MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Drept Cu titlu de manuscris CZU 347.

26 (043.2)

RADU ŢURCANU DREPTUL DE SERVITUTE
Teză de doctor în drept
Specialitatea 12.00.03 – Drept privat (civil)

Conducător ştiinţific: BĂIEŞU Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar

Autor: ŢURCANU Radu

Chişinău - 2005

Introducere…………………………………………………………………………………………..4 Capitolul I. Consideraţii generale privind dreptul de servitute………………………………...13 Secţiunea 1. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate……………………………13 Secţiunea a 2-a. Noţiunea, istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute... .……………....19 §.1 Noţiunea dreptului de servitute. Consideraţii generale……………….………………...19 §.2 Istoria apariţiei dreptului de servitute. Evoluţia lui…………………..………………....27 §.3 Caracterele juridice ale dreptului de servitute…………………………………………..37 3.1 Dreptul de servitute este un drept real principal………………………………………………...37 3.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea altui imobil şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane....………………………………………………………………………..42 3.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari .................……...44 3.4 Caracterul accesoriu…………………………………………………………………………….47 3.5 Caracterul perpetuu………………………………………………………….………………….47 3.6 Servitutea este indivizibilă……………………………………………………………………...48 3.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public………………………………………...49 3.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină…………………………………….………………….51 Secţiunea a 3-a. Clasificarea servituţilor……………………………………….………………….53 §.1 Generalizări privind clasificarea servituţilor………………………….………………...53 §.2 Servituţile aparente şi neaparente……………………………………………………….55 §.3 Servituţile continue şi necontinue…………………………………….…………………57 §.4 Servituţile pozitive şi negative…………………………………………………………..58 Capitolul II. Servituţile stabilite prin fapta omului………………………….………………….59 Secţiunea 1. Prezentarea generală privind servituţile stabilite prin fapta omului………………..59 §.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. Domeniul de aplicare…………………………………………………………………..62 §.2 Obiectul servituţilor stabilite prin fapta omului. Modurile de stabilire………………....65 Secţiunea a 2-a. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului…….67 §.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii, lucrări şi plantaţii……………………….67 §.2 Servitutea de vedere……………………………………………………………………..69 §.3 Servitutea de trecere ……………………………………………………………………72 Secţiunea a 3-a. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct, uz şi abitaţie personală…………………………………………………………………………………................77

2

Capitolul III. Constituirea, exercitarea şi stingerea dreptului de servitute……………………80 Secţiunea 1. Constituirea servituţilor……………………………………………………………...80 §.1 Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar……………………….…81 §.2 Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu)………………………………………….85 §.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune).………………………………………………………………………..87 Secţiunea a 2-a. Exercitarea servituţii……………………………………………………………..91 §.1 Exercitarea dreptului de servitute…………………………………………………….…91 §.2 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant………………………….......93 §.3 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit………………………………...98 Secţiunea a 3-a. Stingerea servituţilor............……………………………………………………105 §.1 Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute…………………………………….105 1.1 Consolidarea, atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar......106 1.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant………………………………...108 1.3 Expirare a termenului (ajungerea la termen)…………………………..............108 1.4 Răscumpărarea………………………………………………………………...108 1.5 Imposibilitatea de exercitare…………………………………………………..108 1.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani…………………………………………...109 1.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor………………………………………………..112 1.8 Exproprierea terenului aservit, dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat……………………….…………….....................................112 §.2 Stingerea servituţii în caz de indiviziune………………………………………………113 §.3 Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate……………………………………………………..114 Concluzii…………………………………………………………………………………………..115 Bibliografie………………………………………………………………………………………..127 Lista abrevierilor..............................................................................................................................131 Lista actelor normative folosite în teză............................................................................................131 Adnotare...........................................................................................................................................133

3

după cum am văzut. Prin urmare. s-au stins drepturile reale asupra bunurilor. . care au fost elaborate şi de diverşi autori în lucrări de specialitate.Introducere Lucrarea de faţă. În schimb. Raporturile de vecinătate. O astfel de problemă. fapt ce a condus la dispariţia servituţii. Legiuitorul trebuie să reacţioneze cu promptitudine. necesitatea reintroducerii în legislaţie a unei instituţii precum este dreptul de servitute. au fost adoptate acte normative pentru reorganizarea terenului şi folosirea în colectiv a pămîntului. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. resurse naturale etc. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. deoarece.pămînt. Unul dintre aceste mijloace este servitutea. este a dreptului de servitute. proprietatea exclusivă a statului asupra majorităţii bunurilor imobile . o dată cu trecerea pămîntului în proprietate privată. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. care se impune. finalizează deseori cu conflicte. de preîntîmpinare şi soluţionare a litigiilor apărute.a exclus temeiurile apariţiei unor relaţii a căror reglementare necesită aplicarea servituţii. ea s-a redus pe măsura edificării societăţii socialiste de producţie. uneori suferind chiar modificări considerabile datorită schimbării relaţiilor sociale în genere şi a celor din domeniul utilizării terenurilor în special. liberă de sarcinile constituite anterior. instituţia servituţii continua să se dezvolte în sistemele juridice ale altor ţări. care au devenit proprietate socialistă. menit să lichideze inconvenientele raporturilor de vecinătate. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. prezentare teoretică a servituţilor. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. 4 . existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. adoptînd norme de drept privind mijloacele de înlăturare a unor astfel de situaţii. În ceea ce priveşte ponderea servituţilor. dar şi necesară. Numărul situaţiilor care nasc din raporturile de vecinătate este în continuă ascensiune. Astfel. Aceste situaţii reprezintă deseori cauza litigiilor dintre proprietarii vecini sau a altor consecinţe nefavorabile societăţii în ansamblu. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. Din acest punct de vedere. Prin efectul naţionalizării mijloacelor de producţie şi al colectivizării agriculturii. încearcă să trateze o serie de aspecte teoretice în domeniu. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. Diversificarea raporturilor de proprietate şi intensificarea lor pun noi probleme în faţa celor care le reglementează. s-a creat o situaţie de inexistenţă a unui mecanism juridic. Ulterior. intenţie ilustrată şi de titlul „Dreptul de servitute”. A apărut astfel. examinarea sistemului socialist al dreptului nu ar da nimic referitor la studiul dreptului de servitute.

care ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare. ar aduce noi argumente în atestarea adevăratelor servituţi. a legilor despre privatizare şi proprietate. exprimînd specificul naţional şi tradiţia reglementării raporturilor de drept în Republica Moldova. ţinîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor dreptului de servitute examinate. exercitare şi stingere a servituţilor. care se deosebeşte de dreptul continental. pentru a avea o viziune mai largă asupra reglementării servituţilor în lume.Din acest considerent. fapt ce va da participanţilor la circuitul civil posibilitatea de a-şi realiza interesele în cadrul unei economii de piaţă moderne. Acest studiu va permite. în baza acestor date. Reforma economică necesită existenţa unor instituţii care să stimuleze relaţiile de proprietate. Pentru prima dată materia servituţii şi-a găsit reglementarea în Codul civil. Problema servituţilor nu a fost studiată în detaliu în literatura juridică moldovenească de specialitate. sînt importante orice investigaţii în domeniu care. De aceea. de asemenea. 5 . de a determina caracterele esenţiale ale servituţilor. o dată cu adoptarea Codului civil al Republicii Moldova nr. a Codului funciar. însă a căror analiză ne va ajuta să elucidăm esenţa servituţilor mult mai explicit. lucrările şi comentariile ştiinţifice efectuate în domeniu. ne-am referit pe scurt la practica şi la reglementările existente în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie. ne propunem să elucidăm reglementările dreptului de servitute din ţările care cunosc institutul de drept. vom fi nevoiţi să efectuăm un studiu comparativ al experienţei altor ţări. Codul civil este racordat la doctrinele actuale în materie de drept civil. Astfel. în curs de dezvoltare. În special. iar. a Republicii Moldova. care. la baza studiilor vor sta reglementările din dreptul României şi cel al Franţei. la nivelul experienţei statelor cu democraţii consolidate şi cu economie de piaţă eficientă. Mai mult decît atît. pe lîngă faptul că ar facilita înţelegerea esenţei lor. lucru foarte important acum. nu vor fi ignorate în studiul nostru. stabilirea modului de constituire. care fac parte din sistemul de drept francez şi care au o orientare puţin diferită de reglementările dreptului ţărilor cu sistem de drept german (în special reglementările dreptului Federaţiei Ruse). bazate mai mult pe dreptul comun. Deosebit de important pentru teoria şi practica din domeniu. în studiul nostru ne vom baza şi pe cercetările ştiinţifice efectuate în alte ţări. Adoptarea Constituţiei. Relaţiile social-economice din ultimii 10-15 ani din Republica Moldova au făcut obiectiv necesară crearea unei baze legislative dezvoltate care să le reglementeze adecvat. definirea dreptului de servitute. În aceste condiţii. la tendinţele jurisprudenţei europene. Sperăm că şi prezenta lucrare va contribui la acest lucru. implementarea reformei economice s-au aflat la baza noii legislaţii moldoveneşti. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă. 1107-XV din 6 iunie 2002 (în continuare – Codul civil).

este o traducere literală a cuvîntului latin servitus din care francezii au făcut servitude. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. Actualitatea temei investigate şi gradul ei de studiere O dată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului civil. înregistrează modificări în ultimii ani. fie prin acte juridice ori prin uzucapiune. de asemenea. au dispărut şi servituţile. odată cu alte instituţii. servitutea are menirea de a spori confortul terenului dominant. folosit în diferite coduri civile. deşi lent. Cu toate acestea. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. datorită utilităţii lor în valorificarea dreptului de proprietate. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. În perioada socialistă. ca urmare a abolirii proprietăţii private. precizarea că dreptul de trecere pe proprietatea altuia poate izvorî fie prin destinaţia stabilită de proprietar. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea instituţiei servituţilor. dreptul civil suferind şi el schimbări socio-economice. Constatăm cu părere de rău că autorităţile publice tratează această problemă ca pe una secundară. după trecerea terenurilor în proprietate privată. pe posibilitatea contractării şi posedării unei proprietăţi private. 6 . s-a revenit şi la reglementările tradiţionale. considerat în literatura juridică de specialitate din ultimii ani ca avînd o pondere foarte redusă. inclusiv în instituţia servituţii. reglementarea intereselor proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. rezultînd din destinaţia lui economică. Se impune. Din perspectiva istoriei. consecinţă a unei aplicabilităţi practice limitate. alături de proprietate. După 1989 însă. aceste vechi drepturi reale bucurîndu-se în timp de o mare aplicabilitate. pe lîngă multe lucruri necunoscute pînă la acest moment legislaţiei noastre. Unul dintre cele mai eficiente raporturi de proprietate şi de vecinătate.Un factor important al dezvoltării raporturilor de vecinătate îl constituie protecţia proprietarilor vecini. Servitutea. inclusiv pentru dreptul de servitute. una dintre care este servitutea. Reintroducerea terenurilor (cu excepţia celor aparţinînd domeniului public al statului) în circuitul civil general a redeşteptat interesul pentru dezmembrarea dreptului de proprietate. Cuvîntul servitudine. de la început. o amplificare a practicii judecătoreşti în materia raporturilor de vecinătate. un motiv în plus pentru a aborda această temă. legislaţia civilă. Revenirea la proprietatea privată asupra terenurilor a condiţionat inevitabil repunerea în sistemul legislaţiei civile a servituţii. astfel. în socialism aceste valori au fost răsturnate. Am constatat. comercială şi cea de procedură civilă. excluse în timpul sovietic.

fie de utilitate privată. importanţa servituţii creşte substanţial datorită consolidării dreptului de proprietate privată. a unor terenuri în genere. de asemenea. În ţările cu economie de piaţă. la folosirea mai raţională şi mai eficientă a pămîntului. În genere. Ca drept real. analiza diferitelor procedee de constituire şi exercitare a servituţilor. Examinînd legislaţia Republicii Moldova în materie. se poate determina cu certitudine rolul şi locul servituţii în structura ei economico-socială. în agricultură. Utilităţile menţionate au determinat legiuitorul să reglementeze această specie de drepturi. stabilirea drepturilor şi obligaţiilor proprietarului terenului dominant şi al celui aservit. Scopul şi obiectivele tezei Actualitatea problemei dreptului de servitute şi exercitării lui condiţionează scopul prezentului studiu: analiza servituţilor şi clasificarea lor în doctrină. în egală măsură. acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate are menirea de a spori utilitatea şi agrementul unor fonduri.Amintim în acest sens că. instituţia juridică a servituţii este absolut necesară unei economii agrare ca cea a Republicii Moldova. nu numai cea a relaţiilor aferente delimitării grevării unor imobile de către proprietarii vecini. servitutea contribuie la organizarea teritoriului. În industrie. a drepturilor şi intereselor proprietarului terenului aservit şi ale proprietarului terenului dominant. În teoria dreptului civil. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. 7 . Reintroducerea servituţilor necesită elucidarea esenţei lor prin definirea şi evidenţierea caracterelor acestei instituţii. Prin urmare. naturii juridice a servituţii. determinarea rolului şi importanţei. această instituţie serveşte tradiţional drept un factor stabilizator în circuitul civil. servitutea afectează şi sfera economică. un mijloc de garantare a disciplinei dreptului de servitute. instituirea lor este fie de utilitate publică. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. servitutea garantează persoanei în folosul căreia este stabilită apărarea împotriva posibilelor acte arbitrare ale proprietarului imobilului grevat. Cînd este vorba de garantarea unui drept. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă deseori stabilirea unor servituţi. apariţiei şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute în Republica Moldova şi în alte ţări. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. motiv în plus de abordare a problemei. nu există elaborarea ştiinţifică a problematicii dreptului de servitute. Prin urmare. analiza reglementărilor legislative. În condiţiile economiei de piaţă. cu atît mai mult că. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. precum şi responsabilităţilor lor. Servitutea ridică valoarea economică a imobilelor.

8 . a particularităţii situaţiei terenurilor aflate în apropiată vecinătate.dobîndirea servituţii prin uzucapiune. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă în curs de dezvoltare a Republicii Moldova. am stabilit următoarele obiective ale prezentei lucrări: . Actualitatea lucrării este determinată şi de abordarea ştiinţifică a dreptului de servitute. . în special.exercitarea servituţii. Pentru prima dată în legislaţia modernă a Republicii Moldova îşi găsesc reglementarea un şir de drepturi reale. corelarea drepturilor diferiţilor titulari. creează un modus vivendi între fondurile vecine. . . propunerea variantei accesibile pentru Republica Moldova.definirea şi generalizarea caracterelor juridice. Instituţia servituţii dă proprietarilor de teren posibilitatea soluţionării independente a problemelor apărute în procesul exploatării imobilelor. făcînd comparaţie cu practica unor alte state. totodată. este necesară reglementarea detaliată a drepturilor titularilor lor. dreptului de servitute în genere. .clasificarea servituţilor (clasificare controversată în literatura de specialitate). sporind. uzufructul. în analiza lucrărilor şi comentariilor ştiinţifice în domeniu.apariţia şi evoluţia dreptului de servitute. Prezentul studiu va permite. Servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilitate în relaţiile de folosire a imobilelor. . . ceea ce ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare. uzul etc. în determinarea caracterelor esenţiale ale servituţilor.Servituţile ridică valoarea economică a imobilelor. Analizînd legislaţia şi realitatea.constituirea servituţii prin destinaţia imobilului stabilită de proprietar. cum ar fi: servitutea. ţinînîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor referitoare la dreptul de servitute. . elaborarea unor propuneri de modificare efectivă a legislaţiei la acest capitol.caracteristica drepturilor proprietarului terenului dominant. Deoarece aceste drepturi limitează drepturile proprietarului. stabilirea unor limite şi condiţii în care aceste drepturi să fie exercitate şi. convenabile părţilor. Scopul lucrării constă aşadar în elucidarea reglementărilor referitoare la dreptul de servitute al ţărilor care cunosc acest institut de drept.definirea servituţii. .caracteristica şi temeiurile de stingere a servituţii. valoarea economică a unui fond din contul altuia. stabilirea cerinţelor şi a procedurii de stingere. precum şi posibilitatea ca bunul să satisfacă interesele publice fără a fi retras din proprietate şi fără intervenţia autorităţilor publice. lucru deosebit de important în procesul actual de punere în aplicare a Codului civil.

alte metode de cunoaştere ştiinţifică. 9 .constatarea lacunelor din legislaţia Republicii Moldova. Astfel. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. de analiză comparativă. în cadrul raporturilor de vecinătate. există o opinie majoritară. nu s-a ţinut cont de unele propuneri importante. elaborarea unor propuneri de modificare a legislaţiei. autorul a utilizat şi metodele dialectice. Referitor la adoptarea unor modificări în acest cod. deoarece. România. 2. de argumentare a concluziilor şi recomandărilor. teoretic şi practic al acestei analize. O primă intervenţie ar viza eliminarea confuziei ce se naşte între îngrădirile legale de drept privat şi servituţi. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. . din ţările comunităţii europene. condiţionate de schimbările survenite în structura economicosocială. În calitate de bază metodologică în cercetări autorul a utilizat analiza comparativă. care să corespundă noilor relaţii. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. reglementările greşite conceptual la capitolul servituţii. s-au determinat principalele teze şi concluzii înaintate spre susţinere. În procesul investigaţiilor. pe lîngă faptul că prezenta lucrare este una de pionierat în literatura juridică autohtonă. Deşi Codul civil consacră servituţilor un capitol. ceea ce a permis autorului să examineze dreptul de servitute sub diverse aspecte. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. Reprezentînd o încercare de a elucida. constituirea servituţii prin destinaţia stabilită de proprietar de la art. date fiind reglementările cunoscute în domeniul dreptului din Republica Moldova. sociologică (analiza documentelor). reglementările lui sînt insuficiente. cel mai efectiv procedeu de sintetizare a noţiunilor şi fenomenelor. Federaţia Rusă.. 432 din Codul civil este foarte limitată. se accentuează omisiunile. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. Totodată. de analiză şi sinteză logică structural-sistematică.calcularea termenului de neuz. 1. În procesul de sintetizare a lucrărilor ştiinţifice din ţările menţionate. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. de altfel şi în literatura de specialitate. juridico-comparativă. la adoptare. în caracterul mixt. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. în ea se propune operarea unui şir de modificări menite să perfecţioneze legislaţia. istorică. fapt ce implică necesitatea unor modificări.

Aramă Elena. Bassenge Peter. adică o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui alt imobil aparţinînd unui alt proprietar. 10 .3. Deak Francisc. N. dintre care una este grevată cu obligaţie (aparentă) pentru utilizarea sau utilitatea alteia. Domberger G. Barbieri. Roşca Nicolae. fie din situaţia impusă de lege.. Costin Mircea. 4.). Deleanu Ion.. Lupan Ernest.. Hamangiu. Carbonnier J. Stătescu Constantin etc. Ionaşcu Aurelian. să înstrăineze una dintre aceste proprietăţi în favoarea unui terţ.. Art. Rosetti-Bălănescu I.. O serie de legi referitoare la diferite forme de proprietate instituie „servituţi legale” (Legea nr. Jacota Mihai. Urmează a fi prevăzută şi situaţia cînd unicul proprietar a două proprietăţi rurale. Georgean.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. Rau C. modalităţile de stabilire. Putem spune că el înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. Mureşan Mircea. Legea nr. atîta timp cît ele nu impun proprietarului de teren aservit obligaţia unui fapt personal şi nu sînt contrare ordinii publice. Побeдоносцeв K. germani. Filipescu Ion. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării o constituie lucrările autorilor moldoveni. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. Alunaru Cristian. Краснов О. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi. S-ar putea dobîndi o servitute de trecere necontinuă prin uzucapiune. 7.. Bîrsan Corneliu. Nacu C. deoarece. Reglementarea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului are ca scop asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond de către proprietarul acestuia. proprietarul terenului înfundat face un act de folosinţă asupra terenului vecin.. Necesitatea unor completări în materia servituţilor este impusă şi de noile realităţi în ceea ce priveşte proprietatea. Manoliu Julieta.. Hовицкий И. Суханов Е. români. francezi. prin exercitarea servituţii. Legea nr. acţiunile care decurg din servituţi..1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică.. 5. Pop Liviu. Crişu Constantin.. 442 reglementează răscumpărarea servituţii de trecere. Ambroise Colin.. Nu numai Codul civil conţine norme referitoare la acest drept real. Aubry C. Meйер Д.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică etc. SaftaRomano Eugeniu. Berthelemy M. dar care reglementează mai mult raporturile de vecinătate. Îngrădirile legale de drept privat ar putea fi definite ca mod de a fi al proprietăţii. 6.. ruşi: Adam Ioan. Durac Gh. Alexandresco Dimitrie. care este necontinuă şi neaparentă cînd nu există un drum vizibil. Baieş Sergiu. ce izvorăşte fie din situaţia naturală a locului.

legile: nr. ca cea mai veritabilă servitute. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. Aceeaşi secţiune este consacrată. Hotărîrea Guvernului nr. prevederile legislaţiei în vigoare.1030 din 12 octombrie 1998 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. a III-a. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrului bunurilor imobile. Hotărîrea Guvernului nr. nr. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. uz şi abitaţie personală. are un caracter teoretic.61 din 29 ianuarie 1999 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. nr. Capitolul II.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. Hotărîrea Guvernului nr. a practicii de aplicare. Primul capitol. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. nr. Codul civil. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului.360 din 18 aprilie 1997 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajării lor. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate. divizat în trei mari secţiuni. divizate în secţiuni şi paragrafe. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină. Următoarea secţiune. nr. distincţia între aceste servituţi.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului. este arătată metodologia de 11 .Cercetările au ca bază normativă Constituţia Republicii Moldova. Hotărîrea Guvernului nr.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute.1217-XII din 25 iunie 1997 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998. de asemenea. Conţinutul lucrării Lucrarea este compusă din trei capitole.984 din 21 septembrie 1998 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii. nr. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. Capitolul are trei secţiuni.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. este dedicată clasificării servituţilor.

. În genere. română.au fost elaborate propuneri de modificare şi completare a noului Cod civil. germană. „Constituirea. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. sînt formulate concluzii principale şi propuneri în vederea perfecţionării instituţiei de servitute şi a dreptului de servitute în genere. acte normative etc. reprezintă un studiu al procedurilor.concluziile făcute în lucrare pot servi drept suport la modificarea atitudinii faţă de instituţia servituţii în ţară. cît şi ale proprietarului terenului aservit. 12 .lucrarea poate fi folosită ca sursă teoretică şi practică în procesul didactic din învăţămîntul superior şi mediu de specialitate. Secţiunea a treia. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. în instanţa de judecată. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. Ideea fundamentală este că servitutea. . Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. indicînduse principiile ce urmează a fi respectate la elaborarea actelor normative.cercetare. În încheiere. prin act juridic şi prin uzucapiune. găsindu-şi loc. Unele aspecte ale acestei instituţii au fost abordate pentru prima dată şi pot servi drept informaţie utilă în activitatea practică a notarilor. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. Astfel. Aprobarea rezultatelor cercetării se rezumă în felul următor: . reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. de constituire. posibilele acţiuni. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. principii deduse din practica unor alte ţări la acest capitol. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. . pentru prima dată în legislaţia naţională. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. prevăzute de legislaţie.a fost propus spre elaborare un set normativ pentru dezvoltarea acestei instituţii. avocaţilor şi judecătorilor. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. derivînd din servituţi. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. precum şi la elaborarea unor lucrări ştiinţifice. într-un act de o asemenea anvergură cum este Codul civil. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. capitolul este axat în jurul acestor probleme. Capitolul III. alături de proprietate. rusă. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. „Stingerea servituţilor”.

de abitaţie. fiind obligat să nu aducă atingere exercitării libere a acestor drepturi. p. Prin aceasta se realizează o restrîngere. Sînt drepturile reale principale acele drepturi care au o existenţă de sine stătătoare. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate În cartea a doua a Codului civil îşi găseşte reglementarea regimul drepturilor reale. dezmembrămintele dreptului de proprietate se constituite şi se dobîndite indiferent de titular. este lipsit de plenitudinea exercitării celor trei atribute pe care le conferă dreptul de proprietate. pe durata constituirii dezmembrămintelor. vor putea face obiectul celorlalte drepturi reale principale. p. deplină. nu beneficiază titularii celorlalte drepturi reale principale. folosinţă şi de dispoziţie asupra unui bun în mod exclusiv şi absolut. Drepturile ce se pot constitui asupra bunurilor dintr-un patrimoniu sînt reale sau personale. 291]. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. inclusiv al dreptului de servitute [82. de uz. care include şi ipoteca. 315 din Codul civil. folosinţa şi dispoziţia. de uzufruct. Aceasta se realizează în situaţia în care 13 . terenurile. În prezent. Aceştia pot exercita doar unele din atributele dreptului de proprietate.Capitolul I. Dintre drepturile reale principale. Dezmembrămintele dreptului de proprietate se împart în două categorii: unele dezmembrăminte sînt recunoscute unei persoane determinate. cel mai important este dreptul de proprietate. alte servituţi sînt create în beneficiul proprietarului unui lucru. proprietatea este dreptul de care proprietarul se bucură de posesie. Prin separarea atributelor sale. Conform prevederilor art. fructus şi abuzus. 160]. Drepturile reale accesorii însă au scopul de a garanta unele drepturi de creanţă. independentă de existenţa unor alte drepturi. 160]. De o asemenea putere. Codul civil reglementează doar dreptul de gaj. Atîta timp cît titularii dreptului de proprietate privată sînt egali din punct de vedere juridic. în sensul că titularul lui. p. După cum s-a menţionat. este un drept complet asupra unui lucru avînd cele trei atribute: usus. ele existînd în interesul fondului (de exemplu. o limitare a dreptului de proprietate. rar totodată. însă în limitele determinate de lege. de servitute şi de superficie. deoarece conferă titularului deplinătatea puterilor incluse în cele trei atribute ale sale: posesiunea. Din această categorie fac parte drepturile: de proprietate. servituţile reale) [64. fiind în circuit civil. motiv pentru care existenţa lor este dependentă de existenţa dreptului garantat [82. Consideraţii generale privind dreptul de servitute Secţiunea 1. Doctrina atribuie categoriei de drepturi reale accesorii: dreptul de gaj. dreptul de ipotecă şi privilegiile.

p. 433 alin. recunoscute de lege. inclusiv proprietarului. alin (5). adică drepturi asupra unui lucru acre este proprietate a unei alte persoane [72. abitaţie. În acest mod. toate celelalte drepturi reale. iar celelalte două. 496]. în care părţile au întotdeauna o poziţie de egalitate juridică [73. superficia). servituţi stabilite prin fapta sau destinaţia omului. pentru că dreptul său este îngrădit printr-un drept real. Astfel. la drepturi concurente asupra aceluiaşi bun: dreptul de proprietate şi un alt drept real [73. în cadrul unui proces. 183-185]. Ele se disting astfel de drepturile reale accesorii sau de drepturile de garanţie care vizează valoarea pecuniară a lucrului [11. p. de către instanţa de judecată. precum şi cele neaparente şi pozitive. 14 . 155]. la rîndul său. 185].atributele dreptului de proprietate sînt exercitate de titulari diferiţi. se exercită asupra unui lucru ce aparţine unei alte persoane decît titularului de drept real: ele sînt jura in re aliena. b) prin uzucapiune (servituţile continue şi aparente. atributele dreptului de proprietate asupra unui bun sînt exercitate de persoane diferite. asupra acelui lucru decît un drept de proprietate scăzut. care se constituie sau se dobîndesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din conţinutul juridic al dreptului de proprietate” [30. Proprietarul lucrului asupra căruia se exercită un drept real nu are. p. alcătuind un alt drept real principal [2. sînt exercitate de alte persoane. Dreptul de folosinţă a terenurilor agricole se stabileşte prin lege. p. 54]. astfel că se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate. art. p. 251]. (1). Spre deosebire de proprietate. ale proprietarului sînt desprinse din conţinutul juridic al dreptului său. uz. Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot lua naştere în cele mai diverse moduri: a) prin voinţa omului – convenţie sau testament – (uzufruct. dezmembrămintele dreptului de proprietate au în comun faptul că se raportă la materialitatea lucrului şi permit titularului să profite de avantajele acestuia. în sensul că atributul dispoziţiei revine întotdeauna la proprietar. principale sau accesorii. moment evidenţiat în Codul civil. 50]. în condiţiile legii [1. Există situaţii în care unele atribute. 185] . Dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „acele drepturi reale principale derivate asupra bunurilor altuia. p. se ajunge la o dezmembrare a dreptului de proprietate. superficie). opozabile tuturor. (Codul civil. 315. Oricît ar fi de diferite. posesiunea şi folosinţa. al cărui titular îl exercită asupra lucrului [70. art. Explicaţia în acest caz constă în faptul că între proprietar şi titularul dreptului real dezmembrămînt al dreptului de proprietate se nasc raporturi de drept civil. p. Revocarea dreptului poate avea loc numai cu titlu de sancţiune şi trebuie dispusă obligatoriu. p.

servituţile naturale şi cele legale. p. că ele sînt scoase din circuitul civil. consfinţesc că bunurile proprietate publică sînt inalienabile. respectiv al organului local. a dispus că unul poate culege iarba. indiferent de titular. prin voinţa lor.1834.c) prin destinaţia proprietarului (servituţile stabilite prin fapta omului).02. Sub aspectul regimului juridic. alin (4) şi Codul civil la art. unităţile administrativ-teritoriale. în care acestea se pot constitui şi asupra domeniului public. imprescriptibile şi insesizabile. aşadar. d) prin lege (dreptul de abitaţie. Paris. decizia Caquelard contra Lemoine din 13. cu excepţia bunurilor inalienabile. prin voinţa lor. 127. pot dobîndi dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. 254]. 114]. inclusiv cu cel al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale asupra domeniului lor privat. forma autentică aşa cum este cazul contractului de donaţie. legile prevăd însă o serie de excepţii. 1 Curtea de Casaţie a Franţei. neputînd fi înstrăinate prin actul de voinţă al deţinătorului sau al statului. Dezmembrămintele pot exista în cazul proprietăţii private. 9 edition par Francois Terre et Ives Lequette. statul. Se impune o ultimă precizare. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. care nu pot fi înstrăinate un anumit termen [33. În: Les grands arrets de la jurisprudence civile. ad validitatem. cum sînt terenurile atribuite în cadrul constituirii dreptului de proprietate privată. cu titlu de drept real1 . şi anume că dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt compatibile numai cu dreptul de proprietate privată. Acest drept de proprietate poate fi dezmembrat prin crearea unor servituţi stabilite prin fapta omului. Fac excepţie convenţiile pentru care legea cere expres. iar altul fructele pomilor de pe acelaşi teren. Rezultă. Prin separarea atributelor dreptului de proprietate. societăţile comerciale cu capital de stat. ar putea părţile. p. Ed. să descompună atributele dreptului de proprietate şi într-o altă manieră decît cea prevăzută de lege? Dezbaterea acestui subiect a cunoscut un moment de vîrf cînd Curtea de Casaţie a Franţei a pronunţat o decizie prin care. adică al titularului şi nici urmărite de creditori. Posibilitatea naşterii dezmembrămintelor dreptului de proprietate prin convenţie sau testament a generat problema dacă părţile. Altfel spus. 296. Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot fi constituite şi dobîndite. 1991. ar putea crea şi alte drepturi reale dezmembrăminte ale dreptului de proprietate decît cele prevăzute de lege [93. recunoscînd calitatea de coproprietari ai părţilor. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat. superficia). şi nu cu dreptul de proprietate publică. la art. p. 15 . reprodusă de Henri Capitant. În acelaşi rînd. Dalloz. 253. Constituţia Republici Moldova.

p. cuprinse într-o singură categorie. superficie) [73. întrucît ele ştirbesc. unele atribute ale acestui drept se exercită de către o altă persoană. 241]. 517]. 16 . încît celelalte drepturi reale sînt considerate dezmembrăminte „ale lui” [91. „ci şi independente de orice putere a unei alte persoane asupra bunului respectiv. Sau. p. în sensul că proprietarul este lipsit de exerciţiul unora din atributele acestui drept” [30. p. dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „drepturi reale rezultate din separarea atributelor componente ale dreptului de proprietate [103. Deosebirea dintre dreptul de proprietate şi alte drepturi reale principale constă în faptul că aceste drepturi poartă asupra lucrului altuia (jura in re aliena). posesiune. în unele legi şi în alte acte administrative. fie ca „dezmembrămînte rezultate prin despicarea atributelor proprietăţii”. p. adică de toate cele trei atribute. în cazul dezmembrării proprietăţii. ci ”un mănunchi de prerogative din conţinutul dreptului de proprietate. se bucură de plena potestas. în privinţa unor atribute. p. În virtutea caracterului exclusiv al dreptului de proprietate. în sensul larg al cuvîntului. în afară de cazurile cînd proprietatea este dezmembrată. ci doar îl restrîng. ele nu exprimă un raport de stăpînire a bunurilor. 39]. Definirea tuturor celorlalte drepturi reale se face exclusiv prin raportare la dreptul de proprietate. 185]. şi Matei B. în virtutea caracterului deplin al dreptului său. p. pe temeiul unui alt drept real principal derivat din dreptul de proprietate. Cantacuzino: „Toate aceste drepturi in re aliena nu pot constitui. p. caracterul exclusiv al dreptului deplin de proprietate” [21. p. p. 110]. Nu desfiinţează dreptul de proprietate. folosinţa şi dispoziţia [77. „proprietarul lucrului grevat de un drept real are un drept de proprietate micşorat. în altă formulare. Toate celelalte drepturi reale principale. 183-185]. pe care proprietarul le concede unor terţe persoane sub forma unor drepturi reale” [45. abitaţie. majoritatea cuprinse în Codul civil. Conform unor definiţii. (uzufruct. împărtăşite pe scară largă de doctrina contemporană. atributele acestui drept sînt nu numai depline.Prin alte dispoziţii legale. în 1921. „sarcini” sau „prelungiri” ale acestui drept. servitute propriu-zisă. 91]. 146]. fiindu-i opozabile. este bine ilustrată şi reglementată maniera în care această disociere poate avea loc. pe care le vom prezenta atunci cînd vom analiza servitutea . dreptul de proprietate este considerat „izvorul necesar şi temeiul naşterii şi existenţei” lor.dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Ideea ştirbirii caracterului exclusiv al dreptului de proprietate prin constituirea unor drepturi reale asupra bunului altuia este susţinută şi în dreptul civil german [104. deoarece este îngrădit prin exercitarea dreptului real” [80. uz. sarcini ale proprietăţii. 399]. Proprietarul. La fel susţinea. „prototipul drepturilor reale” astfel. fie ca şi „restrîngeri”.

inclusiv proprietarului. Totodată. lipseşte din conţinutul dreptului de proprietate asupra bunului proprietăţii [48. 117]. atunci dreptul de proprietate este divizat şi pentru amîndoi incomplet. o grevare a 17 . astfel încît dreptul de proprietate este limitat. Sarcinile stabilite la art. în faptul că din conţinutul juridic al dreptului de proprietate sînt desprinse unele atribute recunoscute de lege proprietarului şi cu ele se constituie un alt drept real principal în favoarea unei alte persoane decît proprietarul. în aceeaşi persoană. la paragraful 357. Mazeaud susţine că „celelalte drepturi reale principale (în afara dreptului de proprietate) nu conferă titularului lor decît o putere restrînsă: ele nu conferă decît unele dintre atributele dreptului de proprietate. p. Acest nou drept real este independent. Natura unui drept nu depinde de frecvenţa sa de raritatea sa [54. este sarcină. în ceea ce priveşte conţinutul. p. Astfel. o putere limitată. de aceea au fost numite dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. De aici numele de servitute dat dreptului real care aserveşte lucrul asupra căruia poartă” [64. 322]. 114]. interdicţie stabilită în interesul fondului vecin. 292]. Ele conferă. dreptul exclusiv al folosinţei aceluiaşi lucru. de către o altă persoană decît proprietarul.428-442 din Codul civil al Republicii Moldova au toate caracterele. Codul civil general austriac (ABGB). explică în acelaşi fel formarea şi existenţa dezmebrămintelor dreptului de proprietate. Întrucît această putere. atunci dreptul de proprietate este deplin şi nedivizat” [53. conferită de dreptul real limitat asupra unui bun. în nota introductivă la Cartea a treia „Drepturile reale” (Sachenrecht). autorii Codului civil comentat menţionează „Dreptului de proprietate. Doctrina franceză. al doilea proprietar al folosinţei [53. la care ar fi avut dreptul dacă legea nu i-ar fi interzis. ca cel mai cuprinzător drept real. pe lîngă un drept asupra substanţei. i se opun drepturile reale limitate. Într-un asemenea caz. comparativ cu dreptul de proprietate. p. respectiv. opozabil tuturor. fiecare drept real mărginit (limitat) este în acelaşi timp un drept real mărginitor. prevede: „Dacă dreptul asupra substanţei unui lucru se reuneşte. Sensul termenului „dezmembrămînt” sugerează anume această realitate a exercitării unora dintre atributele dreptului de proprietate. cu titlu de drept real principal. aşadar. cu dreptul folosinţei acelui drept. Mecanismul formării acestor drepturi reale constă. precum şi etimologia termenului.Astfel. p. pentru a-l împiedica pe proprietar să facă un act asupra bunului său. Dacă însă unuia nu îi revine decît dreptul asupra substanţei lucrului. în marea sa parte. două drepturi concurente se exercită asupra aceluiaşi lucru: dreptul de proprietate şi un alt drept real. iar celuilalt. 88]. Primul se numeşte proprietar principal. p.

unele pretinse servituţi legale impun diverse prestaţii active contrare principiului care interzice servituţile în faciendo. Reciprocitatea unor servituţi reprezintă un caracter. Este o limitare a folosinţei proprietăţii. se poate vorbi de o servitute de vedere dacă proprietarul consimte la o deschizătură de vedere în zidul comun care îi desparte proprietatea de proprietatea vecină). Se poate considera că există teren dominant. în regimul lor juridic. dar care ar putea fi supusă. terenul superior pentru scurgerea apelor etc. În ceea ce priveşte reciprocitatea. cel care suportă sarcina. noţiunea de servitute implică o derogare de la dreptul comun. 105]. Dreptului vecinătăţii legiuitorul a dedicat în Codul civil un întreg capitol.) şi un teren aservit. distanţa pentru construcţii. lucrări şi plantaţii (Cod civil. Aceste consideraţii i-au determinat pe unii autori să vadă în servituţile legale nişte obligaţii reale propter rem. În doctrina franceză s-a propus a se recunoaşte servituţilor legale o natură juridică hibridă. celui căruia îi profită dispoziţia legală (terenul înfundat la dreptul de trecere. argumentul conform căruia ele sînt impuse tuturor proprietarilor privaţi. se instituie prin derogare de la reglementarea de drept comun printr-o convenţie particulară. constituind dreptul comun. unor restricţii cu caracter excepţional [76. Prin urmare. 431 din Codul Civil). care constă în proprietatea liberă de sarcini. V. nu se consideră aservite fondurile grevate cu asemenea sarcini. p. Pentru a răspunde la întrebarea dacă aceste restricţii sînt servituţi veritabile. Amintim că. Or. ceea ce nu constituie decît o circumstanţă particulară care nu îi schimbă natura. nu le poate schimba natura juridică. Faptul acesta adevărat. 168]. regimul normal al proprietăţii funciare. stabilită în interesul unui teren vecin: acest lucru este specific servituţilor. aşa cum este reglementat în doctrină. 389). referitor la obligaţiile reciproce privind servitutea de vedere. mai ales cînd este vorba de o servitute (spre exemplu o servitute de vedere). trebuie să invocam. o circumstanţă particulară care. Numai examinînd regimul juridic al sarcinilor în cauză putem descoperi calificarea lor juridică. în primul rînd. 2 18 . Termenul servitute evocă ideea unei proprietăţi libere în mod natural.Faptul acesta însă este caracteristic servituţilor negative. observîndu-se că.2 În acest sens. la fel ca şi universalitatea acestor restricţii. din titlul III intitulat Proprietatea. p. se poate constata că reglementarea legală ajunge să stabilească între proprietarii vecini raporturi juridice analoge celor care există în urma constituirii unei servituţi prin act juridic (art. unul sau altul dintre terenuri joacă simultan rolul de teren dominant şi de teren aservit (astfel. unele consecinţe ale lor pot fi încadrate în fiecare dintre cele două concepţii opuse [75. art. din raţiuni de oportunitate. (de exemplu.

p. 186]. 428 alin. formularea romană a fost preluată ca o definiţie şi este folosită şi astăzi în legislaţia rusă (Codul civil al Federaţiei Ruse.dreptul asupra lucrului altuia. (1) din Codul civil defineşte servitutea ca fiind „o sarcină care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant)”. în vreme ce uzufructul. conform art. Tot ca sarcină poate fi şi obligaţia de a face ceva [74. După cum am menţionat. 195]. care numeşte servitutea drept de folosire limitată de un teren străin. ca uzufructul. În acest sens. Sarcina constituie o servitute atunci cînd este perpetuă sau cînd ea profită proprietarului fondului dominant. în care o persoană are dreptul de a se folosi de pămîntul unei alte persoane. uzul şi abitaţia se constituie în favoarea unei persoane. O astfel de definiţie conţine şi Legea Republicii Moldova nr. Aceasta este departe de a fi o definiţie. Această obligaţie. Din prevederile alineatului menţionat s-a văzut că. servitutea ia fiinţă pentru „utilitatea şi comoditatea unui fond” [82. Consideraţii generale Pentru prima dată Codul civil (cartea a doua. 428 alin. „Alte drepturi reale”. Neindicînd natura acestei folosiri. 2.1 Noţiunea dreptului de servitute. (2) din Codul civil. la art. 216). 1543 din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile3. este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau posesor al fondului. Cu toate acestea. putem confunda servitutea cu altă situaţie. romanii numeau servitutea „iura in re aliena” . utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia economică a acestuia.Secţiunea a 2-a. art. chiar dacă este accesorie. 428-442) şi nu în ultimul rînd dreptului de vecinătate (art. 44-46 19 . la o servitute şi impusă proprietarului terenului aservit şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. Noţiunea. deoarece ştim că o definiţie trebuie să cuprindă caracterele esenţiale ale noţiunii definite. pentru a o deosebi de altele. nr. istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute §. Art. 377-394). „Drepturile reale”. p. Servitutea nu are un caracter personal. 1998. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii. titlul IV. 3 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. Capitolul III „Servitutea”) consacră un număr suficient de dispoziţii acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate (art. poate fi conexată.

Codul civil român şi Codul civil francez dau servituţii definiţii similare. 274-277) eludează definirea directă a servituţii. putem constata: 1) Unele din codurile civile prevăd direct instituirea unui raport juridic între imobile de unde doctrina deduce că „. 4 20 . servitutea putînd greva numai imobilele. Ст. el que la sufre. Art. aceste definiţii sînt incomplete: la romani nu se indica natura lucrului. iar din formularea Codului civil rus reiese că servitutea se poate constitui numai asupra pămîntului. sarcina impusă nu constituie o obligaţie personală apărută între cei doi proprietari. se numeşte fond servant.. art. 530. 274 ГК Российской Федерации: «Собственник недвижимого имущества (земельного участка. другой недвижимости) вправе требовать от собственника соседнего земельного участках. dar ea rezultă dintre cele două fonduri. Cu toate acestea. 3) Codurile civile ale altor ţări nu definesc direct servitutea. Codul civil francez mai indică faptul că fondurile trebuie să fie vecine. iar cel ce profită – fond dominant [36. 637 din Codul civil francez prevede că servitutea este: „une charge impose a une immeuble (fond servant) pour le service d’un immeuble voisin (fond dominant). 2000. din conţinutul acestor articole rezultă clar că servitutea leagă proprietarii imobilelor prin drepturi şi obligaţii corelative4. 576 din Codul civil român. avînd un alt stăpîn”. qui appartient a une outre propriétaire”. 255]. Articolul 227 din codul rus menţionat prevede că “servituţile pot fi constituite şi asupra construcţiilor”. se llama predio dominante. Fondul grevat. art. 530 „La servitumbre es un gravamen impuesto sobre un inmueble en beneficio de otro perteneciente a distinto dueno”. El inmueble a cuyo favor esta constituida la servidumbre. 2001 Nouvelle édition. şi Codului civil spaniol7 la art.5 Spre deosebire de cel român. iar art.Mai mult ca atît. texte officiel complet et mis à jour 1968. care suportă sarcina. Analizînd articolele consacrate definirii servituţii din codurile civile ale ţărilor indicate mai sus. Prat Edition. La fel defineşte servitutea şi Codul civil belgian6 la art. La aceste observaţii putem adăuga şi altele care sînt rezultatul nerelevării a caracterelor servituţii. predio serviente. p.. Codul civil al Federaţiei Ruse (art. а в необходимых случаях и от собственника другого земельного участка (соседнего участка) предоставления права ограниченного пользования соседним участком (сервитута). 637. defineşte servitutea ca „sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil. 6 Cod civile belge. Les codes pour tous. 637 „Une servitude est une charge imposée sur un héritage pour l’usage et l’utilité d’un héritage appartenant à une autre propriétaire” 7 Codigo Civil: Titulo VII art. dar prevăd că terenul aservit se grevează cu o sarcină şi că raportul juridic de servitute leagă proprietarii terenurilor prin drepturi şi obligaţii. Astfel..» 5 Cod civil. însă prevede grevarea terenului şi altor imobile. Paris. 2) Codurile civile ale altor ţări consideră servitutea un drept ce aparţine proprietarului imobilului dominant şi îi oferă acestuia posibilitatea de a folosi terenul aservit într-un mod sau altul. 637.

să aibă ca rezultat recompunerea ei. Dernburg. dar nu îi exprimă esenţa sau. Acest raport poate fi calificat doar ca un factor obiectiv principal ce condiţionează necesitatea constituirii unei servituţi prediale.) Chiar dacă drepturile reale posibile se creează în favoarea unor alte persoane. Unii susţin că acest drept real este un dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Avantajul acestor definiţii constă în afirmaţia că servitutea se poate constitui numai asupra imobilelor. Similară este şi situaţia dreptului de servitute. proprietatea dezmembrată nu ar mai exista ca atare. pentru că din dezmembrare va lipsi un drept care rămîne întotdeauna al proprietarului. 277]. care nu poate trece asupra unui alt titular fără înstrăinarea proprietăţii [13. constituie limitele normale ale dreptului de proprietate.De fapt. pe care acesta nu îl avea şi care există sub forma unei restricţii aduse dreptului de proprietate al altuia. Însă raportul dintre aceste două imobile este un raport de fapt şi nu de drept sau. „terenul este acel mediu care face să coincidă dreptul adevăratului proprietar”. proprietarului îi revine proprietatea nudă a lucrului. Potrivit acestor autori. ca Vareilles-Sommieres. iar adunarea drepturilor reale.. după cum prevede Codul civil român la art. Unii autori.a. că aceste imobile aparţin unor proprietari diferiţi. este o situaţie naturală a lucrurilor. şi anume dreptul de nudă proprietate (prin urmare titularul unei servituţi de trecere al unei servituţi de vedere sau de apeduct etc. Titularul unei servituţi de trecere şi cel al unei servituţi de vedere sau de apeduct îşi prelungesc dreptul de proprietate cu o suplimentare a atributului de folosinţă. 557. afirmă că. p. Servituţile constituie o instituţie de drept civil. dacă această teorie ar fi exactă. în doctrina franceză figurînd şi servituţile administrative sau publice. ceea ce nu se întîmplă. Faptul că nu se indică natura acestei sarcini a dus la extinderea noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. generînd situaţia în care exploatarea optimă a unuia este imposibilă sau evident ineficientă fără folosirea într-un mod sau altul a celuilalt. după cum spune profesorul H. ci sînt prelungiri ale acestuia în folosul unei proprietăţi şi restricţii aduse proprietăţii grevate [56. Micescu ş. iar normele administrative şi cele imperative. stabilesc regimul lor normal. p. Asemenea definiţii există şi în doctrină [62. care prevăd sarcini asupra fondurilor şi obligaţii ale proprietarilor. Servituţile naturale şi legale. care ar fi dezmembrat proprietatea. 21 . 300]. între terenul (sau un alt imobil) aservit şi terenul (un alt imobil) dominant există un raport de vecinătatea. alţii cred că nu este. Majoritatea autorilor români şi francezi definesc servitutea ca un drept real. p. drepturile reale (şi servituţile) nu sînt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. De aici însă părerile se împart în două grupe. care nu sînt veritabile servituţi. 90].

