Sunteți pe pagina 1din 49

UNIVERSITATEA CRETIN DIMITRIE CANTEMIR BUCURETI MASTER DREPTUL AFACERILOR

RSPUNDEREA PENTRU PRODUSE DEFECTUOASE

PROFESOR NDRUMTOR: LECT. UNIV. DR. SILVIA ZAHARIA MASTERAND: TIRBU V. EDUARD-AUREL

Bucureti 2013 1

CUPRINS CAPITOLUL I OBLIGAIA DE SECURITATE IN CONDIIILE REGLEMENTRII GENERALE A PROTECIEI CONSUMATORULUI.. 1 1.1.Notiuni introductive. 1 1.2.Consacrarea in dreptul comunitar 3 1.3.Reglementari interne. 1.4.Garantia calitatii produselor . 2.Dupa 1 ianuarie 2007 10 20 25

1.Inainte de 1 ianuarie 2007.. 20 CAPITOLUL II- RSPUNDEREA CIVIL PENTRU PRODUSELE CU DEFECTE IN REGLEMENTAREA LEGII 240/2004 28 2.1.Necesitatea unei reglementari interne in domeniul produselor defectuoase. 28 2.2.Fundamentarea raspunderii pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte 29 2.3.Domeniul de aplicare a Legii nr.240/2004 31 2.4.Regimul raspunderii producatorilor pentru pagubele cauzate de produsele cu defecte. 35 A.Conditiile raspunderii pentru produsele cu defecte. 35 B.Cauzele de exonerare de raspundere. C.Cauzele cu privire la raspundere D.Actiunile in raspundere pentru repararea pagubei.. DIN 25 IULIE 1985 CU PRIVIRE LA PRODUSELE DEFECTUOASE. 3.1.Izvoarele Directivei 85/374 CEE . 3.1.1.Conventia de la Strasbourg Directivei 85/374 privire la produsele defectuoase... 3.2.1.Regimul juridic specific. 3.2.2.Notiunea de produs in Directiva 85/374CEE. Defectul produsulu.......... 3.2.3.Riscul de dezvoltare 3.2.4.Limitari ale raspunderii in dispozitiile Directivei 53 55 57 48 50 50 37 40 40 45 45 45

CAPITOLUL III PARTICULARITI ALE RSPUNDERII IN DIRECTIVA 85/374 CEE

3.1.2.Influenta dreptului american al raspunderii pentru produsele defectuoase asupra 2.Particularitati ale raspunderii civile delictuale in directiva 85/374 din 25 iulie 1985 cu

CAPITOLUL I OBLIGATIA DE SECURITATE IN CONDITIILE REGLEMENTARII GENERALE A PROTECTIEI CONSUMATORULUI 1.1.Notiuni introductive Statul, prin organismele sale specializate isi propune o protectie a vietii, sanatatii si securitatii consumatorilor prin realizarea unui cadru legislative adecvat si prin recunoasterea unor structuri, fie apartinand administratiei publice centrale si locale, fie societatii civile cu atributii in domeniu. Ordonanta Guvernului nr.21/1992 privind protectia consumatorului prevede ca organismul abilitat sa realizeze propectia consumatorilor in Romania este Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor care are rol de a realiza politica Guvernului in domeniu si de a asigura cadrul legal adecvat unui inalt nivel de protectie al consumatorilor. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor reprezinta organul de specialitate al administratiei publice centrale, subordonata Guvernului, si care, desi nu este singurul organism cu atributii in domeniu, lui ii revine principala sarcina in protectia consumatorilor. De remarcat , este faptul ca, ANPC-ul a adoptat o strategie care are ca obiect protectia consumatorilor in Romania, pentru anii 2005-2007, unde sunt enuntate principalele obiective in sensul promovarii intereselor consumatorilor pe piata. Obiectivele considerate a fi fundamentale in acest sens sunt : 1.realizarea unui inalt nivel de protectie a consumatorilor ; 2.aplicarea efectiva a legislatiei in domeniul protectiei consumatorilor ; 3.intarirea activitatilor de informare, consiliere si educarea consumatorilor. De la inceput trebuie sa remarcam faptul ca, realizarea obiectivelor propuse a fost posibila, in primul rand, prin armonizarea dispozitiilor privind protectia consumatorilor cu cele ale legislatiei comunitare. Protectia vietii si integritatii fizice a persoanelor este un drept natural regasit de-a lungul timpului in toate civilizatiile,filosofiile si religiile.Acestui principiu etic fundamental al umanitatii ii corespunde formularea juridica a obligatiilor de securitate Poate de aceea unul dintre obiectivele cele mai importante ale protectiei consumatorilor este acela de a asigura un cadru legal care sa impuna ca produsele ce sunt oferite de agentii economici sa fie sigure, adica sa raspunda unor cerinte de securitate. Acestea, fie ca sunt definite prin standarde romane sau standarde europene, ori prin chiar 3

nivelul cunostintelor tehnice dintr-un anumit domeniu, dar indiferent de modul in care sunt alese, ele trebuie respectate. Acest obiectiv s-a realizat, intr-o prima faza, prin dispozitiile Ordonantei Guvernului nr.21/1992 privind protectia consumatorilor, ca apoi sa fie in mod partial atins prin adoptarea Legii nr.282/2004 privind siguranta produselor care impune obligatii in sarcina producatorilor si distribuitorilor cu privire la conditiile de securitate ce trebuie sa le indeplineasca un produs care poate fi pus pe piata. Facem aceasta afirmatie, pentru ca securitatea serviciilor si raspunderea prestatorului de servicii nu este foarte riguros reglementata de lege. Pentru realizarea acestui obiectiv s-a impus si adoptarea unui sistem de raspundere obiectiva a producatorului, in cazul in care produsul nu raspunde cerintelor de securitate, reglementandu-se modalitatile practice de despagubire ale consumatorilor, in situatia in care acestia au fost prejudiciati de un produs defectuos. Lege nr.240/2004 privind raspunderea producatorului pentru produsele defecte este actul normativ care reprezinta sediul legal al materiei. Strans legat de acest obiectiv se naste urmatorul, respective daca agentii economici au pus pe piata produse si servicii sigure, totusi , avandu-se in vedere gradul de dezvoltare al tehnicii actuale s-ar putea, ca desi, respectandu-se toate obligatiile impuse,produsul sau serviciul sa nu aiba calitatea corespunzatoare. Pentru aceasta ipoteza legiuitorul a trebuit sa aiba in vedere raspunderea vanzatorului cu privire la produsele care au defect sau la serviciile care nu sunt corespunzatoare si astfel s-a impus reglementarea unui sistem de garantii legale care trebuie sa functioneze pentru a-l proteja pe consumator. Dispozitiile Hotararii de Guvern nr.394/1995 privind obligatiile ce revin agentilor economici- personae fizice sau juridice- in comercializarea produselor de folosinta indelungata si a Hotararii de Guvern nr.665/1995 privind inlocuirea, remedierea sau restituirea contravalorii produselor care prezinta deficiente de calitate au fost satisfacatoare, dar nevoia unei legislatii care sa fie pe deplin in concordanta cu directivele comunitare, a impus adoptarea Legii nr.448/2003 privind garantiile care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2007. Atat cele doua hotarari de Guvern, cat si legea mentionata au ca obiect asigurarea unui sistem de garantii legale, adica un termen stabiliti de lege, de care consumatorul sa se poata preleva, in situatia in care produsul nu corespunde cerintelor de securitate sau are vicii ascunse, sa poata fi despagubit de catre vanzator, prin remedierea produsului sau prin inlocuirea acestuia, iar in situatia in care nici una dintre aceste variante nu este posibila, consumatorul sa aiba dreptul de a primi contravaloarea produsului obtinut. Vanzatorul va

putea la randul sau, sa solicite despagubiri din partea producatorului care se face vinovat de punerea pe piata a unor produse care nu intrunesc cerintele de securitate.1 1.2.Consacrare in dreptul comunitar La nivel european, mijlocul de afirmare a eticii de protectie a consumatorului il constituie directivele. Aceste norme preiau exprimarea declaratiei de vointa a statelor membre cuprinsa in art.153 introdus in actul ---------------------------1.Silvia Zaharia Codul consumului.Prezentare sistematica a cadrului legislativ reglementat privind protectia consumatorului p.9-11 tratatului asupra Uniunii Europene de Tratatul de la Amsterdam, text sustinut prin Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului asupra Uniunii Europene. Dreptul comun in materie de securitate este Directiva 85/374/CEE din 25 iulie 1985 a Consiliului Europei privind raspunderea pentru produsele defectuoase. Aceasta directiva a fost completata de altele peste 200 de obiective verticale privind asigurarea securitatii relativ la diferite produse determinate (cum ar fi Directivele 75/319/CEE si 81/851/CEE privind produsele farmaceutice sau Directiva 89/662/CEE privind produsele de origine animala). Data fiind varietatea in crestere a produselor de pe piata, a aparut necesitatea emiterii unei reglementari care sa acopere ipoteza prejudiciilor cauzate de produsele neavute in vedere de directivele verticale.Acest pas a fost realizat prin adoptarea Directivei 92/59/CEE din 29 iunie 1992, relativa la securitatea generala a produselor, menita sa se aplice acelor produse care nu au facut obiectul acelor reglementari comunitare specifice. Aceasta directiva nu a adus atingere reglementarii cuprinse in Directiva 85/374/CEE (conform art.13) si nu s-a aplicat decat in regim complementar unor produse pentru care existau deja reglementari speciale. Ca urmare a modificarilor survenite in Tratatul de instruire a Uniunii Europene, in special a articolelor 152 si 153, a aparut necesitatea unei actualizari a dispozitiilor din Directiva 92/59/CEE. Axeasta acutalizare s-a realizat insa prin intermediul unei noi directive, 2001/95/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 3 decembrie 2001 relativa la securitatea generala a produselor, care abroga Directiva 92/59/CEE la data de 15 ianuarie 2004 (art.22 si 23) mentinandu-se in vigoare dispozitiile Directivei 85/374/CEE (conform art.17).Aceasta noua directiva, reglementare de mare anvergura in cadrul politicii de protectie a consumatorilor, trebuia transpusa in legislatia nationala a Statelor membre pana la data de 15 ianuarie 2004 (conform art.21 alin.1). Credem ca datorita continutului reglementarilor 5

mentionate, continut care se regaseste intr-o anumita masura si in legislatia noastra,este necesara o prezentare sumara a acestor reglementari, tinandu-se seama de succesiunea lor in timp. a) Directiva 85/374/CEE a Consiliului Europei relative la raspunderea pentru produsele defectuoase. Conditiile pentru angajarea raspunderii pentru produsele defectuoase sunt prejudiciul, fapta ilicita (care de fapt consta in defectul produsului) si raportul de cauzalitate intre defectul produsului si prejudiciu.Necesitatea intrunirii acestor elemente rezulta din redactarea art.4 conform caruia sarcina probei celor 3 conditii revine victimei. De asemenea, din reglementare rezulta ca raspunderea instituita este independenta de idea de culpa, fiind o raspundere obiectiva. In conceptia directivei (reluata apoi de legislatia tuturor statelor membre) un produs este defectuos daca nu confera securitatea la care se poate astepta in mod legitim (art.6 alin.1), tinandu-se seama de toate circumstantele si mai ales de prezentarea produsului, folosirea acestuia si de momentul punerii lui in circulatie. Domeniul de aplicare al directivei este dublu restrans, atat cu privire la produse, cat si cu privire la persoana responsabila. In privinta categoriilor de produse, ea se aplica numai la bunuri mobile ( corporale sau incorporale) sau imobile prin destinatie ( care raman mobile prin natura lor), neaplicandu-se deci serviciilor si persoanelor ( cu exceptia substantelor de origine umana, cum ar fi sangele). In categoria bunurilor mentionate , art.2 include si energia electrica. Initial directiva prevedea ( prin acelasi art.2) ca nu se aplica materiilor prime agricole si produselor de vanatoare in stare originara (pentru care existau si la acea data reglementari specifice). In scopul recastigarii increderii consumatorilor si asigurarii unei protectii mai bune a acestora relativ la produsele agricole, prin art.1 din Directiva 1999/34/CE a Parlamentului European si a Consiliului sa modificat art.2 mentionat mai sus, in sensul inlaturarii oricarei exceptii privind produsele agricole sau de vanatoare. Asadar, in prezent, directiva analizata se aplica si acestor produse. In privinta persoanei care raspunde, reglementarea se va aplica, in principal, producatorului ( care este orice fabricant al produsului finit, producatorul unei materii prime sau a unei parti componente a produsului si persoana care se prezinta consumatorilor ca si producator) si importatorilor ( art.3 alin.1 si 2). Numai in cazul in care acestia nu vor putea fi determinati, se va putea angaja raspunderea furnizorului (distribuitorului), care va fi considerat producator daca nu va indica in termen rezonabil

producatorul sau importatorul daca producatorul nu are sediul intr-un stat membru ( art.3 alin.3). Art.7 prevede 6 cazuri de exonerare de raspundere a producatorului, intre care : dovada faptului ca acesta a pus in circulatie produsul sau ca defectul produsului nu exista cu ocazia punerii in circulatie , riscul de dezvoltare etc. Termenul de prescriptie a actiunii in despagubiri este de 3 ani de la data cand victima a luat ( sau ar fi trebuit) cunostinta de prejudiciu, defectul produsului si persoana responsabila cu conditia de a nu fi trecut 10 ani de la punerea in circulatie a produsului, in acest caz persoana responsabila fiind exonerata de raspundere (art.11) In sfarsit, mai trebuie mentionat ca, asa cum se deduce din dispozitiile art.13, este indiferenta calificarea raspunderii ca fiind delictuala sau contractuala. b) Directiva 92/59/CEE a Consiliului Europei relativa la securitatea generala a produselor . Reglementarea este remarcabila prin incercarea de definire a unor termini specifici raspunderii, cum ar fi : produs, produs sigur, produs defectuos (art.2), prin statornicirea unei obligetii de securitate alaturi de o serie de alte obligatii complementare ale producatorilor (art.3 alin 1-2) si distribuitorilor ( art.3 alin.3), prin reglementarea obligatiilor si punerii statelor membre in cadrul politicii de securitate (art.5 si 6) si prin reglementarea unor proceduri comunitare speciale menite sa asigure masurile de piata care trebuie luate in privinta unor produse defectuoase (ca restrangerea circulatiei unor produse, retragerea de pe piata sau interzicerea lor inainte de a intra in circulatie) si instituirea unui organism cu atributii speciale, comitetul de urgenta, cu atributii speciale in politica de protectie ( art.7-9 respectiv art.10 si 11). Intrucat toate aspectele cuprinse in aceasta directiva au fost reluate si dezvoltate de Directiva 2001/95/CEE, ele vor fi prezentate in cadrul sectiunii care prezinta aceasta reglementare. c) Directiva 2001/95/CE a Parlamentului si a Consiliului European din 3 decembrie 2001 relativa la securitatea generala a produselor. Directiva, dupa cum rezulta chiar din considerentele sale (art.1 si 9), dar si din art.1 si art.2 lit.a, nu se aplica decat produselor, fiind excluse serviciile. De asemenea, directiva nu este incidenta pentru produsele in privinta carara exista reglementari specifice, cu exceptia unor categorii de riscuri si ale unor obligetii de securitate neacoperite de reglementarea speciala (art.2 par.2 lit. a si b) si pentru care totusi se va aplica noua directiva. In acceptiunea directivei prin produs se intelege orice bun (inclusiv din cadrul unei prestari de servicii) care este destinat consumatorului suscceptibil de a fi utilizat de 7

