ESOFAGITA Esofagita este o inflamatie a mucoasei care captuseste la interior esofagul, organul tubar care transporta mancarea din

faringe catre stomac. Daca nu este tratata, esofagita poate cauza probleme ale deglutitiei (inghititului) precum si ulcere si cicatrici ale esofagului. In unele cazuri esofagita poate duce la dezvoltarea unei afectiuni denumite esofag Barrett, care constituie un factor de risc pentru aparitia cancerului esofagian. Esofagita poate fi cauzata de o infectie sau de o iritatie a esofagului. Infectiile pot fi cauzate de bacterii, virusuri, fungi sau boli care slabesc sistemul imunitar.

Infectiile care pot cauza esofagita sunt: 1. Candida. Aceasta infectie a esofagului este cauzata de aceeasi ciuperca intalnita si in cazul candidozei vaginale. Infectia se dezvolta in esofag atunci cand sistemul imunitar este slabit (cum ar fi la persoanele HIV pozitive sau la diabetici). Este usor de tratat cu ajutorul medicamentelor antifungice; 2. Herpesul. Ca si in cazul candidozei, aceasta afectiune virala se poate dezvolta in esofag cand sistemul imunitar slabeste, si se trateaza cu medicamente antivirale.

Simptomele esofagitei includ: - Dificultati la inghitit sau inghitit anevoios si dureros; - Senzatia de arsura; - Senzatia de amar in gura; - Senzatia de corp strain in gat; - Ameteli; - Voma. Odata ce medicul a efectuat un examen clinic amanuntit si s-a uitat peste antecedentele medicale, poate recomanda efectuarea unor investigatii pentru stabilirea diagnosticului de esofagita. Acestea sunt:

- Endoscopia digestiva superioara. Aceasta investigatie presupune introducerea unui tub flexibil numit endoscop in tubul digestiv pentru a privi in interiorul esofagului. - Biopsia. In timpul acestei investigatii se preleva o mostra de tesut esofagian pentru a fi trimisa ulterior la laborator in vederea examinarii microscopice. - Radiografia dupa ingestia de bariu (tranzit baritat). In timpul acestei proceduri se efectueaza examinari seriate ale esofagului cu ajutorul razelor X, dupa ce pacientul bea o solutie ce contine bariu. Acesta din urma se muleaza de-a lungul mucoasei esofagiene si apare colorat in alb pe filmele de raze X. Aceasta caracteristica ii ofera medicului posibilitatea de a vizualiza anumite anomalii ale esofagului. Tratamentul esofagitei depinde de cauza acesteia.Tratamentele posibile includ: - Medicamentele care blocheaza productia de acid, precum medicamentele antiacide; - Antibioticele, antifungicele sau antiviralele in cazul infectiilor; - Medicamente analgezice; - Corticosteroizi sistemici pentru a reduce inflamatia; - Nutritia parenterala (intravenoasa), pentru a oferi un ragaz esofagului sa se vindece si in acelasi timp sa nu permita instalarea deshidratarii sau a malnutritiei; - Endoscopia digestiva superioara pentru a indeparta fragmente de pastile inclavate in mucoasa esofagiana; - Tratament chirurgical pentru a indeparta portiunile afectate ale esofagului;

In timpul tratamentului se pot adopta urmatoarele masuri care sa limiteze disconfortul: - Evitati alimentele condimentate precum cele cu piper, chilli, ardei iute sau curry; - Evitati alimentele solide precum nucile, covrigii sau legumele crude; - Evitati bauturile acidulate precum sucurile de portocale, grapefruit sau rosii. Inlocuiti-le cu sucuri ce contin vitamina C; - Mestecati cu grija alimentele si luati imbucaturi mici atunci cand mancati;

- Daca inghititul pune probleme, incercati sa ridicati capul pentru ca mancarea sa alunece mai usor de-a lungul esofagului; - Beti lichidele cu ajutorul unui pai pentru a usura inghititul; - Evitati fumatul si consumul de alcool. VARICE ESOFAGIENE Varicele esofagiene sunt vene care se gasesc in mod normal in interiorul esofagului, si care daca se maresc, devin vizibile la endoscopia digestiva superioara sau examen radiologic cu bariu (mai rar folosit astazi).Ca aspect varicele esofagiene seamana cu varicele de la gambe, deseori fiind mai serpuitoare decat acestea. cauze Cea mai frecventa cauza de aparitie a varicelor esofagiene este ciroza hepatica, dar sunt si alte boli care se pot insoti de aparitia lor. mult mai rare insa. Aparitia varicelor din ciroza este datorata formarii de noduli de regenerare la nivelul ficatului, care apasa pe venele care aduc sangele la ficat. Ingreunarea trecerii sangelui prin ficat, se transmite inapoi pe vene, care se dilata, devenind vizibile la nivelul esofagului. Prezenta de varice esofagiene confirma diagnosticul de ciroza hepatica, dar simpla lorevidentiere nu inseamna ca pacientul este grav bolnav!!