Caracteristica fondului dominant constă în faptul că impune deţinătorului său. În acest caz. deoarece nu se poate vorbi de o dezmembrare a proprietăţii atîta timp cît. p. Alţi autori. Meier menţiona că servituţile nu reprezintă drepturi asupra proprietăţii unui alt titular. Cercetătorul rus Gambarov menţionează că. De aceea. p. . în pofida prezenţei dreptului real care grevează dreptul subiectiv de proprietate. concomitent cu titularul servituţii. pentru uzul şi utilitatea celuilalt fond (fond dominant) ce aparţine unui alt proprietar [17. dreptul de proprietate nu se dezmembrează. Astfel. deşi susţin teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. ca restricţii pe care trebuie să le suporte proprietarul fondului aservit. ci limitări ale ei [98. 214]. p. 22 . 90]. necesitatea folosirii fondului vecin [72. permiţînd să se creeze între două imobile o situaţie ce se constituie ca o sarcină pentru unul dintre ele (fond aservit). proprietarul se consideră limitat în folosirea bunului său numai în măsura în care nu ar leza folosirea servituţii de către primul. ca Mazeaud Henri şi Larroumet Christian. pentru a fi utilizat raţional.faşă de titularul dreptului de servitute. proprietarul îşi păstrează dreptul asupra bunului ce serveşte ca obiect al dreptului de servitute. 203]. Д. 380]. . în cazul constituirii unei servituţi. De aici decurg următoarele concluzii: . 35]. considerăm însă că este mai potrivită părerea care explică existenţa drepturilor reale ca prelungire a atributului de folosire. Nu putem discuta despre toate părerile apărute ca reacţie la teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. p. Cercetătorul rus.Calificarea în sens activ sau pasiv depinde de poziţia din care sînt privite servituţile. concomitent. Dreptul de servitute este o respingere a dreptului de folosinţă (în situaţia proprietarului fondului aservit). p. prelungire a dreptului de proprietate pentru fondul dominant sau restricţii ale dreptului de proprietate pentru fondul aservit [22.faţă de terţele persoane. pe care proprietarul fondului dominant le dobîndeşte asupra fondului aservit şi. dreptul proprietarului nu se stinge. menţionează că servituţile nu fac parte din ele. o servitute de trecere pe care o are un vecin pe teritoriul unei alte persoane nu împiedică pe aceasta să folosească drumul sau poteca (cărarea) de pe terenul său în acelaşi scop de trecere. care beneficiază de servitute numai datorită faptului că este deţinător al imobilului dat. prezenţa unei servituţi de trecere îl va opri pe proprietarul fondului să dea terenului său o întrebuinţare care să îl facă impropriu trecerii. pentru că ar împiedica exerciţiul dreptului de servitute.încetarea dreptului de servitute duce la returnarea tuturor puterilor fără vreun act special. accentuăm că servituţile se formează în folosul unui fond şi nu a proprietarului. ci se limitează numai în privinţa proprietarului nu şi a terţelor persoane [94.

poate face orice cu obiectul dreptului său. 147]. Proprietarul este obligat să respecte drepturile reale care apasă asupra proprietăţii sale. care are dreptul să privească asupra fondului grevat cu această servitute. stingerea drepturilor reale care o grevează avînd ca rezultat eliberarea proprietăţii de o sarcină [22. El nu va putea opri trecerea vecinului pe terenul grevat cu servitutea de trecere şi nu va putea împiedica exerciţiul servituţii de vedere al vecinului. dar nici în acest caz principiul libertăţii proprietăţii nu este lezat. orice doreşte cu obiectul dreptului sau îl poate folosi personal. prin excepţie. ci se va limita la ceea ce îi permite servitutea al cărei titular este. sau îl poate închiria [57. cu ipotecă etc. 388]. Proprietarul. în cazul acesta fiind vorba de excepţii. în afară de aceea ce. Dacă însă fondul care constituie proprietatea unei persoane este grevat cu drepturi reale. 213]. îi este oprit. 387]. El însă va dispune în continuare. în principiu. Titularii celorlalte drepturi reale nu vor putea întreprinde nimic peste limitele drepturilor lor [58. p. p. Tot proprietarul poate extrage toate fructele bunului. De exemplu. un fond poate fi grevat cu o servitute de trecere. dreptul de servitute poate greva perpetuu proprietatea. în pofida acestor grevări. Astfel. Orice constituire de drepturi reale asupra proprietăţii este temporară. de dreptul său. (1). fie în beneficiul unei alte persoane. Există deosebiri între situaţia unei proprietăţi negrevate cu servitute şi situaţia proprietăţii grevate cu un astfel de drept. 429 alin.Distincţia dintre puterile juridice ale titularului dreptului de proprietate şi cele ale titularilor de alte drepturi reale devine evidentă prin sublinierea limitelor dintre ele. conform căruia. Vlahide afirmă: „Titularul dreptului de proprietate poate face totul. Titularul servituţii de trecere nu va putea face altceva decît să uzeze de această servitute. Spre deosebire de alte drepturi reale. persoana împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului terenului 23 . deoarece constituirea servituţii se face cu acordul proprietarului. Ar fi o eroare să credem că diferitele grevări ale dreptului de proprietate ar duce atingere principiului libertăţii dreptului de proprietate. principiu stipulat în Codul civil la art. grevîndu-le cu alte drepturi reale sau înstrăinîndu-l. după voia lui şi sub rezerva de a nu atinge dreptul altuia. p. p. poate constitui asupra lui drepturi reale în beneficiul unor alţi titulari sau îl poate înstrăina. p. “la realizarea servituţii. fie în favoarea altui fond. trecînd pe teren: cel care are o servitute de vedere nu îşi va putea schimba nici extinde dreptul. pe cînd titularii celorlalte drepturi reale nu pot face nimic în afară de aceea ce le îngăduie dreptul său” [91. cu uzufruct. în afară de limitele legale sau convenţionale care îi afectează proprietatea [57. dreptul de proprietate se vede diminuat în exerciţiul lui de prezenţa acestor drepturi. cu o servitute de vedere. 392]. Proprietarul unui bun imobil liber de orice servituţi poate face.

derivat. Unii autori români. fiind chemată să ridice valoarea lor economică [36. deoarece triburile ce duceau un mod de viaţă nomad nu foloseau de deplin pămîntul. perpetuu şi indivizibil constituit asupra unui fond imobil. p. iar pentru că aparţineau tuturor folosirea lor nu putea fi limitată. 260]. În literatura juridică rusă din secolul al XIX-lea există însă o altă părere. nu a dreptului de proprietate. ci numai anumite proprietăţi ale lui. articolul menţionat. p. nu schimbă însă natura juridică şi conţinutul dreptului de proprietate. p. pentru uzul şi utilitatea altui imobil. numit dominant. prevede la alin. perpetuu şi indivizibil. Dacă existenţa unei servituţi aduce prejudicii proprietarului fondului aservit. ca Liviu Pop definesc dreptul de servitute ca: „fiind un drept real principal. unele prerogative asupra imobilului 24 . conform căreia dreptul de servitute. fiind folosite în comun pentru satisfacerea necesităţilor vieţii. servitutea după cum am amintit mai sus a apărut. adică îşi exercitau drepturile în volumul ce caracterizează servituţile contemporane. Mai mult decît atît. 363]. Prin urmare. Descoperirea unor noi posibilităţi de folosire a terenurilor este rezultatul progresului economic. Esenţial pentru dreptul de servitute este proprietatea. sau încetarea servituţii. nu este legat de dreptul de proprietate [101. Probabil. Acesta este un rezultat al libertăţii dreptului de dispoziţie. imobile ce aparţin la proprietari diferiţi” [72. O altă definiţie mai completă aparţine lui Ion Dogaru şi Teodor Sîmbrianu: „Servitutea e un drept real principal. acesta poate cere despăgubiri. Din cele menţionate se observă că dreptul de servitute este strîns legat de dreptul de proprietate şi nu ne imaginăm că poate fi altfel. Din faptul utilizării limitate a pămînturilor nu se poate concluziona că triburile nomade foloseau terenurile în baza dreptului de servitute. p. o recompensă (despăgubire) proprietarului terenului aservit”. 164]. Noile posibilităţi măresc valoarea economică a proprietăţii. (2) că în asemenea situaţii “proprietarul terenului dominant poate fi obligat să plătească. Circulă ideea că servituţile ar fi existat înainte de apariţia proprietăţii. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă care conferă proprietarului unui imobil. 147]. în genere. care se limitează în urma instaurării acestui drept [102. numit fond aservit sau dominant. Faptul că nu puteau extrage toate foloasele din terenurile deţinute dovedeşte numai nivelul lor de dezvoltare limitat.aservit”. numit fond dominant. servituţile nu puteau să apără înainte de instituirea proprietăţii. la anumite perioade. în conformitate cu care proprietarul are dreptul de a-şi greva bunul cu alte drepturi reale. în urma descompunerii dreptului de proprietate funciară a obştii şi apariţiei proprietăţii private asupra unor terenuri mici.

care aparţine proprietarului imobilului dominant. din doctrină şi chiar asupra unor cazuri din practică. Obiectul reglementării îl constituie relaţiile dintre proprietarii a cel puţin două terenuri sau altor imobile. 25 . ci titularului dreptului de proprietate asupra acestuia. or. În lumina celor expuse. propriul avantaj sau confort. avem de a face. rezultă din caracterul alienabil. p. considerăm necesară definirea servituţii în speranţa de a evita situaţia cînd se spune una. de regulă învecinate. Din caracterele examinate vom defini dreptul de servitute ca un drept real principal. Concluzionînd asupra celor relatate din legislaţia unui şir de state europene. proprietarul imobilului aservit.numit fond aservit. ce se constituie asupra unui imobil. cu norme de drept care nu ne putem permite ambiguităţi. ca instituţie juridică în sens obiectiv. putem afirma că. Anume el. cu definiţii ştiinţifice care trebuie să reflecte exact şi adecvat fenomenul definit. Din această definiţie rezultă: servitutea. ci dreptul de proprietate asupra lui. servitutea este un ansamblul de norme juridice care reglementează relaţiile dintre proprietarii a două terenuri sau alte imobile. Utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia lui economică. în interesul şi pentru utilitatea altui imobil. indivizibil. este obligat să tolereze şi să suporte actele materiale concrete de folosire a imobilului său de către titularul dreptului subiectiv de servitute. de regulă învecinate. real şi absolut al raportului juridic în care sînt antrenate aceste subiecte [53. nu atît în utilitatea imobilului dominant. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă. 187]. Caracterul alienabil. este un ansamblu de norme ce reglementează o anumită categorie de relaţii omogene. p. 428 din Codul civil. sarcina grevează efectiv nu imobilul aservit. p. Ca instituţie juridică. în vederea obligării proprietarului unui teren (terenului aservit) să permită proprietarului unui alt teren (terenului dominant) folosirea terenului aservit într-un mod sau altul pentru utilitatea sau sporirea confortului folosirii terenului dominant. 174]. indiferent de faptul cine este unul sau altul în persoană [84. Sarcina revine nu imobilului. numit fond aservit de o sarcină. numit fond dominant. cît în propria sa utilitate. perpetuu. care îi revine proprietarului imobilului aservit. dar se subînţelege alta. în materie de servitute. impersonal atît al dreptului subiectiv de servitute. altele decît ceea ce reprezintă limitări normale ale dreptului de proprietate de ocrotirea unui interes social şi asigurarea bunei vecinătăţi” [35. 87]. În acest sens este şi redacţia art. care este deţinătorul titlului de proprietate al imobilului dominant. cît şi al obligaţiei.

26 . 318). garantată prin lege. ce ia naştere în cadrul raportului juridic de servitute.1998 nr.O. dreptul de servitute reprezintă posibilitate.02. din 25. 431 alin. Caracterul real denotă că dreptul subiectiv de servitute are în calitate de obiect un lucru (res reales) şi că titularului său i se asigură libertatea efectuării anumitor acţiuni asupra obiectului în mod direct. perpetuu. de folosire a terenului (imobilului) aservit în utilitatea sau în sporirea confortului folosirii terenului dominant. a proprietarului terenului (imobilului) dominant de a exercita din propria voinţă în mod liber anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit în sporirea utilităţii sau confortului folosirii terenului (imobilului) dominant pe un termen nelimitat. servitutea este un raport juridic real şi absolut dintre proprietarii a două terenuri sau altor imobile. nemijlocit şi din propria voinţă. inclusiv proprietarului imobilului aservit. 44-46 p. în conformitate cu art.Subiectele sînt deţinătorii titlurilor de proprietate asupra terenurilor sau altor imobile vecine. După natura sa juridică. I.1998 (M. 1543-XIII din 25. opozabilitatea acestui drept subiectiv faţă de terţi apare în momentul înscrierii lui în registrul bunurilor imobile. Dat fiind faptul că în calitate de obiect apare un imobil. al R. iar altuia (proprietarul terenului dominant) îi aparţine dreptul subiectiv de a exercita actele materiale concrete. dreptul subiectiv de servitute este un drept subiectiv civil. Elementele definitorii sunt cele expuse mai sus. Caracterul absolut se manifestă prin faptul că este opozabil oricui. cu titlu oneros sau gratuit. Terenul aservit este acela dreptul de proprietate asupra căruia este grevat cu o sarcină ce îi limitează într-un mod sau altul deplina exercitare. Ca raport juridic. cît şi obligaţia corelativă.05. (3) din Codul civil şi cu Legea cadastrului bunurilor imobile nr. Terenul dominant este acela dreptul de proprietate asupra căruia este ameliorat cu o autorizaţie ce îi extinde exercitarea într-un mod sau altul şi asupra terenului aservit. Ca drept subiectiv. adică unui cerc nedeterminat de persoane. ci ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilelor (terenurilor) respective. conform căruia unuia dintre ei (proprietarul terenului aservit) îi revine obligaţia de a suporta anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit. Caracterul alienabil denotă calitatea impersonală a dreptului subiectiv de servitute. aparţin participanţilor la acest raport nu ca persoane concrete.M. un drept subiectiv alienabil. un drept subiectiv real şi absolut. Caracterul alienabil al dreptului subiectiv de servitute face ca atît el. adică de a nu aparţine unei anumite persoane şi de a putea fi transmis unor persoane în temeiurile prevăzute de lege. art.

ci ca titular a dreptului de proprietate asupra imobilului aservit. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. că sarcina (obligaţia) urmează terenul aservit nu pentru că aparţine acestui teren. §2. Am mai adăuga că. obligaţia este şi ea alienabilă. fiind corelativă dreptului subiectiv de servitute. ca îndatorire)8. Cuvîntul servitudine. ci proprietarului imobilului aservit. Apariţia ei se datorează instituirii dreptului de proprietate privată asupra lucrurilor (res reales). dreptul de proprietate cedînd în faţă ei. În acest sens. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. Ca obligaţie (ca sarcină. Terenul grevat cu o sarcină se numea fundus serviens (teren aservit). 8 27 .Faptul acesta înlătură necesitatea de a sublinia în mod expres că obligaţia (sarcina) nu poartă caracter personal. şi de aceea ea aparţine fondului său. nu în sensul de raport pe care îl mai are acest termen. Rezultă aşadar. Fiind corelativă unui drept subiectiv alienabil. din care francezii au făcut servitude. Conţinutul acestei obligaţii este determinat de conţinutul dreptului subiectiv de servitute. Termenul servitute provine de la faptul că în conformitate cu legislaţia şi doctrina Romei antice. cum le spunea romanii Am adăugat cuvîntul „îndatorire” pentru a sublinia că anume în acest sens utilizăm în cazul de faţă termenul „obligaţie”. servitutea îl obligă pe proprietarul imobilului (terenului) aservit să suporte. obligaţia (sarcina) este un atribut secundar al dreptului de proprietate asupra terenului aservit. un teren se întărea în servirea unui alt teren. deşi în cazul coliziunii cu dreptul subiectiv de proprietate ea are un mai mare efect juridic. Evoluţia lui Din perspectiva istoriei. iar terenul în uzul sau utilitatea căruia era impusă sarcina se numea fuundus dominans (teren dominant). ci pentru că este accesoriu al dreptului subiectiv de proprietate asupra acestui teren. să permită proprietarului terenului (imobilului) dominant exercitarea unor acte materiale concrete de folosire a terenului aservit.. Servitutea face parte din categoria aşa-numitelor drepturi reale asupra lucrurilor altuia sau. că ea rezultă din raportul juridic dintre două fonduri. folosit de diferite coduri civile. şi mai radical. Această categorie de drepturi reale a fost bine cunoscută în dreptul privat roman. impunîndu-i-se proprietarului terenului aservit nu ca persoană concretă. este o traducere literală a cuvîntului servitudo. obligaţia nu este impusă imobilului aservit. care rezultă din conţinutul subiectiv de servitute. Istoria apariţiei dreptului de servitute.

alături de servituţile prediale. Titular al dreptului de servitute predială este proprietarul terenului dominant. uzufructul. iar în calitate de obiect – lucruri mobile şi imobile. aveau un caracter impersonal. indiferent cine este el şi către cine va trece acest drept în viitor. 119]. şi altele erau incluse în categoria drepturilor reale asupra lucrurilor altuia (iura in re aliena) şi că ambele servituţi. Particularităţile comune se manifestau prin faptul că şi unele. Codul Caragea întrebuinţa cuvintele robirea lucrurilor. fiind inalienabile. Dreptul privat roman a cunoscut două mari categorii de servituţi: servituţile prediale şi servituţile personale. adică aparţinînd unor persoane concrete. În prezent. servituţile au redevenit necesare o dată cu trecerea pămîntului din proprietate colectivă în proprietate privată. iar altul – teren aservit (praedium serviens). intră superficia. în cadrul cărora relaţiile se reglementau doar prin normele sistemului ius civile. abitaţia şi emfiteoza. graţie faptului că ele se referă la terenuri sau la alte imobile legate în mod durabil de acestea. iar Codul Calimach şerbirea lucrurilor. putea fi transmise altor persoane. Conform legendei. avînd termenul limită . iura in re aliena. de regulă. Denumirea de servitute predială provine de la cuvîntul predium (moşie.antici. teren). În perioada cea mai veche a dreptului privat roman. al acesteia. 186]. expresie care se găseşte şi în art. pentru că termenul servitude părea ”odios” după revoluţia franceză.durata vieţii titularului. latifundie. dat fiind faptul că acest drept nu este limitat în timp şi este transmisibil. Denumirea de servituţi personale provine de la caracterul lor personal. dacă ne gîndim la abuzurile feudalităţii. Despre ele se pomeneşte în tabla a VI-a din Legea celor XII table. Apariţia şi evoluţia servituţilor ca instituţie juridică de drept se află în legătură directă cu instituţia dezvoltării dreptului de proprietate privată asupra pămîntului [96. personale şi prediale făceau parte din aşa-zisele dezmembrăminte ale dreptului subiectiv de proprietate. Raportul juridic în cadrul acestor servituţi apare între proprietarii a două terenuri. vecine. în cadrul cărora. uzul. p. servituţile prediale erau singura categorie de drepturi reale asupra lucrurilor altuia. unul dintre care se numeşte teren dominant (praedium dominans). Servituţile prediale erau alienabile. 79 a Legii române cu privire la expropriere din 1864 [78. Creaţie a dreptului roman. aveau durată nelimitată în timp şi. Aceste terenuri nu aveau calităţile necesare pentru întrebuinţarea lor normală (nu aveau acces la 28 . un teren (fond) sau un alt imobil. în calitate de obiect. termenul uzual este servitute [82. Anterior acestui termen. 23]. fiecare persoană a primit cîte un lot mic de pămînt. p. Codul civil francez întrebuinţează cuvintele services fonciers. la fondarea Romei. p.

şi servituţile prediale erau confundate cu bunurile. dreptul roman a făcu ca dreptul să se deosebească de obiectul său numindu-l „iura in re aliena” (dreptul asupra unui lucru străin). Pentru a le exploata normal. 361]. Mai mult decît atît. Aceste obligaţii însă aveau caracter personal şi. Aşa se explică denumirea servituţior 29 . precum şi dreptul de a lua apă au fost considerate. 128]. p. au creat dreptul de servitute. fără intervenţia cuiva (ius in rem). 244]. În epoca clasică. Fiind independent de persoană. uzul. se pierdeau. Astfel. o dată cu vinderea imobilului sau moartea persoanei. îndreptată direct spre lucru. pe drept cuvînt. continuînd să existe chiar şi după schimbarea proprietarului [83. La începutul dreptului roman. servituţile rustice puneau pe cel care exercita într-o situaţie identică. p. Cu timpul. p. apă etc. trebuia folosite terenurile vecinilor. în acest caz. deoarece noile loturi nu aveau acces direct la calea publică sau la sursa de apă. păşune. singura categorie de drepturi reale în afară de proprietate era categoria servituţior prediale. aceste incomodităţi erau înlăturate prin înţelegerea cu vecinul care se obliga să permită trecerea. De exemplu. Din această cauză. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. de exemplu.). cu spiritul lor pragmatic. iar ea tindea să-l folosească deşi aparţinea unei alte persoane (res aliena). Ei confundau dreptul de proprietate cu obiectul dreptului. p. În situaţia în care bunul nu aparţinea persoanei interesate.calea publică. Romanii nu făceau distincţie între servituţile prediale rustice şi dreptul de proprietate. aceste relaţii se bazau pe buna vecinătate şi era suficient ca ele să se destrame pentru ca proprietarul să interzică vecinului a se folosi de bunul său. Eficienţa acestui drept se exprimă prin caracterul său real. cele mai vechi servituţi. Drepturile asupra bunurilor erau privite ca o dominaţie nemijlocită asupra lucrului. de fapt. ceea ce a determinat grevarea fondurilor învecinate cu obligaţia permisiunii de trecere sau de alimentare cu apă. echivala cu dreptul de proprietate asupra drumului respectiv [39. Trebuia să intervină o nouă înţelegere. Pentru a ieşi din această situaţie. servituţile se puteau da în gaj [47. De altfel. Servitutea. Unii autori susţin că anume dreptul comun al ginţii asupra pămîntului a servit drept temei pentru apariţia servituţilor [47. pentru ei o servitute de trecere. abitaţia. etc. Astfel de probleme nu existau cînd pămîntul se afla în proprietatea colectivă a ginţii. care nu avea nici un interes să permită cuiva să se folosească de proprietăţile lor. cu cea a proprietarului. era o sarcină asupra terenului şi nu asupra persoanei. el se răsfrînge asupra bunului. dreptul de trecere cu piciorul pe pămînt străin. În perioada lui Justinian apar servituţile personale – uzufructul. La început. alimentarea cu apă. romanii. servitutea de trecere se confunda cu porţiunea de teritoriu ce forma cărăruşa. partajarea terenurilor dintr-o masă succesorală a generat situaţii care impuneau constituirea servituţilor. 364].

Fondul liber de orice servitute era „optimus maximus” (cel mai bun din toate). cel puţin cele urbane. considerate res nec mancipi. servituţile. ci un drept de vedere. în realitate raportul fiind între doi proprietari ai fondurilor (deoarece un raport de Romanii divizau bunurile în res mancipi şi nec mancipi. ocupaţia de bază a vechilor romani9. a însemnat începutul unei cotituri în această concepţie. Astfel. această libertate se prezuma. în urma a numeroase discuţii 10. 217]. 9 30 . în sensul că bunul nu se poate servi pe sine însuşi. Bunurile nec mancipi erau considerate mai puţin importante şi de aceea se înstrăinau uşor. ea fiind dedusă din toate caracterele pe care le aveau servituţile atunci. Evoluţia societăţii însă i-a impus să deroge de la acest principiu şi. În terminologia de atunci se folosea cuvîntul „servitute”. titularul unei servituţi urbane de vedere nu putea spune: am o vedere. şi de aceea posibilitatea practică a confuzei cu dreptul de proprietate a fost micşorată cu mult. De aici şi atitudinea ostilă a romanilor faţă de orice limitare adusă dreptului de proprietate. De aceea. p. să admită unele limite. Apariţia servituţior urbane. Romanii înţelegeau prin proprietate o dominaţie exclusivă şi nelimitată a persoanei asupra bunului. Exerciţiul acestor servituţi nu necesita fapte actuale. orice limitare a proprietăţii trebuia dovedită. percepînd situaţia ca un serviciu (servitus) oarecare al lucrului său [47. pentru că. Prin intermediul unor tranzacţii. care era foarte complicată şi anevoioasă. şi se depuneau mari eforturi pentru a fi ţinute în cadrul familiei. deoarece nu erau legate de îndeletnicirile agricole. După cum am menţionat. invers. Bunurile mancipi erau considerate foarte valoroase. aceste limitări se făceau în cazuri excepţionale şi cereau temeiuri distincte. p. Aceeaşi problemă o întîlnim şi în prezent – definirea servituţilor. dar el putea admite ca alte persoane să aibă drepturi asupra acestui bun. potrivit învăţăturii juriştilor romani. bunul nu poate servi proprietarului său. 10 Dreptul roman nu definea servitutea. şi. Trebuie menţionat faptul că nu avem nici un izvor de drept roman care ar conţine această definiţie. Încadrarea servituţilor în categoria lucrurilor mancipi ne indică strînsa lor legătură cu agricultura. au început să fie privite ca nişte drepturi. în cazuri excepţionale. ca regulă liberă de orice limite în esenţa ei. deoarece erau legate de exerciţiul agriculturii. Consecinţele acestui fapt constau în ideea că proprietarul nu era obligat să dovedească libertatea proprietăţii sale. 206]. Definiţiile din literatură sînt rodul investigaţiilor efectuate de savanţi în domeniu. ei au început să creeze drepturi asupra proprietăţii străine (temeiuri de folosire a proprietăţii străine) „servituţi”. proprietarul nu putea avea un alt drept asupra bunului său decît cel de proprietate.„iura praediorum”. De aici. pentru crearea anumitor avantaje de exploatare a fondului dominant [100. care însemna „înrobirea lucrului” sau „slujirea lucrului” (şerbire) şi se defineau ca sarcini impuse fondului aservit. ca şi a celor prediale rustice. adică drepturi asupra fondurilor. Această definiţie nu trebuie să ne creeze iluzia că romanii considerau servituţile ca raporturi între două fonduri. de aceea înstrăinarea lor se putea face numai după o procedură specială numită mancipaţiune.

adică servituţile prediale rustice [47. 102]. să convină asupra unor reguli proprii de exercitare a dreptul de servitute. După reconstituirea Romei incendiată de gali. titularul fondului dominant fiind doar coindivizar. cînd încep să se aplice norme de drept roman în materie.n. datorită naturii sale obişnuielnice. cît şi cei viitori. nu a lăsat practic nici o urmă. În epoca clasică. nu putem afirma că au existat în Dacia relaţii asemănătoarea cu servituţile. În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care nasc din exercitarea unei servituţi. astfel se are în vedere că servituţile se stabilesc în interesul proprietarului fondului dominant şi este suportată de proprietarul fondului aservit [47. părţile puteau. ci se conserva. se conturează şi caracterul perpetuu al servituţii. Termenul “fond” se foloseşte pentru a indica natura indivizibilă a servituţilor şi caracterul său real. apar servituţile personale – uzufructul. titularul fondului dominant devenea coproprietar al fondului aservit. de a paşte turmele pe ele etc. nu depind de proprietar. Cele mai vechi servituţi au fost cele de trecere. în afară de proprietate. La începutul dreptului roman. În dreptul roman. Ulterior. romanii au extins sensul noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. erau servituţile prediale. care. deoarece nu era o confuziune de proprietăţi. la care se adaugă cele care dădeau dreptul de a lua apă. dreptul de a nu lua vederea sau lumina unui imobil vecin prin construcţii mai înalte. de prelungire a picăturilor de ploaie pe terenurile limitrofe. o dată stabilit. singura categorie de drepturi reale. p. servituţile au devenit cunoscute o dată cu cucerirea ei de către romani. creînd servituţile personale (sec. proprietatea reprezenta instituţia de referinţă în materie de jus rerum. acest drept fiind exercitat atît de prezentul proprietar al terenului dominant. p. care.). 132]. apar servituţile urbane. paralel cu obiceiurile locale [67. servituţile de punere în cultură a ogoarelor. În dreptul privat roman. p. În Dacia. III e. Iniţial. toate servituţile se numeau prediale (grevau imobile). în epoca veche nu erau precizate şi nu au cunoscut limitări [68. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. abitaţia. menite să asigure o cît mai bună utilizare economică a imobilelor: servitutea de scurgere a apelor murdare. într-un cuvînt. iar toate celelalte drepturi cu privire la bunuri se raportează la ea.. uzul.drept poate fi constituit numai între persoane). la naşterea unei servituţi. 288]. în situaţia în care. În perioada lui Iustinian. p. ca efect al vecinătăţii şi al indiviziunii. Astfel. Deoarece avem foarte puţine date despre dreptul geto-dac. Servituţile prediale se divideau în 31 . servitutea predială preconstituită nu se stingea. De la romani servituţile au fost preluate şi de alte popoare prin receptarea dreptului roman. de sprijinire a zidului unei construcţii pe cel al vecinului. 219]. de a scoate nisip sau var din ogoarele vecine.

dreptul geto-dac şi cel roman s-au aplicat paralel. p. Cetăţenii romani. O particularitate a servituţilor în dreptul roman viza faptul că. care îşi pierdeau importanţa. aceste servituţi se subclasificau în funcţie de obiectul sau de utilitatea lor imediată [26. În Dacia Romană. 845-847]. bisericile erau împuternicite să emită pravile. La rîndul lor. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. prin convenţii. Biserica. apare un sistem de drept vecinal. Servituţile urbane au apărut mai tîrziu şi erau privite ca drepturi în cazul lucrurilor corporale. 83]. apare obştea sătească. Mai tîrziu. în perioada veche. spre deosebire de cele din 32 . În aceste condiţii. După retragerea romanilor. pravilele se întocmeau numai după izvoarele canonice bizantine. Servituţile în Dacia Romană aveau aceleaşi caractere ca la romani. se facă încercări de a se emite norme de drept scris. pentru a împiedica dezvoltarea servituţior. fiind reglementate potrivit obiceiului. Dacia a rămas fără administrare. În această perioadă. dreptul de a trece se confunda cu fîşia de teren pe care se exercita. utilitatea lor impunîndu-le cu precădere în raporturile de vecinătate. Şi în această perioadă de formare a statelor româneşti există servituţi.servituţi urbane şi rurale. fiind supusă unor minime modificări sau completări. servituţile prediale apăreau ca un bun corporal. de dreptul belgian. cît şi în dreptul românesc. dar şi un mod distinct de constituire. însă tot mai multe servituţi de trecere sau de a lua apă din fîntînă luau naştere ca urmare a acordului dintre proprietarii fondului. Sîntem tentaţi chiar să presupunem că ele au dispărut în această perioadă. ulterior creîndu-se un sistem nou de drept. p. italian şi cel român. după Gaius. a fost preluată de dreptul francez prin Codul lui Napoleon. Regimul proprietăţii cetăţenilor romani care locuiau în Dacia era reglementat de legile romane. care aveau un caracter oficial şi se alcătuiau la porunca domnului şi pe cheltuiala sa [8. clasificare ce se menţine şi în prezent atît în dreptul francez. adevăratul proprietar fiind statul. care au marcat începutul ideilor şi instituţiilor juridice romane aşa cum au fost adoptate în realităţile feudale ale Bizanţului. Vechile norme romane din materia servituţilor prediale continuau să fie aplicate. De exemplu. nu aveau asupra fondurilor provinciale decît o posesiune sau un uzufruct. aflîndu-se sub autoritatea patriarhului de la Bizanţ. dar nu avem dovezi. printr-o ficţiune. după formarea statelor româneşti. deoarece foarte puţinele izvoare nu furnizează vreo informaţie în acest sens. Această instituţie a servituţilor. unde pămînturile aparţineau ei. cu excepţia faptului că ei nu puteau avea în materie imobiliară adevărata proprietate romană numai dacă pămîntul coloniei romane nu primise. calitatea de sol roman „ius italicum”. Aceste idei. Peregrinii din Dacia aveau o proprietate reglementată de vechiul lor drept în măsura în care dispoziţiile acestuia fuseseră recunoscute de romani. această trăsătură a dispărut. Ulterior.

adică să treacă prin curtea sa. p. deoarece structura socială şi politică a Principatelor era diferită de acea a Bizanţului. termenul este de 10 ani: „de se va slobozi lucru robit şi stăpînul robirii nu va preînnoi robirea 10 ani. spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Dacă în cod se prevedea. materia servituţilor era guvernată de acestea [18. multe pămînturi trec în proprietate privată (în realitate în Principatele Româneşti relaţiile de proprietate aveau un caracter mult mai complex). În vreme ce Legiuirea de la 1818 prevedea că “cel ce fără tocmeală dobîndeşte robirea de 10 ani (se foloseşte de servitute timp de 10 ani) fără împotrivirea stăpînului lucrului. aceste legiuiri nu au găsit în Ţările Române mediu propice pentru a fi aplicate [43. Conform acestui cod. 33 . printre alte modalităţi de dobîndire. 344]. fenomenul fiind numit „şerbire a lucrului” [18. Legile Bizanţului şi Codurile locale de factură bizantină nu au putut constitui adevărate izvoare juridice. au fost adoptate acte normative mult mai complexe. chiar dacă titularul ei este de bună . p. Implicit.credinţă şi are just titlu. este reglementată instituţia servituţilor. faţă de Codul civil. legislatori prin experienţă. Autorii Codului Caragea au denumit servitutea robirea lucrurilor. Revizuit şi completat de nenumărate ori. în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. lucrul rămîne slobod de robire” [18. Aplicarea legislaţiei romano-bizantine în practica de toate zilele. p. precum o casă. reintroducînd servituţile. În Ţara Românească. sînt prevăzute şi modalităţi ale dreptului de servitute [89. nu este dovedită decît întrun număr mic de speţe. p. ca să îi dea loc de drum. cînd intră în vigoare Codul civil. 56-57]. capitolul al 2-lea. cînd supune pe alta. iar la începutul secolului al XIX-lea este adoptat Codul Caragea [89. În partea a II-a. Ulterior. În secolele XV-XVIII. relaţiile sociale de drept civil erau reglementate prin Condica lui Ipsilanti. Uzucapiunea de 10-20 de ani nu duce la dobîndirea acesteia. dobîndesc noi funcţii. p. de asemenea. Singurul izvor al dreptului în epoca feudală a fost obiceiul pămîntului. în Ţările Române se aplicau două categorii de norme: obiceiul şi vechiul drept bizantin. sau fereastră să vază şi altele.epoca romanizării. p. 163]. adică dreptul care este stabilit în favoarea unui lucru prin care este aservit spre folosul lucrului”. constă în dobîndirea acestora. 77]. 154]. renumele autocraţilor bizantini. Referitor la stingerea servituţilor prin neuz. p. O particularitate a Legiuirii Caragea în materia servituţilor. acesta a fost aplicat pînă în 1865. Făurite cu elemente bizantine de către domnitorii români. cel puţin în formă. numai uzucapiunea de 30 de ani conduce la constituirea servituţii. 86]. Totodată. acela are să o dobîndească pentru totdeauna după împlinirea celor 10 ani” [5. robirea lucrurilor reprezenta „dreptul care robeşte la oareşice un lucru spre folosul altuia. uzucapiunea. dornici se egaleze. 59]. deoarece.

Art. şerbiri orăşeneşti şi şerbiri ale zidurilor. la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Adică. În ceea ce priveşte limitele de exercitare a servituţilor. Dreptul de servitute viza nu numai un bun imobil. vechiul drept bizantin şi. ci şi un bun mobil. în calitate de cauză de stingere apare şi moartea persoanei dacă servitutea s-a constituit pentru ea (art. 630 din Codul Calimach prevedea că „proprietarul fondului aservit se obligă „a face”. p. p. Se face distincţie între şerbiri ale pămîntului şi şerbiri personale. capitol la care ne vom referi ulterior). aplicîndu-se pînă la intrarea în vigoare a Codului civil Calimach [78. 616-686 din Codul Calimach reglementa materia servituţilor. Se făcea referire şi la „şerbire” în cazul coproprietăţii. ci să se limiteze”. iar la începutul secolului al XIX-lea. 122]. Alături de pieirea lucrului. avînd în vedere natura lor şi scopul pentru care au fost constituite. ele purtînd denumirea de şerbiri ale lucrurilor.119]. în materia cheltuielilor privind menţinerea şi întreţinerea servituţii. a face acte pe care le-ar fi putut face dacă nu ar fi existat servitutea sau să nu facă ceva ce ar putea tulbura exercitarea servituţii. p. ci numai a lăsa altuia folosinţa unui drept sau „a nu face” ce ar avea voie ca proprietar”[78. Codul Calimach dispunea că „servituţile nu trebuie să se întindă. Sînt prevăzute feluri de şerbiri: şerbiri moşiereşti. cu precădere. 629 prevedea: „Dreptul şerbirii asupra unui lucru străin poate fi cîştigat prin voie dată în scris de către proprietarul lucrului” (erau. din obiceiurile juridice ale poporului român. din articolele codului reies o serie de caractere esenţiale ale servituţilor. ca să rabde pentru folosul altui lucru sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acest lucru. ]n reglementarea actuală dreptul de servitute este un drept imobil. O particularitate a acestei reglementări este dată de cauzele de stingere a servituţilor [78. Această dispoziţie avea aplicare. în prezent cunoscute sub denumirea de şerbiri rurale.În Moldova. Acest drept este real şi împotriva proprietarului lucrului. inspirat din dreptul austriac. în 1817. Alexandru Mavrocordat dă „Sobornicescul hrisov”. aceasta fiind o caracteristică importantă a servituţii. Art. În ceea ce priveşte şerbirile pămîntului. este adoptat Codul Calimach. denumit şi „Codul civil al Principatului Moldova”.119]. adică şerbiri temporare care decurg din convenţiile dintre părţi. astfel. Se oferea o definiţie a servituţilor: „Dreptul şerbirii lucrurilor este acela prin care se îndatoreşte proprietatea unui lucru. roman. proprietarul este acela care se obligă să se abţină. a bunului aservit” [78. 685: „driturile cele personalice 34 . p. reglementate servituţile prin fapta omului constituite prin titlu. şi anume: este un drept în favoarea unui lucru şi presupune existenţa a două lucruri ce trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. iar „asupra lucrurilor mişcătoare se cîştigă prin chipul trădării”. nu în ultimul rînd. 126]. „trecerea termenului”. confuziune. pentru folosul altui lucru. Art. Se puteau constitui şerbiri neregulate. în 1785.

definiţia servituţilor „prin dritul şerbirii lucrurilor se îndatoreşte proprietarul unui lucru ca spre folosul altuia să rabde sau să nu rabde sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acel lucru” [78. în materia servituţilor se aplicau atît prevederile Hexabiblului lui Armenopol. 125]. p. Astfel. se reglementa modul de constituire şi de stingere a lor [10. în Basarabia se aplică şi legislaţia rusă. Basarabia a fost anexată la Rusia. 575-643. care mai apoi a fost declarată RSSM. 192]. În Transnistria se aplica legislaţia Ucrainei. Codul lui Calimach. După unirea Basarabiei cu România. cît şi prevederile cele ale codului civil rus „Свод законов”. 11 Пергамент. О применении местных законов Арменопола и Донича в Бесарабии. conţinutul lui fiind cu mult denaturat.asupra şerbirilor le curmă moartea îndrituitului şerbirii. au fost adoptate acte normative mult mai complexe. Din toate aceste acte. La 26 iulie 1922. 189]. RSS Ucraina a reprodus decretul RSFSR „Despre drepturile esenţiale de proprietate”. În 1865 intră în vigoare actualul Cod civil român care consacră servituţilor cartea a II-a „Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” din Titlul al IV-lea. Dar acest cod de legi. 35 .-Петерсбург 1915. care a intrat în vigoare în Moldova la 1 octombrie 1817. Servituţile erau traduse ca „служба” şi însemnau dreptul de folosire a lucrului altuia. În 1825 a fost tradus în limba rusă. Basarabia a fost alipită forţat la URSS. în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. manualul de Legi al lui Andronache Donici 1814. p. Pe teritoriul Basarabiei se aplicau următoarele izvoare de drept: Hexabiblul lui Armenopol (o extragere din dreptul romano-bizantin). din păcate. ale căruia prevederi privind servituţile le vom examina în continuare. În dreptul actual. prin care proprietatea privată imobilă a fost exclusă din circuitul civil [10. Astfel. care cauză în 1812. Regulamentul din 1818 privind înfiinţarea regiunii Basarabia [10. 616. Ulterior. p. conţinea la art. E de menţionat că Hexabiblul era scris în limba greacă. Paralel cu acestea. c. p. Ele se împărţeau în servituţi prediale şi urbane. respectiv art. dacă se vor întinde anume şi la moştenitorii cuiva. în măsura în care relaţiile nu erau reglementate de legea locală. C. pe teritoriul ei (din 1919) s-a aplicat Codul civil român adoptat în 1964. servitutea este un drept perpetuu care nu se stinge la moartea titularului şi nici la moarea proprietarului fondului aservit. În literatura juridică de atunci se menţiona că prevederile dreptului greco-roman se aplicau în Basarabia în starea în care era prevăzut în Codul Calimach 11. iar dritul unei familii trece la toate mădulariile ei”). nu şi-a găsit aplicare şi pe teritoriul Basarabiei. 113]. 22. La 28 iulie. Sobornicesu Hrisov 1875. prevederi destul de modeste despre servituţi conţinea numai Hexabiblul lui Armenopol.

nu înainte de a elucida problema de natură terminologică. prevedea: „Pămîntul. În perioada socialistă. Astfel. dreptul civil suferind din cauza schimbărilor socio-economice. în vigoare pe teritoriul Moldovei de la 1 iulie 1965 pînă la 12 iunie 2003. Pămîntul fiind dat în folosinţă cooperativelor agricole de stat. Din anul 1944 însă. Trebuie însă să menţionăm că noţiunea „drept de servitute” are un sens mai larg. ca urmare a micşorării domeniului proprietăţii private în favoarea domeniului socialist şi înglobării în sistemul de economie dirijată. a surselor de apă etc. o dată şi cu recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pămîntului.La 14 martie 1940. Instituţia servituţii desemna două stări: bunuri. legislaţia ei civilă nu a cunoscut servitutea ca instituţie juridică graţie instituirii regimului socialist. o dată cu alte instituţii. şi pînă la începutul anilor „90”. Cuvîntul „servitute” însemna „servire. se ajunge la o schimbare a structurii dreptului privat. cuprinzînd: . 92 din Codul civil. mai ales. pe posibilitatea de a se contracta şi de a avea proprietate. şi asupra altor probleme ce ţineau de folosirea terenurilor.dreptul proprietarului fondului dominant de a beneficia de utilităţile fondului aservit în limitele stabilite. în limba comună determinînd toate formele de dependenţă a cuiva sau a ceva. 36 de slujire a unui lucru starea personală a robilor. În ceea ce priveşte servitutea.totalitatea normelor juridice ce reglementează servituţile. Poate să apară problema folosirii noţiunilor servitute şi drept de servitute. şi a constituirii căilor de acces la fiecare teren şi a reţelelor de apeducte. 217]. extinzîndu-se ulterior şi asupra unor alte . Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis un decret prin care permitea aplicarea temporară pe teritoriul RSSM a legislaţiei Ucrainei [10. au dispărut şi servituţile de pe teritoriul Moldovei. art. avînd drept principiu de bază instituirea proprietăţii de stat asupra pămîntului. lucru care se poate face numai prin definirea şi evidenţierea caracterelor servituţii. Din literatura de specialitate reiese că aceste două noţiuni sînt echivalente. Iniţial. înrobire”. Este necesar aşadar să stabilim esenţa lor. servitutea numea sarcina impusă imobilelor. schimbările constau în faptul că ea se aplica. . De exemplu. în domeniul public. organele lor de conducere hotărau ele însele şi asupra aranjamentelor funciare interne. După 1989 revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea acestei instituţii. în perioada socialistă aceste valori au fost răsturnate. p. subsolul. apele şi pădurile se află în proprietatea socialistă a statului şi se dau în folosinţă”. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate.

jus in re . ca servituţile personale. D 8. servitutea urmează terenul în cazul vinderii lui. în lipsa acestora. D. indiferent de identitatea proprietarului şi de strămutarea fondului din mînă în mînă [42. nu în favoarea unei persoane şi în sarcina uni alte persoane. 12). 261]. ca uzufructul. dacă asupra unui teren se constituie o servitute în favoarea unui alt teren. Conform consideraţiilor lui Ulpianus. 8. p. 144]. 3. 261]. 4. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau de posesor al fondului [42. 3. Deşi servitutea este stabilită în favoarea unui imobil. în favoarea sau în sarcina căruia există servitutea. servitutea predială se numea servitute a terenurilor (fundibus). (Paulus. Paulus.4.1). de exemplu.În baza servituţii. ci terenului (Pompinius.este definit ca un drept subiectiv. anume proprietarului sau posesorului de teren. în definitiv ea profită tot unei persoane. În doctrină. Din definiţia legii reies două caractere ale servituţii: că este un jus in re aliena şi un drept stabilit în favoarea unui imobil şi în sarcina unui alt imobil. ci ca un raport juridic dintre imobile. în a cărui virtute titularul exercită direct şi nemijlocit atributele asupra unui bun determinat. afirmînd că. 165-167. §3.1 Dreptul de servitute este un drept real principal Codul civil al Republicii Moldova nu conţine o definiţie a dreptului real. un imobil (cel aservit) se legalizează în servitutea altui imobil (cel dominant). este posibilă numai după determinarea caracterelor juridice care şi servesc drept criterii de distincţie a servituţilor de alte realităţi juridice [7. Un alt jurist al Romei antice. 37 . (Ulpianus. Caracterele juridice ale dreptului de servitute Definirea dreptului de servitute (rezultatul final al oricărei cercetări). p. servitutea profită unei persoane sau apasă asupra ei numai prin faptul că acea persoană posedă fondul. Servitutea totuşi nu are un caracter personal. ea nu se poate constitui: nimeni nu poate dobîndi o servitute urbană sau rustică dacă nu are teren şi nimeni nu poate fi grevat (cu servitute) dacă nu are teren. 8. Pompinius se pronunţă însă şi mai categoric. dreptul real . 3)12. deoarece. p. fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane 12 Digestele lui Iustinian. D. p. se pronunţa mai concret. 20. de aceea juriştii romani priveau servitutea nu ca un raport juridic dintre proprietarii acestor imobile. în a cărui favoare este stabilită. Acest din urmă caracter se află la temelia servituţii. afirmînd că servitutea nu aparţine persoanei.