consumatori in conditii de previzibilitate rezonabila, chiar daca nu este destinat si care este furnizat sau pus la dispozitie in cadrul unei activitati comerciale, cu titlul oneros sau gratuit, indiferent daca este nou, de ocazie sau reconditionat, fiind excluse produsele vandute ca antichitati sau care necesita reparatii prealabil folosirii lor, cu conditia ca furnizorul sa informeze dobanditorul despre aceste aspecte ( art.2 lit.a). Produs sigur este orice produs care, in conditii normale de utilizare (rezonabil previzibile), inclusiv de durata si, daca este cazul, de punere in functiune, de instalare sau intretinere, nu prezinta nici un risc sau prezinta riscuri la un nivel scazut, compatibile cu utilizarea produsului si considerate acceptabile. Pentru completarea definitiei produsului sigur trebuie sa se tina seama si de art.3 alin.2 din Directiva, conform caruia un produs este considerat sigur daca, in lipsa unei reglementari comunitare specifice privind securitatea acelui produs, el corespunde prescriptiilor cuprinse in legislatia nationala, ce trebuie sa fie conforme cerintelor art.28 si art.30 din Tratat. Produsul periculos este acel produs care nu corespunde definitiei amintite privind produsele sigure (art.2 lit.c). Directiva defineste si notiunea de risc grav ca ; orice risc grav, include si pe cel al carui efect nu este imediat si care necesita interventia imediata a autoritatii publice ( art.2 lit.c). Persoanele chemate sa raspunda sunt, in principal, producatorii si, in subsidiar, distribuitorii. Notiunea de producator cuprinde : fabricantul produsului ( daca este stabiliti in Uniunea Europeana) orice persoana care se prezinta ca : fabricant al produsului ( de exemplu, aplicand pe produs numele sau marca sa reprezentantul fabricantului (daca fabricantul nu este stabilit in Uniunea Europeana), importatorul produsului ( daca nici fabricantul, nici reprezentantul sau nu sunt stabiliti in Uniunea Europeana), alti comercianti profesionosti din circuitul de comercializare al produsului ( in masura in care activitatile lor pot influenta caracteristicile de securitate ale unui produs). Spre deosebire de aceasta ultima categorie distribuitorul este orice profesionist din circuitul de comercializare al produsului a carui activitate nu influenteaza caracteristicile de securitate ale produsului ( art.2 lit.e si f). Directiva reglementeaza o serie de obligatii in sarcina producatorilor (si secundar si in sarcina distribuitorilor), toate fiind menite sa asigure securitatea consumatorului. In acest sens credem ca trebuie enumerate : Obligatia generala de securitate ( cap.II din directiva) .Sensul acestei obligatii este acela ca producatorii sunt tinuti sa nu introduca pe piata decat produse sigure (art.2 alin.1) ; 8

Obligatia de informare a consumatorilor . Conform art.5 alin.1, producatorul are indatorirea de a furniza consumatorilor informatii utile menite sa-i permita acestuia sa evalueze riscurile unui produs pe timpul duratei normale de utilizare sau rezonabil previzibile ( in cazul in care acestea nu sunt imediat perceptibile fara un avertisment adecvat ) ;

Obligatia producatorului de a lua masuri menite sa asigure o autoinformare a acestuia in legatura cu riscurile produselor introduse pe piata, precum si sa-i permita efectuarea unor actiuni concrete de interventie in vederea : retragerii de pe piata a produsului, atentionarii adecvate a consumatorului.

Obligatia de a informa autoritatile competente atunci cand cunosc existenta unui risc incompatibil cu obligatia generala de securitate (art.5 alin.3) ; Ultima obligatie revine in egala masura si distribuitorilor. Acestia, spre deosebire

de producatori au o serie de obligatii mai putin severe. Astfel, art.5 alin.2 prevede ca distribuitorii sunt tinuti sa actioneze in mod diligent pentru respectarea obligatiei de securitate, adica nefurnizand consumatorilor produse despre care au cunottinta ( sau ar trebui sa aiba cunostinta) ca nu satisfac exigentele conformitatii cu obligatia de securitate si sa informeze consumatorii cu privire la potentialele riscuri. Capitolele IV, V, si VI din Directiva prevad obligatiile statelor membre raportate la obligatia generala de securitate, procedurile comunitare in cazul interventiei si cu referire la raporturile dintre statele membre si Comisia Europeana, precum si cu privire la procedurile comitetului de pe langa Comisie.

----------------------------------------2.Ionut Florin Popa- Obligatia de securitate-mijloc de protectie a consumatorului p.59-65 Revista Dreptulnr.3/2003 1.3. Reglementari interne O.G. nr. 21/1992 consacra dreptul fundamental al consumatorului de a beneficia numai de produse si servicii sigure.Temeiul legal este art. 3 lit. a), unde legiuitorul precizeaza dreptul consumatorilor de a fi protejati mpotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea sa le prejudicieze viata, sanatatea sau securitatea ori sa le afecteze drepturile si interesele legitime. 9

Din analiza textului rezulta ca prima situatie, s-ar referi la efectele negative pe care un produs le-ar putea avea asupra vietii, sanatatii sau securitatii consumatorului, deci s-ar leza un drept personal nepatrimonial si, cea de-a doua situatie s-ar referi strict la drepturile patrimoniale, precum si la interesele legitime ale consumatorului. Prevederea legala poate fi criticata, ntruct ar putea fi considerata excesiv de riguroasa, deoarece viata, sanatatea omului sunt si ele drepturi fundamentale, nesocotirea lor atragnd sanctiuni specifice, n functie de natura juridica a raportului dedus analizei. Ratiunea legiuitorului, credem ca a fost n a circumstantia riscul unor produse ori asupra unor drepturi care au valente nepatrimoniale, ct si n situatia ncalcarii unor drepturi patrimoniale. De remarcat este, si faptul, ca protectia legala nu se refera strict la dreptul subiectiv, ci, n anumite situatii, poate sa cuprinda si simplul interes legitim al acestor subiecti de drept. Corelativ dreptului consumatorului de a fi protejat mpotriva riscului de a achizitiona un produs periculos exista obligatia agentilor economici de a pune pe piata numai produse sigure. Din aceste considerente, ne vom opri asupra securitatii produselor, un domeniu deosebit de important ntr-o perioada caracterizata de un nivel nalt al tehnicitatii, iar riscurile acesteia putnd oricnd aparea. Reglementari cu privire la securitatea produselor si servicilor le regasim n O.G. nr. 21/1992, dar adoptarea unei legi care are ca obiect securitatea generala a produselor consideram ca abroga implicit dispozitiile primului act privind protectia consumatorilor. De altfel, intre cele doua dispozitii nu exista diferente majore, ci doar o nuantare a materiei si o reglementare mai ampla a securitatii produselor pe care o realizeaza legiuitorul n contextul Legii nr. 245/2004. Scopul principal al legii este acela de a impune pentru producatori, obligatia de a pune pe piata numai produse sigure, dispozitiile prezentului act normativ aplicndu-se doar pentru acele categorii de produse, pentru care nu exista prevederi specifice de securitate care au acelasi obiectiv cu acest act normativ.(art. 1 din Legea nr. 245/2004). Din aceste motive, legiuitorul a ales titlul legii ca fiind securitatea generala a produselor. Ceea ce putem remarca, nca de la nceput, este faptul ca legiuitorul da o noua definitie a conceptului de producator, astfel ca n conformitate cu dispozitiile art. 2 lit. e din lege, acesta desemneaza: a) fabricantul produsului, n cazul n care este stabilit n Romnia sau ntr-un stat membru al Uniunii Europene si orice alta persoana care se prezinta ca producator prin aplicarea pe produs a numelui sau, a marcii sale sau a unui alt semn distinctiv ori persoana care reconditioneaza produsul ; 10

b) reprezentantul producatorului, n cazul n care producatorul nu este stabilit n Romnia sau ntr-un stat membru al Uniunii Europene, sau, n absenta unui reprezentant stabilit n Romnia ori ntr-un stat membru al Uniunii Europene, importatorul produsului ; c) alti agenti economici din lantul de comercializare, n masura n care activitatile lor pot aduce atingere caracteristicilor de securitate a unui produs . Pentru ca obligatii cu privire la securitatea produselor sunt impuse si n sarcina distribuitorului, legiuitorul defineste si acest concept, astfel: orice agent economic din lantul de comercializare, a carui activitate nu influenteaza caracteristicile de securitate a produsului. La o prima analiza, putem crede, ca legea impune obligatii numai n sarcina producatorului si nu si a prestatorului de servicii, n ceea ce priveste securitatea produselor. Dar, atunci cnd vom analiza conceptul de produs, vom putea observa, ca obligatii cu privire la securitatea produselor revin si prestatorilor de servicii. Daca, acestea sunt dispozitiile cu privire la producator interesant este de analizat celelalte concepte utilizate de prezentul act normativ. In conformitate cu dispozitiile art. 2 lit a) din Legea nr. 245 din 9 iunie 2004, privind securitatea generala a produselor, prin produs se ntelege orice bun material cunoscut sub denumirea de produs, care, inclusiv n cadrul unei prestari de servicii, este destinat consumatorilor sau este posibil, n conditii previzibile sa fie utilizat de consumatori, chiar daca nu le este destinat si care este furnizat sau pus la dispozitie n cadrul unei activitati comerciale cu titlu oneros sau gratuit, fie ca este n stare noua, folosit sau reconditionat. Se ecepteaza de la aplicarea prezentei legi produsele de ocazie care sunt furnizate ca antichitati sau ca produse care trebuie sa fie reparate ori reconditionate nainte de utilizarea lor, numai n cazul n care furnizorul informeaza n mod clar persoana careia i furnizeaza produsul despre necesitatea acestei reparatii sau reconditionari. Definitia este foarte larga, pentru ca, sunt cuprinse inclusiv produsele care sunt utilizate n cadrul unei prestari de servicii. Totodata, definitia legala acopera inclusiv sfera produselor profesionale, care n mod normal, nu sunt destinate consumului, dar care pot fi utilizate de consumatori. +i acestora, li se vor aplica dispozitiile prezentului act normativ. Potrivit art. 2 lit b) din Legea nr. 245/2004, este considerat ca fiind sigur orice produs care n conditii normale sau rezonabil previzibile de utilizare, inclusiv de durata si, dupa caz, de punere n functiune, de instalare si de necesitati de ntretinere, nu prezinta nici un risc sau numai riscuri minime compatibile cu utilizarea produsului si considerate ca acceptabile si corespunzatoare unui nivel ridicat de protectie a sanatatii si securitatii 11

consumatorilor, lunduse n considerare caracteristicile produsului, efectele acestuia asupra altor produse, prezentarea produsului, precum si categoriile de consumatori expuse riscului. Dar, pentru ca orice raportare la produs se face prin referire la riscul pe care acesta l prezinta, interesant este de vazut cum l defineste legiuitorul. Legiuitorul nu da o definitie a riscului, dar prevede ca el se considera acceptabil si compatibil cu un grad nalt de protectie pentru siguranta si sanatatea consumatorului, n functie de urmatoarele aspecte: -caracteristicile produsului, ale ambalarii sale si ale instructiunilor de montaj si ntretinere ; -efectul asupra altor produse, mpreuna cu care acesta poate fi folosit ; -modul de prezentare a produsului, etichetarea, instructiunile de folosire si orice alte indicatii si informatii furnizate de producator ; -categoria de consumatori expusi riscului prin folosirea produsului (art. 2 lit. b) pct.14 din Legea nr. 245/2004). Faptul ca pot fi obtinute produse cu un nivel superior de securitate, sau existenta unor produse care au un grad de risc mai scazut, nu poate constitui un motiv pentru care produsul sa fie considerat ca fiind periculos. Rezulta ca riscul, n aceasta situatie, se raporteaza la produs, la gradul de siguranta pe care acesta l confera consumatorului si nu se reduce la clasica acceptiune a riscului contractual privit ca o suportare a consecintelor pagubitoare ale ncetarii contractului pentru imposibilitatea fortuita de executare a obligatiei uneia dintre parti . Este considerat ca fiind risc grav orice risc semnificativ, care necesita interventie rapida din partea autoritatilor publice, inclusiv riscurile ale caror efecte nu sunt imediate (art. 2 lit. c. din lege). Orice produs care nu ntruneste conditiile cerute pentru a fi considerat ca fiind sigur, atunci el este periculos(art. 3 lit. c). Chiar daca produsul ndeplineste criteriile de securitate, daca el se dovedeste a fi periculos autoritatile competente pot cere retragerea sa de pe piata. Obligatia generala de securitate precum si criteriile de evaluare a conformitatii sunt reglementate n Capitolul II al legii, unde, n conformitate cu dispozitiile art. 3 alin 1, producatorii au obligatia de a pune pe piata numai produse sigure. Legiuitorul n art. 3 alin 2, 3 si 4 instituie o prezumtie de securitate, adica, daca produsele ntrunesc cerintele impuse de leguitor, ele sunt considerate ca fiind sigure.

