MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Drept Cu titlu de manuscris CZU 347.

26 (043.2)

RADU ŢURCANU DREPTUL DE SERVITUTE
Teză de doctor în drept
Specialitatea 12.00.03 – Drept privat (civil)

Conducător ştiinţific: BĂIEŞU Sergiu, doctor în drept, conferenţiar universitar

Autor: ŢURCANU Radu

Chişinău - 2005

Introducere…………………………………………………………………………………………..4 Capitolul I. Consideraţii generale privind dreptul de servitute………………………………...13 Secţiunea 1. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate……………………………13 Secţiunea a 2-a. Noţiunea, istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute... .……………....19 §.1 Noţiunea dreptului de servitute. Consideraţii generale……………….………………...19 §.2 Istoria apariţiei dreptului de servitute. Evoluţia lui…………………..………………....27 §.3 Caracterele juridice ale dreptului de servitute…………………………………………..37 3.1 Dreptul de servitute este un drept real principal………………………………………………...37 3.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea altui imobil şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane....………………………………………………………………………..42 3.3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari .................……...44 3.4 Caracterul accesoriu…………………………………………………………………………….47 3.5 Caracterul perpetuu………………………………………………………….………………….47 3.6 Servitutea este indivizibilă……………………………………………………………………...48 3.7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public………………………………………...49 3.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină…………………………………….………………….51 Secţiunea a 3-a. Clasificarea servituţilor……………………………………….………………….53 §.1 Generalizări privind clasificarea servituţilor………………………….………………...53 §.2 Servituţile aparente şi neaparente……………………………………………………….55 §.3 Servituţile continue şi necontinue…………………………………….…………………57 §.4 Servituţile pozitive şi negative…………………………………………………………..58 Capitolul II. Servituţile stabilite prin fapta omului………………………….………………….59 Secţiunea 1. Prezentarea generală privind servituţile stabilite prin fapta omului………………..59 §.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. Domeniul de aplicare…………………………………………………………………..62 §.2 Obiectul servituţilor stabilite prin fapta omului. Modurile de stabilire………………....65 Secţiunea a 2-a. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului…….67 §.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii, lucrări şi plantaţii……………………….67 §.2 Servitutea de vedere……………………………………………………………………..69 §.3 Servitutea de trecere ……………………………………………………………………72 Secţiunea a 3-a. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct, uz şi abitaţie personală…………………………………………………………………………………................77

2

Capitolul III. Constituirea, exercitarea şi stingerea dreptului de servitute……………………80 Secţiunea 1. Constituirea servituţilor……………………………………………………………...80 §.1 Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar……………………….…81 §.2 Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu)………………………………………….85 §.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune).………………………………………………………………………..87 Secţiunea a 2-a. Exercitarea servituţii……………………………………………………………..91 §.1 Exercitarea dreptului de servitute…………………………………………………….…91 §.2 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant………………………….......93 §.3 Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit………………………………...98 Secţiunea a 3-a. Stingerea servituţilor............……………………………………………………105 §.1 Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute…………………………………….105 1.1 Consolidarea, atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar......106 1.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant………………………………...108 1.3 Expirare a termenului (ajungerea la termen)…………………………..............108 1.4 Răscumpărarea………………………………………………………………...108 1.5 Imposibilitatea de exercitare…………………………………………………..108 1.6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani…………………………………………...109 1.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor………………………………………………..112 1.8 Exproprierea terenului aservit, dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat……………………….…………….....................................112 §.2 Stingerea servituţii în caz de indiviziune………………………………………………113 §.3 Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate……………………………………………………..114 Concluzii…………………………………………………………………………………………..115 Bibliografie………………………………………………………………………………………..127 Lista abrevierilor..............................................................................................................................131 Lista actelor normative folosite în teză............................................................................................131 Adnotare...........................................................................................................................................133

3

care au devenit proprietate socialistă. finalizează deseori cu conflicte. În ceea ce priveşte ponderea servituţilor. instituţia servituţii continua să se dezvolte în sistemele juridice ale altor ţări. Aceste situaţii reprezintă deseori cauza litigiilor dintre proprietarii vecini sau a altor consecinţe nefavorabile societăţii în ansamblu. Unul dintre aceste mijloace este servitutea. resurse naturale etc. ea s-a redus pe măsura edificării societăţii socialiste de producţie. examinarea sistemului socialist al dreptului nu ar da nimic referitor la studiul dreptului de servitute. care se impune. Numărul situaţiilor care nasc din raporturile de vecinătate este în continuă ascensiune. prezentare teoretică a servituţilor. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. Prin efectul naţionalizării mijloacelor de producţie şi al colectivizării agriculturii. s-a creat o situaţie de inexistenţă a unui mecanism juridic. dar şi necesară. Astfel. deoarece. intenţie ilustrată şi de titlul „Dreptul de servitute”. liberă de sarcinile constituite anterior. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. Din acest punct de vedere. O astfel de problemă. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. încearcă să trateze o serie de aspecte teoretice în domeniu. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. necesitatea reintroducerii în legislaţie a unei instituţii precum este dreptul de servitute. proprietatea exclusivă a statului asupra majorităţii bunurilor imobile . Ulterior.pămînt. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. de preîntîmpinare şi soluţionare a litigiilor apărute. În schimb. este a dreptului de servitute. fapt ce a condus la dispariţia servituţii. A apărut astfel. menit să lichideze inconvenientele raporturilor de vecinătate. uneori suferind chiar modificări considerabile datorită schimbării relaţiilor sociale în genere şi a celor din domeniul utilizării terenurilor în special. adoptînd norme de drept privind mijloacele de înlăturare a unor astfel de situaţii. Legiuitorul trebuie să reacţioneze cu promptitudine. care au fost elaborate şi de diverşi autori în lucrări de specialitate. au fost adoptate acte normative pentru reorganizarea terenului şi folosirea în colectiv a pămîntului. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. Diversificarea raporturilor de proprietate şi intensificarea lor pun noi probleme în faţa celor care le reglementează. s-au stins drepturile reale asupra bunurilor. după cum am văzut.Introducere Lucrarea de faţă. 4 .a exclus temeiurile apariţiei unor relaţii a căror reglementare necesită aplicarea servituţii. Raporturile de vecinătate. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. o dată cu trecerea pămîntului în proprietate privată. Prin urmare. .

care. care fac parte din sistemul de drept francez şi care au o orientare puţin diferită de reglementările dreptului ţărilor cu sistem de drept german (în special reglementările dreptului Federaţiei Ruse). în studiul nostru ne vom baza şi pe cercetările ştiinţifice efectuate în alte ţări. definirea dreptului de servitute. Acest studiu va permite. la tendinţele jurisprudenţei europene. fapt ce va da participanţilor la circuitul civil posibilitatea de a-şi realiza interesele în cadrul unei economii de piaţă moderne. a Republicii Moldova. la nivelul experienţei statelor cu democraţii consolidate şi cu economie de piaţă eficientă. stabilirea modului de constituire. în baza acestor date. exprimînd specificul naţional şi tradiţia reglementării raporturilor de drept în Republica Moldova. Relaţiile social-economice din ultimii 10-15 ani din Republica Moldova au făcut obiectiv necesară crearea unei baze legislative dezvoltate care să le reglementeze adecvat. ar aduce noi argumente în atestarea adevăratelor servituţi. Pentru prima dată materia servituţii şi-a găsit reglementarea în Codul civil. lucru foarte important acum. Mai mult decît atît. În aceste condiţii. de asemenea. implementarea reformei economice s-au aflat la baza noii legislaţii moldoveneşti. exercitare şi stingere a servituţilor. lucrările şi comentariile ştiinţifice efectuate în domeniu. Reforma economică necesită existenţa unor instituţii care să stimuleze relaţiile de proprietate. sînt importante orice investigaţii în domeniu care. însă a căror analiză ne va ajuta să elucidăm esenţa servituţilor mult mai explicit. Deosebit de important pentru teoria şi practica din domeniu. a legilor despre privatizare şi proprietate. o dată cu adoptarea Codului civil al Republicii Moldova nr. Problema servituţilor nu a fost studiată în detaliu în literatura juridică moldovenească de specialitate. ne propunem să elucidăm reglementările dreptului de servitute din ţările care cunosc institutul de drept. 5 . Adoptarea Constituţiei. Sperăm că şi prezenta lucrare va contribui la acest lucru. ţinîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor dreptului de servitute examinate. 1107-XV din 6 iunie 2002 (în continuare – Codul civil). vom fi nevoiţi să efectuăm un studiu comparativ al experienţei altor ţări. care ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare.Din acest considerent. Codul civil este racordat la doctrinele actuale în materie de drept civil. la baza studiilor vor sta reglementările din dreptul României şi cel al Franţei. Astfel. care se deosebeşte de dreptul continental. De aceea. de a determina caracterele esenţiale ale servituţilor. pe lîngă faptul că ar facilita înţelegerea esenţei lor. pentru a avea o viziune mai largă asupra reglementării servituţilor în lume. nu vor fi ignorate în studiul nostru. în curs de dezvoltare. bazate mai mult pe dreptul comun. În special. a Codului funciar. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă. iar. ne-am referit pe scurt la practica şi la reglementările existente în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.

inclusiv pentru dreptul de servitute. s-a revenit şi la reglementările tradiţionale. una dintre care este servitutea. revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea instituţiei servituţilor. Se impune. 6 . ca urmare a abolirii proprietăţii private. astfel. După 1989 însă. alături de proprietate. au dispărut şi servituţile. înregistrează modificări în ultimii ani. pe lîngă multe lucruri necunoscute pînă la acest moment legislaţiei noastre. după trecerea terenurilor în proprietate privată. Actualitatea temei investigate şi gradul ei de studiere O dată cu adoptarea şi intrarea în vigoare a Codului civil. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. un motiv în plus pentru a aborda această temă. rezultînd din destinaţia lui economică. în socialism aceste valori au fost răsturnate. legislaţia civilă. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. servitutea are menirea de a spori confortul terenului dominant. o amplificare a practicii judecătoreşti în materia raporturilor de vecinătate. de la început. aceste vechi drepturi reale bucurîndu-se în timp de o mare aplicabilitate. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. folosit în diferite coduri civile. consecinţă a unei aplicabilităţi practice limitate. este o traducere literală a cuvîntului latin servitus din care francezii au făcut servitude. precizarea că dreptul de trecere pe proprietatea altuia poate izvorî fie prin destinaţia stabilită de proprietar. excluse în timpul sovietic. de asemenea. inclusiv în instituţia servituţii. considerat în literatura juridică de specialitate din ultimii ani ca avînd o pondere foarte redusă. Reintroducerea terenurilor (cu excepţia celor aparţinînd domeniului public al statului) în circuitul civil general a redeşteptat interesul pentru dezmembrarea dreptului de proprietate. Revenirea la proprietatea privată asupra terenurilor a condiţionat inevitabil repunerea în sistemul legislaţiei civile a servituţii. Cuvîntul servitudine. datorită utilităţii lor în valorificarea dreptului de proprietate. reglementarea intereselor proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. Din perspectiva istoriei. Servitutea. Unul dintre cele mai eficiente raporturi de proprietate şi de vecinătate. odată cu alte instituţii. pe posibilitatea contractării şi posedării unei proprietăţi private. deşi lent. dreptul civil suferind şi el schimbări socio-economice. Cu toate acestea. În perioada socialistă. Constatăm cu părere de rău că autorităţile publice tratează această problemă ca pe una secundară. fie prin acte juridice ori prin uzucapiune.Un factor important al dezvoltării raporturilor de vecinătate îl constituie protecţia proprietarilor vecini. Am constatat. comercială şi cea de procedură civilă.

determinarea rolului şi importanţei. instituirea lor este fie de utilitate publică. Ca drept real. a unor terenuri în genere. în egală măsură. analiza diferitelor procedee de constituire şi exercitare a servituţilor. 7 . acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate are menirea de a spori utilitatea şi agrementul unor fonduri. În teoria dreptului civil. servitutea afectează şi sfera economică. fie de utilitate privată. nu există elaborarea ştiinţifică a problematicii dreptului de servitute. în agricultură. precum şi responsabilităţilor lor. la folosirea mai raţională şi mai eficientă a pămîntului. naturii juridice a servituţii.Amintim în acest sens că. Examinînd legislaţia Republicii Moldova în materie. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. servitutea garantează persoanei în folosul căreia este stabilită apărarea împotriva posibilelor acte arbitrare ale proprietarului imobilului grevat. analiza reglementărilor legislative. Utilităţile menţionate au determinat legiuitorul să reglementeze această specie de drepturi. nu numai cea a relaţiilor aferente delimitării grevării unor imobile de către proprietarii vecini. Prin urmare. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. un mijloc de garantare a disciplinei dreptului de servitute. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. În ţările cu economie de piaţă. importanţa servituţii creşte substanţial datorită consolidării dreptului de proprietate privată. a drepturilor şi intereselor proprietarului terenului aservit şi ale proprietarului terenului dominant. servitutea contribuie la organizarea teritoriului. stabilirea drepturilor şi obligaţiilor proprietarului terenului dominant şi al celui aservit. Prin urmare. motiv în plus de abordare a problemei. instituţia juridică a servituţii este absolut necesară unei economii agrare ca cea a Republicii Moldova. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. În industrie. cu atît mai mult că. apariţiei şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute în Republica Moldova şi în alte ţări. această instituţie serveşte tradiţional drept un factor stabilizator în circuitul civil. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă deseori stabilirea unor servituţi. Servitutea ridică valoarea economică a imobilelor. În genere. se poate determina cu certitudine rolul şi locul servituţii în structura ei economico-socială. Reintroducerea servituţilor necesită elucidarea esenţei lor prin definirea şi evidenţierea caracterelor acestei instituţii. Cînd este vorba de garantarea unui drept. În condiţiile economiei de piaţă. de asemenea. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. Scopul şi obiectivele tezei Actualitatea problemei dreptului de servitute şi exercitării lui condiţionează scopul prezentului studiu: analiza servituţilor şi clasificarea lor în doctrină.

Pentru prima dată în legislaţia modernă a Republicii Moldova îşi găsesc reglementarea un şir de drepturi reale. Prezentul studiu va permite. stabilirea cerinţelor şi a procedurii de stingere. stabilirea unor limite şi condiţii în care aceste drepturi să fie exercitate şi. totodată.apariţia şi evoluţia dreptului de servitute. creează un modus vivendi între fondurile vecine. crearea unui model optim pentru legislaţia civilă în curs de dezvoltare a Republicii Moldova. dreptului de servitute în genere. Analizînd legislaţia şi realitatea.constituirea servituţii prin destinaţia imobilului stabilită de proprietar. . făcînd comparaţie cu practica unor alte state.caracteristica drepturilor proprietarului terenului dominant.dobîndirea servituţii prin uzucapiune. propunerea variantei accesibile pentru Republica Moldova. ţinînîndu-se cont de laturile negative ale reglementărilor referitoare la dreptul de servitute.exercitarea servituţii. a particularităţii situaţiei terenurilor aflate în apropiată vecinătate. .clasificarea servituţilor (clasificare controversată în literatura de specialitate). uzul etc. ceea ce ar permite delimitarea lor de alte fenomene similare. elaborarea unor propuneri de modificare efectivă a legislaţiei la acest capitol. Actualitatea lucrării este determinată şi de abordarea ştiinţifică a dreptului de servitute. în analiza lucrărilor şi comentariilor ştiinţifice în domeniu. Deoarece aceste drepturi limitează drepturile proprietarului. convenabile părţilor. . . uzufructul.definirea servituţii. în determinarea caracterelor esenţiale ale servituţilor. corelarea drepturilor diferiţilor titulari. . sporind. Instituţia servituţii dă proprietarilor de teren posibilitatea soluţionării independente a problemelor apărute în procesul exploatării imobilelor. precum şi posibilitatea ca bunul să satisfacă interesele publice fără a fi retras din proprietate şi fără intervenţia autorităţilor publice. . . este necesară reglementarea detaliată a drepturilor titularilor lor. . am stabilit următoarele obiective ale prezentei lucrări: . în special. Servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilitate în relaţiile de folosire a imobilelor.definirea şi generalizarea caracterelor juridice. Scopul lucrării constă aşadar în elucidarea reglementărilor referitoare la dreptul de servitute al ţărilor care cunosc acest institut de drept. lucru deosebit de important în procesul actual de punere în aplicare a Codului civil.Servituţile ridică valoarea economică a imobilelor. valoarea economică a unui fond din contul altuia.caracteristica şi temeiurile de stingere a servituţii. cum ar fi: servitutea. 8 .

calcularea termenului de neuz. s-au determinat principalele teze şi concluzii înaintate spre susţinere. nu s-a ţinut cont de unele propuneri importante. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative.. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. în caracterul mixt. 432 din Codul civil este foarte limitată. date fiind reglementările cunoscute în domeniul dreptului din Republica Moldova. 2. teoretic şi practic al acestei analize. reglementările greşite conceptual la capitolul servituţii. există o opinie majoritară. România. de altfel şi în literatura de specialitate. în ea se propune operarea unui şir de modificări menite să perfecţioneze legislaţia. juridico-comparativă. În calitate de bază metodologică în cercetări autorul a utilizat analiza comparativă. Reprezentînd o încercare de a elucida. Deşi Codul civil consacră servituţilor un capitol. în cadrul raporturilor de vecinătate. din ţările comunităţii europene. pe lîngă faptul că prezenta lucrare este una de pionierat în literatura juridică autohtonă. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. 1.constatarea lacunelor din legislaţia Republicii Moldova. Federaţia Rusă. reglementările lui sînt insuficiente. . condiţionate de schimbările survenite în structura economicosocială. fapt ce implică necesitatea unor modificări. ceea ce a permis autorului să examineze dreptul de servitute sub diverse aspecte. deoarece. În procesul investigaţiilor. Referitor la adoptarea unor modificări în acest cod. se accentuează omisiunile. la adoptare. alte metode de cunoaştere ştiinţifică. de analiză comparativă. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. Totodată. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. Astfel. de analiză şi sinteză logică structural-sistematică. elaborarea unor propuneri de modificare a legislaţiei. care să corespundă noilor relaţii. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. sociologică (analiza documentelor). autorul a utilizat şi metodele dialectice. de argumentare a concluziilor şi recomandărilor. istorică. 9 . În procesul de sintetizare a lucrărilor ştiinţifice din ţările menţionate. O primă intervenţie ar viza eliminarea confuziei ce se naşte între îngrădirile legale de drept privat şi servituţi. constituirea servituţii prin destinaţia stabilită de proprietar de la art. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. cel mai efectiv procedeu de sintetizare a noţiunilor şi fenomenelor.

dintre care una este grevată cu obligaţie (aparentă) pentru utilizarea sau utilitatea alteia. 10 . Domberger G. acţiunile care decurg din servituţi. Georgean. Necesitatea unor completări în materia servituţilor este impusă şi de noile realităţi în ceea ce priveşte proprietatea. Jacota Mihai. Nu numai Codul civil conţine norme referitoare la acest drept real. Deleanu Ion.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică etc. Aramă Elena. Roşca Nicolae. Îngrădirile legale de drept privat ar putea fi definite ca mod de a fi al proprietăţii. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. ruşi: Adam Ioan. români.. Urmează a fi prevăzută şi situaţia cînd unicul proprietar a două proprietăţi rurale. Hamangiu. Побeдоносцeв K. Aubry C. Art.. Rosetti-Bălănescu I. Carbonnier J. 7. SaftaRomano Eugeniu.3. Legea nr. prin exercitarea servituţii. care este necontinuă şi neaparentă cînd nu există un drum vizibil.. germani. Nacu C.). Legea nr. ce izvorăşte fie din situaţia naturală a locului.. Bassenge Peter. adică o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui alt imobil aparţinînd unui alt proprietar. Краснов О. Meйер Д. proprietarul terenului înfundat face un act de folosinţă asupra terenului vecin. Durac Gh.. 6.. modalităţile de stabilire. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării o constituie lucrările autorilor moldoveni. 5. Costin Mircea. Stătescu Constantin etc. atîta timp cît ele nu impun proprietarului de teren aservit obligaţia unui fapt personal şi nu sînt contrare ordinii publice.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică.. Hовицкий И. să înstrăineze una dintre aceste proprietăţi în favoarea unui terţ. fie din situaţia impusă de lege. Putem spune că el înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. Mureşan Mircea. Alunaru Cristian. Filipescu Ion. Bîrsan Corneliu. Ionaşcu Aurelian. Barbieri. Lupan Ernest. dar care reglementează mai mult raporturile de vecinătate. Reglementarea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului are ca scop asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond de către proprietarul acestuia.. Ambroise Colin. Manoliu Julieta.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. N. 4. Deak Francisc.. Pop Liviu. francezi. O serie de legi referitoare la diferite forme de proprietate instituie „servituţi legale” (Legea nr. S-ar putea dobîndi o servitute de trecere necontinuă prin uzucapiune. Rau C. deoarece.. Суханов Е. Baieş Sergiu. 442 reglementează răscumpărarea servituţii de trecere... Berthelemy M. Crişu Constantin. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi.. Alexandresco Dimitrie.

1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrului bunurilor imobile. nr. divizat în trei mari secţiuni. Conţinutul lucrării Lucrarea este compusă din trei capitole.137-XIV din 17 septembrie 1998 cu privire la energia electrică.360 din 18 aprilie 1997 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajării lor. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. este dedicată clasificării servituţilor. a III-a. a practicii de aplicare. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină.984 din 21 septembrie 1998 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. distincţia între aceste servituţi.61 din 29 ianuarie 1999 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile. nr. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii. legile: nr. Următoarea secţiune. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct.1030 din 12 octombrie 1998 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. Hotărîrea Guvernului nr. Hotărîrea Guvernului nr. de asemenea. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. Capitolul are trei secţiuni. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului.Cercetările au ca bază normativă Constituţia Republicii Moldova. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi.1217-XII din 25 iunie 1997 cu privire la Programul de privatizare pentru anii 1997-1998. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. este arătată metodologia de 11 . se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate.1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. uz şi abitaţie personală. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. divizate în secţiuni şi paragrafe. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute.1308-XIII din 25 iulie 1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. Hotărîrea Guvernului nr. Capitolul II. nr.136-XlV din 17 septembrie 1998 cu privire la gaze. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. are un caracter teoretic. Primul capitol. ca cea mai veritabilă servitute. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. Codul civil. Hotărîrea Guvernului nr. Aceeaşi secţiune este consacrată. nr. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. nr. prevederile legislaţiei în vigoare.

alături de proprietate. . reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. avocaţilor şi judecătorilor. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. derivînd din servituţi. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. prin act juridic şi prin uzucapiune. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. Astfel. . relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale.au fost elaborate propuneri de modificare şi completare a noului Cod civil.cercetare. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. română. „Stingerea servituţilor”. acte normative etc. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. găsindu-şi loc. În genere. indicînduse principiile ce urmează a fi respectate la elaborarea actelor normative. de constituire. În încheiere. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut.concluziile făcute în lucrare pot servi drept suport la modificarea atitudinii faţă de instituţia servituţii în ţară. rusă. sînt formulate concluzii principale şi propuneri în vederea perfecţionării instituţiei de servitute şi a dreptului de servitute în genere. Unele aspecte ale acestei instituţii au fost abordate pentru prima dată şi pot servi drept informaţie utilă în activitatea practică a notarilor.lucrarea poate fi folosită ca sursă teoretică şi practică în procesul didactic din învăţămîntul superior şi mediu de specialitate. germană. cît şi ale proprietarului terenului aservit. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar.a fost propus spre elaborare un set normativ pentru dezvoltarea acestei instituţii. . înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. prevăzute de legislaţie. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. Capitolul III. posibilele acţiuni. principii deduse din practica unor alte ţări la acest capitol. Ideea fundamentală este că servitutea. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. capitolul este axat în jurul acestor probleme. „Constituirea. Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. precum şi la elaborarea unor lucrări ştiinţifice. Secţiunea a treia. reprezintă un studiu al procedurilor. în instanţa de judecată. pentru prima dată în legislaţia naţională. Aprobarea rezultatelor cercetării se rezumă în felul următor: . 12 . într-un act de o asemenea anvergură cum este Codul civil.

Doctrina atribuie categoriei de drepturi reale accesorii: dreptul de gaj. este un drept complet asupra unui lucru avînd cele trei atribute: usus. de uz. ele existînd în interesul fondului (de exemplu. Drepturile ce se pot constitui asupra bunurilor dintr-un patrimoniu sînt reale sau personale. Aceştia pot exercita doar unele din atributele dreptului de proprietate. o limitare a dreptului de proprietate. p. proprietatea este dreptul de care proprietarul se bucură de posesie. 160]. Drepturile reale accesorii însă au scopul de a garanta unele drepturi de creanţă. Atîta timp cît titularii dreptului de proprietate privată sînt egali din punct de vedere juridic. Aceasta se realizează în situaţia în care 13 . de abitaţie. dezmembrămintele dreptului de proprietate se constituite şi se dobîndite indiferent de titular. independentă de existenţa unor alte drepturi. deplină. însă în limitele determinate de lege. Dezmembrămintele dreptului de proprietate se împart în două categorii: unele dezmembrăminte sînt recunoscute unei persoane determinate. pe durata constituirii dezmembrămintelor. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate În cartea a doua a Codului civil îşi găseşte reglementarea regimul drepturilor reale. Prin aceasta se realizează o restrîngere. 315 din Codul civil. în sensul că titularul lui. folosinţă şi de dispoziţie asupra unui bun în mod exclusiv şi absolut. Codul civil reglementează doar dreptul de gaj. de servitute şi de superficie. este lipsit de plenitudinea exercitării celor trei atribute pe care le conferă dreptul de proprietate. alte servituţi sînt create în beneficiul proprietarului unui lucru. cel mai important este dreptul de proprietate. servituţile reale) [64. deoarece conferă titularului deplinătatea puterilor incluse în cele trei atribute ale sale: posesiunea. Din această categorie fac parte drepturile: de proprietate. Prin separarea atributelor sale.Capitolul I. fiind obligat să nu aducă atingere exercitării libere a acestor drepturi. dreptul de proprietate nu se desfiinţează. p. motiv pentru care existenţa lor este dependentă de existenţa dreptului garantat [82. Dintre drepturile reale principale. Consideraţii generale privind dreptul de servitute Secţiunea 1. 291]. După cum s-a menţionat. De o asemenea putere. 160]. inclusiv al dreptului de servitute [82. folosinţa şi dispoziţia. de uzufruct. fiind în circuit civil. Sînt drepturile reale principale acele drepturi care au o existenţă de sine stătătoare. nu beneficiază titularii celorlalte drepturi reale principale. vor putea face obiectul celorlalte drepturi reale principale. p. În prezent. dreptul de ipotecă şi privilegiile. fructus şi abuzus. care include şi ipoteca. Conform prevederilor art. terenurile. rar totodată.

p. sînt exercitate de alte persoane. servituţi stabilite prin fapta sau destinaţia omului. opozabile tuturor. 433 alin. 185] . art. 155]. Dreptul de folosinţă a terenurilor agricole se stabileşte prin lege. se ajunge la o dezmembrare a dreptului de proprietate. Proprietarul lucrului asupra căruia se exercită un drept real nu are. Revocarea dreptului poate avea loc numai cu titlu de sancţiune şi trebuie dispusă obligatoriu. În acest mod. la rîndul său. art. atributele dreptului de proprietate asupra unui bun sînt exercitate de persoane diferite. Explicaţia în acest caz constă în faptul că între proprietar şi titularul dreptului real dezmembrămînt al dreptului de proprietate se nasc raporturi de drept civil. abitaţie. superficia). în care părţile au întotdeauna o poziţie de egalitate juridică [73. (Codul civil. alin (5). 54]. adică drepturi asupra unui lucru acre este proprietate a unei alte persoane [72. al cărui titular îl exercită asupra lucrului [70. precum şi cele neaparente şi pozitive. p. b) prin uzucapiune (servituţile continue şi aparente. uz. p. inclusiv proprietarului. Există situaţii în care unele atribute. recunoscute de lege. alcătuind un alt drept real principal [2. dezmembrămintele dreptului de proprietate au în comun faptul că se raportă la materialitatea lucrului şi permit titularului să profite de avantajele acestuia. în sensul că atributul dispoziţiei revine întotdeauna la proprietar. 315. p. moment evidenţiat în Codul civil. Spre deosebire de proprietate. 185]. superficie). p.atributele dreptului de proprietate sînt exercitate de titulari diferiţi. Ele se disting astfel de drepturile reale accesorii sau de drepturile de garanţie care vizează valoarea pecuniară a lucrului [11. 50]. în condiţiile legii [1. p. 183-185]. 251]. astfel că se ajunge la dezmembrarea dreptului de proprietate. p. posesiunea şi folosinţa. principale sau accesorii. 496]. de către instanţa de judecată. pentru că dreptul său este îngrădit printr-un drept real. Astfel. Oricît ar fi de diferite. toate celelalte drepturi reale. iar celelalte două. la drepturi concurente asupra aceluiaşi bun: dreptul de proprietate şi un alt drept real [73. 14 . în cadrul unui proces. ale proprietarului sînt desprinse din conţinutul juridic al dreptului său. care se constituie sau se dobîndesc prin desprinderea ori limitarea unor atribute din conţinutul juridic al dreptului de proprietate” [30. p. asupra acelui lucru decît un drept de proprietate scăzut. (1). Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot lua naştere în cele mai diverse moduri: a) prin voinţa omului – convenţie sau testament – (uzufruct. se exercită asupra unui lucru ce aparţine unei alte persoane decît titularului de drept real: ele sînt jura in re aliena. Dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „acele drepturi reale principale derivate asupra bunurilor altuia.

dreptul de proprietate nu se desfiinţează. 254]. şi nu cu dreptul de proprietate publică. p. decizia Caquelard contra Lemoine din 13.1834. societăţile comerciale cu capital de stat. 1991. care nu pot fi înstrăinate un anumit termen [33. prin voinţa lor. În: Les grands arrets de la jurisprudence civile.c) prin destinaţia proprietarului (servituţile stabilite prin fapta omului). cu titlu de drept real1 . Rezultă. aşadar. Altfel spus. să descompună atributele dreptului de proprietate şi într-o altă manieră decît cea prevăzută de lege? Dezbaterea acestui subiect a cunoscut un moment de vîrf cînd Curtea de Casaţie a Franţei a pronunţat o decizie prin care. a dispus că unul poate culege iarba. ar putea crea şi alte drepturi reale dezmembrăminte ale dreptului de proprietate decît cele prevăzute de lege [93. 253. 127. 15 . inclusiv cu cel al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale asupra domeniului lor privat. ad validitatem. şi anume că dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt compatibile numai cu dreptul de proprietate privată. în care acestea se pot constitui şi asupra domeniului public. că ele sînt scoase din circuitul civil. Sub aspectul regimului juridic. Constituţia Republici Moldova. Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot fi constituite şi dobîndite. unităţile administrativ-teritoriale. pot dobîndi dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. cu excepţia bunurilor inalienabile. respectiv al organului local. servituţile naturale şi cele legale. Ed. imprescriptibile şi insesizabile. Prin separarea atributelor dreptului de proprietate. Dezmembrămintele pot exista în cazul proprietăţii private. alin (4) şi Codul civil la art. statul. Se impune o ultimă precizare. Acest drept de proprietate poate fi dezmembrat prin crearea unor servituţi stabilite prin fapta omului. Fac excepţie convenţiile pentru care legea cere expres. d) prin lege (dreptul de abitaţie. 9 edition par Francois Terre et Ives Lequette. În acelaşi rînd.02. superficia). cum sînt terenurile atribuite în cadrul constituirii dreptului de proprietate privată. 1 Curtea de Casaţie a Franţei. prin voinţa lor. forma autentică aşa cum este cazul contractului de donaţie. legile prevăd însă o serie de excepţii. ar putea părţile. Paris. la art. p. adică al titularului şi nici urmărite de creditori. 296. iar altul fructele pomilor de pe acelaşi teren. Posibilitatea naşterii dezmembrămintelor dreptului de proprietate prin convenţie sau testament a generat problema dacă părţile. consfinţesc că bunurile proprietate publică sînt inalienabile. p. neputînd fi înstrăinate prin actul de voinţă al deţinătorului sau al statului. reprodusă de Henri Capitant. Dalloz. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat. recunoscînd calitatea de coproprietari ai părţilor. indiferent de titular. 114].

110]. Sau. sarcini ale proprietăţii. în sensul că proprietarul este lipsit de exerciţiul unora din atributele acestui drept” [30. 183-185]. Nu desfiinţează dreptul de proprietate. abitaţie. unele atribute ale acestui drept se exercită de către o altă persoană. şi Matei B. fie ca „dezmembrămînte rezultate prin despicarea atributelor proprietăţii”. „sarcini” sau „prelungiri” ale acestui drept. întrucît ele ştirbesc. p. folosinţa şi dispoziţia [77. Toate celelalte drepturi reale principale. atributele acestui drept sînt nu numai depline. 91]. împărtăşite pe scară largă de doctrina contemporană. în sensul larg al cuvîntului. încît celelalte drepturi reale sînt considerate dezmembrăminte „ale lui” [91. în virtutea caracterului deplin al dreptului său. 39]. în afară de cazurile cînd proprietatea este dezmembrată. p. pe care le vom prezenta atunci cînd vom analiza servitutea . p. dezmembrămintele dreptului de proprietate sînt „drepturi reale rezultate din separarea atributelor componente ale dreptului de proprietate [103. Cantacuzino: „Toate aceste drepturi in re aliena nu pot constitui. Conform unor definiţii. 185]. uz. p. 399]. Ideea ştirbirii caracterului exclusiv al dreptului de proprietate prin constituirea unor drepturi reale asupra bunului altuia este susţinută şi în dreptul civil german [104. La fel susţinea. 146]. p. 517]. pe temeiul unui alt drept real principal derivat din dreptul de proprietate. p. În virtutea caracterului exclusiv al dreptului de proprietate. 241]. (uzufruct. p. este bine ilustrată şi reglementată maniera în care această disociere poate avea loc. „proprietarul lucrului grevat de un drept real are un drept de proprietate micşorat. în cazul dezmembrării proprietăţii. superficie) [73. Deosebirea dintre dreptul de proprietate şi alte drepturi reale principale constă în faptul că aceste drepturi poartă asupra lucrului altuia (jura in re aliena). fiindu-i opozabile. posesiune. „ci şi independente de orice putere a unei alte persoane asupra bunului respectiv. în altă formulare. p. în 1921. se bucură de plena potestas. ci doar îl restrîng. în privinţa unor atribute. cuprinse într-o singură categorie. Proprietarul. ci ”un mănunchi de prerogative din conţinutul dreptului de proprietate. 16 . „prototipul drepturilor reale” astfel. Definirea tuturor celorlalte drepturi reale se face exclusiv prin raportare la dreptul de proprietate. în unele legi şi în alte acte administrative. fie ca şi „restrîngeri”. caracterul exclusiv al dreptului deplin de proprietate” [21. p. majoritatea cuprinse în Codul civil. ele nu exprimă un raport de stăpînire a bunurilor. deoarece este îngrădit prin exercitarea dreptului real” [80. adică de toate cele trei atribute.Prin alte dispoziţii legale. dreptul de proprietate este considerat „izvorul necesar şi temeiul naşterii şi existenţei” lor. pe care proprietarul le concede unor terţe persoane sub forma unor drepturi reale” [45. servitute propriu-zisă.dezmembrămînt al dreptului de proprietate.

conferită de dreptul real limitat asupra unui bun. la paragraful 357. Natura unui drept nu depinde de frecvenţa sa de raritatea sa [54. o grevare a 17 . atunci dreptul de proprietate este deplin şi nedivizat” [53. la care ar fi avut dreptul dacă legea nu i-ar fi interzis. autorii Codului civil comentat menţionează „Dreptului de proprietate. în marea sa parte. iar celuilalt. p. Întrucît această putere. al doilea proprietar al folosinţei [53. p. p. în aceeaşi persoană. 88]. Mecanismul formării acestor drepturi reale constă. opozabil tuturor. lipseşte din conţinutul dreptului de proprietate asupra bunului proprietăţii [48. astfel încît dreptul de proprietate este limitat. Sarcinile stabilite la art. De aici numele de servitute dat dreptului real care aserveşte lucrul asupra căruia poartă” [64. p. Doctrina franceză. Sensul termenului „dezmembrămînt” sugerează anume această realitate a exercitării unora dintre atributele dreptului de proprietate. fiecare drept real mărginit (limitat) este în acelaşi timp un drept real mărginitor. cu titlu de drept real principal. în nota introductivă la Cartea a treia „Drepturile reale” (Sachenrecht). aşadar. interdicţie stabilită în interesul fondului vecin. o putere limitată. cu dreptul folosinţei acelui drept. 292]. explică în acelaşi fel formarea şi existenţa dezmebrămintelor dreptului de proprietate. Astfel. de aceea au fost numite dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Dacă însă unuia nu îi revine decît dreptul asupra substanţei lucrului. p. două drepturi concurente se exercită asupra aceluiaşi lucru: dreptul de proprietate şi un alt drept real. 322]. Totodată. Primul se numeşte proprietar principal. dreptul exclusiv al folosinţei aceluiaşi lucru. atunci dreptul de proprietate este divizat şi pentru amîndoi incomplet. comparativ cu dreptul de proprietate. prevede: „Dacă dreptul asupra substanţei unui lucru se reuneşte. precum şi etimologia termenului. Acest nou drept real este independent. pe lîngă un drept asupra substanţei. Mazeaud susţine că „celelalte drepturi reale principale (în afara dreptului de proprietate) nu conferă titularului lor decît o putere restrînsă: ele nu conferă decît unele dintre atributele dreptului de proprietate. 114]. ca cel mai cuprinzător drept real.428-442 din Codul civil al Republicii Moldova au toate caracterele. 117]. i se opun drepturile reale limitate. este sarcină. în ceea ce priveşte conţinutul. Codul civil general austriac (ABGB). în faptul că din conţinutul juridic al dreptului de proprietate sînt desprinse unele atribute recunoscute de lege proprietarului şi cu ele se constituie un alt drept real principal în favoarea unei alte persoane decît proprietarul. Într-un asemenea caz.Astfel. de către o altă persoană decît proprietarul. Ele conferă. inclusiv proprietarului. respectiv. pentru a-l împiedica pe proprietar să facă un act asupra bunului său.

În ceea ce priveşte reciprocitatea. constituind dreptul comun. Numai examinînd regimul juridic al sarcinilor în cauză putem descoperi calificarea lor juridică. p. se poate constata că reglementarea legală ajunge să stabilească între proprietarii vecini raporturi juridice analoge celor care există în urma constituirii unei servituţi prin act juridic (art.Faptul acesta însă este caracteristic servituţilor negative. 2 18 . terenul superior pentru scurgerea apelor etc. Or. cel care suportă sarcina. unor restricţii cu caracter excepţional [76. argumentul conform căruia ele sînt impuse tuturor proprietarilor privaţi. V. 168]. care constă în proprietatea liberă de sarcini. se poate vorbi de o servitute de vedere dacă proprietarul consimte la o deschizătură de vedere în zidul comun care îi desparte proprietatea de proprietatea vecină). 389). 105]. în regimul lor juridic. din raţiuni de oportunitate. unul sau altul dintre terenuri joacă simultan rolul de teren dominant şi de teren aservit (astfel. Reciprocitatea unor servituţi reprezintă un caracter. noţiunea de servitute implică o derogare de la dreptul comun. regimul normal al proprietăţii funciare. Pentru a răspunde la întrebarea dacă aceste restricţii sînt servituţi veritabile. se instituie prin derogare de la reglementarea de drept comun printr-o convenţie particulară.) şi un teren aservit. p. trebuie să invocam. distanţa pentru construcţii. mai ales cînd este vorba de o servitute (spre exemplu o servitute de vedere). unele pretinse servituţi legale impun diverse prestaţii active contrare principiului care interzice servituţile în faciendo. nu se consideră aservite fondurile grevate cu asemenea sarcini. în primul rînd. Se poate considera că există teren dominant. unele consecinţe ale lor pot fi încadrate în fiecare dintre cele două concepţii opuse [75. ceea ce nu constituie decît o circumstanţă particulară care nu îi schimbă natura. 431 din Codul Civil). observîndu-se că. În doctrina franceză s-a propus a se recunoaşte servituţilor legale o natură juridică hibridă. Este o limitare a folosinţei proprietăţii.2 În acest sens. lucrări şi plantaţii (Cod civil. dar care ar putea fi supusă. Termenul servitute evocă ideea unei proprietăţi libere în mod natural. din titlul III intitulat Proprietatea. Dreptului vecinătăţii legiuitorul a dedicat în Codul civil un întreg capitol. aşa cum este reglementat în doctrină. o circumstanţă particulară care. referitor la obligaţiile reciproce privind servitutea de vedere. art. celui căruia îi profită dispoziţia legală (terenul înfundat la dreptul de trecere. stabilită în interesul unui teren vecin: acest lucru este specific servituţilor. Faptul acesta adevărat. Prin urmare. (de exemplu. Amintim că. la fel ca şi universalitatea acestor restricţii. nu le poate schimba natura juridică. Aceste consideraţii i-au determinat pe unii autori să vadă în servituţile legale nişte obligaţii reale propter rem.

Capitolul III „Servitutea”) consacră un număr suficient de dispoziţii acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate (art. ca uzufructul. romanii numeau servitutea „iura in re aliena” . 377-394). formularea romană a fost preluată ca o definiţie şi este folosită şi astăzi în legislaţia rusă (Codul civil al Federaţiei Ruse. (2) din Codul civil. p.dreptul asupra lucrului altuia. nr. este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau posesor al fondului. 2. care numeşte servitutea drept de folosire limitată de un teren străin. Această obligaţie. 1543 din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile3. 428-442) şi nu în ultimul rînd dreptului de vecinătate (art. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii. în care o persoană are dreptul de a se folosi de pămîntul unei alte persoane. Tot ca sarcină poate fi şi obligaţia de a face ceva [74. utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia economică a acestuia. Consideraţii generale Pentru prima dată Codul civil (cartea a doua. Sarcina constituie o servitute atunci cînd este perpetuă sau cînd ea profită proprietarului fondului dominant. Art. art. (1) din Codul civil defineşte servitutea ca fiind „o sarcină care grevează un imobil (terenul aservit) pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul dominant)”. la art. După cum am menţionat. chiar dacă este accesorie. 195]. Cu toate acestea. 186]. servitutea ia fiinţă pentru „utilitatea şi comoditatea unui fond” [82. conform art. 428 alin. istoricul apariţiei şi evoluţia dreptului de servitute §. „Drepturile reale”. În acest sens. poate fi conexată. Noţiunea. putem confunda servitutea cu altă situaţie. Neindicînd natura acestei folosiri. „Alte drepturi reale”. O astfel de definiţie conţine şi Legea Republicii Moldova nr. 428 alin. 1998. p. Din prevederile alineatului menţionat s-a văzut că. 3 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. Servitutea nu are un caracter personal. deoarece ştim că o definiţie trebuie să cuprindă caracterele esenţiale ale noţiunii definite. 44-46 19 .1 Noţiunea dreptului de servitute. titlul IV. în vreme ce uzufructul.Secţiunea a 2-a. uzul şi abitaţia se constituie în favoarea unei persoane. Aceasta este departe de a fi o definiţie. pentru a o deosebi de altele. 216). la o servitute şi impusă proprietarului terenului aservit şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului.

Fondul grevat. art. другой недвижимости) вправе требовать от собственника соседнего земельного участках. Prat Edition.5 Spre deosebire de cel român. Paris. aceste definiţii sînt incomplete: la romani nu se indica natura lucrului.Mai mult ca atît. 4 20 . 637 din Codul civil francez prevede că servitutea este: „une charge impose a une immeuble (fond servant) pour le service d’un immeuble voisin (fond dominant). dar ea rezultă dintre cele două fonduri. 637 „Une servitude est une charge imposée sur un héritage pour l’usage et l’utilité d’un héritage appartenant à une autre propriétaire” 7 Codigo Civil: Titulo VII art. sarcina impusă nu constituie o obligaţie personală apărută între cei doi proprietari.. La aceste observaţii putem adăuga şi altele care sînt rezultatul nerelevării a caracterelor servituţii. Ст. defineşte servitutea ca „sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea altui imobil. 2001 Nouvelle édition. însă prevede grevarea terenului şi altor imobile. El inmueble a cuyo favor esta constituida la servidumbre. servitutea putînd greva numai imobilele. iar cel ce profită – fond dominant [36. 255]. texte officiel complet et mis à jour 1968. 637. avînd un alt stăpîn”. se numeşte fond servant. Codul civil român şi Codul civil francez dau servituţii definiţii similare. 530 „La servitumbre es un gravamen impuesto sobre un inmueble en beneficio de otro perteneciente a distinto dueno”. Codul civil francez mai indică faptul că fondurile trebuie să fie vecine. p. care suportă sarcina. 274-277) eludează definirea directă a servituţii. Analizînd articolele consacrate definirii servituţii din codurile civile ale ţărilor indicate mai sus. 274 ГК Российской Федерации: «Собственник недвижимого имущества (земельного участка. Cu toate acestea. 6 Cod civile belge. 637. putem constata: 1) Unele din codurile civile prevăd direct instituirea unui raport juridic între imobile de unde doctrina deduce că „. 2000. 3) Codurile civile ale altor ţări nu definesc direct servitutea. iar art.. 576 din Codul civil român. qui appartient a une outre propriétaire”. şi Codului civil spaniol7 la art. el que la sufre. se llama predio dominante. Art. dar prevăd că terenul aservit se grevează cu o sarcină şi că raportul juridic de servitute leagă proprietarii terenurilor prin drepturi şi obligaţii. predio serviente.. 530. art. La fel defineşte servitutea şi Codul civil belgian6 la art. iar din formularea Codului civil rus reiese că servitutea se poate constitui numai asupra pămîntului. Codul civil al Federaţiei Ruse (art. Articolul 227 din codul rus menţionat prevede că “servituţile pot fi constituite şi asupra construcţiilor”. Astfel. din conţinutul acestor articole rezultă clar că servitutea leagă proprietarii imobilelor prin drepturi şi obligaţii corelative4. Les codes pour tous. а в необходимых случаях и от собственника другого земельного участка (соседнего участка) предоставления права ограниченного пользования соседним участком (сервитута). 2) Codurile civile ale altor ţări consideră servitutea un drept ce aparţine proprietarului imobilului dominant şi îi oferă acestuia posibilitatea de a folosi terenul aservit într-un mod sau altul.» 5 Cod civil.

Dernburg. care nu poate trece asupra unui alt titular fără înstrăinarea proprietăţii [13. Servituţile naturale şi legale. care ar fi dezmembrat proprietatea. care nu sînt veritabile servituţi. ca Vareilles-Sommieres. ci sînt prelungiri ale acestuia în folosul unei proprietăţi şi restricţii aduse proprietăţii grevate [56. 300]. iar adunarea drepturilor reale. p. p. dar nu îi exprimă esenţa sau. afirmă că.. şi anume dreptul de nudă proprietate (prin urmare titularul unei servituţi de trecere al unei servituţi de vedere sau de apeduct etc. proprietarului îi revine proprietatea nudă a lucrului. Asemenea definiţii există şi în doctrină [62. între terenul (sau un alt imobil) aservit şi terenul (un alt imobil) dominant există un raport de vecinătatea. Servituţile constituie o instituţie de drept civil. 90]. dacă această teorie ar fi exactă. „terenul este acel mediu care face să coincidă dreptul adevăratului proprietar”. Acest raport poate fi calificat doar ca un factor obiectiv principal ce condiţionează necesitatea constituirii unei servituţi prediale. alţii cred că nu este.De fapt. generînd situaţia în care exploatarea optimă a unuia este imposibilă sau evident ineficientă fără folosirea într-un mod sau altul a celuilalt. după cum prevede Codul civil român la art.) Chiar dacă drepturile reale posibile se creează în favoarea unor alte persoane. pe care acesta nu îl avea şi care există sub forma unei restricţii aduse dreptului de proprietate al altuia. 557. să aibă ca rezultat recompunerea ei. iar normele administrative şi cele imperative. Similară este şi situaţia dreptului de servitute. p. că aceste imobile aparţin unor proprietari diferiţi. după cum spune profesorul H. în doctrina franceză figurînd şi servituţile administrative sau publice. constituie limitele normale ale dreptului de proprietate. 277]. 21 .a. este o situaţie naturală a lucrurilor. Unii susţin că acest drept real este un dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Potrivit acestor autori. Însă raportul dintre aceste două imobile este un raport de fapt şi nu de drept sau. pentru că din dezmembrare va lipsi un drept care rămîne întotdeauna al proprietarului. Titularul unei servituţi de trecere şi cel al unei servituţi de vedere sau de apeduct îşi prelungesc dreptul de proprietate cu o suplimentare a atributului de folosinţă. stabilesc regimul lor normal. Micescu ş. De aici însă părerile se împart în două grupe. drepturile reale (şi servituţile) nu sînt dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Unii autori. Avantajul acestor definiţii constă în afirmaţia că servitutea se poate constitui numai asupra imobilelor. Faptul că nu se indică natura acestei sarcini a dus la extinderea noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene. care prevăd sarcini asupra fondurilor şi obligaţii ale proprietarilor. ceea ce nu se întîmplă. proprietatea dezmembrată nu ar mai exista ca atare. Majoritatea autorilor români şi francezi definesc servitutea ca un drept real.

ca Mazeaud Henri şi Larroumet Christian. pe care proprietarul fondului dominant le dobîndeşte asupra fondului aservit şi. menţionează că servituţile nu fac parte din ele. permiţînd să se creeze între două imobile o situaţie ce se constituie ca o sarcină pentru unul dintre ele (fond aservit). Nu putem discuta despre toate părerile apărute ca reacţie la teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. în pofida prezenţei dreptului real care grevează dreptul subiectiv de proprietate. în cazul constituirii unei servituţi. proprietarul îşi păstrează dreptul asupra bunului ce serveşte ca obiect al dreptului de servitute. dreptul de proprietate nu se dezmembrează. p. Dreptul de servitute este o respingere a dreptului de folosinţă (în situaţia proprietarului fondului aservit). ci limitări ale ei [98. deşi susţin teoria dezmembrămintelor dreptului de proprietate. p. concomitent.Calificarea în sens activ sau pasiv depinde de poziţia din care sînt privite servituţile. În acest caz. Meier menţiona că servituţile nu reprezintă drepturi asupra proprietăţii unui alt titular. concomitent cu titularul servituţii.faşă de titularul dreptului de servitute. dreptul proprietarului nu se stinge. ci se limitează numai în privinţa proprietarului nu şi a terţelor persoane [94. care beneficiază de servitute numai datorită faptului că este deţinător al imobilului dat. prelungire a dreptului de proprietate pentru fondul dominant sau restricţii ale dreptului de proprietate pentru fondul aservit [22. Д. 22 . Caracteristica fondului dominant constă în faptul că impune deţinătorului său. necesitatea folosirii fondului vecin [72. De aceea. pentru uzul şi utilitatea celuilalt fond (fond dominant) ce aparţine unui alt proprietar [17. p. . proprietarul se consideră limitat în folosirea bunului său numai în măsura în care nu ar leza folosirea servituţii de către primul. Astfel. p. considerăm însă că este mai potrivită părerea care explică existenţa drepturilor reale ca prelungire a atributului de folosire.încetarea dreptului de servitute duce la returnarea tuturor puterilor fără vreun act special. 214]. De aici decurg următoarele concluzii: . accentuăm că servituţile se formează în folosul unui fond şi nu a proprietarului. 380]. 203]. Cercetătorul rus Gambarov menţionează că. deoarece nu se poate vorbi de o dezmembrare a proprietăţii atîta timp cît. o servitute de trecere pe care o are un vecin pe teritoriul unei alte persoane nu împiedică pe aceasta să folosească drumul sau poteca (cărarea) de pe terenul său în acelaşi scop de trecere. pentru a fi utilizat raţional. ca restricţii pe care trebuie să le suporte proprietarul fondului aservit. pentru că ar împiedica exerciţiul dreptului de servitute. Alţi autori. .faţă de terţele persoane. prezenţa unei servituţi de trecere îl va opri pe proprietarul fondului să dea terenului său o întrebuinţare care să îl facă impropriu trecerii. Cercetătorul rus. p. 90]. 35].

în pofida acestor grevări. 387]. persoana împuternicită trebuie să respecte interesele proprietarului terenului 23 . cu uzufruct. Spre deosebire de alte drepturi reale. poate constitui asupra lui drepturi reale în beneficiul unor alţi titulari sau îl poate înstrăina. 147]. (1). p. ci se va limita la ceea ce îi permite servitutea al cărei titular este. Proprietarul este obligat să respecte drepturile reale care apasă asupra proprietăţii sale. orice doreşte cu obiectul dreptului sau îl poate folosi personal. dreptul de proprietate se vede diminuat în exerciţiul lui de prezenţa acestor drepturi. p. pe cînd titularii celorlalte drepturi reale nu pot face nimic în afară de aceea ce le îngăduie dreptul său” [91. De exemplu. un fond poate fi grevat cu o servitute de trecere. Există deosebiri între situaţia unei proprietăţi negrevate cu servitute şi situaţia proprietăţii grevate cu un astfel de drept. grevîndu-le cu alte drepturi reale sau înstrăinîndu-l. Vlahide afirmă: „Titularul dreptului de proprietate poate face totul. p. stingerea drepturilor reale care o grevează avînd ca rezultat eliberarea proprietăţii de o sarcină [22. cu ipotecă etc. Ar fi o eroare să credem că diferitele grevări ale dreptului de proprietate ar duce atingere principiului libertăţii dreptului de proprietate. fie în favoarea altui fond. El însă va dispune în continuare. în principiu. dar nici în acest caz principiul libertăţii proprietăţii nu este lezat. 392]. cu o servitute de vedere. principiu stipulat în Codul civil la art. p. sau îl poate închiria [57. Proprietarul unui bun imobil liber de orice servituţi poate face. conform căruia. “la realizarea servituţii. Titularii celorlalte drepturi reale nu vor putea întreprinde nimic peste limitele drepturilor lor [58. Dacă însă fondul care constituie proprietatea unei persoane este grevat cu drepturi reale. prin excepţie. în cazul acesta fiind vorba de excepţii. Proprietarul. fie în beneficiul unei alte persoane. în afară de aceea ce. îi este oprit. de dreptul său. Orice constituire de drepturi reale asupra proprietăţii este temporară. 429 alin. Astfel. trecînd pe teren: cel care are o servitute de vedere nu îşi va putea schimba nici extinde dreptul. dreptul de servitute poate greva perpetuu proprietatea.Distincţia dintre puterile juridice ale titularului dreptului de proprietate şi cele ale titularilor de alte drepturi reale devine evidentă prin sublinierea limitelor dintre ele. în afară de limitele legale sau convenţionale care îi afectează proprietatea [57. 388]. 213]. Titularul servituţii de trecere nu va putea face altceva decît să uzeze de această servitute. poate face orice cu obiectul dreptului său. p. Tot proprietarul poate extrage toate fructele bunului. deoarece constituirea servituţii se face cu acordul proprietarului. după voia lui şi sub rezerva de a nu atinge dreptul altuia. care are dreptul să privească asupra fondului grevat cu această servitute. El nu va putea opri trecerea vecinului pe terenul grevat cu servitutea de trecere şi nu va putea împiedica exerciţiul servituţii de vedere al vecinului.

în urma descompunerii dreptului de proprietate funciară a obştii şi apariţiei proprietăţii private asupra unor terenuri mici. 260]. în conformitate cu care proprietarul are dreptul de a-şi greva bunul cu alte drepturi reale. conform căreia dreptul de servitute. Prin urmare. În literatura juridică rusă din secolul al XIX-lea există însă o altă părere. perpetuu şi indivizibil. p. pentru uzul şi utilitatea altui imobil. Esenţial pentru dreptul de servitute este proprietatea. perpetuu şi indivizibil constituit asupra unui fond imobil. sau încetarea servituţii. 147]. Unii autori români. deoarece triburile ce duceau un mod de viaţă nomad nu foloseau de deplin pămîntul. nu schimbă însă natura juridică şi conţinutul dreptului de proprietate. nu este legat de dreptul de proprietate [101. Mai mult decît atît. o recompensă (despăgubire) proprietarului terenului aservit”. în genere. Din faptul utilizării limitate a pămînturilor nu se poate concluziona că triburile nomade foloseau terenurile în baza dreptului de servitute. Faptul că nu puteau extrage toate foloasele din terenurile deţinute dovedeşte numai nivelul lor de dezvoltare limitat. adică îşi exercitau drepturile în volumul ce caracterizează servituţile contemporane. Descoperirea unor noi posibilităţi de folosire a terenurilor este rezultatul progresului economic. Dacă existenţa unei servituţi aduce prejudicii proprietarului fondului aservit. numit fond aservit sau dominant. ci numai anumite proprietăţi ale lui. fiind chemată să ridice valoarea lor economică [36. imobile ce aparţin la proprietari diferiţi” [72.aservit”. iar pentru că aparţineau tuturor folosirea lor nu putea fi limitată. p. ca Liviu Pop definesc dreptul de servitute ca: „fiind un drept real principal. acesta poate cere despăgubiri. servitutea după cum am amintit mai sus a apărut. Noile posibilităţi măresc valoarea economică a proprietăţii. numit fond dominant. O altă definiţie mai completă aparţine lui Ion Dogaru şi Teodor Sîmbrianu: „Servitutea e un drept real principal. Probabil. Circulă ideea că servituţile ar fi existat înainte de apariţia proprietăţii. nu a dreptului de proprietate. Acesta este un rezultat al libertăţii dreptului de dispoziţie. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă care conferă proprietarului unui imobil. (2) că în asemenea situaţii “proprietarul terenului dominant poate fi obligat să plătească. articolul menţionat. fiind folosite în comun pentru satisfacerea necesităţilor vieţii. care se limitează în urma instaurării acestui drept [102. servituţile nu puteau să apără înainte de instituirea proprietăţii. prevede la alin. derivat. 164]. 363]. numit dominant. p. p. la anumite perioade. unele prerogative asupra imobilului 24 . Din cele menţionate se observă că dreptul de servitute este strîns legat de dreptul de proprietate şi nu ne imaginăm că poate fi altfel.

Anume el. cît în propria sa utilitate. În acest sens este şi redacţia art. Ca instituţie juridică. 187]. altele decît ceea ce reprezintă limitări normale ale dreptului de proprietate de ocrotirea unui interes social şi asigurarea bunei vecinătăţi” [35. cît şi al obligaţiei. de regulă învecinate. 87]. cu definiţii ştiinţifice care trebuie să reflecte exact şi adecvat fenomenul definit. în materie de servitute. din doctrină şi chiar asupra unor cazuri din practică. ce se constituie asupra unui imobil. care este deţinătorul titlului de proprietate al imobilului dominant. numit fond aservit de o sarcină. ca instituţie juridică în sens obiectiv. dar se subînţelege alta. de regulă învecinate. Concluzionînd asupra celor relatate din legislaţia unui şir de state europene. or. putem afirma că. proprietarul imobilului aservit. sarcina grevează efectiv nu imobilul aservit. p. este obligat să tolereze şi să suporte actele materiale concrete de folosire a imobilului său de către titularul dreptului subiectiv de servitute. care aparţine proprietarului imobilului dominant. avem de a face. real şi absolut al raportului juridic în care sînt antrenate aceste subiecte [53. Din această definiţie rezultă: servitutea. perpetuu. Din caracterele examinate vom defini dreptul de servitute ca un drept real principal. instituit printr-un act unilateral sau bilateral de voinţă. 25 . Sarcina revine nu imobilului. 174]. indivizibil. p. cu norme de drept care nu ne putem permite ambiguităţi. 428 din Codul civil. ci dreptul de proprietate asupra lui. ci titularului dreptului de proprietate asupra acestuia. servitutea este un ansamblul de norme juridice care reglementează relaţiile dintre proprietarii a două terenuri sau alte imobile. în interesul şi pentru utilitatea altui imobil. Obiectul reglementării îl constituie relaţiile dintre proprietarii a cel puţin două terenuri sau altor imobile. indiferent de faptul cine este unul sau altul în persoană [84.numit fond aservit. propriul avantaj sau confort. rezultă din caracterul alienabil. Utilitatea poate consta într-o sporire a confortului terenului dominant ori poate rezulta din destinaţia lui economică. nu atît în utilitatea imobilului dominant. impersonal atît al dreptului subiectiv de servitute. numit fond dominant. Caracterul alienabil. în vederea obligării proprietarului unui teren (terenului aservit) să permită proprietarului unui alt teren (terenului dominant) folosirea terenului aservit într-un mod sau altul pentru utilitatea sau sporirea confortului folosirii terenului dominant. care îi revine proprietarului imobilului aservit. este un ansamblu de norme ce reglementează o anumită categorie de relaţii omogene. p. considerăm necesară definirea servituţii în speranţa de a evita situaţia cînd se spune una. În lumina celor expuse.

garantată prin lege. din 25. conform căruia unuia dintre ei (proprietarul terenului aservit) îi revine obligaţia de a suporta anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit. de folosire a terenului (imobilului) aservit în utilitatea sau în sporirea confortului folosirii terenului dominant. opozabilitatea acestui drept subiectiv faţă de terţi apare în momentul înscrierii lui în registrul bunurilor imobile. cît şi obligaţia corelativă. inclusiv proprietarului imobilului aservit. adică unui cerc nedeterminat de persoane.02. al R. un drept subiectiv alienabil. adică de a nu aparţine unei anumite persoane şi de a putea fi transmis unor persoane în temeiurile prevăzute de lege. perpetuu. Terenul dominant este acela dreptul de proprietate asupra căruia este ameliorat cu o autorizaţie ce îi extinde exercitarea într-un mod sau altul şi asupra terenului aservit.M. dreptul de servitute reprezintă posibilitate. iar altuia (proprietarul terenului dominant) îi aparţine dreptul subiectiv de a exercita actele materiale concrete.05. Caracterul real denotă că dreptul subiectiv de servitute are în calitate de obiect un lucru (res reales) şi că titularului său i se asigură libertatea efectuării anumitor acţiuni asupra obiectului în mod direct. servitutea este un raport juridic real şi absolut dintre proprietarii a două terenuri sau altor imobile. nemijlocit şi din propria voinţă. art. Ca drept subiectiv. dreptul subiectiv de servitute este un drept subiectiv civil. Caracterul alienabil denotă calitatea impersonală a dreptului subiectiv de servitute. ci ca titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilelor (terenurilor) respective. Ca raport juridic. I. Elementele definitorii sunt cele expuse mai sus.1998 nr. în conformitate cu art. Terenul aservit este acela dreptul de proprietate asupra căruia este grevat cu o sarcină ce îi limitează într-un mod sau altul deplina exercitare. aparţin participanţilor la acest raport nu ca persoane concrete. 431 alin. 1543-XIII din 25. După natura sa juridică. Caracterul absolut se manifestă prin faptul că este opozabil oricui.O.Subiectele sînt deţinătorii titlurilor de proprietate asupra terenurilor sau altor imobile vecine. Caracterul alienabil al dreptului subiectiv de servitute face ca atît el. cu titlu oneros sau gratuit.1998 (M. 44-46 p. un drept subiectiv real şi absolut. a proprietarului terenului (imobilului) dominant de a exercita din propria voinţă în mod liber anumite acte materiale concrete de folosire a terenului (imobilului) aservit în sporirea utilităţii sau confortului folosirii terenului (imobilului) dominant pe un termen nelimitat. Dat fiind faptul că în calitate de obiect apare un imobil. ce ia naştere în cadrul raportului juridic de servitute. 318). (3) din Codul civil şi cu Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 26 .

cum le spunea romanii Am adăugat cuvîntul „îndatorire” pentru a sublinia că anume în acest sens utilizăm în cazul de faţă termenul „obligaţie”. deşi în cazul coliziunii cu dreptul subiectiv de proprietate ea are un mai mare efect juridic. Istoria apariţiei dreptului de servitute. că ea rezultă din raportul juridic dintre două fonduri. ci proprietarului imobilului aservit. fiind una dintre cele mai vechi drepturi reale. Cuvîntul servitudine. §2. că sarcina (obligaţia) urmează terenul aservit nu pentru că aparţine acestui teren. În acest sens. iar terenul în uzul sau utilitatea căruia era impusă sarcina se numea fuundus dominans (teren dominant). ci pentru că este accesoriu al dreptului subiectiv de proprietate asupra acestui teren. şi mai radical. obligaţia nu este impusă imobilului aservit. care rezultă din conţinutul subiectiv de servitute.Faptul acesta înlătură necesitatea de a sublinia în mod expres că obligaţia (sarcina) nu poartă caracter personal. 8 27 . impunîndu-i-se proprietarului terenului aservit nu ca persoană concretă. Rezultă aşadar. Evoluţia lui Din perspectiva istoriei. nu în sensul de raport pe care îl mai are acest termen. Termenul servitute provine de la faptul că în conformitate cu legislaţia şi doctrina Romei antice. Această categorie de drepturi reale a fost bine cunoscută în dreptul privat roman. este o traducere literală a cuvîntului servitudo. folosit de diferite coduri civile. Servitutea face parte din categoria aşa-numitelor drepturi reale asupra lucrurilor altuia sau. servitutea a însoţit îndeaproape evoluţia proprietăţii. din care francezii au făcut servitude. Terenul grevat cu o sarcină se numea fundus serviens (teren aservit).. şi de aceea ea aparţine fondului său. un teren se întărea în servirea unui alt teren. Conţinutul acestei obligaţii este determinat de conţinutul dreptului subiectiv de servitute. dreptul de proprietate cedînd în faţă ei. fiind corelativă dreptului subiectiv de servitute. ci ca titular a dreptului de proprietate asupra imobilului aservit. obligaţia este şi ea alienabilă. Apariţia ei se datorează instituirii dreptului de proprietate privată asupra lucrurilor (res reales). Fiind corelativă unui drept subiectiv alienabil. obligaţia (sarcina) este un atribut secundar al dreptului de proprietate asupra terenului aservit. Ca obligaţie (ca sarcină. să permită proprietarului terenului (imobilului) dominant exercitarea unor acte materiale concrete de folosire a terenului aservit. Am mai adăuga că. ca îndatorire)8. servitutea îl obligă pe proprietarul imobilului (terenului) aservit să suporte.

iar Codul Calimach şerbirea lucrurilor. p. Denumirea de servitute predială provine de la cuvîntul predium (moşie. Conform legendei. al acesteia. intră superficia. personale şi prediale făceau parte din aşa-zisele dezmembrăminte ale dreptului subiectiv de proprietate. Despre ele se pomeneşte în tabla a VI-a din Legea celor XII table. Apariţia şi evoluţia servituţilor ca instituţie juridică de drept se află în legătură directă cu instituţia dezvoltării dreptului de proprietate privată asupra pămîntului [96. dacă ne gîndim la abuzurile feudalităţii. aveau un caracter impersonal. latifundie. putea fi transmise altor persoane. Creaţie a dreptului roman. indiferent cine este el şi către cine va trece acest drept în viitor. teren). Particularităţile comune se manifestau prin faptul că şi unele. Raportul juridic în cadrul acestor servituţi apare între proprietarii a două terenuri.antici. în cadrul cărora. Servituţile prediale erau alienabile. Anterior acestui termen. Dreptul privat roman a cunoscut două mari categorii de servituţi: servituţile prediale şi servituţile personale. la fondarea Romei. Titular al dreptului de servitute predială este proprietarul terenului dominant. servituţile au redevenit necesare o dată cu trecerea pămîntului din proprietate colectivă în proprietate privată. 79 a Legii române cu privire la expropriere din 1864 [78. p. un teren (fond) sau un alt imobil. În perioada cea mai veche a dreptului privat roman. aveau durată nelimitată în timp şi.durata vieţii titularului. uzul. expresie care se găseşte şi în art. servituţile prediale erau singura categorie de drepturi reale asupra lucrurilor altuia. iura in re aliena. termenul uzual este servitute [82. Aceste terenuri nu aveau calităţile necesare pentru întrebuinţarea lor normală (nu aveau acces la 28 . graţie faptului că ele se referă la terenuri sau la alte imobile legate în mod durabil de acestea. alături de servituţile prediale. 186]. p. În prezent. uzufructul. vecine. abitaţia şi emfiteoza. iar altul – teren aservit (praedium serviens). unul dintre care se numeşte teren dominant (praedium dominans). fiind inalienabile. avînd termenul limită . în cadrul cărora relaţiile se reglementau doar prin normele sistemului ius civile. 119]. Denumirea de servituţi personale provine de la caracterul lor personal. pentru că termenul servitude părea ”odios” după revoluţia franceză. şi altele erau incluse în categoria drepturilor reale asupra lucrurilor altuia (iura in re aliena) şi că ambele servituţi. dat fiind faptul că acest drept nu este limitat în timp şi este transmisibil. iar în calitate de obiect – lucruri mobile şi imobile. în calitate de obiect. Codul Caragea întrebuinţa cuvintele robirea lucrurilor. 23]. fiecare persoană a primit cîte un lot mic de pămînt. de regulă. adică aparţinînd unor persoane concrete. Codul civil francez întrebuinţează cuvintele services fonciers.

364]. Eficienţa acestui drept se exprimă prin caracterul său real. se pierdeau. p. romanii. continuînd să existe chiar şi după schimbarea proprietarului [83.). etc. şi servituţile prediale erau confundate cu bunurile. servituţile rustice puneau pe cel care exercita într-o situaţie identică. dreptul de trecere cu piciorul pe pămînt străin. Servitutea. p. Fiind independent de persoană. el se răsfrînge asupra bunului. cele mai vechi servituţi. o dată cu vinderea imobilului sau moartea persoanei. Pentru a ieşi din această situaţie. de fapt. cu cea a proprietarului. abitaţia. partajarea terenurilor dintr-o masă succesorală a generat situaţii care impuneau constituirea servituţilor. îndreptată direct spre lucru. cu spiritul lor pragmatic. Aceste obligaţii însă aveau caracter personal şi. în acest caz. fără intervenţia cuiva (ius in rem). Cu timpul. 361]. pentru ei o servitute de trecere. Din această cauză. În situaţia în care bunul nu aparţinea persoanei interesate. La începutul dreptului roman. Ei confundau dreptul de proprietate cu obiectul dreptului. era o sarcină asupra terenului şi nu asupra persoanei. alimentarea cu apă. au creat dreptul de servitute. 128]. ceea ce a determinat grevarea fondurilor învecinate cu obligaţia permisiunii de trecere sau de alimentare cu apă.calea publică. De exemplu. Unii autori susţin că anume dreptul comun al ginţii asupra pămîntului a servit drept temei pentru apariţia servituţilor [47. Astfel. De altfel. echivala cu dreptul de proprietate asupra drumului respectiv [39. Drepturile asupra bunurilor erau privite ca o dominaţie nemijlocită asupra lucrului. trebuia folosite terenurile vecinilor. În perioada lui Justinian apar servituţile personale – uzufructul. singura categorie de drepturi reale în afară de proprietate era categoria servituţior prediale. În epoca clasică. deoarece noile loturi nu aveau acces direct la calea publică sau la sursa de apă. Aşa se explică denumirea servituţior 29 . Trebuia să intervină o nouă înţelegere. de exemplu. apă etc. uzul. Pentru a le exploata normal. precum şi dreptul de a lua apă au fost considerate. păşune. aceste relaţii se bazau pe buna vecinătate şi era suficient ca ele să se destrame pentru ca proprietarul să interzică vecinului a se folosi de bunul său. La început. p. servitutea de trecere se confunda cu porţiunea de teritoriu ce forma cărăruşa. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. Astfel de probleme nu existau cînd pămîntul se afla în proprietatea colectivă a ginţii. iar ea tindea să-l folosească deşi aparţinea unei alte persoane (res aliena). dreptul roman a făcu ca dreptul să se deosebească de obiectul său numindu-l „iura in re aliena” (dreptul asupra unui lucru străin). servituţile se puteau da în gaj [47. 244]. p. Romanii nu făceau distincţie între servituţile prediale rustice şi dreptul de proprietate. pe drept cuvînt. care nu avea nici un interes să permită cuiva să se folosească de proprietăţile lor. Mai mult decît atît. aceste incomodităţi erau înlăturate prin înţelegerea cu vecinul care se obliga să permită trecerea.

să admită unele limite. De aici şi atitudinea ostilă a romanilor faţă de orice limitare adusă dreptului de proprietate. Prin intermediul unor tranzacţii. Această definiţie nu trebuie să ne creeze iluzia că romanii considerau servituţile ca raporturi între două fonduri. invers. În terminologia de atunci se folosea cuvîntul „servitute”. deoarece erau legate de exerciţiul agriculturii. De aceea. potrivit învăţăturii juriştilor romani. ci un drept de vedere. această libertate se prezuma.„iura praediorum”. 10 Dreptul roman nu definea servitutea. în urma a numeroase discuţii 10. adică drepturi asupra fondurilor. Bunurile nec mancipi erau considerate mai puţin importante şi de aceea se înstrăinau uşor. Romanii înţelegeau prin proprietate o dominaţie exclusivă şi nelimitată a persoanei asupra bunului. 206]. Bunurile mancipi erau considerate foarte valoroase. Astfel. de aceea înstrăinarea lor se putea face numai după o procedură specială numită mancipaţiune. Evoluţia societăţii însă i-a impus să deroge de la acest principiu şi. p. ocupaţia de bază a vechilor romani9. ei au început să creeze drepturi asupra proprietăţii străine (temeiuri de folosire a proprietăţii străine) „servituţi”. Exerciţiul acestor servituţi nu necesita fapte actuale. Aceeaşi problemă o întîlnim şi în prezent – definirea servituţilor. 9 30 . Încadrarea servituţilor în categoria lucrurilor mancipi ne indică strînsa lor legătură cu agricultura. aceste limitări se făceau în cazuri excepţionale şi cereau temeiuri distincte. De aici. care însemna „înrobirea lucrului” sau „slujirea lucrului” (şerbire) şi se defineau ca sarcini impuse fondului aservit. în sensul că bunul nu se poate servi pe sine însuşi. Definiţiile din literatură sînt rodul investigaţiilor efectuate de savanţi în domeniu. şi. ea fiind dedusă din toate caracterele pe care le aveau servituţile atunci. şi de aceea posibilitatea practică a confuzei cu dreptul de proprietate a fost micşorată cu mult. Fondul liber de orice servitute era „optimus maximus” (cel mai bun din toate). considerate res nec mancipi. în cazuri excepţionale. pentru crearea anumitor avantaje de exploatare a fondului dominant [100. După cum am menţionat. proprietarul nu putea avea un alt drept asupra bunului său decît cel de proprietate. orice limitare a proprietăţii trebuia dovedită. a însemnat începutul unei cotituri în această concepţie. Trebuie menţionat faptul că nu avem nici un izvor de drept roman care ar conţine această definiţie. în realitate raportul fiind între doi proprietari ai fondurilor (deoarece un raport de Romanii divizau bunurile în res mancipi şi nec mancipi. percepînd situaţia ca un serviciu (servitus) oarecare al lucrului său [47. care era foarte complicată şi anevoioasă. dar el putea admite ca alte persoane să aibă drepturi asupra acestui bun. au început să fie privite ca nişte drepturi. ca regulă liberă de orice limite în esenţa ei. şi se depuneau mari eforturi pentru a fi ţinute în cadrul familiei. servituţile. p. pentru că. deoarece nu erau legate de îndeletnicirile agricole. titularul unei servituţi urbane de vedere nu putea spune: am o vedere. 217]. Consecinţele acestui fapt constau în ideea că proprietarul nu era obligat să dovedească libertatea proprietăţii sale. ca şi a celor prediale rustice. cel puţin cele urbane. Apariţia servituţior urbane. bunul nu poate servi proprietarului său.

p. nu putem afirma că au existat în Dacia relaţii asemănătoarea cu servituţile.n. acest drept fiind exercitat atît de prezentul proprietar al terenului dominant. în epoca veche nu erau precizate şi nu au cunoscut limitări [68. Deoarece avem foarte puţine date despre dreptul geto-dac. În perioada lui Iustinian. servituţile au devenit cunoscute o dată cu cucerirea ei de către romani. În dreptul roman. Iniţial. ca efect al vecinătăţii şi al indiviziunii. După reconstituirea Romei incendiată de gali. III e. o dată stabilit. de a scoate nisip sau var din ogoarele vecine. În dreptul privat roman. Servituţile prediale se divideau în 31 . p. abitaţia. apar servituţile urbane. dreptul de a nu lua vederea sau lumina unui imobil vecin prin construcţii mai înalte. de a paşte turmele pe ele etc. 288]. servitutea predială preconstituită nu se stingea. paralel cu obiceiurile locale [67. 219]. iar mai tîrziu superficia şi emfiteoza. titularul fondului dominant devenea coproprietar al fondului aservit. În ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care nasc din exercitarea unei servituţi. nu a lăsat practic nici o urmă. într-un cuvînt. se conturează şi caracterul perpetuu al servituţii. la naşterea unei servituţi. astfel se are în vedere că servituţile se stabilesc în interesul proprietarului fondului dominant şi este suportată de proprietarul fondului aservit [47. singura categorie de drepturi reale. romanii au extins sensul noţiunii de servitute şi asupra unor alte fenomene.). deoarece nu era o confuziune de proprietăţi. de sprijinire a zidului unei construcţii pe cel al vecinului. erau servituţile prediale. Termenul “fond” se foloseşte pentru a indica natura indivizibilă a servituţilor şi caracterul său real. în situaţia în care. La începutul dreptului roman. iar toate celelalte drepturi cu privire la bunuri se raportează la ea. părţile puteau. În Dacia. să convină asupra unor reguli proprii de exercitare a dreptul de servitute. creînd servituţile personale (sec. apar servituţile personale – uzufructul. toate servituţile se numeau prediale (grevau imobile). p. De la romani servituţile au fost preluate şi de alte popoare prin receptarea dreptului roman. În epoca clasică. cît şi cei viitori.drept poate fi constituit numai între persoane). care. ci se conserva. Cele mai vechi servituţi au fost cele de trecere. Ulterior. în afară de proprietate. proprietatea reprezenta instituţia de referinţă în materie de jus rerum. servituţile de punere în cultură a ogoarelor. cînd încep să se aplice norme de drept roman în materie. 132]. nu depind de proprietar. la care se adaugă cele care dădeau dreptul de a lua apă. menite să asigure o cît mai bună utilizare economică a imobilelor: servitutea de scurgere a apelor murdare. Astfel. titularul fondului dominant fiind doar coindivizar. datorită naturii sale obişnuielnice. uzul.. care. 102]. adică servituţile prediale rustice [47. de prelungire a picăturilor de ploaie pe terenurile limitrofe. p.

a fost preluată de dreptul francez prin Codul lui Napoleon. care aveau un caracter oficial şi se alcătuiau la porunca domnului şi pe cheltuiala sa [8. fiind supusă unor minime modificări sau completări. însă tot mai multe servituţi de trecere sau de a lua apă din fîntînă luau naştere ca urmare a acordului dintre proprietarii fondului. pentru a împiedica dezvoltarea servituţior. cu excepţia faptului că ei nu puteau avea în materie imobiliară adevărata proprietate romană numai dacă pămîntul coloniei romane nu primise. Servituţile în Dacia Romană aveau aceleaşi caractere ca la romani. servituţile prediale apăreau ca un bun corporal. p. dreptul de a trece se confunda cu fîşia de teren pe care se exercita. Peregrinii din Dacia aveau o proprietate reglementată de vechiul lor drept în măsura în care dispoziţiile acestuia fuseseră recunoscute de romani. se facă încercări de a se emite norme de drept scris. care îşi pierdeau importanţa. Vechile norme romane din materia servituţilor prediale continuau să fie aplicate. În aceste condiţii. ulterior creîndu-se un sistem nou de drept. această trăsătură a dispărut. nu aveau asupra fondurilor provinciale decît o posesiune sau un uzufruct. Dacia a rămas fără administrare. 845-847]. În această perioadă. aceste servituţi se subclasificau în funcţie de obiectul sau de utilitatea lor imediată [26. prin convenţii. apare obştea sătească. adevăratul proprietar fiind statul. Cetăţenii romani. în perioada veche. apare un sistem de drept vecinal. de dreptul belgian. dar şi un mod distinct de constituire. După retragerea romanilor. pravilele se întocmeau numai după izvoarele canonice bizantine. calitatea de sol roman „ius italicum”. printr-o ficţiune. italian şi cel român. Ulterior. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Regimul proprietăţii cetăţenilor romani care locuiau în Dacia era reglementat de legile romane. De exemplu. cît şi în dreptul românesc.servituţi urbane şi rurale. spre deosebire de cele din 32 . care au marcat începutul ideilor şi instituţiilor juridice romane aşa cum au fost adoptate în realităţile feudale ale Bizanţului. Biserica. deoarece foarte puţinele izvoare nu furnizează vreo informaţie în acest sens. după Gaius. bisericile erau împuternicite să emită pravile. Şi în această perioadă de formare a statelor româneşti există servituţi. utilitatea lor impunîndu-le cu precădere în raporturile de vecinătate. La rîndul lor. aflîndu-se sub autoritatea patriarhului de la Bizanţ. Această instituţie a servituţilor. p. O particularitate a servituţilor în dreptul roman viza faptul că. dreptul geto-dac şi cel roman s-au aplicat paralel. Aceste idei. În Dacia Romană. 83]. unde pămînturile aparţineau ei. după formarea statelor româneşti. dar nu avem dovezi. fiind reglementate potrivit obiceiului. Mai tîrziu. Sîntem tentaţi chiar să presupunem că ele au dispărut în această perioadă. clasificare ce se menţine şi în prezent atît în dreptul francez. Servituţile urbane au apărut mai tîrziu şi erau privite ca drepturi în cazul lucrurilor corporale.

materia servituţilor era guvernată de acestea [18. 154]. 77]. de asemenea. cel puţin în formă. reintroducînd servituţile. Implicit. p. faţă de Codul civil. Conform acestui cod. Referitor la stingerea servituţilor prin neuz. dobîndesc noi funcţii. robirea lucrurilor reprezenta „dreptul care robeşte la oareşice un lucru spre folosul altuia. 344]. Dacă în cod se prevedea. p. fenomenul fiind numit „şerbire a lucrului” [18. acela are să o dobîndească pentru totdeauna după împlinirea celor 10 ani” [5. 56-57]. spre sfîrşitul secolului al XVIII-lea. este reglementată instituţia servituţilor. Ulterior. nu este dovedită decît întrun număr mic de speţe.epoca romanizării. Făurite cu elemente bizantine de către domnitorii români. în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. 86]. În Ţara Românească. În vreme ce Legiuirea de la 1818 prevedea că “cel ce fără tocmeală dobîndeşte robirea de 10 ani (se foloseşte de servitute timp de 10 ani) fără împotrivirea stăpînului lucrului. în Ţările Române se aplicau două categorii de norme: obiceiul şi vechiul drept bizantin. 163]. Aplicarea legislaţiei romano-bizantine în practica de toate zilele. termenul este de 10 ani: „de se va slobozi lucru robit şi stăpînul robirii nu va preînnoi robirea 10 ani. p. deoarece structura socială şi politică a Principatelor era diferită de acea a Bizanţului. Totodată. Singurul izvor al dreptului în epoca feudală a fost obiceiul pămîntului. sînt prevăzute şi modalităţi ale dreptului de servitute [89. p. deoarece. acesta a fost aplicat pînă în 1865. legislatori prin experienţă. uzucapiunea. numai uzucapiunea de 30 de ani conduce la constituirea servituţii. renumele autocraţilor bizantini. dornici se egaleze. Revizuit şi completat de nenumărate ori. relaţiile sociale de drept civil erau reglementate prin Condica lui Ipsilanti. Legile Bizanţului şi Codurile locale de factură bizantină nu au putut constitui adevărate izvoare juridice.credinţă şi are just titlu. În partea a II-a. p. printre alte modalităţi de dobîndire. au fost adoptate acte normative mult mai complexe. adică să treacă prin curtea sa. multe pămînturi trec în proprietate privată (în realitate în Principatele Româneşti relaţiile de proprietate aveau un caracter mult mai complex). Autorii Codului Caragea au denumit servitutea robirea lucrurilor. 59]. sau fereastră să vază şi altele. capitolul al 2-lea. constă în dobîndirea acestora. lucrul rămîne slobod de robire” [18. O particularitate a Legiuirii Caragea în materia servituţilor. adică dreptul care este stabilit în favoarea unui lucru prin care este aservit spre folosul lucrului”. cînd intră în vigoare Codul civil. iar la începutul secolului al XIX-lea este adoptat Codul Caragea [89. p. aceste legiuiri nu au găsit în Ţările Române mediu propice pentru a fi aplicate [43. Uzucapiunea de 10-20 de ani nu duce la dobîndirea acesteia. precum o casă. 33 . ca să îi dea loc de drum. cînd supune pe alta. chiar dacă titularul ei este de bună . În secolele XV-XVIII. p.

roman. este adoptat Codul Calimach. în 1785. Se puteau constitui şerbiri neregulate. Acest drept este real şi împotriva proprietarului lucrului. 685: „driturile cele personalice 34 . 122]. În ceea ce priveşte limitele de exercitare a servituţilor. din articolele codului reies o serie de caractere esenţiale ale servituţilor.119]. nu în ultimul rînd. a face acte pe care le-ar fi putut face dacă nu ar fi existat servitutea sau să nu facă ceva ce ar putea tulbura exercitarea servituţii. ci să se limiteze”. vechiul drept bizantin şi. ca să rabde pentru folosul altui lucru sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acest lucru. Art. Art. Alexandru Mavrocordat dă „Sobornicescul hrisov”. pentru folosul altui lucru. Dreptul de servitute viza nu numai un bun imobil.119]. inspirat din dreptul austriac. în 1817. ci numai a lăsa altuia folosinţa unui drept sau „a nu face” ce ar avea voie ca proprietar”[78. Se făcea referire şi la „şerbire” în cazul coproprietăţii. Alături de pieirea lucrului. iar la începutul secolului al XIX-lea. 629 prevedea: „Dreptul şerbirii asupra unui lucru străin poate fi cîştigat prin voie dată în scris de către proprietarul lucrului” (erau. „trecerea termenului”. din obiceiurile juridice ale poporului român. reglementate servituţile prin fapta omului constituite prin titlu. şi anume: este un drept în favoarea unui lucru şi presupune existenţa a două lucruri ce trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. ci şi un bun mobil. p. 630 din Codul Calimach prevedea că „proprietarul fondului aservit se obligă „a face”. Sînt prevăzute feluri de şerbiri: şerbiri moşiereşti. p. Art. 126]. proprietarul este acela care se obligă să se abţină. Codul Calimach dispunea că „servituţile nu trebuie să se întindă. 616-686 din Codul Calimach reglementa materia servituţilor. capitol la care ne vom referi ulterior). cu precădere. confuziune. ele purtînd denumirea de şerbiri ale lucrurilor. aplicîndu-se pînă la intrarea în vigoare a Codului civil Calimach [78. În ceea ce priveşte şerbirile pămîntului. Adică. Se face distincţie între şerbiri ale pămîntului şi şerbiri personale. în prezent cunoscute sub denumirea de şerbiri rurale. ]n reglementarea actuală dreptul de servitute este un drept imobil. a bunului aservit” [78. O particularitate a acestei reglementări este dată de cauzele de stingere a servituţilor [78. în calitate de cauză de stingere apare şi moartea persoanei dacă servitutea s-a constituit pentru ea (art. p.În Moldova. în materia cheltuielilor privind menţinerea şi întreţinerea servituţii. Se oferea o definiţie a servituţilor: „Dreptul şerbirii lucrurilor este acela prin care se îndatoreşte proprietatea unui lucru. adică şerbiri temporare care decurg din convenţiile dintre părţi. aceasta fiind o caracteristică importantă a servituţii. şerbiri orăşeneşti şi şerbiri ale zidurilor. p. Această dispoziţie avea aplicare. iar „asupra lucrurilor mişcătoare se cîştigă prin chipul trădării”. la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. astfel. denumit şi „Codul civil al Principatului Moldova”. avînd în vedere natura lor şi scopul pentru care au fost constituite.

Regulamentul din 1818 privind înfiinţarea regiunii Basarabia [10. 113]. manualul de Legi al lui Andronache Donici 1814. E de menţionat că Hexabiblul era scris în limba greacă. În 1865 intră în vigoare actualul Cod civil român care consacră servituţilor cartea a II-a „Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” din Titlul al IV-lea. 11 Пергамент. La 26 iulie 1922. dacă se vor întinde anume şi la moştenitorii cuiva. 22. Basarabia a fost anexată la Rusia. se reglementa modul de constituire şi de stingere a lor [10.-Петерсбург 1915. 35 . Servituţile erau traduse ca „служба” şi însemnau dreptul de folosire a lucrului altuia. În literatura juridică de atunci se menţiona că prevederile dreptului greco-roman se aplicau în Basarabia în starea în care era prevăzut în Codul Calimach 11. Astfel. în materia servituţilor se aplicau atît prevederile Hexabiblului lui Armenopol. Basarabia a fost alipită forţat la URSS. prin care proprietatea privată imobilă a fost exclusă din circuitul civil [10. p. care cauză în 1812. Sobornicesu Hrisov 1875. În 1825 a fost tradus în limba rusă. prevederi destul de modeste despre servituţi conţinea numai Hexabiblul lui Armenopol. nu şi-a găsit aplicare şi pe teritoriul Basarabiei. c. p. În dreptul actual. p. Ele se împărţeau în servituţi prediale şi urbane. 575-643. în care servituţile şi-au găsit o reglementare detaliată. Din toate aceste acte. pe teritoriul ei (din 1919) s-a aplicat Codul civil român adoptat în 1964. О применении местных законов Арменопола и Донича в Бесарабии. Astfel. Dar acest cod de legi. respectiv art. ale căruia prevederi privind servituţile le vom examina în continuare. În Transnistria se aplica legislaţia Ucrainei. C. care a intrat în vigoare în Moldova la 1 octombrie 1817. în măsura în care relaţiile nu erau reglementate de legea locală. din păcate. care mai apoi a fost declarată RSSM. La 28 iulie. definiţia servituţilor „prin dritul şerbirii lucrurilor se îndatoreşte proprietarul unui lucru ca spre folosul altuia să rabde sau să nu rabde sau să nu facă ceva din cele ce privesc către acel lucru” [78. servitutea este un drept perpetuu care nu se stinge la moartea titularului şi nici la moarea proprietarului fondului aservit. RSS Ucraina a reprodus decretul RSFSR „Despre drepturile esenţiale de proprietate”. conţinea la art. 189]. Ulterior. conţinutul lui fiind cu mult denaturat. Pe teritoriul Basarabiei se aplicau următoarele izvoare de drept: Hexabiblul lui Armenopol (o extragere din dreptul romano-bizantin). Paralel cu acestea. 616. p. iar dritul unei familii trece la toate mădulariile ei”). 192]. Codul lui Calimach. 125].asupra şerbirilor le curmă moartea îndrituitului şerbirii. cît şi prevederile cele ale codului civil rus „Свод законов”. în Basarabia se aplică şi legislaţia rusă. După unirea Basarabiei cu România. au fost adoptate acte normative mult mai complexe.

înrobire”. lucru care se poate face numai prin definirea şi evidenţierea caracterelor servituţii. au dispărut şi servituţile de pe teritoriul Moldovei. Trebuie însă să menţionăm că noţiunea „drept de servitute” are un sens mai larg. art. se ajunge la o schimbare a structurii dreptului privat. Iniţial. în domeniul public. În ceea ce priveşte servitutea. nu înainte de a elucida problema de natură terminologică. ca urmare a micşorării domeniului proprietăţii private în favoarea domeniului socialist şi înglobării în sistemul de economie dirijată. p. mai ales. Din anul 1944 însă. în limba comună determinînd toate formele de dependenţă a cuiva sau a ceva. 36 de slujire a unui lucru starea personală a robilor. a surselor de apă etc. cuprinzînd: . Pămîntul fiind dat în folosinţă cooperativelor agricole de stat.dreptul proprietarului fondului dominant de a beneficia de utilităţile fondului aservit în limitele stabilite. o dată şi cu recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pămîntului. Este necesar aşadar să stabilim esenţa lor. servitutea numea sarcina impusă imobilelor. şi a constituirii căilor de acces la fiecare teren şi a reţelelor de apeducte. În perioada socialistă. Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a emis un decret prin care permitea aplicarea temporară pe teritoriul RSSM a legislaţiei Ucrainei [10. De exemplu. . subsolul.totalitatea normelor juridice ce reglementează servituţile. o dată cu alte instituţii. Cuvîntul „servitute” însemna „servire. dreptul civil suferind din cauza schimbărilor socio-economice. şi pînă la începutul anilor „90”. apele şi pădurile se află în proprietatea socialistă a statului şi se dau în folosinţă”. organele lor de conducere hotărau ele însele şi asupra aranjamentelor funciare interne. în vigoare pe teritoriul Moldovei de la 1 iulie 1965 pînă la 12 iunie 2003. extinzîndu-se ulterior şi asupra unor alte . 217]. Instituţia servituţii desemna două stări: bunuri. în perioada socialistă aceste valori au fost răsturnate. prevedea: „Pămîntul.La 14 martie 1940. Dacă dreptul civil se întemeia pe ideea de libertate. Astfel. După 1989 revenirea la vechile valori a determinat şi revigorarea acestei instituţii. pe posibilitatea de a se contracta şi de a avea proprietate. şi asupra altor probleme ce ţineau de folosirea terenurilor. Din literatura de specialitate reiese că aceste două noţiuni sînt echivalente. Poate să apară problema folosirii noţiunilor servitute şi drept de servitute. legislaţia ei civilă nu a cunoscut servitutea ca instituţie juridică graţie instituirii regimului socialist. schimbările constau în faptul că ea se aplica. 92 din Codul civil. avînd drept principiu de bază instituirea proprietăţii de stat asupra pămîntului.

3. 4. În doctrină. în a cărui favoare este stabilită. Un alt jurist al Romei antice. p. 144]. este posibilă numai după determinarea caracterelor juridice care şi servesc drept criterii de distincţie a servituţilor de alte realităţi juridice [7. 12). 165-167. în favoarea sau în sarcina căruia există servitutea. servitutea urmează terenul în cazul vinderii lui.4. 8. afirmînd că servitutea nu aparţine persoanei. p. p. fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane 12 Digestele lui Iustinian. de exemplu. nu în favoarea unei persoane şi în sarcina uni alte persoane. servitutea profită unei persoane sau apasă asupra ei numai prin faptul că acea persoană posedă fondul. ea nu se poate constitui: nimeni nu poate dobîndi o servitute urbană sau rustică dacă nu are teren şi nimeni nu poate fi grevat (cu servitute) dacă nu are teren. 3. 20. dacă asupra unui teren se constituie o servitute în favoarea unui alt teren. Paulus.1 Dreptul de servitute este un drept real principal Codul civil al Republicii Moldova nu conţine o definiţie a dreptului real. în a cărui virtute titularul exercită direct şi nemijlocit atributele asupra unui bun determinat.1). Pompinius se pronunţă însă şi mai categoric. Deşi servitutea este stabilită în favoarea unui imobil. în lipsa acestora. anume proprietarului sau posesorului de teren. de aceea juriştii romani priveau servitutea nu ca un raport juridic dintre proprietarii acestor imobile. indiferent de identitatea proprietarului şi de strămutarea fondului din mînă în mînă [42. Din definiţia legii reies două caractere ale servituţii: că este un jus in re aliena şi un drept stabilit în favoarea unui imobil şi în sarcina unui alt imobil. deoarece beneficiul pe care stăpînul fondului îl are din exercitarea servituţii este o simplă consecinţă a calităţii sale de proprietar sau de posesor al fondului [42.jus in re . deoarece. D 8. un imobil (cel aservit) se legalizează în servitutea altui imobil (cel dominant). 261]. p. ci terenului (Pompinius. Servitutea totuşi nu are un caracter personal. (Paulus. ca uzufructul. Acest din urmă caracter se află la temelia servituţii. Caracterele juridice ale dreptului de servitute Definirea dreptului de servitute (rezultatul final al oricărei cercetări). 261]. servitutea predială se numea servitute a terenurilor (fundibus). dreptul real . D. ci ca un raport juridic dintre imobile. D. 3)12. afirmînd că. (Ulpianus.este definit ca un drept subiectiv. 37 .În baza servituţii. 8. se pronunţa mai concret. §3. Conform consideraţiilor lui Ulpianus. în definitiv ea profită tot unei persoane. ca servituţile personale.

[36, p. 326]. Din acest caracter rezultă şi denumirea jus in re. Această definiţie necesită două precizări explicative: a) s-a avut în vedere dreptul de proprietate cu cele trei atribute ale sale, cît şi posibilitatea dezmembrării lor, justificînd în felul acesta existenţa celorlalte drepturi reale; b) drepturile reale nu reprezintă, aşa după cum s-ar putea deduce din simpla lectură a definiţiei, un raport între titularii lor şi bunurile care constituie obiectul acestor drepturi ce justifică existenţa, ci un raport între oameni [52, p. 41]. Raportul juridic se stabileşte – cu privire la un bun determinat – între titularul unui drept real ca subiect activ şi celelalte persoane, ca subiecte pasive, de a se abţine a săvîrşi orice faptă care să îl împiedice pe titular să îşi exercite atributele asupra bunului. Reţinem, totodată, că orice drept real conferă titularului facultatea de a urmări un bun în mîinile oricui s-ar afla, precum şi posibilitatea de a-şi exercita prerogativele direct şi nemijlocit asupra bunului, fără intervenţia unei alte persoane [29, p. 129]. Drepturile reale se pot clasifica sau grupa avîndu-se în vedere următoarele trei caractere: existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, în funcţie de categoria bunurilor care constituie obiectul lor; conţinutul lor complet, care vizează dreptul de proprietate, atunci cînd cele trei atribute sînt exercitate de acelaşi titular, celelalte drepturi reale formate în baza unuia dintre primele atribute ale dreptului de proprietate, - posesiunea sau folosinţa. Trebuie subliniat faptul că între drepturile reale principale şi drepturile reale accesorii lipseşte orice corelaţie în ceea ce priveşte existenţa lor [37, p. 174]. Independenţa şi dependenţa lor urmează a fi raportate la inexistenţa sau existenţa drepturilor de creanţă. În funcţie de existenţa lor independentă sau dependentă de drepturile de creanţă, drepturile reale se clasifică în drepturi reale principale şi accesorii, în sensul că se conferă titularilor lor puterea de a se servi în mod direct de bunurile materiale - mobile sau imobile - care le aparţin sau de a obţine, prin darea lor în folosinţă, a anumite profituri. Drepturile reale prezintă importanţă şi din punctul de vedere al rolului posesiunii şi al publicităţii existenţei lor. În ceea ce priveşte rolul posesiunii, sînt de reţinut următoarele: în cazul drepturilor reale mobiliare, posedarea bunurilor mobile – fondată pe o aparenţă conformă cu realitatea – prezumă existenţa dreptului de proprietate, iar în cazul drepturilor reale imobiliare, posesiunea este considerată doar un atribut al dreptului de proprietate [59, p. 642-648]. În funcţie de cumularea sau dezmembrarea celor trei atribute ale dreptului de proprietate, drepturile reale se clasifică în dreptul de proprietate drepturi reale asupra bunului altuia [40, p 279]. În literatura de specialitate, se consideră că drepturile reale reprezintă dezmembrări ale dreptului de proprietate [87, p. 79]. 38

Această clasificare astfel conturată impune, pentru înţelegerea ei, următoarea subliniere: existenţa drepturilor reale asupra bunului altuia se justifică pe baza unor raporturi juridice inevitabile între titularul dreptului de proprietate şi titularii celorlalte drepturi reale [88, p. 123]. Pentru a sublinia că, în cazul drepturilor reale, titularul exercită direct şi nemijlocit anumite prerogative asupra bunului obiect al dreptului, în literatura de specialitate se consideră că dreptul real este un raport între persoane cu privire la un bun determinat. Acest raport se stabileşte asupra unui bun determinat, între una sau mai multe persoane, ca subiect(e) activ(e), şi toate celelalte persoane ca subiect(e) pasiv(e) care au obligaţia generală de a nu stînjeni exercitarea liberă a dreptului de către titularul său. Din cele expuse rezultă caracterul de drept absolut, adică opozabil erga omnes, deci opozabil tuturor [61, p. 230]. Terţii sînt obligaţi să respecte drepturile reale, şi anume de a nu face nimic de natură să îngrădească exercitarea drepturilor de către titularii lor [3, p. 14]. Subiectele pasive au o obligaţie negativă, abstractă, fără valoare economică. Din caracterul absolut al drepturilor reale rezultă efecte specifice, şi anume dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă [79, p. 214]. În literatură există însă părerea că dreptul real este un raport de la persoană la lucru [41, p. 853-856], argumentul imposibilităţii unei relaţii de la lucru la persoană este folosit cu aparenţă de seriozitate, constituind o eroare involuntară în raţionament. Această relaţie dintre persoană şi lucru este dreptul real. O persoană are un lucru pentru că este al său şi lucrul nu poate fi al său decît cînd între persoană şi lucru există o relaţie de proprietate, care exclude de la acelaşi drept orice altă persoană [91, p. 148]. Pentru existenţa relaţiei de drept între persoană şi lucru, nu este necesară reciprocitatea, nu este nevoie ca lucrul material să aibă şi el drepturi şi obligaţii faţă de deţinătorul său [91, p. 150]. Nu putem fi de acord cu această părere, deoarece nu vorbim despre relaţiile ce apar în univers între toate corpurile, ci despre relaţiile reciproce care apar numai între oameni, iar în cazul drepturilor reale, despre relaţiile dintre oameni aferente exercitării puterii lor asupra unor anumite lucruri. Dreptul nu poate fi identificat cu relaţia, căci apare numai în cadrul unei relaţii dintre oameni. Această concepţie exista încă în perioada incipientă a dezvoltării dreptului roman. Astfel, Gaius, în calificarea bunurilor în corporale şi incorporale, atribuie dreptul de proprietate, dreptul de servitute la categoria celor corporale. „Eroarea reflectă o concepţie fetişistă, explicabilă nu numai prin resturile mentalităţii primitive, dar şi prin tendinţele cazuiste, pragmatice ale jurisconsulţilor romani în exercitarea fenomenului juridic” [43, p. 161]. Raportul dintre persoană şi bun este un simplu fapt material, raportul juridic însă se constituie doar între persoane. Dreptul real este un raport între persoane, dar cu privire la un lucru determinat. 39

Dreptul real este absolut şi perpetuu. Caracterul absolut al dreptului real a fost interpretat diferit în literatura de specialitate. La început el se referea numai la dreptul de proprietate, considerîndu-se că proprietarul poate face orice cu bunul său, dar în prezent o astfel de interpretare ar fi antisocială şi chiar ilegală [81, p. 233]. Dreptul de proprietate este prevăzut de lege şi exercitat în limitele prevăzute de ea şi, prin urmare nu este absolut nu este absolut [51, p. 231]. Alţii prin caracter absolut presupun plenitudinea libertăţii de dispoziţie asupra obiectului material şi juridic al acestui drept. Proprietarul poate să dispună de obiectul dreptului său (ceea ce implică posesiune şi folosinţa), consumîndu-l, avînd deci şi plenitudinea de dispoziţie asupra lui. Menţiunea “în limitele determinate de lege” sau “poate fi limitat prin lege” conform art. 315 alin. (3) din Codul civil, nu trebuie privită ca o contradicţie faţă de caracterul absolut, deoarece ea nu poate avea un alt sens decît cel de repetare a obligaţiei privind respectarea dreptului unei alte persoane, fiind de la sine înţeles că legiuitorul are libertatea de a stabili limitele folosirii oricărui drept [91, p. 223]. Astfel interpretat, caracterul absolut este conferit numai dreptului de proprietate [41, p. 853-856]. Sensul adevărat al acestui caracter constă în faptul că drepturile reale sînt opozabile erga omnes, presupunînd de la început un subiect activ determinat şi unul pasiv nedeterminat, format din celelalte persoane [91, p. 224]. Caracterul perpetuu este atribuit de unii autori, ca, de exemplu, P.C. Vlahide, numai dreptului de proprietate, celelalte drepturi reale avînd o existenţă temporară [91, p. 56]. Legiuitorul a prevăzut în mod expres acest caracter, la art. 315 alin. (2) al Codului civil, care se evidenţiază prin durată. Durata dreptului de servitute însă este determinată de existenţa bunurilor imobile care formează obiectul existenţei sale. În legătură cu caracterul perpetuu al dreptului de proprietate se impune precizarea că proprietatea asupra unui bun - mobil sau imobil - nu impune necesitatea apartenenţei sale continue la acelaşi titular [90, p. 300], putînd fi transmisă prin acte între vii sau pentru cauză de moarte, perpetuîndu-se astfelîn cadrul unui alt patrimoniu [52, p. 57]. Reţinem că ceea ce este specific caracterului perpetuu al dreptului de servitute este durata în timp a obiectului său, indiferent de patrimoniul din care face parte într-un anumit moment al existenţei sale. Caracterul perpetuu al dreptului de servitute nu se opune transmiterii bunurilor imobile care formează obiectul său, în patrimoniul unui alt titular. În ceea ce priveşte trecerea dreptului de servitute din patrimoniul unui titular, există cauze voluntare şi cauze forţate. Cauzele voluntare implică libera atitudine a proprietarului de a înstrăina sau de a abandona bunurile care formează obiectul dreptului de servitute. Transmiterea voluntară către un alt titular poate avea loc prin acte între vii. Abandonarea implică părăsirea bunului de către proprietarul lui, ceea ce înseamnă, renunţarea expresă sau tacită la dreptul de proprietate asupra lor. 40

Astfel. dreptul subiectiv real instituie un raport juridic între subiect şi obiect. Exercitarea normală a dreptului subiectiv real însă e posibilă doar în condiţiile respectării obligaţiei corelative ce îi revine persoanei sau persoanelor obligate din cealaltă extremă a raportului juridic. instituit de romanii. 422-423]. Prin urmare. XX. loialitatea relativă a juriştilor romani şi a multor generaţii de urmaşi pe parcursul secolelor la personificarea (subiectizarea) terenului dominant prin proprietarul acestuia ca titular al dreptului subiectiv de servitute. care a dominat în teoria dreptului pînă la sfîrşitul sec. obligat să-l lase pe titularul servituţii a face acte de uz asupra fondului său şi să se abţină de la anumite acte de uz asupra propriului său fond. ci numai asupra anumitor imobile. abandonarea se consideră a fi asimilată sau redusă la succesiunile vacante [60. ci se dobîndeşte. care nu se stinge prin prescripţie. 41 . acte pe care le poate face dacă nu exista servitutea şi dacă nu ar trebui să se abţină de a tulbura exerciţiul servituţii. Presupunem că anume acest concept a dat naştere. proprietarul nu poate exercita plenar dreptul său de proprietate. totodată că unul din factori principali care au contribuit la păstrarea stării de perpetuitate a definiţiei legale a servituţii prediale este conceptul „drepturi reale”. p. Prin urmare. Raţiunea stingerii acestor drepturi reale constă în faptul că ele sînt grevări ale dreptului de proprietate. Conform acestui concept. în cazul unui raport juridic real. De aici provine. o servitute poate înceta prin inutilitatea ei (de exemplu. În concluzie. după cum afirmă savantul rus G. probabil. se indică numai participantul la raportul juridic căruia îi aparţine în acest raport dreptul subiectiv [103. o legătură nemijlocită de dominare deplină a titularului acestui drept asupra obiectului [99. nici dreptul subiectiv real nu există în 13 De remarcat că acest concept nu şi-a găsit adepţi nici în teoria generală a dreptului şi nici în teoria dreptului civil. în virtutea naturii lor. Proprietarul imobilului asupra căruia se exercită servitutea suferă o scădere a dreptului său de proprietate.13 Fără îndoială. p. pe la mijlocul sec. dreptul subiectiv real îi asigură titularului său un spaţiu liber de comportament nemijlocit faţă de obiectul acestui drept. exemplificînd prin existenţa dreptului subiectiv de proprietate. p. unui alt concept teoretic în doctrina civilistă rusă. Un uzufruct se stinge prin încetarea din viaţă a titularului său.F. dacă este temporar. p 190-193] sau. urmare a faptului că defunctul proprietar nu are moştenitori. 574]. Ea a fost criticată opinîndu-i-se conceptul conform căruia şi drepturile subiective reale există doar în raporturile juridice respective numai prin care pot fi exercitate. XX. prin ajungerea la termen. se creează un loc de trecere în altă parte) sau prin nefolosirea ei. XIX – începutul sec. conform căruia drepturile subiective reale există şi se realizează în afara raporturilor juridice. care este dezmembrat. Şerşevici. Considerăm. 63-65]. sau că moştenitorii au renunţat la succesiune ori nu au acceptat-o în temeiul legii [34. prin prescripţia rezultată din neuz. subliniem că servitutea nu se constituie asupra oricărui imobil.În cazul bunurilor imobile.

113]. nu se poate stabili o servitute asupra unei servituţi. persoana beneficiind de ea numai ca proprietar [63. ceea ce nu este necesar din motivele indicate mai sus. care poate fi mobiliar sau imobiliar. avînd un caracter de perpetuitate. Servitutea. Nu sînt deci susceptibile de servitute: a) imobilele prin destinaţie. Servitutea profită unei persoane sau apasă asupra persoanei numai datorită faptului că ea are în proprietate imobilul. alte persoane care doresc să folosească servitutea constituită deja va trebui să creeze o servitute aparte. Imobilele asupra cărora se poate stabili o servitute sînt pămînturile şi clădirile. posibile doar asupra bunurilor corporale. şi anume arborii. şi nu în favoarea şi în sarcina unei persoane Codul civil. 3. Trebuie să facem distincţie între dreptul de a beneficia de o servitute şi dreptul de a utiliza un bun 42 . Din această caracteristică reiese că numai deţinătorii fondului dominant pot beneficia de servitute. 291]. 686 din Codul civil francez prevede şi interdicţia de a constitui o servitute în interesul unei persoane. p. alte imobile) nici între subiect şi obiect. în primul caz. 428. Spre deosebire de uzufruct. 262]. care poate fi stabilit asupra unui alt uzufruct. p. la art. stabileşte că servitutea este sarcina care grevează un imobil pentru uzul sau utilitatea imobilului unui alt proprietar.2 Dreptul de servitute este o sarcină impusă unui imobil în favoarea unui alt imobil. Menţiunea că proprietarul profită de servitute exclude ideea că acest drept îl are şi orice deţinător legal al fondului respectiv [64. cît şi în cele obligaţionale. Chiar printre imobilele prin natură există o categorie asupra cărora nu se poate stabili servitute.afara raportului juridic. adică drepturile imobiliare. Adevărata servitute grevează fondul şi se face numai în interesul fondului. deoarece nu poate fi stabilită decît asupra unui imobil [20. obligaţia avînd un caracter impersonal. deci un bun incorporal. p. Exercitarea servituţii constă în acte materiale de uz. Art. este incompatibilă cu natura efemeră a arborilor [34. atît în cele reale. b) imobilele prin obiectul la care se aplică. Dacă proprietarul se schimbă. Dat fiind faptul că servitutea însăşi este un imobil prin obiectul la care se aplică. servitutea este întotdeauna un drept imobiliar. Proprietarul fondului aservit va admite constituirea unei a doua servituţi dacă aceasta nu va leza drepturile deţinătorului primei servituţi (cazul servituţilor de trecere pe teritoriul aservit învecinat cu două terenuri înfundate). Nu se pot stabili servituţi asupra bunurilor incorporale. iar acesta nu apare între obiecte (terenuri. adică imobilele prin natură. 76]. p. ci doar între subiecte vizavi de obiecte. dreptul de a beneficia de servitute trece la noul proprietar. spre deosebire de uzufruct.

Deşi bunurile din domeniul public sînt inalienabile. Acest adevăr nu a fost luat în considerare la adoptarea Codului apelor din Federaţia Rusă. pot fi folosite de mai multe persoane. nr. care. În conformitate cu servitutea acvatică publică. În conformitate cu art. care se divizează în servituţi acvatice publice şi servituţi acvatice private 15. apele în Republica Moldova sînt proprietate de stat şi pot fi date numai în folosinţă. 10.dat în folosinţă publică.specială (cu aplicarea unor astfel de instalaţii. art. cel puţin în măsura în care servitutea este confundată sau compatibilă cu natura şi destinaţia altor bunuri. pe cînd servitutea (poate fi creată numai de proprietar) se constituie în folosul unui fond şi de ea beneficiază numai deţinătorul acestui fond. 1993. numindu-le servituţi acvatice. totuşi se poate stabili asupra lor o servitute. atribuit în folosinţă separată poate interzisă ori autorizată de beneficiarul folosinţei separate în condiţiile stabilite de el. Cборник кодексов российской федерации. 43 . în baza hotărîrii instanţei de judecată sau contractului cu care a primit în folosinţă separată pe termen lung sau scurt. Codul apelor. . În conformitate cu servitutea privată acvatică. Astfel. drepturile ei sînt limitate în interesul unei alte persoane 14 15 Monitorul Parlamentului. 1999. pe cînd Constituţia. Codul apelor. sau unui număr nedeterminat de persoane. Изд.” Folosinţa apei poate fi: . 287. ИИД «Филинь». 127 din Constituţia Republicii Moldova prevede la pct. pentru că autorizaţia se acordă unei persoane concrete. 29 din Codul apelor. care afectează starea apei). 20)14.generală (fără aplicarea unor instalaţii şi dispozitive tehnice. însă prin hotărîre a organului competent este acordată în folosinţă unei persoane. art. deoarece este cert faptul că utilizarea acestui bun se face în temeiul legii şi nu reprezintă o servitute. .separată folosită de către beneficiari în temeiul hotărîrii autorităţilor publice. reglementează modalităţile de folosire limitată a apelor. la art. fiecare are dreptul de a se folosi de obiectele acvatice aflate în folosinţă comună dacă legislaţia nu prevede altfel. Astfel. în conformitate cu Codul apelor. 21). la art. Menţionăm totodată că art. Москва. după natura lor.comună din obiectivele ne atribuite în folosinţă separată. 127 stabileşte că „numai apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Situaţia este mai dificilă cînd bunurile. 43. art. după caz. apele şi pădurile folosite în interes public…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. folosirea generală a apei nu este o servitute. folosinţa generală a apei din obiectivul acvatic. Situaţia nu prezintă mari probleme. . 4 că „bogăţiile de orice natură ale subsolului.

interesate. 137]. drepturile la obţinerea profitului (profits). 3) servituţile presupun existenţa a două mobile. Acest fenomen nu corespunde nici caracteristicii servituţilor care limitează o proprietate (adică dreptul de proprietate al titularului). şerbit etc. în al căror folos este stabilit. deşi îl grevează [84. p. În genere. putem menţiona următoarele deosebiri care ne permit să le caracterizăm: 1) servituţile sînt perpetue. pe cînd drepturile constituite în folosul unei persoane pot avea ca obiect şi un lucru imobil. în favoarea căruia se exercită servitutea. dreptul SUA cunoaşte multiple mecanisme juridice care stau la baza servituţilor: grevările (easements). Astfel. 137]. pe cînd cele personale durează atît cît trăieşte titularul beneficiar. p. Codul civil francez şi cel român au evitat cît mai mult să întrebuinţeze termenii „aservit” şi „dominant”. existentă şi astăzi. referitor la persoanele fizice sau juridice. servitutea personală nu poate fi înstrăinată încetînd o dată cu moartea sau încetarea existenţei titularului său. servitutea presupune existenţa a două imobile. 3. În legătură cu examinarea acestui caracter. Aceste caractere fac ca să se deosebească de servituţile existente în SUA. 428 al Codului civil. celălalt. 16 44 . În prezent. se numeşte teren dominant 16. este cazul să ne expunem şi asupra părerii. fac imposibilă reînvierea inegalităţii funciare anterioare. De obicei. deoarece situaţia socială şi alcătuirea politică. numindu-se servituţi personale. în multe jurisdicţii ale SUA. Legislaţia SUA prevede şi noţiunea de servitute personală. pe cînd drepturile instituite în folosul unei persoane pot acorda prerogative mult mai largi. servitutea personală nu aduce foloase nemijlocite imobilului. independent de faptul dacă ele sînt posesoarele terenului vecin [84. 142].3 Pentru crearea unei servituţi se cer două imobile aparţinînd a doi proprietari După cum rezultă din art. 638). de altfel ele s-ar numi pur şi simplu servituţi. 2) servituţile acordă prerogative care nu pot depăşi nevoile şi interesele fondului dominant (fapt pentru care a şi fost constituită servitutea). Cele două terenuri. Acest text a fost suprimat pe bună dreptate de autorii Codului civil român ca fiind inutil. Teama de a vedea reînviind starea anterioară a condus autorii Codului lui Napoleon să înscrie un articol special (art. servitutea personală este considerată drept de proprietate şi poate fi înstrăinată [84. Deşi între dreptul de servitute şi celelalte drepturi reale există trăsături comune. care dispunea că servitutea nu stabileşte nici o preeminenţă a unui fond asupra altuia. răspîndite atît în dreptul roman. conform căreia servituţile pot fi create şi în interesul unei persoane. stabilite după Revoluţia franceză. Autorii Codului lui Napoleon nu voiau să folosească expresii care aminteau de inegalitatea şi ierarhia funciară a vechiului regim. p. se numeşte teren aservit. Unul. a căror Terenul aservit se mai numeşte servient. pentru uzul şi utilita căruia se exercită servitutea. suprimate de Revoluţia franceză. cît şi în conceptul multor jurişti contemporani. licenţele (lecenses) şi acordurile (covenants) ce reglementează relaţiile funciare.

Încă dreptul roman conţinea regula că bunul nu poate sluji proprietarului său (res sua servire non potest – lucrul nu se poate sluji pe sine însuşi) [47. este posibil ca acesta să tragă foloase dintr-un fond prin utilizarea celuilalt. cum ar fi fost în cazul unei servituţi. De exemplu. Cînd două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. 65]. pentru a garanta individualitatea lor economică. dreptul proprietarului se limitează. Trebuie să remarcăm că aceasta nu este o excepţie de la principiul examinat. Această utilitate însă este o consecinţă a dreptului de proprietate. nu a unei servituţi. Instituirea unei servituţi acvatice este posibilă în cazul cînd obiectul acvatic este deţinut cu titlu de proprietate şi. putea să greveze un teren cu o servitute în folosul celuilalt teren [103. în conformitate cu care titularul dreptului de proprietate asupra a două terenuri învecinate. p. De exemplu. Totodată. În legătură cu acest caracter. adică să aibă un hotar comun. deoarece fiecare este proprietarul unei cote indivize. utilitatea din celălalt fond. Acest caracter face ca servitutea să se deosebească de alte drepturi de folosire limitată a bunurilor ce nu se află în proprietatea persoanei a cărei drepturi se limitează. (6) din Legea nr. legislaţia Suediei din sec. servitutea de canalizare sau de apeduct poate lega şi fonduri îndepărtate. p. servitutea fiind un jus in re aliena. În situaţia cînd unul dintre terenuri este înstrăinat. Legislaţia franceză cere expres ca fondurile să fie vecine. Astfel. trebuie să ne expunem asupra unor reglementări contradictorii din legislaţia Republicii Moldova. sîntem în prezenţa unei servituţi stabilite de fostul proprietar conform destinaţiei. nu poate exista o servitute a unui fond asupra celuilalt. Proprietarul a două fonduri diferite poate să tragă. Lucru acesta însă are loc în virtutea dreptului de proprietate.89]. conform art. dacă două persoane au un lot de pămînt în proprietate comună în devălmăşie nu se poate crea o servitute. deoarece proprietarul are libertatea de a folosi după bunul său plac terenurile ce îi aparţin. în favoarea unui fond. ci să existe posibilitatea economică pentru fondul dominant de a extrage foloase de pe fondul aservit. trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi. nu ca titular de servitute. “întreprinderile energetice care prestează servicii publice au dreptul de servitute 45 . 6 alin. p. 336 şi 337 din acelaşi cod. De acest lucru nu s-a ţinut cont la adoptarea Codului apelor al Federaţie Ruse. Dacă două fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. al XIX-lea prevedea o excepţie de la acest principiu. după cum nu poate exista un uzufruct în favoarea proprietarului asupra propriului său bun : nemini res sua servit [7. 360]. 1525-XIII din 19 februarie 1998 cu privire la energetică. ceea ce nu înseamnă că ele trebuie să fie limitrofe. şi al dreptului de servitute. De aceea.existenţă este necesară pentru instituirea servituţii. proprietarul comportîndu-se ca atare. prin instituirea servituţii. în temeiul art. ci o eroare. apare şi condiţia că fondurile trebuie să aparţină unor proprietari diferiţi (fondul dominant – imobilul în folosul căruia se constituie servitutea şi Fondul aservit – imobilul grevat de o servitute).

instalaţiilor electrotehnice şi utilajului gazifier. Ne pare corect faptul că ambele legi reglementează aceste lucruri fiecare în capitolul său IV. Mai detaliat aceste prevederi sînt expuse în Legea cu privire la energia electrică şi în Legea cu privire la gaze 18. În corespundere cu art. de termoficare şi de canalizare. (1) lit. Legea nr. Ibidem. va trebui să încheie un număr mare de contracte pentru instituirea servituţilor necesare acestor lucrări. Folosirea terenului unui alt proprietar poate avea loc numai în baza înţelegerii cu el. fapt ce înlesneşte mult activitatea ei şi contribuie la dezvoltarea sistemului energetic al ţării. 111-113/679. în cazul necesităţii de a construi în cazuri particulare sisteme de canalizare. nr. că “amplasarea sistemelor de comunicaţie. titularul de licenţă urmînd să repare daunele cauzate astfel proprietarului. conductelor termice şi de gaze naturale. 2 din legea menţionată. 46 .asupra terenurilor. întreprinderile respective pot obţine dreptul de a utiliza bunurile imobile pe un termen de cel mult 5 ani. de întreprinderea care furnizează energie electrică sau gaz. 1998. de deservire profilactică a utilajului. nr. poate fi considerat fond dominant terenul în al cărui folos se fac aceste lucrări. instalare a reţelelor şi a ţevilor. Moldova. de construcţie a obiectivelor. pentru a se asigura cu energie electrică şi gaz. În ele se menţionează că titularul licenţei de producţie. indiferent de tipul de proprietate. deoarece fondul dominant nu este determinat. Această reglementare stabileşte că întreprinderile vizate au dreptul de a utiliza fără vreun impediment terenurile. de asemenea. folosind tehnicile respective” 17. e). 2000. pentru efectuarea lucrărilor de marcare. Acest fapt nu corespunde caracterului examinat. 5 alin. Lucrările de marcare şi alte asemenea enumerate mai sus nu înseamnă însă servitute Folosirea proprietăţii unei alte persoane pentru exploatarea continuă a obiectivelor şi utilajului plasat se face. Mai mult decît atît. numai în baza înţelegerii cu proprietarul. dar proprietarul acestui fond. întitulat “Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”. pentru construcţia şi exploatarea obiectivelor.488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică19. independent de tipul de proprietate. de alimentare cu energie electrică. reţele de gazificare 17 18 Monitorul Oficial al R. 50-51/366. cu apă şi gaz sînt considerate de utilitate publică”. în baza unor înţelegeri particulare. dacă părţile nu convin asupra unui alt termen. de reparare a reţelelor electrice. terenul este folosit. 19 Ibidem. Aceste reglementări sînt corecte şi. de transportare şi distribuire a energiei electrice şi a gazului are dreptul de a folosi terenul din proprietatea unor alte persoane pentru executarea lucrărilor de pregătire. pentru alte acţiuni. În principiu. reţele de comunicare. nr. De aceea. stabileşte la art. 42-44/311.

pentru ca servitutea să nu îşi piardă forţa juridică în momentul transmiterii imobilului grevat. urmărită sau ipotecată singură. şi anume: .5 Caracterul perpetuu Servitutea durează atîta timp cît durează imobilul şi cît se menţine situaţia din care a rezultat. sau în cazul adjudecării fondului. Servitutea se transmite o dată cu fondul chiar atunci cînd actul de înstrăinare a acestuia nu conţine o dispoziţie expresă relativă la ea. După cum s-a menţionat. grevările sau beneficiile acordate de o servitute pot fi transmise numai o dată cu fondul dominant sau fondului aservit.regimul juridic al acestuia. . în favoarea achizitorului. fiind un drept real principal. p. p. în favoarea adjudecatarului. dobînditorului şi uzufructuarului. 263]. precum şi sensul că servitutea este un accesoriu al fondului dominant. Ea nu poate fi despărţită de fondul principal pentru a forma un drept de sinestătător şi nu poate fi înstrăinată. cesionată. Aşa cum dreptul de a exercita servitutea se transmite o dată cu fondul dominant. dar şi în cazul constituirii unui uzufruct sau a unui drept de uz: uzufructuarul şi uzuarul au dreptul să exercite servituţile stabilite asupra fondului supus uzufructului [42.4 Caracterul accesoriu Servitutea este întotdeauna un accesoriu al fondului. ar trebui respectate anumite condiţii. iar sarcina ce corespunde dreptului de servitute şi care grevează fondul aservit . de 47 . altele asemenea. Pornind de la acest caracter. nu exclud necesitatea instituirii unei servituţi între proprietarii de fonduri vecine.servitutea să fie înregistrată.energetice. în cazul înstrăinării unuia dintre aceste imobile. Servitutea se transmite nu numai în cazul înstrăinării proprietăţii depline a unui fond. De asemenea se impune şi sensul că dreptul de servitute e un drept real accesoriu. servitutea este o calitate a fondului [42. . Astfel. Există situaţii în care proprietarii celor două fonduri.cumpărătorul imobilului grevat să fie preîntîmpinat despre existenţa acestei servituţii. tot astfel sarcina de a suferi servitutea se transmite odată cu fondul aservit. 263].acordul despre instituirea servituţii să fie încheiat scris şi semnat de părţi. deoarece are o existenţă de sine stătătoare. noului proprietar i se transmit beneficiile sau obligaţiile stabilite prin servitute. 3. avînd.părţile participante la servitute să îşi continue existenţa şi după actul de transmitere a imobilului (această cerinţă se referă la servituţile personale şi este caracteristică ţărilor care cunosc această instituţie). prin urmare soarta juridică a acestuia. . dacă părţile nu stabilesc altfel. 3. În dependenţă de sistemul juridic.

nu de esenţa sa. nici nu poate dăinui numai în parte. Cînd însă este vorba de constituirea unei servituţi. 263]. ci se stinge în întregime sau dăinuie în întregime [42. Dacă fondul dominant se află în coproprietate. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. 263]. regula unanimităţii acţionează în privinţa coproprietarului fondului aservit. Profesorul Eugeniu Safta-Romano este de părerea că regula unanimităţii se aplică diferit. Ea nu se poate stinge. oricare coproprietar poate să încheie singur. nu se stinge. Cu alte cuvinte. 3. dreptul poate fi limitat sau stins prin convenţia proprietarilor celor două fonduri [36. Servitutea împrumută de la dreptul de proprietate caracterul de perpetuitate. caracterul perpetuu ţine de natura dreptului. În această situaţie. exercitîndu-se în favoarea întregului fond dominant şi al fiecărei porţiuni din el. servituţile sînt perpetue numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le stabili temporar. Prin urmare. Faptul că servitutea este perpetuă prin natura ei nu împiedică însă părţilor să-i limiteze durata. din Codul civil. p. ca uzufructul. 263]. iar 48 . Cînd un fond sau ambele aparţin mai multor proprietari în indiviziune. atunci. Articolul 434. Cu alte cuvinte.6 Servitutea este indivizibilă Servitutea este indivizibilă în sensul că se constituie asupra întregului imobil aservit şi profită întregului fond dominant. este o consecinţă a naturii sale dependente şi accesorii. servitutea este perpetuă numai dacă părţile nu şi-au exprimat intenţia de a le limita în timp [42. servitutea se datorează de întregul fond aservit şi de fiecare porţiune din fond. Şi viceversa: dacă un fond grevat anterior cu o servitute devine proprietatea indivizibilă a mulor proprietari. instituirea servituţii trebuie să se facă în contradictoriu cu toţi coproprietarii fondului aservit. p. Pentru ca servitutea să se stingă se cere consimţămîntul tuturor coproprietarilor. Acest caracter al servituţii care este legată de proprietatea fondului. Cu alte cuvinte. Servitutea se datorează de întregul fond aservit şi profită întregului fond dominant. Argumentul în susţinerea acestei păreri constă în faptul că servitutea profită tuturor coproprietarilor. 231]. p. stabilindu-i un anumit termen. o convenţie valabilă cu proprietarul fondului aservit pentru constituirea unei servituţi. pot limita în timp servitutea. (3) : “Dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. fără acordul celorlalţi. odată cu moartea proprietarului fondului dominant sau cu moartea proprietarului fondului aservit [42. p.comun acord. intitulat “exercitarea servituţii”. stabileşte la alin. după cum proprietatea indiviză se raportă la fondul dominant sau la fondul aservit. un singur proprietar sau numai cîţiva dintre ei nu pot cauza stingerea servituţii. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant la soluţionarea litigiului”. În cazul cînd unul dintre cele două fonduri se divid (se împart).

este necesar consimţămîntul tuturor coproprietarilor [44. Dacă un bun este o coproprietate. Unele subiecte nu sînt de acord. fie în favoarea lui. mai facem o precizare. susţinînd. 147]. În cazul în care statul îşi realizează cheltuielile sale şi intră în relaţii cu subiecte private. Această observaţie este exactă dacă proprietarul fondului dominant nu cere o despăgubire. dreptul de servitute se stinge în privinţa celorlalte părţi. dar care ne satisfac anumite necesităţi. bunurile publice se caracterizează prin: 1) imposibilitatea de a fi obiect al proprietăţii individuale. Pentru a face distincţie între proprietatea publică şi cea de stat. 156]. ulterior. Ar fi bine ca. Ce ar însemna aceasta? Nu este vorba de interzicerea (vînzarea) nici de imposibilitatea folosirii lui. cît şi cele din proprietatea de stat sînt scoase din circuitul civil. 3. a cel puţin. Astfel. bunurile din proprietatea lui pătrund în circuit civil ca valori de schimb. p. cu titlu de iniţiativă legislativă. 2) capacitatea lor de a fi în serviciu întregii societăţi. va avea importanţă: avem bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuit. că proprietatea de stat şi proprietatea publică sînt lucruri diferite şi urmează a fi tratate diferit. subiect al dreptului asupra bunurilor publice este întreaga societate. Există însă bunuri cărora nu le putem atribui regimul de stăpînire personală. Astfel. între coproprietari pot apărea litigii. iar asupra la bunurilor de stat – statul. care. Care este natura proprietăţii publice? Oare toate bunurile din proprietatea statului sînt în proprietate publică? În ultimul timp. fie asupra. Problema este de o maximă importanţă pentru studiul nostru. unuia dintre coproprietari. În alte situaţii. pentru instaurarea servituţii. Distincţia dintre bunurile publice (rei publicae) şi bunurile statului (patrimonium fisci) a apărut încă la romani. Necesităţile oamenilor sînt satisfăcute nu numai cu bunuri din proprietatea personală. atunci cînd se constituie o servitute în favoarea unui asemenea fond să se ceară consimţămîntul expres. p. ultimele însă numai pe perioada în care se află în posesiunea statului [92. tot mai des este susţinută opinia conform căreia proprietatea publică echivalează cu noţiunea de proprietate de stat.servitutea serveşte numai unor părţi din imobilul dominant ori se poate exercita numai asupra unor părţi din imobilul grevat. deoarece actul profită tuturor. Fenomenul aceasta are loc prin raporturi de altă natură. Atît bunurile din proprietatea publică. ci de imposibilitatea aflării sale în proprietate individuală (personală).7 Servitutea nu poate greva un bun al domeniului public Acest caracter este pus într-o situaţie de incertitudine din cauza discuţiilor ce au loc în Republica Moldova asupra problemei apărute între noţiunea de proprietate privată şi noţiunea de proprietate publică. dar ele apar în alte raporturi juridice din societate. Chiar şi în 49 . Această distincţie se datora faptului că bunurile publice aparţineau întregii societăţi.

Bunurile rei publicae nu pot fi în proprietate. datorită caracterului lor natural. Ea este mai veche chiar şi decît categoria proprietăţii. Categoria de rei publicae nu este o creaţie a vreunui drept. Statul stabileşte regulile de întrebuinţare. în aceste condiţii şi statului. 129]. Bunurile domeniului public sînt inalienabile. bunurile care aparţin statului sau unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul privat dacă. p. iar această folosire este nu numai faptică. nu sînt trecute în domeniul public. se făcea afirmaţia că dreptul de folosinţă este opozabil.teritoriale fac parte bunurile determinate de lege. menirii de a servi necesităţilor esenţiale ale întregii societăţi. sînt lipsite de orice valoare economică. servind întregii societăţi.literatura juridică anterioară anului 1989. ci şi juridică. Persoanele lezate în dreptul lor de a folosi bunuri publice se pot adresa în justiţie pentru a li se recupera prejudiciul. precum şi bunurile care. dreptul de folosinţă asupra bunurilor publice este apărat nu numai pe cale penală şi administrativă. din timpuri străvechi. pe cînd bunurile de stat sînt folosite de toţi cetăţenii. dezmembrînd dreptul de proprietate al statului asupra terenului [29. Interesul public implică afectarea bunului la un serviciu public sau la orice activitate care satisface nevoile colectivităţii fără a presupune accesul nemijlocit al acesteia la utilizarea bunului conform destinaţiei menţionate. De aceea. statul reacţionînd ca un apărător al ordinii publice. Ele se atribuiau. prin ocrotirea de către stat a relaţiilor de folosire a bunurilor din proprietatea publică. importanţei lor deosebite. ci şi pe cale civilă. În acest caz însă nu poate fi vorba de un drept de proprietate. deoarece caracterul său de a folosi întregii societăţi a apărut încă din comuna primitivă. în orice relaţie s-ar afla cu statul. Toate acestea dovedesc netemeinicia părerii apărute în doctrina rusă că deosebirea dintre proprietatea publică şi cea privată nu ar avea importanţă juridică. nu pot fi obiectul convenţiilor. urmăreşte. prin lege sau în modul stabilit de lege. respectarea acestora. Caracterul juridic al relaţiilor de folosire a bunurilor publice se manifestă şi prin dreptul statului asupra lor. conform prevederilor art. pe cînd bunurile rei publicae. Dreptul de proprietate asupra lor nu se stinge prin neuz şi nu poate fi dobîndit de terţi prin uzucapiune. 50 . Prin urmare. prin organele sale. 296 din Codul civil. sînt de uz sau de interes public. insesizabile şi imprescriptibile. folosirea bunurilor menţionate este foarte importantă. au valoare de schimb. Astfel. Din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ . Prin urmare. Un proprietar obişnuit are dreptul să se folosească de bunurile sale singur şi în interesul său. aplică pedepse celor care le încalcă. După cum am văzut însă. unii jurişti exclud orice drept asupra lor. la rei publicae. Caracterul juridic ale acestei folosinţe se manifestă. nu ca un proprietar. în primul rînd. bunurile res fisci fac parte din patrimoniul statului. prin natura lor.

care obliga proprietarul fondului aservit de a repara suportul pe care se sprijină fondul dominant. în celelalte cazuri servitutea nu trebuie interzisă. deoarece ar contraveni intereselor publice. enumeră bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. În conformitate cu art. chioşcuri). la art. 3. se consideră publice trenurile afectate căilor de comunicaţie (pieţe. 97]. obligaţia de a permite exercitarea unor prerogative de acest tip proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului dominant. bulevarde. 47 din Codul fiscal. Limitarea adusă proprietarului prin instituirea unei servituţi asupra bunului său constă în următoarele: . Constatăm aşa dar că bunurile de uz public nu pot fi grevate cu servituţi. De la această regulă făcea excepţie “servitus oneris ferendi”. pentru necesităţi ale gospodăriei comunale. drumuri şi altele asemenea).proprietarul este nevoit să rabde acţiuni ale proprietarului fondului dominant pe care. Pe terenurile publice se permite amplasarea construcţiilor şi amenajărilor capitale. de aceea orice întrebuinţare a lor în acest sens nu va fi considerată servitute. fără ca aceasta să fie în detrimentul terenurilor publice. ea urmînd să se constituie printr-un act administrativ al organului competent [15. plaje. le-ar fi putut înlătura. pasaje. străzi. în virtutea dreptului său de proprietate. p. 128]. nu poate admite constituirea de servituţi asupra lor. care nu este proprietarul adevărat al acestor bunuri.proprietarul se obligă a se abţine de la atare acţiuni pe care. satisfacerii necesităţilor socialculturale ale populaţiei (grădini publice. poate fi folosit de mai multe persoane. Încă de la romani există regula conform căreia servitutea nu poate conţine obligaţia proprietarului fondului aservit de a face (servitus in facindo consistere non potest) [99. parcuri.Constituţia Republicii Moldova. Trebuie să identificăm situaţia cînd bunul. datorită specificului său. lacuri. ar limita posibilitatea celorlalţi de ale folosi. invers. în virtutea dreptului său. are dreptul să le facă. 51 . . 127. în conformitate cu destinaţia specială a acestor terenuri. scuaruri). p. Unii autori însă menţionează că această interdicţie ar trebui să existe numai în cazul în care constituirea unei servituţi încurcă folosirii sociale. precum şi a construcţiilor şi amenajărilor provizorii uşoare (gherete. Credem că bunurile publice trebuie folosite în strictă conformitate cu destinaţia lor.8 Dreptul de servitute presupune o sarcină Sarcina este o obligaţie care apasă asupra tuturor proprietarilor prezenţi şi viitori ai fondului aservit: obligaţia de a nu exercita anumite prerogative inerente dreptului de proprietate sau. Statul.

A vinde lui C terenul. terenul. Dacă însă ţinem cont că termenul maxim prevăzut de legislaţia în vigoare. acesta are dreptul să ceară în justiţie. În cazul servituţilor. şi anume cînd proprietarului este permis să utilizeze în paralel bunul arendat. În această situaţie. Deosebirea dintre utilizarea contractului şi servituţi poate fi ilustrată prin următorul exemplu: A şi B sînt proprietarii a două terenuri vecine. ţine de o perioadă strict determinată. dreptul său de a exploata sistemul de aprovizionare cu apă va fi respectat de toţi proprietarii terenului aservit. spre deosebire de servitute. Arenda. în a cărui bază B are dreptul de a instala pe terenul lui A o ţeavă. Spre exemplu: 1. conducte de gaz. fiind un drept real. dacă servitutea împiedică proprietarului să-şi folosească bunul conform destinaţiei. Ei încheie un contract. C îi cere lui B să scoată ţeava motivînd îi încurcă să construiască un obiectiv planificat.). B i-a plătit lui A o anumită sumă. O astfel de situaţie poate apărea în cazul arendării terenului pentru extragerea de bogăţii subterane sau pentru instalarea unor sisteme de canalizare. prin încheierii unor contracte. problema se va repeta. la rîndul său. are forţă obligatorie pentru toţi deţinătorii terenului dominant şi ai celui aservit. pentru ca toţi viitorii proprietari să cunoască existenţa ei. de obicei. Pentru acest drept. imobilul aservit continuă să fie utilizat în paralel de către proprietar. Servitutea. unele contracte pot fi desfăcute în mod unilateral. acordă drept de utilizare a bunurilor altuia. arenda poate fi utilizată cu acelaşi succes ca şi servitutea. utilizarea exclusivă a bunurilor arendate. Contractul nu a fost înregistrat. Servitutea trebuia înregistrată. însă existenţa acestui drept. Drepturile ce nasc din contracte au valoare juridică. fără intervenţia proprietarului şi fără dreptul acestuia de a utiliza bunul în perioada arendei. Arenda presupune. are o mare importanţă. pentru a se asigura cu apă. similare servituţilor. Distincţia dintre drepturile reale şi creanţe. 2. însă. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede în acest sens că. arenda poate acorda aceleaşi privilegii ca şi servitutea. este de 99 de ani. iar încălcarea dreptului de servitute să fie contestată în instanţă de judecată. Unicul neajuns al arendei în acest caz constă în faptul că este limitată în timp. B poate propune lui C să plătească din nou pentru utilizarea terenului. partea avînd obligaţia de a repara celeilalte părţi prejudiciile cauzate prin această desfacere. În anumite situaţii. în caz contrar rămîne fără apă. Crearea unei situaţii juridice. Dacă C va vinde. Dacă B va institui însă o servitute. de asemenea. numai în privinţa părţilor contractante. încetarea servituţii. (apeducte. Mai mult decît atît. 52 . de energie electrică etc. de obicei. în acest caz. După expirarea unui an de la încheierea contractului.Acestea sînt caracteristicile esenţiale ale dreptului de servitute care permit determinarea lui de alte realităţi juridice similare.

art. este necesar să admitem că o servitute poate avea drept obiect simplul agrement al terenului dominant. prin dispoziţiile de ordine publică. servitutea de a nu clădi decît după un anumit plan. pe anumite străzi. după cum am amintit. continue şi necontinue. În definitiv. În practică însă. care permite proprietarului fondului dominant să se bucure de o privelişte de care ar fi lipsit dacă proprietarul fondului vecin ar ridica o clădire. cu o anumită înălţime sau chiar într-un anumit stil. Din timpuri străvechi. deşi obiectul ei este mai mult confortul terenului dominant. naturale. pe care servituţile trebuie să le satisfacă sînt limitate şi se regăsesc peste tot mai mult sau mai puţin identice [42. este o adevărată servitute. art. legale şi prin destinaţia stabilită de proprietar (izvorîte din fapta omului). de fapt. Servituţile nu trebuie confundate cu anumite drepturi de uz sau de uzufruct restrîns. lato senso [42. cunoştea diviziunea lor în: 53 . chiar simplul agrement poate intra în noţiunea de utilitate. 4. pozitive şi negative. Trebuie să dăm sintagmei „utilitate şi confort al terenului” o interpretare largă. deoarece în teorie acest obiect poate varia la infinit şi. uzul şi utilitatea imobilului dominant (Codul civil. 389). în practică numărul şi varietatea servituţilor nu este mare. Legea însă nu mărgineşte obiectul posibil al servituţilor ci se mulţumeşte să identifice. Este adevărat că. 5. se impune proprietarilor urbani. Generalizări privind clasificarea servituţilor Clasificarea servituţilor se face după o serie de criterii care rezultă explicit sau implicit din prevederile Codului civil. după nevoile particulare şi posibilităţile materiale [66. servitutea de a nu clădi. s-au făcut încercări de a clasifica servituţile. se pot crea cele mai variate servituţi. urbane şi rurale. Dreptul roman. extragerea materialelor etc. Clasificarea servituţilor §1. Astfel. 428). ca obiect general al tuturor servituţilor. p 264]. aparente şi neaparente. căci necesităţile. Tot astfel.) Secţiunea a 3-a. p.Este aproape imposibilă definirea servituţilor prin obiectul lor specific concret. p. pentru uzul pădurilor. De aceea. 2. 264]. 214]. care nu are alt obiect decît estetica străzii (Codul civil. 3. este greu uneori să stabileşti deosebirile (de exemplu. Diferitele criterii de clasificare divid servituţile în: 1.

Acestea nu erau considerate servituţi adevărate. servitutea personală se deosebeşte de cea predială prin obiect. Aşadar. ele fiind inalienabile. constituite în folosul unei construcţii. numit servitute. actus dreptul de a trece cu animalele. aquae haustus . de a instala în terenul vecinului un apeduct pentru irigarea terenului propriu. are scopul de a echilibra în mod echitabil interesele proprietarului unui teren sau al unui alt imobil (terenul aservit) cu interesele altor persoane către care trece. dreptul de a folosi acest imobil întrun mod sau altul (terenul dominant). Cu alte cuvine. servituţile s-au extinse mai tîrziu şi asupra altor imobile aflate în localităţi urbane. favoruri) proprietarului de teren a cărui prelucrare necesită efectuarea unor astfel de lucrări. în mod inevitabil. Accesul însă era legat de folosirea terenului vecin într-un mod sau altul: de a trece peste el spre terenul propriu şi invers. Aceste servituţi sînt cele mai vechi. avînd termenul limitat la durata vieţii tirularului şi putînd avea în calitate de obiect orice lucru. impusă de factori şi circumstanţele obiective ale vieţii sociale. subiect şi termen. ce înseamnă proprietate funciară (lot de pămînt.).rustice (rurale) – constituite în folosul unui lot de pămînt (iter-dreptul de trecere.servitutes urbanorum legate de terenuri şi de alte bunuri imobile ce se aflau în localităţile urbane.dreptul de a trage apă.personale – servituţi ce se constituiau în folosul unor persoane. Denumirea provine de la caracterul personal al acestora..). . apăreau coliziuni de interese care trebuiau aplanate în mod echitabil printr-un mecanism juridic. etc. Importanţa vitală a prelucrării eficiente a terenurilor înfundate a generat necesitatea accesului acestora la drumurile publice şi la sursele de apă. .dreptul de a lua apă etc. care. fiind cea mai veche. servitutea predială. în urma aranjamentelor funciare. Între proprietarii acestor două terenuri vecine.a. Denumirea provine de la termenul latin praedium. pe de altă parte. apare o dată cu trecerea societăţii umane la îndeletnicirea agricolă şi la instituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole. Astăzi aceste fenomene există sub alte denumiri (uzufruct. clădiri. Servituţile prediale se împărţeau la rîndul lor în: . Servituţile prediale şi cele personale sînt unite prin faptul că şi unele şi latele fac parte din categoria drepturilor asupra lucrurilor altuia (ius in re aliena) şi că sînt incluse în aşa-numitele dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. în baza legii sau actelor juridice. s-au pomenit izolate de drumuri sau de sursele de apă. teren). neconsumptibil. Toate acestea creau. avantaje (posibilităţi. uz. spre drumul public. incomodităţi şi chiar prejudicii proprietarului terenului folosit pentru trecerea sau pentru construirea unui apeduct şi. de regulă. Servitutea predială rustică.prediale – servituţi ce se constituiau în folosul unor imobile. abitaţie ş. Ele au apărut mai tîrziu o dată cu 54 . via-dreptul de trecere cu căruţa. pe de o parte. Apărute mai întîi în localităţile rurale asupra terenurilor.urbane . aquaeductus .

destul de ambiguă ar putea fi eliminată din dreptul modern. iar neaparente . doar cu excepţia prevederilor alin.dezvoltarea oraşelor (servitus protegendi – dreptul de a pătrunde cu acoperişul casei în spaţiul aerian străin.). Conform alin. Legislaţia civilă moldovenească. 3) servituţi pozitive şi negative. de apeduct (cu condiţia ca apeductul să fie exterior) etc. 622 dă ca exemplu de semne aparente: o uşă.acelea care nu se atestă prin astfel de semne. servituţile sînt urbane şi rurale. Din definiţia dată de lege servituţilor neaparente. legea citează servitutea de a nu zidi sau de a nu zidi decît pînă la o înălţime 55 . nu este nevoie de existenţa unor lucrări propriu-zise. Deşi cuvintele lucrări şi semne nu sînt sinonime. servituţile aparente sînt vizibile în exterior. 621 din Codul civil român însă se numesc urbane servituţile stabilite în folosul clădirilor. credem că pentru delimitarea servituţilor în aparente şi neaparente. servituţi de lumină. legiuitorul român prin în art. sînt aparente servituţile care se cunosc prin semne exterioare. Ca exemplu de servitute neaparentă. servituţi de vedere etc. ci este suficientă existenţa unor semne exterioare. Conform art. (5) din art. şi se numesc rurale servituţile stabilite în folosul pămîntului. În dreptul actual ea îşi pierde din importanţă. stilicidii – dreptul de scurgere a apelor de ploaie. (pe lîngă cea română şi franceză) distinge următoarele clasificări ale servituţilor conform art. 429. indiferent de faptul că aceste clădiri se află în oraş sau la ţară. După obiectul lor. cloacae – dreptul de a face canalizare. (1) din articolul 430 al Codului civil. căci nu atrage nici o consecinţă. Această clasificare era importantă în dreptul roman. adică ceea ce determină ca servitutea să poată fi văzută. unde servitutea constituită asupra unei construcţii ce se va edifica ori asupra unui teren ce va fi dobîndit se naşte numai la data edificării ori dobîndirii. rezultă că. pentru ca o servitute să fie aparentă. servitus tigni immittendi – dreptul de sprijin de peretele străin. trebuie să se aibă în vedere semnele exterioare. Cu alte cuvinte. La acest capitol. 430 din Codul civil: 1) servituţi aparente şi neaparente. ceea ce ar fi făcut legiuitorul nostru în Codul civil. sînt deci aparente servituţile de vedere. Legislaţia noastră nu cunoaşte o reglementare detaliată la acest capitol. servituţile sînt aparente şi neaparente. o fereastră.2 Servituţile aparente şi neaparente După felul în care se manifestă. 2) servituţi continue şi necontinue. iar servituţile neaparente nu se manifestă prin astfel de semne şi lucrări. un apeduct. necesare exercitării. Această clasificare. §. din cauza lucrărilor sau semnelor exterioare şi aparente.

Un alt exemplu este cazul unei servituţi de trecere. aceeaşi servitute poate fi aparentă sau neaparentă după împrejurări. 3) servituţile necontinue şi aparente. Există servituţi al căror caracter aparent sau neaparent depinde de natura lor. 433 din Codul civil. Potrivit art. se pot dobîndi. Ea nu exista în dreptul roman şi nu apare decît în dreptul francez abia în sec. Codul lui Napoleon este acela care. clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente se poate combina cu clasificarea în continue şi necontinue. care sînt neaparente pentru că nu se pot manifesta prin lucrări exterioare [75. Putem adăuga că. În acelaşi sens are şi Codul Caragea (art. precum şi cele neaparente şi pozitive. adică de circumstanţele de fapt [42. Iar cît priveşte clasificarea lor. deci continuă şi publică. Clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. este importantă. exercitare şi stingere a servituţilor în general. Astfel. iar cele necontinue neaparente. Iată. clasificarea servituţilor făcută la art.determinată sau de a nu înălţa zidirea. al XVIII-lea. în condiţiile legii. cum este aceea de a păşuna. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. necultivat. prin uzucapiune. ca acea de a nu clădi. numai servituţile continue şi aparente se pot uzucapa. p. 4) servituţile necontinue şi neaparente. au importanţă la reglementarea modului de constituire. cum este acea de a nu construi. după cum vom vedea. face din clasificarea în aparente şi neaparente o clasificare de sine stătătoare. prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesie neviciată. Deşi criticată. sînt neaparente toate servituţile negative. precum şi în aparente şi neaparente. dacă trecerea are loc pe un teren neîngrădit. cum este acea de vedere. 2). de pildă. Dar alin. servitutea de apeduct: dacă apeductul este la suprafaţa pămîntului. atunci servitutea este neaparentă. cap. dacă apeductul este îngropat în pămînt. Potrivit art. Ceea ce face ca servitutea să fie aparentă sau neaparentă nu depinde de natura servituţii. În acest sens. Însă la acea epocă ea se confunda cu clasificarea servituţilor în continue şi necontinue. 56 . pentru prima oară. 623 din Cod civil român. numai servituţile continue şi aparente. 577 al Codului civil român impune ordinea în care acestea trebuie prezentate. fără vreun semn. 4 partea. or. 2) servituţile continue şi neaparente. aceste calităţi ale posesiei nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. p. Astfel sînt în genere servituţile negative. cum este acea de trecere pe o potecă. Clasificarea servituţilor în aparente şi neaparente au o origine recentă. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. În dreptul roman din lui Justinian orice servitute putea fi dobîndită cu bună-credinţă prin uzucapiune de 10-20 ani. 213]. Astăzi. servitutea este aparentă. servitutea este neaparentă. servituţile continue fiind în acelaşi timp aparente. 433]. ceea ce dă naştere la următoarele feluri de servituţi: 1) servituţi continue şi aparente. servitutea este aparentă. ci de felul cum se exercită. Cînd trecerea se face pe o cărare sau pe un drum vizibil. Deci posesia unor astfel de servituţi este prin ipoteză viciată. în genere. mai ales din punctul de vedere al prescripţiei servituţilor.

Servitutea de scurgere a apelor este aceea care dă dreptul să se scurgă apa de pe fondul dominant pe fondul aservit. deşi exercitarea servituţii este întreruptă (nu plouă continuu). Nu continuitatea atribuie servituţii caracter continuu. ferestrele şi alte asemenea”. este necesară intervenţia continuă şi actuală a omului. 430 alin. Să presupunem însă o altă situaţie. sînt continue toate servituţile negative. ne vom afla în prezenţa unei servituţi continue. în a cărei lipsă servitutea nu se exercită şi nu serveşte la nimic. care creează un beneficiu pentru unul din fonduri şi care continuă prin ea însăşi. Servitutea de apeduct este aceea care dă dreptul de a duce apa prin conducte peste un fond străin. Cu alte cuvinte. în care este vorba de o servitute de scurgere a apei provenind dintr-o pompă mînuită de un om. cu toată abstenţiunea actuală. ceea ce determină caracterul de necontinuitate este nevoia intervenţiei neîncetate şi actuale a omului. 612 şi 613. p. Servituţile continue şi necontinue Clasificarea servituţilor după modul de exercitare în continue şi necontinue este făcută în Codul civil la art. situaţie de aşa natură încît. o asemenea servitute este necontinuă chiar dacă apa s-ar scurge mereu. în cazul servituţii de scurgere a apelor rezultate din ploi. deoarece pentru a fi exercitată (pentru ca apa să se scurgă). servituţile al căror exerciţiu este sau poate fi continuu.§3. astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. conform obiectului locului.servituţile pentru a căror existenţă şi exercitare este necesară fapta omului. a fondurilor. Sînt continue. Astfel. 433]. fiindcă constau într-o situaţie de fapt a fondurilor. Servitutea de fereastră sau de vedere este aceea care dă dreptul de a stabili ferestre spre fondul învecinat la o distanţă mai mică de fond decît cea fixată în Codul civil român la art. în doctrina juridică “servitutea continuă este acea care se exercită fără ca omul să fie obligat să facă acte succesive şi repetate de uz. regulamentului de urbanism sau. După cum s-a relevat pe bună dreptate. Tot la această materie. 622 din Codul civil român dă ca exemplu de servituţi continue: “apeductul. De asemenea. în lipsă acestora. Toate aceste servituţi sînt continue. naturală sau stabilită de om. art. Această posibilitate derivă din situaţia. conform legii. scurgerea apelor. iar prin necontinuă cînd se exercită cu întrerupere. Pentru a evita unele confuzii. servitutea se exercită singură. (2). fără intervenţie. ceea ce determină caracterul de continuitate este posibilitatea de a exercita servitutea şi de a profita de ea. o dată 57 . fără a fi necesară fapta omului. şi necontinue . ca aceea de a nu clădi peste o anumită înălţime. deoarece nu impune fapta omului. Proprietarul terenului poate face orice construcţie numai cu respectarea unei distanţe minime faţă de linia de hotar. Dimpotrivă. pe cînd servitutea necontinuă este aceea ce nu se poate exercita decît prin repetarea unor acte pozitive de uz de către titularul ei” [42. trebuie să spunem că prin cuvîntul continuă nu se înţelege că servitutea se exercită neîntrerupt. o dată ce există.

pe fondul aservit (de exemplu.4 Servituţile pozitive şi negative După conţinutul obiectul lor. servitutea de trecere este o servitute pozitivă. dreptul de a extrage materiale dintr-un fond străin. Prin urmare. cînd se referă la apele de ploaie. continue şi neaparente. În primul caz. dacă nu extrage materiale etc. perpetuîndu-se fără intervenţia omului: apa curge singură pe conducte. sînt pozitive servituţile care îndreptăţesc pe proprietarul terenului dominant să facă. pentru că titularul ei poate trece peste terenul aservit ca şi cum ar fi proprietarul lui. pe care. iar negative . Reglementate de Codul civil. proprietarul fondului aservit este împiedicat să-şi exercite dreptul ori acest drept este supus unor restricţii (interdicţia de a nu construi etc. Toate aceste servituţi nu procură nici un folos titularului lor. Astfel. (3) din Codul civil. ca exemplu de servituţi necontinue dreptul de trecere. această servitute uneori este continuă. 58 . dacă nu ia apă. este continuă.).stabilită. se efectuează de cîte ori plouă. titularul nu le-ar putea exercita. dacă nu ar exista servitutea. în realitate însă. în mod direct. uzul unei păduri sau al unui islaz etc. fiindcă scurgerea o dată orînduită. prin natura lor. fiindcă apa nu se scurge decît dacă se aruncă apă menajeră sau se acţionează pompa. servituţile sînt pozitive şi negative. În al doilea caz. 622 din Codul civil român. ci asigură exerciţiul normal al dreptului de proprietate. Servituţile negative sînt. 622 din Codul civil român enumeră. Se poate adăuga şi dreptul de a adăpa sau de a spăla pe fondul altuia. dacă acesta nu face un act pozitiv de folosinţă. Cînd însă scurgerea se referă la apa menajeră sau la apa dintr-o pompă. servitutea de trecere este o servitute pozitivă. de exemplu dacă nu trece peste fond. lumina pătrunde singură prin fereastră şi vederea subzistă singură cît timp nu este astupată. servitutea este necontinuă.acele servituţi care impun proprietarului fondului aservit anumite restricţii în exerciţiul dreptului său de proprietate. dreptul de a păşuna vitele. Conform prevederilor art. 430 alin. adică numai printr-o intervenţie a omului. Tot art. Astfel. fiindcă titularul ei poate trece peste fondul aservit ca şi cum ar fi proprietarul acestui fond sau cea de a lua apă de la o fîntînă situată pe terenul dominant). §. servitutea de scurgere este enumerată printre servituţile continue. anumite acte de folosinţă pe fondul aservit. dreptul de a lua apă de la fîntînă. servituţile pozitive şi cele negative nu constituie adevărate dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. fără vreo nouă intervenţie a proprietarului. alteori necontinuă. servitutea dă proprietarului fondului dominant dreptul de a săvîrşi în mod direct anumite acte de folosinţă. Conform art. necesară la fiecare caz de scurgere. servituţile pozitive dau titularului lor dreptul de a exercita asupra fondului unui alt proprietar anumite acte de uz.

constituite prin destinaţia stabilită de proprietar. Adevăratele servituţi sînt servituţile convenţionale. Proprietarii celor două fonduri. sau. 284]. instituie imediat natura. libertatea proprietarilor este nelimitată.Capitolul II. literatura clasică de specialitate defineşte că servitutea stabilită prin fapta omului constituie o sarcina impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil aparţinînd unui alt proprietar. Existenţa aşa-ziselor servituţi naturale şi legale reprezintă cazul normal. Sub acest aspect. Este de menţionat şi faptul că titularii de fonduri au posibilitatea de a deroga de la normele care reglementează servituţile legale (stabilite prin act juridic). în mod necesar. social şi politic ori regulilor de convieţuire socială. situaţia obişnuită a unor fonduri ce se găsesc în anumite condiţii. relevat faptul că nici servituţile stabilite prin acte juridice (legislative. principiul libertăţii de constituire a servituţilor. stabilită prin convenţie. Ei sînt liberi să instituie orice servitute. Conform art. Servituţile stabilite prin fapta omului Secţiunea I. Totodată. Autorii Codului civil au atribuit servituţii stabilite prin fapta omului o deosebită importanţă. de asemenea.(1) şi articolul 432 din Codul civil reglementează constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar. ce derivă. atît actele cu titlu oneros (vînzare. ci limitare a exercitării dreptului de proprietate. p. donaţie). prin uzucapiune. stabilite prin voinţa omului. De exemplu. din raporturile fireşti de vecinătate [24. cît şi actele cu titlu gratuit (testament. p. conform Codului civil. testament. în vederea unei eventuale parcelări. iar pe de altă parte. Noţiunea de titlu cuprinde. se poate permite vecinului să construiască ori să planteze la o distanţă mai mică decît cea prevăzută de lege. articolul 431 alin. în virtutea dreptului lor de proprietate. fiind considerată cea mai exactă şi cuprinzătoare. 177]. pe de o parte. etc. sau prin destinaţia proprietarului [3. pot hotărî. dezmembrarea dreptului de proprietate. în acest sens. schimb). 428 reiese că proprietarul unui teren sau al unei clădiri poate constitui prin acte juridice orice fel de servitute cu condiţia de a nu fi contrară modului economic. Astfel. Trebuie. de comun acord. Din aceste prevederi rezultă.) nu sînt adevărate servituţi. “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. principiul constituirii servituţilor prin titluri. să facă deschideri 59 . 202]. p. Din definiţia dată în Codul civil de art. Prezentare generală privind servituţile stabilite prin fapta omului Este incontestabil faptul că adevăratele servituţi sînt stabilite prin fapta omului. scopul şi situaţia servituţii unei părţi din teren în favoarea altor părţi”. motiv pentru care legiuitorul nu a enumerat servituţile. cu condiţia de a nu încălca ordinea publică [82. 432.

686 din Codul Napoleon nu sînt exacte. ci numai în favoarea unui fond. 428 în Codul civil al Republicii Moldova. Dacă prevederile art. 281]. care stabileşte. după părerea noastră. în formula Codul lui Napoleon. spre deosebire de celelalte restricţii şi modalităţi normale ale proprietăţii. p. ci este un simplu accesoriu derivînd din natura servituţii. care nu ar folosi unei persoane. obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pozitive [49. dispunînd că nu poate constitui ca servitute obligaţia cuiva de a face un lucru personal şi nici nu se poate stabili cu titlu de servitute o obligaţie în favoarea unei persoane.pentru vederi sub distanţă legală. o servitute asupra unui fond. El poate să fie ţinut să întreţină lucrările necesare exerciţiului servituţii. orice drept profită unei persoane un drept în favoarea unui fond. la adoptarea Codului civil. p. deoarece nu formează obiectul principal al servituţii. 432 din Codul civil. această obligaţie accesorie la o servitute se deosebeşte de obligaţiile personale ordinare prin faptul că se transmite o dată cu servitutea. numite servituţi naturale şi legale [42. Totodată. în mod suficient. în mod accesoriu. art. anume proprietarului fondului dominant. din definiţia servituţii prezentată la art. în principiu. că o servitute profită unei persoane numai prin faptul că posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. în loc de a se transmite moştenitorilor. Pentru a profita de servitute. Într-adevăr. nu este exactă [3. a pornit anume de la ideea delimitării servituţilor de dreptul vecinătăţii. 686 din Codul lui Napoleon conţine o restricţie. De asemenea. în special asupra art. necesar pentru a face posibil exerciţiul ei. persoana trebuie să 60 . precum şi prin faptul că proprietarul aservit se poate elibera abandonînd fondul. categorică. şi acest adevăr rezultă. servitutea nu poate fi dobîndită. Trebuie să admitem însă. Există anumite servituţi care atrag. adică o dată cu fondurile. ele conţin totuşi un adevăr. în mod valabil. 432 din Codul civil. Servitutea însăşi foloseşte unei persoane. independent de fonduri. Servitutea nu poate fi dobîndită de către uzufructuar sau chiriaş. Pentru a stabili. Legiuitorul moldav. cel care instituie servitutea trebuie să fie proprietarul fondului aservit şi să aibă. Această obligaţie nu contravine prevederilor art. Servituţile stabilite prin fapta omului sînt singurele care merită numele de servitute. p. capacitatea de a înstrăina. 285]. o excepţie de la prevederile art. 428 din Codul civil. Codul civil român nu a reprodus această ultimă dispoziţie deoarece. 52]. Făcînd un studiu comparat în materie. cu respectarea condiţiilor stipulate în contractul de servitute. dacă este capabil de a dobîndi. De altfel. în acelaşi timp. se impune o remarcă: în această problemă. să facă streaşina casei astfel încît apa rezultată din ploi să se scurgă de pe terenul său. în mod activ şi pasiv. în favoarea fondului dominant decît de către proprietarul lui.

pentru că acest drept procură un agrement sau o utilitate personală. au fost trase diferite concluzii. În fine. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual al imobilului.posede imobilul. Servitutea stabilită prin fapta omului poate avea acelaşi caracter. Autorii susţin că natura servituţii nu constă în faptul ca cineva să facă ceva. încît unele folosinţe pot fi stabilite fie cu titlu de servitute. a căror consecinţă era inegalitatea şi ierarhia pămînturilor unele faţă de altele şi inegalitatea socială a proprietarilor acestor pămînturi. şi uzufruct. adesea. şi întronată egalitatea pămînturilor între ele. 196]. ar putea să reapară prin crearea unor servituţi reale avînd ca obiect obligaţii personale perpetue. Cu alte cuvinte. fie cu titlul de o simplă obligaţie pur personală. În Franţa în secolul al XVIII-lea. Dacă legea a mai formulat-o în mod expres. ci şi pentru orice proprietar al lui prezent sau viitor. independent de posesiunea unui fond. Între servitutea reală şi obligaţiile personale există o deosebire fundamentală. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute [47. Ulpianus spunea: Nemo potest servitutem acquirere nisi qui habet praedium. De aici. Autorii Codului Napoleon. în mod activ şi pasiv. astfel încît se transmite tuturor dobînditorilor 61 . p. au fost suprimate toate aceste servituţi feudale. ce se rezolvă prin interpretarea convenţiei făcute de părţi. uz şi servituţile personale. s-a susţinut ideea că dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi numit servitute. ci numai ca cineva să sufere sau să nu facă ceva. de a lua nisip pentru sticlărie. el trebuie numai să nu îl tulbure pe titularul servituţii în exercitarea acestui drept. Astfel. stipulat în dreptul roman. admit că unui fond se poate impune cu titlul de servitute o sarcină folositoare funcţionării unei industrii instalate pe un fond vecin. pe de o parte. obligau totuşi proprietarul la îndeplinirea unor servicii personale pozitive şi perpetue. Unii autori. este fiindcă în Evul Mediu îşi făcuseră apariţia numeroase sarcini care. deşi stabilite asupra pămîntului. Proprietarul fondului sau terenului aservit nu are nici o obligaţie principală pozitivă. concomitent cu egalitatea între persoane. o simplă chestiune de fapt. Am văzut că. 428 din Codul civil). iar titularul poate exercita dreptul fără a fi proprietar. de curînd abolită. Acest caracter al servituţii exista deja în dreptul roman. Anume în faptul acesta constă deosebirea dintre servitutea reală. şi anume că servitutea este legată de fond. de altfel controversate. prin natura ei. şi anume dreptul de a lua pămînt pentru cultura ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor. servitutea este o sarcină care grevează un imobil (art. pe de altă parte. Confuzia dintre uzuri şi servituţile reale este atît de uşoară. ca Mureşan şi Luţescu. deosebirea este. ci uz. se temeau că inegalitatea feudală. fie cu titlu de drept real de uz. Această regulă derivă în mod logic din caracterul real al servituţii.

p. Servitutea. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. în baza principiului libertăţii convenţiilor. 283]. Sînt îngrădiri ale dreptului de proprietate: . precum şi restricţii normale ale dreptului de proprietate. art. revin proprietarului”. 118]. (5) din Constituţia Republicii Moldova dispune: “Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi. normală. astfel încît este independentă de fond şi se transmite în mod activ moştenitorilor. un regim comun. Domeniul de aplicare Vecinătatea a două proprietăţi creează o stare de fapt din care derivă anumite obligaţii ale unui proprietar faţă de altul şi anumite restricţii ale dreptului fiecăruia dintre ei. cu titlu universal sau particular. liberă şi deplină. simple moduri de a fi ale proprietăţii funciare. p. la care sînt supuse toate fondurile. care obligă fondul inferior să primească apele ce curg în mod natural de pe un fond superior (art. iar servitutea trebuie să prezinte o utilitate nu numai pentru proprietarul actual. . Codul civil clasează aceste îngrădiri şi obligaţii în art. O servitute profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant şi numai în această calitate. o derogare de la ordinea normală a dreptului subiectiv de proprietate. izvoarelor (pînzelor freatice). 382). care este în genere. persoana trebuie să posede imobilul. cel puţin teoretic [42. este. §.1018-1019) [48. 62 .scurgerea apelor. dimpotrivă.aceste fonduri. 377-394 din Capitolul V. potrivit legii.1 Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. Astfel. De aceea. ci pentru orice proprietar prezent sau viitor al imobilului (Codul civil german.folosirea apelor. dacă aceşti moştenitori nu dobîndesc fondurile [42. 381) . Obligaţia. „Dreptul de vecinătate”. o situaţie generală. servituţile stabilite prin fapta omului sînt nelimitate în număr şi pot avea obiectele cele mai variate. 46 alin. precum şi la respectarea celorlalte sarcini care. nu grevată şi dezmembrată. dar nu se transmite moştenitorilor proprietarilor de fonduri. Părţile pot cere orice servitute. art. prin natura sa. 281]. astfel încît cantitatea sau calitatea apei să nu fie modificată în dezavantajul proprietarului unui alt teren (art. este legată de persoană şi o urmează. Îngrădirile legale reprezintă. Pentru a profita de servitute. p. care obligă pe proprietar în anumite cazuri să nu schimbe cursul unei ape.

regulamentului de urbanism sau. 26-33] . astfel încît să nu aducă atingere drepturilor proprietarului vecin (art.. 214]. 2) servituţile sînt drepturi reale care nu impun niciodată prestaţii pozitive în sarcina proprietarilor imobilelor asupra cărora au fost constituite. plantaţii sau garduri vii ori să le sădească la o anumită distanţă de hotarul cu fondul vecin.distanţa pentru construcţii. Îngrădirile legale de interes privat nu constau numai din servituţi naturale şi legale [50. Un proprietar îşi înstrăinează imobilul prin convenţie şi poate stabili împreună cu cumpărătorul ca dreptul de proprietate dobîndit de acesta prin convenţia încheiată să sufere anumite îngrădiri. p. pentru a înlătura starea de conflict care s-a crea dacă fiecare vecin ar exercita fără restricţie dreptul său de proprietar (de exemplu. Pentru ca o atare clauză de îngrădire să fie valabilă. zăpada sau gheaţa să cadă exclusiv pe teritoriul proprietarului (art. Proprietatea poate fi îngrădită şi prin convenţia dintre părţi. în lipsă. Ele nu sînt obligaţii personale ale unui proprietar faţă de altul. . cumpărătorul unui astfel de imobil poate renunţa la o parte din prerogativele dreptului său doar temporar. proprietarul în acest sens este ţinut numai prin faptul că are un fond aservit. fiind impuse tuturor terenurilor ce se găsesc în această situaţie. un proprietar nu poate dărîma o casă sau nu poate face săpături fără a lua măsuri pentru a nu-l vătăma pe vecin) [4. 389). putînd fi eliberat prin a renunţa la fond sau a-l delăsa. Atît îngrădirile legale enumerate. încît apa. 63 . conform legii.instalarea liniei de demarcare a hotarului. pe baza căreia orice proprietar poate obliga pe vecinul său să ia parte la instalarea unui hotar stabil de demarcare sau la restabilirea unui hotar deteriorat (art. . Starea de vecinătate a două fonduri îi obligă pe proprietari la orice restricţie generală. ci se stabilesc asupra fondului. care obligă pe proprietar a nu sădească arbori. conform obiceiului locului. care obligă pe proprietar să lase pe proprietarul fondului înfundat să treacă pe teritoriul său (art. care obligă pe proprietar să construiască astfel acoperişul casei. stabilite în folosul şi în sarcina numai a unor terenuri.picătura streşinii. 391).trecerea prin proprietatea străină. pe cînd îngrădirile dreptului subiectiv de proprietate impun prestaţii pozitive [36. pe cînd servituţile sînt derogări de la regimul normal al acestui drept. Între servituţi şi îngrădirile ce derivă din vecinătate există următoarele deosebiri: 1) îngrădirile ce derivă din vecinătate constituie regimul normal al dreptului de proprietate. 315]. 393). . 386). să construiască în anumite condiţii de distanţă [46. lucrări şi plantaţii. p. cît şi servituţile sînt drepturi reale. 154]. p.

(4) din Constituţie şi art. iar la art. Nu pot fi stabilite servituţi prin fapta omului asupra bunurilor din domeniul public. pot hotărî dezmembrarea acestui drept. De exemplu. există în cazul proprietăţii private. în timp ce. se impune o reglementare mai riguroasă a acestora din urmă. (2) că “statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular. persoanele juridice prin care se administrează bunurile din domeniul privat pot stabili servituţi prin fapta omului. în cazul servituţii. unităţile administrativ-teritoriale. se pot constitui servituţi prin fapta omului dacă legea nu dispune altfel. cumpărătorul unui imobil acceptă anumite restricţii în exercitarea dreptului său ca urmare a convenţiei între el şi vînzător. iar servituţile sînt perpetue. vedem că asupra bunurilor din domeniul public al statului se pot constitui servituţi dacă ele se confundă cu natura şi destinaţia acestor bunuri. (2). în virtutea dreptului lor de proprietate. 9 alin. străzile care primesc apele ce se scurg fireşte de pe proprietăţile private ale particularilor. amintind că bunurile din proprietatea privată sînt alienabile. 127 alin. 296 din Codul civil) sînt supuse dreptului comun. bunurilor declarate inalienabile conform art. Servituţile stabilite prin fapta omului. dobîndirea comunităţii zidului unui edificiu public. 127 alin. îngrădirile pot exista asupra unui singur fond. Dacă servitutea presupune existenţa a două fonduri vecine. Prin prisma Legii nr. 64 . Constituţia la art. O altă distincţie constă în faptul că. sînt impuse de situaţia celor două fonduri. (3) şi (4) din Codul civil. Întrucît bunurile din domeniul privat al statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale (art. precum şi a Legii nr. 296 alin. 523-XIV din 16 iulie 1999 cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale. Din legile menţionate se desprinde ideea că “servituţile asupra bunurilor din domeniul public sînt valabile numai în măsura în care aceste servituţi sînt compatibile cu uzul şi interesul public căruia îi sînt destinate bunurile afectate”. (1) stipulează că “proprietatea este publică şi privată”. Deoarece între îngrădirile dreptului de proprietate şi servituţi pot fi confuzii. Prin urmare. în cazul îngrădirilor convenţionale.O deosebire între îngrădirile convenţionale şi servituţi constă în faptul că primele au un caracter temporar şi se instituie pentru un interes legitim şi serios. dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii”. proprietarii celor două fonduri. statul. ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. dar fără a se aduce atingere destinaţiei fondului. 981-XIV din 11 mai 2000 privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor. existînd în timp cît există cele două imobile.

în teorie cel puţin. orice servitute vor găsi de cuviinţă. Noţiunile de “uz” şi “utilitate” apar în sensul cel mai larg. va creşte şi întinderea servituţii fără a situaţia proprietarului fondului aservit. numărul şi varietatea acestor servituţi nu sînt chiar atît de mari. după necesităţile şi capacităţile materiale ale persoanei.2 Obiectul servituţii stabilite prin fapta omului. Servitutea prin fapta omului are ca obiect folosinţa directă a fondului aservit de către proprietarul fondului dominant. se impun şi două restricţii referitoare la stabilirea servituţilor: 1) să nu contravină ordinii publice. întinderea ei nu poate fi depăşi limita convenită. dacă este în folosul fondului. Dacă servitutea a fost stabilită prin titlu. implicit a-l dezmembra. Din articolele 315-319 ale Codului civil. libertatea lor este nelimitată. se desprinde ideea că proprietarul este liber a înstrăina dreptul său. prevederile contractuale sau obiceiul (cutuma). să deroge de la normele ce reglementează servituţile în genere şi să stabilească o servitute contrară. creînd posibilitatea celor mai variate servituţi. Faptul aceasta nu va conferi servituţii un caracter de folosinţă personală. deoarece necesităţile pe care servituţile sînt chemate să le satisfacă sînt şi ele limitate. Modurile de stabilire Potrivit art. Dacă întinderea servituţii nu este fixată. se are în vedere necesitatea din timpul constituirii. pe proprietăţile lor sau în folosul proprietăţii lor. obiectul poate varia la infinit. La o analiză a modurilor de stabilire a servituţilor prin fapta omului. 620 din Codul civil român prevede: „Este iertat proprietarilor a stabili. deoarece. În practică însă. identice la un moment dat. proprietarii a două fonduri pot hotărî de comun acord dezmembrarea drepturilor lor. Totodată. am menţiona că art. nici sub pretextul creşterii necesităţii fondului dominant. 428 din Codul civil.§. servitutea se restrînge la necesităţile fondului dominant. prin convenţie. în virtutea dreptului de proprietate. şi întinderea dreptului de servitute. 65 . Sub acest aspect. O dată cu creşterea necesităţilor fondului dominant. obiectul general al servituţii este uzul sau utilitatea imobilului dominant. pe cît timp aceste servituţi nu vor impune proprietarului fondului servient obligaţia unui fapt personal şi pe cît aceste servituţi nu vor fi contrare ordinii publice”. Utilitatea pentru fondul dominant determină. Potrivit dispoziţiilor Codului civil. 2) să nu impună proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. Proprietarii a două fonduri au posibilitatea ca. dat fiind faptul că servituţile prin fapta omului pot fi stabilite prin convenţii. ea continuînd să rămînă o folosinţă reală în utilitatea imobilului fondului dominant. nu impune o obligaţie personală şi nu contravine ordinii publice. în genere. Potrivit dispoziţiilor generale.

A două prohibiţie este că prin servitute nu se impune proprietarului fondului aservit obligaţia unui fapt personal. 605]. nu însă un drept personal împotriva proprietarului fondului aservit. În acest caz. În opinia noastră. Utilitatea fondului este o utilitate pentru proprietarul fondului şi invers.De exemplu. dreptul de a vîna sau pescui pe un fond străin nu poate fi stabilit cu titlu de servitute. În acest sens servitutea are ca drept obiectiv folosinţa directă de către titularul ei a fondului aservit şi nu o prestaţie a lui personală. se consideră servitute stabilită prin fapta omului acordul prin care se permite vecinului să construiască sau să planteze la o distanţă mai mică decît cea legală ori să facă deschideri de vedere sub această distanţă legală. proprietarul fondului aservit trebuie să întreţină fondul. p. tradusă într-o sarcină asupra fondului aservit. p. utilitatea creată pentru proprietar devine o utilitate a fondului şi constituie servitute cînd. Servitutea fiind un drept real şi direct asupra unui fond. doar trebuie să-l lase pe titularul fondului dominant să-şi exercite dreptul de servitute. ci a fondului (de exemplu. fiindcă acest drept procură o utilitate pur personală. 794]. considerînd că servitutea nu trebuie să fie constituită în folosul unei persoane. 66 . proprietarul fondului dominant dobîndeşte asupra fondului aservit o porţiune din dreptul de proprietate. Această prohibiţie nu se raportă la obligaţia proprietarului fondului aservit de a executa anumite prestaţii pentru a putea fi exercitată servitutea. deoarece acest drept este înfiinţat în interes obştesc şi public [5. În cazul servituţilor de trecere. Proprietarul fondului se poate elibera abandonînd fondul. nu va fi validă convenţia prin care s-ar desfiinţa dreptul de trecere stabilit în favoarea fondului înfundat. Dimitrie Alexandresco este de altă părere. După cum am afirmat. perpetuu. ci numai cu titlu de uz. iar servitutea prezintă o utilitate pentru aceasta. încît servitutea să poată fi realmente exercitată. Această condiţie este particulară servituţilor. Proprietarul fondului aservit nu are nici o obligaţie. este constituită în mod statornic. legiuitorul punînd accent pe interdicţia de a nu se construi sau dobîndi servituţi care ar aduce atingere libertăţii individuale. şi nu moştenitorilor proprietarului independent de fond. servitutea se constituie pentru uzul şi utilitatea unui imobil. trebuie să existe un raport natural între fondul dominant şi servitute. independent de posesiunea unui fond şi titularul unui asemenea drept îl poate folosi fără a fi proprietar) [6. Această obligaţie accesorie la o servitute se transmite o dată cu fondurile. servitutea profită unei persoane numai prin faptul că persoana posedă imobilul dominant. dar procură folos şi proprietarului fondului dominant. Deşi îi este impusă obligaţia unui fapt personal.

Constituirea servituţii. Aceste servituţi se constituie în temeiul legii. 389 alin. limitele normale ale proprietăţii creează obligaţii numai pentru proprietar.1 Servitutea privind distanţa pentru construcţii. legea poate consacra dreptul proprietarului viitorului fond dominant de a cere constituirea unei servituţi şi obligaţia proprietarului viitorului fond aservit de a accepta acest drept. 274). problema se soluţionează în justiţie. „orice construcţie. prevede anumite obligaţii în folosul fondului vecin şi situaţia cînd legea prevede dreptul persoanei de a cere constituirea unei servituţi. a cărui proprietate a fost limitată. Natura juridică a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului §. dar acestea nu vor fi servituţi. foarte importante. Secţiunea a 2-a. lucrare sau plantaţie se poate face de către proprietarul terenului numai cu respectarea unei distanţe minime faţă 67 . creează obligaţia universal negativă a tuturor. după cum am mai menţionat. soluţionate pe cale judiciară. ci este necesar ca ele să fie cerute şi acceptate. Servituţile se deosebesc de limitele normale aduse dreptului de proprietate prin faptul că constituirea lor se face la cererea persoanei. aceea ce înseamnă că. ci doar raporturi obligaţionale. (1) din Codul civil. În unele situaţii însă. Codul civil al Federaţiei Ruse prevede numai posibilitatea de creare a servituţilor obligatorii (art. Legea prevede strict cazurile şi scopurile cînd trebuie de instituită obligatoriu o servitute (cînd proprietarul imobilului nu are posibilitatea de a-l exploata decît cu folosinţa fondului vecin). Aceste servituţi. trebuie recunoscute de lege. stabilind limitele dreptului de proprietate. dar. poate fi obligată la constituire. iar dacă acesta refuză. iar servituţile. nu prin lege. Trebuie să facem o distincţie între limitările normale şi servituţile obligatorii. legea poate da persoanei care are nevoie de servitute dreptul de a cere constituirea ei. este un act de voinţă al proprietarului. Proprietarii sînt liberi să încheie între ei convenţii care le-ar garanta o astfel de posibilitate. dimpotrivă. prevăzută de lege. fiind drepturi reale. are dreptul să ceară de la proprietarul fondului vecin instituirea ei. se numeau obligatorii. pe cînd limitele se stabilesc prin act normativ. adică între situaţiile cînd legea. ele nu se constituie prin faptul adoptării legii. iar dacă nu. în care există necesitatea constituirii unei servituţi. proprietarul unui fond vecin care nimereşte în situaţia. iar cealaltă persoană dacă se întrunesc condiţiile legale. în literatura rusă veche. Astfel. deoarece servituţile. lucrări şi plantaţii Conform prevederilor art.Astfel.

Servitutea poate fi constituită şi de un mandatar al proprietarului. regulamentului de urbanism sau.de linia de hotar. astfel încît sa nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin”. imperiul art. Cît priveşte distanţa şi lucrările intermediare pentru anumite construcţii. Servitutea de a avea construcţii. Articolul menţionat. în lipsă acestora. atît proprietarul fondului dominant. arbori şi plantaţii la o distanţă inferioară se poate dobîndi fie prin titlu. (2) că „arborii. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. De la această reglementare imperativă. constă în faptul că proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor. este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. pot încheia un contract de servitute privind distanţa pentru construcţii. indicată în contract ori stabilită la înţelegerea părţilor. care se referă doar la dreptul vecinătăţii. în care să prevadă posibilitatea de a construi sau de a planta la o mai mică distanţă decît cea legală. adică dreptul de a avea plantaţii sau construcţii la o distanţă inferioară. care trebuie să fie constituită la o anumită distanţă.). chiar şi în cazul cînd plantaţiile sînt la o distanţă reglementară. conform obiceiului locului. (1) şi (2) din Codul civil. să taie şi să-şi oprească rădăcinile care au pătruns pe terenul său de pe terenul vecin. a plantaţiilor şi a gardurilor vii. fie prin prescripţie achizitivă. Pentru a stabili o servitute privind distanţa pentru construcţii. fierărie. 68 . Astfel. Sancţiunea pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute art. Proprietarul care a constituit o servitute asupra unui fond poate să instituie şi altele. vecinul poate să ceară tăierea crengilor ce se întind peste terenul său. trebuie sădiţi la distanţa stipulată de lege. plantaţiilor ori gardurilor pe cheltuiala proprietarului terenului pe care acestea sînt ridicate. cu anticipaţie. plătită anual. renta etc. pot deroga proprietarii ambelor fonduri. depozit de materii corosive etc. însă cu respectarea unor condiţii sau clauze contractuale (de exemplu. Distanţa dispare cînd proprietarul terenului a obţinut servitutea contrarie. întrucît stabilirea unei servituţi presupune înstrăinarea parţială a proprietăţii. plata unei sume de bani.). lucrări şi plantaţii. lucrări şi plantaţii. conform legii. cu excepţia celor mai mici de 2 metri. Iar dacă această servitute dispare sau încetează. De asemenea. învestit prin procură. fie prin destinaţia proprietarului. sobă. stabileşte la alin. cînd plantaţiile mor sau se scot. 389 alin. Cel îndreptăţit la rentă poate pretinde oricînd ca debitorul său să îi achite preţul terenului pe care s-a construit. dar care să nu fie mai mică de 2 metri de linia de hotar”. convenţional sau legal. 389 din Codul civil reîncepe. Compatibilitatea servituţilor stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. această limită se referă la un anumit tip de construcţii (cuptor. Renta trebuie să fie făcută în bani. cît şi cel al fondului aservit. de regulamentul de urbanism sau de obiceiul locului.

O dată stabilită servitutea de vedere asupra unei construcţii sau instalaţii. Dar. respectiv dreptul de a avea deschideri de vedere situate la o distanţă faţă de hotar mai mică decît cea prevăzută prin lege poate fi dobîndită prin titlu. servitutea contrară. la un anumit termen. Se vor putea însă crea deschideri care să servească numai pentru aerisirea şi iluminatul natural al imobilului (deschideri pentru aer şi lumină). decît delăsînd fondul [42. la orice înălţime şi distanţă faţă de fondul vecin. servitutea privind distanţa pentru construcţii. se menţionează: „Dacă construcţia sau instalaţia a fost ridicată respectîndu-se distanţa de la hotar stabilită de lege. la alin. normele de urbanism trebuie respectate de orice persoană fizică sau juridică ce construieşte un imobil care trebuie integrat planului de urbanism general din localitatea respectivă. Dreptul de proprietate imprimă acestei servituţi perpetuitate. uzucapiune sau prin destinaţia proprietarului [71. Servitutea nu se stinge. el nu are un alt mijloc de a se elibera. 200]. Proprietarul fondului aservit duce povara servituţii (este grevat cu servitute). Totodată. proprietarul fondului dominant nu poate cere interzicerea ridicării sau exploatării acestora. prin moartea proprietarului fondului dominant sau al celui aservit. p. reglementarea de la art. Prin prisma acestor idei. 379 alin. Într-adevăr.Respectarea distanţelor stabilite de proprietarii fondului dominant şi aservit este obligatorie. lucrări şi plantaţii este perpetuă prin natura sa. atîta timp cît proprietarul fondului dominant nu renunţă la ea. (1) din Codul civil stabileşte: „Proprietarul poate cere interzicerea ridicării sau exploatării unor construcţii sau instalaţii despre care se poate afirma cu certitudine că prezenţa şi utilizarea lor atentează în mod inadmisibil asupra terenului său”. planului de amenajare a teritoriului etc. Perpetuitatea însă nu împiedică părţilor să mărginească durata servituţii. deoarece sînt un atribut al dreptului de proprietate şi nu aduc nici un prejudiciu vecinului. ca uzufructul. Spre deosebire de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. p. În cazul în care povara este prea grea. Se are în vedere că un proprietar poate ridica pe terenul vecinului un zid chiar pe 69 . (2) al aceluiaşi articol. Acţiunile în justiţie privind clauzele de nerespectare a distanţei pentru construcţii. lucrări şi plantaţii sînt de competenţa instanţei în a cărei rază teritorială se află acestea. §.2 Servitutea de vedere Conform dreptului vecinătăţii. demolarea sau interzicerea exploatării acestora poate fi cerută doar în cazul în care afectarea inadmisibilă s-a produs în mod evident”. 263].

p. Aşadar. în actul de dobîndire. Or. cum sînt ferestrele obişnuite ce se pot deschide. însă în mod diferit. cum este numită servitutea de lumină în Franţa. ceea ce nu se întîmplă decît atunci cînd starea de fapt pe care consimţămîntul o transformă în servitute se manifestă la exterior în mod neîndoielnic [42. Astfel. dacă deschiderile în cauză sînt pentru aerisire sau pentru vedere şi să dispună zidirea celor din urmă. urmează instanţa de judecată să stabilească. Proprietarii fondurilor sînt acei care ar stipula în mod expres. legiuitorul a considerat că vecinul pe a cărui proprietate se instituie servitutea de vedere nu s-ar simţi stingherit de posibilitatea celuilalt de a avea mereu vedere asupra fondului său ori alte comodităţi. neîndoielnic şi precis. dar care dau o vedere asupra fondului vecin. restituire sau revendicare. instanţele judecătoreşti trebuie să verifice din oficiu. vues sau jours libres. şi servitutea de vedere se manifestă în mod vădit. care au în vedere nu doar interesele celor ce revendică. jours sau jours de souffrance. este o înţelegere amiabilă între proprietarii celor două fonduri vecine. conform actelor normative în materie. Este aceeaşi situaţie ca şi în cazul restituirii imobilelor trecute în proprietatea statului. în funcţie de dimensionare şi tip de construcţie. Luminile. În caz de neînţelegere sau litigiu. la români. cu ocazia judecării acţiunilor în constatare. cu respectarea condiţiilor servituţii stabilite. pentru ca să fie admis consimţămîntul tacit. dacă proprietatea se prestează la o restitutio in integrum sau este necesară constatarea că aceasta este afectată de servituţi. sînt deschideri ce procură o vedere spre vecin şi servesc pentru a aduce lumină. Ţinînd seama de cele menţionate. Anume prin actul de dobîndire se poate dovedi că ei consimt în mod tacit să menţină servitutea şi să o continue. 144]. p. Codul lui Napoleon a reglementat ambele feluri de deschideri. printre limitările aduse dreptului de proprietate asupra imobilelor restituite. ori vederi. sînt deschideri prin care pătrunde nu numai aerul sau lumina. el le îngăduie chiar într-un zid aflat la hotarul 70 . 293]. revendicate sau ca urmare a acţiunilor în constatare se numără şi servitutea de lumină. care nu sînt mai puţin supărătoare pentru vecin. modificarea stării de fapt anterioare a imobilului. Astfel. În ceea ce priveşte aşa-zisele deschideri. că trebuie să suporte existenţa unor drepturi născute legal în beneficiul unor alte subiecte de drept [55. Prin urmare. nu s-ar putea şti cu precizie dacă au înţeles noii proprietari să consimtă în cunoştinţă de cauză la ceva. Unele. lumini. Or. trebuie să reiasă în mod neîndoielnic din împrejurări. legiuitorul francez deosebeşte două feluri de deschideri într-un zid.hotarul fondului. Astfel. ci şi protecţia socială a celor ce deţin – cu orice titlu – construcţia în litigiu. ori. cum sînt numite în legislaţia românească.

pentru vederile drepte. 379 se ocupă de vederi şi impune ca ele să fie la oricare distanţă de limita proprietăţii vecine. doar în dreptul vecinătăţii la art. La stabilirea servituţii de vedere. O dată stabilită servitutea de vedere.proprietăţii. părţile 71 . Este de reţinut. şi piezişe. vederile făcute într-un zid care este perpendicular sau oblic faţă de direcţia hotarului. Prohibiţia de a avea vederi mai aproape decît la o anumită distanţă de vecin. 379 „Atentarea inadmisibilă”. Sancţiunea acestei servituţi constă în dreptul vecinului de a cere închiderea deschiderilor făcute la o distanţă de fondul său mai mică decît distanţa legală. este o restricţie adusă dreptului de proprietate. cum sînt ferestrele. 379 din Codul civil se referă la dreptul vecinătăţii sau. în lipsă de text expres care să stabilească o distincţie. 380 din Codul civil. Vederile. toate deschiderile sau ieşirile analoage. art. care sînt mai supărătoare pentru vecin. unde legiuitorul a aplicat. prin analogie. o regulă identică aceleia pe care legea o prescrie pentru vederi. chiar dacă zidul în care sînt făcute aparţine în întregime proprietarului care le-a făcut. asimilînd astfel luminile sau vederile. Distanţa la care se pot deschide vederi variază. balcoanele şi. se impune observarea unei distanţe la care sînt făcute şi limita proprietăţii vecine. 678 şi 679). Anume aici este vorba de o servitute şi de o consecinţă a coproprietăţii zidului comun. legea nevorbind decît de vederi. Astfel. ea nu poate întinde la lumini. Primele sînt mai supărătoare pentru vecin decît ultimele. vederilor sau luminilor. cu condiţia ca zidul să nu fie comun şi ca luminile să se afle la o anumită înălţime deasupra podelei camerei pe care o luminează (Codul lui Napoleon. Totodată. În realitate. se aplică tuturor deschiderilor. deosebirea dintre vederi şi lumini este o chestiune. o excepţie de la caracterul absolut al proprietăţii. vederile făcute într-un zid paralel cu hotarul fondului. 676 şi 677). ce ar putea fi o suverană apreciere a instanţelor de fond. de fapt. De aceea. Codul civil moldovenesc nu a reglementat în mod expres servitutea de vedere. În orice caz. art. proprietarul poate cere vecinului să ia măsuri pentru prevenirea acestui pericol. în genere. servitutea pe care am studiat-o este şi ea o simplă servitute. proprietarul fondului aservit poate să privească aşa cum vrea spre proprietatea vecinului său şi să deschidă ferestre asupra acestei proprietăţi. conform art. fiindcă procură o vedere mai comodă asupra fondului său. de asemenea. după cum vederile sînt drepte sau piezişe. şi ca atare este de strictă interpretare. consideră unii autori. Regula de la art. că ori de cîte ori stabilesc prin convenţie alte distanţe decît cele legale. indiferent de faptul că sînt făcute într-un zid sau într-un (gard) hotar comun. dacă există pericolul prăbuşirii construcţiei de pe terenul vecin peste terenul său. nu se pot face decît la o anumită distanţă de hotarul proprietăţii (art. luminile sau vederile pot fi drepte. fiind generală.

Servitutea de trecere Pentru a nu se face o confuzie în acest sens. pentru exploatarea propriului fond. „servitutea de trecere poate fi răscumpărată de proprietarul terenului aservit dacă există o disproporţie vădită între utilitatea pe care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit”. Ea se naşte cînd un proprietar a dobîndit servitutea contrarie. p. Din moment ce legiuitorul a încadrat în Codul civil un astfel de articol.trebuie să insereze aceasta într-un titlu. Reglementarea juridică a servituţii de trecere în dreptul civil moldovenesc urmează a fi începută descriind prevederile art. Astfel. Această servitute se creează pentru a permite proprietarului fondului înfundat accesul în vederea folosirii normale a proprietăţii sale [9. 72 . conform prevederilor alin. Ea se poate constitui atît în favoarea terenurilor. cît şi a construcţiilor. poate solicita de la vecinul său un drept de trecere la calea publică. şi anume de a permite utilizarea fondului său în cazurile prevăzute de această normă. cu toate condiţiile şi reglementările prevăzute la art. amintim că accesul pe terenul altuia. 391 şi 392 din Codul civil. (1). deoarece atare servituţi se dobîndesc nu prin posesiunea de 15 ani. Articolele menţionate instituie o obligaţie tuturor vecinilor. O definiţie posibilă a unei astfel de servituţi ar consta în faptul că proprietarul al cărui loc este înfundat. ea are cea mai mare aplicabilitate practică. ci numai prin titlu sau destinaţia proprietarului. adică dreptul de a avea vederi la o distanţă mai mică. şi tocmai această servitute contrarie se numeşte servitute de vedere propriuzisă. care. precum şi trecerea prin proprietate străină. convenţie sau testament. adică nu are o ieşire comodă la calea publică. prin acordul părţilor. se referă în unanimitate la dreptul vecinătăţii şi nu la o servitute de trecere clasică ce ar exista în acest sens. Deoarece servitutea de trecere se constituie prin titlu. În cazul constituirii unei treceri în temeiul unei servituţi de trecere. poate fi efectuată sub formă de plată unică. 442 „Răscumpărarea servituţii de trecere” din Codul civil. 15-27]. acelaşi timp. obligîndu-se a-l despăgubi pentru inconvenientele cauzate astfel. iar prin titlu se înţelege orice act juridic cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. fiind o servitute continuă şi neaparentă. exista reieşind din prevederile legale expuse la Capitolul „Servitutea”. vecinului al cărui teren este folosit pentru acces trebuie să i se plătească o justă şi prealabilă despăgubire. §3. înseamnă că o servitute de trecere poate apărea şi în.

al unui particular. care se pot stabili prin convenţie. Aici însă observăm că nu este vorba de o adevărată servitute de trecere. Articolul similar (682) din Codul civil francez. cît şi în cea română. cît şi pe terenurile care formează domeniul public (al statului sau al unităţilor administrativteritoriale). 230]. p. § 917 BGB prevede: „1. 482]. Este justă opinia. necesară unei folosiri legale. potrivit căreia. în dreptul civil german. Servitutea de trecere se poate constitui atît pe terenuri proprietate privată (indiferent de titular). dreptul de trecere la un loc înfundat nu constituie o servitute (nici măcar legală). fie pentru exploatarea agricolă. 73 . prin sentinţă. este supus acestei servituţi. p. pentru că este vorba. p. „Dreptul de trecere cu titlu de servitute există în dreptul civil german doar ca servitute stabilită „prin fapta omului”. 671253 din 30 iulie 1967. fie el al statului. Direcţia drumului de necesitate şi cuprinsul dreptului de folosinţă al acestuia vor fi stabilite. printre servituţile propriu-zise. „legea nefăcînd nici o deosebire. Este imprescriptibilă şi oneroasă. de un interes public mai presus decît cel privat” [6. în special. îngrădit sau neîngrădit.Definiţii similare întîlnim atît în legislaţia franceză. în cadrul titlului din cod care defineşte şi reglementează „Conţinutul dreptului de proprietate” (Inhalt des Eigentums). Astfel. indiferent de faptul se află fondul înfundat în localităţi urbane sau rurale. p. proprietarul acelui fond poate cere vecinilor să tolereze. orice loc. folosirea fondurilor acestora pentru realizarea legăturii necesare. tratează ceva mai complet şi anume: „Proprietarul ale cărui fonduri sînt înfundate şi care nu au nici o ieşire la calea publică ori au o ieşire insuficientă. fie pentru realizarea de operaţii de construire sau de lotizare. Vom aminti aici şi definiţia dată servituţii de trecere (Notweg. doctrina germană citînd. 200]. pînă la înlăturarea neajunsului. ci una din limitările aduse de lege exerciţiului dreptului de proprietate. Servitutea se va constitui. în schimbul unei indemnizaţii proporţionale cu prejudiciul pe care l-ar putea ocaziona” [32. Vecinii peste ale căror fonduri trece drumul de necesitate trebuie despăgubiţi cu o rentă în bani” [84. p. industrială sau comercială a proprietăţii sale. 2. dacă este necesar. cu importanta precizare că. şi servitutea de trecere” (Wegerechft) [84. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 233]. pentru că proprietarul fondului aservit poate pretinde despăgubiri [82. al comunei sau al unei alte persoane morale. este îndreptăţit să reclame pe fondurile vecinilor săi o trecere suficientă pentru a asigura o deservire completă a fondului său. Dacă unui fond îi lipseşte legătura cu drumul public. 770].drum de necesitate) de Codul civil german de la 1896 (BGB).

Cuprinsul art. Pentru a da loc unui drum (servitute) de trecere. trebuie să se ţină seama. dispoziţiile art. 682 ar fi aplicabil” [32. Ca urmare. Rămîne la latitudinea părţilor sau a instanţei să hotărască. 482]. a fost înlăturată printr-o acţiune intenţionată a proprietarului. din toate acestea rezultînd un loc înfundat. art. considerăm că poate fi suplinit prin precizările aduse de comentatorii Codului civil în vigoare. dar care poate deveni practicabil cu unele cheltuieli. Dimpotrivă. precum şi imobilul pentru care accesul ar prezenta inconveniente grave sau un pericol. care are acces la calea publică şi care este dobîndit în proprietate de titularul primului teren. în cazul cînd nu se poate stabili o trecere suficientă pe fondurile divizate. în aceeaşi măsură. de interesele obiective şi subiective ale proprietarului fondului aservit. Noţiunea de „loc înfundat” indică imobil care se află în imposibilitate relativă de acces la calea publică. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului. „de enclavă” ca element esenţial pentru justificarea recunoaşterii dreptului de servitute. înfundarea nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. cum ar fi împărţirea unui loc ce nu era înfundat între mai mulţi proprietari. p. cel puţin în ceea ce priveşte definirea noţiunii de „loc înfundat”. menţionăm că obligaţia de tolerare a drumului de necesitate nu operează cînd legătura fondului cu drumul public. 391 şi 392 din Codul civil nu îşi găsesc aplicarea. a unui schimb.Găsim unele elemente definitorii ale enclavei şi la art. trecerea nu poate fi cerută decît pe terenurile care au făcut obiectul acestor acte. 442 din Codul civil oferă prea puţine elemente privind noţiunea de „teren” sau „loc înfundat”. nu mai este loc înfundat terenul învecinat cu un altul. trecerea nu mai poate fi cerută vecinilor fondului ca în starea lui iniţială. Totuşi. 684 din Codul civil francez. Această definiţie nefiind elocventă. ca şi de ale celui care solicită 74 . asupra consecinţelor unor asemenea inconveniente şi greutăţi. în funcţie de situaţia de fapt. este impracticabil. Tot astfel. Literatura de specialitate foloseşte această sintagmă de „loc înfundat”. Caracterul lacunar al reglementării din Codul civil. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. ori de cîte ori locul are ieşire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări. existentă anterior. a unui partaj sau a oricărui alt contract. la stabilirea drumului de trecere. astfel cum a fost modificat prin Legea din 20 august 1881: „Dacă enclava rezultă din divizarea unui fond ca urmare a unei vînzări.

ori de cîte ori există ieşire la calea publică pe un drum impracticabil. Titularul dreptului de servitute nu î1 poate exercita decît în limitele titlului său. 442 din Codul civil privind răscumpărarea servituţii de trecere. la un preţ de circulaţie. 442 din Codul civil trebuie interpretate în sensul că nu numai pe terenul aservit urmează a se face drumul ce ar prilejui cît mai puţină pagubă. acesta va putea oferi un loc cu aceiaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor proprietarului celuilalt fond. proprietarul fondului aservit. 127]. Despăgubirea trebuie să acopere echivalentul lipsei de folosinţă a terenului ocupat de drumul de trecere din fondului aservit. fără a putea face. Nici proprietarul fondului supus servituţii nu poate scădea sau face incomodă exercitarea servituţii de către titularul acestui drept [27. Totodată. va putea oferi proprietarului fondului dominant un alt loc de trecere. nu poate schimba starea locurilor. se impune de precizat şi faptul că. Servitutea de trecere nu este gratuită. pentru că numai astfel se poate garanta utilizarea netulburată a servituţii. Astfel. De asemenea. se poate spune că proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuinţarea sau a o îngreuna. îndeplinind formalităţile prevăzute de lege pentru schimbul de terenuri.” Referitor la exercitarea servituţii din art. Cererea de despăgubiri. stabileşte la alin. dacă acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus sau dacă îl opreşte să efectueze reparaţii folositoare. dar şi în sensul că trebuie să se ia în vedere gravitatea pagubelor ori a inconvenientelor ce s-ar pricinui la aservirea unui fond în comparaţie cu posibila aservire a unui alt fond învecinat. 434 al Codului civil. vreo schimbare împovărătoare celui dintîi fond. (2): „În caz de neînţelegere între părţi. p. nici strămuta exercitarea servituţii dintr-un loc în altul decît acela unde servitutea a fost din început stabilită. nici în fondul supus servituţii. Totuşi. dar care poate deveni practicabil cu anumite cheltuieli din partea 75 . fără ca acesta să î1 poată refuza. Mai mult decît atît. La stabilirea preţului de răscumpărare. Totodată. care nu va putea să refuze. art. respectarea ei de bună voie [69. nici în fondul pentru care servitutea a fost înfiinţată. 151]. Dispoziţiile art. p. proprietarului fondului dominant revenindu-i obligaţia să-1 despăgubească pe proprietarul fondului aservit.sau reclamă trecerea. instanţa va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. pentru care servitutea a devenit prea împovărătoare. Părţile însă pot recurge la o asemenea modalitate de despăgubire. nu va putea cuprinde pretenţia titularului fondului aservit de a i se acorda teren în compensaţie. instanţa de judecată poate suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. care este prescriptibilă. servitutea de trecere va înceta dacă raţiunea pentru care a fost înfiinţată nu mai există.

din toate acestea rezultînd un loc înfundat. chiar în lipsa unui text similar. Cînd situaţia imobilelor nu mai impune menţinerea servituţii de trecere. trebuie să hotărîm că această servitute. se vor interpune între fondul său şi drumul public. 76 . iar în cazul în care imobilul a fost partajat omiţîndu-se stabilirea căii de acces la drumul public. În această situaţie. ieşirea la calea publică nu trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. 53]. instanţa de judecată ar trebui să ţină seama şi de interesul celui care urmează să suporte consecinţele ei. ar trebui să dobîndească definitiv dreptul de trecere în acel mod şi pe acel traiect. art. p. dreptul de trecerea nu mai poate fi solicitat. fără a avea în vedere exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere. La stabilirea unei servituţi de trecere. aceasta va înceta. apare întrebarea: se poate dobîndi sau nu prin uzucapiune modul de exercitare a servituţii. În cazul în care un imobil nu are ieşire la calea publică şi aparţine ca proprietate comună pe cote-părţi mai multor persoane. deoarece servitutea poate servi şi alt obiect decît cel pentru care a fost constituită. vînzarea fondului mai multor proprietari ori edificarea unei clădiri de-a curmezişul ieşirii. În cazul în care înfundarea este rezultatul faptului sau neprevederii proprietarului însuşi. În încheiere. cu vehicule etc. aceasta va fi posibil. subliniem încă o dată faptul că. a unui loc ce nu era înfundat. poate să nu mai fie exercitată dacă fîntîna a secat din cauza lucrărilor de canalizare a străzii. fiecare dintre coindivizari are dreptul să exercite atributele proprietăţii asupra întregului imobil şi să ceară celorlalţi coproprietari respectarea acestui drept. iar umplerea fîntînii cu apă nu mai este posibilă. proprietarul terenului înfundat. 392 din Codul civil nu îşi va găsi aplicare.proprietarului terenului dominant. Aceeaşi soluţie ar trebui admisă şi la noi. trecînd mereu prin acelaşi loc în acelaşi mod timp de 15 ani. noul cuprins al art. încetează îndată ce. printr-un mod oarecare. pentru a da naştere unui drept de trecere. deoarece este conformă cu raţiunea juridică. cum ar fi împărţirea între mai mulţi proprietari. pentru parcelele înfundate cela care se află într-o asemenea situaţie este îndreptăţit să ceară stabilirea servituţii de trecere pe parcelele care. 685 din Cod civil francez răspunde afirmativ. Dacă titularul dreptului de servitute ar dori menţinerea servituţii din alte motive. Prin urmare. Deoarece legea stabileşte că servitutea de trecere îşi are cauza în necesitatea fondul înfundat de a comunica mai uşor cu calea publică. Astfel. o servitute de trecere stabilită pentru a se ajunge la o fîntînă. adică locul pe unde se face şi felul în care se face (pe jos.)? În acest sens. prin partaj. fondul încetează de a mai fi înfundat [12.

Autorii francezi se pronunţă însă împotriva instituirii unei astfel de servituţi [75. De exemplu. p. 395 alin. Uzufructuarul are dreptul de a poseda bunul nu şi de a-l înstrăina”. nu constituie o servitute. chiar dacă ar fi stipulat în folosul proprietarului unui fond vecin. întocmai ca proprietarul. ci un avantaj personal al proprietarului lui. Ceea ce deosebeşte servituţile stabilite prin fapta omului de uzufruct sau de uz este întocmai caracterul folosinţei bunului. Unii autori admit că proprietarului unui fond i se poate impune cu titlu de servitute o sarcină utilă pentru exercitarea unei industrii ce se află pe fondul vecin (de exemplu: dreptul de a lua pămînt pentru cultivarea ciupercilor sau pentru fabricarea cărămizilor). personal în cazul dreptului de uzufruct şi uz şi real în cazul servituţilor. întrucît acest drept nu are ca obiect utilitatea unui fond vecin. 20 77 . (1) din Codul civil al Republicii Moldova arată că “uzufructul este dreptul unei persoane (uzufructuar) de a folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul proprietar) şi de a culege fructele bunului. însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. proprietarul păstrîndu-şi nuda proprietate.fără ca proprietarul fondului aservit să mai poată cere schimbarea locului prin care se face trecerea şi a felului ei 20. primele două dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sînt numite în literatură servituţi personale. Uzufructul se poate stabili prin convenţii. Din cele menţionate se desprinde următoarea caracteristică: dreptul de uzufruct şi dreptul de uz se constituie în favoarea unei persoane. dreptul de a culege fructe. Dreptul de uz este un drept real de aceeaşi natură cu uzufructul. flori. spre deosebire de dreptul de servitute care se constituie în favoarea unui fond. titularul acestuia dobîndind dreptul de a folosi şi de a culege fructele. uz şi obligaţie personală Art. or. De altfel. nici modul de a o exercita. este totuşi în contradicţie cu regula admisă pentru servituţile stabilite prin fapta omului. care este logică şi echitabilă. Deosebirile dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi uzufruct. dar de o întindere mai mică. ci un drept de uz. Această soluţie. 390]. iar ultimul servitute reală. Secţiunea a 3-a. dar numai pentru nevoile lui şi ale familiei. prin înstrăinarea celor două atribute ale uzufructului în favoarea unei persoane (uzus şi fructus). nu se pot uzucapa cînd servitutea nu este în acelaşi timp continuă sau aparentă. după care nici servitutea. servitutea de trecere este necontinuă.

dreptul de a vîna pe fondul vecin nu necesită posesiunea acestuia). nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. există independent de posesiunea unui imobil de către uzuar (de exemplu. cum ar fi: necesitatea posesiunii unui imobil de către cel în a cărui favoarea s-a instituit dreptul real. de comun acord. viitorul ei titular trebuie să aibă în posesiune fondului înfundat). felul acestuia şi modalităţile de întrebuinţare. dar este inseparabil de fond [65. pentru a construi o servitute de trecere. respectiv a titularului dreptului de uz. Un alt element distinctiv apare în raport cu posesiunea imobilului de către beneficiarii de uzufruct. Există şi posibilitatea ca proprietarii celor două fonduri. 78 . pentru o delimitare corectă a servituţii de dreptul de uz trebuie luate în vedere atît caracterele juridice. Mergînd pe aceeaşi linie a caracterelor celor trei dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. implicit al folosinţei. aceste drepturi se sting la moartea uzufructuarului. dreptul de uz. Dreptul de uzufruct şi dreptul de uz sînt temporare. de uz sau de servitute [28. Prin urmare. să limiteze în timp servitutea. Dreptul de uz nu poate fi transmis în mod pasiv moştenitorilor proprietarului fondului grevat. un alt element distinctiv al servituţii constă în faptul că ea nu poate fi cedată independent de fond. Menţionăm că această poziţie este discutabilă. vom constata că uzufructul şi uzul pot fi stabilite asupra unor bunuri mobile sau imobile. după cum nici servitutea reală nu poate avea ca obiect o prestaţie personală pozitivă. În ceea ce priveşte obiectul dreptului real. se poate transmite. 148]. se impune şi realizarea unei distincţii între servitute şi obligaţie.numai asupra unor bunuri imobile. posibilitatea transmiterii lui. pe cînd servituţile . obiectul dreptului real instituit. avîndu-se în vedere însuşirile naturale. p. 501]. cît şi alte elemente.O altă deosebire esenţială priveşte caracterul temporar sau perpetuu al dreptului instituit. în genere. dacă nu a fost stipulat un termen. Astfel. se poate examina şi caracterul fondului. Astfel. iar situaţia de fapt o impune (situaţia care a generat naşterea servituţii). chiar dacă drepturile au fost cedate unei alte persoane. considerat un drept activ. ceea ce înseamnă că va exista atîta timp cît cele două imobile există. Întrucît folosinţa poate fi stabilită fie cu titlu de drept real de uz. proprietarul bunului. p. avînd acest drept. Dreptul de servitute este perpetuu. fie cu titlu de obligaţie personală. pe cînd dreptul de servitute necesită posesiunea imobilului de către cel în a cărui favoare este stabilită servitutea (de exemplu. în vreme ce dreptul de servitute. în cazul dreptului de uz. Pentru a şti dacă este vorba de o servitute sau de un drept de uz.

în care caz nu este necesar a fi proprietar. să facă sau să nu facă ceva. care nu moştenesc imobilul grevat. şi se poate transmite în mod pasiv. reiterăm că obligaţia există independent de posesiunea unui imobil de către creditor. Dreptul nu se transmite în mod pasiv moştenitorilor proprietarului grevat.Caracterele care fac să se deosebească constau în faptul că servitutea este un drept real stabilit asupra unui lucru în profitul unui alt lucru. servitutea implică o ştirbire a dreptului de proprietate fără imixtiuni din partea proprietarului fondului dominant (de exemplu: de a nu construi mai sus de o anumită înălţime). 284]. unul dintre proprietarii unor fonduri vecine s-ar putea să facă ceva în favoarea fondului vecin şi în acest caz. Spre deosebire de dreptul de uz. debitorul este dator să dea. fără a se transmite dobînditorilor cu titlu particular fondurilor debitorului şi creditorului. etc. Proprietarul fondului dominant poate să obţină dreptul de a face fapte pozitive asupra fondului aservit (de exemplu: să ia apă. 79 . servitutea necesită ca beneficiarul să posede un imobil. ne-am afla în faţa unui drept de uz. În cazul obligaţiei. iar dacă ar conveni să construiască mai sus de o anumită înălţime. vorbim de o simplă obligaţie personală sau. dacă şi-ar rezerva dreptul să facă prestaţii. sau în mod activ. În ceea ce priveşte sarcinile impuse. nu poate avea ca obiect principal o prestaţie personală pozitivă şi nu se transmite moştenitorilor proprietarului care nu iau în posesiune imobilul grevat. iar obligaţia personală este un drept asupra unei persoane în profitul unei alte persoane. p.). Rezumînd aceste deosebiri dintre servitutea stabilită prin fapta omului şi uzufruct. în cazul servituţii. Uneori. Obligaţia există independent de posesiunea unui imobil. de asemenea. deoarece. exercitată de creditor. dar se transmite în schimb tuturor dobînditorilor. Servitutea reală. cu titlu universal sau particular. independent de posesiunea unui imobil de către uzuar. Obligaţia se transmite în mod pasiv moştenitorilor debitorului şi în mod activ moştenitorilor creditorului. prin convenţie. ca şi dreptul de uz. Aceste distincţii au fost necesare. Servitutea este perpetuă prin natura sa şi nu poate fi cedată independent de fond [42. Ea poate avea drept obiect principal o prestaţie pozitivă. ar fi vorba despre o servitute. Proprietarul imobilului lovit de acest drept însă nu poate fi ţinut la o prestaţie pozitivă. uz şi obligaţie personală. ai imobilului. Caracterul perpetuu al servituţii şi caracterul temporar al obligaţiei sînt şi ele elemente distinctive. Dreptul de uz există. proprietarul fondului aservit este obligat numai să se abţină. să treacă.

cu ocazia transferării unei proprietăţi. prin in iure cesio [47. atît în cazul cînd privim servitutea ca un raport juridic. la vînzarea terenului nu au stabilit în mod expres că se instituie o servitute. Constituirea. De exemplu: A este proprietarul unui teren mare. fie rezultatul clar al unor atare servituţi. în cazul în care proprietarul unui fond îngăduia unui terţ folosinţa unei servituţi. Cînd se folosea mancipaţia sau in iure cesio.170]. Servituţile se creează ca urmare a acţiunilor proprietarilor de imobile. servituţile puteau fi constituite printr-o adiudicatio făcută de un judecător într-o acţiune de partaj. în dependenţă de sistemul juridic. fie indirect. care punea servituţile prediale rustice în cadrul bunurilor mancipi. considerate ca res nec mancipi. servitutea se creează în temeiul unei hotărîrii judecătoreşti. a unor anumite sau acţiunilor părţilor. 80 . iar stipulaţia – o întărire a exerciţiului servituţii prin adăugarea unor clauze penale. Independent de faptul că A şi B. servitutea se putea constitui fie direct (de exemplu. dat fiind faptul că A nu avea intenţia să vîndă lui B un teren care nu are acces la calea publică. chiar şi în cazul în care lipseşte intenţia de a crea o servitute. De asemenea. pînă la adoptarea legii Scribona. servituţile se constituiau prin mancipaţiune. pe care le vom studia în prezentul capitol. Servituţile derivînd din fapta omului pot fi stabilite sau dobîndite în diverse moduri. în instanţa de judecată. A spunea: “Afirm că am un drept de trecere pe fondul lui B”). deoarece. Servituţile se puteau constitui şi tacit. Deseori. De aceea. De asemenea. sau alte acţiuni ale persoanelor care. Uzucapiunea a fost un temei de constituire a servituţii. Asupra fondurilor provinciale. ea totuşi se consideră stabilită. cît şi ca un drept subiectiv. Acest mod de constituire a servituţii este prevăzut şi de legislaţia României şi Franţei. unde este numit “stabilirea servituţii după destinaţie”. pot fi calificate ca săvîrşite cu intenţia de a crea o servitute. acţiunile de creare a unei servituţi sînt fie înţelegeri scrise sau verbale. servituţile pot fi constituite prin fapte juridice. o parte este vîndută lui B. iar cele prediale urbane. servituţile nu se puteau constitui în conformitate cu normele dreptului civil. Terenul vîndut lui B nu are altă ieşire la drumul public decît pe terenul lui A. În dependenţă de sistemul juridic. pe care l-a împărţit în două. Ulterior. exercitarea şi stingerea dreptului de servitute Secţiunea 1. p. cînd alienatorul îşi reţinea dreptul de trecere pe fondul înstrăinat.Capitolul III. se utilizau aşa-zisele pacte şi stipulaţii. care indică asupra creării servituţii. ea are la baza apariţiei sale fapte juridice. Constituirea servituţilor În dreptul roman. Pactul este contractul neformal de constituire a unei servituţi.

fie ele continue sau necontinue. 81 . Destinaţia proprietarului este un mod de stabilire a servituţilor. după natura sa. starea de fapt nu constituie servitute. dar. Destinaţia proprietarului nu este un mod de stabilire general ca şi prescripţia. (1) din Codul civil: „servitutea poate fi constituită prin destinaţia stabilită de proprietar”. aparente sau neaparente. Modul de stabilire prin acte juridice este un mod general de dobîndire a servituţilor derivînd din fapta omului. c) prin uzucapiune. însă dacă cele două fonduri ajung în stăpînirea a doi proprietari diferiţi.Există trei moduri de stabilire a servituţii derivînd din fapta omului. stabileşte între ele o stare de fapt care ar constitui o servitute. conform prevederilor art. stabileşte imediat natura. scopul şi situaţia servituţii unei părţi a terenului în favoarea altor părţi”. p. Specificul însă constă în aceea că o asemenea servitute se constituie de către proprietarul unui teren în vederea unei eventuale parcelări. deoarece se aplică la toate servituţile. Proprietarul. instituie imediat natura. Preluînd definiţia dată de la unii autori români în domeniul dreptului civil. Cît timp ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar. modurile de a stabilire a acestor servituţi sînt: a) prin destinaţia stabilită de proprietar. b) prin act juridic(titlu). Este de remarcat faptul că destinaţia stabilită de proprietar. Servitutea stabilită prin destinaţia proprietarului îşi are originea în dreptul cutumiar francez [85. este un act juridic unilateral şi se supune aceloraşi condiţii de fond şi de formă ca şi la servitutea constituită prin act juridic. §1. Astfel. ca şi ea. este numai pentru servituţi continue şi aparente. profesorul C. sau instituind nemijlocit parcelarea printr-un testament. Constituirea servituţilor prin destinaţia stabilită de proprietar Conform prevederilor art. în vederea unei eventuale parcelări. dacă fondurile ar aparţine a doi proprietari diferiţi. 431 alin. Hamangiu defineşte “destinaţia proprietarului” ca fiind actul prin care proprietarul care stăpîneşte două fonduri. Celelalte două moduri se aplică numai la anumite categorii de servituţi derivînd din fapta omului. Articolul 432 din Codul civil stabileşte că “servitutea prin destinaţia stabilită de proprietar este constatată printr-un înscris al proprietarului de teren care. 37]. scopul şi situaţia unei părţi de teren în favoarea altei persoane sau altor părţi. de exemplu. servitutea se naşte fără titlu sau prescripţie. 431 din Codul civil. anticipînd parcelarea imobilului său şi trecerea parcelelor în proprietatea diferitor persoane.

Starea de fapt trebuie să se manifeste în mod vădit. faptul se consfinţeşte într-un act juridic. Această ultimă condiţie a fost stabilită şi prin decizia nr. ca lucrurile să rămînă astfel. sintetizează excelent condiţiile necesare pentru dobîndirea servituţii prin destinaţia proprietarului. 2 nov. cel ce o invocă trebuie să probeze că actul de separare al fondurilor nu conţine nici o dispoziţie contrară menţinerii servituţii. întemeiată pe prevederile art. 3) amenajarea constitutivă a servituţii trebuie să fi fost făcută de proprietarul originar sau. întrucît nu sînt întrunite 21 Tribunalul de mare instanţă.. Franţa. p. 2) intenţia proprietarului de a stabili implicit o servitute între o parte a fondului său în profitul altei părţi trebuie să fie cert stabilită. astfel.Acest lucru s-ar explica prin faptul că un asemenea mod de constituire a servituţilor se bazează pe consimţămîntul tacit al părţilor ca lucrurile să rămînă în starea în care erau în momentul cînd fondurile au încetat să aparţină aceluiaşi proprietar. 4) numai servituţile aparente care se relevă printr-o amenajare exterioară vizibilă sînt susceptibile a fi stabilite prin destinaţia proprietarului 21. neîndoielnic şi precis prin lucrări exterioare [42. dacă proprietarul originar al celor două fonduri nu a prevăzut o clauză contrară în convenţie sau testament. Dacă. în momentul împărţirii fondurilor sau înstrăinării. cu consecinţa că entităţile în discuţie vor aparţine unor proprietari diferiţi. părţile au dispus. Înstrăinarea sau moştenirea unuia dintre cele două imobile. 82 . originea juridică în consimţămîntul tacit prezumat al noilor proprietari în vederea continuării ei. Dar acest consimţămînt tacit. 5) în ipoteza unei servituţi discontinue. Această decizie dispune că dreptul de servitute nu poate fi stabilit cînd terenul pe care se află construcţia partajată se află în continuare în indiviziune între părţi. Constituirea unei servituţi prin destinaţia proprietarului presupune reunirea mai multor condiţii: 1) fondurile divizate trebuie să fi aparţinut la origine aceluiaşi proprietar. în mod expres. 1989. pentru a fi admis. va duce la naşterea servituţii. Aix-En-Provence. trebuie să decurgă în mod neîndoielnic din împrejurări. al căror cuprins este reprodus de art. 692 şi următorul din Codul civil francez. O decizie adoptată în practica judiciară franceză. publicată în “Culegerea de decizii din 1983”. cel puţin ultimul proprietar comun trebuie să menţină amenajarea constitutivă a servituţii de la momentul separării fondurilor. dacă aceasta nu a fost stabilită de el însuşi. 1371 din 28 iulie 1983 a Tribunalului Suprem Român. 625 şi următorul din Codul civil român. Existenţa servituţii îşi are. 293]. 1-er chapitre.

83 . Servitutea se constituie în cazul necesităţilor a căror satisfacere este imposibilă fără instituirea ei. litigiul urmează să fie soluţionat în instanţă de judecată. proprietarul bunului imobil (teren sau un alt imobil) are dreptul de a cere proprietarul de teren vecin. lăsînd. testament şi prin alte acte juridice valabile dintre părţi. p. doctrina şi practica cea au statuat ca servitutea să fie aparentă şi nu continuă au recunoscut şi în aceste cazuri servituţi stabilite prin destinaţia proprietarului [59. dar şi-a păstrat proprietatea asupra unei porţiuni de teren. Este necesar ca. 274. 22 Culegeri de decizii ale Curţii Supreme de Justiţie pe anul 1969. dreptul de utilizare limitată a terenului vecin. cînd proprietarul a scindat fondul în două terenuri.condiţiile pentru stabilirea acestui drept. servitutea luînd naştere în momentul despărţirii fondurilor”. Astfel de servituţi pot fi constituite prin contract. în afară de proprietar. p. 783 din 6 iunie 196922. Dreptul de a cere instituirea servituţii o au. Prin prisma articolului 432 din Codul civil. potrivit căreia “destinaţia proprietarului poate ţine loc de titlu dacă are caracter permanent şi îşi are aplicare numai în cazul în care ambele imobile au constituit un singur fond. starea de fapt să aibă caracter perpetuu. persoana care are dreptul de folosinţă nelimitată). De aceea. În conformitate cu prevederile Codului civil al Federaţiei Ruse. în cazul stabilirii servituţii prin destinaţia proprietarului. 19. aparţinînd aceluiaşi proprietar. al Republicii Moldova. şi alte persoane (de exemplu. Totodată. va crea. după care înstrăinează proprietatea uneia dintre cele două parcele. În acest sens. deoarece nu este vorba de două terenuri aparţinînd unor persoane diferite. nu se pot constitui prin destinaţia proprietarului decît servituţile continue şi aparente. după caz şi proprietarilor unor alte terenuri.). 642-648]. lăsînd prin semne vizibile drum de trecere pentru locul înfundat. pentru instalarea şi exploatarea diferitelor comunicaţii etc. 274 alin. De asemenea. drum de trecere pentru locul înfundat. amintim Decizia Secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie Române nr. prin semne vizibile. stabileşte că servitutea poate fi constituită conform unei înţelegeri între solicitantul servituţii şi proprietarul fondului vecin. art. În cazul în care aceste persoane nu pot ajunge la o înţelegere în privinţa instituirii servituţii sau a condiţiilor ei. uzucapiune. în favoarea acelui loc o servitute de trecere de care se va folosi. În practică însă. conform acţiunii intentate de solicitantul servituţii.(3). cele mai diverse cazuri vizează divizarea fondului de către proprietar. În articol sînt enumerate mai departe temeiurile de instituire a unei servituţi (de trecere. Cod civil al Federaţiei Ruse la art.

Necesitatea trebuie să fie determinată cu rigurozitate în absenţa deplină a unor alternative. Astfel. Determinarea necesităţii însă poate fi subiectivă şi de aceea. totodată. 431 alin. În acest caz. în conformitate cu Legea nr. Prin hotărîre a instanţei de judecată servitutea se constituie în caz de necesitate. . la art. Exemplu: Persoana A este proprietarul unui teren. În situaţia cînd unul din hotarele terenului lui A este mărginit de un rîuleţ. se consideră că A are necesitatea de a institui o servitute pe terenul lui B. Legislaţia Republicii Moldova. cu excepţia cazului cînd construcţia acestui pod îi va cauza cheltuieli considerabile. utilizare şi stingere a dreptului de servitute şi.prin hotărîre a instanţei de judecată. Pentru înregistrarea servituţii se prezentă următoarele documente privind instituirea servituţii: . prin decizie a autorităţii publice. inclusiv Codul civil. 1998. Caracterul considerabil al cheltuielilor se va determina în funcţie de venitul tuturor membrilor de familiei ai lui A. reglementează modul de constituire. Construcţiile de pe terenurile vecine nu permit trecerea la drum cu automobilul. (art. stipulează că pentru existenţa servituţilor ele trebuie înregistrate în modul corespunzător de către organele cadastrale în registrul bunurilor imobile. dacă imobilul asupra căruia se constituie servitutea este proprietate de stat. 1543-XIII din 25 februarie 199823 privind cadastrul bunurilor imobile. a cărui trecere la drumul public a fost închisă în urma exproprierii unei părţi din acest teren pentru construcţia unei şcoli. dar a cărei exercitare duce la imposibilitatea folosirii bunului la destinaţie sau necesită cheltuieli considerabile. fie în existenţa unei posibilităţi. numai terenul lui B este liber şi numai pe el se poate institui o servitute de trecere. 84 . 45 este stabilit că înregistrarea dreptului de servitute se efectuează fie în baza cererii depuse de proprietarul bunului imobil sau de persoana în folosul căreia se constituie dreptul de servitute. 23 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.hotărîrea autorităţii administraţiei publice locale privind pămîntul care se află în proprietate publică. .hotărîrea instanţei de judecată. poate crea situaţii de conflict. A are alternativa de a construi un pod pentru a trece la drumul public şi nu are dreptul de a cere instituirea unei servituţi. nr. (3)).contractul încheiat în modul corespunzător. fie în temeiul înştiinţării organului de stat în baza hotărîrii căruia a fost instituit dreptul de servitute. 44-46.

actul constitutiv va putea să fie sub semnătură privată. Art. la art. p. conţinutul şi formelor actelor materiale concrete de exercitare. ele depind de voinţa părţilor. prin act juridic sau titlu. independent de actul probatoriu care le constată [42. 623. Astfel.) sau a testamentului. Orice servitute. indiferent de natura ei.§2. Cît priveşte natura. poate fi stabilită prin titlu. Constituirea servituţilor prin act juridic (titlu) Cînd vorbim de constituirea servituţilor. instrumentum. fie ele acte bilaterale. donaţia. ca orice donaţie. În aceeaşi ordine de idei. 624 stipulează că servituţile continue neaparente şi cele necontinue şi neaparente nu se pot stabili decît prin titluri. iar servitutea însă. se aplică regulile de drept comun în materie de formă a actelor. legatul sînt astfel de titluri. 85 . încheiate în scris. II. Titlul prin care se stabileşte servitutea nu este supus nici unei reguli de o formă specială. încheierea lor se supune condiţiilor de fond şi de formă prevăzute la capitolele I. Deoarece aceste acte juridice se referă la bunurile imobile. cu titlu oneros ca vînzarea. nu înscrisul probatoriu. testament. adică contracte. iar unele servituţi nu se pot stabili decît în acest mod. ea fiind opozabilă numai după înscriere în registrul bunurilor imobile. articolele 431-433 din Codul civil. convenţie. 431.35 şi 38 din Legea cadastrului bunurilor imobile nr. ca testamentul. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului. titlul este valabil dacă este rodul voinţelor celor întru care se încheie. orice servitute se poate stabili şi dobîndi prin titluri. dacă este constituită cu titlu oneros între vii. poate îmbrăca forma convenţiei (vînzare . Chiar dacă este cuprins într-un instrument probator. în afară de regulile de drept comun. servitutea ea se va face printr-un act autentic. că servituţile continue şi aparente se dobîndesc prin titlu sau prin posesiune de 30 de ani.1543/1998. actul juridic care serveşte la stabilirea lor. avem în vedere operaţiunea juridică. dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. la art. sau unilaterale. Toate operaţiunile translative de drept comun pot servi ca mijloc de stabilire a unei servituţi. negotium. Vînzarea. Prin urmare. dacă este constituită pe cale de legat.cumpărare etc. sau cu titlu gratuit ca donaţia. Acesta. În acest caz. şi III ale Titlului III din Codul civil. Codul civil românesc declară. care constată această operaţiune. e o manifestare de voinţă a proprietarului. Codul civil menţionează. că servitutea poate fi constituită şi prin act juridic. 23. este determinată de factorii şi necesităţile obiective ale proprietarilor imobilelor în cauză. precum şi alte acte normative. în art. 285].

a unei fîntîni sau a despărţiturilor comune. Dacă sînt stabilite 86 . Servituţile care se pot stabili prin prescripţie sau destinaţia proprietarului se pot dovedi prin toate mijloacele ce stabilesc prescripţia sau destinaţia. În fine. adevărul este că orice servitute. servitutea de indiviziune asupra anumitor accesorii ale fondurilor (drumuri. fîntîni etc. “actul juridic prin care se constituie servitutea se încheie în formă autentică”. indiviziunea nu mai este legală. existenţa unei servituţi dobîndite prin prescripţie sau prin destinaţia proprietarului. pentru a dovedi în justiţie existenţa servituţii. fiind suficient şi simplul acord de voinţă. chiar aceea care se poate dobîndi prin prescripţie. adică servituţile continue neaparente. schimbul) sînt valabile. Servituţile constituite prin convenţie cu titlu oneros (vînzarea-cumpărarea. În acest caz ne aflăm în faţa servituţii negative de a nu crea partajul. o astfel de servitute ar putea fi dovedită în justiţie fie prin martori. Conform alineatului următor. în afara regulilor de drept comun. ar fi necesar să se aplice regulile de drept procedural comun în materia probelor.Conform prevederilor art. dacă aceasta pare a fi voinţa intrinsecă a părţilor. poate fi dovedită printr-un act de recunoaştere. care constituie o manifestare de voinţă a proprietarului. fiindcă nimic nu împiedică părţile să constate. “servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înregistrarea în registrul bunurilor imobile”. printrun act scris. Titlul nu este supus nici unei reguli de o formă specială. S-ar putea crede că numai servituţile ce nu se pot dobîndi prin prescripţie. aceasta va putea fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. act recognitiv. (2) din Codul civil. fie prin simpla prezumţie. necontinue aparente şi necontinue neaparente. indiferent de forma în care se încheie. O servitute nu poate fi constituită în mod valabil verbal. stabilită prin fapta omului şi rezultînd din titlul de partaj al fondului primitiv între copărtaşii actuali. În acest caz. Astfel este comunitatea indiviză a unui drum. 431 alin. Titlul probatoriu pierdut nu poate fi înlocuit. dar art. în mod implicit şi tacit. Or. stabilirea unei servituţi poate fi tacită. prin care proprietarul fondului aservit recunoaşte existenţa servituţii la care este supus. O servitute specială care rezultă din titluri şi care necesită scurte explicaţii este servitutea de indiviziune. servituţile care se pot stabili numai prin titluri nu pot fi dovedite decît prin titlu constitutiv sau (dacă titlul acesta este pierdut şi nu se poate aduce în faţa instanţei) printr-un act de recunoaştere emanînd de la proprietarul fondului aservit. Actul de partaj creează. adică să rezulte implicit din clauzele unui contract. Există cazuri în care mai mulţi proprietari vecini sînt obligaţi să rămînă în indiviziune asupra unor bunuri. 231 din Codul civil stabileşte că nerespectarea formei autentice atrage nulitatea actului juridic. Prin urmare. decît printr-un act nou. Un asemenea act de recunoaştere se numeşte. Cînd servitutea se constituie prin convenţie. poate îmbrăca forma convenţiei sau a testamentului.). Titlul. pot fi dovedite printr-un act de recunoaştere. în termeni tehnici. Pentru celelalte părţi comune însă.

623 din Codul civil român. Totodată. de altfel criticată de jurisprudenţă de-a lungul timpului. Dacă este constituită cu titlu oneros între vii. 332 privind “Uzucapiunea imobiliară” din Codul civil stabileşte. 623 din Codul civil român. Astfel. 458]. respectiv aparente şi continue (ca. (1): “Dacă o persoană. se prevăd limitativ servituţile care pot fi dobîndite prin uzucapiune. §. servitutea se face printr-un act autentic. acesta devine proprietarul bunului respectiv ”. unde. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. în condiţiile legii”. precum şi cele neaparente şi pozitive se pot dobîndi prin uzucapiune. Făcînd o analiză comparată în materia servituţilor dobîndite prin uzucapiune. (1) din Codul civil. articolul 433 reglementează în mod expres regimul dobîndirii servituţii prin uzucapiune. ci va trebui să o exercite în limitele unei folosinţe normale [6. (1) din momentul înregistrării”. servitutea se constituie şi prin uzucapiune. servitutea de vedere). p. Potrivit art. Conform alin. dreptul de proprietate se dobîndeşte în temeiul alin. 623 şi 624 reiese că nu orice servitute poate fi dobîndită prin uzucapiune. Din prevederile art.prin titlu gratuit. actul va fi supus tuturor regulilor testamentului.3 Constituirea servituţii prin uzucapiune (Controversa privind admisibilitatea constituirii servituţilor prin uzucapiune) Anumite servituţi se pot dobîndi prin prescripţie achizitivă sau uzucapiune. de exemplu. dacă este constituită sub formă de donaţie între vii. 584]. servitutea de vedere). ci numai cele continue şi aparente (de exemplu. la alin. servituţile continue şi aparente se dobîndesc şi prin posesiune de 30 de ani. conform art. Cît priveşte sintagma “în condiţiile legii”. (1) din articolul menţionat: “servituţile continue şi aparente. nu va putea agrava exerciţiul servituţii. legislaţia română are cu totul o altă interpretare. Aici se are în vedere uzucapiunea imobiliară. fapt contrar dispoziţiilor art. (2). adică printr-o posesiune îndelungată. care stabileşte: “Dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. 432 alin. 87 . p. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. servituţile trebuie să îmbrace forma autentică cerută de lege. Se pune întrebarea: de ce legiuitorul român a suprimat prescripţia servituţilor neaparente şi a celor necontinue? În literatura de specialitate este criticată redactarea prevederilor art. actul constitutiv va putea fi sub semnătură privată [41. dacă este constituită prin legat. Astfel. art. Ideea continuă la alin. altele nu. În literatura de specialitate s-a statuat că titularul fondului dominant. în lipsa unor precizări exprese în titlul constatator al servituţii. 433 din Codul civil moldovenesc.

Justificarea dispoziţiilor legale este însă greşită atît pentru servituţile necontinue. neîntreruptă. 125. deci. În ceea ce priveşte servituţile neaparente. înţelege să facă un act de posesiune a dreptului de servitute. este necesar ca posesiunea. în alte cazuri. prin ipoteză. netulburată. existenţa lor nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute24.Autorii mai vechi explicau dispoziţia legii moderne în modul următor: prescripţia achizitivă este întemeiată pe o posesiune neviciată. despărţite prin intervale de timp adesea lungi. s-a căutat să se justifice prohibiţia legii referitoare la dobîndirea prin uzucapiune a servituţilor necontinue. sînt totuşi făcute la intervale normale în raport cu natura servituţii. posesiunea unor astfel de servituţi este. viciată. deşi necontinue prin forţa lucrurilor. aceste calităţi ale posesiunii nu există în cazul exercitării unor servituţi necontinue şi neaparente. deci continuă şi publică. Pornind de la aceste condiţii. aşa încît nu poate întemeia uzucapiunea. sînt întrerupte şi ascunse. pornindu-se de la servitutea de trecere”. 2002. dacă posesorul face acte de posesiune la intervale normale. 430 din Codul civil al Republicii Moldova. care. pentru a putea opera uzucapiunea. deoarece actele de exercitare. în unele cazuri. ci o posesiune exercitată astfel încît actele de folosinţă să nu fie despărţite prin intervale anormale în raport cu natura lucrului posedat. foarte numeroase. Editura Cartea. 335 din Codul civil. publică. ar trebui să fie adevărat şi pentru uzucapiunea servituţilor. pag. din moment ce exercită trecerea ori de cîte ori are nevoie. conform art. prin definiţie. Or. Chişinău. În ceea ce priveşte servituţile necontinue. întocmai cum ar face un titular al servituţii. fiindcă cel care face un act de folosinţă asupra fondului vecin. este falsă. corespunzător exerciţiului unei servituţi. Prescripţia unei servituţi necontinue ar trebui să fie posibilă cînd actele de folosinţă. nu atrag uzurparea propriu-zisă a folosinţei fondului. să întrunească condiţiile de bază: să fie continuă. 287]. p. 24 Art. S-a susţinut că “ceea ce împiedică prescripţia acestor servituţi este caracterul precar al actelor de folosinţă la care dau loc. Dar. cît şi pentru cele aparente [42. Astfel. Prin posesiune neîntreruptă nu trebuie să înţelegem o posesiune exercitată fără nici un interval între actele de folosinţă. derivînd din simpla bunăvoinţă reciprocă dintre vecini. De exemplu. aceste acte se exercită mai mult cu titlu de toleranţă. este inexact să spunem că posesiunea lor nu poate fi continuă. Pentru a putea opera uzucapiunea. or. adică la acele momente cînd le-ar face un proprietar. ceea ce este adevărat pentru uzucapiunea proprietăţii. 88 . cel care exercită un drept de trecere posedă acel drept şi ar trebui deci să îl prescrie. Proprietatea lor se poate dobîndi totuşi prin posesie îndelungată. prezumţia de precaritate poate fi conformă cu realitatea. păşunile nu sînt susceptibile decît de acte de posesiune necontinue. nedînd loc decît la acte izolate şi mult sau mai puţin rare. neprecară.

făcînd asemenea acte. prin urmare nu pot conduce la uzucapiune. Evident. de exercitare a unei simple facultăţi. (3). 433 alin. p. fapt elucidat în Codul civil la art. dar nu este neclandestină. 623 şi 624 din Codul civil român. el poate obliga proprietarul să suprime lumina. 292]. este neaparentă. însă care îi aparţine în mod exclusiv. Şi aici a fost căutată o justificare mai exactă. 292]. prohibiţia uzucapiunii servituţilor neaparente nu se poate justifica prin clandestinitatea exerciţiului lor. este necesară încălcarea fondului vecin sau uzurparea drepturilor proprietarului fondului aservit [42. în plină zi. chiar dacă a uzat de lumină timp de 15 ani [38. afirmîndu-se că actele de posesiune a unei servituţi neaparente sînt de cele mai multe ori acte de pură facultate. Astfel. precum şi cele neaparente şi pozitive sînt singurele ce pot fi dobîndite prin uzucapiune. actele de pură facultate nu pot fonda o posesiune utilă şi. Ce se înţelege prin acte de pură facultate? Acestea sînt acte de folosinţă ce decurg dintr-o stare juridică anterioară. cînd un proprietar deschide o simplă lumină în zidul ce se află la limita fondului. p. ci şi modul de a-l exercita. servitutea de adăpat. Hamangiu propune ca legiuitorul român să admită uzucapiunea pentru toate servituţile. supunînd posesiunea lor regulilor generale de continuitate şi neclandestinitate. Prin urmare. nu le putem imputa neaparenţa ca un viciu de posesiune. conform prevederilor art. 89 . 31-41]. şi acest act nu poate fonda o servitute de lumină împotriva vecinului. sînt consecinţele unui drept care aparţine deja celui ce le face şi care nu implică încălcarea dreptului vecinului. Conform art. Hamangiu afirmă arată că nu pot fi justificate a regulile din art. menţinîndu-se în cadrul lor. adică de a scoate apa dintr-o fîntînă. Adică nu trebuie confundată servitutea neaparentă cu servitutea exercitată în mod clandestin. deoarece uzează de un drept pe care îl are. Profesorul C. 2232 din Codul lui Napoleon. Doar servituţile continue şi aparente.Ar fi “inexact să spunem că sînt clandestine” [42. căci servituţile sînt neaparente fără a fi clandestine. el face un act de pură facultate. fără ca acesta să poată opune dobîndirea unei servituţi de lumină prin uzucapiune. p. dacă persoana ia apă fără a se ascunde. ai cărui autori au vrut să facă o diferenţiere între diferitele obiceiuri ale vechiului drept francez. Servituţile neaparente şi negative nu se pot dobîndi prin uzucapiune. Se poate prescrie nu numai dreptul de servitute care se dobîndeşte prin uzucapiune. care dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea cu acelaşi chip” [42. Pentru ca uzucapiunea să fie posibilă. căci ele pot să nu lase nici un semn exterior relativ la exercitarea lor şi să se exercite totuşi în văzul tuturor. 288]. o persoană uzează de drepturile sale. preluate din Codul lui Napoleon. Această justificare se loveşte de aceeaşi obiecţie ca şi prezumţia de toleranţă pentru servituţile necontinue. C. De aceea. Astfel. 641 din Codul civil român. p. neîncălcînd dreptul altuia asupra fondului. aşa încît dacă vecinul dobîndeşte ulterior coproprietatea zidului. pentru toate servituţile neaparente. Este greu să admitem o prezumţie absolută şi generală de precaritate.

fiindcă servitutea de vedere este continuă şi aparentă. 291]. 332 alin. Tot astfel. nu este admisibilă în materia servituţilor. dacă o persoană are. pe cînd uzucapiunea proprietăţii sau a uzufructului presupune detenţia. În privinţa calităţii şi condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească posesiunea servituţii pentru a conduce la uzucapiune. din momentul înregistrării. dar în realitate deschide două ferestre. Făcînd o analiză comparată în această ordine de idei. este de fapt. a posedat cu bună-credinţă sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. Uzucapiunea modului de a exercita servitutea nu poate exista decît numai pentru servituţile continue şi aparente. De exemplu. fiindcă dobîndirea unui mod mai larg decît prin titlul de a exercita servitutea. Astfel. Trebuie să insistăm asupra unui singur punct în relaţia cu o latură specială a neprecarităţii. o servitute de vedere. folosirea a întregului fond din partea celui care invocă uzucapiunea fără ca proprietarul în contra căruia se prescrie să nu-şi dea seama de această uzurpare. dobîndirea servituţii întregi şi nu este posibilă decît dacă servitutea este susceptibilă de uzucapiune. ea poate dobîndi. prin simpla îngăduinţă a proprietarului său. 332 alin. în realitate. (1) din Codul civil stabileşte că. prin uzucapiune. se aplică regulile generale ale uzucapiunii şi ale posesiei. făcînd acte de folosinţă mai largi decît avea dreptul să facă după actul constitutiv. dar. Nu avem nimic special de spus asupra acestor puncte. se poate exercita fără ca acesta să îşi dea seama. deseori fără ca proprietarul acestui fond să sufere o daună reală. Jurisprudenţa româneasca deduce că uzucapiunea de 10-20 de ani. (1). titularul servituţii dobîndeşte prin uzucapiune dreptul de a exercita servitutea în modul folosit de 15 ani. Motivul pentru care legea română în vigoare a exclus uzucapiunea de 10-20 de ani ar fi acela că servitutea. posesiunea trebuie să aibă ambele elemente esenţiale: corpus şi animus. 623. Precarietatea se manifestă prin posesiunea exercitată asupra unui lucru al altuia. posesiunea nu trebuie să fie viciată. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. admisă pentru proprietate şi uzufruct în favoarea posesorului cu just titlu şi de bună-credinţă. În ceea ce priveşte durata posesiunii necesară pentru împlinirea prescripţiei servituţilor. însă titularul ei o exercită timp de 15 ani într-un mod şi în limite diferite. Codul civil român prevede. fiindcă servitutea de trecere nu este continuă. art. la art. art. un drept de trecere limitat la trecerea pe jos. dreptul de proprietate se dobîndeşte. prin titlu. 90 . p. devine proprietarul bunului respectiv. posesiunea de 30 de ani. Însă dacă un bun imobil şi drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat. dacă servitutea este stabilită într-un fel şi în anumite limite. dacă o persoană. Dimpotrivă. nu poate dobîndi prin uzucapiune acest drept. publică şi neprecară [42. deci trebuie să fie continuă. ocupînd numai o parte a fondului aservit. constînd din dreptul de a deschide o fereastră.Astfel. prin titlu. în temeiul Codului civil. dreptul de a avea două ferestre. dacă o persoană are. netulburată. conform teoriei clasice. trece cu un mijloc de transport cu tracţiune animală.

acesta le îngăduie. că dacă o persoană. Secţiunea a 2-a. precum şi constatarea titlului prin care a fost instituită servitutea. 25 Curtea de Casaţie franceză. oricît de neînsemnat. controversa este stinsă în Franţa prin Legea din 8 aprilie 1898. fiindcă legea nu specifică necesitatea de a fi făcute pe fondul aservit. pentru a păstra relaţii de bună vecinătate. iar în acest sens sînt şi lucrările pregătitoare ale Codului Napoleon. şi că numai ele pot conduce la prescripţia unei servituţi asupra izvorului 25. p. fără să fi dobîndit dreptul de proprietate. cu exerciţiul unei servituţi. autorii Codului civil moldovenesc au stabilit. Hotărîrea din 5 iulie 1893. care nu produc o încălcare pe fondul superior. este necesară analiza drepturilor şi obligaţiilor ce revin proprietarilor celor două fonduri sau terenuri. atunci toţi proprietarii ar lua măsurile cele mai drastice pentru a-şi păzi fondurile şi nu ar mai îngădui nici un act de folosinţă. 2) [42. de obicei. Astfel. Exercitarea dreptului de servitute Pentru a se analiza exercitarea dreptului de servitute. 91 .292]. nici o uzurpare a drepturilor proprietarului acestui fond? Şi nu este imposibilă uzucapiunea în acest caz? O mare parte din doctrina franceză decidea că este suficient ca lucrările să fie făcute pe fondul inferior. 332. prin aparenţa lor. Exercitarea de lucrări pe propriul fond nu constituie oare acte de pură facultate. devine proprietarul bunului respectiv. care a modificat şi completat cuprinsul anterior în sensul soluţiei jurisprudenţiale (noul Cod civil francez art. la art. Cînd astfel de acte de folosinţă asupra fondului altuia sînt rare sau nu tulbură decît foarte puţin pe proprietarul fondului. în favoarea vecinilor. a posedat sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani. Posedarea presupune automat şi exercitarea anumitor lucrări. Astăzi. Dacă ar fi în primejdie să vadă transformate în obligaţii şi servituţi orice acte pe care le îngăduie vecinului din spirit de toleranţă. Jurisprudenţa franceză însă se pronunţă în sens contrar.Actele de folosinţă exercitate prin simpla îngăduinţă sau toleranţă a proprietarului se întîlnesc frecvent în raporturile dintre vecini şi se pot confunda. considerînd că numai lucrările făcute pe fondul aservit constituie o încălcare a drepturilor proprietarului izvorului. 642 alin. Exercitarea servituţii §1.

la art.(1): “Sarcina pe care o instituie servitutea asupra terenului aservit constă în obligaţia proprietarului de a permite efectuarea anumitor acţiuni pe terenul său. Acesta nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc. 431 din Codul civil. sînt determinate de felul şi întinderea actelor de folosinţă care au condus la uzucapiune. atunci. Modul şi limitele de exercitare a servituţilor dobîndite prin uzucapiune. Întinderea servituţilor stabilite prin destinaţia proprietarului este determinată prin starea de fapt. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul.Limita şi modul în care poate fi exercitată servitutea variază în funcţie de natura şi modul ei de constituire. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are implicit dreptul de a face lucrările necesare întreţinerii sau construirii unui drum pe fondul vecinului pentru exercitarea trecerii în limitele stabilite [42. cheltuielile de transferare sînt suportate de către proprietarul terenului aservit. beneficiarul servituţii nu ar putea exercita servitutea în mod util. Convenţiile ce fixează întinderea servituţilor sînt de strictă interpretare. Legiuitorul fixează cîteva reguli generale privind întinderea şi modul de exercitare a servituţii. întinderea şi modul de exercitare trebuie să fie conforme regulilor stabilite de lege (art. 434 alin. după cum dispune art. sînt determinate de titlul constitutiv. În astfel de situaţii se pune următoarea condiţie: dacă servitutea s-a exercitat benevol şi fără obiecţii în termen de cel puţin 3 ani. iar dacă titlul nu face acest lucru. proprietarul fondului dominant. O dată apărut un astfel de litigiu. 434 alin. are dreptul să se folosească de servitute. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. deasupra acestuia sau sub pămînt. Astfel. p. Codul civil stabileşte. să se abţină de la orice act care limitează ori împiedică exerciţiul servituţii. Astfel. proprietarul terenului aservit este obligat conform prevederilor art. această modalitate de exercitare poate servi ca temei determinant în soluţionarea litigiului. că “servitutea se extinde asupra a tot ce este necesar pentru exercitarea ei”. 296]. 434 alin. aşa cum a creat-o sau a menţinut-o proprietarul iniţial al celor două fonduri. (4). adică beneficiarul servituţii. Servitutea poate consta şi din obligaţia proprietarului de a se abţine de la anumite acţiuni în favoarea proprietarului terenului dominant”. 92 . pentru exercitarea dreptului de servitute. Un lucru este cert: dacă nu ar avea dreptul la aceste lucrări. în cazul apariţiei unor litigii între proprietari. (3). o altă parte a terenului decît cea indicată la art. servituţile stabilite prin acte juridice. adică drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant şi ale proprietarului terenului aservit. În acest şir de idei. precum şi situaţiei de fapt a fondurilor. 434). ceea ce ar echivala cu inexistenţa servituţii. Întinderea şi modul de a exercita. Articolului menţionat stabileşte la alin. Ceea ce este caracteristic în situaţia redată anterior constă în faptul că proprietarul terenului aservit poate indica. (2).

pentru că nu sînt proprietari. învestit cu procură în acest sens. Codul civil stabileşte cîteva reguli generale referitor la întinderea şi modul de exercitare a servituţii. După împărţire. nici calitatea de a obţine un drept de servitute menit să folosească fondului. servitutea va fi validă dacă fondul aservit va cădea în lotul coproprietarului care a instituit-o. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit (art. În mod firesc.În schimb. proprietarului terenului dominant îi aparţin următoare drepturi: 93 . 436 din Codul civil. (6)). chiriaşul sau uzufructuarul nu pot constitui o servitute. necesare exercitării normale a servituţii. (6) din Codul civil. 434 alin. pentru că stabilirea unei servituţi reprezintă o înstrăinare. Conform art. fără a aduce atingere drepturilor acestuia din urmă. Astfel. iar el este singurul care are asupra fondului un drept permanent. scopul şi conţinutul servituţii. servitutea nu poate fi exercitată decît după încetarea dreptului de uzufruct. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant are un complex de drepturi şi obligaţii. § 2. Compatibilitatea între mai multe servituţi stabilite pe acelaşi fond este o chestiune de fapt. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. nu poate stipula o servitute în favoarea imobilului ce îi este ipotecat. adică la drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant şi ale proprietarului fondului sau terenului aservit. Servitutea constituită de coproprietarul unui fond indiviz nu este validă în timpul indiviziunii dacă nu are consimţămîntul celorlalţi coproprietari. dar dacă nu a prescris. în caz contrar. conform art. posesorul. potrivit art. în dependenţă de originea acesteia. deoarece drepturile reale sînt temporare şi nu pot procura titularului lor nici interes. Conţinutul şi actele materiale concrete de exercitare a servituţii. persoana care poate constitui o servitute este proprietarul actual sau viitor al fondului aservit. În literatura de specialitate. “schimbarea proprietarului terenului dominant sau al terenului aservit. Proprietarul care a instituit o servitute asupra unui fond poate să mai instituie şi alte servituţi. Creditorul ipotecar. avînd numai un drept real. 429 alin. (3) din Codul civil. dar. nici legal. nudul proprietar nu poate stabili o servitute fără acordul uzufructuarului. Servitutea poate fi constituită de un mandatar al proprietarului. fiind chiar de bunăcredinţă. sau reies din natura. 429 alin. precum şi împărţirea terenurilor. şi care variază de la caz la caz. nu afectează dreptul de servitute”. Legea nu se ocupă de acest lucru în mod expres. nu însă de un administrator al bunurilor altuia. întrucît stabilirea unei servituţi înseamnă înstrăinarea parţială a proprietăţii. nici convenţional. Pentru a stabili o servitute prin fapta omului este necesar ca proprietarul fondului aservit să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros sau gratuit. sînt stabilite prin lege sau de părţi şi indicate în actul de constituire.

Astfel. iar servitutea are caracter perpetuu [86. Pentru a dobîndi o servitute stabilită prin fapta omului. În consecinţă. prin urmare profită coproprietarilor aflaţi în indiviziune. 320]. să efectueze pe terenul aservit orice lucrare necesară exercitării dreptului de servitute. În acest sens. 94 . care poate dobîndi o servitute în folosul fondului său are un drept de dispoziţie. b) Dreptul de a efectua pe cheltuiala sa pe fondul aservit lucrările necesare pentru a exercita şi conserva servitutea. 630 din Codul civil. Dacă beneficiarul nu ar avea dreptul să facă aceste lucrări. În aceeaşi situaţie se află şi uzufructuarul. mai este necesar ca proprietarul să aibă capacitatea de a contracta (dacă este vorba de dobîndirea unei servituţi cu titlu oneros) sau de a primi cu titlul gratuit. posesorul fondului. pe cheltuiala sa. 436 alin. are dreptul să se folosească de servitute. Spre deosebire de proprietarul fondului dominant. Cînd fondul dominant aparţine mai multor coproprietari în indiviziune. p. iar servitutea este indivizibilă. Mandatarii legali sau convenţionali de asemenea pot dobîndi servituţi. în măsura în care lucrările efectuate pentru exerciţiul servituţii sînt necesare şi de ele profită inclusiv terenul aservit”. legislaţia românească în art. proprietarul terenului dominant poate lua toate măsurile şi poate face. adică beneficiarul servituţii. proprietarul fondului dominant. proporţional avantajelor pe care le obţin. Cheltuielile de efectuare a acestor lucrări revin celor doi proprietari. coproprietarul nu poate dobîndi singur o servitute pentru întregul fond. toate lucrările de exercitare şi conservare a servituţii. deoarece deţine doar o parte. conform art. el nu ar putea exercita servitutea în mod util. chiriaşul. adică să facă asupra fondului aservit actele de folosinţă la care servitutea îi dă dreptul [42. deoarece are doar un drept real temporar. La art. dacă servitutea cade în lotul coproprietarului care şi-o doreşte. După cum am văzut. are dreptul să facă toate lucrările necesare pentru a se putea servi de servitute sau pentru a o păstra. pentru a putea exercita trecerea în limitele stabilite. să conserve dreptul de servitute dacă contractul nu prevede altfel (art. servitutea profită acestuia în întregime. ceea ce ar echivala cu inexistenţa ei. un drept permanent. 436 din Codul Civil). creditorul ipotecar însă nu poate dobîndi o servitute în folosul fondului ce îi este ipotecat. După împărţirea fondului dominant. fie el şi de bună-credinţă. 296]. pune cheltuielile lucrărilor în sarcina exclusivă a titularului servituţii. 436 din Codul civil. beneficiarul servituţii.a) Dreptul de a se folosi de servitute Proprietarul terenului dominant. p. (2) se stabileşte că “în lipsa unor prevederi contrare. acesta o poate dobîndi. cel care dobîndeşte un drept de trecere asupra fondului vecin are dreptul de a face lucrările necesare pentru întreţinerea drumului.

proprietarul fondului aservit este ţinut să suporte cheltuielile. prin titlu. art. 761/1970. cînd exercitarea unei servituţi principale impune şi o servitute accesorie. Prin derogare de la această regulă. Proprietarul terenului aservit poate indica. 4387 din 1956. întrucît dreptul de îngrădire nu îi a lui. 436 alin. o servitute accesorie. nr. 434 alin. (2)). o altă parte a terenului decît cea indicată la art. acesta se va putea exonera de obligaţie. nr. acesta din urmă se va putea adresa instanţei care va decide26. acesta se va putea exonera de obligaţie abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. Tribunalul Suprem Român. şi face parte din dreptul acestuia de a se folosi în mod liber de fondul său”. ci numai titularului dreptului de proprietate 27. el se va putea elibera de această obligaţie. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. 435 stabileşte că în toate cazurile în care.Pe lîngă faptul că prevede acest drept al proprietarului dominant. dar numai în cazul în care o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. dacă aceasta din urmă este necesară pentru exercitarea servituţii principale [42. Cheltuiala lucrărilor despre care vorbeşte art. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. oricare ar fi modul lor de stabilire. Convenţia prin care se stabileşte că proprietarul fondului aservit va contribui la cheltuieli sau chiar le va suporta în întregime este licită. Însă. pentru exercitarea dreptului de servitute. încît să creeze cît mai puţine dificultăţi proprietarului terenului aservit. De aici rezultă că o servitute principală poate atrage. 4. 436 este pusă. Regula de la art. 1957. acelaşi alineat instituie şi o excepţie. 27 26 95 . în sarcina exclusivă a titularului servituţii. „În: „Culegere de decizii pe anul 1970”. Cînd. 76. în principiu. colegiul civil. (2) este generală şi se aplică tuturor servituţilor. 436. alin. conform contractului. De exemplu. decizia. decizia nr. acesta nu va putea îngrădi servitutea. dreptul de servitute al proprietarului terenului dominant trebuie să fie exercitat astfel. lăsînd fondul supus la dispoziţia proprietarului fondului dominant (art. În: „Legalitatea populară”. în favoarea proprietarului dominant. (3). p. Dacă proprietarul fondului aservit îl va împiedica pe proprietarul fondului dominant să execute lucrările necesare. el fiind un atribut al proprietarului. c) Dreptul la servitutea accesorie. deoarece ea constituie o agravare a servituţii şi părţile sînt libere să fixeze întinderea ei. 503. În această decizie s-a statuat că “dreptul de îngrădire recunoscut proprietarului nu are nimic comun cu servituţile. Titularului fondului dominant nu îi sînt permise decît lucrările absolut necesare. La rîndul său. p. secţia Civilă. abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit necesară exercitării servituţii. Tribunalul Regional Cluj.

Exercitarea abuzivă a servituţii va putea justifica. vreo schimbare care să facă dificilă sarcina proprietarului aservit. Alin. prevederile art. p. d) proprietarul terenului dominant poate înlătura toate construcţiile şi plantaţiile pe care lea amplasat pe terenul aservit. Textul se referă numai la servituţile stabilite prin act juridic (titlu). dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. (3) al art. solicitarea desfiinţării lucrărilor şi. 296]. Astfel. dacă este cazul. Servitutea accesorie trebuie exercitată în vederea şi în limitele strict indispensabile exercitării servituţii principale (de exemplu: servitutea de vedere atrage obligaţia de a nu construi decît în anumite limite de distanţă convenite). şi trebuie să o facă la cererea proprietarului terenului aservit. nu poate agrava servitutea în paguba proprietarului fondului aservit. Pe lîngă drepturile atribuite proprietarului terenului dominant. titularul servituţii nu poate exercita servitutea decît potrivit titlului. Astfel. primul drept nu s-ar putea exercita. Prin urmare. 437 din Codul civil reglementează regimul juridic şi natura obligaţiilor acestuia. însă regula că o servitute nu se poate exercita peste limitele fixate prin constituirea ei este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită. făcînd-o mai oneroasă pentru acesta decît cum a fost stabilită [42. 437 se desprinde şi ideea că proprietarului terenului dominant i se interzice să exercite servitutea peste cuprinderea fixată în titlu sau să facă. Servitutea accesorie. fiindu-i interzis să facă vreo schimbare împovărătoare fondului aservit. proporţional beneficiului. moment prevăzut la alin. . proprietarul terenului dominant are următoarele obligaţii: a) Să întreţină construcţiile şi plantaţiile amplasate pe terenul aservit în măsura în care faptul acesta asigură interesele terenului aservit. proprietarul fondului dominant nu are dreptul să exercite servitutea decît în limitele 297]. 96 în care a fost stabilită. daune interese. obligaţia de întreţinere a construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit aparţine. Din art. care atrage dreptul de a trece pe fondul aservit. (1) al articolului menţionat. Art. fie pe fondul dominant. se stinge o dată cu stingerea servituţii principale. deoarece. 437 face o aplicare a regulii după care servitutea nu poate fi agravată în paguba proprietarului aservit. altfel. fie pe cel aservit.p. Astfel. 629 din codul Civil român dă ca exemplu dreptul de a lua apă din fîntîna altuia. neavînd o existenţă proprie. din partea titularului fondului aservit. fiecărui proprietar de teren dominant dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. în cazul necesităţii de a-l readuce la starea normală pentru exploatare.

Dacă însă servitutea se exercita doar pe o parte din fondul aservit. fiecare parcelă va fi lovită de servitute. servitutea va rămîne neschimbată în limitele ei. Cît priveşte servitutea de trecere. dacă prin împărţirea fondului dominant se întîmplă ca servitutea să nu mai fie folositoare decît pentru unii dintre copărtaşi şi să devină inutilă pentru alţii. 298]. Exercitarea abuzivă a servituţii poate justifica. chiar daune . atunci fiecare parcelă va suporta o servitute de trecere. dacă drumul pe care se face trecerea cade în întregime într-o singură parcelă. de asemenea. atunci. Regula neagravării servituţii prin împărţirea fondului. ea nu va greva decît parcela sau parcelele din acea parte. dacă. printr-o înstrăinare. pentru a nu face dificilă sarcina fondului aservit. servitutea de trecere sau de luare a apei va greva numai parcela care cuprinde drumul sau fîntîna. în cazul de faţă. 2). p. deoarece a fost stabilită pentru întregul fond. b) Proprietarul terenului dominant este obligat să repare daunele aduse proprietarului terenului aservit (art. se înmulţesc proprietarii dominanţi. 97 . Condiţia ce se impune în acest sens este că toţi proprietarii vor trebui să treacă prin acelaşi loc. În principiu însă. fiecare dintre noii proprietari se poate foloside servitute.Cu alte cuvinte. Astfel. Deşi. servitutea rămîne în starea şi în limitele ei anterioare. în cazul unei servituţi de trecere. nu se subliniază expres că aceste daune sînt aduse prin exercitarea dreptului de servitute. în toate cazurile cînd. Mai mult decît atît. De exemplu. c) Obligaţia de a nu face nimic de natură a agrava servitutea.interese [42. Regula aceasta este generală şi se aplică oricare ar fi modul prin care a fost stabilită servitutea. iar toate celelalte parcele rămîn libere. fiecare dintre ei va putea trece peste fondul aservit. este de necontestat faptul că numai primii o vor putea exercita în viitor [42. Dacă proprietatea pe care s-a stabilit servitutea s-ar împărţi. pentru exercitarea servituţii este necesar să fie grevate parcelele fondului aservit împărţit. dacă este cazul. În caz de împărţire a fondului aservit. se aplică. Obligaţia de reparare a daunelor cauzate proprietarului terenului aservit poate fi distribuită între doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. la împărţirea fondului. acest fapt logic se prezumă. Astfel. din partea titularului fondului aservit. Ea nu devine mai oneroasă pentru proprietarul fondului aservit prin faptul că în loc de un singur proprietar dominant sînt mai mulţi. servitutea ar rămîne tot aceeaşi pentru fiecare parte. dacă fondul aservit se împarte în aşa mod încît drumul pe care se făcea trecerea străbate toate parcelele. dacă servitutea a fost constituită în favoarea acestora. 306]. p. adică în favoarea fondului dominant. să solicite desfiinţarea lucrărilor şi. 437 alin. dacă fondul dominant se împarte între mai mulţi proprietari.

p. dar în acelaşi timp şi din teoria servituţilor. ca şi în orice alt raport juridic bilateral. fără ca prin aceasta să lezeze exercitarea normală a servituţii de către titularul ei. (3) al art. de natură a scădea valoarea imobilului” 28. dacă servitutea devine împovărătoare. reiese că drepturile proprietarului fondului aservit sînt următoarele: a) Dreptul de a dispune de dreptul său de proprietate asupra fondului. 123. 98 . obligaţia de întreţinere a edificiilor şi plantaţiilor plasate pe terenul aservit şi de reparare a daunelor. în mod automat. atunci. Jurisprudenţa statelor care au o astfel de reglementare a hotărît ca. ceea ce nu este cazul atunci cînd a doua ieşire implică un ocol. pentru exercitarea unei servituţi de trecere este necesar să fie grevate toate parcelele fondului aservit împărţit. drepturile proprietarului terenului dominant revin proprietarului terenului în calitate de obligaţii şi viceversa. fiecare parcelă să fie afectată de servitute. la desfiinţarea dreptului de servitute. Cu atît mai mult. Spre regret. ea nu va greva decît parcela pe care este cuprins drumul. “aceasta nu duce. În principiu. la împărţirea fondului. Dacă servitutea este de natură a se exercita pe o parte din fondul aservit. nu se modifică locul servituţii. deoarece prin crearea unei servituţi nu se pierde dreptul de proprietate. 1960. în cazul unei servituţi de trecere. iar celelalte parcele rămîn libere. 438. autorii Codului civil nu au prevăzut în mod expres o serie de drepturi şi obligaţii care sînt în sarcina proprietarului fondului aservit. Art. Decizia civilă nr. 306]. fiecare coproprietar nu va putea pretinde un alt loc de trecere) [42. proprietarul fondului aservit va 28 Tribunalul Regional Galaţi. dacă legea sau actul prin care s-a constituit servitutea nu prevede altfel. În: „Legalitatea populară”. însă din contextul capitolului dat. § 3. 634 din Codul civil român dispune că proprietarul fondului aservit nu poate nici să strămute servitutea. p. Legislaţia română prevede în acest sens ipoteza împărţirii fondului dominant. nr. nu şi a împărţirii fondului aservit. încît să nu împovăreze fondul aservit (de exemplu. drumul fiind stabilit astfel încît să străbată toate parcelele. dacă dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari ai terenurilor dominante. fiecare dintre aceştia va trebui să exercite astfel servitutea. Drepturile şi obligaţiile proprietarului terenului aservit În raportul juridic de servitute. aparţine fiecărui proprietar de teren dominant în proporţie egală. decît numai dacă cea de-a doua ieşire poate fi utilizată în condiţii similare cu prima.Atunci cînd fondul dominant are mai mulţi coproprietari. De exemplu. în cazul în care proprietarul fondului dominant a dobîndit o a doua ieşire la drumul public. Totuşi. stipulată la alin. 518 din 1959. Regula însă este aceeaşi. 9.

54. (5) din Codul civil. pentru a se elibera de cheltuielile necesare păstrării şi exercitării servituţii atunci cînd 29 Art. poate să treacă pe locul supus servituţii de trecere. instanţa de judecată se pronunţă în acest sens [82. astfel. pe cînd temeiul celor din urmă are caracter imperativ. 99 . (6) din Codul civil. moment stipulat la art. 429 alin (2) şi daunele indicate de art. 434 alin. în acest caz. 78]. p. 434 alin. 634 Cod civil român. iar acesta nu va putea refuza. În cazul cînd dreptul de servitute este instituit în favoarea a doi sau mai mulţi proprietari de terenuri dominante. (3) şi alin. Ediţia a VI-a. caracter dispozitiv. poate scoate apă din fîntîna ce constituie obiectul unei servituţi) [97. În cazul în care proprietarul fondului aservit ar solicita strămutarea locului pe unde se exercită servitutea în vederea interesului său (spre a vinde o parte din fondul aservit. daunele cauzate prin exercitarea servituţii propriu-zise ţi altor acţiuni sau inacţiuni aferente. Despăgubirile fiind stabilite pe cale amiabilă. p. Deosebirea dintre despăgubirile prevăzute la art. Cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. valoarea şi ordinea achitării celor dintîi sînt determinate în actul de constituire a servituţii şi au. 434. în funcţie de valoarea prejudiciului real. de exemplu).putea oferi titularului acesteia un loc care ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale. de fiecare dată. Proprietarul fondului aservit poate să întrebuinţeze acest fond la toate serviciile pentru care servitutea a fost stabilită. b) Dreptul de a pretinde despăgubiri din partea titularului fondului dominant. în favoarea titularului fondului dominant. 206]. care poate admite strămutarea dacă locul oferit ar avea “aceeaşi înlesnire pentru exercitarea servituţii” 29. 437 alin. în caz contrar. Se are în vedere. Legislaţia română prevede şi dreptul de a renunţa la imobil. Editura ALL. Dreptul de a cere strămutarea exerciţiului servituţii aparţine proprietarului fondului aservit în condiţiile prevăzute de art. potrivit condiţiilor art. contribuind. pun părţile în situaţia anterioară. proprietarul terenului aservit are dreptul să pretindă repararea daunelor cauzate în proporţie directă cu avantajele care îi revin fiecăruia prin exercitarea servituţii. la cheltuielile necesare (de exemplu. evident. 434 din Codul civil şi nu proprietarului fondului dominant. constau în faptul că. Cheltuiala făcută cu ocazia strămutării de bunăvoie a servituţii va fi în sarcina proprietarului fondului aservit pentru că ea se face în interesul său. iar valoarea daunelor se determină. (2) din Codul civil. potrivit condiţiilor generale de la art. p. se poate adresa instanţei de judecată. Colecţia Juridica. acesta nu poate să facă o ofertă în acest sens proprietarului fondului dominant în caz contrar.

Exercitarea cestui drept este posibil sub două condiţii: o astfel de transferare nu prejudiciază proprietarul terenului dominant. prin exerciţiul dreptului de a dispune de terenul ce-i aparţine. art. Exercitarea acestui drept se pune sub condiţia existenţei unei disproporţii vădite între utilitatea pe care o dobîndeşte proprietarul terenului dominant şi inconvenientele proprietarului terenului aservit sau deprecierile cauzate terenului aservit în conformitate cu Codul civil. va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. Dispoziţia legii trebuie interpretată în sensul că proprietarul se va putea elibera abandonînd numai o parte din fond (de exemplu: partea de teren pe care se face trecerea) [42. e) Dreptul la răscumpărarea dreptului servituţii de trecere. 435 statuează că. În acest sens. p. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţii îi revin lui. 442 alin. Obligaţiile proprietarului terenului aservit sînt: a) Obligaţia prevăzută la art. 434 alin. 100 . abandonînd în folosul proprietarului terenului dominant partea din terenul aservit. art. instanţa de judecată poate încuviinţa exercitarea acestui drept de către proprietarul terenului aservit. În cazul apariţiei unui litigiu între părţi. care nu este o obligaţie personală. necesară exercitării servituţii. 442 alin. în temeiul art. 435 Cod civil prevede expres că proprietarul terenului aservit poate exercita acest drept în toate cazurile în care. în conformitate cu contractul. nu mai poate fi urmărit. (1). Această dispoziţie legală este consecinţa faptului că orice proprietar poate renunţa oricînd la dreptul său. La stabilirea preţului de răscumpărare instanţa. c) Dreptul de a abandona partea terenului aservit necesară exercitării servituţii. cheltuielile lucrărilor de exercitare şi conservare a servituţilor revin proprietarului terenului aservit. (2). (5)). conform actului de constituire. 299]. ci mai degrabă de natură reală. În asemenea situaţii. fără a avea consimţămîntul proprietarului terenului dominant. proprietarul aservit. proprietarul fondului aservit urmînd să suporte cheltuielile necesare dacă s-a obligat prin titlu. Prin renunţare. nu rezultă că proprietarul terenului aservit nu poate abandona această parte din terenul aservit în alte cazuri. d) Dreptul de a indica o altă parte a terenului aservit pentru exercitarea servituţii decît cea supusă deja exercitării acesteia (art. cheltuielile aferente transferării sînt suportate de proprietarul terenului aservit. 632 din Codul civil român). Acesta se va putea exonera de obligaţie. 434. neavînd nici un drept real asupra fondului. un accesoriu al servituţii. Însă.prin titlu i s-a impus (art. Prevederile art. proprietarul fondului aservit nu va putea schimba starea locurilor ori strămuta exercitarea servituţii în alt loc.

oferind posibilitatea strămutării dacă servitutea stabilită iniţial a devenit prea împovărătoare sau îl împiedică pe proprietarul fondului aservit să facă reparaţii folositoare fondului său. legiuitorul aduce o atenuare a acestei obligaţii. Obligaţia însă este accesorie servituţii şi nu poate fi stipulată decît în favoarea sau pentru exploatarea imobilului. 428 alin. 1. proprietarul unui fond grevat cu servitute de trecere nu poate interzice proprietarului fondului dominant să nu treacă într-o anumită perioadă a anului sau proprietarul unui fond grevat de o servitute de vedere nu poate să aşeze un panou în faţa ferestrei proprietarului vecin. p. că proprietarul terenului aservit trebuie să facă ori să nu facă ceva. proprietarul fondului dominant are la îndemînă: • acţiunea confesorie de servitute. Lucrul acesta îi revine doctrinei şi jurisprudenţei. De exemplu. d) Tot ca o obligaţie se prevede la art. În acest sens. dispune şi Curtea Supremă de Justiţie a României. proprietarul fondului aservit se poate adresa în instanţă de judecată. c) Ca măsură a obligaţiei. ridicînd problemele de corelaţie în ansamblu a acestor norme şi de protecţie a intereselor nu numai a proprietarului terenului dominant dar şi celui aservit. Astfel.. Dat fiind faptul că la constituirea şi realizarea raportului juridic de servitute sînt aplicate norme de drept şi din alte instituţii juridice. împiedicîndu-i vederea. În caz de neînţelegere între părţi. apare necesitatea analizei şi evaluării gradului de protecţie a intereselor fiecrei categorii de persoane antrenate în constituirea şi realizarea servituţii. (2) din Codul civil. precum este dreptul de proprietate. în literatura de specialitate. conform prevederilor art. atunci Codul civil în Capitolul IV. proprietarul terenului aservit nu are nici un drept asupra construcţiilor şi plantaţiilor amplasate pe terenul său de proprietarul terenului dominant. Secţiunea 3. proprietarul fondului dominant se poate adresa în instanţă. această obligaţie putînd fi conexată la o servitute şi impusă lui. cuprinde dispoziţii foarte generale cu privire la acţiunile civile care provin din dreptul de proprietate. După cum am arătat la drepturile proprietarului terenului aservit. Dacă e să ne referim acţiunile derivînd din servituţi. condiţiile de fond şi de formă ale actului juridic. iar dacă nu este posibil. În materia servituţilor însă nu este menţionată vreo dispoziţie referitoare la acţiuni. 7-8/1991. prin decizia nr. 101 . acţiune petitorie asemănătoare cu acţiunea în revendicare. secţia civilă. moştenirea etc. publicată în revista “Dreptul” nr. Cartea a doua. Strămutarea se poate face prin buna înţelegere între părţi. 438 din Codul civil. 1123 din 19 ianuarie 1990. 207].b) Proprietarul fondului aservit are obligaţia de a nu face nimic de natură a leza exerciţiul normal al servituţii [82.

O problemă care se poate de pune în faţa instanţei ţine de admisibilitatea acţiunii posesorii în cazul servituţii de trecere. Legislaţia română. acţiunea posesorie pentru a înceta tulburarea ce se aduce. prin ea fiind apărat însuşi dreptul de servitute. 1916. Decizia nr. În: „Culegere de decizii din 1971”. de altfel. Pe lîngă acţiunea confesorie. De exemplu. Justificarea juridică se găseşte în faptul că asemenea servituţi vor putea fi dobîndite prin uzucapiunea de 30 de ani. p. titularul servituţii are posibilitatea de a reclama şi stabili în justiţie dreptul său. 34]. fiind aparentă şi continuă. 33]. 30 31 Tribunalul Suprem Român. cînd acestea au fost stabilite prin titlu. deoarece aceasta echivalează cu titlul” 31. practica internaţională în materie a admis ca titularul servituţii să exercite acţiunea posesorie. corespunde acţiunii în revendicare. Sub aspect probator. servitutea de a avea arbori plantaţi sub distanţa legală. în principiu. proprietarul fondului dominant.30 Totodată. 675 din Codul procedură civilă.48. va putea fi dobîndită prin uzucapiune şi poate fi apărată prin acţiunile posesorii. O astfel de acţiune poate fi introdusă nu numai de proprietarul fondului dominant. Curtea de Casaţie română a hotărît. acţiunii confesorii i se aplică aceleaşi reguli ca şi acţiunii în revendicare. întrucît exercitarea lor este o adevărată posesiune. 153-155]. decise că „acţiunea posesorie poate fi dată pentru o servitute necontinuă şi neaparentă cînd aceasta a fost constituită prin destinaţiunea proprietarului. p. p. care. Secţia Civilă. Acţiunea posesorie nu poate fi exercitată pentru apărarea servituţilor neaparente sau necontinue. dar numai în anumite cazuri şi cu anumite restricţii [95. p. 2. baza unui drept neîndoielnic [31. Proprietarul fondului aservit poate folosi: • • acţiunea negatorie prin care contestă existenţa servituţii [14. Acţiunea confesorie. Pentru a-şi proteja interesele sale. dar şi de cei care au drept real (uzufructuar.• acţiunea posesorie în complîngere pentru servitutea aparentă şi continuă şi pentru servitutea necontinuă şi neaparentă cînd se sprijină pe titlu. 94]. este o acţiune a proprietarului fondului dominant. Decizia din 26 februarie 1914.48. Înalta Curte de Casaţie Română. 1175/1971. acordînd acţiune posesorie şi servituţilor necontinue şi neaparente. potrivit art. Prin această acţiune reală şi imobiliară. deoarece nu sînt susceptibile de posesiune utilă. În: „Buletinul Curţii de Casaţie”. p. jurisprudenţa a atenuat severitatea acestei reguli. poate apela la aceleaşi acţiuni ca şi proprietarul fondului aservit. 102 . uzuarul) [31. în caz de tulburare adusă dreptului său de posesiune. Secţia I. stabileşte că “vor putea fi apărate pe calea acţiunii posesorii servituţile aparente şi continue”. p.

chiar dacă a menţinut-o pe calea unei acţiuni posesorii în complîngere. arată că are un drept absolut şi exclusiv şi atunci pîrîtul trebuie să vină să facă dovada servituţii. Atît acţiunea negatorie.33 Pentru exercitarea acţiunii posesorii.p.74. Pîrîtul este cel care trebuie să dovedească existenţa servituţii. Proprietarul fondului aservit. Proprietarul fondului dominant nu poate folosi acţiunea posesorie în reintegrare. În primul rînd. posesiunea să fie utilă. Competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti va fi dată de locul unde se află situat imobilul. Este exclusă astfel posibilitatea dobîndirii ei prin uzucapiune. dovedind dreptul său. se poate stabili numai prin act juridic. i se recunoaşte liberul exerciţiu al dreptului său de proprietate. exerciţiul servituţii fiind împiedicat pe viitor. Culegere de decizii 1972. acesta are o acţiune petitorie pentru a înlătura exercitarea servituţii. prin promovarea ei. Proprietarul fondului respectiv. ci este suficient să demonstreze că este proprietar. 103 . În practica internaţională s-au conturat situaţiile: 1) O persoană face asupra fondului vecin acte de folosinţă corespunzătoare unei servituţi. introduce o 32 33 Tribunalul Suprem Român. 1143 din 17 septembrie 1969. În: „Buletinul Curţii de Casaţie” 1914. Proprietarul fondului aservit are şi o acţiune posesorie pentru a înceta tulburarea ce i se aduce. acţiunea este admisibilă.Aceasta din urmă. legea română cere: să nu fi trecut un an de la tulburare. p. prin care tăgăduieşte existenţa servituţii. deoarece. ceea ce nu se întîmplă niciodată.147. pentru a face să înceteze aceste acte de folosinţă. Proprietarul fondului aservit nu trebuie să facă dovada faptului că fondul său este liber de servituţi. fiindcă. cît şi cea confesorie au un caracter imobiliar. putînd obliga pe pîrît chiar la plata unor daune. Instanţa supremă română a stabilit totuşi că atunci cînd servitutea de trecere se întemeiază pe titlu. Decizia nr. o dată stabilit acest lucru. deoarece aceasta presupune o deţinere materială a fondului aservit. Dacă proprietarul a dobîndit cîştig de cauză. Înalta Curte de Casaţie Română. reclamantul să fi posedat cel puţin un an. se prezumă că proprietatea este liberă de servituţi prin fapta omului. numită acţiune negatorie. deoarece o servitute nu poate fi exercitată decît asupra imobilelor. Proprietarul fondului grevat cu o servitute are acţiuni pentru a se apăra şi a păstra integritatea dreptului său de proprietate. fiind necontinuă şi aparentă. astfel încît folosinţa nu va putea fi apărată pe calea acestei acţiuni 32. Decizia din 26 februarie 1914. Secţia I. se urmăreşte respectarea conţinutului titlului în al cărui temei a fost constituită. Secţia Civilă. înainte de tulburare.

Dacă titularul fondului aservit o tulbură. chiar dacă este un posesor de bună sau reacredinţă. Justificarea se găseşte în faptul că servitutea se constituie în favoarea unui alt fond. Pentru a reitera (a fi reintegrat în folosinţă). Regula sau concluzia este valabilă şi pentru acţiunea posesorie introdusă de posesorul fondului aservit. 439 şi 446 Cod civil). Prin urmare. Pentru apărarea intereselor sale legitime.grevarea cu servitute a unui teren deja cu uzufruct sau cu superficie este posibilă doar cu acordul uzufructuarului sau al superficiarului (art. Aşadar. fiecare persoană îndreptăţită poate cere stabilirea unei ordini de exercitare care ar corespunde. protejarea intereselor acestora se realizează în felul următor: . astfel încît aceste drepturi nu pot fi exercitate concomitent. prin care trebuie să dovedească dreptul său de proprietate. p. acţiunile care survin atît din normele servituţii. la care proprietarul fondului dominant răspunde printr-o acţiune confesorie. cît şi de alt gen. pîrîtul va folosi acţiunea confesorie pentru constatarea existenţei unei servituţi în favoarea sa. . pentru a face să înceteze folosinţa servituţii. 2) O persoană exercită asupra unui fond o folosinţă cu titlu de servitute. în mod echitabil. binelui tuturor persoanelor cointeresate (art. Proprietarul fondului aservit. vin în deplină concordanţă cu condiţiile generale de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor prevăzute în Codul civil la art. proprietarul fondului dominant va introduce o acţiune posesorie pentru a face să înceteze această tulburare. Deci. (1). care va obliga pe pîrît să înceteze folosinţa. 9 alin. 429 alin. (6)). proprietarul fondului dominant promovează o acţiune posesorie. va putea promova acţiunea posesorie. 104 . prezumat liber de servituţi pînă la proba contrară. modalităţile de protejare a intereselor proprietarului fundului aservit prevăzute de normele ce se referă la servitute. După cum rezultă din cele indicate. proprietarul terenului aservit are la dispoziţie. la care proprietarul fondului aservit răspunde cu o acţiune negatorie. Problema care s-a pus este: posesorul neproprietar al fondului dominant poate recurge la o acţiune posesorie? S-a concluzionat că acest lucru este posibil [82.acţiune posesorie. proprietarul fondului aservit face o acţiune posesorie. nu a proprietarului fondului. Deoarece servitutea este opozabilă terţilor. atît de natură contractuală. poate să introducă acţiune negatorie. cel care foloseşte fondul dominant. 209]. cît şi din cele ale altor instituţii juridice.în caz de concurenţă între drepturile de servitute ale mai multor persoane sau a dreptului de servitute al unei persoane cu drepturile reale de folosire a terenului ale altor persoane. deoarece exploatează fondul.

renunţarea. (g) dispariţia oricărei utilităţi a lor. (b) renunţarea proprietarului terenului dominant. la acest capitol. (f) neuzul pentru o perioadă de 10 ani. protejînd. (c) ajungerea la termen. (3)). au caracter perpetuu. neuzul timp de 30 de ani. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. Din dispoziţiile. Legea română prevede. reţinem că servituţile se sting prin radierea lor din registrul bunurilor imobile pentru următoarele moduri: (a) consolidarea. în mod echitabil.431 alin. Aceste trei reglementări permit echilibrarea protecţiei intereselor tuturor persoanelor antrenate direct sau indirect în raportul de servitute. uzufruct. (h) exproprierea terenului aservit. ale art. se cunosc unele cazuri de stingere a lor. rezolvarea. cuprinde în reglementările sale majoritatea aspectelor raportului juridic care se referă la dreptul de servitute. 440 din Codul civil.servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă persoanelor terţe după înregistrarea în registrul bunurilor imobile (art. Stingerea servituţilor §1. revocarea şi anularea dreptului celui care a constituit servitutea ori a titlului constitutiv). ce decurg din dreptul comun: (pieirea fondului aservit. (e) imposibilitatea de exercitare. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat. Considerăm că normele Codului civil în materie de servitute. intentarea acţiunilor relative la protecţia drepturilor şi intereselor legale ale acestora pot servi atît normele juridice din cadrul servituţii. Codul civil român adaugă şi cauze de stingere a dreptului de servitute. Secţiunea a 3-a. Cauzele legale de stingere a dreptului de servitute Deşi servituţile. superficie etc. trei cauze de stingere a servituţii: • • • imposibilitatea materială de a mai exercita servitutea. confuziunea. 105 . cît şi normele din cadrul dreptului de proprietate. ca drepturi reale. expirarea termenului. exprese sau implicite. Drept temei. interesele persoanelor antrenate direct sau indirect în relaţiile sociale în cauză. (d) răscumpărarea. La aceste cauze.

atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar. atunci cînd ambele terenuri ajung să aibă acelaşi proprietar Art. iar în situaţia cînd. au arătat situaţia în care servitutea se va stinge dacă proprietarul fondului dominant dobîndeşte şi fondul aservit sau proprietarul fondului aservit dobîndeşte şi fondul dominant sau un terţ dobîndeşte ambele fonduri. Această soluţie o considerăm incorectă. 106 . “confuziunea” constă în reunirea fondului dominant şi a celui aservit în mîinile aceluiaşi proprietar. fondul aservit nu poate fi folosit după destinaţie. iar exerciţiul servituţii devine atunci exerciţiul dreptului de proprietate. la art. din cauza servituţii. fie desfacerea contractului. de asemenea. schimb. a) a articolului menţionat prevede cazul de “consolidare”. În unele sisteme de drept. 440 din Codul civil dispune că: servitutea se stinge prin radiere din Registrul bunurilor imobile. 276. renunţare. moştenire (acceptarea pură şi simplă a moştenirii aduce confuziunea (consolidarea) cînd există un singur moştenitor. Consolidarea sau. Lit. 638 din Codul civil român prevede că “orice servitute este stinsă cînd fondul către care este datorită şi acela ce o datoreşte cad în aceeaşi mînă”. după cum se mai numeşte această instituţie în materia servituţii. prin prisma lit. are dreptul de a cere prin judecată stingerea servituţii. a). O soluţie. iar neexecutarea acestei obligaţii nu poate leza deţinătorul dreptului de servitute.Codul civil român nu prevede procedura de stingere a dreptului de servitute. împărţeală. Ambele fonduri aparţin aceluiaşi proprietar sub un titlu oarecare: cumpărare. deoarece obligaţia de a preîntîmpina cumpărătorul despre grevările existente asupra bunului vîndut aparţine proprietarului acestui imobil. dacă cumpărătorul nu a fost informat de existenţa ei. în cazul înstrăinării fondului aservit. De asemenea. Autorii Codului civil moldovenesc. că servitutea încetează la cererea proprietarului fondului aservit din motivul încetării necesităţii existenţei ei. ar fi stabilirea dreptului cumpărătorului de a cere fie reducerea preţului. nu însă şi acceptarea sub beneficiu de inventar). Codul civil al Federaţiei Ruse prevede. ceea ce se produce de drept în momentul producerii condiţiei prevăzute de lege. menţionăm: 1. prevăzute de Codul civil al Republicii Moldova. în acest caz. art. Cu referirea mai exactă la cauzele legale de stingere a dreptului de servitute. servitutea încetează şi în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra fondului grevat.1 Consolidarea. proprietarul. potrivit principiului că nimeni nu poate avea o servitute asupra propriului lucru.

servitutea trebuie să se stingă prin consolidare. p. servitutea stinsă prin consolidare nu mai renaşte. servitutea continuînd să subziste. Se disting următoarele cazuri [42. Pentru ca această cauză de stingere a servituţilor să facă imposibilă exerciţiul ei. servitutea reînvie. nici servitutea nu mai poate fi considerată că stinsă prin consolidare. fiindcă vînzarea şi. 303]: a) cînd consolidarea (confuziunea) încetează în virtutea unei cauze retroactive. Consolidarea este o cauză de stingere definitivă numai cînd nu încetează în virtutea unei cauze retroactive. consolidarea. 107 . pentru că nu există imposibilitatea de a o exercita. p. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: fondurile să se întrunească în aceeaşi mînă. cu condiţia să fie o servitute aparentă. atunci cînd “proprietarul a două proprietăţi. Dacă servitutea ar înceta în virtutea unor cauze mai vechi şi necesare (de exemplu: revocarea sau anularea titlului de achiziţie) reunirea fondurilor în aceeaşi mînă ar fi ca şi cum nu ar fi avut loc. Dacă proprietarul ce reunise în mîinile sale cele două fonduri înstrăinează unul dintre ele. servitutea continuă să existe. întrunirea să fie irevocabilă. între care există un semn văzut de servitute. este definitivă numai în cazul servituţilor neaparente. Art. Servitutea renaşte. ea urmează a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat sau asupra acestuia”. servitutea reînvie oricare ar fi natura ei. b) cînd consolidarea încetează numai pentru viitor. consolidarea fiind considerată inexistentă în trecut. servitutea nu va fi stinsă. Atunci cînd fondurile se despart din nou şi aparţin iarăşi unor proprietari diferiţi. dar această vînzare este anulată prin efectul unei acţiuni în anulare sau în revocare. consolidarea (confuziunea) este mai mult o cauză de suspendare a servituţii. înstrăinează una dintre proprietăţi. 302].Dacă numai o parte din fondul aservit devine proprietatea aceluia căruia îi aparţine fondul dominant. iar cînd încetează pentru viitor. implicit. servitutea nu renaşte. consolidarea existînd numai în aparenţă. 627 din Codul civil român prevede însă o excepţie. În cazul unei asemenea separaţii. dacă proprietarul fondului aservit a cumpărat fondul dominant. În literatura de specialitate s-a apreciat că stingerea servituţilor prin consolidare nu este întotdeauna definitivă [42. sînt distruse retroactiv. De exemplu. În celelalte cazuri. ci rămîne definitiv stinsă. întrunirea să fie perfectă. deoarece. fără ca contractul să conţină vreo convenţie atingătoare de servitute.

Autorii codului au pornit de la ideea că. e) din Codul civil rezultă însă că imposibilitatea de a exercita servitutea este o cauză de sine stătătoare. 325]. În schimb. Este foarte rar să întîlnim o servitute afectată de vreun termen sau de vreo condiţie. 636 din Codul civil român dispune că ”servituţile încetează cînd lucrurile se găsesc în astfel de stare. temeinică între utilitatea care o procură terenului dominant şi inconvenientele sau deprecierea provocată terenului aservit [25. 1.3 Expirarea termenului (ajungerea la termen) Deşi este perpetuă.La romani. iar art. 1. 426]. Schimbarea valorii lor joacă un rol deosebit în acest sens. la stabilirea preţului de răscumpărare. care face ca servitutea să nu mai poată fi exercitată. În caz de neînţelegere între părţi.4 Răscumpărare Atît servituţile în genere.2 Renunţarea proprietarului terenului dominant Proprietarul terenului dominant renunţă expres sau tacit la servitute atunci cînd intenţia de a renunţa se deduce din circumstanţe neechivoce. 637 dispune că servituţile “renasc dacă lucrurile sînt restabilite într-un chip încît servituţile să se poată exercita. Deoarece servitutea este un drept imobiliar. p. servitutea se stinge. 440 lit. confuziunea (consolidarea) producea întotdeauna stingerea servituţii. Renunţarea se consemnează în Registrul bunurilor imobile. El poate renunţa cu titlu oneros sau gratuit. 1. Dispoziţiile art. aceasta neputînd să renască decît prin voinţa testatorului sau prin stipulaţia expresă a părţilor contractante [23. servitutea se poate constitui pe o perioadă determinată cînd părţile dispun în acest sens. intervine o piedică materială.5 Imposibilitatea de exercitare Art. proprietarul fondului dominant trebuie să aibă capacitatea de a dispune. pură şi simplă. instanţa de judecată va ţine cont de vechimea servituţii şi de schimbarea valorii celor două terenuri. afară numai de a nu ar fi trecut în spaţiu de timp îndestulător spre a se putea presupune că s-a desfiinţat servitutea” prin neuz timp de 30 de ani. 1. numai instanţa de judecată va putea suplini consimţămîntul proprietarului terenului dominant. la un moment dat. cît şi cele de trecere vor putea fi răscumpărate de proprietarul terenului aservit cu condiţia de a exista o disproporţie vădită. p. Această piedică 108 . La împlinirea termenului sau a condiţiei. încît servitutea nu se mai poate exercita”.

deci nu este o cauză de sine stătătoare. servitutea nu se stinge.nu stinge propriu-zis servitutea. Stingerea. imposibilitatea de a exercita servitutea apare ca o cauză de stingere de sine stătătoare. servitutea este stinsă în mod definitiv şi nu mai poate renaşte. însă nu poate fi exercitată. servitutea încetează datorită schimbărilor aduse fondului aservit sau dominant. 301].6 Neuzul pentru o perioadă de 10 ani Art. stingerea servituţii este imputabilă şi titularului. art. Dacă nu o face. imposibilitatea materială de a exercita o servitute poate apărea atunci cînd casa care avea o servitute de vedere este demolată sau fîntîna ce face obiectul unei servituţi a secat. obligîndu-l pe proprietarul fondului aservit să recunoască printr-un act existenţa servituţii. atunci cînd imposibilitatea de a exercita servitutea din cauza unui obstacol material durează 30 de ani. De exemplu. Atunci cînd obstacolul material care determină imposibilitatea este definitiv şi iremediabil. întrucît şi atunci cînd neuzul se datorează unui caz de forţă majoră. Rezultă că. 1. obstacolul material ar consta în “dispariţia” totală sau parţială a fondului aservit. servitutea de vedere renaşte fără a îngreuna fondul aservit. 440 lit. iar noua destinaţie a fondului nu face posibilă menţinerea servituţii. continuînd să existe. f) din Codul civil prevede că “ servitutea se stinge prin neuzul pentru o perioadă de 10 ani”. dacă reclădirea s-a făcut înainte de împlinirea prescripţiei [42. Prescripţia extinctivă este guvernată de reguli generale. căci acesta poate împiedica în orice moment curgerea prescripţiei. indiferent că provin dintr-o întîmplare firească sau dintr-un fapt licit al unui terţ. pe care s-a stabilit o servitute de trecere. au trecut 30 de ani. Acelaşi art. se confundă cu stingerea prin neuzul timp de 10 ani. întrucît nu mai este nevoie a se aştepta 10 ani. deoarece nu are împotriva cui să exercite acţiunea. Deşi lasă o atare impresie. În acest caz. Proprietarul fondului dominant nu poate cere restabilirea stării anterioare. p. În cazul în care casa se reconstruieşte. 109 . 637 din Codul civil român precizează că servituţile nu mai renasc cînd de la încetarea exercitării lor datorită piedicii materiale. De exemplu. Nici în această situaţie nu putem vorbi de o cauză de stingere de sine stătătoare. în legislaţia Republicii Moldova acest termen s-a propus să fie de 10 ani (vezi Codul civil. în acest caz. ci suspendă exerciţiul ei. prin expropriere. 441 şi următorul). se arată neglijent şi nu merită protecţie. chiar dacă obstacolul dispare după împlinirea termenului indicat. În aceste cazuri. această cauză de stingere se confundă cu stingerea prin dispariţie a fondului aservit.

un singur act de exercitare a servituţii ajunge pentru a întrerupe prescripţia şi asemenea acte pot fi dovedite prin martori. art. 441 alin. aparente sau neaparente. justificîndu-şi existenţa prin utilitatea pe care o procură titularului ei. se aplică reguli generale. Legiuitorul a considerat că o servitute. fie că este datorat unei cauze independente de voinţa acestuia. fie de către proprietar. Neuzul sau neîntrebuinţarea este o prescripţie liberatorie. nici între soţi în timpul căsătoriei. spre deosebire de proprietate. stinge cu desăvîrşire servitutea. Alături de condiţia ca neuzul să fie total şi absolut se impune şi cea a termenului: 110 . Prescripţia poate fi întreruptă prin recunoaşterea servituţii de către proprietarul fondului aservit sau prin reluarea exerciţiului ei sau prin introducerea unei cereri în declarare de servituţi. Legislaţia română stabileşte în acest sens. O servitute de care titularul nu uzează timp de 10 ani se dovedeşte inutilă şi trebuie să dispară. Legiuitorul a considerat că. 198]. dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Prescripţia va fi suspendată. cauza fiind indiferentă: fie că neuzul se datorează voinţei titularului servituţii. prin al cărei efect fondul supus servituţii este liberat de sarcină. (2) al aceluiaşi articol stipulează: “Exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către uzufructuar face să se întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. care nu poate să renască decît printr-o nouă constituire. În privinţa servituţilor necontinue. p. că art. “termenul de 10 ani va curge de la data ultimului act de exerciţiu al servituţilor necontinue ori de la data unui act contrar servituţilor continue” (art. iar acesta lasă să treacă 30 de ani fără să fi scos apă din fîntînă sau fără să fi deschis fereastra de vedere). în literatură s-a considerat că proprietarul servituţii a renunţat tacit la ea [16. Alin. fie ele continue sau necontinue.277 din Codul civil dispun suspendarea şi întreruperea cursului prescripţiei extinctive. Neuzul atrage stingerea servituţii cînd se prelungeşte timp de peste 10 ani. prin natura ei trebuie să fie liberă. servitutea s-ar reduce la limitele în care a fost exercitată. 636 şi 637 sînt o aplicaţie a acestei reguli.Servitutea. Neuzul pentru o perioadă de 10 ani. Întreruperea sau suspendarea prescripţiei sînt guvernate de reguli generale. fie prin alţii în numele lui (chiriaş. căci dacă ar fi parţial şi stingerea ar fi parţială. Pentru ca servitutea să se stingă. Astfel. 76]. neuzul trebuie să fie total şi absolut. nu va curge în contra minorilor sau interzişilor. (1)). dovedirea neuzului incubă reclamantului. p. că servitutea se stinge definitiv dacă timp de 30 ani nu este exercitată din cauza unei imposibilităţi materiale [19. 275. arendaş) sau în numele fondului (uzufructuar sau posesor). Şi în ceea ce priveşte sarcina probei. Toate servituţile prin fapta omului se pot stinge prin neuz sau prescripţie extinctivă. Servitutea se stinge prin neuz şi atunci cînd nu a fost întrebuinţată vreodată (de exemplu: prin convenţie se recunoaşte cuiva dreptul de a scoate apă din fîntîna altuia sau de a deschide o fereastră de vedere la o distanţă mai mică decît cea legală. se stinge prin neuz.

mai restrîns decît fusese stabilit. Art. 307]. 642 care prevăd că “dacă proprietatea în folosul căreia s-a stabilit servitutea este a mai multor proprietari. Dispoziţiile art. Pentru o servitute continuă. fie pe fondul dominat. adică din momentul cînd folosinţa a fost oprită. unde uzul parţial păstra întreaga servitute iar jurisprudenţa franceză a încercat să o înlăture. Regula din acest articol nu o găsim în dreptul roman. titularul servituţii sau o terţă persoană ori actul contrar poate să provină dintr-un act de forţă majoră (de exemplu: dărîmarea accidentală a zidului în care o fereastră de vedere fusese deschisă). chiar dacă uzul total nu este necesar. făcînd următoarea distincţie: cînd neuzul parţial se datorează unui obstacol material. care nu a fost niciodată exercitată deoarece titularul ei nu a stabilit-o niciodată în fapt. 641 din Codul civil român dispune că “modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelaşi chip”. Prin urmare. ci şi modalitatea în care ea se exercită. p. Prevederea de la art. 641 din Codul civil român sînt în contradicţie cu cele din art. cel puţin în materie de servituţi necontinue. Persoana care face actul contrar folosirii unei servituţi continue este indiferentă pentru începerea curgerii prescripţiei. Articolul 441 se referă la calculul acestui termen. aşa încît uzul parţial păstrează servitutea în întregime în modul în care fusese stabilită [42. întrebuinţarea din partea unuia popreşte prescripţia în privinţa celorlalţi”. În privinţa servituţilor continue se impune o precizare cu privire la punctul de plecare al prescripţiei şi anume. 641 apare ca fiind inechitabilă. exercitarea servituţii de către un singur titular. Articolul determină punctul de plecare al prescripţiei. cum este cazul cînd o servitute de a nu clădi nu se mai poate exercita din cauză că s-a ridicat o clădire pe fondul aservit. adică uzul parţial.neuzul trebuie să fie pentru o perioadă de 10 ani. prescripţia începe să curgă de la data ultimului act de exerciţiu. independent de voinţa titularului. Ea poate fi proprietarul fondului aservit. Prescripţia poate să stingă nu numai servitutea în totalitatea ei. 641 nu se aplică. stabilită prin titlu. cînd neuzul parţial se datorează titularului servituţii. întrucît obligă titularul unui drept să uzeze de totalitatea dreptului său. Prescripţia unei părţi din servitute are loc cînd se uzează de servitute numai în parte. prescripţia prin neuz începe să curgă din ziua cînd a fost constituită sau cînd putea să înceapă exercitarea ei. o notificare a proprietarului fondului aservit prin care aduce la cunoştinţă titularului servituţii că nu mai înţelege ca fondul său să fie supus exerciţiului servituţii. Lucrarea contrară exercitării servituţii poate să fie făcută pe fondul aservit. iar pentru servituţile continue termenul curge de la data unui act contrar acesteia. art. 111 . servitutea aceasta se aplică. Pentru servituţile necontinue. păstrează întreaga servitute nemicşorată. făcînd distincţie între servituţile continue şi cele necontinue. cum este cazul cînd o servitute de vedere nu se poate exercita din cauză că s-a zidit fereastra.

(2) din aceeaşi lege. drept lege specială în materie se consideră Legea nr. dacă aceasta a fost abandonată timp de cel puţin 3 ani sau dacă menţinerea ei nu mai este necesară. 440 şi 441. O altă cauză de stingere prevăzută de o lege specială românească este Legea nr. Cu toate acestea. 46 alin. nr. Independent de faptul că din contextul următoarelor puncte ale aceluiaşi articol putem trage concluzia că înştiinţarea trebuie trimisă şi titularilor de alte drepturi reale asupra obiectului expropriat (pct. 28 lin. Dar legea menţionată însă nu prevede modul de compensare a pierderilor cauzate de stingerea sau încetarea servituţii. dacă servitutea este contrară utilităţii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat Cu această ocazie.8 Exproprierea terenului aservit. prevede şi “stingerea servituţilor în legi speciale”. 42-44/311. servitutea se poate considera stinsă”. se menţionează în genere că despre expropriere este informat numai proprietarul bunului expropriat. (1) din legea menţionată stabileşte: ”În cazul în care părţile nu ajung la un acord asupra exproprierii în modul stabilit de art. 112 . legislaţia civilă a altor ţări. Titularul servituţii stinse din cauza dispariţiei oricărei utilităţi a ei are drept la o despăgubire care reprezintă valoarea folosinţei dispărute. conchidem că. la art. prin prevederile art. 123]. art. În afară de cazurile tipice sau clasice pe care le-a arătat legiuitorul Codului civil în art. partea I. p. fac parte şi servituţile. Totodată. Publicată în „Monitorul României”.7 Dispariţia oricărei utilităţi a lor Servitutea se stinge pe cale de consecinţă cînd dispare utilitatea ei. 9-12. Din alte drepturi reale. (2): “… servituţile prin fapta omului se sting în măsura în care devin 34 35 „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” 2000. (2) din Constituţia Republicii Moldova. cît şi Legea nr. 3. 1994. acest mod de stingere nu este frecvent.1. în acest sens. nr. în cazul exproprierii. 139 . la art. deoarece fondul aservit nu dispare uşor [88. inclusiv servituţile. 33/199436 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. partea I. Deci. 13 alin. inclusiv cea a României. 1996.34 care. 107/199635 privind protecţia civilă care dispune. 1. La art. 9 alin. la lucrările pentru care s-a prevăzut o servitute. în România. 9).5 din art. stabileşte că “expropriat poate fi şi deţinătorul altor drepturi reale asupra obiectului expropriat”.). În practică. etc. Astfel. exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu poate fi făcută decît prin hotărîre judecătorească cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”. zid. 29 alin. 241. care dispune. nr. 4: ”În cazul în care. 36 Ibidem. un asemenea caz se poate întîlni pentru servituţile stabilite asupra unei clădiri (casă. încetează toate drepturile reale asupra bunului expropriat. această lacună va putea servi ca izvor de abuzuri în conservarea obiectului dat. 488-XIV din 8 iulie 1999 privind exproprierea pentru utilitate publică. trebuie să menţionăm atît art.

643 din Codul civil român se referă la un caz de suspendare a prescripţiei şi aplică în acest caz regula indivizibilităţii servituţilor: “Dacă dintre coproprietari să găseşte unul în contra căruia prescripţia nu s-ar aplica. § 2. Stingerea servituţilor în caz de indiviziune Unul din caracterele servituţilor constă în faptul că sînt indivizibile. 440 din Codul civil. 441 alin. dar servitutea fiind indivizibilă. dînd astfel servituţilor. Astfel. acela păstrează dreptul tuturor celorlalţi coproprietari”. după partaj. fondul este atribuit în întregime celui în a cărui favoare prescripţia nu va putea curge. Aplicînd acest text. 275 din Codul civil. soţul căruia îi este 113 . din momentul în care nu se poate stinge faţă de ceilalţi proprietari indivizi. 372 din Codul civil. cînd printre proprietarii fondului dominant se află un minor sau un interzis. uzul unuia dintre aceştia împiedică prescripţia faţă de toţi. servitutea nu se va putea stinge nici măcar în parte. pentru care consolidarea nu a avut loc. o încadrare juridică corectă. Dacă. Potrivit regulii. servitutea fiind o consecinţă a principiului indivizibilităţii servituţilor. raporturile obligaţionale dintre vechiul şi noul proprietar rămîn supuse dreptului comun”. Deoarece Constituţia Republicii Moldova nu reglementează regimul juridic al acestor categorii de legi. prescripţia se suspendă faţă de aceştia. Prevederile art. în cursul indiviziunii. prin partaj. precum un minor. bunurile atribuite fiecărui soţ se consideră că aparţin de la început acestuia în mod exclusiv. dacă a existat o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei unei servituţi în favoarea unuia dintre coproprietari. Indiviziunea însă poate înceta prin partajul fondului dominant. potrivit art. prescripţia a rămas întreruptă sau suspendată şi cu privire la ceilalţi coproprietari. de întrerupere sau suspendare începută în cursul indiviziunii. (2) din cod dispun că “exercitarea servituţii de către un coproprietar ori de către un uzufructuar face să întrerupă termenul faţă de ceilalţi coproprietari ori faţă de nudul proprietar”. Ori de cîte ori nu se poate stinge faţă de unul dintre coproprietari. Prin analogie. care.incompatibile cu situaţia naturală şi juridică a obiectului urmărit prin expropriere. servitutea nu se poate stinge faţă de nici unul dintre aceştia şi va exista în întregime. acesta va continua să profite singur şi pentru întreaga indiviziune. Art. Aplicarea regulii de mai sus poate stîrni însă controverse în cazul partajului. nu se poate păstra şi stinge în parte. Dacă proprietarul unuia dintre fonduri dobîndeşte numai o parte indiviză din proprietatea celuilalt fond. după părerea specialiştilor. legiuitorul a recurs la inserarea tuturor temeiurilor de stingere a servituţilor la art. În cazul mai multor coproprietari. Probleme apar cînd fondul este atribuit unui coproprietar. Aceasta se aplică şi în caz de consolidare (confuziune). suspendarea va profita şi celorlalţi coproprietari majori sau capabili. ar însemna că. a profitat de o cauză de întrerupere sau de suspendare a prescripţiei ce exista în favoarea unui alt coproprietar. potrivit art.

care ar prezenta vreo utilitate practică numai în rarele cazuri de indiviziune perpetuă [6. la care se adaugă situaţia cînd superficiarul dobîndeşte şi proprietatea asupra terenului sau proprietarul terenului dobîndeşte proprietatea construcţiei ori distrugerea integrală a construcţiei. în cazul fondurilor indivize între care există servitute. p. Stingerea servituţilor nu se poate produce prin uzucapiunea unui terţ. asemeni dreptului de servitute. Moartea beneficiarului de uzufruct este o cauză caracteristică acestui dezmembrămînt al dreptului de proprietate. iar consolidarea în materie de uzufruct este ceea ce reprezintă confuziunea în materie de servituţi (adică situaţia în care aceeaşi persoană întruneşte atît calitatea de nud proprietar. există cauze de stingere prevăzute de lege şi cauze care rezultă din dreptul comun. Distincţia dintre stingerea servituţilor prin fapta omului şi stingerea celorlalte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate În privinţa dreptului de uzufruct. Prevederile aceluiaşi articol sînt aplicabile şi dreptului de abitaţie. articol preluat şi de autorii Codului civil moldovenesc. §3. neuzul sau prescripţia extinctivă sînt comune cu cele prevăzute pentru stingerea dreptului de servitute. s-ar reduce importanţa art. servitutea nu încetează la moartea proprietarului fondului aservit.atribuit fondul nu poate să profite de întreruperea sau suspendarea care cursese în timpul indiviziuni în favoarea şi din cauza unui alt coproprietar şi de care profitase în cursul indiviziunii. Dacă acest articol s-ar aplica în mod riguros. iar dreptul de uz. În jurisprudenţa franceză se aplică în acest caz art. deoarece servitutea este indiviză. prin natura sa. 46]. deoarece uzufructul este un drept mobiliar sau imobiliar. 880]. p. prevăzute de dreptul comun. acesta stăpînind ca un proprietar. care nu se stinge prin moartea beneficiarului ei. 114 . cît şi aceea de uzufructuar). 427 din Codul civil. Uzufructul. se stinge ca şi uzufructul. De asemenea. 786 din Codul civil român cu toată rigoarea sa. amintim uzucapiunea în favoarea unui terţ. Dreptul de superficie se stinge prin aceleaşi moduri ca şi dreptul de proprietate. aceasta se stinge atunci cînd cauza de stingere operează în folosul tuturor părţilor indivize ale fondului aservit ori împotriva tuturor părţilor indivize ale fondului dominant. terenul devenind liber de sarcinile cu care era grevat [51. În concluzie. în timp ce servitutea un drept perpetuu. servitutea încetează. este un drept viager. 642 şi 643 din Codul civil român. Dintre modurile specifice de încetare a uzufructului. potrivit art. O altă cauză specială de stingere a uzufructului este abuzul de folosinţă. Dintre cauzele legale de încetare a uzufructului. ci se perpetuează o dată cu fondul şi se transmite împreună cu proprietatea fondului. În cazul în care nu se mai poate exercita din cauza situaţiei imobilului.

Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. Intenţia autorului a fost efectuarea unei analize teoretice naturii juridice a dreptului de servitute. că unele dintre vechile legiuiri au o valoare nu doar istorică.Concluzii 1) Sinteza rezultatelor obţinute Prezenta lucrare şi-a propus ca scop analiza ştiinţifică a instituţiei servituţii cu axarea. De asemenea. În consecinţă. a caracterelor şi atributelor lui. dar şi s-au oferit soluţii şi recomandări care ar putea fi utile în activitatea de aplicare a dispoziţiilor legale şi de perfecţionare a cadrului legislativ. prin urmare are un caracter complex. Analizînd fenomenul luat în studiu. unul dintre cele mai vechi drepturi reale. la cercetarea amănunţită a dreptului de proprietate. Cu atît mai mult. De asemenea. s-a făcut o delimitare exactă şi argumentată. pentru explicarea originii şi naturii juridice a dreptului de servitute. Din cele menţionate. autorul a considerat necesar să delimiteze dreptul de servitute de dreptul vecinătăţii. ci şi practică. Deşi un loc central este atribuit analizei condiţiilor de apariţie. Rusia. Prin prisma acestei lucrări. s-a realizat o lucrare în care nu numai că se evidenţiază principalele probleme ce priveşte dreptul de servitute. fiind şi exponentul menţinerii tradiţionale a instituţiei servituţii în cadrul altor drepturi reale. de trecere şi servitutea privind distanţa pentru construcţii). Lucrarea este elaborată într-o formă de analiză multilaterală a instituţiei servituţii faţă de pilonul real . care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor apărute între proprietarii unor imobile învecinate. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice. caracterelor juridice şi clasificării servituţilor. şi. 115 . se relevă faptul că servitutea. un loc aparte le-a revenit şi celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului (servitutea de vedere. pe problemele constituirii ei. autorul a considerat utilă comparaţia cu dreptul roman şi cu vechiul drept românesc. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. pentru care a trebuit să procedeze. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui din urmă drept. Această alegere a fost dictată de locul pe care îl ocupă servitutea în sistemul de drept civil moldovenesc şi de importanţa acestei instituţii pentru avansarea economică a statului. în special. Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. Olanda etc.dreptul de proprietate. Franţa România. în prealabil.

De exemplu. Cunoaşterea dreptului de servitute şi a scopului reglementării lui se impune în prezent dacă avem în vedere implicaţiile adoptării şi unor alte legi în materia servituţii. dispoziţie) ce ar reglementa detaliat acest fenomen. ci şi la alte imobile şi trebuie avut în vedere şi scopul constituirii servituţilor: a fi în favoarea uzului şi utilităţii unui imobil. De asemenea.alături de proprietate. în genere. ruptura de tradiţie şi lipsa de cultură în domeniu. constă în asigurarea folosinţei şi utilităţii unui fond. fie de utilitatea privată. modalităţile de stabilire. În urma privatizării. în industrie. inclusiv acţiunile ce derivă din servituţi. Procesul privatizării a demarat în anul 1992. cît şi în alte acte normative. Au fost necesari 10 ani pentru ca în legislaţie să apară prevederi care să se refere cel puţin indirect la dreptul de servitute. avîndu-se în vedere vidul existent în materie de drept civil. Din prezenta lucrare ne-am convins despre importanţa dreptului de servitute. diferitele relaţii de vecinătate teritorială reclamă. delimitarea ei de alte drepturi reale reglementate de Codul civil al Republicii Moldova. a unor terenuri. la apariţia unor alte consecinţe nefavorabile. De asemenea. instituirea acestora este condiţionată fie de utilitatea publică. am constatat cu satisfacţie studiul analitic profund efectuat asupra instituţiei date. Amintim că în agricultură acest dezmembrămînt al dreptului de proprietate este menit să sporească utilitatea şi agrementul unor fonduri înfundate. deseori. lipsa unor prevederi legale. lipsa unor studii în domeniu care să analizeze în complex o problemă atît de arzătoare din societatea moldavă cum sînt dezmembrămintele dreptului de proprietate în perioada împroprietăririi cetăţenilor Republicii Moldova cu pămînt. deşi nu există norme la nivel de lege sau subordonate legii (hotărîre. conform cărora ele trebuie soluţionate. La analiza acestei lucrări. Lucrarea pune în discuţie o serie de aspecte din materia servituţilor prin fapta omului: distincţia acestora de îngrădirile legale de drept privat. stabilirea unor servituţi. a fost creată ca urmare a utilităţii ei practice. Studiul efectuat este binevenit pentru practicieni. Legea privind cadastrul bunurilor imobile reglementează modul de înregistrare a servituţilor. analiza în esenţă a elementelor definitorii ale aceste instituţii. Legiuitorul ar trebui să fie mai receptiv la problemele societăţii. iar. s-au creat diverse situaţii în care constituirea servituţilor a fost necesară. văzut prin prisma lucrării de faţă. Scopul reglementării servituţilor. Prin urmare. Servituţile însă nu se referă numai la terenuri. Utilităţile menţionate l-au determinat pe legiuitor să reglementeze această specie de drepturi atît în Codul civil. din lucrare decurge în mod logic concluzia conform căreia sînt posibile şi 116 . deoarece situaţiile de litigiu în relaţiile de vecinătate iau amploare. problemele pe care le ridică servitutea şi proprietatea pe cote părţi. va aduce la o tensionare şi mai mare a relaţiilor din societate.

lucrarea reprezintă un instrument de lucru necesar pentru cunoaşterea şi aprofundarea acestei materii esenţiale a dreptului civil. 2) Concluzii şi recomandări În prezenta lucrare. Autorul nu s-a limitat la elaborarea unei teze teoretice. Am făcut încercarea de a ilustra în ce măsură caracterele dreptului de servitute permit constituirea acestui drept real. introducerea căreia este o necesitate şi pentru Republica Moldova o dată cu trecerea ei la economia de piaţă. În procesul investigaţiilor. ci a reflectat principalele probleme ce apar în faţa celor ce doresc să studieze în profunzime această instituţie. servituţile nu sînt reglementate suficient de legislaţia naţională. De asemenea. Considerăm că. Structurată astfel. Structura tezei reprezintă un instrument util de studiu al instituţiei dreptului de servitute. participanţii la relaţiile imobiliare pot încheia contracte privind instituirea unei servituţi. Luînd ca bază legislaţia Republicii Moldova şi ţinînd cont de ideile şi recomandările făcute. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. care nu constituie decît limitele normale în care trebuie să se înscrie exercitarea acestui drept. atît pentru studenţii facultăţilor de drept. a cercetat şi evidenţiat tezele pe care le înaintează spre susţinere. realizînd un studiu echilibrat şi util. lucru de extremă necesitate. am considerat necesar să delimităm dreptul de servitute de celelalte restricţii impuse proprietarului. Prin eforturile autorului s-a creat o imagine clară a naturii dreptului de servitute. autorul a urmărit efectuarea unei analize a noţiunii dreptului de servitute. Acest lucru este extrem de important 117 . exercitare şi stingere a acestui drept în conformitate cu legislaţia ţărilor ce cunosc instituţia servituţii. autorul a realizat un model optim al dreptului de servitute. la practica judiciară sau la dreptul comparat. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. expuse în secţiunea „Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute” din introducerea la prezenta lucrare. recomandîndu-le unele soluţii. Materialul expus va contribui la securizarea circuitului civil. cît şi pentru practicieni. a doctrinei şi chiar a practicii judiciare de examinare şi soluţionare a litigiilor dintre proprietarii de imobile vecine. Autorul nu a apelat frecvent la doctrină. generalizarea normelor care reglementează dreptul de servitute.raţionale elaborarea şi completarea legislaţiei cu norme uniforme privind reglementarea dreptului de servitute. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. modului de constituire. la aprofundarea cunoştinţelor juridice în domeniu şi va servi o bună bază teoretică pentru alte cercetări. ci doar în cazul tălmăcirii unor legi naţionale. respectiv în ce măsură constituirea servituţii ar contrazice caracterele specifice dreptului de proprietate.

pregătirea condiţiilor pentru ca ea să ilustreze faptul calitativ din evoluţia servituţii. expunînd art. 16 şi 46. 37 38 118 . 1. vol. (1). vol. dar le-ar exprima recunoştinţă. 39 Vezi: Declaraţia universală a drepturilor omului. care nu ar repeta-o în mod dogmatic. cînd este în vigoare un nou Cod civil. 1 alin. Prin urmare. adoptată la New York la 10 decembrie 1948. 315). cît şi al celui de servitute. fondul) figurează în toate cazurile ca obiect atît al dreptului subiectiv de proprietate. consfinţite prin legislaţia internă şi acte internaţionale39. 1. din care rezultă că proprietarul poate dispune de imobil. la fel ca şi uzufructul (Codul civil. limitîndu-şi sau lărgindu-şi dreptul asupra lui.astăzi. O definiţie care ar reflecta geneza servituţii. art. Utilitatea poate rezulta din destinaţia economică a imobilului (terenului) dominant ori din intenţia proprietarului de a spori confortul exercitării dreptului de proprietate asupra imobilului ce îi aparţine”37. 38 Constituţia Republicii Moldova. 428 alin. art. ar fi cea expusă în propunerea de legeferenda. (1) din Codul civil în următoarea variantă: „Servitutea este sarcina (obligaţia) care grevează dreptul de proprietate asupra unui imobil (teren aservit) în utilitatea sau sporirea confortului exercitării dreptului de proprietate asupra unui alt imobil (teren dominant). art. în vigoare pentru Republica Moldova de la 28 iulie 1990. Codul civil al Republicii Moldova. 12-49. Considerăm că o nouă definiţie legală ar reflecta adecvat realitatea. (1) şi (2). 1 alin. art. Cele expuse pot argumenta faptul că situaţia juridică reală în cadrul servituţii. 342-383. (1). sociale şi culturale”. 1998. dictate de condiţiile obiective ale vieţii sociale contemporane şi formulate de pe noile poziţii metodologice ale cunoaşterii fenomenelor juridice. În: ”Tratate internaţionale”. adoptată la 29 iulie 1994. precum şi metodologia analizei şi perceperii fenomenelor juridice din teoria generală a dreptului la etapa actuală. întemeiate pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile Servitutea s-ar putea defini de pe poziţiile dreptului subiectiv. considerăm că avem temei suficient de a propune legiuitorului Republicii Moldova să modifice definiţia legală a servituţii. art. dar nu ar fi în unison cu denumirea. c) principiile fundamentale ale libertăţii personalităţii umane. (1) şi (2). Pactele internaţionale: „cu privire la drepturile civile. 395 alin. p. 220 alin. camuflîndu-i-se astfel geneza. 207. iar imobilul (terenul. Definiţia propusă este compatibilă cu: a) conţinutul şi caracterul real al dreptului subiectiv de proprietate (Codul civil. 9). adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 19 decembrie 1966. şi politice. care nu ar rupe firul înţelepciunii juriştilor romani. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi protocoalele 1-11. 15. în lumina celor expuse. raţionamentele doctrinare relative la acest fenomen juridic. În: „Tratate internaţionale”. b) condiţiile de exercitare a drepturilor subiective şi de executare a obligaţiilor (Codul Civil. art. 9. cu privire la drepturile economice. ci ar îmbogăţi-o cu idei noi. p. ediţie oficială. 1. cer cu insistenţă reformularea definiţiei. art. 4.

persoana poate dobîndi orice drepturi şi asuma orice obligaţii. art. fiind în absolută coerenţă cu ordinea publică. inspiraţi de prevederile art. să se concretizeze faţă de ce persoane este opozabilă servitutea (faţă de terţi sau faţă de proprietarul terenului aservit). 1 alin. conform cărora persoanele fizice şi juridice sînt libere să stabilească pe bază de contract drepturile şi obligaţiile lor. considerăm că această definiţie ar fi convenabilă şi pentru codurile civile ale altor ţări europene (Franţei. în care se prevede că servitutea constituită prin acte juridice este opozabilă după înscriere în registrul bunurilor imobile şi nu se face referinţă în nici o normă la opozabilitatea servituţilor care au la bază alte fapte juridice. Trebuie să menţionăm. esenţa şi legăturile juridice apar efectiv între subiectele din cadrul servituţii. în virtutea aceleiaşi libertăţi. 496 şi 499. că unele norme privind dreptul de servitute ar putea ridica probleme şi ar face dificilă perceperea esenţei servituţii. Nu în ultimă instanţă.juridice civile. României. precum şi factorul subiectiv (intenţia. pornind de la prevederea acestui alineat. (1)). cu condiţia de a nu contraveni prevederilor legale şi bunelor moravuri şi de a nu fi prejudiciabile pentru onoarea şi demnitatea personalităţii umane contemporane. iar în al doilea rînd. Considerăm că practica ne va atenţiona asupra lacunelor reglementărilor în vigoare ori asupra lipsei de coordonare între diferitele acte ale cadrului normativ. Un exemplu de acest gen îl întîlnim în Codul civil la art. contribuind astfel şi la cristalizarea definirii doctrinare a servituţii. creaînd astfel neclarităţi instanţelor de judecată în procesul de aplicare. Totodată. Concluzionînd asupra caracterelor definiţiei legale propuse legiuitorului Republicii Moldova. (1) şi (2). 119 .cheie (teren aservit şi teren dominant). factorul obiectiv (destinaţia economică a terenului dominant). 290. Prin urmare. Pentru cizelarea noţiunii de servitute în doctrina naţională şi perfecţionarea normelor acestei instituţii juridice din Codul civil al Republicii Moldova se cere o practică de îndelungată aplicare. 637 al Codului civil francez. Soluţionarea problemei îşi poate găsi reglementare în Codul civil la art. egalităţi şi independenţe. dacă nu contravin legii şi bunelor moravuri (Codul civil. Dorim să adăugăm că definiţia legală propusă reflectă adecvat geneza servituţii prediale ca fenomen juridic. în primul rînd. inclusiv obligaţia dintr-o servitute. păstrîndu-i-se identitatea milenară prin păstrarea denumirii şi cuvintelor .) care au formulat definiţia servituţii. orice alte condiţii contractuale. 431 alin. Olandei etc. dorinţa proprietarului terenului dominant) condiţionează necesitatea constituirii servituţii. (3). să se ajungă la concluzia că numai servituţile constituite prin acte juridice sînt opozabile terţilor din momentul înregistrării. Ar fi fost normal ca. Belgiei. 2. art. Spaniei. 9 alin.

3. În scopul reglementării detaliate a mecanismului dobîndirii servituţilor prin uzucapiune, prevăzut în Codul civil la art. 433, propunem completarea articolului dat cu un nou alineat, (4): „(4) Modul de exerciţiu al servituţii se dobîndeşte în aceleaşi condiţii ca şi dreptul de servitute”. Modificarea este făcută cu scopul de a detalia şi totodată de a arăta că modul în care se exercită servitutea este acelaşi şi întruneşte condiţii similare ca şi la dreptul de servitute. 4. Sînt posibile diferite variante de interpretare din partea subiectelor care aplică servitutea. Astfel, expresia „deasupra sau sub pămînt” din art. 434 alin. (1) este determinată de natura şi conţinutul servituţii. Aceasta, trebuie să recunoaştem, constituie doar una dintre posibilele interpretări. 5. Aranjarea nesistematică a ideilor din alineatele art. 434 creează premise pentru opinii contradictorii referitor la posibilitatea de a schimba locul de exercitare a servituţii din iniţiativa proprietarului terenului aservit. În această ordine de idei, relevăm că alin. (5) al art. 434 din Codul civil conţine ambiguităţi şi neclarităţi. Pentru a evita astfel de momente, propunem o variantă simplă, concordată la prevederile întregului articol. Astfel, considerăm necesară excluderea alin. (5) şi completarea alin. (4) cu următorul text: „Dacă are un interes serios şi legitim, proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servituţii rămîne la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant”. 6. În capitolul III, „Servitutea”, din cartea a doua a Codului civil nu-şi găseşte reglementarea juridică situaţia în care ambele fonduri (dominant şi aservit) se împart şi nu este clar cum va putea fi exercitată servitutea. Considerăm necesar ca, după art. 434, să fie înserat un nou articol, care ar reglementa această situaţie, avînd următorul cuprins: „Art. 4341 . Condiţiile împărţirii terenurilor (1) Dacă terenul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitată pentru uzul şi utilitatea fiecărei părţi , fără a agrava situaţia terenului aservit. (2) Dacă terenul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul şi utilitatea terenului dominant, pe toate părţile rezultate din împărţire, sub rezerva prevederilor art. 434 alin. (6). (3) Dacă servitutea este exercitată pentru uzul şi utilitatea exclusivă a uneia dintre părţile despărţite din terenul dominant ori nu se poate exercita decît pe una din părţile despărţite din terenul aservit, servitutea asupra celorlalte părţi se stinge.” 120

7. În scopul ajustării legislaţiei naţionale în materia dreptului de servitute la prevederile respective ale Codului civil, propunem completarea Codul apelor al Republicii Moldova nr.1532XII din 22.06.93 („Monitorul Oficial al Republicii Moldova”, 1993, nr.10) cu două articole noi în materia dreptului de servitute, şi anume: „Articolul 421. Regimul de servitute (1) Beneficiarii de folosinţă a apei sînt obligaţi să acorde drept de servitute, avîndu-se în vedere zone anume stabilite de comun acord cu autoritatea centrală pentru resursele naturale şi mediu, fără a percepe taxe, pentru: a) trecerea sau circulaţia personalului cu atribuţii de serviciu în gospodărirea apelor, în exerciţiul funcţiunii; b) amplasarea, în albie şi pe maluri, de borne, repere, aparate de măsură şi control, alte aparate şi instalaţii necesare executării de studii privind regimul apelor, precum şi accesul pentru întreţinerea lor; c) transportul şi depozitarea temporară de materiale şi utilaje pentru intervenţii operative de apărare împotriva inundaţiilor; d) transportul şi depozitarea temporară de materiale, utilaje, circulaţia acestora şi a personalului pentru executarea lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii. (2) În cazul în care, prin exercitarea acţiunilor prevăzute la alin. (1), se produc pagube, deţinătorii terenurilor riverane au dreptul la despăgubiri potrivit legii. Acestea se vor face din alocaţii bugetare, atribuite în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) şi din mijloacele persoanelor juridice care au produs pagubele, în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) si d)”. Inserarea propusă se referă în exclusivitate la regimul de servitute şi nicidecum la dreptul de vecinătate. „Articolul 422. Regimul de expropriere (1) Pentru efectuarea unor lucrări de amenajare a bazinelor hidrografice şi altor lucrări hidrotehnice de utilitate publică, cum ar fi: baraje şi lacuri de acumulare cu anexele acestora, hidrocentrale, derivaţii de debite între cursuri de apă, lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv instalaţii de epurare şi anexele lor, regularizarea de rîuri, staţii şi platforme hidrometeorologice, sisteme de îmbunătăţiri funciare, corectarea torenţilor, pot fi expropriate pentru utilitate publică, cu o justă şi prealabilă despăgubire, sau ocupate temporar, contra plată, terenuri şi clădiri, în condiţiile legii. (2) Sînt scutite de servituţi permanente: clădirile, curţile, grădinile aferente locuinţelor, monumentele publice, bisericile şi cimitirele, parcurile declarate monumente ale naturii. (3) Dreptul de servitute, o dată stabilit, este o obligaţie opozabilă tuturor. 121

(4) Servitutea se consideră stinsă pentru lucrările prevăzute la alin. (1) dacă a fost abandonată cel puţin 3 ani sau dacă nu mai este necesară. (5) La crearea servituţii temporare sau permanente, despăgubirea este egală cu: a) valoarea de circulaţie a produselor, plantaţiilor, construcţiilor sau bunurilor mobile avariate sau distruse; b) pagube cauzate proprietarului la stabilirea servituţii pe zona respectivă, în raport cu foloasele ratate prin schimbarea destinaţiei temporare sau permanente a zonei”. S-ar părea că dreptul de uz şi de servitute atribuit cu titlu gratuit statului îngrădeşte dispoziţiile constituţionale referitoare la proprietatea privată, respinge exercitarea unor drepturi şi egalitatea cetăţenilor în faţa legii, iar, pe de altă parte, folosinţa gratuită a unei proprietăţi private înlătură obligaţia constituţională la despăgubirea integrală şi justă a persoanei lipsite de prerogativele depline ale dreptului de proprietate. Astfel, dispoziţiile de lege ferenda propuse nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece modificările propuse nu instituie diferenţe de tratament juridic între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, ci, dimpotrivă, obligaţiile şi restricţiile prevăzute sînt aplicabile tuturor proprietarilor persoane fizice. Analizînd jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, putem constata că statului i se lasă o marjă de apreciere, în funcţie de nevoia reală a comunităţii în adoptarea măsurii privative de proprietate. În cauza „James şi alţii împotriva regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei”, 1986, Curtea Europeană a statuat că nu poate fi vorba despre o încălcare a dispoziţiilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dacă privarea de proprietate a fost făcută într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei „utilităţi publice”, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aparţinînd chiar şi unei categorii mai restrînse de persoane, deci şi în situaţia în care colectivitatea în ansamblul ei nu utilizează sau nu profită ea însăşi de bun. În vederea atingerii realizării scopului ei legitim, măsura privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi apărarea drepturilor fundamentale ale individului. Mai mult decît atît, ea trebuie să aibă loc în condiţiile prevăzute de legea internă, care trebuie să fie accesibilă, publică şi previzibilă, să cuprindă o procedură clară de aplicare. Or, în această materie, prin modificarea propusă, norma dată respectă exigenţele impuse de prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 8. Se poate afirma pe bună dreptate că normele Codului civil privind servituţile sînt compatibile şi cu normele, în vigoare la momentul adoptării lui, care fac referire la dreptul de servitute. Trebuie să recunoaştem însă că legislaţia în vigoare, cu excepţia Codului civil, face foarte 122

puţine referiri la dreptul de servitute. Cauza acestei situaţii constă în faptul că instituţia dată nu era reglementată în detalii, motiv pentru care nu erau suficient de clare efectele înserării unor astfel de norme în diferite contexte juridice. De aceea, un prim act care ar necesita modificări este Legea cu privire la gaze nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, („Monitorul Oficial”, 1998, nr.111-113) care are o dată mai recentă de adoptare decît data punerii în aplicare a Codului civil. În lege se vorbeşte şi de servitutea de trecere. Pentru ajustarea normelor legii la prevederile Codului civil, propunem legiuitorului moldovenesc să opereze unele modificări la art. 19 din capitolul IV „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane” din Legea nr. 136-XIV din 17 septembrie 1998, şi anume după alin. (4) din art. 19 să insereze un nou alineat, (5), cu următorul cuprins: „(5) Titularul de licenţă pentru transportul sau pentru distribuţia de gaze poate beneficia de dreptul de servitute privind trecerea subterană, de suprafaţă sau aeriană pentru a instala reţele, conducte, linii sau alte echipamente aferente capacităţii şi privind accesul la locul lor de amplasare”. 9. Deoarece, după cum am subliniat, atît Legea nr.136-XIV din 17 septembrie 1998, cît şi Legea cu privire la energia electrică nr.137-XIV din 17 septembrie 1998 („Monitorul Oficial”, 1998 nr.111-113) tratează, la aceleaşi capitole IV, intitulate „Dreptul de folosinţă a proprietăţii unor alte persoane”, procedura şi mecanismul de folosire a proprietăţii unor alte persoane. Propunem ca şi în acest din urmă act să se facă modificările expuse anterior. 10. În această ordine de idei, propunem ca după art. 19 al acestor două legi să se introducă un nou articol: „Articolul 19 1. Exercitarea dreptului de servitute Dreptul de servitute asupra proprietăţilor afectate de capacităţile energetice se exercită cu titlu gratuit pe toată durata de existenţă a acestor capacităţi. Dacă, cu ocazia intervenţiei pentru retehnologizări, reparaţii, revizii, avarii, se produc pagube proprietarilor din vecinătatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia să plătească despăgubiri în condiţiile prezentei legi.” 11. O următoare propunere pe care încercăm să o promovăm se referă la Legea nr.1543-XIII din 25 februarie 1998 privind cadastrul bunurilor imobile („Monitorul Oficial”, 1998, nr.44-46.). Astfel, în art. 2, sînt definite noţiunile principale, printre care şi noţiunea de servitute.

123

În varianta actuală. pe de o parte. Concluzionînd asupra lucrării în întregime. pentru buna cunoaştere a normelor juridice de către public. iar pe de alta. instalării şi deservirii liniilor de comunicaţie etc. şi în altul. Structurată după un plan bine chibzuit. la baza reglementărilor servituţii se află principiile dreptului privat roman. propunem legiuitorului să substituie norma existentă cu următoarea formulă: „Servitute . În scopul unificării legislaţiei în materia dreptului de servitute.reprezintă un drept de folosinţă limitată (posibilitatea traversării. Graţie faptului că nu numai în Codul civil al Republicii Moldova. În pofida unor particularităţi comune. Toate aceste caracteristici sînt necesare şi binevenite. accesului la obiectele de utilitate publică. pentru perceperea teoretică a acestei instituţii juridice şi pentru buna aplicarea normelor acesteia. Concluziile şi propunerile de lege ferenda survin în mod logic din conţinutul lucrării. în acelaşi timp şi al ajustării normelor existente la prevederile Codului civil. Dacă ar fi să comparăm normele acestor două instituţii juridice. ci şi în codul similar al altor state. Au fost analizate conceptul dezmembrămintelor dreptului de proprietate. în cel al 124 . putem spune că studiul efectuat este un punct de cotitură în dezvoltarea gîndirii juridice autohtone în problema vizată. trecerii. prin a căror respectare conştientă. aceste norme se realizează în mod firesc. au fost delimitate servituţile de fenomenele juridice ce poartă denumirea de drept al vecinătăţii. 1018-1029). am analizat în plan comparat reglementările corespunzătoare ale acestei instituţii. Lucrarea conţine multe idei noi referitor la definirea servituţii prediale. Mai mult decît atît. lucrarea ne-a permis să analizăm această instituţie juridică şi să-i reflectăm evoluţia începînd cu dreptul privat roman şi terminînd cu reglementările din Codul civil în vigoare al Republicii Moldova.sarcină (obligaţie) care grevează un imobil (teren aservit) pentru uzul utilitatea sau sporirea confortului unui alt imobil (teren dominant). Servitutea are multe particularităţi comune cu dreptul de vecinătate.) asupra unui bun imobil străin. particularităţile comune şi distinctive ale diferitelor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. am observa că dreptul de vecinătate cuprinde în reglementările sale o gamă mai largă de relaţii sociale decît dreptul de servitute. sînt clar formulate şi bine argumentate. care se deosebesc de la ţară la ţară doar prin gradul diferit de detaliere a categoriilor respective de relaţii sociale. servitutea şi dreptul de vecinătate sînt instituţii juridice diferite. servitutea . obiectul reglementărilor îl constituie relaţiile sociale dintre vecini. unele norme ale dreptului de servitute conţin elemente identice cu cele ale dreptului de vecinătate. Relaţiile privind servitutea mai ales detaliat sînt reglementate în Codul civil al Germaniei (art. Este unul din tipurile de grevare. Şi într-un caz. la delimitarea ei de alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate şi la perfecţionarea unor norme juridice concrete din cadrul servituţii prediale ca instituţie juridică.

la determinarea proporţiei dintre avantajele şi cotele părţi de participare la cheltuielile suportate de către proprietarul terenului dominant la efectuarea lucrărilor necesare exercitării şi conservării servituţii. Pentru a confirma unele aspecte ale reglementărilor analizate. 8 alin. pentru a argumenta ideea că sursa servituţii poate fi şi legea. putem spune că se află la început de cale şi este greu de a face prognoza aspectelor care ar fi mai frecvent abordate în practica examinării şi soluţionării acestei categorii de litigii. adoptării şi punerii în vigoare a Codului civil. A fost analizată minuţios şi exprimată atitudinea autorului care a argumentat convingător propriile opinii. nici aici nu avem date concrete. Dacă ar fi să ne referim la normele subordonate Codului civil. prevăzute prin legile respective. în lucrare s-a făcut uz nu numai de un număr vast de surse doctrinare şi legislative. Nu au fost eludate nici aspectele discutabile din doctrină. b). 125 . însă articolele respective nu se referă expres la apărarea dreptului de servitute. pentru a apăra un drept de servitute lezat. ne vedem siliţi să apelăm la art. de a sintetiza din ele raţionalul şi de a argumenta propriile concluzii. Ele se reduc la: caracterul gratuit sau oneros al servituţii. 289 conform căruia prevederile referitoare la bunurile imobile şi mobile se aplică în modul corespunzător şi drepturilor reale asupra acestor bunuri. În această situaţie. (1) din Codul civil. De asemenea. vom fi nevoiţi să ne apelăm la prevederile art. În această situaţie. S-ar mai putea face uz şi de art. 376 alin. dar şi de practica judiciară din alte ţări. În ceea ce priveşte practica aplicării legislaţiei privind servitutea în sistemul juridic al Republicii Moldova. Dacă am lua în particular întreprinderile energetice şi de telecomunicaţie ca avînd dreptul la servituţi în baza legii. Este vorba despre legile cu privire la toate categoriile de energie şi telecomunicaţie şi de regulamentele aferente. (3) din Codul civil. În asemenea situaţie. la stingerea servituţii prin neuz. am releva faptul că la elaborarea unui act de o asemenea anvergură nu s-a ţinut cont de legislaţia în vigoare la acea perioadă. normele privind servitutea din Codul civil nu conţin nici o prevedere referitoare la apărarea dreptului de servitute. relative la natura şi conţinutul servituţilor. la determinarea cotei-părţi a fiecărui proprietar.Franţei (art. 11 lit. Acest lucru ne-a permis să extindem investigaţiile noastre asupra unui spaţiu mai vast de reglementări şi opinii doctrinare. la dobîndirea servituţii prin uzucapiune. urmează a invoca normele privind proprietatea şi posesiunea. pot fi evidenţiate unele aspecte care ridică deseori în faţa instanţelor de judecată probleme de interpretare a legii în procesul aplicării acesteia. precum şi ale art. Din practica aplicării normelor privind servitutea în statele cu o tradiţie bogată în acest sens. 637-710) şi în codurile unor alte ţări. care prevăd expres dobîndirea servituţii în baza normelor sale şi care au fost adoptate înaintea elaborării. aşa cum aceste întreprinderi încă nu au încheiat acorduri cu proprietarii sau cu deţinătorii de terenuri în baza unor alte drepturi asupra terenurilor. care prevede că drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii.

62 c. 2002. 41. Drepturile şi obligaţiile proprietarului fondului dominant.).). 3. RADU.a.64 c. În: „Revista naţională de drept”. p. p. 2004. nr. RADU.un drept real principal. (0. ŢURCANU. 2004. ŢURCANU. p.). 9 (48).Eugenia Cojocari. Servitutea – dezmembrămînt al dreptului de proprietate. (0. nr. Istoria apariţiei şi evoluţiei dreptului de servitute.” 2003. 2003. 1.a.Eugenia Cojocari. Chişinău. Materialele Simpozionului naţional practico-ştiinţific. 12. 15 octombrie 2002. 2004. 41. 3-4. 2003.35 c. În: „Revista naţională de drept”. Chişinău. 2.(0. În: „Revista naţională de drept”. RADU. ŢURCANU. Apărarea dreptului de proprietate privată prin intermediul acţiunii reale. 51. În: „Revista naţională de drept”. (0. (0. nr. 42. (0. p.) . p.) recenzent . 2002.Eugenia Cojocari. În: „Ştiinţa universitară la începutul mileniului trei. p.a. ŢURCANU. 2001.a. Chişinău. p.recenzent . 13.a. RADU.). 11. ŢURCANU. Consideraţii generale privind noţiunea dreptului de servitute. Servitutea de trecere în dreptul civil moldovenesc. Chişinău. 5. 2004. p. ŢURCANU. 9.70 c. p. p.a. 10. Chişinău. Anul I.a. În: „Legea şi Viaţa”.41 c. ŢURCANU. 2.recenzent . 10. În: „Avocatul Poporului”. 52. Distincţia dintre servituţile stabilite prin fapta omului şi îngrădirile dreptului de proprietate. RADU. (0. reglementată de Codul civil al Republicii Moldova. 6.) . 7 (46).42 c.). nr. (0. Analiza comparativă a noţiunii de ”teren lipsit de comunicaţie” în dreptul civil comparat prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. 42.50 c. RADU.(0. 2002. 4. Stingerea servituţilor. nr. În: „Avocatul Poporului”.a. 7. RADU. Acţiunea în graniţuire prin prisma noului Cod civil al Republicii Moldova. Exercitarea servituţii.a. RADU. 17-18 decembrie 1999”.PUBLICAŢII LA TEMA TEZEI 1. În: „Avocatul Poporului”. RADU. Simpozion ştiinţific internaţional”.a. p. nr. 7. nr. nr. I. nr. RADU. Anul II.). 8 (47).).).37 c. În: „Rolul autorităţilor publice în garantarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale. 10 (154). RADU. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. 8. 126 .). ŢURCANU. ULIM.55 c. 102. ŢURCANU. ŢURCANU. ŢURCANU. 9. RADU. Servitutea . ŢURCANU. (0. Constituirea servituţii prin uzucapiune. 8. 20.a.44 c. (0.49 c. 37. p. În: „Analele ştiinţifice ale Universităţii de Studii Umanistice din Moldova”. nr.a. 2004. (0.38 c.

. CARBONIER. Le droit de biens. III. 1997. MARIA. 1993. Bucureşti. Tomul IV. SALVATOR. SALVADOR. BERGEL. I. 2000. Cluj-Napoca. Ediţia III. Bucureşti. În: „Revista Română de Drept”. 1995. PĂUNESCU. 6. SALVADOR. 1983. 1909. Drept de proprietate. MONA MARIA. ALBU.115 p. PETRE. C.194 p. Editura „Cartea Românească”. 15-27. ADAM. . 1980. Droit civil. Tomul IX. 23.177 p. Cours de droit civil francais .744 p. 1944. AULAGNON. Chişinău. CONSTANTIN. Principiile dreptului civil. 9. Editura „Socec”. Paris. DANIELA.127 p.50 p. nr. Bucureşti.”. BÎRSAN. 1996. 1984.533 p. 22.a. Troisième Edition. Imprimerie et librairie generale de jurisprudence Marchal. . ALEXANDRESCO. Droit civil. ADAM. CHELARU. Bucureşti. DIMITRIE.276 p. Bucureşti.”. Paris. DIMITRIE. Paris. 2000. JEAN-LOUIS. MATEI B. Paris. 24. 1934. în regimul de carte funciară (II). Drepturile reale principale. „Litec”. 16. „Reclama”.277 p. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. . Editura „Europa Nova”. 127 . 26-33. Drept civil. 8. CANTACUZINO. Servitutea de trecere în dreptul civil român. 1926. 1869. 2. . Editura „Cartea Românească”. 11. Istoria dreptului românesc. CĂTUNEANU. p. 5. 8. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţii streine. 21.492 p. Tipografia „Cartea Medicală”. CORNELIU. BRĂDEANU. Paris. ATIAS. 59/ 1974. 1992. AUBRY. . IOAN. 14. 4. DIMITRIE. Billard et Co. Institutul European. Editura „Toner”. La perennite de la propriété. ALEXANDRESCO. RAU. Editura „Ceres”. Regimul juridic al dobîndirii şi înstrăinării imobilelor-terenuri şi construcţii. Vol. GAITA. DIMITRIE. 67-69. Bucureşti. Ateliere Grafice Socec & Co. CRISTIAN. . BRĂDEANU. 19. 32. ADAM. 5. ALEXANDRESCO. BĂIEŞU.794 p. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român. JEAN. Drept civil. 1977. Proprietatea publică şi privată asupra imobilelor în România.BIBLIOGRAFIE 1. Editura „All Beck”. ELENA. nr. Sibiu. Bucureşti. 13. I. Drept civil. 18. 3.478 p. . Ediţia a II-a. 1914. C.232 p. Ediţia a II-a. Curs elementar de drept roman. . .200 p. Partea II. Ateliere Grafice Socec & Co. 4. . .217 p.215 p. În: „Revista Română de Drept”. Partea I. PIVNICERU. . IOAN. 15.689 p. Les biens. 1927.1968. . 58/1974 şi nr. de abitaţie şi de servituţi. În: „Revista română de drept”. Vol. p. MARICA. 17. Privire generală asupra raporturilor de vecinătate. . Unele probleme privind dreptul de superficie. . Editura „All Beck”. Ch. Ed. Drepturile reale. 3. Editura „Europa Nova”. BUGA. p. Bucureşti.605 p. C. 12. Teoria generală a drepturilor reale. Bucureşti. .54 p. În legătură cu dobândirea drepturilor reale imobiliare prin uzucapiune.426 p. . EUGEN Curs de drept civil. . Vol. Iaşi. Elementele dreptului civil. . nr. 1926. SERGIU. 1998. nr. ALEXANDRESCO. 10. În: „Revu critique législative et jurisprudence. Bucureşti. 1998. Chişinău. 7. IOAN. 1993. Editura „Dacia Traiană ş. Legislaţie. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor. p. BRĂDEANU. Extinderea legislaţiei civile şi comerciale a Vechiului Regat în România de peste Carpaţi. În: „Revista Dreptul”. în lumina prevederilor legilor nr. 20. ARAMĂ. Tomul III. 3. IOAN. ALUNARU.

Teoria generală a obligaţiilor. MIRCEA N. . Code civil. 35. Drepturile reale. Beck”. „Editura ALL”. Tratat de drept civil. Paris. . AURELIAN. Cluj-Napoca. HANGA. Ediţie revăzută şi completată. 39. Cluj . M. 40. 32. Curs de drept civil. 1992. Drept roman. EMINESCU. 1966. Drepturi reale. Curs de drept civil român. 31-41. 1963. 49. Succesiuni.327 p. 48. Vol.428 p. ZLĂTESCU. BAICOIANU. BĂICOIANU. FRANCISC. .383 p. ION. GIONEA. Circulaţia juridică a terenurilor. AMBROISE. . ROSETTI-BĂLĂNESCU. Drept civil. . FILIPESCU. „Editura Didactică şi pedagogică”. . MIRCEA. 44. YOLANDA. 6. Cluj-Napoca. VOLLKOMMER. 30. CONSTANTIN. I.174 p. MIHAI. HAMANGIU. Dalloz. MUREŞAN. ALEXANDRU. Partea generală. STURNER. CORNU. ELIESCU. Manual de drept privat roman. 1974. . FRANCISC.358 p. . EUGEN. ARNDT. Bucureşti. I. Les Presses Universitaire de France. Cluj-Napoca. Editura „All Beck”. ION. p. 1930. ELEONORA. 27. DOGARU. „Tipografia Universitară”. . EUGEN. Quatre-vingt quatrième édition. HAMANGIU. SCHLECHTRIEM.375 p. I. Introduction. Edition Cinquième. . „Editura ALL”. MAX. II. IONAŞCU. 2001. . AURELIAN. COSTIN. Bucureşti. Bucureşti. În: „Revista Dreptul”. AL. Les biens. JACOTA. „Cordial”. Burgeliches Gesetzbuch mit Erlauterungen. AURELIAN. Marile instituţii ale dreptului civil român. „Editura ştiinţifică şi pedagogică”. DALLOZ. Tratat de drept civil român. vol. IONAŞCU. SURDU. IONAŞCU. 9. Editura „Fundaţiei Chemarea”. I. Bucureşti. Paris. ROMULUS. Munchen. H. . 1984-1985. . LOUIS. AL. . 29.382 p. OTHMAR. Contracte speciale.172 p. 10-eme édition. TEODOR. 1997. 42. GIDRO. Dicţionar de drept civil în 2 vol.220 p.422 p. CAPITANT. 28. Montchrestien. I.151 p. Drept civil. 1996. Editura „UNEX-AZ”. 43.129 p.. 1927. II . GEAMĂNĂ. Les personnes. Vol.91 p. Drepturile reale. COSTIN. 1999. 2000. COLIN. Editura „Scaiul”. COSMOVICI. G. Paris.634 p. Vol. Ed. Drept roman. Craiova. Drept civil.501 p. MIRCEA. 47. VIRGIL. Seria a III-a. CĂRPENARU. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. 33. FILIPESCU. 1967. ION. VLADIMIR. – 360 p. . DEAK..845 p. 128 . 1946. Bucureşti. 1994. nr. 1998.H.311 p. TEICHMANN. 1996.482 p.207 p. VICTOR DAN. COSTIN. 1983. JOSSERAND. Vol. VASILE. URSA.Napoca. Legislaţie. BRĂDEANU. Librairie Dalloz. Ed. Vol. 26. 1982. Bucureşti. ECONOMU. La copropriété d’un bien. Servitutea de lumină în dreptul roman actual şi consecinţele ei. S. 45. RUCĂREANU.796 p. SAMBRIAN. IONAŞCU. Jurisprudence Générale. Bucureşti. 1993. Droit civil. 1930. PETER. 1995. În: „Revista română de drept”. Cours de droit civil positif. BARASCH. „Editura ALL”. Complex universitar. Iaşi. Bucureşti. 37. Vol. Bucureşti. VICTOR. 1994. Bucureşti. 36. C. ROMAN. 34. ROSETTI-BĂLĂNESCU. Universitatea „Regele Ferdinand I”. 29-39. Drept civil. ION. 1991. Paris. . anul XI. TRAIAN. p. Drepturi reale. EREMIA. nr. 1980. MIHAIL. Proprietatea şi alte drepturi reale. Elemente de drept civil. I. „C. Bucureşti. . III. 31. CHELARU.326 p. ROLF. Editura „ACTAMI”. MARIA IOANA. Drept civil.490 p. Editura „Dacia”. Obligaţii. . 46. 41. Tratat de drept civil român. Vol. MIRCEA. . JAUERNIG. Cours élémentaire de droit civil francais. . Exercitarea şi apărarea dreptului de servitute în lumina practicii judiciare. 38. DEAK. . „Editura Academiei RSR”. I. C. SALVATOR.25.

. Das ABGB und die praktisch wichtigsten Rechtsvorschriften des Zivilrechts.256 p. Editura „Lumina Lex”. Editura „Cordial Lex”. Drepturile reale principale.224 p. LUŢESCU. . LUPAN. Dreptul de proprietate personală. 57. 1997. Teză de doctorat. Cluj-Napoca. 75.Napoca. Droits réels principaux.280 p. Editura „Apollonia”. MANOLIU. 66. Bucureşti. . MACOVEI. Bucureşti. WALTER. 74. Iaşi. RAYNAND P. POP. 55. 64. Zivilrecht. .648 p. POP. 53. Editura „Calistrat Hogaş”. Bucureşti. A.319 p. .249 p. Leçons de droit civil.211p. Obligation. GEORGE N. Troisième édition. C. . LUPULESCU. . LIVIU.206 p. Ed. Universitatea „Dimitrie Cantemir”. CHRISTIAN. Paris 1900. . „Pichon”. JUGLART. Drepturile reale principale. 1995.Napoca. RARINCESCU. Drept civil.215 p. Vol. 71. 51. Iaşi. ClujNapoca. 1977. . Editura „Argonaut”. 60. REGHINI.291 p. Les biens. POPESCU. Drept civil. 54. POP. NACU. Drept civil. Editura „Lumina Lex”. Ed. 1985. 1966. Teoria patrimoniului. Succesiuni. Regimul juridic al terenurilor destinate localităţilor. Dreptul civil rumân. JULIETA. Vol. Cluj .255 p. . 70. IONEL Drept civil. Tome III. ERNEST. Editura „Socec”. Paris. Teoria generală. drepturi reale. Cluj . 1947.331 p. Drept civil. POP. DUMITRU. Biens. 52. . 1996. II. 1930.627 p. Drept civil român. 129 . 1996.. GEORGES. Cluj . Bucureşti. G. Bucureşti. Drept civil. MARTY G. 1980. Droit civil.288 p. C. TEOFIL. Regimul juridic al circulaţiei terenurilor situate în intravilanul localităţilor. Le droit reel considere comme une obligation passive universelle. 1975. LARROUMET. Editions „Montchrestien”. POP. LÉON.419 p. 1993. PĂTULEA. LUPAN. MAZEAUD.271 p. Paris.198 p. . Drepturile reale principale. Teoria generală a drepturilor reale. . ERNEST. Tome II. 62. NACU. 1997. LIST. Bucureşti. Comparaţiune între Codul civil român şi Codul Napoleon. 58. Droit civil. LUPULESCU. 1998. ADRIAN.176 p. Drept civil. BELEIU. Partea generală. Editura „SANVIALY”. Drept civil. „Editura ştiinţifică”. 1947. Tome deuxième. . Drepturile reale principale. Paris.523 p. Bucureşti. 1994. LUPAN. Obligations réels et servitudes en droit prive français. . MARGA. . Droit de propriété et ses démembrements. . Cluj-Napoca. Les biens. M. . „Economica”. 69. DURAC. GHEORGHE. HENRI. Editura „Lumina Lex”. Drept civil. VASILE. LIVIU. JULIETA. I. Editura Librăriei „Leon Alcalay”. 61. . Partea generală. Ed. Subiectele dreptului civil. „Editura Fundaţiei Chemarea”. 1925. GHEORGHE Drept civil. 72. DUMITRU. Teză de doctorat. 67. 76. Editura „Cordial Lex”. drepturile reale. Paris. Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Viena. Editura „Dacia”. Facultatea de Drept. Bordeaux. MICHAS.260 p. 1993. DUMITRU. 59. . DAN. Drept civil.306 p. TUB. MAZEAUD. . Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale. Bucureşti. . „Sirey”. AMALIA.Napoca. LIVIU. Drept civil român. MARCEL. . Editura „Manz”. 63.218 p. 65. Universitatea „Babeş-Bolyai”. Bucureşti. RIPERT. 1937. MIRCEA. LEIK.388 p. PLANIOL.175 p. Théorie générale. MANOLIU. . MUREŞAN. 1997. Traite de droit civil francais. 68. „Editura Fundaţiei Chemarea”. 2000. 56. Bucureşti. Ediţia a 6-a. M. 1980. . ERNEST. 1996. 1993. Clasificarea bunurilor.272 p. JEAN. Facultatea de Drept.50. Iaşi. 73. 1901. 1996. Iaşi.

ROMOŞAN. -544 c. GEORGE. nr. . . Droit civil. . Петербург. Ed. Б.342 c. Editura „ARC”. RĂDULESCU. PRUTTING. IOAN P. . HANNS. Полутом 1. Drept civil. 89. 83. „Editura Didactică şi Pedagogică”. Е. Iaşi. Bucureşti. 80. 100. -255c. 25 Auflage. Dreptul de proprietate privată şi publică în România.245 c. . Часть1. ILIESE. 93. 1892. Sachenrecht. RĂDESCU. МЕЙЕР. . . „C.543 c. IOAN. Mocква. 87. .220 p. 1873. adnotat cu jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie Română. „Editura de Stat”. Principiile dreptului civil român. UGO. Ю. 1947. DUMITRU. А. 1994. Principii fundamentale ale dreptului de proprietate. КРАСНОВ. NICOLAE. Изд. Editura „Europa Nova”. ANTON. Римское частное право. 1970. 1958. IOAN. Persoana fizică. Repetiţia principiilor de drept.321 p. Cluj-Napoca.90 c. НОВИЦКИЙ.146 p. „Юристь”.291 p. EUGENIU. Editura „Vrantop”. CONSTANTIN. Москва. . . P. 2000. . Ediţie critică. „Editura Academiei Republicii Populare Române”. Издательство иностранной литературы. ANDREI ş. Bucureşti. Ed. Drept civil.399 p. 1972. Oradea. СУХАНОВ. 90. 103. 1972. Casa de Editură şi Presă „Şansa”. Bucureşti. 1912. 82. C. НОВИЦКИЙ. Ассоциация „Гуманитарное знание”. Drept roman. Курс германского права.346 p. Москва. „Государство и право”. 1937. Editura „Mondan ’94”. Римское право. 104. NEDELCU NIC.879 p. 78. 84. . I. Д. 2000. Ф.729 c.720 c. 1993. 94. 102. KОПЫЛОВ. 1996. MATEI. И. KARL HEINZ. . ROŞCA. ZINVELIU. 95. SERGIU. Д. Editura „Dacia”. И. „Статут”. Dobîndirea dreptului de proprietate personală asupra terenurilor cu sau fără construcţii. Teoria generală a drepturilor reale. 1978. Chişinău. BAIES. 1997. 88. Перспективы развития законодательства о частной собственности на землю. B. 130 .512 p. STĂTESCU. 101. 99. 98. „ТЕИС”. Москва. Universitatea din Bucureşti. Курс гражданского права. Введение и общая часть. Dreptul de proprietate privată şi publică în România. Bucureşti. 1994. И. Contractele civile. 1970. Б. Bucureşti. ШЕРШЕВИЧ. Л. .794 c. VLAHIDE. Drept civil. Dicţionar de drept privat. A. 91. ПОБЕДОНОСЦЕВ. Г.210 p.233 p. Editura Librăriei Universale „Alcalay & Co”. . Mocква.239 c. . Beck”. Bucureşti.О. PIENESCU. Drepturile reale. BÎRSAN CORNELIU. Право собственности в СССР. 5. Focşani. . STARCK. Principii. Москва. SÎMBRIAN.77. I.272 p. Вещные права на землю. instituţii şi texte celebre. CONSTANTIN. STĂTESCU. Introduction. Codul Calimach. „Editura Imprimeriei de Vest”. М. .372 p. STĂTESCU. . 1988. EUGENIU. SAFTA-ROMANO. CONSTANTIN. К. 2001. 85.367 p.647 p. Munchen.155 c. Drepturile reale. 1961. „Graphix”. . Vol. 81. Москва.H. . Лекции о праве собственности. 1997. 1994. ZINVELIU. Mocква. SACHELARIE. Universitatea din Bucureşti. Mocква. 79. Курс гражданского права. G. 92. . ГАМБАРОВ.200 p. 96. 1997.a. ROSETTI-BĂLĂNESCU. Editura „Dacia”. OVID. 1991. TEODOR. 86. . Изд. TARNAVSCHI. SCHWAB. ЭНЕКЦЕРУП. . 1994. Paris. . 1949. ALEXIANU. Codul civil în vigoare în Ardeal şi Bucovina cu trimiteri la legile şi regulamentele speciale. Русское гражданское право. Drepturile reale. BÎRSAN CORNELIU. instrument de satisfacere a intereselor cetăţeneşti. Persoana juridică. Москва. SAFTA-ROMANO. 1980. В. Bucureşti. OCTAVIAN. Учебник русского гражданского права. ГЕНКИН. 97.С. AUREL. Cluj-Napoca.356 p.

– numărul.Constituţia Republicii Moldova. 10. În: „Monitor” nr. În: „Monitorul”.1217-XIII din 25. 1992. – articol. În: „Monitorul Oficial”. Legea nr. 8.96 privind calitatea în construcţii. 1996. În: „Monitorul Oficial” 2002.12. Legea nr. În: „Monitorul Oficial”. 9.06. Constituţie .440-XIII din 27. civ. În: „Monitorul”.04.93. Codul funciar nr. nr. Legea nr.96 privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului. 1995. În: „Monitorul”. 43. nr. nr.1515-XII din 16.LISTA ABREVIERILOR Art.835-XIII din 17.1.10. – pagina. C. 1991. 11. 3.91cu privire la proprietate.97 cu privire la programul de stat de privatizare pentru anii 1997-1998.459-XII din 22.82-86.59-60.861-XII din 14. – alineat. nr. 5. rîurilor şi bazinelor de apă. 131 .01. Legea nr. 2. .91.828-XII din 25. nr. 1994. nr. Notă: Codul Funciar a fost republicat în „Monitorul Oficial” nr.06.93 privind protecţia mediului înconjurător.10.01. 1997. 7. 6.107. Codul apelor nr. nr. Monitorul – Monitorul Parlamentului Republicii Moldova. – издательство.2002.06.06. – literă. În: „Monitorul Oficial”.02. nr. Monitorul Oficial – Monitorul Oficial al Republicii Moldova.Codul civil nr.92 cu privire la arendă. nr.1532-XII din 22. Alin. nr. Legea nr. 4. 2001. lit. Legea nr. . Lege nr. 3-6. 1993. p. Изд. c. În: „Monitorul Oficial”. 1997. 25. 1-2.1107-XV din 06.05.721-XIII din 02. În: „Monitorul Oficial”.страница LISTA ACTELOR NORMATIVE FOLOSITE ÎN TEZĂ 1. 1.95 cu privire la zonele şi fîşiile de protecţie a apelor.

2000 nr.01.1030 din 12. 21. 17.98 despre unele măsuri privind crearea cadastrului bunurilor imobile. Hotărîrea Guvernului nr. În: „Monitorul Oficial”.2003 cu privire la energia electrică.233-XIV din 23.61 din 29.98 cu privire la unele măsuri pentru urgentarea procesului de împroprietărire. 1998.98 cu privire la gaze. nr.98 cu privire la proiectul individual de privatizare a întreprinderilor din sectorul electroenergetic.98 cu privire la energetică. 20.99 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea bunurilor imobile.07. 2003.88-90. În: „Monitorul Oficial”. nr.1308-XIII din 25. În: „Monitorul Oficial”. Hotărîrea Guvernului nr. În: „Monitorul Oficial”. În: „Monitorul Oficial”. 50-51.98 cadastrului bunurilor imobile.44-46.12.360 din 18.42-44.2000 condominiu în fondul locativ.1543-XIII din 25. Legea nr.1999 privind exproprierea pentru utilitate publică. 16.02. 1998. 25.87-90. Legea nr. Legea nr.31-32. nr.97 privind preţul normativ şi modul de vînzarecumpărare a pămîntului. 14.488-XIV din 08.09. 23. În: „Monitorul Oficial”. nr. nr. 1998.03. 1998. În „Monitorul Oficial”.984 din 21. 19. În: „Monitorul Oficial”. 2001. nr. 15.1353-XIV din 03. Legea nr.137-XV din 20.2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier). Legea nr.19-21.04.913-XIV din 30. 1998.11.12.130-132.14-15.90-91. 1999. Legea nr.02. nr. Legea nr.2000 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile prestate de oficiile cadastrale teritoriale.10-11. În: „Monitorul Oficial”. nr. 2000. În: „Monitorul Oficial”. 1999.97 despre aprobarea Regulamentului privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor. 24.718 din 20.10. 13.111113.1525-XIII din 19. 2000.136-XIV din 17. 22. Legea nr. 1997.57-58.03. Hotărîrea Guvernului nr.07. În: „Monitorul Oficial”. Hotărîrea Guvernului nr. În: ”Monitorul Oficial”. Legea nr. Hotărîrea Guvernului nr. 132 . nr. nr. 18. În: „Monitorul Oficial”.96. 1997. nr.09. nr. nr. În: „Monitorul Oficial”.07.

Abordarea acestei instituţii de drept civil este condiţionată de dezvoltarea pieţei imobiliare. Am atins obiectivul propus prin formularea reglementărilor juridice privind servitutea în funcţie de evoluţia legislaţiei naţionale şi de cele mai progresiste reglementări din astfel de ţări ca Germania. în caracterul mixt. pe baza sistematizării normelor legale şi analizei creative a fenomenelor juridice. analiza ştiinţifică a dreptului de servitute în cadrul tezei de doctorat este nu numai actuală în plan teoretic şi practic. divizate în secţiuni şi paragrafe. În prima secţiune sînt examinate abordările doctrinale ale 133 .Adnotare la teza de doctor pe tema: „Dreptul de servitute” Raporturile de vecinătate. Lucrarea aduce un suflu nou prin reflectarea noţiunii de servitute ca apărare juridică durabilă şi flexibilă a drepturilor reale în relaţiile de folosire a imobilelor. Primul capitol. în soluţionarea conflictelor generate de situaţiile dificile în care se află proprietarii de imobile vecine. Servituţile au o importanţă deosebită în reglementarea raporturilor de vecinătate. Ea ridică valoarea economică a imobilelor. În exercitarea drepturilor asupra bunurilor lor. servitutea oferă o apărare juridică durabilă şi flexibilă în stabilirea relaţiilor de folosire a imobilelor. procesul de reglementare şi detaliere a institutului de servitute în Republica Moldova. Cînd este vorba de garantarea unui drept. O astfel de problemă. Noutatea ştiinţifică constă în analiza complexă a legislaţiei şi a relaţiilor de servitute. fiind limitaţi în exploatarea deplină a proprietăţii ce le aparţine. intitulat „Consideraţii generale privind dreptul de servitute”. Rolul ei sub acest aspect este cu atît mai important cu cît dimensiunile terenurilor aflate în proprietate sînt mai mici. proprietarii vecini sînt nevoiţi să suporte diferite situaţii nefavorabile. Franţa România. ele neavînd atributele necesare exploatării lor normale. divizat în trei mari secţiuni. dar şi necesară. teoretic şi practic al acestei analize. lucrarea conţine recomandări pentru optimizarea raporturilor de vecinătate. finalizează deseori cu conflicte. care pune noi sarcini în faţa legiuitorului în vederea reglementării raporturilor dintre proprietarii unor imobile învecinate. Ea are la bază analiza teoretică a noţiunilor şi prevederilor legale. are un caracter teoretic. care se impune. Lucrarea este compusă din trei capitole. Reprezentînd o încercare de a elucida. am relevat că regimul juridic al fiecărei categorii de servituţi este diferit. Olanda etc. a practicii de aplicare. a prevederilor legale privind dreptul de servitute. existente într-un număr impunător ca şi cel al situaţiilor dificile pe care le înglobează. ori referitor la care sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale. are tangenţă cu reglementările altor instituţii juridice şi prin urmare poartă un caracter complex. relevă o serie de probleme cărora le dă soluţii interpretative. Din acest punct de vedere. între deţinătorii de terenuri şi de alte imobile vecine. Analizînd fenomenul luat în studiu. Rusia. este a dreptului de servitute.

rusă. Astfel. derivînd din servituţi. română. Secţiunea a treia. deosebirile dintre servitutea stabilită de proprietar şi uzufruct. Se propun modificări ce ar facilita soluţionarea litigiului apărut. de asemenea. În prima secţiune se face prezentarea generală a constituirii servituţilor de către proprietar. conţinutul şi căile de exercitare a acestui drept. Considerăm că studiul care s-a făcut ne va permite. este arătată metodologia de cercetare. de constituire. reglementează cauzele legale de stingere a acestui drept. se face o comparaţie între servituţile prediale şi cele personale. studiul fiind axat pe analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie. Secţiunea a doua este dedicată naturii juridice a celor mai frecvente servituţi stabilite prin fapta omului. cunoscute în legislaţia naţională şi în cea străină. Sînt examinate modurile de instituire a servituţii. „Stingerea servituţilor”. prin act juridic şi prin uzucapiune. cît şi ale proprietarului terenului aservit. Capitolul are trei secţiuni. să creăm un model optim pentru legislaţia civilă a Republicii Moldova ca stat independent în curs de dezvoltare. ca cea mai veritabilă servitute. cît şi controversele privind admisibilitatea servituţilor prin uzucapiune. a III-a. reprezintă examinarea prevederilor legale cu privire la constituirea servituţii stabilite de proprietar. în instanţa de judecată. În genere. sînt analizate temeiurile apariţiei dreptului subiectiv de servitute. distincţia între aceste servituţi. germană. prevăzute de legislaţie. este dedicată clasificării servituţilor. consacrat analizei „Servituţilor stabilite prin fapta omului”. Secţiunea a doua este consacrată noţiunii de servitute. se consemnează şi îngrădirile dreptului de proprietate. istoricului şi caracterelor juridice ale dreptului de servitute. Secţiunea întîi conţine consideraţiuni generale privind constituirea servituţilor prin destinaţia dată de proprietar. de la istoricul apariţiei şi pînă în prezent. prevederile legislaţiei în vigoare. „Constituirea. înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date. materializînd unele argumente pragmatice prin practica judiciară: franceză. reprezintă un studiu al procedurilor. domeniul de aplicare şi obiectul acesteia. relevînd stingerea servituţilor în caz de indiviziune şi a servituţilor stabilite de proprietar. capitolul este axat în jurul acestor probleme. dobîndire şi exercitare a dreptului de servitute. Sînt arătate atît modalităţile de constituire. posibilele acţiuni. ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor actuale ale dreptului de servitute. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic. Capitolul II.noţiunii de servitute-dezmembrămînt al dreptului de proprietate. Aceeaşi secţiune este consacrată. Capitolul III. Secţiunea a doua tratează posibilele drepturi şi obligaţii atît ale proprietarului terenului dominant. uz şi abitaţie personală. relevîndu-se esenţa şi specificul celor prediale. se propune modificarea unor norme sau completarea legislaţiei cu norme noi. Următoarea secţiune. 134 . exercitarea şi stingerea dreptului de servitute”.

practicing and methods of implementation of this right in compliance with other countries’ legislation that have such an institute in order to make a generalization of the legal provisions which regulate the right to servitude. etc. but it is aimed to reflect the essential problems that raise before those who want to study more closely this institute and to recommend some solutions. particularly. The actuality of this work is determined by scientific argumentation of the right to servitude. In order to implement the enumerated objectives. The present work is a theoretical presentation of the servitudes. that are quite various. usufruct. the correlation between rights of titulars of other real rights and the owner’s rights. by particularities of the adjacent lands.Summary The Doctor Degree Thesis on „The Right to Servitude” The neighbouring relations.dismemberment of the right of ownership known in the national and foreign legislation. For the first time in the modern legislation of the Republic of Moldova there are regulated a series of real rights. include in their sphere a great number of difficult situations that often end up with conflicts. in general aspects. The present work pursues the goal to elaborate. also emphasized by different specialty works that appeared in this field. “General Сonsiderations on the Right to Servitude”. that imposes new tasks on the legislator to regulate the relations appeared between the owners of adjacent lands.servitudes. proved by its title “The Right to Servitude”. The research intention is not limited to the elaboration of a theoretical thesis. such as . by legal acts and by usucaption. The first Chapter. the work was divided in three chapters. were divided in sections and paragraphs. it is needed a more detailed regulation of their titular rights. the limits and the conditions in what these rights can be exercised and. use. The first section examines doctrinal approaches to the notion of servitude . since it emerged till present. which. Because these real rights restrict the owner rights. The diversification and intensification of ownership relations raise new problems as regards their regulation. These conflicts appear between the landowners or owners of other adjacent land plots. The work deals with a series of theoretical aspects concerning the servitudes domain. The approach of this institution of civil law is conditioned by the real estate market development. the judicial practice or comparative law. to characterize the creation. the notion of servitude right. in their turn. For this reason we tried to avoid to address too often the doctrine. 135 . In the second section the notion of servitude is considered from the historical point of view. has a theoretical character. entitled. It is divided in three big sections. It were emphasized the servitudes that are set up by established destination of the owner.

136 . obtaining and exercising of the servitude right. regulates the legal cases of extinction of this right. The research was based on the comparative analysis of legislations that provide for such institute. use and the personal occupation.The same section is also focused on the historical and legal characters of servitude right. This Chapter. this Chapter is focused on these issues. analyses reasons of appearance of the legal right to servitude. to make a distinction between these servitudes and the restrictions of the right of property. The Chapter II is focused on the analysis of “The Servitudes Established by Human Action” and the examination of legal provisions on the constitution of servitudes established by the owner. Exercising and Ceasing the Servitude Right” represents a study of procedures provided by legislation on creation. This Chapter also determines the methodology of the research. and also. It also demonstrates the modalities of creation and the controversy concerning the admissibility of the servitudes by usucaption. The second section of the above mentioned Chapter deals with the possible rights and obligations of the owner of dominant land. to create an optimal model for civil legislation of the Republic of Moldova as an independent developing state. We consider that this research will allow. taking into consideration the negative futures of the regulations on the right to servitude at the actual phase. The Chapter III. the differences between the established servitude of the owner and usufruct. entitled. content and methods of exercising this right. by legal act and by usucaption. The next Section is dedicated to the classification of servitudes. to determine the scope of application and its subject. In present. The first section contains general considerations regarding the establishment of servitudes by the owner destination. the possible actions that result from servitudes in the Court. basing on the actual provisions of the legislation with the concretisation of its content and proposal to amend some provisions of the legislation. Generally. makes the comparison between the inherited and personal servitudes. determines more clearly the essence and the particularity of inherited servitudes. The first section is aimed to make a general presentation concerning the creation of servitudes by the owner. It this section there were also examined the methods of establishing the servitude. it is extremely important when the Republic of Moldova has adopted its new Civil Code. There were proposed amendments that might facilitate resolution the arisen litigation. “The Creation. in its turn. entitled “The Ceasing of the Servitude”. and also of the owner of subservient land. is divided in three sections. as well as emphasizes the ceasing of servitudes in case of indivisibility and in case of its establishing by the owner. as the most veritable servitudes. The third section. The second section was dedicated to the legal nature of the most frequent servitudes established by the human action.

о чем свидетельствует уже ее наименование. Осуществляя права на свое имущество. работа является теоретическим представлением сервитутов. и предложил конкретные решения. необходимо более детальное регулирование прав их обладателей. начиная с его возникновения и по настоящее время. Теоретический анализ понятий и положений законодательства сочетается в ней с практическим применением законодательных норм. таких как сервитут. В последней. в свою очередь. Во второй части понятие сервитута рассмотрено с исторических позиций. которые. соседствующие собственники либо вынуждены переживать различные неблагоприятные ситуации. В целях реализации перечисленных задач работа разделена на три главы. пределов и условий осуществления этих прав. Так как эти вещные права ограничивают права собственника. Автор работы не ограничился проведением теоретических исследований. Впервые в действующем законодательстве Республики Молдова регулируется целый ряд вещных прав. Здесь же рассмотрены с исторической точки зрения правовые особенности права сервитута. возникающие у тех. которые отличаются большим разнообразием и предполагают множество сложных ситуаций. известное в национальном и международном законодательстве. а рассмотрел основные проблемы. Актуальность работы обусловлена необходимостью научного обоснования права сервитута. нередко завершаются конфликтами. В первой части главы понятие сервитута рассмотрено с точки зрения доктрины как раздробление права собственности. кто желал бы изучить более подробно этот институт. либо ограничены в полномерной эксплуатации своей собственности. в которых предусмотрен такой институт. и рассматривает целый ряд теоретических аспектов в 137 . узуфрукт. в частности соотношения между правами обладателей этих вещных прав и правами собственника. По этой причине автор попытался избежать слишком частого обращения к доктрине. третьей части изложена классификация сервитутов. касающихся права сервитута. Исследования основаны на сравнительном анализе законодательств. Данная данной области. судебной практике или сравнительному праву. пользование и другие.Аннотация к докторской диссертации на тему "Право сервитута" Соседские отношения. Первая глава – "Общие положения о праве сервитута" – имеет теоретический характер. подразделяются на части и параграфы.

различия между сервитутом. как вследствие заключения сделки. Третья часть – "Прекращение сервитута" – устанавливает законные основания прекращения этого права. более четко определены сущность и специфика унаследованных сервитутов. Кроме того. содержания и порядка осуществления этого права. в этой главе проведен анализ оснований возникновения субъективного права сервитута. позволит создать оптимальную модель для гражданского законодательства Республики Молдова как независимого развивающегося государства. которые могли бы облегчить разрешение возникшего спора.Глава II – посвящена анализу . Рассмотрены порядок учреждения. Это крайне важно в настоящее время. в судебные инстанции. вытекающие из сервитута. касающиеся допустимости сервитута вследствие приобретательной давности. Первая часть содержит общие положения об установлении сервитута по назначению. определенному собственником. так и вследствие приобретательной давности. устанавливаемым собственником. и узуфруктом. В первой части главы представлена общая картина установления сервитутов собственником. но и противоречия. Считаем. осуществление и прекращение права сервитута" – представляет собой исследование предусмотренных законодательством процедур установления. когда Республика Молдова приняла новый Гражданский кодекс. определены различия между этими сервитутами и пределами права собственности. обремененного сервитутом. В этой главе также изложена методология исследования. возможные иски. Во второй части рассмотрены возможные права и обязанности. определены сфера применения и предмет. а также рассматривает вопросы прекращения сервитута в случае неделимости и в случае его установления собственником."Сервитуты. так и собственника участка. Предложены изменения. Здесь указаны не только порядок установления. проведено сравнение между унаследованными и личными сервитутами. устанавливаемых действиями человека. приобретения и осуществления права сервитута. как собственника доминирующего земельного участка. Глава III – "Установление. Вторая часть посвящена правовому регулированию наиболее часто встречаемых сервитутов. устанавливаемые действиями человека". с учетом отрицательных моментов регулирования права на сервитут на современном этапе. 138 . что проведенное исследование.