MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Drept Cu titlu de manuscris CZU 347.

26 (043.2)

RADU ŢURCANU DREPTUL DE SERVITUTE
Teză de doctor în drept
Specialitatea 12.00.03 – Drept privat (civil)

Conducător ştiinţific: BĂIEŞU Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar

Autor: ŢURCANU Radu

Chişinău - 2005

Introducere…………………………………………………………………………………………..4 Capitolul I. Consideraţii generale privind dreptul de servitute………………………………...13 Secţiunea 1. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate……………………………13 Secţiunea a 2-a. Noţiunea, istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute... .……………....19 §.1 Noţiunea dreptului de servitute. Consideraţii generale……………….………………...19 §.2 Istoria apariţiei dreptului de servitute. Evoluţia lui…………………..………………....27 §.3 Caracterele juridice ale dreptului de servitute…………………………………………..37 3.1 Dreptul de servitute este un drept real principal………………………………………………...37 3.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea altui imobil şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane....………………………………………………………………………..42 3.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari .................……...44 3.4 Caracterul accesoriu…………………………………………………………………………….47 3.5 Caracterul perpetuu………………………………………………………….………………….47 3.6 Servitutea este indivizibilă……………………………………………………………………...48 3.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public………………………………………...49 3.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină…………………………………….………………….51 Secţiunea a 3-a. Clasificarea servituţilor……………………………………….………………….53 §.1 Generalizări privind clasificarea servituţilor………………………….………………...53 §.2 Servituţile aparente şi neaparente……………………………………………………….55 §.3 Servituţile continue şi necontinue…………………………………….…………………57 §.4 Servituţile pozitive şi negative…………………………………………………………..58 Capitolul II. Servituţile stabilite prin fapta omului………………………….………………….59 Secţiunea 1. Prezentarea generală privind servituţile stabilite prin fapta omului………………..59 §.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. Domeniul de aplicare…………………………………………………………………..62 §.2 Obiectul servituţilor stabilite prin fapta omului. Modurile de stabilire………………....65 Secţiunea a 2-a. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului…….67 §.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii, lucrări şi plantaţii……………………….67 §.2 Servitutea de vedere……………………………………………………………………..69 §.3 Servitutea de trecere ……………………………………………………………………72 Secţiunea a 3-a. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct, uz şi abitaţie personală…………………………………………………………………………………................77

2

Capitolul III. Constituirea, exercitarea şi stingerea dreptului de servitute……………………80 Secţiunea 1. Constituirea servituţilor……………………………………………………………...80 §.1 Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar……………………….…81 §.2 Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu)………………………………………….85 §.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune).………………………………………………………………………..87 Secţiunea a 2-a. Exercitarea servituţii……………………………………………………………..91 §.1 Exercitarea dreptului de servitute…………………………………………………….…91 §.2 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant………………………….......93 §.3 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit………………………………...98 Secţiunea a 3-a. Stingerea servituţilor............……………………………………………………105 §.1 Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute…………………………………….105 1.1 Consolidarea, atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar......106 1.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant………………………………...108 1.3 Expirare a termenului (ajungerea la termen)…………………………..............108 1.4 Răscumpărarea………………………………………………………………...108 1.5 Imposibilitatea de exercitare…………………………………………………..108 1.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani…………………………………………...109 1.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor………………………………………………..112 1.8 Exproprierea terenului aservit, dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat……………………….…………….....................................112 §.2 Stingerea servituţii în caz de indiviziune………………………………………………113 §.3 Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate……………………………………………………..114 Concluzii…………………………………………………………………………………………..115 Bibliografie………………………………………………………………………………………..127 Lista abrevierilor..............................................................................................................................131 Lista actelor normative folosite în teză............................................................................................131 Adnotare...........................................................................................................................................133

3

ea s-a redus pe măsura edificării societăţii socialiste de producţie. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. dar şi necesară.a exclus temeiurile apariţiei unor relaţii a căror reglementare necesită aplicarea servituţii. 4 .pămînt. examinarea sistemului socialist al dreptului nu ar da nimic referitor la studiul dreptului de servitute. adoptînd norme de drept privind mijloacele de înlăturare a unor astfel de situaţii. Prin efectul naţionalizării mijloacelor de producţie şi al colectivizării agriculturii. A apărut astfel. Astfel. necesitatea reintroducerii în legislaţie a unei instituţii precum este dreptul de servitute. intenţie ilustrată şi de titlul „Dreptul de servitute”. Din acest punct de vedere. liberă de sarcinile constituite anterior. s-au stins drepturile reale asupra bunurilor. Numărul situaţiilor care nasc din raporturile de vecinătate este în continuă ascensiune. Unul dintre aceste mijloace este servitutea. prezentare teoretică a servituţilor. care au fost elaborate şi de diverşi autori în lucrări de specialitate. este a dreptului de servitute. s-a creat o situaţie de inexistenţă a unui mecanism juridic. Diversificarea raporturilor de proprietate şi intensificarea lor pun noi probleme în faţa celor care le reglementează. încearcă să trateze o serie de aspecte teoretice în domeniu. În ceea ce priveşte ponderea servituţilor. deoarece. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. resurse naturale etc. Legiuitorul trebuie să reacţioneze cu promptitudine. O astfel de problemă. care au devenit proprietate socialistă. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. de preîntîmpinare şi soluţionare a litigiilor apărute. . după cum am văzut. care se impune.Introducere Lucrarea de faţă. Prin urmare. instituţia servituţii continua să se dezvolte în sistemele juridice ale altor ţări. finalizează deseori cu conflicte. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. Raporturile de vecinătate. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. Ulterior. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. uneori suferind chiar modificări considerabile datorită schimbării relaţiilor sociale în genere şi a celor din domeniul utilizării terenurilor în special. o dată cu trecerea pămîntului în proprietate privată. proprietatea exclusivă a statului asupra majorităţii bunurilor imobile . fapt ce a condus la dispariţia servituţii. Aceste situaţii reprezintă deseori cauza litigiilor dintre proprietarii vecini sau a altor consecinţe nefavorabile societăţii în ansamblu. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. În schimb. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. menit să lichideze inconvenientele raporturilor de vecinătate. au fost adoptate acte normative pentru reorganizarea terenului şi folosirea în colectiv a pămîntului.

la tendinţele jurisprudenţei europene. care se deosebeşte de dreptul continental. la baza studiilor vor sta reglementările din dreptul României şi cel al Franţei. ţinîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor dreptului de servitute examinate. a Codului funciar. ar aduce noi argumente în atestarea adevăratelor servituţi. Sperăm că şi prezenta lucrare va contribui la acest lucru. a legilor despre privatizare şi proprietate. Astfel. vom fi nevoiţi să efectuăm un studiu comparativ al experienţei altor ţări. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă. sînt importante orice investigaţii în domeniu care. Problema servituţilor nu a fost studiată în detaliu în literatura juridică moldovenească de specialitate. De aceea. care ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare. care fac parte din sistemul de drept francez şi care au o orientare puţin diferită de reglementările dreptului ţărilor cu sistem de drept german (în special reglementările dreptului Federaţiei Ruse). exercitare şi stingere a servituţilor.Din acest considerent. în studiul nostru ne vom baza şi pe cercetările ştiinţifice efectuate în alte ţări. implementarea reformei economice s-au aflat la baza noii legislaţii moldoveneşti. în baza acestor date. pentru a avea o viziune mai largă asupra reglementării servituţilor în lume. Reforma economică necesită existenţa unor instituţii care să stimuleze relaţiile de proprietate. de a determina caracterele esenţiale ale servituţilor. ne-am referit pe scurt la practica şi la reglementările existente în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie. Deosebit de important pentru teoria şi practica din domeniu. definirea dreptului de servitute. Pentru prima dată materia servituţii şi-a găsit reglementarea în Codul civil. În special. 5 . însă a căror analiză ne va ajuta să elucidăm esenţa servituţilor mult mai explicit. Codul civil este racordat la doctrinele actuale în materie de drept civil. Relaţiile social-economice din ultimii 10-15 ani din Republica Moldova au făcut obiectiv necesară crearea unei baze legislative dezvoltate care să le reglementeze adecvat. Adoptarea Constituţiei. bazate mai mult pe dreptul comun. lucru foarte important acum. stabilirea modului de constituire. fapt ce va da participanţilor la circuitul civil posibilitatea de a-şi realiza interesele în cadrul unei economii de piaţă moderne. pe lîngă faptul că ar facilita înţelegerea esenţei lor. Acest studiu va permite. iar. o dată cu adoptarea Codului civil al Republicii Moldova nr. nu vor fi ignorate în studiul nostru. exprimînd specificul naţional şi tradiţia reglementării raporturilor de drept în Republica Moldova. a Republicii Moldova. Mai mult decît atît. lucrările şi comentariile ştiinţifice efectuate în domeniu. care. ne propunem să elucidăm reglementările dreptului de servitute din ţările care cunosc institutul de drept. în curs de dezvoltare. la nivelul experienţei statelor cu democraţii consolidate şi cu economie de piaţă eficientă. 1107-XV din 6 iunie 2002 (în continuare – Codul civil). de asemenea. În aceste condiţii.

comercială şi cea de procedură civilă. excluse în timpul sovietic. în socialism aceste valori au fost răsturnate. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. de asemenea. astfel. În perioada socialistă. aceste vechi drepturi reale bucurîndu-se în timp de o mare aplicabilitate. Am constatat. Se impune. dreptul civil suferind şi el schimbări socio-economice. Din perspectiva istoriei. 6 . Constatăm cu părere de rău că autorităţile publice tratează această problemă ca pe una secundară. consecinţă a unei aplicabilităţi practice limitate. Revenirea la proprietatea privată asupra terenurilor a condiţionat inevitabil repunerea în sistemul legislaţiei civile a servituţii. revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea instituţiei servituţilor. pe lîngă multe lucruri necunoscute pînă la acest moment legislaţiei noastre. inclusiv pentru dreptul de servitute. folosit în diferite coduri civile. o amplificare a practicii judecătoreşti în materia raporturilor de vecinătate. odată cu alte instituţii. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. fie prin acte juridice ori prin uzucapiune. de la început. înregistrează modificări în ultimii ani. după trecerea terenurilor în proprietate privată. s-a revenit şi la reglementările tradiţionale. considerat în literatura juridică de specialitate din ultimii ani ca avînd o pondere foarte redusă. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. Cu toate acestea. precizarea că dreptul de trecere pe proprietatea altuia poate izvorî fie prin destinaţia stabilită de proprietar. servitutea are menirea de a spori confortul terenului dominant. Servitutea. Reintroducerea terenurilor (cu excepţia celor aparţinînd domeniului public al statului) în circuitul civil general a redeşteptat interesul pentru dezmembrarea dreptului de proprietate. una dintre care este servitutea. au dispărut şi servituţile. este o traducere literală a cuvîntului latin servitus din care francezii au făcut servitude. Unul dintre cele mai eficiente raporturi de proprietate şi de vecinătate. datorită utilităţii lor în valorificarea dreptului de proprietate. reglementarea intereselor proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit.Un factor important al dezvoltării raporturilor de vecinătate îl constituie protecţia proprietarilor vecini. deşi lent. inclusiv în instituţia servituţii. legislaţia civilă. un motiv în plus pentru a aborda această temă. ca urmare a abolirii proprietăţii private. rezultînd din destinaţia lui economică. După 1989 însă. Actualitatea temei investigate şi gradul ei de studiere O dată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului civil. Cuvîntul servitudine. pe posibilitatea contractării şi posedării unei proprietăţi private. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. alături de proprietate.

apariţiei şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute în Republica Moldova şi în alte ţări. servitutea afectează şi sfera economică. instituţia juridică a servituţii este absolut necesară unei economii agrare ca cea a Republicii Moldova. Prin urmare. nu numai cea a relaţiilor aferente delimitării grevării unor imobile de către proprietarii vecini. instituirea lor este fie de utilitate publică. În ţările cu economie de piaţă. Reintroducerea servituţilor necesită elucidarea esenţei lor prin definirea şi evidenţierea caracterelor acestei instituţii. stabilirea drepturilor şi obligaţiilor proprietarului terenului dominant şi al celui aservit. Cînd este vorba de garantarea unui drept. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. servitutea garantează persoanei în folosul căreia este stabilită apărarea împotriva posibilelor acte arbitrare ale proprietarului imobilului grevat. se poate determina cu certitudine rolul şi locul servituţii în structura ei economico-socială. 7 . motiv în plus de abordare a problemei. În teoria dreptului civil. un mijloc de garantare a disciplinei dreptului de servitute. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. În genere. naturii juridice a servituţii. precum şi responsabilităţilor lor. Ca drept real. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă deseori stabilirea unor servituţi. determinarea rolului şi importanţei. Prin urmare. analiza reglementărilor legislative. nu există elaborarea ştiinţifică a problematicii dreptului de servitute. servitutea contribuie la organizarea teritoriului. în egală măsură. cu atît mai mult că. analiza diferitelor procedee de constituire şi exercitare a servituţilor. fie de utilitate privată.Amintim în acest sens că. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. Servitutea ridică valoarea economică a imobilelor. Scopul şi obiectivele tezei Actualitatea problemei dreptului de servitute şi exercitării lui condiţionează scopul prezentului studiu: analiza servituţilor şi clasificarea lor în doctrină. în agricultură. acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate are menirea de a spori utilitatea şi agrementul unor fonduri. În condiţiile economiei de piaţă. În industrie. de asemenea. Examinînd legislaţia Republicii Moldova în materie. a unor terenuri în genere. această instituţie serveşte tradiţional drept un factor stabilizator în circuitul civil. importanţa servituţii creşte substanţial datorită consolidării dreptului de proprietate privată. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. la folosirea mai raţională şi mai eficientă a pămîntului. a drepturilor şi intereselor proprietarului terenului aservit şi ale proprietarului terenului dominant. Utilităţile menţionate au determinat legiuitorul să reglementeze această specie de drepturi.

uzufructul. stabilirea cerinţelor şi a procedurii de stingere. în special.apariţia şi evoluţia dreptului de servitute. ceea ce ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare. . dreptului de servitute în genere. în analiza lucrărilor şi comentariilor ştiinţifice în domeniu.caracteristica şi temeiurile de stingere a servituţii. .dobîndirea servituţii prin uzucapiune. precum şi posibilitatea ca bunul să satisfacă interesele publice fără a fi retras din proprietate şi fără intervenţia autorităţilor publice.clasificarea servituţilor (clasificare controversată în literatura de specialitate).definirea şi generalizarea caracterelor juridice. elaborarea unor propuneri de modificare efectivă a legislaţiei la acest capitol. Deoarece aceste drepturi limitează drepturile proprietarului.definirea servituţii. . ţinînîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor referitoare la dreptul de servitute. Instituţia servituţii dă proprietarilor de teren posibilitatea soluţionării independente a problemelor apărute în procesul exploatării imobilelor. este necesară reglementarea detaliată a drepturilor titularilor lor. totodată. propunerea variantei accesibile pentru Republica Moldova. Scopul lucrării constă aşadar în elucidarea reglementărilor referitoare la dreptul de servitute al ţărilor care cunosc acest institut de drept. Prezentul studiu va permite. . făcînd comparaţie cu practica unor alte state.caracteristica drepturilor proprietarului terenului dominant. creează un modus vivendi între fondurile vecine. a particularităţii situaţiei terenurilor aflate în apropiată vecinătate.exercitarea servituţii. stabilirea unor limite şi condiţii în care aceste drepturi să fie exercitate şi. cum ar fi: servitutea. corelarea drepturilor diferiţilor titulari.constituirea servituţii prin destinaţia imobilului stabilită de proprietar. valoarea economică a unui fond din contul altuia. . convenabile părţilor. . lucru deosebit de important în procesul actual de punere în aplicare a Codului civil. . în determinarea caracterelor esenţiale ale servituţilor. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă în curs de dezvoltare a Republicii Moldova. uzul etc. 8 . . Actualitatea lucrării este determinată şi de abordarea ştiinţifică a dreptului de servitute. am stabilit următoarele obiective ale prezentei lucrări: . Servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilitate în relaţiile de folosire a imobilelor. Analizînd legislaţia şi realitatea.Servituţile ridică valoarea economică a imobilelor. Pentru prima dată în legislaţia modernă a Republicii Moldova îşi găsesc reglementarea un şir de drepturi reale. sporind.

În calitate de bază metodologică în cercetări autorul a utilizat analiza comparativă. date fiind reglementările cunoscute în domeniul dreptului din Republica Moldova. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. În procesul de sintetizare a lucrărilor ştiinţifice din ţările menţionate. istorică. la adoptare. din ţările comunităţii europene. cel mai efectiv procedeu de sintetizare a noţiunilor şi fenomenelor. România. de analiză comparativă.calcularea termenului de neuz. alte metode de cunoaştere ştiinţifică. Deşi Codul civil consacră servituţilor un capitol. Referitor la adoptarea unor modificări în acest cod.. de argumentare a concluziilor şi recomandărilor. Astfel. nu s-a ţinut cont de unele propuneri importante. În procesul investigaţiilor. reglementările greşite conceptual la capitolul servituţii. s-au determinat principalele teze şi concluzii înaintate spre susţinere. 2. pe lîngă faptul că prezenta lucrare este una de pionierat în literatura juridică autohtonă.constatarea lacunelor din legislaţia Republicii Moldova. în cadrul raporturilor de vecinătate. Totodată. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. se accentuează omisiunile. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. ceea ce a permis autorului să examineze dreptul de servitute sub diverse aspecte. reglementările lui sînt insuficiente. în caracterul mixt. 1. deoarece. constituirea servituţii prin destinaţia stabilită de proprietar de la art. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. Federaţia Rusă. O primă intervenţie ar viza eliminarea confuziei ce se naşte între îngrădirile legale de drept privat şi servituţi. Reprezentînd o încercare de a elucida. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. 9 . în ea se propune operarea unui şir de modificări menite să perfecţioneze legislaţia. autorul a utilizat şi metodele dialectice. 432 din Codul civil este foarte limitată. condiţionate de schimbările survenite în structura economicosocială. sociologică (analiza documentelor). elaborarea unor propuneri de modificare a legislaţiei. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. care să corespundă noilor relaţii. de altfel şi în literatura de specialitate. teoretic şi practic al acestei analize. există o opinie majoritară. juridico-comparativă. fapt ce implică necesitatea unor modificări. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. . de analiză şi sinteză logică structural-sistematică.

Meйер Д... Georgean.. români. Legea nr. Roşca Nicolae. Crişu Constantin.. ruşi: Adam Ioan.. modalităţile de stabilire.. Domberger G. dintre care una este grevată cu obligaţie (aparentă) pentru utilizarea sau utilitatea alteia.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică etc. fie din situaţia impusă de lege. Manoliu Julieta. Deak Francisc. francezi. Necesitatea unor completări în materia servituţilor este impusă şi de noile realităţi în ceea ce priveşte proprietatea. Nacu C. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. Reglementarea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului are ca scop asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond de către proprietarul acestuia. Ionaşcu Aurelian.. Deleanu Ion. Costin Mircea. Bîrsan Corneliu.. ce izvorăşte fie din situaţia naturală a locului. Mureşan Mircea. care este necontinuă şi neaparentă cînd nu există un drum vizibil. Berthelemy M. Art. Alexandresco Dimitrie. acţiunile care decurg din servituţi. Rosetti-Bălănescu I. Durac Gh. Urmează a fi prevăzută şi situaţia cînd unicul proprietar a două proprietăţi rurale. 10 . Stătescu Constantin etc. Aramă Elena. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării o constituie lucrările autorilor moldoveni. Lupan Ernest. Краснов О. să înstrăineze una dintre aceste proprietăţi în favoarea unui terţ.. Rau C. Filipescu Ion. Побeдоносцeв K. S-ar putea dobîndi o servitute de trecere necontinuă prin uzucapiune. Hamangiu. SaftaRomano Eugeniu.3.. Ambroise Colin. Baieş Sergiu.. 5. adică o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui alt imobil aparţinînd unui alt proprietar..).. germani. Jacota Mihai. Aubry C. Legea nr. N. atîta timp cît ele nu impun proprietarului de teren aservit obligaţia unui fapt personal şi nu sînt contrare ordinii publice. proprietarul terenului înfundat face un act de folosinţă asupra terenului vecin. Суханов Е. Hовицкий И. 6. Barbieri. O serie de legi referitoare la diferite forme de proprietate instituie „servituţi legale” (Legea nr. dar care reglementează mai mult raporturile de vecinătate. prin exercitarea servituţii. Carbonnier J. Îngrădirile legale de drept privat ar putea fi definite ca mod de a fi al proprietăţii. 4. deoarece. Nu numai Codul civil conţine norme referitoare la acest drept real.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi. Pop Liviu. 7.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. Alunaru Cristian. Putem spune că el înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. Bassenge Peter. 442 reglementează răscumpărarea servituţii de trecere.

a practicii de aplicare. a III-a. uz şi abitaţie personală.Cercetările au ca bază normativă Constituţia Republicii Moldova. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate.984 din 21 septembrie 1998 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar.360 din 18 aprilie 1997 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajării lor. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului. este arătată metodologia de 11 . are un caracter teoretic.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii. Următoarea secţiune. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. Hotărîrea Guvernului nr. nr. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrului bunurilor imobile. Hotărîrea Guvernului nr. Codul civil. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. Hotărîrea Guvernului nr. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. nr. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. ca cea mai veritabilă servitute. Hotărîrea Guvernului nr. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute. Capitolul are trei secţiuni. de asemenea. Capitolul II. legile: nr. Primul capitol. distincţia între aceste servituţi.1030 din 12 octombrie 1998 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului. Aceeaşi secţiune este consacrată. prevederile legislaţiei în vigoare. divizat în trei mari secţiuni.61 din 29 ianuarie 1999 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. nr.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. nr. nr. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi.1217-XII din 25 iunie 1997 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998. este dedicată clasificării servituţilor. divizate în secţiuni şi paragrafe. Conţinutul lucrării Lucrarea este compusă din trei capitole.

prevăzute de legislaţie. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. derivînd din servituţi. Secţiunea a treia.a fost propus spre elaborare un set normativ pentru dezvoltarea acestei instituţii. Astfel. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. alături de proprietate. într-un act de o asemenea anvergură cum este Codul civil. germană. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. în instanţa de judecată. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. În genere. Ideea fundamentală este că servitutea. acte normative etc. „Constituirea. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. „Stingerea servituţilor”. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. . se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. precum şi la elaborarea unor lucrări ştiinţifice. . Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. rusă. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. . română. indicînduse principiile ce urmează a fi respectate la elaborarea actelor normative. Unele aspecte ale acestei instituţii au fost abordate pentru prima dată şi pot servi drept informaţie utilă în activitatea practică a notarilor. posibilele acţiuni.lucrarea poate fi folosită ca sursă teoretică şi practică în procesul didactic din învăţămîntul superior şi mediu de specialitate.au fost elaborate propuneri de modificare şi completare a noului Cod civil. reprezintă un studiu al procedurilor. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. prin act juridic şi prin uzucapiune. În încheiere. cît şi ale proprietarului terenului aservit. avocaţilor şi judecătorilor. pentru prima dată în legislaţia naţională. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. principii deduse din practica unor alte ţări la acest capitol. de constituire. Capitolul III. Aprobarea rezultatelor cercetării se rezumă în felul următor: .concluziile făcute în lucrare pot servi drept suport la modificarea atitudinii faţă de instituţia servituţii în ţară. reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. 12 . găsindu-şi loc. înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. sînt formulate concluzii principale şi propuneri în vederea perfecţionării instituţiei de servitute şi a dreptului de servitute în genere. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute.cercetare. capitolul este axat în jurul acestor probleme.

160]. servituţile reale) [64. este lipsit de plenitudinea exercitării celor trei atribute pe care le conferă dreptul de proprietate. Drepturile ce se pot constitui asupra bunurilor dintr-un patrimoniu sînt reale sau personale. 160]. motiv pentru care existenţa lor este dependentă de existenţa dreptului garantat [82. Doctrina atribuie categoriei de drepturi reale accesorii: dreptul de gaj. independentă de existenţa unor alte drepturi. Prin separarea atributelor sale. p. Atîta timp cît titularii dreptului de proprietate privată sînt egali din punct de vedere juridic. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. Dintre drepturile reale principale. ele existînd în interesul fondului (de exemplu. Aceasta se realizează în situaţia în care 13 . De o asemenea putere. Codul civil reglementează doar dreptul de gaj. folosinţă şi de dispoziţie asupra unui bun în mod exclusiv şi absolut. fiind obligat să nu aducă atingere exercitării libere a acestor drepturi. dreptul de ipotecă şi privilegiile. Drepturile reale accesorii însă au scopul de a garanta unele drepturi de creanţă. deplină. deoarece conferă titularului deplinătatea puterilor incluse în cele trei atribute ale sale: posesiunea. alte servituţi sînt create în beneficiul proprietarului unui lucru. de uz. terenurile. proprietatea este dreptul de care proprietarul se bucură de posesie. Din această categorie fac parte drepturile: de proprietate. o limitare a dreptului de proprietate. 315 din Codul civil. inclusiv al dreptului de servitute [82. Prin aceasta se realizează o restrîngere. este un drept complet asupra unui lucru avînd cele trei atribute: usus. folosinţa şi dispoziţia. p. După cum s-a menţionat. Conform prevederilor art. Sînt drepturile reale principale acele drepturi care au o existenţă de sine stătătoare. fructus şi abuzus. nu beneficiază titularii celorlalte drepturi reale principale. fiind în circuit civil. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate În cartea a doua a Codului civil îşi găseşte reglementarea regimul drepturilor reale. însă în limitele determinate de lege. cel mai important este dreptul de proprietate. de abitaţie. de uzufruct. rar totodată. pe durata constituirii dezmembrămintelor. Aceştia pot exercita doar unele din atributele dreptului de proprietate. vor putea face obiectul celorlalte drepturi reale principale. 291]. în sensul că titularul lui. care include şi ipoteca. dezmembrămintele dreptului de proprietate se constituite şi se dobîndite indiferent de titular.Capitolul I. În prezent. de servitute şi de superficie. Dezmembrămintele dreptului de proprietate se împart în două categorii: unele dezmembrăminte sînt recunoscute unei persoane determinate. Consideraţii generale privind dreptul de servitute Secţiunea 1. p.

Proprietarul lucrului asupra căruia se exercită un drept real nu are. toate celelalte drepturi reale. 54]. b) prin uzucapiune (servituţile continue şi aparente. inclusiv proprietarului. opozabile tuturor. (1). 185] . moment evidenţiat în Codul civil. sînt exercitate de alte persoane. Există situaţii în care unele atribute. principale sau accesorii. p. 251]. 50]. art. p. 14 . iar celelalte două. alin (5). asupra acelui lucru decît un drept de proprietate scăzut. recunoscute de lege. p. posesiunea şi folosinţa. abitaţie. în care părţile au întotdeauna o poziţie de egalitate juridică [73. Spre deosebire de proprietate. Dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „acele drepturi reale principale derivate asupra bunurilor altuia. Dreptul de folosinţă a terenurilor agricole se stabileşte prin lege. p. p. se exercită asupra unui lucru ce aparţine unei alte persoane decît titularului de drept real: ele sînt jura in re aliena. p. atributele dreptului de proprietate asupra unui bun sînt exercitate de persoane diferite. 433 alin. la rîndul său. 185]. se ajunge la o dezmembrare a dreptului de proprietate. superficia). la drepturi concurente asupra aceluiaşi bun: dreptul de proprietate şi un alt drept real [73. care se constituie sau se dobîndesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din conţinutul juridic al dreptului de proprietate” [30. precum şi cele neaparente şi pozitive. (Codul civil. în sensul că atributul dispoziţiei revine întotdeauna la proprietar. În acest mod. Oricît ar fi de diferite. Astfel. Explicaţia în acest caz constă în faptul că între proprietar şi titularul dreptului real dezmembrămînt al dreptului de proprietate se nasc raporturi de drept civil. alcătuind un alt drept real principal [2. Ele se disting astfel de drepturile reale accesorii sau de drepturile de garanţie care vizează valoarea pecuniară a lucrului [11. 155]. 315. Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot lua naştere în cele mai diverse moduri: a) prin voinţa omului – convenţie sau testament – (uzufruct. în condiţiile legii [1. în cadrul unui proces. 183-185]. pentru că dreptul său este îngrădit printr-un drept real. p. art. uz. superficie). servituţi stabilite prin fapta sau destinaţia omului.atributele dreptului de proprietate sînt exercitate de titulari diferiţi. al cărui titular îl exercită asupra lucrului [70. dezmembrămintele dreptului de proprietate au în comun faptul că se raportă la materialitatea lucrului şi permit titularului să profite de avantajele acestuia. p. ale proprietarului sînt desprinse din conţinutul juridic al dreptului său. de către instanţa de judecată. adică drepturi asupra unui lucru acre este proprietate a unei alte persoane [72. 496]. Revocarea dreptului poate avea loc numai cu titlu de sancţiune şi trebuie dispusă obligatoriu. astfel că se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate.

p. Sub aspectul regimului juridic. imprescriptibile şi insesizabile. p. În acelaşi rînd. 127. statul. Paris. cum sînt terenurile atribuite în cadrul constituirii dreptului de proprietate privată. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat. unităţile administrativ-teritoriale. ar putea părţile. să descompună atributele dreptului de proprietate şi într-o altă manieră decît cea prevăzută de lege? Dezbaterea acestui subiect a cunoscut un moment de vîrf cînd Curtea de Casaţie a Franţei a pronunţat o decizie prin care. Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot fi constituite şi dobîndite. Ed. În: Les grands arrets de la jurisprudence civile. Acest drept de proprietate poate fi dezmembrat prin crearea unor servituţi stabilite prin fapta omului. în care acestea se pot constitui şi asupra domeniului public. cu excepţia bunurilor inalienabile. ad validitatem. decizia Caquelard contra Lemoine din 13. 1 Curtea de Casaţie a Franţei.c) prin destinaţia proprietarului (servituţile stabilite prin fapta omului). ar putea crea şi alte drepturi reale dezmembrăminte ale dreptului de proprietate decît cele prevăzute de lege [93. Fac excepţie convenţiile pentru care legea cere expres. aşadar. inclusiv cu cel al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale asupra domeniului lor privat. Prin separarea atributelor dreptului de proprietate.02. la art. indiferent de titular. pot dobîndi dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. cu titlu de drept real1 . Constituţia Republici Moldova. prin voinţa lor. 253. 9 edition par Francois Terre et Ives Lequette. 296. forma autentică aşa cum este cazul contractului de donaţie. 15 . p. 254]. recunoscînd calitatea de coproprietari ai părţilor. a dispus că unul poate culege iarba. adică al titularului şi nici urmărite de creditori. alin (4) şi Codul civil la art. Dezmembrămintele pot exista în cazul proprietăţii private. consfinţesc că bunurile proprietate publică sînt inalienabile. că ele sînt scoase din circuitul civil. Altfel spus. prin voinţa lor. superficia). 114]. Se impune o ultimă precizare. care nu pot fi înstrăinate un anumit termen [33. d) prin lege (dreptul de abitaţie. societăţile comerciale cu capital de stat. respectiv al organului local. Dalloz. Rezultă. Posibilitatea naşterii dezmembrămintelor dreptului de proprietate prin convenţie sau testament a generat problema dacă părţile. neputînd fi înstrăinate prin actul de voinţă al deţinătorului sau al statului. legile prevăd însă o serie de excepţii. şi anume că dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt compatibile numai cu dreptul de proprietate privată. 1991. servituţile naturale şi cele legale. iar altul fructele pomilor de pe acelaşi teren.1834. şi nu cu dreptul de proprietate publică. reprodusă de Henri Capitant.

p. 183-185]. este bine ilustrată şi reglementată maniera în care această disociere poate avea loc. p. şi Matei B. se bucură de plena potestas. superficie) [73. p. (uzufruct. folosinţa şi dispoziţia [77. „prototipul drepturilor reale” astfel. p. p. p. în sensul larg al cuvîntului. La fel susţinea. Nu desfiinţează dreptul de proprietate. în altă formulare. în 1921. Ideea ştirbirii caracterului exclusiv al dreptului de proprietate prin constituirea unor drepturi reale asupra bunului altuia este susţinută şi în dreptul civil german [104. Definirea tuturor celorlalte drepturi reale se face exclusiv prin raportare la dreptul de proprietate. servitute propriu-zisă. majoritatea cuprinse în Codul civil. Conform unor definiţii. în unele legi şi în alte acte administrative. 146]. sarcini ale proprietăţii. fie ca „dezmembrămînte rezultate prin despicarea atributelor proprietăţii”. 517]. Toate celelalte drepturi reale principale. dreptul de proprietate este considerat „izvorul necesar şi temeiul naşterii şi existenţei” lor. în afară de cazurile cînd proprietatea este dezmembrată. pe care proprietarul le concede unor terţe persoane sub forma unor drepturi reale” [45. „ci şi independente de orice putere a unei alte persoane asupra bunului respectiv. ci doar îl restrîng. cuprinse într-o singură categorie. 91]. uz. 241].Prin alte dispoziţii legale. Sau. pe care le vom prezenta atunci cînd vom analiza servitutea . pe temeiul unui alt drept real principal derivat din dreptul de proprietate. p. Cantacuzino: „Toate aceste drepturi in re aliena nu pot constitui. deoarece este îngrădit prin exercitarea dreptului real” [80. în virtutea caracterului deplin al dreptului său. 185]. unele atribute ale acestui drept se exercită de către o altă persoană. dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „drepturi reale rezultate din separarea atributelor componente ale dreptului de proprietate [103. împărtăşite pe scară largă de doctrina contemporană. posesiune. p. Deosebirea dintre dreptul de proprietate şi alte drepturi reale principale constă în faptul că aceste drepturi poartă asupra lucrului altuia (jura in re aliena). în cazul dezmembrării proprietăţii. încît celelalte drepturi reale sînt considerate dezmembrăminte „ale lui” [91. atributele acestui drept sînt nu numai depline. ci ”un mănunchi de prerogative din conţinutul dreptului de proprietate. Proprietarul. adică de toate cele trei atribute. caracterul exclusiv al dreptului deplin de proprietate” [21. întrucît ele ştirbesc. „sarcini” sau „prelungiri” ale acestui drept. abitaţie. p. în privinţa unor atribute. În virtutea caracterului exclusiv al dreptului de proprietate. ele nu exprimă un raport de stăpînire a bunurilor. 110]. 16 . fie ca şi „restrîngeri”. „proprietarul lucrului grevat de un drept real are un drept de proprietate micşorat. fiindu-i opozabile. 39]. în sensul că proprietarul este lipsit de exerciţiul unora din atributele acestui drept” [30.dezmembrămînt al dreptului de proprietate. 399].

pentru a-l împiedica pe proprietar să facă un act asupra bunului său. Natura unui drept nu depinde de frecvenţa sa de raritatea sa [54. Sensul termenului „dezmembrămînt” sugerează anume această realitate a exercitării unora dintre atributele dreptului de proprietate. inclusiv proprietarului. în ceea ce priveşte conţinutul. dreptul exclusiv al folosinţei aceluiaşi lucru. i se opun drepturile reale limitate. în marea sa parte. de către o altă persoană decît proprietarul. al doilea proprietar al folosinţei [53. p. Ele conferă. este sarcină. Întrucît această putere. 117]. o putere limitată.Astfel. Mazeaud susţine că „celelalte drepturi reale principale (în afara dreptului de proprietate) nu conferă titularului lor decît o putere restrînsă: ele nu conferă decît unele dintre atributele dreptului de proprietate. respectiv. interdicţie stabilită în interesul fondului vecin. 322]. în faptul că din conţinutul juridic al dreptului de proprietate sînt desprinse unele atribute recunoscute de lege proprietarului şi cu ele se constituie un alt drept real principal în favoarea unei alte persoane decît proprietarul. atunci dreptul de proprietate este deplin şi nedivizat” [53. de aceea au fost numite dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. cu titlu de drept real principal. 292]. cu dreptul folosinţei acelui drept. ca cel mai cuprinzător drept real. Dacă însă unuia nu îi revine decît dreptul asupra substanţei lucrului. în aceeaşi persoană. p. p. Mecanismul formării acestor drepturi reale constă. conferită de dreptul real limitat asupra unui bun.428-442 din Codul civil al Republicii Moldova au toate caracterele. Acest nou drept real este independent. aşadar. lipseşte din conţinutul dreptului de proprietate asupra bunului proprietăţii [48. 88]. Sarcinile stabilite la art. Primul se numeşte proprietar principal. iar celuilalt. De aici numele de servitute dat dreptului real care aserveşte lucrul asupra căruia poartă” [64. o grevare a 17 . astfel încît dreptul de proprietate este limitat. două drepturi concurente se exercită asupra aceluiaşi lucru: dreptul de proprietate şi un alt drept real. Doctrina franceză. la care ar fi avut dreptul dacă legea nu i-ar fi interzis. fiecare drept real mărginit (limitat) este în acelaşi timp un drept real mărginitor. Astfel. precum şi etimologia termenului. 114]. la paragraful 357. Într-un asemenea caz. p. p. explică în acelaşi fel formarea şi existenţa dezmebrămintelor dreptului de proprietate. Codul civil general austriac (ABGB). opozabil tuturor. în nota introductivă la Cartea a treia „Drepturile reale” (Sachenrecht). Totodată. comparativ cu dreptul de proprietate. prevede: „Dacă dreptul asupra substanţei unui lucru se reuneşte. autorii Codului civil comentat menţionează „Dreptului de proprietate. atunci dreptul de proprietate este divizat şi pentru amîndoi incomplet. pe lîngă un drept asupra substanţei.

Numai examinînd regimul juridic al sarcinilor în cauză putem descoperi calificarea lor juridică. nu le poate schimba natura juridică. Dreptului vecinătăţii legiuitorul a dedicat în Codul civil un întreg capitol. Se poate considera că există teren dominant. Pentru a răspunde la întrebarea dacă aceste restricţii sînt servituţi veritabile. distanţa pentru construcţii. o circumstanţă particulară care. în regimul lor juridic. p. se instituie prin derogare de la reglementarea de drept comun printr-o convenţie particulară. observîndu-se că. În ceea ce priveşte reciprocitatea. 389). Aceste consideraţii i-au determinat pe unii autori să vadă în servituţile legale nişte obligaţii reale propter rem. În doctrina franceză s-a propus a se recunoaşte servituţilor legale o natură juridică hibridă.2 În acest sens. (de exemplu. Prin urmare. 105]. Or. 431 din Codul Civil). Amintim că. stabilită în interesul unui teren vecin: acest lucru este specific servituţilor. trebuie să invocam. unul sau altul dintre terenuri joacă simultan rolul de teren dominant şi de teren aservit (astfel. constituind dreptul comun. ceea ce nu constituie decît o circumstanţă particulară care nu îi schimbă natura. nu se consideră aservite fondurile grevate cu asemenea sarcini. unele consecinţe ale lor pot fi încadrate în fiecare dintre cele două concepţii opuse [75. V. Reciprocitatea unor servituţi reprezintă un caracter. Este o limitare a folosinţei proprietăţii. din titlul III intitulat Proprietatea. aşa cum este reglementat în doctrină.Faptul acesta însă este caracteristic servituţilor negative. la fel ca şi universalitatea acestor restricţii. art. Faptul acesta adevărat. se poate constata că reglementarea legală ajunge să stabilească între proprietarii vecini raporturi juridice analoge celor care există în urma constituirii unei servituţi prin act juridic (art. p. celui căruia îi profită dispoziţia legală (terenul înfundat la dreptul de trecere. noţiunea de servitute implică o derogare de la dreptul comun. lucrări şi plantaţii (Cod civil. cel care suportă sarcina. Termenul servitute evocă ideea unei proprietăţi libere în mod natural. din raţiuni de oportunitate. unor restricţii cu caracter excepţional [76. regimul normal al proprietăţii funciare. se poate vorbi de o servitute de vedere dacă proprietarul consimte la o deschizătură de vedere în zidul comun care îi desparte proprietatea de proprietatea vecină).) şi un teren aservit. argumentul conform căruia ele sînt impuse tuturor proprietarilor privaţi. unele pretinse servituţi legale impun diverse prestaţii active contrare principiului care interzice servituţile în faciendo. în primul rînd. dar care ar putea fi supusă. care constă în proprietatea liberă de sarcini. 168]. mai ales cînd este vorba de o servitute (spre exemplu o servitute de vedere). 2 18 . referitor la obligaţiile reciproce privind servitutea de vedere. terenul superior pentru scurgerea apelor etc.

428 alin. care numeşte servitutea drept de folosire limitată de un teren străin. utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia economică a acestuia. Neindicînd natura acestei folosiri. Sarcina constituie o servitute atunci cînd este perpetuă sau cînd ea profită proprietarului fondului dominant. chiar dacă este accesorie. Art. ca uzufructul. conform art. titlul IV. 377-394). În acest sens. 428-442) şi nu în ultimul rînd dreptului de vecinătate (art. Noţiunea. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii. nr. servitutea ia fiinţă pentru „utilitatea şi comoditatea unui fond” [82. „Alte drepturi reale”. putem confunda servitutea cu altă situaţie. poate fi conexată. p. la art. 1998. Aceasta este departe de a fi o definiţie.Secţiunea a 2-a. După cum am menţionat. la o servitute şi impusă proprietarului terenului aservit şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. (1) din Codul civil defineşte servitutea ca fiind „o sarcină care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant)”. în vreme ce uzufructul. 1543 din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile3. 2. Din prevederile alineatului menţionat s-a văzut că. Cu toate acestea. deoarece ştim că o definiţie trebuie să cuprindă caracterele esenţiale ale noţiunii definite. 3 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. 428 alin.dreptul asupra lucrului altuia. O astfel de definiţie conţine şi Legea Republicii Moldova nr. 44-46 19 . p. uzul şi abitaţia se constituie în favoarea unei persoane. este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau posesor al fondului. 186]. pentru a o deosebi de altele. istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute §. Tot ca sarcină poate fi şi obligaţia de a face ceva [74. Consideraţii generale Pentru prima dată Codul civil (cartea a doua. 195]. romanii numeau servitutea „iura in re aliena” . în care o persoană are dreptul de a se folosi de pămîntul unei alte persoane. art. Servitutea nu are un caracter personal. Capitolul III „Servitutea”) consacră un număr suficient de dispoziţii acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate (art. „Drepturile reale”. formularea romană a fost preluată ca o definiţie şi este folosită şi astăzi în legislaţia rusă (Codul civil al Federaţiei Ruse.1 Noţiunea dreptului de servitute. 216). (2) din Codul civil. Această obligaţie.

Art. art. 637.5 Spre deosebire de cel român. Prat Edition. putem constata: 1) Unele din codurile civile prevăd direct instituirea unui raport juridic între imobile de unde doctrina deduce că „. 637 „Une servitude est une charge imposée sur un héritage pour l’usage et l’utilité d’un héritage appartenant à une autre propriétaire” 7 Codigo Civil: Titulo VII art. art. Astfel. 2) Codurile civile ale altor ţări consideră servitutea un drept ce aparţine proprietarului imobilului dominant şi îi oferă acestuia posibilitatea de a folosi terenul aservit într-un mod sau altul. Les codes pour tous. se numeşte fond servant. p. însă prevede grevarea terenului şi altor imobile. Codul civil francez mai indică faptul că fondurile trebuie să fie vecine. din conţinutul acestor articole rezultă clar că servitutea leagă proprietarii imobilelor prin drepturi şi obligaţii corelative4. qui appartient a une outre propriétaire”. Cu toate acestea. La fel defineşte servitutea şi Codul civil belgian6 la art. avînd un alt stăpîn”. 255]. Codul civil român şi Codul civil francez dau servituţii definiţii similare. el que la sufre. servitutea putînd greva numai imobilele. dar ea rezultă dintre cele două fonduri. Fondul grevat. care suportă sarcina. 576 din Codul civil român. 274-277) eludează definirea directă a servituţii. La aceste observaţii putem adăuga şi altele care sînt rezultatul nerelevării a caracterelor servituţii.» 5 Cod civil. 530. Codul civil al Federaţiei Ruse (art. 530 „La servitumbre es un gravamen impuesto sobre un inmueble en beneficio de otro perteneciente a distinto dueno”. dar prevăd că terenul aservit se grevează cu o sarcină şi că raportul juridic de servitute leagă proprietarii terenurilor prin drepturi şi obligaţii.... 2000. şi Codului civil spaniol7 la art. defineşte servitutea ca „sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil. 4 20 . 274 ГК Российской Федерации: «Собственник недвижимого имущества (земельного участка. Ст. а в необходимых случаях и от собственника другого земельного участка (соседнего участка) предоставления права ограниченного пользования соседним участком (сервитута). Articolul 227 din codul rus menţionat prevede că “servituţile pot fi constituite şi asupra construcţiilor”. 637. 3) Codurile civile ale altor ţări nu definesc direct servitutea. 6 Cod civile belge. другой недвижимости) вправе требовать от собственника соседнего земельного участках. sarcina impusă nu constituie o obligaţie personală apărută între cei doi proprietari. Paris. 637 din Codul civil francez prevede că servitutea este: „une charge impose a une immeuble (fond servant) pour le service d’un immeuble voisin (fond dominant). iar cel ce profită – fond dominant [36. 2001 Nouvelle édition. se llama predio dominante. texte officiel complet et mis à jour 1968. El inmueble a cuyo favor esta constituida la servidumbre. Analizînd articolele consacrate definirii servituţii din codurile civile ale ţărilor indicate mai sus. iar art. aceste definiţii sînt incomplete: la romani nu se indica natura lucrului. iar din formularea Codului civil rus reiese că servitutea se poate constitui numai asupra pămîntului. predio serviente.Mai mult ca atît.

care prevăd sarcini asupra fondurilor şi obligaţii ale proprietarilor. drepturile reale (şi servituţile) nu sînt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. p. generînd situaţia în care exploatarea optimă a unuia este imposibilă sau evident ineficientă fără folosirea într-un mod sau altul a celuilalt. „terenul este acel mediu care face să coincidă dreptul adevăratului proprietar”. Servituţile naturale şi legale. care nu poate trece asupra unui alt titular fără înstrăinarea proprietăţii [13. ceea ce nu se întîmplă. constituie limitele normale ale dreptului de proprietate. 300]. care nu sînt veritabile servituţi. dacă această teorie ar fi exactă. pentru că din dezmembrare va lipsi un drept care rămîne întotdeauna al proprietarului. iar normele administrative şi cele imperative. p. stabilesc regimul lor normal. 557. 21 . în doctrina franceză figurînd şi servituţile administrative sau publice. Micescu ş.a. după cum prevede Codul civil român la art. că aceste imobile aparţin unor proprietari diferiţi. proprietarului îi revine proprietatea nudă a lucrului. De aici însă părerile se împart în două grupe. afirmă că. Potrivit acestor autori. Unii susţin că acest drept real este un dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Avantajul acestor definiţii constă în afirmaţia că servitutea se poate constitui numai asupra imobilelor. Unii autori. ci sînt prelungiri ale acestuia în folosul unei proprietăţi şi restricţii aduse proprietăţii grevate [56. 90]. Însă raportul dintre aceste două imobile este un raport de fapt şi nu de drept sau. este o situaţie naturală a lucrurilor. Servituţile constituie o instituţie de drept civil. alţii cred că nu este.) Chiar dacă drepturile reale posibile se creează în favoarea unor alte persoane.De fapt. dar nu îi exprimă esenţa sau. Acest raport poate fi calificat doar ca un factor obiectiv principal ce condiţionează necesitatea constituirii unei servituţi prediale. care ar fi dezmembrat proprietatea. iar adunarea drepturilor reale. p. între terenul (sau un alt imobil) aservit şi terenul (un alt imobil) dominant există un raport de vecinătatea. Similară este şi situaţia dreptului de servitute.. 277]. ca Vareilles-Sommieres. Titularul unei servituţi de trecere şi cel al unei servituţi de vedere sau de apeduct îşi prelungesc dreptul de proprietate cu o suplimentare a atributului de folosinţă. Faptul că nu se indică natura acestei sarcini a dus la extinderea noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. Dernburg. pe care acesta nu îl avea şi care există sub forma unei restricţii aduse dreptului de proprietate al altuia. proprietatea dezmembrată nu ar mai exista ca atare. Majoritatea autorilor români şi francezi definesc servitutea ca un drept real. după cum spune profesorul H. să aibă ca rezultat recompunerea ei. Asemenea definiţii există şi în doctrină [62. şi anume dreptul de nudă proprietate (prin urmare titularul unei servituţi de trecere al unei servituţi de vedere sau de apeduct etc.

Calificarea în sens activ sau pasiv depinde de poziţia din care sînt privite servituţile. prelungire a dreptului de proprietate pentru fondul dominant sau restricţii ale dreptului de proprietate pentru fondul aservit [22. concomitent. În acest caz. pentru a fi utilizat raţional. în cazul constituirii unei servituţi.faţă de terţele persoane. Caracteristica fondului dominant constă în faptul că impune deţinătorului său. dreptul de proprietate nu se dezmembrează. 380]. proprietarul îşi păstrează dreptul asupra bunului ce serveşte ca obiect al dreptului de servitute. menţionează că servituţile nu fac parte din ele. prezenţa unei servituţi de trecere îl va opri pe proprietarul fondului să dea terenului său o întrebuinţare care să îl facă impropriu trecerii. deoarece nu se poate vorbi de o dezmembrare a proprietăţii atîta timp cît. considerăm însă că este mai potrivită părerea care explică existenţa drepturilor reale ca prelungire a atributului de folosire. . ci se limitează numai în privinţa proprietarului nu şi a terţelor persoane [94. De aici decurg următoarele concluzii: . ci limitări ale ei [98. în pofida prezenţei dreptului real care grevează dreptul subiectiv de proprietate. Cercetătorul rus Gambarov menţionează că. Cercetătorul rus. Dreptul de servitute este o respingere a dreptului de folosinţă (în situaţia proprietarului fondului aservit). 35]. p. . De aceea. Meier menţiona că servituţile nu reprezintă drepturi asupra proprietăţii unui alt titular. necesitatea folosirii fondului vecin [72. p. concomitent cu titularul servituţii. ca restricţii pe care trebuie să le suporte proprietarul fondului aservit. 214]. Astfel. accentuăm că servituţile se formează în folosul unui fond şi nu a proprietarului. Nu putem discuta despre toate părerile apărute ca reacţie la teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. pentru că ar împiedica exerciţiul dreptului de servitute. 203]. Д. Alţi autori. pentru uzul şi utilitatea celuilalt fond (fond dominant) ce aparţine unui alt proprietar [17. pe care proprietarul fondului dominant le dobîndeşte asupra fondului aservit şi. p. care beneficiază de servitute numai datorită faptului că este deţinător al imobilului dat. dreptul proprietarului nu se stinge.faşă de titularul dreptului de servitute. proprietarul se consideră limitat în folosirea bunului său numai în măsura în care nu ar leza folosirea servituţii de către primul. 90]. permiţînd să se creeze între două imobile o situaţie ce se constituie ca o sarcină pentru unul dintre ele (fond aservit). deşi susţin teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. p. p. ca Mazeaud Henri şi Larroumet Christian. 22 . o servitute de trecere pe care o are un vecin pe teritoriul unei alte persoane nu împiedică pe aceasta să folosească drumul sau poteca (cărarea) de pe terenul său în acelaşi scop de trecere.încetarea dreptului de servitute duce la returnarea tuturor puterilor fără vreun act special.

poate constitui asupra lui drepturi reale în beneficiul unor alţi titulari sau îl poate înstrăina. poate face orice cu obiectul dreptului său. în pofida acestor grevări. El nu va putea opri trecerea vecinului pe terenul grevat cu servitutea de trecere şi nu va putea împiedica exerciţiul servituţii de vedere al vecinului. 392]. p. Orice constituire de drepturi reale asupra proprietăţii este temporară. cu o servitute de vedere. 147]. care are dreptul să privească asupra fondului grevat cu această servitute. Dacă însă fondul care constituie proprietatea unei persoane este grevat cu drepturi reale. Titularii celorlalte drepturi reale nu vor putea întreprinde nimic peste limitele drepturilor lor [58. îi este oprit. orice doreşte cu obiectul dreptului sau îl poate folosi personal. Titularul servituţii de trecere nu va putea face altceva decît să uzeze de această servitute. după voia lui şi sub rezerva de a nu atinge dreptul altuia. Proprietarul. Astfel. 387]. ci se va limita la ceea ce îi permite servitutea al cărei titular este. Ar fi o eroare să credem că diferitele grevări ale dreptului de proprietate ar duce atingere principiului libertăţii dreptului de proprietate. cu ipotecă etc. de dreptul său. în afară de aceea ce. prin excepţie. dreptul de servitute poate greva perpetuu proprietatea. Tot proprietarul poate extrage toate fructele bunului. în principiu. cu uzufruct. Proprietarul unui bun imobil liber de orice servituţi poate face. pe cînd titularii celorlalte drepturi reale nu pot face nimic în afară de aceea ce le îngăduie dreptul său” [91. 429 alin. un fond poate fi grevat cu o servitute de trecere. p. sau îl poate închiria [57. stingerea drepturilor reale care o grevează avînd ca rezultat eliberarea proprietăţii de o sarcină [22. (1). 213]. “la realizarea servituţii. fie în favoarea altui fond. grevîndu-le cu alte drepturi reale sau înstrăinîndu-l. în afară de limitele legale sau convenţionale care îi afectează proprietatea [57. conform căruia. persoana împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului terenului 23 . De exemplu. Proprietarul este obligat să respecte drepturile reale care apasă asupra proprietăţii sale. p. p. Spre deosebire de alte drepturi reale. dar nici în acest caz principiul libertăţii proprietăţii nu este lezat. p. principiu stipulat în Codul civil la art. dreptul de proprietate se vede diminuat în exerciţiul lui de prezenţa acestor drepturi. 388]. Există deosebiri între situaţia unei proprietăţi negrevate cu servitute şi situaţia proprietăţii grevate cu un astfel de drept. deoarece constituirea servituţii se face cu acordul proprietarului. Vlahide afirmă: „Titularul dreptului de proprietate poate face totul.Distincţia dintre puterile juridice ale titularului dreptului de proprietate şi cele ale titularilor de alte drepturi reale devine evidentă prin sublinierea limitelor dintre ele. în cazul acesta fiind vorba de excepţii. fie în beneficiul unei alte persoane. trecînd pe teren: cel care are o servitute de vedere nu îşi va putea schimba nici extinde dreptul. El însă va dispune în continuare.

la anumite perioade. numit dominant. Din cele menţionate se observă că dreptul de servitute este strîns legat de dreptul de proprietate şi nu ne imaginăm că poate fi altfel. p. numit fond dominant. în urma descompunerii dreptului de proprietate funciară a obştii şi apariţiei proprietăţii private asupra unor terenuri mici. (2) că în asemenea situaţii “proprietarul terenului dominant poate fi obligat să plătească. în conformitate cu care proprietarul are dreptul de a-şi greva bunul cu alte drepturi reale. Faptul că nu puteau extrage toate foloasele din terenurile deţinute dovedeşte numai nivelul lor de dezvoltare limitat. În literatura juridică rusă din secolul al XIX-lea există însă o altă părere. servituţile nu puteau să apără înainte de instituirea proprietăţii. prevede la alin. pentru uzul şi utilitatea altui imobil. nu este legat de dreptul de proprietate [101. 147]. Unii autori români. imobile ce aparţin la proprietari diferiţi” [72.aservit”. 260]. care se limitează în urma instaurării acestui drept [102. servitutea după cum am amintit mai sus a apărut. acesta poate cere despăgubiri. perpetuu şi indivizibil constituit asupra unui fond imobil. Noile posibilităţi măresc valoarea economică a proprietăţii. 164]. O altă definiţie mai completă aparţine lui Ion Dogaru şi Teodor Sîmbrianu: „Servitutea e un drept real principal. fiind chemată să ridice valoarea lor economică [36. în genere. Din faptul utilizării limitate a pămînturilor nu se poate concluziona că triburile nomade foloseau terenurile în baza dreptului de servitute. unele prerogative asupra imobilului 24 . o recompensă (despăgubire) proprietarului terenului aservit”. sau încetarea servituţii. articolul menţionat. nu a dreptului de proprietate. Circulă ideea că servituţile ar fi existat înainte de apariţia proprietăţii. ca Liviu Pop definesc dreptul de servitute ca: „fiind un drept real principal. nu schimbă însă natura juridică şi conţinutul dreptului de proprietate. p. 363]. fiind folosite în comun pentru satisfacerea necesităţilor vieţii. Dacă existenţa unei servituţi aduce prejudicii proprietarului fondului aservit. derivat. perpetuu şi indivizibil. conform căreia dreptul de servitute. Esenţial pentru dreptul de servitute este proprietatea. Mai mult decît atît. Probabil. iar pentru că aparţineau tuturor folosirea lor nu putea fi limitată. Prin urmare. deoarece triburile ce duceau un mod de viaţă nomad nu foloseau de deplin pămîntul. Acesta este un rezultat al libertăţii dreptului de dispoziţie. adică îşi exercitau drepturile în volumul ce caracterizează servituţile contemporane. p. Descoperirea unor noi posibilităţi de folosire a terenurilor este rezultatul progresului economic. p. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă care conferă proprietarului unui imobil. numit fond aservit sau dominant. ci numai anumite proprietăţi ale lui.

în interesul şi pentru utilitatea altui imobil. 428 din Codul civil. altele decît ceea ce reprezintă limitări normale ale dreptului de proprietate de ocrotirea unui interes social şi asigurarea bunei vecinătăţi” [35. nu atît în utilitatea imobilului dominant. sarcina grevează efectiv nu imobilul aservit. Utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia lui economică. este obligat să tolereze şi să suporte actele materiale concrete de folosire a imobilului său de către titularul dreptului subiectiv de servitute. indivizibil. proprietarul imobilului aservit. dar se subînţelege alta. În lumina celor expuse. avem de a face. p. servitutea este un ansamblul de norme juridice care reglementează relaţiile dintre proprietarii a două terenuri sau alte imobile. impersonal atît al dreptului subiectiv de servitute. cît şi al obligaţiei. care aparţine proprietarului imobilului dominant. numit fond dominant. Concluzionînd asupra celor relatate din legislaţia unui şir de state europene. Anume el. numit fond aservit de o sarcină. 174]. or. este un ansamblu de norme ce reglementează o anumită categorie de relaţii omogene. ci titularului dreptului de proprietate asupra acestuia. ca instituţie juridică în sens obiectiv. cît în propria sa utilitate. din doctrină şi chiar asupra unor cazuri din practică. 25 . rezultă din caracterul alienabil. care îi revine proprietarului imobilului aservit. 187]. În acest sens este şi redacţia art. ce se constituie asupra unui imobil. cu definiţii ştiinţifice care trebuie să reflecte exact şi adecvat fenomenul definit. p. de regulă învecinate. propriul avantaj sau confort. p. considerăm necesară definirea servituţii în speranţa de a evita situaţia cînd se spune una.numit fond aservit. Obiectul reglementării îl constituie relaţiile dintre proprietarii a cel puţin două terenuri sau altor imobile. perpetuu. care este deţinătorul titlului de proprietate al imobilului dominant. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă. 87]. putem afirma că. Caracterul alienabil. Din caracterele examinate vom defini dreptul de servitute ca un drept real principal. real şi absolut al raportului juridic în care sînt antrenate aceste subiecte [53. de regulă învecinate. Din această definiţie rezultă: servitutea. indiferent de faptul cine este unul sau altul în persoană [84. Sarcina revine nu imobilului. Ca instituţie juridică. ci dreptul de proprietate asupra lui. cu norme de drept care nu ne putem permite ambiguităţi. în materie de servitute. în vederea obligării proprietarului unui teren (terenului aservit) să permită proprietarului unui alt teren (terenului dominant) folosirea terenului aservit într-un mod sau altul pentru utilitatea sau sporirea confortului folosirii terenului dominant.

Caracterul real denotă că dreptul subiectiv de servitute are în calitate de obiect un lucru (res reales) şi că titularului său i se asigură libertatea efectuării anumitor acţiuni asupra obiectului în mod direct.02. servitutea este un raport juridic real şi absolut dintre proprietarii a două terenuri sau altor imobile. un drept subiectiv alienabil. inclusiv proprietarului imobilului aservit. opozabilitatea acestui drept subiectiv faţă de terţi apare în momentul înscrierii lui în registrul bunurilor imobile.1998 (M. iar altuia (proprietarul terenului dominant) îi aparţine dreptul subiectiv de a exercita actele materiale concrete. garantată prin lege. 26 . din 25. După natura sa juridică. Caracterul alienabil al dreptului subiectiv de servitute face ca atît el.M.O. I. ce ia naştere în cadrul raportului juridic de servitute. Caracterul alienabil denotă calitatea impersonală a dreptului subiectiv de servitute. (3) din Codul civil şi cu Legea cadastrului bunurilor imobile nr. Terenul dominant este acela dreptul de proprietate asupra căruia este ameliorat cu o autorizaţie ce îi extinde exercitarea într-un mod sau altul şi asupra terenului aservit. Dat fiind faptul că în calitate de obiect apare un imobil. 44-46 p. dreptul subiectiv de servitute este un drept subiectiv civil. în conformitate cu art. cît şi obligaţia corelativă. al R. conform căruia unuia dintre ei (proprietarul terenului aservit) îi revine obligaţia de a suporta anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit. ci ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilelor (terenurilor) respective. 1543-XIII din 25. nemijlocit şi din propria voinţă.1998 nr. adică de a nu aparţine unei anumite persoane şi de a putea fi transmis unor persoane în temeiurile prevăzute de lege. Caracterul absolut se manifestă prin faptul că este opozabil oricui.Subiectele sînt deţinătorii titlurilor de proprietate asupra terenurilor sau altor imobile vecine. art. dreptul de servitute reprezintă posibilitate. 431 alin. cu titlu oneros sau gratuit.05. un drept subiectiv real şi absolut. Elementele definitorii sunt cele expuse mai sus. Ca drept subiectiv. aparţin participanţilor la acest raport nu ca persoane concrete. adică unui cerc nedeterminat de persoane. perpetuu. a proprietarului terenului (imobilului) dominant de a exercita din propria voinţă în mod liber anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit în sporirea utilităţii sau confortului folosirii terenului (imobilului) dominant pe un termen nelimitat. 318). Terenul aservit este acela dreptul de proprietate asupra căruia este grevat cu o sarcină ce îi limitează într-un mod sau altul deplina exercitare. de folosire a terenului (imobilului) aservit în utilitatea sau în sporirea confortului folosirii terenului dominant. Ca raport juridic.

impunîndu-i-se proprietarului terenului aservit nu ca persoană concretă. Istoria apariţiei dreptului de servitute. deşi în cazul coliziunii cu dreptul subiectiv de proprietate ea are un mai mare efect juridic. ci pentru că este accesoriu al dreptului subiectiv de proprietate asupra acestui teren. Termenul servitute provine de la faptul că în conformitate cu legislaţia şi doctrina Romei antice. obligaţia este şi ea alienabilă. să permită proprietarului terenului (imobilului) dominant exercitarea unor acte materiale concrete de folosire a terenului aservit. obligaţia nu este impusă imobilului aservit. Ca obligaţie (ca sarcină. un teren se întărea în servirea unui alt teren. Terenul grevat cu o sarcină se numea fundus serviens (teren aservit). că sarcina (obligaţia) urmează terenul aservit nu pentru că aparţine acestui teren. iar terenul în uzul sau utilitatea căruia era impusă sarcina se numea fuundus dominans (teren dominant). obligaţia (sarcina) este un atribut secundar al dreptului de proprietate asupra terenului aservit. Servitutea face parte din categoria aşa-numitelor drepturi reale asupra lucrurilor altuia sau. §2. Evoluţia lui Din perspectiva istoriei. servitutea îl obligă pe proprietarul imobilului (terenului) aservit să suporte. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. În acest sens. ci proprietarului imobilului aservit. dreptul de proprietate cedînd în faţă ei. care rezultă din conţinutul subiectiv de servitute. fiind corelativă dreptului subiectiv de servitute. Rezultă aşadar. este o traducere literală a cuvîntului servitudo. Apariţia ei se datorează instituirii dreptului de proprietate privată asupra lucrurilor (res reales). nu în sensul de raport pe care îl mai are acest termen. ca îndatorire)8. că ea rezultă din raportul juridic dintre două fonduri. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. Am mai adăuga că.. Cuvîntul servitudine. Această categorie de drepturi reale a fost bine cunoscută în dreptul privat roman. Fiind corelativă unui drept subiectiv alienabil. folosit de diferite coduri civile. şi mai radical. din care francezii au făcut servitude. ci ca titular a dreptului de proprietate asupra imobilului aservit.Faptul acesta înlătură necesitatea de a sublinia în mod expres că obligaţia (sarcina) nu poartă caracter personal. cum le spunea romanii Am adăugat cuvîntul „îndatorire” pentru a sublinia că anume în acest sens utilizăm în cazul de faţă termenul „obligaţie”. 8 27 . şi de aceea ea aparţine fondului său. Conţinutul acestei obligaţii este determinat de conţinutul dreptului subiectiv de servitute.

un teren (fond) sau un alt imobil. iar altul – teren aservit (praedium serviens). iura in re aliena. latifundie. Anterior acestui termen. Apariţia şi evoluţia servituţilor ca instituţie juridică de drept se află în legătură directă cu instituţia dezvoltării dreptului de proprietate privată asupra pămîntului [96. în cadrul cărora. servituţile prediale erau singura categorie de drepturi reale asupra lucrurilor altuia. p. vecine. adică aparţinînd unor persoane concrete. Raportul juridic în cadrul acestor servituţi apare între proprietarii a două terenuri. Codul Caragea întrebuinţa cuvintele robirea lucrurilor. intră superficia. teren). Titular al dreptului de servitute predială este proprietarul terenului dominant. 186].durata vieţii titularului. indiferent cine este el şi către cine va trece acest drept în viitor. p. 119]. Denumirea de servituţi personale provine de la caracterul lor personal. uzul. personale şi prediale făceau parte din aşa-zisele dezmembrăminte ale dreptului subiectiv de proprietate. la fondarea Romei. Servituţile prediale erau alienabile. fiind inalienabile. Codul civil francez întrebuinţează cuvintele services fonciers. Denumirea de servitute predială provine de la cuvîntul predium (moşie. iar Codul Calimach şerbirea lucrurilor. pentru că termenul servitude părea ”odios” după revoluţia franceză.antici. în cadrul cărora relaţiile se reglementau doar prin normele sistemului ius civile. şi altele erau incluse în categoria drepturilor reale asupra lucrurilor altuia (iura in re aliena) şi că ambele servituţi. în calitate de obiect. alături de servituţile prediale. avînd termenul limită . 79 a Legii române cu privire la expropriere din 1864 [78. expresie care se găseşte şi în art. Particularităţile comune se manifestau prin faptul că şi unele. Creaţie a dreptului roman. Dreptul privat roman a cunoscut două mari categorii de servituţi: servituţile prediale şi servituţile personale. În prezent. În perioada cea mai veche a dreptului privat roman. Despre ele se pomeneşte în tabla a VI-a din Legea celor XII table. termenul uzual este servitute [82. Aceste terenuri nu aveau calităţile necesare pentru întrebuinţarea lor normală (nu aveau acces la 28 . de regulă. servituţile au redevenit necesare o dată cu trecerea pămîntului din proprietate colectivă în proprietate privată. 23]. abitaţia şi emfiteoza. uzufructul. putea fi transmise altor persoane. graţie faptului că ele se referă la terenuri sau la alte imobile legate în mod durabil de acestea. fiecare persoană a primit cîte un lot mic de pămînt. p. unul dintre care se numeşte teren dominant (praedium dominans). Conform legendei. al acesteia. iar în calitate de obiect – lucruri mobile şi imobile. dat fiind faptul că acest drept nu este limitat în timp şi este transmisibil. aveau un caracter impersonal. dacă ne gîndim la abuzurile feudalităţii. aveau durată nelimitată în timp şi.

244]. Aceste obligaţii însă aveau caracter personal şi. romanii. cele mai vechi servituţi. păşune. Aşa se explică denumirea servituţior 29 . În epoca clasică. ceea ce a determinat grevarea fondurilor învecinate cu obligaţia permisiunii de trecere sau de alimentare cu apă. aceste incomodităţi erau înlăturate prin înţelegerea cu vecinul care se obliga să permită trecerea. o dată cu vinderea imobilului sau moartea persoanei. îndreptată direct spre lucru. pentru ei o servitute de trecere. uzul. Eficienţa acestui drept se exprimă prin caracterul său real. dreptul roman a făcu ca dreptul să se deosebească de obiectul său numindu-l „iura in re aliena” (dreptul asupra unui lucru străin). deoarece noile loturi nu aveau acces direct la calea publică sau la sursa de apă. dreptul de trecere cu piciorul pe pămînt străin. În perioada lui Justinian apar servituţile personale – uzufructul. Drepturile asupra bunurilor erau privite ca o dominaţie nemijlocită asupra lucrului.). de fapt. În situaţia în care bunul nu aparţinea persoanei interesate. Pentru a le exploata normal. echivala cu dreptul de proprietate asupra drumului respectiv [39. 364]. alimentarea cu apă. de exemplu. servituţile se puteau da în gaj [47. De exemplu. Din această cauză. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. Fiind independent de persoană. Ei confundau dreptul de proprietate cu obiectul dreptului. cu cea a proprietarului. Mai mult decît atît. p. apă etc. se pierdeau. Romanii nu făceau distincţie între servituţile prediale rustice şi dreptul de proprietate. De altfel.calea publică. care nu avea nici un interes să permită cuiva să se folosească de proprietăţile lor. continuînd să existe chiar şi după schimbarea proprietarului [83. p. servitutea de trecere se confunda cu porţiunea de teritoriu ce forma cărăruşa. Cu timpul. abitaţia. Servitutea. p. precum şi dreptul de a lua apă au fost considerate. singura categorie de drepturi reale în afară de proprietate era categoria servituţior prediale. în acest caz. etc. au creat dreptul de servitute. fără intervenţia cuiva (ius in rem). Trebuia să intervină o nouă înţelegere. La începutul dreptului roman. partajarea terenurilor dintr-o masă succesorală a generat situaţii care impuneau constituirea servituţilor. cu spiritul lor pragmatic. iar ea tindea să-l folosească deşi aparţinea unei alte persoane (res aliena). Astfel. Unii autori susţin că anume dreptul comun al ginţii asupra pămîntului a servit drept temei pentru apariţia servituţilor [47. servituţile rustice puneau pe cel care exercita într-o situaţie identică. Astfel de probleme nu existau cînd pămîntul se afla în proprietatea colectivă a ginţii. era o sarcină asupra terenului şi nu asupra persoanei. p. aceste relaţii se bazau pe buna vecinătate şi era suficient ca ele să se destrame pentru ca proprietarul să interzică vecinului a se folosi de bunul său. 128]. Pentru a ieşi din această situaţie. trebuia folosite terenurile vecinilor. 361]. La început. pe drept cuvînt. el se răsfrînge asupra bunului. şi servituţile prediale erau confundate cu bunurile.

10 Dreptul roman nu definea servitutea. De aici. De aceea. Încadrarea servituţilor în categoria lucrurilor mancipi ne indică strînsa lor legătură cu agricultura. p. au început să fie privite ca nişte drepturi. de aceea înstrăinarea lor se putea face numai după o procedură specială numită mancipaţiune. Apariţia servituţior urbane. 217]. pentru crearea anumitor avantaje de exploatare a fondului dominant [100. care însemna „înrobirea lucrului” sau „slujirea lucrului” (şerbire) şi se defineau ca sarcini impuse fondului aservit. aceste limitări se făceau în cazuri excepţionale şi cereau temeiuri distincte. această libertate se prezuma. în sensul că bunul nu se poate servi pe sine însuşi. şi de aceea posibilitatea practică a confuzei cu dreptul de proprietate a fost micşorată cu mult. ocupaţia de bază a vechilor romani9. deoarece erau legate de exerciţiul agriculturii. Aceeaşi problemă o întîlnim şi în prezent – definirea servituţilor. ei au început să creeze drepturi asupra proprietăţii străine (temeiuri de folosire a proprietăţii străine) „servituţi”. adică drepturi asupra fondurilor. Bunurile nec mancipi erau considerate mai puţin importante şi de aceea se înstrăinau uşor.„iura praediorum”. şi. în cazuri excepţionale. ci un drept de vedere. Trebuie menţionat faptul că nu avem nici un izvor de drept roman care ar conţine această definiţie. Definiţiile din literatură sînt rodul investigaţiilor efectuate de savanţi în domeniu. considerate res nec mancipi. a însemnat începutul unei cotituri în această concepţie. percepînd situaţia ca un serviciu (servitus) oarecare al lucrului său [47. dar el putea admite ca alte persoane să aibă drepturi asupra acestui bun. În terminologia de atunci se folosea cuvîntul „servitute”. proprietarul nu putea avea un alt drept asupra bunului său decît cel de proprietate. Evoluţia societăţii însă i-a impus să deroge de la acest principiu şi. potrivit învăţăturii juriştilor romani. Fondul liber de orice servitute era „optimus maximus” (cel mai bun din toate). 9 30 . Astfel. Bunurile mancipi erau considerate foarte valoroase. Romanii înţelegeau prin proprietate o dominaţie exclusivă şi nelimitată a persoanei asupra bunului. şi se depuneau mari eforturi pentru a fi ţinute în cadrul familiei. Exerciţiul acestor servituţi nu necesita fapte actuale. pentru că. După cum am menţionat. Consecinţele acestui fapt constau în ideea că proprietarul nu era obligat să dovedească libertatea proprietăţii sale. orice limitare a proprietăţii trebuia dovedită. în realitate raportul fiind între doi proprietari ai fondurilor (deoarece un raport de Romanii divizau bunurile în res mancipi şi nec mancipi. deoarece nu erau legate de îndeletnicirile agricole. 206]. să admită unele limite. ea fiind dedusă din toate caracterele pe care le aveau servituţile atunci. servituţile. care era foarte complicată şi anevoioasă. De aici şi atitudinea ostilă a romanilor faţă de orice limitare adusă dreptului de proprietate. Prin intermediul unor tranzacţii. în urma a numeroase discuţii 10. bunul nu poate servi proprietarului său. titularul unei servituţi urbane de vedere nu putea spune: am o vedere. ca regulă liberă de orice limite în esenţa ei. cel puţin cele urbane. invers. Această definiţie nu trebuie să ne creeze iluzia că romanii considerau servituţile ca raporturi între două fonduri. ca şi a celor prediale rustice. p.

Cele mai vechi servituţi au fost cele de trecere.).n. p. 219]. p. de prelungire a picăturilor de ploaie pe terenurile limitrofe. servitutea predială preconstituită nu se stingea. menite să asigure o cît mai bună utilizare economică a imobilelor: servitutea de scurgere a apelor murdare. Astfel. uzul. cît şi cei viitori. părţile puteau. 288]. în epoca veche nu erau precizate şi nu au cunoscut limitări [68. în afară de proprietate. apar servituţile urbane. cînd încep să se aplice norme de drept roman în materie. care. adică servituţile prediale rustice [47. singura categorie de drepturi reale. creînd servituţile personale (sec. 132]. titularul fondului dominant devenea coproprietar al fondului aservit. ci se conserva. într-un cuvînt. proprietatea reprezenta instituţia de referinţă în materie de jus rerum. Ulterior. În perioada lui Iustinian. p. p. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. acest drept fiind exercitat atît de prezentul proprietar al terenului dominant. abitaţia. la care se adaugă cele care dădeau dreptul de a lua apă. erau servituţile prediale. nu depind de proprietar. ca efect al vecinătăţii şi al indiviziunii. paralel cu obiceiurile locale [67. nu a lăsat practic nici o urmă. care. de a paşte turmele pe ele etc. de sprijinire a zidului unei construcţii pe cel al vecinului. dreptul de a nu lua vederea sau lumina unui imobil vecin prin construcţii mai înalte. apar servituţile personale – uzufructul. În Dacia.drept poate fi constituit numai între persoane). În dreptul roman. nu putem afirma că au existat în Dacia relaţii asemănătoarea cu servituţile. să convină asupra unor reguli proprii de exercitare a dreptul de servitute. titularul fondului dominant fiind doar coindivizar. De la romani servituţile au fost preluate şi de alte popoare prin receptarea dreptului roman. deoarece nu era o confuziune de proprietăţi. datorită naturii sale obişnuielnice. În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care nasc din exercitarea unei servituţi. se conturează şi caracterul perpetuu al servituţii. servituţile de punere în cultură a ogoarelor. la naşterea unei servituţi. După reconstituirea Romei incendiată de gali. La începutul dreptului roman.. Termenul “fond” se foloseşte pentru a indica natura indivizibilă a servituţilor şi caracterul său real. Iniţial. Deoarece avem foarte puţine date despre dreptul geto-dac. 102]. III e. astfel se are în vedere că servituţile se stabilesc în interesul proprietarului fondului dominant şi este suportată de proprietarul fondului aservit [47. În epoca clasică. o dată stabilit. romanii au extins sensul noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. de a scoate nisip sau var din ogoarele vecine. în situaţia în care. În dreptul privat roman. toate servituţile se numeau prediale (grevau imobile). servituţile au devenit cunoscute o dată cu cucerirea ei de către romani. Servituţile prediale se divideau în 31 . iar toate celelalte drepturi cu privire la bunuri se raportează la ea.

Sîntem tentaţi chiar să presupunem că ele au dispărut în această perioadă. cu excepţia faptului că ei nu puteau avea în materie imobiliară adevărata proprietate romană numai dacă pămîntul coloniei romane nu primise. p. adevăratul proprietar fiind statul. aflîndu-se sub autoritatea patriarhului de la Bizanţ. a fost preluată de dreptul francez prin Codul lui Napoleon. se facă încercări de a se emite norme de drept scris. dreptul geto-dac şi cel roman s-au aplicat paralel. Şi în această perioadă de formare a statelor româneşti există servituţi. prin convenţii. deoarece foarte puţinele izvoare nu furnizează vreo informaţie în acest sens. p. Biserica. unde pămînturile aparţineau ei. de dreptul belgian. Regimul proprietăţii cetăţenilor romani care locuiau în Dacia era reglementat de legile romane. Cetăţenii romani. În această perioadă. după Gaius. care îşi pierdeau importanţa. Servituţile în Dacia Romană aveau aceleaşi caractere ca la romani. cît şi în dreptul românesc. aceste servituţi se subclasificau în funcţie de obiectul sau de utilitatea lor imediată [26.servituţi urbane şi rurale. italian şi cel român. în perioada veche. Vechile norme romane din materia servituţilor prediale continuau să fie aplicate. În Dacia Romană. Mai tîrziu. spre deosebire de cele din 32 . însă tot mai multe servituţi de trecere sau de a lua apă din fîntînă luau naştere ca urmare a acordului dintre proprietarii fondului. dar şi un mod distinct de constituire. pentru a împiedica dezvoltarea servituţior. Dacia a rămas fără administrare. La rîndul lor. După retragerea romanilor. apare obştea sătească. dar nu avem dovezi. servituţile prediale apăreau ca un bun corporal. Peregrinii din Dacia aveau o proprietate reglementată de vechiul lor drept în măsura în care dispoziţiile acestuia fuseseră recunoscute de romani. 845-847]. În aceste condiţii. De exemplu. utilitatea lor impunîndu-le cu precădere în raporturile de vecinătate. clasificare ce se menţine şi în prezent atît în dreptul francez. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. după formarea statelor româneşti. O particularitate a servituţilor în dreptul roman viza faptul că. pravilele se întocmeau numai după izvoarele canonice bizantine. care aveau un caracter oficial şi se alcătuiau la porunca domnului şi pe cheltuiala sa [8. dreptul de a trece se confunda cu fîşia de teren pe care se exercita. Ulterior. 83]. printr-o ficţiune. calitatea de sol roman „ius italicum”. ulterior creîndu-se un sistem nou de drept. bisericile erau împuternicite să emită pravile. Aceste idei. apare un sistem de drept vecinal. nu aveau asupra fondurilor provinciale decît o posesiune sau un uzufruct. fiind reglementate potrivit obiceiului. fiind supusă unor minime modificări sau completări. care au marcat începutul ideilor şi instituţiilor juridice romane aşa cum au fost adoptate în realităţile feudale ale Bizanţului. Această instituţie a servituţilor. Servituţile urbane au apărut mai tîrziu şi erau privite ca drepturi în cazul lucrurilor corporale. această trăsătură a dispărut.

credinţă şi are just titlu. uzucapiunea. p. multe pămînturi trec în proprietate privată (în realitate în Principatele Româneşti relaţiile de proprietate aveau un caracter mult mai complex). Referitor la stingerea servituţilor prin neuz. reintroducînd servituţile. Legile Bizanţului şi Codurile locale de factură bizantină nu au putut constitui adevărate izvoare juridice. aceste legiuiri nu au găsit în Ţările Române mediu propice pentru a fi aplicate [43. în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. 33 . sînt prevăzute şi modalităţi ale dreptului de servitute [89. au fost adoptate acte normative mult mai complexe. materia servituţilor era guvernată de acestea [18. chiar dacă titularul ei este de bună . dobîndesc noi funcţii. 77]. 163]. 154]. p. Făurite cu elemente bizantine de către domnitorii români. cel puţin în formă.epoca romanizării. sau fereastră să vază şi altele. fenomenul fiind numit „şerbire a lucrului” [18. p. deoarece. este reglementată instituţia servituţilor. Implicit. cînd supune pe alta. cînd intră în vigoare Codul civil. dornici se egaleze. p. printre alte modalităţi de dobîndire. În Ţara Românească. constă în dobîndirea acestora. p. Singurul izvor al dreptului în epoca feudală a fost obiceiul pămîntului. spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea. faţă de Codul civil. renumele autocraţilor bizantini. adică dreptul care este stabilit în favoarea unui lucru prin care este aservit spre folosul lucrului”. Dacă în cod se prevedea. adică să treacă prin curtea sa. Aplicarea legislaţiei romano-bizantine în practica de toate zilele. iar la începutul secolului al XIX-lea este adoptat Codul Caragea [89. de asemenea. lucrul rămîne slobod de robire” [18. numai uzucapiunea de 30 de ani conduce la constituirea servituţii. nu este dovedită decît întrun număr mic de speţe. Autorii Codului Caragea au denumit servitutea robirea lucrurilor. Totodată. Uzucapiunea de 10-20 de ani nu duce la dobîndirea acesteia. Conform acestui cod. precum o casă. O particularitate a Legiuirii Caragea în materia servituţilor. Revizuit şi completat de nenumărate ori. În secolele XV-XVIII. p. acela are să o dobîndească pentru totdeauna după împlinirea celor 10 ani” [5. p. termenul este de 10 ani: „de se va slobozi lucru robit şi stăpînul robirii nu va preînnoi robirea 10 ani. în Ţările Române se aplicau două categorii de norme: obiceiul şi vechiul drept bizantin. 59]. robirea lucrurilor reprezenta „dreptul care robeşte la oareşice un lucru spre folosul altuia. capitolul al 2-lea. 56-57]. 86]. ca să îi dea loc de drum. Ulterior. deoarece structura socială şi politică a Principatelor era diferită de acea a Bizanţului. În partea a II-a. relaţiile sociale de drept civil erau reglementate prin Condica lui Ipsilanti. acesta a fost aplicat pînă în 1865. În vreme ce Legiuirea de la 1818 prevedea că “cel ce fără tocmeală dobîndeşte robirea de 10 ani (se foloseşte de servitute timp de 10 ani) fără împotrivirea stăpînului lucrului. legislatori prin experienţă. 344].

119]. reglementate servituţile prin fapta omului constituite prin titlu. În ceea ce priveşte limitele de exercitare a servituţilor. din obiceiurile juridice ale poporului român. 630 din Codul Calimach prevedea că „proprietarul fondului aservit se obligă „a face”. În ceea ce priveşte şerbirile pămîntului. iar „asupra lucrurilor mişcătoare se cîştigă prin chipul trădării”. 616-686 din Codul Calimach reglementa materia servituţilor. „trecerea termenului”. Alexandru Mavrocordat dă „Sobornicescul hrisov”. confuziune. în prezent cunoscute sub denumirea de şerbiri rurale. adică şerbiri temporare care decurg din convenţiile dintre părţi. capitol la care ne vom referi ulterior). Se face distincţie între şerbiri ale pămîntului şi şerbiri personale. 126]. Sînt prevăzute feluri de şerbiri: şerbiri moşiereşti. p. Se oferea o definiţie a servituţilor: „Dreptul şerbirii lucrurilor este acela prin care se îndatoreşte proprietatea unui lucru. p. Se făcea referire şi la „şerbire” în cazul coproprietăţii. Această dispoziţie avea aplicare. 685: „driturile cele personalice 34 . ci să se limiteze”. aceasta fiind o caracteristică importantă a servituţii. ele purtînd denumirea de şerbiri ale lucrurilor. Alături de pieirea lucrului. ci şi un bun mobil. şerbiri orăşeneşti şi şerbiri ale zidurilor. astfel. vechiul drept bizantin şi. Adică. proprietarul este acela care se obligă să se abţină. p. Codul Calimach dispunea că „servituţile nu trebuie să se întindă. Art. 122]. la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. a face acte pe care le-ar fi putut face dacă nu ar fi existat servitutea sau să nu facă ceva ce ar putea tulbura exercitarea servituţii. ca să rabde pentru folosul altui lucru sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acest lucru. ci numai a lăsa altuia folosinţa unui drept sau „a nu face” ce ar avea voie ca proprietar”[78. a bunului aservit” [78. roman. Acest drept este real şi împotriva proprietarului lucrului. O particularitate a acestei reglementări este dată de cauzele de stingere a servituţilor [78. ]n reglementarea actuală dreptul de servitute este un drept imobil. din articolele codului reies o serie de caractere esenţiale ale servituţilor. în materia cheltuielilor privind menţinerea şi întreţinerea servituţii. inspirat din dreptul austriac. în 1817. 629 prevedea: „Dreptul şerbirii asupra unui lucru străin poate fi cîştigat prin voie dată în scris de către proprietarul lucrului” (erau. Art. Se puteau constitui şerbiri neregulate.În Moldova. în 1785. şi anume: este un drept în favoarea unui lucru şi presupune existenţa a două lucruri ce trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. este adoptat Codul Calimach. iar la începutul secolului al XIX-lea. pentru folosul altui lucru. Dreptul de servitute viza nu numai un bun imobil. nu în ultimul rînd. aplicîndu-se pînă la intrarea în vigoare a Codului civil Calimach [78. Art. avînd în vedere natura lor şi scopul pentru care au fost constituite. p. denumit şi „Codul civil al Principatului Moldova”. cu precădere. în calitate de cauză de stingere apare şi moartea persoanei dacă servitutea s-a constituit pentru ea (art.119].

conţinea la art. respectiv art. în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. au fost adoptate acte normative mult mai complexe. care mai apoi a fost declarată RSSM. Basarabia a fost anexată la Rusia. RSS Ucraina a reprodus decretul RSFSR „Despre drepturile esenţiale de proprietate”. 22. E de menţionat că Hexabiblul era scris în limba greacă. p. 11 Пергамент. se reglementa modul de constituire şi de stingere a lor [10. 192]. conţinutul lui fiind cu mult denaturat. 113]. Pe teritoriul Basarabiei se aplicau următoarele izvoare de drept: Hexabiblul lui Armenopol (o extragere din dreptul romano-bizantin). servitutea este un drept perpetuu care nu se stinge la moartea titularului şi nici la moarea proprietarului fondului aservit. 616. definiţia servituţilor „prin dritul şerbirii lucrurilor se îndatoreşte proprietarul unui lucru ca spre folosul altuia să rabde sau să nu rabde sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acel lucru” [78. Servituţile erau traduse ca „служба” şi însemnau dreptul de folosire a lucrului altuia. c. În Transnistria se aplica legislaţia Ucrainei. pe teritoriul ei (din 1919) s-a aplicat Codul civil român adoptat în 1964. 575-643. 125]. care cauză în 1812. Regulamentul din 1818 privind înfiinţarea regiunii Basarabia [10. Astfel. Ulterior. în materia servituţilor se aplicau atît prevederile Hexabiblului lui Armenopol. La 28 iulie. În dreptul actual. 35 . cît şi prevederile cele ale codului civil rus „Свод законов”. în Basarabia se aplică şi legislaţia rusă. prevederi destul de modeste despre servituţi conţinea numai Hexabiblul lui Armenopol. În literatura juridică de atunci se menţiona că prevederile dreptului greco-roman se aplicau în Basarabia în starea în care era prevăzut în Codul Calimach 11. Codul lui Calimach.asupra şerbirilor le curmă moartea îndrituitului şerbirii. p. La 26 iulie 1922. p. ale căruia prevederi privind servituţile le vom examina în continuare. din păcate. nu şi-a găsit aplicare şi pe teritoriul Basarabiei. Din toate aceste acte. C. manualul de Legi al lui Andronache Donici 1814. În 1865 intră în vigoare actualul Cod civil român care consacră servituţilor cartea a II-a „Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” din Titlul al IV-lea. Astfel.-Петерсбург 1915. prin care proprietatea privată imobilă a fost exclusă din circuitul civil [10. care a intrat în vigoare în Moldova la 1 octombrie 1817. În 1825 a fost tradus în limba rusă. dacă se vor întinde anume şi la moştenitorii cuiva. Paralel cu acestea. Sobornicesu Hrisov 1875. 189]. Dar acest cod de legi. О применении местных законов Арменопола и Донича в Бесарабии. După unirea Basarabiei cu România. iar dritul unei familii trece la toate mădulariile ei”). p. în măsura în care relaţiile nu erau reglementate de legea locală. Basarabia a fost alipită forţat la URSS. Ele se împărţeau în servituţi prediale şi urbane.

în limba comună determinînd toate formele de dependenţă a cuiva sau a ceva. Trebuie însă să menţionăm că noţiunea „drept de servitute” are un sens mai larg. Poate să apară problema folosirii noţiunilor servitute şi drept de servitute. ca urmare a micşorării domeniului proprietăţii private în favoarea domeniului socialist şi înglobării în sistemul de economie dirijată. Din literatura de specialitate reiese că aceste două noţiuni sînt echivalente. Iniţial. nu înainte de a elucida problema de natură terminologică. schimbările constau în faptul că ea se aplica. Din anul 1944 însă. avînd drept principiu de bază instituirea proprietăţii de stat asupra pămîntului. subsolul. în perioada socialistă aceste valori au fost răsturnate. . 36 de slujire a unui lucru starea personală a robilor. se ajunge la o schimbare a structurii dreptului privat. în domeniul public.dreptul proprietarului fondului dominant de a beneficia de utilităţile fondului aservit în limitele stabilite. Este necesar aşadar să stabilim esenţa lor. Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis un decret prin care permitea aplicarea temporară pe teritoriul RSSM a legislaţiei Ucrainei [10. în vigoare pe teritoriul Moldovei de la 1 iulie 1965 pînă la 12 iunie 2003.totalitatea normelor juridice ce reglementează servituţile. După 1989 revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea acestei instituţii. Cuvîntul „servitute” însemna „servire. 92 din Codul civil. cuprinzînd: . a surselor de apă etc. Astfel. au dispărut şi servituţile de pe teritoriul Moldovei. Pămîntul fiind dat în folosinţă cooperativelor agricole de stat. dreptul civil suferind din cauza schimbărilor socio-economice. legislaţia ei civilă nu a cunoscut servitutea ca instituţie juridică graţie instituirii regimului socialist. 217]. lucru care se poate face numai prin definirea şi evidenţierea caracterelor servituţii.La 14 martie 1940. În perioada socialistă. În ceea ce priveşte servitutea. mai ales. organele lor de conducere hotărau ele însele şi asupra aranjamentelor funciare interne. prevedea: „Pămîntul. şi a constituirii căilor de acces la fiecare teren şi a reţelelor de apeducte. Instituţia servituţii desemna două stări: bunuri. p. servitutea numea sarcina impusă imobilelor. extinzîndu-se ulterior şi asupra unor alte . art. şi asupra altor probleme ce ţineau de folosirea terenurilor. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. o dată şi cu recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pămîntului. înrobire”. pe posibilitatea de a se contracta şi de a avea proprietate. De exemplu. şi pînă la începutul anilor „90”. o dată cu alte instituţii. apele şi pădurile se află în proprietatea socialistă a statului şi se dau în folosinţă”.

deoarece.este definit ca un drept subiectiv. este posibilă numai după determinarea caracterelor juridice care şi servesc drept criterii de distincţie a servituţilor de alte realităţi juridice [7. în a cărui virtute titularul exercită direct şi nemijlocit atributele asupra unui bun determinat. (Ulpianus. 3. Servitutea totuşi nu are un caracter personal. Caracterele juridice ale dreptului de servitute Definirea dreptului de servitute (rezultatul final al oricărei cercetări). 261]. nu în favoarea unei persoane şi în sarcina uni alte persoane. se pronunţa mai concret. dacă asupra unui teren se constituie o servitute în favoarea unui alt teren. ci terenului (Pompinius. p. Conform consideraţiilor lui Ulpianus. 20.jus in re . Paulus.4. Acest din urmă caracter se află la temelia servituţii. 4. indiferent de identitatea proprietarului şi de strămutarea fondului din mînă în mînă [42. dreptul real . 37 . servitutea predială se numea servitute a terenurilor (fundibus). ca uzufructul.În baza servituţii. de aceea juriştii romani priveau servitutea nu ca un raport juridic dintre proprietarii acestor imobile.1). p. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau de posesor al fondului [42. Deşi servitutea este stabilită în favoarea unui imobil. în favoarea sau în sarcina căruia există servitutea. în definitiv ea profită tot unei persoane. 3. în lipsa acestora. 8. 165-167. afirmînd că servitutea nu aparţine persoanei. ea nu se poate constitui: nimeni nu poate dobîndi o servitute urbană sau rustică dacă nu are teren şi nimeni nu poate fi grevat (cu servitute) dacă nu are teren. p. servitutea profită unei persoane sau apasă asupra ei numai prin faptul că acea persoană posedă fondul. D 8. (Paulus. ci ca un raport juridic dintre imobile. 8. În doctrină. afirmînd că. 144]. Un alt jurist al Romei antice. 12). servitutea urmează terenul în cazul vinderii lui. în a cărui favoare este stabilită. Pompinius se pronunţă însă şi mai categoric.1 Dreptul de servitute este un drept real principal Codul civil al Republicii Moldova nu conţine o definiţie a dreptului real. ca servituţile personale. un imobil (cel aservit) se legalizează în servitutea altui imobil (cel dominant). anume proprietarului sau posesorului de teren. fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane 12 Digestele lui Iustinian. D. D. de exemplu. 3)12. 261]. p. Din definiţia legii reies două caractere ale servituţii: că este un jus in re aliena şi un drept stabilit în favoarea unui imobil şi în sarcina unui alt imobil. §3.

[36, p. 326]. Din acest caracter rezultă şi denumirea jus in re. Această definiţie necesită două precizări explicative: a) s-a avut în vedere dreptul de proprietate cu cele trei atribute ale sale, cît şi posibilitatea dezmembrării lor, justificînd în felul acesta existenţa celorlalte drepturi reale; b) drepturile reale nu reprezintă, aşa după cum s-ar putea deduce din simpla lectură a definiţiei, un raport între titularii lor şi bunurile care constituie obiectul acestor drepturi ce justifică existenţa, ci un raport între oameni [52, p. 41]. Raportul juridic se stabileşte – cu privire la un bun determinat – între titularul unui drept real ca subiect activ şi celelalte persoane, ca subiecte pasive, de a se abţine a săvîrşi orice faptă care să îl împiedice pe titular să îşi exercite atributele asupra bunului. Reţinem, totodată, că orice drept real conferă titularului facultatea de a urmări un bun în mîinile oricui s-ar afla, precum şi posibilitatea de a-şi exercita prerogativele direct şi nemijlocit asupra bunului, fără intervenţia unei alte persoane [29, p. 129]. Drepturile reale se pot clasifica sau grupa avîndu-se în vedere următoarele trei caractere: existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, în funcţie de categoria bunurilor care constituie obiectul lor; conţinutul lor complet, care vizează dreptul de proprietate, atunci cînd cele trei atribute sînt exercitate de acelaşi titular, celelalte drepturi reale formate în baza unuia dintre primele atribute ale dreptului de proprietate, - posesiunea sau folosinţa. Trebuie subliniat faptul că între drepturile reale principale şi drepturile reale accesorii lipseşte orice corelaţie în ceea ce priveşte existenţa lor [37, p. 174]. Independenţa şi dependenţa lor urmează a fi raportate la inexistenţa sau existenţa drepturilor de creanţă. În funcţie de existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, drepturile reale se clasifică în drepturi reale principale şi accesorii, în sensul că se conferă titularilor lor puterea de a se servi în mod direct de bunurile materiale - mobile sau imobile - care le aparţin sau de a obţine, prin darea lor în folosinţă, a anumite profituri. Drepturile reale prezintă importanţă şi din punctul de vedere al rolului posesiunii şi al publicităţii existenţei lor. În ceea ce priveşte rolul posesiunii, sînt de reţinut următoarele: în cazul drepturilor reale mobiliare, posedarea bunurilor mobile – fondată pe o aparenţă conformă cu realitatea – prezumă existenţa dreptului de proprietate, iar în cazul drepturilor reale imobiliare, posesiunea este considerată doar un atribut al dreptului de proprietate [59, p. 642-648]. În funcţie de cumularea sau dezmembrarea celor trei atribute ale dreptului de proprietate, drepturile reale se clasifică în dreptul de proprietate drepturi reale asupra bunului altuia [40, p 279]. În literatura de specialitate, se consideră că drepturile reale reprezintă dezmembrări ale dreptului de proprietate [87, p. 79]. 38

Această clasificare astfel conturată impune, pentru înţelegerea ei, următoarea subliniere: existenţa drepturilor reale asupra bunului altuia se justifică pe baza unor raporturi juridice inevitabile între titularul dreptului de proprietate şi titularii celorlalte drepturi reale [88, p. 123]. Pentru a sublinia că, în cazul drepturilor reale, titularul exercită direct şi nemijlocit anumite prerogative asupra bunului obiect al dreptului, în literatura de specialitate se consideră că dreptul real este un raport între persoane cu privire la un bun determinat. Acest raport se stabileşte asupra unui bun determinat, între una sau mai multe persoane, ca subiect(e) activ(e), şi toate celelalte persoane ca subiect(e) pasiv(e) care au obligaţia generală de a nu stînjeni exercitarea liberă a dreptului de către titularul său. Din cele expuse rezultă caracterul de drept absolut, adică opozabil erga omnes, deci opozabil tuturor [61, p. 230]. Terţii sînt obligaţi să respecte drepturile reale, şi anume de a nu face nimic de natură să îngrădească exercitarea drepturilor de către titularii lor [3, p. 14]. Subiectele pasive au o obligaţie negativă, abstractă, fără valoare economică. Din caracterul absolut al drepturilor reale rezultă efecte specifice, şi anume dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă [79, p. 214]. În literatură există însă părerea că dreptul real este un raport de la persoană la lucru [41, p. 853-856], argumentul imposibilităţii unei relaţii de la lucru la persoană este folosit cu aparenţă de seriozitate, constituind o eroare involuntară în raţionament. Această relaţie dintre persoană şi lucru este dreptul real. O persoană are un lucru pentru că este al său şi lucrul nu poate fi al său decît cînd între persoană şi lucru există o relaţie de proprietate, care exclude de la acelaşi drept orice altă persoană [91, p. 148]. Pentru existenţa relaţiei de drept între persoană şi lucru, nu este necesară reciprocitatea, nu este nevoie ca lucrul material să aibă şi el drepturi şi obligaţii faţă de deţinătorul său [91, p. 150]. Nu putem fi de acord cu această părere, deoarece nu vorbim despre relaţiile ce apar în univers între toate corpurile, ci despre relaţiile reciproce care apar numai între oameni, iar în cazul drepturilor reale, despre relaţiile dintre oameni aferente exercitării puterii lor asupra unor anumite lucruri. Dreptul nu poate fi identificat cu relaţia, căci apare numai în cadrul unei relaţii dintre oameni. Această concepţie exista încă în perioada incipientă a dezvoltării dreptului roman. Astfel, Gaius, în calificarea bunurilor în corporale şi incorporale, atribuie dreptul de proprietate, dreptul de servitute la categoria celor corporale. „Eroarea reflectă o concepţie fetişistă, explicabilă nu numai prin resturile mentalităţii primitive, dar şi prin tendinţele cazuiste, pragmatice ale jurisconsulţilor romani în exercitarea fenomenului juridic” [43, p. 161]. Raportul dintre persoană şi bun este un simplu fapt material, raportul juridic însă se constituie doar între persoane. Dreptul real este un raport între persoane, dar cu privire la un lucru determinat. 39

Dreptul real este absolut şi perpetuu. Caracterul absolut al dreptului real a fost interpretat diferit în literatura de specialitate. La început el se referea numai la dreptul de proprietate, considerîndu-se că proprietarul poate face orice cu bunul său, dar în prezent o astfel de interpretare ar fi antisocială şi chiar ilegală [81, p. 233]. Dreptul de proprietate este prevăzut de lege şi exercitat în limitele prevăzute de ea şi, prin urmare nu este absolut nu este absolut [51, p. 231]. Alţii prin caracter absolut presupun plenitudinea libertăţii de dispoziţie asupra obiectului material şi juridic al acestui drept. Proprietarul poate să dispună de obiectul dreptului său (ceea ce implică posesiune şi folosinţa), consumîndu-l, avînd deci şi plenitudinea de dispoziţie asupra lui. Menţiunea “în limitele determinate de lege” sau “poate fi limitat prin lege” conform art. 315 alin. (3) din Codul civil, nu trebuie privită ca o contradicţie faţă de caracterul absolut, deoarece ea nu poate avea un alt sens decît cel de repetare a obligaţiei privind respectarea dreptului unei alte persoane, fiind de la sine înţeles că legiuitorul are libertatea de a stabili limitele folosirii oricărui drept [91, p. 223]. Astfel interpretat, caracterul absolut este conferit numai dreptului de proprietate [41, p. 853-856]. Sensul adevărat al acestui caracter constă în faptul că drepturile reale sînt opozabile erga omnes, presupunînd de la început un subiect activ determinat şi unul pasiv nedeterminat, format din celelalte persoane [91, p. 224]. Caracterul perpetuu este atribuit de unii autori, ca, de exemplu, P.C. Vlahide, numai dreptului de proprietate, celelalte drepturi reale avînd o existenţă temporară [91, p. 56]. Legiuitorul a prevăzut în mod expres acest caracter, la art. 315 alin. (2) al Codului civil, care se evidenţiază prin durată. Durata dreptului de servitute însă este determinată de existenţa bunurilor imobile care formează obiectul existenţei sale. În legătură cu caracterul perpetuu al dreptului de proprietate se impune precizarea că proprietatea asupra unui bun - mobil sau imobil - nu impune necesitatea apartenenţei sale continue la acelaşi titular [90, p. 300], putînd fi transmisă prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, perpetuîndu-se astfelîn cadrul unui alt patrimoniu [52, p. 57]. Reţinem că ceea ce este specific caracterului perpetuu al dreptului de servitute este durata în timp a obiectului său, indiferent de patrimoniul din care face parte într-un anumit moment al existenţei sale. Caracterul perpetuu al dreptului de servitute nu se opune transmiterii bunurilor imobile care formează obiectul său, în patrimoniul unui alt titular. În ceea ce priveşte trecerea dreptului de servitute din patrimoniul unui titular, există cauze voluntare şi cauze forţate. Cauzele voluntare implică libera atitudine a proprietarului de a înstrăina sau de a abandona bunurile care formează obiectul dreptului de servitute. Transmiterea voluntară către un alt titular poate avea loc prin acte între vii. Abandonarea implică părăsirea bunului de către proprietarul lui, ceea ce înseamnă, renunţarea expresă sau tacită la dreptul de proprietate asupra lor. 40

sau că moştenitorii au renunţat la succesiune ori nu au acceptat-o în temeiul legii [34. nici dreptul subiectiv real nu există în 13 De remarcat că acest concept nu şi-a găsit adepţi nici în teoria generală a dreptului şi nici în teoria dreptului civil. care nu se stinge prin prescripţie. o legătură nemijlocită de dominare deplină a titularului acestui drept asupra obiectului [99. care este dezmembrat. Proprietarul imobilului asupra căruia se exercită servitutea suferă o scădere a dreptului său de proprietate. se indică numai participantul la raportul juridic căruia îi aparţine în acest raport dreptul subiectiv [103. acte pe care le poate face dacă nu exista servitutea şi dacă nu ar trebui să se abţină de a tulbura exerciţiul servituţii. subliniem că servitutea nu se constituie asupra oricărui imobil. 63-65]. De aici provine. p. Şerşevici. Exercitarea normală a dreptului subiectiv real însă e posibilă doar în condiţiile respectării obligaţiei corelative ce îi revine persoanei sau persoanelor obligate din cealaltă extremă a raportului juridic. p. prin ajungerea la termen. Considerăm. 422-423]. exemplificînd prin existenţa dreptului subiectiv de proprietate. în cazul unui raport juridic real. abandonarea se consideră a fi asimilată sau redusă la succesiunile vacante [60. Prin urmare. în virtutea naturii lor. ci numai asupra anumitor imobile. dacă este temporar. o servitute poate înceta prin inutilitatea ei (de exemplu. XX. p.13 Fără îndoială. p 190-193] sau. probabil. În concluzie. XX. ci se dobîndeşte. după cum afirmă savantul rus G. Presupunem că anume acest concept a dat naştere. 41 . XIX – începutul sec. loialitatea relativă a juriştilor romani şi a multor generaţii de urmaşi pe parcursul secolelor la personificarea (subiectizarea) terenului dominant prin proprietarul acestuia ca titular al dreptului subiectiv de servitute. unui alt concept teoretic în doctrina civilistă rusă. pe la mijlocul sec. urmare a faptului că defunctul proprietar nu are moştenitori. Astfel. Raţiunea stingerii acestor drepturi reale constă în faptul că ele sînt grevări ale dreptului de proprietate. Prin urmare. Conform acestui concept. dreptul subiectiv real îi asigură titularului său un spaţiu liber de comportament nemijlocit faţă de obiectul acestui drept. Ea a fost criticată opinîndu-i-se conceptul conform căruia şi drepturile subiective reale există doar în raporturile juridice respective numai prin care pot fi exercitate. instituit de romanii. 574]. totodată că unul din factori principali care au contribuit la păstrarea stării de perpetuitate a definiţiei legale a servituţii prediale este conceptul „drepturi reale”. Un uzufruct se stinge prin încetarea din viaţă a titularului său.F. care a dominat în teoria dreptului pînă la sfîrşitul sec. proprietarul nu poate exercita plenar dreptul său de proprietate. obligat să-l lase pe titularul servituţii a face acte de uz asupra fondului său şi să se abţină de la anumite acte de uz asupra propriului său fond. prin prescripţia rezultată din neuz. dreptul subiectiv real instituie un raport juridic între subiect şi obiect.În cazul bunurilor imobile. conform căruia drepturile subiective reale există şi se realizează în afara raporturilor juridice. se creează un loc de trecere în altă parte) sau prin nefolosirea ei.

3. 291]. deoarece nu poate fi stabilită decît asupra unui imobil [20. ci doar între subiecte vizavi de obiecte. b) imobilele prin obiectul la care se aplică. p. stabileşte că servitutea este sarcina care grevează un imobil pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. 113]. Proprietarul fondului aservit va admite constituirea unei a doua servituţi dacă aceasta nu va leza drepturile deţinătorului primei servituţi (cazul servituţilor de trecere pe teritoriul aservit învecinat cu două terenuri înfundate). Dacă proprietarul se schimbă. Trebuie să facem distincţie între dreptul de a beneficia de o servitute şi dreptul de a utiliza un bun 42 . în primul caz. Chiar printre imobilele prin natură există o categorie asupra cărora nu se poate stabili servitute. Servitutea. posibile doar asupra bunurilor corporale. 686 din Codul civil francez prevede şi interdicţia de a constitui o servitute în interesul unei persoane. p. dreptul de a beneficia de servitute trece la noul proprietar. şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane Codul civil. Din această caracteristică reiese că numai deţinătorii fondului dominant pot beneficia de servitute. care poate fi stabilit asupra unui alt uzufruct. şi anume arborii. Adevărata servitute grevează fondul şi se face numai în interesul fondului. alte imobile) nici între subiect şi obiect. ceea ce nu este necesar din motivele indicate mai sus. la art. Nu se pot stabili servituţi asupra bunurilor incorporale. Nu sînt deci susceptibile de servitute: a) imobilele prin destinaţie. Imobilele asupra cărora se poate stabili o servitute sînt pămînturile şi clădirile. Exercitarea servituţii constă în acte materiale de uz. Art. spre deosebire de uzufruct. p. care poate fi mobiliar sau imobiliar. iar acesta nu apare între obiecte (terenuri. p. 262]. servitutea este întotdeauna un drept imobiliar. Dat fiind faptul că servitutea însăşi este un imobil prin obiectul la care se aplică. atît în cele reale. Menţiunea că proprietarul profită de servitute exclude ideea că acest drept îl are şi orice deţinător legal al fondului respectiv [64. cît şi în cele obligaţionale. deci un bun incorporal. 76]. alte persoane care doresc să folosească servitutea constituită deja va trebui să creeze o servitute aparte. 428.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea unui alt imobil. adică imobilele prin natură. nu se poate stabili o servitute asupra unei servituţi. Servitutea profită unei persoane sau apasă asupra persoanei numai datorită faptului că ea are în proprietate imobilul. este incompatibilă cu natura efemeră a arborilor [34. avînd un caracter de perpetuitate. Spre deosebire de uzufruct. adică drepturile imobiliare.afara raportului juridic. persoana beneficiind de ea numai ca proprietar [63. obligaţia avînd un caracter impersonal.

sau unui număr nedeterminat de persoane.” Folosinţa apei poate fi: . apele în Republica Moldova sînt proprietate de stat şi pot fi date numai în folosinţă. 43 . art. Codul apelor. . 4 că „bogăţiile de orice natură ale subsolului. însă prin hotărîre a organului competent este acordată în folosinţă unei persoane. pentru că autorizaţia se acordă unei persoane concrete. 29 din Codul apelor. Москва. care afectează starea apei). Acest adevăr nu a fost luat în considerare la adoptarea Codului apelor din Federaţia Rusă. 43. Situaţia este mai dificilă cînd bunurile. folosirea generală a apei nu este o servitute.specială (cu aplicarea unor astfel de instalaţii. pe cînd Constituţia. care se divizează în servituţi acvatice publice şi servituţi acvatice private 15. care. 127 din Constituţia Republicii Moldova prevede la pct. deoarece este cert faptul că utilizarea acestui bun se face în temeiul legii şi nu reprezintă o servitute. Deşi bunurile din domeniul public sînt inalienabile. 10. după natura lor. . Situaţia nu prezintă mari probleme. art. art. numindu-le servituţi acvatice. Astfel. folosinţa generală a apei din obiectivul acvatic. 287. ИИД «Филинь». 1993. în conformitate cu Codul apelor.separată folosită de către beneficiari în temeiul hotărîrii autorităţilor publice. la art. Cборник кодексов российской федерации. apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. În conformitate cu servitutea privată acvatică.comună din obiectivele ne atribuite în folosinţă separată. la art. Astfel. cel puţin în măsura în care servitutea este confundată sau compatibilă cu natura şi destinaţia altor bunuri. 20)14. pe cînd servitutea (poate fi creată numai de proprietar) se constituie în folosul unui fond şi de ea beneficiază numai deţinătorul acestui fond. Изд. totuşi se poate stabili asupra lor o servitute.generală (fără aplicarea unor instalaţii şi dispozitive tehnice. în baza hotărîrii instanţei de judecată sau contractului cu care a primit în folosinţă separată pe termen lung sau scurt.dat în folosinţă publică. . Menţionăm totodată că art. nr. În conformitate cu art. Codul apelor. 21). 127 stabileşte că „numai apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. reglementează modalităţile de folosire limitată a apelor. 1999. pot fi folosite de mai multe persoane. fiecare are dreptul de a se folosi de obiectele acvatice aflate în folosinţă comună dacă legislaţia nu prevede altfel. În conformitate cu servitutea acvatică publică. atribuit în folosinţă separată poate interzisă ori autorizată de beneficiarul folosinţei separate în condiţiile stabilite de el. după caz. drepturile ei sînt limitate în interesul unei alte persoane 14 15 Monitorul Parlamentului.

stabilite după Revoluţia franceză. De obicei. Cele două terenuri. 2) servituţile acordă prerogative care nu pot depăşi nevoile şi interesele fondului dominant (fapt pentru care a şi fost constituită servitutea). 137]. 142]. numindu-se servituţi personale. Astfel. 638). cît şi în conceptul multor jurişti contemporani. Deşi între dreptul de servitute şi celelalte drepturi reale există trăsături comune. în multe jurisdicţii ale SUA. răspîndite atît în dreptul roman. 428 al Codului civil. În genere. şerbit etc. putem menţiona următoarele deosebiri care ne permit să le caracterizăm: 1) servituţile sînt perpetue. Legislaţia SUA prevede şi noţiunea de servitute personală. servitutea presupune existenţa a două imobile. pentru uzul şi utilita căruia se exercită servitutea. licenţele (lecenses) şi acordurile (covenants) ce reglementează relaţiile funciare. În prezent. p. dreptul SUA cunoaşte multiple mecanisme juridice care stau la baza servituţilor: grevările (easements). Autorii Codului lui Napoleon nu voiau să folosească expresii care aminteau de inegalitatea şi ierarhia funciară a vechiului regim. deoarece situaţia socială şi alcătuirea politică.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari După cum rezultă din art. referitor la persoanele fizice sau juridice. de altfel ele s-ar numi pur şi simplu servituţi. 137]. Acest fenomen nu corespunde nici caracteristicii servituţilor care limitează o proprietate (adică dreptul de proprietate al titularului). Teama de a vedea reînviind starea anterioară a condus autorii Codului lui Napoleon să înscrie un articol special (art. 3) servituţile presupun existenţa a două mobile. drepturile la obţinerea profitului (profits). pe cînd cele personale durează atît cît trăieşte titularul beneficiar. se numeşte teren dominant 16. conform căreia servituţile pot fi create şi în interesul unei persoane.interesate. 16 44 . celălalt. 3. independent de faptul dacă ele sînt posesoarele terenului vecin [84. servitutea personală nu poate fi înstrăinată încetînd o dată cu moartea sau încetarea existenţei titularului său. p. în al căror folos este stabilit. care dispunea că servitutea nu stabileşte nici o preeminenţă a unui fond asupra altuia. Acest text a fost suprimat pe bună dreptate de autorii Codului civil român ca fiind inutil. este cazul să ne expunem şi asupra părerii. servitutea personală este considerată drept de proprietate şi poate fi înstrăinată [84. suprimate de Revoluţia franceză. pe cînd drepturile constituite în folosul unei persoane pot avea ca obiect şi un lucru imobil. Aceste caractere fac ca să se deosebească de servituţile existente în SUA. Unul. se numeşte teren aservit. fac imposibilă reînvierea inegalităţii funciare anterioare. în favoarea căruia se exercită servitutea. pe cînd drepturile instituite în folosul unei persoane pot acorda prerogative mult mai largi. Codul civil francez şi cel român au evitat cît mai mult să întrebuinţeze termenii „aservit” şi „dominant”. p. deşi îl grevează [84. În legătură cu examinarea acestui caracter. existentă şi astăzi. a căror Terenul aservit se mai numeşte servient. servitutea personală nu aduce foloase nemijlocite imobilului.

Totodată. sîntem în prezenţa unei servituţi stabilite de fostul proprietar conform destinaţiei. trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. p. putea să greveze un teren cu o servitute în folosul celuilalt teren [103. pentru a garanta individualitatea lor economică. după cum nu poate exista un uzufruct în favoarea proprietarului asupra propriului său bun : nemini res sua servit [7. (6) din Legea nr. De aceea. Astfel. apare şi condiţia că fondurile trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi (fondul dominant – imobilul în folosul căruia se constituie servitutea şi Fondul aservit – imobilul grevat de o servitute). 1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. ceea ce nu înseamnă că ele trebuie să fie limitrofe. p. este posibil ca acesta să tragă foloase dintr-un fond prin utilizarea celuilalt. ci o eroare. 336 şi 337 din acelaşi cod. 6 alin. În situaţia cînd unul dintre terenuri este înstrăinat. în conformitate cu care titularul dreptului de proprietate asupra a două terenuri învecinate. Trebuie să remarcăm că aceasta nu este o excepţie de la principiul examinat. al XIX-lea prevedea o excepţie de la acest principiu. adică să aibă un hotar comun. Acest caracter face ca servitutea să se deosebească de alte drepturi de folosire limitată a bunurilor ce nu se află în proprietatea persoanei a cărei drepturi se limitează.89]. cum ar fi fost în cazul unei servituţi. Instituirea unei servituţi acvatice este posibilă în cazul cînd obiectul acvatic este deţinut cu titlu de proprietate şi. Lucru acesta însă are loc în virtutea dreptului de proprietate. în temeiul art. deoarece proprietarul are libertatea de a folosi după bunul său plac terenurile ce îi aparţin. Cînd două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. Legislaţia franceză cere expres ca fondurile să fie vecine. şi al dreptului de servitute. în favoarea unui fond. utilitatea din celălalt fond. nu ca titular de servitute. trebuie să ne expunem asupra unor reglementări contradictorii din legislaţia Republicii Moldova. De acest lucru nu s-a ţinut cont la adoptarea Codului apelor al Federaţie Ruse. nu poate exista o servitute a unui fond asupra celuilalt. dreptul proprietarului se limitează. Proprietarul a două fonduri diferite poate să tragă. Dacă două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. p. deoarece fiecare este proprietarul unei cote indivize. Această utilitate însă este o consecinţă a dreptului de proprietate. Încă dreptul roman conţinea regula că bunul nu poate sluji proprietarului său (res sua servire non potest – lucrul nu se poate sluji pe sine însuşi) [47. 360]. 65]. nu a unei servituţi. dacă două persoane au un lot de pămînt în proprietate comună în devălmăşie nu se poate crea o servitute. În legătură cu acest caracter. De exemplu. proprietarul comportîndu-se ca atare. servitutea de canalizare sau de apeduct poate lega şi fonduri îndepărtate. “întreprinderile energetice care prestează servicii publice au dreptul de servitute 45 . ci să existe posibilitatea economică pentru fondul dominant de a extrage foloase de pe fondul aservit. legislaţia Suediei din sec. prin instituirea servituţii. De exemplu. conform art.existenţă este necesară pentru instituirea servituţii. servitutea fiind un jus in re aliena.

de reparare a reţelelor electrice. În ele se menţionează că titularul licenţei de producţie. 19 Ibidem. Ibidem. instalare a reţelelor şi a ţevilor. folosind tehnicile respective” 17. 111-113/679. Această reglementare stabileşte că întreprinderile vizate au dreptul de a utiliza fără vreun impediment terenurile. de construcţie a obiectivelor. pentru efectuarea lucrărilor de marcare. pentru construcţia şi exploatarea obiectivelor. Legea nr. în cazul necesităţii de a construi în cazuri particulare sisteme de canalizare. pentru a se asigura cu energie electrică şi gaz. întitulat “Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”. independent de tipul de proprietate. reţele de comunicare. De aceea.488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică19. de alimentare cu energie electrică. stabileşte la art. conductelor termice şi de gaze naturale. În principiu. Acest fapt nu corespunde caracterului examinat. numai în baza înţelegerii cu proprietarul. de transportare şi distribuire a energiei electrice şi a gazului are dreptul de a folosi terenul din proprietatea unor alte persoane pentru executarea lucrărilor de pregătire. 50-51/366. de termoficare şi de canalizare. În corespundere cu art. 46 . de întreprinderea care furnizează energie electrică sau gaz. că “amplasarea sistemelor de comunicaţie. fapt ce înlesneşte mult activitatea ei şi contribuie la dezvoltarea sistemului energetic al ţării. nr. terenul este folosit. Moldova. pentru alte acţiuni. nr. Mai detaliat aceste prevederi sînt expuse în Legea cu privire la energia electrică şi în Legea cu privire la gaze 18. 5 alin. Lucrările de marcare şi alte asemenea enumerate mai sus nu înseamnă însă servitute Folosirea proprietăţii unei alte persoane pentru exploatarea continuă a obiectivelor şi utilajului plasat se face. dar proprietarul acestui fond. Mai mult decît atît. instalaţiilor electrotehnice şi utilajului gazifier. (1) lit. deoarece fondul dominant nu este determinat. Ne pare corect faptul că ambele legi reglementează aceste lucruri fiecare în capitolul său IV. 1998.asupra terenurilor. poate fi considerat fond dominant terenul în al cărui folos se fac aceste lucrări. titularul de licenţă urmînd să repare daunele cauzate astfel proprietarului. va trebui să încheie un număr mare de contracte pentru instituirea servituţilor necesare acestor lucrări. Aceste reglementări sînt corecte şi. indiferent de tipul de proprietate. nr. Folosirea terenului unui alt proprietar poate avea loc numai în baza înţelegerii cu el. cu apă şi gaz sînt considerate de utilitate publică”. de deservire profilactică a utilajului. 2000. întreprinderile respective pot obţine dreptul de a utiliza bunurile imobile pe un termen de cel mult 5 ani. în baza unor înţelegeri particulare. dacă părţile nu convin asupra unui alt termen. de asemenea. e). 42-44/311. 2 din legea menţionată. reţele de gazificare 17 18 Monitorul Oficial al R.

în favoarea achizitorului.acordul despre instituirea servituţii să fie încheiat scris şi semnat de părţi. 3. sau în cazul adjudecării fondului.energetice. iar sarcina ce corespunde dreptului de servitute şi care grevează fondul aservit . dacă părţile nu stabilesc altfel. avînd. .cumpărătorul imobilului grevat să fie preîntîmpinat despre existenţa acestei servituţii. tot astfel sarcina de a suferi servitutea se transmite odată cu fondul aservit. cesionată. grevările sau beneficiile acordate de o servitute pot fi transmise numai o dată cu fondul dominant sau fondului aservit. noului proprietar i se transmit beneficiile sau obligaţiile stabilite prin servitute. În dependenţă de sistemul juridic. . precum şi sensul că servitutea este un accesoriu al fondului dominant. fiind un drept real principal.servitutea să fie înregistrată.regimul juridic al acestuia. p. pentru ca servitutea să nu îşi piardă forţa juridică în momentul transmiterii imobilului grevat. ar trebui respectate anumite condiţii.părţile participante la servitute să îşi continue existenţa şi după actul de transmitere a imobilului (această cerinţă se referă la servituţile personale şi este caracteristică ţărilor care cunosc această instituţie). p. deoarece are o existenţă de sine stătătoare. De asemenea se impune şi sensul că dreptul de servitute e un drept real accesoriu. servitutea este o calitate a fondului [42.5 Caracterul perpetuu Servitutea durează atîta timp cît durează imobilul şi cît se menţine situaţia din care a rezultat. 263]. 263].4 Caracterul accesoriu Servitutea este întotdeauna un accesoriu al fondului. nu exclud necesitatea instituirii unei servituţi între proprietarii de fonduri vecine. în favoarea adjudecatarului. dar şi în cazul constituirii unui uzufruct sau a unui drept de uz: uzufructuarul şi uzuarul au dreptul să exercite servituţile stabilite asupra fondului supus uzufructului [42. Servitutea se transmite nu numai în cazul înstrăinării proprietăţii depline a unui fond. urmărită sau ipotecată singură. de 47 . Există situaţii în care proprietarii celor două fonduri. Astfel. Servitutea se transmite o dată cu fondul chiar atunci cînd actul de înstrăinare a acestuia nu conţine o dispoziţie expresă relativă la ea. Aşa cum dreptul de a exercita servitutea se transmite o dată cu fondul dominant. După cum s-a menţionat. . prin urmare soarta juridică a acestuia. dobînditorului şi uzufructuarului. Pornind de la acest caracter. şi anume: . altele asemenea. Ea nu poate fi despărţită de fondul principal pentru a forma un drept de sinestătător şi nu poate fi înstrăinată. în cazul înstrăinării unuia dintre aceste imobile. 3.

iar 48 .comun acord. din Codul civil. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. dreptul poate fi limitat sau stins prin convenţia proprietarilor celor două fonduri [36. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant la soluţionarea litigiului”. Cînd un fond sau ambele aparţin mai multor proprietari în indiviziune. Argumentul în susţinerea acestei păreri constă în faptul că servitutea profită tuturor coproprietarilor. atunci. Şi viceversa: dacă un fond grevat anterior cu o servitute devine proprietatea indivizibilă a mulor proprietari. Cu alte cuvinte. 263]. nici nu poate dăinui numai în parte. Ea nu se poate stinge. servitutea se datorează de întregul fond aservit şi de fiecare porţiune din fond. stabileşte la alin. Servitutea împrumută de la dreptul de proprietate caracterul de perpetuitate. 231]. În această situaţie. Dacă fondul dominant se află în coproprietate. servituţile sînt perpetue numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le stabili temporar. Cu alte cuvinte. nu se stinge. regula unanimităţii acţionează în privinţa coproprietarului fondului aservit. Profesorul Eugeniu Safta-Romano este de părerea că regula unanimităţii se aplică diferit. este o consecinţă a naturii sale dependente şi accesorii. o convenţie valabilă cu proprietarul fondului aservit pentru constituirea unei servituţi. ca uzufructul. Prin urmare. p. Cu alte cuvinte. p. 3. stabilindu-i un anumit termen. (3) : “Dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. ci se stinge în întregime sau dăinuie în întregime [42. pot limita în timp servitutea. Articolul 434. Acest caracter al servituţii care este legată de proprietatea fondului. 263]. 263]. Cînd însă este vorba de constituirea unei servituţi. Servitutea se datorează de întregul fond aservit şi profită întregului fond dominant. p. intitulat “exercitarea servituţii”. oricare coproprietar poate să încheie singur. p. În cazul cînd unul dintre cele două fonduri se divid (se împart). instituirea servituţii trebuie să se facă în contradictoriu cu toţi coproprietarii fondului aservit. fără acordul celorlalţi.6 Servitutea este indivizibilă Servitutea este indivizibilă în sensul că se constituie asupra întregului imobil aservit şi profită întregului fond dominant. după cum proprietatea indiviză se raportă la fondul dominant sau la fondul aservit. servitutea este perpetuă numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le limita în timp [42. Pentru ca servitutea să se stingă se cere consimţămîntul tuturor coproprietarilor. exercitîndu-se în favoarea întregului fond dominant şi al fiecărei porţiuni din el. nu de esenţa sa. Faptul că servitutea este perpetuă prin natura ei nu împiedică însă părţilor să-i limiteze durata. odată cu moartea proprietarului fondului dominant sau cu moartea proprietarului fondului aservit [42. un singur proprietar sau numai cîţiva dintre ei nu pot cauza stingerea servituţii. caracterul perpetuu ţine de natura dreptului.

tot mai des este susţinută opinia conform căreia proprietatea publică echivalează cu noţiunea de proprietate de stat.servitutea serveşte numai unor părţi din imobilul dominant ori se poate exercita numai asupra unor părţi din imobilul grevat. 156]. 2) capacitatea lor de a fi în serviciu întregii societăţi. Unele subiecte nu sînt de acord. Ar fi bine ca. Atît bunurile din proprietatea publică. Astfel. susţinînd. va avea importanţă: avem bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuit. Care este natura proprietăţii publice? Oare toate bunurile din proprietatea statului sînt în proprietate publică? În ultimul timp. Chiar şi în 49 . cu titlu de iniţiativă legislativă. Distincţia dintre bunurile publice (rei publicae) şi bunurile statului (patrimonium fisci) a apărut încă la romani. bunurile din proprietatea lui pătrund în circuit civil ca valori de schimb. cît şi cele din proprietatea de stat sînt scoase din circuitul civil. este necesar consimţămîntul tuturor coproprietarilor [44. Pentru a face distincţie între proprietatea publică şi cea de stat. dar care ne satisfac anumite necesităţi. că proprietatea de stat şi proprietatea publică sînt lucruri diferite şi urmează a fi tratate diferit. p. dreptul de servitute se stinge în privinţa celorlalte părţi. În cazul în care statul îşi realizează cheltuielile sale şi intră în relaţii cu subiecte private. Problema este de o maximă importanţă pentru studiul nostru. Dacă un bun este o coproprietate. bunurile publice se caracterizează prin: 1) imposibilitatea de a fi obiect al proprietăţii individuale.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public Acest caracter este pus într-o situaţie de incertitudine din cauza discuţiilor ce au loc în Republica Moldova asupra problemei apărute între noţiunea de proprietate privată şi noţiunea de proprietate publică. deoarece actul profită tuturor. Ce ar însemna aceasta? Nu este vorba de interzicerea (vînzarea) nici de imposibilitatea folosirii lui. Necesităţile oamenilor sînt satisfăcute nu numai cu bunuri din proprietatea personală. p. ultimele însă numai pe perioada în care se află în posesiunea statului [92. unuia dintre coproprietari. subiect al dreptului asupra bunurilor publice este întreaga societate. Există însă bunuri cărora nu le putem atribui regimul de stăpînire personală. care. atunci cînd se constituie o servitute în favoarea unui asemenea fond să se ceară consimţămîntul expres. Această distincţie se datora faptului că bunurile publice aparţineau întregii societăţi. Această observaţie este exactă dacă proprietarul fondului dominant nu cere o despăgubire. a cel puţin. 3. pentru instaurarea servituţii. dar ele apar în alte raporturi juridice din societate. ci de imposibilitatea aflării sale în proprietate individuală (personală). 147]. mai facem o precizare. între coproprietari pot apărea litigii. fie asupra. Astfel. ulterior. În alte situaţii. Fenomenul aceasta are loc prin raporturi de altă natură. iar asupra la bunurilor de stat – statul. fie în favoarea lui.

nu pot fi obiectul convenţiilor. urmăreşte. Dreptul de proprietate asupra lor nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de terţi prin uzucapiune. Caracterul juridic ale acestei folosinţe se manifestă. se făcea afirmaţia că dreptul de folosinţă este opozabil.literatura juridică anterioară anului 1989. iar această folosire este nu numai faptică. prin natura lor. De aceea. prin ocrotirea de către stat a relaţiilor de folosire a bunurilor din proprietatea publică. bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat dacă. servind întregii societăţi. aplică pedepse celor care le încalcă. Bunurile rei publicae nu pot fi în proprietate. respectarea acestora. Persoanele lezate în dreptul lor de a folosi bunuri publice se pot adresa în justiţie pentru a li se recupera prejudiciul. nu sînt trecute în domeniul public. folosirea bunurilor menţionate este foarte importantă. Prin urmare. în orice relaţie s-ar afla cu statul. Statul stabileşte regulile de întrebuinţare. Ea este mai veche chiar şi decît categoria proprietăţii. ci şi pe cale civilă. conform prevederilor art. Astfel. prin lege sau în modul stabilit de lege. din timpuri străvechi. Prin urmare.teritoriale fac parte bunurile determinate de lege. sînt de uz sau de interes public. unii jurişti exclud orice drept asupra lor. Din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ . Categoria de rei publicae nu este o creaţie a vreunui drept. p. dezmembrînd dreptul de proprietate al statului asupra terenului [29. Caracterul juridic al relaţiilor de folosire a bunurilor publice se manifestă şi prin dreptul statului asupra lor. prin organele sale. După cum am văzut însă. menirii de a servi necesităţilor esenţiale ale întregii societăţi. 50 . la rei publicae. în primul rînd. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate. dreptul de folosinţă asupra bunurilor publice este apărat nu numai pe cale penală şi administrativă. bunurile res fisci fac parte din patrimoniul statului. pe cînd bunurile rei publicae. datorită caracterului lor natural. în aceste condiţii şi statului. importanţei lor deosebite. În acest caz însă nu poate fi vorba de un drept de proprietate. 129]. 296 din Codul civil. Bunurile domeniului public sînt inalienabile. insesizabile şi imprescriptibile. nu ca un proprietar. deoarece caracterul său de a folosi întregii societăţi a apărut încă din comuna primitivă. au valoare de schimb. Un proprietar obişnuit are dreptul să se folosească de bunurile sale singur şi în interesul său. statul reacţionînd ca un apărător al ordinii publice. pe cînd bunurile de stat sînt folosite de toţi cetăţenii. Toate acestea dovedesc netemeinicia părerii apărute în doctrina rusă că deosebirea dintre proprietatea publică şi cea privată nu ar avea importanţă juridică. sînt lipsite de orice valoare economică. ci şi juridică. precum şi bunurile care. Ele se atribuiau.

ar limita posibilitatea celorlalţi de ale folosi. pentru necesităţi ale gospodăriei comunale. 51 . precum şi a construcţiilor şi amenajărilor provizorii uşoare (gherete. 47 din Codul fiscal. enumeră bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. ea urmînd să se constituie printr-un act administrativ al organului competent [15. în virtutea dreptului său. p. . scuaruri). pasaje. datorită specificului său. obligaţia de a permite exercitarea unor prerogative de acest tip proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului dominant. care nu este proprietarul adevărat al acestor bunuri. lacuri. Limitarea adusă proprietarului prin instituirea unei servituţi asupra bunului său constă în următoarele: . care obliga proprietarul fondului aservit de a repara suportul pe care se sprijină fondul dominant. chioşcuri). Statul. străzi. de aceea orice întrebuinţare a lor în acest sens nu va fi considerată servitute. se consideră publice trenurile afectate căilor de comunicaţie (pieţe. 97]. nu poate admite constituirea de servituţi asupra lor. De la această regulă făcea excepţie “servitus oneris ferendi”. Constatăm aşa dar că bunurile de uz public nu pot fi grevate cu servituţi. În conformitate cu art. invers. la art. plaje. le-ar fi putut înlătura. fără ca aceasta să fie în detrimentul terenurilor publice.proprietarul se obligă a se abţine de la atare acţiuni pe care. Trebuie să identificăm situaţia cînd bunul.proprietarul este nevoit să rabde acţiuni ale proprietarului fondului dominant pe care. bulevarde. p. în celelalte cazuri servitutea nu trebuie interzisă. poate fi folosit de mai multe persoane. 3. Credem că bunurile publice trebuie folosite în strictă conformitate cu destinaţia lor. deoarece ar contraveni intereselor publice. satisfacerii necesităţilor socialculturale ale populaţiei (grădini publice. 128].Constituţia Republicii Moldova. 127. are dreptul să le facă.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină Sarcina este o obligaţie care apasă asupra tuturor proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului aservit: obligaţia de a nu exercita anumite prerogative inerente dreptului de proprietate sau. în conformitate cu destinaţia specială a acestor terenuri. parcuri. drumuri şi altele asemenea). în virtutea dreptului său de proprietate. Unii autori însă menţionează că această interdicţie ar trebui să existe numai în cazul în care constituirea unei servituţi încurcă folosirii sociale. Încă de la romani există regula conform căreia servitutea nu poate conţine obligaţia proprietarului fondului aservit de a face (servitus in facindo consistere non potest) [99. Pe terenurile publice se permite amplasarea construcţiilor şi amenajărilor capitale.

însă. pentru ca toţi viitorii proprietari să cunoască existenţa ei. În cazul servituţilor. în caz contrar rămîne fără apă. are forţă obligatorie pentru toţi deţinătorii terenului dominant şi ai celui aservit. însă existenţa acestui drept. de energie electrică etc. După expirarea unui an de la încheierea contractului. prin încheierii unor contracte. încetarea servituţii.Acestea sînt caracteristicile esenţiale ale dreptului de servitute care permit determinarea lui de alte realităţi juridice similare. C îi cere lui B să scoată ţeava motivînd îi încurcă să construiască un obiectiv planificat. B poate propune lui C să plătească din nou pentru utilizarea terenului. 52 . este de 99 de ani. de obicei. de asemenea. În anumite situaţii. Arenda. Dacă C va vinde. fiind un drept real. arenda poate acorda aceleaşi privilegii ca şi servitutea. Dacă însă ţinem cont că termenul maxim prevăzut de legislaţia în vigoare. Servitutea trebuia înregistrată. spre deosebire de servitute. Crearea unei situaţii juridice. în acest caz. Spre exemplu: 1. În această situaţie. şi anume cînd proprietarului este permis să utilizeze în paralel bunul arendat. Contractul nu a fost înregistrat. acordă drept de utilizare a bunurilor altuia. B i-a plătit lui A o anumită sumă. dreptul său de a exploata sistemul de aprovizionare cu apă va fi respectat de toţi proprietarii terenului aservit. în a cărui bază B are dreptul de a instala pe terenul lui A o ţeavă. A vinde lui C terenul. Servitutea. (apeducte. partea avînd obligaţia de a repara celeilalte părţi prejudiciile cauzate prin această desfacere.). numai în privinţa părţilor contractante. Distincţia dintre drepturile reale şi creanţe. arenda poate fi utilizată cu acelaşi succes ca şi servitutea. 2. ţine de o perioadă strict determinată. conducte de gaz. Ei încheie un contract. la rîndul său. pentru a se asigura cu apă. utilizarea exclusivă a bunurilor arendate. imobilul aservit continuă să fie utilizat în paralel de către proprietar. iar încălcarea dreptului de servitute să fie contestată în instanţă de judecată. de obicei. dacă servitutea împiedică proprietarului să-şi folosească bunul conform destinaţiei. unele contracte pot fi desfăcute în mod unilateral. Deosebirea dintre utilizarea contractului şi servituţi poate fi ilustrată prin următorul exemplu: A şi B sînt proprietarii a două terenuri vecine. Pentru acest drept. Drepturile ce nasc din contracte au valoare juridică. Mai mult decît atît. O astfel de situaţie poate apărea în cazul arendării terenului pentru extragerea de bogăţii subterane sau pentru instalarea unor sisteme de canalizare. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede în acest sens că. Arenda presupune. acesta are dreptul să ceară în justiţie. terenul. problema se va repeta. fără intervenţia proprietarului şi fără dreptul acestuia de a utiliza bunul în perioada arendei. are o mare importanţă. Unicul neajuns al arendei în acest caz constă în faptul că este limitată în timp. Dacă B va institui însă o servitute. similare servituţilor.

se impune proprietarilor urbani.Este aproape imposibilă definirea servituţilor prin obiectul lor specific concret. după nevoile particulare şi posibilităţile materiale [66. s-au făcut încercări de a clasifica servituţile. Dreptul roman. 3. deşi obiectul ei este mai mult confortul terenului dominant. cunoştea diviziunea lor în: 53 . naturale. deoarece în teorie acest obiect poate varia la infinit şi. care permite proprietarului fondului dominant să se bucure de o privelişte de care ar fi lipsit dacă proprietarul fondului vecin ar ridica o clădire. pentru uzul pădurilor. lato senso [42. care nu are alt obiect decît estetica străzii (Codul civil. Tot astfel. aparente şi neaparente. pe care servituţile trebuie să le satisfacă sînt limitate şi se regăsesc peste tot mai mult sau mai puţin identice [42. căci necesităţile. servitutea de a nu clădi decît după un anumit plan. 5. 214]. ca obiect general al tuturor servituţilor. este o adevărată servitute. Astfel. servitutea de a nu clădi. continue şi necontinue. Diferitele criterii de clasificare divid servituţile în: 1. cu o anumită înălţime sau chiar într-un anumit stil. chiar simplul agrement poate intra în noţiunea de utilitate. pozitive şi negative. prin dispoziţiile de ordine publică. se pot crea cele mai variate servituţi. 389). 428). de fapt. În practică însă. 2. Generalizări privind clasificarea servituţilor Clasificarea servituţilor se face după o serie de criterii care rezultă explicit sau implicit din prevederile Codului civil. Servituţile nu trebuie confundate cu anumite drepturi de uz sau de uzufruct restrîns. legale şi prin destinaţia stabilită de proprietar (izvorîte din fapta omului). în practică numărul şi varietatea servituţilor nu este mare. este greu uneori să stabileşti deosebirile (de exemplu. În definitiv. extragerea materialelor etc. p. după cum am amintit. p. uzul şi utilitatea imobilului dominant (Codul civil. 264]. este necesar să admitem că o servitute poate avea drept obiect simplul agrement al terenului dominant. art. Clasificarea servituţilor §1. Trebuie să dăm sintagmei „utilitate şi confort al terenului” o interpretare largă. art. p 264]. urbane şi rurale. 4. De aceea. pe anumite străzi. Din timpuri străvechi. Legea însă nu mărgineşte obiectul posibil al servituţilor ci se mulţumeşte să identifice.) Secţiunea a 3-a. Este adevărat că.

de a instala în terenul vecinului un apeduct pentru irigarea terenului propriu. uz. impusă de factori şi circumstanţele obiective ale vieţii sociale. .dreptul de a lua apă etc. teren). via-dreptul de trecere cu căruţa.rustice (rurale) – constituite în folosul unui lot de pămînt (iter-dreptul de trecere. Servitutea predială rustică. care. avantaje (posibilităţi.dreptul de a trage apă. Între proprietarii acestor două terenuri vecine. servitutea predială. în urma aranjamentelor funciare. Aşadar.. apare o dată cu trecerea societăţii umane la îndeletnicirea agricolă şi la instituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole. de regulă.a. servituţile s-au extinse mai tîrziu şi asupra altor imobile aflate în localităţi urbane. incomodităţi şi chiar prejudicii proprietarului terenului folosit pentru trecerea sau pentru construirea unui apeduct şi. . fiind cea mai veche. dreptul de a folosi acest imobil întrun mod sau altul (terenul dominant). Ele au apărut mai tîrziu o dată cu 54 . aquae haustus .). Servituţile prediale şi cele personale sînt unite prin faptul că şi unele şi latele fac parte din categoria drepturilor asupra lucrurilor altuia (ius in re aliena) şi că sînt incluse în aşa-numitele dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Importanţa vitală a prelucrării eficiente a terenurilor înfundate a generat necesitatea accesului acestora la drumurile publice şi la sursele de apă.). aquaeductus . abitaţie ş. etc.prediale – servituţi ce se constituiau în folosul unor imobile. s-au pomenit izolate de drumuri sau de sursele de apă. actus dreptul de a trece cu animalele. subiect şi termen. servitutea personală se deosebeşte de cea predială prin obiect. apăreau coliziuni de interese care trebuiau aplanate în mod echitabil printr-un mecanism juridic.personale – servituţi ce se constituiau în folosul unor persoane. Apărute mai întîi în localităţile rurale asupra terenurilor. are scopul de a echilibra în mod echitabil interesele proprietarului unui teren sau al unui alt imobil (terenul aservit) cu interesele altor persoane către care trece.urbane . Denumirea provine de la termenul latin praedium. ele fiind inalienabile. în baza legii sau actelor juridice. Cu alte cuvine. favoruri) proprietarului de teren a cărui prelucrare necesită efectuarea unor astfel de lucrări. clădiri. în mod inevitabil. Toate acestea creau. Acestea nu erau considerate servituţi adevărate. ce înseamnă proprietate funciară (lot de pămînt. pe de altă parte. spre drumul public. constituite în folosul unei construcţii. Denumirea provine de la caracterul personal al acestora. avînd termenul limitat la durata vieţii tirularului şi putînd avea în calitate de obiect orice lucru. Aceste servituţi sînt cele mai vechi.servitutes urbanorum legate de terenuri şi de alte bunuri imobile ce se aflau în localităţile urbane. neconsumptibil. Servituţile prediale se împărţeau la rîndul lor în: . pe de o parte. Astăzi aceste fenomene există sub alte denumiri (uzufruct. Accesul însă era legat de folosirea terenului vecin într-un mod sau altul: de a trece peste el spre terenul propriu şi invers. numit servitute.

429. servituţile sînt aparente şi neaparente. 621 din Codul civil român însă se numesc urbane servituţile stabilite în folosul clădirilor. căci nu atrage nici o consecinţă. legiuitorul român prin în art. servituţi de vedere etc. destul de ambiguă ar putea fi eliminată din dreptul modern. Legislaţia civilă moldovenească. Deşi cuvintele lucrări şi semne nu sînt sinonime. Ca exemplu de servitute neaparentă. stilicidii – dreptul de scurgere a apelor de ploaie. 3) servituţi pozitive şi negative. doar cu excepţia prevederilor alin. Din definiţia dată de lege servituţilor neaparente. §. de apeduct (cu condiţia ca apeductul să fie exterior) etc. (pe lîngă cea română şi franceză) distinge următoarele clasificări ale servituţilor conform art. rezultă că. În dreptul actual ea îşi pierde din importanţă. din cauza lucrărilor sau semnelor exterioare şi aparente. adică ceea ce determină ca servitutea să poată fi văzută. Legislaţia noastră nu cunoaşte o reglementare detaliată la acest capitol. sînt aparente servituţile care se cunosc prin semne exterioare. 430 din Codul civil: 1) servituţi aparente şi neaparente. 622 dă ca exemplu de semne aparente: o uşă. sînt deci aparente servituţile de vedere. necesare exercitării. iar neaparente . unde servitutea constituită asupra unei construcţii ce se va edifica ori asupra unui teren ce va fi dobîndit se naşte numai la data edificării ori dobîndirii. şi se numesc rurale servituţile stabilite în folosul pămîntului. (5) din art. 2) servituţi continue şi necontinue. (1) din articolul 430 al Codului civil. Această clasificare. o fereastră. ceea ce ar fi făcut legiuitorul nostru în Codul civil. servituţi de lumină. servituţile sînt urbane şi rurale. Conform alin. După obiectul lor. pentru ca o servitute să fie aparentă. trebuie să se aibă în vedere semnele exterioare.2 Servituţile aparente şi neaparente După felul în care se manifestă. servituţile aparente sînt vizibile în exterior.dezvoltarea oraşelor (servitus protegendi – dreptul de a pătrunde cu acoperişul casei în spaţiul aerian străin. La acest capitol. Această clasificare era importantă în dreptul roman. Cu alte cuvinte. un apeduct. ci este suficientă existenţa unor semne exterioare. cloacae – dreptul de a face canalizare. nu este nevoie de existenţa unor lucrări propriu-zise. iar servituţile neaparente nu se manifestă prin astfel de semne şi lucrări.). servitus tigni immittendi – dreptul de sprijin de peretele străin. credem că pentru delimitarea servituţilor în aparente şi neaparente. legea citează servitutea de a nu zidi sau de a nu zidi decît pînă la o înălţime 55 . Conform art. indiferent de faptul că aceste clădiri se află în oraş sau la ţară.acelea care nu se atestă prin astfel de semne.

numai servituţile continue şi aparente se pot uzucapa. cum este acea de trecere pe o potecă. 213]. este importantă. 3) servituţile necontinue şi aparente. iar cele necontinue neaparente. deci continuă şi publică. servituţile continue fiind în acelaşi timp aparente. necultivat. servitutea este neaparentă. în condiţiile legii. Ea nu exista în dreptul roman şi nu apare decît în dreptul francez abia în sec. pentru prima oară. Astăzi. exercitare şi stingere a servituţilor în general. Putem adăuga că. cum este acea de vedere. 433 din Codul civil. clasificarea servituţilor făcută la art. clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente se poate combina cu clasificarea în continue şi necontinue. Deci posesia unor astfel de servituţi este prin ipoteză viciată. care sînt neaparente pentru că nu se pot manifesta prin lucrări exterioare [75. Iar cît priveşte clasificarea lor. prin uzucapiune. Potrivit art. cum este aceea de a păşuna. servitutea este aparentă. Codul lui Napoleon este acela care. în genere. servitutea de apeduct: dacă apeductul este la suprafaţa pămîntului. se pot dobîndi. mai ales din punctul de vedere al prescripţiei servituţilor. al XVIII-lea. Dar alin. sînt neaparente toate servituţile negative. 4) servituţile necontinue şi neaparente. 623 din Cod civil român. precum şi cele neaparente şi pozitive. Astfel sînt în genere servituţile negative. or. după cum vom vedea. Iată. au importanţă la reglementarea modului de constituire. Ceea ce face ca servitutea să fie aparentă sau neaparentă nu depinde de natura servituţii. Însă la acea epocă ea se confunda cu clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. 4 partea. Clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente au o origine recentă. Clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. Astfel. 56 . dacă apeductul este îngropat în pămînt. dacă trecerea are loc pe un teren neîngrădit. p. cap. Cînd trecerea se face pe o cărare sau pe un drum vizibil. În acelaşi sens are şi Codul Caragea (art. 2). fără vreun semn. face din clasificarea în aparente şi neaparente o clasificare de sine stătătoare. aceste calităţi ale posesiei nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. Potrivit art. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. Există servituţi al căror caracter aparent sau neaparent depinde de natura lor. ca acea de a nu clădi. ci de felul cum se exercită. atunci servitutea este neaparentă. aceeaşi servitute poate fi aparentă sau neaparentă după împrejurări. În dreptul roman din lui Justinian orice servitute putea fi dobîndită cu bună-credinţă prin uzucapiune de 10-20 ani. precum şi în aparente şi neaparente. 2) servituţile continue şi neaparente. adică de circumstanţele de fapt [42. ceea ce dă naştere la următoarele feluri de servituţi: 1) servituţi continue şi aparente. numai servituţile continue şi aparente. În acest sens. Un alt exemplu este cazul unei servituţi de trecere. 433]. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. p. prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesie neviciată. de pildă. Deşi criticată. servitutea este aparentă.determinată sau de a nu înălţa zidirea. cum este acea de a nu construi. 577 al Codului civil român impune ordinea în care acestea trebuie prezentate.

în cazul servituţii de scurgere a apelor rezultate din ploi. conform obiectului locului. a fondurilor. deoarece pentru a fi exercitată (pentru ca apa să se scurgă). ceea ce determină caracterul de necontinuitate este nevoia intervenţiei neîncetate şi actuale a omului. Să presupunem însă o altă situaţie. în a cărei lipsă servitutea nu se exercită şi nu serveşte la nimic. astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi continuu. Astfel. art. p. regulamentului de urbanism sau. sînt continue toate servituţile negative. o asemenea servitute este necontinuă chiar dacă apa s-ar scurge mereu. pe cînd servitutea necontinuă este aceea ce nu se poate exercita decît prin repetarea unor acte pozitive de uz de către titularul ei” [42. Dimpotrivă. fără a fi necesară fapta omului. 433]. în care este vorba de o servitute de scurgere a apei provenind dintr-o pompă mînuită de un om. Cu alte cuvinte. trebuie să spunem că prin cuvîntul continuă nu se înţelege că servitutea se exercită neîntrerupt. Pentru a evita unele confuzii. Proprietarul terenului poate face orice construcţie numai cu respectarea unei distanţe minime faţă de linia de hotar. De asemenea. fiindcă constau într-o situaţie de fapt a fondurilor. Această posibilitate derivă din situaţia. Toate aceste servituţi sînt continue. scurgerea apelor. Servitutea de apeduct este aceea care dă dreptul de a duce apa prin conducte peste un fond străin. Nu continuitatea atribuie servituţii caracter continuu. este necesară intervenţia continuă şi actuală a omului. 430 alin. Sînt continue. Servituţile continue şi necontinue Clasificarea servituţilor după modul de exercitare în continue şi necontinue este făcută în Codul civil la art. situaţie de aşa natură încît. ca aceea de a nu clădi peste o anumită înălţime. iar prin necontinuă cînd se exercită cu întrerupere. 612 şi 613. 622 din Codul civil român dă ca exemplu de servituţi continue: “apeductul. Servitutea de scurgere a apelor este aceea care dă dreptul să se scurgă apa de pe fondul dominant pe fondul aservit. După cum s-a relevat pe bună dreptate. o dată ce există. Tot la această materie. naturală sau stabilită de om. în doctrina juridică “servitutea continuă este acea care se exercită fără ca omul să fie obligat să facă acte succesive şi repetate de uz.servituţile pentru a căror existenţă şi exercitare este necesară fapta omului. şi necontinue . ferestrele şi alte asemenea”. conform legii. cu toată abstenţiunea actuală. fără intervenţie. ne vom afla în prezenţa unei servituţi continue. ceea ce determină caracterul de continuitate este posibilitatea de a exercita servitutea şi de a profita de ea. în lipsă acestora. servitutea se exercită singură. care creează un beneficiu pentru unul din fonduri şi care continuă prin ea însăşi. Servitutea de fereastră sau de vedere este aceea care dă dreptul de a stabili ferestre spre fondul învecinat la o distanţă mai mică de fond decît cea fixată în Codul civil român la art. o dată 57 .§3. deşi exercitarea servituţii este întreruptă (nu plouă continuu). deoarece nu impune fapta omului. (2).

cînd se referă la apele de ploaie. Toate aceste servituţi nu procură nici un folos titularului lor. această servitute uneori este continuă. servitutea dă proprietarului fondului dominant dreptul de a săvîrşi în mod direct anumite acte de folosinţă. necesară la fiecare caz de scurgere. (3) din Codul civil. §. servituţile pozitive şi cele negative nu constituie adevărate dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. fiindcă titularul ei poate trece peste fondul aservit ca şi cum ar fi proprietarul acestui fond sau cea de a lua apă de la o fîntînă situată pe terenul dominant). 430 alin. în realitate însă. servituţile sînt pozitive şi negative. de exemplu dacă nu trece peste fond. se efectuează de cîte ori plouă. dreptul de a păşuna vitele. servituţile pozitive dau titularului lor dreptul de a exercita asupra fondului unui alt proprietar anumite acte de uz.stabilită. dreptul de a lua apă de la fîntînă. În al doilea caz. Prin urmare. dacă acesta nu face un act pozitiv de folosinţă. dacă nu ar exista servitutea. continue şi neaparente. Reglementate de Codul civil. fiindcă scurgerea o dată orînduită. sînt pozitive servituţile care îndreptăţesc pe proprietarul terenului dominant să facă. servitutea este necontinuă. uzul unei păduri sau al unui islaz etc.acele servituţi care impun proprietarului fondului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate. servitutea de scurgere este enumerată printre servituţile continue. Se poate adăuga şi dreptul de a adăpa sau de a spăla pe fondul altuia. proprietarul fondului aservit este împiedicat să-şi exercite dreptul ori acest drept este supus unor restricţii (interdicţia de a nu construi etc. pe fondul aservit (de exemplu. Astfel. servitutea de trecere este o servitute pozitivă.). Servituţile negative sînt. Conform prevederilor art. dacă nu extrage materiale etc. perpetuîndu-se fără intervenţia omului: apa curge singură pe conducte. în mod direct. Astfel. alteori necontinuă. titularul nu le-ar putea exercita. adică numai printr-o intervenţie a omului. anumite acte de folosinţă pe fondul aservit. ca exemplu de servituţi necontinue dreptul de trecere. 622 din Codul civil român enumeră. În primul caz.4 Servituţile pozitive şi negative După conţinutul obiectul lor. fără vreo nouă intervenţie a proprietarului. Cînd însă scurgerea se referă la apa menajeră sau la apa dintr-o pompă. dreptul de a extrage materiale dintr-un fond străin. este continuă. pentru că titularul ei poate trece peste terenul aservit ca şi cum ar fi proprietarul lui. 622 din Codul civil român. lumina pătrunde singură prin fereastră şi vederea subzistă singură cît timp nu este astupată. 58 . Conform art. iar negative . pe care. prin natura lor. fiindcă apa nu se scurge decît dacă se aruncă apă menajeră sau se acţionează pompa. Tot art. servitutea de trecere este o servitute pozitivă. ci asigură exerciţiul normal al dreptului de proprietate. dacă nu ia apă.

libertatea proprietarilor este nelimitată. ci limitare a exercitării dreptului de proprietate. relevat faptul că nici servituţile stabilite prin acte juridice (legislative. social şi politic ori regulilor de convieţuire socială. pot hotărî. Ei sînt liberi să instituie orice servitute. articolul 431 alin. 428 reiese că proprietarul unui teren sau al unei clădiri poate constitui prin acte juridice orice fel de servitute cu condiţia de a nu fi contrară modului economic.Capitolul II. sau prin destinaţia proprietarului [3. principiul libertăţii de constituire a servituţilor. iar pe de altă parte. stabilită prin convenţie. Trebuie. să facă deschideri 59 . Proprietarii celor două fonduri. Existenţa aşa-ziselor servituţi naturale şi legale reprezintă cazul normal. în virtutea dreptului lor de proprietate. în vederea unei eventuale parcelări. în mod necesar. Este de menţionat şi faptul că titularii de fonduri au posibilitatea de a deroga de la normele care reglementează servituţile legale (stabilite prin act juridic). Astfel. în acest sens. p. cît şi actele cu titlu gratuit (testament. testament.(1) şi articolul 432 din Codul civil reglementează constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar.) nu sînt adevărate servituţi. din raporturile fireşti de vecinătate [24. motiv pentru care legiuitorul nu a enumerat servituţile. se poate permite vecinului să construiască ori să planteze la o distanţă mai mică decît cea prevăzută de lege. prin uzucapiune. sau. de asemenea. conform Codului civil. fiind considerată cea mai exactă şi cuprinzătoare. de comun acord. Totodată. Noţiunea de titlu cuprinde. “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. literatura clasică de specialitate defineşte că servitutea stabilită prin fapta omului constituie o sarcina impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil aparţinînd unui alt proprietar. donaţie). 202]. Conform art. stabilite prin voinţa omului. situaţia obişnuită a unor fonduri ce se găsesc în anumite condiţii. etc. Din aceste prevederi rezultă. constituite prin destinaţia stabilită de proprietar. 432. Sub acest aspect. 177]. Din definiţia dată în Codul civil de art. p. scopul şi situaţia servituţii unei părţi din teren în favoarea altor părţi”. principiul constituirii servituţilor prin titluri. atît actele cu titlu oneros (vînzare. instituie imediat natura. pe de o parte. Adevăratele servituţi sînt servituţile convenţionale. Prezentare generală privind servituţile stabilite prin fapta omului Este incontestabil faptul că adevăratele servituţi sînt stabilite prin fapta omului. dezmembrarea dreptului de proprietate. cu condiţia de a nu încălca ordinea publică [82. schimb). ce derivă. p. 284]. De exemplu. Servituţile stabilite prin fapta omului Secţiunea I. Autorii Codului civil au atribuit servituţii stabilite prin fapta omului o deosebită importanţă.

dacă este capabil de a dobîndi. în principiu. şi acest adevăr rezultă. Trebuie să admitem însă. se impune o remarcă: în această problemă. capacitatea de a înstrăina. obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pozitive [49. anume proprietarului fondului dominant. să facă streaşina casei astfel încît apa rezultată din ploi să se scurgă de pe terenul său. art. că o servitute profită unei persoane numai prin faptul că posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. necesar pentru a face posibil exerciţiul ei. 428 în Codul civil al Republicii Moldova. în mod valabil. în mod suficient. care stabileşte. în formula Codul lui Napoleon. categorică. deoarece nu formează obiectul principal al servituţii. independent de fonduri. numite servituţi naturale şi legale [42. în mod accesoriu. Servitutea însăşi foloseşte unei persoane. Dacă prevederile art. precum şi prin faptul că proprietarul aservit se poate elibera abandonînd fondul. în mod activ şi pasiv. la adoptarea Codului civil. o servitute asupra unui fond. p. cu respectarea condiţiilor stipulate în contractul de servitute. Pentru a stabili. 686 din Codul Napoleon nu sînt exacte. în special asupra art. Servitutea nu poate fi dobîndită de către uzufructuar sau chiriaş.pentru vederi sub distanţă legală. dispunînd că nu poate constitui ca servitute obligaţia cuiva de a face un lucru personal şi nici nu se poate stabili cu titlu de servitute o obligaţie în favoarea unei persoane. El poate să fie ţinut să întreţină lucrările necesare exerciţiului servituţii. 432 din Codul civil. Totodată. Într-adevăr. această obligaţie accesorie la o servitute se deosebeşte de obligaţiile personale ordinare prin faptul că se transmite o dată cu servitutea. servitutea nu poate fi dobîndită. 285]. persoana trebuie să 60 . o excepţie de la prevederile art. ci este un simplu accesoriu derivînd din natura servituţii. De altfel. ele conţin totuşi un adevăr. în acelaşi timp. în favoarea fondului dominant decît de către proprietarul lui. Această obligaţie nu contravine prevederilor art. 686 din Codul lui Napoleon conţine o restricţie. ci numai în favoarea unui fond. orice drept profită unei persoane un drept în favoarea unui fond. cel care instituie servitutea trebuie să fie proprietarul fondului aservit şi să aibă. după părerea noastră. 428 din Codul civil. Făcînd un studiu comparat în materie. 281]. Legiuitorul moldav. care nu ar folosi unei persoane. 52]. nu este exactă [3. din definiţia servituţii prezentată la art. Există anumite servituţi care atrag. în loc de a se transmite moştenitorilor. Codul civil român nu a reprodus această ultimă dispoziţie deoarece. De asemenea. p. spre deosebire de celelalte restricţii şi modalităţi normale ale proprietăţii. adică o dată cu fondurile. Servituţile stabilite prin fapta omului sînt singurele care merită numele de servitute. p. 432 din Codul civil. a pornit anume de la ideea delimitării servituţilor de dreptul vecinătăţii. Pentru a profita de servitute.

de a lua nisip pentru sticlărie. ci şi pentru orice proprietar al lui prezent sau viitor. o simplă chestiune de fapt. de altfel controversate. admit că unui fond se poate impune cu titlul de servitute o sarcină folositoare funcţionării unei industrii instalate pe un fond vecin. Autorii Codului Napoleon. s-a susţinut ideea că dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi numit servitute. Proprietarul fondului sau terenului aservit nu are nici o obligaţie principală pozitivă. se temeau că inegalitatea feudală. şi anume că servitutea este legată de fond. Cu alte cuvinte. Anume în faptul acesta constă deosebirea dintre servitutea reală. şi întronată egalitatea pămînturilor între ele. Între servitutea reală şi obligaţiile personale există o deosebire fundamentală. Astfel. a căror consecinţă era inegalitatea şi ierarhia pămînturilor unele faţă de altele şi inegalitatea socială a proprietarilor acestor pămînturi. pentru că acest drept procură un agrement sau o utilitate personală. Unii autori. Această regulă derivă în mod logic din caracterul real al servituţii. ca Mureşan şi Luţescu. De aici. În Franţa în secolul al XVIII-lea. şi uzufruct. ci numai ca cineva să sufere sau să nu facă ceva. este fiindcă în Evul Mediu îşi făcuseră apariţia numeroase sarcini care. au fost trase diferite concluzii. 428 din Codul civil). independent de posesiunea unui fond. stipulat în dreptul roman. pe de o parte. deşi stabilite asupra pămîntului. fie cu titlul de o simplă obligaţie pur personală. Servitutea stabilită prin fapta omului poate avea acelaşi caracter. Confuzia dintre uzuri şi servituţile reale este atît de uşoară. pe de altă parte. p.posede imobilul. Am văzut că. au fost suprimate toate aceste servituţi feudale. Ulpianus spunea: Nemo potest servitutem acquirere nisi qui habet praedium. ar putea să reapară prin crearea unor servituţi reale avînd ca obiect obligaţii personale perpetue. iar titularul poate exercita dreptul fără a fi proprietar. 196]. el trebuie numai să nu îl tulbure pe titularul servituţii în exercitarea acestui drept. Acest caracter al servituţii exista deja în dreptul roman. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute [47. Dacă legea a mai formulat-o în mod expres. Autorii susţin că natura servituţii nu constă în faptul ca cineva să facă ceva. deosebirea este. ce se rezolvă prin interpretarea convenţiei făcute de părţi. concomitent cu egalitatea între persoane. În fine. prin natura ei. adesea. încît unele folosinţe pot fi stabilite fie cu titlu de servitute. fie cu titlu de drept real de uz. şi anume dreptul de a lua pămînt pentru cultura ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor. ci uz. astfel încît se transmite tuturor dobînditorilor 61 . servitutea este o sarcină care grevează un imobil (art. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual al imobilului. de curînd abolită. obligau totuşi proprietarul la îndeplinirea unor servicii personale pozitive şi perpetue. uz şi servituţile personale. în mod activ şi pasiv.

care obligă pe proprietar în anumite cazuri să nu schimbe cursul unei ape. servituţile stabilite prin fapta omului sînt nelimitate în număr şi pot avea obiectele cele mai variate. potrivit legii. Servitutea. simple moduri de a fi ale proprietăţii funciare. nu grevată şi dezmembrată.1018-1019) [48. p. Codul civil clasează aceste îngrădiri şi obligaţii în art. normală. astfel încît este independentă de fond şi se transmite în mod activ moştenitorilor. 377-394 din Capitolul V. Părţile pot cere orice servitute. dacă aceşti moştenitori nu dobîndesc fondurile [42. este. Domeniul de aplicare Vecinătatea a două proprietăţi creează o stare de fapt din care derivă anumite obligaţii ale unui proprietar faţă de altul şi anumite restricţii ale dreptului fiecăruia dintre ei. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual. De aceea. Obligaţia. cel puţin teoretic [42. art.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. p. O servitute profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. art. 46 alin. la care sînt supuse toate fondurile. o derogare de la ordinea normală a dreptului subiectiv de proprietate. 118]. cu titlu universal sau particular. o situaţie generală.folosirea apelor. Îngrădirile legale reprezintă. persoana trebuie să posede imobilul. care este în genere.aceste fonduri. . dimpotrivă. prin natura sa. Sînt îngrădiri ale dreptului de proprietate: . 382). 283]. este legată de persoană şi o urmează. „Dreptul de vecinătate”. revin proprietarului”. p. astfel încît cantitatea sau calitatea apei să nu fie modificată în dezavantajul proprietarului unui alt teren (art. 381) . ci pentru orice proprietar prezent sau viitor al imobilului (Codul civil german. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Astfel. Pentru a profita de servitute. precum şi la respectarea celorlalte sarcini care. 62 . un regim comun. care obligă fondul inferior să primească apele ce curg în mod natural de pe un fond superior (art. izvoarelor (pînzelor freatice). §.scurgerea apelor. precum şi restricţii normale ale dreptului de proprietate. liberă şi deplină. dar nu se transmite moştenitorilor proprietarilor de fonduri. 281]. (5) din Constituţia Republicii Moldova dispune: “Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi. în baza principiului libertăţii convenţiilor.

. p. pe cînd îngrădirile dreptului subiectiv de proprietate impun prestaţii pozitive [36. astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin (art. stabilite în folosul şi în sarcina numai a unor terenuri. fiind impuse tuturor terenurilor ce se găsesc în această situaţie. ci se stabilesc asupra fondului. 63 . 393). Un proprietar îşi înstrăinează imobilul prin convenţie şi poate stabili împreună cu cumpărătorul ca dreptul de proprietate dobîndit de acesta prin convenţia încheiată să sufere anumite îngrădiri. să construiască în anumite condiţii de distanţă [46. 386). Pentru ca o atare clauză de îngrădire să fie valabilă. care obligă pe proprietar a nu sădească arbori. zăpada sau gheaţa să cadă exclusiv pe teritoriul proprietarului (art.instalarea liniei de demarcare a hotarului. p. putînd fi eliberat prin a renunţa la fond sau a-l delăsa. cît şi servituţile sînt drepturi reale. care obligă pe proprietar să construiască astfel acoperişul casei. plantaţii sau garduri vii ori să le sădească la o anumită distanţă de hotarul cu fondul vecin. cumpărătorul unui astfel de imobil poate renunţa la o parte din prerogativele dreptului său doar temporar. pentru a înlătura starea de conflict care s-a crea dacă fiecare vecin ar exercita fără restricţie dreptul său de proprietar (de exemplu. 391). încît apa. Proprietatea poate fi îngrădită şi prin convenţia dintre părţi. 389). pe cînd servituţile sînt derogări de la regimul normal al acestui drept. p. conform obiceiului locului. Îngrădirile legale de interes privat nu constau numai din servituţi naturale şi legale [50. lucrări şi plantaţii. . 214]. Între servituţi şi îngrădirile ce derivă din vecinătate există următoarele deosebiri: 1) îngrădirile ce derivă din vecinătate constituie regimul normal al dreptului de proprietate.trecerea prin proprietatea străină. Ele nu sînt obligaţii personale ale unui proprietar faţă de altul. 2) servituţile sînt drepturi reale care nu impun niciodată prestaţii pozitive în sarcina proprietarilor imobilelor asupra cărora au fost constituite. un proprietar nu poate dărîma o casă sau nu poate face săpături fără a lua măsuri pentru a nu-l vătăma pe vecin) [4. 315]. conform legii.. . proprietarul în acest sens este ţinut numai prin faptul că are un fond aservit. care obligă pe proprietar să lase pe proprietarul fondului înfundat să treacă pe teritoriul său (art.distanţa pentru construcţii. Atît îngrădirile legale enumerate. 154]. în lipsă. 26-33] . Starea de vecinătate a două fonduri îi obligă pe proprietari la orice restricţie generală.picătura streşinii. pe baza căreia orice proprietar poate obliga pe vecinul său să ia parte la instalarea unui hotar stabil de demarcare sau la restabilirea unui hotar deteriorat (art. regulamentului de urbanism sau.

127 alin. Nu pot fi stabilite servituţi prin fapta omului asupra bunurilor din domeniul public.O deosebire între îngrădirile convenţionale şi servituţi constă în faptul că primele au un caracter temporar şi se instituie pentru un interes legitim şi serios. 296 alin. unităţile administrativ-teritoriale. Dacă servitutea presupune existenţa a două fonduri vecine. (3) şi (4) din Codul civil. 127 alin. există în cazul proprietăţii private. O altă distincţie constă în faptul că. (1) stipulează că “proprietatea este publică şi privată”. Din legile menţionate se desprinde ideea că “servituţile asupra bunurilor din domeniul public sînt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sînt compatibile cu uzul şi interesul public căruia îi sînt destinate bunurile afectate”. Servituţile stabilite prin fapta omului. dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii”. (2) că “statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular. 523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale. 64 . dobîndirea comunităţii zidului unui edificiu public. în cazul servituţii. 296 din Codul civil) sînt supuse dreptului comun. 9 alin. De exemplu. vedem că asupra bunurilor din domeniul public al statului se pot constitui servituţi dacă ele se confundă cu natura şi destinaţia acestor bunuri. (4) din Constituţie şi art. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. cumpărătorul unui imobil acceptă anumite restricţii în exercitarea dreptului său ca urmare a convenţiei între el şi vînzător. statul. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat pot stabili servituţi prin fapta omului. iar la art. 981-XIV din 11 mai 2000 privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor. existînd în timp cît există cele două imobile. se pot constitui servituţi prin fapta omului dacă legea nu dispune altfel. străzile care primesc apele ce se scurg fireşte de pe proprietăţile private ale particularilor. dar fără a se aduce atingere destinaţiei fondului. Constituţia la art. în virtutea dreptului lor de proprietate. Prin prisma Legii nr. sînt impuse de situaţia celor două fonduri. Prin urmare. iar servituţile sînt perpetue. îngrădirile pot exista asupra unui singur fond. se impune o reglementare mai riguroasă a acestora din urmă. în timp ce. în cazul îngrădirilor convenţionale. pot hotărî dezmembrarea acestui drept. precum şi a Legii nr. (2). amintind că bunurile din proprietatea privată sînt alienabile. bunurilor declarate inalienabile conform art. proprietarii celor două fonduri. Deoarece între îngrădirile dreptului de proprietate şi servituţi pot fi confuzii. Întrucît bunurile din domeniul privat al statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale (art.

dacă este în folosul fondului. Sub acest aspect. am menţiona că art. obiectul general al servituţii este uzul sau utilitatea imobilului dominant. după necesităţile şi capacităţile materiale ale persoanei. identice la un moment dat.2 Obiectul servituţii stabilite prin fapta omului. prin convenţie. 2) să nu impună proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. Servitutea prin fapta omului are ca obiect folosinţa directă a fondului aservit de către proprietarul fondului dominant. pe proprietăţile lor sau în folosul proprietăţii lor. va creşte şi întinderea servituţii fără a situaţia proprietarului fondului aservit. nu impune o obligaţie personală şi nu contravine ordinii publice. creînd posibilitatea celor mai variate servituţi. deoarece. Totodată. Dacă servitutea a fost stabilită prin titlu. se are în vedere necesitatea din timpul constituirii. se impun şi două restricţii referitoare la stabilirea servituţilor: 1) să nu contravină ordinii publice. Faptul aceasta nu va conferi servituţii un caracter de folosinţă personală. La o analiză a modurilor de stabilire a servituţilor prin fapta omului. În practică însă. implicit a-l dezmembra. 428 din Codul civil. şi întinderea dreptului de servitute. prevederile contractuale sau obiceiul (cutuma). Potrivit dispoziţiilor Codului civil. deoarece necesităţile pe care servituţile sînt chemate să le satisfacă sînt şi ele limitate. Din articolele 315-319 ale Codului civil.§. orice servitute vor găsi de cuviinţă. obiectul poate varia la infinit. în virtutea dreptului de proprietate. Dacă întinderea servituţii nu este fixată. în genere. 620 din Codul civil român prevede: „Este iertat proprietarilor a stabili. servitutea se restrînge la necesităţile fondului dominant. O dată cu creşterea necesităţilor fondului dominant. dat fiind faptul că servituţile prin fapta omului pot fi stabilite prin convenţii. Potrivit dispoziţiilor generale. ea continuînd să rămînă o folosinţă reală în utilitatea imobilului fondului dominant. 65 . Modurile de stabilire Potrivit art. Proprietarii a două fonduri au posibilitatea ca. proprietarii a două fonduri pot hotărî de comun acord dezmembrarea drepturilor lor. întinderea ei nu poate fi depăşi limita convenită. în teorie cel puţin. libertatea lor este nelimitată. pe cît timp aceste servituţi nu vor impune proprietarului fondului servient obligaţia unui fapt personal şi pe cît aceste servituţi nu vor fi contrare ordinii publice”. se desprinde ideea că proprietarul este liber a înstrăina dreptul său. nici sub pretextul creşterii necesităţii fondului dominant. Noţiunile de “uz” şi “utilitate” apar în sensul cel mai larg. Utilitatea pentru fondul dominant determină. numărul şi varietatea acestor servituţi nu sînt chiar atît de mari. să deroge de la normele ce reglementează servituţile în genere şi să stabilească o servitute contrară.

A două prohibiţie este că prin servitute nu se impune proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. ci numai cu titlu de uz. perpetuu. Această condiţie este particulară servituţilor. independent de posesiunea unui fond şi titularul unui asemenea drept îl poate folosi fără a fi proprietar) [6. Utilitatea fondului este o utilitate pentru proprietarul fondului şi invers. În opinia noastră. Servitutea fiind un drept real şi direct asupra unui fond. doar trebuie să-l lase pe titularul fondului dominant să-şi exercite dreptul de servitute. şi nu moştenitorilor proprietarului independent de fond. 605]. dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi stabilit cu titlu de servitute. servitutea se constituie pentru uzul şi utilitatea unui imobil. p. nu va fi validă convenţia prin care s-ar desfiinţa dreptul de trecere stabilit în favoarea fondului înfundat. În cazul servituţilor de trecere. 66 . proprietarul fondului aservit trebuie să întreţină fondul. fiindcă acest drept procură o utilitate pur personală. Proprietarul fondului se poate elibera abandonînd fondul. Dimitrie Alexandresco este de altă părere. considerînd că servitutea nu trebuie să fie constituită în folosul unei persoane. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute. Proprietarul fondului aservit nu are nici o obligaţie. În acest sens servitutea are ca drept obiectiv folosinţa directă de către titularul ei a fondului aservit şi nu o prestaţie a lui personală. servitutea profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant. Deşi îi este impusă obligaţia unui fapt personal. nu însă un drept personal împotriva proprietarului fondului aservit. După cum am afirmat. p. dar procură folos şi proprietarului fondului dominant.De exemplu. este constituită în mod statornic. proprietarul fondului dominant dobîndeşte asupra fondului aservit o porţiune din dreptul de proprietate. legiuitorul punînd accent pe interdicţia de a nu se construi sau dobîndi servituţi care ar aduce atingere libertăţii individuale. iar servitutea prezintă o utilitate pentru aceasta. tradusă într-o sarcină asupra fondului aservit. deoarece acest drept este înfiinţat în interes obştesc şi public [5. se consideră servitute stabilită prin fapta omului acordul prin care se permite vecinului să construiască sau să planteze la o distanţă mai mică decît cea legală ori să facă deschideri de vedere sub această distanţă legală. ci a fondului (de exemplu. Această obligaţie accesorie la o servitute se transmite o dată cu fondurile. utilitatea creată pentru proprietar devine o utilitate a fondului şi constituie servitute cînd. încît servitutea să poată fi realmente exercitată. Această prohibiţie nu se raportă la obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pentru a putea fi exercitată servitutea. 794]. În acest caz.

trebuie recunoscute de lege. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede numai posibilitatea de creare a servituţilor obligatorii (art. Secţiunea a 2-a. (1) din Codul civil. Constituirea servituţii. legea poate consacra dreptul proprietarului viitorului fond dominant de a cere constituirea unei servituţi şi obligaţia proprietarului viitorului fond aservit de a accepta acest drept. Legea prevede strict cazurile şi scopurile cînd trebuie de instituită obligatoriu o servitute (cînd proprietarul imobilului nu are posibilitatea de a-l exploata decît cu folosinţa fondului vecin).1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii. iar dacă acesta refuză. 274). în care există necesitatea constituirii unei servituţi. ci doar raporturi obligaţionale. proprietarul unui fond vecin care nimereşte în situaţia. a cărui proprietate a fost limitată. prevăzută de lege. Trebuie să facem o distincţie între limitările normale şi servituţile obligatorii. creează obligaţia universal negativă a tuturor. pe cînd limitele se stabilesc prin act normativ. lucrări şi plantaţii Conform prevederilor art. Aceste servituţi se constituie în temeiul legii. ele nu se constituie prin faptul adoptării legii. ci este necesar ca ele să fie cerute şi acceptate. Aceste servituţi. În unele situaţii însă. este un act de voinţă al proprietarului. legea poate da persoanei care are nevoie de servitute dreptul de a cere constituirea ei.Astfel. nu prin lege. 389 alin. în literatura rusă veche. foarte importante. limitele normale ale proprietăţii creează obligaţii numai pentru proprietar. după cum am mai menţionat. deoarece servituţile. problema se soluţionează în justiţie. dar. aceea ce înseamnă că. dar acestea nu vor fi servituţi. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului §. Servituţile se deosebesc de limitele normale aduse dreptului de proprietate prin faptul că constituirea lor se face la cererea persoanei. stabilind limitele dreptului de proprietate. are dreptul să ceară de la proprietarul fondului vecin instituirea ei. fiind drepturi reale. iar dacă nu. iar servituţile. dimpotrivă. lucrare sau plantaţie se poate face de către proprietarul terenului numai cu respectarea unei distanţe minime faţă 67 . poate fi obligată la constituire. prevede anumite obligaţii în folosul fondului vecin şi situaţia cînd legea prevede dreptul persoanei de a cere constituirea unei servituţi. Proprietarii sînt liberi să încheie între ei convenţii care le-ar garanta o astfel de posibilitate. adică între situaţiile cînd legea. se numeau obligatorii. „orice construcţie. soluţionate pe cale judiciară. Astfel. iar cealaltă persoană dacă se întrunesc condiţiile legale.

plătită anual. Distanţa dispare cînd proprietarul terenului a obţinut servitutea contrarie. lucrări şi plantaţii. cînd plantaţiile mor sau se scot. convenţional sau legal. Cît priveşte distanţa şi lucrările intermediare pentru anumite construcţii. Servitutea poate fi constituită şi de un mandatar al proprietarului. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. conform legii. conform obiceiului locului. Proprietarul care a constituit o servitute asupra unui fond poate să instituie şi altele. fierărie. De asemenea. stabileşte la alin. pot deroga proprietarii ambelor fonduri. trebuie sădiţi la distanţa stipulată de lege. (1) şi (2) din Codul civil.de linia de hotar. Sancţiunea pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute art. să taie şi să-şi oprească rădăcinile care au pătruns pe terenul său de pe terenul vecin. vecinul poate să ceară tăierea crengilor ce se întind peste terenul său. lucrări şi plantaţii. care se referă doar la dreptul vecinătăţii. 389 din Codul civil reîncepe. întrucît stabilirea unei servituţi presupune înstrăinarea parţială a proprietăţii. arbori şi plantaţii la o distanţă inferioară se poate dobîndi fie prin titlu. Articolul menţionat. astfel încît sa nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin”. (2) că „arborii. în care să prevadă posibilitatea de a construi sau de a planta la o mai mică distanţă decît cea legală. Astfel. fie prin prescripţie achizitivă. cu anticipaţie. De la această reglementare imperativă.). chiar şi în cazul cînd plantaţiile sînt la o distanţă reglementară. indicată în contract ori stabilită la înţelegerea părţilor. sobă. de regulamentul de urbanism sau de obiceiul locului. depozit de materii corosive etc. regulamentului de urbanism sau.). 389 alin. însă cu respectarea unor condiţii sau clauze contractuale (de exemplu. în lipsă acestora. pot încheia un contract de servitute privind distanţa pentru construcţii. este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. 68 . renta etc. Compatibilitatea servituţilor stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. Renta trebuie să fie făcută în bani. cît şi cel al fondului aservit. plata unei sume de bani. învestit prin procură. constă în faptul că proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor. cu excepţia celor mai mici de 2 metri. care trebuie să fie constituită la o anumită distanţă. dar care să nu fie mai mică de 2 metri de linia de hotar”. Cel îndreptăţit la rentă poate pretinde oricînd ca debitorul său să îi achite preţul terenului pe care s-a construit. imperiul art. Iar dacă această servitute dispare sau încetează. a plantaţiilor şi a gardurilor vii. Servitutea de a avea construcţii. adică dreptul de a avea plantaţii sau construcţii la o distanţă inferioară. atît proprietarul fondului dominant. fie prin destinaţia proprietarului. plantaţiilor ori gardurilor pe cheltuiala proprietarului terenului pe care acestea sînt ridicate. această limită se referă la un anumit tip de construcţii (cuptor. Pentru a stabili o servitute privind distanţa pentru construcţii.

la un anumit termen. servitutea contrară. servitutea privind distanţa pentru construcţii. uzucapiune sau prin destinaţia proprietarului [71. Prin prisma acestor idei. respectiv dreptul de a avea deschideri de vedere situate la o distanţă faţă de hotar mai mică decît cea prevăzută prin lege poate fi dobîndită prin titlu. p. 379 alin. Spre deosebire de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Într-adevăr. Servitutea nu se stinge. Acţiunile în justiţie privind clauzele de nerespectare a distanţei pentru construcţii.Respectarea distanţelor stabilite de proprietarii fondului dominant şi aservit este obligatorie. la orice înălţime şi distanţă faţă de fondul vecin. prin moartea proprietarului fondului dominant sau al celui aservit. Proprietarul fondului aservit duce povara servituţii (este grevat cu servitute). decît delăsînd fondul [42. §. Perpetuitatea însă nu împiedică părţilor să mărginească durata servituţii. demolarea sau interzicerea exploatării acestora poate fi cerută doar în cazul în care afectarea inadmisibilă s-a produs în mod evident”. p. proprietarul fondului dominant nu poate cere interzicerea ridicării sau exploatării acestora. lucrări şi plantaţii este perpetuă prin natura sa. planului de amenajare a teritoriului etc. se menţionează: „Dacă construcţia sau instalaţia a fost ridicată respectîndu-se distanţa de la hotar stabilită de lege. Se vor putea însă crea deschideri care să servească numai pentru aerisirea şi iluminatul natural al imobilului (deschideri pentru aer şi lumină). Totodată. ca uzufructul. normele de urbanism trebuie respectate de orice persoană fizică sau juridică ce construieşte un imobil care trebuie integrat planului de urbanism general din localitatea respectivă.2 Servitutea de vedere Conform dreptului vecinătăţii. Dreptul de proprietate imprimă acestei servituţi perpetuitate. la alin. lucrări şi plantaţii sînt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află acestea. (2) al aceluiaşi articol. În cazul în care povara este prea grea. el nu are un alt mijloc de a se elibera. Se are în vedere că un proprietar poate ridica pe terenul vecinului un zid chiar pe 69 . 200]. atîta timp cît proprietarul fondului dominant nu renunţă la ea. 263]. O dată stabilită servitutea de vedere asupra unei construcţii sau instalaţii. Dar. (1) din Codul civil stabileşte: „Proprietarul poate cere interzicerea ridicării sau exploatării unor construcţii sau instalaţii despre care se poate afirma cu certitudine că prezenţa şi utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său”. deoarece sînt un atribut al dreptului de proprietate şi nu aduc nici un prejudiciu vecinului. reglementarea de la art.

în funcţie de dimensionare şi tip de construcţie. cu respectarea condiţiilor servituţii stabilite. Anume prin actul de dobîndire se poate dovedi că ei consimt în mod tacit să menţină servitutea şi să o continue. legiuitorul francez deosebeşte două feluri de deschideri într-un zid. însă în mod diferit. cum este numită servitutea de lumină în Franţa. care au în vedere nu doar interesele celor ce revendică. ceea ce nu se întîmplă decît atunci cînd starea de fapt pe care consimţămîntul o transformă în servitute se manifestă la exterior în mod neîndoielnic [42. Or. ori. ori vederi. Astfel. Unele. Prin urmare. Or. Astfel. p. Aşadar. În ceea ce priveşte aşa-zisele deschideri. p. pentru ca să fie admis consimţămîntul tacit. În caz de neînţelegere sau litigiu. dacă deschiderile în cauză sînt pentru aerisire sau pentru vedere şi să dispună zidirea celor din urmă. cum sînt numite în legislaţia românească. care nu sînt mai puţin supărătoare pentru vecin. urmează instanţa de judecată să stabilească. lumini. Astfel. sînt deschideri prin care pătrunde nu numai aerul sau lumina. în actul de dobîndire. cu ocazia judecării acţiunilor în constatare. el le îngăduie chiar într-un zid aflat la hotarul 70 . jours sau jours de souffrance. Codul lui Napoleon a reglementat ambele feluri de deschideri. ci şi protecţia socială a celor ce deţin – cu orice titlu – construcţia în litigiu. restituire sau revendicare. dacă proprietatea se prestează la o restitutio in integrum sau este necesară constatarea că aceasta este afectată de servituţi. modificarea stării de fapt anterioare a imobilului. la români. vues sau jours libres. este o înţelegere amiabilă între proprietarii celor două fonduri vecine. că trebuie să suporte existenţa unor drepturi născute legal în beneficiul unor alte subiecte de drept [55. Luminile. revendicate sau ca urmare a acţiunilor în constatare se numără şi servitutea de lumină. Ţinînd seama de cele menţionate.hotarul fondului. dar care dau o vedere asupra fondului vecin. trebuie să reiasă în mod neîndoielnic din împrejurări. nu s-ar putea şti cu precizie dacă au înţeles noii proprietari să consimtă în cunoştinţă de cauză la ceva. legiuitorul a considerat că vecinul pe a cărui proprietate se instituie servitutea de vedere nu s-ar simţi stingherit de posibilitatea celuilalt de a avea mereu vedere asupra fondului său ori alte comodităţi. neîndoielnic şi precis. Proprietarii fondurilor sînt acei care ar stipula în mod expres. instanţele judecătoreşti trebuie să verifice din oficiu. şi servitutea de vedere se manifestă în mod vădit. conform actelor normative în materie. 144]. Este aceeaşi situaţie ca şi în cazul restituirii imobilelor trecute în proprietatea statului. 293]. sînt deschideri ce procură o vedere spre vecin şi servesc pentru a aduce lumină. printre limitările aduse dreptului de proprietate asupra imobilelor restituite. cum sînt ferestrele obişnuite ce se pot deschide.

art. doar în dreptul vecinătăţii la art. pentru vederile drepte. Regula de la art. consideră unii autori. balcoanele şi. cu condiţia ca zidul să nu fie comun şi ca luminile să se afle la o anumită înălţime deasupra podelei camerei pe care o luminează (Codul lui Napoleon. Totodată. art.proprietăţii. părţile 71 . În realitate. se aplică tuturor deschiderilor. Este de reţinut. care sînt mai supărătoare pentru vecin. o excepţie de la caracterul absolut al proprietăţii. chiar dacă zidul în care sînt făcute aparţine în întregime proprietarului care le-a făcut. 676 şi 677). toate deschiderile sau ieşirile analoage. Codul civil moldovenesc nu a reglementat în mod expres servitutea de vedere. proprietarul fondului aservit poate să privească aşa cum vrea spre proprietatea vecinului său şi să deschidă ferestre asupra acestei proprietăţi. 379 „Atentarea inadmisibilă”. Sancţiunea acestei servituţi constă în dreptul vecinului de a cere închiderea deschiderilor făcute la o distanţă de fondul său mai mică decît distanţa legală. prin analogie. ea nu poate întinde la lumini. Prohibiţia de a avea vederi mai aproape decît la o anumită distanţă de vecin. La stabilirea servituţii de vedere. fiind generală. şi ca atare este de strictă interpretare. este o restricţie adusă dreptului de proprietate. după cum vederile sînt drepte sau piezişe. conform art. luminile sau vederile pot fi drepte. vederile făcute într-un zid care este perpendicular sau oblic faţă de direcţia hotarului. Primele sînt mai supărătoare pentru vecin decît ultimele. de asemenea. cum sînt ferestrele. vederile făcute într-un zid paralel cu hotarul fondului. şi piezişe. proprietarul poate cere vecinului să ia măsuri pentru prevenirea acestui pericol. în lipsă de text expres care să stabilească o distincţie. dacă există pericolul prăbuşirii construcţiei de pe terenul vecin peste terenul său. o regulă identică aceleia pe care legea o prescrie pentru vederi. indiferent de faptul că sînt făcute într-un zid sau într-un (gard) hotar comun. că ori de cîte ori stabilesc prin convenţie alte distanţe decît cele legale. nu se pot face decît la o anumită distanţă de hotarul proprietăţii (art. În orice caz. unde legiuitorul a aplicat. 380 din Codul civil. Anume aici este vorba de o servitute şi de o consecinţă a coproprietăţii zidului comun. Astfel. 379 din Codul civil se referă la dreptul vecinătăţii sau. de fapt. Vederile. De aceea. O dată stabilită servitutea de vedere. ce ar putea fi o suverană apreciere a instanţelor de fond. vederilor sau luminilor. în genere. se impune observarea unei distanţe la care sînt făcute şi limita proprietăţii vecine. Distanţa la care se pot deschide vederi variază. deosebirea dintre vederi şi lumini este o chestiune. fiindcă procură o vedere mai comodă asupra fondului său. 379 se ocupă de vederi şi impune ca ele să fie la oricare distanţă de limita proprietăţii vecine. 678 şi 679). legea nevorbind decît de vederi. servitutea pe care am studiat-o este şi ea o simplă servitute. asimilînd astfel luminile sau vederile.

(1). Astfel. şi tocmai această servitute contrarie se numeşte servitute de vedere propriuzisă. Servitutea de trecere Pentru a nu se face o confuzie în acest sens. 391 şi 392 din Codul civil. fiind o servitute continuă şi neaparentă. „servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul terenului aservit dacă există o disproporţie vădită între utilitatea pe care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit”. cu toate condiţiile şi reglementările prevăzute la art. şi anume de a permite utilizarea fondului său în cazurile prevăzute de această normă. adică dreptul de a avea vederi la o distanţă mai mică. p. acelaşi timp. cît şi a construcţiilor.trebuie să insereze aceasta într-un titlu. 72 . obligîndu-se a-l despăgubi pentru inconvenientele cauzate astfel. convenţie sau testament. Ea se naşte cînd un proprietar a dobîndit servitutea contrarie. precum şi trecerea prin proprietate străină. exista reieşind din prevederile legale expuse la Capitolul „Servitutea”. Această servitute se creează pentru a permite proprietarului fondului înfundat accesul în vederea folosirii normale a proprietăţii sale [9. conform prevederilor alin. poate solicita de la vecinul său un drept de trecere la calea publică. Reglementarea juridică a servituţii de trecere în dreptul civil moldovenesc urmează a fi începută descriind prevederile art. Deoarece servitutea de trecere se constituie prin titlu. poate fi efectuată sub formă de plată unică. pentru exploatarea propriului fond. 15-27]. §3. ci numai prin titlu sau destinaţia proprietarului. Articolele menţionate instituie o obligaţie tuturor vecinilor. amintim că accesul pe terenul altuia. În cazul constituirii unei treceri în temeiul unei servituţi de trecere. 442 „Răscumpărarea servituţii de trecere” din Codul civil. prin acordul părţilor. ea are cea mai mare aplicabilitate practică. iar prin titlu se înţelege orice act juridic cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. care. Din moment ce legiuitorul a încadrat în Codul civil un astfel de articol. înseamnă că o servitute de trecere poate apărea şi în. adică nu are o ieşire comodă la calea publică. vecinului al cărui teren este folosit pentru acces trebuie să i se plătească o justă şi prealabilă despăgubire. Ea se poate constitui atît în favoarea terenurilor. se referă în unanimitate la dreptul vecinătăţii şi nu la o servitute de trecere clasică ce ar exista în acest sens. O definiţie posibilă a unei astfel de servituţi ar consta în faptul că proprietarul al cărui loc este înfundat. deoarece atare servituţi se dobîndesc nu prin posesiunea de 15 ani.

Direcţia drumului de necesitate şi cuprinsul dreptului de folosinţă al acestuia vor fi stabilite. potrivit căreia. Articolul similar (682) din Codul civil francez. pînă la înlăturarea neajunsului. fie pentru realizarea de operaţii de construire sau de lotizare. de un interes public mai presus decît cel privat” [6. 233]. p. orice loc. Este justă opinia. „Dreptul de trecere cu titlu de servitute există în dreptul civil german doar ca servitute stabilită „prin fapta omului”. în special. care se pot stabili prin convenţie. este îndreptăţit să reclame pe fondurile vecinilor săi o trecere suficientă pentru a asigura o deservire completă a fondului său. 230]. fie el al statului. al unui particular. Este imprescriptibilă şi oneroasă. 73 . industrială sau comercială a proprietăţii sale. cît şi în cea română. prin sentinţă. tratează ceva mai complet şi anume: „Proprietarul ale cărui fonduri sînt înfundate şi care nu au nici o ieşire la calea publică ori au o ieşire insuficientă. 770]. Vom aminti aici şi definiţia dată servituţii de trecere (Notweg. dacă este necesar. indiferent de faptul se află fondul înfundat în localităţi urbane sau rurale.drum de necesitate) de Codul civil german de la 1896 (BGB). îngrădit sau neîngrădit. Aici însă observăm că nu este vorba de o adevărată servitute de trecere. şi servitutea de trecere” (Wegerechft) [84. 482]. doctrina germană citînd. „legea nefăcînd nici o deosebire. Astfel. printre servituţile propriu-zise. în schimbul unei indemnizaţii proporţionale cu prejudiciul pe care l-ar putea ocaziona” [32. al comunei sau al unei alte persoane morale. p.Definiţii similare întîlnim atît în legislaţia franceză. fie pentru exploatarea agricolă. în cadrul titlului din cod care defineşte şi reglementează „Conţinutul dreptului de proprietate” (Inhalt des Eigentums). p. proprietarul acelui fond poate cere vecinilor să tolereze. Servitutea se va constitui. necesară unei folosiri legale. § 917 BGB prevede: „1. folosirea fondurilor acestora pentru realizarea legăturii necesare. p. cît şi pe terenurile care formează domeniul public (al statului sau al unităţilor administrativteritoriale). pentru că este vorba. 671253 din 30 iulie 1967. cu importanta precizare că. 200]. pentru că proprietarul fondului aservit poate pretinde despăgubiri [82. 2. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. Dacă unui fond îi lipseşte legătura cu drumul public. dreptul de trecere la un loc înfundat nu constituie o servitute (nici măcar legală). ci una din limitările aduse de lege exerciţiului dreptului de proprietate. este supus acestei servituţi. în dreptul civil german. p. Servitutea de trecere se poate constitui atît pe terenuri proprietate privată (indiferent de titular). Vecinii peste ale căror fonduri trece drumul de necesitate trebuie despăgubiţi cu o rentă în bani” [84.

înfundarea nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului. Dimpotrivă. Pentru a da loc unui drum (servitute) de trecere. ori de cîte ori locul are ieşire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări. Rămîne la latitudinea părţilor sau a instanţei să hotărască. p. Caracterul lacunar al reglementării din Codul civil. nu mai este loc înfundat terenul învecinat cu un altul. 391 şi 392 din Codul civil nu îşi găsesc aplicarea. dar care poate deveni practicabil cu unele cheltuieli.Găsim unele elemente definitorii ale enclavei şi la art. Cuprinsul art. 442 din Codul civil oferă prea puţine elemente privind noţiunea de „teren” sau „loc înfundat”. în aceeaşi măsură. Ca urmare. asupra consecinţelor unor asemenea inconveniente şi greutăţi. la stabilirea drumului de trecere. trebuie să se ţină seama. de interesele obiective şi subiective ale proprietarului fondului aservit. dispoziţiile art. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. trecerea nu mai poate fi cerută vecinilor fondului ca în starea lui iniţială. în cazul cînd nu se poate stabili o trecere suficientă pe fondurile divizate. astfel cum a fost modificat prin Legea din 20 august 1881: „Dacă enclava rezultă din divizarea unui fond ca urmare a unei vînzări. a unui partaj sau a oricărui alt contract. cum ar fi împărţirea unui loc ce nu era înfundat între mai mulţi proprietari. 482]. existentă anterior. Literatura de specialitate foloseşte această sintagmă de „loc înfundat”. Această definiţie nefiind elocventă. ca şi de ale celui care solicită 74 . menţionăm că obligaţia de tolerare a drumului de necesitate nu operează cînd legătura fondului cu drumul public. „de enclavă” ca element esenţial pentru justificarea recunoaşterii dreptului de servitute. art. Totuşi. este impracticabil. Tot astfel. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. care are acces la calea publică şi care este dobîndit în proprietate de titularul primului teren. 682 ar fi aplicabil” [32. a unui schimb. Noţiunea de „loc înfundat” indică imobil care se află în imposibilitate relativă de acces la calea publică. considerăm că poate fi suplinit prin precizările aduse de comentatorii Codului civil în vigoare. cel puţin în ceea ce priveşte definirea noţiunii de „loc înfundat”. precum şi imobilul pentru care accesul ar prezenta inconveniente grave sau un pericol. a fost înlăturată printr-o acţiune intenţionată a proprietarului. 684 din Codul civil francez. în funcţie de situaţia de fapt. trecerea nu poate fi cerută decît pe terenurile care au făcut obiectul acestor acte.

Mai mult decît atît.sau reclamă trecerea. dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus sau dacă îl opreşte să efectueze reparaţii folositoare. Astfel. pentru că numai astfel se poate garanta utilizarea netulburată a servituţii. (2): „În caz de neînţelegere între părţi. 442 din Codul civil privind răscumpărarea servituţii de trecere. va putea oferi proprietarului fondului dominant un alt loc de trecere. vreo schimbare împovărătoare celui dintîi fond. servitutea de trecere va înceta dacă raţiunea pentru care a fost înfiinţată nu mai există. proprietarul fondului aservit. Despăgubirea trebuie să acopere echivalentul lipsei de folosinţă a terenului ocupat de drumul de trecere din fondului aservit. 151]. nici în fondul supus servituţii. ori de cîte ori există ieşire la calea publică pe un drum impracticabil. Părţile însă pot recurge la o asemenea modalitate de despăgubire. care este prescriptibilă. Cererea de despăgubiri. acesta va putea oferi un loc cu aceiaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor proprietarului celuilalt fond. respectarea ei de bună voie [69. p. Titularul dreptului de servitute nu î1 poate exercita decît în limitele titlului său. care nu va putea să refuze. Dispoziţiile art. stabileşte la alin.” Referitor la exercitarea servituţii din art. pentru care servitutea a devenit prea împovărătoare. 127]. se poate spune că proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuinţarea sau a o îngreuna. art. 434 al Codului civil. instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. fără ca acesta să î1 poată refuza. Totuşi. dar şi în sensul că trebuie să se ia în vedere gravitatea pagubelor ori a inconvenientelor ce s-ar pricinui la aservirea unui fond în comparaţie cu posibila aservire a unui alt fond învecinat. Totodată. De asemenea. 442 din Codul civil trebuie interpretate în sensul că nu numai pe terenul aservit urmează a se face drumul ce ar prilejui cît mai puţină pagubă. nici în fondul pentru care servitutea a fost înfiinţată. fără a putea face. p. nu va putea cuprinde pretenţia titularului fondului aservit de a i se acorda teren în compensaţie. se impune de precizat şi faptul că. la un preţ de circulaţie. Nici proprietarul fondului supus servituţii nu poate scădea sau face incomodă exercitarea servituţii de către titularul acestui drept [27. dar care poate deveni practicabil cu anumite cheltuieli din partea 75 . proprietarului fondului dominant revenindu-i obligaţia să-1 despăgubească pe proprietarul fondului aservit. îndeplinind formalităţile prevăzute de lege pentru schimbul de terenuri. instanţa de judecată poate suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. La stabilirea preţului de răscumpărare. nu poate schimba starea locurilor. Totodată. Servitutea de trecere nu este gratuită. nici strămuta exercitarea servituţii dintr-un loc în altul decît acela unde servitutea a fost din început stabilită.

ar trebui să dobîndească definitiv dreptul de trecere în acel mod şi pe acel traiect. se vor interpune între fondul său şi drumul public. a unui loc ce nu era înfundat. poate să nu mai fie exercitată dacă fîntîna a secat din cauza lucrărilor de canalizare a străzii. trecînd mereu prin acelaşi loc în acelaşi mod timp de 15 ani. subliniem încă o dată faptul că. deoarece servitutea poate servi şi alt obiect decît cel pentru care a fost constituită. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului însuşi. fără a avea în vedere exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. pentru a da naştere unui drept de trecere. iar umplerea fîntînii cu apă nu mai este posibilă. fiecare dintre coindivizari are dreptul să exercite atributele proprietăţii asupra întregului imobil şi să ceară celorlalţi coproprietari respectarea acestui drept. 392 din Codul civil nu îşi va găsi aplicare. aceasta va fi posibil. adică locul pe unde se face şi felul în care se face (pe jos. Aceeaşi soluţie ar trebui admisă şi la noi. La stabilirea unei servituţi de trecere. aceasta va înceta. chiar în lipsa unui text similar. pentru parcelele înfundate cela care se află într-o asemenea situaţie este îndreptăţit să ceară stabilirea servituţii de trecere pe parcelele care. proprietarul terenului înfundat. Deoarece legea stabileşte că servitutea de trecere îşi are cauza în necesitatea fondul înfundat de a comunica mai uşor cu calea publică. ieşirea la calea publică nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. În această situaţie. p.)? În acest sens. Cînd situaţia imobilelor nu mai impune menţinerea servituţii de trecere. 76 .proprietarului terenului dominant. În cazul în care un imobil nu are ieşire la calea publică şi aparţine ca proprietate comună pe cote-părţi mai multor persoane. prin partaj. 53]. Astfel. fondul încetează de a mai fi înfundat [12. iar în cazul în care imobilul a fost partajat omiţîndu-se stabilirea căii de acces la drumul public. deoarece este conformă cu raţiunea juridică. noul cuprins al art. o servitute de trecere stabilită pentru a se ajunge la o fîntînă. cu vehicule etc. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. încetează îndată ce. printr-un mod oarecare. apare întrebarea: se poate dobîndi sau nu prin uzucapiune modul de exercitare a servituţii. cum ar fi împărţirea între mai mulţi proprietari. În încheiere. Dacă titularul dreptului de servitute ar dori menţinerea servituţii din alte motive. 685 din Cod civil francez răspunde afirmativ. Prin urmare. trebuie să hotărîm că această servitute. dreptul de trecerea nu mai poate fi solicitat. instanţa de judecată ar trebui să ţină seama şi de interesul celui care urmează să suporte consecinţele ei. art.

De altfel. 390]. primele două dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sînt numite în literatură servituţi personale.fără ca proprietarul fondului aservit să mai poată cere schimbarea locului prin care se face trecerea şi a felului ei 20. nu se pot uzucapa cînd servitutea nu este în acelaşi timp continuă sau aparentă. or. servitutea de trecere este necontinuă. este totuşi în contradicţie cu regula admisă pentru servituţile stabilite prin fapta omului. Autorii francezi se pronunţă însă împotriva instituirii unei astfel de servituţi [75. De exemplu. uz şi obligaţie personală Art. Ceea ce deosebeşte servituţile stabilite prin fapta omului de uzufruct sau de uz este întocmai caracterul folosinţei bunului. însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. Unii autori admit că proprietarului unui fond i se poate impune cu titlu de servitute o sarcină utilă pentru exercitarea unei industrii ce se află pe fondul vecin (de exemplu: dreptul de a lua pămînt pentru cultivarea ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor). Uzufructul se poate stabili prin convenţii. dreptul de a culege fructe. spre deosebire de dreptul de servitute care se constituie în favoarea unui fond. chiar dacă ar fi stipulat în folosul proprietarului unui fond vecin. ci un avantaj personal al proprietarului lui. 395 alin. p. întocmai ca proprietarul. Din cele menţionate se desprinde următoarea caracteristică: dreptul de uzufruct şi dreptul de uz se constituie în favoarea unei persoane. flori. (1) din Codul civil al Republicii Moldova arată că “uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului. nici modul de a o exercita. care este logică şi echitabilă. nu constituie o servitute. ci un drept de uz. titularul acestuia dobîndind dreptul de a folosi şi de a culege fructele. Această soluţie. dar de o întindere mai mică. Dreptul de uz este un drept real de aceeaşi natură cu uzufructul. întrucît acest drept nu are ca obiect utilitatea unui fond vecin. 20 77 . dar numai pentru nevoile lui şi ale familiei. iar ultimul servitute reală. după care nici servitutea. personal în cazul dreptului de uzufruct şi uz şi real în cazul servituţilor. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct. Secţiunea a 3-a. proprietarul păstrîndu-şi nuda proprietate. prin înstrăinarea celor două atribute ale uzufructului în favoarea unei persoane (uzus şi fructus). Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul nu şi de a-l înstrăina”.

felul acestuia şi modalităţile de întrebuinţare. Pentru a şti dacă este vorba de o servitute sau de un drept de uz. fie cu titlu de obligaţie personală. Întrucît folosinţa poate fi stabilită fie cu titlu de drept real de uz. chiar dacă drepturile au fost cedate unei alte persoane. dreptul de a vîna pe fondul vecin nu necesită posesiunea acestuia). dreptul de uz. să limiteze în timp servitutea. cum ar fi: necesitatea posesiunii unui imobil de către cel în a cărui favoarea s-a instituit dreptul real. aceste drepturi se sting la moartea uzufructuarului. se poate examina şi caracterul fondului. în vreme ce dreptul de servitute. 78 . Prin urmare. iar situaţia de fapt o impune (situaţia care a generat naşterea servituţii). Astfel. implicit al folosinţei. pe cînd dreptul de servitute necesită posesiunea imobilului de către cel în a cărui favoare este stabilită servitutea (de exemplu. există independent de posesiunea unui imobil de către uzuar (de exemplu. dar este inseparabil de fond [65. după cum nici servitutea reală nu poate avea ca obiect o prestaţie personală pozitivă. de comun acord. considerat un drept activ. În ceea ce priveşte obiectul dreptului real. în cazul dreptului de uz. obiectul dreptului real instituit. ceea ce înseamnă că va exista atîta timp cît cele două imobile există. p. 501]. avînd acest drept.O altă deosebire esenţială priveşte caracterul temporar sau perpetuu al dreptului instituit. cît şi alte elemente. se poate transmite. nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. viitorul ei titular trebuie să aibă în posesiune fondului înfundat). avîndu-se în vedere însuşirile naturale. Un alt element distinctiv apare în raport cu posesiunea imobilului de către beneficiarii de uzufruct. dacă nu a fost stipulat un termen. vom constata că uzufructul şi uzul pot fi stabilite asupra unor bunuri mobile sau imobile. Dreptul de uzufruct şi dreptul de uz sînt temporare. Mergînd pe aceeaşi linie a caracterelor celor trei dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Dreptul de uz nu poate fi transmis în mod pasiv moştenitorilor proprietarului fondului grevat.numai asupra unor bunuri imobile. Există şi posibilitatea ca proprietarii celor două fonduri. Dreptul de servitute este perpetuu. respectiv a titularului dreptului de uz. 148]. p. pentru o delimitare corectă a servituţii de dreptul de uz trebuie luate în vedere atît caracterele juridice. posibilitatea transmiterii lui. proprietarul bunului. Astfel. un alt element distinctiv al servituţii constă în faptul că ea nu poate fi cedată independent de fond. Menţionăm că această poziţie este discutabilă. pentru a construi o servitute de trecere. de uz sau de servitute [28. pe cînd servituţile . se impune şi realizarea unei distincţii între servitute şi obligaţie. în genere.

Spre deosebire de dreptul de uz. etc. şi se poate transmite în mod pasiv. servitutea necesită ca beneficiarul să posede un imobil. fără a se transmite dobînditorilor cu titlu particular fondurilor debitorului şi creditorului. iar obligaţia personală este un drept asupra unei persoane în profitul unei alte persoane. dacă şi-ar rezerva dreptul să facă prestaţii. Caracterul perpetuu al servituţii şi caracterul temporar al obligaţiei sînt şi ele elemente distinctive. de asemenea. Aceste distincţii au fost necesare. Dreptul nu se transmite în mod pasiv moştenitorilor proprietarului grevat. în care caz nu este necesar a fi proprietar. să facă sau să nu facă ceva. 284]. Obligaţia se transmite în mod pasiv moştenitorilor debitorului şi în mod activ moştenitorilor creditorului. dar se transmite în schimb tuturor dobînditorilor. 79 . servitutea implică o ştirbire a dreptului de proprietate fără imixtiuni din partea proprietarului fondului dominant (de exemplu: de a nu construi mai sus de o anumită înălţime). Servitutea este perpetuă prin natura sa şi nu poate fi cedată independent de fond [42. uz şi obligaţie personală. iar dacă ar conveni să construiască mai sus de o anumită înălţime. ai imobilului. exercitată de creditor. în cazul servituţii. independent de posesiunea unui imobil de către uzuar. deoarece. să treacă. reiterăm că obligaţia există independent de posesiunea unui imobil de către creditor. ar fi vorba despre o servitute. Proprietarul fondului dominant poate să obţină dreptul de a face fapte pozitive asupra fondului aservit (de exemplu: să ia apă. prin convenţie. Dreptul de uz există. care nu moştenesc imobilul grevat. Rezumînd aceste deosebiri dintre servitutea stabilită prin fapta omului şi uzufruct. vorbim de o simplă obligaţie personală sau. În cazul obligaţiei. cu titlu universal sau particular. p. proprietarul fondului aservit este obligat numai să se abţină. Servitutea reală.). Uneori. Ea poate avea drept obiect principal o prestaţie pozitivă. Proprietarul imobilului lovit de acest drept însă nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. unul dintre proprietarii unor fonduri vecine s-ar putea să facă ceva în favoarea fondului vecin şi în acest caz.Caracterele care fac să se deosebească constau în faptul că servitutea este un drept real stabilit asupra unui lucru în profitul unui alt lucru. Obligaţia există independent de posesiunea unui imobil. sau în mod activ. În ceea ce priveşte sarcinile impuse. ca şi dreptul de uz. debitorul este dator să dea. nu poate avea ca obiect principal o prestaţie personală pozitivă şi nu se transmite moştenitorilor proprietarului care nu iau în posesiune imobilul grevat. ne-am afla în faţa unui drept de uz.

cu ocazia transferării unei proprietăţi.170]. pe care le vom studia în prezentul capitol. Constituirea servituţilor În dreptul roman. ea are la baza apariţiei sale fapte juridice. 80 . servituţile pot fi constituite prin fapte juridice. sau alte acţiuni ale persoanelor care. Uzucapiunea a fost un temei de constituire a servituţii. fie indirect. cînd alienatorul îşi reţinea dreptul de trecere pe fondul înstrăinat. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute Secţiunea 1. chiar şi în cazul în care lipseşte intenţia de a crea o servitute. Servituţile se puteau constitui şi tacit. Cînd se folosea mancipaţia sau in iure cesio. care indică asupra creării servituţii. p. Deseori. servitutea se putea constitui fie direct (de exemplu. considerate ca res nec mancipi. fie rezultatul clar al unor atare servituţi. se utilizau aşa-zisele pacte şi stipulaţii. Acest mod de constituire a servituţii este prevăzut şi de legislaţia României şi Franţei. deoarece. în dependenţă de sistemul juridic. acţiunile de creare a unei servituţi sînt fie înţelegeri scrise sau verbale. în cazul în care proprietarul unui fond îngăduia unui terţ folosinţa unei servituţi. De asemenea. servitutea se creează în temeiul unei hotărîrii judecătoreşti. iar cele prediale urbane. cît şi ca un drept subiectiv. Ulterior. Constituirea. De exemplu: A este proprietarul unui teren mare. a unor anumite sau acţiunilor părţilor. servituţile se constituiau prin mancipaţiune. Independent de faptul că A şi B. dat fiind faptul că A nu avea intenţia să vîndă lui B un teren care nu are acces la calea publică. servituţile nu se puteau constitui în conformitate cu normele dreptului civil. pot fi calificate ca săvîrşite cu intenţia de a crea o servitute. unde este numit “stabilirea servituţii după destinaţie”. Pactul este contractul neformal de constituire a unei servituţi. care punea servituţile prediale rustice în cadrul bunurilor mancipi. Servituţile se creează ca urmare a acţiunilor proprietarilor de imobile. Asupra fondurilor provinciale. pînă la adoptarea legii Scribona. Servituţile derivînd din fapta omului pot fi stabilite sau dobîndite în diverse moduri. prin in iure cesio [47. pe care l-a împărţit în două. ea totuşi se consideră stabilită. A spunea: “Afirm că am un drept de trecere pe fondul lui B”). În dependenţă de sistemul juridic. Terenul vîndut lui B nu are altă ieşire la drumul public decît pe terenul lui A. servituţile puteau fi constituite printr-o adiudicatio făcută de un judecător într-o acţiune de partaj. De aceea. De asemenea. atît în cazul cînd privim servitutea ca un raport juridic. iar stipulaţia – o întărire a exerciţiului servituţii prin adăugarea unor clauze penale. în instanţa de judecată.Capitolul III. o parte este vîndută lui B. la vînzarea terenului nu au stabilit în mod expres că se instituie o servitute.

Există trei moduri de stabilire a servituţii derivînd din fapta omului. Proprietarul. de exemplu. ca şi ea. scopul şi situaţia servituţii unei părţi a terenului în favoarea altor părţi”. este numai pentru servituţi continue şi aparente. profesorul C. Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar Conform prevederilor art. servitutea se naşte fără titlu sau prescripţie. scopul şi situaţia unei părţi de teren în favoarea altei persoane sau altor părţi. în vederea unei eventuale parcelări. 81 . 431 alin. instituie imediat natura. Cît timp ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. după natura sa. modurile de a stabilire a acestor servituţi sînt: a) prin destinaţia stabilită de proprietar. însă dacă cele două fonduri ajung în stăpînirea a doi proprietari diferiţi. dar. Destinaţia proprietarului este un mod de stabilire a servituţilor. stabileşte imediat natura. aparente sau neaparente. Modul de stabilire prin acte juridice este un mod general de dobîndire a servituţilor derivînd din fapta omului. p. dacă fondurile ar aparţine a doi proprietari diferiţi. Specificul însă constă în aceea că o asemenea servitute se constituie de către proprietarul unui teren în vederea unei eventuale parcelări. anticipînd parcelarea imobilului său şi trecerea parcelelor în proprietatea diferitor persoane. Destinaţia proprietarului nu este un mod de stabilire general ca şi prescripţia. 431 din Codul civil. Este de remarcat faptul că destinaţia stabilită de proprietar. Hamangiu defineşte “destinaţia proprietarului” ca fiind actul prin care proprietarul care stăpîneşte două fonduri. Servitutea stabilită prin destinaţia proprietarului îşi are originea în dreptul cutumiar francez [85. Celelalte două moduri se aplică numai la anumite categorii de servituţi derivînd din fapta omului. (1) din Codul civil: „servitutea poate fi constituită prin destinaţia stabilită de proprietar”. b) prin act juridic(titlu). starea de fapt nu constituie servitute. Preluînd definiţia dată de la unii autori români în domeniul dreptului civil. conform prevederilor art. Astfel. este un act juridic unilateral şi se supune aceloraşi condiţii de fond şi de formă ca şi la servitutea constituită prin act juridic. stabileşte între ele o stare de fapt care ar constitui o servitute. §1. deoarece se aplică la toate servituţile. fie ele continue sau necontinue. sau instituind nemijlocit parcelarea printr-un testament. 37]. c) prin uzucapiune. Articolul 432 din Codul civil stabileşte că “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care.

2) intenţia proprietarului de a stabili implicit o servitute între o parte a fondului său în profitul altei părţi trebuie să fie cert stabilită. 3) amenajarea constitutivă a servituţii trebuie să fi fost făcută de proprietarul originar sau. 2 nov. Existenţa servituţii îşi are. Franţa. sintetizează excelent condiţiile necesare pentru dobîndirea servituţii prin destinaţia proprietarului. 82 . originea juridică în consimţămîntul tacit prezumat al noilor proprietari în vederea continuării ei. cel puţin ultimul proprietar comun trebuie să menţină amenajarea constitutivă a servituţii de la momentul separării fondurilor. 5) în ipoteza unei servituţi discontinue. cu consecinţa că entităţile în discuţie vor aparţine unor proprietari diferiţi. dacă proprietarul originar al celor două fonduri nu a prevăzut o clauză contrară în convenţie sau testament. cel ce o invocă trebuie să probeze că actul de separare al fondurilor nu conţine nici o dispoziţie contrară menţinerii servituţii. trebuie să decurgă în mod neîndoielnic din împrejurări. Starea de fapt trebuie să se manifeste în mod vădit. ca lucrurile să rămînă astfel. Înstrăinarea sau moştenirea unuia dintre cele două imobile. 1989. 1-er chapitre. 1371 din 28 iulie 1983 a Tribunalului Suprem Român. Dar acest consimţămînt tacit. astfel.Acest lucru s-ar explica prin faptul că un asemenea mod de constituire a servituţilor se bazează pe consimţămîntul tacit al părţilor ca lucrurile să rămînă în starea în care erau în momentul cînd fondurile au încetat să aparţină aceluiaşi proprietar. Dacă. Această decizie dispune că dreptul de servitute nu poate fi stabilit cînd terenul pe care se află construcţia partajată se află în continuare în indiviziune între părţi. 4) numai servituţile aparente care se relevă printr-o amenajare exterioară vizibilă sînt susceptibile a fi stabilite prin destinaţia proprietarului 21. va duce la naşterea servituţii. Aix-En-Provence. părţile au dispus. 692 şi următorul din Codul civil francez. în mod expres. 293]. Constituirea unei servituţi prin destinaţia proprietarului presupune reunirea mai multor condiţii: 1) fondurile divizate trebuie să fi aparţinut la origine aceluiaşi proprietar. publicată în “Culegerea de decizii din 1983”. în momentul împărţirii fondurilor sau înstrăinării. faptul se consfinţeşte într-un act juridic. neîndoielnic şi precis prin lucrări exterioare [42. Această ultimă condiţie a fost stabilită şi prin decizia nr. întemeiată pe prevederile art.. întrucît nu sînt întrunite 21 Tribunalul de mare instanţă. O decizie adoptată în practica judiciară franceză. dacă aceasta nu a fost stabilită de el însuşi. pentru a fi admis. 625 şi următorul din Codul civil român. p. al căror cuprins este reprodus de art.

83 . În acest sens. servitutea luînd naştere în momentul despărţirii fondurilor”. în cazul stabilirii servituţii prin destinaţia proprietarului. drum de trecere pentru locul înfundat. Cod civil al Federaţiei Ruse la art. În cazul în care aceste persoane nu pot ajunge la o înţelegere în privinţa instituirii servituţii sau a condiţiilor ei. deoarece nu este vorba de două terenuri aparţinînd unor persoane diferite. doctrina şi practica cea au statuat ca servitutea să fie aparentă şi nu continuă au recunoscut şi în aceste cazuri servituţi stabilite prin destinaţia proprietarului [59. conform acţiunii intentate de solicitantul servituţii. 274 alin. Totodată. şi alte persoane (de exemplu. nu se pot constitui prin destinaţia proprietarului decît servituţile continue şi aparente. cele mai diverse cazuri vizează divizarea fondului de către proprietar. dreptul de utilizare limitată a terenului vecin. În practică însă. pentru instalarea şi exploatarea diferitelor comunicaţii etc. lăsînd prin semne vizibile drum de trecere pentru locul înfundat. 22 Culegeri de decizii ale Curţii Supreme de Justiţie pe anul 1969. Servitutea se constituie în cazul necesităţilor a căror satisfacere este imposibilă fără instituirea ei. aparţinînd aceluiaşi proprietar. amintim Decizia Secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie Române nr.condiţiile pentru stabilirea acestui drept. art. De asemenea. cînd proprietarul a scindat fondul în două terenuri. proprietarul bunului imobil (teren sau un alt imobil) are dreptul de a cere proprietarul de teren vecin. Dreptul de a cere instituirea servituţii o au. potrivit căreia “destinaţia proprietarului poate ţine loc de titlu dacă are caracter permanent şi îşi are aplicare numai în cazul în care ambele imobile au constituit un singur fond. 274. 19. 642-648]. testament şi prin alte acte juridice valabile dintre părţi. Astfel de servituţi pot fi constituite prin contract. starea de fapt să aibă caracter perpetuu. p. lăsînd. Este necesar ca. litigiul urmează să fie soluţionat în instanţă de judecată.). stabileşte că servitutea poate fi constituită conform unei înţelegeri între solicitantul servituţii şi proprietarul fondului vecin. al Republicii Moldova. prin semne vizibile. în afară de proprietar. după care înstrăinează proprietatea uneia dintre cele două parcele. De aceea. 783 din 6 iunie 196922. p. dar şi-a păstrat proprietatea asupra unei porţiuni de teren. Prin prisma articolului 432 din Codul civil. în favoarea acelui loc o servitute de trecere de care se va folosi. va crea. persoana care are dreptul de folosinţă nelimitată). În articol sînt enumerate mai departe temeiurile de instituire a unei servituţi (de trecere. după caz şi proprietarilor unor alte terenuri.(3). În conformitate cu prevederile Codului civil al Federaţiei Ruse. uzucapiune.

45 este stabilit că înregistrarea dreptului de servitute se efectuează fie în baza cererii depuse de proprietarul bunului imobil sau de persoana în folosul căreia se constituie dreptul de servitute. cu excepţia cazului cînd construcţia acestui pod îi va cauza cheltuieli considerabile. se consideră că A are necesitatea de a institui o servitute pe terenul lui B. poate crea situaţii de conflict. Astfel. Exemplu: Persoana A este proprietarul unui teren. În situaţia cînd unul din hotarele terenului lui A este mărginit de un rîuleţ.hotărîrea autorităţii administraţiei publice locale privind pămîntul care se află în proprietate publică. . . Legislaţia Republicii Moldova. În acest caz. utilizare şi stingere a dreptului de servitute şi. fie în existenţa unei posibilităţi. a cărui trecere la drumul public a fost închisă în urma exproprierii unei părţi din acest teren pentru construcţia unei şcoli. Pentru înregistrarea servituţii se prezentă următoarele documente privind instituirea servituţii: . dar a cărei exercitare duce la imposibilitatea folosirii bunului la destinaţie sau necesită cheltuieli considerabile. (3)). Caracterul considerabil al cheltuielilor se va determina în funcţie de venitul tuturor membrilor de familiei ai lui A. la art. 44-46. reglementează modul de constituire. prin decizie a autorităţii publice. inclusiv Codul civil. totodată. 431 alin.hotărîrea instanţei de judecată. 1543-XIII din 25 februarie 199823 privind cadastrul bunurilor imobile. (art. nr. Necesitatea trebuie să fie determinată cu rigurozitate în absenţa deplină a unor alternative. A are alternativa de a construi un pod pentru a trece la drumul public şi nu are dreptul de a cere instituirea unei servituţi. în conformitate cu Legea nr. fie în temeiul înştiinţării organului de stat în baza hotărîrii căruia a fost instituit dreptul de servitute. Prin hotărîre a instanţei de judecată servitutea se constituie în caz de necesitate. 84 . dacă imobilul asupra căruia se constituie servitutea este proprietate de stat. Construcţiile de pe terenurile vecine nu permit trecerea la drum cu automobilul.prin hotărîre a instanţei de judecată. Determinarea necesităţii însă poate fi subiectivă şi de aceea.contractul încheiat în modul corespunzător. 1998. 23 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. numai terenul lui B este liber şi numai pe el se poate institui o servitute de trecere. stipulează că pentru existenţa servituţilor ele trebuie înregistrate în modul corespunzător de către organele cadastrale în registrul bunurilor imobile.

este determinată de factorii şi necesităţile obiective ale proprietarilor imobilelor în cauză. actul juridic care serveşte la stabilirea lor. nu înscrisul probatoriu. la art. Codul civil menţionează. dacă este constituită pe cale de legat. în art. ea fiind opozabilă numai după înscriere în registrul bunurilor imobile. Acesta. legatul sînt astfel de titluri. p. convenţie. Orice servitute. prin act juridic sau titlu. actul constitutiv va putea să fie sub semnătură privată. În aceeaşi ordine de idei. independent de actul probatoriu care le constată [42.1543/1998. Titlul prin care se stabileşte servitutea nu este supus nici unei reguli de o formă specială.) sau a testamentului. indiferent de natura ei. fie ele acte bilaterale. servitutea ea se va face printr-un act autentic. că servituţile continue şi aparente se dobîndesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani. donaţia. 23. poate îmbrăca forma convenţiei (vînzare . cu titlu oneros ca vînzarea. sau unilaterale. iar servitutea însă. testament. e o manifestare de voinţă a proprietarului. în afară de regulile de drept comun. Toate operaţiunile translative de drept comun pot servi ca mijloc de stabilire a unei servituţi. 624 stipulează că servituţile continue neaparente şi cele necontinue şi neaparente nu se pot stabili decît prin titluri. Chiar dacă este cuprins într-un instrument probator.§2. ele depind de voinţa părţilor. dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. 85 . Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu) Cînd vorbim de constituirea servituţilor. iar unele servituţi nu se pot stabili decît în acest mod. Art. care constată această operaţiune. titlul este valabil dacă este rodul voinţelor celor întru care se încheie. încheierea lor se supune condiţiilor de fond şi de formă prevăzute la capitolele I. încheiate în scris. orice servitute se poate stabili şi dobîndi prin titluri. precum şi alte acte normative.cumpărare etc. avem în vedere operaţiunea juridică. 431. se aplică regulile de drept comun în materie de formă a actelor. Vînzarea. Prin urmare. că servitutea poate fi constituită şi prin act juridic. negotium.35 şi 38 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. Astfel. poate fi stabilită prin titlu. la art. Codul civil românesc declară. instrumentum. 285]. articolele 431-433 din Codul civil. sau cu titlu gratuit ca donaţia. II. ca orice donaţie. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. În acest caz. adică contracte. conţinutul şi formelor actelor materiale concrete de exercitare. ca testamentul. şi III ale Titlului III din Codul civil. Cît priveşte natura. dacă este constituită cu titlu oneros între vii. Deoarece aceste acte juridice se referă la bunurile imobile. 623.

schimbul) sînt valabile. fiind suficient şi simplul acord de voinţă.). Actul de partaj creează. existenţa unei servituţi dobîndite prin prescripţie sau prin destinaţia proprietarului. prin care proprietarul fondului aservit recunoaşte existenţa servituţii la care este supus. Conform alineatului următor. Titlul. stabilită prin fapta omului şi rezultînd din titlul de partaj al fondului primitiv între copărtaşii actuali. fiindcă nimic nu împiedică părţile să constate. în termeni tehnici. În fine. “actul juridic prin care se constituie servitutea se încheie în formă autentică”. act recognitiv. a unei fîntîni sau a despărţiturilor comune. Servituţile constituite prin convenţie cu titlu oneros (vînzarea-cumpărarea. adică servituţile continue neaparente. pentru a dovedi în justiţie existenţa servituţii. Un asemenea act de recunoaştere se numeşte. Servituţile care se pot stabili prin prescripţie sau destinaţia proprietarului se pot dovedi prin toate mijloacele ce stabilesc prescripţia sau destinaţia. servitutea de indiviziune asupra anumitor accesorii ale fondurilor (drumuri. ar fi necesar să se aplice regulile de drept procedural comun în materia probelor. O servitute specială care rezultă din titluri şi care necesită scurte explicaţii este servitutea de indiviziune. aceasta va putea fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. fîntîni etc. Astfel este comunitatea indiviză a unui drum. o astfel de servitute ar putea fi dovedită în justiţie fie prin martori. S-ar putea crede că numai servituţile ce nu se pot dobîndi prin prescripţie. adevărul este că orice servitute. servituţile care se pot stabili numai prin titluri nu pot fi dovedite decît prin titlu constitutiv sau (dacă titlul acesta este pierdut şi nu se poate aduce în faţa instanţei) printr-un act de recunoaştere emanînd de la proprietarul fondului aservit. în mod implicit şi tacit. Titlul probatoriu pierdut nu poate fi înlocuit. pot fi dovedite printr-un act de recunoaştere. Pentru celelalte părţi comune însă. În acest caz ne aflăm în faţa servituţii negative de a nu crea partajul. Dacă sînt stabilite 86 . adică să rezulte implicit din clauzele unui contract. Titlul nu este supus nici unei reguli de o formă specială. O servitute nu poate fi constituită în mod valabil verbal. “servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înregistrarea în registrul bunurilor imobile”. printrun act scris. Cînd servitutea se constituie prin convenţie. necontinue aparente şi necontinue neaparente. (2) din Codul civil. chiar aceea care se poate dobîndi prin prescripţie. stabilirea unei servituţi poate fi tacită. poate îmbrăca forma convenţiei sau a testamentului. în afara regulilor de drept comun. indiviziunea nu mai este legală. indiferent de forma în care se încheie. dar art. 431 alin. fie prin simpla prezumţie. În acest caz.Conform prevederilor art. 231 din Codul civil stabileşte că nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic. dacă aceasta pare a fi voinţa intrinsecă a părţilor. decît printr-un act nou. Or. Prin urmare. Există cazuri în care mai mulţi proprietari vecini sînt obligaţi să rămînă în indiviziune asupra unor bunuri. poate fi dovedită printr-un act de recunoaştere. care constituie o manifestare de voinţă a proprietarului.

623 din Codul civil român. 458]. Cît priveşte sintagma “în condiţiile legii”. (1): “Dacă o persoană. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. Făcînd o analiză comparată în materia servituţilor dobîndite prin uzucapiune. p. (1) din articolul menţionat: “servituţile continue şi aparente. Totodată. articolul 433 reglementează în mod expres regimul dobîndirii servituţii prin uzucapiune. altele nu. conform art. 623 din Codul civil român. precum şi cele neaparente şi pozitive se pot dobîndi prin uzucapiune. Astfel. 623 şi 624 reiese că nu orice servitute poate fi dobîndită prin uzucapiune. servitutea se constituie şi prin uzucapiune. nu va putea agrava exerciţiul servituţii. 432 alin. Astfel. servitutea se face printr-un act autentic. acesta devine proprietarul bunului respectiv ”. Aici se are în vedere uzucapiunea imobiliară. Din prevederile art. dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. §. ci numai cele continue şi aparente (de exemplu. se prevăd limitativ servituţile care pot fi dobîndite prin uzucapiune. 584]. 332 privind “Uzucapiunea imobiliară” din Codul civil stabileşte. Se pune întrebarea: de ce legiuitorul român a suprimat prescripţia servituţilor neaparente şi a celor necontinue? În literatura de specialitate este criticată redactarea prevederilor art. unde. respectiv aparente şi continue (ca. 433 din Codul civil moldovenesc. p. de exemplu. Conform alin. adică printr-o posesiune îndelungată. servitutea de vedere). dacă este constituită prin legat. art. servituţile continue şi aparente se dobîndesc şi prin posesiune de 30 de ani. actul constitutiv va putea fi sub semnătură privată [41. dreptul de proprietate se dobîndeşte în temeiul alin. la alin. legislaţia română are cu totul o altă interpretare. ci va trebui să o exercite în limitele unei folosinţe normale [6. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. servitutea de vedere). servituţile trebuie să îmbrace forma autentică cerută de lege. Dacă este constituită cu titlu oneros între vii. În literatura de specialitate s-a statuat că titularul fondului dominant. Ideea continuă la alin. (2). în condiţiile legii”. care stabileşte: “Dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune) Anumite servituţi se pot dobîndi prin prescripţie achizitivă sau uzucapiune.prin titlu gratuit. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. fapt contrar dispoziţiilor art. în lipsa unor precizări exprese în titlul constatator al servituţii. (1) din Codul civil. de altfel criticată de jurisprudenţă de-a lungul timpului. 87 . Potrivit art. (1) din momentul înregistrării”.

aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. în alte cazuri. 430 din Codul civil al Republicii Moldova. Prescripţia unei servituţi necontinue ar trebui să fie posibilă cînd actele de folosinţă. din moment ce exercită trecerea ori de cîte ori are nevoie. În ceea ce priveşte servituţile necontinue. este falsă. În ceea ce priveşte servituţile neaparente. Justificarea dispoziţiilor legale este însă greşită atît pentru servituţile necontinue. deci. Astfel. ar trebui să fie adevărat şi pentru uzucapiunea servituţilor. Or. De exemplu. conform art. 88 . nu atrag uzurparea propriu-zisă a folosinţei fondului. întocmai cum ar face un titular al servituţii. sînt totuşi făcute la intervale normale în raport cu natura servituţii. cel care exercită un drept de trecere posedă acel drept şi ar trebui deci să îl prescrie. p. netulburată. 335 din Codul civil. Chişinău. neîntreruptă. Editura Cartea. posesiunea unor astfel de servituţi este. 125. Proprietatea lor se poate dobîndi totuşi prin posesie îndelungată. pentru a putea opera uzucapiunea. înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. păşunile nu sînt susceptibile decît de acte de posesiune necontinue. or. prin definiţie. să întrunească condiţiile de bază: să fie continuă. aceste calităţi ale posesiunii nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. este inexact să spunem că posesiunea lor nu poate fi continuă. deoarece actele de exercitare. care. existenţa lor nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute24. prezumţia de precaritate poate fi conformă cu realitatea. cît şi pentru cele aparente [42. Prin posesiune neîntreruptă nu trebuie să înţelegem o posesiune exercitată fără nici un interval între actele de folosinţă. deci continuă şi publică. aceste acte se exercită mai mult cu titlu de toleranţă. deşi necontinue prin forţa lucrurilor. este necesar ca posesiunea. dacă posesorul face acte de posesiune la intervale normale.Autorii mai vechi explicau dispoziţia legii moderne în modul următor: prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesiune neviciată. Pentru a putea opera uzucapiunea. prin ipoteză. nedînd loc decît la acte izolate şi mult sau mai puţin rare. foarte numeroase. s-a căutat să se justifice prohibiţia legii referitoare la dobîndirea prin uzucapiune a servituţilor necontinue. 24 Art. pornindu-se de la servitutea de trecere”. 2002. Dar. în unele cazuri. derivînd din simpla bunăvoinţă reciprocă dintre vecini. ci o posesiune exercitată astfel încît actele de folosinţă să nu fie despărţite prin intervale anormale în raport cu natura lucrului posedat. 287]. Pornind de la aceste condiţii. adică la acele momente cînd le-ar face un proprietar. corespunzător exerciţiului unei servituţi. fiindcă cel care face un act de folosinţă asupra fondului vecin. sînt întrerupte şi ascunse. despărţite prin intervale de timp adesea lungi. viciată. pag. neprecară. S-a susţinut că “ceea ce împiedică prescripţia acestor servituţi este caracterul precar al actelor de folosinţă la care dau loc. ceea ce este adevărat pentru uzucapiunea proprietăţii. publică.

supunînd posesiunea lor regulilor generale de continuitate şi neclandestinitate. Ce se înţelege prin acte de pură facultate? Acestea sînt acte de folosinţă ce decurg dintr-o stare juridică anterioară. aşa încît dacă vecinul dobîndeşte ulterior coproprietatea zidului. Doar servituţile continue şi aparente. o persoană uzează de drepturile sale. însă care îi aparţine în mod exclusiv. prin urmare nu pot conduce la uzucapiune. Se poate prescrie nu numai dreptul de servitute care se dobîndeşte prin uzucapiune. afirmîndu-se că actele de posesiune a unei servituţi neaparente sînt de cele mai multe ori acte de pură facultate. Este greu să admitem o prezumţie absolută şi generală de precaritate. ci şi modul de a-l exercita. de exercitare a unei simple facultăţi. conform prevederilor art. Şi aici a fost căutată o justificare mai exactă. care dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea cu acelaşi chip” [42. 623 şi 624 din Codul civil român. ai cărui autori au vrut să facă o diferenţiere între diferitele obiceiuri ale vechiului drept francez. actele de pură facultate nu pot fonda o posesiune utilă şi. cînd un proprietar deschide o simplă lumină în zidul ce se află la limita fondului. Hamangiu afirmă arată că nu pot fi justificate a regulile din art. 89 . C. Profesorul C. pentru toate servituţile neaparente. fapt elucidat în Codul civil la art. Conform art. în plină zi. dacă persoana ia apă fără a se ascunde. căci servituţile sînt neaparente fără a fi clandestine. 31-41]. făcînd asemenea acte. neîncălcînd dreptul altuia asupra fondului.Ar fi “inexact să spunem că sînt clandestine” [42. el face un act de pură facultate. p. menţinîndu-se în cadrul lor. precum şi cele neaparente şi pozitive sînt singurele ce pot fi dobîndite prin uzucapiune. fără ca acesta să poată opune dobîndirea unei servituţi de lumină prin uzucapiune. el poate obliga proprietarul să suprime lumina. chiar dacă a uzat de lumină timp de 15 ani [38. prohibiţia uzucapiunii servituţilor neaparente nu se poate justifica prin clandestinitatea exerciţiului lor. Adică nu trebuie confundată servitutea neaparentă cu servitutea exercitată în mod clandestin. adică de a scoate apa dintr-o fîntînă. căci ele pot să nu lase nici un semn exterior relativ la exercitarea lor şi să se exercite totuşi în văzul tuturor. dar nu este neclandestină. De aceea. Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. Astfel. 292]. 433 alin. Evident. este neaparentă. şi acest act nu poate fonda o servitute de lumină împotriva vecinului. p. 292]. 2232 din Codul lui Napoleon. nu le putem imputa neaparenţa ca un viciu de posesiune. 641 din Codul civil român. Prin urmare. Această justificare se loveşte de aceeaşi obiecţie ca şi prezumţia de toleranţă pentru servituţile necontinue. deoarece uzează de un drept pe care îl are. (3). servitutea de adăpat. Astfel. p. 288]. sînt consecinţele unui drept care aparţine deja celui ce le face şi care nu implică încălcarea dreptului vecinului. Pentru ca uzucapiunea să fie posibilă. preluate din Codul lui Napoleon. Hamangiu propune ca legiuitorul român să admită uzucapiunea pentru toate servituţile. p. este necesară încălcarea fondului vecin sau uzurparea drepturilor proprietarului fondului aservit [42.

netulburată. dobîndirea servituţii întregi şi nu este posibilă decît dacă servitutea este susceptibilă de uzucapiune. Jurisprudenţa româneasca deduce că uzucapiunea de 10-20 de ani. Astfel. devine proprietarul bunului respectiv. fiindcă servitutea de trecere nu este continuă. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. făcînd acte de folosinţă mai largi decît avea dreptul să facă după actul constitutiv. 332 alin. Uzucapiunea modului de a exercita servitutea nu poate exista decît numai pentru servituţile continue şi aparente. art. nu este admisibilă în materia servituţilor. 90 . Nu avem nimic special de spus asupra acestor puncte. posesiunea de 30 de ani. conform teoriei clasice. Făcînd o analiză comparată în această ordine de idei. se aplică regulile generale ale uzucapiunii şi ale posesiei. Trebuie să insistăm asupra unui singur punct în relaţia cu o latură specială a neprecarităţii. din momentul înregistrării. dar în realitate deschide două ferestre. Precarietatea se manifestă prin posesiunea exercitată asupra unui lucru al altuia. Motivul pentru care legea română în vigoare a exclus uzucapiunea de 10-20 de ani ar fi acela că servitutea. se poate exercita fără ca acesta să îşi dea seama. dacă o persoană. În privinţa calităţii şi condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească posesiunea servituţii pentru a conduce la uzucapiune. nu poate dobîndi prin uzucapiune acest drept. (1) din Codul civil stabileşte că. constînd din dreptul de a deschide o fereastră. titularul servituţii dobîndeşte prin uzucapiune dreptul de a exercita servitutea în modul folosit de 15 ani. posesiunea trebuie să aibă ambele elemente esenţiale: corpus şi animus. prin uzucapiune. trece cu un mijloc de transport cu tracţiune animală. dreptul de a avea două ferestre. dacă o persoană are. deci trebuie să fie continuă. 623. ea poate dobîndi. pe cînd uzucapiunea proprietăţii sau a uzufructului presupune detenţia. De exemplu. dreptul de proprietate se dobîndeşte. ocupînd numai o parte a fondului aservit. este de fapt. deseori fără ca proprietarul acestui fond să sufere o daună reală. publică şi neprecară [42. în temeiul Codului civil. dacă o persoană are. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. fiindcă dobîndirea unui mod mai larg decît prin titlul de a exercita servitutea. folosirea a întregului fond din partea celui care invocă uzucapiunea fără ca proprietarul în contra căruia se prescrie să nu-şi dea seama de această uzurpare. Tot astfel. Dimpotrivă. 332 alin. Însă dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. prin titlu.Astfel. prin titlu. un drept de trecere limitat la trecerea pe jos. dacă servitutea este stabilită într-un fel şi în anumite limite. (1). însă titularul ei o exercită timp de 15 ani într-un mod şi în limite diferite. În ceea ce priveşte durata posesiunii necesară pentru împlinirea prescripţiei servituţilor. o servitute de vedere. admisă pentru proprietate şi uzufruct în favoarea posesorului cu just titlu şi de bună-credinţă. posesiunea nu trebuie să fie viciată. p. fiindcă servitutea de vedere este continuă şi aparentă. prin simpla îngăduinţă a proprietarului său. în realitate. la art. art. Codul civil român prevede. dar. 291].

pentru a păstra relaţii de bună vecinătate. Jurisprudenţa franceză însă se pronunţă în sens contrar. atunci toţi proprietarii ar lua măsurile cele mai drastice pentru a-şi păzi fondurile şi nu ar mai îngădui nici un act de folosinţă. 2) [42. a posedat sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. fiindcă legea nu specifică necesitatea de a fi făcute pe fondul aservit. că dacă o persoană. autorii Codului civil moldovenesc au stabilit. iar în acest sens sînt şi lucrările pregătitoare ale Codului Napoleon. Astăzi. este necesară analiza drepturilor şi obligaţiilor ce revin proprietarilor celor două fonduri sau terenuri. nici o uzurpare a drepturilor proprietarului acestui fond? Şi nu este imposibilă uzucapiunea în acest caz? O mare parte din doctrina franceză decidea că este suficient ca lucrările să fie făcute pe fondul inferior. p. 91 . precum şi constatarea titlului prin care a fost instituită servitutea. 642 alin. care nu produc o încălcare pe fondul superior. acesta le îngăduie. Posedarea presupune automat şi exercitarea anumitor lucrări. Astfel. de obicei.292]. Hotărîrea din 5 iulie 1893. Dacă ar fi în primejdie să vadă transformate în obligaţii şi servituţi orice acte pe care le îngăduie vecinului din spirit de toleranţă. la art. prin aparenţa lor. devine proprietarul bunului respectiv. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. Exercitarea servituţii §1. care a modificat şi completat cuprinsul anterior în sensul soluţiei jurisprudenţiale (noul Cod civil francez art. 332. cu exerciţiul unei servituţi.Actele de folosinţă exercitate prin simpla îngăduinţă sau toleranţă a proprietarului se întîlnesc frecvent în raporturile dintre vecini şi se pot confunda. Exercitarea dreptului de servitute Pentru a se analiza exercitarea dreptului de servitute. 25 Curtea de Casaţie franceză. şi că numai ele pot conduce la prescripţia unei servituţi asupra izvorului 25. considerînd că numai lucrările făcute pe fondul aservit constituie o încălcare a drepturilor proprietarului izvorului. Exercitarea de lucrări pe propriul fond nu constituie oare acte de pură facultate. Secţiunea a 2-a. oricît de neînsemnat. în favoarea vecinilor. Cînd astfel de acte de folosinţă asupra fondului altuia sînt rare sau nu tulbură decît foarte puţin pe proprietarul fondului. controversa este stinsă în Franţa prin Legea din 8 aprilie 1898.

această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant în soluţionarea litigiului. 434 alin. adică beneficiarul servituţii. întinderea şi modul de exercitare trebuie să fie conforme regulilor stabilite de lege (art. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. sînt determinate de felul şi întinderea actelor de folosinţă care au condus la uzucapiune. are dreptul să se folosească de servitute.(1): “Sarcina pe care o instituie servitutea asupra terenului aservit constă în obligaţia proprietarului de a permite efectuarea anumitor acţiuni pe terenul său. iar dacă titlul nu face acest lucru. p. În acest şir de idei. 296]. Convenţiile ce fixează întinderea servituţilor sînt de strictă interpretare. proprietarul terenului aservit este obligat conform prevederilor art. Servitutea poate consta şi din obligaţia proprietarului de a se abţine de la anumite acţiuni în favoarea proprietarului terenului dominant”. (3). O dată apărut un astfel de litigiu. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul.Limita şi modul în care poate fi exercitată servitutea variază în funcţie de natura şi modul ei de constituire. sînt determinate de titlul constitutiv. servituţile stabilite prin acte juridice. după cum dispune art. să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. ceea ce ar echivala cu inexistenţa servituţii. că “servitutea se extinde asupra a tot ce este necesar pentru exercitarea ei”. beneficiarul servituţii nu ar putea exercita servitutea în mod util. 434 alin. deasupra acestuia sau sub pămînt. Acesta nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. Un lucru este cert: dacă nu ar avea dreptul la aceste lucrări. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. 434 alin. Legiuitorul fixează cîteva reguli generale privind întinderea şi modul de exercitare a servituţii. (2). Ceea ce este caracteristic în situaţia redată anterior constă în faptul că proprietarul terenului aservit poate indica. 434). Întinderea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului este determinată prin starea de fapt. o altă parte a terenului decît cea indicată la art. la art. Întinderea şi modul de a exercita. Modul şi limitele de exercitare a servituţilor dobîndite prin uzucapiune. precum şi situaţiei de fapt a fondurilor. Astfel. 92 . atunci. În astfel de situaţii se pune următoarea condiţie: dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are implicit dreptul de a face lucrările necesare întreţinerii sau construirii unui drum pe fondul vecinului pentru exercitarea trecerii în limitele stabilite [42. (4). 431 din Codul civil. proprietarul fondului dominant. Astfel. cheltuielile de transferare sînt suportate de către proprietarul terenului aservit. aşa cum a creat-o sau a menţinut-o proprietarul iniţial al celor două fonduri. adică drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. pentru exercitarea dreptului de servitute. Codul civil stabileşte. Articolului menţionat stabileşte la alin.

potrivit art. (6) din Codul civil. 434 alin. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. nici legal. fiind chiar de bunăcredinţă. adică la drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant şi ale proprietarului fondului sau terenului aservit. dar. Compatibilitatea între mai multe servituţi stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. Astfel. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. 429 alin. servitutea va fi validă dacă fondul aservit va cădea în lotul coproprietarului care a instituit-o. Legea nu se ocupă de acest lucru în mod expres. § 2. În literatura de specialitate. întrucît stabilirea unei servituţi înseamnă înstrăinarea parţială a proprietăţii. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit (art. 436 din Codul civil. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant are un complex de drepturi şi obligaţii. şi care variază de la caz la caz. Proprietarul care a instituit o servitute asupra unui fond poate să mai instituie şi alte servituţi. persoana care poate constitui o servitute este proprietarul actual sau viitor al fondului aservit. servitutea nu poate fi exercitată decît după încetarea dreptului de uzufruct. În mod firesc. Creditorul ipotecar. sau reies din natura. în caz contrar. 429 alin. Pentru a stabili o servitute prin fapta omului este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. “schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului aservit. conform art. nu poate stipula o servitute în favoarea imobilului ce îi este ipotecat. Conform art. dar dacă nu a prescris. iar el este singurul care are asupra fondului un drept permanent. proprietarului terenului dominant îi aparţin următoare drepturi: 93 . chiriaşul sau uzufructuarul nu pot constitui o servitute. pentru că nu sînt proprietari. După împărţire. Servitutea poate fi constituită de un mandatar al proprietarului. învestit cu procură în acest sens. fără a aduce atingere drepturilor acestuia din urmă. deoarece drepturile reale sînt temporare şi nu pot procura titularului lor nici interes. posesorul. nici calitatea de a obţine un drept de servitute menit să folosească fondului. scopul şi conţinutul servituţii. în dependenţă de originea acesteia. (3) din Codul civil. (6)). Conţinutul şi actele materiale concrete de exercitare a servituţii. nu afectează dreptul de servitute”. necesare exercitării normale a servituţii. avînd numai un drept real. Servitutea constituită de coproprietarul unui fond indiviz nu este validă în timpul indiviziunii dacă nu are consimţămîntul celorlalţi coproprietari. Codul civil stabileşte cîteva reguli generale referitor la întinderea şi modul de exercitare a servituţii. nudul proprietar nu poate stabili o servitute fără acordul uzufructuarului. precum şi împărţirea terenurilor. sînt stabilite prin lege sau de părţi şi indicate în actul de constituire. nici convenţional. pentru că stabilirea unei servituţi reprezintă o înstrăinare.În schimb.

posesorul fondului. el nu ar putea exercita servitutea în mod util. 320]. care poate dobîndi o servitute în folosul fondului său are un drept de dispoziţie. dacă servitutea cade în lotul coproprietarului care şi-o doreşte. proprietarul fondului dominant. 436 alin. Cînd fondul dominant aparţine mai multor coproprietari în indiviziune. După împărţirea fondului dominant. proprietarul terenului dominant poate lua toate măsurile şi poate face. acesta o poate dobîndi. Dacă beneficiarul nu ar avea dreptul să facă aceste lucrări. iar servitutea are caracter perpetuu [86. ceea ce ar echivala cu inexistenţa ei. 296]. La art. să efectueze pe terenul aservit orice lucrare necesară exercitării dreptului de servitute. un drept permanent. coproprietarul nu poate dobîndi singur o servitute pentru întregul fond. În consecinţă. Spre deosebire de proprietarul fondului dominant. în măsura în care lucrările efectuate pentru exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv terenul aservit”. 94 . prin urmare profită coproprietarilor aflaţi în indiviziune. pune cheltuielile lucrărilor în sarcina exclusivă a titularului servituţii. p. creditorul ipotecar însă nu poate dobîndi o servitute în folosul fondului ce îi este ipotecat. proporţional avantajelor pe care le obţin. Mandatarii legali sau convenţionali de asemenea pot dobîndi servituţi. 436 din Codul Civil). Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari. iar servitutea este indivizibilă. chiriaşul. (2) se stabileşte că “în lipsa unor prevederi contrare. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul [42. conform art. pentru a putea exercita trecerea în limitele stabilite. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are dreptul de a face lucrările necesare pentru întreţinerea drumului. legislaţia românească în art. Astfel. are dreptul să se folosească de servitute. Pentru a dobîndi o servitute stabilită prin fapta omului. servitutea profită acestuia în întregime. 436 din Codul civil. beneficiarul servituţii. În aceeaşi situaţie se află şi uzufructuarul. fie el şi de bună-credinţă. După cum am văzut. să conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel (art. are dreptul să facă toate lucrările necesare pentru a se putea servi de servitute sau pentru a o păstra. deoarece deţine doar o parte. toate lucrările de exercitare şi conservare a servituţii. 630 din Codul civil. b) Dreptul de a efectua pe cheltuiala sa pe fondul aservit lucrările necesare pentru a exercita şi conserva servitutea.a) Dreptul de a se folosi de servitute Proprietarul terenului dominant. deoarece are doar un drept real temporar. adică beneficiarul servituţii. pe cheltuiala sa. În acest sens. p. mai este necesar ca proprietarul să aibă capacitatea de a contracta (dacă este vorba de dobîndirea unei servituţi cu titlu oneros) sau de a primi cu titlul gratuit.

acesta nu va putea îngrădi servitutea. art. în sarcina exclusivă a titularului servituţii. 76. el se va putea elibera de această obligaţie. (2) este generală şi se aplică tuturor servituţilor. în principiu. proprietarul fondului aservit este ţinut să suporte cheltuielile. acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. Însă. Proprietarul terenului aservit poate indica. cînd exercitarea unei servituţi principale impune şi o servitute accesorie. De exemplu. secţia Civilă. acesta din urmă se va putea adresa instanţei care va decide26. Regula de la art. Convenţia prin care se stabileşte că proprietarul fondului aservit va contribui la cheltuieli sau chiar le va suporta în întregime este licită. dacă aceasta din urmă este necesară pentru exercitarea servituţii principale [42. 436 este pusă. 4. decizia nr. Tribunalul Regional Cluj. colegiul civil. Tribunalul Suprem Român. o altă parte a terenului decît cea indicată la art. 503. Cînd. şi face parte din dreptul acestuia de a se folosi în mod liber de fondul său”. acesta se va putea exonera de obligaţie. p. oricare ar fi modul lor de stabilire. (3). abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. 435 stabileşte că în toate cazurile în care. deoarece ea constituie o agravare a servituţii şi părţile sînt libere să fixeze întinderea ei. prin titlu. Prin derogare de la această regulă. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. ci numai titularului dreptului de proprietate 27. o servitute accesorie. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. acelaşi alineat instituie şi o excepţie.Pe lîngă faptul că prevede acest drept al proprietarului dominant. conform contractului. întrucît dreptul de îngrădire nu îi a lui. „În: „Culegere de decizii pe anul 1970”. nr. 1957. c) Dreptul la servitutea accesorie. decizia. în favoarea proprietarului dominant. De aici rezultă că o servitute principală poate atrage. 761/1970. 436. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. (2)). lăsînd fondul supus la dispoziţia proprietarului fondului dominant (art. nr. În această decizie s-a statuat că “dreptul de îngrădire recunoscut proprietarului nu are nimic comun cu servituţile. 4387 din 1956. el fiind un atribut al proprietarului. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit. pentru exercitarea dreptului de servitute. La rîndul său. În: „Legalitatea populară”. Dacă proprietarul fondului aservit îl va împiedica pe proprietarul fondului dominant să execute lucrările necesare. 27 26 95 . 434 alin. 436 alin. p. alin. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. Titularului fondului dominant nu îi sînt permise decît lucrările absolut necesare. Cheltuiala lucrărilor despre care vorbeşte art.

prevederile art. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. Alin. Din art. şi trebuie să o facă la cererea proprietarului terenului aservit. primul drept nu s-ar putea exercita. proprietarul fondului dominant nu are dreptul să exercite servitutea decît în limitele 297]. Textul se referă numai la servituţile stabilite prin act juridic (titlu). proporţional beneficiului. nu poate agrava servitutea în paguba proprietarului fondului aservit. obligaţia de întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit aparţine. Servitutea accesorie trebuie exercitată în vederea şi în limitele strict indispensabile exercitării servituţii principale (de exemplu: servitutea de vedere atrage obligaţia de a nu construi decît în anumite limite de distanţă convenite).p. făcînd-o mai oneroasă pentru acesta decît cum a fost stabilită [42. deoarece. neavînd o existenţă proprie. altfel. fie pe fondul dominant. proprietarul terenului dominant are următoarele obligaţii: a) Să întreţină construcţiile şi plantaţiile amplasate pe terenul aservit în măsura în care faptul acesta asigură interesele terenului aservit. Servitutea accesorie. Prin urmare. 629 din codul Civil român dă ca exemplu dreptul de a lua apă din fîntîna altuia. 96 în care a fost stabilită. . 437 se desprinde şi ideea că proprietarului terenului dominant i se interzice să exercite servitutea peste cuprinderea fixată în titlu sau să facă. d) proprietarul terenului dominant poate înlătura toate construcţiile şi plantaţiile pe care lea amplasat pe terenul aservit. Pe lîngă drepturile atribuite proprietarului terenului dominant. 437 face o aplicare a regulii după care servitutea nu poate fi agravată în paguba proprietarului aservit. care atrage dreptul de a trece pe fondul aservit. fiecărui proprietar de teren dominant dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. Art. solicitarea desfiinţării lucrărilor şi. Astfel. (1) al articolului menţionat. Astfel. 296]. Astfel. din partea titularului fondului aservit. fie pe cel aservit. Exercitarea abuzivă a servituţii va putea justifica. se stinge o dată cu stingerea servituţii principale. daune interese. (3) al art. moment prevăzut la alin. 437 din Codul civil reglementează regimul juridic şi natura obligaţiilor acestuia. p. dacă este cazul. vreo schimbare care să facă dificilă sarcina proprietarului aservit. titularul servituţii nu poate exercita servitutea decît potrivit titlului. în cazul necesităţii de a-l readuce la starea normală pentru exploatare. însă regula că o servitute nu se poate exercita peste limitele fixate prin constituirea ei este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită. fiindu-i interzis să facă vreo schimbare împovărătoare fondului aservit.

Dacă proprietatea pe care s-a stabilit servitutea s-ar împărţi. în toate cazurile cînd. fiecare dintre noii proprietari se poate foloside servitute. ea nu va greva decît parcela sau parcelele din acea parte. 97 . fiecare parcelă va fi lovită de servitute. dacă. iar toate celelalte parcele rămîn libere. servitutea rămîne în starea şi în limitele ei anterioare. la împărţirea fondului. dacă fondul dominant se împarte între mai mulţi proprietari. Astfel. b) Proprietarul terenului dominant este obligat să repare daunele aduse proprietarului terenului aservit (art. acest fapt logic se prezumă. dacă fondul aservit se împarte în aşa mod încît drumul pe care se făcea trecerea străbate toate parcelele. 298]. în cazul de faţă. Cît priveşte servitutea de trecere. Astfel. în cazul unei servituţi de trecere. p. se înmulţesc proprietarii dominanţi. fiecare dintre ei va putea trece peste fondul aservit. Regula neagravării servituţii prin împărţirea fondului. Deşi. servitutea va rămîne neschimbată în limitele ei. să solicite desfiinţarea lucrărilor şi. 2). dacă prin împărţirea fondului dominant se întîmplă ca servitutea să nu mai fie folositoare decît pentru unii dintre copărtaşi şi să devină inutilă pentru alţii. chiar daune . Dacă însă servitutea se exercita doar pe o parte din fondul aservit. De exemplu. 437 alin. Condiţia ce se impune în acest sens este că toţi proprietarii vor trebui să treacă prin acelaşi loc.Cu alte cuvinte. se aplică. adică în favoarea fondului dominant. dacă servitutea a fost constituită în favoarea acestora. pentru exercitarea servituţii este necesar să fie grevate parcelele fondului aservit împărţit. În caz de împărţire a fondului aservit. servitutea de trecere sau de luare a apei va greva numai parcela care cuprinde drumul sau fîntîna. atunci. Exercitarea abuzivă a servituţii poate justifica. 306].interese [42. din partea titularului fondului aservit. servitutea ar rămîne tot aceeaşi pentru fiecare parte. nu se subliniază expres că aceste daune sînt aduse prin exercitarea dreptului de servitute. Ea nu devine mai oneroasă pentru proprietarul fondului aservit prin faptul că în loc de un singur proprietar dominant sînt mai mulţi. Mai mult decît atît. este de necontestat faptul că numai primii o vor putea exercita în viitor [42. printr-o înstrăinare. deoarece a fost stabilită pentru întregul fond. de asemenea. c) Obligaţia de a nu face nimic de natură a agrava servitutea. p. În principiu însă. pentru a nu face dificilă sarcina fondului aservit. dacă drumul pe care se face trecerea cade în întregime într-o singură parcelă. dacă este cazul. Obligaţia de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit poate fi distribuită între doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. Regula aceasta este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită servitutea. atunci fiecare parcelă va suporta o servitute de trecere.

§ 3. decît numai dacă cea de-a doua ieşire poate fi utilizată în condiţii similare cu prima. 518 din 1959. atunci. ea nu va greva decît parcela pe care este cuprins drumul. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. reiese că drepturile proprietarului fondului aservit sînt următoarele: a) Dreptul de a dispune de dreptul său de proprietate asupra fondului. Cu atît mai mult. Spre regret. Regula însă este aceeaşi. Art. la împărţirea fondului. 1960. stipulată la alin. pentru exercitarea unei servituţi de trecere este necesar să fie grevate toate parcelele fondului aservit împărţit. p. În principiu. la desfiinţarea dreptului de servitute. Legislaţia română prevede în acest sens ipoteza împărţirii fondului dominant. drepturile proprietarului terenului dominant revin proprietarului terenului în calitate de obligaţii şi viceversa. obligaţia de întreţinere a edificiilor şi plantaţiilor plasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor. 438. fiecare coproprietar nu va putea pretinde un alt loc de trecere) [42. în mod automat. “aceasta nu duce. drumul fiind stabilit astfel încît să străbată toate parcelele. De exemplu. în cazul unei servituţi de trecere. 634 din Codul civil român dispune că proprietarul fondului aservit nu poate nici să strămute servitutea. 98 . Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit În raportul juridic de servitute. nr. Jurisprudenţa statelor care au o astfel de reglementare a hotărît ca. în cazul în care proprietarul fondului dominant a dobîndit o a doua ieşire la drumul public. În: „Legalitatea populară”. deoarece prin crearea unei servituţi nu se pierde dreptul de proprietate. aparţine fiecărui proprietar de teren dominant în proporţie egală. iar celelalte parcele rămîn libere. dar în acelaşi timp şi din teoria servituţilor.Atunci cînd fondul dominant are mai mulţi coproprietari. dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. nu şi a împărţirii fondului aservit. dacă servitutea devine împovărătoare. ca şi în orice alt raport juridic bilateral. p. încît să nu împovăreze fondul aservit (de exemplu. Dacă servitutea este de natură a se exercita pe o parte din fondul aservit. fiecare dintre aceştia va trebui să exercite astfel servitutea. 306]. proprietarul fondului aservit va 28 Tribunalul Regional Galaţi. fiecare parcelă să fie afectată de servitute. nu se modifică locul servituţii. (3) al art. ceea ce nu este cazul atunci cînd a doua ieşire implică un ocol. autorii Codului civil nu au prevăzut în mod expres o serie de drepturi şi obligaţii care sînt în sarcina proprietarului fondului aservit. 9. Totuşi. 123. Decizia civilă nr. de natură a scădea valoarea imobilului” 28. însă din contextul capitolului dat. fără ca prin aceasta să lezeze exercitarea normală a servituţii de către titularul ei.

de exemplu). Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. 206]. iar acesta nu va putea refuza. proprietarul terenului aservit are dreptul să pretindă repararea daunelor cauzate în proporţie directă cu avantajele care îi revin fiecăruia prin exercitarea servituţii. Ediţia a VI-a. Cheltuiala făcută cu ocazia strămutării de bunăvoie a servituţii va fi în sarcina proprietarului fondului aservit pentru că ea se face în interesul său.putea oferi titularului acesteia un loc care ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale. la cheltuielile necesare (de exemplu. daunele cauzate prin exercitarea servituţii propriu-zise ţi altor acţiuni sau inacţiuni aferente. evident. (3) şi alin. Proprietarul fondului aservit poate să întrebuinţeze acest fond la toate serviciile pentru care servitutea a fost stabilită. Legislaţia română prevede şi dreptul de a renunţa la imobil. Se are în vedere. pun părţile în situaţia anterioară. iar valoarea daunelor se determină. Deosebirea dintre despăgubirile prevăzute la art. acesta nu poate să facă o ofertă în acest sens proprietarului fondului dominant în caz contrar. p. În cazul cînd dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. 434 alin. 634 Cod civil român. Dreptul de a cere strămutarea exerciţiului servituţii aparţine proprietarului fondului aservit în condiţiile prevăzute de art. caracter dispozitiv. poate scoate apă din fîntîna ce constituie obiectul unei servituţi) [97. poate să treacă pe locul supus servituţii de trecere. în favoarea titularului fondului dominant. potrivit condiţiilor generale de la art. Despăgubirile fiind stabilite pe cale amiabilă. în funcţie de valoarea prejudiciului real. astfel. 54. (2) din Codul civil. de fiecare dată. 78]. pentru a se elibera de cheltuielile necesare păstrării şi exercitării servituţii atunci cînd 29 Art. în caz contrar. moment stipulat la art. în acest caz. (6) din Codul civil. care poate admite strămutarea dacă locul oferit ar avea “aceeaşi înlesnire pentru exercitarea servituţii” 29. 434. Editura ALL. instanţa de judecată se pronunţă în acest sens [82. contribuind. potrivit condiţiilor art. b) Dreptul de a pretinde despăgubiri din partea titularului fondului dominant. 434 alin. p. 434 din Codul civil şi nu proprietarului fondului dominant. Colecţia Juridica. (5) din Codul civil. se poate adresa instanţei de judecată. În cazul în care proprietarul fondului aservit ar solicita strămutarea locului pe unde se exercită servitutea în vederea interesului său (spre a vinde o parte din fondul aservit. p. valoarea şi ordinea achitării celor dintîi sînt determinate în actul de constituire a servituţii şi au. 99 . 429 alin (2) şi daunele indicate de art. 437 alin. constau în faptul că. pe cînd temeiul celor din urmă are caracter imperativ.

un accesoriu al servituţii. Acesta se va putea exonera de obligaţie. e) Dreptul la răscumpărarea dreptului servituţii de trecere. p. Însă. nu rezultă că proprietarul terenului aservit nu poate abandona această parte din terenul aservit în alte cazuri. fără a avea consimţămîntul proprietarului terenului dominant. necesară exercitării servituţii. La stabilirea preţului de răscumpărare instanţa. 442 alin. nu mai poate fi urmărit. neavînd nici un drept real asupra fondului. Dispoziţia legii trebuie interpretată în sensul că proprietarul se va putea elibera abandonînd numai o parte din fond (de exemplu: partea de teren pe care se face trecerea) [42. 434 alin. d) Dreptul de a indica o altă parte a terenului aservit pentru exercitarea servituţii decît cea supusă deja exercitării acesteia (art. în temeiul art. 100 . ci mai degrabă de natură reală. conform actului de constituire. c) Dreptul de a abandona partea terenului aservit necesară exercitării servituţii. În cazul apariţiei unui litigiu între părţi. Prin renunţare. prin exerciţiul dreptului de a dispune de terenul ce-i aparţine. va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. care nu este o obligaţie personală. 435 Cod civil prevede expres că proprietarul terenului aservit poate exercita acest drept în toate cazurile în care. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţii îi revin lui. Exercitarea acestui drept se pune sub condiţia existenţei unei disproporţii vădite între utilitatea pe care o dobîndeşte proprietarul terenului dominant şi inconvenientele proprietarului terenului aservit sau deprecierile cauzate terenului aservit în conformitate cu Codul civil. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. Această dispoziţie legală este consecinţa faptului că orice proprietar poate renunţa oricînd la dreptul său. (2).prin titlu i s-a impus (art. instanţa de judecată poate încuviinţa exercitarea acestui drept de către proprietarul terenului aservit. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit. proprietarul fondului aservit urmînd să suporte cheltuielile necesare dacă s-a obligat prin titlu. art. 434. (5)). 435 statuează că. (1). 632 din Codul civil român). proprietarul aservit. proprietarul fondului aservit nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. în conformitate cu contractul. Obligaţiile proprietarului terenului aservit sînt: a) Obligaţia prevăzută la art. În asemenea situaţii. Prevederile art. cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. 299]. 442 alin. art. În acest sens. Exercitarea cestui drept este posibil sub două condiţii: o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant.

Lucrul acesta îi revine doctrinei şi jurisprudenţei. această obligaţie putînd fi conexată la o servitute şi impusă lui. proprietarul terenului aservit nu are nici un drept asupra construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul său de proprietarul terenului dominant. împiedicîndu-i vederea. legiuitorul aduce o atenuare a acestei obligaţii. Strămutarea se poate face prin buna înţelegere între părţi. oferind posibilitatea strămutării dacă servitutea stabilită iniţial a devenit prea împovărătoare sau îl împiedică pe proprietarul fondului aservit să facă reparaţii folositoare fondului său. proprietarul fondului dominant se poate adresa în instanţă. condiţiile de fond şi de formă ale actului juridic. Dat fiind faptul că la constituirea şi realizarea raportului juridic de servitute sînt aplicate norme de drept şi din alte instituţii juridice.. (2) din Codul civil. 207]. publicată în revista “Dreptul” nr. Secţiunea 3. dispune şi Curtea Supremă de Justiţie a României. Obligaţia însă este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. atunci Codul civil în Capitolul IV. După cum am arătat la drepturile proprietarului terenului aservit. În caz de neînţelegere între părţi. prin decizia nr. c) Ca măsură a obligaţiei. Cartea a doua. 7-8/1991. 428 alin. proprietarul fondului aservit se poate adresa în instanţă de judecată. Astfel. moştenirea etc. proprietarul fondului dominant are la îndemînă: • acţiunea confesorie de servitute. conform prevederilor art. în literatura de specialitate. De exemplu. proprietarul unui fond grevat cu servitute de trecere nu poate interzice proprietarului fondului dominant să nu treacă într-o anumită perioadă a anului sau proprietarul unui fond grevat de o servitute de vedere nu poate să aşeze un panou în faţa ferestrei proprietarului vecin.b) Proprietarul fondului aservit are obligaţia de a nu face nimic de natură a leza exerciţiul normal al servituţii [82. d) Tot ca o obligaţie se prevede la art. 438 din Codul civil. că proprietarul terenului aservit trebuie să facă ori să nu facă ceva. secţia civilă. 1123 din 19 ianuarie 1990. În acest sens. Dacă e să ne referim acţiunile derivînd din servituţi. apare necesitatea analizei şi evaluării gradului de protecţie a intereselor fiecrei categorii de persoane antrenate în constituirea şi realizarea servituţii. p. precum este dreptul de proprietate. cuprinde dispoziţii foarte generale cu privire la acţiunile civile care provin din dreptul de proprietate. iar dacă nu este posibil. ridicînd problemele de corelaţie în ansamblu a acestor norme şi de protecţie a intereselor nu numai a proprietarului terenului dominant dar şi celui aservit. 101 . acţiune petitorie asemănătoare cu acţiunea în revendicare. În materia servituţilor însă nu este menţionată vreo dispoziţie referitoare la acţiuni. 1.

• acţiunea posesorie în complîngere pentru servitutea aparentă şi continuă şi pentru servitutea necontinuă şi neaparentă cînd se sprijină pe titlu. potrivit art. în caz de tulburare adusă dreptului său de posesiune. p.48. 94]. proprietarul fondului dominant. Secţia I. dar numai în anumite cazuri şi cu anumite restricţii [95. jurisprudenţa a atenuat severitatea acestei reguli. decise că „acţiunea posesorie poate fi dată pentru o servitute necontinuă şi neaparentă cînd aceasta a fost constituită prin destinaţiunea proprietarului. O astfel de acţiune poate fi introdusă nu numai de proprietarul fondului dominant. stabileşte că “vor putea fi apărate pe calea acţiunii posesorii servituţile aparente şi continue”. deoarece nu sînt susceptibile de posesiune utilă. Acţiunea posesorie nu poate fi exercitată pentru apărarea servituţilor neaparente sau necontinue. titularul servituţii are posibilitatea de a reclama şi stabili în justiţie dreptul său. 1175/1971. Curtea de Casaţie română a hotărît. care. p. de altfel. În: „Culegere de decizii din 1971”. fiind aparentă şi continuă. De exemplu. acţiunii confesorii i se aplică aceleaşi reguli ca şi acţiunii în revendicare. 102 . 30 31 Tribunalul Suprem Român. Legislaţia română. întrucît exercitarea lor este o adevărată posesiune. în principiu. cînd acestea au fost stabilite prin titlu. Secţia Civilă. Decizia nr.30 Totodată. dar şi de cei care au drept real (uzufructuar. 2. acordînd acţiune posesorie şi servituţilor necontinue şi neaparente. În: „Buletinul Curţii de Casaţie”. 33]. baza unui drept neîndoielnic [31. prin ea fiind apărat însuşi dreptul de servitute. servitutea de a avea arbori plantaţi sub distanţa legală. 34]. Sub aspect probator. Justificarea juridică se găseşte în faptul că asemenea servituţi vor putea fi dobîndite prin uzucapiunea de 30 de ani. 153-155]. p. p. Pe lîngă acţiunea confesorie. corespunde acţiunii în revendicare. va putea fi dobîndită prin uzucapiune şi poate fi apărată prin acţiunile posesorii. p.48. practica internaţională în materie a admis ca titularul servituţii să exercite acţiunea posesorie. 1916. Înalta Curte de Casaţie Română. este o acţiune a proprietarului fondului dominant. 675 din Codul procedură civilă. Proprietarul fondului aservit poate folosi: • • acţiunea negatorie prin care contestă existenţa servituţii [14. O problemă care se poate de pune în faţa instanţei ţine de admisibilitatea acţiunii posesorii în cazul servituţii de trecere. poate apela la aceleaşi acţiuni ca şi proprietarul fondului aservit. Acţiunea confesorie. Prin această acţiune reală şi imobiliară. acţiunea posesorie pentru a înceta tulburarea ce se aduce. deoarece aceasta echivalează cu titlul” 31. uzuarul) [31. Pentru a-şi proteja interesele sale. p. Decizia din 26 februarie 1914.

Aceasta din urmă.33 Pentru exercitarea acţiunii posesorii. dovedind dreptul său. posesiunea să fie utilă. i se recunoaşte liberul exerciţiu al dreptului său de proprietate.74. În primul rînd. 1143 din 17 septembrie 1969. ceea ce nu se întîmplă niciodată. Proprietarul fondului aservit are şi o acţiune posesorie pentru a înceta tulburarea ce i se aduce. astfel încît folosinţa nu va putea fi apărată pe calea acestei acţiuni 32. Înalta Curte de Casaţie Română. pentru a face să înceteze aceste acte de folosinţă. Decizia nr. legea română cere: să nu fi trecut un an de la tulburare. Secţia Civilă. prin promovarea ei.p. putînd obliga pe pîrît chiar la plata unor daune. Proprietarul fondului grevat cu o servitute are acţiuni pentru a se apăra şi a păstra integritatea dreptului său de proprietate. deoarece aceasta presupune o deţinere materială a fondului aservit. Secţia I. deoarece. fiind necontinuă şi aparentă. numită acţiune negatorie. Decizia din 26 februarie 1914. Proprietarul fondului aservit. arată că are un drept absolut şi exclusiv şi atunci pîrîtul trebuie să vină să facă dovada servituţii. înainte de tulburare. Dacă proprietarul a dobîndit cîştig de cauză. introduce o 32 33 Tribunalul Suprem Român. fiindcă. În practica internaţională s-au conturat situaţiile: 1) O persoană face asupra fondului vecin acte de folosinţă corespunzătoare unei servituţi. acţiunea este admisibilă. Culegere de decizii 1972. Proprietarul fondului aservit nu trebuie să facă dovada faptului că fondul său este liber de servituţi.147. se urmăreşte respectarea conţinutului titlului în al cărui temei a fost constituită. Atît acţiunea negatorie. prin care tăgăduieşte existenţa servituţii. Proprietarul fondului respectiv. reclamantul să fi posedat cel puţin un an. o dată stabilit acest lucru. acesta are o acţiune petitorie pentru a înlătura exercitarea servituţii. Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti va fi dată de locul unde se află situat imobilul. Proprietarul fondului dominant nu poate folosi acţiunea posesorie în reintegrare. Este exclusă astfel posibilitatea dobîndirii ei prin uzucapiune. se poate stabili numai prin act juridic. În: „Buletinul Curţii de Casaţie” 1914. cît şi cea confesorie au un caracter imobiliar. p. ci este suficient să demonstreze că este proprietar. Pîrîtul este cel care trebuie să dovedească existenţa servituţii. se prezumă că proprietatea este liberă de servituţi prin fapta omului. 103 . deoarece o servitute nu poate fi exercitată decît asupra imobilelor. chiar dacă a menţinut-o pe calea unei acţiuni posesorii în complîngere. exerciţiul servituţii fiind împiedicat pe viitor. Instanţa supremă română a stabilit totuşi că atunci cînd servitutea de trecere se întemeiază pe titlu.

(6)). proprietarul fondului dominant va introduce o acţiune posesorie pentru a face să înceteze această tulburare.acţiune posesorie. Dacă titularul fondului aservit o tulbură. Pentru apărarea intereselor sale legitime. 2) O persoană exercită asupra unui fond o folosinţă cu titlu de servitute. 439 şi 446 Cod civil). 104 . prin care trebuie să dovedească dreptul său de proprietate. proprietarul fondului dominant promovează o acţiune posesorie. nu a proprietarului fondului. la care proprietarul fondului aservit răspunde cu o acţiune negatorie. p. 9 alin. pentru a face să înceteze folosinţa servituţii. Deci. astfel încît aceste drepturi nu pot fi exercitate concomitent. în mod echitabil. va putea promova acţiunea posesorie. care va obliga pe pîrît să înceteze folosinţa. . Prin urmare. cel care foloseşte fondul dominant. 209]. vin în deplină concordanţă cu condiţiile generale de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor prevăzute în Codul civil la art. Proprietarul fondului aservit. atît de natură contractuală. cît şi de alt gen. Aşadar. la care proprietarul fondului dominant răspunde printr-o acţiune confesorie. proprietarul terenului aservit are la dispoziţie. poate să introducă acţiune negatorie. proprietarul fondului aservit face o acţiune posesorie. binelui tuturor persoanelor cointeresate (art. acţiunile care survin atît din normele servituţii.grevarea cu servitute a unui teren deja cu uzufruct sau cu superficie este posibilă doar cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului (art. pîrîtul va folosi acţiunea confesorie pentru constatarea existenţei unei servituţi în favoarea sa. cît şi din cele ale altor instituţii juridice. Regula sau concluzia este valabilă şi pentru acţiunea posesorie introdusă de posesorul fondului aservit. fiecare persoană îndreptăţită poate cere stabilirea unei ordini de exercitare care ar corespunde. Justificarea se găseşte în faptul că servitutea se constituie în favoarea unui alt fond. chiar dacă este un posesor de bună sau reacredinţă. prezumat liber de servituţi pînă la proba contrară. deoarece exploatează fondul. După cum rezultă din cele indicate. protejarea intereselor acestora se realizează în felul următor: . modalităţile de protejare a intereselor proprietarului fundului aservit prevăzute de normele ce se referă la servitute. Problema care s-a pus este: posesorul neproprietar al fondului dominant poate recurge la o acţiune posesorie? S-a concluzionat că acest lucru este posibil [82.în caz de concurenţă între drepturile de servitute ale mai multor persoane sau a dreptului de servitute al unei persoane cu drepturile reale de folosire a terenului ale altor persoane. Deoarece servitutea este opozabilă terţilor. 429 alin. (1). Pentru a reitera (a fi reintegrat în folosinţă).

(f) neuzul pentru o perioadă de 10 ani. rezolvarea.431 alin. (3)). interesele persoanelor antrenate direct sau indirect în relaţiile sociale în cauză. ce decurg din dreptul comun: (pieirea fondului aservit. (h) exproprierea terenului aservit. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. Din dispoziţiile. Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute Deşi servituţile. Aceste trei reglementări permit echilibrarea protecţiei intereselor tuturor persoanelor antrenate direct sau indirect în raportul de servitute. au caracter perpetuu. la acest capitol. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat. (d) răscumpărarea. uzufruct. (b) renunţarea proprietarului terenului dominant.servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă persoanelor terţe după înregistrarea în registrul bunurilor imobile (art. renunţarea. cuprinde în reglementările sale majoritatea aspectelor raportului juridic care se referă la dreptul de servitute. superficie etc. cît şi normele din cadrul dreptului de proprietate. reţinem că servituţile se sting prin radierea lor din registrul bunurilor imobile pentru următoarele moduri: (a) consolidarea. protejînd. Legea română prevede. 105 . ale art. neuzul timp de 30 de ani. (e) imposibilitatea de exercitare. Codul civil român adaugă şi cauze de stingere a dreptului de servitute. (c) ajungerea la termen. exprese sau implicite. revocarea şi anularea dreptului celui care a constituit servitutea ori a titlului constitutiv). 440 din Codul civil. Stingerea servituţilor §1. trei cauze de stingere a servituţii: • • • imposibilitatea materială de a mai exercita servitutea. confuziunea. în mod echitabil. (g) dispariţia oricărei utilităţi a lor. Considerăm că normele Codului civil în materie de servitute. se cunosc unele cazuri de stingere a lor. expirarea termenului. intentarea acţiunilor relative la protecţia drepturilor şi intereselor legale ale acestora pot servi atît normele juridice din cadrul servituţii. La aceste cauze. Drept temei. Secţiunea a 3-a. ca drepturi reale.

a) a articolului menţionat prevede cazul de “consolidare”. a). fie desfacerea contractului. deoarece obligaţia de a preîntîmpina cumpărătorul despre grevările existente asupra bunului vîndut aparţine proprietarului acestui imobil. prin prisma lit. 276. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar Art. Autorii Codului civil moldovenesc.Codul civil român nu prevede procedura de stingere a dreptului de servitute. ar fi stabilirea dreptului cumpărătorului de a cere fie reducerea preţului. dacă cumpărătorul nu a fost informat de existenţa ei. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede.1 Consolidarea. au arătat situaţia în care servitutea se va stinge dacă proprietarul fondului dominant dobîndeşte şi fondul aservit sau proprietarul fondului aservit dobîndeşte şi fondul dominant sau un terţ dobîndeşte ambele fonduri. schimb. are dreptul de a cere prin judecată stingerea servituţii. ceea ce se produce de drept în momentul producerii condiţiei prevăzute de lege. Consolidarea sau. 106 . atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. în acest caz. 440 din Codul civil dispune că: servitutea se stinge prin radiere din Registrul bunurilor imobile. moştenire (acceptarea pură şi simplă a moştenirii aduce confuziunea (consolidarea) cînd există un singur moştenitor. Această soluţie o considerăm incorectă. Cu referirea mai exactă la cauzele legale de stingere a dreptului de servitute. O soluţie. menţionăm: 1. de asemenea. proprietarul. art. după cum se mai numeşte această instituţie în materia servituţii. iar în situaţia cînd. din cauza servituţii. potrivit principiului că nimeni nu poate avea o servitute asupra propriului lucru. De asemenea. fondul aservit nu poate fi folosit după destinaţie. Lit. că servitutea încetează la cererea proprietarului fondului aservit din motivul încetării necesităţii existenţei ei. la art. “confuziunea” constă în reunirea fondului dominant şi a celui aservit în mîinile aceluiaşi proprietar. prevăzute de Codul civil al Republicii Moldova. împărţeală. iar exerciţiul servituţii devine atunci exerciţiul dreptului de proprietate. renunţare. nu însă şi acceptarea sub beneficiu de inventar). iar neexecutarea acestei obligaţii nu poate leza deţinătorul dreptului de servitute. servitutea încetează şi în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra fondului grevat. în cazul înstrăinării fondului aservit. 638 din Codul civil român prevede că “orice servitute este stinsă cînd fondul către care este datorită şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mînă”. În unele sisteme de drept. Ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar sub un titlu oarecare: cumpărare.

servitutea nu renaşte. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: fondurile să se întrunească în aceeaşi mînă. Pentru ca această cauză de stingere a servituţilor să facă imposibilă exerciţiul ei. consolidarea (confuziunea) este mai mult o cauză de suspendare a servituţii. fără ca contractul să conţină vreo convenţie atingătoare de servitute. servitutea continuă să existe. consolidarea existînd numai în aparenţă. pentru că nu există imposibilitatea de a o exercita.Dacă numai o parte din fondul aservit devine proprietatea aceluia căruia îi aparţine fondul dominant. servitutea continuînd să subziste. 107 . implicit. servitutea reînvie oricare ar fi natura ei. În celelalte cazuri. ci rămîne definitiv stinsă. atunci cînd “proprietarul a două proprietăţi. Servitutea renaşte. În literatura de specialitate s-a apreciat că stingerea servituţilor prin consolidare nu este întotdeauna definitivă [42. înstrăinează una dintre proprietăţi. nici servitutea nu mai poate fi considerată că stinsă prin consolidare. cu condiţia să fie o servitute aparentă. consolidarea fiind considerată inexistentă în trecut. servitutea reînvie. ea urmează a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra acestuia”. întrunirea să fie perfectă. consolidarea. 302]. 303]: a) cînd consolidarea (confuziunea) încetează în virtutea unei cauze retroactive. În cazul unei asemenea separaţii. servitutea stinsă prin consolidare nu mai renaşte. dacă proprietarul fondului aservit a cumpărat fondul dominant. întrunirea să fie irevocabilă. b) cînd consolidarea încetează numai pentru viitor. fiindcă vînzarea şi. servitutea nu va fi stinsă. Art. 627 din Codul civil român prevede însă o excepţie. Dacă servitutea ar înceta în virtutea unor cauze mai vechi şi necesare (de exemplu: revocarea sau anularea titlului de achiziţie) reunirea fondurilor în aceeaşi mînă ar fi ca şi cum nu ar fi avut loc. între care există un semn văzut de servitute. Atunci cînd fondurile se despart din nou şi aparţin iarăşi unor proprietari diferiţi. Se disting următoarele cazuri [42. este definitivă numai în cazul servituţilor neaparente. servitutea trebuie să se stingă prin consolidare. p. p. Consolidarea este o cauză de stingere definitivă numai cînd nu încetează în virtutea unei cauze retroactive. Dacă proprietarul ce reunise în mîinile sale cele două fonduri înstrăinează unul dintre ele. dar această vînzare este anulată prin efectul unei acţiuni în anulare sau în revocare. sînt distruse retroactiv. De exemplu. iar cînd încetează pentru viitor. deoarece.

Schimbarea valorii lor joacă un rol deosebit în acest sens. e) din Codul civil rezultă însă că imposibilitatea de a exercita servitutea este o cauză de sine stătătoare. servitutea se poate constitui pe o perioadă determinată cînd părţile dispun în acest sens. În caz de neînţelegere între părţi. proprietarul fondului dominant trebuie să aibă capacitatea de a dispune. la un moment dat. 636 din Codul civil român dispune că ”servituţile încetează cînd lucrurile se găsesc în astfel de stare. încît servitutea nu se mai poate exercita”. Deoarece servitutea este un drept imobiliar. Autorii codului au pornit de la ideea că. iar art.La romani. confuziunea (consolidarea) producea întotdeauna stingerea servituţii. Dispoziţiile art. 637 dispune că servituţile “renasc dacă lucrurile sînt restabilite într-un chip încît servituţile să se poată exercita. Această piedică 108 . El poate renunţa cu titlu oneros sau gratuit. 1. numai instanţa de judecată va putea suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. 440 lit. la stabilirea preţului de răscumpărare. temeinică între utilitatea care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit [25. care face ca servitutea să nu mai poată fi exercitată. intervine o piedică materială. instanţa de judecată va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. p. 1. Este foarte rar să întîlnim o servitute afectată de vreun termen sau de vreo condiţie. La împlinirea termenului sau a condiţiei. cît şi cele de trecere vor putea fi răscumpărate de proprietarul terenului aservit cu condiţia de a exista o disproporţie vădită. 426]. pură şi simplă.3 Expirarea termenului (ajungerea la termen) Deşi este perpetuă. Renunţarea se consemnează în Registrul bunurilor imobile.5 Imposibilitatea de exercitare Art. 1. 1. În schimb. 325]. afară numai de a nu ar fi trecut în spaţiu de timp îndestulător spre a se putea presupune că s-a desfiinţat servitutea” prin neuz timp de 30 de ani.4 Răscumpărare Atît servituţile în genere. servitutea se stinge.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant renunţă expres sau tacit la servitute atunci cînd intenţia de a renunţa se deduce din circumstanţe neechivoce. aceasta neputînd să renască decît prin voinţa testatorului sau prin stipulaţia expresă a părţilor contractante [23. p.

întrucît şi atunci cînd neuzul se datorează unui caz de forţă majoră. imposibilitatea materială de a exercita o servitute poate apărea atunci cînd casa care avea o servitute de vedere este demolată sau fîntîna ce face obiectul unei servituţi a secat. 441 şi următorul). Acelaşi art. întrucît nu mai este nevoie a se aştepta 10 ani. căci acesta poate împiedica în orice moment curgerea prescripţiei. În acest caz. această cauză de stingere se confundă cu stingerea prin dispariţie a fondului aservit. însă nu poate fi exercitată. în legislaţia Republicii Moldova acest termen s-a propus să fie de 10 ani (vezi Codul civil. Rezultă că. se confundă cu stingerea prin neuzul timp de 10 ani. Stingerea. De exemplu. 440 lit. chiar dacă obstacolul dispare după împlinirea termenului indicat.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani Art. 301]. 1. deci nu este o cauză de sine stătătoare. Deşi lasă o atare impresie. iar noua destinaţie a fondului nu face posibilă menţinerea servituţii. stingerea servituţii este imputabilă şi titularului. obligîndu-l pe proprietarul fondului aservit să recunoască printr-un act existenţa servituţii. servitutea încetează datorită schimbărilor aduse fondului aservit sau dominant. art. continuînd să existe. au trecut 30 de ani. Proprietarul fondului dominant nu poate cere restabilirea stării anterioare. p. deoarece nu are împotriva cui să exercite acţiunea. Prescripţia extinctivă este guvernată de reguli generale. În cazul în care casa se reconstruieşte. De exemplu. servitutea este stinsă în mod definitiv şi nu mai poate renaşte. atunci cînd imposibilitatea de a exercita servitutea din cauza unui obstacol material durează 30 de ani. servitutea nu se stinge. indiferent că provin dintr-o întîmplare firească sau dintr-un fapt licit al unui terţ. prin expropriere. în acest caz. Atunci cînd obstacolul material care determină imposibilitatea este definitiv şi iremediabil. dacă reclădirea s-a făcut înainte de împlinirea prescripţiei [42. se arată neglijent şi nu merită protecţie. f) din Codul civil prevede că “ servitutea se stinge prin neuzul pentru o perioadă de 10 ani”. În aceste cazuri. 109 . pe care s-a stabilit o servitute de trecere. imposibilitatea de a exercita servitutea apare ca o cauză de stingere de sine stătătoare. Nici în această situaţie nu putem vorbi de o cauză de stingere de sine stătătoare. Dacă nu o face. 637 din Codul civil român precizează că servituţile nu mai renasc cînd de la încetarea exercitării lor datorită piedicii materiale. servitutea de vedere renaşte fără a îngreuna fondul aservit.nu stinge propriu-zis servitutea. obstacolul material ar consta în “dispariţia” totală sau parţială a fondului aservit. ci suspendă exerciţiul ei.

prin al cărei efect fondul supus servituţii este liberat de sarcină. 198]. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. nu va curge în contra minorilor sau interzişilor. “termenul de 10 ani va curge de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue ori de la data unui act contrar servituţilor continue” (art. că servitutea se stinge definitiv dacă timp de 30 ani nu este exercitată din cauza unei imposibilităţi materiale [19.277 din Codul civil dispun suspendarea şi întreruperea cursului prescripţiei extinctive. în literatură s-a considerat că proprietarul servituţii a renunţat tacit la ea [16. fie ele continue sau necontinue. căci dacă ar fi parţial şi stingerea ar fi parţială. Neuzul pentru o perioadă de 10 ani. Astfel. cauza fiind indiferentă: fie că neuzul se datorează voinţei titularului servituţii. Alin. Neuzul atrage stingerea servituţii cînd se prelungeşte timp de peste 10 ani. nici între soţi în timpul căsătoriei. Pentru ca servitutea să se stingă. 441 alin. prin natura ei trebuie să fie liberă.Servitutea. Legislaţia română stabileşte în acest sens. 275. Legiuitorul a considerat că o servitute. art. 76]. aparente sau neaparente. că art. O servitute de care titularul nu uzează timp de 10 ani se dovedeşte inutilă şi trebuie să dispară. Întreruperea sau suspendarea prescripţiei sînt guvernate de reguli generale. stinge cu desăvîrşire servitutea. un singur act de exercitare a servituţii ajunge pentru a întrerupe prescripţia şi asemenea acte pot fi dovedite prin martori. Legiuitorul a considerat că. Toate servituţile prin fapta omului se pot stinge prin neuz sau prescripţie extinctivă. dovedirea neuzului incubă reclamantului. fie prin alţii în numele lui (chiriaş. justificîndu-şi existenţa prin utilitatea pe care o procură titularului ei. Prescripţia poate fi întreruptă prin recunoaşterea servituţii de către proprietarul fondului aservit sau prin reluarea exerciţiului ei sau prin introducerea unei cereri în declarare de servituţi. Neuzul sau neîntrebuinţarea este o prescripţie liberatorie. 636 şi 637 sînt o aplicaţie a acestei reguli. se aplică reguli generale. spre deosebire de proprietate. (1)). care nu poate să renască decît printr-o nouă constituire. Servitutea se stinge prin neuz şi atunci cînd nu a fost întrebuinţată vreodată (de exemplu: prin convenţie se recunoaşte cuiva dreptul de a scoate apă din fîntîna altuia sau de a deschide o fereastră de vedere la o distanţă mai mică decît cea legală. se stinge prin neuz. iar acesta lasă să treacă 30 de ani fără să fi scos apă din fîntînă sau fără să fi deschis fereastra de vedere). fie că este datorat unei cauze independente de voinţa acestuia. Şi în ceea ce priveşte sarcina probei. În privinţa servituţilor necontinue. p. p. servitutea s-ar reduce la limitele în care a fost exercitată. arendaş) sau în numele fondului (uzufructuar sau posesor). Alături de condiţia ca neuzul să fie total şi absolut se impune şi cea a termenului: 110 . fie de către proprietar. Prescripţia va fi suspendată. (2) al aceluiaşi articol stipulează: “Exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către uzufructuar face să se întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. neuzul trebuie să fie total şi absolut.

641 nu se aplică. întrebuinţarea din partea unuia popreşte prescripţia în privinţa celorlalţi”. unde uzul parţial păstra întreaga servitute iar jurisprudenţa franceză a încercat să o înlăture. 641 din Codul civil român sînt în contradicţie cu cele din art. păstrează întreaga servitute nemicşorată. În privinţa servituţilor continue se impune o precizare cu privire la punctul de plecare al prescripţiei şi anume. Regula din acest articol nu o găsim în dreptul roman. Ea poate fi proprietarul fondului aservit. stabilită prin titlu. cum este cazul cînd o servitute de a nu clădi nu se mai poate exercita din cauză că s-a ridicat o clădire pe fondul aservit. 641 din Codul civil român dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelaşi chip”. cel puţin în materie de servituţi necontinue. Prescripţia unei părţi din servitute are loc cînd se uzează de servitute numai în parte. făcînd distincţie între servituţile continue şi cele necontinue. fie pe fondul dominat. aşa încît uzul parţial păstrează servitutea în întregime în modul în care fusese stabilită [42. Art. Articolul determină punctul de plecare al prescripţiei. p. 641 apare ca fiind inechitabilă. servitutea aceasta se aplică. Prevederea de la art. 642 care prevăd că “dacă proprietatea în folosul căreia s-a stabilit servitutea este a mai multor proprietari. cînd neuzul parţial se datorează titularului servituţii. adică din momentul cînd folosinţa a fost oprită. 307]. 111 . care nu a fost niciodată exercitată deoarece titularul ei nu a stabilit-o niciodată în fapt. art.neuzul trebuie să fie pentru o perioadă de 10 ani. independent de voinţa titularului. o notificare a proprietarului fondului aservit prin care aduce la cunoştinţă titularului servituţii că nu mai înţelege ca fondul său să fie supus exerciţiului servituţii. prescripţia prin neuz începe să curgă din ziua cînd a fost constituită sau cînd putea să înceapă exercitarea ei. Prescripţia poate să stingă nu numai servitutea în totalitatea ei. Pentru servituţile necontinue. adică uzul parţial. exercitarea servituţii de către un singur titular. mai restrîns decît fusese stabilit. Articolul 441 se referă la calculul acestui termen. Pentru o servitute continuă. întrucît obligă titularul unui drept să uzeze de totalitatea dreptului său. Dispoziţiile art. ci şi modalitatea în care ea se exercită. iar pentru servituţile continue termenul curge de la data unui act contrar acesteia. Prin urmare. făcînd următoarea distincţie: cînd neuzul parţial se datorează unui obstacol material. titularul servituţii sau o terţă persoană ori actul contrar poate să provină dintr-un act de forţă majoră (de exemplu: dărîmarea accidentală a zidului în care o fereastră de vedere fusese deschisă). chiar dacă uzul total nu este necesar. prescripţia începe să curgă de la data ultimului act de exerciţiu. Persoana care face actul contrar folosirii unei servituţi continue este indiferentă pentru începerea curgerii prescripţiei. cum este cazul cînd o servitute de vedere nu se poate exercita din cauză că s-a zidit fereastra. Lucrarea contrară exercitării servituţii poate să fie făcută pe fondul aservit.

(2): “… servituţile prin fapta omului se sting în măsura în care devin 34 35 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” 2000.8 Exproprierea terenului aservit. În practică. 440 şi 441. 3. Totodată. Din alte drepturi reale. această lacună va putea servi ca izvor de abuzuri în conservarea obiectului dat. În afară de cazurile tipice sau clasice pe care le-a arătat legiuitorul Codului civil în art. 1996. 29 alin. se menţionează în genere că despre expropriere este informat numai proprietarul bunului expropriat. prin prevederile art. 1. art. 241. partea I. Cu toate acestea. 46 alin. 1994. 9 alin. Titularul servituţii stinse din cauza dispariţiei oricărei utilităţi a ei are drept la o despăgubire care reprezintă valoarea folosinţei dispărute. acest mod de stingere nu este frecvent. 107/199635 privind protecţia civilă care dispune. legislaţia civilă a altor ţări. un asemenea caz se poate întîlni pentru servituţile stabilite asupra unei clădiri (casă. nr. La art.). deoarece fondul aservit nu dispare uşor [88. stabileşte că “expropriat poate fi şi deţinătorul altor drepturi reale asupra obiectului expropriat”. la art. care dispune. trebuie să menţionăm atît art. 28 lin. cît şi Legea nr. 123]. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat Cu această ocazie. (2) din aceeaşi lege. 36 Ibidem. nr. O altă cauză de stingere prevăzută de o lege specială românească este Legea nr. zid. 42-44/311. prevede şi “stingerea servituţilor în legi speciale”. (1) din legea menţionată stabileşte: ”În cazul în care părţile nu ajung la un acord asupra exproprierii în modul stabilit de art. servitutea se poate considera stinsă”. inclusiv servituţile. în România. partea I. conchidem că. p. 9-12. nr. la art. Deci. fac parte şi servituţile. Dar legea menţionată însă nu prevede modul de compensare a pierderilor cauzate de stingerea sau încetarea servituţii. în acest sens. drept lege specială în materie se consideră Legea nr. încetează toate drepturile reale asupra bunului expropriat. 4: ”În cazul în care.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor Servitutea se stinge pe cale de consecinţă cînd dispare utilitatea ei. Astfel. etc. 139 . 13 alin. în cazul exproprierii.34 care. inclusiv cea a României.1. dacă aceasta a fost abandonată timp de cel puţin 3 ani sau dacă menţinerea ei nu mai este necesară. 488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru utilitate publică. Publicată în „Monitorul României”. 9). (2) din Constituţia Republicii Moldova. 112 .5 din art. 33/199436 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. la lucrările pentru care s-a prevăzut o servitute. Independent de faptul că din contextul următoarelor puncte ale aceluiaşi articol putem trage concluzia că înştiinţarea trebuie trimisă şi titularilor de alte drepturi reale asupra obiectului expropriat (pct. exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu poate fi făcută decît prin hotărîre judecătorească cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”.

dînd astfel servituţilor. bunurile atribuite fiecărui soţ se consideră că aparţin de la început acestuia în mod exclusiv. acesta va continua să profite singur şi pentru întreaga indiviziune. 643 din Codul civil român se referă la un caz de suspendare a prescripţiei şi aplică în acest caz regula indivizibilităţii servituţilor: “Dacă dintre coproprietari să găseşte unul în contra căruia prescripţia nu s-ar aplica. Ori de cîte ori nu se poate stinge faţă de unul dintre coproprietari. Prevederile art. prin partaj. dar servitutea fiind indivizibilă. În cazul mai multor coproprietari. Art.incompatibile cu situaţia naturală şi juridică a obiectului urmărit prin expropriere. de întrerupere sau suspendare începută în cursul indiviziunii. prescripţia a rămas întreruptă sau suspendată şi cu privire la ceilalţi coproprietari. în cursul indiviziunii. cînd printre proprietarii fondului dominant se află un minor sau un interzis. dacă a existat o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei unei servituţi în favoarea unuia dintre coproprietari. după părerea specialiştilor. servitutea fiind o consecinţă a principiului indivizibilităţii servituţilor. Indiviziunea însă poate înceta prin partajul fondului dominant. Dacă proprietarul unuia dintre fonduri dobîndeşte numai o parte indiviză din proprietatea celuilalt fond. Aplicînd acest text. suspendarea va profita şi celorlalţi coproprietari majori sau capabili. o încadrare juridică corectă. legiuitorul a recurs la inserarea tuturor temeiurilor de stingere a servituţilor la art. Astfel. Dacă. soţul căruia îi este 113 . uzul unuia dintre aceştia împiedică prescripţia faţă de toţi. servitutea nu se va putea stinge nici măcar în parte. a profitat de o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei ce exista în favoarea unui alt coproprietar. Aceasta se aplică şi în caz de consolidare (confuziune). Potrivit regulii. (2) din cod dispun că “exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către un uzufructuar face să întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. care. după partaj. nu se poate păstra şi stinge în parte. Stingerea servituţilor în caz de indiviziune Unul din caracterele servituţilor constă în faptul că sînt indivizibile. 440 din Codul civil. acela păstrează dreptul tuturor celorlalţi coproprietari”. precum un minor. Deoarece Constituţia Republicii Moldova nu reglementează regimul juridic al acestor categorii de legi. potrivit art. potrivit art. pentru care consolidarea nu a avut loc. Aplicarea regulii de mai sus poate stîrni însă controverse în cazul partajului. raporturile obligaţionale dintre vechiul şi noul proprietar rămîn supuse dreptului comun”. din momentul în care nu se poate stinge faţă de ceilalţi proprietari indivizi. servitutea nu se poate stinge faţă de nici unul dintre aceştia şi va exista în întregime. § 2. Prin analogie. fondul este atribuit în întregime celui în a cărui favoare prescripţia nu va putea curge. 372 din Codul civil. prescripţia se suspendă faţă de aceştia. 275 din Codul civil. 441 alin. Probleme apar cînd fondul este atribuit unui coproprietar. ar însemna că.

880]. 427 din Codul civil. prevăzute de dreptul comun.atribuit fondul nu poate să profite de întreruperea sau suspendarea care cursese în timpul indiviziuni în favoarea şi din cauza unui alt coproprietar şi de care profitase în cursul indiviziunii. ci se perpetuează o dată cu fondul şi se transmite împreună cu proprietatea fondului. Dintre cauzele legale de încetare a uzufructului. se stinge ca şi uzufructul. Dintre modurile specifice de încetare a uzufructului. la care se adaugă situaţia cînd superficiarul dobîndeşte şi proprietatea asupra terenului sau proprietarul terenului dobîndeşte proprietatea construcţiei ori distrugerea integrală a construcţiei. este un drept viager. servitutea încetează. Dreptul de superficie se stinge prin aceleaşi moduri ca şi dreptul de proprietate. 46]. Moartea beneficiarului de uzufruct este o cauză caracteristică acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate. iar dreptul de uz. în timp ce servitutea un drept perpetuu. terenul devenind liber de sarcinile cu care era grevat [51. p. În concluzie. în cazul fondurilor indivize între care există servitute. O altă cauză specială de stingere a uzufructului este abuzul de folosinţă. care ar prezenta vreo utilitate practică numai în rarele cazuri de indiviziune perpetuă [6. §3. În jurisprudenţa franceză se aplică în acest caz art. 642 şi 643 din Codul civil român. De asemenea. Dacă acest articol s-ar aplica în mod riguros. cît şi aceea de uzufructuar). prin natura sa. 114 . potrivit art. acesta stăpînind ca un proprietar. asemeni dreptului de servitute. Uzufructul. 786 din Codul civil român cu toată rigoarea sa. Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate În privinţa dreptului de uzufruct. servitutea nu încetează la moartea proprietarului fondului aservit. iar consolidarea în materie de uzufruct este ceea ce reprezintă confuziunea în materie de servituţi (adică situaţia în care aceeaşi persoană întruneşte atît calitatea de nud proprietar. care nu se stinge prin moartea beneficiarului ei. amintim uzucapiunea în favoarea unui terţ. s-ar reduce importanţa art. deoarece servitutea este indiviză. articol preluat şi de autorii Codului civil moldovenesc. În cazul în care nu se mai poate exercita din cauza situaţiei imobilului. există cauze de stingere prevăzute de lege şi cauze care rezultă din dreptul comun. neuzul sau prescripţia extinctivă sînt comune cu cele prevăzute pentru stingerea dreptului de servitute. deoarece uzufructul este un drept mobiliar sau imobiliar. Stingerea servituţilor nu se poate produce prin uzucapiunea unui terţ. aceasta se stinge atunci cînd cauza de stingere operează în folosul tuturor părţilor indivize ale fondului aservit ori împotriva tuturor părţilor indivize ale fondului dominant. Prevederile aceluiaşi articol sînt aplicabile şi dreptului de abitaţie. p.

Lucrarea este elaborată într-o formă de analiză multilaterală a instituţiei servituţii faţă de pilonul real .dreptul de proprietate. Olanda etc. ci şi practică. fiind şi exponentul menţinerii tradiţionale a instituţiei servituţii în cadrul altor drepturi reale. un loc aparte le-a revenit şi celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului (servitutea de vedere.Concluzii 1) Sinteza rezultatelor obţinute Prezenta lucrare şi-a propus ca scop analiza ştiinţifică a instituţiei servituţii cu axarea. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui din urmă drept. şi. în prealabil. Cu atît mai mult. În consecinţă. în special. a caracterelor şi atributelor lui. s-a făcut o delimitare exactă şi argumentată. Deşi un loc central este atribuit analizei condiţiilor de apariţie. Prin prisma acestei lucrări. Rusia. Intenţia autorului a fost efectuarea unei analize teoretice naturii juridice a dreptului de servitute. Din cele menţionate. de trecere şi servitutea privind distanţa pentru construcţii). pentru care a trebuit să procedeze. pe problemele constituirii ei. Franţa România. Analizînd fenomenul luat în studiu. se relevă faptul că servitutea. că unele dintre vechile legiuiri au o valoare nu doar istorică. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice. autorul a considerat necesar să delimiteze dreptul de servitute de dreptul vecinătăţii. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. Această alegere a fost dictată de locul pe care îl ocupă servitutea în sistemul de drept civil moldovenesc şi de importanţa acestei instituţii pentru avansarea economică a statului. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor apărute între proprietarii unor imobile învecinate. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. prin urmare are un caracter complex. la cercetarea amănunţită a dreptului de proprietate. s-a realizat o lucrare în care nu numai că se evidenţiază principalele probleme ce priveşte dreptul de servitute. De asemenea. De asemenea. autorul a considerat utilă comparaţia cu dreptul roman şi cu vechiul drept românesc. caracterelor juridice şi clasificării servituţilor. 115 . pentru explicarea originii şi naturii juridice a dreptului de servitute. dar şi s-au oferit soluţii şi recomandări care ar putea fi utile în activitatea de aplicare a dispoziţiilor legale şi de perfecţionare a cadrului legislativ. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania.

a unor terenuri. avîndu-se în vedere vidul existent în materie de drept civil. la apariţia unor alte consecinţe nefavorabile.alături de proprietate. De asemenea. modalităţile de stabilire. De exemplu. va aduce la o tensionare şi mai mare a relaţiilor din societate. conform cărora ele trebuie soluţionate. fie de utilitatea privată. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă. ci şi la alte imobile şi trebuie avut în vedere şi scopul constituirii servituţilor: a fi în favoarea uzului şi utilităţii unui imobil. am constatat cu satisfacţie studiul analitic profund efectuat asupra instituţiei date. În urma privatizării. La analiza acestei lucrări. din lucrare decurge în mod logic concluzia conform căreia sînt posibile şi 116 . în genere. analiza în esenţă a elementelor definitorii ale aceste instituţii. Scopul reglementării servituţilor. Procesul privatizării a demarat în anul 1992. iar. lipsa unor prevederi legale. Cunoaşterea dreptului de servitute şi a scopului reglementării lui se impune în prezent dacă avem în vedere implicaţiile adoptării şi unor alte legi în materia servituţii. instituirea acestora este condiţionată fie de utilitatea publică. Servituţile însă nu se referă numai la terenuri. De asemenea. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. Din prezenta lucrare ne-am convins despre importanţa dreptului de servitute. deseori. deşi nu există norme la nivel de lege sau subordonate legii (hotărîre. Utilităţile menţionate l-au determinat pe legiuitor să reglementeze această specie de drepturi atît în Codul civil. delimitarea ei de alte drepturi reale reglementate de Codul civil al Republicii Moldova. ruptura de tradiţie şi lipsa de cultură în domeniu. lipsa unor studii în domeniu care să analizeze în complex o problemă atît de arzătoare din societatea moldavă cum sînt dezmembrămintele dreptului de proprietate în perioada împroprietăririi cetăţenilor Republicii Moldova cu pămînt. în industrie. Legea privind cadastrul bunurilor imobile reglementează modul de înregistrare a servituţilor. Amintim că în agricultură acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate este menit să sporească utilitatea şi agrementul unor fonduri înfundate. stabilirea unor servituţi. s-au creat diverse situaţii în care constituirea servituţilor a fost necesară. inclusiv acţiunile ce derivă din servituţi. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor prin fapta omului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. Au fost necesari 10 ani pentru ca în legislaţie să apară prevederi care să se refere cel puţin indirect la dreptul de servitute. deoarece situaţiile de litigiu în relaţiile de vecinătate iau amploare. Prin urmare. constă în asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi. Studiul efectuat este binevenit pentru practicieni. Legiuitorul ar trebui să fie mai receptiv la problemele societăţii. cît şi în alte acte normative. văzut prin prisma lucrării de faţă. dispoziţie) ce ar reglementa detaliat acest fenomen.

a cercetat şi evidenţiat tezele pe care le înaintează spre susţinere. generalizarea normelor care reglementează dreptul de servitute.raţionale elaborarea şi completarea legislaţiei cu norme uniforme privind reglementarea dreptului de servitute. Autorul nu s-a limitat la elaborarea unei teze teoretice. autorul a urmărit efectuarea unei analize a noţiunii dreptului de servitute. realizînd un studiu echilibrat şi util. participanţii la relaţiile imobiliare pot încheia contracte privind instituirea unei servituţi. servituţile nu sînt reglementate suficient de legislaţia naţională. modului de constituire. la practica judiciară sau la dreptul comparat. lucrarea reprezintă un instrument de lucru necesar pentru cunoaşterea şi aprofundarea acestei materii esenţiale a dreptului civil. Autorul nu a apelat frecvent la doctrină. Structura tezei reprezintă un instrument util de studiu al instituţiei dreptului de servitute. lucru de extremă necesitate. recomandîndu-le unele soluţii. Acest lucru este extrem de important 117 . respectiv în ce măsură constituirea servituţii ar contrazice caracterele specifice dreptului de proprietate. a doctrinei şi chiar a practicii judiciare de examinare şi soluţionare a litigiilor dintre proprietarii de imobile vecine. În procesul investigaţiilor. atît pentru studenţii facultăţilor de drept. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui drept. exercitare şi stingere a acestui drept în conformitate cu legislaţia ţărilor ce cunosc instituţia servituţii. cît şi pentru practicieni. am considerat necesar să delimităm dreptul de servitute de celelalte restricţii impuse proprietarului. Luînd ca bază legislaţia Republicii Moldova şi ţinînd cont de ideile şi recomandările făcute. 2) Concluzii şi recomandări În prezenta lucrare. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. Prin eforturile autorului s-a creat o imagine clară a naturii dreptului de servitute. Am făcut încercarea de a ilustra în ce măsură caracterele dreptului de servitute permit constituirea acestui drept real. la aprofundarea cunoştinţelor juridice în domeniu şi va servi o bună bază teoretică pentru alte cercetări. Materialul expus va contribui la securizarea circuitului civil. ci a reflectat principalele probleme ce apar în faţa celor ce doresc să studieze în profunzime această instituţie. introducerea căreia este o necesitate şi pentru Republica Moldova o dată cu trecerea ei la economia de piaţă. Structurată astfel. expuse în secţiunea „Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute” din introducerea la prezenta lucrare. De asemenea. autorul a realizat un model optim al dreptului de servitute. ci doar în cazul tălmăcirii unor legi naţionale. Considerăm că. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare.

1 alin. art. 38 Constituţia Republicii Moldova. limitîndu-şi sau lărgindu-şi dreptul asupra lui. dar nu ar fi în unison cu denumirea. (1). în vigoare pentru Republica Moldova de la 28 iulie 1990. Codul civil al Republicii Moldova. adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 19 decembrie 1966. cer cu insistenţă reformularea definiţiei. vol. 342-383. art. şi politice. Prin urmare. Cele expuse pot argumenta faptul că situaţia juridică reală în cadrul servituţii. în lumina celor expuse. 16 şi 46. 15. considerăm că avem temei suficient de a propune legiuitorului Republicii Moldova să modifice definiţia legală a servituţii. precum şi metodologia analizei şi perceperii fenomenelor juridice din teoria generală a dreptului la etapa actuală. dar le-ar exprima recunoştinţă. 1998. din care rezultă că proprietarul poate dispune de imobil. ediţie oficială. 9). 4. 37 38 118 . p. 428 alin. În: „Tratate internaţionale”. care nu ar rupe firul înţelepciunii juriştilor romani. c) principiile fundamentale ale libertăţii personalităţii umane. expunînd art. adoptată la New York la 10 decembrie 1948. Considerăm că o nouă definiţie legală ar reflecta adecvat realitatea. 9. sociale şi culturale”. art. 1. (1) şi (2). cu privire la drepturile economice. 395 alin. pregătirea condiţiilor pentru ca ea să ilustreze faptul calitativ din evoluţia servituţii. b) condiţiile de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor (Codul Civil. camuflîndu-i-se astfel geneza.astăzi. 207. art. (1). 220 alin. art. 1. (1) din Codul civil în următoarea variantă: „Servitutea este sarcina (obligaţia) care grevează dreptul de proprietate asupra unui imobil (teren aservit) în utilitatea sau sporirea confortului exercitării dreptului de proprietate asupra unui alt imobil (teren dominant). la fel ca şi uzufructul (Codul civil. 12-49. 1. 1 alin. art. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi protocoalele 1-11. art. raţionamentele doctrinare relative la acest fenomen juridic. Definiţia propusă este compatibilă cu: a) conţinutul şi caracterul real al dreptului subiectiv de proprietate (Codul civil. O definiţie care ar reflecta geneza servituţii. adoptată la 29 iulie 1994. Pactele internaţionale: „cu privire la drepturile civile. 315). dictate de condiţiile obiective ale vieţii sociale contemporane şi formulate de pe noile poziţii metodologice ale cunoaşterii fenomenelor juridice. fondul) figurează în toate cazurile ca obiect atît al dreptului subiectiv de proprietate. Utilitatea poate rezulta din destinaţia economică a imobilului (terenului) dominant ori din intenţia proprietarului de a spori confortul exercitării dreptului de proprietate asupra imobilului ce îi aparţine”37. 39 Vezi: Declaraţia universală a drepturilor omului. cît şi al celui de servitute. p. ar fi cea expusă în propunerea de legeferenda. consfinţite prin legislaţia internă şi acte internaţionale39. cînd este în vigoare un nou Cod civil. iar imobilul (terenul. (1) şi (2). ci ar îmbogăţi-o cu idei noi. În: ”Tratate internaţionale”. care nu ar repeta-o în mod dogmatic. vol. întemeiate pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile Servitutea s-ar putea defini de pe poziţiile dreptului subiectiv.

2. orice alte condiţii contractuale. (1)). în primul rînd. precum şi factorul subiectiv (intenţia. Soluţionarea problemei îşi poate găsi reglementare în Codul civil la art.) care au formulat definiţia servituţii. Nu în ultimă instanţă.cheie (teren aservit şi teren dominant). Pentru cizelarea noţiunii de servitute în doctrina naţională şi perfecţionarea normelor acestei instituţii juridice din Codul civil al Republicii Moldova se cere o practică de îndelungată aplicare. dorinţa proprietarului terenului dominant) condiţionează necesitatea constituirii servituţii. 431 alin. fiind în absolută coerenţă cu ordinea publică. Belgiei. Considerăm că practica ne va atenţiona asupra lacunelor reglementărilor în vigoare ori asupra lipsei de coordonare între diferitele acte ale cadrului normativ. Concluzionînd asupra caracterelor definiţiei legale propuse legiuitorului Republicii Moldova. în care se prevede că servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înscriere în registrul bunurilor imobile şi nu se face referinţă în nici o normă la opozabilitatea servituţilor care au la bază alte fapte juridice. iar în al doilea rînd. art. considerăm că această definiţie ar fi convenabilă şi pentru codurile civile ale altor ţări europene (Franţei. Trebuie să menţionăm. în virtutea aceleiaşi libertăţi. art. creaînd astfel neclarităţi instanţelor de judecată în procesul de aplicare. că unele norme privind dreptul de servitute ar putea ridica probleme şi ar face dificilă perceperea esenţei servituţii. Totodată. cu condiţia de a nu contraveni prevederilor legale şi bunelor moravuri şi de a nu fi prejudiciabile pentru onoarea şi demnitatea personalităţii umane contemporane. 119 . pornind de la prevederea acestui alineat. 290. Prin urmare. inspiraţi de prevederile art. să se ajungă la concluzia că numai servituţile constituite prin acte juridice sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării. 637 al Codului civil francez.juridice civile. Ar fi fost normal ca. să se concretizeze faţă de ce persoane este opozabilă servitutea (faţă de terţi sau faţă de proprietarul terenului aservit). contribuind astfel şi la cristalizarea definirii doctrinare a servituţii. (3). egalităţi şi independenţe. esenţa şi legăturile juridice apar efectiv între subiectele din cadrul servituţii. 9 alin. 496 şi 499. Spaniei. 1 alin. (1) şi (2). factorul obiectiv (destinaţia economică a terenului dominant). Olandei etc. Un exemplu de acest gen îl întîlnim în Codul civil la art. păstrîndu-i-se identitatea milenară prin păstrarea denumirii şi cuvintelor . conform cărora persoanele fizice şi juridice sînt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi obligaţiile lor. dacă nu contravin legii şi bunelor moravuri (Codul civil. României. Dorim să adăugăm că definiţia legală propusă reflectă adecvat geneza servituţii prediale ca fenomen juridic. persoana poate dobîndi orice drepturi şi asuma orice obligaţii. inclusiv obligaţia dintr-o servitute.