12

Un produs va fi considerat sigur din punct de vedere al aspectelor reglementate de dispozitiile legislaiei nationale atunci cnd, n absenta prevederilor comunitare specifice privind reglementarea produsului n cauza, el este conform cu reglementarile nationale ale Romniei ori ale statului membru pe teritoriul caruia este comercializat, stabilite cu respectarea principiilor liberei circulatii a produselor si serviciilor de piata si care formuleaza cerintele de sanatate si securitate pe care produsul trebuie sa le ndeplineasca pentru a fi comercializat (art. 3 pct. 2). Deci, prima prezumtie se refera la faptul ca, n absenta unor reglementari comunitare, produsul este conform cu cerintele reglementarii nationale, sau ale statului pe al carui teritoriu este comercializat, atunci se considera ca el este sigur. Aceste cerinte de securitate nu trebuie si ncalce principiul liberei circulatii a produselor si serviciilor. A doua prezumtie se refera la faptul ca un produs este considerat sigur din punct de vedere al riscurilor si al categoriilor de riscuri reglementate de standardele nationale neobligatorii relevante atunci cnd este conform cu standardele nationale neobligatorii care transpun standarde europene, a caror referinta este publicata n Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene. Referintele acestor standarde nationale armonizate sunt publicate de catre Asociatia de Standardizare din Romnia (ASRO). Legiuitorul are n vedere ipoteza n care produsul corespunde unor standarde neobligatorii care transpun standarde europene. A treia prezumtie se refera la faptul ca, daca nu exista nici standarde romne, nici standarde europene, care sunt preluate n standardizarea nationala, atunci cerinta de securitate generala a produselor se va raporta la: a) standardele nationale neobligatorii care transpun standarde europene relevante, altele dect cele la care se face referire la alin. (2) ; b) standarde stabilite n statul n care este comercializat produsul ; c) orientarile n domeniul evaluarii securitatii produselor; d) codurile de bune practici n materie de securitate a produselor, n vigoare n sectorul respectiv; e) stadiul prezent al cunostintelor stiintifice si/sau tehnice ; f) asteptarile rezonabile ale consumatorilor referitoare la securitatea generala a produselor. Referitor la acesta prezumtie, interesante ni se par dispozitiile art. 3 pct. 4 lit. f) care se raporteaza la asteptarea rezonabila a consumatorului. Ne putem pune ntrebarea daca aceasta asteptare rezonabila se apreciaza in abstracto sau in concreto? Adica, trebuie sa ne raportam la asteptarea rezonabila a fiecarui consumator, sau la asteptarea consumatorilor n general. 13

Raspunsul pe care l dam, este acela ca, aceasta asteptare rezonabila trebuie sa se raporteze la cea a consumatorilor n general, pentru ca finalitatea legii nu este de a proteja un singur consumator, ci norma are un caracter de maxima aplicabilitate. Important de retinut este faptul ca, legiuitorul reglementeaza si ipoteza n care produsul este conform criteriilor de evaluare a securitatii produselor, dar daca produsul se dovedeste a fi periculos, autoritatile competente pot cere retragerea lui de pe piata, ori returnarea produsului, daca acesta se dovedeste ca este periculos. Dispozitiile capitolului III din lege impun si alte obligatii n sarcina producatorilor si distribuitorilor. Obligatiile producatorului: De informare a consumatorilor cu privire la eventualele riscuri inerente ale unui produs pe durata medie de utilizare, sau pe o durata rezonabil previzibila ; n limitele activitatilor lor, producatorii trebuie sa adopte masuri proportionale cu caracteristicile produsului pe care l furnizeaza, care le permit consumatorilor : -sa fie informati asupra riscurilor pe care produsele le-ar putea prezenta pentru consumatori ; -sa poata ntreprinde actiuni, inclusiv retragerea de pe piata, avertizarea adecvata si eficienta a consumatorilor, returnarea de la consumatori. Masurile de avertizare, de informare pot fi luate prin intermediul produselor sau ambalajelor, asupra identitatii si detaliilor privind producatorul. Obligatiile distribuitorului: Sa respecte cerintele de securitate ale produselor si sa nu distribuie produse despre care au cunotinta ca. sunt neconforme; Sa participe, n limitele activitatilor lor la monitorizarea securitatii produselor puse pe piata prin: transmiterea informatiilor privind riscurile produselor ; pastrarea si furnizarea documentelor necesare pentru a determina colaborarea cu autoritatile competente si cu producatorii pentru evitarea riscurilor. n cazul n care au cunostinta ca anumite produse care au fost puse pe piata sunt incompatibile cu cerintele de securitate, ei trebuie sa informeze imediat autoritatea competenta, n conditiile stabilite n Anexa nr. 1 a prezentei legi;

originea produselor ;

14

Producatorii si distribuitorii trebuie sa colaboreze cu autoritatile competente, la cererea acestora n scopul evitarii riscurilor pe care le poate prezenta un produs. Autoritatea competenta pentru supravegherea pietei privind conformitatea produselor cu cerintele generale de securitate este Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC). Ea poate colabora cu alte organisme competente pentru realizarea atributiilor sale. Capitolul V al legii prevede sanctiunile aplicabile n caz de nerespectare a dispozitiilor prezentei legi. Nesocotirea prevederilor legii poate atrage raspunderea civila, disciplinara, contraventionala sau penala a persoanelor vinovate. Art. 8 din lege stabileste faptele care sunt considerate contraventii precum si sanctiunile aplicabile n aceste cazuri si persoanele mputernicite sa aplice sanctiunile. Pe lnga masura sanctiunii principale se pot aplica si sanctiuni complementare, conform dispozitiilor art. 10 din lege. Autoritatea competenta pentru supravegherea pietei, privind respectarea cerintelor generale de securitate, trebuie sa dispuna, atunci cnd se impune una din urmatoarele masuri complementare: a) n situatia oricarui produs: 1. sa organizeze, chiar dupa punerea sa pe piata ca fiind sigur, verificari corespunzatoare ale caracteristicilor sale de securitate, pe o scara adecvata, pna la stadiul de utilizare sau de consum ; 2. sa solicite partilor interesate toate informatiile necesare ; 3. sa preleveze mostre de produse spre a le supune analizelor referitoare la securitate ; b) pentru produsele care pot prezenta riscuri n anumite conditii: 1. sa solicite marcarea cu avertismente corespunzatoare privind riscurile pe care le poate prezenta, redactate n mod clar, usor de nteles, lizibil si inteligibil, n limba romn., fara a exclude prezentarea n alte limbi ; 2. sa se asigure la punerea pe piata a unui produs de existenta unor conditii prealabile de securitate, astfel nct produsul rezultat sa fie sigur; c) pentru produsele care pot prezenta riscuri pentru anumite categorii de persoane, autoritatea competenta trebuie sa le avertizeze n mod expres despre aceste riscuri, n timp util si sub o forma corespunzatoare, inclusiv, prin publicarea de avertismente speciale; d) pentru produsele care sunt periculoase, sa interzica temporar, pe perioada necesara controalelor, verificarilor sau evaluarii securitatii, furnizarea acestuia, propunerea de a fi furnizate sau de a fi expuse; 15

e) interzicerea punerii pe piata a oricarui produs periculos si stabilirea masurilor ce se impun pentru ca interdictia sa fie respectata ; f) pentru produsele periculoase care sunt deja puse pe piata : 1) sa dispuna sau sa organizeze retragerea sa efectiva si imediata si sa avertizeze consumatorii cu privire la riscurile pe care le prezinta; 2. sa dispuna sau sa coordoneze ori, dupa caz, sa organizeze cu producatorii si distribuitorii returnarea de la consumatori si distrugerea sa n conditii corespunzatoare, prin grija si pe cheltuiala agentului economic respectiv. In cazul n care autoritatea competenta pentru supravegherea pietei privind conformitatea produselor cu cerintele generale de securitate dispune masuri de tipul celor prevazute la alin. (1), n special cele mentionate la lit. d)-f), ea trebuie sa actioneze pentru respectarea principiilor liberei circulatii a produselor si serviciilor pe piata, astfel nct sa puna n aplicare masuri proportionale cu gravitatea riscului si lund n considerare principiul precautiei. Se impune a se mentiona grija legiuitorului n reglementarea unor masuri proportionale, acestea trebuind sa se raporteze, la riscul pe care produsele l prezinta, si totodata, adoptarea unui comportament precaut. Raportarea legiuitorului la principiul precautiei este salutara, iar o reglementare a acestuia n chiar contextul principiilor generale care stau la baza realizarii protectiei consumatorilor ar fi necesara. Tot ca o masura de precautie, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor sprijina actiunea voluntara a producatorilor si distribuitorilor, n vederea dezvoltarii codurilor de buna practica. In mod special, autoritatile competente cu supravegherea pietei au obligatia de a aplica cu rapiditate masurile corespunzatoare, n cazul produselor care pun problema unui risc grav. Masurile complementare pe care autoritatea competenta poate sa le ia, n conformitate cu dispozitiile legale, ca institutie care joaca principalul rol de supraveghere al pietei, n ceea ce priveste conformitatea produselor cu cerintele generale de securitate, se vor aplica dupa caz: - producatorului ; - distribuitorului, tinndu-se seama de obiectul sau de activitate; - oricarei alte persoane, n situatia n care masura este necesara. In conformitate cu dispozitiile art. 11 din lege, n vederea asigurarii unui nalt nivel de protecie a sanatatii si securitatii consumatorilor, autoritatea competenta cu supravegherea pietei, n ceea ce priveste conformitatea produselor cu cerintele generale de securitate, poate 16

lua urmatoarele masuri: a) poate sa stabileasca periodic anumite programe sectoriale de supraveghere are; b) sa monotorizeze si sa actualizeze cunostintele stiintifice si tehnice referitoare la securitatea Produselor n Comisia pentru securitatea produselor c) sa examineze si sa evalueze periodic activitatile de control si daca este cazul sa dispuna ameliorarea lor. Cap. VI stabileste procedura pentru realizarea schimbului de informatii n situatiile de interventie rapida pentru produsele care prezinta un risc grav pentru sanatatea si securitatea consumatorilor. Astfel, orice acord stabilit cu reteaua europeana a autoritatilor competente ale statelor membre ale Uniunii Europene trebuie sa se bazeze pe reciprocitate si pe respectarea confidentialitatii informatiei. n cazul n care Romnia ia masuri de restrngere a produselor care sunt puse pe piata trebuie sa notifice aceste masuri Comisiei Europene preciznd motivele pentru care a adoptat aceste masuri, n masura n care o astfel de notificare nu este ceruta prin art. 17 din lege sau printr-o legislatie comunitara specifica. Conform art. 17, daca Romnia adopta sau hotaraste sa recomande sau sa convina cu producatorii si distribuitorii, pe o baza voluntara ori obligatorie, masuri care au n vedere mpiedicarea, limitarea sau impunerea de conditii specifice privind comercializarea sau eventuala utilizare pe teritoriul sau a unor produse din cauza unui risc grav, va notifica imediat Comisiei Europene prin sistemul RAPEX. Comisia Europeana trebuie, de asemenea, informata imediat despre modificarea sau retragerea oricarei masuri si actiuni de acest fel. Gratie sistemului RAPEX Romnia va primi informatii, cu privire la produsele din alte state, care au fost retrase de pe piata.3 1.4. Garantia calitatii produselor 1.) Inainte de 1 ianuarie 2007 Prin ordonanta Guvernului nr.21/1992 privind protectia consumatorilor a fost instituit un nou cadru juridic al asigurarii calitatii produselor si serviciilor.Potrivit acestei reglementari, statul protejeaza, prin mijloacele prevazute de lege, pe cetateni in calitatea lor de consumatori,asigu------------------------------3..Silvia Zaharia op.cit. p.89-98 17 a produselor care pot prezenta riscuri, folosindu-se de instrumentele pe care le

-rand cadrul necesar accesului neingradit la produse si servicii, informatii complete despre caracteristicile esentiale ale acestora, apararii si asigurarii drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice impotriva unei practici abuzive, participarii acestora la fundamentarea i luarea deciziilor ce ii intereseaza in calitate de consumatori. Consumatorii au dreptul de a fi protejati impotriva riscului de a achizitiona produse care ar putea sa le prejuducieze viata, sanatatea, sau securitatea ori sa le afecteze drepturile si interesele legitime.Totodata, ei au dreptul de a fi despagubiti pentru prejudiciile generate de calitatea necorespunzatoare a produselor, folosind in acest scop mijloacele prevazute de lege. Cu privire la protectia intereselor economice ale consumatorilor, ordonanta reglementeaza raspunderea agentilor economici pentru calitatea produselor. Aceasta raspundere priveste doua perioade succesive distincte; raspunderea in termenul de garantie si raspunderea in cadrul duratei medii de utilizare a produselor. a) Raspunderea pentru calitatea produselor in termenul de garantie. Potrivit art.12 din ordonanta, consumatorii au dreptul de a pretinde agentilor economici remedierea sau inlocuirea gratuita a produselor obtinute, precum si despagubiri pentru prierderile suferite ca urmare a deficientelor constatate in cadrul termenului de garantie sau de valabilitate. Deci, in termenul de garantie sau de valabilitate a produselor, agentul economic raspunde pentru toate deficientele constatate in cadrul acestui termen, fara a se face vreo distinctie intre viciile aparente si viciile ascunse. Termenul de garantie este definit ca limita de timp, stabilita de producator, in cadrul careia produsul achizitionat trebuie sa-si pastreze caracteristicile calitative prescrise, iar cumparatorul are dreptul la remedierea sau inlocuirea gratuita a acestuia, daca deficientele nui sunt imputabile. Termenul de valabiltate priveste anumite produse care pot fi folosite numai intr-un anumit termen ( produse alimentare, farmaceutice, cosmetice). El este definit ca o limita de timp, stabilita de producator, in care produsul poate fi consumat si in care acesta trebuie sa-si mentina caracteristicile calitative prescrise, daca au fost respectate conditiile de transport, manipulare, depozitare si consum. Atat termenul de garantie, cat si termenul de valabilitate , curge de la data dobandirii produsului de catre consumator. Consumatorul (cumparatorul) care constata in termenul de garantie anumite deficiente ale produselor are dreptul sa ceara agentului economic (vanzator) remedierea sau inlocuirea produselor ori restituirea pretului. 18

In cazul produselor cu termen de valabilitate, consumatorul poate cere inlocuirea produselor sau restituirea pretului. Remedierea deficientelor se face gratuit intr-un termen maxim, stabilit de organul administratiei publice abilitat legal, in cazul produselor de larg consum si a celor de folosinta indelungata, ori prevazut in contract, in cazul celorlalte produse. Inlocuirea produselor cu deficiente calitative are loc gratuit in cazul produselor la care timpul de nefunctionare din cauza deficientelor depaseste 10% din termenul de garantie, precum si in cazul produselor alimentare, faramaceutice sau cosmetice (produse cu termen de valabilitate) care prezinta abateri fata de caracteristicile prescrise. Restituirea pretului este posibila in aceleasi conditii ca si inlocuirea produselor. Legea prevede un drept de optiune al consumatorului, intre a cere inlocuirea produselor sau restituirea contravalorii acestora. Inlocuirea produselor cu deficiente calitative cu alte produse corespunzatoare calitativ ori restituirea pretului produselor se face imediat dupa constatarea imposibilitatii folosirii produselor, daca aceasta situatie nu este imputabila consumatorului. In cazul remedierii sau al inlocuirii produselor necorespunzatoare calitativ,consumatorul poate solicita plata de despagubiri, in conditii stabilite in contract sau cele prevazute de dreptul comun ( art.16 din Ordonanta). b) Raspunderea pentru calitatea produselor in cadrul duratei medii de utilizare a produselor. Potrivit art.12 din ordonanta, dupa expirarea termenului de garantie, consumatorii pot pretinde remedierea sau inlocuirea produselor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate, ca urmare a unor vicii ascunse aparute pe durata medie de utilizare a acestora. Deci, expirarea termenului de garantie nu duce la incetarea raspunderii agentului economic pentru calitatea produselor.Acesta va raspunde in continuare, dar numai pentru viciile ascunse ale produselor care au aparut in cadrul duratei medii de utilizare a produselor in cauza. O atare raspundere este exclusa pentru produsele pentru care exista un termen de valabilitate. Viciile ascunse sunt deficiente calitative ale unor produse, care, existand in momentul predarii, nu au fost cunoscute si nici nu puteau fi cunoscute de catre consumator prin mijloacele obisnuite de verificare ( art.2 din ordonanta)

19

Durata medie de utilizare a produselor este intervalul de timp, stabilit in documentele tehnice normative sau declarat de catre producator ori convenit de parti, in cadrul caruia produsele, altele decat cele cu termen de valabilitate trebuie sa-si mentina caracteristicile calitative prescrise, daca au fost respectate conditiile de transport , manipulare, depozitare si exploatare. In cazul cand apar vicii in cursul duratei medii de utilizare a produselor, consumatorul ( cumparatorul) are dreptul sa pretinda agentului economic (vanzator) remedierea sau inlocuirea produselor, daca acestea nu mai pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate. Aceasta raspundere nu exista in cazul cand se face dovada, ca nu au fost respectate de catre consumator conditiile de transport, manipulare, depozitare si exploatare a produselor. Remedierea defcientelor se face intr-un termen maxim, stabilit ca si in cazul raspunderii in termenul de garantie, cu precizarea ca termenul curge de la finalizarea expertizei tehnice efectuate de un organism tehnic neutru ( art.13 alin.2 din ordonanta). Inlocuirea produselor poate fi ceruta in cazul cand remedierea nu asigura mentinerea caracteristicilor calitative prescrise ale produselor. Daca datorita viciilor produselor, consumatorul a suferit un prejudiciu , el este in drept sa pretinda despagubiri, potrivit clauzelor contractuale sau dreptului comun. Termenul de prescriptie pentru reclamarea viciilor ascunse este de 6 luni, afara de cazul cand viciile au fost ascunse cu viclemie ( art.5 din Decretul nr.167/1958). Termenul incepe sa curga de la data descoperirii viciilor, dar numai daca acestea au fost descoperite in cadrul duratei medii de utilizare a produselor. utilizare a produselor. Pentru protejarea interesului cumparatorului, art.17 din ordonanta prevede ca vanzatorul trebuie sa asigure toate operatiunile necesare repunerii in functiune, inlocuirii produselor in cadrul termenului de garantie sau de valabilitate, dupa caz, precum si pentru viciile ascunse aparute in cadrul duratei medii de utilizare a produselor.Vanzatorul trebuie sa asigure si operatiunile ocazionate de transportul, manipularea, diagnosticarea, expertizarea, demontarea, montarea si ambalarea acestora precum si sa suporte cheltuielile legate de acestea. Se intelege ca aceste obligatii ale vanzatorului nu exclud raspunderea producatorului.
4

Intr-adevar, in temeiul

art.11 alin.3 din Decretul nr.167/1958, termenul de un an este inlocuit cu durata medie de

-----------------------------20

4.Stanciu D.Carpenaru Drept comercial roman Editia a-II-a revizuita si completata-Editura ALL Educational p.404-407 2). Dupa 1 ianuarie 2007. Cele doua acte normative care au fost mentionate n materia garantiilor ramn n vigoare numai pna la 1 ianuarie 2007, moment n care va intra n vigoarea Legea nr. 449/2003 privind vnzarea produselor si garantiile asociate acestora. Prezenta lege nu mai distinge ntre produsele de folosinta indelungata si cele de folosinta imediata. Domeniul sau de aplicabilitate este mentionat n chiar primul articol dispunndu-se ca, prezenta reglementare are ca obiect vnzarea produselor, inclusiv al celor executate la comanda si garantiile asociate acestora, n vederea asigurarii protectiei consumatorului. Desi, legea nu mai face distinctia ntre produsele de folosinta ndelungata si cele de folosinta imediata, defineste conceptul de produs ca fiind acel bun material mobil a carui destinatie finala este consumul sau utilizarea individuala ori colectiva. Sunt exceptate de la aplicarea prezentelor dispozitii bunurile vndute n urma confiscarilor, n cadrul unei proceduri de executare silita, sau pe baza unui act emis de autoritatile judecatoresti.Tot ca o exceptie, de la aceasta reglementare, o reprezinta apa si gazele care nu sunt ambalate ntr-un volum limitat sau ntr-o cantitate fixa si energia electrica. Legiuitorul face vorbire si despre aceste produse, ntruct ele se regasesc n definitia devenita deja consacrata a acestui concept. Ceea ce putem remarca, este faptul ca, n aceasta reglementare legiuitorul desemneaza prin produs numai bunurile mobile corporale care sunt oferite de catre vnzator, n cadrul activitatii sale profesionale si pe care le dobandeste pe baza unui contract. Garantia este definita ca fiind orice angajament asumat de vnzator sau producator fata de consumator, fara solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a pretului platit de consumator, de reparare sau de nlocuire a produsului cumparat, daca acesta nu corespunde conditiilor enuntate n declaratiile referitoare la garantie sau n publicitatea aferenta (art. 2 lit.e). Produsele oferite de vnzator trebuie sa fie conforme clauzelor stipulate n contractul de vnzare cumparare. Art. 5 alin. 2 prevede situatiile n care se considera ca produsul este conform cu cel specificat n contract. 21

Orice lipsa a conformitatii datorata unei proaste instalari a produsului, ori rezultate dintr-o exploatare incorecta a acestuia, nu poate fi imputata vnzatorului. Art. 9 instituie n sarcina vnzatorului raspunderea pentru orice lipsa a conformitatii existenta la momentul n care a fost livrat produsul. In situatia n care produsul nu este conform cu clauzele prevazute n contract, acesta are dreptul de a-i solicita vnzatorului o masura reparatorie, n sensul de a-i repara sau nlocui produsul, n functie de optiunea sa, cu exceptia cazului n care aceasta solutie este imposibila sau disproportionata . Legiuitorul considera ca o masura este disproportionata daca ea impune vnzatorului costuri care sunt nerezonabile n comparatie cu cealalta masura reparatorie, lundu-se n calcul : a. valoarea pe care ar fi avut-o produsele daca nu ar fi existat lipsa de conformitate; b. daca cealalta masura reparatorie ar putea fi realizata fara un inconvenient semnificativ pentru consumator. Legiuitorul precizeaza si situatia cnd o masura este imposibila, respectiv atunci cnd : vnzatorul nu are un produs identic pentru nlocuire. Legea prevede ca orice reparare sau nlocuire a produselor se va face ntr-un termen rezonabil , termen stabilit de comun acord de catre vnzator si cumparator.Aceste solutii sunt aplicabile n cazul n care consumatorul doreste executarea contractului, deoarece el are si dreptul de a cere rezolutiunea contractului de vnzare cumparare. Termenul legal al garantiei este reglementat la doi ani, calculat de la data la care produsul a fost livrat. Legea mai stabileste si un termen de doua luni n care consumatorul trebuie sa aduca la cunostinta vnzatorului lipsa conformitatii. Tot n vederea stabilirii unui regim juridic favorabil la adresa consumatorului, legiuitorul stabileste si o prezumtie, n sensul ca pna la proba contrara,lipsa de conformitate aparuta n termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezuma ca a existat la momentul livrarii acestuia,cu exceptia cazurilor n care prezumtia este incompatibila cu natura produsului sau a lipsei de conformitate. Intrebarea pe care ne-o punem este aceea ca ne aflam n prezenta unei prezumtii absolute sau relative ?

22

Un posibil raspuns este ca ne aflam n prezenta unei prezumtii absolute, deoarece normele care reglementeaza domeniul protectiei consumatorilor sunt imperative, partile neputnd deroga de la prevederile lor.5

------------------------5.Silvia Zaharia-op.cit. p.103-105

CAPITOLUL II RASPUNDEREA CIVILA PENTRU PRODUSELE CU DEFECTE IN REGLEMENTAREA LEGII 240/2004 2.1. Necesitatea unei reglementari interne n domeniul produselor defectoase Legea nr. 240/2004, privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte reprezinta sediul legal al materiei, ele completndu-se, totodata, si cu dispozitiile dreptului comun. Legea este rezultatul unui ndelungat proces de elaborare si adoptare, ntruct s-a considerat ca dispozitiile Codului civil, privind raspunderea contractuala si cea delictuala (raspunderea pentru lucruri), ar fi, nu numai suficiente, dar si acoperitoare. Existenta la nivelul Uniunii Europene a Directivei Consiliului nr. 85/374/C.E.E., privind raspunderea producatorului, putem spune ca a impulsionat aparitia acestui act normativ n legislatia romneasca. De fapt, chiar directiva a avut si ea propria ei istorie, nasterea ei fiind influentata de experienta Statelor Unite ale Americii care au dezvoltat un sistem de raspundere fara culpa pentru produse, rezultat din combinarea teoriei traditionale a 23

neglijentei si a sistemului bazat pe garantiile legale sau conventionale din contracte. Necesitatea unei reforme la nivel european a subzistat n faptul ca numai raspunderea fara culpa a producatorului permite rezolvarea adecvata a problemei, ntr-o epoca bazata pe un nalt grad de tehnicitate si n care riscurile productiei sunt inerente.6 Legea nr.240/2004 instituie regimul juridic al raspunderii civile a producatorilor pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte si prezinta cateva trasaturi caracteristice notabile. ------------------------------------6.Silvia Zaharia op.cit. pag.105-106 a) Are ca fundament raspunderea obiectiva a producatorilor pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte ce exclude culpa acestora. Aceasta raspundere nu se confunda nici cu garantia contra viciilor lucrului din materia vanzarii ( art.1352 si urm. C.civ) si nici cu obligatiia de a repara prejudiciul cauzat de materia raspinderii civile delictuale ( art.998 si urm.C.civ). b) Dispozitiile legii transced distinctia dintre raspunderea civila delictuala si aceea contractuala, intrucatproducatorul raspunde pentru prejudiciul actual si cel viitor, cauzate de defectul produsului sau (art.3), indiferent daca a contractat sau nu partea vatamata. c) Caracterul optional al dispozitiilor legale. Legea nu se substituie dreptului comun, ci ii alatura un regim suplimentar, dand posibilitatea persoanei vatamate/prejudiciate de a opta intre actiunea in raspundere contractuala, delictuala sau al altui regim special de raspundere (conf.art.9 alin 1) d) Potrivit principiului tirer la responsabilit vers le haut, dispozitiile legale extind sfera persoanelor raspunzatoare pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte de la producator la persoanele asimilate lui ( conform art.2 alin.1 lit.a, pct 1-5).7 2.2. Fundamentarea raspunderii pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte. De plano, prevederile directivei configureaza, implicit, aranjamentul unui regim de raspundere obiectiva pentru lipsa de siguranta a produselor in circulatie. Opiniile exprimate in doctrina se raliaza conceptiei potrivit careia raspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte este o raspundere obiectiva, independenta de culpa producatorului si intemeiata pe raportul de cauzalitate dintre defect si paguba. -------------------7.Ion I.Balan Raspunderea civila pentru produsele cu defect in reglementarea Legii nr.240/2004-Revista Dreptul nr.12/2004 p. 54

24

Aceasta raspundere incumba tuturor celor care trag foloasele, care au profitul produsului, prin punerea in circulatie, potrivit regulii ubi emolumentum ibi onus. Sfera persoanelor raspunzatoare cuprinde toti participantii la procesul de productie si la comercializarea produsului pe piata, notiunea de producator fiind definita prin termeni de asimilare. i sitemul raspunderii obiective exclude diferenta de tratament juridic al contractantului fata de cel al tertului. Obligatia de securitate nu se limiteaza la raportul dintre distribuitor/furnizor si persoana vatamataa/prejudiciata, aceasta incluzand o sfera larga de participanti la productie si distribuirea produsului si exclude culpa producatorului. Prin acest angajament, s-a urmarit inlaturarea obligativitatii probei culpei producatorului pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte. Fundamentarea raspunderii pentru produsele cu defecte pe ideea de defect, rspectiv, lipsa de siguranta la care persoana este indreptatita sa se astepte legitim, circumscrie caracterul derogator al acesteia fata de actualul sistem al Codului civil care intemeiaza intreaga raspundere civila delictuala pe ideea de culpa. Daca sunt indeplinite conditiile speciale pentru angajarea raspunderii civile ( conform art.6 din lege), producatorul va fi exonerat de raspundere numai pentru cauzele (speciale) de exonerare de raspundere pe care - intrucat este prezumat a fi raspunzator- este tinut sa le dovedeasca. In realizarea efectiva a functiei reparatorii a raspunderii, legea instituie obligatia de raspundere a producatorului pentru prejudiciul actual si pentru cel viitor, cauzate de defectul produsului sau (art.3) avand in vedere riscul de activitate pe care va trebui sa-l suporte pentru produsul care nu ofera siguranta la care persoana este indreptatita sa se astepte (art.2 alin 1 lit.3 din lege). Dupa cum s-a afirmat, producatorul raspunde pentru defectul produsului sau si nu pentru comportamentul acestuia, dupa punerea in circulatie. Defectul produsului configureaza elementul fundamental al raspunderii producatorului si constituie eo ipso faptul generator al raspunderii pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte. Raspunderea pentru produsele cu defecte, derogatoare si agravata comparativ cu raspunderea civila delictuala, a fost instituita pentru a asigura protectia vietii, sanatatii si securitatii consumatorilor in conditiile impetuoasei dezvoltari a tehnicii moderne.8 2.3.Domeniul de aplicare a Legii nr.240/2004 25

A)Privind produsele. 1.Notiunea de produs semnifica orice bun mobil chiar daca acesta este incorporat intr-un alt bun mobil sau imobil (art.2 alin 1 lit.b fraza intai;conform si art.2 din directiva). Definind notiunea de produs legiuitorul nu are in vedere distinctia traditionala dintre fructe si produse, ci intelesul uzual din dreptul comercial si dreptul consumului, respectiv de bun material destinat consumului sau utilizarii finale individuale sau colective. De asemenea, prin formularea generala a legiuitorului, este exclusa distinctia dintre bunurile naturale si cele industriale. Potrivit legii, imobilele nu constituie produse; in schimb, sunt considerate produse bunurile imobile utilizate la construirea imobilelor, precum si cele incorporate mobilelor. In sfarsit, prin produs se intelege si energia electrica (art.2 alin1 lit.b din lege).Tot produs urmeaza a fi calificate, in intelesul legii, elementele corpului uman(de exemplu :organele, tesuturile, sangele etc) precum si medicamentele. -----------------------------------8.Ion I.Balan op.cit. p.58-59 Spre deosebire de ordonanta, legea nu asimileaza notiunii de produs si produsele agricole, de origine vegetala si animala, piscicole si vanatului cu toate ca- daca, potrivit art.15.1 lit a din directiva, asimilarea lor notiunii de produs este facultativa-urmare modificarii si completarii directivei, prin Directiva nr.1999/34/CEE, art.15.1 lit.a din directiva a fost abrogat. 2.Notiunea de produs cu defecte. Potrivit art.2 alin.1 lit.d, constituie produs cu defect produsul care nu ofera siguranta la care persoana este indreptatita sa se astepte, tinandu-se seama de toate imprejurarile, inclusiv de modul de prezentare, utilizarile previzibile si data punerii in circulatie a produsului. Lipsa de siguranta a produsului nu se confunda cu viciile ascunse intrucat priveste pericolul pe care il reprezinta produsul cu defecte pentru persoane si bunuri, altele decat produsul cu defecte, iar nu utila folosinta a acestuia. Modul de prezentare a produsului configureaza obligatia de informare a producatorului si are in vedere instructiunile de utilizare, avertismentele privind eventualele riscuri pe care le prezinta uzul/consumul produsului, modul de pastrare si/sau intretinerea acestuia. Utilizarile previzibile ale produsului privesc utilizarea lui potrivit scopului cariua ii este destinat, siguranta produsului excluzand utilizarea abuziva a acestuia. 26

Intrucat defectul poate fi revelat numai dupa punerea in circulatie a produsului, legiuitorul precizeaza ca un produs nu poate fi considerat cu defecte numai pentru ca , ulterior, un produs similar perfectionat a fost pus in circulatie (art.2 alin.2) 3.Produs pus in circulatie .Surprinzator si spre deosebire de alte legislatii, legiuitorul roman nu definste notiunea de produs pus in circulatie, in pofida importantei acestuia in economia legii (in ceea ce priveste asteptarea legitima, art.2 alin.1 lit. d pct.3, cauzele de exonerare de raspundere a producatorului, art.7 alin.1 lit.b si e precum si momentul din care curge dreptul la actiune pentru repararea pagubelor, art.11 teza a doua). Cum punerea in circulatie a produsului marcheaza trecerea acestuia din sfera productiei in sfera distributiei, urmeaza ca produsul este pus in circulatie in momentul instrainarii sale voluntare initiale de catre producator cu mentiunea ca produsul poate face obiectul unei singure puneri in circulatie. Pe cale de consecinta, producatorul este la adapost de raspundere pentru produsele defecte aflate in posesia sa, pentru cele care i-au fost sustrase/furate, pentru cele instrainate in scop de testari, verificari, probe etc, precum si pentru cele predate in vederea distrugerii ( de exemplu : rebuturile, deseurile). B.Privind persoanele. 1.Persoana vatamata/prejudiciata. Obligatia de securitate, consacrata de directiva si transpusa in dreptul intern, are o sfera larga de cuprindere in ceea ce priveste persoanele care au vocatie de a solicita despagubire, in conditiile legii. Nu prezinta relevanta daca persoana vatamata/prejudiciata are calitatea de cumparator, locator, utilizator, chirias ori de (simplu) tert sau ca a contractat ori nu cu persoana raspunzatoare pentru prejudiciul cauzat de defectul produsului sau. De asemenea, legea nu distinge intre calitatea de consumator si aceea de comerciant a persoanei vatamate/prejudiciate. In schimb, legea conditioneaza ca prsoana vatamata/prejudiciata sa fi folosit produsul cu defecte pentru uz sau consum personal( art.2 alin.1 lit.c pct 2-3). 2.Producator si persoanele asimilate producatorului. a)Stricto sensu, producator este fabricantul produsului finit, producatorul unei materii prime sau fabricantul unei parti componente a produsului, in cadrul activitatii sale profesionale. Definitia legiuitorului roman- fabricantul produsului finit al unei materii prime sau parti componente ale produsului (art.2 alin,1 lit.a pct.c) este confuza (prin aglutinarea

27

termenului fabricantul produsului finit cu cel de producatorul unei materii prime ) si incompleta. Potrivit art.3.1. din directiva, termenul de producator desemneaza fabricantul produsului finit, producatorul unei materii prime ( adica cel care aduce in starea de a fi comercialzate materiile prime extrase din sol/subsol, agricultorul, pescarul, vanatorul etc) sau fabricantul unei parti componente a produsului. In alta ordine de idei, legiuitorul roman ignora caracterul profesional al activitatii producatorului. Aparent, datorita acestei omisiuni a legii, dispozitiile legale sunt incidente si necomerciantilor, ipoteza ce nu a fost avuta in vedere de legiuitorul comunitar si, probabil, nici de legiuitorul roman. Pentru a dobandi calitatea de comerciant, este necesar ca persoana sa savarseasca fapte de comert cu caracter de profesiune, ce sa constituie o ocupatie/indeletnicire permanenta a acesteia, intrucat savarsirea accidentala a unor fapte de comert nu este suficienta pentru dobandirea calitatii de comerciant. Legea defineste producatorul prin termeni de asimilare a unor categorii de persoane precum b) Producatorul aparent, respectiv, orice persoana care se prezinta ca producator, prin faptul ca isi inscrie pe produs numele, marca sau un alt semn distinctiv (art.2 alin.1 lit.a pct 2) ; c) Importatorul produsului in Romania/Comunitatea Europeana, in vederea vanzarii, inchirierii, cumpararii sau altei forme de instrainare in cadrul activitatii profesionale (art.2 alin.1 lit.a pct 3-4) ; d) Distribuitorul produsului care nu comunica consumatorului, intr-un termen rezonabil, datele de identificare a producatorului sau a persoanei care i-a furnizat produsul, daca producatorul produsului nu poate fi identificat. Aceeasi solutie si in cazul produsului importat, daca nu este indicata identitatea importatorului, chiar daca este precizat numele producatorului (art.2 alin.1 lit.a pct.5). Raspunderea distribuitorului este subsidiara intrucat acesta este exonerat de raspundere in cazul in care indica persoanei vatamate/prejudiciate datele de identificare a producatorului/persoanei asimilate producatorului.9 2.4.Regimul raspunderii producatorilor pentru pagubele cauzate de produsele cu defecte 28

A.Conditiile raspunderii pentru produsele cu defecte 1.Paguba.Prin lege, termenul de paguba este definit in sens larg si priveste : a)Prejudiciul cauzat prin moartea sau vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii unei persoane (art.2 alin./1 lit.c pct.2).In acest caz, producatorul datoreza despagubiri cu titlu de cheltuieli de imormantare, cheltuieli cu titlu de obligatii de intretinere ale persoanei decedate/vatamate, cheltuieli de tratament medical(de pilda: cheltuieli de spitalizare, cheltuieli pentru cumararea de medicamente, proteze etc) . Directiva tace in privinta despagubirilor pentru daunele morale, fara a le exclude, insa, intrucat face trimitere ( conform art.9 alin.ultim din directiva) la dreptul internal statelor membre ale Uniunii Europene. Potrivit art.2 alin.3, legea nu impiedica aplicarea dispozitiilor legale referitoare la daunele morale in conditiile dreptului comun. Despagubirile, in acest caz sunt datorate pentru prejudiciul de agrement, prejudiciul estetic, cu titlu de pretium doloris ; b)Deteriorarea sau distrugerea oricarui bun, altul decat produsul cu defecte destinat folosintei/consumului privat si folosit de persoana prejudiciata pentru uz/consum personal in valoare de peste 2 milioane lei (se aplica pana la --------------------9.Ion I.Balan-op.cit.. p. 54-58 data de 1 ianuarie 2007) respectiv 500 euro(intra in vigoare de la 1 ianuarie 2007), echivalent in lei (art.2 alin 1 lit.c pct 2-3). Legea exclude prejudiciul cauzat prin deteriorarea/distrugerea produsului cu defecte atat in substanta sa ( prin degradare/distrugere), cat si in valoarea sa economica ( prin diminuarea valorii sale de circulatie). Excluderea raspunderii producatorului pentru deteriorarea/distrugerea produsului cu defecte de sub incidenta legii nu impiedica, insa persoana prejudiciata de a pretinde despagubiri in conditiile dreptului comun, in special in ce priveste garantia pentru viciile lucrului vandut ( actiune redhibitorie sau estimatorie). c) In sfarsit, potrivit art.15, prevederile legii nu se aplica pagubelor cauzate de produsele puse in circulatie anterior datei intrarii sale in vigoare, precum si pagubelor cauzate de accidentele nucleare. 2.Defectul reprezinta elementul fundamental al raspunderii producatorilor pentru pagubele cauzate de produsele cu defecte.10

29

Produsul care nu ofera siguranta la care persoana este indreptatita sa se astepte tinand seama de toate imprejurarile, inclusiv de : modul de prezentare a produsului ; toate utilizarile previzibile ale produsului ; data punerii in circulatie a produsului.

Un produs nu poate fi considerat defectuos pentru simplul motiv ca un produs mai perfectionat a fost pus in circulatie ulterior (art.2 alin.1 lit.d si alin.2) Defectele care in mod obisnuit afecteaza un produs pot fi de trei feluri ; defecte de fabricatie, defecte de concepere si defecte de informare. De aici, rezulta ca asteptarea legitima a consumatorului are in vedere ca daca, totusi, au fost produse prost concepute, atunci el trebuie informat sau, daca producatorul --------------------10.Ion I.Balan op.cit. p.59-60 are o anumita conceptie asupra produsului sau, sa-l informeze cu privire la modul de folosire. Criteriul care il vor avea in vedere judecatorii va fi astfel arbitrar, iar practica indelungata a Statelor Unite ale Americii in domeniu releva acest lucru. In final, va fi o problema de interpretare din partea judecatorului a criteriului care a stat la baza asteptarii consumatorului.11 3.Raportul de cauzalitate dintre defect si paguba. Persoana vatamata /prejudiciata trebuie sa faca dovada (si a ) raportului de cauzalitate dintre defect si paguba (art.6 in fine), potrivit regulilor dreptului comun in materia raspunderii civile delictuale. Pentru a fi angajata raspunderea producatorului nu este suficient a se dovedi paguba si defectul, ci este necesar ca persoana vatamata/prejudiciata sa faca dovada raportului de cauzalitate dintre defect si paguba in sensul ca defectul a cauzat paguba. B.Cauzele de exonerare de raspundere 1.Nu constituie cauza de exonerare de raspundere a producatorului defectul cumulat cu actiunea sau omisiunea unei terte persoane ce a concurat la producerea pagubei (art.4 fraza intai din lege). Asadar , producatorul raspunde pentru paguba cauzata ca rezultat cumulat al produsului cu defecte cu actiunea/omisiunea unei terte persoane.In schimb, dispozitia legala nu aduce atingere producatorului de a promova actiuni in justitie impotriva tertului (conform art.4 fraza a doua) 2.Producatorul este exonerat in tot/parte de raspundere cand paguba este cauzata, cumulativ, de defectul produsului si culpa persoanei vatamate ori prejudiciate sau a altei persoane pentru care aceasta este tinuta sa raspunda (art.8). 30

Pentru a fi exonerat in tot/parte de raspundere trebuie sa faca dovada culpei persoanei vatamate/prejudiciate sau, dupa caz a persoanei pentru care aceasta este tinuta sa raspunda ( de exemplu:copil minor, elev, ucenic,prepus etc). In functie de intinderea culpei si rolul determinant al acesteia in prejudiciul cauzat, producatorul va fi exonerat de raspundere, in tot sau in parte. 3.Potrivit art.7 alin.1, producatorul este exonerat de raspundere daca dovedeste ca : a) Nu este cel care a pus produsul in circulatie. Intrucat punerea in circulatie a produsului presupune o instrainare voluntara urmeaza ca o alta forma de instrainare- cum ar fi , de exemplu, sustragerea sau furtul nu poate fi considerata ca punere in circulatie a produsului cu defecte. Producatorul va rasturna prezumtia punerii produsului in circulatie facand dovada ca nu a consimitit la instrainarea acestuia. b) In functie de imprejurari, defectul care a geberat paguba nu a existat la data la care produsul a fost pus in circulatie sau a aparut ulterior punerii in circulatie a produsului, din cauze neimputabile lui Aceasta cauza de exonerare de raspundere a producatorului este o aplicatie a art.2 alin.1 lit.d pct. 3 potrivit caruia defectul produsului urmeaza a fi calificat tinandu-se seama de data punerii in circulatie a produsului c) Produsul nu a fost fabricat pentru a fi comercializat sau pentru orice alta forma de distributie in scop economic a producatorului si nu a fost fabricat sau distribuit in cadrul activitatii sale profesionale. In acest caz, legiuitorul are in vedere cazuri speciale de instrainare a produsului cu defecte, cum ar fi, de exemplu, cele in scop de verificari, probe, testari, experimente etc.sau, dupa caz pentru a fi distruse ( de plida, rebuturile si deseurile). d) Defectul se datoreaza respectarii unor conditii obligatorii impuse prin reglementari emise de autoritatile competente. Pentru a fi exonerat de raspundere, producatorul trebuie sa faca dovada ca defectul are la origine respectarea dispozitiilor imperative edictate de autoritatile publice. e) Nivelul cunostintelor stiintifice si tehnice existente la momentul punerii in circulatie a produsului nu i-a permis depistarea defectului in cauza. Aceasta cauza de exonerare de raspundere a producatorului configureaza conceptul de risc de dezvoltare. De sorginte germana, notiunea a dat nastere unor vii si aprinse controverse si, chiar, divergente intre statele membre ale Uniunii Europene. 31

Constituie risc de dezvoltare orice risc necunoscut in momentul conceperii, fabricarii ori comercializarii unui produs si care era imprevizibil in raport cu nivelul cunostintelor stiintifice si tehnice. Ca si cauza de exonerare de raspundere a producatorului, conceptul de risc de dezvoltare prezinta avantaje si dezavantaje. Printre avantajele sale notabile, amintim : incurajarea inovatiei, a progresului stiintific si tehnic precum si crearea mediului concurential si al competitivitatii comerciantilor in spatiul economic comunitar. Pentru persoana vatamata/prejudiciata, prezinta dezavantajul de a o expune ca victima revelatoare a produsului cu defecte, fara posibilitatea de a fi despagubita in temeiul legii. Pe de alta parte, conceptul mai prezinta dezavantajul stabilirii cu dificultati a intelesului sau. In acest sens, relativ recent, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene a adus precizari utile si pertinente, statutand ca : Nivelul cunostintelor stiintifice si tehnicene vise pas spcifiquement la pratique et les normes de scurit en usage dans le secteur industriel dans lequel opre le producteur mais, sans aucune restriction, ltat des connaissances scientifiques et techniques, en ce compris son niveau le plus avanc tel quil existait au moment de la mise en circulation du produit en cause ; Riscul de dezvoltare ne prend en considration ltat des connaissancesdont le producteur en cause tait ou pouvait tre concrtement ou subjectivement inform, mais ltat objectif des connaissances scientifiques et techniques dont le producteur est prsum tre inform ; In sfarsit, cauza de exonerare de raspundere este inadmisibila dacales connaissance scientifiques et techniques pertinentes aient t accesibles au moment de la mise en circulation du produit en cause. f) Defectul se datoreaza nerspectarii de catre consumator a instructiunilor de utilizare furnizate in documentele tehnice care insotesc produsul, demonstrate in baza expertizei tehnice de specialitate. In sfarsit, potrivit art.8 alin.2, producatorul de componente este exonerat de raspundere in masura in care dovedeste ca defectul este imputabil proiectarii gresite a ansamblului in care acesta a fost montat sau instructiunilor date de producatorul produsului.

32

C.Clauzele cu privire la raspundere. Potrivit art.10, orice clauze contractuale de limitare sau exonerare de raspundere a producatorului sunt lovite de nulitate absoluta. Urmand conceptia consacrata prin dispozitiile Legii nr.193/2000 in ce priveste interdictia clauzelor abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori, legea interzice orice clauze contractuale de limitare sau exonerare de raspundere a producatorului. In schimb, legea nu interzice clauzele de agravare a raspunderii producatorului ( per a contrario, art.10). D. Actiunile in raspundere pentru repararea pagubei 1.Termenele instituite prin lege sunt preluate in directiva ( conform art.10 si 11 din directiva). Distingem doua termene: unul de prescriptie si altul de decadere. a) Termenul de prescriptie este de 3 ani si are ca punct de plecare ( dies a quo) data la care persoana vatamata/prejudiciata a avut sau ar fi trebuit sa aiba cunostinta de existenta pagubei, a defectului si a identitatii producatorului (art.11 teza intai ; a se vedea si art.10 din directiva) Comparativ cu termenul de prescriptie a dreptului la actiunea redhibitorie/estimatorie ( de 6 luni), termenul de 3 ani instituit prin lege este menit sa protejeze persoana vatamata/prejuduciata. Suspendarea si intreruperea prescriptei dreptului la actiunea pentru repararea pagubelor sunt supuse dreptului comun. b) Termenul de decadere este de 10 ani si curge de la data la care producatorul a pus produsul respectiv in circulaitie (art.11 teza a doua; conform si art.11 dindirectiva) Acest termen are ca punct de plecare (dies a quo) data punerii produsului in circulatie fara vreo legatura cu data remiterii sale partii vatamate/prejuduciate. 2.Sarcina probei incumba persoanei vatamate/ prejuduciate: pentru defectului si a raportului de cauzalitate dintre defect si paguba ( art.6). Aparent, regimul probator instituit prin lege este mai sever comparativ cu dreptul comun.In realitate, elementele ce urmeaza a fi dovedite sunt obligatorii in cazul oricarei actiuni in despagubire in materia raspunderii civile.Important este ca nu a fost instituita obligativitatea dovezii culpei producatorului sau a celei ca defectul produsului in cauza atrage eo ipso raspunderea producatorului.12 Dovada existentei defectului va fi, probabil, cel mai greu de facut de catre persoana care va invoca prejudiciul si, de aici, greutatea repararii pagubei.In procesul de probatiune vtrebui angajarea raspunderii civile a producatorului, persoana prejudiciata trebuie sa faca dovada pagubei, a

33

pornit de la chiar conceptia care a stat la fabricarea produsului, ceea ce va face destul de anevoios demersul pagubitului.13 --------------------------------12.Ion.I.Balan op.cit.p.61-65 13.Silvia Zaharia op.cit. p.109 3.Raspunderea solitara si actiune in regres. a) Solidaritatea pasiva legala. Prin dispozitiile art.5, legiuitorul instituie raspunderea solidara pentru ipoteza cand mai multe persoane sunt raspunzatoare pentru paguba (conform si art.5 din directiva), cu precizarea ca raspunderea producatorului nu este limitata in situatia in care paguba este determinata, cumulativ, de defectul produsului si actiunea sau omisiunea unei teerte persoane (art.4 fraza intai). Ipoteza priveste situatiile in care raspunderea pentru pagubele cauzate de produsele cu defecte incumba mai multor perssoane ( de pilda: producator, importator, distribuitori succesivi ai aceluiasi produs; producatorul produsului finit si cel de componente etc). In raporturile dintre persoanele raspunzatoare (codebitori solidari) si persoana vatamata/prejudiciata (creditor), fiecare dintre persoanele raspunzatoare este obligata fata de persoana vatamata/prejudiciata ca si cum ar fi una singura iar, pe de alta parte, ele sunt obligate unele pentru altele si fiecare pentru toate, la totalitatea datoriei. In raporturile dintre persoanele raspunzatoare (codebitori solidari), ori de cate ori numai una plateste intreaga datorie, prestatia executata se imparte intre persoanele raspunzatoare- de regula, in parti egale, in sensul ca fiecare suporta cate o cota-parte egala din datoria platita- si trebuie suportata de toate. b) Actiune in regres.Dispozitiile art 4 fraza a doua nu aduc atingere dreptului producatorului de a promova actiuni in justitie impotriva tertului, in conditiile legii. Persoana raspunzatoare (codebitor solidar) care a despagubit in tot persoana vatamata/prejudiciata are la indemana doua actiuni pentru a se intoarce impotriva celorlalte persoane raspunzatoare (codebitori solidari) : actiunea derivand din subrogarea legala in drepturile persoanei vatamate prejudiciate (art.1108 pct.3 C.civ.) actiunea personala, derivand din mandat, gestiune de afaceri sau imbogatire fara just temei.

34

In cazul in care persoana raspunzatoare (codebitor solidar) care a platit nu se poate despagubi in intregime, deoarece una dintre persoanele raspunzatoare este insolvabila, atunci pierderea cauzata de nesolvabilitatea acestuia se imparte cu analogie ( in mod proportionat,n.ns-I.I.B) intre ceilalti codebitori solidari si intre acela care a facut plata (art.1053 aln.2 C.civ.). In fine, potrivit art.9 alin2, societatile de asigurare au drept de regres impotruva producatorului, conform legislatiei in vigoare, pentru sumele platite persoanelor prejudiciate. Textul de lege complineste prevederile art.22 alin.1 din Legea nr.136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania potrivit caruia in limitele indemnizatiei platite in asigurarile de bunuri si de raspundere civila, asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sal ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei Subrogatia societatii de asigurari in drepturile persoanei prejudiciate este o subrogatie personala , societatea de asigurari exercitand actiunea in nume propriu (ca titulatura a creantei) si nu ca reperezentanta a persoanei prejudiciate. Asiguratorul ( solvens) beneficiaza, in limitele indemnizatiei platite, de toate drepturile persoanei prejudiciate (accipiens) impotriva persoanelor raspunzatoare pentrui pagubele cauzate de produsele cu defecte. In afara actiunolor persoanei prejudiciate, in drepturile careia s-a subrogat, societatea de asigurari are, impotriva persoanei raspunzatoarem si unele actiuni proprii intemeiate pe gestiunea de afaceri, imbogatirea fara just temei sau contractul de mandat. 4.Competenta teritoriala a instantei judecatoresti sesizate cu actiunea pentru repararea pagubelor cauzate de produsele cu defecte este alternativa, aceasta revenind instantei de judecata in a carei raza teritoriala s-a produs paguba, se afla sediul sau, dupa caz, domiciliul paratului (art.12 din lege). Intrucat reclamantul are alegerea intre mai multe instante deopotriva competente (art.12 C.per.civ.), urmeaza ca, o data facuta alegerea, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, paratul nu poate solicita declinarea competentei iar instanta n-o poate dispune din oficiu.14

35

----------------------14.Ion I.Balan op.cit. p.65-67 Cap.III Particulariti ale rspunderii n Directiva 85/374 CEE din 25 Iulie 1985 cu privire la produsele defectuoase 3.1.Izvoarele Directivei 85/374 CEE Ideea unui regim special de rspundere pentru produsele defectuoase nu este nou i nici nu aparine la origine instanelor Uniunii Europene.O prim tentativ de a introduce n Europa un astfel de regim special pentru a complete un dispozitiv insuficient , contradictoriu i discriminatoriu , ntemeiat pe de o parte pe rspunderea civil delictual , pe de alt parte pe rspunderea civil contractual , aparine Consiliului Europei .Textul Conveniei care abordeaz aceast problem i raportul explicativ care-l nsoete au dat tonul acestei tendine de clarificare care a culminat cu adoptarea n iulie 1985 a directivei 85/374 CEE.Convenia de la Strasbourg nu a reuit s devin realitate din considerentele pe care le vom examina mai jos.Exist ns un al doilea izvor al Directivei , care prezint meritul de a fi adus elemente concrete de natur juridic i jurisprudenial dezbaterii preliminare care a precedat adoptarea Directivei.Este vorba de reglementarea privind rspunderea pentru produsele defectuoase n Statele Unite , care a servit ca model reglementrii europene. 3.1.1 Conventia de la Strasbourg

36

Convenia de la Strasbourg este un tratat multilateral iniiat de ctre Consiliul Europei , tratat internaional care , pentru a intra n vigoare i a deveni aplicabil , trebuie s fie ratificat de statele semnatare. Aceast tentativ de armonizare a dreptului civil n materia rspunderii civile delictuale , care avea intenii ludabile , a euat ns , deoarece numai patru state au semnat-o: Belgia , Frana , Austria , i Luxemburg , iar ratificarea ei s-a mpotmolit. Convenia nu indic de altfel modalitatea introducerii ei n dreptul intern al statelor semnatare , lsnd la latitudine acestora forma actului normativ pe care l-ar adopta , n sperana c aceast atitudine supl va facilita semnarea i ratificarea ei de ctre statele membre ale Consiliului Europei , ceea ce nu s-a ntmplat. Acest eec era de ateptat ntruct confruntarea intereselor economice ale diferitelor state membre precum i lipsa de for juridic a deciziilor Consiliului , care nu poate adopta dect recomandri i nu dispune de nici un instrument de constrngere , a aplecat balana n defavoarea Conveniei.n absena acestei obligaii de semnare i de ratificare a conveniilor Consiliului Europei , statele membre au rmas n expectativ. Dei teoretic dup transmiterea textului de ctre Secretariatul Consiliului statele membre trebuiau s-l supun ratificrii , ele n-au fcut-o ; aceast obligaie era retoric, pur teoretic , nefiind sancionat n nici un fel. Comisia european a preluat iniiativa Consiliului Europei i a nceput elaborarea Directivei care va vedea lumina zilei n iulie 1985 , aproape la 10 ani dup eecul Conveniei.Cele dou organizaii internaionale nu sunt concurente i au consemnat aceast posibil colaborare n documentele lor fundamentale , iar strategiile lor care vizeaz unificarea Europei e drept cu mijloace i din perspective diferite sunt convergente. Experiena i lucrrile Consiliului Europei n elaborarea Conveniei a servit deci ; au avut loc fr ndoial consultri reciproce.Asemenea contracte au loc , de altfel , n mod normal i continu ntre cele dou instituii.Directiva a preluat, dac nu n totalitate, cel puin anumite dispoziii eseniale ale Conveniei care corespundeau scopurilor Directivei.ntradevr , ntre cele dou texte exist att numeroase convergene ct i divergene. Convenia ntemeiaz din punct de vedere economic protecia acordat victimelor produselor defectuoase pe dezvoltarea economic , pe progresul tehnic i pe dezvoltarea schimburilor comerciale ntre ri, si preconizeaz unificarea regimurilor de rspundere contractual i delictual i instaurarea unui regim obiectiv de rspundere fr s se in seama de culpa productorului.