[36, p. 326]. Din acest caracter rezultă şi denumirea jus in re. Această definiţie necesită două precizări explicative: a) s-a avut în vedere dreptul de proprietate cu cele trei atribute ale sale, cît şi posibilitatea dezmembrării lor, justificînd în felul acesta existenţa celorlalte drepturi reale; b) drepturile reale nu reprezintă, aşa după cum s-ar putea deduce din simpla lectură a definiţiei, un raport între titularii lor şi bunurile care constituie obiectul acestor drepturi ce justifică existenţa, ci un raport între oameni [52, p. 41]. Raportul juridic se stabileşte – cu privire la un bun determinat – între titularul unui drept real ca subiect activ şi celelalte persoane, ca subiecte pasive, de a se abţine a săvîrşi orice faptă care să îl împiedice pe titular să îşi exercite atributele asupra bunului. Reţinem, totodată, că orice drept real conferă titularului facultatea de a urmări un bun în mîinile oricui s-ar afla, precum şi posibilitatea de a-şi exercita prerogativele direct şi nemijlocit asupra bunului, fără intervenţia unei alte persoane [29, p. 129]. Drepturile reale se pot clasifica sau grupa avîndu-se în vedere următoarele trei caractere: existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, în funcţie de categoria bunurilor care constituie obiectul lor; conţinutul lor complet, care vizează dreptul de proprietate, atunci cînd cele trei atribute sînt exercitate de acelaşi titular, celelalte drepturi reale formate în baza unuia dintre primele atribute ale dreptului de proprietate, - posesiunea sau folosinţa. Trebuie subliniat faptul că între drepturile reale principale şi drepturile reale accesorii lipseşte orice corelaţie în ceea ce priveşte existenţa lor [37, p. 174]. Independenţa şi dependenţa lor urmează a fi raportate la inexistenţa sau existenţa drepturilor de creanţă. În funcţie de existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, drepturile reale se clasifică în drepturi reale principale şi accesorii, în sensul că se conferă titularilor lor puterea de a se servi în mod direct de bunurile materiale - mobile sau imobile - care le aparţin sau de a obţine, prin darea lor în folosinţă, a anumite profituri. Drepturile reale prezintă importanţă şi din punctul de vedere al rolului posesiunii şi al publicităţii existenţei lor. În ceea ce priveşte rolul posesiunii, sînt de reţinut următoarele: în cazul drepturilor reale mobiliare, posedarea bunurilor mobile – fondată pe o aparenţă conformă cu realitatea – prezumă existenţa dreptului de proprietate, iar în cazul drepturilor reale imobiliare, posesiunea este considerată doar un atribut al dreptului de proprietate [59, p. 642-648]. În funcţie de cumularea sau dezmembrarea celor trei atribute ale dreptului de proprietate, drepturile reale se clasifică în dreptul de proprietate drepturi reale asupra bunului altuia [40, p 279]. În literatura de specialitate, se consideră că drepturile reale reprezintă dezmembrări ale dreptului de proprietate [87, p. 79]. 38

Această clasificare astfel conturată impune, pentru înţelegerea ei, următoarea subliniere: existenţa drepturilor reale asupra bunului altuia se justifică pe baza unor raporturi juridice inevitabile între titularul dreptului de proprietate şi titularii celorlalte drepturi reale [88, p. 123]. Pentru a sublinia că, în cazul drepturilor reale, titularul exercită direct şi nemijlocit anumite prerogative asupra bunului obiect al dreptului, în literatura de specialitate se consideră că dreptul real este un raport între persoane cu privire la un bun determinat. Acest raport se stabileşte asupra unui bun determinat, între una sau mai multe persoane, ca subiect(e) activ(e), şi toate celelalte persoane ca subiect(e) pasiv(e) care au obligaţia generală de a nu stînjeni exercitarea liberă a dreptului de către titularul său. Din cele expuse rezultă caracterul de drept absolut, adică opozabil erga omnes, deci opozabil tuturor [61, p. 230]. Terţii sînt obligaţi să respecte drepturile reale, şi anume de a nu face nimic de natură să îngrădească exercitarea drepturilor de către titularii lor [3, p. 14]. Subiectele pasive au o obligaţie negativă, abstractă, fără valoare economică. Din caracterul absolut al drepturilor reale rezultă efecte specifice, şi anume dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă [79, p. 214]. În literatură există însă părerea că dreptul real este un raport de la persoană la lucru [41, p. 853-856], argumentul imposibilităţii unei relaţii de la lucru la persoană este folosit cu aparenţă de seriozitate, constituind o eroare involuntară în raţionament. Această relaţie dintre persoană şi lucru este dreptul real. O persoană are un lucru pentru că este al său şi lucrul nu poate fi al său decît cînd între persoană şi lucru există o relaţie de proprietate, care exclude de la acelaşi drept orice altă persoană [91, p. 148]. Pentru existenţa relaţiei de drept între persoană şi lucru, nu este necesară reciprocitatea, nu este nevoie ca lucrul material să aibă şi el drepturi şi obligaţii faţă de deţinătorul său [91, p. 150]. Nu putem fi de acord cu această părere, deoarece nu vorbim despre relaţiile ce apar în univers între toate corpurile, ci despre relaţiile reciproce care apar numai între oameni, iar în cazul drepturilor reale, despre relaţiile dintre oameni aferente exercitării puterii lor asupra unor anumite lucruri. Dreptul nu poate fi identificat cu relaţia, căci apare numai în cadrul unei relaţii dintre oameni. Această concepţie exista încă în perioada incipientă a dezvoltării dreptului roman. Astfel, Gaius, în calificarea bunurilor în corporale şi incorporale, atribuie dreptul de proprietate, dreptul de servitute la categoria celor corporale. „Eroarea reflectă o concepţie fetişistă, explicabilă nu numai prin resturile mentalităţii primitive, dar şi prin tendinţele cazuiste, pragmatice ale jurisconsulţilor romani în exercitarea fenomenului juridic” [43, p. 161]. Raportul dintre persoană şi bun este un simplu fapt material, raportul juridic însă se constituie doar între persoane. Dreptul real este un raport între persoane, dar cu privire la un lucru determinat. 39

Dreptul real este absolut şi perpetuu. Caracterul absolut al dreptului real a fost interpretat diferit în literatura de specialitate. La început el se referea numai la dreptul de proprietate, considerîndu-se că proprietarul poate face orice cu bunul său, dar în prezent o astfel de interpretare ar fi antisocială şi chiar ilegală [81, p. 233]. Dreptul de proprietate este prevăzut de lege şi exercitat în limitele prevăzute de ea şi, prin urmare nu este absolut nu este absolut [51, p. 231]. Alţii prin caracter absolut presupun plenitudinea libertăţii de dispoziţie asupra obiectului material şi juridic al acestui drept. Proprietarul poate să dispună de obiectul dreptului său (ceea ce implică posesiune şi folosinţa), consumîndu-l, avînd deci şi plenitudinea de dispoziţie asupra lui. Menţiunea “în limitele determinate de lege” sau “poate fi limitat prin lege” conform art. 315 alin. (3) din Codul civil, nu trebuie privită ca o contradicţie faţă de caracterul absolut, deoarece ea nu poate avea un alt sens decît cel de repetare a obligaţiei privind respectarea dreptului unei alte persoane, fiind de la sine înţeles că legiuitorul are libertatea de a stabili limitele folosirii oricărui drept [91, p. 223]. Astfel interpretat, caracterul absolut este conferit numai dreptului de proprietate [41, p. 853-856]. Sensul adevărat al acestui caracter constă în faptul că drepturile reale sînt opozabile erga omnes, presupunînd de la început un subiect activ determinat şi unul pasiv nedeterminat, format din celelalte persoane [91, p. 224]. Caracterul perpetuu este atribuit de unii autori, ca, de exemplu, P.C. Vlahide, numai dreptului de proprietate, celelalte drepturi reale avînd o existenţă temporară [91, p. 56]. Legiuitorul a prevăzut în mod expres acest caracter, la art. 315 alin. (2) al Codului civil, care se evidenţiază prin durată. Durata dreptului de servitute însă este determinată de existenţa bunurilor imobile care formează obiectul existenţei sale. În legătură cu caracterul perpetuu al dreptului de proprietate se impune precizarea că proprietatea asupra unui bun - mobil sau imobil - nu impune necesitatea apartenenţei sale continue la acelaşi titular [90, p. 300], putînd fi transmisă prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, perpetuîndu-se astfelîn cadrul unui alt patrimoniu [52, p. 57]. Reţinem că ceea ce este specific caracterului perpetuu al dreptului de servitute este durata în timp a obiectului său, indiferent de patrimoniul din care face parte într-un anumit moment al existenţei sale. Caracterul perpetuu al dreptului de servitute nu se opune transmiterii bunurilor imobile care formează obiectul său, în patrimoniul unui alt titular. În ceea ce priveşte trecerea dreptului de servitute din patrimoniul unui titular, există cauze voluntare şi cauze forţate. Cauzele voluntare implică libera atitudine a proprietarului de a înstrăina sau de a abandona bunurile care formează obiectul dreptului de servitute. Transmiterea voluntară către un alt titular poate avea loc prin acte între vii. Abandonarea implică părăsirea bunului de către proprietarul lui, ceea ce înseamnă, renunţarea expresă sau tacită la dreptul de proprietate asupra lor. 40

p. loialitatea relativă a juriştilor romani şi a multor generaţii de urmaşi pe parcursul secolelor la personificarea (subiectizarea) terenului dominant prin proprietarul acestuia ca titular al dreptului subiectiv de servitute. Prin urmare. prin prescripţia rezultată din neuz. Şerşevici. p. XX. Exercitarea normală a dreptului subiectiv real însă e posibilă doar în condiţiile respectării obligaţiei corelative ce îi revine persoanei sau persoanelor obligate din cealaltă extremă a raportului juridic. 574]. ci numai asupra anumitor imobile. Considerăm. Conform acestui concept. o servitute poate înceta prin inutilitatea ei (de exemplu. obligat să-l lase pe titularul servituţii a face acte de uz asupra fondului său şi să se abţină de la anumite acte de uz asupra propriului său fond. o legătură nemijlocită de dominare deplină a titularului acestui drept asupra obiectului [99. care a dominat în teoria dreptului pînă la sfîrşitul sec. pe la mijlocul sec. care este dezmembrat. în virtutea naturii lor. p 190-193] sau. în cazul unui raport juridic real. abandonarea se consideră a fi asimilată sau redusă la succesiunile vacante [60. 41 . Presupunem că anume acest concept a dat naştere. dacă este temporar. prin ajungerea la termen.F. instituit de romanii. subliniem că servitutea nu se constituie asupra oricărui imobil. Raţiunea stingerii acestor drepturi reale constă în faptul că ele sînt grevări ale dreptului de proprietate. sau că moştenitorii au renunţat la succesiune ori nu au acceptat-o în temeiul legii [34. unui alt concept teoretic în doctrina civilistă rusă. nici dreptul subiectiv real nu există în 13 De remarcat că acest concept nu şi-a găsit adepţi nici în teoria generală a dreptului şi nici în teoria dreptului civil. conform căruia drepturile subiective reale există şi se realizează în afara raporturilor juridice. dreptul subiectiv real instituie un raport juridic între subiect şi obiect.13 Fără îndoială. 63-65]. se indică numai participantul la raportul juridic căruia îi aparţine în acest raport dreptul subiectiv [103. XIX – începutul sec. se creează un loc de trecere în altă parte) sau prin nefolosirea ei. urmare a faptului că defunctul proprietar nu are moştenitori.În cazul bunurilor imobile. exemplificînd prin existenţa dreptului subiectiv de proprietate. proprietarul nu poate exercita plenar dreptul său de proprietate. ci se dobîndeşte. De aici provine. Proprietarul imobilului asupra căruia se exercită servitutea suferă o scădere a dreptului său de proprietate. XX. În concluzie. Prin urmare. Astfel. 422-423]. p. acte pe care le poate face dacă nu exista servitutea şi dacă nu ar trebui să se abţină de a tulbura exerciţiul servituţii. care nu se stinge prin prescripţie. Un uzufruct se stinge prin încetarea din viaţă a titularului său. dreptul subiectiv real îi asigură titularului său un spaţiu liber de comportament nemijlocit faţă de obiectul acestui drept. probabil. totodată că unul din factori principali care au contribuit la păstrarea stării de perpetuitate a definiţiei legale a servituţii prediale este conceptul „drepturi reale”. după cum afirmă savantul rus G. Ea a fost criticată opinîndu-i-se conceptul conform căruia şi drepturile subiective reale există doar în raporturile juridice respective numai prin care pot fi exercitate.

76]. 291]. adică drepturile imobiliare. 3. Din această caracteristică reiese că numai deţinătorii fondului dominant pot beneficia de servitute. 428. este incompatibilă cu natura efemeră a arborilor [34. 262]. în primul caz. posibile doar asupra bunurilor corporale. spre deosebire de uzufruct. Dacă proprietarul se schimbă. alte persoane care doresc să folosească servitutea constituită deja va trebui să creeze o servitute aparte. şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane Codul civil. ceea ce nu este necesar din motivele indicate mai sus. Exercitarea servituţii constă în acte materiale de uz. care poate fi stabilit asupra unui alt uzufruct. ci doar între subiecte vizavi de obiecte. care poate fi mobiliar sau imobiliar. p. b) imobilele prin obiectul la care se aplică.afara raportului juridic. şi anume arborii. Adevărata servitute grevează fondul şi se face numai în interesul fondului. p. Spre deosebire de uzufruct. obligaţia avînd un caracter impersonal. cît şi în cele obligaţionale. nu se poate stabili o servitute asupra unei servituţi. Art. adică imobilele prin natură. deoarece nu poate fi stabilită decît asupra unui imobil [20. avînd un caracter de perpetuitate. la art. servitutea este întotdeauna un drept imobiliar. dreptul de a beneficia de servitute trece la noul proprietar. atît în cele reale. persoana beneficiind de ea numai ca proprietar [63. p. Servitutea profită unei persoane sau apasă asupra persoanei numai datorită faptului că ea are în proprietate imobilul. Imobilele asupra cărora se poate stabili o servitute sînt pămînturile şi clădirile. deci un bun incorporal. Menţiunea că proprietarul profită de servitute exclude ideea că acest drept îl are şi orice deţinător legal al fondului respectiv [64. Servitutea. Dat fiind faptul că servitutea însăşi este un imobil prin obiectul la care se aplică. Chiar printre imobilele prin natură există o categorie asupra cărora nu se poate stabili servitute.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea unui alt imobil. Nu se pot stabili servituţi asupra bunurilor incorporale. Trebuie să facem distincţie între dreptul de a beneficia de o servitute şi dreptul de a utiliza un bun 42 . alte imobile) nici între subiect şi obiect. stabileşte că servitutea este sarcina care grevează un imobil pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. Proprietarul fondului aservit va admite constituirea unei a doua servituţi dacă aceasta nu va leza drepturile deţinătorului primei servituţi (cazul servituţilor de trecere pe teritoriul aservit învecinat cu două terenuri înfundate). iar acesta nu apare între obiecte (terenuri. p. 113]. 686 din Codul civil francez prevede şi interdicţia de a constitui o servitute în interesul unei persoane. Nu sînt deci susceptibile de servitute: a) imobilele prin destinaţie.

comună din obiectivele ne atribuite în folosinţă separată. 29 din Codul apelor. pot fi folosite de mai multe persoane.dat în folosinţă publică. 127 stabileşte că „numai apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. 287. Acest adevăr nu a fost luat în considerare la adoptarea Codului apelor din Federaţia Rusă.generală (fără aplicarea unor instalaţii şi dispozitive tehnice.” Folosinţa apei poate fi: . 43. În conformitate cu art. art. . 127 din Constituţia Republicii Moldova prevede la pct.separată folosită de către beneficiari în temeiul hotărîrii autorităţilor publice. la art. reglementează modalităţile de folosire limitată a apelor. care afectează starea apei). fiecare are dreptul de a se folosi de obiectele acvatice aflate în folosinţă comună dacă legislaţia nu prevede altfel. atribuit în folosinţă separată poate interzisă ori autorizată de beneficiarul folosinţei separate în condiţiile stabilite de el. folosinţa generală a apei din obiectivul acvatic. drepturile ei sînt limitate în interesul unei alte persoane 14 15 Monitorul Parlamentului. 10. deoarece este cert faptul că utilizarea acestui bun se face în temeiul legii şi nu reprezintă o servitute. Москва. cel puţin în măsura în care servitutea este confundată sau compatibilă cu natura şi destinaţia altor bunuri. în conformitate cu Codul apelor. pe cînd Constituţia. Cборник кодексов российской федерации. folosirea generală a apei nu este o servitute. Astfel. nr. după natura lor. numindu-le servituţi acvatice. . totuşi se poate stabili asupra lor o servitute. sau unui număr nedeterminat de persoane. Codul apelor. Menţionăm totodată că art. 43 . art. pe cînd servitutea (poate fi creată numai de proprietar) se constituie în folosul unui fond şi de ea beneficiază numai deţinătorul acestui fond. Изд. apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. 20)14. Situaţia este mai dificilă cînd bunurile. însă prin hotărîre a organului competent este acordată în folosinţă unei persoane. 4 că „bogăţiile de orice natură ale subsolului. 1993. 1999. ИИД «Филинь». apele în Republica Moldova sînt proprietate de stat şi pot fi date numai în folosinţă. Deşi bunurile din domeniul public sînt inalienabile. 21). la art. pentru că autorizaţia se acordă unei persoane concrete. Situaţia nu prezintă mari probleme. . care. În conformitate cu servitutea privată acvatică. după caz. art. în baza hotărîrii instanţei de judecată sau contractului cu care a primit în folosinţă separată pe termen lung sau scurt. În conformitate cu servitutea acvatică publică. care se divizează în servituţi acvatice publice şi servituţi acvatice private 15. Codul apelor. Astfel.specială (cu aplicarea unor astfel de instalaţii.

Deşi între dreptul de servitute şi celelalte drepturi reale există trăsături comune. 638). p. pe cînd drepturile constituite în folosul unei persoane pot avea ca obiect şi un lucru imobil. Aceste caractere fac ca să se deosebească de servituţile existente în SUA. servitutea personală este considerată drept de proprietate şi poate fi înstrăinată [84. Unul. deşi îl grevează [84. 137]. se numeşte teren aservit. numindu-se servituţi personale. răspîndite atît în dreptul roman. 3. Acest fenomen nu corespunde nici caracteristicii servituţilor care limitează o proprietate (adică dreptul de proprietate al titularului). se numeşte teren dominant 16. servitutea personală nu aduce foloase nemijlocite imobilului. Astfel.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari După cum rezultă din art. stabilite după Revoluţia franceză. Autorii Codului lui Napoleon nu voiau să folosească expresii care aminteau de inegalitatea şi ierarhia funciară a vechiului regim. Cele două terenuri. În legătură cu examinarea acestui caracter. în multe jurisdicţii ale SUA. referitor la persoanele fizice sau juridice. În prezent. Legislaţia SUA prevede şi noţiunea de servitute personală. dreptul SUA cunoaşte multiple mecanisme juridice care stau la baza servituţilor: grevările (easements). independent de faptul dacă ele sînt posesoarele terenului vecin [84. În genere. pentru uzul şi utilita căruia se exercită servitutea. 137]. suprimate de Revoluţia franceză. licenţele (lecenses) şi acordurile (covenants) ce reglementează relaţiile funciare. conform căreia servituţile pot fi create şi în interesul unei persoane. care dispunea că servitutea nu stabileşte nici o preeminenţă a unui fond asupra altuia. şerbit etc. Codul civil francez şi cel român au evitat cît mai mult să întrebuinţeze termenii „aservit” şi „dominant”. cît şi în conceptul multor jurişti contemporani. p. de altfel ele s-ar numi pur şi simplu servituţi. Acest text a fost suprimat pe bună dreptate de autorii Codului civil român ca fiind inutil. putem menţiona următoarele deosebiri care ne permit să le caracterizăm: 1) servituţile sînt perpetue. 428 al Codului civil. pe cînd cele personale durează atît cît trăieşte titularul beneficiar. 142]. Teama de a vedea reînviind starea anterioară a condus autorii Codului lui Napoleon să înscrie un articol special (art. fac imposibilă reînvierea inegalităţii funciare anterioare. este cazul să ne expunem şi asupra părerii. deoarece situaţia socială şi alcătuirea politică. a căror Terenul aservit se mai numeşte servient. existentă şi astăzi. servitutea personală nu poate fi înstrăinată încetînd o dată cu moartea sau încetarea existenţei titularului său. 16 44 . drepturile la obţinerea profitului (profits).interesate. în al căror folos este stabilit. p. celălalt. pe cînd drepturile instituite în folosul unei persoane pot acorda prerogative mult mai largi. De obicei. 3) servituţile presupun existenţa a două mobile. în favoarea căruia se exercită servitutea. 2) servituţile acordă prerogative care nu pot depăşi nevoile şi interesele fondului dominant (fapt pentru care a şi fost constituită servitutea). servitutea presupune existenţa a două imobile.

sîntem în prezenţa unei servituţi stabilite de fostul proprietar conform destinaţiei. al XIX-lea prevedea o excepţie de la acest principiu. trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. 65]. Totodată. În legătură cu acest caracter. Instituirea unei servituţi acvatice este posibilă în cazul cînd obiectul acvatic este deţinut cu titlu de proprietate şi. ceea ce nu înseamnă că ele trebuie să fie limitrofe. Această utilitate însă este o consecinţă a dreptului de proprietate. proprietarul comportîndu-se ca atare. dreptul proprietarului se limitează. Proprietarul a două fonduri diferite poate să tragă. De exemplu.existenţă este necesară pentru instituirea servituţii. Încă dreptul roman conţinea regula că bunul nu poate sluji proprietarului său (res sua servire non potest – lucrul nu se poate sluji pe sine însuşi) [47. 1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. după cum nu poate exista un uzufruct în favoarea proprietarului asupra propriului său bun : nemini res sua servit [7. Lucru acesta însă are loc în virtutea dreptului de proprietate. în temeiul art. 6 alin. apare şi condiţia că fondurile trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi (fondul dominant – imobilul în folosul căruia se constituie servitutea şi Fondul aservit – imobilul grevat de o servitute). ci să existe posibilitatea economică pentru fondul dominant de a extrage foloase de pe fondul aservit. dacă două persoane au un lot de pămînt în proprietate comună în devălmăşie nu se poate crea o servitute. Trebuie să remarcăm că aceasta nu este o excepţie de la principiul examinat. prin instituirea servituţii. este posibil ca acesta să tragă foloase dintr-un fond prin utilizarea celuilalt. Cînd două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. pentru a garanta individualitatea lor economică. utilitatea din celălalt fond. deoarece fiecare este proprietarul unei cote indivize.89]. în favoarea unui fond. Dacă două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. Acest caracter face ca servitutea să se deosebească de alte drepturi de folosire limitată a bunurilor ce nu se află în proprietatea persoanei a cărei drepturi se limitează. deoarece proprietarul are libertatea de a folosi după bunul său plac terenurile ce îi aparţin. 336 şi 337 din acelaşi cod. De acest lucru nu s-a ţinut cont la adoptarea Codului apelor al Federaţie Ruse. De aceea. Legislaţia franceză cere expres ca fondurile să fie vecine. în conformitate cu care titularul dreptului de proprietate asupra a două terenuri învecinate. 360]. trebuie să ne expunem asupra unor reglementări contradictorii din legislaţia Republicii Moldova. Astfel. nu poate exista o servitute a unui fond asupra celuilalt. legislaţia Suediei din sec. De exemplu. “întreprinderile energetice care prestează servicii publice au dreptul de servitute 45 . ci o eroare. putea să greveze un teren cu o servitute în folosul celuilalt teren [103. conform art. p. servitutea de canalizare sau de apeduct poate lega şi fonduri îndepărtate. şi al dreptului de servitute. nu a unei servituţi. p. cum ar fi fost în cazul unei servituţi. p. servitutea fiind un jus in re aliena. În situaţia cînd unul dintre terenuri este înstrăinat. (6) din Legea nr. nu ca titular de servitute. adică să aibă un hotar comun.

de alimentare cu energie electrică. cu apă şi gaz sînt considerate de utilitate publică”.asupra terenurilor. Folosirea terenului unui alt proprietar poate avea loc numai în baza înţelegerii cu el. 5 alin. Lucrările de marcare şi alte asemenea enumerate mai sus nu înseamnă însă servitute Folosirea proprietăţii unei alte persoane pentru exploatarea continuă a obiectivelor şi utilajului plasat se face. În ele se menţionează că titularul licenţei de producţie. pentru a se asigura cu energie electrică şi gaz. pentru efectuarea lucrărilor de marcare. de reparare a reţelelor electrice. e). stabileşte la art. titularul de licenţă urmînd să repare daunele cauzate astfel proprietarului. deoarece fondul dominant nu este determinat. va trebui să încheie un număr mare de contracte pentru instituirea servituţilor necesare acestor lucrări.488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică19. întreprinderile respective pot obţine dreptul de a utiliza bunurile imobile pe un termen de cel mult 5 ani. 1998. poate fi considerat fond dominant terenul în al cărui folos se fac aceste lucrări. 111-113/679. dacă părţile nu convin asupra unui alt termen. Ne pare corect faptul că ambele legi reglementează aceste lucruri fiecare în capitolul său IV. Moldova. Ibidem. numai în baza înţelegerii cu proprietarul. indiferent de tipul de proprietate. pentru alte acţiuni. reţele de gazificare 17 18 Monitorul Oficial al R. conductelor termice şi de gaze naturale. independent de tipul de proprietate. dar proprietarul acestui fond. instalaţiilor electrotehnice şi utilajului gazifier. 2 din legea menţionată. 50-51/366. în cazul necesităţii de a construi în cazuri particulare sisteme de canalizare. reţele de comunicare. Legea nr. de termoficare şi de canalizare. nr. Acest fapt nu corespunde caracterului examinat. terenul este folosit. În corespundere cu art. întitulat “Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”. folosind tehnicile respective” 17. pentru construcţia şi exploatarea obiectivelor. fapt ce înlesneşte mult activitatea ei şi contribuie la dezvoltarea sistemului energetic al ţării. Mai detaliat aceste prevederi sînt expuse în Legea cu privire la energia electrică şi în Legea cu privire la gaze 18. de construcţie a obiectivelor. de transportare şi distribuire a energiei electrice şi a gazului are dreptul de a folosi terenul din proprietatea unor alte persoane pentru executarea lucrărilor de pregătire. 19 Ibidem. instalare a reţelelor şi a ţevilor. 46 . în baza unor înţelegeri particulare. (1) lit. Aceste reglementări sînt corecte şi. nr. 2000. 42-44/311. nr. Mai mult decît atît. de întreprinderea care furnizează energie electrică sau gaz. de deservire profilactică a utilajului. că “amplasarea sistemelor de comunicaţie. de asemenea. Această reglementare stabileşte că întreprinderile vizate au dreptul de a utiliza fără vreun impediment terenurile. În principiu. De aceea.

Ea nu poate fi despărţită de fondul principal pentru a forma un drept de sinestătător şi nu poate fi înstrăinată. noului proprietar i se transmit beneficiile sau obligaţiile stabilite prin servitute. în favoarea achizitorului. 3. . precum şi sensul că servitutea este un accesoriu al fondului dominant. . sau în cazul adjudecării fondului. nu exclud necesitatea instituirii unei servituţi între proprietarii de fonduri vecine. După cum s-a menţionat. tot astfel sarcina de a suferi servitutea se transmite odată cu fondul aservit. dacă părţile nu stabilesc altfel. dar şi în cazul constituirii unui uzufruct sau a unui drept de uz: uzufructuarul şi uzuarul au dreptul să exercite servituţile stabilite asupra fondului supus uzufructului [42. Astfel. Servitutea se transmite nu numai în cazul înstrăinării proprietăţii depline a unui fond. De asemenea se impune şi sensul că dreptul de servitute e un drept real accesoriu. p. . În dependenţă de sistemul juridic. ar trebui respectate anumite condiţii.5 Caracterul perpetuu Servitutea durează atîta timp cît durează imobilul şi cît se menţine situaţia din care a rezultat.servitutea să fie înregistrată. Servitutea se transmite o dată cu fondul chiar atunci cînd actul de înstrăinare a acestuia nu conţine o dispoziţie expresă relativă la ea. p. fiind un drept real principal. altele asemenea. Pornind de la acest caracter. în cazul înstrăinării unuia dintre aceste imobile. pentru ca servitutea să nu îşi piardă forţa juridică în momentul transmiterii imobilului grevat. servitutea este o calitate a fondului [42. şi anume: .părţile participante la servitute să îşi continue existenţa şi după actul de transmitere a imobilului (această cerinţă se referă la servituţile personale şi este caracteristică ţărilor care cunosc această instituţie). dobînditorului şi uzufructuarului. de 47 . iar sarcina ce corespunde dreptului de servitute şi care grevează fondul aservit . prin urmare soarta juridică a acestuia. 3.acordul despre instituirea servituţii să fie încheiat scris şi semnat de părţi. 263]. Există situaţii în care proprietarii celor două fonduri.cumpărătorul imobilului grevat să fie preîntîmpinat despre existenţa acestei servituţii. cesionată. avînd. în favoarea adjudecatarului. urmărită sau ipotecată singură.regimul juridic al acestuia. grevările sau beneficiile acordate de o servitute pot fi transmise numai o dată cu fondul dominant sau fondului aservit.energetice. deoarece are o existenţă de sine stătătoare. Aşa cum dreptul de a exercita servitutea se transmite o dată cu fondul dominant.4 Caracterul accesoriu Servitutea este întotdeauna un accesoriu al fondului. 263].

nici nu poate dăinui numai în parte. o convenţie valabilă cu proprietarul fondului aservit pentru constituirea unei servituţi. exercitîndu-se în favoarea întregului fond dominant şi al fiecărei porţiuni din el. fără acordul celorlalţi. atunci. servitutea se datorează de întregul fond aservit şi de fiecare porţiune din fond. instituirea servituţii trebuie să se facă în contradictoriu cu toţi coproprietarii fondului aservit. regula unanimităţii acţionează în privinţa coproprietarului fondului aservit. stabilindu-i un anumit termen. Cînd însă este vorba de constituirea unei servituţi. nu de esenţa sa. Faptul că servitutea este perpetuă prin natura ei nu împiedică însă părţilor să-i limiteze durata. ca uzufructul. p. p. (3) : “Dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. În cazul cînd unul dintre cele două fonduri se divid (se împart). intitulat “exercitarea servituţii”. Acest caracter al servituţii care este legată de proprietatea fondului.comun acord. dreptul poate fi limitat sau stins prin convenţia proprietarilor celor două fonduri [36. 231]. 263]. nu se stinge. 3. Cu alte cuvinte. oricare coproprietar poate să încheie singur. Profesorul Eugeniu Safta-Romano este de părerea că regula unanimităţii se aplică diferit. un singur proprietar sau numai cîţiva dintre ei nu pot cauza stingerea servituţii. Articolul 434. Argumentul în susţinerea acestei păreri constă în faptul că servitutea profită tuturor coproprietarilor. iar 48 . Servitutea împrumută de la dreptul de proprietate caracterul de perpetuitate. Ea nu se poate stinge. p. În această situaţie. 263]. servitutea este perpetuă numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le limita în timp [42. după cum proprietatea indiviză se raportă la fondul dominant sau la fondul aservit. odată cu moartea proprietarului fondului dominant sau cu moartea proprietarului fondului aservit [42. Cînd un fond sau ambele aparţin mai multor proprietari în indiviziune. Prin urmare. Şi viceversa: dacă un fond grevat anterior cu o servitute devine proprietatea indivizibilă a mulor proprietari. Cu alte cuvinte. caracterul perpetuu ţine de natura dreptului.6 Servitutea este indivizibilă Servitutea este indivizibilă în sensul că se constituie asupra întregului imobil aservit şi profită întregului fond dominant. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. servituţile sînt perpetue numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le stabili temporar. Dacă fondul dominant se află în coproprietate. 263]. Pentru ca servitutea să se stingă se cere consimţămîntul tuturor coproprietarilor. stabileşte la alin. din Codul civil. pot limita în timp servitutea. Servitutea se datorează de întregul fond aservit şi profită întregului fond dominant. p. Cu alte cuvinte. este o consecinţă a naturii sale dependente şi accesorii. ci se stinge în întregime sau dăinuie în întregime [42. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant la soluţionarea litigiului”.

bunurile din proprietatea lui pătrund în circuit civil ca valori de schimb.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public Acest caracter este pus într-o situaţie de incertitudine din cauza discuţiilor ce au loc în Republica Moldova asupra problemei apărute între noţiunea de proprietate privată şi noţiunea de proprietate publică. fie în favoarea lui. 147]. deoarece actul profită tuturor. a cel puţin. 3. tot mai des este susţinută opinia conform căreia proprietatea publică echivalează cu noţiunea de proprietate de stat. ulterior. În cazul în care statul îşi realizează cheltuielile sale şi intră în relaţii cu subiecte private. subiect al dreptului asupra bunurilor publice este întreaga societate. Dacă un bun este o coproprietate. Chiar şi în 49 . Care este natura proprietăţii publice? Oare toate bunurile din proprietatea statului sînt în proprietate publică? În ultimul timp. Ce ar însemna aceasta? Nu este vorba de interzicerea (vînzarea) nici de imposibilitatea folosirii lui. fie asupra. Pentru a face distincţie între proprietatea publică şi cea de stat. ultimele însă numai pe perioada în care se află în posesiunea statului [92. iar asupra la bunurilor de stat – statul. Atît bunurile din proprietatea publică. ci de imposibilitatea aflării sale în proprietate individuală (personală). dar care ne satisfac anumite necesităţi. Această observaţie este exactă dacă proprietarul fondului dominant nu cere o despăgubire. În alte situaţii. va avea importanţă: avem bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuit. între coproprietari pot apărea litigii. Distincţia dintre bunurile publice (rei publicae) şi bunurile statului (patrimonium fisci) a apărut încă la romani. Această distincţie se datora faptului că bunurile publice aparţineau întregii societăţi. dreptul de servitute se stinge în privinţa celorlalte părţi. este necesar consimţămîntul tuturor coproprietarilor [44. susţinînd. Astfel. p.servitutea serveşte numai unor părţi din imobilul dominant ori se poate exercita numai asupra unor părţi din imobilul grevat. care. 2) capacitatea lor de a fi în serviciu întregii societăţi. bunurile publice se caracterizează prin: 1) imposibilitatea de a fi obiect al proprietăţii individuale. p. Astfel. cît şi cele din proprietatea de stat sînt scoase din circuitul civil. Problema este de o maximă importanţă pentru studiul nostru. dar ele apar în alte raporturi juridice din societate. că proprietatea de stat şi proprietatea publică sînt lucruri diferite şi urmează a fi tratate diferit. atunci cînd se constituie o servitute în favoarea unui asemenea fond să se ceară consimţămîntul expres. unuia dintre coproprietari. pentru instaurarea servituţii. Fenomenul aceasta are loc prin raporturi de altă natură. Unele subiecte nu sînt de acord. Există însă bunuri cărora nu le putem atribui regimul de stăpînire personală. 156]. Ar fi bine ca. mai facem o precizare. Necesităţile oamenilor sînt satisfăcute nu numai cu bunuri din proprietatea personală. cu titlu de iniţiativă legislativă.

prin natura lor. se făcea afirmaţia că dreptul de folosinţă este opozabil. respectarea acestora. pe cînd bunurile rei publicae. la rei publicae. Bunurile rei publicae nu pot fi în proprietate. 129]. Persoanele lezate în dreptul lor de a folosi bunuri publice se pot adresa în justiţie pentru a li se recupera prejudiciul. ci şi juridică. datorită caracterului lor natural. Din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ . Statul stabileşte regulile de întrebuinţare. aplică pedepse celor care le încalcă. De aceea. Prin urmare. iar această folosire este nu numai faptică. dezmembrînd dreptul de proprietate al statului asupra terenului [29. prin ocrotirea de către stat a relaţiilor de folosire a bunurilor din proprietatea publică. ci şi pe cale civilă. pe cînd bunurile de stat sînt folosite de toţi cetăţenii. sînt lipsite de orice valoare economică. 296 din Codul civil. au valoare de schimb. prin organele sale. În acest caz însă nu poate fi vorba de un drept de proprietate. menirii de a servi necesităţilor esenţiale ale întregii societăţi. bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat dacă. în aceste condiţii şi statului. dreptul de folosinţă asupra bunurilor publice este apărat nu numai pe cale penală şi administrativă. statul reacţionînd ca un apărător al ordinii publice. sînt de uz sau de interes public. unii jurişti exclud orice drept asupra lor. din timpuri străvechi. Caracterul juridic al relaţiilor de folosire a bunurilor publice se manifestă şi prin dreptul statului asupra lor. bunurile res fisci fac parte din patrimoniul statului. insesizabile şi imprescriptibile. Prin urmare. nu ca un proprietar. nu pot fi obiectul convenţiilor. Astfel. deoarece caracterul său de a folosi întregii societăţi a apărut încă din comuna primitivă. nu sînt trecute în domeniul public. conform prevederilor art. urmăreşte. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate. După cum am văzut însă. în primul rînd. p. importanţei lor deosebite. precum şi bunurile care. Toate acestea dovedesc netemeinicia părerii apărute în doctrina rusă că deosebirea dintre proprietatea publică şi cea privată nu ar avea importanţă juridică. Ele se atribuiau. Un proprietar obişnuit are dreptul să se folosească de bunurile sale singur şi în interesul său. Caracterul juridic ale acestei folosinţe se manifestă. Categoria de rei publicae nu este o creaţie a vreunui drept. folosirea bunurilor menţionate este foarte importantă.literatura juridică anterioară anului 1989. Bunurile domeniului public sînt inalienabile. Dreptul de proprietate asupra lor nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de terţi prin uzucapiune.teritoriale fac parte bunurile determinate de lege. servind întregii societăţi. în orice relaţie s-ar afla cu statul. Ea este mai veche chiar şi decît categoria proprietăţii. prin lege sau în modul stabilit de lege. 50 .

obligaţia de a permite exercitarea unor prerogative de acest tip proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului dominant. plaje. de aceea orice întrebuinţare a lor în acest sens nu va fi considerată servitute. se consideră publice trenurile afectate căilor de comunicaţie (pieţe. 47 din Codul fiscal. are dreptul să le facă. le-ar fi putut înlătura. străzi. în virtutea dreptului său. Pe terenurile publice se permite amplasarea construcţiilor şi amenajărilor capitale. în virtutea dreptului său de proprietate. lacuri. scuaruri). la art. datorită specificului său. poate fi folosit de mai multe persoane. 3. 51 . pasaje.proprietarul se obligă a se abţine de la atare acţiuni pe care. p. în conformitate cu destinaţia specială a acestor terenuri. 128]. ea urmînd să se constituie printr-un act administrativ al organului competent [15. fără ca aceasta să fie în detrimentul terenurilor publice. De la această regulă făcea excepţie “servitus oneris ferendi”. Încă de la romani există regula conform căreia servitutea nu poate conţine obligaţia proprietarului fondului aservit de a face (servitus in facindo consistere non potest) [99.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină Sarcina este o obligaţie care apasă asupra tuturor proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului aservit: obligaţia de a nu exercita anumite prerogative inerente dreptului de proprietate sau. precum şi a construcţiilor şi amenajărilor provizorii uşoare (gherete. Statul. p. Limitarea adusă proprietarului prin instituirea unei servituţi asupra bunului său constă în următoarele: . 127. 97]. deoarece ar contraveni intereselor publice. care obliga proprietarul fondului aservit de a repara suportul pe care se sprijină fondul dominant. satisfacerii necesităţilor socialculturale ale populaţiei (grădini publice. care nu este proprietarul adevărat al acestor bunuri. Credem că bunurile publice trebuie folosite în strictă conformitate cu destinaţia lor. chioşcuri). parcuri. în celelalte cazuri servitutea nu trebuie interzisă. În conformitate cu art. bulevarde.Constituţia Republicii Moldova. . enumeră bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. ar limita posibilitatea celorlalţi de ale folosi. invers. nu poate admite constituirea de servituţi asupra lor. Trebuie să identificăm situaţia cînd bunul. drumuri şi altele asemenea). pentru necesităţi ale gospodăriei comunale. Unii autori însă menţionează că această interdicţie ar trebui să existe numai în cazul în care constituirea unei servituţi încurcă folosirii sociale. Constatăm aşa dar că bunurile de uz public nu pot fi grevate cu servituţi.proprietarul este nevoit să rabde acţiuni ale proprietarului fondului dominant pe care.

în a cărui bază B are dreptul de a instala pe terenul lui A o ţeavă. C îi cere lui B să scoată ţeava motivînd îi încurcă să construiască un obiectiv planificat. A vinde lui C terenul. B i-a plătit lui A o anumită sumă. arenda poate fi utilizată cu acelaşi succes ca şi servitutea. dreptul său de a exploata sistemul de aprovizionare cu apă va fi respectat de toţi proprietarii terenului aservit. Drepturile ce nasc din contracte au valoare juridică. Contractul nu a fost înregistrat. şi anume cînd proprietarului este permis să utilizeze în paralel bunul arendat. imobilul aservit continuă să fie utilizat în paralel de către proprietar. de energie electrică etc. Arenda. 52 . Dacă B va institui însă o servitute. unele contracte pot fi desfăcute în mod unilateral. prin încheierii unor contracte. acesta are dreptul să ceară în justiţie. După expirarea unui an de la încheierea contractului. dacă servitutea împiedică proprietarului să-şi folosească bunul conform destinaţiei. are o mare importanţă. Mai mult decît atît. utilizarea exclusivă a bunurilor arendate. Ei încheie un contract. Spre exemplu: 1. în caz contrar rămîne fără apă.). conducte de gaz. Servitutea trebuia înregistrată. similare servituţilor. Unicul neajuns al arendei în acest caz constă în faptul că este limitată în timp. însă existenţa acestui drept. de asemenea. În cazul servituţilor. însă. B poate propune lui C să plătească din nou pentru utilizarea terenului. În anumite situaţii. are forţă obligatorie pentru toţi deţinătorii terenului dominant şi ai celui aservit. În această situaţie. ţine de o perioadă strict determinată. de obicei. fără intervenţia proprietarului şi fără dreptul acestuia de a utiliza bunul în perioada arendei. pentru ca toţi viitorii proprietari să cunoască existenţa ei. Distincţia dintre drepturile reale şi creanţe. Crearea unei situaţii juridice. Dacă C va vinde. la rîndul său. partea avînd obligaţia de a repara celeilalte părţi prejudiciile cauzate prin această desfacere. acordă drept de utilizare a bunurilor altuia. fiind un drept real. Arenda presupune.Acestea sînt caracteristicile esenţiale ale dreptului de servitute care permit determinarea lui de alte realităţi juridice similare. Pentru acest drept. Servitutea. O astfel de situaţie poate apărea în cazul arendării terenului pentru extragerea de bogăţii subterane sau pentru instalarea unor sisteme de canalizare. spre deosebire de servitute. terenul. de obicei. arenda poate acorda aceleaşi privilegii ca şi servitutea. iar încălcarea dreptului de servitute să fie contestată în instanţă de judecată. este de 99 de ani. (apeducte. în acest caz. numai în privinţa părţilor contractante. Dacă însă ţinem cont că termenul maxim prevăzut de legislaţia în vigoare. problema se va repeta. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede în acest sens că. 2. încetarea servituţii. Deosebirea dintre utilizarea contractului şi servituţi poate fi ilustrată prin următorul exemplu: A şi B sînt proprietarii a două terenuri vecine. pentru a se asigura cu apă.

Generalizări privind clasificarea servituţilor Clasificarea servituţilor se face după o serie de criterii care rezultă explicit sau implicit din prevederile Codului civil. pozitive şi negative. deoarece în teorie acest obiect poate varia la infinit şi. p. Clasificarea servituţilor §1. pe anumite străzi. uzul şi utilitatea imobilului dominant (Codul civil. Astfel. legale şi prin destinaţia stabilită de proprietar (izvorîte din fapta omului). s-au făcut încercări de a clasifica servituţile. servitutea de a nu clădi decît după un anumit plan. 5. pe care servituţile trebuie să le satisfacă sînt limitate şi se regăsesc peste tot mai mult sau mai puţin identice [42. pentru uzul pădurilor. care nu are alt obiect decît estetica străzii (Codul civil. p. Legea însă nu mărgineşte obiectul posibil al servituţilor ci se mulţumeşte să identifice. în practică numărul şi varietatea servituţilor nu este mare. Este adevărat că. urbane şi rurale. este greu uneori să stabileşti deosebirile (de exemplu. ca obiect general al tuturor servituţilor. după nevoile particulare şi posibilităţile materiale [66. Dreptul roman. 4. servitutea de a nu clădi. 389).) Secţiunea a 3-a. se impune proprietarilor urbani. De aceea. căci necesităţile. Trebuie să dăm sintagmei „utilitate şi confort al terenului” o interpretare largă. art. 264]. care permite proprietarului fondului dominant să se bucure de o privelişte de care ar fi lipsit dacă proprietarul fondului vecin ar ridica o clădire. chiar simplul agrement poate intra în noţiunea de utilitate. 428). cu o anumită înălţime sau chiar într-un anumit stil. deşi obiectul ei este mai mult confortul terenului dominant. de fapt. după cum am amintit. continue şi necontinue. lato senso [42. 3. naturale. aparente şi neaparente. 2. Tot astfel. este o adevărată servitute.Este aproape imposibilă definirea servituţilor prin obiectul lor specific concret. cunoştea diviziunea lor în: 53 . extragerea materialelor etc. este necesar să admitem că o servitute poate avea drept obiect simplul agrement al terenului dominant. se pot crea cele mai variate servituţi. În definitiv. Din timpuri străvechi. Diferitele criterii de clasificare divid servituţile în: 1. p 264]. prin dispoziţiile de ordine publică. Servituţile nu trebuie confundate cu anumite drepturi de uz sau de uzufruct restrîns. În practică însă. 214]. art.

dreptul de a lua apă etc.). Servitutea predială rustică. apare o dată cu trecerea societăţii umane la îndeletnicirea agricolă şi la instituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole.prediale – servituţi ce se constituiau în folosul unor imobile.dreptul de a trage apă.rustice (rurale) – constituite în folosul unui lot de pămînt (iter-dreptul de trecere.servitutes urbanorum legate de terenuri şi de alte bunuri imobile ce se aflau în localităţile urbane. neconsumptibil. de regulă. Astăzi aceste fenomene există sub alte denumiri (uzufruct. fiind cea mai veche. Toate acestea creau. Servituţile prediale se împărţeau la rîndul lor în: . aquaeductus . Între proprietarii acestor două terenuri vecine. clădiri. etc. pe de altă parte. Apărute mai întîi în localităţile rurale asupra terenurilor. servitutea personală se deosebeşte de cea predială prin obiect. Acestea nu erau considerate servituţi adevărate. constituite în folosul unei construcţii. subiect şi termen. avantaje (posibilităţi.personale – servituţi ce se constituiau în folosul unor persoane. numit servitute. aquae haustus . în baza legii sau actelor juridice.. care. . Importanţa vitală a prelucrării eficiente a terenurilor înfundate a generat necesitatea accesului acestora la drumurile publice şi la sursele de apă. servitutea predială. de a instala în terenul vecinului un apeduct pentru irigarea terenului propriu.a. în urma aranjamentelor funciare. uz. via-dreptul de trecere cu căruţa. avînd termenul limitat la durata vieţii tirularului şi putînd avea în calitate de obiect orice lucru. are scopul de a echilibra în mod echitabil interesele proprietarului unui teren sau al unui alt imobil (terenul aservit) cu interesele altor persoane către care trece. Aşadar. dreptul de a folosi acest imobil întrun mod sau altul (terenul dominant). spre drumul public. în mod inevitabil. . abitaţie ş. ele fiind inalienabile. Cu alte cuvine. Aceste servituţi sînt cele mai vechi. ce înseamnă proprietate funciară (lot de pămînt.). pe de o parte. apăreau coliziuni de interese care trebuiau aplanate în mod echitabil printr-un mecanism juridic. favoruri) proprietarului de teren a cărui prelucrare necesită efectuarea unor astfel de lucrări. servituţile s-au extinse mai tîrziu şi asupra altor imobile aflate în localităţi urbane. Denumirea provine de la termenul latin praedium. Accesul însă era legat de folosirea terenului vecin într-un mod sau altul: de a trece peste el spre terenul propriu şi invers.urbane . Ele au apărut mai tîrziu o dată cu 54 . incomodităţi şi chiar prejudicii proprietarului terenului folosit pentru trecerea sau pentru construirea unui apeduct şi. actus dreptul de a trece cu animalele. s-au pomenit izolate de drumuri sau de sursele de apă. Denumirea provine de la caracterul personal al acestora. Servituţile prediale şi cele personale sînt unite prin faptul că şi unele şi latele fac parte din categoria drepturilor asupra lucrurilor altuia (ius in re aliena) şi că sînt incluse în aşa-numitele dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. impusă de factori şi circumstanţele obiective ale vieţii sociale. teren).

servituţile sînt aparente şi neaparente. (5) din art. Din definiţia dată de lege servituţilor neaparente. unde servitutea constituită asupra unei construcţii ce se va edifica ori asupra unui teren ce va fi dobîndit se naşte numai la data edificării ori dobîndirii. sînt deci aparente servituţile de vedere. legiuitorul român prin în art. Conform alin. (pe lîngă cea română şi franceză) distinge următoarele clasificări ale servituţilor conform art. stilicidii – dreptul de scurgere a apelor de ploaie. pentru ca o servitute să fie aparentă. necesare exercitării. Această clasificare. nu este nevoie de existenţa unor lucrări propriu-zise. cloacae – dreptul de a face canalizare. 2) servituţi continue şi necontinue.2 Servituţile aparente şi neaparente După felul în care se manifestă. În dreptul actual ea îşi pierde din importanţă. ceea ce ar fi făcut legiuitorul nostru în Codul civil.). servituţile aparente sînt vizibile în exterior. 430 din Codul civil: 1) servituţi aparente şi neaparente. Cu alte cuvinte. destul de ambiguă ar putea fi eliminată din dreptul modern. servituţi de vedere etc. Legislaţia noastră nu cunoaşte o reglementare detaliată la acest capitol. căci nu atrage nici o consecinţă. 429. După obiectul lor. indiferent de faptul că aceste clădiri se află în oraş sau la ţară. servitus tigni immittendi – dreptul de sprijin de peretele străin. Ca exemplu de servitute neaparentă. 622 dă ca exemplu de semne aparente: o uşă. trebuie să se aibă în vedere semnele exterioare. 3) servituţi pozitive şi negative. servituţile sînt urbane şi rurale. doar cu excepţia prevederilor alin. un apeduct. şi se numesc rurale servituţile stabilite în folosul pămîntului. 621 din Codul civil român însă se numesc urbane servituţile stabilite în folosul clădirilor. sînt aparente servituţile care se cunosc prin semne exterioare. iar neaparente . din cauza lucrărilor sau semnelor exterioare şi aparente. o fereastră. Deşi cuvintele lucrări şi semne nu sînt sinonime. §. (1) din articolul 430 al Codului civil. credem că pentru delimitarea servituţilor în aparente şi neaparente. iar servituţile neaparente nu se manifestă prin astfel de semne şi lucrări. rezultă că. Conform art. Această clasificare era importantă în dreptul roman. La acest capitol. ci este suficientă existenţa unor semne exterioare. Legislaţia civilă moldovenească. legea citează servitutea de a nu zidi sau de a nu zidi decît pînă la o înălţime 55 . servituţi de lumină.dezvoltarea oraşelor (servitus protegendi – dreptul de a pătrunde cu acoperişul casei în spaţiul aerian străin. de apeduct (cu condiţia ca apeductul să fie exterior) etc.acelea care nu se atestă prin astfel de semne. adică ceea ce determină ca servitutea să poată fi văzută.

cum este acea de a nu construi. care sînt neaparente pentru că nu se pot manifesta prin lucrări exterioare [75. 4) servituţile necontinue şi neaparente. or. adică de circumstanţele de fapt [42. fără vreun semn. aceste calităţi ale posesiei nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. ci de felul cum se exercită. numai servituţile continue şi aparente se pot uzucapa. servitutea este aparentă. clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente se poate combina cu clasificarea în continue şi necontinue. servitutea este aparentă. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. ceea ce dă naştere la următoarele feluri de servituţi: 1) servituţi continue şi aparente. prin uzucapiune. au importanţă la reglementarea modului de constituire. exercitare şi stingere a servituţilor în general. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. 4 partea. Există servituţi al căror caracter aparent sau neaparent depinde de natura lor. cum este aceea de a păşuna. Deci posesia unor astfel de servituţi este prin ipoteză viciată. 213]. În acelaşi sens are şi Codul Caragea (art. În dreptul roman din lui Justinian orice servitute putea fi dobîndită cu bună-credinţă prin uzucapiune de 10-20 ani. precum şi cele neaparente şi pozitive. mai ales din punctul de vedere al prescripţiei servituţilor. servituţile continue fiind în acelaşi timp aparente. face din clasificarea în aparente şi neaparente o clasificare de sine stătătoare. aceeaşi servitute poate fi aparentă sau neaparentă după împrejurări. se pot dobîndi. Însă la acea epocă ea se confunda cu clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. dacă apeductul este îngropat în pămînt. Ceea ce face ca servitutea să fie aparentă sau neaparentă nu depinde de natura servituţii. p. după cum vom vedea. în genere. Un alt exemplu este cazul unei servituţi de trecere. cum este acea de trecere pe o potecă. Ea nu exista în dreptul roman şi nu apare decît în dreptul francez abia în sec. Deşi criticată. cap. dacă trecerea are loc pe un teren neîngrădit. Cînd trecerea se face pe o cărare sau pe un drum vizibil. Clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente au o origine recentă. servitutea este neaparentă. iar cele necontinue neaparente. 433]. este importantă. 577 al Codului civil român impune ordinea în care acestea trebuie prezentate. Astfel sînt în genere servituţile negative. în condiţiile legii.determinată sau de a nu înălţa zidirea. 56 . numai servituţile continue şi aparente. Dar alin. al XVIII-lea. deci continuă şi publică. Codul lui Napoleon este acela care. 2). ca acea de a nu clădi. Potrivit art. 2) servituţile continue şi neaparente. Iar cît priveşte clasificarea lor. Potrivit art. 3) servituţile necontinue şi aparente. cum este acea de vedere. de pildă. clasificarea servituţilor făcută la art. 433 din Codul civil. sînt neaparente toate servituţile negative. În acest sens. servitutea de apeduct: dacă apeductul este la suprafaţa pămîntului. atunci servitutea este neaparentă. Clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. Astfel. p. Astăzi. precum şi în aparente şi neaparente. pentru prima oară. 623 din Cod civil român. prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesie neviciată. Putem adăuga că. necultivat. Iată.

Servitutea de fereastră sau de vedere este aceea care dă dreptul de a stabili ferestre spre fondul învecinat la o distanţă mai mică de fond decît cea fixată în Codul civil român la art. 622 din Codul civil român dă ca exemplu de servituţi continue: “apeductul. ceea ce determină caracterul de necontinuitate este nevoia intervenţiei neîncetate şi actuale a omului. servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi continuu. ceea ce determină caracterul de continuitate este posibilitatea de a exercita servitutea şi de a profita de ea. Proprietarul terenului poate face orice construcţie numai cu respectarea unei distanţe minime faţă de linia de hotar. deşi exercitarea servituţii este întreruptă (nu plouă continuu). în cazul servituţii de scurgere a apelor rezultate din ploi. De asemenea. o dată ce există. Sînt continue. p. fără a fi necesară fapta omului. deoarece nu impune fapta omului. a fondurilor. Pentru a evita unele confuzii. Servitutea de apeduct este aceea care dă dreptul de a duce apa prin conducte peste un fond străin. în lipsă acestora. în a cărei lipsă servitutea nu se exercită şi nu serveşte la nimic. 430 alin. în doctrina juridică “servitutea continuă este acea care se exercită fără ca omul să fie obligat să facă acte succesive şi repetate de uz.servituţile pentru a căror existenţă şi exercitare este necesară fapta omului. regulamentului de urbanism sau. Toate aceste servituţi sînt continue. deoarece pentru a fi exercitată (pentru ca apa să se scurgă). care creează un beneficiu pentru unul din fonduri şi care continuă prin ea însăşi. ne vom afla în prezenţa unei servituţi continue. (2). ca aceea de a nu clădi peste o anumită înălţime. După cum s-a relevat pe bună dreptate. Servituţile continue şi necontinue Clasificarea servituţilor după modul de exercitare în continue şi necontinue este făcută în Codul civil la art. pe cînd servitutea necontinuă este aceea ce nu se poate exercita decît prin repetarea unor acte pozitive de uz de către titularul ei” [42. 612 şi 613. servitutea se exercită singură. Dimpotrivă. iar prin necontinuă cînd se exercită cu întrerupere. Tot la această materie. Cu alte cuvinte. este necesară intervenţia continuă şi actuală a omului. şi necontinue . naturală sau stabilită de om. Să presupunem însă o altă situaţie. ferestrele şi alte asemenea”. Nu continuitatea atribuie servituţii caracter continuu. art. o asemenea servitute este necontinuă chiar dacă apa s-ar scurge mereu. fără intervenţie. scurgerea apelor. cu toată abstenţiunea actuală.§3. o dată 57 . Servitutea de scurgere a apelor este aceea care dă dreptul să se scurgă apa de pe fondul dominant pe fondul aservit. 433]. astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. conform legii. Astfel. Această posibilitate derivă din situaţia. trebuie să spunem că prin cuvîntul continuă nu se înţelege că servitutea se exercită neîntrerupt. situaţie de aşa natură încît. sînt continue toate servituţile negative. conform obiectului locului. fiindcă constau într-o situaţie de fapt a fondurilor. în care este vorba de o servitute de scurgere a apei provenind dintr-o pompă mînuită de un om.

în realitate însă. Cînd însă scurgerea se referă la apa menajeră sau la apa dintr-o pompă. ca exemplu de servituţi necontinue dreptul de trecere. servituţile sînt pozitive şi negative.). uzul unei păduri sau al unui islaz etc. 58 . fiindcă scurgerea o dată orînduită. alteori necontinuă. fiindcă apa nu se scurge decît dacă se aruncă apă menajeră sau se acţionează pompa. (3) din Codul civil. necesară la fiecare caz de scurgere. pe care. Reglementate de Codul civil. cînd se referă la apele de ploaie. adică numai printr-o intervenţie a omului. sînt pozitive servituţile care îndreptăţesc pe proprietarul terenului dominant să facă. titularul nu le-ar putea exercita. servituţile pozitive dau titularului lor dreptul de a exercita asupra fondului unui alt proprietar anumite acte de uz. dacă nu extrage materiale etc. dacă nu ar exista servitutea. În al doilea caz. dacă nu ia apă. de exemplu dacă nu trece peste fond. dreptul de a extrage materiale dintr-un fond străin. ci asigură exerciţiul normal al dreptului de proprietate. Se poate adăuga şi dreptul de a adăpa sau de a spăla pe fondul altuia. 622 din Codul civil român enumeră. proprietarul fondului aservit este împiedicat să-şi exercite dreptul ori acest drept este supus unor restricţii (interdicţia de a nu construi etc.4 Servituţile pozitive şi negative După conţinutul obiectul lor. În primul caz.acele servituţi care impun proprietarului fondului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate. fără vreo nouă intervenţie a proprietarului. pe fondul aservit (de exemplu.stabilită. servitutea de trecere este o servitute pozitivă. §. Servituţile negative sînt. prin natura lor. perpetuîndu-se fără intervenţia omului: apa curge singură pe conducte. Conform art. pentru că titularul ei poate trece peste terenul aservit ca şi cum ar fi proprietarul lui. este continuă. această servitute uneori este continuă. dacă acesta nu face un act pozitiv de folosinţă. servituţile pozitive şi cele negative nu constituie adevărate dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. fiindcă titularul ei poate trece peste fondul aservit ca şi cum ar fi proprietarul acestui fond sau cea de a lua apă de la o fîntînă situată pe terenul dominant). dreptul de a păşuna vitele. Astfel. Toate aceste servituţi nu procură nici un folos titularului lor. Conform prevederilor art. servitutea de scurgere este enumerată printre servituţile continue. servitutea de trecere este o servitute pozitivă. Prin urmare. Astfel. 430 alin. dreptul de a lua apă de la fîntînă. Tot art. anumite acte de folosinţă pe fondul aservit. servitutea dă proprietarului fondului dominant dreptul de a săvîrşi în mod direct anumite acte de folosinţă. iar negative . în mod direct. se efectuează de cîte ori plouă. servitutea este necontinuă. 622 din Codul civil român. continue şi neaparente. lumina pătrunde singură prin fereastră şi vederea subzistă singură cît timp nu este astupată.

prin uzucapiune. Din definiţia dată în Codul civil de art. p. constituite prin destinaţia stabilită de proprietar. instituie imediat natura. 428 reiese că proprietarul unui teren sau al unei clădiri poate constitui prin acte juridice orice fel de servitute cu condiţia de a nu fi contrară modului economic. Noţiunea de titlu cuprinde. Trebuie. schimb). 202]. motiv pentru care legiuitorul nu a enumerat servituţile. de comun acord. în mod necesar. donaţie). principiul libertăţii de constituire a servituţilor. ce derivă. să facă deschideri 59 . fiind considerată cea mai exactă şi cuprinzătoare. Servituţile stabilite prin fapta omului Secţiunea I. în virtutea dreptului lor de proprietate. 284]. în acest sens. din raporturile fireşti de vecinătate [24. cît şi actele cu titlu gratuit (testament. Este de menţionat şi faptul că titularii de fonduri au posibilitatea de a deroga de la normele care reglementează servituţile legale (stabilite prin act juridic). dezmembrarea dreptului de proprietate. Sub acest aspect. stabilite prin voinţa omului. relevat faptul că nici servituţile stabilite prin acte juridice (legislative. în vederea unei eventuale parcelări. Conform art. iar pe de altă parte. Astfel. 177]. conform Codului civil. etc. p. de asemenea. Proprietarii celor două fonduri. ci limitare a exercitării dreptului de proprietate. scopul şi situaţia servituţii unei părţi din teren în favoarea altor părţi”. literatura clasică de specialitate defineşte că servitutea stabilită prin fapta omului constituie o sarcina impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil aparţinînd unui alt proprietar. pe de o parte. principiul constituirii servituţilor prin titluri. stabilită prin convenţie. social şi politic ori regulilor de convieţuire socială. Din aceste prevederi rezultă. situaţia obişnuită a unor fonduri ce se găsesc în anumite condiţii. Existenţa aşa-ziselor servituţi naturale şi legale reprezintă cazul normal. atît actele cu titlu oneros (vînzare. pot hotărî.) nu sînt adevărate servituţi.Capitolul II. Prezentare generală privind servituţile stabilite prin fapta omului Este incontestabil faptul că adevăratele servituţi sînt stabilite prin fapta omului. sau. p. sau prin destinaţia proprietarului [3. se poate permite vecinului să construiască ori să planteze la o distanţă mai mică decît cea prevăzută de lege. Adevăratele servituţi sînt servituţile convenţionale. De exemplu. 432. “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. articolul 431 alin. cu condiţia de a nu încălca ordinea publică [82. Totodată. libertatea proprietarilor este nelimitată.(1) şi articolul 432 din Codul civil reglementează constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar. testament. Autorii Codului civil au atribuit servituţii stabilite prin fapta omului o deosebită importanţă. Ei sînt liberi să instituie orice servitute.

686 din Codul Napoleon nu sînt exacte. art. Codul civil român nu a reprodus această ultimă dispoziţie deoarece. în acelaşi timp. Pentru a profita de servitute. care stabileşte. ci este un simplu accesoriu derivînd din natura servituţii. El poate să fie ţinut să întreţină lucrările necesare exerciţiului servituţii. în mod activ şi pasiv. dacă este capabil de a dobîndi. 432 din Codul civil. 52]. p. în favoarea fondului dominant decît de către proprietarul lui. Totodată. capacitatea de a înstrăina. obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pozitive [49. Legiuitorul moldav. că o servitute profită unei persoane numai prin faptul că posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. se impune o remarcă: în această problemă. nu este exactă [3. numite servituţi naturale şi legale [42. orice drept profită unei persoane un drept în favoarea unui fond. în mod suficient. ele conţin totuşi un adevăr. Pentru a stabili. servitutea nu poate fi dobîndită. spre deosebire de celelalte restricţii şi modalităţi normale ale proprietăţii. după părerea noastră. 428 în Codul civil al Republicii Moldova. Există anumite servituţi care atrag. p. o excepţie de la prevederile art. din definiţia servituţii prezentată la art. care nu ar folosi unei persoane. independent de fonduri. această obligaţie accesorie la o servitute se deosebeşte de obligaţiile personale ordinare prin faptul că se transmite o dată cu servitutea. Servitutea însăşi foloseşte unei persoane. Servituţile stabilite prin fapta omului sînt singurele care merită numele de servitute. Această obligaţie nu contravine prevederilor art. în formula Codul lui Napoleon. adică o dată cu fondurile. categorică. 428 din Codul civil. p. Dacă prevederile art. ci numai în favoarea unui fond. 432 din Codul civil. în principiu.pentru vederi sub distanţă legală. dispunînd că nu poate constitui ca servitute obligaţia cuiva de a face un lucru personal şi nici nu se poate stabili cu titlu de servitute o obligaţie în favoarea unei persoane. precum şi prin faptul că proprietarul aservit se poate elibera abandonînd fondul. cu respectarea condiţiilor stipulate în contractul de servitute. De asemenea. şi acest adevăr rezultă. cel care instituie servitutea trebuie să fie proprietarul fondului aservit şi să aibă. la adoptarea Codului civil. deoarece nu formează obiectul principal al servituţii. anume proprietarului fondului dominant. Într-adevăr. să facă streaşina casei astfel încît apa rezultată din ploi să se scurgă de pe terenul său. în special asupra art. Făcînd un studiu comparat în materie. 285]. De altfel. o servitute asupra unui fond. necesar pentru a face posibil exerciţiul ei. Trebuie să admitem însă. Servitutea nu poate fi dobîndită de către uzufructuar sau chiriaş. în mod valabil. în loc de a se transmite moştenitorilor. 686 din Codul lui Napoleon conţine o restricţie. 281]. în mod accesoriu. a pornit anume de la ideea delimitării servituţilor de dreptul vecinătăţii. persoana trebuie să 60 .

este fiindcă în Evul Mediu îşi făcuseră apariţia numeroase sarcini care. Între servitutea reală şi obligaţiile personale există o deosebire fundamentală. concomitent cu egalitatea între persoane. încît unele folosinţe pot fi stabilite fie cu titlu de servitute. pentru că acest drept procură un agrement sau o utilitate personală. ca Mureşan şi Luţescu. Am văzut că. fie cu titlu de drept real de uz. ci numai ca cineva să sufere sau să nu facă ceva. prin natura ei. Confuzia dintre uzuri şi servituţile reale este atît de uşoară. Anume în faptul acesta constă deosebirea dintre servitutea reală. adesea. de altfel controversate. p. admit că unui fond se poate impune cu titlul de servitute o sarcină folositoare funcţionării unei industrii instalate pe un fond vecin. Astfel. deosebirea este. obligau totuşi proprietarul la îndeplinirea unor servicii personale pozitive şi perpetue. o simplă chestiune de fapt. astfel încît se transmite tuturor dobînditorilor 61 . servitutea este o sarcină care grevează un imobil (art. independent de posesiunea unui fond. el trebuie numai să nu îl tulbure pe titularul servituţii în exercitarea acestui drept. ar putea să reapară prin crearea unor servituţi reale avînd ca obiect obligaţii personale perpetue. iar titularul poate exercita dreptul fără a fi proprietar. Proprietarul fondului sau terenului aservit nu are nici o obligaţie principală pozitivă. deşi stabilite asupra pămîntului. Autorii susţin că natura servituţii nu constă în faptul ca cineva să facă ceva. Servitutea stabilită prin fapta omului poate avea acelaşi caracter. Cu alte cuvinte. pe de o parte. şi anume că servitutea este legată de fond. În fine. ci uz. au fost suprimate toate aceste servituţi feudale. Această regulă derivă în mod logic din caracterul real al servituţii. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute [47. s-a susţinut ideea că dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi numit servitute. Dacă legea a mai formulat-o în mod expres. a căror consecinţă era inegalitatea şi ierarhia pămînturilor unele faţă de altele şi inegalitatea socială a proprietarilor acestor pămînturi. În Franţa în secolul al XVIII-lea. ce se rezolvă prin interpretarea convenţiei făcute de părţi. Unii autori. fie cu titlul de o simplă obligaţie pur personală. şi uzufruct. Acest caracter al servituţii exista deja în dreptul roman.posede imobilul. de curînd abolită. 196]. uz şi servituţile personale. se temeau că inegalitatea feudală. Ulpianus spunea: Nemo potest servitutem acquirere nisi qui habet praedium. pe de altă parte. stipulat în dreptul roman. 428 din Codul civil). şi întronată egalitatea pămînturilor între ele. De aici. ci şi pentru orice proprietar al lui prezent sau viitor. şi anume dreptul de a lua pămînt pentru cultura ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor. în mod activ şi pasiv. Autorii Codului Napoleon. au fost trase diferite concluzii. de a lua nisip pentru sticlărie. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual al imobilului.

astfel încît cantitatea sau calitatea apei să nu fie modificată în dezavantajul proprietarului unui alt teren (art.aceste fonduri. astfel încît este independentă de fond şi se transmite în mod activ moştenitorilor. servituţile stabilite prin fapta omului sînt nelimitate în număr şi pot avea obiectele cele mai variate. O servitute profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. De aceea. §. la care sînt supuse toate fondurile.1018-1019) [48. revin proprietarului”. precum şi restricţii normale ale dreptului de proprietate. prin natura sa. nu grevată şi dezmembrată. Domeniul de aplicare Vecinătatea a două proprietăţi creează o stare de fapt din care derivă anumite obligaţii ale unui proprietar faţă de altul şi anumite restricţii ale dreptului fiecăruia dintre ei. Astfel.folosirea apelor. Părţile pot cere orice servitute. p.scurgerea apelor. 62 . cu titlu universal sau particular. este. care este în genere. ci pentru orice proprietar prezent sau viitor al imobilului (Codul civil german. 382). . normală. „Dreptul de vecinătate”. potrivit legii. în baza principiului libertăţii convenţiilor. 283]. Codul civil clasează aceste îngrădiri şi obligaţii în art. care obligă pe proprietar în anumite cazuri să nu schimbe cursul unei ape. dacă aceşti moştenitori nu dobîndesc fondurile [42. art. liberă şi deplină. p. Pentru a profita de servitute. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. este legată de persoană şi o urmează. o derogare de la ordinea normală a dreptului subiectiv de proprietate. Obligaţia. izvoarelor (pînzelor freatice). 118]. (5) din Constituţia Republicii Moldova dispune: “Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi. cel puţin teoretic [42. 281]. 46 alin. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual. Servitutea. dimpotrivă. persoana trebuie să posede imobilul. 377-394 din Capitolul V. o situaţie generală. 381) . art. simple moduri de a fi ale proprietăţii funciare. dar nu se transmite moştenitorilor proprietarilor de fonduri. precum şi la respectarea celorlalte sarcini care. Sînt îngrădiri ale dreptului de proprietate: . Îngrădirile legale reprezintă. un regim comun.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. care obligă fondul inferior să primească apele ce curg în mod natural de pe un fond superior (art. p.

393). 386). zăpada sau gheaţa să cadă exclusiv pe teritoriul proprietarului (art. plantaţii sau garduri vii ori să le sădească la o anumită distanţă de hotarul cu fondul vecin. Ele nu sînt obligaţii personale ale unui proprietar faţă de altul. 154]. 26-33] . fiind impuse tuturor terenurilor ce se găsesc în această situaţie.picătura streşinii. . . pe cînd servituţile sînt derogări de la regimul normal al acestui drept. Starea de vecinătate a două fonduri îi obligă pe proprietari la orice restricţie generală. cît şi servituţile sînt drepturi reale. lucrări şi plantaţii. 214]. 391). pe cînd îngrădirile dreptului subiectiv de proprietate impun prestaţii pozitive [36. Proprietatea poate fi îngrădită şi prin convenţia dintre părţi. conform obiceiului locului. p. care obligă pe proprietar să lase pe proprietarul fondului înfundat să treacă pe teritoriul său (art. pentru a înlătura starea de conflict care s-a crea dacă fiecare vecin ar exercita fără restricţie dreptul său de proprietar (de exemplu.distanţa pentru construcţii. care obligă pe proprietar să construiască astfel acoperişul casei. Pentru ca o atare clauză de îngrădire să fie valabilă. putînd fi eliberat prin a renunţa la fond sau a-l delăsa. proprietarul în acest sens este ţinut numai prin faptul că are un fond aservit. încît apa.. 63 . astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin (art. pe baza căreia orice proprietar poate obliga pe vecinul său să ia parte la instalarea unui hotar stabil de demarcare sau la restabilirea unui hotar deteriorat (art. Între servituţi şi îngrădirile ce derivă din vecinătate există următoarele deosebiri: 1) îngrădirile ce derivă din vecinătate constituie regimul normal al dreptului de proprietate. Un proprietar îşi înstrăinează imobilul prin convenţie şi poate stabili împreună cu cumpărătorul ca dreptul de proprietate dobîndit de acesta prin convenţia încheiată să sufere anumite îngrădiri. . cumpărătorul unui astfel de imobil poate renunţa la o parte din prerogativele dreptului său doar temporar. Îngrădirile legale de interes privat nu constau numai din servituţi naturale şi legale [50. 2) servituţile sînt drepturi reale care nu impun niciodată prestaţii pozitive în sarcina proprietarilor imobilelor asupra cărora au fost constituite. un proprietar nu poate dărîma o casă sau nu poate face săpături fără a lua măsuri pentru a nu-l vătăma pe vecin) [4. p. stabilite în folosul şi în sarcina numai a unor terenuri. 315]. să construiască în anumite condiţii de distanţă [46. conform legii. Atît îngrădirile legale enumerate.instalarea liniei de demarcare a hotarului. regulamentului de urbanism sau. în lipsă. ci se stabilesc asupra fondului.trecerea prin proprietatea străină. p. care obligă pe proprietar a nu sădească arbori. 389).

iar la art. se pot constitui servituţi prin fapta omului dacă legea nu dispune altfel. O altă distincţie constă în faptul că. dobîndirea comunităţii zidului unui edificiu public. De exemplu. 981-XIV din 11 mai 2000 privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor. Dacă servitutea presupune existenţa a două fonduri vecine. Constituţia la art. existînd în timp cît există cele două imobile. (2) că “statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular. Deoarece între îngrădirile dreptului de proprietate şi servituţi pot fi confuzii. bunurilor declarate inalienabile conform art. îngrădirile pot exista asupra unui singur fond. cumpărătorul unui imobil acceptă anumite restricţii în exercitarea dreptului său ca urmare a convenţiei între el şi vînzător. 64 . ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. vedem că asupra bunurilor din domeniul public al statului se pot constitui servituţi dacă ele se confundă cu natura şi destinaţia acestor bunuri. precum şi a Legii nr. 9 alin.O deosebire între îngrădirile convenţionale şi servituţi constă în faptul că primele au un caracter temporar şi se instituie pentru un interes legitim şi serios. amintind că bunurile din proprietatea privată sînt alienabile. în cazul îngrădirilor convenţionale. străzile care primesc apele ce se scurg fireşte de pe proprietăţile private ale particularilor. se impune o reglementare mai riguroasă a acestora din urmă. Servituţile stabilite prin fapta omului. proprietarii celor două fonduri. statul. sînt impuse de situaţia celor două fonduri. Întrucît bunurile din domeniul privat al statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale (art. în virtutea dreptului lor de proprietate. există în cazul proprietăţii private. pot hotărî dezmembrarea acestui drept. (2). dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii”. dar fără a se aduce atingere destinaţiei fondului. în cazul servituţii. în timp ce. 127 alin. 523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale. (4) din Constituţie şi art. Din legile menţionate se desprinde ideea că “servituţile asupra bunurilor din domeniul public sînt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sînt compatibile cu uzul şi interesul public căruia îi sînt destinate bunurile afectate”. (3) şi (4) din Codul civil. 296 din Codul civil) sînt supuse dreptului comun. unităţile administrativ-teritoriale. 296 alin. iar servituţile sînt perpetue. Nu pot fi stabilite servituţi prin fapta omului asupra bunurilor din domeniul public. (1) stipulează că “proprietatea este publică şi privată”. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat pot stabili servituţi prin fapta omului. 127 alin. Prin prisma Legii nr. Prin urmare.

nu impune o obligaţie personală şi nu contravine ordinii publice. obiectul general al servituţii este uzul sau utilitatea imobilului dominant.2 Obiectul servituţii stabilite prin fapta omului. Potrivit dispoziţiilor generale. Din articolele 315-319 ale Codului civil. prevederile contractuale sau obiceiul (cutuma). prin convenţie. 620 din Codul civil român prevede: „Este iertat proprietarilor a stabili. deoarece necesităţile pe care servituţile sînt chemate să le satisfacă sînt şi ele limitate. În practică însă. întinderea ei nu poate fi depăşi limita convenită. după necesităţile şi capacităţile materiale ale persoanei. Noţiunile de “uz” şi “utilitate” apar în sensul cel mai larg. se are în vedere necesitatea din timpul constituirii. La o analiză a modurilor de stabilire a servituţilor prin fapta omului. libertatea lor este nelimitată. Faptul aceasta nu va conferi servituţii un caracter de folosinţă personală. Proprietarii a două fonduri au posibilitatea ca. Sub acest aspect. pe proprietăţile lor sau în folosul proprietăţii lor. creînd posibilitatea celor mai variate servituţi. ea continuînd să rămînă o folosinţă reală în utilitatea imobilului fondului dominant. nici sub pretextul creşterii necesităţii fondului dominant. în genere. Dacă servitutea a fost stabilită prin titlu. orice servitute vor găsi de cuviinţă. O dată cu creşterea necesităţilor fondului dominant. identice la un moment dat. se impun şi două restricţii referitoare la stabilirea servituţilor: 1) să nu contravină ordinii publice. va creşte şi întinderea servituţii fără a situaţia proprietarului fondului aservit. obiectul poate varia la infinit. se desprinde ideea că proprietarul este liber a înstrăina dreptul său. în virtutea dreptului de proprietate. Potrivit dispoziţiilor Codului civil. numărul şi varietatea acestor servituţi nu sînt chiar atît de mari. proprietarii a două fonduri pot hotărî de comun acord dezmembrarea drepturilor lor. să deroge de la normele ce reglementează servituţile în genere şi să stabilească o servitute contrară. 428 din Codul civil. Servitutea prin fapta omului are ca obiect folosinţa directă a fondului aservit de către proprietarul fondului dominant. deoarece. dacă este în folosul fondului. implicit a-l dezmembra. pe cît timp aceste servituţi nu vor impune proprietarului fondului servient obligaţia unui fapt personal şi pe cît aceste servituţi nu vor fi contrare ordinii publice”. Utilitatea pentru fondul dominant determină. în teorie cel puţin. şi întinderea dreptului de servitute. am menţiona că art. Dacă întinderea servituţii nu este fixată.§. Modurile de stabilire Potrivit art. servitutea se restrînge la necesităţile fondului dominant. Totodată. 2) să nu impună proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. dat fiind faptul că servituţile prin fapta omului pot fi stabilite prin convenţii. 65 .

proprietarul fondului aservit trebuie să întreţină fondul. doar trebuie să-l lase pe titularul fondului dominant să-şi exercite dreptul de servitute. considerînd că servitutea nu trebuie să fie constituită în folosul unei persoane. Această prohibiţie nu se raportă la obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pentru a putea fi exercitată servitutea. ci a fondului (de exemplu. dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi stabilit cu titlu de servitute. În opinia noastră. iar servitutea prezintă o utilitate pentru aceasta. Această condiţie este particulară servituţilor. Utilitatea fondului este o utilitate pentru proprietarul fondului şi invers. proprietarul fondului dominant dobîndeşte asupra fondului aservit o porţiune din dreptul de proprietate. p. După cum am afirmat. 605]. servitutea profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant. Dimitrie Alexandresco este de altă părere. tradusă într-o sarcină asupra fondului aservit.De exemplu. 66 . utilitatea creată pentru proprietar devine o utilitate a fondului şi constituie servitute cînd. În acest sens servitutea are ca drept obiectiv folosinţa directă de către titularul ei a fondului aservit şi nu o prestaţie a lui personală. În acest caz. servitutea se constituie pentru uzul şi utilitatea unui imobil. şi nu moştenitorilor proprietarului independent de fond. Deşi îi este impusă obligaţia unui fapt personal. 794]. Proprietarul fondului se poate elibera abandonînd fondul. dar procură folos şi proprietarului fondului dominant. Această obligaţie accesorie la o servitute se transmite o dată cu fondurile. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute. este constituită în mod statornic. A două prohibiţie este că prin servitute nu se impune proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. se consideră servitute stabilită prin fapta omului acordul prin care se permite vecinului să construiască sau să planteze la o distanţă mai mică decît cea legală ori să facă deschideri de vedere sub această distanţă legală. nu va fi validă convenţia prin care s-ar desfiinţa dreptul de trecere stabilit în favoarea fondului înfundat. ci numai cu titlu de uz. deoarece acest drept este înfiinţat în interes obştesc şi public [5. p. nu însă un drept personal împotriva proprietarului fondului aservit. independent de posesiunea unui fond şi titularul unui asemenea drept îl poate folosi fără a fi proprietar) [6. În cazul servituţilor de trecere. Proprietarul fondului aservit nu are nici o obligaţie. fiindcă acest drept procură o utilitate pur personală. legiuitorul punînd accent pe interdicţia de a nu se construi sau dobîndi servituţi care ar aduce atingere libertăţii individuale. Servitutea fiind un drept real şi direct asupra unui fond. perpetuu. încît servitutea să poată fi realmente exercitată.

lucrare sau plantaţie se poate face de către proprietarul terenului numai cu respectarea unei distanţe minime faţă 67 . este un act de voinţă al proprietarului. problema se soluţionează în justiţie. Aceste servituţi se constituie în temeiul legii. ele nu se constituie prin faptul adoptării legii. Servituţile se deosebesc de limitele normale aduse dreptului de proprietate prin faptul că constituirea lor se face la cererea persoanei. trebuie recunoscute de lege. ci doar raporturi obligaţionale. Trebuie să facem o distincţie între limitările normale şi servituţile obligatorii. limitele normale ale proprietăţii creează obligaţii numai pentru proprietar. Legea prevede strict cazurile şi scopurile cînd trebuie de instituită obligatoriu o servitute (cînd proprietarul imobilului nu are posibilitatea de a-l exploata decît cu folosinţa fondului vecin). prevăzută de lege. stabilind limitele dreptului de proprietate. iar dacă acesta refuză. Proprietarii sînt liberi să încheie între ei convenţii care le-ar garanta o astfel de posibilitate. dar. Aceste servituţi. 274). (1) din Codul civil. legea poate da persoanei care are nevoie de servitute dreptul de a cere constituirea ei. în care există necesitatea constituirii unei servituţi. a cărui proprietate a fost limitată. prevede anumite obligaţii în folosul fondului vecin şi situaţia cînd legea prevede dreptul persoanei de a cere constituirea unei servituţi. poate fi obligată la constituire. În unele situaţii însă. Secţiunea a 2-a. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului §. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede numai posibilitatea de creare a servituţilor obligatorii (art. Astfel. adică între situaţiile cînd legea. dar acestea nu vor fi servituţi. aceea ce înseamnă că. iar servituţile. se numeau obligatorii. dimpotrivă. deoarece servituţile. după cum am mai menţionat. creează obligaţia universal negativă a tuturor. Constituirea servituţii. legea poate consacra dreptul proprietarului viitorului fond dominant de a cere constituirea unei servituţi şi obligaţia proprietarului viitorului fond aservit de a accepta acest drept. foarte importante. „orice construcţie. pe cînd limitele se stabilesc prin act normativ. are dreptul să ceară de la proprietarul fondului vecin instituirea ei. soluţionate pe cale judiciară.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii. fiind drepturi reale. nu prin lege. ci este necesar ca ele să fie cerute şi acceptate. lucrări şi plantaţii Conform prevederilor art. proprietarul unui fond vecin care nimereşte în situaţia. iar cealaltă persoană dacă se întrunesc condiţiile legale. 389 alin. în literatura rusă veche. iar dacă nu.Astfel.

regulamentului de urbanism sau. cu excepţia celor mai mici de 2 metri.). Servitutea de a avea construcţii. plata unei sume de bani. chiar şi în cazul cînd plantaţiile sînt la o distanţă reglementară. Astfel. sobă. astfel încît sa nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin”.). indicată în contract ori stabilită la înţelegerea părţilor. Compatibilitatea servituţilor stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. renta etc. depozit de materii corosive etc. fie prin destinaţia proprietarului. Cel îndreptăţit la rentă poate pretinde oricînd ca debitorul său să îi achite preţul terenului pe care s-a construit. Cît priveşte distanţa şi lucrările intermediare pentru anumite construcţii. întrucît stabilirea unei servituţi presupune înstrăinarea parţială a proprietăţii. fie prin prescripţie achizitivă. însă cu respectarea unor condiţii sau clauze contractuale (de exemplu. să taie şi să-şi oprească rădăcinile care au pătruns pe terenul său de pe terenul vecin. Servitutea poate fi constituită şi de un mandatar al proprietarului. plantaţiilor ori gardurilor pe cheltuiala proprietarului terenului pe care acestea sînt ridicate. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. conform legii. pot încheia un contract de servitute privind distanţa pentru construcţii. cît şi cel al fondului aservit. 389 alin. această limită se referă la un anumit tip de construcţii (cuptor. care trebuie să fie constituită la o anumită distanţă.de linia de hotar. conform obiceiului locului. stabileşte la alin. atît proprietarul fondului dominant. arbori şi plantaţii la o distanţă inferioară se poate dobîndi fie prin titlu. în care să prevadă posibilitatea de a construi sau de a planta la o mai mică distanţă decît cea legală. vecinul poate să ceară tăierea crengilor ce se întind peste terenul său. (2) că „arborii. adică dreptul de a avea plantaţii sau construcţii la o distanţă inferioară. în lipsă acestora. cu anticipaţie. pot deroga proprietarii ambelor fonduri. Renta trebuie să fie făcută în bani. De asemenea. învestit prin procură. cînd plantaţiile mor sau se scot. trebuie sădiţi la distanţa stipulată de lege. Pentru a stabili o servitute privind distanţa pentru construcţii. lucrări şi plantaţii. De la această reglementare imperativă. plătită anual. convenţional sau legal. lucrări şi plantaţii. Distanţa dispare cînd proprietarul terenului a obţinut servitutea contrarie. (1) şi (2) din Codul civil. 389 din Codul civil reîncepe. dar care să nu fie mai mică de 2 metri de linia de hotar”. este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. Iar dacă această servitute dispare sau încetează. imperiul art. de regulamentul de urbanism sau de obiceiul locului. fierărie. Sancţiunea pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute art. care se referă doar la dreptul vecinătăţii. Proprietarul care a constituit o servitute asupra unui fond poate să instituie şi altele. Articolul menţionat. constă în faptul că proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor. 68 . a plantaţiilor şi a gardurilor vii.

lucrări şi plantaţii sînt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află acestea. deoarece sînt un atribut al dreptului de proprietate şi nu aduc nici un prejudiciu vecinului. Se vor putea însă crea deschideri care să servească numai pentru aerisirea şi iluminatul natural al imobilului (deschideri pentru aer şi lumină). O dată stabilită servitutea de vedere asupra unei construcţii sau instalaţii. proprietarul fondului dominant nu poate cere interzicerea ridicării sau exploatării acestora.2 Servitutea de vedere Conform dreptului vecinătăţii. Totodată. Prin prisma acestor idei. se menţionează: „Dacă construcţia sau instalaţia a fost ridicată respectîndu-se distanţa de la hotar stabilită de lege. §. la alin. Într-adevăr. servitutea contrară. În cazul în care povara este prea grea. lucrări şi plantaţii este perpetuă prin natura sa. Proprietarul fondului aservit duce povara servituţii (este grevat cu servitute). 263]. Dreptul de proprietate imprimă acestei servituţi perpetuitate. Dar. prin moartea proprietarului fondului dominant sau al celui aservit. (1) din Codul civil stabileşte: „Proprietarul poate cere interzicerea ridicării sau exploatării unor construcţii sau instalaţii despre care se poate afirma cu certitudine că prezenţa şi utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său”. Se are în vedere că un proprietar poate ridica pe terenul vecinului un zid chiar pe 69 . Perpetuitatea însă nu împiedică părţilor să mărginească durata servituţii. 200]. Spre deosebire de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Servitutea nu se stinge. Acţiunile în justiţie privind clauzele de nerespectare a distanţei pentru construcţii. p. decît delăsînd fondul [42. la orice înălţime şi distanţă faţă de fondul vecin. la un anumit termen. ca uzufructul. uzucapiune sau prin destinaţia proprietarului [71.Respectarea distanţelor stabilite de proprietarii fondului dominant şi aservit este obligatorie. (2) al aceluiaşi articol. p. demolarea sau interzicerea exploatării acestora poate fi cerută doar în cazul în care afectarea inadmisibilă s-a produs în mod evident”. normele de urbanism trebuie respectate de orice persoană fizică sau juridică ce construieşte un imobil care trebuie integrat planului de urbanism general din localitatea respectivă. el nu are un alt mijloc de a se elibera. respectiv dreptul de a avea deschideri de vedere situate la o distanţă faţă de hotar mai mică decît cea prevăzută prin lege poate fi dobîndită prin titlu. reglementarea de la art. servitutea privind distanţa pentru construcţii. atîta timp cît proprietarul fondului dominant nu renunţă la ea. planului de amenajare a teritoriului etc. 379 alin.

în funcţie de dimensionare şi tip de construcţie. cu ocazia judecării acţiunilor în constatare. Este aceeaşi situaţie ca şi în cazul restituirii imobilelor trecute în proprietatea statului. care nu sînt mai puţin supărătoare pentru vecin.hotarul fondului. conform actelor normative în materie. cum este numită servitutea de lumină în Franţa. care au în vedere nu doar interesele celor ce revendică. ceea ce nu se întîmplă decît atunci cînd starea de fapt pe care consimţămîntul o transformă în servitute se manifestă la exterior în mod neîndoielnic [42. dar care dau o vedere asupra fondului vecin. sînt deschideri ce procură o vedere spre vecin şi servesc pentru a aduce lumină. ori. Or. Proprietarii fondurilor sînt acei care ar stipula în mod expres. este o înţelegere amiabilă între proprietarii celor două fonduri vecine. şi servitutea de vedere se manifestă în mod vădit. În caz de neînţelegere sau litigiu. sînt deschideri prin care pătrunde nu numai aerul sau lumina. jours sau jours de souffrance. lumini. el le îngăduie chiar într-un zid aflat la hotarul 70 . Luminile. legiuitorul a considerat că vecinul pe a cărui proprietate se instituie servitutea de vedere nu s-ar simţi stingherit de posibilitatea celuilalt de a avea mereu vedere asupra fondului său ori alte comodităţi. În ceea ce priveşte aşa-zisele deschideri. revendicate sau ca urmare a acţiunilor în constatare se numără şi servitutea de lumină. Astfel. în actul de dobîndire. nu s-ar putea şti cu precizie dacă au înţeles noii proprietari să consimtă în cunoştinţă de cauză la ceva. vues sau jours libres. Astfel. Or. p. modificarea stării de fapt anterioare a imobilului. restituire sau revendicare. instanţele judecătoreşti trebuie să verifice din oficiu. 144]. 293]. că trebuie să suporte existenţa unor drepturi născute legal în beneficiul unor alte subiecte de drept [55. Ţinînd seama de cele menţionate. dacă deschiderile în cauză sînt pentru aerisire sau pentru vedere şi să dispună zidirea celor din urmă. Unele. Anume prin actul de dobîndire se poate dovedi că ei consimt în mod tacit să menţină servitutea şi să o continue. la români. pentru ca să fie admis consimţămîntul tacit. Aşadar. cum sînt numite în legislaţia românească. ci şi protecţia socială a celor ce deţin – cu orice titlu – construcţia în litigiu. Astfel. p. printre limitările aduse dreptului de proprietate asupra imobilelor restituite. trebuie să reiasă în mod neîndoielnic din împrejurări. cu respectarea condiţiilor servituţii stabilite. dacă proprietatea se prestează la o restitutio in integrum sau este necesară constatarea că aceasta este afectată de servituţi. neîndoielnic şi precis. urmează instanţa de judecată să stabilească. Codul lui Napoleon a reglementat ambele feluri de deschideri. însă în mod diferit. legiuitorul francez deosebeşte două feluri de deschideri într-un zid. cum sînt ferestrele obişnuite ce se pot deschide. ori vederi. Prin urmare.

Prohibiţia de a avea vederi mai aproape decît la o anumită distanţă de vecin. se impune observarea unei distanţe la care sînt făcute şi limita proprietăţii vecine. cum sînt ferestrele. şi piezişe. 379 se ocupă de vederi şi impune ca ele să fie la oricare distanţă de limita proprietăţii vecine. Anume aici este vorba de o servitute şi de o consecinţă a coproprietăţii zidului comun. consideră unii autori. nu se pot face decît la o anumită distanţă de hotarul proprietăţii (art. proprietarul fondului aservit poate să privească aşa cum vrea spre proprietatea vecinului său şi să deschidă ferestre asupra acestei proprietăţi. ce ar putea fi o suverană apreciere a instanţelor de fond. Totodată. Codul civil moldovenesc nu a reglementat în mod expres servitutea de vedere. Este de reţinut. chiar dacă zidul în care sînt făcute aparţine în întregime proprietarului care le-a făcut. fiindcă procură o vedere mai comodă asupra fondului său. dacă există pericolul prăbuşirii construcţiei de pe terenul vecin peste terenul său. părţile 71 . Regula de la art. Vederile. În orice caz. 676 şi 677). care sînt mai supărătoare pentru vecin. balcoanele şi. de fapt. proprietarul poate cere vecinului să ia măsuri pentru prevenirea acestui pericol. Sancţiunea acestei servituţi constă în dreptul vecinului de a cere închiderea deschiderilor făcute la o distanţă de fondul său mai mică decît distanţa legală. luminile sau vederile pot fi drepte. unde legiuitorul a aplicat. toate deschiderile sau ieşirile analoage. O dată stabilită servitutea de vedere. vederile făcute într-un zid paralel cu hotarul fondului. prin analogie. indiferent de faptul că sînt făcute într-un zid sau într-un (gard) hotar comun. fiind generală. vederile făcute într-un zid care este perpendicular sau oblic faţă de direcţia hotarului. asimilînd astfel luminile sau vederile. pentru vederile drepte. în genere. 379 „Atentarea inadmisibilă”. că ori de cîte ori stabilesc prin convenţie alte distanţe decît cele legale. La stabilirea servituţii de vedere. 379 din Codul civil se referă la dreptul vecinătăţii sau. conform art. Astfel. De aceea. art. servitutea pe care am studiat-o este şi ea o simplă servitute. art. ea nu poate întinde la lumini. şi ca atare este de strictă interpretare.proprietăţii. în lipsă de text expres care să stabilească o distincţie. Distanţa la care se pot deschide vederi variază. de asemenea. doar în dreptul vecinătăţii la art. vederilor sau luminilor. o regulă identică aceleia pe care legea o prescrie pentru vederi. 678 şi 679). se aplică tuturor deschiderilor. o excepţie de la caracterul absolut al proprietăţii. cu condiţia ca zidul să nu fie comun şi ca luminile să se afle la o anumită înălţime deasupra podelei camerei pe care o luminează (Codul lui Napoleon. În realitate. 380 din Codul civil. deosebirea dintre vederi şi lumini este o chestiune. este o restricţie adusă dreptului de proprietate. Primele sînt mai supărătoare pentru vecin decît ultimele. legea nevorbind decît de vederi. după cum vederile sînt drepte sau piezişe.

Ea se naşte cînd un proprietar a dobîndit servitutea contrarie. poate solicita de la vecinul său un drept de trecere la calea publică. ci numai prin titlu sau destinaţia proprietarului. conform prevederilor alin. Din moment ce legiuitorul a încadrat în Codul civil un astfel de articol. iar prin titlu se înţelege orice act juridic cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. O definiţie posibilă a unei astfel de servituţi ar consta în faptul că proprietarul al cărui loc este înfundat.trebuie să insereze aceasta într-un titlu. fiind o servitute continuă şi neaparentă. şi anume de a permite utilizarea fondului său în cazurile prevăzute de această normă. se referă în unanimitate la dreptul vecinătăţii şi nu la o servitute de trecere clasică ce ar exista în acest sens. vecinului al cărui teren este folosit pentru acces trebuie să i se plătească o justă şi prealabilă despăgubire. Articolele menţionate instituie o obligaţie tuturor vecinilor. 72 . „servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul terenului aservit dacă există o disproporţie vădită între utilitatea pe care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit”. 15-27]. Servitutea de trecere Pentru a nu se face o confuzie în acest sens. deoarece atare servituţi se dobîndesc nu prin posesiunea de 15 ani. şi tocmai această servitute contrarie se numeşte servitute de vedere propriuzisă. 442 „Răscumpărarea servituţii de trecere” din Codul civil. p. poate fi efectuată sub formă de plată unică. ea are cea mai mare aplicabilitate practică. §3. În cazul constituirii unei treceri în temeiul unei servituţi de trecere. adică nu are o ieşire comodă la calea publică. cu toate condiţiile şi reglementările prevăzute la art. Această servitute se creează pentru a permite proprietarului fondului înfundat accesul în vederea folosirii normale a proprietăţii sale [9. pentru exploatarea propriului fond. adică dreptul de a avea vederi la o distanţă mai mică. prin acordul părţilor. Deoarece servitutea de trecere se constituie prin titlu. cît şi a construcţiilor. Reglementarea juridică a servituţii de trecere în dreptul civil moldovenesc urmează a fi începută descriind prevederile art. exista reieşind din prevederile legale expuse la Capitolul „Servitutea”. obligîndu-se a-l despăgubi pentru inconvenientele cauzate astfel. (1). precum şi trecerea prin proprietate străină. Ea se poate constitui atît în favoarea terenurilor. Astfel. care. acelaşi timp. înseamnă că o servitute de trecere poate apărea şi în. 391 şi 392 din Codul civil. convenţie sau testament. amintim că accesul pe terenul altuia.

73 . Servitutea se va constitui. folosirea fondurilor acestora pentru realizarea legăturii necesare. industrială sau comercială a proprietăţii sale. cît şi în cea română. în cadrul titlului din cod care defineşte şi reglementează „Conţinutul dreptului de proprietate” (Inhalt des Eigentums). cu importanta precizare că. Direcţia drumului de necesitate şi cuprinsul dreptului de folosinţă al acestuia vor fi stabilite. printre servituţile propriu-zise. fie el al statului. 230]. Este justă opinia. în special. „Dreptul de trecere cu titlu de servitute există în dreptul civil german doar ca servitute stabilită „prin fapta omului”. Aici însă observăm că nu este vorba de o adevărată servitute de trecere. Servitutea de trecere se poate constitui atît pe terenuri proprietate privată (indiferent de titular). Articolul similar (682) din Codul civil francez. tratează ceva mai complet şi anume: „Proprietarul ale cărui fonduri sînt înfundate şi care nu au nici o ieşire la calea publică ori au o ieşire insuficientă. pînă la înlăturarea neajunsului. 200]. potrivit căreia. p. indiferent de faptul se află fondul înfundat în localităţi urbane sau rurale. pentru că este vorba. necesară unei folosiri legale. al comunei sau al unei alte persoane morale. fie pentru realizarea de operaţii de construire sau de lotizare. de un interes public mai presus decît cel privat” [6. orice loc. Vecinii peste ale căror fonduri trece drumul de necesitate trebuie despăgubiţi cu o rentă în bani” [84. Vom aminti aici şi definiţia dată servituţii de trecere (Notweg. Este imprescriptibilă şi oneroasă. 671253 din 30 iulie 1967. îngrădit sau neîngrădit. § 917 BGB prevede: „1. p. dreptul de trecere la un loc înfundat nu constituie o servitute (nici măcar legală). în schimbul unei indemnizaţii proporţionale cu prejudiciul pe care l-ar putea ocaziona” [32. 233]. care se pot stabili prin convenţie. proprietarul acelui fond poate cere vecinilor să tolereze. fie pentru exploatarea agricolă. 770]. Astfel. p. p. prin sentinţă. ci una din limitările aduse de lege exerciţiului dreptului de proprietate. p.drum de necesitate) de Codul civil german de la 1896 (BGB). este îndreptăţit să reclame pe fondurile vecinilor săi o trecere suficientă pentru a asigura o deservire completă a fondului său. „legea nefăcînd nici o deosebire. dacă este necesar. 482].Definiţii similare întîlnim atît în legislaţia franceză. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. doctrina germană citînd. pentru că proprietarul fondului aservit poate pretinde despăgubiri [82. 2. în dreptul civil german. al unui particular. este supus acestei servituţi. cît şi pe terenurile care formează domeniul public (al statului sau al unităţilor administrativteritoriale). şi servitutea de trecere” (Wegerechft) [84. Dacă unui fond îi lipseşte legătura cu drumul public.

Totuşi. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. trebuie să se ţină seama. 482]. art. cel puţin în ceea ce priveşte definirea noţiunii de „loc înfundat”. 682 ar fi aplicabil” [32. 684 din Codul civil francez. „de enclavă” ca element esenţial pentru justificarea recunoaşterii dreptului de servitute. de interesele obiective şi subiective ale proprietarului fondului aservit. Ca urmare. 391 şi 392 din Codul civil nu îşi găsesc aplicarea. existentă anterior. p. precum şi imobilul pentru care accesul ar prezenta inconveniente grave sau un pericol. la stabilirea drumului de trecere. Dimpotrivă. considerăm că poate fi suplinit prin precizările aduse de comentatorii Codului civil în vigoare. menţionăm că obligaţia de tolerare a drumului de necesitate nu operează cînd legătura fondului cu drumul public. ca şi de ale celui care solicită 74 . dar care poate deveni practicabil cu unele cheltuieli. a fost înlăturată printr-o acţiune intenţionată a proprietarului. Această definiţie nefiind elocventă. a unui schimb. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului. trecerea nu poate fi cerută decît pe terenurile care au făcut obiectul acestor acte. ori de cîte ori locul are ieşire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări. dispoziţiile art. Pentru a da loc unui drum (servitute) de trecere. a unui partaj sau a oricărui alt contract. Caracterul lacunar al reglementării din Codul civil. cum ar fi împărţirea unui loc ce nu era înfundat între mai mulţi proprietari. Rămîne la latitudinea părţilor sau a instanţei să hotărască. trecerea nu mai poate fi cerută vecinilor fondului ca în starea lui iniţială. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. în funcţie de situaţia de fapt. 442 din Codul civil oferă prea puţine elemente privind noţiunea de „teren” sau „loc înfundat”. Cuprinsul art. nu mai este loc înfundat terenul învecinat cu un altul. este impracticabil. care are acces la calea publică şi care este dobîndit în proprietate de titularul primului teren. în aceeaşi măsură. Literatura de specialitate foloseşte această sintagmă de „loc înfundat”. astfel cum a fost modificat prin Legea din 20 august 1881: „Dacă enclava rezultă din divizarea unui fond ca urmare a unei vînzări. Tot astfel.Găsim unele elemente definitorii ale enclavei şi la art. asupra consecinţelor unor asemenea inconveniente şi greutăţi. în cazul cînd nu se poate stabili o trecere suficientă pe fondurile divizate. Noţiunea de „loc înfundat” indică imobil care se află în imposibilitate relativă de acces la calea publică. înfundarea nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat.

127]. instanţa de judecată poate suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. Titularul dreptului de servitute nu î1 poate exercita decît în limitele titlului său. nici în fondul supus servituţii. Despăgubirea trebuie să acopere echivalentul lipsei de folosinţă a terenului ocupat de drumul de trecere din fondului aservit. respectarea ei de bună voie [69. Astfel. fără ca acesta să î1 poată refuza. care este prescriptibilă. p. pentru care servitutea a devenit prea împovărătoare. Totuşi. 151]. dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus sau dacă îl opreşte să efectueze reparaţii folositoare. la un preţ de circulaţie. 434 al Codului civil. 442 din Codul civil trebuie interpretate în sensul că nu numai pe terenul aservit urmează a se face drumul ce ar prilejui cît mai puţină pagubă. art. Mai mult decît atît. nici în fondul pentru care servitutea a fost înfiinţată. va putea oferi proprietarului fondului dominant un alt loc de trecere. care nu va putea să refuze. Totodată. La stabilirea preţului de răscumpărare.sau reclamă trecerea. se poate spune că proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuinţarea sau a o îngreuna. se impune de precizat şi faptul că. 442 din Codul civil privind răscumpărarea servituţii de trecere. p. îndeplinind formalităţile prevăzute de lege pentru schimbul de terenuri. (2): „În caz de neînţelegere între părţi. dar care poate deveni practicabil cu anumite cheltuieli din partea 75 . vreo schimbare împovărătoare celui dintîi fond. proprietarului fondului dominant revenindu-i obligaţia să-1 despăgubească pe proprietarul fondului aservit. Servitutea de trecere nu este gratuită. fără a putea face. dar şi în sensul că trebuie să se ia în vedere gravitatea pagubelor ori a inconvenientelor ce s-ar pricinui la aservirea unui fond în comparaţie cu posibila aservire a unui alt fond învecinat. stabileşte la alin. servitutea de trecere va înceta dacă raţiunea pentru care a fost înfiinţată nu mai există. nu va putea cuprinde pretenţia titularului fondului aservit de a i se acorda teren în compensaţie. pentru că numai astfel se poate garanta utilizarea netulburată a servituţii. instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. acesta va putea oferi un loc cu aceiaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor proprietarului celuilalt fond. Dispoziţiile art. ori de cîte ori există ieşire la calea publică pe un drum impracticabil.” Referitor la exercitarea servituţii din art. De asemenea. Cererea de despăgubiri. proprietarul fondului aservit. Părţile însă pot recurge la o asemenea modalitate de despăgubire. Nici proprietarul fondului supus servituţii nu poate scădea sau face incomodă exercitarea servituţii de către titularul acestui drept [27. Totodată. nu poate schimba starea locurilor. nici strămuta exercitarea servituţii dintr-un loc în altul decît acela unde servitutea a fost din început stabilită.

Dacă titularul dreptului de servitute ar dori menţinerea servituţii din alte motive. cu vehicule etc. proprietarul terenului înfundat. 392 din Codul civil nu îşi va găsi aplicare. trebuie să hotărîm că această servitute. 685 din Cod civil francez răspunde afirmativ. Cînd situaţia imobilelor nu mai impune menţinerea servituţii de trecere. poate să nu mai fie exercitată dacă fîntîna a secat din cauza lucrărilor de canalizare a străzii. La stabilirea unei servituţi de trecere. ieşirea la calea publică nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. a unui loc ce nu era înfundat. noul cuprins al art. Aceeaşi soluţie ar trebui admisă şi la noi. deoarece este conformă cu raţiunea juridică. adică locul pe unde se face şi felul în care se face (pe jos. fără a avea în vedere exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.proprietarului terenului dominant. art. În această situaţie. instanţa de judecată ar trebui să ţină seama şi de interesul celui care urmează să suporte consecinţele ei. În cazul în care un imobil nu are ieşire la calea publică şi aparţine ca proprietate comună pe cote-părţi mai multor persoane. cum ar fi împărţirea între mai mulţi proprietari. aceasta va înceta. încetează îndată ce. În încheiere. pentru parcelele înfundate cela care se află într-o asemenea situaţie este îndreptăţit să ceară stabilirea servituţii de trecere pe parcelele care. 53]. printr-un mod oarecare. p. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. apare întrebarea: se poate dobîndi sau nu prin uzucapiune modul de exercitare a servituţii. Prin urmare. o servitute de trecere stabilită pentru a se ajunge la o fîntînă. chiar în lipsa unui text similar. se vor interpune între fondul său şi drumul public. subliniem încă o dată faptul că. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului însuşi. trecînd mereu prin acelaşi loc în acelaşi mod timp de 15 ani. fondul încetează de a mai fi înfundat [12. dreptul de trecerea nu mai poate fi solicitat.)? În acest sens. Deoarece legea stabileşte că servitutea de trecere îşi are cauza în necesitatea fondul înfundat de a comunica mai uşor cu calea publică. aceasta va fi posibil. fiecare dintre coindivizari are dreptul să exercite atributele proprietăţii asupra întregului imobil şi să ceară celorlalţi coproprietari respectarea acestui drept. 76 . iar în cazul în care imobilul a fost partajat omiţîndu-se stabilirea căii de acces la drumul public. deoarece servitutea poate servi şi alt obiect decît cel pentru care a fost constituită. pentru a da naştere unui drept de trecere. Astfel. ar trebui să dobîndească definitiv dreptul de trecere în acel mod şi pe acel traiect. prin partaj. iar umplerea fîntînii cu apă nu mai este posibilă.

nici modul de a o exercita. 20 77 . întocmai ca proprietarul. dreptul de a culege fructe. după care nici servitutea. prin înstrăinarea celor două atribute ale uzufructului în favoarea unei persoane (uzus şi fructus).fără ca proprietarul fondului aservit să mai poată cere schimbarea locului prin care se face trecerea şi a felului ei 20. însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. (1) din Codul civil al Republicii Moldova arată că “uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului. servitutea de trecere este necontinuă. iar ultimul servitute reală. întrucît acest drept nu are ca obiect utilitatea unui fond vecin. Unii autori admit că proprietarului unui fond i se poate impune cu titlu de servitute o sarcină utilă pentru exercitarea unei industrii ce se află pe fondul vecin (de exemplu: dreptul de a lua pămînt pentru cultivarea ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor). nu constituie o servitute. Ceea ce deosebeşte servituţile stabilite prin fapta omului de uzufruct sau de uz este întocmai caracterul folosinţei bunului. or. Din cele menţionate se desprinde următoarea caracteristică: dreptul de uzufruct şi dreptul de uz se constituie în favoarea unei persoane. De exemplu. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct. Uzufructul se poate stabili prin convenţii. nu se pot uzucapa cînd servitutea nu este în acelaşi timp continuă sau aparentă. ci un avantaj personal al proprietarului lui. Dreptul de uz este un drept real de aceeaşi natură cu uzufructul. spre deosebire de dreptul de servitute care se constituie în favoarea unui fond. Autorii francezi se pronunţă însă împotriva instituirii unei astfel de servituţi [75. 395 alin. dar numai pentru nevoile lui şi ale familiei. uz şi obligaţie personală Art. Această soluţie. flori. titularul acestuia dobîndind dreptul de a folosi şi de a culege fructele. 390]. chiar dacă ar fi stipulat în folosul proprietarului unui fond vecin. este totuşi în contradicţie cu regula admisă pentru servituţile stabilite prin fapta omului. Secţiunea a 3-a. primele două dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sînt numite în literatură servituţi personale. ci un drept de uz. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul nu şi de a-l înstrăina”. personal în cazul dreptului de uzufruct şi uz şi real în cazul servituţilor. dar de o întindere mai mică. care este logică şi echitabilă. p. De altfel. proprietarul păstrîndu-şi nuda proprietate.

501].O altă deosebire esenţială priveşte caracterul temporar sau perpetuu al dreptului instituit. viitorul ei titular trebuie să aibă în posesiune fondului înfundat). pentru o delimitare corectă a servituţii de dreptul de uz trebuie luate în vedere atît caracterele juridice. implicit al folosinţei. nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. posibilitatea transmiterii lui. felul acestuia şi modalităţile de întrebuinţare. ceea ce înseamnă că va exista atîta timp cît cele două imobile există. proprietarul bunului. Astfel. chiar dacă drepturile au fost cedate unei alte persoane. Un alt element distinctiv apare în raport cu posesiunea imobilului de către beneficiarii de uzufruct. se impune şi realizarea unei distincţii între servitute şi obligaţie. aceste drepturi se sting la moartea uzufructuarului. Dreptul de servitute este perpetuu. dreptul de uz. se poate transmite. Menţionăm că această poziţie este discutabilă. obiectul dreptului real instituit. în genere. În ceea ce priveşte obiectul dreptului real. Dreptul de uz nu poate fi transmis în mod pasiv moştenitorilor proprietarului fondului grevat. Pentru a şti dacă este vorba de o servitute sau de un drept de uz. respectiv a titularului dreptului de uz. Dreptul de uzufruct şi dreptul de uz sînt temporare. dar este inseparabil de fond [65. p.numai asupra unor bunuri imobile. pentru a construi o servitute de trecere. de uz sau de servitute [28. se poate examina şi caracterul fondului. pe cînd servituţile . dacă nu a fost stipulat un termen. Prin urmare. să limiteze în timp servitutea. pe cînd dreptul de servitute necesită posesiunea imobilului de către cel în a cărui favoare este stabilită servitutea (de exemplu. vom constata că uzufructul şi uzul pot fi stabilite asupra unor bunuri mobile sau imobile. Există şi posibilitatea ca proprietarii celor două fonduri. Astfel. iar situaţia de fapt o impune (situaţia care a generat naşterea servituţii). considerat un drept activ. Mergînd pe aceeaşi linie a caracterelor celor trei dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. dreptul de a vîna pe fondul vecin nu necesită posesiunea acestuia). Întrucît folosinţa poate fi stabilită fie cu titlu de drept real de uz. avînd acest drept. după cum nici servitutea reală nu poate avea ca obiect o prestaţie personală pozitivă. în vreme ce dreptul de servitute. p. 78 . avîndu-se în vedere însuşirile naturale. cum ar fi: necesitatea posesiunii unui imobil de către cel în a cărui favoarea s-a instituit dreptul real. există independent de posesiunea unui imobil de către uzuar (de exemplu. de comun acord. un alt element distinctiv al servituţii constă în faptul că ea nu poate fi cedată independent de fond. 148]. cît şi alte elemente. în cazul dreptului de uz. fie cu titlu de obligaţie personală.

Ea poate avea drept obiect principal o prestaţie pozitivă. servitutea implică o ştirbire a dreptului de proprietate fără imixtiuni din partea proprietarului fondului dominant (de exemplu: de a nu construi mai sus de o anumită înălţime). care nu moştenesc imobilul grevat. să facă sau să nu facă ceva. Spre deosebire de dreptul de uz. 79 . debitorul este dator să dea. ar fi vorba despre o servitute. Dreptul de uz există. reiterăm că obligaţia există independent de posesiunea unui imobil de către creditor. fără a se transmite dobînditorilor cu titlu particular fondurilor debitorului şi creditorului. de asemenea.). sau în mod activ. Caracterul perpetuu al servituţii şi caracterul temporar al obligaţiei sînt şi ele elemente distinctive. independent de posesiunea unui imobil de către uzuar. Aceste distincţii au fost necesare. etc. În ceea ce priveşte sarcinile impuse. iar dacă ar conveni să construiască mai sus de o anumită înălţime. p.Caracterele care fac să se deosebească constau în faptul că servitutea este un drept real stabilit asupra unui lucru în profitul unui alt lucru. unul dintre proprietarii unor fonduri vecine s-ar putea să facă ceva în favoarea fondului vecin şi în acest caz. dacă şi-ar rezerva dreptul să facă prestaţii. Proprietarul fondului dominant poate să obţină dreptul de a face fapte pozitive asupra fondului aservit (de exemplu: să ia apă. ne-am afla în faţa unui drept de uz. ai imobilului. în cazul servituţii. Rezumînd aceste deosebiri dintre servitutea stabilită prin fapta omului şi uzufruct. ca şi dreptul de uz. Servitutea este perpetuă prin natura sa şi nu poate fi cedată independent de fond [42. şi se poate transmite în mod pasiv. uz şi obligaţie personală. iar obligaţia personală este un drept asupra unei persoane în profitul unei alte persoane. dar se transmite în schimb tuturor dobînditorilor. exercitată de creditor. Proprietarul imobilului lovit de acest drept însă nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. Servitutea reală. Dreptul nu se transmite în mod pasiv moştenitorilor proprietarului grevat. vorbim de o simplă obligaţie personală sau. nu poate avea ca obiect principal o prestaţie personală pozitivă şi nu se transmite moştenitorilor proprietarului care nu iau în posesiune imobilul grevat. servitutea necesită ca beneficiarul să posede un imobil. Obligaţia există independent de posesiunea unui imobil. deoarece. În cazul obligaţiei. proprietarul fondului aservit este obligat numai să se abţină. 284]. în care caz nu este necesar a fi proprietar. prin convenţie. Uneori. cu titlu universal sau particular. Obligaţia se transmite în mod pasiv moştenitorilor debitorului şi în mod activ moştenitorilor creditorului. să treacă.

servituţile se constituiau prin mancipaţiune. Constituirea servituţilor În dreptul roman. servitutea se putea constitui fie direct (de exemplu. De asemenea. acţiunile de creare a unei servituţi sînt fie înţelegeri scrise sau verbale. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute Secţiunea 1. atît în cazul cînd privim servitutea ca un raport juridic. pînă la adoptarea legii Scribona. în cazul în care proprietarul unui fond îngăduia unui terţ folosinţa unei servituţi. deoarece. p. prin in iure cesio [47. iar stipulaţia – o întărire a exerciţiului servituţii prin adăugarea unor clauze penale. Pactul este contractul neformal de constituire a unei servituţi. Servituţile se puteau constitui şi tacit. dat fiind faptul că A nu avea intenţia să vîndă lui B un teren care nu are acces la calea publică. Constituirea. servitutea se creează în temeiul unei hotărîrii judecătoreşti. Ulterior. se utilizau aşa-zisele pacte şi stipulaţii. 80 . Uzucapiunea a fost un temei de constituire a servituţii. cu ocazia transferării unei proprietăţi. în instanţa de judecată. Deseori. cînd alienatorul îşi reţinea dreptul de trecere pe fondul înstrăinat. pe care l-a împărţit în două. servituţile nu se puteau constitui în conformitate cu normele dreptului civil. iar cele prediale urbane. pe care le vom studia în prezentul capitol. Terenul vîndut lui B nu are altă ieşire la drumul public decît pe terenul lui A. ea are la baza apariţiei sale fapte juridice. unde este numit “stabilirea servituţii după destinaţie”. fie rezultatul clar al unor atare servituţi. servituţile pot fi constituite prin fapte juridice. chiar şi în cazul în care lipseşte intenţia de a crea o servitute. Acest mod de constituire a servituţii este prevăzut şi de legislaţia României şi Franţei.Capitolul III. De aceea. cît şi ca un drept subiectiv. De asemenea. Cînd se folosea mancipaţia sau in iure cesio. ea totuşi se consideră stabilită. A spunea: “Afirm că am un drept de trecere pe fondul lui B”). în dependenţă de sistemul juridic. a unor anumite sau acţiunilor părţilor. De exemplu: A este proprietarul unui teren mare. servituţile puteau fi constituite printr-o adiudicatio făcută de un judecător într-o acţiune de partaj. sau alte acţiuni ale persoanelor care. fie indirect. Servituţile se creează ca urmare a acţiunilor proprietarilor de imobile. Independent de faptul că A şi B. Servituţile derivînd din fapta omului pot fi stabilite sau dobîndite în diverse moduri. care punea servituţile prediale rustice în cadrul bunurilor mancipi. În dependenţă de sistemul juridic. care indică asupra creării servituţii. considerate ca res nec mancipi. la vînzarea terenului nu au stabilit în mod expres că se instituie o servitute. Asupra fondurilor provinciale. pot fi calificate ca săvîrşite cu intenţia de a crea o servitute.170]. o parte este vîndută lui B.

§1. însă dacă cele două fonduri ajung în stăpînirea a doi proprietari diferiţi. este numai pentru servituţi continue şi aparente. modurile de a stabilire a acestor servituţi sînt: a) prin destinaţia stabilită de proprietar. Cît timp ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. scopul şi situaţia servituţii unei părţi a terenului în favoarea altor părţi”. Destinaţia proprietarului este un mod de stabilire a servituţilor. Destinaţia proprietarului nu este un mod de stabilire general ca şi prescripţia. deoarece se aplică la toate servituţile. dar. 37]. p. Astfel. Preluînd definiţia dată de la unii autori români în domeniul dreptului civil. scopul şi situaţia unei părţi de teren în favoarea altei persoane sau altor părţi. Specificul însă constă în aceea că o asemenea servitute se constituie de către proprietarul unui teren în vederea unei eventuale parcelări. Hamangiu defineşte “destinaţia proprietarului” ca fiind actul prin care proprietarul care stăpîneşte două fonduri. Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar Conform prevederilor art. Este de remarcat faptul că destinaţia stabilită de proprietar. (1) din Codul civil: „servitutea poate fi constituită prin destinaţia stabilită de proprietar”. Proprietarul. în vederea unei eventuale parcelări. Articolul 432 din Codul civil stabileşte că “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. fie ele continue sau necontinue.Există trei moduri de stabilire a servituţii derivînd din fapta omului. după natura sa. 81 . conform prevederilor art. b) prin act juridic(titlu). ca şi ea. aparente sau neaparente. profesorul C. Servitutea stabilită prin destinaţia proprietarului îşi are originea în dreptul cutumiar francez [85. de exemplu. servitutea se naşte fără titlu sau prescripţie. anticipînd parcelarea imobilului său şi trecerea parcelelor în proprietatea diferitor persoane. este un act juridic unilateral şi se supune aceloraşi condiţii de fond şi de formă ca şi la servitutea constituită prin act juridic. 431 alin. Celelalte două moduri se aplică numai la anumite categorii de servituţi derivînd din fapta omului. 431 din Codul civil. sau instituind nemijlocit parcelarea printr-un testament. starea de fapt nu constituie servitute. stabileşte între ele o stare de fapt care ar constitui o servitute. c) prin uzucapiune. Modul de stabilire prin acte juridice este un mod general de dobîndire a servituţilor derivînd din fapta omului. dacă fondurile ar aparţine a doi proprietari diferiţi. instituie imediat natura. stabileşte imediat natura.

Dacă. neîndoielnic şi precis prin lucrări exterioare [42. cu consecinţa că entităţile în discuţie vor aparţine unor proprietari diferiţi. 293]. 5) în ipoteza unei servituţi discontinue. faptul se consfinţeşte într-un act juridic. O decizie adoptată în practica judiciară franceză. 2 nov. 4) numai servituţile aparente care se relevă printr-o amenajare exterioară vizibilă sînt susceptibile a fi stabilite prin destinaţia proprietarului 21. întrucît nu sînt întrunite 21 Tribunalul de mare instanţă.. Franţa. în mod expres. cel puţin ultimul proprietar comun trebuie să menţină amenajarea constitutivă a servituţii de la momentul separării fondurilor. Această ultimă condiţie a fost stabilită şi prin decizia nr. Înstrăinarea sau moştenirea unuia dintre cele două imobile. Existenţa servituţii îşi are. Dar acest consimţămînt tacit. 692 şi următorul din Codul civil francez. 2) intenţia proprietarului de a stabili implicit o servitute între o parte a fondului său în profitul altei părţi trebuie să fie cert stabilită. trebuie să decurgă în mod neîndoielnic din împrejurări. 1989. va duce la naşterea servituţii. Constituirea unei servituţi prin destinaţia proprietarului presupune reunirea mai multor condiţii: 1) fondurile divizate trebuie să fi aparţinut la origine aceluiaşi proprietar. ca lucrurile să rămînă astfel. astfel. 1-er chapitre. al căror cuprins este reprodus de art. pentru a fi admis. dacă aceasta nu a fost stabilită de el însuşi. publicată în “Culegerea de decizii din 1983”. p. 82 . 625 şi următorul din Codul civil român. în momentul împărţirii fondurilor sau înstrăinării. dacă proprietarul originar al celor două fonduri nu a prevăzut o clauză contrară în convenţie sau testament. originea juridică în consimţămîntul tacit prezumat al noilor proprietari în vederea continuării ei. cel ce o invocă trebuie să probeze că actul de separare al fondurilor nu conţine nici o dispoziţie contrară menţinerii servituţii.Acest lucru s-ar explica prin faptul că un asemenea mod de constituire a servituţilor se bazează pe consimţămîntul tacit al părţilor ca lucrurile să rămînă în starea în care erau în momentul cînd fondurile au încetat să aparţină aceluiaşi proprietar. Aix-En-Provence. Starea de fapt trebuie să se manifeste în mod vădit. Această decizie dispune că dreptul de servitute nu poate fi stabilit cînd terenul pe care se află construcţia partajată se află în continuare în indiviziune între părţi. 3) amenajarea constitutivă a servituţii trebuie să fi fost făcută de proprietarul originar sau. părţile au dispus. sintetizează excelent condiţiile necesare pentru dobîndirea servituţii prin destinaţia proprietarului. 1371 din 28 iulie 1983 a Tribunalului Suprem Român. întemeiată pe prevederile art.

lăsînd. dreptul de utilizare limitată a terenului vecin. cînd proprietarul a scindat fondul în două terenuri. Totodată. Astfel de servituţi pot fi constituite prin contract. în afară de proprietar. uzucapiune. deoarece nu este vorba de două terenuri aparţinînd unor persoane diferite. cele mai diverse cazuri vizează divizarea fondului de către proprietar. după caz şi proprietarilor unor alte terenuri. p. În articol sînt enumerate mai departe temeiurile de instituire a unei servituţi (de trecere. Este necesar ca. doctrina şi practica cea au statuat ca servitutea să fie aparentă şi nu continuă au recunoscut şi în aceste cazuri servituţi stabilite prin destinaţia proprietarului [59. De asemenea. Cod civil al Federaţiei Ruse la art. În conformitate cu prevederile Codului civil al Federaţiei Ruse.). p. 19. 274. în cazul stabilirii servituţii prin destinaţia proprietarului. conform acţiunii intentate de solicitantul servituţii. servitutea luînd naştere în momentul despărţirii fondurilor”. 642-648]. potrivit căreia “destinaţia proprietarului poate ţine loc de titlu dacă are caracter permanent şi îşi are aplicare numai în cazul în care ambele imobile au constituit un singur fond. 83 . drum de trecere pentru locul înfundat. În cazul în care aceste persoane nu pot ajunge la o înţelegere în privinţa instituirii servituţii sau a condiţiilor ei. În acest sens. aparţinînd aceluiaşi proprietar. nu se pot constitui prin destinaţia proprietarului decît servituţile continue şi aparente. în favoarea acelui loc o servitute de trecere de care se va folosi. 22 Culegeri de decizii ale Curţii Supreme de Justiţie pe anul 1969. Servitutea se constituie în cazul necesităţilor a căror satisfacere este imposibilă fără instituirea ei. prin semne vizibile. şi alte persoane (de exemplu. pentru instalarea şi exploatarea diferitelor comunicaţii etc. dar şi-a păstrat proprietatea asupra unei porţiuni de teren. litigiul urmează să fie soluţionat în instanţă de judecată. 274 alin. va crea. 783 din 6 iunie 196922. De aceea. amintim Decizia Secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie Române nr. lăsînd prin semne vizibile drum de trecere pentru locul înfundat. starea de fapt să aibă caracter perpetuu. al Republicii Moldova. Dreptul de a cere instituirea servituţii o au. În practică însă.condiţiile pentru stabilirea acestui drept. stabileşte că servitutea poate fi constituită conform unei înţelegeri între solicitantul servituţii şi proprietarul fondului vecin. proprietarul bunului imobil (teren sau un alt imobil) are dreptul de a cere proprietarul de teren vecin.(3). art. testament şi prin alte acte juridice valabile dintre părţi. persoana care are dreptul de folosinţă nelimitată). după care înstrăinează proprietatea uneia dintre cele două parcele. Prin prisma articolului 432 din Codul civil.

. poate crea situaţii de conflict. dacă imobilul asupra căruia se constituie servitutea este proprietate de stat. Necesitatea trebuie să fie determinată cu rigurozitate în absenţa deplină a unor alternative. Exemplu: Persoana A este proprietarul unui teren.hotărîrea instanţei de judecată. Pentru înregistrarea servituţii se prezentă următoarele documente privind instituirea servituţii: . la art. Construcţiile de pe terenurile vecine nu permit trecerea la drum cu automobilul. 431 alin. Legislaţia Republicii Moldova. cu excepţia cazului cînd construcţia acestui pod îi va cauza cheltuieli considerabile. inclusiv Codul civil. fie în temeiul înştiinţării organului de stat în baza hotărîrii căruia a fost instituit dreptul de servitute. reglementează modul de constituire. în conformitate cu Legea nr. A are alternativa de a construi un pod pentru a trece la drumul public şi nu are dreptul de a cere instituirea unei servituţi.prin hotărîre a instanţei de judecată. În situaţia cînd unul din hotarele terenului lui A este mărginit de un rîuleţ.contractul încheiat în modul corespunzător. Caracterul considerabil al cheltuielilor se va determina în funcţie de venitul tuturor membrilor de familiei ai lui A. utilizare şi stingere a dreptului de servitute şi. 1998. 1543-XIII din 25 februarie 199823 privind cadastrul bunurilor imobile. 44-46. numai terenul lui B este liber şi numai pe el se poate institui o servitute de trecere. Determinarea necesităţii însă poate fi subiectivă şi de aceea. stipulează că pentru existenţa servituţilor ele trebuie înregistrate în modul corespunzător de către organele cadastrale în registrul bunurilor imobile. 23 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. prin decizie a autorităţii publice. (3)). a cărui trecere la drumul public a fost închisă în urma exproprierii unei părţi din acest teren pentru construcţia unei şcoli. Prin hotărîre a instanţei de judecată servitutea se constituie în caz de necesitate.hotărîrea autorităţii administraţiei publice locale privind pămîntul care se află în proprietate publică. În acest caz. Astfel. (art. nr. 84 . dar a cărei exercitare duce la imposibilitatea folosirii bunului la destinaţie sau necesită cheltuieli considerabile. . fie în existenţa unei posibilităţi. 45 este stabilit că înregistrarea dreptului de servitute se efectuează fie în baza cererii depuse de proprietarul bunului imobil sau de persoana în folosul căreia se constituie dreptul de servitute. se consideră că A are necesitatea de a institui o servitute pe terenul lui B. totodată.

încheierea lor se supune condiţiilor de fond şi de formă prevăzute la capitolele I. cu titlu oneros ca vînzarea. convenţie. indiferent de natura ei. titlul este valabil dacă este rodul voinţelor celor întru care se încheie. dacă este constituită pe cale de legat. e o manifestare de voinţă a proprietarului. Titlul prin care se stabileşte servitutea nu este supus nici unei reguli de o formă specială. în afară de regulile de drept comun. negotium. la art. ea fiind opozabilă numai după înscriere în registrul bunurilor imobile. fie ele acte bilaterale. Astfel.1543/1998. legatul sînt astfel de titluri.) sau a testamentului. poate fi stabilită prin titlu. 285]. Orice servitute. II. dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. ele depind de voinţa părţilor. Codul civil menţionează.35 şi 38 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. instrumentum. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. sau cu titlu gratuit ca donaţia. Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu) Cînd vorbim de constituirea servituţilor. adică contracte. prin act juridic sau titlu. care constată această operaţiune. poate îmbrăca forma convenţiei (vînzare . sau unilaterale. precum şi alte acte normative. Cît priveşte natura. conţinutul şi formelor actelor materiale concrete de exercitare. se aplică regulile de drept comun în materie de formă a actelor. Toate operaţiunile translative de drept comun pot servi ca mijloc de stabilire a unei servituţi. Chiar dacă este cuprins într-un instrument probator. că servituţile continue şi aparente se dobîndesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani. ca orice donaţie. În acest caz. şi III ale Titlului III din Codul civil. servitutea ea se va face printr-un act autentic. dacă este constituită cu titlu oneros între vii. Codul civil românesc declară. ca testamentul. actul juridic care serveşte la stabilirea lor. 623. 85 . 23. testament.§2. articolele 431-433 din Codul civil. iar servitutea însă. donaţia. actul constitutiv va putea să fie sub semnătură privată. p. nu înscrisul probatoriu. încheiate în scris. orice servitute se poate stabili şi dobîndi prin titluri. 431. în art. este determinată de factorii şi necesităţile obiective ale proprietarilor imobilelor în cauză. Vînzarea. Prin urmare. Art. 624 stipulează că servituţile continue neaparente şi cele necontinue şi neaparente nu se pot stabili decît prin titluri. avem în vedere operaţiunea juridică. Acesta. iar unele servituţi nu se pot stabili decît în acest mod. la art. că servitutea poate fi constituită şi prin act juridic. independent de actul probatoriu care le constată [42.cumpărare etc. În aceeaşi ordine de idei. Deoarece aceste acte juridice se referă la bunurile imobile.

a unei fîntîni sau a despărţiturilor comune. în termeni tehnici. Pentru celelalte părţi comune însă. Titlul probatoriu pierdut nu poate fi înlocuit. indiviziunea nu mai este legală. adevărul este că orice servitute. Or. Astfel este comunitatea indiviză a unui drum. Servituţile care se pot stabili prin prescripţie sau destinaţia proprietarului se pot dovedi prin toate mijloacele ce stabilesc prescripţia sau destinaţia. aceasta va putea fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.). ar fi necesar să se aplice regulile de drept procedural comun în materia probelor. S-ar putea crede că numai servituţile ce nu se pot dobîndi prin prescripţie. prin care proprietarul fondului aservit recunoaşte existenţa servituţii la care este supus. 231 din Codul civil stabileşte că nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic. servituţile care se pot stabili numai prin titluri nu pot fi dovedite decît prin titlu constitutiv sau (dacă titlul acesta este pierdut şi nu se poate aduce în faţa instanţei) printr-un act de recunoaştere emanînd de la proprietarul fondului aservit. decît printr-un act nou. În acest caz. existenţa unei servituţi dobîndite prin prescripţie sau prin destinaţia proprietarului. O servitute nu poate fi constituită în mod valabil verbal. Titlul. În fine. indiferent de forma în care se încheie. o astfel de servitute ar putea fi dovedită în justiţie fie prin martori. adică servituţile continue neaparente. stabilită prin fapta omului şi rezultînd din titlul de partaj al fondului primitiv între copărtaşii actuali. schimbul) sînt valabile. Titlul nu este supus nici unei reguli de o formă specială. Servituţile constituite prin convenţie cu titlu oneros (vînzarea-cumpărarea. dacă aceasta pare a fi voinţa intrinsecă a părţilor. “actul juridic prin care se constituie servitutea se încheie în formă autentică”.Conform prevederilor art. Actul de partaj creează. servitutea de indiviziune asupra anumitor accesorii ale fondurilor (drumuri. dar art. Cînd servitutea se constituie prin convenţie. în mod implicit şi tacit. În acest caz ne aflăm în faţa servituţii negative de a nu crea partajul. “servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înregistrarea în registrul bunurilor imobile”. care constituie o manifestare de voinţă a proprietarului. Dacă sînt stabilite 86 . O servitute specială care rezultă din titluri şi care necesită scurte explicaţii este servitutea de indiviziune. Conform alineatului următor. 431 alin. fiindcă nimic nu împiedică părţile să constate. printrun act scris. act recognitiv. stabilirea unei servituţi poate fi tacită. necontinue aparente şi necontinue neaparente. poate îmbrăca forma convenţiei sau a testamentului. chiar aceea care se poate dobîndi prin prescripţie. fie prin simpla prezumţie. Prin urmare. pentru a dovedi în justiţie existenţa servituţii. fiind suficient şi simplul acord de voinţă. adică să rezulte implicit din clauzele unui contract. Un asemenea act de recunoaştere se numeşte. Există cazuri în care mai mulţi proprietari vecini sînt obligaţi să rămînă în indiviziune asupra unor bunuri. (2) din Codul civil. poate fi dovedită printr-un act de recunoaştere. pot fi dovedite printr-un act de recunoaştere. fîntîni etc. în afara regulilor de drept comun.

de exemplu. 458]. Conform alin. p. servituţile trebuie să îmbrace forma autentică cerută de lege. 584]. articolul 433 reglementează în mod expres regimul dobîndirii servituţii prin uzucapiune. Totodată. fapt contrar dispoziţiilor art. Din prevederile art. Cît priveşte sintagma “în condiţiile legii”. în lipsa unor precizări exprese în titlul constatator al servituţii. dacă este constituită prin legat. servitutea de vedere). (2). Dacă este constituită cu titlu oneros între vii. (1) din articolul menţionat: “servituţile continue şi aparente. ci numai cele continue şi aparente (de exemplu. Astfel. de altfel criticată de jurisprudenţă de-a lungul timpului. Astfel. 87 . (1) din Codul civil. dreptul de proprietate se dobîndeşte în temeiul alin. 432 alin. actul constitutiv va putea fi sub semnătură privată [41. art. legislaţia română are cu totul o altă interpretare. Făcînd o analiză comparată în materia servituţilor dobîndite prin uzucapiune. 623 din Codul civil român. 623 din Codul civil român. în condiţiile legii”. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. Ideea continuă la alin.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune) Anumite servituţi se pot dobîndi prin prescripţie achizitivă sau uzucapiune. precum şi cele neaparente şi pozitive se pot dobîndi prin uzucapiune. 623 şi 624 reiese că nu orice servitute poate fi dobîndită prin uzucapiune. conform art. Aici se are în vedere uzucapiunea imobiliară. 332 privind “Uzucapiunea imobiliară” din Codul civil stabileşte. acesta devine proprietarul bunului respectiv ”. §.prin titlu gratuit. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. la alin. servitutea se constituie şi prin uzucapiune. nu va putea agrava exerciţiul servituţii. p. Se pune întrebarea: de ce legiuitorul român a suprimat prescripţia servituţilor neaparente şi a celor necontinue? În literatura de specialitate este criticată redactarea prevederilor art. altele nu. dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. (1): “Dacă o persoană. respectiv aparente şi continue (ca. servitutea de vedere). servitutea se face printr-un act autentic. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. (1) din momentul înregistrării”. se prevăd limitativ servituţile care pot fi dobîndite prin uzucapiune. servituţile continue şi aparente se dobîndesc şi prin posesiune de 30 de ani. Potrivit art. unde. 433 din Codul civil moldovenesc. ci va trebui să o exercite în limitele unei folosinţe normale [6. care stabileşte: “Dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. În literatura de specialitate s-a statuat că titularul fondului dominant. adică printr-o posesiune îndelungată.

din moment ce exercită trecerea ori de cîte ori are nevoie. Editura Cartea. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. întocmai cum ar face un titular al servituţii. nu atrag uzurparea propriu-zisă a folosinţei fondului. corespunzător exerciţiului unei servituţi. 430 din Codul civil al Republicii Moldova. este inexact să spunem că posesiunea lor nu poate fi continuă. Prescripţia unei servituţi necontinue ar trebui să fie posibilă cînd actele de folosinţă. or. în alte cazuri. cît şi pentru cele aparente [42. sînt totuşi făcute la intervale normale în raport cu natura servituţii. 24 Art. În ceea ce priveşte servituţile necontinue. cel care exercită un drept de trecere posedă acel drept şi ar trebui deci să îl prescrie. publică. pornindu-se de la servitutea de trecere”. Astfel. Justificarea dispoziţiilor legale este însă greşită atît pentru servituţile necontinue. Or. posesiunea unor astfel de servituţi este. adică la acele momente cînd le-ar face un proprietar.Autorii mai vechi explicau dispoziţia legii moderne în modul următor: prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesiune neviciată. deci. deci continuă şi publică. să întrunească condiţiile de bază: să fie continuă. pag. De exemplu. Dar. 335 din Codul civil. dacă posesorul face acte de posesiune la intervale normale. netulburată. existenţa lor nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute24. aceste calităţi ale posesiunii nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. prin definiţie. S-a susţinut că “ceea ce împiedică prescripţia acestor servituţi este caracterul precar al actelor de folosinţă la care dau loc. În ceea ce priveşte servituţile neaparente. sînt întrerupte şi ascunse. 287]. în unele cazuri. deşi necontinue prin forţa lucrurilor. derivînd din simpla bunăvoinţă reciprocă dintre vecini. Pornind de la aceste condiţii. viciată. Prin posesiune neîntreruptă nu trebuie să înţelegem o posesiune exercitată fără nici un interval între actele de folosinţă. pentru a putea opera uzucapiunea. este necesar ca posesiunea. prin ipoteză. nedînd loc decît la acte izolate şi mult sau mai puţin rare. p. Chişinău. fiindcă cel care face un act de folosinţă asupra fondului vecin. păşunile nu sînt susceptibile decît de acte de posesiune necontinue. despărţite prin intervale de timp adesea lungi. prezumţia de precaritate poate fi conformă cu realitatea. aceste acte se exercită mai mult cu titlu de toleranţă. 2002. Pentru a putea opera uzucapiunea. deoarece actele de exercitare. este falsă. s-a căutat să se justifice prohibiţia legii referitoare la dobîndirea prin uzucapiune a servituţilor necontinue. care. înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. ar trebui să fie adevărat şi pentru uzucapiunea servituţilor. foarte numeroase. Proprietatea lor se poate dobîndi totuşi prin posesie îndelungată. conform art. 88 . ci o posesiune exercitată astfel încît actele de folosinţă să nu fie despărţite prin intervale anormale în raport cu natura lucrului posedat. neîntreruptă. ceea ce este adevărat pentru uzucapiunea proprietăţii. neprecară. 125.

De aceea. Astfel. 288]. chiar dacă a uzat de lumină timp de 15 ani [38. dar nu este neclandestină. 31-41]. Ce se înţelege prin acte de pură facultate? Acestea sînt acte de folosinţă ce decurg dintr-o stare juridică anterioară. precum şi cele neaparente şi pozitive sînt singurele ce pot fi dobîndite prin uzucapiune. Astfel. servitutea de adăpat. supunînd posesiunea lor regulilor generale de continuitate şi neclandestinitate. Hamangiu propune ca legiuitorul român să admită uzucapiunea pentru toate servituţile. însă care îi aparţine în mod exclusiv. ai cărui autori au vrut să facă o diferenţiere între diferitele obiceiuri ale vechiului drept francez. nu le putem imputa neaparenţa ca un viciu de posesiune. Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. p. adică de a scoate apa dintr-o fîntînă. C. o persoană uzează de drepturile sale. Şi aici a fost căutată o justificare mai exactă. Hamangiu afirmă arată că nu pot fi justificate a regulile din art. p. pentru toate servituţile neaparente. afirmîndu-se că actele de posesiune a unei servituţi neaparente sînt de cele mai multe ori acte de pură facultate. de exercitare a unei simple facultăţi. Pentru ca uzucapiunea să fie posibilă. 2232 din Codul lui Napoleon. prohibiţia uzucapiunii servituţilor neaparente nu se poate justifica prin clandestinitatea exerciţiului lor. căci servituţile sînt neaparente fără a fi clandestine. conform prevederilor art. 89 . Doar servituţile continue şi aparente.Ar fi “inexact să spunem că sînt clandestine” [42. 292]. el face un act de pură facultate. Evident. 623 şi 624 din Codul civil român. 292]. este necesară încălcarea fondului vecin sau uzurparea drepturilor proprietarului fondului aservit [42. făcînd asemenea acte. dacă persoana ia apă fără a se ascunde. 433 alin. Această justificare se loveşte de aceeaşi obiecţie ca şi prezumţia de toleranţă pentru servituţile necontinue. deoarece uzează de un drept pe care îl are. fapt elucidat în Codul civil la art. fără ca acesta să poată opune dobîndirea unei servituţi de lumină prin uzucapiune. Se poate prescrie nu numai dreptul de servitute care se dobîndeşte prin uzucapiune. care dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea cu acelaşi chip” [42. Adică nu trebuie confundată servitutea neaparentă cu servitutea exercitată în mod clandestin. preluate din Codul lui Napoleon. 641 din Codul civil român. prin urmare nu pot conduce la uzucapiune. şi acest act nu poate fonda o servitute de lumină împotriva vecinului. Prin urmare. Profesorul C. neîncălcînd dreptul altuia asupra fondului. Este greu să admitem o prezumţie absolută şi generală de precaritate. menţinîndu-se în cadrul lor. actele de pură facultate nu pot fonda o posesiune utilă şi. în plină zi. ci şi modul de a-l exercita. p. sînt consecinţele unui drept care aparţine deja celui ce le face şi care nu implică încălcarea dreptului vecinului. p. el poate obliga proprietarul să suprime lumina. Conform art. cînd un proprietar deschide o simplă lumină în zidul ce se află la limita fondului. căci ele pot să nu lase nici un semn exterior relativ la exercitarea lor şi să se exercite totuşi în văzul tuturor. (3). este neaparentă. aşa încît dacă vecinul dobîndeşte ulterior coproprietatea zidului.

Motivul pentru care legea română în vigoare a exclus uzucapiunea de 10-20 de ani ar fi acela că servitutea. art. din momentul înregistrării. Tot astfel. constînd din dreptul de a deschide o fereastră. fiindcă servitutea de vedere este continuă şi aparentă. deci trebuie să fie continuă. (1) din Codul civil stabileşte că. se poate exercita fără ca acesta să îşi dea seama. dar. art. dacă servitutea este stabilită într-un fel şi în anumite limite. admisă pentru proprietate şi uzufruct în favoarea posesorului cu just titlu şi de bună-credinţă. 90 . publică şi neprecară [42. titularul servituţii dobîndeşte prin uzucapiune dreptul de a exercita servitutea în modul folosit de 15 ani. conform teoriei clasice. Astfel.Astfel. dobîndirea servituţii întregi şi nu este posibilă decît dacă servitutea este susceptibilă de uzucapiune. este de fapt. folosirea a întregului fond din partea celui care invocă uzucapiunea fără ca proprietarul în contra căruia se prescrie să nu-şi dea seama de această uzurpare. dreptul de a avea două ferestre. în temeiul Codului civil. devine proprietarul bunului respectiv. deseori fără ca proprietarul acestui fond să sufere o daună reală. netulburată. 623. un drept de trecere limitat la trecerea pe jos. prin uzucapiune. se aplică regulile generale ale uzucapiunii şi ale posesiei. Trebuie să insistăm asupra unui singur punct în relaţia cu o latură specială a neprecarităţii. la art. posesiunea trebuie să aibă ambele elemente esenţiale: corpus şi animus. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. dacă o persoană are. nu poate dobîndi prin uzucapiune acest drept. prin titlu. fiindcă dobîndirea unui mod mai larg decît prin titlul de a exercita servitutea. Codul civil român prevede. trece cu un mijloc de transport cu tracţiune animală. 332 alin. o servitute de vedere. În privinţa calităţii şi condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească posesiunea servituţii pentru a conduce la uzucapiune. nu este admisibilă în materia servituţilor. ocupînd numai o parte a fondului aservit. Dimpotrivă. Făcînd o analiză comparată în această ordine de idei. 291]. dreptul de proprietate se dobîndeşte. 332 alin. prin titlu. ea poate dobîndi. făcînd acte de folosinţă mai largi decît avea dreptul să facă după actul constitutiv. Uzucapiunea modului de a exercita servitutea nu poate exista decît numai pentru servituţile continue şi aparente. Precarietatea se manifestă prin posesiunea exercitată asupra unui lucru al altuia. Însă dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. fiindcă servitutea de trecere nu este continuă. În ceea ce priveşte durata posesiunii necesară pentru împlinirea prescripţiei servituţilor. Jurisprudenţa româneasca deduce că uzucapiunea de 10-20 de ani. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. p. dacă o persoană. în realitate. prin simpla îngăduinţă a proprietarului său. De exemplu. dacă o persoană are. însă titularul ei o exercită timp de 15 ani într-un mod şi în limite diferite. Nu avem nimic special de spus asupra acestor puncte. posesiunea de 30 de ani. dar în realitate deschide două ferestre. pe cînd uzucapiunea proprietăţii sau a uzufructului presupune detenţia. (1). posesiunea nu trebuie să fie viciată.

iar în acest sens sînt şi lucrările pregătitoare ale Codului Napoleon. Cînd astfel de acte de folosinţă asupra fondului altuia sînt rare sau nu tulbură decît foarte puţin pe proprietarul fondului. prin aparenţa lor. pentru a păstra relaţii de bună vecinătate. Secţiunea a 2-a. Dacă ar fi în primejdie să vadă transformate în obligaţii şi servituţi orice acte pe care le îngăduie vecinului din spirit de toleranţă. autorii Codului civil moldovenesc au stabilit. 642 alin. atunci toţi proprietarii ar lua măsurile cele mai drastice pentru a-şi păzi fondurile şi nu ar mai îngădui nici un act de folosinţă. Exercitarea servituţii §1. 2) [42.292]. care nu produc o încălcare pe fondul superior. Exercitarea de lucrări pe propriul fond nu constituie oare acte de pură facultate. Posedarea presupune automat şi exercitarea anumitor lucrări. este necesară analiza drepturilor şi obligaţiilor ce revin proprietarilor celor două fonduri sau terenuri. în favoarea vecinilor. la art. controversa este stinsă în Franţa prin Legea din 8 aprilie 1898. 91 . Hotărîrea din 5 iulie 1893. oricît de neînsemnat. cu exerciţiul unei servituţi. a posedat sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani.Actele de folosinţă exercitate prin simpla îngăduinţă sau toleranţă a proprietarului se întîlnesc frecvent în raporturile dintre vecini şi se pot confunda. devine proprietarul bunului respectiv. 332. că dacă o persoană. precum şi constatarea titlului prin care a fost instituită servitutea. considerînd că numai lucrările făcute pe fondul aservit constituie o încălcare a drepturilor proprietarului izvorului. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. 25 Curtea de Casaţie franceză. p. de obicei. şi că numai ele pot conduce la prescripţia unei servituţi asupra izvorului 25. care a modificat şi completat cuprinsul anterior în sensul soluţiei jurisprudenţiale (noul Cod civil francez art. Jurisprudenţa franceză însă se pronunţă în sens contrar. Astăzi. fiindcă legea nu specifică necesitatea de a fi făcute pe fondul aservit. acesta le îngăduie. Astfel. Exercitarea dreptului de servitute Pentru a se analiza exercitarea dreptului de servitute. nici o uzurpare a drepturilor proprietarului acestui fond? Şi nu este imposibilă uzucapiunea în acest caz? O mare parte din doctrina franceză decidea că este suficient ca lucrările să fie făcute pe fondul inferior.

precum şi situaţiei de fapt a fondurilor. are dreptul să se folosească de servitute. că “servitutea se extinde asupra a tot ce este necesar pentru exercitarea ei”.Limita şi modul în care poate fi exercitată servitutea variază în funcţie de natura şi modul ei de constituire. (4). 92 . să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. 434 alin. Ceea ce este caracteristic în situaţia redată anterior constă în faptul că proprietarul terenului aservit poate indica. O dată apărut un astfel de litigiu. cheltuielile de transferare sînt suportate de către proprietarul terenului aservit. ceea ce ar echivala cu inexistenţa servituţii. iar dacă titlul nu face acest lucru. Astfel. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. 434 alin. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are implicit dreptul de a face lucrările necesare întreţinerii sau construirii unui drum pe fondul vecinului pentru exercitarea trecerii în limitele stabilite [42. Codul civil stabileşte. Astfel. beneficiarul servituţii nu ar putea exercita servitutea în mod util. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. Convenţiile ce fixează întinderea servituţilor sînt de strictă interpretare. Modul şi limitele de exercitare a servituţilor dobîndite prin uzucapiune. proprietarul fondului dominant. întinderea şi modul de exercitare trebuie să fie conforme regulilor stabilite de lege (art. la art. adică beneficiarul servituţii. În acest şir de idei. adică drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. aşa cum a creat-o sau a menţinut-o proprietarul iniţial al celor două fonduri. sînt determinate de felul şi întinderea actelor de folosinţă care au condus la uzucapiune. (2). Servitutea poate consta şi din obligaţia proprietarului de a se abţine de la anumite acţiuni în favoarea proprietarului terenului dominant”. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul. 434 alin. Articolului menţionat stabileşte la alin. 434). sînt determinate de titlul constitutiv. 431 din Codul civil. proprietarul terenului aservit este obligat conform prevederilor art. deasupra acestuia sau sub pămînt. Întinderea şi modul de a exercita. Un lucru este cert: dacă nu ar avea dreptul la aceste lucrări. (3). Legiuitorul fixează cîteva reguli generale privind întinderea şi modul de exercitare a servituţii. Întinderea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului este determinată prin starea de fapt. Acesta nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. În astfel de situaţii se pune următoarea condiţie: dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. p. 296]. atunci. după cum dispune art. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant în soluţionarea litigiului. servituţile stabilite prin acte juridice. o altă parte a terenului decît cea indicată la art. pentru exercitarea dreptului de servitute.(1): “Sarcina pe care o instituie servitutea asupra terenului aservit constă în obligaţia proprietarului de a permite efectuarea anumitor acţiuni pe terenul său.

În schimb. nici legal. După împărţire. fără a aduce atingere drepturilor acestuia din urmă. şi care variază de la caz la caz. sînt stabilite prin lege sau de părţi şi indicate în actul de constituire. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit (art. Compatibilitatea între mai multe servituţi stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. nici convenţional. învestit cu procură în acest sens. în dependenţă de originea acesteia. proprietarului terenului dominant îi aparţin următoare drepturi: 93 . scopul şi conţinutul servituţii. Pentru a stabili o servitute prin fapta omului este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. Codul civil stabileşte cîteva reguli generale referitor la întinderea şi modul de exercitare a servituţii. 429 alin. 434 alin. posesorul. deoarece drepturile reale sînt temporare şi nu pot procura titularului lor nici interes. pentru că stabilirea unei servituţi reprezintă o înstrăinare. potrivit art. nu poate stipula o servitute în favoarea imobilului ce îi este ipotecat. iar el este singurul care are asupra fondului un drept permanent. Conţinutul şi actele materiale concrete de exercitare a servituţii. dar. (6) din Codul civil. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. necesare exercitării normale a servituţii. dar dacă nu a prescris. 429 alin. Servitutea poate fi constituită de un mandatar al proprietarului. Conform art. 436 din Codul civil. adică la drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant şi ale proprietarului fondului sau terenului aservit. persoana care poate constitui o servitute este proprietarul actual sau viitor al fondului aservit. Proprietarul care a instituit o servitute asupra unui fond poate să mai instituie şi alte servituţi. în caz contrar. Astfel. nudul proprietar nu poate stabili o servitute fără acordul uzufructuarului. servitutea va fi validă dacă fondul aservit va cădea în lotul coproprietarului care a instituit-o. Creditorul ipotecar. (3) din Codul civil. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant are un complex de drepturi şi obligaţii. pentru că nu sînt proprietari. “schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului aservit. Servitutea constituită de coproprietarul unui fond indiviz nu este validă în timpul indiviziunii dacă nu are consimţămîntul celorlalţi coproprietari. fiind chiar de bunăcredinţă. În mod firesc. (6)). Legea nu se ocupă de acest lucru în mod expres. conform art. În literatura de specialitate. § 2. precum şi împărţirea terenurilor. nu afectează dreptul de servitute”. nici calitatea de a obţine un drept de servitute menit să folosească fondului. sau reies din natura. întrucît stabilirea unei servituţi înseamnă înstrăinarea parţială a proprietăţii. avînd numai un drept real. chiriaşul sau uzufructuarul nu pot constitui o servitute. servitutea nu poate fi exercitată decît după încetarea dreptului de uzufruct. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel.

pe cheltuiala sa. ceea ce ar echivala cu inexistenţa ei. un drept permanent. 436 din Codul Civil). dacă servitutea cade în lotul coproprietarului care şi-o doreşte. 94 . să efectueze pe terenul aservit orice lucrare necesară exercitării dreptului de servitute. Astfel.a) Dreptul de a se folosi de servitute Proprietarul terenului dominant. acesta o poate dobîndi. posesorul fondului. La art. b) Dreptul de a efectua pe cheltuiala sa pe fondul aservit lucrările necesare pentru a exercita şi conserva servitutea. proporţional avantajelor pe care le obţin. 296]. iar servitutea are caracter perpetuu [86. deoarece are doar un drept real temporar. (2) se stabileşte că “în lipsa unor prevederi contrare. După împărţirea fondului dominant. pentru a putea exercita trecerea în limitele stabilite. are dreptul să facă toate lucrările necesare pentru a se putea servi de servitute sau pentru a o păstra. Spre deosebire de proprietarul fondului dominant. În aceeaşi situaţie se află şi uzufructuarul. conform art. chiriaşul. Cînd fondul dominant aparţine mai multor coproprietari în indiviziune. el nu ar putea exercita servitutea în mod util. mai este necesar ca proprietarul să aibă capacitatea de a contracta (dacă este vorba de dobîndirea unei servituţi cu titlu oneros) sau de a primi cu titlul gratuit. Dacă beneficiarul nu ar avea dreptul să facă aceste lucrări. prin urmare profită coproprietarilor aflaţi în indiviziune. fie el şi de bună-credinţă. 436 alin. creditorul ipotecar însă nu poate dobîndi o servitute în folosul fondului ce îi este ipotecat. care poate dobîndi o servitute în folosul fondului său are un drept de dispoziţie. Mandatarii legali sau convenţionali de asemenea pot dobîndi servituţi. are dreptul să se folosească de servitute. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari. După cum am văzut. În acest sens. proprietarul terenului dominant poate lua toate măsurile şi poate face. p. deoarece deţine doar o parte. legislaţia românească în art. beneficiarul servituţii. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul [42. pune cheltuielile lucrărilor în sarcina exclusivă a titularului servituţii. 320]. 630 din Codul civil. 436 din Codul civil. să conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel (art. Pentru a dobîndi o servitute stabilită prin fapta omului. servitutea profită acestuia în întregime. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are dreptul de a face lucrările necesare pentru întreţinerea drumului. iar servitutea este indivizibilă. toate lucrările de exercitare şi conservare a servituţii. în măsura în care lucrările efectuate pentru exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv terenul aservit”. p. În consecinţă. adică beneficiarul servituţii. coproprietarul nu poate dobîndi singur o servitute pentru întregul fond. proprietarul fondului dominant.

p. acesta nu va putea îngrădi servitutea. (2) este generală şi se aplică tuturor servituţilor. „În: „Culegere de decizii pe anul 1970”. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit. colegiul civil. De exemplu.Pe lîngă faptul că prevede acest drept al proprietarului dominant. 4387 din 1956. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. În această decizie s-a statuat că “dreptul de îngrădire recunoscut proprietarului nu are nimic comun cu servituţile. pentru exercitarea dreptului de servitute. (3). 435 stabileşte că în toate cazurile în care. proprietarul fondului aservit este ţinut să suporte cheltuielile. 76. (2)). dacă aceasta din urmă este necesară pentru exercitarea servituţii principale [42. Însă. întrucît dreptul de îngrădire nu îi a lui. decizia nr. acesta din urmă se va putea adresa instanţei care va decide26. secţia Civilă. 503. lăsînd fondul supus la dispoziţia proprietarului fondului dominant (art. 436. c) Dreptul la servitutea accesorie. acesta se va putea exonera de obligaţie. nr. 434 alin. el se va putea elibera de această obligaţie. 27 26 95 . oricare ar fi modul lor de stabilire. în sarcina exclusivă a titularului servituţii. De aici rezultă că o servitute principală poate atrage. Cînd. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. Regula de la art. ci numai titularului dreptului de proprietate 27. 761/1970. conform contractului. Tribunalul Regional Cluj. deoarece ea constituie o agravare a servituţii şi părţile sînt libere să fixeze întinderea ei. decizia. alin. Tribunalul Suprem Român. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. Prin derogare de la această regulă. Convenţia prin care se stabileşte că proprietarul fondului aservit va contribui la cheltuieli sau chiar le va suporta în întregime este licită. Cheltuiala lucrărilor despre care vorbeşte art. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. În: „Legalitatea populară”. Dacă proprietarul fondului aservit îl va împiedica pe proprietarul fondului dominant să execute lucrările necesare. şi face parte din dreptul acestuia de a se folosi în mod liber de fondul său”. Titularului fondului dominant nu îi sînt permise decît lucrările absolut necesare. La rîndul său. în favoarea proprietarului dominant. acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. 436 alin. în principiu. p. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. nr. acelaşi alineat instituie şi o excepţie. 4. 1957. 436 este pusă. Proprietarul terenului aservit poate indica. o altă parte a terenului decît cea indicată la art. o servitute accesorie. cînd exercitarea unei servituţi principale impune şi o servitute accesorie. art. el fiind un atribut al proprietarului. prin titlu.

primul drept nu s-ar putea exercita. Exercitarea abuzivă a servituţii va putea justifica. vreo schimbare care să facă dificilă sarcina proprietarului aservit. Servitutea accesorie. în cazul necesităţii de a-l readuce la starea normală pentru exploatare. şi trebuie să o facă la cererea proprietarului terenului aservit. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. 296]. (1) al articolului menţionat. deoarece. d) proprietarul terenului dominant poate înlătura toate construcţiile şi plantaţiile pe care lea amplasat pe terenul aservit. 437 din Codul civil reglementează regimul juridic şi natura obligaţiilor acestuia. 437 face o aplicare a regulii după care servitutea nu poate fi agravată în paguba proprietarului aservit. moment prevăzut la alin. prevederile art. Astfel. însă regula că o servitute nu se poate exercita peste limitele fixate prin constituirea ei este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită. neavînd o existenţă proprie. făcînd-o mai oneroasă pentru acesta decît cum a fost stabilită [42. 96 în care a fost stabilită. din partea titularului fondului aservit. proprietarul terenului dominant are următoarele obligaţii: a) Să întreţină construcţiile şi plantaţiile amplasate pe terenul aservit în măsura în care faptul acesta asigură interesele terenului aservit. proprietarul fondului dominant nu are dreptul să exercite servitutea decît în limitele 297]. fiecărui proprietar de teren dominant dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. fie pe cel aservit. Prin urmare. p. proporţional beneficiului. (3) al art. Astfel. fie pe fondul dominant. 629 din codul Civil român dă ca exemplu dreptul de a lua apă din fîntîna altuia. Din art. Art. care atrage dreptul de a trece pe fondul aservit. . Astfel. obligaţia de întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit aparţine. fiindu-i interzis să facă vreo schimbare împovărătoare fondului aservit. titularul servituţii nu poate exercita servitutea decît potrivit titlului. altfel. solicitarea desfiinţării lucrărilor şi. Pe lîngă drepturile atribuite proprietarului terenului dominant. nu poate agrava servitutea în paguba proprietarului fondului aservit. Servitutea accesorie trebuie exercitată în vederea şi în limitele strict indispensabile exercitării servituţii principale (de exemplu: servitutea de vedere atrage obligaţia de a nu construi decît în anumite limite de distanţă convenite). Textul se referă numai la servituţile stabilite prin act juridic (titlu). 437 se desprinde şi ideea că proprietarului terenului dominant i se interzice să exercite servitutea peste cuprinderea fixată în titlu sau să facă. dacă este cazul. se stinge o dată cu stingerea servituţii principale. Alin.p. daune interese.

atunci. În principiu însă. Cît priveşte servitutea de trecere. se aplică. Astfel. ea nu va greva decît parcela sau parcelele din acea parte. 97 . de asemenea. servitutea de trecere sau de luare a apei va greva numai parcela care cuprinde drumul sau fîntîna. pentru a nu face dificilă sarcina fondului aservit. fiecare dintre ei va putea trece peste fondul aservit. De exemplu. fiecare parcelă va fi lovită de servitute. printr-o înstrăinare. dacă fondul dominant se împarte între mai mulţi proprietari. adică în favoarea fondului dominant. este de necontestat faptul că numai primii o vor putea exercita în viitor [42. acest fapt logic se prezumă. iar toate celelalte parcele rămîn libere. Dacă însă servitutea se exercita doar pe o parte din fondul aservit. p.Cu alte cuvinte. Condiţia ce se impune în acest sens este că toţi proprietarii vor trebui să treacă prin acelaşi loc. nu se subliniază expres că aceste daune sînt aduse prin exercitarea dreptului de servitute. să solicite desfiinţarea lucrărilor şi. Mai mult decît atît. b) Proprietarul terenului dominant este obligat să repare daunele aduse proprietarului terenului aservit (art. dacă este cazul. la împărţirea fondului. dacă prin împărţirea fondului dominant se întîmplă ca servitutea să nu mai fie folositoare decît pentru unii dintre copărtaşi şi să devină inutilă pentru alţii. Astfel. dacă drumul pe care se face trecerea cade în întregime într-o singură parcelă. 2). 306]. Ea nu devine mai oneroasă pentru proprietarul fondului aservit prin faptul că în loc de un singur proprietar dominant sînt mai mulţi. în cazul de faţă. 437 alin. în cazul unei servituţi de trecere. din partea titularului fondului aservit. p. dacă servitutea a fost constituită în favoarea acestora. servitutea ar rămîne tot aceeaşi pentru fiecare parte. c) Obligaţia de a nu face nimic de natură a agrava servitutea. fiecare dintre noii proprietari se poate foloside servitute. 298]. dacă fondul aservit se împarte în aşa mod încît drumul pe care se făcea trecerea străbate toate parcelele. dacă. pentru exercitarea servituţii este necesar să fie grevate parcelele fondului aservit împărţit. deoarece a fost stabilită pentru întregul fond. se înmulţesc proprietarii dominanţi. Regula aceasta este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită servitutea. servitutea va rămîne neschimbată în limitele ei. în toate cazurile cînd. În caz de împărţire a fondului aservit. servitutea rămîne în starea şi în limitele ei anterioare. Deşi. atunci fiecare parcelă va suporta o servitute de trecere. Exercitarea abuzivă a servituţii poate justifica.interese [42. Obligaţia de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit poate fi distribuită între doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. Regula neagravării servituţii prin împărţirea fondului. chiar daune . Dacă proprietatea pe care s-a stabilit servitutea s-ar împărţi.

nu şi a împărţirii fondului aservit. (3) al art. reiese că drepturile proprietarului fondului aservit sînt următoarele: a) Dreptul de a dispune de dreptul său de proprietate asupra fondului. dacă servitutea devine împovărătoare. În: „Legalitatea populară”. stipulată la alin. p. încît să nu împovăreze fondul aservit (de exemplu. obligaţia de întreţinere a edificiilor şi plantaţiilor plasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor. 306]. Jurisprudenţa statelor care au o astfel de reglementare a hotărît ca. În principiu. ea nu va greva decît parcela pe care este cuprins drumul. fiecare dintre aceştia va trebui să exercite astfel servitutea. De exemplu. însă din contextul capitolului dat. decît numai dacă cea de-a doua ieşire poate fi utilizată în condiţii similare cu prima. nr. iar celelalte parcele rămîn libere. Art. 123. 9. p. la desfiinţarea dreptului de servitute. Totuşi. drepturile proprietarului terenului dominant revin proprietarului terenului în calitate de obligaţii şi viceversa. aparţine fiecărui proprietar de teren dominant în proporţie egală. proprietarul fondului aservit va 28 Tribunalul Regional Galaţi. deoarece prin crearea unei servituţi nu se pierde dreptul de proprietate. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit În raportul juridic de servitute. autorii Codului civil nu au prevăzut în mod expres o serie de drepturi şi obligaţii care sînt în sarcina proprietarului fondului aservit. 1960. fără ca prin aceasta să lezeze exercitarea normală a servituţii de către titularul ei. 634 din Codul civil român dispune că proprietarul fondului aservit nu poate nici să strămute servitutea. nu se modifică locul servituţii. la împărţirea fondului. atunci. dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. Spre regret. Regula însă este aceeaşi. în mod automat. 98 . § 3. Legislaţia română prevede în acest sens ipoteza împărţirii fondului dominant. pentru exercitarea unei servituţi de trecere este necesar să fie grevate toate parcelele fondului aservit împărţit.Atunci cînd fondul dominant are mai mulţi coproprietari. ceea ce nu este cazul atunci cînd a doua ieşire implică un ocol. 438. în cazul în care proprietarul fondului dominant a dobîndit o a doua ieşire la drumul public. 518 din 1959. drumul fiind stabilit astfel încît să străbată toate parcelele. “aceasta nu duce. de natură a scădea valoarea imobilului” 28. dar în acelaşi timp şi din teoria servituţilor. ca şi în orice alt raport juridic bilateral. fiecare parcelă să fie afectată de servitute. Dacă servitutea este de natură a se exercita pe o parte din fondul aservit. în cazul unei servituţi de trecere. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. Decizia civilă nr. fiecare coproprietar nu va putea pretinde un alt loc de trecere) [42. Cu atît mai mult.

în acest caz. Despăgubirile fiind stabilite pe cale amiabilă. Deosebirea dintre despăgubirile prevăzute la art. de fiecare dată. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. pe cînd temeiul celor din urmă are caracter imperativ. potrivit condiţiilor art. contribuind. evident. constau în faptul că. instanţa de judecată se pronunţă în acest sens [82. p. 429 alin (2) şi daunele indicate de art. Colecţia Juridica. care poate admite strămutarea dacă locul oferit ar avea “aceeaşi înlesnire pentru exercitarea servituţii” 29. Cheltuiala făcută cu ocazia strămutării de bunăvoie a servituţii va fi în sarcina proprietarului fondului aservit pentru că ea se face în interesul său. acesta nu poate să facă o ofertă în acest sens proprietarului fondului dominant în caz contrar. b) Dreptul de a pretinde despăgubiri din partea titularului fondului dominant. pentru a se elibera de cheltuielile necesare păstrării şi exercitării servituţii atunci cînd 29 Art. În cazul în care proprietarul fondului aservit ar solicita strămutarea locului pe unde se exercită servitutea în vederea interesului său (spre a vinde o parte din fondul aservit. astfel. caracter dispozitiv. pun părţile în situaţia anterioară. 434 din Codul civil şi nu proprietarului fondului dominant. în caz contrar. p. valoarea şi ordinea achitării celor dintîi sînt determinate în actul de constituire a servituţii şi au. (6) din Codul civil.putea oferi titularului acesteia un loc care ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale. proprietarul terenului aservit are dreptul să pretindă repararea daunelor cauzate în proporţie directă cu avantajele care îi revin fiecăruia prin exercitarea servituţii. 54. (3) şi alin. p. potrivit condiţiilor generale de la art. 434. iar valoarea daunelor se determină. 434 alin. se poate adresa instanţei de judecată. poate scoate apă din fîntîna ce constituie obiectul unei servituţi) [97. Proprietarul fondului aservit poate să întrebuinţeze acest fond la toate serviciile pentru care servitutea a fost stabilită. 434 alin. Editura ALL. Dreptul de a cere strămutarea exerciţiului servituţii aparţine proprietarului fondului aservit în condiţiile prevăzute de art. în funcţie de valoarea prejudiciului real. Legislaţia română prevede şi dreptul de a renunţa la imobil. Se are în vedere. 78]. 99 . (2) din Codul civil. În cazul cînd dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. 206]. la cheltuielile necesare (de exemplu. (5) din Codul civil. iar acesta nu va putea refuza. în favoarea titularului fondului dominant. poate să treacă pe locul supus servituţii de trecere. 437 alin. daunele cauzate prin exercitarea servituţii propriu-zise ţi altor acţiuni sau inacţiuni aferente. moment stipulat la art. de exemplu). 634 Cod civil român. Ediţia a VI-a.

instanţa de judecată poate încuviinţa exercitarea acestui drept de către proprietarul terenului aservit. 299]. proprietarul fondului aservit urmînd să suporte cheltuielile necesare dacă s-a obligat prin titlu. conform actului de constituire. 434. Acesta se va putea exonera de obligaţie. 632 din Codul civil român). art. (2). 435 Cod civil prevede expres că proprietarul terenului aservit poate exercita acest drept în toate cazurile în care. e) Dreptul la răscumpărarea dreptului servituţii de trecere. art. 434 alin. neavînd nici un drept real asupra fondului. prin exerciţiul dreptului de a dispune de terenul ce-i aparţine. nu rezultă că proprietarul terenului aservit nu poate abandona această parte din terenul aservit în alte cazuri. necesară exercitării servituţii. Această dispoziţie legală este consecinţa faptului că orice proprietar poate renunţa oricînd la dreptul său. proprietarul fondului aservit nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. 435 statuează că. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţii îi revin lui. Prin renunţare. (5)). în conformitate cu contractul. Obligaţiile proprietarului terenului aservit sînt: a) Obligaţia prevăzută la art. p. d) Dreptul de a indica o altă parte a terenului aservit pentru exercitarea servituţii decît cea supusă deja exercitării acesteia (art. Prevederile art. proprietarul aservit. În acest sens. ci mai degrabă de natură reală. va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. un accesoriu al servituţii. 442 alin. nu mai poate fi urmărit. fără a avea consimţămîntul proprietarului terenului dominant. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit. În cazul apariţiei unui litigiu între părţi. Însă. în temeiul art. 442 alin. În asemenea situaţii.prin titlu i s-a impus (art. Exercitarea acestui drept se pune sub condiţia existenţei unei disproporţii vădite între utilitatea pe care o dobîndeşte proprietarul terenului dominant şi inconvenientele proprietarului terenului aservit sau deprecierile cauzate terenului aservit în conformitate cu Codul civil. Dispoziţia legii trebuie interpretată în sensul că proprietarul se va putea elibera abandonînd numai o parte din fond (de exemplu: partea de teren pe care se face trecerea) [42. 100 . c) Dreptul de a abandona partea terenului aservit necesară exercitării servituţii. Exercitarea cestui drept este posibil sub două condiţii: o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. (1). La stabilirea preţului de răscumpărare instanţa. care nu este o obligaţie personală.

După cum am arătat la drepturile proprietarului terenului aservit. proprietarul fondului dominant are la îndemînă: • acţiunea confesorie de servitute. Astfel. proprietarul unui fond grevat cu servitute de trecere nu poate interzice proprietarului fondului dominant să nu treacă într-o anumită perioadă a anului sau proprietarul unui fond grevat de o servitute de vedere nu poate să aşeze un panou în faţa ferestrei proprietarului vecin. proprietarul terenului aservit nu are nici un drept asupra construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul său de proprietarul terenului dominant. oferind posibilitatea strămutării dacă servitutea stabilită iniţial a devenit prea împovărătoare sau îl împiedică pe proprietarul fondului aservit să facă reparaţii folositoare fondului său. proprietarul fondului dominant se poate adresa în instanţă. Obligaţia însă este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. acţiune petitorie asemănătoare cu acţiunea în revendicare. În caz de neînţelegere între părţi.b) Proprietarul fondului aservit are obligaţia de a nu face nimic de natură a leza exerciţiul normal al servituţii [82. Lucrul acesta îi revine doctrinei şi jurisprudenţei. 207]. Secţiunea 3. Cartea a doua. prin decizia nr. secţia civilă. 428 alin. În acest sens. 7-8/1991. atunci Codul civil în Capitolul IV. De exemplu. p. conform prevederilor art. apare necesitatea analizei şi evaluării gradului de protecţie a intereselor fiecrei categorii de persoane antrenate în constituirea şi realizarea servituţii. moştenirea etc. Strămutarea se poate face prin buna înţelegere între părţi. ridicînd problemele de corelaţie în ansamblu a acestor norme şi de protecţie a intereselor nu numai a proprietarului terenului dominant dar şi celui aservit. În materia servituţilor însă nu este menţionată vreo dispoziţie referitoare la acţiuni. d) Tot ca o obligaţie se prevede la art. publicată în revista “Dreptul” nr.. 1123 din 19 ianuarie 1990. această obligaţie putînd fi conexată la o servitute şi impusă lui. c) Ca măsură a obligaţiei. dispune şi Curtea Supremă de Justiţie a României. condiţiile de fond şi de formă ale actului juridic. precum este dreptul de proprietate. (2) din Codul civil. împiedicîndu-i vederea. 438 din Codul civil. 1. Dacă e să ne referim acţiunile derivînd din servituţi. legiuitorul aduce o atenuare a acestei obligaţii. proprietarul fondului aservit se poate adresa în instanţă de judecată. Dat fiind faptul că la constituirea şi realizarea raportului juridic de servitute sînt aplicate norme de drept şi din alte instituţii juridice. 101 . în literatura de specialitate. iar dacă nu este posibil. cuprinde dispoziţii foarte generale cu privire la acţiunile civile care provin din dreptul de proprietate. că proprietarul terenului aservit trebuie să facă ori să nu facă ceva.

O astfel de acţiune poate fi introdusă nu numai de proprietarul fondului dominant. în principiu. 34]. Secţia I. Pentru a-şi proteja interesele sale. În: „Culegere de decizii din 1971”. Acţiunea confesorie. 1916. fiind aparentă şi continuă. 1175/1971. decise că „acţiunea posesorie poate fi dată pentru o servitute necontinuă şi neaparentă cînd aceasta a fost constituită prin destinaţiunea proprietarului.• acţiunea posesorie în complîngere pentru servitutea aparentă şi continuă şi pentru servitutea necontinuă şi neaparentă cînd se sprijină pe titlu. p. deoarece nu sînt susceptibile de posesiune utilă. în caz de tulburare adusă dreptului său de posesiune. Decizia nr. potrivit art. Sub aspect probator. acordînd acţiune posesorie şi servituţilor necontinue şi neaparente. baza unui drept neîndoielnic [31. Acţiunea posesorie nu poate fi exercitată pentru apărarea servituţilor neaparente sau necontinue. practica internaţională în materie a admis ca titularul servituţii să exercite acţiunea posesorie. p. De exemplu. 30 31 Tribunalul Suprem Român. este o acţiune a proprietarului fondului dominant.48. p. Justificarea juridică se găseşte în faptul că asemenea servituţi vor putea fi dobîndite prin uzucapiunea de 30 de ani. dar şi de cei care au drept real (uzufructuar. va putea fi dobîndită prin uzucapiune şi poate fi apărată prin acţiunile posesorii. 675 din Codul procedură civilă. cînd acestea au fost stabilite prin titlu. O problemă care se poate de pune în faţa instanţei ţine de admisibilitatea acţiunii posesorii în cazul servituţii de trecere. uzuarul) [31. Legislaţia română. întrucît exercitarea lor este o adevărată posesiune. acţiunii confesorii i se aplică aceleaşi reguli ca şi acţiunii în revendicare. Pe lîngă acţiunea confesorie.48. jurisprudenţa a atenuat severitatea acestei reguli. Înalta Curte de Casaţie Română. care. stabileşte că “vor putea fi apărate pe calea acţiunii posesorii servituţile aparente şi continue”. Decizia din 26 februarie 1914. proprietarul fondului dominant. poate apela la aceleaşi acţiuni ca şi proprietarul fondului aservit. Curtea de Casaţie română a hotărît. p. acţiunea posesorie pentru a înceta tulburarea ce se aduce. p. titularul servituţii are posibilitatea de a reclama şi stabili în justiţie dreptul său. 33]. Prin această acţiune reală şi imobiliară. p. 102 . deoarece aceasta echivalează cu titlul” 31. Proprietarul fondului aservit poate folosi: • • acţiunea negatorie prin care contestă existenţa servituţii [14. 153-155]. servitutea de a avea arbori plantaţi sub distanţa legală. 94]. prin ea fiind apărat însuşi dreptul de servitute.30 Totodată. dar numai în anumite cazuri şi cu anumite restricţii [95. Secţia Civilă. de altfel. corespunde acţiunii în revendicare. 2. În: „Buletinul Curţii de Casaţie”.

1143 din 17 septembrie 1969.Aceasta din urmă. pentru a face să înceteze aceste acte de folosinţă. exerciţiul servituţii fiind împiedicat pe viitor. legea română cere: să nu fi trecut un an de la tulburare. Este exclusă astfel posibilitatea dobîndirii ei prin uzucapiune. deoarece o servitute nu poate fi exercitată decît asupra imobilelor. chiar dacă a menţinut-o pe calea unei acţiuni posesorii în complîngere. În primul rînd. dovedind dreptul său. Proprietarul fondului dominant nu poate folosi acţiunea posesorie în reintegrare.74. arată că are un drept absolut şi exclusiv şi atunci pîrîtul trebuie să vină să facă dovada servituţii. Secţia I. Atît acţiunea negatorie.33 Pentru exercitarea acţiunii posesorii. Dacă proprietarul a dobîndit cîştig de cauză. Culegere de decizii 1972. ci este suficient să demonstreze că este proprietar. Înalta Curte de Casaţie Română.147. o dată stabilit acest lucru. Proprietarul fondului respectiv. se poate stabili numai prin act juridic. În: „Buletinul Curţii de Casaţie” 1914. se prezumă că proprietatea este liberă de servituţi prin fapta omului. deoarece aceasta presupune o deţinere materială a fondului aservit. fiindcă. astfel încît folosinţa nu va putea fi apărată pe calea acestei acţiuni 32. prin promovarea ei. 103 . înainte de tulburare. Instanţa supremă română a stabilit totuşi că atunci cînd servitutea de trecere se întemeiază pe titlu. Secţia Civilă. Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti va fi dată de locul unde se află situat imobilul. se urmăreşte respectarea conţinutului titlului în al cărui temei a fost constituită. Decizia din 26 februarie 1914. Pîrîtul este cel care trebuie să dovedească existenţa servituţii. putînd obliga pe pîrît chiar la plata unor daune. În practica internaţională s-au conturat situaţiile: 1) O persoană face asupra fondului vecin acte de folosinţă corespunzătoare unei servituţi. Proprietarul fondului aservit nu trebuie să facă dovada faptului că fondul său este liber de servituţi. posesiunea să fie utilă. Proprietarul fondului grevat cu o servitute are acţiuni pentru a se apăra şi a păstra integritatea dreptului său de proprietate. cît şi cea confesorie au un caracter imobiliar. prin care tăgăduieşte existenţa servituţii. p. fiind necontinuă şi aparentă.p. reclamantul să fi posedat cel puţin un an. acesta are o acţiune petitorie pentru a înlătura exercitarea servituţii. deoarece. ceea ce nu se întîmplă niciodată. Proprietarul fondului aservit. introduce o 32 33 Tribunalul Suprem Român. Decizia nr. i se recunoaşte liberul exerciţiu al dreptului său de proprietate. acţiunea este admisibilă. Proprietarul fondului aservit are şi o acţiune posesorie pentru a înceta tulburarea ce i se aduce. numită acţiune negatorie.

Pentru a reitera (a fi reintegrat în folosinţă). . proprietarul fondului dominant promovează o acţiune posesorie. Problema care s-a pus este: posesorul neproprietar al fondului dominant poate recurge la o acţiune posesorie? S-a concluzionat că acest lucru este posibil [82. 439 şi 446 Cod civil).grevarea cu servitute a unui teren deja cu uzufruct sau cu superficie este posibilă doar cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului (art. protejarea intereselor acestora se realizează în felul următor: . 2) O persoană exercită asupra unui fond o folosinţă cu titlu de servitute. Deoarece servitutea este opozabilă terţilor. va putea promova acţiunea posesorie. pîrîtul va folosi acţiunea confesorie pentru constatarea existenţei unei servituţi în favoarea sa. poate să introducă acţiune negatorie. prezumat liber de servituţi pînă la proba contrară. deoarece exploatează fondul. Regula sau concluzia este valabilă şi pentru acţiunea posesorie introdusă de posesorul fondului aservit. nu a proprietarului fondului. 104 . cel care foloseşte fondul dominant. la care proprietarul fondului aservit răspunde cu o acţiune negatorie. Proprietarul fondului aservit. proprietarul fondului dominant va introduce o acţiune posesorie pentru a face să înceteze această tulburare. proprietarul fondului aservit face o acţiune posesorie. Aşadar. (1). atît de natură contractuală. acţiunile care survin atît din normele servituţii. binelui tuturor persoanelor cointeresate (art. la care proprietarul fondului dominant răspunde printr-o acţiune confesorie. Pentru apărarea intereselor sale legitime.în caz de concurenţă între drepturile de servitute ale mai multor persoane sau a dreptului de servitute al unei persoane cu drepturile reale de folosire a terenului ale altor persoane. Prin urmare. După cum rezultă din cele indicate. astfel încît aceste drepturi nu pot fi exercitate concomitent. prin care trebuie să dovedească dreptul său de proprietate. 9 alin. Dacă titularul fondului aservit o tulbură. fiecare persoană îndreptăţită poate cere stabilirea unei ordini de exercitare care ar corespunde. cît şi de alt gen. proprietarul terenului aservit are la dispoziţie. chiar dacă este un posesor de bună sau reacredinţă.acţiune posesorie. pentru a face să înceteze folosinţa servituţii. (6)). Justificarea se găseşte în faptul că servitutea se constituie în favoarea unui alt fond. 209]. în mod echitabil. care va obliga pe pîrît să înceteze folosinţa. Deci. 429 alin. p. cît şi din cele ale altor instituţii juridice. modalităţile de protejare a intereselor proprietarului fundului aservit prevăzute de normele ce se referă la servitute. vin în deplină concordanţă cu condiţiile generale de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor prevăzute în Codul civil la art.

Stingerea servituţilor §1. expirarea termenului. confuziunea. cuprinde în reglementările sale majoritatea aspectelor raportului juridic care se referă la dreptul de servitute.431 alin. ale art. intentarea acţiunilor relative la protecţia drepturilor şi intereselor legale ale acestora pot servi atît normele juridice din cadrul servituţii. (3)). rezolvarea. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. Codul civil român adaugă şi cauze de stingere a dreptului de servitute. (b) renunţarea proprietarului terenului dominant. Drept temei. exprese sau implicite. (g) dispariţia oricărei utilităţi a lor. (f) neuzul pentru o perioadă de 10 ani. în mod echitabil. trei cauze de stingere a servituţii: • • • imposibilitatea materială de a mai exercita servitutea. Aceste trei reglementări permit echilibrarea protecţiei intereselor tuturor persoanelor antrenate direct sau indirect în raportul de servitute. protejînd. neuzul timp de 30 de ani. superficie etc. se cunosc unele cazuri de stingere a lor. la acest capitol. (c) ajungerea la termen. Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute Deşi servituţile. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat. uzufruct. Legea română prevede. ce decurg din dreptul comun: (pieirea fondului aservit. ca drepturi reale. interesele persoanelor antrenate direct sau indirect în relaţiile sociale în cauză. Din dispoziţiile. La aceste cauze. (e) imposibilitatea de exercitare. 440 din Codul civil. au caracter perpetuu. revocarea şi anularea dreptului celui care a constituit servitutea ori a titlului constitutiv). (h) exproprierea terenului aservit. (d) răscumpărarea.servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă persoanelor terţe după înregistrarea în registrul bunurilor imobile (art. Secţiunea a 3-a. renunţarea. Considerăm că normele Codului civil în materie de servitute. cît şi normele din cadrul dreptului de proprietate. 105 . reţinem că servituţile se sting prin radierea lor din registrul bunurilor imobile pentru următoarele moduri: (a) consolidarea.

iar în situaţia cînd. are dreptul de a cere prin judecată stingerea servituţii. împărţeală. 638 din Codul civil român prevede că “orice servitute este stinsă cînd fondul către care este datorită şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mînă”. prin prisma lit. Ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar sub un titlu oarecare: cumpărare. în acest caz. nu însă şi acceptarea sub beneficiu de inventar). la art. servitutea încetează şi în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra fondului grevat. menţionăm: 1. Lit. Autorii Codului civil moldovenesc. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. Cu referirea mai exactă la cauzele legale de stingere a dreptului de servitute. moştenire (acceptarea pură şi simplă a moştenirii aduce confuziunea (consolidarea) cînd există un singur moştenitor. Această soluţie o considerăm incorectă. prevăzute de Codul civil al Republicii Moldova. ar fi stabilirea dreptului cumpărătorului de a cere fie reducerea preţului. 106 . 276. că servitutea încetează la cererea proprietarului fondului aservit din motivul încetării necesităţii existenţei ei.1 Consolidarea. de asemenea. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede. a) a articolului menţionat prevede cazul de “consolidare”. după cum se mai numeşte această instituţie în materia servituţii. renunţare. 440 din Codul civil dispune că: servitutea se stinge prin radiere din Registrul bunurilor imobile. Consolidarea sau. O soluţie. schimb. a). “confuziunea” constă în reunirea fondului dominant şi a celui aservit în mîinile aceluiaşi proprietar.Codul civil român nu prevede procedura de stingere a dreptului de servitute. De asemenea. iar neexecutarea acestei obligaţii nu poate leza deţinătorul dreptului de servitute. au arătat situaţia în care servitutea se va stinge dacă proprietarul fondului dominant dobîndeşte şi fondul aservit sau proprietarul fondului aservit dobîndeşte şi fondul dominant sau un terţ dobîndeşte ambele fonduri. dacă cumpărătorul nu a fost informat de existenţa ei. din cauza servituţii. deoarece obligaţia de a preîntîmpina cumpărătorul despre grevările existente asupra bunului vîndut aparţine proprietarului acestui imobil. art. iar exerciţiul servituţii devine atunci exerciţiul dreptului de proprietate. fie desfacerea contractului. În unele sisteme de drept. în cazul înstrăinării fondului aservit. potrivit principiului că nimeni nu poate avea o servitute asupra propriului lucru. ceea ce se produce de drept în momentul producerii condiţiei prevăzute de lege. proprietarul. fondul aservit nu poate fi folosit după destinaţie. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar Art.

servitutea continuînd să subziste. consolidarea existînd numai în aparenţă. servitutea nu renaşte. ci rămîne definitiv stinsă. Dacă servitutea ar înceta în virtutea unor cauze mai vechi şi necesare (de exemplu: revocarea sau anularea titlului de achiziţie) reunirea fondurilor în aceeaşi mînă ar fi ca şi cum nu ar fi avut loc. servitutea trebuie să se stingă prin consolidare. Servitutea renaşte. deoarece. cu condiţia să fie o servitute aparentă. Pentru ca această cauză de stingere a servituţilor să facă imposibilă exerciţiul ei. fiindcă vînzarea şi. implicit. consolidarea (confuziunea) este mai mult o cauză de suspendare a servituţii. 627 din Codul civil român prevede însă o excepţie. În literatura de specialitate s-a apreciat că stingerea servituţilor prin consolidare nu este întotdeauna definitivă [42. 302]. fără ca contractul să conţină vreo convenţie atingătoare de servitute. sînt distruse retroactiv. Se disting următoarele cazuri [42. consolidarea. În cazul unei asemenea separaţii. p. 107 . servitutea reînvie oricare ar fi natura ei. consolidarea fiind considerată inexistentă în trecut. atunci cînd “proprietarul a două proprietăţi. În celelalte cazuri. Dacă proprietarul ce reunise în mîinile sale cele două fonduri înstrăinează unul dintre ele.Dacă numai o parte din fondul aservit devine proprietatea aceluia căruia îi aparţine fondul dominant. 303]: a) cînd consolidarea (confuziunea) încetează în virtutea unei cauze retroactive. între care există un semn văzut de servitute. servitutea stinsă prin consolidare nu mai renaşte. p. ea urmează a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra acestuia”. iar cînd încetează pentru viitor. dar această vînzare este anulată prin efectul unei acţiuni în anulare sau în revocare. dacă proprietarul fondului aservit a cumpărat fondul dominant. Art. pentru că nu există imposibilitatea de a o exercita. servitutea reînvie. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: fondurile să se întrunească în aceeaşi mînă. este definitivă numai în cazul servituţilor neaparente. înstrăinează una dintre proprietăţi. Atunci cînd fondurile se despart din nou şi aparţin iarăşi unor proprietari diferiţi. De exemplu. b) cînd consolidarea încetează numai pentru viitor. întrunirea să fie irevocabilă. nici servitutea nu mai poate fi considerată că stinsă prin consolidare. întrunirea să fie perfectă. servitutea nu va fi stinsă. Consolidarea este o cauză de stingere definitivă numai cînd nu încetează în virtutea unei cauze retroactive. servitutea continuă să existe.

intervine o piedică materială. La împlinirea termenului sau a condiţiei. p. cît şi cele de trecere vor putea fi răscumpărate de proprietarul terenului aservit cu condiţia de a exista o disproporţie vădită. 637 dispune că servituţile “renasc dacă lucrurile sînt restabilite într-un chip încît servituţile să se poată exercita. p.La romani. Dispoziţiile art. 440 lit. servitutea se stinge. 325]. pură şi simplă. iar art. Deoarece servitutea este un drept imobiliar. instanţa de judecată va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri.5 Imposibilitatea de exercitare Art. servitutea se poate constitui pe o perioadă determinată cînd părţile dispun în acest sens. El poate renunţa cu titlu oneros sau gratuit. Autorii codului au pornit de la ideea că. numai instanţa de judecată va putea suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. În caz de neînţelegere între părţi. 1. proprietarul fondului dominant trebuie să aibă capacitatea de a dispune. aceasta neputînd să renască decît prin voinţa testatorului sau prin stipulaţia expresă a părţilor contractante [23. 426]. temeinică între utilitatea care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit [25. la stabilirea preţului de răscumpărare. În schimb. Renunţarea se consemnează în Registrul bunurilor imobile. 636 din Codul civil român dispune că ”servituţile încetează cînd lucrurile se găsesc în astfel de stare. 1. confuziunea (consolidarea) producea întotdeauna stingerea servituţii.3 Expirarea termenului (ajungerea la termen) Deşi este perpetuă. Este foarte rar să întîlnim o servitute afectată de vreun termen sau de vreo condiţie. e) din Codul civil rezultă însă că imposibilitatea de a exercita servitutea este o cauză de sine stătătoare. la un moment dat. Schimbarea valorii lor joacă un rol deosebit în acest sens. 1.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant renunţă expres sau tacit la servitute atunci cînd intenţia de a renunţa se deduce din circumstanţe neechivoce. Această piedică 108 . care face ca servitutea să nu mai poată fi exercitată.4 Răscumpărare Atît servituţile în genere. afară numai de a nu ar fi trecut în spaţiu de timp îndestulător spre a se putea presupune că s-a desfiinţat servitutea” prin neuz timp de 30 de ani. 1. încît servitutea nu se mai poate exercita”.

continuînd să existe. servitutea de vedere renaşte fără a îngreuna fondul aservit.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani Art. servitutea nu se stinge. au trecut 30 de ani. De exemplu. obstacolul material ar consta în “dispariţia” totală sau parţială a fondului aservit. servitutea încetează datorită schimbărilor aduse fondului aservit sau dominant. 301]. Prescripţia extinctivă este guvernată de reguli generale. ci suspendă exerciţiul ei. atunci cînd imposibilitatea de a exercita servitutea din cauza unui obstacol material durează 30 de ani. art. În acest caz. În cazul în care casa se reconstruieşte. în acest caz. stingerea servituţii este imputabilă şi titularului. 441 şi următorul). pe care s-a stabilit o servitute de trecere. 1. deoarece nu are împotriva cui să exercite acţiunea. În aceste cazuri. căci acesta poate împiedica în orice moment curgerea prescripţiei.nu stinge propriu-zis servitutea. imposibilitatea materială de a exercita o servitute poate apărea atunci cînd casa care avea o servitute de vedere este demolată sau fîntîna ce face obiectul unei servituţi a secat. indiferent că provin dintr-o întîmplare firească sau dintr-un fapt licit al unui terţ. Atunci cînd obstacolul material care determină imposibilitatea este definitiv şi iremediabil. f) din Codul civil prevede că “ servitutea se stinge prin neuzul pentru o perioadă de 10 ani”. chiar dacă obstacolul dispare după împlinirea termenului indicat. întrucît şi atunci cînd neuzul se datorează unui caz de forţă majoră. Acelaşi art. 109 . deci nu este o cauză de sine stătătoare. Deşi lasă o atare impresie. dacă reclădirea s-a făcut înainte de împlinirea prescripţiei [42. întrucît nu mai este nevoie a se aştepta 10 ani. Proprietarul fondului dominant nu poate cere restabilirea stării anterioare. Stingerea. Rezultă că. 637 din Codul civil român precizează că servituţile nu mai renasc cînd de la încetarea exercitării lor datorită piedicii materiale. în legislaţia Republicii Moldova acest termen s-a propus să fie de 10 ani (vezi Codul civil. prin expropriere. obligîndu-l pe proprietarul fondului aservit să recunoască printr-un act existenţa servituţii. p. 440 lit. această cauză de stingere se confundă cu stingerea prin dispariţie a fondului aservit. însă nu poate fi exercitată. iar noua destinaţie a fondului nu face posibilă menţinerea servituţii. se confundă cu stingerea prin neuzul timp de 10 ani. Dacă nu o face. Nici în această situaţie nu putem vorbi de o cauză de stingere de sine stătătoare. se arată neglijent şi nu merită protecţie. De exemplu. servitutea este stinsă în mod definitiv şi nu mai poate renaşte. imposibilitatea de a exercita servitutea apare ca o cauză de stingere de sine stătătoare.

fie de către proprietar. Neuzul atrage stingerea servituţii cînd se prelungeşte timp de peste 10 ani. “termenul de 10 ani va curge de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue ori de la data unui act contrar servituţilor continue” (art. că art. aparente sau neaparente. nu va curge în contra minorilor sau interzişilor. Şi în ceea ce priveşte sarcina probei.Servitutea. O servitute de care titularul nu uzează timp de 10 ani se dovedeşte inutilă şi trebuie să dispară. Neuzul sau neîntrebuinţarea este o prescripţie liberatorie. Alături de condiţia ca neuzul să fie total şi absolut se impune şi cea a termenului: 110 . prin natura ei trebuie să fie liberă. art. Neuzul pentru o perioadă de 10 ani. prin al cărei efect fondul supus servituţii este liberat de sarcină. 636 şi 637 sînt o aplicaţie a acestei reguli. Toate servituţile prin fapta omului se pot stinge prin neuz sau prescripţie extinctivă. Legiuitorul a considerat că. arendaş) sau în numele fondului (uzufructuar sau posesor). servitutea s-ar reduce la limitele în care a fost exercitată. cauza fiind indiferentă: fie că neuzul se datorează voinţei titularului servituţii. stinge cu desăvîrşire servitutea. 198]. Alin. fie că este datorat unei cauze independente de voinţa acestuia. Prescripţia poate fi întreruptă prin recunoaşterea servituţii de către proprietarul fondului aservit sau prin reluarea exerciţiului ei sau prin introducerea unei cereri în declarare de servituţi. un singur act de exercitare a servituţii ajunge pentru a întrerupe prescripţia şi asemenea acte pot fi dovedite prin martori. neuzul trebuie să fie total şi absolut. Servitutea se stinge prin neuz şi atunci cînd nu a fost întrebuinţată vreodată (de exemplu: prin convenţie se recunoaşte cuiva dreptul de a scoate apă din fîntîna altuia sau de a deschide o fereastră de vedere la o distanţă mai mică decît cea legală. care nu poate să renască decît printr-o nouă constituire. Legiuitorul a considerat că o servitute. Legislaţia română stabileşte în acest sens. 275. se aplică reguli generale. iar acesta lasă să treacă 30 de ani fără să fi scos apă din fîntînă sau fără să fi deschis fereastra de vedere). justificîndu-şi existenţa prin utilitatea pe care o procură titularului ei. spre deosebire de proprietate. nici între soţi în timpul căsătoriei. Astfel. Pentru ca servitutea să se stingă. dovedirea neuzului incubă reclamantului. (2) al aceluiaşi articol stipulează: “Exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către uzufructuar face să se întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. (1)). Întreruperea sau suspendarea prescripţiei sînt guvernate de reguli generale. căci dacă ar fi parţial şi stingerea ar fi parţială. În privinţa servituţilor necontinue. p. 76].277 din Codul civil dispun suspendarea şi întreruperea cursului prescripţiei extinctive. p. se stinge prin neuz. 441 alin. fie prin alţii în numele lui (chiriaş. Prescripţia va fi suspendată. în literatură s-a considerat că proprietarul servituţii a renunţat tacit la ea [16. că servitutea se stinge definitiv dacă timp de 30 ani nu este exercitată din cauza unei imposibilităţi materiale [19. fie ele continue sau necontinue.

servitutea aceasta se aplică. întrebuinţarea din partea unuia popreşte prescripţia în privinţa celorlalţi”. 641 din Codul civil român sînt în contradicţie cu cele din art. păstrează întreaga servitute nemicşorată. 111 . cum este cazul cînd o servitute de a nu clădi nu se mai poate exercita din cauză că s-a ridicat o clădire pe fondul aservit. chiar dacă uzul total nu este necesar. Prevederea de la art. care nu a fost niciodată exercitată deoarece titularul ei nu a stabilit-o niciodată în fapt. art. fie pe fondul dominat. Prin urmare. întrucît obligă titularul unui drept să uzeze de totalitatea dreptului său. aşa încît uzul parţial păstrează servitutea în întregime în modul în care fusese stabilită [42. adică uzul parţial. În privinţa servituţilor continue se impune o precizare cu privire la punctul de plecare al prescripţiei şi anume. mai restrîns decît fusese stabilit. făcînd următoarea distincţie: cînd neuzul parţial se datorează unui obstacol material. Regula din acest articol nu o găsim în dreptul roman.neuzul trebuie să fie pentru o perioadă de 10 ani. Persoana care face actul contrar folosirii unei servituţi continue este indiferentă pentru începerea curgerii prescripţiei. independent de voinţa titularului. 641 nu se aplică. prescripţia începe să curgă de la data ultimului act de exerciţiu. Articolul determină punctul de plecare al prescripţiei. adică din momentul cînd folosinţa a fost oprită. Prescripţia poate să stingă nu numai servitutea în totalitatea ei. Prescripţia unei părţi din servitute are loc cînd se uzează de servitute numai în parte. stabilită prin titlu. exercitarea servituţii de către un singur titular. Art. o notificare a proprietarului fondului aservit prin care aduce la cunoştinţă titularului servituţii că nu mai înţelege ca fondul său să fie supus exerciţiului servituţii. făcînd distincţie între servituţile continue şi cele necontinue. Pentru servituţile necontinue. 642 care prevăd că “dacă proprietatea în folosul căreia s-a stabilit servitutea este a mai multor proprietari. cum este cazul cînd o servitute de vedere nu se poate exercita din cauză că s-a zidit fereastra. 641 apare ca fiind inechitabilă. 641 din Codul civil român dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelaşi chip”. titularul servituţii sau o terţă persoană ori actul contrar poate să provină dintr-un act de forţă majoră (de exemplu: dărîmarea accidentală a zidului în care o fereastră de vedere fusese deschisă). Articolul 441 se referă la calculul acestui termen. Ea poate fi proprietarul fondului aservit. unde uzul parţial păstra întreaga servitute iar jurisprudenţa franceză a încercat să o înlăture. cînd neuzul parţial se datorează titularului servituţii. Dispoziţiile art. p. cel puţin în materie de servituţi necontinue. iar pentru servituţile continue termenul curge de la data unui act contrar acesteia. prescripţia prin neuz începe să curgă din ziua cînd a fost constituită sau cînd putea să înceapă exercitarea ei. 307]. Lucrarea contrară exercitării servituţii poate să fie făcută pe fondul aservit. Pentru o servitute continuă. ci şi modalitatea în care ea se exercită.

28 lin. art. în acest sens.34 care. dacă aceasta a fost abandonată timp de cel puţin 3 ani sau dacă menţinerea ei nu mai este necesară. la art. nr. partea I. 46 alin. 488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru utilitate publică. Titularul servituţii stinse din cauza dispariţiei oricărei utilităţi a ei are drept la o despăgubire care reprezintă valoarea folosinţei dispărute. în România. la lucrările pentru care s-a prevăzut o servitute. 3. conchidem că. 1996. Deci. 1.1. un asemenea caz se poate întîlni pentru servituţile stabilite asupra unei clădiri (casă. stabileşte că “expropriat poate fi şi deţinătorul altor drepturi reale asupra obiectului expropriat”. (2): “… servituţile prin fapta omului se sting în măsura în care devin 34 35 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” 2000. nr. 112 .5 din art. Dar legea menţionată însă nu prevede modul de compensare a pierderilor cauzate de stingerea sau încetarea servituţii. cît şi Legea nr. fac parte şi servituţile. drept lege specială în materie se consideră Legea nr. inclusiv servituţile.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor Servitutea se stinge pe cale de consecinţă cînd dispare utilitatea ei. 9-12. Independent de faptul că din contextul următoarelor puncte ale aceluiaşi articol putem trage concluzia că înştiinţarea trebuie trimisă şi titularilor de alte drepturi reale asupra obiectului expropriat (pct. în cazul exproprierii. (1) din legea menţionată stabileşte: ”În cazul în care părţile nu ajung la un acord asupra exproprierii în modul stabilit de art. nr. 4: ”În cazul în care. prin prevederile art. 29 alin. servitutea se poate considera stinsă”. 9). În practică. 241.8 Exproprierea terenului aservit. 1994. Publicată în „Monitorul României”. Din alte drepturi reale. inclusiv cea a României. Cu toate acestea. deoarece fondul aservit nu dispare uşor [88. zid. 440 şi 441. acest mod de stingere nu este frecvent. (2) din Constituţia Republicii Moldova. etc. 36 Ibidem. (2) din aceeaşi lege. această lacună va putea servi ca izvor de abuzuri în conservarea obiectului dat. 42-44/311. trebuie să menţionăm atît art. Totodată. 139 . p. se menţionează în genere că despre expropriere este informat numai proprietarul bunului expropriat. partea I. 107/199635 privind protecţia civilă care dispune. La art. 123]. care dispune. 9 alin. 33/199436 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu poate fi făcută decît prin hotărîre judecătorească cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”. O altă cauză de stingere prevăzută de o lege specială românească este Legea nr.). încetează toate drepturile reale asupra bunului expropriat. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat Cu această ocazie. legislaţia civilă a altor ţări. Astfel. În afară de cazurile tipice sau clasice pe care le-a arătat legiuitorul Codului civil în art. prevede şi “stingerea servituţilor în legi speciale”. la art. 13 alin.

Prin analogie. în cursul indiviziunii. 440 din Codul civil. după părerea specialiştilor. bunurile atribuite fiecărui soţ se consideră că aparţin de la început acestuia în mod exclusiv. prescripţia se suspendă faţă de aceştia. 275 din Codul civil. servitutea nu se va putea stinge nici măcar în parte. Aceasta se aplică şi în caz de consolidare (confuziune). Dacă proprietarul unuia dintre fonduri dobîndeşte numai o parte indiviză din proprietatea celuilalt fond. Prevederile art. acela păstrează dreptul tuturor celorlalţi coproprietari”. Ori de cîte ori nu se poate stinge faţă de unul dintre coproprietari. precum un minor. nu se poate păstra şi stinge în parte. care. Dacă. soţul căruia îi este 113 . În cazul mai multor coproprietari. a profitat de o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei ce exista în favoarea unui alt coproprietar. 441 alin. Aplicarea regulii de mai sus poate stîrni însă controverse în cazul partajului. servitutea nu se poate stinge faţă de nici unul dintre aceştia şi va exista în întregime. dînd astfel servituţilor. Art. Probleme apar cînd fondul este atribuit unui coproprietar. o încadrare juridică corectă. § 2. prin partaj. suspendarea va profita şi celorlalţi coproprietari majori sau capabili. Potrivit regulii. uzul unuia dintre aceştia împiedică prescripţia faţă de toţi. potrivit art. acesta va continua să profite singur şi pentru întreaga indiviziune. prescripţia a rămas întreruptă sau suspendată şi cu privire la ceilalţi coproprietari. fondul este atribuit în întregime celui în a cărui favoare prescripţia nu va putea curge. după partaj. cînd printre proprietarii fondului dominant se află un minor sau un interzis. 643 din Codul civil român se referă la un caz de suspendare a prescripţiei şi aplică în acest caz regula indivizibilităţii servituţilor: “Dacă dintre coproprietari să găseşte unul în contra căruia prescripţia nu s-ar aplica. 372 din Codul civil.incompatibile cu situaţia naturală şi juridică a obiectului urmărit prin expropriere. ar însemna că. dar servitutea fiind indivizibilă. din momentul în care nu se poate stinge faţă de ceilalţi proprietari indivizi. de întrerupere sau suspendare începută în cursul indiviziunii. servitutea fiind o consecinţă a principiului indivizibilităţii servituţilor. Stingerea servituţilor în caz de indiviziune Unul din caracterele servituţilor constă în faptul că sînt indivizibile. Indiviziunea însă poate înceta prin partajul fondului dominant. Aplicînd acest text. pentru care consolidarea nu a avut loc. raporturile obligaţionale dintre vechiul şi noul proprietar rămîn supuse dreptului comun”. (2) din cod dispun că “exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către un uzufructuar face să întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. Astfel. dacă a existat o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei unei servituţi în favoarea unuia dintre coproprietari. Deoarece Constituţia Republicii Moldova nu reglementează regimul juridic al acestor categorii de legi. legiuitorul a recurs la inserarea tuturor temeiurilor de stingere a servituţilor la art. potrivit art.

Prevederile aceluiaşi articol sînt aplicabile şi dreptului de abitaţie. §3. În concluzie.atribuit fondul nu poate să profite de întreruperea sau suspendarea care cursese în timpul indiviziuni în favoarea şi din cauza unui alt coproprietar şi de care profitase în cursul indiviziunii. Dintre modurile specifice de încetare a uzufructului. p. la care se adaugă situaţia cînd superficiarul dobîndeşte şi proprietatea asupra terenului sau proprietarul terenului dobîndeşte proprietatea construcţiei ori distrugerea integrală a construcţiei. p. servitutea nu încetează la moartea proprietarului fondului aservit. 642 şi 643 din Codul civil român. În jurisprudenţa franceză se aplică în acest caz art. servitutea încetează. ci se perpetuează o dată cu fondul şi se transmite împreună cu proprietatea fondului. Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate În privinţa dreptului de uzufruct. 46]. În cazul în care nu se mai poate exercita din cauza situaţiei imobilului. în timp ce servitutea un drept perpetuu. Dacă acest articol s-ar aplica în mod riguros. în cazul fondurilor indivize între care există servitute. Uzufructul. De asemenea. iar consolidarea în materie de uzufruct este ceea ce reprezintă confuziunea în materie de servituţi (adică situaţia în care aceeaşi persoană întruneşte atît calitatea de nud proprietar. aceasta se stinge atunci cînd cauza de stingere operează în folosul tuturor părţilor indivize ale fondului aservit ori împotriva tuturor părţilor indivize ale fondului dominant. potrivit art. acesta stăpînind ca un proprietar. care ar prezenta vreo utilitate practică numai în rarele cazuri de indiviziune perpetuă [6. Moartea beneficiarului de uzufruct este o cauză caracteristică acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate. 114 . deoarece uzufructul este un drept mobiliar sau imobiliar. care nu se stinge prin moartea beneficiarului ei. se stinge ca şi uzufructul. articol preluat şi de autorii Codului civil moldovenesc. O altă cauză specială de stingere a uzufructului este abuzul de folosinţă. amintim uzucapiunea în favoarea unui terţ. asemeni dreptului de servitute. 880]. Dreptul de superficie se stinge prin aceleaşi moduri ca şi dreptul de proprietate. 427 din Codul civil. s-ar reduce importanţa art. 786 din Codul civil român cu toată rigoarea sa. cît şi aceea de uzufructuar). iar dreptul de uz. prin natura sa. deoarece servitutea este indiviză. există cauze de stingere prevăzute de lege şi cauze care rezultă din dreptul comun. este un drept viager. Dintre cauzele legale de încetare a uzufructului. prevăzute de dreptul comun. terenul devenind liber de sarcinile cu care era grevat [51. Stingerea servituţilor nu se poate produce prin uzucapiunea unui terţ. neuzul sau prescripţia extinctivă sînt comune cu cele prevăzute pentru stingerea dreptului de servitute.

de trecere şi servitutea privind distanţa pentru construcţii).dreptul de proprietate. De asemenea. Intenţia autorului a fost efectuarea unei analize teoretice naturii juridice a dreptului de servitute. dar şi s-au oferit soluţii şi recomandări care ar putea fi utile în activitatea de aplicare a dispoziţiilor legale şi de perfecţionare a cadrului legislativ. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice. caracterelor juridice şi clasificării servituţilor. prin urmare are un caracter complex. a caracterelor şi atributelor lui. Deşi un loc central este atribuit analizei condiţiilor de apariţie. în prealabil. pentru care a trebuit să procedeze. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui din urmă drept. pe problemele constituirii ei. autorul a considerat necesar să delimiteze dreptul de servitute de dreptul vecinătăţii. s-a făcut o delimitare exactă şi argumentată. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. la cercetarea amănunţită a dreptului de proprietate. Franţa România. fiind şi exponentul menţinerii tradiţionale a instituţiei servituţii în cadrul altor drepturi reale. pentru explicarea originii şi naturii juridice a dreptului de servitute. Această alegere a fost dictată de locul pe care îl ocupă servitutea în sistemul de drept civil moldovenesc şi de importanţa acestei instituţii pentru avansarea economică a statului. Olanda etc. Cu atît mai mult.Concluzii 1) Sinteza rezultatelor obţinute Prezenta lucrare şi-a propus ca scop analiza ştiinţifică a instituţiei servituţii cu axarea. s-a realizat o lucrare în care nu numai că se evidenţiază principalele probleme ce priveşte dreptul de servitute. un loc aparte le-a revenit şi celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului (servitutea de vedere. Din cele menţionate. ci şi practică. În consecinţă. că unele dintre vechile legiuiri au o valoare nu doar istorică. se relevă faptul că servitutea. Analizînd fenomenul luat în studiu. Prin prisma acestei lucrări. Lucrarea este elaborată într-o formă de analiză multilaterală a instituţiei servituţii faţă de pilonul real . în special. 115 . De asemenea. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. şi. autorul a considerat utilă comparaţia cu dreptul roman şi cu vechiul drept românesc. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor apărute între proprietarii unor imobile învecinate. Rusia.

Au fost necesari 10 ani pentru ca în legislaţie să apară prevederi care să se refere cel puţin indirect la dreptul de servitute.alături de proprietate. din lucrare decurge în mod logic concluzia conform căreia sînt posibile şi 116 . la apariţia unor alte consecinţe nefavorabile. inclusiv acţiunile ce derivă din servituţi. lipsa unor prevederi legale. cît şi în alte acte normative. Scopul reglementării servituţilor. dispoziţie) ce ar reglementa detaliat acest fenomen. De asemenea. stabilirea unor servituţi. a unor terenuri. Procesul privatizării a demarat în anul 1992. deoarece situaţiile de litigiu în relaţiile de vecinătate iau amploare. Studiul efectuat este binevenit pentru practicieni. analiza în esenţă a elementelor definitorii ale aceste instituţii. La analiza acestei lucrări. deseori. în industrie. iar. ci şi la alte imobile şi trebuie avut în vedere şi scopul constituirii servituţilor: a fi în favoarea uzului şi utilităţii unui imobil. Servituţile însă nu se referă numai la terenuri. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. în genere. Cunoaşterea dreptului de servitute şi a scopului reglementării lui se impune în prezent dacă avem în vedere implicaţiile adoptării şi unor alte legi în materia servituţii. constă în asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond. am constatat cu satisfacţie studiul analitic profund efectuat asupra instituţiei date. avîndu-se în vedere vidul existent în materie de drept civil. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi. s-au creat diverse situaţii în care constituirea servituţilor a fost necesară. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor prin fapta omului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. În urma privatizării. ruptura de tradiţie şi lipsa de cultură în domeniu. Utilităţile menţionate l-au determinat pe legiuitor să reglementeze această specie de drepturi atît în Codul civil. deşi nu există norme la nivel de lege sau subordonate legii (hotărîre. delimitarea ei de alte drepturi reale reglementate de Codul civil al Republicii Moldova. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă. Amintim că în agricultură acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate este menit să sporească utilitatea şi agrementul unor fonduri înfundate. va aduce la o tensionare şi mai mare a relaţiilor din societate. De asemenea. modalităţile de stabilire. Din prezenta lucrare ne-am convins despre importanţa dreptului de servitute. Legea privind cadastrul bunurilor imobile reglementează modul de înregistrare a servituţilor. conform cărora ele trebuie soluţionate. De exemplu. fie de utilitatea privată. lipsa unor studii în domeniu care să analizeze în complex o problemă atît de arzătoare din societatea moldavă cum sînt dezmembrămintele dreptului de proprietate în perioada împroprietăririi cetăţenilor Republicii Moldova cu pămînt. văzut prin prisma lucrării de faţă. instituirea acestora este condiţionată fie de utilitatea publică. Legiuitorul ar trebui să fie mai receptiv la problemele societăţii. Prin urmare.

cît şi pentru practicieni. Materialul expus va contribui la securizarea circuitului civil. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. expuse în secţiunea „Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute” din introducerea la prezenta lucrare. Am făcut încercarea de a ilustra în ce măsură caracterele dreptului de servitute permit constituirea acestui drept real. ci a reflectat principalele probleme ce apar în faţa celor ce doresc să studieze în profunzime această instituţie. În procesul investigaţiilor. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. generalizarea normelor care reglementează dreptul de servitute. Acest lucru este extrem de important 117 . Luînd ca bază legislaţia Republicii Moldova şi ţinînd cont de ideile şi recomandările făcute. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui drept. la aprofundarea cunoştinţelor juridice în domeniu şi va servi o bună bază teoretică pentru alte cercetări. a doctrinei şi chiar a practicii judiciare de examinare şi soluţionare a litigiilor dintre proprietarii de imobile vecine.raţionale elaborarea şi completarea legislaţiei cu norme uniforme privind reglementarea dreptului de servitute. a cercetat şi evidenţiat tezele pe care le înaintează spre susţinere. servituţile nu sînt reglementate suficient de legislaţia naţională. lucru de extremă necesitate. modului de constituire. recomandîndu-le unele soluţii. am considerat necesar să delimităm dreptul de servitute de celelalte restricţii impuse proprietarului. Autorul nu s-a limitat la elaborarea unei teze teoretice. Structura tezei reprezintă un instrument util de studiu al instituţiei dreptului de servitute. lucrarea reprezintă un instrument de lucru necesar pentru cunoaşterea şi aprofundarea acestei materii esenţiale a dreptului civil. autorul a realizat un model optim al dreptului de servitute. Prin eforturile autorului s-a creat o imagine clară a naturii dreptului de servitute. ci doar în cazul tălmăcirii unor legi naţionale. respectiv în ce măsură constituirea servituţii ar contrazice caracterele specifice dreptului de proprietate. participanţii la relaţiile imobiliare pot încheia contracte privind instituirea unei servituţi. 2) Concluzii şi recomandări În prezenta lucrare. atît pentru studenţii facultăţilor de drept. introducerea căreia este o necesitate şi pentru Republica Moldova o dată cu trecerea ei la economia de piaţă. la practica judiciară sau la dreptul comparat. Considerăm că. autorul a urmărit efectuarea unei analize a noţiunii dreptului de servitute. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. exercitare şi stingere a acestui drept în conformitate cu legislaţia ţărilor ce cunosc instituţia servituţii. Structurată astfel. De asemenea. realizînd un studiu echilibrat şi util. Autorul nu a apelat frecvent la doctrină.

cu privire la drepturile economice. întemeiate pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile Servitutea s-ar putea defini de pe poziţiile dreptului subiectiv. în vigoare pentru Republica Moldova de la 28 iulie 1990. raţionamentele doctrinare relative la acest fenomen juridic. sociale şi culturale”. care nu ar rupe firul înţelepciunii juriştilor romani. art. în lumina celor expuse. care nu ar repeta-o în mod dogmatic. p. 428 alin. (1) şi (2). O definiţie care ar reflecta geneza servituţii. (1). Cele expuse pot argumenta faptul că situaţia juridică reală în cadrul servituţii. 15. ediţie oficială. camuflîndu-i-se astfel geneza. Definiţia propusă este compatibilă cu: a) conţinutul şi caracterul real al dreptului subiectiv de proprietate (Codul civil. 9). 342-383. (1) din Codul civil în următoarea variantă: „Servitutea este sarcina (obligaţia) care grevează dreptul de proprietate asupra unui imobil (teren aservit) în utilitatea sau sporirea confortului exercitării dreptului de proprietate asupra unui alt imobil (teren dominant). 1. art. b) condiţiile de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor (Codul Civil. 9. 12-49. 37 38 118 . (1). 1. 315). art. Codul civil al Republicii Moldova. 16 şi 46. 220 alin. În: „Tratate internaţionale”. dictate de condiţiile obiective ale vieţii sociale contemporane şi formulate de pe noile poziţii metodologice ale cunoaşterii fenomenelor juridice. adoptată la New York la 10 decembrie 1948.astăzi. precum şi metodologia analizei şi perceperii fenomenelor juridice din teoria generală a dreptului la etapa actuală. art. dar nu ar fi în unison cu denumirea. consfinţite prin legislaţia internă şi acte internaţionale39. 1. limitîndu-şi sau lărgindu-şi dreptul asupra lui. 38 Constituţia Republicii Moldova. cît şi al celui de servitute. cînd este în vigoare un nou Cod civil. În: ”Tratate internaţionale”. considerăm că avem temei suficient de a propune legiuitorului Republicii Moldova să modifice definiţia legală a servituţii. (1) şi (2). vol. cer cu insistenţă reformularea definiţiei. 39 Vezi: Declaraţia universală a drepturilor omului. 4. Prin urmare. adoptată la 29 iulie 1994. adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 19 decembrie 1966. Utilitatea poate rezulta din destinaţia economică a imobilului (terenului) dominant ori din intenţia proprietarului de a spori confortul exercitării dreptului de proprietate asupra imobilului ce îi aparţine”37. 1 alin. 395 alin. fondul) figurează în toate cazurile ca obiect atît al dreptului subiectiv de proprietate. ci ar îmbogăţi-o cu idei noi. p. pregătirea condiţiilor pentru ca ea să ilustreze faptul calitativ din evoluţia servituţii. dar le-ar exprima recunoştinţă. Pactele internaţionale: „cu privire la drepturile civile. la fel ca şi uzufructul (Codul civil. art. din care rezultă că proprietarul poate dispune de imobil. vol. art. expunînd art. 1 alin. 207. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi protocoalele 1-11. ar fi cea expusă în propunerea de legeferenda. 1998. c) principiile fundamentale ale libertăţii personalităţii umane. şi politice. Considerăm că o nouă definiţie legală ar reflecta adecvat realitatea. iar imobilul (terenul. art.

Trebuie să menţionăm. să se concretizeze faţă de ce persoane este opozabilă servitutea (faţă de terţi sau faţă de proprietarul terenului aservit). esenţa şi legăturile juridice apar efectiv între subiectele din cadrul servituţii. 2. (1) şi (2). egalităţi şi independenţe. conform cărora persoanele fizice şi juridice sînt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi obligaţiile lor. dacă nu contravin legii şi bunelor moravuri (Codul civil.cheie (teren aservit şi teren dominant). Totodată. 431 alin. art. Soluţionarea problemei îşi poate găsi reglementare în Codul civil la art. fiind în absolută coerenţă cu ordinea publică. (3). în primul rînd. Un exemplu de acest gen îl întîlnim în Codul civil la art. pornind de la prevederea acestui alineat. că unele norme privind dreptul de servitute ar putea ridica probleme şi ar face dificilă perceperea esenţei servituţii. iar în al doilea rînd. păstrîndu-i-se identitatea milenară prin păstrarea denumirii şi cuvintelor . orice alte condiţii contractuale. inclusiv obligaţia dintr-o servitute. dorinţa proprietarului terenului dominant) condiţionează necesitatea constituirii servituţii. României. considerăm că această definiţie ar fi convenabilă şi pentru codurile civile ale altor ţări europene (Franţei. Ar fi fost normal ca. art. Pentru cizelarea noţiunii de servitute în doctrina naţională şi perfecţionarea normelor acestei instituţii juridice din Codul civil al Republicii Moldova se cere o practică de îndelungată aplicare. 496 şi 499. Olandei etc. 290. Nu în ultimă instanţă.juridice civile. cu condiţia de a nu contraveni prevederilor legale şi bunelor moravuri şi de a nu fi prejudiciabile pentru onoarea şi demnitatea personalităţii umane contemporane. contribuind astfel şi la cristalizarea definirii doctrinare a servituţii. în virtutea aceleiaşi libertăţi. Belgiei. Prin urmare. 1 alin. precum şi factorul subiectiv (intenţia. în care se prevede că servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înscriere în registrul bunurilor imobile şi nu se face referinţă în nici o normă la opozabilitatea servituţilor care au la bază alte fapte juridice. Dorim să adăugăm că definiţia legală propusă reflectă adecvat geneza servituţii prediale ca fenomen juridic. 637 al Codului civil francez. inspiraţi de prevederile art. 119 .) care au formulat definiţia servituţii. creaînd astfel neclarităţi instanţelor de judecată în procesul de aplicare. Spaniei. (1)). 9 alin. persoana poate dobîndi orice drepturi şi asuma orice obligaţii. Concluzionînd asupra caracterelor definiţiei legale propuse legiuitorului Republicii Moldova. factorul obiectiv (destinaţia economică a terenului dominant). Considerăm că practica ne va atenţiona asupra lacunelor reglementărilor în vigoare ori asupra lipsei de coordonare între diferitele acte ale cadrului normativ. să se ajungă la concluzia că numai servituţile constituite prin acte juridice sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării.

3. În scopul reglementării detaliate a mecanismului dobîndirii servituţilor prin uzucapiune, prevăzut în Codul civil la art. 433, propunem completarea articolului dat cu un nou alineat, (4): „(4) Modul de exerciţiu al servituţii se dobîndeşte în aceleaşi condiţii ca şi dreptul de servitute”. Modificarea este făcută cu scopul de a detalia şi totodată de a arăta că modul în care se exercită servitutea este acelaşi şi întruneşte condiţii similare ca şi la dreptul de servitute. 4. Sînt posibile diferite variante de interpretare din partea subiectelor care aplică servitutea. Astfel, expresia „deasupra sau sub pămînt” din art. 434 alin. (1) este determinată de natura şi conţinutul servituţii. Aceasta, trebuie să recunoaştem, constituie doar una dintre posibilele interpretări. 5. Aranjarea nesistematică a ideilor din alineatele art. 434 creează premise pentru opinii contradictorii referitor la posibilitatea de a schimba locul de exercitare a servituţii din iniţiativa proprietarului terenului aservit. În această ordine de idei, relevăm că alin. (5) al art. 434 din Codul civil conţine ambiguităţi şi neclarităţi. Pentru a evita astfel de momente, propunem o variantă simplă, concordată la prevederile întregului articol. Astfel, considerăm necesară excluderea alin. (5) şi completarea alin. (4) cu următorul text: „Dacă are un interes serios şi legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servituţii rămîne la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant”. 6. În capitolul III, „Servitutea”, din cartea a doua a Codului civil nu-şi găseşte reglementarea juridică situaţia în care ambele fonduri (dominant şi aservit) se împart şi nu este clar cum va putea fi exercitată servitutea. Considerăm necesar ca, după art. 434, să fie înserat un nou articol, care ar reglementa această situaţie, avînd următorul cuprins: „Art. 4341 . Condiţiile împărţirii terenurilor (1) Dacă terenul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitată pentru uzul şi utilitatea fiecărei părţi , fără a agrava situaţia terenului aservit. (2) Dacă terenul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul şi utilitatea terenului dominant, pe toate părţile rezultate din împărţire, sub rezerva prevederilor art. 434 alin. (6). (3) Dacă servitutea este exercitată pentru uzul şi utilitatea exclusivă a uneia dintre părţile despărţite din terenul dominant ori nu se poate exercita decît pe una din părţile despărţite din terenul aservit, servitutea asupra celorlalte părţi se stinge.” 120

7. În scopul ajustării legislaţiei naţionale în materia dreptului de servitute la prevederile respective ale Codului civil, propunem completarea Codul apelor al Republicii Moldova nr.1532XII din 22.06.93 („Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1993, nr.10) cu două articole noi în materia dreptului de servitute, şi anume: „Articolul 421. Regimul de servitute (1) Beneficiarii de folosinţă a apei sînt obligaţi să acorde drept de servitute, avîndu-se în vedere zone anume stabilite de comun acord cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu, fără a percepe taxe, pentru: a) trecerea sau circulaţia personalului cu atribuţii de serviciu în gospodărirea apelor, în exerciţiul funcţiunii; b) amplasarea, în albie şi pe maluri, de borne, repere, aparate de măsură şi control, alte aparate şi instalaţii necesare executării de studii privind regimul apelor, precum şi accesul pentru întreţinerea lor; c) transportul şi depozitarea temporară de materiale şi utilaje pentru intervenţii operative de apărare împotriva inundaţiilor; d) transportul şi depozitarea temporară de materiale, utilaje, circulaţia acestora şi a personalului pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii. (2) În cazul în care, prin exercitarea acţiunilor prevăzute la alin. (1), se produc pagube, deţinătorii terenurilor riverane au dreptul la despăgubiri potrivit legii. Acestea se vor face din alocaţii bugetare, atribuite în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) şi din mijloacele persoanelor juridice care au produs pagubele, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) si d)”. Inserarea propusă se referă în exclusivitate la regimul de servitute şi nicidecum la dreptul de vecinătate. „Articolul 422. Regimul de expropriere (1) Pentru efectuarea unor lucrări de amenajare a bazinelor hidrografice şi altor lucrări hidrotehnice de utilitate publică, cum ar fi: baraje şi lacuri de acumulare cu anexele acestora, hidrocentrale, derivaţii de debite între cursuri de apă, lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv instalaţii de epurare şi anexele lor, regularizarea de rîuri, staţii şi platforme hidrometeorologice, sisteme de îmbunătăţiri funciare, corectarea torenţilor, pot fi expropriate pentru utilitate publică, cu o justă şi prealabilă despăgubire, sau ocupate temporar, contra plată, terenuri şi clădiri, în condiţiile legii. (2) Sînt scutite de servituţi permanente: clădirile, curţile, grădinile aferente locuinţelor, monumentele publice, bisericile şi cimitirele, parcurile declarate monumente ale naturii. (3) Dreptul de servitute, o dată stabilit, este o obligaţie opozabilă tuturor. 121

(4) Servitutea se consideră stinsă pentru lucrările prevăzute la alin. (1) dacă a fost abandonată cel puţin 3 ani sau dacă nu mai este necesară. (5) La crearea servituţii temporare sau permanente, despăgubirea este egală cu: a) valoarea de circulaţie a produselor, plantaţiilor, construcţiilor sau bunurilor mobile avariate sau distruse; b) pagube cauzate proprietarului la stabilirea servituţii pe zona respectivă, în raport cu foloasele ratate prin schimbarea destinaţiei temporare sau permanente a zonei”. S-ar părea că dreptul de uz şi de servitute atribuit cu titlu gratuit statului îngrădeşte dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietatea privată, respinge exercitarea unor drepturi şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii, iar, pe de altă parte, folosinţa gratuită a unei proprietăţi private înlătură obligaţia constituţională la despăgubirea integrală şi justă a persoanei lipsite de prerogativele depline ale dreptului de proprietate. Astfel, dispoziţiile de lege ferenda propuse nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece modificările propuse nu instituie diferenţe de tratament juridic între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, ci, dimpotrivă, obligaţiile şi restricţiile prevăzute sînt aplicabile tuturor proprietarilor persoane fizice. Analizînd jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, putem constata că statului i se lasă o marjă de apreciere, în funcţie de nevoia reală a comunităţii în adoptarea măsurii privative de proprietate. În cauza „James şi alţii împotriva regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei”, 1986, Curtea Europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei „utilităţi publice”, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aparţinînd chiar şi unei categorii mai restrînse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea atingerii realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult decît atît, ea trebuie să aibă loc în condiţiile prevăzute de legea internă, care trebuie să fie accesibilă, publică şi previzibilă, să cuprindă o procedură clară de aplicare. Or, în această materie, prin modificarea propusă, norma dată respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 8. Se poate afirma pe bună dreptate că normele Codului civil privind servituţile sînt compatibile şi cu normele, în vigoare la momentul adoptării lui, care fac referire la dreptul de servitute. Trebuie să recunoaştem însă că legislaţia în vigoare, cu excepţia Codului civil, face foarte 122

puţine referiri la dreptul de servitute. Cauza acestei situaţii constă în faptul că instituţia dată nu era reglementată în detalii, motiv pentru care nu erau suficient de clare efectele înserării unor astfel de norme în diferite contexte juridice. De aceea, un prim act care ar necesita modificări este Legea cu privire la gaze nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, („Monitorul Oficial”, 1998, nr.111-113) care are o dată mai recentă de adoptare decît data punerii în aplicare a Codului civil. În lege se vorbeşte şi de servitutea de trecere. Pentru ajustarea normelor legii la prevederile Codului civil, propunem legiuitorului moldovenesc să opereze unele modificări la art. 19 din capitolul IV „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane” din Legea nr. 136-XIV din 17 septembrie 1998, şi anume după alin. (4) din art. 19 să insereze un nou alineat, (5), cu următorul cuprins: „(5) Titularul de licenţă pentru transportul sau pentru distribuţia de gaze poate beneficia de dreptul de servitute privind trecerea subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru a instala reţele, conducte, linii sau alte echipamente aferente capacităţii şi privind accesul la locul lor de amplasare”. 9. Deoarece, după cum am subliniat, atît Legea nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, cît şi Legea cu privire la energia electrică nr.137-XIV din 17 septembrie 1998 („Monitorul Oficial”, 1998 nr.111-113) tratează, la aceleaşi capitole IV, intitulate „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”, procedura şi mecanismul de folosire a proprietăţii unor alte persoane. Propunem ca şi în acest din urmă act să se facă modificările expuse anterior. 10. În această ordine de idei, propunem ca după art. 19 al acestor două legi să se introducă un nou articol: „Articolul 19 1. Exercitarea dreptului de servitute Dreptul de servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se exercită cu titlu gratuit pe toată durata de existenţă a acestor capacităţi. Dacă, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile prezentei legi.” 11. O următoare propunere pe care încercăm să o promovăm se referă la Legea nr.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile („Monitorul Oficial”, 1998, nr.44-46.). Astfel, în art. 2, sînt definite noţiunile principale, printre care şi noţiunea de servitute.

123

În varianta actuală. Relaţiile privind servitutea mai ales detaliat sînt reglementate în Codul civil al Germaniei (art. servitutea . care se deosebesc de la ţară la ţară doar prin gradul diferit de detaliere a categoriilor respective de relaţii sociale. În scopul unificării legislaţiei în materia dreptului de servitute. la delimitarea ei de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate şi la perfecţionarea unor norme juridice concrete din cadrul servituţii prediale ca instituţie juridică. trecerii. Concluziile şi propunerile de lege ferenda survin în mod logic din conţinutul lucrării. am observa că dreptul de vecinătate cuprinde în reglementările sale o gamă mai largă de relaţii sociale decît dreptul de servitute. Mai mult decît atît. prin a căror respectare conştientă. au fost delimitate servituţile de fenomenele juridice ce poartă denumirea de drept al vecinătăţii. Dacă ar fi să comparăm normele acestor două instituţii juridice. în acelaşi timp şi al ajustării normelor existente la prevederile Codului civil. propunem legiuitorului să substituie norma existentă cu următoarea formulă: „Servitute . aceste norme se realizează în mod firesc. Este unul din tipurile de grevare. lucrarea ne-a permis să analizăm această instituţie juridică şi să-i reflectăm evoluţia începînd cu dreptul privat roman şi terminînd cu reglementările din Codul civil în vigoare al Republicii Moldova. în cel al 124 . şi în altul. Structurată după un plan bine chibzuit. iar pe de alta. unele norme ale dreptului de servitute conţin elemente identice cu cele ale dreptului de vecinătate. la baza reglementărilor servituţii se află principiile dreptului privat roman. instalării şi deservirii liniilor de comunicaţie etc. Concluzionînd asupra lucrării în întregime. Graţie faptului că nu numai în Codul civil al Republicii Moldova. pe de o parte. sînt clar formulate şi bine argumentate.) asupra unui bun imobil străin. pentru perceperea teoretică a acestei instituţii juridice şi pentru buna aplicarea normelor acesteia. Şi într-un caz. servitutea şi dreptul de vecinătate sînt instituţii juridice diferite. am analizat în plan comparat reglementările corespunzătoare ale acestei instituţii.sarcină (obligaţie) care grevează un imobil (teren aservit) pentru uzul utilitatea sau sporirea confortului unui alt imobil (teren dominant). În pofida unor particularităţi comune.reprezintă un drept de folosinţă limitată (posibilitatea traversării. obiectul reglementărilor îl constituie relaţiile sociale dintre vecini. Servitutea are multe particularităţi comune cu dreptul de vecinătate. particularităţile comune şi distinctive ale diferitelor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. 1018-1029). Lucrarea conţine multe idei noi referitor la definirea servituţii prediale. accesului la obiectele de utilitate publică. putem spune că studiul efectuat este un punct de cotitură în dezvoltarea gîndirii juridice autohtone în problema vizată. pentru buna cunoaştere a normelor juridice de către public. Au fost analizate conceptul dezmembrămintelor dreptului de proprietate. ci şi în codul similar al altor state. Toate aceste caracteristici sînt necesare şi binevenite.

aşa cum aceste întreprinderi încă nu au încheiat acorduri cu proprietarii sau cu deţinătorii de terenuri în baza unor alte drepturi asupra terenurilor. pentru a argumenta ideea că sursa servituţii poate fi şi legea. însă articolele respective nu se referă expres la apărarea dreptului de servitute. am releva faptul că la elaborarea unui act de o asemenea anvergură nu s-a ţinut cont de legislaţia în vigoare la acea perioadă. 637-710) şi în codurile unor alte ţări. Pentru a confirma unele aspecte ale reglementărilor analizate. 125 . putem spune că se află la început de cale şi este greu de a face prognoza aspectelor care ar fi mai frecvent abordate în practica examinării şi soluţionării acestei categorii de litigii. (3) din Codul civil. A fost analizată minuţios şi exprimată atitudinea autorului care a argumentat convingător propriile opinii. Este vorba despre legile cu privire la toate categoriile de energie şi telecomunicaţie şi de regulamentele aferente. la dobîndirea servituţii prin uzucapiune. în lucrare s-a făcut uz nu numai de un număr vast de surse doctrinare şi legislative. la stingerea servituţii prin neuz. prevăzute prin legile respective. Dacă am lua în particular întreprinderile energetice şi de telecomunicaţie ca avînd dreptul la servituţi în baza legii.Franţei (art. la determinarea cotei-părţi a fiecărui proprietar. pot fi evidenţiate unele aspecte care ridică deseori în faţa instanţelor de judecată probleme de interpretare a legii în procesul aplicării acesteia. care prevăd expres dobîndirea servituţii în baza normelor sale şi care au fost adoptate înaintea elaborării. (1) din Codul civil. b). la determinarea proporţiei dintre avantajele şi cotele părţi de participare la cheltuielile suportate de către proprietarul terenului dominant la efectuarea lucrărilor necesare exercitării şi conservării servituţii. În ceea ce priveşte practica aplicării legislaţiei privind servitutea în sistemul juridic al Republicii Moldova. vom fi nevoiţi să ne apelăm la prevederile art. Acest lucru ne-a permis să extindem investigaţiile noastre asupra unui spaţiu mai vast de reglementări şi opinii doctrinare. S-ar mai putea face uz şi de art. pentru a apăra un drept de servitute lezat. Dacă ar fi să ne referim la normele subordonate Codului civil. relative la natura şi conţinutul servituţilor. În asemenea situaţie. dar şi de practica judiciară din alte ţări. de a sintetiza din ele raţionalul şi de a argumenta propriile concluzii. 289 conform căruia prevederile referitoare la bunurile imobile şi mobile se aplică în modul corespunzător şi drepturilor reale asupra acestor bunuri. 8 alin. nici aici nu avem date concrete. 11 lit. urmează a invoca normele privind proprietatea şi posesiunea. Din practica aplicării normelor privind servitutea în statele cu o tradiţie bogată în acest sens. De asemenea. Nu au fost eludate nici aspectele discutabile din doctrină. În această situaţie. normele privind servitutea din Codul civil nu conţin nici o prevedere referitoare la apărarea dreptului de servitute. 376 alin. Ele se reduc la: caracterul gratuit sau oneros al servituţii. precum şi ale art. În această situaţie. adoptării şi punerii în vigoare a Codului civil. ne vedem siliţi să apelăm la art. care prevede că drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii.

62 c.). 2004. nr.70 c. RADU. ŢURCANU. ŢURCANU. nr.recenzent . În: „Revista naţională de drept”.Eugenia Cojocari. ŢURCANU. 6.PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI 1.35 c. (0.a. 10. 3. p. 42.44 c. 2.55 c. 52. 2004. Chişinău. 8. ŢURCANU. RADU. 2002. Istoria apariţiei şi evoluţiei dreptului de servitute. 2004. nr.).50 c.41 c.). RADU.) .Eugenia Cojocari. (0. RADU. 9. 10 (154).(0. În: „Avocatul Poporului”. Chişinău. Acţiunea în graniţuire prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. Chişinău. nr.). ŢURCANU. nr. Servitutea . 42.recenzent . În: „Ştiinţa universitară la începutul mileniului trei.a. Constituirea servituţii prin uzucapiune. RADU. 11. p. În: „Rolul autorităţilor publice în garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale. 13.).).a. nr.a. 1.).a. 2. RADU. 2004. (0. ŢURCANU. 41. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. 2002. (0. 126 . 2003. Drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant. Stingerea servituţilor. 7. ŢURCANU. p. 2001.37 c. ŢURCANU. 2002. RADU. RADU.a. p.38 c.42 c. 3-4. Consideraţii generale privind noţiunea dreptului de servitute. (0. nr. 9.” 2003. În: „Legea şi Viaţa”. Servitutea de trecere în dreptul civil moldovenesc. 51. Chişinău.a. p. Anul II. Apărarea dreptului de proprietate privată prin intermediul acţiunii reale. 5.a. 37. Analiza comparativă a noţiunii de ”teren lipsit de comunicaţie” în dreptul civil comparat prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. 15 octombrie 2002. Exercitarea servituţii. ŢURCANU. p. nr. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”.a. p. ŢURCANU. În: „Avocatul Poporului”. Materialele Simpozionului naţional practico-ştiinţific. 10.(0. (0. În: „Revista naţională de drept”. (0. 9 (48).a.49 c. 8. I. p. ŢURCANU. (0. p. În: „Revista naţională de drept”. 2003. 2004. În: „Avocatul Poporului”. 7 (46). Simpozion ştiinţific internaţional”. 8 (47). p. 17-18 decembrie 1999”. Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. (0. RADU.) recenzent .) .Eugenia Cojocari. În: „Revista naţională de drept”. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate. 41.64 c. reglementată de Codul civil al Republicii Moldova. RADU. p. (0. ŢURCANU. 12. nr. Chişinău. 20. p.un drept real principal. Anul I.a. ULIM.). nr. 7. 4.a. 102. RADU. RADU.).

p. Curs elementar de drept roman. 19. BĂIEŞU. BERGEL. Paris. 21. Chişinău. SALVADOR. Drept civil. MATEI B.194 p. Tipografia „Cartea Medicală”. 1997. DIMITRIE.177 p. DANIELA. ATIAS. Drept de proprietate. 1914. 24. Paris. Ateliere Grafice Socec & Co. . Bucureşti. 9. Editura „Toner”. Extinderea legislaţiei civile şi comerciale a Vechiului Regat în România de peste Carpaţi. Billard et Co. p. Privire generală asupra raporturilor de vecinătate. Unele probleme privind dreptul de superficie. Drepturile reale. 18.”. în regimul de carte funciară (II). . Proprietatea publică şi privată asupra imobilelor în România. Drepturile reale principale. CRISTIAN. MARICA. Editura „Cartea Românească”.276 p. . p. ALEXANDRESCO. Drept civil. AULAGNON. ELENA. C.217 p.”. Editura „Cartea Românească”. 1944. Tomul III. 1998. „Reclama”.426 p. SERGIU. ADAM. Legislaţie. I. Editura „Europa Nova”. 7. Ediţia a II-a. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român. ARAMĂ. „Litec”. PIVNICERU. p. nr. Principiile dreptului civil. . PĂUNESCU. 8. Editura „All Beck”. Paris. Vol. DIMITRIE.200 p.232 p. 3. Imprimerie et librairie generale de jurisprudence Marchal. Bucureşti. . Editura „Europa Nova”. . IOAN. C. Teoria generală a drepturilor reale. RAU. În: „Revu critique législative et jurisprudence. nr. 26-33. 4. . 20. C. 2000. 1998. IOAN. Bucureşti. . DIMITRIE. Troisième Edition. În: „Revista Dreptul”. CĂTUNEANU. CANTACUZINO. 11. 15-27. Servitutea de trecere în dreptul civil român. 1983. 5. 1995. SALVATOR. 3. 14. 5. 2. Les biens.BIBLIOGRAFIE 1. III. DIMITRIE. . de abitaţie şi de servituţi.a. Vol. Cours de droit civil francais . Bucureşti. Editura „Ceres”. Bucureşti. JEAN-LOUIS. Institutul European. 23. În legătură cu dobândirea drepturilor reale imobiliare prin uzucapiune. 1977. Paris. 58/1974 şi nr. 22. . . Editura „All Beck”. Le droit de biens. ALEXANDRESCO. . Bucureşti.794 p. . Sibiu. I.54 p.478 p. 1980. 32. MONA MARIA. ALUNARU. Partea II. Iaşi. BRĂDEANU. Editura „Dacia Traiană ş. MARIA. 4. nr. JEAN. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor. Bucureşti. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. Drept civil. 59/ 1974. În: „Revista Română de Drept”.492 p. IOAN. 1869. 12. Elementele dreptului civil. AUBRY. Regimul juridic al dobîndirii şi înstrăinării imobilelor-terenuri şi construcţii.689 p. . SALVADOR.533 p. BUGA. Droit civil. . 16. Ateliere Grafice Socec & Co. La perennite de la propriété. 8. În: „Revista Română de Drept”. . Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. CHELARU. Chişinău. IOAN. Bucureşti. Editura „Socec”.115 p. În: „Revista română de drept”.1968. 1984. ADAM. . 1992. . BRĂDEANU. 1993. CORNELIU. PETRE. . 1996. CARBONIER. CONSTANTIN. Tomul IX. 1909. Ch. Ediţia a II-a. 10. BÎRSAN.127 p. 17. Paris. 15. Tomul IV.215 p. 1926. . ALEXANDRESCO. 1926. Vol. nr. în lumina prevederilor legilor nr. Bucureşti. 127 . Ediţia III. 13. 1934. Cluj-Napoca. GAITA.277 p. BRĂDEANU. 2000.605 p.744 p. Partea I. EUGEN Curs de drept civil. 1927. Droit civil. ADAM. 6. 3. Istoria dreptului românesc.50 p. ALEXANDRESCO. ALBU. 67-69. 1993. Ed. Bucureşti.

La copropriété d’un bien. . . vol. – 360 p. ION. . Bucureşti. PETER. Marile instituţii ale dreptului civil român. 49. I. Les Presses Universitaire de France. 31-41. 40. 2000. VICTOR DAN. 30. Bucureşti.358 p. Complex universitar. RUCĂREANU. Cluj-Napoca. Teoria generală a obligaţiilor. COSTIN. Vol. nr. ECONOMU. M.H. . Paris. III. Ediţie revăzută şi completată. ROMULUS. 38. 29-39.422 p. JOSSERAND.. Exercitarea şi apărarea dreptului de servitute în lumina practicii judiciare.501 p. . LOUIS. BAICOIANU. 2001. MIRCEA. URSA. Partea generală. Vol. Cours de droit civil positif. Paris. Vol. Editura „Dacia”.311 p. Quatre-vingt quatrième édition. Craiova. Vol. Munchen. Introduction. VOLLKOMMER. CONSTANTIN. Editura „ACTAMI”. 1980. EREMIA. HAMANGIU.207 p. 1967. C.327 p. Circulaţia juridică a terenurilor. anul XI. Drept civil. AURELIAN. Cluj . 47. 1993. 1995. Cours élémentaire de droit civil francais. 1930. Proprietatea şi alte drepturi reale.. 1999. Paris. JAUERNIG. Bucureşti. IONAŞCU. „Editura ştiinţifică şi pedagogică”. p. Montchrestien. 39. IONAŞCU. 34.375 p. SALVATOR. Edition Cinquième. 37. ION. BRĂDEANU. I. Jurisprudence Générale. 1994. 26. „Editura ALL”. ROLF.428 p. „Editura ALL”.174 p. I. TEODOR. Servitutea de lumină în dreptul roman actual şi consecinţele ei. II. ION. 31. . Editura „Scaiul”. 41. ROSETTI-BĂLĂNESCU. Les biens. Curs de drept civil român. 1966. MIHAIL. Bucureşti. 43. G. STURNER. FILIPESCU. . Dalloz. HANGA. AMBROISE. 48.129 p. DOGARU. Editura „Fundaţiei Chemarea”. Seria a III-a. Bucureşti. Drepturi reale. Succesiuni. Code civil. Obligaţii. Cluj-Napoca. COSTIN. Ed. GIONEA. Legislaţie. Iaşi. JACOTA. Drept civil. „Tipografia Universitară”. .490 p. 36.796 p.326 p. GIDRO. Editura „UNEX-AZ”. COLIN. H. 6. COSMOVICI. COSTIN. 1930. CHELARU. Bucureşti. Universitatea „Regele Ferdinand I”. OTHMAR. FRANCISC. Elemente de drept civil. Drepturile reale. . 1992. ELEONORA. ZLĂTESCU. ROSETTI-BĂLĂNESCU. Librairie Dalloz. 128 . 46. 1997.Napoca. Drept civil. FRANCISC. AL. 1984-1985. AURELIAN. „Editura Didactică şi pedagogică”. . YOLANDA. CORNU. Tratat de drept civil. nr. 1983. Les personnes.845 p. În: „Revista română de drept”. . „Editura Academiei RSR”. Drepturi reale. 45. .382 p. ALEXANDRU. FILIPESCU. IONAŞCU. AURELIAN. MIRCEA. EMINESCU. . Contracte speciale. CĂRPENARU. 1927. VIRGIL. Tratat de drept civil român. AL.220 p. ION. Editura „All Beck”. 28. Droit civil. 1982. În: „Revista Dreptul”. DEAK. „Editura ALL”. Bucureşti. ELIESCU. ARNDT. 1946. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. MIRCEA. Bucureşti. . 44. „C. MARIA IOANA. Drept roman. 35. I. I. p. MIHAI. MAX. 42. 1996. . ROMAN. C. MIRCEA N. Bucureşti. TRAIAN. I. Vol.151 p.482 p. EUGEN. S. 10-eme édition. HAMANGIU. I. 1996. „Cordial”. Cluj-Napoca. II . . BARASCH. . EUGEN. VASILE. 1991. TEICHMANN. 32. Manual de drept privat roman. Drept civil.172 p. . IONAŞCU. DALLOZ.91 p. SCHLECHTRIEM. Beck”. . 27. SAMBRIAN. SURDU. 33.634 p. 9. Vol. MUREŞAN. BĂICOIANU. Ed. CAPITANT. 29.383 p. VICTOR. Tratat de drept civil român. Vol. Bucureşti. Drepturile reale. . 1994. Drept roman. Bucureşti. Drept civil. . VLADIMIR. DEAK. 1998. GEAMĂNĂ. Curs de drept civil. 1974. Paris. Burgeliches Gesetzbuch mit Erlauterungen. 1963.25. Dicţionar de drept civil în 2 vol.

Drept civil român. „Economica”. 75.218 p. Editura „Manz”. LUPAN. MIRCEA. Editura „Dacia”. Vol. Dreptul civil rumân. 1993. 1930. Drept civil. . Obligations réels et servitudes en droit prive français.306 p. LUPAN. 71. Clasificarea bunurilor. II. Facultatea de Drept. 55. RARINCESCU. AMALIA.291 p. DUMITRU. LIVIU. . . MARTY G. . GHEORGHE Drept civil. LIVIU. PLANIOL.215 p. Bucureşti. LEIK. Paris. 1966. A. JULIETA.. Teoria patrimoniului. 66. BELEIU. NACU. ERNEST. 76.Napoca. 1980. 1996. Vol. 58. 60. ADRIAN.388 p. Leçons de droit civil. M. Bucureşti. . Editura Librăriei „Leon Alcalay”. Iaşi. . 73. Editura „Lumina Lex”. POP. Zivilrecht. Les biens. CHRISTIAN. MARCEL. 1993.648 p. Drept civil. 1993. . 57. Bucureşti. .627 p. 1975. . „Pichon”. „Editura ştiinţifică”. JULIETA. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Das ABGB und die praktisch wichtigsten Rechtsvorschriften des Zivilrechts.249 p. 1998. Succesiuni. Editura „Cordial Lex”. Bucureşti. . Editura „Lumina Lex”. Partea generală.288 p. 1947. . LUPULESCU. . Drepturile reale principale. Editura „Cordial Lex”. . . Drept civil. 53.175 p. Editura „Socec”. . DURAC. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. RIPERT. „Editura Fundaţiei Chemarea”.211p. Droit civil. Théorie générale. Troisième édition. C.271 p.176 p. 1901. drepturile reale. Biens. Obligation. .280 p.319 p. TUB.272 p. „Sirey”. Bucureşti.50. Cluj-Napoca. Cluj . 61. Cluj-Napoca.256 p. JEAN. Cluj .260 p. MAZEAUD. PĂTULEA.523 p. POP. Drepturile reale principale. Paris 1900. Le droit reel considere comme une obligation passive universelle. Viena. 1996. Dreptul de proprietate personală. POPESCU.224 p. NACU. REGHINI. 1997. Editura „Lumina Lex”. . LIVIU. Universitatea „Dimitrie Cantemir”. 70. 1985. Paris. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor situate în intravilanul localităţilor. G. Drept civil. DUMITRU. ClujNapoca. Drept civil. MACOVEI. . . . Cluj . 67. MANOLIU. . Comparaţiune între Codul civil român şi Codul Napoleon. 51. Drept civil român. Les biens. MUREŞAN. POP.206 p. Bordeaux.198 p. GHEORGHE. Drept civil.419 p. 68. LIST. Droit civil. GEORGE N. Editura „SANVIALY”. 1977. Drept civil.331 p. Bucureşti. 72. DAN. Droits réels principaux. LÉON. DUMITRU. C. Facultatea de Drept. LUPAN. 59. Drepturile reale principale. Ed. Traite de droit civil francais. 62. ERNEST. GEORGES. LUPULESCU. Teză de doctorat. Teoria generală a drepturilor reale. Bucureşti. 1996. 1947. Tome deuxième. 129 . Iaşi. Teză de doctorat. „Editura Fundaţiei Chemarea”. ERNEST. Partea generală. MICHAS. Editura „Apollonia”. Teoria generală. Drept civil. 56. 1937. MAZEAUD. Editura „Argonaut”. MANOLIU. M. . . Regimul juridic al terenurilor destinate localităţilor. drepturi reale. HENRI. 69. MARGA. Iaşi. VASILE.255 p. 64. I. Drept civil. 74. Ediţia a 6-a. 1995. Editura „Calistrat Hogaş”. 1980. Tome II. POP. LARROUMET. Paris. POP. 52. Iaşi.Napoca. 63. 1925. 65. IONEL Drept civil. LUŢESCU. Editions „Montchrestien”. Universitatea „Babeş-Bolyai”. Paris. Tome III. Ed. Ed. 1997. Bucureşti. Bucureşti. 1996. 2000. 1994. RAYNAND P. 54. . Droit de propriété et ses démembrements. JUGLART. WALTER. . 1997. Subiectele dreptului civil.Napoca. Drepturile reale principale. TEOFIL. Bucureşti.

346 p. Bucureşti. ANTON. „Editura Academiei Republicii Populare Române”. Москва. 1972. Bucureşti. Codul civil în vigoare în Ardeal şi Bucovina cu trimiteri la legile şi regulamentele speciale. STARCK. Munchen. „Юристь”.220 p. Bucureşti. 1947. ПОБЕДОНОСЦЕВ. Editura „Mondan ’94”. . НОВИЦКИЙ. ГАМБАРОВ.720 c. . 101. 1978. Г. Ю.729 c. PIENESCU. UGO. B. „Editura de Stat”. 1958. . 1997. Е. ZINVELIU. 96. Focşani. И. 1997. instituţii şi texte celebre. Б. Dobîndirea dreptului de proprietate personală asupra terenurilor cu sau fără construcţii. Principiile dreptului civil român. CONSTANTIN. TARNAVSCHI. CONSTANTIN. СУХАНОВ. ILIESE. . Mocква.543 c. -255c. SAFTA-ROMANO. „C. Л. 1988. MATEI. 1994. SERGIU. 87. AUREL. SAFTA-ROMANO.146 p. Bucureşti. 1994.794 c. Persoana fizică. 79. Русское гражданское право. .272 p. „Государство и право”.77. PRUTTING. Учебник русского гражданского права. 2000.200 p. EUGENIU. EUGENIU. IOAN P. 130 . 82. RĂDESCU. 2000. Persoana juridică. 88. 100. Introduction. Перспективы развития законодательства о частной собственности на землю. 1873.342 c. Drept roman. nr. STĂTESCU. 1997. Beck”.512 p. .372 p. . instrument de satisfacere a intereselor cetăţeneşti. ГЕНКИН. 80. ROSETTI-BĂLĂNESCU. „Editura Imprimeriei de Vest”. SCHWAB. . Mocква. Курс германского права. 1970. SACHELARIE. 98. 1961. Repetiţia principiilor de drept.H. DUMITRU. Вещные права на землю. Principii fundamentale ale dreptului de proprietate. RĂDULESCU. adnotat cu jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie Română. . Universitatea din Bucureşti. М. OCTAVIAN. Лекции о праве собственности. STĂTESCU. 1937. 78. Editura „Europa Nova”. Editura „Dacia”. Римское право.О. VLAHIDE. Bucureşti. 103. 92.291 p. Droit civil. Paris. . Sachenrecht. 83. 90. . Drepturile reale. И.399 p. 104. NEDELCU NIC. . К. 97. 1970. . ROŞCA. И. Vol. Изд. 89. 1972. . 1994.367 p. МЕЙЕР. „ТЕИС”. A. „Graphix”. Курс гражданского права. Изд. 1912.a. 85. 2001. Москва.155 c. Universitatea din Bucureşti. Москва. Chişinău. Bucureşti. CONSTANTIN. BÎRSAN CORNELIU. .879 p. ЭНЕКЦЕРУП. 1892. ROMOŞAN. C. HANNS.233 p. А. 81. 1949. Ed. . Editura „Vrantop”. 1980. Москва. ZINVELIU. TEODOR. Москва. 94. Издательство иностранной литературы. Mocква. Drept civil. 93. 25 Auflage. OVID. G. Casa de Editură şi Presă „Şansa”. Bucureşti. Dicţionar de drept privat.356 p. „Editura Didactică şi Pedagogică”. „Статут”. Римское частное право. Iaşi. 95. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. I. Drepturile reale. Principii. ШЕРШЕВИЧ. IOAN. 1991.90 c. Москва. Codul Calimach. Ediţie critică. ALEXIANU. -544 c. НОВИЦКИЙ.239 c. 84. . Д. . BÎRSAN CORNELIU.С. Право собственности в СССР. Contractele civile. 91. 1993. 86. Ф. BAIES. SÎMBRIAN. Editura „Dacia”. 5. Mocква. 1994. Петербург. Drepturile reale.245 c. . Editura „ARC”. В. NICOLAE. КРАСНОВ. .647 p. KARL HEINZ. Часть1. I. Drept civil. Д.321 p. . Cluj-Napoca.210 p. 102. . GEORGE. . STĂTESCU. Б. IOAN. Полутом 1. Oradea. . KОПЫЛОВ. Cluj-Napoca. Drept civil. 1996. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. Введение и общая часть. ANDREI ş. Ed. P. Ассоциация „Гуманитарное знание”. Teoria generală a drepturilor reale. 99. Editura Librăriei Universale „Alcalay & Co”. Курс гражданского права. .

nr.1532-XII din 22. Codul funciar nr.06. 7.92 cu privire la arendă. Constituţie .10. 1994. nr.861-XII din 14. nr. 11. 1993. Legea nr. În: „Monitorul Oficial”.97 cu privire la programul de stat de privatizare pentru anii 1997-1998. p. 4. 43.96 privind calitatea în construcţii. 9. În: „Monitorul Oficial” 2002. Изд.107. În: „Monitorul Oficial”.440-XIII din 27. În: „Monitor” nr. 1997.95 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor.05.93 privind protecţia mediului înconjurător. Legea nr.01.721-XIII din 02.1217-XIII din 25. nr.1107-XV din 06. 1997. nr. – numărul.12. 5. C.459-XII din 22. civ.06. În: „Monitorul Oficial”. 2. În: „Monitorul”. 1992. . 1. 2001.96 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului.1. 1996. – articol.LISTA ABREVIERILOR Art. – alineat.06.59-60.91.страница LISTA ACTELOR NORMATIVE FOLOSITE ÎN TEZĂ 1. . 131 . 10.10. nr. – издательство. În: „Monitorul”.Constituţia Republicii Moldova. În: „Monitorul Oficial”. Lege nr. Notă: Codul Funciar a fost republicat în „Monitorul Oficial” nr.06.835-XIII din 17. – pagina. Legea nr.1515-XII din 16. În: „Monitorul Oficial”. 25.82-86. rîurilor şi bazinelor de apă. 8.02. Codul apelor nr. lit. – literă. În: „Monitorul”.828-XII din 25. 6.2002. 3. 1-2. c. Legea nr. nr. Monitorul Oficial – Monitorul Oficial al Republicii Moldova.Codul civil nr. nr.91cu privire la proprietate. Legea nr.04.01.93. 1991. Legea nr. nr. nr. Alin. Monitorul – Monitorul Parlamentului Republicii Moldova. 1995. 3-6.

Hotărîrea Guvernului nr. nr.07. Legea nr. 1998.19-21. 24.1525-XIII din 19.10.07. 1998. 13. 1999.2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier).03.61 din 29. În: „Monitorul Oficial”.44-46.98 cu privire la gaze. 25. nr. nr. Legea nr.2000 condominiu în fondul locativ.09. nr. 2003.488-XIV din 08. 1998. 19.136-XIV din 17.10-11.96.2003 cu privire la energia electrică.90-91. 2000 nr.984 din 21.02. 23.07. Legea nr. 1998.11. În: „Monitorul Oficial”.137-XV din 20.1030 din 12. 20.98 cu privire la energetică.233-XIV din 23.1353-XIV din 03. 1999.04. 132 .12. nr. nr.98 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire. Hotărîrea Guvernului nr. În: „Monitorul Oficial”. Legea nr. Legea nr. Legea nr.913-XIV din 30.98 cadastrului bunurilor imobile.130-132. În: „Monitorul Oficial”. 14. nr. 15. Legea nr.98 cu privire la proiectul individual de privatizare a întreprinderilor din sectorul electroenergetic. 21. În: „Monitorul Oficial”. nr. În „Monitorul Oficial”. 50-51. În: „Monitorul Oficial”. În: „Monitorul Oficial”.99 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile.360 din 18.03.1543-XIII din 25. Legea nr. În: „Monitorul Oficial”.1999 privind exproprierea pentru utilitate publică. În: „Monitorul Oficial”. În: „Monitorul Oficial”.12. 17. 18. În: ”Monitorul Oficial”.98 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile.718 din 20.87-90. În: „Monitorul Oficial”. nr. 1997. În: „Monitorul Oficial”. Hotărîrea Guvernului nr. nr. Hotărîrea Guvernului nr.88-90.31-32. 2000. nr. 22.02.97 privind preţul normativ şi modul de vînzarecumpărare a pămîntului. nr. Legea nr. 16. 2000.01.97 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor.09. 1998. 1997.14-15. nr. 2001.57-58. Hotărîrea Guvernului nr.2000 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate de oficiile cadastrale teritoriale.111113.1308-XIII din 25.42-44.

proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. Din acest punct de vedere. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. este a dreptului de servitute. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. Lucrarea este compusă din trei capitole. Franţa România. finalizează deseori cu conflicte. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. Olanda etc. Ea ridică valoarea economică a imobilelor.Adnotare la teza de doctor pe tema: „Dreptul de servitute” Raporturile de vecinătate. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. Reprezentînd o încercare de a elucida. a practicii de aplicare. teoretic şi practic al acestei analize. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. divizate în secţiuni şi paragrafe. are un caracter teoretic. Cînd este vorba de garantarea unui drept. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale 133 . are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice şi prin urmare poartă un caracter complex. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. O astfel de problemă. Rusia. Primul capitol. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. care se impune. în caracterul mixt. divizat în trei mari secţiuni. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. Analizînd fenomenul luat în studiu. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. dar şi necesară.

relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. în instanţa de judecată. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute. română. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină. cît şi ale proprietarului terenului aservit. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. „Constituirea. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. de constituire. Capitolul III. Secţiunea a treia. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi. Capitolul II. distincţia între aceste servituţi. „Stingerea servituţilor”. prin act juridic şi prin uzucapiune. 134 . Următoarea secţiune. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. Aceeaşi secţiune este consacrată. este arătată metodologia de cercetare. prevăzute de legislaţie. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. Astfel. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. prevederile legislaţiei în vigoare. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate. înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. rusă. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. În genere. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. ca cea mai veritabilă servitute. uz şi abitaţie personală. germană. a III-a. Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. este dedicată clasificării servituţilor. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia.noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. de asemenea. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. Capitolul are trei secţiuni. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. reprezintă un studiu al procedurilor. derivînd din servituţi. capitolul este axat în jurul acestor probleme. posibilele acţiuni. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii.

in general aspects. entitled. usufruct. practicing and methods of implementation of this right in compliance with other countries’ legislation that have such an institute in order to make a generalization of the legal provisions which regulate the right to servitude.Summary The Doctor Degree Thesis on „The Right to Servitude” The neighbouring relations. the notion of servitude right. For this reason we tried to avoid to address too often the doctrine. The present work pursues the goal to elaborate. In the second section the notion of servitude is considered from the historical point of view. These conflicts appear between the landowners or owners of other adjacent land plots. that are quite various. the limits and the conditions in what these rights can be exercised and. In order to implement the enumerated objectives. etc. The first section examines doctrinal approaches to the notion of servitude . For the first time in the modern legislation of the Republic of Moldova there are regulated a series of real rights. “General Сonsiderations on the Right to Servitude”. use. The diversification and intensification of ownership relations raise new problems as regards their regulation. by particularities of the adjacent lands.dismemberment of the right of ownership known in the national and foreign legislation. 135 . the work was divided in three chapters. that imposes new tasks on the legislator to regulate the relations appeared between the owners of adjacent lands. Because these real rights restrict the owner rights. to characterize the creation. such as . It were emphasized the servitudes that are set up by established destination of the owner.servitudes. has a theoretical character. but it is aimed to reflect the essential problems that raise before those who want to study more closely this institute and to recommend some solutions. The research intention is not limited to the elaboration of a theoretical thesis. It is divided in three big sections. the correlation between rights of titulars of other real rights and the owner’s rights. also emphasized by different specialty works that appeared in this field. by legal acts and by usucaption. The present work is a theoretical presentation of the servitudes. The actuality of this work is determined by scientific argumentation of the right to servitude. include in their sphere a great number of difficult situations that often end up with conflicts. the judicial practice or comparative law. The first Chapter. The approach of this institution of civil law is conditioned by the real estate market development. particularly. were divided in sections and paragraphs. in their turn. which. since it emerged till present. proved by its title “The Right to Servitude”. The work deals with a series of theoretical aspects concerning the servitudes domain. it is needed a more detailed regulation of their titular rights.

The same section is also focused on the historical and legal characters of servitude right. The Chapter III. entitled “The Ceasing of the Servitude”. The Chapter II is focused on the analysis of “The Servitudes Established by Human Action” and the examination of legal provisions on the constitution of servitudes established by the owner. makes the comparison between the inherited and personal servitudes. Generally. to determine the scope of application and its subject. and also. content and methods of exercising this right. to make a distinction between these servitudes and the restrictions of the right of property. The second section of the above mentioned Chapter deals with the possible rights and obligations of the owner of dominant land. It also demonstrates the modalities of creation and the controversy concerning the admissibility of the servitudes by usucaption. The first section contains general considerations regarding the establishment of servitudes by the owner destination. 136 . determines more clearly the essence and the particularity of inherited servitudes. is divided in three sections. as well as emphasizes the ceasing of servitudes in case of indivisibility and in case of its establishing by the owner. basing on the actual provisions of the legislation with the concretisation of its content and proposal to amend some provisions of the legislation. “The Creation. analyses reasons of appearance of the legal right to servitude. In present. to create an optimal model for civil legislation of the Republic of Moldova as an independent developing state. This Chapter also determines the methodology of the research. use and the personal occupation. This Chapter. the possible actions that result from servitudes in the Court. in its turn. Exercising and Ceasing the Servitude Right” represents a study of procedures provided by legislation on creation. regulates the legal cases of extinction of this right. It this section there were also examined the methods of establishing the servitude. taking into consideration the negative futures of the regulations on the right to servitude at the actual phase. as the most veritable servitudes. The third section. the differences between the established servitude of the owner and usufruct. The second section was dedicated to the legal nature of the most frequent servitudes established by the human action. by legal act and by usucaption. entitled. There were proposed amendments that might facilitate resolution the arisen litigation. The first section is aimed to make a general presentation concerning the creation of servitudes by the owner. We consider that this research will allow. obtaining and exercising of the servitude right. The next Section is dedicated to the classification of servitudes. it is extremely important when the Republic of Moldova has adopted its new Civil Code. and also of the owner of subservient land. this Chapter is focused on these issues. The research was based on the comparative analysis of legislations that provide for such institute.

Так как эти вещные права ограничивают права собственника. Актуальность работы обусловлена необходимостью научного обоснования права сервитута. По этой причине автор попытался избежать слишком частого обращения к доктрине. и рассматривает целый ряд теоретических аспектов в 137 . В целях реализации перечисленных задач работа разделена на три главы. необходимо более детальное регулирование прав их обладателей. таких как сервитут. соседствующие собственники либо вынуждены переживать различные неблагоприятные ситуации. Осуществляя права на свое имущество. либо ограничены в полномерной эксплуатации своей собственности. пределов и условий осуществления этих прав. в свою очередь. третьей части изложена классификация сервитутов. Здесь же рассмотрены с исторической точки зрения правовые особенности права сервитута. касающихся права сервитута. пользование и другие. Исследования основаны на сравнительном анализе законодательств. узуфрукт. Теоретический анализ понятий и положений законодательства сочетается в ней с практическим применением законодательных норм. Автор работы не ограничился проведением теоретических исследований.Аннотация к докторской диссертации на тему "Право сервитута" Соседские отношения. начиная с его возникновения и по настоящее время. и предложил конкретные решения. а рассмотрел основные проблемы. которые отличаются большим разнообразием и предполагают множество сложных ситуаций. в частности соотношения между правами обладателей этих вещных прав и правами собственника. Впервые в действующем законодательстве Республики Молдова регулируется целый ряд вещных прав. Во второй части понятие сервитута рассмотрено с исторических позиций. которые. судебной практике или сравнительному праву. о чем свидетельствует уже ее наименование. Первая глава – "Общие положения о праве сервитута" – имеет теоретический характер. подразделяются на части и параграфы. В последней. кто желал бы изучить более подробно этот институт. известное в национальном и международном законодательстве. возникающие у тех. в которых предусмотрен такой институт. работа является теоретическим представлением сервитутов. В первой части главы понятие сервитута рассмотрено с точки зрения доктрины как раздробление права собственности. нередко завершаются конфликтами. Данная данной области.

Предложены изменения. определены различия между этими сервитутами и пределами права собственности. проведено сравнение между унаследованными и личными сервитутами. Вторая часть посвящена правовому регулированию наиболее часто встречаемых сервитутов. так и собственника участка. касающиеся допустимости сервитута вследствие приобретательной давности. в этой главе проведен анализ оснований возникновения субъективного права сервитута. Во второй части рассмотрены возможные права и обязанности. которые могли бы облегчить разрешение возникшего спора. как вследствие заключения сделки. различия между сервитутом. но и противоречия."Сервитуты. определены сфера применения и предмет. Третья часть – "Прекращение сервитута" – устанавливает законные основания прекращения этого права. устанавливаемым собственником. В этой главе также изложена методология исследования. вытекающие из сервитута. содержания и порядка осуществления этого права. определенному собственником. обремененного сервитутом. и узуфруктом.Глава II – посвящена анализу . Рассмотрены порядок учреждения. устанавливаемые действиями человека". более четко определены сущность и специфика унаследованных сервитутов. Первая часть содержит общие положения об установлении сервитута по назначению. В первой части главы представлена общая картина установления сервитутов собственником. Считаем. а также рассматривает вопросы прекращения сервитута в случае неделимости и в случае его установления собственником. приобретения и осуществления права сервитута. Глава III – "Установление. так и вследствие приобретательной давности. возможные иски. Кроме того. Здесь указаны не только порядок установления. позволит создать оптимальную модель для гражданского законодательства Республики Молдова как независимого развивающегося государства. когда Республика Молдова приняла новый Гражданский кодекс. что проведенное исследование. устанавливаемых действиями человека. с учетом отрицательных моментов регулирования права на сервитут на современном этапе. как собственника доминирующего земельного участка. Это крайне важно в настоящее время. в судебные инстанции. осуществление и прекращение права сервитута" – представляет собой исследование предусмотренных законодательством процедур установления. 138 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful