Sunteți pe pagina 1din 82

Ministerul Educației și Cerctării Științifice Școala Sanitară Postliceală Carol Davila din Pitești

Calificarea profesională: Asistent Medical Generalist Forma de învățământ: cursuri de zi

PROIECT DE ABSOLVIRE NURSINGUL PACIENŢILOR CU DIABET ZAHARAT DE TIP 1

ÎNDRUMĂTOR ȘERBAN LUMINIȚA

ABSOLVENT NIȚU IONELA - GEORGIANA

Pitești

2015

Cuprins

Argument 2 .... Cap. I Noţiuni de anatomie şi fiziologie a pancreasului

...

3

Cap. II Noţiuni teoretice despre: Diabetul zaharat de tip 1 6 ...

2.1. Definiţie

...

6

2.2. Clasificare 6 ...

...

 

2.3Etiologie 8 ...

2.4Tablou clinic 8 ...

2.5Prognostic diabetului

10

2.6Diagnostic 10 ...

2.7Diagnostic diferenţiat

11 ...

2.8Evoluţia 11 ...

2.9Complicaţii 13 ...

2.10Tratamentul diabetului

...

17

Cap. III Rolul asistenţei medicale în îngrijirea pacientului cu diabet zaharat de tip 1 şi picior diabetic 20 ...

3.1 Rolul asistenţei medicale în internarea pacientului cu diabet zaharat

...

20

3.2 Rolul asistenţei medicale în pregătirea pacientului pentru intervenţie

chirurgicală 20 ... 3.3 Rolul asistenţei medicale în îngrijirile postoperatorii 22 ...

3.4 Rolul asistenţei medicale în efectuarea pansamentelor 23 ...

3.5 Rolul asistenţei medicale în administrarea insulinei la pacientului cu diabet

zaharat şi picior diabetic

...

24

 
  • 3.5.1 Recoltarea sângelui în vederea efectuări glicemiei

...

25

  • 3.5.2 Testarea glicemiei cu glucometru

...

26

3.6 Rolul asistenţei medicale în conduita de urgenţă în caz de hipoglicemie sau hiperglicemie la pacientul cu diabet zaharat de tip 1 27 ...

3.7 Rolul asistenţei medicale în educaţia sanitară a pacientului cu diabet zaharat tip 1 şi picior diabetic 28 ...

  • 3.7.1 Abordarea pacienţilor în funcţie de categoria de risc

...

30

3.7.2 Evaluarea şi managementul ulceraţiilor picioarelor la pacienţii cu diabet zaharat

de tip 1

...

31

  • 3.7.3 Tratamentul local al ulceraţiilor

...

31

Tratamentul infecţiei

  • 3.7.4 ... 3.8 Rolul asistenţei medicale în externarea pacientului cu diabet zaharat de tip 1

32

...

32

Cap. IV Studii de caz Concluzii 100 ... Anexe 104 ... Bibliografie 105 ...

...

33

 

2

Argument

Diabetul zaharat este din ce în ce mai răspândit devenind o problemă mondială. Incidenţa diabetului a început să ”explodeze“, de câţiva ani. Acest număr se va dubla în următorii 25 de ani după cum explică OMS. Ce este cel mai îngrijorător este faptul că riscul de deces este de circa 5 ori mai mare în prezenţa diabetului insulinodependent. Din acestă cauză am decis să studiez mai în amănunt această boală. Iar cel de al doilea motiv este că o rudă, bunicul meu, are această boală şi sper să pot să îi ofer cât mai multe informaţii despre transformările care au loc în organismul lui şi care să îi mai favorizeze evoluţia boli.

Motivul nu a fost nu numai expunerea corectă a cunoștințelor despre această boală, ci și modul cum trebuie să scriu pentru a fi înțeles de către bolnav. Pentru că insist, și practica mi-a dovedit-o, suferindul de diabet zaharat nu trebuie privit ca un bolnav cum, ar fi bolnavul de inimă, tuberculoză, ulcer ciroză hepatică etc. Diabeticul este cel puțin la început un om sănătos cu toate funcțiile psihice și somatice normale și cu aceași capacitate de muncă ca a nedibeticului cu o singură țară, absența cantitativ și calitativ a insulinei. Dacă am ptea să-i înlocuim această calitate, în raport cu nevoile organismului la un anumit moment atunci suferința sa metabolică nu ar mai exista și viața individului respectiv ar fi la fel cu a oricăruia dintre noi.

Pentru că insulina are rolul să metabolizeze glucidele, proteinele și lipidele ingerate din afară și păstrând un echilibru metabolic, să asigure, astfel pe de o parte energia iar pe de altă parte factorii plastici necesari ființei vii. Între 1921-1923 faptul că toți bolnavii insulinodependenți mureau în coma diabetică a devenit un accident datorită fie neglijenței bolnavului, fie necunoașterii existenței acestei boli. Diabeticul spre deosebire de toți ceilalți bolnavi, trebuie să cunoască cât mai multe despre tratamentul bolii sale, astfel încât să devină propriul medic.

3

Capitolul I Noţiuni de anatomie şi fiziologie a pancreasului

Pancreasul reprezintă cea de a doua glandă digestivă mare, după ficat şi este situat în cavitatea abdominală. Pancreasul este de 12-15 centimetri lungime, are formă de “J”, este moale. Acesta se află transversal, deşi puţin înclinat pe peretele abdominal posterior în spatele stomacului, peste L1-L2 ale coloanei vertebrale. Termenii: pancreas endocrin şi pancreas exocrin desemnează cele două funcţii importante ale pancreasului şi diferenţele în calea de evacuare a secreţiilor. Ţesutul exocrin secretă sucuri digestive, iar cel endocrin secretă hormoni. Ţesutul exocrin produce o substanţă numită pancreatină şi este necesară digestiei. Pancreatina conţine enzime indispensabile descompunerii proteinelor, grăsimilor dar şi a carbohidraţilor. Ţesutul endocrin (insulele Langerhans) produce hormonii care reglează secreţiile de:

insulină şi glucagonul. Numele insulelor Langerhans vine de la patologul german Paul Langerhans (1847-1888). În cursul vieţii intrauterine insulele reprezintă circa 30 % din pancreas, după naştere rămân circa 15 %, iar la vârstă adultă numai 2 %. În pancreas se găsesc circa 1-2 milioane de insule Langerhans. Acestea conţin mai multe tipuri de celule secretorii: celulele alfa (A), care secretă glucagon şi reprezintă 20%; celulele beta (B), care secretă insulină şi reprezintă 60-70%; celulele delta (D), care secretă somatostatin reprezintă 10% (acest hormon inhibă secreţia de insulină şi glucagon, asigurând un echilibru al producerii de hormoni) dar şi celulele F, care secretă polipeptidul pancreatic. Un litru de sânge conţine circa 0,75-1,2 g de glucoză dizolvată. Necesarul de energie al celulelor este asigurat de glucidele din sânge. În mod normal nivelul glicemiei este în general constant, cu mici fluctuaţii. Dacă nivelul de glucide din sânge este ridicat avem hiperglicemie şi dacă este scăzut avem hipoglicemie, cauzând grave tulburări metabolice. Insulina este primul hormon descoperit de un cercetător român, Nicolae C. Păulescu, în 1921, pentru care i-a fost acordat premiul Nobel. Insulina este un hormon proteic, care conţine 51 de aminoacizi, fiind secretată sub formă de precursori care mai apoi, prin transformări succesive rezultă insulina ce este depozitată în celulele beta (B). Efectele insulinei sunt iniţiate prin legarea de o proteină membranară receptoare care este activată. Efectele principale care apar în urma stimulării cu insulină sunt:

Membranele celulelor musculare şi membranele altor celule devin permeabile pentru glucoză, din care rezultă o pătrundere mai rapidă a glucozei în celule; Modificare la nivelul de activitate al multor enzime metabolice intracelulare, acest efect apare la circa 10-15 minute de la stimularea cu insulină; Se formează proteine noi, acest lucru se întâmplă la ore sau zile de la stimulare; Insulina mai are următoarele efecte şi asupra metabolismului electroliţilor:

Concentraţia plasmatică de K + scade prin stimularea transportului său în celulele

hepatice şi intracelulare; Facilitează transportul intracelular al fosfaţilor şi al magneziului;

În concluzie, insulina este singurul hormon hipoglicemiant şi singurul hormon care are efect anabolizant pentru metabolismele intermediare.

4

Reglarea secreţiei de insulină. Principalul reglator al secreţiei de insulină este nivelul glicemiei.La valoare normală a glicemiei a jeun (dimineaţa, înainte de servirea micului dejun), secreţia de insulină este minimă. Dacă glicemia creşte brusc la 200-300mg% şi rămâne la acest nivel, secreţia de insulină se va modifica şi ea în sens crescător în două etape:

În primele 3-5 minute valoare insulinei plasmatice va creşte de circa 10 ori mai mult datorită eliberării preformate din insulele Langerhans a insulinei; această insulinemie nu se poate menţine şi va ajunge să scadă în 5-10 minute; După aproximativ 15 minute, secreţia de insulină va creşte din nou, la o valoare mult mai mare decât cea avută anterior; de acest efect se ocupă atât insulina nou secretată cât şi cea preformată. Răspunsul insulinei la administrarea glucozei pe cale orală este mult mai mare faţă de administrarea glucozei pe cale intravenoasă. Acest lucru de întâmplă din cauza faptului că în perioadele digestive se secretă hormoni gastro-intestinali care determină creşterea secreţiei de insulină. Alţi factori care influenţează în mică măsură secreţia de insulină:

Aminoacizii, cum ar fi: lizina, arginina, fenilalamina;

Hormonii gastro-intestinali: secretina, gastrina;

Hormonii insulari: somatostatină inhibă secreţia de insulină, în timp ce glucagonul

stimulează secreţia de insulină; Alţi hormoni: progesteronul şi estrogenii cresc secreţia de insulină, cortizonul, adrenalina creşte glicemia ca răspuns la stres;

Ionii:

potasiul

şi

calciul

sunt

necesari

în

răspunsul normal al insulinei şi al

glucagonului; Obezitatea se caracterizează prin rezistenţă la insulină dar şi prin hiperinsulinemie, dar glicemia şi glucagonul sunt în limite normale. Glucagonul, hormon proteic, alcătuit din 29 de aminoacizi. Efectele sale se exercită

asupra:

Metabolismului glucidic: creşterea extragerii aminoacizilor din sânge de către

hepatocite, făcându-i astfel disponibili pentru transformarea în glucoză. Metabolismului lipidic: esenţial în cetogeneză datorită oxidării acizilor graşi.

Metabolismului proteic: provoacă efect antianabolic prin inhibarea sintezei proteice.

În cantitate foarte mare, glucagonul determină:

Creşterea secreţiei biliare; Creşterea forţei de contracţie a cordului;

Inhibarea secreţiei gastrice.

Reglarea secreţiei de glucagon. Cel mai important factor de control al secreţiei de glucagon este glicemia, astfel că în hipoglicemie, glucagonul este secretat în cantităţi maie şi determină eliberarea de glucoză hepatică în cantităţi mari, corectând astfel nivelul glicemie. Aminoacizii în concentraţii crescute stimulează secreţia de glucagon. Anumiţi hormoni intestinali, cât şi efortul fizic intens cresc secreţia de glucagon. Insulina cât şi acizii graşi circulanţi inhibă eliberarea de glucagon.

5

Capitolul II Noţiuni teoretice despre: Diabetul zaharat de tip 1

  • 2.1 Definiţie

Diabetul zaharat este o boală caracterizată prin concentraţia valorii glucozei în sânge din cauza producţiei insuficiente de insulină. Insulina, este un hormon eliminat de pancreas, care controlează cantitatea de glucoză din sânge. Băuturile şi alimentele consumate sunt separate în elemente componente (cum ar fi glucoză), de care organismul uman are nevoie pentru a funcţiona normal. Zahărurile sunt absornite în sânge și stimulează producţia de insulină. Insulina permite zaharurilor să treacă din fluxul sanguin în celule. Zaharurile, odată pătrunse în celule, sunt transformate în energie, care este stocată până când devine necesară sau este utilizată imediat. În mod normal, pe parcursul zilei, concentraţia sanguină a glucozei variază. Creşte după servirea mesei şi revine la normal în următoarele două ore. Când glicemia ajunge în limite normal, producţia de insulină scade. Glicemia variază deobicei între 70-110 miligrame per decilitru (mg⁄dL) de sânge. Persoanele în vârstă de peste 65 de ani au glicemia uşor crescută, în special după servirea mesei. Dacă nu se produce suficientă insulină pentru a transporta glucoza în celule, creşterea glicemiei din sânge şi scăderea cantităţii de glucoză din celule determină simptomele, dar şi complicaţiile caracteristice diabetului zaharat.

  • 2.2 Clasificare

Clasificarea diabetului zaharat cuprinde patru tipurile ideologice ca:

Diabetul de tip 1, insulinodependent, numit şi” diabet slab “în care celulele beta din pancreas sunt distruse complet şi nu mai secretă insulină. În absenţa insulinei şi dacă nu se adoptă un tratament, glicemia rămâne permanent ridicată. Prin urmare este obligatoriu să se dea corpului insulină prin injecţii. Acest diabet se declanşează cel mai frecvent în copilărie, înaintea vârstei de 25 de ani. Din motive încă necunoscute, organismul începe să secrete anticorpi împotriva propriilor celule Beta pacreatice şi astfel ajunge să le distrugă. Deci, diabetul de tip 1 este o boală autoimună. Studiile au arătat că alăptarea artificială, precum şi unele virusiri ar fi factorii ce determină această boală, care are şi o componentă ereditară dovedită. Mai exact, boala apare doar la subiecţii predispuşi genetic. Atunci când mecanismul de apariţie a diabetului de tip 1 nu este cunoscut spunem că diabetul este idiopatic.

Diabetul de tip 2, insulinoindependent, numit şi “diabet gras”, apare la persoanele de peste 40 de ani și este asociat aproape întotdeauna cu excesul în greutate. Acest tip apare ca urmare a secreţiei de insulină la început normală, dar nu foarte activă. Insulina este ineficientă şi în acest fel glicemia rămâne crescută.

6

Din cauza hiperglicemiei, organismul secretă mai multă insulină şi aşa apare hiperinsulinismul. Cum receptorii insulinei scad ca număr, hiperinsulinismul persistă şi aşa nici hiperglicemia nu reuşeşte să scadă; de aici a apărut termenul de insulinorezistenţă. Uneori, peste ani, la persoanele care au depăşit 70 de ani, pancreasul se epuizează, iar secreţia de insulină scade atât de mult încât se ajunge la insulina injectabilă. În acest caz, s-a ajuns la diabetul de tip 1. Diabetul gestaţional. Aproximativ 1-3% din femeile însărcinate fac diabet în timpul sarcinii. Dacă nu este descoperit şi tratat, diabetul gestaţional măreşte riscul de complicaţii medicale atât pentru mamă, cât şi pentru făt, mergând până la decesul fătului. Această afecţiune este prezentă cel mai frecvent la femei cu obezitate. Majoritatea viitoarelor mame fac diabet gestaţional pentru că nu mai pot produce suficientă insulină deoarece în ultima parte a sarcinii necesarul de insulină este crescut. Însă, de cele mai multe ori, femeile care fac diabet gestaţional dezvoltă pe parcurs, diabet de tip 2. Diabetul insipid central este absenţa hormonului diuretic care duce la producţia unei cantităţi mari de urină (poliurie). Diabetul insipid central este cauzat de obicei de scăderea în cantitate a producţiei de hormon antidiuretic, acesta fiind hormonul care reglează cantitatea de apă din organism. Uneori singurele simptome sunt senzaţia de sete intensă şi producţia de urină crescută. Persoanele care suferă de această boală pot consuma cantităţi foarte mari de lichide între 4 şi 40 de litri pe zi. În practica medicală se foloseşte de multe ori denumirea completă de diabet zaharat, nu doar diabet, pentru a-l deosebi de această boală, numită diabet insipid. Aceasta din urmă este o afecţiune destul de rară iar glicemia este normală.

Feluri de diabet de tip 1:

Prin mecanism autoimun;

Prin mecanism necunoscut sau idiopatic. Atunci când diabetul este de tip autoimun înseamnă că în sângele persoanelor afectate vor apărea o serie de anticorpi speciali. Aceştia pot apărea înaintea debutului clinic al diabetului cu luni sau ani înainte. Principalii anticorpi care pot apărea în sânge sunt următorii:

Anti transport de zinc (ZnT8Ab). Aceştia sunt prezenţi la 60-80% din persoanele cu diabet de tip 1 la debut. Sunt prezenţi la 2% din populaţia generală fără diabet. Anti insulina (IAA). Sunt prezenţi în special la vârste mai mici. Pot apărea la orice persoană care a primit insulină din exterior. Anti IA-2⁄IA-2beta (IA-2Ab). Sunt prezenţi la ‹1% din populaţia generală fără diabet. Aproape 60-70% din copiii cu diabet de tip 1 la debut îi au. Anti GAD65 (GAD65Ab). Aproape 70-80% din copii cu diabet de tip 1 la debut au prezenţi aceşti anticorpi, ei persistând apoi pentru mulţi ani. Riscul ca diabetul de tip 1 să apară este reprezentat de creşterea numărului de anticorpi în sângele persoanei aparent normală. Dacă toţi cei patru anticorpi sunt prezenţi, riscul ca în următorii opt ani să facă boala este de aproximativ 90%. Atunci când mecanismul de apariţie a diabetului nu este cunoscut se spune că diabetul este idiopatic. Există posibilitatea să fi fost un mecanism autoimun care nu a fost pus în

7

evidență la momentul testării. Cercetătorii continuă să caute răspunsuri în acest domeniu, iar în anii ce vor urma vor descoperii cu siguranţă noi infomaţii.

  • 2.3 Etiologie

Există numeroşi factori cunoscuţi printre care:

1.

Factori genetici:

 

Alte gene de la cromozomii 1, 2, 10, 11, 12, 16, 18;

Cel mai frecvent genele HLA (Human Leucocyte Antigen) DR3, DR4 de pe braţul scurt al cromozomului 6;

2.

Factori de mediu:

 

Factori

virali:

virusul

rubeolic,

retrovirusuri, enterovirusuri, rotavirusuri,virusul

variceo-zosterian; Factori materni: vârst înaintată a mamei la momentul naşterii, infecţii în timpul sarcinii, numărul de naşteri anterioare şi incompatibilitatea de grup sangvin dintre mamă şi tată; Factori care pot modifica sensibilitatea la insulină: luarea în greutate, pubertatea, alimente cu multe calorii; Factori nutriţionali: deficit de vitamina D, laptele de vacă introdus prea devreme (alăptarea la sân apară de diabetul de tip 1 prin evitarea proteinelor din laptele de vacă ce favorizează apariţia anticorpilor, dând în cele din urmă o boală autoimună), carenţă de fibre, carenţă de vitamina E; Substanţe toxice: streptozocin (este un citostatic utilizat în cancer, în special cel de pancreas), vacor (este utilizat ca şi otravă pentru şoareci); Stresul psihic;

Obezitatea;

Unele boli endocrine cum ar fi: sindromul Cushing (este creşterea nivelului de corticosteroizi, determinată de producţia exagerată la nivelul glandelor suprarenale), acromegalia (este hiperproducţia de hormon de creştere care conduce la o creştere excesivă), hipertiroidism (este hiperreactivitatea tiroidei, care creşte concentraţiile hormonilor tiroidieni şi accelerează funcţiile vitale ale organismului).

  • 2.4 Tablou clinic

Primele semne sunt determinate de efectele hiperglicemiei. Când glicemia este crescută peste 160-180mg⁄dL, începe eliminarea de glucoză în urină. Dacă cantitatea de glucoză din sânge creşte şi mai mult, rinichii vor excreta cantităţi suplimentare de apă pentru a dilua glucoză. Din cauza eliminării unui volum urinar mare, persoanele care suferă de diabet urinează frecvent (poliurie). Prin faptul că persoana elimină foarte mult, acest lucru conduce la sete intensă (polidipsie). Din cauza pierderilor calorice pe cale urinară, persoanele afectate suferă de o scădere ponderală semnificativă. Pentru a compensa această pierdere, apetitul indivizilor creşte. Alte simptome: tulburări de vedere, somnolenţă, greaţă şi reducerea rezistenţei la efort.

8

Simptomele debutează adeseori brusc, cu intensitate mare. Se poate instala foarte rapid o stare numită cetoacidoză diabetică. Din cauza lipsei de insulină, majoritatea celulelor din organism nu pot folosi glucoza din sânge. Pentru a supravieţui, celulele încep să folosească un mecanism secundar pentru a produce energie. Celulele adipoase încep să metabolizeze grăsimile, ceea ce duce la producţia unor compuşi denumiţi cetone. Cetonele sunt o sursă de energie celulară care determină acidifierea sângelui (cetoacidoză). Semnele şi simptomele iniţiale ale cetoacidozei diabetice includ senzaţia de sete intensă şi eliminarea unui volum urinar mare, scădere ponderală, greaţă, vomă, oboseală şi la copii: dureri abdominale. Respiraţia devine rapidă şi profundă pentru că organismul încearcă să corecteze acidoza sanguină. Acidoza este creşterea în surplus a acidităţii sângelui, determinată de acumularea substanţelor acide în sânge sau pierderi sanguine de bicarbonat (acidoză metabolică) sau de acumulare a dioxidului de carbon în sânge, cauzată de afectare funcţiei pulmonare sau diminuarea mişcărilor respiratorii. Cantitatea de acizi din organism creşte în urma ingerării unei substanţe acide. Semnele unei persoane cu acidoză metabolică sunt: greaţă, vomă, oboseală. Aerul expirat are miros de acetonă. În lipsa tratamentului, cetoacidoza diabetică poate evolua de la comă până la deces. În cazuri netratate sau tratate necorespunzător pot apărea tulburări metabolice importante manifestate prin:

Tegumente uscate;

Hiperpnee; Dureri abdominale; Greţuri şi vărsături:

În stări comatoase apar următoarele:

Ochi înfundaţi în orbite;

Respiraţie amplă de tip Kussmaul;

Puls rapid;

Abdomen rigid;

TA prăbuşită.

Tablou paraclinic :

Glicozurie;

Hiperglicemie;

Insulină serică la început normală, apoi creşte ca în final să scadă;

Test de toleranţă la glucoză normal.

2.5 Prognostic

Incidenţa diabetului a început să” explodeze “, de câţiva ani. În 2011, în lume, mai mult de 120 de milioane de persoane suferă de diabet, iar acest număr se va dubla în următorii 25 de ani după cum explică OMS. Acest număr va creşte datorită:

Obiceiuri alimentare nesănătoase;

9

Îmbătrânirea populaţiei; Sedentarism. Anual în România, 4-6 copii din 100000 fac diabet de tip 1. În Franţa 0,5 milioane de persoane (0,8% din populaţie) sunt afectate de diabetul insulinodependent. În Finlanda, anual 60 de copii din 100000 fac diabet de tip 1, în timp ce în China doar 1 copil la 100000. Riscul de a face diabet zaharat de tip 1 pe tot parcursul vieţii este de 1%. Din 100 de nou-născuţi, unul va face diabet zaharat pe parcursul vieţii, inclusiv la vârsta de peste 80 de ani.

În cazurile de diabet de tip 1 nou descoperite, 80% din acestea sunt fără nicio rudă de

gradul 1 cunoscută cu diabet. Riscul de deces diabetului insuluinodependent.

este de

circa 5

ori mai mare în prezenţa

  • 2.6 Diagnostic

Diagnosticul de diabet se stabileşte prin depistarea concentraşiei crescute din sânge a glucozei. Verificarea anuală este foarte importantă la persoanele care suferă de acestă boală, în special la persoanele în vârstă. Pentru a măsura glicemia, se va recolta o monstră de sânge după ce persoană a întrerupt alimentaţia timp de 12 ore. Este posibilă şi recoltarea de sânge după ce a mâncat. După masă, este normal ca glicemia să fie crescută, însă valoarea acesteia nu trebuie să fie prea mare. Dacă persoana a întrerupt alimentaţia timp de 12 ore, i s-a recoltat sânge, glicemia nu trebuie să fie mai mare de 126 mg⁄dl. Chiar şi după masă, glicemia nu trebuie să depăşească 200 mg⁄dl.

Pe lângă concentraţia de glucoză din sânge, medicii măsoară şi nivelul proteinei sanguine, numită şi hemoglobina A1c sau hemoglobina glicozilată. Analiza aceasta este utilă pentru a putea pune diagnosticul la adulţii la care glucoza sanguină este uşor crescută. Deseori, la femeile însărcinate, care prezintă manifestări de diabet gestaţional se poate efectua un alt test, numit testul de toleranţă la glucoză. Acesta se mai efectuează şi la persoanele în vârstă care au semn de diabet, dar la care glicemia după repaus alimentar este normală. Acest test se foloseşte la identificarea diabetului. Procedura constă în repaus alimentar, apoi este urmat de recoltarea unei monstre de sânge pentru a se determina glicemia. Persoana vă trebuii sa ingere o substanţă specială care conţine o cantitate de glucoză. Ulterior se recoltează iar sânge de mai multe ori în 2-3 ore pentru a se determina glicemia şi pentru a se observa dacă aceasta creşte anormal de mult.

  • 2.7 Diagnostic diferenţial

În diabetul de tip 1, celulele pacreatice care secretă insulina sunt distruse de propriul organism, astfel pancreasul produce prea puţină insulină sau nu secretă deloc. În acest caz celulele nu pot absorbi glucoza din sânge, iar nivelul glicemiei va creşte. Simptomatologia diabetului de tip 1:

Sete intensă (polidipsie);

Eliminare în cantităţi mari de urină (poliurie);

Creşterea senzaţiei de foame (polifagie);

Pierdere în greutate;

10

Oboseală. Diabetul de tip 2 în care pancreasul secretă o cantitate scăzută de insulină, aici existând şi un defect de utilizare a insulinei care este numit şi insulino-rezistenţă din cauza căreia nivelul glucozei în sânge este mereu ridicat. Simptomatologia diabetului de tip 2:

Sete exagerată (polidipsie); Cantitate de urină eliminată mare (poliurie); Infecţii frecvente; Înţepături sau furnicături ale membrelor; Întârzieri în vindecarea rănilor; Tulburări de vedere. Diabetul gestaţional apare atunci când organismul femeilor nu mai poate produce suficientă insulină pentru că în ultima perioadă a naşterii necesarul de insulină este crescut. Însă multe femei care fac diabet gestaţional, pe măsură ce avansează în vârstă dezvoltă diabet de tip 2. Diagnosticul se face pe baza analizelor din plasma venoasă:

Glicemia a jeun, adică pe nemâncate care este ≥126 mg⁄dl; Glicemia în timpul zilei care este ≥200 mg⁄dl. Analizele trebuie să fie repetate în zile diferite pentru a confirma rezultatele.

2.8 Evoluţia

Evoluţia până la diagnosticarea cu diabet zaharat de tip 1 este întinsă pe parcursul mai multor ani. Viitorul pacient cu diabet se naşte de cele mai multe ori sănătos, dar moşteneşte de la părinţi, bunici şi străbunici genele care duc la dezvoltarea diabetului. De-a lungul vieţii intervin factorii de mediu (virusurile), factorii de alimentaţie, factorii care modifică sensibilitatea la insulină (pubertatea, câştigul în greutate), substanţele toxice, stresul psihic. Aceşti factori de mediu sunt cei care declanşeză la nivelul organismului un proces prin care propriu sistem imunitar distruge celulele beta producătoare de insulină din pancreas. Sistemul de apărare al omului împotriva substanţelor străine (virusuri, paraziţi, bacterii) pe care, în mod normal, îi îndepărtează se numeşte sistem imunitar. În plus, sistemul imunitar, mai distruge şi structuri proprii care prezintă modificări anormale cum ar fi: celule rumonale, celule moarte, celule cu defecte. Pătrunderea în organism a substanţei străine declanşează producerea unor anticorpi, care neutalizează sau distruge antigenele (substanţele străine). Anticorpii sunt produşi de globulele albe (leucocitele), acestea sunt principalele celule care participă la apărarea organismului. Din aceste celule fac parte: neutrofilele, macrofagele care înglobează purtătorii de antigene şi limfocitele care sunt de două feluri: T şi B, cele din urmă sunt cele care produc anticorpii. În diabetul zaharat de tip 1, sistemul imunitar confundă celulele beta care produc insulină si în pancreas, cu ceva străin organismului şi declanşează un proces de distrugere a lor numit şi proces autoimun, adică împotriva unor structuri din propriul organism.

11

Predispoziţia genetică s-ar materializa prin eliminarea în sânge a unor limfocite T autoreactive, care nu sunt capabile să recunoască elementele celulelor beta pancreatice ca fiind din organism, astfel devenind antigene. Odată început procesul distructiv autoimun, macrofagele vor elibera substanţe care distrug celulele beta pancreatice şi aşa limfocitele B vor elibera autoanticorpii. La 70-80% din persoanele care vor suferii de diabet sau la cei care sunt la începutul bolii, pot exista în sânge autoanticorpii: ICA (Islet Cell Antibodies), GAD 65, IA-2, ZnT8. Celulele beta pancreatice sunt distruse de celulele numite limfocite T citotoxice. Aceste limfocite T citotoxice fac parte din sistemul nostru imunitar. Ceva se întâmplă şi brusc limfocitele T citotoxice uită că celulele beta pancreatice fac parte din organism, astfel că ajung să creadă că defapt celulele beta pancreatice sunt un invadator al organismului, o bacterie ucigaşă. Există şi nişte anticorpi îndreptaţi împotriva celulelor beta (anticorpi antiinsulari, anti-GAD), dar s-a dovedit clar că aceştia nu le fac absolut nimic celulelor beta, ci sunt doar nişte martori a-l luptei duse între celulele T citotoxice şi noul inamic, celulele beta pancreatice. Riscul de a face diabet de tip 1 în toată viaţa este de 0,4% în populaţia generală, însă creşte la 6% dacă există în familie o rudă de gradul 1 care are diabet de tip 1. Cel mai mare risc de a suferi de diabet îl are sora⁄fratele geamăn (a) al unui pacient cu diabet de tip 1, asta dacă au fost gemeni de tip monozigot (s-au format din aceaşi celulă ou), riscul este de 50-

70%.

Pe măsură ce celulele beta pancreatice sunt distruse, în organism apar multe modificări datorate lipsei de insulină, aceasta având rol de a introduce glucoza în celule pentru a produce energie. În lipsa insulinei, glucoza nu poate pătrunde în celule şi se va acumula în sânge, aşa apare hiperglicemia. Excesul de glucoză se va elimina pe la nivelul rinichilor, cauzând eliminarea apei din organism; astfel că elimină o cantitate mare de apă prin urină (3-15 L⁄zi) şi aşa apare şi senuaţia permanentă de sete. Alte semne care apar datorită pierderii în cantitate crescută de lichide şi electroliţi sunt: crampele care afecteză membrele inferioare; astenia fizică şi psihică; dar şi scăderea ponderală relativ rapidă în ciuda consumului crescut de alimente tot din cauza lipsei insulinei din organism. Organismul pentru a produce energie, nemaiputând utiliza glucoză, va folosi grăsimile din depozitele adipoase. Prin utilizarea acestor depozite pentru a fabrica energie, se produc substanţe numite cetone, care se acumuleză şi acidifică sângele (cetoacidoză) în organism. Cetoacidoza se manifestă pe respiraţie profundă, cu un miros specific, de mere fermentate cauzată prin acumularea acetonei; scăderea poftei de mâncare; vărsături; greţuri; dureri abdominale ajungându-se până la pierderea cunoştinţei, adică comă diabetică. În concluzie, este de preferat ca această descoperire a bolii să se facă cât mai din timp pentru că modificările suferite de organism să fie minime şi cu cât mai puţine complicaţii. Boala începe să se facă simţită atunci când celulele secretoare de insulină de la nivelurile pancreasului încep să fie distruse. Acest proces de distrucţie are o evoluţie fie lentă fie rapidă astfel că până în momentul creşterii glucozei în sânge peste limitele normale poate să treacă de la luni până la ani de zile. Atunci când din totalul de celule beta pancreatice care secretă insulina au mai rămas doar 10-20%, se instalează simptomele. Intervalul între alterarea glicemiei a jeun şi apariţia simptomelor este de regulă de 1-2 ani.

12

Perioada de la începutul semnelor până la momentul în care este diagnosticată boala este foarte scurtă, de aproximativ 3 săptămâni, însă boala începe cu mult timp în urmă (luni-ani).

2.9 Complicaţii

Persoanele cu diabet pot prezenta, pe termen lung, numeroase complicaţii severe. Unele complicaţii pot debuta în primele luni de la instalarea diabetului, însă majoritatea apar numai după câţiva ani. Cu cât este mai controlată valoarea glicemiei în sânge, cu atât riscul apariţiei complicaţiilor se reduce. Aceste complicaţii pot fi de două feluri: acute şi cronice. Complicaţiile acute:

Hipoglicemia şi coma hipoglicemică; Coma diabetică cetoacidozică; Coma diabetică hiperosmolară. Hipoglicemia este determinată de un nivel scăzut al glicemiei în sânge (sub 50 mg⁄dl). Pot fi hipoglicemii uşoare sau medii şi severe. Hipoglicemia uşoară sau medie se caracterizează prin păstrarea stării de conştienţă, iar cea severă, numită şi comă hipoglicemică, definită prin pierderea stării de conştienţă şi incapacitatea pacientului de a acţiona coerent pentru a ieşi din hipoglicemie, pentru care este necesară intervenţia unei alte persoane. Cauzele comei hipoglicemice:

Aport glucidic scăzut; Supradozarea de insulină; Efort muscular crescut; Consum de alcool. Simptomatologia hipoglicemiei: tulburări de memorie; scăderea capacităţii de concentrare; scăderea vitezei de gândire; modificări ale dispoziţiei generale (tristeţe, melancolie, agitaţie). Care pot evolua până la alterarea stării de conştienţă, convulsii şi comă. Alte simptome: palpitaţii, tremurături ale mâinii, anxietate, transpiraţii reci, foame şi furnicături. Semnele hipoglicemiei: paloarea pielii, diaforeza, puls rapid şi puternic, creşterea tensiunii arteriale, pupile mărite. Un mod caracteristic este că simptomele dispar rapid la administrarea zahărului. Tratamentul hipoglicemiei uşoare şi medii se face prin ridicarea nivelului glicemie prin a mânca ceva dulce, iar în hipoglicemiile severe şi profunde, medicii administreză glucoză pe cale intravenoasă pentru a prevenii leziunile cerebrale. Persoanele predispuse la hipoglicemie severă trebuie să aibe în permanenţă glucagon, care se administrează injectabil şi aduce glicemia valori suficient de mari în decurs de 5-15 minute.

Coma diabetică cetoacidozică este o stare foarte gravă, ce poate pune în pericol viaţa bolnavului. Tulburările metabolice sunt atât de afectate, încât această comă poate fi considerată o “furtună metabolică “. De aceea, ea reprezintă o urgenţă medicală majoră, iar tratamentul trebuie început numai decât.

13

Simptomatologie şi semne: aspect general modificat cu facies palid sau chiar vultuos; semne de deshidratare: limbă uscată, tegumente uscate; dispnee Kussmaul impresionantă prin frecvenţa şi amplitudinea respiraţiilor; semne digestive severe: greţuri, vărsături, dureri abdominale intense; semne neurologice: astenie accentuată, dezorientare şi somnolenţă. Bolnavul este inert şi flasc, cu sau fără pierderea conştienţei. Tratamentul este alcătuit de insulină; soluţii perfuzabile; soluţii electrolitice; bicarbonat de Na (soluşie 14‰ sau 8,4%); dietă anticetogenă.

Coma diabetică hiperosmolară apare la pacienţi în vârstă, de cele mai multe ori cu diabet zaharat de tip 2 necunoscut până atunci, cu factori ca infecţii diverse sau chiar infarct miocardic acut. Pacienţii au tabloul unei deshidratări foarte importante fără acidoză (respiraţia Kussmaul lipseşte) dar şi fără corpii cetonici în urină. Prognosticul este foarte grav, de cele mai multe ori decesul se produce în peste 50% dintre cazuri. Tratamentul este acelaşi ca şi la coma diabetică cetoacidozică: insulină; soluţii perfuzabile (NaCl 9‰, glucoză 5-10%); soluţii electrolitice; bicarbonat de Na. Complicaţii cronice:

Afectarea vaselor mari (complicaţii macrovasculare) Artere coronare: angină pectorală, atac de cord, insuficienţă cardiacă; Artere carotide
Afectarea vaselor mari (complicaţii macrovasculare)
Artere coronare: angină pectorală, atac de cord, insuficienţă cardiacă;
Artere carotide şi cerebrale: AVC, tulburări de vedere;
Artere periferice mari: durere la mers, ulceraţii şi cangrene ale membrelor inferioare.
Afectarea vaselor mici (complicaţii microvasculare)
Afectarea rinichiului (nefropatie): sindrom nefrotic, pierderea de albumină prin urină,
insuficienţă renală acută⁄cronică;
Afectarea ochiului: retinopatie, cataractă, glaucom;
Afectarea nervilor (neuropatie): afectarea nervilor periferici, pierderea masei
musculare, neuropatia autoimună, paralizia nervilor cranieni;
Afectarea pielii: pioderma gangrenosum, necrobioza, infecţii fungice;
Afectarea articulaţiilor: picior Charcot;
Afectarea gingiilor şi a danturii;
Afectarea funcţiei sexuale;
Afectarea sistemului digestiv: neuropatia autonomă.
Neuropatia diabetică
Persoanele care suferă de hiperglicemie pentru o perioadă lungă de timp, apoi dezolta
neuropatie diabetică. Aceasta este o leziune la nivelul nervilor cauzată de diabet. Persoanele
care pot dezvolta această boală sunt persoanele cu hiperglicemie pentru o perioadă
îndelungată, persoanele cu hipertensiune, persoanele supraponderale şi cele cu dislipidemie
(trigliceride mari).

14

Iniţial bolnavul poate să fie asimptomatic, dar în timp semnele şi simptomele apar:

durere, amorţeală sau furnicături ale membrelor inferioare. Afectarea nervilor are loc la toate nivelurile: sistemul digestiv, sistemul cardiovascular, sistemul vizual, organele sexuale etc.

Riscul mare de a face neuropatie diabetică apare la persoanele în vârstă, care au diabet de mulţi ani (peste 10 ani).

Alţi factori care duc la neuropatie diabetică sunt: stilul de viaţă (consumul de alcool, fumatul, activitatea fizică), factorii metabolici (dislipidemie, hipertensiune), factori genetici, factori vasculari (lezarea vaselor sanguine), factori inflamatori. Simptomele diferă în funcţie de nervul afectat. La început simptomele pot lipsii sau pot trece neobservate, dar cu trecerea anilor, nervul afectat se poate agrava, iar simptomele se accentuează. Cele mai frecvente semne şi simptome ale neuropatiei diabetice sunt:

Sistemul digestiv: greaţă, vărsături, diaree, balonare, constipaţie;

La nivelul membrelor: amorţeală, arsură, înţepături, durere, scăderea sensibilităţii,

contracţii musculare; Sistemul cardio-vascular: hipotensiune ortostatică;

Probleme sexuale: uscăciunea vaginului, disfuncţie erectilă;

Sistemul renal: probleme la urinat. Clasificarea neuropatiei diabetice:

Neuropatie diabetică periferică: afectarea extremităţilor, mebrenele superioare şi în special cele inferioare (ex: picior, deget, mână); Neuropatia diabetică autonomică: afectarea organelor interne (inimă, sistem digestiv, organe sexuale, tract urinar, ochii, plămânii) Neuropatia diabetică proximală; Neuropatia focală: afectarea unu nerv sau unui grup de nervi dintr-o zonă (ochii, urechile, pelvis, muşchii faciali, coapse, torace, abdomene). Neuropatia diabetică periferică sau neuropatia diabetică senzorio-motorie sau simetrică. Sunt afectate în special membrele inferioare şi cele superioare. Persoanele care suferă de acestă boală prezintă: senzaţie de amorţeală, scăderea sinsibilităţii termice şi dureroase şi mai târziu şi a celei tactile, furnicături, arsură, înţepături, durere ascuţită, crampe. Toate aceste simptome sunt simetrice, adică afectează ambele membre drept şi stâng în egală măsură. Mai pot apărea şi slăbiciunea musculară dar şi diminuarea sau chiar pierderea reflexelor osteotendinoase, în special la călcâi ducând astfel la deformarea degetelor piciorului denumite şi "degete ciocan"sau chiar "picior Charcot".

Neuropatia autonomică reprezintă afectarea nevilor care se ocupă cu organele interne, tensiunea arterială dar şi chiar la nivelul glicemie. În mod normal, atunci când glicemia ajunge sub nivelul normal, organismul nostru ar trebui să ne avertizeze prin nişte semnale cum are fi: tremurături, palpitaţii, transpiraţie. Însă la persoanele care suferă de neuropatie autonomică, aceste semne dispar, iar persoana nu mai este avertizată.

15

Neuropatia proximală mai este numită şi neuropatia lombo-sacrată sau femurală sau amiotrofie. Acesta debutează foarte frecvent cu durere ale coapselor, şoldurilor, feselor şi debutează pe o singură parte a corpului. Neuropatia focală reprezintă afectarea unui nerv sau a unui grup de nervi cu debut brusc, apare cu o durere atroce şi se manifestă cel mai frecvent la persoanele în vârstă ce au diabet zaharat de mult timp. Pacienţii pot prezenta: incapacitatea de a focusa ochii, durere retrooculară, vedere dublă, paralizia periferică a unei părţi din faţă (paralizia Bell), derere retrosternală. Tratamentul cel mai bun în cazul acestei boli este prevenirea progresivă a leziunii nervoase din momentul în care acesta a fost diagnosticat. Tratamentul care se poate administra este contra durerii apărute: anticonvulsivele, antidepresivele, antiinflamatoarele. Picior diabetic este termenul care cuprinde un spectru larg de afecţiuni ale piciorului la bolnavii cu diabet zaharat. Persoanele cu diabet zaharat care au pentru o perioadă lungă hiperglicemie, sunt predispuse a face complicaţii. La membrele inferioare se produc leziuni ale nervilor şi ale vaselor deoarece valorile glicemice sunt mari. Acestea duc într-un final la pierderea sensibilităţii la început doar termice şi dureroase iar apoi şi pierderea de echilibru. Astfel, persoana afectată îşi pierde un mecanism de apărare împotriva traumelor, iar un traumatism minor trece neobservat şi aşa se poate infecta. Dacă infecţia ajunge la os, atunci este necesară amputaţia. Indiferent de tipul de diabet de care o persoană suferă, este necesar ca examinarea piciorului diabetic să fie inclus în examenul clinic general. În ceea ce priveşte persoanele cu diabet zaharat, recomandările clinice actuale includ şi examinarea completă a piciorului, de cel puţin o dată pe an, pentru a identifica persoanele cu acest risc. Persoanele care au unul sau mai mulţi factori de risc (cu istoric de complicaţii atât macro cât şi microvasculare sau chiar de amputaţie), trebuie să fie examinate mult mai des pentru a identifica factorii suplimentari de risc. Vor fi urmărite: analiza pielii, a unghiilor, a părului, structura musculo-scheletică, statusul muscular şi sensibilitatea. De asemenea se va examina şi încălţămintea pentru a depista eventualele urme de sânge, unele obiecte străine dar şi cât de comodă și potrivită este acesta. Atunci când se examinează piciorul se începe cu examinarea spaţiului dintre degete, pe urmă urmează degetele până la nivelul călcâiului. Se vă urmări prezenţa leziunilor, a fisurilor, a calusului, a ulcerelor, a zonelor iritate, a zonelor roşii, mai calde decât alte zone vecine, pielea uscată sau chiar pielea excesiv de umedă. Deformările musculo-scheletice pot apărea în neuropatia diabetică motorie. Muşchiul slăbeşte, îşi pierde funcţia, deformarea degetelor piciorului (degete gheară, halux valgus, degete ciocan) iar, în cele din urmă apare o deformare a întregului picior, acesta poată numele de "piciorul Charcot". El prezintă deformări osoase, este umflat, este cald. Persoanele care au risc de a face complicaţii ale piciorului sunt cele care au sensibilitatea pierdută, deformări, absenţa pulsului la pedioasă, istoric de amputaţii sau ulceraţii.

2.10 Tratamentul diabetului

16

Tratamentul constă în regim alimentar, activitate fizică, educaţie, dar şi medicamente. Scopul tratamentului diabetic este de a menţine glicemia în valori normale cât mai mult timp. Tratamentul hipertensiunii arteriale cât şi a hipercolesterolemiei poate preveni unele complicaţii ale bolii, se face prin administrarea zilnică de aspirină în cantităţi mici. Persoanele cu diabet ar trebui să poarte cu ei o braţară medicală care să atragă atenţia asupra prezenţei acestei boli. Cu ajutorul acestor informaţii, iniţierea tratamentului ar fi mai rapidă în special în traumatisme sau alterarea stării mentale. Persoanele cu diabet de tip 1 care reuşesc să îşi menţină greutatea corporală normală pot necesita numai doze foarte mici de insulină. Pentru a menţine glicemia în valori scăzute este destul de complicat. Încercarea de a reduce concentraţia sanguină a glucozei poate produce scăderea accentuată a glicemie. Hipoglicemia trebuie tratată de urgentă prin administrarea de glucoză pentru a preveni leziunile permanente şi pentru a ameliora simptomele. Cu toate că orice fel de glucide este potrivit, de preferat este glucoza pentru că acţionează mai rapid decât zahărul de masă. Multe dintre persoanele cu diabet au la ele tablete cu glucoză, ori recipiente cu glucoză dizolvată. Alte opţiuni: apă cu zahăr, suc de fructe, fructe, sau prăjituri, dar în situaţiile mai grave glucoza trebuie administrată intravenos. Alt tratament împotriva hipoglicemiei se face prin administrarea de glucagon, acesta se poate administra intramuscular şi în numai câteva minute induce eliberarea unei cantităţi de glucoză.

Cetoacidoza diabetică este şi ea tot o urgenţă medicală, pentru că poate cauza comă şi chiar şi deces. Este necesară spitalizarea şi se administrează intravenos cantităţi mari de lichide şi electroliţi (sodiu, potasiu, clor şi fosfat), pentru a înlocui pierderile mari prin urină. De obicei insulina se administrează intravenos pentru a avea efecte rapide iar doza va fi reglată mai uşor. La fiecare 2 ore se măsoară glucoză, cetonele dar şi electroliţii, precum şi aciditatea sanguină. Tratamentul comei hiperosmolare hiperglicemiene non-acetotice este foarte asemănător cu cel al cetoacidozei diabetice. Pierderile lichediene trebuiesc înlocuite iar glicemia trebuie redusă treptat. Concentraţia sanguină a glucozei este mai uşor de controlat, iar aciditatea sanguină nu creşte aşa de mult.

Tratamentul de substituţie cu insulină.

