) condiţiile de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor (Codul Civil. cît şi al celui de servitute. 37 38 118 . în lumina celor expuse. art. (1). în vigoare pentru Republica Moldova de la 28 iulie 1990. ediţie oficială. sociale şi culturale”. 220 alin. camuflîndu-i-se astfel geneza. ci ar îmbogăţi-o cu idei noi. 9). dar le-ar exprima recunoştinţă. 1998. (1) şi (2). Prin urmare. Utilitatea poate rezulta din destinaţia economică a imobilului (terenului) dominant ori din intenţia proprietarului de a spori confortul exercitării dreptului de proprietate asupra imobilului ce îi aparţine”37. considerăm că avem temei suficient de a propune legiuitorului Republicii Moldova să modifice definiţia legală a servituţii. (1) şi (2). vol. din care rezultă că proprietarul poate dispune de imobil. precum şi metodologia analizei şi perceperii fenomenelor juridice din teoria generală a dreptului la etapa actuală. care nu ar repeta-o în mod dogmatic. Cele expuse pot argumenta faptul că situaţia juridică reală în cadrul servituţii. În: „Tratate internaţionale”. 207. 9. Definiţia propusă este compatibilă cu: a) conţinutul şi caracterul real al dreptului subiectiv de proprietate (Codul civil. 39 Vezi: Declaraţia universală a drepturilor omului. cu privire la drepturile economice. art. c) principiile fundamentale ale libertăţii personalităţii umane. adoptată la New York la 10 decembrie 1948. art. 342-383. O definiţie care ar reflecta geneza servituţii. 1 alin. 1. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi protocoalele 1-11. Considerăm că o nouă definiţie legală ar reflecta adecvat realitatea. 4. vol. cer cu insistenţă reformularea definiţiei. 12-49. 15. 1 alin. iar imobilul (terenul. dar nu ar fi în unison cu denumirea. fondul) figurează în toate cazurile ca obiect atît al dreptului subiectiv de proprietate. care nu ar rupe firul înţelepciunii juriştilor romani. ar fi cea expusă în propunerea de legeferenda. art. 1. consfinţite prin legislaţia internă şi acte internaţionale39. 315). pregătirea condiţiilor pentru ca ea să ilustreze faptul calitativ din evoluţia servituţii. întemeiate pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile Servitutea s-ar putea defini de pe poziţiile dreptului subiectiv. adoptată la 29 iulie 1994. art. Pactele internaţionale: „cu privire la drepturile civile. adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 19 decembrie 1966.

431 alin. să se concretizeze faţă de ce persoane este opozabilă servitutea (faţă de terţi sau faţă de proprietarul terenului aservit). 496 şi 499. 2. că unele norme privind dreptul de servitute ar putea ridica probleme şi ar face dificilă perceperea esenţei servituţii. art. Ar fi fost normal ca. Belgiei. factorul obiectiv (destinaţia economică a terenului dominant). Totodată. pornind de la prevederea acestui alineat. Soluţionarea problemei îşi poate găsi reglementare în Codul civil la art. Concluzionînd asupra caracterelor definiţiei legale propuse legiuitorului Republicii Moldova. 1 alin. păstrîndu-i-se identitatea milenară prin păstrarea denumirii şi cuvintelor . (3). considerăm că această definiţie ar fi convenabilă şi pentru codurile civile ale altor ţări europene (Franţei. (1)). orice alte condiţii contractuale. în primul rînd. dorinţa proprietarului terenului dominant) condiţionează necesitatea constituirii servituţii. Prin urmare. creaînd astfel neclarităţi instanţelor de judecată în procesul de aplicare. contribuind astfel şi la cristalizarea definirii doctrinare a servituţii. 637 al Codului civil francez. Olandei etc. să se ajungă la concluzia că numai servituţile constituite prin acte juridice sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării. precum şi factorul subiectiv (intenţia. României. egalităţi şi independenţe. inspiraţi de prevederile art.) care au formulat definiţia servituţii. în care se prevede că servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înscriere în registrul bunurilor imobile şi nu se face referinţă în nici o normă la opozabilitatea servituţilor care au la bază alte fapte juridice. conform cărora persoanele fizice şi juridice sînt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi obligaţiile lor. Spaniei. art.cheie (teren aservit şi teren dominant). (1) şi (2). Pentru cizelarea noţiunii de servitute în doctrina naţională şi perfecţionarea normelor acestei instituţii juridice din Codul civil al Republicii Moldova se cere o practică de îndelungată aplicare. 290. Dorim să adăugăm că definiţia legală propusă reflectă adecvat geneza servituţii prediale ca fenomen juridic. inclusiv obligaţia dintr-o servitute. Considerăm că practica ne va atenţiona asupra lacunelor reglementărilor în vigoare ori asupra lipsei de coordonare între diferitele acte ale cadrului normativ. fiind în absolută coerenţă cu ordinea publică. dacă nu contravin legii şi bunelor moravuri (Codul civil. cu condiţia de a nu contraveni prevederilor legale şi bunelor moravuri şi de a nu fi prejudiciabile pentru onoarea şi demnitatea personalităţii umane contemporane. Trebuie să menţionăm. în virtutea aceleiaşi libertăţi. Un exemplu de acest gen îl întîlnim în Codul civil la art. Nu în ultimă instanţă. persoana poate dobîndi orice drepturi şi asuma orice obligaţii. 119 . 9 alin. esenţa şi legăturile juridice apar efectiv între subiectele din cadrul servituţii. iar în al doilea rînd.juridice civile.

3. În scopul reglementării detaliate a mecanismului dobîndirii servituţilor prin uzucapiune, prevăzut în Codul civil la art. 433, propunem completarea articolului dat cu un nou alineat, (4): „(4) Modul de exerciţiu al servituţii se dobîndeşte în aceleaşi condiţii ca şi dreptul de servitute”. Modificarea este făcută cu scopul de a detalia şi totodată de a arăta că modul în care se exercită servitutea este acelaşi şi întruneşte condiţii similare ca şi la dreptul de servitute. 4. Sînt posibile diferite variante de interpretare din partea subiectelor care aplică servitutea. Astfel, expresia „deasupra sau sub pămînt” din art. 434 alin. (1) este determinată de natura şi conţinutul servituţii. Aceasta, trebuie să recunoaştem, constituie doar una dintre posibilele interpretări. 5. Aranjarea nesistematică a ideilor din alineatele art. 434 creează premise pentru opinii contradictorii referitor la posibilitatea de a schimba locul de exercitare a servituţii din iniţiativa proprietarului terenului aservit. În această ordine de idei, relevăm că alin. (5) al art. 434 din Codul civil conţine ambiguităţi şi neclarităţi. Pentru a evita astfel de momente, propunem o variantă simplă, concordată la prevederile întregului articol. Astfel, considerăm necesară excluderea alin. (5) şi completarea alin. (4) cu următorul text: „Dacă are un interes serios şi legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servituţii rămîne la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant”. 6. În capitolul III, „Servitutea”, din cartea a doua a Codului civil nu-şi găseşte reglementarea juridică situaţia în care ambele fonduri (dominant şi aservit) se împart şi nu este clar cum va putea fi exercitată servitutea. Considerăm necesar ca, după art. 434, să fie înserat un nou articol, care ar reglementa această situaţie, avînd următorul cuprins: „Art. 4341 . Condiţiile împărţirii terenurilor (1) Dacă terenul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitată pentru uzul şi utilitatea fiecărei părţi , fără a agrava situaţia terenului aservit. (2) Dacă terenul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul şi utilitatea terenului dominant, pe toate părţile rezultate din împărţire, sub rezerva prevederilor art. 434 alin. (6). (3) Dacă servitutea este exercitată pentru uzul şi utilitatea exclusivă a uneia dintre părţile despărţite din terenul dominant ori nu se poate exercita decît pe una din părţile despărţite din terenul aservit, servitutea asupra celorlalte părţi se stinge.” 120

7. În scopul ajustării legislaţiei naţionale în materia dreptului de servitute la prevederile respective ale Codului civil, propunem completarea Codul apelor al Republicii Moldova nr.1532XII din 22.06.93 („Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1993, nr.10) cu două articole noi în materia dreptului de servitute, şi anume: „Articolul 421. Regimul de servitute (1) Beneficiarii de folosinţă a apei sînt obligaţi să acorde drept de servitute, avîndu-se în vedere zone anume stabilite de comun acord cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu, fără a percepe taxe, pentru: a) trecerea sau circulaţia personalului cu atribuţii de serviciu în gospodărirea apelor, în exerciţiul funcţiunii; b) amplasarea, în albie şi pe maluri, de borne, repere, aparate de măsură şi control, alte aparate şi instalaţii necesare executării de studii privind regimul apelor, precum şi accesul pentru întreţinerea lor; c) transportul şi depozitarea temporară de materiale şi utilaje pentru intervenţii operative de apărare împotriva inundaţiilor; d) transportul şi depozitarea temporară de materiale, utilaje, circulaţia acestora şi a personalului pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii. (2) În cazul în care, prin exercitarea acţiunilor prevăzute la alin. (1), se produc pagube, deţinătorii terenurilor riverane au dreptul la despăgubiri potrivit legii. Acestea se vor face din alocaţii bugetare, atribuite în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) şi din mijloacele persoanelor juridice care au produs pagubele, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) si d)”. Inserarea propusă se referă în exclusivitate la regimul de servitute şi nicidecum la dreptul de vecinătate. „Articolul 422. Regimul de expropriere (1) Pentru efectuarea unor lucrări de amenajare a bazinelor hidrografice şi altor lucrări hidrotehnice de utilitate publică, cum ar fi: baraje şi lacuri de acumulare cu anexele acestora, hidrocentrale, derivaţii de debite între cursuri de apă, lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv instalaţii de epurare şi anexele lor, regularizarea de rîuri, staţii şi platforme hidrometeorologice, sisteme de îmbunătăţiri funciare, corectarea torenţilor, pot fi expropriate pentru utilitate publică, cu o justă şi prealabilă despăgubire, sau ocupate temporar, contra plată, terenuri şi clădiri, în condiţiile legii. (2) Sînt scutite de servituţi permanente: clădirile, curţile, grădinile aferente locuinţelor, monumentele publice, bisericile şi cimitirele, parcurile declarate monumente ale naturii. (3) Dreptul de servitute, o dată stabilit, este o obligaţie opozabilă tuturor. 121

(4) Servitutea se consideră stinsă pentru lucrările prevăzute la alin. (1) dacă a fost abandonată cel puţin 3 ani sau dacă nu mai este necesară. (5) La crearea servituţii temporare sau permanente, despăgubirea este egală cu: a) valoarea de circulaţie a produselor, plantaţiilor, construcţiilor sau bunurilor mobile avariate sau distruse; b) pagube cauzate proprietarului la stabilirea servituţii pe zona respectivă, în raport cu foloasele ratate prin schimbarea destinaţiei temporare sau permanente a zonei”. S-ar părea că dreptul de uz şi de servitute atribuit cu titlu gratuit statului îngrădeşte dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietatea privată, respinge exercitarea unor drepturi şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii, iar, pe de altă parte, folosinţa gratuită a unei proprietăţi private înlătură obligaţia constituţională la despăgubirea integrală şi justă a persoanei lipsite de prerogativele depline ale dreptului de proprietate. Astfel, dispoziţiile de lege ferenda propuse nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece modificările propuse nu instituie diferenţe de tratament juridic între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, ci, dimpotrivă, obligaţiile şi restricţiile prevăzute sînt aplicabile tuturor proprietarilor persoane fizice. Analizînd jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, putem constata că statului i se lasă o marjă de apreciere, în funcţie de nevoia reală a comunităţii în adoptarea măsurii privative de proprietate. În cauza „James şi alţii împotriva regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei”, 1986, Curtea Europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei „utilităţi publice”, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aparţinînd chiar şi unei categorii mai restrînse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea atingerii realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult decît atît, ea trebuie să aibă loc în condiţiile prevăzute de legea internă, care trebuie să fie accesibilă, publică şi previzibilă, să cuprindă o procedură clară de aplicare. Or, în această materie, prin modificarea propusă, norma dată respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 8. Se poate afirma pe bună dreptate că normele Codului civil privind servituţile sînt compatibile şi cu normele, în vigoare la momentul adoptării lui, care fac referire la dreptul de servitute. Trebuie să recunoaştem însă că legislaţia în vigoare, cu excepţia Codului civil, face foarte 122

puţine referiri la dreptul de servitute. Cauza acestei situaţii constă în faptul că instituţia dată nu era reglementată în detalii, motiv pentru care nu erau suficient de clare efectele înserării unor astfel de norme în diferite contexte juridice. De aceea, un prim act care ar necesita modificări este Legea cu privire la gaze nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, („Monitorul Oficial”, 1998, nr.111-113) care are o dată mai recentă de adoptare decît data punerii în aplicare a Codului civil. În lege se vorbeşte şi de servitutea de trecere. Pentru ajustarea normelor legii la prevederile Codului civil, propunem legiuitorului moldovenesc să opereze unele modificări la art. 19 din capitolul IV „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane” din Legea nr. 136-XIV din 17 septembrie 1998, şi anume după alin. (4) din art. 19 să insereze un nou alineat, (5), cu următorul cuprins: „(5) Titularul de licenţă pentru transportul sau pentru distribuţia de gaze poate beneficia de dreptul de servitute privind trecerea subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru a instala reţele, conducte, linii sau alte echipamente aferente capacităţii şi privind accesul la locul lor de amplasare”. 9. Deoarece, după cum am subliniat, atît Legea nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, cît şi Legea cu privire la energia electrică nr.137-XIV din 17 septembrie 1998 („Monitorul Oficial”, 1998 nr.111-113) tratează, la aceleaşi capitole IV, intitulate „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”, procedura şi mecanismul de folosire a proprietăţii unor alte persoane. Propunem ca şi în acest din urmă act să se facă modificările expuse anterior. 10. În această ordine de idei, propunem ca după art. 19 al acestor două legi să se introducă un nou articol: „Articolul 19 1. Exercitarea dreptului de servitute Dreptul de servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se exercită cu titlu gratuit pe toată durata de existenţă a acestor capacităţi. Dacă, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile prezentei legi.” 11. O următoare propunere pe care încercăm să o promovăm se referă la Legea nr.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile („Monitorul Oficial”, 1998, nr.44-46.). Astfel, în art. 2, sînt definite noţiunile principale, printre care şi noţiunea de servitute.

123

particularităţile comune şi distinctive ale diferitelor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. iar pe de alta. am analizat în plan comparat reglementările corespunzătoare ale acestei instituţii. propunem legiuitorului să substituie norma existentă cu următoarea formulă: „Servitute . lucrarea ne-a permis să analizăm această instituţie juridică şi să-i reflectăm evoluţia începînd cu dreptul privat roman şi terminînd cu reglementările din Codul civil în vigoare al Republicii Moldova. care se deosebesc de la ţară la ţară doar prin gradul diferit de detaliere a categoriilor respective de relaţii sociale. accesului la obiectele de utilitate publică. obiectul reglementărilor îl constituie relaţiile sociale dintre vecini. 1018-1029). la delimitarea ei de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate şi la perfecţionarea unor norme juridice concrete din cadrul servituţii prediale ca instituţie juridică. instalării şi deservirii liniilor de comunicaţie etc.reprezintă un drept de folosinţă limitată (posibilitatea traversării. în acelaşi timp şi al ajustării normelor existente la prevederile Codului civil. pe de o parte. Graţie faptului că nu numai în Codul civil al Republicii Moldova. Şi într-un caz. au fost delimitate servituţile de fenomenele juridice ce poartă denumirea de drept al vecinătăţii. Relaţiile privind servitutea mai ales detaliat sînt reglementate în Codul civil al Germaniei (art. unele norme ale dreptului de servitute conţin elemente identice cu cele ale dreptului de vecinătate. sînt clar formulate şi bine argumentate. În pofida unor particularităţi comune. Concluzionînd asupra lucrării în întregime. putem spune că studiul efectuat este un punct de cotitură în dezvoltarea gîndirii juridice autohtone în problema vizată. Structurată după un plan bine chibzuit.În varianta actuală. servitutea şi dreptul de vecinătate sînt instituţii juridice diferite. servitutea . trecerii. Concluziile şi propunerile de lege ferenda survin în mod logic din conţinutul lucrării. Au fost analizate conceptul dezmembrămintelor dreptului de proprietate. şi în altul. ci şi în codul similar al altor state. la baza reglementărilor servituţii se află principiile dreptului privat roman. Servitutea are multe particularităţi comune cu dreptul de vecinătate. Este unul din tipurile de grevare. pentru buna cunoaştere a normelor juridice de către public. am observa că dreptul de vecinătate cuprinde în reglementările sale o gamă mai largă de relaţii sociale decît dreptul de servitute.) asupra unui bun imobil străin. pentru perceperea teoretică a acestei instituţii juridice şi pentru buna aplicarea normelor acesteia. Toate aceste caracteristici sînt necesare şi binevenite. Lucrarea conţine multe idei noi referitor la definirea servituţii prediale. aceste norme se realizează în mod firesc.sarcină (obligaţie) care grevează un imobil (teren aservit) pentru uzul utilitatea sau sporirea confortului unui alt imobil (teren dominant). Mai mult decît atît. în cel al 124 . prin a căror respectare conştientă. În scopul unificării legislaţiei în materia dreptului de servitute. Dacă ar fi să comparăm normele acestor două instituţii juridice.

prevăzute prin legile respective. Este vorba despre legile cu privire la toate categoriile de energie şi telecomunicaţie şi de regulamentele aferente. 8 alin. în lucrare s-a făcut uz nu numai de un număr vast de surse doctrinare şi legislative. care prevăd expres dobîndirea servituţii în baza normelor sale şi care au fost adoptate înaintea elaborării. pot fi evidenţiate unele aspecte care ridică deseori în faţa instanţelor de judecată probleme de interpretare a legii în procesul aplicării acesteia.Franţei (art. În această situaţie. relative la natura şi conţinutul servituţilor. 376 alin. aşa cum aceste întreprinderi încă nu au încheiat acorduri cu proprietarii sau cu deţinătorii de terenuri în baza unor alte drepturi asupra terenurilor. care prevede că drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii. Din practica aplicării normelor privind servitutea în statele cu o tradiţie bogată în acest sens. Nu au fost eludate nici aspectele discutabile din doctrină. În ceea ce priveşte practica aplicării legislaţiei privind servitutea în sistemul juridic al Republicii Moldova. (1) din Codul civil. b). 637-710) şi în codurile unor alte ţări. vom fi nevoiţi să ne apelăm la prevederile art. putem spune că se află la început de cale şi este greu de a face prognoza aspectelor care ar fi mai frecvent abordate în practica examinării şi soluţionării acestei categorii de litigii. A fost analizată minuţios şi exprimată atitudinea autorului care a argumentat convingător propriile opinii. pentru a argumenta ideea că sursa servituţii poate fi şi legea. la determinarea cotei-părţi a fiecărui proprietar. Ele se reduc la: caracterul gratuit sau oneros al servituţii. Dacă ar fi să ne referim la normele subordonate Codului civil. urmează a invoca normele privind proprietatea şi posesiunea. am releva faptul că la elaborarea unui act de o asemenea anvergură nu s-a ţinut cont de legislaţia în vigoare la acea perioadă. De asemenea. În asemenea situaţie. dar şi de practica judiciară din alte ţări. nici aici nu avem date concrete. adoptării şi punerii în vigoare a Codului civil. 289 conform căruia prevederile referitoare la bunurile imobile şi mobile se aplică în modul corespunzător şi drepturilor reale asupra acestor bunuri. pentru a apăra un drept de servitute lezat. precum şi ale art. Pentru a confirma unele aspecte ale reglementărilor analizate. ne vedem siliţi să apelăm la art. însă articolele respective nu se referă expres la apărarea dreptului de servitute. 11 lit. la determinarea proporţiei dintre avantajele şi cotele părţi de participare la cheltuielile suportate de către proprietarul terenului dominant la efectuarea lucrărilor necesare exercitării şi conservării servituţii. În această situaţie. (3) din Codul civil. de a sintetiza din ele raţionalul şi de a argumenta propriile concluzii. S-ar mai putea face uz şi de art. 125 . la stingerea servituţii prin neuz. la dobîndirea servituţii prin uzucapiune. normele privind servitutea din Codul civil nu conţin nici o prevedere referitoare la apărarea dreptului de servitute. Acest lucru ne-a permis să extindem investigaţiile noastre asupra unui spaţiu mai vast de reglementări şi opinii doctrinare. Dacă am lua în particular întreprinderile energetice şi de telecomunicaţie ca avînd dreptul la servituţi în baza legii.

a.Eugenia Cojocari. Stingerea servituţilor.). ŢURCANU. 2004. RADU.) .37 c. nr. 9. 10. 3-4. RADU. nr. nr. p. p.44 c. 20. 7. 8.50 c. 2. 8. p. RADU. ŢURCANU. p. nr. În: „Rolul autorităţilor publice în garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale. RADU. 11.a. (0. Anul I. 2001.42 c. În: „Revista naţională de drept”. RADU. (0. Istoria apariţiei şi evoluţiei dreptului de servitute. În: „Avocatul Poporului”. 2004.Eugenia Cojocari. 10.64 c. RADU. 4. 41.) . În: „Revista naţională de drept”. ŢURCANU. ŢURCANU. p. 9 (48). 2003. Chişinău. p. ŢURCANU. Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. 2002.41 c. nr.).70 c. RADU. Servitutea de trecere în dreptul civil moldovenesc.un drept real principal. În: „Revista naţională de drept”. 52. 10 (154). (0. ŢURCANU.a.38 c. 2004. 6.a.55 c.a. Consideraţii generale privind noţiunea dreptului de servitute. 2004.PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI 1. nr. 126 .). Chişinău. 8 (47). Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate.(0. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”.35 c. p. Analiza comparativă a noţiunii de ”teren lipsit de comunicaţie” în dreptul civil comparat prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova.a.recenzent . Simpozion ştiinţific internaţional”. 41.49 c. p. În: „Avocatul Poporului”. 9.). (0. 42. 17-18 decembrie 1999”.a.).a. 7. ŢURCANU. RADU. 2002. ŢURCANU. 2004. I. 15 octombrie 2002. ULIM. 2. Drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant. În: „Legea şi Viaţa”. p. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. (0. (0.62 c. 12.a.Eugenia Cojocari. Constituirea servituţii prin uzucapiune. În: „Ştiinţa universitară la începutul mileniului trei.(0. 1. 2002. Anul II. RADU. p.recenzent . Materialele Simpozionului naţional practico-ştiinţific. 13. 51. 42. 3. 2003. Chişinău. Chişinău.). ŢURCANU. nr. p. RADU. 7 (46). Acţiunea în graniţuire prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova.a.” 2003. p. ŢURCANU. RADU. ŢURCANU. (0. ŢURCANU. 5. (0.). reglementată de Codul civil al Republicii Moldova. nr. (0. RADU.) recenzent . 37. nr.). (0. În: „Revista naţională de drept”. Apărarea dreptului de proprietate privată prin intermediul acţiunii reale. Chişinău.). În: „Avocatul Poporului”. Exercitarea servituţii. Servitutea .a.a. nr. 102.

3.492 p. 5. Droit civil. Sibiu. nr.54 p. ALEXANDRESCO. CĂTUNEANU. 2. Bucureşti. C. SALVATOR. de abitaţie şi de servituţi. CANTACUZINO. 1944. 2000. ALEXANDRESCO. În: „Revista Română de Drept”. Editura „Cartea Românească”. Ediţia a II-a. 1993.177 p. În legătură cu dobândirea drepturilor reale imobiliare prin uzucapiune. 1927. MONA MARIA. Privire generală asupra raporturilor de vecinătate. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine.232 p. 15.127 p. Editura „Toner”. 24. AULAGNON. .BIBLIOGRAFIE 1. 1934. 5. Bucureşti. p.215 p.605 p. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român. Paris. Istoria dreptului românesc. Editura „All Beck”. DIMITRIE. 2000. . . Ediţia a II-a.276 p. Ed. Bucureşti. Editura „Europa Nova”. Drept civil. C.794 p. 3. 20. Imprimerie et librairie generale de jurisprudence Marchal. ALEXANDRESCO. Editura „Socec”. Servitutea de trecere în dreptul civil român. 12.478 p. Chişinău. ADAM. DIMITRIE. Curs elementar de drept roman. AUBRY. Drepturile reale. Les biens. 21. Partea I. RAU. 1926. Bucureşti. Tomul III. . 22. CONSTANTIN. Drepturile reale principale. . Institutul European. Bucureşti. în lumina prevederilor legilor nr. Drept civil. MARICA. Chişinău. La perennite de la propriété. Partea II. SERGIU. Bucureşti. 9. 1995. 17. . 1909.277 p. Proprietatea publică şi privată asupra imobilelor în România. Regimul juridic al dobîndirii şi înstrăinării imobilelor-terenuri şi construcţii. 16.200 p. BĂIEŞU. . 23. 11. BRĂDEANU. 1998. nr. ALUNARU. PĂUNESCU. 1992. 7. ADAM. 1984.426 p. BÎRSAN. 8. Editura „Dacia Traiană ş. IOAN. BRĂDEANU. ARAMĂ. 26-33. PIVNICERU. GAITA. Cluj-Napoca. DIMITRIE. În: „Revista Dreptul”. Editura „Ceres”. JEAN. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. nr. 13. ALEXANDRESCO.115 p. Drept civil.744 p. MARIA. ATIAS. 10. .533 p. Ateliere Grafice Socec & Co.689 p. SALVADOR. Principiile dreptului civil. BERGEL. SALVADOR. Droit civil. Vol. În: „Revista Română de Drept”. Tomul IV. 58/1974 şi nr. Bucureşti.194 p. Iaşi. 15-27. DIMITRIE. . CORNELIU. IOAN.50 p. Le droit de biens. IOAN. p. Unele probleme privind dreptul de superficie. 59/ 1974. Extinderea legislaţiei civile şi comerciale a Vechiului Regat în România de peste Carpaţi. 19. 3. Bucureşti. În: „Revista română de drept”. „Reclama”. în regimul de carte funciară (II). Vol. Teoria generală a drepturilor reale.a. PETRE. MATEI B.217 p. CARBONIER. Vol. Editura „All Beck”.1968. . I. DANIELA. Cours de droit civil francais . Editura „Cartea Românească”. BUGA. Paris. BRĂDEANU. Billard et Co. Editura „Europa Nova”. . Tipografia „Cartea Medicală”. EUGEN Curs de drept civil. ADAM. 4. ELENA. IOAN. p. 1983. 1980. . 32. Bucureşti. . Regimul juridic al circulaţiei terenurilor. 1914. I. 1926. JEAN-LOUIS. 1996. nr. Paris. Bucureşti. 1998. ALBU. 4. III. Legislaţie. . . Drept de proprietate. . Ediţia III. C. . 127 . .”. Tomul IX. În: „Revu critique législative et jurisprudence. CRISTIAN.”. 1997. 14. p. Paris. Troisième Edition. 1977. . 67-69. Elementele dreptului civil. CHELARU. . 6. 1869. Ateliere Grafice Socec & Co. 8. 18. 1993. Ch. Paris. „Litec”.

C. nr. FILIPESCU. „Editura Academiei RSR”. ECONOMU. Bucureşti. 1984-1985. Seria a III-a. 2000. „Editura ştiinţifică şi pedagogică”. Drept civil. AL. Drept civil. Drepturile reale. FRANCISC.634 p.H. . 39. MIRCEA. 1998. Beck”.358 p. IONAŞCU. 36. MARIA IOANA. I. Bucureşti. .129 p. VICTOR DAN. MIRCEA. 43.174 p. Cluj-Napoca. COSTIN. FRANCISC. Manual de drept privat roman. ROSETTI-BĂLĂNESCU. . URSA. Introduction. Tratat de drept civil. 10-eme édition. VASILE. Bucureşti. III. 1930. 30.91 p. OTHMAR. „Editura ALL”.796 p. Succesiuni. IONAŞCU. CHELARU.. COLIN. ION. Proprietatea şi alte drepturi reale. YOLANDA.383 p. Editura „ACTAMI”. AL. EUGEN.845 p. MAX. Paris. JACOTA. 34. 44. . Bucureşti. 45. Drept roman. 47. VOLLKOMMER. ARNDT.220 p. Iaşi. 1995. BARASCH.326 p. Paris. Vol. Ediţie revăzută şi completată. ALEXANDRU. . .207 p.. COSMOVICI. CONSTANTIN. Servitutea de lumină în dreptul roman actual şi consecinţele ei. Editura „UNEX-AZ”. Universitatea „Regele Ferdinand I”. AURELIAN. 1999. EREMIA. Drept civil. Montchrestien. „Editura ALL”. p. Les personnes. MIRCEA. Bucureşti. 1980. 1993. VIRGIL. 38. Curs de drept civil român. 1996. Cluj-Napoca. G. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. ELIESCU. Drept civil. Burgeliches Gesetzbuch mit Erlauterungen. SALVATOR. I. ROSETTI-BĂLĂNESCU. . GIDRO. DEAK. 1983. TRAIAN. I. GIONEA. HAMANGIU. DALLOZ. Vol. S. Droit civil. Les Presses Universitaire de France. 128 . Obligaţii. . Drept roman. Quatre-vingt quatrième édition. Bucureşti. Marile instituţii ale dreptului civil român. VLADIMIR. „Tipografia Universitară”.382 p. . 27. 41. Les biens. – 360 p. anul XI. Vol. 1963.25. Partea generală. Ed. În: „Revista Dreptul”. DEAK. IONAŞCU. . „C. ELEONORA.375 p.327 p. FILIPESCU. TEODOR. MIHAI. Jurisprudence Générale. 1966. Drepturi reale. MIHAIL. EMINESCU. Exercitarea şi apărarea dreptului de servitute în lumina practicii judiciare. 26. 33. Bucureşti. 31. . Tratat de drept civil român. ROLF. BAICOIANU. Contracte speciale. Munchen. AURELIAN. SCHLECHTRIEM. Bucureşti. 1927. CORNU. GEAMĂNĂ. COSTIN. Cluj-Napoca. „Editura ALL”. MUREŞAN. 32. LOUIS. SAMBRIAN. Legislaţie. CĂRPENARU. DOGARU. MIRCEA N. COSTIN. M. . ION.490 p. 29.422 p. 49. 1996. Craiova. 29-39. . Bucureşti. 28. Dicţionar de drept civil în 2 vol. Curs de drept civil. I. JAUERNIG. 1982. Vol.151 p. Teoria generală a obligaţiilor. HANGA. I. Vol. Circulaţia juridică a terenurilor. 1930. Editura „Scaiul”. Elemente de drept civil. Drepturi reale. H. Editura „All Beck”. C. Complex universitar. 9. ZLĂTESCU. BĂICOIANU. La copropriété d’un bien. Drepturile reale. . ION. ROMULUS. . ION. . I.172 p. . Edition Cinquième. Vol. VICTOR. Tratat de drept civil român. 48. Cluj . 6. BRĂDEANU. 1994. Librairie Dalloz. TEICHMANN. IONAŞCU. 2001. Code civil. Ed. Editura „Dacia”. . Cours de droit civil positif. EUGEN. 1991. 1997. I. . Bucureşti. ROMAN. 35. 31-41.428 p. AURELIAN. . „Cordial”. Cours élémentaire de droit civil francais. p. STURNER. 40. 37. 46. Paris. 1992. Paris. HAMANGIU.Napoca. PETER. . Drept civil.482 p. În: „Revista română de drept”.311 p. RUCĂREANU.501 p. Vol. 1974. II . SURDU. 1967. Bucureşti. Dalloz. 1946. 1994. CAPITANT. Editura „Fundaţiei Chemarea”. nr. vol. „Editura Didactică şi pedagogică”. AMBROISE. JOSSERAND. II. 42.

1937. Editura „Manz”.198 p. Paris. 1985. Drept civil. DUMITRU. Cluj . . II. 68. 69. 76. MARTY G. Bucureşti. 71. C. . LIVIU. 1993. DAN. . 1901. MAZEAUD.627 p. 1930. Drept civil. . Droit civil. Paris 1900. Editura „Dacia”. JULIETA.388 p. MIRCEA. 1997. NACU. WALTER. POPESCU. LUPULESCU. 1996. Drept civil. Drept civil. Editura „Cordial Lex”.218 p. 55. Cluj . Teoria patrimoniului. BELEIU. Teoria generală a drepturilor reale. 70. .255 p.Napoca. Paris. Editura „Cordial Lex”. 57. MUREŞAN. REGHINI. Théorie générale. . Cluj-Napoca. 1997. RARINCESCU. Ed. Editura Librăriei „Leon Alcalay”. . 63. LIST. 129 . Biens. A.271 p. 60. 66. JUGLART. Editions „Montchrestien”. ADRIAN. Drept civil. Dreptul de proprietate personală. Bucureşti. Droits réels principaux. 56. VASILE. HENRI. Cluj . 53.331 p. . Bucureşti. . Partea generală. RIPERT. Ed. LUPAN. Drept civil român. 2000.. Bucureşti. Obligations réels et servitudes en droit prive français. 1994. Tome II. Editura „Lumina Lex”. MAZEAUD. . . LIVIU. Editura „Lumina Lex”. „Economica”. Editura „Apollonia”. Drepturile reale principale. 61. . NACU. . Dreptul civil rumân. LIVIU.175 p. IONEL Drept civil.280 p. 1998. . CHRISTIAN. TUB. Les biens. drepturi reale. POP. ClujNapoca. Partea generală. DUMITRU. Iaşi. 75. Paris. Iaşi. Subiectele dreptului civil. TEOFIL. Drepturile reale principale. 1996. „Editura ştiinţifică”. 54.523 p. GEORGE N. Editura „Calistrat Hogaş”.272 p. 1947. „Pichon”. Universitatea „Babeş-Bolyai”.648 p. .319 p. .306 p. 1975. Traite de droit civil francais. Regimul juridic al terenurilor destinate localităţilor. Editura „Socec”.Napoca. Le droit reel considere comme une obligation passive universelle. . Viena. Drept civil. MARGA. 67. Drept civil. Troisième édition. DURAC. Teză de doctorat. Drepturile reale principale. PĂTULEA. 72. . 1993. 1996. 1980. C. M. 58. PLANIOL.249 p. ERNEST. Facultatea de Drept. Teoria generală. JULIETA.419 p. Editura „Argonaut”. „Editura Fundaţiei Chemarea”. „Sirey”. Das ABGB und die praktisch wichtigsten Rechtsvorschriften des Zivilrechts. 59. Succesiuni. Zivilrecht. LUPULESCU. „Editura Fundaţiei Chemarea”. GEORGES. 51. Bucureşti. DUMITRU. Iaşi. Droit civil. POP. 62. 1996. Ediţia a 6-a. Cluj-Napoca. LARROUMET. 1993. M. Vol. ERNEST. G. . POP. 1980.291 p.50. Drept civil. 73. Bucureşti. .176 p. 52.288 p. Drept civil. . 74. 1947. 1997. 1925. Editura „SANVIALY”.224 p. RAYNAND P.211p. LÉON. Droit de propriété et ses démembrements. Tome III. GHEORGHE.256 p.206 p. Universitatea „Dimitrie Cantemir”. LUPAN. MICHAS. Editura „Lumina Lex”. Ed. drepturile reale. 1966. . Drept civil român. ERNEST. 64. I. Tome deuxième. Bucureşti. Comparaţiune între Codul civil român şi Codul Napoleon. MARCEL. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. LUŢESCU.260 p. GHEORGHE Drept civil. MANOLIU. Bucureşti.Napoca. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Leçons de droit civil. MANOLIU. AMALIA. 1977. LUPAN. MACOVEI. . Facultatea de Drept. . Bordeaux. Paris. 1995. POP. Les biens. Drepturile reale principale. Vol. Iaşi. Clasificarea bunurilor. JEAN. Obligation. LEIK. POP.215 p. 65. Bucureşti. Teză de doctorat. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor situate în intravilanul localităţilor. Bucureşti. .

. К. Vol. Principii fundamentale ale dreptului de proprietate. .200 p. IOAN. KARL HEINZ. 90. МЕЙЕР. НОВИЦКИЙ. Droit civil. SAFTA-ROMANO. NEDELCU NIC. 94. .321 p. Codul Calimach. SCHWAB. . Editura „Dacia”. КРАСНОВ. Mocква. 92. 1970. И. Drepturile reale. Mocква.272 p. Полутом 1. . ANTON. Вещные права на землю.512 p. „Государство и право”. 89. Drept civil. Д. „Юристь”. 1978.С. 98. ROŞCA. .342 c. Л. Bucureşti. Bucureşti. instrument de satisfacere a intereselor cetăţeneşti. BÎRSAN CORNELIU. STĂTESCU. Paris. SÎMBRIAN. Ф. 5. Cluj-Napoca. 1970. EUGENIU. И. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. ANDREI ş.543 c. MATEI. 101. Перспективы развития законодательства о частной собственности на землю. 85. 2001. Editura Librăriei Universale „Alcalay & Co”. . 1991. SAFTA-ROMANO. 1980. 78. Русское гражданское право. „Editura de Stat”.399 p. PRUTTING. Repetiţia principiilor de drept.720 c. Б. C. Москва. ГЕНКИН. . TEODOR. Изд.210 p. STĂTESCU. ШЕРШЕВИЧ. Лекции о праве собственности. -255c. ILIESE. 1937. Editura „Dacia”. Codul civil în vigoare în Ardeal şi Bucovina cu trimiteri la legile şi regulamentele speciale. Е. 1994. 1949. Introduction. KОПЫЛОВ. 102.647 p. . Mocква. 88. Sachenrecht. Римское право. Principiile dreptului civil român. М. .346 p. „C. . 1997. Focşani. ПОБЕДОНОСЦЕВ. A. 99. CONSTANTIN. BÎRSAN CORNELIU. UGO.146 p. Mocква. Ediţie critică. ALEXIANU. CONSTANTIN. TARNAVSCHI. 25 Auflage. . HANNS. Editura „ARC”. 1961. СУХАНОВ. STĂTESCU. 1972. 97. 1947. 1997.77. Ю. Москва. Beck”.О. 1988. 79. 2000. Bucureşti. B. В. VLAHIDE. Chişinău. 1994. Ассоциация „Гуманитарное знание”. . 1993. ГАМБАРОВ. „Graphix”.794 c. instituţii şi texte celebre. nr. Drept civil. Введение и общая часть. . . Право собственности в СССР. 84. NICOLAE. Москва. „Editura Imprimeriei de Vest”. ZINVELIU. Римское частное право. 1873. 100. Д. P. 1994. А. AUREL.245 c. 1994.239 c. OCTAVIAN. Teoria generală a drepturilor reale. Bucureşti. 1892. 93. Г.367 p.a. Principii. „Editura Didactică şi Pedagogică”. PIENESCU. 103. Учебник русского гражданского права. . .879 p. 1972. ROMOŞAN. .233 p.372 p. . RĂDULESCU. . 1912. Drept civil. 91. EUGENIU. Издательство иностранной литературы. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. Cluj-Napoca. НОВИЦКИЙ. Contractele civile. „Editura Academiei Republicii Populare Române”. 82. Часть1. 80. Петербург. Universitatea din Bucureşti. Iaşi. ЭНЕКЦЕРУП. Universitatea din Bucureşti. Ed. Москва. Oradea. Dicţionar de drept privat. . 96. Munchen. 1996. 83. STARCK. ZINVELIU. „Статут”. -544 c. 87. Курс гражданского права.90 c. Drepturile reale. 1958. Б. I. „ТЕИС”. Москва. Москва. 104. Persoana juridică. SERGIU. 95. Изд. IOAN. ROSETTI-BĂLĂNESCU. Persoana fizică.H.155 c. 130 . Editura „Europa Nova”. CONSTANTIN. . Drepturile reale. Курс гражданского права. Editura „Vrantop”. Editura „Mondan ’94”. И. G. Курс германского права. RĂDESCU.729 c. Bucureşti.220 p. DUMITRU. 86. Bucureşti. . . Dobîndirea dreptului de proprietate personală asupra terenurilor cu sau fără construcţii. BAIES. OVID. GEORGE.291 p. Casa de Editură şi Presă „Şansa”. adnotat cu jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie Română. Bucureşti. 81. 1997. . Drept roman. 2000. I. Ed.356 p. IOAN P. SACHELARIE.

1. 9. Legea nr.01. În: „Monitorul”.Constituţia Republicii Moldova.1532-XII din 22. 1996.02.1. – literă.861-XII din 14. 43. nr.LISTA ABREVIERILOR Art.01.107. 1-2. Monitorul Oficial – Monitorul Oficial al Republicii Moldova.06.06. În: „Monitorul Oficial”. – alineat. – издательство. 4. . Legea nr. În: „Monitorul”.93.721-XIII din 02. lit. 2.459-XII din 22.04. nr. .82-86. Legea nr. Monitorul – Monitorul Parlamentului Republicii Moldova. C. În: „Monitorul Oficial”.96 privind calitatea în construcţii. Constituţie .страница LISTA ACTELOR NORMATIVE FOLOSITE ÎN TEZĂ 1. nr.1515-XII din 16. 8.93 privind protecţia mediului înconjurător. 1991. În: „Monitorul Oficial”. În: „Monitorul Oficial”. Legea nr. 25. Alin.1217-XIII din 25. nr. 3. 1997.06.97 cu privire la programul de stat de privatizare pentru anii 1997-1998. 5. În: „Monitorul Oficial”.Codul civil nr.828-XII din 25. În: „Monitorul Oficial” 2002. 1993. Legea nr. 1994. 11.10. p. nr.91cu privire la proprietate.835-XIII din 17. 1992.12.06. 131 . nr. nr. nr.92 cu privire la arendă. În: „Monitorul”. civ. Notă: Codul Funciar a fost republicat în „Monitorul Oficial” nr. – articol.2002. – numărul. 1995.10. Codul apelor nr. Lege nr. nr.1107-XV din 06.05. nr. 10. c. Legea nr. – pagina. 2001.440-XIII din 27. În: „Monitor” nr. Codul funciar nr. 3-6.59-60.96 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului. Изд. 6.91. 7.95 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor. 1997. rîurilor şi bazinelor de apă.

18.111113.42-44. În: „Monitorul Oficial”. Legea nr.14-15. 50-51. nr.02.488-XIV din 08.31-32.01. Legea nr. 1998. Legea nr. În: „Monitorul Oficial”.130-132.44-46. În: „Monitorul Oficial”.1543-XIII din 25.96.12.1030 din 12.136-XIV din 17.09. 1999.90-91. În: „Monitorul Oficial”. 1998.1308-XIII din 25. nr. 1997. În: „Monitorul Oficial”. 22.97 privind preţul normativ şi modul de vînzarecumpărare a pămîntului.718 din 20.07. 1998. 16.02. În: „Monitorul Oficial”. nr. 15. 1998. 14. În: „Monitorul Oficial”. nr.1525-XIII din 19.1999 privind exproprierea pentru utilitate publică.2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier).09.19-21.137-XV din 20. 1997. Hotărîrea Guvernului nr. 19. 20. În: „Monitorul Oficial”. 24. nr. Legea nr.11.61 din 29.233-XIV din 23.99 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. 2001. nr. Hotărîrea Guvernului nr. În „Monitorul Oficial”. 132 .2000 condominiu în fondul locativ.1353-XIV din 03.87-90.57-58. În: ”Monitorul Oficial”.10. Legea nr. nr. În: „Monitorul Oficial”. Legea nr. nr.03. 2000. 2000 nr.360 din 18. 17. nr.98 cu privire la proiectul individual de privatizare a întreprinderilor din sectorul electroenergetic.03. nr.98 cadastrului bunurilor imobile.913-XIV din 30.98 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire.07.07. Hotărîrea Guvernului nr. Legea nr. 13. nr. 2000. nr.2003 cu privire la energia electrică.04. Legea nr. Hotărîrea Guvernului nr. În: „Monitorul Oficial”.98 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. 2003. Hotărîrea Guvernului nr. 1999. 25. nr.10-11.2000 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate de oficiile cadastrale teritoriale.12. În: „Monitorul Oficial”. 1998.98 cu privire la energetică. 23.98 cu privire la gaze. În: „Monitorul Oficial”. Legea nr. 21.984 din 21.97 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor.88-90.

Rusia. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice şi prin urmare poartă un caracter complex. finalizează deseori cu conflicte. Reprezentînd o încercare de a elucida. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate.Adnotare la teza de doctor pe tema: „Dreptul de servitute” Raporturile de vecinătate. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. Lucrarea este compusă din trei capitole. Olanda etc. a practicii de aplicare. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. dar şi necesară. are un caracter teoretic. O astfel de problemă. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. este a dreptului de servitute. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. divizate în secţiuni şi paragrafe. Franţa România. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. Primul capitol. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. Din acest punct de vedere. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. divizat în trei mari secţiuni. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. Cînd este vorba de garantarea unui drept. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. Analizînd fenomenul luat în studiu. Ea ridică valoarea economică a imobilelor. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale 133 . în caracterul mixt. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. care se impune. teoretic şi practic al acestei analize. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor.

Următoarea secţiune. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. distincţia între aceste servituţi. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi.noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii. prin act juridic şi prin uzucapiune. Capitolul III. este dedicată clasificării servituţilor. prevăzute de legislaţie. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. de asemenea. ca cea mai veritabilă servitute. Aceeaşi secţiune este consacrată. rusă. „Constituirea. este arătată metodologia de cercetare. posibilele acţiuni. română. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. Capitolul are trei secţiuni. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. reprezintă un studiu al procedurilor. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. Secţiunea a treia. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină. uz şi abitaţie personală. a III-a. Astfel. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. capitolul este axat în jurul acestor probleme. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. în instanţa de judecată. prevederile legislaţiei în vigoare. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate. În genere. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. „Stingerea servituţilor”. cît şi ale proprietarului terenului aservit. 134 . conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. germană. derivînd din servituţi. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. de constituire. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. Capitolul II.

also emphasized by different specialty works that appeared in this field. by particularities of the adjacent lands. These conflicts appear between the landowners or owners of other adjacent land plots. which. include in their sphere a great number of difficult situations that often end up with conflicts.servitudes. particularly. since it emerged till present. The work deals with a series of theoretical aspects concerning the servitudes domain. were divided in sections and paragraphs. the limits and the conditions in what these rights can be exercised and. 135 . in general aspects. but it is aimed to reflect the essential problems that raise before those who want to study more closely this institute and to recommend some solutions. For this reason we tried to avoid to address too often the doctrine. proved by its title “The Right to Servitude”. etc. The research intention is not limited to the elaboration of a theoretical thesis. It were emphasized the servitudes that are set up by established destination of the owner. It is divided in three big sections. The first Chapter. The first section examines doctrinal approaches to the notion of servitude . “General Сonsiderations on the Right to Servitude”. usufruct. to characterize the creation. The present work is a theoretical presentation of the servitudes. the correlation between rights of titulars of other real rights and the owner’s rights. In the second section the notion of servitude is considered from the historical point of view.dismemberment of the right of ownership known in the national and foreign legislation. For the first time in the modern legislation of the Republic of Moldova there are regulated a series of real rights. that are quite various. it is needed a more detailed regulation of their titular rights. Because these real rights restrict the owner rights. entitled. In order to implement the enumerated objectives. such as . by legal acts and by usucaption. in their turn. The diversification and intensification of ownership relations raise new problems as regards their regulation. that imposes new tasks on the legislator to regulate the relations appeared between the owners of adjacent lands. practicing and methods of implementation of this right in compliance with other countries’ legislation that have such an institute in order to make a generalization of the legal provisions which regulate the right to servitude. the work was divided in three chapters. the notion of servitude right. the judicial practice or comparative law. use. has a theoretical character. The approach of this institution of civil law is conditioned by the real estate market development.Summary The Doctor Degree Thesis on „The Right to Servitude” The neighbouring relations. The actuality of this work is determined by scientific argumentation of the right to servitude. The present work pursues the goal to elaborate.

as the most veritable servitudes. obtaining and exercising of the servitude right. the differences between the established servitude of the owner and usufruct. the possible actions that result from servitudes in the Court. This Chapter. this Chapter is focused on these issues. makes the comparison between the inherited and personal servitudes. The next Section is dedicated to the classification of servitudes. to create an optimal model for civil legislation of the Republic of Moldova as an independent developing state. entitled “The Ceasing of the Servitude”. There were proposed amendments that might facilitate resolution the arisen litigation. The second section of the above mentioned Chapter deals with the possible rights and obligations of the owner of dominant land. The second section was dedicated to the legal nature of the most frequent servitudes established by the human action. to make a distinction between these servitudes and the restrictions of the right of property. is divided in three sections. In present. It this section there were also examined the methods of establishing the servitude. 136 . entitled. content and methods of exercising this right. as well as emphasizes the ceasing of servitudes in case of indivisibility and in case of its establishing by the owner. taking into consideration the negative futures of the regulations on the right to servitude at the actual phase. “The Creation. and also. in its turn. The research was based on the comparative analysis of legislations that provide for such institute. use and the personal occupation. Generally. to determine the scope of application and its subject. This Chapter also determines the methodology of the research. We consider that this research will allow. The Chapter II is focused on the analysis of “The Servitudes Established by Human Action” and the examination of legal provisions on the constitution of servitudes established by the owner. by legal act and by usucaption. The third section. It also demonstrates the modalities of creation and the controversy concerning the admissibility of the servitudes by usucaption. The first section contains general considerations regarding the establishment of servitudes by the owner destination.The same section is also focused on the historical and legal characters of servitude right. The first section is aimed to make a general presentation concerning the creation of servitudes by the owner. it is extremely important when the Republic of Moldova has adopted its new Civil Code. analyses reasons of appearance of the legal right to servitude. The Chapter III. determines more clearly the essence and the particularity of inherited servitudes. and also of the owner of subservient land. basing on the actual provisions of the legislation with the concretisation of its content and proposal to amend some provisions of the legislation. regulates the legal cases of extinction of this right. Exercising and Ceasing the Servitude Right” represents a study of procedures provided by legislation on creation.

судебной практике или сравнительному праву. узуфрукт. кто желал бы изучить более подробно этот институт. пользование и другие. возникающие у тех. в которых предусмотрен такой институт. Актуальность работы обусловлена необходимостью научного обоснования права сервитута. а рассмотрел основные проблемы. таких как сервитут. касающихся права сервитута. В целях реализации перечисленных задач работа разделена на три главы. третьей части изложена классификация сервитутов. нередко завершаются конфликтами. и предложил конкретные решения. В последней. Исследования основаны на сравнительном анализе законодательств. в частности соотношения между правами обладателей этих вещных прав и правами собственника. которые.Аннотация к докторской диссертации на тему "Право сервитута" Соседские отношения. Во второй части понятие сервитута рассмотрено с исторических позиций. подразделяются на части и параграфы. и рассматривает целый ряд теоретических аспектов в 137 . Так как эти вещные права ограничивают права собственника. По этой причине автор попытался избежать слишком частого обращения к доктрине. начиная с его возникновения и по настоящее время. известное в национальном и международном законодательстве. Первая глава – "Общие положения о праве сервитута" – имеет теоретический характер. которые отличаются большим разнообразием и предполагают множество сложных ситуаций. необходимо более детальное регулирование прав их обладателей. Осуществляя права на свое имущество. соседствующие собственники либо вынуждены переживать различные неблагоприятные ситуации. В первой части главы понятие сервитута рассмотрено с точки зрения доктрины как раздробление права собственности. Впервые в действующем законодательстве Республики Молдова регулируется целый ряд вещных прав. в свою очередь. Данная данной области. Теоретический анализ понятий и положений законодательства сочетается в ней с практическим применением законодательных норм. либо ограничены в полномерной эксплуатации своей собственности. Здесь же рассмотрены с исторической точки зрения правовые особенности права сервитута. о чем свидетельствует уже ее наименование. пределов и условий осуществления этих прав. работа является теоретическим представлением сервитутов. Автор работы не ограничился проведением теоретических исследований.

определены различия между этими сервитутами и пределами права собственности. которые могли бы облегчить разрешение возникшего спора. Предложены изменения. Вторая часть посвящена правовому регулированию наиболее часто встречаемых сервитутов. определенному собственником. Здесь указаны не только порядок установления. позволит создать оптимальную модель для гражданского законодательства Республики Молдова как независимого развивающегося государства. и узуфруктом. Во второй части рассмотрены возможные права и обязанности. с учетом отрицательных моментов регулирования права на сервитут на современном этапе. устанавливаемые действиями человека". а также рассматривает вопросы прекращения сервитута в случае неделимости и в случае его установления собственником. так и вследствие приобретательной давности. осуществление и прекращение права сервитута" – представляет собой исследование предусмотренных законодательством процедур установления. В этой главе также изложена методология исследования."Сервитуты. устанавливаемых действиями человека. устанавливаемым собственником. как собственника доминирующего земельного участка. Рассмотрены порядок учреждения. в судебные инстанции. Кроме того. В первой части главы представлена общая картина установления сервитутов собственником. Третья часть – "Прекращение сервитута" – устанавливает законные основания прекращения этого права. Глава III – "Установление. касающиеся допустимости сервитута вследствие приобретательной давности. Считаем. как вследствие заключения сделки. определены сфера применения и предмет. проведено сравнение между унаследованными и личными сервитутами. обремененного сервитутом. так и собственника участка. Это крайне важно в настоящее время. более четко определены сущность и специфика унаследованных сервитутов. возможные иски. но и противоречия. приобретения и осуществления права сервитута. в этой главе проведен анализ оснований возникновения субъективного права сервитута. 138 .Глава II – посвящена анализу . что проведенное исследование. Первая часть содержит общие положения об установлении сервитута по назначению. когда Республика Молдова приняла новый Гражданский кодекс. различия между сервитутом. содержания и порядка осуществления этого права. вытекающие из сервитута.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful