Teza-dr. de Servitute

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Drept Cu titlu de manuscris CZU 347.

26 (043.2)

RADU ŢURCANU DREPTUL DE SERVITUTE
Teză de doctor în drept
Specialitatea 12.00.03 – Drept privat (civil)

Conducător ştiinţific: BĂIEŞU Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar

Autor: ŢURCANU Radu

Chişinău - 2005

Introducere…………………………………………………………………………………………..4 Capitolul I. Consideraţii generale privind dreptul de servitute………………………………...13 Secţiunea 1. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate……………………………13 Secţiunea a 2-a. Noţiunea, istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute... .……………....19 §.1 Noţiunea dreptului de servitute. Consideraţii generale……………….………………...19 §.2 Istoria apariţiei dreptului de servitute. Evoluţia lui…………………..………………....27 §.3 Caracterele juridice ale dreptului de servitute…………………………………………..37 3.1 Dreptul de servitute este un drept real principal………………………………………………...37 3.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea altui imobil şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane....………………………………………………………………………..42 3.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari .................……...44 3.4 Caracterul accesoriu…………………………………………………………………………….47 3.5 Caracterul perpetuu………………………………………………………….………………….47 3.6 Servitutea este indivizibilă……………………………………………………………………...48 3.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public………………………………………...49 3.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină…………………………………….………………….51 Secţiunea a 3-a. Clasificarea servituţilor……………………………………….………………….53 §.1 Generalizări privind clasificarea servituţilor………………………….………………...53 §.2 Servituţile aparente şi neaparente……………………………………………………….55 §.3 Servituţile continue şi necontinue…………………………………….…………………57 §.4 Servituţile pozitive şi negative…………………………………………………………..58 Capitolul II. Servituţile stabilite prin fapta omului………………………….………………….59 Secţiunea 1. Prezentarea generală privind servituţile stabilite prin fapta omului………………..59 §.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. Domeniul de aplicare…………………………………………………………………..62 §.2 Obiectul servituţilor stabilite prin fapta omului. Modurile de stabilire………………....65 Secţiunea a 2-a. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului…….67 §.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii, lucrări şi plantaţii……………………….67 §.2 Servitutea de vedere……………………………………………………………………..69 §.3 Servitutea de trecere ……………………………………………………………………72 Secţiunea a 3-a. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct, uz şi abitaţie personală…………………………………………………………………………………................77

2

Capitolul III. Constituirea, exercitarea şi stingerea dreptului de servitute……………………80 Secţiunea 1. Constituirea servituţilor……………………………………………………………...80 §.1 Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar……………………….…81 §.2 Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu)………………………………………….85 §.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune).………………………………………………………………………..87 Secţiunea a 2-a. Exercitarea servituţii……………………………………………………………..91 §.1 Exercitarea dreptului de servitute…………………………………………………….…91 §.2 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant………………………….......93 §.3 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit………………………………...98 Secţiunea a 3-a. Stingerea servituţilor............……………………………………………………105 §.1 Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute…………………………………….105 1.1 Consolidarea, atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar......106 1.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant………………………………...108 1.3 Expirare a termenului (ajungerea la termen)…………………………..............108 1.4 Răscumpărarea………………………………………………………………...108 1.5 Imposibilitatea de exercitare…………………………………………………..108 1.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani…………………………………………...109 1.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor………………………………………………..112 1.8 Exproprierea terenului aservit, dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat……………………….…………….....................................112 §.2 Stingerea servituţii în caz de indiviziune………………………………………………113 §.3 Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate……………………………………………………..114 Concluzii…………………………………………………………………………………………..115 Bibliografie………………………………………………………………………………………..127 Lista abrevierilor..............................................................................................................................131 Lista actelor normative folosite în teză............................................................................................131 Adnotare...........................................................................................................................................133

3

Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. Ulterior. s-a creat o situaţie de inexistenţă a unui mecanism juridic. liberă de sarcinile constituite anterior. necesitatea reintroducerii în legislaţie a unei instituţii precum este dreptul de servitute. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. dar şi necesară. Aceste situaţii reprezintă deseori cauza litigiilor dintre proprietarii vecini sau a altor consecinţe nefavorabile societăţii în ansamblu. Raporturile de vecinătate. Prin efectul naţionalizării mijloacelor de producţie şi al colectivizării agriculturii. Diversificarea raporturilor de proprietate şi intensificarea lor pun noi probleme în faţa celor care le reglementează. care se impune. intenţie ilustrată şi de titlul „Dreptul de servitute”. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. 4 . Astfel. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. . adoptînd norme de drept privind mijloacele de înlăturare a unor astfel de situaţii.a exclus temeiurile apariţiei unor relaţii a căror reglementare necesită aplicarea servituţii. proprietatea exclusivă a statului asupra majorităţii bunurilor imobile . încearcă să trateze o serie de aspecte teoretice în domeniu. Numărul situaţiilor care nasc din raporturile de vecinătate este în continuă ascensiune. care au fost elaborate şi de diverşi autori în lucrări de specialitate. examinarea sistemului socialist al dreptului nu ar da nimic referitor la studiul dreptului de servitute. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. finalizează deseori cu conflicte. este a dreptului de servitute. Din acest punct de vedere. fapt ce a condus la dispariţia servituţii. ea s-a redus pe măsura edificării societăţii socialiste de producţie. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine.Introducere Lucrarea de faţă. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. O astfel de problemă. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. menit să lichideze inconvenientele raporturilor de vecinătate. instituţia servituţii continua să se dezvolte în sistemele juridice ale altor ţări. uneori suferind chiar modificări considerabile datorită schimbării relaţiilor sociale în genere şi a celor din domeniul utilizării terenurilor în special. s-au stins drepturile reale asupra bunurilor. În schimb. care au devenit proprietate socialistă. În ceea ce priveşte ponderea servituţilor. A apărut astfel. Prin urmare. Unul dintre aceste mijloace este servitutea. o dată cu trecerea pămîntului în proprietate privată. după cum am văzut. de preîntîmpinare şi soluţionare a litigiilor apărute. prezentare teoretică a servituţilor. Legiuitorul trebuie să reacţioneze cu promptitudine. resurse naturale etc. deoarece.pămînt. au fost adoptate acte normative pentru reorganizarea terenului şi folosirea în colectiv a pămîntului.

o dată cu adoptarea Codului civil al Republicii Moldova nr. exercitare şi stingere a servituţilor. care ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare. Reforma economică necesită existenţa unor instituţii care să stimuleze relaţiile de proprietate. De aceea. implementarea reformei economice s-au aflat la baza noii legislaţii moldoveneşti. sînt importante orice investigaţii în domeniu care. Mai mult decît atît. exprimînd specificul naţional şi tradiţia reglementării raporturilor de drept în Republica Moldova. a Codului funciar. bazate mai mult pe dreptul comun. ţinîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor dreptului de servitute examinate. Deosebit de important pentru teoria şi practica din domeniu. la nivelul experienţei statelor cu democraţii consolidate şi cu economie de piaţă eficientă. pentru a avea o viziune mai largă asupra reglementării servituţilor în lume. de asemenea. de a determina caracterele esenţiale ale servituţilor. 5 . stabilirea modului de constituire. ar aduce noi argumente în atestarea adevăratelor servituţi. În special. vom fi nevoiţi să efectuăm un studiu comparativ al experienţei altor ţări. pe lîngă faptul că ar facilita înţelegerea esenţei lor. care. care se deosebeşte de dreptul continental. la tendinţele jurisprudenţei europene. Pentru prima dată materia servituţii şi-a găsit reglementarea în Codul civil. care fac parte din sistemul de drept francez şi care au o orientare puţin diferită de reglementările dreptului ţărilor cu sistem de drept german (în special reglementările dreptului Federaţiei Ruse). Acest studiu va permite. Astfel. a Republicii Moldova. Adoptarea Constituţiei. ne propunem să elucidăm reglementările dreptului de servitute din ţările care cunosc institutul de drept. definirea dreptului de servitute. Sperăm că şi prezenta lucrare va contribui la acest lucru. 1107-XV din 6 iunie 2002 (în continuare – Codul civil). lucru foarte important acum. a legilor despre privatizare şi proprietate. în studiul nostru ne vom baza şi pe cercetările ştiinţifice efectuate în alte ţări. lucrările şi comentariile ştiinţifice efectuate în domeniu. Relaţiile social-economice din ultimii 10-15 ani din Republica Moldova au făcut obiectiv necesară crearea unei baze legislative dezvoltate care să le reglementeze adecvat. în curs de dezvoltare. în baza acestor date. ne-am referit pe scurt la practica şi la reglementările existente în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie. la baza studiilor vor sta reglementările din dreptul României şi cel al Franţei. însă a căror analiză ne va ajuta să elucidăm esenţa servituţilor mult mai explicit.Din acest considerent. Codul civil este racordat la doctrinele actuale în materie de drept civil. iar. fapt ce va da participanţilor la circuitul civil posibilitatea de a-şi realiza interesele în cadrul unei economii de piaţă moderne. În aceste condiţii. nu vor fi ignorate în studiul nostru. Problema servituţilor nu a fost studiată în detaliu în literatura juridică moldovenească de specialitate. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă.

Un factor important al dezvoltării raporturilor de vecinătate îl constituie protecţia proprietarilor vecini. Se impune. În perioada socialistă. în socialism aceste valori au fost răsturnate. folosit în diferite coduri civile. o amplificare a practicii judecătoreşti în materia raporturilor de vecinătate. odată cu alte instituţii. înregistrează modificări în ultimii ani. au dispărut şi servituţile. de asemenea. excluse în timpul sovietic. precizarea că dreptul de trecere pe proprietatea altuia poate izvorî fie prin destinaţia stabilită de proprietar. legislaţia civilă. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. pe lîngă multe lucruri necunoscute pînă la acest moment legislaţiei noastre. Unul dintre cele mai eficiente raporturi de proprietate şi de vecinătate. Am constatat. considerat în literatura juridică de specialitate din ultimii ani ca avînd o pondere foarte redusă. revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea instituţiei servituţilor. deşi lent. fie prin acte juridice ori prin uzucapiune. un motiv în plus pentru a aborda această temă. aceste vechi drepturi reale bucurîndu-se în timp de o mare aplicabilitate. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. Cu toate acestea. Actualitatea temei investigate şi gradul ei de studiere O dată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului civil. După 1989 însă. Constatăm cu părere de rău că autorităţile publice tratează această problemă ca pe una secundară. comercială şi cea de procedură civilă. după trecerea terenurilor în proprietate privată. inclusiv pentru dreptul de servitute. astfel. Servitutea. 6 . s-a revenit şi la reglementările tradiţionale. pe posibilitatea contractării şi posedării unei proprietăţi private. Revenirea la proprietatea privată asupra terenurilor a condiţionat inevitabil repunerea în sistemul legislaţiei civile a servituţii. inclusiv în instituţia servituţii. ca urmare a abolirii proprietăţii private. de la început. reglementarea intereselor proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. servitutea are menirea de a spori confortul terenului dominant. dreptul civil suferind şi el schimbări socio-economice. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. Reintroducerea terenurilor (cu excepţia celor aparţinînd domeniului public al statului) în circuitul civil general a redeşteptat interesul pentru dezmembrarea dreptului de proprietate. Cuvîntul servitudine. este o traducere literală a cuvîntului latin servitus din care francezii au făcut servitude. consecinţă a unei aplicabilităţi practice limitate. datorită utilităţii lor în valorificarea dreptului de proprietate. alături de proprietate. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. Din perspectiva istoriei. una dintre care este servitutea. rezultînd din destinaţia lui economică.

motiv în plus de abordare a problemei. Examinînd legislaţia Republicii Moldova în materie. În ţările cu economie de piaţă. Utilităţile menţionate au determinat legiuitorul să reglementeze această specie de drepturi. Scopul şi obiectivele tezei Actualitatea problemei dreptului de servitute şi exercitării lui condiţionează scopul prezentului studiu: analiza servituţilor şi clasificarea lor în doctrină. se poate determina cu certitudine rolul şi locul servituţii în structura ei economico-socială. în agricultură. apariţiei şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute în Republica Moldova şi în alte ţări. importanţa servituţii creşte substanţial datorită consolidării dreptului de proprietate privată. nu numai cea a relaţiilor aferente delimitării grevării unor imobile de către proprietarii vecini. cu atît mai mult că. nu există elaborarea ştiinţifică a problematicii dreptului de servitute. a drepturilor şi intereselor proprietarului terenului aservit şi ale proprietarului terenului dominant. de asemenea. Cînd este vorba de garantarea unui drept. determinarea rolului şi importanţei. precum şi responsabilităţilor lor. În genere. Reintroducerea servituţilor necesită elucidarea esenţei lor prin definirea şi evidenţierea caracterelor acestei instituţii. Prin urmare. În condiţiile economiei de piaţă. în egală măsură. această instituţie serveşte tradiţional drept un factor stabilizator în circuitul civil. fie de utilitate privată. acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate are menirea de a spori utilitatea şi agrementul unor fonduri. instituirea lor este fie de utilitate publică. la folosirea mai raţională şi mai eficientă a pămîntului. În industrie. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. stabilirea drepturilor şi obligaţiilor proprietarului terenului dominant şi al celui aservit. naturii juridice a servituţii. În teoria dreptului civil. Prin urmare. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă deseori stabilirea unor servituţi. analiza reglementărilor legislative. instituţia juridică a servituţii este absolut necesară unei economii agrare ca cea a Republicii Moldova. servitutea afectează şi sfera economică. 7 . Servitutea ridică valoarea economică a imobilelor.Amintim în acest sens că. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. a unor terenuri în genere. un mijloc de garantare a disciplinei dreptului de servitute. Ca drept real. servitutea contribuie la organizarea teritoriului. servitutea garantează persoanei în folosul căreia este stabilită apărarea împotriva posibilelor acte arbitrare ale proprietarului imobilului grevat. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. analiza diferitelor procedee de constituire şi exercitare a servituţilor.

definirea şi generalizarea caracterelor juridice. ţinînîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor referitoare la dreptul de servitute. .apariţia şi evoluţia dreptului de servitute. totodată. corelarea drepturilor diferiţilor titulari. convenabile părţilor. făcînd comparaţie cu practica unor alte state. Actualitatea lucrării este determinată şi de abordarea ştiinţifică a dreptului de servitute. .dobîndirea servituţii prin uzucapiune. uzul etc. cum ar fi: servitutea.caracteristica drepturilor proprietarului terenului dominant. este necesară reglementarea detaliată a drepturilor titularilor lor. . 8 . ceea ce ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare. propunerea variantei accesibile pentru Republica Moldova. în special. creează un modus vivendi între fondurile vecine. lucru deosebit de important în procesul actual de punere în aplicare a Codului civil. precum şi posibilitatea ca bunul să satisfacă interesele publice fără a fi retras din proprietate şi fără intervenţia autorităţilor publice.clasificarea servituţilor (clasificare controversată în literatura de specialitate). am stabilit următoarele obiective ale prezentei lucrări: . Analizînd legislaţia şi realitatea.definirea servituţii. stabilirea cerinţelor şi a procedurii de stingere. .caracteristica şi temeiurile de stingere a servituţii. stabilirea unor limite şi condiţii în care aceste drepturi să fie exercitate şi. . sporind.exercitarea servituţii. . Servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilitate în relaţiile de folosire a imobilelor. în analiza lucrărilor şi comentariilor ştiinţifice în domeniu. uzufructul. Pentru prima dată în legislaţia modernă a Republicii Moldova îşi găsesc reglementarea un şir de drepturi reale. . Instituţia servituţii dă proprietarilor de teren posibilitatea soluţionării independente a problemelor apărute în procesul exploatării imobilelor. a particularităţii situaţiei terenurilor aflate în apropiată vecinătate. Scopul lucrării constă aşadar în elucidarea reglementărilor referitoare la dreptul de servitute al ţărilor care cunosc acest institut de drept.constituirea servituţii prin destinaţia imobilului stabilită de proprietar. elaborarea unor propuneri de modificare efectivă a legislaţiei la acest capitol. . în determinarea caracterelor esenţiale ale servituţilor. valoarea economică a unui fond din contul altuia.Servituţile ridică valoarea economică a imobilelor. Prezentul studiu va permite. Deoarece aceste drepturi limitează drepturile proprietarului. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă în curs de dezvoltare a Republicii Moldova. dreptului de servitute în genere.

lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. 2. reglementările greşite conceptual la capitolul servituţii. cel mai efectiv procedeu de sintetizare a noţiunilor şi fenomenelor. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. elaborarea unor propuneri de modificare a legislaţiei. Deşi Codul civil consacră servituţilor un capitol. fapt ce implică necesitatea unor modificări. în caracterul mixt. Federaţia Rusă. autorul a utilizat şi metodele dialectice. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. Referitor la adoptarea unor modificări în acest cod. din ţările comunităţii europene. alte metode de cunoaştere ştiinţifică. se accentuează omisiunile. date fiind reglementările cunoscute în domeniul dreptului din Republica Moldova. la adoptare. reglementările lui sînt insuficiente. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor.. nu s-a ţinut cont de unele propuneri importante. condiţionate de schimbările survenite în structura economicosocială.constatarea lacunelor din legislaţia Republicii Moldova. de altfel şi în literatura de specialitate.calcularea termenului de neuz. de argumentare a concluziilor şi recomandărilor. În procesul investigaţiilor. ceea ce a permis autorului să examineze dreptul de servitute sub diverse aspecte. în cadrul raporturilor de vecinătate. juridico-comparativă. pe lîngă faptul că prezenta lucrare este una de pionierat în literatura juridică autohtonă. în ea se propune operarea unui şir de modificări menite să perfecţioneze legislaţia. . care să corespundă noilor relaţii. În procesul de sintetizare a lucrărilor ştiinţifice din ţările menţionate. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. constituirea servituţii prin destinaţia stabilită de proprietar de la art. există o opinie majoritară. România. s-au determinat principalele teze şi concluzii înaintate spre susţinere. de analiză şi sinteză logică structural-sistematică. În calitate de bază metodologică în cercetări autorul a utilizat analiza comparativă. sociologică (analiza documentelor). Totodată. deoarece. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. Astfel. teoretic şi practic al acestei analize. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. 9 . O primă intervenţie ar viza eliminarea confuziei ce se naşte între îngrădirile legale de drept privat şi servituţi. Reprezentînd o încercare de a elucida. de analiză comparativă. istorică. 1. 432 din Codul civil este foarte limitată.

ce izvorăşte fie din situaţia naturală a locului.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică.. atîta timp cît ele nu impun proprietarului de teren aservit obligaţia unui fapt personal şi nu sînt contrare ordinii publice. Jacota Mihai. O serie de legi referitoare la diferite forme de proprietate instituie „servituţi legale” (Legea nr. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. Manoliu Julieta.. deoarece.. 6. Pop Liviu. prin exercitarea servituţii. 5. francezi. Roşca Nicolae. să înstrăineze una dintre aceste proprietăţi în favoarea unui terţ. Meйер Д. Deleanu Ion..).3... Aramă Elena. Stătescu Constantin etc. Art. SaftaRomano Eugeniu. Hamangiu. Alexandresco Dimitrie.. acţiunile care decurg din servituţi. Bassenge Peter. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. S-ar putea dobîndi o servitute de trecere necontinuă prin uzucapiune.. fie din situaţia impusă de lege.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică etc. care este necontinuă şi neaparentă cînd nu există un drum vizibil. Îngrădirile legale de drept privat ar putea fi definite ca mod de a fi al proprietăţii. Barbieri. Aubry C. Costin Mircea. Побeдоносцeв K.. Berthelemy M.. N. dintre care una este grevată cu obligaţie (aparentă) pentru utilizarea sau utilitatea alteia. 4. Ambroise Colin. Durac Gh. adică o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui alt imobil aparţinînd unui alt proprietar. Legea nr. Georgean. Filipescu Ion. Urmează a fi prevăzută şi situaţia cînd unicul proprietar a două proprietăţi rurale. proprietarul terenului înfundat face un act de folosinţă asupra terenului vecin. Putem spune că el înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării o constituie lucrările autorilor moldoveni. germani. Краснов О. Mureşan Mircea. Baieş Sergiu. Reglementarea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului are ca scop asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond de către proprietarul acestuia. Necesitatea unor completări în materia servituţilor este impusă şi de noile realităţi în ceea ce priveşte proprietatea. modalităţile de stabilire.. Rosetti-Bălănescu I. Суханов Е. Legea nr. români. 7. Rau C. Alunaru Cristian. Hовицкий И. 442 reglementează răscumpărarea servituţii de trecere. Carbonnier J.. Lupan Ernest. Nu numai Codul civil conţine norme referitoare la acest drept real. dar care reglementează mai mult raporturile de vecinătate. Ionaşcu Aurelian. Domberger G. 10 . Crişu Constantin. Nacu C. Deak Francisc. Bîrsan Corneliu.. ruşi: Adam Ioan.

Aceeaşi secţiune este consacrată. Următoarea secţiune.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. prevederile legislaţiei în vigoare.61 din 29 ianuarie 1999 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. nr.1217-XII din 25 iunie 1997 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi. este dedicată clasificării servituţilor. Hotărîrea Guvernului nr. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. Primul capitol. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. Hotărîrea Guvernului nr. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute. ca cea mai veritabilă servitute. de asemenea. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. este arătată metodologia de 11 .1030 din 12 octombrie 1998 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. Capitolul II. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. nr. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. nr.360 din 18 aprilie 1997 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajării lor.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică. a III-a. divizate în secţiuni şi paragrafe. a practicii de aplicare. legile: nr. divizat în trei mari secţiuni. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate. Hotărîrea Guvernului nr.Cercetările au ca bază normativă Constituţia Republicii Moldova. Capitolul are trei secţiuni. distincţia între aceste servituţi. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”.984 din 21 septembrie 1998 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire. Conţinutul lucrării Lucrarea este compusă din trei capitole. uz şi abitaţie personală. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. nr. are un caracter teoretic. nr. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. Codul civil. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Hotărîrea Guvernului nr.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrului bunurilor imobile.

lucrarea poate fi folosită ca sursă teoretică şi practică în procesul didactic din învăţămîntul superior şi mediu de specialitate. în instanţa de judecată. . relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. pentru prima dată în legislaţia naţională. „Stingerea servituţilor”. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. Capitolul III. derivînd din servituţi. Unele aspecte ale acestei instituţii au fost abordate pentru prima dată şi pot servi drept informaţie utilă în activitatea practică a notarilor. reprezintă un studiu al procedurilor.cercetare. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. acte normative etc. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. cît şi ale proprietarului terenului aservit. indicînduse principiile ce urmează a fi respectate la elaborarea actelor normative. Ideea fundamentală este că servitutea. posibilele acţiuni. sînt formulate concluzii principale şi propuneri în vederea perfecţionării instituţiei de servitute şi a dreptului de servitute în genere. principii deduse din practica unor alte ţări la acest capitol. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. Aprobarea rezultatelor cercetării se rezumă în felul următor: . Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. capitolul este axat în jurul acestor probleme. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. În încheiere. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. prin act juridic şi prin uzucapiune. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. română. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. rusă.concluziile făcute în lucrare pot servi drept suport la modificarea atitudinii faţă de instituţia servituţii în ţară. găsindu-şi loc. alături de proprietate. avocaţilor şi judecătorilor. „Constituirea. prevăzute de legislaţie.au fost elaborate propuneri de modificare şi completare a noului Cod civil.a fost propus spre elaborare un set normativ pentru dezvoltarea acestei instituţii. Astfel. Secţiunea a treia. În genere. precum şi la elaborarea unor lucrări ştiinţifice. 12 . . într-un act de o asemenea anvergură cum este Codul civil. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. . germană. de constituire.

deoarece conferă titularului deplinătatea puterilor incluse în cele trei atribute ale sale: posesiunea. independentă de existenţa unor alte drepturi. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate În cartea a doua a Codului civil îşi găseşte reglementarea regimul drepturilor reale. de uz. Conform prevederilor art. alte servituţi sînt create în beneficiul proprietarului unui lucru. p. Dezmembrămintele dreptului de proprietate se împart în două categorii: unele dezmembrăminte sînt recunoscute unei persoane determinate. Dintre drepturile reale principale. 160]. Sînt drepturile reale principale acele drepturi care au o existenţă de sine stătătoare. este lipsit de plenitudinea exercitării celor trei atribute pe care le conferă dreptul de proprietate. p. Doctrina atribuie categoriei de drepturi reale accesorii: dreptul de gaj. p. În prezent. nu beneficiază titularii celorlalte drepturi reale principale. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. în sensul că titularul lui. Prin aceasta se realizează o restrîngere. de uzufruct. 160]. Drepturile reale accesorii însă au scopul de a garanta unele drepturi de creanţă.Capitolul I. dreptul de ipotecă şi privilegiile. cel mai important este dreptul de proprietate. Atîta timp cît titularii dreptului de proprietate privată sînt egali din punct de vedere juridic. Aceştia pot exercita doar unele din atributele dreptului de proprietate. Codul civil reglementează doar dreptul de gaj. terenurile. fructus şi abuzus. 315 din Codul civil. 291]. ele existînd în interesul fondului (de exemplu. care include şi ipoteca. De o asemenea putere. vor putea face obiectul celorlalte drepturi reale principale. este un drept complet asupra unui lucru avînd cele trei atribute: usus. Prin separarea atributelor sale. După cum s-a menţionat. inclusiv al dreptului de servitute [82. pe durata constituirii dezmembrămintelor. Aceasta se realizează în situaţia în care 13 . fiind în circuit civil. proprietatea este dreptul de care proprietarul se bucură de posesie. de abitaţie. Consideraţii generale privind dreptul de servitute Secţiunea 1. servituţile reale) [64. Din această categorie fac parte drepturile: de proprietate. folosinţa şi dispoziţia. folosinţă şi de dispoziţie asupra unui bun în mod exclusiv şi absolut. rar totodată. dezmembrămintele dreptului de proprietate se constituite şi se dobîndite indiferent de titular. Drepturile ce se pot constitui asupra bunurilor dintr-un patrimoniu sînt reale sau personale. fiind obligat să nu aducă atingere exercitării libere a acestor drepturi. motiv pentru care existenţa lor este dependentă de existenţa dreptului garantat [82. însă în limitele determinate de lege. de servitute şi de superficie. o limitare a dreptului de proprietate. deplină.

se exercită asupra unui lucru ce aparţine unei alte persoane decît titularului de drept real: ele sînt jura in re aliena. superficia). asupra acelui lucru decît un drept de proprietate scăzut. Astfel. 315. toate celelalte drepturi reale. Dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „acele drepturi reale principale derivate asupra bunurilor altuia. iar celelalte două. Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot lua naştere în cele mai diverse moduri: a) prin voinţa omului – convenţie sau testament – (uzufruct. 54]. uz. al cărui titular îl exercită asupra lucrului [70. în care părţile au întotdeauna o poziţie de egalitate juridică [73. la rîndul său. Explicaţia în acest caz constă în faptul că între proprietar şi titularul dreptului real dezmembrămînt al dreptului de proprietate se nasc raporturi de drept civil. alin (5). sînt exercitate de alte persoane. b) prin uzucapiune (servituţile continue şi aparente. principale sau accesorii. abitaţie. 14 . p. 185]. Dreptul de folosinţă a terenurilor agricole se stabileşte prin lege. 183-185]. care se constituie sau se dobîndesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din conţinutul juridic al dreptului de proprietate” [30. dezmembrămintele dreptului de proprietate au în comun faptul că se raportă la materialitatea lucrului şi permit titularului să profite de avantajele acestuia. pentru că dreptul său este îngrădit printr-un drept real. 155]. p. Există situaţii în care unele atribute. 251]. (Codul civil. 496]. alcătuind un alt drept real principal [2. p. p. în sensul că atributul dispoziţiei revine întotdeauna la proprietar. Oricît ar fi de diferite. p. în condiţiile legii [1. inclusiv proprietarului. ale proprietarului sînt desprinse din conţinutul juridic al dreptului său. opozabile tuturor. atributele dreptului de proprietate asupra unui bun sînt exercitate de persoane diferite. În acest mod. p. art. moment evidenţiat în Codul civil. de către instanţa de judecată. Proprietarul lucrului asupra căruia se exercită un drept real nu are. astfel că se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate. 433 alin. 185] . servituţi stabilite prin fapta sau destinaţia omului. art. 50]. precum şi cele neaparente şi pozitive. adică drepturi asupra unui lucru acre este proprietate a unei alte persoane [72. recunoscute de lege. (1). Ele se disting astfel de drepturile reale accesorii sau de drepturile de garanţie care vizează valoarea pecuniară a lucrului [11. în cadrul unui proces. p.atributele dreptului de proprietate sînt exercitate de titulari diferiţi. Revocarea dreptului poate avea loc numai cu titlu de sancţiune şi trebuie dispusă obligatoriu. posesiunea şi folosinţa. se ajunge la o dezmembrare a dreptului de proprietate. Spre deosebire de proprietate. superficie). p. la drepturi concurente asupra aceluiaşi bun: dreptul de proprietate şi un alt drept real [73.

respectiv al organului local. Sub aspectul regimului juridic. la art. alin (4) şi Codul civil la art. Rezultă. 254]. imprescriptibile şi insesizabile. ar putea crea şi alte drepturi reale dezmembrăminte ale dreptului de proprietate decît cele prevăzute de lege [93. Altfel spus. adică al titularului şi nici urmărite de creditori. În: Les grands arrets de la jurisprudence civile. reprodusă de Henri Capitant. servituţile naturale şi cele legale. Acest drept de proprietate poate fi dezmembrat prin crearea unor servituţi stabilite prin fapta omului. şi nu cu dreptul de proprietate publică. În acelaşi rînd. ar putea părţile. că ele sînt scoase din circuitul civil. 1 Curtea de Casaţie a Franţei.02. unităţile administrativ-teritoriale.1834. 296. Posibilitatea naşterii dezmembrămintelor dreptului de proprietate prin convenţie sau testament a generat problema dacă părţile. a dispus că unul poate culege iarba. legile prevăd însă o serie de excepţii. decizia Caquelard contra Lemoine din 13. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat. pot dobîndi dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Prin separarea atributelor dreptului de proprietate. societăţile comerciale cu capital de stat. recunoscînd calitatea de coproprietari ai părţilor.c) prin destinaţia proprietarului (servituţile stabilite prin fapta omului). Constituţia Republici Moldova. Dalloz. cu excepţia bunurilor inalienabile. Paris. 127. şi anume că dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt compatibile numai cu dreptul de proprietate privată. să descompună atributele dreptului de proprietate şi într-o altă manieră decît cea prevăzută de lege? Dezbaterea acestui subiect a cunoscut un moment de vîrf cînd Curtea de Casaţie a Franţei a pronunţat o decizie prin care. superficia). cum sînt terenurile atribuite în cadrul constituirii dreptului de proprietate privată. inclusiv cu cel al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale asupra domeniului lor privat. Ed. indiferent de titular. 15 . 1991. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. p. Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot fi constituite şi dobîndite. p. prin voinţa lor. statul. ad validitatem. 253. 9 edition par Francois Terre et Ives Lequette. prin voinţa lor. cu titlu de drept real1 . consfinţesc că bunurile proprietate publică sînt inalienabile. p. care nu pot fi înstrăinate un anumit termen [33. aşadar. în care acestea se pot constitui şi asupra domeniului public. forma autentică aşa cum este cazul contractului de donaţie. d) prin lege (dreptul de abitaţie. Dezmembrămintele pot exista în cazul proprietăţii private. iar altul fructele pomilor de pe acelaşi teren. Se impune o ultimă precizare. Fac excepţie convenţiile pentru care legea cere expres. 114]. neputînd fi înstrăinate prin actul de voinţă al deţinătorului sau al statului.

39]. Toate celelalte drepturi reale principale. pe care proprietarul le concede unor terţe persoane sub forma unor drepturi reale” [45. sarcini ale proprietăţii. Cantacuzino: „Toate aceste drepturi in re aliena nu pot constitui. pe care le vom prezenta atunci cînd vom analiza servitutea . fie ca şi „restrîngeri”. Nu desfiinţează dreptul de proprietate. şi Matei B.Prin alte dispoziţii legale. „ci şi independente de orice putere a unei alte persoane asupra bunului respectiv. în afară de cazurile cînd proprietatea este dezmembrată. 91]. p. p. în altă formulare. p. folosinţa şi dispoziţia [77. este bine ilustrată şi reglementată maniera în care această disociere poate avea loc. uz. fie ca „dezmembrămînte rezultate prin despicarea atributelor proprietăţii”.dezmembrămînt al dreptului de proprietate. în cazul dezmembrării proprietăţii. unele atribute ale acestui drept se exercită de către o altă persoană. Definirea tuturor celorlalte drepturi reale se face exclusiv prin raportare la dreptul de proprietate. 146]. împărtăşite pe scară largă de doctrina contemporană. 110]. abitaţie. p. ci doar îl restrîng. în sensul larg al cuvîntului. Sau. 241]. în virtutea caracterului deplin al dreptului său. în privinţa unor atribute. pe temeiul unui alt drept real principal derivat din dreptul de proprietate. În virtutea caracterului exclusiv al dreptului de proprietate. deoarece este îngrădit prin exercitarea dreptului real” [80. p. în sensul că proprietarul este lipsit de exerciţiul unora din atributele acestui drept” [30. dreptul de proprietate este considerat „izvorul necesar şi temeiul naşterii şi existenţei” lor. p. p. în unele legi şi în alte acte administrative. p. posesiune. p. ci ”un mănunchi de prerogative din conţinutul dreptului de proprietate. Proprietarul. ele nu exprimă un raport de stăpînire a bunurilor. cuprinse într-o singură categorie. Deosebirea dintre dreptul de proprietate şi alte drepturi reale principale constă în faptul că aceste drepturi poartă asupra lucrului altuia (jura in re aliena). (uzufruct. caracterul exclusiv al dreptului deplin de proprietate” [21. fiindu-i opozabile. întrucît ele ştirbesc. 185]. adică de toate cele trei atribute. servitute propriu-zisă. dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „drepturi reale rezultate din separarea atributelor componente ale dreptului de proprietate [103. atributele acestui drept sînt nu numai depline. 517]. superficie) [73. 183-185]. în 1921. „proprietarul lucrului grevat de un drept real are un drept de proprietate micşorat. majoritatea cuprinse în Codul civil. încît celelalte drepturi reale sînt considerate dezmembrăminte „ale lui” [91. 16 . La fel susţinea. 399]. Conform unor definiţii. se bucură de plena potestas. „sarcini” sau „prelungiri” ale acestui drept. Ideea ştirbirii caracterului exclusiv al dreptului de proprietate prin constituirea unor drepturi reale asupra bunului altuia este susţinută şi în dreptul civil german [104. „prototipul drepturilor reale” astfel.

p. în marea sa parte.Astfel. i se opun drepturile reale limitate. p. Doctrina franceză. precum şi etimologia termenului. Codul civil general austriac (ABGB). Mazeaud susţine că „celelalte drepturi reale principale (în afara dreptului de proprietate) nu conferă titularului lor decît o putere restrînsă: ele nu conferă decît unele dintre atributele dreptului de proprietate. cu titlu de drept real principal. dreptul exclusiv al folosinţei aceluiaşi lucru. atunci dreptul de proprietate este divizat şi pentru amîndoi incomplet. în faptul că din conţinutul juridic al dreptului de proprietate sînt desprinse unele atribute recunoscute de lege proprietarului şi cu ele se constituie un alt drept real principal în favoarea unei alte persoane decît proprietarul.428-442 din Codul civil al Republicii Moldova au toate caracterele. respectiv. este sarcină. cu dreptul folosinţei acelui drept. Dacă însă unuia nu îi revine decît dreptul asupra substanţei lucrului. Natura unui drept nu depinde de frecvenţa sa de raritatea sa [54. 88]. de aceea au fost numite dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. pe lîngă un drept asupra substanţei. De aici numele de servitute dat dreptului real care aserveşte lucrul asupra căruia poartă” [64. la care ar fi avut dreptul dacă legea nu i-ar fi interzis. Într-un asemenea caz. al doilea proprietar al folosinţei [53. prevede: „Dacă dreptul asupra substanţei unui lucru se reuneşte. de către o altă persoană decît proprietarul. la paragraful 357. conferită de dreptul real limitat asupra unui bun. p. 117]. Totodată. opozabil tuturor. două drepturi concurente se exercită asupra aceluiaşi lucru: dreptul de proprietate şi un alt drept real. Întrucît această putere. Sarcinile stabilite la art. Sensul termenului „dezmembrămînt” sugerează anume această realitate a exercitării unora dintre atributele dreptului de proprietate. o grevare a 17 . p. Acest nou drept real este independent. în ceea ce priveşte conţinutul. explică în acelaşi fel formarea şi existenţa dezmebrămintelor dreptului de proprietate. ca cel mai cuprinzător drept real. lipseşte din conţinutul dreptului de proprietate asupra bunului proprietăţii [48. o putere limitată. 322]. autorii Codului civil comentat menţionează „Dreptului de proprietate. pentru a-l împiedica pe proprietar să facă un act asupra bunului său. atunci dreptul de proprietate este deplin şi nedivizat” [53. în nota introductivă la Cartea a treia „Drepturile reale” (Sachenrecht). inclusiv proprietarului. 292]. aşadar. comparativ cu dreptul de proprietate. p. Mecanismul formării acestor drepturi reale constă. iar celuilalt. în aceeaşi persoană. fiecare drept real mărginit (limitat) este în acelaşi timp un drept real mărginitor. Ele conferă. astfel încît dreptul de proprietate este limitat. 114]. Astfel. interdicţie stabilită în interesul fondului vecin. Primul se numeşte proprietar principal.

aşa cum este reglementat în doctrină. Pentru a răspunde la întrebarea dacă aceste restricţii sînt servituţi veritabile.2 În acest sens. din titlul III intitulat Proprietatea. unele consecinţe ale lor pot fi încadrate în fiecare dintre cele două concepţii opuse [75. 168]. V. 2 18 . Aceste consideraţii i-au determinat pe unii autori să vadă în servituţile legale nişte obligaţii reale propter rem. nu se consideră aservite fondurile grevate cu asemenea sarcini. Amintim că.) şi un teren aservit. referitor la obligaţiile reciproce privind servitutea de vedere. se instituie prin derogare de la reglementarea de drept comun printr-o convenţie particulară. care constă în proprietatea liberă de sarcini. Prin urmare. Numai examinînd regimul juridic al sarcinilor în cauză putem descoperi calificarea lor juridică. Or. (de exemplu. o circumstanţă particulară care. Faptul acesta adevărat. se poate constata că reglementarea legală ajunge să stabilească între proprietarii vecini raporturi juridice analoge celor care există în urma constituirii unei servituţi prin act juridic (art. trebuie să invocam. în primul rînd. stabilită în interesul unui teren vecin: acest lucru este specific servituţilor. constituind dreptul comun. lucrări şi plantaţii (Cod civil. se poate vorbi de o servitute de vedere dacă proprietarul consimte la o deschizătură de vedere în zidul comun care îi desparte proprietatea de proprietatea vecină). distanţa pentru construcţii. Termenul servitute evocă ideea unei proprietăţi libere în mod natural. 431 din Codul Civil). observîndu-se că. 389). ceea ce nu constituie decît o circumstanţă particulară care nu îi schimbă natura. În ceea ce priveşte reciprocitatea. unul sau altul dintre terenuri joacă simultan rolul de teren dominant şi de teren aservit (astfel. cel care suportă sarcina. nu le poate schimba natura juridică. Reciprocitatea unor servituţi reprezintă un caracter. argumentul conform căruia ele sînt impuse tuturor proprietarilor privaţi. noţiunea de servitute implică o derogare de la dreptul comun. Dreptului vecinătăţii legiuitorul a dedicat în Codul civil un întreg capitol. Se poate considera că există teren dominant. celui căruia îi profită dispoziţia legală (terenul înfundat la dreptul de trecere. Este o limitare a folosinţei proprietăţii. din raţiuni de oportunitate. p. regimul normal al proprietăţii funciare. unele pretinse servituţi legale impun diverse prestaţii active contrare principiului care interzice servituţile în faciendo. terenul superior pentru scurgerea apelor etc. în regimul lor juridic. mai ales cînd este vorba de o servitute (spre exemplu o servitute de vedere). unor restricţii cu caracter excepţional [76. dar care ar putea fi supusă.Faptul acesta însă este caracteristic servituţilor negative. În doctrina franceză s-a propus a se recunoaşte servituţilor legale o natură juridică hibridă. p. la fel ca şi universalitatea acestor restricţii. art. 105].

Consideraţii generale Pentru prima dată Codul civil (cartea a doua. Noţiunea. După cum am menţionat. putem confunda servitutea cu altă situaţie. Neindicînd natura acestei folosiri. Sarcina constituie o servitute atunci cînd este perpetuă sau cînd ea profită proprietarului fondului dominant. (2) din Codul civil. Această obligaţie. chiar dacă este accesorie. istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute §. servitutea ia fiinţă pentru „utilitatea şi comoditatea unui fond” [82. p. romanii numeau servitutea „iura in re aliena” . titlul IV. în care o persoană are dreptul de a se folosi de pămîntul unei alte persoane. Capitolul III „Servitutea”) consacră un număr suficient de dispoziţii acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate (art. O astfel de definiţie conţine şi Legea Republicii Moldova nr. uzul şi abitaţia se constituie în favoarea unei persoane. pentru a o deosebi de altele. Art. care numeşte servitutea drept de folosire limitată de un teren străin. ca uzufructul.dreptul asupra lucrului altuia. la art. poate fi conexată. În acest sens. conform art. formularea romană a fost preluată ca o definiţie şi este folosită şi astăzi în legislaţia rusă (Codul civil al Federaţiei Ruse. Aceasta este departe de a fi o definiţie. Tot ca sarcină poate fi şi obligaţia de a face ceva [74. Cu toate acestea. 377-394).Secţiunea a 2-a. 428 alin. 3 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. la o servitute şi impusă proprietarului terenului aservit şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia economică a acestuia. nr. „Alte drepturi reale”. este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau posesor al fondului. art. 428 alin. (1) din Codul civil defineşte servitutea ca fiind „o sarcină care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant)”.1 Noţiunea dreptului de servitute. 44-46 19 . deoarece ştim că o definiţie trebuie să cuprindă caracterele esenţiale ale noţiunii definite. 186]. 1543 din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile3. 216). deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii. „Drepturile reale”. 428-442) şi nu în ultimul rînd dreptului de vecinătate (art. în vreme ce uzufructul. 195]. p. Din prevederile alineatului menţionat s-a văzut că. 2. 1998. Servitutea nu are un caracter personal.

texte officiel complet et mis à jour 1968. care suportă sarcina.Mai mult ca atît. însă prevede grevarea terenului şi altor imobile. Fondul grevat.. 274-277) eludează definirea directă a servituţii. avînd un alt stăpîn”. 637. art. art. din conţinutul acestor articole rezultă clar că servitutea leagă proprietarii imobilelor prin drepturi şi obligaţii corelative4. El inmueble a cuyo favor esta constituida la servidumbre. 274 ГК Российской Федерации: «Собственник недвижимого имущества (земельного участка. dar ea rezultă dintre cele două fonduri. Prat Edition. а в необходимых случаях и от собственника другого земельного участка (соседнего участка) предоставления права ограниченного пользования соседним участком (сервитута). 6 Cod civile belge. Cu toate acestea. Codul civil al Federaţiei Ruse (art.5 Spre deosebire de cel român. Astfel.. iar cel ce profită – fond dominant [36. Articolul 227 din codul rus menţionat prevede că “servituţile pot fi constituite şi asupra construcţiilor”. 255]. putem constata: 1) Unele din codurile civile prevăd direct instituirea unui raport juridic între imobile de unde doctrina deduce că „. другой недвижимости) вправе требовать от собственника соседнего земельного участках. 2001 Nouvelle édition. Paris. qui appartient a une outre propriétaire”. 637 „Une servitude est une charge imposée sur un héritage pour l’usage et l’utilité d’un héritage appartenant à une autre propriétaire” 7 Codigo Civil: Titulo VII art. 2) Codurile civile ale altor ţări consideră servitutea un drept ce aparţine proprietarului imobilului dominant şi îi oferă acestuia posibilitatea de a folosi terenul aservit într-un mod sau altul. 637 din Codul civil francez prevede că servitutea este: „une charge impose a une immeuble (fond servant) pour le service d’un immeuble voisin (fond dominant). 637.» 5 Cod civil. iar art. dar prevăd că terenul aservit se grevează cu o sarcină şi că raportul juridic de servitute leagă proprietarii terenurilor prin drepturi şi obligaţii. Codul civil român şi Codul civil francez dau servituţii definiţii similare. Ст. 4 20 . p. se llama predio dominante. iar din formularea Codului civil rus reiese că servitutea se poate constitui numai asupra pămîntului. predio serviente. Analizînd articolele consacrate definirii servituţii din codurile civile ale ţărilor indicate mai sus. La fel defineşte servitutea şi Codul civil belgian6 la art. Les codes pour tous. servitutea putînd greva numai imobilele.. 530. sarcina impusă nu constituie o obligaţie personală apărută între cei doi proprietari. defineşte servitutea ca „sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil. Art. 2000. La aceste observaţii putem adăuga şi altele care sînt rezultatul nerelevării a caracterelor servituţii. 530 „La servitumbre es un gravamen impuesto sobre un inmueble en beneficio de otro perteneciente a distinto dueno”. el que la sufre. se numeşte fond servant. Codul civil francez mai indică faptul că fondurile trebuie să fie vecine. 3) Codurile civile ale altor ţări nu definesc direct servitutea. şi Codului civil spaniol7 la art. aceste definiţii sînt incomplete: la romani nu se indica natura lucrului. 576 din Codul civil român.

De fapt. proprietatea dezmembrată nu ar mai exista ca atare. că aceste imobile aparţin unor proprietari diferiţi. între terenul (sau un alt imobil) aservit şi terenul (un alt imobil) dominant există un raport de vecinătatea. Potrivit acestor autori. Micescu ş. alţii cred că nu este. Unii susţin că acest drept real este un dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Majoritatea autorilor români şi francezi definesc servitutea ca un drept real. Servituţile constituie o instituţie de drept civil.. care prevăd sarcini asupra fondurilor şi obligaţii ale proprietarilor. 277]. pentru că din dezmembrare va lipsi un drept care rămîne întotdeauna al proprietarului. 557. Însă raportul dintre aceste două imobile este un raport de fapt şi nu de drept sau. drepturile reale (şi servituţile) nu sînt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. iar adunarea drepturilor reale. şi anume dreptul de nudă proprietate (prin urmare titularul unei servituţi de trecere al unei servituţi de vedere sau de apeduct etc.) Chiar dacă drepturile reale posibile se creează în favoarea unor alte persoane. Unii autori. pe care acesta nu îl avea şi care există sub forma unei restricţii aduse dreptului de proprietate al altuia. De aici însă părerile se împart în două grupe. ceea ce nu se întîmplă. 21 . ci sînt prelungiri ale acestuia în folosul unei proprietăţi şi restricţii aduse proprietăţii grevate [56. care nu poate trece asupra unui alt titular fără înstrăinarea proprietăţii [13. Servituţile naturale şi legale. afirmă că. generînd situaţia în care exploatarea optimă a unuia este imposibilă sau evident ineficientă fără folosirea într-un mod sau altul a celuilalt. Avantajul acestor definiţii constă în afirmaţia că servitutea se poate constitui numai asupra imobilelor. în doctrina franceză figurînd şi servituţile administrative sau publice. Asemenea definiţii există şi în doctrină [62.a. 300]. Titularul unei servituţi de trecere şi cel al unei servituţi de vedere sau de apeduct îşi prelungesc dreptul de proprietate cu o suplimentare a atributului de folosinţă. Acest raport poate fi calificat doar ca un factor obiectiv principal ce condiţionează necesitatea constituirii unei servituţi prediale. constituie limitele normale ale dreptului de proprietate. ca Vareilles-Sommieres. după cum spune profesorul H. p. Faptul că nu se indică natura acestei sarcini a dus la extinderea noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. Dernburg. este o situaţie naturală a lucrurilor. stabilesc regimul lor normal. dacă această teorie ar fi exactă. p. care nu sînt veritabile servituţi. 90]. proprietarului îi revine proprietatea nudă a lucrului. care ar fi dezmembrat proprietatea. iar normele administrative şi cele imperative. după cum prevede Codul civil român la art. dar nu îi exprimă esenţa sau. să aibă ca rezultat recompunerea ei. „terenul este acel mediu care face să coincidă dreptul adevăratului proprietar”. p. Similară este şi situaţia dreptului de servitute.

22 . Dreptul de servitute este o respingere a dreptului de folosinţă (în situaţia proprietarului fondului aservit). Nu putem discuta despre toate părerile apărute ca reacţie la teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. 214]. p. Cercetătorul rus Gambarov menţionează că. ca restricţii pe care trebuie să le suporte proprietarul fondului aservit.faţă de terţele persoane. proprietarul îşi păstrează dreptul asupra bunului ce serveşte ca obiect al dreptului de servitute. necesitatea folosirii fondului vecin [72. De aici decurg următoarele concluzii: . . prelungire a dreptului de proprietate pentru fondul dominant sau restricţii ale dreptului de proprietate pentru fondul aservit [22. pentru că ar împiedica exerciţiul dreptului de servitute. p. În acest caz. concomitent cu titularul servituţii. în cazul constituirii unei servituţi. permiţînd să se creeze între două imobile o situaţie ce se constituie ca o sarcină pentru unul dintre ele (fond aservit). Cercetătorul rus. p. ci limitări ale ei [98. care beneficiază de servitute numai datorită faptului că este deţinător al imobilului dat. proprietarul se consideră limitat în folosirea bunului său numai în măsura în care nu ar leza folosirea servituţii de către primul. Astfel. concomitent. Caracteristica fondului dominant constă în faptul că impune deţinătorului său. considerăm însă că este mai potrivită părerea care explică existenţa drepturilor reale ca prelungire a atributului de folosire. Д. prezenţa unei servituţi de trecere îl va opri pe proprietarul fondului să dea terenului său o întrebuinţare care să îl facă impropriu trecerii. dreptul proprietarului nu se stinge. 203]. 90].încetarea dreptului de servitute duce la returnarea tuturor puterilor fără vreun act special. p. deşi susţin teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. p. ca Mazeaud Henri şi Larroumet Christian. deoarece nu se poate vorbi de o dezmembrare a proprietăţii atîta timp cît. menţionează că servituţile nu fac parte din ele. 380]. Alţi autori. o servitute de trecere pe care o are un vecin pe teritoriul unei alte persoane nu împiedică pe aceasta să folosească drumul sau poteca (cărarea) de pe terenul său în acelaşi scop de trecere. în pofida prezenţei dreptului real care grevează dreptul subiectiv de proprietate. Meier menţiona că servituţile nu reprezintă drepturi asupra proprietăţii unui alt titular. De aceea. accentuăm că servituţile se formează în folosul unui fond şi nu a proprietarului. . pentru a fi utilizat raţional.faşă de titularul dreptului de servitute. ci se limitează numai în privinţa proprietarului nu şi a terţelor persoane [94. dreptul de proprietate nu se dezmembrează.Calificarea în sens activ sau pasiv depinde de poziţia din care sînt privite servituţile. pe care proprietarul fondului dominant le dobîndeşte asupra fondului aservit şi. pentru uzul şi utilitatea celuilalt fond (fond dominant) ce aparţine unui alt proprietar [17. 35].

stingerea drepturilor reale care o grevează avînd ca rezultat eliberarea proprietăţii de o sarcină [22. dreptul de proprietate se vede diminuat în exerciţiul lui de prezenţa acestor drepturi. poate face orice cu obiectul dreptului său.Distincţia dintre puterile juridice ale titularului dreptului de proprietate şi cele ale titularilor de alte drepturi reale devine evidentă prin sublinierea limitelor dintre ele. în pofida acestor grevări. în cazul acesta fiind vorba de excepţii. Proprietarul. îi este oprit. fie în beneficiul unei alte persoane. grevîndu-le cu alte drepturi reale sau înstrăinîndu-l. care are dreptul să privească asupra fondului grevat cu această servitute. cu o servitute de vedere. Există deosebiri între situaţia unei proprietăţi negrevate cu servitute şi situaţia proprietăţii grevate cu un astfel de drept. (1). 147]. p. p. de dreptul său. Spre deosebire de alte drepturi reale. deoarece constituirea servituţii se face cu acordul proprietarului. “la realizarea servituţii. Astfel. în principiu. 213]. dar nici în acest caz principiul libertăţii proprietăţii nu este lezat. poate constitui asupra lui drepturi reale în beneficiul unor alţi titulari sau îl poate înstrăina. Ar fi o eroare să credem că diferitele grevări ale dreptului de proprietate ar duce atingere principiului libertăţii dreptului de proprietate. pe cînd titularii celorlalte drepturi reale nu pot face nimic în afară de aceea ce le îngăduie dreptul său” [91. 429 alin. orice doreşte cu obiectul dreptului sau îl poate folosi personal. sau îl poate închiria [57. p. fie în favoarea altui fond. Proprietarul este obligat să respecte drepturile reale care apasă asupra proprietăţii sale. un fond poate fi grevat cu o servitute de trecere. 388]. în afară de limitele legale sau convenţionale care îi afectează proprietatea [57. Vlahide afirmă: „Titularul dreptului de proprietate poate face totul. Orice constituire de drepturi reale asupra proprietăţii este temporară. cu uzufruct. ci se va limita la ceea ce îi permite servitutea al cărei titular este. în afară de aceea ce. cu ipotecă etc. prin excepţie. El nu va putea opri trecerea vecinului pe terenul grevat cu servitutea de trecere şi nu va putea împiedica exerciţiul servituţii de vedere al vecinului. 387]. p. 392]. Tot proprietarul poate extrage toate fructele bunului. p. Titularii celorlalte drepturi reale nu vor putea întreprinde nimic peste limitele drepturilor lor [58. după voia lui şi sub rezerva de a nu atinge dreptul altuia. principiu stipulat în Codul civil la art. El însă va dispune în continuare. persoana împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului terenului 23 . dreptul de servitute poate greva perpetuu proprietatea. conform căruia. Dacă însă fondul care constituie proprietatea unei persoane este grevat cu drepturi reale. trecînd pe teren: cel care are o servitute de vedere nu îşi va putea schimba nici extinde dreptul. Proprietarul unui bun imobil liber de orice servituţi poate face. De exemplu. Titularul servituţii de trecere nu va putea face altceva decît să uzeze de această servitute.

Probabil. Faptul că nu puteau extrage toate foloasele din terenurile deţinute dovedeşte numai nivelul lor de dezvoltare limitat. Dacă existenţa unei servituţi aduce prejudicii proprietarului fondului aservit. Mai mult decît atît. În literatura juridică rusă din secolul al XIX-lea există însă o altă părere. nu schimbă însă natura juridică şi conţinutul dreptului de proprietate.aservit”. ci numai anumite proprietăţi ale lui. perpetuu şi indivizibil. p. sau încetarea servituţii. nu a dreptului de proprietate. care se limitează în urma instaurării acestui drept [102. articolul menţionat. nu este legat de dreptul de proprietate [101. iar pentru că aparţineau tuturor folosirea lor nu putea fi limitată. servitutea după cum am amintit mai sus a apărut. în genere. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă care conferă proprietarului unui imobil. numit fond dominant. adică îşi exercitau drepturile în volumul ce caracterizează servituţile contemporane. numit fond aservit sau dominant. Esenţial pentru dreptul de servitute este proprietatea. servituţile nu puteau să apără înainte de instituirea proprietăţii. acesta poate cere despăgubiri. în urma descompunerii dreptului de proprietate funciară a obştii şi apariţiei proprietăţii private asupra unor terenuri mici. (2) că în asemenea situaţii “proprietarul terenului dominant poate fi obligat să plătească. derivat. 164]. Din faptul utilizării limitate a pămînturilor nu se poate concluziona că triburile nomade foloseau terenurile în baza dreptului de servitute. prevede la alin. 147]. fiind folosite în comun pentru satisfacerea necesităţilor vieţii. la anumite perioade. Unii autori români. Circulă ideea că servituţile ar fi existat înainte de apariţia proprietăţii. unele prerogative asupra imobilului 24 . Prin urmare. perpetuu şi indivizibil constituit asupra unui fond imobil. ca Liviu Pop definesc dreptul de servitute ca: „fiind un drept real principal. O altă definiţie mai completă aparţine lui Ion Dogaru şi Teodor Sîmbrianu: „Servitutea e un drept real principal. p. Acesta este un rezultat al libertăţii dreptului de dispoziţie. în conformitate cu care proprietarul are dreptul de a-şi greva bunul cu alte drepturi reale. 260]. conform căreia dreptul de servitute. Noile posibilităţi măresc valoarea economică a proprietăţii. deoarece triburile ce duceau un mod de viaţă nomad nu foloseau de deplin pămîntul. Din cele menţionate se observă că dreptul de servitute este strîns legat de dreptul de proprietate şi nu ne imaginăm că poate fi altfel. Descoperirea unor noi posibilităţi de folosire a terenurilor este rezultatul progresului economic. o recompensă (despăgubire) proprietarului terenului aservit”. pentru uzul şi utilitatea altui imobil. 363]. fiind chemată să ridice valoarea lor economică [36. p. numit dominant. p. imobile ce aparţin la proprietari diferiţi” [72.

care aparţine proprietarului imobilului dominant. sarcina grevează efectiv nu imobilul aservit. În lumina celor expuse. cu definiţii ştiinţifice care trebuie să reflecte exact şi adecvat fenomenul definit. numit fond dominant. numit fond aservit de o sarcină. în materie de servitute. servitutea este un ansamblul de norme juridice care reglementează relaţiile dintre proprietarii a două terenuri sau alte imobile. în interesul şi pentru utilitatea altui imobil. În acest sens este şi redacţia art. rezultă din caracterul alienabil. dar se subînţelege alta. propriul avantaj sau confort. Sarcina revine nu imobilului. Din caracterele examinate vom defini dreptul de servitute ca un drept real principal. altele decît ceea ce reprezintă limitări normale ale dreptului de proprietate de ocrotirea unui interes social şi asigurarea bunei vecinătăţi” [35. 428 din Codul civil. de regulă învecinate. cu norme de drept care nu ne putem permite ambiguităţi. real şi absolut al raportului juridic în care sînt antrenate aceste subiecte [53. în vederea obligării proprietarului unui teren (terenului aservit) să permită proprietarului unui alt teren (terenului dominant) folosirea terenului aservit într-un mod sau altul pentru utilitatea sau sporirea confortului folosirii terenului dominant. Obiectul reglementării îl constituie relaţiile dintre proprietarii a cel puţin două terenuri sau altor imobile. avem de a face. perpetuu. este un ansamblu de norme ce reglementează o anumită categorie de relaţii omogene. p. care este deţinătorul titlului de proprietate al imobilului dominant. ci dreptul de proprietate asupra lui. or. ca instituţie juridică în sens obiectiv. care îi revine proprietarului imobilului aservit. cît în propria sa utilitate. 25 . p. putem afirma că. Ca instituţie juridică. indiferent de faptul cine este unul sau altul în persoană [84. este obligat să tolereze şi să suporte actele materiale concrete de folosire a imobilului său de către titularul dreptului subiectiv de servitute. ce se constituie asupra unui imobil. ci titularului dreptului de proprietate asupra acestuia. 87]. Caracterul alienabil. cît şi al obligaţiei. 174]. din doctrină şi chiar asupra unor cazuri din practică. Din această definiţie rezultă: servitutea. considerăm necesară definirea servituţii în speranţa de a evita situaţia cînd se spune una. Anume el. p. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă. 187]. indivizibil. de regulă învecinate. proprietarul imobilului aservit. impersonal atît al dreptului subiectiv de servitute. Utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia lui economică. nu atît în utilitatea imobilului dominant. Concluzionînd asupra celor relatate din legislaţia unui şir de state europene.numit fond aservit.

iar altuia (proprietarul terenului dominant) îi aparţine dreptul subiectiv de a exercita actele materiale concrete. I.05. cît şi obligaţia corelativă. Elementele definitorii sunt cele expuse mai sus. conform căruia unuia dintre ei (proprietarul terenului aservit) îi revine obligaţia de a suporta anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit. aparţin participanţilor la acest raport nu ca persoane concrete. 1543-XIII din 25. din 25. a proprietarului terenului (imobilului) dominant de a exercita din propria voinţă în mod liber anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit în sporirea utilităţii sau confortului folosirii terenului (imobilului) dominant pe un termen nelimitat.02. Caracterul alienabil al dreptului subiectiv de servitute face ca atît el. Ca drept subiectiv.1998 nr. Terenul dominant este acela dreptul de proprietate asupra căruia este ameliorat cu o autorizaţie ce îi extinde exercitarea într-un mod sau altul şi asupra terenului aservit. După natura sa juridică. 318). 44-46 p. servitutea este un raport juridic real şi absolut dintre proprietarii a două terenuri sau altor imobile. 431 alin.1998 (M. art. Terenul aservit este acela dreptul de proprietate asupra căruia este grevat cu o sarcină ce îi limitează într-un mod sau altul deplina exercitare. un drept subiectiv alienabil. Caracterul absolut se manifestă prin faptul că este opozabil oricui. 26 . un drept subiectiv real şi absolut. de folosire a terenului (imobilului) aservit în utilitatea sau în sporirea confortului folosirii terenului dominant. cu titlu oneros sau gratuit. nemijlocit şi din propria voinţă. inclusiv proprietarului imobilului aservit.Subiectele sînt deţinătorii titlurilor de proprietate asupra terenurilor sau altor imobile vecine. opozabilitatea acestui drept subiectiv faţă de terţi apare în momentul înscrierii lui în registrul bunurilor imobile. dreptul de servitute reprezintă posibilitate. (3) din Codul civil şi cu Legea cadastrului bunurilor imobile nr. perpetuu. Dat fiind faptul că în calitate de obiect apare un imobil.M. adică unui cerc nedeterminat de persoane. Caracterul alienabil denotă calitatea impersonală a dreptului subiectiv de servitute. Caracterul real denotă că dreptul subiectiv de servitute are în calitate de obiect un lucru (res reales) şi că titularului său i se asigură libertatea efectuării anumitor acţiuni asupra obiectului în mod direct. Ca raport juridic. al R. adică de a nu aparţine unei anumite persoane şi de a putea fi transmis unor persoane în temeiurile prevăzute de lege. ci ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilelor (terenurilor) respective. ce ia naştere în cadrul raportului juridic de servitute. garantată prin lege. în conformitate cu art.O. dreptul subiectiv de servitute este un drept subiectiv civil.

un teren se întărea în servirea unui alt teren. că ea rezultă din raportul juridic dintre două fonduri. şi mai radical. nu în sensul de raport pe care îl mai are acest termen. impunîndu-i-se proprietarului terenului aservit nu ca persoană concretă. ci proprietarului imobilului aservit. folosit de diferite coduri civile. ci pentru că este accesoriu al dreptului subiectiv de proprietate asupra acestui teren. şi de aceea ea aparţine fondului său. Ca obligaţie (ca sarcină. să permită proprietarului terenului (imobilului) dominant exercitarea unor acte materiale concrete de folosire a terenului aservit.Faptul acesta înlătură necesitatea de a sublinia în mod expres că obligaţia (sarcina) nu poartă caracter personal. ca îndatorire)8. dreptul de proprietate cedînd în faţă ei. Terenul grevat cu o sarcină se numea fundus serviens (teren aservit). obligaţia este şi ea alienabilă. ci ca titular a dreptului de proprietate asupra imobilului aservit. care rezultă din conţinutul subiectiv de servitute. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. Apariţia ei se datorează instituirii dreptului de proprietate privată asupra lucrurilor (res reales). §2. Am mai adăuga că. Cuvîntul servitudine. Servitutea face parte din categoria aşa-numitelor drepturi reale asupra lucrurilor altuia sau. este o traducere literală a cuvîntului servitudo. Fiind corelativă unui drept subiectiv alienabil. 8 27 . Conţinutul acestei obligaţii este determinat de conţinutul dreptului subiectiv de servitute. servitutea îl obligă pe proprietarul imobilului (terenului) aservit să suporte.. obligaţia (sarcina) este un atribut secundar al dreptului de proprietate asupra terenului aservit. Această categorie de drepturi reale a fost bine cunoscută în dreptul privat roman. că sarcina (obligaţia) urmează terenul aservit nu pentru că aparţine acestui teren. din care francezii au făcut servitude. iar terenul în uzul sau utilitatea căruia era impusă sarcina se numea fuundus dominans (teren dominant). Evoluţia lui Din perspectiva istoriei. cum le spunea romanii Am adăugat cuvîntul „îndatorire” pentru a sublinia că anume în acest sens utilizăm în cazul de faţă termenul „obligaţie”. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. obligaţia nu este impusă imobilului aservit. Termenul servitute provine de la faptul că în conformitate cu legislaţia şi doctrina Romei antice. deşi în cazul coliziunii cu dreptul subiectiv de proprietate ea are un mai mare efect juridic. În acest sens. fiind corelativă dreptului subiectiv de servitute. Rezultă aşadar. Istoria apariţiei dreptului de servitute.

Aceste terenuri nu aveau calităţile necesare pentru întrebuinţarea lor normală (nu aveau acces la 28 . vecine. Conform legendei. În perioada cea mai veche a dreptului privat roman. Particularităţile comune se manifestau prin faptul că şi unele. în cadrul cărora. personale şi prediale făceau parte din aşa-zisele dezmembrăminte ale dreptului subiectiv de proprietate. unul dintre care se numeşte teren dominant (praedium dominans). alături de servituţile prediale. p. expresie care se găseşte şi în art. iar Codul Calimach şerbirea lucrurilor. indiferent cine este el şi către cine va trece acest drept în viitor. pentru că termenul servitude părea ”odios” după revoluţia franceză. Raportul juridic în cadrul acestor servituţi apare între proprietarii a două terenuri. aveau durată nelimitată în timp şi. iar altul – teren aservit (praedium serviens). de regulă. 119]. iar în calitate de obiect – lucruri mobile şi imobile. al acesteia.antici. dacă ne gîndim la abuzurile feudalităţii. abitaţia şi emfiteoza. la fondarea Romei. adică aparţinînd unor persoane concrete. Codul civil francez întrebuinţează cuvintele services fonciers. teren). Anterior acestui termen. Dreptul privat roman a cunoscut două mari categorii de servituţi: servituţile prediale şi servituţile personale. aveau un caracter impersonal. Despre ele se pomeneşte în tabla a VI-a din Legea celor XII table. intră superficia. În prezent. în calitate de obiect. avînd termenul limită . Apariţia şi evoluţia servituţilor ca instituţie juridică de drept se află în legătură directă cu instituţia dezvoltării dreptului de proprietate privată asupra pămîntului [96. Servituţile prediale erau alienabile. un teren (fond) sau un alt imobil. uzul. 23]. p. servituţile au redevenit necesare o dată cu trecerea pămîntului din proprietate colectivă în proprietate privată. servituţile prediale erau singura categorie de drepturi reale asupra lucrurilor altuia. iura in re aliena. dat fiind faptul că acest drept nu este limitat în timp şi este transmisibil. 186]. Creaţie a dreptului roman. uzufructul.durata vieţii titularului. graţie faptului că ele se referă la terenuri sau la alte imobile legate în mod durabil de acestea. Denumirea de servitute predială provine de la cuvîntul predium (moşie. fiecare persoană a primit cîte un lot mic de pămînt. putea fi transmise altor persoane. latifundie. Codul Caragea întrebuinţa cuvintele robirea lucrurilor. termenul uzual este servitute [82. Titular al dreptului de servitute predială este proprietarul terenului dominant. Denumirea de servituţi personale provine de la caracterul lor personal. şi altele erau incluse în categoria drepturilor reale asupra lucrurilor altuia (iura in re aliena) şi că ambele servituţi. în cadrul cărora relaţiile se reglementau doar prin normele sistemului ius civile. 79 a Legii române cu privire la expropriere din 1864 [78. fiind inalienabile. p.

cu cea a proprietarului. o dată cu vinderea imobilului sau moartea persoanei. fără intervenţia cuiva (ius in rem). alimentarea cu apă. În perioada lui Justinian apar servituţile personale – uzufructul. era o sarcină asupra terenului şi nu asupra persoanei. apă etc. 244]. abitaţia. în acest caz. Pentru a le exploata normal. Aşa se explică denumirea servituţior 29 . continuînd să existe chiar şi după schimbarea proprietarului [83. romanii. singura categorie de drepturi reale în afară de proprietate era categoria servituţior prediale. pentru ei o servitute de trecere. În epoca clasică. se pierdeau.). Astfel. şi servituţile prediale erau confundate cu bunurile. aceste incomodităţi erau înlăturate prin înţelegerea cu vecinul care se obliga să permită trecerea. etc. ceea ce a determinat grevarea fondurilor învecinate cu obligaţia permisiunii de trecere sau de alimentare cu apă. Mai mult decît atît. Trebuia să intervină o nouă înţelegere. Astfel de probleme nu existau cînd pămîntul se afla în proprietatea colectivă a ginţii. iar ea tindea să-l folosească deşi aparţinea unei alte persoane (res aliena). pe drept cuvînt. p. Eficienţa acestui drept se exprimă prin caracterul său real. el se răsfrînge asupra bunului. p. echivala cu dreptul de proprietate asupra drumului respectiv [39. Servitutea. 361]. Fiind independent de persoană. În situaţia în care bunul nu aparţinea persoanei interesate. partajarea terenurilor dintr-o masă succesorală a generat situaţii care impuneau constituirea servituţilor. dreptul roman a făcu ca dreptul să se deosebească de obiectul său numindu-l „iura in re aliena” (dreptul asupra unui lucru străin).calea publică. Din această cauză. au creat dreptul de servitute. trebuia folosite terenurile vecinilor. păşune. cele mai vechi servituţi. La începutul dreptului roman. servitutea de trecere se confunda cu porţiunea de teritoriu ce forma cărăruşa. precum şi dreptul de a lua apă au fost considerate. p. Aceste obligaţii însă aveau caracter personal şi. De exemplu. servituţile rustice puneau pe cel care exercita într-o situaţie identică. de exemplu. La început. De altfel. p. cu spiritul lor pragmatic. Romanii nu făceau distincţie între servituţile prediale rustice şi dreptul de proprietate. servituţile se puteau da în gaj [47. aceste relaţii se bazau pe buna vecinătate şi era suficient ca ele să se destrame pentru ca proprietarul să interzică vecinului a se folosi de bunul său. Drepturile asupra bunurilor erau privite ca o dominaţie nemijlocită asupra lucrului. 364]. 128]. deoarece noile loturi nu aveau acces direct la calea publică sau la sursa de apă. care nu avea nici un interes să permită cuiva să se folosească de proprietăţile lor. Cu timpul. dreptul de trecere cu piciorul pe pămînt străin. Unii autori susţin că anume dreptul comun al ginţii asupra pămîntului a servit drept temei pentru apariţia servituţilor [47. de fapt. Ei confundau dreptul de proprietate cu obiectul dreptului. uzul. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. îndreptată direct spre lucru. Pentru a ieşi din această situaţie.

Bunurile mancipi erau considerate foarte valoroase. 9 30 . p. ocupaţia de bază a vechilor romani9. orice limitare a proprietăţii trebuia dovedită. Evoluţia societăţii însă i-a impus să deroge de la acest principiu şi. Bunurile nec mancipi erau considerate mai puţin importante şi de aceea se înstrăinau uşor. a însemnat începutul unei cotituri în această concepţie. Romanii înţelegeau prin proprietate o dominaţie exclusivă şi nelimitată a persoanei asupra bunului. După cum am menţionat. considerate res nec mancipi. ea fiind dedusă din toate caracterele pe care le aveau servituţile atunci. deoarece nu erau legate de îndeletnicirile agricole. şi. 10 Dreptul roman nu definea servitutea. proprietarul nu putea avea un alt drept asupra bunului său decît cel de proprietate. în realitate raportul fiind între doi proprietari ai fondurilor (deoarece un raport de Romanii divizau bunurile în res mancipi şi nec mancipi. servituţile. Apariţia servituţior urbane. deoarece erau legate de exerciţiul agriculturii. Prin intermediul unor tranzacţii. titularul unei servituţi urbane de vedere nu putea spune: am o vedere. au început să fie privite ca nişte drepturi. ca regulă liberă de orice limite în esenţa ei. Definiţiile din literatură sînt rodul investigaţiilor efectuate de savanţi în domeniu. De aici. Fondul liber de orice servitute era „optimus maximus” (cel mai bun din toate). să admită unele limite. percepînd situaţia ca un serviciu (servitus) oarecare al lucrului său [47. Aceeaşi problemă o întîlnim şi în prezent – definirea servituţilor. 217]. în cazuri excepţionale. în urma a numeroase discuţii 10. Consecinţele acestui fapt constau în ideea că proprietarul nu era obligat să dovedească libertatea proprietăţii sale. aceste limitări se făceau în cazuri excepţionale şi cereau temeiuri distincte. care însemna „înrobirea lucrului” sau „slujirea lucrului” (şerbire) şi se defineau ca sarcini impuse fondului aservit. adică drepturi asupra fondurilor. De aceea. invers. potrivit învăţăturii juriştilor romani. În terminologia de atunci se folosea cuvîntul „servitute”. Această definiţie nu trebuie să ne creeze iluzia că romanii considerau servituţile ca raporturi între două fonduri. De aici şi atitudinea ostilă a romanilor faţă de orice limitare adusă dreptului de proprietate. 206]. în sensul că bunul nu se poate servi pe sine însuşi. şi se depuneau mari eforturi pentru a fi ţinute în cadrul familiei. ca şi a celor prediale rustice. bunul nu poate servi proprietarului său. pentru că. cel puţin cele urbane. ci un drept de vedere. de aceea înstrăinarea lor se putea face numai după o procedură specială numită mancipaţiune. această libertate se prezuma. şi de aceea posibilitatea practică a confuzei cu dreptul de proprietate a fost micşorată cu mult. pentru crearea anumitor avantaje de exploatare a fondului dominant [100. ei au început să creeze drepturi asupra proprietăţii străine (temeiuri de folosire a proprietăţii străine) „servituţi”. care era foarte complicată şi anevoioasă. Trebuie menţionat faptul că nu avem nici un izvor de drept roman care ar conţine această definiţie. Exerciţiul acestor servituţi nu necesita fapte actuale. p. dar el putea admite ca alte persoane să aibă drepturi asupra acestui bun.„iura praediorum”. Încadrarea servituţilor în categoria lucrurilor mancipi ne indică strînsa lor legătură cu agricultura. Astfel.

datorită naturii sale obişnuielnice. uzul.). Astfel. p. de a scoate nisip sau var din ogoarele vecine. 219]. se conturează şi caracterul perpetuu al servituţii. apar servituţile personale – uzufructul. În perioada lui Iustinian. servitutea predială preconstituită nu se stingea. în situaţia în care. Iniţial. la care se adaugă cele care dădeau dreptul de a lua apă. 288]. p. la naşterea unei servituţi.drept poate fi constituit numai între persoane). După reconstituirea Romei incendiată de gali. abitaţia. cînd încep să se aplice norme de drept roman în materie. p. III e. titularul fondului dominant fiind doar coindivizar. erau servituţile prediale. astfel se are în vedere că servituţile se stabilesc în interesul proprietarului fondului dominant şi este suportată de proprietarul fondului aservit [47. cît şi cei viitori. Servituţile prediale se divideau în 31 . romanii au extins sensul noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. În dreptul roman. dreptul de a nu lua vederea sau lumina unui imobil vecin prin construcţii mai înalte. nu a lăsat practic nici o urmă. în epoca veche nu erau precizate şi nu au cunoscut limitări [68. nu putem afirma că au existat în Dacia relaţii asemănătoarea cu servituţile. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. Ulterior. proprietatea reprezenta instituţia de referinţă în materie de jus rerum. acest drept fiind exercitat atît de prezentul proprietar al terenului dominant. singura categorie de drepturi reale. ca efect al vecinătăţii şi al indiviziunii. în afară de proprietate. ci se conserva. menite să asigure o cît mai bună utilizare economică a imobilelor: servitutea de scurgere a apelor murdare. care. deoarece nu era o confuziune de proprietăţi. apar servituţile urbane. iar toate celelalte drepturi cu privire la bunuri se raportează la ea. nu depind de proprietar.. o dată stabilit. 132]. La începutul dreptului roman. creînd servituţile personale (sec. În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care nasc din exercitarea unei servituţi. Cele mai vechi servituţi au fost cele de trecere. De la romani servituţile au fost preluate şi de alte popoare prin receptarea dreptului roman. de a paşte turmele pe ele etc. toate servituţile se numeau prediale (grevau imobile). adică servituţile prediale rustice [47. servituţile de punere în cultură a ogoarelor. titularul fondului dominant devenea coproprietar al fondului aservit. să convină asupra unor reguli proprii de exercitare a dreptul de servitute. Deoarece avem foarte puţine date despre dreptul geto-dac. paralel cu obiceiurile locale [67. În epoca clasică. 102]. care. În Dacia. de prelungire a picăturilor de ploaie pe terenurile limitrofe.n. de sprijinire a zidului unei construcţii pe cel al vecinului. într-un cuvînt. servituţile au devenit cunoscute o dată cu cucerirea ei de către romani. p. Termenul “fond” se foloseşte pentru a indica natura indivizibilă a servituţilor şi caracterul său real. În dreptul privat roman. părţile puteau.

fiind reglementate potrivit obiceiului. Sîntem tentaţi chiar să presupunem că ele au dispărut în această perioadă. cu excepţia faptului că ei nu puteau avea în materie imobiliară adevărata proprietate romană numai dacă pămîntul coloniei romane nu primise.servituţi urbane şi rurale. printr-o ficţiune. apare un sistem de drept vecinal. Servituţile urbane au apărut mai tîrziu şi erau privite ca drepturi în cazul lucrurilor corporale. Servituţile în Dacia Romană aveau aceleaşi caractere ca la romani. în perioada veche. La rîndul lor. Regimul proprietăţii cetăţenilor romani care locuiau în Dacia era reglementat de legile romane. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. pravilele se întocmeau numai după izvoarele canonice bizantine. după Gaius. Această instituţie a servituţilor. În această perioadă. 845-847]. Vechile norme romane din materia servituţilor prediale continuau să fie aplicate. cît şi în dreptul românesc. această trăsătură a dispărut. În aceste condiţii. însă tot mai multe servituţi de trecere sau de a lua apă din fîntînă luau naştere ca urmare a acordului dintre proprietarii fondului. a fost preluată de dreptul francez prin Codul lui Napoleon. calitatea de sol roman „ius italicum”. dreptul geto-dac şi cel roman s-au aplicat paralel. Cetăţenii romani. utilitatea lor impunîndu-le cu precădere în raporturile de vecinătate. De exemplu. aceste servituţi se subclasificau în funcţie de obiectul sau de utilitatea lor imediată [26. Peregrinii din Dacia aveau o proprietate reglementată de vechiul lor drept în măsura în care dispoziţiile acestuia fuseseră recunoscute de romani. p. dar şi un mod distinct de constituire. Ulterior. care au marcat începutul ideilor şi instituţiilor juridice romane aşa cum au fost adoptate în realităţile feudale ale Bizanţului. deoarece foarte puţinele izvoare nu furnizează vreo informaţie în acest sens. dar nu avem dovezi. Dacia a rămas fără administrare. După retragerea romanilor. Mai tîrziu. servituţile prediale apăreau ca un bun corporal. unde pămînturile aparţineau ei. fiind supusă unor minime modificări sau completări. care aveau un caracter oficial şi se alcătuiau la porunca domnului şi pe cheltuiala sa [8. clasificare ce se menţine şi în prezent atît în dreptul francez. În Dacia Romană. italian şi cel român. 83]. adevăratul proprietar fiind statul. Şi în această perioadă de formare a statelor româneşti există servituţi. p. care îşi pierdeau importanţa. prin convenţii. pentru a împiedica dezvoltarea servituţior. apare obştea sătească. aflîndu-se sub autoritatea patriarhului de la Bizanţ. O particularitate a servituţilor în dreptul roman viza faptul că. dreptul de a trece se confunda cu fîşia de teren pe care se exercita. ulterior creîndu-se un sistem nou de drept. nu aveau asupra fondurilor provinciale decît o posesiune sau un uzufruct. Biserica. de dreptul belgian. se facă încercări de a se emite norme de drept scris. bisericile erau împuternicite să emită pravile. spre deosebire de cele din 32 . Aceste idei. după formarea statelor româneşti.

În partea a II-a. uzucapiunea. sînt prevăzute şi modalităţi ale dreptului de servitute [89. 154]. 56-57]. Ulterior. deoarece structura socială şi politică a Principatelor era diferită de acea a Bizanţului. 163]. p. termenul este de 10 ani: „de se va slobozi lucru robit şi stăpînul robirii nu va preînnoi robirea 10 ani. p. Implicit.epoca romanizării. Făurite cu elemente bizantine de către domnitorii români.credinţă şi are just titlu. nu este dovedită decît întrun număr mic de speţe. În secolele XV-XVIII. 344]. iar la începutul secolului al XIX-lea este adoptat Codul Caragea [89. Uzucapiunea de 10-20 de ani nu duce la dobîndirea acesteia. cel puţin în formă. ca să îi dea loc de drum. aceste legiuiri nu au găsit în Ţările Române mediu propice pentru a fi aplicate [43. printre alte modalităţi de dobîndire. 77]. Legile Bizanţului şi Codurile locale de factură bizantină nu au putut constitui adevărate izvoare juridice. Totodată. spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea. În Ţara Românească. renumele autocraţilor bizantini. chiar dacă titularul ei este de bună . dornici se egaleze. cînd supune pe alta. în Ţările Române se aplicau două categorii de norme: obiceiul şi vechiul drept bizantin. În vreme ce Legiuirea de la 1818 prevedea că “cel ce fără tocmeală dobîndeşte robirea de 10 ani (se foloseşte de servitute timp de 10 ani) fără împotrivirea stăpînului lucrului. adică să treacă prin curtea sa. deoarece. faţă de Codul civil. lucrul rămîne slobod de robire” [18. Referitor la stingerea servituţilor prin neuz. precum o casă. Conform acestui cod. p. Dacă în cod se prevedea. p. numai uzucapiunea de 30 de ani conduce la constituirea servituţii. robirea lucrurilor reprezenta „dreptul care robeşte la oareşice un lucru spre folosul altuia. acesta a fost aplicat pînă în 1865. este reglementată instituţia servituţilor. relaţiile sociale de drept civil erau reglementate prin Condica lui Ipsilanti. Singurul izvor al dreptului în epoca feudală a fost obiceiul pămîntului. p. O particularitate a Legiuirii Caragea în materia servituţilor. cînd intră în vigoare Codul civil. fenomenul fiind numit „şerbire a lucrului” [18. au fost adoptate acte normative mult mai complexe. constă în dobîndirea acestora. în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. legislatori prin experienţă. multe pămînturi trec în proprietate privată (în realitate în Principatele Româneşti relaţiile de proprietate aveau un caracter mult mai complex). p. materia servituţilor era guvernată de acestea [18. adică dreptul care este stabilit în favoarea unui lucru prin care este aservit spre folosul lucrului”. reintroducînd servituţile. de asemenea. acela are să o dobîndească pentru totdeauna după împlinirea celor 10 ani” [5. Aplicarea legislaţiei romano-bizantine în practica de toate zilele. 33 . dobîndesc noi funcţii. sau fereastră să vază şi altele. capitolul al 2-lea. 59]. 86]. Revizuit şi completat de nenumărate ori. p. Autorii Codului Caragea au denumit servitutea robirea lucrurilor.

630 din Codul Calimach prevedea că „proprietarul fondului aservit se obligă „a face”. reglementate servituţile prin fapta omului constituite prin titlu. ci numai a lăsa altuia folosinţa unui drept sau „a nu face” ce ar avea voie ca proprietar”[78. 122]. este adoptat Codul Calimach. „trecerea termenului”. ele purtînd denumirea de şerbiri ale lucrurilor.În Moldova.119]. a bunului aservit” [78. Această dispoziţie avea aplicare. capitol la care ne vom referi ulterior). avînd în vedere natura lor şi scopul pentru care au fost constituite. 685: „driturile cele personalice 34 . din obiceiurile juridice ale poporului român. proprietarul este acela care se obligă să se abţină. 126]. p. În ceea ce priveşte limitele de exercitare a servituţilor. aplicîndu-se pînă la intrarea în vigoare a Codului civil Calimach [78. Art. 616-686 din Codul Calimach reglementa materia servituţilor. Se făcea referire şi la „şerbire” în cazul coproprietăţii. iar „asupra lucrurilor mişcătoare se cîştigă prin chipul trădării”. Alexandru Mavrocordat dă „Sobornicescul hrisov”. a face acte pe care le-ar fi putut face dacă nu ar fi existat servitutea sau să nu facă ceva ce ar putea tulbura exercitarea servituţii. Alături de pieirea lucrului. din articolele codului reies o serie de caractere esenţiale ale servituţilor. Adică. O particularitate a acestei reglementări este dată de cauzele de stingere a servituţilor [78. la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. ]n reglementarea actuală dreptul de servitute este un drept imobil. ca să rabde pentru folosul altui lucru sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acest lucru. inspirat din dreptul austriac. aceasta fiind o caracteristică importantă a servituţii. Art. p. p. 629 prevedea: „Dreptul şerbirii asupra unui lucru străin poate fi cîştigat prin voie dată în scris de către proprietarul lucrului” (erau. roman. Se face distincţie între şerbiri ale pămîntului şi şerbiri personale. Se oferea o definiţie a servituţilor: „Dreptul şerbirii lucrurilor este acela prin care se îndatoreşte proprietatea unui lucru. iar la începutul secolului al XIX-lea. nu în ultimul rînd. în 1817. şerbiri orăşeneşti şi şerbiri ale zidurilor. denumit şi „Codul civil al Principatului Moldova”. cu precădere. în calitate de cauză de stingere apare şi moartea persoanei dacă servitutea s-a constituit pentru ea (art. p. în prezent cunoscute sub denumirea de şerbiri rurale. vechiul drept bizantin şi. ci şi un bun mobil. Sînt prevăzute feluri de şerbiri: şerbiri moşiereşti. Dreptul de servitute viza nu numai un bun imobil. adică şerbiri temporare care decurg din convenţiile dintre părţi. şi anume: este un drept în favoarea unui lucru şi presupune existenţa a două lucruri ce trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. în materia cheltuielilor privind menţinerea şi întreţinerea servituţii. ci să se limiteze”. în 1785. pentru folosul altui lucru.119]. Se puteau constitui şerbiri neregulate. confuziune. În ceea ce priveşte şerbirile pămîntului. Codul Calimach dispunea că „servituţile nu trebuie să se întindă. Acest drept este real şi împotriva proprietarului lucrului. astfel. Art.

Astfel. 575-643. cît şi prevederile cele ale codului civil rus „Свод законов”. În literatura juridică de atunci se menţiona că prevederile dreptului greco-roman se aplicau în Basarabia în starea în care era prevăzut în Codul Calimach 11. 192]. Pe teritoriul Basarabiei se aplicau următoarele izvoare de drept: Hexabiblul lui Armenopol (o extragere din dreptul romano-bizantin). iar dritul unei familii trece la toate mădulariile ei”). 11 Пергамент. c. prevederi destul de modeste despre servituţi conţinea numai Hexabiblul lui Armenopol. pe teritoriul ei (din 1919) s-a aplicat Codul civil român adoptat în 1964. 113]. p. C. manualul de Legi al lui Andronache Donici 1814. 22. 189]. dacă se vor întinde anume şi la moştenitorii cuiva. p. p. se reglementa modul de constituire şi de stingere a lor [10. La 26 iulie 1922. Din toate aceste acte. care cauză în 1812. În dreptul actual. În 1865 intră în vigoare actualul Cod civil român care consacră servituţilor cartea a II-a „Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” din Titlul al IV-lea. în măsura în care relaţiile nu erau reglementate de legea locală. Ulterior. definiţia servituţilor „prin dritul şerbirii lucrurilor se îndatoreşte proprietarul unui lucru ca spre folosul altuia să rabde sau să nu rabde sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acel lucru” [78. prin care proprietatea privată imobilă a fost exclusă din circuitul civil [10. nu şi-a găsit aplicare şi pe teritoriul Basarabiei. Codul lui Calimach. E de menţionat că Hexabiblul era scris în limba greacă.-Петерсбург 1915. Dar acest cod de legi. p. Basarabia a fost alipită forţat la URSS. servitutea este un drept perpetuu care nu se stinge la moartea titularului şi nici la moarea proprietarului fondului aservit. 125]. în materia servituţilor se aplicau atît prevederile Hexabiblului lui Armenopol. 35 . În 1825 a fost tradus în limba rusă. ale căruia prevederi privind servituţile le vom examina în continuare. în Basarabia se aplică şi legislaţia rusă. După unirea Basarabiei cu România. 616. Sobornicesu Hrisov 1875. conţinea la art. Paralel cu acestea. Astfel. Regulamentul din 1818 privind înfiinţarea regiunii Basarabia [10. О применении местных законов Арменопола и Донича в Бесарабии. care mai apoi a fost declarată RSSM. care a intrat în vigoare în Moldova la 1 octombrie 1817. respectiv art. în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. din păcate. RSS Ucraina a reprodus decretul RSFSR „Despre drepturile esenţiale de proprietate”. Servituţile erau traduse ca „служба” şi însemnau dreptul de folosire a lucrului altuia. În Transnistria se aplica legislaţia Ucrainei. au fost adoptate acte normative mult mai complexe. conţinutul lui fiind cu mult denaturat. Ele se împărţeau în servituţi prediale şi urbane. La 28 iulie.asupra şerbirilor le curmă moartea îndrituitului şerbirii. Basarabia a fost anexată la Rusia.

legislaţia ei civilă nu a cunoscut servitutea ca instituţie juridică graţie instituirii regimului socialist. pe posibilitatea de a se contracta şi de a avea proprietate. apele şi pădurile se află în proprietatea socialistă a statului şi se dau în folosinţă”. în domeniul public. Din anul 1944 însă. Cuvîntul „servitute” însemna „servire. prevedea: „Pămîntul. extinzîndu-se ulterior şi asupra unor alte . Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. Trebuie însă să menţionăm că noţiunea „drept de servitute” are un sens mai larg. În ceea ce priveşte servitutea.La 14 martie 1940. 217]. mai ales. o dată cu alte instituţii. art. în limba comună determinînd toate formele de dependenţă a cuiva sau a ceva. organele lor de conducere hotărau ele însele şi asupra aranjamentelor funciare interne. Este necesar aşadar să stabilim esenţa lor. . se ajunge la o schimbare a structurii dreptului privat. servitutea numea sarcina impusă imobilelor. înrobire”. lucru care se poate face numai prin definirea şi evidenţierea caracterelor servituţii. şi pînă la începutul anilor „90”. a surselor de apă etc. dreptul civil suferind din cauza schimbărilor socio-economice. o dată şi cu recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pămîntului. După 1989 revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea acestei instituţii. în perioada socialistă aceste valori au fost răsturnate. nu înainte de a elucida problema de natură terminologică. Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis un decret prin care permitea aplicarea temporară pe teritoriul RSSM a legislaţiei Ucrainei [10. p. în vigoare pe teritoriul Moldovei de la 1 iulie 1965 pînă la 12 iunie 2003. Iniţial. cuprinzînd: . au dispărut şi servituţile de pe teritoriul Moldovei. subsolul.totalitatea normelor juridice ce reglementează servituţile. avînd drept principiu de bază instituirea proprietăţii de stat asupra pămîntului. Astfel. 36 de slujire a unui lucru starea personală a robilor. Instituţia servituţii desemna două stări: bunuri.dreptul proprietarului fondului dominant de a beneficia de utilităţile fondului aservit în limitele stabilite. În perioada socialistă. 92 din Codul civil. şi asupra altor probleme ce ţineau de folosirea terenurilor. şi a constituirii căilor de acces la fiecare teren şi a reţelelor de apeducte. Pămîntul fiind dat în folosinţă cooperativelor agricole de stat. Din literatura de specialitate reiese că aceste două noţiuni sînt echivalente. De exemplu. ca urmare a micşorării domeniului proprietăţii private în favoarea domeniului socialist şi înglobării în sistemul de economie dirijată. Poate să apară problema folosirii noţiunilor servitute şi drept de servitute. schimbările constau în faptul că ea se aplica.

144]. Pompinius se pronunţă însă şi mai categoric. p. ca uzufructul. ci terenului (Pompinius. fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane 12 Digestele lui Iustinian. afirmînd că servitutea nu aparţine persoanei. ea nu se poate constitui: nimeni nu poate dobîndi o servitute urbană sau rustică dacă nu are teren şi nimeni nu poate fi grevat (cu servitute) dacă nu are teren. 3. 261]. este posibilă numai după determinarea caracterelor juridice care şi servesc drept criterii de distincţie a servituţilor de alte realităţi juridice [7. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau de posesor al fondului [42. nu în favoarea unei persoane şi în sarcina uni alte persoane. Conform consideraţiilor lui Ulpianus.În baza servituţii. Din definiţia legii reies două caractere ale servituţii: că este un jus in re aliena şi un drept stabilit în favoarea unui imobil şi în sarcina unui alt imobil. în a cărui virtute titularul exercită direct şi nemijlocit atributele asupra unui bun determinat. D. se pronunţa mai concret. 165-167. ca servituţile personale. 4. Un alt jurist al Romei antice.1 Dreptul de servitute este un drept real principal Codul civil al Republicii Moldova nu conţine o definiţie a dreptului real. în definitiv ea profită tot unei persoane. §3.este definit ca un drept subiectiv. în favoarea sau în sarcina căruia există servitutea. afirmînd că. dreptul real . ci ca un raport juridic dintre imobile. servitutea predială se numea servitute a terenurilor (fundibus). 20. în lipsa acestora. indiferent de identitatea proprietarului şi de strămutarea fondului din mînă în mînă [42.4. Caracterele juridice ale dreptului de servitute Definirea dreptului de servitute (rezultatul final al oricărei cercetări). de aceea juriştii romani priveau servitutea nu ca un raport juridic dintre proprietarii acestor imobile. (Ulpianus. Acest din urmă caracter se află la temelia servituţii. de exemplu. p. 12).jus in re . 8. servitutea urmează terenul în cazul vinderii lui. 37 . în a cărui favoare este stabilită. 261]. 3. p. dacă asupra unui teren se constituie o servitute în favoarea unui alt teren. D. un imobil (cel aservit) se legalizează în servitutea altui imobil (cel dominant). 8. Deşi servitutea este stabilită în favoarea unui imobil. Servitutea totuşi nu are un caracter personal. servitutea profită unei persoane sau apasă asupra ei numai prin faptul că acea persoană posedă fondul. D 8. deoarece.1). anume proprietarului sau posesorului de teren. (Paulus. În doctrină. 3)12. p. Paulus.

[36, p. 326]. Din acest caracter rezultă şi denumirea jus in re. Această definiţie necesită două precizări explicative: a) s-a avut în vedere dreptul de proprietate cu cele trei atribute ale sale, cît şi posibilitatea dezmembrării lor, justificînd în felul acesta existenţa celorlalte drepturi reale; b) drepturile reale nu reprezintă, aşa după cum s-ar putea deduce din simpla lectură a definiţiei, un raport între titularii lor şi bunurile care constituie obiectul acestor drepturi ce justifică existenţa, ci un raport între oameni [52, p. 41]. Raportul juridic se stabileşte – cu privire la un bun determinat – între titularul unui drept real ca subiect activ şi celelalte persoane, ca subiecte pasive, de a se abţine a săvîrşi orice faptă care să îl împiedice pe titular să îşi exercite atributele asupra bunului. Reţinem, totodată, că orice drept real conferă titularului facultatea de a urmări un bun în mîinile oricui s-ar afla, precum şi posibilitatea de a-şi exercita prerogativele direct şi nemijlocit asupra bunului, fără intervenţia unei alte persoane [29, p. 129]. Drepturile reale se pot clasifica sau grupa avîndu-se în vedere următoarele trei caractere: existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, în funcţie de categoria bunurilor care constituie obiectul lor; conţinutul lor complet, care vizează dreptul de proprietate, atunci cînd cele trei atribute sînt exercitate de acelaşi titular, celelalte drepturi reale formate în baza unuia dintre primele atribute ale dreptului de proprietate, - posesiunea sau folosinţa. Trebuie subliniat faptul că între drepturile reale principale şi drepturile reale accesorii lipseşte orice corelaţie în ceea ce priveşte existenţa lor [37, p. 174]. Independenţa şi dependenţa lor urmează a fi raportate la inexistenţa sau existenţa drepturilor de creanţă. În funcţie de existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, drepturile reale se clasifică în drepturi reale principale şi accesorii, în sensul că se conferă titularilor lor puterea de a se servi în mod direct de bunurile materiale - mobile sau imobile - care le aparţin sau de a obţine, prin darea lor în folosinţă, a anumite profituri. Drepturile reale prezintă importanţă şi din punctul de vedere al rolului posesiunii şi al publicităţii existenţei lor. În ceea ce priveşte rolul posesiunii, sînt de reţinut următoarele: în cazul drepturilor reale mobiliare, posedarea bunurilor mobile – fondată pe o aparenţă conformă cu realitatea – prezumă existenţa dreptului de proprietate, iar în cazul drepturilor reale imobiliare, posesiunea este considerată doar un atribut al dreptului de proprietate [59, p. 642-648]. În funcţie de cumularea sau dezmembrarea celor trei atribute ale dreptului de proprietate, drepturile reale se clasifică în dreptul de proprietate drepturi reale asupra bunului altuia [40, p 279]. În literatura de specialitate, se consideră că drepturile reale reprezintă dezmembrări ale dreptului de proprietate [87, p. 79]. 38

Această clasificare astfel conturată impune, pentru înţelegerea ei, următoarea subliniere: existenţa drepturilor reale asupra bunului altuia se justifică pe baza unor raporturi juridice inevitabile între titularul dreptului de proprietate şi titularii celorlalte drepturi reale [88, p. 123]. Pentru a sublinia că, în cazul drepturilor reale, titularul exercită direct şi nemijlocit anumite prerogative asupra bunului obiect al dreptului, în literatura de specialitate se consideră că dreptul real este un raport între persoane cu privire la un bun determinat. Acest raport se stabileşte asupra unui bun determinat, între una sau mai multe persoane, ca subiect(e) activ(e), şi toate celelalte persoane ca subiect(e) pasiv(e) care au obligaţia generală de a nu stînjeni exercitarea liberă a dreptului de către titularul său. Din cele expuse rezultă caracterul de drept absolut, adică opozabil erga omnes, deci opozabil tuturor [61, p. 230]. Terţii sînt obligaţi să respecte drepturile reale, şi anume de a nu face nimic de natură să îngrădească exercitarea drepturilor de către titularii lor [3, p. 14]. Subiectele pasive au o obligaţie negativă, abstractă, fără valoare economică. Din caracterul absolut al drepturilor reale rezultă efecte specifice, şi anume dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă [79, p. 214]. În literatură există însă părerea că dreptul real este un raport de la persoană la lucru [41, p. 853-856], argumentul imposibilităţii unei relaţii de la lucru la persoană este folosit cu aparenţă de seriozitate, constituind o eroare involuntară în raţionament. Această relaţie dintre persoană şi lucru este dreptul real. O persoană are un lucru pentru că este al său şi lucrul nu poate fi al său decît cînd între persoană şi lucru există o relaţie de proprietate, care exclude de la acelaşi drept orice altă persoană [91, p. 148]. Pentru existenţa relaţiei de drept între persoană şi lucru, nu este necesară reciprocitatea, nu este nevoie ca lucrul material să aibă şi el drepturi şi obligaţii faţă de deţinătorul său [91, p. 150]. Nu putem fi de acord cu această părere, deoarece nu vorbim despre relaţiile ce apar în univers între toate corpurile, ci despre relaţiile reciproce care apar numai între oameni, iar în cazul drepturilor reale, despre relaţiile dintre oameni aferente exercitării puterii lor asupra unor anumite lucruri. Dreptul nu poate fi identificat cu relaţia, căci apare numai în cadrul unei relaţii dintre oameni. Această concepţie exista încă în perioada incipientă a dezvoltării dreptului roman. Astfel, Gaius, în calificarea bunurilor în corporale şi incorporale, atribuie dreptul de proprietate, dreptul de servitute la categoria celor corporale. „Eroarea reflectă o concepţie fetişistă, explicabilă nu numai prin resturile mentalităţii primitive, dar şi prin tendinţele cazuiste, pragmatice ale jurisconsulţilor romani în exercitarea fenomenului juridic” [43, p. 161]. Raportul dintre persoană şi bun este un simplu fapt material, raportul juridic însă se constituie doar între persoane. Dreptul real este un raport între persoane, dar cu privire la un lucru determinat. 39

Dreptul real este absolut şi perpetuu. Caracterul absolut al dreptului real a fost interpretat diferit în literatura de specialitate. La început el se referea numai la dreptul de proprietate, considerîndu-se că proprietarul poate face orice cu bunul său, dar în prezent o astfel de interpretare ar fi antisocială şi chiar ilegală [81, p. 233]. Dreptul de proprietate este prevăzut de lege şi exercitat în limitele prevăzute de ea şi, prin urmare nu este absolut nu este absolut [51, p. 231]. Alţii prin caracter absolut presupun plenitudinea libertăţii de dispoziţie asupra obiectului material şi juridic al acestui drept. Proprietarul poate să dispună de obiectul dreptului său (ceea ce implică posesiune şi folosinţa), consumîndu-l, avînd deci şi plenitudinea de dispoziţie asupra lui. Menţiunea “în limitele determinate de lege” sau “poate fi limitat prin lege” conform art. 315 alin. (3) din Codul civil, nu trebuie privită ca o contradicţie faţă de caracterul absolut, deoarece ea nu poate avea un alt sens decît cel de repetare a obligaţiei privind respectarea dreptului unei alte persoane, fiind de la sine înţeles că legiuitorul are libertatea de a stabili limitele folosirii oricărui drept [91, p. 223]. Astfel interpretat, caracterul absolut este conferit numai dreptului de proprietate [41, p. 853-856]. Sensul adevărat al acestui caracter constă în faptul că drepturile reale sînt opozabile erga omnes, presupunînd de la început un subiect activ determinat şi unul pasiv nedeterminat, format din celelalte persoane [91, p. 224]. Caracterul perpetuu este atribuit de unii autori, ca, de exemplu, P.C. Vlahide, numai dreptului de proprietate, celelalte drepturi reale avînd o existenţă temporară [91, p. 56]. Legiuitorul a prevăzut în mod expres acest caracter, la art. 315 alin. (2) al Codului civil, care se evidenţiază prin durată. Durata dreptului de servitute însă este determinată de existenţa bunurilor imobile care formează obiectul existenţei sale. În legătură cu caracterul perpetuu al dreptului de proprietate se impune precizarea că proprietatea asupra unui bun - mobil sau imobil - nu impune necesitatea apartenenţei sale continue la acelaşi titular [90, p. 300], putînd fi transmisă prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, perpetuîndu-se astfelîn cadrul unui alt patrimoniu [52, p. 57]. Reţinem că ceea ce este specific caracterului perpetuu al dreptului de servitute este durata în timp a obiectului său, indiferent de patrimoniul din care face parte într-un anumit moment al existenţei sale. Caracterul perpetuu al dreptului de servitute nu se opune transmiterii bunurilor imobile care formează obiectul său, în patrimoniul unui alt titular. În ceea ce priveşte trecerea dreptului de servitute din patrimoniul unui titular, există cauze voluntare şi cauze forţate. Cauzele voluntare implică libera atitudine a proprietarului de a înstrăina sau de a abandona bunurile care formează obiectul dreptului de servitute. Transmiterea voluntară către un alt titular poate avea loc prin acte între vii. Abandonarea implică părăsirea bunului de către proprietarul lui, ceea ce înseamnă, renunţarea expresă sau tacită la dreptul de proprietate asupra lor. 40

dacă este temporar. Proprietarul imobilului asupra căruia se exercită servitutea suferă o scădere a dreptului său de proprietate. în cazul unui raport juridic real. dreptul subiectiv real îi asigură titularului său un spaţiu liber de comportament nemijlocit faţă de obiectul acestui drept. prin prescripţia rezultată din neuz. urmare a faptului că defunctul proprietar nu are moştenitori. totodată că unul din factori principali care au contribuit la păstrarea stării de perpetuitate a definiţiei legale a servituţii prediale este conceptul „drepturi reale”. Conform acestui concept. ci se dobîndeşte. care este dezmembrat. De aici provine. 63-65].13 Fără îndoială. În concluzie. Prin urmare. acte pe care le poate face dacă nu exista servitutea şi dacă nu ar trebui să se abţină de a tulbura exerciţiul servituţii. XX. sau că moştenitorii au renunţat la succesiune ori nu au acceptat-o în temeiul legii [34. Astfel. abandonarea se consideră a fi asimilată sau redusă la succesiunile vacante [60. 41 . p.În cazul bunurilor imobile. care a dominat în teoria dreptului pînă la sfîrşitul sec. se creează un loc de trecere în altă parte) sau prin nefolosirea ei. p 190-193] sau. XX. se indică numai participantul la raportul juridic căruia îi aparţine în acest raport dreptul subiectiv [103. pe la mijlocul sec. 422-423]. exemplificînd prin existenţa dreptului subiectiv de proprietate. 574]. Exercitarea normală a dreptului subiectiv real însă e posibilă doar în condiţiile respectării obligaţiei corelative ce îi revine persoanei sau persoanelor obligate din cealaltă extremă a raportului juridic. Ea a fost criticată opinîndu-i-se conceptul conform căruia şi drepturile subiective reale există doar în raporturile juridice respective numai prin care pot fi exercitate. Considerăm. în virtutea naturii lor. dreptul subiectiv real instituie un raport juridic între subiect şi obiect. Presupunem că anume acest concept a dat naştere. unui alt concept teoretic în doctrina civilistă rusă. Şerşevici. proprietarul nu poate exercita plenar dreptul său de proprietate. subliniem că servitutea nu se constituie asupra oricărui imobil. p. probabil.F. care nu se stinge prin prescripţie. loialitatea relativă a juriştilor romani şi a multor generaţii de urmaşi pe parcursul secolelor la personificarea (subiectizarea) terenului dominant prin proprietarul acestuia ca titular al dreptului subiectiv de servitute. XIX – începutul sec. instituit de romanii. p. o servitute poate înceta prin inutilitatea ei (de exemplu. o legătură nemijlocită de dominare deplină a titularului acestui drept asupra obiectului [99. obligat să-l lase pe titularul servituţii a face acte de uz asupra fondului său şi să se abţină de la anumite acte de uz asupra propriului său fond. după cum afirmă savantul rus G. conform căruia drepturile subiective reale există şi se realizează în afara raporturilor juridice. Un uzufruct se stinge prin încetarea din viaţă a titularului său. prin ajungerea la termen. nici dreptul subiectiv real nu există în 13 De remarcat că acest concept nu şi-a găsit adepţi nici în teoria generală a dreptului şi nici în teoria dreptului civil. Prin urmare. Raţiunea stingerii acestor drepturi reale constă în faptul că ele sînt grevări ale dreptului de proprietate. ci numai asupra anumitor imobile.

76]. avînd un caracter de perpetuitate. Proprietarul fondului aservit va admite constituirea unei a doua servituţi dacă aceasta nu va leza drepturile deţinătorului primei servituţi (cazul servituţilor de trecere pe teritoriul aservit învecinat cu două terenuri înfundate). p. şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane Codul civil. 262]. cît şi în cele obligaţionale. adică imobilele prin natură. alte persoane care doresc să folosească servitutea constituită deja va trebui să creeze o servitute aparte. p. Spre deosebire de uzufruct. Servitutea. Dacă proprietarul se schimbă. Nu sînt deci susceptibile de servitute: a) imobilele prin destinaţie. atît în cele reale. Adevărata servitute grevează fondul şi se face numai în interesul fondului. 291]. posibile doar asupra bunurilor corporale. Exercitarea servituţii constă în acte materiale de uz. Menţiunea că proprietarul profită de servitute exclude ideea că acest drept îl are şi orice deţinător legal al fondului respectiv [64. persoana beneficiind de ea numai ca proprietar [63. la art. spre deosebire de uzufruct. obligaţia avînd un caracter impersonal. deoarece nu poate fi stabilită decît asupra unui imobil [20. nu se poate stabili o servitute asupra unei servituţi. şi anume arborii. deci un bun incorporal. 686 din Codul civil francez prevede şi interdicţia de a constitui o servitute în interesul unei persoane.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea unui alt imobil. Imobilele asupra cărora se poate stabili o servitute sînt pămînturile şi clădirile. Art. este incompatibilă cu natura efemeră a arborilor [34. adică drepturile imobiliare. p. stabileşte că servitutea este sarcina care grevează un imobil pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar. Trebuie să facem distincţie între dreptul de a beneficia de o servitute şi dreptul de a utiliza un bun 42 . p. Nu se pot stabili servituţi asupra bunurilor incorporale. dreptul de a beneficia de servitute trece la noul proprietar. servitutea este întotdeauna un drept imobiliar. ci doar între subiecte vizavi de obiecte. Din această caracteristică reiese că numai deţinătorii fondului dominant pot beneficia de servitute. Chiar printre imobilele prin natură există o categorie asupra cărora nu se poate stabili servitute. care poate fi stabilit asupra unui alt uzufruct. ceea ce nu este necesar din motivele indicate mai sus. alte imobile) nici între subiect şi obiect. care poate fi mobiliar sau imobiliar.afara raportului juridic. în primul caz. 428. 3. b) imobilele prin obiectul la care se aplică. iar acesta nu apare între obiecte (terenuri. Servitutea profită unei persoane sau apasă asupra persoanei numai datorită faptului că ea are în proprietate imobilul. Dat fiind faptul că servitutea însăşi este un imobil prin obiectul la care se aplică. 113].

însă prin hotărîre a organului competent este acordată în folosinţă unei persoane.dat în folosinţă publică. Situaţia este mai dificilă cînd bunurile. deoarece este cert faptul că utilizarea acestui bun se face în temeiul legii şi nu reprezintă o servitute. fiecare are dreptul de a se folosi de obiectele acvatice aflate în folosinţă comună dacă legislaţia nu prevede altfel. în conformitate cu Codul apelor. care. Codul apelor. drepturile ei sînt limitate în interesul unei alte persoane 14 15 Monitorul Parlamentului. reglementează modalităţile de folosire limitată a apelor. în baza hotărîrii instanţei de judecată sau contractului cu care a primit în folosinţă separată pe termen lung sau scurt. art. Acest adevăr nu a fost luat în considerare la adoptarea Codului apelor din Federaţia Rusă. nr. În conformitate cu servitutea privată acvatică. care afectează starea apei). 1993. 10. folosirea generală a apei nu este o servitute. folosinţa generală a apei din obiectivul acvatic. totuşi se poate stabili asupra lor o servitute. . 127 din Constituţia Republicii Moldova prevede la pct. după natura lor. pot fi folosite de mai multe persoane. art. apele în Republica Moldova sînt proprietate de stat şi pot fi date numai în folosinţă. Cборник кодексов российской федерации.” Folosinţa apei poate fi: .comună din obiectivele ne atribuite în folosinţă separată. pe cînd servitutea (poate fi creată numai de proprietar) se constituie în folosul unui fond şi de ea beneficiază numai deţinătorul acestui fond. . la art. numindu-le servituţi acvatice. Deşi bunurile din domeniul public sînt inalienabile. sau unui număr nedeterminat de persoane. art. Москва. 127 stabileşte că „numai apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. În conformitate cu art.separată folosită de către beneficiari în temeiul hotărîrii autorităţilor publice. apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. pentru că autorizaţia se acordă unei persoane concrete. atribuit în folosinţă separată poate interzisă ori autorizată de beneficiarul folosinţei separate în condiţiile stabilite de el. pe cînd Constituţia. 43. Astfel. Astfel. 287. În conformitate cu servitutea acvatică publică. Codul apelor. cel puţin în măsura în care servitutea este confundată sau compatibilă cu natura şi destinaţia altor bunuri. Menţionăm totodată că art. 20)14. Изд. la art. care se divizează în servituţi acvatice publice şi servituţi acvatice private 15.generală (fără aplicarea unor instalaţii şi dispozitive tehnice. 43 . Situaţia nu prezintă mari probleme. 4 că „bogăţiile de orice natură ale subsolului. 21). 29 din Codul apelor. după caz. ИИД «Филинь».specială (cu aplicarea unor astfel de instalaţii. 1999. .

este cazul să ne expunem şi asupra părerii. Aceste caractere fac ca să se deosebească de servituţile existente în SUA. p. pe cînd drepturile constituite în folosul unei persoane pot avea ca obiect şi un lucru imobil. servitutea presupune existenţa a două imobile. Legislaţia SUA prevede şi noţiunea de servitute personală. licenţele (lecenses) şi acordurile (covenants) ce reglementează relaţiile funciare. Autorii Codului lui Napoleon nu voiau să folosească expresii care aminteau de inegalitatea şi ierarhia funciară a vechiului regim. se numeşte teren dominant 16. 137]. deşi îl grevează [84. 3) servituţile presupun existenţa a două mobile. Unul. independent de faptul dacă ele sînt posesoarele terenului vecin [84. 3. cît şi în conceptul multor jurişti contemporani. referitor la persoanele fizice sau juridice. care dispunea că servitutea nu stabileşte nici o preeminenţă a unui fond asupra altuia.interesate. 142]. În legătură cu examinarea acestui caracter. în al căror folos este stabilit. 2) servituţile acordă prerogative care nu pot depăşi nevoile şi interesele fondului dominant (fapt pentru care a şi fost constituită servitutea). deoarece situaţia socială şi alcătuirea politică. Teama de a vedea reînviind starea anterioară a condus autorii Codului lui Napoleon să înscrie un articol special (art. pentru uzul şi utilita căruia se exercită servitutea. servitutea personală nu aduce foloase nemijlocite imobilului. servitutea personală este considerată drept de proprietate şi poate fi înstrăinată [84. 638). pe cînd drepturile instituite în folosul unei persoane pot acorda prerogative mult mai largi. Astfel. Cele două terenuri. existentă şi astăzi. în favoarea căruia se exercită servitutea. a căror Terenul aservit se mai numeşte servient. servitutea personală nu poate fi înstrăinată încetînd o dată cu moartea sau încetarea existenţei titularului său. p. Codul civil francez şi cel român au evitat cît mai mult să întrebuinţeze termenii „aservit” şi „dominant”. În genere. drepturile la obţinerea profitului (profits). suprimate de Revoluţia franceză. şerbit etc. se numeşte teren aservit. conform căreia servituţile pot fi create şi în interesul unei persoane. Acest text a fost suprimat pe bună dreptate de autorii Codului civil român ca fiind inutil. răspîndite atît în dreptul roman. în multe jurisdicţii ale SUA. 16 44 . numindu-se servituţi personale. În prezent. dreptul SUA cunoaşte multiple mecanisme juridice care stau la baza servituţilor: grevările (easements). de altfel ele s-ar numi pur şi simplu servituţi. stabilite după Revoluţia franceză. putem menţiona următoarele deosebiri care ne permit să le caracterizăm: 1) servituţile sînt perpetue. pe cînd cele personale durează atît cît trăieşte titularul beneficiar. De obicei. fac imposibilă reînvierea inegalităţii funciare anterioare. 428 al Codului civil. 137]. Acest fenomen nu corespunde nici caracteristicii servituţilor care limitează o proprietate (adică dreptul de proprietate al titularului). celălalt. Deşi între dreptul de servitute şi celelalte drepturi reale există trăsături comune.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari După cum rezultă din art. p.

Legislaţia franceză cere expres ca fondurile să fie vecine. deoarece fiecare este proprietarul unei cote indivize. putea să greveze un teren cu o servitute în folosul celuilalt teren [103. 360]. proprietarul comportîndu-se ca atare. Totodată. adică să aibă un hotar comun. În legătură cu acest caracter. ci să existe posibilitatea economică pentru fondul dominant de a extrage foloase de pe fondul aservit. 336 şi 337 din acelaşi cod. Acest caracter face ca servitutea să se deosebească de alte drepturi de folosire limitată a bunurilor ce nu se află în proprietatea persoanei a cărei drepturi se limitează. nu ca titular de servitute. Proprietarul a două fonduri diferite poate să tragă. în temeiul art. nu a unei servituţi. conform art. apare şi condiţia că fondurile trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi (fondul dominant – imobilul în folosul căruia se constituie servitutea şi Fondul aservit – imobilul grevat de o servitute). şi al dreptului de servitute. în conformitate cu care titularul dreptului de proprietate asupra a două terenuri învecinate. ci o eroare. (6) din Legea nr. În situaţia cînd unul dintre terenuri este înstrăinat. cum ar fi fost în cazul unei servituţi. Astfel. este posibil ca acesta să tragă foloase dintr-un fond prin utilizarea celuilalt. pentru a garanta individualitatea lor economică. legislaţia Suediei din sec. p. Această utilitate însă este o consecinţă a dreptului de proprietate. Dacă două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. De acest lucru nu s-a ţinut cont la adoptarea Codului apelor al Federaţie Ruse. 6 alin. p. utilitatea din celălalt fond. 1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică.existenţă este necesară pentru instituirea servituţii. De aceea. dreptul proprietarului se limitează. trebuie să ne expunem asupra unor reglementări contradictorii din legislaţia Republicii Moldova. servitutea fiind un jus in re aliena. sîntem în prezenţa unei servituţi stabilite de fostul proprietar conform destinaţiei. “întreprinderile energetice care prestează servicii publice au dreptul de servitute 45 . Lucru acesta însă are loc în virtutea dreptului de proprietate. după cum nu poate exista un uzufruct în favoarea proprietarului asupra propriului său bun : nemini res sua servit [7. dacă două persoane au un lot de pămînt în proprietate comună în devălmăşie nu se poate crea o servitute. servitutea de canalizare sau de apeduct poate lega şi fonduri îndepărtate. 65]. al XIX-lea prevedea o excepţie de la acest principiu. p. prin instituirea servituţii. în favoarea unui fond. ceea ce nu înseamnă că ele trebuie să fie limitrofe. trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. Încă dreptul roman conţinea regula că bunul nu poate sluji proprietarului său (res sua servire non potest – lucrul nu se poate sluji pe sine însuşi) [47. deoarece proprietarul are libertatea de a folosi după bunul său plac terenurile ce îi aparţin. Instituirea unei servituţi acvatice este posibilă în cazul cînd obiectul acvatic este deţinut cu titlu de proprietate şi.89]. nu poate exista o servitute a unui fond asupra celuilalt. Trebuie să remarcăm că aceasta nu este o excepţie de la principiul examinat. De exemplu. De exemplu. Cînd două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar.

titularul de licenţă urmînd să repare daunele cauzate astfel proprietarului. întreprinderile respective pot obţine dreptul de a utiliza bunurile imobile pe un termen de cel mult 5 ani. Acest fapt nu corespunde caracterului examinat. În ele se menţionează că titularul licenţei de producţie. fapt ce înlesneşte mult activitatea ei şi contribuie la dezvoltarea sistemului energetic al ţării. e). instalare a reţelelor şi a ţevilor. Ibidem. întitulat “Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”. 46 . stabileşte la art. indiferent de tipul de proprietate. Legea nr. de asemenea. folosind tehnicile respective” 17. numai în baza înţelegerii cu proprietarul. va trebui să încheie un număr mare de contracte pentru instituirea servituţilor necesare acestor lucrări. deoarece fondul dominant nu este determinat. nr. cu apă şi gaz sînt considerate de utilitate publică”. de transportare şi distribuire a energiei electrice şi a gazului are dreptul de a folosi terenul din proprietatea unor alte persoane pentru executarea lucrărilor de pregătire. (1) lit. 111-113/679. 19 Ibidem. În corespundere cu art. pentru efectuarea lucrărilor de marcare. Mai mult decît atît. în cazul necesităţii de a construi în cazuri particulare sisteme de canalizare. 2 din legea menţionată. nr. 50-51/366. de alimentare cu energie electrică. Această reglementare stabileşte că întreprinderile vizate au dreptul de a utiliza fără vreun impediment terenurile. pentru alte acţiuni. de construcţie a obiectivelor. 1998. În principiu. pentru construcţia şi exploatarea obiectivelor. 2000. Aceste reglementări sînt corecte şi. reţele de comunicare. Moldova. dacă părţile nu convin asupra unui alt termen.488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică19. 42-44/311. 5 alin. Ne pare corect faptul că ambele legi reglementează aceste lucruri fiecare în capitolul său IV. Mai detaliat aceste prevederi sînt expuse în Legea cu privire la energia electrică şi în Legea cu privire la gaze 18. de termoficare şi de canalizare. în baza unor înţelegeri particulare. Folosirea terenului unui alt proprietar poate avea loc numai în baza înţelegerii cu el. de deservire profilactică a utilajului. instalaţiilor electrotehnice şi utilajului gazifier. conductelor termice şi de gaze naturale. nr. terenul este folosit. de reparare a reţelelor electrice. poate fi considerat fond dominant terenul în al cărui folos se fac aceste lucrări. pentru a se asigura cu energie electrică şi gaz. dar proprietarul acestui fond. Lucrările de marcare şi alte asemenea enumerate mai sus nu înseamnă însă servitute Folosirea proprietăţii unei alte persoane pentru exploatarea continuă a obiectivelor şi utilajului plasat se face. că “amplasarea sistemelor de comunicaţie. independent de tipul de proprietate.asupra terenurilor. de întreprinderea care furnizează energie electrică sau gaz. De aceea. reţele de gazificare 17 18 Monitorul Oficial al R.

263]. în cazul înstrăinării unuia dintre aceste imobile. de 47 . precum şi sensul că servitutea este un accesoriu al fondului dominant. servitutea este o calitate a fondului [42. .servitutea să fie înregistrată. Ea nu poate fi despărţită de fondul principal pentru a forma un drept de sinestătător şi nu poate fi înstrăinată. în favoarea adjudecatarului. p. Servitutea se transmite nu numai în cazul înstrăinării proprietăţii depline a unui fond. După cum s-a menţionat. şi anume: . grevările sau beneficiile acordate de o servitute pot fi transmise numai o dată cu fondul dominant sau fondului aservit.părţile participante la servitute să îşi continue existenţa şi după actul de transmitere a imobilului (această cerinţă se referă la servituţile personale şi este caracteristică ţărilor care cunosc această instituţie). avînd. Servitutea se transmite o dată cu fondul chiar atunci cînd actul de înstrăinare a acestuia nu conţine o dispoziţie expresă relativă la ea. cesionată. 263]. noului proprietar i se transmit beneficiile sau obligaţiile stabilite prin servitute.4 Caracterul accesoriu Servitutea este întotdeauna un accesoriu al fondului.5 Caracterul perpetuu Servitutea durează atîta timp cît durează imobilul şi cît se menţine situaţia din care a rezultat. . fiind un drept real principal. nu exclud necesitatea instituirii unei servituţi între proprietarii de fonduri vecine. Astfel. 3. tot astfel sarcina de a suferi servitutea se transmite odată cu fondul aservit. dacă părţile nu stabilesc altfel. în favoarea achizitorului. În dependenţă de sistemul juridic. prin urmare soarta juridică a acestuia. deoarece are o existenţă de sine stătătoare.energetice. urmărită sau ipotecată singură. pentru ca servitutea să nu îşi piardă forţa juridică în momentul transmiterii imobilului grevat. Aşa cum dreptul de a exercita servitutea se transmite o dată cu fondul dominant. sau în cazul adjudecării fondului. 3.cumpărătorul imobilului grevat să fie preîntîmpinat despre existenţa acestei servituţii.acordul despre instituirea servituţii să fie încheiat scris şi semnat de părţi. p. ar trebui respectate anumite condiţii. Pornind de la acest caracter. . altele asemenea. dobînditorului şi uzufructuarului. dar şi în cazul constituirii unui uzufruct sau a unui drept de uz: uzufructuarul şi uzuarul au dreptul să exercite servituţile stabilite asupra fondului supus uzufructului [42. iar sarcina ce corespunde dreptului de servitute şi care grevează fondul aservit . Există situaţii în care proprietarii celor două fonduri.regimul juridic al acestuia. De asemenea se impune şi sensul că dreptul de servitute e un drept real accesoriu.

Argumentul în susţinerea acestei păreri constă în faptul că servitutea profită tuturor coproprietarilor.6 Servitutea este indivizibilă Servitutea este indivizibilă în sensul că se constituie asupra întregului imobil aservit şi profită întregului fond dominant. Servitutea se datorează de întregul fond aservit şi profită întregului fond dominant. 263]. Servitutea împrumută de la dreptul de proprietate caracterul de perpetuitate. fără acordul celorlalţi. p. stabilindu-i un anumit termen. dreptul poate fi limitat sau stins prin convenţia proprietarilor celor două fonduri [36. Profesorul Eugeniu Safta-Romano este de părerea că regula unanimităţii se aplică diferit. este o consecinţă a naturii sale dependente şi accesorii. intitulat “exercitarea servituţii”. Cu alte cuvinte. pot limita în timp servitutea. o convenţie valabilă cu proprietarul fondului aservit pentru constituirea unei servituţi. În această situaţie. instituirea servituţii trebuie să se facă în contradictoriu cu toţi coproprietarii fondului aservit. servitutea se datorează de întregul fond aservit şi de fiecare porţiune din fond. 263]. nu de esenţa sa. (3) : “Dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. 3. exercitîndu-se în favoarea întregului fond dominant şi al fiecărei porţiuni din el. Acest caracter al servituţii care este legată de proprietatea fondului. iar 48 . nici nu poate dăinui numai în parte. din Codul civil. stabileşte la alin. Ea nu se poate stinge. după cum proprietatea indiviză se raportă la fondul dominant sau la fondul aservit. Cînd însă este vorba de constituirea unei servituţi. Pentru ca servitutea să se stingă se cere consimţămîntul tuturor coproprietarilor. 263]. ci se stinge în întregime sau dăinuie în întregime [42. oricare coproprietar poate să încheie singur. odată cu moartea proprietarului fondului dominant sau cu moartea proprietarului fondului aservit [42. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. servitutea este perpetuă numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le limita în timp [42. p. Dacă fondul dominant se află în coproprietate. p. Faptul că servitutea este perpetuă prin natura ei nu împiedică însă părţilor să-i limiteze durata. Cu alte cuvinte. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant la soluţionarea litigiului”. Şi viceversa: dacă un fond grevat anterior cu o servitute devine proprietatea indivizibilă a mulor proprietari. În cazul cînd unul dintre cele două fonduri se divid (se împart). un singur proprietar sau numai cîţiva dintre ei nu pot cauza stingerea servituţii. caracterul perpetuu ţine de natura dreptului. Prin urmare. Cînd un fond sau ambele aparţin mai multor proprietari în indiviziune. servituţile sînt perpetue numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le stabili temporar. Cu alte cuvinte. Articolul 434. atunci. nu se stinge. 231]. ca uzufructul.comun acord. p. regula unanimităţii acţionează în privinţa coproprietarului fondului aservit.

bunurile publice se caracterizează prin: 1) imposibilitatea de a fi obiect al proprietăţii individuale. dar care ne satisfac anumite necesităţi. Dacă un bun este o coproprietate. fie asupra. Unele subiecte nu sînt de acord. dar ele apar în alte raporturi juridice din societate. Ar fi bine ca. susţinînd.servitutea serveşte numai unor părţi din imobilul dominant ori se poate exercita numai asupra unor părţi din imobilul grevat. unuia dintre coproprietari. 147]. bunurile din proprietatea lui pătrund în circuit civil ca valori de schimb. Distincţia dintre bunurile publice (rei publicae) şi bunurile statului (patrimonium fisci) a apărut încă la romani. Astfel. ci de imposibilitatea aflării sale în proprietate individuală (personală). Ce ar însemna aceasta? Nu este vorba de interzicerea (vînzarea) nici de imposibilitatea folosirii lui. fie în favoarea lui. Atît bunurile din proprietatea publică. subiect al dreptului asupra bunurilor publice este întreaga societate. În alte situaţii. 3. a cel puţin. Această distincţie se datora faptului că bunurile publice aparţineau întregii societăţi. că proprietatea de stat şi proprietatea publică sînt lucruri diferite şi urmează a fi tratate diferit. ulterior. cît şi cele din proprietatea de stat sînt scoase din circuitul civil. atunci cînd se constituie o servitute în favoarea unui asemenea fond să se ceară consimţămîntul expres. Această observaţie este exactă dacă proprietarul fondului dominant nu cere o despăgubire. În cazul în care statul îşi realizează cheltuielile sale şi intră în relaţii cu subiecte private. mai facem o precizare. Care este natura proprietăţii publice? Oare toate bunurile din proprietatea statului sînt în proprietate publică? În ultimul timp. Fenomenul aceasta are loc prin raporturi de altă natură. dreptul de servitute se stinge în privinţa celorlalte părţi. 156]. cu titlu de iniţiativă legislativă. iar asupra la bunurilor de stat – statul. va avea importanţă: avem bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuit. deoarece actul profită tuturor. este necesar consimţămîntul tuturor coproprietarilor [44. 2) capacitatea lor de a fi în serviciu întregii societăţi. p. Există însă bunuri cărora nu le putem atribui regimul de stăpînire personală. care. ultimele însă numai pe perioada în care se află în posesiunea statului [92. tot mai des este susţinută opinia conform căreia proprietatea publică echivalează cu noţiunea de proprietate de stat.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public Acest caracter este pus într-o situaţie de incertitudine din cauza discuţiilor ce au loc în Republica Moldova asupra problemei apărute între noţiunea de proprietate privată şi noţiunea de proprietate publică. Necesităţile oamenilor sînt satisfăcute nu numai cu bunuri din proprietatea personală. Problema este de o maximă importanţă pentru studiul nostru. pentru instaurarea servituţii. între coproprietari pot apărea litigii. p. Pentru a face distincţie între proprietatea publică şi cea de stat. Astfel. Chiar şi în 49 .

prin lege sau în modul stabilit de lege. După cum am văzut însă. în orice relaţie s-ar afla cu statul. prin ocrotirea de către stat a relaţiilor de folosire a bunurilor din proprietatea publică. Bunurile rei publicae nu pot fi în proprietate. Din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ . Categoria de rei publicae nu este o creaţie a vreunui drept. în aceste condiţii şi statului. se făcea afirmaţia că dreptul de folosinţă este opozabil. Prin urmare. dezmembrînd dreptul de proprietate al statului asupra terenului [29. Astfel.literatura juridică anterioară anului 1989. prin organele sale. importanţei lor deosebite. deoarece caracterul său de a folosi întregii societăţi a apărut încă din comuna primitivă. urmăreşte. pe cînd bunurile rei publicae. au valoare de schimb. Persoanele lezate în dreptul lor de a folosi bunuri publice se pot adresa în justiţie pentru a li se recupera prejudiciul. p. sînt lipsite de orice valoare economică. nu sînt trecute în domeniul public. insesizabile şi imprescriptibile. bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat dacă. bunurile res fisci fac parte din patrimoniul statului. în primul rînd. pe cînd bunurile de stat sînt folosite de toţi cetăţenii. datorită caracterului lor natural. unii jurişti exclud orice drept asupra lor. Prin urmare. Dreptul de proprietate asupra lor nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de terţi prin uzucapiune. Ele se atribuiau.teritoriale fac parte bunurile determinate de lege. Un proprietar obişnuit are dreptul să se folosească de bunurile sale singur şi în interesul său. În acest caz însă nu poate fi vorba de un drept de proprietate. precum şi bunurile care. De aceea. Bunurile domeniului public sînt inalienabile. la rei publicae. nu ca un proprietar. statul reacţionînd ca un apărător al ordinii publice. folosirea bunurilor menţionate este foarte importantă. ci şi pe cale civilă. conform prevederilor art. Caracterul juridic al relaţiilor de folosire a bunurilor publice se manifestă şi prin dreptul statului asupra lor. nu pot fi obiectul convenţiilor. Toate acestea dovedesc netemeinicia părerii apărute în doctrina rusă că deosebirea dintre proprietatea publică şi cea privată nu ar avea importanţă juridică. prin natura lor. Caracterul juridic ale acestei folosinţe se manifestă. Statul stabileşte regulile de întrebuinţare. 296 din Codul civil. din timpuri străvechi. 50 . Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate. ci şi juridică. menirii de a servi necesităţilor esenţiale ale întregii societăţi. sînt de uz sau de interes public. respectarea acestora. Ea este mai veche chiar şi decît categoria proprietăţii. iar această folosire este nu numai faptică. 129]. aplică pedepse celor care le încalcă. dreptul de folosinţă asupra bunurilor publice este apărat nu numai pe cale penală şi administrativă. servind întregii societăţi.

pasaje. Trebuie să identificăm situaţia cînd bunul. chioşcuri). 127. se consideră publice trenurile afectate căilor de comunicaţie (pieţe. ar limita posibilitatea celorlalţi de ale folosi. 128]. la art. fără ca aceasta să fie în detrimentul terenurilor publice. Credem că bunurile publice trebuie folosite în strictă conformitate cu destinaţia lor. 51 . enumeră bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. în virtutea dreptului său de proprietate. poate fi folosit de mai multe persoane. bulevarde. obligaţia de a permite exercitarea unor prerogative de acest tip proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului dominant.proprietarul este nevoit să rabde acţiuni ale proprietarului fondului dominant pe care. satisfacerii necesităţilor socialculturale ale populaţiei (grădini publice. Constatăm aşa dar că bunurile de uz public nu pot fi grevate cu servituţi. ea urmînd să se constituie printr-un act administrativ al organului competent [15. plaje.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină Sarcina este o obligaţie care apasă asupra tuturor proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului aservit: obligaţia de a nu exercita anumite prerogative inerente dreptului de proprietate sau. 97]. parcuri. care obliga proprietarul fondului aservit de a repara suportul pe care se sprijină fondul dominant. 47 din Codul fiscal. . Încă de la romani există regula conform căreia servitutea nu poate conţine obligaţia proprietarului fondului aservit de a face (servitus in facindo consistere non potest) [99. scuaruri). datorită specificului său. în virtutea dreptului său. pentru necesităţi ale gospodăriei comunale. p. în conformitate cu destinaţia specială a acestor terenuri.proprietarul se obligă a se abţine de la atare acţiuni pe care. străzi. lacuri. în celelalte cazuri servitutea nu trebuie interzisă. Unii autori însă menţionează că această interdicţie ar trebui să existe numai în cazul în care constituirea unei servituţi încurcă folosirii sociale. În conformitate cu art. Statul. drumuri şi altele asemenea). de aceea orice întrebuinţare a lor în acest sens nu va fi considerată servitute. De la această regulă făcea excepţie “servitus oneris ferendi”. p. nu poate admite constituirea de servituţi asupra lor. Limitarea adusă proprietarului prin instituirea unei servituţi asupra bunului său constă în următoarele: .Constituţia Republicii Moldova. le-ar fi putut înlătura. Pe terenurile publice se permite amplasarea construcţiilor şi amenajărilor capitale. are dreptul să le facă. care nu este proprietarul adevărat al acestor bunuri. 3. deoarece ar contraveni intereselor publice. invers. precum şi a construcţiilor şi amenajărilor provizorii uşoare (gherete.

52 . Crearea unei situaţii juridice. partea avînd obligaţia de a repara celeilalte părţi prejudiciile cauzate prin această desfacere. Spre exemplu: 1. la rîndul său. acordă drept de utilizare a bunurilor altuia. ţine de o perioadă strict determinată. Drepturile ce nasc din contracte au valoare juridică. dacă servitutea împiedică proprietarului să-şi folosească bunul conform destinaţiei. de energie electrică etc. terenul. După expirarea unui an de la încheierea contractului. prin încheierii unor contracte.Acestea sînt caracteristicile esenţiale ale dreptului de servitute care permit determinarea lui de alte realităţi juridice similare. Arenda. de obicei. iar încălcarea dreptului de servitute să fie contestată în instanţă de judecată. pentru a se asigura cu apă. însă. este de 99 de ani. B i-a plătit lui A o anumită sumă. dreptul său de a exploata sistemul de aprovizionare cu apă va fi respectat de toţi proprietarii terenului aservit. imobilul aservit continuă să fie utilizat în paralel de către proprietar. similare servituţilor.). problema se va repeta. (apeducte. are forţă obligatorie pentru toţi deţinătorii terenului dominant şi ai celui aservit. O astfel de situaţie poate apărea în cazul arendării terenului pentru extragerea de bogăţii subterane sau pentru instalarea unor sisteme de canalizare. spre deosebire de servitute. de asemenea. 2. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede în acest sens că. Mai mult decît atît. Unicul neajuns al arendei în acest caz constă în faptul că este limitată în timp. utilizarea exclusivă a bunurilor arendate. fiind un drept real. În această situaţie. Servitutea trebuia înregistrată. arenda poate acorda aceleaşi privilegii ca şi servitutea. Dacă C va vinde. În anumite situaţii. numai în privinţa părţilor contractante. însă existenţa acestui drept. Arenda presupune. În cazul servituţilor. în acest caz. acesta are dreptul să ceară în justiţie. în a cărui bază B are dreptul de a instala pe terenul lui A o ţeavă. Dacă B va institui însă o servitute. A vinde lui C terenul. Dacă însă ţinem cont că termenul maxim prevăzut de legislaţia în vigoare. pentru ca toţi viitorii proprietari să cunoască existenţa ei. Contractul nu a fost înregistrat. Distincţia dintre drepturile reale şi creanţe. în caz contrar rămîne fără apă. Pentru acest drept. unele contracte pot fi desfăcute în mod unilateral. conducte de gaz. B poate propune lui C să plătească din nou pentru utilizarea terenului. Ei încheie un contract. de obicei. Deosebirea dintre utilizarea contractului şi servituţi poate fi ilustrată prin următorul exemplu: A şi B sînt proprietarii a două terenuri vecine. C îi cere lui B să scoată ţeava motivînd îi încurcă să construiască un obiectiv planificat. fără intervenţia proprietarului şi fără dreptul acestuia de a utiliza bunul în perioada arendei. are o mare importanţă. arenda poate fi utilizată cu acelaşi succes ca şi servitutea. şi anume cînd proprietarului este permis să utilizeze în paralel bunul arendat. Servitutea. încetarea servituţii.

Clasificarea servituţilor §1. cu o anumită înălţime sau chiar într-un anumit stil. art. Astfel. după cum am amintit. 389). 3. servitutea de a nu clădi. după nevoile particulare şi posibilităţile materiale [66. căci necesităţile. pe anumite străzi. aparente şi neaparente. de fapt. p 264]. 5. este o adevărată servitute. s-au făcut încercări de a clasifica servituţile. deoarece în teorie acest obiect poate varia la infinit şi. care nu are alt obiect decît estetica străzii (Codul civil. deşi obiectul ei este mai mult confortul terenului dominant. este necesar să admitem că o servitute poate avea drept obiect simplul agrement al terenului dominant. este greu uneori să stabileşti deosebirile (de exemplu. În definitiv. uzul şi utilitatea imobilului dominant (Codul civil. Trebuie să dăm sintagmei „utilitate şi confort al terenului” o interpretare largă. lato senso [42. Tot astfel. 2. servitutea de a nu clădi decît după un anumit plan.Este aproape imposibilă definirea servituţilor prin obiectul lor specific concret. art. extragerea materialelor etc.) Secţiunea a 3-a. se impune proprietarilor urbani. p. În practică însă. Generalizări privind clasificarea servituţilor Clasificarea servituţilor se face după o serie de criterii care rezultă explicit sau implicit din prevederile Codului civil. Este adevărat că. cunoştea diviziunea lor în: 53 . chiar simplul agrement poate intra în noţiunea de utilitate. se pot crea cele mai variate servituţi. Diferitele criterii de clasificare divid servituţile în: 1. naturale. ca obiect general al tuturor servituţilor. De aceea. 214]. 264]. pentru uzul pădurilor. în practică numărul şi varietatea servituţilor nu este mare. pozitive şi negative. pe care servituţile trebuie să le satisfacă sînt limitate şi se regăsesc peste tot mai mult sau mai puţin identice [42. care permite proprietarului fondului dominant să se bucure de o privelişte de care ar fi lipsit dacă proprietarul fondului vecin ar ridica o clădire. Dreptul roman. continue şi necontinue. p. Legea însă nu mărgineşte obiectul posibil al servituţilor ci se mulţumeşte să identifice. urbane şi rurale. 428). 4. Servituţile nu trebuie confundate cu anumite drepturi de uz sau de uzufruct restrîns. prin dispoziţiile de ordine publică. Din timpuri străvechi. legale şi prin destinaţia stabilită de proprietar (izvorîte din fapta omului).

incomodităţi şi chiar prejudicii proprietarului terenului folosit pentru trecerea sau pentru construirea unui apeduct şi. numit servitute. de regulă. Denumirea provine de la termenul latin praedium. servitutea predială.a. actus dreptul de a trece cu animalele. pe de altă parte. în mod inevitabil. neconsumptibil. s-au pomenit izolate de drumuri sau de sursele de apă. Importanţa vitală a prelucrării eficiente a terenurilor înfundate a generat necesitatea accesului acestora la drumurile publice şi la sursele de apă. Apărute mai întîi în localităţile rurale asupra terenurilor.). . de a instala în terenul vecinului un apeduct pentru irigarea terenului propriu. avînd termenul limitat la durata vieţii tirularului şi putînd avea în calitate de obiect orice lucru. Astăzi aceste fenomene există sub alte denumiri (uzufruct. teren).personale – servituţi ce se constituiau în folosul unor persoane. are scopul de a echilibra în mod echitabil interesele proprietarului unui teren sau al unui alt imobil (terenul aservit) cu interesele altor persoane către care trece.rustice (rurale) – constituite în folosul unui lot de pămînt (iter-dreptul de trecere. în urma aranjamentelor funciare. Denumirea provine de la caracterul personal al acestora. Ele au apărut mai tîrziu o dată cu 54 . apăreau coliziuni de interese care trebuiau aplanate în mod echitabil printr-un mecanism juridic. avantaje (posibilităţi.. care. etc. pe de o parte.servitutes urbanorum legate de terenuri şi de alte bunuri imobile ce se aflau în localităţile urbane. Toate acestea creau. Aşadar. Accesul însă era legat de folosirea terenului vecin într-un mod sau altul: de a trece peste el spre terenul propriu şi invers. favoruri) proprietarului de teren a cărui prelucrare necesită efectuarea unor astfel de lucrări. ele fiind inalienabile. Servituţile prediale se împărţeau la rîndul lor în: .prediale – servituţi ce se constituiau în folosul unor imobile. spre drumul public. servituţile s-au extinse mai tîrziu şi asupra altor imobile aflate în localităţi urbane. abitaţie ş. ce înseamnă proprietate funciară (lot de pămînt.urbane . via-dreptul de trecere cu căruţa. Servituţile prediale şi cele personale sînt unite prin faptul că şi unele şi latele fac parte din categoria drepturilor asupra lucrurilor altuia (ius in re aliena) şi că sînt incluse în aşa-numitele dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. subiect şi termen. aquae haustus . servitutea personală se deosebeşte de cea predială prin obiect. Acestea nu erau considerate servituţi adevărate. uz.). clădiri. Aceste servituţi sînt cele mai vechi. Servitutea predială rustică. apare o dată cu trecerea societăţii umane la îndeletnicirea agricolă şi la instituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole. în baza legii sau actelor juridice. constituite în folosul unei construcţii. aquaeductus .dreptul de a trage apă. dreptul de a folosi acest imobil întrun mod sau altul (terenul dominant). . fiind cea mai veche.dreptul de a lua apă etc. Între proprietarii acestor două terenuri vecine. Cu alte cuvine. impusă de factori şi circumstanţele obiective ale vieţii sociale.

iar neaparente . iar servituţile neaparente nu se manifestă prin astfel de semne şi lucrări. servituţi de lumină. Deşi cuvintele lucrări şi semne nu sînt sinonime. Legislaţia noastră nu cunoaşte o reglementare detaliată la acest capitol. legea citează servitutea de a nu zidi sau de a nu zidi decît pînă la o înălţime 55 . credem că pentru delimitarea servituţilor în aparente şi neaparente. pentru ca o servitute să fie aparentă. servitus tigni immittendi – dreptul de sprijin de peretele străin. 2) servituţi continue şi necontinue. 430 din Codul civil: 1) servituţi aparente şi neaparente. de apeduct (cu condiţia ca apeductul să fie exterior) etc. din cauza lucrărilor sau semnelor exterioare şi aparente. Această clasificare. rezultă că. Ca exemplu de servitute neaparentă. (5) din art.). Legislaţia civilă moldovenească. În dreptul actual ea îşi pierde din importanţă. sînt deci aparente servituţile de vedere. servituţile aparente sînt vizibile în exterior. servituţi de vedere etc.acelea care nu se atestă prin astfel de semne. Din definiţia dată de lege servituţilor neaparente. 429.dezvoltarea oraşelor (servitus protegendi – dreptul de a pătrunde cu acoperişul casei în spaţiul aerian străin. servituţile sînt aparente şi neaparente. 3) servituţi pozitive şi negative. Conform alin. ci este suficientă existenţa unor semne exterioare. 622 dă ca exemplu de semne aparente: o uşă. doar cu excepţia prevederilor alin. necesare exercitării. şi se numesc rurale servituţile stabilite în folosul pămîntului. Cu alte cuvinte. legiuitorul român prin în art. §. La acest capitol. adică ceea ce determină ca servitutea să poată fi văzută. (1) din articolul 430 al Codului civil. După obiectul lor. Această clasificare era importantă în dreptul roman. stilicidii – dreptul de scurgere a apelor de ploaie. cloacae – dreptul de a face canalizare. indiferent de faptul că aceste clădiri se află în oraş sau la ţară. trebuie să se aibă în vedere semnele exterioare.2 Servituţile aparente şi neaparente După felul în care se manifestă. o fereastră. un apeduct. Conform art. unde servitutea constituită asupra unei construcţii ce se va edifica ori asupra unui teren ce va fi dobîndit se naşte numai la data edificării ori dobîndirii. sînt aparente servituţile care se cunosc prin semne exterioare. căci nu atrage nici o consecinţă. nu este nevoie de existenţa unor lucrări propriu-zise. destul de ambiguă ar putea fi eliminată din dreptul modern. 621 din Codul civil român însă se numesc urbane servituţile stabilite în folosul clădirilor. (pe lîngă cea română şi franceză) distinge următoarele clasificări ale servituţilor conform art. ceea ce ar fi făcut legiuitorul nostru în Codul civil. servituţile sînt urbane şi rurale.

Potrivit art. sînt neaparente toate servituţile negative. Ea nu exista în dreptul roman şi nu apare decît în dreptul francez abia în sec. atunci servitutea este neaparentă. 577 al Codului civil român impune ordinea în care acestea trebuie prezentate. numai servituţile continue şi aparente. 213]. Potrivit art. Iar cît priveşte clasificarea lor. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. Iată. prin uzucapiune. servitutea este aparentă. precum şi cele neaparente şi pozitive. mai ales din punctul de vedere al prescripţiei servituţilor. p. 3) servituţile necontinue şi aparente. ci de felul cum se exercită. În acelaşi sens are şi Codul Caragea (art. aceeaşi servitute poate fi aparentă sau neaparentă după împrejurări. Dar alin. Un alt exemplu este cazul unei servituţi de trecere. În dreptul roman din lui Justinian orice servitute putea fi dobîndită cu bună-credinţă prin uzucapiune de 10-20 ani. după cum vom vedea. servituţile continue fiind în acelaşi timp aparente. Există servituţi al căror caracter aparent sau neaparent depinde de natura lor. al XVIII-lea. Astfel sînt în genere servituţile negative. care sînt neaparente pentru că nu se pot manifesta prin lucrări exterioare [75. Astfel. deci continuă şi publică. În acest sens. Astăzi. cum este acea de trecere pe o potecă. Clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. Putem adăuga că. 433 din Codul civil. cum este acea de vedere. servitutea este neaparentă. au importanţă la reglementarea modului de constituire. Însă la acea epocă ea se confunda cu clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. servitutea de apeduct: dacă apeductul este la suprafaţa pămîntului. Cînd trecerea se face pe o cărare sau pe un drum vizibil. adică de circumstanţele de fapt [42. servitutea este aparentă. 2). clasificarea servituţilor făcută la art. Clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente au o origine recentă. ca acea de a nu clădi. Deşi criticată. or. ceea ce dă naştere la următoarele feluri de servituţi: 1) servituţi continue şi aparente. cum este acea de a nu construi. 56 .determinată sau de a nu înălţa zidirea. p. este importantă. se pot dobîndi. precum şi în aparente şi neaparente. necultivat. de pildă. Deci posesia unor astfel de servituţi este prin ipoteză viciată. prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesie neviciată. în condiţiile legii. face din clasificarea în aparente şi neaparente o clasificare de sine stătătoare. dacă trecerea are loc pe un teren neîngrădit. fără vreun semn. 433]. Codul lui Napoleon este acela care. 4) servituţile necontinue şi neaparente. 4 partea. iar cele necontinue neaparente. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. cap. 2) servituţile continue şi neaparente. 623 din Cod civil român. exercitare şi stingere a servituţilor în general. clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente se poate combina cu clasificarea în continue şi necontinue. Ceea ce face ca servitutea să fie aparentă sau neaparentă nu depinde de natura servituţii. în genere. dacă apeductul este îngropat în pămînt. cum este aceea de a păşuna. pentru prima oară. numai servituţile continue şi aparente se pot uzucapa. aceste calităţi ale posesiei nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente.

cu toată abstenţiunea actuală. Servitutea de fereastră sau de vedere este aceea care dă dreptul de a stabili ferestre spre fondul învecinat la o distanţă mai mică de fond decît cea fixată în Codul civil român la art. Proprietarul terenului poate face orice construcţie numai cu respectarea unei distanţe minime faţă de linia de hotar. şi necontinue . în lipsă acestora. fără a fi necesară fapta omului. o asemenea servitute este necontinuă chiar dacă apa s-ar scurge mereu. Nu continuitatea atribuie servituţii caracter continuu. este necesară intervenţia continuă şi actuală a omului. iar prin necontinuă cînd se exercită cu întrerupere. servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi continuu. 430 alin. Această posibilitate derivă din situaţia. în cazul servituţii de scurgere a apelor rezultate din ploi. ferestrele şi alte asemenea”. regulamentului de urbanism sau. ca aceea de a nu clădi peste o anumită înălţime. ceea ce determină caracterul de continuitate este posibilitatea de a exercita servitutea şi de a profita de ea. Tot la această materie. în a cărei lipsă servitutea nu se exercită şi nu serveşte la nimic. De asemenea. în doctrina juridică “servitutea continuă este acea care se exercită fără ca omul să fie obligat să facă acte succesive şi repetate de uz. După cum s-a relevat pe bună dreptate. Pentru a evita unele confuzii. p. conform obiectului locului. deoarece nu impune fapta omului. 622 din Codul civil român dă ca exemplu de servituţi continue: “apeductul. Servitutea de apeduct este aceea care dă dreptul de a duce apa prin conducte peste un fond străin. Servitutea de scurgere a apelor este aceea care dă dreptul să se scurgă apa de pe fondul dominant pe fondul aservit. sînt continue toate servituţile negative. Sînt continue. pe cînd servitutea necontinuă este aceea ce nu se poate exercita decît prin repetarea unor acte pozitive de uz de către titularul ei” [42. deoarece pentru a fi exercitată (pentru ca apa să se scurgă). situaţie de aşa natură încît. în care este vorba de o servitute de scurgere a apei provenind dintr-o pompă mînuită de un om. Să presupunem însă o altă situaţie. astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Servituţile continue şi necontinue Clasificarea servituţilor după modul de exercitare în continue şi necontinue este făcută în Codul civil la art. art. o dată ce există. trebuie să spunem că prin cuvîntul continuă nu se înţelege că servitutea se exercită neîntrerupt. 612 şi 613. care creează un beneficiu pentru unul din fonduri şi care continuă prin ea însăşi. ne vom afla în prezenţa unei servituţi continue. conform legii. Toate aceste servituţi sînt continue. (2). fiindcă constau într-o situaţie de fapt a fondurilor. fără intervenţie.servituţile pentru a căror existenţă şi exercitare este necesară fapta omului. naturală sau stabilită de om. o dată 57 . Astfel. a fondurilor. 433]. Dimpotrivă. deşi exercitarea servituţii este întreruptă (nu plouă continuu). ceea ce determină caracterul de necontinuitate este nevoia intervenţiei neîncetate şi actuale a omului.§3. scurgerea apelor. servitutea se exercită singură. Cu alte cuvinte.

622 din Codul civil român enumeră. Cînd însă scurgerea se referă la apa menajeră sau la apa dintr-o pompă. alteori necontinuă. Reglementate de Codul civil. dreptul de a păşuna vitele. dacă nu ia apă. uzul unei păduri sau al unui islaz etc. 622 din Codul civil român. continue şi neaparente. anumite acte de folosinţă pe fondul aservit. necesară la fiecare caz de scurgere. lumina pătrunde singură prin fereastră şi vederea subzistă singură cît timp nu este astupată. titularul nu le-ar putea exercita. în realitate însă. dreptul de a extrage materiale dintr-un fond străin. Toate aceste servituţi nu procură nici un folos titularului lor. de exemplu dacă nu trece peste fond. (3) din Codul civil. servitutea de trecere este o servitute pozitivă.acele servituţi care impun proprietarului fondului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate. Se poate adăuga şi dreptul de a adăpa sau de a spăla pe fondul altuia.stabilită. servitutea de trecere este o servitute pozitivă. Astfel. În primul caz. pentru că titularul ei poate trece peste terenul aservit ca şi cum ar fi proprietarul lui. pe care. În al doilea caz. pe fondul aservit (de exemplu. Astfel. dacă nu ar exista servitutea. iar negative . această servitute uneori este continuă. servituţile sînt pozitive şi negative. fiindcă scurgerea o dată orînduită. servitutea de scurgere este enumerată printre servituţile continue. Conform art. se efectuează de cîte ori plouă. fiindcă apa nu se scurge decît dacă se aruncă apă menajeră sau se acţionează pompa. 58 . adică numai printr-o intervenţie a omului. Prin urmare. perpetuîndu-se fără intervenţia omului: apa curge singură pe conducte. fiindcă titularul ei poate trece peste fondul aservit ca şi cum ar fi proprietarul acestui fond sau cea de a lua apă de la o fîntînă situată pe terenul dominant). 430 alin. Conform prevederilor art. în mod direct. servituţile pozitive dau titularului lor dreptul de a exercita asupra fondului unui alt proprietar anumite acte de uz. Tot art. ci asigură exerciţiul normal al dreptului de proprietate.4 Servituţile pozitive şi negative După conţinutul obiectul lor. dacă nu extrage materiale etc. dreptul de a lua apă de la fîntînă. dacă acesta nu face un act pozitiv de folosinţă. servitutea dă proprietarului fondului dominant dreptul de a săvîrşi în mod direct anumite acte de folosinţă.). este continuă. proprietarul fondului aservit este împiedicat să-şi exercite dreptul ori acest drept este supus unor restricţii (interdicţia de a nu construi etc. prin natura lor. ca exemplu de servituţi necontinue dreptul de trecere. servituţile pozitive şi cele negative nu constituie adevărate dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Servituţile negative sînt. fără vreo nouă intervenţie a proprietarului. §. cînd se referă la apele de ploaie. sînt pozitive servituţile care îndreptăţesc pe proprietarul terenului dominant să facă. servitutea este necontinuă.

testament. donaţie). 202]. pot hotărî. schimb). 177]. Trebuie. Din aceste prevederi rezultă. pe de o parte. Astfel. libertatea proprietarilor este nelimitată. Existenţa aşa-ziselor servituţi naturale şi legale reprezintă cazul normal.) nu sînt adevărate servituţi. instituie imediat natura. etc. social şi politic ori regulilor de convieţuire socială. în acest sens. p. relevat faptul că nici servituţile stabilite prin acte juridice (legislative. de asemenea. iar pe de altă parte. Conform art. Ei sînt liberi să instituie orice servitute. articolul 431 alin.(1) şi articolul 432 din Codul civil reglementează constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar. principiul constituirii servituţilor prin titluri. motiv pentru care legiuitorul nu a enumerat servituţile. sau. De exemplu. în virtutea dreptului lor de proprietate. cît şi actele cu titlu gratuit (testament. Sub acest aspect. se poate permite vecinului să construiască ori să planteze la o distanţă mai mică decît cea prevăzută de lege. fiind considerată cea mai exactă şi cuprinzătoare. scopul şi situaţia servituţii unei părţi din teren în favoarea altor părţi”. literatura clasică de specialitate defineşte că servitutea stabilită prin fapta omului constituie o sarcina impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil aparţinînd unui alt proprietar. 432.Capitolul II. dezmembrarea dreptului de proprietate. 284]. Autorii Codului civil au atribuit servituţii stabilite prin fapta omului o deosebită importanţă. să facă deschideri 59 . Totodată. cu condiţia de a nu încălca ordinea publică [82. ci limitare a exercitării dreptului de proprietate. 428 reiese că proprietarul unui teren sau al unei clădiri poate constitui prin acte juridice orice fel de servitute cu condiţia de a nu fi contrară modului economic. în vederea unei eventuale parcelări. Adevăratele servituţi sînt servituţile convenţionale. atît actele cu titlu oneros (vînzare. de comun acord. Noţiunea de titlu cuprinde. p. sau prin destinaţia proprietarului [3. din raporturile fireşti de vecinătate [24. Prezentare generală privind servituţile stabilite prin fapta omului Este incontestabil faptul că adevăratele servituţi sînt stabilite prin fapta omului. stabilită prin convenţie. Este de menţionat şi faptul că titularii de fonduri au posibilitatea de a deroga de la normele care reglementează servituţile legale (stabilite prin act juridic). principiul libertăţii de constituire a servituţilor. Din definiţia dată în Codul civil de art. prin uzucapiune. constituite prin destinaţia stabilită de proprietar. situaţia obişnuită a unor fonduri ce se găsesc în anumite condiţii. Proprietarii celor două fonduri. Servituţile stabilite prin fapta omului Secţiunea I. conform Codului civil. p. “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. stabilite prin voinţa omului. ce derivă. în mod necesar.

432 din Codul civil. precum şi prin faptul că proprietarul aservit se poate elibera abandonînd fondul. De altfel. p. Codul civil român nu a reprodus această ultimă dispoziţie deoarece. El poate să fie ţinut să întreţină lucrările necesare exerciţiului servituţii. Pentru a stabili. independent de fonduri. numite servituţi naturale şi legale [42. 428 din Codul civil. ci este un simplu accesoriu derivînd din natura servituţii. o servitute asupra unui fond. la adoptarea Codului civil. categorică. în favoarea fondului dominant decît de către proprietarul lui. în acelaşi timp. că o servitute profită unei persoane numai prin faptul că posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. Făcînd un studiu comparat în materie. Totodată. în loc de a se transmite moştenitorilor. adică o dată cu fondurile. 432 din Codul civil. spre deosebire de celelalte restricţii şi modalităţi normale ale proprietăţii. deoarece nu formează obiectul principal al servituţii. De asemenea. în mod suficient. anume proprietarului fondului dominant. p. Servituţile stabilite prin fapta omului sînt singurele care merită numele de servitute. care stabileşte. Dacă prevederile art. orice drept profită unei persoane un drept în favoarea unui fond. Pentru a profita de servitute. p. 285]. dispunînd că nu poate constitui ca servitute obligaţia cuiva de a face un lucru personal şi nici nu se poate stabili cu titlu de servitute o obligaţie în favoarea unei persoane. şi acest adevăr rezultă. Servitutea nu poate fi dobîndită de către uzufructuar sau chiriaş. Într-adevăr. Această obligaţie nu contravine prevederilor art. din definiţia servituţii prezentată la art. persoana trebuie să 60 . se impune o remarcă: în această problemă. în formula Codul lui Napoleon. obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pozitive [49. Servitutea însăşi foloseşte unei persoane. Legiuitorul moldav. cu respectarea condiţiilor stipulate în contractul de servitute. 428 în Codul civil al Republicii Moldova. care nu ar folosi unei persoane. 686 din Codul lui Napoleon conţine o restricţie. Există anumite servituţi care atrag. 281].pentru vederi sub distanţă legală. servitutea nu poate fi dobîndită. în mod accesoriu. în principiu. în mod valabil. necesar pentru a face posibil exerciţiul ei. capacitatea de a înstrăina. 686 din Codul Napoleon nu sînt exacte. ci numai în favoarea unui fond. nu este exactă [3. această obligaţie accesorie la o servitute se deosebeşte de obligaţiile personale ordinare prin faptul că se transmite o dată cu servitutea. să facă streaşina casei astfel încît apa rezultată din ploi să se scurgă de pe terenul său. 52]. în special asupra art. Trebuie să admitem însă. a pornit anume de la ideea delimitării servituţilor de dreptul vecinătăţii. dacă este capabil de a dobîndi. art. o excepţie de la prevederile art. după părerea noastră. în mod activ şi pasiv. cel care instituie servitutea trebuie să fie proprietarul fondului aservit şi să aibă. ele conţin totuşi un adevăr.

se temeau că inegalitatea feudală. ar putea să reapară prin crearea unor servituţi reale avînd ca obiect obligaţii personale perpetue. Astfel. Acest caracter al servituţii exista deja în dreptul roman. de curînd abolită. ca Mureşan şi Luţescu. în mod activ şi pasiv. pentru că acest drept procură un agrement sau o utilitate personală. deşi stabilite asupra pămîntului. admit că unui fond se poate impune cu titlul de servitute o sarcină folositoare funcţionării unei industrii instalate pe un fond vecin. uz şi servituţile personale. Această regulă derivă în mod logic din caracterul real al servituţii. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual al imobilului. Unii autori.posede imobilul. ce se rezolvă prin interpretarea convenţiei făcute de părţi. au fost trase diferite concluzii. Anume în faptul acesta constă deosebirea dintre servitutea reală. este fiindcă în Evul Mediu îşi făcuseră apariţia numeroase sarcini care. şi anume dreptul de a lua pămînt pentru cultura ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor. independent de posesiunea unui fond. p. servitutea este o sarcină care grevează un imobil (art. Ulpianus spunea: Nemo potest servitutem acquirere nisi qui habet praedium. a căror consecinţă era inegalitatea şi ierarhia pămînturilor unele faţă de altele şi inegalitatea socială a proprietarilor acestor pămînturi. de altfel controversate. astfel încît se transmite tuturor dobînditorilor 61 . 196]. concomitent cu egalitatea între persoane. fie cu titlu de drept real de uz. s-a susţinut ideea că dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi numit servitute. Confuzia dintre uzuri şi servituţile reale este atît de uşoară. Autorii Codului Napoleon. Autorii susţin că natura servituţii nu constă în faptul ca cineva să facă ceva. În fine. ci uz. În Franţa în secolul al XVIII-lea. încît unele folosinţe pot fi stabilite fie cu titlu de servitute. 428 din Codul civil). ci numai ca cineva să sufere sau să nu facă ceva. pe de o parte. fie cu titlul de o simplă obligaţie pur personală. prin natura ei. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute [47. iar titularul poate exercita dreptul fără a fi proprietar. Între servitutea reală şi obligaţiile personale există o deosebire fundamentală. stipulat în dreptul roman. şi uzufruct. el trebuie numai să nu îl tulbure pe titularul servituţii în exercitarea acestui drept. Proprietarul fondului sau terenului aservit nu are nici o obligaţie principală pozitivă. obligau totuşi proprietarul la îndeplinirea unor servicii personale pozitive şi perpetue. ci şi pentru orice proprietar al lui prezent sau viitor. Am văzut că. şi întronată egalitatea pămînturilor între ele. pe de altă parte. De aici. adesea. şi anume că servitutea este legată de fond. au fost suprimate toate aceste servituţi feudale. Cu alte cuvinte. Dacă legea a mai formulat-o în mod expres. deosebirea este. de a lua nisip pentru sticlărie. o simplă chestiune de fapt. Servitutea stabilită prin fapta omului poate avea acelaşi caracter.

p. De aceea. dimpotrivă. 62 . persoana trebuie să posede imobilul.1018-1019) [48.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. Codul civil clasează aceste îngrădiri şi obligaţii în art. Sînt îngrădiri ale dreptului de proprietate: . cu titlu universal sau particular. Îngrădirile legale reprezintă. normală. 377-394 din Capitolul V. o situaţie generală. potrivit legii. Astfel. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. liberă şi deplină. art. o derogare de la ordinea normală a dreptului subiectiv de proprietate. 281].folosirea apelor. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual. astfel încît cantitatea sau calitatea apei să nu fie modificată în dezavantajul proprietarului unui alt teren (art. nu grevată şi dezmembrată. „Dreptul de vecinătate”. (5) din Constituţia Republicii Moldova dispune: “Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi. servituţile stabilite prin fapta omului sînt nelimitate în număr şi pot avea obiectele cele mai variate. dacă aceşti moştenitori nu dobîndesc fondurile [42. cel puţin teoretic [42. O servitute profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. ci pentru orice proprietar prezent sau viitor al imobilului (Codul civil german. Domeniul de aplicare Vecinătatea a două proprietăţi creează o stare de fapt din care derivă anumite obligaţii ale unui proprietar faţă de altul şi anumite restricţii ale dreptului fiecăruia dintre ei. Părţile pot cere orice servitute. precum şi restricţii normale ale dreptului de proprietate. astfel încît este independentă de fond şi se transmite în mod activ moştenitorilor. prin natura sa. p. p. precum şi la respectarea celorlalte sarcini care. revin proprietarului”. simple moduri de a fi ale proprietăţii funciare. un regim comun. Pentru a profita de servitute. . Obligaţia. §. care obligă pe proprietar în anumite cazuri să nu schimbe cursul unei ape. care obligă fondul inferior să primească apele ce curg în mod natural de pe un fond superior (art. care este în genere. este. Servitutea.aceste fonduri. 46 alin. dar nu se transmite moştenitorilor proprietarilor de fonduri. 382). 283]. art. la care sînt supuse toate fondurile. 118]. izvoarelor (pînzelor freatice). este legată de persoană şi o urmează. în baza principiului libertăţii convenţiilor. 381) .scurgerea apelor.

p. Pentru ca o atare clauză de îngrădire să fie valabilă. p. plantaţii sau garduri vii ori să le sădească la o anumită distanţă de hotarul cu fondul vecin. conform obiceiului locului.instalarea liniei de demarcare a hotarului. 391). conform legii. Starea de vecinătate a două fonduri îi obligă pe proprietari la orice restricţie generală. 26-33] . 393). . Ele nu sînt obligaţii personale ale unui proprietar faţă de altul. pe cînd servituţile sînt derogări de la regimul normal al acestui drept. care obligă pe proprietar să lase pe proprietarul fondului înfundat să treacă pe teritoriul său (art. fiind impuse tuturor terenurilor ce se găsesc în această situaţie. 154]. pe baza căreia orice proprietar poate obliga pe vecinul său să ia parte la instalarea unui hotar stabil de demarcare sau la restabilirea unui hotar deteriorat (art. putînd fi eliberat prin a renunţa la fond sau a-l delăsa. stabilite în folosul şi în sarcina numai a unor terenuri. să construiască în anumite condiţii de distanţă [46. cumpărătorul unui astfel de imobil poate renunţa la o parte din prerogativele dreptului său doar temporar. încît apa. . p. proprietarul în acest sens este ţinut numai prin faptul că are un fond aservit. care obligă pe proprietar a nu sădească arbori. cît şi servituţile sînt drepturi reale. lucrări şi plantaţii. Între servituţi şi îngrădirile ce derivă din vecinătate există următoarele deosebiri: 1) îngrădirile ce derivă din vecinătate constituie regimul normal al dreptului de proprietate. ci se stabilesc asupra fondului. pentru a înlătura starea de conflict care s-a crea dacă fiecare vecin ar exercita fără restricţie dreptul său de proprietar (de exemplu.trecerea prin proprietatea străină. un proprietar nu poate dărîma o casă sau nu poate face săpături fără a lua măsuri pentru a nu-l vătăma pe vecin) [4. Atît îngrădirile legale enumerate.. Proprietatea poate fi îngrădită şi prin convenţia dintre părţi. 214]. 63 . 315]. 386). Un proprietar îşi înstrăinează imobilul prin convenţie şi poate stabili împreună cu cumpărătorul ca dreptul de proprietate dobîndit de acesta prin convenţia încheiată să sufere anumite îngrădiri. Îngrădirile legale de interes privat nu constau numai din servituţi naturale şi legale [50. astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin (art. .distanţa pentru construcţii. regulamentului de urbanism sau. zăpada sau gheaţa să cadă exclusiv pe teritoriul proprietarului (art. pe cînd îngrădirile dreptului subiectiv de proprietate impun prestaţii pozitive [36.picătura streşinii. care obligă pe proprietar să construiască astfel acoperişul casei. 2) servituţile sînt drepturi reale care nu impun niciodată prestaţii pozitive în sarcina proprietarilor imobilelor asupra cărora au fost constituite. în lipsă. 389).

Deoarece între îngrădirile dreptului de proprietate şi servituţi pot fi confuzii. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat pot stabili servituţi prin fapta omului. pot hotărî dezmembrarea acestui drept. dar fără a se aduce atingere destinaţiei fondului. 9 alin.O deosebire între îngrădirile convenţionale şi servituţi constă în faptul că primele au un caracter temporar şi se instituie pentru un interes legitim şi serios. dobîndirea comunităţii zidului unui edificiu public. De exemplu. 523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale. în virtutea dreptului lor de proprietate. existînd în timp cît există cele două imobile. vedem că asupra bunurilor din domeniul public al statului se pot constitui servituţi dacă ele se confundă cu natura şi destinaţia acestor bunuri. (2). Prin prisma Legii nr. în cazul servituţii. bunurilor declarate inalienabile conform art. în cazul îngrădirilor convenţionale. există în cazul proprietăţii private. Nu pot fi stabilite servituţi prin fapta omului asupra bunurilor din domeniul public. O altă distincţie constă în faptul că. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. (2) că “statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular. unităţile administrativ-teritoriale. sînt impuse de situaţia celor două fonduri. amintind că bunurile din proprietatea privată sînt alienabile. iar la art. Servituţile stabilite prin fapta omului. cumpărătorul unui imobil acceptă anumite restricţii în exercitarea dreptului său ca urmare a convenţiei între el şi vînzător. 64 . (1) stipulează că “proprietatea este publică şi privată”. în timp ce. proprietarii celor două fonduri. 296 alin. se pot constitui servituţi prin fapta omului dacă legea nu dispune altfel. precum şi a Legii nr. Dacă servitutea presupune existenţa a două fonduri vecine. Din legile menţionate se desprinde ideea că “servituţile asupra bunurilor din domeniul public sînt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sînt compatibile cu uzul şi interesul public căruia îi sînt destinate bunurile afectate”. 981-XIV din 11 mai 2000 privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor. dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii”. străzile care primesc apele ce se scurg fireşte de pe proprietăţile private ale particularilor. iar servituţile sînt perpetue. se impune o reglementare mai riguroasă a acestora din urmă. statul. îngrădirile pot exista asupra unui singur fond. (4) din Constituţie şi art. 127 alin. 296 din Codul civil) sînt supuse dreptului comun. 127 alin. (3) şi (4) din Codul civil. Constituţia la art. Întrucît bunurile din domeniul privat al statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale (art. Prin urmare.

dacă este în folosul fondului. 428 din Codul civil. Din articolele 315-319 ale Codului civil. am menţiona că art. dat fiind faptul că servituţile prin fapta omului pot fi stabilite prin convenţii. pe cît timp aceste servituţi nu vor impune proprietarului fondului servient obligaţia unui fapt personal şi pe cît aceste servituţi nu vor fi contrare ordinii publice”. creînd posibilitatea celor mai variate servituţi. implicit a-l dezmembra. Dacă întinderea servituţii nu este fixată. Potrivit dispoziţiilor Codului civil. numărul şi varietatea acestor servituţi nu sînt chiar atît de mari. prevederile contractuale sau obiceiul (cutuma). Dacă servitutea a fost stabilită prin titlu. ea continuînd să rămînă o folosinţă reală în utilitatea imobilului fondului dominant. în virtutea dreptului de proprietate. În practică însă. orice servitute vor găsi de cuviinţă. în genere. să deroge de la normele ce reglementează servituţile în genere şi să stabilească o servitute contrară. Potrivit dispoziţiilor generale. deoarece. Modurile de stabilire Potrivit art.§. se are în vedere necesitatea din timpul constituirii. deoarece necesităţile pe care servituţile sînt chemate să le satisfacă sînt şi ele limitate. va creşte şi întinderea servituţii fără a situaţia proprietarului fondului aservit. obiectul poate varia la infinit. servitutea se restrînge la necesităţile fondului dominant. 2) să nu impună proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. prin convenţie. Proprietarii a două fonduri au posibilitatea ca. La o analiză a modurilor de stabilire a servituţilor prin fapta omului. O dată cu creşterea necesităţilor fondului dominant. nici sub pretextul creşterii necesităţii fondului dominant. Totodată. Faptul aceasta nu va conferi servituţii un caracter de folosinţă personală. identice la un moment dat. Sub acest aspect. se desprinde ideea că proprietarul este liber a înstrăina dreptul său. nu impune o obligaţie personală şi nu contravine ordinii publice. pe proprietăţile lor sau în folosul proprietăţii lor. după necesităţile şi capacităţile materiale ale persoanei. în teorie cel puţin. şi întinderea dreptului de servitute. Utilitatea pentru fondul dominant determină. 620 din Codul civil român prevede: „Este iertat proprietarilor a stabili. Noţiunile de “uz” şi “utilitate” apar în sensul cel mai larg.2 Obiectul servituţii stabilite prin fapta omului. libertatea lor este nelimitată. proprietarii a două fonduri pot hotărî de comun acord dezmembrarea drepturilor lor. întinderea ei nu poate fi depăşi limita convenită. se impun şi două restricţii referitoare la stabilirea servituţilor: 1) să nu contravină ordinii publice. Servitutea prin fapta omului are ca obiect folosinţa directă a fondului aservit de către proprietarul fondului dominant. 65 . obiectul general al servituţii este uzul sau utilitatea imobilului dominant.

servitutea se constituie pentru uzul şi utilitatea unui imobil. Proprietarul fondului se poate elibera abandonînd fondul. ci numai cu titlu de uz. perpetuu. se consideră servitute stabilită prin fapta omului acordul prin care se permite vecinului să construiască sau să planteze la o distanţă mai mică decît cea legală ori să facă deschideri de vedere sub această distanţă legală. şi nu moştenitorilor proprietarului independent de fond. 66 . fiindcă acest drept procură o utilitate pur personală. legiuitorul punînd accent pe interdicţia de a nu se construi sau dobîndi servituţi care ar aduce atingere libertăţii individuale. 794]. Deşi îi este impusă obligaţia unui fapt personal. independent de posesiunea unui fond şi titularul unui asemenea drept îl poate folosi fără a fi proprietar) [6. A două prohibiţie este că prin servitute nu se impune proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. nu va fi validă convenţia prin care s-ar desfiinţa dreptul de trecere stabilit în favoarea fondului înfundat. utilitatea creată pentru proprietar devine o utilitate a fondului şi constituie servitute cînd. Proprietarul fondului aservit nu are nici o obligaţie. După cum am afirmat. dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi stabilit cu titlu de servitute. Utilitatea fondului este o utilitate pentru proprietarul fondului şi invers. proprietarul fondului dominant dobîndeşte asupra fondului aservit o porţiune din dreptul de proprietate. p. În acest sens servitutea are ca drept obiectiv folosinţa directă de către titularul ei a fondului aservit şi nu o prestaţie a lui personală. este constituită în mod statornic. iar servitutea prezintă o utilitate pentru aceasta.De exemplu. 605]. tradusă într-o sarcină asupra fondului aservit. p. Servitutea fiind un drept real şi direct asupra unui fond. Această obligaţie accesorie la o servitute se transmite o dată cu fondurile. servitutea profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant. considerînd că servitutea nu trebuie să fie constituită în folosul unei persoane. În opinia noastră. doar trebuie să-l lase pe titularul fondului dominant să-şi exercite dreptul de servitute. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute. Această prohibiţie nu se raportă la obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pentru a putea fi exercitată servitutea. Dimitrie Alexandresco este de altă părere. proprietarul fondului aservit trebuie să întreţină fondul. dar procură folos şi proprietarului fondului dominant. deoarece acest drept este înfiinţat în interes obştesc şi public [5. nu însă un drept personal împotriva proprietarului fondului aservit. În acest caz. încît servitutea să poată fi realmente exercitată. În cazul servituţilor de trecere. Această condiţie este particulară servituţilor. ci a fondului (de exemplu.

Astfel. proprietarul unui fond vecin care nimereşte în situaţia. fiind drepturi reale. legea poate consacra dreptul proprietarului viitorului fond dominant de a cere constituirea unei servituţi şi obligaţia proprietarului viitorului fond aservit de a accepta acest drept. ci doar raporturi obligaţionale. stabilind limitele dreptului de proprietate. lucrare sau plantaţie se poate face de către proprietarul terenului numai cu respectarea unei distanţe minime faţă 67 . prevăzută de lege. iar dacă acesta refuză. În unele situaţii însă. Trebuie să facem o distincţie între limitările normale şi servituţile obligatorii. Proprietarii sînt liberi să încheie între ei convenţii care le-ar garanta o astfel de posibilitate. aceea ce înseamnă că. este un act de voinţă al proprietarului. foarte importante. Servituţile se deosebesc de limitele normale aduse dreptului de proprietate prin faptul că constituirea lor se face la cererea persoanei. trebuie recunoscute de lege. deoarece servituţile. prevede anumite obligaţii în folosul fondului vecin şi situaţia cînd legea prevede dreptul persoanei de a cere constituirea unei servituţi. limitele normale ale proprietăţii creează obligaţii numai pentru proprietar. Aceste servituţi. creează obligaţia universal negativă a tuturor. poate fi obligată la constituire. Secţiunea a 2-a. „orice construcţie. pe cînd limitele se stabilesc prin act normativ.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii. dar acestea nu vor fi servituţi. are dreptul să ceară de la proprietarul fondului vecin instituirea ei. 274). iar dacă nu. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului §. Aceste servituţi se constituie în temeiul legii. (1) din Codul civil. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede numai posibilitatea de creare a servituţilor obligatorii (art. după cum am mai menţionat. legea poate da persoanei care are nevoie de servitute dreptul de a cere constituirea ei. a cărui proprietate a fost limitată. 389 alin. problema se soluţionează în justiţie. adică între situaţiile cînd legea. în care există necesitatea constituirii unei servituţi. dar. lucrări şi plantaţii Conform prevederilor art. nu prin lege. iar cealaltă persoană dacă se întrunesc condiţiile legale. Legea prevede strict cazurile şi scopurile cînd trebuie de instituită obligatoriu o servitute (cînd proprietarul imobilului nu are posibilitatea de a-l exploata decît cu folosinţa fondului vecin).Astfel. se numeau obligatorii. ci este necesar ca ele să fie cerute şi acceptate. ele nu se constituie prin faptul adoptării legii. în literatura rusă veche. iar servituţile. dimpotrivă. Constituirea servituţii. soluţionate pe cale judiciară.

fie prin prescripţie achizitivă. fierărie. pot deroga proprietarii ambelor fonduri. constă în faptul că proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor. trebuie sădiţi la distanţa stipulată de lege. atît proprietarul fondului dominant. cu excepţia celor mai mici de 2 metri. Proprietarul care a constituit o servitute asupra unui fond poate să instituie şi altele. De la această reglementare imperativă. convenţional sau legal. pot încheia un contract de servitute privind distanţa pentru construcţii. însă cu respectarea unor condiţii sau clauze contractuale (de exemplu. Cel îndreptăţit la rentă poate pretinde oricînd ca debitorul său să îi achite preţul terenului pe care s-a construit. regulamentului de urbanism sau. plătită anual. 389 alin. Compatibilitatea servituţilor stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. plantaţiilor ori gardurilor pe cheltuiala proprietarului terenului pe care acestea sînt ridicate. Iar dacă această servitute dispare sau încetează. imperiul art. plata unei sume de bani. care se referă doar la dreptul vecinătăţii. Sancţiunea pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute art. de regulamentul de urbanism sau de obiceiul locului.). depozit de materii corosive etc. Articolul menţionat. este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. indicată în contract ori stabilită la înţelegerea părţilor. Renta trebuie să fie făcută în bani. în lipsă acestora. să taie şi să-şi oprească rădăcinile care au pătruns pe terenul său de pe terenul vecin. cu anticipaţie. în care să prevadă posibilitatea de a construi sau de a planta la o mai mică distanţă decît cea legală. arbori şi plantaţii la o distanţă inferioară se poate dobîndi fie prin titlu. conform obiceiului locului.). Servitutea de a avea construcţii. această limită se referă la un anumit tip de construcţii (cuptor. astfel încît sa nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin”. Servitutea poate fi constituită şi de un mandatar al proprietarului. conform legii. Astfel. lucrări şi plantaţii. vecinul poate să ceară tăierea crengilor ce se întind peste terenul său. a plantaţiilor şi a gardurilor vii. Distanţa dispare cînd proprietarul terenului a obţinut servitutea contrarie.de linia de hotar. care trebuie să fie constituită la o anumită distanţă. (1) şi (2) din Codul civil. lucrări şi plantaţii. cît şi cel al fondului aservit. dar care să nu fie mai mică de 2 metri de linia de hotar”. sobă. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. (2) că „arborii. fie prin destinaţia proprietarului. Cît priveşte distanţa şi lucrările intermediare pentru anumite construcţii. chiar şi în cazul cînd plantaţiile sînt la o distanţă reglementară. învestit prin procură. De asemenea. 389 din Codul civil reîncepe. cînd plantaţiile mor sau se scot. renta etc. 68 . adică dreptul de a avea plantaţii sau construcţii la o distanţă inferioară. stabileşte la alin. Pentru a stabili o servitute privind distanţa pentru construcţii. întrucît stabilirea unei servituţi presupune înstrăinarea parţială a proprietăţii.

prin moartea proprietarului fondului dominant sau al celui aservit. proprietarul fondului dominant nu poate cere interzicerea ridicării sau exploatării acestora. Se are în vedere că un proprietar poate ridica pe terenul vecinului un zid chiar pe 69 . Se vor putea însă crea deschideri care să servească numai pentru aerisirea şi iluminatul natural al imobilului (deschideri pentru aer şi lumină). reglementarea de la art. la orice înălţime şi distanţă faţă de fondul vecin. demolarea sau interzicerea exploatării acestora poate fi cerută doar în cazul în care afectarea inadmisibilă s-a produs în mod evident”. uzucapiune sau prin destinaţia proprietarului [71. decît delăsînd fondul [42. Servitutea nu se stinge. O dată stabilită servitutea de vedere asupra unei construcţii sau instalaţii.Respectarea distanţelor stabilite de proprietarii fondului dominant şi aservit este obligatorie.2 Servitutea de vedere Conform dreptului vecinătăţii. Dreptul de proprietate imprimă acestei servituţi perpetuitate. servitutea contrară. În cazul în care povara este prea grea. el nu are un alt mijloc de a se elibera. atîta timp cît proprietarul fondului dominant nu renunţă la ea. Dar. (1) din Codul civil stabileşte: „Proprietarul poate cere interzicerea ridicării sau exploatării unor construcţii sau instalaţii despre care se poate afirma cu certitudine că prezenţa şi utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său”. respectiv dreptul de a avea deschideri de vedere situate la o distanţă faţă de hotar mai mică decît cea prevăzută prin lege poate fi dobîndită prin titlu. la un anumit termen. la alin. Într-adevăr. p. Totodată. servitutea privind distanţa pentru construcţii. Perpetuitatea însă nu împiedică părţilor să mărginească durata servituţii. Acţiunile în justiţie privind clauzele de nerespectare a distanţei pentru construcţii. normele de urbanism trebuie respectate de orice persoană fizică sau juridică ce construieşte un imobil care trebuie integrat planului de urbanism general din localitatea respectivă. se menţionează: „Dacă construcţia sau instalaţia a fost ridicată respectîndu-se distanţa de la hotar stabilită de lege. §. (2) al aceluiaşi articol. 263]. Spre deosebire de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. 379 alin. ca uzufructul. p. lucrări şi plantaţii sînt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află acestea. Proprietarul fondului aservit duce povara servituţii (este grevat cu servitute). Prin prisma acestor idei. deoarece sînt un atribut al dreptului de proprietate şi nu aduc nici un prejudiciu vecinului. 200]. lucrări şi plantaţii este perpetuă prin natura sa. planului de amenajare a teritoriului etc.

legiuitorul francez deosebeşte două feluri de deschideri într-un zid. instanţele judecătoreşti trebuie să verifice din oficiu. el le îngăduie chiar într-un zid aflat la hotarul 70 . Astfel. Astfel. Unele. sînt deschideri ce procură o vedere spre vecin şi servesc pentru a aduce lumină. dacă deschiderile în cauză sînt pentru aerisire sau pentru vedere şi să dispună zidirea celor din urmă. p. În caz de neînţelegere sau litigiu. revendicate sau ca urmare a acţiunilor în constatare se numără şi servitutea de lumină. cu respectarea condiţiilor servituţii stabilite. neîndoielnic şi precis. Este aceeaşi situaţie ca şi în cazul restituirii imobilelor trecute în proprietatea statului. modificarea stării de fapt anterioare a imobilului. Prin urmare. ori vederi. cu ocazia judecării acţiunilor în constatare. pentru ca să fie admis consimţămîntul tacit. cum este numită servitutea de lumină în Franţa. conform actelor normative în materie. Codul lui Napoleon a reglementat ambele feluri de deschideri. cum sînt numite în legislaţia românească. nu s-ar putea şti cu precizie dacă au înţeles noii proprietari să consimtă în cunoştinţă de cauză la ceva.hotarul fondului. urmează instanţa de judecată să stabilească. ceea ce nu se întîmplă decît atunci cînd starea de fapt pe care consimţămîntul o transformă în servitute se manifestă la exterior în mod neîndoielnic [42. trebuie să reiasă în mod neîndoielnic din împrejurări. care au în vedere nu doar interesele celor ce revendică. dar care dau o vedere asupra fondului vecin. Proprietarii fondurilor sînt acei care ar stipula în mod expres. care nu sînt mai puţin supărătoare pentru vecin. sînt deschideri prin care pătrunde nu numai aerul sau lumina. ci şi protecţia socială a celor ce deţin – cu orice titlu – construcţia în litigiu. la români. vues sau jours libres. cum sînt ferestrele obişnuite ce se pot deschide. Aşadar. restituire sau revendicare. 293]. în funcţie de dimensionare şi tip de construcţie. însă în mod diferit. lumini. 144]. Or. ori. Astfel. Luminile. este o înţelegere amiabilă între proprietarii celor două fonduri vecine. jours sau jours de souffrance. p. printre limitările aduse dreptului de proprietate asupra imobilelor restituite. că trebuie să suporte existenţa unor drepturi născute legal în beneficiul unor alte subiecte de drept [55. Or. În ceea ce priveşte aşa-zisele deschideri. Ţinînd seama de cele menţionate. Anume prin actul de dobîndire se poate dovedi că ei consimt în mod tacit să menţină servitutea şi să o continue. legiuitorul a considerat că vecinul pe a cărui proprietate se instituie servitutea de vedere nu s-ar simţi stingherit de posibilitatea celuilalt de a avea mereu vedere asupra fondului său ori alte comodităţi. în actul de dobîndire. dacă proprietatea se prestează la o restitutio in integrum sau este necesară constatarea că aceasta este afectată de servituţi. şi servitutea de vedere se manifestă în mod vădit.

De aceea. ea nu poate întinde la lumini. că ori de cîte ori stabilesc prin convenţie alte distanţe decît cele legale. asimilînd astfel luminile sau vederile. nu se pot face decît la o anumită distanţă de hotarul proprietăţii (art. În orice caz. Anume aici este vorba de o servitute şi de o consecinţă a coproprietăţii zidului comun. 678 şi 679). balcoanele şi. 379 se ocupă de vederi şi impune ca ele să fie la oricare distanţă de limita proprietăţii vecine. fiind generală. toate deschiderile sau ieşirile analoage. se impune observarea unei distanţe la care sînt făcute şi limita proprietăţii vecine. după cum vederile sînt drepte sau piezişe. ce ar putea fi o suverană apreciere a instanţelor de fond. chiar dacă zidul în care sînt făcute aparţine în întregime proprietarului care le-a făcut. de asemenea. pentru vederile drepte. o excepţie de la caracterul absolut al proprietăţii. legea nevorbind decît de vederi. fiindcă procură o vedere mai comodă asupra fondului său. luminile sau vederile pot fi drepte. 379 „Atentarea inadmisibilă”. proprietarul fondului aservit poate să privească aşa cum vrea spre proprietatea vecinului său şi să deschidă ferestre asupra acestei proprietăţi. Astfel. Este de reţinut. vederile făcute într-un zid paralel cu hotarul fondului. vederilor sau luminilor. unde legiuitorul a aplicat. de fapt. Totodată. O dată stabilită servitutea de vedere. în lipsă de text expres care să stabilească o distincţie. în genere. o regulă identică aceleia pe care legea o prescrie pentru vederi. indiferent de faptul că sînt făcute într-un zid sau într-un (gard) hotar comun. consideră unii autori. cu condiţia ca zidul să nu fie comun şi ca luminile să se afle la o anumită înălţime deasupra podelei camerei pe care o luminează (Codul lui Napoleon. şi piezişe. proprietarul poate cere vecinului să ia măsuri pentru prevenirea acestui pericol. care sînt mai supărătoare pentru vecin. art. Sancţiunea acestei servituţi constă în dreptul vecinului de a cere închiderea deschiderilor făcute la o distanţă de fondul său mai mică decît distanţa legală. Codul civil moldovenesc nu a reglementat în mod expres servitutea de vedere. art. vederile făcute într-un zid care este perpendicular sau oblic faţă de direcţia hotarului. servitutea pe care am studiat-o este şi ea o simplă servitute. 676 şi 677). doar în dreptul vecinătăţii la art. 380 din Codul civil. părţile 71 . La stabilirea servituţii de vedere. Vederile. dacă există pericolul prăbuşirii construcţiei de pe terenul vecin peste terenul său. se aplică tuturor deschiderilor. conform art. şi ca atare este de strictă interpretare. Distanţa la care se pot deschide vederi variază.proprietăţii. prin analogie. cum sînt ferestrele. Regula de la art. deosebirea dintre vederi şi lumini este o chestiune. În realitate. Prohibiţia de a avea vederi mai aproape decît la o anumită distanţă de vecin. este o restricţie adusă dreptului de proprietate. 379 din Codul civil se referă la dreptul vecinătăţii sau. Primele sînt mai supărătoare pentru vecin decît ultimele.

iar prin titlu se înţelege orice act juridic cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Ea se naşte cînd un proprietar a dobîndit servitutea contrarie. se referă în unanimitate la dreptul vecinătăţii şi nu la o servitute de trecere clasică ce ar exista în acest sens. vecinului al cărui teren este folosit pentru acces trebuie să i se plătească o justă şi prealabilă despăgubire. „servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul terenului aservit dacă există o disproporţie vădită între utilitatea pe care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit”. 442 „Răscumpărarea servituţii de trecere” din Codul civil. 15-27]. adică dreptul de a avea vederi la o distanţă mai mică. Articolele menţionate instituie o obligaţie tuturor vecinilor. fiind o servitute continuă şi neaparentă. acelaşi timp. §3. prin acordul părţilor. poate fi efectuată sub formă de plată unică. care. ea are cea mai mare aplicabilitate practică. conform prevederilor alin. pentru exploatarea propriului fond. amintim că accesul pe terenul altuia. Această servitute se creează pentru a permite proprietarului fondului înfundat accesul în vederea folosirii normale a proprietăţii sale [9. înseamnă că o servitute de trecere poate apărea şi în. Servitutea de trecere Pentru a nu se face o confuzie în acest sens. p. 72 . şi anume de a permite utilizarea fondului său în cazurile prevăzute de această normă. exista reieşind din prevederile legale expuse la Capitolul „Servitutea”. obligîndu-se a-l despăgubi pentru inconvenientele cauzate astfel. Astfel.trebuie să insereze aceasta într-un titlu. Ea se poate constitui atît în favoarea terenurilor. ci numai prin titlu sau destinaţia proprietarului. În cazul constituirii unei treceri în temeiul unei servituţi de trecere. precum şi trecerea prin proprietate străină. Deoarece servitutea de trecere se constituie prin titlu. cît şi a construcţiilor. Reglementarea juridică a servituţii de trecere în dreptul civil moldovenesc urmează a fi începută descriind prevederile art. adică nu are o ieşire comodă la calea publică. deoarece atare servituţi se dobîndesc nu prin posesiunea de 15 ani. şi tocmai această servitute contrarie se numeşte servitute de vedere propriuzisă. convenţie sau testament. cu toate condiţiile şi reglementările prevăzute la art. 391 şi 392 din Codul civil. O definiţie posibilă a unei astfel de servituţi ar consta în faptul că proprietarul al cărui loc este înfundat. poate solicita de la vecinul său un drept de trecere la calea publică. (1). Din moment ce legiuitorul a încadrat în Codul civil un astfel de articol.

doctrina germană citînd. Servitutea de trecere se poate constitui atît pe terenuri proprietate privată (indiferent de titular). al comunei sau al unei alte persoane morale. fie el al statului. în schimbul unei indemnizaţii proporţionale cu prejudiciul pe care l-ar putea ocaziona” [32. proprietarul acelui fond poate cere vecinilor să tolereze. p. de un interes public mai presus decît cel privat” [6. „legea nefăcînd nici o deosebire. Dacă unui fond îi lipseşte legătura cu drumul public. este îndreptăţit să reclame pe fondurile vecinilor săi o trecere suficientă pentru a asigura o deservire completă a fondului său. Vecinii peste ale căror fonduri trece drumul de necesitate trebuie despăgubiţi cu o rentă în bani” [84. în cadrul titlului din cod care defineşte şi reglementează „Conţinutul dreptului de proprietate” (Inhalt des Eigentums). în special. necesară unei folosiri legale. al unui particular.Definiţii similare întîlnim atît în legislaţia franceză. îngrădit sau neîngrădit. Este justă opinia. indiferent de faptul se află fondul înfundat în localităţi urbane sau rurale. prin sentinţă.drum de necesitate) de Codul civil german de la 1896 (BGB). Vom aminti aici şi definiţia dată servituţii de trecere (Notweg. cît şi pe terenurile care formează domeniul public (al statului sau al unităţilor administrativteritoriale). 2. orice loc. dreptul de trecere la un loc înfundat nu constituie o servitute (nici măcar legală). printre servituţile propriu-zise. 671253 din 30 iulie 1967. cu importanta precizare că. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. pentru că proprietarul fondului aservit poate pretinde despăgubiri [82. Este imprescriptibilă şi oneroasă. fie pentru exploatarea agricolă. p. Servitutea se va constitui. cît şi în cea română. 770]. pentru că este vorba. 200]. p. p. p. în dreptul civil german. este supus acestei servituţi. pînă la înlăturarea neajunsului. Direcţia drumului de necesitate şi cuprinsul dreptului de folosinţă al acestuia vor fi stabilite. § 917 BGB prevede: „1. industrială sau comercială a proprietăţii sale. 482]. 233]. 73 . ci una din limitările aduse de lege exerciţiului dreptului de proprietate. folosirea fondurilor acestora pentru realizarea legăturii necesare. potrivit căreia. 230]. care se pot stabili prin convenţie. şi servitutea de trecere” (Wegerechft) [84. dacă este necesar. fie pentru realizarea de operaţii de construire sau de lotizare. Aici însă observăm că nu este vorba de o adevărată servitute de trecere. Articolul similar (682) din Codul civil francez. „Dreptul de trecere cu titlu de servitute există în dreptul civil german doar ca servitute stabilită „prin fapta omului”. tratează ceva mai complet şi anume: „Proprietarul ale cărui fonduri sînt înfundate şi care nu au nici o ieşire la calea publică ori au o ieşire insuficientă. Astfel.

existentă anterior. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. dar care poate deveni practicabil cu unele cheltuieli.Găsim unele elemente definitorii ale enclavei şi la art. Totuşi. Literatura de specialitate foloseşte această sintagmă de „loc înfundat”. 391 şi 392 din Codul civil nu îşi găsesc aplicarea. este impracticabil. a unui partaj sau a oricărui alt contract. 684 din Codul civil francez. Cuprinsul art. înfundarea nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. asupra consecinţelor unor asemenea inconveniente şi greutăţi. ca şi de ale celui care solicită 74 . 482]. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. trecerea nu mai poate fi cerută vecinilor fondului ca în starea lui iniţială. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului. precum şi imobilul pentru care accesul ar prezenta inconveniente grave sau un pericol. Pentru a da loc unui drum (servitute) de trecere. Dimpotrivă. 682 ar fi aplicabil” [32. trecerea nu poate fi cerută decît pe terenurile care au făcut obiectul acestor acte. care are acces la calea publică şi care este dobîndit în proprietate de titularul primului teren. dispoziţiile art. în cazul cînd nu se poate stabili o trecere suficientă pe fondurile divizate. art. p. astfel cum a fost modificat prin Legea din 20 august 1881: „Dacă enclava rezultă din divizarea unui fond ca urmare a unei vînzări. în aceeaşi măsură. Această definiţie nefiind elocventă. Caracterul lacunar al reglementării din Codul civil. a unui schimb. 442 din Codul civil oferă prea puţine elemente privind noţiunea de „teren” sau „loc înfundat”. cum ar fi împărţirea unui loc ce nu era înfundat între mai mulţi proprietari. cel puţin în ceea ce priveşte definirea noţiunii de „loc înfundat”. Noţiunea de „loc înfundat” indică imobil care se află în imposibilitate relativă de acces la calea publică. „de enclavă” ca element esenţial pentru justificarea recunoaşterii dreptului de servitute. trebuie să se ţină seama. de interesele obiective şi subiective ale proprietarului fondului aservit. menţionăm că obligaţia de tolerare a drumului de necesitate nu operează cînd legătura fondului cu drumul public. Ca urmare. considerăm că poate fi suplinit prin precizările aduse de comentatorii Codului civil în vigoare. a fost înlăturată printr-o acţiune intenţionată a proprietarului. nu mai este loc înfundat terenul învecinat cu un altul. Rămîne la latitudinea părţilor sau a instanţei să hotărască. la stabilirea drumului de trecere. Tot astfel. ori de cîte ori locul are ieşire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări. în funcţie de situaţia de fapt.

434 al Codului civil. 127]. pentru care servitutea a devenit prea împovărătoare. instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. servitutea de trecere va înceta dacă raţiunea pentru care a fost înfiinţată nu mai există. fără a putea face. Nici proprietarul fondului supus servituţii nu poate scădea sau face incomodă exercitarea servituţii de către titularul acestui drept [27. se impune de precizat şi faptul că. proprietarul fondului aservit. nici în fondul pentru care servitutea a fost înfiinţată. va putea oferi proprietarului fondului dominant un alt loc de trecere. vreo schimbare împovărătoare celui dintîi fond. se poate spune că proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuinţarea sau a o îngreuna. ori de cîte ori există ieşire la calea publică pe un drum impracticabil. acesta va putea oferi un loc cu aceiaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor proprietarului celuilalt fond. Servitutea de trecere nu este gratuită. Titularul dreptului de servitute nu î1 poate exercita decît în limitele titlului său. dar care poate deveni practicabil cu anumite cheltuieli din partea 75 . Totodată. proprietarului fondului dominant revenindu-i obligaţia să-1 despăgubească pe proprietarul fondului aservit. fără ca acesta să î1 poată refuza. Totuşi. nu va putea cuprinde pretenţia titularului fondului aservit de a i se acorda teren în compensaţie. Cererea de despăgubiri. De asemenea. La stabilirea preţului de răscumpărare. Părţile însă pot recurge la o asemenea modalitate de despăgubire. îndeplinind formalităţile prevăzute de lege pentru schimbul de terenuri. care este prescriptibilă. respectarea ei de bună voie [69. p. pentru că numai astfel se poate garanta utilizarea netulburată a servituţii. Astfel. dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus sau dacă îl opreşte să efectueze reparaţii folositoare. art. Totodată. instanţa de judecată poate suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant.” Referitor la exercitarea servituţii din art. Dispoziţiile art. stabileşte la alin. dar şi în sensul că trebuie să se ia în vedere gravitatea pagubelor ori a inconvenientelor ce s-ar pricinui la aservirea unui fond în comparaţie cu posibila aservire a unui alt fond învecinat. nu poate schimba starea locurilor. la un preţ de circulaţie. 151]. care nu va putea să refuze. 442 din Codul civil trebuie interpretate în sensul că nu numai pe terenul aservit urmează a se face drumul ce ar prilejui cît mai puţină pagubă. nici strămuta exercitarea servituţii dintr-un loc în altul decît acela unde servitutea a fost din început stabilită. Despăgubirea trebuie să acopere echivalentul lipsei de folosinţă a terenului ocupat de drumul de trecere din fondului aservit. nici în fondul supus servituţii. Mai mult decît atît.sau reclamă trecerea. 442 din Codul civil privind răscumpărarea servituţii de trecere. (2): „În caz de neînţelegere între părţi. p.

poate să nu mai fie exercitată dacă fîntîna a secat din cauza lucrărilor de canalizare a străzii. chiar în lipsa unui text similar. fără a avea în vedere exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere. aceasta va fi posibil. Cînd situaţia imobilelor nu mai impune menţinerea servituţii de trecere. se vor interpune între fondul său şi drumul public. trecînd mereu prin acelaşi loc în acelaşi mod timp de 15 ani. În această situaţie. instanţa de judecată ar trebui să ţină seama şi de interesul celui care urmează să suporte consecinţele ei. 76 . trebuie să hotărîm că această servitute. iar în cazul în care imobilul a fost partajat omiţîndu-se stabilirea căii de acces la drumul public. apare întrebarea: se poate dobîndi sau nu prin uzucapiune modul de exercitare a servituţii. 53]. ieşirea la calea publică nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. deoarece este conformă cu raţiunea juridică. La stabilirea unei servituţi de trecere. pentru parcelele înfundate cela care se află într-o asemenea situaţie este îndreptăţit să ceară stabilirea servituţii de trecere pe parcelele care. proprietarul terenului înfundat. art. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. printr-un mod oarecare. 685 din Cod civil francez răspunde afirmativ. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului însuşi.)? În acest sens. În cazul în care un imobil nu are ieşire la calea publică şi aparţine ca proprietate comună pe cote-părţi mai multor persoane. aceasta va înceta. Prin urmare. cu vehicule etc. iar umplerea fîntînii cu apă nu mai este posibilă. adică locul pe unde se face şi felul în care se face (pe jos. Astfel.proprietarului terenului dominant. 392 din Codul civil nu îşi va găsi aplicare. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. cum ar fi împărţirea între mai mulţi proprietari. dreptul de trecerea nu mai poate fi solicitat. p. Deoarece legea stabileşte că servitutea de trecere îşi are cauza în necesitatea fondul înfundat de a comunica mai uşor cu calea publică. încetează îndată ce. a unui loc ce nu era înfundat. Dacă titularul dreptului de servitute ar dori menţinerea servituţii din alte motive. subliniem încă o dată faptul că. deoarece servitutea poate servi şi alt obiect decît cel pentru care a fost constituită. ar trebui să dobîndească definitiv dreptul de trecere în acel mod şi pe acel traiect. noul cuprins al art. o servitute de trecere stabilită pentru a se ajunge la o fîntînă. fiecare dintre coindivizari are dreptul să exercite atributele proprietăţii asupra întregului imobil şi să ceară celorlalţi coproprietari respectarea acestui drept. Aceeaşi soluţie ar trebui admisă şi la noi. prin partaj. pentru a da naştere unui drept de trecere. fondul încetează de a mai fi înfundat [12. În încheiere.

dar numai pentru nevoile lui şi ale familiei. dar de o întindere mai mică. flori. chiar dacă ar fi stipulat în folosul proprietarului unui fond vecin. nici modul de a o exercita.fără ca proprietarul fondului aservit să mai poată cere schimbarea locului prin care se face trecerea şi a felului ei 20. Această soluţie. prin înstrăinarea celor două atribute ale uzufructului în favoarea unei persoane (uzus şi fructus). ci un drept de uz. 20 77 . Din cele menţionate se desprinde următoarea caracteristică: dreptul de uzufruct şi dreptul de uz se constituie în favoarea unei persoane. nu constituie o servitute. or. uz şi obligaţie personală Art. titularul acestuia dobîndind dreptul de a folosi şi de a culege fructele. servitutea de trecere este necontinuă. spre deosebire de dreptul de servitute care se constituie în favoarea unui fond. întocmai ca proprietarul. Uzufructul se poate stabili prin convenţii. De altfel. Secţiunea a 3-a. iar ultimul servitute reală. primele două dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sînt numite în literatură servituţi personale. însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul nu şi de a-l înstrăina”. dreptul de a culege fructe. care este logică şi echitabilă. după care nici servitutea. personal în cazul dreptului de uzufruct şi uz şi real în cazul servituţilor. ci un avantaj personal al proprietarului lui. întrucît acest drept nu are ca obiect utilitatea unui fond vecin. p. Unii autori admit că proprietarului unui fond i se poate impune cu titlu de servitute o sarcină utilă pentru exercitarea unei industrii ce se află pe fondul vecin (de exemplu: dreptul de a lua pămînt pentru cultivarea ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor). 390]. Autorii francezi se pronunţă însă împotriva instituirii unei astfel de servituţi [75. 395 alin. este totuşi în contradicţie cu regula admisă pentru servituţile stabilite prin fapta omului. proprietarul păstrîndu-şi nuda proprietate. (1) din Codul civil al Republicii Moldova arată că “uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului. nu se pot uzucapa cînd servitutea nu este în acelaşi timp continuă sau aparentă. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct. Ceea ce deosebeşte servituţile stabilite prin fapta omului de uzufruct sau de uz este întocmai caracterul folosinţei bunului. Dreptul de uz este un drept real de aceeaşi natură cu uzufructul. De exemplu.

obiectul dreptului real instituit. nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. respectiv a titularului dreptului de uz. Mergînd pe aceeaşi linie a caracterelor celor trei dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. aceste drepturi se sting la moartea uzufructuarului. p. după cum nici servitutea reală nu poate avea ca obiect o prestaţie personală pozitivă. se poate transmite. se impune şi realizarea unei distincţii între servitute şi obligaţie. Un alt element distinctiv apare în raport cu posesiunea imobilului de către beneficiarii de uzufruct. considerat un drept activ. să limiteze în timp servitutea. dreptul de a vîna pe fondul vecin nu necesită posesiunea acestuia). Pentru a şti dacă este vorba de o servitute sau de un drept de uz. avîndu-se în vedere însuşirile naturale. în vreme ce dreptul de servitute. cum ar fi: necesitatea posesiunii unui imobil de către cel în a cărui favoarea s-a instituit dreptul real. Dreptul de uzufruct şi dreptul de uz sînt temporare. Prin urmare. există independent de posesiunea unui imobil de către uzuar (de exemplu. un alt element distinctiv al servituţii constă în faptul că ea nu poate fi cedată independent de fond. cît şi alte elemente. de comun acord. Întrucît folosinţa poate fi stabilită fie cu titlu de drept real de uz. proprietarul bunului. în genere. dacă nu a fost stipulat un termen. iar situaţia de fapt o impune (situaţia care a generat naşterea servituţii). Astfel. dreptul de uz. dar este inseparabil de fond [65.numai asupra unor bunuri imobile. pentru o delimitare corectă a servituţii de dreptul de uz trebuie luate în vedere atît caracterele juridice. 148]. viitorul ei titular trebuie să aibă în posesiune fondului înfundat). în cazul dreptului de uz. pentru a construi o servitute de trecere. vom constata că uzufructul şi uzul pot fi stabilite asupra unor bunuri mobile sau imobile. chiar dacă drepturile au fost cedate unei alte persoane. Dreptul de uz nu poate fi transmis în mod pasiv moştenitorilor proprietarului fondului grevat. Astfel. p. implicit al folosinţei. fie cu titlu de obligaţie personală. Dreptul de servitute este perpetuu. pe cînd servituţile . 501]. de uz sau de servitute [28. Există şi posibilitatea ca proprietarii celor două fonduri. se poate examina şi caracterul fondului. 78 . avînd acest drept. Menţionăm că această poziţie este discutabilă. posibilitatea transmiterii lui. pe cînd dreptul de servitute necesită posesiunea imobilului de către cel în a cărui favoare este stabilită servitutea (de exemplu. ceea ce înseamnă că va exista atîta timp cît cele două imobile există. felul acestuia şi modalităţile de întrebuinţare. În ceea ce priveşte obiectul dreptului real.O altă deosebire esenţială priveşte caracterul temporar sau perpetuu al dreptului instituit.

de asemenea. care nu moştenesc imobilul grevat. să treacă. deoarece. ca şi dreptul de uz. reiterăm că obligaţia există independent de posesiunea unui imobil de către creditor. Uneori. Proprietarul fondului dominant poate să obţină dreptul de a face fapte pozitive asupra fondului aservit (de exemplu: să ia apă. vorbim de o simplă obligaţie personală sau.).Caracterele care fac să se deosebească constau în faptul că servitutea este un drept real stabilit asupra unui lucru în profitul unui alt lucru. 79 . În cazul obligaţiei. Aceste distincţii au fost necesare. şi se poate transmite în mod pasiv. 284]. independent de posesiunea unui imobil de către uzuar. Obligaţia se transmite în mod pasiv moştenitorilor debitorului şi în mod activ moştenitorilor creditorului. Servitutea reală. etc. În ceea ce priveşte sarcinile impuse. dacă şi-ar rezerva dreptul să facă prestaţii. Dreptul nu se transmite în mod pasiv moştenitorilor proprietarului grevat. Spre deosebire de dreptul de uz. ar fi vorba despre o servitute. p. iar obligaţia personală este un drept asupra unei persoane în profitul unei alte persoane. ai imobilului. fără a se transmite dobînditorilor cu titlu particular fondurilor debitorului şi creditorului. să facă sau să nu facă ceva. servitutea implică o ştirbire a dreptului de proprietate fără imixtiuni din partea proprietarului fondului dominant (de exemplu: de a nu construi mai sus de o anumită înălţime). Servitutea este perpetuă prin natura sa şi nu poate fi cedată independent de fond [42. servitutea necesită ca beneficiarul să posede un imobil. dar se transmite în schimb tuturor dobînditorilor. Caracterul perpetuu al servituţii şi caracterul temporar al obligaţiei sînt şi ele elemente distinctive. nu poate avea ca obiect principal o prestaţie personală pozitivă şi nu se transmite moştenitorilor proprietarului care nu iau în posesiune imobilul grevat. uz şi obligaţie personală. Rezumînd aceste deosebiri dintre servitutea stabilită prin fapta omului şi uzufruct. iar dacă ar conveni să construiască mai sus de o anumită înălţime. Proprietarul imobilului lovit de acest drept însă nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. proprietarul fondului aservit este obligat numai să se abţină. unul dintre proprietarii unor fonduri vecine s-ar putea să facă ceva în favoarea fondului vecin şi în acest caz. Obligaţia există independent de posesiunea unui imobil. prin convenţie. sau în mod activ. Ea poate avea drept obiect principal o prestaţie pozitivă. cu titlu universal sau particular. exercitată de creditor. în care caz nu este necesar a fi proprietar. debitorul este dator să dea. în cazul servituţii. ne-am afla în faţa unui drept de uz. Dreptul de uz există.

pînă la adoptarea legii Scribona. cînd alienatorul îşi reţinea dreptul de trecere pe fondul înstrăinat. Deseori. sau alte acţiuni ale persoanelor care. A spunea: “Afirm că am un drept de trecere pe fondul lui B”). servituţile se constituiau prin mancipaţiune. servituţile nu se puteau constitui în conformitate cu normele dreptului civil. acţiunile de creare a unei servituţi sînt fie înţelegeri scrise sau verbale. 80 . iar stipulaţia – o întărire a exerciţiului servituţii prin adăugarea unor clauze penale. care punea servituţile prediale rustice în cadrul bunurilor mancipi. Asupra fondurilor provinciale.Capitolul III. iar cele prediale urbane. Constituirea servituţilor În dreptul roman. servituţile puteau fi constituite printr-o adiudicatio făcută de un judecător într-o acţiune de partaj. Cînd se folosea mancipaţia sau in iure cesio. atît în cazul cînd privim servitutea ca un raport juridic. ea totuşi se consideră stabilită. Servituţile se puteau constitui şi tacit. chiar şi în cazul în care lipseşte intenţia de a crea o servitute. care indică asupra creării servituţii. Servituţile se creează ca urmare a acţiunilor proprietarilor de imobile.170]. Ulterior. pe care le vom studia în prezentul capitol. servitutea se creează în temeiul unei hotărîrii judecătoreşti. pe care l-a împărţit în două. Constituirea. Acest mod de constituire a servituţii este prevăzut şi de legislaţia României şi Franţei. Pactul este contractul neformal de constituire a unei servituţi. servitutea se putea constitui fie direct (de exemplu. o parte este vîndută lui B. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute Secţiunea 1. De asemenea. pot fi calificate ca săvîrşite cu intenţia de a crea o servitute. a unor anumite sau acţiunilor părţilor. Independent de faptul că A şi B. la vînzarea terenului nu au stabilit în mod expres că se instituie o servitute. ea are la baza apariţiei sale fapte juridice. De asemenea. în instanţa de judecată. fie indirect. în cazul în care proprietarul unui fond îngăduia unui terţ folosinţa unei servituţi. în dependenţă de sistemul juridic. Servituţile derivînd din fapta omului pot fi stabilite sau dobîndite în diverse moduri. fie rezultatul clar al unor atare servituţi. se utilizau aşa-zisele pacte şi stipulaţii. dat fiind faptul că A nu avea intenţia să vîndă lui B un teren care nu are acces la calea publică. considerate ca res nec mancipi. prin in iure cesio [47. cît şi ca un drept subiectiv. De exemplu: A este proprietarul unui teren mare. cu ocazia transferării unei proprietăţi. deoarece. Terenul vîndut lui B nu are altă ieşire la drumul public decît pe terenul lui A. De aceea. În dependenţă de sistemul juridic. p. servituţile pot fi constituite prin fapte juridice. unde este numit “stabilirea servituţii după destinaţie”. Uzucapiunea a fost un temei de constituire a servituţii.

de exemplu. stabileşte imediat natura. Servitutea stabilită prin destinaţia proprietarului îşi are originea în dreptul cutumiar francez [85. Specificul însă constă în aceea că o asemenea servitute se constituie de către proprietarul unui teren în vederea unei eventuale parcelări. p. după natura sa. Modul de stabilire prin acte juridice este un mod general de dobîndire a servituţilor derivînd din fapta omului. dar. conform prevederilor art. b) prin act juridic(titlu). Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar Conform prevederilor art. este numai pentru servituţi continue şi aparente. este un act juridic unilateral şi se supune aceloraşi condiţii de fond şi de formă ca şi la servitutea constituită prin act juridic. Destinaţia proprietarului este un mod de stabilire a servituţilor. starea de fapt nu constituie servitute. Astfel. Hamangiu defineşte “destinaţia proprietarului” ca fiind actul prin care proprietarul care stăpîneşte două fonduri. Celelalte două moduri se aplică numai la anumite categorii de servituţi derivînd din fapta omului. dacă fondurile ar aparţine a doi proprietari diferiţi. Preluînd definiţia dată de la unii autori români în domeniul dreptului civil. Este de remarcat faptul că destinaţia stabilită de proprietar. însă dacă cele două fonduri ajung în stăpînirea a doi proprietari diferiţi. Proprietarul. 37]. scopul şi situaţia unei părţi de teren în favoarea altei persoane sau altor părţi. c) prin uzucapiune. stabileşte între ele o stare de fapt care ar constitui o servitute. Articolul 432 din Codul civil stabileşte că “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. 431 alin. scopul şi situaţia servituţii unei părţi a terenului în favoarea altor părţi”. profesorul C. modurile de a stabilire a acestor servituţi sînt: a) prin destinaţia stabilită de proprietar. instituie imediat natura. (1) din Codul civil: „servitutea poate fi constituită prin destinaţia stabilită de proprietar”. anticipînd parcelarea imobilului său şi trecerea parcelelor în proprietatea diferitor persoane. Cît timp ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. fie ele continue sau necontinue. sau instituind nemijlocit parcelarea printr-un testament. aparente sau neaparente. ca şi ea. în vederea unei eventuale parcelări. 81 .Există trei moduri de stabilire a servituţii derivînd din fapta omului. §1. deoarece se aplică la toate servituţile. servitutea se naşte fără titlu sau prescripţie. Destinaţia proprietarului nu este un mod de stabilire general ca şi prescripţia. 431 din Codul civil.

publicată în “Culegerea de decizii din 1983”. Înstrăinarea sau moştenirea unuia dintre cele două imobile. Această decizie dispune că dreptul de servitute nu poate fi stabilit cînd terenul pe care se află construcţia partajată se află în continuare în indiviziune între părţi. 3) amenajarea constitutivă a servituţii trebuie să fi fost făcută de proprietarul originar sau. Constituirea unei servituţi prin destinaţia proprietarului presupune reunirea mai multor condiţii: 1) fondurile divizate trebuie să fi aparţinut la origine aceluiaşi proprietar. 293]. Dacă. cel puţin ultimul proprietar comun trebuie să menţină amenajarea constitutivă a servituţii de la momentul separării fondurilor. Existenţa servituţii îşi are. dacă aceasta nu a fost stabilită de el însuşi. Această ultimă condiţie a fost stabilită şi prin decizia nr. părţile au dispus. 82 . cu consecinţa că entităţile în discuţie vor aparţine unor proprietari diferiţi. 1-er chapitre. Franţa. 1989. dacă proprietarul originar al celor două fonduri nu a prevăzut o clauză contrară în convenţie sau testament. p. 4) numai servituţile aparente care se relevă printr-o amenajare exterioară vizibilă sînt susceptibile a fi stabilite prin destinaţia proprietarului 21. cel ce o invocă trebuie să probeze că actul de separare al fondurilor nu conţine nici o dispoziţie contrară menţinerii servituţii. pentru a fi admis. Dar acest consimţămînt tacit. în momentul împărţirii fondurilor sau înstrăinării. Starea de fapt trebuie să se manifeste în mod vădit. astfel. 625 şi următorul din Codul civil român. neîndoielnic şi precis prin lucrări exterioare [42.Acest lucru s-ar explica prin faptul că un asemenea mod de constituire a servituţilor se bazează pe consimţămîntul tacit al părţilor ca lucrurile să rămînă în starea în care erau în momentul cînd fondurile au încetat să aparţină aceluiaşi proprietar. va duce la naşterea servituţii. trebuie să decurgă în mod neîndoielnic din împrejurări. 692 şi următorul din Codul civil francez. 5) în ipoteza unei servituţi discontinue. ca lucrurile să rămînă astfel. al căror cuprins este reprodus de art.. sintetizează excelent condiţiile necesare pentru dobîndirea servituţii prin destinaţia proprietarului. în mod expres. originea juridică în consimţămîntul tacit prezumat al noilor proprietari în vederea continuării ei. faptul se consfinţeşte într-un act juridic. O decizie adoptată în practica judiciară franceză. 1371 din 28 iulie 1983 a Tribunalului Suprem Român. 2 nov. întemeiată pe prevederile art. întrucît nu sînt întrunite 21 Tribunalul de mare instanţă. 2) intenţia proprietarului de a stabili implicit o servitute între o parte a fondului său în profitul altei părţi trebuie să fie cert stabilită. Aix-En-Provence.

În practică însă. uzucapiune. În articol sînt enumerate mai departe temeiurile de instituire a unei servituţi (de trecere. după care înstrăinează proprietatea uneia dintre cele două parcele. în afară de proprietar.condiţiile pentru stabilirea acestui drept.). cele mai diverse cazuri vizează divizarea fondului de către proprietar. amintim Decizia Secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie Române nr. deoarece nu este vorba de două terenuri aparţinînd unor persoane diferite. după caz şi proprietarilor unor alte terenuri. 19. pentru instalarea şi exploatarea diferitelor comunicaţii etc. 642-648]. prin semne vizibile. potrivit căreia “destinaţia proprietarului poate ţine loc de titlu dacă are caracter permanent şi îşi are aplicare numai în cazul în care ambele imobile au constituit un singur fond. aparţinînd aceluiaşi proprietar. servitutea luînd naştere în momentul despărţirii fondurilor”. dar şi-a păstrat proprietatea asupra unei porţiuni de teren. În conformitate cu prevederile Codului civil al Federaţiei Ruse. al Republicii Moldova. lăsînd prin semne vizibile drum de trecere pentru locul înfundat.(3). 274. dreptul de utilizare limitată a terenului vecin. De asemenea. şi alte persoane (de exemplu. persoana care are dreptul de folosinţă nelimitată). 83 . În acest sens. De aceea. art. p. În cazul în care aceste persoane nu pot ajunge la o înţelegere în privinţa instituirii servituţii sau a condiţiilor ei. lăsînd. nu se pot constitui prin destinaţia proprietarului decît servituţile continue şi aparente. Prin prisma articolului 432 din Codul civil. cînd proprietarul a scindat fondul în două terenuri. litigiul urmează să fie soluţionat în instanţă de judecată. conform acţiunii intentate de solicitantul servituţii. testament şi prin alte acte juridice valabile dintre părţi. Astfel de servituţi pot fi constituite prin contract. Servitutea se constituie în cazul necesităţilor a căror satisfacere este imposibilă fără instituirea ei. drum de trecere pentru locul înfundat. 274 alin. va crea. Dreptul de a cere instituirea servituţii o au. în favoarea acelui loc o servitute de trecere de care se va folosi. p. Totodată. proprietarul bunului imobil (teren sau un alt imobil) are dreptul de a cere proprietarul de teren vecin. în cazul stabilirii servituţii prin destinaţia proprietarului. 22 Culegeri de decizii ale Curţii Supreme de Justiţie pe anul 1969. Cod civil al Federaţiei Ruse la art. Este necesar ca. 783 din 6 iunie 196922. doctrina şi practica cea au statuat ca servitutea să fie aparentă şi nu continuă au recunoscut şi în aceste cazuri servituţi stabilite prin destinaţia proprietarului [59. stabileşte că servitutea poate fi constituită conform unei înţelegeri între solicitantul servituţii şi proprietarul fondului vecin. starea de fapt să aibă caracter perpetuu.

În acest caz. în conformitate cu Legea nr. numai terenul lui B este liber şi numai pe el se poate institui o servitute de trecere. 1543-XIII din 25 februarie 199823 privind cadastrul bunurilor imobile. totodată. Legislaţia Republicii Moldova. Necesitatea trebuie să fie determinată cu rigurozitate în absenţa deplină a unor alternative. . a cărui trecere la drumul public a fost închisă în urma exproprierii unei părţi din acest teren pentru construcţia unei şcoli. 1998. dacă imobilul asupra căruia se constituie servitutea este proprietate de stat. utilizare şi stingere a dreptului de servitute şi. nr. reglementează modul de constituire. Exemplu: Persoana A este proprietarul unui teren. Caracterul considerabil al cheltuielilor se va determina în funcţie de venitul tuturor membrilor de familiei ai lui A. 45 este stabilit că înregistrarea dreptului de servitute se efectuează fie în baza cererii depuse de proprietarul bunului imobil sau de persoana în folosul căreia se constituie dreptul de servitute. 84 . stipulează că pentru existenţa servituţilor ele trebuie înregistrate în modul corespunzător de către organele cadastrale în registrul bunurilor imobile. (3)). Prin hotărîre a instanţei de judecată servitutea se constituie în caz de necesitate. prin decizie a autorităţii publice. Determinarea necesităţii însă poate fi subiectivă şi de aceea. (art. fie în existenţa unei posibilităţi. poate crea situaţii de conflict.hotărîrea autorităţii administraţiei publice locale privind pămîntul care se află în proprietate publică. 44-46. Construcţiile de pe terenurile vecine nu permit trecerea la drum cu automobilul. dar a cărei exercitare duce la imposibilitatea folosirii bunului la destinaţie sau necesită cheltuieli considerabile. fie în temeiul înştiinţării organului de stat în baza hotărîrii căruia a fost instituit dreptul de servitute. inclusiv Codul civil. A are alternativa de a construi un pod pentru a trece la drumul public şi nu are dreptul de a cere instituirea unei servituţi. cu excepţia cazului cînd construcţia acestui pod îi va cauza cheltuieli considerabile.prin hotărîre a instanţei de judecată.contractul încheiat în modul corespunzător. 431 alin. În situaţia cînd unul din hotarele terenului lui A este mărginit de un rîuleţ.hotărîrea instanţei de judecată. se consideră că A are necesitatea de a institui o servitute pe terenul lui B. 23 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. Pentru înregistrarea servituţii se prezentă următoarele documente privind instituirea servituţii: . . Astfel. la art.

dacă este constituită pe cale de legat.35 şi 38 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. conţinutul şi formelor actelor materiale concrete de exercitare. Art. dacă este constituită sub formă de donaţie între vii.1543/1998. încheiate în scris. sau unilaterale. care constată această operaţiune. orice servitute se poate stabili şi dobîndi prin titluri. II. că servituţile continue şi aparente se dobîndesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani. Vînzarea. Astfel. Toate operaţiunile translative de drept comun pot servi ca mijloc de stabilire a unei servituţi. servitutea ea se va face printr-un act autentic. prin act juridic sau titlu. ele depind de voinţa părţilor. testament. p. titlul este valabil dacă este rodul voinţelor celor întru care se încheie. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. În aceeaşi ordine de idei. avem în vedere operaţiunea juridică. este determinată de factorii şi necesităţile obiective ale proprietarilor imobilelor în cauză. 285]. Deoarece aceste acte juridice se referă la bunurile imobile. ea fiind opozabilă numai după înscriere în registrul bunurilor imobile. sau cu titlu gratuit ca donaţia. dacă este constituită cu titlu oneros între vii. instrumentum.cumpărare etc. Codul civil românesc declară. negotium. Prin urmare. şi III ale Titlului III din Codul civil. actul constitutiv va putea să fie sub semnătură privată. că servitutea poate fi constituită şi prin act juridic. Orice servitute. ca orice donaţie. Acesta. Codul civil menţionează. cu titlu oneros ca vînzarea.§2. Titlul prin care se stabileşte servitutea nu este supus nici unei reguli de o formă specială. poate îmbrăca forma convenţiei (vînzare . 85 . la art. poate fi stabilită prin titlu. 623. Chiar dacă este cuprins într-un instrument probator. fie ele acte bilaterale. Cît priveşte natura. se aplică regulile de drept comun în materie de formă a actelor. independent de actul probatoriu care le constată [42. legatul sînt astfel de titluri. donaţia. indiferent de natura ei. încheierea lor se supune condiţiilor de fond şi de formă prevăzute la capitolele I. ca testamentul. convenţie. actul juridic care serveşte la stabilirea lor. în art. 431. articolele 431-433 din Codul civil. nu înscrisul probatoriu. iar servitutea însă. iar unele servituţi nu se pot stabili decît în acest mod. precum şi alte acte normative. Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu) Cînd vorbim de constituirea servituţilor. e o manifestare de voinţă a proprietarului. adică contracte. la art. În acest caz. în afară de regulile de drept comun.) sau a testamentului. 624 stipulează că servituţile continue neaparente şi cele necontinue şi neaparente nu se pot stabili decît prin titluri. 23.

Titlul nu este supus nici unei reguli de o formă specială. O servitute specială care rezultă din titluri şi care necesită scurte explicaţii este servitutea de indiviziune. Or. dar art. stabilită prin fapta omului şi rezultînd din titlul de partaj al fondului primitiv între copărtaşii actuali. adevărul este că orice servitute. Titlul probatoriu pierdut nu poate fi înlocuit.Conform prevederilor art. Pentru celelalte părţi comune însă. (2) din Codul civil. o astfel de servitute ar putea fi dovedită în justiţie fie prin martori. în afara regulilor de drept comun. servitutea de indiviziune asupra anumitor accesorii ale fondurilor (drumuri. Actul de partaj creează. prin care proprietarul fondului aservit recunoaşte existenţa servituţii la care este supus. fîntîni etc. printrun act scris. decît printr-un act nou. adică să rezulte implicit din clauzele unui contract. Prin urmare. Un asemenea act de recunoaştere se numeşte. act recognitiv. aceasta va putea fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. 431 alin. poate îmbrăca forma convenţiei sau a testamentului. indiferent de forma în care se încheie. Dacă sînt stabilite 86 . “actul juridic prin care se constituie servitutea se încheie în formă autentică”. necontinue aparente şi necontinue neaparente. schimbul) sînt valabile. Titlul. Există cazuri în care mai mulţi proprietari vecini sînt obligaţi să rămînă în indiviziune asupra unor bunuri. Conform alineatului următor. poate fi dovedită printr-un act de recunoaştere. În fine.). pot fi dovedite printr-un act de recunoaştere. Cînd servitutea se constituie prin convenţie. adică servituţile continue neaparente. pentru a dovedi în justiţie existenţa servituţii. “servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înregistrarea în registrul bunurilor imobile”. în termeni tehnici. Servituţile constituite prin convenţie cu titlu oneros (vînzarea-cumpărarea. S-ar putea crede că numai servituţile ce nu se pot dobîndi prin prescripţie. dacă aceasta pare a fi voinţa intrinsecă a părţilor. În acest caz. fie prin simpla prezumţie. stabilirea unei servituţi poate fi tacită. ar fi necesar să se aplice regulile de drept procedural comun în materia probelor. a unei fîntîni sau a despărţiturilor comune. existenţa unei servituţi dobîndite prin prescripţie sau prin destinaţia proprietarului. fiindcă nimic nu împiedică părţile să constate. care constituie o manifestare de voinţă a proprietarului. în mod implicit şi tacit. fiind suficient şi simplul acord de voinţă. O servitute nu poate fi constituită în mod valabil verbal. chiar aceea care se poate dobîndi prin prescripţie. În acest caz ne aflăm în faţa servituţii negative de a nu crea partajul. indiviziunea nu mai este legală. Servituţile care se pot stabili prin prescripţie sau destinaţia proprietarului se pot dovedi prin toate mijloacele ce stabilesc prescripţia sau destinaţia. 231 din Codul civil stabileşte că nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic. servituţile care se pot stabili numai prin titluri nu pot fi dovedite decît prin titlu constitutiv sau (dacă titlul acesta este pierdut şi nu se poate aduce în faţa instanţei) printr-un act de recunoaştere emanînd de la proprietarul fondului aservit. Astfel este comunitatea indiviză a unui drum.

Aici se are în vedere uzucapiunea imobiliară. 623 din Codul civil român. acesta devine proprietarul bunului respectiv ”. fapt contrar dispoziţiilor art. p. servituţile continue şi aparente se dobîndesc şi prin posesiune de 30 de ani.prin titlu gratuit. Făcînd o analiză comparată în materia servituţilor dobîndite prin uzucapiune. p. ci numai cele continue şi aparente (de exemplu. 332 privind “Uzucapiunea imobiliară” din Codul civil stabileşte. unde. servitutea se face printr-un act autentic. altele nu. Astfel. Cît priveşte sintagma “în condiţiile legii”. 623 din Codul civil român. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. Din prevederile art. Se pune întrebarea: de ce legiuitorul român a suprimat prescripţia servituţilor neaparente şi a celor necontinue? În literatura de specialitate este criticată redactarea prevederilor art. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. în lipsa unor precizări exprese în titlul constatator al servituţii. de altfel criticată de jurisprudenţă de-a lungul timpului. legislaţia română are cu totul o altă interpretare. (1): “Dacă o persoană. Totodată. servituţile trebuie să îmbrace forma autentică cerută de lege. (2). ci va trebui să o exercite în limitele unei folosinţe normale [6. (1) din Codul civil. 584]. care stabileşte: “Dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. 458]. în condiţiile legii”. 623 şi 624 reiese că nu orice servitute poate fi dobîndită prin uzucapiune. de exemplu. se prevăd limitativ servituţile care pot fi dobîndite prin uzucapiune. Conform alin. la alin. §. dreptul de proprietate se dobîndeşte în temeiul alin. Ideea continuă la alin. actul constitutiv va putea fi sub semnătură privată [41. precum şi cele neaparente şi pozitive se pot dobîndi prin uzucapiune. servitutea de vedere). servitutea de vedere). Potrivit art. 433 din Codul civil moldovenesc. dacă este constituită prin legat. nu va putea agrava exerciţiul servituţii. Dacă este constituită cu titlu oneros între vii. (1) din momentul înregistrării”. conform art. În literatura de specialitate s-a statuat că titularul fondului dominant.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune) Anumite servituţi se pot dobîndi prin prescripţie achizitivă sau uzucapiune. art. articolul 433 reglementează în mod expres regimul dobîndirii servituţii prin uzucapiune. adică printr-o posesiune îndelungată. 87 . dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. (1) din articolul menţionat: “servituţile continue şi aparente. 432 alin. Astfel. respectiv aparente şi continue (ca. servitutea se constituie şi prin uzucapiune.

88 .Autorii mai vechi explicau dispoziţia legii moderne în modul următor: prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesiune neviciată. pentru a putea opera uzucapiunea. adică la acele momente cînd le-ar face un proprietar. De exemplu. în unele cazuri. posesiunea unor astfel de servituţi este. dacă posesorul face acte de posesiune la intervale normale. Chişinău. Pornind de la aceste condiţii. publică. din moment ce exercită trecerea ori de cîte ori are nevoie. p. 125. neîntreruptă. deci. sînt întrerupte şi ascunse. foarte numeroase. deşi necontinue prin forţa lucrurilor. fiindcă cel care face un act de folosinţă asupra fondului vecin. deci continuă şi publică. conform art. cel care exercită un drept de trecere posedă acel drept şi ar trebui deci să îl prescrie. prin ipoteză. aceste calităţi ale posesiunii nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. Pentru a putea opera uzucapiunea. nu atrag uzurparea propriu-zisă a folosinţei fondului. ceea ce este adevărat pentru uzucapiunea proprietăţii. or. ci o posesiune exercitată astfel încît actele de folosinţă să nu fie despărţite prin intervale anormale în raport cu natura lucrului posedat. corespunzător exerciţiului unei servituţi. În ceea ce priveşte servituţile necontinue. 430 din Codul civil al Republicii Moldova. netulburată. În ceea ce priveşte servituţile neaparente. derivînd din simpla bunăvoinţă reciprocă dintre vecini. 335 din Codul civil. care. 24 Art. Astfel. sînt totuşi făcute la intervale normale în raport cu natura servituţii. Dar. 287]. prezumţia de precaritate poate fi conformă cu realitatea. este inexact să spunem că posesiunea lor nu poate fi continuă. păşunile nu sînt susceptibile decît de acte de posesiune necontinue. Editura Cartea. ar trebui să fie adevărat şi pentru uzucapiunea servituţilor. prin definiţie. în alte cazuri. deoarece actele de exercitare. nedînd loc decît la acte izolate şi mult sau mai puţin rare. S-a susţinut că “ceea ce împiedică prescripţia acestor servituţi este caracterul precar al actelor de folosinţă la care dau loc. întocmai cum ar face un titular al servituţii. despărţite prin intervale de timp adesea lungi. înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. 2002. pag. este necesar ca posesiunea. Justificarea dispoziţiilor legale este însă greşită atît pentru servituţile necontinue. să întrunească condiţiile de bază: să fie continuă. pornindu-se de la servitutea de trecere”. este falsă. s-a căutat să se justifice prohibiţia legii referitoare la dobîndirea prin uzucapiune a servituţilor necontinue. cît şi pentru cele aparente [42. Prescripţia unei servituţi necontinue ar trebui să fie posibilă cînd actele de folosinţă. Proprietatea lor se poate dobîndi totuşi prin posesie îndelungată. aceste acte se exercită mai mult cu titlu de toleranţă. viciată. existenţa lor nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute24. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. neprecară. Or. Prin posesiune neîntreruptă nu trebuie să înţelegem o posesiune exercitată fără nici un interval între actele de folosinţă.

89 . supunînd posesiunea lor regulilor generale de continuitate şi neclandestinitate. sînt consecinţele unui drept care aparţine deja celui ce le face şi care nu implică încălcarea dreptului vecinului. este necesară încălcarea fondului vecin sau uzurparea drepturilor proprietarului fondului aservit [42. dacă persoana ia apă fără a se ascunde. Ce se înţelege prin acte de pură facultate? Acestea sînt acte de folosinţă ce decurg dintr-o stare juridică anterioară. Astfel. 288]. (3). 623 şi 624 din Codul civil român. ai cărui autori au vrut să facă o diferenţiere între diferitele obiceiuri ale vechiului drept francez. De aceea. Pentru ca uzucapiunea să fie posibilă. conform prevederilor art. 31-41]. afirmîndu-se că actele de posesiune a unei servituţi neaparente sînt de cele mai multe ori acte de pură facultate. Hamangiu propune ca legiuitorul român să admită uzucapiunea pentru toate servituţile. o persoană uzează de drepturile sale. şi acest act nu poate fonda o servitute de lumină împotriva vecinului. p. Astfel. Şi aici a fost căutată o justificare mai exactă. 641 din Codul civil român. adică de a scoate apa dintr-o fîntînă. el poate obliga proprietarul să suprime lumina. prin urmare nu pot conduce la uzucapiune. ci şi modul de a-l exercita. este neaparentă. C. p. care dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea cu acelaşi chip” [42. Hamangiu afirmă arată că nu pot fi justificate a regulile din art. 292]. nu le putem imputa neaparenţa ca un viciu de posesiune. căci servituţile sînt neaparente fără a fi clandestine. prohibiţia uzucapiunii servituţilor neaparente nu se poate justifica prin clandestinitatea exerciţiului lor. Profesorul C. actele de pură facultate nu pot fonda o posesiune utilă şi. însă care îi aparţine în mod exclusiv. dar nu este neclandestină. neîncălcînd dreptul altuia asupra fondului. chiar dacă a uzat de lumină timp de 15 ani [38. fapt elucidat în Codul civil la art. Această justificare se loveşte de aceeaşi obiecţie ca şi prezumţia de toleranţă pentru servituţile necontinue. aşa încît dacă vecinul dobîndeşte ulterior coproprietatea zidului. cînd un proprietar deschide o simplă lumină în zidul ce se află la limita fondului. Conform art. 433 alin. deoarece uzează de un drept pe care îl are. de exercitare a unei simple facultăţi. Doar servituţile continue şi aparente. servitutea de adăpat. el face un act de pură facultate. fără ca acesta să poată opune dobîndirea unei servituţi de lumină prin uzucapiune. Adică nu trebuie confundată servitutea neaparentă cu servitutea exercitată în mod clandestin. p. Evident. căci ele pot să nu lase nici un semn exterior relativ la exercitarea lor şi să se exercite totuşi în văzul tuturor. 292]. Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. preluate din Codul lui Napoleon. Prin urmare. p. pentru toate servituţile neaparente. Se poate prescrie nu numai dreptul de servitute care se dobîndeşte prin uzucapiune. precum şi cele neaparente şi pozitive sînt singurele ce pot fi dobîndite prin uzucapiune. 2232 din Codul lui Napoleon. făcînd asemenea acte.Ar fi “inexact să spunem că sînt clandestine” [42. în plină zi. Este greu să admitem o prezumţie absolută şi generală de precaritate. menţinîndu-se în cadrul lor.

Codul civil român prevede. 90 . prin titlu. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. Nu avem nimic special de spus asupra acestor puncte. Tot astfel. titularul servituţii dobîndeşte prin uzucapiune dreptul de a exercita servitutea în modul folosit de 15 ani. Jurisprudenţa româneasca deduce că uzucapiunea de 10-20 de ani. făcînd acte de folosinţă mai largi decît avea dreptul să facă după actul constitutiv. fiindcă dobîndirea unui mod mai larg decît prin titlul de a exercita servitutea. 332 alin. dacă o persoană are. prin uzucapiune. Uzucapiunea modului de a exercita servitutea nu poate exista decît numai pentru servituţile continue şi aparente. devine proprietarul bunului respectiv. deseori fără ca proprietarul acestui fond să sufere o daună reală. din momentul înregistrării. la art. În privinţa calităţii şi condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească posesiunea servituţii pentru a conduce la uzucapiune. Astfel. dacă servitutea este stabilită într-un fel şi în anumite limite. art. posesiunea de 30 de ani. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. dacă o persoană. o servitute de vedere. De exemplu. dar. În ceea ce priveşte durata posesiunii necesară pentru împlinirea prescripţiei servituţilor. (1) din Codul civil stabileşte că. prin simpla îngăduinţă a proprietarului său. ocupînd numai o parte a fondului aservit. dobîndirea servituţii întregi şi nu este posibilă decît dacă servitutea este susceptibilă de uzucapiune. Însă dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. 623. netulburată. admisă pentru proprietate şi uzufruct în favoarea posesorului cu just titlu şi de bună-credinţă. dreptul de a avea două ferestre.Astfel. dreptul de proprietate se dobîndeşte. este de fapt. Precarietatea se manifestă prin posesiunea exercitată asupra unui lucru al altuia. conform teoriei clasice. fiindcă servitutea de trecere nu este continuă. trece cu un mijloc de transport cu tracţiune animală. dacă o persoană are. Dimpotrivă. un drept de trecere limitat la trecerea pe jos. Motivul pentru care legea română în vigoare a exclus uzucapiunea de 10-20 de ani ar fi acela că servitutea. pe cînd uzucapiunea proprietăţii sau a uzufructului presupune detenţia. Făcînd o analiză comparată în această ordine de idei. art. în temeiul Codului civil. se aplică regulile generale ale uzucapiunii şi ale posesiei. p. prin titlu. nu este admisibilă în materia servituţilor. posesiunea trebuie să aibă ambele elemente esenţiale: corpus şi animus. 291]. fiindcă servitutea de vedere este continuă şi aparentă. 332 alin. Trebuie să insistăm asupra unui singur punct în relaţia cu o latură specială a neprecarităţii. ea poate dobîndi. se poate exercita fără ca acesta să îşi dea seama. publică şi neprecară [42. posesiunea nu trebuie să fie viciată. folosirea a întregului fond din partea celui care invocă uzucapiunea fără ca proprietarul în contra căruia se prescrie să nu-şi dea seama de această uzurpare. constînd din dreptul de a deschide o fereastră. în realitate. însă titularul ei o exercită timp de 15 ani într-un mod şi în limite diferite. deci trebuie să fie continuă. nu poate dobîndi prin uzucapiune acest drept. dar în realitate deschide două ferestre. (1).

Exercitarea servituţii §1. la art. considerînd că numai lucrările făcute pe fondul aservit constituie o încălcare a drepturilor proprietarului izvorului.292]. Dacă ar fi în primejdie să vadă transformate în obligaţii şi servituţi orice acte pe care le îngăduie vecinului din spirit de toleranţă. este necesară analiza drepturilor şi obligaţiilor ce revin proprietarilor celor două fonduri sau terenuri. iar în acest sens sînt şi lucrările pregătitoare ale Codului Napoleon. a posedat sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. Astfel. Jurisprudenţa franceză însă se pronunţă în sens contrar. atunci toţi proprietarii ar lua măsurile cele mai drastice pentru a-şi păzi fondurile şi nu ar mai îngădui nici un act de folosinţă. oricît de neînsemnat. 91 . fiindcă legea nu specifică necesitatea de a fi făcute pe fondul aservit. 642 alin. 25 Curtea de Casaţie franceză. de obicei. acesta le îngăduie. controversa este stinsă în Franţa prin Legea din 8 aprilie 1898. Hotărîrea din 5 iulie 1893. în favoarea vecinilor. cu exerciţiul unei servituţi. devine proprietarul bunului respectiv. autorii Codului civil moldovenesc au stabilit. şi că numai ele pot conduce la prescripţia unei servituţi asupra izvorului 25. pentru a păstra relaţii de bună vecinătate. 2) [42. că dacă o persoană. 332. Exercitarea dreptului de servitute Pentru a se analiza exercitarea dreptului de servitute. nici o uzurpare a drepturilor proprietarului acestui fond? Şi nu este imposibilă uzucapiunea în acest caz? O mare parte din doctrina franceză decidea că este suficient ca lucrările să fie făcute pe fondul inferior. care nu produc o încălcare pe fondul superior. Posedarea presupune automat şi exercitarea anumitor lucrări.Actele de folosinţă exercitate prin simpla îngăduinţă sau toleranţă a proprietarului se întîlnesc frecvent în raporturile dintre vecini şi se pot confunda. Exercitarea de lucrări pe propriul fond nu constituie oare acte de pură facultate. p. Secţiunea a 2-a. Astăzi. care a modificat şi completat cuprinsul anterior în sensul soluţiei jurisprudenţiale (noul Cod civil francez art. Cînd astfel de acte de folosinţă asupra fondului altuia sînt rare sau nu tulbură decît foarte puţin pe proprietarul fondului. precum şi constatarea titlului prin care a fost instituită servitutea. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. prin aparenţa lor.

ceea ce ar echivala cu inexistenţa servituţii. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul. Servitutea poate consta şi din obligaţia proprietarului de a se abţine de la anumite acţiuni în favoarea proprietarului terenului dominant”. 434 alin. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant în soluţionarea litigiului. Acesta nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. că “servitutea se extinde asupra a tot ce este necesar pentru exercitarea ei”. atunci. În astfel de situaţii se pune următoarea condiţie: dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. proprietarul fondului dominant. 434 alin. În acest şir de idei. adică beneficiarul servituţii. deasupra acestuia sau sub pămînt. 431 din Codul civil. Astfel. aşa cum a creat-o sau a menţinut-o proprietarul iniţial al celor două fonduri. Articolului menţionat stabileşte la alin. Un lucru este cert: dacă nu ar avea dreptul la aceste lucrări. proprietarul terenului aservit este obligat conform prevederilor art. servituţile stabilite prin acte juridice. beneficiarul servituţii nu ar putea exercita servitutea în mod util.Limita şi modul în care poate fi exercitată servitutea variază în funcţie de natura şi modul ei de constituire. cheltuielile de transferare sînt suportate de către proprietarul terenului aservit. (4). iar dacă titlul nu face acest lucru. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. 434 alin. Modul şi limitele de exercitare a servituţilor dobîndite prin uzucapiune. Întinderea şi modul de a exercita. Întinderea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului este determinată prin starea de fapt. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are implicit dreptul de a face lucrările necesare întreţinerii sau construirii unui drum pe fondul vecinului pentru exercitarea trecerii în limitele stabilite [42. 92 . la art. 296]. are dreptul să se folosească de servitute. precum şi situaţiei de fapt a fondurilor. sînt determinate de titlul constitutiv. (2). Convenţiile ce fixează întinderea servituţilor sînt de strictă interpretare. să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. p. Astfel. Ceea ce este caracteristic în situaţia redată anterior constă în faptul că proprietarul terenului aservit poate indica. 434). întinderea şi modul de exercitare trebuie să fie conforme regulilor stabilite de lege (art. o altă parte a terenului decît cea indicată la art.(1): “Sarcina pe care o instituie servitutea asupra terenului aservit constă în obligaţia proprietarului de a permite efectuarea anumitor acţiuni pe terenul său. O dată apărut un astfel de litigiu. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. sînt determinate de felul şi întinderea actelor de folosinţă care au condus la uzucapiune. Legiuitorul fixează cîteva reguli generale privind întinderea şi modul de exercitare a servituţii. adică drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. Codul civil stabileşte. după cum dispune art. (3). pentru exercitarea dreptului de servitute.

Codul civil stabileşte cîteva reguli generale referitor la întinderea şi modul de exercitare a servituţii. După împărţire. În literatura de specialitate. § 2. 436 din Codul civil. nudul proprietar nu poate stabili o servitute fără acordul uzufructuarului. scopul şi conţinutul servituţii. Conform art. Servitutea constituită de coproprietarul unui fond indiviz nu este validă în timpul indiviziunii dacă nu are consimţămîntul celorlalţi coproprietari. Pentru a stabili o servitute prin fapta omului este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit.În schimb. în caz contrar. şi care variază de la caz la caz. deoarece drepturile reale sînt temporare şi nu pot procura titularului lor nici interes. “schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului aservit. fără a aduce atingere drepturilor acestuia din urmă. dar dacă nu a prescris. persoana care poate constitui o servitute este proprietarul actual sau viitor al fondului aservit. pentru că stabilirea unei servituţi reprezintă o înstrăinare. 434 alin. Servitutea poate fi constituită de un mandatar al proprietarului. posesorul. sau reies din natura. Proprietarul care a instituit o servitute asupra unui fond poate să mai instituie şi alte servituţi. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit (art. pentru că nu sînt proprietari. În mod firesc. (6)). Creditorul ipotecar. proprietarului terenului dominant îi aparţin următoare drepturi: 93 . dar. Astfel. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. chiriaşul sau uzufructuarul nu pot constitui o servitute. (6) din Codul civil. servitutea va fi validă dacă fondul aservit va cădea în lotul coproprietarului care a instituit-o. avînd numai un drept real. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant are un complex de drepturi şi obligaţii. necesare exercitării normale a servituţii. Legea nu se ocupă de acest lucru în mod expres. precum şi împărţirea terenurilor. sînt stabilite prin lege sau de părţi şi indicate în actul de constituire. 429 alin. conform art. Compatibilitatea între mai multe servituţi stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. nu afectează dreptul de servitute”. fiind chiar de bunăcredinţă. învestit cu procură în acest sens. (3) din Codul civil. întrucît stabilirea unei servituţi înseamnă înstrăinarea parţială a proprietăţii. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. Conţinutul şi actele materiale concrete de exercitare a servituţii. potrivit art. nici convenţional. în dependenţă de originea acesteia. servitutea nu poate fi exercitată decît după încetarea dreptului de uzufruct. nu poate stipula o servitute în favoarea imobilului ce îi este ipotecat. iar el este singurul care are asupra fondului un drept permanent. nici calitatea de a obţine un drept de servitute menit să folosească fondului. adică la drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant şi ale proprietarului fondului sau terenului aservit. 429 alin. nici legal.

să conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel (art. un drept permanent. În acest sens. toate lucrările de exercitare şi conservare a servituţii. are dreptul să facă toate lucrările necesare pentru a se putea servi de servitute sau pentru a o păstra. ceea ce ar echivala cu inexistenţa ei. pe cheltuiala sa. el nu ar putea exercita servitutea în mod util. proporţional avantajelor pe care le obţin. pentru a putea exercita trecerea în limitele stabilite. posesorul fondului. După împărţirea fondului dominant.a) Dreptul de a se folosi de servitute Proprietarul terenului dominant. proprietarul terenului dominant poate lua toate măsurile şi poate face. La art. legislaţia românească în art. să efectueze pe terenul aservit orice lucrare necesară exercitării dreptului de servitute. creditorul ipotecar însă nu poate dobîndi o servitute în folosul fondului ce îi este ipotecat. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul [42. 630 din Codul civil. În consecinţă. Astfel. 436 din Codul Civil). deoarece are doar un drept real temporar. prin urmare profită coproprietarilor aflaţi în indiviziune. Cînd fondul dominant aparţine mai multor coproprietari în indiviziune. are dreptul să se folosească de servitute. conform art. 436 din Codul civil. Mandatarii legali sau convenţionali de asemenea pot dobîndi servituţi. adică beneficiarul servituţii. proprietarul fondului dominant. coproprietarul nu poate dobîndi singur o servitute pentru întregul fond. b) Dreptul de a efectua pe cheltuiala sa pe fondul aservit lucrările necesare pentru a exercita şi conserva servitutea. După cum am văzut. dacă servitutea cade în lotul coproprietarului care şi-o doreşte. acesta o poate dobîndi. În aceeaşi situaţie se află şi uzufructuarul. iar servitutea este indivizibilă. 94 . pune cheltuielile lucrărilor în sarcina exclusivă a titularului servituţii. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are dreptul de a face lucrările necesare pentru întreţinerea drumului. Spre deosebire de proprietarul fondului dominant. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari. deoarece deţine doar o parte. care poate dobîndi o servitute în folosul fondului său are un drept de dispoziţie. beneficiarul servituţii. în măsura în care lucrările efectuate pentru exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv terenul aservit”. p. 436 alin. p. mai este necesar ca proprietarul să aibă capacitatea de a contracta (dacă este vorba de dobîndirea unei servituţi cu titlu oneros) sau de a primi cu titlul gratuit. (2) se stabileşte că “în lipsa unor prevederi contrare. Dacă beneficiarul nu ar avea dreptul să facă aceste lucrări. iar servitutea are caracter perpetuu [86. Pentru a dobîndi o servitute stabilită prin fapta omului. 320]. fie el şi de bună-credinţă. chiriaşul. 296]. servitutea profită acestuia în întregime.

(3). acelaşi alineat instituie şi o excepţie. pentru exercitarea dreptului de servitute. în favoarea proprietarului dominant. decizia. o altă parte a terenului decît cea indicată la art. oricare ar fi modul lor de stabilire. Tribunalul Suprem Român. 27 26 95 . acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. (2)). 436 alin. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. Titularului fondului dominant nu îi sînt permise decît lucrările absolut necesare. el fiind un atribut al proprietarului. alin. decizia nr. în principiu. 4387 din 1956. nr. colegiul civil. 1957. Proprietarul terenului aservit poate indica. acesta din urmă se va putea adresa instanţei care va decide26. La rîndul său. 436. 503. p. 76. Cheltuiala lucrărilor despre care vorbeşte art. cînd exercitarea unei servituţi principale impune şi o servitute accesorie. şi face parte din dreptul acestuia de a se folosi în mod liber de fondul său”. acesta se va putea exonera de obligaţie. Cînd. 761/1970. De exemplu. De aici rezultă că o servitute principală poate atrage. în sarcina exclusivă a titularului servituţii. p. el se va putea elibera de această obligaţie. nr. Tribunalul Regional Cluj. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. Dacă proprietarul fondului aservit îl va împiedica pe proprietarul fondului dominant să execute lucrările necesare. prin titlu. lăsînd fondul supus la dispoziţia proprietarului fondului dominant (art. Regula de la art. 435 stabileşte că în toate cazurile în care. 434 alin. conform contractului. 436 este pusă. ci numai titularului dreptului de proprietate 27. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. „În: „Culegere de decizii pe anul 1970”. acesta nu va putea îngrădi servitutea. Prin derogare de la această regulă. În această decizie s-a statuat că “dreptul de îngrădire recunoscut proprietarului nu are nimic comun cu servituţile. întrucît dreptul de îngrădire nu îi a lui. proprietarul fondului aservit este ţinut să suporte cheltuielile. În: „Legalitatea populară”. Însă. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. Convenţia prin care se stabileşte că proprietarul fondului aservit va contribui la cheltuieli sau chiar le va suporta în întregime este licită. o servitute accesorie. (2) este generală şi se aplică tuturor servituţilor. art. secţia Civilă. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. 4. c) Dreptul la servitutea accesorie. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit.Pe lîngă faptul că prevede acest drept al proprietarului dominant. dacă aceasta din urmă este necesară pentru exercitarea servituţii principale [42. deoarece ea constituie o agravare a servituţii şi părţile sînt libere să fixeze întinderea ei.

dacă este cazul. deoarece. d) proprietarul terenului dominant poate înlătura toate construcţiile şi plantaţiile pe care lea amplasat pe terenul aservit. făcînd-o mai oneroasă pentru acesta decît cum a fost stabilită [42. obligaţia de întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit aparţine. 96 în care a fost stabilită. prevederile art. 437 din Codul civil reglementează regimul juridic şi natura obligaţiilor acestuia. (3) al art. Exercitarea abuzivă a servituţii va putea justifica. în cazul necesităţii de a-l readuce la starea normală pentru exploatare. Astfel. fiindu-i interzis să facă vreo schimbare împovărătoare fondului aservit. proporţional beneficiului. fie pe fondul dominant. Alin. fiecărui proprietar de teren dominant dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. nu poate agrava servitutea în paguba proprietarului fondului aservit. p. Astfel. fie pe cel aservit. 296]. se stinge o dată cu stingerea servituţii principale. 437 face o aplicare a regulii după care servitutea nu poate fi agravată în paguba proprietarului aservit.p. Servitutea accesorie. (1) al articolului menţionat. Textul se referă numai la servituţile stabilite prin act juridic (titlu). care atrage dreptul de a trece pe fondul aservit. vreo schimbare care să facă dificilă sarcina proprietarului aservit. 437 se desprinde şi ideea că proprietarului terenului dominant i se interzice să exercite servitutea peste cuprinderea fixată în titlu sau să facă. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. Pe lîngă drepturile atribuite proprietarului terenului dominant. . Astfel. din partea titularului fondului aservit. 629 din codul Civil român dă ca exemplu dreptul de a lua apă din fîntîna altuia. solicitarea desfiinţării lucrărilor şi. proprietarul fondului dominant nu are dreptul să exercite servitutea decît în limitele 297]. Art. Din art. Servitutea accesorie trebuie exercitată în vederea şi în limitele strict indispensabile exercitării servituţii principale (de exemplu: servitutea de vedere atrage obligaţia de a nu construi decît în anumite limite de distanţă convenite). neavînd o existenţă proprie. altfel. şi trebuie să o facă la cererea proprietarului terenului aservit. primul drept nu s-ar putea exercita. proprietarul terenului dominant are următoarele obligaţii: a) Să întreţină construcţiile şi plantaţiile amplasate pe terenul aservit în măsura în care faptul acesta asigură interesele terenului aservit. titularul servituţii nu poate exercita servitutea decît potrivit titlului. daune interese. moment prevăzut la alin. însă regula că o servitute nu se poate exercita peste limitele fixate prin constituirea ei este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită. Prin urmare.

Astfel. dacă drumul pe care se face trecerea cade în întregime într-o singură parcelă. este de necontestat faptul că numai primii o vor putea exercita în viitor [42. p. dacă. nu se subliniază expres că aceste daune sînt aduse prin exercitarea dreptului de servitute. Dacă însă servitutea se exercita doar pe o parte din fondul aservit. Deşi. 97 . Mai mult decît atît. atunci. În principiu însă. Ea nu devine mai oneroasă pentru proprietarul fondului aservit prin faptul că în loc de un singur proprietar dominant sînt mai mulţi. pentru a nu face dificilă sarcina fondului aservit. chiar daune . 437 alin. de asemenea. Astfel. Obligaţia de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit poate fi distribuită între doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. dacă fondul aservit se împarte în aşa mod încît drumul pe care se făcea trecerea străbate toate parcelele. ea nu va greva decît parcela sau parcelele din acea parte. în cazul de faţă.interese [42. dacă servitutea a fost constituită în favoarea acestora. De exemplu. servitutea de trecere sau de luare a apei va greva numai parcela care cuprinde drumul sau fîntîna. 306]. se înmulţesc proprietarii dominanţi. p. în cazul unei servituţi de trecere. Exercitarea abuzivă a servituţii poate justifica. în toate cazurile cînd. să solicite desfiinţarea lucrărilor şi. fiecare dintre noii proprietari se poate foloside servitute. deoarece a fost stabilită pentru întregul fond. servitutea ar rămîne tot aceeaşi pentru fiecare parte. din partea titularului fondului aservit. atunci fiecare parcelă va suporta o servitute de trecere. dacă prin împărţirea fondului dominant se întîmplă ca servitutea să nu mai fie folositoare decît pentru unii dintre copărtaşi şi să devină inutilă pentru alţii. Cît priveşte servitutea de trecere.Cu alte cuvinte. la împărţirea fondului. Regula neagravării servituţii prin împărţirea fondului. fiecare parcelă va fi lovită de servitute. servitutea rămîne în starea şi în limitele ei anterioare. se aplică. pentru exercitarea servituţii este necesar să fie grevate parcelele fondului aservit împărţit. Regula aceasta este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită servitutea. printr-o înstrăinare. În caz de împărţire a fondului aservit. c) Obligaţia de a nu face nimic de natură a agrava servitutea. 2). iar toate celelalte parcele rămîn libere. acest fapt logic se prezumă. fiecare dintre ei va putea trece peste fondul aservit. servitutea va rămîne neschimbată în limitele ei. b) Proprietarul terenului dominant este obligat să repare daunele aduse proprietarului terenului aservit (art. Dacă proprietatea pe care s-a stabilit servitutea s-ar împărţi. dacă este cazul. 298]. adică în favoarea fondului dominant. dacă fondul dominant se împarte între mai mulţi proprietari. Condiţia ce se impune în acest sens este că toţi proprietarii vor trebui să treacă prin acelaşi loc.

decît numai dacă cea de-a doua ieşire poate fi utilizată în condiţii similare cu prima. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit În raportul juridic de servitute.Atunci cînd fondul dominant are mai mulţi coproprietari. Spre regret. de natură a scădea valoarea imobilului” 28. 306]. însă din contextul capitolului dat. Legislaţia română prevede în acest sens ipoteza împărţirii fondului dominant. în cazul în care proprietarul fondului dominant a dobîndit o a doua ieşire la drumul public. pentru exercitarea unei servituţi de trecere este necesar să fie grevate toate parcelele fondului aservit împărţit. nr. 123. proprietarul fondului aservit va 28 Tribunalul Regional Galaţi. stipulată la alin. fiecare coproprietar nu va putea pretinde un alt loc de trecere) [42. reiese că drepturile proprietarului fondului aservit sînt următoarele: a) Dreptul de a dispune de dreptul său de proprietate asupra fondului. Art. fiecare dintre aceştia va trebui să exercite astfel servitutea. 518 din 1959. (3) al art. Cu atît mai mult. Decizia civilă nr. ceea ce nu este cazul atunci cînd a doua ieşire implică un ocol. “aceasta nu duce. fără ca prin aceasta să lezeze exercitarea normală a servituţii de către titularul ei. dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. deoarece prin crearea unei servituţi nu se pierde dreptul de proprietate. ea nu va greva decît parcela pe care este cuprins drumul. În principiu. iar celelalte parcele rămîn libere. Regula însă este aceeaşi. În: „Legalitatea populară”. obligaţia de întreţinere a edificiilor şi plantaţiilor plasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor. dar în acelaşi timp şi din teoria servituţilor. nu se modifică locul servituţii. drepturile proprietarului terenului dominant revin proprietarului terenului în calitate de obligaţii şi viceversa. 634 din Codul civil român dispune că proprietarul fondului aservit nu poate nici să strămute servitutea. autorii Codului civil nu au prevăzut în mod expres o serie de drepturi şi obligaţii care sînt în sarcina proprietarului fondului aservit. De exemplu. Jurisprudenţa statelor care au o astfel de reglementare a hotărît ca. în cazul unei servituţi de trecere. p. 9. atunci. p. dacă servitutea devine împovărătoare. aparţine fiecărui proprietar de teren dominant în proporţie egală. § 3. 438. fiecare parcelă să fie afectată de servitute. în mod automat. 1960. încît să nu împovăreze fondul aservit (de exemplu. Dacă servitutea este de natură a se exercita pe o parte din fondul aservit. drumul fiind stabilit astfel încît să străbată toate parcelele. la desfiinţarea dreptului de servitute. Totuşi. nu şi a împărţirii fondului aservit. la împărţirea fondului. ca şi în orice alt raport juridic bilateral. 98 . dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante.

caracter dispozitiv. p. de exemplu). care poate admite strămutarea dacă locul oferit ar avea “aceeaşi înlesnire pentru exercitarea servituţii” 29. Cheltuiala făcută cu ocazia strămutării de bunăvoie a servituţii va fi în sarcina proprietarului fondului aservit pentru că ea se face în interesul său. pentru a se elibera de cheltuielile necesare păstrării şi exercitării servituţii atunci cînd 29 Art. În cazul în care proprietarul fondului aservit ar solicita strămutarea locului pe unde se exercită servitutea în vederea interesului său (spre a vinde o parte din fondul aservit. contribuind. se poate adresa instanţei de judecată. constau în faptul că. valoarea şi ordinea achitării celor dintîi sînt determinate în actul de constituire a servituţii şi au. instanţa de judecată se pronunţă în acest sens [82. (2) din Codul civil. în funcţie de valoarea prejudiciului real. p. potrivit condiţiilor art. b) Dreptul de a pretinde despăgubiri din partea titularului fondului dominant. Despăgubirile fiind stabilite pe cale amiabilă. poate să treacă pe locul supus servituţii de trecere. în acest caz. Ediţia a VI-a. p. (3) şi alin. 54. astfel. Colecţia Juridica. proprietarul terenului aservit are dreptul să pretindă repararea daunelor cauzate în proporţie directă cu avantajele care îi revin fiecăruia prin exercitarea servituţii. Se are în vedere. daunele cauzate prin exercitarea servituţii propriu-zise ţi altor acţiuni sau inacţiuni aferente.putea oferi titularului acesteia un loc care ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale. acesta nu poate să facă o ofertă în acest sens proprietarului fondului dominant în caz contrar. (5) din Codul civil. 434 alin. 434 alin. pe cînd temeiul celor din urmă are caracter imperativ. 78]. în caz contrar. 634 Cod civil român. Deosebirea dintre despăgubirile prevăzute la art. Dreptul de a cere strămutarea exerciţiului servituţii aparţine proprietarului fondului aservit în condiţiile prevăzute de art. iar acesta nu va putea refuza. 429 alin (2) şi daunele indicate de art. 437 alin. (6) din Codul civil. În cazul cînd dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. la cheltuielile necesare (de exemplu. pun părţile în situaţia anterioară. în favoarea titularului fondului dominant. Proprietarul fondului aservit poate să întrebuinţeze acest fond la toate serviciile pentru care servitutea a fost stabilită. 434 din Codul civil şi nu proprietarului fondului dominant. de fiecare dată. iar valoarea daunelor se determină. 206]. Legislaţia română prevede şi dreptul de a renunţa la imobil. poate scoate apă din fîntîna ce constituie obiectul unei servituţi) [97. evident. potrivit condiţiilor generale de la art. 99 . 434. Editura ALL. moment stipulat la art. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit.

Prevederile art. ci mai degrabă de natură reală. (1). (2). cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. proprietarul aservit. conform actului de constituire. 434 alin. Exercitarea acestui drept se pune sub condiţia existenţei unei disproporţii vădite între utilitatea pe care o dobîndeşte proprietarul terenului dominant şi inconvenientele proprietarului terenului aservit sau deprecierile cauzate terenului aservit în conformitate cu Codul civil. 299]. Prin renunţare. 100 . nu rezultă că proprietarul terenului aservit nu poate abandona această parte din terenul aservit în alte cazuri. 435 Cod civil prevede expres că proprietarul terenului aservit poate exercita acest drept în toate cazurile în care. prin exerciţiul dreptului de a dispune de terenul ce-i aparţine. (5)). Această dispoziţie legală este consecinţa faptului că orice proprietar poate renunţa oricînd la dreptul său. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. Însă. La stabilirea preţului de răscumpărare instanţa. un accesoriu al servituţii. c) Dreptul de a abandona partea terenului aservit necesară exercitării servituţii. necesară exercitării servituţii. instanţa de judecată poate încuviinţa exercitarea acestui drept de către proprietarul terenului aservit. p. În cazul apariţiei unui litigiu între părţi. în conformitate cu contractul. va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. Acesta se va putea exonera de obligaţie. e) Dreptul la răscumpărarea dreptului servituţii de trecere. În asemenea situaţii. Exercitarea cestui drept este posibil sub două condiţii: o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. Dispoziţia legii trebuie interpretată în sensul că proprietarul se va putea elibera abandonînd numai o parte din fond (de exemplu: partea de teren pe care se face trecerea) [42. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit. art. art. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţii îi revin lui. Obligaţiile proprietarului terenului aservit sînt: a) Obligaţia prevăzută la art. care nu este o obligaţie personală. 632 din Codul civil român). în temeiul art. 442 alin. fără a avea consimţămîntul proprietarului terenului dominant. 435 statuează că. 442 alin. 434. proprietarul fondului aservit nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. d) Dreptul de a indica o altă parte a terenului aservit pentru exercitarea servituţii decît cea supusă deja exercitării acesteia (art. neavînd nici un drept real asupra fondului. proprietarul fondului aservit urmînd să suporte cheltuielile necesare dacă s-a obligat prin titlu. În acest sens. nu mai poate fi urmărit.prin titlu i s-a impus (art.

împiedicîndu-i vederea. secţia civilă. După cum am arătat la drepturile proprietarului terenului aservit. p. 7-8/1991. c) Ca măsură a obligaţiei. Astfel. proprietarul unui fond grevat cu servitute de trecere nu poate interzice proprietarului fondului dominant să nu treacă într-o anumită perioadă a anului sau proprietarul unui fond grevat de o servitute de vedere nu poate să aşeze un panou în faţa ferestrei proprietarului vecin. 207]. 1. publicată în revista “Dreptul” nr. Dat fiind faptul că la constituirea şi realizarea raportului juridic de servitute sînt aplicate norme de drept şi din alte instituţii juridice. (2) din Codul civil. oferind posibilitatea strămutării dacă servitutea stabilită iniţial a devenit prea împovărătoare sau îl împiedică pe proprietarul fondului aservit să facă reparaţii folositoare fondului său. Obligaţia însă este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului.. În acest sens. ridicînd problemele de corelaţie în ansamblu a acestor norme şi de protecţie a intereselor nu numai a proprietarului terenului dominant dar şi celui aservit. dispune şi Curtea Supremă de Justiţie a României. apare necesitatea analizei şi evaluării gradului de protecţie a intereselor fiecrei categorii de persoane antrenate în constituirea şi realizarea servituţii. proprietarul fondului aservit se poate adresa în instanţă de judecată. precum este dreptul de proprietate. 438 din Codul civil. cuprinde dispoziţii foarte generale cu privire la acţiunile civile care provin din dreptul de proprietate. Strămutarea se poate face prin buna înţelegere între părţi. 101 . În caz de neînţelegere între părţi. condiţiile de fond şi de formă ale actului juridic. proprietarul terenului aservit nu are nici un drept asupra construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul său de proprietarul terenului dominant. proprietarul fondului dominant are la îndemînă: • acţiunea confesorie de servitute. iar dacă nu este posibil. în literatura de specialitate. 428 alin. d) Tot ca o obligaţie se prevede la art. moştenirea etc. prin decizia nr. acţiune petitorie asemănătoare cu acţiunea în revendicare. această obligaţie putînd fi conexată la o servitute şi impusă lui. Cartea a doua. legiuitorul aduce o atenuare a acestei obligaţii. conform prevederilor art. Dacă e să ne referim acţiunile derivînd din servituţi. că proprietarul terenului aservit trebuie să facă ori să nu facă ceva. 1123 din 19 ianuarie 1990.b) Proprietarul fondului aservit are obligaţia de a nu face nimic de natură a leza exerciţiul normal al servituţii [82. proprietarul fondului dominant se poate adresa în instanţă. atunci Codul civil în Capitolul IV. De exemplu. Secţiunea 3. Lucrul acesta îi revine doctrinei şi jurisprudenţei. În materia servituţilor însă nu este menţionată vreo dispoziţie referitoare la acţiuni.

p. acordînd acţiune posesorie şi servituţilor necontinue şi neaparente. p. servitutea de a avea arbori plantaţi sub distanţa legală. fiind aparentă şi continuă. Curtea de Casaţie română a hotărît. Proprietarul fondului aservit poate folosi: • • acţiunea negatorie prin care contestă existenţa servituţii [14.48. uzuarul) [31. 2. O astfel de acţiune poate fi introdusă nu numai de proprietarul fondului dominant. care. p. în principiu. 1175/1971. Acţiunea confesorie. 94].48. deoarece nu sînt susceptibile de posesiune utilă. jurisprudenţa a atenuat severitatea acestei reguli. 1916. deoarece aceasta echivalează cu titlul” 31. dar numai în anumite cazuri şi cu anumite restricţii [95. O problemă care se poate de pune în faţa instanţei ţine de admisibilitatea acţiunii posesorii în cazul servituţii de trecere. Legislaţia română. p. 675 din Codul procedură civilă. 30 31 Tribunalul Suprem Român. Sub aspect probator. p. acţiunea posesorie pentru a înceta tulburarea ce se aduce. Acţiunea posesorie nu poate fi exercitată pentru apărarea servituţilor neaparente sau necontinue. cînd acestea au fost stabilite prin titlu. decise că „acţiunea posesorie poate fi dată pentru o servitute necontinuă şi neaparentă cînd aceasta a fost constituită prin destinaţiunea proprietarului. prin ea fiind apărat însuşi dreptul de servitute. practica internaţională în materie a admis ca titularul servituţii să exercite acţiunea posesorie.• acţiunea posesorie în complîngere pentru servitutea aparentă şi continuă şi pentru servitutea necontinuă şi neaparentă cînd se sprijină pe titlu. dar şi de cei care au drept real (uzufructuar. în caz de tulburare adusă dreptului său de posesiune. Înalta Curte de Casaţie Română. acţiunii confesorii i se aplică aceleaşi reguli ca şi acţiunii în revendicare. de altfel. 153-155]. potrivit art. Decizia nr. întrucît exercitarea lor este o adevărată posesiune. 102 . va putea fi dobîndită prin uzucapiune şi poate fi apărată prin acţiunile posesorii. baza unui drept neîndoielnic [31. este o acţiune a proprietarului fondului dominant. stabileşte că “vor putea fi apărate pe calea acţiunii posesorii servituţile aparente şi continue”. Secţia I. De exemplu. proprietarul fondului dominant. titularul servituţii are posibilitatea de a reclama şi stabili în justiţie dreptul său. corespunde acţiunii în revendicare. Secţia Civilă. Decizia din 26 februarie 1914. În: „Culegere de decizii din 1971”. Pe lîngă acţiunea confesorie. poate apela la aceleaşi acţiuni ca şi proprietarul fondului aservit. Justificarea juridică se găseşte în faptul că asemenea servituţi vor putea fi dobîndite prin uzucapiunea de 30 de ani. În: „Buletinul Curţii de Casaţie”. Prin această acţiune reală şi imobiliară. p.30 Totodată. Pentru a-şi proteja interesele sale. 34]. 33].

acţiunea este admisibilă. înainte de tulburare. p. Dacă proprietarul a dobîndit cîştig de cauză. prin care tăgăduieşte existenţa servituţii. introduce o 32 33 Tribunalul Suprem Român. deoarece. Proprietarul fondului aservit nu trebuie să facă dovada faptului că fondul său este liber de servituţi. se urmăreşte respectarea conţinutului titlului în al cărui temei a fost constituită. Decizia din 26 februarie 1914. Secţia Civilă. numită acţiune negatorie. ceea ce nu se întîmplă niciodată. Instanţa supremă română a stabilit totuşi că atunci cînd servitutea de trecere se întemeiază pe titlu. Proprietarul fondului dominant nu poate folosi acţiunea posesorie în reintegrare. Înalta Curte de Casaţie Română. În: „Buletinul Curţii de Casaţie” 1914.74. Atît acţiunea negatorie. putînd obliga pe pîrît chiar la plata unor daune. cît şi cea confesorie au un caracter imobiliar.147. se prezumă că proprietatea este liberă de servituţi prin fapta omului. Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti va fi dată de locul unde se află situat imobilul. Proprietarul fondului respectiv. acesta are o acţiune petitorie pentru a înlătura exercitarea servituţii. arată că are un drept absolut şi exclusiv şi atunci pîrîtul trebuie să vină să facă dovada servituţii. Proprietarul fondului aservit. deoarece o servitute nu poate fi exercitată decît asupra imobilelor. fiind necontinuă şi aparentă. i se recunoaşte liberul exerciţiu al dreptului său de proprietate. Este exclusă astfel posibilitatea dobîndirii ei prin uzucapiune.p. În primul rînd. deoarece aceasta presupune o deţinere materială a fondului aservit. Pîrîtul este cel care trebuie să dovedească existenţa servituţii. posesiunea să fie utilă. astfel încît folosinţa nu va putea fi apărată pe calea acestei acţiuni 32. prin promovarea ei. Proprietarul fondului grevat cu o servitute are acţiuni pentru a se apăra şi a păstra integritatea dreptului său de proprietate. legea română cere: să nu fi trecut un an de la tulburare. Secţia I.Aceasta din urmă. pentru a face să înceteze aceste acte de folosinţă. dovedind dreptul său. fiindcă. 1143 din 17 septembrie 1969. 103 . Decizia nr. Proprietarul fondului aservit are şi o acţiune posesorie pentru a înceta tulburarea ce i se aduce. exerciţiul servituţii fiind împiedicat pe viitor. Culegere de decizii 1972. În practica internaţională s-au conturat situaţiile: 1) O persoană face asupra fondului vecin acte de folosinţă corespunzătoare unei servituţi. chiar dacă a menţinut-o pe calea unei acţiuni posesorii în complîngere. se poate stabili numai prin act juridic.33 Pentru exercitarea acţiunii posesorii. ci este suficient să demonstreze că este proprietar. o dată stabilit acest lucru. reclamantul să fi posedat cel puţin un an.

acţiune posesorie. va putea promova acţiunea posesorie. pîrîtul va folosi acţiunea confesorie pentru constatarea existenţei unei servituţi în favoarea sa. proprietarul fondului aservit face o acţiune posesorie. protejarea intereselor acestora se realizează în felul următor: . chiar dacă este un posesor de bună sau reacredinţă. 2) O persoană exercită asupra unui fond o folosinţă cu titlu de servitute. poate să introducă acţiune negatorie. Deci.în caz de concurenţă între drepturile de servitute ale mai multor persoane sau a dreptului de servitute al unei persoane cu drepturile reale de folosire a terenului ale altor persoane. După cum rezultă din cele indicate. atît de natură contractuală. acţiunile care survin atît din normele servituţii. la care proprietarul fondului dominant răspunde printr-o acţiune confesorie. . Prin urmare. care va obliga pe pîrît să înceteze folosinţa. Proprietarul fondului aservit. Deoarece servitutea este opozabilă terţilor. 439 şi 446 Cod civil). p. binelui tuturor persoanelor cointeresate (art. cel care foloseşte fondul dominant. 9 alin. astfel încît aceste drepturi nu pot fi exercitate concomitent. Pentru a reitera (a fi reintegrat în folosinţă). 209]. modalităţile de protejare a intereselor proprietarului fundului aservit prevăzute de normele ce se referă la servitute. la care proprietarul fondului aservit răspunde cu o acţiune negatorie. proprietarul fondului dominant promovează o acţiune posesorie. (1). cît şi de alt gen. 104 . pentru a face să înceteze folosinţa servituţii. vin în deplină concordanţă cu condiţiile generale de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor prevăzute în Codul civil la art.grevarea cu servitute a unui teren deja cu uzufruct sau cu superficie este posibilă doar cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului (art. cît şi din cele ale altor instituţii juridice. fiecare persoană îndreptăţită poate cere stabilirea unei ordini de exercitare care ar corespunde. nu a proprietarului fondului. Dacă titularul fondului aservit o tulbură. (6)). proprietarul fondului dominant va introduce o acţiune posesorie pentru a face să înceteze această tulburare. prezumat liber de servituţi pînă la proba contrară. în mod echitabil. prin care trebuie să dovedească dreptul său de proprietate. Aşadar. Pentru apărarea intereselor sale legitime. 429 alin. Justificarea se găseşte în faptul că servitutea se constituie în favoarea unui alt fond. Problema care s-a pus este: posesorul neproprietar al fondului dominant poate recurge la o acţiune posesorie? S-a concluzionat că acest lucru este posibil [82. deoarece exploatează fondul. proprietarul terenului aservit are la dispoziţie. Regula sau concluzia este valabilă şi pentru acţiunea posesorie introdusă de posesorul fondului aservit.

ca drepturi reale. cuprinde în reglementările sale majoritatea aspectelor raportului juridic care se referă la dreptul de servitute. Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute Deşi servituţile. (h) exproprierea terenului aservit. neuzul timp de 30 de ani. ale art.servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă persoanelor terţe după înregistrarea în registrul bunurilor imobile (art. Secţiunea a 3-a. (f) neuzul pentru o perioadă de 10 ani. în mod echitabil. exprese sau implicite. 440 din Codul civil. rezolvarea. la acest capitol. Aceste trei reglementări permit echilibrarea protecţiei intereselor tuturor persoanelor antrenate direct sau indirect în raportul de servitute. (d) răscumpărarea. intentarea acţiunilor relative la protecţia drepturilor şi intereselor legale ale acestora pot servi atît normele juridice din cadrul servituţii. Drept temei. (e) imposibilitatea de exercitare. ce decurg din dreptul comun: (pieirea fondului aservit. uzufruct. (c) ajungerea la termen. trei cauze de stingere a servituţii: • • • imposibilitatea materială de a mai exercita servitutea. revocarea şi anularea dreptului celui care a constituit servitutea ori a titlului constitutiv). se cunosc unele cazuri de stingere a lor. cît şi normele din cadrul dreptului de proprietate. superficie etc. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar.431 alin. Legea română prevede. 105 . Codul civil român adaugă şi cauze de stingere a dreptului de servitute. au caracter perpetuu. protejînd. confuziunea. La aceste cauze. (b) renunţarea proprietarului terenului dominant. Stingerea servituţilor §1. (3)). (g) dispariţia oricărei utilităţi a lor. expirarea termenului. Din dispoziţiile. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat. reţinem că servituţile se sting prin radierea lor din registrul bunurilor imobile pentru următoarele moduri: (a) consolidarea. Considerăm că normele Codului civil în materie de servitute. renunţarea. interesele persoanelor antrenate direct sau indirect în relaţiile sociale în cauză.

iar în situaţia cînd. servitutea încetează şi în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra fondului grevat. a). atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. prevăzute de Codul civil al Republicii Moldova. Cu referirea mai exactă la cauzele legale de stingere a dreptului de servitute. fie desfacerea contractului. moştenire (acceptarea pură şi simplă a moştenirii aduce confuziunea (consolidarea) cînd există un singur moştenitor. iar neexecutarea acestei obligaţii nu poate leza deţinătorul dreptului de servitute. În unele sisteme de drept. Autorii Codului civil moldovenesc. schimb.Codul civil român nu prevede procedura de stingere a dreptului de servitute. Ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar sub un titlu oarecare: cumpărare. art. au arătat situaţia în care servitutea se va stinge dacă proprietarul fondului dominant dobîndeşte şi fondul aservit sau proprietarul fondului aservit dobîndeşte şi fondul dominant sau un terţ dobîndeşte ambele fonduri. fondul aservit nu poate fi folosit după destinaţie. ar fi stabilirea dreptului cumpărătorului de a cere fie reducerea preţului. O soluţie. Lit. nu însă şi acceptarea sub beneficiu de inventar). prin prisma lit.1 Consolidarea. în cazul înstrăinării fondului aservit. potrivit principiului că nimeni nu poate avea o servitute asupra propriului lucru. are dreptul de a cere prin judecată stingerea servituţii. “confuziunea” constă în reunirea fondului dominant şi a celui aservit în mîinile aceluiaşi proprietar. proprietarul. iar exerciţiul servituţii devine atunci exerciţiul dreptului de proprietate. după cum se mai numeşte această instituţie în materia servituţii. împărţeală. Consolidarea sau. renunţare. menţionăm: 1. a) a articolului menţionat prevede cazul de “consolidare”. 440 din Codul civil dispune că: servitutea se stinge prin radiere din Registrul bunurilor imobile. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede. De asemenea. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar Art. de asemenea. deoarece obligaţia de a preîntîmpina cumpărătorul despre grevările existente asupra bunului vîndut aparţine proprietarului acestui imobil. 638 din Codul civil român prevede că “orice servitute este stinsă cînd fondul către care este datorită şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mînă”. Această soluţie o considerăm incorectă. că servitutea încetează la cererea proprietarului fondului aservit din motivul încetării necesităţii existenţei ei. ceea ce se produce de drept în momentul producerii condiţiei prevăzute de lege. 106 . 276. din cauza servituţii. dacă cumpărătorul nu a fost informat de existenţa ei. la art. în acest caz.

înstrăinează una dintre proprietăţi. p. p. Se disting următoarele cazuri [42. servitutea continuînd să subziste. În celelalte cazuri. cu condiţia să fie o servitute aparentă. fără ca contractul să conţină vreo convenţie atingătoare de servitute. Art. ci rămîne definitiv stinsă. 107 . iar cînd încetează pentru viitor. b) cînd consolidarea încetează numai pentru viitor. consolidarea (confuziunea) este mai mult o cauză de suspendare a servituţii. Dacă proprietarul ce reunise în mîinile sale cele două fonduri înstrăinează unul dintre ele. dacă proprietarul fondului aservit a cumpărat fondul dominant. servitutea trebuie să se stingă prin consolidare. întrunirea să fie perfectă. întrunirea să fie irevocabilă. servitutea nu va fi stinsă. este definitivă numai în cazul servituţilor neaparente. consolidarea fiind considerată inexistentă în trecut. Atunci cînd fondurile se despart din nou şi aparţin iarăşi unor proprietari diferiţi. Pentru ca această cauză de stingere a servituţilor să facă imposibilă exerciţiul ei. servitutea continuă să existe. fiindcă vînzarea şi. 627 din Codul civil român prevede însă o excepţie. consolidarea. atunci cînd “proprietarul a două proprietăţi. De exemplu. consolidarea existînd numai în aparenţă. 303]: a) cînd consolidarea (confuziunea) încetează în virtutea unei cauze retroactive. servitutea reînvie. nici servitutea nu mai poate fi considerată că stinsă prin consolidare. ea urmează a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra acestuia”. În cazul unei asemenea separaţii. servitutea stinsă prin consolidare nu mai renaşte. servitutea reînvie oricare ar fi natura ei. În literatura de specialitate s-a apreciat că stingerea servituţilor prin consolidare nu este întotdeauna definitivă [42. dar această vînzare este anulată prin efectul unei acţiuni în anulare sau în revocare. deoarece.Dacă numai o parte din fondul aservit devine proprietatea aceluia căruia îi aparţine fondul dominant. sînt distruse retroactiv. 302]. Dacă servitutea ar înceta în virtutea unor cauze mai vechi şi necesare (de exemplu: revocarea sau anularea titlului de achiziţie) reunirea fondurilor în aceeaşi mînă ar fi ca şi cum nu ar fi avut loc. între care există un semn văzut de servitute. pentru că nu există imposibilitatea de a o exercita. servitutea nu renaşte. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: fondurile să se întrunească în aceeaşi mînă. Servitutea renaşte. implicit. Consolidarea este o cauză de stingere definitivă numai cînd nu încetează în virtutea unei cauze retroactive.

Această piedică 108 .2 Renunţarea proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant renunţă expres sau tacit la servitute atunci cînd intenţia de a renunţa se deduce din circumstanţe neechivoce. la stabilirea preţului de răscumpărare. La împlinirea termenului sau a condiţiei. 440 lit. cît şi cele de trecere vor putea fi răscumpărate de proprietarul terenului aservit cu condiţia de a exista o disproporţie vădită. În caz de neînţelegere între părţi.5 Imposibilitatea de exercitare Art. 1. aceasta neputînd să renască decît prin voinţa testatorului sau prin stipulaţia expresă a părţilor contractante [23. În schimb. care face ca servitutea să nu mai poată fi exercitată. 1. p. confuziunea (consolidarea) producea întotdeauna stingerea servituţii. proprietarul fondului dominant trebuie să aibă capacitatea de a dispune. e) din Codul civil rezultă însă că imposibilitatea de a exercita servitutea este o cauză de sine stătătoare. 636 din Codul civil român dispune că ”servituţile încetează cînd lucrurile se găsesc în astfel de stare. 426]. 1. Dispoziţiile art.3 Expirarea termenului (ajungerea la termen) Deşi este perpetuă. la un moment dat. El poate renunţa cu titlu oneros sau gratuit.La romani. numai instanţa de judecată va putea suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. p. instanţa de judecată va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. pură şi simplă. 637 dispune că servituţile “renasc dacă lucrurile sînt restabilite într-un chip încît servituţile să se poată exercita. Autorii codului au pornit de la ideea că. temeinică între utilitatea care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit [25. Este foarte rar să întîlnim o servitute afectată de vreun termen sau de vreo condiţie. servitutea se stinge. iar art. servitutea se poate constitui pe o perioadă determinată cînd părţile dispun în acest sens.4 Răscumpărare Atît servituţile în genere. Deoarece servitutea este un drept imobiliar. afară numai de a nu ar fi trecut în spaţiu de timp îndestulător spre a se putea presupune că s-a desfiinţat servitutea” prin neuz timp de 30 de ani. Schimbarea valorii lor joacă un rol deosebit în acest sens. încît servitutea nu se mai poate exercita”. 325]. intervine o piedică materială. 1. Renunţarea se consemnează în Registrul bunurilor imobile.

întrucît şi atunci cînd neuzul se datorează unui caz de forţă majoră. 1. însă nu poate fi exercitată. imposibilitatea materială de a exercita o servitute poate apărea atunci cînd casa care avea o servitute de vedere este demolată sau fîntîna ce face obiectul unei servituţi a secat. Prescripţia extinctivă este guvernată de reguli generale. în legislaţia Republicii Moldova acest termen s-a propus să fie de 10 ani (vezi Codul civil. 637 din Codul civil român precizează că servituţile nu mai renasc cînd de la încetarea exercitării lor datorită piedicii materiale. f) din Codul civil prevede că “ servitutea se stinge prin neuzul pentru o perioadă de 10 ani”. se confundă cu stingerea prin neuzul timp de 10 ani.nu stinge propriu-zis servitutea. indiferent că provin dintr-o întîmplare firească sau dintr-un fapt licit al unui terţ. În cazul în care casa se reconstruieşte. Atunci cînd obstacolul material care determină imposibilitatea este definitiv şi iremediabil. iar noua destinaţie a fondului nu face posibilă menţinerea servituţii. au trecut 30 de ani. servitutea este stinsă în mod definitiv şi nu mai poate renaşte. această cauză de stingere se confundă cu stingerea prin dispariţie a fondului aservit. servitutea încetează datorită schimbărilor aduse fondului aservit sau dominant. De exemplu. 301].6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani Art. chiar dacă obstacolul dispare după împlinirea termenului indicat. De exemplu. servitutea nu se stinge. întrucît nu mai este nevoie a se aştepta 10 ani. se arată neglijent şi nu merită protecţie. Nici în această situaţie nu putem vorbi de o cauză de stingere de sine stătătoare. atunci cînd imposibilitatea de a exercita servitutea din cauza unui obstacol material durează 30 de ani. obligîndu-l pe proprietarul fondului aservit să recunoască printr-un act existenţa servituţii. deci nu este o cauză de sine stătătoare. prin expropriere. dacă reclădirea s-a făcut înainte de împlinirea prescripţiei [42. deoarece nu are împotriva cui să exercite acţiunea. ci suspendă exerciţiul ei. 441 şi următorul). art. în acest caz. Acelaşi art. 109 . stingerea servituţii este imputabilă şi titularului. Dacă nu o face. Stingerea. servitutea de vedere renaşte fără a îngreuna fondul aservit. În acest caz. imposibilitatea de a exercita servitutea apare ca o cauză de stingere de sine stătătoare. p. Deşi lasă o atare impresie. 440 lit. Proprietarul fondului dominant nu poate cere restabilirea stării anterioare. În aceste cazuri. căci acesta poate împiedica în orice moment curgerea prescripţiei. obstacolul material ar consta în “dispariţia” totală sau parţială a fondului aservit. continuînd să existe. pe care s-a stabilit o servitute de trecere. Rezultă că.

fie prin alţii în numele lui (chiriaş. Neuzul atrage stingerea servituţii cînd se prelungeşte timp de peste 10 ani. În privinţa servituţilor necontinue. fie că este datorat unei cauze independente de voinţa acestuia. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Şi în ceea ce priveşte sarcina probei. Servitutea se stinge prin neuz şi atunci cînd nu a fost întrebuinţată vreodată (de exemplu: prin convenţie se recunoaşte cuiva dreptul de a scoate apă din fîntîna altuia sau de a deschide o fereastră de vedere la o distanţă mai mică decît cea legală. (1)).277 din Codul civil dispun suspendarea şi întreruperea cursului prescripţiei extinctive. fie de către proprietar. iar acesta lasă să treacă 30 de ani fără să fi scos apă din fîntînă sau fără să fi deschis fereastra de vedere). aparente sau neaparente. dovedirea neuzului incubă reclamantului. neuzul trebuie să fie total şi absolut. art. un singur act de exercitare a servituţii ajunge pentru a întrerupe prescripţia şi asemenea acte pot fi dovedite prin martori. 636 şi 637 sînt o aplicaţie a acestei reguli. Prescripţia poate fi întreruptă prin recunoaşterea servituţii de către proprietarul fondului aservit sau prin reluarea exerciţiului ei sau prin introducerea unei cereri în declarare de servituţi. 275. se aplică reguli generale. Toate servituţile prin fapta omului se pot stinge prin neuz sau prescripţie extinctivă. Alin. spre deosebire de proprietate. “termenul de 10 ani va curge de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue ori de la data unui act contrar servituţilor continue” (art. în literatură s-a considerat că proprietarul servituţii a renunţat tacit la ea [16. Astfel. nici între soţi în timpul căsătoriei.Servitutea. Legislaţia română stabileşte în acest sens. justificîndu-şi existenţa prin utilitatea pe care o procură titularului ei. 441 alin. prin al cărei efect fondul supus servituţii este liberat de sarcină. Legiuitorul a considerat că. prin natura ei trebuie să fie liberă. stinge cu desăvîrşire servitutea. Legiuitorul a considerat că o servitute. Întreruperea sau suspendarea prescripţiei sînt guvernate de reguli generale. Pentru ca servitutea să se stingă. 76]. că servitutea se stinge definitiv dacă timp de 30 ani nu este exercitată din cauza unei imposibilităţi materiale [19. nu va curge în contra minorilor sau interzişilor. cauza fiind indiferentă: fie că neuzul se datorează voinţei titularului servituţii. căci dacă ar fi parţial şi stingerea ar fi parţială. Alături de condiţia ca neuzul să fie total şi absolut se impune şi cea a termenului: 110 . p. Neuzul sau neîntrebuinţarea este o prescripţie liberatorie. (2) al aceluiaşi articol stipulează: “Exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către uzufructuar face să se întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. Neuzul pentru o perioadă de 10 ani. Prescripţia va fi suspendată. fie ele continue sau necontinue. O servitute de care titularul nu uzează timp de 10 ani se dovedeşte inutilă şi trebuie să dispară. arendaş) sau în numele fondului (uzufructuar sau posesor). 198]. că art. se stinge prin neuz. care nu poate să renască decît printr-o nouă constituire. p. servitutea s-ar reduce la limitele în care a fost exercitată.

întrebuinţarea din partea unuia popreşte prescripţia în privinţa celorlalţi”. Ea poate fi proprietarul fondului aservit. chiar dacă uzul total nu este necesar. aşa încît uzul parţial păstrează servitutea în întregime în modul în care fusese stabilită [42. Persoana care face actul contrar folosirii unei servituţi continue este indiferentă pentru începerea curgerii prescripţiei. Pentru o servitute continuă. cum este cazul cînd o servitute de vedere nu se poate exercita din cauză că s-a zidit fereastra. Lucrarea contrară exercitării servituţii poate să fie făcută pe fondul aservit. 307]. Prescripţia unei părţi din servitute are loc cînd se uzează de servitute numai în parte. p. mai restrîns decît fusese stabilit. Prin urmare. o notificare a proprietarului fondului aservit prin care aduce la cunoştinţă titularului servituţii că nu mai înţelege ca fondul său să fie supus exerciţiului servituţii. Art. cel puţin în materie de servituţi necontinue. Pentru servituţile necontinue. prescripţia începe să curgă de la data ultimului act de exerciţiu. Prescripţia poate să stingă nu numai servitutea în totalitatea ei. 111 . ci şi modalitatea în care ea se exercită. păstrează întreaga servitute nemicşorată. fie pe fondul dominat. servitutea aceasta se aplică. independent de voinţa titularului. stabilită prin titlu.neuzul trebuie să fie pentru o perioadă de 10 ani. iar pentru servituţile continue termenul curge de la data unui act contrar acesteia. întrucît obligă titularul unui drept să uzeze de totalitatea dreptului său. 642 care prevăd că “dacă proprietatea în folosul căreia s-a stabilit servitutea este a mai multor proprietari. Articolul determină punctul de plecare al prescripţiei. adică uzul parţial. unde uzul parţial păstra întreaga servitute iar jurisprudenţa franceză a încercat să o înlăture. cum este cazul cînd o servitute de a nu clădi nu se mai poate exercita din cauză că s-a ridicat o clădire pe fondul aservit. exercitarea servituţii de către un singur titular. art. 641 apare ca fiind inechitabilă. adică din momentul cînd folosinţa a fost oprită. cînd neuzul parţial se datorează titularului servituţii. Articolul 441 se referă la calculul acestui termen. Dispoziţiile art. făcînd următoarea distincţie: cînd neuzul parţial se datorează unui obstacol material. care nu a fost niciodată exercitată deoarece titularul ei nu a stabilit-o niciodată în fapt. În privinţa servituţilor continue se impune o precizare cu privire la punctul de plecare al prescripţiei şi anume. făcînd distincţie între servituţile continue şi cele necontinue. Regula din acest articol nu o găsim în dreptul roman. 641 nu se aplică. 641 din Codul civil român dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelaşi chip”. prescripţia prin neuz începe să curgă din ziua cînd a fost constituită sau cînd putea să înceapă exercitarea ei. 641 din Codul civil român sînt în contradicţie cu cele din art. titularul servituţii sau o terţă persoană ori actul contrar poate să provină dintr-un act de forţă majoră (de exemplu: dărîmarea accidentală a zidului în care o fereastră de vedere fusese deschisă). Prevederea de la art.

deoarece fondul aservit nu dispare uşor [88. trebuie să menţionăm atît art. în cazul exproprierii. zid. dacă aceasta a fost abandonată timp de cel puţin 3 ani sau dacă menţinerea ei nu mai este necesară. p. care dispune. Totodată. 1996.5 din art. art. (2) din Constituţia Republicii Moldova. servitutea se poate considera stinsă”. 1994. 9 alin. 241. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat Cu această ocazie. 42-44/311. 139 . (1) din legea menţionată stabileşte: ”În cazul în care părţile nu ajung la un acord asupra exproprierii în modul stabilit de art. în România. exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu poate fi făcută decît prin hotărîre judecătorească cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”. drept lege specială în materie se consideră Legea nr. stabileşte că “expropriat poate fi şi deţinătorul altor drepturi reale asupra obiectului expropriat”. În afară de cazurile tipice sau clasice pe care le-a arătat legiuitorul Codului civil în art. 488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru utilitate publică. se menţionează în genere că despre expropriere este informat numai proprietarul bunului expropriat. la art. Deci.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor Servitutea se stinge pe cale de consecinţă cînd dispare utilitatea ei.34 care. 9). inclusiv servituţile. În practică. Dar legea menţionată însă nu prevede modul de compensare a pierderilor cauzate de stingerea sau încetarea servituţii. 123]. (2): “… servituţile prin fapta omului se sting în măsura în care devin 34 35 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” 2000. partea I. conchidem că. acest mod de stingere nu este frecvent. la lucrările pentru care s-a prevăzut o servitute. această lacună va putea servi ca izvor de abuzuri în conservarea obiectului dat. 36 Ibidem.8 Exproprierea terenului aservit. 1. Din alte drepturi reale. 4: ”În cazul în care. O altă cauză de stingere prevăzută de o lege specială românească este Legea nr. fac parte şi servituţile. partea I. (2) din aceeaşi lege. 13 alin. nr. prevede şi “stingerea servituţilor în legi speciale”. 112 . încetează toate drepturile reale asupra bunului expropriat. 33/199436 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. 9-12. inclusiv cea a României. în acest sens. La art. Cu toate acestea. etc. Independent de faptul că din contextul următoarelor puncte ale aceluiaşi articol putem trage concluzia că înştiinţarea trebuie trimisă şi titularilor de alte drepturi reale asupra obiectului expropriat (pct. 46 alin.). Titularul servituţii stinse din cauza dispariţiei oricărei utilităţi a ei are drept la o despăgubire care reprezintă valoarea folosinţei dispărute. 28 lin. la art. 3.1. cît şi Legea nr. 107/199635 privind protecţia civilă care dispune. 29 alin. prin prevederile art. legislaţia civilă a altor ţări. Astfel. un asemenea caz se poate întîlni pentru servituţile stabilite asupra unei clădiri (casă. Publicată în „Monitorul României”. nr. nr. 440 şi 441.

servitutea fiind o consecinţă a principiului indivizibilităţii servituţilor. Dacă proprietarul unuia dintre fonduri dobîndeşte numai o parte indiviză din proprietatea celuilalt fond. raporturile obligaţionale dintre vechiul şi noul proprietar rămîn supuse dreptului comun”. fondul este atribuit în întregime celui în a cărui favoare prescripţia nu va putea curge. soţul căruia îi este 113 . Prin analogie. Aplicarea regulii de mai sus poate stîrni însă controverse în cazul partajului. Prevederile art. pentru care consolidarea nu a avut loc. dacă a existat o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei unei servituţi în favoarea unuia dintre coproprietari. În cazul mai multor coproprietari. din momentul în care nu se poate stinge faţă de ceilalţi proprietari indivizi. Stingerea servituţilor în caz de indiviziune Unul din caracterele servituţilor constă în faptul că sînt indivizibile. Ori de cîte ori nu se poate stinge faţă de unul dintre coproprietari. legiuitorul a recurs la inserarea tuturor temeiurilor de stingere a servituţilor la art. Potrivit regulii. nu se poate păstra şi stinge în parte. 441 alin. 643 din Codul civil român se referă la un caz de suspendare a prescripţiei şi aplică în acest caz regula indivizibilităţii servituţilor: “Dacă dintre coproprietari să găseşte unul în contra căruia prescripţia nu s-ar aplica. prin partaj. potrivit art. în cursul indiviziunii. dînd astfel servituţilor. servitutea nu se va putea stinge nici măcar în parte. dar servitutea fiind indivizibilă. bunurile atribuite fiecărui soţ se consideră că aparţin de la început acestuia în mod exclusiv. servitutea nu se poate stinge faţă de nici unul dintre aceştia şi va exista în întregime. 440 din Codul civil. prescripţia a rămas întreruptă sau suspendată şi cu privire la ceilalţi coproprietari. precum un minor. o încadrare juridică corectă. § 2. a profitat de o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei ce exista în favoarea unui alt coproprietar. Indiviziunea însă poate înceta prin partajul fondului dominant. cînd printre proprietarii fondului dominant se află un minor sau un interzis.incompatibile cu situaţia naturală şi juridică a obiectului urmărit prin expropriere. 275 din Codul civil. ar însemna că. după părerea specialiştilor. suspendarea va profita şi celorlalţi coproprietari majori sau capabili. prescripţia se suspendă faţă de aceştia. Deoarece Constituţia Republicii Moldova nu reglementează regimul juridic al acestor categorii de legi. de întrerupere sau suspendare începută în cursul indiviziunii. Probleme apar cînd fondul este atribuit unui coproprietar. acesta va continua să profite singur şi pentru întreaga indiviziune. care. Aplicînd acest text. Art. 372 din Codul civil. acela păstrează dreptul tuturor celorlalţi coproprietari”. Aceasta se aplică şi în caz de consolidare (confuziune). Dacă. Astfel. după partaj. potrivit art. uzul unuia dintre aceştia împiedică prescripţia faţă de toţi. (2) din cod dispun că “exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către un uzufructuar face să întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”.

prin natura sa. 642 şi 643 din Codul civil român. neuzul sau prescripţia extinctivă sînt comune cu cele prevăzute pentru stingerea dreptului de servitute. servitutea încetează. care nu se stinge prin moartea beneficiarului ei. potrivit art. prevăzute de dreptul comun. iar consolidarea în materie de uzufruct este ceea ce reprezintă confuziunea în materie de servituţi (adică situaţia în care aceeaşi persoană întruneşte atît calitatea de nud proprietar. O altă cauză specială de stingere a uzufructului este abuzul de folosinţă. Prevederile aceluiaşi articol sînt aplicabile şi dreptului de abitaţie. există cauze de stingere prevăzute de lege şi cauze care rezultă din dreptul comun. în timp ce servitutea un drept perpetuu. se stinge ca şi uzufructul.atribuit fondul nu poate să profite de întreruperea sau suspendarea care cursese în timpul indiviziuni în favoarea şi din cauza unui alt coproprietar şi de care profitase în cursul indiviziunii. aceasta se stinge atunci cînd cauza de stingere operează în folosul tuturor părţilor indivize ale fondului aservit ori împotriva tuturor părţilor indivize ale fondului dominant. 427 din Codul civil. Uzufructul. deoarece uzufructul este un drept mobiliar sau imobiliar. De asemenea. În concluzie. Dacă acest articol s-ar aplica în mod riguros. acesta stăpînind ca un proprietar. În cazul în care nu se mai poate exercita din cauza situaţiei imobilului. iar dreptul de uz. ci se perpetuează o dată cu fondul şi se transmite împreună cu proprietatea fondului. Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate În privinţa dreptului de uzufruct. cît şi aceea de uzufructuar). În jurisprudenţa franceză se aplică în acest caz art. Dreptul de superficie se stinge prin aceleaşi moduri ca şi dreptul de proprietate. 880]. 114 . articol preluat şi de autorii Codului civil moldovenesc. Dintre modurile specifice de încetare a uzufructului. 786 din Codul civil român cu toată rigoarea sa. care ar prezenta vreo utilitate practică numai în rarele cazuri de indiviziune perpetuă [6. servitutea nu încetează la moartea proprietarului fondului aservit. p. s-ar reduce importanţa art. la care se adaugă situaţia cînd superficiarul dobîndeşte şi proprietatea asupra terenului sau proprietarul terenului dobîndeşte proprietatea construcţiei ori distrugerea integrală a construcţiei. amintim uzucapiunea în favoarea unui terţ. §3. Stingerea servituţilor nu se poate produce prin uzucapiunea unui terţ. este un drept viager. asemeni dreptului de servitute. Moartea beneficiarului de uzufruct este o cauză caracteristică acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate. deoarece servitutea este indiviză. în cazul fondurilor indivize între care există servitute. Dintre cauzele legale de încetare a uzufructului. terenul devenind liber de sarcinile cu care era grevat [51. 46]. p.

la cercetarea amănunţită a dreptului de proprietate. pe problemele constituirii ei. Lucrarea este elaborată într-o formă de analiză multilaterală a instituţiei servituţii faţă de pilonul real . De asemenea. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor apărute între proprietarii unor imobile învecinate. ci şi practică. s-a realizat o lucrare în care nu numai că se evidenţiază principalele probleme ce priveşte dreptul de servitute. a caracterelor şi atributelor lui. Prin prisma acestei lucrări. Analizînd fenomenul luat în studiu. Franţa România. Deşi un loc central este atribuit analizei condiţiilor de apariţie. Intenţia autorului a fost efectuarea unei analize teoretice naturii juridice a dreptului de servitute. pentru explicarea originii şi naturii juridice a dreptului de servitute.Concluzii 1) Sinteza rezultatelor obţinute Prezenta lucrare şi-a propus ca scop analiza ştiinţifică a instituţiei servituţii cu axarea. se relevă faptul că servitutea. Cu atît mai mult. s-a făcut o delimitare exactă şi argumentată. De asemenea. Rusia. unul dintre cele mai vechi drepturi reale.dreptul de proprietate. Din cele menţionate. fiind şi exponentul menţinerii tradiţionale a instituţiei servituţii în cadrul altor drepturi reale. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. 115 . şi. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. că unele dintre vechile legiuiri au o valoare nu doar istorică. un loc aparte le-a revenit şi celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului (servitutea de vedere. autorul a considerat necesar să delimiteze dreptul de servitute de dreptul vecinătăţii. pentru care a trebuit să procedeze. prin urmare are un caracter complex. în special. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice. caracterelor juridice şi clasificării servituţilor. dar şi s-au oferit soluţii şi recomandări care ar putea fi utile în activitatea de aplicare a dispoziţiilor legale şi de perfecţionare a cadrului legislativ. autorul a considerat utilă comparaţia cu dreptul roman şi cu vechiul drept românesc. Această alegere a fost dictată de locul pe care îl ocupă servitutea în sistemul de drept civil moldovenesc şi de importanţa acestei instituţii pentru avansarea economică a statului. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui din urmă drept. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. în prealabil. Olanda etc. de trecere şi servitutea privind distanţa pentru construcţii). În consecinţă.

conform cărora ele trebuie soluţionate. în genere. deşi nu există norme la nivel de lege sau subordonate legii (hotărîre. dispoziţie) ce ar reglementa detaliat acest fenomen. La analiza acestei lucrări. De exemplu. Cunoaşterea dreptului de servitute şi a scopului reglementării lui se impune în prezent dacă avem în vedere implicaţiile adoptării şi unor alte legi în materia servituţii. lipsa unor prevederi legale. constă în asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond. Au fost necesari 10 ani pentru ca în legislaţie să apară prevederi care să se refere cel puţin indirect la dreptul de servitute. Legiuitorul ar trebui să fie mai receptiv la problemele societăţii. Procesul privatizării a demarat în anul 1992. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi. s-au creat diverse situaţii în care constituirea servituţilor a fost necesară. inclusiv acţiunile ce derivă din servituţi. De asemenea. Din prezenta lucrare ne-am convins despre importanţa dreptului de servitute. Utilităţile menţionate l-au determinat pe legiuitor să reglementeze această specie de drepturi atît în Codul civil. am constatat cu satisfacţie studiul analitic profund efectuat asupra instituţiei date. De asemenea.alături de proprietate. ci şi la alte imobile şi trebuie avut în vedere şi scopul constituirii servituţilor: a fi în favoarea uzului şi utilităţii unui imobil. stabilirea unor servituţi. a unor terenuri. la apariţia unor alte consecinţe nefavorabile. analiza în esenţă a elementelor definitorii ale aceste instituţii. Servituţile însă nu se referă numai la terenuri. deseori. instituirea acestora este condiţionată fie de utilitatea publică. din lucrare decurge în mod logic concluzia conform căreia sînt posibile şi 116 . delimitarea ei de alte drepturi reale reglementate de Codul civil al Republicii Moldova. avîndu-se în vedere vidul existent în materie de drept civil. deoarece situaţiile de litigiu în relaţiile de vecinătate iau amploare. Studiul efectuat este binevenit pentru practicieni. cît şi în alte acte normative. Prin urmare. fie de utilitatea privată. Scopul reglementării servituţilor. va aduce la o tensionare şi mai mare a relaţiilor din societate. Legea privind cadastrul bunurilor imobile reglementează modul de înregistrare a servituţilor. modalităţile de stabilire. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă. ruptura de tradiţie şi lipsa de cultură în domeniu. în industrie. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. În urma privatizării. Amintim că în agricultură acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate este menit să sporească utilitatea şi agrementul unor fonduri înfundate. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor prin fapta omului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. văzut prin prisma lucrării de faţă. iar. lipsa unor studii în domeniu care să analizeze în complex o problemă atît de arzătoare din societatea moldavă cum sînt dezmembrămintele dreptului de proprietate în perioada împroprietăririi cetăţenilor Republicii Moldova cu pămînt.

ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. cît şi pentru practicieni. Structura tezei reprezintă un instrument util de studiu al instituţiei dreptului de servitute. expuse în secţiunea „Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute” din introducerea la prezenta lucrare. În procesul investigaţiilor. Luînd ca bază legislaţia Republicii Moldova şi ţinînd cont de ideile şi recomandările făcute. ci a reflectat principalele probleme ce apar în faţa celor ce doresc să studieze în profunzime această instituţie. realizînd un studiu echilibrat şi util. participanţii la relaţiile imobiliare pot încheia contracte privind instituirea unei servituţi. exercitare şi stingere a acestui drept în conformitate cu legislaţia ţărilor ce cunosc instituţia servituţii. autorul a realizat un model optim al dreptului de servitute. la practica judiciară sau la dreptul comparat. Structurată astfel. Considerăm că. Autorul nu s-a limitat la elaborarea unei teze teoretice. servituţile nu sînt reglementate suficient de legislaţia naţională. Autorul nu a apelat frecvent la doctrină. 2) Concluzii şi recomandări În prezenta lucrare. modului de constituire. Acest lucru este extrem de important 117 . autorul a urmărit efectuarea unei analize a noţiunii dreptului de servitute. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. a cercetat şi evidenţiat tezele pe care le înaintează spre susţinere. am considerat necesar să delimităm dreptul de servitute de celelalte restricţii impuse proprietarului. recomandîndu-le unele soluţii. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. ci doar în cazul tălmăcirii unor legi naţionale. la aprofundarea cunoştinţelor juridice în domeniu şi va servi o bună bază teoretică pentru alte cercetări.raţionale elaborarea şi completarea legislaţiei cu norme uniforme privind reglementarea dreptului de servitute. De asemenea. Materialul expus va contribui la securizarea circuitului civil. introducerea căreia este o necesitate şi pentru Republica Moldova o dată cu trecerea ei la economia de piaţă. generalizarea normelor care reglementează dreptul de servitute. lucru de extremă necesitate. Prin eforturile autorului s-a creat o imagine clară a naturii dreptului de servitute. respectiv în ce măsură constituirea servituţii ar contrazice caracterele specifice dreptului de proprietate. Am făcut încercarea de a ilustra în ce măsură caracterele dreptului de servitute permit constituirea acestui drept real. lucrarea reprezintă un instrument de lucru necesar pentru cunoaşterea şi aprofundarea acestei materii esenţiale a dreptului civil. a doctrinei şi chiar a practicii judiciare de examinare şi soluţionare a litigiilor dintre proprietarii de imobile vecine. atît pentru studenţii facultăţilor de drept. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui drept.

art. ediţie oficială.astăzi. art. 12-49. 9). adoptată la New York la 10 decembrie 1948. din care rezultă că proprietarul poate dispune de imobil. (1). Prin urmare. consfinţite prin legislaţia internă şi acte internaţionale39. 1. cer cu insistenţă reformularea definiţiei. (1). considerăm că avem temei suficient de a propune legiuitorului Republicii Moldova să modifice definiţia legală a servituţii. Definiţia propusă este compatibilă cu: a) conţinutul şi caracterul real al dreptului subiectiv de proprietate (Codul civil. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi protocoalele 1-11. (1) şi (2). vol. 16 şi 46. art. 1. art. 38 Constituţia Republicii Moldova. (1) şi (2). şi politice. camuflîndu-i-se astfel geneza. 220 alin. Utilitatea poate rezulta din destinaţia economică a imobilului (terenului) dominant ori din intenţia proprietarului de a spori confortul exercitării dreptului de proprietate asupra imobilului ce îi aparţine”37. limitîndu-şi sau lărgindu-şi dreptul asupra lui. vol. În: „Tratate internaţionale”. expunînd art. dar le-ar exprima recunoştinţă. b) condiţiile de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor (Codul Civil. cît şi al celui de servitute. raţionamentele doctrinare relative la acest fenomen juridic. Codul civil al Republicii Moldova. Considerăm că o nouă definiţie legală ar reflecta adecvat realitatea. adoptată la 29 iulie 1994. O definiţie care ar reflecta geneza servituţii. p. art. ci ar îmbogăţi-o cu idei noi. 37 38 118 . fondul) figurează în toate cazurile ca obiect atît al dreptului subiectiv de proprietate. 428 alin. p. care nu ar rupe firul înţelepciunii juriştilor romani. care nu ar repeta-o în mod dogmatic. întemeiate pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile Servitutea s-ar putea defini de pe poziţiile dreptului subiectiv. 9. sociale şi culturale”. 395 alin. 39 Vezi: Declaraţia universală a drepturilor omului. art. precum şi metodologia analizei şi perceperii fenomenelor juridice din teoria generală a dreptului la etapa actuală. în lumina celor expuse. 15. Pactele internaţionale: „cu privire la drepturile civile. dar nu ar fi în unison cu denumirea. adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 19 decembrie 1966. 207. 1 alin. cu privire la drepturile economice. 4. în vigoare pentru Republica Moldova de la 28 iulie 1990. 1 alin. (1) din Codul civil în următoarea variantă: „Servitutea este sarcina (obligaţia) care grevează dreptul de proprietate asupra unui imobil (teren aservit) în utilitatea sau sporirea confortului exercitării dreptului de proprietate asupra unui alt imobil (teren dominant). iar imobilul (terenul. dictate de condiţiile obiective ale vieţii sociale contemporane şi formulate de pe noile poziţii metodologice ale cunoaşterii fenomenelor juridice. la fel ca şi uzufructul (Codul civil. ar fi cea expusă în propunerea de legeferenda. 315). pregătirea condiţiilor pentru ca ea să ilustreze faptul calitativ din evoluţia servituţii. 1998. În: ”Tratate internaţionale”. Cele expuse pot argumenta faptul că situaţia juridică reală în cadrul servituţii. cînd este în vigoare un nou Cod civil. c) principiile fundamentale ale libertăţii personalităţii umane. 1. art. 342-383.

juridice civile. esenţa şi legăturile juridice apar efectiv între subiectele din cadrul servituţii. Totodată. orice alte condiţii contractuale. dorinţa proprietarului terenului dominant) condiţionează necesitatea constituirii servituţii. considerăm că această definiţie ar fi convenabilă şi pentru codurile civile ale altor ţări europene (Franţei. să se concretizeze faţă de ce persoane este opozabilă servitutea (faţă de terţi sau faţă de proprietarul terenului aservit). creaînd astfel neclarităţi instanţelor de judecată în procesul de aplicare. 637 al Codului civil francez. iar în al doilea rînd. Spaniei. art. contribuind astfel şi la cristalizarea definirii doctrinare a servituţii. Dorim să adăugăm că definiţia legală propusă reflectă adecvat geneza servituţii prediale ca fenomen juridic. inspiraţi de prevederile art. cu condiţia de a nu contraveni prevederilor legale şi bunelor moravuri şi de a nu fi prejudiciabile pentru onoarea şi demnitatea personalităţii umane contemporane. art. 2. factorul obiectiv (destinaţia economică a terenului dominant). Ar fi fost normal ca.) care au formulat definiţia servituţii. Nu în ultimă instanţă. Olandei etc. în virtutea aceleiaşi libertăţi. păstrîndu-i-se identitatea milenară prin păstrarea denumirii şi cuvintelor . persoana poate dobîndi orice drepturi şi asuma orice obligaţii. precum şi factorul subiectiv (intenţia. României. Considerăm că practica ne va atenţiona asupra lacunelor reglementărilor în vigoare ori asupra lipsei de coordonare între diferitele acte ale cadrului normativ. egalităţi şi independenţe. inclusiv obligaţia dintr-o servitute. în care se prevede că servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înscriere în registrul bunurilor imobile şi nu se face referinţă în nici o normă la opozabilitatea servituţilor care au la bază alte fapte juridice. că unele norme privind dreptul de servitute ar putea ridica probleme şi ar face dificilă perceperea esenţei servituţii. fiind în absolută coerenţă cu ordinea publică. 1 alin. 496 şi 499. conform cărora persoanele fizice şi juridice sînt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi obligaţiile lor. Belgiei. (1) şi (2). 290. 9 alin. (3). Soluţionarea problemei îşi poate găsi reglementare în Codul civil la art. să se ajungă la concluzia că numai servituţile constituite prin acte juridice sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării. 119 . Pentru cizelarea noţiunii de servitute în doctrina naţională şi perfecţionarea normelor acestei instituţii juridice din Codul civil al Republicii Moldova se cere o practică de îndelungată aplicare. Concluzionînd asupra caracterelor definiţiei legale propuse legiuitorului Republicii Moldova. Trebuie să menţionăm. Prin urmare. (1)). pornind de la prevederea acestui alineat. Un exemplu de acest gen îl întîlnim în Codul civil la art. 431 alin. în primul rînd. dacă nu contravin legii şi bunelor moravuri (Codul civil.cheie (teren aservit şi teren dominant).

3. În scopul reglementării detaliate a mecanismului dobîndirii servituţilor prin uzucapiune, prevăzut în Codul civil la art. 433, propunem completarea articolului dat cu un nou alineat, (4): „(4) Modul de exerciţiu al servituţii se dobîndeşte în aceleaşi condiţii ca şi dreptul de servitute”. Modificarea este făcută cu scopul de a detalia şi totodată de a arăta că modul în care se exercită servitutea este acelaşi şi întruneşte condiţii similare ca şi la dreptul de servitute. 4. Sînt posibile diferite variante de interpretare din partea subiectelor care aplică servitutea. Astfel, expresia „deasupra sau sub pămînt” din art. 434 alin. (1) este determinată de natura şi conţinutul servituţii. Aceasta, trebuie să recunoaştem, constituie doar una dintre posibilele interpretări. 5. Aranjarea nesistematică a ideilor din alineatele art. 434 creează premise pentru opinii contradictorii referitor la posibilitatea de a schimba locul de exercitare a servituţii din iniţiativa proprietarului terenului aservit. În această ordine de idei, relevăm că alin. (5) al art. 434 din Codul civil conţine ambiguităţi şi neclarităţi. Pentru a evita astfel de momente, propunem o variantă simplă, concordată la prevederile întregului articol. Astfel, considerăm necesară excluderea alin. (5) şi completarea alin. (4) cu următorul text: „Dacă are un interes serios şi legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servituţii rămîne la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant”. 6. În capitolul III, „Servitutea”, din cartea a doua a Codului civil nu-şi găseşte reglementarea juridică situaţia în care ambele fonduri (dominant şi aservit) se împart şi nu este clar cum va putea fi exercitată servitutea. Considerăm necesar ca, după art. 434, să fie înserat un nou articol, care ar reglementa această situaţie, avînd următorul cuprins: „Art. 4341 . Condiţiile împărţirii terenurilor (1) Dacă terenul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitată pentru uzul şi utilitatea fiecărei părţi , fără a agrava situaţia terenului aservit. (2) Dacă terenul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul şi utilitatea terenului dominant, pe toate părţile rezultate din împărţire, sub rezerva prevederilor art. 434 alin. (6). (3) Dacă servitutea este exercitată pentru uzul şi utilitatea exclusivă a uneia dintre părţile despărţite din terenul dominant ori nu se poate exercita decît pe una din părţile despărţite din terenul aservit, servitutea asupra celorlalte părţi se stinge.” 120

7. În scopul ajustării legislaţiei naţionale în materia dreptului de servitute la prevederile respective ale Codului civil, propunem completarea Codul apelor al Republicii Moldova nr.1532XII din 22.06.93 („Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1993, nr.10) cu două articole noi în materia dreptului de servitute, şi anume: „Articolul 421. Regimul de servitute (1) Beneficiarii de folosinţă a apei sînt obligaţi să acorde drept de servitute, avîndu-se în vedere zone anume stabilite de comun acord cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu, fără a percepe taxe, pentru: a) trecerea sau circulaţia personalului cu atribuţii de serviciu în gospodărirea apelor, în exerciţiul funcţiunii; b) amplasarea, în albie şi pe maluri, de borne, repere, aparate de măsură şi control, alte aparate şi instalaţii necesare executării de studii privind regimul apelor, precum şi accesul pentru întreţinerea lor; c) transportul şi depozitarea temporară de materiale şi utilaje pentru intervenţii operative de apărare împotriva inundaţiilor; d) transportul şi depozitarea temporară de materiale, utilaje, circulaţia acestora şi a personalului pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii. (2) În cazul în care, prin exercitarea acţiunilor prevăzute la alin. (1), se produc pagube, deţinătorii terenurilor riverane au dreptul la despăgubiri potrivit legii. Acestea se vor face din alocaţii bugetare, atribuite în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) şi din mijloacele persoanelor juridice care au produs pagubele, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) si d)”. Inserarea propusă se referă în exclusivitate la regimul de servitute şi nicidecum la dreptul de vecinătate. „Articolul 422. Regimul de expropriere (1) Pentru efectuarea unor lucrări de amenajare a bazinelor hidrografice şi altor lucrări hidrotehnice de utilitate publică, cum ar fi: baraje şi lacuri de acumulare cu anexele acestora, hidrocentrale, derivaţii de debite între cursuri de apă, lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv instalaţii de epurare şi anexele lor, regularizarea de rîuri, staţii şi platforme hidrometeorologice, sisteme de îmbunătăţiri funciare, corectarea torenţilor, pot fi expropriate pentru utilitate publică, cu o justă şi prealabilă despăgubire, sau ocupate temporar, contra plată, terenuri şi clădiri, în condiţiile legii. (2) Sînt scutite de servituţi permanente: clădirile, curţile, grădinile aferente locuinţelor, monumentele publice, bisericile şi cimitirele, parcurile declarate monumente ale naturii. (3) Dreptul de servitute, o dată stabilit, este o obligaţie opozabilă tuturor. 121

(4) Servitutea se consideră stinsă pentru lucrările prevăzute la alin. (1) dacă a fost abandonată cel puţin 3 ani sau dacă nu mai este necesară. (5) La crearea servituţii temporare sau permanente, despăgubirea este egală cu: a) valoarea de circulaţie a produselor, plantaţiilor, construcţiilor sau bunurilor mobile avariate sau distruse; b) pagube cauzate proprietarului la stabilirea servituţii pe zona respectivă, în raport cu foloasele ratate prin schimbarea destinaţiei temporare sau permanente a zonei”. S-ar părea că dreptul de uz şi de servitute atribuit cu titlu gratuit statului îngrădeşte dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietatea privată, respinge exercitarea unor drepturi şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii, iar, pe de altă parte, folosinţa gratuită a unei proprietăţi private înlătură obligaţia constituţională la despăgubirea integrală şi justă a persoanei lipsite de prerogativele depline ale dreptului de proprietate. Astfel, dispoziţiile de lege ferenda propuse nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece modificările propuse nu instituie diferenţe de tratament juridic între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, ci, dimpotrivă, obligaţiile şi restricţiile prevăzute sînt aplicabile tuturor proprietarilor persoane fizice. Analizînd jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, putem constata că statului i se lasă o marjă de apreciere, în funcţie de nevoia reală a comunităţii în adoptarea măsurii privative de proprietate. În cauza „James şi alţii împotriva regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei”, 1986, Curtea Europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei „utilităţi publice”, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aparţinînd chiar şi unei categorii mai restrînse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea atingerii realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult decît atît, ea trebuie să aibă loc în condiţiile prevăzute de legea internă, care trebuie să fie accesibilă, publică şi previzibilă, să cuprindă o procedură clară de aplicare. Or, în această materie, prin modificarea propusă, norma dată respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 8. Se poate afirma pe bună dreptate că normele Codului civil privind servituţile sînt compatibile şi cu normele, în vigoare la momentul adoptării lui, care fac referire la dreptul de servitute. Trebuie să recunoaştem însă că legislaţia în vigoare, cu excepţia Codului civil, face foarte 122

puţine referiri la dreptul de servitute. Cauza acestei situaţii constă în faptul că instituţia dată nu era reglementată în detalii, motiv pentru care nu erau suficient de clare efectele înserării unor astfel de norme în diferite contexte juridice. De aceea, un prim act care ar necesita modificări este Legea cu privire la gaze nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, („Monitorul Oficial”, 1998, nr.111-113) care are o dată mai recentă de adoptare decît data punerii în aplicare a Codului civil. În lege se vorbeşte şi de servitutea de trecere. Pentru ajustarea normelor legii la prevederile Codului civil, propunem legiuitorului moldovenesc să opereze unele modificări la art. 19 din capitolul IV „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane” din Legea nr. 136-XIV din 17 septembrie 1998, şi anume după alin. (4) din art. 19 să insereze un nou alineat, (5), cu următorul cuprins: „(5) Titularul de licenţă pentru transportul sau pentru distribuţia de gaze poate beneficia de dreptul de servitute privind trecerea subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru a instala reţele, conducte, linii sau alte echipamente aferente capacităţii şi privind accesul la locul lor de amplasare”. 9. Deoarece, după cum am subliniat, atît Legea nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, cît şi Legea cu privire la energia electrică nr.137-XIV din 17 septembrie 1998 („Monitorul Oficial”, 1998 nr.111-113) tratează, la aceleaşi capitole IV, intitulate „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”, procedura şi mecanismul de folosire a proprietăţii unor alte persoane. Propunem ca şi în acest din urmă act să se facă modificările expuse anterior. 10. În această ordine de idei, propunem ca după art. 19 al acestor două legi să se introducă un nou articol: „Articolul 19 1. Exercitarea dreptului de servitute Dreptul de servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se exercită cu titlu gratuit pe toată durata de existenţă a acestor capacităţi. Dacă, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile prezentei legi.” 11. O următoare propunere pe care încercăm să o promovăm se referă la Legea nr.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile („Monitorul Oficial”, 1998, nr.44-46.). Astfel, în art. 2, sînt definite noţiunile principale, printre care şi noţiunea de servitute.

123

1018-1029). servitutea . Relaţiile privind servitutea mai ales detaliat sînt reglementate în Codul civil al Germaniei (art.reprezintă un drept de folosinţă limitată (posibilitatea traversării. pentru perceperea teoretică a acestei instituţii juridice şi pentru buna aplicarea normelor acesteia. În scopul unificării legislaţiei în materia dreptului de servitute. Au fost analizate conceptul dezmembrămintelor dreptului de proprietate. am observa că dreptul de vecinătate cuprinde în reglementările sale o gamă mai largă de relaţii sociale decît dreptul de servitute. accesului la obiectele de utilitate publică. în acelaşi timp şi al ajustării normelor existente la prevederile Codului civil. şi în altul. Lucrarea conţine multe idei noi referitor la definirea servituţii prediale.sarcină (obligaţie) care grevează un imobil (teren aservit) pentru uzul utilitatea sau sporirea confortului unui alt imobil (teren dominant). pe de o parte. am analizat în plan comparat reglementările corespunzătoare ale acestei instituţii. pentru buna cunoaştere a normelor juridice de către public. obiectul reglementărilor îl constituie relaţiile sociale dintre vecini. Toate aceste caracteristici sînt necesare şi binevenite. care se deosebesc de la ţară la ţară doar prin gradul diferit de detaliere a categoriilor respective de relaţii sociale. Este unul din tipurile de grevare. sînt clar formulate şi bine argumentate. trecerii. Dacă ar fi să comparăm normele acestor două instituţii juridice. propunem legiuitorului să substituie norma existentă cu următoarea formulă: „Servitute . lucrarea ne-a permis să analizăm această instituţie juridică şi să-i reflectăm evoluţia începînd cu dreptul privat roman şi terminînd cu reglementările din Codul civil în vigoare al Republicii Moldova.) asupra unui bun imobil străin. Concluziile şi propunerile de lege ferenda survin în mod logic din conţinutul lucrării. În pofida unor particularităţi comune. Graţie faptului că nu numai în Codul civil al Republicii Moldova. au fost delimitate servituţile de fenomenele juridice ce poartă denumirea de drept al vecinătăţii. Mai mult decît atît. putem spune că studiul efectuat este un punct de cotitură în dezvoltarea gîndirii juridice autohtone în problema vizată. Concluzionînd asupra lucrării în întregime. servitutea şi dreptul de vecinătate sînt instituţii juridice diferite. în cel al 124 . iar pe de alta. unele norme ale dreptului de servitute conţin elemente identice cu cele ale dreptului de vecinătate. instalării şi deservirii liniilor de comunicaţie etc. particularităţile comune şi distinctive ale diferitelor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. la baza reglementărilor servituţii se află principiile dreptului privat roman. la delimitarea ei de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate şi la perfecţionarea unor norme juridice concrete din cadrul servituţii prediale ca instituţie juridică. prin a căror respectare conştientă. aceste norme se realizează în mod firesc.În varianta actuală. Structurată după un plan bine chibzuit. ci şi în codul similar al altor state. Şi într-un caz. Servitutea are multe particularităţi comune cu dreptul de vecinătate.

pentru a apăra un drept de servitute lezat. A fost analizată minuţios şi exprimată atitudinea autorului care a argumentat convingător propriile opinii. Acest lucru ne-a permis să extindem investigaţiile noastre asupra unui spaţiu mai vast de reglementări şi opinii doctrinare. Pentru a confirma unele aspecte ale reglementărilor analizate. b). relative la natura şi conţinutul servituţilor. adoptării şi punerii în vigoare a Codului civil. În asemenea situaţie. 125 . (3) din Codul civil. la stingerea servituţii prin neuz. am releva faptul că la elaborarea unui act de o asemenea anvergură nu s-a ţinut cont de legislaţia în vigoare la acea perioadă. Nu au fost eludate nici aspectele discutabile din doctrină. În această situaţie. la determinarea cotei-părţi a fiecărui proprietar. putem spune că se află la început de cale şi este greu de a face prognoza aspectelor care ar fi mai frecvent abordate în practica examinării şi soluţionării acestei categorii de litigii. de a sintetiza din ele raţionalul şi de a argumenta propriile concluzii. care prevede că drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii. dar şi de practica judiciară din alte ţări. precum şi ale art. Dacă am lua în particular întreprinderile energetice şi de telecomunicaţie ca avînd dreptul la servituţi în baza legii. pot fi evidenţiate unele aspecte care ridică deseori în faţa instanţelor de judecată probleme de interpretare a legii în procesul aplicării acesteia. normele privind servitutea din Codul civil nu conţin nici o prevedere referitoare la apărarea dreptului de servitute. Este vorba despre legile cu privire la toate categoriile de energie şi telecomunicaţie şi de regulamentele aferente. care prevăd expres dobîndirea servituţii în baza normelor sale şi care au fost adoptate înaintea elaborării. S-ar mai putea face uz şi de art. Din practica aplicării normelor privind servitutea în statele cu o tradiţie bogată în acest sens. la determinarea proporţiei dintre avantajele şi cotele părţi de participare la cheltuielile suportate de către proprietarul terenului dominant la efectuarea lucrărilor necesare exercitării şi conservării servituţii. pentru a argumenta ideea că sursa servituţii poate fi şi legea. 637-710) şi în codurile unor alte ţări. Dacă ar fi să ne referim la normele subordonate Codului civil. 376 alin. vom fi nevoiţi să ne apelăm la prevederile art. la dobîndirea servituţii prin uzucapiune. aşa cum aceste întreprinderi încă nu au încheiat acorduri cu proprietarii sau cu deţinătorii de terenuri în baza unor alte drepturi asupra terenurilor. însă articolele respective nu se referă expres la apărarea dreptului de servitute. În ceea ce priveşte practica aplicării legislaţiei privind servitutea în sistemul juridic al Republicii Moldova. De asemenea. Ele se reduc la: caracterul gratuit sau oneros al servituţii. nici aici nu avem date concrete. 8 alin. 11 lit. în lucrare s-a făcut uz nu numai de un număr vast de surse doctrinare şi legislative. urmează a invoca normele privind proprietatea şi posesiunea. În această situaţie. ne vedem siliţi să apelăm la art. 289 conform căruia prevederile referitoare la bunurile imobile şi mobile se aplică în modul corespunzător şi drepturilor reale asupra acestor bunuri. prevăzute prin legile respective. (1) din Codul civil.Franţei (art.

2004. 8 (47). 8.). În: „Revista naţională de drept”. p.PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI 1. nr.recenzent .a. ULIM. ŢURCANU.Eugenia Cojocari. 10.a.a. Simpozion ştiinţific internaţional”. 6. ŢURCANU. 41. ŢURCANU. RADU. Drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant. 42. 2004. nr. 2. p. 4.41 c. 52. ŢURCANU. Apărarea dreptului de proprietate privată prin intermediul acţiunii reale. p. Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. Analiza comparativă a noţiunii de ”teren lipsit de comunicaţie” în dreptul civil comparat prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. 102. (0. (0.a. Constituirea servituţii prin uzucapiune. 7.) recenzent . 7 (46). RADU.37 c. ŢURCANU. ŢURCANU. 9 (48). I. 37. (0. 5. nr. Chişinău. 2003. Exercitarea servituţii. 1. 3-4. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. Chişinău. (0. Chişinău. 2004. Istoria apariţiei şi evoluţiei dreptului de servitute. p.).44 c. Consideraţii generale privind noţiunea dreptului de servitute. RADU.) . Chişinău.38 c. p. În: „Avocatul Poporului”. (0. 15 octombrie 2002.a.62 c. ŢURCANU. 13. RADU. ŢURCANU. 2003. p. 10. reglementată de Codul civil al Republicii Moldova. 2001. 17-18 decembrie 1999”. Chişinău. (0. (0. ŢURCANU. (0. nr. RADU. 126 .a. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate. 9.70 c. p.(0.). (0. nr.a. 2004. nr. RADU. Servitutea de trecere în dreptul civil moldovenesc.49 c. 2002.). ŢURCANU. p. În: „Avocatul Poporului”. RADU. 2002. 51.a. Servitutea . p.a. 11.recenzent .). În: „Legea şi Viaţa”. 2004. nr.a. 9. p.) .a. RADU.). Acţiunea în graniţuire prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. 12.64 c. 8. nr. 42. (0. 10 (154). 41.55 c.” 2003. Anul I.).un drept real principal.Eugenia Cojocari. Materialele Simpozionului naţional practico-ştiinţific. În: „Avocatul Poporului”. Anul II.Eugenia Cojocari. RADU. ŢURCANU. nr.50 c. Stingerea servituţilor. 20. În: „Revista naţională de drept”. ŢURCANU. În: „Revista naţională de drept”. RADU.). 7. 2002. 3. În: „Ştiinţa universitară la începutul mileniului trei. p. 2. În: „Revista naţională de drept”. nr.42 c. RADU.a.(0. p.). RADU. În: „Rolul autorităţilor publice în garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale.35 c. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”.

BRĂDEANU. nr.533 p. BRĂDEANU. „Reclama”. Sibiu. 11. Cours de droit civil francais . I. C. RAU. . Ch. 17. Editura „Cartea Românească”. 8. CANTACUZINO. MARICA. Drepturile reale. . JEAN-LOUIS. Vol. Editura „Dacia Traiană ş. 3. 1992.232 p. 1998. Editura „All Beck”. Bucureşti. p. 32. nr. Ateliere Grafice Socec & Co. ELENA. I. Bucureşti. EUGEN Curs de drept civil. Teoria generală a drepturilor reale. 2000. BERGEL. 16. Editura „Cartea Românească”. 59/ 1974. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. 1998.478 p. SALVADOR.194 p. 15. Le droit de biens. Droit civil. BÎRSAN. 18. 20. 13. C. 3.492 p. 26-33. . Troisième Edition. MONA MARIA. Vol. 15-27. 22. IOAN. . Servitutea de trecere în dreptul civil român. 1983. Ediţia a II-a. . III. Ateliere Grafice Socec & Co. CHELARU.54 p. 1914. JEAN. ALEXANDRESCO. 1934. 2000. AULAGNON. Drept de proprietate. 67-69. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor. . Bucureşti.177 p. Elementele dreptului civil. Drepturile reale principale. MARIA. 9. BĂIEŞU. Les biens. 6. Chişinău. SALVATOR. 7. GAITA. nr.”. 2. BUGA. 5. Bucureşti. „Litec”. Ediţia a II-a. În: „Revista Română de Drept”. 14. Paris. AUBRY. 10. Editura „Socec”. Imprimerie et librairie generale de jurisprudence Marchal. Editura „Toner”. Bucureşti. Bucureşti. p. Ed. În: „Revu critique législative et jurisprudence.794 p. .1968. 127 . În legătură cu dobândirea drepturilor reale imobiliare prin uzucapiune.BIBLIOGRAFIE 1. CĂTUNEANU. Editura „Ceres”. Partea I. .115 p. de abitaţie şi de servituţi. în lumina prevederilor legilor nr. p. CORNELIU. IOAN.50 p. 1993. 1927. Principiile dreptului civil. Extinderea legislaţiei civile şi comerciale a Vechiului Regat în România de peste Carpaţi. . .200 p. ARAMĂ. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român. Paris. Ediţia III.”.689 p. Editura „Europa Nova”. 23. Drept civil. Bucureşti. în regimul de carte funciară (II). 1926. . 1977. 1926. ADAM. Bucureşti.127 p. ALUNARU. Bucureşti. IOAN.276 p.277 p. La perennite de la propriété. ALBU. ALEXANDRESCO. 1993. . 5. . 21. 1944. IOAN. 12. PIVNICERU. ADAM. Paris. Vol. . 4. DANIELA. În: „Revista Dreptul”. SERGIU.426 p. Partea II. Tomul IX. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. 8. Droit civil. C. . 1980. Unele probleme privind dreptul de superficie. Proprietatea publică şi privată asupra imobilelor în România. BRĂDEANU.217 p. 1984. ALEXANDRESCO. . 1997. 58/1974 şi nr. Legislaţie. CARBONIER. Paris. 1909. Drept civil. Istoria dreptului românesc. ALEXANDRESCO. MATEI B. . 1995. 4. . Chişinău. ADAM. Editura „Europa Nova”. DIMITRIE.215 p. 19. p. 1996. Tipografia „Cartea Medicală”. Regimul juridic al dobîndirii şi înstrăinării imobilelor-terenuri şi construcţii. Tomul IV. Tomul III. În: „Revista Română de Drept”. PETRE. SALVADOR. Billard et Co. CONSTANTIN. ATIAS. Curs elementar de drept roman. Privire generală asupra raporturilor de vecinătate. În: „Revista română de drept”. Editura „All Beck”. DIMITRIE. Institutul European. Drept civil. CRISTIAN. 3.605 p. Paris. 24. . 1869. Iaşi.a. DIMITRIE. PĂUNESCU.744 p. nr. Cluj-Napoca. Bucureşti. . DIMITRIE.

MIRCEA. „C. 2001. Curs de drept civil român. VLADIMIR. Manual de drept privat roman. 1963. ZLĂTESCU. FRANCISC. M. Code civil. anul XI. . Complex universitar. Cluj-Napoca. 26. nr.H.634 p. 1982. 1927. ARNDT. ECONOMU. CĂRPENARU. Ed. S. Paris. CAPITANT. 1966. Drept civil. LOUIS. Bucureşti. 49. Bucureşti. 31. YOLANDA. JACOTA. – 360 p. Beck”. Drepturile reale. p. . JAUERNIG. Obligaţii. „Editura ştiinţifică şi pedagogică”. H. 29. ELIESCU. .Napoca.358 p. Editura „Scaiul”. 31-41. VOLLKOMMER.. 1984-1985. I. Tratat de drept civil. VICTOR DAN. Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor. Universitatea „Regele Ferdinand I”. 42. 28. Contracte speciale. Proprietatea şi alte drepturi reale. ION. BĂICOIANU. Vol. VIRGIL. Jurisprudence Générale. Paris.490 p.845 p. IONAŞCU. IONAŞCU. MIRCEA. 41. BARASCH. 29-39. Seria a III-a. Vol. . AL. 1983. 40. Curs de drept civil. . 1992. „Editura ALL”. 1930. ION. Les personnes. DEAK. . VASILE. PETER. MIHAI. 1930. SURDU. FILIPESCU.207 p. 1999. 9. I. JOSSERAND. ELEONORA. 46. . G. Introduction.326 p. . vol. Bucureşti. COSTIN. DOGARU. 1967. TEODOR. 1998. Librairie Dalloz. Paris. HANGA. În: „Revista Dreptul”. Montchrestien. 1946. DALLOZ. . AL. 1995. Editura „Fundaţiei Chemarea”.172 p.422 p. EUGEN. 1991.151 p. Exercitarea şi apărarea dreptului de servitute în lumina practicii judiciare. „Editura Academiei RSR”. I. SCHLECHTRIEM. 2000. 6. Circulaţia juridică a terenurilor. 48. ROMAN. Les biens. FILIPESCU. I. MIHAIL. Bucureşti.375 p. Tratat de drept civil român.327 p. 32. RUCĂREANU. Legislaţie. p. Marile instituţii ale dreptului civil român. CHELARU. Drept civil. II. ROSETTI-BĂLĂNESCU. Editura „UNEX-AZ”. AURELIAN. . MUREŞAN. Edition Cinquième. nr. Bucureşti. Drepturile reale. . EMINESCU. Drept civil. Editura „ACTAMI”. EREMIA. 38. Vol. I.174 p. Ed. Editura „All Beck”. EUGEN. . COSMOVICI. „Cordial”. CONSTANTIN. ROLF. . II . 1980. ION. GEAMĂNĂ. COSTIN.91 p. Dicţionar de drept civil în 2 vol. Cours élémentaire de droit civil francais. Paris. 36. Drepturi reale. Drepturi reale. Bucureşti. CORNU. Burgeliches Gesetzbuch mit Erlauterungen. 35. Ediţie revăzută şi completată. Succesiuni. SALVATOR.482 p. Les Presses Universitaire de France. În: „Revista română de drept”. „Editura Didactică şi pedagogică”. 34. Partea generală. OTHMAR. Drept roman. AURELIAN. . . Munchen. MARIA IOANA. COSTIN. URSA. Iaşi. 44. BAICOIANU. Vol. HAMANGIU. AMBROISE. 37. . Servitutea de lumină în dreptul roman actual şi consecinţele ei. DEAK. Dalloz. 1994. 47.428 p. IONAŞCU. 1996. HAMANGIU. Vol. Bucureşti.129 p.25. 43. VICTOR. 128 . 30.311 p. I. I.501 p. Craiova. . IONAŞCU.382 p. GIDRO. COLIN. Quatre-vingt quatrième édition. Vol. Drept roman. Elemente de drept civil. La copropriété d’un bien. III.220 p. FRANCISC. 1997. TRAIAN. C. „Tipografia Universitară”. Bucureşti. Editura „Dacia”. Cours de droit civil positif. BRĂDEANU. 1993.. STURNER. Cluj-Napoca. GIONEA. Cluj-Napoca. . 1996. ALEXANDRU. ROSETTI-BĂLĂNESCU. Tratat de drept civil român. „Editura ALL”. Droit civil.383 p. MIRCEA. . MAX. 45. . Drept civil. 1994. AURELIAN. Bucureşti. 10-eme édition.796 p. . MIRCEA N. Cluj . 33. Bucureşti. ION. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. „Editura ALL”. C. 39. 27. Vol. SAMBRIAN. TEICHMANN. ROMULUS. Bucureşti. 1974.

Tome deuxième. ERNEST. 1980. 1996. IONEL Drept civil. Drept civil. Partea generală. 57. JULIETA. Drept civil. Regimul juridic al terenurilor destinate localităţilor. JULIETA. Drept civil român. 1977. Paris. drepturi reale. Editura „Lumina Lex”. II. Drepturile reale principale. Paris. MARCEL. 1980. VASILE. 71. . ClujNapoca. Editura „Cordial Lex”. POP. Facultatea de Drept. Leçons de droit civil. Drept civil. 61. 56. .306 p. „Editura Fundaţiei Chemarea”. 1947. 66.176 p. Cluj-Napoca. . Viena. Droit civil. Paris. Editions „Montchrestien”. 54.331 p. . Ed. Théorie générale. Troisième édition. Vol. 68. 1930. . drepturile reale. . LÉON. Bordeaux. C. . LIVIU.419 p. Universitatea „Dimitrie Cantemir”.206 p. M. Bucureşti. Tome II. . Editura Librăriei „Leon Alcalay”. „Editura ştiinţifică”. „Editura Fundaţiei Chemarea”. 1997. . MAZEAUD. LUPULESCU. 1993. PLANIOL. MARGA. Teză de doctorat. MACOVEI. Dreptul civil rumân. . Iaşi. LUPULESCU. Iaşi. Bucureşti. 60. 1997. Drept civil. 58. MICHAS. Bucureşti. POPESCU. Les biens. Drept civil român. Bucureşti. LIVIU. Dreptul de proprietate personală. 64. 1966. RAYNAND P. Traite de droit civil francais. CHRISTIAN. GHEORGHE. Bucureşti. 1947. MIRCEA. DAN. Paris 1900. I. . . Drepturile reale principale. Droit civil. 1996. 129 . Teză de doctorat. Cluj . ADRIAN. 1995. 1975. 59. . MAZEAUD.215 p. Iaşi. Les biens.Napoca. 75. . Le droit reel considere comme une obligation passive universelle. Obligations réels et servitudes en droit prive français. 51. Bucureşti. „Pichon”. Ediţia a 6-a.648 p. Iaşi. Subiectele dreptului civil. DUMITRU. 1993.280 p.211p. Editura „Dacia”.Napoca. 1901. NACU. 76. Vol. 63.288 p. DURAC. Drept civil. . PĂTULEA. 53. GEORGE N. Cluj-Napoca. LEIK. . MARTY G. JUGLART.255 p.175 p. Drept civil. HENRI..Napoca. 52.627 p. Droits réels principaux. Cluj . . 1993. 69. MUREŞAN. LUPAN. 1937. REGHINI. TUB. POP. 74. DUMITRU. . GEORGES. MANOLIU. . Bucureşti.218 p. Clasificarea bunurilor. Editura „Lumina Lex”. Das ABGB und die praktisch wichtigsten Rechtsvorschriften des Zivilrechts. G. 1998. . POP. „Economica”.388 p. Editura „SANVIALY”. LUŢESCU. LUPAN. LIVIU. A. MANOLIU. Drept civil. Teoria patrimoniului. Paris. Editura „Calistrat Hogaş”. Bucureşti. 1997. 72. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor situate în intravilanul localităţilor. RARINCESCU.272 p. Drepturile reale principale. Universitatea „Babeş-Bolyai”. DUMITRU. 62. Bucureşti. GHEORGHE Drept civil. 67. C. 65.249 p. Partea generală. Comparaţiune între Codul civil român şi Codul Napoleon. Biens. JEAN. 1996. Editura „Manz”. Drepturile reale principale. Ed.291 p. TEOFIL. 1985. M. . Facultatea de Drept. WALTER. ERNEST. ERNEST. Editura „Argonaut”. . POP. 1925. AMALIA. Bucureşti. .260 p. „Sirey”. POP. NACU. Succesiuni. 1994. Zivilrecht. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Teoria generală a drepturilor reale. Drept civil. LUPAN. Ed. Droit de propriété et ses démembrements. 70. 73.50. RIPERT. LIST. Cluj .224 p.256 p. . Editura „Socec”. Editura „Cordial Lex”.319 p. Obligation. LARROUMET. . Editura „Apollonia”. Drept civil. 1996. 55. 2000. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale.523 p. Editura „Lumina Lex”.271 p.198 p. Teoria generală. Tome III. BELEIU.

5. 25 Auflage. . 1997. Д. . TARNAVSCHI. И.С. Москва. Contractele civile.729 c. Издательство иностранной литературы. MATEI. В. IOAN P. 101. ZINVELIU. 1961. Л. 104. PRUTTING. Bucureşti. Москва. Persoana juridică. Bucureşti. NICOLAE. DUMITRU. NEDELCU NIC. Bucureşti. 86.233 p. Москва. BÎRSAN CORNELIU. UGO. 2000. CONSTANTIN. А. . ALEXIANU. RĂDESCU. 95. „Editura Imprimeriei de Vest”. SCHWAB. . 1912. 87. Учебник русского гражданского права. Drept civil. Drept roman. 1972. 130 . 80. . Universitatea din Bucureşti. 1994. STARCK. „Editura Didactică şi Pedagogică”.346 p. OVID. 1996. SERGIU.342 c. . М.647 p. Ю. 99. Вещные права на землю. B. Русское гражданское право. TEODOR. -255c. Mocква. Sachenrecht. 103. . . 89. Oradea. 84. Е. 78. 82. 1994.291 p. . Mocква.372 p. Chişinău. Codul civil în vigoare în Ardeal şi Bucovina cu trimiteri la legile şi regulamentele speciale. 1991. . BAIES. VLAHIDE.О. Ed. G. 81. Bucureşti. Editura „Vrantop”. 1978. „C. IOAN. 1873. Drepturile reale. „Статут”. Introduction. KARL HEINZ. Dicţionar de drept privat. 79. . ГЕНКИН. Ediţie critică. Vol. Editura „Dacia”. „Юристь”. 94. . A. nr. 1997. Cluj-Napoca. „Graphix”.210 p. Beck”.146 p. Paris. Ф. EUGENIU. 90.90 c. 93. Repetiţia principiilor de drept. STĂTESCU. PIENESCU. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. СУХАНОВ. НОВИЦКИЙ. Введение и общая часть.239 c. IOAN. Bucureşti. Москва. „Государство и право”. P. Д. Б. Drept civil. Editura Librăriei Universale „Alcalay & Co”. 98. Dobîndirea dreptului de proprietate personală asupra terenurilor cu sau fără construcţii. Москва. Teoria generală a drepturilor reale. 1970. . ROMOŞAN. SAFTA-ROMANO. Ed. STĂTESCU. Mocква. 1949. Codul Calimach.720 c. Iaşi.543 c. I. ЭНЕКЦЕРУП. .155 c.a.245 c. Г. „ТЕИС”. . ROSETTI-BĂLĂNESCU. 1980. Principii fundamentale ale dreptului de proprietate. Лекции о праве собственности. 2001. Петербург. ШЕРШЕВИЧ. Часть1. 97. Drepturile reale. 102. Б. OCTAVIAN. Римское частное право. . C. Курс гражданского права. Focşani. Изд. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. 1970. 1972. . . SACHELARIE. 1947. 1892. И. Drept civil. Mocква. . RĂDULESCU. НОВИЦКИЙ. Курс германского права. Ассоциация „Гуманитарное знание”. .879 p. 85. Drepturile reale. adnotat cu jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie Română.356 p. Курс гражданского права. ANDREI ş. Bucureşti. „Editura Academiei Republicii Populare Române”.321 p. AUREL. 1993. STĂTESCU. Изд. 100. I. 1994.77. 92. 1988. ГАМБАРОВ. Право собственности в СССР. ROŞCA. . Persoana fizică. 88. ANTON. instituţii şi texte celebre. Bucureşti.512 p. CONSTANTIN. „Editura de Stat”.367 p. instrument de satisfacere a intereselor cetăţeneşti. Droit civil.200 p. . ZINVELIU.220 p. . Casa de Editură şi Presă „Şansa”. EUGENIU. Principiile dreptului civil român. Перспективы развития законодательства о частной собственности на землю. КРАСНОВ. BÎRSAN CORNELIU. . Римское право. 83. Universitatea din Bucureşti. Москва. 2000. К. 1958.399 p. Полутом 1. И. -544 c. HANNS. ILIESE. 91. Munchen. МЕЙЕР. KОПЫЛОВ. . Principii. 96. SAFTA-ROMANO. Editura „Europa Nova”. Editura „Mondan ’94”. 1994. 1937.794 c. SÎMBRIAN. CONSTANTIN. ПОБЕДОНОСЦЕВ.272 p.H. Editura „ARC”. 1997. GEORGE. Editura „Dacia”. Cluj-Napoca.

93. 3-6. În: „Monitorul Oficial” 2002.LISTA ABREVIERILOR Art.721-XIII din 02. nr. În: „Monitorul Oficial”.93 privind protecţia mediului înconjurător. 43.97 cu privire la programul de stat de privatizare pentru anii 1997-1998. Legea nr. În: „Monitor” nr. 1995. nr. Monitorul – Monitorul Parlamentului Republicii Moldova.95 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor. lit. 1992.1532-XII din 22. 2001. – издательство. Legea nr.2002.92 cu privire la arendă. 7. c. – literă. civ.1515-XII din 16. 2. Codul apelor nr.02. 10. .1107-XV din 06. 9. nr. nr. nr.861-XII din 14.04. 1-2. – numărul. Legea nr.Codul civil nr. Codul funciar nr. 1. 1997.06. În: „Monitorul”.828-XII din 25.10.82-86.12.05. Alin.1. – pagina. p. nr.1217-XIII din 25. Legea nr. 1996. 6. rîurilor şi bazinelor de apă. 5. 1997.440-XIII din 27. 8.01.91. Legea nr. Notă: Codul Funciar a fost republicat în „Monitorul Oficial” nr. Изд. Monitorul Oficial – Monitorul Oficial al Republicii Moldova.10. nr.107. 4. În: „Monitorul Oficial”. – articol. În: „Monitorul Oficial”. 131 . În: „Monitorul Oficial”.06. 3. În: „Monitorul”.06. nr. Constituţie . 1994.01.06.835-XIII din 17.459-XII din 22. nr. – alineat. Lege nr. 25. Legea nr.страница LISTA ACTELOR NORMATIVE FOLOSITE ÎN TEZĂ 1.59-60. C.91cu privire la proprietate. . nr.96 privind calitatea în construcţii. 1993. În: „Monitorul Oficial”. 1991. În: „Monitorul”. 11.Constituţia Republicii Moldova.96 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului.

2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier).1030 din 12. 1997.57-58. Legea nr.04.14-15. În: „Monitorul Oficial”. 14.07. nr.718 din 20.98 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire.98 cu privire la gaze. Legea nr. 2000. 25. 2000 nr.90-91.233-XIV din 23. 2001.1543-XIII din 25. În: „Monitorul Oficial”. Legea nr.98 cu privire la proiectul individual de privatizare a întreprinderilor din sectorul electroenergetic.42-44. În „Monitorul Oficial”. nr. nr.98 cadastrului bunurilor imobile. 132 .44-46.137-XV din 20.10.136-XIV din 17. Hotărîrea Guvernului nr. Hotărîrea Guvernului nr. În: „Monitorul Oficial”.07. nr. 20. În: „Monitorul Oficial”.984 din 21. 21. Legea nr. Legea nr.98 cu privire la energetică. 18.2003 cu privire la energia electrică. 1998.02.03.2000 condominiu în fondul locativ. 1998. 16.97 privind preţul normativ şi modul de vînzarecumpărare a pămîntului. Legea nr. 1999.97 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor. În: „Monitorul Oficial”.2000 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate de oficiile cadastrale teritoriale. În: „Monitorul Oficial”.99 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. 1998.31-32. nr.07. 13.12. În: ”Monitorul Oficial”.09. nr. În: „Monitorul Oficial”.02. 23.12. nr.488-XIV din 08. Hotărîrea Guvernului nr. 2000. nr.19-21.61 din 29. Legea nr.130-132. 1998.98 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. În: „Monitorul Oficial”.913-XIV din 30. Legea nr. 17. 1999. 50-51. 24. Hotărîrea Guvernului nr.01.1999 privind exproprierea pentru utilitate publică.360 din 18. Hotărîrea Guvernului nr. nr. În: „Monitorul Oficial”.88-90. nr. nr.11.1353-XIV din 03. 19. nr.10-11. În: „Monitorul Oficial”. 1997. Legea nr.87-90. 2003.03. 1998. nr.09.96. În: „Monitorul Oficial”. 22.1525-XIII din 19.111113. 15.1308-XIII din 25. În: „Monitorul Oficial”.

teoretic şi practic al acestei analize. divizat în trei mari secţiuni. Olanda etc. Franţa România. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. în caracterul mixt. dar şi necesară. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale 133 . Reprezentînd o încercare de a elucida. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. Cînd este vorba de garantarea unui drept. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. Ea ridică valoarea economică a imobilelor. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice şi prin urmare poartă un caracter complex. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. a practicii de aplicare. Rusia. divizate în secţiuni şi paragrafe. Din acest punct de vedere. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. este a dreptului de servitute. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine.Adnotare la teza de doctor pe tema: „Dreptul de servitute” Raporturile de vecinătate. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. care se impune. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. O astfel de problemă. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. Primul capitol. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. Lucrarea este compusă din trei capitole. are un caracter teoretic. Analizînd fenomenul luat în studiu. finalizează deseori cu conflicte.

cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. Capitolul II. Capitolul III. Aceeaşi secţiune este consacrată. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii. capitolul este axat în jurul acestor probleme. de asemenea. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. este arătată metodologia de cercetare. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. Următoarea secţiune. a III-a. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. uz şi abitaţie personală. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului. „Constituirea. în instanţa de judecată. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute. prevederile legislaţiei în vigoare. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. distincţia între aceste servituţi. prin act juridic şi prin uzucapiune. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. „Stingerea servituţilor”. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. ca cea mai veritabilă servitute. prevăzute de legislaţie. reprezintă un studiu al procedurilor. Secţiunea a treia. Capitolul are trei secţiuni. cît şi ale proprietarului terenului aservit. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. 134 . de constituire. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. rusă. derivînd din servituţi. Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate. germană.noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. română. este dedicată clasificării servituţilor. posibilele acţiuni. În genere. Astfel.

but it is aimed to reflect the essential problems that raise before those who want to study more closely this institute and to recommend some solutions. It were emphasized the servitudes that are set up by established destination of the owner. since it emerged till present. The first section examines doctrinal approaches to the notion of servitude . entitled. to characterize the creation. It is divided in three big sections. the notion of servitude right. the judicial practice or comparative law. etc. that are quite various. The approach of this institution of civil law is conditioned by the real estate market development.dismemberment of the right of ownership known in the national and foreign legislation. also emphasized by different specialty works that appeared in this field. the work was divided in three chapters. The research intention is not limited to the elaboration of a theoretical thesis.Summary The Doctor Degree Thesis on „The Right to Servitude” The neighbouring relations. For this reason we tried to avoid to address too often the doctrine. it is needed a more detailed regulation of their titular rights. include in their sphere a great number of difficult situations that often end up with conflicts. such as . by particularities of the adjacent lands. were divided in sections and paragraphs. that imposes new tasks on the legislator to regulate the relations appeared between the owners of adjacent lands. has a theoretical character. practicing and methods of implementation of this right in compliance with other countries’ legislation that have such an institute in order to make a generalization of the legal provisions which regulate the right to servitude.servitudes. The first Chapter. in general aspects. The present work is a theoretical presentation of the servitudes. 135 . The present work pursues the goal to elaborate. proved by its title “The Right to Servitude”. by legal acts and by usucaption. The diversification and intensification of ownership relations raise new problems as regards their regulation. particularly. Because these real rights restrict the owner rights. In order to implement the enumerated objectives. The work deals with a series of theoretical aspects concerning the servitudes domain. These conflicts appear between the landowners or owners of other adjacent land plots. “General Сonsiderations on the Right to Servitude”. In the second section the notion of servitude is considered from the historical point of view. usufruct. The actuality of this work is determined by scientific argumentation of the right to servitude. use. the limits and the conditions in what these rights can be exercised and. the correlation between rights of titulars of other real rights and the owner’s rights. For the first time in the modern legislation of the Republic of Moldova there are regulated a series of real rights. which. in their turn.

entitled “The Ceasing of the Servitude”. in its turn. The Chapter II is focused on the analysis of “The Servitudes Established by Human Action” and the examination of legal provisions on the constitution of servitudes established by the owner. The first section contains general considerations regarding the establishment of servitudes by the owner destination. regulates the legal cases of extinction of this right. the differences between the established servitude of the owner and usufruct. it is extremely important when the Republic of Moldova has adopted its new Civil Code. use and the personal occupation. basing on the actual provisions of the legislation with the concretisation of its content and proposal to amend some provisions of the legislation. The first section is aimed to make a general presentation concerning the creation of servitudes by the owner. to make a distinction between these servitudes and the restrictions of the right of property. content and methods of exercising this right. The research was based on the comparative analysis of legislations that provide for such institute. analyses reasons of appearance of the legal right to servitude. obtaining and exercising of the servitude right. This Chapter. taking into consideration the negative futures of the regulations on the right to servitude at the actual phase. The third section. this Chapter is focused on these issues. as the most veritable servitudes. The second section was dedicated to the legal nature of the most frequent servitudes established by the human action. The Chapter III. determines more clearly the essence and the particularity of inherited servitudes. In present. as well as emphasizes the ceasing of servitudes in case of indivisibility and in case of its establishing by the owner. by legal act and by usucaption. “The Creation. The next Section is dedicated to the classification of servitudes. the possible actions that result from servitudes in the Court. and also. to determine the scope of application and its subject. and also of the owner of subservient land. Exercising and Ceasing the Servitude Right” represents a study of procedures provided by legislation on creation. is divided in three sections. This Chapter also determines the methodology of the research. It also demonstrates the modalities of creation and the controversy concerning the admissibility of the servitudes by usucaption. It this section there were also examined the methods of establishing the servitude. makes the comparison between the inherited and personal servitudes. There were proposed amendments that might facilitate resolution the arisen litigation.The same section is also focused on the historical and legal characters of servitude right. to create an optimal model for civil legislation of the Republic of Moldova as an independent developing state. Generally. The second section of the above mentioned Chapter deals with the possible rights and obligations of the owner of dominant land. entitled. We consider that this research will allow. 136 .

В первой части главы понятие сервитута рассмотрено с точки зрения доктрины как раздробление права собственности. По этой причине автор попытался избежать слишком частого обращения к доктрине. которые. и предложил конкретные решения. пределов и условий осуществления этих прав. нередко завершаются конфликтами. подразделяются на части и параграфы. а рассмотрел основные проблемы. Исследования основаны на сравнительном анализе законодательств. необходимо более детальное регулирование прав их обладателей. возникающие у тех. соседствующие собственники либо вынуждены переживать различные неблагоприятные ситуации. либо ограничены в полномерной эксплуатации своей собственности. Актуальность работы обусловлена необходимостью научного обоснования права сервитута. кто желал бы изучить более подробно этот институт. Здесь же рассмотрены с исторической точки зрения правовые особенности права сервитута. узуфрукт. в частности соотношения между правами обладателей этих вещных прав и правами собственника. Первая глава – "Общие положения о праве сервитута" – имеет теоретический характер.Аннотация к докторской диссертации на тему "Право сервитута" Соседские отношения. Осуществляя права на свое имущество. известное в национальном и международном законодательстве. судебной практике или сравнительному праву. Так как эти вещные права ограничивают права собственника. касающихся права сервитута. таких как сервитут. Впервые в действующем законодательстве Республики Молдова регулируется целый ряд вещных прав. В целях реализации перечисленных задач работа разделена на три главы. работа является теоретическим представлением сервитутов. Теоретический анализ понятий и положений законодательства сочетается в ней с практическим применением законодательных норм. Данная данной области. в которых предусмотрен такой институт. Автор работы не ограничился проведением теоретических исследований. которые отличаются большим разнообразием и предполагают множество сложных ситуаций. и рассматривает целый ряд теоретических аспектов в 137 . о чем свидетельствует уже ее наименование. третьей части изложена классификация сервитутов. начиная с его возникновения и по настоящее время. Во второй части понятие сервитута рассмотрено с исторических позиций. в свою очередь. В последней. пользование и другие.

устанавливаемым собственником. приобретения и осуществления права сервитута."Сервитуты. обремененного сервитутом. с учетом отрицательных моментов регулирования права на сервитут на современном этапе. В первой части главы представлена общая картина установления сервитутов собственником. как собственника доминирующего земельного участка. 138 . Это крайне важно в настоящее время. возможные иски.Глава II – посвящена анализу . Третья часть – "Прекращение сервитута" – устанавливает законные основания прекращения этого права. но и противоречия. проведено сравнение между унаследованными и личными сервитутами. Глава III – "Установление. Первая часть содержит общие положения об установлении сервитута по назначению. позволит создать оптимальную модель для гражданского законодательства Республики Молдова как независимого развивающегося государства. и узуфруктом. вытекающие из сервитута. различия между сервитутом. определены различия между этими сервитутами и пределами права собственности. Во второй части рассмотрены возможные права и обязанности. так и вследствие приобретательной давности. Считаем. содержания и порядка осуществления этого права. осуществление и прекращение права сервитута" – представляет собой исследование предусмотренных законодательством процедур установления. касающиеся допустимости сервитута вследствие приобретательной давности. Здесь указаны не только порядок установления. определены сфера применения и предмет. Предложены изменения. более четко определены сущность и специфика унаследованных сервитутов. определенному собственником. так и собственника участка. как вследствие заключения сделки. Рассмотрены порядок учреждения. что проведенное исследование. Вторая часть посвящена правовому регулированию наиболее часто встречаемых сервитутов. когда Республика Молдова приняла новый Гражданский кодекс. в этой главе проведен анализ оснований возникновения субъективного права сервитута. устанавливаемых действиями человека. устанавливаемые действиями человека". а также рассматривает вопросы прекращения сервитута в случае неделимости и в случае его установления собственником. которые могли бы облегчить разрешение возникшего спора. Кроме того. В этой главе также изложена методология исследования. в судебные инстанции.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful