Baltagul

-tema si viziuneade Mihail Sadoveanu

In perioada interbelica romanul romanesc s-a sincronizat spectaculos
cu proza moderna europeana si astfel, alaturi de romanul modern, numit
roman de analiza,ionic, romanul traditional isi atinge apogeul de abia in
deceniul al treilea al sec XX (N Manolescu).
Baltagul, publicat de Mihail Sadoveanu in 1930, ilustreaza perfect
formula traditionala a romanului realist de observatie sociala si de
problematica morala si este o capodopera ce nu respecta tiparul si structura
romanului modern, ci aduce o formula romaneasca inedita in peisajul epocii
interbelice: amestecul de roman realist si naratiune arhetipala atasata unui
scenariu politist. Reconstituind monografic viata munteneasca din Moldova
inceputul de veac XX, este un roman complex cu caracter mitic, simbolic si
baladesc, un roman al transhumantei, filosofic si initiatic, dar si un roman de
dragoste cu intriga politista.
El se incadreaza realismului-mitic prin impresionanta echivalenta
intre ordinea umana si ordinea cosmisca, intre ordinea naturii si cea a
individului, care doreste sa se integreze prin contopire cu universul. In acelasi
timp, sub geografia reala se afla o geografie mitica , reprezentata prin
labirintul interior din constiinta personajelor, iar fiecare loc mentionat se
reflecta in gandurile eroinei capatand semnificatii mitice.
In structura de adancime a romanului se intalnesc trei mituri
fundamentale: mitul mioritic ( evident in motto-ul romanului) , mitul egiptean
al lui Isis si Osiris, si mitul european al lui Orfeu si Euridice. Mitul mioritic
oglindeste o civilizatie arhaica straveche si faptul ca moartea nu este o
disparitie, ci doar o trecere in partea nevazuta a lumii. De asemenea, in mitul
egiptean, Isis pleaca in cautarea resturilor ramase din trupul sotului ei, ca si
Vitoria, ce porneste la drum in acest scop. Mitul european il infatiseaza pe
Orfeu, care indurerat de moartea fiintei iubite, pleaca in infern pentru a o
readuce la lumina.
Desi roman realist, lumea sadoveniana nu este o reflectare in
oglinda a realitatii,intrucat pentru Sadoveanu lumea este un dat gata
construit care trebuie descifrat. Astfel, nu mai exista iluzia realitatii,
personajele si lumea in care se misca ele fiind esentializate, concentrate ,
reduse la datele lor arhetipale. Omul arhaic , desprins din mijlocul naturii
autohtone, oscileaza indecis intre a ramane legat de izvorul care l-a creat sau
a se rupe de el. Astfel, Vitoria parcuge un traseu complex pentru a-si gasi
sotul si a-i da linistea mormantului, in incercarea de a restabili randuiala.
Tema vietii , a mortii si cea a cautarii adevarului se intemeiaza epic
pe motivul ordonator al calatoriei explorative si initiatice avand ca scop
cunoasterea, restabilirea justitiei si a echilibrului cosmic. Din aceasta mare
tema se desprind, intr-o retea complexa, temele adiacente: iubirea, moartea,

familia, initierea.
O scena reprezentativa pentru evidentierea temei cautarii
adevarului este cea a praznicului, scena justitiei implinite de catre mama si
fiu. Cu o logica impecabila,prin vorbe intepatoare si aluzive, Vitoria ii
constrange pe faptasii crimei sa marturiseaza adevarul. Aceasta speculeaza
slabiciunile femeiesti si strecoara intriga intre nevestele ucigasilor, iar apoi
reconstituie cu fidelitate scena crimei,surprinzandu-i chiar si pe asasinii Ilie
Cutui si Calistrat Bogza. Primul isi recunoaste vina,insa al doilea devine
agresiv si ajunge sa fie lovit cu baltagul lui Nichifor si sfasiat de cainele
Lupu,facandu-se astfel dreptate.
O scena reprezentativa pentru ilustrarea temei vietii si a mortii
este scena coborarii in rapa, care echivaleaza cu o moarte si o inviere, asadar
initierea lui Gheorghita. Neobosita , Vitoria continua cautarile pana descopera
in rapa ramasitele sotului ei, iar toata durerea se aduna in strigatul de iubire
adresat celui mort, care il infioara pe fiul zguduit de plans. Momentul initierii
al lui Gheorghita este marcat de pazirea osemintelor tatalui in rapa unde
fusese pravalit, unde deplina pustietate a locului dintre pamant si cer il lasa
pe fecior singur in fata mortii pentru a intelege conditia umana. Acest episod
reprezinta o adevarata coborare in infern, atapa initiatica in desavarsirea
spirituala a adolescentului, care preia acum locul tatalui.
Titlul pune intregul univers al cartii sub simbolul dualitatii;
baltagul (topor cu doua taisuri) este un obiect simbolic, ambivalent :arma
crimei si instrumentul actului justitiar, figurand simbolic viata si moartea.
Arhitectura compozitionala este caracterizata prin echilibru perfect,
prin epic, logic , continuitate(N.Man.),iar cele 16 capitole pot fi grupate in 3
parti. Primele 6 surprind asteptarea plina de neliniste si presimtiri a Vitoriei
Lipan , hotararea de a porni pe urmele sotului si pregatirile pentru plecare.
Partea a 2-a , cea mai ampla (cap 8-13), se refera la calatoria care reface in
sens invers traseul strabatut in toamna de Lipan, traseu labirintic, care duce
la descoperirea osemintelor si aflarea adevarului. In ultima parte , se
dezvaluie adevarul despre moartea lui Nechifor si se descrie infaptuirea
actului justitiar.
Incipitul,de tip clasic, deschide romanul pe un ton liturgic,preluand
parca misiunea de a continua textul biblic al Genezei si de a dezvalui
evenimentele care au urmat de la crearea lumii. Astfel, integreaza cosmic
existenta muntenilor, schiteaza un portret al personajului colectiv- ciobanii
carora Dumnezeu le-a dat o inima usoara- si introduce personajul absent al
cartii, Nechifor Lipan. Finalul prezinta iesirea personajului principal din
imparatia mortii ,pedepsirea vinovatilor, restabilirea normelor morale si
reluarea ritmurilor firesti ale existentei. Mandatul justitiar al Vitoriei s-a
implinit, ritualul integrarii cosmice a celui disparut s-a finalizat, deci viata
poate sa mearga inainte in familia Lipanilor, condusa de acum de Gheorghita.
Prin destinul exponentului exemplar al oamenilor de la munte,Vitoria, finalul
intra in raport de simetrie cu incipitul.