37

Aceste elemente din convenie se gsesc reelaborate , dar avnd n esen un coninut identic , n prevederile directivei 85/374 CEE.Finalitile celor dou texte apar prin urmare extrem de asemntoare. Diferenele cele mai numeroase i mai semnificative ntre Convenie i Directiv se refer la cauzele de exonerare.Astfel dac directiva exonereaz de rspundere productorul n ipoteza n care defectul produsului se datoreaz respectrii reglementrii unei autoritii publice convenia nu o face.Convenia nu exonereaz nici productorul unui component al produsului atunci cnd defectul este imputabil concepiei greite a ansamblului n care componentul a fost integrat. O a treia cauz de exonerare absent din Convenie i care se refer n mod direct la protecia productorului este cea privind riscul de dezvoltare , concept mult comentat de doctrin i care a fost introdus n Directiv la insistena marilor societi.n opinia majoritii comentatorilor aceast dispoziie exoneratoare de rspundere pune n discuie caracterul obiectiv al rspunderii civile pentru produsele defectoase. ntr-adevr, Directiva exonereaz de rspundere productorul dac acesta aduce dovada c stadiul dezvoltrii tiinei i tehnicii, n momentul punerii n circulaie a produsului , nu permitea descoperirea defectului cauzator de prejudiciu. n al doilea rnd, Convenia nu exclude din cmpul rspunderii materiile prime agricole i produsele de vntoare. n al treilea rnd cu privire la amploarea rspunderii , Convenia de la Strasbourg limiteaz rspunderea la prejudiciile coporale i la decesul consumatorului n timp ce Directiva le extinde la prejudiciile materiale aduse bunurilor destinate uzului sau consumului privat. n sfrit n ceea ce privete indemnizaia victimei Convenia nu prevede o limitare general , n timp ce Directiva limiteaz rspunderea la un plafon care nu poate fi mai mic de 70 milioane de euro.15 3.1.2.Influena dreptului american al rspunderii pentru produsele defectuoase asupra Directivei 85/374 Existena n dreptul american a unei reglementrii eficace i unificate a rspunderii pentru produsele defectuoase nu putea s nu gseasc un ecou favorabil n Europa comunitar care a pit cu o ntrziere considerabil ns pe aceeai cale. ntrzierea se datoreaz n primul rnd ineriei i conservatorismului sistemului de drept continental.ntr-adevr din 38

punct de vedere economic i social situaiile erau comparabile , chiar dac dinamismul societii americane i flexibilitatea ei i asigurau o mai mare capacitate de adaptare la noile necesiti ale produciei de mas i ale dezvoltrii tehnologiei.Rolul dreptului american ca izvor al Directivei nu este direct ci intermediat de o reuit care , chiar dac este discutabil , permite soluionare mai coerent a unor probleme economice i juridice similare pe cele dou rmuri ale Atlanticului.Experiena american a permis nelegerea noului mod de funcionare a rspunderii pentru produsele defectuoase ct i eficacitatea acestuia.Progresele realizate n aceast materie de dreptul american au servit de exemplu n elaborarea Directivei. Este indiscutabil c rspunderea obiectiv ntemeiat pe defectul produsului existent n prezent n sistemul american i european constitue un progres permind depirea contradiciilor fr ieire n care se mpotmolise dreptul clasic al rspunderii civile delictuale.Rspunderea obiectiv ,, dur , raportul de cauzalitate defect - prejudiciu , sistemul probatoriu i prezumiile ---------------------15.Constantin Teleaga -Armonizarea legislativa cu dreptul comunitar in domeniul dreptului civil.Cazul raspunderii pentru produsele defectuoase. Editura Rosetti. p.185-190 aferente au fost preluate din dreptul american. Este demn de remarcat faptul c i Convenia de la Strasbourg , care constitue unul din izvoarele Directivei, a beneficiat de experiena american.Astfel la lucrrile pregtitoare ale Conveniei a fost prezent n mod oficial un reprezentant american al Departamentului de Stat.O rspunere pentru produse de tip obiectiv al crui centru de greutate este defectul produsului constitue n opinia specialitilor una din influenele eseniale pe care dreptul american al rspunderii civile a exercitat-o asupra dreptului comunitar. Dac privim retrospectiv i comparativ evoluia aplicrii n prectic a acestor reglementri n cele dou sisteme de drept , concluzia nu este lipsit de interes.Amploarea pe care a luat-o n dreptul american rspunderea pentru produsele defectuoase , utilizarea excesiv a instituiei daunelor penale n cadrul acestei rspunderi, ca i sistemul pactului de ,, quota litis , constitue elemente importante ale crizei rspunderii civile peste ocean.n acelai timp , coexistena multiplelor forme de rspundere cu rspunderea obiectiv pentru produsele defectuoase instituit de Directiva 85/374 , posibilitatea opiunii acordat reclamantului , tentativa mediocr de a concilia toate interesele puse n joc , au dus la subutilizarea reglementrii n practica juridic a celor 15 i contribuie sub o form mai subtil la criza rspunderii civile delictuale de pe continent.

39

Cu toate diferenele profunde dintre cele dou sisteme de drept , apare n acest domeniu o asemnare fr precedent n istoria lor multisecular. Totui pentru c principiile fundamentale ale acestei forme de rspundere nu sunt diferite , iar reglementrile construite n cele dou sisteme de drept fr s fie identice pot constitui un punct de pornire , dac nu o baz solid a unificrii internaionale a rspunderii civile delictuale , perspectivele nu sunt neaprat sumbre.16
------------------------------------------

16.Constantin Teleaga -op.cit. p.194-196

2.Particulariti ale rspunderii civile delictuale n directiva 85/374 CEE din 25 iulie 1985 cu privire la produsele defectoase 3.2.1.Regimul juridic specific Dispoziiile directivei ,care stabilesc regimul juridic al rspunderii pentru produsele defectuoase , sunt precise i detaliate.Ele se refer la produs , la responsabili , la victim , definesc defectul produsului etc.Vom examina cteva din particularitile acestui regim specific de rspundere care anun poate o sistematizare i o unificare european a dreptului rspunderii civile delictuale care ar preceda o posibil armonizare a dreptului civil n rile membre ale Uniunii Europene.Pentru moment , aceast perspectiv nu depete ns stadiul unui deziderat. Ideea unei rspunderi largi n cadrul creia nu numai productorul s fie responsabil de prejudiciul cauzat de produsul defectuos , ci i distribuitorul sau importatorul, vine n sprijinul unei concepii cunsumeriste n virtutea creia consumatorul trebuie s fie protejat de manier eficace.La prima vedere,pare logic ca productorul s rspund pentru defectul produsului , pentru c el este cel care profit de pe urma punerii pe pia a produsului:ubi emolumentum , ibi onus.Soluia aleas de Directiva 85/374 a fost cea a rspunderii tuturor celor care particip nu numai la procesul de producie , dar i la cel al punerii produsului pe pia. Articolul 3 al Directivei rezolv aceast problem , limitnd rspunderea la productor ( art.3.1) , imporator ( art.3.2. ) i furnizor ( art.3.3. ).Rspunderea furnizorului intervine atunci cnd productorul nu poate fi identificat.Simplificarea cutrii responsabilului se conjug astfel cu o contientizare a tuturor participanilor la lanul care leag producia de distribuia final cu privire la rspunderea pe care o au fa de consumator.Distribuitorul va ti 40

c risc s rspund pentru produsul defectuos , n ipoteza n care productorul este necunoscut i va ezita s se aprovizioneze la surse dubioase.Criteriul rspunderii fiind punerea n circulaie pe pia a produsului , toi cei care particip la aceast operaiune pot fi trai la rspundere, atunci cnd produsul pune n pericol securitatea i sntatea consumatorului. n cazul n care mai multe din persoanele enumerate mai sus , fcnd parte din lanul producie distribuie , sunt rspunztoare de un prejudiciu , art.5 al Directivei precizeaz n mod clar c rspunderea lor este solidar. ntre persoanele solidare , aciunea n recurs poate fi ns exercitat conform dispoziiilor din dreptul naional. Principala grij a Directivei afirm prestigioi civiliti francezi este evitarea ct mai hotrt a probei culpei productorului.Dac rspunderea obiectiv ,,tradiional nu excludea definitiv i irevocabil o prezumie de culp , chiar dac cel mai adeseori mai curnd subneleas dect realmente prezent , rspunderea pentru produsele defectuoase introduce o rspundere ntemeiat pe defect , fr prezumie de culp.Defectul constitue prin el nsui faptul generator al rspunderii. Pe de alt parte, caracterul obiectiv al acestei rspunderi se manifest prin abolirea oricrei diferene ntre contractant i ter.Acetia sunt supui unei reguli unice de rspundere.Dispare astfel ,, distincia dintre regimul contractual i delictual , care crea dispariti ntre victime , nedreptii i o inutil complexitate. Aceast rspundere obiectiv ,, dur este atribuit tuturor celor care se gsesc pe traseul producie distribuie.Rspunderea productorului pentru prejudiciul cauzat de produsul defectuos enunat n articolul 1 al Directivei este explicitat n articolul 3.1., care precizeaz c n afara fabricantului produsului finit , termenul desemneaz pe productorul unei materii prime , a unei pri componente a produsului , ct i a oricrei alte persoane care se prezint ca productor.Alinetul doi i trei al articolului 3 adaug celor de mai sus importatorul i orice furnizor al produsului, dac nu indic victimei nuntrul unui termen rezonabil identitatea adevratului productor. Este indispensabil s menionm c, n afara criteriului personal de rspundere, exist un criteriu material, care const n fabricarea sau distribuia produsului defectuos n cadrul unei activiti profesionale, n special comerciale, adic ,, a unei activiti cu scop lucrativ. n acest sens , punerea pe pia devine n mod justificat una din condiiile eseniale ale rspunderii pentru produsele defectuoase. Rspunderea civil n sistemele de drept ale statelor membre ct i n viziunea tradiional a dreptului nu este cumulativ:victima unei neexecutri contractuale nu se poate prevala de regulile rspunderii delictuale.Unificarea celor dou feluri de rspundere este o veche idee , dac nu un vechi vis al doctrinei juridice.n cadrul noii rspunderi specifice 41

pentru produsele defectuoase , care este o rspundere obiectiv,,dur sau total , nu exist nici o raiune s se disting ntre victime dup cum acestea sunt pri ale unui contract sau nu.Este vorba despre ,, un regim autonom de indemnizare care reprezint o derogare, att fa de dreptul comun al rspunderii delictuale, ct i fa de neexecutarea contractual, crenduse astfel ,,o rspundere delictual specializat care are reguli particulare distincte de cele ale dreptului comun. Distincia pe care Directiva o face ntre profesioniti i neprofesioniti n ceea ce privete rspuderea pentru produsele defectuoase acetia din urm nefiind rspunztori n msura n care au fabricat produsul pentru uzul propriu fr a-l scoate pe pia nu opereaz n cazul victimelor.Se poate afirma , prin urmare , c unificarea rspunderii pentru produsele defectuoase care rmne incomplet n ce-i privete pe responsabili , devine complet atunci cnd este vorba de victime. Nu exist nici o diferen ntre consumatorul care a achiziionat produsul, ca urmare a unui contract , i terul consumator , adic mprumuttorul locatarul sau simplul utilizator ocazional, indiferent de circumstane , al unui bun care este un produs prezentnd un defect. Se ,, produce astfel un concept unic i universal de consumator. Convenia de la Strasbourg justific deja necesitatea ,, tratamentului egal ntre consumatorul cumprtor i ceilali consumatori . Aceast construcie juridic i gsete , bineneles , sursa n dorina de protecie ct mai complet a consumatorului.17 3.2.2. Notiunea de produs in Directiva 85/374 CEE. Defectul produsului Noiunea juridic de produs nu este definit n directiva european , dei produsul constitue cheia de bolt a acestei noi forme de rspundere.S precizm totui c , n concepia promovat de Directiv , noiunea de produs nu corespunde celei tradiionale din dreptul civil , unde ea desemneaz fie capitalul, fie un rezultat al acestuia sau fructele obinute. Directiva vorbete ns de ,, orice bun mobil, ceea ce este o definiie vag i cam sumar. Doctrina juridic a ncercat s defineasc mai circumstaniat noiunea de produs.Ar fi astfel un produs orice bun mobil, chiar ncorporat unui imobil sau rezultat din cultivarea solului, din creterea animalelor, din vntoare sau pescuit precum i electricitatea i alte bunuri necorporale.Urmrind o larg protecie a consumatorului, Directiva vizeaz, bineneles, n primul rnd, produsele industriale fabricate n serie , cele mai susceptibile de defecte , fr a exclude ns alte produse.O directiv mai recent complementar fa de Directiva 85/374 CEE (art.2a) , d o definiie mai complet a noiunii de produs , care ine seama de evoluiile intervenite ntre data emiterii Directivei i situaia din 2001 : ,, orice produs care , chiar n 42

cadrul unei prestrii de servicii , este destinat consumatorilor i care este susceptibil , n condiii previzibile n mod rezonabil , s fie utilizat de ctre acetia chiar dac nu le este destinat , i care este furnizat sau pus la dispoziie n cadrul unei activiti comerciale cu titlu oneros sau gratuit indiferent dac este nou , de ocazie sau recondiionat . ------------------------------17.Idem p.196-202 Aceast nou definiie reprezint un salt calitativ n reglementarea Directivei: n primul rnd pentru c introduce ideea c produsul poate fi destinat consumatorilor n cadrul unei prestri de servicii , i n al doilea rnd preciznd c produsul poate fi utilizat de consumatori chiar dac nu le este destinat.Aceast ultim ipotez implic posibilitatea ca produsele destinate iniial unui consum profesional , dar care sunt accesibile persoanelor private de pild atunci cnd furnizorul face reclam distribuind produsul ( este de prevzut c anumite persoane vor utiliza produsul ) s fie consumat de acestea chiar dac nu le este destinat. Totui din considerente de echilibru i din necesitatea de a ajunge la un compromis rezonabil fa de preteniile grupurilor de presiune interesate sau potrivnice reglementrii cu privire la produsele defectuoase.Directiva exclude anumite produse din cmpul ei de aplicare.Vom ncepe prin a examina particularitile produselor care se gsesc n cmpul de reglementare al Directivei. O prim categorie de produse crora dispoziiile Directivei nu-i sunt aplicabile sunt produsele nucleare. Articolul 14 al Directivei stipuleaz c: ,, Prezenta directiv nu se aplic daunelor rezultate de pe urma accidentelor nucleare reglementate de convenii internaionale , ratificate de statele membre . Excluderea acestor produse este ndreptit, cci att produsul nuclear, ct i defectele sale , sunt greu de determinat , iar prejudiciile eventuale pot fi ireversibile i ireparabile.O aplicare viitoare n acest domeniu a principiului precauiei ar fi mult mai adecvat. Articolul 2 al Directivei exclude deasemenea din cmpul su de aplicare materiile prime agricole i produsele pe baz de vnat , chiar dac formeaz o parte a unui alt produs mobil sau imobil.Ele sunt definite ca ,, produsele solului , cele zootehnice i piscicole , cu excepia produselor care au suportat o prim prelucrare. Definiia dat produsului defectuos n articolul 6 al Directivei se refer

43

n mod explicit i exclusiv la securitatea pe care consumatorul este ndreptit s-o atepte prin utilizarea acestuia.Nici o referire nu este fcut cu privire la conformitatea produsului cu destinaia lui util , adic cu prezena sau absena unor vicii . Dac produsul are asemenea vicii acestea nu prezint interes dect n msura n care ele ar putea pune n discuie securitatea utilizrii acestuia. Articolul 6 al Directivei defineste produsul defectuos, ca cel care nu ofera securitatea la care ne putem astepta in mod legitim.Aprecierea securitatii produsului trebuie sa fie obiectiva. Trebuie sa remarcam faptul ca utilizarea unui pronume nedefinit in redactarea originala a textului articolului (difera de cea din paragraful 6 al preambulului care vorbeste de populatie) implica o apreciere obiectiva a defectului. Caracterul legitim al asteptarii consumatorului este o garantie a echilibrului care trebuie sa existe intre interesele victimei si cele ale fabricantului produsului. Litera b a articolului 6 mentioneaza printre imprejurarile care trebuie sa tinem seama in aprecierea securitatii produsului utilizarea lui in scopul caruia ii este destinat. In virtutea acestei precizari a Directivei, putem spune ca a califica un produs drept defectuos inseamna ca produsul prezinta un pericol nerezonabil pentru utilizator sau consumator adica el se gaseste intr-o stare la care nu se astepta consumatorul final. Produsul este defectuos pentru el daca prezinta un pericol nerezonabil.18 3.2.3 Riscul de dezvoltare Printre cauzele de exonerare ale productorului trecute n revist de articolul 7 al Directivei , cea mai discutat , disputat i contestat dintre ele este cea menionat la litera (e) , aa numitul risc de dezvoltare.Evenimente care au intervenit dup elaborarea i publicarea Directivei: contaminarea cu virusul HIV, cu hepatita C , cazul vacii nebune i a organismelor modificate genetic au --------------------------18.Idem p.209-213 schimbat perspectiva iniial. Noiunea este complicat i delicat i ea a suscitat numeroase discuii contradictorii n cursul elaborrii Directivei ntre reprezentani organizaiilor profesionale ale productorilor i asociaiile consumatorilor , pentru ca n final s se ajung la un compromis care este n favoarea productorilor.Reprezentanii consumatorilor au obinut totui introducerea unei dispoziii derogatorii care permite statelor membre s exclud, n cadrul transpunerii Directivei n dreptul naional , riscul de dezvoltare dintre cauzele de 44

exonerare a productorilor.Riscul de dezvoltare prevede c dac ,, stadiul cunotinelor tiinifice i tehnice n momentul punerii n circulaie a produsului nu permite descoperirea existenei defectului , productorul nu este rspunztor de prejudiciul cauzat. Defectul care cauzeaz prejudiciul i gsete originea ntr-o perioad de timp anterioar punerii lui n circulaie dar nu a putut fi descoperit dect posterior acesteia.Riscul pe care va trebui s-l nfrunte productorul este dezvoltarea cunotinelor tiinifice i tehnice susceptibile s descopere defectul produsului n cauz.Aprecierea produsului din punct de vedere al securitii n momentul ieirii lui din sfera produciei este pozitiv. Aptitudinea productorului de a descoperi defectul este nul pentru c mijloacele de depistare ale acestuia lipsesc.Este vorba de o imposibilitate ,, absolut , pentru c nimeni nu este n stare s depisteze defectul.O simpl bnuial cu privire la existena defectului nu este suficient.Bnuial nu are valoare juridic. Din punctul de vedere al proteciei consumatorului este evident c acceptarea riscului de dezvoltare constitue o nclcare a dreptului consumatorului la securitate , pentru c produsul poate expune consumatorul la un risc necunoscut, care poate fi grav. Paradoxul este c dezvoltarea tiinei i tehnicii permite producerea unor bunuri noi, inovante, adeseori incapabil s prevad toate consecinele utilizrii acestor produse. Este interesant de remarcat c doctrina civil clasic consider c n domeniul rspunderii contractuale garania mpotriva viciilor ascunse include viciul necunoscut n momentul ncheerii contractului.Prin urmare , n materie contractual, exonerarea productorului pe considerentul cunotinelor tiinifice i tehnice insuficiente pentru depistarea viciilor n momentul punerii produsului n circulaie nu este acceptat.Vnztorul produsului nu poate invoca faptul c nu putea descoperi i c ignora riscul care s-a manifestat chiar dac i demonstraz buna credin. Principalul argument invocat de reprezentanii productorilor n cursul elaborrii Directivei pentru a cere introducerea n dispozitiv a riscului de dezvoltare a fost necesitatea protejrii echitabile a productorilor mpotriva unor riscuri care ar compromite activitatea lor de producie i ndeseobi de inovaie. Introducerea riscului de dezvoltare n Directiv a fost rezultatul unui compromis intervenit att ntre statele membre , ct i ntre asociaiile de consumatori i cele de productori.Dac cele duo categorii de interese care s-au nfruntat au fost n principal cele ale consumatorilor i ale productorilor decizia final a aparinut bineneles statelor membre care s-au pronunat majoritar pentru introducerea riscului de dezvoltare n textul Directivei .19 3.2.4. Limitari ale raspunderii in dispozitiile Directivei 45

Convenia de la Strasbourg, principalul izvor al Directivei, limita protecia consumatorului pentru produsele defectuoase la daunele cauzate de moarte i leziuni corporale.Directiva adaug acestor daune , care bineneles continu s reprezinte principalul obiect al reglementrilor sale , daunele cauzate bunurilor consumatorului.Ea limiteaz totui rspunderea pentru aceste daune la bunurile de folosin i de consum private i fixeaz un prag (franciz) care are drept scop reducerea numrului excesiv de posibile litigii.Dimpotriv , considernd c -------------------------------19.Idem p.216-219 ipoteza unei reparri integrale a prejudiciilor cauzate de produsele defectuoase nu poate fi ignorat , Directiva las la latitudinea statelor membre stabilirea unui plafon de indemnizare , stipulnd totui c aceasta nu poate fi mai mic de 70 milioane de ECU (euro).Directiva prevede deasemenea posibilitatea acordrii de daune morale i stabilete termene de prescripie i de decdere. O prim limitare se refer la introducerea francizei de 500 de ECU ( euro) pentru a evita nmulirea excesiv a litigiilor.Acestea ar concretiza prin despgubiri nesubstaniale care nu ar da satisfacie victimelor i ar crea dificulti n administrarea justiiei. O a doua limitare exclude de la reparare daunele cauzate produsului defectuos nsui . Repararea prejudiciului cauzat victimei de deteriorarea sau distrugerea produsului defectuos va fi n continuare reglementat de dreptul comun , bazat n principiu pe garania pentru viciile ascunse. Cauza acestei excluderi a fost dorina legiuitorului european , perfect justificabil de altfel , de a evita amestecul prevederilor Directivei care stabilete o rspundere extracontractual cu rspunderea contractual care reglementeaz repararea daunei cauzate produsului defectuos nsui i care este normal s fie supus regimului rspunderii civile contractuale clasice.Natura juridic a rspunderii instituit de Directiv este bazat pe ideea c raportul productor cumprtor , nu este inclus n dispoziiile Directivei care se refer numai la rspunderea obiectiv pentru prejudiiile cauzate de produsul defectuos.Pe lng nlocuirea sau repararea bunurilor vtmate: preul nlocuirii acestora , cheltuielile de transport , repararea prejudiciului va cuprinde i dauna economic pe care au suferit-o persoanele sau bunurile.Dar daunele care rezult din diminuarea valorii produsului defect sau din imposibilitatea folosirii bunului nu sunt indemnizate.

46

Articolul 9 (b) al Directivei limiteaz deasemenea bunurile a cror vtmare este acoperit de rspunderea fabricantului produsului defectuos la bunurile destinte folosinei sau consumului privat. Urmrind protecia consumatorului este normal ca Directiva s exclud daunele comerciale i profesionale care ar rezulta de pild din relaiile dintre productori,distribuitori,furnizori , subcontractani etc.O cauz suplimentar a acestei excluderi din cmpul de aplicare al Directivei este i faptul c o rspundere obiectiv pentru prejudiciul comercial este greu de conceput din cauza imprevizibilitii i costurilor acestuia Articolul 10 al Directivei prevede c aciunea pentru repararea prejudiciului cauzat de un produs defectuos se prescrie n termen de trei ani din momentul n care reclamantul a cunoscut sau ar fi trebuit s cunoasc dauna,defectul i identitatea productorului.Termenul identic prevzut de Convenia de la Strasbourg era justificat prin ,, necesitatea unei bune administrri a justiiei i pentru prevenirea abuzurilor . Rspunderea obiectiv care este temeiul Directivei justific n bun msur limitarea n timp a posibilitii de a intenta aciune a victimei.Este necesar deasemenea ca productorul s fie prevenit de defectul produsului su pentru a-l putea remedia.Directiva nu are dispoziii particulare cu privire la ntreruperea i suspendarea prescripiei. Articolul 10.2 prevede c suspendarea i ntreruperea prescripiei sunt reglementate de dreptul naional.ntreruperea prescripiei poate avea loc ca urmare a cunoaterii rspunderii de ctre productor , care poate lua forma unei manifestri exprese. Articolul 10.3 pune trei condiii cumulative pentru ca prescripia s nceap s curg: cunoaterea de ctre victim a prejudiciului , a indentitii productorului i a defctului produsului.Acest cumul al condiiilor favorizeaz n mod evident consumatorul.Acesta cunoate n general identitatea productorului , a suferit un prejudiciu din cauza unui produs, dar nu-i d seama dect cu ntrziere c acesta a fost cauzat de un defect al produsului.Faptul c victima ar fi putut avea cunotin de defect dar nu a fcut-o din dezinteres sau din neglijen nu mpiedic prescripia s nceap s curg. n continuarea art.10 , art.11 introduce o limit temporal n ceea ce privete rspunderea consumatorului.Victima nu mai poate s cear repararea prejudiciului dac timp de 10 ani nu a introdus aciune.Preambulul Directivei justific aceast limitare temporal a rspunderii productorului prin uzura produselor care pot fi cauza defectelor , mbuntirea continu a normelor de securitate i creterea exigenei consumatorilor , n sfrit , progresul cunotinelor tiinifice i tehnice care fac ca produsul s devin obsolescent. Articolul 16 al Directivei prevede c statele membre pot stabili o plafonare a rspunderii globale a productorului pentru prejudiciul care rezult din decesul victimei sau leziunile 47

corporale ale acestuia , cauzate de produse identice care prezint acelai defect.Plafonarea nu poate s fie mai mic de 70 milioane ecus(euros).Este ns vorba de posibilitatea introducerii acestui plafon cu ocazia transpunerii Directivei n dreptul intern i nu de obligativitatea lui. Plafonarea nu intr n joc dac profitnd de opiunea oferit de Directiv , pentru a evita limitarea despgubirilor la care au dreptul , victimele apeleaz la dreptul comun pentru a obine indemnizarea , ceea ce pune productorului delicate probleme de asigurare. Plafonarea prevzut de Directiv rmne totui facultativ pentru statele membre.De asemenea ea nu funcioneaz dect pentru aciunile introduse conform regimului de rspundere al Directivei , victimile putnd face apel la un alt regim de rspundere pentru diferena de indemnizare. Trebuie s remarcm deasemenea c plafonarea este limitat la daunele care rezult din leziunile corporale sau decesul victimei cauzate de produse identice care prezint acelai defect.Este vorba n fapt de daune n serie. Directiva creeaz o aciune specific de rspundere pentru produsele defectuoase i unific situaia contractanilor i a terilor , instituind aa cum s-a afirmat , poate cu oarecare grab un al treilea regim de rspundere. Articolul 13 al Directivei prevede c acesta ,, nu aduce atingere drepturilor pe care persoana vtmat le poate exercita pe baza regulilor din legislaia privind rspunderea contractual sau extracontractual sau pe baza unui regim special de rspundere existent n momentul notificrii Directivei . Numai nclcarea de ctre un profesionist a obligaiilor imperative care se refer la securitatea persoanelor i bunurilor contractanilor sau terilor ar intra sub incidena Directivei i a regimului su special de rspundere.20
* * *

Esenta recunoasterii si protejarii drepturilor consumatorilor este simpla si se refera la faptul ca raportul juridic care se naste intre consumator si agentul economic este unul care nu este echilibrat, adica partile nu se afla pe pozitie de egalitate. Astfel, pentru a obtine bunuri sau servicii de la agentii economici consumatorul trebuie sa stabileasca o relatie contractuala cu acestia, tocmai in vederea dobandirii bunurilor si serviciilor de care au nevoie. Or, relatia dintre agentul economic si consumator prin natura sa releva un dezechilibru. Competenta profesionala, puterea economica, informationalaa de care beneficiaza agentul economic, toate fac ca acesta sa-si poata impune propria vointa. Dezechilibrul se rasfrange asupra consumatorului care poate fi o persoana mai bogata sau mai saraca, mai informata sau, din contra, mai ignoranta, el cazand, astfel prada foarte usor celui dintai. Daca am cauta cazuele 48

acestui fenomen am putea constata ca acestea sunt multiple.Esecurile pietei, deficitul informational, deficitul concurential sunt doar unele posibile cauze. In aceasta situatie care este solutia ? Ea este facila si ramane ca un apanaj al legiuitorului, respectiv instituirea unui regim cu caracter protector, imperativ, in favoarea consumatorului. Intr-o economie de piata, protectia consumatorului este absolut necesara, intrucat acesta risca sa se transforme dintr-un rege al pietei, intr-un sclav al acesteia. -----------------------------------20.Idem p.230-240

BIBLIOGRAFIE

1.Silvia Zaharia Codul consumului.Prezentare sistematica a cadrului legislativ reglementat privind protectia consumatorului 2.Revista Dreptul nr.3/2003 3.Revista Dreptul nr.12/2004 4.Stanciu D.Carpenaru Drept comercial roman Editia a II-a revizuita si completata -Editura ALL Educational 5.Constantin Teleaga- Armonizarea legislativa cu dreptul comunitar in domeniul dreptului civil. Cazul raspunderii pentru produsele defectuoase. Editura Rosetti
Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate

49