Tiberiu Pavelescu - Tratat elementar de drept administrativ, Sitech, Craiova, 2007 1

1. Poliţia administrativă
1. Noţiunea de poliţie administrativă. Am precizat la începutul acestui capitol că poliţia
administrativă este o componentă a activităţilor cu caracter dispozitiv pe care le realizează administraţia
publică. Şi în cazul activităţii de poliţie administrativă administraţia „dispune" sau ordonă ceva, dar în
sensul sancţionării unor fapte neconforme cu legea.
Cuvântul poliţie provine din latinescul „politia” care reprezintă organizarea politică,
administrativă, precum şi din grecescul „politeia”, care înseamnă „cetate”. Într-adevăr, în antichitate
oraşele se confundau, erau adevărate state, iar serviciile publice se exercitau de o anumită categorie de
funcţionari sau slujbaşi ai cetăţii. De aici rezultă şi denumirea de poliţist care însă s-a păstrat pentru o
anumită sferă a funcţionarilor administraţiei publice.
Conceptul de poliţie administrativă se fundamentează pe faptul ca libera activitate a particularilor
într-o colectivitate organizată are, în mod necesar, limite pe care administraţia trebuie să le stabilească.
Poliţia administrativă este o formă de intervenţie pe care o exercită anumite autorităţi
administrative şi care constă în a impune, în vederea asigurării ordinii publice, limitarea libertăţii
indivizilor.
Interesul comunitar impune ca iniţiativele particularilor să nu prejudicieze ordinea şi liniştea,
condiţie necesară oricărei vieţi normate. De aceea, revine administraţiei misiunea de a impune şi a asigura
respectarea normelor necesare ordinii şi liniştii publice.
În esenţă, prin termenul de poliţie administrativă în societatea de azi se înţeleg modalităţile de
decizie şi control prin care se realizează scopurile societăţii politice. Noţiunea de poliţie administrativă
are un sens totuşi restrâns, referindu-se la limitele impuse liberei activităţi a particularilor în societatea
organizată şi pe care organele care realizează funcţia executivă o stabilesc şi o impun tuturor.
Poliţia administrativă reglementează activităţile persoanelor fizice şi juridice particulare, dar şi a
funcţionarilor administraţiei, deoarece şi aceştia trebuie să se conformeze normelor de poliţie
administrativă. De aceea, spre exemplu, regulile de circulaţie se aplică şi vehiculelor administraţiei, cu
anumite nuanţe pentru anumite categorii de autovehicule.
2. Obiectul activităţii de poliţie administrativă. Măsurile de poliţie administrativă au ca obiect
principal menţinerea ordinii publice, care trebuie să existe între membrii societăţii. La acestea se mai
adaugă măsurile de asigurare a liniştii publice, cele privitoare la securitatea publică care trebuie să asigure
cadrul unei societăţi civilizate.
Sintetizând, obiectul poliţiei administrative este, aşadar, ordinea publică, prezentă sub clasica
triadă: linişte, securitate, salubritate.
Luând în consideraţie aceste coordonate ale obiectului poliţiei administrative, ordinea publică
poate fi definită ca o stare de normalitate, de conformare cu dispoziţiile legale, care trebuie sa domnească
între indivizi în cadrul societăţii organizate în stat.
In statul de drept ordinea publică este legată organic de lege, existenţa ordinii publice şi
exercitarea acesteia fiind expresia legii. Explicaţia şi înţelegerea noţiunii ordinii publice trebuie pusă în
legătură şi cu alte noţiuni care privesc asigurarea ei în societate.
Ordinea publică este organic integrată în sarcinile administraţiei publice, în misimriie acesteia de
a organiza executarea legii şi a asigura respectarea acesteia în raporturile dintre indivizi.
Principiul fundamental al noţiunii de ordine publică este acela conform căruia, în exercitarea
drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare cetăţean nu este supus decât îngrădirilor stabilite prin lege şi
cerinţelor fireşti ale moralei sociale. Garanţia existenţei în acest domeniu a unor limite bine determinate o
constituie prevederile Constituţiei, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, precum şi celelalte acte
internaţionale în materie, la care România este parte.
Prin urmare, conceptul de ordine publică nu poate fi acceptat decât ca o entitate juridică
complexă, cuprinzând norme de drept intern şi internaţional, drepturi şi obligaţii, în cazuri particulare
limitate.
3. Deosebirea dintre poliţia administrativă şi poliţia judiciară. De principiu, poliţia
administrativă acţionează în scop preventiv, având ca preocupare organizarea, controlul şi menţinerea
ordinii publice prin măsuri specifice dar şi prin sancţionarea acelor fapte care ca şi grad de pericol social
se încadrează în categoria infracţiunilor. Poliţia Judiciară intervine însă, de regulă, atunci când s-a săvârşit
o infracţiune sau altă faptă antisocială.
Deosebirea dintre poliţia administrativă şi cea judiciară are o deosebită importanţă în statul de

Pag.48 - 51
2 Tiberiu Pavelescu - Tratat elementar de drept administrativ, Sitech, Craiova, 2007

drept. Poliţia administrativă urmăreşte să menţină ordinea, fără a se implica în mod obligatoriu
represiunea faptelor antisociale. Observăm însă că poliţia judiciară are misiunea de a constata, de a
identifica pe autorii unei infracţiuni sau alte fapte ilicite, de a aduna probele, cu scopul declanşării acţiunii
judiciare.
În practică, deosebirea dintre cele două forme de activitate este uneori dificil de făcut, deoarece
personalul acestora poate fi oarecum identic, în sensul că agenţii de poliţie administrativă pot fi, totodată,
şi agenţi de poliţie judiciară.
Ofiţerii din Poliţia română şi, de asemenea, cei din jandarmerie, poliţie de frontieră sau pompieri,
cumulează atribuţii care aparţin celor două poliţii, deci, administrativă şi judiciară.
Se poate da ca exemplu cazul agentului de poliţie care, dacă dirijează circulaţia, se plasează m
domeniul poliţiei administrative pe când, dacă constată săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe
drumurile publice, trece din domeniul poliţiei administrative în domeniul poliţiei judiciare. Dacă un
funcţionar al poliţiei participă la un baraj în cursul unei demonstraţii el este agent ai poliţiei administrative,
dar dacă intervine pentru a prinde un spărgător, este agent al poliţiei judiciare.
4. Poliţia administrativă generală şi poliţiile administrative speciale. Autoritatea publică -
individuală sau colectivă, numită sau aleasă - aflată într-un anumit teritoriu răspunde de menţinerea
ordinii publice şi dispune de un ansamblu de competenţe şi de mijloace de acţiune constituind poliţia
generală. Aceasta aparţine statului, judeţului, oraşului sau comunei, subiecte de drept public aparţinând
dreptului administrativ (de exemplu, prefectul sau primarul).
In unele domenii bine definite şi riguroase sunt constituite poliţii administrative speciale al căror
obiect de control îl constituie fie o categorie anumită de persoane, de pildă conducătorii auto ori străinii,
fie o ramură de activitate, precum economia vânatului sau desfăşurarea adunărilor publice.
Anumite poliţii administrative speciale se deosebesc de poliţia administrativă generală prin
scopul lor care depăşeşte sfera tradiţională a noţiunii. Astfel, este cazul poliţiilor cu scop de ocrotire a
eukurii, ca de exemplu protecţia monumentelor istorice sau ocrotirea mediului.
Poliţia administrativă generală îşi realizează atribuţiile prin cel puţin trei modalităţi:
a) reglementare, adică prin edictarea unor norme generale care trebuie să fie raţionale şi eficiente. Prin
modalitatea de reglementare, autoritatea de poliţie poate impune tuturor persoanei dispoziţii generale
restrictive ale libertăţii şi prevăzute cu sancţiuni. Existenţa sancţiunii conferă regulamentului de poliţie
caracteristica sa specială.
Reglementarea se poate referi la următoarele: o interzicere generală, o autorizaţie prealabilă, o
declaraţie prealabilă sau la organizarea activităţii.
b) a doua modalitate prin care poliţia administrativă generală îşi realizează atribuţiile sunt decizii sau
măsuri individuale. Desigur, au la bază o normă cu caracter general. Deciziile individuale pot fi scrise,
orale sau chiar reduse la un gest, cum ar fi semnalizarea unui agent de circulaţie.
c) a treia modalitate constă în constrângere. În acest sens, autoritatea de poliţie poate pune în aplicare
forţa materială pentru a preveni sau a determina încetarea unei dezordini. Măsurile mai grave de
intervenţie prin utilizarea armelor sau prin participarea armatei la menţinerea ordinii publice, trebuie să
fie precis reglementate.
5. Organizarea activităţii de poliţie administrativă. În scopul înfăptuirii misiunii sale de apărare
şi menţinere a ordinii publice, în organizarea activităţii de poliţie există, pe de o parte, autorităţile de
poliţie, adică organe competente să adopte reglementări privind activitatea poliţiei, precum decizii şi
măsuri individuale şi, pe de altă parte personalul de executare, în care se cuprinde personalul permanent,
fie civil, fie militar. Statul apără şi asigură menţinerea ordinii pe ansamblul teritoriului, lăsând
autorităţilor locale grija de a li măsuri specifice pe teritoriul lor de competenţă.
În ce priveşte diferitele autorităţi de poliţie, în practică, cel mai frecvent exercită atribuţii de
poliţie administrativă următoarele:
- Guvernul, care reglementează activitatea cu caracter general de poliţie administrării adoptând norme
generale aplicabile pe tot teritoriul ţării;
- Prefectul, ca reprezentant al Guvernului asigură respectarea ordinii publice în judeţ dispune luarea
măsurilor corespunzătoare pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, pm organele legal
constituite;
- primarul oraşului sau comunei în care a fost ales asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor,
personal sau cu ajutorul poliţiei, îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, ia măsuri de
interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a aii manifestări publice care contravin
Pag.48 - 51
 Tiberiu Pavelescu - Tratat elementar de drept administrativ, Sitech, Craiova, 2007 3

ordinii de drept, ori atentează la bunele moravuri, la ordinea şi liniştea publică. Tot el controlează igiena şi
salubritatea localurilor publice şi a produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie ori ia măsuri
pentru prevenire, combaterea m înlăturarea consecinţelor unor fenomene periculoase (inundaţii,
cutremure, incendii, epidemii, s.a.). Ca autoritate de poliţie, primarul poate acţiona personal, nemijlocit,
dar poate să delege al funcţionari ai primăriei;
- Există şi autorităţi speciale, precum ministrul de interne, care deşi nu are în materie poliţie
competenţe proprii, are în subordine întreg personalul poliţiei statului şi în această calitate poate da
instrucţiuni referitoare la exercitarea atribuţiilor de poliţie.
6. Principiile poliţiei administrative. Doctrina juridică administrativă a surprins următoarele
principii care guvernează activitatea de poliţie administrativă:
a) Principiul evoluţiei, care exprimă caracteristica măsurilor de poliţie administrativă de a fi permanent
în concordanţă cu cerinţele dinamice ale vieţii sociale deoarece unele cerinţe pot să apară, altele pot să
dispară.
b) Principiul posibilităţii adaptării regimului juridic în funcţie de necesităţile societăţii, ca o consecinţă
a principiului evoluţiei. într-adevăr, interesul societăţii evoluează odată cu trecerea timpului, astfel
impunându-se ca regimul juridic să fie adaptat noilor cerinţe sociale.
c) Principiul proporţionalităţii mijloacelor folosite faţă de scopurile urmărite. Mijloacele utilizate
trebuie să fie întotdeauna în directă proporţionalitate cu riposta celor cărora urmează a le impune un
anumit comportament şi, în plus, să fie raţionale şi eficiente. Eficienţa însăşi constituie un principiu al
poliţiei administrative, dar şi un scop general de urmărit.
d) Principiul continuităţii presupune că o necesitate publică recunoscută prin norme juridice nu poate fi
satisfăcută cu intermitenţe. Măsurile de poliţie administrativă trebuie să protejeze un interes al societăţii,
imperios pentru populaţie, ceea ce impune funcţionarea continuă şi permanentă a organismului abilitat să
se aplice.
e) Principiul priorităţii interesul general faţă de interesul particular, este specific administraţiei în
general, dar are un caracter mai pronunţat şi evident când vorbim despre poliţia administrativă.
f) În fine, principiul egalităţii tuturor în situaţia aplicării măsurilor de poliţie administrativă nu este mai
puţin important. Enunţarea acestui principiu în cazul măsurilor de poliţie administrativă vine să confirme în
fapt principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.
7. Limitele puterii de poliţie administrativă. Atribuţiile în materie de poliţie permite
administraţiei să reglementeze activităţile individuale, dar această reglementare nu este absolută, ci se
desfăşoară în cadrul unor limite explicit prevăzute de lege.
Mai întâi, orice activitate a administraţiei în exercitarea atribuţiilor de poliţie este supusă
principiului legalităţii şi controlului judecătoresc. Drept urmare, toate deciziile administrative în materie
de poliţie, ca în orice materie, trebuie să fie legale. Administraţia nu poate acţiona decât în cadrul legii şi o
măsură de poliţie, ca şi oricare decizie administrativă, nu poate încălca dispoziţiile legii sau vreun
principiu general de drept.
În al doilea rând, există anumite limite în care libertăţile persoanelor ar putea fi reduse prin
reglementarea poliţiei administrative.
O măsură a poliţiei administrative atunci când restrânge o libertate cetăţenească nu se poate
justifica decât dacă este oportună. De aceea, instanţa, pentru a aprecia legalitatea unei măsuri a poliţiei,
urmează a analiza oportunitatea acesteia.
În domeniul libertăţilor publice autoritatea de poliţie nu are temei de a reglementa sau interzice
decât dacă a epuizat toate celelalte mijloace. De exemplu, nu este suficient pentru a legitima interzicerea
unei întruniri ca autoritatea de poliţie să se teamă de eventualele tulburări determinate de această întrunire,
mai trebuie ca autoritatea să nu dispună de mijloacele necesare pentru a face faţă acelor tulburări. .
Controlul legalităţii asupra măsurilor de poliţie este exercitat:
a) de către autoritatea administrativă ierarhică, inclusiv pe calea acţiunii prealabile;
b) de către instanţa de contencios administrativ, urmârindu-se anularea actului ilegal şi tragerea la
răspundere pentru pagubele cauzate în exercitarea atribuţiilor de poliţie;
c) de instanţa civilă, în temeiul competenţelor generale, poate să statueze şi în domeniul activităţii
poliţieneşti, ca de exemplu în materie contravenţională;
d) de instanţa penală, poate aprecia legalitatea reglementărilor, deciziilor sau măsurilor individuale de
poliţie, atunci când în cadrul unui proces penal, partea prejudiciată invocă nelegalitatea acestora.

Pag.48 - 51