Naratiunea se face la persoana a 3-a , iar naratorul omniprezent

si omniscient reconstituie in mod obiectiv , prin tehnica detaliului si
observatiei, lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei. Desi naratorul
omniscient este unic, la parastasul sotului, femeia preia rolul acestuia.
Inteligenta si calculata, ca un Hamlet feminin, ea reconstituie crima pe baza
propriilor deductii si o povesteste veridic celor prezenti.De asemenea,
portretul personajului absent, Nechifor , este prezentat doar din perspectiva
ei, prin amintirile ei.Focalizarea este zero, dar se nuanteaza pe tot parcursul
romanului, alternand cu focalizarea interna si cu notatia in stil indirect liber.
Reperele temporale si spatiale sunt bine precizate. Asadar,
actiunea se desfasoara in spatii reale, obiective, de la Magura Tarcaului pana
in tinutul Dornelor, si urmareste evolutia personajelor intr-o durata reala, care
acopera aproximativ o jumatate de an. Spatiul real si timpul obiectiv sunt
dublate de spatiul simbolic labirint si cel interior al visului, de timpul mitic
impus de legenda, dar si de durata interioara, adica timpul subiectiv al
rememorarii si al amintirilor Vitoriei.
Conflictele romanului sunt de doua tipuri:unul de natura morala si
unul de natura interioara. Conflictul moral se regaseste in traseul parcurs de
Vitoria , scenariul uciderii lui Lipan refacut pas cu pas de aceasta, pentru a-i
identifica pe cei doi raufacatori. Al doilea conflict, de natura interioara este
detectabil in suferinta femeii si in tentativele ei de a ramane tare in fata
loviturilor destinului. Ea nu intelege absenta prelungita a sotului si incearca
sa gaseasca motive pentru a nu se gandi la ce e mai rau. Totuti, acest conflict
inceteaza abia in momentul in care ea accepta ca numai moartea l-ar fi putut
opri Nechifor sa se intoarca acasa dupa atata timp.
Personajele sadoveniene din acest roman sunt construite pe o
trasatura dominanta de caracter ,ilustrand asadar o tipologie general-umana.
Ca toti eroii traditionali, ei sunt orientati spre lume, vazuti in relatiile cu
ceilalti si comunitatea, iar evolutia lor epica este previzibila , bine motivata
prin logica interioara a romanului.
Semnificatia numelor este foarte
importanta pentru configurarea sensurilor profunde ale romanului. Provenit
din latinescul victor, de la biruinta, numele eroinei concentreaza statutul ei
in raport cu raul, cu prejudecatile lumii, in relatiile cu moartea si chiar in
raport cu sine. Marele disparut poarta un supranume atribuit in mitologia
greaca lui Zeus si unor divinitati,purtator de biruinta,intrucat este triumfator
asupra mortii,supravietuind prin iubire . Gheorghita, numele diminutivat al
sfantului care a ucis balaurul, mosteneste numele adevarat al tatalui sau,
acel nume de taina pe care il rostea uneori Vitoria.
Consider ca, prin complexitate si prin semnificatii, scrierea
depaseste granitele traditionalului si intra in categoria romanului mitic. Chiar
daca romanul traditional ca tipar si formula narativa a pierdut in competitia
cu romanul modern, Baltagul lui Sadoveanu impune un model etic si
estetic, care ramane neuitat in memoria cititorului si dupa ce s-a inchis
cartea.
In concluzie, sub istoria unei crime petrecute in lumea pastorala

a secolului al XX-lea , pe plaiurile mioritice ale Moldovei se gasesc labirinte

intregi de semnificatii profunde, prin care cititorul este invitat sa participe la
un act initiatic de intelegere a lumii. De asemenea, evolutia personajului
Gheorghita face din "Baltagul"un roman al initierii si un bildungsroman.