MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Drept Cu titlu de manuscris CZU 347.

26 (043.2)

RADU ŢURCANU DREPTUL DE SERVITUTE
Teză de doctor în drept
Specialitatea 12.00.03 – Drept privat (civil)

Conducător ştiinţific: BĂIEŞU Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar

Autor: ŢURCANU Radu

Chişinău - 2005

Introducere…………………………………………………………………………………………..4 Capitolul I. Consideraţii generale privind dreptul de servitute………………………………...13 Secţiunea 1. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate……………………………13 Secţiunea a 2-a. Noţiunea, istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute... .……………....19 §.1 Noţiunea dreptului de servitute. Consideraţii generale……………….………………...19 §.2 Istoria apariţiei dreptului de servitute. Evoluţia lui…………………..………………....27 §.3 Caracterele juridice ale dreptului de servitute…………………………………………..37 3.1 Dreptul de servitute este un drept real principal………………………………………………...37 3.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea altui imobil şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane....………………………………………………………………………..42 3.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari .................……...44 3.4 Caracterul accesoriu…………………………………………………………………………….47 3.5 Caracterul perpetuu………………………………………………………….………………….47 3.6 Servitutea este indivizibilă……………………………………………………………………...48 3.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public………………………………………...49 3.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină…………………………………….………………….51 Secţiunea a 3-a. Clasificarea servituţilor……………………………………….………………….53 §.1 Generalizări privind clasificarea servituţilor………………………….………………...53 §.2 Servituţile aparente şi neaparente……………………………………………………….55 §.3 Servituţile continue şi necontinue…………………………………….…………………57 §.4 Servituţile pozitive şi negative…………………………………………………………..58 Capitolul II. Servituţile stabilite prin fapta omului………………………….………………….59 Secţiunea 1. Prezentarea generală privind servituţile stabilite prin fapta omului………………..59 §.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. Domeniul de aplicare…………………………………………………………………..62 §.2 Obiectul servituţilor stabilite prin fapta omului. Modurile de stabilire………………....65 Secţiunea a 2-a. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului…….67 §.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii, lucrări şi plantaţii……………………….67 §.2 Servitutea de vedere……………………………………………………………………..69 §.3 Servitutea de trecere ……………………………………………………………………72 Secţiunea a 3-a. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct, uz şi abitaţie personală…………………………………………………………………………………................77

2

Capitolul III. Constituirea, exercitarea şi stingerea dreptului de servitute……………………80 Secţiunea 1. Constituirea servituţilor……………………………………………………………...80 §.1 Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar……………………….…81 §.2 Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu)………………………………………….85 §.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune).………………………………………………………………………..87 Secţiunea a 2-a. Exercitarea servituţii……………………………………………………………..91 §.1 Exercitarea dreptului de servitute…………………………………………………….…91 §.2 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant………………………….......93 §.3 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit………………………………...98 Secţiunea a 3-a. Stingerea servituţilor............……………………………………………………105 §.1 Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute…………………………………….105 1.1 Consolidarea, atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar......106 1.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant………………………………...108 1.3 Expirare a termenului (ajungerea la termen)…………………………..............108 1.4 Răscumpărarea………………………………………………………………...108 1.5 Imposibilitatea de exercitare…………………………………………………..108 1.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani…………………………………………...109 1.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor………………………………………………..112 1.8 Exproprierea terenului aservit, dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat……………………….…………….....................................112 §.2 Stingerea servituţii în caz de indiviziune………………………………………………113 §.3 Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate……………………………………………………..114 Concluzii…………………………………………………………………………………………..115 Bibliografie………………………………………………………………………………………..127 Lista abrevierilor..............................................................................................................................131 Lista actelor normative folosite în teză............................................................................................131 Adnotare...........................................................................................................................................133

3

Legiuitorul trebuie să reacţioneze cu promptitudine. intenţie ilustrată şi de titlul „Dreptul de servitute”. este a dreptului de servitute. o dată cu trecerea pămîntului în proprietate privată. liberă de sarcinile constituite anterior.a exclus temeiurile apariţiei unor relaţii a căror reglementare necesită aplicarea servituţii. 4 . În ceea ce priveşte ponderea servituţilor. Din acest punct de vedere. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. s-a creat o situaţie de inexistenţă a unui mecanism juridic. care au devenit proprietate socialistă. Prin urmare. Unul dintre aceste mijloace este servitutea. În schimb. Aceste situaţii reprezintă deseori cauza litigiilor dintre proprietarii vecini sau a altor consecinţe nefavorabile societăţii în ansamblu.Introducere Lucrarea de faţă.pămînt. necesitatea reintroducerii în legislaţie a unei instituţii precum este dreptul de servitute. încearcă să trateze o serie de aspecte teoretice în domeniu. care se impune. Diversificarea raporturilor de proprietate şi intensificarea lor pun noi probleme în faţa celor care le reglementează. proprietatea exclusivă a statului asupra majorităţii bunurilor imobile . Astfel. s-au stins drepturile reale asupra bunurilor. deoarece. Numărul situaţiilor care nasc din raporturile de vecinătate este în continuă ascensiune. . instituţia servituţii continua să se dezvolte în sistemele juridice ale altor ţări. au fost adoptate acte normative pentru reorganizarea terenului şi folosirea în colectiv a pămîntului. fapt ce a condus la dispariţia servituţii. examinarea sistemului socialist al dreptului nu ar da nimic referitor la studiul dreptului de servitute. menit să lichideze inconvenientele raporturilor de vecinătate. Raporturile de vecinătate. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. resurse naturale etc. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. dar şi necesară. care au fost elaborate şi de diverşi autori în lucrări de specialitate. uneori suferind chiar modificări considerabile datorită schimbării relaţiilor sociale în genere şi a celor din domeniul utilizării terenurilor în special. prezentare teoretică a servituţilor. Ulterior. A apărut astfel. finalizează deseori cu conflicte. O astfel de problemă. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. de preîntîmpinare şi soluţionare a litigiilor apărute. adoptînd norme de drept privind mijloacele de înlăturare a unor astfel de situaţii. Prin efectul naţionalizării mijloacelor de producţie şi al colectivizării agriculturii. după cum am văzut. ea s-a redus pe măsura edificării societăţii socialiste de producţie.

5 . bazate mai mult pe dreptul comun. a Codului funciar. Problema servituţilor nu a fost studiată în detaliu în literatura juridică moldovenească de specialitate. care ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare. Adoptarea Constituţiei. sînt importante orice investigaţii în domeniu care. De aceea. ar aduce noi argumente în atestarea adevăratelor servituţi. fapt ce va da participanţilor la circuitul civil posibilitatea de a-şi realiza interesele în cadrul unei economii de piaţă moderne. la nivelul experienţei statelor cu democraţii consolidate şi cu economie de piaţă eficientă. Reforma economică necesită existenţa unor instituţii care să stimuleze relaţiile de proprietate. exercitare şi stingere a servituţilor. ne propunem să elucidăm reglementările dreptului de servitute din ţările care cunosc institutul de drept. Relaţiile social-economice din ultimii 10-15 ani din Republica Moldova au făcut obiectiv necesară crearea unei baze legislative dezvoltate care să le reglementeze adecvat. Sperăm că şi prezenta lucrare va contribui la acest lucru. În special. Acest studiu va permite. care. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă. ne-am referit pe scurt la practica şi la reglementările existente în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie. Deosebit de important pentru teoria şi practica din domeniu. care fac parte din sistemul de drept francez şi care au o orientare puţin diferită de reglementările dreptului ţărilor cu sistem de drept german (în special reglementările dreptului Federaţiei Ruse). definirea dreptului de servitute. de a determina caracterele esenţiale ale servituţilor. de asemenea.Din acest considerent. în baza acestor date. iar. exprimînd specificul naţional şi tradiţia reglementării raporturilor de drept în Republica Moldova. pentru a avea o viziune mai largă asupra reglementării servituţilor în lume. pe lîngă faptul că ar facilita înţelegerea esenţei lor. vom fi nevoiţi să efectuăm un studiu comparativ al experienţei altor ţări. în curs de dezvoltare. implementarea reformei economice s-au aflat la baza noii legislaţii moldoveneşti. ţinîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor dreptului de servitute examinate. a legilor despre privatizare şi proprietate. nu vor fi ignorate în studiul nostru. În aceste condiţii. stabilirea modului de constituire. Mai mult decît atît. Astfel. lucru foarte important acum. însă a căror analiză ne va ajuta să elucidăm esenţa servituţilor mult mai explicit. Pentru prima dată materia servituţii şi-a găsit reglementarea în Codul civil. o dată cu adoptarea Codului civil al Republicii Moldova nr. în studiul nostru ne vom baza şi pe cercetările ştiinţifice efectuate în alte ţări. 1107-XV din 6 iunie 2002 (în continuare – Codul civil). lucrările şi comentariile ştiinţifice efectuate în domeniu. a Republicii Moldova. la tendinţele jurisprudenţei europene. care se deosebeşte de dreptul continental. Codul civil este racordat la doctrinele actuale în materie de drept civil. la baza studiilor vor sta reglementările din dreptul României şi cel al Franţei.

servitutea are menirea de a spori confortul terenului dominant. rezultînd din destinaţia lui economică. După 1989 însă. datorită utilităţii lor în valorificarea dreptului de proprietate. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. Se impune. excluse în timpul sovietic. Revenirea la proprietatea privată asupra terenurilor a condiţionat inevitabil repunerea în sistemul legislaţiei civile a servituţii. Am constatat. Unul dintre cele mai eficiente raporturi de proprietate şi de vecinătate. este o traducere literală a cuvîntului latin servitus din care francezii au făcut servitude. de asemenea. o amplificare a practicii judecătoreşti în materia raporturilor de vecinătate. dreptul civil suferind şi el schimbări socio-economice. de la început. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. aceste vechi drepturi reale bucurîndu-se în timp de o mare aplicabilitate. 6 . pe posibilitatea contractării şi posedării unei proprietăţi private. Actualitatea temei investigate şi gradul ei de studiere O dată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului civil. odată cu alte instituţii. alături de proprietate. precizarea că dreptul de trecere pe proprietatea altuia poate izvorî fie prin destinaţia stabilită de proprietar. Din perspectiva istoriei. una dintre care este servitutea. legislaţia civilă. Cu toate acestea. Cuvîntul servitudine. au dispărut şi servituţile. fie prin acte juridice ori prin uzucapiune.Un factor important al dezvoltării raporturilor de vecinătate îl constituie protecţia proprietarilor vecini. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. pe lîngă multe lucruri necunoscute pînă la acest moment legislaţiei noastre. revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea instituţiei servituţilor. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. folosit în diferite coduri civile. comercială şi cea de procedură civilă. inclusiv în instituţia servituţii. În perioada socialistă. Constatăm cu părere de rău că autorităţile publice tratează această problemă ca pe una secundară. înregistrează modificări în ultimii ani. s-a revenit şi la reglementările tradiţionale. considerat în literatura juridică de specialitate din ultimii ani ca avînd o pondere foarte redusă. astfel. în socialism aceste valori au fost răsturnate. după trecerea terenurilor în proprietate privată. reglementarea intereselor proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. deşi lent. un motiv în plus pentru a aborda această temă. consecinţă a unei aplicabilităţi practice limitate. Servitutea. inclusiv pentru dreptul de servitute. ca urmare a abolirii proprietăţii private. Reintroducerea terenurilor (cu excepţia celor aparţinînd domeniului public al statului) în circuitul civil general a redeşteptat interesul pentru dezmembrarea dreptului de proprietate.

Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. un mijloc de garantare a disciplinei dreptului de servitute. Prin urmare. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. se poate determina cu certitudine rolul şi locul servituţii în structura ei economico-socială. 7 . nu numai cea a relaţiilor aferente delimitării grevării unor imobile de către proprietarii vecini. importanţa servituţii creşte substanţial datorită consolidării dreptului de proprietate privată. instituţia juridică a servituţii este absolut necesară unei economii agrare ca cea a Republicii Moldova. În genere. fie de utilitate privată. În industrie. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă deseori stabilirea unor servituţi. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. În teoria dreptului civil. nu există elaborarea ştiinţifică a problematicii dreptului de servitute. Ca drept real. servitutea contribuie la organizarea teritoriului. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. instituirea lor este fie de utilitate publică. cu atît mai mult că. În condiţiile economiei de piaţă. servitutea garantează persoanei în folosul căreia este stabilită apărarea împotriva posibilelor acte arbitrare ale proprietarului imobilului grevat. Servitutea ridică valoarea economică a imobilelor. Utilităţile menţionate au determinat legiuitorul să reglementeze această specie de drepturi. naturii juridice a servituţii. apariţiei şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute în Republica Moldova şi în alte ţări. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. Cînd este vorba de garantarea unui drept. de asemenea. a unor terenuri în genere. motiv în plus de abordare a problemei. precum şi responsabilităţilor lor. Reintroducerea servituţilor necesită elucidarea esenţei lor prin definirea şi evidenţierea caracterelor acestei instituţii. Scopul şi obiectivele tezei Actualitatea problemei dreptului de servitute şi exercitării lui condiţionează scopul prezentului studiu: analiza servituţilor şi clasificarea lor în doctrină.Amintim în acest sens că. În ţările cu economie de piaţă. la folosirea mai raţională şi mai eficientă a pămîntului. acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate are menirea de a spori utilitatea şi agrementul unor fonduri. determinarea rolului şi importanţei. Examinînd legislaţia Republicii Moldova în materie. analiza reglementărilor legislative. această instituţie serveşte tradiţional drept un factor stabilizator în circuitul civil. servitutea afectează şi sfera economică. a drepturilor şi intereselor proprietarului terenului aservit şi ale proprietarului terenului dominant. analiza diferitelor procedee de constituire şi exercitare a servituţilor. în agricultură. în egală măsură. stabilirea drepturilor şi obligaţiilor proprietarului terenului dominant şi al celui aservit. Prin urmare.

caracteristica drepturilor proprietarului terenului dominant. . creează un modus vivendi între fondurile vecine. dreptului de servitute în genere. 8 . propunerea variantei accesibile pentru Republica Moldova.definirea şi generalizarea caracterelor juridice. elaborarea unor propuneri de modificare efectivă a legislaţiei la acest capitol. Prezentul studiu va permite. uzul etc. Instituţia servituţii dă proprietarilor de teren posibilitatea soluţionării independente a problemelor apărute în procesul exploatării imobilelor. stabilirea unor limite şi condiţii în care aceste drepturi să fie exercitate şi. totodată. în determinarea caracterelor esenţiale ale servituţilor. uzufructul.caracteristica şi temeiurile de stingere a servituţii. convenabile părţilor. Actualitatea lucrării este determinată şi de abordarea ştiinţifică a dreptului de servitute. Pentru prima dată în legislaţia modernă a Republicii Moldova îşi găsesc reglementarea un şir de drepturi reale.Servituţile ridică valoarea economică a imobilelor. am stabilit următoarele obiective ale prezentei lucrări: . valoarea economică a unui fond din contul altuia. . . . Deoarece aceste drepturi limitează drepturile proprietarului. Analizînd legislaţia şi realitatea.clasificarea servituţilor (clasificare controversată în literatura de specialitate). a particularităţii situaţiei terenurilor aflate în apropiată vecinătate.apariţia şi evoluţia dreptului de servitute. . Scopul lucrării constă aşadar în elucidarea reglementărilor referitoare la dreptul de servitute al ţărilor care cunosc acest institut de drept.constituirea servituţii prin destinaţia imobilului stabilită de proprietar. în analiza lucrărilor şi comentariilor ştiinţifice în domeniu. Servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilitate în relaţiile de folosire a imobilelor. este necesară reglementarea detaliată a drepturilor titularilor lor. precum şi posibilitatea ca bunul să satisfacă interesele publice fără a fi retras din proprietate şi fără intervenţia autorităţilor publice. . lucru deosebit de important în procesul actual de punere în aplicare a Codului civil. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă în curs de dezvoltare a Republicii Moldova. sporind. ţinînîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor referitoare la dreptul de servitute. în special.exercitarea servituţii.definirea servituţii.dobîndirea servituţii prin uzucapiune. . făcînd comparaţie cu practica unor alte state. corelarea drepturilor diferiţilor titulari. . stabilirea cerinţelor şi a procedurii de stingere. cum ar fi: servitutea. ceea ce ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare.

juridico-comparativă. condiţionate de schimbările survenite în structura economicosocială. 432 din Codul civil este foarte limitată. Federaţia Rusă. alte metode de cunoaştere ştiinţifică. elaborarea unor propuneri de modificare a legislaţiei. de analiză şi sinteză logică structural-sistematică. sociologică (analiza documentelor).. fapt ce implică necesitatea unor modificări. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. 2. O primă intervenţie ar viza eliminarea confuziei ce se naşte între îngrădirile legale de drept privat şi servituţi. există o opinie majoritară.calcularea termenului de neuz. se accentuează omisiunile. În procesul investigaţiilor. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. Astfel. teoretic şi practic al acestei analize. autorul a utilizat şi metodele dialectice. Reprezentînd o încercare de a elucida. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. cel mai efectiv procedeu de sintetizare a noţiunilor şi fenomenelor. în cadrul raporturilor de vecinătate. pe lîngă faptul că prezenta lucrare este una de pionierat în literatura juridică autohtonă. Totodată. constituirea servituţii prin destinaţia stabilită de proprietar de la art. reglementările greşite conceptual la capitolul servituţii.constatarea lacunelor din legislaţia Republicii Moldova. România. În procesul de sintetizare a lucrărilor ştiinţifice din ţările menţionate. 9 . în caracterul mixt. în ea se propune operarea unui şir de modificări menite să perfecţioneze legislaţia. de analiză comparativă. la adoptare. deoarece. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. care să corespundă noilor relaţii. 1. ceea ce a permis autorului să examineze dreptul de servitute sub diverse aspecte. de argumentare a concluziilor şi recomandărilor. istorică. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. date fiind reglementările cunoscute în domeniul dreptului din Republica Moldova. În calitate de bază metodologică în cercetări autorul a utilizat analiza comparativă. reglementările lui sînt insuficiente. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. Deşi Codul civil consacră servituţilor un capitol. s-au determinat principalele teze şi concluzii înaintate spre susţinere. Referitor la adoptarea unor modificări în acest cod. de altfel şi în literatura de specialitate. din ţările comunităţii europene. nu s-a ţinut cont de unele propuneri importante. .

.). Meйер Д. S-ar putea dobîndi o servitute de trecere necontinuă prin uzucapiune. să înstrăineze una dintre aceste proprietăţi în favoarea unui terţ. Roşca Nicolae. N. 442 reglementează răscumpărarea servituţii de trecere.. Bîrsan Corneliu. Carbonnier J. SaftaRomano Eugeniu. 5. Alunaru Cristian. Domberger G. Legea nr. ce izvorăşte fie din situaţia naturală a locului. Deleanu Ion... Побeдоносцeв K. Putem spune că el înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. prin exercitarea servituţii. Mureşan Mircea. Aubry C. modalităţile de stabilire. Reglementarea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului are ca scop asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond de către proprietarul acestuia. Lupan Ernest. care este necontinuă şi neaparentă cînd nu există un drum vizibil.. Durac Gh. Georgean. Bassenge Peter..136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi.. 6. Barbieri.. Baieş Sergiu.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. Stătescu Constantin etc. Alexandresco Dimitrie. fie din situaţia impusă de lege. francezi. Costin Mircea. Ambroise Colin. Краснов О. Ionaşcu Aurelian.. Filipescu Ion.3. Aramă Elena. Urmează a fi prevăzută şi situaţia cînd unicul proprietar a două proprietăţi rurale.. deoarece.. Hamangiu. Суханов Е. Necesitatea unor completări în materia servituţilor este impusă şi de noile realităţi în ceea ce priveşte proprietatea. Berthelemy M. Legea nr. Rau C. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. proprietarul terenului înfundat face un act de folosinţă asupra terenului vecin. Crişu Constantin. români. Nacu C. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării o constituie lucrările autorilor moldoveni. Îngrădirile legale de drept privat ar putea fi definite ca mod de a fi al proprietăţii. 10 . adică o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui alt imobil aparţinînd unui alt proprietar. Art. atîta timp cît ele nu impun proprietarului de teren aservit obligaţia unui fapt personal şi nu sînt contrare ordinii publice. Jacota Mihai. dar care reglementează mai mult raporturile de vecinătate. Nu numai Codul civil conţine norme referitoare la acest drept real. ruşi: Adam Ioan. 4.. acţiunile care decurg din servituţi. O serie de legi referitoare la diferite forme de proprietate instituie „servituţi legale” (Legea nr. Manoliu Julieta. Deak Francisc. Rosetti-Bălănescu I.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică etc. 7. germani. dintre care una este grevată cu obligaţie (aparentă) pentru utilizarea sau utilitatea alteia. Hовицкий И. Pop Liviu..

a practicii de aplicare. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină. Capitolul II. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului.984 din 21 septembrie 1998 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire. Hotărîrea Guvernului nr. divizate în secţiuni şi paragrafe.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute. divizat în trei mari secţiuni.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. Aceeaşi secţiune este consacrată. distincţia între aceste servituţi. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. nr. nr. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate.1030 din 12 octombrie 1998 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. Codul civil. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. legile: nr. Hotărîrea Guvernului nr. uz şi abitaţie personală. de asemenea. are un caracter teoretic.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrului bunurilor imobile. Hotărîrea Guvernului nr. este dedicată clasificării servituţilor. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. nr. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. nr. Primul capitol. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. a III-a. prevederile legislaţiei în vigoare. Următoarea secţiune. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute.61 din 29 ianuarie 1999 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. Conţinutul lucrării Lucrarea este compusă din trei capitole. nr. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct.360 din 18 aprilie 1997 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajării lor. ca cea mai veritabilă servitute. Capitolul are trei secţiuni.Cercetările au ca bază normativă Constituţia Republicii Moldova. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi. este arătată metodologia de 11 . Hotărîrea Guvernului nr.1217-XII din 25 iunie 1997 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar.

alături de proprietate. Capitolul III. rusă. derivînd din servituţi. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. capitolul este axat în jurul acestor probleme. reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. Aprobarea rezultatelor cercetării se rezumă în felul următor: . înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. prin act juridic şi prin uzucapiune. . . a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. reprezintă un studiu al procedurilor.au fost elaborate propuneri de modificare şi completare a noului Cod civil. avocaţilor şi judecătorilor. acte normative etc. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. găsindu-şi loc. „Constituirea. română. principii deduse din practica unor alte ţări la acest capitol. În încheiere. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. sînt formulate concluzii principale şi propuneri în vederea perfecţionării instituţiei de servitute şi a dreptului de servitute în genere.concluziile făcute în lucrare pot servi drept suport la modificarea atitudinii faţă de instituţia servituţii în ţară. pentru prima dată în legislaţia naţională.cercetare. prevăzute de legislaţie. Ideea fundamentală este că servitutea. Unele aspecte ale acestei instituţii au fost abordate pentru prima dată şi pot servi drept informaţie utilă în activitatea practică a notarilor. precum şi la elaborarea unor lucrări ştiinţifice. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. . de constituire. în instanţa de judecată. germană. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. „Stingerea servituţilor”. Secţiunea a treia. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. indicînduse principiile ce urmează a fi respectate la elaborarea actelor normative. cît şi ale proprietarului terenului aservit. Astfel. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. într-un act de o asemenea anvergură cum este Codul civil. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. 12 .a fost propus spre elaborare un set normativ pentru dezvoltarea acestei instituţii. În genere. posibilele acţiuni.lucrarea poate fi folosită ca sursă teoretică şi practică în procesul didactic din învăţămîntul superior şi mediu de specialitate.

dezmembrămintele dreptului de proprietate se constituite şi se dobîndite indiferent de titular. de uzufruct. Drepturile reale accesorii însă au scopul de a garanta unele drepturi de creanţă. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. servituţile reale) [64. p. 291]. Aceasta se realizează în situaţia în care 13 . Consideraţii generale privind dreptul de servitute Secţiunea 1. p. care include şi ipoteca. însă în limitele determinate de lege. terenurile. este un drept complet asupra unui lucru avînd cele trei atribute: usus. fiind în circuit civil. folosinţa şi dispoziţia. După cum s-a menţionat. dreptul de ipotecă şi privilegiile. Prin aceasta se realizează o restrîngere. Atîta timp cît titularii dreptului de proprietate privată sînt egali din punct de vedere juridic. nu beneficiază titularii celorlalte drepturi reale principale. o limitare a dreptului de proprietate. Doctrina atribuie categoriei de drepturi reale accesorii: dreptul de gaj. rar totodată. cel mai important este dreptul de proprietate. de servitute şi de superficie. este lipsit de plenitudinea exercitării celor trei atribute pe care le conferă dreptul de proprietate. de uz. fructus şi abuzus. deplină. Conform prevederilor art. Drepturile ce se pot constitui asupra bunurilor dintr-un patrimoniu sînt reale sau personale. de abitaţie. Dintre drepturile reale principale. în sensul că titularul lui. În prezent. alte servituţi sînt create în beneficiul proprietarului unui lucru. proprietatea este dreptul de care proprietarul se bucură de posesie. De o asemenea putere. 315 din Codul civil. motiv pentru care existenţa lor este dependentă de existenţa dreptului garantat [82. deoarece conferă titularului deplinătatea puterilor incluse în cele trei atribute ale sale: posesiunea. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate În cartea a doua a Codului civil îşi găseşte reglementarea regimul drepturilor reale. pe durata constituirii dezmembrămintelor. folosinţă şi de dispoziţie asupra unui bun în mod exclusiv şi absolut. vor putea face obiectul celorlalte drepturi reale principale. p. Codul civil reglementează doar dreptul de gaj. inclusiv al dreptului de servitute [82. 160].Capitolul I. Prin separarea atributelor sale. Aceştia pot exercita doar unele din atributele dreptului de proprietate. Din această categorie fac parte drepturile: de proprietate. Dezmembrămintele dreptului de proprietate se împart în două categorii: unele dezmembrăminte sînt recunoscute unei persoane determinate. ele existînd în interesul fondului (de exemplu. independentă de existenţa unor alte drepturi. 160]. fiind obligat să nu aducă atingere exercitării libere a acestor drepturi. Sînt drepturile reale principale acele drepturi care au o existenţă de sine stătătoare.

185]. art. moment evidenţiat în Codul civil. 185] . în care părţile au întotdeauna o poziţie de egalitate juridică [73. se exercită asupra unui lucru ce aparţine unei alte persoane decît titularului de drept real: ele sînt jura in re aliena. opozabile tuturor. p. Oricît ar fi de diferite. p. la drepturi concurente asupra aceluiaşi bun: dreptul de proprietate şi un alt drept real [73. Proprietarul lucrului asupra căruia se exercită un drept real nu are. uz. ale proprietarului sînt desprinse din conţinutul juridic al dreptului său. superficie). art. 50]. 155]. în sensul că atributul dispoziţiei revine întotdeauna la proprietar. 251]. În acest mod. (Codul civil. servituţi stabilite prin fapta sau destinaţia omului. alcătuind un alt drept real principal [2. toate celelalte drepturi reale. Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot lua naştere în cele mai diverse moduri: a) prin voinţa omului – convenţie sau testament – (uzufruct. 315. dezmembrămintele dreptului de proprietate au în comun faptul că se raportă la materialitatea lucrului şi permit titularului să profite de avantajele acestuia. inclusiv proprietarului. sînt exercitate de alte persoane. principale sau accesorii. p. precum şi cele neaparente şi pozitive. p.atributele dreptului de proprietate sînt exercitate de titulari diferiţi. se ajunge la o dezmembrare a dreptului de proprietate. p. 54]. astfel că se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate. abitaţie. la rîndul său. al cărui titular îl exercită asupra lucrului [70. adică drepturi asupra unui lucru acre este proprietate a unei alte persoane [72. 14 . p. Ele se disting astfel de drepturile reale accesorii sau de drepturile de garanţie care vizează valoarea pecuniară a lucrului [11. 433 alin. superficia). pentru că dreptul său este îngrădit printr-un drept real. recunoscute de lege. b) prin uzucapiune (servituţile continue şi aparente. Dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „acele drepturi reale principale derivate asupra bunurilor altuia. p. iar celelalte două. Dreptul de folosinţă a terenurilor agricole se stabileşte prin lege. 183-185]. alin (5). asupra acelui lucru decît un drept de proprietate scăzut. Astfel. p. Explicaţia în acest caz constă în faptul că între proprietar şi titularul dreptului real dezmembrămînt al dreptului de proprietate se nasc raporturi de drept civil. Există situaţii în care unele atribute. 496]. posesiunea şi folosinţa. în condiţiile legii [1. în cadrul unui proces. atributele dreptului de proprietate asupra unui bun sînt exercitate de persoane diferite. Spre deosebire de proprietate. (1). Revocarea dreptului poate avea loc numai cu titlu de sancţiune şi trebuie dispusă obligatoriu. de către instanţa de judecată. care se constituie sau se dobîndesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din conţinutul juridic al dreptului de proprietate” [30.

superficia).02. În acelaşi rînd. Constituţia Republici Moldova. prin voinţa lor. respectiv al organului local. imprescriptibile şi insesizabile. inclusiv cu cel al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale asupra domeniului lor privat. cu excepţia bunurilor inalienabile. iar altul fructele pomilor de pe acelaşi teren. Posibilitatea naşterii dezmembrămintelor dreptului de proprietate prin convenţie sau testament a generat problema dacă părţile. Dezmembrămintele pot exista în cazul proprietăţii private. alin (4) şi Codul civil la art.1834. pot dobîndi dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. 1991. care nu pot fi înstrăinate un anumit termen [33. Paris. 127. Prin separarea atributelor dreptului de proprietate. forma autentică aşa cum este cazul contractului de donaţie. recunoscînd calitatea de coproprietari ai părţilor. 253. Sub aspectul regimului juridic. Dalloz. d) prin lege (dreptul de abitaţie. să descompună atributele dreptului de proprietate şi într-o altă manieră decît cea prevăzută de lege? Dezbaterea acestui subiect a cunoscut un moment de vîrf cînd Curtea de Casaţie a Franţei a pronunţat o decizie prin care. statul. Rezultă. 254]. 9 edition par Francois Terre et Ives Lequette. decizia Caquelard contra Lemoine din 13. prin voinţa lor. aşadar. Ed.c) prin destinaţia proprietarului (servituţile stabilite prin fapta omului). adică al titularului şi nici urmărite de creditori. 15 . Se impune o ultimă precizare. că ele sînt scoase din circuitul civil. la art. Altfel spus. 1 Curtea de Casaţie a Franţei. a dispus că unul poate culege iarba. şi anume că dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt compatibile numai cu dreptul de proprietate privată. consfinţesc că bunurile proprietate publică sînt inalienabile. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. Fac excepţie convenţiile pentru care legea cere expres. cu titlu de drept real1 . 114]. şi nu cu dreptul de proprietate publică. cum sînt terenurile atribuite în cadrul constituirii dreptului de proprietate privată. ar putea crea şi alte drepturi reale dezmembrăminte ale dreptului de proprietate decît cele prevăzute de lege [93. legile prevăd însă o serie de excepţii. p. p. p. ar putea părţile. servituţile naturale şi cele legale. Acest drept de proprietate poate fi dezmembrat prin crearea unor servituţi stabilite prin fapta omului. 296. indiferent de titular. În: Les grands arrets de la jurisprudence civile. Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot fi constituite şi dobîndite. unităţile administrativ-teritoriale. reprodusă de Henri Capitant. societăţile comerciale cu capital de stat. în care acestea se pot constitui şi asupra domeniului public. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat. neputînd fi înstrăinate prin actul de voinţă al deţinătorului sau al statului. ad validitatem.

uz. ci doar îl restrîng. p. unele atribute ale acestui drept se exercită de către o altă persoană.dezmembrămînt al dreptului de proprietate. p. 185]. „ci şi independente de orice putere a unei alte persoane asupra bunului respectiv. în afară de cazurile cînd proprietatea este dezmembrată. dreptul de proprietate este considerat „izvorul necesar şi temeiul naşterii şi existenţei” lor. Conform unor definiţii. în 1921. în sensul că proprietarul este lipsit de exerciţiul unora din atributele acestui drept” [30. În virtutea caracterului exclusiv al dreptului de proprietate. p. în sensul larg al cuvîntului. deoarece este îngrădit prin exercitarea dreptului real” [80. pe temeiul unui alt drept real principal derivat din dreptul de proprietate. 399]. p. 39]. Sau. încît celelalte drepturi reale sînt considerate dezmembrăminte „ale lui” [91. cuprinse într-o singură categorie. pe care le vom prezenta atunci cînd vom analiza servitutea . superficie) [73. „sarcini” sau „prelungiri” ale acestui drept. Cantacuzino: „Toate aceste drepturi in re aliena nu pot constitui. în privinţa unor atribute. este bine ilustrată şi reglementată maniera în care această disociere poate avea loc. în altă formulare. La fel susţinea. p. p. 517]. 110]. Definirea tuturor celorlalte drepturi reale se face exclusiv prin raportare la dreptul de proprietate. majoritatea cuprinse în Codul civil. împărtăşite pe scară largă de doctrina contemporană. şi Matei B. Deosebirea dintre dreptul de proprietate şi alte drepturi reale principale constă în faptul că aceste drepturi poartă asupra lucrului altuia (jura in re aliena). ele nu exprimă un raport de stăpînire a bunurilor. se bucură de plena potestas. ci ”un mănunchi de prerogative din conţinutul dreptului de proprietate. 91]. fiindu-i opozabile. „proprietarul lucrului grevat de un drept real are un drept de proprietate micşorat. sarcini ale proprietăţii. Ideea ştirbirii caracterului exclusiv al dreptului de proprietate prin constituirea unor drepturi reale asupra bunului altuia este susţinută şi în dreptul civil german [104. în cazul dezmembrării proprietăţii. abitaţie. folosinţa şi dispoziţia [77. posesiune. p. 183-185]. (uzufruct. caracterul exclusiv al dreptului deplin de proprietate” [21. adică de toate cele trei atribute. p. Proprietarul. „prototipul drepturilor reale” astfel. 241]. Nu desfiinţează dreptul de proprietate. 146]. în unele legi şi în alte acte administrative. fie ca şi „restrîngeri”. întrucît ele ştirbesc. dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „drepturi reale rezultate din separarea atributelor componente ale dreptului de proprietate [103. servitute propriu-zisă. în virtutea caracterului deplin al dreptului său. pe care proprietarul le concede unor terţe persoane sub forma unor drepturi reale” [45. 16 .Prin alte dispoziţii legale. atributele acestui drept sînt nu numai depline. p. Toate celelalte drepturi reale principale. fie ca „dezmembrămînte rezultate prin despicarea atributelor proprietăţii”.

inclusiv proprietarului. Totodată. de către o altă persoană decît proprietarul. lipseşte din conţinutul dreptului de proprietate asupra bunului proprietăţii [48. 88]. de aceea au fost numite dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. precum şi etimologia termenului. Doctrina franceză. i se opun drepturile reale limitate. fiecare drept real mărginit (limitat) este în acelaşi timp un drept real mărginitor. o putere limitată. p. în faptul că din conţinutul juridic al dreptului de proprietate sînt desprinse unele atribute recunoscute de lege proprietarului şi cu ele se constituie un alt drept real principal în favoarea unei alte persoane decît proprietarul. Mazeaud susţine că „celelalte drepturi reale principale (în afara dreptului de proprietate) nu conferă titularului lor decît o putere restrînsă: ele nu conferă decît unele dintre atributele dreptului de proprietate. Întrucît această putere. Dacă însă unuia nu îi revine decît dreptul asupra substanţei lucrului. este sarcină. explică în acelaşi fel formarea şi existenţa dezmebrămintelor dreptului de proprietate.428-442 din Codul civil al Republicii Moldova au toate caracterele. al doilea proprietar al folosinţei [53. De aici numele de servitute dat dreptului real care aserveşte lucrul asupra căruia poartă” [64. atunci dreptul de proprietate este deplin şi nedivizat” [53. cu titlu de drept real principal. ca cel mai cuprinzător drept real. interdicţie stabilită în interesul fondului vecin. Natura unui drept nu depinde de frecvenţa sa de raritatea sa [54. respectiv. în marea sa parte. cu dreptul folosinţei acelui drept. 117]. Sensul termenului „dezmembrămînt” sugerează anume această realitate a exercitării unora dintre atributele dreptului de proprietate. p. iar celuilalt. Codul civil general austriac (ABGB). Ele conferă. o grevare a 17 . dreptul exclusiv al folosinţei aceluiaşi lucru. în ceea ce priveşte conţinutul. p. două drepturi concurente se exercită asupra aceluiaşi lucru: dreptul de proprietate şi un alt drept real. 322]. pe lîngă un drept asupra substanţei. la care ar fi avut dreptul dacă legea nu i-ar fi interzis. Mecanismul formării acestor drepturi reale constă. p. Sarcinile stabilite la art. conferită de dreptul real limitat asupra unui bun. Astfel. 292]. Primul se numeşte proprietar principal. pentru a-l împiedica pe proprietar să facă un act asupra bunului său. comparativ cu dreptul de proprietate. în aceeaşi persoană. la paragraful 357. 114]. prevede: „Dacă dreptul asupra substanţei unui lucru se reuneşte. opozabil tuturor. p. aşadar. atunci dreptul de proprietate este divizat şi pentru amîndoi incomplet.Astfel. autorii Codului civil comentat menţionează „Dreptului de proprietate. în nota introductivă la Cartea a treia „Drepturile reale” (Sachenrecht). Acest nou drept real este independent. Într-un asemenea caz. astfel încît dreptul de proprietate este limitat.

noţiunea de servitute implică o derogare de la dreptul comun. terenul superior pentru scurgerea apelor etc. (de exemplu. din titlul III intitulat Proprietatea. nu le poate schimba natura juridică. 105]. Dreptului vecinătăţii legiuitorul a dedicat în Codul civil un întreg capitol.Faptul acesta însă este caracteristic servituţilor negative. observîndu-se că. V. unele consecinţe ale lor pot fi încadrate în fiecare dintre cele două concepţii opuse [75. care constă în proprietatea liberă de sarcini.2 În acest sens. se instituie prin derogare de la reglementarea de drept comun printr-o convenţie particulară. 2 18 . dar care ar putea fi supusă. se poate constata că reglementarea legală ajunge să stabilească între proprietarii vecini raporturi juridice analoge celor care există în urma constituirii unei servituţi prin act juridic (art. Amintim că. art. lucrări şi plantaţii (Cod civil. Aceste consideraţii i-au determinat pe unii autori să vadă în servituţile legale nişte obligaţii reale propter rem. Termenul servitute evocă ideea unei proprietăţi libere în mod natural. Pentru a răspunde la întrebarea dacă aceste restricţii sînt servituţi veritabile. Or. Este o limitare a folosinţei proprietăţii. Prin urmare. din raţiuni de oportunitate. în regimul lor juridic. Se poate considera că există teren dominant. se poate vorbi de o servitute de vedere dacă proprietarul consimte la o deschizătură de vedere în zidul comun care îi desparte proprietatea de proprietatea vecină). referitor la obligaţiile reciproce privind servitutea de vedere. Reciprocitatea unor servituţi reprezintă un caracter. ceea ce nu constituie decît o circumstanţă particulară care nu îi schimbă natura. 389). argumentul conform căruia ele sînt impuse tuturor proprietarilor privaţi. constituind dreptul comun. în primul rînd. În doctrina franceză s-a propus a se recunoaşte servituţilor legale o natură juridică hibridă. Faptul acesta adevărat. 431 din Codul Civil). mai ales cînd este vorba de o servitute (spre exemplu o servitute de vedere). o circumstanţă particulară care. unul sau altul dintre terenuri joacă simultan rolul de teren dominant şi de teren aservit (astfel. distanţa pentru construcţii. p. 168]. Numai examinînd regimul juridic al sarcinilor în cauză putem descoperi calificarea lor juridică. trebuie să invocam. aşa cum este reglementat în doctrină. la fel ca şi universalitatea acestor restricţii. În ceea ce priveşte reciprocitatea. stabilită în interesul unui teren vecin: acest lucru este specific servituţilor.) şi un teren aservit. p. celui căruia îi profită dispoziţia legală (terenul înfundat la dreptul de trecere. unor restricţii cu caracter excepţional [76. nu se consideră aservite fondurile grevate cu asemenea sarcini. regimul normal al proprietăţii funciare. unele pretinse servituţi legale impun diverse prestaţii active contrare principiului care interzice servituţile în faciendo. cel care suportă sarcina.

ca uzufructul. la o servitute şi impusă proprietarului terenului aservit şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. Aceasta este departe de a fi o definiţie. 428 alin. 428-442) şi nu în ultimul rînd dreptului de vecinătate (art. Neindicînd natura acestei folosiri. poate fi conexată.1 Noţiunea dreptului de servitute. 1543 din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile3. În acest sens.Secţiunea a 2-a. 3 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia economică a acestuia. conform art. Noţiunea. 44-46 19 . chiar dacă este accesorie. art. putem confunda servitutea cu altă situaţie. Această obligaţie. „Drepturile reale”. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii. în care o persoană are dreptul de a se folosi de pămîntul unei alte persoane. După cum am menţionat. Cu toate acestea. 428 alin. istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute §. deoarece ştim că o definiţie trebuie să cuprindă caracterele esenţiale ale noţiunii definite. titlul IV. 186]. (1) din Codul civil defineşte servitutea ca fiind „o sarcină care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant)”. „Alte drepturi reale”.dreptul asupra lucrului altuia. nr. Sarcina constituie o servitute atunci cînd este perpetuă sau cînd ea profită proprietarului fondului dominant. romanii numeau servitutea „iura in re aliena” . Art. 377-394). care numeşte servitutea drept de folosire limitată de un teren străin. este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau posesor al fondului. O astfel de definiţie conţine şi Legea Republicii Moldova nr. în vreme ce uzufructul. p. Din prevederile alineatului menţionat s-a văzut că. 2. 216). formularea romană a fost preluată ca o definiţie şi este folosită şi astăzi în legislaţia rusă (Codul civil al Federaţiei Ruse. servitutea ia fiinţă pentru „utilitatea şi comoditatea unui fond” [82. p. pentru a o deosebi de altele. uzul şi abitaţia se constituie în favoarea unei persoane. Servitutea nu are un caracter personal. 1998. la art. 195]. Consideraţii generale Pentru prima dată Codul civil (cartea a doua. (2) din Codul civil. Tot ca sarcină poate fi şi obligaţia de a face ceva [74. Capitolul III „Servitutea”) consacră un număr suficient de dispoziţii acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate (art.

а в необходимых случаях и от собственника другого земельного участка (соседнего участка) предоставления права ограниченного пользования соседним участком (сервитута). defineşte servitutea ca „sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil. Prat Edition.Mai mult ca atît. art. el que la sufre. La fel defineşte servitutea şi Codul civil belgian6 la art.5 Spre deosebire de cel român. texte officiel complet et mis à jour 1968. iar cel ce profită – fond dominant [36. 274-277) eludează definirea directă a servituţii. sarcina impusă nu constituie o obligaţie personală apărută între cei doi proprietari. se numeşte fond servant. 255]. avînd un alt stăpîn”. dar prevăd că terenul aservit se grevează cu o sarcină şi că raportul juridic de servitute leagă proprietarii terenurilor prin drepturi şi obligaţii. 637. Codul civil al Federaţiei Ruse (art. iar art. 530 „La servitumbre es un gravamen impuesto sobre un inmueble en beneficio de otro perteneciente a distinto dueno”. Codul civil român şi Codul civil francez dau servituţii definiţii similare. predio serviente. Astfel.. 6 Cod civile belge. 637. La aceste observaţii putem adăuga şi altele care sînt rezultatul nerelevării a caracterelor servituţii. care suportă sarcina. Les codes pour tous. iar din formularea Codului civil rus reiese că servitutea se poate constitui numai asupra pămîntului. 530. şi Codului civil spaniol7 la art. Cu toate acestea. însă prevede grevarea terenului şi altor imobile. dar ea rezultă dintre cele două fonduri. servitutea putînd greva numai imobilele. Ст. 2000. se llama predio dominante. Analizînd articolele consacrate definirii servituţii din codurile civile ale ţărilor indicate mai sus. 3) Codurile civile ale altor ţări nu definesc direct servitutea.. El inmueble a cuyo favor esta constituida la servidumbre. Art.» 5 Cod civil. Fondul grevat.. 274 ГК Российской Федерации: «Собственник недвижимого имущества (земельного участка. aceste definiţii sînt incomplete: la romani nu se indica natura lucrului. Articolul 227 din codul rus menţionat prevede că “servituţile pot fi constituite şi asupra construcţiilor”. 637 „Une servitude est une charge imposée sur un héritage pour l’usage et l’utilité d’un héritage appartenant à une autre propriétaire” 7 Codigo Civil: Titulo VII art. art. p. 576 din Codul civil român. qui appartient a une outre propriétaire”. 2) Codurile civile ale altor ţări consideră servitutea un drept ce aparţine proprietarului imobilului dominant şi îi oferă acestuia posibilitatea de a folosi terenul aservit într-un mod sau altul. Codul civil francez mai indică faptul că fondurile trebuie să fie vecine. putem constata: 1) Unele din codurile civile prevăd direct instituirea unui raport juridic între imobile de unde doctrina deduce că „. 2001 Nouvelle édition. 4 20 . din conţinutul acestor articole rezultă clar că servitutea leagă proprietarii imobilelor prin drepturi şi obligaţii corelative4. другой недвижимости) вправе требовать от собственника соседнего земельного участках. 637 din Codul civil francez prevede că servitutea este: „une charge impose a une immeuble (fond servant) pour le service d’un immeuble voisin (fond dominant). Paris.

că aceste imobile aparţin unor proprietari diferiţi. Majoritatea autorilor români şi francezi definesc servitutea ca un drept real.a. ceea ce nu se întîmplă. proprietarului îi revine proprietatea nudă a lucrului.) Chiar dacă drepturile reale posibile se creează în favoarea unor alte persoane. De aici însă părerile se împart în două grupe. Unii susţin că acest drept real este un dezmembrămînt al dreptului de proprietate. care prevăd sarcini asupra fondurilor şi obligaţii ale proprietarilor. Avantajul acestor definiţii constă în afirmaţia că servitutea se poate constitui numai asupra imobilelor. ca Vareilles-Sommieres. iar adunarea drepturilor reale. dar nu îi exprimă esenţa sau. iar normele administrative şi cele imperative. este o situaţie naturală a lucrurilor. Dernburg. Titularul unei servituţi de trecere şi cel al unei servituţi de vedere sau de apeduct îşi prelungesc dreptul de proprietate cu o suplimentare a atributului de folosinţă. Faptul că nu se indică natura acestei sarcini a dus la extinderea noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. Servituţile constituie o instituţie de drept civil. care ar fi dezmembrat proprietatea. după cum prevede Codul civil român la art. şi anume dreptul de nudă proprietate (prin urmare titularul unei servituţi de trecere al unei servituţi de vedere sau de apeduct etc. după cum spune profesorul H. drepturile reale (şi servituţile) nu sînt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. p.De fapt. care nu poate trece asupra unui alt titular fără înstrăinarea proprietăţii [13. 277]. care nu sînt veritabile servituţi. „terenul este acel mediu care face să coincidă dreptul adevăratului proprietar”. p. constituie limitele normale ale dreptului de proprietate. Potrivit acestor autori. dacă această teorie ar fi exactă. între terenul (sau un alt imobil) aservit şi terenul (un alt imobil) dominant există un raport de vecinătatea. proprietatea dezmembrată nu ar mai exista ca atare. p. Micescu ş.. generînd situaţia în care exploatarea optimă a unuia este imposibilă sau evident ineficientă fără folosirea într-un mod sau altul a celuilalt. 21 . să aibă ca rezultat recompunerea ei. 90]. Servituţile naturale şi legale. alţii cred că nu este. afirmă că. Unii autori. pentru că din dezmembrare va lipsi un drept care rămîne întotdeauna al proprietarului. Similară este şi situaţia dreptului de servitute. 557. 300]. în doctrina franceză figurînd şi servituţile administrative sau publice. Acest raport poate fi calificat doar ca un factor obiectiv principal ce condiţionează necesitatea constituirii unei servituţi prediale. pe care acesta nu îl avea şi care există sub forma unei restricţii aduse dreptului de proprietate al altuia. ci sînt prelungiri ale acestuia în folosul unei proprietăţi şi restricţii aduse proprietăţii grevate [56. stabilesc regimul lor normal. Asemenea definiţii există şi în doctrină [62. Însă raportul dintre aceste două imobile este un raport de fapt şi nu de drept sau.

faţă de terţele persoane. Caracteristica fondului dominant constă în faptul că impune deţinătorului său. o servitute de trecere pe care o are un vecin pe teritoriul unei alte persoane nu împiedică pe aceasta să folosească drumul sau poteca (cărarea) de pe terenul său în acelaşi scop de trecere. pe care proprietarul fondului dominant le dobîndeşte asupra fondului aservit şi. Cercetătorul rus. 214]. . 22 . dreptul proprietarului nu se stinge.faşă de titularul dreptului de servitute. permiţînd să se creeze între două imobile o situaţie ce se constituie ca o sarcină pentru unul dintre ele (fond aservit). în pofida prezenţei dreptului real care grevează dreptul subiectiv de proprietate. prelungire a dreptului de proprietate pentru fondul dominant sau restricţii ale dreptului de proprietate pentru fondul aservit [22. menţionează că servituţile nu fac parte din ele. în cazul constituirii unei servituţi. Cercetătorul rus Gambarov menţionează că. Dreptul de servitute este o respingere a dreptului de folosinţă (în situaţia proprietarului fondului aservit). Alţi autori. prezenţa unei servituţi de trecere îl va opri pe proprietarul fondului să dea terenului său o întrebuinţare care să îl facă impropriu trecerii. proprietarul îşi păstrează dreptul asupra bunului ce serveşte ca obiect al dreptului de servitute. Nu putem discuta despre toate părerile apărute ca reacţie la teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. concomitent cu titularul servituţii. p. accentuăm că servituţile se formează în folosul unui fond şi nu a proprietarului. Astfel. deşi susţin teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. p. 380]. ci limitări ale ei [98. necesitatea folosirii fondului vecin [72. ca Mazeaud Henri şi Larroumet Christian. p. pentru a fi utilizat raţional. . care beneficiază de servitute numai datorită faptului că este deţinător al imobilului dat. proprietarul se consideră limitat în folosirea bunului său numai în măsura în care nu ar leza folosirea servituţii de către primul.încetarea dreptului de servitute duce la returnarea tuturor puterilor fără vreun act special. Meier menţiona că servituţile nu reprezintă drepturi asupra proprietăţii unui alt titular. dreptul de proprietate nu se dezmembrează. pentru că ar împiedica exerciţiul dreptului de servitute. ci se limitează numai în privinţa proprietarului nu şi a terţelor persoane [94. considerăm însă că este mai potrivită părerea care explică existenţa drepturilor reale ca prelungire a atributului de folosire. Д. 90]. De aceea. ca restricţii pe care trebuie să le suporte proprietarul fondului aservit. În acest caz. p. concomitent. deoarece nu se poate vorbi de o dezmembrare a proprietăţii atîta timp cît. De aici decurg următoarele concluzii: . pentru uzul şi utilitatea celuilalt fond (fond dominant) ce aparţine unui alt proprietar [17. 35].Calificarea în sens activ sau pasiv depinde de poziţia din care sînt privite servituţile. 203]. p.

după voia lui şi sub rezerva de a nu atinge dreptul altuia. Astfel. principiu stipulat în Codul civil la art. 429 alin. Dacă însă fondul care constituie proprietatea unei persoane este grevat cu drepturi reale. poate constitui asupra lui drepturi reale în beneficiul unor alţi titulari sau îl poate înstrăina. p. un fond poate fi grevat cu o servitute de trecere. p. sau îl poate închiria [57. “la realizarea servituţii. cu o servitute de vedere. Proprietarul. prin excepţie. în cazul acesta fiind vorba de excepţii. dar nici în acest caz principiul libertăţii proprietăţii nu este lezat. Titularii celorlalte drepturi reale nu vor putea întreprinde nimic peste limitele drepturilor lor [58. Titularul servituţii de trecere nu va putea face altceva decît să uzeze de această servitute. de dreptul său. Proprietarul unui bun imobil liber de orice servituţi poate face. De exemplu. fie în favoarea altui fond. p. p. 392]. 213]. persoana împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului terenului 23 . îi este oprit. stingerea drepturilor reale care o grevează avînd ca rezultat eliberarea proprietăţii de o sarcină [22. în afară de aceea ce. conform căruia. Ar fi o eroare să credem că diferitele grevări ale dreptului de proprietate ar duce atingere principiului libertăţii dreptului de proprietate. (1). poate face orice cu obiectul dreptului său. grevîndu-le cu alte drepturi reale sau înstrăinîndu-l. dreptul de servitute poate greva perpetuu proprietatea. Vlahide afirmă: „Titularul dreptului de proprietate poate face totul. 147]. Tot proprietarul poate extrage toate fructele bunului. cu ipotecă etc. cu uzufruct. El nu va putea opri trecerea vecinului pe terenul grevat cu servitutea de trecere şi nu va putea împiedica exerciţiul servituţii de vedere al vecinului.Distincţia dintre puterile juridice ale titularului dreptului de proprietate şi cele ale titularilor de alte drepturi reale devine evidentă prin sublinierea limitelor dintre ele. Proprietarul este obligat să respecte drepturile reale care apasă asupra proprietăţii sale. orice doreşte cu obiectul dreptului sau îl poate folosi personal. Există deosebiri între situaţia unei proprietăţi negrevate cu servitute şi situaţia proprietăţii grevate cu un astfel de drept. pe cînd titularii celorlalte drepturi reale nu pot face nimic în afară de aceea ce le îngăduie dreptul său” [91. dreptul de proprietate se vede diminuat în exerciţiul lui de prezenţa acestor drepturi. în afară de limitele legale sau convenţionale care îi afectează proprietatea [57. p. 388]. fie în beneficiul unei alte persoane. în principiu. Orice constituire de drepturi reale asupra proprietăţii este temporară. El însă va dispune în continuare. care are dreptul să privească asupra fondului grevat cu această servitute. 387]. deoarece constituirea servituţii se face cu acordul proprietarului. în pofida acestor grevări. Spre deosebire de alte drepturi reale. ci se va limita la ceea ce îi permite servitutea al cărei titular este. trecînd pe teren: cel care are o servitute de vedere nu îşi va putea schimba nici extinde dreptul.

adică îşi exercitau drepturile în volumul ce caracterizează servituţile contemporane. în urma descompunerii dreptului de proprietate funciară a obştii şi apariţiei proprietăţii private asupra unor terenuri mici. pentru uzul şi utilitatea altui imobil. în conformitate cu care proprietarul are dreptul de a-şi greva bunul cu alte drepturi reale. p. fiind chemată să ridice valoarea lor economică [36. ci numai anumite proprietăţi ale lui. p. în genere. numit fond dominant. numit fond aservit sau dominant. 260]. prevede la alin. Mai mult decît atît. Unii autori români. numit dominant. sau încetarea servituţii. servituţile nu puteau să apără înainte de instituirea proprietăţii. nu a dreptului de proprietate. imobile ce aparţin la proprietari diferiţi” [72. 147]. 164]. Probabil.aservit”. Dacă existenţa unei servituţi aduce prejudicii proprietarului fondului aservit. Faptul că nu puteau extrage toate foloasele din terenurile deţinute dovedeşte numai nivelul lor de dezvoltare limitat. p. derivat. fiind folosite în comun pentru satisfacerea necesităţilor vieţii. care se limitează în urma instaurării acestui drept [102. conform căreia dreptul de servitute. o recompensă (despăgubire) proprietarului terenului aservit”. Acesta este un rezultat al libertăţii dreptului de dispoziţie. Esenţial pentru dreptul de servitute este proprietatea. acesta poate cere despăgubiri. (2) că în asemenea situaţii “proprietarul terenului dominant poate fi obligat să plătească. la anumite perioade. O altă definiţie mai completă aparţine lui Ion Dogaru şi Teodor Sîmbrianu: „Servitutea e un drept real principal. ca Liviu Pop definesc dreptul de servitute ca: „fiind un drept real principal. nu este legat de dreptul de proprietate [101. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă care conferă proprietarului unui imobil. deoarece triburile ce duceau un mod de viaţă nomad nu foloseau de deplin pămîntul. iar pentru că aparţineau tuturor folosirea lor nu putea fi limitată. articolul menţionat. Circulă ideea că servituţile ar fi existat înainte de apariţia proprietăţii. perpetuu şi indivizibil. perpetuu şi indivizibil constituit asupra unui fond imobil. unele prerogative asupra imobilului 24 . servitutea după cum am amintit mai sus a apărut. 363]. Din faptul utilizării limitate a pămînturilor nu se poate concluziona că triburile nomade foloseau terenurile în baza dreptului de servitute. nu schimbă însă natura juridică şi conţinutul dreptului de proprietate. Din cele menţionate se observă că dreptul de servitute este strîns legat de dreptul de proprietate şi nu ne imaginăm că poate fi altfel. În literatura juridică rusă din secolul al XIX-lea există însă o altă părere. Prin urmare. Descoperirea unor noi posibilităţi de folosire a terenurilor este rezultatul progresului economic. Noile posibilităţi măresc valoarea economică a proprietăţii. p.

ci dreptul de proprietate asupra lui. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă. impersonal atît al dreptului subiectiv de servitute. Caracterul alienabil. numit fond aservit de o sarcină. 87]. or. Ca instituţie juridică. avem de a face. Utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia lui economică. ci titularului dreptului de proprietate asupra acestuia. În lumina celor expuse. în materie de servitute. Din această definiţie rezultă: servitutea. proprietarul imobilului aservit. cu norme de drept care nu ne putem permite ambiguităţi. din doctrină şi chiar asupra unor cazuri din practică. Din caracterele examinate vom defini dreptul de servitute ca un drept real principal. cît şi al obligaţiei. În acest sens este şi redacţia art. numit fond dominant. de regulă învecinate. putem afirma că. cu definiţii ştiinţifice care trebuie să reflecte exact şi adecvat fenomenul definit. sarcina grevează efectiv nu imobilul aservit. indivizibil. este un ansamblu de norme ce reglementează o anumită categorie de relaţii omogene. în vederea obligării proprietarului unui teren (terenului aservit) să permită proprietarului unui alt teren (terenului dominant) folosirea terenului aservit într-un mod sau altul pentru utilitatea sau sporirea confortului folosirii terenului dominant. care îi revine proprietarului imobilului aservit. p. p. 174]. care este deţinătorul titlului de proprietate al imobilului dominant. Obiectul reglementării îl constituie relaţiile dintre proprietarii a cel puţin două terenuri sau altor imobile. indiferent de faptul cine este unul sau altul în persoană [84. de regulă învecinate. p. Sarcina revine nu imobilului. 428 din Codul civil. în interesul şi pentru utilitatea altui imobil. 25 . real şi absolut al raportului juridic în care sînt antrenate aceste subiecte [53. ce se constituie asupra unui imobil. ca instituţie juridică în sens obiectiv.numit fond aservit. nu atît în utilitatea imobilului dominant. considerăm necesară definirea servituţii în speranţa de a evita situaţia cînd se spune una. 187]. Concluzionînd asupra celor relatate din legislaţia unui şir de state europene. propriul avantaj sau confort. servitutea este un ansamblul de norme juridice care reglementează relaţiile dintre proprietarii a două terenuri sau alte imobile. este obligat să tolereze şi să suporte actele materiale concrete de folosire a imobilului său de către titularul dreptului subiectiv de servitute. dar se subînţelege alta. care aparţine proprietarului imobilului dominant. rezultă din caracterul alienabil. perpetuu. cît în propria sa utilitate. Anume el. altele decît ceea ce reprezintă limitări normale ale dreptului de proprietate de ocrotirea unui interes social şi asigurarea bunei vecinătăţi” [35.

adică de a nu aparţine unei anumite persoane şi de a putea fi transmis unor persoane în temeiurile prevăzute de lege.Subiectele sînt deţinătorii titlurilor de proprietate asupra terenurilor sau altor imobile vecine. ce ia naştere în cadrul raportului juridic de servitute.1998 nr. un drept subiectiv alienabil. garantată prin lege. I. cît şi obligaţia corelativă.M. 318). al R. dreptul subiectiv de servitute este un drept subiectiv civil. ci ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilelor (terenurilor) respective. Elementele definitorii sunt cele expuse mai sus. perpetuu. 44-46 p. de folosire a terenului (imobilului) aservit în utilitatea sau în sporirea confortului folosirii terenului dominant. După natura sa juridică. Terenul dominant este acela dreptul de proprietate asupra căruia este ameliorat cu o autorizaţie ce îi extinde exercitarea într-un mod sau altul şi asupra terenului aservit.1998 (M. aparţin participanţilor la acest raport nu ca persoane concrete. în conformitate cu art. conform căruia unuia dintre ei (proprietarul terenului aservit) îi revine obligaţia de a suporta anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit. Caracterul real denotă că dreptul subiectiv de servitute are în calitate de obiect un lucru (res reales) şi că titularului său i se asigură libertatea efectuării anumitor acţiuni asupra obiectului în mod direct. Terenul aservit este acela dreptul de proprietate asupra căruia este grevat cu o sarcină ce îi limitează într-un mod sau altul deplina exercitare.02. a proprietarului terenului (imobilului) dominant de a exercita din propria voinţă în mod liber anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit în sporirea utilităţii sau confortului folosirii terenului (imobilului) dominant pe un termen nelimitat. Caracterul alienabil al dreptului subiectiv de servitute face ca atît el. Ca raport juridic. (3) din Codul civil şi cu Legea cadastrului bunurilor imobile nr. Ca drept subiectiv.O. un drept subiectiv real şi absolut. art. Caracterul alienabil denotă calitatea impersonală a dreptului subiectiv de servitute. servitutea este un raport juridic real şi absolut dintre proprietarii a două terenuri sau altor imobile. iar altuia (proprietarul terenului dominant) îi aparţine dreptul subiectiv de a exercita actele materiale concrete. dreptul de servitute reprezintă posibilitate. 431 alin. nemijlocit şi din propria voinţă.05. 26 . Dat fiind faptul că în calitate de obiect apare un imobil. din 25. inclusiv proprietarului imobilului aservit. Caracterul absolut se manifestă prin faptul că este opozabil oricui. 1543-XIII din 25. opozabilitatea acestui drept subiectiv faţă de terţi apare în momentul înscrierii lui în registrul bunurilor imobile. adică unui cerc nedeterminat de persoane. cu titlu oneros sau gratuit.

că ea rezultă din raportul juridic dintre două fonduri. §2. obligaţia (sarcina) este un atribut secundar al dreptului de proprietate asupra terenului aservit. Cuvîntul servitudine. Evoluţia lui Din perspectiva istoriei. deşi în cazul coliziunii cu dreptul subiectiv de proprietate ea are un mai mare efect juridic. fiind corelativă dreptului subiectiv de servitute. folosit de diferite coduri civile. ci pentru că este accesoriu al dreptului subiectiv de proprietate asupra acestui teren. Termenul servitute provine de la faptul că în conformitate cu legislaţia şi doctrina Romei antice. care rezultă din conţinutul subiectiv de servitute. obligaţia nu este impusă imobilului aservit. Terenul grevat cu o sarcină se numea fundus serviens (teren aservit). un teren se întărea în servirea unui alt teren. servitutea îl obligă pe proprietarul imobilului (terenului) aservit să suporte. obligaţia este şi ea alienabilă. este o traducere literală a cuvîntului servitudo. nu în sensul de raport pe care îl mai are acest termen. Apariţia ei se datorează instituirii dreptului de proprietate privată asupra lucrurilor (res reales). dreptul de proprietate cedînd în faţă ei. 8 27 . fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. Am mai adăuga că. Servitutea face parte din categoria aşa-numitelor drepturi reale asupra lucrurilor altuia sau. ci proprietarului imobilului aservit. Fiind corelativă unui drept subiectiv alienabil. să permită proprietarului terenului (imobilului) dominant exercitarea unor acte materiale concrete de folosire a terenului aservit. iar terenul în uzul sau utilitatea căruia era impusă sarcina se numea fuundus dominans (teren dominant). ci ca titular a dreptului de proprietate asupra imobilului aservit.Faptul acesta înlătură necesitatea de a sublinia în mod expres că obligaţia (sarcina) nu poartă caracter personal. Rezultă aşadar. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. Istoria apariţiei dreptului de servitute. Această categorie de drepturi reale a fost bine cunoscută în dreptul privat roman. şi mai radical. impunîndu-i-se proprietarului terenului aservit nu ca persoană concretă. În acest sens. Ca obligaţie (ca sarcină. cum le spunea romanii Am adăugat cuvîntul „îndatorire” pentru a sublinia că anume în acest sens utilizăm în cazul de faţă termenul „obligaţie”. că sarcina (obligaţia) urmează terenul aservit nu pentru că aparţine acestui teren. ca îndatorire)8. din care francezii au făcut servitude. şi de aceea ea aparţine fondului său.. Conţinutul acestei obligaţii este determinat de conţinutul dreptului subiectiv de servitute.

Aceste terenuri nu aveau calităţile necesare pentru întrebuinţarea lor normală (nu aveau acces la 28 . termenul uzual este servitute [82. pentru că termenul servitude părea ”odios” după revoluţia franceză. în cadrul cărora relaţiile se reglementau doar prin normele sistemului ius civile. Servituţile prediale erau alienabile. servituţile au redevenit necesare o dată cu trecerea pămîntului din proprietate colectivă în proprietate privată. aveau un caracter impersonal. alături de servituţile prediale. unul dintre care se numeşte teren dominant (praedium dominans). uzul. în cadrul cărora. expresie care se găseşte şi în art. Titular al dreptului de servitute predială este proprietarul terenului dominant. de regulă. al acesteia. În prezent. un teren (fond) sau un alt imobil. iura in re aliena. putea fi transmise altor persoane. graţie faptului că ele se referă la terenuri sau la alte imobile legate în mod durabil de acestea.antici. indiferent cine este el şi către cine va trece acest drept în viitor. Anterior acestui termen. Despre ele se pomeneşte în tabla a VI-a din Legea celor XII table. p. Raportul juridic în cadrul acestor servituţi apare între proprietarii a două terenuri. iar altul – teren aservit (praedium serviens). dat fiind faptul că acest drept nu este limitat în timp şi este transmisibil. 79 a Legii române cu privire la expropriere din 1864 [78. Denumirea de servituţi personale provine de la caracterul lor personal. adică aparţinînd unor persoane concrete. p. personale şi prediale făceau parte din aşa-zisele dezmembrăminte ale dreptului subiectiv de proprietate. În perioada cea mai veche a dreptului privat roman. la fondarea Romei. Denumirea de servitute predială provine de la cuvîntul predium (moşie. fiecare persoană a primit cîte un lot mic de pămînt. p. Codul Caragea întrebuinţa cuvintele robirea lucrurilor. 23]. aveau durată nelimitată în timp şi. abitaţia şi emfiteoza. Conform legendei. 119]. avînd termenul limită . dacă ne gîndim la abuzurile feudalităţii. Codul civil francez întrebuinţează cuvintele services fonciers. Creaţie a dreptului roman. servituţile prediale erau singura categorie de drepturi reale asupra lucrurilor altuia. în calitate de obiect.durata vieţii titularului. teren). 186]. iar în calitate de obiect – lucruri mobile şi imobile. intră superficia. fiind inalienabile. Particularităţile comune se manifestau prin faptul că şi unele. Apariţia şi evoluţia servituţilor ca instituţie juridică de drept se află în legătură directă cu instituţia dezvoltării dreptului de proprietate privată asupra pămîntului [96. Dreptul privat roman a cunoscut două mari categorii de servituţi: servituţile prediale şi servituţile personale. iar Codul Calimach şerbirea lucrurilor. uzufructul. vecine. şi altele erau incluse în categoria drepturilor reale asupra lucrurilor altuia (iura in re aliena) şi că ambele servituţi. latifundie.

Pentru a le exploata normal. se pierdeau. servitutea de trecere se confunda cu porţiunea de teritoriu ce forma cărăruşa. dreptul de trecere cu piciorul pe pămînt străin. în acest caz. trebuia folosite terenurile vecinilor. cu spiritul lor pragmatic. abitaţia. Fiind independent de persoană. singura categorie de drepturi reale în afară de proprietate era categoria servituţior prediale. Aceste obligaţii însă aveau caracter personal şi. iar ea tindea să-l folosească deşi aparţinea unei alte persoane (res aliena). Din această cauză. precum şi dreptul de a lua apă au fost considerate. pe drept cuvînt. 364]. Romanii nu făceau distincţie între servituţile prediale rustice şi dreptul de proprietate. etc. deoarece noile loturi nu aveau acces direct la calea publică sau la sursa de apă. de exemplu. Drepturile asupra bunurilor erau privite ca o dominaţie nemijlocită asupra lucrului. servituţile se puteau da în gaj [47. 361]. p. o dată cu vinderea imobilului sau moartea persoanei. uzul. Trebuia să intervină o nouă înţelegere. Pentru a ieşi din această situaţie. continuînd să existe chiar şi după schimbarea proprietarului [83. romanii. Eficienţa acestui drept se exprimă prin caracterul său real. păşune. au creat dreptul de servitute. Aşa se explică denumirea servituţior 29 . De altfel. 128]. Ei confundau dreptul de proprietate cu obiectul dreptului. Astfel. echivala cu dreptul de proprietate asupra drumului respectiv [39. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. el se răsfrînge asupra bunului.calea publică. 244]. În epoca clasică. În situaţia în care bunul nu aparţinea persoanei interesate. p. apă etc. care nu avea nici un interes să permită cuiva să se folosească de proprietăţile lor. Mai mult decît atît. şi servituţile prediale erau confundate cu bunurile. aceste relaţii se bazau pe buna vecinătate şi era suficient ca ele să se destrame pentru ca proprietarul să interzică vecinului a se folosi de bunul său. aceste incomodităţi erau înlăturate prin înţelegerea cu vecinul care se obliga să permită trecerea.). De exemplu. cele mai vechi servituţi. dreptul roman a făcu ca dreptul să se deosebească de obiectul său numindu-l „iura in re aliena” (dreptul asupra unui lucru străin). Cu timpul. cu cea a proprietarului. pentru ei o servitute de trecere. partajarea terenurilor dintr-o masă succesorală a generat situaţii care impuneau constituirea servituţilor. Servitutea. La începutul dreptului roman. de fapt. Astfel de probleme nu existau cînd pămîntul se afla în proprietatea colectivă a ginţii. p. La început. servituţile rustice puneau pe cel care exercita într-o situaţie identică. îndreptată direct spre lucru. era o sarcină asupra terenului şi nu asupra persoanei. fără intervenţia cuiva (ius in rem). Unii autori susţin că anume dreptul comun al ginţii asupra pămîntului a servit drept temei pentru apariţia servituţilor [47. alimentarea cu apă. p. ceea ce a determinat grevarea fondurilor învecinate cu obligaţia permisiunii de trecere sau de alimentare cu apă. În perioada lui Justinian apar servituţile personale – uzufructul.

deoarece nu erau legate de îndeletnicirile agricole. ea fiind dedusă din toate caracterele pe care le aveau servituţile atunci. Trebuie menţionat faptul că nu avem nici un izvor de drept roman care ar conţine această definiţie. cel puţin cele urbane. Bunurile nec mancipi erau considerate mai puţin importante şi de aceea se înstrăinau uşor. orice limitare a proprietăţii trebuia dovedită. Fondul liber de orice servitute era „optimus maximus” (cel mai bun din toate). servituţile. să admită unele limite. de aceea înstrăinarea lor se putea face numai după o procedură specială numită mancipaţiune. în urma a numeroase discuţii 10. ci un drept de vedere. au început să fie privite ca nişte drepturi. în cazuri excepţionale. ca şi a celor prediale rustice.„iura praediorum”. Prin intermediul unor tranzacţii. 10 Dreptul roman nu definea servitutea. potrivit învăţăturii juriştilor romani. a însemnat începutul unei cotituri în această concepţie. Exerciţiul acestor servituţi nu necesita fapte actuale. proprietarul nu putea avea un alt drept asupra bunului său decît cel de proprietate. bunul nu poate servi proprietarului său. De aceea. titularul unei servituţi urbane de vedere nu putea spune: am o vedere. Bunurile mancipi erau considerate foarte valoroase. ca regulă liberă de orice limite în esenţa ei. p. în realitate raportul fiind între doi proprietari ai fondurilor (deoarece un raport de Romanii divizau bunurile în res mancipi şi nec mancipi. După cum am menţionat. Încadrarea servituţilor în categoria lucrurilor mancipi ne indică strînsa lor legătură cu agricultura. dar el putea admite ca alte persoane să aibă drepturi asupra acestui bun. pentru că. Aceeaşi problemă o întîlnim şi în prezent – definirea servituţilor. care era foarte complicată şi anevoioasă. Definiţiile din literatură sînt rodul investigaţiilor efectuate de savanţi în domeniu. şi de aceea posibilitatea practică a confuzei cu dreptul de proprietate a fost micşorată cu mult. Consecinţele acestui fapt constau în ideea că proprietarul nu era obligat să dovedească libertatea proprietăţii sale. şi se depuneau mari eforturi pentru a fi ţinute în cadrul familiei. 217]. şi. considerate res nec mancipi. în sensul că bunul nu se poate servi pe sine însuşi. deoarece erau legate de exerciţiul agriculturii. invers. De aici şi atitudinea ostilă a romanilor faţă de orice limitare adusă dreptului de proprietate. Evoluţia societăţii însă i-a impus să deroge de la acest principiu şi. pentru crearea anumitor avantaje de exploatare a fondului dominant [100. care însemna „înrobirea lucrului” sau „slujirea lucrului” (şerbire) şi se defineau ca sarcini impuse fondului aservit. 206]. aceste limitări se făceau în cazuri excepţionale şi cereau temeiuri distincte. În terminologia de atunci se folosea cuvîntul „servitute”. De aici. Apariţia servituţior urbane. p. Această definiţie nu trebuie să ne creeze iluzia că romanii considerau servituţile ca raporturi între două fonduri. Romanii înţelegeau prin proprietate o dominaţie exclusivă şi nelimitată a persoanei asupra bunului. percepînd situaţia ca un serviciu (servitus) oarecare al lucrului său [47. ocupaţia de bază a vechilor romani9. această libertate se prezuma. adică drepturi asupra fondurilor. ei au început să creeze drepturi asupra proprietăţii străine (temeiuri de folosire a proprietăţii străine) „servituţi”. Astfel. 9 30 .

nu depind de proprietar. într-un cuvînt. 102]. titularul fondului dominant devenea coproprietar al fondului aservit. cît şi cei viitori. apar servituţile personale – uzufructul. titularul fondului dominant fiind doar coindivizar. dreptul de a nu lua vederea sau lumina unui imobil vecin prin construcţii mai înalte. În epoca clasică.). În dreptul privat roman. deoarece nu era o confuziune de proprietăţi. p.n. 219]. În dreptul roman. erau servituţile prediale. se conturează şi caracterul perpetuu al servituţii. Astfel. toate servituţile se numeau prediale (grevau imobile). servituţile au devenit cunoscute o dată cu cucerirea ei de către romani. p. p. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. proprietatea reprezenta instituţia de referinţă în materie de jus rerum. în epoca veche nu erau precizate şi nu au cunoscut limitări [68. Deoarece avem foarte puţine date despre dreptul geto-dac. de sprijinire a zidului unei construcţii pe cel al vecinului. adică servituţile prediale rustice [47. ci se conserva. De la romani servituţile au fost preluate şi de alte popoare prin receptarea dreptului roman. de prelungire a picăturilor de ploaie pe terenurile limitrofe. de a scoate nisip sau var din ogoarele vecine. Ulterior.drept poate fi constituit numai între persoane). uzul.. Termenul “fond” se foloseşte pentru a indica natura indivizibilă a servituţilor şi caracterul său real. nu a lăsat practic nici o urmă. o dată stabilit. menite să asigure o cît mai bună utilizare economică a imobilelor: servitutea de scurgere a apelor murdare. ca efect al vecinătăţii şi al indiviziunii. la care se adaugă cele care dădeau dreptul de a lua apă. astfel se are în vedere că servituţile se stabilesc în interesul proprietarului fondului dominant şi este suportată de proprietarul fondului aservit [47. paralel cu obiceiurile locale [67. Iniţial. În Dacia. romanii au extins sensul noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. să convină asupra unor reguli proprii de exercitare a dreptul de servitute. 288]. singura categorie de drepturi reale. Servituţile prediale se divideau în 31 . creînd servituţile personale (sec. abitaţia. care. nu putem afirma că au existat în Dacia relaţii asemănătoarea cu servituţile. În perioada lui Iustinian. p. În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care nasc din exercitarea unei servituţi. datorită naturii sale obişnuielnice. care. iar toate celelalte drepturi cu privire la bunuri se raportează la ea. în afară de proprietate. în situaţia în care. de a paşte turmele pe ele etc. Cele mai vechi servituţi au fost cele de trecere. apar servituţile urbane. acest drept fiind exercitat atît de prezentul proprietar al terenului dominant. cînd încep să se aplice norme de drept roman în materie. părţile puteau. servituţile de punere în cultură a ogoarelor. La începutul dreptului roman. III e. la naşterea unei servituţi. servitutea predială preconstituită nu se stingea. 132]. După reconstituirea Romei incendiată de gali.

Peregrinii din Dacia aveau o proprietate reglementată de vechiul lor drept în măsura în care dispoziţiile acestuia fuseseră recunoscute de romani. Această instituţie a servituţilor. pentru a împiedica dezvoltarea servituţior. Dacia a rămas fără administrare. fiind reglementate potrivit obiceiului. cît şi în dreptul românesc. p. după Gaius. pravilele se întocmeau numai după izvoarele canonice bizantine. a fost preluată de dreptul francez prin Codul lui Napoleon. însă tot mai multe servituţi de trecere sau de a lua apă din fîntînă luau naştere ca urmare a acordului dintre proprietarii fondului. Vechile norme romane din materia servituţilor prediale continuau să fie aplicate. unde pămînturile aparţineau ei. spre deosebire de cele din 32 . dar nu avem dovezi. prin convenţii. care au marcat începutul ideilor şi instituţiilor juridice romane aşa cum au fost adoptate în realităţile feudale ale Bizanţului. Servituţile urbane au apărut mai tîrziu şi erau privite ca drepturi în cazul lucrurilor corporale. italian şi cel român. Servituţile în Dacia Romană aveau aceleaşi caractere ca la romani. servituţile prediale apăreau ca un bun corporal. această trăsătură a dispărut.servituţi urbane şi rurale. nu aveau asupra fondurilor provinciale decît o posesiune sau un uzufruct. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. în perioada veche. clasificare ce se menţine şi în prezent atît în dreptul francez. bisericile erau împuternicite să emită pravile. În această perioadă. printr-o ficţiune. adevăratul proprietar fiind statul. apare un sistem de drept vecinal. Sîntem tentaţi chiar să presupunem că ele au dispărut în această perioadă. care aveau un caracter oficial şi se alcătuiau la porunca domnului şi pe cheltuiala sa [8. utilitatea lor impunîndu-le cu precădere în raporturile de vecinătate. Şi în această perioadă de formare a statelor româneşti există servituţi. fiind supusă unor minime modificări sau completări. dreptul de a trece se confunda cu fîşia de teren pe care se exercita. aflîndu-se sub autoritatea patriarhului de la Bizanţ. De exemplu. Ulterior. dar şi un mod distinct de constituire. La rîndul lor. deoarece foarte puţinele izvoare nu furnizează vreo informaţie în acest sens. aceste servituţi se subclasificau în funcţie de obiectul sau de utilitatea lor imediată [26. care îşi pierdeau importanţa. O particularitate a servituţilor în dreptul roman viza faptul că. Mai tîrziu. 83]. ulterior creîndu-se un sistem nou de drept. cu excepţia faptului că ei nu puteau avea în materie imobiliară adevărata proprietate romană numai dacă pămîntul coloniei romane nu primise. Biserica. după formarea statelor româneşti. dreptul geto-dac şi cel roman s-au aplicat paralel. Regimul proprietăţii cetăţenilor romani care locuiau în Dacia era reglementat de legile romane. se facă încercări de a se emite norme de drept scris. de dreptul belgian. Cetăţenii romani. În aceste condiţii. În Dacia Romană. p. apare obştea sătească. Aceste idei. calitatea de sol roman „ius italicum”. 845-847]. După retragerea romanilor.

163]. În secolele XV-XVIII. capitolul al 2-lea. relaţiile sociale de drept civil erau reglementate prin Condica lui Ipsilanti. p. robirea lucrurilor reprezenta „dreptul care robeşte la oareşice un lucru spre folosul altuia. uzucapiunea. au fost adoptate acte normative mult mai complexe. de asemenea. Implicit. este reglementată instituţia servituţilor. Legile Bizanţului şi Codurile locale de factură bizantină nu au putut constitui adevărate izvoare juridice. adică dreptul care este stabilit în favoarea unui lucru prin care este aservit spre folosul lucrului”. printre alte modalităţi de dobîndire. Autorii Codului Caragea au denumit servitutea robirea lucrurilor. deoarece structura socială şi politică a Principatelor era diferită de acea a Bizanţului.credinţă şi are just titlu. Referitor la stingerea servituţilor prin neuz. constă în dobîndirea acestora. acela are să o dobîndească pentru totdeauna după împlinirea celor 10 ani” [5. spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea. reintroducînd servituţile. Revizuit şi completat de nenumărate ori. renumele autocraţilor bizantini. p. Conform acestui cod. dornici se egaleze. cel puţin în formă. faţă de Codul civil. 154]. p. cînd supune pe alta. cînd intră în vigoare Codul civil. 344]. sînt prevăzute şi modalităţi ale dreptului de servitute [89. precum o casă. dobîndesc noi funcţii. 59]. 86]. legislatori prin experienţă. deoarece. acesta a fost aplicat pînă în 1865. O particularitate a Legiuirii Caragea în materia servituţilor. p. p. nu este dovedită decît întrun număr mic de speţe. 56-57]. Ulterior. în Ţările Române se aplicau două categorii de norme: obiceiul şi vechiul drept bizantin. iar la începutul secolului al XIX-lea este adoptat Codul Caragea [89. aceste legiuiri nu au găsit în Ţările Române mediu propice pentru a fi aplicate [43. Uzucapiunea de 10-20 de ani nu duce la dobîndirea acesteia. chiar dacă titularul ei este de bună . materia servituţilor era guvernată de acestea [18. adică să treacă prin curtea sa. fenomenul fiind numit „şerbire a lucrului” [18. Făurite cu elemente bizantine de către domnitorii români. termenul este de 10 ani: „de se va slobozi lucru robit şi stăpînul robirii nu va preînnoi robirea 10 ani. În partea a II-a. 77]. Dacă în cod se prevedea. Totodată. ca să îi dea loc de drum. numai uzucapiunea de 30 de ani conduce la constituirea servituţii. lucrul rămîne slobod de robire” [18. sau fereastră să vază şi altele.epoca romanizării. multe pămînturi trec în proprietate privată (în realitate în Principatele Româneşti relaţiile de proprietate aveau un caracter mult mai complex). 33 . p. în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. Singurul izvor al dreptului în epoca feudală a fost obiceiul pămîntului. În Ţara Românească. În vreme ce Legiuirea de la 1818 prevedea că “cel ce fără tocmeală dobîndeşte robirea de 10 ani (se foloseşte de servitute timp de 10 ani) fără împotrivirea stăpînului lucrului. Aplicarea legislaţiei romano-bizantine în practica de toate zilele. p.

confuziune. În ceea ce priveşte şerbirile pămîntului. din obiceiurile juridice ale poporului român. adică şerbiri temporare care decurg din convenţiile dintre părţi. ele purtînd denumirea de şerbiri ale lucrurilor. capitol la care ne vom referi ulterior). „trecerea termenului”. În ceea ce priveşte limitele de exercitare a servituţilor. p. Art. vechiul drept bizantin şi. Art. roman.În Moldova. Alături de pieirea lucrului. 685: „driturile cele personalice 34 . în 1817. p. 630 din Codul Calimach prevedea că „proprietarul fondului aservit se obligă „a face”. în 1785. Sînt prevăzute feluri de şerbiri: şerbiri moşiereşti.119]. Codul Calimach dispunea că „servituţile nu trebuie să se întindă. Se făcea referire şi la „şerbire” în cazul coproprietăţii. nu în ultimul rînd. O particularitate a acestei reglementări este dată de cauzele de stingere a servituţilor [78. Adică. Acest drept este real şi împotriva proprietarului lucrului. aplicîndu-se pînă la intrarea în vigoare a Codului civil Calimach [78. Se puteau constitui şerbiri neregulate. Art. şerbiri orăşeneşti şi şerbiri ale zidurilor. şi anume: este un drept în favoarea unui lucru şi presupune existenţa a două lucruri ce trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. Alexandru Mavrocordat dă „Sobornicescul hrisov”. p. cu precădere. astfel. 126]. 122]. pentru folosul altui lucru. ci să se limiteze”. iar la începutul secolului al XIX-lea. ca să rabde pentru folosul altui lucru sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acest lucru. avînd în vedere natura lor şi scopul pentru care au fost constituite. denumit şi „Codul civil al Principatului Moldova”. aceasta fiind o caracteristică importantă a servituţii. ci şi un bun mobil. Se oferea o definiţie a servituţilor: „Dreptul şerbirii lucrurilor este acela prin care se îndatoreşte proprietatea unui lucru. în calitate de cauză de stingere apare şi moartea persoanei dacă servitutea s-a constituit pentru ea (art. a face acte pe care le-ar fi putut face dacă nu ar fi existat servitutea sau să nu facă ceva ce ar putea tulbura exercitarea servituţii. 629 prevedea: „Dreptul şerbirii asupra unui lucru străin poate fi cîştigat prin voie dată în scris de către proprietarul lucrului” (erau. este adoptat Codul Calimach. Dreptul de servitute viza nu numai un bun imobil. din articolele codului reies o serie de caractere esenţiale ale servituţilor. proprietarul este acela care se obligă să se abţină. Se face distincţie între şerbiri ale pămîntului şi şerbiri personale. ci numai a lăsa altuia folosinţa unui drept sau „a nu face” ce ar avea voie ca proprietar”[78. Această dispoziţie avea aplicare. p. iar „asupra lucrurilor mişcătoare se cîştigă prin chipul trădării”. reglementate servituţile prin fapta omului constituite prin titlu. în materia cheltuielilor privind menţinerea şi întreţinerea servituţii. a bunului aservit” [78. la sfîrşitul secolului al XVIII-lea.119]. 616-686 din Codul Calimach reglementa materia servituţilor. ]n reglementarea actuală dreptul de servitute este un drept imobil. în prezent cunoscute sub denumirea de şerbiri rurale. inspirat din dreptul austriac.

prevederi destul de modeste despre servituţi conţinea numai Hexabiblul lui Armenopol. ale căruia prevederi privind servituţile le vom examina în continuare. nu şi-a găsit aplicare şi pe teritoriul Basarabiei. p. 35 . Ulterior. 125]. care cauză în 1812. RSS Ucraina a reprodus decretul RSFSR „Despre drepturile esenţiale de proprietate”. pe teritoriul ei (din 1919) s-a aplicat Codul civil român adoptat în 1964. în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. care a intrat în vigoare în Moldova la 1 octombrie 1817. 616. conţinea la art. În Transnistria se aplica legislaţia Ucrainei. Basarabia a fost alipită forţat la URSS. Din toate aceste acte. iar dritul unei familii trece la toate mădulariile ei”). prin care proprietatea privată imobilă a fost exclusă din circuitul civil [10. definiţia servituţilor „prin dritul şerbirii lucrurilor se îndatoreşte proprietarul unui lucru ca spre folosul altuia să rabde sau să nu rabde sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acel lucru” [78. Sobornicesu Hrisov 1875.asupra şerbirilor le curmă moartea îndrituitului şerbirii. Dar acest cod de legi. În 1865 intră în vigoare actualul Cod civil român care consacră servituţilor cartea a II-a „Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” din Titlul al IV-lea. Paralel cu acestea. La 26 iulie 1922. E de menţionat că Hexabiblul era scris în limba greacă. 192]. în Basarabia se aplică şi legislaţia rusă. О применении местных законов Арменопола и Донича в Бесарабии. 575-643. Astfel. p. cît şi prevederile cele ale codului civil rus „Свод законов”. în măsura în care relaţiile nu erau reglementate de legea locală. Pe teritoriul Basarabiei se aplicau următoarele izvoare de drept: Hexabiblul lui Armenopol (o extragere din dreptul romano-bizantin). Astfel. După unirea Basarabiei cu România. c. Codul lui Calimach. dacă se vor întinde anume şi la moştenitorii cuiva. p. 189]. 113]. C. Regulamentul din 1818 privind înfiinţarea regiunii Basarabia [10. Basarabia a fost anexată la Rusia. au fost adoptate acte normative mult mai complexe. în materia servituţilor se aplicau atît prevederile Hexabiblului lui Armenopol. 22. p. care mai apoi a fost declarată RSSM.-Петерсбург 1915. manualul de Legi al lui Andronache Donici 1814. La 28 iulie. din păcate. conţinutul lui fiind cu mult denaturat. În dreptul actual. servitutea este un drept perpetuu care nu se stinge la moartea titularului şi nici la moarea proprietarului fondului aservit. se reglementa modul de constituire şi de stingere a lor [10. În 1825 a fost tradus în limba rusă. În literatura juridică de atunci se menţiona că prevederile dreptului greco-roman se aplicau în Basarabia în starea în care era prevăzut în Codul Calimach 11. Servituţile erau traduse ca „служба” şi însemnau dreptul de folosire a lucrului altuia. Ele se împărţeau în servituţi prediale şi urbane. 11 Пергамент. respectiv art.

totalitatea normelor juridice ce reglementează servituţile. avînd drept principiu de bază instituirea proprietăţii de stat asupra pămîntului. Trebuie însă să menţionăm că noţiunea „drept de servitute” are un sens mai larg. cuprinzînd: . a surselor de apă etc. şi pînă la începutul anilor „90”.dreptul proprietarului fondului dominant de a beneficia de utilităţile fondului aservit în limitele stabilite. pe posibilitatea de a se contracta şi de a avea proprietate. Pămîntul fiind dat în folosinţă cooperativelor agricole de stat. 36 de slujire a unui lucru starea personală a robilor. organele lor de conducere hotărau ele însele şi asupra aranjamentelor funciare interne. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. Din anul 1944 însă. 92 din Codul civil. De exemplu. prevedea: „Pămîntul. După 1989 revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea acestei instituţii.La 14 martie 1940. mai ales. În ceea ce priveşte servitutea. au dispărut şi servituţile de pe teritoriul Moldovei. p. dreptul civil suferind din cauza schimbărilor socio-economice. lucru care se poate face numai prin definirea şi evidenţierea caracterelor servituţii. se ajunge la o schimbare a structurii dreptului privat. . Instituţia servituţii desemna două stări: bunuri. o dată şi cu recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pămîntului. Din literatura de specialitate reiese că aceste două noţiuni sînt echivalente. şi a constituirii căilor de acces la fiecare teren şi a reţelelor de apeducte. legislaţia ei civilă nu a cunoscut servitutea ca instituţie juridică graţie instituirii regimului socialist. Iniţial. în vigoare pe teritoriul Moldovei de la 1 iulie 1965 pînă la 12 iunie 2003. în domeniul public. apele şi pădurile se află în proprietatea socialistă a statului şi se dau în folosinţă”. în limba comună determinînd toate formele de dependenţă a cuiva sau a ceva. în perioada socialistă aceste valori au fost răsturnate. schimbările constau în faptul că ea se aplica. şi asupra altor probleme ce ţineau de folosirea terenurilor. subsolul. 217]. ca urmare a micşorării domeniului proprietăţii private în favoarea domeniului socialist şi înglobării în sistemul de economie dirijată. art. Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis un decret prin care permitea aplicarea temporară pe teritoriul RSSM a legislaţiei Ucrainei [10. nu înainte de a elucida problema de natură terminologică. înrobire”. Poate să apară problema folosirii noţiunilor servitute şi drept de servitute. extinzîndu-se ulterior şi asupra unor alte . Astfel. În perioada socialistă. o dată cu alte instituţii. servitutea numea sarcina impusă imobilelor. Cuvîntul „servitute” însemna „servire. Este necesar aşadar să stabilim esenţa lor.

1). Acest din urmă caracter se află la temelia servituţii. În doctrină. afirmînd că servitutea nu aparţine persoanei. Un alt jurist al Romei antice.este definit ca un drept subiectiv. în a cărui virtute titularul exercită direct şi nemijlocit atributele asupra unui bun determinat. D 8.jus in re .În baza servituţii. (Ulpianus. un imobil (cel aservit) se legalizează în servitutea altui imobil (cel dominant). în a cărui favoare este stabilită. dreptul real . 20. de aceea juriştii romani priveau servitutea nu ca un raport juridic dintre proprietarii acestor imobile. deoarece.1 Dreptul de servitute este un drept real principal Codul civil al Republicii Moldova nu conţine o definiţie a dreptului real. §3. servitutea profită unei persoane sau apasă asupra ei numai prin faptul că acea persoană posedă fondul. ci terenului (Pompinius. în favoarea sau în sarcina căruia există servitutea. în lipsa acestora. ca uzufructul. 261]. este posibilă numai după determinarea caracterelor juridice care şi servesc drept criterii de distincţie a servituţilor de alte realităţi juridice [7. 8. Servitutea totuşi nu are un caracter personal. 261]. p. 12). 4. 37 . 3. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau de posesor al fondului [42. Deşi servitutea este stabilită în favoarea unui imobil. în definitiv ea profită tot unei persoane. Paulus. indiferent de identitatea proprietarului şi de strămutarea fondului din mînă în mînă [42. D. nu în favoarea unei persoane şi în sarcina uni alte persoane. p. p. fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane 12 Digestele lui Iustinian. 165-167. D. ca servituţile personale. Conform consideraţiilor lui Ulpianus. 3)12. servitutea urmează terenul în cazul vinderii lui. Din definiţia legii reies două caractere ale servituţii: că este un jus in re aliena şi un drept stabilit în favoarea unui imobil şi în sarcina unui alt imobil. 144]. afirmînd că. ea nu se poate constitui: nimeni nu poate dobîndi o servitute urbană sau rustică dacă nu are teren şi nimeni nu poate fi grevat (cu servitute) dacă nu are teren.4. (Paulus. servitutea predială se numea servitute a terenurilor (fundibus). Pompinius se pronunţă însă şi mai categoric. se pronunţa mai concret. ci ca un raport juridic dintre imobile. 3. p. anume proprietarului sau posesorului de teren. Caracterele juridice ale dreptului de servitute Definirea dreptului de servitute (rezultatul final al oricărei cercetări). 8. de exemplu. dacă asupra unui teren se constituie o servitute în favoarea unui alt teren.

[36, p. 326]. Din acest caracter rezultă şi denumirea jus in re. Această definiţie necesită două precizări explicative: a) s-a avut în vedere dreptul de proprietate cu cele trei atribute ale sale, cît şi posibilitatea dezmembrării lor, justificînd în felul acesta existenţa celorlalte drepturi reale; b) drepturile reale nu reprezintă, aşa după cum s-ar putea deduce din simpla lectură a definiţiei, un raport între titularii lor şi bunurile care constituie obiectul acestor drepturi ce justifică existenţa, ci un raport între oameni [52, p. 41]. Raportul juridic se stabileşte – cu privire la un bun determinat – între titularul unui drept real ca subiect activ şi celelalte persoane, ca subiecte pasive, de a se abţine a săvîrşi orice faptă care să îl împiedice pe titular să îşi exercite atributele asupra bunului. Reţinem, totodată, că orice drept real conferă titularului facultatea de a urmări un bun în mîinile oricui s-ar afla, precum şi posibilitatea de a-şi exercita prerogativele direct şi nemijlocit asupra bunului, fără intervenţia unei alte persoane [29, p. 129]. Drepturile reale se pot clasifica sau grupa avîndu-se în vedere următoarele trei caractere: existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, în funcţie de categoria bunurilor care constituie obiectul lor; conţinutul lor complet, care vizează dreptul de proprietate, atunci cînd cele trei atribute sînt exercitate de acelaşi titular, celelalte drepturi reale formate în baza unuia dintre primele atribute ale dreptului de proprietate, - posesiunea sau folosinţa. Trebuie subliniat faptul că între drepturile reale principale şi drepturile reale accesorii lipseşte orice corelaţie în ceea ce priveşte existenţa lor [37, p. 174]. Independenţa şi dependenţa lor urmează a fi raportate la inexistenţa sau existenţa drepturilor de creanţă. În funcţie de existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, drepturile reale se clasifică în drepturi reale principale şi accesorii, în sensul că se conferă titularilor lor puterea de a se servi în mod direct de bunurile materiale - mobile sau imobile - care le aparţin sau de a obţine, prin darea lor în folosinţă, a anumite profituri. Drepturile reale prezintă importanţă şi din punctul de vedere al rolului posesiunii şi al publicităţii existenţei lor. În ceea ce priveşte rolul posesiunii, sînt de reţinut următoarele: în cazul drepturilor reale mobiliare, posedarea bunurilor mobile – fondată pe o aparenţă conformă cu realitatea – prezumă existenţa dreptului de proprietate, iar în cazul drepturilor reale imobiliare, posesiunea este considerată doar un atribut al dreptului de proprietate [59, p. 642-648]. În funcţie de cumularea sau dezmembrarea celor trei atribute ale dreptului de proprietate, drepturile reale se clasifică în dreptul de proprietate drepturi reale asupra bunului altuia [40, p 279]. În literatura de specialitate, se consideră că drepturile reale reprezintă dezmembrări ale dreptului de proprietate [87, p. 79]. 38

Această clasificare astfel conturată impune, pentru înţelegerea ei, următoarea subliniere: existenţa drepturilor reale asupra bunului altuia se justifică pe baza unor raporturi juridice inevitabile între titularul dreptului de proprietate şi titularii celorlalte drepturi reale [88, p. 123]. Pentru a sublinia că, în cazul drepturilor reale, titularul exercită direct şi nemijlocit anumite prerogative asupra bunului obiect al dreptului, în literatura de specialitate se consideră că dreptul real este un raport între persoane cu privire la un bun determinat. Acest raport se stabileşte asupra unui bun determinat, între una sau mai multe persoane, ca subiect(e) activ(e), şi toate celelalte persoane ca subiect(e) pasiv(e) care au obligaţia generală de a nu stînjeni exercitarea liberă a dreptului de către titularul său. Din cele expuse rezultă caracterul de drept absolut, adică opozabil erga omnes, deci opozabil tuturor [61, p. 230]. Terţii sînt obligaţi să respecte drepturile reale, şi anume de a nu face nimic de natură să îngrădească exercitarea drepturilor de către titularii lor [3, p. 14]. Subiectele pasive au o obligaţie negativă, abstractă, fără valoare economică. Din caracterul absolut al drepturilor reale rezultă efecte specifice, şi anume dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă [79, p. 214]. În literatură există însă părerea că dreptul real este un raport de la persoană la lucru [41, p. 853-856], argumentul imposibilităţii unei relaţii de la lucru la persoană este folosit cu aparenţă de seriozitate, constituind o eroare involuntară în raţionament. Această relaţie dintre persoană şi lucru este dreptul real. O persoană are un lucru pentru că este al său şi lucrul nu poate fi al său decît cînd între persoană şi lucru există o relaţie de proprietate, care exclude de la acelaşi drept orice altă persoană [91, p. 148]. Pentru existenţa relaţiei de drept între persoană şi lucru, nu este necesară reciprocitatea, nu este nevoie ca lucrul material să aibă şi el drepturi şi obligaţii faţă de deţinătorul său [91, p. 150]. Nu putem fi de acord cu această părere, deoarece nu vorbim despre relaţiile ce apar în univers între toate corpurile, ci despre relaţiile reciproce care apar numai între oameni, iar în cazul drepturilor reale, despre relaţiile dintre oameni aferente exercitării puterii lor asupra unor anumite lucruri. Dreptul nu poate fi identificat cu relaţia, căci apare numai în cadrul unei relaţii dintre oameni. Această concepţie exista încă în perioada incipientă a dezvoltării dreptului roman. Astfel, Gaius, în calificarea bunurilor în corporale şi incorporale, atribuie dreptul de proprietate, dreptul de servitute la categoria celor corporale. „Eroarea reflectă o concepţie fetişistă, explicabilă nu numai prin resturile mentalităţii primitive, dar şi prin tendinţele cazuiste, pragmatice ale jurisconsulţilor romani în exercitarea fenomenului juridic” [43, p. 161]. Raportul dintre persoană şi bun este un simplu fapt material, raportul juridic însă se constituie doar între persoane. Dreptul real este un raport între persoane, dar cu privire la un lucru determinat. 39

Dreptul real este absolut şi perpetuu. Caracterul absolut al dreptului real a fost interpretat diferit în literatura de specialitate. La început el se referea numai la dreptul de proprietate, considerîndu-se că proprietarul poate face orice cu bunul său, dar în prezent o astfel de interpretare ar fi antisocială şi chiar ilegală [81, p. 233]. Dreptul de proprietate este prevăzut de lege şi exercitat în limitele prevăzute de ea şi, prin urmare nu este absolut nu este absolut [51, p. 231]. Alţii prin caracter absolut presupun plenitudinea libertăţii de dispoziţie asupra obiectului material şi juridic al acestui drept. Proprietarul poate să dispună de obiectul dreptului său (ceea ce implică posesiune şi folosinţa), consumîndu-l, avînd deci şi plenitudinea de dispoziţie asupra lui. Menţiunea “în limitele determinate de lege” sau “poate fi limitat prin lege” conform art. 315 alin. (3) din Codul civil, nu trebuie privită ca o contradicţie faţă de caracterul absolut, deoarece ea nu poate avea un alt sens decît cel de repetare a obligaţiei privind respectarea dreptului unei alte persoane, fiind de la sine înţeles că legiuitorul are libertatea de a stabili limitele folosirii oricărui drept [91, p. 223]. Astfel interpretat, caracterul absolut este conferit numai dreptului de proprietate [41, p. 853-856]. Sensul adevărat al acestui caracter constă în faptul că drepturile reale sînt opozabile erga omnes, presupunînd de la început un subiect activ determinat şi unul pasiv nedeterminat, format din celelalte persoane [91, p. 224]. Caracterul perpetuu este atribuit de unii autori, ca, de exemplu, P.C. Vlahide, numai dreptului de proprietate, celelalte drepturi reale avînd o existenţă temporară [91, p. 56]. Legiuitorul a prevăzut în mod expres acest caracter, la art. 315 alin. (2) al Codului civil, care se evidenţiază prin durată. Durata dreptului de servitute însă este determinată de existenţa bunurilor imobile care formează obiectul existenţei sale. În legătură cu caracterul perpetuu al dreptului de proprietate se impune precizarea că proprietatea asupra unui bun - mobil sau imobil - nu impune necesitatea apartenenţei sale continue la acelaşi titular [90, p. 300], putînd fi transmisă prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, perpetuîndu-se astfelîn cadrul unui alt patrimoniu [52, p. 57]. Reţinem că ceea ce este specific caracterului perpetuu al dreptului de servitute este durata în timp a obiectului său, indiferent de patrimoniul din care face parte într-un anumit moment al existenţei sale. Caracterul perpetuu al dreptului de servitute nu se opune transmiterii bunurilor imobile care formează obiectul său, în patrimoniul unui alt titular. În ceea ce priveşte trecerea dreptului de servitute din patrimoniul unui titular, există cauze voluntare şi cauze forţate. Cauzele voluntare implică libera atitudine a proprietarului de a înstrăina sau de a abandona bunurile care formează obiectul dreptului de servitute. Transmiterea voluntară către un alt titular poate avea loc prin acte între vii. Abandonarea implică părăsirea bunului de către proprietarul lui, ceea ce înseamnă, renunţarea expresă sau tacită la dreptul de proprietate asupra lor. 40

prin ajungerea la termen. se creează un loc de trecere în altă parte) sau prin nefolosirea ei. loialitatea relativă a juriştilor romani şi a multor generaţii de urmaşi pe parcursul secolelor la personificarea (subiectizarea) terenului dominant prin proprietarul acestuia ca titular al dreptului subiectiv de servitute. 422-423]. De aici provine. abandonarea se consideră a fi asimilată sau redusă la succesiunile vacante [60. se indică numai participantul la raportul juridic căruia îi aparţine în acest raport dreptul subiectiv [103.F. conform căruia drepturile subiective reale există şi se realizează în afara raporturilor juridice. Conform acestui concept. care este dezmembrat. nici dreptul subiectiv real nu există în 13 De remarcat că acest concept nu şi-a găsit adepţi nici în teoria generală a dreptului şi nici în teoria dreptului civil. care nu se stinge prin prescripţie. ci se dobîndeşte. În concluzie. Prin urmare.13 Fără îndoială. în cazul unui raport juridic real. instituit de romanii. Presupunem că anume acest concept a dat naştere. p 190-193] sau. XX. 41 . 574]. proprietarul nu poate exercita plenar dreptul său de proprietate. subliniem că servitutea nu se constituie asupra oricărui imobil. 63-65]. Proprietarul imobilului asupra căruia se exercită servitutea suferă o scădere a dreptului său de proprietate. care a dominat în teoria dreptului pînă la sfîrşitul sec. totodată că unul din factori principali care au contribuit la păstrarea stării de perpetuitate a definiţiei legale a servituţii prediale este conceptul „drepturi reale”. acte pe care le poate face dacă nu exista servitutea şi dacă nu ar trebui să se abţină de a tulbura exerciţiul servituţii. Şerşevici. urmare a faptului că defunctul proprietar nu are moştenitori. probabil. prin prescripţia rezultată din neuz. în virtutea naturii lor. Exercitarea normală a dreptului subiectiv real însă e posibilă doar în condiţiile respectării obligaţiei corelative ce îi revine persoanei sau persoanelor obligate din cealaltă extremă a raportului juridic. sau că moştenitorii au renunţat la succesiune ori nu au acceptat-o în temeiul legii [34. unui alt concept teoretic în doctrina civilistă rusă. Raţiunea stingerii acestor drepturi reale constă în faptul că ele sînt grevări ale dreptului de proprietate. dacă este temporar. o servitute poate înceta prin inutilitatea ei (de exemplu. exemplificînd prin existenţa dreptului subiectiv de proprietate. obligat să-l lase pe titularul servituţii a face acte de uz asupra fondului său şi să se abţină de la anumite acte de uz asupra propriului său fond. Un uzufruct se stinge prin încetarea din viaţă a titularului său. o legătură nemijlocită de dominare deplină a titularului acestui drept asupra obiectului [99. XX. p. XIX – începutul sec. Astfel. p. Ea a fost criticată opinîndu-i-se conceptul conform căruia şi drepturile subiective reale există doar în raporturile juridice respective numai prin care pot fi exercitate. dreptul subiectiv real instituie un raport juridic între subiect şi obiect. p. după cum afirmă savantul rus G. ci numai asupra anumitor imobile. Prin urmare.În cazul bunurilor imobile. pe la mijlocul sec. dreptul subiectiv real îi asigură titularului său un spaţiu liber de comportament nemijlocit faţă de obiectul acestui drept. Considerăm.

686 din Codul civil francez prevede şi interdicţia de a constitui o servitute în interesul unei persoane. iar acesta nu apare între obiecte (terenuri. Nu sînt deci susceptibile de servitute: a) imobilele prin destinaţie. Spre deosebire de uzufruct. p. şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane Codul civil. p. stabileşte că servitutea este sarcina care grevează un imobil pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. deoarece nu poate fi stabilită decît asupra unui imobil [20. Dacă proprietarul se schimbă. avînd un caracter de perpetuitate. 76]. Trebuie să facem distincţie între dreptul de a beneficia de o servitute şi dreptul de a utiliza un bun 42 . Exercitarea servituţii constă în acte materiale de uz. servitutea este întotdeauna un drept imobiliar. persoana beneficiind de ea numai ca proprietar [63. adică drepturile imobiliare. Dat fiind faptul că servitutea însăşi este un imobil prin obiectul la care se aplică. Nu se pot stabili servituţi asupra bunurilor incorporale. adică imobilele prin natură. 3. nu se poate stabili o servitute asupra unei servituţi. p. spre deosebire de uzufruct. este incompatibilă cu natura efemeră a arborilor [34. Imobilele asupra cărora se poate stabili o servitute sînt pămînturile şi clădirile. deci un bun incorporal. alte persoane care doresc să folosească servitutea constituită deja va trebui să creeze o servitute aparte. ceea ce nu este necesar din motivele indicate mai sus. b) imobilele prin obiectul la care se aplică. la art. Menţiunea că proprietarul profită de servitute exclude ideea că acest drept îl are şi orice deţinător legal al fondului respectiv [64. Chiar printre imobilele prin natură există o categorie asupra cărora nu se poate stabili servitute. dreptul de a beneficia de servitute trece la noul proprietar. p. 262]. 113]. Servitutea profită unei persoane sau apasă asupra persoanei numai datorită faptului că ea are în proprietate imobilul. şi anume arborii. posibile doar asupra bunurilor corporale.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea unui alt imobil. atît în cele reale. care poate fi stabilit asupra unui alt uzufruct. care poate fi mobiliar sau imobiliar. Art. obligaţia avînd un caracter impersonal. 291]. Servitutea. cît şi în cele obligaţionale. alte imobile) nici între subiect şi obiect.afara raportului juridic. Adevărata servitute grevează fondul şi se face numai în interesul fondului. în primul caz. 428. ci doar între subiecte vizavi de obiecte. Proprietarul fondului aservit va admite constituirea unei a doua servituţi dacă aceasta nu va leza drepturile deţinătorului primei servituţi (cazul servituţilor de trecere pe teritoriul aservit învecinat cu două terenuri înfundate). Din această caracteristică reiese că numai deţinătorii fondului dominant pot beneficia de servitute.

pe cînd Constituţia. art. pot fi folosite de mai multe persoane. Situaţia nu prezintă mari probleme. 10. În conformitate cu servitutea privată acvatică. atribuit în folosinţă separată poate interzisă ori autorizată de beneficiarul folosinţei separate în condiţiile stabilite de el. reglementează modalităţile de folosire limitată a apelor. Codul apelor. apele în Republica Moldova sînt proprietate de stat şi pot fi date numai în folosinţă. nr. Deşi bunurile din domeniul public sînt inalienabile.separată folosită de către beneficiari în temeiul hotărîrii autorităţilor publice. art. În conformitate cu art. apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. drepturile ei sînt limitate în interesul unei alte persoane 14 15 Monitorul Parlamentului. la art. Menţionăm totodată că art. Cборник кодексов российской федерации.specială (cu aplicarea unor astfel de instalaţii. . folosinţa generală a apei din obiectivul acvatic. Astfel.generală (fără aplicarea unor instalaţii şi dispozitive tehnice. totuşi se poate stabili asupra lor o servitute. 127 stabileşte că „numai apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. 43 . Москва. fiecare are dreptul de a se folosi de obiectele acvatice aflate în folosinţă comună dacă legislaţia nu prevede altfel. 287. pentru că autorizaţia se acordă unei persoane concrete. însă prin hotărîre a organului competent este acordată în folosinţă unei persoane. care afectează starea apei). după natura lor. care se divizează în servituţi acvatice publice şi servituţi acvatice private 15. ИИД «Филинь». .” Folosinţa apei poate fi: . Astfel.dat în folosinţă publică. pe cînd servitutea (poate fi creată numai de proprietar) se constituie în folosul unui fond şi de ea beneficiază numai deţinătorul acestui fond. 1999. deoarece este cert faptul că utilizarea acestui bun se face în temeiul legii şi nu reprezintă o servitute. sau unui număr nedeterminat de persoane. care. în conformitate cu Codul apelor. 20)14. 21). cel puţin în măsura în care servitutea este confundată sau compatibilă cu natura şi destinaţia altor bunuri.comună din obiectivele ne atribuite în folosinţă separată. folosirea generală a apei nu este o servitute. după caz. la art. 4 că „bogăţiile de orice natură ale subsolului. 29 din Codul apelor. . Situaţia este mai dificilă cînd bunurile. 127 din Constituţia Republicii Moldova prevede la pct. 43. Изд. Acest adevăr nu a fost luat în considerare la adoptarea Codului apelor din Federaţia Rusă. art. În conformitate cu servitutea acvatică publică. în baza hotărîrii instanţei de judecată sau contractului cu care a primit în folosinţă separată pe termen lung sau scurt. numindu-le servituţi acvatice. Codul apelor. 1993.

pe cînd drepturile constituite în folosul unei persoane pot avea ca obiect şi un lucru imobil. stabilite după Revoluţia franceză. pe cînd cele personale durează atît cît trăieşte titularul beneficiar. în favoarea căruia se exercită servitutea. care dispunea că servitutea nu stabileşte nici o preeminenţă a unui fond asupra altuia. 428 al Codului civil. se numeşte teren aservit. De obicei. p. suprimate de Revoluţia franceză. numindu-se servituţi personale. 137]. Codul civil francez şi cel român au evitat cît mai mult să întrebuinţeze termenii „aservit” şi „dominant”. celălalt. pe cînd drepturile instituite în folosul unei persoane pot acorda prerogative mult mai largi. dreptul SUA cunoaşte multiple mecanisme juridice care stau la baza servituţilor: grevările (easements). deoarece situaţia socială şi alcătuirea politică.interesate. Autorii Codului lui Napoleon nu voiau să folosească expresii care aminteau de inegalitatea şi ierarhia funciară a vechiului regim. În prezent. se numeşte teren dominant 16. Teama de a vedea reînviind starea anterioară a condus autorii Codului lui Napoleon să înscrie un articol special (art. În genere. Unul. În legătură cu examinarea acestui caracter. şerbit etc. Legislaţia SUA prevede şi noţiunea de servitute personală. Deşi între dreptul de servitute şi celelalte drepturi reale există trăsături comune. Cele două terenuri. existentă şi astăzi. 2) servituţile acordă prerogative care nu pot depăşi nevoile şi interesele fondului dominant (fapt pentru care a şi fost constituită servitutea). p. Acest text a fost suprimat pe bună dreptate de autorii Codului civil român ca fiind inutil. servitutea personală nu poate fi înstrăinată încetînd o dată cu moartea sau încetarea existenţei titularului său. 16 44 . a căror Terenul aservit se mai numeşte servient. în al căror folos este stabilit. 638). Aceste caractere fac ca să se deosebească de servituţile existente în SUA. drepturile la obţinerea profitului (profits). este cazul să ne expunem şi asupra părerii. 3) servituţile presupun existenţa a două mobile. cît şi în conceptul multor jurişti contemporani. licenţele (lecenses) şi acordurile (covenants) ce reglementează relaţiile funciare. servitutea personală nu aduce foloase nemijlocite imobilului.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari După cum rezultă din art. servitutea personală este considerată drept de proprietate şi poate fi înstrăinată [84. putem menţiona următoarele deosebiri care ne permit să le caracterizăm: 1) servituţile sînt perpetue. Acest fenomen nu corespunde nici caracteristicii servituţilor care limitează o proprietate (adică dreptul de proprietate al titularului). servitutea presupune existenţa a două imobile. 3. răspîndite atît în dreptul roman. Astfel. conform căreia servituţile pot fi create şi în interesul unei persoane. independent de faptul dacă ele sînt posesoarele terenului vecin [84. 137]. fac imposibilă reînvierea inegalităţii funciare anterioare. de altfel ele s-ar numi pur şi simplu servituţi. referitor la persoanele fizice sau juridice. pentru uzul şi utilita căruia se exercită servitutea. în multe jurisdicţii ale SUA. 142]. p. deşi îl grevează [84.

Cînd două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. Această utilitate însă este o consecinţă a dreptului de proprietate. Astfel. În legătură cu acest caracter.existenţă este necesară pentru instituirea servituţii. 336 şi 337 din acelaşi cod. 360]. în favoarea unui fond. în conformitate cu care titularul dreptului de proprietate asupra a două terenuri învecinate. deoarece proprietarul are libertatea de a folosi după bunul său plac terenurile ce îi aparţin. apare şi condiţia că fondurile trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi (fondul dominant – imobilul în folosul căruia se constituie servitutea şi Fondul aservit – imobilul grevat de o servitute). servitutea fiind un jus in re aliena. De exemplu. dreptul proprietarului se limitează. servitutea de canalizare sau de apeduct poate lega şi fonduri îndepărtate. adică să aibă un hotar comun. pentru a garanta individualitatea lor economică. Proprietarul a două fonduri diferite poate să tragă. În situaţia cînd unul dintre terenuri este înstrăinat. De aceea. p. proprietarul comportîndu-se ca atare. putea să greveze un teren cu o servitute în folosul celuilalt teren [103. De acest lucru nu s-a ţinut cont la adoptarea Codului apelor al Federaţie Ruse. (6) din Legea nr. Încă dreptul roman conţinea regula că bunul nu poate sluji proprietarului său (res sua servire non potest – lucrul nu se poate sluji pe sine însuşi) [47. Dacă două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. ci o eroare. al XIX-lea prevedea o excepţie de la acest principiu. nu poate exista o servitute a unui fond asupra celuilalt. p. legislaţia Suediei din sec. Totodată. 1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. este posibil ca acesta să tragă foloase dintr-un fond prin utilizarea celuilalt. Acest caracter face ca servitutea să se deosebească de alte drepturi de folosire limitată a bunurilor ce nu se află în proprietatea persoanei a cărei drepturi se limitează. Legislaţia franceză cere expres ca fondurile să fie vecine. 6 alin. nu a unei servituţi. cum ar fi fost în cazul unei servituţi. ceea ce nu înseamnă că ele trebuie să fie limitrofe. deoarece fiecare este proprietarul unei cote indivize. De exemplu. în temeiul art. trebuie să ne expunem asupra unor reglementări contradictorii din legislaţia Republicii Moldova. după cum nu poate exista un uzufruct în favoarea proprietarului asupra propriului său bun : nemini res sua servit [7.89]. utilitatea din celălalt fond. Trebuie să remarcăm că aceasta nu este o excepţie de la principiul examinat. 65]. nu ca titular de servitute. Instituirea unei servituţi acvatice este posibilă în cazul cînd obiectul acvatic este deţinut cu titlu de proprietate şi. “întreprinderile energetice care prestează servicii publice au dreptul de servitute 45 . ci să existe posibilitatea economică pentru fondul dominant de a extrage foloase de pe fondul aservit. sîntem în prezenţa unei servituţi stabilite de fostul proprietar conform destinaţiei. dacă două persoane au un lot de pămînt în proprietate comună în devălmăşie nu se poate crea o servitute. conform art. Lucru acesta însă are loc în virtutea dreptului de proprietate. prin instituirea servituţii. p. şi al dreptului de servitute.

cu apă şi gaz sînt considerate de utilitate publică”. în baza unor înţelegeri particulare. 2 din legea menţionată. de asemenea. stabileşte la art. instalare a reţelelor şi a ţevilor. conductelor termice şi de gaze naturale. În ele se menţionează că titularul licenţei de producţie. 46 . 111-113/679. (1) lit. 5 alin. 42-44/311. pentru alte acţiuni. va trebui să încheie un număr mare de contracte pentru instituirea servituţilor necesare acestor lucrări. 1998. nr. că “amplasarea sistemelor de comunicaţie. pentru efectuarea lucrărilor de marcare. Folosirea terenului unui alt proprietar poate avea loc numai în baza înţelegerii cu el. în cazul necesităţii de a construi în cazuri particulare sisteme de canalizare. întitulat “Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”. Ne pare corect faptul că ambele legi reglementează aceste lucruri fiecare în capitolul său IV. întreprinderile respective pot obţine dreptul de a utiliza bunurile imobile pe un termen de cel mult 5 ani. de deservire profilactică a utilajului. Mai mult decît atît. fapt ce înlesneşte mult activitatea ei şi contribuie la dezvoltarea sistemului energetic al ţării. de reparare a reţelelor electrice. poate fi considerat fond dominant terenul în al cărui folos se fac aceste lucrări. de termoficare şi de canalizare. nr. Mai detaliat aceste prevederi sînt expuse în Legea cu privire la energia electrică şi în Legea cu privire la gaze 18. Moldova. Acest fapt nu corespunde caracterului examinat. dacă părţile nu convin asupra unui alt termen. nr. dar proprietarul acestui fond. 50-51/366. De aceea. Această reglementare stabileşte că întreprinderile vizate au dreptul de a utiliza fără vreun impediment terenurile. de întreprinderea care furnizează energie electrică sau gaz. terenul este folosit. e). Aceste reglementări sînt corecte şi. folosind tehnicile respective” 17. reţele de gazificare 17 18 Monitorul Oficial al R. numai în baza înţelegerii cu proprietarul. pentru a se asigura cu energie electrică şi gaz.488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică19. Ibidem. independent de tipul de proprietate. 19 Ibidem. pentru construcţia şi exploatarea obiectivelor. În principiu.asupra terenurilor. Lucrările de marcare şi alte asemenea enumerate mai sus nu înseamnă însă servitute Folosirea proprietăţii unei alte persoane pentru exploatarea continuă a obiectivelor şi utilajului plasat se face. de transportare şi distribuire a energiei electrice şi a gazului are dreptul de a folosi terenul din proprietatea unor alte persoane pentru executarea lucrărilor de pregătire. 2000. indiferent de tipul de proprietate. reţele de comunicare. Legea nr. de alimentare cu energie electrică. instalaţiilor electrotehnice şi utilajului gazifier. de construcţie a obiectivelor. deoarece fondul dominant nu este determinat. titularul de licenţă urmînd să repare daunele cauzate astfel proprietarului. În corespundere cu art.

Există situaţii în care proprietarii celor două fonduri. . Astfel. nu exclud necesitatea instituirii unei servituţi între proprietarii de fonduri vecine. Ea nu poate fi despărţită de fondul principal pentru a forma un drept de sinestătător şi nu poate fi înstrăinată. 263]. în favoarea achizitorului. p. avînd. p. pentru ca servitutea să nu îşi piardă forţa juridică în momentul transmiterii imobilului grevat. deoarece are o existenţă de sine stătătoare. iar sarcina ce corespunde dreptului de servitute şi care grevează fondul aservit . fiind un drept real principal. dobînditorului şi uzufructuarului. 3. De asemenea se impune şi sensul că dreptul de servitute e un drept real accesoriu. noului proprietar i se transmit beneficiile sau obligaţiile stabilite prin servitute. . dacă părţile nu stabilesc altfel. Servitutea se transmite nu numai în cazul înstrăinării proprietăţii depline a unui fond. Servitutea se transmite o dată cu fondul chiar atunci cînd actul de înstrăinare a acestuia nu conţine o dispoziţie expresă relativă la ea.4 Caracterul accesoriu Servitutea este întotdeauna un accesoriu al fondului. grevările sau beneficiile acordate de o servitute pot fi transmise numai o dată cu fondul dominant sau fondului aservit. de 47 . urmărită sau ipotecată singură. sau în cazul adjudecării fondului. .cumpărătorul imobilului grevat să fie preîntîmpinat despre existenţa acestei servituţii.energetice.acordul despre instituirea servituţii să fie încheiat scris şi semnat de părţi. 263].părţile participante la servitute să îşi continue existenţa şi după actul de transmitere a imobilului (această cerinţă se referă la servituţile personale şi este caracteristică ţărilor care cunosc această instituţie). precum şi sensul că servitutea este un accesoriu al fondului dominant.5 Caracterul perpetuu Servitutea durează atîta timp cît durează imobilul şi cît se menţine situaţia din care a rezultat. tot astfel sarcina de a suferi servitutea se transmite odată cu fondul aservit. în cazul înstrăinării unuia dintre aceste imobile. prin urmare soarta juridică a acestuia. Pornind de la acest caracter. în favoarea adjudecatarului. Aşa cum dreptul de a exercita servitutea se transmite o dată cu fondul dominant. ar trebui respectate anumite condiţii. 3. În dependenţă de sistemul juridic. servitutea este o calitate a fondului [42.servitutea să fie înregistrată. După cum s-a menţionat. şi anume: .regimul juridic al acestuia. dar şi în cazul constituirii unui uzufruct sau a unui drept de uz: uzufructuarul şi uzuarul au dreptul să exercite servituţile stabilite asupra fondului supus uzufructului [42. cesionată. altele asemenea.

Argumentul în susţinerea acestei păreri constă în faptul că servitutea profită tuturor coproprietarilor. Pentru ca servitutea să se stingă se cere consimţămîntul tuturor coproprietarilor. Ea nu se poate stinge. Prin urmare. o convenţie valabilă cu proprietarul fondului aservit pentru constituirea unei servituţi. Servitutea se datorează de întregul fond aservit şi profită întregului fond dominant. exercitîndu-se în favoarea întregului fond dominant şi al fiecărei porţiuni din el. Cu alte cuvinte. Profesorul Eugeniu Safta-Romano este de părerea că regula unanimităţii se aplică diferit. nu se stinge. Servitutea împrumută de la dreptul de proprietate caracterul de perpetuitate. p. 263]. intitulat “exercitarea servituţii”. p.comun acord. servitutea este perpetuă numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le limita în timp [42. servitutea se datorează de întregul fond aservit şi de fiecare porţiune din fond. iar 48 . este o consecinţă a naturii sale dependente şi accesorii. ca uzufructul. stabilindu-i un anumit termen. servituţile sînt perpetue numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le stabili temporar. nu de esenţa sa. 231]. (3) : “Dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant la soluţionarea litigiului”. din Codul civil. Şi viceversa: dacă un fond grevat anterior cu o servitute devine proprietatea indivizibilă a mulor proprietari. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. Dacă fondul dominant se află în coproprietate. p. În această situaţie. Acest caracter al servituţii care este legată de proprietatea fondului. atunci. ci se stinge în întregime sau dăinuie în întregime [42. Articolul 434. Cînd însă este vorba de constituirea unei servituţi. Cînd un fond sau ambele aparţin mai multor proprietari în indiviziune. un singur proprietar sau numai cîţiva dintre ei nu pot cauza stingerea servituţii. dreptul poate fi limitat sau stins prin convenţia proprietarilor celor două fonduri [36. nici nu poate dăinui numai în parte. caracterul perpetuu ţine de natura dreptului. pot limita în timp servitutea.6 Servitutea este indivizibilă Servitutea este indivizibilă în sensul că se constituie asupra întregului imobil aservit şi profită întregului fond dominant. regula unanimităţii acţionează în privinţa coproprietarului fondului aservit. după cum proprietatea indiviză se raportă la fondul dominant sau la fondul aservit. În cazul cînd unul dintre cele două fonduri se divid (se împart). 3. stabileşte la alin. instituirea servituţii trebuie să se facă în contradictoriu cu toţi coproprietarii fondului aservit. oricare coproprietar poate să încheie singur. Faptul că servitutea este perpetuă prin natura ei nu împiedică însă părţilor să-i limiteze durata. 263]. Cu alte cuvinte. fără acordul celorlalţi. p. 263]. odată cu moartea proprietarului fondului dominant sau cu moartea proprietarului fondului aservit [42. Cu alte cuvinte.

Distincţia dintre bunurile publice (rei publicae) şi bunurile statului (patrimonium fisci) a apărut încă la romani. Dacă un bun este o coproprietate. bunurile publice se caracterizează prin: 1) imposibilitatea de a fi obiect al proprietăţii individuale. Astfel. ultimele însă numai pe perioada în care se află în posesiunea statului [92. care. Astfel. 3. atunci cînd se constituie o servitute în favoarea unui asemenea fond să se ceară consimţămîntul expres. 156]. dar ele apar în alte raporturi juridice din societate. Ce ar însemna aceasta? Nu este vorba de interzicerea (vînzarea) nici de imposibilitatea folosirii lui. subiect al dreptului asupra bunurilor publice este întreaga societate. susţinînd. bunurile din proprietatea lui pătrund în circuit civil ca valori de schimb. că proprietatea de stat şi proprietatea publică sînt lucruri diferite şi urmează a fi tratate diferit. În cazul în care statul îşi realizează cheltuielile sale şi intră în relaţii cu subiecte private. dar care ne satisfac anumite necesităţi. deoarece actul profită tuturor. Această distincţie se datora faptului că bunurile publice aparţineau întregii societăţi. 2) capacitatea lor de a fi în serviciu întregii societăţi. mai facem o precizare. Ar fi bine ca. Atît bunurile din proprietatea publică. ulterior. Unele subiecte nu sînt de acord. cît şi cele din proprietatea de stat sînt scoase din circuitul civil. fie asupra. dreptul de servitute se stinge în privinţa celorlalte părţi.servitutea serveşte numai unor părţi din imobilul dominant ori se poate exercita numai asupra unor părţi din imobilul grevat. În alte situaţii. pentru instaurarea servituţii. p. fie în favoarea lui. cu titlu de iniţiativă legislativă. unuia dintre coproprietari. Care este natura proprietăţii publice? Oare toate bunurile din proprietatea statului sînt în proprietate publică? În ultimul timp. Pentru a face distincţie între proprietatea publică şi cea de stat. Necesităţile oamenilor sînt satisfăcute nu numai cu bunuri din proprietatea personală. 147]. Există însă bunuri cărora nu le putem atribui regimul de stăpînire personală. Chiar şi în 49 . între coproprietari pot apărea litigii. Această observaţie este exactă dacă proprietarul fondului dominant nu cere o despăgubire. va avea importanţă: avem bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuit. este necesar consimţămîntul tuturor coproprietarilor [44. p. ci de imposibilitatea aflării sale în proprietate individuală (personală). Fenomenul aceasta are loc prin raporturi de altă natură. tot mai des este susţinută opinia conform căreia proprietatea publică echivalează cu noţiunea de proprietate de stat.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public Acest caracter este pus într-o situaţie de incertitudine din cauza discuţiilor ce au loc în Republica Moldova asupra problemei apărute între noţiunea de proprietate privată şi noţiunea de proprietate publică. iar asupra la bunurilor de stat – statul. Problema este de o maximă importanţă pentru studiul nostru. a cel puţin.

au valoare de schimb. datorită caracterului lor natural. iar această folosire este nu numai faptică. ci şi juridică. 296 din Codul civil. Un proprietar obişnuit are dreptul să se folosească de bunurile sale singur şi în interesul său. prin organele sale. ci şi pe cale civilă. nu ca un proprietar. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate. se făcea afirmaţia că dreptul de folosinţă este opozabil. În acest caz însă nu poate fi vorba de un drept de proprietate. în orice relaţie s-ar afla cu statul. în primul rînd. Prin urmare. importanţei lor deosebite. Prin urmare. statul reacţionînd ca un apărător al ordinii publice. sînt de uz sau de interes public. Astfel. După cum am văzut însă. prin lege sau în modul stabilit de lege. urmăreşte. conform prevederilor art. bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat dacă. în aceste condiţii şi statului. dreptul de folosinţă asupra bunurilor publice este apărat nu numai pe cale penală şi administrativă. pe cînd bunurile rei publicae. nu sînt trecute în domeniul public. folosirea bunurilor menţionate este foarte importantă. Categoria de rei publicae nu este o creaţie a vreunui drept.teritoriale fac parte bunurile determinate de lege. Toate acestea dovedesc netemeinicia părerii apărute în doctrina rusă că deosebirea dintre proprietatea publică şi cea privată nu ar avea importanţă juridică. nu pot fi obiectul convenţiilor. Caracterul juridic al relaţiilor de folosire a bunurilor publice se manifestă şi prin dreptul statului asupra lor. insesizabile şi imprescriptibile. Bunurile domeniului public sînt inalienabile. 50 .literatura juridică anterioară anului 1989. sînt lipsite de orice valoare economică. servind întregii societăţi. precum şi bunurile care. dezmembrînd dreptul de proprietate al statului asupra terenului [29. Bunurile rei publicae nu pot fi în proprietate. p. Ele se atribuiau. din timpuri străvechi. la rei publicae. bunurile res fisci fac parte din patrimoniul statului. Persoanele lezate în dreptul lor de a folosi bunuri publice se pot adresa în justiţie pentru a li se recupera prejudiciul. Din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ . De aceea. deoarece caracterul său de a folosi întregii societăţi a apărut încă din comuna primitivă. menirii de a servi necesităţilor esenţiale ale întregii societăţi. respectarea acestora. aplică pedepse celor care le încalcă. prin ocrotirea de către stat a relaţiilor de folosire a bunurilor din proprietatea publică. pe cînd bunurile de stat sînt folosite de toţi cetăţenii. 129]. Ea este mai veche chiar şi decît categoria proprietăţii. prin natura lor. Caracterul juridic ale acestei folosinţe se manifestă. Statul stabileşte regulile de întrebuinţare. unii jurişti exclud orice drept asupra lor. Dreptul de proprietate asupra lor nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de terţi prin uzucapiune.

3. Credem că bunurile publice trebuie folosite în strictă conformitate cu destinaţia lor. în virtutea dreptului său de proprietate. plaje. enumeră bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. în celelalte cazuri servitutea nu trebuie interzisă. le-ar fi putut înlătura. pentru necesităţi ale gospodăriei comunale. care obliga proprietarul fondului aservit de a repara suportul pe care se sprijină fondul dominant. bulevarde. Limitarea adusă proprietarului prin instituirea unei servituţi asupra bunului său constă în următoarele: . p. Încă de la romani există regula conform căreia servitutea nu poate conţine obligaţia proprietarului fondului aservit de a face (servitus in facindo consistere non potest) [99. fără ca aceasta să fie în detrimentul terenurilor publice. Statul. poate fi folosit de mai multe persoane. lacuri. deoarece ar contraveni intereselor publice. nu poate admite constituirea de servituţi asupra lor. precum şi a construcţiilor şi amenajărilor provizorii uşoare (gherete. se consideră publice trenurile afectate căilor de comunicaţie (pieţe. . la art. În conformitate cu art. satisfacerii necesităţilor socialculturale ale populaţiei (grădini publice. ea urmînd să se constituie printr-un act administrativ al organului competent [15.proprietarul este nevoit să rabde acţiuni ale proprietarului fondului dominant pe care. în virtutea dreptului său. 97]. drumuri şi altele asemenea). 127. ar limita posibilitatea celorlalţi de ale folosi. care nu este proprietarul adevărat al acestor bunuri.proprietarul se obligă a se abţine de la atare acţiuni pe care. străzi. chioşcuri). scuaruri). Unii autori însă menţionează că această interdicţie ar trebui să existe numai în cazul în care constituirea unei servituţi încurcă folosirii sociale. Trebuie să identificăm situaţia cînd bunul. are dreptul să le facă. p. De la această regulă făcea excepţie “servitus oneris ferendi”. parcuri. pasaje. 128]. Pe terenurile publice se permite amplasarea construcţiilor şi amenajărilor capitale.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină Sarcina este o obligaţie care apasă asupra tuturor proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului aservit: obligaţia de a nu exercita anumite prerogative inerente dreptului de proprietate sau. 51 . în conformitate cu destinaţia specială a acestor terenuri. Constatăm aşa dar că bunurile de uz public nu pot fi grevate cu servituţi. de aceea orice întrebuinţare a lor în acest sens nu va fi considerată servitute.Constituţia Republicii Moldova. 47 din Codul fiscal. datorită specificului său. obligaţia de a permite exercitarea unor prerogative de acest tip proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului dominant. invers.

arenda poate fi utilizată cu acelaşi succes ca şi servitutea. similare servituţilor. de energie electrică etc. Dacă însă ţinem cont că termenul maxim prevăzut de legislaţia în vigoare. conducte de gaz. şi anume cînd proprietarului este permis să utilizeze în paralel bunul arendat. Distincţia dintre drepturile reale şi creanţe. partea avînd obligaţia de a repara celeilalte părţi prejudiciile cauzate prin această desfacere. B i-a plătit lui A o anumită sumă. 2. Dacă C va vinde. de asemenea. Spre exemplu: 1. Unicul neajuns al arendei în acest caz constă în faptul că este limitată în timp. în caz contrar rămîne fără apă. imobilul aservit continuă să fie utilizat în paralel de către proprietar. Pentru acest drept. După expirarea unui an de la încheierea contractului. ţine de o perioadă strict determinată. dacă servitutea împiedică proprietarului să-şi folosească bunul conform destinaţiei. are forţă obligatorie pentru toţi deţinătorii terenului dominant şi ai celui aservit. însă existenţa acestui drept.Acestea sînt caracteristicile esenţiale ale dreptului de servitute care permit determinarea lui de alte realităţi juridice similare. (apeducte. are o mare importanţă. Deosebirea dintre utilizarea contractului şi servituţi poate fi ilustrată prin următorul exemplu: A şi B sînt proprietarii a două terenuri vecine. În această situaţie. în acest caz. 52 . Dacă B va institui însă o servitute. problema se va repeta. Arenda presupune. unele contracte pot fi desfăcute în mod unilateral.). Codul civil al Federaţiei Ruse prevede în acest sens că. Mai mult decît atît. Servitutea trebuia înregistrată. acordă drept de utilizare a bunurilor altuia. dreptul său de a exploata sistemul de aprovizionare cu apă va fi respectat de toţi proprietarii terenului aservit. spre deosebire de servitute. acesta are dreptul să ceară în justiţie. Arenda. A vinde lui C terenul. de obicei. fără intervenţia proprietarului şi fără dreptul acestuia de a utiliza bunul în perioada arendei. utilizarea exclusivă a bunurilor arendate. Servitutea. Drepturile ce nasc din contracte au valoare juridică. În anumite situaţii. arenda poate acorda aceleaşi privilegii ca şi servitutea. în a cărui bază B are dreptul de a instala pe terenul lui A o ţeavă. la rîndul său. pentru ca toţi viitorii proprietari să cunoască existenţa ei. încetarea servituţii. fiind un drept real. este de 99 de ani. numai în privinţa părţilor contractante. O astfel de situaţie poate apărea în cazul arendării terenului pentru extragerea de bogăţii subterane sau pentru instalarea unor sisteme de canalizare. Crearea unei situaţii juridice. însă. B poate propune lui C să plătească din nou pentru utilizarea terenului. terenul. Contractul nu a fost înregistrat. pentru a se asigura cu apă. iar încălcarea dreptului de servitute să fie contestată în instanţă de judecată. În cazul servituţilor. prin încheierii unor contracte. C îi cere lui B să scoată ţeava motivînd îi încurcă să construiască un obiectiv planificat. Ei încheie un contract. de obicei.

p 264]. după cum am amintit. De aceea. Dreptul roman. Tot astfel. după nevoile particulare şi posibilităţile materiale [66. lato senso [42. extragerea materialelor etc. Legea însă nu mărgineşte obiectul posibil al servituţilor ci se mulţumeşte să identifice. în practică numărul şi varietatea servituţilor nu este mare. pe care servituţile trebuie să le satisfacă sînt limitate şi se regăsesc peste tot mai mult sau mai puţin identice [42. Servituţile nu trebuie confundate cu anumite drepturi de uz sau de uzufruct restrîns. 3. deoarece în teorie acest obiect poate varia la infinit şi. 264]. s-au făcut încercări de a clasifica servituţile. este necesar să admitem că o servitute poate avea drept obiect simplul agrement al terenului dominant. Din timpuri străvechi. În definitiv. În practică însă. 214]. care permite proprietarului fondului dominant să se bucure de o privelişte de care ar fi lipsit dacă proprietarul fondului vecin ar ridica o clădire. se impune proprietarilor urbani. Astfel.Este aproape imposibilă definirea servituţilor prin obiectul lor specific concret. este greu uneori să stabileşti deosebirile (de exemplu. pe anumite străzi. este o adevărată servitute. care nu are alt obiect decît estetica străzii (Codul civil. prin dispoziţiile de ordine publică. 2. art. ca obiect general al tuturor servituţilor. deşi obiectul ei este mai mult confortul terenului dominant. 4. Generalizări privind clasificarea servituţilor Clasificarea servituţilor se face după o serie de criterii care rezultă explicit sau implicit din prevederile Codului civil. continue şi necontinue. art. Clasificarea servituţilor §1. servitutea de a nu clădi decît după un anumit plan. legale şi prin destinaţia stabilită de proprietar (izvorîte din fapta omului). servitutea de a nu clădi. se pot crea cele mai variate servituţi. chiar simplul agrement poate intra în noţiunea de utilitate. urbane şi rurale. naturale. 389). cunoştea diviziunea lor în: 53 .) Secţiunea a 3-a. cu o anumită înălţime sau chiar într-un anumit stil. Trebuie să dăm sintagmei „utilitate şi confort al terenului” o interpretare largă. aparente şi neaparente. pozitive şi negative. p. pentru uzul pădurilor. p. Este adevărat că. 428). Diferitele criterii de clasificare divid servituţile în: 1. căci necesităţile. de fapt. uzul şi utilitatea imobilului dominant (Codul civil. 5.

fiind cea mai veche. Servitutea predială rustică. care. Între proprietarii acestor două terenuri vecine.dreptul de a lua apă etc. are scopul de a echilibra în mod echitabil interesele proprietarului unui teren sau al unui alt imobil (terenul aservit) cu interesele altor persoane către care trece.).. abitaţie ş. clădiri. Astăzi aceste fenomene există sub alte denumiri (uzufruct. apare o dată cu trecerea societăţii umane la îndeletnicirea agricolă şi la instituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole. Denumirea provine de la caracterul personal al acestora.personale – servituţi ce se constituiau în folosul unor persoane. Servituţile prediale şi cele personale sînt unite prin faptul că şi unele şi latele fac parte din categoria drepturilor asupra lucrurilor altuia (ius in re aliena) şi că sînt incluse în aşa-numitele dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. s-au pomenit izolate de drumuri sau de sursele de apă. avînd termenul limitat la durata vieţii tirularului şi putînd avea în calitate de obiect orice lucru. ce înseamnă proprietate funciară (lot de pămînt. de regulă. Aceste servituţi sînt cele mai vechi. apăreau coliziuni de interese care trebuiau aplanate în mod echitabil printr-un mecanism juridic. . neconsumptibil. Cu alte cuvine. servitutea personală se deosebeşte de cea predială prin obiect. incomodităţi şi chiar prejudicii proprietarului terenului folosit pentru trecerea sau pentru construirea unui apeduct şi. numit servitute. Apărute mai întîi în localităţile rurale asupra terenurilor.servitutes urbanorum legate de terenuri şi de alte bunuri imobile ce se aflau în localităţile urbane. Toate acestea creau. aquaeductus . spre drumul public. . în urma aranjamentelor funciare.). via-dreptul de trecere cu căruţa. servituţile s-au extinse mai tîrziu şi asupra altor imobile aflate în localităţi urbane. impusă de factori şi circumstanţele obiective ale vieţii sociale.rustice (rurale) – constituite în folosul unui lot de pămînt (iter-dreptul de trecere. Accesul însă era legat de folosirea terenului vecin într-un mod sau altul: de a trece peste el spre terenul propriu şi invers. ele fiind inalienabile. pe de altă parte. dreptul de a folosi acest imobil întrun mod sau altul (terenul dominant). aquae haustus . avantaje (posibilităţi.urbane .a.prediale – servituţi ce se constituiau în folosul unor imobile. subiect şi termen. în mod inevitabil. favoruri) proprietarului de teren a cărui prelucrare necesită efectuarea unor astfel de lucrări. constituite în folosul unei construcţii. etc. Ele au apărut mai tîrziu o dată cu 54 . teren). uz. Servituţile prediale se împărţeau la rîndul lor în: . actus dreptul de a trece cu animalele. Aşadar. de a instala în terenul vecinului un apeduct pentru irigarea terenului propriu. servitutea predială.dreptul de a trage apă. Acestea nu erau considerate servituţi adevărate. Importanţa vitală a prelucrării eficiente a terenurilor înfundate a generat necesitatea accesului acestora la drumurile publice şi la sursele de apă. în baza legii sau actelor juridice. pe de o parte. Denumirea provine de la termenul latin praedium.

adică ceea ce determină ca servitutea să poată fi văzută. servituţi de lumină. pentru ca o servitute să fie aparentă. Această clasificare. iar servituţile neaparente nu se manifestă prin astfel de semne şi lucrări. legiuitorul român prin în art. 2) servituţi continue şi necontinue. servituţile aparente sînt vizibile în exterior. (1) din articolul 430 al Codului civil. servitus tigni immittendi – dreptul de sprijin de peretele străin. credem că pentru delimitarea servituţilor în aparente şi neaparente. Din definiţia dată de lege servituţilor neaparente. trebuie să se aibă în vedere semnele exterioare. (5) din art. §. În dreptul actual ea îşi pierde din importanţă. servituţile sînt aparente şi neaparente. doar cu excepţia prevederilor alin. ceea ce ar fi făcut legiuitorul nostru în Codul civil. servituţi de vedere etc. o fereastră.2 Servituţile aparente şi neaparente După felul în care se manifestă. 622 dă ca exemplu de semne aparente: o uşă. Conform alin. destul de ambiguă ar putea fi eliminată din dreptul modern. nu este nevoie de existenţa unor lucrări propriu-zise. 430 din Codul civil: 1) servituţi aparente şi neaparente. iar neaparente . Această clasificare era importantă în dreptul roman. Legislaţia civilă moldovenească. sînt aparente servituţile care se cunosc prin semne exterioare. (pe lîngă cea română şi franceză) distinge următoarele clasificări ale servituţilor conform art.acelea care nu se atestă prin astfel de semne.dezvoltarea oraşelor (servitus protegendi – dreptul de a pătrunde cu acoperişul casei în spaţiul aerian străin.). necesare exercitării. Conform art. ci este suficientă existenţa unor semne exterioare. indiferent de faptul că aceste clădiri se află în oraş sau la ţară. După obiectul lor. unde servitutea constituită asupra unei construcţii ce se va edifica ori asupra unui teren ce va fi dobîndit se naşte numai la data edificării ori dobîndirii. de apeduct (cu condiţia ca apeductul să fie exterior) etc. şi se numesc rurale servituţile stabilite în folosul pămîntului. căci nu atrage nici o consecinţă. La acest capitol. 621 din Codul civil român însă se numesc urbane servituţile stabilite în folosul clădirilor. 429. Ca exemplu de servitute neaparentă. stilicidii – dreptul de scurgere a apelor de ploaie. sînt deci aparente servituţile de vedere. 3) servituţi pozitive şi negative. Legislaţia noastră nu cunoaşte o reglementare detaliată la acest capitol. servituţile sînt urbane şi rurale. Deşi cuvintele lucrări şi semne nu sînt sinonime. un apeduct. legea citează servitutea de a nu zidi sau de a nu zidi decît pînă la o înălţime 55 . din cauza lucrărilor sau semnelor exterioare şi aparente. Cu alte cuvinte. rezultă că. cloacae – dreptul de a face canalizare.

servitutea este neaparentă. Deci posesia unor astfel de servituţi este prin ipoteză viciată. de pildă. pentru prima oară. Potrivit art. În dreptul roman din lui Justinian orice servitute putea fi dobîndită cu bună-credinţă prin uzucapiune de 10-20 ani.determinată sau de a nu înălţa zidirea. mai ales din punctul de vedere al prescripţiei servituţilor. Dar alin. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. în condiţiile legii. este importantă. clasificarea servituţilor făcută la art. iar cele necontinue neaparente. Codul lui Napoleon este acela care. ci de felul cum se exercită. în genere. servitutea este aparentă. ca acea de a nu clădi. Astfel sînt în genere servituţile negative. Ceea ce face ca servitutea să fie aparentă sau neaparentă nu depinde de natura servituţii. aceeaşi servitute poate fi aparentă sau neaparentă după împrejurări. Un alt exemplu este cazul unei servituţi de trecere. Putem adăuga că. clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente se poate combina cu clasificarea în continue şi necontinue. servitutea este aparentă. aceste calităţi ale posesiei nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. Deşi criticată. 3) servituţile necontinue şi aparente. Iată. prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesie neviciată. servitutea de apeduct: dacă apeductul este la suprafaţa pămîntului. dacă trecerea are loc pe un teren neîngrădit. 2). Clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente au o origine recentă. precum şi în aparente şi neaparente. adică de circumstanţele de fapt [42. se pot dobîndi. cap. după cum vom vedea. ceea ce dă naştere la următoarele feluri de servituţi: 1) servituţi continue şi aparente. deci continuă şi publică. 433]. Clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. Astfel. 433 din Codul civil. În acelaşi sens are şi Codul Caragea (art. al XVIII-lea. Iar cît priveşte clasificarea lor. 623 din Cod civil român. 577 al Codului civil român impune ordinea în care acestea trebuie prezentate. prin uzucapiune. exercitare şi stingere a servituţilor în general. or. care sînt neaparente pentru că nu se pot manifesta prin lucrări exterioare [75. Însă la acea epocă ea se confunda cu clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. Ea nu exista în dreptul roman şi nu apare decît în dreptul francez abia în sec. 4 partea. cum este aceea de a păşuna. În acest sens. cum este acea de a nu construi. servituţile continue fiind în acelaşi timp aparente. Astăzi. 56 . 2) servituţile continue şi neaparente. sînt neaparente toate servituţile negative. numai servituţile continue şi aparente se pot uzucapa. Potrivit art. cum este acea de vedere. Cînd trecerea se face pe o cărare sau pe un drum vizibil. Există servituţi al căror caracter aparent sau neaparent depinde de natura lor. fără vreun semn. precum şi cele neaparente şi pozitive. cum este acea de trecere pe o potecă. au importanţă la reglementarea modului de constituire. necultivat. numai servituţile continue şi aparente. 4) servituţile necontinue şi neaparente. 213]. dacă apeductul este îngropat în pămînt. p. p. atunci servitutea este neaparentă. face din clasificarea în aparente şi neaparente o clasificare de sine stătătoare.

Servitutea de apeduct este aceea care dă dreptul de a duce apa prin conducte peste un fond străin. Să presupunem însă o altă situaţie. în a cărei lipsă servitutea nu se exercită şi nu serveşte la nimic. care creează un beneficiu pentru unul din fonduri şi care continuă prin ea însăşi.§3. 433]. (2). trebuie să spunem că prin cuvîntul continuă nu se înţelege că servitutea se exercită neîntrerupt. ceea ce determină caracterul de necontinuitate este nevoia intervenţiei neîncetate şi actuale a omului. în lipsă acestora. în doctrina juridică “servitutea continuă este acea care se exercită fără ca omul să fie obligat să facă acte succesive şi repetate de uz. deoarece pentru a fi exercitată (pentru ca apa să se scurgă). servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi continuu. servitutea se exercită singură. ferestrele şi alte asemenea”. este necesară intervenţia continuă şi actuală a omului. sînt continue toate servituţile negative. Nu continuitatea atribuie servituţii caracter continuu. fără intervenţie. Servitutea de scurgere a apelor este aceea care dă dreptul să se scurgă apa de pe fondul dominant pe fondul aservit. în care este vorba de o servitute de scurgere a apei provenind dintr-o pompă mînuită de un om. Sînt continue. naturală sau stabilită de om. ca aceea de a nu clădi peste o anumită înălţime. Această posibilitate derivă din situaţia. Dimpotrivă. ne vom afla în prezenţa unei servituţi continue. fără a fi necesară fapta omului. astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. ceea ce determină caracterul de continuitate este posibilitatea de a exercita servitutea şi de a profita de ea. Servitutea de fereastră sau de vedere este aceea care dă dreptul de a stabili ferestre spre fondul învecinat la o distanţă mai mică de fond decît cea fixată în Codul civil român la art. art. De asemenea. conform obiectului locului. Pentru a evita unele confuzii. conform legii. pe cînd servitutea necontinuă este aceea ce nu se poate exercita decît prin repetarea unor acte pozitive de uz de către titularul ei” [42. Cu alte cuvinte. 430 alin. deşi exercitarea servituţii este întreruptă (nu plouă continuu). o dată 57 . situaţie de aşa natură încît. iar prin necontinuă cînd se exercită cu întrerupere. o dată ce există. Astfel. a fondurilor. Proprietarul terenului poate face orice construcţie numai cu respectarea unei distanţe minime faţă de linia de hotar. în cazul servituţii de scurgere a apelor rezultate din ploi. cu toată abstenţiunea actuală. o asemenea servitute este necontinuă chiar dacă apa s-ar scurge mereu. scurgerea apelor. şi necontinue . p. După cum s-a relevat pe bună dreptate. fiindcă constau într-o situaţie de fapt a fondurilor. 612 şi 613. regulamentului de urbanism sau. Servituţile continue şi necontinue Clasificarea servituţilor după modul de exercitare în continue şi necontinue este făcută în Codul civil la art.servituţile pentru a căror existenţă şi exercitare este necesară fapta omului. 622 din Codul civil român dă ca exemplu de servituţi continue: “apeductul. deoarece nu impune fapta omului. Toate aceste servituţi sînt continue. Tot la această materie.

Astfel. dreptul de a păşuna vitele. iar negative . servituţile sînt pozitive şi negative. alteori necontinuă. În primul caz.stabilită. lumina pătrunde singură prin fereastră şi vederea subzistă singură cît timp nu este astupată. ci asigură exerciţiul normal al dreptului de proprietate. de exemplu dacă nu trece peste fond. servitutea de trecere este o servitute pozitivă. Reglementate de Codul civil. proprietarul fondului aservit este împiedicat să-şi exercite dreptul ori acest drept este supus unor restricţii (interdicţia de a nu construi etc. fiindcă scurgerea o dată orînduită. Se poate adăuga şi dreptul de a adăpa sau de a spăla pe fondul altuia. servitutea dă proprietarului fondului dominant dreptul de a săvîrşi în mod direct anumite acte de folosinţă. această servitute uneori este continuă. dacă acesta nu face un act pozitiv de folosinţă. servitutea este necontinuă. adică numai printr-o intervenţie a omului. fiindcă titularul ei poate trece peste fondul aservit ca şi cum ar fi proprietarul acestui fond sau cea de a lua apă de la o fîntînă situată pe terenul dominant). Tot art.acele servituţi care impun proprietarului fondului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate. În al doilea caz. uzul unei păduri sau al unui islaz etc. pe fondul aservit (de exemplu. Prin urmare. în mod direct.4 Servituţile pozitive şi negative După conţinutul obiectul lor. perpetuîndu-se fără intervenţia omului: apa curge singură pe conducte. Toate aceste servituţi nu procură nici un folos titularului lor. Conform art. servitutea de trecere este o servitute pozitivă. cînd se referă la apele de ploaie. §. pe care. titularul nu le-ar putea exercita. Servituţile negative sînt. prin natura lor. dreptul de a lua apă de la fîntînă. pentru că titularul ei poate trece peste terenul aservit ca şi cum ar fi proprietarul lui. dacă nu ia apă. 622 din Codul civil român enumeră. 430 alin. (3) din Codul civil. Astfel. Cînd însă scurgerea se referă la apa menajeră sau la apa dintr-o pompă. dacă nu extrage materiale etc. ca exemplu de servituţi necontinue dreptul de trecere. se efectuează de cîte ori plouă. 58 . continue şi neaparente. sînt pozitive servituţile care îndreptăţesc pe proprietarul terenului dominant să facă. necesară la fiecare caz de scurgere.). anumite acte de folosinţă pe fondul aservit. dreptul de a extrage materiale dintr-un fond străin. Conform prevederilor art. fără vreo nouă intervenţie a proprietarului. servitutea de scurgere este enumerată printre servituţile continue. este continuă. servituţile pozitive dau titularului lor dreptul de a exercita asupra fondului unui alt proprietar anumite acte de uz. dacă nu ar exista servitutea. servituţile pozitive şi cele negative nu constituie adevărate dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. 622 din Codul civil român. în realitate însă. fiindcă apa nu se scurge decît dacă se aruncă apă menajeră sau se acţionează pompa.

Este de menţionat şi faptul că titularii de fonduri au posibilitatea de a deroga de la normele care reglementează servituţile legale (stabilite prin act juridic). 432. fiind considerată cea mai exactă şi cuprinzătoare. articolul 431 alin. dezmembrarea dreptului de proprietate.) nu sînt adevărate servituţi. stabilite prin voinţa omului. de asemenea. Proprietarii celor două fonduri. să facă deschideri 59 .Capitolul II. atît actele cu titlu oneros (vînzare. Trebuie. Din definiţia dată în Codul civil de art. 177]. situaţia obişnuită a unor fonduri ce se găsesc în anumite condiţii. social şi politic ori regulilor de convieţuire socială. p. libertatea proprietarilor este nelimitată. din raporturile fireşti de vecinătate [24. sau prin destinaţia proprietarului [3. scopul şi situaţia servituţii unei părţi din teren în favoarea altor părţi”. în virtutea dreptului lor de proprietate. 428 reiese că proprietarul unui teren sau al unei clădiri poate constitui prin acte juridice orice fel de servitute cu condiţia de a nu fi contrară modului economic. Prezentare generală privind servituţile stabilite prin fapta omului Este incontestabil faptul că adevăratele servituţi sînt stabilite prin fapta omului. donaţie). Totodată. Ei sînt liberi să instituie orice servitute. testament. Noţiunea de titlu cuprinde. de comun acord. etc. Conform art. 202]. principiul libertăţii de constituire a servituţilor. Astfel. sau. principiul constituirii servituţilor prin titluri. iar pe de altă parte. p. Servituţile stabilite prin fapta omului Secţiunea I. literatura clasică de specialitate defineşte că servitutea stabilită prin fapta omului constituie o sarcina impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil aparţinînd unui alt proprietar. cu condiţia de a nu încălca ordinea publică [82. în vederea unei eventuale parcelări. ce derivă. “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. pe de o parte. Autorii Codului civil au atribuit servituţii stabilite prin fapta omului o deosebită importanţă. relevat faptul că nici servituţile stabilite prin acte juridice (legislative. cît şi actele cu titlu gratuit (testament. 284]. schimb). constituite prin destinaţia stabilită de proprietar. motiv pentru care legiuitorul nu a enumerat servituţile. Din aceste prevederi rezultă.(1) şi articolul 432 din Codul civil reglementează constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar. Existenţa aşa-ziselor servituţi naturale şi legale reprezintă cazul normal. conform Codului civil. Adevăratele servituţi sînt servituţile convenţionale. De exemplu. pot hotărî. p. instituie imediat natura. în mod necesar. Sub acest aspect. stabilită prin convenţie. prin uzucapiune. în acest sens. se poate permite vecinului să construiască ori să planteze la o distanţă mai mică decît cea prevăzută de lege. ci limitare a exercitării dreptului de proprietate.

la adoptarea Codului civil. Servitutea însăşi foloseşte unei persoane. în favoarea fondului dominant decît de către proprietarul lui. Pentru a profita de servitute. 432 din Codul civil. care stabileşte. persoana trebuie să 60 . nu este exactă [3. categorică. în mod accesoriu. capacitatea de a înstrăina. p. p. 432 din Codul civil. o excepţie de la prevederile art. în mod valabil. în formula Codul lui Napoleon. 686 din Codul Napoleon nu sînt exacte. dispunînd că nu poate constitui ca servitute obligaţia cuiva de a face un lucru personal şi nici nu se poate stabili cu titlu de servitute o obligaţie în favoarea unei persoane. în principiu. De asemenea. 281]. 52]. ci este un simplu accesoriu derivînd din natura servituţii. anume proprietarului fondului dominant. Această obligaţie nu contravine prevederilor art. Codul civil român nu a reprodus această ultimă dispoziţie deoarece. p. această obligaţie accesorie la o servitute se deosebeşte de obligaţiile personale ordinare prin faptul că se transmite o dată cu servitutea. art. Pentru a stabili.pentru vederi sub distanţă legală. precum şi prin faptul că proprietarul aservit se poate elibera abandonînd fondul. după părerea noastră. deoarece nu formează obiectul principal al servituţii. numite servituţi naturale şi legale [42. Servitutea nu poate fi dobîndită de către uzufructuar sau chiriaş. independent de fonduri. Făcînd un studiu comparat în materie. care nu ar folosi unei persoane. Trebuie să admitem însă. Există anumite servituţi care atrag. în acelaşi timp. cel care instituie servitutea trebuie să fie proprietarul fondului aservit şi să aibă. şi acest adevăr rezultă. 686 din Codul lui Napoleon conţine o restricţie. necesar pentru a face posibil exerciţiul ei. o servitute asupra unui fond. din definiţia servituţii prezentată la art. 428 din Codul civil. spre deosebire de celelalte restricţii şi modalităţi normale ale proprietăţii. că o servitute profită unei persoane numai prin faptul că posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. în loc de a se transmite moştenitorilor. Dacă prevederile art. a pornit anume de la ideea delimitării servituţilor de dreptul vecinătăţii. cu respectarea condiţiilor stipulate în contractul de servitute. orice drept profită unei persoane un drept în favoarea unui fond. Servituţile stabilite prin fapta omului sînt singurele care merită numele de servitute. El poate să fie ţinut să întreţină lucrările necesare exerciţiului servituţii. 428 în Codul civil al Republicii Moldova. în special asupra art. se impune o remarcă: în această problemă. în mod activ şi pasiv. ele conţin totuşi un adevăr. dacă este capabil de a dobîndi. ci numai în favoarea unui fond. 285]. să facă streaşina casei astfel încît apa rezultată din ploi să se scurgă de pe terenul său. Într-adevăr. în mod suficient. servitutea nu poate fi dobîndită. De altfel. obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pozitive [49. Legiuitorul moldav. Totodată. adică o dată cu fondurile.

ar putea să reapară prin crearea unor servituţi reale avînd ca obiect obligaţii personale perpetue. şi uzufruct. obligau totuşi proprietarul la îndeplinirea unor servicii personale pozitive şi perpetue. este fiindcă în Evul Mediu îşi făcuseră apariţia numeroase sarcini care. Confuzia dintre uzuri şi servituţile reale este atît de uşoară. De aici. se temeau că inegalitatea feudală. Acest caracter al servituţii exista deja în dreptul roman. ca Mureşan şi Luţescu. Unii autori. au fost suprimate toate aceste servituţi feudale. prin natura ei. Proprietarul fondului sau terenului aservit nu are nici o obligaţie principală pozitivă. Între servitutea reală şi obligaţiile personale există o deosebire fundamentală. în mod activ şi pasiv. fie cu titlul de o simplă obligaţie pur personală. independent de posesiunea unui fond. iar titularul poate exercita dreptul fără a fi proprietar. uz şi servituţile personale. Servitutea stabilită prin fapta omului poate avea acelaşi caracter. şi anume că servitutea este legată de fond.posede imobilul. deşi stabilite asupra pămîntului. ci numai ca cineva să sufere sau să nu facă ceva. pentru că acest drept procură un agrement sau o utilitate personală. admit că unui fond se poate impune cu titlul de servitute o sarcină folositoare funcţionării unei industrii instalate pe un fond vecin. 196]. Astfel. pe de altă parte. Această regulă derivă în mod logic din caracterul real al servituţii. Anume în faptul acesta constă deosebirea dintre servitutea reală. pe de o parte. şi anume dreptul de a lua pămînt pentru cultura ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor. ci şi pentru orice proprietar al lui prezent sau viitor. deosebirea este. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual al imobilului. p. o simplă chestiune de fapt. Autorii susţin că natura servituţii nu constă în faptul ca cineva să facă ceva. 428 din Codul civil). ci uz. stipulat în dreptul roman. astfel încît se transmite tuturor dobînditorilor 61 . fie cu titlu de drept real de uz. Autorii Codului Napoleon. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute [47. de altfel controversate. Dacă legea a mai formulat-o în mod expres. Am văzut că. servitutea este o sarcină care grevează un imobil (art. În Franţa în secolul al XVIII-lea. şi întronată egalitatea pămînturilor între ele. s-a susţinut ideea că dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi numit servitute. Ulpianus spunea: Nemo potest servitutem acquirere nisi qui habet praedium. au fost trase diferite concluzii. încît unele folosinţe pot fi stabilite fie cu titlu de servitute. de a lua nisip pentru sticlărie. În fine. adesea. ce se rezolvă prin interpretarea convenţiei făcute de părţi. a căror consecinţă era inegalitatea şi ierarhia pămînturilor unele faţă de altele şi inegalitatea socială a proprietarilor acestor pămînturi. Cu alte cuvinte. el trebuie numai să nu îl tulbure pe titularul servituţii în exercitarea acestui drept. de curînd abolită. concomitent cu egalitatea între persoane.

p. dimpotrivă. o derogare de la ordinea normală a dreptului subiectiv de proprietate. precum şi restricţii normale ale dreptului de proprietate. dezmembrămînt al dreptului de proprietate.1018-1019) [48. izvoarelor (pînzelor freatice). nu grevată şi dezmembrată. Codul civil clasează aceste îngrădiri şi obligaţii în art. (5) din Constituţia Republicii Moldova dispune: “Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi. care obligă fondul inferior să primească apele ce curg în mod natural de pe un fond superior (art. 382). 118].1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. la care sînt supuse toate fondurile. este. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual. . care obligă pe proprietar în anumite cazuri să nu schimbe cursul unei ape. Îngrădirile legale reprezintă. Servitutea. o situaţie generală.folosirea apelor. potrivit legii. revin proprietarului”. Părţile pot cere orice servitute. Domeniul de aplicare Vecinătatea a două proprietăţi creează o stare de fapt din care derivă anumite obligaţii ale unui proprietar faţă de altul şi anumite restricţii ale dreptului fiecăruia dintre ei. p. care este în genere. Pentru a profita de servitute. în baza principiului libertăţii convenţiilor. un regim comun. Astfel. este legată de persoană şi o urmează. astfel încît este independentă de fond şi se transmite în mod activ moştenitorilor. 62 . astfel încît cantitatea sau calitatea apei să nu fie modificată în dezavantajul proprietarului unui alt teren (art. 381) . 281]. O servitute profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. Sînt îngrădiri ale dreptului de proprietate: .scurgerea apelor. p. precum şi la respectarea celorlalte sarcini care. cu titlu universal sau particular. art. „Dreptul de vecinătate”. simple moduri de a fi ale proprietăţii funciare. liberă şi deplină. persoana trebuie să posede imobilul. ci pentru orice proprietar prezent sau viitor al imobilului (Codul civil german. art. prin natura sa. 377-394 din Capitolul V. servituţile stabilite prin fapta omului sînt nelimitate în număr şi pot avea obiectele cele mai variate.aceste fonduri. cel puţin teoretic [42. normală. §. 46 alin. De aceea. 283]. Obligaţia. dar nu se transmite moştenitorilor proprietarilor de fonduri. dacă aceşti moştenitori nu dobîndesc fondurile [42.

pe cînd servituţile sînt derogări de la regimul normal al acestui drept. stabilite în folosul şi în sarcina numai a unor terenuri.distanţa pentru construcţii. p. cît şi servituţile sînt drepturi reale. 2) servituţile sînt drepturi reale care nu impun niciodată prestaţii pozitive în sarcina proprietarilor imobilelor asupra cărora au fost constituite. . zăpada sau gheaţa să cadă exclusiv pe teritoriul proprietarului (art. pentru a înlătura starea de conflict care s-a crea dacă fiecare vecin ar exercita fără restricţie dreptul său de proprietar (de exemplu. astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin (art. ci se stabilesc asupra fondului. 386). un proprietar nu poate dărîma o casă sau nu poate face săpături fără a lua măsuri pentru a nu-l vătăma pe vecin) [4. 154]. Între servituţi şi îngrădirile ce derivă din vecinătate există următoarele deosebiri: 1) îngrădirile ce derivă din vecinătate constituie regimul normal al dreptului de proprietate. conform legii. fiind impuse tuturor terenurilor ce se găsesc în această situaţie. Un proprietar îşi înstrăinează imobilul prin convenţie şi poate stabili împreună cu cumpărătorul ca dreptul de proprietate dobîndit de acesta prin convenţia încheiată să sufere anumite îngrădiri. Ele nu sînt obligaţii personale ale unui proprietar faţă de altul. conform obiceiului locului. putînd fi eliberat prin a renunţa la fond sau a-l delăsa.trecerea prin proprietatea străină. 389). să construiască în anumite condiţii de distanţă [46. 391). în lipsă. pe cînd îngrădirile dreptului subiectiv de proprietate impun prestaţii pozitive [36.picătura streşinii. lucrări şi plantaţii. plantaţii sau garduri vii ori să le sădească la o anumită distanţă de hotarul cu fondul vecin. care obligă pe proprietar să construiască astfel acoperişul casei. 393). care obligă pe proprietar să lase pe proprietarul fondului înfundat să treacă pe teritoriul său (art. 214]. Pentru ca o atare clauză de îngrădire să fie valabilă. care obligă pe proprietar a nu sădească arbori. Starea de vecinătate a două fonduri îi obligă pe proprietari la orice restricţie generală. Proprietatea poate fi îngrădită şi prin convenţia dintre părţi. . pe baza căreia orice proprietar poate obliga pe vecinul său să ia parte la instalarea unui hotar stabil de demarcare sau la restabilirea unui hotar deteriorat (art. p. regulamentului de urbanism sau. cumpărătorul unui astfel de imobil poate renunţa la o parte din prerogativele dreptului său doar temporar. p. 26-33] . proprietarul în acest sens este ţinut numai prin faptul că are un fond aservit. Atît îngrădirile legale enumerate. 63 .instalarea liniei de demarcare a hotarului.. încît apa. . 315]. Îngrădirile legale de interes privat nu constau numai din servituţi naturale şi legale [50.

precum şi a Legii nr. se pot constitui servituţi prin fapta omului dacă legea nu dispune altfel. (1) stipulează că “proprietatea este publică şi privată”. (4) din Constituţie şi art. De exemplu. există în cazul proprietăţii private. pot hotărî dezmembrarea acestui drept. 64 . se impune o reglementare mai riguroasă a acestora din urmă. Dacă servitutea presupune existenţa a două fonduri vecine. proprietarii celor două fonduri. 981-XIV din 11 mai 2000 privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat pot stabili servituţi prin fapta omului. îngrădirile pot exista asupra unui singur fond. Întrucît bunurile din domeniul privat al statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale (art. dobîndirea comunităţii zidului unui edificiu public. statul. sînt impuse de situaţia celor două fonduri. Constituţia la art. O altă distincţie constă în faptul că. în cazul îngrădirilor convenţionale. în virtutea dreptului lor de proprietate. 296 din Codul civil) sînt supuse dreptului comun. Din legile menţionate se desprinde ideea că “servituţile asupra bunurilor din domeniul public sînt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sînt compatibile cu uzul şi interesul public căruia îi sînt destinate bunurile afectate”. străzile care primesc apele ce se scurg fireşte de pe proprietăţile private ale particularilor. în timp ce. vedem că asupra bunurilor din domeniul public al statului se pot constitui servituţi dacă ele se confundă cu natura şi destinaţia acestor bunuri. Servituţile stabilite prin fapta omului. Prin prisma Legii nr. Deoarece între îngrădirile dreptului de proprietate şi servituţi pot fi confuzii. în cazul servituţii.O deosebire între îngrădirile convenţionale şi servituţi constă în faptul că primele au un caracter temporar şi se instituie pentru un interes legitim şi serios. 296 alin. cumpărătorul unui imobil acceptă anumite restricţii în exercitarea dreptului său ca urmare a convenţiei între el şi vînzător. (2) că “statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular. 523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale. 127 alin. Nu pot fi stabilite servituţi prin fapta omului asupra bunurilor din domeniul public. bunurilor declarate inalienabile conform art. unităţile administrativ-teritoriale. (3) şi (4) din Codul civil. iar servituţile sînt perpetue. 9 alin. Prin urmare. dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii”. iar la art. dar fără a se aduce atingere destinaţiei fondului. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. amintind că bunurile din proprietatea privată sînt alienabile. (2). existînd în timp cît există cele două imobile. 127 alin.

servitutea se restrînge la necesităţile fondului dominant. obiectul poate varia la infinit. Proprietarii a două fonduri au posibilitatea ca. Utilitatea pentru fondul dominant determină. în genere. În practică însă. se desprinde ideea că proprietarul este liber a înstrăina dreptul său. să deroge de la normele ce reglementează servituţile în genere şi să stabilească o servitute contrară. 65 . Totodată. întinderea ei nu poate fi depăşi limita convenită. prevederile contractuale sau obiceiul (cutuma). 620 din Codul civil român prevede: „Este iertat proprietarilor a stabili. Sub acest aspect. proprietarii a două fonduri pot hotărî de comun acord dezmembrarea drepturilor lor. după necesităţile şi capacităţile materiale ale persoanei. 2) să nu impună proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. dat fiind faptul că servituţile prin fapta omului pot fi stabilite prin convenţii. Potrivit dispoziţiilor generale. deoarece necesităţile pe care servituţile sînt chemate să le satisfacă sînt şi ele limitate. se impun şi două restricţii referitoare la stabilirea servituţilor: 1) să nu contravină ordinii publice. nu impune o obligaţie personală şi nu contravine ordinii publice.§. obiectul general al servituţii este uzul sau utilitatea imobilului dominant. 428 din Codul civil. Potrivit dispoziţiilor Codului civil. dacă este în folosul fondului. Dacă servitutea a fost stabilită prin titlu. prin convenţie. Noţiunile de “uz” şi “utilitate” apar în sensul cel mai larg. implicit a-l dezmembra. identice la un moment dat. ea continuînd să rămînă o folosinţă reală în utilitatea imobilului fondului dominant. Dacă întinderea servituţii nu este fixată. în virtutea dreptului de proprietate. La o analiză a modurilor de stabilire a servituţilor prin fapta omului. Servitutea prin fapta omului are ca obiect folosinţa directă a fondului aservit de către proprietarul fondului dominant. am menţiona că art. Faptul aceasta nu va conferi servituţii un caracter de folosinţă personală. orice servitute vor găsi de cuviinţă. creînd posibilitatea celor mai variate servituţi. pe proprietăţile lor sau în folosul proprietăţii lor. va creşte şi întinderea servituţii fără a situaţia proprietarului fondului aservit. deoarece. O dată cu creşterea necesităţilor fondului dominant. Modurile de stabilire Potrivit art. nici sub pretextul creşterii necesităţii fondului dominant. Din articolele 315-319 ale Codului civil. şi întinderea dreptului de servitute. libertatea lor este nelimitată. numărul şi varietatea acestor servituţi nu sînt chiar atît de mari. se are în vedere necesitatea din timpul constituirii. pe cît timp aceste servituţi nu vor impune proprietarului fondului servient obligaţia unui fapt personal şi pe cît aceste servituţi nu vor fi contrare ordinii publice”.2 Obiectul servituţii stabilite prin fapta omului. în teorie cel puţin.

Această prohibiţie nu se raportă la obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pentru a putea fi exercitată servitutea. iar servitutea prezintă o utilitate pentru aceasta. Proprietarul fondului se poate elibera abandonînd fondul. Dimitrie Alexandresco este de altă părere. deoarece acest drept este înfiinţat în interes obştesc şi public [5. Proprietarul fondului aservit nu are nici o obligaţie. considerînd că servitutea nu trebuie să fie constituită în folosul unei persoane. A două prohibiţie este că prin servitute nu se impune proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. 794]. Această condiţie este particulară servituţilor. 605]. servitutea se constituie pentru uzul şi utilitatea unui imobil. se consideră servitute stabilită prin fapta omului acordul prin care se permite vecinului să construiască sau să planteze la o distanţă mai mică decît cea legală ori să facă deschideri de vedere sub această distanţă legală. dar procură folos şi proprietarului fondului dominant. legiuitorul punînd accent pe interdicţia de a nu se construi sau dobîndi servituţi care ar aduce atingere libertăţii individuale. tradusă într-o sarcină asupra fondului aservit. p. În opinia noastră. 66 . În acest sens servitutea are ca drept obiectiv folosinţa directă de către titularul ei a fondului aservit şi nu o prestaţie a lui personală. Utilitatea fondului este o utilitate pentru proprietarul fondului şi invers. independent de posesiunea unui fond şi titularul unui asemenea drept îl poate folosi fără a fi proprietar) [6. Servitutea fiind un drept real şi direct asupra unui fond. dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi stabilit cu titlu de servitute. doar trebuie să-l lase pe titularul fondului dominant să-şi exercite dreptul de servitute. proprietarul fondului aservit trebuie să întreţină fondul. perpetuu. În cazul servituţilor de trecere. În acest caz. Deşi îi este impusă obligaţia unui fapt personal. proprietarul fondului dominant dobîndeşte asupra fondului aservit o porţiune din dreptul de proprietate. nu va fi validă convenţia prin care s-ar desfiinţa dreptul de trecere stabilit în favoarea fondului înfundat. Această obligaţie accesorie la o servitute se transmite o dată cu fondurile. fiindcă acest drept procură o utilitate pur personală. utilitatea creată pentru proprietar devine o utilitate a fondului şi constituie servitute cînd. ci numai cu titlu de uz. servitutea profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant. este constituită în mod statornic. nu însă un drept personal împotriva proprietarului fondului aservit. p.De exemplu. încît servitutea să poată fi realmente exercitată. şi nu moştenitorilor proprietarului independent de fond. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute. După cum am afirmat. ci a fondului (de exemplu.

aceea ce înseamnă că. a cărui proprietate a fost limitată. Secţiunea a 2-a. iar servituţile. ele nu se constituie prin faptul adoptării legii. Servituţile se deosebesc de limitele normale aduse dreptului de proprietate prin faptul că constituirea lor se face la cererea persoanei. Aceste servituţi. lucrare sau plantaţie se poate face de către proprietarul terenului numai cu respectarea unei distanţe minime faţă 67 . în literatura rusă veche. dar. adică între situaţiile cînd legea. după cum am mai menţionat. pe cînd limitele se stabilesc prin act normativ. soluţionate pe cale judiciară. nu prin lege. dimpotrivă. stabilind limitele dreptului de proprietate. iar dacă acesta refuză.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii. ci este necesar ca ele să fie cerute şi acceptate. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului §. Proprietarii sînt liberi să încheie între ei convenţii care le-ar garanta o astfel de posibilitate. dar acestea nu vor fi servituţi. Trebuie să facem o distincţie între limitările normale şi servituţile obligatorii. are dreptul să ceară de la proprietarul fondului vecin instituirea ei. ci doar raporturi obligaţionale. iar cealaltă persoană dacă se întrunesc condiţiile legale. deoarece servituţile. proprietarul unui fond vecin care nimereşte în situaţia. poate fi obligată la constituire. fiind drepturi reale. prevăzută de lege. limitele normale ale proprietăţii creează obligaţii numai pentru proprietar. legea poate da persoanei care are nevoie de servitute dreptul de a cere constituirea ei.Astfel. este un act de voinţă al proprietarului. În unele situaţii însă. problema se soluţionează în justiţie. (1) din Codul civil. Legea prevede strict cazurile şi scopurile cînd trebuie de instituită obligatoriu o servitute (cînd proprietarul imobilului nu are posibilitatea de a-l exploata decît cu folosinţa fondului vecin). Constituirea servituţii. Astfel. prevede anumite obligaţii în folosul fondului vecin şi situaţia cînd legea prevede dreptul persoanei de a cere constituirea unei servituţi. lucrări şi plantaţii Conform prevederilor art. „orice construcţie. 389 alin. iar dacă nu. foarte importante. trebuie recunoscute de lege. se numeau obligatorii. în care există necesitatea constituirii unei servituţi. creează obligaţia universal negativă a tuturor. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede numai posibilitatea de creare a servituţilor obligatorii (art. Aceste servituţi se constituie în temeiul legii. 274). legea poate consacra dreptul proprietarului viitorului fond dominant de a cere constituirea unei servituţi şi obligaţia proprietarului viitorului fond aservit de a accepta acest drept.

Sancţiunea pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute art. atît proprietarul fondului dominant. de regulamentul de urbanism sau de obiceiul locului. cu anticipaţie. să taie şi să-şi oprească rădăcinile care au pătruns pe terenul său de pe terenul vecin. cît şi cel al fondului aservit. întrucît stabilirea unei servituţi presupune înstrăinarea parţială a proprietăţii. Proprietarul care a constituit o servitute asupra unui fond poate să instituie şi altele.de linia de hotar. plantaţiilor ori gardurilor pe cheltuiala proprietarului terenului pe care acestea sînt ridicate. constă în faptul că proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor. arbori şi plantaţii la o distanţă inferioară se poate dobîndi fie prin titlu. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. 389 din Codul civil reîncepe. 389 alin. Renta trebuie să fie făcută în bani. stabileşte la alin. regulamentului de urbanism sau. care se referă doar la dreptul vecinătăţii. conform legii. 68 . fierărie. Pentru a stabili o servitute privind distanţa pentru construcţii. vecinul poate să ceară tăierea crengilor ce se întind peste terenul său. această limită se referă la un anumit tip de construcţii (cuptor. depozit de materii corosive etc.). Cel îndreptăţit la rentă poate pretinde oricînd ca debitorul său să îi achite preţul terenului pe care s-a construit. cu excepţia celor mai mici de 2 metri. sobă. imperiul art. Servitutea de a avea construcţii. Cît priveşte distanţa şi lucrările intermediare pentru anumite construcţii. în care să prevadă posibilitatea de a construi sau de a planta la o mai mică distanţă decît cea legală. adică dreptul de a avea plantaţii sau construcţii la o distanţă inferioară. Iar dacă această servitute dispare sau încetează. a plantaţiilor şi a gardurilor vii. în lipsă acestora. renta etc. plătită anual. pot încheia un contract de servitute privind distanţa pentru construcţii. fie prin prescripţie achizitivă. lucrări şi plantaţii. lucrări şi plantaţii. (1) şi (2) din Codul civil. Astfel. cînd plantaţiile mor sau se scot. indicată în contract ori stabilită la înţelegerea părţilor. este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. trebuie sădiţi la distanţa stipulată de lege. care trebuie să fie constituită la o anumită distanţă. însă cu respectarea unor condiţii sau clauze contractuale (de exemplu. plata unei sume de bani. Servitutea poate fi constituită şi de un mandatar al proprietarului. chiar şi în cazul cînd plantaţiile sînt la o distanţă reglementară. Compatibilitatea servituţilor stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. De asemenea. conform obiceiului locului. dar care să nu fie mai mică de 2 metri de linia de hotar”. fie prin destinaţia proprietarului. convenţional sau legal. De la această reglementare imperativă.). astfel încît sa nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin”. învestit prin procură. Distanţa dispare cînd proprietarul terenului a obţinut servitutea contrarie. (2) că „arborii. pot deroga proprietarii ambelor fonduri. Articolul menţionat.