3. În scopul reglementării detaliate a mecanismului dobîndirii servituţilor prin uzucapiune, prevăzut în Codul civil la art. 433, propunem completarea articolului dat cu un nou alineat, (4): „(4) Modul de exerciţiu al servituţii se dobîndeşte în aceleaşi condiţii ca şi dreptul de servitute”. Modificarea este făcută cu scopul de a detalia şi totodată de a arăta că modul în care se exercită servitutea este acelaşi şi întruneşte condiţii similare ca şi la dreptul de servitute. 4. Sînt posibile diferite variante de interpretare din partea subiectelor care aplică servitutea. Astfel, expresia „deasupra sau sub pămînt” din art. 434 alin. (1) este determinată de natura şi conţinutul servituţii. Aceasta, trebuie să recunoaştem, constituie doar una dintre posibilele interpretări. 5. Aranjarea nesistematică a ideilor din alineatele art. 434 creează premise pentru opinii contradictorii referitor la posibilitatea de a schimba locul de exercitare a servituţii din iniţiativa proprietarului terenului aservit. În această ordine de idei, relevăm că alin. (5) al art. 434 din Codul civil conţine ambiguităţi şi neclarităţi. Pentru a evita astfel de momente, propunem o variantă simplă, concordată la prevederile întregului articol. Astfel, considerăm necesară excluderea alin. (5) şi completarea alin. (4) cu următorul text: „Dacă are un interes serios şi legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servituţii rămîne la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant”. 6. În capitolul III, „Servitutea”, din cartea a doua a Codului civil nu-şi găseşte reglementarea juridică situaţia în care ambele fonduri (dominant şi aservit) se împart şi nu este clar cum va putea fi exercitată servitutea. Considerăm necesar ca, după art. 434, să fie înserat un nou articol, care ar reglementa această situaţie, avînd următorul cuprins: „Art. 4341 . Condiţiile împărţirii terenurilor (1) Dacă terenul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitată pentru uzul şi utilitatea fiecărei părţi , fără a agrava situaţia terenului aservit. (2) Dacă terenul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul şi utilitatea terenului dominant, pe toate părţile rezultate din împărţire, sub rezerva prevederilor art. 434 alin. (6). (3) Dacă servitutea este exercitată pentru uzul şi utilitatea exclusivă a uneia dintre părţile despărţite din terenul dominant ori nu se poate exercita decît pe una din părţile despărţite din terenul aservit, servitutea asupra celorlalte părţi se stinge.” 120

7. În scopul ajustării legislaţiei naţionale în materia dreptului de servitute la prevederile respective ale Codului civil, propunem completarea Codul apelor al Republicii Moldova nr.1532XII din 22.06.93 („Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1993, nr.10) cu două articole noi în materia dreptului de servitute, şi anume: „Articolul 421. Regimul de servitute (1) Beneficiarii de folosinţă a apei sînt obligaţi să acorde drept de servitute, avîndu-se în vedere zone anume stabilite de comun acord cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu, fără a percepe taxe, pentru: a) trecerea sau circulaţia personalului cu atribuţii de serviciu în gospodărirea apelor, în exerciţiul funcţiunii; b) amplasarea, în albie şi pe maluri, de borne, repere, aparate de măsură şi control, alte aparate şi instalaţii necesare executării de studii privind regimul apelor, precum şi accesul pentru întreţinerea lor; c) transportul şi depozitarea temporară de materiale şi utilaje pentru intervenţii operative de apărare împotriva inundaţiilor; d) transportul şi depozitarea temporară de materiale, utilaje, circulaţia acestora şi a personalului pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii. (2) În cazul în care, prin exercitarea acţiunilor prevăzute la alin. (1), se produc pagube, deţinătorii terenurilor riverane au dreptul la despăgubiri potrivit legii. Acestea se vor face din alocaţii bugetare, atribuite în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) şi din mijloacele persoanelor juridice care au produs pagubele, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) si d)”. Inserarea propusă se referă în exclusivitate la regimul de servitute şi nicidecum la dreptul de vecinătate. „Articolul 422. Regimul de expropriere (1) Pentru efectuarea unor lucrări de amenajare a bazinelor hidrografice şi altor lucrări hidrotehnice de utilitate publică, cum ar fi: baraje şi lacuri de acumulare cu anexele acestora, hidrocentrale, derivaţii de debite între cursuri de apă, lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv instalaţii de epurare şi anexele lor, regularizarea de rîuri, staţii şi platforme hidrometeorologice, sisteme de îmbunătăţiri funciare, corectarea torenţilor, pot fi expropriate pentru utilitate publică, cu o justă şi prealabilă despăgubire, sau ocupate temporar, contra plată, terenuri şi clădiri, în condiţiile legii. (2) Sînt scutite de servituţi permanente: clădirile, curţile, grădinile aferente locuinţelor, monumentele publice, bisericile şi cimitirele, parcurile declarate monumente ale naturii. (3) Dreptul de servitute, o dată stabilit, este o obligaţie opozabilă tuturor. 121

(4) Servitutea se consideră stinsă pentru lucrările prevăzute la alin. (1) dacă a fost abandonată cel puţin 3 ani sau dacă nu mai este necesară. (5) La crearea servituţii temporare sau permanente, despăgubirea este egală cu: a) valoarea de circulaţie a produselor, plantaţiilor, construcţiilor sau bunurilor mobile avariate sau distruse; b) pagube cauzate proprietarului la stabilirea servituţii pe zona respectivă, în raport cu foloasele ratate prin schimbarea destinaţiei temporare sau permanente a zonei”. S-ar părea că dreptul de uz şi de servitute atribuit cu titlu gratuit statului îngrădeşte dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietatea privată, respinge exercitarea unor drepturi şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii, iar, pe de altă parte, folosinţa gratuită a unei proprietăţi private înlătură obligaţia constituţională la despăgubirea integrală şi justă a persoanei lipsite de prerogativele depline ale dreptului de proprietate. Astfel, dispoziţiile de lege ferenda propuse nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece modificările propuse nu instituie diferenţe de tratament juridic între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, ci, dimpotrivă, obligaţiile şi restricţiile prevăzute sînt aplicabile tuturor proprietarilor persoane fizice. Analizînd jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, putem constata că statului i se lasă o marjă de apreciere, în funcţie de nevoia reală a comunităţii în adoptarea măsurii privative de proprietate. În cauza „James şi alţii împotriva regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei”, 1986, Curtea Europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei „utilităţi publice”, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aparţinînd chiar şi unei categorii mai restrînse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea atingerii realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult decît atît, ea trebuie să aibă loc în condiţiile prevăzute de legea internă, care trebuie să fie accesibilă, publică şi previzibilă, să cuprindă o procedură clară de aplicare. Or, în această materie, prin modificarea propusă, norma dată respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 8. Se poate afirma pe bună dreptate că normele Codului civil privind servituţile sînt compatibile şi cu normele, în vigoare la momentul adoptării lui, care fac referire la dreptul de servitute. Trebuie să recunoaştem însă că legislaţia în vigoare, cu excepţia Codului civil, face foarte 122

puţine referiri la dreptul de servitute. Cauza acestei situaţii constă în faptul că instituţia dată nu era reglementată în detalii, motiv pentru care nu erau suficient de clare efectele înserării unor astfel de norme în diferite contexte juridice. De aceea, un prim act care ar necesita modificări este Legea cu privire la gaze nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, („Monitorul Oficial”, 1998, nr.111-113) care are o dată mai recentă de adoptare decît data punerii în aplicare a Codului civil. În lege se vorbeşte şi de servitutea de trecere. Pentru ajustarea normelor legii la prevederile Codului civil, propunem legiuitorului moldovenesc să opereze unele modificări la art. 19 din capitolul IV „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane” din Legea nr. 136-XIV din 17 septembrie 1998, şi anume după alin. (4) din art. 19 să insereze un nou alineat, (5), cu următorul cuprins: „(5) Titularul de licenţă pentru transportul sau pentru distribuţia de gaze poate beneficia de dreptul de servitute privind trecerea subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru a instala reţele, conducte, linii sau alte echipamente aferente capacităţii şi privind accesul la locul lor de amplasare”. 9. Deoarece, după cum am subliniat, atît Legea nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, cît şi Legea cu privire la energia electrică nr.137-XIV din 17 septembrie 1998 („Monitorul Oficial”, 1998 nr.111-113) tratează, la aceleaşi capitole IV, intitulate „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”, procedura şi mecanismul de folosire a proprietăţii unor alte persoane. Propunem ca şi în acest din urmă act să se facă modificările expuse anterior. 10. În această ordine de idei, propunem ca după art. 19 al acestor două legi să se introducă un nou articol: „Articolul 19 1. Exercitarea dreptului de servitute Dreptul de servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se exercită cu titlu gratuit pe toată durata de existenţă a acestor capacităţi. Dacă, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile prezentei legi.” 11. O următoare propunere pe care încercăm să o promovăm se referă la Legea nr.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile („Monitorul Oficial”, 1998, nr.44-46.). Astfel, în art. 2, sînt definite noţiunile principale, printre care şi noţiunea de servitute.

123

obiectul reglementărilor îl constituie relaţiile sociale dintre vecini. la baza reglementărilor servituţii se află principiile dreptului privat roman. şi în altul. pe de o parte. Toate aceste caracteristici sînt necesare şi binevenite. servitutea . lucrarea ne-a permis să analizăm această instituţie juridică şi să-i reflectăm evoluţia începînd cu dreptul privat roman şi terminînd cu reglementările din Codul civil în vigoare al Republicii Moldova. Este unul din tipurile de grevare. Au fost analizate conceptul dezmembrămintelor dreptului de proprietate. au fost delimitate servituţile de fenomenele juridice ce poartă denumirea de drept al vecinătăţii. propunem legiuitorului să substituie norma existentă cu următoarea formulă: „Servitute . În scopul unificării legislaţiei în materia dreptului de servitute. iar pe de alta. instalării şi deservirii liniilor de comunicaţie etc. aceste norme se realizează în mod firesc. Mai mult decît atît. pentru buna cunoaştere a normelor juridice de către public. Şi într-un caz. trecerii. Structurată după un plan bine chibzuit. am observa că dreptul de vecinătate cuprinde în reglementările sale o gamă mai largă de relaţii sociale decît dreptul de servitute. în cel al 124 . Lucrarea conţine multe idei noi referitor la definirea servituţii prediale.) asupra unui bun imobil străin.sarcină (obligaţie) care grevează un imobil (teren aservit) pentru uzul utilitatea sau sporirea confortului unui alt imobil (teren dominant). ci şi în codul similar al altor state. servitutea şi dreptul de vecinătate sînt instituţii juridice diferite.reprezintă un drept de folosinţă limitată (posibilitatea traversării. în acelaşi timp şi al ajustării normelor existente la prevederile Codului civil. În pofida unor particularităţi comune. Concluzionînd asupra lucrării în întregime. care se deosebesc de la ţară la ţară doar prin gradul diferit de detaliere a categoriilor respective de relaţii sociale. Dacă ar fi să comparăm normele acestor două instituţii juridice. Servitutea are multe particularităţi comune cu dreptul de vecinătate. accesului la obiectele de utilitate publică. Concluziile şi propunerile de lege ferenda survin în mod logic din conţinutul lucrării. am analizat în plan comparat reglementările corespunzătoare ale acestei instituţii. unele norme ale dreptului de servitute conţin elemente identice cu cele ale dreptului de vecinătate. Graţie faptului că nu numai în Codul civil al Republicii Moldova. prin a căror respectare conştientă. putem spune că studiul efectuat este un punct de cotitură în dezvoltarea gîndirii juridice autohtone în problema vizată. sînt clar formulate şi bine argumentate. pentru perceperea teoretică a acestei instituţii juridice şi pentru buna aplicarea normelor acesteia. la delimitarea ei de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate şi la perfecţionarea unor norme juridice concrete din cadrul servituţii prediale ca instituţie juridică. particularităţile comune şi distinctive ale diferitelor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. 1018-1029).În varianta actuală. Relaţiile privind servitutea mai ales detaliat sînt reglementate în Codul civil al Germaniei (art.

care prevăd expres dobîndirea servituţii în baza normelor sale şi care au fost adoptate înaintea elaborării. b). precum şi ale art. 11 lit. Pentru a confirma unele aspecte ale reglementărilor analizate. la stingerea servituţii prin neuz. Din practica aplicării normelor privind servitutea în statele cu o tradiţie bogată în acest sens. În această situaţie. În această situaţie. normele privind servitutea din Codul civil nu conţin nici o prevedere referitoare la apărarea dreptului de servitute. Acest lucru ne-a permis să extindem investigaţiile noastre asupra unui spaţiu mai vast de reglementări şi opinii doctrinare. Dacă ar fi să ne referim la normele subordonate Codului civil. nici aici nu avem date concrete. S-ar mai putea face uz şi de art. 8 alin. A fost analizată minuţios şi exprimată atitudinea autorului care a argumentat convingător propriile opinii. Nu au fost eludate nici aspectele discutabile din doctrină. însă articolele respective nu se referă expres la apărarea dreptului de servitute. (3) din Codul civil. pentru a apăra un drept de servitute lezat. 125 . am releva faptul că la elaborarea unui act de o asemenea anvergură nu s-a ţinut cont de legislaţia în vigoare la acea perioadă. prevăzute prin legile respective. În ceea ce priveşte practica aplicării legislaţiei privind servitutea în sistemul juridic al Republicii Moldova. Ele se reduc la: caracterul gratuit sau oneros al servituţii. 289 conform căruia prevederile referitoare la bunurile imobile şi mobile se aplică în modul corespunzător şi drepturilor reale asupra acestor bunuri. la determinarea cotei-părţi a fiecărui proprietar. putem spune că se află la început de cale şi este greu de a face prognoza aspectelor care ar fi mai frecvent abordate în practica examinării şi soluţionării acestei categorii de litigii. Este vorba despre legile cu privire la toate categoriile de energie şi telecomunicaţie şi de regulamentele aferente. dar şi de practica judiciară din alte ţări. vom fi nevoiţi să ne apelăm la prevederile art. De asemenea. urmează a invoca normele privind proprietatea şi posesiunea. relative la natura şi conţinutul servituţilor. ne vedem siliţi să apelăm la art.Franţei (art. pentru a argumenta ideea că sursa servituţii poate fi şi legea. (1) din Codul civil. În asemenea situaţie. care prevede că drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii. adoptării şi punerii în vigoare a Codului civil. aşa cum aceste întreprinderi încă nu au încheiat acorduri cu proprietarii sau cu deţinătorii de terenuri în baza unor alte drepturi asupra terenurilor. la determinarea proporţiei dintre avantajele şi cotele părţi de participare la cheltuielile suportate de către proprietarul terenului dominant la efectuarea lucrărilor necesare exercitării şi conservării servituţii. 637-710) şi în codurile unor alte ţări. în lucrare s-a făcut uz nu numai de un număr vast de surse doctrinare şi legislative. 376 alin. pot fi evidenţiate unele aspecte care ridică deseori în faţa instanţelor de judecată probleme de interpretare a legii în procesul aplicării acesteia. la dobîndirea servituţii prin uzucapiune. Dacă am lua în particular întreprinderile energetice şi de telecomunicaţie ca avînd dreptul la servituţi în baza legii. de a sintetiza din ele raţionalul şi de a argumenta propriile concluzii.

(0.) . 52. ŢURCANU. ŢURCANU. 42.a. 7. 2. 2002.). 2004. În: „Avocatul Poporului”. p. ŢURCANU. 9. I. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate. reglementată de Codul civil al Republicii Moldova. (0. 41. p.recenzent . (0.a. RADU.50 c. În: „Rolul autorităţilor publice în garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale. (0. RADU.PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI 1. 2004. Constituirea servituţii prin uzucapiune.un drept real principal. Exercitarea servituţii.Eugenia Cojocari. 8 (47). nr. Drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant. Simpozion ştiinţific internaţional”.a. În: „Revista naţională de drept”. nr. Chişinău. 3-4.70 c. 42.a. Chişinău. 9 (48). Stingerea servituţilor. 17-18 decembrie 1999”. 8. ULIM. Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. 2004. 51. (0. 7. Chişinău.a. RADU.). nr. 10. nr. 10 (154). ŢURCANU. ŢURCANU. 12. nr. (0. Chişinău. 15 octombrie 2002. p.(0. 2002. ŢURCANU. (0. ŢURCANU. ŢURCANU. nr. În: „Avocatul Poporului”. 2003.a.49 c. p. 13. 2004. nr. Servitutea .recenzent . RADU. 6. 1. RADU. 2. p.) recenzent . Materialele Simpozionului naţional practico-ştiinţific.a. 9. RADU.64 c. 126 .) . 11. 2003. În: „Revista naţională de drept”. În: „Avocatul Poporului”. RADU.). ŢURCANU. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. 4.” 2003. RADU. nr. 2002. 2004.37 c. RADU. Servitutea de trecere în dreptul civil moldovenesc. ŢURCANU. Anul I.38 c.a.).44 c. 37. Chişinău. nr. 102.). Anul II.).62 c.(0. p. nr. 3.35 c.Eugenia Cojocari. Apărarea dreptului de proprietate privată prin intermediul acţiunii reale. p. RADU. În: „Revista naţională de drept”. Consideraţii generale privind noţiunea dreptului de servitute. 8. 2001. p. p. (0. p. p.). În: „Revista naţională de drept”.a. Analiza comparativă a noţiunii de ”teren lipsit de comunicaţie” în dreptul civil comparat prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. (0. ŢURCANU. RADU. Acţiunea în graniţuire prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova.a.42 c. 5.41 c.). ŢURCANU. 20.a. 7 (46).55 c. RADU. p. În: „Legea şi Viaţa”. (0. Istoria apariţiei şi evoluţiei dreptului de servitute.a. În: „Ştiinţa universitară la începutul mileniului trei. 41.Eugenia Cojocari.). 10.

. 59/ 1974. Unele probleme privind dreptul de superficie. „Litec”. IOAN. I. Paris. . Tipografia „Cartea Medicală”. PIVNICERU. În: „Revista Română de Drept”. CORNELIU. 1944. 1995. 10. Ediţia III. C. 2. 8. ELENA. p. . 1984. 1993. MARICA. DIMITRIE. . DIMITRIE. ADAM. 1998.a.689 p. Bucureşti. Drepturile reale principale. 20. Vol. Cours de droit civil francais . Tomul III. Curs elementar de drept roman. Istoria dreptului românesc. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. 3. 22. 1983. ALEXANDRESCO. 1980. 4. Ed.232 p. AULAGNON. BÎRSAN. Drept civil. Troisième Edition. Vol. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român. 1909. PETRE. Vol.276 p. . Les biens.127 p. Ediţia a II-a. 14. Legislaţie.217 p. Principiile dreptului civil. Cluj-Napoca.200 p. 26-33. RAU. . în lumina prevederilor legilor nr. 3. Bucureşti. 2000. nr. În legătură cu dobândirea drepturilor reale imobiliare prin uzucapiune. 5. BRĂDEANU. Editura „Dacia Traiană ş. Bucureşti. 3. Institutul European. p. Proprietatea publică şi privată asupra imobilelor în România.277 p. . Partea I. 1996. Imprimerie et librairie generale de jurisprudence Marchal. Editura „All Beck”. . Bucureşti. Teoria generală a drepturilor reale. 13. BERGEL. Chişinău. Editura „Cartea Românească”. 8. CARBONIER. MARIA. p. 1993. Paris. DANIELA. Paris. Ediţia a II-a. Editura „Europa Nova”. Partea II. Chişinău.215 p. SERGIU. Le droit de biens. .1968. MONA MARIA. În: „Revu critique législative et jurisprudence. Paris. Drept civil. ALUNARU. ADAM. IOAN. IOAN. DIMITRIE. 15. BRĂDEANU. Bucureşti.177 p. În: „Revista română de drept”. C. 2000. 18. nr. 9. . 1992. BRĂDEANU.605 p. ALEXANDRESCO. În: „Revista Dreptul”. . 12. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. ALBU. GAITA. CHELARU. Drept civil. CRISTIAN. . JEAN-LOUIS. Bucureşti. 7. Editura „All Beck”. 23. Droit civil. 5. Bucureşti. 1998. . nr. .426 p. Regimul juridic al dobîndirii şi înstrăinării imobilelor-terenuri şi construcţii. La perennite de la propriété. IOAN.744 p. . . Editura „Ceres”. PĂUNESCU. Billard et Co. . C. SALVADOR. CONSTANTIN. Bucureşti. Editura „Europa Nova”. 21. 1926. Extinderea legislaţiei civile şi comerciale a Vechiului Regat în România de peste Carpaţi.533 p.794 p. I. de abitaţie şi de servituţi. Editura „Toner”. CĂTUNEANU. 67-69. 58/1974 şi nr.115 p. 15-27. 1934.54 p. III.50 p. . Tomul IX. Sibiu.BIBLIOGRAFIE 1. ALEXANDRESCO. BĂIEŞU.”. În: „Revista Română de Drept”. Editura „Socec”. 1914. ALEXANDRESCO. SALVATOR. AUBRY. în regimul de carte funciară (II).492 p. 11. Drepturile reale. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor. 24. DIMITRIE. Privire generală asupra raporturilor de vecinătate. JEAN. 127 . Paris.478 p. SALVADOR. Ateliere Grafice Socec & Co. . Tomul IV. 6. CANTACUZINO. ADAM. 32. Ch. Iaşi. 1926.”. Bucureşti. Servitutea de trecere în dreptul civil român. . 16. nr. p. Ateliere Grafice Socec & Co. ARAMĂ. 1869. 19. 1977. 1927. 1997.194 p. EUGEN Curs de drept civil. Editura „Cartea Românească”. Drept de proprietate. „Reclama”. ATIAS. Elementele dreptului civil. BUGA. Bucureşti. 17. 4. Droit civil. MATEI B.

SAMBRIAN. 34. 1930. OTHMAR. IONAŞCU. 41. COLIN. 10-eme édition.91 p. 1992. ALEXANDRU. 45. Seria a III-a. MAX. . Vol. 33. „Editura ALL”. BAICOIANU. Tratat de drept civil român. EUGEN. Vol. 29-39. La copropriété d’un bien. CĂRPENARU. . . Bucureşti. 36. În: „Revista Dreptul”. 40. EREMIA.428 p. 1927. C. . „Cordial”. Vol. Paris. Complex universitar. 1980. Obligaţii. DEAK.. 1993. Drept roman.382 p. DOGARU. Marile instituţii ale dreptului civil român. ARNDT.326 p. I. ECONOMU. FILIPESCU. Drept civil. GEAMĂNĂ. H. S. ION.. MIRCEA. Montchrestien. 1997.174 p. Burgeliches Gesetzbuch mit Erlauterungen. HANGA. Curs de drept civil. Quatre-vingt quatrième édition. Cluj-Napoca. Munchen. COSTIN. ION. FRANCISC. Manual de drept privat roman. AURELIAN. DALLOZ. COSTIN. Iaşi. Paris. MIRCEA. Bucureşti.327 p. Editura „Scaiul”. M. I. anul XI. Jurisprudence Générale. MIRCEA. VASILE. DEAK. 27. BARASCH. 1996. 26. II. II . Servitutea de lumină în dreptul roman actual şi consecinţele ei. 1982. 1994. LOUIS. TEICHMANN. 2001. Dicţionar de drept civil în 2 vol. Contracte speciale. 1998. Bucureşti. ROMAN. 44. ROMULUS. 31. Bucureşti. Partea generală. 47. nr. Drept civil.Napoca. Bucureşti.151 p. FRANCISC. . Tratat de drept civil. I. 9. 1963. Exercitarea şi apărarea dreptului de servitute în lumina practicii judiciare.375 p. Vol. 28. HAMANGIU.482 p. GIDRO. Les Presses Universitaire de France. nr. AL. Drept civil. 2000. ROSETTI-BĂLĂNESCU. IONAŞCU. 37. JACOTA. URSA. 1946. ROSETTI-BĂLĂNESCU.220 p. 1999.172 p. VIRGIL. Drept civil. EMINESCU. . SCHLECHTRIEM. HAMANGIU. JOSSERAND. Ed. Edition Cinquième.634 p. . TEODOR. Curs de drept civil român. 1966. 1974. 48. Circulaţia juridică a terenurilor. . Bucureşti. „Editura ALL”. 49. ROLF. . CAPITANT. În: „Revista română de drept”. Introduction.207 p. IONAŞCU. PETER. III.25. Tratat de drept civil român. VICTOR.845 p.501 p. Succesiuni. VICTOR DAN. „Editura Didactică şi pedagogică”. Paris. 30. Bucureşti. „Editura ALL”. Drepturile reale. Drept roman. FILIPESCU. Beck”. . SALVATOR.422 p. MIHAI. 42. „Tipografia Universitară”. 35. 1991. ION. Ed.490 p. Cours de droit civil positif. Cluj-Napoca. – 360 p. JAUERNIG. . RUCĂREANU. ION. Cours élémentaire de droit civil francais. 1984-1985.796 p. . Legislaţie. VLADIMIR. 38. Librairie Dalloz. ELIESCU. MIRCEA N. I. CONSTANTIN. ZLĂTESCU. Paris. . . Drepturi reale. . . Dalloz. I. BRĂDEANU. COSTIN. 6. . . 46. CHELARU. . p. . G. I. Editura „ACTAMI”. TRAIAN. Editura „Fundaţiei Chemarea”. AURELIAN. Teoria generală a obligaţiilor. Code civil. MIHAIL.358 p. 1996. 128 . COSMOVICI. Bucureşti. 32. BĂICOIANU. I.311 p. 39. 1967. Bucureşti. VOLLKOMMER. „Editura ştiinţifică şi pedagogică”. 31-41. Drepturi reale. SURDU. ELEONORA. AMBROISE. Bucureşti.129 p. „Editura Academiei RSR”. Cluj-Napoca. 1994. Vol.383 p. Vol. MUREŞAN. Bucureşti. Les personnes. Cluj . Drepturile reale. IONAŞCU. „C. 1983. . Editura „Dacia”. CORNU. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale.H. C. MARIA IOANA. Les biens. GIONEA. Droit civil. STURNER. 43. Vol. Editura „All Beck”. EUGEN. AURELIAN. AL. 29. Universitatea „Regele Ferdinand I”. YOLANDA. 1995. Drept civil. 1930. Craiova. Elemente de drept civil. vol. Editura „UNEX-AZ”. p. Proprietatea şi alte drepturi reale. Ediţie revăzută şi completată.

1901. 1993. C. 1996. LARROUMET. POP. 64.176 p. Drept civil român. . 1947. Bordeaux. 76. HENRI. Drept civil. .627 p. Teoria patrimoniului. 67. . Editura „Lumina Lex”. Cluj-Napoca. Drept civil. 1975.Napoca. JEAN. RARINCESCU. Drept civil. Zivilrecht.523 p. 62. 69. Editura „Manz”. Tome II. 52. Editura „Calistrat Hogaş”. 1985. Les biens. . Paris. Facultatea de Drept. . LIVIU. 71. Drept civil. PĂTULEA. Comparaţiune între Codul civil român şi Codul Napoleon. JUGLART. MARCEL. Drept civil. ERNEST. Editura Librăriei „Leon Alcalay”. 75. Teoria generală a drepturilor reale. 57. ClujNapoca. 51. Tome III. 2000. Les biens. . JULIETA. ERNEST. Bucureşti. LEIK. DUMITRU. Dreptul civil rumân. Troisième édition. 1937. 55. Ed. MACOVEI. Cluj . Universitatea „Dimitrie Cantemir”. 1997. DUMITRU.. Drept civil. MANOLIU.255 p. 1998. Regimul juridic al terenurilor destinate localităţilor. WALTER. 60. 129 .271 p.419 p. GEORGES. Le droit reel considere comme une obligation passive universelle. Bucureşti. IONEL Drept civil. LUPULESCU. REGHINI. MIRCEA. „Economica”. 1947.224 p. ADRIAN. Succesiuni.175 p. Droits réels principaux.Napoca. . Iaşi. Editions „Montchrestien”.306 p. MAZEAUD.249 p. 58. G. M. Drepturile reale principale. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor situate în intravilanul localităţilor. Paris. POPESCU. AMALIA. . BELEIU. M. Théorie générale.Napoca. RIPERT. Vol. Drept civil. I. 1977. . Bucureşti. Bucureşti. . Teză de doctorat. . POP. Drept civil român. Cluj . Paris 1900. Editura „Argonaut”. LUŢESCU. Vol. Bucureşti. 1997. Bucureşti. ERNEST. . TUB. DURAC. 56.206 p. . Leçons de droit civil. 1996. TEOFIL. Editura „Apollonia”. Bucureşti. LUPAN. 74. Drepturile reale principale. POP. . 1996.215 p. CHRISTIAN. Editura „Cordial Lex”.198 p.331 p. Cluj . Editura „SANVIALY”. Editura „Dacia”.218 p. 1997. Paris. PLANIOL. LIVIU. „Editura Fundaţiei Chemarea”. . II. NACU.256 p. . Editura „Cordial Lex”. 1930. LÉON. VASILE. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. DAN. Ediţia a 6-a. MARGA. Droit de propriété et ses démembrements. Editura „Socec”. Traite de droit civil francais. Drepturile reale principale. 1966. Subiectele dreptului civil. MICHAS.388 p. Teză de doctorat.272 p. „Sirey”. 1996.260 p. . LIST. Obligation.648 p. . drepturile reale. NACU. GHEORGHE. „Pichon”. 1994. Drepturile reale principale. 1980. MANOLIU. Iaşi. 65. LUPAN. Dreptul de proprietate personală.291 p. . POP.50. Paris. Cluj-Napoca. .280 p. Obligations réels et servitudes en droit prive français. „Editura Fundaţiei Chemarea”. 68. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Bucureşti. 1993. 59. GEORGE N. MARTY G. RAYNAND P. Tome deuxième. Droit civil. A. GHEORGHE Drept civil. Teoria generală. Ed. . Partea generală. 1993.319 p. Drept civil. POP. „Editura ştiinţifică”. LUPULESCU. . Iaşi. 61. Drept civil. 73. 63. Clasificarea bunurilor. LIVIU. Bucureşti.288 p. Editura „Lumina Lex”. Facultatea de Drept. Droit civil. C. MAZEAUD. . Universitatea „Babeş-Bolyai”. Iaşi. 66. 1995. drepturi reale. Editura „Lumina Lex”. JULIETA. 54. 1980.211p. MUREŞAN. Biens. DUMITRU. LUPAN. 72. Ed. . 1925. Das ABGB und die praktisch wichtigsten Rechtsvorschriften des Zivilrechts. Partea generală. 70. Bucureşti. . Viena. 53.

103. Учебник русского гражданского права. 1978. adnotat cu jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie Română. „Editura de Stat”. Изд. . SAFTA-ROMANO. IOAN. 1997. . 1972. 98. 91. 2000. Русское гражданское право. 130 . Editura „ARC”. VLAHIDE. Oradea. 88.239 c.647 p. A. Д. „ТЕИС”. Mocква. Москва. . RĂDESCU. Editura Librăriei Universale „Alcalay & Co”. Право собственности в СССР. BÎRSAN CORNELIU. C. 1949.321 p. UGO. Principii. Editura „Dacia”. Editura „Vrantop”.342 c. Contractele civile. Principiile dreptului civil român. Москва.200 p. . 1961. 104. nr. 1980. 97. . 93. Перспективы развития законодательства о частной собственности на землю. Введение и общая часть.291 p. Bucureşti. Лекции о праве собственности. 101. ШЕРШЕВИЧ. . ANTON. М. 99. PRUTTING. . STĂTESCU. . Ю. И. EUGENIU. Москва. TEODOR. 1994. 25 Auflage. Mocква. 1970. Ассоциация „Гуманитарное знание”. 102.512 p.543 c. 1997. Е. CONSTANTIN.367 p. ZINVELIU. ANDREI ş. 1958. МЕЙЕР. Д. 5. Casa de Editură şi Presă „Şansa”. ZINVELIU.372 p. ЭНЕКЦЕРУП. Persoana fizică. . И. Droit civil. KОПЫЛОВ.720 c. Bucureşti. SCHWAB. Introduction. Bucureşti. Sachenrecht. Римское право. СУХАНОВ. Persoana juridică. Ediţie critică. „Editura Didactică şi Pedagogică”. Editura „Europa Nova”. SÎMBRIAN. Петербург. . 1994. Ф.210 p. 1991. Г. -544 c.155 c. OCTAVIAN. . Dobîndirea dreptului de proprietate personală asupra terenurilor cu sau fără construcţii. Л. Ed. 79. Vol. G.77. НОВИЦКИЙ. Universitatea din Bucureşti. OVID. ALEXIANU. Курс гражданского права. 1873. STĂTESCU. Focşani.794 c. I. Chişinău. ПОБЕДОНОСЦЕВ. .О. Codul Calimach. Munchen. 1972. GEORGE. 96. PIENESCU. 82. 1994. BAIES. Drepturile reale. 84. ROSETTI-BĂLĂNESCU. 1912. „Editura Imprimeriei de Vest”. Drept civil. Drepturile reale.356 p. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. TARNAVSCHI. DUMITRU. 87. „C. Москва. Курс германского права. Drepturile reale. Bucureşti. 92. AUREL. Editura „Dacia”. 83. Москва. Mocква. В. -255c. 2000.272 p.90 c. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. .146 p. Курс гражданского права. ILIESE. 1937. .220 p. Полутом 1. Drept civil. instrument de satisfacere a intereselor cetăţeneşti. . Universitatea din Bucureşti. 1970. Teoria generală a drepturilor reale. P. . НОВИЦКИЙ. „Editura Academiei Republicii Populare Române”. 81. B. „Юристь”. КРАСНОВ. Drept roman.С. 1892. IOAN. 90. Издательство иностранной литературы.a. Б. 1988. „Graphix”. Римское частное право. 1994. RĂDULESCU. 1993. А. Часть1. CONSTANTIN. Bucureşti. Б. . ROMOŞAN. Drept civil. Москва. „Государство и право”. . 2001. Codul civil în vigoare în Ardeal şi Bucovina cu trimiteri la legile şi regulamentele speciale. Mocква. Dicţionar de drept privat. Ed. „Статут”. .399 p. 80. Bucureşti. Editura „Mondan ’94”. 94. И. 85. I. 1997. NICOLAE. 1996. 95. SACHELARIE. . ROŞCA. . instituţii şi texte celebre. Изд. Bucureşti. 100. . ГАМБАРОВ. 78.H. NEDELCU NIC. Repetiţia principiilor de drept. Principii fundamentale ale dreptului de proprietate. .245 c. 1947. Iaşi.879 p.729 c. Вещные права на землю. IOAN P. SAFTA-ROMANO. Paris. 89. .233 p. KARL HEINZ. STĂTESCU. STARCK. ГЕНКИН. SERGIU. Cluj-Napoca.346 p. HANNS. К. BÎRSAN CORNELIU. CONSTANTIN. MATEI. 86. Beck”. . EUGENIU. Cluj-Napoca.

04.835-XIII din 17.95 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor. 4. . nr. rîurilor şi bazinelor de apă. 1995. În: „Monitorul Oficial”. civ. 1993. 8. Constituţie . În: „Monitorul Oficial”.59-60. Legea nr.440-XIII din 27.06.93 privind protecţia mediului înconjurător. Изд. – alineat. 1992. 3. 1994.05. nr. – numărul. – pagina. Monitorul – Monitorul Parlamentului Republicii Moldova. . 9. 1997. 10. 7. nr. În: „Monitorul”.459-XII din 22. nr. nr.1532-XII din 22. Legea nr. Legea nr.96 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului.2002. Monitorul Oficial – Monitorul Oficial al Republicii Moldova. nr. 43.92 cu privire la arendă. Legea nr. nr. 11. – издательство.01. În: „Monitorul Oficial”.LISTA ABREVIERILOR Art. 1991.82-86.91.Constituţia Republicii Moldova. În: „Monitorul”.1107-XV din 06. Notă: Codul Funciar a fost republicat în „Monitorul Oficial” nr. În: „Monitorul Oficial”.06. 1-2. – articol.1. În: „Monitor” nr. Codul apelor nr. nr.Codul civil nr.91cu privire la proprietate.93. În: „Monitorul”.10. 6.828-XII din 25. p.107. 25. În: „Monitorul Oficial”. Legea nr.96 privind calitatea în construcţii.страница LISTA ACTELOR NORMATIVE FOLOSITE ÎN TEZĂ 1. 1. nr. Legea nr. 2. Lege nr.861-XII din 14. 3-6. 1996. – literă.01. lit. Codul funciar nr. 1997. C. Alin.1515-XII din 16.02.1217-XIII din 25. c.721-XIII din 02. În: „Monitorul Oficial” 2002. 5. 131 . 2001.10. nr.97 cu privire la programul de stat de privatizare pentru anii 1997-1998.12.06.06.

1543-XIII din 25.10-11.09.01.2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier).98 cu privire la gaze.09. 2001. Hotărîrea Guvernului nr. 19. 1998. În: „Monitorul Oficial”. În: „Monitorul Oficial”. nr. În „Monitorul Oficial”. 1997.488-XIV din 08.90-91.57-58. nr. În: „Monitorul Oficial”.99 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. 14. nr.1999 privind exproprierea pentru utilitate publică. Legea nr. 1999. În: ”Monitorul Oficial”.19-21.2003 cu privire la energia electrică. Legea nr.98 cadastrului bunurilor imobile. Legea nr. nr. Legea nr.03.98 cu privire la proiectul individual de privatizare a întreprinderilor din sectorul electroenergetic.02.233-XIV din 23. 23. 1998.130-132. 50-51.11. Hotărîrea Guvernului nr. Hotărîrea Guvernului nr. 18.12. 22. 20. 17.913-XIV din 30. În: „Monitorul Oficial”.111113. 13. În: „Monitorul Oficial”.44-46. În: „Monitorul Oficial”.10.07. În: „Monitorul Oficial”. În: „Monitorul Oficial”.96.04. 1997.12.1308-XIII din 25.07. În: „Monitorul Oficial”. nr. În: „Monitorul Oficial”.07.1525-XIII din 19.2000 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate de oficiile cadastrale teritoriale.97 privind preţul normativ şi modul de vînzarecumpărare a pămîntului.2000 condominiu în fondul locativ. Legea nr. nr. 1999.88-90. Legea nr. nr.87-90. Hotărîrea Guvernului nr.14-15.718 din 20. În: „Monitorul Oficial”. 25.98 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire.98 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. 16. Legea nr. 15. nr. 1998. 1998. nr. nr. În: „Monitorul Oficial”. Hotărîrea Guvernului nr. 2000. 1998. 2003.98 cu privire la energetică.42-44. Legea nr.137-XV din 20.360 din 18.1353-XIV din 03. 132 .984 din 21. 2000 nr. 2000.02.03.61 din 29. Legea nr. nr.97 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor. 21.31-32. nr.136-XIV din 17. nr.1030 din 12. 24.

divizat în trei mari secţiuni. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. Cînd este vorba de garantarea unui drept. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. divizate în secţiuni şi paragrafe. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice şi prin urmare poartă un caracter complex. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. Olanda etc. Franţa România. Ea ridică valoarea economică a imobilelor. finalizează deseori cu conflicte. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. are un caracter teoretic. Lucrarea este compusă din trei capitole. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. Reprezentînd o încercare de a elucida. a practicii de aplicare. Primul capitol. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. O astfel de problemă. Rusia. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. este a dreptului de servitute. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. teoretic şi practic al acestei analize. Analizînd fenomenul luat în studiu. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale 133 .Adnotare la teza de doctor pe tema: „Dreptul de servitute” Raporturile de vecinătate. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. Din acest punct de vedere. în caracterul mixt. dar şi necesară. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. care se impune. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania.

istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar.noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. română. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. Astfel. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. capitolul este axat în jurul acestor probleme. de constituire. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. Secţiunea a treia. rusă. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului. derivînd din servituţi. ca cea mai veritabilă servitute. posibilele acţiuni. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. Capitolul III. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. prevederile legislaţiei în vigoare. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii. distincţia între aceste servituţi. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. cît şi ale proprietarului terenului aservit. prevăzute de legislaţie. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. Capitolul are trei secţiuni. Aceeaşi secţiune este consacrată. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. este arătată metodologia de cercetare. În genere. prin act juridic şi prin uzucapiune. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. „Constituirea. de asemenea. „Stingerea servituţilor”. în instanţa de judecată. Următoarea secţiune. este dedicată clasificării servituţilor. a III-a. Capitolul II. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. germană. 134 . reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. reprezintă un studiu al procedurilor. uz şi abitaţie personală.

the limits and the conditions in what these rights can be exercised and. that are quite various. In the second section the notion of servitude is considered from the historical point of view. entitled. include in their sphere a great number of difficult situations that often end up with conflicts. particularly. The first Chapter. such as .dismemberment of the right of ownership known in the national and foreign legislation. in their turn. use. but it is aimed to reflect the essential problems that raise before those who want to study more closely this institute and to recommend some solutions. In order to implement the enumerated objectives. to characterize the creation. “General Сonsiderations on the Right to Servitude”. were divided in sections and paragraphs. The present work is a theoretical presentation of the servitudes. Because these real rights restrict the owner rights. The present work pursues the goal to elaborate. It were emphasized the servitudes that are set up by established destination of the owner. that imposes new tasks on the legislator to regulate the relations appeared between the owners of adjacent lands. has a theoretical character. etc. the notion of servitude right. it is needed a more detailed regulation of their titular rights.Summary The Doctor Degree Thesis on „The Right to Servitude” The neighbouring relations. by particularities of the adjacent lands. also emphasized by different specialty works that appeared in this field. practicing and methods of implementation of this right in compliance with other countries’ legislation that have such an institute in order to make a generalization of the legal provisions which regulate the right to servitude. proved by its title “The Right to Servitude”. 135 . since it emerged till present. by legal acts and by usucaption. The diversification and intensification of ownership relations raise new problems as regards their regulation. The research intention is not limited to the elaboration of a theoretical thesis. The work deals with a series of theoretical aspects concerning the servitudes domain.servitudes. The approach of this institution of civil law is conditioned by the real estate market development. The first section examines doctrinal approaches to the notion of servitude . For the first time in the modern legislation of the Republic of Moldova there are regulated a series of real rights. usufruct. It is divided in three big sections. For this reason we tried to avoid to address too often the doctrine. in general aspects. The actuality of this work is determined by scientific argumentation of the right to servitude. which. the correlation between rights of titulars of other real rights and the owner’s rights. the judicial practice or comparative law. These conflicts appear between the landowners or owners of other adjacent land plots. the work was divided in three chapters.

The same section is also focused on the historical and legal characters of servitude right. regulates the legal cases of extinction of this right. by legal act and by usucaption. content and methods of exercising this right. entitled “The Ceasing of the Servitude”. determines more clearly the essence and the particularity of inherited servitudes. the possible actions that result from servitudes in the Court. The Chapter III. makes the comparison between the inherited and personal servitudes. There were proposed amendments that might facilitate resolution the arisen litigation. We consider that this research will allow. The first section is aimed to make a general presentation concerning the creation of servitudes by the owner. is divided in three sections. Exercising and Ceasing the Servitude Right” represents a study of procedures provided by legislation on creation. to make a distinction between these servitudes and the restrictions of the right of property. The first section contains general considerations regarding the establishment of servitudes by the owner destination. The research was based on the comparative analysis of legislations that provide for such institute. obtaining and exercising of the servitude right. this Chapter is focused on these issues. to determine the scope of application and its subject. taking into consideration the negative futures of the regulations on the right to servitude at the actual phase. basing on the actual provisions of the legislation with the concretisation of its content and proposal to amend some provisions of the legislation. It this section there were also examined the methods of establishing the servitude. 136 . It also demonstrates the modalities of creation and the controversy concerning the admissibility of the servitudes by usucaption. entitled. This Chapter. The third section. in its turn. Generally. and also. This Chapter also determines the methodology of the research. In present. and also of the owner of subservient land. The next Section is dedicated to the classification of servitudes. analyses reasons of appearance of the legal right to servitude. as the most veritable servitudes. it is extremely important when the Republic of Moldova has adopted its new Civil Code. the differences between the established servitude of the owner and usufruct. as well as emphasizes the ceasing of servitudes in case of indivisibility and in case of its establishing by the owner. The Chapter II is focused on the analysis of “The Servitudes Established by Human Action” and the examination of legal provisions on the constitution of servitudes established by the owner. The second section was dedicated to the legal nature of the most frequent servitudes established by the human action. to create an optimal model for civil legislation of the Republic of Moldova as an independent developing state. “The Creation. use and the personal occupation. The second section of the above mentioned Chapter deals with the possible rights and obligations of the owner of dominant land.

Исследования основаны на сравнительном анализе законодательств. которые. пользование и другие. и рассматривает целый ряд теоретических аспектов в 137 . узуфрукт. В целях реализации перечисленных задач работа разделена на три главы. судебной практике или сравнительному праву. нередко завершаются конфликтами. в которых предусмотрен такой институт. в свою очередь. В первой части главы понятие сервитута рассмотрено с точки зрения доктрины как раздробление права собственности. Так как эти вещные права ограничивают права собственника. в частности соотношения между правами обладателей этих вещных прав и правами собственника. необходимо более детальное регулирование прав их обладателей. Актуальность работы обусловлена необходимостью научного обоснования права сервитута. Данная данной области. По этой причине автор попытался избежать слишком частого обращения к доктрине. возникающие у тех. о чем свидетельствует уже ее наименование. Первая глава – "Общие положения о праве сервитута" – имеет теоретический характер.Аннотация к докторской диссертации на тему "Право сервитута" Соседские отношения. В последней. пределов и условий осуществления этих прав. подразделяются на части и параграфы. работа является теоретическим представлением сервитутов. начиная с его возникновения и по настоящее время. известное в национальном и международном законодательстве. Во второй части понятие сервитута рассмотрено с исторических позиций. Автор работы не ограничился проведением теоретических исследований. Впервые в действующем законодательстве Республики Молдова регулируется целый ряд вещных прав. Здесь же рассмотрены с исторической точки зрения правовые особенности права сервитута. таких как сервитут. а рассмотрел основные проблемы. либо ограничены в полномерной эксплуатации своей собственности. которые отличаются большим разнообразием и предполагают множество сложных ситуаций. касающихся права сервитута. соседствующие собственники либо вынуждены переживать различные неблагоприятные ситуации. Осуществляя права на свое имущество. Теоретический анализ понятий и положений законодательства сочетается в ней с практическим применением законодательных норм. третьей части изложена классификация сервитутов. кто желал бы изучить более подробно этот институт. и предложил конкретные решения.

определены различия между этими сервитутами и пределами права собственности. приобретения и осуществления права сервитута. а также рассматривает вопросы прекращения сервитута в случае неделимости и в случае его установления собственником. которые могли бы облегчить разрешение возникшего спора. как собственника доминирующего земельного участка. возможные иски. более четко определены сущность и специфика унаследованных сервитутов."Сервитуты.Глава II – посвящена анализу . устанавливаемых действиями человека. устанавливаемым собственником. когда Республика Молдова приняла новый Гражданский кодекс. Во второй части рассмотрены возможные права и обязанности. определены сфера применения и предмет. но и противоречия. различия между сервитутом. так и вследствие приобретательной давности. обремененного сервитутом. осуществление и прекращение права сервитута" – представляет собой исследование предусмотренных законодательством процедур установления. 138 . с учетом отрицательных моментов регулирования права на сервитут на современном этапе. Третья часть – "Прекращение сервитута" – устанавливает законные основания прекращения этого права. так и собственника участка. Здесь указаны не только порядок установления. содержания и порядка осуществления этого права. касающиеся допустимости сервитута вследствие приобретательной давности. Первая часть содержит общие положения об установлении сервитута по назначению. в этой главе проведен анализ оснований возникновения субъективного права сервитута. как вследствие заключения сделки. что проведенное исследование. позволит создать оптимальную модель для гражданского законодательства Республики Молдова как независимого развивающегося государства. Глава III – "Установление. устанавливаемые действиями человека". В этой главе также изложена методология исследования. проведено сравнение между унаследованными и личными сервитутами. и узуфруктом. Вторая часть посвящена правовому регулированию наиболее часто встречаемых сервитутов. Рассмотрены порядок учреждения. определенному собственником. Предложены изменения. Это крайне важно в настоящее время. вытекающие из сервитута. Считаем. В первой части главы представлена общая картина установления сервитутов собственником. Кроме того. в судебные инстанции.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful