P. 1
Teza-dr. de Servitute

Teza-dr. de Servitute

5.0

|Views: 1,012|Likes:
Published by delia_d

More info:

Published by: delia_d on Mar 31, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/05/2013

pdf

text

original

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Drept Cu titlu de manuscris CZU 347.

26 (043.2)

RADU ŢURCANU DREPTUL DE SERVITUTE
Teză de doctor în drept
Specialitatea 12.00.03 – Drept privat (civil)

Conducător ştiinţific: BĂIEŞU Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar

Autor: ŢURCANU Radu

Chişinău - 2005

Introducere…………………………………………………………………………………………..4 Capitolul I. Consideraţii generale privind dreptul de servitute………………………………...13 Secţiunea 1. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate……………………………13 Secţiunea a 2-a. Noţiunea, istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute... .……………....19 §.1 Noţiunea dreptului de servitute. Consideraţii generale……………….………………...19 §.2 Istoria apariţiei dreptului de servitute. Evoluţia lui…………………..………………....27 §.3 Caracterele juridice ale dreptului de servitute…………………………………………..37 3.1 Dreptul de servitute este un drept real principal………………………………………………...37 3.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea altui imobil şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane....………………………………………………………………………..42 3.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari .................……...44 3.4 Caracterul accesoriu…………………………………………………………………………….47 3.5 Caracterul perpetuu………………………………………………………….………………….47 3.6 Servitutea este indivizibilă……………………………………………………………………...48 3.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public………………………………………...49 3.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină…………………………………….………………….51 Secţiunea a 3-a. Clasificarea servituţilor……………………………………….………………….53 §.1 Generalizări privind clasificarea servituţilor………………………….………………...53 §.2 Servituţile aparente şi neaparente……………………………………………………….55 §.3 Servituţile continue şi necontinue…………………………………….…………………57 §.4 Servituţile pozitive şi negative…………………………………………………………..58 Capitolul II. Servituţile stabilite prin fapta omului………………………….………………….59 Secţiunea 1. Prezentarea generală privind servituţile stabilite prin fapta omului………………..59 §.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. Domeniul de aplicare…………………………………………………………………..62 §.2 Obiectul servituţilor stabilite prin fapta omului. Modurile de stabilire………………....65 Secţiunea a 2-a. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului…….67 §.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii, lucrări şi plantaţii……………………….67 §.2 Servitutea de vedere……………………………………………………………………..69 §.3 Servitutea de trecere ……………………………………………………………………72 Secţiunea a 3-a. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct, uz şi abitaţie personală…………………………………………………………………………………................77

2

Capitolul III. Constituirea, exercitarea şi stingerea dreptului de servitute……………………80 Secţiunea 1. Constituirea servituţilor……………………………………………………………...80 §.1 Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar……………………….…81 §.2 Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu)………………………………………….85 §.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune).………………………………………………………………………..87 Secţiunea a 2-a. Exercitarea servituţii……………………………………………………………..91 §.1 Exercitarea dreptului de servitute…………………………………………………….…91 §.2 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant………………………….......93 §.3 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit………………………………...98 Secţiunea a 3-a. Stingerea servituţilor............……………………………………………………105 §.1 Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute…………………………………….105 1.1 Consolidarea, atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar......106 1.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant………………………………...108 1.3 Expirare a termenului (ajungerea la termen)…………………………..............108 1.4 Răscumpărarea………………………………………………………………...108 1.5 Imposibilitatea de exercitare…………………………………………………..108 1.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani…………………………………………...109 1.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor………………………………………………..112 1.8 Exproprierea terenului aservit, dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat……………………….…………….....................................112 §.2 Stingerea servituţii în caz de indiviziune………………………………………………113 §.3 Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate……………………………………………………..114 Concluzii…………………………………………………………………………………………..115 Bibliografie………………………………………………………………………………………..127 Lista abrevierilor..............................................................................................................................131 Lista actelor normative folosite în teză............................................................................................131 Adnotare...........................................................................................................................................133

3

pămînt. dar şi necesară. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine.a exclus temeiurile apariţiei unor relaţii a căror reglementare necesită aplicarea servituţii. au fost adoptate acte normative pentru reorganizarea terenului şi folosirea în colectiv a pămîntului. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. finalizează deseori cu conflicte. o dată cu trecerea pămîntului în proprietate privată. încearcă să trateze o serie de aspecte teoretice în domeniu. . prezentare teoretică a servituţilor. 4 . care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. instituţia servituţii continua să se dezvolte în sistemele juridice ale altor ţări. s-au stins drepturile reale asupra bunurilor. care au devenit proprietate socialistă. după cum am văzut. Prin urmare. Ulterior. uneori suferind chiar modificări considerabile datorită schimbării relaţiilor sociale în genere şi a celor din domeniul utilizării terenurilor în special. Diversificarea raporturilor de proprietate şi intensificarea lor pun noi probleme în faţa celor care le reglementează. Aceste situaţii reprezintă deseori cauza litigiilor dintre proprietarii vecini sau a altor consecinţe nefavorabile societăţii în ansamblu. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. fapt ce a condus la dispariţia servituţii. Astfel. este a dreptului de servitute. În schimb. care se impune. Legiuitorul trebuie să reacţioneze cu promptitudine. Unul dintre aceste mijloace este servitutea. intenţie ilustrată şi de titlul „Dreptul de servitute”. Numărul situaţiilor care nasc din raporturile de vecinătate este în continuă ascensiune. necesitatea reintroducerii în legislaţie a unei instituţii precum este dreptul de servitute. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. adoptînd norme de drept privind mijloacele de înlăturare a unor astfel de situaţii.Introducere Lucrarea de faţă. liberă de sarcinile constituite anterior. deoarece. care au fost elaborate şi de diverşi autori în lucrări de specialitate. examinarea sistemului socialist al dreptului nu ar da nimic referitor la studiul dreptului de servitute. ea s-a redus pe măsura edificării societăţii socialiste de producţie. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. menit să lichideze inconvenientele raporturilor de vecinătate. O astfel de problemă. proprietatea exclusivă a statului asupra majorităţii bunurilor imobile . proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. Raporturile de vecinătate. de preîntîmpinare şi soluţionare a litigiilor apărute. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. Din acest punct de vedere. În ceea ce priveşte ponderea servituţilor. resurse naturale etc. s-a creat o situaţie de inexistenţă a unui mecanism juridic. Prin efectul naţionalizării mijloacelor de producţie şi al colectivizării agriculturii. A apărut astfel.

în studiul nostru ne vom baza şi pe cercetările ştiinţifice efectuate în alte ţări. Astfel. de a determina caracterele esenţiale ale servituţilor. exercitare şi stingere a servituţilor. ar aduce noi argumente în atestarea adevăratelor servituţi. pe lîngă faptul că ar facilita înţelegerea esenţei lor. iar. sînt importante orice investigaţii în domeniu care. stabilirea modului de constituire. de asemenea. Adoptarea Constituţiei. ne propunem să elucidăm reglementările dreptului de servitute din ţările care cunosc institutul de drept. Sperăm că şi prezenta lucrare va contribui la acest lucru. nu vor fi ignorate în studiul nostru. în baza acestor date. care se deosebeşte de dreptul continental. a legilor despre privatizare şi proprietate. 1107-XV din 6 iunie 2002 (în continuare – Codul civil). care fac parte din sistemul de drept francez şi care au o orientare puţin diferită de reglementările dreptului ţărilor cu sistem de drept german (în special reglementările dreptului Federaţiei Ruse). De aceea. Deosebit de important pentru teoria şi practica din domeniu. lucrările şi comentariile ştiinţifice efectuate în domeniu. Acest studiu va permite. definirea dreptului de servitute. a Codului funciar. exprimînd specificul naţional şi tradiţia reglementării raporturilor de drept în Republica Moldova. însă a căror analiză ne va ajuta să elucidăm esenţa servituţilor mult mai explicit. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă. 5 . a Republicii Moldova. Reforma economică necesită existenţa unor instituţii care să stimuleze relaţiile de proprietate. ţinîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor dreptului de servitute examinate. la nivelul experienţei statelor cu democraţii consolidate şi cu economie de piaţă eficientă. În special. Codul civil este racordat la doctrinele actuale în materie de drept civil. implementarea reformei economice s-au aflat la baza noii legislaţii moldoveneşti.Din acest considerent. care. Problema servituţilor nu a fost studiată în detaliu în literatura juridică moldovenească de specialitate. Pentru prima dată materia servituţii şi-a găsit reglementarea în Codul civil. Mai mult decît atît. în curs de dezvoltare. Relaţiile social-economice din ultimii 10-15 ani din Republica Moldova au făcut obiectiv necesară crearea unei baze legislative dezvoltate care să le reglementeze adecvat. vom fi nevoiţi să efectuăm un studiu comparativ al experienţei altor ţări. ne-am referit pe scurt la practica şi la reglementările existente în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie. o dată cu adoptarea Codului civil al Republicii Moldova nr. la baza studiilor vor sta reglementările din dreptul României şi cel al Franţei. fapt ce va da participanţilor la circuitul civil posibilitatea de a-şi realiza interesele în cadrul unei economii de piaţă moderne. pentru a avea o viziune mai largă asupra reglementării servituţilor în lume. la tendinţele jurisprudenţei europene. În aceste condiţii. bazate mai mult pe dreptul comun. lucru foarte important acum. care ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare.

6 . un motiv în plus pentru a aborda această temă. deşi lent. rezultînd din destinaţia lui economică. de asemenea. Se impune. s-a revenit şi la reglementările tradiţionale. excluse în timpul sovietic. Unul dintre cele mai eficiente raporturi de proprietate şi de vecinătate. alături de proprietate. inclusiv în instituţia servituţii. o amplificare a practicii judecătoreşti în materia raporturilor de vecinătate. Cuvîntul servitudine. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. ca urmare a abolirii proprietăţii private. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. Actualitatea temei investigate şi gradul ei de studiere O dată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului civil. Am constatat. În perioada socialistă. în socialism aceste valori au fost răsturnate. fie prin acte juridice ori prin uzucapiune. de la început. Constatăm cu părere de rău că autorităţile publice tratează această problemă ca pe una secundară. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. odată cu alte instituţii.Un factor important al dezvoltării raporturilor de vecinătate îl constituie protecţia proprietarilor vecini. reglementarea intereselor proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. precizarea că dreptul de trecere pe proprietatea altuia poate izvorî fie prin destinaţia stabilită de proprietar. aceste vechi drepturi reale bucurîndu-se în timp de o mare aplicabilitate. După 1989 însă. legislaţia civilă. Din perspectiva istoriei. comercială şi cea de procedură civilă. servitutea are menirea de a spori confortul terenului dominant. consecinţă a unei aplicabilităţi practice limitate. dreptul civil suferind şi el schimbări socio-economice. Servitutea. una dintre care este servitutea. pe posibilitatea contractării şi posedării unei proprietăţi private. datorită utilităţii lor în valorificarea dreptului de proprietate. după trecerea terenurilor în proprietate privată. Reintroducerea terenurilor (cu excepţia celor aparţinînd domeniului public al statului) în circuitul civil general a redeşteptat interesul pentru dezmembrarea dreptului de proprietate. astfel. Revenirea la proprietatea privată asupra terenurilor a condiţionat inevitabil repunerea în sistemul legislaţiei civile a servituţii. revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea instituţiei servituţilor. este o traducere literală a cuvîntului latin servitus din care francezii au făcut servitude. Cu toate acestea. pe lîngă multe lucruri necunoscute pînă la acest moment legislaţiei noastre. au dispărut şi servituţile. considerat în literatura juridică de specialitate din ultimii ani ca avînd o pondere foarte redusă. înregistrează modificări în ultimii ani. folosit în diferite coduri civile. inclusiv pentru dreptul de servitute.

un mijloc de garantare a disciplinei dreptului de servitute. În condiţiile economiei de piaţă. a drepturilor şi intereselor proprietarului terenului aservit şi ale proprietarului terenului dominant. nu există elaborarea ştiinţifică a problematicii dreptului de servitute. această instituţie serveşte tradiţional drept un factor stabilizator în circuitul civil. Prin urmare. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. importanţa servituţii creşte substanţial datorită consolidării dreptului de proprietate privată. Examinînd legislaţia Republicii Moldova în materie. stabilirea drepturilor şi obligaţiilor proprietarului terenului dominant şi al celui aservit. instituirea lor este fie de utilitate publică. Ca drept real. Scopul şi obiectivele tezei Actualitatea problemei dreptului de servitute şi exercitării lui condiţionează scopul prezentului studiu: analiza servituţilor şi clasificarea lor în doctrină. servitutea contribuie la organizarea teritoriului. determinarea rolului şi importanţei. servitutea afectează şi sfera economică.Amintim în acest sens că. 7 . Utilităţile menţionate au determinat legiuitorul să reglementeze această specie de drepturi. nu numai cea a relaţiilor aferente delimitării grevării unor imobile de către proprietarii vecini. precum şi responsabilităţilor lor. Reintroducerea servituţilor necesită elucidarea esenţei lor prin definirea şi evidenţierea caracterelor acestei instituţii. la folosirea mai raţională şi mai eficientă a pămîntului. se poate determina cu certitudine rolul şi locul servituţii în structura ei economico-socială. Cînd este vorba de garantarea unui drept. a unor terenuri în genere. Servitutea ridică valoarea economică a imobilelor. de asemenea. În genere. acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate are menirea de a spori utilitatea şi agrementul unor fonduri. în agricultură. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. În industrie. apariţiei şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute în Republica Moldova şi în alte ţări. în egală măsură. motiv în plus de abordare a problemei. analiza diferitelor procedee de constituire şi exercitare a servituţilor. În teoria dreptului civil. naturii juridice a servituţii. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. În ţările cu economie de piaţă. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. servitutea garantează persoanei în folosul căreia este stabilită apărarea împotriva posibilelor acte arbitrare ale proprietarului imobilului grevat. Prin urmare. analiza reglementărilor legislative. fie de utilitate privată. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă deseori stabilirea unor servituţi. cu atît mai mult că. instituţia juridică a servituţii este absolut necesară unei economii agrare ca cea a Republicii Moldova. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine.

definirea servituţii. 8 . .clasificarea servituţilor (clasificare controversată în literatura de specialitate). propunerea variantei accesibile pentru Republica Moldova. .exercitarea servituţii. Pentru prima dată în legislaţia modernă a Republicii Moldova îşi găsesc reglementarea un şir de drepturi reale. Analizînd legislaţia şi realitatea. stabilirea unor limite şi condiţii în care aceste drepturi să fie exercitate şi. în determinarea caracterelor esenţiale ale servituţilor. stabilirea cerinţelor şi a procedurii de stingere. convenabile părţilor. . .definirea şi generalizarea caracterelor juridice. făcînd comparaţie cu practica unor alte state.constituirea servituţii prin destinaţia imobilului stabilită de proprietar. . dreptului de servitute în genere. în special. uzul etc. sporind. lucru deosebit de important în procesul actual de punere în aplicare a Codului civil. este necesară reglementarea detaliată a drepturilor titularilor lor. cum ar fi: servitutea.caracteristica drepturilor proprietarului terenului dominant. precum şi posibilitatea ca bunul să satisfacă interesele publice fără a fi retras din proprietate şi fără intervenţia autorităţilor publice.dobîndirea servituţii prin uzucapiune. Prezentul studiu va permite. Servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilitate în relaţiile de folosire a imobilelor. ţinînîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor referitoare la dreptul de servitute. totodată. uzufructul.Servituţile ridică valoarea economică a imobilelor. Actualitatea lucrării este determinată şi de abordarea ştiinţifică a dreptului de servitute. în analiza lucrărilor şi comentariilor ştiinţifice în domeniu.apariţia şi evoluţia dreptului de servitute. elaborarea unor propuneri de modificare efectivă a legislaţiei la acest capitol. . corelarea drepturilor diferiţilor titulari.caracteristica şi temeiurile de stingere a servituţii. Deoarece aceste drepturi limitează drepturile proprietarului. am stabilit următoarele obiective ale prezentei lucrări: . ceea ce ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare. . valoarea economică a unui fond din contul altuia. Instituţia servituţii dă proprietarilor de teren posibilitatea soluţionării independente a problemelor apărute în procesul exploatării imobilelor. Scopul lucrării constă aşadar în elucidarea reglementărilor referitoare la dreptul de servitute al ţărilor care cunosc acest institut de drept. . a particularităţii situaţiei terenurilor aflate în apropiată vecinătate. creează un modus vivendi între fondurile vecine. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă în curs de dezvoltare a Republicii Moldova.

constatarea lacunelor din legislaţia Republicii Moldova. reglementările greşite conceptual la capitolul servituţii. 1. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. la adoptare. care să corespundă noilor relaţii. Deşi Codul civil consacră servituţilor un capitol. există o opinie majoritară. România. s-au determinat principalele teze şi concluzii înaintate spre susţinere.. condiţionate de schimbările survenite în structura economicosocială. În procesul investigaţiilor. de altfel şi în literatura de specialitate. Referitor la adoptarea unor modificări în acest cod. reglementările lui sînt insuficiente. nu s-a ţinut cont de unele propuneri importante. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. . O primă intervenţie ar viza eliminarea confuziei ce se naşte între îngrădirile legale de drept privat şi servituţi. Reprezentînd o încercare de a elucida. în cadrul raporturilor de vecinătate. Astfel. constituirea servituţii prin destinaţia stabilită de proprietar de la art. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. deoarece. sociologică (analiza documentelor). fapt ce implică necesitatea unor modificări. juridico-comparativă. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. În procesul de sintetizare a lucrărilor ştiinţifice din ţările menţionate. alte metode de cunoaştere ştiinţifică. istorică. Federaţia Rusă. teoretic şi practic al acestei analize. de analiză şi sinteză logică structural-sistematică. de argumentare a concluziilor şi recomandărilor. în ea se propune operarea unui şir de modificări menite să perfecţioneze legislaţia. În calitate de bază metodologică în cercetări autorul a utilizat analiza comparativă. cel mai efectiv procedeu de sintetizare a noţiunilor şi fenomenelor. autorul a utilizat şi metodele dialectice. 2. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale.calcularea termenului de neuz. ceea ce a permis autorului să examineze dreptul de servitute sub diverse aspecte. se accentuează omisiunile. elaborarea unor propuneri de modificare a legislaţiei. 432 din Codul civil este foarte limitată. de analiză comparativă. 9 . lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. Totodată. din ţările comunităţii europene. pe lîngă faptul că prezenta lucrare este una de pionierat în literatura juridică autohtonă. date fiind reglementările cunoscute în domeniul dreptului din Republica Moldova. în caracterul mixt.

Necesitatea unor completări în materia servituţilor este impusă şi de noile realităţi în ceea ce priveşte proprietatea. Bassenge Peter. Alunaru Cristian. Filipescu Ion. ce izvorăşte fie din situaţia naturală a locului. Lupan Ernest. Stătescu Constantin etc. Roşca Nicolae.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică etc. Ionaşcu Aurelian. dintre care una este grevată cu obligaţie (aparentă) pentru utilizarea sau utilitatea alteia. Reglementarea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului are ca scop asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond de către proprietarul acestuia.).. ruşi: Adam Ioan. SaftaRomano Eugeniu. 5. Rosetti-Bălănescu I. Bîrsan Corneliu. Pop Liviu.. 7. fie din situaţia impusă de lege. Hamangiu.. să înstrăineze una dintre aceste proprietăţi în favoarea unui terţ. Ambroise Colin. Alexandresco Dimitrie. Putem spune că el înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. Urmează a fi prevăzută şi situaţia cînd unicul proprietar a două proprietăţi rurale. Crişu Constantin. Legea nr. Deak Francisc... O serie de legi referitoare la diferite forme de proprietate instituie „servituţi legale” (Legea nr. Îngrădirile legale de drept privat ar putea fi definite ca mod de a fi al proprietăţii.3. modalităţile de stabilire. germani. Deleanu Ion.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. Georgean. prin exercitarea servituţii. Baieş Sergiu.. care este necontinuă şi neaparentă cînd nu există un drum vizibil. 6. francezi. S-ar putea dobîndi o servitute de trecere necontinuă prin uzucapiune.. 4. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică... Hовицкий И. Durac Gh. Legea nr.. Mureşan Mircea. proprietarul terenului înfundat face un act de folosinţă asupra terenului vecin. deoarece. Краснов О. atîta timp cît ele nu impun proprietarului de teren aservit obligaţia unui fapt personal şi nu sînt contrare ordinii publice. Nacu C. Barbieri. Domberger G. adică o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui alt imobil aparţinînd unui alt proprietar. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării o constituie lucrările autorilor moldoveni. Суханов Е. Побeдоносцeв K. Berthelemy M. Carbonnier J. Jacota Mihai. Costin Mircea. 442 reglementează răscumpărarea servituţii de trecere. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi. Aramă Elena. Art.. N. acţiunile care decurg din servituţi. dar care reglementează mai mult raporturile de vecinătate. Manoliu Julieta. Meйер Д. 10 . Aubry C.. Nu numai Codul civil conţine norme referitoare la acest drept real. Rau C. români..

distincţia între aceste servituţi. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. Hotărîrea Guvernului nr. nr. are un caracter teoretic. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. Codul civil. este arătată metodologia de 11 . Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. a III-a. Primul capitol.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrului bunurilor imobile. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. divizate în secţiuni şi paragrafe.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului. Hotărîrea Guvernului nr.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. de asemenea. Aceeaşi secţiune este consacrată. a prevederilor legale privind dreptul de servitute.Cercetările au ca bază normativă Constituţia Republicii Moldova. legile: nr. ca cea mai veritabilă servitute. nr. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. Hotărîrea Guvernului nr.360 din 18 aprilie 1997 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajării lor. nr.1030 din 12 octombrie 1998 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. Hotărîrea Guvernului nr. Capitolul II.1217-XII din 25 iunie 1997 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului. divizat în trei mari secţiuni. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii. Capitolul are trei secţiuni. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. a practicii de aplicare. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute.61 din 29 ianuarie 1999 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. prevederile legislaţiei în vigoare. Următoarea secţiune. nr. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”.984 din 21 septembrie 1998 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire. Conţinutul lucrării Lucrarea este compusă din trei capitole. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică. nr. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină. este dedicată clasificării servituţilor. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi. uz şi abitaţie personală.

înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. În încheiere. . în instanţa de judecată. acte normative etc. 12 . găsindu-şi loc. . derivînd din servituţi. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. indicînduse principiile ce urmează a fi respectate la elaborarea actelor normative. principii deduse din practica unor alte ţări la acest capitol. posibilele acţiuni. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. Astfel. prin act juridic şi prin uzucapiune. Ideea fundamentală este că servitutea. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice.concluziile făcute în lucrare pot servi drept suport la modificarea atitudinii faţă de instituţia servituţii în ţară. Secţiunea a treia. alături de proprietate. . pentru prima dată în legislaţia naţională. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. reprezintă un studiu al procedurilor. prevăzute de legislaţie. „Stingerea servituţilor”. de constituire. Aprobarea rezultatelor cercetării se rezumă în felul următor: . reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. precum şi la elaborarea unor lucrări ştiinţifice. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. avocaţilor şi judecătorilor. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. În genere. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. română. Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept.a fost propus spre elaborare un set normativ pentru dezvoltarea acestei instituţii. Capitolul III. „Constituirea. într-un act de o asemenea anvergură cum este Codul civil.cercetare. sînt formulate concluzii principale şi propuneri în vederea perfecţionării instituţiei de servitute şi a dreptului de servitute în genere. rusă. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. capitolul este axat în jurul acestor probleme. germană. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale.lucrarea poate fi folosită ca sursă teoretică şi practică în procesul didactic din învăţămîntul superior şi mediu de specialitate. Unele aspecte ale acestei instituţii au fost abordate pentru prima dată şi pot servi drept informaţie utilă în activitatea practică a notarilor. cît şi ale proprietarului terenului aservit.au fost elaborate propuneri de modificare şi completare a noului Cod civil.

ele existînd în interesul fondului (de exemplu. cel mai important este dreptul de proprietate. pe durata constituirii dezmembrămintelor. folosinţă şi de dispoziţie asupra unui bun în mod exclusiv şi absolut. de servitute şi de superficie. Din această categorie fac parte drepturile: de proprietate. motiv pentru care existenţa lor este dependentă de existenţa dreptului garantat [82. p. alte servituţi sînt create în beneficiul proprietarului unui lucru. folosinţa şi dispoziţia. deplină. vor putea face obiectul celorlalte drepturi reale principale. proprietatea este dreptul de care proprietarul se bucură de posesie. Codul civil reglementează doar dreptul de gaj. servituţile reale) [64. inclusiv al dreptului de servitute [82. independentă de existenţa unor alte drepturi. Aceasta se realizează în situaţia în care 13 . de uz. Prin aceasta se realizează o restrîngere. fiind obligat să nu aducă atingere exercitării libere a acestor drepturi. De o asemenea putere. 291]. 160]. dreptul de ipotecă şi privilegiile. rar totodată. 315 din Codul civil. este un drept complet asupra unui lucru avînd cele trei atribute: usus. o limitare a dreptului de proprietate. Doctrina atribuie categoriei de drepturi reale accesorii: dreptul de gaj. în sensul că titularul lui. nu beneficiază titularii celorlalte drepturi reale principale. de uzufruct. deoarece conferă titularului deplinătatea puterilor incluse în cele trei atribute ale sale: posesiunea. fructus şi abuzus. Drepturile reale accesorii însă au scopul de a garanta unele drepturi de creanţă. 160].Capitolul I. p. fiind în circuit civil. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. Prin separarea atributelor sale. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate În cartea a doua a Codului civil îşi găseşte reglementarea regimul drepturilor reale. Drepturile ce se pot constitui asupra bunurilor dintr-un patrimoniu sînt reale sau personale. Aceştia pot exercita doar unele din atributele dreptului de proprietate. Dezmembrămintele dreptului de proprietate se împart în două categorii: unele dezmembrăminte sînt recunoscute unei persoane determinate. însă în limitele determinate de lege. După cum s-a menţionat. dezmembrămintele dreptului de proprietate se constituite şi se dobîndite indiferent de titular. p. În prezent. de abitaţie. Consideraţii generale privind dreptul de servitute Secţiunea 1. Dintre drepturile reale principale. este lipsit de plenitudinea exercitării celor trei atribute pe care le conferă dreptul de proprietate. Conform prevederilor art. Atîta timp cît titularii dreptului de proprietate privată sînt egali din punct de vedere juridic. terenurile. Sînt drepturile reale principale acele drepturi care au o existenţă de sine stătătoare. care include şi ipoteca.

185]. recunoscute de lege. la rîndul său. art. Proprietarul lucrului asupra căruia se exercită un drept real nu are. Explicaţia în acest caz constă în faptul că între proprietar şi titularul dreptului real dezmembrămînt al dreptului de proprietate se nasc raporturi de drept civil. art. (1). asupra acelui lucru decît un drept de proprietate scăzut. 50]. 14 . 433 alin. uz. iar celelalte două. pentru că dreptul său este îngrădit printr-un drept real. 315.atributele dreptului de proprietate sînt exercitate de titulari diferiţi. p. superficie). Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot lua naştere în cele mai diverse moduri: a) prin voinţa omului – convenţie sau testament – (uzufruct. Dreptul de folosinţă a terenurilor agricole se stabileşte prin lege. se ajunge la o dezmembrare a dreptului de proprietate. moment evidenţiat în Codul civil. 183-185]. 54]. toate celelalte drepturi reale. sînt exercitate de alte persoane. 155]. se exercită asupra unui lucru ce aparţine unei alte persoane decît titularului de drept real: ele sînt jura in re aliena. în sensul că atributul dispoziţiei revine întotdeauna la proprietar. în care părţile au întotdeauna o poziţie de egalitate juridică [73. p. p. Astfel. 251]. Revocarea dreptului poate avea loc numai cu titlu de sancţiune şi trebuie dispusă obligatoriu. care se constituie sau se dobîndesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din conţinutul juridic al dreptului de proprietate” [30. opozabile tuturor. la drepturi concurente asupra aceluiaşi bun: dreptul de proprietate şi un alt drept real [73. inclusiv proprietarului. 496]. al cărui titular îl exercită asupra lucrului [70. atributele dreptului de proprietate asupra unui bun sînt exercitate de persoane diferite. p. în cadrul unui proces. astfel că se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate. p. În acest mod. principale sau accesorii. Oricît ar fi de diferite. Dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „acele drepturi reale principale derivate asupra bunurilor altuia. p. dezmembrămintele dreptului de proprietate au în comun faptul că se raportă la materialitatea lucrului şi permit titularului să profite de avantajele acestuia. p. p. abitaţie. Ele se disting astfel de drepturile reale accesorii sau de drepturile de garanţie care vizează valoarea pecuniară a lucrului [11. alin (5). precum şi cele neaparente şi pozitive. în condiţiile legii [1. b) prin uzucapiune (servituţile continue şi aparente. alcătuind un alt drept real principal [2. superficia). 185] . Spre deosebire de proprietate. de către instanţa de judecată. (Codul civil. ale proprietarului sînt desprinse din conţinutul juridic al dreptului său. servituţi stabilite prin fapta sau destinaţia omului. Există situaţii în care unele atribute. adică drepturi asupra unui lucru acre este proprietate a unei alte persoane [72. posesiunea şi folosinţa.

şi anume că dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt compatibile numai cu dreptul de proprietate privată. reprodusă de Henri Capitant. legile prevăd însă o serie de excepţii. d) prin lege (dreptul de abitaţie. Dezmembrămintele pot exista în cazul proprietăţii private. Sub aspectul regimului juridic. cu excepţia bunurilor inalienabile. 127. În acelaşi rînd. indiferent de titular. ar putea părţile.c) prin destinaţia proprietarului (servituţile stabilite prin fapta omului). inclusiv cu cel al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale asupra domeniului lor privat. p. a dispus că unul poate culege iarba. 254]. prin voinţa lor. şi nu cu dreptul de proprietate publică. Prin separarea atributelor dreptului de proprietate. Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot fi constituite şi dobîndite. cu titlu de drept real1 . Fac excepţie convenţiile pentru care legea cere expres. servituţile naturale şi cele legale. Posibilitatea naşterii dezmembrămintelor dreptului de proprietate prin convenţie sau testament a generat problema dacă părţile. Paris. 296. iar altul fructele pomilor de pe acelaşi teren. p. cum sînt terenurile atribuite în cadrul constituirii dreptului de proprietate privată. unităţile administrativ-teritoriale. forma autentică aşa cum este cazul contractului de donaţie. la art. alin (4) şi Codul civil la art. respectiv al organului local. 15 . consfinţesc că bunurile proprietate publică sînt inalienabile. Dalloz.1834. 253. imprescriptibile şi insesizabile. aşadar. recunoscînd calitatea de coproprietari ai părţilor. Altfel spus. neputînd fi înstrăinate prin actul de voinţă al deţinătorului sau al statului. care nu pot fi înstrăinate un anumit termen [33. 1 Curtea de Casaţie a Franţei. 9 edition par Francois Terre et Ives Lequette. Constituţia Republici Moldova. că ele sînt scoase din circuitul civil. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat. societăţile comerciale cu capital de stat. ad validitatem. superficia). Ed. să descompună atributele dreptului de proprietate şi într-o altă manieră decît cea prevăzută de lege? Dezbaterea acestui subiect a cunoscut un moment de vîrf cînd Curtea de Casaţie a Franţei a pronunţat o decizie prin care. în care acestea se pot constitui şi asupra domeniului public. decizia Caquelard contra Lemoine din 13. Acest drept de proprietate poate fi dezmembrat prin crearea unor servituţi stabilite prin fapta omului. Rezultă. dreptul de proprietate nu se desfiinţează.02. ar putea crea şi alte drepturi reale dezmembrăminte ale dreptului de proprietate decît cele prevăzute de lege [93. statul. pot dobîndi dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. 114]. p. 1991. În: Les grands arrets de la jurisprudence civile. prin voinţa lor. adică al titularului şi nici urmărite de creditori. Se impune o ultimă precizare.

p. majoritatea cuprinse în Codul civil. în unele legi şi în alte acte administrative. Proprietarul. 91]. fie ca „dezmembrămînte rezultate prin despicarea atributelor proprietăţii”. p. „prototipul drepturilor reale” astfel. „proprietarul lucrului grevat de un drept real are un drept de proprietate micşorat. în privinţa unor atribute. 183-185]. pe care le vom prezenta atunci cînd vom analiza servitutea . 146]. p. în 1921. p. atributele acestui drept sînt nu numai depline. împărtăşite pe scară largă de doctrina contemporană. În virtutea caracterului exclusiv al dreptului de proprietate. în afară de cazurile cînd proprietatea este dezmembrată. dreptul de proprietate este considerat „izvorul necesar şi temeiul naşterii şi existenţei” lor. ele nu exprimă un raport de stăpînire a bunurilor. folosinţa şi dispoziţia [77. La fel susţinea. 16 . abitaţie. p. Definirea tuturor celorlalte drepturi reale se face exclusiv prin raportare la dreptul de proprietate. „ci şi independente de orice putere a unei alte persoane asupra bunului respectiv. p. (uzufruct. Sau. încît celelalte drepturi reale sînt considerate dezmembrăminte „ale lui” [91.Prin alte dispoziţii legale. Conform unor definiţii. 517]. pe care proprietarul le concede unor terţe persoane sub forma unor drepturi reale” [45. şi Matei B. servitute propriu-zisă. în virtutea caracterului deplin al dreptului său. 110]. dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „drepturi reale rezultate din separarea atributelor componente ale dreptului de proprietate [103. pe temeiul unui alt drept real principal derivat din dreptul de proprietate. în sensul că proprietarul este lipsit de exerciţiul unora din atributele acestui drept” [30. fie ca şi „restrîngeri”. 241]. Ideea ştirbirii caracterului exclusiv al dreptului de proprietate prin constituirea unor drepturi reale asupra bunului altuia este susţinută şi în dreptul civil german [104. este bine ilustrată şi reglementată maniera în care această disociere poate avea loc.dezmembrămînt al dreptului de proprietate. sarcini ale proprietăţii. 399]. 185]. în sensul larg al cuvîntului. p. adică de toate cele trei atribute. întrucît ele ştirbesc. ci doar îl restrîng. uz. ci ”un mănunchi de prerogative din conţinutul dreptului de proprietate. superficie) [73. cuprinse într-o singură categorie. Deosebirea dintre dreptul de proprietate şi alte drepturi reale principale constă în faptul că aceste drepturi poartă asupra lucrului altuia (jura in re aliena). caracterul exclusiv al dreptului deplin de proprietate” [21. Nu desfiinţează dreptul de proprietate. în cazul dezmembrării proprietăţii. Cantacuzino: „Toate aceste drepturi in re aliena nu pot constitui. p. Toate celelalte drepturi reale principale. deoarece este îngrădit prin exercitarea dreptului real” [80. în altă formulare. „sarcini” sau „prelungiri” ale acestui drept. fiindu-i opozabile. unele atribute ale acestui drept se exercită de către o altă persoană. 39]. p. posesiune. se bucură de plena potestas.

iar celuilalt. Primul se numeşte proprietar principal. în faptul că din conţinutul juridic al dreptului de proprietate sînt desprinse unele atribute recunoscute de lege proprietarului şi cu ele se constituie un alt drept real principal în favoarea unei alte persoane decît proprietarul. interdicţie stabilită în interesul fondului vecin. Codul civil general austriac (ABGB). i se opun drepturile reale limitate. p. p. 117]. Mecanismul formării acestor drepturi reale constă. 322]. o grevare a 17 . Sensul termenului „dezmembrămînt” sugerează anume această realitate a exercitării unora dintre atributele dreptului de proprietate. în aceeaşi persoană. p. Într-un asemenea caz. opozabil tuturor. dreptul exclusiv al folosinţei aceluiaşi lucru. de aceea au fost numite dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. 292]. este sarcină. Sarcinile stabilite la art. cu titlu de drept real principal. la paragraful 357. explică în acelaşi fel formarea şi existenţa dezmebrămintelor dreptului de proprietate. pe lîngă un drept asupra substanţei. lipseşte din conţinutul dreptului de proprietate asupra bunului proprietăţii [48. pentru a-l împiedica pe proprietar să facă un act asupra bunului său. Mazeaud susţine că „celelalte drepturi reale principale (în afara dreptului de proprietate) nu conferă titularului lor decît o putere restrînsă: ele nu conferă decît unele dintre atributele dreptului de proprietate. atunci dreptul de proprietate este deplin şi nedivizat” [53. al doilea proprietar al folosinţei [53. în ceea ce priveşte conţinutul. de către o altă persoană decît proprietarul. Ele conferă. 88]. Totodată. două drepturi concurente se exercită asupra aceluiaşi lucru: dreptul de proprietate şi un alt drept real. 114]. precum şi etimologia termenului. ca cel mai cuprinzător drept real.428-442 din Codul civil al Republicii Moldova au toate caracterele. Acest nou drept real este independent. Dacă însă unuia nu îi revine decît dreptul asupra substanţei lucrului. conferită de dreptul real limitat asupra unui bun. Natura unui drept nu depinde de frecvenţa sa de raritatea sa [54. în marea sa parte. respectiv. la care ar fi avut dreptul dacă legea nu i-ar fi interzis. fiecare drept real mărginit (limitat) este în acelaşi timp un drept real mărginitor. o putere limitată. p. atunci dreptul de proprietate este divizat şi pentru amîndoi incomplet.Astfel. astfel încît dreptul de proprietate este limitat. Astfel. inclusiv proprietarului. în nota introductivă la Cartea a treia „Drepturile reale” (Sachenrecht). De aici numele de servitute dat dreptului real care aserveşte lucrul asupra căruia poartă” [64. cu dreptul folosinţei acelui drept. Doctrina franceză. Întrucît această putere. aşadar. comparativ cu dreptul de proprietate. autorii Codului civil comentat menţionează „Dreptului de proprietate. p. prevede: „Dacă dreptul asupra substanţei unui lucru se reuneşte.

în primul rînd. 168]. ceea ce nu constituie decît o circumstanţă particulară care nu îi schimbă natura. constituind dreptul comun. cel care suportă sarcina. 2 18 . unele pretinse servituţi legale impun diverse prestaţii active contrare principiului care interzice servituţile în faciendo. Termenul servitute evocă ideea unei proprietăţi libere în mod natural. unele consecinţe ale lor pot fi încadrate în fiecare dintre cele două concepţii opuse [75.Faptul acesta însă este caracteristic servituţilor negative. p. dar care ar putea fi supusă. Reciprocitatea unor servituţi reprezintă un caracter. aşa cum este reglementat în doctrină. 431 din Codul Civil). lucrări şi plantaţii (Cod civil. art. V. trebuie să invocam. Amintim că. Este o limitare a folosinţei proprietăţii. se instituie prin derogare de la reglementarea de drept comun printr-o convenţie particulară. Faptul acesta adevărat. distanţa pentru construcţii. care constă în proprietatea liberă de sarcini. Or. stabilită în interesul unui teren vecin: acest lucru este specific servituţilor. se poate vorbi de o servitute de vedere dacă proprietarul consimte la o deschizătură de vedere în zidul comun care îi desparte proprietatea de proprietatea vecină). În ceea ce priveşte reciprocitatea. în regimul lor juridic. Aceste consideraţii i-au determinat pe unii autori să vadă în servituţile legale nişte obligaţii reale propter rem. În doctrina franceză s-a propus a se recunoaşte servituţilor legale o natură juridică hibridă. 389). argumentul conform căruia ele sînt impuse tuturor proprietarilor privaţi. Se poate considera că există teren dominant. Numai examinînd regimul juridic al sarcinilor în cauză putem descoperi calificarea lor juridică. terenul superior pentru scurgerea apelor etc. o circumstanţă particulară care. regimul normal al proprietăţii funciare. mai ales cînd este vorba de o servitute (spre exemplu o servitute de vedere).2 În acest sens. p. Dreptului vecinătăţii legiuitorul a dedicat în Codul civil un întreg capitol. unul sau altul dintre terenuri joacă simultan rolul de teren dominant şi de teren aservit (astfel. 105]. (de exemplu. la fel ca şi universalitatea acestor restricţii. se poate constata că reglementarea legală ajunge să stabilească între proprietarii vecini raporturi juridice analoge celor care există în urma constituirii unei servituţi prin act juridic (art. referitor la obligaţiile reciproce privind servitutea de vedere.) şi un teren aservit. nu le poate schimba natura juridică. observîndu-se că. celui căruia îi profită dispoziţia legală (terenul înfundat la dreptul de trecere. Pentru a răspunde la întrebarea dacă aceste restricţii sînt servituţi veritabile. noţiunea de servitute implică o derogare de la dreptul comun. nu se consideră aservite fondurile grevate cu asemenea sarcini. unor restricţii cu caracter excepţional [76. din raţiuni de oportunitate. Prin urmare. din titlul III intitulat Proprietatea.

romanii numeau servitutea „iura in re aliena” . în vreme ce uzufructul. chiar dacă este accesorie. art. Consideraţii generale Pentru prima dată Codul civil (cartea a doua. care numeşte servitutea drept de folosire limitată de un teren străin. uzul şi abitaţia se constituie în favoarea unei persoane. „Drepturile reale”. Art. Cu toate acestea. 44-46 19 . 2. p. nr. Capitolul III „Servitutea”) consacră un număr suficient de dispoziţii acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate (art. la art. În acest sens. în care o persoană are dreptul de a se folosi de pămîntul unei alte persoane. (1) din Codul civil defineşte servitutea ca fiind „o sarcină care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant)”. „Alte drepturi reale”. conform art. Aceasta este departe de a fi o definiţie. 186]. este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau posesor al fondului. 195]. Neindicînd natura acestei folosiri. istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute §. p. Din prevederile alineatului menţionat s-a văzut că. 428 alin. Sarcina constituie o servitute atunci cînd este perpetuă sau cînd ea profită proprietarului fondului dominant. servitutea ia fiinţă pentru „utilitatea şi comoditatea unui fond” [82. 1543 din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile3. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii. O astfel de definiţie conţine şi Legea Republicii Moldova nr. Servitutea nu are un caracter personal. 216). După cum am menţionat.Secţiunea a 2-a. la o servitute şi impusă proprietarului terenului aservit şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. titlul IV. formularea romană a fost preluată ca o definiţie şi este folosită şi astăzi în legislaţia rusă (Codul civil al Federaţiei Ruse.dreptul asupra lucrului altuia. ca uzufructul. deoarece ştim că o definiţie trebuie să cuprindă caracterele esenţiale ale noţiunii definite. Noţiunea. putem confunda servitutea cu altă situaţie.1 Noţiunea dreptului de servitute. 3 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. Tot ca sarcină poate fi şi obligaţia de a face ceva [74. 377-394). poate fi conexată. utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia economică a acestuia. Această obligaţie. 1998. (2) din Codul civil. 428-442) şi nu în ultimul rînd dreptului de vecinătate (art. 428 alin. pentru a o deosebi de altele.

Art. 4 20 . 530 „La servitumbre es un gravamen impuesto sobre un inmueble en beneficio de otro perteneciente a distinto dueno”. 2000. Paris. iar din formularea Codului civil rus reiese că servitutea se poate constitui numai asupra pămîntului. defineşte servitutea ca „sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil. Ст. şi Codului civil spaniol7 la art. 637. Codul civil al Federaţiei Ruse (art. sarcina impusă nu constituie o obligaţie personală apărută între cei doi proprietari.Mai mult ca atît. 576 din Codul civil român. Cu toate acestea. Analizînd articolele consacrate definirii servituţii din codurile civile ale ţărilor indicate mai sus. iar cel ce profită – fond dominant [36. art. 637. Les codes pour tous. другой недвижимости) вправе требовать от собственника соседнего земельного участках. el que la sufre. qui appartient a une outre propriétaire”. Articolul 227 din codul rus menţionat prevede că “servituţile pot fi constituite şi asupra construcţiilor”. Codul civil român şi Codul civil francez dau servituţii definiţii similare.5 Spre deosebire de cel român. avînd un alt stăpîn”. Astfel. dar ea rezultă dintre cele două fonduri. 274-277) eludează definirea directă a servituţii. La aceste observaţii putem adăuga şi altele care sînt rezultatul nerelevării a caracterelor servituţii. se numeşte fond servant. 274 ГК Российской Федерации: «Собственник недвижимого имущества (земельного участка. 2001 Nouvelle édition. El inmueble a cuyo favor esta constituida la servidumbre. 530. putem constata: 1) Unele din codurile civile prevăd direct instituirea unui raport juridic între imobile de unde doctrina deduce că „. dar prevăd că terenul aservit se grevează cu o sarcină şi că raportul juridic de servitute leagă proprietarii terenurilor prin drepturi şi obligaţii. 6 Cod civile belge. а в необходимых случаях и от собственника другого земельного участка (соседнего участка) предоставления права ограниченного пользования соседним участком (сервитута). 637 din Codul civil francez prevede că servitutea este: „une charge impose a une immeuble (fond servant) pour le service d’un immeuble voisin (fond dominant). texte officiel complet et mis à jour 1968. 255]. predio serviente. care suportă sarcina. Codul civil francez mai indică faptul că fondurile trebuie să fie vecine. însă prevede grevarea terenului şi altor imobile.. servitutea putînd greva numai imobilele.» 5 Cod civil.. art.. din conţinutul acestor articole rezultă clar că servitutea leagă proprietarii imobilelor prin drepturi şi obligaţii corelative4. iar art. Fondul grevat. aceste definiţii sînt incomplete: la romani nu se indica natura lucrului. se llama predio dominante. La fel defineşte servitutea şi Codul civil belgian6 la art. 2) Codurile civile ale altor ţări consideră servitutea un drept ce aparţine proprietarului imobilului dominant şi îi oferă acestuia posibilitatea de a folosi terenul aservit într-un mod sau altul. 3) Codurile civile ale altor ţări nu definesc direct servitutea. 637 „Une servitude est une charge imposée sur un héritage pour l’usage et l’utilité d’un héritage appartenant à une autre propriétaire” 7 Codigo Civil: Titulo VII art. Prat Edition. p.

între terenul (sau un alt imobil) aservit şi terenul (un alt imobil) dominant există un raport de vecinătatea. pe care acesta nu îl avea şi care există sub forma unei restricţii aduse dreptului de proprietate al altuia. Asemenea definiţii există şi în doctrină [62. Faptul că nu se indică natura acestei sarcini a dus la extinderea noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. Micescu ş. 21 . dar nu îi exprimă esenţa sau. Servituţile naturale şi legale. dacă această teorie ar fi exactă. p. care nu poate trece asupra unui alt titular fără înstrăinarea proprietăţii [13.. ci sînt prelungiri ale acestuia în folosul unei proprietăţi şi restricţii aduse proprietăţii grevate [56. că aceste imobile aparţin unor proprietari diferiţi. proprietarului îi revine proprietatea nudă a lucrului. care ar fi dezmembrat proprietatea. după cum spune profesorul H. 300].a. stabilesc regimul lor normal. Avantajul acestor definiţii constă în afirmaţia că servitutea se poate constitui numai asupra imobilelor. „terenul este acel mediu care face să coincidă dreptul adevăratului proprietar”. pentru că din dezmembrare va lipsi un drept care rămîne întotdeauna al proprietarului. De aici însă părerile se împart în două grupe. este o situaţie naturală a lucrurilor. constituie limitele normale ale dreptului de proprietate. generînd situaţia în care exploatarea optimă a unuia este imposibilă sau evident ineficientă fără folosirea într-un mod sau altul a celuilalt. alţii cred că nu este. să aibă ca rezultat recompunerea ei.De fapt. 557. Însă raportul dintre aceste două imobile este un raport de fapt şi nu de drept sau. 90]. şi anume dreptul de nudă proprietate (prin urmare titularul unei servituţi de trecere al unei servituţi de vedere sau de apeduct etc. iar normele administrative şi cele imperative. ca Vareilles-Sommieres. afirmă că. p. Servituţile constituie o instituţie de drept civil. care prevăd sarcini asupra fondurilor şi obligaţii ale proprietarilor. în doctrina franceză figurînd şi servituţile administrative sau publice.) Chiar dacă drepturile reale posibile se creează în favoarea unor alte persoane. p. după cum prevede Codul civil român la art. Titularul unei servituţi de trecere şi cel al unei servituţi de vedere sau de apeduct îşi prelungesc dreptul de proprietate cu o suplimentare a atributului de folosinţă. Similară este şi situaţia dreptului de servitute. proprietatea dezmembrată nu ar mai exista ca atare. iar adunarea drepturilor reale. Majoritatea autorilor români şi francezi definesc servitutea ca un drept real. Dernburg. Unii susţin că acest drept real este un dezmembrămînt al dreptului de proprietate. ceea ce nu se întîmplă. drepturile reale (şi servituţile) nu sînt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Potrivit acestor autori. care nu sînt veritabile servituţi. Unii autori. Acest raport poate fi calificat doar ca un factor obiectiv principal ce condiţionează necesitatea constituirii unei servituţi prediale. 277].

care beneficiază de servitute numai datorită faptului că este deţinător al imobilului dat. pentru că ar împiedica exerciţiul dreptului de servitute. permiţînd să se creeze între două imobile o situaţie ce se constituie ca o sarcină pentru unul dintre ele (fond aservit). ci se limitează numai în privinţa proprietarului nu şi a terţelor persoane [94. dreptul de proprietate nu se dezmembrează. 22 . necesitatea folosirii fondului vecin [72. ca restricţii pe care trebuie să le suporte proprietarul fondului aservit. dreptul proprietarului nu se stinge. Meier menţiona că servituţile nu reprezintă drepturi asupra proprietăţii unui alt titular. Nu putem discuta despre toate părerile apărute ca reacţie la teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. proprietarul se consideră limitat în folosirea bunului său numai în măsura în care nu ar leza folosirea servituţii de către primul. p. Д. pe care proprietarul fondului dominant le dobîndeşte asupra fondului aservit şi. p. o servitute de trecere pe care o are un vecin pe teritoriul unei alte persoane nu împiedică pe aceasta să folosească drumul sau poteca (cărarea) de pe terenul său în acelaşi scop de trecere. Cercetătorul rus. concomitent.faţă de terţele persoane.Calificarea în sens activ sau pasiv depinde de poziţia din care sînt privite servituţile. accentuăm că servituţile se formează în folosul unui fond şi nu a proprietarului. concomitent cu titularul servituţii. prelungire a dreptului de proprietate pentru fondul dominant sau restricţii ale dreptului de proprietate pentru fondul aservit [22. 214]. p. p. prezenţa unei servituţi de trecere îl va opri pe proprietarul fondului să dea terenului său o întrebuinţare care să îl facă impropriu trecerii. în cazul constituirii unei servituţi. Dreptul de servitute este o respingere a dreptului de folosinţă (în situaţia proprietarului fondului aservit). De aici decurg următoarele concluzii: . De aceea.încetarea dreptului de servitute duce la returnarea tuturor puterilor fără vreun act special. pentru a fi utilizat raţional. 203]. . 380]. p. ca Mazeaud Henri şi Larroumet Christian. Caracteristica fondului dominant constă în faptul că impune deţinătorului său. În acest caz. Cercetătorul rus Gambarov menţionează că. . ci limitări ale ei [98. deşi susţin teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. menţionează că servituţile nu fac parte din ele. considerăm însă că este mai potrivită părerea care explică existenţa drepturilor reale ca prelungire a atributului de folosire. Astfel.faşă de titularul dreptului de servitute. deoarece nu se poate vorbi de o dezmembrare a proprietăţii atîta timp cît. Alţi autori. în pofida prezenţei dreptului real care grevează dreptul subiectiv de proprietate. 35]. proprietarul îşi păstrează dreptul asupra bunului ce serveşte ca obiect al dreptului de servitute. 90]. pentru uzul şi utilitatea celuilalt fond (fond dominant) ce aparţine unui alt proprietar [17.

fie în favoarea altui fond. Ar fi o eroare să credem că diferitele grevări ale dreptului de proprietate ar duce atingere principiului libertăţii dreptului de proprietate. El însă va dispune în continuare. p. orice doreşte cu obiectul dreptului sau îl poate folosi personal. Vlahide afirmă: „Titularul dreptului de proprietate poate face totul. pe cînd titularii celorlalte drepturi reale nu pot face nimic în afară de aceea ce le îngăduie dreptul său” [91. persoana împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului terenului 23 . dar nici în acest caz principiul libertăţii proprietăţii nu este lezat. un fond poate fi grevat cu o servitute de trecere. după voia lui şi sub rezerva de a nu atinge dreptul altuia. care are dreptul să privească asupra fondului grevat cu această servitute. dreptul de servitute poate greva perpetuu proprietatea. p. Spre deosebire de alte drepturi reale. de dreptul său. în afară de limitele legale sau convenţionale care îi afectează proprietatea [57. 388]. Dacă însă fondul care constituie proprietatea unei persoane este grevat cu drepturi reale. în afară de aceea ce. (1). poate constitui asupra lui drepturi reale în beneficiul unor alţi titulari sau îl poate înstrăina.Distincţia dintre puterile juridice ale titularului dreptului de proprietate şi cele ale titularilor de alte drepturi reale devine evidentă prin sublinierea limitelor dintre ele. De exemplu. Orice constituire de drepturi reale asupra proprietăţii este temporară. în principiu. Proprietarul. Proprietarul unui bun imobil liber de orice servituţi poate face. 387]. “la realizarea servituţii. deoarece constituirea servituţii se face cu acordul proprietarului. sau îl poate închiria [57. în pofida acestor grevări. cu o servitute de vedere. El nu va putea opri trecerea vecinului pe terenul grevat cu servitutea de trecere şi nu va putea împiedica exerciţiul servituţii de vedere al vecinului. dreptul de proprietate se vede diminuat în exerciţiul lui de prezenţa acestor drepturi. 147]. principiu stipulat în Codul civil la art. 392]. trecînd pe teren: cel care are o servitute de vedere nu îşi va putea schimba nici extinde dreptul. Astfel. fie în beneficiul unei alte persoane. Tot proprietarul poate extrage toate fructele bunului. 429 alin. poate face orice cu obiectul dreptului său. cu ipotecă etc. p. Proprietarul este obligat să respecte drepturile reale care apasă asupra proprietăţii sale. stingerea drepturilor reale care o grevează avînd ca rezultat eliberarea proprietăţii de o sarcină [22. îi este oprit. p. p. în cazul acesta fiind vorba de excepţii. conform căruia. Titularul servituţii de trecere nu va putea face altceva decît să uzeze de această servitute. ci se va limita la ceea ce îi permite servitutea al cărei titular este. cu uzufruct. Există deosebiri între situaţia unei proprietăţi negrevate cu servitute şi situaţia proprietăţii grevate cu un astfel de drept. grevîndu-le cu alte drepturi reale sau înstrăinîndu-l. Titularii celorlalte drepturi reale nu vor putea întreprinde nimic peste limitele drepturilor lor [58. prin excepţie. 213].

articolul menţionat. iar pentru că aparţineau tuturor folosirea lor nu putea fi limitată. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă care conferă proprietarului unui imobil. conform căreia dreptul de servitute. derivat. p.aservit”. perpetuu şi indivizibil constituit asupra unui fond imobil. (2) că în asemenea situaţii “proprietarul terenului dominant poate fi obligat să plătească. Descoperirea unor noi posibilităţi de folosire a terenurilor este rezultatul progresului economic. o recompensă (despăgubire) proprietarului terenului aservit”. nu a dreptului de proprietate. numit dominant. Esenţial pentru dreptul de servitute este proprietatea. în genere. servituţile nu puteau să apără înainte de instituirea proprietăţii. care se limitează în urma instaurării acestui drept [102. 260]. Din cele menţionate se observă că dreptul de servitute este strîns legat de dreptul de proprietate şi nu ne imaginăm că poate fi altfel. fiind chemată să ridice valoarea lor economică [36. Faptul că nu puteau extrage toate foloasele din terenurile deţinute dovedeşte numai nivelul lor de dezvoltare limitat. Din faptul utilizării limitate a pămînturilor nu se poate concluziona că triburile nomade foloseau terenurile în baza dreptului de servitute. pentru uzul şi utilitatea altui imobil. deoarece triburile ce duceau un mod de viaţă nomad nu foloseau de deplin pămîntul. acesta poate cere despăgubiri. perpetuu şi indivizibil. imobile ce aparţin la proprietari diferiţi” [72. 363]. Mai mult decît atît. O altă definiţie mai completă aparţine lui Ion Dogaru şi Teodor Sîmbrianu: „Servitutea e un drept real principal. sau încetarea servituţii. ca Liviu Pop definesc dreptul de servitute ca: „fiind un drept real principal. 164]. Acesta este un rezultat al libertăţii dreptului de dispoziţie. nu schimbă însă natura juridică şi conţinutul dreptului de proprietate. p. p. 147]. Noile posibilităţi măresc valoarea economică a proprietăţii. fiind folosite în comun pentru satisfacerea necesităţilor vieţii. Dacă existenţa unei servituţi aduce prejudicii proprietarului fondului aservit. Prin urmare. În literatura juridică rusă din secolul al XIX-lea există însă o altă părere. în urma descompunerii dreptului de proprietate funciară a obştii şi apariţiei proprietăţii private asupra unor terenuri mici. p. Probabil. la anumite perioade. Circulă ideea că servituţile ar fi existat înainte de apariţia proprietăţii. în conformitate cu care proprietarul are dreptul de a-şi greva bunul cu alte drepturi reale. numit fond dominant. numit fond aservit sau dominant. prevede la alin. servitutea după cum am amintit mai sus a apărut. nu este legat de dreptul de proprietate [101. ci numai anumite proprietăţi ale lui. adică îşi exercitau drepturile în volumul ce caracterizează servituţile contemporane. unele prerogative asupra imobilului 24 . Unii autori români.

în interesul şi pentru utilitatea altui imobil. altele decît ceea ce reprezintă limitări normale ale dreptului de proprietate de ocrotirea unui interes social şi asigurarea bunei vecinătăţi” [35. este obligat să tolereze şi să suporte actele materiale concrete de folosire a imobilului său de către titularul dreptului subiectiv de servitute. cu definiţii ştiinţifice care trebuie să reflecte exact şi adecvat fenomenul definit. impersonal atît al dreptului subiectiv de servitute. sarcina grevează efectiv nu imobilul aservit. ci dreptul de proprietate asupra lui. dar se subînţelege alta. p. În lumina celor expuse. Sarcina revine nu imobilului. 187]. p. perpetuu. rezultă din caracterul alienabil. Din această definiţie rezultă: servitutea. 174]. considerăm necesară definirea servituţii în speranţa de a evita situaţia cînd se spune una. avem de a face. ca instituţie juridică în sens obiectiv. servitutea este un ansamblul de norme juridice care reglementează relaţiile dintre proprietarii a două terenuri sau alte imobile. putem afirma că. or. în materie de servitute. Utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia lui economică. În acest sens este şi redacţia art. de regulă învecinate. indivizibil. ci titularului dreptului de proprietate asupra acestuia. nu atît în utilitatea imobilului dominant. 428 din Codul civil. cu norme de drept care nu ne putem permite ambiguităţi. p. care este deţinătorul titlului de proprietate al imobilului dominant. cît şi al obligaţiei. Concluzionînd asupra celor relatate din legislaţia unui şir de state europene. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă. 87]. indiferent de faptul cine este unul sau altul în persoană [84. cît în propria sa utilitate. numit fond dominant. Din caracterele examinate vom defini dreptul de servitute ca un drept real principal. este un ansamblu de norme ce reglementează o anumită categorie de relaţii omogene. care aparţine proprietarului imobilului dominant. Obiectul reglementării îl constituie relaţiile dintre proprietarii a cel puţin două terenuri sau altor imobile. real şi absolut al raportului juridic în care sînt antrenate aceste subiecte [53. propriul avantaj sau confort. Caracterul alienabil. proprietarul imobilului aservit. ce se constituie asupra unui imobil. de regulă învecinate. Ca instituţie juridică. numit fond aservit de o sarcină. din doctrină şi chiar asupra unor cazuri din practică. în vederea obligării proprietarului unui teren (terenului aservit) să permită proprietarului unui alt teren (terenului dominant) folosirea terenului aservit într-un mod sau altul pentru utilitatea sau sporirea confortului folosirii terenului dominant. care îi revine proprietarului imobilului aservit.numit fond aservit. 25 . Anume el.

Caracterul real denotă că dreptul subiectiv de servitute are în calitate de obiect un lucru (res reales) şi că titularului său i se asigură libertatea efectuării anumitor acţiuni asupra obiectului în mod direct. art. opozabilitatea acestui drept subiectiv faţă de terţi apare în momentul înscrierii lui în registrul bunurilor imobile. 1543-XIII din 25.1998 nr. Caracterul alienabil denotă calitatea impersonală a dreptului subiectiv de servitute. Terenul dominant este acela dreptul de proprietate asupra căruia este ameliorat cu o autorizaţie ce îi extinde exercitarea într-un mod sau altul şi asupra terenului aservit.05. iar altuia (proprietarul terenului dominant) îi aparţine dreptul subiectiv de a exercita actele materiale concrete. 318). aparţin participanţilor la acest raport nu ca persoane concrete. Ca raport juridic. conform căruia unuia dintre ei (proprietarul terenului aservit) îi revine obligaţia de a suporta anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit. I. (3) din Codul civil şi cu Legea cadastrului bunurilor imobile nr. ci ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilelor (terenurilor) respective. 26 . un drept subiectiv real şi absolut.Subiectele sînt deţinătorii titlurilor de proprietate asupra terenurilor sau altor imobile vecine. ce ia naştere în cadrul raportului juridic de servitute. După natura sa juridică. 431 alin. Caracterul alienabil al dreptului subiectiv de servitute face ca atît el. Dat fiind faptul că în calitate de obiect apare un imobil.O. Terenul aservit este acela dreptul de proprietate asupra căruia este grevat cu o sarcină ce îi limitează într-un mod sau altul deplina exercitare. 44-46 p. a proprietarului terenului (imobilului) dominant de a exercita din propria voinţă în mod liber anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit în sporirea utilităţii sau confortului folosirii terenului (imobilului) dominant pe un termen nelimitat.M. al R. un drept subiectiv alienabil. dreptul subiectiv de servitute este un drept subiectiv civil. Caracterul absolut se manifestă prin faptul că este opozabil oricui. servitutea este un raport juridic real şi absolut dintre proprietarii a două terenuri sau altor imobile. cu titlu oneros sau gratuit. perpetuu. garantată prin lege. de folosire a terenului (imobilului) aservit în utilitatea sau în sporirea confortului folosirii terenului dominant. adică unui cerc nedeterminat de persoane. nemijlocit şi din propria voinţă. adică de a nu aparţine unei anumite persoane şi de a putea fi transmis unor persoane în temeiurile prevăzute de lege. în conformitate cu art. inclusiv proprietarului imobilului aservit. dreptul de servitute reprezintă posibilitate. Ca drept subiectiv.1998 (M. cît şi obligaţia corelativă.02. Elementele definitorii sunt cele expuse mai sus. din 25.

Rezultă aşadar. folosit de diferite coduri civile. §2. este o traducere literală a cuvîntului servitudo. un teren se întărea în servirea unui alt teren. din care francezii au făcut servitude.Faptul acesta înlătură necesitatea de a sublinia în mod expres că obligaţia (sarcina) nu poartă caracter personal. Ca obligaţie (ca sarcină. Servitutea face parte din categoria aşa-numitelor drepturi reale asupra lucrurilor altuia sau. Am mai adăuga că. Evoluţia lui Din perspectiva istoriei. ci ca titular a dreptului de proprietate asupra imobilului aservit. fiind corelativă dreptului subiectiv de servitute. servitutea îl obligă pe proprietarul imobilului (terenului) aservit să suporte. că sarcina (obligaţia) urmează terenul aservit nu pentru că aparţine acestui teren. Această categorie de drepturi reale a fost bine cunoscută în dreptul privat roman. ca îndatorire)8. 8 27 . cum le spunea romanii Am adăugat cuvîntul „îndatorire” pentru a sublinia că anume în acest sens utilizăm în cazul de faţă termenul „obligaţie”. ci pentru că este accesoriu al dreptului subiectiv de proprietate asupra acestui teren. obligaţia nu este impusă imobilului aservit. iar terenul în uzul sau utilitatea căruia era impusă sarcina se numea fuundus dominans (teren dominant). ci proprietarului imobilului aservit. Conţinutul acestei obligaţii este determinat de conţinutul dreptului subiectiv de servitute. În acest sens. Fiind corelativă unui drept subiectiv alienabil. că ea rezultă din raportul juridic dintre două fonduri. şi mai radical. obligaţia este şi ea alienabilă. care rezultă din conţinutul subiectiv de servitute. Termenul servitute provine de la faptul că în conformitate cu legislaţia şi doctrina Romei antice. Terenul grevat cu o sarcină se numea fundus serviens (teren aservit). fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. Apariţia ei se datorează instituirii dreptului de proprietate privată asupra lucrurilor (res reales). Cuvîntul servitudine. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. obligaţia (sarcina) este un atribut secundar al dreptului de proprietate asupra terenului aservit. Istoria apariţiei dreptului de servitute. şi de aceea ea aparţine fondului său. să permită proprietarului terenului (imobilului) dominant exercitarea unor acte materiale concrete de folosire a terenului aservit. nu în sensul de raport pe care îl mai are acest termen. deşi în cazul coliziunii cu dreptul subiectiv de proprietate ea are un mai mare efect juridic.. dreptul de proprietate cedînd în faţă ei. impunîndu-i-se proprietarului terenului aservit nu ca persoană concretă.

Aceste terenuri nu aveau calităţile necesare pentru întrebuinţarea lor normală (nu aveau acces la 28 . 186]. Codul civil francez întrebuinţează cuvintele services fonciers.durata vieţii titularului. servituţile prediale erau singura categorie de drepturi reale asupra lucrurilor altuia. teren). vecine. p. fiecare persoană a primit cîte un lot mic de pămînt. aveau durată nelimitată în timp şi. dat fiind faptul că acest drept nu este limitat în timp şi este transmisibil. la fondarea Romei. adică aparţinînd unor persoane concrete. Servituţile prediale erau alienabile. Dreptul privat roman a cunoscut două mari categorii de servituţi: servituţile prediale şi servituţile personale. de regulă. iar altul – teren aservit (praedium serviens). Denumirea de servituţi personale provine de la caracterul lor personal. aveau un caracter impersonal. în cadrul cărora relaţiile se reglementau doar prin normele sistemului ius civile. graţie faptului că ele se referă la terenuri sau la alte imobile legate în mod durabil de acestea. 119]. putea fi transmise altor persoane. alături de servituţile prediale. Creaţie a dreptului roman. indiferent cine este el şi către cine va trece acest drept în viitor. Codul Caragea întrebuinţa cuvintele robirea lucrurilor. 23]. p. Anterior acestui termen. Raportul juridic în cadrul acestor servituţi apare între proprietarii a două terenuri. personale şi prediale făceau parte din aşa-zisele dezmembrăminte ale dreptului subiectiv de proprietate. Apariţia şi evoluţia servituţilor ca instituţie juridică de drept se află în legătură directă cu instituţia dezvoltării dreptului de proprietate privată asupra pămîntului [96. în calitate de obiect. În perioada cea mai veche a dreptului privat roman. fiind inalienabile. uzul. Conform legendei. al acesteia. în cadrul cărora. iar Codul Calimach şerbirea lucrurilor. un teren (fond) sau un alt imobil. intră superficia. În prezent. pentru că termenul servitude părea ”odios” după revoluţia franceză. iar în calitate de obiect – lucruri mobile şi imobile. Particularităţile comune se manifestau prin faptul că şi unele. iura in re aliena. uzufructul. p. Despre ele se pomeneşte în tabla a VI-a din Legea celor XII table. termenul uzual este servitute [82. dacă ne gîndim la abuzurile feudalităţii.antici. avînd termenul limită . Titular al dreptului de servitute predială este proprietarul terenului dominant. Denumirea de servitute predială provine de la cuvîntul predium (moşie. unul dintre care se numeşte teren dominant (praedium dominans). latifundie. servituţile au redevenit necesare o dată cu trecerea pămîntului din proprietate colectivă în proprietate privată. 79 a Legii române cu privire la expropriere din 1864 [78. expresie care se găseşte şi în art. şi altele erau incluse în categoria drepturilor reale asupra lucrurilor altuia (iura in re aliena) şi că ambele servituţi. abitaţia şi emfiteoza.

În perioada lui Justinian apar servituţile personale – uzufructul. Ei confundau dreptul de proprietate cu obiectul dreptului. Fiind independent de persoană. De altfel. 361]. Aceste obligaţii însă aveau caracter personal şi. Romanii nu făceau distincţie între servituţile prediale rustice şi dreptul de proprietate. servituţile rustice puneau pe cel care exercita într-o situaţie identică. şi servituţile prediale erau confundate cu bunurile. pe drept cuvînt. Astfel de probleme nu existau cînd pămîntul se afla în proprietatea colectivă a ginţii.calea publică. De exemplu.). aceste relaţii se bazau pe buna vecinătate şi era suficient ca ele să se destrame pentru ca proprietarul să interzică vecinului a se folosi de bunul său. de fapt. 364]. Trebuia să intervină o nouă înţelegere. Cu timpul. În situaţia în care bunul nu aparţinea persoanei interesate. pentru ei o servitute de trecere. el se răsfrînge asupra bunului. în acest caz. ceea ce a determinat grevarea fondurilor învecinate cu obligaţia permisiunii de trecere sau de alimentare cu apă. cele mai vechi servituţi. La început. îndreptată direct spre lucru. era o sarcină asupra terenului şi nu asupra persoanei. Aşa se explică denumirea servituţior 29 . p. o dată cu vinderea imobilului sau moartea persoanei. alimentarea cu apă. cu spiritul lor pragmatic. servituţile se puteau da în gaj [47. au creat dreptul de servitute. singura categorie de drepturi reale în afară de proprietate era categoria servituţior prediale. Astfel. 128]. Pentru a ieşi din această situaţie. Mai mult decît atît. continuînd să existe chiar şi după schimbarea proprietarului [83. dreptul roman a făcu ca dreptul să se deosebească de obiectul său numindu-l „iura in re aliena” (dreptul asupra unui lucru străin). deoarece noile loturi nu aveau acces direct la calea publică sau la sursa de apă. Din această cauză. servitutea de trecere se confunda cu porţiunea de teritoriu ce forma cărăruşa. p. p. dreptul de trecere cu piciorul pe pămînt străin. cu cea a proprietarului. 244]. Drepturile asupra bunurilor erau privite ca o dominaţie nemijlocită asupra lucrului. uzul. Unii autori susţin că anume dreptul comun al ginţii asupra pămîntului a servit drept temei pentru apariţia servituţilor [47. păşune. echivala cu dreptul de proprietate asupra drumului respectiv [39. care nu avea nici un interes să permită cuiva să se folosească de proprietăţile lor. Servitutea. apă etc. partajarea terenurilor dintr-o masă succesorală a generat situaţii care impuneau constituirea servituţilor. Eficienţa acestui drept se exprimă prin caracterul său real. aceste incomodităţi erau înlăturate prin înţelegerea cu vecinul care se obliga să permită trecerea. p. romanii. Pentru a le exploata normal. etc. precum şi dreptul de a lua apă au fost considerate. trebuia folosite terenurile vecinilor. abitaţia. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. La începutul dreptului roman. În epoca clasică. fără intervenţia cuiva (ius in rem). iar ea tindea să-l folosească deşi aparţinea unei alte persoane (res aliena). de exemplu. se pierdeau.

cel puţin cele urbane. percepînd situaţia ca un serviciu (servitus) oarecare al lucrului său [47. ei au început să creeze drepturi asupra proprietăţii străine (temeiuri de folosire a proprietăţii străine) „servituţi”. servituţile. şi de aceea posibilitatea practică a confuzei cu dreptul de proprietate a fost micşorată cu mult. în urma a numeroase discuţii 10. Această definiţie nu trebuie să ne creeze iluzia că romanii considerau servituţile ca raporturi între două fonduri. Exerciţiul acestor servituţi nu necesita fapte actuale.„iura praediorum”. invers. Consecinţele acestui fapt constau în ideea că proprietarul nu era obligat să dovedească libertatea proprietăţii sale. deoarece erau legate de exerciţiul agriculturii. şi. Evoluţia societăţii însă i-a impus să deroge de la acest principiu şi. 10 Dreptul roman nu definea servitutea. Trebuie menţionat faptul că nu avem nici un izvor de drept roman care ar conţine această definiţie. proprietarul nu putea avea un alt drept asupra bunului său decît cel de proprietate. Prin intermediul unor tranzacţii. deoarece nu erau legate de îndeletnicirile agricole. Astfel. p. Bunurile nec mancipi erau considerate mai puţin importante şi de aceea se înstrăinau uşor. În terminologia de atunci se folosea cuvîntul „servitute”. şi se depuneau mari eforturi pentru a fi ţinute în cadrul familiei. considerate res nec mancipi. După cum am menţionat. a însemnat începutul unei cotituri în această concepţie. Definiţiile din literatură sînt rodul investigaţiilor efectuate de savanţi în domeniu. 9 30 . Romanii înţelegeau prin proprietate o dominaţie exclusivă şi nelimitată a persoanei asupra bunului. dar el putea admite ca alte persoane să aibă drepturi asupra acestui bun. 206]. aceste limitări se făceau în cazuri excepţionale şi cereau temeiuri distincte. Apariţia servituţior urbane. care însemna „înrobirea lucrului” sau „slujirea lucrului” (şerbire) şi se defineau ca sarcini impuse fondului aservit. pentru că. de aceea înstrăinarea lor se putea face numai după o procedură specială numită mancipaţiune. titularul unei servituţi urbane de vedere nu putea spune: am o vedere. în realitate raportul fiind între doi proprietari ai fondurilor (deoarece un raport de Romanii divizau bunurile în res mancipi şi nec mancipi. în sensul că bunul nu se poate servi pe sine însuşi. Bunurile mancipi erau considerate foarte valoroase. De aceea. ca regulă liberă de orice limite în esenţa ei. bunul nu poate servi proprietarului său. adică drepturi asupra fondurilor. ca şi a celor prediale rustice. această libertate se prezuma. potrivit învăţăturii juriştilor romani. Aceeaşi problemă o întîlnim şi în prezent – definirea servituţilor. 217]. în cazuri excepţionale. pentru crearea anumitor avantaje de exploatare a fondului dominant [100. orice limitare a proprietăţii trebuia dovedită. care era foarte complicată şi anevoioasă. Încadrarea servituţilor în categoria lucrurilor mancipi ne indică strînsa lor legătură cu agricultura. p. De aici şi atitudinea ostilă a romanilor faţă de orice limitare adusă dreptului de proprietate. ci un drept de vedere. să admită unele limite. au început să fie privite ca nişte drepturi. De aici. ea fiind dedusă din toate caracterele pe care le aveau servituţile atunci. ocupaţia de bază a vechilor romani9. Fondul liber de orice servitute era „optimus maximus” (cel mai bun din toate).

acest drept fiind exercitat atît de prezentul proprietar al terenului dominant. 102]. De la romani servituţile au fost preluate şi de alte popoare prin receptarea dreptului roman. adică servituţile prediale rustice [47. proprietatea reprezenta instituţia de referinţă în materie de jus rerum.drept poate fi constituit numai între persoane). În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care nasc din exercitarea unei servituţi. Ulterior. erau servituţile prediale. p. care. la naşterea unei servituţi. La începutul dreptului roman. ci se conserva. de a scoate nisip sau var din ogoarele vecine. în epoca veche nu erau precizate şi nu au cunoscut limitări [68. dreptul de a nu lua vederea sau lumina unui imobil vecin prin construcţii mai înalte. apar servituţile urbane. toate servituţile se numeau prediale (grevau imobile). părţile puteau. Deoarece avem foarte puţine date despre dreptul geto-dac. 132]. Astfel. datorită naturii sale obişnuielnice. în situaţia în care. iar toate celelalte drepturi cu privire la bunuri se raportează la ea. de sprijinire a zidului unei construcţii pe cel al vecinului. în afară de proprietate. menite să asigure o cît mai bună utilizare economică a imobilelor: servitutea de scurgere a apelor murdare. astfel se are în vedere că servituţile se stabilesc în interesul proprietarului fondului dominant şi este suportată de proprietarul fondului aservit [47. III e. la care se adaugă cele care dădeau dreptul de a lua apă. nu a lăsat practic nici o urmă. de a paşte turmele pe ele etc. servituţile de punere în cultură a ogoarelor. În dreptul roman. romanii au extins sensul noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. servitutea predială preconstituită nu se stingea. să convină asupra unor reguli proprii de exercitare a dreptul de servitute. cînd încep să se aplice norme de drept roman în materie. uzul. nu depind de proprietar. titularul fondului dominant fiind doar coindivizar.n. 288]. servituţile au devenit cunoscute o dată cu cucerirea ei de către romani. ca efect al vecinătăţii şi al indiviziunii. În Dacia. 219]. În perioada lui Iustinian. p.. de prelungire a picăturilor de ploaie pe terenurile limitrofe. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. abitaţia. p. Termenul “fond” se foloseşte pentru a indica natura indivizibilă a servituţilor şi caracterul său real. În epoca clasică. titularul fondului dominant devenea coproprietar al fondului aservit. p. cît şi cei viitori. nu putem afirma că au existat în Dacia relaţii asemănătoarea cu servituţile. deoarece nu era o confuziune de proprietăţi. o dată stabilit. apar servituţile personale – uzufructul. Iniţial. se conturează şi caracterul perpetuu al servituţii. care. După reconstituirea Romei incendiată de gali.). creînd servituţile personale (sec. În dreptul privat roman. într-un cuvînt. Servituţile prediale se divideau în 31 . paralel cu obiceiurile locale [67. singura categorie de drepturi reale. Cele mai vechi servituţi au fost cele de trecere.

dar nu avem dovezi. clasificare ce se menţine şi în prezent atît în dreptul francez. O particularitate a servituţilor în dreptul roman viza faptul că. Regimul proprietăţii cetăţenilor romani care locuiau în Dacia era reglementat de legile romane. p. dar şi un mod distinct de constituire. a fost preluată de dreptul francez prin Codul lui Napoleon. Şi în această perioadă de formare a statelor româneşti există servituţi. apare un sistem de drept vecinal. se facă încercări de a se emite norme de drept scris. ulterior creîndu-se un sistem nou de drept. Peregrinii din Dacia aveau o proprietate reglementată de vechiul lor drept în măsura în care dispoziţiile acestuia fuseseră recunoscute de romani. Biserica. de dreptul belgian.servituţi urbane şi rurale. printr-o ficţiune. Aceste idei. Sîntem tentaţi chiar să presupunem că ele au dispărut în această perioadă. calitatea de sol roman „ius italicum”. cu excepţia faptului că ei nu puteau avea în materie imobiliară adevărata proprietate romană numai dacă pămîntul coloniei romane nu primise. pravilele se întocmeau numai după izvoarele canonice bizantine. Servituţile în Dacia Romană aveau aceleaşi caractere ca la romani. însă tot mai multe servituţi de trecere sau de a lua apă din fîntînă luau naştere ca urmare a acordului dintre proprietarii fondului. adevăratul proprietar fiind statul. Cetăţenii romani. care au marcat începutul ideilor şi instituţiilor juridice romane aşa cum au fost adoptate în realităţile feudale ale Bizanţului. dreptul de a trece se confunda cu fîşia de teren pe care se exercita. în perioada veche. aceste servituţi se subclasificau în funcţie de obiectul sau de utilitatea lor imediată [26. Ulterior. deoarece foarte puţinele izvoare nu furnizează vreo informaţie în acest sens. utilitatea lor impunîndu-le cu precădere în raporturile de vecinătate. În această perioadă. Dacia a rămas fără administrare. nu aveau asupra fondurilor provinciale decît o posesiune sau un uzufruct. După retragerea romanilor. pentru a împiedica dezvoltarea servituţior. De exemplu. 83]. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. servituţile prediale apăreau ca un bun corporal. această trăsătură a dispărut. unde pămînturile aparţineau ei. dreptul geto-dac şi cel roman s-au aplicat paralel. cît şi în dreptul românesc. 845-847]. Servituţile urbane au apărut mai tîrziu şi erau privite ca drepturi în cazul lucrurilor corporale. italian şi cel român. după formarea statelor româneşti. prin convenţii. spre deosebire de cele din 32 . Mai tîrziu. care îşi pierdeau importanţa. Vechile norme romane din materia servituţilor prediale continuau să fie aplicate. p. apare obştea sătească. aflîndu-se sub autoritatea patriarhului de la Bizanţ. după Gaius. În Dacia Romană. La rîndul lor. Această instituţie a servituţilor. care aveau un caracter oficial şi se alcătuiau la porunca domnului şi pe cheltuiala sa [8. bisericile erau împuternicite să emită pravile. fiind reglementate potrivit obiceiului. În aceste condiţii. fiind supusă unor minime modificări sau completări.

în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. deoarece structura socială şi politică a Principatelor era diferită de acea a Bizanţului. cînd intră în vigoare Codul civil. 344]. faţă de Codul civil. în Ţările Române se aplicau două categorii de norme: obiceiul şi vechiul drept bizantin.epoca romanizării. relaţiile sociale de drept civil erau reglementate prin Condica lui Ipsilanti. sau fereastră să vază şi altele. p. reintroducînd servituţile. ca să îi dea loc de drum. aceste legiuiri nu au găsit în Ţările Române mediu propice pentru a fi aplicate [43. printre alte modalităţi de dobîndire. acela are să o dobîndească pentru totdeauna după împlinirea celor 10 ani” [5. Uzucapiunea de 10-20 de ani nu duce la dobîndirea acesteia. 86]. cînd supune pe alta. Referitor la stingerea servituţilor prin neuz. iar la începutul secolului al XIX-lea este adoptat Codul Caragea [89. p. 56-57]. acesta a fost aplicat pînă în 1865. În Ţara Românească. numai uzucapiunea de 30 de ani conduce la constituirea servituţii. În vreme ce Legiuirea de la 1818 prevedea că “cel ce fără tocmeală dobîndeşte robirea de 10 ani (se foloseşte de servitute timp de 10 ani) fără împotrivirea stăpînului lucrului. Legile Bizanţului şi Codurile locale de factură bizantină nu au putut constitui adevărate izvoare juridice. Implicit. p. materia servituţilor era guvernată de acestea [18. cel puţin în formă. p. În secolele XV-XVIII. dornici se egaleze. dobîndesc noi funcţii. Revizuit şi completat de nenumărate ori. adică să treacă prin curtea sa. precum o casă. este reglementată instituţia servituţilor. p. termenul este de 10 ani: „de se va slobozi lucru robit şi stăpînul robirii nu va preînnoi robirea 10 ani. sînt prevăzute şi modalităţi ale dreptului de servitute [89.credinţă şi are just titlu. 33 . Singurul izvor al dreptului în epoca feudală a fost obiceiul pămîntului. Aplicarea legislaţiei romano-bizantine în practica de toate zilele. legislatori prin experienţă. de asemenea. spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Conform acestui cod. au fost adoptate acte normative mult mai complexe. adică dreptul care este stabilit în favoarea unui lucru prin care este aservit spre folosul lucrului”. Făurite cu elemente bizantine de către domnitorii români. uzucapiunea. Autorii Codului Caragea au denumit servitutea robirea lucrurilor. 77]. lucrul rămîne slobod de robire” [18. fenomenul fiind numit „şerbire a lucrului” [18. 163]. capitolul al 2-lea. nu este dovedită decît întrun număr mic de speţe. deoarece. 154]. multe pămînturi trec în proprietate privată (în realitate în Principatele Româneşti relaţiile de proprietate aveau un caracter mult mai complex). 59]. chiar dacă titularul ei este de bună . În partea a II-a. Dacă în cod se prevedea. p. p. renumele autocraţilor bizantini. O particularitate a Legiuirii Caragea în materia servituţilor. Ulterior. constă în dobîndirea acestora. Totodată. robirea lucrurilor reprezenta „dreptul care robeşte la oareşice un lucru spre folosul altuia.

vechiul drept bizantin şi.119]. Adică. Acest drept este real şi împotriva proprietarului lucrului. aceasta fiind o caracteristică importantă a servituţii. astfel. reglementate servituţile prin fapta omului constituite prin titlu. şerbiri orăşeneşti şi şerbiri ale zidurilor. Art. nu în ultimul rînd. p. Art. Această dispoziţie avea aplicare. ci şi un bun mobil. Art. roman. ci numai a lăsa altuia folosinţa unui drept sau „a nu face” ce ar avea voie ca proprietar”[78. pentru folosul altui lucru. în 1817. ele purtînd denumirea de şerbiri ale lucrurilor. şi anume: este un drept în favoarea unui lucru şi presupune existenţa a două lucruri ce trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. confuziune. în materia cheltuielilor privind menţinerea şi întreţinerea servituţii. 685: „driturile cele personalice 34 . 126]. Dreptul de servitute viza nu numai un bun imobil. proprietarul este acela care se obligă să se abţină. în 1785. capitol la care ne vom referi ulterior). Codul Calimach dispunea că „servituţile nu trebuie să se întindă. Se făcea referire şi la „şerbire” în cazul coproprietăţii. Alături de pieirea lucrului. în prezent cunoscute sub denumirea de şerbiri rurale. 629 prevedea: „Dreptul şerbirii asupra unui lucru străin poate fi cîştigat prin voie dată în scris de către proprietarul lucrului” (erau. denumit şi „Codul civil al Principatului Moldova”. aplicîndu-se pînă la intrarea în vigoare a Codului civil Calimach [78. Se face distincţie între şerbiri ale pămîntului şi şerbiri personale. În ceea ce priveşte şerbirile pămîntului. iar „asupra lucrurilor mişcătoare se cîştigă prin chipul trădării”. este adoptat Codul Calimach. a face acte pe care le-ar fi putut face dacă nu ar fi existat servitutea sau să nu facă ceva ce ar putea tulbura exercitarea servituţii. Alexandru Mavrocordat dă „Sobornicescul hrisov”. avînd în vedere natura lor şi scopul pentru care au fost constituite. la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. în calitate de cauză de stingere apare şi moartea persoanei dacă servitutea s-a constituit pentru ea (art. din obiceiurile juridice ale poporului român. p. p. cu precădere. 122]. „trecerea termenului”. Se oferea o definiţie a servituţilor: „Dreptul şerbirii lucrurilor este acela prin care se îndatoreşte proprietatea unui lucru. p. ]n reglementarea actuală dreptul de servitute este un drept imobil. Sînt prevăzute feluri de şerbiri: şerbiri moşiereşti. inspirat din dreptul austriac.119]. adică şerbiri temporare care decurg din convenţiile dintre părţi. O particularitate a acestei reglementări este dată de cauzele de stingere a servituţilor [78. ci să se limiteze”. Se puteau constitui şerbiri neregulate.În Moldova. a bunului aservit” [78. 616-686 din Codul Calimach reglementa materia servituţilor. ca să rabde pentru folosul altui lucru sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acest lucru. 630 din Codul Calimach prevedea că „proprietarul fondului aservit se obligă „a face”. iar la începutul secolului al XIX-lea. din articolele codului reies o serie de caractere esenţiale ale servituţilor. În ceea ce priveşte limitele de exercitare a servituţilor.

în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. În 1825 a fost tradus în limba rusă. ale căruia prevederi privind servituţile le vom examina în continuare. După unirea Basarabiei cu România. care cauză în 1812. iar dritul unei familii trece la toate mădulariile ei”). au fost adoptate acte normative mult mai complexe.-Петерсбург 1915. definiţia servituţilor „prin dritul şerbirii lucrurilor se îndatoreşte proprietarul unui lucru ca spre folosul altuia să rabde sau să nu rabde sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acel lucru” [78. C. manualul de Legi al lui Andronache Donici 1814. Servituţile erau traduse ca „служба” şi însemnau dreptul de folosire a lucrului altuia. Regulamentul din 1818 privind înfiinţarea regiunii Basarabia [10. Ele se împărţeau în servituţi prediale şi urbane. Paralel cu acestea. În Transnistria se aplica legislaţia Ucrainei. p. dacă se vor întinde anume şi la moştenitorii cuiva.asupra şerbirilor le curmă moartea îndrituitului şerbirii. p. În dreptul actual. conţinutul lui fiind cu mult denaturat. 189]. La 28 iulie. p. din păcate. c. 113]. p. pe teritoriul ei (din 1919) s-a aplicat Codul civil român adoptat în 1964. se reglementa modul de constituire şi de stingere a lor [10. Sobornicesu Hrisov 1875. care a intrat în vigoare în Moldova la 1 octombrie 1817. Pe teritoriul Basarabiei se aplicau următoarele izvoare de drept: Hexabiblul lui Armenopol (o extragere din dreptul romano-bizantin). în măsura în care relaţiile nu erau reglementate de legea locală. E de menţionat că Hexabiblul era scris în limba greacă. RSS Ucraina a reprodus decretul RSFSR „Despre drepturile esenţiale de proprietate”. 35 . Basarabia a fost alipită forţat la URSS. 11 Пергамент. Astfel. 616. respectiv art. În 1865 intră în vigoare actualul Cod civil român care consacră servituţilor cartea a II-a „Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” din Titlul al IV-lea. în materia servituţilor se aplicau atît prevederile Hexabiblului lui Armenopol. care mai apoi a fost declarată RSSM. prevederi destul de modeste despre servituţi conţinea numai Hexabiblul lui Armenopol. Codul lui Calimach. în Basarabia se aplică şi legislaţia rusă. О применении местных законов Арменопола и Донича в Бесарабии. servitutea este un drept perpetuu care nu se stinge la moartea titularului şi nici la moarea proprietarului fondului aservit. prin care proprietatea privată imobilă a fost exclusă din circuitul civil [10. În literatura juridică de atunci se menţiona că prevederile dreptului greco-roman se aplicau în Basarabia în starea în care era prevăzut în Codul Calimach 11. nu şi-a găsit aplicare şi pe teritoriul Basarabiei. Ulterior. 22. Dar acest cod de legi. La 26 iulie 1922. Din toate aceste acte. conţinea la art. 125]. Basarabia a fost anexată la Rusia. 192]. 575-643. Astfel. cît şi prevederile cele ale codului civil rus „Свод законов”.

Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis un decret prin care permitea aplicarea temporară pe teritoriul RSSM a legislaţiei Ucrainei [10. p.totalitatea normelor juridice ce reglementează servituţile.dreptul proprietarului fondului dominant de a beneficia de utilităţile fondului aservit în limitele stabilite. În ceea ce priveşte servitutea. în limba comună determinînd toate formele de dependenţă a cuiva sau a ceva. Instituţia servituţii desemna două stări: bunuri. o dată şi cu recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pămîntului. ca urmare a micşorării domeniului proprietăţii private în favoarea domeniului socialist şi înglobării în sistemul de economie dirijată. Astfel. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. Din anul 1944 însă. nu înainte de a elucida problema de natură terminologică. organele lor de conducere hotărau ele însele şi asupra aranjamentelor funciare interne. În perioada socialistă. şi asupra altor probleme ce ţineau de folosirea terenurilor. şi a constituirii căilor de acces la fiecare teren şi a reţelelor de apeducte. . o dată cu alte instituţii. subsolul. Este necesar aşadar să stabilim esenţa lor. Trebuie însă să menţionăm că noţiunea „drept de servitute” are un sens mai larg. Poate să apară problema folosirii noţiunilor servitute şi drept de servitute. 36 de slujire a unui lucru starea personală a robilor. pe posibilitatea de a se contracta şi de a avea proprietate. au dispărut şi servituţile de pe teritoriul Moldovei. servitutea numea sarcina impusă imobilelor. în vigoare pe teritoriul Moldovei de la 1 iulie 1965 pînă la 12 iunie 2003. în domeniul public. 217]. 92 din Codul civil. cuprinzînd: . Iniţial. schimbările constau în faptul că ea se aplica. în perioada socialistă aceste valori au fost răsturnate. dreptul civil suferind din cauza schimbărilor socio-economice. înrobire”. art. mai ales. legislaţia ei civilă nu a cunoscut servitutea ca instituţie juridică graţie instituirii regimului socialist. extinzîndu-se ulterior şi asupra unor alte . De exemplu. Din literatura de specialitate reiese că aceste două noţiuni sînt echivalente. a surselor de apă etc. Cuvîntul „servitute” însemna „servire. După 1989 revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea acestei instituţii. lucru care se poate face numai prin definirea şi evidenţierea caracterelor servituţii.La 14 martie 1940. se ajunge la o schimbare a structurii dreptului privat. şi pînă la începutul anilor „90”. avînd drept principiu de bază instituirea proprietăţii de stat asupra pămîntului. apele şi pădurile se află în proprietatea socialistă a statului şi se dau în folosinţă”. Pămîntul fiind dat în folosinţă cooperativelor agricole de stat. prevedea: „Pămîntul.

4.În baza servituţii. Servitutea totuşi nu are un caracter personal. 37 . ca uzufructul. nu în favoarea unei persoane şi în sarcina uni alte persoane. §3. 3)12. se pronunţa mai concret. fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane 12 Digestele lui Iustinian. în favoarea sau în sarcina căruia există servitutea. Caracterele juridice ale dreptului de servitute Definirea dreptului de servitute (rezultatul final al oricărei cercetări). servitutea predială se numea servitute a terenurilor (fundibus). ca servituţile personale. în a cărui favoare este stabilită. de exemplu. Paulus. (Paulus. În doctrină. 261]. în a cărui virtute titularul exercită direct şi nemijlocit atributele asupra unui bun determinat. p.4. 8. (Ulpianus. 8. D. D 8. Conform consideraţiilor lui Ulpianus. Pompinius se pronunţă însă şi mai categoric. 165-167. 12). dacă asupra unui teren se constituie o servitute în favoarea unui alt teren. servitutea profită unei persoane sau apasă asupra ei numai prin faptul că acea persoană posedă fondul. afirmînd că servitutea nu aparţine persoanei. 261]. 3. în lipsa acestora.jus in re . afirmînd că. servitutea urmează terenul în cazul vinderii lui. 144]. dreptul real . 20. p. 3. ea nu se poate constitui: nimeni nu poate dobîndi o servitute urbană sau rustică dacă nu are teren şi nimeni nu poate fi grevat (cu servitute) dacă nu are teren. Acest din urmă caracter se află la temelia servituţii. p. p.este definit ca un drept subiectiv.1 Dreptul de servitute este un drept real principal Codul civil al Republicii Moldova nu conţine o definiţie a dreptului real. în definitiv ea profită tot unei persoane. de aceea juriştii romani priveau servitutea nu ca un raport juridic dintre proprietarii acestor imobile. anume proprietarului sau posesorului de teren. ci terenului (Pompinius. Din definiţia legii reies două caractere ale servituţii: că este un jus in re aliena şi un drept stabilit în favoarea unui imobil şi în sarcina unui alt imobil.1). Un alt jurist al Romei antice. D. un imobil (cel aservit) se legalizează în servitutea altui imobil (cel dominant). deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau de posesor al fondului [42. ci ca un raport juridic dintre imobile. este posibilă numai după determinarea caracterelor juridice care şi servesc drept criterii de distincţie a servituţilor de alte realităţi juridice [7. indiferent de identitatea proprietarului şi de strămutarea fondului din mînă în mînă [42. deoarece. Deşi servitutea este stabilită în favoarea unui imobil.

[36, p. 326]. Din acest caracter rezultă şi denumirea jus in re. Această definiţie necesită două precizări explicative: a) s-a avut în vedere dreptul de proprietate cu cele trei atribute ale sale, cît şi posibilitatea dezmembrării lor, justificînd în felul acesta existenţa celorlalte drepturi reale; b) drepturile reale nu reprezintă, aşa după cum s-ar putea deduce din simpla lectură a definiţiei, un raport între titularii lor şi bunurile care constituie obiectul acestor drepturi ce justifică existenţa, ci un raport între oameni [52, p. 41]. Raportul juridic se stabileşte – cu privire la un bun determinat – între titularul unui drept real ca subiect activ şi celelalte persoane, ca subiecte pasive, de a se abţine a săvîrşi orice faptă care să îl împiedice pe titular să îşi exercite atributele asupra bunului. Reţinem, totodată, că orice drept real conferă titularului facultatea de a urmări un bun în mîinile oricui s-ar afla, precum şi posibilitatea de a-şi exercita prerogativele direct şi nemijlocit asupra bunului, fără intervenţia unei alte persoane [29, p. 129]. Drepturile reale se pot clasifica sau grupa avîndu-se în vedere următoarele trei caractere: existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, în funcţie de categoria bunurilor care constituie obiectul lor; conţinutul lor complet, care vizează dreptul de proprietate, atunci cînd cele trei atribute sînt exercitate de acelaşi titular, celelalte drepturi reale formate în baza unuia dintre primele atribute ale dreptului de proprietate, - posesiunea sau folosinţa. Trebuie subliniat faptul că între drepturile reale principale şi drepturile reale accesorii lipseşte orice corelaţie în ceea ce priveşte existenţa lor [37, p. 174]. Independenţa şi dependenţa lor urmează a fi raportate la inexistenţa sau existenţa drepturilor de creanţă. În funcţie de existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, drepturile reale se clasifică în drepturi reale principale şi accesorii, în sensul că se conferă titularilor lor puterea de a se servi în mod direct de bunurile materiale - mobile sau imobile - care le aparţin sau de a obţine, prin darea lor în folosinţă, a anumite profituri. Drepturile reale prezintă importanţă şi din punctul de vedere al rolului posesiunii şi al publicităţii existenţei lor. În ceea ce priveşte rolul posesiunii, sînt de reţinut următoarele: în cazul drepturilor reale mobiliare, posedarea bunurilor mobile – fondată pe o aparenţă conformă cu realitatea – prezumă existenţa dreptului de proprietate, iar în cazul drepturilor reale imobiliare, posesiunea este considerată doar un atribut al dreptului de proprietate [59, p. 642-648]. În funcţie de cumularea sau dezmembrarea celor trei atribute ale dreptului de proprietate, drepturile reale se clasifică în dreptul de proprietate drepturi reale asupra bunului altuia [40, p 279]. În literatura de specialitate, se consideră că drepturile reale reprezintă dezmembrări ale dreptului de proprietate [87, p. 79]. 38

Această clasificare astfel conturată impune, pentru înţelegerea ei, următoarea subliniere: existenţa drepturilor reale asupra bunului altuia se justifică pe baza unor raporturi juridice inevitabile între titularul dreptului de proprietate şi titularii celorlalte drepturi reale [88, p. 123]. Pentru a sublinia că, în cazul drepturilor reale, titularul exercită direct şi nemijlocit anumite prerogative asupra bunului obiect al dreptului, în literatura de specialitate se consideră că dreptul real este un raport între persoane cu privire la un bun determinat. Acest raport se stabileşte asupra unui bun determinat, între una sau mai multe persoane, ca subiect(e) activ(e), şi toate celelalte persoane ca subiect(e) pasiv(e) care au obligaţia generală de a nu stînjeni exercitarea liberă a dreptului de către titularul său. Din cele expuse rezultă caracterul de drept absolut, adică opozabil erga omnes, deci opozabil tuturor [61, p. 230]. Terţii sînt obligaţi să respecte drepturile reale, şi anume de a nu face nimic de natură să îngrădească exercitarea drepturilor de către titularii lor [3, p. 14]. Subiectele pasive au o obligaţie negativă, abstractă, fără valoare economică. Din caracterul absolut al drepturilor reale rezultă efecte specifice, şi anume dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă [79, p. 214]. În literatură există însă părerea că dreptul real este un raport de la persoană la lucru [41, p. 853-856], argumentul imposibilităţii unei relaţii de la lucru la persoană este folosit cu aparenţă de seriozitate, constituind o eroare involuntară în raţionament. Această relaţie dintre persoană şi lucru este dreptul real. O persoană are un lucru pentru că este al său şi lucrul nu poate fi al său decît cînd între persoană şi lucru există o relaţie de proprietate, care exclude de la acelaşi drept orice altă persoană [91, p. 148]. Pentru existenţa relaţiei de drept între persoană şi lucru, nu este necesară reciprocitatea, nu este nevoie ca lucrul material să aibă şi el drepturi şi obligaţii faţă de deţinătorul său [91, p. 150]. Nu putem fi de acord cu această părere, deoarece nu vorbim despre relaţiile ce apar în univers între toate corpurile, ci despre relaţiile reciproce care apar numai între oameni, iar în cazul drepturilor reale, despre relaţiile dintre oameni aferente exercitării puterii lor asupra unor anumite lucruri. Dreptul nu poate fi identificat cu relaţia, căci apare numai în cadrul unei relaţii dintre oameni. Această concepţie exista încă în perioada incipientă a dezvoltării dreptului roman. Astfel, Gaius, în calificarea bunurilor în corporale şi incorporale, atribuie dreptul de proprietate, dreptul de servitute la categoria celor corporale. „Eroarea reflectă o concepţie fetişistă, explicabilă nu numai prin resturile mentalităţii primitive, dar şi prin tendinţele cazuiste, pragmatice ale jurisconsulţilor romani în exercitarea fenomenului juridic” [43, p. 161]. Raportul dintre persoană şi bun este un simplu fapt material, raportul juridic însă se constituie doar între persoane. Dreptul real este un raport între persoane, dar cu privire la un lucru determinat. 39

Dreptul real este absolut şi perpetuu. Caracterul absolut al dreptului real a fost interpretat diferit în literatura de specialitate. La început el se referea numai la dreptul de proprietate, considerîndu-se că proprietarul poate face orice cu bunul său, dar în prezent o astfel de interpretare ar fi antisocială şi chiar ilegală [81, p. 233]. Dreptul de proprietate este prevăzut de lege şi exercitat în limitele prevăzute de ea şi, prin urmare nu este absolut nu este absolut [51, p. 231]. Alţii prin caracter absolut presupun plenitudinea libertăţii de dispoziţie asupra obiectului material şi juridic al acestui drept. Proprietarul poate să dispună de obiectul dreptului său (ceea ce implică posesiune şi folosinţa), consumîndu-l, avînd deci şi plenitudinea de dispoziţie asupra lui. Menţiunea “în limitele determinate de lege” sau “poate fi limitat prin lege” conform art. 315 alin. (3) din Codul civil, nu trebuie privită ca o contradicţie faţă de caracterul absolut, deoarece ea nu poate avea un alt sens decît cel de repetare a obligaţiei privind respectarea dreptului unei alte persoane, fiind de la sine înţeles că legiuitorul are libertatea de a stabili limitele folosirii oricărui drept [91, p. 223]. Astfel interpretat, caracterul absolut este conferit numai dreptului de proprietate [41, p. 853-856]. Sensul adevărat al acestui caracter constă în faptul că drepturile reale sînt opozabile erga omnes, presupunînd de la început un subiect activ determinat şi unul pasiv nedeterminat, format din celelalte persoane [91, p. 224]. Caracterul perpetuu este atribuit de unii autori, ca, de exemplu, P.C. Vlahide, numai dreptului de proprietate, celelalte drepturi reale avînd o existenţă temporară [91, p. 56]. Legiuitorul a prevăzut în mod expres acest caracter, la art. 315 alin. (2) al Codului civil, care se evidenţiază prin durată. Durata dreptului de servitute însă este determinată de existenţa bunurilor imobile care formează obiectul existenţei sale. În legătură cu caracterul perpetuu al dreptului de proprietate se impune precizarea că proprietatea asupra unui bun - mobil sau imobil - nu impune necesitatea apartenenţei sale continue la acelaşi titular [90, p. 300], putînd fi transmisă prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, perpetuîndu-se astfelîn cadrul unui alt patrimoniu [52, p. 57]. Reţinem că ceea ce este specific caracterului perpetuu al dreptului de servitute este durata în timp a obiectului său, indiferent de patrimoniul din care face parte într-un anumit moment al existenţei sale. Caracterul perpetuu al dreptului de servitute nu se opune transmiterii bunurilor imobile care formează obiectul său, în patrimoniul unui alt titular. În ceea ce priveşte trecerea dreptului de servitute din patrimoniul unui titular, există cauze voluntare şi cauze forţate. Cauzele voluntare implică libera atitudine a proprietarului de a înstrăina sau de a abandona bunurile care formează obiectul dreptului de servitute. Transmiterea voluntară către un alt titular poate avea loc prin acte între vii. Abandonarea implică părăsirea bunului de către proprietarul lui, ceea ce înseamnă, renunţarea expresă sau tacită la dreptul de proprietate asupra lor. 40

proprietarul nu poate exercita plenar dreptul său de proprietate. subliniem că servitutea nu se constituie asupra oricărui imobil. sau că moştenitorii au renunţat la succesiune ori nu au acceptat-o în temeiul legii [34. ci se dobîndeşte. XX. totodată că unul din factori principali care au contribuit la păstrarea stării de perpetuitate a definiţiei legale a servituţii prediale este conceptul „drepturi reale”. Şerşevici. p 190-193] sau. Raţiunea stingerii acestor drepturi reale constă în faptul că ele sînt grevări ale dreptului de proprietate. 41 . Exercitarea normală a dreptului subiectiv real însă e posibilă doar în condiţiile respectării obligaţiei corelative ce îi revine persoanei sau persoanelor obligate din cealaltă extremă a raportului juridic. probabil. 422-423]. se creează un loc de trecere în altă parte) sau prin nefolosirea ei. abandonarea se consideră a fi asimilată sau redusă la succesiunile vacante [60. în cazul unui raport juridic real. în virtutea naturii lor. ci numai asupra anumitor imobile. XX. loialitatea relativă a juriştilor romani şi a multor generaţii de urmaşi pe parcursul secolelor la personificarea (subiectizarea) terenului dominant prin proprietarul acestuia ca titular al dreptului subiectiv de servitute. Considerăm. se indică numai participantul la raportul juridic căruia îi aparţine în acest raport dreptul subiectiv [103. p.F. p. prin ajungerea la termen. În concluzie.13 Fără îndoială. o legătură nemijlocită de dominare deplină a titularului acestui drept asupra obiectului [99.În cazul bunurilor imobile. pe la mijlocul sec. p. De aici provine. după cum afirmă savantul rus G. Conform acestui concept. conform căruia drepturile subiective reale există şi se realizează în afara raporturilor juridice. Ea a fost criticată opinîndu-i-se conceptul conform căruia şi drepturile subiective reale există doar în raporturile juridice respective numai prin care pot fi exercitate. Prin urmare. 63-65]. dreptul subiectiv real îi asigură titularului său un spaţiu liber de comportament nemijlocit faţă de obiectul acestui drept. unui alt concept teoretic în doctrina civilistă rusă. dacă este temporar. acte pe care le poate face dacă nu exista servitutea şi dacă nu ar trebui să se abţină de a tulbura exerciţiul servituţii. care nu se stinge prin prescripţie. Prin urmare. care a dominat în teoria dreptului pînă la sfîrşitul sec. Presupunem că anume acest concept a dat naştere. obligat să-l lase pe titularul servituţii a face acte de uz asupra fondului său şi să se abţină de la anumite acte de uz asupra propriului său fond. XIX – începutul sec. Proprietarul imobilului asupra căruia se exercită servitutea suferă o scădere a dreptului său de proprietate. prin prescripţia rezultată din neuz. o servitute poate înceta prin inutilitatea ei (de exemplu. Un uzufruct se stinge prin încetarea din viaţă a titularului său. 574]. nici dreptul subiectiv real nu există în 13 De remarcat că acest concept nu şi-a găsit adepţi nici în teoria generală a dreptului şi nici în teoria dreptului civil. urmare a faptului că defunctul proprietar nu are moştenitori. Astfel. exemplificînd prin existenţa dreptului subiectiv de proprietate. care este dezmembrat. instituit de romanii. dreptul subiectiv real instituie un raport juridic între subiect şi obiect.

afara raportului juridic. obligaţia avînd un caracter impersonal.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea unui alt imobil. 76]. b) imobilele prin obiectul la care se aplică. ci doar între subiecte vizavi de obiecte. ceea ce nu este necesar din motivele indicate mai sus. 3. 686 din Codul civil francez prevede şi interdicţia de a constitui o servitute în interesul unei persoane. posibile doar asupra bunurilor corporale. dreptul de a beneficia de servitute trece la noul proprietar. Exercitarea servituţii constă în acte materiale de uz. alte persoane care doresc să folosească servitutea constituită deja va trebui să creeze o servitute aparte. Spre deosebire de uzufruct. Proprietarul fondului aservit va admite constituirea unei a doua servituţi dacă aceasta nu va leza drepturile deţinătorului primei servituţi (cazul servituţilor de trecere pe teritoriul aservit învecinat cu două terenuri înfundate). spre deosebire de uzufruct. stabileşte că servitutea este sarcina care grevează un imobil pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. 113]. Adevărata servitute grevează fondul şi se face numai în interesul fondului. Nu se pot stabili servituţi asupra bunurilor incorporale. şi anume arborii. atît în cele reale. Din această caracteristică reiese că numai deţinătorii fondului dominant pot beneficia de servitute. adică imobilele prin natură. în primul caz. p. Servitutea profită unei persoane sau apasă asupra persoanei numai datorită faptului că ea are în proprietate imobilul. şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane Codul civil. nu se poate stabili o servitute asupra unei servituţi. Imobilele asupra cărora se poate stabili o servitute sînt pămînturile şi clădirile. cît şi în cele obligaţionale. adică drepturile imobiliare. este incompatibilă cu natura efemeră a arborilor [34. 262]. servitutea este întotdeauna un drept imobiliar. Dacă proprietarul se schimbă. care poate fi stabilit asupra unui alt uzufruct. deoarece nu poate fi stabilită decît asupra unui imobil [20. p. 291]. p. Menţiunea că proprietarul profită de servitute exclude ideea că acest drept îl are şi orice deţinător legal al fondului respectiv [64. Trebuie să facem distincţie între dreptul de a beneficia de o servitute şi dreptul de a utiliza un bun 42 . Chiar printre imobilele prin natură există o categorie asupra cărora nu se poate stabili servitute. iar acesta nu apare între obiecte (terenuri. p. 428. alte imobile) nici între subiect şi obiect. care poate fi mobiliar sau imobiliar. avînd un caracter de perpetuitate. Servitutea. Art. persoana beneficiind de ea numai ca proprietar [63. deci un bun incorporal. Nu sînt deci susceptibile de servitute: a) imobilele prin destinaţie. la art. Dat fiind faptul că servitutea însăşi este un imobil prin obiectul la care se aplică.

apele în Republica Moldova sînt proprietate de stat şi pot fi date numai în folosinţă. folosinţa generală a apei din obiectivul acvatic.generală (fără aplicarea unor instalaţii şi dispozitive tehnice.” Folosinţa apei poate fi: . 21). ИИД «Филинь».specială (cu aplicarea unor astfel de instalaţii. art. reglementează modalităţile de folosire limitată a apelor. 127 stabileşte că „numai apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Codul apelor. . Изд. În conformitate cu servitutea privată acvatică. 43. pentru că autorizaţia se acordă unei persoane concrete. la art.separată folosită de către beneficiari în temeiul hotărîrii autorităţilor publice. Situaţia nu prezintă mari probleme. 20)14. după natura lor. pot fi folosite de mai multe persoane. apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. Acest adevăr nu a fost luat în considerare la adoptarea Codului apelor din Federaţia Rusă. care. 127 din Constituţia Republicii Moldova prevede la pct.dat în folosinţă publică. Москва. cel puţin în măsura în care servitutea este confundată sau compatibilă cu natura şi destinaţia altor bunuri. folosirea generală a apei nu este o servitute. Situaţia este mai dificilă cînd bunurile. drepturile ei sînt limitate în interesul unei alte persoane 14 15 Monitorul Parlamentului. art. Cборник кодексов российской федерации. Menţionăm totodată că art. Codul apelor. care afectează starea apei). În conformitate cu servitutea acvatică publică. art. . 1999. Deşi bunurile din domeniul public sînt inalienabile. Astfel. 4 că „bogăţiile de orice natură ale subsolului. care se divizează în servituţi acvatice publice şi servituţi acvatice private 15. în baza hotărîrii instanţei de judecată sau contractului cu care a primit în folosinţă separată pe termen lung sau scurt. atribuit în folosinţă separată poate interzisă ori autorizată de beneficiarul folosinţei separate în condiţiile stabilite de el. sau unui număr nedeterminat de persoane. nr. în conformitate cu Codul apelor. totuşi se poate stabili asupra lor o servitute. 29 din Codul apelor. pe cînd servitutea (poate fi creată numai de proprietar) se constituie în folosul unui fond şi de ea beneficiază numai deţinătorul acestui fond. 10. însă prin hotărîre a organului competent este acordată în folosinţă unei persoane. Astfel. după caz. pe cînd Constituţia. deoarece este cert faptul că utilizarea acestui bun se face în temeiul legii şi nu reprezintă o servitute. 43 . fiecare are dreptul de a se folosi de obiectele acvatice aflate în folosinţă comună dacă legislaţia nu prevede altfel.comună din obiectivele ne atribuite în folosinţă separată. . În conformitate cu art. 287. la art. numindu-le servituţi acvatice. 1993.

celălalt. Legislaţia SUA prevede şi noţiunea de servitute personală. Deşi între dreptul de servitute şi celelalte drepturi reale există trăsături comune. şerbit etc. în al căror folos este stabilit. p. este cazul să ne expunem şi asupra părerii. Aceste caractere fac ca să se deosebească de servituţile existente în SUA. servitutea personală este considerată drept de proprietate şi poate fi înstrăinată [84. Cele două terenuri. suprimate de Revoluţia franceză. servitutea personală nu aduce foloase nemijlocite imobilului. Acest fenomen nu corespunde nici caracteristicii servituţilor care limitează o proprietate (adică dreptul de proprietate al titularului). în favoarea căruia se exercită servitutea. de altfel ele s-ar numi pur şi simplu servituţi. 3) servituţile presupun existenţa a două mobile. pe cînd drepturile instituite în folosul unei persoane pot acorda prerogative mult mai largi. 16 44 . cît şi în conceptul multor jurişti contemporani. fac imposibilă reînvierea inegalităţii funciare anterioare. 142]. drepturile la obţinerea profitului (profits).interesate. p. servitutea personală nu poate fi înstrăinată încetînd o dată cu moartea sau încetarea existenţei titularului său. Codul civil francez şi cel român au evitat cît mai mult să întrebuinţeze termenii „aservit” şi „dominant”. se numeşte teren aservit. Teama de a vedea reînviind starea anterioară a condus autorii Codului lui Napoleon să înscrie un articol special (art. se numeşte teren dominant 16. 638). deşi îl grevează [84. p. independent de faptul dacă ele sînt posesoarele terenului vecin [84. Acest text a fost suprimat pe bună dreptate de autorii Codului civil român ca fiind inutil. pentru uzul şi utilita căruia se exercită servitutea. putem menţiona următoarele deosebiri care ne permit să le caracterizăm: 1) servituţile sînt perpetue. răspîndite atît în dreptul roman. Unul. existentă şi astăzi. 2) servituţile acordă prerogative care nu pot depăşi nevoile şi interesele fondului dominant (fapt pentru care a şi fost constituită servitutea). pe cînd drepturile constituite în folosul unei persoane pot avea ca obiect şi un lucru imobil. a căror Terenul aservit se mai numeşte servient. conform căreia servituţile pot fi create şi în interesul unei persoane. 428 al Codului civil. În prezent. 3. 137]. În legătură cu examinarea acestui caracter. Autorii Codului lui Napoleon nu voiau să folosească expresii care aminteau de inegalitatea şi ierarhia funciară a vechiului regim. stabilite după Revoluţia franceză. De obicei. licenţele (lecenses) şi acordurile (covenants) ce reglementează relaţiile funciare. dreptul SUA cunoaşte multiple mecanisme juridice care stau la baza servituţilor: grevările (easements). 137]. referitor la persoanele fizice sau juridice. Astfel. deoarece situaţia socială şi alcătuirea politică. În genere. numindu-se servituţi personale. pe cînd cele personale durează atît cît trăieşte titularul beneficiar. servitutea presupune existenţa a două imobile.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari După cum rezultă din art. care dispunea că servitutea nu stabileşte nici o preeminenţă a unui fond asupra altuia. în multe jurisdicţii ale SUA.

(6) din Legea nr. Proprietarul a două fonduri diferite poate să tragă. nu ca titular de servitute. De exemplu. trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. al XIX-lea prevedea o excepţie de la acest principiu. 6 alin. conform art. dreptul proprietarului se limitează. “întreprinderile energetice care prestează servicii publice au dreptul de servitute 45 . Încă dreptul roman conţinea regula că bunul nu poate sluji proprietarului său (res sua servire non potest – lucrul nu se poate sluji pe sine însuşi) [47. în conformitate cu care titularul dreptului de proprietate asupra a două terenuri învecinate. sîntem în prezenţa unei servituţi stabilite de fostul proprietar conform destinaţiei. adică să aibă un hotar comun. p. Astfel. apare şi condiţia că fondurile trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi (fondul dominant – imobilul în folosul căruia se constituie servitutea şi Fondul aservit – imobilul grevat de o servitute). şi al dreptului de servitute. prin instituirea servituţii. Legislaţia franceză cere expres ca fondurile să fie vecine. De exemplu. 336 şi 337 din acelaşi cod. 65]. este posibil ca acesta să tragă foloase dintr-un fond prin utilizarea celuilalt. De acest lucru nu s-a ţinut cont la adoptarea Codului apelor al Federaţie Ruse. putea să greveze un teren cu o servitute în folosul celuilalt teren [103. Trebuie să remarcăm că aceasta nu este o excepţie de la principiul examinat. Acest caracter face ca servitutea să se deosebească de alte drepturi de folosire limitată a bunurilor ce nu se află în proprietatea persoanei a cărei drepturi se limitează. pentru a garanta individualitatea lor economică. utilitatea din celălalt fond. cum ar fi fost în cazul unei servituţi. Dacă două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. 360].89]. deoarece fiecare este proprietarul unei cote indivize. legislaţia Suediei din sec. în temeiul art. În legătură cu acest caracter. Cînd două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. ci o eroare. nu a unei servituţi. trebuie să ne expunem asupra unor reglementări contradictorii din legislaţia Republicii Moldova. dacă două persoane au un lot de pămînt în proprietate comună în devălmăşie nu se poate crea o servitute. De aceea. Lucru acesta însă are loc în virtutea dreptului de proprietate. În situaţia cînd unul dintre terenuri este înstrăinat. proprietarul comportîndu-se ca atare. Totodată. ci să existe posibilitatea economică pentru fondul dominant de a extrage foloase de pe fondul aservit. ceea ce nu înseamnă că ele trebuie să fie limitrofe. după cum nu poate exista un uzufruct în favoarea proprietarului asupra propriului său bun : nemini res sua servit [7. Instituirea unei servituţi acvatice este posibilă în cazul cînd obiectul acvatic este deţinut cu titlu de proprietate şi. 1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. p. p. servitutea fiind un jus in re aliena.existenţă este necesară pentru instituirea servituţii. în favoarea unui fond. deoarece proprietarul are libertatea de a folosi după bunul său plac terenurile ce îi aparţin. nu poate exista o servitute a unui fond asupra celuilalt. servitutea de canalizare sau de apeduct poate lega şi fonduri îndepărtate. Această utilitate însă este o consecinţă a dreptului de proprietate.

Moldova. 111-113/679. independent de tipul de proprietate. titularul de licenţă urmînd să repare daunele cauzate astfel proprietarului. În ele se menţionează că titularul licenţei de producţie. de reparare a reţelelor electrice. nr. terenul este folosit. 42-44/311. 1998. dacă părţile nu convin asupra unui alt termen. 5 alin. în cazul necesităţii de a construi în cazuri particulare sisteme de canalizare. Mai mult decît atît. indiferent de tipul de proprietate. De aceea. de construcţie a obiectivelor. stabileşte la art. 46 . Legea nr. de deservire profilactică a utilajului. întitulat “Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”. pentru a se asigura cu energie electrică şi gaz. (1) lit. e). 50-51/366. conductelor termice şi de gaze naturale. că “amplasarea sistemelor de comunicaţie.asupra terenurilor. instalaţiilor electrotehnice şi utilajului gazifier. Lucrările de marcare şi alte asemenea enumerate mai sus nu înseamnă însă servitute Folosirea proprietăţii unei alte persoane pentru exploatarea continuă a obiectivelor şi utilajului plasat se face. poate fi considerat fond dominant terenul în al cărui folos se fac aceste lucrări. instalare a reţelelor şi a ţevilor.488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică19. 19 Ibidem. va trebui să încheie un număr mare de contracte pentru instituirea servituţilor necesare acestor lucrări. de alimentare cu energie electrică. nr. pentru construcţia şi exploatarea obiectivelor. reţele de gazificare 17 18 Monitorul Oficial al R. În principiu. pentru efectuarea lucrărilor de marcare. în baza unor înţelegeri particulare. Acest fapt nu corespunde caracterului examinat. În corespundere cu art. de termoficare şi de canalizare. Folosirea terenului unui alt proprietar poate avea loc numai în baza înţelegerii cu el. dar proprietarul acestui fond. de întreprinderea care furnizează energie electrică sau gaz. deoarece fondul dominant nu este determinat. Aceste reglementări sînt corecte şi. fapt ce înlesneşte mult activitatea ei şi contribuie la dezvoltarea sistemului energetic al ţării. de asemenea. de transportare şi distribuire a energiei electrice şi a gazului are dreptul de a folosi terenul din proprietatea unor alte persoane pentru executarea lucrărilor de pregătire. 2 din legea menţionată. Această reglementare stabileşte că întreprinderile vizate au dreptul de a utiliza fără vreun impediment terenurile. întreprinderile respective pot obţine dreptul de a utiliza bunurile imobile pe un termen de cel mult 5 ani. Ne pare corect faptul că ambele legi reglementează aceste lucruri fiecare în capitolul său IV. pentru alte acţiuni. Mai detaliat aceste prevederi sînt expuse în Legea cu privire la energia electrică şi în Legea cu privire la gaze 18. Ibidem. cu apă şi gaz sînt considerate de utilitate publică”. numai în baza înţelegerii cu proprietarul. nr. reţele de comunicare. 2000. folosind tehnicile respective” 17.

dobînditorului şi uzufructuarului. De asemenea se impune şi sensul că dreptul de servitute e un drept real accesoriu. noului proprietar i se transmit beneficiile sau obligaţiile stabilite prin servitute. în favoarea adjudecatarului. 263]. avînd. .4 Caracterul accesoriu Servitutea este întotdeauna un accesoriu al fondului. p. Pornind de la acest caracter. precum şi sensul că servitutea este un accesoriu al fondului dominant. După cum s-a menţionat. 3. şi anume: . Ea nu poate fi despărţită de fondul principal pentru a forma un drept de sinestătător şi nu poate fi înstrăinată.acordul despre instituirea servituţii să fie încheiat scris şi semnat de părţi. . de 47 .servitutea să fie înregistrată. în favoarea achizitorului.energetice. În dependenţă de sistemul juridic.părţile participante la servitute să îşi continue existenţa şi după actul de transmitere a imobilului (această cerinţă se referă la servituţile personale şi este caracteristică ţărilor care cunosc această instituţie). Există situaţii în care proprietarii celor două fonduri. grevările sau beneficiile acordate de o servitute pot fi transmise numai o dată cu fondul dominant sau fondului aservit. altele asemenea. iar sarcina ce corespunde dreptului de servitute şi care grevează fondul aservit . servitutea este o calitate a fondului [42. dacă părţile nu stabilesc altfel.cumpărătorul imobilului grevat să fie preîntîmpinat despre existenţa acestei servituţii. 263]. în cazul înstrăinării unuia dintre aceste imobile. prin urmare soarta juridică a acestuia. sau în cazul adjudecării fondului. 3. ar trebui respectate anumite condiţii.regimul juridic al acestuia. . cesionată. Aşa cum dreptul de a exercita servitutea se transmite o dată cu fondul dominant. nu exclud necesitatea instituirii unei servituţi între proprietarii de fonduri vecine. urmărită sau ipotecată singură. dar şi în cazul constituirii unui uzufruct sau a unui drept de uz: uzufructuarul şi uzuarul au dreptul să exercite servituţile stabilite asupra fondului supus uzufructului [42. Servitutea se transmite nu numai în cazul înstrăinării proprietăţii depline a unui fond. fiind un drept real principal. p.5 Caracterul perpetuu Servitutea durează atîta timp cît durează imobilul şi cît se menţine situaţia din care a rezultat. Servitutea se transmite o dată cu fondul chiar atunci cînd actul de înstrăinare a acestuia nu conţine o dispoziţie expresă relativă la ea. tot astfel sarcina de a suferi servitutea se transmite odată cu fondul aservit. Astfel. pentru ca servitutea să nu îşi piardă forţa juridică în momentul transmiterii imobilului grevat. deoarece are o existenţă de sine stătătoare.

231]. stabileşte la alin. Şi viceversa: dacă un fond grevat anterior cu o servitute devine proprietatea indivizibilă a mulor proprietari. fără acordul celorlalţi.6 Servitutea este indivizibilă Servitutea este indivizibilă în sensul că se constituie asupra întregului imobil aservit şi profită întregului fond dominant. stabilindu-i un anumit termen. p. Prin urmare. nici nu poate dăinui numai în parte. ca uzufructul. Cu alte cuvinte. 263]. iar 48 . p. Cu alte cuvinte. regula unanimităţii acţionează în privinţa coproprietarului fondului aservit. nu se stinge. În această situaţie. Pentru ca servitutea să se stingă se cere consimţămîntul tuturor coproprietarilor. intitulat “exercitarea servituţii”. este o consecinţă a naturii sale dependente şi accesorii. Profesorul Eugeniu Safta-Romano este de părerea că regula unanimităţii se aplică diferit. o convenţie valabilă cu proprietarul fondului aservit pentru constituirea unei servituţi. Faptul că servitutea este perpetuă prin natura ei nu împiedică însă părţilor să-i limiteze durata. p. Articolul 434. după cum proprietatea indiviză se raportă la fondul dominant sau la fondul aservit. 263]. 3. oricare coproprietar poate să încheie singur. Ea nu se poate stinge. nu de esenţa sa. dreptul poate fi limitat sau stins prin convenţia proprietarilor celor două fonduri [36. ci se stinge în întregime sau dăinuie în întregime [42. Cînd un fond sau ambele aparţin mai multor proprietari în indiviziune. În cazul cînd unul dintre cele două fonduri se divid (se împart). instituirea servituţii trebuie să se facă în contradictoriu cu toţi coproprietarii fondului aservit. odată cu moartea proprietarului fondului dominant sau cu moartea proprietarului fondului aservit [42. servituţile sînt perpetue numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le stabili temporar. din Codul civil. Cu alte cuvinte. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. atunci. servitutea este perpetuă numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le limita în timp [42. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant la soluţionarea litigiului”.comun acord. p. Acest caracter al servituţii care este legată de proprietatea fondului. Dacă fondul dominant se află în coproprietate. pot limita în timp servitutea. Cînd însă este vorba de constituirea unei servituţi. un singur proprietar sau numai cîţiva dintre ei nu pot cauza stingerea servituţii. Servitutea se datorează de întregul fond aservit şi profită întregului fond dominant. Servitutea împrumută de la dreptul de proprietate caracterul de perpetuitate. servitutea se datorează de întregul fond aservit şi de fiecare porţiune din fond. Argumentul în susţinerea acestei păreri constă în faptul că servitutea profită tuturor coproprietarilor. exercitîndu-se în favoarea întregului fond dominant şi al fiecărei porţiuni din el. (3) : “Dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. caracterul perpetuu ţine de natura dreptului. 263].

Ce ar însemna aceasta? Nu este vorba de interzicerea (vînzarea) nici de imposibilitatea folosirii lui. atunci cînd se constituie o servitute în favoarea unui asemenea fond să se ceară consimţămîntul expres. tot mai des este susţinută opinia conform căreia proprietatea publică echivalează cu noţiunea de proprietate de stat. Astfel. unuia dintre coproprietari. susţinînd. ulterior. Pentru a face distincţie între proprietatea publică şi cea de stat. între coproprietari pot apărea litigii. Atît bunurile din proprietatea publică. 3. Există însă bunuri cărora nu le putem atribui regimul de stăpînire personală. Astfel. pentru instaurarea servituţii. Ar fi bine ca. este necesar consimţămîntul tuturor coproprietarilor [44. că proprietatea de stat şi proprietatea publică sînt lucruri diferite şi urmează a fi tratate diferit. Această distincţie se datora faptului că bunurile publice aparţineau întregii societăţi. bunurile din proprietatea lui pătrund în circuit civil ca valori de schimb. 147]. În alte situaţii. 2) capacitatea lor de a fi în serviciu întregii societăţi. subiect al dreptului asupra bunurilor publice este întreaga societate.servitutea serveşte numai unor părţi din imobilul dominant ori se poate exercita numai asupra unor părţi din imobilul grevat. cu titlu de iniţiativă legislativă. ci de imposibilitatea aflării sale în proprietate individuală (personală). Unele subiecte nu sînt de acord. Problema este de o maximă importanţă pentru studiul nostru. Chiar şi în 49 . 156]. iar asupra la bunurilor de stat – statul. dar ele apar în alte raporturi juridice din societate. a cel puţin. fie asupra. cît şi cele din proprietatea de stat sînt scoase din circuitul civil. care. fie în favoarea lui. ultimele însă numai pe perioada în care se află în posesiunea statului [92.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public Acest caracter este pus într-o situaţie de incertitudine din cauza discuţiilor ce au loc în Republica Moldova asupra problemei apărute între noţiunea de proprietate privată şi noţiunea de proprietate publică. va avea importanţă: avem bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuit. Care este natura proprietăţii publice? Oare toate bunurile din proprietatea statului sînt în proprietate publică? În ultimul timp. Dacă un bun este o coproprietate. p. deoarece actul profită tuturor. În cazul în care statul îşi realizează cheltuielile sale şi intră în relaţii cu subiecte private. dar care ne satisfac anumite necesităţi. Această observaţie este exactă dacă proprietarul fondului dominant nu cere o despăgubire. Necesităţile oamenilor sînt satisfăcute nu numai cu bunuri din proprietatea personală. Fenomenul aceasta are loc prin raporturi de altă natură. dreptul de servitute se stinge în privinţa celorlalte părţi. bunurile publice se caracterizează prin: 1) imposibilitatea de a fi obiect al proprietăţii individuale. Distincţia dintre bunurile publice (rei publicae) şi bunurile statului (patrimonium fisci) a apărut încă la romani. mai facem o precizare. p.

dreptul de folosinţă asupra bunurilor publice este apărat nu numai pe cale penală şi administrativă. conform prevederilor art. Prin urmare. p. Ele se atribuiau. Un proprietar obişnuit are dreptul să se folosească de bunurile sale singur şi în interesul său. în primul rînd. aplică pedepse celor care le încalcă. nu pot fi obiectul convenţiilor. datorită caracterului lor natural. urmăreşte. importanţei lor deosebite. Astfel. în orice relaţie s-ar afla cu statul. Caracterul juridic al relaţiilor de folosire a bunurilor publice se manifestă şi prin dreptul statului asupra lor. Bunurile rei publicae nu pot fi în proprietate. Dreptul de proprietate asupra lor nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de terţi prin uzucapiune. deoarece caracterul său de a folosi întregii societăţi a apărut încă din comuna primitivă. au valoare de schimb. insesizabile şi imprescriptibile. Toate acestea dovedesc netemeinicia părerii apărute în doctrina rusă că deosebirea dintre proprietatea publică şi cea privată nu ar avea importanţă juridică. pe cînd bunurile de stat sînt folosite de toţi cetăţenii. Categoria de rei publicae nu este o creaţie a vreunui drept. pe cînd bunurile rei publicae. folosirea bunurilor menţionate este foarte importantă. Caracterul juridic ale acestei folosinţe se manifestă. În acest caz însă nu poate fi vorba de un drept de proprietate. precum şi bunurile care. prin natura lor. bunurile res fisci fac parte din patrimoniul statului. sînt de uz sau de interes public. De aceea. Din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ . menirii de a servi necesităţilor esenţiale ale întregii societăţi. nu sînt trecute în domeniul public. servind întregii societăţi. din timpuri străvechi. ci şi juridică. prin lege sau în modul stabilit de lege. la rei publicae. 50 . Bunurile domeniului public sînt inalienabile. în aceste condiţii şi statului. unii jurişti exclud orice drept asupra lor. După cum am văzut însă. 296 din Codul civil. Prin urmare. dezmembrînd dreptul de proprietate al statului asupra terenului [29. bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat dacă. se făcea afirmaţia că dreptul de folosinţă este opozabil. ci şi pe cale civilă. iar această folosire este nu numai faptică.teritoriale fac parte bunurile determinate de lege. nu ca un proprietar. Ea este mai veche chiar şi decît categoria proprietăţii. respectarea acestora. statul reacţionînd ca un apărător al ordinii publice. Persoanele lezate în dreptul lor de a folosi bunuri publice se pot adresa în justiţie pentru a li se recupera prejudiciul. sînt lipsite de orice valoare economică. 129]. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate. Statul stabileşte regulile de întrebuinţare. prin ocrotirea de către stat a relaţiilor de folosire a bunurilor din proprietatea publică. prin organele sale.literatura juridică anterioară anului 1989.

8 Dreptul de servitute presupune o sarcină Sarcina este o obligaţie care apasă asupra tuturor proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului aservit: obligaţia de a nu exercita anumite prerogative inerente dreptului de proprietate sau. deoarece ar contraveni intereselor publice. 3. drumuri şi altele asemenea). în celelalte cazuri servitutea nu trebuie interzisă. le-ar fi putut înlătura. enumeră bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. 127. chioşcuri). Trebuie să identificăm situaţia cînd bunul.proprietarul este nevoit să rabde acţiuni ale proprietarului fondului dominant pe care. bulevarde. lacuri. 51 . p. de aceea orice întrebuinţare a lor în acest sens nu va fi considerată servitute. în conformitate cu destinaţia specială a acestor terenuri. obligaţia de a permite exercitarea unor prerogative de acest tip proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului dominant. scuaruri). 97]. datorită specificului său. străzi. În conformitate cu art. satisfacerii necesităţilor socialculturale ale populaţiei (grădini publice. poate fi folosit de mai multe persoane. 47 din Codul fiscal.proprietarul se obligă a se abţine de la atare acţiuni pe care. la art. parcuri. p. 128]. în virtutea dreptului său. De la această regulă făcea excepţie “servitus oneris ferendi”. în virtutea dreptului său de proprietate. Unii autori însă menţionează că această interdicţie ar trebui să existe numai în cazul în care constituirea unei servituţi încurcă folosirii sociale. Limitarea adusă proprietarului prin instituirea unei servituţi asupra bunului său constă în următoarele: . pentru necesităţi ale gospodăriei comunale. pasaje. care nu este proprietarul adevărat al acestor bunuri. Credem că bunurile publice trebuie folosite în strictă conformitate cu destinaţia lor. . are dreptul să le facă. invers. nu poate admite constituirea de servituţi asupra lor. se consideră publice trenurile afectate căilor de comunicaţie (pieţe. precum şi a construcţiilor şi amenajărilor provizorii uşoare (gherete. Încă de la romani există regula conform căreia servitutea nu poate conţine obligaţia proprietarului fondului aservit de a face (servitus in facindo consistere non potest) [99. ar limita posibilitatea celorlalţi de ale folosi. Pe terenurile publice se permite amplasarea construcţiilor şi amenajărilor capitale. ea urmînd să se constituie printr-un act administrativ al organului competent [15. plaje.Constituţia Republicii Moldova. Constatăm aşa dar că bunurile de uz public nu pot fi grevate cu servituţi. fără ca aceasta să fie în detrimentul terenurilor publice. care obliga proprietarul fondului aservit de a repara suportul pe care se sprijină fondul dominant. Statul.

are o mare importanţă. arenda poate acorda aceleaşi privilegii ca şi servitutea. dreptul său de a exploata sistemul de aprovizionare cu apă va fi respectat de toţi proprietarii terenului aservit. însă existenţa acestui drept. arenda poate fi utilizată cu acelaşi succes ca şi servitutea. în a cărui bază B are dreptul de a instala pe terenul lui A o ţeavă. pentru ca toţi viitorii proprietari să cunoască existenţa ei. pentru a se asigura cu apă. problema se va repeta. Dacă B va institui însă o servitute. terenul. numai în privinţa părţilor contractante. unele contracte pot fi desfăcute în mod unilateral. este de 99 de ani. Mai mult decît atît. După expirarea unui an de la încheierea contractului. În această situaţie. Dacă însă ţinem cont că termenul maxim prevăzut de legislaţia în vigoare. fiind un drept real. de obicei. acordă drept de utilizare a bunurilor altuia. Deosebirea dintre utilizarea contractului şi servituţi poate fi ilustrată prin următorul exemplu: A şi B sînt proprietarii a două terenuri vecine. Crearea unei situaţii juridice. Unicul neajuns al arendei în acest caz constă în faptul că este limitată în timp. conducte de gaz. B i-a plătit lui A o anumită sumă. Contractul nu a fost înregistrat. Ei încheie un contract. Servitutea trebuia înregistrată. acesta are dreptul să ceară în justiţie. 2. Dacă C va vinde. însă. încetarea servituţii. Spre exemplu: 1. Pentru acest drept. de energie electrică etc. A vinde lui C terenul. în caz contrar rămîne fără apă. de asemenea. Arenda. Drepturile ce nasc din contracte au valoare juridică. În anumite situaţii.Acestea sînt caracteristicile esenţiale ale dreptului de servitute care permit determinarea lui de alte realităţi juridice similare. similare servituţilor. C îi cere lui B să scoată ţeava motivînd îi încurcă să construiască un obiectiv planificat. spre deosebire de servitute. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede în acest sens că. (apeducte. iar încălcarea dreptului de servitute să fie contestată în instanţă de judecată. Servitutea. în acest caz. În cazul servituţilor. Arenda presupune. B poate propune lui C să plătească din nou pentru utilizarea terenului. O astfel de situaţie poate apărea în cazul arendării terenului pentru extragerea de bogăţii subterane sau pentru instalarea unor sisteme de canalizare. imobilul aservit continuă să fie utilizat în paralel de către proprietar. partea avînd obligaţia de a repara celeilalte părţi prejudiciile cauzate prin această desfacere. are forţă obligatorie pentru toţi deţinătorii terenului dominant şi ai celui aservit. 52 . prin încheierii unor contracte. ţine de o perioadă strict determinată. fără intervenţia proprietarului şi fără dreptul acestuia de a utiliza bunul în perioada arendei. de obicei. dacă servitutea împiedică proprietarului să-şi folosească bunul conform destinaţiei. şi anume cînd proprietarului este permis să utilizeze în paralel bunul arendat. Distincţia dintre drepturile reale şi creanţe. la rîndul său.). utilizarea exclusivă a bunurilor arendate.

pe anumite străzi. Diferitele criterii de clasificare divid servituţile în: 1.) Secţiunea a 3-a. pe care servituţile trebuie să le satisfacă sînt limitate şi se regăsesc peste tot mai mult sau mai puţin identice [42. Legea însă nu mărgineşte obiectul posibil al servituţilor ci se mulţumeşte să identifice. Trebuie să dăm sintagmei „utilitate şi confort al terenului” o interpretare largă. Este adevărat că. În practică însă. Tot astfel. după cum am amintit. De aceea. extragerea materialelor etc. 214]. deşi obiectul ei este mai mult confortul terenului dominant. în practică numărul şi varietatea servituţilor nu este mare. care permite proprietarului fondului dominant să se bucure de o privelişte de care ar fi lipsit dacă proprietarul fondului vecin ar ridica o clădire. se pot crea cele mai variate servituţi. lato senso [42. 389).Este aproape imposibilă definirea servituţilor prin obiectul lor specific concret. servitutea de a nu clădi decît după un anumit plan. Generalizări privind clasificarea servituţilor Clasificarea servituţilor se face după o serie de criterii care rezultă explicit sau implicit din prevederile Codului civil. deoarece în teorie acest obiect poate varia la infinit şi. chiar simplul agrement poate intra în noţiunea de utilitate. În definitiv. este o adevărată servitute. de fapt. aparente şi neaparente. p. art. 2. după nevoile particulare şi posibilităţile materiale [66. urbane şi rurale. Astfel. p 264]. servitutea de a nu clădi. legale şi prin destinaţia stabilită de proprietar (izvorîte din fapta omului). 428). s-au făcut încercări de a clasifica servituţile. se impune proprietarilor urbani. pentru uzul pădurilor. naturale. Din timpuri străvechi. este greu uneori să stabileşti deosebirile (de exemplu. Clasificarea servituţilor §1. 3. Dreptul roman. 264]. cu o anumită înălţime sau chiar într-un anumit stil. cunoştea diviziunea lor în: 53 . Servituţile nu trebuie confundate cu anumite drepturi de uz sau de uzufruct restrîns. prin dispoziţiile de ordine publică. căci necesităţile. art. continue şi necontinue. 5. este necesar să admitem că o servitute poate avea drept obiect simplul agrement al terenului dominant. pozitive şi negative. ca obiect general al tuturor servituţilor. p. 4. uzul şi utilitatea imobilului dominant (Codul civil. care nu are alt obiect decît estetica străzii (Codul civil.

teren). Aşadar. servituţile s-au extinse mai tîrziu şi asupra altor imobile aflate în localităţi urbane.dreptul de a trage apă. pe de altă parte.a. dreptul de a folosi acest imobil întrun mod sau altul (terenul dominant). via-dreptul de trecere cu căruţa. are scopul de a echilibra în mod echitabil interesele proprietarului unui teren sau al unui alt imobil (terenul aservit) cu interesele altor persoane către care trece. . Între proprietarii acestor două terenuri vecine. ele fiind inalienabile.prediale – servituţi ce se constituiau în folosul unor imobile. aquaeductus . Cu alte cuvine. etc. servitutea predială. subiect şi termen. servitutea personală se deosebeşte de cea predială prin obiect. s-au pomenit izolate de drumuri sau de sursele de apă. Apărute mai întîi în localităţile rurale asupra terenurilor. numit servitute. de regulă. pe de o parte. Astăzi aceste fenomene există sub alte denumiri (uzufruct. Servitutea predială rustică. neconsumptibil. în urma aranjamentelor funciare. avînd termenul limitat la durata vieţii tirularului şi putînd avea în calitate de obiect orice lucru. constituite în folosul unei construcţii.rustice (rurale) – constituite în folosul unui lot de pămînt (iter-dreptul de trecere. apare o dată cu trecerea societăţii umane la îndeletnicirea agricolă şi la instituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole.dreptul de a lua apă etc.urbane . impusă de factori şi circumstanţele obiective ale vieţii sociale. apăreau coliziuni de interese care trebuiau aplanate în mod echitabil printr-un mecanism juridic. în mod inevitabil. ce înseamnă proprietate funciară (lot de pămînt.). Servituţile prediale şi cele personale sînt unite prin faptul că şi unele şi latele fac parte din categoria drepturilor asupra lucrurilor altuia (ius in re aliena) şi că sînt incluse în aşa-numitele dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Aceste servituţi sînt cele mai vechi. clădiri. actus dreptul de a trece cu animalele.servitutes urbanorum legate de terenuri şi de alte bunuri imobile ce se aflau în localităţile urbane. Denumirea provine de la termenul latin praedium.personale – servituţi ce se constituiau în folosul unor persoane. în baza legii sau actelor juridice.. Denumirea provine de la caracterul personal al acestora. de a instala în terenul vecinului un apeduct pentru irigarea terenului propriu. uz. abitaţie ş. Accesul însă era legat de folosirea terenului vecin într-un mod sau altul: de a trece peste el spre terenul propriu şi invers. incomodităţi şi chiar prejudicii proprietarului terenului folosit pentru trecerea sau pentru construirea unui apeduct şi. favoruri) proprietarului de teren a cărui prelucrare necesită efectuarea unor astfel de lucrări. Importanţa vitală a prelucrării eficiente a terenurilor înfundate a generat necesitatea accesului acestora la drumurile publice şi la sursele de apă. spre drumul public. . fiind cea mai veche. aquae haustus . care.). Acestea nu erau considerate servituţi adevărate. avantaje (posibilităţi. Servituţile prediale se împărţeau la rîndul lor în: . Ele au apărut mai tîrziu o dată cu 54 . Toate acestea creau.

de apeduct (cu condiţia ca apeductul să fie exterior) etc. 430 din Codul civil: 1) servituţi aparente şi neaparente. servituţi de lumină.2 Servituţile aparente şi neaparente După felul în care se manifestă. legea citează servitutea de a nu zidi sau de a nu zidi decît pînă la o înălţime 55 .dezvoltarea oraşelor (servitus protegendi – dreptul de a pătrunde cu acoperişul casei în spaţiul aerian străin.). ci este suficientă existenţa unor semne exterioare. Deşi cuvintele lucrări şi semne nu sînt sinonime. (1) din articolul 430 al Codului civil. iar neaparente . iar servituţile neaparente nu se manifestă prin astfel de semne şi lucrări. 429. doar cu excepţia prevederilor alin. sînt aparente servituţile care se cunosc prin semne exterioare. Legislaţia noastră nu cunoaşte o reglementare detaliată la acest capitol. cloacae – dreptul de a face canalizare. necesare exercitării. un apeduct. legiuitorul român prin în art.acelea care nu se atestă prin astfel de semne. Legislaţia civilă moldovenească. 2) servituţi continue şi necontinue. La acest capitol. destul de ambiguă ar putea fi eliminată din dreptul modern. sînt deci aparente servituţile de vedere. servituţile aparente sînt vizibile în exterior. În dreptul actual ea îşi pierde din importanţă. Conform art. Această clasificare era importantă în dreptul roman. servituţi de vedere etc. După obiectul lor. 622 dă ca exemplu de semne aparente: o uşă. (pe lîngă cea română şi franceză) distinge următoarele clasificări ale servituţilor conform art. (5) din art. unde servitutea constituită asupra unei construcţii ce se va edifica ori asupra unui teren ce va fi dobîndit se naşte numai la data edificării ori dobîndirii. Din definiţia dată de lege servituţilor neaparente. şi se numesc rurale servituţile stabilite în folosul pămîntului. servituţile sînt urbane şi rurale. trebuie să se aibă în vedere semnele exterioare. Conform alin. servituţile sînt aparente şi neaparente. Această clasificare. căci nu atrage nici o consecinţă. adică ceea ce determină ca servitutea să poată fi văzută. Cu alte cuvinte. Ca exemplu de servitute neaparentă. §. 3) servituţi pozitive şi negative. pentru ca o servitute să fie aparentă. din cauza lucrărilor sau semnelor exterioare şi aparente. nu este nevoie de existenţa unor lucrări propriu-zise. credem că pentru delimitarea servituţilor în aparente şi neaparente. indiferent de faptul că aceste clădiri se află în oraş sau la ţară. stilicidii – dreptul de scurgere a apelor de ploaie. o fereastră. ceea ce ar fi făcut legiuitorul nostru în Codul civil. 621 din Codul civil român însă se numesc urbane servituţile stabilite în folosul clădirilor. servitus tigni immittendi – dreptul de sprijin de peretele străin. rezultă că.

3) servituţile necontinue şi aparente. clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente se poate combina cu clasificarea în continue şi necontinue. În acest sens. Deci posesia unor astfel de servituţi este prin ipoteză viciată. Există servituţi al căror caracter aparent sau neaparent depinde de natura lor. face din clasificarea în aparente şi neaparente o clasificare de sine stătătoare. Codul lui Napoleon este acela care. atunci servitutea este neaparentă. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. cum este acea de a nu construi. 2) servituţile continue şi neaparente. mai ales din punctul de vedere al prescripţiei servituţilor. numai servituţile continue şi aparente. În dreptul roman din lui Justinian orice servitute putea fi dobîndită cu bună-credinţă prin uzucapiune de 10-20 ani. dacă apeductul este îngropat în pămînt. cum este aceea de a păşuna. adică de circumstanţele de fapt [42. Clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente au o origine recentă. precum şi în aparente şi neaparente. 213]. este importantă. Un alt exemplu este cazul unei servituţi de trecere. ca acea de a nu clădi. or. pentru prima oară. prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesie neviciată. al XVIII-lea. 4 partea. cum este acea de trecere pe o potecă. Potrivit art. dacă trecerea are loc pe un teren neîngrădit. în condiţiile legii. deci continuă şi publică. în genere. Iar cît priveşte clasificarea lor. clasificarea servituţilor făcută la art. cap. Clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. care sînt neaparente pentru că nu se pot manifesta prin lucrări exterioare [75. Cînd trecerea se face pe o cărare sau pe un drum vizibil. Ceea ce face ca servitutea să fie aparentă sau neaparentă nu depinde de natura servituţii. necultivat. p. În acelaşi sens are şi Codul Caragea (art. sînt neaparente toate servituţile negative. 56 . servitutea este neaparentă. Deşi criticată. Astfel sînt în genere servituţile negative. servituţile continue fiind în acelaşi timp aparente. Dar alin. 433 din Codul civil. 4) servituţile necontinue şi neaparente. au importanţă la reglementarea modului de constituire. Putem adăuga că. exercitare şi stingere a servituţilor în general. iar cele necontinue neaparente. ceea ce dă naştere la următoarele feluri de servituţi: 1) servituţi continue şi aparente. aceeaşi servitute poate fi aparentă sau neaparentă după împrejurări. Astăzi. 2). după cum vom vedea. ci de felul cum se exercită. servitutea este aparentă. prin uzucapiune.determinată sau de a nu înălţa zidirea. 623 din Cod civil român. precum şi cele neaparente şi pozitive. Potrivit art. Ea nu exista în dreptul roman şi nu apare decît în dreptul francez abia în sec. p. 577 al Codului civil român impune ordinea în care acestea trebuie prezentate. servitutea este aparentă. numai servituţile continue şi aparente se pot uzucapa. aceste calităţi ale posesiei nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. de pildă. Iată. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. se pot dobîndi. fără vreun semn. 433]. cum este acea de vedere. servitutea de apeduct: dacă apeductul este la suprafaţa pămîntului. Astfel. Însă la acea epocă ea se confunda cu clasificarea servituţilor în continue şi necontinue.

o dată ce există. o dată 57 .servituţile pentru a căror existenţă şi exercitare este necesară fapta omului. conform obiectului locului. După cum s-a relevat pe bună dreptate. fără a fi necesară fapta omului. în a cărei lipsă servitutea nu se exercită şi nu serveşte la nimic. Sînt continue. Servitutea de scurgere a apelor este aceea care dă dreptul să se scurgă apa de pe fondul dominant pe fondul aservit. ca aceea de a nu clădi peste o anumită înălţime. Proprietarul terenului poate face orice construcţie numai cu respectarea unei distanţe minime faţă de linia de hotar. Toate aceste servituţi sînt continue. p. (2).§3. ceea ce determină caracterul de continuitate este posibilitatea de a exercita servitutea şi de a profita de ea. art. deoarece pentru a fi exercitată (pentru ca apa să se scurgă). cu toată abstenţiunea actuală. De asemenea. conform legii. sînt continue toate servituţile negative. o asemenea servitute este necontinuă chiar dacă apa s-ar scurge mereu. 612 şi 613. în doctrina juridică “servitutea continuă este acea care se exercită fără ca omul să fie obligat să facă acte succesive şi repetate de uz. Să presupunem însă o altă situaţie. şi necontinue . care creează un beneficiu pentru unul din fonduri şi care continuă prin ea însăşi. ferestrele şi alte asemenea”. Pentru a evita unele confuzii. este necesară intervenţia continuă şi actuală a omului. în cazul servituţii de scurgere a apelor rezultate din ploi. regulamentului de urbanism sau. 430 alin. în lipsă acestora. 433]. ceea ce determină caracterul de necontinuitate este nevoia intervenţiei neîncetate şi actuale a omului. Servitutea de fereastră sau de vedere este aceea care dă dreptul de a stabili ferestre spre fondul învecinat la o distanţă mai mică de fond decît cea fixată în Codul civil român la art. Cu alte cuvinte. naturală sau stabilită de om. Nu continuitatea atribuie servituţii caracter continuu. Servituţile continue şi necontinue Clasificarea servituţilor după modul de exercitare în continue şi necontinue este făcută în Codul civil la art. în care este vorba de o servitute de scurgere a apei provenind dintr-o pompă mînuită de un om. a fondurilor. fără intervenţie. ne vom afla în prezenţa unei servituţi continue. servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi continuu. Astfel. fiindcă constau într-o situaţie de fapt a fondurilor. deoarece nu impune fapta omului. 622 din Codul civil român dă ca exemplu de servituţi continue: “apeductul. Această posibilitate derivă din situaţia. pe cînd servitutea necontinuă este aceea ce nu se poate exercita decît prin repetarea unor acte pozitive de uz de către titularul ei” [42. deşi exercitarea servituţii este întreruptă (nu plouă continuu). astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. trebuie să spunem că prin cuvîntul continuă nu se înţelege că servitutea se exercită neîntrerupt. Servitutea de apeduct este aceea care dă dreptul de a duce apa prin conducte peste un fond străin. situaţie de aşa natură încît. servitutea se exercită singură. iar prin necontinuă cînd se exercită cu întrerupere. Tot la această materie. Dimpotrivă. scurgerea apelor.

dacă nu ar exista servitutea. Reglementate de Codul civil. dacă nu extrage materiale etc. dacă nu ia apă. uzul unei păduri sau al unui islaz etc. servituţile pozitive şi cele negative nu constituie adevărate dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Prin urmare. Se poate adăuga şi dreptul de a adăpa sau de a spăla pe fondul altuia. perpetuîndu-se fără intervenţia omului: apa curge singură pe conducte. fiindcă titularul ei poate trece peste fondul aservit ca şi cum ar fi proprietarul acestui fond sau cea de a lua apă de la o fîntînă situată pe terenul dominant). anumite acte de folosinţă pe fondul aservit.stabilită. servituţile sînt pozitive şi negative. În al doilea caz. fiindcă apa nu se scurge decît dacă se aruncă apă menajeră sau se acţionează pompa. proprietarul fondului aservit este împiedicat să-şi exercite dreptul ori acest drept este supus unor restricţii (interdicţia de a nu construi etc. dacă acesta nu face un act pozitiv de folosinţă. Conform art. continue şi neaparente. servitutea este necontinuă. dreptul de a lua apă de la fîntînă. necesară la fiecare caz de scurgere. (3) din Codul civil.4 Servituţile pozitive şi negative După conţinutul obiectul lor. servitutea de scurgere este enumerată printre servituţile continue. Conform prevederilor art. 622 din Codul civil român enumeră. servitutea de trecere este o servitute pozitivă. Tot art. 622 din Codul civil român. 430 alin. servitutea dă proprietarului fondului dominant dreptul de a săvîrşi în mod direct anumite acte de folosinţă. adică numai printr-o intervenţie a omului. se efectuează de cîte ori plouă. Toate aceste servituţi nu procură nici un folos titularului lor. Cînd însă scurgerea se referă la apa menajeră sau la apa dintr-o pompă. titularul nu le-ar putea exercita. Astfel. iar negative . este continuă. ca exemplu de servituţi necontinue dreptul de trecere. cînd se referă la apele de ploaie. pe care. În primul caz. fără vreo nouă intervenţie a proprietarului. sînt pozitive servituţile care îndreptăţesc pe proprietarul terenului dominant să facă. Astfel.acele servituţi care impun proprietarului fondului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate. servituţile pozitive dau titularului lor dreptul de a exercita asupra fondului unui alt proprietar anumite acte de uz. §. alteori necontinuă. pentru că titularul ei poate trece peste terenul aservit ca şi cum ar fi proprietarul lui. dreptul de a păşuna vitele. această servitute uneori este continuă. prin natura lor. Servituţile negative sînt. ci asigură exerciţiul normal al dreptului de proprietate. 58 . lumina pătrunde singură prin fereastră şi vederea subzistă singură cît timp nu este astupată. în mod direct. fiindcă scurgerea o dată orînduită. în realitate însă. de exemplu dacă nu trece peste fond. pe fondul aservit (de exemplu. dreptul de a extrage materiale dintr-un fond străin. servitutea de trecere este o servitute pozitivă.).

Sub acest aspect. donaţie). 202]. principiul libertăţii de constituire a servituţilor. schimb).) nu sînt adevărate servituţi. fiind considerată cea mai exactă şi cuprinzătoare. de comun acord. 177]. social şi politic ori regulilor de convieţuire socială. Proprietarii celor două fonduri. De exemplu. sau prin destinaţia proprietarului [3. din raporturile fireşti de vecinătate [24. literatura clasică de specialitate defineşte că servitutea stabilită prin fapta omului constituie o sarcina impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil aparţinînd unui alt proprietar.Capitolul II. Din definiţia dată în Codul civil de art. sau. Astfel. în acest sens. se poate permite vecinului să construiască ori să planteze la o distanţă mai mică decît cea prevăzută de lege. în virtutea dreptului lor de proprietate. libertatea proprietarilor este nelimitată. Este de menţionat şi faptul că titularii de fonduri au posibilitatea de a deroga de la normele care reglementează servituţile legale (stabilite prin act juridic). p. cît şi actele cu titlu gratuit (testament. principiul constituirii servituţilor prin titluri. p. instituie imediat natura. pe de o parte. motiv pentru care legiuitorul nu a enumerat servituţile. etc. Ei sînt liberi să instituie orice servitute. Prezentare generală privind servituţile stabilite prin fapta omului Este incontestabil faptul că adevăratele servituţi sînt stabilite prin fapta omului. Autorii Codului civil au atribuit servituţii stabilite prin fapta omului o deosebită importanţă. articolul 431 alin. cu condiţia de a nu încălca ordinea publică [82. 284]. atît actele cu titlu oneros (vînzare. 432. în mod necesar. dezmembrarea dreptului de proprietate. 428 reiese că proprietarul unui teren sau al unei clădiri poate constitui prin acte juridice orice fel de servitute cu condiţia de a nu fi contrară modului economic. Totodată. stabilite prin voinţa omului. Existenţa aşa-ziselor servituţi naturale şi legale reprezintă cazul normal. Trebuie. “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. în vederea unei eventuale parcelări. Din aceste prevederi rezultă. prin uzucapiune. situaţia obişnuită a unor fonduri ce se găsesc în anumite condiţii. ce derivă. relevat faptul că nici servituţile stabilite prin acte juridice (legislative. conform Codului civil. p. Noţiunea de titlu cuprinde. testament. ci limitare a exercitării dreptului de proprietate. Conform art. Adevăratele servituţi sînt servituţile convenţionale. iar pe de altă parte. de asemenea. Servituţile stabilite prin fapta omului Secţiunea I. scopul şi situaţia servituţii unei părţi din teren în favoarea altor părţi”. să facă deschideri 59 .(1) şi articolul 432 din Codul civil reglementează constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar. stabilită prin convenţie. pot hotărî. constituite prin destinaţia stabilită de proprietar.

ci este un simplu accesoriu derivînd din natura servituţii. 686 din Codul lui Napoleon conţine o restricţie. o excepţie de la prevederile art. după părerea noastră. ci numai în favoarea unui fond. cu respectarea condiţiilor stipulate în contractul de servitute. în special asupra art. Servituţile stabilite prin fapta omului sînt singurele care merită numele de servitute. în principiu. care nu ar folosi unei persoane. în acelaşi timp. această obligaţie accesorie la o servitute se deosebeşte de obligaţiile personale ordinare prin faptul că se transmite o dată cu servitutea. persoana trebuie să 60 . orice drept profită unei persoane un drept în favoarea unui fond. deoarece nu formează obiectul principal al servituţii. că o servitute profită unei persoane numai prin faptul că posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. Legiuitorul moldav. necesar pentru a face posibil exerciţiul ei. o servitute asupra unui fond. numite servituţi naturale şi legale [42. precum şi prin faptul că proprietarul aservit se poate elibera abandonînd fondul. a pornit anume de la ideea delimitării servituţilor de dreptul vecinătăţii. şi acest adevăr rezultă. Totodată. Codul civil român nu a reprodus această ultimă dispoziţie deoarece. Făcînd un studiu comparat în materie. să facă streaşina casei astfel încît apa rezultată din ploi să se scurgă de pe terenul său. adică o dată cu fondurile. 432 din Codul civil. obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pozitive [49. în mod activ şi pasiv. spre deosebire de celelalte restricţii şi modalităţi normale ale proprietăţii. Trebuie să admitem însă. dacă este capabil de a dobîndi. Într-adevăr. 432 din Codul civil. 428 în Codul civil al Republicii Moldova. servitutea nu poate fi dobîndită. în favoarea fondului dominant decît de către proprietarul lui. art. care stabileşte. în mod accesoriu. 686 din Codul Napoleon nu sînt exacte. independent de fonduri. 428 din Codul civil. 285]. El poate să fie ţinut să întreţină lucrările necesare exerciţiului servituţii. De altfel. 281]. Dacă prevederile art. p. nu este exactă [3. Există anumite servituţi care atrag. p. De asemenea. din definiţia servituţii prezentată la art. capacitatea de a înstrăina. se impune o remarcă: în această problemă. Servitutea nu poate fi dobîndită de către uzufructuar sau chiriaş. Servitutea însăşi foloseşte unei persoane. în formula Codul lui Napoleon. anume proprietarului fondului dominant. ele conţin totuşi un adevăr. Această obligaţie nu contravine prevederilor art. categorică. în loc de a se transmite moştenitorilor. 52]. Pentru a profita de servitute. în mod suficient. p. cel care instituie servitutea trebuie să fie proprietarul fondului aservit şi să aibă. la adoptarea Codului civil. Pentru a stabili. dispunînd că nu poate constitui ca servitute obligaţia cuiva de a face un lucru personal şi nici nu se poate stabili cu titlu de servitute o obligaţie în favoarea unei persoane.pentru vederi sub distanţă legală. în mod valabil.

fie cu titlu de drept real de uz. Autorii Codului Napoleon. Confuzia dintre uzuri şi servituţile reale este atît de uşoară. Ulpianus spunea: Nemo potest servitutem acquirere nisi qui habet praedium. deosebirea este. au fost suprimate toate aceste servituţi feudale. ce se rezolvă prin interpretarea convenţiei făcute de părţi. ca Mureşan şi Luţescu. ci numai ca cineva să sufere sau să nu facă ceva. adesea. uz şi servituţile personale. prin natura ei. Autorii susţin că natura servituţii nu constă în faptul ca cineva să facă ceva. în mod activ şi pasiv. Astfel. încît unele folosinţe pot fi stabilite fie cu titlu de servitute. Anume în faptul acesta constă deosebirea dintre servitutea reală. iar titularul poate exercita dreptul fără a fi proprietar. de a lua nisip pentru sticlărie. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute [47. admit că unui fond se poate impune cu titlul de servitute o sarcină folositoare funcţionării unei industrii instalate pe un fond vecin. 428 din Codul civil). au fost trase diferite concluzii. 196]. a căror consecinţă era inegalitatea şi ierarhia pămînturilor unele faţă de altele şi inegalitatea socială a proprietarilor acestor pămînturi. În Franţa în secolul al XVIII-lea. ci uz. stipulat în dreptul roman. şi anume că servitutea este legată de fond. Unii autori. pentru că acest drept procură un agrement sau o utilitate personală. Acest caracter al servituţii exista deja în dreptul roman.posede imobilul. şi uzufruct. pe de o parte. s-a susţinut ideea că dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi numit servitute. o simplă chestiune de fapt. servitutea este o sarcină care grevează un imobil (art. independent de posesiunea unui fond. Dacă legea a mai formulat-o în mod expres. şi anume dreptul de a lua pămînt pentru cultura ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor. Această regulă derivă în mod logic din caracterul real al servituţii. şi întronată egalitatea pămînturilor între ele. Proprietarul fondului sau terenului aservit nu are nici o obligaţie principală pozitivă. Cu alte cuvinte. este fiindcă în Evul Mediu îşi făcuseră apariţia numeroase sarcini care. p. ar putea să reapară prin crearea unor servituţi reale avînd ca obiect obligaţii personale perpetue. pe de altă parte. ci şi pentru orice proprietar al lui prezent sau viitor. de curînd abolită. de altfel controversate. deşi stabilite asupra pămîntului. Servitutea stabilită prin fapta omului poate avea acelaşi caracter. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual al imobilului. De aici. se temeau că inegalitatea feudală. Între servitutea reală şi obligaţiile personale există o deosebire fundamentală. fie cu titlul de o simplă obligaţie pur personală. el trebuie numai să nu îl tulbure pe titularul servituţii în exercitarea acestui drept. Am văzut că. concomitent cu egalitatea între persoane. astfel încît se transmite tuturor dobînditorilor 61 . obligau totuşi proprietarul la îndeplinirea unor servicii personale pozitive şi perpetue. În fine.

aceste fonduri.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. un regim comun. 46 alin. . Domeniul de aplicare Vecinătatea a două proprietăţi creează o stare de fapt din care derivă anumite obligaţii ale unui proprietar faţă de altul şi anumite restricţii ale dreptului fiecăruia dintre ei. 281].scurgerea apelor. izvoarelor (pînzelor freatice). iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual. (5) din Constituţia Republicii Moldova dispune: “Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi. servituţile stabilite prin fapta omului sînt nelimitate în număr şi pot avea obiectele cele mai variate. „Dreptul de vecinătate”. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. în baza principiului libertăţii convenţiilor. dimpotrivă. art. 381) . este legată de persoană şi o urmează. care obligă pe proprietar în anumite cazuri să nu schimbe cursul unei ape. p. 283]. astfel încît este independentă de fond şi se transmite în mod activ moştenitorilor. 118]. Sînt îngrădiri ale dreptului de proprietate: . Codul civil clasează aceste îngrădiri şi obligaţii în art. Îngrădirile legale reprezintă. simple moduri de a fi ale proprietăţii funciare. cel puţin teoretic [42. potrivit legii. art. O servitute profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. astfel încît cantitatea sau calitatea apei să nu fie modificată în dezavantajul proprietarului unui alt teren (art. 62 . persoana trebuie să posede imobilul. precum şi la respectarea celorlalte sarcini care. normală. p. Pentru a profita de servitute. p. liberă şi deplină. prin natura sa. cu titlu universal sau particular. o situaţie generală. este. dar nu se transmite moştenitorilor proprietarilor de fonduri. Astfel. o derogare de la ordinea normală a dreptului subiectiv de proprietate. care obligă fondul inferior să primească apele ce curg în mod natural de pe un fond superior (art.folosirea apelor. precum şi restricţii normale ale dreptului de proprietate. dacă aceşti moştenitori nu dobîndesc fondurile [42. nu grevată şi dezmembrată. 382). §. 377-394 din Capitolul V. Servitutea. Obligaţia. ci pentru orice proprietar prezent sau viitor al imobilului (Codul civil german.1018-1019) [48. revin proprietarului”. Părţile pot cere orice servitute. care este în genere. De aceea. la care sînt supuse toate fondurile.

astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin (art. . 315]. 154]. cît şi servituţile sînt drepturi reale. în lipsă.picătura streşinii.instalarea liniei de demarcare a hotarului. 386). 26-33] . putînd fi eliberat prin a renunţa la fond sau a-l delăsa. . 2) servituţile sînt drepturi reale care nu impun niciodată prestaţii pozitive în sarcina proprietarilor imobilelor asupra cărora au fost constituite. regulamentului de urbanism sau. proprietarul în acest sens este ţinut numai prin faptul că are un fond aservit. 214]. p. Proprietatea poate fi îngrădită şi prin convenţia dintre părţi. pe cînd îngrădirile dreptului subiectiv de proprietate impun prestaţii pozitive [36. plantaţii sau garduri vii ori să le sădească la o anumită distanţă de hotarul cu fondul vecin. cumpărătorul unui astfel de imobil poate renunţa la o parte din prerogativele dreptului său doar temporar. încît apa. care obligă pe proprietar să construiască astfel acoperişul casei.distanţa pentru construcţii. Pentru ca o atare clauză de îngrădire să fie valabilă. conform obiceiului locului. 63 . Atît îngrădirile legale enumerate. Între servituţi şi îngrădirile ce derivă din vecinătate există următoarele deosebiri: 1) îngrădirile ce derivă din vecinătate constituie regimul normal al dreptului de proprietate. un proprietar nu poate dărîma o casă sau nu poate face săpături fără a lua măsuri pentru a nu-l vătăma pe vecin) [4. pe baza căreia orice proprietar poate obliga pe vecinul său să ia parte la instalarea unui hotar stabil de demarcare sau la restabilirea unui hotar deteriorat (art.trecerea prin proprietatea străină. Starea de vecinătate a două fonduri îi obligă pe proprietari la orice restricţie generală. 389). pentru a înlătura starea de conflict care s-a crea dacă fiecare vecin ar exercita fără restricţie dreptul său de proprietar (de exemplu. . p. Ele nu sînt obligaţii personale ale unui proprietar faţă de altul. zăpada sau gheaţa să cadă exclusiv pe teritoriul proprietarului (art. 393). 391). p. pe cînd servituţile sînt derogări de la regimul normal al acestui drept. fiind impuse tuturor terenurilor ce se găsesc în această situaţie. stabilite în folosul şi în sarcina numai a unor terenuri. să construiască în anumite condiţii de distanţă [46. care obligă pe proprietar a nu sădească arbori. ci se stabilesc asupra fondului. conform legii. lucrări şi plantaţii. Un proprietar îşi înstrăinează imobilul prin convenţie şi poate stabili împreună cu cumpărătorul ca dreptul de proprietate dobîndit de acesta prin convenţia încheiată să sufere anumite îngrădiri. care obligă pe proprietar să lase pe proprietarul fondului înfundat să treacă pe teritoriul său (art.. Îngrădirile legale de interes privat nu constau numai din servituţi naturale şi legale [50.

Dacă servitutea presupune existenţa a două fonduri vecine. se pot constitui servituţi prin fapta omului dacă legea nu dispune altfel. 523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale. (2). străzile care primesc apele ce se scurg fireşte de pe proprietăţile private ale particularilor. 64 . în cazul servituţii. 296 din Codul civil) sînt supuse dreptului comun. statul. Întrucît bunurile din domeniul privat al statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale (art. dobîndirea comunităţii zidului unui edificiu public. se impune o reglementare mai riguroasă a acestora din urmă. O altă distincţie constă în faptul că. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat pot stabili servituţi prin fapta omului. în virtutea dreptului lor de proprietate. iar la art. 981-XIV din 11 mai 2000 privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor. Prin urmare. (4) din Constituţie şi art. cumpărătorul unui imobil acceptă anumite restricţii în exercitarea dreptului său ca urmare a convenţiei între el şi vînzător. 127 alin. Constituţia la art. De exemplu. dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii”. (2) că “statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular. 127 alin. vedem că asupra bunurilor din domeniul public al statului se pot constitui servituţi dacă ele se confundă cu natura şi destinaţia acestor bunuri. Prin prisma Legii nr. Nu pot fi stabilite servituţi prin fapta omului asupra bunurilor din domeniul public. precum şi a Legii nr. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.O deosebire între îngrădirile convenţionale şi servituţi constă în faptul că primele au un caracter temporar şi se instituie pentru un interes legitim şi serios. proprietarii celor două fonduri. Deoarece între îngrădirile dreptului de proprietate şi servituţi pot fi confuzii. (3) şi (4) din Codul civil. bunurilor declarate inalienabile conform art. Servituţile stabilite prin fapta omului. unităţile administrativ-teritoriale. sînt impuse de situaţia celor două fonduri. amintind că bunurile din proprietatea privată sînt alienabile. în cazul îngrădirilor convenţionale. iar servituţile sînt perpetue. dar fără a se aduce atingere destinaţiei fondului. există în cazul proprietăţii private. 296 alin. în timp ce. îngrădirile pot exista asupra unui singur fond. Din legile menţionate se desprinde ideea că “servituţile asupra bunurilor din domeniul public sînt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sînt compatibile cu uzul şi interesul public căruia îi sînt destinate bunurile afectate”. existînd în timp cît există cele două imobile. (1) stipulează că “proprietatea este publică şi privată”. 9 alin. pot hotărî dezmembrarea acestui drept.

dacă este în folosul fondului. în teorie cel puţin. 65 . 428 din Codul civil. Sub acest aspect. în virtutea dreptului de proprietate. se desprinde ideea că proprietarul este liber a înstrăina dreptul său. creînd posibilitatea celor mai variate servituţi. prin convenţie. pe cît timp aceste servituţi nu vor impune proprietarului fondului servient obligaţia unui fapt personal şi pe cît aceste servituţi nu vor fi contrare ordinii publice”. Dacă întinderea servituţii nu este fixată. ea continuînd să rămînă o folosinţă reală în utilitatea imobilului fondului dominant. În practică însă. pe proprietăţile lor sau în folosul proprietăţii lor. deoarece necesităţile pe care servituţile sînt chemate să le satisfacă sînt şi ele limitate. libertatea lor este nelimitată. servitutea se restrînge la necesităţile fondului dominant. Potrivit dispoziţiilor generale. O dată cu creşterea necesităţilor fondului dominant. am menţiona că art. obiectul general al servituţii este uzul sau utilitatea imobilului dominant. Utilitatea pentru fondul dominant determină. să deroge de la normele ce reglementează servituţile în genere şi să stabilească o servitute contrară. 2) să nu impună proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. orice servitute vor găsi de cuviinţă. La o analiză a modurilor de stabilire a servituţilor prin fapta omului. Totodată.§. obiectul poate varia la infinit. va creşte şi întinderea servituţii fără a situaţia proprietarului fondului aservit. nu impune o obligaţie personală şi nu contravine ordinii publice. Noţiunile de “uz” şi “utilitate” apar în sensul cel mai larg. Dacă servitutea a fost stabilită prin titlu. implicit a-l dezmembra. Faptul aceasta nu va conferi servituţii un caracter de folosinţă personală. după necesităţile şi capacităţile materiale ale persoanei. Proprietarii a două fonduri au posibilitatea ca.2 Obiectul servituţii stabilite prin fapta omului. Servitutea prin fapta omului are ca obiect folosinţa directă a fondului aservit de către proprietarul fondului dominant. Potrivit dispoziţiilor Codului civil. proprietarii a două fonduri pot hotărî de comun acord dezmembrarea drepturilor lor. se are în vedere necesitatea din timpul constituirii. se impun şi două restricţii referitoare la stabilirea servituţilor: 1) să nu contravină ordinii publice. în genere. Modurile de stabilire Potrivit art. nici sub pretextul creşterii necesităţii fondului dominant. identice la un moment dat. deoarece. întinderea ei nu poate fi depăşi limita convenită. 620 din Codul civil român prevede: „Este iertat proprietarilor a stabili. numărul şi varietatea acestor servituţi nu sînt chiar atît de mari. Din articolele 315-319 ale Codului civil. şi întinderea dreptului de servitute. prevederile contractuale sau obiceiul (cutuma). dat fiind faptul că servituţile prin fapta omului pot fi stabilite prin convenţii.

legiuitorul punînd accent pe interdicţia de a nu se construi sau dobîndi servituţi care ar aduce atingere libertăţii individuale. În acest sens servitutea are ca drept obiectiv folosinţa directă de către titularul ei a fondului aservit şi nu o prestaţie a lui personală. 66 . perpetuu. utilitatea creată pentru proprietar devine o utilitate a fondului şi constituie servitute cînd. iar servitutea prezintă o utilitate pentru aceasta. considerînd că servitutea nu trebuie să fie constituită în folosul unei persoane. ci numai cu titlu de uz. dar procură folos şi proprietarului fondului dominant. 794]. După cum am afirmat. Proprietarul fondului se poate elibera abandonînd fondul. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute. nu va fi validă convenţia prin care s-ar desfiinţa dreptul de trecere stabilit în favoarea fondului înfundat. Deşi îi este impusă obligaţia unui fapt personal. În acest caz. Această prohibiţie nu se raportă la obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pentru a putea fi exercitată servitutea. În opinia noastră. În cazul servituţilor de trecere. proprietarul fondului dominant dobîndeşte asupra fondului aservit o porţiune din dreptul de proprietate. A două prohibiţie este că prin servitute nu se impune proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. nu însă un drept personal împotriva proprietarului fondului aservit. proprietarul fondului aservit trebuie să întreţină fondul. şi nu moştenitorilor proprietarului independent de fond. Utilitatea fondului este o utilitate pentru proprietarul fondului şi invers. p. este constituită în mod statornic. încît servitutea să poată fi realmente exercitată. servitutea se constituie pentru uzul şi utilitatea unui imobil. ci a fondului (de exemplu. se consideră servitute stabilită prin fapta omului acordul prin care se permite vecinului să construiască sau să planteze la o distanţă mai mică decît cea legală ori să facă deschideri de vedere sub această distanţă legală. p. Servitutea fiind un drept real şi direct asupra unui fond. fiindcă acest drept procură o utilitate pur personală. Această obligaţie accesorie la o servitute se transmite o dată cu fondurile. tradusă într-o sarcină asupra fondului aservit. deoarece acest drept este înfiinţat în interes obştesc şi public [5. 605]. doar trebuie să-l lase pe titularul fondului dominant să-şi exercite dreptul de servitute. Proprietarul fondului aservit nu are nici o obligaţie. dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi stabilit cu titlu de servitute. independent de posesiunea unui fond şi titularul unui asemenea drept îl poate folosi fără a fi proprietar) [6. Această condiţie este particulară servituţilor. servitutea profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant.De exemplu. Dimitrie Alexandresco este de altă părere.

a cărui proprietate a fost limitată.Astfel. legea poate da persoanei care are nevoie de servitute dreptul de a cere constituirea ei. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului §. dimpotrivă. dar. lucrări şi plantaţii Conform prevederilor art. prevăzută de lege. adică între situaţiile cînd legea. pe cînd limitele se stabilesc prin act normativ. ci este necesar ca ele să fie cerute şi acceptate. 389 alin. proprietarul unui fond vecin care nimereşte în situaţia. nu prin lege. iar dacă acesta refuză. stabilind limitele dreptului de proprietate. iar dacă nu. legea poate consacra dreptul proprietarului viitorului fond dominant de a cere constituirea unei servituţi şi obligaţia proprietarului viitorului fond aservit de a accepta acest drept. după cum am mai menţionat. În unele situaţii însă. 274). în literatura rusă veche. lucrare sau plantaţie se poate face de către proprietarul terenului numai cu respectarea unei distanţe minime faţă 67 . Aceste servituţi se constituie în temeiul legii. Aceste servituţi. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede numai posibilitatea de creare a servituţilor obligatorii (art. fiind drepturi reale. Secţiunea a 2-a. aceea ce înseamnă că. creează obligaţia universal negativă a tuturor. limitele normale ale proprietăţii creează obligaţii numai pentru proprietar.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii. iar cealaltă persoană dacă se întrunesc condiţiile legale. deoarece servituţile. Proprietarii sînt liberi să încheie între ei convenţii care le-ar garanta o astfel de posibilitate. în care există necesitatea constituirii unei servituţi. poate fi obligată la constituire. Constituirea servituţii. ele nu se constituie prin faptul adoptării legii. soluţionate pe cale judiciară. „orice construcţie. prevede anumite obligaţii în folosul fondului vecin şi situaţia cînd legea prevede dreptul persoanei de a cere constituirea unei servituţi. este un act de voinţă al proprietarului. Legea prevede strict cazurile şi scopurile cînd trebuie de instituită obligatoriu o servitute (cînd proprietarul imobilului nu are posibilitatea de a-l exploata decît cu folosinţa fondului vecin). iar servituţile. ci doar raporturi obligaţionale. foarte importante. (1) din Codul civil. Trebuie să facem o distincţie între limitările normale şi servituţile obligatorii. dar acestea nu vor fi servituţi. Servituţile se deosebesc de limitele normale aduse dreptului de proprietate prin faptul că constituirea lor se face la cererea persoanei. Astfel. problema se soluţionează în justiţie. are dreptul să ceară de la proprietarul fondului vecin instituirea ei. trebuie recunoscute de lege. se numeau obligatorii.

lucrări şi plantaţii. atît proprietarul fondului dominant. care trebuie să fie constituită la o anumită distanţă. pot încheia un contract de servitute privind distanţa pentru construcţii. cu excepţia celor mai mici de 2 metri. Cît priveşte distanţa şi lucrările intermediare pentru anumite construcţii. Renta trebuie să fie făcută în bani. plătită anual. 68 . convenţional sau legal. întrucît stabilirea unei servituţi presupune înstrăinarea parţială a proprietăţii. De la această reglementare imperativă. Sancţiunea pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute art. plata unei sume de bani. pot deroga proprietarii ambelor fonduri. Servitutea poate fi constituită şi de un mandatar al proprietarului. (2) că „arborii. să taie şi să-şi oprească rădăcinile care au pătruns pe terenul său de pe terenul vecin. De asemenea. 389 alin. chiar şi în cazul cînd plantaţiile sînt la o distanţă reglementară. Pentru a stabili o servitute privind distanţa pentru construcţii. Cel îndreptăţit la rentă poate pretinde oricînd ca debitorul său să îi achite preţul terenului pe care s-a construit. sobă. stabileşte la alin. fierărie. vecinul poate să ceară tăierea crengilor ce se întind peste terenul său. plantaţiilor ori gardurilor pe cheltuiala proprietarului terenului pe care acestea sînt ridicate. arbori şi plantaţii la o distanţă inferioară se poate dobîndi fie prin titlu. care se referă doar la dreptul vecinătăţii. Servitutea de a avea construcţii. conform obiceiului locului. cînd plantaţiile mor sau se scot. a plantaţiilor şi a gardurilor vii. indicată în contract ori stabilită la înţelegerea părţilor. fie prin prescripţie achizitivă. Distanţa dispare cînd proprietarul terenului a obţinut servitutea contrarie. nu însă de un administrator al bunurilor altuia.de linia de hotar.). învestit prin procură. în care să prevadă posibilitatea de a construi sau de a planta la o mai mică distanţă decît cea legală. constă în faptul că proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor. astfel încît sa nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin”. cît şi cel al fondului aservit. Proprietarul care a constituit o servitute asupra unui fond poate să instituie şi altele. este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. conform legii. 389 din Codul civil reîncepe. trebuie sădiţi la distanţa stipulată de lege. dar care să nu fie mai mică de 2 metri de linia de hotar”. cu anticipaţie. această limită se referă la un anumit tip de construcţii (cuptor. Iar dacă această servitute dispare sau încetează. Astfel. regulamentului de urbanism sau. Articolul menţionat. adică dreptul de a avea plantaţii sau construcţii la o distanţă inferioară. lucrări şi plantaţii. fie prin destinaţia proprietarului. în lipsă acestora.). imperiul art. de regulamentul de urbanism sau de obiceiul locului. depozit de materii corosive etc. însă cu respectarea unor condiţii sau clauze contractuale (de exemplu. (1) şi (2) din Codul civil. renta etc. Compatibilitatea servituţilor stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt.

respectiv dreptul de a avea deschideri de vedere situate la o distanţă faţă de hotar mai mică decît cea prevăzută prin lege poate fi dobîndită prin titlu. Dar.Respectarea distanţelor stabilite de proprietarii fondului dominant şi aservit este obligatorie. Perpetuitatea însă nu împiedică părţilor să mărginească durata servituţii. O dată stabilită servitutea de vedere asupra unei construcţii sau instalaţii. p. la un anumit termen. planului de amenajare a teritoriului etc. Totodată. lucrări şi plantaţii sînt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află acestea. prin moartea proprietarului fondului dominant sau al celui aservit. Prin prisma acestor idei. decît delăsînd fondul [42. uzucapiune sau prin destinaţia proprietarului [71. servitutea privind distanţa pentru construcţii. Într-adevăr. reglementarea de la art. 379 alin. normele de urbanism trebuie respectate de orice persoană fizică sau juridică ce construieşte un imobil care trebuie integrat planului de urbanism general din localitatea respectivă. În cazul în care povara este prea grea. atîta timp cît proprietarul fondului dominant nu renunţă la ea. deoarece sînt un atribut al dreptului de proprietate şi nu aduc nici un prejudiciu vecinului. §. ca uzufructul. la orice înălţime şi distanţă faţă de fondul vecin. (1) din Codul civil stabileşte: „Proprietarul poate cere interzicerea ridicării sau exploatării unor construcţii sau instalaţii despre care se poate afirma cu certitudine că prezenţa şi utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său”. Se vor putea însă crea deschideri care să servească numai pentru aerisirea şi iluminatul natural al imobilului (deschideri pentru aer şi lumină). Dreptul de proprietate imprimă acestei servituţi perpetuitate. Acţiunile în justiţie privind clauzele de nerespectare a distanţei pentru construcţii. demolarea sau interzicerea exploatării acestora poate fi cerută doar în cazul în care afectarea inadmisibilă s-a produs în mod evident”. (2) al aceluiaşi articol. proprietarul fondului dominant nu poate cere interzicerea ridicării sau exploatării acestora. 200]. la alin. 263]. Proprietarul fondului aservit duce povara servituţii (este grevat cu servitute). Servitutea nu se stinge. servitutea contrară. Se are în vedere că un proprietar poate ridica pe terenul vecinului un zid chiar pe 69 .2 Servitutea de vedere Conform dreptului vecinătăţii. p. Spre deosebire de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. lucrări şi plantaţii este perpetuă prin natura sa. el nu are un alt mijloc de a se elibera. se menţionează: „Dacă construcţia sau instalaţia a fost ridicată respectîndu-se distanţa de la hotar stabilită de lege.

Unele. instanţele judecătoreşti trebuie să verifice din oficiu. Proprietarii fondurilor sînt acei care ar stipula în mod expres. cum sînt numite în legislaţia românească. cum este numită servitutea de lumină în Franţa. legiuitorul a considerat că vecinul pe a cărui proprietate se instituie servitutea de vedere nu s-ar simţi stingherit de posibilitatea celuilalt de a avea mereu vedere asupra fondului său ori alte comodităţi. revendicate sau ca urmare a acţiunilor în constatare se numără şi servitutea de lumină. dacă deschiderile în cauză sînt pentru aerisire sau pentru vedere şi să dispună zidirea celor din urmă. Aşadar. Anume prin actul de dobîndire se poate dovedi că ei consimt în mod tacit să menţină servitutea şi să o continue. care au în vedere nu doar interesele celor ce revendică. Codul lui Napoleon a reglementat ambele feluri de deschideri. nu s-ar putea şti cu precizie dacă au înţeles noii proprietari să consimtă în cunoştinţă de cauză la ceva.hotarul fondului. în actul de dobîndire. pentru ca să fie admis consimţămîntul tacit. legiuitorul francez deosebeşte două feluri de deschideri într-un zid. p. ci şi protecţia socială a celor ce deţin – cu orice titlu – construcţia în litigiu. cu respectarea condiţiilor servituţii stabilite. cum sînt ferestrele obişnuite ce se pot deschide. Or. dar care dau o vedere asupra fondului vecin. În ceea ce priveşte aşa-zisele deschideri. 144]. sînt deschideri ce procură o vedere spre vecin şi servesc pentru a aduce lumină. restituire sau revendicare. trebuie să reiasă în mod neîndoielnic din împrejurări. Prin urmare. urmează instanţa de judecată să stabilească. însă în mod diferit. în funcţie de dimensionare şi tip de construcţie. Este aceeaşi situaţie ca şi în cazul restituirii imobilelor trecute în proprietatea statului. şi servitutea de vedere se manifestă în mod vădit. Astfel. neîndoielnic şi precis. dacă proprietatea se prestează la o restitutio in integrum sau este necesară constatarea că aceasta este afectată de servituţi. ori. printre limitările aduse dreptului de proprietate asupra imobilelor restituite. Luminile. p. ceea ce nu se întîmplă decît atunci cînd starea de fapt pe care consimţămîntul o transformă în servitute se manifestă la exterior în mod neîndoielnic [42. Astfel. este o înţelegere amiabilă între proprietarii celor două fonduri vecine. În caz de neînţelegere sau litigiu. modificarea stării de fapt anterioare a imobilului. cu ocazia judecării acţiunilor în constatare. conform actelor normative în materie. Or. lumini. ori vederi. Ţinînd seama de cele menţionate. 293]. Astfel. el le îngăduie chiar într-un zid aflat la hotarul 70 . care nu sînt mai puţin supărătoare pentru vecin. că trebuie să suporte existenţa unor drepturi născute legal în beneficiul unor alte subiecte de drept [55. sînt deschideri prin care pătrunde nu numai aerul sau lumina. jours sau jours de souffrance. vues sau jours libres. la români.

toate deschiderile sau ieşirile analoage. o regulă identică aceleia pe care legea o prescrie pentru vederi. art. prin analogie. luminile sau vederile pot fi drepte. este o restricţie adusă dreptului de proprietate. Codul civil moldovenesc nu a reglementat în mod expres servitutea de vedere. în lipsă de text expres care să stabilească o distincţie. legea nevorbind decît de vederi. şi ca atare este de strictă interpretare. balcoanele şi. indiferent de faptul că sînt făcute într-un zid sau într-un (gard) hotar comun. 379 din Codul civil se referă la dreptul vecinătăţii sau. dacă există pericolul prăbuşirii construcţiei de pe terenul vecin peste terenul său. servitutea pe care am studiat-o este şi ea o simplă servitute. deosebirea dintre vederi şi lumini este o chestiune. se impune observarea unei distanţe la care sînt făcute şi limita proprietăţii vecine. Vederile. unde legiuitorul a aplicat. ea nu poate întinde la lumini. Prohibiţia de a avea vederi mai aproape decît la o anumită distanţă de vecin. vederile făcute într-un zid paralel cu hotarul fondului. în genere. vederile făcute într-un zid care este perpendicular sau oblic faţă de direcţia hotarului. nu se pot face decît la o anumită distanţă de hotarul proprietăţii (art. O dată stabilită servitutea de vedere. Astfel. după cum vederile sînt drepte sau piezişe. În orice caz. proprietarul poate cere vecinului să ia măsuri pentru prevenirea acestui pericol. cu condiţia ca zidul să nu fie comun şi ca luminile să se afle la o anumită înălţime deasupra podelei camerei pe care o luminează (Codul lui Napoleon. asimilînd astfel luminile sau vederile.proprietăţii. doar în dreptul vecinătăţii la art. ce ar putea fi o suverană apreciere a instanţelor de fond. De aceea. La stabilirea servituţii de vedere. fiindcă procură o vedere mai comodă asupra fondului său. În realitate. 379 „Atentarea inadmisibilă”. 676 şi 677). Este de reţinut. proprietarul fondului aservit poate să privească aşa cum vrea spre proprietatea vecinului său şi să deschidă ferestre asupra acestei proprietăţi. conform art. Distanţa la care se pot deschide vederi variază. 678 şi 679). Anume aici este vorba de o servitute şi de o consecinţă a coproprietăţii zidului comun. cum sînt ferestrele. o excepţie de la caracterul absolut al proprietăţii. chiar dacă zidul în care sînt făcute aparţine în întregime proprietarului care le-a făcut. părţile 71 . Sancţiunea acestei servituţi constă în dreptul vecinului de a cere închiderea deschiderilor făcute la o distanţă de fondul său mai mică decît distanţa legală. de asemenea. de fapt. fiind generală. pentru vederile drepte. şi piezişe. vederilor sau luminilor. că ori de cîte ori stabilesc prin convenţie alte distanţe decît cele legale. Totodată. 380 din Codul civil. se aplică tuturor deschiderilor. consideră unii autori. Primele sînt mai supărătoare pentru vecin decît ultimele. Regula de la art. 379 se ocupă de vederi şi impune ca ele să fie la oricare distanţă de limita proprietăţii vecine. care sînt mai supărătoare pentru vecin. art.

Deoarece servitutea de trecere se constituie prin titlu. §3. şi tocmai această servitute contrarie se numeşte servitute de vedere propriuzisă. fiind o servitute continuă şi neaparentă. Ea se poate constitui atît în favoarea terenurilor. 391 şi 392 din Codul civil. poate solicita de la vecinul său un drept de trecere la calea publică. Această servitute se creează pentru a permite proprietarului fondului înfundat accesul în vederea folosirii normale a proprietăţii sale [9. adică nu are o ieşire comodă la calea publică. conform prevederilor alin. care. convenţie sau testament. adică dreptul de a avea vederi la o distanţă mai mică. Ea se naşte cînd un proprietar a dobîndit servitutea contrarie. pentru exploatarea propriului fond. iar prin titlu se înţelege orice act juridic cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Servitutea de trecere Pentru a nu se face o confuzie în acest sens. În cazul constituirii unei treceri în temeiul unei servituţi de trecere.trebuie să insereze aceasta într-un titlu. amintim că accesul pe terenul altuia. înseamnă că o servitute de trecere poate apărea şi în. Articolele menţionate instituie o obligaţie tuturor vecinilor. precum şi trecerea prin proprietate străină. acelaşi timp. se referă în unanimitate la dreptul vecinătăţii şi nu la o servitute de trecere clasică ce ar exista în acest sens. 72 . poate fi efectuată sub formă de plată unică. prin acordul părţilor. „servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul terenului aservit dacă există o disproporţie vădită între utilitatea pe care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit”. şi anume de a permite utilizarea fondului său în cazurile prevăzute de această normă. ea are cea mai mare aplicabilitate practică. 442 „Răscumpărarea servituţii de trecere” din Codul civil. O definiţie posibilă a unei astfel de servituţi ar consta în faptul că proprietarul al cărui loc este înfundat. cît şi a construcţiilor. 15-27]. (1). Reglementarea juridică a servituţii de trecere în dreptul civil moldovenesc urmează a fi începută descriind prevederile art. vecinului al cărui teren este folosit pentru acces trebuie să i se plătească o justă şi prealabilă despăgubire. exista reieşind din prevederile legale expuse la Capitolul „Servitutea”. cu toate condiţiile şi reglementările prevăzute la art. p. Astfel. Din moment ce legiuitorul a încadrat în Codul civil un astfel de articol. obligîndu-se a-l despăgubi pentru inconvenientele cauzate astfel. ci numai prin titlu sau destinaţia proprietarului. deoarece atare servituţi se dobîndesc nu prin posesiunea de 15 ani.

de un interes public mai presus decît cel privat” [6. şi servitutea de trecere” (Wegerechft) [84. Vom aminti aici şi definiţia dată servituţii de trecere (Notweg. doctrina germană citînd. indiferent de faptul se află fondul înfundat în localităţi urbane sau rurale. 73 . necesară unei folosiri legale. potrivit căreia. pentru că este vorba. 671253 din 30 iulie 1967. îngrădit sau neîngrădit. cît şi în cea română. este îndreptăţit să reclame pe fondurile vecinilor săi o trecere suficientă pentru a asigura o deservire completă a fondului său. al unui particular. în schimbul unei indemnizaţii proporţionale cu prejudiciul pe care l-ar putea ocaziona” [32. Este justă opinia. Dacă unui fond îi lipseşte legătura cu drumul public. tratează ceva mai complet şi anume: „Proprietarul ale cărui fonduri sînt înfundate şi care nu au nici o ieşire la calea publică ori au o ieşire insuficientă. p. p. Vecinii peste ale căror fonduri trece drumul de necesitate trebuie despăgubiţi cu o rentă în bani” [84. al comunei sau al unei alte persoane morale.Definiţii similare întîlnim atît în legislaţia franceză. în dreptul civil german. prin sentinţă. „legea nefăcînd nici o deosebire. Aici însă observăm că nu este vorba de o adevărată servitute de trecere. orice loc. Direcţia drumului de necesitate şi cuprinsul dreptului de folosinţă al acestuia vor fi stabilite. cu importanta precizare că. 230]. 233].drum de necesitate) de Codul civil german de la 1896 (BGB). folosirea fondurilor acestora pentru realizarea legăturii necesare. fie pentru exploatarea agricolă. Astfel. p. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. cît şi pe terenurile care formează domeniul public (al statului sau al unităţilor administrativteritoriale). ci una din limitările aduse de lege exerciţiului dreptului de proprietate. „Dreptul de trecere cu titlu de servitute există în dreptul civil german doar ca servitute stabilită „prin fapta omului”. industrială sau comercială a proprietăţii sale. 200]. 482]. § 917 BGB prevede: „1. fie pentru realizarea de operaţii de construire sau de lotizare. care se pot stabili prin convenţie. 2. p. dacă este necesar. fie el al statului. Servitutea se va constitui. pînă la înlăturarea neajunsului. 770]. este supus acestei servituţi. p. în cadrul titlului din cod care defineşte şi reglementează „Conţinutul dreptului de proprietate” (Inhalt des Eigentums). Articolul similar (682) din Codul civil francez. dreptul de trecere la un loc înfundat nu constituie o servitute (nici măcar legală). Servitutea de trecere se poate constitui atît pe terenuri proprietate privată (indiferent de titular). printre servituţile propriu-zise. Este imprescriptibilă şi oneroasă. proprietarul acelui fond poate cere vecinilor să tolereze. pentru că proprietarul fondului aservit poate pretinde despăgubiri [82. în special.

a unui schimb. ori de cîte ori locul are ieşire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări. existentă anterior. Ca urmare. 684 din Codul civil francez. cel puţin în ceea ce priveşte definirea noţiunii de „loc înfundat”. în funcţie de situaţia de fapt. trebuie să se ţină seama. care are acces la calea publică şi care este dobîndit în proprietate de titularul primului teren. Rămîne la latitudinea părţilor sau a instanţei să hotărască. a fost înlăturată printr-o acţiune intenţionată a proprietarului. Dimpotrivă. 682 ar fi aplicabil” [32. nu mai este loc înfundat terenul învecinat cu un altul. „de enclavă” ca element esenţial pentru justificarea recunoaşterii dreptului de servitute. de interesele obiective şi subiective ale proprietarului fondului aservit. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. art. la stabilirea drumului de trecere. cum ar fi împărţirea unui loc ce nu era înfundat între mai mulţi proprietari. a unui partaj sau a oricărui alt contract. trecerea nu poate fi cerută decît pe terenurile care au făcut obiectul acestor acte. 442 din Codul civil oferă prea puţine elemente privind noţiunea de „teren” sau „loc înfundat”. Noţiunea de „loc înfundat” indică imobil care se află în imposibilitate relativă de acces la calea publică. Cuprinsul art. dispoziţiile art. 391 şi 392 din Codul civil nu îşi găsesc aplicarea. menţionăm că obligaţia de tolerare a drumului de necesitate nu operează cînd legătura fondului cu drumul public. înfundarea nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. p. Totuşi. Literatura de specialitate foloseşte această sintagmă de „loc înfundat”. considerăm că poate fi suplinit prin precizările aduse de comentatorii Codului civil în vigoare. Tot astfel. este impracticabil. Caracterul lacunar al reglementării din Codul civil. dar care poate deveni practicabil cu unele cheltuieli. 482]. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. în aceeaşi măsură. Această definiţie nefiind elocventă. ca şi de ale celui care solicită 74 . precum şi imobilul pentru care accesul ar prezenta inconveniente grave sau un pericol. trecerea nu mai poate fi cerută vecinilor fondului ca în starea lui iniţială. Pentru a da loc unui drum (servitute) de trecere. asupra consecinţelor unor asemenea inconveniente şi greutăţi.Găsim unele elemente definitorii ale enclavei şi la art. în cazul cînd nu se poate stabili o trecere suficientă pe fondurile divizate. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului. astfel cum a fost modificat prin Legea din 20 august 1881: „Dacă enclava rezultă din divizarea unui fond ca urmare a unei vînzări.

Mai mult decît atît. va putea oferi proprietarului fondului dominant un alt loc de trecere. ori de cîte ori există ieşire la calea publică pe un drum impracticabil. nici în fondul supus servituţii. Cererea de despăgubiri. Astfel. proprietarului fondului dominant revenindu-i obligaţia să-1 despăgubească pe proprietarul fondului aservit. respectarea ei de bună voie [69. îndeplinind formalităţile prevăzute de lege pentru schimbul de terenuri. la un preţ de circulaţie. 442 din Codul civil privind răscumpărarea servituţii de trecere. se impune de precizat şi faptul că. Nici proprietarul fondului supus servituţii nu poate scădea sau face incomodă exercitarea servituţii de către titularul acestui drept [27. p. proprietarul fondului aservit. vreo schimbare împovărătoare celui dintîi fond. nu poate schimba starea locurilor. instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. Totuşi. p. La stabilirea preţului de răscumpărare. fără a putea face. Servitutea de trecere nu este gratuită. art. se poate spune că proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuinţarea sau a o îngreuna. nici strămuta exercitarea servituţii dintr-un loc în altul decît acela unde servitutea a fost din început stabilită. 442 din Codul civil trebuie interpretate în sensul că nu numai pe terenul aservit urmează a se face drumul ce ar prilejui cît mai puţină pagubă. servitutea de trecere va înceta dacă raţiunea pentru care a fost înfiinţată nu mai există. pentru că numai astfel se poate garanta utilizarea netulburată a servituţii. 434 al Codului civil. care nu va putea să refuze. Totodată. nu va putea cuprinde pretenţia titularului fondului aservit de a i se acorda teren în compensaţie. dar şi în sensul că trebuie să se ia în vedere gravitatea pagubelor ori a inconvenientelor ce s-ar pricinui la aservirea unui fond în comparaţie cu posibila aservire a unui alt fond învecinat. nici în fondul pentru care servitutea a fost înfiinţată. (2): „În caz de neînţelegere între părţi. pentru care servitutea a devenit prea împovărătoare. De asemenea.” Referitor la exercitarea servituţii din art. 151]. acesta va putea oferi un loc cu aceiaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor proprietarului celuilalt fond. dar care poate deveni practicabil cu anumite cheltuieli din partea 75 . stabileşte la alin. Titularul dreptului de servitute nu î1 poate exercita decît în limitele titlului său. dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus sau dacă îl opreşte să efectueze reparaţii folositoare.sau reclamă trecerea. care este prescriptibilă. Dispoziţiile art. fără ca acesta să î1 poată refuza. Totodată. Despăgubirea trebuie să acopere echivalentul lipsei de folosinţă a terenului ocupat de drumul de trecere din fondului aservit. instanţa de judecată poate suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. 127]. Părţile însă pot recurge la o asemenea modalitate de despăgubire.

o servitute de trecere stabilită pentru a se ajunge la o fîntînă. poate să nu mai fie exercitată dacă fîntîna a secat din cauza lucrărilor de canalizare a străzii. 392 din Codul civil nu îşi va găsi aplicare. Prin urmare. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului însuşi. Aceeaşi soluţie ar trebui admisă şi la noi. fondul încetează de a mai fi înfundat [12. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. Dacă titularul dreptului de servitute ar dori menţinerea servituţii din alte motive. Cînd situaţia imobilelor nu mai impune menţinerea servituţii de trecere. La stabilirea unei servituţi de trecere. noul cuprins al art. aceasta va înceta. p. subliniem încă o dată faptul că. instanţa de judecată ar trebui să ţină seama şi de interesul celui care urmează să suporte consecinţele ei. printr-un mod oarecare. iar în cazul în care imobilul a fost partajat omiţîndu-se stabilirea căii de acces la drumul public. trecînd mereu prin acelaşi loc în acelaşi mod timp de 15 ani. pentru parcelele înfundate cela care se află într-o asemenea situaţie este îndreptăţit să ceară stabilirea servituţii de trecere pe parcelele care. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. Astfel. cu vehicule etc. Deoarece legea stabileşte că servitutea de trecere îşi are cauza în necesitatea fondul înfundat de a comunica mai uşor cu calea publică. În încheiere.proprietarului terenului dominant. art. 76 . apare întrebarea: se poate dobîndi sau nu prin uzucapiune modul de exercitare a servituţii. 53]. ar trebui să dobîndească definitiv dreptul de trecere în acel mod şi pe acel traiect. încetează îndată ce. trebuie să hotărîm că această servitute. dreptul de trecerea nu mai poate fi solicitat. chiar în lipsa unui text similar. pentru a da naştere unui drept de trecere. iar umplerea fîntînii cu apă nu mai este posibilă. aceasta va fi posibil. ieşirea la calea publică nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. fără a avea în vedere exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere. deoarece servitutea poate servi şi alt obiect decît cel pentru care a fost constituită. se vor interpune între fondul său şi drumul public. cum ar fi împărţirea între mai mulţi proprietari. a unui loc ce nu era înfundat. prin partaj. În cazul în care un imobil nu are ieşire la calea publică şi aparţine ca proprietate comună pe cote-părţi mai multor persoane. deoarece este conformă cu raţiunea juridică. 685 din Cod civil francez răspunde afirmativ. În această situaţie. proprietarul terenului înfundat. adică locul pe unde se face şi felul în care se face (pe jos. fiecare dintre coindivizari are dreptul să exercite atributele proprietăţii asupra întregului imobil şi să ceară celorlalţi coproprietari respectarea acestui drept.)? În acest sens.

Ceea ce deosebeşte servituţile stabilite prin fapta omului de uzufruct sau de uz este întocmai caracterul folosinţei bunului. însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. spre deosebire de dreptul de servitute care se constituie în favoarea unui fond. care este logică şi echitabilă. titularul acestuia dobîndind dreptul de a folosi şi de a culege fructele. Secţiunea a 3-a. iar ultimul servitute reală. ci un drept de uz.fără ca proprietarul fondului aservit să mai poată cere schimbarea locului prin care se face trecerea şi a felului ei 20. ci un avantaj personal al proprietarului lui. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct. De altfel. (1) din Codul civil al Republicii Moldova arată că “uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului. Autorii francezi se pronunţă însă împotriva instituirii unei astfel de servituţi [75. după care nici servitutea. De exemplu. 20 77 . nici modul de a o exercita. întocmai ca proprietarul. Dreptul de uz este un drept real de aceeaşi natură cu uzufructul. dar de o întindere mai mică. este totuşi în contradicţie cu regula admisă pentru servituţile stabilite prin fapta omului. nu constituie o servitute. Unii autori admit că proprietarului unui fond i se poate impune cu titlu de servitute o sarcină utilă pentru exercitarea unei industrii ce se află pe fondul vecin (de exemplu: dreptul de a lua pămînt pentru cultivarea ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor). Din cele menţionate se desprinde următoarea caracteristică: dreptul de uzufruct şi dreptul de uz se constituie în favoarea unei persoane. nu se pot uzucapa cînd servitutea nu este în acelaşi timp continuă sau aparentă. 390]. prin înstrăinarea celor două atribute ale uzufructului în favoarea unei persoane (uzus şi fructus). personal în cazul dreptului de uzufruct şi uz şi real în cazul servituţilor. p. servitutea de trecere este necontinuă. Uzufructul se poate stabili prin convenţii. dar numai pentru nevoile lui şi ale familiei. uz şi obligaţie personală Art. proprietarul păstrîndu-şi nuda proprietate. chiar dacă ar fi stipulat în folosul proprietarului unui fond vecin. Această soluţie. flori. or. primele două dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sînt numite în literatură servituţi personale. 395 alin. dreptul de a culege fructe. întrucît acest drept nu are ca obiect utilitatea unui fond vecin. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul nu şi de a-l înstrăina”.

Dreptul de uzufruct şi dreptul de uz sînt temporare. pe cînd dreptul de servitute necesită posesiunea imobilului de către cel în a cărui favoare este stabilită servitutea (de exemplu. Întrucît folosinţa poate fi stabilită fie cu titlu de drept real de uz. 501]. în cazul dreptului de uz. considerat un drept activ. cît şi alte elemente. dar este inseparabil de fond [65. un alt element distinctiv al servituţii constă în faptul că ea nu poate fi cedată independent de fond. Mergînd pe aceeaşi linie a caracterelor celor trei dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. posibilitatea transmiterii lui. fie cu titlu de obligaţie personală. Dreptul de uz nu poate fi transmis în mod pasiv moştenitorilor proprietarului fondului grevat.numai asupra unor bunuri imobile. pe cînd servituţile .O altă deosebire esenţială priveşte caracterul temporar sau perpetuu al dreptului instituit. există independent de posesiunea unui imobil de către uzuar (de exemplu. În ceea ce priveşte obiectul dreptului real. Un alt element distinctiv apare în raport cu posesiunea imobilului de către beneficiarii de uzufruct. felul acestuia şi modalităţile de întrebuinţare. vom constata că uzufructul şi uzul pot fi stabilite asupra unor bunuri mobile sau imobile. viitorul ei titular trebuie să aibă în posesiune fondului înfundat). se impune şi realizarea unei distincţii între servitute şi obligaţie. se poate transmite. dreptul de uz. de uz sau de servitute [28. în vreme ce dreptul de servitute. să limiteze în timp servitutea. aceste drepturi se sting la moartea uzufructuarului. Pentru a şti dacă este vorba de o servitute sau de un drept de uz. chiar dacă drepturile au fost cedate unei alte persoane. p. implicit al folosinţei. proprietarul bunului. Astfel. se poate examina şi caracterul fondului. avînd acest drept. 148]. avîndu-se în vedere însuşirile naturale. Menţionăm că această poziţie este discutabilă. obiectul dreptului real instituit. nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. Prin urmare. Astfel. pentru a construi o servitute de trecere. în genere. pentru o delimitare corectă a servituţii de dreptul de uz trebuie luate în vedere atît caracterele juridice. cum ar fi: necesitatea posesiunii unui imobil de către cel în a cărui favoarea s-a instituit dreptul real. 78 . respectiv a titularului dreptului de uz. Dreptul de servitute este perpetuu. ceea ce înseamnă că va exista atîta timp cît cele două imobile există. iar situaţia de fapt o impune (situaţia care a generat naşterea servituţii). după cum nici servitutea reală nu poate avea ca obiect o prestaţie personală pozitivă. Există şi posibilitatea ca proprietarii celor două fonduri. p. dreptul de a vîna pe fondul vecin nu necesită posesiunea acestuia). de comun acord. dacă nu a fost stipulat un termen.

Dreptul nu se transmite în mod pasiv moştenitorilor proprietarului grevat. exercitată de creditor. nu poate avea ca obiect principal o prestaţie personală pozitivă şi nu se transmite moştenitorilor proprietarului care nu iau în posesiune imobilul grevat. deoarece. de asemenea. prin convenţie. Caracterul perpetuu al servituţii şi caracterul temporar al obligaţiei sînt şi ele elemente distinctive. Ea poate avea drept obiect principal o prestaţie pozitivă. în cazul servituţii.Caracterele care fac să se deosebească constau în faptul că servitutea este un drept real stabilit asupra unui lucru în profitul unui alt lucru. Uneori. debitorul este dator să dea. proprietarul fondului aservit este obligat numai să se abţină. p. iar obligaţia personală este un drept asupra unei persoane în profitul unei alte persoane. în care caz nu este necesar a fi proprietar. să facă sau să nu facă ceva. servitutea implică o ştirbire a dreptului de proprietate fără imixtiuni din partea proprietarului fondului dominant (de exemplu: de a nu construi mai sus de o anumită înălţime). Proprietarul imobilului lovit de acest drept însă nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. servitutea necesită ca beneficiarul să posede un imobil. 284]. şi se poate transmite în mod pasiv. sau în mod activ. dar se transmite în schimb tuturor dobînditorilor. uz şi obligaţie personală. ne-am afla în faţa unui drept de uz. ca şi dreptul de uz. iar dacă ar conveni să construiască mai sus de o anumită înălţime. care nu moştenesc imobilul grevat. În ceea ce priveşte sarcinile impuse. Aceste distincţii au fost necesare. dacă şi-ar rezerva dreptul să facă prestaţii. ar fi vorba despre o servitute. Rezumînd aceste deosebiri dintre servitutea stabilită prin fapta omului şi uzufruct. etc. ai imobilului. Proprietarul fondului dominant poate să obţină dreptul de a face fapte pozitive asupra fondului aservit (de exemplu: să ia apă. independent de posesiunea unui imobil de către uzuar. 79 . vorbim de o simplă obligaţie personală sau. Servitutea reală.). cu titlu universal sau particular. reiterăm că obligaţia există independent de posesiunea unui imobil de către creditor. Servitutea este perpetuă prin natura sa şi nu poate fi cedată independent de fond [42. Obligaţia se transmite în mod pasiv moştenitorilor debitorului şi în mod activ moştenitorilor creditorului. fără a se transmite dobînditorilor cu titlu particular fondurilor debitorului şi creditorului. să treacă. Dreptul de uz există. În cazul obligaţiei. Obligaţia există independent de posesiunea unui imobil. Spre deosebire de dreptul de uz. unul dintre proprietarii unor fonduri vecine s-ar putea să facă ceva în favoarea fondului vecin şi în acest caz.

pînă la adoptarea legii Scribona. Asupra fondurilor provinciale. în dependenţă de sistemul juridic. iar stipulaţia – o întărire a exerciţiului servituţii prin adăugarea unor clauze penale. considerate ca res nec mancipi. servituţile pot fi constituite prin fapte juridice. Acest mod de constituire a servituţii este prevăzut şi de legislaţia României şi Franţei. servituţile se constituiau prin mancipaţiune. dat fiind faptul că A nu avea intenţia să vîndă lui B un teren care nu are acces la calea publică. De aceea. unde este numit “stabilirea servituţii după destinaţie”. în instanţa de judecată. cît şi ca un drept subiectiv. iar cele prediale urbane. Uzucapiunea a fost un temei de constituire a servituţii. servituţile puteau fi constituite printr-o adiudicatio făcută de un judecător într-o acţiune de partaj. în cazul în care proprietarul unui fond îngăduia unui terţ folosinţa unei servituţi. a unor anumite sau acţiunilor părţilor. fie rezultatul clar al unor atare servituţi. A spunea: “Afirm că am un drept de trecere pe fondul lui B”). p. Ulterior. Pactul este contractul neformal de constituire a unei servituţi. cînd alienatorul îşi reţinea dreptul de trecere pe fondul înstrăinat. servituţile nu se puteau constitui în conformitate cu normele dreptului civil. De asemenea. cu ocazia transferării unei proprietăţi. sau alte acţiuni ale persoanelor care. acţiunile de creare a unei servituţi sînt fie înţelegeri scrise sau verbale. Constituirea servituţilor În dreptul roman. deoarece. prin in iure cesio [47.Capitolul III. Servituţile se creează ca urmare a acţiunilor proprietarilor de imobile. se utilizau aşa-zisele pacte şi stipulaţii. Servituţile derivînd din fapta omului pot fi stabilite sau dobîndite în diverse moduri. Cînd se folosea mancipaţia sau in iure cesio. Servituţile se puteau constitui şi tacit. Constituirea. Terenul vîndut lui B nu are altă ieşire la drumul public decît pe terenul lui A. 80 .170]. De asemenea. servitutea se creează în temeiul unei hotărîrii judecătoreşti. servitutea se putea constitui fie direct (de exemplu. ea totuşi se consideră stabilită. În dependenţă de sistemul juridic. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute Secţiunea 1. fie indirect. pe care le vom studia în prezentul capitol. ea are la baza apariţiei sale fapte juridice. care indică asupra creării servituţii. care punea servituţile prediale rustice în cadrul bunurilor mancipi. pe care l-a împărţit în două. De exemplu: A este proprietarul unui teren mare. pot fi calificate ca săvîrşite cu intenţia de a crea o servitute. Independent de faptul că A şi B. o parte este vîndută lui B. Deseori. la vînzarea terenului nu au stabilit în mod expres că se instituie o servitute. chiar şi în cazul în care lipseşte intenţia de a crea o servitute. atît în cazul cînd privim servitutea ca un raport juridic.

scopul şi situaţia unei părţi de teren în favoarea altei persoane sau altor părţi. Astfel. Servitutea stabilită prin destinaţia proprietarului îşi are originea în dreptul cutumiar francez [85. aparente sau neaparente. Cît timp ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. Destinaţia proprietarului nu este un mod de stabilire general ca şi prescripţia. profesorul C. §1. este un act juridic unilateral şi se supune aceloraşi condiţii de fond şi de formă ca şi la servitutea constituită prin act juridic. dacă fondurile ar aparţine a doi proprietari diferiţi. instituie imediat natura. de exemplu. Specificul însă constă în aceea că o asemenea servitute se constituie de către proprietarul unui teren în vederea unei eventuale parcelări. însă dacă cele două fonduri ajung în stăpînirea a doi proprietari diferiţi. b) prin act juridic(titlu). în vederea unei eventuale parcelări. starea de fapt nu constituie servitute. 431 din Codul civil.Există trei moduri de stabilire a servituţii derivînd din fapta omului. (1) din Codul civil: „servitutea poate fi constituită prin destinaţia stabilită de proprietar”. Modul de stabilire prin acte juridice este un mod general de dobîndire a servituţilor derivînd din fapta omului. stabileşte imediat natura. este numai pentru servituţi continue şi aparente. c) prin uzucapiune. scopul şi situaţia servituţii unei părţi a terenului în favoarea altor părţi”. 431 alin. Hamangiu defineşte “destinaţia proprietarului” ca fiind actul prin care proprietarul care stăpîneşte două fonduri. Destinaţia proprietarului este un mod de stabilire a servituţilor. anticipînd parcelarea imobilului său şi trecerea parcelelor în proprietatea diferitor persoane. Articolul 432 din Codul civil stabileşte că “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. servitutea se naşte fără titlu sau prescripţie. sau instituind nemijlocit parcelarea printr-un testament. Este de remarcat faptul că destinaţia stabilită de proprietar. fie ele continue sau necontinue. dar. Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar Conform prevederilor art. după natura sa. stabileşte între ele o stare de fapt care ar constitui o servitute. deoarece se aplică la toate servituţile. conform prevederilor art. 37]. 81 . ca şi ea. modurile de a stabilire a acestor servituţi sînt: a) prin destinaţia stabilită de proprietar. Proprietarul. Celelalte două moduri se aplică numai la anumite categorii de servituţi derivînd din fapta omului. Preluînd definiţia dată de la unii autori români în domeniul dreptului civil. p.

întemeiată pe prevederile art. 1989. dacă proprietarul originar al celor două fonduri nu a prevăzut o clauză contrară în convenţie sau testament. Dacă. faptul se consfinţeşte într-un act juridic. pentru a fi admis. Starea de fapt trebuie să se manifeste în mod vădit. cel puţin ultimul proprietar comun trebuie să menţină amenajarea constitutivă a servituţii de la momentul separării fondurilor. 2) intenţia proprietarului de a stabili implicit o servitute între o parte a fondului său în profitul altei părţi trebuie să fie cert stabilită. Existenţa servituţii îşi are. 5) în ipoteza unei servituţi discontinue. 82 . 2 nov. 4) numai servituţile aparente care se relevă printr-o amenajare exterioară vizibilă sînt susceptibile a fi stabilite prin destinaţia proprietarului 21. Această ultimă condiţie a fost stabilită şi prin decizia nr. cu consecinţa că entităţile în discuţie vor aparţine unor proprietari diferiţi. trebuie să decurgă în mod neîndoielnic din împrejurări. 1371 din 28 iulie 1983 a Tribunalului Suprem Român. al căror cuprins este reprodus de art. originea juridică în consimţămîntul tacit prezumat al noilor proprietari în vederea continuării ei. 293]. cel ce o invocă trebuie să probeze că actul de separare al fondurilor nu conţine nici o dispoziţie contrară menţinerii servituţii. Această decizie dispune că dreptul de servitute nu poate fi stabilit cînd terenul pe care se află construcţia partajată se află în continuare în indiviziune între părţi. neîndoielnic şi precis prin lucrări exterioare [42. Constituirea unei servituţi prin destinaţia proprietarului presupune reunirea mai multor condiţii: 1) fondurile divizate trebuie să fi aparţinut la origine aceluiaşi proprietar. în mod expres.Acest lucru s-ar explica prin faptul că un asemenea mod de constituire a servituţilor se bazează pe consimţămîntul tacit al părţilor ca lucrurile să rămînă în starea în care erau în momentul cînd fondurile au încetat să aparţină aceluiaşi proprietar. ca lucrurile să rămînă astfel. astfel. Aix-En-Provence. publicată în “Culegerea de decizii din 1983”. O decizie adoptată în practica judiciară franceză. Înstrăinarea sau moştenirea unuia dintre cele două imobile. părţile au dispus. Franţa. 625 şi următorul din Codul civil român. Dar acest consimţămînt tacit. va duce la naşterea servituţii.. întrucît nu sînt întrunite 21 Tribunalul de mare instanţă. în momentul împărţirii fondurilor sau înstrăinării. p. sintetizează excelent condiţiile necesare pentru dobîndirea servituţii prin destinaţia proprietarului. 1-er chapitre. 3) amenajarea constitutivă a servituţii trebuie să fi fost făcută de proprietarul originar sau. dacă aceasta nu a fost stabilită de el însuşi. 692 şi următorul din Codul civil francez.

Cod civil al Federaţiei Ruse la art. deoarece nu este vorba de două terenuri aparţinînd unor persoane diferite. potrivit căreia “destinaţia proprietarului poate ţine loc de titlu dacă are caracter permanent şi îşi are aplicare numai în cazul în care ambele imobile au constituit un singur fond. De aceea. va crea. drum de trecere pentru locul înfundat. cînd proprietarul a scindat fondul în două terenuri. Servitutea se constituie în cazul necesităţilor a căror satisfacere este imposibilă fără instituirea ei. persoana care are dreptul de folosinţă nelimitată). litigiul urmează să fie soluţionat în instanţă de judecată. în favoarea acelui loc o servitute de trecere de care se va folosi. în cazul stabilirii servituţii prin destinaţia proprietarului. În conformitate cu prevederile Codului civil al Federaţiei Ruse. În cazul în care aceste persoane nu pot ajunge la o înţelegere în privinţa instituirii servituţii sau a condiţiilor ei. 274.).condiţiile pentru stabilirea acestui drept. Astfel de servituţi pot fi constituite prin contract. În practică însă. starea de fapt să aibă caracter perpetuu. Dreptul de a cere instituirea servituţii o au. dreptul de utilizare limitată a terenului vecin. 19. p. după care înstrăinează proprietatea uneia dintre cele două parcele. amintim Decizia Secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie Române nr. doctrina şi practica cea au statuat ca servitutea să fie aparentă şi nu continuă au recunoscut şi în aceste cazuri servituţi stabilite prin destinaţia proprietarului [59. 642-648]. În acest sens. art. prin semne vizibile. Este necesar ca. Totodată. testament şi prin alte acte juridice valabile dintre părţi. 22 Culegeri de decizii ale Curţii Supreme de Justiţie pe anul 1969. 274 alin. dar şi-a păstrat proprietatea asupra unei porţiuni de teren. 783 din 6 iunie 196922. conform acţiunii intentate de solicitantul servituţii. aparţinînd aceluiaşi proprietar. uzucapiune. În articol sînt enumerate mai departe temeiurile de instituire a unei servituţi (de trecere. Prin prisma articolului 432 din Codul civil. lăsînd. proprietarul bunului imobil (teren sau un alt imobil) are dreptul de a cere proprietarul de teren vecin. p. şi alte persoane (de exemplu. nu se pot constitui prin destinaţia proprietarului decît servituţile continue şi aparente. 83 . servitutea luînd naştere în momentul despărţirii fondurilor”. stabileşte că servitutea poate fi constituită conform unei înţelegeri între solicitantul servituţii şi proprietarul fondului vecin. cele mai diverse cazuri vizează divizarea fondului de către proprietar. în afară de proprietar. pentru instalarea şi exploatarea diferitelor comunicaţii etc.(3). lăsînd prin semne vizibile drum de trecere pentru locul înfundat. al Republicii Moldova. după caz şi proprietarilor unor alte terenuri. De asemenea.

în conformitate cu Legea nr. 23 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. dar a cărei exercitare duce la imposibilitatea folosirii bunului la destinaţie sau necesită cheltuieli considerabile. . totodată.hotărîrea instanţei de judecată. Prin hotărîre a instanţei de judecată servitutea se constituie în caz de necesitate. Pentru înregistrarea servituţii se prezentă următoarele documente privind instituirea servituţii: . dacă imobilul asupra căruia se constituie servitutea este proprietate de stat. nr. Determinarea necesităţii însă poate fi subiectivă şi de aceea. se consideră că A are necesitatea de a institui o servitute pe terenul lui B. fie în existenţa unei posibilităţi. Exemplu: Persoana A este proprietarul unui teren. Construcţiile de pe terenurile vecine nu permit trecerea la drum cu automobilul. utilizare şi stingere a dreptului de servitute şi. fie în temeiul înştiinţării organului de stat în baza hotărîrii căruia a fost instituit dreptul de servitute. 1543-XIII din 25 februarie 199823 privind cadastrul bunurilor imobile. Necesitatea trebuie să fie determinată cu rigurozitate în absenţa deplină a unor alternative. Caracterul considerabil al cheltuielilor se va determina în funcţie de venitul tuturor membrilor de familiei ai lui A. reglementează modul de constituire. inclusiv Codul civil. 45 este stabilit că înregistrarea dreptului de servitute se efectuează fie în baza cererii depuse de proprietarul bunului imobil sau de persoana în folosul căreia se constituie dreptul de servitute. În situaţia cînd unul din hotarele terenului lui A este mărginit de un rîuleţ. a cărui trecere la drumul public a fost închisă în urma exproprierii unei părţi din acest teren pentru construcţia unei şcoli. stipulează că pentru existenţa servituţilor ele trebuie înregistrate în modul corespunzător de către organele cadastrale în registrul bunurilor imobile. 44-46. numai terenul lui B este liber şi numai pe el se poate institui o servitute de trecere. poate crea situaţii de conflict. În acest caz. A are alternativa de a construi un pod pentru a trece la drumul public şi nu are dreptul de a cere instituirea unei servituţi. la art. (art.contractul încheiat în modul corespunzător. Astfel. cu excepţia cazului cînd construcţia acestui pod îi va cauza cheltuieli considerabile. . 431 alin. (3)). prin decizie a autorităţii publice.prin hotărîre a instanţei de judecată. 84 .hotărîrea autorităţii administraţiei publice locale privind pămîntul care se află în proprietate publică. Legislaţia Republicii Moldova. 1998.

servitutea ea se va face printr-un act autentic.35 şi 38 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. Cît priveşte natura. încheiate în scris. titlul este valabil dacă este rodul voinţelor celor întru care se încheie. poate îmbrăca forma convenţiei (vînzare . Titlul prin care se stabileşte servitutea nu este supus nici unei reguli de o formă specială. ca testamentul. actul constitutiv va putea să fie sub semnătură privată. iar unele servituţi nu se pot stabili decît în acest mod. prin act juridic sau titlu. nu înscrisul probatoriu. testament. dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. orice servitute se poate stabili şi dobîndi prin titluri. că servitutea poate fi constituită şi prin act juridic. dacă este constituită cu titlu oneros între vii. dacă este constituită pe cale de legat. încheierea lor se supune condiţiilor de fond şi de formă prevăzute la capitolele I. donaţia. p. Prin urmare. În acest caz. Deoarece aceste acte juridice se referă la bunurile imobile. Art. 23. indiferent de natura ei.) sau a testamentului. ea fiind opozabilă numai după înscriere în registrul bunurilor imobile. Astfel. Codul civil menţionează. este determinată de factorii şi necesităţile obiective ale proprietarilor imobilelor în cauză. precum şi alte acte normative. că servituţile continue şi aparente se dobîndesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani. 431.cumpărare etc. la art. în afară de regulile de drept comun. instrumentum. independent de actul probatoriu care le constată [42. legatul sînt astfel de titluri. articolele 431-433 din Codul civil. sau unilaterale. Acesta.§2. 624 stipulează că servituţile continue neaparente şi cele necontinue şi neaparente nu se pot stabili decît prin titluri. care constată această operaţiune. 623. În aceeaşi ordine de idei. se aplică regulile de drept comun în materie de formă a actelor. sau cu titlu gratuit ca donaţia. e o manifestare de voinţă a proprietarului. actul juridic care serveşte la stabilirea lor. în art. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. Chiar dacă este cuprins într-un instrument probator. Vînzarea. Orice servitute. la art. conţinutul şi formelor actelor materiale concrete de exercitare. ele depind de voinţa părţilor. avem în vedere operaţiunea juridică. Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu) Cînd vorbim de constituirea servituţilor. adică contracte. Codul civil românesc declară. ca orice donaţie. fie ele acte bilaterale. negotium.1543/1998. poate fi stabilită prin titlu. II. Toate operaţiunile translative de drept comun pot servi ca mijloc de stabilire a unei servituţi. convenţie. 85 . iar servitutea însă. 285]. şi III ale Titlului III din Codul civil. cu titlu oneros ca vînzarea.

în termeni tehnici. dar art. poate fi dovedită printr-un act de recunoaştere. Cînd servitutea se constituie prin convenţie. fie prin simpla prezumţie. în afara regulilor de drept comun. în mod implicit şi tacit. (2) din Codul civil. În fine. fîntîni etc. servitutea de indiviziune asupra anumitor accesorii ale fondurilor (drumuri. pentru a dovedi în justiţie existenţa servituţii.). indiferent de forma în care se încheie. fiindcă nimic nu împiedică părţile să constate. În acest caz. poate îmbrăca forma convenţiei sau a testamentului. ar fi necesar să se aplice regulile de drept procedural comun în materia probelor. prin care proprietarul fondului aservit recunoaşte existenţa servituţii la care este supus. necontinue aparente şi necontinue neaparente. schimbul) sînt valabile.Conform prevederilor art. Un asemenea act de recunoaştere se numeşte. Titlul probatoriu pierdut nu poate fi înlocuit. a unei fîntîni sau a despărţiturilor comune. decît printr-un act nou. stabilită prin fapta omului şi rezultînd din titlul de partaj al fondului primitiv între copărtaşii actuali. “servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înregistrarea în registrul bunurilor imobile”. Pentru celelalte părţi comune însă. Or. Dacă sînt stabilite 86 . adevărul este că orice servitute. Prin urmare. servituţile care se pot stabili numai prin titluri nu pot fi dovedite decît prin titlu constitutiv sau (dacă titlul acesta este pierdut şi nu se poate aduce în faţa instanţei) printr-un act de recunoaştere emanînd de la proprietarul fondului aservit. Există cazuri în care mai mulţi proprietari vecini sînt obligaţi să rămînă în indiviziune asupra unor bunuri. chiar aceea care se poate dobîndi prin prescripţie. Servituţile constituite prin convenţie cu titlu oneros (vînzarea-cumpărarea. Servituţile care se pot stabili prin prescripţie sau destinaţia proprietarului se pot dovedi prin toate mijloacele ce stabilesc prescripţia sau destinaţia. aceasta va putea fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. care constituie o manifestare de voinţă a proprietarului. adică servituţile continue neaparente. S-ar putea crede că numai servituţile ce nu se pot dobîndi prin prescripţie. act recognitiv. indiviziunea nu mai este legală. Titlul. pot fi dovedite printr-un act de recunoaştere. Actul de partaj creează. adică să rezulte implicit din clauzele unui contract. dacă aceasta pare a fi voinţa intrinsecă a părţilor. “actul juridic prin care se constituie servitutea se încheie în formă autentică”. Conform alineatului următor. fiind suficient şi simplul acord de voinţă. O servitute specială care rezultă din titluri şi care necesită scurte explicaţii este servitutea de indiviziune. o astfel de servitute ar putea fi dovedită în justiţie fie prin martori. printrun act scris. 431 alin. În acest caz ne aflăm în faţa servituţii negative de a nu crea partajul. stabilirea unei servituţi poate fi tacită. Astfel este comunitatea indiviză a unui drum. O servitute nu poate fi constituită în mod valabil verbal. 231 din Codul civil stabileşte că nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic. existenţa unei servituţi dobîndite prin prescripţie sau prin destinaţia proprietarului. Titlul nu este supus nici unei reguli de o formă specială.

în lipsa unor precizări exprese în titlul constatator al servituţii. 87 . altele nu.prin titlu gratuit. fapt contrar dispoziţiilor art. servituţile continue şi aparente se dobîndesc şi prin posesiune de 30 de ani. servituţile trebuie să îmbrace forma autentică cerută de lege. 623 şi 624 reiese că nu orice servitute poate fi dobîndită prin uzucapiune. articolul 433 reglementează în mod expres regimul dobîndirii servituţii prin uzucapiune. servitutea de vedere). a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. ci va trebui să o exercite în limitele unei folosinţe normale [6. care stabileşte: “Dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. (1) din momentul înregistrării”. Aici se are în vedere uzucapiunea imobiliară. servitutea se constituie şi prin uzucapiune. (1): “Dacă o persoană. actul constitutiv va putea fi sub semnătură privată [41. 623 din Codul civil român. Făcînd o analiză comparată în materia servituţilor dobîndite prin uzucapiune. dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. (1) din articolul menţionat: “servituţile continue şi aparente. Dacă este constituită cu titlu oneros între vii. respectiv aparente şi continue (ca. p. se prevăd limitativ servituţile care pot fi dobîndite prin uzucapiune. Potrivit art. §. precum şi cele neaparente şi pozitive se pot dobîndi prin uzucapiune. servitutea se face printr-un act autentic. unde. p. 584]. Se pune întrebarea: de ce legiuitorul român a suprimat prescripţia servituţilor neaparente şi a celor necontinue? În literatura de specialitate este criticată redactarea prevederilor art. acesta devine proprietarul bunului respectiv ”. ci numai cele continue şi aparente (de exemplu. de altfel criticată de jurisprudenţă de-a lungul timpului. servitutea de vedere). Cît priveşte sintagma “în condiţiile legii”. de exemplu. 433 din Codul civil moldovenesc. Ideea continuă la alin. dacă este constituită prin legat. 432 alin. În literatura de specialitate s-a statuat că titularul fondului dominant. 458].3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune) Anumite servituţi se pot dobîndi prin prescripţie achizitivă sau uzucapiune. nu va putea agrava exerciţiul servituţii. conform art. la alin. Din prevederile art. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. art. adică printr-o posesiune îndelungată. Totodată. 623 din Codul civil român. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. dreptul de proprietate se dobîndeşte în temeiul alin. Conform alin. Astfel. 332 privind “Uzucapiunea imobiliară” din Codul civil stabileşte. legislaţia română are cu totul o altă interpretare. Astfel. în condiţiile legii”. (1) din Codul civil. (2).

Editura Cartea. deci continuă şi publică. Justificarea dispoziţiilor legale este însă greşită atît pentru servituţile necontinue. este inexact să spunem că posesiunea lor nu poate fi continuă. Prin posesiune neîntreruptă nu trebuie să înţelegem o posesiune exercitată fără nici un interval între actele de folosinţă. sînt totuşi făcute la intervale normale în raport cu natura servituţii. păşunile nu sînt susceptibile decît de acte de posesiune necontinue. 287]. Prescripţia unei servituţi necontinue ar trebui să fie posibilă cînd actele de folosinţă. Or. înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. deci. nu atrag uzurparea propriu-zisă a folosinţei fondului. corespunzător exerciţiului unei servituţi. pag. În ceea ce priveşte servituţile neaparente. ar trebui să fie adevărat şi pentru uzucapiunea servituţilor. derivînd din simpla bunăvoinţă reciprocă dintre vecini. dacă posesorul face acte de posesiune la intervale normale. posesiunea unor astfel de servituţi este. Chişinău. Pentru a putea opera uzucapiunea. s-a căutat să se justifice prohibiţia legii referitoare la dobîndirea prin uzucapiune a servituţilor necontinue. este necesar ca posesiunea. adică la acele momente cînd le-ar face un proprietar. Astfel. Proprietatea lor se poate dobîndi totuşi prin posesie îndelungată. foarte numeroase. deşi necontinue prin forţa lucrurilor. ci o posesiune exercitată astfel încît actele de folosinţă să nu fie despărţite prin intervale anormale în raport cu natura lucrului posedat. neîntreruptă. prezumţia de precaritate poate fi conformă cu realitatea. despărţite prin intervale de timp adesea lungi. sînt întrerupte şi ascunse. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. 24 Art. S-a susţinut că “ceea ce împiedică prescripţia acestor servituţi este caracterul precar al actelor de folosinţă la care dau loc. nedînd loc decît la acte izolate şi mult sau mai puţin rare. 88 . ceea ce este adevărat pentru uzucapiunea proprietăţii. să întrunească condiţiile de bază: să fie continuă. deoarece actele de exercitare. 2002. este falsă. viciată. aceste acte se exercită mai mult cu titlu de toleranţă. în alte cazuri. netulburată. neprecară. Dar. în unele cazuri. 430 din Codul civil al Republicii Moldova. În ceea ce priveşte servituţile necontinue. aceste calităţi ale posesiunii nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. or. fiindcă cel care face un act de folosinţă asupra fondului vecin. pornindu-se de la servitutea de trecere”. existenţa lor nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute24. conform art. cel care exercită un drept de trecere posedă acel drept şi ar trebui deci să îl prescrie. întocmai cum ar face un titular al servituţii. cît şi pentru cele aparente [42. De exemplu. Pornind de la aceste condiţii. p. 335 din Codul civil. din moment ce exercită trecerea ori de cîte ori are nevoie.Autorii mai vechi explicau dispoziţia legii moderne în modul următor: prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesiune neviciată. care. prin ipoteză. publică. prin definiţie. pentru a putea opera uzucapiunea. 125.

Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune.Ar fi “inexact să spunem că sînt clandestine” [42. p. deoarece uzează de un drept pe care îl are. p. prohibiţia uzucapiunii servituţilor neaparente nu se poate justifica prin clandestinitatea exerciţiului lor. Profesorul C. neîncălcînd dreptul altuia asupra fondului. menţinîndu-se în cadrul lor. 2232 din Codul lui Napoleon. şi acest act nu poate fonda o servitute de lumină împotriva vecinului. adică de a scoate apa dintr-o fîntînă. Ce se înţelege prin acte de pură facultate? Acestea sînt acte de folosinţă ce decurg dintr-o stare juridică anterioară. făcînd asemenea acte. căci servituţile sînt neaparente fără a fi clandestine. (3). de exercitare a unei simple facultăţi. C. Adică nu trebuie confundată servitutea neaparentă cu servitutea exercitată în mod clandestin. afirmîndu-se că actele de posesiune a unei servituţi neaparente sînt de cele mai multe ori acte de pură facultate. preluate din Codul lui Napoleon. sînt consecinţele unui drept care aparţine deja celui ce le face şi care nu implică încălcarea dreptului vecinului. Hamangiu afirmă arată că nu pot fi justificate a regulile din art. Astfel. chiar dacă a uzat de lumină timp de 15 ani [38. p. este neaparentă. Pentru ca uzucapiunea să fie posibilă. o persoană uzează de drepturile sale. căci ele pot să nu lase nici un semn exterior relativ la exercitarea lor şi să se exercite totuşi în văzul tuturor. servitutea de adăpat. 292]. Conform art. cînd un proprietar deschide o simplă lumină în zidul ce se află la limita fondului. Astfel. 288]. este necesară încălcarea fondului vecin sau uzurparea drepturilor proprietarului fondului aservit [42. 89 . aşa încît dacă vecinul dobîndeşte ulterior coproprietatea zidului. fără ca acesta să poată opune dobîndirea unei servituţi de lumină prin uzucapiune. 623 şi 624 din Codul civil român. el face un act de pură facultate. De aceea. care dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea cu acelaşi chip” [42. prin urmare nu pot conduce la uzucapiune. dacă persoana ia apă fără a se ascunde. 292]. în plină zi. actele de pură facultate nu pot fonda o posesiune utilă şi. Se poate prescrie nu numai dreptul de servitute care se dobîndeşte prin uzucapiune. fapt elucidat în Codul civil la art. Prin urmare. precum şi cele neaparente şi pozitive sînt singurele ce pot fi dobîndite prin uzucapiune. ci şi modul de a-l exercita. 641 din Codul civil român. Hamangiu propune ca legiuitorul român să admită uzucapiunea pentru toate servituţile. conform prevederilor art. nu le putem imputa neaparenţa ca un viciu de posesiune. p. Şi aici a fost căutată o justificare mai exactă. Este greu să admitem o prezumţie absolută şi generală de precaritate. 433 alin. supunînd posesiunea lor regulilor generale de continuitate şi neclandestinitate. 31-41]. Evident. Doar servituţile continue şi aparente. însă care îi aparţine în mod exclusiv. ai cărui autori au vrut să facă o diferenţiere între diferitele obiceiuri ale vechiului drept francez. dar nu este neclandestină. el poate obliga proprietarul să suprime lumina. Această justificare se loveşte de aceeaşi obiecţie ca şi prezumţia de toleranţă pentru servituţile necontinue. pentru toate servituţile neaparente.

deseori fără ca proprietarul acestui fond să sufere o daună reală. (1). admisă pentru proprietate şi uzufruct în favoarea posesorului cu just titlu şi de bună-credinţă. fiindcă dobîndirea unui mod mai larg decît prin titlul de a exercita servitutea. dreptul de a avea două ferestre. p. dacă o persoană are. De exemplu. la art. 623. se aplică regulile generale ale uzucapiunii şi ale posesiei. Astfel. În privinţa calităţii şi condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească posesiunea servituţii pentru a conduce la uzucapiune. dacă servitutea este stabilită într-un fel şi în anumite limite. Motivul pentru care legea română în vigoare a exclus uzucapiunea de 10-20 de ani ar fi acela că servitutea. dar. ocupînd numai o parte a fondului aservit. prin simpla îngăduinţă a proprietarului său. dacă o persoană are. În ceea ce priveşte durata posesiunii necesară pentru împlinirea prescripţiei servituţilor.Astfel. 291]. Însă dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. pe cînd uzucapiunea proprietăţii sau a uzufructului presupune detenţia. devine proprietarul bunului respectiv. dacă o persoană. Codul civil român prevede. 90 . dar în realitate deschide două ferestre. Uzucapiunea modului de a exercita servitutea nu poate exista decît numai pentru servituţile continue şi aparente. însă titularul ei o exercită timp de 15 ani într-un mod şi în limite diferite. Jurisprudenţa româneasca deduce că uzucapiunea de 10-20 de ani. Nu avem nimic special de spus asupra acestor puncte. în temeiul Codului civil. folosirea a întregului fond din partea celui care invocă uzucapiunea fără ca proprietarul în contra căruia se prescrie să nu-şi dea seama de această uzurpare. făcînd acte de folosinţă mai largi decît avea dreptul să facă după actul constitutiv. Dimpotrivă. prin uzucapiune. publică şi neprecară [42. conform teoriei clasice. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. nu poate dobîndi prin uzucapiune acest drept. dreptul de proprietate se dobîndeşte. trece cu un mijloc de transport cu tracţiune animală. posesiunea trebuie să aibă ambele elemente esenţiale: corpus şi animus. netulburată. titularul servituţii dobîndeşte prin uzucapiune dreptul de a exercita servitutea în modul folosit de 15 ani. Trebuie să insistăm asupra unui singur punct în relaţia cu o latură specială a neprecarităţii. prin titlu. Tot astfel. fiindcă servitutea de trecere nu este continuă. constînd din dreptul de a deschide o fereastră. ea poate dobîndi. art. se poate exercita fără ca acesta să îşi dea seama. Precarietatea se manifestă prin posesiunea exercitată asupra unui lucru al altuia. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. posesiunea de 30 de ani. din momentul înregistrării. deci trebuie să fie continuă. dobîndirea servituţii întregi şi nu este posibilă decît dacă servitutea este susceptibilă de uzucapiune. 332 alin. Făcînd o analiză comparată în această ordine de idei. nu este admisibilă în materia servituţilor. o servitute de vedere. posesiunea nu trebuie să fie viciată. fiindcă servitutea de vedere este continuă şi aparentă. este de fapt. în realitate. un drept de trecere limitat la trecerea pe jos. 332 alin. art. (1) din Codul civil stabileşte că. prin titlu.

91 .292]. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. controversa este stinsă în Franţa prin Legea din 8 aprilie 1898. fiindcă legea nu specifică necesitatea de a fi făcute pe fondul aservit. Hotărîrea din 5 iulie 1893. Cînd astfel de acte de folosinţă asupra fondului altuia sînt rare sau nu tulbură decît foarte puţin pe proprietarul fondului. prin aparenţa lor. acesta le îngăduie. Exercitarea servituţii §1. 332. a posedat sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. în favoarea vecinilor. că dacă o persoană. Astfel. şi că numai ele pot conduce la prescripţia unei servituţi asupra izvorului 25. nici o uzurpare a drepturilor proprietarului acestui fond? Şi nu este imposibilă uzucapiunea în acest caz? O mare parte din doctrina franceză decidea că este suficient ca lucrările să fie făcute pe fondul inferior.Actele de folosinţă exercitate prin simpla îngăduinţă sau toleranţă a proprietarului se întîlnesc frecvent în raporturile dintre vecini şi se pot confunda. 642 alin. atunci toţi proprietarii ar lua măsurile cele mai drastice pentru a-şi păzi fondurile şi nu ar mai îngădui nici un act de folosinţă. Secţiunea a 2-a. oricît de neînsemnat. pentru a păstra relaţii de bună vecinătate. care nu produc o încălcare pe fondul superior. cu exerciţiul unei servituţi. precum şi constatarea titlului prin care a fost instituită servitutea. autorii Codului civil moldovenesc au stabilit. considerînd că numai lucrările făcute pe fondul aservit constituie o încălcare a drepturilor proprietarului izvorului. Posedarea presupune automat şi exercitarea anumitor lucrări. devine proprietarul bunului respectiv. Exercitarea dreptului de servitute Pentru a se analiza exercitarea dreptului de servitute. 25 Curtea de Casaţie franceză. este necesară analiza drepturilor şi obligaţiilor ce revin proprietarilor celor două fonduri sau terenuri. Dacă ar fi în primejdie să vadă transformate în obligaţii şi servituţi orice acte pe care le îngăduie vecinului din spirit de toleranţă. Exercitarea de lucrări pe propriul fond nu constituie oare acte de pură facultate. de obicei. 2) [42. Astăzi. p. iar în acest sens sînt şi lucrările pregătitoare ale Codului Napoleon. la art. Jurisprudenţa franceză însă se pronunţă în sens contrar. care a modificat şi completat cuprinsul anterior în sensul soluţiei jurisprudenţiale (noul Cod civil francez art.

la art. Convenţiile ce fixează întinderea servituţilor sînt de strictă interpretare.(1): “Sarcina pe care o instituie servitutea asupra terenului aservit constă în obligaţia proprietarului de a permite efectuarea anumitor acţiuni pe terenul său. În astfel de situaţii se pune următoarea condiţie: dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. Servitutea poate consta şi din obligaţia proprietarului de a se abţine de la anumite acţiuni în favoarea proprietarului terenului dominant”. Acesta nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. întinderea şi modul de exercitare trebuie să fie conforme regulilor stabilite de lege (art. (3). ceea ce ar echivala cu inexistenţa servituţii. p. să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. (2). Întinderea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului este determinată prin starea de fapt. adică drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. pentru exercitarea dreptului de servitute. Ceea ce este caracteristic în situaţia redată anterior constă în faptul că proprietarul terenului aservit poate indica. Codul civil stabileşte. Astfel. iar dacă titlul nu face acest lucru. precum şi situaţiei de fapt a fondurilor.Limita şi modul în care poate fi exercitată servitutea variază în funcţie de natura şi modul ei de constituire. 434 alin. sînt determinate de felul şi întinderea actelor de folosinţă care au condus la uzucapiune. Astfel. adică beneficiarul servituţii. O dată apărut un astfel de litigiu. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. 434 alin. proprietarul fondului dominant. (4). beneficiarul servituţii nu ar putea exercita servitutea în mod util. că “servitutea se extinde asupra a tot ce este necesar pentru exercitarea ei”. În acest şir de idei. după cum dispune art. are dreptul să se folosească de servitute. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are implicit dreptul de a face lucrările necesare întreţinerii sau construirii unui drum pe fondul vecinului pentru exercitarea trecerii în limitele stabilite [42. 92 . o altă parte a terenului decît cea indicată la art. Un lucru este cert: dacă nu ar avea dreptul la aceste lucrări. 296]. Întinderea şi modul de a exercita. 434 alin. sînt determinate de titlul constitutiv. Articolului menţionat stabileşte la alin. proprietarul terenului aservit este obligat conform prevederilor art. atunci. servituţile stabilite prin acte juridice. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant în soluţionarea litigiului. 434). adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul. cheltuielile de transferare sînt suportate de către proprietarul terenului aservit. aşa cum a creat-o sau a menţinut-o proprietarul iniţial al celor două fonduri. deasupra acestuia sau sub pămînt. Legiuitorul fixează cîteva reguli generale privind întinderea şi modul de exercitare a servituţii. Modul şi limitele de exercitare a servituţilor dobîndite prin uzucapiune. 431 din Codul civil.

adică la drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant şi ale proprietarului fondului sau terenului aservit. avînd numai un drept real. potrivit art. nici convenţional. 429 alin. În mod firesc. 434 alin. dar dacă nu a prescris. § 2. Astfel. Pentru a stabili o servitute prin fapta omului este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit (art. întrucît stabilirea unei servituţi înseamnă înstrăinarea parţială a proprietăţii. iar el este singurul care are asupra fondului un drept permanent. fără a aduce atingere drepturilor acestuia din urmă. Proprietarul care a instituit o servitute asupra unui fond poate să mai instituie şi alte servituţi. (6)). sau reies din natura. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. Conform art. (3) din Codul civil. nici calitatea de a obţine un drept de servitute menit să folosească fondului. 429 alin. scopul şi conţinutul servituţii. (6) din Codul civil. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant are un complex de drepturi şi obligaţii. precum şi împărţirea terenurilor. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. nu poate stipula o servitute în favoarea imobilului ce îi este ipotecat. Codul civil stabileşte cîteva reguli generale referitor la întinderea şi modul de exercitare a servituţii. nudul proprietar nu poate stabili o servitute fără acordul uzufructuarului. Servitutea constituită de coproprietarul unui fond indiviz nu este validă în timpul indiviziunii dacă nu are consimţămîntul celorlalţi coproprietari. servitutea va fi validă dacă fondul aservit va cădea în lotul coproprietarului care a instituit-o. În literatura de specialitate. servitutea nu poate fi exercitată decît după încetarea dreptului de uzufruct. Creditorul ipotecar. sînt stabilite prin lege sau de părţi şi indicate în actul de constituire. “schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului aservit. necesare exercitării normale a servituţii.În schimb. proprietarului terenului dominant îi aparţin următoare drepturi: 93 . nici legal. dar. Legea nu se ocupă de acest lucru în mod expres. în dependenţă de originea acesteia. Servitutea poate fi constituită de un mandatar al proprietarului. fiind chiar de bunăcredinţă. chiriaşul sau uzufructuarul nu pot constitui o servitute. 436 din Codul civil. Conţinutul şi actele materiale concrete de exercitare a servituţii. pentru că nu sînt proprietari. După împărţire. conform art. în caz contrar. Compatibilitatea între mai multe servituţi stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. pentru că stabilirea unei servituţi reprezintă o înstrăinare. învestit cu procură în acest sens. posesorul. şi care variază de la caz la caz. persoana care poate constitui o servitute este proprietarul actual sau viitor al fondului aservit. deoarece drepturile reale sînt temporare şi nu pot procura titularului lor nici interes. nu afectează dreptul de servitute”.

să efectueze pe terenul aservit orice lucrare necesară exercitării dreptului de servitute. beneficiarul servituţii. În consecinţă. Pentru a dobîndi o servitute stabilită prin fapta omului. un drept permanent. ceea ce ar echivala cu inexistenţa ei. mai este necesar ca proprietarul să aibă capacitatea de a contracta (dacă este vorba de dobîndirea unei servituţi cu titlu oneros) sau de a primi cu titlul gratuit. Astfel. acesta o poate dobîndi. 296]. proprietarul fondului dominant. La art. servitutea profită acestuia în întregime. care poate dobîndi o servitute în folosul fondului său are un drept de dispoziţie. iar servitutea este indivizibilă. 94 . Spre deosebire de proprietarul fondului dominant. iar servitutea are caracter perpetuu [86. După cum am văzut. are dreptul să facă toate lucrările necesare pentru a se putea servi de servitute sau pentru a o păstra. fie el şi de bună-credinţă. În aceeaşi situaţie se află şi uzufructuarul. deoarece deţine doar o parte. 320]. coproprietarul nu poate dobîndi singur o servitute pentru întregul fond. chiriaşul. adică beneficiarul servituţii. Cînd fondul dominant aparţine mai multor coproprietari în indiviziune. 436 din Codul civil. deoarece are doar un drept real temporar. în măsura în care lucrările efectuate pentru exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv terenul aservit”. legislaţia românească în art. Mandatarii legali sau convenţionali de asemenea pot dobîndi servituţi. posesorul fondului. b) Dreptul de a efectua pe cheltuiala sa pe fondul aservit lucrările necesare pentru a exercita şi conserva servitutea. 630 din Codul civil. pune cheltuielile lucrărilor în sarcina exclusivă a titularului servituţii. creditorul ipotecar însă nu poate dobîndi o servitute în folosul fondului ce îi este ipotecat. proporţional avantajelor pe care le obţin. (2) se stabileşte că “în lipsa unor prevederi contrare. 436 alin.a) Dreptul de a se folosi de servitute Proprietarul terenului dominant. pentru a putea exercita trecerea în limitele stabilite. p. el nu ar putea exercita servitutea în mod util. să conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel (art. prin urmare profită coproprietarilor aflaţi în indiviziune. dacă servitutea cade în lotul coproprietarului care şi-o doreşte. conform art. toate lucrările de exercitare şi conservare a servituţii. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari. pe cheltuiala sa. În acest sens. 436 din Codul Civil). cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are dreptul de a face lucrările necesare pentru întreţinerea drumului. proprietarul terenului dominant poate lua toate măsurile şi poate face. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul [42. După împărţirea fondului dominant. Dacă beneficiarul nu ar avea dreptul să facă aceste lucrări. p. are dreptul să se folosească de servitute.

De aici rezultă că o servitute principală poate atrage. Cînd. acesta se va putea exonera de obligaţie. 503. p. „În: „Culegere de decizii pe anul 1970”. dacă aceasta din urmă este necesară pentru exercitarea servituţii principale [42. lăsînd fondul supus la dispoziţia proprietarului fondului dominant (art. c) Dreptul la servitutea accesorie. În această decizie s-a statuat că “dreptul de îngrădire recunoscut proprietarului nu are nimic comun cu servituţile. acesta din urmă se va putea adresa instanţei care va decide26. 436 este pusă. în favoarea proprietarului dominant. decizia. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. pentru exercitarea dreptului de servitute. el se va putea elibera de această obligaţie. 4. nr. o altă parte a terenului decît cea indicată la art. Convenţia prin care se stabileşte că proprietarul fondului aservit va contribui la cheltuieli sau chiar le va suporta în întregime este licită. acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. (2) este generală şi se aplică tuturor servituţilor. 1957. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. Regula de la art. şi face parte din dreptul acestuia de a se folosi în mod liber de fondul său”. în sarcina exclusivă a titularului servituţii. Tribunalul Regional Cluj. 4387 din 1956. colegiul civil. De exemplu. nr. art. Tribunalul Suprem Român. Proprietarul terenului aservit poate indica. 435 stabileşte că în toate cazurile în care. în principiu. 434 alin. ci numai titularului dreptului de proprietate 27. (3). La rîndul său. Titularului fondului dominant nu îi sînt permise decît lucrările absolut necesare. decizia nr. Însă. Cheltuiala lucrărilor despre care vorbeşte art. 761/1970. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit. cînd exercitarea unei servituţi principale impune şi o servitute accesorie. Prin derogare de la această regulă. conform contractului. Dacă proprietarul fondului aservit îl va împiedica pe proprietarul fondului dominant să execute lucrările necesare. alin. acelaşi alineat instituie şi o excepţie.Pe lîngă faptul că prevede acest drept al proprietarului dominant. acesta nu va putea îngrădi servitutea. oricare ar fi modul lor de stabilire. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. prin titlu. p. întrucît dreptul de îngrădire nu îi a lui. (2)). 436 alin. 436. secţia Civilă. proprietarul fondului aservit este ţinut să suporte cheltuielile. 27 26 95 . dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. deoarece ea constituie o agravare a servituţii şi părţile sînt libere să fixeze întinderea ei. el fiind un atribut al proprietarului. 76. o servitute accesorie. În: „Legalitatea populară”.

proprietarul fondului dominant nu are dreptul să exercite servitutea decît în limitele 297]. Servitutea accesorie. Prin urmare. dacă este cazul. Exercitarea abuzivă a servituţii va putea justifica. d) proprietarul terenului dominant poate înlătura toate construcţiile şi plantaţiile pe care lea amplasat pe terenul aservit. p. deoarece. fie pe cel aservit. Din art. din partea titularului fondului aservit. (3) al art. în cazul necesităţii de a-l readuce la starea normală pentru exploatare. Astfel. Astfel. (1) al articolului menţionat. Alin. neavînd o existenţă proprie.p. fie pe fondul dominant. proporţional beneficiului. titularul servituţii nu poate exercita servitutea decît potrivit titlului. făcînd-o mai oneroasă pentru acesta decît cum a fost stabilită [42. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. Textul se referă numai la servituţile stabilite prin act juridic (titlu). vreo schimbare care să facă dificilă sarcina proprietarului aservit. însă regula că o servitute nu se poate exercita peste limitele fixate prin constituirea ei este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită. 437 din Codul civil reglementează regimul juridic şi natura obligaţiilor acestuia. care atrage dreptul de a trece pe fondul aservit. 437 face o aplicare a regulii după care servitutea nu poate fi agravată în paguba proprietarului aservit. fiecărui proprietar de teren dominant dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. 296]. se stinge o dată cu stingerea servituţii principale. nu poate agrava servitutea în paguba proprietarului fondului aservit. daune interese. obligaţia de întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit aparţine. primul drept nu s-ar putea exercita. proprietarul terenului dominant are următoarele obligaţii: a) Să întreţină construcţiile şi plantaţiile amplasate pe terenul aservit în măsura în care faptul acesta asigură interesele terenului aservit. 96 în care a fost stabilită. Pe lîngă drepturile atribuite proprietarului terenului dominant. prevederile art. fiindu-i interzis să facă vreo schimbare împovărătoare fondului aservit. Astfel. . 629 din codul Civil român dă ca exemplu dreptul de a lua apă din fîntîna altuia. 437 se desprinde şi ideea că proprietarului terenului dominant i se interzice să exercite servitutea peste cuprinderea fixată în titlu sau să facă. altfel. solicitarea desfiinţării lucrărilor şi. Art. Servitutea accesorie trebuie exercitată în vederea şi în limitele strict indispensabile exercitării servituţii principale (de exemplu: servitutea de vedere atrage obligaţia de a nu construi decît în anumite limite de distanţă convenite). şi trebuie să o facă la cererea proprietarului terenului aservit. moment prevăzut la alin.

se aplică. printr-o înstrăinare. fiecare dintre noii proprietari se poate foloside servitute. de asemenea. din partea titularului fondului aservit. În principiu însă. pentru a nu face dificilă sarcina fondului aservit. p. în cazul de faţă. dacă drumul pe care se face trecerea cade în întregime într-o singură parcelă. la împărţirea fondului. servitutea de trecere sau de luare a apei va greva numai parcela care cuprinde drumul sau fîntîna. Regula aceasta este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită servitutea. 306]. servitutea ar rămîne tot aceeaşi pentru fiecare parte. 97 . atunci fiecare parcelă va suporta o servitute de trecere. deoarece a fost stabilită pentru întregul fond. dacă. Exercitarea abuzivă a servituţii poate justifica. iar toate celelalte parcele rămîn libere. atunci. Ea nu devine mai oneroasă pentru proprietarul fondului aservit prin faptul că în loc de un singur proprietar dominant sînt mai mulţi. Dacă proprietatea pe care s-a stabilit servitutea s-ar împărţi. în toate cazurile cînd. servitutea va rămîne neschimbată în limitele ei. fiecare dintre ei va putea trece peste fondul aservit. Condiţia ce se impune în acest sens este că toţi proprietarii vor trebui să treacă prin acelaşi loc. dacă servitutea a fost constituită în favoarea acestora. servitutea rămîne în starea şi în limitele ei anterioare. Obligaţia de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit poate fi distribuită între doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. Mai mult decît atît. c) Obligaţia de a nu face nimic de natură a agrava servitutea. ea nu va greva decît parcela sau parcelele din acea parte. în cazul unei servituţi de trecere. Astfel. acest fapt logic se prezumă. nu se subliniază expres că aceste daune sînt aduse prin exercitarea dreptului de servitute. p. pentru exercitarea servituţii este necesar să fie grevate parcelele fondului aservit împărţit. dacă prin împărţirea fondului dominant se întîmplă ca servitutea să nu mai fie folositoare decît pentru unii dintre copărtaşi şi să devină inutilă pentru alţii. adică în favoarea fondului dominant. 437 alin. Deşi. Dacă însă servitutea se exercita doar pe o parte din fondul aservit. fiecare parcelă va fi lovită de servitute. 298].Cu alte cuvinte. De exemplu. În caz de împărţire a fondului aservit. să solicite desfiinţarea lucrărilor şi. Regula neagravării servituţii prin împărţirea fondului.interese [42. este de necontestat faptul că numai primii o vor putea exercita în viitor [42. Cît priveşte servitutea de trecere. 2). dacă fondul dominant se împarte între mai mulţi proprietari. chiar daune . dacă este cazul. b) Proprietarul terenului dominant este obligat să repare daunele aduse proprietarului terenului aservit (art. dacă fondul aservit se împarte în aşa mod încît drumul pe care se făcea trecerea străbate toate parcelele. Astfel. se înmulţesc proprietarii dominanţi.

§ 3. Art. la desfiinţarea dreptului de servitute. de natură a scădea valoarea imobilului” 28. în cazul unei servituţi de trecere. fiecare parcelă să fie afectată de servitute. Legislaţia română prevede în acest sens ipoteza împărţirii fondului dominant. atunci. dacă servitutea devine împovărătoare. autorii Codului civil nu au prevăzut în mod expres o serie de drepturi şi obligaţii care sînt în sarcina proprietarului fondului aservit. “aceasta nu duce. 9. 123. nu se modifică locul servituţii. dar în acelaşi timp şi din teoria servituţilor. însă din contextul capitolului dat. p. încît să nu împovăreze fondul aservit (de exemplu. fiecare dintre aceştia va trebui să exercite astfel servitutea. proprietarul fondului aservit va 28 Tribunalul Regional Galaţi. (3) al art. drumul fiind stabilit astfel încît să străbată toate parcelele. fiecare coproprietar nu va putea pretinde un alt loc de trecere) [42. Dacă servitutea este de natură a se exercita pe o parte din fondul aservit. p. în cazul în care proprietarul fondului dominant a dobîndit o a doua ieşire la drumul public. fără ca prin aceasta să lezeze exercitarea normală a servituţii de către titularul ei. aparţine fiecărui proprietar de teren dominant în proporţie egală. 306]. stipulată la alin. obligaţia de întreţinere a edificiilor şi plantaţiilor plasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor. iar celelalte parcele rămîn libere. drepturile proprietarului terenului dominant revin proprietarului terenului în calitate de obligaţii şi viceversa. deoarece prin crearea unei servituţi nu se pierde dreptul de proprietate. Jurisprudenţa statelor care au o astfel de reglementare a hotărît ca. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit În raportul juridic de servitute. 518 din 1959. Cu atît mai mult. Decizia civilă nr. nu şi a împărţirii fondului aservit. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. În principiu. În: „Legalitatea populară”. De exemplu. 1960. pentru exercitarea unei servituţi de trecere este necesar să fie grevate toate parcelele fondului aservit împărţit. ceea ce nu este cazul atunci cînd a doua ieşire implică un ocol. Regula însă este aceeaşi. 98 . ea nu va greva decît parcela pe care este cuprins drumul. în mod automat. 634 din Codul civil român dispune că proprietarul fondului aservit nu poate nici să strămute servitutea.Atunci cînd fondul dominant are mai mulţi coproprietari. nr. reiese că drepturile proprietarului fondului aservit sînt următoarele: a) Dreptul de a dispune de dreptul său de proprietate asupra fondului. Totuşi. la împărţirea fondului. decît numai dacă cea de-a doua ieşire poate fi utilizată în condiţii similare cu prima. ca şi în orice alt raport juridic bilateral. dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. 438. Spre regret.

(6) din Codul civil. În cazul în care proprietarul fondului aservit ar solicita strămutarea locului pe unde se exercită servitutea în vederea interesului său (spre a vinde o parte din fondul aservit. daunele cauzate prin exercitarea servituţii propriu-zise ţi altor acţiuni sau inacţiuni aferente. (3) şi alin. contribuind. care poate admite strămutarea dacă locul oferit ar avea “aceeaşi înlesnire pentru exercitarea servituţii” 29. iar valoarea daunelor se determină. 434. (2) din Codul civil. 206]. de fiecare dată. Se are în vedere. (5) din Codul civil. Colecţia Juridica. 434 alin. instanţa de judecată se pronunţă în acest sens [82. poate scoate apă din fîntîna ce constituie obiectul unei servituţi) [97. astfel. de exemplu). poate să treacă pe locul supus servituţii de trecere. 437 alin. 434 din Codul civil şi nu proprietarului fondului dominant. 99 . Proprietarul fondului aservit poate să întrebuinţeze acest fond la toate serviciile pentru care servitutea a fost stabilită. pe cînd temeiul celor din urmă are caracter imperativ. se poate adresa instanţei de judecată. Legislaţia română prevede şi dreptul de a renunţa la imobil. acesta nu poate să facă o ofertă în acest sens proprietarului fondului dominant în caz contrar. 429 alin (2) şi daunele indicate de art. În cazul cînd dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. potrivit condiţiilor art. evident. Cheltuiala făcută cu ocazia strămutării de bunăvoie a servituţii va fi în sarcina proprietarului fondului aservit pentru că ea se face în interesul său. potrivit condiţiilor generale de la art. în favoarea titularului fondului dominant. caracter dispozitiv. Ediţia a VI-a. 634 Cod civil român. 434 alin. 78].putea oferi titularului acesteia un loc care ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale. Dreptul de a cere strămutarea exerciţiului servituţii aparţine proprietarului fondului aservit în condiţiile prevăzute de art. valoarea şi ordinea achitării celor dintîi sînt determinate în actul de constituire a servituţii şi au. p. Deosebirea dintre despăgubirile prevăzute la art. în caz contrar. 54. proprietarul terenului aservit are dreptul să pretindă repararea daunelor cauzate în proporţie directă cu avantajele care îi revin fiecăruia prin exercitarea servituţii. constau în faptul că. în acest caz. p. moment stipulat la art. pentru a se elibera de cheltuielile necesare păstrării şi exercitării servituţii atunci cînd 29 Art. la cheltuielile necesare (de exemplu. iar acesta nu va putea refuza. în funcţie de valoarea prejudiciului real. pun părţile în situaţia anterioară. Editura ALL. Despăgubirile fiind stabilite pe cale amiabilă. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. b) Dreptul de a pretinde despăgubiri din partea titularului fondului dominant. p.

435 Cod civil prevede expres că proprietarul terenului aservit poate exercita acest drept în toate cazurile în care. La stabilirea preţului de răscumpărare instanţa. 442 alin. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit. 434. proprietarul aservit. care nu este o obligaţie personală. instanţa de judecată poate încuviinţa exercitarea acestui drept de către proprietarul terenului aservit. Prin renunţare. (5)). Dispoziţia legii trebuie interpretată în sensul că proprietarul se va putea elibera abandonînd numai o parte din fond (de exemplu: partea de teren pe care se face trecerea) [42. ci mai degrabă de natură reală. Exercitarea cestui drept este posibil sub două condiţii: o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. Această dispoziţie legală este consecinţa faptului că orice proprietar poate renunţa oricînd la dreptul său. 434 alin. c) Dreptul de a abandona partea terenului aservit necesară exercitării servituţii. proprietarul fondului aservit nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. Însă. Obligaţiile proprietarului terenului aservit sînt: a) Obligaţia prevăzută la art. în conformitate cu contractul. 435 statuează că. neavînd nici un drept real asupra fondului. e) Dreptul la răscumpărarea dreptului servituţii de trecere. În asemenea situaţii.prin titlu i s-a impus (art. va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. 100 . În cazul apariţiei unui litigiu între părţi. necesară exercitării servituţii. 299]. Prevederile art. un accesoriu al servituţii. nu rezultă că proprietarul terenului aservit nu poate abandona această parte din terenul aservit în alte cazuri. nu mai poate fi urmărit. în temeiul art. (2). d) Dreptul de a indica o altă parte a terenului aservit pentru exercitarea servituţii decît cea supusă deja exercitării acesteia (art. În acest sens. prin exerciţiul dreptului de a dispune de terenul ce-i aparţine. conform actului de constituire. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţii îi revin lui. p. art. Acesta se va putea exonera de obligaţie. 632 din Codul civil român). 442 alin. cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. proprietarul fondului aservit urmînd să suporte cheltuielile necesare dacă s-a obligat prin titlu. art. Exercitarea acestui drept se pune sub condiţia existenţei unei disproporţii vădite între utilitatea pe care o dobîndeşte proprietarul terenului dominant şi inconvenientele proprietarului terenului aservit sau deprecierile cauzate terenului aservit în conformitate cu Codul civil. (1). fără a avea consimţămîntul proprietarului terenului dominant.

Lucrul acesta îi revine doctrinei şi jurisprudenţei. 101 . Secţiunea 3. că proprietarul terenului aservit trebuie să facă ori să nu facă ceva. proprietarul fondului aservit se poate adresa în instanţă de judecată. (2) din Codul civil. condiţiile de fond şi de formă ale actului juridic. 438 din Codul civil. Dat fiind faptul că la constituirea şi realizarea raportului juridic de servitute sînt aplicate norme de drept şi din alte instituţii juridice. oferind posibilitatea strămutării dacă servitutea stabilită iniţial a devenit prea împovărătoare sau îl împiedică pe proprietarul fondului aservit să facă reparaţii folositoare fondului său. 7-8/1991. proprietarul fondului dominant are la îndemînă: • acţiunea confesorie de servitute. De exemplu. apare necesitatea analizei şi evaluării gradului de protecţie a intereselor fiecrei categorii de persoane antrenate în constituirea şi realizarea servituţii.b) Proprietarul fondului aservit are obligaţia de a nu face nimic de natură a leza exerciţiul normal al servituţii [82. dispune şi Curtea Supremă de Justiţie a României. Cartea a doua. 428 alin. în literatura de specialitate. c) Ca măsură a obligaţiei. Strămutarea se poate face prin buna înţelegere între părţi. această obligaţie putînd fi conexată la o servitute şi impusă lui. precum este dreptul de proprietate. proprietarul fondului dominant se poate adresa în instanţă. legiuitorul aduce o atenuare a acestei obligaţii. După cum am arătat la drepturile proprietarului terenului aservit. 207]. ridicînd problemele de corelaţie în ansamblu a acestor norme şi de protecţie a intereselor nu numai a proprietarului terenului dominant dar şi celui aservit. acţiune petitorie asemănătoare cu acţiunea în revendicare. prin decizia nr. În caz de neînţelegere între părţi. 1. publicată în revista “Dreptul” nr. Obligaţia însă este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. împiedicîndu-i vederea. d) Tot ca o obligaţie se prevede la art. moştenirea etc. proprietarul unui fond grevat cu servitute de trecere nu poate interzice proprietarului fondului dominant să nu treacă într-o anumită perioadă a anului sau proprietarul unui fond grevat de o servitute de vedere nu poate să aşeze un panou în faţa ferestrei proprietarului vecin. 1123 din 19 ianuarie 1990. secţia civilă. conform prevederilor art. Astfel. atunci Codul civil în Capitolul IV. Dacă e să ne referim acţiunile derivînd din servituţi. proprietarul terenului aservit nu are nici un drept asupra construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul său de proprietarul terenului dominant. În materia servituţilor însă nu este menţionată vreo dispoziţie referitoare la acţiuni. iar dacă nu este posibil. cuprinde dispoziţii foarte generale cu privire la acţiunile civile care provin din dreptul de proprietate. În acest sens.. p.

în principiu.48. Sub aspect probator. p. titularul servituţii are posibilitatea de a reclama şi stabili în justiţie dreptul său. este o acţiune a proprietarului fondului dominant. 94]. potrivit art. p. întrucît exercitarea lor este o adevărată posesiune. fiind aparentă şi continuă.48. de altfel. Înalta Curte de Casaţie Română. 102 . baza unui drept neîndoielnic [31. Legislaţia română. 34]. O problemă care se poate de pune în faţa instanţei ţine de admisibilitatea acţiunii posesorii în cazul servituţii de trecere. acordînd acţiune posesorie şi servituţilor necontinue şi neaparente. p. p. Secţia I. Pe lîngă acţiunea confesorie. prin ea fiind apărat însuşi dreptul de servitute. p. deoarece nu sînt susceptibile de posesiune utilă. jurisprudenţa a atenuat severitatea acestei reguli. cînd acestea au fost stabilite prin titlu. stabileşte că “vor putea fi apărate pe calea acţiunii posesorii servituţile aparente şi continue”. 33]. corespunde acţiunii în revendicare.30 Totodată. în caz de tulburare adusă dreptului său de posesiune. În: „Buletinul Curţii de Casaţie”. Decizia nr. proprietarul fondului dominant. dar şi de cei care au drept real (uzufructuar. acţiunii confesorii i se aplică aceleaşi reguli ca şi acţiunii în revendicare. 1916. Proprietarul fondului aservit poate folosi: • • acţiunea negatorie prin care contestă existenţa servituţii [14. 675 din Codul procedură civilă. 30 31 Tribunalul Suprem Român. Secţia Civilă. De exemplu. poate apela la aceleaşi acţiuni ca şi proprietarul fondului aservit. decise că „acţiunea posesorie poate fi dată pentru o servitute necontinuă şi neaparentă cînd aceasta a fost constituită prin destinaţiunea proprietarului. Justificarea juridică se găseşte în faptul că asemenea servituţi vor putea fi dobîndite prin uzucapiunea de 30 de ani. care.• acţiunea posesorie în complîngere pentru servitutea aparentă şi continuă şi pentru servitutea necontinuă şi neaparentă cînd se sprijină pe titlu. acţiunea posesorie pentru a înceta tulburarea ce se aduce. Acţiunea posesorie nu poate fi exercitată pentru apărarea servituţilor neaparente sau necontinue. va putea fi dobîndită prin uzucapiune şi poate fi apărată prin acţiunile posesorii. Decizia din 26 februarie 1914. Curtea de Casaţie română a hotărît. dar numai în anumite cazuri şi cu anumite restricţii [95. Prin această acţiune reală şi imobiliară. p. servitutea de a avea arbori plantaţi sub distanţa legală. uzuarul) [31. În: „Culegere de decizii din 1971”. deoarece aceasta echivalează cu titlul” 31. 153-155]. practica internaţională în materie a admis ca titularul servituţii să exercite acţiunea posesorie. O astfel de acţiune poate fi introdusă nu numai de proprietarul fondului dominant. 1175/1971. Pentru a-şi proteja interesele sale. 2. Acţiunea confesorie.

numită acţiune negatorie.33 Pentru exercitarea acţiunii posesorii. arată că are un drept absolut şi exclusiv şi atunci pîrîtul trebuie să vină să facă dovada servituţii.Aceasta din urmă. Atît acţiunea negatorie. putînd obliga pe pîrît chiar la plata unor daune. i se recunoaşte liberul exerciţiu al dreptului său de proprietate. În primul rînd. Secţia Civilă.147. chiar dacă a menţinut-o pe calea unei acţiuni posesorii în complîngere. Proprietarul fondului aservit. Dacă proprietarul a dobîndit cîştig de cauză. Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti va fi dată de locul unde se află situat imobilul. pentru a face să înceteze aceste acte de folosinţă. p. Culegere de decizii 1972. exerciţiul servituţii fiind împiedicat pe viitor. introduce o 32 33 Tribunalul Suprem Român. 1143 din 17 septembrie 1969. posesiunea să fie utilă. Proprietarul fondului aservit nu trebuie să facă dovada faptului că fondul său este liber de servituţi.74. Proprietarul fondului grevat cu o servitute are acţiuni pentru a se apăra şi a păstra integritatea dreptului său de proprietate.p. deoarece. cît şi cea confesorie au un caracter imobiliar. Instanţa supremă română a stabilit totuşi că atunci cînd servitutea de trecere se întemeiază pe titlu. Pîrîtul este cel care trebuie să dovedească existenţa servituţii. 103 . Secţia I. Proprietarul fondului aservit are şi o acţiune posesorie pentru a înceta tulburarea ce i se aduce. deoarece o servitute nu poate fi exercitată decît asupra imobilelor. o dată stabilit acest lucru. se poate stabili numai prin act juridic. ci este suficient să demonstreze că este proprietar. legea română cere: să nu fi trecut un an de la tulburare. Decizia din 26 februarie 1914. Înalta Curte de Casaţie Română. fiind necontinuă şi aparentă. În: „Buletinul Curţii de Casaţie” 1914. dovedind dreptul său. În practica internaţională s-au conturat situaţiile: 1) O persoană face asupra fondului vecin acte de folosinţă corespunzătoare unei servituţi. deoarece aceasta presupune o deţinere materială a fondului aservit. Proprietarul fondului dominant nu poate folosi acţiunea posesorie în reintegrare. acţiunea este admisibilă. se urmăreşte respectarea conţinutului titlului în al cărui temei a fost constituită. acesta are o acţiune petitorie pentru a înlătura exercitarea servituţii. Proprietarul fondului respectiv. prin promovarea ei. fiindcă. astfel încît folosinţa nu va putea fi apărată pe calea acestei acţiuni 32. reclamantul să fi posedat cel puţin un an. înainte de tulburare. prin care tăgăduieşte existenţa servituţii. ceea ce nu se întîmplă niciodată. se prezumă că proprietatea este liberă de servituţi prin fapta omului. Este exclusă astfel posibilitatea dobîndirii ei prin uzucapiune. Decizia nr.

deoarece exploatează fondul. atît de natură contractuală. Problema care s-a pus este: posesorul neproprietar al fondului dominant poate recurge la o acţiune posesorie? S-a concluzionat că acest lucru este posibil [82. cît şi din cele ale altor instituţii juridice. la care proprietarul fondului aservit răspunde cu o acţiune negatorie. 2) O persoană exercită asupra unui fond o folosinţă cu titlu de servitute. proprietarul terenului aservit are la dispoziţie. Proprietarul fondului aservit. pîrîtul va folosi acţiunea confesorie pentru constatarea existenţei unei servituţi în favoarea sa. acţiunile care survin atît din normele servituţii. Deoarece servitutea este opozabilă terţilor. (6)). proprietarul fondului aservit face o acţiune posesorie.în caz de concurenţă între drepturile de servitute ale mai multor persoane sau a dreptului de servitute al unei persoane cu drepturile reale de folosire a terenului ale altor persoane. Deci. Pentru a reitera (a fi reintegrat în folosinţă). care va obliga pe pîrît să înceteze folosinţa. 104 . După cum rezultă din cele indicate. prin care trebuie să dovedească dreptul său de proprietate. protejarea intereselor acestora se realizează în felul următor: . cel care foloseşte fondul dominant. 9 alin. pentru a face să înceteze folosinţa servituţii. 209]. nu a proprietarului fondului. astfel încît aceste drepturi nu pot fi exercitate concomitent. (1). poate să introducă acţiune negatorie. Justificarea se găseşte în faptul că servitutea se constituie în favoarea unui alt fond.acţiune posesorie. la care proprietarul fondului dominant răspunde printr-o acţiune confesorie. Regula sau concluzia este valabilă şi pentru acţiunea posesorie introdusă de posesorul fondului aservit. 429 alin. în mod echitabil. vin în deplină concordanţă cu condiţiile generale de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor prevăzute în Codul civil la art. va putea promova acţiunea posesorie. Dacă titularul fondului aservit o tulbură. binelui tuturor persoanelor cointeresate (art. modalităţile de protejare a intereselor proprietarului fundului aservit prevăzute de normele ce se referă la servitute. p. . chiar dacă este un posesor de bună sau reacredinţă. 439 şi 446 Cod civil). Aşadar. proprietarul fondului dominant promovează o acţiune posesorie. Pentru apărarea intereselor sale legitime. prezumat liber de servituţi pînă la proba contrară. Prin urmare. proprietarul fondului dominant va introduce o acţiune posesorie pentru a face să înceteze această tulburare. cît şi de alt gen.grevarea cu servitute a unui teren deja cu uzufruct sau cu superficie este posibilă doar cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului (art. fiecare persoană îndreptăţită poate cere stabilirea unei ordini de exercitare care ar corespunde.

intentarea acţiunilor relative la protecţia drepturilor şi intereselor legale ale acestora pot servi atît normele juridice din cadrul servituţii. (g) dispariţia oricărei utilităţi a lor. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. ale art. Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute Deşi servituţile. reţinem că servituţile se sting prin radierea lor din registrul bunurilor imobile pentru următoarele moduri: (a) consolidarea. în mod echitabil. au caracter perpetuu. expirarea termenului. (c) ajungerea la termen. (h) exproprierea terenului aservit. 105 . Codul civil român adaugă şi cauze de stingere a dreptului de servitute. confuziunea. exprese sau implicite. 440 din Codul civil. Stingerea servituţilor §1. la acest capitol. Legea română prevede. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat. renunţarea. (f) neuzul pentru o perioadă de 10 ani. (e) imposibilitatea de exercitare. ca drepturi reale. interesele persoanelor antrenate direct sau indirect în relaţiile sociale în cauză.431 alin. neuzul timp de 30 de ani. uzufruct. superficie etc. trei cauze de stingere a servituţii: • • • imposibilitatea materială de a mai exercita servitutea. Considerăm că normele Codului civil în materie de servitute. Drept temei. cît şi normele din cadrul dreptului de proprietate.servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă persoanelor terţe după înregistrarea în registrul bunurilor imobile (art. rezolvarea. protejînd. La aceste cauze. (d) răscumpărarea. se cunosc unele cazuri de stingere a lor. ce decurg din dreptul comun: (pieirea fondului aservit. Din dispoziţiile. (b) renunţarea proprietarului terenului dominant. revocarea şi anularea dreptului celui care a constituit servitutea ori a titlului constitutiv). Secţiunea a 3-a. (3)). Aceste trei reglementări permit echilibrarea protecţiei intereselor tuturor persoanelor antrenate direct sau indirect în raportul de servitute. cuprinde în reglementările sale majoritatea aspectelor raportului juridic care se referă la dreptul de servitute.

O soluţie. a). potrivit principiului că nimeni nu poate avea o servitute asupra propriului lucru.Codul civil român nu prevede procedura de stingere a dreptului de servitute. fondul aservit nu poate fi folosit după destinaţie. “confuziunea” constă în reunirea fondului dominant şi a celui aservit în mîinile aceluiaşi proprietar. schimb. În unele sisteme de drept. art. renunţare. servitutea încetează şi în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra fondului grevat. Această soluţie o considerăm incorectă. menţionăm: 1. Ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar sub un titlu oarecare: cumpărare. din cauza servituţii. că servitutea încetează la cererea proprietarului fondului aservit din motivul încetării necesităţii existenţei ei. Autorii Codului civil moldovenesc. deoarece obligaţia de a preîntîmpina cumpărătorul despre grevările existente asupra bunului vîndut aparţine proprietarului acestui imobil. nu însă şi acceptarea sub beneficiu de inventar). a) a articolului menţionat prevede cazul de “consolidare”. moştenire (acceptarea pură şi simplă a moştenirii aduce confuziunea (consolidarea) cînd există un singur moştenitor. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. în acest caz. 106 . în cazul înstrăinării fondului aservit. după cum se mai numeşte această instituţie în materia servituţii. iar neexecutarea acestei obligaţii nu poate leza deţinătorul dreptului de servitute. 440 din Codul civil dispune că: servitutea se stinge prin radiere din Registrul bunurilor imobile. 276. iar exerciţiul servituţii devine atunci exerciţiul dreptului de proprietate.1 Consolidarea. De asemenea. de asemenea. dacă cumpărătorul nu a fost informat de existenţa ei. au arătat situaţia în care servitutea se va stinge dacă proprietarul fondului dominant dobîndeşte şi fondul aservit sau proprietarul fondului aservit dobîndeşte şi fondul dominant sau un terţ dobîndeşte ambele fonduri. ar fi stabilirea dreptului cumpărătorului de a cere fie reducerea preţului. prevăzute de Codul civil al Republicii Moldova. 638 din Codul civil român prevede că “orice servitute este stinsă cînd fondul către care este datorită şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mînă”. proprietarul. are dreptul de a cere prin judecată stingerea servituţii. împărţeală. Cu referirea mai exactă la cauzele legale de stingere a dreptului de servitute. la art. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar Art. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede. ceea ce se produce de drept în momentul producerii condiţiei prevăzute de lege. fie desfacerea contractului. Consolidarea sau. iar în situaţia cînd. prin prisma lit. Lit.

627 din Codul civil român prevede însă o excepţie. ci rămîne definitiv stinsă. cu condiţia să fie o servitute aparentă. întrunirea să fie irevocabilă. atunci cînd “proprietarul a două proprietăţi. consolidarea existînd numai în aparenţă. Atunci cînd fondurile se despart din nou şi aparţin iarăşi unor proprietari diferiţi. p. fiindcă vînzarea şi. între care există un semn văzut de servitute. deoarece. întrunirea să fie perfectă. 107 . servitutea reînvie. Art. 302]. servitutea reînvie oricare ar fi natura ei. consolidarea. De exemplu. Se disting următoarele cazuri [42. nici servitutea nu mai poate fi considerată că stinsă prin consolidare. servitutea nu va fi stinsă. Servitutea renaşte. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: fondurile să se întrunească în aceeaşi mînă. Dacă servitutea ar înceta în virtutea unor cauze mai vechi şi necesare (de exemplu: revocarea sau anularea titlului de achiziţie) reunirea fondurilor în aceeaşi mînă ar fi ca şi cum nu ar fi avut loc. servitutea continuă să existe. consolidarea fiind considerată inexistentă în trecut. dar această vînzare este anulată prin efectul unei acţiuni în anulare sau în revocare. Pentru ca această cauză de stingere a servituţilor să facă imposibilă exerciţiul ei. dacă proprietarul fondului aservit a cumpărat fondul dominant. sînt distruse retroactiv. servitutea continuînd să subziste. fără ca contractul să conţină vreo convenţie atingătoare de servitute. În celelalte cazuri. În cazul unei asemenea separaţii. consolidarea (confuziunea) este mai mult o cauză de suspendare a servituţii. Dacă proprietarul ce reunise în mîinile sale cele două fonduri înstrăinează unul dintre ele. iar cînd încetează pentru viitor. servitutea trebuie să se stingă prin consolidare. ea urmează a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra acestuia”. înstrăinează una dintre proprietăţi.Dacă numai o parte din fondul aservit devine proprietatea aceluia căruia îi aparţine fondul dominant. implicit. servitutea nu renaşte. p. Consolidarea este o cauză de stingere definitivă numai cînd nu încetează în virtutea unei cauze retroactive. pentru că nu există imposibilitatea de a o exercita. b) cînd consolidarea încetează numai pentru viitor. servitutea stinsă prin consolidare nu mai renaşte. În literatura de specialitate s-a apreciat că stingerea servituţilor prin consolidare nu este întotdeauna definitivă [42. este definitivă numai în cazul servituţilor neaparente. 303]: a) cînd consolidarea (confuziunea) încetează în virtutea unei cauze retroactive.

aceasta neputînd să renască decît prin voinţa testatorului sau prin stipulaţia expresă a părţilor contractante [23. numai instanţa de judecată va putea suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. cît şi cele de trecere vor putea fi răscumpărate de proprietarul terenului aservit cu condiţia de a exista o disproporţie vădită. proprietarul fondului dominant trebuie să aibă capacitatea de a dispune. la stabilirea preţului de răscumpărare. instanţa de judecată va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. servitutea se stinge. Schimbarea valorii lor joacă un rol deosebit în acest sens. 1. e) din Codul civil rezultă însă că imposibilitatea de a exercita servitutea este o cauză de sine stătătoare. Este foarte rar să întîlnim o servitute afectată de vreun termen sau de vreo condiţie. 1. În schimb. servitutea se poate constitui pe o perioadă determinată cînd părţile dispun în acest sens. intervine o piedică materială. La împlinirea termenului sau a condiţiei. iar art. care face ca servitutea să nu mai poată fi exercitată. Renunţarea se consemnează în Registrul bunurilor imobile. 440 lit. El poate renunţa cu titlu oneros sau gratuit.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant renunţă expres sau tacit la servitute atunci cînd intenţia de a renunţa se deduce din circumstanţe neechivoce. încît servitutea nu se mai poate exercita”. Autorii codului au pornit de la ideea că. Această piedică 108 . temeinică între utilitatea care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit [25. Deoarece servitutea este un drept imobiliar. 636 din Codul civil român dispune că ”servituţile încetează cînd lucrurile se găsesc în astfel de stare. confuziunea (consolidarea) producea întotdeauna stingerea servituţii.3 Expirarea termenului (ajungerea la termen) Deşi este perpetuă. 1.La romani. 325].4 Răscumpărare Atît servituţile în genere. 426]. Dispoziţiile art. În caz de neînţelegere între părţi. 1. pură şi simplă. p. afară numai de a nu ar fi trecut în spaţiu de timp îndestulător spre a se putea presupune că s-a desfiinţat servitutea” prin neuz timp de 30 de ani. 637 dispune că servituţile “renasc dacă lucrurile sînt restabilite într-un chip încît servituţile să se poată exercita. la un moment dat.5 Imposibilitatea de exercitare Art. p.

servitutea este stinsă în mod definitiv şi nu mai poate renaşte. această cauză de stingere se confundă cu stingerea prin dispariţie a fondului aservit. deoarece nu are împotriva cui să exercite acţiunea. Deşi lasă o atare impresie. 440 lit. Atunci cînd obstacolul material care determină imposibilitatea este definitiv şi iremediabil. servitutea încetează datorită schimbărilor aduse fondului aservit sau dominant. 301]. întrucît nu mai este nevoie a se aştepta 10 ani. servitutea nu se stinge. servitutea de vedere renaşte fără a îngreuna fondul aservit. prin expropriere.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani Art. indiferent că provin dintr-o întîmplare firească sau dintr-un fapt licit al unui terţ. 109 . pe care s-a stabilit o servitute de trecere. În aceste cazuri. ci suspendă exerciţiul ei. se confundă cu stingerea prin neuzul timp de 10 ani. dacă reclădirea s-a făcut înainte de împlinirea prescripţiei [42. în acest caz. Prescripţia extinctivă este guvernată de reguli generale. imposibilitatea de a exercita servitutea apare ca o cauză de stingere de sine stătătoare. au trecut 30 de ani. continuînd să existe. atunci cînd imposibilitatea de a exercita servitutea din cauza unui obstacol material durează 30 de ani. în legislaţia Republicii Moldova acest termen s-a propus să fie de 10 ani (vezi Codul civil. imposibilitatea materială de a exercita o servitute poate apărea atunci cînd casa care avea o servitute de vedere este demolată sau fîntîna ce face obiectul unei servituţi a secat. se arată neglijent şi nu merită protecţie. 637 din Codul civil român precizează că servituţile nu mai renasc cînd de la încetarea exercitării lor datorită piedicii materiale. Proprietarul fondului dominant nu poate cere restabilirea stării anterioare. stingerea servituţii este imputabilă şi titularului. În acest caz. obligîndu-l pe proprietarul fondului aservit să recunoască printr-un act existenţa servituţii. Stingerea. Dacă nu o face. întrucît şi atunci cînd neuzul se datorează unui caz de forţă majoră.nu stinge propriu-zis servitutea. Nici în această situaţie nu putem vorbi de o cauză de stingere de sine stătătoare. 1. iar noua destinaţie a fondului nu face posibilă menţinerea servituţii. 441 şi următorul). Rezultă că. art. De exemplu. chiar dacă obstacolul dispare după împlinirea termenului indicat. obstacolul material ar consta în “dispariţia” totală sau parţială a fondului aservit. f) din Codul civil prevede că “ servitutea se stinge prin neuzul pentru o perioadă de 10 ani”. deci nu este o cauză de sine stătătoare. În cazul în care casa se reconstruieşte. De exemplu. p. însă nu poate fi exercitată. căci acesta poate împiedica în orice moment curgerea prescripţiei. Acelaşi art.

în literatură s-a considerat că proprietarul servituţii a renunţat tacit la ea [16. Întreruperea sau suspendarea prescripţiei sînt guvernate de reguli generale. care nu poate să renască decît printr-o nouă constituire. stinge cu desăvîrşire servitutea. cauza fiind indiferentă: fie că neuzul se datorează voinţei titularului servituţii. fie prin alţii în numele lui (chiriaş.277 din Codul civil dispun suspendarea şi întreruperea cursului prescripţiei extinctive. se aplică reguli generale. că art. 198]. art. prin al cărei efect fondul supus servituţii este liberat de sarcină. Neuzul pentru o perioadă de 10 ani. căci dacă ar fi parţial şi stingerea ar fi parţială. Şi în ceea ce priveşte sarcina probei. Toate servituţile prin fapta omului se pot stinge prin neuz sau prescripţie extinctivă. că servitutea se stinge definitiv dacă timp de 30 ani nu este exercitată din cauza unei imposibilităţi materiale [19. Neuzul atrage stingerea servituţii cînd se prelungeşte timp de peste 10 ani. p. un singur act de exercitare a servituţii ajunge pentru a întrerupe prescripţia şi asemenea acte pot fi dovedite prin martori. fie de către proprietar. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. 636 şi 637 sînt o aplicaţie a acestei reguli. Pentru ca servitutea să se stingă. 275. Servitutea se stinge prin neuz şi atunci cînd nu a fost întrebuinţată vreodată (de exemplu: prin convenţie se recunoaşte cuiva dreptul de a scoate apă din fîntîna altuia sau de a deschide o fereastră de vedere la o distanţă mai mică decît cea legală. “termenul de 10 ani va curge de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue ori de la data unui act contrar servituţilor continue” (art. servitutea s-ar reduce la limitele în care a fost exercitată. O servitute de care titularul nu uzează timp de 10 ani se dovedeşte inutilă şi trebuie să dispară. Alături de condiţia ca neuzul să fie total şi absolut se impune şi cea a termenului: 110 . Prescripţia poate fi întreruptă prin recunoaşterea servituţii de către proprietarul fondului aservit sau prin reluarea exerciţiului ei sau prin introducerea unei cereri în declarare de servituţi. (1)). justificîndu-şi existenţa prin utilitatea pe care o procură titularului ei. iar acesta lasă să treacă 30 de ani fără să fi scos apă din fîntînă sau fără să fi deschis fereastra de vedere). fie ele continue sau necontinue. Legiuitorul a considerat că o servitute. (2) al aceluiaşi articol stipulează: “Exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către uzufructuar face să se întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. Neuzul sau neîntrebuinţarea este o prescripţie liberatorie. Astfel.Servitutea. 76]. neuzul trebuie să fie total şi absolut. Prescripţia va fi suspendată. Legiuitorul a considerat că. nici între soţi în timpul căsătoriei. nu va curge în contra minorilor sau interzişilor. spre deosebire de proprietate. dovedirea neuzului incubă reclamantului. aparente sau neaparente. se stinge prin neuz. p. prin natura ei trebuie să fie liberă. fie că este datorat unei cauze independente de voinţa acestuia. În privinţa servituţilor necontinue. Legislaţia română stabileşte în acest sens. Alin. arendaş) sau în numele fondului (uzufructuar sau posesor). 441 alin.

fie pe fondul dominat. titularul servituţii sau o terţă persoană ori actul contrar poate să provină dintr-un act de forţă majoră (de exemplu: dărîmarea accidentală a zidului în care o fereastră de vedere fusese deschisă). Ea poate fi proprietarul fondului aservit. 641 din Codul civil român sînt în contradicţie cu cele din art. întrucît obligă titularul unui drept să uzeze de totalitatea dreptului său. Pentru o servitute continuă. Articolul determină punctul de plecare al prescripţiei. mai restrîns decît fusese stabilit. Lucrarea contrară exercitării servituţii poate să fie făcută pe fondul aservit. aşa încît uzul parţial păstrează servitutea în întregime în modul în care fusese stabilită [42. Regula din acest articol nu o găsim în dreptul roman. ci şi modalitatea în care ea se exercită. prescripţia începe să curgă de la data ultimului act de exerciţiu. Prin urmare. Prescripţia poate să stingă nu numai servitutea în totalitatea ei. stabilită prin titlu. 641 din Codul civil român dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelaşi chip”. 111 . exercitarea servituţii de către un singur titular. În privinţa servituţilor continue se impune o precizare cu privire la punctul de plecare al prescripţiei şi anume. adică din momentul cînd folosinţa a fost oprită. Dispoziţiile art. întrebuinţarea din partea unuia popreşte prescripţia în privinţa celorlalţi”. 641 nu se aplică. o notificare a proprietarului fondului aservit prin care aduce la cunoştinţă titularului servituţii că nu mai înţelege ca fondul său să fie supus exerciţiului servituţii. Prescripţia unei părţi din servitute are loc cînd se uzează de servitute numai în parte. cel puţin în materie de servituţi necontinue. adică uzul parţial. independent de voinţa titularului. Prevederea de la art. făcînd distincţie între servituţile continue şi cele necontinue. făcînd următoarea distincţie: cînd neuzul parţial se datorează unui obstacol material.neuzul trebuie să fie pentru o perioadă de 10 ani. prescripţia prin neuz începe să curgă din ziua cînd a fost constituită sau cînd putea să înceapă exercitarea ei. 642 care prevăd că “dacă proprietatea în folosul căreia s-a stabilit servitutea este a mai multor proprietari. Pentru servituţile necontinue. p. 307]. iar pentru servituţile continue termenul curge de la data unui act contrar acesteia. păstrează întreaga servitute nemicşorată. art. Articolul 441 se referă la calculul acestui termen. chiar dacă uzul total nu este necesar. servitutea aceasta se aplică. cum este cazul cînd o servitute de vedere nu se poate exercita din cauză că s-a zidit fereastra. Art. care nu a fost niciodată exercitată deoarece titularul ei nu a stabilit-o niciodată în fapt. unde uzul parţial păstra întreaga servitute iar jurisprudenţa franceză a încercat să o înlăture. 641 apare ca fiind inechitabilă. Persoana care face actul contrar folosirii unei servituţi continue este indiferentă pentru începerea curgerii prescripţiei. cînd neuzul parţial se datorează titularului servituţii. cum este cazul cînd o servitute de a nu clădi nu se mai poate exercita din cauză că s-a ridicat o clădire pe fondul aservit.

488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru utilitate publică. 42-44/311. 1996. servitutea se poate considera stinsă”. stabileşte că “expropriat poate fi şi deţinătorul altor drepturi reale asupra obiectului expropriat”.34 care. încetează toate drepturile reale asupra bunului expropriat. inclusiv cea a României. La art. partea I.8 Exproprierea terenului aservit. Totodată. 46 alin.1.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor Servitutea se stinge pe cale de consecinţă cînd dispare utilitatea ei. care dispune. zid. Dar legea menţionată însă nu prevede modul de compensare a pierderilor cauzate de stingerea sau încetarea servituţii. la art. deoarece fondul aservit nu dispare uşor [88. 1994. O altă cauză de stingere prevăzută de o lege specială românească este Legea nr. 1. drept lege specială în materie se consideră Legea nr. legislaţia civilă a altor ţări. Deci. cît şi Legea nr. 4: ”În cazul în care. nr. 440 şi 441. se menţionează în genere că despre expropriere este informat numai proprietarul bunului expropriat. trebuie să menţionăm atît art. partea I. 3. în cazul exproprierii. un asemenea caz se poate întîlni pentru servituţile stabilite asupra unei clădiri (casă. prevede şi “stingerea servituţilor în legi speciale”. (1) din legea menţionată stabileşte: ”În cazul în care părţile nu ajung la un acord asupra exproprierii în modul stabilit de art. 9-12. în România. În practică. În afară de cazurile tipice sau clasice pe care le-a arătat legiuitorul Codului civil în art. 36 Ibidem. 241. art. 112 . (2) din Constituţia Republicii Moldova. 107/199635 privind protecţia civilă care dispune.5 din art. (2): “… servituţile prin fapta omului se sting în măsura în care devin 34 35 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” 2000. p. fac parte şi servituţile. conchidem că. 123]. Cu toate acestea. 9).). Independent de faptul că din contextul următoarelor puncte ale aceluiaşi articol putem trage concluzia că înştiinţarea trebuie trimisă şi titularilor de alte drepturi reale asupra obiectului expropriat (pct. prin prevederile art. acest mod de stingere nu este frecvent. etc. 139 . 9 alin. 28 lin. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat Cu această ocazie. în acest sens. (2) din aceeaşi lege. exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu poate fi făcută decît prin hotărîre judecătorească cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”. 33/199436 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. la lucrările pentru care s-a prevăzut o servitute. la art. această lacună va putea servi ca izvor de abuzuri în conservarea obiectului dat. Astfel. 29 alin. 13 alin. nr. nr. dacă aceasta a fost abandonată timp de cel puţin 3 ani sau dacă menţinerea ei nu mai este necesară. Din alte drepturi reale. inclusiv servituţile. Titularul servituţii stinse din cauza dispariţiei oricărei utilităţi a ei are drept la o despăgubire care reprezintă valoarea folosinţei dispărute. Publicată în „Monitorul României”.

(2) din cod dispun că “exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către un uzufructuar face să întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. a profitat de o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei ce exista în favoarea unui alt coproprietar. § 2. Dacă. Deoarece Constituţia Republicii Moldova nu reglementează regimul juridic al acestor categorii de legi. cînd printre proprietarii fondului dominant se află un minor sau un interzis. 643 din Codul civil român se referă la un caz de suspendare a prescripţiei şi aplică în acest caz regula indivizibilităţii servituţilor: “Dacă dintre coproprietari să găseşte unul în contra căruia prescripţia nu s-ar aplica. uzul unuia dintre aceştia împiedică prescripţia faţă de toţi. ar însemna că. Potrivit regulii. acela păstrează dreptul tuturor celorlalţi coproprietari”. după partaj. Dacă proprietarul unuia dintre fonduri dobîndeşte numai o parte indiviză din proprietatea celuilalt fond. servitutea nu se poate stinge faţă de nici unul dintre aceştia şi va exista în întregime. În cazul mai multor coproprietari. pentru care consolidarea nu a avut loc. Probleme apar cînd fondul este atribuit unui coproprietar. prescripţia a rămas întreruptă sau suspendată şi cu privire la ceilalţi coproprietari. Aceasta se aplică şi în caz de consolidare (confuziune). nu se poate păstra şi stinge în parte. fondul este atribuit în întregime celui în a cărui favoare prescripţia nu va putea curge. 441 alin. Indiviziunea însă poate înceta prin partajul fondului dominant. precum un minor. 372 din Codul civil. care. potrivit art. Art. bunurile atribuite fiecărui soţ se consideră că aparţin de la început acestuia în mod exclusiv. Aplicînd acest text. după părerea specialiştilor. 275 din Codul civil. servitutea nu se va putea stinge nici măcar în parte. acesta va continua să profite singur şi pentru întreaga indiviziune. o încadrare juridică corectă. suspendarea va profita şi celorlalţi coproprietari majori sau capabili. Stingerea servituţilor în caz de indiviziune Unul din caracterele servituţilor constă în faptul că sînt indivizibile. potrivit art. Astfel. dacă a existat o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei unei servituţi în favoarea unuia dintre coproprietari. servitutea fiind o consecinţă a principiului indivizibilităţii servituţilor. raporturile obligaţionale dintre vechiul şi noul proprietar rămîn supuse dreptului comun”.incompatibile cu situaţia naturală şi juridică a obiectului urmărit prin expropriere. prin partaj. dînd astfel servituţilor. prescripţia se suspendă faţă de aceştia. soţul căruia îi este 113 . dar servitutea fiind indivizibilă. în cursul indiviziunii. legiuitorul a recurs la inserarea tuturor temeiurilor de stingere a servituţilor la art. Aplicarea regulii de mai sus poate stîrni însă controverse în cazul partajului. de întrerupere sau suspendare începută în cursul indiviziunii. Prevederile art. 440 din Codul civil. Ori de cîte ori nu se poate stinge faţă de unul dintre coproprietari. Prin analogie. din momentul în care nu se poate stinge faţă de ceilalţi proprietari indivizi.

p. Uzufructul. În cazul în care nu se mai poate exercita din cauza situaţiei imobilului. §3. servitutea încetează. 786 din Codul civil român cu toată rigoarea sa. deoarece servitutea este indiviză. amintim uzucapiunea în favoarea unui terţ. acesta stăpînind ca un proprietar. p. aceasta se stinge atunci cînd cauza de stingere operează în folosul tuturor părţilor indivize ale fondului aservit ori împotriva tuturor părţilor indivize ale fondului dominant. este un drept viager. prin natura sa. ci se perpetuează o dată cu fondul şi se transmite împreună cu proprietatea fondului. Prevederile aceluiaşi articol sînt aplicabile şi dreptului de abitaţie. cît şi aceea de uzufructuar). De asemenea. articol preluat şi de autorii Codului civil moldovenesc. asemeni dreptului de servitute. În concluzie. Dintre modurile specifice de încetare a uzufructului. prevăzute de dreptul comun. există cauze de stingere prevăzute de lege şi cauze care rezultă din dreptul comun. se stinge ca şi uzufructul. în cazul fondurilor indivize între care există servitute. 427 din Codul civil. Dreptul de superficie se stinge prin aceleaşi moduri ca şi dreptul de proprietate. care ar prezenta vreo utilitate practică numai în rarele cazuri de indiviziune perpetuă [6. 114 . iar dreptul de uz. care nu se stinge prin moartea beneficiarului ei. la care se adaugă situaţia cînd superficiarul dobîndeşte şi proprietatea asupra terenului sau proprietarul terenului dobîndeşte proprietatea construcţiei ori distrugerea integrală a construcţiei. terenul devenind liber de sarcinile cu care era grevat [51. Dintre cauzele legale de încetare a uzufructului. Stingerea servituţilor nu se poate produce prin uzucapiunea unui terţ. 642 şi 643 din Codul civil român. în timp ce servitutea un drept perpetuu. Moartea beneficiarului de uzufruct este o cauză caracteristică acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate. iar consolidarea în materie de uzufruct este ceea ce reprezintă confuziunea în materie de servituţi (adică situaţia în care aceeaşi persoană întruneşte atît calitatea de nud proprietar. Dacă acest articol s-ar aplica în mod riguros.atribuit fondul nu poate să profite de întreruperea sau suspendarea care cursese în timpul indiviziuni în favoarea şi din cauza unui alt coproprietar şi de care profitase în cursul indiviziunii. Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate În privinţa dreptului de uzufruct. 880]. neuzul sau prescripţia extinctivă sînt comune cu cele prevăzute pentru stingerea dreptului de servitute. servitutea nu încetează la moartea proprietarului fondului aservit. 46]. O altă cauză specială de stingere a uzufructului este abuzul de folosinţă. deoarece uzufructul este un drept mobiliar sau imobiliar. s-ar reduce importanţa art. În jurisprudenţa franceză se aplică în acest caz art. potrivit art.

la cercetarea amănunţită a dreptului de proprietate. şi. Olanda etc. pentru care a trebuit să procedeze. Cu atît mai mult. Deşi un loc central este atribuit analizei condiţiilor de apariţie. 115 . fiind şi exponentul menţinerii tradiţionale a instituţiei servituţii în cadrul altor drepturi reale. Analizînd fenomenul luat în studiu. în special. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. autorul a considerat utilă comparaţia cu dreptul roman şi cu vechiul drept românesc. Această alegere a fost dictată de locul pe care îl ocupă servitutea în sistemul de drept civil moldovenesc şi de importanţa acestei instituţii pentru avansarea economică a statului. prin urmare are un caracter complex. s-a făcut o delimitare exactă şi argumentată. Franţa România. De asemenea.dreptul de proprietate. dar şi s-au oferit soluţii şi recomandări care ar putea fi utile în activitatea de aplicare a dispoziţiilor legale şi de perfecţionare a cadrului legislativ. de trecere şi servitutea privind distanţa pentru construcţii). Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. De asemenea. Lucrarea este elaborată într-o formă de analiză multilaterală a instituţiei servituţii faţă de pilonul real . Din cele menţionate. Rusia. pe problemele constituirii ei. caracterelor juridice şi clasificării servituţilor. un loc aparte le-a revenit şi celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului (servitutea de vedere. Prin prisma acestei lucrări.Concluzii 1) Sinteza rezultatelor obţinute Prezenta lucrare şi-a propus ca scop analiza ştiinţifică a instituţiei servituţii cu axarea. se relevă faptul că servitutea. s-a realizat o lucrare în care nu numai că se evidenţiază principalele probleme ce priveşte dreptul de servitute. În consecinţă. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui din urmă drept. în prealabil. că unele dintre vechile legiuiri au o valoare nu doar istorică. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. ci şi practică. pentru explicarea originii şi naturii juridice a dreptului de servitute. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor apărute între proprietarii unor imobile învecinate. a caracterelor şi atributelor lui. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. autorul a considerat necesar să delimiteze dreptul de servitute de dreptul vecinătăţii. Intenţia autorului a fost efectuarea unei analize teoretice naturii juridice a dreptului de servitute. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice.

cît şi în alte acte normative. conform cărora ele trebuie soluţionate. la apariţia unor alte consecinţe nefavorabile. analiza în esenţă a elementelor definitorii ale aceste instituţii. în genere. Utilităţile menţionate l-au determinat pe legiuitor să reglementeze această specie de drepturi atît în Codul civil. s-au creat diverse situaţii în care constituirea servituţilor a fost necesară.alături de proprietate. fie de utilitatea privată. delimitarea ei de alte drepturi reale reglementate de Codul civil al Republicii Moldova. ruptura de tradiţie şi lipsa de cultură în domeniu. De exemplu. deoarece situaţiile de litigiu în relaţiile de vecinătate iau amploare. din lucrare decurge în mod logic concluzia conform căreia sînt posibile şi 116 . deşi nu există norme la nivel de lege sau subordonate legii (hotărîre. în industrie. inclusiv acţiunile ce derivă din servituţi. De asemenea. va aduce la o tensionare şi mai mare a relaţiilor din societate. În urma privatizării. a unor terenuri. ci şi la alte imobile şi trebuie avut în vedere şi scopul constituirii servituţilor: a fi în favoarea uzului şi utilităţii unui imobil. deseori. Procesul privatizării a demarat în anul 1992. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. modalităţile de stabilire. Din prezenta lucrare ne-am convins despre importanţa dreptului de servitute. Legiuitorul ar trebui să fie mai receptiv la problemele societăţii. lipsa unor prevederi legale. lipsa unor studii în domeniu care să analizeze în complex o problemă atît de arzătoare din societatea moldavă cum sînt dezmembrămintele dreptului de proprietate în perioada împroprietăririi cetăţenilor Republicii Moldova cu pămînt. avîndu-se în vedere vidul existent în materie de drept civil. Cunoaşterea dreptului de servitute şi a scopului reglementării lui se impune în prezent dacă avem în vedere implicaţiile adoptării şi unor alte legi în materia servituţii. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor prin fapta omului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. văzut prin prisma lucrării de faţă. Legea privind cadastrul bunurilor imobile reglementează modul de înregistrare a servituţilor. Prin urmare. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi. dispoziţie) ce ar reglementa detaliat acest fenomen. Studiul efectuat este binevenit pentru practicieni. Au fost necesari 10 ani pentru ca în legislaţie să apară prevederi care să se refere cel puţin indirect la dreptul de servitute. Servituţile însă nu se referă numai la terenuri. La analiza acestei lucrări. instituirea acestora este condiţionată fie de utilitatea publică. am constatat cu satisfacţie studiul analitic profund efectuat asupra instituţiei date. Amintim că în agricultură acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate este menit să sporească utilitatea şi agrementul unor fonduri înfundate. constă în asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond. stabilirea unor servituţi. iar. Scopul reglementării servituţilor. De asemenea.

ci a reflectat principalele probleme ce apar în faţa celor ce doresc să studieze în profunzime această instituţie. servituţile nu sînt reglementate suficient de legislaţia naţională. am considerat necesar să delimităm dreptul de servitute de celelalte restricţii impuse proprietarului. Materialul expus va contribui la securizarea circuitului civil. la practica judiciară sau la dreptul comparat. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui drept. Prin eforturile autorului s-a creat o imagine clară a naturii dreptului de servitute. În procesul investigaţiilor. atît pentru studenţii facultăţilor de drept. a cercetat şi evidenţiat tezele pe care le înaintează spre susţinere. recomandîndu-le unele soluţii. autorul a urmărit efectuarea unei analize a noţiunii dreptului de servitute. 2) Concluzii şi recomandări În prezenta lucrare. autorul a realizat un model optim al dreptului de servitute. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. participanţii la relaţiile imobiliare pot încheia contracte privind instituirea unei servituţi. respectiv în ce măsură constituirea servituţii ar contrazice caracterele specifice dreptului de proprietate. Acest lucru este extrem de important 117 . Structurată astfel. realizînd un studiu echilibrat şi util. Luînd ca bază legislaţia Republicii Moldova şi ţinînd cont de ideile şi recomandările făcute. Structura tezei reprezintă un instrument util de studiu al instituţiei dreptului de servitute.raţionale elaborarea şi completarea legislaţiei cu norme uniforme privind reglementarea dreptului de servitute. la aprofundarea cunoştinţelor juridice în domeniu şi va servi o bună bază teoretică pentru alte cercetări. introducerea căreia este o necesitate şi pentru Republica Moldova o dată cu trecerea ei la economia de piaţă. modului de constituire. Autorul nu s-a limitat la elaborarea unei teze teoretice. lucru de extremă necesitate. ci doar în cazul tălmăcirii unor legi naţionale. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. expuse în secţiunea „Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute” din introducerea la prezenta lucrare. generalizarea normelor care reglementează dreptul de servitute. cît şi pentru practicieni. lucrarea reprezintă un instrument de lucru necesar pentru cunoaşterea şi aprofundarea acestei materii esenţiale a dreptului civil. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. a doctrinei şi chiar a practicii judiciare de examinare şi soluţionare a litigiilor dintre proprietarii de imobile vecine. exercitare şi stingere a acestui drept în conformitate cu legislaţia ţărilor ce cunosc instituţia servituţii. De asemenea. Autorul nu a apelat frecvent la doctrină. Am făcut încercarea de a ilustra în ce măsură caracterele dreptului de servitute permit constituirea acestui drept real. Considerăm că.

428 alin. c) principiile fundamentale ale libertăţii personalităţii umane. limitîndu-şi sau lărgindu-şi dreptul asupra lui. camuflîndu-i-se astfel geneza. 39 Vezi: Declaraţia universală a drepturilor omului. vol. 207. cît şi al celui de servitute. adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 19 decembrie 1966. ediţie oficială. Definiţia propusă este compatibilă cu: a) conţinutul şi caracterul real al dreptului subiectiv de proprietate (Codul civil. sociale şi culturale”. în vigoare pentru Republica Moldova de la 28 iulie 1990. Codul civil al Republicii Moldova. adoptată la New York la 10 decembrie 1948. expunînd art. dar nu ar fi în unison cu denumirea. în lumina celor expuse. întemeiate pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile Servitutea s-ar putea defini de pe poziţiile dreptului subiectiv. În: ”Tratate internaţionale”. 16 şi 46.astăzi. 1. la fel ca şi uzufructul (Codul civil. cînd este în vigoare un nou Cod civil. (1) şi (2). În: „Tratate internaţionale”. cu privire la drepturile economice. 9). 12-49. 1 alin. 38 Constituţia Republicii Moldova. cer cu insistenţă reformularea definiţiei. (1). (1). 1. (1) din Codul civil în următoarea variantă: „Servitutea este sarcina (obligaţia) care grevează dreptul de proprietate asupra unui imobil (teren aservit) în utilitatea sau sporirea confortului exercitării dreptului de proprietate asupra unui alt imobil (teren dominant). b) condiţiile de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor (Codul Civil. art. dar le-ar exprima recunoştinţă. Cele expuse pot argumenta faptul că situaţia juridică reală în cadrul servituţii. adoptată la 29 iulie 1994. 395 alin. precum şi metodologia analizei şi perceperii fenomenelor juridice din teoria generală a dreptului la etapa actuală. ci ar îmbogăţi-o cu idei noi. Considerăm că o nouă definiţie legală ar reflecta adecvat realitatea. 1 alin. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi protocoalele 1-11. 4. 1998. 342-383. raţionamentele doctrinare relative la acest fenomen juridic. din care rezultă că proprietarul poate dispune de imobil. art. p. 1. art. (1) şi (2). care nu ar rupe firul înţelepciunii juriştilor romani. iar imobilul (terenul. pregătirea condiţiilor pentru ca ea să ilustreze faptul calitativ din evoluţia servituţii. 9. 37 38 118 . art. p. consfinţite prin legislaţia internă şi acte internaţionale39. şi politice. ar fi cea expusă în propunerea de legeferenda. care nu ar repeta-o în mod dogmatic. art. O definiţie care ar reflecta geneza servituţii. vol. Prin urmare. 220 alin. 315). 15. considerăm că avem temei suficient de a propune legiuitorului Republicii Moldova să modifice definiţia legală a servituţii. fondul) figurează în toate cazurile ca obiect atît al dreptului subiectiv de proprietate. art. Pactele internaţionale: „cu privire la drepturile civile. art. dictate de condiţiile obiective ale vieţii sociale contemporane şi formulate de pe noile poziţii metodologice ale cunoaşterii fenomenelor juridice. Utilitatea poate rezulta din destinaţia economică a imobilului (terenului) dominant ori din intenţia proprietarului de a spori confortul exercitării dreptului de proprietate asupra imobilului ce îi aparţine”37.

dorinţa proprietarului terenului dominant) condiţionează necesitatea constituirii servituţii. cu condiţia de a nu contraveni prevederilor legale şi bunelor moravuri şi de a nu fi prejudiciabile pentru onoarea şi demnitatea personalităţii umane contemporane. (1) şi (2). 496 şi 499.) care au formulat definiţia servituţii. Trebuie să menţionăm. persoana poate dobîndi orice drepturi şi asuma orice obligaţii. 9 alin. Belgiei. dacă nu contravin legii şi bunelor moravuri (Codul civil. contribuind astfel şi la cristalizarea definirii doctrinare a servituţii. conform cărora persoanele fizice şi juridice sînt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi obligaţiile lor. (3). 2. în care se prevede că servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înscriere în registrul bunurilor imobile şi nu se face referinţă în nici o normă la opozabilitatea servituţilor care au la bază alte fapte juridice. Spaniei. 637 al Codului civil francez. factorul obiectiv (destinaţia economică a terenului dominant). să se ajungă la concluzia că numai servituţile constituite prin acte juridice sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării. Totodată. Dorim să adăugăm că definiţia legală propusă reflectă adecvat geneza servituţii prediale ca fenomen juridic. fiind în absolută coerenţă cu ordinea publică. 290. considerăm că această definiţie ar fi convenabilă şi pentru codurile civile ale altor ţări europene (Franţei. pornind de la prevederea acestui alineat. precum şi factorul subiectiv (intenţia. egalităţi şi independenţe. esenţa şi legăturile juridice apar efectiv între subiectele din cadrul servituţii. Olandei etc. în primul rînd. României.juridice civile. să se concretizeze faţă de ce persoane este opozabilă servitutea (faţă de terţi sau faţă de proprietarul terenului aservit). în virtutea aceleiaşi libertăţi. Nu în ultimă instanţă. orice alte condiţii contractuale. art. păstrîndu-i-se identitatea milenară prin păstrarea denumirii şi cuvintelor .cheie (teren aservit şi teren dominant). Considerăm că practica ne va atenţiona asupra lacunelor reglementărilor în vigoare ori asupra lipsei de coordonare între diferitele acte ale cadrului normativ. Soluţionarea problemei îşi poate găsi reglementare în Codul civil la art. Pentru cizelarea noţiunii de servitute în doctrina naţională şi perfecţionarea normelor acestei instituţii juridice din Codul civil al Republicii Moldova se cere o practică de îndelungată aplicare. inspiraţi de prevederile art. creaînd astfel neclarităţi instanţelor de judecată în procesul de aplicare. 431 alin. 1 alin. art. inclusiv obligaţia dintr-o servitute. iar în al doilea rînd. Prin urmare. că unele norme privind dreptul de servitute ar putea ridica probleme şi ar face dificilă perceperea esenţei servituţii. Concluzionînd asupra caracterelor definiţiei legale propuse legiuitorului Republicii Moldova. (1)). 119 . Ar fi fost normal ca. Un exemplu de acest gen îl întîlnim în Codul civil la art.

3. În scopul reglementării detaliate a mecanismului dobîndirii servituţilor prin uzucapiune, prevăzut în Codul civil la art. 433, propunem completarea articolului dat cu un nou alineat, (4): „(4) Modul de exerciţiu al servituţii se dobîndeşte în aceleaşi condiţii ca şi dreptul de servitute”. Modificarea este făcută cu scopul de a detalia şi totodată de a arăta că modul în care se exercită servitutea este acelaşi şi întruneşte condiţii similare ca şi la dreptul de servitute. 4. Sînt posibile diferite variante de interpretare din partea subiectelor care aplică servitutea. Astfel, expresia „deasupra sau sub pămînt” din art. 434 alin. (1) este determinată de natura şi conţinutul servituţii. Aceasta, trebuie să recunoaştem, constituie doar una dintre posibilele interpretări. 5. Aranjarea nesistematică a ideilor din alineatele art. 434 creează premise pentru opinii contradictorii referitor la posibilitatea de a schimba locul de exercitare a servituţii din iniţiativa proprietarului terenului aservit. În această ordine de idei, relevăm că alin. (5) al art. 434 din Codul civil conţine ambiguităţi şi neclarităţi. Pentru a evita astfel de momente, propunem o variantă simplă, concordată la prevederile întregului articol. Astfel, considerăm necesară excluderea alin. (5) şi completarea alin. (4) cu următorul text: „Dacă are un interes serios şi legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servituţii rămîne la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant”. 6. În capitolul III, „Servitutea”, din cartea a doua a Codului civil nu-şi găseşte reglementarea juridică situaţia în care ambele fonduri (dominant şi aservit) se împart şi nu este clar cum va putea fi exercitată servitutea. Considerăm necesar ca, după art. 434, să fie înserat un nou articol, care ar reglementa această situaţie, avînd următorul cuprins: „Art. 4341 . Condiţiile împărţirii terenurilor (1) Dacă terenul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitată pentru uzul şi utilitatea fiecărei părţi , fără a agrava situaţia terenului aservit. (2) Dacă terenul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul şi utilitatea terenului dominant, pe toate părţile rezultate din împărţire, sub rezerva prevederilor art. 434 alin. (6). (3) Dacă servitutea este exercitată pentru uzul şi utilitatea exclusivă a uneia dintre părţile despărţite din terenul dominant ori nu se poate exercita decît pe una din părţile despărţite din terenul aservit, servitutea asupra celorlalte părţi se stinge.” 120

7. În scopul ajustării legislaţiei naţionale în materia dreptului de servitute la prevederile respective ale Codului civil, propunem completarea Codul apelor al Republicii Moldova nr.1532XII din 22.06.93 („Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1993, nr.10) cu două articole noi în materia dreptului de servitute, şi anume: „Articolul 421. Regimul de servitute (1) Beneficiarii de folosinţă a apei sînt obligaţi să acorde drept de servitute, avîndu-se în vedere zone anume stabilite de comun acord cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu, fără a percepe taxe, pentru: a) trecerea sau circulaţia personalului cu atribuţii de serviciu în gospodărirea apelor, în exerciţiul funcţiunii; b) amplasarea, în albie şi pe maluri, de borne, repere, aparate de măsură şi control, alte aparate şi instalaţii necesare executării de studii privind regimul apelor, precum şi accesul pentru întreţinerea lor; c) transportul şi depozitarea temporară de materiale şi utilaje pentru intervenţii operative de apărare împotriva inundaţiilor; d) transportul şi depozitarea temporară de materiale, utilaje, circulaţia acestora şi a personalului pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii. (2) În cazul în care, prin exercitarea acţiunilor prevăzute la alin. (1), se produc pagube, deţinătorii terenurilor riverane au dreptul la despăgubiri potrivit legii. Acestea se vor face din alocaţii bugetare, atribuite în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) şi din mijloacele persoanelor juridice care au produs pagubele, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) si d)”. Inserarea propusă se referă în exclusivitate la regimul de servitute şi nicidecum la dreptul de vecinătate. „Articolul 422. Regimul de expropriere (1) Pentru efectuarea unor lucrări de amenajare a bazinelor hidrografice şi altor lucrări hidrotehnice de utilitate publică, cum ar fi: baraje şi lacuri de acumulare cu anexele acestora, hidrocentrale, derivaţii de debite între cursuri de apă, lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv instalaţii de epurare şi anexele lor, regularizarea de rîuri, staţii şi platforme hidrometeorologice, sisteme de îmbunătăţiri funciare, corectarea torenţilor, pot fi expropriate pentru utilitate publică, cu o justă şi prealabilă despăgubire, sau ocupate temporar, contra plată, terenuri şi clădiri, în condiţiile legii. (2) Sînt scutite de servituţi permanente: clădirile, curţile, grădinile aferente locuinţelor, monumentele publice, bisericile şi cimitirele, parcurile declarate monumente ale naturii. (3) Dreptul de servitute, o dată stabilit, este o obligaţie opozabilă tuturor. 121

(4) Servitutea se consideră stinsă pentru lucrările prevăzute la alin. (1) dacă a fost abandonată cel puţin 3 ani sau dacă nu mai este necesară. (5) La crearea servituţii temporare sau permanente, despăgubirea este egală cu: a) valoarea de circulaţie a produselor, plantaţiilor, construcţiilor sau bunurilor mobile avariate sau distruse; b) pagube cauzate proprietarului la stabilirea servituţii pe zona respectivă, în raport cu foloasele ratate prin schimbarea destinaţiei temporare sau permanente a zonei”. S-ar părea că dreptul de uz şi de servitute atribuit cu titlu gratuit statului îngrădeşte dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietatea privată, respinge exercitarea unor drepturi şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii, iar, pe de altă parte, folosinţa gratuită a unei proprietăţi private înlătură obligaţia constituţională la despăgubirea integrală şi justă a persoanei lipsite de prerogativele depline ale dreptului de proprietate. Astfel, dispoziţiile de lege ferenda propuse nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece modificările propuse nu instituie diferenţe de tratament juridic între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, ci, dimpotrivă, obligaţiile şi restricţiile prevăzute sînt aplicabile tuturor proprietarilor persoane fizice. Analizînd jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, putem constata că statului i se lasă o marjă de apreciere, în funcţie de nevoia reală a comunităţii în adoptarea măsurii privative de proprietate. În cauza „James şi alţii împotriva regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei”, 1986, Curtea Europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei „utilităţi publice”, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aparţinînd chiar şi unei categorii mai restrînse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea atingerii realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult decît atît, ea trebuie să aibă loc în condiţiile prevăzute de legea internă, care trebuie să fie accesibilă, publică şi previzibilă, să cuprindă o procedură clară de aplicare. Or, în această materie, prin modificarea propusă, norma dată respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 8. Se poate afirma pe bună dreptate că normele Codului civil privind servituţile sînt compatibile şi cu normele, în vigoare la momentul adoptării lui, care fac referire la dreptul de servitute. Trebuie să recunoaştem însă că legislaţia în vigoare, cu excepţia Codului civil, face foarte 122

puţine referiri la dreptul de servitute. Cauza acestei situaţii constă în faptul că instituţia dată nu era reglementată în detalii, motiv pentru care nu erau suficient de clare efectele înserării unor astfel de norme în diferite contexte juridice. De aceea, un prim act care ar necesita modificări este Legea cu privire la gaze nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, („Monitorul Oficial”, 1998, nr.111-113) care are o dată mai recentă de adoptare decît data punerii în aplicare a Codului civil. În lege se vorbeşte şi de servitutea de trecere. Pentru ajustarea normelor legii la prevederile Codului civil, propunem legiuitorului moldovenesc să opereze unele modificări la art. 19 din capitolul IV „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane” din Legea nr. 136-XIV din 17 septembrie 1998, şi anume după alin. (4) din art. 19 să insereze un nou alineat, (5), cu următorul cuprins: „(5) Titularul de licenţă pentru transportul sau pentru distribuţia de gaze poate beneficia de dreptul de servitute privind trecerea subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru a instala reţele, conducte, linii sau alte echipamente aferente capacităţii şi privind accesul la locul lor de amplasare”. 9. Deoarece, după cum am subliniat, atît Legea nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, cît şi Legea cu privire la energia electrică nr.137-XIV din 17 septembrie 1998 („Monitorul Oficial”, 1998 nr.111-113) tratează, la aceleaşi capitole IV, intitulate „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”, procedura şi mecanismul de folosire a proprietăţii unor alte persoane. Propunem ca şi în acest din urmă act să se facă modificările expuse anterior. 10. În această ordine de idei, propunem ca după art. 19 al acestor două legi să se introducă un nou articol: „Articolul 19 1. Exercitarea dreptului de servitute Dreptul de servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se exercită cu titlu gratuit pe toată durata de existenţă a acestor capacităţi. Dacă, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile prezentei legi.” 11. O următoare propunere pe care încercăm să o promovăm se referă la Legea nr.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile („Monitorul Oficial”, 1998, nr.44-46.). Astfel, în art. 2, sînt definite noţiunile principale, printre care şi noţiunea de servitute.

123

reprezintă un drept de folosinţă limitată (posibilitatea traversării.) asupra unui bun imobil străin. Este unul din tipurile de grevare. Mai mult decît atît. În scopul unificării legislaţiei în materia dreptului de servitute. am analizat în plan comparat reglementările corespunzătoare ale acestei instituţii. şi în altul. Dacă ar fi să comparăm normele acestor două instituţii juridice. În pofida unor particularităţi comune. aceste norme se realizează în mod firesc. trecerii. Au fost analizate conceptul dezmembrămintelor dreptului de proprietate. lucrarea ne-a permis să analizăm această instituţie juridică şi să-i reflectăm evoluţia începînd cu dreptul privat roman şi terminînd cu reglementările din Codul civil în vigoare al Republicii Moldova. servitutea . Toate aceste caracteristici sînt necesare şi binevenite. am observa că dreptul de vecinătate cuprinde în reglementările sale o gamă mai largă de relaţii sociale decît dreptul de servitute. la delimitarea ei de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate şi la perfecţionarea unor norme juridice concrete din cadrul servituţii prediale ca instituţie juridică. particularităţile comune şi distinctive ale diferitelor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. servitutea şi dreptul de vecinătate sînt instituţii juridice diferite. Structurată după un plan bine chibzuit. în acelaşi timp şi al ajustării normelor existente la prevederile Codului civil. în cel al 124 . Servitutea are multe particularităţi comune cu dreptul de vecinătate. Relaţiile privind servitutea mai ales detaliat sînt reglementate în Codul civil al Germaniei (art. Concluziile şi propunerile de lege ferenda survin în mod logic din conţinutul lucrării.În varianta actuală. pentru perceperea teoretică a acestei instituţii juridice şi pentru buna aplicarea normelor acesteia. obiectul reglementărilor îl constituie relaţiile sociale dintre vecini. ci şi în codul similar al altor state. pentru buna cunoaştere a normelor juridice de către public. sînt clar formulate şi bine argumentate. Şi într-un caz. Concluzionînd asupra lucrării în întregime. la baza reglementărilor servituţii se află principiile dreptului privat roman. putem spune că studiul efectuat este un punct de cotitură în dezvoltarea gîndirii juridice autohtone în problema vizată. prin a căror respectare conştientă.sarcină (obligaţie) care grevează un imobil (teren aservit) pentru uzul utilitatea sau sporirea confortului unui alt imobil (teren dominant). pe de o parte. Lucrarea conţine multe idei noi referitor la definirea servituţii prediale. accesului la obiectele de utilitate publică. 1018-1029). unele norme ale dreptului de servitute conţin elemente identice cu cele ale dreptului de vecinătate. care se deosebesc de la ţară la ţară doar prin gradul diferit de detaliere a categoriilor respective de relaţii sociale. propunem legiuitorului să substituie norma existentă cu următoarea formulă: „Servitute . Graţie faptului că nu numai în Codul civil al Republicii Moldova. instalării şi deservirii liniilor de comunicaţie etc. iar pe de alta. au fost delimitate servituţile de fenomenele juridice ce poartă denumirea de drept al vecinătăţii.

Pentru a confirma unele aspecte ale reglementărilor analizate. precum şi ale art. Nu au fost eludate nici aspectele discutabile din doctrină. însă articolele respective nu se referă expres la apărarea dreptului de servitute.Franţei (art. De asemenea. b). (3) din Codul civil. 125 . la stingerea servituţii prin neuz. la determinarea proporţiei dintre avantajele şi cotele părţi de participare la cheltuielile suportate de către proprietarul terenului dominant la efectuarea lucrărilor necesare exercitării şi conservării servituţii. În ceea ce priveşte practica aplicării legislaţiei privind servitutea în sistemul juridic al Republicii Moldova. Din practica aplicării normelor privind servitutea în statele cu o tradiţie bogată în acest sens. am releva faptul că la elaborarea unui act de o asemenea anvergură nu s-a ţinut cont de legislaţia în vigoare la acea perioadă. prevăzute prin legile respective. nici aici nu avem date concrete. (1) din Codul civil. Este vorba despre legile cu privire la toate categoriile de energie şi telecomunicaţie şi de regulamentele aferente. În asemenea situaţie. Dacă ar fi să ne referim la normele subordonate Codului civil. În această situaţie. ne vedem siliţi să apelăm la art. aşa cum aceste întreprinderi încă nu au încheiat acorduri cu proprietarii sau cu deţinătorii de terenuri în baza unor alte drepturi asupra terenurilor. care prevăd expres dobîndirea servituţii în baza normelor sale şi care au fost adoptate înaintea elaborării. pot fi evidenţiate unele aspecte care ridică deseori în faţa instanţelor de judecată probleme de interpretare a legii în procesul aplicării acesteia. relative la natura şi conţinutul servituţilor. la dobîndirea servituţii prin uzucapiune. Ele se reduc la: caracterul gratuit sau oneros al servituţii. la determinarea cotei-părţi a fiecărui proprietar. pentru a argumenta ideea că sursa servituţii poate fi şi legea. A fost analizată minuţios şi exprimată atitudinea autorului care a argumentat convingător propriile opinii. pentru a apăra un drept de servitute lezat. putem spune că se află la început de cale şi este greu de a face prognoza aspectelor care ar fi mai frecvent abordate în practica examinării şi soluţionării acestei categorii de litigii. de a sintetiza din ele raţionalul şi de a argumenta propriile concluzii. urmează a invoca normele privind proprietatea şi posesiunea. care prevede că drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii. Acest lucru ne-a permis să extindem investigaţiile noastre asupra unui spaţiu mai vast de reglementări şi opinii doctrinare. 8 alin. S-ar mai putea face uz şi de art. Dacă am lua în particular întreprinderile energetice şi de telecomunicaţie ca avînd dreptul la servituţi în baza legii. 637-710) şi în codurile unor alte ţări. 376 alin. normele privind servitutea din Codul civil nu conţin nici o prevedere referitoare la apărarea dreptului de servitute. adoptării şi punerii în vigoare a Codului civil. în lucrare s-a făcut uz nu numai de un număr vast de surse doctrinare şi legislative. 289 conform căruia prevederile referitoare la bunurile imobile şi mobile se aplică în modul corespunzător şi drepturilor reale asupra acestor bunuri. vom fi nevoiţi să ne apelăm la prevederile art. În această situaţie. dar şi de practica judiciară din alte ţări. 11 lit.

). Chişinău. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate.a.55 c.38 c. p. nr. 10.). În: „Rolul autorităţilor publice în garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale. 2001. Simpozion ştiinţific internaţional”. 3-4.a.a.a. p. ŢURCANU.64 c. 51. 2004.recenzent . 2003. Anul II. (0. În: „Revista naţională de drept”. nr. (0. 12. Chişinău. Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. p. RADU. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. 2004. RADU. ŢURCANU. p. 37. RADU. RADU. 41. p.a.Eugenia Cojocari.” 2003. 2004.a. Chişinău. 7 (46). Materialele Simpozionului naţional practico-ştiinţific.) . (0.) . 5. p. RADU. ULIM. 8 (47).70 c. nr. În: „Ştiinţa universitară la începutul mileniului trei. Istoria apariţiei şi evoluţiei dreptului de servitute. p. (0. Drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant. (0. 41. ŢURCANU. 15 octombrie 2002. Anul I. 2002. RADU. Analiza comparativă a noţiunii de ”teren lipsit de comunicaţie” în dreptul civil comparat prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. p.Eugenia Cojocari. (0. RADU.a. ŢURCANU.Eugenia Cojocari.a. 4. 9 (48). 1. ŢURCANU. Chişinău. RADU. 10 (154). Acţiunea în graniţuire prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. ŢURCANU. (0. Constituirea servituţii prin uzucapiune. 17-18 decembrie 1999”. Exercitarea servituţii.a.a. I. 2. 11.49 c.). ŢURCANU. 7. În: „Revista naţională de drept”. 102. reglementată de Codul civil al Republicii Moldova. RADU. 10. În: „Revista naţională de drept”. p. nr. ŢURCANU. p.35 c. ŢURCANU. Stingerea servituţilor. p. ŢURCANU. p.(0.a. 2003. 7. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. nr.recenzent . 9. nr.44 c.). În: „Avocatul Poporului”. nr. nr. (0. În: „Legea şi Viaţa”.42 c. În: „Revista naţională de drept”. nr.41 c. 42. 9. 2004. 13.) recenzent .37 c. În: „Avocatul Poporului”. RADU. 2002. 42. Apărarea dreptului de proprietate privată prin intermediul acţiunii reale. (0. nr. 6.).).PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI 1. Servitutea . 3.(0. ŢURCANU. 20. 2. 8. 8.). RADU. (0.50 c.62 c.). 126 .a. RADU. În: „Avocatul Poporului”. 2004. Chişinău. Servitutea de trecere în dreptul civil moldovenesc. ŢURCANU. Consideraţii generale privind noţiunea dreptului de servitute. 52.un drept real principal.). 2002.

Les biens. PĂUNESCU.478 p. Bucureşti. Tipografia „Cartea Medicală”. Bucureşti. 1944. BERGEL. 19.492 p. 3. 1983. 1926. C. ALEXANDRESCO. Partea II. Ediţia a II-a. p. nr.54 p. Extinderea legislaţiei civile şi comerciale a Vechiului Regat în România de peste Carpaţi. Curs elementar de drept roman.127 p. 1992. 16. Paris. Tomul IV. . .”. CĂTUNEANU. 20. Bucureşti.794 p.605 p. ALUNARU. Chişinău. BRĂDEANU. 1998. 4.50 p. ADAM. 127 . Paris. Vol. PETRE. EUGEN Curs de drept civil. 1996. 1984. Ediţia III. RAU.200 p. Regimul juridic al dobîndirii şi înstrăinării imobilelor-terenuri şi construcţii. C. La perennite de la propriété. 5.177 p. ADAM. „Litec”.217 p. 1993. . 59/ 1974. 13. Drepturile reale principale. Editura „Europa Nova”. Le droit de biens. Droit civil. 67-69. Principiile dreptului civil. Institutul European.215 p. JEAN-LOUIS. Teoria generală a drepturilor reale. 3. 11.BIBLIOGRAFIE 1. Troisième Edition. 1980. C. de abitaţie şi de servituţi.1968. 2000. Proprietatea publică şi privată asupra imobilelor în România. . 9. 10. 2. 7. Elementele dreptului civil.426 p. IOAN. Ed. 22. Bucureşti. Editura „Socec”. CANTACUZINO. Drept civil. 58/1974 şi nr. 1927. Iaşi. „Reclama”. BĂIEŞU.276 p. I. 15. Drept civil. BUGA. Bucureşti. Sibiu. Drepturile reale. În: „Revista română de drept”. 1926. Cluj-Napoca. CONSTANTIN. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român.”. 15-27. IOAN. Ch.a. Droit civil. în regimul de carte funciară (II). DIMITRIE. BRĂDEANU. SALVATOR. DANIELA. 3.115 p. 1909. 21. Paris. Vol. ALEXANDRESCO. 1993. Tomul IX. Tomul III. SERGIU. .689 p. În: „Revista Dreptul”. Drept civil. Unele probleme privind dreptul de superficie. . 12. . Paris. Editura „Europa Nova”. Cours de droit civil francais . DIMITRIE. PIVNICERU. Editura „Toner”. Billard et Co. ALBU. CRISTIAN. IOAN. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor. AULAGNON. nr. . . Ediţia a II-a. DIMITRIE. ATIAS. . JEAN. În: „Revista Română de Drept”.232 p. 32. p. CHELARU. 1995. 8. . 1869. p. 1977. Servitutea de trecere în dreptul civil român. SALVADOR. 1934. DIMITRIE. Paris. Editura „All Beck”. 1997. Chişinău. Editura „Ceres”. Ateliere Grafice Socec & Co. ALEXANDRESCO. . SALVADOR. MATEI B. 18. 1998. ADAM. Legislaţie. . nr. IOAN. MARICA. p. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. MONA MARIA. ALEXANDRESCO. În: „Revista Română de Drept”. . MARIA. III. Privire generală asupra raporturilor de vecinătate. Bucureşti. . Bucureşti. 1914. CORNELIU. Drept de proprietate. . în lumina prevederilor legilor nr. 14. BÎRSAN. ELENA. . 5. Bucureşti. În: „Revu critique législative et jurisprudence. . Editura „Cartea Românească”. 4. ARAMĂ. I. Editura „All Beck”. 17.744 p. Imprimerie et librairie generale de jurisprudence Marchal. 2000. GAITA.533 p. 6.194 p. . Bucureşti. Editura „Dacia Traiană ş. 23. Vol. Editura „Cartea Românească”. nr. În legătură cu dobândirea drepturilor reale imobiliare prin uzucapiune. CARBONIER. Ateliere Grafice Socec & Co. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. 24. Partea I.277 p. 8. . 26-33. BRĂDEANU. AUBRY. Bucureşti. Istoria dreptului românesc.

JACOTA. MUREŞAN. COSTIN. I. MIRCEA. DEAK. p. . 1983. Beck”. Bucureşti. „Editura ALL”. Burgeliches Gesetzbuch mit Erlauterungen. „Editura Academiei RSR”. ROLF. VIRGIL. I. ROMAN.422 p. „Editura ALL”. 27. 1927. VICTOR. BRĂDEANU. Bucureşti. BAICOIANU. MIRCEA. Obligaţii. BĂICOIANU. G. TRAIAN. Vol. SAMBRIAN. 2001..Napoca. 36. Seria a III-a. Ed. Drept roman. ELEONORA. Drepturile reale. Bucureşti. Curs de drept civil român.383 p. Introduction. Paris. III. 33. IONAŞCU. Vol. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. MIRCEA. Circulaţia juridică a terenurilor. FILIPESCU. În: „Revista Dreptul”. Tratat de drept civil român. Paris. p. 1982. DALLOZ. EUGEN. COSTIN. FRANCISC. Dalloz. EMINESCU. 30. 1974. HAMANGIU. „Editura ALL”. 40. . Bucureşti. ROSETTI-BĂLĂNESCU. IONAŞCU. AL. 48. 1998. Paris. MIHAI. 46. I.25. . vol. Servitutea de lumină în dreptul roman actual şi consecinţele ei. Munchen.490 p. 35. Edition Cinquième. ION. Exercitarea şi apărarea dreptului de servitute în lumina practicii judiciare. VICTOR DAN.428 p. II. MIRCEA N. II . Proprietatea şi alte drepturi reale. 9. 32. 10-eme édition. . FRANCISC. S. . Manual de drept privat roman. ELIESCU. Drepturi reale. MIHAIL. Drept civil. Bucureşti. 29-39. Les Presses Universitaire de France. Drepturile reale. .501 p. DOGARU. anul XI. nr. 1995. Editura „Scaiul”. 47. H. „Tipografia Universitară”. EREMIA. Les biens. EUGEN. 1963. Legislaţie. YOLANDA. JOSSERAND. Elemente de drept civil. . 1980. 1994. Drept civil.207 p. Succesiuni. ARNDT. Cluj-Napoca. MARIA IOANA. Bucureşti. – 360 p. 41.358 p. TEICHMANN. LOUIS. Editura „ACTAMI”.326 p. Les personnes. 1994.327 p. . SURDU.172 p. 45.151 p. Editura „Dacia”. Librairie Dalloz. Cours de droit civil positif. Bucureşti. . . Vol. 1993. . MAX. ZLĂTESCU. „Cordial”. JAUERNIG. Editura „Fundaţiei Chemarea”. 37. 1966. COLIN. I. Montchrestien. Drept civil. Jurisprudence Générale. Code civil. Drepturi reale. PETER. I. 128 . 2000.91 p. Quatre-vingt quatrième édition. . AURELIAN. ION. . Drept civil. 34. 29. 1930. URSA. Cours élémentaire de droit civil francais. SALVATOR.311 p. Ed. Bucureşti. IONAŞCU.634 p. Tratat de drept civil român. Drept roman. AL.220 p. . „Editura ştiinţifică şi pedagogică”. Teoria generală a obligaţiilor. Vol.174 p. AURELIAN.796 p.845 p. CORNU. „C. 42.375 p. Vol.129 p. Cluj-Napoca. Paris. GEAMĂNĂ. AURELIAN. Bucureşti. COSTIN. 1946. VASILE. Complex universitar. C. Vol. Drept civil. 1999. CONSTANTIN. Contracte speciale. VLADIMIR. BARASCH. Dicţionar de drept civil în 2 vol. . SCHLECHTRIEM. nr. .H. 43. 1996. HANGA. Droit civil. Cluj . . . Craiova. M. IONAŞCU. Tratat de drept civil. În: „Revista română de drept”. 1930. 49. 1984-1985. 31. 28. ECONOMU.382 p. Marile instituţii ale dreptului civil român. RUCĂREANU. „Editura Didactică şi pedagogică”. AMBROISE. 1996. 31-41. Cluj-Napoca. ROMULUS. TEODOR. Editura „All Beck”. La copropriété d’un bien. 1967. Ediţie revăzută şi completată. . Bucureşti.482 p. CHELARU. Partea generală. GIONEA. 6. COSMOVICI. STURNER. I. Curs de drept civil. CAPITANT. OTHMAR. 26. . HAMANGIU. CĂRPENARU. 1992. 1997. 39. GIDRO. ION. ION. Universitatea „Regele Ferdinand I”. Bucureşti. DEAK. Iaşi. ALEXANDRU. Editura „UNEX-AZ”. Vol. . 38. FILIPESCU.. I. ROSETTI-BĂLĂNESCU. 44. C. 1991. VOLLKOMMER.

„Sirey”.523 p. Clasificarea bunurilor. RARINCESCU. . 1966. LIVIU. Dreptul civil rumân. Les biens. Drepturile reale principale. 73. POP. BELEIU. . Viena. GHEORGHE. Cluj . Drept civil. Editions „Montchrestien”. Ed. GHEORGHE Drept civil. . Editura „Lumina Lex”. LUPULESCU. LEIK. Editura „Cordial Lex”. DUMITRU.331 p. Editura „Manz”. Drept civil român. JUGLART. Le droit reel considere comme une obligation passive universelle. Editura „Socec”. C. Drept civil. MICHAS. Tome deuxième. MAZEAUD. 52. . LUPAN. 1977. Facultatea de Drept. POP. 1901. Bucureşti.218 p. Dreptul de proprietate personală. drepturi reale. Subiectele dreptului civil. TUB. Editura „Cordial Lex”. M. Traite de droit civil francais. 1995. Biens. DAN. RIPERT. . 76. NACU. A. Obligation. Droit civil. 74. Bucureşti. 1997.319 p.419 p. . Comparaţiune între Codul civil român şi Codul Napoleon. Paris 1900. 65. 1937. 1993. I. JULIETA. ADRIAN. Drept civil. Tome II.176 p. Bucureşti. MARGA. Editura „Lumina Lex”. drepturile reale. 72. NACU. 1996. Editura „SANVIALY”. Drepturile reale principale. . Drept civil. Partea generală. LUŢESCU. POP. Leçons de droit civil. . .Napoca. 1947. JULIETA. Editura „Apollonia”. . POP.280 p. Les biens. Bucureşti. . AMALIA. LIVIU. Iaşi.255 p. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Universitatea „Babeş-Bolyai”. Bucureşti. . REGHINI. 1996. Paris.Napoca. „Economica”. Drept civil. TEOFIL. 1925. Droit civil. Bucureşti. 1980. Bucureşti. 2000. VASILE.291 p.. Vol. ERNEST. 71. 1996.256 p.627 p. 68. LUPAN. II. Drept civil. Drept civil. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. IONEL Drept civil.271 p. Vol. Bordeaux. LIVIU. 1930. Tome III. . HENRI. Teoria generală a drepturilor reale. Editura „Argonaut”. 58. LUPAN. Cluj . Teoria generală. ERNEST. Universitatea „Dimitrie Cantemir”. „Pichon”. POPESCU. 1975. . 1993. Iaşi. Teză de doctorat. 56. 69. Ediţia a 6-a. . MARTY G. JEAN. M. . . . Obligations réels et servitudes en droit prive français. Facultatea de Drept. Cluj-Napoca.175 p. Zivilrecht. Cluj .206 p. LUPULESCU. G.198 p. Partea generală. ERNEST. Cluj-Napoca. Ed. GEORGES. Succesiuni. 66. 60. 70. PĂTULEA.388 p. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor situate în intravilanul localităţilor. LÉON.648 p. 51. MANOLIU. C. 1998.272 p. Paris. 61. Théorie générale. Drepturile reale principale. Editura „Lumina Lex”. CHRISTIAN. MACOVEI. Ed. 1996. Paris. PLANIOL. Teză de doctorat. 1947. 53. 67. POP. Iaşi. MUREŞAN. Regimul juridic al terenurilor destinate localităţilor. 54. . . 57.288 p. Bucureşti.50. 1997. 63. LIST. Das ABGB und die praktisch wichtigsten Rechtsvorschriften des Zivilrechts. Editura „Calistrat Hogaş”. Drept civil. WALTER. 129 . Iaşi. „Editura ştiinţifică”. Droits réels principaux. Troisième édition. DURAC. Bucureşti. 59. RAYNAND P.260 p. 1980. „Editura Fundaţiei Chemarea”. Droit de propriété et ses démembrements. 64. Drepturile reale principale. MARCEL. Paris. ClujNapoca. DUMITRU. 1993.Napoca. 1997. Editura Librăriei „Leon Alcalay”. 1985. 55. LARROUMET. . Drept civil. . MIRCEA. Drept civil român. DUMITRU.224 p.211p.249 p. Teoria patrimoniului. „Editura Fundaţiei Chemarea”. . Editura „Dacia”. MANOLIU.306 p. .215 p. . 75. 62. GEORGE N. Bucureşti. 1994. MAZEAUD.

Persoana juridică. Beck”. I. .77.342 c. CONSTANTIN. Римское частное право. 100.245 c. . -255c. „Editura Academiei Republicii Populare Române”. 104. МЕЙЕР. 1892. Д.С. Contractele civile. . Mocква. Dicţionar de drept privat. ROŞCA. ЭНЕКЦЕРУП. НОВИЦКИЙ. EUGENIU. IOAN. „ТЕИС”. Sachenrecht. SERGIU. НОВИЦКИЙ. 1873. „Editura Imprimeriei de Vest”. ROMOŞAN. 1993. Москва. 1947. 2001. 1997. 92. Перспективы развития законодательства о частной собственности на землю. 1912. Repetiţia principiilor de drept. 1980. NEDELCU NIC. Ф. Mocква. 130 . „Статут”. DUMITRU. Dobîndirea dreptului de proprietate personală asupra terenurilor cu sau fără construcţii. Universitatea din Bucureşti. „Государство и право”. 103. OVID.200 p. Editura „Mondan ’94”. Ассоциация „Гуманитарное знание”. Москва. Codul Calimach. . PRUTTING. UGO. STĂTESCU. Ed. . Introduction. Munchen. 86. 1972. Editura „ARC”. „Editura de Stat”. Bucureşti. 83.367 p. Москва. CONSTANTIN. -544 c. C. 89. Codul civil în vigoare în Ardeal şi Bucovina cu trimiteri la legile şi regulamentele speciale. И. Iaşi. Editura „Dacia”. . STĂTESCU. М. . Bucureşti. КРАСНОВ. 84. Ediţie critică.356 p. 1949. OCTAVIAN. G.220 p. А. Focşani. Drepturile reale. TEODOR. 80. ALEXIANU. .720 c. Editura „Vrantop”. SAFTA-ROMANO. 1988. P. 93. Bucureşti. 1970. Москва. TARNAVSCHI. 91. . Ed. „Юристь”. CONSTANTIN. . . 1994. Курс германского права. Москва. 96. Курс гражданского права. 1937. VLAHIDE. IOAN P. PIENESCU. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. adnotat cu jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie Română.О. instituţii şi texte celebre. 1994. Учебник русского гражданского права. RĂDULESCU. .146 p. STARCK. Петербург. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. 88. Полутом 1. 1997. Editura „Dacia”.647 p. Drept roman. Editura Librăriei Universale „Alcalay & Co”.321 p. Е. Oradea. Bucureşti. Drepturile reale. 1970. MATEI. .233 p. 5. I. 85. Д.879 p. 25 Auflage.272 p.90 c. Bucureşti. AUREL. 98. ROSETTI-BĂLĂNESCU. 1994.346 p. ANDREI ş. ILIESE. 79.512 p.a. Vol. Chişinău. Право собственности в СССР. Mocква. Римское право. EUGENIU. СУХАНОВ. Mocква.543 c. „Graphix”. SACHELARIE.H. Editura „Europa Nova”.291 p. Principii. Cluj-Napoca. 1996. SÎMBRIAN. . Вещные права на землю. Teoria generală a drepturilor reale. Л. KARL HEINZ. .155 c. Drept civil. RĂDESCU. Часть1. NICOLAE. 1961. . Б. B. SAFTA-ROMANO. Ю. . 2000. 95. ZINVELIU. 78. Г. Bucureşti. BÎRSAN CORNELIU. В. . Русское гражданское право. 90. Б. ANTON. И. Drepturile reale. Casa de Editură şi Presă „Şansa”. Drept civil. . Введение и общая часть. . nr. 99. BÎRSAN CORNELIU. ШЕРШЕВИЧ. Изд. instrument de satisfacere a intereselor cetăţeneşti. 101. К. . . ПОБЕДОНОСЦЕВ. 2000. 1997. 94. Droit civil.372 p. Universitatea din Bucureşti. KОПЫЛОВ. 1994. Москва. 1991. .239 c. 81. 97.794 c. 82. И. Cluj-Napoca.399 p. Изд. ГЕНКИН. Курс гражданского права. „C. 1958. 102. STĂTESCU. HANNS. Лекции о праве собственности. ZINVELIU. Principii fundamentale ale dreptului de proprietate. Principiile dreptului civil român. 1978. . . Drept civil. „Editura Didactică şi Pedagogică”. SCHWAB.729 c. 1972. Bucureşti. GEORGE. Издательство иностранной литературы. IOAN. ГАМБАРОВ.210 p. Paris. BAIES. A. Persoana fizică. 87.

p. Codul funciar nr.10. nr.93 privind protecţia mediului înconjurător. În: „Monitorul Oficial”. Legea nr.10. – издательство. nr. nr. Legea nr. Codul apelor nr. 3-6. Alin.95 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor.96 privind calitatea în construcţii.Constituţia Republicii Moldova. Legea nr.04. – alineat.06. 1997. 5. civ. 7.91cu privire la proprietate. 1-2. 25. Notă: Codul Funciar a fost republicat în „Monitorul Oficial” nr. 131 . În: „Monitorul Oficial”.440-XIII din 27.861-XII din 14.107. În: „Monitorul Oficial”. 1995.12. În: „Monitor” nr.1532-XII din 22. C. În: „Monitorul Oficial” 2002. 1992. 1997.93.06. 1. În: „Monitorul”.1. În: „Monitorul Oficial”.828-XII din 25.06.1217-XIII din 25. 1994. . 9. În: „Monitorul”. În: „Monitorul Oficial”. 3. – pagina.LISTA ABREVIERILOR Art.01.1107-XV din 06. Monitorul – Monitorul Parlamentului Republicii Moldova. Legea nr. 11.59-60. nr. 43. Legea nr. În: „Monitorul”. 1991. 2001. rîurilor şi bazinelor de apă. nr.92 cu privire la arendă.97 cu privire la programul de stat de privatizare pentru anii 1997-1998. Monitorul Oficial – Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1996. – literă. 10.06.82-86. . Constituţie .01.96 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului.835-XIII din 17.1515-XII din 16.721-XIII din 02. 6.91.2002. 2. Lege nr.05. nr.459-XII din 22. c. 8. – articol. nr. nr. 4.Codul civil nr.02. nr. nr.страница LISTA ACTELOR NORMATIVE FOLOSITE ÎN TEZĂ 1. 1993. lit. Legea nr. – numărul. Изд.

10.07.98 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile.09. 1997.1353-XIV din 03.02. 14. 15.2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier). 1998. 2000. 2000 nr. În „Monitorul Oficial”. 22.57-58. 18. 1998. Legea nr. nr.11.07. În: „Monitorul Oficial”.913-XIV din 30. 2003.99 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. În: „Monitorul Oficial”.03. 19. Legea nr. 20. În: „Monitorul Oficial”. nr.03. În: „Monitorul Oficial”. 132 .98 cadastrului bunurilor imobile. 21. nr.1030 din 12.97 privind preţul normativ şi modul de vînzarecumpărare a pămîntului. 1998.98 cu privire la proiectul individual de privatizare a întreprinderilor din sectorul electroenergetic. În: „Monitorul Oficial”. Legea nr. nr. 1998. nr.87-90. 13. Legea nr. 1998. 17. 2001.1308-XIII din 25.31-32.1525-XIII din 19. nr. Hotărîrea Guvernului nr. În: „Monitorul Oficial”.2000 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate de oficiile cadastrale teritoriale.61 din 29.01. nr. În: ”Monitorul Oficial”. Legea nr.96. Hotărîrea Guvernului nr.07. Legea nr.1999 privind exproprierea pentru utilitate publică. nr. Hotărîrea Guvernului nr.233-XIV din 23.2003 cu privire la energia electrică. 24. nr.04. Legea nr.14-15. 1999.98 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire.12. nr. nr.02. 1997.90-91.98 cu privire la energetică.19-21. În: „Monitorul Oficial”. În: „Monitorul Oficial”. nr. 23.10-11.1543-XIII din 25.360 din 18.984 din 21.44-46.12.98 cu privire la gaze.488-XIV din 08. În: „Monitorul Oficial”. 25.111113.137-XV din 20. Legea nr. 2000. 50-51.2000 condominiu în fondul locativ. 1999. Legea nr.88-90.09.42-44. nr.136-XIV din 17.718 din 20. Hotărîrea Guvernului nr. În: „Monitorul Oficial”.97 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor. Hotărîrea Guvernului nr. În: „Monitorul Oficial”. 16.130-132. În: „Monitorul Oficial”.

este a dreptului de servitute. divizat în trei mari secţiuni. teoretic şi practic al acestei analize. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. finalizează deseori cu conflicte. Primul capitol. Olanda etc. dar şi necesară. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale 133 . existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. care se impune. Analizînd fenomenul luat în studiu. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. a practicii de aplicare. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. Din acest punct de vedere. O astfel de problemă. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. Franţa România. Rusia. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. în caracterul mixt. are un caracter teoretic. divizate în secţiuni şi paragrafe. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. Ea ridică valoarea economică a imobilelor.Adnotare la teza de doctor pe tema: „Dreptul de servitute” Raporturile de vecinătate. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. Cînd este vorba de garantarea unui drept. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. Lucrarea este compusă din trei capitole. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. Reprezentînd o încercare de a elucida. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice şi prin urmare poartă un caracter complex.

rusă. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii. cît şi ale proprietarului terenului aservit. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. de constituire. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. Capitolul are trei secţiuni. înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. În genere. uz şi abitaţie personală. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. ca cea mai veritabilă servitute. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute. Următoarea secţiune. Aceeaşi secţiune este consacrată. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. Capitolul III. Capitolul II. prevederile legislaţiei în vigoare. distincţia între aceste servituţi. reprezintă un studiu al procedurilor. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi. „Stingerea servituţilor”. prevăzute de legislaţie. 134 . ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. în instanţa de judecată. posibilele acţiuni. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. Secţiunea a treia. derivînd din servituţi. capitolul este axat în jurul acestor probleme. este arătată metodologia de cercetare. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate. prin act juridic şi prin uzucapiune. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. Astfel. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. de asemenea. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. română. este dedicată clasificării servituţilor.noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. „Constituirea. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. a III-a. germană.

Because these real rights restrict the owner rights. particularly. “General Сonsiderations on the Right to Servitude”.Summary The Doctor Degree Thesis on „The Right to Servitude” The neighbouring relations. the notion of servitude right. For the first time in the modern legislation of the Republic of Moldova there are regulated a series of real rights. The diversification and intensification of ownership relations raise new problems as regards their regulation. has a theoretical character. but it is aimed to reflect the essential problems that raise before those who want to study more closely this institute and to recommend some solutions. The present work pursues the goal to elaborate. The research intention is not limited to the elaboration of a theoretical thesis. 135 . The present work is a theoretical presentation of the servitudes. in their turn. For this reason we tried to avoid to address too often the doctrine.servitudes. In order to implement the enumerated objectives. by particularities of the adjacent lands. that are quite various. such as . the correlation between rights of titulars of other real rights and the owner’s rights. The approach of this institution of civil law is conditioned by the real estate market development. the judicial practice or comparative law. the work was divided in three chapters. since it emerged till present.dismemberment of the right of ownership known in the national and foreign legislation. The actuality of this work is determined by scientific argumentation of the right to servitude. it is needed a more detailed regulation of their titular rights. In the second section the notion of servitude is considered from the historical point of view. the limits and the conditions in what these rights can be exercised and. usufruct. practicing and methods of implementation of this right in compliance with other countries’ legislation that have such an institute in order to make a generalization of the legal provisions which regulate the right to servitude. These conflicts appear between the landowners or owners of other adjacent land plots. also emphasized by different specialty works that appeared in this field. etc. It were emphasized the servitudes that are set up by established destination of the owner. It is divided in three big sections. to characterize the creation. by legal acts and by usucaption. in general aspects. include in their sphere a great number of difficult situations that often end up with conflicts. entitled. which. that imposes new tasks on the legislator to regulate the relations appeared between the owners of adjacent lands. were divided in sections and paragraphs. proved by its title “The Right to Servitude”. The first Chapter. The first section examines doctrinal approaches to the notion of servitude . The work deals with a series of theoretical aspects concerning the servitudes domain. use.

“The Creation. Exercising and Ceasing the Servitude Right” represents a study of procedures provided by legislation on creation. to make a distinction between these servitudes and the restrictions of the right of property. to determine the scope of application and its subject. it is extremely important when the Republic of Moldova has adopted its new Civil Code. We consider that this research will allow. use and the personal occupation. the possible actions that result from servitudes in the Court. to create an optimal model for civil legislation of the Republic of Moldova as an independent developing state. and also. This Chapter. entitled “The Ceasing of the Servitude”. by legal act and by usucaption. It this section there were also examined the methods of establishing the servitude. In present. analyses reasons of appearance of the legal right to servitude. 136 .The same section is also focused on the historical and legal characters of servitude right. The Chapter III. the differences between the established servitude of the owner and usufruct. and also of the owner of subservient land. There were proposed amendments that might facilitate resolution the arisen litigation. The first section contains general considerations regarding the establishment of servitudes by the owner destination. determines more clearly the essence and the particularity of inherited servitudes. The third section. basing on the actual provisions of the legislation with the concretisation of its content and proposal to amend some provisions of the legislation. It also demonstrates the modalities of creation and the controversy concerning the admissibility of the servitudes by usucaption. makes the comparison between the inherited and personal servitudes. regulates the legal cases of extinction of this right. obtaining and exercising of the servitude right. in its turn. The second section was dedicated to the legal nature of the most frequent servitudes established by the human action. is divided in three sections. entitled. The next Section is dedicated to the classification of servitudes. this Chapter is focused on these issues. The second section of the above mentioned Chapter deals with the possible rights and obligations of the owner of dominant land. The research was based on the comparative analysis of legislations that provide for such institute. This Chapter also determines the methodology of the research. as well as emphasizes the ceasing of servitudes in case of indivisibility and in case of its establishing by the owner. taking into consideration the negative futures of the regulations on the right to servitude at the actual phase. content and methods of exercising this right. Generally. as the most veritable servitudes. The Chapter II is focused on the analysis of “The Servitudes Established by Human Action” and the examination of legal provisions on the constitution of servitudes established by the owner. The first section is aimed to make a general presentation concerning the creation of servitudes by the owner.

и предложил конкретные решения. в частности соотношения между правами обладателей этих вещных прав и правами собственника. Первая глава – "Общие положения о праве сервитута" – имеет теоретический характер. третьей части изложена классификация сервитутов. кто желал бы изучить более подробно этот институт. Так как эти вещные права ограничивают права собственника. в которых предусмотрен такой институт. В первой части главы понятие сервитута рассмотрено с точки зрения доктрины как раздробление права собственности. о чем свидетельствует уже ее наименование. Актуальность работы обусловлена необходимостью научного обоснования права сервитута. узуфрукт. подразделяются на части и параграфы. возникающие у тех. которые отличаются большим разнообразием и предполагают множество сложных ситуаций. касающихся права сервитута. По этой причине автор попытался избежать слишком частого обращения к доктрине. Осуществляя права на свое имущество. необходимо более детальное регулирование прав их обладателей. пределов и условий осуществления этих прав. начиная с его возникновения и по настоящее время. нередко завершаются конфликтами. судебной практике или сравнительному праву. соседствующие собственники либо вынуждены переживать различные неблагоприятные ситуации. Во второй части понятие сервитута рассмотрено с исторических позиций. Автор работы не ограничился проведением теоретических исследований. Теоретический анализ понятий и положений законодательства сочетается в ней с практическим применением законодательных норм. пользование и другие. Данная данной области. которые. либо ограничены в полномерной эксплуатации своей собственности. Впервые в действующем законодательстве Республики Молдова регулируется целый ряд вещных прав.Аннотация к докторской диссертации на тему "Право сервитута" Соседские отношения. а рассмотрел основные проблемы. Исследования основаны на сравнительном анализе законодательств. Здесь же рассмотрены с исторической точки зрения правовые особенности права сервитута. работа является теоретическим представлением сервитутов. В целях реализации перечисленных задач работа разделена на три главы. известное в национальном и международном законодательстве. В последней. и рассматривает целый ряд теоретических аспектов в 137 . таких как сервитут. в свою очередь.

а также рассматривает вопросы прекращения сервитута в случае неделимости и в случае его установления собственником. с учетом отрицательных моментов регулирования права на сервитут на современном этапе. приобретения и осуществления права сервитута. В первой части главы представлена общая картина установления сервитутов собственником. устанавливаемым собственником. как собственника доминирующего земельного участка. но и противоречия. Первая часть содержит общие положения об установлении сервитута по назначению. устанавливаемых действиями человека. устанавливаемые действиями человека". Третья часть – "Прекращение сервитута" – устанавливает законные основания прекращения этого права. Рассмотрены порядок учреждения. как вследствие заключения сделки. Глава III – "Установление. Вторая часть посвящена правовому регулированию наиболее часто встречаемых сервитутов. Кроме того. Во второй части рассмотрены возможные права и обязанности. возможные иски. В этой главе также изложена методология исследования. Это крайне важно в настоящее время. Здесь указаны не только порядок установления. Предложены изменения. позволит создать оптимальную модель для гражданского законодательства Республики Молдова как независимого развивающегося государства. Считаем. обремененного сервитутом. что проведенное исследование. в этой главе проведен анализ оснований возникновения субъективного права сервитута. когда Республика Молдова приняла новый Гражданский кодекс. определенному собственником. осуществление и прекращение права сервитута" – представляет собой исследование предусмотренных законодательством процедур установления. вытекающие из сервитута. так и собственника участка. различия между сервитутом. более четко определены сущность и специфика унаследованных сервитутов. касающиеся допустимости сервитута вследствие приобретательной давности. проведено сравнение между унаследованными и личными сервитутами. так и вследствие приобретательной давности. 138 . определены сфера применения и предмет. которые могли бы облегчить разрешение возникшего спора.Глава II – посвящена анализу ."Сервитуты. определены различия между этими сервитутами и пределами права собственности. содержания и порядка осуществления этого права. и узуфруктом. в судебные инстанции.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->