MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Drept Cu titlu de manuscris CZU 347.

26 (043.2)

RADU ŢURCANU DREPTUL DE SERVITUTE
Teză de doctor în drept
Specialitatea 12.00.03 – Drept privat (civil)

Conducător ştiinţific: BĂIEŞU Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar

Autor: ŢURCANU Radu

Chişinău - 2005

Introducere…………………………………………………………………………………………..4 Capitolul I. Consideraţii generale privind dreptul de servitute………………………………...13 Secţiunea 1. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate……………………………13 Secţiunea a 2-a. Noţiunea, istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute... .……………....19 §.1 Noţiunea dreptului de servitute. Consideraţii generale……………….………………...19 §.2 Istoria apariţiei dreptului de servitute. Evoluţia lui…………………..………………....27 §.3 Caracterele juridice ale dreptului de servitute…………………………………………..37 3.1 Dreptul de servitute este un drept real principal………………………………………………...37 3.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea altui imobil şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane....………………………………………………………………………..42 3.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari .................……...44 3.4 Caracterul accesoriu…………………………………………………………………………….47 3.5 Caracterul perpetuu………………………………………………………….………………….47 3.6 Servitutea este indivizibilă……………………………………………………………………...48 3.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public………………………………………...49 3.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină…………………………………….………………….51 Secţiunea a 3-a. Clasificarea servituţilor……………………………………….………………….53 §.1 Generalizări privind clasificarea servituţilor………………………….………………...53 §.2 Servituţile aparente şi neaparente……………………………………………………….55 §.3 Servituţile continue şi necontinue…………………………………….…………………57 §.4 Servituţile pozitive şi negative…………………………………………………………..58 Capitolul II. Servituţile stabilite prin fapta omului………………………….………………….59 Secţiunea 1. Prezentarea generală privind servituţile stabilite prin fapta omului………………..59 §.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. Domeniul de aplicare…………………………………………………………………..62 §.2 Obiectul servituţilor stabilite prin fapta omului. Modurile de stabilire………………....65 Secţiunea a 2-a. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului…….67 §.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii, lucrări şi plantaţii……………………….67 §.2 Servitutea de vedere……………………………………………………………………..69 §.3 Servitutea de trecere ……………………………………………………………………72 Secţiunea a 3-a. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct, uz şi abitaţie personală…………………………………………………………………………………................77

2

Capitolul III. Constituirea, exercitarea şi stingerea dreptului de servitute……………………80 Secţiunea 1. Constituirea servituţilor……………………………………………………………...80 §.1 Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar……………………….…81 §.2 Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu)………………………………………….85 §.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune).………………………………………………………………………..87 Secţiunea a 2-a. Exercitarea servituţii……………………………………………………………..91 §.1 Exercitarea dreptului de servitute…………………………………………………….…91 §.2 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant………………………….......93 §.3 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit………………………………...98 Secţiunea a 3-a. Stingerea servituţilor............……………………………………………………105 §.1 Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute…………………………………….105 1.1 Consolidarea, atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar......106 1.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant………………………………...108 1.3 Expirare a termenului (ajungerea la termen)…………………………..............108 1.4 Răscumpărarea………………………………………………………………...108 1.5 Imposibilitatea de exercitare…………………………………………………..108 1.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani…………………………………………...109 1.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor………………………………………………..112 1.8 Exproprierea terenului aservit, dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat……………………….…………….....................................112 §.2 Stingerea servituţii în caz de indiviziune………………………………………………113 §.3 Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate……………………………………………………..114 Concluzii…………………………………………………………………………………………..115 Bibliografie………………………………………………………………………………………..127 Lista abrevierilor..............................................................................................................................131 Lista actelor normative folosite în teză............................................................................................131 Adnotare...........................................................................................................................................133

3

după cum am văzut. Unul dintre aceste mijloace este servitutea. Astfel.Introducere Lucrarea de faţă. de preîntîmpinare şi soluţionare a litigiilor apărute.pămînt. s-a creat o situaţie de inexistenţă a unui mecanism juridic. O astfel de problemă. încearcă să trateze o serie de aspecte teoretice în domeniu. uneori suferind chiar modificări considerabile datorită schimbării relaţiilor sociale în genere şi a celor din domeniul utilizării terenurilor în special. menit să lichideze inconvenientele raporturilor de vecinătate. care au fost elaborate şi de diverşi autori în lucrări de specialitate. . În ceea ce priveşte ponderea servituţilor. necesitatea reintroducerii în legislaţie a unei instituţii precum este dreptul de servitute. Raporturile de vecinătate. intenţie ilustrată şi de titlul „Dreptul de servitute”. prezentare teoretică a servituţilor. Aceste situaţii reprezintă deseori cauza litigiilor dintre proprietarii vecini sau a altor consecinţe nefavorabile societăţii în ansamblu. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. Ulterior. Legiuitorul trebuie să reacţioneze cu promptitudine. Numărul situaţiilor care nasc din raporturile de vecinătate este în continuă ascensiune. adoptînd norme de drept privind mijloacele de înlăturare a unor astfel de situaţii. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. examinarea sistemului socialist al dreptului nu ar da nimic referitor la studiul dreptului de servitute. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. au fost adoptate acte normative pentru reorganizarea terenului şi folosirea în colectiv a pămîntului. A apărut astfel. care se impune. deoarece. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. 4 . instituţia servituţii continua să se dezvolte în sistemele juridice ale altor ţări. Prin urmare. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. este a dreptului de servitute. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. care au devenit proprietate socialistă.a exclus temeiurile apariţiei unor relaţii a căror reglementare necesită aplicarea servituţii. resurse naturale etc. liberă de sarcinile constituite anterior. finalizează deseori cu conflicte. Prin efectul naţionalizării mijloacelor de producţie şi al colectivizării agriculturii. ea s-a redus pe măsura edificării societăţii socialiste de producţie. s-au stins drepturile reale asupra bunurilor. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. dar şi necesară. proprietatea exclusivă a statului asupra majorităţii bunurilor imobile . Diversificarea raporturilor de proprietate şi intensificarea lor pun noi probleme în faţa celor care le reglementează. În schimb. fapt ce a condus la dispariţia servituţii. Din acest punct de vedere. o dată cu trecerea pămîntului în proprietate privată.

De aceea. la baza studiilor vor sta reglementările din dreptul României şi cel al Franţei. 5 . sînt importante orice investigaţii în domeniu care. Mai mult decît atît. la nivelul experienţei statelor cu democraţii consolidate şi cu economie de piaţă eficientă. în curs de dezvoltare. definirea dreptului de servitute. Problema servituţilor nu a fost studiată în detaliu în literatura juridică moldovenească de specialitate. Acest studiu va permite. pentru a avea o viziune mai largă asupra reglementării servituţilor în lume. exercitare şi stingere a servituţilor. stabilirea modului de constituire. care se deosebeşte de dreptul continental. care ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare. Codul civil este racordat la doctrinele actuale în materie de drept civil. însă a căror analiză ne va ajuta să elucidăm esenţa servituţilor mult mai explicit. pe lîngă faptul că ar facilita înţelegerea esenţei lor. 1107-XV din 6 iunie 2002 (în continuare – Codul civil). Sperăm că şi prezenta lucrare va contribui la acest lucru. Pentru prima dată materia servituţii şi-a găsit reglementarea în Codul civil. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă. a legilor despre privatizare şi proprietate. lucru foarte important acum. la tendinţele jurisprudenţei europene. vom fi nevoiţi să efectuăm un studiu comparativ al experienţei altor ţări. de asemenea. iar. ar aduce noi argumente în atestarea adevăratelor servituţi. care fac parte din sistemul de drept francez şi care au o orientare puţin diferită de reglementările dreptului ţărilor cu sistem de drept german (în special reglementările dreptului Federaţiei Ruse). bazate mai mult pe dreptul comun. care. ne propunem să elucidăm reglementările dreptului de servitute din ţările care cunosc institutul de drept. ne-am referit pe scurt la practica şi la reglementările existente în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie. o dată cu adoptarea Codului civil al Republicii Moldova nr. Relaţiile social-economice din ultimii 10-15 ani din Republica Moldova au făcut obiectiv necesară crearea unei baze legislative dezvoltate care să le reglementeze adecvat. Astfel. Reforma economică necesită existenţa unor instituţii care să stimuleze relaţiile de proprietate. nu vor fi ignorate în studiul nostru. Deosebit de important pentru teoria şi practica din domeniu. În aceste condiţii. implementarea reformei economice s-au aflat la baza noii legislaţii moldoveneşti. în studiul nostru ne vom baza şi pe cercetările ştiinţifice efectuate în alte ţări. a Republicii Moldova. exprimînd specificul naţional şi tradiţia reglementării raporturilor de drept în Republica Moldova. ţinîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor dreptului de servitute examinate. În special. fapt ce va da participanţilor la circuitul civil posibilitatea de a-şi realiza interesele în cadrul unei economii de piaţă moderne.Din acest considerent. a Codului funciar. în baza acestor date. lucrările şi comentariile ştiinţifice efectuate în domeniu. de a determina caracterele esenţiale ale servituţilor. Adoptarea Constituţiei.

dreptul civil suferind şi el schimbări socio-economice. În perioada socialistă. Am constatat. de la început. considerat în literatura juridică de specialitate din ultimii ani ca avînd o pondere foarte redusă. este o traducere literală a cuvîntului latin servitus din care francezii au făcut servitude. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. au dispărut şi servituţile. Constatăm cu părere de rău că autorităţile publice tratează această problemă ca pe una secundară. inclusiv în instituţia servituţii. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. excluse în timpul sovietic. Actualitatea temei investigate şi gradul ei de studiere O dată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului civil. legislaţia civilă. în socialism aceste valori au fost răsturnate. odată cu alte instituţii. 6 . Se impune. precizarea că dreptul de trecere pe proprietatea altuia poate izvorî fie prin destinaţia stabilită de proprietar. pe lîngă multe lucruri necunoscute pînă la acest moment legislaţiei noastre. Reintroducerea terenurilor (cu excepţia celor aparţinînd domeniului public al statului) în circuitul civil general a redeşteptat interesul pentru dezmembrarea dreptului de proprietate. Unul dintre cele mai eficiente raporturi de proprietate şi de vecinătate.Un factor important al dezvoltării raporturilor de vecinătate îl constituie protecţia proprietarilor vecini. înregistrează modificări în ultimii ani. Cuvîntul servitudine. astfel. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. s-a revenit şi la reglementările tradiţionale. folosit în diferite coduri civile. deşi lent. una dintre care este servitutea. rezultînd din destinaţia lui economică. datorită utilităţii lor în valorificarea dreptului de proprietate. un motiv în plus pentru a aborda această temă. de asemenea. Din perspectiva istoriei. reglementarea intereselor proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. După 1989 însă. consecinţă a unei aplicabilităţi practice limitate. o amplificare a practicii judecătoreşti în materia raporturilor de vecinătate. ca urmare a abolirii proprietăţii private. aceste vechi drepturi reale bucurîndu-se în timp de o mare aplicabilitate. inclusiv pentru dreptul de servitute. alături de proprietate. servitutea are menirea de a spori confortul terenului dominant. pe posibilitatea contractării şi posedării unei proprietăţi private. comercială şi cea de procedură civilă. fie prin acte juridice ori prin uzucapiune. Revenirea la proprietatea privată asupra terenurilor a condiţionat inevitabil repunerea în sistemul legislaţiei civile a servituţii. Cu toate acestea. Servitutea. revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea instituţiei servituţilor. după trecerea terenurilor în proprietate privată.

Reintroducerea servituţilor necesită elucidarea esenţei lor prin definirea şi evidenţierea caracterelor acestei instituţii. Examinînd legislaţia Republicii Moldova în materie. servitutea garantează persoanei în folosul căreia este stabilită apărarea împotriva posibilelor acte arbitrare ale proprietarului imobilului grevat. a drepturilor şi intereselor proprietarului terenului aservit şi ale proprietarului terenului dominant. Scopul şi obiectivele tezei Actualitatea problemei dreptului de servitute şi exercitării lui condiţionează scopul prezentului studiu: analiza servituţilor şi clasificarea lor în doctrină. Servitutea ridică valoarea economică a imobilelor. Cînd este vorba de garantarea unui drept. în egală măsură. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă deseori stabilirea unor servituţi. cu atît mai mult că. naturii juridice a servituţii. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. un mijloc de garantare a disciplinei dreptului de servitute. la folosirea mai raţională şi mai eficientă a pămîntului. nu numai cea a relaţiilor aferente delimitării grevării unor imobile de către proprietarii vecini. servitutea contribuie la organizarea teritoriului. În ţările cu economie de piaţă. apariţiei şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute în Republica Moldova şi în alte ţări. analiza reglementărilor legislative. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. motiv în plus de abordare a problemei. În genere. nu există elaborarea ştiinţifică a problematicii dreptului de servitute. Prin urmare. în agricultură. acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate are menirea de a spori utilitatea şi agrementul unor fonduri. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. În industrie. Ca drept real. importanţa servituţii creşte substanţial datorită consolidării dreptului de proprietate privată. a unor terenuri în genere. În condiţiile economiei de piaţă. Utilităţile menţionate au determinat legiuitorul să reglementeze această specie de drepturi. stabilirea drepturilor şi obligaţiilor proprietarului terenului dominant şi al celui aservit. servitutea afectează şi sfera economică. fie de utilitate privată. de asemenea. se poate determina cu certitudine rolul şi locul servituţii în structura ei economico-socială. În teoria dreptului civil. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. această instituţie serveşte tradiţional drept un factor stabilizator în circuitul civil. 7 . precum şi responsabilităţilor lor. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. analiza diferitelor procedee de constituire şi exercitare a servituţilor. instituţia juridică a servituţii este absolut necesară unei economii agrare ca cea a Republicii Moldova. determinarea rolului şi importanţei. instituirea lor este fie de utilitate publică.Amintim în acest sens că. Prin urmare.

ceea ce ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare. făcînd comparaţie cu practica unor alte state.dobîndirea servituţii prin uzucapiune. am stabilit următoarele obiective ale prezentei lucrări: . . totodată. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă în curs de dezvoltare a Republicii Moldova. Servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilitate în relaţiile de folosire a imobilelor. este necesară reglementarea detaliată a drepturilor titularilor lor. uzul etc. . . Actualitatea lucrării este determinată şi de abordarea ştiinţifică a dreptului de servitute. . precum şi posibilitatea ca bunul să satisfacă interesele publice fără a fi retras din proprietate şi fără intervenţia autorităţilor publice. elaborarea unor propuneri de modificare efectivă a legislaţiei la acest capitol.definirea şi generalizarea caracterelor juridice. . în determinarea caracterelor esenţiale ale servituţilor. stabilirea unor limite şi condiţii în care aceste drepturi să fie exercitate şi. Prezentul studiu va permite. . propunerea variantei accesibile pentru Republica Moldova. în analiza lucrărilor şi comentariilor ştiinţifice în domeniu. . Instituţia servituţii dă proprietarilor de teren posibilitatea soluţionării independente a problemelor apărute în procesul exploatării imobilelor.Servituţile ridică valoarea economică a imobilelor.caracteristica drepturilor proprietarului terenului dominant. lucru deosebit de important în procesul actual de punere în aplicare a Codului civil. corelarea drepturilor diferiţilor titulari. creează un modus vivendi între fondurile vecine.caracteristica şi temeiurile de stingere a servituţii.constituirea servituţii prin destinaţia imobilului stabilită de proprietar.apariţia şi evoluţia dreptului de servitute. stabilirea cerinţelor şi a procedurii de stingere. uzufructul. dreptului de servitute în genere. a particularităţii situaţiei terenurilor aflate în apropiată vecinătate. în special. convenabile părţilor.definirea servituţii. cum ar fi: servitutea. Scopul lucrării constă aşadar în elucidarea reglementărilor referitoare la dreptul de servitute al ţărilor care cunosc acest institut de drept. 8 . sporind.exercitarea servituţii.clasificarea servituţilor (clasificare controversată în literatura de specialitate). Deoarece aceste drepturi limitează drepturile proprietarului. valoarea economică a unui fond din contul altuia. . Analizînd legislaţia şi realitatea. ţinînîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor referitoare la dreptul de servitute. Pentru prima dată în legislaţia modernă a Republicii Moldova îşi găsesc reglementarea un şir de drepturi reale.

alte metode de cunoaştere ştiinţifică. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. În calitate de bază metodologică în cercetări autorul a utilizat analiza comparativă. 432 din Codul civil este foarte limitată. fapt ce implică necesitatea unor modificări. Federaţia Rusă.constatarea lacunelor din legislaţia Republicii Moldova. În procesul investigaţiilor. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. Referitor la adoptarea unor modificări în acest cod. deoarece. . condiţionate de schimbările survenite în structura economicosocială. Astfel. din ţările comunităţii europene. la adoptare. istorică. de analiză comparativă. date fiind reglementările cunoscute în domeniul dreptului din Republica Moldova. Totodată. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. autorul a utilizat şi metodele dialectice. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. România. în cadrul raporturilor de vecinătate. ceea ce a permis autorului să examineze dreptul de servitute sub diverse aspecte. juridico-comparativă. constituirea servituţii prin destinaţia stabilită de proprietar de la art. pe lîngă faptul că prezenta lucrare este una de pionierat în literatura juridică autohtonă. elaborarea unor propuneri de modificare a legislaţiei. se accentuează omisiunile. sociologică (analiza documentelor). 1. 2. nu s-a ţinut cont de unele propuneri importante. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova.. s-au determinat principalele teze şi concluzii înaintate spre susţinere. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice.calcularea termenului de neuz. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. reglementările lui sînt insuficiente. O primă intervenţie ar viza eliminarea confuziei ce se naşte între îngrădirile legale de drept privat şi servituţi. Deşi Codul civil consacră servituţilor un capitol. în ea se propune operarea unui şir de modificări menite să perfecţioneze legislaţia. cel mai efectiv procedeu de sintetizare a noţiunilor şi fenomenelor. care să corespundă noilor relaţii. există o opinie majoritară. În procesul de sintetizare a lucrărilor ştiinţifice din ţările menţionate. 9 . de analiză şi sinteză logică structural-sistematică. în caracterul mixt. reglementările greşite conceptual la capitolul servituţii. Reprezentînd o încercare de a elucida. de argumentare a concluziilor şi recomandărilor. teoretic şi practic al acestei analize. de altfel şi în literatura de specialitate.

deoarece. Barbieri.. Meйер Д. Rosetti-Bălănescu I.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică etc. Ambroise Colin. Nu numai Codul civil conţine norme referitoare la acest drept real. Rau C. Filipescu Ion. români. Alunaru Cristian. 10 . O serie de legi referitoare la diferite forme de proprietate instituie „servituţi legale” (Legea nr..136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. Baieş Sergiu. fie din situaţia impusă de lege. Art. Краснов О.. atîta timp cît ele nu impun proprietarului de teren aservit obligaţia unui fapt personal şi nu sînt contrare ordinii publice. Побeдоносцeв K.. care este necontinuă şi neaparentă cînd nu există un drum vizibil. Jacota Mihai. Legea nr. Nacu C. Îngrădirile legale de drept privat ar putea fi definite ca mod de a fi al proprietăţii.3. Lupan Ernest. dintre care una este grevată cu obligaţie (aparentă) pentru utilizarea sau utilitatea alteia. 5. Deak Francisc. Berthelemy M. ruşi: Adam Ioan. Aramă Elena. Georgean. SaftaRomano Eugeniu. Crişu Constantin. acţiunile care decurg din servituţi. modalităţile de stabilire. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi. Reglementarea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului are ca scop asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond de către proprietarul acestuia. 442 reglementează răscumpărarea servituţii de trecere. Stătescu Constantin etc. Roşca Nicolae. Necesitatea unor completări în materia servituţilor este impusă şi de noile realităţi în ceea ce priveşte proprietatea. adică o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui alt imobil aparţinînd unui alt proprietar. Bîrsan Corneliu... germani. Alexandresco Dimitrie. S-ar putea dobîndi o servitute de trecere necontinuă prin uzucapiune. 6. Hовицкий И. Urmează a fi prevăzută şi situaţia cînd unicul proprietar a două proprietăţi rurale.. proprietarul terenului înfundat face un act de folosinţă asupra terenului vecin. Hamangiu. Putem spune că el înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. ce izvorăşte fie din situaţia naturală a locului... Mureşan Mircea. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. dar care reglementează mai mult raporturile de vecinătate. Costin Mircea.. Ionaşcu Aurelian.). Bassenge Peter. prin exercitarea servituţii... Legea nr. Durac Gh. 7. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării o constituie lucrările autorilor moldoveni. Deleanu Ion. Суханов Е. Aubry C. francezi. Domberger G. Carbonnier J. Pop Liviu..1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. N. Manoliu Julieta. 4. să înstrăineze una dintre aceste proprietăţi în favoarea unui terţ.

Primul capitol. nr.61 din 29 ianuarie 1999 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. a III-a. este dedicată clasificării servituţilor. de asemenea. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului. Codul civil. este arătată metodologia de 11 .1030 din 12 octombrie 1998 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. divizate în secţiuni şi paragrafe. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. legile: nr.Cercetările au ca bază normativă Constituţia Republicii Moldova. Capitolul II. Hotărîrea Guvernului nr. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. divizat în trei mari secţiuni. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. Hotărîrea Guvernului nr. nr. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze.1217-XII din 25 iunie 1997 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998. uz şi abitaţie personală. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. nr. prevederile legislaţiei în vigoare. nr.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului. nr. are un caracter teoretic.984 din 21 septembrie 1998 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. Următoarea secţiune. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. distincţia între aceste servituţi. Capitolul are trei secţiuni. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină.360 din 18 aprilie 1997 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajării lor. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. Hotărîrea Guvernului nr. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrului bunurilor imobile. Conţinutul lucrării Lucrarea este compusă din trei capitole. a practicii de aplicare. ca cea mai veritabilă servitute. Hotărîrea Guvernului nr. Aceeaşi secţiune este consacrată. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute.

a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. Capitolul III. cît şi ale proprietarului terenului aservit. Ideea fundamentală este că servitutea. derivînd din servituţi. reprezintă un studiu al procedurilor. sînt formulate concluzii principale şi propuneri în vederea perfecţionării instituţiei de servitute şi a dreptului de servitute în genere. Unele aspecte ale acestei instituţii au fost abordate pentru prima dată şi pot servi drept informaţie utilă în activitatea practică a notarilor. principii deduse din practica unor alte ţări la acest capitol. avocaţilor şi judecătorilor. . înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. capitolul este axat în jurul acestor probleme. rusă. În încheiere. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. precum şi la elaborarea unor lucrări ştiinţifice. Secţiunea a treia. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. În genere. . Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. 12 . găsindu-şi loc. română. germană.lucrarea poate fi folosită ca sursă teoretică şi practică în procesul didactic din învăţămîntul superior şi mediu de specialitate.a fost propus spre elaborare un set normativ pentru dezvoltarea acestei instituţii.concluziile făcute în lucrare pot servi drept suport la modificarea atitudinii faţă de instituţia servituţii în ţară. Aprobarea rezultatelor cercetării se rezumă în felul următor: . acte normative etc. într-un act de o asemenea anvergură cum este Codul civil. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. pentru prima dată în legislaţia naţională. posibilele acţiuni. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. prin act juridic şi prin uzucapiune. în instanţa de judecată. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. .au fost elaborate propuneri de modificare şi completare a noului Cod civil. „Constituirea.cercetare. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. Astfel. indicînduse principiile ce urmează a fi respectate la elaborarea actelor normative. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. de constituire. prevăzute de legislaţie. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. alături de proprietate. „Stingerea servituţilor”. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute.

Sînt drepturile reale principale acele drepturi care au o existenţă de sine stătătoare. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate În cartea a doua a Codului civil îşi găseşte reglementarea regimul drepturilor reale. Prin aceasta se realizează o restrîngere. care include şi ipoteca. este lipsit de plenitudinea exercitării celor trei atribute pe care le conferă dreptul de proprietate. ele existînd în interesul fondului (de exemplu. rar totodată. pe durata constituirii dezmembrămintelor. în sensul că titularul lui. p. motiv pentru care existenţa lor este dependentă de existenţa dreptului garantat [82. terenurile. alte servituţi sînt create în beneficiul proprietarului unui lucru. Codul civil reglementează doar dreptul de gaj.Capitolul I. cel mai important este dreptul de proprietate. nu beneficiază titularii celorlalte drepturi reale principale. este un drept complet asupra unui lucru avînd cele trei atribute: usus. de abitaţie. Dintre drepturile reale principale. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. folosinţă şi de dispoziţie asupra unui bun în mod exclusiv şi absolut. După cum s-a menţionat. proprietatea este dreptul de care proprietarul se bucură de posesie. În prezent. Dezmembrămintele dreptului de proprietate se împart în două categorii: unele dezmembrăminte sînt recunoscute unei persoane determinate. fructus şi abuzus. Doctrina atribuie categoriei de drepturi reale accesorii: dreptul de gaj. deoarece conferă titularului deplinătatea puterilor incluse în cele trei atribute ale sale: posesiunea. inclusiv al dreptului de servitute [82. însă în limitele determinate de lege. dezmembrămintele dreptului de proprietate se constituite şi se dobîndite indiferent de titular. de servitute şi de superficie. Atîta timp cît titularii dreptului de proprietate privată sînt egali din punct de vedere juridic. Drepturile reale accesorii însă au scopul de a garanta unele drepturi de creanţă. independentă de existenţa unor alte drepturi. 160]. de uz. de uzufruct. Aceştia pot exercita doar unele din atributele dreptului de proprietate. deplină. Consideraţii generale privind dreptul de servitute Secţiunea 1. folosinţa şi dispoziţia. fiind în circuit civil. Prin separarea atributelor sale. fiind obligat să nu aducă atingere exercitării libere a acestor drepturi. Drepturile ce se pot constitui asupra bunurilor dintr-un patrimoniu sînt reale sau personale. servituţile reale) [64. dreptul de ipotecă şi privilegiile. vor putea face obiectul celorlalte drepturi reale principale. 315 din Codul civil. p. 160]. p. Conform prevederilor art. o limitare a dreptului de proprietate. Din această categorie fac parte drepturile: de proprietate. 291]. Aceasta se realizează în situaţia în care 13 . De o asemenea putere.

se ajunge la o dezmembrare a dreptului de proprietate. la drepturi concurente asupra aceluiaşi bun: dreptul de proprietate şi un alt drept real [73. asupra acelui lucru decît un drept de proprietate scăzut. Dreptul de folosinţă a terenurilor agricole se stabileşte prin lege. ale proprietarului sînt desprinse din conţinutul juridic al dreptului său. p. Spre deosebire de proprietate. astfel că se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate. în condiţiile legii [1. uz. de către instanţa de judecată. 433 alin. abitaţie. Explicaţia în acest caz constă în faptul că între proprietar şi titularul dreptului real dezmembrămînt al dreptului de proprietate se nasc raporturi de drept civil. atributele dreptului de proprietate asupra unui bun sînt exercitate de persoane diferite. 14 . în cadrul unui proces. recunoscute de lege. la rîndul său. În acest mod. în care părţile au întotdeauna o poziţie de egalitate juridică [73. precum şi cele neaparente şi pozitive. superficia). Proprietarul lucrului asupra căruia se exercită un drept real nu are. pentru că dreptul său este îngrădit printr-un drept real. Revocarea dreptului poate avea loc numai cu titlu de sancţiune şi trebuie dispusă obligatoriu. posesiunea şi folosinţa. Dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „acele drepturi reale principale derivate asupra bunurilor altuia. servituţi stabilite prin fapta sau destinaţia omului. Oricît ar fi de diferite.atributele dreptului de proprietate sînt exercitate de titulari diferiţi. p. 185] . moment evidenţiat în Codul civil. în sensul că atributul dispoziţiei revine întotdeauna la proprietar. b) prin uzucapiune (servituţile continue şi aparente. 54]. 251]. 496]. opozabile tuturor. sînt exercitate de alte persoane. care se constituie sau se dobîndesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din conţinutul juridic al dreptului de proprietate” [30. p. alin (5). toate celelalte drepturi reale. al cărui titular îl exercită asupra lucrului [70. Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot lua naştere în cele mai diverse moduri: a) prin voinţa omului – convenţie sau testament – (uzufruct. 185]. principale sau accesorii. p. dezmembrămintele dreptului de proprietate au în comun faptul că se raportă la materialitatea lucrului şi permit titularului să profite de avantajele acestuia. adică drepturi asupra unui lucru acre este proprietate a unei alte persoane [72. superficie). art. p. Astfel. inclusiv proprietarului. iar celelalte două. alcătuind un alt drept real principal [2. Există situaţii în care unele atribute. 315. p. (1). se exercită asupra unui lucru ce aparţine unei alte persoane decît titularului de drept real: ele sînt jura in re aliena. 155]. 50]. art. (Codul civil. p. Ele se disting astfel de drepturile reale accesorii sau de drepturile de garanţie care vizează valoarea pecuniară a lucrului [11. p. 183-185].

inclusiv cu cel al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale asupra domeniului lor privat. consfinţesc că bunurile proprietate publică sînt inalienabile. Altfel spus. ar putea părţile. 253. şi nu cu dreptul de proprietate publică. 114]. adică al titularului şi nici urmărite de creditori. la art. Rezultă. care nu pot fi înstrăinate un anumit termen [33. Dezmembrămintele pot exista în cazul proprietăţii private. În acelaşi rînd. legile prevăd însă o serie de excepţii. şi anume că dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt compatibile numai cu dreptul de proprietate privată. Se impune o ultimă precizare. În: Les grands arrets de la jurisprudence civile. servituţile naturale şi cele legale.1834. p. Prin separarea atributelor dreptului de proprietate. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. iar altul fructele pomilor de pe acelaşi teren. neputînd fi înstrăinate prin actul de voinţă al deţinătorului sau al statului. p. să descompună atributele dreptului de proprietate şi într-o altă manieră decît cea prevăzută de lege? Dezbaterea acestui subiect a cunoscut un moment de vîrf cînd Curtea de Casaţie a Franţei a pronunţat o decizie prin care. unităţile administrativ-teritoriale. indiferent de titular. Sub aspectul regimului juridic. 1991. reprodusă de Henri Capitant.02. prin voinţa lor. ar putea crea şi alte drepturi reale dezmembrăminte ale dreptului de proprietate decît cele prevăzute de lege [93. Posibilitatea naşterii dezmembrămintelor dreptului de proprietate prin convenţie sau testament a generat problema dacă părţile. cum sînt terenurile atribuite în cadrul constituirii dreptului de proprietate privată. Constituţia Republici Moldova. Dalloz. că ele sînt scoase din circuitul civil. respectiv al organului local. decizia Caquelard contra Lemoine din 13. Fac excepţie convenţiile pentru care legea cere expres. cu excepţia bunurilor inalienabile. societăţile comerciale cu capital de stat. 254]. imprescriptibile şi insesizabile. Paris.c) prin destinaţia proprietarului (servituţile stabilite prin fapta omului). Ed. p. cu titlu de drept real1 . în care acestea se pot constitui şi asupra domeniului public. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat. 1 Curtea de Casaţie a Franţei. Acest drept de proprietate poate fi dezmembrat prin crearea unor servituţi stabilite prin fapta omului. superficia). Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot fi constituite şi dobîndite. statul. 9 edition par Francois Terre et Ives Lequette. prin voinţa lor. alin (4) şi Codul civil la art. aşadar. d) prin lege (dreptul de abitaţie. pot dobîndi dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. 296. ad validitatem. forma autentică aşa cum este cazul contractului de donaţie. a dispus că unul poate culege iarba. 127. recunoscînd calitatea de coproprietari ai părţilor. 15 .

Cantacuzino: „Toate aceste drepturi in re aliena nu pot constitui. fie ca „dezmembrămînte rezultate prin despicarea atributelor proprietăţii”.Prin alte dispoziţii legale. 241]. „ci şi independente de orice putere a unei alte persoane asupra bunului respectiv. fie ca şi „restrîngeri”. Proprietarul. Toate celelalte drepturi reale principale. p. În virtutea caracterului exclusiv al dreptului de proprietate. abitaţie. Conform unor definiţii. majoritatea cuprinse în Codul civil. în privinţa unor atribute. în cazul dezmembrării proprietăţii. în afară de cazurile cînd proprietatea este dezmembrată. şi Matei B. 185]. „sarcini” sau „prelungiri” ale acestui drept. 517]. Definirea tuturor celorlalte drepturi reale se face exclusiv prin raportare la dreptul de proprietate. 16 . servitute propriu-zisă. 146]. sarcini ale proprietăţii. întrucît ele ştirbesc. p. p. se bucură de plena potestas. posesiune. Sau.dezmembrămînt al dreptului de proprietate. pe care proprietarul le concede unor terţe persoane sub forma unor drepturi reale” [45. p. este bine ilustrată şi reglementată maniera în care această disociere poate avea loc. superficie) [73. caracterul exclusiv al dreptului deplin de proprietate” [21. „prototipul drepturilor reale” astfel. 39]. folosinţa şi dispoziţia [77. (uzufruct. dreptul de proprietate este considerat „izvorul necesar şi temeiul naşterii şi existenţei” lor. în virtutea caracterului deplin al dreptului său. ele nu exprimă un raport de stăpînire a bunurilor. dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „drepturi reale rezultate din separarea atributelor componente ale dreptului de proprietate [103. Nu desfiinţează dreptul de proprietate. p. deoarece este îngrădit prin exercitarea dreptului real” [80. unele atribute ale acestui drept se exercită de către o altă persoană. p. în sensul că proprietarul este lipsit de exerciţiul unora din atributele acestui drept” [30. atributele acestui drept sînt nu numai depline. ci doar îl restrîng. p. pe temeiul unui alt drept real principal derivat din dreptul de proprietate. cuprinse într-o singură categorie. încît celelalte drepturi reale sînt considerate dezmembrăminte „ale lui” [91. 399]. în sensul larg al cuvîntului. împărtăşite pe scară largă de doctrina contemporană. 183-185]. p. în 1921. 110]. adică de toate cele trei atribute. Ideea ştirbirii caracterului exclusiv al dreptului de proprietate prin constituirea unor drepturi reale asupra bunului altuia este susţinută şi în dreptul civil german [104. p. 91]. în altă formulare. La fel susţinea. „proprietarul lucrului grevat de un drept real are un drept de proprietate micşorat. fiindu-i opozabile. uz. în unele legi şi în alte acte administrative. pe care le vom prezenta atunci cînd vom analiza servitutea . ci ”un mănunchi de prerogative din conţinutul dreptului de proprietate. Deosebirea dintre dreptul de proprietate şi alte drepturi reale principale constă în faptul că aceste drepturi poartă asupra lucrului altuia (jura in re aliena).

p. dreptul exclusiv al folosinţei aceluiaşi lucru. Dacă însă unuia nu îi revine decît dreptul asupra substanţei lucrului. Natura unui drept nu depinde de frecvenţa sa de raritatea sa [54. Acest nou drept real este independent. iar celuilalt. în ceea ce priveşte conţinutul. 292]. ca cel mai cuprinzător drept real. Mazeaud susţine că „celelalte drepturi reale principale (în afara dreptului de proprietate) nu conferă titularului lor decît o putere restrînsă: ele nu conferă decît unele dintre atributele dreptului de proprietate. două drepturi concurente se exercită asupra aceluiaşi lucru: dreptul de proprietate şi un alt drept real. atunci dreptul de proprietate este deplin şi nedivizat” [53. inclusiv proprietarului. cu titlu de drept real principal. în aceeaşi persoană.Astfel. o grevare a 17 . 114]. 88]. p. aşadar. autorii Codului civil comentat menţionează „Dreptului de proprietate. Într-un asemenea caz. Întrucît această putere. precum şi etimologia termenului. p. 322]. în marea sa parte. Sarcinile stabilite la art. p. opozabil tuturor. astfel încît dreptul de proprietate este limitat. fiecare drept real mărginit (limitat) este în acelaşi timp un drept real mărginitor. respectiv. explică în acelaşi fel formarea şi existenţa dezmebrămintelor dreptului de proprietate.428-442 din Codul civil al Republicii Moldova au toate caracterele. de aceea au fost numite dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Sensul termenului „dezmembrămînt” sugerează anume această realitate a exercitării unora dintre atributele dreptului de proprietate. Ele conferă. cu dreptul folosinţei acelui drept. în faptul că din conţinutul juridic al dreptului de proprietate sînt desprinse unele atribute recunoscute de lege proprietarului şi cu ele se constituie un alt drept real principal în favoarea unei alte persoane decît proprietarul. lipseşte din conţinutul dreptului de proprietate asupra bunului proprietăţii [48. la care ar fi avut dreptul dacă legea nu i-ar fi interzis. pe lîngă un drept asupra substanţei. prevede: „Dacă dreptul asupra substanţei unui lucru se reuneşte. Astfel. Primul se numeşte proprietar principal. De aici numele de servitute dat dreptului real care aserveşte lucrul asupra căruia poartă” [64. interdicţie stabilită în interesul fondului vecin. al doilea proprietar al folosinţei [53. i se opun drepturile reale limitate. conferită de dreptul real limitat asupra unui bun. p. de către o altă persoană decît proprietarul. Mecanismul formării acestor drepturi reale constă. la paragraful 357. atunci dreptul de proprietate este divizat şi pentru amîndoi incomplet. Doctrina franceză. o putere limitată. 117]. în nota introductivă la Cartea a treia „Drepturile reale” (Sachenrecht). este sarcină. Totodată. Codul civil general austriac (ABGB). comparativ cu dreptul de proprietate. pentru a-l împiedica pe proprietar să facă un act asupra bunului său.

aşa cum este reglementat în doctrină. art. 389). observîndu-se că. regimul normal al proprietăţii funciare. (de exemplu. Prin urmare. p. distanţa pentru construcţii. o circumstanţă particulară care. V. din raţiuni de oportunitate. noţiunea de servitute implică o derogare de la dreptul comun.) şi un teren aservit. din titlul III intitulat Proprietatea. argumentul conform căruia ele sînt impuse tuturor proprietarilor privaţi. 2 18 . se poate vorbi de o servitute de vedere dacă proprietarul consimte la o deschizătură de vedere în zidul comun care îi desparte proprietatea de proprietatea vecină). nu le poate schimba natura juridică. În ceea ce priveşte reciprocitatea. 431 din Codul Civil). 168]. care constă în proprietatea liberă de sarcini. stabilită în interesul unui teren vecin: acest lucru este specific servituţilor.2 În acest sens. trebuie să invocam. Numai examinînd regimul juridic al sarcinilor în cauză putem descoperi calificarea lor juridică. Reciprocitatea unor servituţi reprezintă un caracter. dar care ar putea fi supusă. Dreptului vecinătăţii legiuitorul a dedicat în Codul civil un întreg capitol. lucrări şi plantaţii (Cod civil. p. Este o limitare a folosinţei proprietăţii. Amintim că. mai ales cînd este vorba de o servitute (spre exemplu o servitute de vedere). se instituie prin derogare de la reglementarea de drept comun printr-o convenţie particulară. terenul superior pentru scurgerea apelor etc. Faptul acesta adevărat. unele pretinse servituţi legale impun diverse prestaţii active contrare principiului care interzice servituţile în faciendo. În doctrina franceză s-a propus a se recunoaşte servituţilor legale o natură juridică hibridă. ceea ce nu constituie decît o circumstanţă particulară care nu îi schimbă natura. în regimul lor juridic. unor restricţii cu caracter excepţional [76. unele consecinţe ale lor pot fi încadrate în fiecare dintre cele două concepţii opuse [75. în primul rînd. Termenul servitute evocă ideea unei proprietăţi libere în mod natural. Or.Faptul acesta însă este caracteristic servituţilor negative. la fel ca şi universalitatea acestor restricţii. nu se consideră aservite fondurile grevate cu asemenea sarcini. constituind dreptul comun. Se poate considera că există teren dominant. unul sau altul dintre terenuri joacă simultan rolul de teren dominant şi de teren aservit (astfel. Aceste consideraţii i-au determinat pe unii autori să vadă în servituţile legale nişte obligaţii reale propter rem. se poate constata că reglementarea legală ajunge să stabilească între proprietarii vecini raporturi juridice analoge celor care există în urma constituirii unei servituţi prin act juridic (art. Pentru a răspunde la întrebarea dacă aceste restricţii sînt servituţi veritabile. referitor la obligaţiile reciproce privind servitutea de vedere. 105]. cel care suportă sarcina. celui căruia îi profită dispoziţia legală (terenul înfundat la dreptul de trecere.

„Drepturile reale”. 428 alin. p. putem confunda servitutea cu altă situaţie. care numeşte servitutea drept de folosire limitată de un teren străin. (1) din Codul civil defineşte servitutea ca fiind „o sarcină care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant)”. servitutea ia fiinţă pentru „utilitatea şi comoditatea unui fond” [82. „Alte drepturi reale”. Din prevederile alineatului menţionat s-a văzut că. chiar dacă este accesorie. în care o persoană are dreptul de a se folosi de pămîntul unei alte persoane. Această obligaţie. deoarece ştim că o definiţie trebuie să cuprindă caracterele esenţiale ale noţiunii definite. O astfel de definiţie conţine şi Legea Republicii Moldova nr. Servitutea nu are un caracter personal. titlul IV. 1998. Tot ca sarcină poate fi şi obligaţia de a face ceva [74. ca uzufructul. nr. 1543 din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile3. 216). 377-394). în vreme ce uzufructul. este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau posesor al fondului. utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia economică a acestuia. Neindicînd natura acestei folosiri. art. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii. 428 alin. pentru a o deosebi de altele. la o servitute şi impusă proprietarului terenului aservit şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. uzul şi abitaţia se constituie în favoarea unei persoane. (2) din Codul civil. Capitolul III „Servitutea”) consacră un număr suficient de dispoziţii acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate (art. 3 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. Aceasta este departe de a fi o definiţie. 428-442) şi nu în ultimul rînd dreptului de vecinătate (art. 2. romanii numeau servitutea „iura in re aliena” . istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute §. Consideraţii generale Pentru prima dată Codul civil (cartea a doua. După cum am menţionat. În acest sens. la art. Sarcina constituie o servitute atunci cînd este perpetuă sau cînd ea profită proprietarului fondului dominant. 44-46 19 . poate fi conexată. conform art. 186]. Cu toate acestea. p.1 Noţiunea dreptului de servitute.dreptul asupra lucrului altuia. 195]. Art. formularea romană a fost preluată ca o definiţie şi este folosită şi astăzi în legislaţia rusă (Codul civil al Federaţiei Ruse.Secţiunea a 2-a. Noţiunea.

dar ea rezultă dintre cele două fonduri. aceste definiţii sînt incomplete: la romani nu se indica natura lucrului. p. iar cel ce profită – fond dominant [36.. La fel defineşte servitutea şi Codul civil belgian6 la art.. Codul civil al Federaţiei Ruse (art. din conţinutul acestor articole rezultă clar că servitutea leagă proprietarii imobilelor prin drepturi şi obligaţii corelative4. 530. Analizînd articolele consacrate definirii servituţii din codurile civile ale ţărilor indicate mai sus. 274 ГК Российской Федерации: «Собственник недвижимого имущества (земельного участка. 3) Codurile civile ale altor ţări nu definesc direct servitutea. Prat Edition. Astfel. Les codes pour tous. 637 „Une servitude est une charge imposée sur un héritage pour l’usage et l’utilité d’un héritage appartenant à une autre propriétaire” 7 Codigo Civil: Titulo VII art. Art. servitutea putînd greva numai imobilele. sarcina impusă nu constituie o obligaţie personală apărută între cei doi proprietari. se numeşte fond servant. predio serviente. El inmueble a cuyo favor esta constituida la servidumbre. 2000. 576 din Codul civil român. putem constata: 1) Unele din codurile civile prevăd direct instituirea unui raport juridic între imobile de unde doctrina deduce că „. 255]. Cu toate acestea. 530 „La servitumbre es un gravamen impuesto sobre un inmueble en beneficio de otro perteneciente a distinto dueno”. texte officiel complet et mis à jour 1968. 2) Codurile civile ale altor ţări consideră servitutea un drept ce aparţine proprietarului imobilului dominant şi îi oferă acestuia posibilitatea de a folosi terenul aservit într-un mod sau altul. а в необходимых случаях и от собственника другого земельного участка (соседнего участка) предоставления права ограниченного пользования соседним участком (сервитута). şi Codului civil spaniol7 la art. La aceste observaţii putem adăuga şi altele care sînt rezultatul nerelevării a caracterelor servituţii. care suportă sarcina. iar din formularea Codului civil rus reiese că servitutea se poate constitui numai asupra pămîntului. Paris. el que la sufre. другой недвижимости) вправе требовать от собственника соседнего земельного участках. avînd un alt stăpîn”. defineşte servitutea ca „sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil. 6 Cod civile belge.» 5 Cod civil. Fondul grevat. 637 din Codul civil francez prevede că servitutea este: „une charge impose a une immeuble (fond servant) pour le service d’un immeuble voisin (fond dominant). dar prevăd că terenul aservit se grevează cu o sarcină şi că raportul juridic de servitute leagă proprietarii terenurilor prin drepturi şi obligaţii. art. Codul civil francez mai indică faptul că fondurile trebuie să fie vecine. art. Articolul 227 din codul rus menţionat prevede că “servituţile pot fi constituite şi asupra construcţiilor”. 637. 4 20 . Codul civil român şi Codul civil francez dau servituţii definiţii similare. însă prevede grevarea terenului şi altor imobile.Mai mult ca atît. 2001 Nouvelle édition. qui appartient a une outre propriétaire”.5 Spre deosebire de cel român. se llama predio dominante. Ст.. iar art. 637. 274-277) eludează definirea directă a servituţii.

Micescu ş. 21 . că aceste imobile aparţin unor proprietari diferiţi. De aici însă părerile se împart în două grupe. generînd situaţia în care exploatarea optimă a unuia este imposibilă sau evident ineficientă fără folosirea într-un mod sau altul a celuilalt. Majoritatea autorilor români şi francezi definesc servitutea ca un drept real. Acest raport poate fi calificat doar ca un factor obiectiv principal ce condiţionează necesitatea constituirii unei servituţi prediale. ci sînt prelungiri ale acestuia în folosul unei proprietăţi şi restricţii aduse proprietăţii grevate [56. „terenul este acel mediu care face să coincidă dreptul adevăratului proprietar”..) Chiar dacă drepturile reale posibile se creează în favoarea unor alte persoane. stabilesc regimul lor normal. Dernburg. între terenul (sau un alt imobil) aservit şi terenul (un alt imobil) dominant există un raport de vecinătatea. p. iar adunarea drepturilor reale. şi anume dreptul de nudă proprietate (prin urmare titularul unei servituţi de trecere al unei servituţi de vedere sau de apeduct etc. proprietatea dezmembrată nu ar mai exista ca atare. p. Unii autori. este o situaţie naturală a lucrurilor. dacă această teorie ar fi exactă. după cum spune profesorul H. constituie limitele normale ale dreptului de proprietate. proprietarului îi revine proprietatea nudă a lucrului. Faptul că nu se indică natura acestei sarcini a dus la extinderea noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. Potrivit acestor autori. în doctrina franceză figurînd şi servituţile administrative sau publice. să aibă ca rezultat recompunerea ei. alţii cred că nu este.De fapt. Servituţile constituie o instituţie de drept civil. drepturile reale (şi servituţile) nu sînt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. ceea ce nu se întîmplă. Similară este şi situaţia dreptului de servitute. 90]. Asemenea definiţii există şi în doctrină [62.a. care prevăd sarcini asupra fondurilor şi obligaţii ale proprietarilor. 300]. pentru că din dezmembrare va lipsi un drept care rămîne întotdeauna al proprietarului. 277]. Avantajul acestor definiţii constă în afirmaţia că servitutea se poate constitui numai asupra imobilelor. afirmă că. Servituţile naturale şi legale. Însă raportul dintre aceste două imobile este un raport de fapt şi nu de drept sau. care ar fi dezmembrat proprietatea. ca Vareilles-Sommieres. Unii susţin că acest drept real este un dezmembrămînt al dreptului de proprietate. pe care acesta nu îl avea şi care există sub forma unei restricţii aduse dreptului de proprietate al altuia. dar nu îi exprimă esenţa sau. care nu sînt veritabile servituţi. 557. Titularul unei servituţi de trecere şi cel al unei servituţi de vedere sau de apeduct îşi prelungesc dreptul de proprietate cu o suplimentare a atributului de folosinţă. p. care nu poate trece asupra unui alt titular fără înstrăinarea proprietăţii [13. după cum prevede Codul civil român la art. iar normele administrative şi cele imperative.

Astfel. dreptul proprietarului nu se stinge. în pofida prezenţei dreptului real care grevează dreptul subiectiv de proprietate. pentru a fi utilizat raţional.încetarea dreptului de servitute duce la returnarea tuturor puterilor fără vreun act special. 214]. menţionează că servituţile nu fac parte din ele. ci se limitează numai în privinţa proprietarului nu şi a terţelor persoane [94. pentru că ar împiedica exerciţiul dreptului de servitute. proprietarul se consideră limitat în folosirea bunului său numai în măsura în care nu ar leza folosirea servituţii de către primul. ci limitări ale ei [98. în cazul constituirii unei servituţi. accentuăm că servituţile se formează în folosul unui fond şi nu a proprietarului. care beneficiază de servitute numai datorită faptului că este deţinător al imobilului dat. Dreptul de servitute este o respingere a dreptului de folosinţă (în situaţia proprietarului fondului aservit). 22 . pe care proprietarul fondului dominant le dobîndeşte asupra fondului aservit şi. pentru uzul şi utilitatea celuilalt fond (fond dominant) ce aparţine unui alt proprietar [17. considerăm însă că este mai potrivită părerea care explică existenţa drepturilor reale ca prelungire a atributului de folosire. p. dreptul de proprietate nu se dezmembrează. 90]. Meier menţiona că servituţile nu reprezintă drepturi asupra proprietăţii unui alt titular. prelungire a dreptului de proprietate pentru fondul dominant sau restricţii ale dreptului de proprietate pentru fondul aservit [22.faşă de titularul dreptului de servitute. . deoarece nu se poate vorbi de o dezmembrare a proprietăţii atîta timp cît. În acest caz. De aici decurg următoarele concluzii: . concomitent cu titularul servituţii.Calificarea în sens activ sau pasiv depinde de poziţia din care sînt privite servituţile. p. concomitent. permiţînd să se creeze între două imobile o situaţie ce se constituie ca o sarcină pentru unul dintre ele (fond aservit). Nu putem discuta despre toate părerile apărute ca reacţie la teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. Alţi autori. . proprietarul îşi păstrează dreptul asupra bunului ce serveşte ca obiect al dreptului de servitute. p. De aceea. p. deşi susţin teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. necesitatea folosirii fondului vecin [72. Cercetătorul rus Gambarov menţionează că. o servitute de trecere pe care o are un vecin pe teritoriul unei alte persoane nu împiedică pe aceasta să folosească drumul sau poteca (cărarea) de pe terenul său în acelaşi scop de trecere. prezenţa unei servituţi de trecere îl va opri pe proprietarul fondului să dea terenului său o întrebuinţare care să îl facă impropriu trecerii. p. Caracteristica fondului dominant constă în faptul că impune deţinătorului său. 35].faţă de terţele persoane. 203]. ca restricţii pe care trebuie să le suporte proprietarul fondului aservit. ca Mazeaud Henri şi Larroumet Christian. 380]. Д. Cercetătorul rus.

prin excepţie. conform căruia. un fond poate fi grevat cu o servitute de trecere. p. p. dar nici în acest caz principiul libertăţii proprietăţii nu este lezat. care are dreptul să privească asupra fondului grevat cu această servitute. Orice constituire de drepturi reale asupra proprietăţii este temporară. Astfel. fie în beneficiul unei alte persoane. Tot proprietarul poate extrage toate fructele bunului. p. sau îl poate închiria [57. trecînd pe teren: cel care are o servitute de vedere nu îşi va putea schimba nici extinde dreptul. Ar fi o eroare să credem că diferitele grevări ale dreptului de proprietate ar duce atingere principiului libertăţii dreptului de proprietate. persoana împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului terenului 23 . de dreptul său. Titularii celorlalte drepturi reale nu vor putea întreprinde nimic peste limitele drepturilor lor [58. după voia lui şi sub rezerva de a nu atinge dreptul altuia. (1). 147]. El însă va dispune în continuare. în afară de limitele legale sau convenţionale care îi afectează proprietatea [57. deoarece constituirea servituţii se face cu acordul proprietarului. poate face orice cu obiectul dreptului său. dreptul de servitute poate greva perpetuu proprietatea. dreptul de proprietate se vede diminuat în exerciţiul lui de prezenţa acestor drepturi. “la realizarea servituţii. cu uzufruct. 213]. Titularul servituţii de trecere nu va putea face altceva decît să uzeze de această servitute. în principiu. în pofida acestor grevări. cu o servitute de vedere. Dacă însă fondul care constituie proprietatea unei persoane este grevat cu drepturi reale. pe cînd titularii celorlalte drepturi reale nu pot face nimic în afară de aceea ce le îngăduie dreptul său” [91. p. Proprietarul unui bun imobil liber de orice servituţi poate face. 387]. De exemplu. Proprietarul este obligat să respecte drepturile reale care apasă asupra proprietăţii sale. p. îi este oprit. principiu stipulat în Codul civil la art. orice doreşte cu obiectul dreptului sau îl poate folosi personal. El nu va putea opri trecerea vecinului pe terenul grevat cu servitutea de trecere şi nu va putea împiedica exerciţiul servituţii de vedere al vecinului. cu ipotecă etc. 429 alin. grevîndu-le cu alte drepturi reale sau înstrăinîndu-l.Distincţia dintre puterile juridice ale titularului dreptului de proprietate şi cele ale titularilor de alte drepturi reale devine evidentă prin sublinierea limitelor dintre ele. poate constitui asupra lui drepturi reale în beneficiul unor alţi titulari sau îl poate înstrăina. Spre deosebire de alte drepturi reale. în cazul acesta fiind vorba de excepţii. Există deosebiri între situaţia unei proprietăţi negrevate cu servitute şi situaţia proprietăţii grevate cu un astfel de drept. ci se va limita la ceea ce îi permite servitutea al cărei titular este. Vlahide afirmă: „Titularul dreptului de proprietate poate face totul. stingerea drepturilor reale care o grevează avînd ca rezultat eliberarea proprietăţii de o sarcină [22. fie în favoarea altui fond. 392]. 388]. Proprietarul. în afară de aceea ce.

Faptul că nu puteau extrage toate foloasele din terenurile deţinute dovedeşte numai nivelul lor de dezvoltare limitat. În literatura juridică rusă din secolul al XIX-lea există însă o altă părere. în urma descompunerii dreptului de proprietate funciară a obştii şi apariţiei proprietăţii private asupra unor terenuri mici. perpetuu şi indivizibil constituit asupra unui fond imobil. perpetuu şi indivizibil. Esenţial pentru dreptul de servitute este proprietatea. nu este legat de dreptul de proprietate [101. prevede la alin. servitutea după cum am amintit mai sus a apărut. în conformitate cu care proprietarul are dreptul de a-şi greva bunul cu alte drepturi reale. sau încetarea servituţii. Noile posibilităţi măresc valoarea economică a proprietăţii. Probabil. p. Dacă existenţa unei servituţi aduce prejudicii proprietarului fondului aservit. p. Circulă ideea că servituţile ar fi existat înainte de apariţia proprietăţii. adică îşi exercitau drepturile în volumul ce caracterizează servituţile contemporane. iar pentru că aparţineau tuturor folosirea lor nu putea fi limitată. la anumite perioade. O altă definiţie mai completă aparţine lui Ion Dogaru şi Teodor Sîmbrianu: „Servitutea e un drept real principal. 363]. nu a dreptului de proprietate. p. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă care conferă proprietarului unui imobil. fiind chemată să ridice valoarea lor economică [36. Descoperirea unor noi posibilităţi de folosire a terenurilor este rezultatul progresului economic. nu schimbă însă natura juridică şi conţinutul dreptului de proprietate. în genere. conform căreia dreptul de servitute. 147]. (2) că în asemenea situaţii “proprietarul terenului dominant poate fi obligat să plătească. Acesta este un rezultat al libertăţii dreptului de dispoziţie. servituţile nu puteau să apără înainte de instituirea proprietăţii. articolul menţionat. care se limitează în urma instaurării acestui drept [102. Din faptul utilizării limitate a pămînturilor nu se poate concluziona că triburile nomade foloseau terenurile în baza dreptului de servitute. 164]. ca Liviu Pop definesc dreptul de servitute ca: „fiind un drept real principal. numit fond aservit sau dominant. fiind folosite în comun pentru satisfacerea necesităţilor vieţii. numit dominant. ci numai anumite proprietăţi ale lui. imobile ce aparţin la proprietari diferiţi” [72. deoarece triburile ce duceau un mod de viaţă nomad nu foloseau de deplin pămîntul. unele prerogative asupra imobilului 24 . 260]. p. Mai mult decît atît. pentru uzul şi utilitatea altui imobil.aservit”. numit fond dominant. Prin urmare. derivat. Din cele menţionate se observă că dreptul de servitute este strîns legat de dreptul de proprietate şi nu ne imaginăm că poate fi altfel. Unii autori români. acesta poate cere despăgubiri. o recompensă (despăgubire) proprietarului terenului aservit”.

numit fond aservit. ci dreptul de proprietate asupra lui. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă. Concluzionînd asupra celor relatate din legislaţia unui şir de state europene. numit fond dominant. p. servitutea este un ansamblul de norme juridice care reglementează relaţiile dintre proprietarii a două terenuri sau alte imobile. real şi absolut al raportului juridic în care sînt antrenate aceste subiecte [53. este un ansamblu de norme ce reglementează o anumită categorie de relaţii omogene. altele decît ceea ce reprezintă limitări normale ale dreptului de proprietate de ocrotirea unui interes social şi asigurarea bunei vecinătăţi” [35. cît şi al obligaţiei. ce se constituie asupra unui imobil. 187]. proprietarul imobilului aservit. perpetuu. 174]. putem afirma că. dar se subînţelege alta. în materie de servitute. care este deţinătorul titlului de proprietate al imobilului dominant. numit fond aservit de o sarcină. care aparţine proprietarului imobilului dominant. 428 din Codul civil. În lumina celor expuse. Caracterul alienabil. Utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia lui economică. În acest sens este şi redacţia art. rezultă din caracterul alienabil. considerăm necesară definirea servituţii în speranţa de a evita situaţia cînd se spune una. ca instituţie juridică în sens obiectiv. nu atît în utilitatea imobilului dominant. Din această definiţie rezultă: servitutea. este obligat să tolereze şi să suporte actele materiale concrete de folosire a imobilului său de către titularul dreptului subiectiv de servitute. de regulă învecinate. în vederea obligării proprietarului unui teren (terenului aservit) să permită proprietarului unui alt teren (terenului dominant) folosirea terenului aservit într-un mod sau altul pentru utilitatea sau sporirea confortului folosirii terenului dominant. p. cu definiţii ştiinţifice care trebuie să reflecte exact şi adecvat fenomenul definit. Anume el. impersonal atît al dreptului subiectiv de servitute. Obiectul reglementării îl constituie relaţiile dintre proprietarii a cel puţin două terenuri sau altor imobile. cu norme de drept care nu ne putem permite ambiguităţi. Din caracterele examinate vom defini dreptul de servitute ca un drept real principal. din doctrină şi chiar asupra unor cazuri din practică. de regulă învecinate. 87]. Ca instituţie juridică. Sarcina revine nu imobilului. cît în propria sa utilitate. în interesul şi pentru utilitatea altui imobil. ci titularului dreptului de proprietate asupra acestuia. or. propriul avantaj sau confort. indivizibil. 25 . avem de a face. care îi revine proprietarului imobilului aservit. indiferent de faptul cine este unul sau altul în persoană [84. p. sarcina grevează efectiv nu imobilul aservit.

1998 (M. opozabilitatea acestui drept subiectiv faţă de terţi apare în momentul înscrierii lui în registrul bunurilor imobile. în conformitate cu art. al R. După natura sa juridică.Subiectele sînt deţinătorii titlurilor de proprietate asupra terenurilor sau altor imobile vecine. iar altuia (proprietarul terenului dominant) îi aparţine dreptul subiectiv de a exercita actele materiale concrete. conform căruia unuia dintre ei (proprietarul terenului aservit) îi revine obligaţia de a suporta anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit. aparţin participanţilor la acest raport nu ca persoane concrete. nemijlocit şi din propria voinţă.M. ce ia naştere în cadrul raportului juridic de servitute. ci ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilelor (terenurilor) respective. Elementele definitorii sunt cele expuse mai sus. Caracterul alienabil al dreptului subiectiv de servitute face ca atît el. dreptul subiectiv de servitute este un drept subiectiv civil. perpetuu. Caracterul absolut se manifestă prin faptul că este opozabil oricui. servitutea este un raport juridic real şi absolut dintre proprietarii a două terenuri sau altor imobile. inclusiv proprietarului imobilului aservit. Dat fiind faptul că în calitate de obiect apare un imobil. Ca raport juridic. un drept subiectiv real şi absolut. Ca drept subiectiv. I. Terenul dominant este acela dreptul de proprietate asupra căruia este ameliorat cu o autorizaţie ce îi extinde exercitarea într-un mod sau altul şi asupra terenului aservit. cît şi obligaţia corelativă. Caracterul alienabil denotă calitatea impersonală a dreptului subiectiv de servitute. 26 . art.02. cu titlu oneros sau gratuit. Caracterul real denotă că dreptul subiectiv de servitute are în calitate de obiect un lucru (res reales) şi că titularului său i se asigură libertatea efectuării anumitor acţiuni asupra obiectului în mod direct. 1543-XIII din 25. 44-46 p. a proprietarului terenului (imobilului) dominant de a exercita din propria voinţă în mod liber anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit în sporirea utilităţii sau confortului folosirii terenului (imobilului) dominant pe un termen nelimitat. 431 alin.1998 nr. din 25. un drept subiectiv alienabil. dreptul de servitute reprezintă posibilitate. de folosire a terenului (imobilului) aservit în utilitatea sau în sporirea confortului folosirii terenului dominant. adică de a nu aparţine unei anumite persoane şi de a putea fi transmis unor persoane în temeiurile prevăzute de lege.05. 318). Terenul aservit este acela dreptul de proprietate asupra căruia este grevat cu o sarcină ce îi limitează într-un mod sau altul deplina exercitare. garantată prin lege.O. (3) din Codul civil şi cu Legea cadastrului bunurilor imobile nr. adică unui cerc nedeterminat de persoane.

deşi în cazul coliziunii cu dreptul subiectiv de proprietate ea are un mai mare efect juridic. obligaţia este şi ea alienabilă. Servitutea face parte din categoria aşa-numitelor drepturi reale asupra lucrurilor altuia sau. din care francezii au făcut servitude. şi de aceea ea aparţine fondului său. ca îndatorire)8. Apariţia ei se datorează instituirii dreptului de proprietate privată asupra lucrurilor (res reales). 8 27 . servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. care rezultă din conţinutul subiectiv de servitute. este o traducere literală a cuvîntului servitudo. Istoria apariţiei dreptului de servitute. Cuvîntul servitudine. ci pentru că este accesoriu al dreptului subiectiv de proprietate asupra acestui teren.. Am mai adăuga că. §2. ci proprietarului imobilului aservit. Conţinutul acestei obligaţii este determinat de conţinutul dreptului subiectiv de servitute. obligaţia (sarcina) este un atribut secundar al dreptului de proprietate asupra terenului aservit. Terenul grevat cu o sarcină se numea fundus serviens (teren aservit). Această categorie de drepturi reale a fost bine cunoscută în dreptul privat roman. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. Termenul servitute provine de la faptul că în conformitate cu legislaţia şi doctrina Romei antice. fiind corelativă dreptului subiectiv de servitute. Fiind corelativă unui drept subiectiv alienabil. cum le spunea romanii Am adăugat cuvîntul „îndatorire” pentru a sublinia că anume în acest sens utilizăm în cazul de faţă termenul „obligaţie”. Evoluţia lui Din perspectiva istoriei. că ea rezultă din raportul juridic dintre două fonduri.Faptul acesta înlătură necesitatea de a sublinia în mod expres că obligaţia (sarcina) nu poartă caracter personal. În acest sens. dreptul de proprietate cedînd în faţă ei. impunîndu-i-se proprietarului terenului aservit nu ca persoană concretă. Ca obligaţie (ca sarcină. obligaţia nu este impusă imobilului aservit. să permită proprietarului terenului (imobilului) dominant exercitarea unor acte materiale concrete de folosire a terenului aservit. nu în sensul de raport pe care îl mai are acest termen. că sarcina (obligaţia) urmează terenul aservit nu pentru că aparţine acestui teren. Rezultă aşadar. servitutea îl obligă pe proprietarul imobilului (terenului) aservit să suporte. ci ca titular a dreptului de proprietate asupra imobilului aservit. iar terenul în uzul sau utilitatea căruia era impusă sarcina se numea fuundus dominans (teren dominant). şi mai radical. folosit de diferite coduri civile. un teren se întărea în servirea unui alt teren.

p. În perioada cea mai veche a dreptului privat roman. servituţile prediale erau singura categorie de drepturi reale asupra lucrurilor altuia. Codul civil francez întrebuinţează cuvintele services fonciers. în cadrul cărora.antici. pentru că termenul servitude părea ”odios” după revoluţia franceză. fiecare persoană a primit cîte un lot mic de pămînt. Aceste terenuri nu aveau calităţile necesare pentru întrebuinţarea lor normală (nu aveau acces la 28 . Apariţia şi evoluţia servituţilor ca instituţie juridică de drept se află în legătură directă cu instituţia dezvoltării dreptului de proprietate privată asupra pămîntului [96. uzufructul. Creaţie a dreptului roman. aveau un caracter impersonal. p. expresie care se găseşte şi în art. un teren (fond) sau un alt imobil. vecine. indiferent cine este el şi către cine va trece acest drept în viitor. teren). 186]. latifundie. Raportul juridic în cadrul acestor servituţi apare între proprietarii a două terenuri. uzul. Denumirea de servitute predială provine de la cuvîntul predium (moşie. termenul uzual este servitute [82. abitaţia şi emfiteoza. p. Conform legendei. Denumirea de servituţi personale provine de la caracterul lor personal. 119]. dacă ne gîndim la abuzurile feudalităţii. dat fiind faptul că acest drept nu este limitat în timp şi este transmisibil. graţie faptului că ele se referă la terenuri sau la alte imobile legate în mod durabil de acestea. Despre ele se pomeneşte în tabla a VI-a din Legea celor XII table. unul dintre care se numeşte teren dominant (praedium dominans). al acesteia. şi altele erau incluse în categoria drepturilor reale asupra lucrurilor altuia (iura in re aliena) şi că ambele servituţi. Titular al dreptului de servitute predială este proprietarul terenului dominant. Dreptul privat roman a cunoscut două mari categorii de servituţi: servituţile prediale şi servituţile personale. iar altul – teren aservit (praedium serviens).durata vieţii titularului. personale şi prediale făceau parte din aşa-zisele dezmembrăminte ale dreptului subiectiv de proprietate. aveau durată nelimitată în timp şi. iar în calitate de obiect – lucruri mobile şi imobile. alături de servituţile prediale. în cadrul cărora relaţiile se reglementau doar prin normele sistemului ius civile. Servituţile prediale erau alienabile. servituţile au redevenit necesare o dată cu trecerea pămîntului din proprietate colectivă în proprietate privată. În prezent. Particularităţile comune se manifestau prin faptul că şi unele. iar Codul Calimach şerbirea lucrurilor. 79 a Legii române cu privire la expropriere din 1864 [78. în calitate de obiect. avînd termenul limită . Codul Caragea întrebuinţa cuvintele robirea lucrurilor. la fondarea Romei. 23]. Anterior acestui termen. putea fi transmise altor persoane. fiind inalienabile. iura in re aliena. intră superficia. adică aparţinînd unor persoane concrete. de regulă.

fără intervenţia cuiva (ius in rem). au creat dreptul de servitute. păşune. şi servituţile prediale erau confundate cu bunurile. Ei confundau dreptul de proprietate cu obiectul dreptului. 128]. îndreptată direct spre lucru. servituţile se puteau da în gaj [47. Astfel de probleme nu existau cînd pămîntul se afla în proprietatea colectivă a ginţii. Pentru a le exploata normal. alimentarea cu apă. Astfel. care nu avea nici un interes să permită cuiva să se folosească de proprietăţile lor. continuînd să existe chiar şi după schimbarea proprietarului [83. Din această cauză. Servitutea. cu spiritul lor pragmatic.calea publică. În perioada lui Justinian apar servituţile personale – uzufructul. Romanii nu făceau distincţie între servituţile prediale rustice şi dreptul de proprietate. precum şi dreptul de a lua apă au fost considerate. În epoca clasică. Aceste obligaţii însă aveau caracter personal şi. servitutea de trecere se confunda cu porţiunea de teritoriu ce forma cărăruşa. La începutul dreptului roman. pentru ei o servitute de trecere. servituţile rustice puneau pe cel care exercita într-o situaţie identică. La început. p. p. dreptul de trecere cu piciorul pe pămînt străin. Unii autori susţin că anume dreptul comun al ginţii asupra pămîntului a servit drept temei pentru apariţia servituţilor [47. Drepturile asupra bunurilor erau privite ca o dominaţie nemijlocită asupra lucrului. uzul. o dată cu vinderea imobilului sau moartea persoanei. el se răsfrînge asupra bunului. Fiind independent de persoană. de fapt. pe drept cuvînt. de exemplu. aceste relaţii se bazau pe buna vecinătate şi era suficient ca ele să se destrame pentru ca proprietarul să interzică vecinului a se folosi de bunul său. Pentru a ieşi din această situaţie. ceea ce a determinat grevarea fondurilor învecinate cu obligaţia permisiunii de trecere sau de alimentare cu apă. etc. Trebuia să intervină o nouă înţelegere. Aşa se explică denumirea servituţior 29 . p. era o sarcină asupra terenului şi nu asupra persoanei. romanii. cele mai vechi servituţi. Mai mult decît atît. Eficienţa acestui drept se exprimă prin caracterul său real. În situaţia în care bunul nu aparţinea persoanei interesate. dreptul roman a făcu ca dreptul să se deosebească de obiectul său numindu-l „iura in re aliena” (dreptul asupra unui lucru străin). 364]. echivala cu dreptul de proprietate asupra drumului respectiv [39. aceste incomodităţi erau înlăturate prin înţelegerea cu vecinul care se obliga să permită trecerea. iar ea tindea să-l folosească deşi aparţinea unei alte persoane (res aliena). în acest caz. 361]. deoarece noile loturi nu aveau acces direct la calea publică sau la sursa de apă. abitaţia. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. partajarea terenurilor dintr-o masă succesorală a generat situaţii care impuneau constituirea servituţilor. p. se pierdeau. 244]. trebuia folosite terenurile vecinilor. cu cea a proprietarului. apă etc. singura categorie de drepturi reale în afară de proprietate era categoria servituţior prediale. Cu timpul.). De altfel. De exemplu.

care însemna „înrobirea lucrului” sau „slujirea lucrului” (şerbire) şi se defineau ca sarcini impuse fondului aservit. Trebuie menţionat faptul că nu avem nici un izvor de drept roman care ar conţine această definiţie. dar el putea admite ca alte persoane să aibă drepturi asupra acestui bun. ca regulă liberă de orice limite în esenţa ei. pentru crearea anumitor avantaje de exploatare a fondului dominant [100. să admită unele limite. În terminologia de atunci se folosea cuvîntul „servitute”. deoarece erau legate de exerciţiul agriculturii. Bunurile mancipi erau considerate foarte valoroase. Astfel. titularul unei servituţi urbane de vedere nu putea spune: am o vedere. ci un drept de vedere. 9 30 . Fondul liber de orice servitute era „optimus maximus” (cel mai bun din toate). au început să fie privite ca nişte drepturi. considerate res nec mancipi. invers. adică drepturi asupra fondurilor. De aceea. a însemnat începutul unei cotituri în această concepţie.„iura praediorum”. în urma a numeroase discuţii 10. orice limitare a proprietăţii trebuia dovedită. potrivit învăţăturii juriştilor romani. ei au început să creeze drepturi asupra proprietăţii străine (temeiuri de folosire a proprietăţii străine) „servituţi”. 206]. în cazuri excepţionale. bunul nu poate servi proprietarului său. Exerciţiul acestor servituţi nu necesita fapte actuale. în sensul că bunul nu se poate servi pe sine însuşi. Încadrarea servituţilor în categoria lucrurilor mancipi ne indică strînsa lor legătură cu agricultura. 217]. şi de aceea posibilitatea practică a confuzei cu dreptul de proprietate a fost micşorată cu mult. Această definiţie nu trebuie să ne creeze iluzia că romanii considerau servituţile ca raporturi între două fonduri. Bunurile nec mancipi erau considerate mai puţin importante şi de aceea se înstrăinau uşor. De aici şi atitudinea ostilă a romanilor faţă de orice limitare adusă dreptului de proprietate. de aceea înstrăinarea lor se putea face numai după o procedură specială numită mancipaţiune. De aici. ocupaţia de bază a vechilor romani9. 10 Dreptul roman nu definea servitutea. ea fiind dedusă din toate caracterele pe care le aveau servituţile atunci. aceste limitări se făceau în cazuri excepţionale şi cereau temeiuri distincte. Consecinţele acestui fapt constau în ideea că proprietarul nu era obligat să dovedească libertatea proprietăţii sale. percepînd situaţia ca un serviciu (servitus) oarecare al lucrului său [47. p. în realitate raportul fiind între doi proprietari ai fondurilor (deoarece un raport de Romanii divizau bunurile în res mancipi şi nec mancipi. p. Apariţia servituţior urbane. ca şi a celor prediale rustice. proprietarul nu putea avea un alt drept asupra bunului său decît cel de proprietate. După cum am menţionat. cel puţin cele urbane. care era foarte complicată şi anevoioasă. Prin intermediul unor tranzacţii. pentru că. şi se depuneau mari eforturi pentru a fi ţinute în cadrul familiei. Evoluţia societăţii însă i-a impus să deroge de la acest principiu şi. Definiţiile din literatură sînt rodul investigaţiilor efectuate de savanţi în domeniu. această libertate se prezuma. servituţile. Aceeaşi problemă o întîlnim şi în prezent – definirea servituţilor. şi. Romanii înţelegeau prin proprietate o dominaţie exclusivă şi nelimitată a persoanei asupra bunului. deoarece nu erau legate de îndeletnicirile agricole.

ca efect al vecinătăţii şi al indiviziunii. proprietatea reprezenta instituţia de referinţă în materie de jus rerum. 219]. III e. deoarece nu era o confuziune de proprietăţi. Termenul “fond” se foloseşte pentru a indica natura indivizibilă a servituţilor şi caracterul său real. în situaţia în care. acest drept fiind exercitat atît de prezentul proprietar al terenului dominant.drept poate fi constituit numai între persoane). p. cît şi cei viitori. într-un cuvînt. erau servituţile prediale. de prelungire a picăturilor de ploaie pe terenurile limitrofe. Deoarece avem foarte puţine date despre dreptul geto-dac. Astfel. romanii au extins sensul noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. iar toate celelalte drepturi cu privire la bunuri se raportează la ea. Servituţile prediale se divideau în 31 . La începutul dreptului roman.). În dreptul privat roman. se conturează şi caracterul perpetuu al servituţii. uzul. servitutea predială preconstituită nu se stingea. de a paşte turmele pe ele etc. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. servituţile au devenit cunoscute o dată cu cucerirea ei de către romani. servituţile de punere în cultură a ogoarelor. care. Iniţial. de sprijinire a zidului unei construcţii pe cel al vecinului. 132]. singura categorie de drepturi reale. p. În Dacia. cînd încep să se aplice norme de drept roman în materie. o dată stabilit. la care se adaugă cele care dădeau dreptul de a lua apă. titularul fondului dominant devenea coproprietar al fondului aservit. p. să convină asupra unor reguli proprii de exercitare a dreptul de servitute. datorită naturii sale obişnuielnice. În epoca clasică. nu putem afirma că au existat în Dacia relaţii asemănătoarea cu servituţile. De la romani servituţile au fost preluate şi de alte popoare prin receptarea dreptului roman. 102]. de a scoate nisip sau var din ogoarele vecine. toate servituţile se numeau prediale (grevau imobile). După reconstituirea Romei incendiată de gali. apar servituţile urbane. nu depind de proprietar. creînd servituţile personale (sec. care. astfel se are în vedere că servituţile se stabilesc în interesul proprietarului fondului dominant şi este suportată de proprietarul fondului aservit [47. apar servituţile personale – uzufructul. la naşterea unei servituţi. dreptul de a nu lua vederea sau lumina unui imobil vecin prin construcţii mai înalte. nu a lăsat practic nici o urmă.n. În dreptul roman. În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care nasc din exercitarea unei servituţi. Ulterior. paralel cu obiceiurile locale [67. titularul fondului dominant fiind doar coindivizar. ci se conserva. În perioada lui Iustinian. adică servituţile prediale rustice [47. p. în epoca veche nu erau precizate şi nu au cunoscut limitări [68. Cele mai vechi servituţi au fost cele de trecere. părţile puteau.. abitaţia. 288]. menite să asigure o cît mai bună utilizare economică a imobilelor: servitutea de scurgere a apelor murdare. în afară de proprietate.

În Dacia Romană. Această instituţie a servituţilor. după formarea statelor româneşti. dreptul geto-dac şi cel roman s-au aplicat paralel. Biserica. cît şi în dreptul românesc.servituţi urbane şi rurale. această trăsătură a dispărut. p. a fost preluată de dreptul francez prin Codul lui Napoleon. Servituţile în Dacia Romană aveau aceleaşi caractere ca la romani. apare obştea sătească. dreptul de a trece se confunda cu fîşia de teren pe care se exercita. Peregrinii din Dacia aveau o proprietate reglementată de vechiul lor drept în măsura în care dispoziţiile acestuia fuseseră recunoscute de romani. Ulterior. O particularitate a servituţilor în dreptul roman viza faptul că. De exemplu. dar şi un mod distinct de constituire. care îşi pierdeau importanţa. apare un sistem de drept vecinal. de dreptul belgian. În această perioadă. unde pămînturile aparţineau ei. Aceste idei. clasificare ce se menţine şi în prezent atît în dreptul francez. Vechile norme romane din materia servituţilor prediale continuau să fie aplicate. În aceste condiţii. ulterior creîndu-se un sistem nou de drept. utilitatea lor impunîndu-le cu precădere în raporturile de vecinătate. La rîndul lor. După retragerea romanilor. Sîntem tentaţi chiar să presupunem că ele au dispărut în această perioadă. pentru a împiedica dezvoltarea servituţior. deoarece foarte puţinele izvoare nu furnizează vreo informaţie în acest sens. Dacia a rămas fără administrare. nu aveau asupra fondurilor provinciale decît o posesiune sau un uzufruct. Servituţile urbane au apărut mai tîrziu şi erau privite ca drepturi în cazul lucrurilor corporale. fiind supusă unor minime modificări sau completări. Mai tîrziu. bisericile erau împuternicite să emită pravile. Regimul proprietăţii cetăţenilor romani care locuiau în Dacia era reglementat de legile romane. după Gaius. dar nu avem dovezi. printr-o ficţiune. pravilele se întocmeau numai după izvoarele canonice bizantine. prin convenţii. 845-847]. 83]. în perioada veche. aflîndu-se sub autoritatea patriarhului de la Bizanţ. Cetăţenii romani. fiind reglementate potrivit obiceiului. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. adevăratul proprietar fiind statul. cu excepţia faptului că ei nu puteau avea în materie imobiliară adevărata proprietate romană numai dacă pămîntul coloniei romane nu primise. care aveau un caracter oficial şi se alcătuiau la porunca domnului şi pe cheltuiala sa [8. Şi în această perioadă de formare a statelor româneşti există servituţi. spre deosebire de cele din 32 . aceste servituţi se subclasificau în funcţie de obiectul sau de utilitatea lor imediată [26. care au marcat începutul ideilor şi instituţiilor juridice romane aşa cum au fost adoptate în realităţile feudale ale Bizanţului. p. însă tot mai multe servituţi de trecere sau de a lua apă din fîntînă luau naştere ca urmare a acordului dintre proprietarii fondului. se facă încercări de a se emite norme de drept scris. calitatea de sol roman „ius italicum”. servituţile prediale apăreau ca un bun corporal. italian şi cel român.

renumele autocraţilor bizantini. Totodată. reintroducînd servituţile. adică să treacă prin curtea sa. p. dornici se egaleze. cînd supune pe alta. materia servituţilor era guvernată de acestea [18. de asemenea. iar la începutul secolului al XIX-lea este adoptat Codul Caragea [89. Dacă în cod se prevedea. p. deoarece. dobîndesc noi funcţii. sînt prevăzute şi modalităţi ale dreptului de servitute [89. cînd intră în vigoare Codul civil. în Ţările Române se aplicau două categorii de norme: obiceiul şi vechiul drept bizantin. constă în dobîndirea acestora. faţă de Codul civil. 154]. au fost adoptate acte normative mult mai complexe. sau fereastră să vază şi altele. spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Singurul izvor al dreptului în epoca feudală a fost obiceiul pămîntului. aceste legiuiri nu au găsit în Ţările Române mediu propice pentru a fi aplicate [43. fenomenul fiind numit „şerbire a lucrului” [18. Aplicarea legislaţiei romano-bizantine în practica de toate zilele. chiar dacă titularul ei este de bună . acela are să o dobîndească pentru totdeauna după împlinirea celor 10 ani” [5. numai uzucapiunea de 30 de ani conduce la constituirea servituţii. În Ţara Românească. p. uzucapiunea. multe pămînturi trec în proprietate privată (în realitate în Principatele Româneşti relaţiile de proprietate aveau un caracter mult mai complex). în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. În partea a II-a. p. În vreme ce Legiuirea de la 1818 prevedea că “cel ce fără tocmeală dobîndeşte robirea de 10 ani (se foloseşte de servitute timp de 10 ani) fără împotrivirea stăpînului lucrului. 344]. Referitor la stingerea servituţilor prin neuz. Legile Bizanţului şi Codurile locale de factură bizantină nu au putut constitui adevărate izvoare juridice. este reglementată instituţia servituţilor. În secolele XV-XVIII. 163]. capitolul al 2-lea. robirea lucrurilor reprezenta „dreptul care robeşte la oareşice un lucru spre folosul altuia. Conform acestui cod. Făurite cu elemente bizantine de către domnitorii români. termenul este de 10 ani: „de se va slobozi lucru robit şi stăpînul robirii nu va preînnoi robirea 10 ani. p. O particularitate a Legiuirii Caragea în materia servituţilor. relaţiile sociale de drept civil erau reglementate prin Condica lui Ipsilanti. deoarece structura socială şi politică a Principatelor era diferită de acea a Bizanţului. Ulterior. Autorii Codului Caragea au denumit servitutea robirea lucrurilor. lucrul rămîne slobod de robire” [18. nu este dovedită decît întrun număr mic de speţe. p. 33 . legislatori prin experienţă. printre alte modalităţi de dobîndire. acesta a fost aplicat pînă în 1865. Revizuit şi completat de nenumărate ori. ca să îi dea loc de drum. 86]. adică dreptul care este stabilit în favoarea unui lucru prin care este aservit spre folosul lucrului”. cel puţin în formă.epoca romanizării. 59]. Implicit. 77].credinţă şi are just titlu. Uzucapiunea de 10-20 de ani nu duce la dobîndirea acesteia. precum o casă. p. 56-57].

În ceea ce priveşte limitele de exercitare a servituţilor. 630 din Codul Calimach prevedea că „proprietarul fondului aservit se obligă „a face”. p. Acest drept este real şi împotriva proprietarului lucrului. Adică. Se puteau constitui şerbiri neregulate. capitol la care ne vom referi ulterior). Art. 685: „driturile cele personalice 34 . şerbiri orăşeneşti şi şerbiri ale zidurilor. a bunului aservit” [78. Dreptul de servitute viza nu numai un bun imobil.În Moldova. din articolele codului reies o serie de caractere esenţiale ale servituţilor. din obiceiurile juridice ale poporului român. Codul Calimach dispunea că „servituţile nu trebuie să se întindă. p. roman. denumit şi „Codul civil al Principatului Moldova”. Art. Această dispoziţie avea aplicare. nu în ultimul rînd. avînd în vedere natura lor şi scopul pentru care au fost constituite. ]n reglementarea actuală dreptul de servitute este un drept imobil. la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. proprietarul este acela care se obligă să se abţină. ele purtînd denumirea de şerbiri ale lucrurilor. Se face distincţie între şerbiri ale pămîntului şi şerbiri personale. aceasta fiind o caracteristică importantă a servituţii. a face acte pe care le-ar fi putut face dacă nu ar fi existat servitutea sau să nu facă ceva ce ar putea tulbura exercitarea servituţii. Art. Alături de pieirea lucrului.119]. în 1785. inspirat din dreptul austriac. ca să rabde pentru folosul altui lucru sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acest lucru. 126]. în calitate de cauză de stingere apare şi moartea persoanei dacă servitutea s-a constituit pentru ea (art. ci numai a lăsa altuia folosinţa unui drept sau „a nu face” ce ar avea voie ca proprietar”[78. reglementate servituţile prin fapta omului constituite prin titlu. în materia cheltuielilor privind menţinerea şi întreţinerea servituţii. 629 prevedea: „Dreptul şerbirii asupra unui lucru străin poate fi cîştigat prin voie dată în scris de către proprietarul lucrului” (erau. este adoptat Codul Calimach. Sînt prevăzute feluri de şerbiri: şerbiri moşiereşti. Se oferea o definiţie a servituţilor: „Dreptul şerbirii lucrurilor este acela prin care se îndatoreşte proprietatea unui lucru. O particularitate a acestei reglementări este dată de cauzele de stingere a servituţilor [78. adică şerbiri temporare care decurg din convenţiile dintre părţi. ci să se limiteze”. Se făcea referire şi la „şerbire” în cazul coproprietăţii. 122]. p. ci şi un bun mobil. pentru folosul altui lucru. astfel. confuziune. în prezent cunoscute sub denumirea de şerbiri rurale. iar „asupra lucrurilor mişcătoare se cîştigă prin chipul trădării”. „trecerea termenului”. în 1817. vechiul drept bizantin şi. 616-686 din Codul Calimach reglementa materia servituţilor. şi anume: este un drept în favoarea unui lucru şi presupune existenţa a două lucruri ce trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. aplicîndu-se pînă la intrarea în vigoare a Codului civil Calimach [78. Alexandru Mavrocordat dă „Sobornicescul hrisov”. p.119]. cu precădere. iar la începutul secolului al XIX-lea. În ceea ce priveşte şerbirile pămîntului.

E de menţionat că Hexabiblul era scris în limba greacă. dacă se vor întinde anume şi la moştenitorii cuiva. La 28 iulie. 125]. prevederi destul de modeste despre servituţi conţinea numai Hexabiblul lui Armenopol. 22. Sobornicesu Hrisov 1875. În Transnistria se aplica legislaţia Ucrainei. în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. La 26 iulie 1922. Paralel cu acestea. Pe teritoriul Basarabiei se aplicau următoarele izvoare de drept: Hexabiblul lui Armenopol (o extragere din dreptul romano-bizantin). Astfel. pe teritoriul ei (din 1919) s-a aplicat Codul civil român adoptat în 1964. în materia servituţilor se aplicau atît prevederile Hexabiblului lui Armenopol. se reglementa modul de constituire şi de stingere a lor [10. p. Regulamentul din 1818 privind înfiinţarea regiunii Basarabia [10. Basarabia a fost alipită forţat la URSS. Codul lui Calimach. C. Astfel. După unirea Basarabiei cu România. p. prin care proprietatea privată imobilă a fost exclusă din circuitul civil [10. 113]. servitutea este un drept perpetuu care nu se stinge la moartea titularului şi nici la moarea proprietarului fondului aservit. Din toate aceste acte. 189]. c. în măsura în care relaţiile nu erau reglementate de legea locală. Servituţile erau traduse ca „служба” şi însemnau dreptul de folosire a lucrului altuia. p. în Basarabia se aplică şi legislaţia rusă. ale căruia prevederi privind servituţile le vom examina în continuare. În 1865 intră în vigoare actualul Cod civil român care consacră servituţilor cartea a II-a „Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” din Titlul al IV-lea. conţinutul lui fiind cu mult denaturat. conţinea la art. din păcate. 575-643. respectiv art.asupra şerbirilor le curmă moartea îndrituitului şerbirii. 35 . definiţia servituţilor „prin dritul şerbirii lucrurilor se îndatoreşte proprietarul unui lucru ca spre folosul altuia să rabde sau să nu rabde sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acel lucru” [78. О применении местных законов Арменопола и Донича в Бесарабии. 11 Пергамент. În 1825 a fost tradus în limba rusă. care mai apoi a fost declarată RSSM. Dar acest cod de legi. iar dritul unei familii trece la toate mădulariile ei”). nu şi-a găsit aplicare şi pe teritoriul Basarabiei. manualul de Legi al lui Andronache Donici 1814. care cauză în 1812. au fost adoptate acte normative mult mai complexe.-Петерсбург 1915. 192]. p. care a intrat în vigoare în Moldova la 1 octombrie 1817. RSS Ucraina a reprodus decretul RSFSR „Despre drepturile esenţiale de proprietate”. În dreptul actual. cît şi prevederile cele ale codului civil rus „Свод законов”. Basarabia a fost anexată la Rusia. 616. În literatura juridică de atunci se menţiona că prevederile dreptului greco-roman se aplicau în Basarabia în starea în care era prevăzut în Codul Calimach 11. Ulterior. Ele se împărţeau în servituţi prediale şi urbane.

înrobire”. 92 din Codul civil. Din anul 1944 însă. servitutea numea sarcina impusă imobilelor. În perioada socialistă. se ajunge la o schimbare a structurii dreptului privat. dreptul civil suferind din cauza schimbărilor socio-economice. mai ales. şi pînă la începutul anilor „90”. avînd drept principiu de bază instituirea proprietăţii de stat asupra pămîntului. prevedea: „Pămîntul. apele şi pădurile se află în proprietatea socialistă a statului şi se dau în folosinţă”. legislaţia ei civilă nu a cunoscut servitutea ca instituţie juridică graţie instituirii regimului socialist. Este necesar aşadar să stabilim esenţa lor. în vigoare pe teritoriul Moldovei de la 1 iulie 1965 pînă la 12 iunie 2003. . o dată cu alte instituţii. În ceea ce priveşte servitutea. în perioada socialistă aceste valori au fost răsturnate. Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis un decret prin care permitea aplicarea temporară pe teritoriul RSSM a legislaţiei Ucrainei [10. schimbările constau în faptul că ea se aplica. Cuvîntul „servitute” însemna „servire. ca urmare a micşorării domeniului proprietăţii private în favoarea domeniului socialist şi înglobării în sistemul de economie dirijată. au dispărut şi servituţile de pe teritoriul Moldovei. organele lor de conducere hotărau ele însele şi asupra aranjamentelor funciare interne. a surselor de apă etc. nu înainte de a elucida problema de natură terminologică. p. art. o dată şi cu recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pămîntului. în limba comună determinînd toate formele de dependenţă a cuiva sau a ceva. Astfel. şi asupra altor probleme ce ţineau de folosirea terenurilor. Instituţia servituţii desemna două stări: bunuri.dreptul proprietarului fondului dominant de a beneficia de utilităţile fondului aservit în limitele stabilite. Iniţial. Poate să apară problema folosirii noţiunilor servitute şi drept de servitute. extinzîndu-se ulterior şi asupra unor alte . şi a constituirii căilor de acces la fiecare teren şi a reţelelor de apeducte. După 1989 revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea acestei instituţii. în domeniul public. Din literatura de specialitate reiese că aceste două noţiuni sînt echivalente. 217]. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate.La 14 martie 1940. lucru care se poate face numai prin definirea şi evidenţierea caracterelor servituţii.totalitatea normelor juridice ce reglementează servituţile. pe posibilitatea de a se contracta şi de a avea proprietate. subsolul. Trebuie însă să menţionăm că noţiunea „drept de servitute” are un sens mai larg. Pămîntul fiind dat în folosinţă cooperativelor agricole de stat. De exemplu. 36 de slujire a unui lucru starea personală a robilor. cuprinzînd: .

8. ea nu se poate constitui: nimeni nu poate dobîndi o servitute urbană sau rustică dacă nu are teren şi nimeni nu poate fi grevat (cu servitute) dacă nu are teren. p. D. D 8. ci terenului (Pompinius.4. servitutea profită unei persoane sau apasă asupra ei numai prin faptul că acea persoană posedă fondul. 165-167. de exemplu. în a cărui favoare este stabilită.jus in re . 3. dacă asupra unui teren se constituie o servitute în favoarea unui alt teren.1). este posibilă numai după determinarea caracterelor juridice care şi servesc drept criterii de distincţie a servituţilor de alte realităţi juridice [7. afirmînd că servitutea nu aparţine persoanei. nu în favoarea unei persoane şi în sarcina uni alte persoane. p. p. ca uzufructul. 144]. 261]. în favoarea sau în sarcina căruia există servitutea. Paulus.În baza servituţii. Acest din urmă caracter se află la temelia servituţii. 4. În doctrină. §3. un imobil (cel aservit) se legalizează în servitutea altui imobil (cel dominant). se pronunţa mai concret. indiferent de identitatea proprietarului şi de strămutarea fondului din mînă în mînă [42. 12). servitutea urmează terenul în cazul vinderii lui. Din definiţia legii reies două caractere ale servituţii: că este un jus in re aliena şi un drept stabilit în favoarea unui imobil şi în sarcina unui alt imobil. ci ca un raport juridic dintre imobile. (Ulpianus. fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane 12 Digestele lui Iustinian. Servitutea totuşi nu are un caracter personal. afirmînd că. 8. în lipsa acestora. în definitiv ea profită tot unei persoane. 261]. (Paulus. 3)12. în a cărui virtute titularul exercită direct şi nemijlocit atributele asupra unui bun determinat. anume proprietarului sau posesorului de teren. de aceea juriştii romani priveau servitutea nu ca un raport juridic dintre proprietarii acestor imobile. Conform consideraţiilor lui Ulpianus. ca servituţile personale. Un alt jurist al Romei antice. Pompinius se pronunţă însă şi mai categoric. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau de posesor al fondului [42. 37 . p. deoarece.este definit ca un drept subiectiv. 20. D. 3. servitutea predială se numea servitute a terenurilor (fundibus). Caracterele juridice ale dreptului de servitute Definirea dreptului de servitute (rezultatul final al oricărei cercetări). dreptul real . Deşi servitutea este stabilită în favoarea unui imobil.1 Dreptul de servitute este un drept real principal Codul civil al Republicii Moldova nu conţine o definiţie a dreptului real.

[36, p. 326]. Din acest caracter rezultă şi denumirea jus in re. Această definiţie necesită două precizări explicative: a) s-a avut în vedere dreptul de proprietate cu cele trei atribute ale sale, cît şi posibilitatea dezmembrării lor, justificînd în felul acesta existenţa celorlalte drepturi reale; b) drepturile reale nu reprezintă, aşa după cum s-ar putea deduce din simpla lectură a definiţiei, un raport între titularii lor şi bunurile care constituie obiectul acestor drepturi ce justifică existenţa, ci un raport între oameni [52, p. 41]. Raportul juridic se stabileşte – cu privire la un bun determinat – între titularul unui drept real ca subiect activ şi celelalte persoane, ca subiecte pasive, de a se abţine a săvîrşi orice faptă care să îl împiedice pe titular să îşi exercite atributele asupra bunului. Reţinem, totodată, că orice drept real conferă titularului facultatea de a urmări un bun în mîinile oricui s-ar afla, precum şi posibilitatea de a-şi exercita prerogativele direct şi nemijlocit asupra bunului, fără intervenţia unei alte persoane [29, p. 129]. Drepturile reale se pot clasifica sau grupa avîndu-se în vedere următoarele trei caractere: existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, în funcţie de categoria bunurilor care constituie obiectul lor; conţinutul lor complet, care vizează dreptul de proprietate, atunci cînd cele trei atribute sînt exercitate de acelaşi titular, celelalte drepturi reale formate în baza unuia dintre primele atribute ale dreptului de proprietate, - posesiunea sau folosinţa. Trebuie subliniat faptul că între drepturile reale principale şi drepturile reale accesorii lipseşte orice corelaţie în ceea ce priveşte existenţa lor [37, p. 174]. Independenţa şi dependenţa lor urmează a fi raportate la inexistenţa sau existenţa drepturilor de creanţă. În funcţie de existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, drepturile reale se clasifică în drepturi reale principale şi accesorii, în sensul că se conferă titularilor lor puterea de a se servi în mod direct de bunurile materiale - mobile sau imobile - care le aparţin sau de a obţine, prin darea lor în folosinţă, a anumite profituri. Drepturile reale prezintă importanţă şi din punctul de vedere al rolului posesiunii şi al publicităţii existenţei lor. În ceea ce priveşte rolul posesiunii, sînt de reţinut următoarele: în cazul drepturilor reale mobiliare, posedarea bunurilor mobile – fondată pe o aparenţă conformă cu realitatea – prezumă existenţa dreptului de proprietate, iar în cazul drepturilor reale imobiliare, posesiunea este considerată doar un atribut al dreptului de proprietate [59, p. 642-648]. În funcţie de cumularea sau dezmembrarea celor trei atribute ale dreptului de proprietate, drepturile reale se clasifică în dreptul de proprietate drepturi reale asupra bunului altuia [40, p 279]. În literatura de specialitate, se consideră că drepturile reale reprezintă dezmembrări ale dreptului de proprietate [87, p. 79]. 38

Această clasificare astfel conturată impune, pentru înţelegerea ei, următoarea subliniere: existenţa drepturilor reale asupra bunului altuia se justifică pe baza unor raporturi juridice inevitabile între titularul dreptului de proprietate şi titularii celorlalte drepturi reale [88, p. 123]. Pentru a sublinia că, în cazul drepturilor reale, titularul exercită direct şi nemijlocit anumite prerogative asupra bunului obiect al dreptului, în literatura de specialitate se consideră că dreptul real este un raport între persoane cu privire la un bun determinat. Acest raport se stabileşte asupra unui bun determinat, între una sau mai multe persoane, ca subiect(e) activ(e), şi toate celelalte persoane ca subiect(e) pasiv(e) care au obligaţia generală de a nu stînjeni exercitarea liberă a dreptului de către titularul său. Din cele expuse rezultă caracterul de drept absolut, adică opozabil erga omnes, deci opozabil tuturor [61, p. 230]. Terţii sînt obligaţi să respecte drepturile reale, şi anume de a nu face nimic de natură să îngrădească exercitarea drepturilor de către titularii lor [3, p. 14]. Subiectele pasive au o obligaţie negativă, abstractă, fără valoare economică. Din caracterul absolut al drepturilor reale rezultă efecte specifice, şi anume dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă [79, p. 214]. În literatură există însă părerea că dreptul real este un raport de la persoană la lucru [41, p. 853-856], argumentul imposibilităţii unei relaţii de la lucru la persoană este folosit cu aparenţă de seriozitate, constituind o eroare involuntară în raţionament. Această relaţie dintre persoană şi lucru este dreptul real. O persoană are un lucru pentru că este al său şi lucrul nu poate fi al său decît cînd între persoană şi lucru există o relaţie de proprietate, care exclude de la acelaşi drept orice altă persoană [91, p. 148]. Pentru existenţa relaţiei de drept între persoană şi lucru, nu este necesară reciprocitatea, nu este nevoie ca lucrul material să aibă şi el drepturi şi obligaţii faţă de deţinătorul său [91, p. 150]. Nu putem fi de acord cu această părere, deoarece nu vorbim despre relaţiile ce apar în univers între toate corpurile, ci despre relaţiile reciproce care apar numai între oameni, iar în cazul drepturilor reale, despre relaţiile dintre oameni aferente exercitării puterii lor asupra unor anumite lucruri. Dreptul nu poate fi identificat cu relaţia, căci apare numai în cadrul unei relaţii dintre oameni. Această concepţie exista încă în perioada incipientă a dezvoltării dreptului roman. Astfel, Gaius, în calificarea bunurilor în corporale şi incorporale, atribuie dreptul de proprietate, dreptul de servitute la categoria celor corporale. „Eroarea reflectă o concepţie fetişistă, explicabilă nu numai prin resturile mentalităţii primitive, dar şi prin tendinţele cazuiste, pragmatice ale jurisconsulţilor romani în exercitarea fenomenului juridic” [43, p. 161]. Raportul dintre persoană şi bun este un simplu fapt material, raportul juridic însă se constituie doar între persoane. Dreptul real este un raport între persoane, dar cu privire la un lucru determinat. 39

Dreptul real este absolut şi perpetuu. Caracterul absolut al dreptului real a fost interpretat diferit în literatura de specialitate. La început el se referea numai la dreptul de proprietate, considerîndu-se că proprietarul poate face orice cu bunul său, dar în prezent o astfel de interpretare ar fi antisocială şi chiar ilegală [81, p. 233]. Dreptul de proprietate este prevăzut de lege şi exercitat în limitele prevăzute de ea şi, prin urmare nu este absolut nu este absolut [51, p. 231]. Alţii prin caracter absolut presupun plenitudinea libertăţii de dispoziţie asupra obiectului material şi juridic al acestui drept. Proprietarul poate să dispună de obiectul dreptului său (ceea ce implică posesiune şi folosinţa), consumîndu-l, avînd deci şi plenitudinea de dispoziţie asupra lui. Menţiunea “în limitele determinate de lege” sau “poate fi limitat prin lege” conform art. 315 alin. (3) din Codul civil, nu trebuie privită ca o contradicţie faţă de caracterul absolut, deoarece ea nu poate avea un alt sens decît cel de repetare a obligaţiei privind respectarea dreptului unei alte persoane, fiind de la sine înţeles că legiuitorul are libertatea de a stabili limitele folosirii oricărui drept [91, p. 223]. Astfel interpretat, caracterul absolut este conferit numai dreptului de proprietate [41, p. 853-856]. Sensul adevărat al acestui caracter constă în faptul că drepturile reale sînt opozabile erga omnes, presupunînd de la început un subiect activ determinat şi unul pasiv nedeterminat, format din celelalte persoane [91, p. 224]. Caracterul perpetuu este atribuit de unii autori, ca, de exemplu, P.C. Vlahide, numai dreptului de proprietate, celelalte drepturi reale avînd o existenţă temporară [91, p. 56]. Legiuitorul a prevăzut în mod expres acest caracter, la art. 315 alin. (2) al Codului civil, care se evidenţiază prin durată. Durata dreptului de servitute însă este determinată de existenţa bunurilor imobile care formează obiectul existenţei sale. În legătură cu caracterul perpetuu al dreptului de proprietate se impune precizarea că proprietatea asupra unui bun - mobil sau imobil - nu impune necesitatea apartenenţei sale continue la acelaşi titular [90, p. 300], putînd fi transmisă prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, perpetuîndu-se astfelîn cadrul unui alt patrimoniu [52, p. 57]. Reţinem că ceea ce este specific caracterului perpetuu al dreptului de servitute este durata în timp a obiectului său, indiferent de patrimoniul din care face parte într-un anumit moment al existenţei sale. Caracterul perpetuu al dreptului de servitute nu se opune transmiterii bunurilor imobile care formează obiectul său, în patrimoniul unui alt titular. În ceea ce priveşte trecerea dreptului de servitute din patrimoniul unui titular, există cauze voluntare şi cauze forţate. Cauzele voluntare implică libera atitudine a proprietarului de a înstrăina sau de a abandona bunurile care formează obiectul dreptului de servitute. Transmiterea voluntară către un alt titular poate avea loc prin acte între vii. Abandonarea implică părăsirea bunului de către proprietarul lui, ceea ce înseamnă, renunţarea expresă sau tacită la dreptul de proprietate asupra lor. 40

Considerăm. p 190-193] sau. dreptul subiectiv real instituie un raport juridic între subiect şi obiect. Exercitarea normală a dreptului subiectiv real însă e posibilă doar în condiţiile respectării obligaţiei corelative ce îi revine persoanei sau persoanelor obligate din cealaltă extremă a raportului juridic. prin prescripţia rezultată din neuz. loialitatea relativă a juriştilor romani şi a multor generaţii de urmaşi pe parcursul secolelor la personificarea (subiectizarea) terenului dominant prin proprietarul acestuia ca titular al dreptului subiectiv de servitute.În cazul bunurilor imobile. Raţiunea stingerii acestor drepturi reale constă în faptul că ele sînt grevări ale dreptului de proprietate. În concluzie. 574]. urmare a faptului că defunctul proprietar nu are moştenitori. p. De aici provine. 63-65]. XX. p. o legătură nemijlocită de dominare deplină a titularului acestui drept asupra obiectului [99. acte pe care le poate face dacă nu exista servitutea şi dacă nu ar trebui să se abţină de a tulbura exerciţiul servituţii. Ea a fost criticată opinîndu-i-se conceptul conform căruia şi drepturile subiective reale există doar în raporturile juridice respective numai prin care pot fi exercitate. Şerşevici. 41 . pe la mijlocul sec. Presupunem că anume acest concept a dat naştere. unui alt concept teoretic în doctrina civilistă rusă. sau că moştenitorii au renunţat la succesiune ori nu au acceptat-o în temeiul legii [34. conform căruia drepturile subiective reale există şi se realizează în afara raporturilor juridice. p. după cum afirmă savantul rus G. dreptul subiectiv real îi asigură titularului său un spaţiu liber de comportament nemijlocit faţă de obiectul acestui drept. în cazul unui raport juridic real. prin ajungerea la termen. XX. Astfel. proprietarul nu poate exercita plenar dreptul său de proprietate. Un uzufruct se stinge prin încetarea din viaţă a titularului său. ci se dobîndeşte. nici dreptul subiectiv real nu există în 13 De remarcat că acest concept nu şi-a găsit adepţi nici în teoria generală a dreptului şi nici în teoria dreptului civil. dacă este temporar. abandonarea se consideră a fi asimilată sau redusă la succesiunile vacante [60. o servitute poate înceta prin inutilitatea ei (de exemplu. care nu se stinge prin prescripţie. ci numai asupra anumitor imobile. Proprietarul imobilului asupra căruia se exercită servitutea suferă o scădere a dreptului său de proprietate. se indică numai participantul la raportul juridic căruia îi aparţine în acest raport dreptul subiectiv [103. probabil. obligat să-l lase pe titularul servituţii a face acte de uz asupra fondului său şi să se abţină de la anumite acte de uz asupra propriului său fond. totodată că unul din factori principali care au contribuit la păstrarea stării de perpetuitate a definiţiei legale a servituţii prediale este conceptul „drepturi reale”. XIX – începutul sec. exemplificînd prin existenţa dreptului subiectiv de proprietate. în virtutea naturii lor.13 Fără îndoială.F. Prin urmare. 422-423]. Prin urmare. subliniem că servitutea nu se constituie asupra oricărui imobil. instituit de romanii. care este dezmembrat. Conform acestui concept. se creează un loc de trecere în altă parte) sau prin nefolosirea ei. care a dominat în teoria dreptului pînă la sfîrşitul sec.

Nu sînt deci susceptibile de servitute: a) imobilele prin destinaţie. Imobilele asupra cărora se poate stabili o servitute sînt pămînturile şi clădirile. este incompatibilă cu natura efemeră a arborilor [34. Proprietarul fondului aservit va admite constituirea unei a doua servituţi dacă aceasta nu va leza drepturile deţinătorului primei servituţi (cazul servituţilor de trecere pe teritoriul aservit învecinat cu două terenuri înfundate). obligaţia avînd un caracter impersonal. ceea ce nu este necesar din motivele indicate mai sus. Trebuie să facem distincţie între dreptul de a beneficia de o servitute şi dreptul de a utiliza un bun 42 . atît în cele reale. care poate fi stabilit asupra unui alt uzufruct. p. şi anume arborii. ci doar între subiecte vizavi de obiecte. Nu se pot stabili servituţi asupra bunurilor incorporale. Exercitarea servituţii constă în acte materiale de uz. Dacă proprietarul se schimbă. cît şi în cele obligaţionale. alte persoane care doresc să folosească servitutea constituită deja va trebui să creeze o servitute aparte. spre deosebire de uzufruct. stabileşte că servitutea este sarcina care grevează un imobil pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. persoana beneficiind de ea numai ca proprietar [63. care poate fi mobiliar sau imobiliar. p. Art. în primul caz. Dat fiind faptul că servitutea însăşi este un imobil prin obiectul la care se aplică. Servitutea. posibile doar asupra bunurilor corporale. avînd un caracter de perpetuitate. deci un bun incorporal. deoarece nu poate fi stabilită decît asupra unui imobil [20. adică imobilele prin natură. 291]. 3. Adevărata servitute grevează fondul şi se face numai în interesul fondului. 262]. 428. şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane Codul civil. dreptul de a beneficia de servitute trece la noul proprietar. adică drepturile imobiliare. nu se poate stabili o servitute asupra unei servituţi. Spre deosebire de uzufruct. servitutea este întotdeauna un drept imobiliar. 76]. Menţiunea că proprietarul profită de servitute exclude ideea că acest drept îl are şi orice deţinător legal al fondului respectiv [64. Chiar printre imobilele prin natură există o categorie asupra cărora nu se poate stabili servitute. iar acesta nu apare între obiecte (terenuri.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea unui alt imobil. p. b) imobilele prin obiectul la care se aplică. p. 113]. alte imobile) nici între subiect şi obiect. Din această caracteristică reiese că numai deţinătorii fondului dominant pot beneficia de servitute.afara raportului juridic. 686 din Codul civil francez prevede şi interdicţia de a constitui o servitute în interesul unei persoane. la art. Servitutea profită unei persoane sau apasă asupra persoanei numai datorită faptului că ea are în proprietate imobilul.

În conformitate cu servitutea privată acvatică.dat în folosinţă publică. Acest adevăr nu a fost luat în considerare la adoptarea Codului apelor din Federaţia Rusă. 43. folosirea generală a apei nu este o servitute. în conformitate cu Codul apelor. 4 că „bogăţiile de orice natură ale subsolului. 43 . 1993. la art. 10. apele în Republica Moldova sînt proprietate de stat şi pot fi date numai în folosinţă. ИИД «Филинь». sau unui număr nedeterminat de persoane. . În conformitate cu art. Menţionăm totodată că art. drepturile ei sînt limitate în interesul unei alte persoane 14 15 Monitorul Parlamentului. după caz. 287. Deşi bunurile din domeniul public sînt inalienabile. În conformitate cu servitutea acvatică publică. art. 127 stabileşte că „numai apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. pe cînd servitutea (poate fi creată numai de proprietar) se constituie în folosul unui fond şi de ea beneficiază numai deţinătorul acestui fond. deoarece este cert faptul că utilizarea acestui bun se face în temeiul legii şi nu reprezintă o servitute. reglementează modalităţile de folosire limitată a apelor. Изд. care se divizează în servituţi acvatice publice şi servituţi acvatice private 15.generală (fără aplicarea unor instalaţii şi dispozitive tehnice.comună din obiectivele ne atribuite în folosinţă separată. atribuit în folosinţă separată poate interzisă ori autorizată de beneficiarul folosinţei separate în condiţiile stabilite de el. apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. Cборник кодексов российской федерации. Москва. Astfel.specială (cu aplicarea unor astfel de instalaţii. care. pot fi folosite de mai multe persoane. art. fiecare are dreptul de a se folosi de obiectele acvatice aflate în folosinţă comună dacă legislaţia nu prevede altfel. cel puţin în măsura în care servitutea este confundată sau compatibilă cu natura şi destinaţia altor bunuri. Codul apelor. Situaţia nu prezintă mari probleme. 29 din Codul apelor. la art.separată folosită de către beneficiari în temeiul hotărîrii autorităţilor publice. . totuşi se poate stabili asupra lor o servitute. după natura lor.” Folosinţa apei poate fi: . Astfel. în baza hotărîrii instanţei de judecată sau contractului cu care a primit în folosinţă separată pe termen lung sau scurt. 127 din Constituţia Republicii Moldova prevede la pct. pe cînd Constituţia. însă prin hotărîre a organului competent este acordată în folosinţă unei persoane. Codul apelor. 21). care afectează starea apei). 20)14. Situaţia este mai dificilă cînd bunurile. . numindu-le servituţi acvatice. nr. pentru că autorizaţia se acordă unei persoane concrete. 1999. folosinţa generală a apei din obiectivul acvatic. art.

pe cînd drepturile instituite în folosul unei persoane pot acorda prerogative mult mai largi. Legislaţia SUA prevede şi noţiunea de servitute personală. pe cînd drepturile constituite în folosul unei persoane pot avea ca obiect şi un lucru imobil. fac imposibilă reînvierea inegalităţii funciare anterioare. în favoarea căruia se exercită servitutea. numindu-se servituţi personale. este cazul să ne expunem şi asupra părerii. în al căror folos este stabilit. servitutea personală nu aduce foloase nemijlocite imobilului. 638). Unul. cît şi în conceptul multor jurişti contemporani. 3. Teama de a vedea reînviind starea anterioară a condus autorii Codului lui Napoleon să înscrie un articol special (art. se numeşte teren dominant 16. 428 al Codului civil. servitutea personală este considerată drept de proprietate şi poate fi înstrăinată [84. 3) servituţile presupun existenţa a două mobile. 137]. licenţele (lecenses) şi acordurile (covenants) ce reglementează relaţiile funciare. De obicei. Acest text a fost suprimat pe bună dreptate de autorii Codului civil român ca fiind inutil. care dispunea că servitutea nu stabileşte nici o preeminenţă a unui fond asupra altuia. a căror Terenul aservit se mai numeşte servient. În genere. 142]. În legătură cu examinarea acestui caracter. 16 44 . putem menţiona următoarele deosebiri care ne permit să le caracterizăm: 1) servituţile sînt perpetue. dreptul SUA cunoaşte multiple mecanisme juridice care stau la baza servituţilor: grevările (easements). independent de faptul dacă ele sînt posesoarele terenului vecin [84. stabilite după Revoluţia franceză. existentă şi astăzi. şerbit etc. servitutea presupune existenţa a două imobile. deoarece situaţia socială şi alcătuirea politică. 137]. p. servitutea personală nu poate fi înstrăinată încetînd o dată cu moartea sau încetarea existenţei titularului său. 2) servituţile acordă prerogative care nu pot depăşi nevoile şi interesele fondului dominant (fapt pentru care a şi fost constituită servitutea). drepturile la obţinerea profitului (profits). p. de altfel ele s-ar numi pur şi simplu servituţi. Autorii Codului lui Napoleon nu voiau să folosească expresii care aminteau de inegalitatea şi ierarhia funciară a vechiului regim. se numeşte teren aservit. suprimate de Revoluţia franceză. răspîndite atît în dreptul roman. referitor la persoanele fizice sau juridice. Acest fenomen nu corespunde nici caracteristicii servituţilor care limitează o proprietate (adică dreptul de proprietate al titularului). în multe jurisdicţii ale SUA. Cele două terenuri. În prezent. pentru uzul şi utilita căruia se exercită servitutea. Codul civil francez şi cel român au evitat cît mai mult să întrebuinţeze termenii „aservit” şi „dominant”.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari După cum rezultă din art. celălalt. Deşi între dreptul de servitute şi celelalte drepturi reale există trăsături comune. Astfel. conform căreia servituţile pot fi create şi în interesul unei persoane. deşi îl grevează [84.interesate. Aceste caractere fac ca să se deosebească de servituţile existente în SUA. p. pe cînd cele personale durează atît cît trăieşte titularul beneficiar.

Instituirea unei servituţi acvatice este posibilă în cazul cînd obiectul acvatic este deţinut cu titlu de proprietate şi. Totodată. 1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. proprietarul comportîndu-se ca atare. putea să greveze un teren cu o servitute în folosul celuilalt teren [103.89]. dacă două persoane au un lot de pămînt în proprietate comună în devălmăşie nu se poate crea o servitute. Astfel. De acest lucru nu s-a ţinut cont la adoptarea Codului apelor al Federaţie Ruse. Această utilitate însă este o consecinţă a dreptului de proprietate. sîntem în prezenţa unei servituţi stabilite de fostul proprietar conform destinaţiei. 360]. p. Încă dreptul roman conţinea regula că bunul nu poate sluji proprietarului său (res sua servire non potest – lucrul nu se poate sluji pe sine însuşi) [47. (6) din Legea nr. trebuie să ne expunem asupra unor reglementări contradictorii din legislaţia Republicii Moldova. nu ca titular de servitute. p. prin instituirea servituţii. În legătură cu acest caracter. 6 alin. Trebuie să remarcăm că aceasta nu este o excepţie de la principiul examinat. este posibil ca acesta să tragă foloase dintr-un fond prin utilizarea celuilalt. şi al dreptului de servitute. al XIX-lea prevedea o excepţie de la acest principiu. servitutea de canalizare sau de apeduct poate lega şi fonduri îndepărtate. adică să aibă un hotar comun. trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. apare şi condiţia că fondurile trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi (fondul dominant – imobilul în folosul căruia se constituie servitutea şi Fondul aservit – imobilul grevat de o servitute). ceea ce nu înseamnă că ele trebuie să fie limitrofe. Acest caracter face ca servitutea să se deosebească de alte drepturi de folosire limitată a bunurilor ce nu se află în proprietatea persoanei a cărei drepturi se limitează. Dacă două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. în conformitate cu care titularul dreptului de proprietate asupra a două terenuri învecinate. nu a unei servituţi. deoarece fiecare este proprietarul unei cote indivize. ci o eroare. deoarece proprietarul are libertatea de a folosi după bunul său plac terenurile ce îi aparţin.existenţă este necesară pentru instituirea servituţii. legislaţia Suediei din sec. Cînd două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. “întreprinderile energetice care prestează servicii publice au dreptul de servitute 45 . Proprietarul a două fonduri diferite poate să tragă. dreptul proprietarului se limitează. ci să existe posibilitatea economică pentru fondul dominant de a extrage foloase de pe fondul aservit. De exemplu. utilitatea din celălalt fond. În situaţia cînd unul dintre terenuri este înstrăinat. De exemplu. după cum nu poate exista un uzufruct în favoarea proprietarului asupra propriului său bun : nemini res sua servit [7. 336 şi 337 din acelaşi cod. Lucru acesta însă are loc în virtutea dreptului de proprietate. De aceea. în temeiul art. în favoarea unui fond. p. pentru a garanta individualitatea lor economică. 65]. Legislaţia franceză cere expres ca fondurile să fie vecine. cum ar fi fost în cazul unei servituţi. conform art. servitutea fiind un jus in re aliena. nu poate exista o servitute a unui fond asupra celuilalt.

În ele se menţionează că titularul licenţei de producţie. de asemenea. nr. Ne pare corect faptul că ambele legi reglementează aceste lucruri fiecare în capitolul său IV. stabileşte la art. indiferent de tipul de proprietate. 50-51/366. independent de tipul de proprietate. 19 Ibidem. 5 alin. folosind tehnicile respective” 17. Legea nr. 42-44/311. dacă părţile nu convin asupra unui alt termen. instalaţiilor electrotehnice şi utilajului gazifier.488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică19. Ibidem. În principiu. Lucrările de marcare şi alte asemenea enumerate mai sus nu înseamnă însă servitute Folosirea proprietăţii unei alte persoane pentru exploatarea continuă a obiectivelor şi utilajului plasat se face. terenul este folosit. de termoficare şi de canalizare. e).asupra terenurilor. pentru efectuarea lucrărilor de marcare. cu apă şi gaz sînt considerate de utilitate publică”. de reparare a reţelelor electrice. titularul de licenţă urmînd să repare daunele cauzate astfel proprietarului. numai în baza înţelegerii cu proprietarul. 46 . 2000. de întreprinderea care furnizează energie electrică sau gaz. dar proprietarul acestui fond. nr. întitulat “Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”. Acest fapt nu corespunde caracterului examinat. pentru construcţia şi exploatarea obiectivelor. 111-113/679. în cazul necesităţii de a construi în cazuri particulare sisteme de canalizare. Mai detaliat aceste prevederi sînt expuse în Legea cu privire la energia electrică şi în Legea cu privire la gaze 18. conductelor termice şi de gaze naturale. Moldova. Mai mult decît atît. În corespundere cu art. instalare a reţelelor şi a ţevilor. (1) lit. de construcţie a obiectivelor. Aceste reglementări sînt corecte şi. de deservire profilactică a utilajului. Folosirea terenului unui alt proprietar poate avea loc numai în baza înţelegerii cu el. fapt ce înlesneşte mult activitatea ei şi contribuie la dezvoltarea sistemului energetic al ţării. poate fi considerat fond dominant terenul în al cărui folos se fac aceste lucrări. nr. va trebui să încheie un număr mare de contracte pentru instituirea servituţilor necesare acestor lucrări. 2 din legea menţionată. de transportare şi distribuire a energiei electrice şi a gazului are dreptul de a folosi terenul din proprietatea unor alte persoane pentru executarea lucrărilor de pregătire. pentru alte acţiuni. deoarece fondul dominant nu este determinat. pentru a se asigura cu energie electrică şi gaz. de alimentare cu energie electrică. De aceea. Această reglementare stabileşte că întreprinderile vizate au dreptul de a utiliza fără vreun impediment terenurile. întreprinderile respective pot obţine dreptul de a utiliza bunurile imobile pe un termen de cel mult 5 ani. reţele de comunicare. 1998. reţele de gazificare 17 18 Monitorul Oficial al R. în baza unor înţelegeri particulare. că “amplasarea sistemelor de comunicaţie.

263]. tot astfel sarcina de a suferi servitutea se transmite odată cu fondul aservit. de 47 . 3. În dependenţă de sistemul juridic. p. deoarece are o existenţă de sine stătătoare.părţile participante la servitute să îşi continue existenţa şi după actul de transmitere a imobilului (această cerinţă se referă la servituţile personale şi este caracteristică ţărilor care cunosc această instituţie). Servitutea se transmite o dată cu fondul chiar atunci cînd actul de înstrăinare a acestuia nu conţine o dispoziţie expresă relativă la ea. în favoarea adjudecatarului. nu exclud necesitatea instituirii unei servituţi între proprietarii de fonduri vecine. dar şi în cazul constituirii unui uzufruct sau a unui drept de uz: uzufructuarul şi uzuarul au dreptul să exercite servituţile stabilite asupra fondului supus uzufructului [42. iar sarcina ce corespunde dreptului de servitute şi care grevează fondul aservit . Pornind de la acest caracter. p.regimul juridic al acestuia. sau în cazul adjudecării fondului. în favoarea achizitorului. fiind un drept real principal. dacă părţile nu stabilesc altfel. dobînditorului şi uzufructuarului. 3. 263]. şi anume: . Servitutea se transmite nu numai în cazul înstrăinării proprietăţii depline a unui fond. noului proprietar i se transmit beneficiile sau obligaţiile stabilite prin servitute.5 Caracterul perpetuu Servitutea durează atîta timp cît durează imobilul şi cît se menţine situaţia din care a rezultat. Aşa cum dreptul de a exercita servitutea se transmite o dată cu fondul dominant. După cum s-a menţionat. De asemenea se impune şi sensul că dreptul de servitute e un drept real accesoriu. . ar trebui respectate anumite condiţii. .acordul despre instituirea servituţii să fie încheiat scris şi semnat de părţi.energetice. Astfel. Există situaţii în care proprietarii celor două fonduri. pentru ca servitutea să nu îşi piardă forţa juridică în momentul transmiterii imobilului grevat. grevările sau beneficiile acordate de o servitute pot fi transmise numai o dată cu fondul dominant sau fondului aservit. cesionată. precum şi sensul că servitutea este un accesoriu al fondului dominant. urmărită sau ipotecată singură.servitutea să fie înregistrată. . avînd. altele asemenea. Ea nu poate fi despărţită de fondul principal pentru a forma un drept de sinestătător şi nu poate fi înstrăinată.4 Caracterul accesoriu Servitutea este întotdeauna un accesoriu al fondului.cumpărătorul imobilului grevat să fie preîntîmpinat despre existenţa acestei servituţii. prin urmare soarta juridică a acestuia. în cazul înstrăinării unuia dintre aceste imobile. servitutea este o calitate a fondului [42.

caracterul perpetuu ţine de natura dreptului. o convenţie valabilă cu proprietarul fondului aservit pentru constituirea unei servituţi. fără acordul celorlalţi. Dacă fondul dominant se află în coproprietate. servitutea este perpetuă numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le limita în timp [42. Argumentul în susţinerea acestei păreri constă în faptul că servitutea profită tuturor coproprietarilor. servitutea se datorează de întregul fond aservit şi de fiecare porţiune din fond. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. (3) : “Dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. regula unanimităţii acţionează în privinţa coproprietarului fondului aservit. 263]. dreptul poate fi limitat sau stins prin convenţia proprietarilor celor două fonduri [36. p. pot limita în timp servitutea. iar 48 . stabilindu-i un anumit termen. Şi viceversa: dacă un fond grevat anterior cu o servitute devine proprietatea indivizibilă a mulor proprietari. 263]. Cînd însă este vorba de constituirea unei servituţi. 3. 263]. ca uzufructul. nu de esenţa sa. Cu alte cuvinte. nici nu poate dăinui numai în parte. În cazul cînd unul dintre cele două fonduri se divid (se împart). din Codul civil. Faptul că servitutea este perpetuă prin natura ei nu împiedică însă părţilor să-i limiteze durata. odată cu moartea proprietarului fondului dominant sau cu moartea proprietarului fondului aservit [42. un singur proprietar sau numai cîţiva dintre ei nu pot cauza stingerea servituţii. p. Cînd un fond sau ambele aparţin mai multor proprietari în indiviziune. p. Pentru ca servitutea să se stingă se cere consimţămîntul tuturor coproprietarilor. Acest caracter al servituţii care este legată de proprietatea fondului.comun acord. intitulat “exercitarea servituţii”. instituirea servituţii trebuie să se facă în contradictoriu cu toţi coproprietarii fondului aservit. Articolul 434. Ea nu se poate stinge. Cu alte cuvinte. Servitutea împrumută de la dreptul de proprietate caracterul de perpetuitate. Profesorul Eugeniu Safta-Romano este de părerea că regula unanimităţii se aplică diferit. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant la soluţionarea litigiului”. p. În această situaţie. exercitîndu-se în favoarea întregului fond dominant şi al fiecărei porţiuni din el. atunci. ci se stinge în întregime sau dăinuie în întregime [42. 231]. oricare coproprietar poate să încheie singur. nu se stinge. după cum proprietatea indiviză se raportă la fondul dominant sau la fondul aservit. Cu alte cuvinte. este o consecinţă a naturii sale dependente şi accesorii. Servitutea se datorează de întregul fond aservit şi profită întregului fond dominant. stabileşte la alin.6 Servitutea este indivizibilă Servitutea este indivizibilă în sensul că se constituie asupra întregului imobil aservit şi profită întregului fond dominant. Prin urmare. servituţile sînt perpetue numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le stabili temporar.

atunci cînd se constituie o servitute în favoarea unui asemenea fond să se ceară consimţămîntul expres. dar care ne satisfac anumite necesităţi. 156]. susţinînd. Această observaţie este exactă dacă proprietarul fondului dominant nu cere o despăgubire. ulterior. dreptul de servitute se stinge în privinţa celorlalte părţi. Pentru a face distincţie între proprietatea publică şi cea de stat.servitutea serveşte numai unor părţi din imobilul dominant ori se poate exercita numai asupra unor părţi din imobilul grevat. deoarece actul profită tuturor. bunurile din proprietatea lui pătrund în circuit civil ca valori de schimb. va avea importanţă: avem bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuit. Ce ar însemna aceasta? Nu este vorba de interzicerea (vînzarea) nici de imposibilitatea folosirii lui. iar asupra la bunurilor de stat – statul. este necesar consimţămîntul tuturor coproprietarilor [44. Ar fi bine ca. unuia dintre coproprietari. că proprietatea de stat şi proprietatea publică sînt lucruri diferite şi urmează a fi tratate diferit. Unele subiecte nu sînt de acord. bunurile publice se caracterizează prin: 1) imposibilitatea de a fi obiect al proprietăţii individuale. Astfel. cît şi cele din proprietatea de stat sînt scoase din circuitul civil. 2) capacitatea lor de a fi în serviciu întregii societăţi. Dacă un bun este o coproprietate. cu titlu de iniţiativă legislativă. În alte situaţii. care. Atît bunurile din proprietatea publică. mai facem o precizare. p. ultimele însă numai pe perioada în care se află în posesiunea statului [92. Chiar şi în 49 .7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public Acest caracter este pus într-o situaţie de incertitudine din cauza discuţiilor ce au loc în Republica Moldova asupra problemei apărute între noţiunea de proprietate privată şi noţiunea de proprietate publică. În cazul în care statul îşi realizează cheltuielile sale şi intră în relaţii cu subiecte private. Distincţia dintre bunurile publice (rei publicae) şi bunurile statului (patrimonium fisci) a apărut încă la romani. Există însă bunuri cărora nu le putem atribui regimul de stăpînire personală. ci de imposibilitatea aflării sale în proprietate individuală (personală). Care este natura proprietăţii publice? Oare toate bunurile din proprietatea statului sînt în proprietate publică? În ultimul timp. subiect al dreptului asupra bunurilor publice este întreaga societate. a cel puţin. Problema este de o maximă importanţă pentru studiul nostru. dar ele apar în alte raporturi juridice din societate. 147]. pentru instaurarea servituţii. Necesităţile oamenilor sînt satisfăcute nu numai cu bunuri din proprietatea personală. între coproprietari pot apărea litigii. Această distincţie se datora faptului că bunurile publice aparţineau întregii societăţi. p. fie în favoarea lui. 3. Fenomenul aceasta are loc prin raporturi de altă natură. fie asupra. tot mai des este susţinută opinia conform căreia proprietatea publică echivalează cu noţiunea de proprietate de stat. Astfel.

Ele se atribuiau. bunurile res fisci fac parte din patrimoniul statului. 129]. Din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ . Bunurile domeniului public sînt inalienabile. prin natura lor. bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat dacă. se făcea afirmaţia că dreptul de folosinţă este opozabil. la rei publicae. Persoanele lezate în dreptul lor de a folosi bunuri publice se pot adresa în justiţie pentru a li se recupera prejudiciul. nu sînt trecute în domeniul public. în primul rînd. După cum am văzut însă. Caracterul juridic ale acestei folosinţe se manifestă. prin ocrotirea de către stat a relaţiilor de folosire a bunurilor din proprietatea publică. importanţei lor deosebite. Toate acestea dovedesc netemeinicia părerii apărute în doctrina rusă că deosebirea dintre proprietatea publică şi cea privată nu ar avea importanţă juridică. Ea este mai veche chiar şi decît categoria proprietăţii. dezmembrînd dreptul de proprietate al statului asupra terenului [29. nu pot fi obiectul convenţiilor. pe cînd bunurile de stat sînt folosite de toţi cetăţenii. Prin urmare. prin lege sau în modul stabilit de lege. prin organele sale. Astfel. De aceea. Dreptul de proprietate asupra lor nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de terţi prin uzucapiune. respectarea acestora. iar această folosire este nu numai faptică. din timpuri străvechi. ci şi juridică. precum şi bunurile care. datorită caracterului lor natural. 50 . ci şi pe cale civilă. au valoare de schimb.teritoriale fac parte bunurile determinate de lege. sînt lipsite de orice valoare economică. dreptul de folosinţă asupra bunurilor publice este apărat nu numai pe cale penală şi administrativă. conform prevederilor art. aplică pedepse celor care le încalcă. unii jurişti exclud orice drept asupra lor. în orice relaţie s-ar afla cu statul. servind întregii societăţi. Caracterul juridic al relaţiilor de folosire a bunurilor publice se manifestă şi prin dreptul statului asupra lor. urmăreşte. Un proprietar obişnuit are dreptul să se folosească de bunurile sale singur şi în interesul său. Prin urmare. în aceste condiţii şi statului. Categoria de rei publicae nu este o creaţie a vreunui drept. folosirea bunurilor menţionate este foarte importantă. sînt de uz sau de interes public. În acest caz însă nu poate fi vorba de un drept de proprietate. Bunurile rei publicae nu pot fi în proprietate. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate.literatura juridică anterioară anului 1989. p. deoarece caracterul său de a folosi întregii societăţi a apărut încă din comuna primitivă. insesizabile şi imprescriptibile. nu ca un proprietar. 296 din Codul civil. statul reacţionînd ca un apărător al ordinii publice. menirii de a servi necesităţilor esenţiale ale întregii societăţi. pe cînd bunurile rei publicae. Statul stabileşte regulile de întrebuinţare.

în conformitate cu destinaţia specială a acestor terenuri. 97]. la art. Încă de la romani există regula conform căreia servitutea nu poate conţine obligaţia proprietarului fondului aservit de a face (servitus in facindo consistere non potest) [99. 47 din Codul fiscal. are dreptul să le facă. Pe terenurile publice se permite amplasarea construcţiilor şi amenajărilor capitale. p.proprietarul se obligă a se abţine de la atare acţiuni pe care. le-ar fi putut înlătura. ea urmînd să se constituie printr-un act administrativ al organului competent [15. 128]. obligaţia de a permite exercitarea unor prerogative de acest tip proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului dominant.Constituţia Republicii Moldova. care obliga proprietarul fondului aservit de a repara suportul pe care se sprijină fondul dominant. scuaruri). Limitarea adusă proprietarului prin instituirea unei servituţi asupra bunului său constă în următoarele: . precum şi a construcţiilor şi amenajărilor provizorii uşoare (gherete. invers. Credem că bunurile publice trebuie folosite în strictă conformitate cu destinaţia lor. ar limita posibilitatea celorlalţi de ale folosi. nu poate admite constituirea de servituţi asupra lor. p. . 127. Statul. datorită specificului său. de aceea orice întrebuinţare a lor în acest sens nu va fi considerată servitute. 51 . chioşcuri). Unii autori însă menţionează că această interdicţie ar trebui să existe numai în cazul în care constituirea unei servituţi încurcă folosirii sociale. pasaje. lacuri. De la această regulă făcea excepţie “servitus oneris ferendi”. pentru necesităţi ale gospodăriei comunale. satisfacerii necesităţilor socialculturale ale populaţiei (grădini publice. deoarece ar contraveni intereselor publice. în virtutea dreptului său de proprietate. străzi. parcuri. bulevarde. enumeră bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. plaje. în celelalte cazuri servitutea nu trebuie interzisă. fără ca aceasta să fie în detrimentul terenurilor publice. se consideră publice trenurile afectate căilor de comunicaţie (pieţe. drumuri şi altele asemenea). Trebuie să identificăm situaţia cînd bunul.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină Sarcina este o obligaţie care apasă asupra tuturor proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului aservit: obligaţia de a nu exercita anumite prerogative inerente dreptului de proprietate sau. poate fi folosit de mai multe persoane. În conformitate cu art.proprietarul este nevoit să rabde acţiuni ale proprietarului fondului dominant pe care. 3. care nu este proprietarul adevărat al acestor bunuri. Constatăm aşa dar că bunurile de uz public nu pot fi grevate cu servituţi. în virtutea dreptului său.

Acestea sînt caracteristicile esenţiale ale dreptului de servitute care permit determinarea lui de alte realităţi juridice similare. de asemenea. fiind un drept real. O astfel de situaţie poate apărea în cazul arendării terenului pentru extragerea de bogăţii subterane sau pentru instalarea unor sisteme de canalizare. În anumite situaţii. Spre exemplu: 1. Dacă însă ţinem cont că termenul maxim prevăzut de legislaţia în vigoare. Arenda presupune. În această situaţie. ţine de o perioadă strict determinată. este de 99 de ani. 2. B poate propune lui C să plătească din nou pentru utilizarea terenului. şi anume cînd proprietarului este permis să utilizeze în paralel bunul arendat. pentru ca toţi viitorii proprietari să cunoască existenţa ei. B i-a plătit lui A o anumită sumă. la rîndul său. Mai mult decît atît. fără intervenţia proprietarului şi fără dreptul acestuia de a utiliza bunul în perioada arendei. imobilul aservit continuă să fie utilizat în paralel de către proprietar. Dacă C va vinde. Distincţia dintre drepturile reale şi creanţe. (apeducte. Contractul nu a fost înregistrat. Dacă B va institui însă o servitute. dacă servitutea împiedică proprietarului să-şi folosească bunul conform destinaţiei. în a cărui bază B are dreptul de a instala pe terenul lui A o ţeavă. încetarea servituţii. Pentru acest drept. spre deosebire de servitute. numai în privinţa părţilor contractante. Drepturile ce nasc din contracte au valoare juridică. arenda poate acorda aceleaşi privilegii ca şi servitutea. Servitutea. Arenda. prin încheierii unor contracte. Deosebirea dintre utilizarea contractului şi servituţi poate fi ilustrată prin următorul exemplu: A şi B sînt proprietarii a două terenuri vecine. A vinde lui C terenul. are o mare importanţă. În cazul servituţilor. Unicul neajuns al arendei în acest caz constă în faptul că este limitată în timp. Ei încheie un contract. acesta are dreptul să ceară în justiţie. acordă drept de utilizare a bunurilor altuia. de energie electrică etc. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede în acest sens că. în caz contrar rămîne fără apă. Servitutea trebuia înregistrată. însă existenţa acestui drept. După expirarea unui an de la încheierea contractului.). iar încălcarea dreptului de servitute să fie contestată în instanţă de judecată. Crearea unei situaţii juridice. unele contracte pot fi desfăcute în mod unilateral. are forţă obligatorie pentru toţi deţinătorii terenului dominant şi ai celui aservit. utilizarea exclusivă a bunurilor arendate. arenda poate fi utilizată cu acelaşi succes ca şi servitutea. terenul. conducte de gaz. în acest caz. de obicei. 52 . însă. pentru a se asigura cu apă. dreptul său de a exploata sistemul de aprovizionare cu apă va fi respectat de toţi proprietarii terenului aservit. similare servituţilor. C îi cere lui B să scoată ţeava motivînd îi încurcă să construiască un obiectiv planificat. partea avînd obligaţia de a repara celeilalte părţi prejudiciile cauzate prin această desfacere. problema se va repeta. de obicei.

Servituţile nu trebuie confundate cu anumite drepturi de uz sau de uzufruct restrîns. chiar simplul agrement poate intra în noţiunea de utilitate. În definitiv. 3. Clasificarea servituţilor §1. continue şi necontinue. servitutea de a nu clădi decît după un anumit plan. 214]. după nevoile particulare şi posibilităţile materiale [66. pe anumite străzi. aparente şi neaparente. ca obiect general al tuturor servituţilor. În practică însă. 2. extragerea materialelor etc. naturale.Este aproape imposibilă definirea servituţilor prin obiectul lor specific concret. p. art. Tot astfel. Din timpuri străvechi. se impune proprietarilor urbani. care permite proprietarului fondului dominant să se bucure de o privelişte de care ar fi lipsit dacă proprietarul fondului vecin ar ridica o clădire. 428). care nu are alt obiect decît estetica străzii (Codul civil. urbane şi rurale. pentru uzul pădurilor. legale şi prin destinaţia stabilită de proprietar (izvorîte din fapta omului). Dreptul roman. în practică numărul şi varietatea servituţilor nu este mare. p. Trebuie să dăm sintagmei „utilitate şi confort al terenului” o interpretare largă. pe care servituţile trebuie să le satisfacă sînt limitate şi se regăsesc peste tot mai mult sau mai puţin identice [42. este necesar să admitem că o servitute poate avea drept obiect simplul agrement al terenului dominant. art. este o adevărată servitute. uzul şi utilitatea imobilului dominant (Codul civil. lato senso [42.) Secţiunea a 3-a. prin dispoziţiile de ordine publică. cunoştea diviziunea lor în: 53 . cu o anumită înălţime sau chiar într-un anumit stil. 5. p 264]. Generalizări privind clasificarea servituţilor Clasificarea servituţilor se face după o serie de criterii care rezultă explicit sau implicit din prevederile Codului civil. de fapt. 264]. s-au făcut încercări de a clasifica servituţile. după cum am amintit. deşi obiectul ei este mai mult confortul terenului dominant. Este adevărat că. servitutea de a nu clădi. Diferitele criterii de clasificare divid servituţile în: 1. este greu uneori să stabileşti deosebirile (de exemplu. deoarece în teorie acest obiect poate varia la infinit şi. 389). căci necesităţile. De aceea. 4. pozitive şi negative. Legea însă nu mărgineşte obiectul posibil al servituţilor ci se mulţumeşte să identifice. Astfel. se pot crea cele mai variate servituţi.

Importanţa vitală a prelucrării eficiente a terenurilor înfundate a generat necesitatea accesului acestora la drumurile publice şi la sursele de apă.. aquaeductus . subiect şi termen. apăreau coliziuni de interese care trebuiau aplanate în mod echitabil printr-un mecanism juridic. favoruri) proprietarului de teren a cărui prelucrare necesită efectuarea unor astfel de lucrări. Între proprietarii acestor două terenuri vecine.dreptul de a trage apă. actus dreptul de a trece cu animalele. servitutea predială.prediale – servituţi ce se constituiau în folosul unor imobile. Denumirea provine de la caracterul personal al acestora. clădiri. apare o dată cu trecerea societăţii umane la îndeletnicirea agricolă şi la instituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole. în mod inevitabil. ce înseamnă proprietate funciară (lot de pămînt. Acestea nu erau considerate servituţi adevărate. Denumirea provine de la termenul latin praedium. servituţile s-au extinse mai tîrziu şi asupra altor imobile aflate în localităţi urbane. care. Aşadar. numit servitute. în baza legii sau actelor juridice. uz.). Servituţile prediale se împărţeau la rîndul lor în: . avînd termenul limitat la durata vieţii tirularului şi putînd avea în calitate de obiect orice lucru.). incomodităţi şi chiar prejudicii proprietarului terenului folosit pentru trecerea sau pentru construirea unui apeduct şi. ele fiind inalienabile.servitutes urbanorum legate de terenuri şi de alte bunuri imobile ce se aflau în localităţile urbane. via-dreptul de trecere cu căruţa. Toate acestea creau. etc.dreptul de a lua apă etc. .rustice (rurale) – constituite în folosul unui lot de pămînt (iter-dreptul de trecere. fiind cea mai veche. s-au pomenit izolate de drumuri sau de sursele de apă. spre drumul public. impusă de factori şi circumstanţele obiective ale vieţii sociale. de regulă. are scopul de a echilibra în mod echitabil interesele proprietarului unui teren sau al unui alt imobil (terenul aservit) cu interesele altor persoane către care trece. abitaţie ş. Accesul însă era legat de folosirea terenului vecin într-un mod sau altul: de a trece peste el spre terenul propriu şi invers. Servituţile prediale şi cele personale sînt unite prin faptul că şi unele şi latele fac parte din categoria drepturilor asupra lucrurilor altuia (ius in re aliena) şi că sînt incluse în aşa-numitele dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.urbane . Aceste servituţi sînt cele mai vechi. . Apărute mai întîi în localităţile rurale asupra terenurilor. servitutea personală se deosebeşte de cea predială prin obiect. în urma aranjamentelor funciare. Ele au apărut mai tîrziu o dată cu 54 . pe de altă parte. pe de o parte. Astăzi aceste fenomene există sub alte denumiri (uzufruct. Cu alte cuvine.personale – servituţi ce se constituiau în folosul unor persoane. dreptul de a folosi acest imobil întrun mod sau altul (terenul dominant).a. de a instala în terenul vecinului un apeduct pentru irigarea terenului propriu. teren). avantaje (posibilităţi. Servitutea predială rustică. constituite în folosul unei construcţii. neconsumptibil. aquae haustus .

Ca exemplu de servitute neaparentă. Conform art. §. iar neaparente . 621 din Codul civil român însă se numesc urbane servituţile stabilite în folosul clădirilor. necesare exercitării. Această clasificare. nu este nevoie de existenţa unor lucrări propriu-zise. credem că pentru delimitarea servituţilor în aparente şi neaparente. trebuie să se aibă în vedere semnele exterioare. servituţi de lumină. un apeduct.acelea care nu se atestă prin astfel de semne.). stilicidii – dreptul de scurgere a apelor de ploaie.dezvoltarea oraşelor (servitus protegendi – dreptul de a pătrunde cu acoperişul casei în spaţiul aerian străin. din cauza lucrărilor sau semnelor exterioare şi aparente. Legislaţia civilă moldovenească. unde servitutea constituită asupra unei construcţii ce se va edifica ori asupra unui teren ce va fi dobîndit se naşte numai la data edificării ori dobîndirii. 430 din Codul civil: 1) servituţi aparente şi neaparente. Deşi cuvintele lucrări şi semne nu sînt sinonime. doar cu excepţia prevederilor alin. şi se numesc rurale servituţile stabilite în folosul pămîntului. 2) servituţi continue şi necontinue. de apeduct (cu condiţia ca apeductul să fie exterior) etc. legiuitorul român prin în art. adică ceea ce determină ca servitutea să poată fi văzută. destul de ambiguă ar putea fi eliminată din dreptul modern. La acest capitol. (1) din articolul 430 al Codului civil. (pe lîngă cea română şi franceză) distinge următoarele clasificări ale servituţilor conform art. ci este suficientă existenţa unor semne exterioare. 3) servituţi pozitive şi negative. servituţile sînt aparente şi neaparente. Din definiţia dată de lege servituţilor neaparente. pentru ca o servitute să fie aparentă. ceea ce ar fi făcut legiuitorul nostru în Codul civil. servitus tigni immittendi – dreptul de sprijin de peretele străin. cloacae – dreptul de a face canalizare. o fereastră. iar servituţile neaparente nu se manifestă prin astfel de semne şi lucrări. Conform alin. (5) din art. 622 dă ca exemplu de semne aparente: o uşă. rezultă că. sînt aparente servituţile care se cunosc prin semne exterioare. legea citează servitutea de a nu zidi sau de a nu zidi decît pînă la o înălţime 55 . servituţile sînt urbane şi rurale. sînt deci aparente servituţile de vedere. Legislaţia noastră nu cunoaşte o reglementare detaliată la acest capitol. În dreptul actual ea îşi pierde din importanţă. Această clasificare era importantă în dreptul roman. Cu alte cuvinte.2 Servituţile aparente şi neaparente După felul în care se manifestă. servituţile aparente sînt vizibile în exterior. căci nu atrage nici o consecinţă. servituţi de vedere etc. indiferent de faptul că aceste clădiri se află în oraş sau la ţară. După obiectul lor. 429.

Putem adăuga că. Astfel. cum este acea de trecere pe o potecă. Ceea ce face ca servitutea să fie aparentă sau neaparentă nu depinde de natura servituţii. 433 din Codul civil. 56 . 433]. se pot dobîndi. de pildă. Codul lui Napoleon este acela care. Astăzi. Potrivit art. servitutea este aparentă. adică de circumstanţele de fapt [42. dacă apeductul este îngropat în pămînt. În dreptul roman din lui Justinian orice servitute putea fi dobîndită cu bună-credinţă prin uzucapiune de 10-20 ani. deci continuă şi publică. mai ales din punctul de vedere al prescripţiei servituţilor. 4 partea.determinată sau de a nu înălţa zidirea. Ea nu exista în dreptul roman şi nu apare decît în dreptul francez abia în sec. 623 din Cod civil român. au importanţă la reglementarea modului de constituire. ci de felul cum se exercită. ceea ce dă naştere la următoarele feluri de servituţi: 1) servituţi continue şi aparente. 213]. aceeaşi servitute poate fi aparentă sau neaparentă după împrejurări. servitutea de apeduct: dacă apeductul este la suprafaţa pămîntului. fără vreun semn. necultivat. 4) servituţile necontinue şi neaparente. precum şi cele neaparente şi pozitive. Potrivit art. Un alt exemplu este cazul unei servituţi de trecere. face din clasificarea în aparente şi neaparente o clasificare de sine stătătoare. exercitare şi stingere a servituţilor în general. or. servituţile continue fiind în acelaşi timp aparente. 2) servituţile continue şi neaparente. servitutea este aparentă. Cînd trecerea se face pe o cărare sau pe un drum vizibil. al XVIII-lea. numai servituţile continue şi aparente. cum este aceea de a păşuna. Clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. care sînt neaparente pentru că nu se pot manifesta prin lucrări exterioare [75. p. Dar alin. cap. sînt neaparente toate servituţile negative. în genere. 577 al Codului civil român impune ordinea în care acestea trebuie prezentate. Deci posesia unor astfel de servituţi este prin ipoteză viciată. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. iar cele necontinue neaparente. ca acea de a nu clădi. în condiţiile legii. precum şi în aparente şi neaparente. Clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente au o origine recentă. În acest sens. aceste calităţi ale posesiei nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. Însă la acea epocă ea se confunda cu clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. Deşi criticată. 2). Există servituţi al căror caracter aparent sau neaparent depinde de natura lor. servitutea este neaparentă. dacă trecerea are loc pe un teren neîngrădit. 3) servituţile necontinue şi aparente. cum este acea de vedere. numai servituţile continue şi aparente se pot uzucapa. clasificarea servituţilor făcută la art. Iar cît priveşte clasificarea lor. este importantă. p. prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesie neviciată. Iată. În acelaşi sens are şi Codul Caragea (art. prin uzucapiune. pentru prima oară. Astfel sînt în genere servituţile negative. cum este acea de a nu construi. clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente se poate combina cu clasificarea în continue şi necontinue. după cum vom vedea. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. atunci servitutea este neaparentă.

Servitutea de scurgere a apelor este aceea care dă dreptul să se scurgă apa de pe fondul dominant pe fondul aservit. servitutea se exercită singură. fiindcă constau într-o situaţie de fapt a fondurilor. Servitutea de fereastră sau de vedere este aceea care dă dreptul de a stabili ferestre spre fondul învecinat la o distanţă mai mică de fond decît cea fixată în Codul civil român la art. 622 din Codul civil român dă ca exemplu de servituţi continue: “apeductul. în care este vorba de o servitute de scurgere a apei provenind dintr-o pompă mînuită de un om. scurgerea apelor. deşi exercitarea servituţii este întreruptă (nu plouă continuu). Cu alte cuvinte. în a cărei lipsă servitutea nu se exercită şi nu serveşte la nimic. 430 alin. Nu continuitatea atribuie servituţii caracter continuu.§3. art. o dată 57 . a fondurilor. în doctrina juridică “servitutea continuă este acea care se exercită fără ca omul să fie obligat să facă acte succesive şi repetate de uz. regulamentului de urbanism sau. De asemenea. fără a fi necesară fapta omului. 612 şi 613. (2). sînt continue toate servituţile negative. deoarece pentru a fi exercitată (pentru ca apa să se scurgă). Pentru a evita unele confuzii. Să presupunem însă o altă situaţie. astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Sînt continue. 433]. Toate aceste servituţi sînt continue. este necesară intervenţia continuă şi actuală a omului. naturală sau stabilită de om. o asemenea servitute este necontinuă chiar dacă apa s-ar scurge mereu. iar prin necontinuă cînd se exercită cu întrerupere. şi necontinue . Tot la această materie. Servituţile continue şi necontinue Clasificarea servituţilor după modul de exercitare în continue şi necontinue este făcută în Codul civil la art.servituţile pentru a căror existenţă şi exercitare este necesară fapta omului. situaţie de aşa natură încît. p. care creează un beneficiu pentru unul din fonduri şi care continuă prin ea însăşi. o dată ce există. Astfel. cu toată abstenţiunea actuală. servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi continuu. pe cînd servitutea necontinuă este aceea ce nu se poate exercita decît prin repetarea unor acte pozitive de uz de către titularul ei” [42. conform legii. După cum s-a relevat pe bună dreptate. trebuie să spunem că prin cuvîntul continuă nu se înţelege că servitutea se exercită neîntrerupt. ne vom afla în prezenţa unei servituţi continue. conform obiectului locului. în cazul servituţii de scurgere a apelor rezultate din ploi. în lipsă acestora. Servitutea de apeduct este aceea care dă dreptul de a duce apa prin conducte peste un fond străin. deoarece nu impune fapta omului. ceea ce determină caracterul de necontinuitate este nevoia intervenţiei neîncetate şi actuale a omului. ferestrele şi alte asemenea”. Dimpotrivă. Această posibilitate derivă din situaţia. fără intervenţie. ca aceea de a nu clădi peste o anumită înălţime. ceea ce determină caracterul de continuitate este posibilitatea de a exercita servitutea şi de a profita de ea. Proprietarul terenului poate face orice construcţie numai cu respectarea unei distanţe minime faţă de linia de hotar.

această servitute uneori este continuă. proprietarul fondului aservit este împiedicat să-şi exercite dreptul ori acest drept este supus unor restricţii (interdicţia de a nu construi etc. servitutea este necontinuă. §. continue şi neaparente. fără vreo nouă intervenţie a proprietarului. 622 din Codul civil român. dreptul de a extrage materiale dintr-un fond străin. perpetuîndu-se fără intervenţia omului: apa curge singură pe conducte. Servituţile negative sînt. titularul nu le-ar putea exercita.stabilită. lumina pătrunde singură prin fereastră şi vederea subzistă singură cît timp nu este astupată. Se poate adăuga şi dreptul de a adăpa sau de a spăla pe fondul altuia. servitutea de trecere este o servitute pozitivă. în mod direct. se efectuează de cîte ori plouă. ca exemplu de servituţi necontinue dreptul de trecere. pe fondul aservit (de exemplu. servitutea de trecere este o servitute pozitivă. anumite acte de folosinţă pe fondul aservit. cînd se referă la apele de ploaie. de exemplu dacă nu trece peste fond. este continuă. Prin urmare. pe care. dreptul de a păşuna vitele. dacă nu extrage materiale etc. fiindcă apa nu se scurge decît dacă se aruncă apă menajeră sau se acţionează pompa. 430 alin. Reglementate de Codul civil. fiindcă titularul ei poate trece peste fondul aservit ca şi cum ar fi proprietarul acestui fond sau cea de a lua apă de la o fîntînă situată pe terenul dominant). dacă nu ia apă. uzul unei păduri sau al unui islaz etc. Astfel. servitutea de scurgere este enumerată printre servituţile continue. în realitate însă. 58 . sînt pozitive servituţile care îndreptăţesc pe proprietarul terenului dominant să facă. adică numai printr-o intervenţie a omului. alteori necontinuă. În al doilea caz. Astfel. necesară la fiecare caz de scurgere. servituţile sînt pozitive şi negative. În primul caz. pentru că titularul ei poate trece peste terenul aservit ca şi cum ar fi proprietarul lui. dacă acesta nu face un act pozitiv de folosinţă. Toate aceste servituţi nu procură nici un folos titularului lor. dacă nu ar exista servitutea. prin natura lor. Cînd însă scurgerea se referă la apa menajeră sau la apa dintr-o pompă. iar negative . 622 din Codul civil român enumeră. fiindcă scurgerea o dată orînduită. Tot art.). Conform art. (3) din Codul civil.4 Servituţile pozitive şi negative După conţinutul obiectul lor. ci asigură exerciţiul normal al dreptului de proprietate. servituţile pozitive dau titularului lor dreptul de a exercita asupra fondului unui alt proprietar anumite acte de uz. dreptul de a lua apă de la fîntînă.acele servituţi care impun proprietarului fondului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate. Conform prevederilor art. servituţile pozitive şi cele negative nu constituie adevărate dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. servitutea dă proprietarului fondului dominant dreptul de a săvîrşi în mod direct anumite acte de folosinţă.

cît şi actele cu titlu gratuit (testament. Autorii Codului civil au atribuit servituţii stabilite prin fapta omului o deosebită importanţă. Adevăratele servituţi sînt servituţile convenţionale. în vederea unei eventuale parcelări. Este de menţionat şi faptul că titularii de fonduri au posibilitatea de a deroga de la normele care reglementează servituţile legale (stabilite prin act juridic). social şi politic ori regulilor de convieţuire socială. atît actele cu titlu oneros (vînzare. donaţie). din raporturile fireşti de vecinătate [24.Capitolul II. relevat faptul că nici servituţile stabilite prin acte juridice (legislative. Din definiţia dată în Codul civil de art. 284]. în acest sens. se poate permite vecinului să construiască ori să planteze la o distanţă mai mică decît cea prevăzută de lege. principiul constituirii servituţilor prin titluri. Prezentare generală privind servituţile stabilite prin fapta omului Este incontestabil faptul că adevăratele servituţi sînt stabilite prin fapta omului. dezmembrarea dreptului de proprietate. de asemenea. “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. stabilită prin convenţie. De exemplu.(1) şi articolul 432 din Codul civil reglementează constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar. 202]. Trebuie. 177]. Totodată. Sub acest aspect. 432. conform Codului civil. stabilite prin voinţa omului. scopul şi situaţia servituţii unei părţi din teren în favoarea altor părţi”. principiul libertăţii de constituire a servituţilor. Din aceste prevederi rezultă. Proprietarii celor două fonduri. pot hotărî. libertatea proprietarilor este nelimitată. articolul 431 alin. Existenţa aşa-ziselor servituţi naturale şi legale reprezintă cazul normal. literatura clasică de specialitate defineşte că servitutea stabilită prin fapta omului constituie o sarcina impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil aparţinînd unui alt proprietar. în virtutea dreptului lor de proprietate. ce derivă. etc. constituite prin destinaţia stabilită de proprietar. prin uzucapiune. în mod necesar. testament. p. sau prin destinaţia proprietarului [3. iar pe de altă parte. Conform art. cu condiţia de a nu încălca ordinea publică [82. fiind considerată cea mai exactă şi cuprinzătoare. motiv pentru care legiuitorul nu a enumerat servituţile. p. Astfel. de comun acord. ci limitare a exercitării dreptului de proprietate. Noţiunea de titlu cuprinde.) nu sînt adevărate servituţi. 428 reiese că proprietarul unui teren sau al unei clădiri poate constitui prin acte juridice orice fel de servitute cu condiţia de a nu fi contrară modului economic. situaţia obişnuită a unor fonduri ce se găsesc în anumite condiţii. Servituţile stabilite prin fapta omului Secţiunea I. Ei sînt liberi să instituie orice servitute. p. sau. să facă deschideri 59 . pe de o parte. instituie imediat natura. schimb).

în special asupra art. 281]. adică o dată cu fondurile. p. în favoarea fondului dominant decît de către proprietarul lui. servitutea nu poate fi dobîndită. dispunînd că nu poate constitui ca servitute obligaţia cuiva de a face un lucru personal şi nici nu se poate stabili cu titlu de servitute o obligaţie în favoarea unei persoane. Trebuie să admitem însă. din definiţia servituţii prezentată la art. 686 din Codul Napoleon nu sînt exacte. numite servituţi naturale şi legale [42. 686 din Codul lui Napoleon conţine o restricţie. deoarece nu formează obiectul principal al servituţii. care stabileşte. că o servitute profită unei persoane numai prin faptul că posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. orice drept profită unei persoane un drept în favoarea unui fond. categorică. o excepţie de la prevederile art. cel care instituie servitutea trebuie să fie proprietarul fondului aservit şi să aibă. precum şi prin faptul că proprietarul aservit se poate elibera abandonînd fondul. p. Legiuitorul moldav. 432 din Codul civil. 432 din Codul civil. Făcînd un studiu comparat în materie. Servituţile stabilite prin fapta omului sînt singurele care merită numele de servitute. obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pozitive [49. în mod accesoriu. Există anumite servituţi care atrag. ci este un simplu accesoriu derivînd din natura servituţii. 428 din Codul civil. în formula Codul lui Napoleon. Într-adevăr. 428 în Codul civil al Republicii Moldova. după părerea noastră. De altfel. Dacă prevederile art. la adoptarea Codului civil. Pentru a profita de servitute. Servitutea nu poate fi dobîndită de către uzufructuar sau chiriaş. nu este exactă [3. spre deosebire de celelalte restricţii şi modalităţi normale ale proprietăţii. ci numai în favoarea unui fond. Totodată. p. a pornit anume de la ideea delimitării servituţilor de dreptul vecinătăţii. în acelaşi timp. capacitatea de a înstrăina. El poate să fie ţinut să întreţină lucrările necesare exerciţiului servituţii. care nu ar folosi unei persoane. în loc de a se transmite moştenitorilor. această obligaţie accesorie la o servitute se deosebeşte de obligaţiile personale ordinare prin faptul că se transmite o dată cu servitutea. dacă este capabil de a dobîndi. independent de fonduri. 285]. ele conţin totuşi un adevăr. 52]. Servitutea însăşi foloseşte unei persoane. necesar pentru a face posibil exerciţiul ei. De asemenea. şi acest adevăr rezultă. o servitute asupra unui fond. cu respectarea condiţiilor stipulate în contractul de servitute. persoana trebuie să 60 .pentru vederi sub distanţă legală. art. în mod suficient. Pentru a stabili. să facă streaşina casei astfel încît apa rezultată din ploi să se scurgă de pe terenul său. Această obligaţie nu contravine prevederilor art. Codul civil român nu a reprodus această ultimă dispoziţie deoarece. în principiu. în mod valabil. anume proprietarului fondului dominant. se impune o remarcă: în această problemă. în mod activ şi pasiv.

şi anume că servitutea este legată de fond. o simplă chestiune de fapt. Confuzia dintre uzuri şi servituţile reale este atît de uşoară. pe de o parte. ci şi pentru orice proprietar al lui prezent sau viitor. de curînd abolită. şi anume dreptul de a lua pămînt pentru cultura ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor. pe de altă parte. iar titularul poate exercita dreptul fără a fi proprietar. fie cu titlul de o simplă obligaţie pur personală. Astfel.posede imobilul. Am văzut că. este fiindcă în Evul Mediu îşi făcuseră apariţia numeroase sarcini care. Ulpianus spunea: Nemo potest servitutem acquirere nisi qui habet praedium. ar putea să reapară prin crearea unor servituţi reale avînd ca obiect obligaţii personale perpetue. ci uz. independent de posesiunea unui fond. Proprietarul fondului sau terenului aservit nu are nici o obligaţie principală pozitivă. şi întronată egalitatea pămînturilor între ele. admit că unui fond se poate impune cu titlul de servitute o sarcină folositoare funcţionării unei industrii instalate pe un fond vecin. prin natura ei. şi uzufruct. de a lua nisip pentru sticlărie. s-a susţinut ideea că dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi numit servitute. uz şi servituţile personale. Servitutea stabilită prin fapta omului poate avea acelaşi caracter. încît unele folosinţe pot fi stabilite fie cu titlu de servitute. Acest caracter al servituţii exista deja în dreptul roman. au fost trase diferite concluzii. obligau totuşi proprietarul la îndeplinirea unor servicii personale pozitive şi perpetue. p. ce se rezolvă prin interpretarea convenţiei făcute de părţi. el trebuie numai să nu îl tulbure pe titularul servituţii în exercitarea acestui drept. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual al imobilului. Între servitutea reală şi obligaţiile personale există o deosebire fundamentală. Autorii Codului Napoleon. În fine. De aici. servitutea este o sarcină care grevează un imobil (art. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute [47. concomitent cu egalitatea între persoane. a căror consecinţă era inegalitatea şi ierarhia pămînturilor unele faţă de altele şi inegalitatea socială a proprietarilor acestor pămînturi. 428 din Codul civil). Unii autori. astfel încît se transmite tuturor dobînditorilor 61 . Dacă legea a mai formulat-o în mod expres. adesea. se temeau că inegalitatea feudală. au fost suprimate toate aceste servituţi feudale. ci numai ca cineva să sufere sau să nu facă ceva. ca Mureşan şi Luţescu. Această regulă derivă în mod logic din caracterul real al servituţii. Cu alte cuvinte. stipulat în dreptul roman. în mod activ şi pasiv. pentru că acest drept procură un agrement sau o utilitate personală. fie cu titlu de drept real de uz. 196]. Anume în faptul acesta constă deosebirea dintre servitutea reală. În Franţa în secolul al XVIII-lea. deşi stabilite asupra pămîntului. de altfel controversate. Autorii susţin că natura servituţii nu constă în faptul ca cineva să facă ceva. deosebirea este.

§. 377-394 din Capitolul V. dar nu se transmite moştenitorilor proprietarilor de fonduri. p. (5) din Constituţia Republicii Moldova dispune: “Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi. dacă aceşti moştenitori nu dobîndesc fondurile [42. care obligă fondul inferior să primească apele ce curg în mod natural de pe un fond superior (art. Codul civil clasează aceste îngrădiri şi obligaţii în art. dimpotrivă. Obligaţia. care este în genere. o derogare de la ordinea normală a dreptului subiectiv de proprietate. potrivit legii.aceste fonduri. art. este. liberă şi deplină. 382). precum şi restricţii normale ale dreptului de proprietate. izvoarelor (pînzelor freatice). 281]. nu grevată şi dezmembrată. „Dreptul de vecinătate”. servituţile stabilite prin fapta omului sînt nelimitate în număr şi pot avea obiectele cele mai variate. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual. Pentru a profita de servitute.folosirea apelor.1018-1019) [48. la care sînt supuse toate fondurile. Sînt îngrădiri ale dreptului de proprietate: . 118]. precum şi la respectarea celorlalte sarcini care. revin proprietarului”. în baza principiului libertăţii convenţiilor. prin natura sa. Părţile pot cere orice servitute. cel puţin teoretic [42. o situaţie generală. 283]. Astfel. normală.scurgerea apelor. . 46 alin. Îngrădirile legale reprezintă. art. 381) . astfel încît este independentă de fond şi se transmite în mod activ moştenitorilor. ci pentru orice proprietar prezent sau viitor al imobilului (Codul civil german. astfel încît cantitatea sau calitatea apei să nu fie modificată în dezavantajul proprietarului unui alt teren (art. O servitute profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. Domeniul de aplicare Vecinătatea a două proprietăţi creează o stare de fapt din care derivă anumite obligaţii ale unui proprietar faţă de altul şi anumite restricţii ale dreptului fiecăruia dintre ei. este legată de persoană şi o urmează. cu titlu universal sau particular. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. p. 62 . care obligă pe proprietar în anumite cazuri să nu schimbe cursul unei ape.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. simple moduri de a fi ale proprietăţii funciare. un regim comun. persoana trebuie să posede imobilul. p. De aceea. Servitutea.

regulamentului de urbanism sau. Un proprietar îşi înstrăinează imobilul prin convenţie şi poate stabili împreună cu cumpărătorul ca dreptul de proprietate dobîndit de acesta prin convenţia încheiată să sufere anumite îngrădiri. fiind impuse tuturor terenurilor ce se găsesc în această situaţie. cît şi servituţile sînt drepturi reale. 391). Îngrădirile legale de interes privat nu constau numai din servituţi naturale şi legale [50. pentru a înlătura starea de conflict care s-a crea dacă fiecare vecin ar exercita fără restricţie dreptul său de proprietar (de exemplu. să construiască în anumite condiţii de distanţă [46. putînd fi eliberat prin a renunţa la fond sau a-l delăsa. 26-33] .. care obligă pe proprietar să construiască astfel acoperişul casei. Proprietatea poate fi îngrădită şi prin convenţia dintre părţi. p. proprietarul în acest sens este ţinut numai prin faptul că are un fond aservit. 315]. pe baza căreia orice proprietar poate obliga pe vecinul său să ia parte la instalarea unui hotar stabil de demarcare sau la restabilirea unui hotar deteriorat (art. astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin (art.distanţa pentru construcţii. Atît îngrădirile legale enumerate. încît apa. p.trecerea prin proprietatea străină. cumpărătorul unui astfel de imobil poate renunţa la o parte din prerogativele dreptului său doar temporar. . pe cînd servituţile sînt derogări de la regimul normal al acestui drept. Pentru ca o atare clauză de îngrădire să fie valabilă. un proprietar nu poate dărîma o casă sau nu poate face săpături fără a lua măsuri pentru a nu-l vătăma pe vecin) [4. 2) servituţile sînt drepturi reale care nu impun niciodată prestaţii pozitive în sarcina proprietarilor imobilelor asupra cărora au fost constituite.instalarea liniei de demarcare a hotarului. 154]. stabilite în folosul şi în sarcina numai a unor terenuri.picătura streşinii. pe cînd îngrădirile dreptului subiectiv de proprietate impun prestaţii pozitive [36. care obligă pe proprietar să lase pe proprietarul fondului înfundat să treacă pe teritoriul său (art. 386). ci se stabilesc asupra fondului. care obligă pe proprietar a nu sădească arbori. lucrări şi plantaţii. zăpada sau gheaţa să cadă exclusiv pe teritoriul proprietarului (art. Între servituţi şi îngrădirile ce derivă din vecinătate există următoarele deosebiri: 1) îngrădirile ce derivă din vecinătate constituie regimul normal al dreptului de proprietate. . 214]. conform obiceiului locului. conform legii. Starea de vecinătate a două fonduri îi obligă pe proprietari la orice restricţie generală. p. Ele nu sînt obligaţii personale ale unui proprietar faţă de altul. în lipsă. 389). . 63 . 393). plantaţii sau garduri vii ori să le sădească la o anumită distanţă de hotarul cu fondul vecin.

9 alin. Prin urmare. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Nu pot fi stabilite servituţi prin fapta omului asupra bunurilor din domeniul public. cumpărătorul unui imobil acceptă anumite restricţii în exercitarea dreptului său ca urmare a convenţiei între el şi vînzător. bunurilor declarate inalienabile conform art. O altă distincţie constă în faptul că. (1) stipulează că “proprietatea este publică şi privată”. în timp ce. Întrucît bunurile din domeniul privat al statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale (art. Constituţia la art. pot hotărî dezmembrarea acestui drept. Dacă servitutea presupune existenţa a două fonduri vecine. (2). 296 din Codul civil) sînt supuse dreptului comun. (3) şi (4) din Codul civil. Prin prisma Legii nr. (2) că “statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular. 296 alin. 127 alin. existînd în timp cît există cele două imobile. dobîndirea comunităţii zidului unui edificiu public. străzile care primesc apele ce se scurg fireşte de pe proprietăţile private ale particularilor. 127 alin. 981-XIV din 11 mai 2000 privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor. proprietarii celor două fonduri. vedem că asupra bunurilor din domeniul public al statului se pot constitui servituţi dacă ele se confundă cu natura şi destinaţia acestor bunuri. amintind că bunurile din proprietatea privată sînt alienabile. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat pot stabili servituţi prin fapta omului. există în cazul proprietăţii private. se pot constitui servituţi prin fapta omului dacă legea nu dispune altfel. Servituţile stabilite prin fapta omului. iar la art. în cazul îngrădirilor convenţionale. dar fără a se aduce atingere destinaţiei fondului. (4) din Constituţie şi art. în virtutea dreptului lor de proprietate. precum şi a Legii nr. De exemplu. iar servituţile sînt perpetue. se impune o reglementare mai riguroasă a acestora din urmă. 64 . 523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale. Din legile menţionate se desprinde ideea că “servituţile asupra bunurilor din domeniul public sînt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sînt compatibile cu uzul şi interesul public căruia îi sînt destinate bunurile afectate”. îngrădirile pot exista asupra unui singur fond. statul. dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii”.O deosebire între îngrădirile convenţionale şi servituţi constă în faptul că primele au un caracter temporar şi se instituie pentru un interes legitim şi serios. unităţile administrativ-teritoriale. în cazul servituţii. Deoarece între îngrădirile dreptului de proprietate şi servituţi pot fi confuzii. sînt impuse de situaţia celor două fonduri.

va creşte şi întinderea servituţii fără a situaţia proprietarului fondului aservit. Din articolele 315-319 ale Codului civil. Utilitatea pentru fondul dominant determină. Potrivit dispoziţiilor Codului civil. creînd posibilitatea celor mai variate servituţi. nici sub pretextul creşterii necesităţii fondului dominant. prin convenţie. În practică însă. Faptul aceasta nu va conferi servituţii un caracter de folosinţă personală. Potrivit dispoziţiilor generale.2 Obiectul servituţii stabilite prin fapta omului. am menţiona că art. dacă este în folosul fondului. orice servitute vor găsi de cuviinţă. Totodată. se impun şi două restricţii referitoare la stabilirea servituţilor: 1) să nu contravină ordinii publice. Noţiunile de “uz” şi “utilitate” apar în sensul cel mai larg. deoarece. după necesităţile şi capacităţile materiale ale persoanei. Proprietarii a două fonduri au posibilitatea ca. în teorie cel puţin. numărul şi varietatea acestor servituţi nu sînt chiar atît de mari. deoarece necesităţile pe care servituţile sînt chemate să le satisfacă sînt şi ele limitate. să deroge de la normele ce reglementează servituţile în genere şi să stabilească o servitute contrară. La o analiză a modurilor de stabilire a servituţilor prin fapta omului. obiectul general al servituţii este uzul sau utilitatea imobilului dominant. ea continuînd să rămînă o folosinţă reală în utilitatea imobilului fondului dominant. Servitutea prin fapta omului are ca obiect folosinţa directă a fondului aservit de către proprietarul fondului dominant. 65 . libertatea lor este nelimitată. 428 din Codul civil.§. 620 din Codul civil român prevede: „Este iertat proprietarilor a stabili. în virtutea dreptului de proprietate. se desprinde ideea că proprietarul este liber a înstrăina dreptul său. se are în vedere necesitatea din timpul constituirii. obiectul poate varia la infinit. şi întinderea dreptului de servitute. Dacă servitutea a fost stabilită prin titlu. proprietarii a două fonduri pot hotărî de comun acord dezmembrarea drepturilor lor. implicit a-l dezmembra. în genere. Modurile de stabilire Potrivit art. Dacă întinderea servituţii nu este fixată. prevederile contractuale sau obiceiul (cutuma). identice la un moment dat. dat fiind faptul că servituţile prin fapta omului pot fi stabilite prin convenţii. pe proprietăţile lor sau în folosul proprietăţii lor. pe cît timp aceste servituţi nu vor impune proprietarului fondului servient obligaţia unui fapt personal şi pe cît aceste servituţi nu vor fi contrare ordinii publice”. O dată cu creşterea necesităţilor fondului dominant. Sub acest aspect. nu impune o obligaţie personală şi nu contravine ordinii publice. întinderea ei nu poate fi depăşi limita convenită. servitutea se restrînge la necesităţile fondului dominant. 2) să nu impună proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal.

şi nu moştenitorilor proprietarului independent de fond. 794]. se consideră servitute stabilită prin fapta omului acordul prin care se permite vecinului să construiască sau să planteze la o distanţă mai mică decît cea legală ori să facă deschideri de vedere sub această distanţă legală. proprietarul fondului aservit trebuie să întreţină fondul. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute. În cazul servituţilor de trecere. Servitutea fiind un drept real şi direct asupra unui fond. p. Proprietarul fondului se poate elibera abandonînd fondul. Deşi îi este impusă obligaţia unui fapt personal. tradusă într-o sarcină asupra fondului aservit.De exemplu. Această condiţie este particulară servituţilor. iar servitutea prezintă o utilitate pentru aceasta. doar trebuie să-l lase pe titularul fondului dominant să-şi exercite dreptul de servitute. ci numai cu titlu de uz. A două prohibiţie este că prin servitute nu se impune proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. dar procură folos şi proprietarului fondului dominant. perpetuu. 605]. În opinia noastră. încît servitutea să poată fi realmente exercitată. nu va fi validă convenţia prin care s-ar desfiinţa dreptul de trecere stabilit în favoarea fondului înfundat. independent de posesiunea unui fond şi titularul unui asemenea drept îl poate folosi fără a fi proprietar) [6. Această obligaţie accesorie la o servitute se transmite o dată cu fondurile. legiuitorul punînd accent pe interdicţia de a nu se construi sau dobîndi servituţi care ar aduce atingere libertăţii individuale. ci a fondului (de exemplu. deoarece acest drept este înfiinţat în interes obştesc şi public [5. servitutea profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant. Proprietarul fondului aservit nu are nici o obligaţie. utilitatea creată pentru proprietar devine o utilitate a fondului şi constituie servitute cînd. servitutea se constituie pentru uzul şi utilitatea unui imobil. În acest sens servitutea are ca drept obiectiv folosinţa directă de către titularul ei a fondului aservit şi nu o prestaţie a lui personală. fiindcă acest drept procură o utilitate pur personală. După cum am afirmat. Utilitatea fondului este o utilitate pentru proprietarul fondului şi invers. dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi stabilit cu titlu de servitute. 66 . proprietarul fondului dominant dobîndeşte asupra fondului aservit o porţiune din dreptul de proprietate. Dimitrie Alexandresco este de altă părere. nu însă un drept personal împotriva proprietarului fondului aservit. Această prohibiţie nu se raportă la obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pentru a putea fi exercitată servitutea. considerînd că servitutea nu trebuie să fie constituită în folosul unei persoane. este constituită în mod statornic. În acest caz. p.

iar dacă nu. soluţionate pe cale judiciară. poate fi obligată la constituire. iar cealaltă persoană dacă se întrunesc condiţiile legale. dimpotrivă. Secţiunea a 2-a. deoarece servituţile. dar acestea nu vor fi servituţi. limitele normale ale proprietăţii creează obligaţii numai pentru proprietar. Astfel. (1) din Codul civil. Constituirea servituţii. creează obligaţia universal negativă a tuturor. Servituţile se deosebesc de limitele normale aduse dreptului de proprietate prin faptul că constituirea lor se face la cererea persoanei. „orice construcţie. după cum am mai menţionat. Aceste servituţi se constituie în temeiul legii. se numeau obligatorii. pe cînd limitele se stabilesc prin act normativ. În unele situaţii însă. stabilind limitele dreptului de proprietate. fiind drepturi reale. Proprietarii sînt liberi să încheie între ei convenţii care le-ar garanta o astfel de posibilitate. trebuie recunoscute de lege. prevede anumite obligaţii în folosul fondului vecin şi situaţia cînd legea prevede dreptul persoanei de a cere constituirea unei servituţi. 274). legea poate da persoanei care are nevoie de servitute dreptul de a cere constituirea ei. nu prin lege. ci este necesar ca ele să fie cerute şi acceptate. iar servituţile. problema se soluţionează în justiţie. adică între situaţiile cînd legea. a cărui proprietate a fost limitată. Trebuie să facem o distincţie între limitările normale şi servituţile obligatorii. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului §. aceea ce înseamnă că. lucrări şi plantaţii Conform prevederilor art. în literatura rusă veche. are dreptul să ceară de la proprietarul fondului vecin instituirea ei. ele nu se constituie prin faptul adoptării legii. lucrare sau plantaţie se poate face de către proprietarul terenului numai cu respectarea unei distanţe minime faţă 67 . proprietarul unui fond vecin care nimereşte în situaţia. Aceste servituţi. iar dacă acesta refuză. este un act de voinţă al proprietarului. ci doar raporturi obligaţionale. legea poate consacra dreptul proprietarului viitorului fond dominant de a cere constituirea unei servituţi şi obligaţia proprietarului viitorului fond aservit de a accepta acest drept. 389 alin. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede numai posibilitatea de creare a servituţilor obligatorii (art. Legea prevede strict cazurile şi scopurile cînd trebuie de instituită obligatoriu o servitute (cînd proprietarul imobilului nu are posibilitatea de a-l exploata decît cu folosinţa fondului vecin). foarte importante. prevăzută de lege.Astfel. în care există necesitatea constituirii unei servituţi. dar.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii.

a plantaţiilor şi a gardurilor vii. Articolul menţionat. Astfel. cînd plantaţiile mor sau se scot. chiar şi în cazul cînd plantaţiile sînt la o distanţă reglementară. lucrări şi plantaţii. întrucît stabilirea unei servituţi presupune înstrăinarea parţială a proprietăţii. Distanţa dispare cînd proprietarul terenului a obţinut servitutea contrarie. conform legii. însă cu respectarea unor condiţii sau clauze contractuale (de exemplu. Proprietarul care a constituit o servitute asupra unui fond poate să instituie şi altele. fie prin destinaţia proprietarului. Renta trebuie să fie făcută în bani. pot deroga proprietarii ambelor fonduri. 389 alin. De asemenea. cu excepţia celor mai mici de 2 metri. De la această reglementare imperativă. plata unei sume de bani. depozit de materii corosive etc. fie prin prescripţie achizitivă. convenţional sau legal. care trebuie să fie constituită la o anumită distanţă. 68 . renta etc. stabileşte la alin. (2) că „arborii. să taie şi să-şi oprească rădăcinile care au pătruns pe terenul său de pe terenul vecin. astfel încît sa nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin”.de linia de hotar. sobă. cu anticipaţie. constă în faptul că proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor. imperiul art. 389 din Codul civil reîncepe. Sancţiunea pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute art. (1) şi (2) din Codul civil. este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. care se referă doar la dreptul vecinătăţii. Servitutea poate fi constituită şi de un mandatar al proprietarului. atît proprietarul fondului dominant. această limită se referă la un anumit tip de construcţii (cuptor. Compatibilitatea servituţilor stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. Iar dacă această servitute dispare sau încetează. adică dreptul de a avea plantaţii sau construcţii la o distanţă inferioară. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. dar care să nu fie mai mică de 2 metri de linia de hotar”. lucrări şi plantaţii. plătită anual. în lipsă acestora. cît şi cel al fondului aservit. de regulamentul de urbanism sau de obiceiul locului. Cît priveşte distanţa şi lucrările intermediare pentru anumite construcţii. fierărie. vecinul poate să ceară tăierea crengilor ce se întind peste terenul său. în care să prevadă posibilitatea de a construi sau de a planta la o mai mică distanţă decît cea legală. Pentru a stabili o servitute privind distanţa pentru construcţii. Cel îndreptăţit la rentă poate pretinde oricînd ca debitorul său să îi achite preţul terenului pe care s-a construit. trebuie sădiţi la distanţa stipulată de lege. pot încheia un contract de servitute privind distanţa pentru construcţii. regulamentului de urbanism sau. învestit prin procură. arbori şi plantaţii la o distanţă inferioară se poate dobîndi fie prin titlu.). conform obiceiului locului. plantaţiilor ori gardurilor pe cheltuiala proprietarului terenului pe care acestea sînt ridicate. indicată în contract ori stabilită la înţelegerea părţilor. Servitutea de a avea construcţii.).

ca uzufructul. Spre deosebire de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Într-adevăr. 200]. deoarece sînt un atribut al dreptului de proprietate şi nu aduc nici un prejudiciu vecinului. planului de amenajare a teritoriului etc. 263]. la orice înălţime şi distanţă faţă de fondul vecin. p. p. normele de urbanism trebuie respectate de orice persoană fizică sau juridică ce construieşte un imobil care trebuie integrat planului de urbanism general din localitatea respectivă.2 Servitutea de vedere Conform dreptului vecinătăţii. Se are în vedere că un proprietar poate ridica pe terenul vecinului un zid chiar pe 69 . O dată stabilită servitutea de vedere asupra unei construcţii sau instalaţii. Servitutea nu se stinge. Acţiunile în justiţie privind clauzele de nerespectare a distanţei pentru construcţii. reglementarea de la art. lucrări şi plantaţii sînt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află acestea. decît delăsînd fondul [42. se menţionează: „Dacă construcţia sau instalaţia a fost ridicată respectîndu-se distanţa de la hotar stabilită de lege.Respectarea distanţelor stabilite de proprietarii fondului dominant şi aservit este obligatorie. În cazul în care povara este prea grea. Proprietarul fondului aservit duce povara servituţii (este grevat cu servitute). (1) din Codul civil stabileşte: „Proprietarul poate cere interzicerea ridicării sau exploatării unor construcţii sau instalaţii despre care se poate afirma cu certitudine că prezenţa şi utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său”. Se vor putea însă crea deschideri care să servească numai pentru aerisirea şi iluminatul natural al imobilului (deschideri pentru aer şi lumină). Totodată. Dreptul de proprietate imprimă acestei servituţi perpetuitate. servitutea privind distanţa pentru construcţii. la un anumit termen. lucrări şi plantaţii este perpetuă prin natura sa. Perpetuitatea însă nu împiedică părţilor să mărginească durata servituţii. demolarea sau interzicerea exploatării acestora poate fi cerută doar în cazul în care afectarea inadmisibilă s-a produs în mod evident”. uzucapiune sau prin destinaţia proprietarului [71. la alin. (2) al aceluiaşi articol. atîta timp cît proprietarul fondului dominant nu renunţă la ea. Prin prisma acestor idei. 379 alin. respectiv dreptul de a avea deschideri de vedere situate la o distanţă faţă de hotar mai mică decît cea prevăzută prin lege poate fi dobîndită prin titlu. prin moartea proprietarului fondului dominant sau al celui aservit. el nu are un alt mijloc de a se elibera. §. proprietarul fondului dominant nu poate cere interzicerea ridicării sau exploatării acestora. servitutea contrară. Dar.

el le îngăduie chiar într-un zid aflat la hotarul 70 . În caz de neînţelegere sau litigiu. pentru ca să fie admis consimţămîntul tacit. ori vederi. p. Or. Luminile. p. sînt deschideri prin care pătrunde nu numai aerul sau lumina. însă în mod diferit. cum sînt ferestrele obişnuite ce se pot deschide. Prin urmare. dar care dau o vedere asupra fondului vecin. Aşadar. în funcţie de dimensionare şi tip de construcţie. şi servitutea de vedere se manifestă în mod vădit. lumini. urmează instanţa de judecată să stabilească. modificarea stării de fapt anterioare a imobilului. cum sînt numite în legislaţia românească. dacă deschiderile în cauză sînt pentru aerisire sau pentru vedere şi să dispună zidirea celor din urmă. în actul de dobîndire. vues sau jours libres. 144]. jours sau jours de souffrance. ci şi protecţia socială a celor ce deţin – cu orice titlu – construcţia în litigiu. revendicate sau ca urmare a acţiunilor în constatare se numără şi servitutea de lumină. cum este numită servitutea de lumină în Franţa. instanţele judecătoreşti trebuie să verifice din oficiu. În ceea ce priveşte aşa-zisele deschideri. dacă proprietatea se prestează la o restitutio in integrum sau este necesară constatarea că aceasta este afectată de servituţi. conform actelor normative în materie. cu respectarea condiţiilor servituţii stabilite. Este aceeaşi situaţie ca şi în cazul restituirii imobilelor trecute în proprietatea statului. Ţinînd seama de cele menţionate. Astfel. că trebuie să suporte existenţa unor drepturi născute legal în beneficiul unor alte subiecte de drept [55. Unele. nu s-ar putea şti cu precizie dacă au înţeles noii proprietari să consimtă în cunoştinţă de cauză la ceva. Proprietarii fondurilor sînt acei care ar stipula în mod expres. care nu sînt mai puţin supărătoare pentru vecin. restituire sau revendicare. sînt deschideri ce procură o vedere spre vecin şi servesc pentru a aduce lumină. cu ocazia judecării acţiunilor în constatare. Astfel. Anume prin actul de dobîndire se poate dovedi că ei consimt în mod tacit să menţină servitutea şi să o continue. trebuie să reiasă în mod neîndoielnic din împrejurări. Astfel. printre limitările aduse dreptului de proprietate asupra imobilelor restituite. legiuitorul a considerat că vecinul pe a cărui proprietate se instituie servitutea de vedere nu s-ar simţi stingherit de posibilitatea celuilalt de a avea mereu vedere asupra fondului său ori alte comodităţi. legiuitorul francez deosebeşte două feluri de deschideri într-un zid. ceea ce nu se întîmplă decît atunci cînd starea de fapt pe care consimţămîntul o transformă în servitute se manifestă la exterior în mod neîndoielnic [42.hotarul fondului. este o înţelegere amiabilă între proprietarii celor două fonduri vecine. Codul lui Napoleon a reglementat ambele feluri de deschideri. ori. la români. neîndoielnic şi precis. care au în vedere nu doar interesele celor ce revendică. 293]. Or.

consideră unii autori. care sînt mai supărătoare pentru vecin. dacă există pericolul prăbuşirii construcţiei de pe terenul vecin peste terenul său. Prohibiţia de a avea vederi mai aproape decît la o anumită distanţă de vecin. de fapt. Regula de la art. vederile făcute într-un zid care este perpendicular sau oblic faţă de direcţia hotarului. 379 „Atentarea inadmisibilă”. Totodată. Primele sînt mai supărătoare pentru vecin decît ultimele. se aplică tuturor deschiderilor. se impune observarea unei distanţe la care sînt făcute şi limita proprietăţii vecine. 678 şi 679). La stabilirea servituţii de vedere. art. vederile făcute într-un zid paralel cu hotarul fondului. este o restricţie adusă dreptului de proprietate. o regulă identică aceleia pe care legea o prescrie pentru vederi. chiar dacă zidul în care sînt făcute aparţine în întregime proprietarului care le-a făcut. proprietarul poate cere vecinului să ia măsuri pentru prevenirea acestui pericol. asimilînd astfel luminile sau vederile. O dată stabilită servitutea de vedere. Este de reţinut. deosebirea dintre vederi şi lumini este o chestiune. fiind generală. şi ca atare este de strictă interpretare. indiferent de faptul că sînt făcute într-un zid sau într-un (gard) hotar comun.proprietăţii. cum sînt ferestrele. legea nevorbind decît de vederi. Vederile. unde legiuitorul a aplicat. În realitate. vederilor sau luminilor. Sancţiunea acestei servituţi constă în dreptul vecinului de a cere închiderea deschiderilor făcute la o distanţă de fondul său mai mică decît distanţa legală. balcoanele şi. 676 şi 677). Anume aici este vorba de o servitute şi de o consecinţă a coproprietăţii zidului comun. conform art. părţile 71 . o excepţie de la caracterul absolut al proprietăţii. 380 din Codul civil. Distanţa la care se pot deschide vederi variază. în genere. fiindcă procură o vedere mai comodă asupra fondului său. Astfel. luminile sau vederile pot fi drepte. 379 din Codul civil se referă la dreptul vecinătăţii sau. doar în dreptul vecinătăţii la art. că ori de cîte ori stabilesc prin convenţie alte distanţe decît cele legale. De aceea. cu condiţia ca zidul să nu fie comun şi ca luminile să se afle la o anumită înălţime deasupra podelei camerei pe care o luminează (Codul lui Napoleon. toate deschiderile sau ieşirile analoage. ea nu poate întinde la lumini. ce ar putea fi o suverană apreciere a instanţelor de fond. nu se pot face decît la o anumită distanţă de hotarul proprietăţii (art. art. prin analogie. 379 se ocupă de vederi şi impune ca ele să fie la oricare distanţă de limita proprietăţii vecine. după cum vederile sînt drepte sau piezişe. proprietarul fondului aservit poate să privească aşa cum vrea spre proprietatea vecinului său şi să deschidă ferestre asupra acestei proprietăţi. În orice caz. în lipsă de text expres care să stabilească o distincţie. pentru vederile drepte. de asemenea. şi piezişe. Codul civil moldovenesc nu a reglementat în mod expres servitutea de vedere. servitutea pe care am studiat-o este şi ea o simplă servitute.

poate fi efectuată sub formă de plată unică. convenţie sau testament. şi tocmai această servitute contrarie se numeşte servitute de vedere propriuzisă. cu toate condiţiile şi reglementările prevăzute la art. Această servitute se creează pentru a permite proprietarului fondului înfundat accesul în vederea folosirii normale a proprietăţii sale [9. acelaşi timp. Reglementarea juridică a servituţii de trecere în dreptul civil moldovenesc urmează a fi începută descriind prevederile art. fiind o servitute continuă şi neaparentă. exista reieşind din prevederile legale expuse la Capitolul „Servitutea”. înseamnă că o servitute de trecere poate apărea şi în. şi anume de a permite utilizarea fondului său în cazurile prevăzute de această normă. deoarece atare servituţi se dobîndesc nu prin posesiunea de 15 ani. adică dreptul de a avea vederi la o distanţă mai mică. Din moment ce legiuitorul a încadrat în Codul civil un astfel de articol. pentru exploatarea propriului fond. care. 72 . Ea se poate constitui atît în favoarea terenurilor. vecinului al cărui teren este folosit pentru acces trebuie să i se plătească o justă şi prealabilă despăgubire. poate solicita de la vecinul său un drept de trecere la calea publică. cît şi a construcţiilor.trebuie să insereze aceasta într-un titlu. prin acordul părţilor. ea are cea mai mare aplicabilitate practică. amintim că accesul pe terenul altuia. 391 şi 392 din Codul civil. p. „servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul terenului aservit dacă există o disproporţie vădită între utilitatea pe care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit”. adică nu are o ieşire comodă la calea publică. Ea se naşte cînd un proprietar a dobîndit servitutea contrarie. (1). Astfel. Servitutea de trecere Pentru a nu se face o confuzie în acest sens. ci numai prin titlu sau destinaţia proprietarului. precum şi trecerea prin proprietate străină. obligîndu-se a-l despăgubi pentru inconvenientele cauzate astfel. §3. se referă în unanimitate la dreptul vecinătăţii şi nu la o servitute de trecere clasică ce ar exista în acest sens. 15-27]. Articolele menţionate instituie o obligaţie tuturor vecinilor. Deoarece servitutea de trecere se constituie prin titlu. O definiţie posibilă a unei astfel de servituţi ar consta în faptul că proprietarul al cărui loc este înfundat. conform prevederilor alin. iar prin titlu se înţelege orice act juridic cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. 442 „Răscumpărarea servituţii de trecere” din Codul civil. În cazul constituirii unei treceri în temeiul unei servituţi de trecere.

Este justă opinia. „legea nefăcînd nici o deosebire. al comunei sau al unei alte persoane morale. pentru că este vorba. tratează ceva mai complet şi anume: „Proprietarul ale cărui fonduri sînt înfundate şi care nu au nici o ieşire la calea publică ori au o ieşire insuficientă. 73 . Dacă unui fond îi lipseşte legătura cu drumul public. cît şi pe terenurile care formează domeniul public (al statului sau al unităţilor administrativteritoriale). în special. dacă este necesar. industrială sau comercială a proprietăţii sale. 233]. în schimbul unei indemnizaţii proporţionale cu prejudiciul pe care l-ar putea ocaziona” [32. cît şi în cea română. p. fie pentru exploatarea agricolă. Este imprescriptibilă şi oneroasă. pentru că proprietarul fondului aservit poate pretinde despăgubiri [82. pînă la înlăturarea neajunsului. necesară unei folosiri legale. este supus acestei servituţi. de un interes public mai presus decît cel privat” [6. 230]. p. Vecinii peste ale căror fonduri trece drumul de necesitate trebuie despăgubiţi cu o rentă în bani” [84. 482].drum de necesitate) de Codul civil german de la 1896 (BGB). în cadrul titlului din cod care defineşte şi reglementează „Conţinutul dreptului de proprietate” (Inhalt des Eigentums). Astfel. cu importanta precizare că. şi servitutea de trecere” (Wegerechft) [84. p. îngrădit sau neîngrădit. Servitutea de trecere se poate constitui atît pe terenuri proprietate privată (indiferent de titular). Aici însă observăm că nu este vorba de o adevărată servitute de trecere. ci una din limitările aduse de lege exerciţiului dreptului de proprietate. Vom aminti aici şi definiţia dată servituţii de trecere (Notweg. § 917 BGB prevede: „1. indiferent de faptul se află fondul înfundat în localităţi urbane sau rurale. 200]. 671253 din 30 iulie 1967. p. Articolul similar (682) din Codul civil francez. prin sentinţă. este îndreptăţit să reclame pe fondurile vecinilor săi o trecere suficientă pentru a asigura o deservire completă a fondului său. fie el al statului. 770]. doctrina germană citînd. folosirea fondurilor acestora pentru realizarea legăturii necesare. Direcţia drumului de necesitate şi cuprinsul dreptului de folosinţă al acestuia vor fi stabilite. proprietarul acelui fond poate cere vecinilor să tolereze. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. potrivit căreia. 2. Servitutea se va constitui. în dreptul civil german. care se pot stabili prin convenţie. dreptul de trecere la un loc înfundat nu constituie o servitute (nici măcar legală). printre servituţile propriu-zise. „Dreptul de trecere cu titlu de servitute există în dreptul civil german doar ca servitute stabilită „prin fapta omului”. orice loc. p. al unui particular. fie pentru realizarea de operaţii de construire sau de lotizare.Definiţii similare întîlnim atît în legislaţia franceză.

Tot astfel. trebuie să se ţină seama. 684 din Codul civil francez. asupra consecinţelor unor asemenea inconveniente şi greutăţi.Găsim unele elemente definitorii ale enclavei şi la art. 482]. cel puţin în ceea ce priveşte definirea noţiunii de „loc înfundat”. Pentru a da loc unui drum (servitute) de trecere. considerăm că poate fi suplinit prin precizările aduse de comentatorii Codului civil în vigoare. Această definiţie nefiind elocventă. a unui partaj sau a oricărui alt contract. cum ar fi împărţirea unui loc ce nu era înfundat între mai mulţi proprietari. care are acces la calea publică şi care este dobîndit în proprietate de titularul primului teren. de interesele obiective şi subiective ale proprietarului fondului aservit. „de enclavă” ca element esenţial pentru justificarea recunoaşterii dreptului de servitute. Caracterul lacunar al reglementării din Codul civil. trecerea nu poate fi cerută decît pe terenurile care au făcut obiectul acestor acte. Cuprinsul art. Ca urmare. Rămîne la latitudinea părţilor sau a instanţei să hotărască. trecerea nu mai poate fi cerută vecinilor fondului ca în starea lui iniţială. existentă anterior. dispoziţiile art. 442 din Codul civil oferă prea puţine elemente privind noţiunea de „teren” sau „loc înfundat”. în funcţie de situaţia de fapt. înfundarea nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. Literatura de specialitate foloseşte această sintagmă de „loc înfundat”. astfel cum a fost modificat prin Legea din 20 august 1881: „Dacă enclava rezultă din divizarea unui fond ca urmare a unei vînzări. ori de cîte ori locul are ieşire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări. menţionăm că obligaţia de tolerare a drumului de necesitate nu operează cînd legătura fondului cu drumul public. în aceeaşi măsură. 391 şi 392 din Codul civil nu îşi găsesc aplicarea. 682 ar fi aplicabil” [32. la stabilirea drumului de trecere. art. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. dar care poate deveni practicabil cu unele cheltuieli. este impracticabil. Dimpotrivă. Noţiunea de „loc înfundat” indică imobil care se află în imposibilitate relativă de acces la calea publică. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. ca şi de ale celui care solicită 74 . nu mai este loc înfundat terenul învecinat cu un altul. în cazul cînd nu se poate stabili o trecere suficientă pe fondurile divizate. a fost înlăturată printr-o acţiune intenţionată a proprietarului. p. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului. Totuşi. precum şi imobilul pentru care accesul ar prezenta inconveniente grave sau un pericol. a unui schimb.

De asemenea. instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. Totuşi. va putea oferi proprietarului fondului dominant un alt loc de trecere. (2): „În caz de neînţelegere între părţi. dar care poate deveni practicabil cu anumite cheltuieli din partea 75 . Cererea de despăgubiri. se poate spune că proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuinţarea sau a o îngreuna. care este prescriptibilă. dar şi în sensul că trebuie să se ia în vedere gravitatea pagubelor ori a inconvenientelor ce s-ar pricinui la aservirea unui fond în comparaţie cu posibila aservire a unui alt fond învecinat. nici în fondul pentru care servitutea a fost înfiinţată. 151]. Părţile însă pot recurge la o asemenea modalitate de despăgubire. art. fără ca acesta să î1 poată refuza. 434 al Codului civil. 442 din Codul civil privind răscumpărarea servituţii de trecere. îndeplinind formalităţile prevăzute de lege pentru schimbul de terenuri. nici în fondul supus servituţii. se impune de precizat şi faptul că. nici strămuta exercitarea servituţii dintr-un loc în altul decît acela unde servitutea a fost din început stabilită. Despăgubirea trebuie să acopere echivalentul lipsei de folosinţă a terenului ocupat de drumul de trecere din fondului aservit. Astfel. La stabilirea preţului de răscumpărare. vreo schimbare împovărătoare celui dintîi fond. p. Nici proprietarul fondului supus servituţii nu poate scădea sau face incomodă exercitarea servituţii de către titularul acestui drept [27. ori de cîte ori există ieşire la calea publică pe un drum impracticabil. dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus sau dacă îl opreşte să efectueze reparaţii folositoare. Dispoziţiile art. proprietarul fondului aservit. stabileşte la alin.sau reclamă trecerea. pentru care servitutea a devenit prea împovărătoare. la un preţ de circulaţie.” Referitor la exercitarea servituţii din art. nu va putea cuprinde pretenţia titularului fondului aservit de a i se acorda teren în compensaţie. nu poate schimba starea locurilor. respectarea ei de bună voie [69. care nu va putea să refuze. Mai mult decît atît. Titularul dreptului de servitute nu î1 poate exercita decît în limitele titlului său. servitutea de trecere va înceta dacă raţiunea pentru care a fost înfiinţată nu mai există. Servitutea de trecere nu este gratuită. 127]. Totodată. 442 din Codul civil trebuie interpretate în sensul că nu numai pe terenul aservit urmează a se face drumul ce ar prilejui cît mai puţină pagubă. Totodată. acesta va putea oferi un loc cu aceiaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor proprietarului celuilalt fond. proprietarului fondului dominant revenindu-i obligaţia să-1 despăgubească pe proprietarul fondului aservit. pentru că numai astfel se poate garanta utilizarea netulburată a servituţii. p. instanţa de judecată poate suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. fără a putea face.

76 . adică locul pe unde se face şi felul în care se face (pe jos. deoarece servitutea poate servi şi alt obiect decît cel pentru care a fost constituită. încetează îndată ce.)? În acest sens. deoarece este conformă cu raţiunea juridică. trecînd mereu prin acelaşi loc în acelaşi mod timp de 15 ani. 53]. 685 din Cod civil francez răspunde afirmativ. cum ar fi împărţirea între mai mulţi proprietari. fiecare dintre coindivizari are dreptul să exercite atributele proprietăţii asupra întregului imobil şi să ceară celorlalţi coproprietari respectarea acestui drept. aceasta va fi posibil. pentru a da naştere unui drept de trecere. art. Cînd situaţia imobilelor nu mai impune menţinerea servituţii de trecere.proprietarului terenului dominant. proprietarul terenului înfundat. printr-un mod oarecare. Aceeaşi soluţie ar trebui admisă şi la noi. iar în cazul în care imobilul a fost partajat omiţîndu-se stabilirea căii de acces la drumul public. o servitute de trecere stabilită pentru a se ajunge la o fîntînă. noul cuprins al art. subliniem încă o dată faptul că. La stabilirea unei servituţi de trecere. În încheiere. ar trebui să dobîndească definitiv dreptul de trecere în acel mod şi pe acel traiect. prin partaj. 392 din Codul civil nu îşi va găsi aplicare. pentru parcelele înfundate cela care se află într-o asemenea situaţie este îndreptăţit să ceară stabilirea servituţii de trecere pe parcelele care. apare întrebarea: se poate dobîndi sau nu prin uzucapiune modul de exercitare a servituţii. În această situaţie. poate să nu mai fie exercitată dacă fîntîna a secat din cauza lucrărilor de canalizare a străzii. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. Astfel. aceasta va înceta. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului însuşi. iar umplerea fîntînii cu apă nu mai este posibilă. ieşirea la calea publică nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. În cazul în care un imobil nu are ieşire la calea publică şi aparţine ca proprietate comună pe cote-părţi mai multor persoane. Deoarece legea stabileşte că servitutea de trecere îşi are cauza în necesitatea fondul înfundat de a comunica mai uşor cu calea publică. se vor interpune între fondul său şi drumul public. a unui loc ce nu era înfundat. dreptul de trecerea nu mai poate fi solicitat. trebuie să hotărîm că această servitute. Prin urmare. chiar în lipsa unui text similar. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. fără a avea în vedere exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere. p. fondul încetează de a mai fi înfundat [12. instanţa de judecată ar trebui să ţină seama şi de interesul celui care urmează să suporte consecinţele ei. cu vehicule etc. Dacă titularul dreptului de servitute ar dori menţinerea servituţii din alte motive.

390]. Din cele menţionate se desprinde următoarea caracteristică: dreptul de uzufruct şi dreptul de uz se constituie în favoarea unei persoane. Această soluţie. 20 77 . uz şi obligaţie personală Art. dreptul de a culege fructe. care este logică şi echitabilă. or. prin înstrăinarea celor două atribute ale uzufructului în favoarea unei persoane (uzus şi fructus). Dreptul de uz este un drept real de aceeaşi natură cu uzufructul. servitutea de trecere este necontinuă. nu constituie o servitute. (1) din Codul civil al Republicii Moldova arată că “uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului. 395 alin. Secţiunea a 3-a. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct. dar de o întindere mai mică. este totuşi în contradicţie cu regula admisă pentru servituţile stabilite prin fapta omului. titularul acestuia dobîndind dreptul de a folosi şi de a culege fructele. personal în cazul dreptului de uzufruct şi uz şi real în cazul servituţilor. nu se pot uzucapa cînd servitutea nu este în acelaşi timp continuă sau aparentă.fără ca proprietarul fondului aservit să mai poată cere schimbarea locului prin care se face trecerea şi a felului ei 20. dar numai pentru nevoile lui şi ale familiei. spre deosebire de dreptul de servitute care se constituie în favoarea unui fond. după care nici servitutea. însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. Unii autori admit că proprietarului unui fond i se poate impune cu titlu de servitute o sarcină utilă pentru exercitarea unei industrii ce se află pe fondul vecin (de exemplu: dreptul de a lua pămînt pentru cultivarea ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor). p. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul nu şi de a-l înstrăina”. ci un avantaj personal al proprietarului lui. Autorii francezi se pronunţă însă împotriva instituirii unei astfel de servituţi [75. iar ultimul servitute reală. flori. întocmai ca proprietarul. ci un drept de uz. primele două dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sînt numite în literatură servituţi personale. proprietarul păstrîndu-şi nuda proprietate. De altfel. Uzufructul se poate stabili prin convenţii. întrucît acest drept nu are ca obiect utilitatea unui fond vecin. De exemplu. Ceea ce deosebeşte servituţile stabilite prin fapta omului de uzufruct sau de uz este întocmai caracterul folosinţei bunului. nici modul de a o exercita. chiar dacă ar fi stipulat în folosul proprietarului unui fond vecin.

aceste drepturi se sting la moartea uzufructuarului.O altă deosebire esenţială priveşte caracterul temporar sau perpetuu al dreptului instituit. Prin urmare. fie cu titlu de obligaţie personală. avînd acest drept. proprietarul bunului. obiectul dreptului real instituit. Există şi posibilitatea ca proprietarii celor două fonduri. se impune şi realizarea unei distincţii între servitute şi obligaţie. pe cînd servituţile . Mergînd pe aceeaşi linie a caracterelor celor trei dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. să limiteze în timp servitutea. nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. se poate examina şi caracterul fondului. În ceea ce priveşte obiectul dreptului real.numai asupra unor bunuri imobile. cum ar fi: necesitatea posesiunii unui imobil de către cel în a cărui favoarea s-a instituit dreptul real. de comun acord. Dreptul de uzufruct şi dreptul de uz sînt temporare. felul acestuia şi modalităţile de întrebuinţare. de uz sau de servitute [28. Menţionăm că această poziţie este discutabilă. avîndu-se în vedere însuşirile naturale. pentru o delimitare corectă a servituţii de dreptul de uz trebuie luate în vedere atît caracterele juridice. Un alt element distinctiv apare în raport cu posesiunea imobilului de către beneficiarii de uzufruct. Astfel. posibilitatea transmiterii lui. Dreptul de servitute este perpetuu. dreptul de a vîna pe fondul vecin nu necesită posesiunea acestuia). în genere. dar este inseparabil de fond [65. implicit al folosinţei. există independent de posesiunea unui imobil de către uzuar (de exemplu. dacă nu a fost stipulat un termen. viitorul ei titular trebuie să aibă în posesiune fondului înfundat). p. p. chiar dacă drepturile au fost cedate unei alte persoane. un alt element distinctiv al servituţii constă în faptul că ea nu poate fi cedată independent de fond. 148]. după cum nici servitutea reală nu poate avea ca obiect o prestaţie personală pozitivă. cît şi alte elemente. Întrucît folosinţa poate fi stabilită fie cu titlu de drept real de uz. pentru a construi o servitute de trecere. în vreme ce dreptul de servitute. respectiv a titularului dreptului de uz. pe cînd dreptul de servitute necesită posesiunea imobilului de către cel în a cărui favoare este stabilită servitutea (de exemplu. ceea ce înseamnă că va exista atîta timp cît cele două imobile există. vom constata că uzufructul şi uzul pot fi stabilite asupra unor bunuri mobile sau imobile. se poate transmite. Dreptul de uz nu poate fi transmis în mod pasiv moştenitorilor proprietarului fondului grevat. Pentru a şti dacă este vorba de o servitute sau de un drept de uz. dreptul de uz. Astfel. iar situaţia de fapt o impune (situaţia care a generat naşterea servituţii). 501]. în cazul dreptului de uz. considerat un drept activ. 78 .

reiterăm că obligaţia există independent de posesiunea unui imobil de către creditor. care nu moştenesc imobilul grevat. Servitutea este perpetuă prin natura sa şi nu poate fi cedată independent de fond [42. unul dintre proprietarii unor fonduri vecine s-ar putea să facă ceva în favoarea fondului vecin şi în acest caz. 79 . Spre deosebire de dreptul de uz. Proprietarul fondului dominant poate să obţină dreptul de a face fapte pozitive asupra fondului aservit (de exemplu: să ia apă. În cazul obligaţiei. ca şi dreptul de uz. Ea poate avea drept obiect principal o prestaţie pozitivă. dacă şi-ar rezerva dreptul să facă prestaţii. debitorul este dator să dea. Servitutea reală. cu titlu universal sau particular. dar se transmite în schimb tuturor dobînditorilor. uz şi obligaţie personală. proprietarul fondului aservit este obligat numai să se abţină.Caracterele care fac să se deosebească constau în faptul că servitutea este un drept real stabilit asupra unui lucru în profitul unui alt lucru. Uneori. 284]. ai imobilului. Caracterul perpetuu al servituţii şi caracterul temporar al obligaţiei sînt şi ele elemente distinctive. şi se poate transmite în mod pasiv. de asemenea. exercitată de creditor. Dreptul de uz există. Dreptul nu se transmite în mod pasiv moştenitorilor proprietarului grevat. nu poate avea ca obiect principal o prestaţie personală pozitivă şi nu se transmite moştenitorilor proprietarului care nu iau în posesiune imobilul grevat. independent de posesiunea unui imobil de către uzuar. În ceea ce priveşte sarcinile impuse. fără a se transmite dobînditorilor cu titlu particular fondurilor debitorului şi creditorului. să facă sau să nu facă ceva. servitutea implică o ştirbire a dreptului de proprietate fără imixtiuni din partea proprietarului fondului dominant (de exemplu: de a nu construi mai sus de o anumită înălţime). ne-am afla în faţa unui drept de uz. prin convenţie. Obligaţia există independent de posesiunea unui imobil. p. Rezumînd aceste deosebiri dintre servitutea stabilită prin fapta omului şi uzufruct. Obligaţia se transmite în mod pasiv moştenitorilor debitorului şi în mod activ moştenitorilor creditorului.). vorbim de o simplă obligaţie personală sau. iar obligaţia personală este un drept asupra unei persoane în profitul unei alte persoane. deoarece. Proprietarul imobilului lovit de acest drept însă nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. ar fi vorba despre o servitute. să treacă. etc. Aceste distincţii au fost necesare. în cazul servituţii. sau în mod activ. în care caz nu este necesar a fi proprietar. iar dacă ar conveni să construiască mai sus de o anumită înălţime. servitutea necesită ca beneficiarul să posede un imobil.

sau alte acţiuni ale persoanelor care. în dependenţă de sistemul juridic. cît şi ca un drept subiectiv. acţiunile de creare a unei servituţi sînt fie înţelegeri scrise sau verbale. se utilizau aşa-zisele pacte şi stipulaţii. servitutea se putea constitui fie direct (de exemplu. De aceea. servituţile se constituiau prin mancipaţiune. Deseori. cu ocazia transferării unei proprietăţi. De asemenea. În dependenţă de sistemul juridic. servituţile pot fi constituite prin fapte juridice. De exemplu: A este proprietarul unui teren mare. Acest mod de constituire a servituţii este prevăzut şi de legislaţia României şi Franţei. care punea servituţile prediale rustice în cadrul bunurilor mancipi. p. Servituţile derivînd din fapta omului pot fi stabilite sau dobîndite în diverse moduri. în instanţa de judecată. Asupra fondurilor provinciale. pe care l-a împărţit în două. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute Secţiunea 1. considerate ca res nec mancipi. la vînzarea terenului nu au stabilit în mod expres că se instituie o servitute. cînd alienatorul îşi reţinea dreptul de trecere pe fondul înstrăinat. atît în cazul cînd privim servitutea ca un raport juridic. Ulterior. pot fi calificate ca săvîrşite cu intenţia de a crea o servitute. fie indirect. Cînd se folosea mancipaţia sau in iure cesio. ea totuşi se consideră stabilită. deoarece. Uzucapiunea a fost un temei de constituire a servituţii. iar cele prediale urbane. a unor anumite sau acţiunilor părţilor. servituţile nu se puteau constitui în conformitate cu normele dreptului civil. o parte este vîndută lui B. pe care le vom studia în prezentul capitol. iar stipulaţia – o întărire a exerciţiului servituţii prin adăugarea unor clauze penale. care indică asupra creării servituţii. prin in iure cesio [47. De asemenea. servitutea se creează în temeiul unei hotărîrii judecătoreşti. servituţile puteau fi constituite printr-o adiudicatio făcută de un judecător într-o acţiune de partaj. Constituirea servituţilor În dreptul roman. ea are la baza apariţiei sale fapte juridice. pînă la adoptarea legii Scribona.170].Capitolul III. Terenul vîndut lui B nu are altă ieşire la drumul public decît pe terenul lui A. Pactul este contractul neformal de constituire a unei servituţi. unde este numit “stabilirea servituţii după destinaţie”. Servituţile se puteau constitui şi tacit. fie rezultatul clar al unor atare servituţi. dat fiind faptul că A nu avea intenţia să vîndă lui B un teren care nu are acces la calea publică. Independent de faptul că A şi B. Servituţile se creează ca urmare a acţiunilor proprietarilor de imobile. în cazul în care proprietarul unui fond îngăduia unui terţ folosinţa unei servituţi. chiar şi în cazul în care lipseşte intenţia de a crea o servitute. A spunea: “Afirm că am un drept de trecere pe fondul lui B”). 80 . Constituirea.

Proprietarul. §1. este un act juridic unilateral şi se supune aceloraşi condiţii de fond şi de formă ca şi la servitutea constituită prin act juridic. c) prin uzucapiune. Destinaţia proprietarului este un mod de stabilire a servituţilor. 81 . de exemplu. dacă fondurile ar aparţine a doi proprietari diferiţi. Hamangiu defineşte “destinaţia proprietarului” ca fiind actul prin care proprietarul care stăpîneşte două fonduri. scopul şi situaţia unei părţi de teren în favoarea altei persoane sau altor părţi. ca şi ea. Specificul însă constă în aceea că o asemenea servitute se constituie de către proprietarul unui teren în vederea unei eventuale parcelări. este numai pentru servituţi continue şi aparente. conform prevederilor art. instituie imediat natura. după natura sa. 431 alin. deoarece se aplică la toate servituţile. (1) din Codul civil: „servitutea poate fi constituită prin destinaţia stabilită de proprietar”. Destinaţia proprietarului nu este un mod de stabilire general ca şi prescripţia. Servitutea stabilită prin destinaţia proprietarului îşi are originea în dreptul cutumiar francez [85. însă dacă cele două fonduri ajung în stăpînirea a doi proprietari diferiţi. anticipînd parcelarea imobilului său şi trecerea parcelelor în proprietatea diferitor persoane. Preluînd definiţia dată de la unii autori români în domeniul dreptului civil. p. Articolul 432 din Codul civil stabileşte că “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. b) prin act juridic(titlu). profesorul C. Modul de stabilire prin acte juridice este un mod general de dobîndire a servituţilor derivînd din fapta omului. scopul şi situaţia servituţii unei părţi a terenului în favoarea altor părţi”. sau instituind nemijlocit parcelarea printr-un testament. fie ele continue sau necontinue. Celelalte două moduri se aplică numai la anumite categorii de servituţi derivînd din fapta omului. stabileşte imediat natura. Astfel. modurile de a stabilire a acestor servituţi sînt: a) prin destinaţia stabilită de proprietar. dar. 37]. în vederea unei eventuale parcelări. aparente sau neaparente. Este de remarcat faptul că destinaţia stabilită de proprietar. Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar Conform prevederilor art. Cît timp ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. stabileşte între ele o stare de fapt care ar constitui o servitute. servitutea se naşte fără titlu sau prescripţie. starea de fapt nu constituie servitute. 431 din Codul civil.Există trei moduri de stabilire a servituţii derivînd din fapta omului.

Starea de fapt trebuie să se manifeste în mod vădit. 2) intenţia proprietarului de a stabili implicit o servitute între o parte a fondului său în profitul altei părţi trebuie să fie cert stabilită. Franţa. 1371 din 28 iulie 1983 a Tribunalului Suprem Român. va duce la naşterea servituţii. 82 . 692 şi următorul din Codul civil francez. cel puţin ultimul proprietar comun trebuie să menţină amenajarea constitutivă a servituţii de la momentul separării fondurilor. dacă proprietarul originar al celor două fonduri nu a prevăzut o clauză contrară în convenţie sau testament. sintetizează excelent condiţiile necesare pentru dobîndirea servituţii prin destinaţia proprietarului. Existenţa servituţii îşi are. cel ce o invocă trebuie să probeze că actul de separare al fondurilor nu conţine nici o dispoziţie contrară menţinerii servituţii. trebuie să decurgă în mod neîndoielnic din împrejurări. neîndoielnic şi precis prin lucrări exterioare [42. cu consecinţa că entităţile în discuţie vor aparţine unor proprietari diferiţi. 1989. în mod expres. Dacă. Constituirea unei servituţi prin destinaţia proprietarului presupune reunirea mai multor condiţii: 1) fondurile divizate trebuie să fi aparţinut la origine aceluiaşi proprietar. pentru a fi admis. întemeiată pe prevederile art. Înstrăinarea sau moştenirea unuia dintre cele două imobile. 5) în ipoteza unei servituţi discontinue. dacă aceasta nu a fost stabilită de el însuşi. ca lucrurile să rămînă astfel. astfel. al căror cuprins este reprodus de art. părţile au dispus. originea juridică în consimţămîntul tacit prezumat al noilor proprietari în vederea continuării ei. 293]. p. O decizie adoptată în practica judiciară franceză. 2 nov. 4) numai servituţile aparente care se relevă printr-o amenajare exterioară vizibilă sînt susceptibile a fi stabilite prin destinaţia proprietarului 21. întrucît nu sînt întrunite 21 Tribunalul de mare instanţă. 1-er chapitre. Această decizie dispune că dreptul de servitute nu poate fi stabilit cînd terenul pe care se află construcţia partajată se află în continuare în indiviziune între părţi. Dar acest consimţămînt tacit. faptul se consfinţeşte într-un act juridic.Acest lucru s-ar explica prin faptul că un asemenea mod de constituire a servituţilor se bazează pe consimţămîntul tacit al părţilor ca lucrurile să rămînă în starea în care erau în momentul cînd fondurile au încetat să aparţină aceluiaşi proprietar. în momentul împărţirii fondurilor sau înstrăinării. Aix-En-Provence. publicată în “Culegerea de decizii din 1983”. 3) amenajarea constitutivă a servituţii trebuie să fi fost făcută de proprietarul originar sau. Această ultimă condiţie a fost stabilită şi prin decizia nr. 625 şi următorul din Codul civil român..

conform acţiunii intentate de solicitantul servituţii. va crea. servitutea luînd naştere în momentul despărţirii fondurilor”. dar şi-a păstrat proprietatea asupra unei porţiuni de teren. Totodată. În conformitate cu prevederile Codului civil al Federaţiei Ruse. În practică însă. p. În acest sens. Dreptul de a cere instituirea servituţii o au. 274.). 783 din 6 iunie 196922.(3). starea de fapt să aibă caracter perpetuu. p. deoarece nu este vorba de două terenuri aparţinînd unor persoane diferite. cele mai diverse cazuri vizează divizarea fondului de către proprietar. De aceea. pentru instalarea şi exploatarea diferitelor comunicaţii etc. În cazul în care aceste persoane nu pot ajunge la o înţelegere în privinţa instituirii servituţii sau a condiţiilor ei. De asemenea. 274 alin. În articol sînt enumerate mai departe temeiurile de instituire a unei servituţi (de trecere. persoana care are dreptul de folosinţă nelimitată). Servitutea se constituie în cazul necesităţilor a căror satisfacere este imposibilă fără instituirea ei. Cod civil al Federaţiei Ruse la art. după care înstrăinează proprietatea uneia dintre cele două parcele. doctrina şi practica cea au statuat ca servitutea să fie aparentă şi nu continuă au recunoscut şi în aceste cazuri servituţi stabilite prin destinaţia proprietarului [59. 83 . aparţinînd aceluiaşi proprietar. în favoarea acelui loc o servitute de trecere de care se va folosi. lăsînd prin semne vizibile drum de trecere pentru locul înfundat. amintim Decizia Secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie Române nr. Prin prisma articolului 432 din Codul civil. dreptul de utilizare limitată a terenului vecin. proprietarul bunului imobil (teren sau un alt imobil) are dreptul de a cere proprietarul de teren vecin. nu se pot constitui prin destinaţia proprietarului decît servituţile continue şi aparente. litigiul urmează să fie soluţionat în instanţă de judecată. uzucapiune. potrivit căreia “destinaţia proprietarului poate ţine loc de titlu dacă are caracter permanent şi îşi are aplicare numai în cazul în care ambele imobile au constituit un singur fond. în cazul stabilirii servituţii prin destinaţia proprietarului. prin semne vizibile.condiţiile pentru stabilirea acestui drept. Este necesar ca. în afară de proprietar. 22 Culegeri de decizii ale Curţii Supreme de Justiţie pe anul 1969. testament şi prin alte acte juridice valabile dintre părţi. cînd proprietarul a scindat fondul în două terenuri. art. lăsînd. 642-648]. drum de trecere pentru locul înfundat. stabileşte că servitutea poate fi constituită conform unei înţelegeri între solicitantul servituţii şi proprietarul fondului vecin. şi alte persoane (de exemplu. 19. al Republicii Moldova. Astfel de servituţi pot fi constituite prin contract. după caz şi proprietarilor unor alte terenuri.

23 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.contractul încheiat în modul corespunzător. dar a cărei exercitare duce la imposibilitatea folosirii bunului la destinaţie sau necesită cheltuieli considerabile. Necesitatea trebuie să fie determinată cu rigurozitate în absenţa deplină a unor alternative.hotărîrea instanţei de judecată. stipulează că pentru existenţa servituţilor ele trebuie înregistrate în modul corespunzător de către organele cadastrale în registrul bunurilor imobile. A are alternativa de a construi un pod pentru a trece la drumul public şi nu are dreptul de a cere instituirea unei servituţi. Determinarea necesităţii însă poate fi subiectivă şi de aceea. se consideră că A are necesitatea de a institui o servitute pe terenul lui B. (3)). 84 . Caracterul considerabil al cheltuielilor se va determina în funcţie de venitul tuturor membrilor de familiei ai lui A. Astfel. 45 este stabilit că înregistrarea dreptului de servitute se efectuează fie în baza cererii depuse de proprietarul bunului imobil sau de persoana în folosul căreia se constituie dreptul de servitute. (art. a cărui trecere la drumul public a fost închisă în urma exproprierii unei părţi din acest teren pentru construcţia unei şcoli. Prin hotărîre a instanţei de judecată servitutea se constituie în caz de necesitate. poate crea situaţii de conflict. totodată. în conformitate cu Legea nr. 44-46. la art. 1998. În situaţia cînd unul din hotarele terenului lui A este mărginit de un rîuleţ. .prin hotărîre a instanţei de judecată. inclusiv Codul civil. reglementează modul de constituire. Exemplu: Persoana A este proprietarul unui teren. Legislaţia Republicii Moldova. Construcţiile de pe terenurile vecine nu permit trecerea la drum cu automobilul. În acest caz. utilizare şi stingere a dreptului de servitute şi. 1543-XIII din 25 februarie 199823 privind cadastrul bunurilor imobile. . 431 alin.hotărîrea autorităţii administraţiei publice locale privind pămîntul care se află în proprietate publică. dacă imobilul asupra căruia se constituie servitutea este proprietate de stat. numai terenul lui B este liber şi numai pe el se poate institui o servitute de trecere. cu excepţia cazului cînd construcţia acestui pod îi va cauza cheltuieli considerabile. Pentru înregistrarea servituţii se prezentă următoarele documente privind instituirea servituţii: . prin decizie a autorităţii publice. fie în existenţa unei posibilităţi. nr. fie în temeiul înştiinţării organului de stat în baza hotărîrii căruia a fost instituit dreptul de servitute.

conţinutul şi formelor actelor materiale concrete de exercitare. iar unele servituţi nu se pot stabili decît în acest mod. se aplică regulile de drept comun în materie de formă a actelor. care constată această operaţiune. independent de actul probatoriu care le constată [42. Titlul prin care se stabileşte servitutea nu este supus nici unei reguli de o formă specială. Prin urmare. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. legatul sînt astfel de titluri. instrumentum. la art. prin act juridic sau titlu. În acest caz. Chiar dacă este cuprins într-un instrument probator. Art. Orice servitute. orice servitute se poate stabili şi dobîndi prin titluri. sau unilaterale. cu titlu oneros ca vînzarea. sau cu titlu gratuit ca donaţia. ea fiind opozabilă numai după înscriere în registrul bunurilor imobile. precum şi alte acte normative. p. că servituţile continue şi aparente se dobîndesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani. încheierea lor se supune condiţiilor de fond şi de formă prevăzute la capitolele I. iar servitutea însă. încheiate în scris. articolele 431-433 din Codul civil. dacă este constituită pe cale de legat. este determinată de factorii şi necesităţile obiective ale proprietarilor imobilelor în cauză. negotium. actul constitutiv va putea să fie sub semnătură privată. Cît priveşte natura. ca orice donaţie. Astfel. 624 stipulează că servituţile continue neaparente şi cele necontinue şi neaparente nu se pot stabili decît prin titluri. servitutea ea se va face printr-un act autentic.§2. 85 . fie ele acte bilaterale. actul juridic care serveşte la stabilirea lor. Acesta. titlul este valabil dacă este rodul voinţelor celor întru care se încheie. 23.cumpărare etc. la art. testament. adică contracte. Vînzarea. dacă este constituită cu titlu oneros între vii. e o manifestare de voinţă a proprietarului. Deoarece aceste acte juridice se referă la bunurile imobile.) sau a testamentului. Codul civil menţionează. ca testamentul. în afară de regulile de drept comun.35 şi 38 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. convenţie. ele depind de voinţa părţilor. că servitutea poate fi constituită şi prin act juridic. nu înscrisul probatoriu. 285]. în art. II. avem în vedere operaţiunea juridică. poate îmbrăca forma convenţiei (vînzare . 623. În aceeaşi ordine de idei. Codul civil românesc declară. poate fi stabilită prin titlu. şi III ale Titlului III din Codul civil. dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu) Cînd vorbim de constituirea servituţilor. Toate operaţiunile translative de drept comun pot servi ca mijloc de stabilire a unei servituţi. indiferent de natura ei. donaţia.1543/1998. 431.

în mod implicit şi tacit. în afara regulilor de drept comun. (2) din Codul civil. a unei fîntîni sau a despărţiturilor comune. Prin urmare. adică servituţile continue neaparente. servitutea de indiviziune asupra anumitor accesorii ale fondurilor (drumuri. servituţile care se pot stabili numai prin titluri nu pot fi dovedite decît prin titlu constitutiv sau (dacă titlul acesta este pierdut şi nu se poate aduce în faţa instanţei) printr-un act de recunoaştere emanînd de la proprietarul fondului aservit. Or. S-ar putea crede că numai servituţile ce nu se pot dobîndi prin prescripţie. printrun act scris. fîntîni etc. fiind suficient şi simplul acord de voinţă. necontinue aparente şi necontinue neaparente. Un asemenea act de recunoaştere se numeşte. Titlul nu este supus nici unei reguli de o formă specială. poate fi dovedită printr-un act de recunoaştere. Există cazuri în care mai mulţi proprietari vecini sînt obligaţi să rămînă în indiviziune asupra unor bunuri. indiferent de forma în care se încheie. În acest caz. pentru a dovedi în justiţie existenţa servituţii. În fine. Astfel este comunitatea indiviză a unui drum. 231 din Codul civil stabileşte că nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic. Dacă sînt stabilite 86 . 431 alin. o astfel de servitute ar putea fi dovedită în justiţie fie prin martori. Servituţile care se pot stabili prin prescripţie sau destinaţia proprietarului se pot dovedi prin toate mijloacele ce stabilesc prescripţia sau destinaţia. Actul de partaj creează. schimbul) sînt valabile. În acest caz ne aflăm în faţa servituţii negative de a nu crea partajul. adică să rezulte implicit din clauzele unui contract.Conform prevederilor art. “servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înregistrarea în registrul bunurilor imobile”. fiindcă nimic nu împiedică părţile să constate. indiviziunea nu mai este legală. Titlul probatoriu pierdut nu poate fi înlocuit. în termeni tehnici. decît printr-un act nou. existenţa unei servituţi dobîndite prin prescripţie sau prin destinaţia proprietarului. act recognitiv. “actul juridic prin care se constituie servitutea se încheie în formă autentică”. dacă aceasta pare a fi voinţa intrinsecă a părţilor. Cînd servitutea se constituie prin convenţie. pot fi dovedite printr-un act de recunoaştere. aceasta va putea fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. prin care proprietarul fondului aservit recunoaşte existenţa servituţii la care este supus. Pentru celelalte părţi comune însă. O servitute specială care rezultă din titluri şi care necesită scurte explicaţii este servitutea de indiviziune. Conform alineatului următor. fie prin simpla prezumţie. O servitute nu poate fi constituită în mod valabil verbal. stabilirea unei servituţi poate fi tacită. Titlul. adevărul este că orice servitute. chiar aceea care se poate dobîndi prin prescripţie. stabilită prin fapta omului şi rezultînd din titlul de partaj al fondului primitiv între copărtaşii actuali.). ar fi necesar să se aplice regulile de drept procedural comun în materia probelor. poate îmbrăca forma convenţiei sau a testamentului. care constituie o manifestare de voinţă a proprietarului. dar art. Servituţile constituite prin convenţie cu titlu oneros (vînzarea-cumpărarea.

dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. 584]. legislaţia română are cu totul o altă interpretare. (1) din Codul civil. Astfel. respectiv aparente şi continue (ca. Totodată. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. 623 din Codul civil român. §. În literatura de specialitate s-a statuat că titularul fondului dominant. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. (1) din articolul menţionat: “servituţile continue şi aparente. servitutea de vedere). servitutea se constituie şi prin uzucapiune. Dacă este constituită cu titlu oneros între vii. nu va putea agrava exerciţiul servituţii. 432 alin. de exemplu. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. (1): “Dacă o persoană. ci numai cele continue şi aparente (de exemplu. Din prevederile art. Conform alin. 623 şi 624 reiese că nu orice servitute poate fi dobîndită prin uzucapiune. Ideea continuă la alin. altele nu. de altfel criticată de jurisprudenţă de-a lungul timpului. 458]. 332 privind “Uzucapiunea imobiliară” din Codul civil stabileşte. articolul 433 reglementează în mod expres regimul dobîndirii servituţii prin uzucapiune. Aici se are în vedere uzucapiunea imobiliară. adică printr-o posesiune îndelungată. 87 . p. servituţile trebuie să îmbrace forma autentică cerută de lege. servitutea se face printr-un act autentic. 433 din Codul civil moldovenesc. p. în condiţiile legii”.prin titlu gratuit. dreptul de proprietate se dobîndeşte în temeiul alin. acesta devine proprietarul bunului respectiv ”. la alin. unde. care stabileşte: “Dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. conform art. Potrivit art. servituţile continue şi aparente se dobîndesc şi prin posesiune de 30 de ani. precum şi cele neaparente şi pozitive se pot dobîndi prin uzucapiune. (2). Astfel.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune) Anumite servituţi se pot dobîndi prin prescripţie achizitivă sau uzucapiune. art. servitutea de vedere). Cît priveşte sintagma “în condiţiile legii”. dacă este constituită prin legat. Se pune întrebarea: de ce legiuitorul român a suprimat prescripţia servituţilor neaparente şi a celor necontinue? În literatura de specialitate este criticată redactarea prevederilor art. actul constitutiv va putea fi sub semnătură privată [41. Făcînd o analiză comparată în materia servituţilor dobîndite prin uzucapiune. (1) din momentul înregistrării”. în lipsa unor precizări exprese în titlul constatator al servituţii. fapt contrar dispoziţiilor art. 623 din Codul civil român. se prevăd limitativ servituţile care pot fi dobîndite prin uzucapiune. ci va trebui să o exercite în limitele unei folosinţe normale [6.

neîntreruptă. or. este inexact să spunem că posesiunea lor nu poate fi continuă. deoarece actele de exercitare. este necesar ca posesiunea. cel care exercită un drept de trecere posedă acel drept şi ar trebui deci să îl prescrie. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. conform art. 287]. În ceea ce priveşte servituţile necontinue. 2002. întocmai cum ar face un titular al servituţii. păşunile nu sînt susceptibile decît de acte de posesiune necontinue. cît şi pentru cele aparente [42. Dar. prin definiţie. adică la acele momente cînd le-ar face un proprietar. ci o posesiune exercitată astfel încît actele de folosinţă să nu fie despărţite prin intervale anormale în raport cu natura lucrului posedat.Autorii mai vechi explicau dispoziţia legii moderne în modul următor: prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesiune neviciată. deci. foarte numeroase. În ceea ce priveşte servituţile neaparente. Pentru a putea opera uzucapiunea. s-a căutat să se justifice prohibiţia legii referitoare la dobîndirea prin uzucapiune a servituţilor necontinue. Justificarea dispoziţiilor legale este însă greşită atît pentru servituţile necontinue. 430 din Codul civil al Republicii Moldova. pag. sînt totuşi făcute la intervale normale în raport cu natura servituţii. Proprietatea lor se poate dobîndi totuşi prin posesie îndelungată. 24 Art. 335 din Codul civil. aceste acte se exercită mai mult cu titlu de toleranţă. deşi necontinue prin forţa lucrurilor. Or. pornindu-se de la servitutea de trecere”. despărţite prin intervale de timp adesea lungi. S-a susţinut că “ceea ce împiedică prescripţia acestor servituţi este caracterul precar al actelor de folosinţă la care dau loc. p. din moment ce exercită trecerea ori de cîte ori are nevoie. deci continuă şi publică. Astfel. înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. aceste calităţi ale posesiunii nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. Prescripţia unei servituţi necontinue ar trebui să fie posibilă cînd actele de folosinţă. Pornind de la aceste condiţii. derivînd din simpla bunăvoinţă reciprocă dintre vecini. să întrunească condiţiile de bază: să fie continuă. fiindcă cel care face un act de folosinţă asupra fondului vecin. posesiunea unor astfel de servituţi este. Prin posesiune neîntreruptă nu trebuie să înţelegem o posesiune exercitată fără nici un interval între actele de folosinţă. neprecară. sînt întrerupte şi ascunse. publică. care. ceea ce este adevărat pentru uzucapiunea proprietăţii. 125. în unele cazuri. nu atrag uzurparea propriu-zisă a folosinţei fondului. viciată. prezumţia de precaritate poate fi conformă cu realitatea. 88 . corespunzător exerciţiului unei servituţi. dacă posesorul face acte de posesiune la intervale normale. nedînd loc decît la acte izolate şi mult sau mai puţin rare. în alte cazuri. De exemplu. netulburată. prin ipoteză. ar trebui să fie adevărat şi pentru uzucapiunea servituţilor. este falsă. existenţa lor nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute24. Editura Cartea. pentru a putea opera uzucapiunea. Chişinău.

Se poate prescrie nu numai dreptul de servitute care se dobîndeşte prin uzucapiune. ai cărui autori au vrut să facă o diferenţiere între diferitele obiceiuri ale vechiului drept francez. aşa încît dacă vecinul dobîndeşte ulterior coproprietatea zidului. Ce se înţelege prin acte de pură facultate? Acestea sînt acte de folosinţă ce decurg dintr-o stare juridică anterioară. servitutea de adăpat. nu le putem imputa neaparenţa ca un viciu de posesiune. p. 2232 din Codul lui Napoleon. Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. (3). făcînd asemenea acte. Doar servituţile continue şi aparente. afirmîndu-se că actele de posesiune a unei servituţi neaparente sînt de cele mai multe ori acte de pură facultate. fără ca acesta să poată opune dobîndirea unei servituţi de lumină prin uzucapiune. Hamangiu afirmă arată că nu pot fi justificate a regulile din art. deoarece uzează de un drept pe care îl are. 292]. pentru toate servituţile neaparente. dar nu este neclandestină. el face un act de pură facultate. p. conform prevederilor art. însă care îi aparţine în mod exclusiv. Şi aici a fost căutată o justificare mai exactă. chiar dacă a uzat de lumină timp de 15 ani [38. cînd un proprietar deschide o simplă lumină în zidul ce se află la limita fondului. 433 alin. preluate din Codul lui Napoleon. 623 şi 624 din Codul civil român. prohibiţia uzucapiunii servituţilor neaparente nu se poate justifica prin clandestinitatea exerciţiului lor. dacă persoana ia apă fără a se ascunde. Astfel. precum şi cele neaparente şi pozitive sînt singurele ce pot fi dobîndite prin uzucapiune.Ar fi “inexact să spunem că sînt clandestine” [42. care dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea cu acelaşi chip” [42. Prin urmare. 31-41]. neîncălcînd dreptul altuia asupra fondului. menţinîndu-se în cadrul lor. adică de a scoate apa dintr-o fîntînă. Astfel. de exercitare a unei simple facultăţi. este neaparentă. el poate obliga proprietarul să suprime lumina. De aceea. p. C. supunînd posesiunea lor regulilor generale de continuitate şi neclandestinitate. p. prin urmare nu pot conduce la uzucapiune. Evident. Pentru ca uzucapiunea să fie posibilă. este necesară încălcarea fondului vecin sau uzurparea drepturilor proprietarului fondului aservit [42. 288]. Este greu să admitem o prezumţie absolută şi generală de precaritate. sînt consecinţele unui drept care aparţine deja celui ce le face şi care nu implică încălcarea dreptului vecinului. 641 din Codul civil român. în plină zi. şi acest act nu poate fonda o servitute de lumină împotriva vecinului. Profesorul C. fapt elucidat în Codul civil la art. căci ele pot să nu lase nici un semn exterior relativ la exercitarea lor şi să se exercite totuşi în văzul tuturor. Hamangiu propune ca legiuitorul român să admită uzucapiunea pentru toate servituţile. Adică nu trebuie confundată servitutea neaparentă cu servitutea exercitată în mod clandestin. Conform art. ci şi modul de a-l exercita. actele de pură facultate nu pot fonda o posesiune utilă şi. Această justificare se loveşte de aceeaşi obiecţie ca şi prezumţia de toleranţă pentru servituţile necontinue. o persoană uzează de drepturile sale. 292]. căci servituţile sînt neaparente fără a fi clandestine. 89 .

posesiunea trebuie să aibă ambele elemente esenţiale: corpus şi animus. prin simpla îngăduinţă a proprietarului său. titularul servituţii dobîndeşte prin uzucapiune dreptul de a exercita servitutea în modul folosit de 15 ani. conform teoriei clasice. Trebuie să insistăm asupra unui singur punct în relaţia cu o latură specială a neprecarităţii. deseori fără ca proprietarul acestui fond să sufere o daună reală. Precarietatea se manifestă prin posesiunea exercitată asupra unui lucru al altuia. devine proprietarul bunului respectiv. trece cu un mijloc de transport cu tracţiune animală. (1). 90 . dacă o persoană are. 291]. constînd din dreptul de a deschide o fereastră. (1) din Codul civil stabileşte că. Însă dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. Jurisprudenţa româneasca deduce că uzucapiunea de 10-20 de ani. netulburată. o servitute de vedere.Astfel. este de fapt. Uzucapiunea modului de a exercita servitutea nu poate exista decît numai pentru servituţile continue şi aparente. 332 alin. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. din momentul înregistrării. se aplică regulile generale ale uzucapiunii şi ale posesiei. Făcînd o analiză comparată în această ordine de idei. ocupînd numai o parte a fondului aservit. fiindcă servitutea de trecere nu este continuă. dacă o persoană are. dar în realitate deschide două ferestre. făcînd acte de folosinţă mai largi decît avea dreptul să facă după actul constitutiv. la art. Tot astfel. nu poate dobîndi prin uzucapiune acest drept. 623. nu este admisibilă în materia servituţilor. dreptul de a avea două ferestre. Nu avem nimic special de spus asupra acestor puncte. folosirea a întregului fond din partea celui care invocă uzucapiunea fără ca proprietarul în contra căruia se prescrie să nu-şi dea seama de această uzurpare. prin titlu. posesiunea nu trebuie să fie viciată. pe cînd uzucapiunea proprietăţii sau a uzufructului presupune detenţia. În privinţa calităţii şi condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească posesiunea servituţii pentru a conduce la uzucapiune. Motivul pentru care legea română în vigoare a exclus uzucapiunea de 10-20 de ani ar fi acela că servitutea. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. admisă pentru proprietate şi uzufruct în favoarea posesorului cu just titlu şi de bună-credinţă. prin uzucapiune. fiindcă dobîndirea unui mod mai larg decît prin titlul de a exercita servitutea. În ceea ce priveşte durata posesiunii necesară pentru împlinirea prescripţiei servituţilor. în temeiul Codului civil. dar. prin titlu. fiindcă servitutea de vedere este continuă şi aparentă. art. un drept de trecere limitat la trecerea pe jos. publică şi neprecară [42. Codul civil român prevede. art. De exemplu. Astfel. dacă o persoană. 332 alin. dreptul de proprietate se dobîndeşte. ea poate dobîndi. dacă servitutea este stabilită într-un fel şi în anumite limite. însă titularul ei o exercită timp de 15 ani într-un mod şi în limite diferite. deci trebuie să fie continuă. se poate exercita fără ca acesta să îşi dea seama. dobîndirea servituţii întregi şi nu este posibilă decît dacă servitutea este susceptibilă de uzucapiune. în realitate. Dimpotrivă. posesiunea de 30 de ani. p.

care nu produc o încălcare pe fondul superior. nici o uzurpare a drepturilor proprietarului acestui fond? Şi nu este imposibilă uzucapiunea în acest caz? O mare parte din doctrina franceză decidea că este suficient ca lucrările să fie făcute pe fondul inferior. precum şi constatarea titlului prin care a fost instituită servitutea. Hotărîrea din 5 iulie 1893. de obicei. Dacă ar fi în primejdie să vadă transformate în obligaţii şi servituţi orice acte pe care le îngăduie vecinului din spirit de toleranţă. acesta le îngăduie. 2) [42. în favoarea vecinilor. Astăzi. iar în acest sens sînt şi lucrările pregătitoare ale Codului Napoleon. 642 alin. cu exerciţiul unei servituţi. care a modificat şi completat cuprinsul anterior în sensul soluţiei jurisprudenţiale (noul Cod civil francez art. Posedarea presupune automat şi exercitarea anumitor lucrări. Secţiunea a 2-a. 91 . pentru a păstra relaţii de bună vecinătate. 332. a posedat sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate.Actele de folosinţă exercitate prin simpla îngăduinţă sau toleranţă a proprietarului se întîlnesc frecvent în raporturile dintre vecini şi se pot confunda. este necesară analiza drepturilor şi obligaţiilor ce revin proprietarilor celor două fonduri sau terenuri. devine proprietarul bunului respectiv. Exercitarea servituţii §1. 25 Curtea de Casaţie franceză. Astfel. Jurisprudenţa franceză însă se pronunţă în sens contrar. prin aparenţa lor. autorii Codului civil moldovenesc au stabilit. controversa este stinsă în Franţa prin Legea din 8 aprilie 1898. p. atunci toţi proprietarii ar lua măsurile cele mai drastice pentru a-şi păzi fondurile şi nu ar mai îngădui nici un act de folosinţă. oricît de neînsemnat. Exercitarea de lucrări pe propriul fond nu constituie oare acte de pură facultate.292]. la art. fiindcă legea nu specifică necesitatea de a fi făcute pe fondul aservit. şi că numai ele pot conduce la prescripţia unei servituţi asupra izvorului 25. Exercitarea dreptului de servitute Pentru a se analiza exercitarea dreptului de servitute. că dacă o persoană. Cînd astfel de acte de folosinţă asupra fondului altuia sînt rare sau nu tulbură decît foarte puţin pe proprietarul fondului. considerînd că numai lucrările făcute pe fondul aservit constituie o încălcare a drepturilor proprietarului izvorului.

Ceea ce este caracteristic în situaţia redată anterior constă în faptul că proprietarul terenului aservit poate indica. la art. 431 din Codul civil. Astfel. 434 alin. adică beneficiarul servituţii. (3). Astfel. (4). cheltuielile de transferare sînt suportate de către proprietarul terenului aservit. Articolului menţionat stabileşte la alin. p. beneficiarul servituţii nu ar putea exercita servitutea în mod util. În acest şir de idei. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant în soluţionarea litigiului. 434 alin. (2). întinderea şi modul de exercitare trebuie să fie conforme regulilor stabilite de lege (art.Limita şi modul în care poate fi exercitată servitutea variază în funcţie de natura şi modul ei de constituire.(1): “Sarcina pe care o instituie servitutea asupra terenului aservit constă în obligaţia proprietarului de a permite efectuarea anumitor acţiuni pe terenul său. are dreptul să se folosească de servitute. ceea ce ar echivala cu inexistenţa servituţii. Întinderea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului este determinată prin starea de fapt. 434 alin. să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. proprietarul terenului aservit este obligat conform prevederilor art. că “servitutea se extinde asupra a tot ce este necesar pentru exercitarea ei”. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. iar dacă titlul nu face acest lucru. precum şi situaţiei de fapt a fondurilor. sînt determinate de felul şi întinderea actelor de folosinţă care au condus la uzucapiune. O dată apărut un astfel de litigiu. În astfel de situaţii se pune următoarea condiţie: dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. 434). Servitutea poate consta şi din obligaţia proprietarului de a se abţine de la anumite acţiuni în favoarea proprietarului terenului dominant”. 296]. atunci. proprietarul fondului dominant. Modul şi limitele de exercitare a servituţilor dobîndite prin uzucapiune. Codul civil stabileşte. Legiuitorul fixează cîteva reguli generale privind întinderea şi modul de exercitare a servituţii. după cum dispune art. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are implicit dreptul de a face lucrările necesare întreţinerii sau construirii unui drum pe fondul vecinului pentru exercitarea trecerii în limitele stabilite [42. aşa cum a creat-o sau a menţinut-o proprietarul iniţial al celor două fonduri. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. sînt determinate de titlul constitutiv. Convenţiile ce fixează întinderea servituţilor sînt de strictă interpretare. servituţile stabilite prin acte juridice. Întinderea şi modul de a exercita. Acesta nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. o altă parte a terenului decît cea indicată la art. 92 . pentru exercitarea dreptului de servitute. Un lucru este cert: dacă nu ar avea dreptul la aceste lucrări. deasupra acestuia sau sub pămînt. adică drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit.

şi care variază de la caz la caz. Legea nu se ocupă de acest lucru în mod expres. Creditorul ipotecar.În schimb. În literatura de specialitate. conform art. persoana care poate constitui o servitute este proprietarul actual sau viitor al fondului aservit. deoarece drepturile reale sînt temporare şi nu pot procura titularului lor nici interes. Conform art. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. întrucît stabilirea unei servituţi înseamnă înstrăinarea parţială a proprietăţii. 436 din Codul civil. Astfel. § 2. Codul civil stabileşte cîteva reguli generale referitor la întinderea şi modul de exercitare a servituţii. dar. 434 alin. proprietarului terenului dominant îi aparţin următoare drepturi: 93 . servitutea nu poate fi exercitată decît după încetarea dreptului de uzufruct. iar el este singurul care are asupra fondului un drept permanent. scopul şi conţinutul servituţii. 429 alin. Pentru a stabili o servitute prin fapta omului este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. Proprietarul care a instituit o servitute asupra unui fond poate să mai instituie şi alte servituţi. dar dacă nu a prescris. învestit cu procură în acest sens. (6)). (3) din Codul civil. în dependenţă de originea acesteia. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. nici convenţional. potrivit art. chiriaşul sau uzufructuarul nu pot constitui o servitute. necesare exercitării normale a servituţii. Servitutea poate fi constituită de un mandatar al proprietarului. nudul proprietar nu poate stabili o servitute fără acordul uzufructuarului. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit (art. nu poate stipula o servitute în favoarea imobilului ce îi este ipotecat. Conţinutul şi actele materiale concrete de exercitare a servituţii. pentru că nu sînt proprietari. Servitutea constituită de coproprietarul unui fond indiviz nu este validă în timpul indiviziunii dacă nu are consimţămîntul celorlalţi coproprietari. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant are un complex de drepturi şi obligaţii. “schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului aservit. avînd numai un drept real. adică la drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant şi ale proprietarului fondului sau terenului aservit. fără a aduce atingere drepturilor acestuia din urmă. fiind chiar de bunăcredinţă. sau reies din natura. nici calitatea de a obţine un drept de servitute menit să folosească fondului. în caz contrar. sînt stabilite prin lege sau de părţi şi indicate în actul de constituire. precum şi împărţirea terenurilor. nu afectează dreptul de servitute”. pentru că stabilirea unei servituţi reprezintă o înstrăinare. posesorul. servitutea va fi validă dacă fondul aservit va cădea în lotul coproprietarului care a instituit-o. După împărţire. 429 alin. În mod firesc. (6) din Codul civil. Compatibilitatea între mai multe servituţi stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. nici legal.

În consecinţă. b) Dreptul de a efectua pe cheltuiala sa pe fondul aservit lucrările necesare pentru a exercita şi conserva servitutea. În aceeaşi situaţie se află şi uzufructuarul. legislaţia românească în art. p. pentru a putea exercita trecerea în limitele stabilite. 296]. el nu ar putea exercita servitutea în mod util. adică beneficiarul servituţii. (2) se stabileşte că “în lipsa unor prevederi contrare. fie el şi de bună-credinţă. un drept permanent. În acest sens. Mandatarii legali sau convenţionali de asemenea pot dobîndi servituţi. 94 . să efectueze pe terenul aservit orice lucrare necesară exercitării dreptului de servitute. proprietarul fondului dominant. Spre deosebire de proprietarul fondului dominant. După împărţirea fondului dominant. 436 din Codul Civil). deoarece are doar un drept real temporar. servitutea profită acestuia în întregime. proporţional avantajelor pe care le obţin. iar servitutea este indivizibilă. are dreptul să se folosească de servitute. După cum am văzut. are dreptul să facă toate lucrările necesare pentru a se putea servi de servitute sau pentru a o păstra. 320]. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul [42. care poate dobîndi o servitute în folosul fondului său are un drept de dispoziţie. deoarece deţine doar o parte. ceea ce ar echivala cu inexistenţa ei. Pentru a dobîndi o servitute stabilită prin fapta omului. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are dreptul de a face lucrările necesare pentru întreţinerea drumului. în măsura în care lucrările efectuate pentru exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv terenul aservit”. toate lucrările de exercitare şi conservare a servituţii. p. Cînd fondul dominant aparţine mai multor coproprietari în indiviziune. coproprietarul nu poate dobîndi singur o servitute pentru întregul fond. chiriaşul. să conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel (art. posesorul fondului. pe cheltuiala sa. creditorul ipotecar însă nu poate dobîndi o servitute în folosul fondului ce îi este ipotecat. proprietarul terenului dominant poate lua toate măsurile şi poate face. prin urmare profită coproprietarilor aflaţi în indiviziune. beneficiarul servituţii. dacă servitutea cade în lotul coproprietarului care şi-o doreşte. conform art. 436 alin. pune cheltuielile lucrărilor în sarcina exclusivă a titularului servituţii. La art. 630 din Codul civil. Astfel. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari. 436 din Codul civil. iar servitutea are caracter perpetuu [86. acesta o poate dobîndi. mai este necesar ca proprietarul să aibă capacitatea de a contracta (dacă este vorba de dobîndirea unei servituţi cu titlu oneros) sau de a primi cu titlul gratuit. Dacă beneficiarul nu ar avea dreptul să facă aceste lucrări.a) Dreptul de a se folosi de servitute Proprietarul terenului dominant.

p. 436. decizia nr. (2)). 436 este pusă. acesta nu va putea îngrădi servitutea. nr. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit. 503. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. acesta se va putea exonera de obligaţie. 76. (3). Regula de la art. Convenţia prin care se stabileşte că proprietarul fondului aservit va contribui la cheltuieli sau chiar le va suporta în întregime este licită. acesta din urmă se va putea adresa instanţei care va decide26. o servitute accesorie. În această decizie s-a statuat că “dreptul de îngrădire recunoscut proprietarului nu are nimic comun cu servituţile. pentru exercitarea dreptului de servitute. secţia Civilă. prin titlu. 761/1970. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. el fiind un atribut al proprietarului. Cînd. în sarcina exclusivă a titularului servituţii. proprietarul fondului aservit este ţinut să suporte cheltuielile. La rîndul său. 435 stabileşte că în toate cazurile în care. Titularului fondului dominant nu îi sînt permise decît lucrările absolut necesare. Proprietarul terenului aservit poate indica. 436 alin. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. acelaşi alineat instituie şi o excepţie. deoarece ea constituie o agravare a servituţii şi părţile sînt libere să fixeze întinderea ei. oricare ar fi modul lor de stabilire. alin. el se va putea elibera de această obligaţie. dacă aceasta din urmă este necesară pentru exercitarea servituţii principale [42. 4387 din 1956. De exemplu. în principiu. Prin derogare de la această regulă. 4. (2) este generală şi se aplică tuturor servituţilor. o altă parte a terenului decît cea indicată la art. Cheltuiala lucrărilor despre care vorbeşte art. 1957. întrucît dreptul de îngrădire nu îi a lui. în favoarea proprietarului dominant. Însă. Tribunalul Regional Cluj. „În: „Culegere de decizii pe anul 1970”. ci numai titularului dreptului de proprietate 27. colegiul civil. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. art. 27 26 95 . 434 alin. şi face parte din dreptul acestuia de a se folosi în mod liber de fondul său”. Tribunalul Suprem Român. acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. În: „Legalitatea populară”. lăsînd fondul supus la dispoziţia proprietarului fondului dominant (art. decizia. De aici rezultă că o servitute principală poate atrage. conform contractului. nr. c) Dreptul la servitutea accesorie. cînd exercitarea unei servituţi principale impune şi o servitute accesorie. p. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii.Pe lîngă faptul că prevede acest drept al proprietarului dominant. Dacă proprietarul fondului aservit îl va împiedica pe proprietarul fondului dominant să execute lucrările necesare.

fiecărui proprietar de teren dominant dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. Servitutea accesorie trebuie exercitată în vederea şi în limitele strict indispensabile exercitării servituţii principale (de exemplu: servitutea de vedere atrage obligaţia de a nu construi decît în anumite limite de distanţă convenite). se stinge o dată cu stingerea servituţii principale. primul drept nu s-ar putea exercita. altfel. titularul servituţii nu poate exercita servitutea decît potrivit titlului. prevederile art. Servitutea accesorie. 437 face o aplicare a regulii după care servitutea nu poate fi agravată în paguba proprietarului aservit. însă regula că o servitute nu se poate exercita peste limitele fixate prin constituirea ei este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită. Textul se referă numai la servituţile stabilite prin act juridic (titlu). fie pe fondul dominant. Astfel. Pe lîngă drepturile atribuite proprietarului terenului dominant. Din art. şi trebuie să o facă la cererea proprietarului terenului aservit. moment prevăzut la alin. 437 din Codul civil reglementează regimul juridic şi natura obligaţiilor acestuia. 629 din codul Civil român dă ca exemplu dreptul de a lua apă din fîntîna altuia. în cazul necesităţii de a-l readuce la starea normală pentru exploatare. solicitarea desfiinţării lucrărilor şi. din partea titularului fondului aservit. 296]. dacă este cazul. făcînd-o mai oneroasă pentru acesta decît cum a fost stabilită [42.p. 437 se desprinde şi ideea că proprietarului terenului dominant i se interzice să exercite servitutea peste cuprinderea fixată în titlu sau să facă. fiindu-i interzis să facă vreo schimbare împovărătoare fondului aservit. (1) al articolului menţionat. proprietarul terenului dominant are următoarele obligaţii: a) Să întreţină construcţiile şi plantaţiile amplasate pe terenul aservit în măsura în care faptul acesta asigură interesele terenului aservit. Exercitarea abuzivă a servituţii va putea justifica. Art. proprietarul fondului dominant nu are dreptul să exercite servitutea decît în limitele 297]. daune interese. vreo schimbare care să facă dificilă sarcina proprietarului aservit. Prin urmare. neavînd o existenţă proprie. 96 în care a fost stabilită. deoarece. Astfel. d) proprietarul terenului dominant poate înlătura toate construcţiile şi plantaţiile pe care lea amplasat pe terenul aservit. obligaţia de întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit aparţine. Alin. nu poate agrava servitutea în paguba proprietarului fondului aservit. (3) al art. . care atrage dreptul de a trece pe fondul aservit. proporţional beneficiului. p. fie pe cel aservit. Astfel. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante.

Condiţia ce se impune în acest sens este că toţi proprietarii vor trebui să treacă prin acelaşi loc. adică în favoarea fondului dominant. dacă. Obligaţia de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit poate fi distribuită între doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. din partea titularului fondului aservit. dacă fondul aservit se împarte în aşa mod încît drumul pe care se făcea trecerea străbate toate parcelele. pentru a nu face dificilă sarcina fondului aservit. p. De exemplu. în cazul unei servituţi de trecere. servitutea va rămîne neschimbată în limitele ei. 306]. Ea nu devine mai oneroasă pentru proprietarul fondului aservit prin faptul că în loc de un singur proprietar dominant sînt mai mulţi. se aplică. la împărţirea fondului. fiecare dintre ei va putea trece peste fondul aservit. pentru exercitarea servituţii este necesar să fie grevate parcelele fondului aservit împărţit. dacă este cazul. servitutea rămîne în starea şi în limitele ei anterioare. deoarece a fost stabilită pentru întregul fond. fiecare dintre noii proprietari se poate foloside servitute. Astfel. dacă fondul dominant se împarte între mai mulţi proprietari. 437 alin. de asemenea. chiar daune . Dacă însă servitutea se exercita doar pe o parte din fondul aservit.interese [42. dacă drumul pe care se face trecerea cade în întregime într-o singură parcelă. În caz de împărţire a fondului aservit. b) Proprietarul terenului dominant este obligat să repare daunele aduse proprietarului terenului aservit (art. servitutea de trecere sau de luare a apei va greva numai parcela care cuprinde drumul sau fîntîna. dacă servitutea a fost constituită în favoarea acestora. 97 . atunci. în cazul de faţă. 298]. să solicite desfiinţarea lucrărilor şi. Deşi.Cu alte cuvinte. În principiu însă. Dacă proprietatea pe care s-a stabilit servitutea s-ar împărţi. nu se subliniază expres că aceste daune sînt aduse prin exercitarea dreptului de servitute. c) Obligaţia de a nu face nimic de natură a agrava servitutea. fiecare parcelă va fi lovită de servitute. Cît priveşte servitutea de trecere. Exercitarea abuzivă a servituţii poate justifica. Regula neagravării servituţii prin împărţirea fondului. Regula aceasta este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită servitutea. atunci fiecare parcelă va suporta o servitute de trecere. dacă prin împărţirea fondului dominant se întîmplă ca servitutea să nu mai fie folositoare decît pentru unii dintre copărtaşi şi să devină inutilă pentru alţii. în toate cazurile cînd. se înmulţesc proprietarii dominanţi. ea nu va greva decît parcela sau parcelele din acea parte. 2). Mai mult decît atît. servitutea ar rămîne tot aceeaşi pentru fiecare parte. p. iar toate celelalte parcele rămîn libere. acest fapt logic se prezumă. printr-o înstrăinare. este de necontestat faptul că numai primii o vor putea exercita în viitor [42. Astfel.

Atunci cînd fondul dominant are mai mulţi coproprietari. obligaţia de întreţinere a edificiilor şi plantaţiilor plasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor. ea nu va greva decît parcela pe care este cuprins drumul. 438. de natură a scădea valoarea imobilului” 28. “aceasta nu duce. În principiu. Legislaţia română prevede în acest sens ipoteza împărţirii fondului dominant. dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. în mod automat. ca şi în orice alt raport juridic bilateral. la desfiinţarea dreptului de servitute. nu se modifică locul servituţii. (3) al art. autorii Codului civil nu au prevăzut în mod expres o serie de drepturi şi obligaţii care sînt în sarcina proprietarului fondului aservit. ceea ce nu este cazul atunci cînd a doua ieşire implică un ocol. deoarece prin crearea unei servituţi nu se pierde dreptul de proprietate. nu şi a împărţirii fondului aservit. Spre regret. reiese că drepturile proprietarului fondului aservit sînt următoarele: a) Dreptul de a dispune de dreptul său de proprietate asupra fondului. Jurisprudenţa statelor care au o astfel de reglementare a hotărît ca. dacă servitutea devine împovărătoare. § 3. Totuşi. 9. în cazul în care proprietarul fondului dominant a dobîndit o a doua ieşire la drumul public. Decizia civilă nr. încît să nu împovăreze fondul aservit (de exemplu. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit În raportul juridic de servitute. 123. fără ca prin aceasta să lezeze exercitarea normală a servituţii de către titularul ei. fiecare parcelă să fie afectată de servitute. în cazul unei servituţi de trecere. drepturile proprietarului terenului dominant revin proprietarului terenului în calitate de obligaţii şi viceversa. p. însă din contextul capitolului dat. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. iar celelalte parcele rămîn libere. p. drumul fiind stabilit astfel încît să străbată toate parcelele. Cu atît mai mult. În: „Legalitatea populară”. Dacă servitutea este de natură a se exercita pe o parte din fondul aservit. 98 . Art. 634 din Codul civil român dispune că proprietarul fondului aservit nu poate nici să strămute servitutea. dar în acelaşi timp şi din teoria servituţilor. proprietarul fondului aservit va 28 Tribunalul Regional Galaţi. 1960. stipulată la alin. decît numai dacă cea de-a doua ieşire poate fi utilizată în condiţii similare cu prima. atunci. aparţine fiecărui proprietar de teren dominant în proporţie egală. la împărţirea fondului. Regula însă este aceeaşi. De exemplu. 306]. pentru exercitarea unei servituţi de trecere este necesar să fie grevate toate parcelele fondului aservit împărţit. fiecare dintre aceştia va trebui să exercite astfel servitutea. fiecare coproprietar nu va putea pretinde un alt loc de trecere) [42. nr. 518 din 1959.

în acest caz. 99 . pun părţile în situaţia anterioară. în favoarea titularului fondului dominant. 434. Ediţia a VI-a. În cazul cînd dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. daunele cauzate prin exercitarea servituţii propriu-zise ţi altor acţiuni sau inacţiuni aferente. (6) din Codul civil. iar acesta nu va putea refuza. potrivit condiţiilor art. p. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. Despăgubirile fiind stabilite pe cale amiabilă. 54. în caz contrar. proprietarul terenului aservit are dreptul să pretindă repararea daunelor cauzate în proporţie directă cu avantajele care îi revin fiecăruia prin exercitarea servituţii. poate scoate apă din fîntîna ce constituie obiectul unei servituţi) [97. Colecţia Juridica. se poate adresa instanţei de judecată. valoarea şi ordinea achitării celor dintîi sînt determinate în actul de constituire a servituţii şi au. instanţa de judecată se pronunţă în acest sens [82. (5) din Codul civil. în funcţie de valoarea prejudiciului real. moment stipulat la art. În cazul în care proprietarul fondului aservit ar solicita strămutarea locului pe unde se exercită servitutea în vederea interesului său (spre a vinde o parte din fondul aservit. Legislaţia română prevede şi dreptul de a renunţa la imobil. Deosebirea dintre despăgubirile prevăzute la art. Se are în vedere. 437 alin. iar valoarea daunelor se determină.putea oferi titularului acesteia un loc care ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale. 434 din Codul civil şi nu proprietarului fondului dominant. Editura ALL. 434 alin. (2) din Codul civil. contribuind. care poate admite strămutarea dacă locul oferit ar avea “aceeaşi înlesnire pentru exercitarea servituţii” 29. p. p. 78]. (3) şi alin. la cheltuielile necesare (de exemplu. evident. poate să treacă pe locul supus servituţii de trecere. 434 alin. 429 alin (2) şi daunele indicate de art. Proprietarul fondului aservit poate să întrebuinţeze acest fond la toate serviciile pentru care servitutea a fost stabilită. 206]. Dreptul de a cere strămutarea exerciţiului servituţii aparţine proprietarului fondului aservit în condiţiile prevăzute de art. de exemplu). astfel. acesta nu poate să facă o ofertă în acest sens proprietarului fondului dominant în caz contrar. 634 Cod civil român. constau în faptul că. Cheltuiala făcută cu ocazia strămutării de bunăvoie a servituţii va fi în sarcina proprietarului fondului aservit pentru că ea se face în interesul său. de fiecare dată. pe cînd temeiul celor din urmă are caracter imperativ. potrivit condiţiilor generale de la art. pentru a se elibera de cheltuielile necesare păstrării şi exercitării servituţii atunci cînd 29 Art. caracter dispozitiv. b) Dreptul de a pretinde despăgubiri din partea titularului fondului dominant.

La stabilirea preţului de răscumpărare instanţa. (1). 434. prin exerciţiul dreptului de a dispune de terenul ce-i aparţine. În acest sens. cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. 632 din Codul civil român). în temeiul art. În cazul apariţiei unui litigiu între părţi. c) Dreptul de a abandona partea terenului aservit necesară exercitării servituţii. necesară exercitării servituţii. art. (2). Acesta se va putea exonera de obligaţie. neavînd nici un drept real asupra fondului. (5)). 434 alin. În asemenea situaţii. d) Dreptul de a indica o altă parte a terenului aservit pentru exercitarea servituţii decît cea supusă deja exercitării acesteia (art. 435 Cod civil prevede expres că proprietarul terenului aservit poate exercita acest drept în toate cazurile în care. 435 statuează că. Exercitarea acestui drept se pune sub condiţia existenţei unei disproporţii vădite între utilitatea pe care o dobîndeşte proprietarul terenului dominant şi inconvenientele proprietarului terenului aservit sau deprecierile cauzate terenului aservit în conformitate cu Codul civil. în conformitate cu contractul. e) Dreptul la răscumpărarea dreptului servituţii de trecere. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţii îi revin lui. Dispoziţia legii trebuie interpretată în sensul că proprietarul se va putea elibera abandonînd numai o parte din fond (de exemplu: partea de teren pe care se face trecerea) [42. Această dispoziţie legală este consecinţa faptului că orice proprietar poate renunţa oricînd la dreptul său. conform actului de constituire. va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. 442 alin. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit. Exercitarea cestui drept este posibil sub două condiţii: o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. Însă. p. ci mai degrabă de natură reală. un accesoriu al servituţii. nu mai poate fi urmărit. art.prin titlu i s-a impus (art. care nu este o obligaţie personală. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. Obligaţiile proprietarului terenului aservit sînt: a) Obligaţia prevăzută la art. 100 . Prin renunţare. proprietarul fondului aservit nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. 299]. instanţa de judecată poate încuviinţa exercitarea acestui drept de către proprietarul terenului aservit. proprietarul aservit. proprietarul fondului aservit urmînd să suporte cheltuielile necesare dacă s-a obligat prin titlu. fără a avea consimţămîntul proprietarului terenului dominant. nu rezultă că proprietarul terenului aservit nu poate abandona această parte din terenul aservit în alte cazuri. Prevederile art. 442 alin.

d) Tot ca o obligaţie se prevede la art. că proprietarul terenului aservit trebuie să facă ori să nu facă ceva. 207]. în literatura de specialitate. oferind posibilitatea strămutării dacă servitutea stabilită iniţial a devenit prea împovărătoare sau îl împiedică pe proprietarul fondului aservit să facă reparaţii folositoare fondului său.b) Proprietarul fondului aservit are obligaţia de a nu face nimic de natură a leza exerciţiul normal al servituţii [82. După cum am arătat la drepturile proprietarului terenului aservit. Lucrul acesta îi revine doctrinei şi jurisprudenţei. 1. ridicînd problemele de corelaţie în ansamblu a acestor norme şi de protecţie a intereselor nu numai a proprietarului terenului dominant dar şi celui aservit. condiţiile de fond şi de formă ale actului juridic. iar dacă nu este posibil. secţia civilă. publicată în revista “Dreptul” nr. c) Ca măsură a obligaţiei. conform prevederilor art. 1123 din 19 ianuarie 1990.. proprietarul fondului aservit se poate adresa în instanţă de judecată. acţiune petitorie asemănătoare cu acţiunea în revendicare. atunci Codul civil în Capitolul IV. dispune şi Curtea Supremă de Justiţie a României. Obligaţia însă este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. Astfel. proprietarul fondului dominant se poate adresa în instanţă. În caz de neînţelegere între părţi. p. împiedicîndu-i vederea. În acest sens. Dacă e să ne referim acţiunile derivînd din servituţi. (2) din Codul civil. legiuitorul aduce o atenuare a acestei obligaţii. apare necesitatea analizei şi evaluării gradului de protecţie a intereselor fiecrei categorii de persoane antrenate în constituirea şi realizarea servituţii. 7-8/1991. 101 . proprietarul terenului aservit nu are nici un drept asupra construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul său de proprietarul terenului dominant. cuprinde dispoziţii foarte generale cu privire la acţiunile civile care provin din dreptul de proprietate. prin decizia nr. moştenirea etc. Dat fiind faptul că la constituirea şi realizarea raportului juridic de servitute sînt aplicate norme de drept şi din alte instituţii juridice. Strămutarea se poate face prin buna înţelegere între părţi. De exemplu. Cartea a doua. această obligaţie putînd fi conexată la o servitute şi impusă lui. 438 din Codul civil. În materia servituţilor însă nu este menţionată vreo dispoziţie referitoare la acţiuni. proprietarul unui fond grevat cu servitute de trecere nu poate interzice proprietarului fondului dominant să nu treacă într-o anumită perioadă a anului sau proprietarul unui fond grevat de o servitute de vedere nu poate să aşeze un panou în faţa ferestrei proprietarului vecin. 428 alin. Secţiunea 3. precum este dreptul de proprietate. proprietarul fondului dominant are la îndemînă: • acţiunea confesorie de servitute.

stabileşte că “vor putea fi apărate pe calea acţiunii posesorii servituţile aparente şi continue”. Justificarea juridică se găseşte în faptul că asemenea servituţi vor putea fi dobîndite prin uzucapiunea de 30 de ani. p.• acţiunea posesorie în complîngere pentru servitutea aparentă şi continuă şi pentru servitutea necontinuă şi neaparentă cînd se sprijină pe titlu. 153-155]. uzuarul) [31.48. jurisprudenţa a atenuat severitatea acestei reguli. Pe lîngă acţiunea confesorie. fiind aparentă şi continuă. dar numai în anumite cazuri şi cu anumite restricţii [95. p. prin ea fiind apărat însuşi dreptul de servitute. este o acţiune a proprietarului fondului dominant. în principiu. Curtea de Casaţie română a hotărît.30 Totodată. va putea fi dobîndită prin uzucapiune şi poate fi apărată prin acţiunile posesorii. 675 din Codul procedură civilă. 30 31 Tribunalul Suprem Român. Sub aspect probator. De exemplu. Legislaţia română. acţiunea posesorie pentru a înceta tulburarea ce se aduce. baza unui drept neîndoielnic [31. deoarece aceasta echivalează cu titlul” 31. 1916. deoarece nu sînt susceptibile de posesiune utilă. decise că „acţiunea posesorie poate fi dată pentru o servitute necontinuă şi neaparentă cînd aceasta a fost constituită prin destinaţiunea proprietarului. Acţiunea confesorie. p. practica internaţională în materie a admis ca titularul servituţii să exercite acţiunea posesorie. Pentru a-şi proteja interesele sale. 1175/1971. Înalta Curte de Casaţie Română. Prin această acţiune reală şi imobiliară. p. acordînd acţiune posesorie şi servituţilor necontinue şi neaparente. de altfel. 34]. proprietarul fondului dominant. cînd acestea au fost stabilite prin titlu. 2. În: „Culegere de decizii din 1971”. care. servitutea de a avea arbori plantaţi sub distanţa legală. Decizia din 26 februarie 1914. titularul servituţii are posibilitatea de a reclama şi stabili în justiţie dreptul său. Secţia Civilă. O astfel de acţiune poate fi introdusă nu numai de proprietarul fondului dominant. O problemă care se poate de pune în faţa instanţei ţine de admisibilitatea acţiunii posesorii în cazul servituţii de trecere. acţiunii confesorii i se aplică aceleaşi reguli ca şi acţiunii în revendicare. Acţiunea posesorie nu poate fi exercitată pentru apărarea servituţilor neaparente sau necontinue. p. potrivit art. corespunde acţiunii în revendicare. În: „Buletinul Curţii de Casaţie”. 102 . 33]. poate apela la aceleaşi acţiuni ca şi proprietarul fondului aservit. Proprietarul fondului aservit poate folosi: • • acţiunea negatorie prin care contestă existenţa servituţii [14. Decizia nr. dar şi de cei care au drept real (uzufructuar. întrucît exercitarea lor este o adevărată posesiune. 94]. în caz de tulburare adusă dreptului său de posesiune. Secţia I. p.48.

p. prin care tăgăduieşte existenţa servituţii. exerciţiul servituţii fiind împiedicat pe viitor. Proprietarul fondului aservit nu trebuie să facă dovada faptului că fondul său este liber de servituţi. se prezumă că proprietatea este liberă de servituţi prin fapta omului. Dacă proprietarul a dobîndit cîştig de cauză.p. reclamantul să fi posedat cel puţin un an. cît şi cea confesorie au un caracter imobiliar.Aceasta din urmă. Instanţa supremă română a stabilit totuşi că atunci cînd servitutea de trecere se întemeiază pe titlu. ceea ce nu se întîmplă niciodată. Decizia din 26 februarie 1914. acţiunea este admisibilă.74. putînd obliga pe pîrît chiar la plata unor daune. 103 . se poate stabili numai prin act juridic. înainte de tulburare. deoarece. Proprietarul fondului grevat cu o servitute are acţiuni pentru a se apăra şi a păstra integritatea dreptului său de proprietate. Proprietarul fondului dominant nu poate folosi acţiunea posesorie în reintegrare. fiind necontinuă şi aparentă. Este exclusă astfel posibilitatea dobîndirii ei prin uzucapiune. Decizia nr. pentru a face să înceteze aceste acte de folosinţă. posesiunea să fie utilă. se urmăreşte respectarea conţinutului titlului în al cărui temei a fost constituită. fiindcă. prin promovarea ei. o dată stabilit acest lucru. În practica internaţională s-au conturat situaţiile: 1) O persoană face asupra fondului vecin acte de folosinţă corespunzătoare unei servituţi. Înalta Curte de Casaţie Română. chiar dacă a menţinut-o pe calea unei acţiuni posesorii în complîngere. Atît acţiunea negatorie. În: „Buletinul Curţii de Casaţie” 1914.33 Pentru exercitarea acţiunii posesorii. Proprietarul fondului respectiv. arată că are un drept absolut şi exclusiv şi atunci pîrîtul trebuie să vină să facă dovada servituţii. În primul rînd. introduce o 32 33 Tribunalul Suprem Român. Pîrîtul este cel care trebuie să dovedească existenţa servituţii. Proprietarul fondului aservit are şi o acţiune posesorie pentru a înceta tulburarea ce i se aduce. 1143 din 17 septembrie 1969. numită acţiune negatorie. Proprietarul fondului aservit. astfel încît folosinţa nu va putea fi apărată pe calea acestei acţiuni 32. legea română cere: să nu fi trecut un an de la tulburare. Secţia Civilă. Culegere de decizii 1972. acesta are o acţiune petitorie pentru a înlătura exercitarea servituţii. i se recunoaşte liberul exerciţiu al dreptului său de proprietate. deoarece aceasta presupune o deţinere materială a fondului aservit.147. Secţia I. Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti va fi dată de locul unde se află situat imobilul. ci este suficient să demonstreze că este proprietar. dovedind dreptul său. deoarece o servitute nu poate fi exercitată decît asupra imobilelor.

acţiune posesorie. prin care trebuie să dovedească dreptul său de proprietate. 439 şi 446 Cod civil).în caz de concurenţă între drepturile de servitute ale mai multor persoane sau a dreptului de servitute al unei persoane cu drepturile reale de folosire a terenului ale altor persoane. Regula sau concluzia este valabilă şi pentru acţiunea posesorie introdusă de posesorul fondului aservit. cît şi de alt gen. pentru a face să înceteze folosinţa servituţii. nu a proprietarului fondului. atît de natură contractuală. 209]. Aşadar. 104 . 2) O persoană exercită asupra unui fond o folosinţă cu titlu de servitute. astfel încît aceste drepturi nu pot fi exercitate concomitent. Deci. proprietarul fondului dominant va introduce o acţiune posesorie pentru a face să înceteze această tulburare. binelui tuturor persoanelor cointeresate (art. (1). Justificarea se găseşte în faptul că servitutea se constituie în favoarea unui alt fond. protejarea intereselor acestora se realizează în felul următor: . chiar dacă este un posesor de bună sau reacredinţă. va putea promova acţiunea posesorie. proprietarul fondului aservit face o acţiune posesorie. . poate să introducă acţiune negatorie. deoarece exploatează fondul. Proprietarul fondului aservit. prezumat liber de servituţi pînă la proba contrară. modalităţile de protejare a intereselor proprietarului fundului aservit prevăzute de normele ce se referă la servitute. fiecare persoană îndreptăţită poate cere stabilirea unei ordini de exercitare care ar corespunde. Problema care s-a pus este: posesorul neproprietar al fondului dominant poate recurge la o acţiune posesorie? S-a concluzionat că acest lucru este posibil [82. proprietarul terenului aservit are la dispoziţie. p. Prin urmare.grevarea cu servitute a unui teren deja cu uzufruct sau cu superficie este posibilă doar cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului (art. proprietarul fondului dominant promovează o acţiune posesorie. Dacă titularul fondului aservit o tulbură. la care proprietarul fondului aservit răspunde cu o acţiune negatorie. acţiunile care survin atît din normele servituţii. (6)). 9 alin. vin în deplină concordanţă cu condiţiile generale de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor prevăzute în Codul civil la art. Pentru a reitera (a fi reintegrat în folosinţă). cel care foloseşte fondul dominant. Deoarece servitutea este opozabilă terţilor. Pentru apărarea intereselor sale legitime. 429 alin. la care proprietarul fondului dominant răspunde printr-o acţiune confesorie. După cum rezultă din cele indicate. cît şi din cele ale altor instituţii juridice. pîrîtul va folosi acţiunea confesorie pentru constatarea existenţei unei servituţi în favoarea sa. în mod echitabil. care va obliga pe pîrît să înceteze folosinţa.

(3)). Legea română prevede. (h) exproprierea terenului aservit. ale art. Drept temei. (e) imposibilitatea de exercitare. rezolvarea. în mod echitabil. superficie etc. (d) răscumpărarea. expirarea termenului. neuzul timp de 30 de ani. Aceste trei reglementări permit echilibrarea protecţiei intereselor tuturor persoanelor antrenate direct sau indirect în raportul de servitute. (b) renunţarea proprietarului terenului dominant. revocarea şi anularea dreptului celui care a constituit servitutea ori a titlului constitutiv). atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. reţinem că servituţile se sting prin radierea lor din registrul bunurilor imobile pentru următoarele moduri: (a) consolidarea. cuprinde în reglementările sale majoritatea aspectelor raportului juridic care se referă la dreptul de servitute. la acest capitol. protejînd. 105 . Codul civil român adaugă şi cauze de stingere a dreptului de servitute. exprese sau implicite. ce decurg din dreptul comun: (pieirea fondului aservit. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat. Din dispoziţiile. uzufruct. renunţarea. (c) ajungerea la termen. Stingerea servituţilor §1. confuziunea. (g) dispariţia oricărei utilităţi a lor. Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute Deşi servituţile.431 alin. interesele persoanelor antrenate direct sau indirect în relaţiile sociale în cauză. La aceste cauze. Considerăm că normele Codului civil în materie de servitute. trei cauze de stingere a servituţii: • • • imposibilitatea materială de a mai exercita servitutea. se cunosc unele cazuri de stingere a lor.servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă persoanelor terţe după înregistrarea în registrul bunurilor imobile (art. ca drepturi reale. cît şi normele din cadrul dreptului de proprietate. Secţiunea a 3-a. intentarea acţiunilor relative la protecţia drepturilor şi intereselor legale ale acestora pot servi atît normele juridice din cadrul servituţii. 440 din Codul civil. (f) neuzul pentru o perioadă de 10 ani. au caracter perpetuu.

iar exerciţiul servituţii devine atunci exerciţiul dreptului de proprietate. au arătat situaţia în care servitutea se va stinge dacă proprietarul fondului dominant dobîndeşte şi fondul aservit sau proprietarul fondului aservit dobîndeşte şi fondul dominant sau un terţ dobîndeşte ambele fonduri. art. în acest caz. renunţare. împărţeală. 638 din Codul civil român prevede că “orice servitute este stinsă cînd fondul către care este datorită şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mînă”. deoarece obligaţia de a preîntîmpina cumpărătorul despre grevările existente asupra bunului vîndut aparţine proprietarului acestui imobil. 440 din Codul civil dispune că: servitutea se stinge prin radiere din Registrul bunurilor imobile. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar Art. de asemenea. ceea ce se produce de drept în momentul producerii condiţiei prevăzute de lege. a). schimb. moştenire (acceptarea pură şi simplă a moştenirii aduce confuziunea (consolidarea) cînd există un singur moştenitor. iar în situaţia cînd. O soluţie. “confuziunea” constă în reunirea fondului dominant şi a celui aservit în mîinile aceluiaşi proprietar. Autorii Codului civil moldovenesc.Codul civil român nu prevede procedura de stingere a dreptului de servitute. a) a articolului menţionat prevede cazul de “consolidare”. la art. potrivit principiului că nimeni nu poate avea o servitute asupra propriului lucru. după cum se mai numeşte această instituţie în materia servituţii. servitutea încetează şi în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra fondului grevat. În unele sisteme de drept. fondul aservit nu poate fi folosit după destinaţie. menţionăm: 1. 106 . De asemenea. prevăzute de Codul civil al Republicii Moldova. în cazul înstrăinării fondului aservit. are dreptul de a cere prin judecată stingerea servituţii. din cauza servituţii. fie desfacerea contractului. că servitutea încetează la cererea proprietarului fondului aservit din motivul încetării necesităţii existenţei ei. Lit. iar neexecutarea acestei obligaţii nu poate leza deţinătorul dreptului de servitute. Ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar sub un titlu oarecare: cumpărare. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede. Această soluţie o considerăm incorectă. ar fi stabilirea dreptului cumpărătorului de a cere fie reducerea preţului. Consolidarea sau. prin prisma lit. nu însă şi acceptarea sub beneficiu de inventar). Cu referirea mai exactă la cauzele legale de stingere a dreptului de servitute. 276. proprietarul.1 Consolidarea. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. dacă cumpărătorul nu a fost informat de existenţa ei.

Art. De exemplu. Atunci cînd fondurile se despart din nou şi aparţin iarăşi unor proprietari diferiţi. iar cînd încetează pentru viitor. 303]: a) cînd consolidarea (confuziunea) încetează în virtutea unei cauze retroactive. consolidarea. 627 din Codul civil român prevede însă o excepţie. implicit. ea urmează a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra acestuia”. întrunirea să fie irevocabilă. Dacă proprietarul ce reunise în mîinile sale cele două fonduri înstrăinează unul dintre ele. nici servitutea nu mai poate fi considerată că stinsă prin consolidare. pentru că nu există imposibilitatea de a o exercita. servitutea reînvie oricare ar fi natura ei. servitutea continuă să existe. servitutea trebuie să se stingă prin consolidare. înstrăinează una dintre proprietăţi. fiindcă vînzarea şi. consolidarea (confuziunea) este mai mult o cauză de suspendare a servituţii. b) cînd consolidarea încetează numai pentru viitor. Pentru ca această cauză de stingere a servituţilor să facă imposibilă exerciţiul ei. În cazul unei asemenea separaţii. este definitivă numai în cazul servituţilor neaparente. sînt distruse retroactiv. dacă proprietarul fondului aservit a cumpărat fondul dominant. Se disting următoarele cazuri [42. consolidarea fiind considerată inexistentă în trecut. consolidarea existînd numai în aparenţă. fără ca contractul să conţină vreo convenţie atingătoare de servitute. p. deoarece. servitutea reînvie. servitutea nu renaşte. întrunirea să fie perfectă. cu condiţia să fie o servitute aparentă. servitutea continuînd să subziste. În literatura de specialitate s-a apreciat că stingerea servituţilor prin consolidare nu este întotdeauna definitivă [42. p. 107 . Consolidarea este o cauză de stingere definitivă numai cînd nu încetează în virtutea unei cauze retroactive. ci rămîne definitiv stinsă.Dacă numai o parte din fondul aservit devine proprietatea aceluia căruia îi aparţine fondul dominant. 302]. servitutea nu va fi stinsă. Dacă servitutea ar înceta în virtutea unor cauze mai vechi şi necesare (de exemplu: revocarea sau anularea titlului de achiziţie) reunirea fondurilor în aceeaşi mînă ar fi ca şi cum nu ar fi avut loc. între care există un semn văzut de servitute. servitutea stinsă prin consolidare nu mai renaşte. Servitutea renaşte. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: fondurile să se întrunească în aceeaşi mînă. În celelalte cazuri. dar această vînzare este anulată prin efectul unei acţiuni în anulare sau în revocare. atunci cînd “proprietarul a două proprietăţi.

3 Expirarea termenului (ajungerea la termen) Deşi este perpetuă. 1. 440 lit. încît servitutea nu se mai poate exercita”. iar art.La romani. instanţa de judecată va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. la stabilirea preţului de răscumpărare. servitutea se poate constitui pe o perioadă determinată cînd părţile dispun în acest sens. la un moment dat. Este foarte rar să întîlnim o servitute afectată de vreun termen sau de vreo condiţie.4 Răscumpărare Atît servituţile în genere. proprietarul fondului dominant trebuie să aibă capacitatea de a dispune. În caz de neînţelegere între părţi. aceasta neputînd să renască decît prin voinţa testatorului sau prin stipulaţia expresă a părţilor contractante [23. Renunţarea se consemnează în Registrul bunurilor imobile. care face ca servitutea să nu mai poată fi exercitată.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant renunţă expres sau tacit la servitute atunci cînd intenţia de a renunţa se deduce din circumstanţe neechivoce. numai instanţa de judecată va putea suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. cît şi cele de trecere vor putea fi răscumpărate de proprietarul terenului aservit cu condiţia de a exista o disproporţie vădită. Dispoziţiile art. p. 1. afară numai de a nu ar fi trecut în spaţiu de timp îndestulător spre a se putea presupune că s-a desfiinţat servitutea” prin neuz timp de 30 de ani. 637 dispune că servituţile “renasc dacă lucrurile sînt restabilite într-un chip încît servituţile să se poată exercita. La împlinirea termenului sau a condiţiei. Schimbarea valorii lor joacă un rol deosebit în acest sens. servitutea se stinge. 636 din Codul civil român dispune că ”servituţile încetează cînd lucrurile se găsesc în astfel de stare. 1. pură şi simplă. intervine o piedică materială. confuziunea (consolidarea) producea întotdeauna stingerea servituţii. În schimb. temeinică între utilitatea care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit [25. Deoarece servitutea este un drept imobiliar. Autorii codului au pornit de la ideea că. 1. El poate renunţa cu titlu oneros sau gratuit. 426]. Această piedică 108 .5 Imposibilitatea de exercitare Art. 325]. p. e) din Codul civil rezultă însă că imposibilitatea de a exercita servitutea este o cauză de sine stătătoare.

În acest caz. 637 din Codul civil român precizează că servituţile nu mai renasc cînd de la încetarea exercitării lor datorită piedicii materiale. Prescripţia extinctivă este guvernată de reguli generale. 441 şi următorul). imposibilitatea de a exercita servitutea apare ca o cauză de stingere de sine stătătoare. căci acesta poate împiedica în orice moment curgerea prescripţiei.nu stinge propriu-zis servitutea. dacă reclădirea s-a făcut înainte de împlinirea prescripţiei [42. De exemplu. această cauză de stingere se confundă cu stingerea prin dispariţie a fondului aservit. Atunci cînd obstacolul material care determină imposibilitatea este definitiv şi iremediabil. Nici în această situaţie nu putem vorbi de o cauză de stingere de sine stătătoare. Rezultă că. p. 109 . f) din Codul civil prevede că “ servitutea se stinge prin neuzul pentru o perioadă de 10 ani”. însă nu poate fi exercitată. ci suspendă exerciţiul ei. obstacolul material ar consta în “dispariţia” totală sau parţială a fondului aservit. În aceste cazuri. chiar dacă obstacolul dispare după împlinirea termenului indicat. întrucît nu mai este nevoie a se aştepta 10 ani. De exemplu. indiferent că provin dintr-o întîmplare firească sau dintr-un fapt licit al unui terţ. iar noua destinaţie a fondului nu face posibilă menţinerea servituţii. imposibilitatea materială de a exercita o servitute poate apărea atunci cînd casa care avea o servitute de vedere este demolată sau fîntîna ce face obiectul unei servituţi a secat. deoarece nu are împotriva cui să exercite acţiunea. deci nu este o cauză de sine stătătoare. art. Dacă nu o face.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani Art. pe care s-a stabilit o servitute de trecere. servitutea este stinsă în mod definitiv şi nu mai poate renaşte. 301]. 440 lit. În cazul în care casa se reconstruieşte. prin expropriere. se arată neglijent şi nu merită protecţie. Proprietarul fondului dominant nu poate cere restabilirea stării anterioare. atunci cînd imposibilitatea de a exercita servitutea din cauza unui obstacol material durează 30 de ani. obligîndu-l pe proprietarul fondului aservit să recunoască printr-un act existenţa servituţii. Acelaşi art. servitutea încetează datorită schimbărilor aduse fondului aservit sau dominant. Deşi lasă o atare impresie. 1. au trecut 30 de ani. servitutea de vedere renaşte fără a îngreuna fondul aservit. întrucît şi atunci cînd neuzul se datorează unui caz de forţă majoră. Stingerea. stingerea servituţii este imputabilă şi titularului. în legislaţia Republicii Moldova acest termen s-a propus să fie de 10 ani (vezi Codul civil. continuînd să existe. servitutea nu se stinge. se confundă cu stingerea prin neuzul timp de 10 ani. în acest caz.

Pentru ca servitutea să se stingă. O servitute de care titularul nu uzează timp de 10 ani se dovedeşte inutilă şi trebuie să dispară. 636 şi 637 sînt o aplicaţie a acestei reguli. 441 alin. fie de către proprietar. stinge cu desăvîrşire servitutea. Neuzul pentru o perioadă de 10 ani. se stinge prin neuz. iar acesta lasă să treacă 30 de ani fără să fi scos apă din fîntînă sau fără să fi deschis fereastra de vedere). “termenul de 10 ani va curge de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue ori de la data unui act contrar servituţilor continue” (art. nici între soţi în timpul căsătoriei. aparente sau neaparente. Prescripţia poate fi întreruptă prin recunoaşterea servituţii de către proprietarul fondului aservit sau prin reluarea exerciţiului ei sau prin introducerea unei cereri în declarare de servituţi. în literatură s-a considerat că proprietarul servituţii a renunţat tacit la ea [16. Alin. nu va curge în contra minorilor sau interzişilor. că art. prin al cărei efect fondul supus servituţii este liberat de sarcină. Legiuitorul a considerat că. Neuzul atrage stingerea servituţii cînd se prelungeşte timp de peste 10 ani. Legiuitorul a considerat că o servitute. Astfel. Servitutea se stinge prin neuz şi atunci cînd nu a fost întrebuinţată vreodată (de exemplu: prin convenţie se recunoaşte cuiva dreptul de a scoate apă din fîntîna altuia sau de a deschide o fereastră de vedere la o distanţă mai mică decît cea legală. Legislaţia română stabileşte în acest sens. (1)). un singur act de exercitare a servituţii ajunge pentru a întrerupe prescripţia şi asemenea acte pot fi dovedite prin martori. 76]. spre deosebire de proprietate. p. care nu poate să renască decît printr-o nouă constituire. neuzul trebuie să fie total şi absolut. Şi în ceea ce priveşte sarcina probei. justificîndu-şi existenţa prin utilitatea pe care o procură titularului ei. art. Întreruperea sau suspendarea prescripţiei sînt guvernate de reguli generale. fie ele continue sau necontinue. (2) al aceluiaşi articol stipulează: “Exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către uzufructuar face să se întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. Alături de condiţia ca neuzul să fie total şi absolut se impune şi cea a termenului: 110 . Neuzul sau neîntrebuinţarea este o prescripţie liberatorie. fie prin alţii în numele lui (chiriaş. dovedirea neuzului incubă reclamantului. se aplică reguli generale. arendaş) sau în numele fondului (uzufructuar sau posesor). p. servitutea s-ar reduce la limitele în care a fost exercitată. prin natura ei trebuie să fie liberă. dezmembrămînt al dreptului de proprietate.Servitutea. 275.277 din Codul civil dispun suspendarea şi întreruperea cursului prescripţiei extinctive. În privinţa servituţilor necontinue. Toate servituţile prin fapta omului se pot stinge prin neuz sau prescripţie extinctivă. că servitutea se stinge definitiv dacă timp de 30 ani nu este exercitată din cauza unei imposibilităţi materiale [19. 198]. fie că este datorat unei cauze independente de voinţa acestuia. cauza fiind indiferentă: fie că neuzul se datorează voinţei titularului servituţii. căci dacă ar fi parţial şi stingerea ar fi parţială. Prescripţia va fi suspendată.

642 care prevăd că “dacă proprietatea în folosul căreia s-a stabilit servitutea este a mai multor proprietari. Articolul determină punctul de plecare al prescripţiei. unde uzul parţial păstra întreaga servitute iar jurisprudenţa franceză a încercat să o înlăture. Pentru o servitute continuă. Prin urmare. servitutea aceasta se aplică. întrucît obligă titularul unui drept să uzeze de totalitatea dreptului său. Ea poate fi proprietarul fondului aservit. ci şi modalitatea în care ea se exercită. Art. 307]. Prevederea de la art. iar pentru servituţile continue termenul curge de la data unui act contrar acesteia. În privinţa servituţilor continue se impune o precizare cu privire la punctul de plecare al prescripţiei şi anume. 641 nu se aplică. Persoana care face actul contrar folosirii unei servituţi continue este indiferentă pentru începerea curgerii prescripţiei. adică uzul parţial. independent de voinţa titularului. cel puţin în materie de servituţi necontinue. fie pe fondul dominat. Articolul 441 se referă la calculul acestui termen. exercitarea servituţii de către un singur titular. prescripţia începe să curgă de la data ultimului act de exerciţiu. Prescripţia poate să stingă nu numai servitutea în totalitatea ei. Dispoziţiile art. făcînd următoarea distincţie: cînd neuzul parţial se datorează unui obstacol material. 641 din Codul civil român dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelaşi chip”. făcînd distincţie între servituţile continue şi cele necontinue. cum este cazul cînd o servitute de vedere nu se poate exercita din cauză că s-a zidit fereastra. Regula din acest articol nu o găsim în dreptul roman. întrebuinţarea din partea unuia popreşte prescripţia în privinţa celorlalţi”. prescripţia prin neuz începe să curgă din ziua cînd a fost constituită sau cînd putea să înceapă exercitarea ei. cum este cazul cînd o servitute de a nu clădi nu se mai poate exercita din cauză că s-a ridicat o clădire pe fondul aservit. 641 apare ca fiind inechitabilă. chiar dacă uzul total nu este necesar. păstrează întreaga servitute nemicşorată. titularul servituţii sau o terţă persoană ori actul contrar poate să provină dintr-un act de forţă majoră (de exemplu: dărîmarea accidentală a zidului în care o fereastră de vedere fusese deschisă). care nu a fost niciodată exercitată deoarece titularul ei nu a stabilit-o niciodată în fapt. Lucrarea contrară exercitării servituţii poate să fie făcută pe fondul aservit. stabilită prin titlu. Prescripţia unei părţi din servitute are loc cînd se uzează de servitute numai în parte. adică din momentul cînd folosinţa a fost oprită. aşa încît uzul parţial păstrează servitutea în întregime în modul în care fusese stabilită [42. o notificare a proprietarului fondului aservit prin care aduce la cunoştinţă titularului servituţii că nu mai înţelege ca fondul său să fie supus exerciţiului servituţii. p. 111 . mai restrîns decît fusese stabilit. 641 din Codul civil român sînt în contradicţie cu cele din art. cînd neuzul parţial se datorează titularului servituţii. art. Pentru servituţile necontinue.neuzul trebuie să fie pentru o perioadă de 10 ani.

5 din art. încetează toate drepturile reale asupra bunului expropriat. Astfel. cît şi Legea nr. Dar legea menţionată însă nu prevede modul de compensare a pierderilor cauzate de stingerea sau încetarea servituţii. 13 alin. 139 . (2) din Constituţia Republicii Moldova. 4: ”În cazul în care.34 care. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat Cu această ocazie. în România. partea I. nr. la lucrările pentru care s-a prevăzut o servitute. conchidem că. La art. În practică. 3. se menţionează în genere că despre expropriere este informat numai proprietarul bunului expropriat. la art. legislaţia civilă a altor ţări. 9 alin. care dispune. trebuie să menţionăm atît art. O altă cauză de stingere prevăzută de o lege specială românească este Legea nr. etc. 42-44/311. nr. la art. deoarece fondul aservit nu dispare uşor [88. Cu toate acestea. p. stabileşte că “expropriat poate fi şi deţinătorul altor drepturi reale asupra obiectului expropriat”. 241. (2) din aceeaşi lege. servitutea se poate considera stinsă”. inclusiv cea a României. prin prevederile art. 440 şi 441.1. această lacună va putea servi ca izvor de abuzuri în conservarea obiectului dat. 112 . (2): “… servituţile prin fapta omului se sting în măsura în care devin 34 35 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” 2000. Din alte drepturi reale. acest mod de stingere nu este frecvent. Deci. 123]. Independent de faptul că din contextul următoarelor puncte ale aceluiaşi articol putem trage concluzia că înştiinţarea trebuie trimisă şi titularilor de alte drepturi reale asupra obiectului expropriat (pct. 36 Ibidem. 1994. prevede şi “stingerea servituţilor în legi speciale”. 1996. 28 lin. inclusiv servituţile. în cazul exproprierii. 29 alin. exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu poate fi făcută decît prin hotărîre judecătorească cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”. nr. 107/199635 privind protecţia civilă care dispune. 33/199436 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. fac parte şi servituţile.8 Exproprierea terenului aservit. în acest sens. 9-12. partea I. Titularul servituţii stinse din cauza dispariţiei oricărei utilităţi a ei are drept la o despăgubire care reprezintă valoarea folosinţei dispărute. drept lege specială în materie se consideră Legea nr. zid. dacă aceasta a fost abandonată timp de cel puţin 3 ani sau dacă menţinerea ei nu mai este necesară. În afară de cazurile tipice sau clasice pe care le-a arătat legiuitorul Codului civil în art. Totodată. un asemenea caz se poate întîlni pentru servituţile stabilite asupra unei clădiri (casă. 1.). 9). (1) din legea menţionată stabileşte: ”În cazul în care părţile nu ajung la un acord asupra exproprierii în modul stabilit de art. 488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru utilitate publică. 46 alin.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor Servitutea se stinge pe cale de consecinţă cînd dispare utilitatea ei. art. Publicată în „Monitorul României”.

Dacă proprietarul unuia dintre fonduri dobîndeşte numai o parte indiviză din proprietatea celuilalt fond. bunurile atribuite fiecărui soţ se consideră că aparţin de la început acestuia în mod exclusiv. servitutea fiind o consecinţă a principiului indivizibilităţii servituţilor. precum un minor. potrivit art. Aplicarea regulii de mai sus poate stîrni însă controverse în cazul partajului. din momentul în care nu se poate stinge faţă de ceilalţi proprietari indivizi. Indiviziunea însă poate înceta prin partajul fondului dominant. acesta va continua să profite singur şi pentru întreaga indiviziune. de întrerupere sau suspendare începută în cursul indiviziunii. § 2. servitutea nu se va putea stinge nici măcar în parte. raporturile obligaţionale dintre vechiul şi noul proprietar rămîn supuse dreptului comun”. Potrivit regulii. după părerea specialiştilor. Ori de cîte ori nu se poate stinge faţă de unul dintre coproprietari. 275 din Codul civil. o încadrare juridică corectă. Aplicînd acest text. 440 din Codul civil. fondul este atribuit în întregime celui în a cărui favoare prescripţia nu va putea curge.incompatibile cu situaţia naturală şi juridică a obiectului urmărit prin expropriere. dînd astfel servituţilor. 643 din Codul civil român se referă la un caz de suspendare a prescripţiei şi aplică în acest caz regula indivizibilităţii servituţilor: “Dacă dintre coproprietari să găseşte unul în contra căruia prescripţia nu s-ar aplica. potrivit art. după partaj. Astfel. Prin analogie. (2) din cod dispun că “exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către un uzufructuar face să întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. în cursul indiviziunii. Aceasta se aplică şi în caz de consolidare (confuziune). prin partaj. dar servitutea fiind indivizibilă. Stingerea servituţilor în caz de indiviziune Unul din caracterele servituţilor constă în faptul că sînt indivizibile. legiuitorul a recurs la inserarea tuturor temeiurilor de stingere a servituţilor la art. ar însemna că. Dacă. nu se poate păstra şi stinge în parte. soţul căruia îi este 113 . suspendarea va profita şi celorlalţi coproprietari majori sau capabili. care. Prevederile art. 441 alin. servitutea nu se poate stinge faţă de nici unul dintre aceştia şi va exista în întregime. uzul unuia dintre aceştia împiedică prescripţia faţă de toţi. acela păstrează dreptul tuturor celorlalţi coproprietari”. pentru care consolidarea nu a avut loc. dacă a existat o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei unei servituţi în favoarea unuia dintre coproprietari. În cazul mai multor coproprietari. a profitat de o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei ce exista în favoarea unui alt coproprietar. cînd printre proprietarii fondului dominant se află un minor sau un interzis. prescripţia a rămas întreruptă sau suspendată şi cu privire la ceilalţi coproprietari. Probleme apar cînd fondul este atribuit unui coproprietar. Art. Deoarece Constituţia Republicii Moldova nu reglementează regimul juridic al acestor categorii de legi. prescripţia se suspendă faţă de aceştia. 372 din Codul civil.

servitutea nu încetează la moartea proprietarului fondului aservit. acesta stăpînind ca un proprietar. deoarece servitutea este indiviză. prin natura sa. deoarece uzufructul este un drept mobiliar sau imobiliar. care nu se stinge prin moartea beneficiarului ei. există cauze de stingere prevăzute de lege şi cauze care rezultă din dreptul comun. iar dreptul de uz. Dacă acest articol s-ar aplica în mod riguros. Dintre cauzele legale de încetare a uzufructului. servitutea încetează. în cazul fondurilor indivize între care există servitute.atribuit fondul nu poate să profite de întreruperea sau suspendarea care cursese în timpul indiviziuni în favoarea şi din cauza unui alt coproprietar şi de care profitase în cursul indiviziunii. Dintre modurile specifice de încetare a uzufructului. articol preluat şi de autorii Codului civil moldovenesc. ci se perpetuează o dată cu fondul şi se transmite împreună cu proprietatea fondului. amintim uzucapiunea în favoarea unui terţ. În concluzie. p. prevăzute de dreptul comun. s-ar reduce importanţa art. 114 . neuzul sau prescripţia extinctivă sînt comune cu cele prevăzute pentru stingerea dreptului de servitute. p. În jurisprudenţa franceză se aplică în acest caz art. Moartea beneficiarului de uzufruct este o cauză caracteristică acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate. §3. terenul devenind liber de sarcinile cu care era grevat [51. în timp ce servitutea un drept perpetuu. O altă cauză specială de stingere a uzufructului este abuzul de folosinţă. Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate În privinţa dreptului de uzufruct. 427 din Codul civil. Dreptul de superficie se stinge prin aceleaşi moduri ca şi dreptul de proprietate. este un drept viager. 642 şi 643 din Codul civil român. asemeni dreptului de servitute. care ar prezenta vreo utilitate practică numai în rarele cazuri de indiviziune perpetuă [6. În cazul în care nu se mai poate exercita din cauza situaţiei imobilului. Stingerea servituţilor nu se poate produce prin uzucapiunea unui terţ. se stinge ca şi uzufructul. Prevederile aceluiaşi articol sînt aplicabile şi dreptului de abitaţie. aceasta se stinge atunci cînd cauza de stingere operează în folosul tuturor părţilor indivize ale fondului aservit ori împotriva tuturor părţilor indivize ale fondului dominant. la care se adaugă situaţia cînd superficiarul dobîndeşte şi proprietatea asupra terenului sau proprietarul terenului dobîndeşte proprietatea construcţiei ori distrugerea integrală a construcţiei. Uzufructul. 880]. 46]. cît şi aceea de uzufructuar). 786 din Codul civil român cu toată rigoarea sa. potrivit art. iar consolidarea în materie de uzufruct este ceea ce reprezintă confuziunea în materie de servituţi (adică situaţia în care aceeaşi persoană întruneşte atît calitatea de nud proprietar. De asemenea.

caracterelor juridice şi clasificării servituţilor. dar şi s-au oferit soluţii şi recomandări care ar putea fi utile în activitatea de aplicare a dispoziţiilor legale şi de perfecţionare a cadrului legislativ. un loc aparte le-a revenit şi celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului (servitutea de vedere. pentru explicarea originii şi naturii juridice a dreptului de servitute.Concluzii 1) Sinteza rezultatelor obţinute Prezenta lucrare şi-a propus ca scop analiza ştiinţifică a instituţiei servituţii cu axarea. ci şi practică. Analizînd fenomenul luat în studiu. fiind şi exponentul menţinerii tradiţionale a instituţiei servituţii în cadrul altor drepturi reale. Olanda etc. în special. 115 . Deşi un loc central este atribuit analizei condiţiilor de apariţie. Din cele menţionate. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. s-a realizat o lucrare în care nu numai că se evidenţiază principalele probleme ce priveşte dreptul de servitute. În consecinţă. Cu atît mai mult. şi. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. autorul a considerat necesar să delimiteze dreptul de servitute de dreptul vecinătăţii. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice. la cercetarea amănunţită a dreptului de proprietate. prin urmare are un caracter complex. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor apărute între proprietarii unor imobile învecinate. Această alegere a fost dictată de locul pe care îl ocupă servitutea în sistemul de drept civil moldovenesc şi de importanţa acestei instituţii pentru avansarea economică a statului. Intenţia autorului a fost efectuarea unei analize teoretice naturii juridice a dreptului de servitute. în prealabil. Lucrarea este elaborată într-o formă de analiză multilaterală a instituţiei servituţii faţă de pilonul real . s-a făcut o delimitare exactă şi argumentată. De asemenea. că unele dintre vechile legiuiri au o valoare nu doar istorică. Rusia. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. Franţa România. se relevă faptul că servitutea.dreptul de proprietate. pentru care a trebuit să procedeze. autorul a considerat utilă comparaţia cu dreptul roman şi cu vechiul drept românesc. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui din urmă drept. De asemenea. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. Prin prisma acestei lucrări. a caracterelor şi atributelor lui. de trecere şi servitutea privind distanţa pentru construcţii). pe problemele constituirii ei.

Scopul reglementării servituţilor. delimitarea ei de alte drepturi reale reglementate de Codul civil al Republicii Moldova. Procesul privatizării a demarat în anul 1992. constă în asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond. Cunoaşterea dreptului de servitute şi a scopului reglementării lui se impune în prezent dacă avem în vedere implicaţiile adoptării şi unor alte legi în materia servituţii. Legea privind cadastrul bunurilor imobile reglementează modul de înregistrare a servituţilor. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor prin fapta omului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. deşi nu există norme la nivel de lege sau subordonate legii (hotărîre. Servituţile însă nu se referă numai la terenuri. analiza în esenţă a elementelor definitorii ale aceste instituţii. modalităţile de stabilire. iar. din lucrare decurge în mod logic concluzia conform căreia sînt posibile şi 116 . la apariţia unor alte consecinţe nefavorabile. Utilităţile menţionate l-au determinat pe legiuitor să reglementeze această specie de drepturi atît în Codul civil. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă. deseori. conform cărora ele trebuie soluţionate. La analiza acestei lucrări. în genere. Legiuitorul ar trebui să fie mai receptiv la problemele societăţii. lipsa unor prevederi legale. De exemplu. Din prezenta lucrare ne-am convins despre importanţa dreptului de servitute. în industrie. fie de utilitatea privată. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. De asemenea. s-au creat diverse situaţii în care constituirea servituţilor a fost necesară. Au fost necesari 10 ani pentru ca în legislaţie să apară prevederi care să se refere cel puţin indirect la dreptul de servitute. stabilirea unor servituţi. lipsa unor studii în domeniu care să analizeze în complex o problemă atît de arzătoare din societatea moldavă cum sînt dezmembrămintele dreptului de proprietate în perioada împroprietăririi cetăţenilor Republicii Moldova cu pămînt. dispoziţie) ce ar reglementa detaliat acest fenomen. deoarece situaţiile de litigiu în relaţiile de vecinătate iau amploare. cît şi în alte acte normative. avîndu-se în vedere vidul existent în materie de drept civil.alături de proprietate. a unor terenuri. văzut prin prisma lucrării de faţă. inclusiv acţiunile ce derivă din servituţi. ruptura de tradiţie şi lipsa de cultură în domeniu. va aduce la o tensionare şi mai mare a relaţiilor din societate. am constatat cu satisfacţie studiul analitic profund efectuat asupra instituţiei date. Prin urmare. De asemenea. Amintim că în agricultură acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate este menit să sporească utilitatea şi agrementul unor fonduri înfundate. ci şi la alte imobile şi trebuie avut în vedere şi scopul constituirii servituţilor: a fi în favoarea uzului şi utilităţii unui imobil. În urma privatizării. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi. Studiul efectuat este binevenit pentru practicieni. instituirea acestora este condiţionată fie de utilitatea publică.

recomandîndu-le unele soluţii. la practica judiciară sau la dreptul comparat. realizînd un studiu echilibrat şi util. servituţile nu sînt reglementate suficient de legislaţia naţională. Considerăm că. De asemenea. autorul a realizat un model optim al dreptului de servitute. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. a cercetat şi evidenţiat tezele pe care le înaintează spre susţinere. 2) Concluzii şi recomandări În prezenta lucrare. ci doar în cazul tălmăcirii unor legi naţionale. Luînd ca bază legislaţia Republicii Moldova şi ţinînd cont de ideile şi recomandările făcute. lucru de extremă necesitate. ci a reflectat principalele probleme ce apar în faţa celor ce doresc să studieze în profunzime această instituţie. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. generalizarea normelor care reglementează dreptul de servitute. la aprofundarea cunoştinţelor juridice în domeniu şi va servi o bună bază teoretică pentru alte cercetări. Structurată astfel. cît şi pentru practicieni. Materialul expus va contribui la securizarea circuitului civil. am considerat necesar să delimităm dreptul de servitute de celelalte restricţii impuse proprietarului. respectiv în ce măsură constituirea servituţii ar contrazice caracterele specifice dreptului de proprietate. Acest lucru este extrem de important 117 . Am făcut încercarea de a ilustra în ce măsură caracterele dreptului de servitute permit constituirea acestui drept real. Autorul nu s-a limitat la elaborarea unei teze teoretice. Autorul nu a apelat frecvent la doctrină. participanţii la relaţiile imobiliare pot încheia contracte privind instituirea unei servituţi. modului de constituire. Structura tezei reprezintă un instrument util de studiu al instituţiei dreptului de servitute. atît pentru studenţii facultăţilor de drept. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare.raţionale elaborarea şi completarea legislaţiei cu norme uniforme privind reglementarea dreptului de servitute. În procesul investigaţiilor. lucrarea reprezintă un instrument de lucru necesar pentru cunoaşterea şi aprofundarea acestei materii esenţiale a dreptului civil. exercitare şi stingere a acestui drept în conformitate cu legislaţia ţărilor ce cunosc instituţia servituţii. introducerea căreia este o necesitate şi pentru Republica Moldova o dată cu trecerea ei la economia de piaţă. Prin eforturile autorului s-a creat o imagine clară a naturii dreptului de servitute. a doctrinei şi chiar a practicii judiciare de examinare şi soluţionare a litigiilor dintre proprietarii de imobile vecine. expuse în secţiunea „Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute” din introducerea la prezenta lucrare. autorul a urmărit efectuarea unei analize a noţiunii dreptului de servitute. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui drept.

art. 207. (1). (1) şi (2). ediţie oficială. la fel ca şi uzufructul (Codul civil. (1) şi (2). 220 alin. art. 39 Vezi: Declaraţia universală a drepturilor omului.astăzi. care nu ar rupe firul înţelepciunii juriştilor romani. 315). limitîndu-şi sau lărgindu-şi dreptul asupra lui. adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 19 decembrie 1966. precum şi metodologia analizei şi perceperii fenomenelor juridice din teoria generală a dreptului la etapa actuală. Codul civil al Republicii Moldova. p. 1. 428 alin. dar nu ar fi în unison cu denumirea. ci ar îmbogăţi-o cu idei noi. sociale şi culturale”. Pactele internaţionale: „cu privire la drepturile civile. camuflîndu-i-se astfel geneza. b) condiţiile de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor (Codul Civil. O definiţie care ar reflecta geneza servituţii. din care rezultă că proprietarul poate dispune de imobil. expunînd art. iar imobilul (terenul. În: ”Tratate internaţionale”. dar le-ar exprima recunoştinţă. pregătirea condiţiilor pentru ca ea să ilustreze faptul calitativ din evoluţia servituţii. 9. Utilitatea poate rezulta din destinaţia economică a imobilului (terenului) dominant ori din intenţia proprietarului de a spori confortul exercitării dreptului de proprietate asupra imobilului ce îi aparţine”37. Cele expuse pot argumenta faptul că situaţia juridică reală în cadrul servituţii. art. art. adoptată la New York la 10 decembrie 1948. 1998. 342-383. consfinţite prin legislaţia internă şi acte internaţionale39. 4. 12-49. 9). care nu ar repeta-o în mod dogmatic. 1 alin. 1 alin. 37 38 118 . fondul) figurează în toate cazurile ca obiect atît al dreptului subiectiv de proprietate. vol. art. considerăm că avem temei suficient de a propune legiuitorului Republicii Moldova să modifice definiţia legală a servituţii. art. 38 Constituţia Republicii Moldova. Prin urmare. 1. (1) din Codul civil în următoarea variantă: „Servitutea este sarcina (obligaţia) care grevează dreptul de proprietate asupra unui imobil (teren aservit) în utilitatea sau sporirea confortului exercitării dreptului de proprietate asupra unui alt imobil (teren dominant). Considerăm că o nouă definiţie legală ar reflecta adecvat realitatea. raţionamentele doctrinare relative la acest fenomen juridic. şi politice. dictate de condiţiile obiective ale vieţii sociale contemporane şi formulate de pe noile poziţii metodologice ale cunoaşterii fenomenelor juridice. în lumina celor expuse. (1). în vigoare pentru Republica Moldova de la 28 iulie 1990. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi protocoalele 1-11. adoptată la 29 iulie 1994. 1. Definiţia propusă este compatibilă cu: a) conţinutul şi caracterul real al dreptului subiectiv de proprietate (Codul civil. 395 alin. c) principiile fundamentale ale libertăţii personalităţii umane. cînd este în vigoare un nou Cod civil. ar fi cea expusă în propunerea de legeferenda. 15. vol. cu privire la drepturile economice. p. cît şi al celui de servitute. În: „Tratate internaţionale”. art. întemeiate pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile Servitutea s-ar putea defini de pe poziţiile dreptului subiectiv. 16 şi 46. cer cu insistenţă reformularea definiţiei.

să se ajungă la concluzia că numai servituţile constituite prin acte juridice sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării. Concluzionînd asupra caracterelor definiţiei legale propuse legiuitorului Republicii Moldova.cheie (teren aservit şi teren dominant). Prin urmare. factorul obiectiv (destinaţia economică a terenului dominant). esenţa şi legăturile juridice apar efectiv între subiectele din cadrul servituţii. inspiraţi de prevederile art. în virtutea aceleiaşi libertăţi. 9 alin. să se concretizeze faţă de ce persoane este opozabilă servitutea (faţă de terţi sau faţă de proprietarul terenului aservit). art. 290. Pentru cizelarea noţiunii de servitute în doctrina naţională şi perfecţionarea normelor acestei instituţii juridice din Codul civil al Republicii Moldova se cere o practică de îndelungată aplicare. conform cărora persoanele fizice şi juridice sînt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi obligaţiile lor. Nu în ultimă instanţă. orice alte condiţii contractuale. persoana poate dobîndi orice drepturi şi asuma orice obligaţii. României. Ar fi fost normal ca. dorinţa proprietarului terenului dominant) condiţionează necesitatea constituirii servituţii. Trebuie să menţionăm. inclusiv obligaţia dintr-o servitute. (1) şi (2). 119 . creaînd astfel neclarităţi instanţelor de judecată în procesul de aplicare. Considerăm că practica ne va atenţiona asupra lacunelor reglementărilor în vigoare ori asupra lipsei de coordonare între diferitele acte ale cadrului normativ. (1)). dacă nu contravin legii şi bunelor moravuri (Codul civil. Un exemplu de acest gen îl întîlnim în Codul civil la art. că unele norme privind dreptul de servitute ar putea ridica probleme şi ar face dificilă perceperea esenţei servituţii. 431 alin. cu condiţia de a nu contraveni prevederilor legale şi bunelor moravuri şi de a nu fi prejudiciabile pentru onoarea şi demnitatea personalităţii umane contemporane. 2. Spaniei. fiind în absolută coerenţă cu ordinea publică. în care se prevede că servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înscriere în registrul bunurilor imobile şi nu se face referinţă în nici o normă la opozabilitatea servituţilor care au la bază alte fapte juridice.juridice civile. art. Totodată. egalităţi şi independenţe. 1 alin. 496 şi 499. 637 al Codului civil francez. pornind de la prevederea acestui alineat. precum şi factorul subiectiv (intenţia. considerăm că această definiţie ar fi convenabilă şi pentru codurile civile ale altor ţări europene (Franţei. în primul rînd. contribuind astfel şi la cristalizarea definirii doctrinare a servituţii. Soluţionarea problemei îşi poate găsi reglementare în Codul civil la art. (3). Belgiei. Dorim să adăugăm că definiţia legală propusă reflectă adecvat geneza servituţii prediale ca fenomen juridic. iar în al doilea rînd.) care au formulat definiţia servituţii. Olandei etc. păstrîndu-i-se identitatea milenară prin păstrarea denumirii şi cuvintelor .

3. În scopul reglementării detaliate a mecanismului dobîndirii servituţilor prin uzucapiune, prevăzut în Codul civil la art. 433, propunem completarea articolului dat cu un nou alineat, (4): „(4) Modul de exerciţiu al servituţii se dobîndeşte în aceleaşi condiţii ca şi dreptul de servitute”. Modificarea este făcută cu scopul de a detalia şi totodată de a arăta că modul în care se exercită servitutea este acelaşi şi întruneşte condiţii similare ca şi la dreptul de servitute. 4. Sînt posibile diferite variante de interpretare din partea subiectelor care aplică servitutea. Astfel, expresia „deasupra sau sub pămînt” din art. 434 alin. (1) este determinată de natura şi conţinutul servituţii. Aceasta, trebuie să recunoaştem, constituie doar una dintre posibilele interpretări. 5. Aranjarea nesistematică a ideilor din alineatele art. 434 creează premise pentru opinii contradictorii referitor la posibilitatea de a schimba locul de exercitare a servituţii din iniţiativa proprietarului terenului aservit. În această ordine de idei, relevăm că alin. (5) al art. 434 din Codul civil conţine ambiguităţi şi neclarităţi. Pentru a evita astfel de momente, propunem o variantă simplă, concordată la prevederile întregului articol. Astfel, considerăm necesară excluderea alin. (5) şi completarea alin. (4) cu următorul text: „Dacă are un interes serios şi legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servituţii rămîne la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant”. 6. În capitolul III, „Servitutea”, din cartea a doua a Codului civil nu-şi găseşte reglementarea juridică situaţia în care ambele fonduri (dominant şi aservit) se împart şi nu este clar cum va putea fi exercitată servitutea. Considerăm necesar ca, după art. 434, să fie înserat un nou articol, care ar reglementa această situaţie, avînd următorul cuprins: „Art. 4341 . Condiţiile împărţirii terenurilor (1) Dacă terenul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitată pentru uzul şi utilitatea fiecărei părţi , fără a agrava situaţia terenului aservit. (2) Dacă terenul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul şi utilitatea terenului dominant, pe toate părţile rezultate din împărţire, sub rezerva prevederilor art. 434 alin. (6). (3) Dacă servitutea este exercitată pentru uzul şi utilitatea exclusivă a uneia dintre părţile despărţite din terenul dominant ori nu se poate exercita decît pe una din părţile despărţite din terenul aservit, servitutea asupra celorlalte părţi se stinge.” 120

7. În scopul ajustării legislaţiei naţionale în materia dreptului de servitute la prevederile respective ale Codului civil, propunem completarea Codul apelor al Republicii Moldova nr.1532XII din 22.06.93 („Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1993, nr.10) cu două articole noi în materia dreptului de servitute, şi anume: „Articolul 421. Regimul de servitute (1) Beneficiarii de folosinţă a apei sînt obligaţi să acorde drept de servitute, avîndu-se în vedere zone anume stabilite de comun acord cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu, fără a percepe taxe, pentru: a) trecerea sau circulaţia personalului cu atribuţii de serviciu în gospodărirea apelor, în exerciţiul funcţiunii; b) amplasarea, în albie şi pe maluri, de borne, repere, aparate de măsură şi control, alte aparate şi instalaţii necesare executării de studii privind regimul apelor, precum şi accesul pentru întreţinerea lor; c) transportul şi depozitarea temporară de materiale şi utilaje pentru intervenţii operative de apărare împotriva inundaţiilor; d) transportul şi depozitarea temporară de materiale, utilaje, circulaţia acestora şi a personalului pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii. (2) În cazul în care, prin exercitarea acţiunilor prevăzute la alin. (1), se produc pagube, deţinătorii terenurilor riverane au dreptul la despăgubiri potrivit legii. Acestea se vor face din alocaţii bugetare, atribuite în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) şi din mijloacele persoanelor juridice care au produs pagubele, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) si d)”. Inserarea propusă se referă în exclusivitate la regimul de servitute şi nicidecum la dreptul de vecinătate. „Articolul 422. Regimul de expropriere (1) Pentru efectuarea unor lucrări de amenajare a bazinelor hidrografice şi altor lucrări hidrotehnice de utilitate publică, cum ar fi: baraje şi lacuri de acumulare cu anexele acestora, hidrocentrale, derivaţii de debite între cursuri de apă, lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv instalaţii de epurare şi anexele lor, regularizarea de rîuri, staţii şi platforme hidrometeorologice, sisteme de îmbunătăţiri funciare, corectarea torenţilor, pot fi expropriate pentru utilitate publică, cu o justă şi prealabilă despăgubire, sau ocupate temporar, contra plată, terenuri şi clădiri, în condiţiile legii. (2) Sînt scutite de servituţi permanente: clădirile, curţile, grădinile aferente locuinţelor, monumentele publice, bisericile şi cimitirele, parcurile declarate monumente ale naturii. (3) Dreptul de servitute, o dată stabilit, este o obligaţie opozabilă tuturor. 121

(4) Servitutea se consideră stinsă pentru lucrările prevăzute la alin. (1) dacă a fost abandonată cel puţin 3 ani sau dacă nu mai este necesară. (5) La crearea servituţii temporare sau permanente, despăgubirea este egală cu: a) valoarea de circulaţie a produselor, plantaţiilor, construcţiilor sau bunurilor mobile avariate sau distruse; b) pagube cauzate proprietarului la stabilirea servituţii pe zona respectivă, în raport cu foloasele ratate prin schimbarea destinaţiei temporare sau permanente a zonei”. S-ar părea că dreptul de uz şi de servitute atribuit cu titlu gratuit statului îngrădeşte dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietatea privată, respinge exercitarea unor drepturi şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii, iar, pe de altă parte, folosinţa gratuită a unei proprietăţi private înlătură obligaţia constituţională la despăgubirea integrală şi justă a persoanei lipsite de prerogativele depline ale dreptului de proprietate. Astfel, dispoziţiile de lege ferenda propuse nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece modificările propuse nu instituie diferenţe de tratament juridic între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, ci, dimpotrivă, obligaţiile şi restricţiile prevăzute sînt aplicabile tuturor proprietarilor persoane fizice. Analizînd jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, putem constata că statului i se lasă o marjă de apreciere, în funcţie de nevoia reală a comunităţii în adoptarea măsurii privative de proprietate. În cauza „James şi alţii împotriva regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei”, 1986, Curtea Europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei „utilităţi publice”, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aparţinînd chiar şi unei categorii mai restrînse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea atingerii realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult decît atît, ea trebuie să aibă loc în condiţiile prevăzute de legea internă, care trebuie să fie accesibilă, publică şi previzibilă, să cuprindă o procedură clară de aplicare. Or, în această materie, prin modificarea propusă, norma dată respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 8. Se poate afirma pe bună dreptate că normele Codului civil privind servituţile sînt compatibile şi cu normele, în vigoare la momentul adoptării lui, care fac referire la dreptul de servitute. Trebuie să recunoaştem însă că legislaţia în vigoare, cu excepţia Codului civil, face foarte 122

puţine referiri la dreptul de servitute. Cauza acestei situaţii constă în faptul că instituţia dată nu era reglementată în detalii, motiv pentru care nu erau suficient de clare efectele înserării unor astfel de norme în diferite contexte juridice. De aceea, un prim act care ar necesita modificări este Legea cu privire la gaze nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, („Monitorul Oficial”, 1998, nr.111-113) care are o dată mai recentă de adoptare decît data punerii în aplicare a Codului civil. În lege se vorbeşte şi de servitutea de trecere. Pentru ajustarea normelor legii la prevederile Codului civil, propunem legiuitorului moldovenesc să opereze unele modificări la art. 19 din capitolul IV „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane” din Legea nr. 136-XIV din 17 septembrie 1998, şi anume după alin. (4) din art. 19 să insereze un nou alineat, (5), cu următorul cuprins: „(5) Titularul de licenţă pentru transportul sau pentru distribuţia de gaze poate beneficia de dreptul de servitute privind trecerea subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru a instala reţele, conducte, linii sau alte echipamente aferente capacităţii şi privind accesul la locul lor de amplasare”. 9. Deoarece, după cum am subliniat, atît Legea nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, cît şi Legea cu privire la energia electrică nr.137-XIV din 17 septembrie 1998 („Monitorul Oficial”, 1998 nr.111-113) tratează, la aceleaşi capitole IV, intitulate „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”, procedura şi mecanismul de folosire a proprietăţii unor alte persoane. Propunem ca şi în acest din urmă act să se facă modificările expuse anterior. 10. În această ordine de idei, propunem ca după art. 19 al acestor două legi să se introducă un nou articol: „Articolul 19 1. Exercitarea dreptului de servitute Dreptul de servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se exercită cu titlu gratuit pe toată durata de existenţă a acestor capacităţi. Dacă, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile prezentei legi.” 11. O următoare propunere pe care încercăm să o promovăm se referă la Legea nr.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile („Monitorul Oficial”, 1998, nr.44-46.). Astfel, în art. 2, sînt definite noţiunile principale, printre care şi noţiunea de servitute.

123

am analizat în plan comparat reglementările corespunzătoare ale acestei instituţii. obiectul reglementărilor îl constituie relaţiile sociale dintre vecini. aceste norme se realizează în mod firesc. Structurată după un plan bine chibzuit. pentru perceperea teoretică a acestei instituţii juridice şi pentru buna aplicarea normelor acesteia. ci şi în codul similar al altor state. în cel al 124 . Mai mult decît atît. Relaţiile privind servitutea mai ales detaliat sînt reglementate în Codul civil al Germaniei (art. am observa că dreptul de vecinătate cuprinde în reglementările sale o gamă mai largă de relaţii sociale decît dreptul de servitute.În varianta actuală. servitutea . sînt clar formulate şi bine argumentate. Dacă ar fi să comparăm normele acestor două instituţii juridice. iar pe de alta. Lucrarea conţine multe idei noi referitor la definirea servituţii prediale. Este unul din tipurile de grevare. propunem legiuitorului să substituie norma existentă cu următoarea formulă: „Servitute . au fost delimitate servituţile de fenomenele juridice ce poartă denumirea de drept al vecinătăţii. pe de o parte. pentru buna cunoaştere a normelor juridice de către public. trecerii. În scopul unificării legislaţiei în materia dreptului de servitute. putem spune că studiul efectuat este un punct de cotitură în dezvoltarea gîndirii juridice autohtone în problema vizată. prin a căror respectare conştientă. Servitutea are multe particularităţi comune cu dreptul de vecinătate. Şi într-un caz. şi în altul. la baza reglementărilor servituţii se află principiile dreptului privat roman. care se deosebesc de la ţară la ţară doar prin gradul diferit de detaliere a categoriilor respective de relaţii sociale. Toate aceste caracteristici sînt necesare şi binevenite. Concluzionînd asupra lucrării în întregime.) asupra unui bun imobil străin. particularităţile comune şi distinctive ale diferitelor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Concluziile şi propunerile de lege ferenda survin în mod logic din conţinutul lucrării. în acelaşi timp şi al ajustării normelor existente la prevederile Codului civil.sarcină (obligaţie) care grevează un imobil (teren aservit) pentru uzul utilitatea sau sporirea confortului unui alt imobil (teren dominant). instalării şi deservirii liniilor de comunicaţie etc. Au fost analizate conceptul dezmembrămintelor dreptului de proprietate.reprezintă un drept de folosinţă limitată (posibilitatea traversării. unele norme ale dreptului de servitute conţin elemente identice cu cele ale dreptului de vecinătate. accesului la obiectele de utilitate publică. lucrarea ne-a permis să analizăm această instituţie juridică şi să-i reflectăm evoluţia începînd cu dreptul privat roman şi terminînd cu reglementările din Codul civil în vigoare al Republicii Moldova. În pofida unor particularităţi comune. 1018-1029). Graţie faptului că nu numai în Codul civil al Republicii Moldova. servitutea şi dreptul de vecinătate sînt instituţii juridice diferite. la delimitarea ei de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate şi la perfecţionarea unor norme juridice concrete din cadrul servituţii prediale ca instituţie juridică.

de a sintetiza din ele raţionalul şi de a argumenta propriile concluzii. În asemenea situaţie. ne vedem siliţi să apelăm la art. Din practica aplicării normelor privind servitutea în statele cu o tradiţie bogată în acest sens. pentru a argumenta ideea că sursa servituţii poate fi şi legea. dar şi de practica judiciară din alte ţări. În această situaţie. În ceea ce priveşte practica aplicării legislaţiei privind servitutea în sistemul juridic al Republicii Moldova. adoptării şi punerii în vigoare a Codului civil. prevăzute prin legile respective. De asemenea. aşa cum aceste întreprinderi încă nu au încheiat acorduri cu proprietarii sau cu deţinătorii de terenuri în baza unor alte drepturi asupra terenurilor. precum şi ale art. la dobîndirea servituţii prin uzucapiune. la determinarea cotei-părţi a fiecărui proprietar. 376 alin. În această situaţie. care prevede că drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii. care prevăd expres dobîndirea servituţii în baza normelor sale şi care au fost adoptate înaintea elaborării. relative la natura şi conţinutul servituţilor. vom fi nevoiţi să ne apelăm la prevederile art. pot fi evidenţiate unele aspecte care ridică deseori în faţa instanţelor de judecată probleme de interpretare a legii în procesul aplicării acesteia. nici aici nu avem date concrete. S-ar mai putea face uz şi de art. urmează a invoca normele privind proprietatea şi posesiunea. pentru a apăra un drept de servitute lezat. 11 lit. (1) din Codul civil. normele privind servitutea din Codul civil nu conţin nici o prevedere referitoare la apărarea dreptului de servitute. Este vorba despre legile cu privire la toate categoriile de energie şi telecomunicaţie şi de regulamentele aferente. însă articolele respective nu se referă expres la apărarea dreptului de servitute. în lucrare s-a făcut uz nu numai de un număr vast de surse doctrinare şi legislative. Dacă am lua în particular întreprinderile energetice şi de telecomunicaţie ca avînd dreptul la servituţi în baza legii. Dacă ar fi să ne referim la normele subordonate Codului civil. 637-710) şi în codurile unor alte ţări. 289 conform căruia prevederile referitoare la bunurile imobile şi mobile se aplică în modul corespunzător şi drepturilor reale asupra acestor bunuri. A fost analizată minuţios şi exprimată atitudinea autorului care a argumentat convingător propriile opinii. (3) din Codul civil. Pentru a confirma unele aspecte ale reglementărilor analizate. b). am releva faptul că la elaborarea unui act de o asemenea anvergură nu s-a ţinut cont de legislaţia în vigoare la acea perioadă. 8 alin. Acest lucru ne-a permis să extindem investigaţiile noastre asupra unui spaţiu mai vast de reglementări şi opinii doctrinare. la stingerea servituţii prin neuz. 125 . Ele se reduc la: caracterul gratuit sau oneros al servituţii. la determinarea proporţiei dintre avantajele şi cotele părţi de participare la cheltuielile suportate de către proprietarul terenului dominant la efectuarea lucrărilor necesare exercitării şi conservării servituţii. putem spune că se află la început de cale şi este greu de a face prognoza aspectelor care ar fi mai frecvent abordate în practica examinării şi soluţionării acestei categorii de litigii.Franţei (art. Nu au fost eludate nici aspectele discutabile din doctrină.

). 42. În: „Revista naţională de drept”. În: „Legea şi Viaţa”. (0. (0. 52.).” 2003. Chişinău.). 41.). Chişinău. 4.62 c. RADU.) .a. 7.a. În: „Revista naţională de drept”. În: „Ştiinţa universitară la începutul mileniului trei.50 c. nr. RADU.a. 11. 37.). 7. p.).37 c. p.PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI 1. 2002. ŢURCANU.41 c. Chişinău. ŢURCANU.42 c. 10. 10 (154). (0. ŢURCANU.Eugenia Cojocari.a. p.a. RADU. reglementată de Codul civil al Republicii Moldova. (0. 13. ŢURCANU. RADU.64 c. ULIM. RADU. 8. Consideraţii generale privind noţiunea dreptului de servitute. 2003. RADU. (0. 2004. 3.35 c. p. 5. 102. nr.). nr. 17-18 decembrie 1999”. (0. 2004.) . 8. În: „Avocatul Poporului”. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. 3-4. 2. 2003. ŢURCANU. Apărarea dreptului de proprietate privată prin intermediul acţiunii reale. 41. (0.) recenzent . 12. ŢURCANU. p. 2004.44 c. Servitutea de trecere în dreptul civil moldovenesc.a. ŢURCANU. (0. nr.a. RADU. (0. RADU. Istoria apariţiei şi evoluţiei dreptului de servitute. RADU. 9. Chişinău. Chişinău. În: „Revista naţională de drept”. ŢURCANU. 20.recenzent .Eugenia Cojocari. 6. 126 .a. nr. p. 15 octombrie 2002.).(0.). Exercitarea servituţii.49 c. p.a.un drept real principal. 8 (47). ŢURCANU.70 c. 1. 2002. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. Analiza comparativă a noţiunii de ”teren lipsit de comunicaţie” în dreptul civil comparat prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. 2001. nr. Materialele Simpozionului naţional practico-ştiinţific. (0.a. 2. p. 9 (48).a. ŢURCANU. p.a. 2002. p. nr. ŢURCANU.55 c. RADU. Acţiunea în graniţuire prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. Drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant. Constituirea servituţii prin uzucapiune. 51.recenzent . În: „Avocatul Poporului”. p. În: „Revista naţională de drept”. Simpozion ştiinţific internaţional”. RADU. nr. 2004. p.Eugenia Cojocari. RADU. ŢURCANU. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. 10. Servitutea .(0. În: „Rolul autorităţilor publice în garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale. În: „Avocatul Poporului”. Anul I. nr. 42. I. Stingerea servituţilor. 9.38 c. 7 (46). nr. Anul II. 2004.

.200 p. . Ateliere Grafice Socec & Co. Drept civil. Partea II. 67-69. Bucureşti. . Proprietatea publică şi privată asupra imobilelor în România. DANIELA. SERGIU. Editura „Dacia Traiană ş. EUGEN Curs de drept civil. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român. ALEXANDRESCO. 22. nr. BERGEL. ALEXANDRESCO. .217 p. 17. I. . 1998. Ediţia a II-a. Bucureşti. 5. ADAM.215 p. În: „Revista Dreptul”. 12.50 p. p. nr. Vol. . . 1934. Bucureşti. Imprimerie et librairie generale de jurisprudence Marchal. În legătură cu dobândirea drepturilor reale imobiliare prin uzucapiune. BRĂDEANU. 21. 1926. I. 1997. Bucureşti. „Litec”. CHELARU. . Elementele dreptului civil. În: „Revista Română de Drept”. BRĂDEANU. Vol. 24. DIMITRIE. Paris. Drepturile reale. nr. 3. Extinderea legislaţiei civile şi comerciale a Vechiului Regat în România de peste Carpaţi. . Bucureşti. 15-27. 1984. CARBONIER. Paris. Paris. Sibiu. ARAMĂ. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. Partea I. Vol. CĂTUNEANU. 1927. BUGA. în regimul de carte funciară (II).a. IOAN. 1995.277 p. În: „Revista română de drept”. MONA MARIA. de abitaţie şi de servituţi. 13. Istoria dreptului românesc. p.177 p. ADAM. DIMITRIE. Ch.794 p. C. 1914. 1944. Unele probleme privind dreptul de superficie. 11. . 1977. . 8. 1996.BIBLIOGRAFIE 1. AUBRY. ATIAS. Regimul juridic al dobîndirii şi înstrăinării imobilelor-terenuri şi construcţii. În: „Revu critique législative et jurisprudence. MATEI B. Editura „Cartea Românească”. C. Iaşi. . Tipografia „Cartea Medicală”. 1993. CRISTIAN. Teoria generală a drepturilor reale. 16. Billard et Co. MARIA. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. MARICA. 2. PETRE. BĂIEŞU. Bucureşti. 1909. La perennite de la propriété. 10. Privire generală asupra raporturilor de vecinătate. 1926. „Reclama”. 3. în lumina prevederilor legilor nr. Editura „Cartea Românească”. Drept civil. Bucureşti. Droit civil. nr. Editura „All Beck”. Ediţia a II-a. 2000. IOAN. 2000. Ediţia III. 127 . 4.744 p. Drept de proprietate. 58/1974 şi nr. Bucureşti. Tomul IV. Curs elementar de drept roman. 1992. DIMITRIE. SALVATOR.276 p. AULAGNON. 23. .533 p. ALBU. 5. Ed.232 p. CONSTANTIN. C. Editura „Ceres”. 7. Tomul IX. 1993. Principiile dreptului civil. ALUNARU.492 p.1968. În: „Revista Română de Drept”.605 p. RAU. 14. JEAN-LOUIS. Chişinău. . Bucureşti. IOAN. Editura „All Beck”. 15. IOAN. SALVADOR. Institutul European. Paris. 1980.689 p. . Editura „Europa Nova”.54 p. Les biens. . Servitutea de trecere în dreptul civil român. ALEXANDRESCO. SALVADOR. ADAM. Ateliere Grafice Socec & Co. PĂUNESCU. Cours de droit civil francais . BRĂDEANU. Editura „Toner”. 59/ 1974. Tomul III. ELENA. Droit civil. CANTACUZINO. Bucureşti. Editura „Socec”. 4. 19.115 p. 3. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor. Troisième Edition. III.426 p. 6.478 p. . JEAN.”. DIMITRIE. 1869. PIVNICERU. p. Le droit de biens. Drept civil. BÎRSAN. p. 26-33.127 p. Legislaţie. . . 1998. Editura „Europa Nova”. GAITA. 9. 32. 8. . Paris. CORNELIU. ALEXANDRESCO. Cluj-Napoca. 18. Drepturile reale principale. 20. 1983.”.194 p. Chişinău.

„Editura ALL”. Vol. 1991. .383 p. 1963. . VICTOR. ROMAN. Les personnes. RUCĂREANU. 1984-1985. Editura „Scaiul”. 1996. GEAMĂNĂ. Proprietatea şi alte drepturi reale. 31-41.Napoca. 2000. Munchen. .129 p.207 p. MIRCEA. 1994. Drepturile reale.375 p. 1999. 1995. STURNER. 42. MAX. Cours élémentaire de droit civil francais. I. S. Tratat de drept civil român.358 p. Beck”. . Cours de droit civil positif. Craiova. Droit civil. HAMANGIU. MIRCEA N. „Editura Academiei RSR”. 32. 128 . Ediţie revăzută şi completată. . JOSSERAND. AURELIAN. Partea generală. 1930. „Editura ştiinţifică şi pedagogică”. Editura „Dacia”. Bucureşti.311 p. VLADIMIR. 43. Vol. 1982.. . Drept civil. VASILE. Paris. . 28. 9. Drept civil.25. COLIN. Cluj-Napoca. . . Bucureşti. Bucureşti. JACOTA. Dalloz. CAPITANT.174 p. JAUERNIG. COSTIN. Tratat de drept civil. 1927. CORNU. Seria a III-a. Jurisprudence Générale. Drept civil. II . 30.490 p.428 p. FILIPESCU.482 p. 45. 48. 1992. MUREŞAN.326 p. 29-39. ROLF. SURDU. Editura „All Beck”. p. OTHMAR. . EMINESCU. Drept roman. Circulaţia juridică a terenurilor. 27. ROSETTI-BĂLĂNESCU. Bucureşti. Ed. MIRCEA. Code civil. ALEXANDRU. 1966. Drept civil. BRĂDEANU. FRANCISC. Dicţionar de drept civil în 2 vol. BĂICOIANU. 37. ELEONORA. „Editura ALL”. . 10-eme édition. Bucureşti. SALVATOR. ZLĂTESCU. ECONOMU. . . Bucureşti.172 p. Bucureşti. SAMBRIAN. Drept civil. Ed. BARASCH. SCHLECHTRIEM. 41. VIRGIL. . . Contracte speciale. Drepturi reale. Cluj-Napoca. Montchrestien. ION. Obligaţii. I. . 49. Quatre-vingt quatrième édition. AL. VOLLKOMMER. 1993. nr.501 p. DOGARU. I. AURELIAN. Servitutea de lumină în dreptul roman actual şi consecinţele ei. 31. 6. Editura „ACTAMI”. 39. 1997. C. . 1974. 34. Cluj . Vol. Cluj-Napoca.220 p. În: „Revista română de drept”. MARIA IOANA. Drepturile reale. Introduction. COSMOVICI.845 p. Paris. G. ION. 40. Librairie Dalloz. EREMIA. Drepturi reale. Edition Cinquième. 47.382 p.151 p. Curs de drept civil român. VICTOR DAN. Editura „Fundaţiei Chemarea”. În: „Revista Dreptul”. Tratat de drept civil român.H. I. IONAŞCU. Vol. nr. HAMANGIU. . „Cordial”. Succesiuni. IONAŞCU. Manual de drept privat roman. CHELARU. FILIPESCU. AURELIAN. II. „C. 35. 1996. III. „Tipografia Universitară”. IONAŞCU. DEAK. ROMULUS. LOUIS. MIHAI. ELIESCU. I. I. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. AMBROISE. Teoria generală a obligaţiilor. CĂRPENARU. Vol. 1980. Iaşi. FRANCISC. Vol. PETER. COSTIN. . 44. 33. Les Presses Universitaire de France.796 p. BAICOIANU. – 360 p. EUGEN. ARNDT.634 p. EUGEN. Bucureşti. MIHAIL. Exercitarea şi apărarea dreptului de servitute în lumina practicii judiciare. ROSETTI-BĂLĂNESCU. vol.. HANGA. ION. I. 1994. . GIONEA. ION. GIDRO. TEICHMANN. 38. Curs de drept civil. Bucureşti.91 p. Les biens. M. La copropriété d’un bien. MIRCEA. DEAK. 36. Marile instituţii ale dreptului civil român. COSTIN. p. YOLANDA.422 p. „Editura ALL”. Bucureşti. CONSTANTIN. Drept roman. URSA. 2001. IONAŞCU. 26. „Editura Didactică şi pedagogică”. H.327 p. Burgeliches Gesetzbuch mit Erlauterungen. Legislaţie. Paris. 1983. Vol. Bucureşti. 29. AL. . 1930. 1967. TEODOR. anul XI. Complex universitar. Editura „UNEX-AZ”. C. 1998. Elemente de drept civil. 46. 1946. Paris. Universitatea „Regele Ferdinand I”. TRAIAN. DALLOZ.

. 1993. Les biens. Iaşi. MANOLIU. 1901. 1997. Drept civil.255 p. C. Cluj-Napoca. Teză de doctorat. . LUPAN. 1997. „Editura Fundaţiei Chemarea”. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Tome III. LUŢESCU. 63. POPESCU. Tome deuxième. Cluj . RIPERT.198 p. . Vol. 1925. 76.224 p. . 1996. Cluj . JULIETA. 1966. . Editura „Lumina Lex”. Teoria generală. Droit de propriété et ses démembrements. . GHEORGHE. Universitatea „Dimitrie Cantemir”. ERNEST. . C.Napoca. HENRI.627 p. II. WALTER. Cluj . Droit civil. Paris. Drept civil român.523 p. MAZEAUD.331 p. POP. GHEORGHE Drept civil. Drept civil. MUREŞAN. MARTY G. .288 p. Editura Librăriei „Leon Alcalay”.Napoca.. NACU.50. 1998. 1947. LIST. . TEOFIL. 53. 71. 1980. . PĂTULEA. Bucureşti. RARINCESCU. 1993. TUB. . GEORGE N. G.271 p. Editura „Cordial Lex”. 1995.388 p. M. . LÉON. DUMITRU. 1977.260 p. LIVIU. Editura „Apollonia”. .206 p. LIVIU. Succesiuni. 1930.272 p. Tome II. BELEIU. LIVIU.215 p. Biens. Das ABGB und die praktisch wichtigsten Rechtsvorschriften des Zivilrechts. 61. Drept civil. Ed. 66. Cluj-Napoca. PLANIOL. 60. 1994. Viena. 62. Drept civil. Editura „Socec”.648 p. MACOVEI.Napoca. ADRIAN. Bucureşti. M.249 p. 55.291 p. Teză de doctorat. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor situate în intravilanul localităţilor. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Paris 1900. JEAN. Partea generală. 54. Ediţia a 6-a. 70. . RAYNAND P. 64. 68. Editura „SANVIALY”. . . DUMITRU. Bucureşti. Le droit reel considere comme une obligation passive universelle. GEORGES. 58. Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale. Editura „Manz”. „Pichon”. MARCEL. Drepturile reale principale. Paris. 57. CHRISTIAN. . ERNEST. DURAC. POP. ClujNapoca. Bucureşti. MIRCEA. . . DUMITRU. 1975.419 p. Dreptul de proprietate personală. REGHINI. JUGLART. 1985. 65. Iaşi. DAN. Ed. A. 75. Drept civil. Drept civil. Paris.280 p. ERNEST. Clasificarea bunurilor. „Sirey”. Bucureşti. drepturi reale. . Editura „Cordial Lex”. MICHAS. Obligations réels et servitudes en droit prive français. „Economica”. Partea generală. Teoria patrimoniului. Regimul juridic al terenurilor destinate localităţilor. Obligation. I. 52. Editura „Lumina Lex”. 51. . Les biens. AMALIA. Editions „Montchrestien”.306 p. POP.218 p. Droits réels principaux. Subiectele dreptului civil. Editura „Argonaut”. 2000. Ed. NACU. LARROUMET. LUPAN. Bordeaux. LUPAN. 1997.319 p. POP. Drept civil. Universitatea „Babeş-Bolyai”. 1996. Iaşi. „Editura Fundaţiei Chemarea”. Editura „Calistrat Hogaş”.256 p. POP. JULIETA. Troisième édition. 1996.175 p. . Drept civil. 59. Bucureşti. Bucureşti. . Editura „Lumina Lex”. LUPULESCU. Drepturile reale principale. Droit civil. Drepturile reale principale.211p. Iaşi. Paris. 73. Editura „Dacia”. 1996. Théorie générale.176 p. LEIK. VASILE. . Zivilrecht. Bucureşti. IONEL Drept civil. Bucureşti. Bucureşti. „Editura ştiinţifică”. 1937. 56. 74. Drept civil român. Traite de droit civil francais. Comparaţiune între Codul civil român şi Codul Napoleon. Vol. 1947. 69. Facultatea de Drept. MARGA. 67. 129 . Drepturile reale principale. MAZEAUD. Dreptul civil rumân. Facultatea de Drept. . 1993. 72. drepturile reale. LUPULESCU. 1980. MANOLIU. Leçons de droit civil.

Ediţie critică. „ТЕИС”. Москва. 79. Bucureşti. Drept civil. BÎRSAN CORNELIU. 86. Drept civil. ГЕНКИН.200 p. KОПЫЛОВ. МЕЙЕР. 1972. EUGENIU. Bucureşti. . 95. М. instrument de satisfacere a intereselor cetăţeneşti. OVID. . . А. Б. ROŞCA. P. Oradea. Учебник русского гражданского права. 1937.512 p. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. Москва. instituţii şi texte celebre. 2000. SERGIU. Римское частное право. 1994. 83. B. . . .272 p. Курс гражданского права. Drepturile reale. 1912. 1978.О.372 p. Д. -255c. Русское гражданское право. Полутом 1. Editura „Dacia”. 96. DUMITRU. KARL HEINZ. RĂDESCU. VLAHIDE. Drept roman. NICOLAE. 1994. Drept civil. Л. 1961. G. Casa de Editură şi Presă „Şansa”. Editura „ARC”. PIENESCU. PRUTTING. 1970. 1873. Mocква.90 c.342 c.a.233 p. . 1994. 85.77. IOAN. „Юристь”. 104. Издательство иностранной литературы. Dobîndirea dreptului de proprietate personală asupra terenurilor cu sau fără construcţii. STĂTESCU. 1892. IOAN P. RĂDULESCU. Введение и общая часть. adnotat cu jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie Română. CONSTANTIN. „C. . . ROSETTI-BĂLĂNESCU.729 c. 130 . OCTAVIAN. 1996. Изд.239 c. Ф. . Editura „Mondan ’94”. EUGENIU. Курс гражданского права. ZINVELIU. Drepturile reale.543 c. . ШЕРШЕВИЧ. Codul Calimach. . 102. Beck”. I. . Часть1. Contractele civile. В. Вещные права на землю. И. ПОБЕДОНОСЦЕВ.146 p. Munchen. 1949. NEDELCU NIC. Г. „Государство и право”. 100. 1947. ZINVELIU. 25 Auflage. Курс германского права. ALEXIANU. Д. Bucureşti. Изд. 103. GEORGE. „Editura Didactică şi Pedagogică”. Editura Librăriei Universale „Alcalay & Co”. ILIESE. SAFTA-ROMANO. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. Ю. . НОВИЦКИЙ. . 1997. 5. Ассоциация „Гуманитарное знание”. Chişinău.321 p. 82. Drepturile reale. Лекции о праве собственности. Focşani. Editura „Vrantop”. Право собственности в СССР. 97. -544 c.720 c. Teoria generală a drepturilor reale. Principii fundamentale ale dreptului de proprietate. Bucureşti. 2000. Москва.291 p. 87. 1994. Mocква. 89. И. 80. Dicţionar de drept privat.155 c. Москва. SÎMBRIAN. 101. MATEI. 92. 93. Vol. 1997.647 p. 91. Universitatea din Bucureşti. 81. HANNS. И. Editura „Europa Nova”. 2001. BAIES. Cluj-Napoca.С. 1988. Paris. . Перспективы развития законодательства о частной собственности на землю. . I. Introduction. . ЭНЕКЦЕРУП. Ed. Mocква. Москва. 1970. Persoana fizică. STĂTESCU.210 p. 98. Droit civil. СУХАНОВ. 1958. „Editura Academiei Republicii Populare Române”. BÎRSAN CORNELIU. Ed. A. STĂTESCU. . . Cluj-Napoca. Е. Mocква. Б. „Статут”. 90. Римское право. 1980.794 c. ГАМБАРОВ. К.367 p. Москва. TARNAVSCHI. STARCK. Bucureşti. 1972. Principii. КРАСНОВ. 94. 88. Bucureşti. Bucureşti. CONSTANTIN. Петербург. UGO. . SCHWAB.H. CONSTANTIN. 99. НОВИЦКИЙ. Persoana juridică. Repetiţia principiilor de drept. C. 84.346 p. Iaşi.399 p. IOAN. Sachenrecht.879 p. „Editura Imprimeriei de Vest”.356 p. . SAFTA-ROMANO. TEODOR. Universitatea din Bucureşti. . SACHELARIE. . „Graphix”. 1993. . 1997.220 p. nr. Codul civil în vigoare în Ardeal şi Bucovina cu trimiteri la legile şi regulamentele speciale. „Editura de Stat”. 78. AUREL. ANTON. Editura „Dacia”. 1991. Principiile dreptului civil român.245 c. ANDREI ş. ROMOŞAN.

nr. 1.93 privind protecţia mediului înconjurător. – literă. – articol. În: „Monitorul Oficial”.96 privind calitatea în construcţii. 1991.96 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului.82-86.01.828-XII din 25. 1-2. nr. Monitorul Oficial – Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 10. Legea nr. civ. C. 3-6.LISTA ABREVIERILOR Art. Legea nr. Codul apelor nr.1107-XV din 06. – alineat.1515-XII din 16.97 cu privire la programul de stat de privatizare pentru anii 1997-1998. nr.59-60. În: „Monitorul Oficial”. 6. lit. . . Legea nr. nr. – издательство. Lege nr. c.2002.06. nr. Legea nr. Legea nr.107. În: „Monitor” nr. 2. Legea nr.440-XIII din 27.Constituţia Republicii Moldova.02. 1997. nr. 11. 2001.835-XIII din 17.861-XII din 14.06. nr. Notă: Codul Funciar a fost republicat în „Monitorul Oficial” nr. În: „Monitorul”. 1995. 7. p. În: „Monitorul Oficial”. Monitorul – Monitorul Parlamentului Republicii Moldova.Codul civil nr. În: „Monitorul Oficial” 2002. În: „Monitorul Oficial”.06. 5. 1992. 1996.1. Изд. 1997. nr. 1994.91cu privire la proprietate.05.1532-XII din 22. 43. 4. 8.93. nr. În: „Monitorul”.12. – numărul. 9. 3. Constituţie . În: „Monitorul”.06. nr.459-XII din 22.91.страница LISTA ACTELOR NORMATIVE FOLOSITE ÎN TEZĂ 1. – pagina. În: „Monitorul Oficial”.04.1217-XIII din 25. Alin.01. Codul funciar nr. 1993.92 cu privire la arendă. 131 .10. 25.721-XIII din 02.10.95 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor. rîurilor şi bazinelor de apă.

97 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor.11.2000 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate de oficiile cadastrale teritoriale. Hotărîrea Guvernului nr.12. nr.718 din 20. 1998. În: „Monitorul Oficial”. În: „Monitorul Oficial”. Legea nr.1308-XIII din 25. În: „Monitorul Oficial”.02.98 cadastrului bunurilor imobile.98 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. nr. În: „Monitorul Oficial”. Legea nr.07.98 cu privire la energetică.1999 privind exproprierea pentru utilitate publică.31-32. nr.360 din 18. Hotărîrea Guvernului nr. 2000.87-90.01.07. nr. 22.99 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. nr. 2001.97 privind preţul normativ şi modul de vînzarecumpărare a pămîntului. 13.10. Legea nr.04. În: „Monitorul Oficial”.130-132. 19. 14.2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier).98 cu privire la proiectul individual de privatizare a întreprinderilor din sectorul electroenergetic. Legea nr. Legea nr. 21.984 din 21.88-90. În: „Monitorul Oficial”. 1998.233-XIV din 23. Legea nr.98 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire. 1998. 18.42-44.137-XV din 20.90-91.14-15. În: „Monitorul Oficial”. În: „Monitorul Oficial”.02. nr.03. nr.09.2000 condominiu în fondul locativ. nr.09. 24. Hotărîrea Guvernului nr.03. 2000. În: „Monitorul Oficial”. Hotărîrea Guvernului nr. nr. 17.07. 25.136-XIV din 17. 1997. În: „Monitorul Oficial”. 1999.96. 1999. 15.488-XIV din 08. 2000 nr. Legea nr. 1998. 23. Legea nr. 1997. nr.19-21. nr.61 din 29. 1998.10-11. 50-51.2003 cu privire la energia electrică. În: „Monitorul Oficial”.1543-XIII din 25.98 cu privire la gaze. 20.1030 din 12. 2003. Legea nr. Hotărîrea Guvernului nr. nr.57-58.913-XIV din 30.44-46. nr. 132 .111113. În: ”Monitorul Oficial”. În „Monitorul Oficial”. 16.1353-XIV din 03.12. În: „Monitorul Oficial”.1525-XIII din 19.

ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. Cînd este vorba de garantarea unui drept. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale 133 . care se impune. Ea ridică valoarea economică a imobilelor. a practicii de aplicare. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. este a dreptului de servitute. finalizează deseori cu conflicte. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. teoretic şi practic al acestei analize. Analizînd fenomenul luat în studiu. divizate în secţiuni şi paragrafe. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. O astfel de problemă. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice şi prin urmare poartă un caracter complex. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. Rusia. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. divizat în trei mari secţiuni. Reprezentînd o încercare de a elucida. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. în caracterul mixt. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. Primul capitol. Din acest punct de vedere. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. are un caracter teoretic. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. Lucrarea este compusă din trei capitole. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. dar şi necesară. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. Olanda etc.Adnotare la teza de doctor pe tema: „Dreptul de servitute” Raporturile de vecinătate. Franţa România. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate.

dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. de asemenea. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute. reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. prevederile legislaţiei în vigoare. Aceeaşi secţiune este consacrată. capitolul este axat în jurul acestor probleme. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. este dedicată clasificării servituţilor. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. „Constituirea. a III-a. Astfel. uz şi abitaţie personală. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. derivînd din servituţi. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului. Capitolul III. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. Următoarea secţiune. „Stingerea servituţilor”. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. ca cea mai veritabilă servitute. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. prevăzute de legislaţie. posibilele acţiuni. este arătată metodologia de cercetare. Secţiunea a treia. Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. distincţia între aceste servituţi. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. română. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. cît şi ale proprietarului terenului aservit. 134 . Capitolul II. de constituire. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. prin act juridic şi prin uzucapiune. în instanţa de judecată. În genere. Capitolul are trei secţiuni. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii. reprezintă un studiu al procedurilor. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi. germană.noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. rusă.

such as .servitudes. that are quite various. The approach of this institution of civil law is conditioned by the real estate market development. The diversification and intensification of ownership relations raise new problems as regards their regulation. proved by its title “The Right to Servitude”. the correlation between rights of titulars of other real rights and the owner’s rights. In order to implement the enumerated objectives. the work was divided in three chapters. particularly. the judicial practice or comparative law. “General Сonsiderations on the Right to Servitude”. 135 . The first section examines doctrinal approaches to the notion of servitude . The actuality of this work is determined by scientific argumentation of the right to servitude. The present work pursues the goal to elaborate. to characterize the creation. The research intention is not limited to the elaboration of a theoretical thesis. usufruct. which. In the second section the notion of servitude is considered from the historical point of view. were divided in sections and paragraphs. For this reason we tried to avoid to address too often the doctrine. use. It is divided in three big sections.Summary The Doctor Degree Thesis on „The Right to Servitude” The neighbouring relations. in general aspects. entitled. These conflicts appear between the landowners or owners of other adjacent land plots. also emphasized by different specialty works that appeared in this field. The first Chapter. etc. by legal acts and by usucaption. it is needed a more detailed regulation of their titular rights. has a theoretical character. by particularities of the adjacent lands. include in their sphere a great number of difficult situations that often end up with conflicts.dismemberment of the right of ownership known in the national and foreign legislation. Because these real rights restrict the owner rights. in their turn. the limits and the conditions in what these rights can be exercised and. It were emphasized the servitudes that are set up by established destination of the owner. since it emerged till present. that imposes new tasks on the legislator to regulate the relations appeared between the owners of adjacent lands. The present work is a theoretical presentation of the servitudes. practicing and methods of implementation of this right in compliance with other countries’ legislation that have such an institute in order to make a generalization of the legal provisions which regulate the right to servitude. but it is aimed to reflect the essential problems that raise before those who want to study more closely this institute and to recommend some solutions. The work deals with a series of theoretical aspects concerning the servitudes domain. For the first time in the modern legislation of the Republic of Moldova there are regulated a series of real rights. the notion of servitude right.

The third section. and also. “The Creation. to determine the scope of application and its subject. it is extremely important when the Republic of Moldova has adopted its new Civil Code.The same section is also focused on the historical and legal characters of servitude right. in its turn. basing on the actual provisions of the legislation with the concretisation of its content and proposal to amend some provisions of the legislation. Generally. This Chapter also determines the methodology of the research. The second section was dedicated to the legal nature of the most frequent servitudes established by the human action. entitled. We consider that this research will allow. analyses reasons of appearance of the legal right to servitude. The Chapter II is focused on the analysis of “The Servitudes Established by Human Action” and the examination of legal provisions on the constitution of servitudes established by the owner. the differences between the established servitude of the owner and usufruct. to make a distinction between these servitudes and the restrictions of the right of property. entitled “The Ceasing of the Servitude”. and also of the owner of subservient land. It also demonstrates the modalities of creation and the controversy concerning the admissibility of the servitudes by usucaption. content and methods of exercising this right. Exercising and Ceasing the Servitude Right” represents a study of procedures provided by legislation on creation. obtaining and exercising of the servitude right. The first section is aimed to make a general presentation concerning the creation of servitudes by the owner. regulates the legal cases of extinction of this right. makes the comparison between the inherited and personal servitudes. to create an optimal model for civil legislation of the Republic of Moldova as an independent developing state. 136 . as well as emphasizes the ceasing of servitudes in case of indivisibility and in case of its establishing by the owner. There were proposed amendments that might facilitate resolution the arisen litigation. The first section contains general considerations regarding the establishment of servitudes by the owner destination. this Chapter is focused on these issues. by legal act and by usucaption. This Chapter. taking into consideration the negative futures of the regulations on the right to servitude at the actual phase. the possible actions that result from servitudes in the Court. is divided in three sections. determines more clearly the essence and the particularity of inherited servitudes. In present. The research was based on the comparative analysis of legislations that provide for such institute. as the most veritable servitudes. The next Section is dedicated to the classification of servitudes. The second section of the above mentioned Chapter deals with the possible rights and obligations of the owner of dominant land. use and the personal occupation. It this section there were also examined the methods of establishing the servitude. The Chapter III.

Здесь же рассмотрены с исторической точки зрения правовые особенности права сервитута. работа является теоретическим представлением сервитутов. пользование и другие. В первой части главы понятие сервитута рассмотрено с точки зрения доктрины как раздробление права собственности. Первая глава – "Общие положения о праве сервитута" – имеет теоретический характер. Теоретический анализ понятий и положений законодательства сочетается в ней с практическим применением законодательных норм. судебной практике или сравнительному праву. либо ограничены в полномерной эксплуатации своей собственности. Автор работы не ограничился проведением теоретических исследований. касающихся права сервитута. В целях реализации перечисленных задач работа разделена на три главы. кто желал бы изучить более подробно этот институт. Так как эти вещные права ограничивают права собственника. третьей части изложена классификация сервитутов. известное в национальном и международном законодательстве. Данная данной области. в которых предусмотрен такой институт. По этой причине автор попытался избежать слишком частого обращения к доктрине. Исследования основаны на сравнительном анализе законодательств. которые отличаются большим разнообразием и предполагают множество сложных ситуаций. узуфрукт. соседствующие собственники либо вынуждены переживать различные неблагоприятные ситуации. Актуальность работы обусловлена необходимостью научного обоснования права сервитута. в свою очередь. Во второй части понятие сервитута рассмотрено с исторических позиций. возникающие у тех.Аннотация к докторской диссертации на тему "Право сервитута" Соседские отношения. В последней. подразделяются на части и параграфы. нередко завершаются конфликтами. Впервые в действующем законодательстве Республики Молдова регулируется целый ряд вещных прав. а рассмотрел основные проблемы. пределов и условий осуществления этих прав. таких как сервитут. и предложил конкретные решения. в частности соотношения между правами обладателей этих вещных прав и правами собственника. которые. о чем свидетельствует уже ее наименование. начиная с его возникновения и по настоящее время. и рассматривает целый ряд теоретических аспектов в 137 . Осуществляя права на свое имущество. необходимо более детальное регулирование прав их обладателей.

Рассмотрены порядок учреждения. и узуфруктом. которые могли бы облегчить разрешение возникшего спора. В первой части главы представлена общая картина установления сервитутов собственником. Предложены изменения. приобретения и осуществления права сервитута. содержания и порядка осуществления этого права. Вторая часть посвящена правовому регулированию наиболее часто встречаемых сервитутов. более четко определены сущность и специфика унаследованных сервитутов. когда Республика Молдова приняла новый Гражданский кодекс. возможные иски."Сервитуты. Первая часть содержит общие положения об установлении сервитута по назначению. что проведенное исследование. различия между сервитутом. В этой главе также изложена методология исследования. определенному собственником. Считаем. Во второй части рассмотрены возможные права и обязанности. так и собственника участка. касающиеся допустимости сервитута вследствие приобретательной давности. 138 . позволит создать оптимальную модель для гражданского законодательства Республики Молдова как независимого развивающегося государства. как собственника доминирующего земельного участка. устанавливаемые действиями человека". как вследствие заключения сделки. в этой главе проведен анализ оснований возникновения субъективного права сервитута. проведено сравнение между унаследованными и личными сервитутами. в судебные инстанции. с учетом отрицательных моментов регулирования права на сервитут на современном этапе. устанавливаемых действиями человека. а также рассматривает вопросы прекращения сервитута в случае неделимости и в случае его установления собственником. вытекающие из сервитута. Кроме того. Глава III – "Установление. устанавливаемым собственником.Глава II – посвящена анализу . но и противоречия. определены различия между этими сервитутами и пределами права собственности. Здесь указаны не только порядок установления. определены сфера применения и предмет. обремененного сервитутом. Третья часть – "Прекращение сервитута" – устанавливает законные основания прекращения этого права. Это крайне важно в настоящее время. так и вследствие приобретательной давности. осуществление и прекращение права сервитута" – представляет собой исследование предусмотренных законодательством процедур установления.