Sunteți pe pagina 1din 14

Teren de paintball

Nr.revista: 148 / Noiembrie / 2005 Vizualizari articol: 8474

Paintball - in traducere libera "bila cu vopsea" - este un joc simplu si captivant, aparut in urma cu aproape 25 de ani: doua echipe a cate cinci-zece membri, inarmate cu pusti care trag cu bile cu vopsea, intra pe un teren amenajat cu tot felul de obstacole si decoruri si, timp de cateva zeci de minute, se impusca de zor. Impuscaturile nu sunt periculoase: desi pleaca din teava armei cu o viteza de peste 300 km/h, bilele nu produc la impact decat... murdarie. Coaja bilei se sparge foarte usor si incarcatura de vopsea se imprastie pe combatantul atins, lasand o pata care indica foarte vizibil ca respectivul este eliminat din joc. Vopseaua este lavabila, dar, oricum, jucatorii poarta salopete sau costume de camuflaj peste haine. Si, de asemenea, pentru protectie, ei poarta masti speciale cu ecran din plexiglas, care le acopera fata si urechile. In Occident, paintball-ul este o forma de distractie binecunoscuta. Aici, investitorii au depasit inevitabilele momente in care clientii au trebuit sa se acomodeze cu noutatea adusa de joc. Controverse, dispute, scandaluri au loc doar pe teren si se incadreaza in limitele sportivitatii. La noi, in Romania, jocul s-a infiltrat deja in unele cercurile mai selecte, in randul persoanelor cu posibilitati financiare peste medie. Se poate vorbi chiar de aparitia unei usoare concurente pe piata, fapt care i-a obligat pe ofertanti sa reduca preturile. Paintball-ul devine, pe zi ce trece, tot mai accesibil si acesta poate constitui punctul de plecare al unei afaceri profitabile. Informatii pe scurt Ideea.......dezvoltarea unor centre pentru practicarea jocului de paintball; Capitalul initial......in urma cu trei sau patru ani, afacerea se putea demara chiar si cu 10.000-15.000 de euro. Astazi, datorita faptului ca cel putin o parte dintre competitorii de pe piata s-au dezvoltat destul de mult, capitalul initial se situeaza intre 20.000 si 40.000 de euro; Cifra de afaceri....in primul an, ea atinge cateva miliarde de lei vechi, in functie de dimensiunea investitiei initiale; Timp de amortizare a investitiei......1-2 ani, in functie de investitia initiala; Situatia pietei.......in acest moment, exista aproape in fiecare oras cu peste 100.000 de locuitori, cel putin un teren de paintball. Scurt istoric al jocului La inceputul anilor '80, in S.U.A., fermierii foloseau pistoale speciale cu vopsea pentru

by veinslain

marcarea vitelor. La un moment dat, unul dintre fermieri a gresit tinta si o bila cu vopsea a atins un coleg. Acesta a ripostat si astfel mica disputa s-a transformat intr-un joc de "supravietuire". De aici s-a dezvoltat rapid o industrie vasta, astfel ca paintball-ul a devenit un sport organizat, cu productie de echipamente specifice, terenuri pentru practicarea jocului si turnee recunoscute. Milioane de oameni de toate varstele si categoriile sociale practica acest sport in peste 40 de tari. Indiferent ca sunt tineri sau varstnici, toti jucatorii de paintball au in comun dragostea pentru aventura si un puternic spirit competitiv. In Romania, in acest moment exista in jur de 20 de firme care ofera aceasta forma de divertisment. Numarul lor va spori o data cu cresterea veniturilor romanilor. Se poate spune ca paintball-ul este versiunea reala a jocurilor pe calculator in care trebuie sa-ti impusti adversarii ("shooter"). Daca luam in considerare faptul ca Internet-caf-urile sunt mereu pline de tineri amatori de astfel de jocuri, ne putem da seama ca si popularitatea paintball-ului este una in crestere. Investitorii si creatorii acestui joc au speculat la maxim nevoia de adrenalina a oamenilor, mizand si pe spiritul de competitie al acestora. Unii mai carcotasi ar spune ca se speculeaza partea intunecata a firii omenesti, anume inclinatiile razboinice. Acestor critici nu li se poate da decat un raspuns: atata timp cat din aceasta lupta nimeni nu iese vatamat si ea se constituie intr-un prilej de defulare a energiilor negative, jocul de paintball merita o bila alba.

http://www.ideideafaceri.ro/a/2/Articole/169/Teren-de-paintball.html

Investitia initiala Punerea pe picioare a afacerii nu este foarte dificila daca se respecta cu strictete anumiti pasi. Suma initiala minima care trebuie investita este de 20.000 de euro. Dupa confirmarea statului juridic al firmei si dupa o serioasa documentare asupra a tot ceea ce implica jocul de paintball, urmeaza sa faceti cateva achizitii. In primul rand, este nevoie de un teren si de echipamentul de baza. Dotarile conexe sunt importante si ele incep cu un telefon, calculator si se sfarsesc cu amenajarea unui depozit. Daca investitia va permite, puteti crea un mic bar unde sa puneti in vanzare sucuri sau apa minerala. Va trebui sa aveti o parcare, un vestiar incapator si o sala de dusuri. Achizitionarea terenului (4.000 mp x 5 euro/mp).................20.000 euro Echipament (masti, bile, armament, vesta protectie) 10 echipamente complete + 10 cutii bile + accesorii...............1.800 euro Amenajare teren.........................................................3.000 euro Calculator, fax, telefon...................................................500 euro Vestiar cu dusuri........................................................2.000 euro Publicitate (fluturasi, spot radio)......................................2.000 euro

by veinslain

Site Internet................................................................500 euro Total 29.800 euro Bila cu vopsea este o capsula rotunda din gelatina, care in interior are un lichid colorat. Acesta nu este nici toxic si nici caustic, fiind solubil in apa si biodegradabil. Calitatea bilelor variaza de la producator la producator si ea se reflecta de obicei in pret. In functie de distanta de la care este trasa, bila poate provoca la impactul cu corpul o senzatie de piscatura sau chiar durere, daca este trasa de foarte aproape (uneori se impune o distanta minima de tragere de 5 m). Evident, unele parti ale corpului sunt mai sensibile si ele se protejeaza suplimentar. Este vorba in primul rand de cap - fata, urechile, gatul sunt acoperite cu o masca ce nu trebuie data jos sub nici un motiv, atata timp cat jucatorul se afla pe teren sau in raza unei arme incarcate. Daca masca i se desprinde accidental sau ecranul acesteia se fisureaza, el trebuie sa se culce imediat pe burta, sa-si acopere capul cu palmele si sa strige: "Opriti jocul!". Actele gratuite de "eroism" se pot solda cu accidentari foarte grave. Armele se numesc "marcatoare", un termen mai putin agresiv decat "pusti" si mult mai potrivit pentru spiritul jocului. Marcatoarele sunt de o mare varietate. Poate fi vorba de pistoale ce expediaza vopseaua prin mici cartuse de 12 g de CO2 (care trebuie schimbate dupa 15-25 de focuri) sau de adevarate carabine si pusti, prevazute cu pat pentru umar si cu butoiase mai mari. Acestea se armeaza prin intermediul unor cilindri mai mari de CO2, reincarcabili, si pot trage sute de focuri. Unele marcatoare sunt activate prin pompare, adica la fiecare nou foc trebuie mai intai sa armezi, folosindu-te de o pompa, si apoi sa actionezi tragaciul. Exista si variante semiautomate, la care trebuie armat cocosul inainte de prima tragere, dupa care acesta se va arma automat, precum si variante automate. Marea majoritate a terenurilor de paintball nu accepta insa folosirea acestora din urma. Toate modelele trebuie sa aiba un dispozitiv de blocare ce va fi inserat in teava si nu va fi scos de acolo decat la inceperea jocului. De retinut ca puterea armei (distanta pana la care bate) poate fi reglata. De obicei, tragand in directie verticala, un marcator poate inalta o bila la aproximativ 45 m. Rata accidentarilor este de: 0,31 la mie la paintball 0,50 la mie la bowling 1,13 la mie la golf 27,7 la mie la baseball "Organizam 30-35 de jocuri pe saptamana" Una dintre cele mai frecventate baze de paintball este cea de la Keoke (Bucuresti), cunoscuta sub numele de City Paintball. Dotata dupa norme europene, afacerea a devenit profitabila la putina vreme dupa ce a fost pusa pe picioare. Despre acest lucru ne-a vorbit dl Traian Paicu.

by veinslain

Idei de AFACERI: D-le Paicu, povestiti-ne despre primul dvs. contact cu paintball-ul... Traian Paicu: Acum cinci ani, toti cei patru parteneri din firma aveam intre 18 si 21 de ani. Bineinteles ca eram in cautare de distractii, lucru normal pentru varsta noastra, si asa am descoperit o oferta de paintball intr-o padure din apropierea Bucurestiului. Ne-a placut jocul foarte mult, insa nu ne-a placut modul in care era organizat. Aici trebuie precizat ca tot ce am facut si am incercat sa facem in paintball este in totala opozitie cu ce am vazut atunci - jocul se desfasura intr-o padure neamenajata, iar echipamentele se dadeau din portbagajul unei masini. Documentandu-ne si vazand succesul din strainatate pe care il cunoaste afacerea, vazand ca incepe sa aiba succes si in Romania, ne-am hotarat sa facem propriul nostru teren de paintball. Idei de AFACERI: Exista un interes in crestere al romanilor fata de acest joc? Traian Paicu: Absolut. Avand deja o istorie de cinci ani in domeniu, cu peste 20 de terenuri deschise in tara, am putut observa ca, de la an la an, a crescut numarul de jucatori, numarul de terenuri deschise, cererea de echipamente, numarul de bile consumate. Sunt cativa indicatori care, pusi pe hartie, arata o evolutie ametitoare a acestei afaceri. Idei de AFACERI: Ati intampinat dificultati la inceput? Traian Paicu: Daca privesc acum in urma, nu pot sa spun ca au fost dificultati. Era vorba mai mult de faptul ca nimeni dintre noi nu mai facuse asa ceva. A fost greu sa intelegem cum se face un import, cum se gestioneaza o companie, cum se promoveaza un produs si, cel mai important, cum sa fim pe placul clientilor. Idei de AFACERI: V-ati lovit de probleme de ordin legislativ ? Traian Paicu: Nu au fost probleme mari. A fost destul de dificil sa gasim incadrarea juridica a echipamentelor pentru import, in rest totul a fost usor. Terenurile nu au necesitat autorizatii suplimentare fata de cele necesare oricarui parc de distractii. Apoi, pentru jucatori nu exista o norma speciala, insa avem un regulament intern destul de strict, care protejeaza atat jucatorii, cat si organizatorii de orice necazuri. E un regulament pe care jucatorii trebuie sa-l citeasca la inceputul jocului, dupa care trebuie sa semneze ca l-au inteles si ca-l respecta. Idei de AFACERI: Ce fel de servicii oferiti si la ce preturi? Traian Paicu: Desi totul a pornit de la jocul de paintball, in acest moment oferta de servicii s-a marit. Pe langa jocul obisnuit la teren, care consta in activitatea normala de paintball - prietenii vin si se impusca cu vopsea - celelalte servicii constau in importul de echipamente si vanzarea pentru alte terenuri de paintball, organizarea de activitati de team-building, furnizarea de materiale consumabile, consultanta pentru deschiderea terenurilor de paintball, vanzarea francizei CityPaintball in toata tara. Idei de AFACERI: Dati-ne cateva detalii despre terenurile pe care se practica acest joc... Traian Paicu: Voi da detalii despre caracteristicile unui teren City Paintball: trebuie sa aiba o suprafata minima de 4.000 mp si sa fie situat intr-o zona cu acces rapid - transport

by veinslain

in comun sau sosele. Terenul trebuie sa fie delimitat printr-un gard care sa protejeze persoanele din afara lui. Amenajarile ar fi : nocturna, cazemate, foisoare, saci cu nisip, constructii usoare, orice obstacol care se integreaza in decor, terasa cu vedere in teren, unde persoanele care nu joaca se pot relaxa in timp ce urmaresc jocul. Avand in vedere ca totusi este un teren de joaca cu tematica, orice element care poate duce jucatorul in atmosfera de lupta este potrivit. Idei de AFACERI: Ce echipamente puneti la dispozitia participantilor ? Traian Paicu: Echipamentele puse la dispozitia sunt combinezon, masca, marker si bile. La terenul din Baza Keoke exista un show-room cu echipamente. Acestea pot fi cumparate atat de persoane fizice cat si juridice, dupa ce obtin autorizatiile necesare de la politie. Idei de AFACERI: Ce fel de clienti aveti ? Exista un profil al jucatorului de paintball ? Traian Paicu: Este o intrebare grea. De cate ori suntem intrebati, raspundem diferit. Este dificil sa stabilim profilul, paintball-ul este practicat de toate categoriile de varsta sau conditie sociala. Pornind de la parintii care vin sa-si aduca copiii si care ajung sa joace mai mult ei, continuand cu fetele care vin cu prietenii lor, dar sunt mult mai curajoase, si ajungand la angajatii care vin cu seful ca sa-si plateasca politele, cred ca putem spune ca ne adresam tuturor celor care incearca sa se simta bine intr-un mod la care pana acum doar au visat. In medie, in fiecare saptamana sunt 30-35 de jocuri (perioadele importante de activitate sunt primavara si toamna). Exista foarte multe tipuri de scenariu pe care le propunem, dar majoritatea jucatorilor prefera sa joace varianta traditionala, in care doua echipe se impusca pana una ramane fara combatanti. Idei de AFACERI: Cum ati devenit cunoscuti si cum ati reusit sa va impuneti pe piata ? Traian Paicu: Inca de la inceput am facut o promovare foarte agresiva a afacerii. Am fost prezenti pe aproape toate posturile de radio, am avut parteneriate cu televiziuni, ziare si site-uri web. Am impartit fluturasi, am lipit afise si am avut bannere in diverse locatii, am participat la targuri. Cea mai importanta promovare a fost insa promovarea directa prin clienti. Mereu ne-am asigurat ca sunt multumiti si vor reveni cu prietenii. Cat despre cei nemultumiti, i-am impuscat. Cu vopsea. Consideram ca elementele care ne-au ajutat sa ne impunem pe piata au fost, pe de-o parte, promovarea foarte buna si, pe de alta parte, modul in care am construit terenul de paintball, astfel incat sa nu poata fi intalnite aceleasi senzatii in alta parte. Idei de AFACERI: Care au fost cele mai importante momente in dezvoltarea afacerii ? Traian Paicu: Probabil cele mai importante momente au fost deschiderea celor doua terenuri, de la Neptun si Bucuresti. Primul deoarece a reprezentat debutul paintball-ului organizat in Romania, iar al doilea a coincis cu dezvoltarea solida a afacerii si lansarea marcii CityPaintball.

by veinslain

La Ploiesti, paintball pe gustul fiecaruia Aproape in fiecare oras mare al tarii au aparut terenuri de paintball. La Brasov, Baia Mare sau Ploiesti, exista destui clienti interesati sa incerce aceasta sursa de adrenalina. Spre exemplu, la Ploiesti functioneaza Asociatia de Tir Sportiv Valahia, condusa de Cristian Ariasu si Daniel Todea. "Am ales sa deschidem un teren de paintball pentru ca, atunci cand noi am pus pe picioare afacerea, inca nu exista ceva similar in Romania", spune Daniel Todea. "Atunci am vazut-o ca pe o oferta atractiva in serviciile de petrecere a timpului liber, pentru ca se poate practica oricand, pe orice vreme, pe tipuri variate de relief sau pe terenuri amenajate. Credem ca greul promovarii acestei activitati noi de divertisment a trecut in acest moment. Am ajuns la acest rezultat numai dupa eforturi mari depuse incepand din anul 2000, cand a luat fiinta prima Asociatie Sportiva de Paintball din Romania Asociatia de Tir Sportiv Valahia". Cheia afacerii o reprezinta asigurarea unor servicii de calitate. Compania este una aparte, deoarece nu s-a concentrat doar pe paintball, ci ofera diverse alte modalitati de petrecere a timpului liber. "De cativa ani suntem concentrati pe oferte extinse, incepand cu paintball si continuand cu activitati precum calarie, mountain-bike, alpinism, drumetie montana, orientare GPS sau orientare turistica clasica, speologie, scuba diving, jocuri outdoor/indoor, curse ATV, organizare seri festive in cadru natural - toate privite insa ca un pachet de servicii, in special pentru activitati de team building. Revenind la paintball, noi am dorit sa oferim clientilor nostri preturi atractive, iar in ceea ce priveste amenajarea terenurilor am plecat de la cadrul natural existent, pe care am incercat sa-l personalizam", explica Daniel Todea. El ne-a vorbit si despre filosofia acestui joc: "Jocul se desfasoara cu arme pe baza de gaz care pot trage capsule cu gelatina biodegradabila, vopsea netoxica. Desi se vorbeste uneori despre paintball ca fiind un joc de razboi, acesta promoveaza doar gloria invingatorului. Odata ce ai incercat acest sport, sigur vei realiza foarte rapid ca terenul de lupta nu este acel loc sigur pe care filmele de cinema il realizeaza pentru a te face invincibil. Paintball-ul nu este violent, in ciuda aparentelor pe care le poate vedea un neexperimentat. Jucatorii de paintball sunt costumati cu haine de camuflaj numai datorita faptului ca jocul se desfasoara in padure si nu trebuie sa fie vazuti de adversari." Daniel Todea a mai precizat ca, pentru a putea raspunde prompt cererilor venite din partea clientilor, le-a sugerat acestora sa isi faca programare cu doua sau trei saptamani inainte. Alfabetul afacerii Nu exista un manual al investitorului in acest domeniu. Totusi, un ghid minimal de orientare poate fi prezentat: 1. Investitia initiala. Traian Paicu spune ca in cazul City Paintball a fost vorba de 14.000 de euro, suma care a fost recuperata in primii doi ani. Astazi, aceasta suma ar trebui

by veinslain

indexata. Sa ne gandim numai ca pretul terenurilor a crescut de mai multe ori in ultimii ani - un metru patrat la marginea orasului care costa 1-2 euro poate ajunge sa coste pana la 10 euro in ziua de astazi. Nu trebuie uitat faptul ca materialele de constructie au cunoscut si ele scumpiri spectaculoase in ultimii ani, pretul la ciment sau caramida crescand de cateva ori. Pe de alta parte, actualele companii de paintball au ridicat nivelul asteptarilor clientilor. Daca in anul 2000 era de ajuns un teren si echipamentul corespunzator, astazi e nevoie de dusuri, o terasa cocheta si dotari noi care sa faca jocul cat mai spectaculos. In aceste conditii, costurile de pornire ale unei astfel de afaceri sunt destul de greu de apreciat (oricum, intre 20.000 si 40.000 de euro). 2. Terenul. "Am angajat cativa scenaristi profesionisti ca sa construiasca un poligon adevarat cu santuri, cazemate, foisoare, obstacole si poduri, astfel incat experienta jucatorului sa fie una foarte dinamica", spune dl Paicu, de la City Paintball. Firma Valahia Paintball pune la dispozitie un loc de joaca interesant, la Campina, in apropierea fostei inchisori comuniste Doftana, dar a amenajat terenuri si in apropierea unor paduri, la Sinaia sau Baneasa. In cazul in care nu dispuneti de banii necesarii achizitionarii unui astfel de teren, puteti inchiria unul sau puteti realiza un parteneriat cu jandarmeria sau politia care, in schimbul unui procent din profit, ar putea sa va puna la dispozitie diverse poligoane sau terenuri pe care le detin in exploatare. 3. Echipamentul. Sa nu va fie teama de posibilitatea aparitiei unor accidente in timpul unei partide. Bilele cu vopsea se sparg in momentul impactului cu jucatorul si, in general, provoaca o durere foarte usoara. Sunt doua tipuri de echipamente: in primul rand, e vorba de cele necesare participantilor la joc, in al doilea rand de cele care fac jocul cat mai atractiv si spectaculos: cazemate, foisoare, saci cu nisip, constructii usoare, orice obstacol. Asociatia de Tir Sportiv Valahia pune la dispozitia doritorilor echipamente complete, atat pentru paintball cat si pentru celelalte sporturi (mountain-bike, speologie, alpinism), de la combinezon si echipament de lupta pana la casca de protectie. Practic, participantii trebuie sa aiba doar incaltaminte sport si voie buna. Cei interesati, pot achizitiona de la City Paintball marker semiautomat, butelie si incarcator la pretul de 130 de euro sau o masca de protectie la 25 de euro. Oferta firmei este "un pachet pentru deschidere de teren, format din 10 echipamente complete plus 10 cutii de bile si accesorii, de la preturi incepand de la 1.780 de euro". Un costum de camuflaj pe albastru si pe verde costa 24 de euro, iar 2.000 de bile pot fi achizitionate la 44 de euro. Pachetul "point zero" se achizitioneaza in schimbul sumei de 200 de euro si include arma semiautomata "Point Zero", butelie CO2 (9 Oz.) pentru 300 de focuri, masca de protectie JT-Vader, incarcator VL 200 pentru 200 de bile. O arma second hand se cumpara cu 130 de euro. Livrarea se face in maximum doua saptamani si se asigura o perioada de garantie.