Persoanele cu diabet de tip 1 sunt dependente de tratamentul cu insulină, iar persoanele cu diabet de tip 2 beneficiază în urma administrării acestui hormon. În mod normal, insulina se administrează pe cale injectabilă; în prezent pe cale orală nu se poate administra deoarece este distrusă în stomac. Insulina se injectează subcutanat în ţesutul adipos de la nivelul braţului, coapsei sau peretelui abdominal. Injecţiilr nu produc durere deoarece se folosesc ace foarte scurte şi subţiri. Persoanele care nu preferă acele se pot utiliza dispozitive cu ajutorul unei pompe cu aer care introduce insulina sub piele. O altă modalitate mult mai uşoară de a transporta insulina este cu ajutorul creionului insulinic, acesta este util pentru persoanele care trebuie să îşi facă mai multe doze pe zi. Un alt dipozitiv este chiar pompa de insulină care introduce încontinuu insulină în organism dintr-un rezervor special printr-un ac. Există trei forme de insulină, fiecare având o viteză de începere a efectului, dar şi o durată de acţiune. Insulina rapidă, este insulina obişnuită, acţionează cel mai rapid şi în cel

17

mai scurt timp. Insulina lispro, este o insulină obişnuită şi este deobicei folosită la persoanele care îşi administrează mai multe doze pe zi, fiind injectată cu 15- 20 de minute înainte de masă sau după masă. Activitatea maximă este în 2-4 ore, iar efectul durează 6-8 ore. Insulina cu acţiune intermediară (cum ar fi suspensia de insulină-zinc) începe să acţioneze în 1-3 ore, atinge activitatea maximă la 6-10 ore, iar acţiunea ei durează 18-26 de ore. Insulina cu durată lungă are efect foarte redus de circa 6 ore, însă are timp de acoperire de 28-36 de ore. Preparate cu insulină trebuie ţinute la loc răcoros. Alegerea tipului de insulină trebuie făcut în funcţie de:

Cât de variate sunt activităţiile fizice ale persoanei;

Cât este de dispus să îşi monitorizeze glicemie şi să regleze insulina;

Cât este de stabilă glicemia în timpul zilei.;

Cât este de capabilă persoana de a învăţa şi înţelege boala. Cel mai simplu regim este prin administrarea de insulină cu acţiune intermediară, zilnic:

o administrare dimineaţa şi una înainte de culcare. Unele persoane, în special cele în vârstă îşi administrează aceaşi doză zilnic; altele îşi regleză în funcţie de dietă, gradul de activitate dar şi de modul cum ştie că variază glicemia. Cu trecerea timpului, unele persoane dobândesc rezistenţă la insulină, doarece insulina introdusă în organism nu este că cea pusă de organism, şi aşa că vor apărea anticorpi împotriva ei. Persoana respectivă va fi nevoită să ia doze foarte mari de insulină. Uneori injecţiile cu insulină afectează tegumentele şi ţesuturile subiacente, prin producerea de reacţii alergice care determină durere, roşeaţă, prurit în jurul locului de elecţie. Mai frecvent, injecţiile formează depozite de lipide, încât pielea devine proeminentă sau chiar distrug ţesutul adipos. Pentru a evita este complicaţii majoritatea pesoanelor îşi schimbă des locurile de elecţie.

Monitorizarea tratamentului

Cel mai important în tratamentul glicemiei este monitorizarea tratamentului. Diabeticii îşi pot modifica dieta, activitatea fizică şi tratamentul pentru a reuşi să controleze nivelul glicemiei din sânge. Nu se recomandă să se aştepte până apar simptome ca hipoglicemia sau hiperglicemia deorece provoacă complicaţii mari. Factorii care influenţează glicemia: activitatea fizică, dieta, stările de boală, stresul, medicamentele, dar şi momentul zilei. Consumul mare de carbohidraţi creşte glicemia. Activitatea fizică scade glicemia, astfel este necesar consumul unor cantităţi mari de zaharuri. Stresul emoţional, medicamentele, dar şi infecţiile cresc nivelul sanguin al glicemiei. Glicemia crescută dimineaţa este datorată eliberării normale de hormon (hormoni de creştere şi corticosteroizi), numit şi "fenomenul zorilor". Nivelul sanguin al glucozei poate fi măsurat foarte uşor oriunde. Dispozitivele pentru monitorizarea glicemiei necesită o picătură de sânge obişnuit prin înţeparea vârfului degetului cu un ac. Acul poate fi introdus manual, ori cu ajutorul unui dispozitiv cu arc, cu ajutorul căruia pielea este perforată repede şi uşor. Apoi, picătura este pusă pe o bandă cu reactiv. Aparatul citeşte şi prezintă rezultatul pe un ecran digital. Există aparate noi care pot citi glicemia fără a perfora piele, pentru că nu este necesară o monstră de sânge. Aceste dispozitive pot măsura nivelul sanguin al glucozei la fiecare 15

18

minute. Însă acest aparat are nişte dezavantaje cum ar fi: calibrarea periodică cu ajutorul unei analize sanguine, dimensiuni mari, dar şi iritarea pielii. Examinarea urinii nu este o modalitate tocmai adecvată pentru a monitoriza tratamentul deoarece analizele de urină pot fi înşelătoare pentru că glucoza din urină nu poate să arate glicemia curentă. Medicii monitorizează tratamentul cu ajutorul hemoglobinei A1c. Când glicemia este crescută, la nivelul hemoglobinei se produc alterări. Aceste modificări sunt direct proporţionate cu glicemia pe perioade lungi de timp. Valoare normală pentru hemoglobina A1c este sub 7%. Concentraţia de 9% indică un control inadecvat al bolii, iar concentraţia de peste 12% înseamnă că tratamentul este ineficace. Majoritatea medicilor specialişti recomandă verificarea hemoglobinei A1c la fiecare 3-6 luni.

Tratamente experimentale:

Există tratamente experimentale foarte promiţătoare cum ar fi transplantul unor celule care produc insulină. Procedura aceasta nu se face de rutină pentru că este necesar să se administreze medicamente inunosupresoare care previn rejecţia transplantului.

Capitolul III Rolul asistenţei medicale în îngrijirea pacientului cu diabet zaharat de tip 1 şi picior diabetic

3.1 Rolul asistenţei medicale în internarea pacientului cu diabet zaharat

Internarea în spital este un eveniment important în viaţa pacientului pentru că se desparte de mediul său obişnuit şi, în stare de infirmitate sau semiinfirmitate, este nevoit să recurgă la ajutorul unor oameni străini. Internarea în spital se face pe baza biletelor de internare emise de policlinică cabinete medicale particulare sau dispensare medicale. Pacienții internaţi sunt înscrişi în biroul serviciului de primire în registru de internări, aici se completează foaia de observaţie clinică şi datele de identificare. Asistenta medicală va ajuta întotdeauna pacientul să se dezbrace, indiferent de boala lui. Păstrarea hainelor se face indiferent de starea lor, iar după spălarea lor se vor duce în magazie. Asistenta medicală va ajuta pacientul să se îmbrace cu pijama şi să se încalţe cu ciorapi şi papuci. Pacientul va fi dirijat spre secţia indicată de serviciu de primire, după caracterul bolii. Asistenta medicală duce pacientul în salon, unde va primi şi patul lui.

3.2 Rolul asistenţei medicale în pregătirea pacientului pentru intervenţie chirurgicală

Asistenta medicală trebuie să îngrijijească pacientul înainte de intervenţia chirurgicală în funcţie de starea generală dar şi de timpul avut la dispoziţie până la momentul operaţiei. O bună pregătirea a pacientului îmbunătăţeşte prognosticul intevenţiei şi reduce şi mortalitatea intra- şi postoperatorie.

19

În pregătirea generală, rolul asistenţei medicale este de a menaja pacientul de traumatisme psihice, dar şi de lămurire asupra felului cum va decurge operaţia; asistenta medicală îi explorează capacităţiile de apărare a organismului, dar şi a gradului de reactivitate şi de rezistenţă faţă de şocul operator; asistenta medicală îi întăreşte rezistenţa organismului prin echilibrarea hidroelectrolitică, normalizarea proteinemiei, dar şi vitaminizarea; asistenta medicală pregăteşte pacientul în vederea introducerii lui în sala de operaţie. Înaintea intervenţiei chirurgicale, pacientul trebuie ferit de traumatisme psihice. Asistenta medicală îi va înlătura frica de intervenţie, deoarece aceasta scade rezistenţa organismului faţă de şocul operator. Pentru a corecta acest neajuns, asistenta medicală va recurge la regimul de protecţie prin înlăturarea factorilor care au o influenţă negativă asupra analizorilor prin înlăturarea neliniştii, suferinţei psihice, senzaţiei de durere, dar şi prin prelungirea somnului, alimentarea corespunzătoare, asigurarea repausului pasiv şi activ. Asistenta trebuie să plaseze pacientul într-un salon unde sunt internaţi bolnavi cu aceeaşi afecţiune, pentru a se putea consulta cu ei în legătură cu operaţia. Asistenta medicală va trebuie să convingă pacientul că este bine îngrijit şi că este în siguranţă, acest lucru îl linişteşte pe pacient şi îl face să accepte cu mare încredere intervenţia. Asistenta are sarcina de a recolta sânge pentru a efectua examenul complet de urină, timpul de sângerare şi coagulare, grupa sanguină, hemograma completă, dar şi de a măsura tensiunea arterială şi de a asigura trimiterea pacientului la radiografie. Asistenta va recolta sânge pentru determinarea glicemiei, ureei şi creatininei sanguine şi va efectua şi electrocardiograma. Rezultatele analizelor se vor nota în foaia de observaţie pentru a putea fi urmărite de medicul operator. Asistenta medicală asigură alimentaţie adecvată pacientului prin respectarea regimului adecvat pentru diabet zaharat de tip 1, asigurând însă cheltuielile energetice necerare. În cazul eventualelor tulburări de echilibru hidro-electrolitic sau ale proteinemiei, asistenta medicală le va corecta. Hidratarea şi mineralizarea organismului se vor face în funcţie de starea organismului. Pentru a restabili echilibrul hidroelectrolitic, asistenta medicală trebuie să urmărească pierderile şi aportul de lichide, cunoscând că acest dezechilibru fie prin deshidratare fie prin hiperhidratare şi edeme, scade rezistenţa organismului. Asistenta medicală va vitaminiza masiv pacientul. Dacă în ziua fixată pentru intervenţie, pacientul devine subfebril, palid, tuşeşte sau prezintă alte semne ale unei boli acute contactate în spital, asistenta medicală trebuie să raporteze acest lucru imediat medicului. Asistenta medicală explică pacientului că începând din seara dinaintea zilei de operaţie, nu mai are voie să mănânce nimic decât să bea lichide, iar în ziua intervenţiei rămâne nemâncat pentru a preveni vărsăturile. Pacientul va trebui îmbăiat înaintea intervenţiei. Dacă starea pacientului contraindică baia, asistenta medicală va efectua toaleta regiunii supuse intervenţiei. Asistenta medicală va administra medicamente hipnotice, la indicaţia medicului, pentru a asigura un somn cât mai liniştit şi odihnitor în noaptea dinaintea intervenţiei. Înainte de a-l duce în sala de operaţie, i se face anestezia de bază, după indicaţia medicului. Asistenta medicală se va asigura că protezele dentare ale pacientului sunt îndepărtate şi păstrate în bune condiţii.

20

Asistenta medicală îmbracă bolnavul în lenjerie curată, dacă acesta are păr lung i se leagă cu un batic alb de tifon sau pânză. Dacă pacientul prezintă pe suprafaţa pielii piodermite sau leziuni cutanate, iar intervenţia nu poate fi amânată, asistenta medicală le vă acoperi cu ajutorul pansamentelor lipite cu leucoplast. Pacientul va fi încurajat şi calmat de către asistentă medicală prin cuvinte de îmbărbătare, deoarece teama lui creşte până la maxim în ziua intervenţiei. Asistenta medicală însoţeşte pacientul până în sala de operaţie şi rămâne lângă el până când va fi narcotizat şi preluat de personalul care îl îngrijeşte în timpul inervenţiei.

21

3.3 Rolul asistenţei medicale în îngrijirile postoperatorii

Perioada postoperatorie este perioada dintre sfârşitul operaţiei şi vindecarea completă a pacientului. Acestă perioadă poate dura de la zile până la luni. Pregătirea salonului şi a patului. Încă din timpul operaţiei, asistenta medicală pregăteşte patul pentru primirea bolnavului. Temperatura din salon nu trebuie să depăşească 20 de grade C. Patul va avea lenjerie curată, perfect întinsă; muşama. Lângă patul pacientului, asistenta medicală pregăteşte pansamente; seringă şi substanţă medicamentoasă calmantă; garou; vată îmbibată cu alcool; ploscă; urinar. Transportul pacientului de la sala de operaţie în salon se va face pe targă, de către asistentă medicală. Asistenta medicală se va asigura că pacientul va fi învelit cu grijă. Îngrijirea bolnavului în perioada postnarcotică. Pacientul va fi aşezat de către aistenta medicală într-o poziţie favorabilă. Supravegherea pacientului în primele zile de după intervenţie. În perioada postoperatorie, asistenta medicală va supraveghea starea şi modificările survenite în starea lui. Asistenta medicală va urmări aspectul general al pacientului: aspectul şi culoarea tegumentelor şi mucoaselor (indică de cele mai multe ori apariţia complicaţiei postoperatorii). Asistenta medicală va mai supraveghea şi menţinerea în stare de curăţenie a tegumentelor şi va lua şi măsuri de protecţie împotriva apariţiei escarelor. În primele zile de la intervenţie se întâlnesc des stări subfebrile, de aceea asistenta medicală va măsura temperatura de cel puţin două ori pe zi. Apariţia febrei şi ridicarea ei treptată poate indica o complicaţie postoperatorie. Supravegherea pansamentului. După ce pacientul a fost adus de la sală, asistenta medicală examinează pansamentul acestuia. Dacă s-a lărgit sau s-a deplasat, acesta va fi întărit cu o faţă nouă suprapusă. Asistenta medicală controlează de mai multe ori pe zi dacă plaga nu sângerează, sau este murdară cu puroi. Dacă bandajul este strâns prea rău pot apărea edeme şi cianoză, atunci asistenta medicală va lărgi imediat pansamentul. Dacă pacientul prezintă febră şi se plânge de durerile locale, are hemoragii sau supurează plaga, asistenta medicală trebuie să desfacă pansamentul pentru a controla plaga, La intervalele fixate de medic, asistenta medicală va schimba bandajul. La schimbarea pansamentului, asistenta medicală va lucra cu grijă şi blândeţe pentru a evita provocarea durerilor inutile, tot atunci ea va mai examina şi aspectul plăgii, a tegumentelor din jur, dar şi secreţiile prezente. Evoluţia vindecării se notează în foaia de observaţie. Combaterea durerilor postoperatorii şi ridicarea moralului pacientului. Durerile cele mai intense apar în primele 24 de ore de la operaţie, ajungând la intensitatea maximă noaptea, după care se atenuează treptat până la dipariţia lor, asfel că asistenta medicală va lua câteva măsuri: de liniştire a pacientului; de aşezare a pacientului într-o poziţie care să menajeze partea dureroasă; de administrare a tratamentului medicamentos. Asistenta medicală trebuie să liniştească pacientul deoarece acesta de obicei suportă mai greu durerile şi suferă din cauza fricii de durere şi neliniştii. Asistenta medicală trebuie să îi acorde o îngrijire atentă, serioasă, supraveghere permanentă dar şi să îl lămurească pe pacient în legătură cu evoluţia stării sale, toate acestea o să influenţeze în pozitiv starea psihică a pacientului. În cazul în care pacientul este agitat, neliniştit se va ţine sub supraveghere atentă dar şi sub inhibiţie curativă de protecţie.

22

Rehidratarea şi alimentarea pacientului. Pentru a restabili echilibrul hidric asistenta medicală va administra pe cale parenterală cantităţi mari de lichide. Dacă pacientul nu varsă, i se pot administra apă, apă minerală, ceai, apoi i se va da supe strecurate. Mobilizarea pacientului. Asistenta medicală poate ajuta pacientul la mobilizare imediat după intervenţie prin susţinerea lui. Însă dacă pacientului îi este frică sau are tulburări de echilibru, nu va insista.

3.4 Rolul asistenţei medicale în efectuarea pansamentelor

Pentru a îngriji o plagă chirurgică se cere:

Îngrijirea plăgii să se facă în condiţii aseptice perfecte; Prin pansament să se asigure o absorţie bună a secreţiilor; Plaga să fie protejată de factorii nocivi mecanici, fizici dar şi infecţioşi; Să se asigure repaus fizic, prin aşezarea cât mai comodă sau chiar şi prin imobilizare. Asistenta medicală va transporta pacientul cu un cărucior din salon în sala de tratamente unde i se va efectua pansamentul. Pentru a efectua cât mai corect pansamentul, asistenta medicală are nevoie de următoarele: 2-3 pense anatomice; 2-3 pense hemostatice; 1-2 foarfeci; sondă canelată; tăviţă renală; casoletă cu pansamente sterile; feşi de diferite mărimi; apă oxigenată; benzină sau benzină iodată; alcool; tinctură de iod; ser fiziologic; soluţie rivanol 1/1000; leucoplast. Asistenta medicală se va spăla pe mâini cu apă şi săpun, îmbraca mănuşile sterile de cauciuc apoi trece la pregătirea pacientului. Aşează pacientul într-o poziţie cât mai comodă şi relaxantă pentru el şi potrivită pentru ea. Asistenta medicală începe desfacerea prin ridicarea feţei pansamentului vechi cu blândeţe şi precauţie pentru a nu produce dureri prin dezlipirea bruscă a acestuia. Asistenta medical examinează plaga şi tegumentele din jur, iar apoi trece la curăţire şi dezinfectare. Curăţirea rănii se face cu ajutorul compreselor uscate, tot ce se îndepărtează de pe rană atât pansamentul cât şi tampoanele, crustele şi altele se vor arunca. După efectuarea curăţirii plăgii, asistenta medicală face toaleta şi degresarea tegumentelor din jur cu benzină sau benzină iodată întotdeauna dinspre rană spre exterior, fără să atingă suprafaţa rănii. Dezinfectarea tegumentelor se face cu alcool iodat 1% sau tinctură de iod. Rana se spală cu apă oxigenată sau ser fiziologic steril, pentru îndepărtatrea resturilor de ţesut, sânge sau puroi. După ce plaga a fost spălată şi aseptizată, asistenta medicală protejează rana cu pansament. Apoi aplică pe rană 2-3 comprese sterile uscate sau umezite cu o soluţie antiseptică indicată de medic. Compresele trebuie să depăşescă cu 1-2 cm marginile plăgile. Peste comprese aşează un strat de vată sterilă, hidrofilă. Vata hidrofilă dă pensamentului elasticitate, fereşte rana de traumatisme externe, menţine căldura constant, absoarbe secreţiile dar şi împiedica pătrunderea microbilor din mediul extern. La final, asistenta medicală fixează ca el să nu alunece de pe rană, să nu se desprindă de pe suprafaţa tegumentelor şi să nu pătrundă agenţii patogeni. Fixarea pansamentului se face prin înfăşare, cu ajutorul leucoplastului. După efectuarea pansamentului, asistenta medicală transport pacientul la loc în salon, unde regiunea lezată se pune în repaus pentru a reduce durerea şi a favoriza vindecarea.

o

o

o

o

23

3.5 Rolul asistenţei medicale în administrarea insulinei la pacientului cu diab0et zaharat şi picior diabetic

Pacientul cu diabet zaharat de tip 1 necesită întotdeauna tratament cu insulină, iar insulina se administrează pe cale injectabilă. Asistenta medicală poate administra injecţiile subcutanate pe toată suprafaţa tegumentelor cu excepţia regiunilor pe unde trec superficial trunchiurile mari vasculare şi nervoase cum ar fi: capul, gâtul, plica cotului, mâna, faţa internă a braţelor, faţa antero-internă a coapsei, perineul şi regiunea organelor genitale. De asemenea, va evita şi suprafeţele tegumentare care vin în contact direct cu oasele, dar şi regiunile care sunt supuse la presiuni prin îmbrăcăminte sau diferite poziţii fiziologice. Când asistenta medicală va alege locul de elecţie, va evita injectarea substanţelor medicamentoase în zona de infiltraţie a unei injecţii anterioare. Având în vedere multitudinea de posibilităţi, locurile de elecţie pentru injectare vor alterna (vezi figura 1), pentru a asigura reabsorţia substanţelor şi refacerea regiunilor în care s-a introdus substanţa medicamentoasă. Nu va face injecţii în regiunile infectate cu foliculite, furuncule etc. Sau unde sunt prezente orice alt fel de modificări dermatologice. Asistenta medicală va dezinfecta şi degresa cu un tampon de vată înmuiat în alcool, locul ales pentru a face injecţia. Dacă suprafaţa este acoperită cu păr, o va râde. Asistenta medicală va încărca şi înarma cu ac seringa şi o va ţine în mâna dreaptă sub formă de condei. Cu ajutorul policelui şi indexului mâinii stângi va cuta o porţiune mai mare de piele, care va fi fixată şi ridicată faţă de planurile profunde. Se va pătrude bine şi cu forţă prin tegumentul pe care este fixat de degete, de-a lungul axului longitudinal al cutei, în profunzimea stratului subcutanat, până la 2-3-4 cm, paralel cu regiunea. Senzaţia de învingere a unei rezistenţe este semnul care advertizează că s-a trecut de stratul dermic şi s-a pătruns în ţesutul celular, vârful putând fi mişcat acum liber. Asistenta medicală va retrage uşoar pistonul şi va verifica dacă acul a pătruns sau nu într-un vas sanguin. Va injecta soluţia din seringă lent, sub presiune uşoară, pentru a nu destinde brusc ţesutul subcutanat. După terminarea injectării, asistenta medicală va retrage brusc acul şi la locul înţepăturii şi va tampona cu un tampon îmbibat cu alcool, va masa, pentru a favoriza şi închide circulaţia locală, acest lucru va accelera reabsorţia. Asistenta medicală trebuie să fie atentă să nu provoace următoarele incidente şi accidente. Dacă în cursul injecţiei apare o durere violentă, acesta denotă din lezarea unei terminaţii nervoase. În acest caz, asistenta medicală, trebuie să scoată acul puţin la suprafaţă, pentru a fi îndepărtat de locul dureros. În cazul ruperii acului la suprafaţă poate fi extras uşor, însă dacă ruperea se petrece în profunzime şi acul se pierde în ţesutul subcutanat, asistenta medicală trebuie să raporteze cazul imediat medicului. Injectarea medicamentului destinat pentru calea subcutanată într-un vas sanguin poate produce embolii sau şocuri cu efecte fatale. Asistenta medicală previne aceste incidente prin verificarea situaţiei acului. Perforarea unui vas sanguin mai mare crează hemoragii subcutanate dând naştere la hematoame. Abcesele, flegmoanele, erizipelul se datorează deficienţelor grave de sterilitate.

24

3.5.1 Recoltarea sângelui în vederea efectuări glicemiei

Obiectivul persoanelor care suferă de diabet zaharat de tip 1 este de a-şi menţine cât mai aproape de normal cu putinţă glicemia, pentru a evita şi prevenii apariţia complicaţiilor la ochi, rinichi, vase de sânge, nervi. Glicemia trebuie verificată înaintea fiecărei mese şi înainte de culcare, de minim 4 ori pe zi. Măsurarea glicemiei se face prin două metode:

din sânge venis;

din sânge capilar;

Scopul acestei puncţii este unul explorator pentru că asistenta medicală recoltează sânge pentru determinarea valorii glicemice. Asistenta medicală poate să aleagă unul din următoarele locuri de elecţie:

venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică);

venele antebraţului;

venele de pe faţa dorsală a mâinii;

venele subclaviculare;

venele femurale;

venele maleolare interne;

Pentru a efectua tehnică, asistenta medicală trebuie să îşi pregătească materialele necesare cum sunt: pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză; pentru dezinfecţia tegumentului are nevoie de vată îmbibata cu alcool sanitar. Instrumentarul şi materialele sterile necesare sunt: ace de 25-30 mm, diametru de 6/10, 7/10, 10/10 (în funcţie de scop), seringi, pense, mănuşi chirurgicale, tampoane. Alte materiale necesare: garou, eprubete uscate şi etichetate. Cea mai importantă parte din testarea glicemiei prin puncţie venoasă este pregătirea psihică a pacientului în care asistenta medicală informează pacientul asupra scopului puncţiei; Pentru pregătirea fizică a pacientului pentru puncţia la nivelului braţului, antebraţului asistenta medicală trebuie să

o

Aşeze într-o poziţie cât mai comodă pacientul atât pentru confortul lui cât şi pentru

o

efectuareapuncţiei cât mai uşor. Examineze calitatea şi starea venelor.

o

Aşeze braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă.

o

Dezinfecteze tegumentul.

o

Aplice garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului de elecţie, strângându-l astfel

o

încât să oprească circulaţia venoasă fără a comprima artera. Recomande pacientului să strângă pumnul, astfel venele devin foarte vizibile.

În executarea puncţiei asistenta medicală trebuie să îmbrace mănuşile sterile şi să se aşeaze vizavi de bolnav. Ea fixează vena cu policele mâinii stângi, la 4-5 cm sub locul puncţiei, executând o uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine. În mâna dreaptă, între police şi restul degetelor, aistenta medicală fixează seringă cu gradaţiile în sus, acul ataşat cu bizoul în sus. Astfel pătrunde cu acul treversând, în ordine- tegumentul (la un unghi de 30 de grade), apoi peretele venos- învingându-se o rezistenţă elastică, până când acul înaintează în gol. Asistenta medicală schimbă direcţia acului cu 1-2 cm în lumenul venei, va

25

controla pătrunderea acului în venă prin aspirarea cu seringa. Se recoltează sânge. Asistenta va îndepărta staza venoasă după efectuarea puncţiei prin desfacerea garoului şi a pumnului. În final, asistenta aplică tamponul îmbibat în soluţie dezinfectată la locul de pătrundere a acului şi îl retrage brusc. Comprimă locul puncţiei timp de 1-3 minute, braţul fiind în poziţie verticală. În cazul îngrijirii ulterioare a pacientului, asistenta medicală va efectua toaleta locală a tegumentului, va schimba lenjeria dacă este murdară, va asigura o poziţie comodă a pacinetului în pat, va supraveghea pacientul. Asistenta medicală pregăteşte sângele pentru trimiterea la laborator imediat prin etichetarea eprubetelor şi prin completarea formularelor de trimitere; puncţia o notează în foaia de observaţie. Reorganizarea locului de muncă: materialele refolosibile se dezinfectează, se spală, se pregătesc pentru o nouă sterilizare; deşeurile se îndepărtează.

3.5.2 Testarea glicemiei cu glucometru

Asistenta medicală trebuie să îndeplinească următoarele instrucţiuni pentru obţinerea cât mai corectă a glicemiei:

  • 1. Asistenta medicală se va spăla pe mâini bine cu apă şi săpun. Dacă mâinile sunt reci, se vor ţine sub apă călduţă masându-le, până se încălzesc. După care se vor şterge foarte bine mâinile.

  • 2. Asistenta medicală are nevoie de materialele următoare: aparatul de testat glicemia, înţepător, ace, teste de glicemie (bandelete).

  • 3. Asistenta medicală va masa uşor pulpa degetului şi va înţepa pe lateral, la jumătatea distanţei dintre vârful degetului şi încheietură (vezi figura 2). Asistenta poate înţepa orice deget al pacientului, este recomandat să fie înţepat alt deget de fiecare dată. Dacă după înţeparea pulpei degetului, sângele nu curge, asistenta medicală va aştepta câteva secunde să se relaxeze vasele de sânge sau masează degetul pacientului de la bază la vârf, nu doar pulpa degetului.

  • 4. Asistenta va şterge prima picătură şi va folosi a doua picătură, conform indicaţiilor de pe glucometru (vezi fig 3). Se aşteptă afişarea rezultatului. Rezultatul obţinut, asistenta îl va nota în foaia de observaţie.

3.6 Rolul asistenţei medicale în conduita de urgenţă în caz de hipoglicemie sau hiperglicemie la pacientul cu diabet zaharat de tip 1

La pacienţii cu diabet zaharat de tip 1, în cazul nerespectării regimului igieno-dietetic sau lipsă de cunoştinţe în ceea ce priveşte monitorizarea valorilor glicemice şi administrarea insulinei pot surveni incidente majore cum ar fi: coma hipoglicemică şi coma hiperglicemică. Asistenta medicală trebuie să cunoască simptomele celor două come şi să le poată diferenţia.

Diferanţa dintre coma hipoglicemică şi coma hiperglicemică:

Coma hipoglicemică

Coma hiperglicemică

26

Asistenta medicală trebuie să ştie că primul răspuns al organismului constă în

Asistenta medicală trebuie să

Asistenta medicală trebuie să ştie că starea precomatoasă se manifestă prin:

eliberarea de epinefrină (adrenalină). Epinefrina stimulează eliberarea de glucoză din depozite dar şi produce simptome similare ca cele ale unui atac de anxietate: transpitaţie, nervozitate, leşin, palpitaţii, tremurături dar şi senzaţie de foame.

cunoască că hipoglicemia severă scade aportul de glucoză de la nivelul cerebral astfel încât apar: oboseala, ameţeala, starea de slăbiciune, durerile de cap, incapacitatea de a se concentra, confuzie, comportament inadecvat care poate fi confundat cu cel al unei persoane în ebrietate, tulburări de vorbire, tulburări de vedere, crize convulsive şi comă.

deshidratare masivă, oboseală, slăbiciune, somnolenţă sau agitaţie, inapetenţă, greţuri, vărsături, diaree, însoţite uneori de dureri abdominale. Pulsul devine frecvent. Respiraţia primeşte un miros de acetonă. Asistenta medicală trebuie să recunoască starea precomatoasă dacă nu este recunoscută din timp, ea trece la comă. Pacientul devine inconştient, respiraţia de tip Kussmaul, aerul respirat are miros puternic de acetonă, pielea devine uscată, globii oculari îşi pierd tonicitatea, extremităţile devin reci.

Tratamentul

Coma hipoglicemică

Coma hiperglicemică

Asistenta medicală trebuie să cunoască simptomele şi să ştie că se ameliorează în decurg de câteva minute de la consumul de zahăr sub orice formă. Însă când hipolicemia este severă, administrarea pe cale orală nu mai este eficientă şi se va recurge la administrarea rapidă pe cale intravenoasă a glucozei pentru a preveni apariţia de leziuni cerebrale, însă acest lucru poate să facă medicinal.

Persoană trebuie să fie bine încălzită. I se va face clismă evacuatoare şi spălătură gastrică pentru a elimina substanţele toxice din organism. Asistenta medicală trebuie să recunoască semnele pentru a preveni colapsul vascular, şi să înceapă imediat rehidratarea şi remineralizarea. Concomitent va administra pe cale intravenoasă 40U insulină cristalină dar şi aceeaşi cantitate pe cale subcutanată. Apoi, din două în două ore

Asistenta medicală trebuie să informeze pacientul care se ştie că fac crize severe de hipoglicemie severă, să poate întotdeauna cu el glucagon. Glucagonul stimulează eliberarea hepatică de glucoză în cantităţi mari. Se administrează prin injectare şi readuce glicemia la valori suficient de mari în circa 5-15 minute.

se continuă cu câte 20U până când respiraţia se normalizează.

27

3.7 Rolul asistenţei medicale în educaţia sanitară a pacientului cu diabet zaharat tip 1 şi picior diabetic

Asistenta medicală trebuie să educe pacientul cu privire la educaţia sanitară. Cele mai importante aspecte ale pacientului cu diabet de tip 1 este alimentaţia şi îngrijirea piciorului diabetic.

Alimentaţia corectă (vezi fig 4). Persoanele cu diabet de tip 1 trebuie să respecte un regim alimentar. Regimul alimentar influenţează glicemia sanguină. Asistenta are rolul de a-i explica importanţa regimului şi mai ales importanţa respectării lui. Asistenta medicală îi explică pacientului că glucidele trebuie să asigure jumătate (50- 60%), lipidele o treime (30%), proteinele o şesime (15%) şi că este absolut necesar reducerea aportului de colesterol până la 300 mg/zi. Asistenta medicală îl educă cu privire la alimentaţia din cursul unei zile se va face: 3 mese şi 2 gustări, la intervale egale. Asistenta medicală îl educă pe pacient în legătură cu alimentele permise fără restricţii:

legume şi zarzavaturi frunzoase bogate în fibre care conţin sub 5 g% glucide: salată verde, varză, spanac, ştevie, urzici, dovlecei, conopidă, fasole verde, castraveţi, ridichi, roşii, vinete, ardei gras, ciuperci. Carne slabă de pui, găină, curcan, miel, vită, viţel, şuncă slabă, crenvurşti, parizer, peşte slab: şalău, cod, crab, păstrăv, ştiucă, biban. Uleiuri vegetale: de porumb, de măsline, de floarea-soarelui. Brânză: telemea, caşcaval, brânzeturi topite. Lichide: ceai, apă minerală, cafea. Asistenta medicală îi explică pacientului care sunt alimentele permise prin cântărire:

fructe care conţin 10 g% glucide: caise, mere, portocale, piersici, mure, căpşuni, fragi, vişine, pepene verde, alune, nuci. Legume care conţin 10-20 g% glucide: sfeclă, cartofi, morcovi. Leguminoase uscate gătite care conţin 20 g% glucide: mazăre uscată, fasole uscată. Pâine care conţine 50 g% glucide; produse cântărite fierte din orez, griş şi paşte făinoase (20 g% glucide); mămăligă tare (25 g% glucide); mămăligă moale (12 g% glucide). Ouă de 3 ori pe săptămână. Produse lactate care conţin 4-5 g% glucide: lapte de vacă, brânză de vacă, iaurt, urdă, caş. Asistenta medicală îi spune pacientului care sunt alimentele interzise: zahăr, miere, gem, dulceaţă, şerbet, prăjituri, frişcă îndulcită, îngheţată, halva, rahat, ciocolată, bomboane, biscuiţi cu zahăr, compoturi, pere dulci, struguri, curmale, stafide, banane, smochine, fructe uscate. Făinuri albe, foarte rafinate şi derivatele lor; cozonaci; sosuri preparate cu făinuri rafinate. Carnea grasă de porc, raţă, gâscă, untură, slănină, mezeluri grase. Sirop; sucuri de fructe; vin dulce; bere; must. Asistenta medicală trebuie să educe pacientul asupra problemelor piciorului diabetic. Din cauza pierderii sensibilităţii termice, dar şi algice, pacientul cu diabet zaharat de tip 1 este în pericol să facă leziuni ale piciorului. Asistenta medicală trebuie să ajute pacientul să dobândească cunoştinţe prin discutarea riscului de infecţie, dar şi prin punerea în aplicare a educaţiei astfel se reduce la jumătate riscul de amputaţie. Cele 10 reguli pentru piciorul diabetic (vezi fig 5)

  • 1. Asistenta medicală trebuie să îi explice pacientului cum să folosească o oglindă sau să roage pe cineva să îl ajute să inspecteze zilnic picioarele.

  • 2. Asistenta medicală îi arată pacientului cu să se spele zilnic şi cu mare grijă picioarele.

  • 3. Asistenta medicală îi explică cum să şteargă cu atenţie picioarele, să nu lase umed între spaţiul dintre degete pentru că umezeala favorizează apariţia micozelor şi deci prin urmare a complicaţiilor.

28

4.

Asistenta medicală îi explică pacientului cum să aplice pe picioare creme hidratante pentru îngrijirea pielii, pentru a preveni fisurile cauzate de pielea uscată şi, în felul acesta, pentru a preveni infecţiile.

  • 5. Asistenta medicală îi explică pacientului cum să taie unghiile drept, nu prea scurt şi fără colţuri ascuţite.

  • 6. medicală

Asistenta

îi

va

explica

pacientului

folosească

numai încălţăminte

adecvată.

  • 7. Asistenta medicală îi explică pacientului că îi este interzis mersul desculţ sau în ciorapi.

  • 8. Asistenta medicală îi explică pacientului să folosească ciorapi care absorb transpiraţia, care permit picioarelor să respire şi să le menţină şi uscate.

  • 9. În cazul senzaţiei de picioare reci, este necesar un tratament adecvat recomandat de

către medic, asistenta medicală îi explică pacientului că în niciun caz nu va folosi pentru încălzirea lor sticle, cărămizi sau prin apropierea de foc. Acestea pot provoca arsuri grave. 10. În cazul apariţiei durerii în picioare sau din contră pierderea sensibilităţii, sau dacă apar vezicule, fisuri, deformări, ulceraţii hemoragii, roşeaţa la nivelul picioarelor, asistenta medicală îi explică pacientului că este necesar să se prezinte cât mai repede cu putinţă la medic. Alte îngrijiri ale piciorului diabetic. Asistenta medicală informează pacientul ca piciorul trebuie protejat de leziuni, pielea trebuie menţinută hidratată cu ajutorul unor creme de calitate. Asistenta medicală îi explică pacientului că încălţămintea trebuie să fie potrivită şi să nu producă iritaţii, trebuie să mai aibă şi talpă construită în aşa fel încât să distribuie greutatea corpului uniform. Asistenta medicală îi explică pacientului importanţa efectuării toaletei zilnice a picioarelor cu apă călduţă şi cu săpun cu acţiune moderată, după care trebuie uscat foarte bine şi cu blândețe. Asistenta medicală îi explică pacientului că în cazul în care pielea piciorului este uscată se va administra un lubrifiant. Asistenta medicală trebuie să îi explice pacientului că pentru a evita transpiraţia, va trebui ca pe pielea piciorului să dea cu pudră pentru a-l menţine uscat. Asistenta medicală îl informează pe pacient că trebuie să poarte ciorapi largi de lână care să menţină piciorul cald şi aceştia trebuie să fie schimbaţi zilnic. Asistenta medicală îl învaţă pe pacient că pentru ca circulaţia sanguină să fie crescută în piciorul afectat, el trebuie ţinut întotdeauna mai jos decât capul cu 15-20 cm. Asistenta medicală îl învaţa pe pacient că pantofi purtaţi trebuie să fie fabricaţi dintr-o spumă specială pentru a previni escarele. Asistenta medicală trebuie să îi explice pacientului că în cazul apariţiei unei ulceraţii la nivelul piciorului şi acesta nu se vindecă în curs de 7 zile, pacientul trebuie să se prezinte la un control. De regulă, medicul prescrie în acest caz un antibiotic care se administrează sub formă de unguent.

29

Asistenta medicală trebuie să încadreze pacientul într-o categorie de risc şi aceasta trebuie consemnată în documentele medicale şi cel mai important, trebuie explicată pacientului odată cu stabilirea controalelor.

3.7.1 Abordarea pacienţilor în funcţie de categoria de risc

Categoria 0

Asistenta medicală trebuie să ofere pacientului cu diabet zaharat încadrat la acestă categorie educaţia sanitară, informaţiile despre igiena picioarelor şi nu trebuie ratată nicio ocazie de a reaminti pacientului că tratamentul corect al hiperglicemiei este cea mai bună metodă de a preveni complicaţiile.

Categoria 1

Diminuarea sau pierderea sensibilităţii protective constituie factorul de risc cel mai frecvent pentru ulceraţii ale picioarelor.

Asistenta medicală trebuie să reia periodic educaţia, aceasta fiind individualizată în funcţie de nivelul de cunoştinţe.

Asistenta medicală trebuie să verifice că fiecare mesaj a fost pe deplin înţeles.

Categoria 2

Deformările picioarelor pot exista dinaintea existenţei diabetului zaharat şi deci şi a neuropatiei diabetice. Semnificaţie clinică au următoarele deformări: degetele “în ciocan”, degetele “în ghiară”, picior plat. Fiecare din cele menţionate anterior se pot diagnostica printr- o simplă inspecţie. Cauza acestor deformări este crearea unor zone de presiune anormale care generează kiperkeratoza şi calusuri. Măsuri terapeutice:

I.

Asistenta medicală îi explică pacientului că trebuie să vină la controlul piciorului cel

II.

puţin o dată la 3 luni, însă pacientul trebuie să îşi inspecteze zilnic picioarele. Apariţia unei zone de roşeaţă care persistă trebuie să îl trimită direct la un control de specialitate. Asistenta medicală îi explică pacientului că încălţămintea protectivă trebuie să fie mai

III.

adâncă decât cei obişnuiţi (pentru cei cu degete “în ciocan”), mai largi, iar interiorul lor să fie moale. Asistenta medicală îi explică pacientului că zonele cu hiperkeratoză şi calusurile trebuie îndepărtate periodic.

Categoria 3

Asistenta medicală îi explică pacientului de la această categorie că trebuie să participe lunar la controale ale picioarelor, dar şi a echilibrului metabolic.

3.7.2 Evaluarea şi managementul ulceraţiilor picioarelor la pacienţii cu diabet zaharat de tip 1

Asistenta medicală trebuie să cunoască că în ultimele decenii s-au propus 5 clasificări însă cea mai utilizată este cea care îi aparţine lui Wagner F.W.:

§

Gradul 0- piele intactă,

§

Gradul 1- ulcere superficiale,

§

Gradul 2- ulceraţii profunde care pătrund până la nivelul tendoanelor, articulaţiilor,

30

§

Gradul 3- ulcere profunde cu abcese plantare, osteomielite,

§

Gradul 4- gangrena degetelor şi⁄ sau a plantei,

§

Gradul 5- gangrena piciorului.

3.7.3 Tratamentul local al ulceraţiilor

Asistenta medicală trebuie să ştie şi să efectueze debridarea-adică îndepărtarea sistematică a ţesuturilor necrozate. Debridarea trebuie să fie făcută până la ţesuturile viabile. O manoperă foarte eficientă este spălarea repetată a ulceraţiior cu ser fiziologic în jet. Asistenta medicală trebuie să ştie că aseptizarea, cât şi antiseptizarea chimică a ulceraţiei cu soluţii de betadină sau acid boric sunt cele mai accesibile. Asistenta medicală trebuie să cunoască importanţa efectuării cu regularitate a debridării şi aplicarea pansamentelor. Asistenta medicală trebuie să cunoască că cel mai important lucru este punerea în repaus a ulceraţiei prin contenţia rifidă a piciorului care deplasează zonele de presiune şi care permite menţinerea mobilităţii.

3.7.4 Tratamentul infecţiei

În cazul infecţiei, asistenta medicală trebuie să prevină infecţia necontrolată deoarece este cauza celor mai frecvente amputaţii. Germenii gram-pozitivi şi gram-negativi, aerobi sau anaerobi sunt cei care agravează evoluţia ulceraţiilor picioarelor la pacienţii cu diabet zaharat de tip 1. Asistenta medicală trebuie să cunoască clasificarea infecţiilor: superficiale sau uşoare care nu pun în pericol membrele inferioare şi profunde sau severe care sunt un pericol pentru membrele inferioare. Asistenta medicală trebuie să cunoască că la 50% din pacienţii cu infecţie severă se pot constata următoarele: febră, leucocitoză, creşterea concentraţiei proteinei C şi creşterea vitezei de sedimentare a eritrocitelor, însă absenţa lor nu reprezintă neapărat excluderea infecţiei.

3.8 Rolul asistenţei medicale în externarea pacientului cu diabet zaharat de tip 1

Data plecării pacientului este stabilită de către medical primar şef de secţie. În legătură cu aceasta, asistenta medicală are o serie de sarcini. Ea va aduna toate documentele relative la pacient şi le pune la dispoziţia medicului de salon pentru a efectua epicriza. Asistenta medicală va fixa împreună cu pacientul ora la care poate pleca, pentru a-i putea asigura alimentaţia până în ultimul moment al şederii sale. Asistenta se va asigura dacă hainele cu care pacientul a sosit sunt corespunzătoare anotimpului. Dacă acestea nu sunt corespunzătoare, asistenta medicală va lua legătura cu familia, cerând să fie aduse haine potrivite. Asistenta medicală va anunţa familia pacientului cu 2-3 zile înainte data ieşirii din spital. Asistenta medicală aprofundează împreună cu pacientul indicaţiile primite de la medic şi cuprinse în biletul de ieşire. Vă lămuri pacientul în special despre regimul dietetic, insistând

31

asupra variabilităţii alimentaţiei în cadrul regimului. Asistenta medicală va verifica mai departe dacă pacientul şi-a însuşit cunoştinţe despre tehnicile necesare continuării tratamentului la domiciliu şi vă mai insista ca la data indicată să se prezinte la control neapărat. Asistenta medicală va însoţi pacientul până la magazia de efecte, unde îl va ajuta să-şi primească hainele. Ea va prelua apoi hainele de la pacient. Înainte de a-şi lua rămas bun, asistenta verifică dacă pacientul are biletul de ieşire, dar şi reţeta prescrisă pentru tratamentul post-spitalicesc. Asistenta medicală vă însoţi pacientul până la ieşirea din spital.

Primul studiu de caz

Culegerea de date:

Nume: G Prenume: A Vârsta: 65 Sex: M Religie: Ortodoxă Naţionalitate: Român Stare civilă: văduv Domiciliu: Piteşti Ocupaţie: Pensionar

Capitolul IV Studii de caz

Motivul internării: stare generală alterată, durere intensă la nivelul halucelui piciorului stâng, necroza halucelui piciorului stâng, poliurie, polidipsie, polifagie, dificultatea de a adormi.

Diagnostic la intrare: Gangrenă Dg I picior stâng. Antecedente heredo-colaterale: -fără semnificaţie patologică; - Neagă TBC-ul, infecţia HIV şi luesul în familie;

Antecedente personale:

  • - Fiziologice: mama degedată- infarct miocardic

  • - Patologice: -boli ale copilăriei: rujeolă, varicelă - Nu prezintă alegii.

Condiţii de viaţă şi muncă:

  • - Situaţie financiară: bună;

  • - Domiciliu: rural;

  • - Locuieşte într-o casă cu 3 camere, confortabilă;

  • - Preferinţe alimentare: legume, peşte, curcan.

Comportament individual:

32

  • - Nu fumează;

  • - Consumă cafea 1 ceaşcă⁄zi;

  • - Consumă alcool ocazional. Înălţime: 1,73 cm

Greutate: 70 kg

Istoricul bolii: Pacientul în vârstă de 66 de ani, cunoscut cu diabet zaharat în urmă cu 5 ani, observă că halucele piciorului stâng îşi modifică culoarea, încep să apară dureri din ce în ce mai intense. Se prezintă în serviciul UPU de unde se face internarea pe secţia chirurgie plastică pentru tratament chirurgical de specialitate.

Culegerea datelor pe nevoi:

  • 1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie.

Pacientul respiră cu dificultate, pe nas, respiraţie este tahipneică cu o frecvenţă de 28 r⁄min. Respiraţia este de tip costal inferior. Zgomotele cardiace sunt normale, pulsul este ritmic având o frecvenţă de 88 pulsaţii⁄minut. TA=140⁄80 mmHg.

  • 2. Nevoia de a bea şi a mânca.

Pacientul are dentiţie bună adecvată vârstei, masticaţia este lentă, se face cu gura închisă, reflexul de deglutiţie este prezent. Deşi pacientul obişnuieşte să aibă un orar de masă regulat, 3 mese⁄zi şi 2 gustări, aportul glucidic corespunzător fiecărei mese este prea ridicat ceea ce reprezintă nerespectarea dietei diabetice. Pacientul relatează că bea o cantitate mare de lichide 4l, că are poftă exagerată de mâncare. Tegumente normal colorate şi elastice.

  • 3. Nevoia de a elimina.

Pacientul prezintă o excreţie de urină crescută, peste 3500 ml/24h. Acesta spune că urinează de 6ori⁄zi şi că urina are culoare deschisă şi densitatea este mare. Scaunul este normal, 1-2/zi, circa 200g. Pacientul acuză o senzaţie de sete.

  • 4. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură.

Pacientul prezintă articulaţii adecvate vârstei, nu poate realiza mişcări active sau pasive ale membrelor inferioare. Coloana vertebrală nu prezintă deformări. Pacientul se deplasează în baston cu dificultate din cauza durerilor intense de la nivelul halicelui piciorului stâng, are un mers greoi. Nu îşi desfăşoară singur activităţile zilnice.

  • 5. Nevoia de a dormi şi a se odihni.

Pacientul spune că nu se poate odihni, adoarme foarte greu din cauza durerilor, se trezeşte 1-2 ori în timpul nopţi, are somn superficial. Doarme în jur de 5h/noapte. După o zi de muncă gospodărească, se odihneşte în pat uitându-se la tv, citind romane poliţiste.

  • 6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca.

Pacientul este o persoană ordonată, îi place să poate haine curate, poată veşminte adecvate statutului socio-cultural, adecvate climatului, se îmbracă şi dezbracă singur.

  • 7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale.

Temperatura corpului se menţine în limite normale T=36,7 grade Celsius, transpiraţie minimă. Tegumentele au o culoare normală în conformitate cu temperature.

  • 8. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele şi mucoasele.

Pacientul are un aspect neîngrijit cu păr păr tuns scurt şi în dezordine, nu poate să îşi desfăşoare activităţile cu privire la igienă, nu se poate spăla singur. Pacientul prezintă halucele de la piciorul stâng necrozat.

  • 9. Nevoia de a evita pericolele.

Pacientul acuză dureri ale halucelui de la piciorul stâng. Pacientul prezintă facies crispat, ce exprimă suferinţă, văicăreli, gemete. Pacientul relatează că îi este mai greu să aibă grijă de sănătatea sa de când soţia lui a decedat dar cei 2 copiii ai lui au timp suficient să îl viziteze şi să îl ajute.

33

10. Nevoia de a comunica.

Pacientul este o persoană comunicativă, îşi exrimă gândurile şi ideile cu uşurinţă, foloseşte un limbaj clar. Are o atitudine receptivă faţă de alţii, stabileşte relaţii cu familia şi prietenii. Comunică cu personalul medical şi răspunde la întrebările că i se pun.

34

11.

Nevoia de a acţiona propriilor convingeri şi valori, de a practica religia.

Pacientul este creştin-otodox, asistă la slujbele religioase din duminici dar şi din

sărbători. Ţine posturile mari dar şi cele de miercuri şi vineri. Poartă în permanenţă o iconiţă cu Maica Domnului.

  • 12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării.

Pacientul este o persoană care i-a hotărâri pe baza chibzuinţei proprii, este receptiv faţă de persoanele din jur, este o persoană ambiţioasă. Se consideră realizat deoarece are 2 copiii frumoşi şi 4 nepoţei.

  • 13. Nevoia de a se recrea.

Pacientul obişnuieşte să desfăşoare activităţi particulare sau în grup, îi place să se uite la tv, îi place să citească romane poliţiste, îi place să sculpteze linguri din lemn.

  • 14. Nevoia de a învăţa cum să-şi păstreze sănătatea.

Este foarte interesat să afle cât mai multe informaţii despre boală, pune întrebări despre evoluţia şi tratamentul efectuat, este foarte curajos. Pacientul relatează că nu prea ştie multe depre diabetul zaharat pentru că soţia sa avea grijă de el.

Analiza şi interpretarea datelor:

 

1.

Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie.

 

Manifestări de independentă

 

Manifestări de dependenţă

Sursa de dificultate

- căi respiratorii libere -respiratie de tip costal-inferior TA=140⁄80mm HG P=88 pulsaţii/minut

 

-respiratie tahipneică. -R=28 r⁄min. -respiraţie dificilă.

Durerea

 

2. Nevoia de a bea şi a mânca.

Manifestări de independenta

Manifestări de dependenţă

Sursa de dificultate

-dentiţie

bună

adecvată

 

-polidipsie;

   

vârstei,

-polifagie;

Dezechilibre

-masticaţie

uşoară,

lentă

cu

 

endocrine

gura închisă, -reflex de deglutiţie present, -tegumente normal colorate.

 

3. Nevoia de a elimina.

 

Manifestări de independentă

Manifestări de dependenţă

Sursa de dificultate

-mictiuni spontane,nedureroase,

-senzatie de sete; -poliurie;

Dezechilibre

 

-frecvenţă urinară: 6 ori/zi; -scaun normal;1-2/zi; -tegumente normale;

- urina are culoare deschisă şi densitatea este mare;

hidroelectrolitice

 

4.

Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură.

 

Manifestări de independenţă

Manifestări de dependenţă

Sursa de dificultate

35

-articulaţii

mobile

adecvate

-se deplasează cu dificultate, în baston;

 

vârstei;

-mers greoi ;

-coloana

vertebrală

nu

-necesită ajutor în deplasări

prezintă deformări.

-nu îşi poate desfăşura singur activităţile zilnice;

Durerea

 

-

nu

realizează

cu

uşurinţă

mişcările

active şi pasive ale membrelor

 

5. Nevoia de a dormi şi a se odihni.

Manifestări de independenţă

Manifestări de dependenţă

 

Sursa de dificultate

-se odihneşte după

o

zi

grea

-adoarme greu; -se trezeşte de 1-2 ori în timpul nopţii;

-doarme în jur 5h/noapte

Durere,

de muncă;

 

-somn superficial;

anxietate

 

6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca.

 

Manifestări de independenţă

Manifestări de dependenţă

 

Sursa de dificultate

-este ordonat;

       

-îi place

poarte

haine

curate tot timpul;

 

-poartă veşminte adecvate climatului şi statutului socio- cultural;

-

-

-se

îmbracă

şi

se

dezbracă

singur;

36

7. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale.

Manifestări de independenţă

Manifestări de dependenţă

Sursa de dificultate

-T=36,7 grade Celsius -transpiraţie minimă; -tegumente de

culoare

-

-

normală conform temperaturii

8. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele şi mucoasele.

Manifestări de independenţă

Manifestări de dependenţă

Sursa de dificultate

-păr tuns scurt;

-aspect neîngrijit;

   

-păr în dezordine;

Durerea

-nu poate

să-şi

desfășoare

activităţile ce ţin de igienă;

-nu se poate spăla singur;

-necroză

la

nivelul

halucelui

Neuropatiei

piciorului stâng;

 

diabetice

9. Nevoia de a evita pericole

Manifestări de independenţă

Manifestări de dependenţă

 

Sursa de dificultate

-primeşte afecţiune din partea

-facies

crispat

ce

exprimă

Afectarea fizică a

copiilor;

suferinţă;

 

halucelui

-gemete;

-văicăreli;

-risc

de

accident

prin

rănire,

Mobilitate scăzută

cădere;

-risc de complicaţii prin glicemie:

360mg⁄dl.

 

10. Nevoia de a comunica

Manifestări de independenţă

 

Manifestări de dependenţă

Sursa de dificultate

-limbaj clar;

     

-îşi

exprimă

cu

uşurinţa

gândurile, ideile;

 

-atitudine receptivă încredere în alţii

şi

de

37

-răspunde la întrebările ce i se pun de către personalul medical;

-

-

 

-stabileşte relaţii armonioase cu familia, prietenii;

 

11. Nevoia de a acţiona conform propriilor convingeri şi valori, de a practica religia.

Manifestări de independenţă

Manifestări de dependenţă

Sursa de dificultate

-creştin-ortodox;

       

-ţine posturile mari şi pe cele de miercuri şi vineri;

-

-

-participă la slujbele religioase din duminici şi sărbători;

-poartă în permanenţă o iconiţă cu Maica Domnului

 

12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării

 

Manifestări de independeţă

 

Manifestări de dependenţă

Sursa de dificultate

-ia hotărâri pe baza chibzuinţei proprii;

   

-este o persoană ambiţioasă;

-

-

-se consideră realizat deoarece are doi copiii şi patru nepoţi;

-este receptiv faţă de persoanele din jur

 

13. Nevoia de a se recreea

Manifestări de independenţă

Manifestări de dependenţă

Sursa de dificultate

-obişnuieşte să desfăşoare activităţi recreative individuale sau în grup

-

-îi place să se uite la tv;

 

-

-

îi

place

citească

romane

poliţiste;

 

- îi place să sculpteze linguri din lemn.

 

14. Nevoia de a învăţa cum să-şi păstreze sănătatea

Manifestări de independenţă

Manifestări de dependenţă

 

Sursa de dificultate

- este foarte interesat să afle cât

-cunoştinţe

insuficiente asupra

 

mai

multe

informaţii despre

bolii,

asupra

dietei,

asupra

boală;

tratamentului.

Decesul soţiei

38

- pune multe întrebări legate de evoluţia şi tratamentul efectuat;

-este foarte curajos;

Diagnostice de nursing:

  • 1. Dispnee cauzată de durere manifestată prin: respiraţie tahipneică cu R= 28 r⁄min, respiraţie

dificilă.

  • 2. Alimentaţie şi hidratare exagerată cauzată de dezechilibre endocrine manifestată prin:

polidipsie; polifagie;

  • 3. Eliminare urinară inadecvată cantitativ şi calitativ cauzată de dezechilibre hidroelectrolitice

manifestată prin: senzaţie de sete, poliurie, urina are culoare deschisă;

  • 4. Diminuarea mobilităţii cauzată de durere manifestată prin: deplasare cu dificultate, în

baston, mers greoi, necesită ajutor în deplasări, nu îşi poate desfăşura singur activităţile

zilnice, nu realizează cu uşurinţă mişcările active şi pasive ale membrelor.

  • 5. Insomnie cauzată de durere, anxietate manifestată prin: adoarmire grea, se trezeşte de 1-2

ori în timpul nopţii, somn superficial, doarme în jur 5h/noapte.

  • 6. Deficit de auto îngrijire cauzată de durere manifestată prin: aspect neîngrijit, păr în

dezordine, nu poate să-şi desfășoare activităţile ce ţin de igienă, nu se poate spăla singur.

  • 7. Alterarea tegumentelor şi mucoaselor cauzată de neuropatia diabetică manifestată prin:

necroză la nivelul halucelui piciorului stâng.

  • 8. Durere cauzată de afectarea fizică a halucelui manifestată prin: facies crispat ce exprimă

suferinţă, gemete, văicăreli.

  • 9. Probabilitatea atingerii integrităţii fizice cauzată de mobilitate scăzută manifestată prin: risc

de accident prin rănire, cădere, risc de complicaţii prin glicemie: 360mg⁄dl.

10. Cunoştinţe insuficente cauzate de decesul soţiei manifestată prin: cunoştinţe insuficiente asupra bolii, asupra tratamentului, asupra dietei.

Ziua 1

Nevoia

Diagnostic de nursing

Obiectiv

Intervenţii autonom

39

1. 1. Nevoia de a fi Alterarea tegumentelor şi -Pacientul să prezinte o curat, îngrijit şi
1.
1. Nevoia
de
a
fi
Alterarea tegumentelor şi
-Pacientul
prezinte
o
curat, îngrijit
şi
a
mucoaselor cauzată de
piele intactă.
-ia măsuri de prev
infecţiilor nosocom
proteja
neuropatia
diabetică
-Pacientul să fie pregătit
-îi
protejează
l
tegumentele
şi
fizic
şi psihic înaintea
care
i
infec
mucoasele.
manifestată prin: necroză
la nivelul halucelui
piciorului stâng.
intervenţiei chirurgicale.
ajutorul
pansam
efectuat
în
cond
perfectă asepsie.
-examinează
pla
tegumentele
din j
apoi trece
la
cur
dezinfectare;
-face toaleta şi deg
tegumentelor din
benzină sau
iodată întotdeauna
rană spre exterior,
atingă suprafaţa răn
-dezinfectarea
tegumentelor se f
alcool iodat 1
tinctură de iod. R
spală cu apă oxigen
ser fiziologic steril;
-pentru
ca
în
fi
protejeaze
rana
pansament.
-pregateşte
operator cât mai
de momentul inte
chirurgicale;
-îi recoltează sânge
determinarea
hemoleucogramei,
ului,
iono
proteinelor
sa
glicemiei, grupei
ului;
-îl
pregăteşte
fi
psihic
în
eventualelor
inv
paraclinice:
Rg
drept, EKG;
-îl încurajează
exprime,
teama, grijile cu pr
intervenţia chirurg
care va fi supus;
-îi
insuflă
încred
echipa operatorie.

40

2.

2. Nevoia de a bea

Alimentaţie

şi

hidratare

-Pacientul

mănânce

-îi explorează

g

şi a mânca.

exagerată

cauzată

de

aportul

glucidic

pacientului la

 

dezechilibre

endocrine

corespunzător

 

fiecărei

categorii de alimen

manifestată

prin:

mese.

-îl învaţă

pe

 

polidipsie; polifagie;

-Pacientul să diminueze

valorile

 

gl

 

cantitatea de lichide.

energetice ale alim

-Pacientul

îşi

-îi

explică

administreze

unităţiile

diabetic pe care tre

corecte de insulină.

 

îl respecte;

 
 

-îl urmăreşte să c numai alimentele c în regim;

-urmăreşte

orar

distribuţia meselor;

-îi explică pacient înainte cu 30 de de a mânca trebui măsoare glicemia administreze unită insulină;

-îi

explică

pac

unităţiile

de

i

pentru

fiecare

m

micul dejun de

7:00,

 

pacientul

administra 18 u; la la ora 13:00, pacie va administra 22u; la 19:00, pacientu administra 19u;

-

îi

va

explica că

tot

parcursul

 

pacientul îşi va ad

la

ora

22:00

2

insulină;

 

-îl

cântăreşte

zil

pacient;

 

- face bilanţul lic ingerate şi eliminat

-îi explică pacient alimente are voie:

-necântărite: car derivatele din peştele, brânzeturile, legumele cu 5% g varza, conopida, castraveţi, fasole ciuperci, ardei graş

-cântărite: pâine,

41

     

paste făinoase, legume- cu pes glucide- ceapă, praz, ţelină, mămăl

-interzise: zahăr, zaharoase, fructe prăjituri, siropuri, curmale, leguminoase

fasole boabe, mază

  • 3. 3.

Nevoia

elimina.

de

a

Eliminare

urinară

inadecvată cantitativ şi

o eliminare urinară adecvată

-Pacientul să

aibă

-recoltează

examene

urină

chimi

 

calitativ cauzată de

calitativ şi cantitativ

bacteriologice;

 

dezechilibre hidroelectrolitice manifestată prin: senzaţie

-măsoară diurez urmăreşte aspectul notează în F.O;

de sete; poliurie; urină are culoare deschisă;

-reduce aportul de şi electroliţi în fun ionograma serică urină;

-asigură corporală riguroasă

o

-schimbă lenjeria d de corp ori de câte nevoie;

-încurajează pacie

îşi

exprime

 

gând

sentimentele.

  • 4. 4.

Nevoia

de

a

Durere

cauzată de

-Pacientul

prezinte

-evaluează caracte

evita pericolele.

afectarea

fizică

a

durere

diminuată

în

durerii:

 

localizar

 

halucelui maifestată prin:

termen de 2 h.

nivelul

h

facies crispat ce exprimă

piciorului

suferinţă;

gemete;

intensitatea pe o s

văicăreli.

la 1-10, durerea h

este

de

8;

dura

continuă;

 

- îi asigură repaus l

o

poziţie

 

care

diminueze durerea;

-încearcă

 

să-i

 

atenţia

pe

alte

pr

decât

 

ale

 

respective;

 
  • 5. 5.

Nevoia

de

a

Dispnee cauzată de durere

-Pacientul

îşi

-masoară,

 

monito

respira şi a avea o

manifestată

prin:

stabilizeze

funcţia

atent

şi

apoi

not

bună circulaţie.

respiraţie tahipneică cu

respiratorie

pentru

a

se

F.O

funcţiile

vit

R= 28 r⁄min, respiraţie

punea

interveni

pacientului;

 

dificilă.

chirurgical.

-pentru

 

a

f

expansiunea

 

pul

asistenta

 

42

     

pacientului

 

ortopneică;

-umezeşte aerul încăpere cu apă alc

-îl învaţă

pe pac

facă exerciţii respir

-îl învaţă

pe

tehnici de relaxare

  • 6. 6. Nevoia de a se

Diminuarea

mobilităţii

-Pacientul

se

-suplineşte

pacien

mişca şi de a avea

cauzată

de

durere

mobilizeze

corespunzător

satisfacerea nevoil

o bună postură.

manifestată

prin:

stării sale.

-îl serveşte la pat

deplasare cu dificultate, în

necesare;

baston;

mers

greoi

;

-îl

ajută

şi

sprij

necesită

ajutor

în

timpul deplasării;

deplasări;

nu

îşi

poate

-îi

pune

la

di

desfăşura

singur

utilaje

auxiliare

activităţile

zilnice;

nu

deplasare

realizează

cu

uşurinţă

menţinerea

unei

mişcările active şi pasive

ale membrelor.

anatomice:cadru, c

  • 7. de

7. Nevoia

de

a

fi

Deficit

autoîngrijire

-Pacientul

prezinte

-îi

face

toaleta

curat, îngrijit

şi

a

cauzată

de

durere

tegumente

şi

mucoase

dentară şi nazală;

proteja

manifestată

prin:

aspect

curate pentru

-asigură temp

tegumentele

şi

neîngrijit;

păr

în

supus

a putea fi intervenţiei

camerei 20-22 gra

mucoasele.

dezordine; nu poate să-şi

chirurgicale.

a apei 37-38 grade

desfăţoare

activităţile

ce

-îi face

baie

g

ţin de igienă; nu se poate

verificând

r

spăla singur.

 

inghinală,

om

 

axilele, interdigitale de la

de

la

picioare,

unghiile;

 

-pansează

şi

pro

eventualele

plăgi

existente;

  • 8. Nevoia

8.

de

a

Insomnie

cauzată

de

-Pacientul să beneficieze

-îi

asigură

în

sa

dormi

şi

a

se

durere,

anxietate

de un somn corespunzător

climat

plăcut,

odihni.

manifestată

prin:

cantitativ şi calitativ, să

zgomot;

adoarmire

grea;

se

fie odihnit înaintea

-îi aeriseşte salonul

trezeşte

de

1-2

ori

în

intervenţiei chirurgicale.

-îi asigură lenjerie

timpul

nopţii;

somn

şi de corp curată;

superficial; doarme în jur

5h/noapte.

-portă discuţii pacientul pentru a anxietatea şi pen mari încrederea în de îngrijire;

-îl

învaţă

tehnici

de

r

exerciţii

resp

câteva minute îna

43

 

9.

9.

Nevoia

de

a

Probabilitatea atingerii

 

evita pericolele.

integrităţii fizice cauzată de mobilitate scăzută manifestată prin: risc de accident prin rănire, cădere; risc de complicaţii prin glicemie: 360mg⁄dl.

-Pacientul să nu prezinte risc de complicaţii şi risc de accident.

10. 10.

Nevoia

de

a

Cunoştinţe

insuficente

-Pacientul să dobândească

 

învăţa

cum

să-şi

cauzată de decesul soţiei

cunoştinţe despre boală,

păstreze sănătatea.

manifestată

prin:

tratament, regim, îngrijiri

 

cunoştinţe

insuficiente

igieno-dietetice.

asupra

bolii,

asupra

tratamentului,

asupra

dietei.

culcare;

-observă şi notează

calitatea somnului;

-supraveghează p permanent şi ur modificările ce pot în evoluţia stăr aspectul general, st conştienţă, agitaţia, pulsul, diureza;

-îl amplasează salon curat, bine

alege şi ajută paci

satisfacerea

ce nevoi ale organi aplicându-i măsu prevenire complicaţiilor septi

-ia măsuri de prev

infecţiilor;

-îi explorează niv cunoştinţe privind

-îi stimulează dor cunoaştere;

-conştientizează p asupra responsabilităţi sănătatea;

-îi ţine lecţii depre

tratament,

în

igieno-dietetice; -încurajează pacien

-îl verifică dacă a mesajul corect tran dacă şi-a însuşit

cunoştinţe.

Evaluare 1 zi:

Pacientul este pregătit psihic şi fizic pentru intervenţia chirurgicală. Are încredere în echipa operatorie.

În urma intervenţiilor acordate, pacientul începe să urmeze regimul diabetic şi să îşi administreze corect unităţiile de insulină.

Pacientul prezintă cantitate urinară eliminată uşor redusă. În urma tratamentul administrat pacientul prezintă durere redusă.

În urma tratamentului şi a intervenţiilor acordate, pacientul îşi restabileşte funcţia respiratorie. Pacientul încă este ajutat, nu se poate mobiliza pasiv.

44

Pacientul prezintă tegumente şi mucoase curate, este pregătit pentru intervenţie chirurgicală În urma tratamentului dar şi a intervenţiilor acordate, pacientul are un somn uşor. Pacientul nu are niciun risc de complicaţii. Pacientul şi-a dobândit cunoştinţe despre boala pe care o are. Se continuă îngrijirile.

Ziua 2

Nevoia

Diagnosticul de nursing

 

Obiectiv

1.

1.

Nevoia

de

a

Risc

de

complicaţii

-Pacientul să nu prezinte

evita pericolele.

datorat

 

intervenţiei

risc de complicaţii la

 

chirurgicale

manifestat

nivelul plăgii operatorii.

prin:

risc

de

infecţie

la

nivelul

plăgii

operatiii,

risc

de

complicaţii

tromboembolice.

Intervenţii proprii

-monitorizează p din sfert în sfert de

-măsoară,

obser

notează funcţiile

F.O.;

-asigură un mediu pentru a evita in plăgii dar şi peric a se accidenta;

-urmăreşte mod care pot apărea la plăgii operatorii;

-urmăreşte că operatorie să nu sursă de infecţie;

-efectuează toalet

operatorii

în

asepsie;

-schimbă pansam

perfectă asepsie;

45

   

-Pacientul să nu prezinte

risc

de

complicaţii

tromboembolice.

Durere cauzată de plaga

-Pacientul

prezinte

o

post-operatorie manifestată prin: gemete, facies crispat, văicăreli.

durerea ameliorată.

  • 2. Nevoia

2.

de

a

Hipertermie cauzată de

-Pacientul să îşi menţină

menţine

plaga

operatorie

temperature corpului în

temperature

în

manifestată prin: T=38

limite normale.

limite normale.

grade Celsius, tegumente şi mucoase puţin roşii şi calde.

  • 3. 3. Nevoia de a bea

Dificultatea

de

a

urma

-Pacientul să îşi urmeze

şi de a mânca.

regimul cauzată de lipsa

regimul în fiecare zi.

de

cunoaştere

a

alimentelor

premise

sau

interzise maifestată prin:

polifagie.

 

-monitorizează, şi notează funcţiil

în

special pul

tensiunea arterială

-mobilitează pasiv şi activ de m

p

urărindu-i faciesu starea generală;

-supraveghează

p

în

timpul

mo

active;

-se hidratează paci

funcţie

de

ingestie excreţie;

-măsoară funcţiil şi apoi le notează î

-asigură o poziţie

favorizeze

c

durerii;

-verifică

pans

dacă este prea st

dacă este, i se va l

-măsoară tem zilnic de două or dimineaza şi seară o notează în F.O.

-aeriseşte încăpere

-aplică

pac

comprese reci pe f

-îl învaţă

pe

valorile

gl

energetice ale alim

-îi

explică

diabetic pe care tr

îl respecte;

-îl

urmăreşte să c

numai alimentele în regim;

-urmăreşte distribuţia meselor

orar

-îi explică pacien înainte cu 30 de

de a mânca trebui

46

măsoare glicemi administreze unit insulină; -îi explică car alimentele p legume şi zar frunzoase;brânză: telemea, caşcaval,
măsoare
glicemi
administreze
unit
insulină;
-îi
explică
car
alimentele
p
legume
şi
zar
frunzoase;brânză:
telemea, caşcaval,
peşte
slab:
şală
crab,
păstrăv;carn
de
pui,
găină,
miel,
vită,
viţel,
slabă.
-îi explică
pac
care sunt aliment
îi
sunt
interzise:
grasă de porc, raţă
untură, slănină,
grase;zahăr, mier
dulceaţă,
prăjituri ,frişcă în
îngheţată, halva,
ciocolată,
bo
biscuiţi
compoturi, pere
cu
struguri,
c
stafide,banane.
4.
4.
Nevoia
de
a
Eliminare
urinară
-Pacientul
aibă
o
elimina.
cantitativ
şi
calitativ
eliminare
calitativă
şi
-măsoară diureza ş
notează în F.O;
cauzată
de
dezechilibre
cantitativă normal.
hidroelectrolitice
-reduce aportul de
şi de electroliţi;
manifestate prin: poliurie,
senzaţie
de
sete
-asigură
corporală riguroas
o
polidipsie.
-schimbă lenjeria
şi
de
pat
ori
de
este necesar;
-încurajează pacie
5.
se
mişca şi de a avea
o bună postură.
5. Nevoia
de
a
Imobilitate cauzată
de
plaga
operatorie
-Pacientul să îşi menţină
tonusul şi forţa muscular.
manifestată
prin:
imposibilitatea
de
a
se
-planifică împre
pacientul un prog
exerciţii pasive în
de capacitatea lui;
deplasa.
-îi sugerează că
stâng
îl
ţină
decât corpul;
r
predispuse la escar
-îi masează
6.
6.
Nevoia
de
a
fi
Deficit
de
autoîngrijire
-Pacientul
îşi
poată
-îl ajută
e
curat, îngrijit de a
cauzat
de
intervenţia
menţine
tegumentele
şi
toaleta pe regiuni;
proteja
chirurgicală
manifestat
mucoasele curate.
-îl
ajută
î
tegumentele
şi
prin:
dificultatea
de
a
importanţa
igie

47

mucoasele. satisface nevoia. prevenirea îmboln -îi acordă o atentă, s supraveghere per dar şi îl lămure
mucoasele.
satisface nevoia.
prevenirea îmboln
-îi
acordă
o
atentă,
s
supraveghere per
dar
şi
îl
lămure
pacient
în
legăt
evoluţia stării sale;
-examinează
pl
tegumentele
din
apoi trece
la
cur
dezinfectare;
-face toaleta şi de
tegumentelor din
benzină sau
iodată întotdeauna
rană spre exterior,
atingă suprafaţa ră
-face
dezin
tegumentelor
cu
iodat
1% sau
tinc
iod;
-apoi rana o spală
oxigenată
sau
fiziologic steril,
îndepărtatrea restu
ţesut, sânge sau pu
-la sfârşit protejea
cu un pansament.
7.
7.
Nevoia
de
a
Insomnie
cauzată
de
-creează
dormi
şi
a
se
durere manifestată
prin:
-Pacientul să prezinte un
somn liniştit.
odihni.
oboseală,
adormire
un
semiobscur, liniştit
-aeriseşte încăpere
dificilă, iritabilitate.
-asigură
pac
lenjerie
de
corp
curată şi lenjerie
curată.

Evaluare a 2a zi:

Pacientul prezintă durere diminuată. Plagă operatorie este curată, nu există infecţie. Se continuă monitorizarea şi observarea atentă a plăgii.

În urma tratamentului dar şi al investihaţiilor efectuate, pacientul prezintă temperatura de 36, 8 grade Celsius.

Pacientul urmează zilnic dieta diabetică. Pacientul prezintă o diminuare a diurezei.

48

Pacientul realizează împreună cu asistenţa medicală, exerciţii pasive. Pacientul este cooperant. Pacientul se simte bine psihic şi fizic. Plagă prezintă semne de vindecare. În urma tratamentului, pacientul are un somn liniştit. Se continuă intervențiile.

Ziua 3

Nevoia

Diagnosticul de nursing

 

Obiectiv

1.

1.

Nevoia

de

a

Risc

de

complicaţii

-Pacientul să nu prezinte

evita pericolele.

datorat

 

intervenţiei

risc de complicaţii la

 

chirurgicale

manifestat

nivelul plăgii operatorii.

prin:

risc

de

infecţie

la

nivelul

plăgii

operatorii,

risc

de

complicaţii

tromboembolice.

49

Intervenţii autono

-monitorizează p din sfert în sfert de

-măsoară,

obser

notează funcţiile F.O.;

-urmăreşte mod care apar la nivel operatorii;

-urmăreşte că operatorie să nu sursă de infecţie;

-efectuează toalet

operatorii

asepsie;

în

-schimbă pansam

perfectă asepsie; -Pacientul să nu prezinte risc de complicaţii tromboembolice. -monitorizează, şi notează funcţiil în special
perfectă asepsie;
-Pacientul să nu prezinte
risc
de
complicaţii
tromboembolice.
-monitorizează,
şi notează funcţiil
în
special pul
tensiunea arterială
-mobilitează p
pasiv şi active.
-Pacientul să prezinte o
stare de bine.
Durere cauzată de plaga
post-operatorie
manifestată prin: gemete,
facies crispat.
-măsoară funcţiil
şi apoi le notază în
-asigură o poziţie
favorizeze
c
durerii;
-asigură
pac
odihnă suficientă;
-încearcă să fixeze
pacientului pe
probleme decât ale
despective;
2.
2. Nevoia de a bea
şi de a mânca.
Dificultatea
de
a
urma
-îl învaţă
pe
regimul cauzată de lipsa
-Pacientul să îşi urmeze
regimul în fiecare zi.
valorile
gl
de
cunoaştere
a
energetice ale alim
alimentelor
premise
sau
-îi
explică
interzise maifestată prin:
diabetic pe care tr
polifagie.
îl respecte;
-îl
urmăreşte să c
numai alimentele
în regim;
-urmăreşte
orar
distribuţia meselor
-îi explică pacien
înainte cu 30 de
de a mânca trebui
măsoare glicemi
administreze unit
insulină;
-îi
explică
car
alimentele
p
legume
şi
zar
frunzoase;brânză:

50

telemea, caşcaval, peşte slab: şală crab, păstrăv;carn de pui, găină, miel, vită, viţel, slabă. -îi explică
telemea, caşcaval,
peşte
slab:
şală
crab,
păstrăv;carn
de
pui,
găină,
miel,
vită,
viţel,
slabă.
-îi explică
pac
care sunt aliment
îi
sunt
interzise:
grasă de porc, raţă
untură, slănină,
grase;zahăr, mier
dulceaţă,
prăjituri ,frişcă în
îngheţată, halva,
ciocolată,
bo
biscuiţi
cu
compoturi, pere
struguri,
c
stafide,banane.
3.
3.
Nevoia
de
a
Eliminare
urinară
-Pacientul
aibă
o
elimina.
cantitativ
şi
calitativ
eliminare
calitativă
şi
-măsoară diureza ş
notează în F.O;
cauzată
de
dezechilibre
cantitativă normal.
hidroelectrolitice
-reduce aportul de
şi de electroliţi;