Exista numerosi bolnavi la care varicele nu cresc sau regreseaza sub tratament si regim de viata corect.In functie de marimea lor, varicele esofagiene se clasifica in 4 grade, gradul 1 denumind varicele cele mai mici si gradul 4 pe cele mai mari.Ca cat varicele sunt mai mari, cu atat exista un risc mai mare de aparitie a unor complicatii, in special ruperea varicelor cu hemoragie importanta. simptome Desi s-ar putea crede ca o persoana cu varice esofagiene ar trebui sa aiba simptome alarmante, de obicei ele nu dau nici un simptom, pana in momentul in care se complica cu hemoragie prin rupere. Atunci pacientul varsa sange sau cheaguri, are oboseala extrema, transpiratii, uneori aiureaza, are scaune negre, moi si lucioase ca pacura, si este nevoie de internare de urgenta. Tratamentul varicelor de la esofag

Tratamentul varicelor esofagiene se incadreaza in tratamentul general al cirozei hepatice. Scopul tratamentului este acela de a micsora varicele, si odata cu aceasta de a micsora riscul ruperii lor.Daca un bolnav cu ciroza hepatica are varice esofagiene (exista si situatii de ciroze fara varice esofagiene), trebuie sa urmeze:

tratament medicamentos (de obicei cu propranolol) regim alimentar (fara alcool, abuz de medicamente) supraveghere endoscopica cu o periodicitate dictata de marimea varicelor: varicele mai mari, trebuiesc urmarite endoscopic mai des. in unele situatii, se poate face tratament prin endoscopie digestiva superioara respectiv ligatura (bandarea) sau sclerozarea varicelor mari care au sangerat sau prezinta risc de sangerare iminent.

Tratamentul varicelor esofagiene rupte Tratamentul ruperii varicelor esofagiene se face in spital, putand fi

tratament non invaziv tamponarea varicelor cu o sonda cu balonase introdusa in esofag administrarea de preparate medicamentoase in perfuzie tratament endoscopic (ligaturarea sau sclerozarea varicelor prin endoscopie digestiva) tratament chirurgical in cazul in care metodele anterioare nu au dat rezultate (nu au oprit hemoragia). Se leaga varicele dupa deschiderea abdomenului, asociindu-se uneori si anastomoze intre unele vene, care sa previna reaparitia varicelor.

HERNIA HIATALA Hernie = iesirea totala sau partiala a unui organ printr-un orificiu prin care in mod normal nu ar trebui sa iasa, daca orificiul ar avea dimensiuni si structura normala. In functie de locul pe unde se produce, hernia poate fi inghinala, ombilicala, femurala, etc.

Esofagul trece din torace in abdomen printr-un orificiu numit hiatus diafragmatic, orificiul aflandu-se in diafragm Diafragm = muschiul ce desparte toracele de abdomen. Daca hiatusul diafragmatic al esofagului este mai mare decat normalul, o parte din stomac trece prin acest orificiu anormal in torace = hernie gastrica transdiafragmatica (HGTD), sau HERNIE HIATALA. cauze Oricine poate sa faca hernie hiatala, dar acest risc este mai mare la urmatoarele categorii de persoane:

Cei cu predispozitie familiala (sunt familii cu hernie hiatala) Defecte congenitale ale hiatusului diafragmatic al esofagului Obezii Persoanele foarte slabe sau care au slabit rapid Persoanele in varsta la care forta musculara scade Femeile, datorita fortarii diafragmului in timpul sarcinii Cei cu constipatie, tuse permanenta, adenom de prostata, ascita sau alte hernii

Uneori hernia hiatala se poate asocia cu o stramtorare a esofagului deasupra herniei numit inel Schatzki (Schatzki ring vezi poza), aparut datorita modificarilor mucoasei cauzate de trecerea acidului din stomac in esofag.

clasificare:

Hernia hiatala congenitala (din nastere) Hernia hiatala dobandita (aparute dupa nastere, de-a lungul vietii) Traumatica Non-traumatica

Prin alunecare (de obicei nu da simptome) Prin derulare ( hernia paraesofagiana)

simptome Frecvent bolnavii nu au simptome. La cei care au simptome, accestea sunt date de trecerea secretiei acide gastrice in esofag, mucoasa acestuia deputand suporta acidul gastric (avand alta structura decat mucoasa gastrica) vezi poza.

Cele mai frecvente simptome ale refluxului acid gastric in stomac (BRGE) sunt:

dureri in capul pieptului ( arsuri stomacale) sughit tuse seaca dificultati la deglutitie (inghitire) arsura pe gat uneori varsaturi alimentare sau cu sange jaragai regurgitatii mancarea poate veni din stomac in esofag sau gura, mai ales in pozitia culcat

Durerile sunt mai mari cand pacientul este in una din situatiile urmatoare:

a mancat mult a consumal bauturi gazoase sau alcoolice a consumat alimente care fermenteaza sau se digera mai greu face efort dupa masa

se culca imediat dupa ce mananca.

GASTRITA Gastrita poate fi definita ca inflamatia stomacului cauzata de diferiti factori.

Cele mai importante cauze ale gastritei sunt urmatoarele:

Medicamentele = gastrita postmedicamentoasa Medicamente antiinflamatoare, steroizi Preparate cu fier Potasiu Citostatice Alte cca 300 de medicamente Alte substante iritante (mancaruri prea reci sau prea calde, condimente, substante erozive, etc) Alcoolul = gastrita postalcoolica Fumatul Spitalizarea Stresul Helicobacter Pylori Reactii alergice Infectii tuberculoasa, sifilitica, virale, parazitare, cu ciuperci (fungi) Iradierea Varsaturi repetate Refluxul bilei din duoden in stomac

Gastrita simptome si semne Manifestarile gastritei sunt de obicei urmatoarele:

Durere sau arsuri de obicei in capul pieptului sau in spatele sternului Eructatii Greata si varsaturi Balonare Scaderea poftei de mancare Uneori scaune negre (in caz de sangerare)

Mentionez ca simptomele apar mai frecvent primavara si toamna, sau dupa ce organismul vine in contact cu unul din factorii cauzatori ai gastritei mentionati mai sus.

diagnostic De obicei se poate suspiciona diagnosticul de gastrita pe baza simptomelor, dar cel mai sigur diagnostic este cel care se pune prin endoscopie digestiva superioara. Endoscopia in gastrita este importanta mai ales pentru a preciza tipul de gastrita, deoarece unele forme de gastrita se trateaza specific si pot avea o evolutie mai .. ciudata, dar si pentru a exclude ale boli care pot da simptome similare (ulcerul gastric, esofagita sau cancerul gastric) ULCERUL GASTRO-DUODENAL Ulcerele peptice sunt leziuni la nivelul mucoasei gastrice (a stomacului) sau a mucoasei intestinului subtire superior (duodenului). Aceste leziuni apar atunci cand secretiile gastrice - care contin acid clorhidric si o enzima numita pepsina - irita si lezeaza mucoasa stomacului. Secretiile gastrice pot afecta si esofagul. Ulcerele peptice din mucoasa gastrica se numesc ulcere gastrice. Cele care apar in mucoasa duodenala se numesc ulcere duodenale. Cauze

Doua din cele mai frecvente cauze de ulcer peptic sunt infectia cu bacteria numita Helicobacter pylori (H. pylori) si abuzul de antiinflamatoare nestroidiene (AINS), cum ar fi Aspirina. Desi majoritatea oamenilor sunt infectati cu H. pylori, doar cativa vor face boala ulceroasa peptica. Unii factori de risc la o persoana cu H. pylori dau o susceptibilitate crescuta pentru dezvoltarea ulcerului. Acesti factori, unii dintre ei prea putin cunoscuti, includ: - fumatul - abuzul de alcool - antecedente de ulcer - stresul fizic determinat de o boala severa sau accident grav (trauma majora, dependenta de un aparat de ventilatie sau interventia chirurgicala). Majoritatea ulcerelor care nu sunt cauzate de H. pylori sunt date de AINS. AINS sunt prescrise pentru a reduce durerea sau inflamatia in boli cronice (de durata lunga), ca artrita sau durerile de cap (migrenele). Folosite timp de saptamani sau luni de zile, AINS pot afecta mucoasa tractului gastric, ducand la un ulcer sau activand un ulcer deja format. O cauza rara de ulcer peptic este sindromul Zollinger-Ellison. In aceasta afectiune stomacul secreta in exces acid clorhidric, care afecteaza mucoasa gastrica. Stressul psihologic, adaugat la alti factori de risc, poate creste sansele de a dezvolta un ulcer peptic.

Simptomele specifice ulcerului sunt: - dureri, sub forma de arsuri sau eroziuni, intre regiunea ombilicala si osul xifoid (portiunea inferioara a sternului, cunoscuta popular de "capul pieptului"). Cateodata durerea iradiaza in spate. Durerea abdominala tine de la cateva minute pana la cateva ore si dispare la administrarea unui antiacid (Maalox, Sucralfat) sau inhibitor al secretiei acide (Omeprazol, Lansoprazol). Simptomatologia este periodica, durerea apare si dispare, perioadele cu simptomatologie alterneaza cu cele fara simptomatologie - inapetenta (lipsa poftei de mancare) si scaderea in greutate - balonarile abdominale si greata postprandiala (dupa mese) - voma postprandiala (dupa mese)

- scaun negru, ca smoala sau care contine sange rosu-inchis in cazul unui ulcer hemoragic Simptomele ulcerelor duodenale si gastrice sunt asemanatoare cu exceptia periodicitatii durerii. Durerea din ulcerul duodenal poate apare la cateva ore dupa masa (cand stomacul este gol) si se poate ameliora postprandial. Durerea poate trezi pacientul in timpul noptii. Durerea din ulcerul gastric poate apare la scurt timp dupa masa (cand alimentele sunt inca in stomac). Unele ulcere nu prezinta simptomatologie si sunt cunoscute sub numele de ulcere silentioase. Aproximativ jumatate din toate ulcerele nu prezinta simptomatologie, decat in momentul in care apar complicatiile. Complicatiile unui ulcer pot fi hemoragia, perforatia, penetratia sau obstructia tractului digestiv. Ulcerele silentioase sunt frecvente la persoanele in varsta, persoanele cu diabet zaharat sau cele care consuma multe antiinflamatoare, cum ar fi Aspirina. COLONUL IRITABIL - Este o tulburare a functiei intestinale Simptome principale: diaree/constipatie sau alternanta lor, balonari, dureri, bolboroseli Regimul alimentar si de viata este esential in tratament Colonul iritabil se vindeca, nu este o boala grava Datorita riscului de confuzie cu alte boli (cancer), este bine de facut colonoscopie.

Bolile in general, se pot imparti in: -Boli functionale, in care organul respectiv nu este modificat daca se face o biopsie din el; modificata este doar functie organului respectiv (stomac, colon, colecist, inima, etc). -Boli organice, in care analizele sunt modificate (analize de sange, radiografii, tomografie, ecografie, biopsie, etc). Colonul iritabil (numit si intestin iritabil) este o tulburare functionala care

apare la nivelul intestinului. Simptomele colonului iritabil: Cele mai frecvente simptome cu care vin la comnsult pacientii cu colon iritabil sunt:

A modificarea tranzitului intestinal - unii dintre pacienti ne declara ca au diaree, altii constipatie, iar altii alternanta dintre cele doua, in functie de accentuarea contractiilor sau miscarilor de relaxare ale muschilor intestinali . Pe baza tipului de tranzit intestinal, se descrie colonul -iritabil cu constipatie, colonul iritabil cu diaree sau cu alternata diaree-constipatie

B alte simptome:

dureri abdominale (de burta) surde, permanente sau trecatoare, uneori colicative (foarte puternice si cu durata relativ scurta), localizate diferit, aparute in conditii diferite (stres, suprasolicitare, anumite alimente, tulburari de ciclu menstrual, lipsa de odihna, frig, caldura excesiva, etc) Alimentele implicate frecvent in agravarea simtomelor de colon (intestin) iritabil): grasimile animale porc, smantana, unt-, branza grasa, ciocolata, produsele lactate , fructe si legume nefierte, alcool , cafea, bauturi carbogazoase, prajeli, fasole, varza, dulciuri concentrate, condimente, tocaturi, maioneze, vinete.

balonare si flatulenta prin acumulare de gaze intestinale , cu evacuarea neplacuta a acestora senzatie de scaun iminent (pacientul are senzatia ca se scapa pe el) senzatie de evacuare incompleta a materiilor fecale (nu elimin toate materiile fecale), uneori cu impresia ca exista un corp strain in rect scaunele pot prezenta mucus;


Mucusul este o secretie, asemanatoare cu secretia nazala cu mucii-, care poate sa apara la orice orificiu naturala -anal, genital, urinar, nazal bucal, etc- ; a nu se confunda cu MUCOASA, care este o structura -ca un fel de pielita- ce acopera pe interior organele tubulare gura, esofag, stomac, intestin, trahee, bronhii, etc-, si NU SE POATE ELIMINA odata cu unele secretii ale organelor respective.

C. Alte caracteristici importante:

pacientul este de obicei femeie, si prezinta o sensibilitate emotionala mai ridicata decat normalul explorarile mentionate (analize de sange, scaun, irigografie, colonoscopie, proba Pansdorf, endoscopie digestiva superioara, explorare cu capsula endoscopica, examen computer tomograf, etc) sunt normale. simptomele sunt de lunga durata, uneori toata viata

ENTEROCOLITA ACUTA SI CRONICA Este definita ca inflamatie a intestinului subtire (enterita) si gros (colita), intalnita la orice varsta. Cauzele enterocolitelor:

Microbiene orice microb poate da enterocolita, microbii ajund in intestin cu alimente stricate sau contaminate (de exemplu alimente nepreparate termic salate, fructe, legume, oua nefierte, alimente preparate cu maini nespalate), apa, obiecte contaminate bagate in gura, contaminate prin muste, etc; deoarece microbii se inmultesc mai usor la caldura, enterocolite de cauza alimentara sunt mult mai frecvente in zonele cu climat cald sau in anotimpul calduros. Substante chimice care ajung in tubul digestiv arsenul, fosforul, mercurul, uleiurile volatile substante toxice din ciuperci, etc; Substante cu concentratii greu de suportat de tubul digestiv (prea dulci, prea sarate, prea reci, prea calde, etc)

Medicamente laxative, antibiotice, antituberculoase, salicilati , unele antiinflamatoare Iradiere Modificari autoimune

Enterocolita simptome: Enterocolita acuta debuteaza brusc , simptomele fiind de scurta durata (orezile) In enterocolita cronica debutul poate fi mai lent si progresiv, iar durata simptomelor este mai lunga , uneori de mai multe saptamani (dr Ditoiu). In functie de cauza, leziunile intestinale, varsta pacientului (enterocolita la copii si varstnici este mai grava) si dezechilibrele aparute , simptomele pot varia foarte mult ca numar, intensitate si durata (dr Ditoiu).

In majoritatea cazurilor cele mai frecvente simptome sunt:

Dureri abdominale Borborigme (zgomote intestinale hidro-aerice, bolboroseli) Febra Diaree, uneori cu sange, cu gaze urat mirositoare; scaunele la inceput moi, apoi diareice, pot deveni lichide/ apoase cu mucus Tenesme (durere rectala cu ocazia eliminarii scaunului) Durere de cap (cefalee), paloare Semne de deshidratare (in enterocolita acuta) sete, uscaciunea mucoasei bucale, scaderea tensiunii arteriale, ameteli. Greata / varsaturi

Mecanismele de aparitie a simptomelor enterocolitei: Desi cauzele pot fi diferite, mecanismele prin care apar simptomele si complicatiile in enterocolita sunt comune, cele mai cunoscute fiind

urmatoarele (dr Ditoiu):

Accelerarea tranzitului intestinal (manifestata prin diaree) Digestia incompleta a alimentelor (manifestata pri nscaune cu aliemnte nedigerate) Absorbtia incompleta a alimentelor Tulburarea compozitiei florei intestinale normale Dezvoltarea in intestin a microbilor patogeni Deficite enzimatice intestinale Metabolism deficitar al sarurilor biliare Modificari imunologice ale mucoasei intestinale Inflamatia sau leziuni ulcerate ale mucoasei intestinale cu pierdere de electroliti si alte substante prin mucoasa bolnava

PARAZITI INTESTINALI Parazitii intestinali sunt specii vii care traiesc in interiorul unui organism viu (gazda), hranindu-se cu substantele nutritive ale acestuia. Acesti paraziti ajung in interiorul corpului pe calea aerului, apei sau prin mancare. Pentru a se multiplica, parazitii intestinali se hranesc atat cu substantele nutritive din alimentele consumate, cat si cu mucoasa zonei unde se stabilesc. Cu toate ca se pot stabili oriunde in corpul uman, intestinul constituie mediul ideal pentru dezvoltarea si multiplicarea parazitilor. Exista peste o mie de paraziti intestinali care traiesc in corpul uman - unii au dimensiuni foarte mici, microscopice, iar altii pot fi observati cu ochiul liber. Parazitii intestinali elibereaza toxine in sange, reducand rezistenta organismului in lupta cu afectiunile, astfel, acestia nu numai ca provoaca afectiuni dar agraveaza si afectiunile deja existente. 1.Helminti, formati din mai multe celule A.Nematode = parazitii rotunzi:

Ascaris lumbricoides (limbricul); Trichuris trichiura (tricocefalul);

Enterobius vermicularis (oxiurii); Anchilostoma duodenale; Strongiloides stercoralis (Anguillula); Trichinella spiralis (trichina).

B.Cestode = parazitii lati:

Taenia saginata (tenie) Taenia solium Difilobotrium latum (Botriocefalus latus); Himenolepsis nana (Taenia nana)

2.Protozoareformati dintr-o singura celula A.Amibe: Entamoeba histolitica B.Flagelate:

Lamblia (Giardia) intestinalis; Trichomonas hominis; Chilomastix mesnili.

C.Infuzori: Balantidium coli De obicei parazitii intestinali nu se vad in scaun si nici nu se pot pune in evidenta la examenul coproparazitologic. Acest examen evidentiaza ouale de paraziti, care nu se vad cu ochiul, si nici nu se pot vedea la microscop totdeauna, deoarece parazitul nu elimina oua zilnic. De aceea, ouale se cauta in materiile fecale in mod repetat de doua -trei ori la interval de o saptamana. Dupa depistarea oualor de paraziti intestinali, tratament trebuie facut relativ repede, deoarece parazitii consuma substantele nutritive ale organismului si produc slabirea si intoxicarea sa. Dupa terminarea tratamentului se repeta examenul coproparazitologic la doua saptamni timp de trei ori, iar daca toate examenele sunt negative, pacientul se considera vindecat. simptome In multe cazuri viermii intestinali nu dau nici un simptom.

Sunt situatii in care nici macar nu dauneaza organismului (cum este cazul Entamoeba Coli, al carui chist este reprodus alaturi). In cazurile cu simptome, acestea pot fi urmatoarele:

Diaree Greata, varsarturi Balonare abdominala Diaree cu mucus si sange Iritatie in jurul anusului Durere abdominala Scadere in greutate Oboseala Mancarime de piele, febra Eliminarea parazitilor in scaun

CIROZA HEPATICA Ciroza este o boala care poate fi amenintatoare de viata si care apare atunci cand in tesutul hepatic se dezvolta fibroza. Tesutul fibrotic inlocuieste tesutul hepatic sanatos si il impiedica sa functioneze normal. Ciroza apare dupa multi ani de inflamare a tesutului hepatic. Pe masura ce se devolta ciroza, testul fibrotic inconjoara celulele hepatice normale, determinand aspectul nodular. Testul hepatic nodular poate bloca sau inflama ductele biliare, ceea ce determina refluxul bilei in ficat si in circulatia sangvina. Tesutul fibrotic poate bloca, de asemenea, circulatia sangvina dinspre intestine spre ficat, determinand cresterea presiunii in sistemul venos portal. Aceasta complicatie, denumita hipertensiune portala, duce la acumularea lichidul ascitic in cavitatea abdominala, sangerarea vaselor largite din tractul digestiv si alte complicatii serioase. Ciroza hepatica poate avea o multime de cauze. Unele persoane sufera de ciroza hepatica fara o cauza evidenta, afectiune denumita ciroza criptogenica (fara etiologie cunoscuta). Cauzele cele mai frecvente de ciroza hepatica sunt consumul excesiv de bauturi alcoolice pentru o perioada lunga de timp si

infectia cu virusurile hepatitice B sau C. Simptome Unele persoane care sufera de ciroza hepatica nu prezinta simptome pana in momentul in care afectarea este severa. Simptomele cirozei si ale complicatiilor acesteia includ: - edemele membrelor inferioare (umflarea picioarelor) si lichid ascitic (lichid acumulat in abdomen) - oboseala - icterul (colorarea in galben a tegumentelor si sclerelor) - prurit generalizat (mancarimi) - sangerari nazale (epistaxis) - palme marmorate (palme de culoarea rosie marmorate) - eritroza palmara - invinetirea la traumatisme minore - scaderea in greutate si slabirea musculaturii - dureri abdominale - infectii frecvente - confuzie. COLECISTITA Colecistita este inflamatia veziculei biliare, un organ situat langa ficat cu rol in digestia alimentelor. In mod normal, lichidul numit bila trece din vezica biliara in intestinul subtire. Daca fluxul bilei este oprit, se stocheaza in vezica biliara cauzand inflamatie, durere si posibil infectie. Cauze Cauza cea mai frecventa de colecistita acuta (severa) este calculul biliar (piatra), care blocheaza canalul cistic, adica tubul prin care se varsa bila din vezicula biliara. Calculul biliar blocheaza varsarea lichidului din vezicula biliara. Aceasta duce la iritarea si inflamarea veziculei biliare. Infectia sau traumatizarea veziculei, ca si in cazul unui accident de masina, pot cauza colecistita. Colecistita acalculoasa, destul de rara, se observa cel mai frecvent la pacientii internati in sectiile de terapie intensiva a spitalelor. In

aceste cazuri nu este vorba de calculi biliari. Complicatiile altor boli, ca si SIDA sau diabet, cauzeaza inflamatia. Colecistita cronica este o alta forma de colecistita. Apare cand vezicula biliara ramane inflamata mai mult timp, ceea ce determina peretii veziculei sa devina ingrosati si tari.

Simptome Cel mai frecvent simptom al colecistitei este durerea in partea superioara dreapta a abdomenului, care poate iradia in spate sau in umarul drept. Alte simptome pot fi: - greata sau varsaturi - sensibilitate in partea dreapta a abdomenului - febra - durere accentuata de o respiratie adanca - durere mai mult de 6 ore, in special dupa masa Oamenii in varsta s-ar putea sa nu prezinte febra sau durere. Singurul simptom poate fi sensibilitatea abdomenului. Diagnostic Diagnosticarea colecistitei incepe prin prezentarea simptomelor unui medic. Va urma un examen fizic. Doctorul va palpa abdomenul cautand sensibilitatea abdomenului si marirea veziculei. Se vor face analize de sange si ultrasunete (ecografie), un test care foloseste unde sonore pentru a realiza o imagine a veziculei. Ecografia poate evidentia calculi biliari, ingrosari ale veziculei, colectii lichidiene sau alte semne de colcistita. De asemenea prin ecografie se va evidentia forma si dimensiunea veziculei. Se poate realiza si investigarea veziculei cu substanta de contrast prin care se verifica modul de functionare a acesteia. De asemenea se va cauta existenta calculilor in ductele biliare, cele care transportabila din ficat spre intestine.

Tratament Tratamentul colecistitei depinde de simptome si starea generala a pacientului. Cei care au calculi, dar nu au simptome s-ar putea sa nu necesite

tratament. In cazurile usoare se practica evitarea alimentatiei pe gura pentru a nu solicita tractul digestiv, administrindu-se lichide si antibiotice intravenos precum si medicamente de calmare a durerii. Tratamentul principal al colecistitei acute este operatia de indepartare a veziculei biliare (colecistectomie). De obicei operatia se realizeaza printr-o incizie usoara in abdomen (colecistectomie laparoscopica), rareori necesitind o operatie mai extinsa. Medicii vor incerca sa reduca inflamatia si iritatia veziculei inainte de a o indeparta. In multe din cazurile de colecistita, cauza este unul sau mai multi calculi aflati in ductul principal care duce la intestine, numit ductul biliar comun. Tratamentul va consta dintr-o procedura endoscopica (colangiopancreatografie retrograda endoscopica sau CPRE) necesara pentru indepartarea calculilor inainte de indepartarea veziculei. In cazuri mai rare de colecistita cronica, tratamentul poate fi doar medicamentos pentru dizolvarea calculilor (desi aceasta se intampla mai rar). PERITONITA -inflamatie a peritoneului. O peritonita este aproape intotdeauna consecutiva unei atingeri a unui organ abdominal: fie un viscer este infectat si bacteriile se propaga apoi din aproape in aproape in peritoneu; fie peretele unui viscer cavitar (intestin, de exemplu) este perforat, iar continutul sau care poate cuprinde bacterii si substante agresive se acumuleaza in peritoneu. Odata inflamatia declansata, se produce o ocluzie intestinala. Pierderile lichidiene diminueaza de altfel volumul sangvin, ceea ce explica, in caz de peritonita grava sau prelungita, suferinta principalelor viscere (plamani, rinichi).

peritonita acuta - lnflamatiile acute ale peritoneului au origini foarte diferite:

perforarea unui ulcer al stomacului sau al duodenului; apendicita colecistita (inflamatia veziculei biliare); sigmoidita (inflamatia ultimei parti a colonului); plaga unui viscer cavitar, survenita in cursul unui traumatism al abdomenului; salpingita (inflamatia uneia sau ambelor trompe uterine); in acest ultim

caz, peritonita ramane localizata in micul bazin: atunci se vorbeste de pelviperitonita. O peritonita acuta poate fi generalizata sau localizata. - O peritonita acuta generalizata se traduce printr-o durere abdominala intensa si generalizata, prin semne de paralizie intestinala (varsaturi, oprire a evacuarii materiilor fecale si a gazelor), printr-o alterare a starii generale (febra, depresie) si uneori prin semne ale micsorarii volumului sangvin (paloare, anxietate, puls rapid). muschii peretelui abdominal sunt foarte contractati; peretele abdominal devine tare, tensionat, dureros (abdomen de lemn). - O peritonita acuta localizata antreneaza formarea de aderente care compartimenteaza cavitatea peritoneala si impiedica focarul infectios sa se intinda. Localizarea sa depinde de organul in cauza (in jos si in dreapta abdomenului pentru apendicita, in jos si la stanga pentru sigmoidita).

Tratament - In caz de peritonita acuta, bolnavul trebuie sa fie spitalizat de urgenta intr-un serviciu de chirurgie. Reanimarea consta, in principal, in compensarea pierderilor lichidiene prin perfuzii intra venoase. Operatia vizeaza tratarea cauzei peritonitei (suturare pentru a inchide un ulcer perforat, ablatia unui apendice etc.), curatarea cavitatii abdominale si amplasarea unui dren. In completare, se administreaza antibiotice. Spitalizarea dureaza, in general, intre 8 si 15 zile. HEPATITA Hepatita este o inflamatie a ficatului, acuta sau cronica. Ficatul este un organ unic. Este singurul organ care se regenereaza, putandu-se regenera chiar complet. In cazul altor organe, de exemplu inima, tesuturile bolnave sunt inlocuite cu o cicatrice, ca si cele de pe piele. Ficatul are capacitatea de a inlocui celulele bolnave cu noi celule. Complicatiile pe termen lung ale bolilor hepatice, apar atunci cand regenerarea este fie incompleta, fie impiedicata de aparitia unui tesut cicatrizat. Aceasta situatie apare atunci cand, agentii agresivi, cum ar fi virusurile, medicamentele, bauturile alcoolice etc, continua sa atace ficatul, prevenind regenerarea completa. Odata tesutul cicatrizat aparut, reversibilitatea acestui proces este foarte greu de obtinut. O boala caracterizata prin aparitia in cantitate mare a tesutului cicatrizat este ciroza hepatica. Ciroza hepatica este stadiul final al bolilor hepatice, fiind urmata de obicei, de aparitia complicatiilor. Tipuri

Hepatitele acute - sunt cele care evolueaza in mai putin de 3 luni

- Hepatilele virale: Hepatita virala a (hepatita epidemica) Hepatita virala b Hepatita virala c

- Hepatitele cronice Hepatita cronica cu virus b Hepatita cronica cu virus c

- Hepatitele toxice si medicamentoase: Hepatita toxica Hepatita alcoolica

- Hepatita autoimuna

Simptome si semne Acestea sunt inconstante si de o intensitate variabila. Unele sunt comune tuturor hepatitelor: icterul, urina inchisa la culoare, scaunele decolorate, greturile, ficatul sensibil la palpare. Altele sunt functie de cauza: sindromul pseudogripal in caz de hepatita virala (oboseala intensa, dureri de cap, curbaturi si dureri articulare); ficatul tare si marit, cu semne de impregnare alcoolica (piele fragilizata, dureri ale membrelor inferioare, tremuraturi etc.) in caz de hepatita alcoolica.

Diagnostic Diagnosticul este confirmat prin prelevarile sangvine care arata o crestere adesea importanta a transaminazelor (enzime hepatice), dovada a distrugerii

acute si tranzitorii a celulelor ficatului, precum si o deviere a bilirubinei conjugate (produs al hemoglobinei dupa legarea sa de albumina in ficat) si a fosfatazelor alcaline, dovada biologica a icterului. De asemenea, se mai cauta in sange, indeosebi la nivelul factorilor coagularii sangvine, intre care multi sunt elaborati de catre ficat, semnele insuficientei hepatocelulare cu scopul de a aprecia rasunetul hepatitei asupra functionarii ficatului. Studiul prelevatelor sangvine orienteaza, de asemenea, spre cauza hepatitei (prezenta de anticorpi antivirali, de exemplu).

Evolutie si tratament Evolutia este legata in mare parte de cauza, de terenul imunitar si de starea ficatului inainte sa fi survenit hepatita. - Hepatite virale evolueaza spontan in mod favorabil in majoritatea cazurilor, fara sechele - Hepatitele alcoolice pot necesita transferul pacientului la reanimare atunci cand exista semne asociate de insuficienta hepatica (hemoragii prin tulburari ale coagularii sangvine, encefalopatie); prognosticul este legat, in principal, de oprirea intoxicatiei alcoolice. - Hepatitele medicamentoase regreseaza la oprirea tratamentului incriminat, dar, uneori, aceasta se intampla lent. - Heparitele bacteriene se vindeca in mod obisnuit rapid dupa prescrierea antibioticului potrivit.