by veinslain

Una dintre cele mai diverse oferte de echipamente poate fi consultata la adresa: www.mercenarpaintball.ro/store/. Tot de la aceasta adresa puteti comanda celalalt tip de echipament si anume obstacolele (cilindri, cazemate, stanci, pereti, fortificatii, piramide) necesare pentru amenajarea terenurilor. 4. Tipuri de jocuri. Numarul acestora tine de imaginatia fiecaruia. Exista insa o serie de jocuri pentru care orice investitor ar trebui sa fie pregatit. A. SWAT vs. Tero 2-4 echipe formate din maximum 5 jucatori fiecare. Echipele vor folosi bile de culori diferite. Echipele vor incepe din puncte de plecare diferite. Echipa care va reusi sa elimine toti jucatorii din echipa adversa avand cel putin un jucator neeliminat va fi desemnata castigatoare. B. Capture the flag 2-4 echipe formate din maximum 5 jucatori fiecare. Echipele vor purta echipamente de culori diferite. Echipele vor incepe din puncte de plecare diferite, existand doua baze. Va fi alocat cate un tip de steag pentru fiecare echipa. Castiga echipa care strange toate steagurile din joc in propria baza. C. Free for all Fiecare jucator joaca pe cont propriu si ii are ca adversari pe toti ceilalti participanti. Castiga ultimul jucator care ramane neatins. Este un scenariu bun pentru antrenament si dezvoltarea agilitatii si perceptiei in joc a fiecaruia. D. Captureaza obiectivul 2-4 echipe formate din maximum 5 jucatori fiecare. In cele 8 obiective principale exista semne de 4 culori diferite, cate una pentru fiecare echipa. La inceputul jocului fiecare echipa isi alege cate o culoare. Castiga echipa a carei culoare este in toate cele 8 obiective sau intr-un numar cat mai mare de obiective in 30 de minute. Echipele vor avea culori diferite (bile). 5. Preturi. La acest capitol, fiecare este liber sa decida dupa cum crede de cuviinta. Pentru un investitor nou este bine sa practice preturi sub cele ale pietei sau, dupa caz, sa vina cu o serie de reduceri sau oferte speciale. Pentru a avea un punct de reper, va putem spune ca la "Clubul Mercenarilor" o zi de joaca organizata la padurea Basarab, in Babadag, Cernica sau in oricare alta padure din tara, costa 500.000 de lei. In acest pret sunt incluse, pentru fiecare participant: echipament de protectie pentru corp; masca si ochelari de protectie; vesta de protectie ; marker semi-automat Tippman 98; butelie de CO2; 100 de bile cu vopsea. Oferta se limiteaza, totusi, la cinci jocuri. In cazul

by veinslain

in care ati terminat munitia, pentru 100 bile platiti 3. 000 lei/bila, pentru 200 platiti 2.600 lei/bila, pentru 300 de bile scoateti din buzunar 2.400 lei/bila, iar daca achizitionati 500 de bile - 2.000 de lei/bila. Daca sunteti din Brasov, la firma de paintball din localitate tariful este de 3,5 $/ora, iar o bila costa 0,09 $. Daca jucati mai mult de trei ore, pretul scade si se negociaza. In bani sunt incluse: echipament de protectie complet, loc pentru schimb, arbitrii. Programarile se fac pentru meciuri de cate 10 persoane. Compania Valahia are o oferta speciala - cei care joaca de 7 ori paintball, la urmatoarele 3 meciuri vor juca gratuit. 6. Dotari conexe. Nu e suficienta detinerea unui teren propriu si a echipamentelor specifice pentru a putea deschide o astfel de afacere. In imediata apropiere a terenului este absolut necesara amenajarea unui loc de parcare suficient de mare pentru a putea primi 7-10 masini. Deoarece majoritatea terenurilor se afla la o distanta apreciabila de centrul orasului, cel putin o parte dintre jucatori vor prefera sa se deplaseze cu masina. O alta investitie este legata de amenajarea unui vestiar dublu si a unui loc pentru dusuri. Rezolvarea acestui din urma aspect e costisitoare, deoarece este nevoie de achizitionarea cel putin a unui boiler de capacitate mare. Pentru ca o parte dintre jucatori prefera sa mai ramana la teren dupa terminarea partidelor pentru a rememora cele intamplate in timpul jocul, amenajarea unei terase va rotunji cu siguranta veniturile. Franciza se obtine in anumite conditii "Franciza CityPaintball este deja in vanzare de la inceputul anului 2005", spune Traian Paicu. "Primul pas in acest sens a fost participarea la Targul International de Francize sustinut la Bucuresti, unde CityPaintball a si castigat premiul I pentru cea mai originala idee de franciza. In momentul incheierii contractului de franciza, echipa noastra se deplaseaza la locatiile in care francizatul ar dori sa inceapa aceasta afacere si analizeaza posibilitatile de realizare a investitiei pe acel teren. Dimensiunea minima a unui teren de paintball este de 1.500 mp, recomandat incepand de la 4.000 mp. Cu cat terenul prezinta mai multe obstacole naturale cu atat va fi mai usor de amenajat si mai interesant pentru jucatori. Urmatoarea etapa o reprezinta amenajarea lui dupa standardele CityPaintball. Amenajarea consta in amplasarea de obstacole: santuri, cazemate, foisoare, casute, astfel incat sa se pastreze distantele minime de siguranta intre jucatori, dar, in acelasi timp, sa-i determine pe acestia sa traga cat mai multe bile intr-o perioada data. Dupa aducerea echipamentelor necesare, se efectueaza un training pentru personalul francizatului. Durata trainingului este de una-doua zile si acopera toate aspectele pe care trebuie sa le cunoasca un operator de paintball: utilizarea echipamentelor, curatarea si intretinerea lor, siguranta jucatorilor", precizeaza Traian Paicu. Regulament de ordine interioara Pentru a intra in legalitate este necesar ca terenurile de joc sa fie omologate asemeni parcurilor de distractii. De aceea, aveti nevoie de avize de la politie, pompieri si mediu.

by veinslain

Desigur, nici nu mai punem la socoteala faptul ca firma trebuie inregistrata. Inainte de a intra pe un teren de paintball, fiecare jucator trebuie sa semneze o declaratie pe propria raspundere in care se obliga sa respecte o serie de reguli fixate de catre proprietarul terenului si prin care certifica faptul ca este constient ca se expune unor pericole. Aceste pericole inseamna nu numai raniri provocate de bilele de vopsea in zone neprotejate, ci si cazaturi, pasi gresiti, ranire de catre animale salbatice, muscaturi de serpi, insolatie, atac de cord, hipotermie, ratacire in padure, impuscare de catre vanatori, muscaturi de insecte, folosire deficitara sau improprie a echipamentului de catre semnatar sau de catre orice alt jucator care nu respecta regulile de siguranta in joc. Iata spre exemplu, declaratia-contract pe care oricine trebuie sa o semneze inainte de a intra pe un teren al companiei Paintball Baia Mare (acest contract trebuie citit si semnat inainte de a-i fi permis participantului accesul la oricare activitate legata de paintball): Contract de eliberare de raspundere "Pentru a mi se permite accesul de orice fel la jocul si activitatile legate de paintball, confirm si sunt de acord cu urmatoarele: 1. Riscul de ranire din activitatea si armamentul folosit pentru paintball este mare, incluzand posibilitatea de a ramane invalid sau chiar decesul. Folosirea echipamentului de protectie si asumarea unei minime discipline va micsora considerabil riscul, fara a-l elimina insa pe deplin, existand totusi posibilitatea unor raniri grave. 2. Constient si de buna voie imi asum aceste riscuri, cunoscute sau nu, chiar daca deriva din neglijenta altor persoane, inclusiv a organizatorilor, asumandu-mi intreaga responsabilitate pentru participarea mea la acest joc. 3. Sunt constient ca nepurtarea mastilor de protectie, din orice motiv, in teren, va duce accidental sau intentionat, printr-o descarcare a unei arme spre fata mea la raniri serioase, sau pierderea vederii. Sunt constient ca responsabilitatea mea de a purta masca protectoare imi revine si imi asum consecintele daca nu respect acest fapt. 4. Inteleg ca jocul de paintball este intens din punct de vedere psihic si fizic, astfel ca garantez faptul ca am o conditie fizica si psihica buna. Am citit si inteleg regulile jocului si ma voi conforma tuturor regulilor si reglementarilor valabile in acest joc. Daca observ orice pericol neobisnuit in timpul participarii mele la joc, voi anunta cat mai repede posibil reprezentantii organizatorilor. 5. Confirm faptul ca am citit si inteles Protectia Muncii si Regulamentul de Joc (care vor fi prezentate jucatorilor in prealabil n.r.) si sunt de acord sa le respect intocmai. 6. Inteleg faptul ca imi asum intreaga responsabilitate pentru participarea mea la toate activitatile legate de paintball si totodata eliberez de orice alte obligatii pe organizatorii acestor activitatii, pe colaboratorii acestora, obligatii ce pot implica cereri de despagubire (in caz de accident de orice fel sau furturi) sau pot aduce daune si prejudicii de orice

by veinslain

10

natura la adresa celor mentionati mai sus, in numele meu precum si in numele reprezentantilor mei legali si al mostenitorilor mei. 7. Confirm faptul ca am 18 ani. 8. Sunt de acord cu faptul ca organizatorii au dreptul total de folosire a eventualelor materiale publicitare (poze, filme etc.) realizate in timpul acestei actiuni. 9. Inteleg si sunt de acord ca acest contract acopera fiecare si toate activitatile legate de paintball organizate de Creativ CD SRL, la care particip acum, dar si la care voi participa in viitor." Legislatia in domeniu Potrivit lui Daniel Todea, pentru ca o firma de paintball sa poata functiona este obligatoriu sa respecte regimul armelor si munitiilor. Iata cateva aspecte din Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor si munitiilor publicata in Monitorul Oficial nr. 583 din 30 iunie 2004, care vizeaza si jocul de paintball: Art. 1 - Domeniul de reglementare Prezenta lege stabileste categoriile de arme si munitii, precum si conditiile in care detinerea, portul, folosirea si operatiunile cu aceste arme si munitii sunt permise pe teritoriul Romaniei. 3) Arme si munitii neletale - arme si munitii destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement, confectionate astfel incat, prin utilizarea lor, sa nu se cauzeze moartea persoanelor; sunt asimilate acestei categorii si armele vechi. Art. 3 - Autoritatea competenta Inspectoratul General al Politiei Romane este autoritatea competenta care exercita controlul privind detinerea, portul si folosirea armelor si munitiilor, precum si cu privire la operatiunile cu arme si munitii, in conditiile prezentei legi. Art. 4 - Autoritatea Nationala pentru Omologarea Armelor si Munitiilor 1) Se infiinteaza Autoritatea Nationala pentru Omologarea Armelor si Munitiilor, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului. Art. 5 - Aspecte generale privind regimul armelor 3) Armele neletale pot fi detinute si, dupa caz, purtate si folosite de persoane fizice sau juridice, cu conditia inregistrarii acestora la autoritatile competente, in conditiile prevazute de prezenta lege. 5) Evidenta posesorilor de arme letale si neletale, a armelor detinute de acestia, precum si a documentelor prin care se acorda dreptul de a le detine, purta si folosi se tine, la nivel local, de catre inspectoratele de politie judetene si de catre Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, care au eliberat aceste documente, iar la nivel central, pentru armele de aparare si paza, de catre Inspectoratul General al Politiei Romane.

by veinslain

11

Art. 58 - Procurarea si instrainarea armelor neletale 1) Cetatenii romani si strainii cu sedere legala in Romania, care au implinit varsta de 18 ani, pot sa procure arme neletale, precum si munitia aferenta, de la orice armurier autorizat sa comercializeze astfel de arme, in conditiile notificarii prealabile a organelor prevazute la art. 12 alin. 1). 2) Armele prevazute la alin. 1) nu pot fi instrainate sau imprumutate de catre posesorii acestora, cu exceptia cazului in care acestea sunt depuse la organul de politie competent, la personalul abilitat prin lege sa pastreze si sa asigure securitatea temporara a armelor, la intrarea in institutiile publice, in mijloacele de transport naval ori aerian, precum si in alte locuri stabilite prin lege sau la armurieri, in vederea depozitarii sau instrainarii. Art. 59 - Certificatul de detinator 1) Persoanele care au procurat arme neletale au obligatia ca, in termen de 5 zile de la data procurarii, sa se prezinte cu acestea la autoritati in vederea eliberarii certificatului de detinator. 2) Certificatul de detinator confera titularului dreptul de detinere, port si folosire a armelor inscrise in acest document. 3) Titularii certificatului de detinator pot trece frontiera de stat a Romaniei cu armele inscrise in acest document, fara a le putea instraina in afara teritoriului Romaniei. 4) Procedura notificarii prealabile, precum si a acordarii certificatului de detinator se stabileste prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Art. 60 - Pastrarea armelor neletale Posesorii armelor neletale au obligatia sa ia toate masurile pentru a nu permita accesul persoanelor neautorizate la acestea si sa nu existe pericol de vatamare corporala accidentala. Factori de succes Promovarea eficienta. Fiind vorba despre o modalitate relativ noua de petrecere a timpului liber, trebuie sa va promovati in mod coerent afacerea, astfel incat potentialii clienti sa inteleaga despre ce este vorba. Insistati asupra punctelor "sensibile" ale jocul: lipsa violentei, preturi pentru orice buzunar. Incercati sa va formati o retea de clienti, in principal firme care ofera angajatilor, ca modalitate de petrecere a timpului liber, posibilitatea de a practica paintball-ul. Terenul accesibil. De obicei, terenurile de joc sunt situate in afara orasului, pentru ca numai aici se poate achizitiona un teren mai mare si mai ieftin. Nu toti jucatorii se pot deplasa cu masina personala, astfel incat existenta unei linii de autobuz, tramvai sau a unei statii de metrou in apropiere devine obligatorie. Ofertele speciale. Firmele de paintball pe care le-am analizat prezinta o serie de oferte speciale: jocuri gratis in cazul unor clienti fideli, reduceri in cazul achizitionarii unui numar mare de bile etc.

by veinslain

12

Dotarile conexe. Degeaba terenul arata impecabil daca la toaleta, in parcare sau la dusuri este mizerie. Clientii sunt foarte atenti la orice detalii. Factori de risc Personalul nepotrivit. In aceasta afacere sloganul "Clientul nostru, stapanul nostru" are o mare acoperire. Fiind un joc partial necunoscut, este esential sa castigati increderea clientilor, iar un personal ursuz si nepoliticos va poate strica planurile. Lipsa investitiilor ulterioare. Nu uitati sa va reinnoiti permanent echipamentele. O vesta uzata, o casca ciobita sau o arma care da rateuri vor alunga jucatorii. Aglomerarea clientilor. Daca nu faceti investitii in echipamente si poate chiar intr-un nou teren, va puteti trezi in situatia ca veti avea mai multe solicitari decat puteti onora. Un client caruia ii spuneti ca il programati sa vina peste doua saptamani ar putea sa renunte la serviciul dvs. si sa caute concurenta . Cum va faceti publicitate? Publicitatea este un domeniu care ar putea inghiti sume mari de bani. Primul pas il reprezinta crearea unui site pe Internet de catre o echipa de profesionisti. Acesta trebuie sa contina explicatii despre jocul de paintball (o istorie, notiuni elementare si asigurari ca nu este vorba despre un lucru care sa implice violenta). Pagina de Internet trebuie completata cu multe poze din timpul partidelor de paintball, cu imagini ale terenului si ale echipamentelor. De asemenea, nu uitati sa prezentati o harta a zonei si modalitatile prin care se poate ajunge la teren. Este indicat sa precizati preturile practicate si cum se pot face rezervari. Toate dotarile conexe - dusuri, terasa, parcare - trebuie prezentate in detaliu. In cazul in care aveti un magazin prin care vindeti echipamente, nu uitati sa le prezentati in detaliu, cu poza, pret, mod de a comanda, discount-uri. O alta metoda de publicitate virtuala este postarea unui link pe o serie de alte site-uri de profil sau chiar pe paginile de Internet ale unor ziare de sport. Odata realizat acest site va puteti gandi mai departe. Pentru a nu risipi banii, ganditi-va la realizarea unor parteneriate cu posturile locale de radio. Acestea organizeaza concursuri, iar ca premii puteti oferi castigatorului o partida de paintball sau un abonament. Costurile dvs. sunt, in acest caz, minime in comparatie cu castigurile. Apoi, puteti deveni partener la anumite competitii sportive. Nu ar fi de ocolit nici varianta organizarii unor campionate intre firmele puternice din Romania. Chiar daca nu e vorba aici de un profit (pentru ca nu veti cere bani), aceste campionate constituie un mijloc excelent de va promova afacerea printre oamenii cu venituri mari. Daca ei sunt multumiti de conditiile pe care le oferiti, s-ar putea sa revina, de data asta contra cost. In fine, nu uitati sa oferiti o atentie - pixuri, calendare personalizate etc. - clientilor fideli sau celor potentiali cu ocazia unor sarbatori.

by veinslain

13

Posibilitati de dezvoltare Cel mai important sfat atunci cand vreti sa investiti o parte din castig este urmatorul: nu va ganditi la deschiderea unui nou teren de paintball decat atunci cand primul teren a fost adus la standarde excelente. Este vorba aici de echipamente de ultima generatie, de diverse dotari si accesorii care sa-i sporeasca terenului atractivitatea; daca am insistat atata asupra vestiarelor si dusurilor puteti fi siguri ca nu este vorba despre un moft. Dupa cum ati vazut, odata ce firma dvs. a devenit un nume cunoscut, va puteti permite sa oferiti altora posibilitatea de a va cumpara franciza. In S.U.A. exista 950 de terenuri de paintball si aproape 1.200 de magazine care comercializeaza articole specifice acestui joc. Adrese utile Paintball Baia Mare www.paintball-baiamare.ro Valahia Paintball Association www.paintball.ro/ Romanian Paintball www.mercenarpaintball.ro Parcul paintball Cluj-Napoca www.paintballcluj.go.ro Paintball Brasov www.paintballbv.ro City Paintball www.citypaintball.ro Paintball Timisoara www.paintballtm.ro Arts Paintball Brasov www.paintball-arts.ro Paintball Indoor - Real Strike www.paintball.as.ro Asociatia Nationala de Paintball www.anpaintball.ro

by veinslain

14