Proprietarul fondului aservit duce povara servituţii (este grevat cu servitute). Servitutea nu se stinge. §. O dată stabilită servitutea de vedere asupra unei construcţii sau instalaţii. decît delăsînd fondul [42. se menţionează: „Dacă construcţia sau instalaţia a fost ridicată respectîndu-se distanţa de la hotar stabilită de lege. la un anumit termen. Perpetuitatea însă nu împiedică părţilor să mărginească durata servituţii. ca uzufructul. servitutea privind distanţa pentru construcţii. Acţiunile în justiţie privind clauzele de nerespectare a distanţei pentru construcţii.2 Servitutea de vedere Conform dreptului vecinătăţii. Dar. (2) al aceluiaşi articol. normele de urbanism trebuie respectate de orice persoană fizică sau juridică ce construieşte un imobil care trebuie integrat planului de urbanism general din localitatea respectivă. Totodată. deoarece sînt un atribut al dreptului de proprietate şi nu aduc nici un prejudiciu vecinului. (1) din Codul civil stabileşte: „Proprietarul poate cere interzicerea ridicării sau exploatării unor construcţii sau instalaţii despre care se poate afirma cu certitudine că prezenţa şi utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său”. Într-adevăr. p. 200]. 263].Respectarea distanţelor stabilite de proprietarii fondului dominant şi aservit este obligatorie. reglementarea de la art. Se are în vedere că un proprietar poate ridica pe terenul vecinului un zid chiar pe 69 . proprietarul fondului dominant nu poate cere interzicerea ridicării sau exploatării acestora. 379 alin. prin moartea proprietarului fondului dominant sau al celui aservit. În cazul în care povara este prea grea. p. Spre deosebire de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. uzucapiune sau prin destinaţia proprietarului [71. servitutea contrară. el nu are un alt mijloc de a se elibera. atîta timp cît proprietarul fondului dominant nu renunţă la ea. Dreptul de proprietate imprimă acestei servituţi perpetuitate. respectiv dreptul de a avea deschideri de vedere situate la o distanţă faţă de hotar mai mică decît cea prevăzută prin lege poate fi dobîndită prin titlu. lucrări şi plantaţii este perpetuă prin natura sa. Prin prisma acestor idei. Se vor putea însă crea deschideri care să servească numai pentru aerisirea şi iluminatul natural al imobilului (deschideri pentru aer şi lumină). la alin. lucrări şi plantaţii sînt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află acestea. planului de amenajare a teritoriului etc. la orice înălţime şi distanţă faţă de fondul vecin. demolarea sau interzicerea exploatării acestora poate fi cerută doar în cazul în care afectarea inadmisibilă s-a produs în mod evident”.

printre limitările aduse dreptului de proprietate asupra imobilelor restituite. Aşadar. este o înţelegere amiabilă între proprietarii celor două fonduri vecine. cum sînt numite în legislaţia românească. legiuitorul francez deosebeşte două feluri de deschideri într-un zid. însă în mod diferit. Este aceeaşi situaţie ca şi în cazul restituirii imobilelor trecute în proprietatea statului. modificarea stării de fapt anterioare a imobilului. p. Astfel. trebuie să reiasă în mod neîndoielnic din împrejurări. care nu sînt mai puţin supărătoare pentru vecin. ori. Or. cum sînt ferestrele obişnuite ce se pot deschide. dar care dau o vedere asupra fondului vecin. ori vederi. Astfel. la români. vues sau jours libres. pentru ca să fie admis consimţămîntul tacit. Ţinînd seama de cele menţionate. cu ocazia judecării acţiunilor în constatare. cu respectarea condiţiilor servituţii stabilite. în actul de dobîndire. lumini. care au în vedere nu doar interesele celor ce revendică. Anume prin actul de dobîndire se poate dovedi că ei consimt în mod tacit să menţină servitutea şi să o continue. p. nu s-ar putea şti cu precizie dacă au înţeles noii proprietari să consimtă în cunoştinţă de cauză la ceva. şi servitutea de vedere se manifestă în mod vădit. conform actelor normative în materie. dacă deschiderile în cauză sînt pentru aerisire sau pentru vedere şi să dispună zidirea celor din urmă. Codul lui Napoleon a reglementat ambele feluri de deschideri. că trebuie să suporte existenţa unor drepturi născute legal în beneficiul unor alte subiecte de drept [55. Astfel. ceea ce nu se întîmplă decît atunci cînd starea de fapt pe care consimţămîntul o transformă în servitute se manifestă la exterior în mod neîndoielnic [42. Proprietarii fondurilor sînt acei care ar stipula în mod expres. sînt deschideri ce procură o vedere spre vecin şi servesc pentru a aduce lumină. jours sau jours de souffrance. el le îngăduie chiar într-un zid aflat la hotarul 70 . cum este numită servitutea de lumină în Franţa. instanţele judecătoreşti trebuie să verifice din oficiu. Or. În ceea ce priveşte aşa-zisele deschideri. urmează instanţa de judecată să stabilească.hotarul fondului. 293]. revendicate sau ca urmare a acţiunilor în constatare se numără şi servitutea de lumină. în funcţie de dimensionare şi tip de construcţie. restituire sau revendicare. neîndoielnic şi precis. legiuitorul a considerat că vecinul pe a cărui proprietate se instituie servitutea de vedere nu s-ar simţi stingherit de posibilitatea celuilalt de a avea mereu vedere asupra fondului său ori alte comodităţi. sînt deschideri prin care pătrunde nu numai aerul sau lumina. Unele. dacă proprietatea se prestează la o restitutio in integrum sau este necesară constatarea că aceasta este afectată de servituţi. Luminile. 144]. Prin urmare. În caz de neînţelegere sau litigiu. ci şi protecţia socială a celor ce deţin – cu orice titlu – construcţia în litigiu.

Astfel. art. În realitate. Totodată. La stabilirea servituţii de vedere. 380 din Codul civil. chiar dacă zidul în care sînt făcute aparţine în întregime proprietarului care le-a făcut. 676 şi 677). ce ar putea fi o suverană apreciere a instanţelor de fond. indiferent de faptul că sînt făcute într-un zid sau într-un (gard) hotar comun. De aceea. Sancţiunea acestei servituţi constă în dreptul vecinului de a cere închiderea deschiderilor făcute la o distanţă de fondul său mai mică decît distanţa legală. asimilînd astfel luminile sau vederile. unde legiuitorul a aplicat. vederilor sau luminilor. balcoanele şi. Codul civil moldovenesc nu a reglementat în mod expres servitutea de vedere. cu condiţia ca zidul să nu fie comun şi ca luminile să se afle la o anumită înălţime deasupra podelei camerei pe care o luminează (Codul lui Napoleon. o regulă identică aceleia pe care legea o prescrie pentru vederi. de asemenea. 379 se ocupă de vederi şi impune ca ele să fie la oricare distanţă de limita proprietăţii vecine. părţile 71 . deosebirea dintre vederi şi lumini este o chestiune. vederile făcute într-un zid care este perpendicular sau oblic faţă de direcţia hotarului. În orice caz. cum sînt ferestrele. după cum vederile sînt drepte sau piezişe. Vederile. proprietarul poate cere vecinului să ia măsuri pentru prevenirea acestui pericol. în genere. ea nu poate întinde la lumini.proprietăţii. fiind generală. şi piezişe. Primele sînt mai supărătoare pentru vecin decît ultimele. servitutea pe care am studiat-o este şi ea o simplă servitute. dacă există pericolul prăbuşirii construcţiei de pe terenul vecin peste terenul său. pentru vederile drepte. toate deschiderile sau ieşirile analoage. că ori de cîte ori stabilesc prin convenţie alte distanţe decît cele legale. în lipsă de text expres care să stabilească o distincţie. se aplică tuturor deschiderilor. Anume aici este vorba de o servitute şi de o consecinţă a coproprietăţii zidului comun. Este de reţinut. O dată stabilită servitutea de vedere. legea nevorbind decît de vederi. art. fiindcă procură o vedere mai comodă asupra fondului său. vederile făcute într-un zid paralel cu hotarul fondului. proprietarul fondului aservit poate să privească aşa cum vrea spre proprietatea vecinului său şi să deschidă ferestre asupra acestei proprietăţi. şi ca atare este de strictă interpretare. 379 „Atentarea inadmisibilă”. Prohibiţia de a avea vederi mai aproape decît la o anumită distanţă de vecin. o excepţie de la caracterul absolut al proprietăţii. de fapt. conform art. nu se pot face decît la o anumită distanţă de hotarul proprietăţii (art. consideră unii autori. prin analogie. luminile sau vederile pot fi drepte. este o restricţie adusă dreptului de proprietate. care sînt mai supărătoare pentru vecin. doar în dreptul vecinătăţii la art. se impune observarea unei distanţe la care sînt făcute şi limita proprietăţii vecine. Regula de la art. Distanţa la care se pot deschide vederi variază. 379 din Codul civil se referă la dreptul vecinătăţii sau. 678 şi 679).

obligîndu-se a-l despăgubi pentru inconvenientele cauzate astfel. Ea se poate constitui atît în favoarea terenurilor. exista reieşind din prevederile legale expuse la Capitolul „Servitutea”. acelaşi timp. prin acordul părţilor. vecinului al cărui teren este folosit pentru acces trebuie să i se plătească o justă şi prealabilă despăgubire. adică dreptul de a avea vederi la o distanţă mai mică. convenţie sau testament. iar prin titlu se înţelege orice act juridic cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Astfel. cu toate condiţiile şi reglementările prevăzute la art. 15-27]. înseamnă că o servitute de trecere poate apărea şi în. precum şi trecerea prin proprietate străină.trebuie să insereze aceasta într-un titlu. Articolele menţionate instituie o obligaţie tuturor vecinilor. adică nu are o ieşire comodă la calea publică. cît şi a construcţiilor. fiind o servitute continuă şi neaparentă. Ea se naşte cînd un proprietar a dobîndit servitutea contrarie. care. 442 „Răscumpărarea servituţii de trecere” din Codul civil. deoarece atare servituţi se dobîndesc nu prin posesiunea de 15 ani. şi anume de a permite utilizarea fondului său în cazurile prevăzute de această normă. amintim că accesul pe terenul altuia. poate fi efectuată sub formă de plată unică. şi tocmai această servitute contrarie se numeşte servitute de vedere propriuzisă. O definiţie posibilă a unei astfel de servituţi ar consta în faptul că proprietarul al cărui loc este înfundat. (1). Această servitute se creează pentru a permite proprietarului fondului înfundat accesul în vederea folosirii normale a proprietăţii sale [9. conform prevederilor alin. se referă în unanimitate la dreptul vecinătăţii şi nu la o servitute de trecere clasică ce ar exista în acest sens. Servitutea de trecere Pentru a nu se face o confuzie în acest sens. §3. În cazul constituirii unei treceri în temeiul unei servituţi de trecere. 391 şi 392 din Codul civil. 72 . Deoarece servitutea de trecere se constituie prin titlu. ci numai prin titlu sau destinaţia proprietarului. „servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul terenului aservit dacă există o disproporţie vădită între utilitatea pe care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit”. pentru exploatarea propriului fond. p. ea are cea mai mare aplicabilitate practică. Reglementarea juridică a servituţii de trecere în dreptul civil moldovenesc urmează a fi începută descriind prevederile art. Din moment ce legiuitorul a încadrat în Codul civil un astfel de articol. poate solicita de la vecinul său un drept de trecere la calea publică.

Dacă unui fond îi lipseşte legătura cu drumul public. 2. în schimbul unei indemnizaţii proporţionale cu prejudiciul pe care l-ar putea ocaziona” [32. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. în dreptul civil german. pentru că este vorba.drum de necesitate) de Codul civil german de la 1896 (BGB). Servitutea de trecere se poate constitui atît pe terenuri proprietate privată (indiferent de titular). indiferent de faptul se află fondul înfundat în localităţi urbane sau rurale. fie pentru exploatarea agricolă. Este imprescriptibilă şi oneroasă. Vecinii peste ale căror fonduri trece drumul de necesitate trebuie despăgubiţi cu o rentă în bani” [84. este îndreptăţit să reclame pe fondurile vecinilor săi o trecere suficientă pentru a asigura o deservire completă a fondului său. Astfel. p. prin sentinţă. doctrina germană citînd. de un interes public mai presus decît cel privat” [6. folosirea fondurilor acestora pentru realizarea legăturii necesare. Articolul similar (682) din Codul civil francez.Definiţii similare întîlnim atît în legislaţia franceză. dacă este necesar. cît şi în cea română. 233]. fie el al statului. printre servituţile propriu-zise. potrivit căreia. al unui particular. Direcţia drumului de necesitate şi cuprinsul dreptului de folosinţă al acestuia vor fi stabilite. 770]. p. industrială sau comercială a proprietăţii sale. al comunei sau al unei alte persoane morale. în special. Este justă opinia. Aici însă observăm că nu este vorba de o adevărată servitute de trecere. cu importanta precizare că. 482]. p. cît şi pe terenurile care formează domeniul public (al statului sau al unităţilor administrativteritoriale). proprietarul acelui fond poate cere vecinilor să tolereze. § 917 BGB prevede: „1. pînă la înlăturarea neajunsului. care se pot stabili prin convenţie. îngrădit sau neîngrădit. 200]. p. şi servitutea de trecere” (Wegerechft) [84. ci una din limitările aduse de lege exerciţiului dreptului de proprietate. tratează ceva mai complet şi anume: „Proprietarul ale cărui fonduri sînt înfundate şi care nu au nici o ieşire la calea publică ori au o ieşire insuficientă. Servitutea se va constitui. p. necesară unei folosiri legale. este supus acestei servituţi. „Dreptul de trecere cu titlu de servitute există în dreptul civil german doar ca servitute stabilită „prin fapta omului”. în cadrul titlului din cod care defineşte şi reglementează „Conţinutul dreptului de proprietate” (Inhalt des Eigentums). pentru că proprietarul fondului aservit poate pretinde despăgubiri [82. 671253 din 30 iulie 1967. orice loc. 73 . 230]. fie pentru realizarea de operaţii de construire sau de lotizare. Vom aminti aici şi definiţia dată servituţii de trecere (Notweg. dreptul de trecere la un loc înfundat nu constituie o servitute (nici măcar legală). „legea nefăcînd nici o deosebire.

trecerea nu mai poate fi cerută vecinilor fondului ca în starea lui iniţială. asupra consecinţelor unor asemenea inconveniente şi greutăţi. de interesele obiective şi subiective ale proprietarului fondului aservit. Dimpotrivă. menţionăm că obligaţia de tolerare a drumului de necesitate nu operează cînd legătura fondului cu drumul public. dispoziţiile art.Găsim unele elemente definitorii ale enclavei şi la art. care are acces la calea publică şi care este dobîndit în proprietate de titularul primului teren. Totuşi. ca şi de ale celui care solicită 74 . cum ar fi împărţirea unui loc ce nu era înfundat între mai mulţi proprietari. înfundarea nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. este impracticabil. Literatura de specialitate foloseşte această sintagmă de „loc înfundat”. astfel cum a fost modificat prin Legea din 20 august 1881: „Dacă enclava rezultă din divizarea unui fond ca urmare a unei vînzări. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. precum şi imobilul pentru care accesul ar prezenta inconveniente grave sau un pericol. 482]. 684 din Codul civil francez. a unui schimb. dar care poate deveni practicabil cu unele cheltuieli. Rămîne la latitudinea părţilor sau a instanţei să hotărască. Tot astfel. Cuprinsul art. nu mai este loc înfundat terenul învecinat cu un altul. trecerea nu poate fi cerută decît pe terenurile care au făcut obiectul acestor acte. existentă anterior. în cazul cînd nu se poate stabili o trecere suficientă pe fondurile divizate. a unui partaj sau a oricărui alt contract. art. 682 ar fi aplicabil” [32. Această definiţie nefiind elocventă. în funcţie de situaţia de fapt. la stabilirea drumului de trecere. în aceeaşi măsură. 391 şi 392 din Codul civil nu îşi găsesc aplicarea. „de enclavă” ca element esenţial pentru justificarea recunoaşterii dreptului de servitute. considerăm că poate fi suplinit prin precizările aduse de comentatorii Codului civil în vigoare. Pentru a da loc unui drum (servitute) de trecere. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului. p. a fost înlăturată printr-o acţiune intenţionată a proprietarului. Ca urmare. trebuie să se ţină seama. ori de cîte ori locul are ieşire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări. cel puţin în ceea ce priveşte definirea noţiunii de „loc înfundat”. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. 442 din Codul civil oferă prea puţine elemente privind noţiunea de „teren” sau „loc înfundat”. Noţiunea de „loc înfundat” indică imobil care se află în imposibilitate relativă de acces la calea publică. Caracterul lacunar al reglementării din Codul civil.

Totodată. nici în fondul supus servituţii. (2): „În caz de neînţelegere între părţi. servitutea de trecere va înceta dacă raţiunea pentru care a fost înfiinţată nu mai există. Despăgubirea trebuie să acopere echivalentul lipsei de folosinţă a terenului ocupat de drumul de trecere din fondului aservit. se impune de precizat şi faptul că. nici în fondul pentru care servitutea a fost înfiinţată. Părţile însă pot recurge la o asemenea modalitate de despăgubire. ori de cîte ori există ieşire la calea publică pe un drum impracticabil. îndeplinind formalităţile prevăzute de lege pentru schimbul de terenuri. pentru că numai astfel se poate garanta utilizarea netulburată a servituţii. Mai mult decît atît. nu va putea cuprinde pretenţia titularului fondului aservit de a i se acorda teren în compensaţie. 127]. fără ca acesta să î1 poată refuza. art. proprietarul fondului aservit. 442 din Codul civil trebuie interpretate în sensul că nu numai pe terenul aservit urmează a se face drumul ce ar prilejui cît mai puţină pagubă. Totuşi. p. Dispoziţiile art. vreo schimbare împovărătoare celui dintîi fond. fără a putea face. dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus sau dacă îl opreşte să efectueze reparaţii folositoare. 442 din Codul civil privind răscumpărarea servituţii de trecere. respectarea ei de bună voie [69. care este prescriptibilă. acesta va putea oferi un loc cu aceiaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor proprietarului celuilalt fond. Nici proprietarul fondului supus servituţii nu poate scădea sau face incomodă exercitarea servituţii de către titularul acestui drept [27. Astfel. se poate spune că proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuinţarea sau a o îngreuna.sau reclamă trecerea. Servitutea de trecere nu este gratuită. dar şi în sensul că trebuie să se ia în vedere gravitatea pagubelor ori a inconvenientelor ce s-ar pricinui la aservirea unui fond în comparaţie cu posibila aservire a unui alt fond învecinat. instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. nici strămuta exercitarea servituţii dintr-un loc în altul decît acela unde servitutea a fost din început stabilită. Totodată. dar care poate deveni practicabil cu anumite cheltuieli din partea 75 . De asemenea. nu poate schimba starea locurilor. Titularul dreptului de servitute nu î1 poate exercita decît în limitele titlului său. La stabilirea preţului de răscumpărare. 151]. la un preţ de circulaţie. pentru care servitutea a devenit prea împovărătoare. stabileşte la alin. Cererea de despăgubiri. p. instanţa de judecată poate suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. 434 al Codului civil. proprietarului fondului dominant revenindu-i obligaţia să-1 despăgubească pe proprietarul fondului aservit. care nu va putea să refuze.” Referitor la exercitarea servituţii din art. va putea oferi proprietarului fondului dominant un alt loc de trecere.

În încheiere. printr-un mod oarecare. instanţa de judecată ar trebui să ţină seama şi de interesul celui care urmează să suporte consecinţele ei. trecînd mereu prin acelaşi loc în acelaşi mod timp de 15 ani.proprietarului terenului dominant. 685 din Cod civil francez răspunde afirmativ. adică locul pe unde se face şi felul în care se face (pe jos. 53]. aceasta va înceta. pentru parcelele înfundate cela care se află într-o asemenea situaţie este îndreptăţit să ceară stabilirea servituţii de trecere pe parcelele care. pentru a da naştere unui drept de trecere. se vor interpune între fondul său şi drumul public. 76 . aceasta va fi posibil. Astfel. Cînd situaţia imobilelor nu mai impune menţinerea servituţii de trecere. ieşirea la calea publică nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. p. chiar în lipsa unui text similar. subliniem încă o dată faptul că. Deoarece legea stabileşte că servitutea de trecere îşi are cauza în necesitatea fondul înfundat de a comunica mai uşor cu calea publică. fără a avea în vedere exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere. deoarece servitutea poate servi şi alt obiect decît cel pentru care a fost constituită. noul cuprins al art. fiecare dintre coindivizari are dreptul să exercite atributele proprietăţii asupra întregului imobil şi să ceară celorlalţi coproprietari respectarea acestui drept. încetează îndată ce. În această situaţie. prin partaj. o servitute de trecere stabilită pentru a se ajunge la o fîntînă. deoarece este conformă cu raţiunea juridică. 392 din Codul civil nu îşi va găsi aplicare. ar trebui să dobîndească definitiv dreptul de trecere în acel mod şi pe acel traiect. iar în cazul în care imobilul a fost partajat omiţîndu-se stabilirea căii de acces la drumul public.)? În acest sens. art. apare întrebarea: se poate dobîndi sau nu prin uzucapiune modul de exercitare a servituţii. fondul încetează de a mai fi înfundat [12. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. proprietarul terenului înfundat. La stabilirea unei servituţi de trecere. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. În cazul în care un imobil nu are ieşire la calea publică şi aparţine ca proprietate comună pe cote-părţi mai multor persoane. a unui loc ce nu era înfundat. cum ar fi împărţirea între mai mulţi proprietari. Prin urmare. Aceeaşi soluţie ar trebui admisă şi la noi. iar umplerea fîntînii cu apă nu mai este posibilă. cu vehicule etc. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului însuşi. poate să nu mai fie exercitată dacă fîntîna a secat din cauza lucrărilor de canalizare a străzii. dreptul de trecerea nu mai poate fi solicitat. Dacă titularul dreptului de servitute ar dori menţinerea servituţii din alte motive. trebuie să hotărîm că această servitute.

Din cele menţionate se desprinde următoarea caracteristică: dreptul de uzufruct şi dreptul de uz se constituie în favoarea unei persoane. însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. or. dar de o întindere mai mică. servitutea de trecere este necontinuă. dreptul de a culege fructe. titularul acestuia dobîndind dreptul de a folosi şi de a culege fructele. ci un avantaj personal al proprietarului lui. p. dar numai pentru nevoile lui şi ale familiei. întrucît acest drept nu are ca obiect utilitatea unui fond vecin. Ceea ce deosebeşte servituţile stabilite prin fapta omului de uzufruct sau de uz este întocmai caracterul folosinţei bunului. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct. Uzufructul se poate stabili prin convenţii. iar ultimul servitute reală. ci un drept de uz. nici modul de a o exercita. Secţiunea a 3-a. 395 alin. este totuşi în contradicţie cu regula admisă pentru servituţile stabilite prin fapta omului. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul nu şi de a-l înstrăina”. De exemplu. flori. 390]. primele două dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sînt numite în literatură servituţi personale. De altfel. Această soluţie.fără ca proprietarul fondului aservit să mai poată cere schimbarea locului prin care se face trecerea şi a felului ei 20. 20 77 . proprietarul păstrîndu-şi nuda proprietate. care este logică şi echitabilă. Dreptul de uz este un drept real de aceeaşi natură cu uzufructul. nu se pot uzucapa cînd servitutea nu este în acelaşi timp continuă sau aparentă. personal în cazul dreptului de uzufruct şi uz şi real în cazul servituţilor. după care nici servitutea. spre deosebire de dreptul de servitute care se constituie în favoarea unui fond. (1) din Codul civil al Republicii Moldova arată că “uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului. întocmai ca proprietarul. nu constituie o servitute. prin înstrăinarea celor două atribute ale uzufructului în favoarea unei persoane (uzus şi fructus). chiar dacă ar fi stipulat în folosul proprietarului unui fond vecin. Autorii francezi se pronunţă însă împotriva instituirii unei astfel de servituţi [75. Unii autori admit că proprietarului unui fond i se poate impune cu titlu de servitute o sarcină utilă pentru exercitarea unei industrii ce se află pe fondul vecin (de exemplu: dreptul de a lua pămînt pentru cultivarea ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor). uz şi obligaţie personală Art.

respectiv a titularului dreptului de uz. de uz sau de servitute [28. se impune şi realizarea unei distincţii între servitute şi obligaţie. să limiteze în timp servitutea. Dreptul de uzufruct şi dreptul de uz sînt temporare. 148]. Pentru a şti dacă este vorba de o servitute sau de un drept de uz. Dreptul de uz nu poate fi transmis în mod pasiv moştenitorilor proprietarului fondului grevat. Astfel. considerat un drept activ. Întrucît folosinţa poate fi stabilită fie cu titlu de drept real de uz. chiar dacă drepturile au fost cedate unei alte persoane. pentru a construi o servitute de trecere. Astfel. în vreme ce dreptul de servitute. dreptul de uz. Dreptul de servitute este perpetuu.O altă deosebire esenţială priveşte caracterul temporar sau perpetuu al dreptului instituit. cum ar fi: necesitatea posesiunii unui imobil de către cel în a cărui favoarea s-a instituit dreptul real. dreptul de a vîna pe fondul vecin nu necesită posesiunea acestuia). p. implicit al folosinţei. pentru o delimitare corectă a servituţii de dreptul de uz trebuie luate în vedere atît caracterele juridice. în genere. fie cu titlu de obligaţie personală. cît şi alte elemente. se poate examina şi caracterul fondului. se poate transmite. ceea ce înseamnă că va exista atîta timp cît cele două imobile există. posibilitatea transmiterii lui. există independent de posesiunea unui imobil de către uzuar (de exemplu. p. iar situaţia de fapt o impune (situaţia care a generat naşterea servituţii). obiectul dreptului real instituit. avînd acest drept. un alt element distinctiv al servituţii constă în faptul că ea nu poate fi cedată independent de fond. dacă nu a fost stipulat un termen. pe cînd dreptul de servitute necesită posesiunea imobilului de către cel în a cărui favoare este stabilită servitutea (de exemplu. aceste drepturi se sting la moartea uzufructuarului. pe cînd servituţile . În ceea ce priveşte obiectul dreptului real. 501]. nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. felul acestuia şi modalităţile de întrebuinţare. Un alt element distinctiv apare în raport cu posesiunea imobilului de către beneficiarii de uzufruct. 78 .numai asupra unor bunuri imobile. Prin urmare. după cum nici servitutea reală nu poate avea ca obiect o prestaţie personală pozitivă. viitorul ei titular trebuie să aibă în posesiune fondului înfundat). dar este inseparabil de fond [65. vom constata că uzufructul şi uzul pot fi stabilite asupra unor bunuri mobile sau imobile. avîndu-se în vedere însuşirile naturale. Mergînd pe aceeaşi linie a caracterelor celor trei dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. de comun acord. Menţionăm că această poziţie este discutabilă. în cazul dreptului de uz. Există şi posibilitatea ca proprietarii celor două fonduri. proprietarul bunului.

care nu moştenesc imobilul grevat. etc. reiterăm că obligaţia există independent de posesiunea unui imobil de către creditor. şi se poate transmite în mod pasiv. iar dacă ar conveni să construiască mai sus de o anumită înălţime. Aceste distincţii au fost necesare. Proprietarul fondului dominant poate să obţină dreptul de a face fapte pozitive asupra fondului aservit (de exemplu: să ia apă. proprietarul fondului aservit este obligat numai să se abţină. În ceea ce priveşte sarcinile impuse. deoarece. Servitutea reală. Caracterul perpetuu al servituţii şi caracterul temporar al obligaţiei sînt şi ele elemente distinctive. uz şi obligaţie personală. În cazul obligaţiei. dacă şi-ar rezerva dreptul să facă prestaţii. debitorul este dator să dea. 79 . în care caz nu este necesar a fi proprietar. iar obligaţia personală este un drept asupra unei persoane în profitul unei alte persoane. servitutea implică o ştirbire a dreptului de proprietate fără imixtiuni din partea proprietarului fondului dominant (de exemplu: de a nu construi mai sus de o anumită înălţime).). Uneori.Caracterele care fac să se deosebească constau în faptul că servitutea este un drept real stabilit asupra unui lucru în profitul unui alt lucru. Proprietarul imobilului lovit de acest drept însă nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. unul dintre proprietarii unor fonduri vecine s-ar putea să facă ceva în favoarea fondului vecin şi în acest caz. exercitată de creditor. vorbim de o simplă obligaţie personală sau. servitutea necesită ca beneficiarul să posede un imobil. fără a se transmite dobînditorilor cu titlu particular fondurilor debitorului şi creditorului. p. ca şi dreptul de uz. prin convenţie. Dreptul de uz există. de asemenea. 284]. în cazul servituţii. Obligaţia se transmite în mod pasiv moştenitorilor debitorului şi în mod activ moştenitorilor creditorului. să facă sau să nu facă ceva. să treacă. independent de posesiunea unui imobil de către uzuar. Rezumînd aceste deosebiri dintre servitutea stabilită prin fapta omului şi uzufruct. Ea poate avea drept obiect principal o prestaţie pozitivă. Servitutea este perpetuă prin natura sa şi nu poate fi cedată independent de fond [42. cu titlu universal sau particular. Dreptul nu se transmite în mod pasiv moştenitorilor proprietarului grevat. sau în mod activ. Spre deosebire de dreptul de uz. ne-am afla în faţa unui drept de uz. ar fi vorba despre o servitute. dar se transmite în schimb tuturor dobînditorilor. Obligaţia există independent de posesiunea unui imobil. nu poate avea ca obiect principal o prestaţie personală pozitivă şi nu se transmite moştenitorilor proprietarului care nu iau în posesiune imobilul grevat. ai imobilului.

cît şi ca un drept subiectiv. care indică asupra creării servituţii. Ulterior. Independent de faptul că A şi B. servituţile pot fi constituite prin fapte juridice. cînd alienatorul îşi reţinea dreptul de trecere pe fondul înstrăinat. iar cele prediale urbane. Deseori. pînă la adoptarea legii Scribona. fie indirect. De aceea. prin in iure cesio [47. servitutea se creează în temeiul unei hotărîrii judecătoreşti. iar stipulaţia – o întărire a exerciţiului servituţii prin adăugarea unor clauze penale. în dependenţă de sistemul juridic. unde este numit “stabilirea servituţii după destinaţie”. deoarece. a unor anumite sau acţiunilor părţilor. servituţile se constituiau prin mancipaţiune. În dependenţă de sistemul juridic. Uzucapiunea a fost un temei de constituire a servituţii. pot fi calificate ca săvîrşite cu intenţia de a crea o servitute. De exemplu: A este proprietarul unui teren mare. se utilizau aşa-zisele pacte şi stipulaţii. Terenul vîndut lui B nu are altă ieşire la drumul public decît pe terenul lui A. p. considerate ca res nec mancipi. Acest mod de constituire a servituţii este prevăzut şi de legislaţia României şi Franţei. dat fiind faptul că A nu avea intenţia să vîndă lui B un teren care nu are acces la calea publică. servituţile puteau fi constituite printr-o adiudicatio făcută de un judecător într-o acţiune de partaj.Capitolul III. De asemenea. Constituirea. ea totuşi se consideră stabilită. acţiunile de creare a unei servituţi sînt fie înţelegeri scrise sau verbale. care punea servituţile prediale rustice în cadrul bunurilor mancipi. Servituţile derivînd din fapta omului pot fi stabilite sau dobîndite în diverse moduri. pe care l-a împărţit în două. pe care le vom studia în prezentul capitol. Constituirea servituţilor În dreptul roman. Servituţile se creează ca urmare a acţiunilor proprietarilor de imobile. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute Secţiunea 1. sau alte acţiuni ale persoanelor care. o parte este vîndută lui B. în cazul în care proprietarul unui fond îngăduia unui terţ folosinţa unei servituţi. Pactul este contractul neformal de constituire a unei servituţi. atît în cazul cînd privim servitutea ca un raport juridic. Cînd se folosea mancipaţia sau in iure cesio. chiar şi în cazul în care lipseşte intenţia de a crea o servitute. ea are la baza apariţiei sale fapte juridice. Servituţile se puteau constitui şi tacit. A spunea: “Afirm că am un drept de trecere pe fondul lui B”). De asemenea. în instanţa de judecată. servitutea se putea constitui fie direct (de exemplu. cu ocazia transferării unei proprietăţi. la vînzarea terenului nu au stabilit în mod expres că se instituie o servitute. fie rezultatul clar al unor atare servituţi. Asupra fondurilor provinciale. servituţile nu se puteau constitui în conformitate cu normele dreptului civil. 80 .170].

profesorul C. anticipînd parcelarea imobilului său şi trecerea parcelelor în proprietatea diferitor persoane. Astfel. Celelalte două moduri se aplică numai la anumite categorii de servituţi derivînd din fapta omului. 37]. §1. deoarece se aplică la toate servituţile. în vederea unei eventuale parcelări. servitutea se naşte fără titlu sau prescripţie. 81 . Specificul însă constă în aceea că o asemenea servitute se constituie de către proprietarul unui teren în vederea unei eventuale parcelări. scopul şi situaţia unei părţi de teren în favoarea altei persoane sau altor părţi. Hamangiu defineşte “destinaţia proprietarului” ca fiind actul prin care proprietarul care stăpîneşte două fonduri. b) prin act juridic(titlu). modurile de a stabilire a acestor servituţi sînt: a) prin destinaţia stabilită de proprietar. Cît timp ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. Destinaţia proprietarului este un mod de stabilire a servituţilor. Preluînd definiţia dată de la unii autori români în domeniul dreptului civil.Există trei moduri de stabilire a servituţii derivînd din fapta omului. aparente sau neaparente. este un act juridic unilateral şi se supune aceloraşi condiţii de fond şi de formă ca şi la servitutea constituită prin act juridic. starea de fapt nu constituie servitute. este numai pentru servituţi continue şi aparente. Proprietarul. instituie imediat natura. însă dacă cele două fonduri ajung în stăpînirea a doi proprietari diferiţi. Destinaţia proprietarului nu este un mod de stabilire general ca şi prescripţia. 431 din Codul civil. după natura sa. Servitutea stabilită prin destinaţia proprietarului îşi are originea în dreptul cutumiar francez [85. stabileşte imediat natura. dar. Modul de stabilire prin acte juridice este un mod general de dobîndire a servituţilor derivînd din fapta omului. c) prin uzucapiune. Este de remarcat faptul că destinaţia stabilită de proprietar. sau instituind nemijlocit parcelarea printr-un testament. (1) din Codul civil: „servitutea poate fi constituită prin destinaţia stabilită de proprietar”. 431 alin. de exemplu. fie ele continue sau necontinue. Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar Conform prevederilor art. Articolul 432 din Codul civil stabileşte că “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. stabileşte între ele o stare de fapt care ar constitui o servitute. conform prevederilor art. ca şi ea. p. dacă fondurile ar aparţine a doi proprietari diferiţi. scopul şi situaţia servituţii unei părţi a terenului în favoarea altor părţi”.

Înstrăinarea sau moştenirea unuia dintre cele două imobile. Franţa. 4) numai servituţile aparente care se relevă printr-o amenajare exterioară vizibilă sînt susceptibile a fi stabilite prin destinaţia proprietarului 21. originea juridică în consimţămîntul tacit prezumat al noilor proprietari în vederea continuării ei. dacă aceasta nu a fost stabilită de el însuşi. sintetizează excelent condiţiile necesare pentru dobîndirea servituţii prin destinaţia proprietarului. întemeiată pe prevederile art. 692 şi următorul din Codul civil francez. cel ce o invocă trebuie să probeze că actul de separare al fondurilor nu conţine nici o dispoziţie contrară menţinerii servituţii. Starea de fapt trebuie să se manifeste în mod vădit. 5) în ipoteza unei servituţi discontinue. al căror cuprins este reprodus de art. Constituirea unei servituţi prin destinaţia proprietarului presupune reunirea mai multor condiţii: 1) fondurile divizate trebuie să fi aparţinut la origine aceluiaşi proprietar. 1-er chapitre. 1989. în mod expres. 625 şi următorul din Codul civil român. ca lucrurile să rămînă astfel. cel puţin ultimul proprietar comun trebuie să menţină amenajarea constitutivă a servituţii de la momentul separării fondurilor. 82 . 2 nov. O decizie adoptată în practica judiciară franceză. cu consecinţa că entităţile în discuţie vor aparţine unor proprietari diferiţi. 1371 din 28 iulie 1983 a Tribunalului Suprem Român. pentru a fi admis. dacă proprietarul originar al celor două fonduri nu a prevăzut o clauză contrară în convenţie sau testament. Această decizie dispune că dreptul de servitute nu poate fi stabilit cînd terenul pe care se află construcţia partajată se află în continuare în indiviziune între părţi. 2) intenţia proprietarului de a stabili implicit o servitute între o parte a fondului său în profitul altei părţi trebuie să fie cert stabilită. va duce la naşterea servituţii. 293]. Aix-En-Provence. astfel. 3) amenajarea constitutivă a servituţii trebuie să fi fost făcută de proprietarul originar sau. p. Existenţa servituţii îşi are. în momentul împărţirii fondurilor sau înstrăinării. trebuie să decurgă în mod neîndoielnic din împrejurări.. întrucît nu sînt întrunite 21 Tribunalul de mare instanţă. faptul se consfinţeşte într-un act juridic. Această ultimă condiţie a fost stabilită şi prin decizia nr. părţile au dispus. publicată în “Culegerea de decizii din 1983”. Dar acest consimţămînt tacit. neîndoielnic şi precis prin lucrări exterioare [42. Dacă.Acest lucru s-ar explica prin faptul că un asemenea mod de constituire a servituţilor se bazează pe consimţămîntul tacit al părţilor ca lucrurile să rămînă în starea în care erau în momentul cînd fondurile au încetat să aparţină aceluiaşi proprietar.

Totodată. 83 . uzucapiune. litigiul urmează să fie soluţionat în instanţă de judecată. De aceea. testament şi prin alte acte juridice valabile dintre părţi. p. cînd proprietarul a scindat fondul în două terenuri. potrivit căreia “destinaţia proprietarului poate ţine loc de titlu dacă are caracter permanent şi îşi are aplicare numai în cazul în care ambele imobile au constituit un singur fond. deoarece nu este vorba de două terenuri aparţinînd unor persoane diferite. al Republicii Moldova. stabileşte că servitutea poate fi constituită conform unei înţelegeri între solicitantul servituţii şi proprietarul fondului vecin. dar şi-a păstrat proprietatea asupra unei porţiuni de teren. doctrina şi practica cea au statuat ca servitutea să fie aparentă şi nu continuă au recunoscut şi în aceste cazuri servituţi stabilite prin destinaţia proprietarului [59. Prin prisma articolului 432 din Codul civil. lăsînd prin semne vizibile drum de trecere pentru locul înfundat. Astfel de servituţi pot fi constituite prin contract. p. prin semne vizibile. 642-648]. 783 din 6 iunie 196922. în favoarea acelui loc o servitute de trecere de care se va folosi. 22 Culegeri de decizii ale Curţii Supreme de Justiţie pe anul 1969. şi alte persoane (de exemplu. va crea. drum de trecere pentru locul înfundat. aparţinînd aceluiaşi proprietar. amintim Decizia Secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie Române nr. Servitutea se constituie în cazul necesităţilor a căror satisfacere este imposibilă fără instituirea ei. lăsînd. Dreptul de a cere instituirea servituţii o au. În conformitate cu prevederile Codului civil al Federaţiei Ruse. În acest sens.(3). servitutea luînd naştere în momentul despărţirii fondurilor”. dreptul de utilizare limitată a terenului vecin. 19. starea de fapt să aibă caracter perpetuu. 274 alin.). în cazul stabilirii servituţii prin destinaţia proprietarului. În articol sînt enumerate mai departe temeiurile de instituire a unei servituţi (de trecere. În cazul în care aceste persoane nu pot ajunge la o înţelegere în privinţa instituirii servituţii sau a condiţiilor ei. nu se pot constitui prin destinaţia proprietarului decît servituţile continue şi aparente.condiţiile pentru stabilirea acestui drept. Cod civil al Federaţiei Ruse la art. proprietarul bunului imobil (teren sau un alt imobil) are dreptul de a cere proprietarul de teren vecin. pentru instalarea şi exploatarea diferitelor comunicaţii etc. după caz şi proprietarilor unor alte terenuri. conform acţiunii intentate de solicitantul servituţii. 274. cele mai diverse cazuri vizează divizarea fondului de către proprietar. după care înstrăinează proprietatea uneia dintre cele două parcele. persoana care are dreptul de folosinţă nelimitată). Este necesar ca. De asemenea. art. în afară de proprietar. În practică însă.

poate crea situaţii de conflict. Construcţiile de pe terenurile vecine nu permit trecerea la drum cu automobilul. fie în existenţa unei posibilităţi. a cărui trecere la drumul public a fost închisă în urma exproprierii unei părţi din acest teren pentru construcţia unei şcoli. reglementează modul de constituire. Prin hotărîre a instanţei de judecată servitutea se constituie în caz de necesitate. inclusiv Codul civil. dacă imobilul asupra căruia se constituie servitutea este proprietate de stat. . În acest caz. (3)). prin decizie a autorităţii publice. 431 alin.contractul încheiat în modul corespunzător. fie în temeiul înştiinţării organului de stat în baza hotărîrii căruia a fost instituit dreptul de servitute. 44-46.hotărîrea autorităţii administraţiei publice locale privind pămîntul care se află în proprietate publică. 1998. 84 . Caracterul considerabil al cheltuielilor se va determina în funcţie de venitul tuturor membrilor de familiei ai lui A. 1543-XIII din 25 februarie 199823 privind cadastrul bunurilor imobile. Pentru înregistrarea servituţii se prezentă următoarele documente privind instituirea servituţii: . stipulează că pentru existenţa servituţilor ele trebuie înregistrate în modul corespunzător de către organele cadastrale în registrul bunurilor imobile. (art. numai terenul lui B este liber şi numai pe el se poate institui o servitute de trecere. nr. . cu excepţia cazului cînd construcţia acestui pod îi va cauza cheltuieli considerabile.hotărîrea instanţei de judecată. Legislaţia Republicii Moldova. Exemplu: Persoana A este proprietarul unui teren. A are alternativa de a construi un pod pentru a trece la drumul public şi nu are dreptul de a cere instituirea unei servituţi. 23 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. în conformitate cu Legea nr. la art. dar a cărei exercitare duce la imposibilitatea folosirii bunului la destinaţie sau necesită cheltuieli considerabile.prin hotărîre a instanţei de judecată. se consideră că A are necesitatea de a institui o servitute pe terenul lui B. În situaţia cînd unul din hotarele terenului lui A este mărginit de un rîuleţ. Necesitatea trebuie să fie determinată cu rigurozitate în absenţa deplină a unor alternative. totodată. Determinarea necesităţii însă poate fi subiectivă şi de aceea. Astfel. 45 este stabilit că înregistrarea dreptului de servitute se efectuează fie în baza cererii depuse de proprietarul bunului imobil sau de persoana în folosul căreia se constituie dreptul de servitute. utilizare şi stingere a dreptului de servitute şi.

Cît priveşte natura. se aplică regulile de drept comun în materie de formă a actelor. sau unilaterale. 431. p. Vînzarea. actul juridic care serveşte la stabilirea lor. În aceeaşi ordine de idei. în afară de regulile de drept comun. încheierea lor se supune condiţiilor de fond şi de formă prevăzute la capitolele I. încheiate în scris. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. iar servitutea însă. ca orice donaţie. cu titlu oneros ca vînzarea. servitutea ea se va face printr-un act autentic. indiferent de natura ei. avem în vedere operaţiunea juridică. Prin urmare. precum şi alte acte normative. 623. 285]. negotium. 624 stipulează că servituţile continue neaparente şi cele necontinue şi neaparente nu se pot stabili decît prin titluri. Deoarece aceste acte juridice se referă la bunurile imobile. ele depind de voinţa părţilor.) sau a testamentului. care constată această operaţiune. Codul civil românesc declară. Art. prin act juridic sau titlu. şi III ale Titlului III din Codul civil. Chiar dacă este cuprins într-un instrument probator. instrumentum. dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. În acest caz. poate fi stabilită prin titlu.cumpărare etc. ca testamentul. la art. că servituţile continue şi aparente se dobîndesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani. orice servitute se poate stabili şi dobîndi prin titluri. sau cu titlu gratuit ca donaţia. Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu) Cînd vorbim de constituirea servituţilor. conţinutul şi formelor actelor materiale concrete de exercitare. dacă este constituită pe cale de legat. donaţia. Acesta. dacă este constituită cu titlu oneros între vii. testament. II.35 şi 38 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. e o manifestare de voinţă a proprietarului. în art. la art. titlul este valabil dacă este rodul voinţelor celor întru care se încheie. convenţie. independent de actul probatoriu care le constată [42.§2. legatul sînt astfel de titluri. este determinată de factorii şi necesităţile obiective ale proprietarilor imobilelor în cauză. actul constitutiv va putea să fie sub semnătură privată. că servitutea poate fi constituită şi prin act juridic. Titlul prin care se stabileşte servitutea nu este supus nici unei reguli de o formă specială. 85 . poate îmbrăca forma convenţiei (vînzare . adică contracte. iar unele servituţi nu se pot stabili decît în acest mod. fie ele acte bilaterale. Toate operaţiunile translative de drept comun pot servi ca mijloc de stabilire a unei servituţi. ea fiind opozabilă numai după înscriere în registrul bunurilor imobile. Astfel. Codul civil menţionează. 23. articolele 431-433 din Codul civil.1543/1998. nu înscrisul probatoriu. Orice servitute.

Or. Dacă sînt stabilite 86 . dar art. Cînd servitutea se constituie prin convenţie.). prin care proprietarul fondului aservit recunoaşte existenţa servituţii la care este supus. ar fi necesar să se aplice regulile de drept procedural comun în materia probelor. poate îmbrăca forma convenţiei sau a testamentului. în termeni tehnici. fie prin simpla prezumţie. O servitute specială care rezultă din titluri şi care necesită scurte explicaţii este servitutea de indiviziune. În acest caz ne aflăm în faţa servituţii negative de a nu crea partajul. schimbul) sînt valabile. Prin urmare. act recognitiv. indiferent de forma în care se încheie.Conform prevederilor art. “servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înregistrarea în registrul bunurilor imobile”. adică să rezulte implicit din clauzele unui contract. stabilită prin fapta omului şi rezultînd din titlul de partaj al fondului primitiv între copărtaşii actuali. Există cazuri în care mai mulţi proprietari vecini sînt obligaţi să rămînă în indiviziune asupra unor bunuri. chiar aceea care se poate dobîndi prin prescripţie. Actul de partaj creează. stabilirea unei servituţi poate fi tacită. Titlul. pentru a dovedi în justiţie existenţa servituţii. indiviziunea nu mai este legală. Astfel este comunitatea indiviză a unui drum. 431 alin. aceasta va putea fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Un asemenea act de recunoaştere se numeşte. 231 din Codul civil stabileşte că nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic. Pentru celelalte părţi comune însă. printrun act scris. decît printr-un act nou. În acest caz. În fine. Servituţile care se pot stabili prin prescripţie sau destinaţia proprietarului se pot dovedi prin toate mijloacele ce stabilesc prescripţia sau destinaţia. o astfel de servitute ar putea fi dovedită în justiţie fie prin martori. Titlul probatoriu pierdut nu poate fi înlocuit. pot fi dovedite printr-un act de recunoaştere. servitutea de indiviziune asupra anumitor accesorii ale fondurilor (drumuri. necontinue aparente şi necontinue neaparente. dacă aceasta pare a fi voinţa intrinsecă a părţilor. a unei fîntîni sau a despărţiturilor comune. fiind suficient şi simplul acord de voinţă. poate fi dovedită printr-un act de recunoaştere. adică servituţile continue neaparente. Servituţile constituite prin convenţie cu titlu oneros (vînzarea-cumpărarea. în afara regulilor de drept comun. Titlul nu este supus nici unei reguli de o formă specială. fîntîni etc. Conform alineatului următor. fiindcă nimic nu împiedică părţile să constate. (2) din Codul civil. existenţa unei servituţi dobîndite prin prescripţie sau prin destinaţia proprietarului. O servitute nu poate fi constituită în mod valabil verbal. servituţile care se pot stabili numai prin titluri nu pot fi dovedite decît prin titlu constitutiv sau (dacă titlul acesta este pierdut şi nu se poate aduce în faţa instanţei) printr-un act de recunoaştere emanînd de la proprietarul fondului aservit. care constituie o manifestare de voinţă a proprietarului. S-ar putea crede că numai servituţile ce nu se pot dobîndi prin prescripţie. “actul juridic prin care se constituie servitutea se încheie în formă autentică”. în mod implicit şi tacit. adevărul este că orice servitute.

acesta devine proprietarul bunului respectiv ”. Din prevederile art. articolul 433 reglementează în mod expres regimul dobîndirii servituţii prin uzucapiune. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. Dacă este constituită cu titlu oneros între vii. Astfel. servitutea se constituie şi prin uzucapiune. 623 şi 624 reiese că nu orice servitute poate fi dobîndită prin uzucapiune. unde. Conform alin. Cît priveşte sintagma “în condiţiile legii”. servituţile trebuie să îmbrace forma autentică cerută de lege. altele nu.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune) Anumite servituţi se pot dobîndi prin prescripţie achizitivă sau uzucapiune. fapt contrar dispoziţiilor art. dacă este constituită prin legat. în lipsa unor precizări exprese în titlul constatator al servituţii. dreptul de proprietate se dobîndeşte în temeiul alin. Aici se are în vedere uzucapiunea imobiliară. servitutea de vedere). Astfel. servituţile continue şi aparente se dobîndesc şi prin posesiune de 30 de ani. adică printr-o posesiune îndelungată. ci numai cele continue şi aparente (de exemplu.prin titlu gratuit. (1) din momentul înregistrării”. servitutea se face printr-un act autentic. (1): “Dacă o persoană. §. legislaţia română are cu totul o altă interpretare. 584]. 332 privind “Uzucapiunea imobiliară” din Codul civil stabileşte. în condiţiile legii”. la alin. care stabileşte: “Dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. Se pune întrebarea: de ce legiuitorul român a suprimat prescripţia servituţilor neaparente şi a celor necontinue? În literatura de specialitate este criticată redactarea prevederilor art. se prevăd limitativ servituţile care pot fi dobîndite prin uzucapiune. servitutea de vedere). (2). Ideea continuă la alin. 432 alin. 458]. În literatura de specialitate s-a statuat că titularul fondului dominant. (1) din articolul menţionat: “servituţile continue şi aparente. Potrivit art. art. respectiv aparente şi continue (ca. 87 . dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. de exemplu. de altfel criticată de jurisprudenţă de-a lungul timpului. 623 din Codul civil român. actul constitutiv va putea fi sub semnătură privată [41. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. 623 din Codul civil român. (1) din Codul civil. nu va putea agrava exerciţiul servituţii. p. 433 din Codul civil moldovenesc. precum şi cele neaparente şi pozitive se pot dobîndi prin uzucapiune. ci va trebui să o exercite în limitele unei folosinţe normale [6. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. Totodată. conform art. p. Făcînd o analiză comparată în materia servituţilor dobîndite prin uzucapiune.

derivînd din simpla bunăvoinţă reciprocă dintre vecini. Chişinău. corespunzător exerciţiului unei servituţi. prin ipoteză. 88 . Prescripţia unei servituţi necontinue ar trebui să fie posibilă cînd actele de folosinţă. În ceea ce priveşte servituţile neaparente. ar trebui să fie adevărat şi pentru uzucapiunea servituţilor. adică la acele momente cînd le-ar face un proprietar. foarte numeroase. aceste calităţi ale posesiunii nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. deci. 335 din Codul civil. în alte cazuri. De exemplu. prin definiţie. Pornind de la aceste condiţii. fiindcă cel care face un act de folosinţă asupra fondului vecin. conform art. Dar. neîntreruptă. este inexact să spunem că posesiunea lor nu poate fi continuă. deci continuă şi publică. s-a căutat să se justifice prohibiţia legii referitoare la dobîndirea prin uzucapiune a servituţilor necontinue. este necesar ca posesiunea. netulburată. ceea ce este adevărat pentru uzucapiunea proprietăţii. posesiunea unor astfel de servituţi este. cît şi pentru cele aparente [42.Autorii mai vechi explicau dispoziţia legii moderne în modul următor: prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesiune neviciată. Prin posesiune neîntreruptă nu trebuie să înţelegem o posesiune exercitată fără nici un interval între actele de folosinţă. dacă posesorul face acte de posesiune la intervale normale. care. 287]. 24 Art. 430 din Codul civil al Republicii Moldova. Or. deşi necontinue prin forţa lucrurilor. existenţa lor nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute24. pag. Pentru a putea opera uzucapiunea. or. despărţite prin intervale de timp adesea lungi. din moment ce exercită trecerea ori de cîte ori are nevoie. în unele cazuri. înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. S-a susţinut că “ceea ce împiedică prescripţia acestor servituţi este caracterul precar al actelor de folosinţă la care dau loc. pentru a putea opera uzucapiunea. Justificarea dispoziţiilor legale este însă greşită atît pentru servituţile necontinue. sînt totuşi făcute la intervale normale în raport cu natura servituţii. 125. neprecară. aceste acte se exercită mai mult cu titlu de toleranţă. întocmai cum ar face un titular al servituţii. este falsă. publică. sînt întrerupte şi ascunse. p. păşunile nu sînt susceptibile decît de acte de posesiune necontinue. viciată. Proprietatea lor se poate dobîndi totuşi prin posesie îndelungată. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. ci o posesiune exercitată astfel încît actele de folosinţă să nu fie despărţite prin intervale anormale în raport cu natura lucrului posedat. nu atrag uzurparea propriu-zisă a folosinţei fondului. să întrunească condiţiile de bază: să fie continuă. nedînd loc decît la acte izolate şi mult sau mai puţin rare. cel care exercită un drept de trecere posedă acel drept şi ar trebui deci să îl prescrie. prezumţia de precaritate poate fi conformă cu realitatea. deoarece actele de exercitare. Editura Cartea. Astfel. pornindu-se de la servitutea de trecere”. În ceea ce priveşte servituţile necontinue. 2002.

neîncălcînd dreptul altuia asupra fondului. Ce se înţelege prin acte de pură facultate? Acestea sînt acte de folosinţă ce decurg dintr-o stare juridică anterioară. p. o persoană uzează de drepturile sale. 433 alin. Adică nu trebuie confundată servitutea neaparentă cu servitutea exercitată în mod clandestin. pentru toate servituţile neaparente. nu le putem imputa neaparenţa ca un viciu de posesiune. fără ca acesta să poată opune dobîndirea unei servituţi de lumină prin uzucapiune. prin urmare nu pot conduce la uzucapiune. p. făcînd asemenea acte. cînd un proprietar deschide o simplă lumină în zidul ce se află la limita fondului. care dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea cu acelaşi chip” [42. Astfel. Această justificare se loveşte de aceeaşi obiecţie ca şi prezumţia de toleranţă pentru servituţile necontinue. căci servituţile sînt neaparente fără a fi clandestine. el face un act de pură facultate. aşa încît dacă vecinul dobîndeşte ulterior coproprietatea zidului. şi acest act nu poate fonda o servitute de lumină împotriva vecinului. 292]. Hamangiu propune ca legiuitorul român să admită uzucapiunea pentru toate servituţile. preluate din Codul lui Napoleon. ci şi modul de a-l exercita. Doar servituţile continue şi aparente. sînt consecinţele unui drept care aparţine deja celui ce le face şi care nu implică încălcarea dreptului vecinului. 292]. supunînd posesiunea lor regulilor generale de continuitate şi neclandestinitate. Pentru ca uzucapiunea să fie posibilă. 31-41]. dar nu este neclandestină. p. 623 şi 624 din Codul civil român. 89 . în plină zi. p. Se poate prescrie nu numai dreptul de servitute care se dobîndeşte prin uzucapiune. Prin urmare. conform prevederilor art. 288]. prohibiţia uzucapiunii servituţilor neaparente nu se poate justifica prin clandestinitatea exerciţiului lor. fapt elucidat în Codul civil la art. actele de pură facultate nu pot fonda o posesiune utilă şi. 641 din Codul civil român. deoarece uzează de un drept pe care îl are. însă care îi aparţine în mod exclusiv.Ar fi “inexact să spunem că sînt clandestine” [42. dacă persoana ia apă fără a se ascunde. menţinîndu-se în cadrul lor. afirmîndu-se că actele de posesiune a unei servituţi neaparente sînt de cele mai multe ori acte de pură facultate. este necesară încălcarea fondului vecin sau uzurparea drepturilor proprietarului fondului aservit [42. de exercitare a unei simple facultăţi. C. adică de a scoate apa dintr-o fîntînă. Şi aici a fost căutată o justificare mai exactă. chiar dacă a uzat de lumină timp de 15 ani [38. De aceea. Este greu să admitem o prezumţie absolută şi generală de precaritate. Astfel. Hamangiu afirmă arată că nu pot fi justificate a regulile din art. servitutea de adăpat. Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. el poate obliga proprietarul să suprime lumina. Profesorul C. precum şi cele neaparente şi pozitive sînt singurele ce pot fi dobîndite prin uzucapiune. 2232 din Codul lui Napoleon. căci ele pot să nu lase nici un semn exterior relativ la exercitarea lor şi să se exercite totuşi în văzul tuturor. (3). este neaparentă. Evident. Conform art. ai cărui autori au vrut să facă o diferenţiere între diferitele obiceiuri ale vechiului drept francez.

posesiunea trebuie să aibă ambele elemente esenţiale: corpus şi animus. titularul servituţii dobîndeşte prin uzucapiune dreptul de a exercita servitutea în modul folosit de 15 ani. constînd din dreptul de a deschide o fereastră. 90 . din momentul înregistrării. netulburată. se poate exercita fără ca acesta să îşi dea seama. trece cu un mijloc de transport cu tracţiune animală. o servitute de vedere. se aplică regulile generale ale uzucapiunii şi ale posesiei. pe cînd uzucapiunea proprietăţii sau a uzufructului presupune detenţia. posesiunea nu trebuie să fie viciată. nu poate dobîndi prin uzucapiune acest drept. Astfel. (1) din Codul civil stabileşte că. (1). făcînd acte de folosinţă mai largi decît avea dreptul să facă după actul constitutiv. dacă o persoană are. însă titularul ei o exercită timp de 15 ani într-un mod şi în limite diferite. prin simpla îngăduinţă a proprietarului său. În ceea ce priveşte durata posesiunii necesară pentru împlinirea prescripţiei servituţilor. art. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. În privinţa calităţii şi condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească posesiunea servituţii pentru a conduce la uzucapiune. prin titlu. folosirea a întregului fond din partea celui care invocă uzucapiunea fără ca proprietarul în contra căruia se prescrie să nu-şi dea seama de această uzurpare. dobîndirea servituţii întregi şi nu este posibilă decît dacă servitutea este susceptibilă de uzucapiune. Trebuie să insistăm asupra unui singur punct în relaţia cu o latură specială a neprecarităţii. De exemplu. Precarietatea se manifestă prin posesiunea exercitată asupra unui lucru al altuia. Codul civil român prevede. 291]. prin uzucapiune. Tot astfel. p. Jurisprudenţa româneasca deduce că uzucapiunea de 10-20 de ani. dacă o persoană. în temeiul Codului civil. Dimpotrivă. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. Făcînd o analiză comparată în această ordine de idei. dreptul de a avea două ferestre.Astfel. art. un drept de trecere limitat la trecerea pe jos. 332 alin. 623. deci trebuie să fie continuă. Uzucapiunea modului de a exercita servitutea nu poate exista decît numai pentru servituţile continue şi aparente. dar. dacă o persoană are. prin titlu. ocupînd numai o parte a fondului aservit. dreptul de proprietate se dobîndeşte. fiindcă servitutea de trecere nu este continuă. în realitate. publică şi neprecară [42. 332 alin. Motivul pentru care legea română în vigoare a exclus uzucapiunea de 10-20 de ani ar fi acela că servitutea. este de fapt. conform teoriei clasice. Însă dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. admisă pentru proprietate şi uzufruct în favoarea posesorului cu just titlu şi de bună-credinţă. posesiunea de 30 de ani. fiindcă servitutea de vedere este continuă şi aparentă. Nu avem nimic special de spus asupra acestor puncte. la art. dacă servitutea este stabilită într-un fel şi în anumite limite. dar în realitate deschide două ferestre. ea poate dobîndi. nu este admisibilă în materia servituţilor. devine proprietarul bunului respectiv. fiindcă dobîndirea unui mod mai larg decît prin titlul de a exercita servitutea. deseori fără ca proprietarul acestui fond să sufere o daună reală.

nici o uzurpare a drepturilor proprietarului acestui fond? Şi nu este imposibilă uzucapiunea în acest caz? O mare parte din doctrina franceză decidea că este suficient ca lucrările să fie făcute pe fondul inferior. care nu produc o încălcare pe fondul superior. Dacă ar fi în primejdie să vadă transformate în obligaţii şi servituţi orice acte pe care le îngăduie vecinului din spirit de toleranţă. autorii Codului civil moldovenesc au stabilit. precum şi constatarea titlului prin care a fost instituită servitutea. 91 . controversa este stinsă în Franţa prin Legea din 8 aprilie 1898. prin aparenţa lor. 25 Curtea de Casaţie franceză. 332. considerînd că numai lucrările făcute pe fondul aservit constituie o încălcare a drepturilor proprietarului izvorului. Exercitarea servituţii §1. în favoarea vecinilor. Cînd astfel de acte de folosinţă asupra fondului altuia sînt rare sau nu tulbură decît foarte puţin pe proprietarul fondului. Hotărîrea din 5 iulie 1893. 2) [42.Actele de folosinţă exercitate prin simpla îngăduinţă sau toleranţă a proprietarului se întîlnesc frecvent în raporturile dintre vecini şi se pot confunda. Jurisprudenţa franceză însă se pronunţă în sens contrar. Astfel. Exercitarea dreptului de servitute Pentru a se analiza exercitarea dreptului de servitute. de obicei. Posedarea presupune automat şi exercitarea anumitor lucrări. oricît de neînsemnat. p. este necesară analiza drepturilor şi obligaţiilor ce revin proprietarilor celor două fonduri sau terenuri. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. Secţiunea a 2-a. că dacă o persoană. 642 alin. pentru a păstra relaţii de bună vecinătate.292]. fiindcă legea nu specifică necesitatea de a fi făcute pe fondul aservit. acesta le îngăduie. atunci toţi proprietarii ar lua măsurile cele mai drastice pentru a-şi păzi fondurile şi nu ar mai îngădui nici un act de folosinţă. a posedat sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. cu exerciţiul unei servituţi. care a modificat şi completat cuprinsul anterior în sensul soluţiei jurisprudenţiale (noul Cod civil francez art. iar în acest sens sînt şi lucrările pregătitoare ale Codului Napoleon. devine proprietarul bunului respectiv. Exercitarea de lucrări pe propriul fond nu constituie oare acte de pură facultate. Astăzi. la art. şi că numai ele pot conduce la prescripţia unei servituţi asupra izvorului 25.

adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul. 434 alin. p. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. Astfel. beneficiarul servituţii nu ar putea exercita servitutea în mod util. Întinderea şi modul de a exercita. În astfel de situaţii se pune următoarea condiţie: dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. întinderea şi modul de exercitare trebuie să fie conforme regulilor stabilite de lege (art. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. O dată apărut un astfel de litigiu. (2). cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are implicit dreptul de a face lucrările necesare întreţinerii sau construirii unui drum pe fondul vecinului pentru exercitarea trecerii în limitele stabilite [42. la art. Întinderea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului este determinată prin starea de fapt. sînt determinate de felul şi întinderea actelor de folosinţă care au condus la uzucapiune. Modul şi limitele de exercitare a servituţilor dobîndite prin uzucapiune. deasupra acestuia sau sub pămînt. o altă parte a terenului decît cea indicată la art. să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. că “servitutea se extinde asupra a tot ce este necesar pentru exercitarea ei”. Astfel.Limita şi modul în care poate fi exercitată servitutea variază în funcţie de natura şi modul ei de constituire. Acesta nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. precum şi situaţiei de fapt a fondurilor. cheltuielile de transferare sînt suportate de către proprietarul terenului aservit.(1): “Sarcina pe care o instituie servitutea asupra terenului aservit constă în obligaţia proprietarului de a permite efectuarea anumitor acţiuni pe terenul său. proprietarul terenului aservit este obligat conform prevederilor art. sînt determinate de titlul constitutiv. atunci. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant în soluţionarea litigiului. Un lucru este cert: dacă nu ar avea dreptul la aceste lucrări. Articolului menţionat stabileşte la alin. Legiuitorul fixează cîteva reguli generale privind întinderea şi modul de exercitare a servituţii. iar dacă titlul nu face acest lucru. are dreptul să se folosească de servitute. (3). pentru exercitarea dreptului de servitute. Convenţiile ce fixează întinderea servituţilor sînt de strictă interpretare. ceea ce ar echivala cu inexistenţa servituţii. adică drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. 434 alin. 434). proprietarul fondului dominant. după cum dispune art. În acest şir de idei. servituţile stabilite prin acte juridice. adică beneficiarul servituţii. 431 din Codul civil. aşa cum a creat-o sau a menţinut-o proprietarul iniţial al celor două fonduri. (4). 296]. Ceea ce este caracteristic în situaţia redată anterior constă în faptul că proprietarul terenului aservit poate indica. 434 alin. Servitutea poate consta şi din obligaţia proprietarului de a se abţine de la anumite acţiuni în favoarea proprietarului terenului dominant”. 92 . Codul civil stabileşte.

dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. Legea nu se ocupă de acest lucru în mod expres. adică la drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant şi ale proprietarului fondului sau terenului aservit. Astfel. 436 din Codul civil. În mod firesc. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant are un complex de drepturi şi obligaţii. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit (art. nu poate stipula o servitute în favoarea imobilului ce îi este ipotecat. nici legal. servitutea nu poate fi exercitată decît după încetarea dreptului de uzufruct. necesare exercitării normale a servituţii. iar el este singurul care are asupra fondului un drept permanent. (6) din Codul civil. fără a aduce atingere drepturilor acestuia din urmă. deoarece drepturile reale sînt temporare şi nu pot procura titularului lor nici interes. nudul proprietar nu poate stabili o servitute fără acordul uzufructuarului. Conţinutul şi actele materiale concrete de exercitare a servituţii. 429 alin. în caz contrar. dar. nici convenţional. pentru că nu sînt proprietari. Servitutea constituită de coproprietarul unui fond indiviz nu este validă în timpul indiviziunii dacă nu are consimţămîntul celorlalţi coproprietari. persoana care poate constitui o servitute este proprietarul actual sau viitor al fondului aservit. Creditorul ipotecar. şi care variază de la caz la caz. sau reies din natura. nici calitatea de a obţine un drept de servitute menit să folosească fondului. În literatura de specialitate. dar dacă nu a prescris. (6)). Proprietarul care a instituit o servitute asupra unui fond poate să mai instituie şi alte servituţi. pentru că stabilirea unei servituţi reprezintă o înstrăinare. scopul şi conţinutul servituţii. Pentru a stabili o servitute prin fapta omului este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. sînt stabilite prin lege sau de părţi şi indicate în actul de constituire. “schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului aservit. precum şi împărţirea terenurilor. fiind chiar de bunăcredinţă. Servitutea poate fi constituită de un mandatar al proprietarului. (3) din Codul civil. Codul civil stabileşte cîteva reguli generale referitor la întinderea şi modul de exercitare a servituţii. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. învestit cu procură în acest sens. avînd numai un drept real. 429 alin. Conform art. în dependenţă de originea acesteia. proprietarului terenului dominant îi aparţin următoare drepturi: 93 . servitutea va fi validă dacă fondul aservit va cădea în lotul coproprietarului care a instituit-o. potrivit art. 434 alin. § 2. posesorul. chiriaşul sau uzufructuarul nu pot constitui o servitute. După împărţire. nu afectează dreptul de servitute”.În schimb. întrucît stabilirea unei servituţi înseamnă înstrăinarea parţială a proprietăţii. conform art. Compatibilitatea între mai multe servituţi stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt.

să efectueze pe terenul aservit orice lucrare necesară exercitării dreptului de servitute. pentru a putea exercita trecerea în limitele stabilite. legislaţia românească în art. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari. fie el şi de bună-credinţă. proprietarul fondului dominant. iar servitutea este indivizibilă. servitutea profită acestuia în întregime. iar servitutea are caracter perpetuu [86. în măsura în care lucrările efectuate pentru exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv terenul aservit”. După cum am văzut. La art. 436 din Codul civil. Mandatarii legali sau convenţionali de asemenea pot dobîndi servituţi. are dreptul să se folosească de servitute. care poate dobîndi o servitute în folosul fondului său are un drept de dispoziţie. toate lucrările de exercitare şi conservare a servituţii. mai este necesar ca proprietarul să aibă capacitatea de a contracta (dacă este vorba de dobîndirea unei servituţi cu titlu oneros) sau de a primi cu titlul gratuit. După împărţirea fondului dominant. 94 . creditorul ipotecar însă nu poate dobîndi o servitute în folosul fondului ce îi este ipotecat. În consecinţă. deoarece are doar un drept real temporar. 630 din Codul civil. un drept permanent. acesta o poate dobîndi. Dacă beneficiarul nu ar avea dreptul să facă aceste lucrări. (2) se stabileşte că “în lipsa unor prevederi contrare. 296]. proporţional avantajelor pe care le obţin. adică beneficiarul servituţii. posesorul fondului.a) Dreptul de a se folosi de servitute Proprietarul terenului dominant. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are dreptul de a face lucrările necesare pentru întreţinerea drumului. b) Dreptul de a efectua pe cheltuiala sa pe fondul aservit lucrările necesare pentru a exercita şi conserva servitutea. deoarece deţine doar o parte. ceea ce ar echivala cu inexistenţa ei. 320]. conform art. pe cheltuiala sa. dacă servitutea cade în lotul coproprietarului care şi-o doreşte. beneficiarul servituţii. p. 436 din Codul Civil). 436 alin. Astfel. coproprietarul nu poate dobîndi singur o servitute pentru întregul fond. p. Spre deosebire de proprietarul fondului dominant. În acest sens. pune cheltuielile lucrărilor în sarcina exclusivă a titularului servituţii. chiriaşul. să conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel (art. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul [42. Cînd fondul dominant aparţine mai multor coproprietari în indiviziune. În aceeaşi situaţie se află şi uzufructuarul. el nu ar putea exercita servitutea în mod util. prin urmare profită coproprietarilor aflaţi în indiviziune. Pentru a dobîndi o servitute stabilită prin fapta omului. are dreptul să facă toate lucrările necesare pentru a se putea servi de servitute sau pentru a o păstra. proprietarul terenului dominant poate lua toate măsurile şi poate face.

acesta din urmă se va putea adresa instanţei care va decide26. cînd exercitarea unei servituţi principale impune şi o servitute accesorie. o altă parte a terenului decît cea indicată la art. 76. pentru exercitarea dreptului de servitute. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. Tribunalul Regional Cluj. dacă aceasta din urmă este necesară pentru exercitarea servituţii principale [42. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit. (2) este generală şi se aplică tuturor servituţilor. acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. decizia nr. 4. Convenţia prin care se stabileşte că proprietarul fondului aservit va contribui la cheltuieli sau chiar le va suporta în întregime este licită. Proprietarul terenului aservit poate indica. La rîndul său. alin. secţia Civilă. colegiul civil. oricare ar fi modul lor de stabilire. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. o servitute accesorie. Regula de la art. 436 alin. În: „Legalitatea populară”. în sarcina exclusivă a titularului servituţii. nr. Cheltuiala lucrărilor despre care vorbeşte art. Prin derogare de la această regulă. ci numai titularului dreptului de proprietate 27.Pe lîngă faptul că prevede acest drept al proprietarului dominant. şi face parte din dreptul acestuia de a se folosi în mod liber de fondul său”. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. De aici rezultă că o servitute principală poate atrage. p. 435 stabileşte că în toate cazurile în care. acelaşi alineat instituie şi o excepţie. 4387 din 1956. Cînd. acesta se va putea exonera de obligaţie. De exemplu. în principiu. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. p. Titularului fondului dominant nu îi sînt permise decît lucrările absolut necesare. lăsînd fondul supus la dispoziţia proprietarului fondului dominant (art. decizia. întrucît dreptul de îngrădire nu îi a lui. 434 alin. (2)). prin titlu. proprietarul fondului aservit este ţinut să suporte cheltuielile. art. în favoarea proprietarului dominant. conform contractului. 503. nr. 436 este pusă. 1957. (3). deoarece ea constituie o agravare a servituţii şi părţile sînt libere să fixeze întinderea ei. Dacă proprietarul fondului aservit îl va împiedica pe proprietarul fondului dominant să execute lucrările necesare. „În: „Culegere de decizii pe anul 1970”. c) Dreptul la servitutea accesorie. el fiind un atribut al proprietarului. acesta nu va putea îngrădi servitutea. Însă. 761/1970. Tribunalul Suprem Român. 436. el se va putea elibera de această obligaţie. În această decizie s-a statuat că “dreptul de îngrădire recunoscut proprietarului nu are nimic comun cu servituţile. 27 26 95 .

Art. Prin urmare. titularul servituţii nu poate exercita servitutea decît potrivit titlului. Exercitarea abuzivă a servituţii va putea justifica. Servitutea accesorie. 437 se desprinde şi ideea că proprietarului terenului dominant i se interzice să exercite servitutea peste cuprinderea fixată în titlu sau să facă. făcînd-o mai oneroasă pentru acesta decît cum a fost stabilită [42. proprietarul fondului dominant nu are dreptul să exercite servitutea decît în limitele 297]. 296]. d) proprietarul terenului dominant poate înlătura toate construcţiile şi plantaţiile pe care lea amplasat pe terenul aservit. care atrage dreptul de a trece pe fondul aservit. prevederile art. nu poate agrava servitutea în paguba proprietarului fondului aservit. vreo schimbare care să facă dificilă sarcina proprietarului aservit. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. Astfel. Pe lîngă drepturile atribuite proprietarului terenului dominant. din partea titularului fondului aservit. 437 face o aplicare a regulii după care servitutea nu poate fi agravată în paguba proprietarului aservit. 629 din codul Civil român dă ca exemplu dreptul de a lua apă din fîntîna altuia. . Astfel. solicitarea desfiinţării lucrărilor şi. proporţional beneficiului. fie pe cel aservit. însă regula că o servitute nu se poate exercita peste limitele fixate prin constituirea ei este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită. Astfel. Servitutea accesorie trebuie exercitată în vederea şi în limitele strict indispensabile exercitării servituţii principale (de exemplu: servitutea de vedere atrage obligaţia de a nu construi decît în anumite limite de distanţă convenite). obligaţia de întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit aparţine. fie pe fondul dominant. Alin. moment prevăzut la alin. Din art. (3) al art. 96 în care a fost stabilită. daune interese. fiecărui proprietar de teren dominant dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. fiindu-i interzis să facă vreo schimbare împovărătoare fondului aservit. proprietarul terenului dominant are următoarele obligaţii: a) Să întreţină construcţiile şi plantaţiile amplasate pe terenul aservit în măsura în care faptul acesta asigură interesele terenului aservit. se stinge o dată cu stingerea servituţii principale. p. şi trebuie să o facă la cererea proprietarului terenului aservit. (1) al articolului menţionat. dacă este cazul. Textul se referă numai la servituţile stabilite prin act juridic (titlu). altfel. 437 din Codul civil reglementează regimul juridic şi natura obligaţiilor acestuia.p. neavînd o existenţă proprie. deoarece. în cazul necesităţii de a-l readuce la starea normală pentru exploatare. primul drept nu s-ar putea exercita.

Astfel. dacă prin împărţirea fondului dominant se întîmplă ca servitutea să nu mai fie folositoare decît pentru unii dintre copărtaşi şi să devină inutilă pentru alţii. p. din partea titularului fondului aservit. se înmulţesc proprietarii dominanţi. Mai mult decît atît. Regula aceasta este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită servitutea. pentru a nu face dificilă sarcina fondului aservit. în cazul unei servituţi de trecere. fiecare parcelă va fi lovită de servitute. De exemplu. dacă drumul pe care se face trecerea cade în întregime într-o singură parcelă. fiecare dintre noii proprietari se poate foloside servitute. Exercitarea abuzivă a servituţii poate justifica. b) Proprietarul terenului dominant este obligat să repare daunele aduse proprietarului terenului aservit (art. 437 alin. printr-o înstrăinare. Obligaţia de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit poate fi distribuită între doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. În caz de împărţire a fondului aservit. Dacă proprietatea pe care s-a stabilit servitutea s-ar împărţi. Ea nu devine mai oneroasă pentru proprietarul fondului aservit prin faptul că în loc de un singur proprietar dominant sînt mai mulţi. dacă fondul aservit se împarte în aşa mod încît drumul pe care se făcea trecerea străbate toate parcelele. Dacă însă servitutea se exercita doar pe o parte din fondul aservit. în cazul de faţă. iar toate celelalte parcele rămîn libere. dacă fondul dominant se împarte între mai mulţi proprietari. este de necontestat faptul că numai primii o vor putea exercita în viitor [42. atunci fiecare parcelă va suporta o servitute de trecere. c) Obligaţia de a nu face nimic de natură a agrava servitutea. se aplică. 97 . servitutea va rămîne neschimbată în limitele ei. Regula neagravării servituţii prin împărţirea fondului. de asemenea. servitutea rămîne în starea şi în limitele ei anterioare. chiar daune . dacă este cazul. Condiţia ce se impune în acest sens este că toţi proprietarii vor trebui să treacă prin acelaşi loc. p. fiecare dintre ei va putea trece peste fondul aservit. 298]. Astfel. nu se subliniază expres că aceste daune sînt aduse prin exercitarea dreptului de servitute. servitutea ar rămîne tot aceeaşi pentru fiecare parte. Deşi. adică în favoarea fondului dominant. acest fapt logic se prezumă. în toate cazurile cînd. pentru exercitarea servituţii este necesar să fie grevate parcelele fondului aservit împărţit. Cît priveşte servitutea de trecere. dacă servitutea a fost constituită în favoarea acestora. 306]. deoarece a fost stabilită pentru întregul fond. În principiu însă. dacă. servitutea de trecere sau de luare a apei va greva numai parcela care cuprinde drumul sau fîntîna. atunci.Cu alte cuvinte. să solicite desfiinţarea lucrărilor şi. ea nu va greva decît parcela sau parcelele din acea parte.interese [42. la împărţirea fondului. 2).

Regula însă este aceeaşi. fiecare parcelă să fie afectată de servitute. drumul fiind stabilit astfel încît să străbată toate parcelele. în cazul în care proprietarul fondului dominant a dobîndit o a doua ieşire la drumul public. la desfiinţarea dreptului de servitute. fiecare coproprietar nu va putea pretinde un alt loc de trecere) [42. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit În raportul juridic de servitute. ea nu va greva decît parcela pe care este cuprins drumul. De exemplu. deoarece prin crearea unei servituţi nu se pierde dreptul de proprietate. 438. 123. ca şi în orice alt raport juridic bilateral. obligaţia de întreţinere a edificiilor şi plantaţiilor plasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor. Decizia civilă nr. (3) al art. 9. Dacă servitutea este de natură a se exercita pe o parte din fondul aservit. în cazul unei servituţi de trecere. p. drepturile proprietarului terenului dominant revin proprietarului terenului în calitate de obligaţii şi viceversa. Jurisprudenţa statelor care au o astfel de reglementare a hotărît ca. de natură a scădea valoarea imobilului” 28. Art. proprietarul fondului aservit va 28 Tribunalul Regional Galaţi. “aceasta nu duce. 518 din 1959. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. Legislaţia română prevede în acest sens ipoteza împărţirii fondului dominant. decît numai dacă cea de-a doua ieşire poate fi utilizată în condiţii similare cu prima. iar celelalte parcele rămîn libere. fără ca prin aceasta să lezeze exercitarea normală a servituţii de către titularul ei. În: „Legalitatea populară”. stipulată la alin. 98 .Atunci cînd fondul dominant are mai mulţi coproprietari. dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. nu se modifică locul servituţii. nr. Cu atît mai mult. Totuşi. încît să nu împovăreze fondul aservit (de exemplu. p. autorii Codului civil nu au prevăzut în mod expres o serie de drepturi şi obligaţii care sînt în sarcina proprietarului fondului aservit. atunci. însă din contextul capitolului dat. la împărţirea fondului. fiecare dintre aceştia va trebui să exercite astfel servitutea. ceea ce nu este cazul atunci cînd a doua ieşire implică un ocol. § 3. pentru exercitarea unei servituţi de trecere este necesar să fie grevate toate parcelele fondului aservit împărţit. nu şi a împărţirii fondului aservit. 1960. în mod automat. dacă servitutea devine împovărătoare. 634 din Codul civil român dispune că proprietarul fondului aservit nu poate nici să strămute servitutea. 306]. În principiu. Spre regret. reiese că drepturile proprietarului fondului aservit sînt următoarele: a) Dreptul de a dispune de dreptul său de proprietate asupra fondului. aparţine fiecărui proprietar de teren dominant în proporţie egală. dar în acelaşi timp şi din teoria servituţilor.

daunele cauzate prin exercitarea servituţii propriu-zise ţi altor acţiuni sau inacţiuni aferente. potrivit condiţiilor generale de la art. poate scoate apă din fîntîna ce constituie obiectul unei servituţi) [97. valoarea şi ordinea achitării celor dintîi sînt determinate în actul de constituire a servituţii şi au. iar valoarea daunelor se determină. Ediţia a VI-a. de fiecare dată. 437 alin. iar acesta nu va putea refuza. pun părţile în situaţia anterioară. Colecţia Juridica. Deosebirea dintre despăgubirile prevăzute la art. 434 alin. în funcţie de valoarea prejudiciului real. 434 din Codul civil şi nu proprietarului fondului dominant. astfel. 434. În cazul în care proprietarul fondului aservit ar solicita strămutarea locului pe unde se exercită servitutea în vederea interesului său (spre a vinde o parte din fondul aservit. acesta nu poate să facă o ofertă în acest sens proprietarului fondului dominant în caz contrar. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. pentru a se elibera de cheltuielile necesare păstrării şi exercitării servituţii atunci cînd 29 Art. Legislaţia română prevede şi dreptul de a renunţa la imobil. instanţa de judecată se pronunţă în acest sens [82. evident. 429 alin (2) şi daunele indicate de art. (3) şi alin. În cazul cînd dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. de exemplu). (2) din Codul civil. în caz contrar. poate să treacă pe locul supus servituţii de trecere. Despăgubirile fiind stabilite pe cale amiabilă. 206]. potrivit condiţiilor art. caracter dispozitiv. la cheltuielile necesare (de exemplu. p. p. care poate admite strămutarea dacă locul oferit ar avea “aceeaşi înlesnire pentru exercitarea servituţii” 29. Cheltuiala făcută cu ocazia strămutării de bunăvoie a servituţii va fi în sarcina proprietarului fondului aservit pentru că ea se face în interesul său. Dreptul de a cere strămutarea exerciţiului servituţii aparţine proprietarului fondului aservit în condiţiile prevăzute de art. se poate adresa instanţei de judecată. proprietarul terenului aservit are dreptul să pretindă repararea daunelor cauzate în proporţie directă cu avantajele care îi revin fiecăruia prin exercitarea servituţii. constau în faptul că. în acest caz. Editura ALL. 99 . moment stipulat la art. (6) din Codul civil. (5) din Codul civil. Se are în vedere. în favoarea titularului fondului dominant. 54. 78].putea oferi titularului acesteia un loc care ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale. pe cînd temeiul celor din urmă are caracter imperativ. b) Dreptul de a pretinde despăgubiri din partea titularului fondului dominant. contribuind. 434 alin. Proprietarul fondului aservit poate să întrebuinţeze acest fond la toate serviciile pentru care servitutea a fost stabilită. p. 634 Cod civil român.

art. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţii îi revin lui. neavînd nici un drept real asupra fondului. Acesta se va putea exonera de obligaţie. Obligaţiile proprietarului terenului aservit sînt: a) Obligaţia prevăzută la art. În acest sens. În asemenea situaţii. Prin renunţare. proprietarul aservit. 434. 632 din Codul civil român). (2).prin titlu i s-a impus (art. 435 Cod civil prevede expres că proprietarul terenului aservit poate exercita acest drept în toate cazurile în care. Dispoziţia legii trebuie interpretată în sensul că proprietarul se va putea elibera abandonînd numai o parte din fond (de exemplu: partea de teren pe care se face trecerea) [42. 299]. proprietarul fondului aservit urmînd să suporte cheltuielile necesare dacă s-a obligat prin titlu. 434 alin. ci mai degrabă de natură reală. nu rezultă că proprietarul terenului aservit nu poate abandona această parte din terenul aservit în alte cazuri. (1). e) Dreptul la răscumpărarea dreptului servituţii de trecere. necesară exercitării servituţii. p. care nu este o obligaţie personală. 435 statuează că. va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. Exercitarea cestui drept este posibil sub două condiţii: o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. Însă. instanţa de judecată poate încuviinţa exercitarea acestui drept de către proprietarul terenului aservit. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. în temeiul art. Prevederile art. nu mai poate fi urmărit. La stabilirea preţului de răscumpărare instanţa. (5)). prin exerciţiul dreptului de a dispune de terenul ce-i aparţine. art. cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. un accesoriu al servituţii. Această dispoziţie legală este consecinţa faptului că orice proprietar poate renunţa oricînd la dreptul său. fără a avea consimţămîntul proprietarului terenului dominant. proprietarul fondului aservit nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit. d) Dreptul de a indica o altă parte a terenului aservit pentru exercitarea servituţii decît cea supusă deja exercitării acesteia (art. conform actului de constituire. În cazul apariţiei unui litigiu între părţi. 100 . în conformitate cu contractul. 442 alin. 442 alin. c) Dreptul de a abandona partea terenului aservit necesară exercitării servituţii. Exercitarea acestui drept se pune sub condiţia existenţei unei disproporţii vădite între utilitatea pe care o dobîndeşte proprietarul terenului dominant şi inconvenientele proprietarului terenului aservit sau deprecierile cauzate terenului aservit în conformitate cu Codul civil.

Strămutarea se poate face prin buna înţelegere între părţi. atunci Codul civil în Capitolul IV. Cartea a doua. 1123 din 19 ianuarie 1990. dispune şi Curtea Supremă de Justiţie a României.. După cum am arătat la drepturile proprietarului terenului aservit. 438 din Codul civil. această obligaţie putînd fi conexată la o servitute şi impusă lui. publicată în revista “Dreptul” nr. Dat fiind faptul că la constituirea şi realizarea raportului juridic de servitute sînt aplicate norme de drept şi din alte instituţii juridice. proprietarul fondului aservit se poate adresa în instanţă de judecată. 1. Obligaţia însă este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. 7-8/1991. În acest sens. 101 . De exemplu. secţia civilă. Secţiunea 3. ridicînd problemele de corelaţie în ansamblu a acestor norme şi de protecţie a intereselor nu numai a proprietarului terenului dominant dar şi celui aservit. p. prin decizia nr. iar dacă nu este posibil. 428 alin. (2) din Codul civil. moştenirea etc. legiuitorul aduce o atenuare a acestei obligaţii. proprietarul fondului dominant se poate adresa în instanţă. condiţiile de fond şi de formă ale actului juridic. Lucrul acesta îi revine doctrinei şi jurisprudenţei. oferind posibilitatea strămutării dacă servitutea stabilită iniţial a devenit prea împovărătoare sau îl împiedică pe proprietarul fondului aservit să facă reparaţii folositoare fondului său. d) Tot ca o obligaţie se prevede la art. cuprinde dispoziţii foarte generale cu privire la acţiunile civile care provin din dreptul de proprietate. Astfel. În caz de neînţelegere între părţi.b) Proprietarul fondului aservit are obligaţia de a nu face nimic de natură a leza exerciţiul normal al servituţii [82. acţiune petitorie asemănătoare cu acţiunea în revendicare. 207]. precum este dreptul de proprietate. c) Ca măsură a obligaţiei. conform prevederilor art. proprietarul unui fond grevat cu servitute de trecere nu poate interzice proprietarului fondului dominant să nu treacă într-o anumită perioadă a anului sau proprietarul unui fond grevat de o servitute de vedere nu poate să aşeze un panou în faţa ferestrei proprietarului vecin. În materia servituţilor însă nu este menţionată vreo dispoziţie referitoare la acţiuni. în literatura de specialitate. împiedicîndu-i vederea. proprietarul fondului dominant are la îndemînă: • acţiunea confesorie de servitute. proprietarul terenului aservit nu are nici un drept asupra construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul său de proprietarul terenului dominant. Dacă e să ne referim acţiunile derivînd din servituţi. că proprietarul terenului aservit trebuie să facă ori să nu facă ceva. apare necesitatea analizei şi evaluării gradului de protecţie a intereselor fiecrei categorii de persoane antrenate în constituirea şi realizarea servituţii.

O problemă care se poate de pune în faţa instanţei ţine de admisibilitatea acţiunii posesorii în cazul servituţii de trecere. decise că „acţiunea posesorie poate fi dată pentru o servitute necontinuă şi neaparentă cînd aceasta a fost constituită prin destinaţiunea proprietarului. Pentru a-şi proteja interesele sale. servitutea de a avea arbori plantaţi sub distanţa legală. dar numai în anumite cazuri şi cu anumite restricţii [95. 102 . De exemplu. care. întrucît exercitarea lor este o adevărată posesiune. va putea fi dobîndită prin uzucapiune şi poate fi apărată prin acţiunile posesorii. Prin această acţiune reală şi imobiliară. p. În: „Culegere de decizii din 1971”. jurisprudenţa a atenuat severitatea acestei reguli. Acţiunea confesorie. poate apela la aceleaşi acţiuni ca şi proprietarul fondului aservit. p. Acţiunea posesorie nu poate fi exercitată pentru apărarea servituţilor neaparente sau necontinue. acţiunii confesorii i se aplică aceleaşi reguli ca şi acţiunii în revendicare. p. proprietarul fondului dominant.30 Totodată. practica internaţională în materie a admis ca titularul servituţii să exercite acţiunea posesorie. dar şi de cei care au drept real (uzufructuar.48. potrivit art. Pe lîngă acţiunea confesorie. O astfel de acţiune poate fi introdusă nu numai de proprietarul fondului dominant. p. Decizia din 26 februarie 1914. Curtea de Casaţie română a hotărît.48. 675 din Codul procedură civilă. p. 94].• acţiunea posesorie în complîngere pentru servitutea aparentă şi continuă şi pentru servitutea necontinuă şi neaparentă cînd se sprijină pe titlu. În: „Buletinul Curţii de Casaţie”. prin ea fiind apărat însuşi dreptul de servitute. Decizia nr. acţiunea posesorie pentru a înceta tulburarea ce se aduce. 33]. Proprietarul fondului aservit poate folosi: • • acţiunea negatorie prin care contestă existenţa servituţii [14. deoarece nu sînt susceptibile de posesiune utilă. 153-155]. stabileşte că “vor putea fi apărate pe calea acţiunii posesorii servituţile aparente şi continue”. fiind aparentă şi continuă. Secţia Civilă. baza unui drept neîndoielnic [31. în principiu. Legislaţia română. în caz de tulburare adusă dreptului său de posesiune. uzuarul) [31. Secţia I. titularul servituţii are posibilitatea de a reclama şi stabili în justiţie dreptul său. corespunde acţiunii în revendicare. 34]. deoarece aceasta echivalează cu titlul” 31. Justificarea juridică se găseşte în faptul că asemenea servituţi vor putea fi dobîndite prin uzucapiunea de 30 de ani. de altfel. acordînd acţiune posesorie şi servituţilor necontinue şi neaparente. 1175/1971. Sub aspect probator. 30 31 Tribunalul Suprem Român. 1916. este o acţiune a proprietarului fondului dominant. cînd acestea au fost stabilite prin titlu. p. 2. Înalta Curte de Casaţie Română.

Instanţa supremă română a stabilit totuşi că atunci cînd servitutea de trecere se întemeiază pe titlu. 1143 din 17 septembrie 1969. Secţia I. i se recunoaşte liberul exerciţiu al dreptului său de proprietate. Dacă proprietarul a dobîndit cîştig de cauză. astfel încît folosinţa nu va putea fi apărată pe calea acestei acţiuni 32. pentru a face să înceteze aceste acte de folosinţă. prin care tăgăduieşte existenţa servituţii. 103 . deoarece aceasta presupune o deţinere materială a fondului aservit. posesiunea să fie utilă. ceea ce nu se întîmplă niciodată. exerciţiul servituţii fiind împiedicat pe viitor. fiind necontinuă şi aparentă. Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti va fi dată de locul unde se află situat imobilul. deoarece o servitute nu poate fi exercitată decît asupra imobilelor. reclamantul să fi posedat cel puţin un an. ci este suficient să demonstreze că este proprietar. p. În: „Buletinul Curţii de Casaţie” 1914.p. o dată stabilit acest lucru. Proprietarul fondului dominant nu poate folosi acţiunea posesorie în reintegrare. Proprietarul fondului aservit are şi o acţiune posesorie pentru a înceta tulburarea ce i se aduce. numită acţiune negatorie. se prezumă că proprietatea este liberă de servituţi prin fapta omului.Aceasta din urmă. Proprietarul fondului aservit. Culegere de decizii 1972. dovedind dreptul său.74. se urmăreşte respectarea conţinutului titlului în al cărui temei a fost constituită. arată că are un drept absolut şi exclusiv şi atunci pîrîtul trebuie să vină să facă dovada servituţii. Înalta Curte de Casaţie Română. prin promovarea ei. putînd obliga pe pîrît chiar la plata unor daune. chiar dacă a menţinut-o pe calea unei acţiuni posesorii în complîngere.33 Pentru exercitarea acţiunii posesorii.147. deoarece. introduce o 32 33 Tribunalul Suprem Român. cît şi cea confesorie au un caracter imobiliar. Proprietarul fondului grevat cu o servitute are acţiuni pentru a se apăra şi a păstra integritatea dreptului său de proprietate. Decizia nr. În practica internaţională s-au conturat situaţiile: 1) O persoană face asupra fondului vecin acte de folosinţă corespunzătoare unei servituţi. Proprietarul fondului respectiv. fiindcă. Este exclusă astfel posibilitatea dobîndirii ei prin uzucapiune. se poate stabili numai prin act juridic. Pîrîtul este cel care trebuie să dovedească existenţa servituţii. acesta are o acţiune petitorie pentru a înlătura exercitarea servituţii. Secţia Civilă. Decizia din 26 februarie 1914. Proprietarul fondului aservit nu trebuie să facă dovada faptului că fondul său este liber de servituţi. înainte de tulburare. Atît acţiunea negatorie. legea română cere: să nu fi trecut un an de la tulburare. acţiunea este admisibilă. În primul rînd.

proprietarul fondului aservit face o acţiune posesorie. cît şi de alt gen. modalităţile de protejare a intereselor proprietarului fundului aservit prevăzute de normele ce se referă la servitute.în caz de concurenţă între drepturile de servitute ale mai multor persoane sau a dreptului de servitute al unei persoane cu drepturile reale de folosire a terenului ale altor persoane. 429 alin. care va obliga pe pîrît să înceteze folosinţa. vin în deplină concordanţă cu condiţiile generale de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor prevăzute în Codul civil la art. binelui tuturor persoanelor cointeresate (art. (1). p. prin care trebuie să dovedească dreptul său de proprietate. proprietarul fondului dominant promovează o acţiune posesorie. Pentru a reitera (a fi reintegrat în folosinţă). După cum rezultă din cele indicate. chiar dacă este un posesor de bună sau reacredinţă. Dacă titularul fondului aservit o tulbură. (6)). Problema care s-a pus este: posesorul neproprietar al fondului dominant poate recurge la o acţiune posesorie? S-a concluzionat că acest lucru este posibil [82. la care proprietarul fondului dominant răspunde printr-o acţiune confesorie. 104 . cel care foloseşte fondul dominant. Proprietarul fondului aservit. Deci. proprietarul terenului aservit are la dispoziţie. la care proprietarul fondului aservit răspunde cu o acţiune negatorie. pîrîtul va folosi acţiunea confesorie pentru constatarea existenţei unei servituţi în favoarea sa. va putea promova acţiunea posesorie. Regula sau concluzia este valabilă şi pentru acţiunea posesorie introdusă de posesorul fondului aservit. Justificarea se găseşte în faptul că servitutea se constituie în favoarea unui alt fond. Aşadar. 2) O persoană exercită asupra unui fond o folosinţă cu titlu de servitute. proprietarul fondului dominant va introduce o acţiune posesorie pentru a face să înceteze această tulburare. pentru a face să înceteze folosinţa servituţii. Pentru apărarea intereselor sale legitime. Prin urmare.acţiune posesorie. prezumat liber de servituţi pînă la proba contrară. 209]. protejarea intereselor acestora se realizează în felul următor: .grevarea cu servitute a unui teren deja cu uzufruct sau cu superficie este posibilă doar cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului (art. 439 şi 446 Cod civil). poate să introducă acţiune negatorie. deoarece exploatează fondul. atît de natură contractuală. cît şi din cele ale altor instituţii juridice. astfel încît aceste drepturi nu pot fi exercitate concomitent. acţiunile care survin atît din normele servituţii. Deoarece servitutea este opozabilă terţilor. nu a proprietarului fondului. 9 alin. . în mod echitabil. fiecare persoană îndreptăţită poate cere stabilirea unei ordini de exercitare care ar corespunde.

servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă persoanelor terţe după înregistrarea în registrul bunurilor imobile (art. revocarea şi anularea dreptului celui care a constituit servitutea ori a titlului constitutiv). atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. ale art. (h) exproprierea terenului aservit. (g) dispariţia oricărei utilităţi a lor. (3)). ca drepturi reale. la acest capitol. 105 . interesele persoanelor antrenate direct sau indirect în relaţiile sociale în cauză. (c) ajungerea la termen. expirarea termenului. reţinem că servituţile se sting prin radierea lor din registrul bunurilor imobile pentru următoarele moduri: (a) consolidarea. se cunosc unele cazuri de stingere a lor. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat. cît şi normele din cadrul dreptului de proprietate. Secţiunea a 3-a. Codul civil român adaugă şi cauze de stingere a dreptului de servitute. Legea română prevede. uzufruct. (d) răscumpărarea. (b) renunţarea proprietarului terenului dominant. Considerăm că normele Codului civil în materie de servitute. Aceste trei reglementări permit echilibrarea protecţiei intereselor tuturor persoanelor antrenate direct sau indirect în raportul de servitute. trei cauze de stingere a servituţii: • • • imposibilitatea materială de a mai exercita servitutea. Stingerea servituţilor §1. exprese sau implicite. intentarea acţiunilor relative la protecţia drepturilor şi intereselor legale ale acestora pot servi atît normele juridice din cadrul servituţii. (e) imposibilitatea de exercitare. neuzul timp de 30 de ani. (f) neuzul pentru o perioadă de 10 ani. 440 din Codul civil.431 alin. rezolvarea. în mod echitabil. protejînd. Drept temei. cuprinde în reglementările sale majoritatea aspectelor raportului juridic care se referă la dreptul de servitute. confuziunea. superficie etc. renunţarea. Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute Deşi servituţile. au caracter perpetuu. La aceste cauze. Din dispoziţiile. ce decurg din dreptul comun: (pieirea fondului aservit.

O soluţie. dacă cumpărătorul nu a fost informat de existenţa ei. schimb. renunţare. la art. menţionăm: 1. “confuziunea” constă în reunirea fondului dominant şi a celui aservit în mîinile aceluiaşi proprietar. potrivit principiului că nimeni nu poate avea o servitute asupra propriului lucru. a) a articolului menţionat prevede cazul de “consolidare”. 276. fie desfacerea contractului. servitutea încetează şi în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra fondului grevat. Consolidarea sau. în acest caz. Ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar sub un titlu oarecare: cumpărare. iar neexecutarea acestei obligaţii nu poate leza deţinătorul dreptului de servitute. nu însă şi acceptarea sub beneficiu de inventar). iar în situaţia cînd. 638 din Codul civil român prevede că “orice servitute este stinsă cînd fondul către care este datorită şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mînă”. 106 . 440 din Codul civil dispune că: servitutea se stinge prin radiere din Registrul bunurilor imobile. în cazul înstrăinării fondului aservit. art. împărţeală. Autorii Codului civil moldovenesc. după cum se mai numeşte această instituţie în materia servituţii. că servitutea încetează la cererea proprietarului fondului aservit din motivul încetării necesităţii existenţei ei. În unele sisteme de drept. prevăzute de Codul civil al Republicii Moldova. fondul aservit nu poate fi folosit după destinaţie. din cauza servituţii. Lit. de asemenea. moştenire (acceptarea pură şi simplă a moştenirii aduce confuziunea (consolidarea) cînd există un singur moştenitor. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede. prin prisma lit. proprietarul. Cu referirea mai exactă la cauzele legale de stingere a dreptului de servitute. deoarece obligaţia de a preîntîmpina cumpărătorul despre grevările existente asupra bunului vîndut aparţine proprietarului acestui imobil. Această soluţie o considerăm incorectă. De asemenea. a).Codul civil român nu prevede procedura de stingere a dreptului de servitute.1 Consolidarea. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar Art. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. are dreptul de a cere prin judecată stingerea servituţii. ar fi stabilirea dreptului cumpărătorului de a cere fie reducerea preţului. ceea ce se produce de drept în momentul producerii condiţiei prevăzute de lege. iar exerciţiul servituţii devine atunci exerciţiul dreptului de proprietate. au arătat situaţia în care servitutea se va stinge dacă proprietarul fondului dominant dobîndeşte şi fondul aservit sau proprietarul fondului aservit dobîndeşte şi fondul dominant sau un terţ dobîndeşte ambele fonduri.

Servitutea renaşte. iar cînd încetează pentru viitor. Atunci cînd fondurile se despart din nou şi aparţin iarăşi unor proprietari diferiţi. b) cînd consolidarea încetează numai pentru viitor. ci rămîne definitiv stinsă. servitutea trebuie să se stingă prin consolidare. consolidarea. În celelalte cazuri. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: fondurile să se întrunească în aceeaşi mînă. servitutea reînvie oricare ar fi natura ei.Dacă numai o parte din fondul aservit devine proprietatea aceluia căruia îi aparţine fondul dominant. implicit. întrunirea să fie perfectă. Pentru ca această cauză de stingere a servituţilor să facă imposibilă exerciţiul ei. dar această vînzare este anulată prin efectul unei acţiuni în anulare sau în revocare. De exemplu. servitutea stinsă prin consolidare nu mai renaşte. cu condiţia să fie o servitute aparentă. În cazul unei asemenea separaţii. Dacă proprietarul ce reunise în mîinile sale cele două fonduri înstrăinează unul dintre ele. fără ca contractul să conţină vreo convenţie atingătoare de servitute. deoarece. p. ea urmează a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra acestuia”. servitutea nu va fi stinsă. dacă proprietarul fondului aservit a cumpărat fondul dominant. fiindcă vînzarea şi. pentru că nu există imposibilitatea de a o exercita. consolidarea (confuziunea) este mai mult o cauză de suspendare a servituţii. nici servitutea nu mai poate fi considerată că stinsă prin consolidare. este definitivă numai în cazul servituţilor neaparente. servitutea reînvie. Se disting următoarele cazuri [42. servitutea continuă să existe. servitutea nu renaşte. consolidarea fiind considerată inexistentă în trecut. Art. În literatura de specialitate s-a apreciat că stingerea servituţilor prin consolidare nu este întotdeauna definitivă [42. 627 din Codul civil român prevede însă o excepţie. p. înstrăinează una dintre proprietăţi. între care există un semn văzut de servitute. consolidarea existînd numai în aparenţă. sînt distruse retroactiv. servitutea continuînd să subziste. Dacă servitutea ar înceta în virtutea unor cauze mai vechi şi necesare (de exemplu: revocarea sau anularea titlului de achiziţie) reunirea fondurilor în aceeaşi mînă ar fi ca şi cum nu ar fi avut loc. 302]. întrunirea să fie irevocabilă. 303]: a) cînd consolidarea (confuziunea) încetează în virtutea unei cauze retroactive. 107 . atunci cînd “proprietarul a două proprietăţi. Consolidarea este o cauză de stingere definitivă numai cînd nu încetează în virtutea unei cauze retroactive.

1.3 Expirarea termenului (ajungerea la termen) Deşi este perpetuă. iar art. În caz de neînţelegere între părţi. În schimb. Dispoziţiile art. Deoarece servitutea este un drept imobiliar. 426].4 Răscumpărare Atît servituţile în genere. 1. pură şi simplă. Schimbarea valorii lor joacă un rol deosebit în acest sens. 325]. la un moment dat. numai instanţa de judecată va putea suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. proprietarul fondului dominant trebuie să aibă capacitatea de a dispune. la stabilirea preţului de răscumpărare. aceasta neputînd să renască decît prin voinţa testatorului sau prin stipulaţia expresă a părţilor contractante [23. Autorii codului au pornit de la ideea că. El poate renunţa cu titlu oneros sau gratuit. care face ca servitutea să nu mai poată fi exercitată. 1. temeinică între utilitatea care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit [25. e) din Codul civil rezultă însă că imposibilitatea de a exercita servitutea este o cauză de sine stătătoare. intervine o piedică materială. afară numai de a nu ar fi trecut în spaţiu de timp îndestulător spre a se putea presupune că s-a desfiinţat servitutea” prin neuz timp de 30 de ani.5 Imposibilitatea de exercitare Art. 440 lit. servitutea se stinge.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant renunţă expres sau tacit la servitute atunci cînd intenţia de a renunţa se deduce din circumstanţe neechivoce. 637 dispune că servituţile “renasc dacă lucrurile sînt restabilite într-un chip încît servituţile să se poată exercita. 636 din Codul civil român dispune că ”servituţile încetează cînd lucrurile se găsesc în astfel de stare. Este foarte rar să întîlnim o servitute afectată de vreun termen sau de vreo condiţie. Această piedică 108 . încît servitutea nu se mai poate exercita”. servitutea se poate constitui pe o perioadă determinată cînd părţile dispun în acest sens. cît şi cele de trecere vor putea fi răscumpărate de proprietarul terenului aservit cu condiţia de a exista o disproporţie vădită. Renunţarea se consemnează în Registrul bunurilor imobile. La împlinirea termenului sau a condiţiei. p.La romani. confuziunea (consolidarea) producea întotdeauna stingerea servituţii. instanţa de judecată va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. 1. p.

dacă reclădirea s-a făcut înainte de împlinirea prescripţiei [42. se confundă cu stingerea prin neuzul timp de 10 ani. Prescripţia extinctivă este guvernată de reguli generale. în legislaţia Republicii Moldova acest termen s-a propus să fie de 10 ani (vezi Codul civil. continuînd să existe. chiar dacă obstacolul dispare după împlinirea termenului indicat. deci nu este o cauză de sine stătătoare. 109 . art. prin expropriere. întrucît şi atunci cînd neuzul se datorează unui caz de forţă majoră. Rezultă că. Atunci cînd obstacolul material care determină imposibilitatea este definitiv şi iremediabil. f) din Codul civil prevede că “ servitutea se stinge prin neuzul pentru o perioadă de 10 ani”. 637 din Codul civil român precizează că servituţile nu mai renasc cînd de la încetarea exercitării lor datorită piedicii materiale. 301]. stingerea servituţii este imputabilă şi titularului. De exemplu. însă nu poate fi exercitată. căci acesta poate împiedica în orice moment curgerea prescripţiei. Nici în această situaţie nu putem vorbi de o cauză de stingere de sine stătătoare.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani Art. 1. servitutea încetează datorită schimbărilor aduse fondului aservit sau dominant. Deşi lasă o atare impresie. au trecut 30 de ani. pe care s-a stabilit o servitute de trecere. servitutea de vedere renaşte fără a îngreuna fondul aservit. 440 lit. Acelaşi art. p.nu stinge propriu-zis servitutea. în acest caz. obligîndu-l pe proprietarul fondului aservit să recunoască printr-un act existenţa servituţii. Dacă nu o face. 441 şi următorul). În cazul în care casa se reconstruieşte. deoarece nu are împotriva cui să exercite acţiunea. De exemplu. Stingerea. această cauză de stingere se confundă cu stingerea prin dispariţie a fondului aservit. Proprietarul fondului dominant nu poate cere restabilirea stării anterioare. ci suspendă exerciţiul ei. indiferent că provin dintr-o întîmplare firească sau dintr-un fapt licit al unui terţ. În aceste cazuri. obstacolul material ar consta în “dispariţia” totală sau parţială a fondului aservit. atunci cînd imposibilitatea de a exercita servitutea din cauza unui obstacol material durează 30 de ani. se arată neglijent şi nu merită protecţie. întrucît nu mai este nevoie a se aştepta 10 ani. imposibilitatea materială de a exercita o servitute poate apărea atunci cînd casa care avea o servitute de vedere este demolată sau fîntîna ce face obiectul unei servituţi a secat. iar noua destinaţie a fondului nu face posibilă menţinerea servituţii. imposibilitatea de a exercita servitutea apare ca o cauză de stingere de sine stătătoare. servitutea este stinsă în mod definitiv şi nu mai poate renaşte. În acest caz. servitutea nu se stinge.

care nu poate să renască decît printr-o nouă constituire. neuzul trebuie să fie total şi absolut. Neuzul sau neîntrebuinţarea este o prescripţie liberatorie. 441 alin. iar acesta lasă să treacă 30 de ani fără să fi scos apă din fîntînă sau fără să fi deschis fereastra de vedere). 198]. prin natura ei trebuie să fie liberă. stinge cu desăvîrşire servitutea. nici între soţi în timpul căsătoriei. căci dacă ar fi parţial şi stingerea ar fi parţială. cauza fiind indiferentă: fie că neuzul se datorează voinţei titularului servituţii. că art. aparente sau neaparente. dovedirea neuzului incubă reclamantului. Servitutea se stinge prin neuz şi atunci cînd nu a fost întrebuinţată vreodată (de exemplu: prin convenţie se recunoaşte cuiva dreptul de a scoate apă din fîntîna altuia sau de a deschide o fereastră de vedere la o distanţă mai mică decît cea legală. fie ele continue sau necontinue. 275. fie de către proprietar. în literatură s-a considerat că proprietarul servituţii a renunţat tacit la ea [16. O servitute de care titularul nu uzează timp de 10 ani se dovedeşte inutilă şi trebuie să dispară. Prescripţia poate fi întreruptă prin recunoaşterea servituţii de către proprietarul fondului aservit sau prin reluarea exerciţiului ei sau prin introducerea unei cereri în declarare de servituţi. se stinge prin neuz. nu va curge în contra minorilor sau interzişilor. servitutea s-ar reduce la limitele în care a fost exercitată. Întreruperea sau suspendarea prescripţiei sînt guvernate de reguli generale. p. Alături de condiţia ca neuzul să fie total şi absolut se impune şi cea a termenului: 110 . Toate servituţile prin fapta omului se pot stinge prin neuz sau prescripţie extinctivă. că servitutea se stinge definitiv dacă timp de 30 ani nu este exercitată din cauza unei imposibilităţi materiale [19. Neuzul atrage stingerea servituţii cînd se prelungeşte timp de peste 10 ani. Neuzul pentru o perioadă de 10 ani. Legislaţia română stabileşte în acest sens. arendaş) sau în numele fondului (uzufructuar sau posesor). spre deosebire de proprietate. fie prin alţii în numele lui (chiriaş. (2) al aceluiaşi articol stipulează: “Exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către uzufructuar face să se întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. Prescripţia va fi suspendată. Şi în ceea ce priveşte sarcina probei.Servitutea. În privinţa servituţilor necontinue. Astfel. p. fie că este datorat unei cauze independente de voinţa acestuia. justificîndu-şi existenţa prin utilitatea pe care o procură titularului ei. Legiuitorul a considerat că o servitute.277 din Codul civil dispun suspendarea şi întreruperea cursului prescripţiei extinctive. (1)). art. un singur act de exercitare a servituţii ajunge pentru a întrerupe prescripţia şi asemenea acte pot fi dovedite prin martori. 636 şi 637 sînt o aplicaţie a acestei reguli. “termenul de 10 ani va curge de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue ori de la data unui act contrar servituţilor continue” (art. Legiuitorul a considerat că. Alin. 76]. prin al cărei efect fondul supus servituţii este liberat de sarcină. se aplică reguli generale. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Pentru ca servitutea să se stingă.

prescripţia începe să curgă de la data ultimului act de exerciţiu. ci şi modalitatea în care ea se exercită. iar pentru servituţile continue termenul curge de la data unui act contrar acesteia. chiar dacă uzul total nu este necesar. adică uzul parţial. Persoana care face actul contrar folosirii unei servituţi continue este indiferentă pentru începerea curgerii prescripţiei. 642 care prevăd că “dacă proprietatea în folosul căreia s-a stabilit servitutea este a mai multor proprietari. fie pe fondul dominat. Ea poate fi proprietarul fondului aservit. 641 nu se aplică. Articolul 441 se referă la calculul acestui termen. făcînd distincţie între servituţile continue şi cele necontinue. stabilită prin titlu. cînd neuzul parţial se datorează titularului servituţii. p. independent de voinţa titularului. cum este cazul cînd o servitute de vedere nu se poate exercita din cauză că s-a zidit fereastra. Art. întrebuinţarea din partea unuia popreşte prescripţia în privinţa celorlalţi”. Prevederea de la art. Regula din acest articol nu o găsim în dreptul roman. exercitarea servituţii de către un singur titular. Dispoziţiile art. art. aşa încît uzul parţial păstrează servitutea în întregime în modul în care fusese stabilită [42. Pentru o servitute continuă. Lucrarea contrară exercitării servituţii poate să fie făcută pe fondul aservit. mai restrîns decît fusese stabilit.neuzul trebuie să fie pentru o perioadă de 10 ani. adică din momentul cînd folosinţa a fost oprită. servitutea aceasta se aplică. 111 . Articolul determină punctul de plecare al prescripţiei. întrucît obligă titularul unui drept să uzeze de totalitatea dreptului său. 307]. Prin urmare. În privinţa servituţilor continue se impune o precizare cu privire la punctul de plecare al prescripţiei şi anume. unde uzul parţial păstra întreaga servitute iar jurisprudenţa franceză a încercat să o înlăture. cel puţin în materie de servituţi necontinue. titularul servituţii sau o terţă persoană ori actul contrar poate să provină dintr-un act de forţă majoră (de exemplu: dărîmarea accidentală a zidului în care o fereastră de vedere fusese deschisă). cum este cazul cînd o servitute de a nu clădi nu se mai poate exercita din cauză că s-a ridicat o clădire pe fondul aservit. care nu a fost niciodată exercitată deoarece titularul ei nu a stabilit-o niciodată în fapt. 641 apare ca fiind inechitabilă. păstrează întreaga servitute nemicşorată. o notificare a proprietarului fondului aservit prin care aduce la cunoştinţă titularului servituţii că nu mai înţelege ca fondul său să fie supus exerciţiului servituţii. făcînd următoarea distincţie: cînd neuzul parţial se datorează unui obstacol material. 641 din Codul civil român dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelaşi chip”. 641 din Codul civil român sînt în contradicţie cu cele din art. Prescripţia poate să stingă nu numai servitutea în totalitatea ei. Pentru servituţile necontinue. Prescripţia unei părţi din servitute are loc cînd se uzează de servitute numai în parte. prescripţia prin neuz începe să curgă din ziua cînd a fost constituită sau cînd putea să înceapă exercitarea ei.

acest mod de stingere nu este frecvent.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor Servitutea se stinge pe cale de consecinţă cînd dispare utilitatea ei. 42-44/311. În practică. stabileşte că “expropriat poate fi şi deţinătorul altor drepturi reale asupra obiectului expropriat”. (2) din aceeaşi lege. 107/199635 privind protecţia civilă care dispune. prin prevederile art. 3. (2) din Constituţia Republicii Moldova.1. zid. Deci. trebuie să menţionăm atît art. drept lege specială în materie se consideră Legea nr. la art. dacă aceasta a fost abandonată timp de cel puţin 3 ani sau dacă menţinerea ei nu mai este necesară. 1994. în cazul exproprierii. art. care dispune. această lacună va putea servi ca izvor de abuzuri în conservarea obiectului dat. Dar legea menţionată însă nu prevede modul de compensare a pierderilor cauzate de stingerea sau încetarea servituţii. 1996.34 care. 112 .8 Exproprierea terenului aservit. 488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru utilitate publică. 33/199436 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. deoarece fondul aservit nu dispare uşor [88. 440 şi 441. cît şi Legea nr. inclusiv cea a României. 36 Ibidem.). 123]. 13 alin. Din alte drepturi reale. în România. conchidem că. 29 alin. etc. Cu toate acestea. La art. (2): “… servituţile prin fapta omului se sting în măsura în care devin 34 35 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” 2000. p. un asemenea caz se poate întîlni pentru servituţile stabilite asupra unei clădiri (casă. 1. 9). Titularul servituţii stinse din cauza dispariţiei oricărei utilităţi a ei are drept la o despăgubire care reprezintă valoarea folosinţei dispărute. nr.5 din art. se menţionează în genere că despre expropriere este informat numai proprietarul bunului expropriat. Totodată. partea I. 241. în acest sens. 28 lin. Independent de faptul că din contextul următoarelor puncte ale aceluiaşi articol putem trage concluzia că înştiinţarea trebuie trimisă şi titularilor de alte drepturi reale asupra obiectului expropriat (pct. Publicată în „Monitorul României”. inclusiv servituţile. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat Cu această ocazie. fac parte şi servituţile. legislaţia civilă a altor ţări. Astfel. 139 . (1) din legea menţionată stabileşte: ”În cazul în care părţile nu ajung la un acord asupra exproprierii în modul stabilit de art. 46 alin. partea I. O altă cauză de stingere prevăzută de o lege specială românească este Legea nr. la lucrările pentru care s-a prevăzut o servitute. prevede şi “stingerea servituţilor în legi speciale”. În afară de cazurile tipice sau clasice pe care le-a arătat legiuitorul Codului civil în art. 9-12. nr. exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu poate fi făcută decît prin hotărîre judecătorească cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”. servitutea se poate considera stinsă”. nr. 4: ”În cazul în care. încetează toate drepturile reale asupra bunului expropriat. 9 alin. la art.

În cazul mai multor coproprietari. bunurile atribuite fiecărui soţ se consideră că aparţin de la început acestuia în mod exclusiv. 441 alin. potrivit art. Stingerea servituţilor în caz de indiviziune Unul din caracterele servituţilor constă în faptul că sînt indivizibile. precum un minor. Astfel. potrivit art. dar servitutea fiind indivizibilă. Aplicarea regulii de mai sus poate stîrni însă controverse în cazul partajului. care. Indiviziunea însă poate înceta prin partajul fondului dominant. de întrerupere sau suspendare începută în cursul indiviziunii. prescripţia a rămas întreruptă sau suspendată şi cu privire la ceilalţi coproprietari. a profitat de o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei ce exista în favoarea unui alt coproprietar. Ori de cîte ori nu se poate stinge faţă de unul dintre coproprietari. Art. ar însemna că. dacă a existat o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei unei servituţi în favoarea unuia dintre coproprietari. Aceasta se aplică şi în caz de consolidare (confuziune). Prevederile art. Prin analogie. acesta va continua să profite singur şi pentru întreaga indiviziune. Dacă. dînd astfel servituţilor. servitutea fiind o consecinţă a principiului indivizibilităţii servituţilor. Deoarece Constituţia Republicii Moldova nu reglementează regimul juridic al acestor categorii de legi. uzul unuia dintre aceştia împiedică prescripţia faţă de toţi. în cursul indiviziunii. 440 din Codul civil. servitutea nu se poate stinge faţă de nici unul dintre aceştia şi va exista în întregime. Potrivit regulii. după părerea specialiştilor. fondul este atribuit în întregime celui în a cărui favoare prescripţia nu va putea curge. nu se poate păstra şi stinge în parte. din momentul în care nu se poate stinge faţă de ceilalţi proprietari indivizi. pentru care consolidarea nu a avut loc. § 2. 643 din Codul civil român se referă la un caz de suspendare a prescripţiei şi aplică în acest caz regula indivizibilităţii servituţilor: “Dacă dintre coproprietari să găseşte unul în contra căruia prescripţia nu s-ar aplica. suspendarea va profita şi celorlalţi coproprietari majori sau capabili. acela păstrează dreptul tuturor celorlalţi coproprietari”. prin partaj. 372 din Codul civil. Aplicînd acest text. 275 din Codul civil. cînd printre proprietarii fondului dominant se află un minor sau un interzis. Probleme apar cînd fondul este atribuit unui coproprietar. după partaj. Dacă proprietarul unuia dintre fonduri dobîndeşte numai o parte indiviză din proprietatea celuilalt fond. raporturile obligaţionale dintre vechiul şi noul proprietar rămîn supuse dreptului comun”. servitutea nu se va putea stinge nici măcar în parte.incompatibile cu situaţia naturală şi juridică a obiectului urmărit prin expropriere. soţul căruia îi este 113 . (2) din cod dispun că “exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către un uzufructuar face să întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. legiuitorul a recurs la inserarea tuturor temeiurilor de stingere a servituţilor la art. prescripţia se suspendă faţă de aceştia. o încadrare juridică corectă.

cît şi aceea de uzufructuar). În jurisprudenţa franceză se aplică în acest caz art. amintim uzucapiunea în favoarea unui terţ. neuzul sau prescripţia extinctivă sînt comune cu cele prevăzute pentru stingerea dreptului de servitute. în cazul fondurilor indivize între care există servitute. 427 din Codul civil. prevăzute de dreptul comun. aceasta se stinge atunci cînd cauza de stingere operează în folosul tuturor părţilor indivize ale fondului aservit ori împotriva tuturor părţilor indivize ale fondului dominant. 642 şi 643 din Codul civil român. Uzufructul. Prevederile aceluiaşi articol sînt aplicabile şi dreptului de abitaţie. De asemenea. 880]. 114 . servitutea nu încetează la moartea proprietarului fondului aservit. servitutea încetează. În cazul în care nu se mai poate exercita din cauza situaţiei imobilului. ci se perpetuează o dată cu fondul şi se transmite împreună cu proprietatea fondului. 786 din Codul civil român cu toată rigoarea sa. este un drept viager. iar dreptul de uz. articol preluat şi de autorii Codului civil moldovenesc. 46]. Moartea beneficiarului de uzufruct este o cauză caracteristică acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Stingerea servituţilor nu se poate produce prin uzucapiunea unui terţ. s-ar reduce importanţa art. potrivit art. deoarece uzufructul este un drept mobiliar sau imobiliar.atribuit fondul nu poate să profite de întreruperea sau suspendarea care cursese în timpul indiviziuni în favoarea şi din cauza unui alt coproprietar şi de care profitase în cursul indiviziunii. terenul devenind liber de sarcinile cu care era grevat [51. acesta stăpînind ca un proprietar. p. deoarece servitutea este indiviză. se stinge ca şi uzufructul. care ar prezenta vreo utilitate practică numai în rarele cazuri de indiviziune perpetuă [6. asemeni dreptului de servitute. Dacă acest articol s-ar aplica în mod riguros. p. O altă cauză specială de stingere a uzufructului este abuzul de folosinţă. în timp ce servitutea un drept perpetuu. iar consolidarea în materie de uzufruct este ceea ce reprezintă confuziunea în materie de servituţi (adică situaţia în care aceeaşi persoană întruneşte atît calitatea de nud proprietar. Dintre modurile specifice de încetare a uzufructului. Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate În privinţa dreptului de uzufruct. Dintre cauzele legale de încetare a uzufructului. care nu se stinge prin moartea beneficiarului ei. există cauze de stingere prevăzute de lege şi cauze care rezultă din dreptul comun. Dreptul de superficie se stinge prin aceleaşi moduri ca şi dreptul de proprietate. prin natura sa. §3. la care se adaugă situaţia cînd superficiarul dobîndeşte şi proprietatea asupra terenului sau proprietarul terenului dobîndeşte proprietatea construcţiei ori distrugerea integrală a construcţiei. În concluzie.

în special. autorul a considerat necesar să delimiteze dreptul de servitute de dreptul vecinătăţii. fiind şi exponentul menţinerii tradiţionale a instituţiei servituţii în cadrul altor drepturi reale. de trecere şi servitutea privind distanţa pentru construcţii). ci şi practică. De asemenea. 115 . că unele dintre vechile legiuiri au o valoare nu doar istorică. în prealabil. Această alegere a fost dictată de locul pe care îl ocupă servitutea în sistemul de drept civil moldovenesc şi de importanţa acestei instituţii pentru avansarea economică a statului. a caracterelor şi atributelor lui. Olanda etc. Din cele menţionate. Prin prisma acestei lucrări.dreptul de proprietate. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. la cercetarea amănunţită a dreptului de proprietate. un loc aparte le-a revenit şi celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului (servitutea de vedere. Deşi un loc central este atribuit analizei condiţiilor de apariţie. Analizînd fenomenul luat în studiu. şi. pentru explicarea originii şi naturii juridice a dreptului de servitute. Rusia. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor apărute între proprietarii unor imobile învecinate. Lucrarea este elaborată într-o formă de analiză multilaterală a instituţiei servituţii faţă de pilonul real . prin urmare are un caracter complex. pe problemele constituirii ei. s-a realizat o lucrare în care nu numai că se evidenţiază principalele probleme ce priveşte dreptul de servitute. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui din urmă drept. pentru care a trebuit să procedeze. autorul a considerat utilă comparaţia cu dreptul roman şi cu vechiul drept românesc. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. Cu atît mai mult. se relevă faptul că servitutea. dar şi s-au oferit soluţii şi recomandări care ar putea fi utile în activitatea de aplicare a dispoziţiilor legale şi de perfecţionare a cadrului legislativ. În consecinţă. s-a făcut o delimitare exactă şi argumentată. Intenţia autorului a fost efectuarea unei analize teoretice naturii juridice a dreptului de servitute.Concluzii 1) Sinteza rezultatelor obţinute Prezenta lucrare şi-a propus ca scop analiza ştiinţifică a instituţiei servituţii cu axarea. De asemenea. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice. Franţa România. caracterelor juridice şi clasificării servituţilor.

la apariţia unor alte consecinţe nefavorabile. Prin urmare. Studiul efectuat este binevenit pentru practicieni. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă. Au fost necesari 10 ani pentru ca în legislaţie să apară prevederi care să se refere cel puţin indirect la dreptul de servitute. constă în asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond. Utilităţile menţionate l-au determinat pe legiuitor să reglementeze această specie de drepturi atît în Codul civil. modalităţile de stabilire. Procesul privatizării a demarat în anul 1992. deşi nu există norme la nivel de lege sau subordonate legii (hotărîre. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor prin fapta omului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. Scopul reglementării servituţilor. La analiza acestei lucrări. delimitarea ei de alte drepturi reale reglementate de Codul civil al Republicii Moldova. instituirea acestora este condiţionată fie de utilitatea publică. în genere. Amintim că în agricultură acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate este menit să sporească utilitatea şi agrementul unor fonduri înfundate. fie de utilitatea privată. Servituţile însă nu se referă numai la terenuri. stabilirea unor servituţi. analiza în esenţă a elementelor definitorii ale aceste instituţii. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. lipsa unor studii în domeniu care să analizeze în complex o problemă atît de arzătoare din societatea moldavă cum sînt dezmembrămintele dreptului de proprietate în perioada împroprietăririi cetăţenilor Republicii Moldova cu pămînt. s-au creat diverse situaţii în care constituirea servituţilor a fost necesară. din lucrare decurge în mod logic concluzia conform căreia sînt posibile şi 116 . văzut prin prisma lucrării de faţă.alături de proprietate. dispoziţie) ce ar reglementa detaliat acest fenomen. cît şi în alte acte normative. deseori. deoarece situaţiile de litigiu în relaţiile de vecinătate iau amploare. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi. a unor terenuri. lipsa unor prevederi legale. ci şi la alte imobile şi trebuie avut în vedere şi scopul constituirii servituţilor: a fi în favoarea uzului şi utilităţii unui imobil. conform cărora ele trebuie soluţionate. De exemplu. De asemenea. în industrie. Legea privind cadastrul bunurilor imobile reglementează modul de înregistrare a servituţilor. Legiuitorul ar trebui să fie mai receptiv la problemele societăţii. inclusiv acţiunile ce derivă din servituţi. În urma privatizării. ruptura de tradiţie şi lipsa de cultură în domeniu. avîndu-se în vedere vidul existent în materie de drept civil. va aduce la o tensionare şi mai mare a relaţiilor din societate. De asemenea. Cunoaşterea dreptului de servitute şi a scopului reglementării lui se impune în prezent dacă avem în vedere implicaţiile adoptării şi unor alte legi în materia servituţii. iar. Din prezenta lucrare ne-am convins despre importanţa dreptului de servitute. am constatat cu satisfacţie studiul analitic profund efectuat asupra instituţiei date.

a doctrinei şi chiar a practicii judiciare de examinare şi soluţionare a litigiilor dintre proprietarii de imobile vecine. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. autorul a realizat un model optim al dreptului de servitute. respectiv în ce măsură constituirea servituţii ar contrazice caracterele specifice dreptului de proprietate. Considerăm că. generalizarea normelor care reglementează dreptul de servitute. introducerea căreia este o necesitate şi pentru Republica Moldova o dată cu trecerea ei la economia de piaţă. Luînd ca bază legislaţia Republicii Moldova şi ţinînd cont de ideile şi recomandările făcute. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui drept. servituţile nu sînt reglementate suficient de legislaţia naţională. expuse în secţiunea „Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute” din introducerea la prezenta lucrare. Am făcut încercarea de a ilustra în ce măsură caracterele dreptului de servitute permit constituirea acestui drept real. Prin eforturile autorului s-a creat o imagine clară a naturii dreptului de servitute. la practica judiciară sau la dreptul comparat. la aprofundarea cunoştinţelor juridice în domeniu şi va servi o bună bază teoretică pentru alte cercetări. modului de constituire. 2) Concluzii şi recomandări În prezenta lucrare. lucru de extremă necesitate. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. exercitare şi stingere a acestui drept în conformitate cu legislaţia ţărilor ce cunosc instituţia servituţii. am considerat necesar să delimităm dreptul de servitute de celelalte restricţii impuse proprietarului. cît şi pentru practicieni. Structurată astfel. autorul a urmărit efectuarea unei analize a noţiunii dreptului de servitute. ci doar în cazul tălmăcirii unor legi naţionale. Autorul nu a apelat frecvent la doctrină. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute.raţionale elaborarea şi completarea legislaţiei cu norme uniforme privind reglementarea dreptului de servitute. a cercetat şi evidenţiat tezele pe care le înaintează spre susţinere. Materialul expus va contribui la securizarea circuitului civil. ci a reflectat principalele probleme ce apar în faţa celor ce doresc să studieze în profunzime această instituţie. realizînd un studiu echilibrat şi util. În procesul investigaţiilor. recomandîndu-le unele soluţii. Structura tezei reprezintă un instrument util de studiu al instituţiei dreptului de servitute. Acest lucru este extrem de important 117 . Autorul nu s-a limitat la elaborarea unei teze teoretice. De asemenea. participanţii la relaţiile imobiliare pot încheia contracte privind instituirea unei servituţi. atît pentru studenţii facultăţilor de drept. lucrarea reprezintă un instrument de lucru necesar pentru cunoaşterea şi aprofundarea acestei materii esenţiale a dreptului civil.

Pactele internaţionale: „cu privire la drepturile civile. art. (1) şi (2). vol. dar le-ar exprima recunoştinţă. 1. 1 alin. adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 19 decembrie 1966. (1) şi (2). p. p. 428 alin. Codul civil al Republicii Moldova. art. adoptată la New York la 10 decembrie 1948. ediţie oficială. 395 alin. (1). şi politice. 9. 9). din care rezultă că proprietarul poate dispune de imobil.astăzi. care nu ar rupe firul înţelepciunii juriştilor romani. întemeiate pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile Servitutea s-ar putea defini de pe poziţiile dreptului subiectiv. Prin urmare. cît şi al celui de servitute. 1998. 220 alin. ci ar îmbogăţi-o cu idei noi. consfinţite prin legislaţia internă şi acte internaţionale39. Definiţia propusă este compatibilă cu: a) conţinutul şi caracterul real al dreptului subiectiv de proprietate (Codul civil. 39 Vezi: Declaraţia universală a drepturilor omului. în vigoare pentru Republica Moldova de la 28 iulie 1990. vol. considerăm că avem temei suficient de a propune legiuitorului Republicii Moldova să modifice definiţia legală a servituţii. fondul) figurează în toate cazurile ca obiect atît al dreptului subiectiv de proprietate. (1) din Codul civil în următoarea variantă: „Servitutea este sarcina (obligaţia) care grevează dreptul de proprietate asupra unui imobil (teren aservit) în utilitatea sau sporirea confortului exercitării dreptului de proprietate asupra unui alt imobil (teren dominant). expunînd art. (1). 315). precum şi metodologia analizei şi perceperii fenomenelor juridice din teoria generală a dreptului la etapa actuală. art. art. care nu ar repeta-o în mod dogmatic. Cele expuse pot argumenta faptul că situaţia juridică reală în cadrul servituţii. 207. raţionamentele doctrinare relative la acest fenomen juridic. 16 şi 46. 1. camuflîndu-i-se astfel geneza. c) principiile fundamentale ale libertăţii personalităţii umane. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi protocoalele 1-11. art. 38 Constituţia Republicii Moldova. Considerăm că o nouă definiţie legală ar reflecta adecvat realitatea. ar fi cea expusă în propunerea de legeferenda. art. pregătirea condiţiilor pentru ca ea să ilustreze faptul calitativ din evoluţia servituţii. b) condiţiile de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor (Codul Civil. 37 38 118 . art. iar imobilul (terenul. cer cu insistenţă reformularea definiţiei. O definiţie care ar reflecta geneza servituţii. sociale şi culturale”. 15. la fel ca şi uzufructul (Codul civil. 4. cu privire la drepturile economice. Utilitatea poate rezulta din destinaţia economică a imobilului (terenului) dominant ori din intenţia proprietarului de a spori confortul exercitării dreptului de proprietate asupra imobilului ce îi aparţine”37. cînd este în vigoare un nou Cod civil. 1. în lumina celor expuse. dictate de condiţiile obiective ale vieţii sociale contemporane şi formulate de pe noile poziţii metodologice ale cunoaşterii fenomenelor juridice. 342-383. 1 alin. În: „Tratate internaţionale”. adoptată la 29 iulie 1994. dar nu ar fi în unison cu denumirea. 12-49. În: ”Tratate internaţionale”. limitîndu-şi sau lărgindu-şi dreptul asupra lui.

art. Dorim să adăugăm că definiţia legală propusă reflectă adecvat geneza servituţii prediale ca fenomen juridic.cheie (teren aservit şi teren dominant). contribuind astfel şi la cristalizarea definirii doctrinare a servituţii. Considerăm că practica ne va atenţiona asupra lacunelor reglementărilor în vigoare ori asupra lipsei de coordonare între diferitele acte ale cadrului normativ. 119 . României.) care au formulat definiţia servituţii. inclusiv obligaţia dintr-o servitute. 290. Ar fi fost normal ca. (3). precum şi factorul subiectiv (intenţia. Belgiei. cu condiţia de a nu contraveni prevederilor legale şi bunelor moravuri şi de a nu fi prejudiciabile pentru onoarea şi demnitatea personalităţii umane contemporane. Olandei etc. 1 alin. creaînd astfel neclarităţi instanţelor de judecată în procesul de aplicare. egalităţi şi independenţe. Totodată. 431 alin. 2. Spaniei. dorinţa proprietarului terenului dominant) condiţionează necesitatea constituirii servituţii. art. Prin urmare. esenţa şi legăturile juridice apar efectiv între subiectele din cadrul servituţii. Concluzionînd asupra caracterelor definiţiei legale propuse legiuitorului Republicii Moldova. Nu în ultimă instanţă. în virtutea aceleiaşi libertăţi. iar în al doilea rînd. orice alte condiţii contractuale. 637 al Codului civil francez. (1)). considerăm că această definiţie ar fi convenabilă şi pentru codurile civile ale altor ţări europene (Franţei. în primul rînd.juridice civile. pornind de la prevederea acestui alineat. 496 şi 499. să se ajungă la concluzia că numai servituţile constituite prin acte juridice sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării. că unele norme privind dreptul de servitute ar putea ridica probleme şi ar face dificilă perceperea esenţei servituţii. Soluţionarea problemei îşi poate găsi reglementare în Codul civil la art. factorul obiectiv (destinaţia economică a terenului dominant). persoana poate dobîndi orice drepturi şi asuma orice obligaţii. Pentru cizelarea noţiunii de servitute în doctrina naţională şi perfecţionarea normelor acestei instituţii juridice din Codul civil al Republicii Moldova se cere o practică de îndelungată aplicare. fiind în absolută coerenţă cu ordinea publică. (1) şi (2). inspiraţi de prevederile art. în care se prevede că servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înscriere în registrul bunurilor imobile şi nu se face referinţă în nici o normă la opozabilitatea servituţilor care au la bază alte fapte juridice. să se concretizeze faţă de ce persoane este opozabilă servitutea (faţă de terţi sau faţă de proprietarul terenului aservit). Un exemplu de acest gen îl întîlnim în Codul civil la art. dacă nu contravin legii şi bunelor moravuri (Codul civil. Trebuie să menţionăm. 9 alin. păstrîndu-i-se identitatea milenară prin păstrarea denumirii şi cuvintelor . conform cărora persoanele fizice şi juridice sînt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi obligaţiile lor.

3. În scopul reglementării detaliate a mecanismului dobîndirii servituţilor prin uzucapiune, prevăzut în Codul civil la art. 433, propunem completarea articolului dat cu un nou alineat, (4): „(4) Modul de exerciţiu al servituţii se dobîndeşte în aceleaşi condiţii ca şi dreptul de servitute”. Modificarea este făcută cu scopul de a detalia şi totodată de a arăta că modul în care se exercită servitutea este acelaşi şi întruneşte condiţii similare ca şi la dreptul de servitute. 4. Sînt posibile diferite variante de interpretare din partea subiectelor care aplică servitutea. Astfel, expresia „deasupra sau sub pămînt” din art. 434 alin. (1) este determinată de natura şi conţinutul servituţii. Aceasta, trebuie să recunoaştem, constituie doar una dintre posibilele interpretări. 5. Aranjarea nesistematică a ideilor din alineatele art. 434 creează premise pentru opinii contradictorii referitor la posibilitatea de a schimba locul de exercitare a servituţii din iniţiativa proprietarului terenului aservit. În această ordine de idei, relevăm că alin. (5) al art. 434 din Codul civil conţine ambiguităţi şi neclarităţi. Pentru a evita astfel de momente, propunem o variantă simplă, concordată la prevederile întregului articol. Astfel, considerăm necesară excluderea alin. (5) şi completarea alin. (4) cu următorul text: „Dacă are un interes serios şi legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servituţii rămîne la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant”. 6. În capitolul III, „Servitutea”, din cartea a doua a Codului civil nu-şi găseşte reglementarea juridică situaţia în care ambele fonduri (dominant şi aservit) se împart şi nu este clar cum va putea fi exercitată servitutea. Considerăm necesar ca, după art. 434, să fie înserat un nou articol, care ar reglementa această situaţie, avînd următorul cuprins: „Art. 4341 . Condiţiile împărţirii terenurilor (1) Dacă terenul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitată pentru uzul şi utilitatea fiecărei părţi , fără a agrava situaţia terenului aservit. (2) Dacă terenul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul şi utilitatea terenului dominant, pe toate părţile rezultate din împărţire, sub rezerva prevederilor art. 434 alin. (6). (3) Dacă servitutea este exercitată pentru uzul şi utilitatea exclusivă a uneia dintre părţile despărţite din terenul dominant ori nu se poate exercita decît pe una din părţile despărţite din terenul aservit, servitutea asupra celorlalte părţi se stinge.” 120

7. În scopul ajustării legislaţiei naţionale în materia dreptului de servitute la prevederile respective ale Codului civil, propunem completarea Codul apelor al Republicii Moldova nr.1532XII din 22.06.93 („Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1993, nr.10) cu două articole noi în materia dreptului de servitute, şi anume: „Articolul 421. Regimul de servitute (1) Beneficiarii de folosinţă a apei sînt obligaţi să acorde drept de servitute, avîndu-se în vedere zone anume stabilite de comun acord cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu, fără a percepe taxe, pentru: a) trecerea sau circulaţia personalului cu atribuţii de serviciu în gospodărirea apelor, în exerciţiul funcţiunii; b) amplasarea, în albie şi pe maluri, de borne, repere, aparate de măsură şi control, alte aparate şi instalaţii necesare executării de studii privind regimul apelor, precum şi accesul pentru întreţinerea lor; c) transportul şi depozitarea temporară de materiale şi utilaje pentru intervenţii operative de apărare împotriva inundaţiilor; d) transportul şi depozitarea temporară de materiale, utilaje, circulaţia acestora şi a personalului pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii. (2) În cazul în care, prin exercitarea acţiunilor prevăzute la alin. (1), se produc pagube, deţinătorii terenurilor riverane au dreptul la despăgubiri potrivit legii. Acestea se vor face din alocaţii bugetare, atribuite în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) şi din mijloacele persoanelor juridice care au produs pagubele, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) si d)”. Inserarea propusă se referă în exclusivitate la regimul de servitute şi nicidecum la dreptul de vecinătate. „Articolul 422. Regimul de expropriere (1) Pentru efectuarea unor lucrări de amenajare a bazinelor hidrografice şi altor lucrări hidrotehnice de utilitate publică, cum ar fi: baraje şi lacuri de acumulare cu anexele acestora, hidrocentrale, derivaţii de debite între cursuri de apă, lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv instalaţii de epurare şi anexele lor, regularizarea de rîuri, staţii şi platforme hidrometeorologice, sisteme de îmbunătăţiri funciare, corectarea torenţilor, pot fi expropriate pentru utilitate publică, cu o justă şi prealabilă despăgubire, sau ocupate temporar, contra plată, terenuri şi clădiri, în condiţiile legii. (2) Sînt scutite de servituţi permanente: clădirile, curţile, grădinile aferente locuinţelor, monumentele publice, bisericile şi cimitirele, parcurile declarate monumente ale naturii. (3) Dreptul de servitute, o dată stabilit, este o obligaţie opozabilă tuturor. 121

(4) Servitutea se consideră stinsă pentru lucrările prevăzute la alin. (1) dacă a fost abandonată cel puţin 3 ani sau dacă nu mai este necesară. (5) La crearea servituţii temporare sau permanente, despăgubirea este egală cu: a) valoarea de circulaţie a produselor, plantaţiilor, construcţiilor sau bunurilor mobile avariate sau distruse; b) pagube cauzate proprietarului la stabilirea servituţii pe zona respectivă, în raport cu foloasele ratate prin schimbarea destinaţiei temporare sau permanente a zonei”. S-ar părea că dreptul de uz şi de servitute atribuit cu titlu gratuit statului îngrădeşte dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietatea privată, respinge exercitarea unor drepturi şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii, iar, pe de altă parte, folosinţa gratuită a unei proprietăţi private înlătură obligaţia constituţională la despăgubirea integrală şi justă a persoanei lipsite de prerogativele depline ale dreptului de proprietate. Astfel, dispoziţiile de lege ferenda propuse nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece modificările propuse nu instituie diferenţe de tratament juridic între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, ci, dimpotrivă, obligaţiile şi restricţiile prevăzute sînt aplicabile tuturor proprietarilor persoane fizice. Analizînd jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, putem constata că statului i se lasă o marjă de apreciere, în funcţie de nevoia reală a comunităţii în adoptarea măsurii privative de proprietate. În cauza „James şi alţii împotriva regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei”, 1986, Curtea Europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei „utilităţi publice”, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aparţinînd chiar şi unei categorii mai restrînse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea atingerii realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult decît atît, ea trebuie să aibă loc în condiţiile prevăzute de legea internă, care trebuie să fie accesibilă, publică şi previzibilă, să cuprindă o procedură clară de aplicare. Or, în această materie, prin modificarea propusă, norma dată respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 8. Se poate afirma pe bună dreptate că normele Codului civil privind servituţile sînt compatibile şi cu normele, în vigoare la momentul adoptării lui, care fac referire la dreptul de servitute. Trebuie să recunoaştem însă că legislaţia în vigoare, cu excepţia Codului civil, face foarte 122

puţine referiri la dreptul de servitute. Cauza acestei situaţii constă în faptul că instituţia dată nu era reglementată în detalii, motiv pentru care nu erau suficient de clare efectele înserării unor astfel de norme în diferite contexte juridice. De aceea, un prim act care ar necesita modificări este Legea cu privire la gaze nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, („Monitorul Oficial”, 1998, nr.111-113) care are o dată mai recentă de adoptare decît data punerii în aplicare a Codului civil. În lege se vorbeşte şi de servitutea de trecere. Pentru ajustarea normelor legii la prevederile Codului civil, propunem legiuitorului moldovenesc să opereze unele modificări la art. 19 din capitolul IV „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane” din Legea nr. 136-XIV din 17 septembrie 1998, şi anume după alin. (4) din art. 19 să insereze un nou alineat, (5), cu următorul cuprins: „(5) Titularul de licenţă pentru transportul sau pentru distribuţia de gaze poate beneficia de dreptul de servitute privind trecerea subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru a instala reţele, conducte, linii sau alte echipamente aferente capacităţii şi privind accesul la locul lor de amplasare”. 9. Deoarece, după cum am subliniat, atît Legea nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, cît şi Legea cu privire la energia electrică nr.137-XIV din 17 septembrie 1998 („Monitorul Oficial”, 1998 nr.111-113) tratează, la aceleaşi capitole IV, intitulate „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”, procedura şi mecanismul de folosire a proprietăţii unor alte persoane. Propunem ca şi în acest din urmă act să se facă modificările expuse anterior. 10. În această ordine de idei, propunem ca după art. 19 al acestor două legi să se introducă un nou articol: „Articolul 19 1. Exercitarea dreptului de servitute Dreptul de servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se exercită cu titlu gratuit pe toată durata de existenţă a acestor capacităţi. Dacă, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile prezentei legi.” 11. O următoare propunere pe care încercăm să o promovăm se referă la Legea nr.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile („Monitorul Oficial”, 1998, nr.44-46.). Astfel, în art. 2, sînt definite noţiunile principale, printre care şi noţiunea de servitute.

123

unele norme ale dreptului de servitute conţin elemente identice cu cele ale dreptului de vecinătate. şi în altul. în cel al 124 . trecerii. servitutea . Mai mult decît atît. Lucrarea conţine multe idei noi referitor la definirea servituţii prediale. pe de o parte. lucrarea ne-a permis să analizăm această instituţie juridică şi să-i reflectăm evoluţia începînd cu dreptul privat roman şi terminînd cu reglementările din Codul civil în vigoare al Republicii Moldova. am analizat în plan comparat reglementările corespunzătoare ale acestei instituţii. Relaţiile privind servitutea mai ales detaliat sînt reglementate în Codul civil al Germaniei (art. 1018-1029). putem spune că studiul efectuat este un punct de cotitură în dezvoltarea gîndirii juridice autohtone în problema vizată. ci şi în codul similar al altor state. Toate aceste caracteristici sînt necesare şi binevenite. Graţie faptului că nu numai în Codul civil al Republicii Moldova. prin a căror respectare conştientă. pentru buna cunoaştere a normelor juridice de către public. care se deosebesc de la ţară la ţară doar prin gradul diferit de detaliere a categoriilor respective de relaţii sociale. servitutea şi dreptul de vecinătate sînt instituţii juridice diferite. propunem legiuitorului să substituie norma existentă cu următoarea formulă: „Servitute . în acelaşi timp şi al ajustării normelor existente la prevederile Codului civil. Servitutea are multe particularităţi comune cu dreptul de vecinătate. Structurată după un plan bine chibzuit.În varianta actuală. instalării şi deservirii liniilor de comunicaţie etc.) asupra unui bun imobil străin. obiectul reglementărilor îl constituie relaţiile sociale dintre vecini. În scopul unificării legislaţiei în materia dreptului de servitute. iar pe de alta. Au fost analizate conceptul dezmembrămintelor dreptului de proprietate.reprezintă un drept de folosinţă limitată (posibilitatea traversării. am observa că dreptul de vecinătate cuprinde în reglementările sale o gamă mai largă de relaţii sociale decît dreptul de servitute. pentru perceperea teoretică a acestei instituţii juridice şi pentru buna aplicarea normelor acesteia. Este unul din tipurile de grevare. aceste norme se realizează în mod firesc. În pofida unor particularităţi comune. la baza reglementărilor servituţii se află principiile dreptului privat roman. Şi într-un caz. sînt clar formulate şi bine argumentate. particularităţile comune şi distinctive ale diferitelor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. au fost delimitate servituţile de fenomenele juridice ce poartă denumirea de drept al vecinătăţii. Concluzionînd asupra lucrării în întregime. la delimitarea ei de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate şi la perfecţionarea unor norme juridice concrete din cadrul servituţii prediale ca instituţie juridică. Concluziile şi propunerile de lege ferenda survin în mod logic din conţinutul lucrării. Dacă ar fi să comparăm normele acestor două instituţii juridice. accesului la obiectele de utilitate publică.sarcină (obligaţie) care grevează un imobil (teren aservit) pentru uzul utilitatea sau sporirea confortului unui alt imobil (teren dominant).

care prevede că drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii. de a sintetiza din ele raţionalul şi de a argumenta propriile concluzii. dar şi de practica judiciară din alte ţări. urmează a invoca normele privind proprietatea şi posesiunea. aşa cum aceste întreprinderi încă nu au încheiat acorduri cu proprietarii sau cu deţinătorii de terenuri în baza unor alte drepturi asupra terenurilor. pot fi evidenţiate unele aspecte care ridică deseori în faţa instanţelor de judecată probleme de interpretare a legii în procesul aplicării acesteia. Dacă ar fi să ne referim la normele subordonate Codului civil. la stingerea servituţii prin neuz. prevăzute prin legile respective. De asemenea. În această situaţie. În asemenea situaţie. la determinarea cotei-părţi a fiecărui proprietar. Din practica aplicării normelor privind servitutea în statele cu o tradiţie bogată în acest sens. ne vedem siliţi să apelăm la art. 11 lit. care prevăd expres dobîndirea servituţii în baza normelor sale şi care au fost adoptate înaintea elaborării.Franţei (art. b). am releva faptul că la elaborarea unui act de o asemenea anvergură nu s-a ţinut cont de legislaţia în vigoare la acea perioadă. În această situaţie. vom fi nevoiţi să ne apelăm la prevederile art. 289 conform căruia prevederile referitoare la bunurile imobile şi mobile se aplică în modul corespunzător şi drepturilor reale asupra acestor bunuri. pentru a argumenta ideea că sursa servituţii poate fi şi legea. însă articolele respective nu se referă expres la apărarea dreptului de servitute. putem spune că se află la început de cale şi este greu de a face prognoza aspectelor care ar fi mai frecvent abordate în practica examinării şi soluţionării acestei categorii de litigii. A fost analizată minuţios şi exprimată atitudinea autorului care a argumentat convingător propriile opinii. normele privind servitutea din Codul civil nu conţin nici o prevedere referitoare la apărarea dreptului de servitute. (1) din Codul civil. În ceea ce priveşte practica aplicării legislaţiei privind servitutea în sistemul juridic al Republicii Moldova. 376 alin. 125 . precum şi ale art. Nu au fost eludate nici aspectele discutabile din doctrină. la dobîndirea servituţii prin uzucapiune. Pentru a confirma unele aspecte ale reglementărilor analizate. Ele se reduc la: caracterul gratuit sau oneros al servituţii. nici aici nu avem date concrete. adoptării şi punerii în vigoare a Codului civil. Dacă am lua în particular întreprinderile energetice şi de telecomunicaţie ca avînd dreptul la servituţi în baza legii. (3) din Codul civil. pentru a apăra un drept de servitute lezat. 8 alin. relative la natura şi conţinutul servituţilor. S-ar mai putea face uz şi de art. 637-710) şi în codurile unor alte ţări. la determinarea proporţiei dintre avantajele şi cotele părţi de participare la cheltuielile suportate de către proprietarul terenului dominant la efectuarea lucrărilor necesare exercitării şi conservării servituţii. în lucrare s-a făcut uz nu numai de un număr vast de surse doctrinare şi legislative. Acest lucru ne-a permis să extindem investigaţiile noastre asupra unui spaţiu mai vast de reglementări şi opinii doctrinare. Este vorba despre legile cu privire la toate categoriile de energie şi telecomunicaţie şi de regulamentele aferente.

a. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Anul II. (0. (0. p. ULIM. În: „Avocatul Poporului”. ŢURCANU. p.a. 41. p. nr. RADU. RADU. 17-18 decembrie 1999”. În: „Revista naţională de drept”. nr. 8 (47). p.). 2002. Constituirea servituţii prin uzucapiune. În: „Revista naţională de drept”. RADU. ŢURCANU. p. Analiza comparativă a noţiunii de ”teren lipsit de comunicaţie” în dreptul civil comparat prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. I.a. Chişinău. 6. ŢURCANU. 10 (154). 2. RADU. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. 42. 7. Stingerea servituţilor. 126 .(0. p.a.). 42. 7 (46).42 c.un drept real principal. nr. ŢURCANU. 8. Acţiunea în graniţuire prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. p.35 c. 9 (48).a.a. p. 51. 1. 12. ŢURCANU. 2004. 2004.recenzent .a. Exercitarea servituţii. nr.55 c. 2.Eugenia Cojocari. Servitutea . RADU.49 c. p. (0.).” 2003.). Consideraţii generale privind noţiunea dreptului de servitute. 52. Chişinău. Chişinău. (0. 15 octombrie 2002.44 c. (0. Simpozion ştiinţific internaţional”. În: „Rolul autorităţilor publice în garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale. nr. ŢURCANU. În: „Ştiinţa universitară la începutul mileniului trei. (0. 2003.62 c. 2002.) . În: „Avocatul Poporului”. 41. 9.a.). nr. nr. 3.PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI 1. Drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant. reglementată de Codul civil al Republicii Moldova.). 13. 102. În: „Avocatul Poporului”.recenzent . 37. 10. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. Chişinău. p. nr. 8. RADU.64 c. 2003. 7. (0. ŢURCANU. RADU. 2002. Istoria apariţiei şi evoluţiei dreptului de servitute.37 c. RADU. În: „Legea şi Viaţa”. 5. (0.41 c. 4.).70 c. Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate.Eugenia Cojocari.Eugenia Cojocari.a. p. 2004. (0.). RADU. p.) .a. (0. Apărarea dreptului de proprietate privată prin intermediul acţiunii reale. ŢURCANU. ŢURCANU. Chişinău. RADU. 2004. RADU. ŢURCANU. nr. ŢURCANU. ŢURCANU. 2004. Servitutea de trecere în dreptul civil moldovenesc. 2001. 10. În: „Revista naţională de drept”.a.a.38 c. nr. 11. Anul I.). 3-4. În: „Revista naţională de drept”. Materialele Simpozionului naţional practico-ştiinţific.50 c. RADU. 9. 20.(0.) recenzent .

Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român. Les biens. 59/ 1974. BÎRSAN. 1996. ALBU. 1934. Ediţia a II-a.277 p. . Partea II. 14. CANTACUZINO. PĂUNESCU. . ALEXANDRESCO. Bucureşti. Bucureşti. Editura „Cartea Românească”. IOAN. nr. Editura „All Beck”.”. Regimul juridic al dobîndirii şi înstrăinării imobilelor-terenuri şi construcţii. Vol.232 p. Chişinău. „Reclama”. 18. . Proprietatea publică şi privată asupra imobilelor în România.492 p. DIMITRIE. .127 p. 1998. Tomul IV. Tipografia „Cartea Medicală”. p. I. SALVATOR.194 p. Ediţia III. 1993. Ediţia a II-a. 11. Bucureşti. 13. 127 . 3. 1944. .50 p. 10. Paris. 1926. DANIELA. Bucureşti. În: „Revista Dreptul”. Imprimerie et librairie generale de jurisprudence Marchal. 26-33. Extinderea legislaţiei civile şi comerciale a Vechiului Regat în România de peste Carpaţi. Privire generală asupra raporturilor de vecinătate. III. ARAMĂ. Tomul III. Troisième Edition.744 p. 1909. 1926.177 p. DIMITRIE. . ALEXANDRESCO. p. Ed. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor. 1983. . C. 8. 1998. 58/1974 şi nr. BUGA. Bucureşti. ALEXANDRESCO. AUBRY. . Principiile dreptului civil. Droit civil. .1968. Drept de proprietate. CONSTANTIN.115 p. Paris.276 p. DIMITRIE. Billard et Co.605 p. ATIAS. Tomul IX. 9.689 p. . 67-69. MATEI B. CHELARU. 2. 21. 16. PIVNICERU. CĂTUNEANU. Elementele dreptului civil. DIMITRIE. Editura „Ceres”.478 p. Ch. Editura „Europa Nova”. „Litec”. Chişinău. Iaşi. nr. Bucureşti. Ateliere Grafice Socec & Co. SERGIU.BIBLIOGRAFIE 1. 3. În: „Revista română de drept”. . 1977. CRISTIAN. IOAN. SALVADOR. C. . Servitutea de trecere în dreptul civil român. ALUNARU. ELENA. Editura „All Beck”. 15. Drept civil. Paris. Teoria generală a drepturilor reale. nr. 7. 22. CORNELIU. Curs elementar de drept roman. I. Editura „Cartea Românească”. Paris. 6. . Drepturile reale principale. în regimul de carte funciară (II). IOAN. . 2000. 1992. Ateliere Grafice Socec & Co. ALEXANDRESCO. ADAM. Editura „Toner”.217 p. 4. 5. Drept civil. MONA MARIA. 1997. 15-27. Drept civil. 1995. . Editura „Dacia Traiană ş. de abitaţie şi de servituţi.54 p. . . Bucureşti. Vol. 32. Editura „Socec”. JEAN-LOUIS. ADAM. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine.”. Droit civil. Sibiu. Institutul European. 1927. În: „Revu critique législative et jurisprudence. 12. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. Vol. BRĂDEANU. Bucureşti. 1984. 20. În: „Revista Română de Drept”. Bucureşti. BRĂDEANU. 1914. nr. SALVADOR. La perennite de la propriété. EUGEN Curs de drept civil. Cours de droit civil francais . C. MARICA.794 p. Bucureşti. 19. 17. Legislaţie. Drepturile reale. 23.a. 24. Cluj-Napoca. . p. MARIA. ADAM. . 1980. În legătură cu dobândirea drepturilor reale imobiliare prin uzucapiune. 1993.426 p. 2000. Editura „Europa Nova”. 5. . BRĂDEANU. Istoria dreptului românesc.533 p. PETRE. BERGEL. GAITA. BĂIEŞU. AULAGNON.215 p. 4. p. 3. IOAN.200 p. Le droit de biens. Unele probleme privind dreptul de superficie. JEAN. Partea I. În: „Revista Română de Drept”. 8. RAU. în lumina prevederilor legilor nr. CARBONIER. Paris. 1869.

I. Bucureşti. Cours élémentaire de droit civil francais. BĂICOIANU. Partea generală. 1992. II .482 p. AURELIAN. . 2000. 43. MUREŞAN. – 360 p. VICTOR. H. Manual de drept privat roman. EUGEN. ROMULUS. GIDRO. 1991. „Editura ştiinţifică şi pedagogică”. 29. Quatre-vingt quatrième édition. Ed. CĂRPENARU. 46. CONSTANTIN. PETER. 1993. 45. STURNER. GEAMĂNĂ. 1995. 40. „Editura Academiei RSR”. COSTIN. Cours de droit civil positif. Bucureşti. 2001. JOSSERAND. ROMAN. Munchen. 1980. Cluj . Bucureşti. Drepturi reale.383 p.172 p.327 p. 1974. .. VICTOR DAN. FRANCISC. 1994. . Editura „Dacia”. III. Beck”. COSTIN. IONAŞCU. Bucureşti. Drept civil. Vol. Tratat de drept civil român. ION. Bucureşti.311 p. 38. 1997. Bucureşti. FILIPESCU. Curs de drept civil. 10-eme édition.91 p. Editura „All Beck”. HAMANGIU. Complex universitar. Tratat de drept civil. Paris. 42. DALLOZ. nr. IONAŞCU. Drept civil. 9. MIRCEA. JACOTA. C. Les personnes. 48. ARNDT. MARIA IOANA. VASILE. 1930. DOGARU. Craiova. „Tipografia Universitară”. Dicţionar de drept civil în 2 vol. Vol.326 p. ION. EMINESCU. IONAŞCU. Editura „Scaiul”. RUCĂREANU. Les Presses Universitaire de France. Cluj-Napoca. 37. . vol.220 p. Vol. ION. 29-39. 1982. M. Marile instituţii ale dreptului civil român. II. ECONOMU. EUGEN. Burgeliches Gesetzbuch mit Erlauterungen. . Bucureşti. . Proprietatea şi alte drepturi reale. AL. 1967. BARASCH. „Cordial”. COSTIN. C. Drept civil. SAMBRIAN. I. AURELIAN. 128 . Drept civil. 1930. . OTHMAR. . Curs de drept civil român. p. I. DEAK. Exercitarea şi apărarea dreptului de servitute în lumina practicii judiciare. HANGA. . AMBROISE. SCHLECHTRIEM. ION. ALEXANDRU.25. Bucureşti. AURELIAN.358 p. . Drepturile reale. I. Paris. Vol. . „Editura Didactică şi pedagogică”. ROSETTI-BĂLĂNESCU.129 p. 1984-1985. S. Bucureşti. BAICOIANU. IONAŞCU. 1996. ZLĂTESCU. 1998. YOLANDA. Paris. . URSA. . 28.845 p. Editura „Fundaţiei Chemarea”. . Tratat de drept civil român. Code civil. 1927.174 p.422 p. SURDU. SALVATOR. „Editura ALL”. 1999. I. FILIPESCU. Cluj-Napoca. Montchrestien. .Napoca.382 p. Iaşi.796 p. G. Legislaţie. 1946. Contracte speciale. Servitutea de lumină în dreptul roman actual şi consecinţele ei. TEICHMANN. 27.428 p. 1963. MIRCEA N. ELIESCU. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. . Droit civil. VIRGIL. 41. Elemente de drept civil. JAUERNIG. Cluj-Napoca. 6. ELEONORA. I. TEODOR. CORNU.375 p.. Ediţie revăzută şi completată. Edition Cinquième. 36. FRANCISC. Bucureşti. Les biens. Librairie Dalloz. . TRAIAN. 1994. Editura „UNEX-AZ”. 30. Drept roman. Universitatea „Regele Ferdinand I”. EREMIA. Obligaţii. „Editura ALL”. Jurisprudence Générale. 26. MIRCEA. VOLLKOMMER. MAX. MIHAI. MIHAIL. GIONEA. 31-41. . Teoria generală a obligaţiilor. . 1983.151 p. CAPITANT. VLADIMIR. 34. 47. Vol. 31. „Editura ALL”. ROLF. Drept civil. DEAK. anul XI. BRĂDEANU. 32. Dalloz. COLIN. 1966. Vol. Vol. 49. 39.501 p. Drept roman. 33. CHELARU. Paris. 1996. nr.H. Drepturile reale. La copropriété d’un bien. . Introduction. Ed. MIRCEA.207 p. COSMOVICI. ROSETTI-BĂLĂNESCU. 44. HAMANGIU. În: „Revista Dreptul”. „C. Seria a III-a. LOUIS. Circulaţia juridică a terenurilor. p. În: „Revista română de drept”. Editura „ACTAMI”. .490 p. I.634 p. Succesiuni. 35. AL. Bucureşti. Drepturi reale.

68. 1925. . C. MIRCEA. Drepturile reale principale. . Paris. 76. LUPULESCU. 1947. . Bucureşti. JULIETA. 1993. CHRISTIAN. NACU. TEOFIL. 1994. Théorie générale. 54. 73. Teoria patrimoniului. Droits réels principaux. Editions „Montchrestien”. Iaşi.627 p. 66. Facultatea de Drept. DURAC. „Editura ştiinţifică”. Facultatea de Drept.215 p. Bucureşti. 61. . Bucureşti. 75.260 p. Drept civil. „Editura Fundaţiei Chemarea”.206 p. Traite de droit civil francais.Napoca. RAYNAND P. Bucureşti. 1930. 1996. Teză de doctorat. WALTER. Editura „Dacia”. POP. JULIETA. Paris. Zivilrecht.Napoca. 1997. Editura „SANVIALY”. Biens. . Bucureşti. PLANIOL.331 p. Drepturile reale principale. 56. 58. Tome deuxième. „Pichon”. 1996. LUŢESCU. Drept civil. Iaşi.175 p. Editura „Lumina Lex”.255 p. 1997. Cluj-Napoca. Bucureşti. HENRI. Dreptul civil rumân. . 64. DUMITRU. Viena. Partea generală. ERNEST. Universitatea „Dimitrie Cantemir”. TUB. Cluj . Bucureşti. RARINCESCU. LIVIU. 1997. POP. 1980. GEORGES. MACOVEI.. LUPAN. LEIK. . 1993. ADRIAN. Paris. Drept civil român. .176 p. LUPULESCU. Editura „Manz”. Teoria generală a drepturilor reale. .211p. 51. Leçons de droit civil. 1947. LUPAN. Comparaţiune între Codul civil român şi Codul Napoleon. AMALIA. 65. 69. Universitatea „Babeş-Bolyai”. G. Ed. JUGLART. Droit civil. . . NACU. Das ABGB und die praktisch wichtigsten Rechtsvorschriften des Zivilrechts. Les biens. DUMITRU. JEAN. 2000. 53. MAZEAUD. Editura „Argonaut”. Editura Librăriei „Leon Alcalay”. „Economica”. Tome II. 1996. Bucureşti. Bordeaux. MARTY G. 63. Tome III. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Partea generală. 1980. 60. LUPAN.523 p.198 p. MICHAS. PĂTULEA. .Napoca. 1995. Les biens. ERNEST. DAN. Drept civil. Editura „Lumina Lex”. LIST. . Drepturile reale principale. Ediţia a 6-a. MARCEL. LIVIU. Succesiuni. Teză de doctorat. 62. II. 70. 67.288 p. 1937. . 52. GEORGE N. drepturile reale. GHEORGHE. Ed. „Editura Fundaţiei Chemarea”. Dreptul de proprietate personală. Iaşi.319 p. 1985. 1966. Subiectele dreptului civil. .388 p. . Editura „Apollonia”.306 p.280 p. 57. 72. Drept civil. LÉON.50. POP. GHEORGHE Drept civil. MARGA.272 p. POP. 71. Droit de propriété et ses démembrements. LARROUMET. M. 1975. Paris 1900. MUREŞAN. „Sirey”. RIPERT.224 p. A. Drept civil. . Iaşi. Bucureşti. IONEL Drept civil. . Le droit reel considere comme une obligation passive universelle. MANOLIU. Editura „Lumina Lex”. 1977. .218 p.648 p. Paris. Ed. drepturi reale. 59. . 74. Drept civil. . 1998. . ClujNapoca. MAZEAUD. M. Vol. Editura „Calistrat Hogaş”.271 p. 1996. Drept civil.419 p. Obligations réels et servitudes en droit prive français. 55. Regimul juridic al terenurilor destinate localităţilor. Drept civil. Bucureşti. Editura „Cordial Lex”. VASILE. . . Editura „Socec”. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor situate în intravilanul localităţilor. Drept civil. 1901. BELEIU. Teoria generală. Cluj . Editura „Cordial Lex”. 129 . Troisième édition. Clasificarea bunurilor. Drept civil român. Vol. Cluj . POP.291 p. Droit civil. 1993. . Cluj-Napoca. REGHINI. LIVIU. Obligation. DUMITRU.249 p. ERNEST. POPESCU. I. Drepturile reale principale.256 p. MANOLIU. C.

. Universitatea din Bucureşti. 83. . Bucureşti. . Paris. „Editura Didactică şi Pedagogică”. 2000. ГАМБАРОВ. 1994. 25 Auflage. Munchen. . . „ТЕИС”.77. I. Editura „Dacia”. EUGENIU. 85. КРАСНОВ. GEORGE.372 p. Римское право. 1997.155 c. „Государство и право”. Издательство иностранной литературы. I.346 p. Drepturile reale. DUMITRU.367 p.245 c.356 p. Drept roman. „Юристь”. НОВИЦКИЙ. PRUTTING. Русское гражданское право. . И. SACHELARIE. SÎMBRIAN. Editura „Vrantop”. ПОБЕДОНОСЦЕВ. СУХАНОВ. ZINVELIU. 90. Часть1. 1994. 98. „Editura de Stat”. -544 c. STĂTESCU. STARCK. STĂTESCU.О. 86. Москва.90 c. НОВИЦКИЙ. 92. „Editura Imprimeriei de Vest”. Учебник русского гражданского права. Sachenrecht. Drept civil. Introduction. 1993. Bucureşti. CONSTANTIN. Dreptul de proprietate privată şi publică în România.239 c. Editura Librăriei Universale „Alcalay & Co”. 1988. Codul civil în vigoare în Ardeal şi Bucovina cu trimiteri la legile şi regulamentele speciale. Beck”. Ed. 1958. 79. Москва. Москва. ЭНЕКЦЕРУП. Введение и общая часть. Teoria generală a drepturilor reale. Mocква. Universitatea din Bucureşti. 89. .200 p. Editura „Dacia”. 94.342 c. Drept civil. ILIESE. Лекции о праве собственности. SAFTA-ROMANO. adnotat cu jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie Română. . 1912. Dobîndirea dreptului de proprietate personală asupra terenurilor cu sau fără construcţii. 1994.С. Oradea. 87. Drepturile reale. М. Ed. 1997. Е. 1997. Bucureşti. „C. Cluj-Napoca. ROSETTI-BĂLĂNESCU. SERGIU. . Mocква. . AUREL. RĂDESCU. И. Principiile dreptului civil român.146 p. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. И. 91. Г. Изд. Д.210 p. Principii fundamentale ale dreptului de proprietate. Editura „Europa Nova”. 102. IOAN. Ediţie critică.543 c. Persoana juridică. 78.647 p. . ALEXIANU. . Codul Calimach.272 p. . Вещные права на землю. Ю. BAIES. Полутом 1. К. 1972. „Editura Academiei Republicii Populare Române”. OCTAVIAN. Droit civil. -255c. ROMOŞAN.720 c. Ф.512 p. Persoana fizică. C. А. UGO. TEODOR. ZINVELIU. МЕЙЕР. ШЕРШЕВИЧ.a.H. Contractele civile. RĂDULESCU. .879 p. HANNS. . Перспективы развития законодательства о частной собственности на землю. TARNAVSCHI. KОПЫЛОВ. Editura „Mondan ’94”. В. . Ассоциация „Гуманитарное знание”. Cluj-Napoca. 101. 1991. Изд. „Graphix”. 104. Focşani. NEDELCU NIC. 99. KARL HEINZ. 2001. EUGENIU. 81. 97. 1970. Dicţionar de drept privat. 130 . Л.321 p. Москва. Principii. . STĂTESCU. VLAHIDE. Bucureşti. Москва. Repetiţia principiilor de drept. 96. Bucureşti. 82. . Mocква. 88. IOAN P. Iaşi. . . 1970. Курс гражданского права. OVID. Drept civil. 80. Право собственности в СССР. 1949. 1947. Б. Петербург. A. ANTON. NICOLAE. 1996. CONSTANTIN. Chişinău. Drepturile reale.794 c. . Б. B. nr. G. Москва. 103. Курс гражданского права. instituţii şi texte celebre.291 p. BÎRSAN CORNELIU. Римское частное право.399 p. 1937. Mocква. 95. SCHWAB. ANDREI ş. PIENESCU. ГЕНКИН. 1873. 1980. 84.729 c. 1972. Д. Vol.233 p. 2000. instrument de satisfacere a intereselor cetăţeneşti. . Casa de Editură şi Presă „Şansa”. . CONSTANTIN.220 p. 100. 5. BÎRSAN CORNELIU. Editura „ARC”. „Статут”. 1892. Bucureşti. 1961. P. . SAFTA-ROMANO. ROŞCA. 1994. 1978. IOAN. . 93. MATEI. Курс германского права. Bucureşti.

06.82-86. Legea nr.1532-XII din 22. Codul apelor nr.440-XIII din 27.828-XII din 25. În: „Monitorul”.1217-XIII din 25. nr. – numărul. nr. – articol. 4. Monitorul Oficial – Monitorul Oficial al Republicii Moldova.01. . Lege nr. 1991. În: „Monitor” nr. nr. 2. Legea nr.92 cu privire la arendă.459-XII din 22. – издательство.04. 131 .107. Legea nr. 11. 3. nr. – alineat. În: „Monitorul”. În: „Monitorul Oficial”. 9. 1997.96 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului. p. nr. nr. C.1107-XV din 06. Legea nr.95 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor.91cu privire la proprietate. Notă: Codul Funciar a fost republicat în „Monitorul Oficial” nr. civ. În: „Monitorul Oficial”. Legea nr. Constituţie .93. 1995.97 cu privire la programul de stat de privatizare pentru anii 1997-1998.835-XIII din 17. 1994. 1996.страница LISTA ACTELOR NORMATIVE FOLOSITE ÎN TEZĂ 1.1515-XII din 16.01. În: „Monitorul Oficial”. – pagina. 2001.861-XII din 14.06. 3-6.59-60.12. În: „Monitorul Oficial” 2002. În: „Monitorul Oficial”.Codul civil nr. nr. nr. În: „Monitorul”. 5. nr. 8.721-XIII din 02. 1992. 10.10. 1997. În: „Monitorul Oficial”.06. Codul funciar nr.91. 7. 1993. lit. rîurilor şi bazinelor de apă.Constituţia Republicii Moldova.93 privind protecţia mediului înconjurător. nr. . Изд.02.10. c. 1. Legea nr. – literă.1. 25. 6.05.96 privind calitatea în construcţii. 1-2. Monitorul – Monitorul Parlamentului Republicii Moldova.LISTA ABREVIERILOR Art.06.2002. 43. Alin.

984 din 21. nr. nr.31-32.1353-XIV din 03.233-XIV din 23. În: „Monitorul Oficial”.137-XV din 20.913-XIV din 30. 50-51. 24. 2003. nr. nr. 21.98 cu privire la proiectul individual de privatizare a întreprinderilor din sectorul electroenergetic.44-46.98 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. În: „Monitorul Oficial”. 20.1308-XIII din 25. Hotărîrea Guvernului nr.12. Legea nr. În: „Monitorul Oficial”.12.87-90.42-44.19-21. nr. Legea nr. nr.1543-XIII din 25. 1997.98 cu privire la gaze.07.88-90.96. În: „Monitorul Oficial”.02.10-11. 22.718 din 20. Hotărîrea Guvernului nr.10.09. 13. În: ”Monitorul Oficial”.1999 privind exproprierea pentru utilitate publică. 1998. Legea nr.111113. 132 .99 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. 1998. Hotărîrea Guvernului nr. În: „Monitorul Oficial”. 2000. nr.11. 16.98 cu privire la energetică.57-58. Legea nr.130-132.61 din 29.97 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor. 2000 nr.1525-XIII din 19. nr.14-15.2003 cu privire la energia electrică. Legea nr.2000 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate de oficiile cadastrale teritoriale. nr. În: „Monitorul Oficial”.07. În „Monitorul Oficial”.2000 condominiu în fondul locativ. 25. În: „Monitorul Oficial”.1030 din 12.04. În: „Monitorul Oficial”. 1997.2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier).488-XIV din 08. nr. 19. 15. nr. Legea nr. Legea nr. 14.97 privind preţul normativ şi modul de vînzarecumpărare a pămîntului. În: „Monitorul Oficial”. nr. 17. nr. 2000. Legea nr.02. 1999. 1998. 2001. Legea nr.09. În: „Monitorul Oficial”.03.03.01. 1998. În: „Monitorul Oficial”. 1998.07.90-91. Hotărîrea Guvernului nr. 1999.98 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire. 23.360 din 18. În: „Monitorul Oficial”. 18.98 cadastrului bunurilor imobile. Hotărîrea Guvernului nr.136-XIV din 17.

Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. Cînd este vorba de garantarea unui drept. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. divizat în trei mari secţiuni. Din acest punct de vedere. care se impune. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. Olanda etc. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. Primul capitol. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. a practicii de aplicare. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. este a dreptului de servitute. Reprezentînd o încercare de a elucida. în caracterul mixt. Lucrarea este compusă din trei capitole. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice şi prin urmare poartă un caracter complex. finalizează deseori cu conflicte. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. are un caracter teoretic. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. dar şi necesară. Rusia. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. O astfel de problemă. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. Franţa România. teoretic şi practic al acestei analize. Analizînd fenomenul luat în studiu. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”.Adnotare la teza de doctor pe tema: „Dreptul de servitute” Raporturile de vecinătate. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. Ea ridică valoarea economică a imobilelor. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale 133 . analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. divizate în secţiuni şi paragrafe.

noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. germană. rusă. În genere. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi. derivînd din servituţi. în instanţa de judecată. Capitolul II. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. a III-a. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. posibilele acţiuni. Astfel. cît şi ale proprietarului terenului aservit. Următoarea secţiune. este dedicată clasificării servituţilor. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. Secţiunea a treia. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. de asemenea. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. reprezintă un studiu al procedurilor. 134 . Capitolul III. prevăzute de legislaţie. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină. ca cea mai veritabilă servitute. prevederile legislaţiei în vigoare. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. „Stingerea servituţilor”. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. Capitolul are trei secţiuni. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute. înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. uz şi abitaţie personală. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. „Constituirea. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. distincţia între aceste servituţi. română. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. capitolul este axat în jurul acestor probleme. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. Aceeaşi secţiune este consacrată. prin act juridic şi prin uzucapiune. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. de constituire. Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. este arătată metodologia de cercetare.

were divided in sections and paragraphs. also emphasized by different specialty works that appeared in this field. has a theoretical character. The first section examines doctrinal approaches to the notion of servitude . by legal acts and by usucaption. For this reason we tried to avoid to address too often the doctrine. but it is aimed to reflect the essential problems that raise before those who want to study more closely this institute and to recommend some solutions. The first Chapter. by particularities of the adjacent lands. The approach of this institution of civil law is conditioned by the real estate market development.servitudes. The diversification and intensification of ownership relations raise new problems as regards their regulation. 135 . use. proved by its title “The Right to Servitude”. that are quite various. the judicial practice or comparative law. include in their sphere a great number of difficult situations that often end up with conflicts. particularly. that imposes new tasks on the legislator to regulate the relations appeared between the owners of adjacent lands.Summary The Doctor Degree Thesis on „The Right to Servitude” The neighbouring relations. It were emphasized the servitudes that are set up by established destination of the owner. Because these real rights restrict the owner rights.dismemberment of the right of ownership known in the national and foreign legislation. The research intention is not limited to the elaboration of a theoretical thesis. in their turn. The work deals with a series of theoretical aspects concerning the servitudes domain. the notion of servitude right. entitled. These conflicts appear between the landowners or owners of other adjacent land plots. “General Сonsiderations on the Right to Servitude”. etc. The actuality of this work is determined by scientific argumentation of the right to servitude. to characterize the creation. In order to implement the enumerated objectives. For the first time in the modern legislation of the Republic of Moldova there are regulated a series of real rights. it is needed a more detailed regulation of their titular rights. which. practicing and methods of implementation of this right in compliance with other countries’ legislation that have such an institute in order to make a generalization of the legal provisions which regulate the right to servitude. usufruct. the limits and the conditions in what these rights can be exercised and. The present work is a theoretical presentation of the servitudes. The present work pursues the goal to elaborate. in general aspects. since it emerged till present. such as . the correlation between rights of titulars of other real rights and the owner’s rights. It is divided in three big sections. In the second section the notion of servitude is considered from the historical point of view. the work was divided in three chapters.

This Chapter. This Chapter also determines the methodology of the research. the possible actions that result from servitudes in the Court. to determine the scope of application and its subject. and also of the owner of subservient land. It also demonstrates the modalities of creation and the controversy concerning the admissibility of the servitudes by usucaption. The Chapter III. There were proposed amendments that might facilitate resolution the arisen litigation. Exercising and Ceasing the Servitude Right” represents a study of procedures provided by legislation on creation. The Chapter II is focused on the analysis of “The Servitudes Established by Human Action” and the examination of legal provisions on the constitution of servitudes established by the owner. obtaining and exercising of the servitude right. entitled “The Ceasing of the Servitude”. The second section was dedicated to the legal nature of the most frequent servitudes established by the human action. We consider that this research will allow. Generally. this Chapter is focused on these issues. determines more clearly the essence and the particularity of inherited servitudes. The research was based on the comparative analysis of legislations that provide for such institute. It this section there were also examined the methods of establishing the servitude. The second section of the above mentioned Chapter deals with the possible rights and obligations of the owner of dominant land. The third section. analyses reasons of appearance of the legal right to servitude. it is extremely important when the Republic of Moldova has adopted its new Civil Code. by legal act and by usucaption. the differences between the established servitude of the owner and usufruct. as the most veritable servitudes. content and methods of exercising this right. in its turn. The first section contains general considerations regarding the establishment of servitudes by the owner destination. The first section is aimed to make a general presentation concerning the creation of servitudes by the owner. to make a distinction between these servitudes and the restrictions of the right of property. use and the personal occupation. and also. “The Creation. to create an optimal model for civil legislation of the Republic of Moldova as an independent developing state. taking into consideration the negative futures of the regulations on the right to servitude at the actual phase. makes the comparison between the inherited and personal servitudes. as well as emphasizes the ceasing of servitudes in case of indivisibility and in case of its establishing by the owner.The same section is also focused on the historical and legal characters of servitude right. is divided in three sections. The next Section is dedicated to the classification of servitudes. basing on the actual provisions of the legislation with the concretisation of its content and proposal to amend some provisions of the legislation. In present. entitled. 136 . regulates the legal cases of extinction of this right.

в частности соотношения между правами обладателей этих вещных прав и правами собственника. в свою очередь. Исследования основаны на сравнительном анализе законодательств. о чем свидетельствует уже ее наименование. судебной практике или сравнительному праву. и рассматривает целый ряд теоретических аспектов в 137 . Первая глава – "Общие положения о праве сервитута" – имеет теоретический характер. Автор работы не ограничился проведением теоретических исследований. возникающие у тех. соседствующие собственники либо вынуждены переживать различные неблагоприятные ситуации. нередко завершаются конфликтами. Осуществляя права на свое имущество. узуфрукт. Теоретический анализ понятий и положений законодательства сочетается в ней с практическим применением законодательных норм. Здесь же рассмотрены с исторической точки зрения правовые особенности права сервитута. третьей части изложена классификация сервитутов. подразделяются на части и параграфы. известное в национальном и международном законодательстве. Во второй части понятие сервитута рассмотрено с исторических позиций. и предложил конкретные решения. которые отличаются большим разнообразием и предполагают множество сложных ситуаций. начиная с его возникновения и по настоящее время. Актуальность работы обусловлена необходимостью научного обоснования права сервитута. В первой части главы понятие сервитута рассмотрено с точки зрения доктрины как раздробление права собственности. Так как эти вещные права ограничивают права собственника. в которых предусмотрен такой институт. которые. необходимо более детальное регулирование прав их обладателей. Впервые в действующем законодательстве Республики Молдова регулируется целый ряд вещных прав. пользование и другие. а рассмотрел основные проблемы. По этой причине автор попытался избежать слишком частого обращения к доктрине. работа является теоретическим представлением сервитутов. В последней.Аннотация к докторской диссертации на тему "Право сервитута" Соседские отношения. В целях реализации перечисленных задач работа разделена на три главы. либо ограничены в полномерной эксплуатации своей собственности. Данная данной области. касающихся права сервитута. пределов и условий осуществления этих прав. кто желал бы изучить более подробно этот институт. таких как сервитут.

в этой главе проведен анализ оснований возникновения субъективного права сервитута. Рассмотрены порядок учреждения."Сервитуты. так и собственника участка. которые могли бы облегчить разрешение возникшего спора. когда Республика Молдова приняла новый Гражданский кодекс. содержания и порядка осуществления этого права. различия между сервитутом. Третья часть – "Прекращение сервитута" – устанавливает законные основания прекращения этого права. устанавливаемым собственником. а также рассматривает вопросы прекращения сервитута в случае неделимости и в случае его установления собственником. определены сфера применения и предмет. с учетом отрицательных моментов регулирования права на сервитут на современном этапе. приобретения и осуществления права сервитута. В этой главе также изложена методология исследования. возможные иски. Это крайне важно в настоящее время. позволит создать оптимальную модель для гражданского законодательства Республики Молдова как независимого развивающегося государства. как вследствие заключения сделки. касающиеся допустимости сервитута вследствие приобретательной давности. Считаем. 138 . Здесь указаны не только порядок установления. определены различия между этими сервитутами и пределами права собственности. и узуфруктом. Во второй части рассмотрены возможные права и обязанности.Глава II – посвящена анализу . устанавливаемых действиями человека. так и вследствие приобретательной давности. устанавливаемые действиями человека". Глава III – "Установление. но и противоречия. определенному собственником. вытекающие из сервитута. осуществление и прекращение права сервитута" – представляет собой исследование предусмотренных законодательством процедур установления. обремененного сервитутом. более четко определены сущность и специфика унаследованных сервитутов. что проведенное исследование. Кроме того. как собственника доминирующего земельного участка. в судебные инстанции. Предложены изменения. Первая часть содержит общие положения об установлении сервитута по назначению. В первой части главы представлена общая картина установления сервитутов собственником. проведено сравнение между унаследованными и личными сервитутами. Вторая часть посвящена правовому регулированию наиболее часто встречаемых сервитутов.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful