3.2.

COMPORTARE LA SUDARE A OELURILOR CARBON

Comportarea la sudare a unui otel carbon depinde de continutul n carbon ale acestuia si
caracteristicile mecanice ale otelurilor sunt influentate de continutul n Carbon. Cu cresterea
continutului de carbon creste caracteristicile de rezistenta adica limita de curgere si rezistenta la
rupere si scad caracteristicile plastice.
Exemplu o crestere a continutului de carbon cu 0,1% rezulta o crestere a rezistentei la
rupere de cca. 50N/mm2
Continutul de carbon influenteaza comportare la sudare.
n cazul sudarii unui otel cu continut mai mare de carbon exista pericolul durificarii
Zonei influentate termic (ZIT) aceasta devine fragil si chiar la solicitari relativ scazute poate
fisura
Duritate mare conduce la producerea unei structuri fragile
n general se considera ca valoarea maxima a duritatii n ZIT acceptat pentru oteluri
carbon si slab aliate est de 350 HV 5/10
HVmax 350 HV5/10

(3.1)

Aceasta duritate de 350 HV5 reprezinta duritatea pe care un otel cu 0,22% C o are n
cazul n care structura contine n proportie de 50% martensita.
Concluzie. Se considera ca un otel carbon are o comportare la sudare corespunzatoare
daca are un continut de C sub 0,22%
Daca continutul de C>0,22% se vor impune anumite precauti la sudare care favorizeaza
evitarea durificarii metalului. Dintre acestea amintim:

sudarea se va face cu prencalzire si viteza de racire sa fie mai mica. Valoare

temperaturii de prencalzire depinde de continutul de carbon al otelului fiind influentat si
de grosimea acestuia, de tipul mbinarii.
Tabelul 3.1 Temperatura de prencalzire

Nr. crt

Continutul
carbon (%)

0,25

de Temperatura
de Grosimea minima
0
prencalzire ( C) Tpr
(mm) smin

100

>50

0,35

100-250

10

0,45

150-300

0,6

300-400

sudarea cu energie liniara mare, curenti mari de sudare, procedeu de sudare

energointensive, pendularea electrodului.

Realizarea unor suduri avnd plasticitate buna prin folosirea unor materiale de adaos
adecvate
Cu ct plasticitatea este mai mare cu att cusatura poate sa suporte tensiuni ridicate.

si celelalte elemente chimice prezentate n otel influenteaza comportare la sudare si

caracteristiciile mecanice ale metalului.
Un procent de mangan Mn conduce la cresterea rezistentei cu 120N/mm2. Manganul
are rolul de dezoxidant n otel. El leaga sulful rezulta ca scade pericolul de fisurare la cald. Se
recomnada ca raportul
Mn/S>20

(3.2)

Siliciu Si este un element cu efect dezoxidant, influenteaza mai putin caracteristicile

mecanice. Lipsa siliciului ntr-un otel arata ca otelul nu a fost calmat.
Fosforul P conduce la marirea rezistentei de rupere, nrautateste prelucrabilitatea
materialului. Afecteaza fragilizarea la rece a otelului. Este prezent n factorul de apreciere a
sensibilitatii la fisurare la rece.
Sulful S daunator, accentueaza rezistenta la fisurare la cald. Sulful este activ n
micsorarea rezistentei la destramare lamelara.
n cazul sudarii otelurilor carbon este recomandat ca sa se limiteze concentratia n sulf si
fosfor adica:
P+S 0,05%

(3.3)

Azotul N influenteaza rezistenta la mbatrnire. Se limiteaza continutul de azot. Efectul

azotului poate fi redus prin aliere cu aluminiu Al care are efect dezoxidant
Aluminiu Al ofera otelului o structura stabila n timp si de granulatie fina

Cupru Cu mbunatateste rezistenta otelului la coroziune atmosferica daca este n

proprotie de 0,15%, 0,2%
Comportarea la sudare a otelurilor carbon este influentat, n afara de compozitia chimica
si de modul de elaborare. Din acest punct de vedere se mentioneaza particularitatile comportarii
la sudare a otelurilor necalmate, a otelurilor deformate plastic la rece si a otelurilor turnate

3.3. Sudarea otelurilor slab aliate

n general, n categoria otelurilor slab aliate intra acele oteluri la care suma continuturilor
elementelor de aliere este sub 5%
Comportarea la sudare a acestor materiale, avnd o utilizare deosebit de larga, este
determinata n primul rnd de compozitia lor chimica. Ea este apreciata n mod uzual pe baza
marimii carbon echivalent
Exista un numar mare de formule de determinare a unui carbon echivalent. Dintre
formulele folosite frecvent este formula IIW (Institutul International de Sudura)

(3.4)
Cu ct otelul are un carbon echivalent mai redus, cu att el va prezenta o comportare la
sudare mai favorabila.
n principiu sudarea otelurilor slab aliate poate fi realizata cu orice procedeu de sudare
prin topire. n cazul otelurilor care prezinta pericolul de nmuiere a ZIT-ului, se vor evita
procedeele de sudare energointensive (baie de zgura).
Sudarea se face conform recomandarilor specificate n cazul sudarii otelurilor carbon. n
functie de carbonul echivalent si grosimea materialului se va suda cu prencalzire, de obicei
utiliznd regimuri termice care sa asigure o productivitate ct mai mare (energie liniara mare,
numar mic de straturi).
n cazul mbinarilor sudate de grosime mare, precum si la depasirea continuturilor unor
elemente de aliere, dupa sudare este obligatorie efectuarea unui tratament termic de
detensionare.
Efectuarea tratamentului termic dupa sudare este favorabila si sub aspectul reducerii
pericolului de coroziune fisuranta sub tensiune, respectiv al asigurarii stabilitatii dimensionale a
structurilor sudate la prelucrari mecanice ulterioare.

Sudarea otelurilor slab aliate se face folosind materiale de acelasi tip cu materialul de
baza. n cazul sudarii unor oteluri de rezistenta mai mare sau exploatate la temperaturi negative
se vor utiliza materiale de adaos cu caracter bazic. Ele vor fi uscate nainte de sudare pentru
ndepartarea umiditatii.
Otelurile cu granulatie fina contin elemente de aliere care formeaza nitruri legnd
azotul. Ele sunt insensibile la procesul de mbatrnire. Otelurile cu granulatie fina prezinta o
comportare la sudare corespunzatoare, fiind sudabile practic prin orice procedeu. Pentru a
reduce pericolul de fisurare la rece se vor folosi materiale de sudare cu un continut redus de
hidrogen. Ciclul termic la sudare este caracterizat, prin marimea care reprezinta, durata de
racire a sudurii n intervalul de temperatura 800-5000C (t8/5 ). Marimea t8/5 are influenta asupra
duritatii si temperaturii de tranzitie ale unui metal depus la un otel cu granulatia fina. Pentru a
obtine o duritate corespunzatoare este necesara sudarea cu energie liniara controlata.
Sudarea se va realiza n mai multe treceri, temperatura ntre treceri se limiteaza la
cca.220C. Amorsarea se va efectua n mod obligatoriu n rostul de sudare (figura 3.3.).
La sudarea sub flux se va evita utilizarea unor fluxuri cu cantitati mari de praf, ntruct
acestea pot conduce la continuturi diferite de elemente de aliere n cusatura si ca urmare la
caracteristici mecanice diferite si la o crestere a pericolului de
fisurare transversala.
Otelurile microaliate de nalta rezistenta cu carbon scazut
sunt oteluri cu granulatie fina, care au fost dezvoltate pentru a
raspunde necesitatilor din tehnica de executie a conductelor
magistrale.
Otelurile termorezistente sunt destinate exploatarii la
temperaturi nalte (500-600C).
n Tabelul 3.3 se indica cteva recomandari pentru sudare
n functie de carbonul echivalent al otelului, datele fiind
valabile la oteluri cu C<0,5%, Mn<1,6%, Cr<1,0%, Ni<3,5%, Mo<0,6%, si Cu<1,0%.
Temperatura de prencalzire poate fi determinata n functie de carbonul echivalent si
grosimea piesei. (conform bibliografiei)Tabelul 3.3. Recomandari de sudare pentru oteluri slab
aliate

Ce, %

Recomandari tehnologice

<0,40

Nu sunt necesare precautii speciale

Se poate suda cu electrozi sau fluxuri cu caracter nebazic

0,40-0,50

Se sudeaza cu:
a. electrozi/fluxuri nebazice si prencalzire la 100-2000 C
b. electrozi/fluxuri bazice cu continut scazut de hidrogen

0,50-0,55

Se sudeaza cu:
a. electrozi/fluxuri nebazice si prencalzire la 200-3500 C
b. electrozi austenitici

>0,55

Se sudeaza cu:
a. electrozi/fluxuri bazice cu continut scazut de hidrogen si prencalzire la
250-4000 C
b. electrozi austenitici

n cazul otelurilor tratate termic, respectiv a otelurilor exploatate la temperaturi negative,

sudarea se va face cu limitarea ncalzirii materialului, adica folosind o energie liniara relativ
scazuta, un numar mare de straturi. Depunerea rndurilor se va face dinspre flancurile
mbinariii spre centru, iar ultimul rnd se va depune central, fara a atinge metalul de baza
(figura 3.4.)

n felul acesta,se va asigura efectuarea unui tratament termic trecerilor anterioare si n

special zonelor influentate termic ale acestora.
n cazul mbinarilor sudate de grosime mare, precum si la depasirea continuturilor unor
elemente de aliere, dupa sudare este obligatorie efectuarea unui tratament de detensionare. n
tabelul 3.4. sunt exemplificate cteva situatii n acest sens.

Efectuarea tratamentului termic dupa sudare este favorabila si sub aspectul reducerii
pericolului de coroziune fisuranta sub tensiune, respectiv al asigurarii stabilitatii dimensionale a
structurii sudate la prelucrari mecanice ulterioare
n situatii speciale, cu un risc mare de fisurare, se pot utiliza si materiale de adaos
inoxidabile austenitice sau nalt aliate cu nichel, materiale care au o capacitate de deformare
foarte buna. Astfel de situatii pot sa apara, spre exemplu, n cazul reconditionarii prin sudare a
unor structuri complicate la care nu exista posibilitatea efectuarii unui tratament termic postsudare.
Tabelul 3.4. Valorile limita ale compozitiei chimice, respectiv mecanice si grosimeii metalului
pentru obligativitatea tratamentului termic dupa sudare
Compozitia chimica, %

Rm min

Grosime

N/mm2

Limita
Mm*

Mn

Si

Cr

Mo

Ni

0,2

1,0

0,4

0,25

1,6

0,5

0,25

1,6

0,5

0,6

0,65

0,25

1,6

0,5

1,5

1,5

S+P
0,08

0,12
0,16

260

36

0,08

380

30

0,04

440

20

0,04

15

Obs. * valoarea peste care este necesara detensionarea

Pregatirea rosturilor pentru sudare se poate executa att mecanic, ct si termic. n cazul
taierii termice nu este necesara, ca regula generala, o prncalzire a pieselor. Aceasta se
recomanda nsa n cazul unor piese de grosime mare sau daca suprafetele taiate sunt supuse
unor deformari la rece. Temperatura de prencalzire la taiere este, n aceste cazuri ,120-2000 C
3.4. SUDAREA OTELURILOR ALIATE

Structura otelurilor aliate depinde n primul rnd de compozitia lor chimica. n functie de
efectul lor asupra structurii, principalele elemente de aliere pot fi mpartite n:

elemente austenitizante sau gamagene-care promoveaza domeniul austenitic, ca :nichel,

carbon, mangan, cupru, azot

elemente feritizante sau alfagene-care ngusteaza domeniul austenitic, promovnd

domeniul feritic: crom, molibden, siliciu, aluminiu, wolfram, titan, niobiu, vanadiu.

O apreciere a structurilor otelurilor aliate dupa o racire rapida de la temperatura de cca.

900C, poate fi efectuata cu diagrama Schffler (figura 3.5.).

Figura 3.5 Diagrama Schaeffler

Actiunea elementelor de aliere asupra structurii este apreciata prin marimile Cr e, Nie. Cu
ajutorul diagramei Schaeffler este posibila determinarea compozitiei chimice si a structurii
cusaturii. Un material de baza se afla n diagrama Schaeffler pe baza compozitiei chimice n
punctul A (figura 3.4.) trebuie sudat cu un material de adaos care pe baza compozitiei chimice l
situeaza n punctul B.
Daca cele doua materiale se topesc mpreuna, compozitia chimica a aliajului rezultat
(cusatura) se va plasa pe linia AB. Lund n considerare o dilutie (participare a metalului de
baza la formarea cusaturii) de 20%, se obtine prin regula balantei punctul C, care caracterizeaza
compozitia chimica a cusaturii. n exemplul considerat, acesta va avea o structura austenitica cu
cca. 6% ferita.
n cazul sudarii sub strat de flux, compozitia chimica a metalului depus este influentata
pe lnga srma de sudare si de activitatea fluxului.
n diagrama Schaeffler sunt marcate domeniile uzuale n care se plaseaza principalele
tipuri de oteluri inoxidabile:

oteluri inoxidabile sau refractare austenitice (A)

oteluri inoxidabile feritice (F)

oteluri inoxidabile martensitice (M)

oteluri inoxidabile duplex (F+A,M+F,A+M, etc.)

Otelurile austenitice au ca principale elemente de aliere: Cr 16-26% si Ni 6-26%, cel mai

cunoscut fiind 18Cr8Ni cu carbon C 0,12%.
Se remarca prin rezistenta ridicata la coroziune, tenacitate si rezistenta la temperaturi
negative, rezistenta la oxidare la temperaturi ridicate, plasticitate nalta. Ele
nu sunt magnetice.
Datorita plasticitatii bune, otelurile austenitice sunt usor de sudat si nu necesita
prencalzire sau tratament termic dupa sudare. Se sudeaza n special prin procedeele de sudare
WIG, MIG, sub flux si cu electrozi nveliti. Materialele de adaos utilizati trebuie sa fie de
acelasi tip cu materialul de baza adica inoxidabil austenitic. Se aleg regimuri de sudare n asa
fel ca racirea n domeniul 800 - 6000C sa se faca rapid.
Otelurile feritice contin ca principale elemente de aliere cromul n proportie de 13-17%.
Ele au o rezistenta ridicata la oxidare si coroziune n diferite medii, inclusiv n cele care contin
sulf. Sunt magnetice si nu se pot cali. Au o plasticitate mai mica dect otelurile austenitice.
Sudarea otelurilor feritice este mai dificila dect a otelurilor austenitice. Se face cu
procedeele: WIG, MIG, manual cu electrozi nveliti, respectnd urmatoarele conditii:

prencalzirea materialului la cca.150-250C

sudarea cu energie liniara ct mai redusa

efectuarea unui tratament termic dupa sudare la o temperatura de 700-800C.

Ca materiale de sudare se recomanda utilizarea materialelor austenitice, iar la ultimele 2-3straturi materiale feritice.
Otelurile martensitice contin cca.12-18% Cr, sunt magnetice si pot fi calite. n general
au un continut de carbon mai nalt dect celelalte inoxidabile si ca atare se caracterizeaza prin
plasticitate mai scazuta.
Datorita continutului ridicat de carbon, la sudarea otelurilor inoxidabile martensitice
apare o tendinta de fragilizare la rece, respectiv de formare a carburilor de crom, ambele

fenomene avnd efecte negative. De aceea se recomanda evitarea, pe ct posibil, a sudarii

acestor oteluri. Daca totusi este necesara sudarea lor, se vor lua urmatoarele masuri:

prencalzirea

utilizarea unor materiale de adaos cu continut scazut de carbon si cu plasticitate buna

efectuarea dupa sudare a unui tratament termic de detensionare.

Otelurile duplex au o structura austenito-feritica, cele doua faze fiind prezente n

proportii aproximativ egale. O asemenea structura rezulta daca otelul are cca. 21-25%Cr si 57%Ni.
Fata de otelurile inoxidabile feritice sau austenitice, otelurile duplex prezinta o limita de
curgere si o rezistenta la coroziune mai nalte.
n general, aceste oteluri nu ridica probleme speciale la sudare.
Otelurile austenitice manganoase contin 1-1,4%C si 12-14%Mn. Sunt plastice,
nemagnetice si au o rezistenta la uzura excelenta, avnd proprietatea de a se ecruisa prin socuri
mecanice.
Sudarea otelurilor austenitice-manganoase se face astfel nct sa se produca o
ncalzire ct mai redusa a materialului si o racire rapida dupa sudare. n caz contrar se produce
martensita, care este dura si fragila fiind sensibila la fisurare. Sudarea se executa manual cu
electrozi nveliti de tip austenitic manganos.

Figura 3.6. Modul de pregatire a reparatiei

Prin sudare la cald se poate realiza o mbinare sudata omogena, cu caracteristici la
nivelul materialului de baza. n acest timp nsa, sudarea la cald are o productivitate scazuta si
impune conditii grele de munca pentru sudor.
Sudarea la rece se efectueaza fara prencalzire, iar ncalzirea piesei n timpul sudarii
trebuie sa fie ct mai redusa, temperatura ntre treceri fiind de 70-100C. Se sudeaza cu electrozi
din aliaj de nichel cu diametrul mic si cu curent redus. Dupa sudare piesa se raceste lent.

Sudarea la rece nu poate fi realizata utiliznd materiale de sudare din fonta, deoarece se
topesc repede si curg nainte ca materialul de baza sa fie topit.

Tensiuni interne i deformaii la sudare

Procedee pentru reducerea deformaiilor i a tensiunilor interne
Procedee pentru reducerea deformaiilor
O serie de procedee pentru reducerea deformaiilor aprute la sudare au ca rezultat creterea
excesiv a tensiunilor interne, astfel c la aplicarea procedeului trebuie s se cunoasc dac
efectul rezultat coincide cu cel urmrit.
Desfurarea procesului de formare a tensiunilor interne i a deformaiilor elastico-plastice,poate
fi reglat prin aplicarea unei tehnologii de sudare corect,alegerea unei forme constructive
corespunztoare etc.
Egalizarea deformaiilor
Deformatiile cresc cand lungimea cusaturii se mareste. Compensarea si reducerea deformatiilor
este posibila prin sudarea excesiva intr-un anumit sens si ordine de aplicare a unor portiuni scurte
de sudura. Procedeul cel mai des aplicat la sudarea cusaturilor lungi este sudarea in trepte inverse
sau in salturi. Lungimea unei portiuni de sudura este sub 200 mm, iar ordinea de executie a
sudurii si sensul de sudare se aleg astfel, incat deformatiile sa fie de sens contrar fata de stratul
anterior compensandu-se intre ele.
Deformarea prealabila in sens invers
Elementele de sudat se asambleaza cu o deformatie invers fata de cea care va rezulta la sudare.
Marimea deformatiei prealabile se stabileste in functie de procedeul de sudare, de regimul de
sudare si de parametrii geometrici ai cusaturii, astfel ca dupa sudare piesa sa aiba forma stabilita.
Sudarea elementelor fixate in dispozitive rigide
Prin acest procedeu se exclude formarea deformatiilor, insa cresc tensiunile interne, chiar daca
sudarea se executa intr-o anumita ordine. In acest caz, tratamentul termic este obligatoriu, insa
trebuie stabilit daca nu s-au produs crapaturi, in cazul cand gradul de rigidizare a depasit limita
de franare a deformatiilor.
Indreptarea la cald a pieselor sudate
Acest procedeu nu previne deformarea si poate fi aplicat pieselor din otel carbon cu continut mic
de carbon, la care rezistenta de rupere nu depaseste 45kgf/mm2, alungirea este mai mare decat
20%, iar rezistenta depaseste 6 kgf/cm2.
Incalzirea locala a portiunii stabilite se dirijeaza astfel, incat sa rezulte o deformatie de sens
invers si egala cu cea existenta. Indreptarea la cald este un efect al tensiunilor de intindere create
la incalzire, care produce deformare in sens invers a portiunii respective.
Indreptarea prin deformare plastica la rece nu este admisa.
Procedee pentru reducerea tensiunilor interne. Preincalzirea piesei de sudat.
Prin incalzirea prealabila si in timpul sudarii a piesei se micsoreaza diferenta de temperatura
dintre locul de sudat si restul piesei, se reduce viteza de racire a metalului depus si a zonei
influentata termic. Ca urmare, valoarea tensiunilor interne se micsoreaza.
Sudarea in straturi multiple

Gradul de reducere a valorii tensiunilor interne, in cazul cusaturilor executate in mai multe
straturi, depinde de numarul de straturi. In cazul cusaturilor executate in sase straturi, tensiunile
se reduc aproximativ cu 60%.
Incalzirea imbinarii sudate si a zonei tensiunilor de compresiune se executa pana la temperatura
la care valoarea limitei de curgere este cel mult egala cu cea a tensiunilor interne. In acest caz, se
produc deformatii plastice, iar tensiunile interne se micsoreaza.
Tratamentul termic
Tratamentul termic de normalizare realizeaza atat eliminarea tensiunilor interne permanente, cat
si modificarea structurii din zona sudurii, ceea ce duce la modificarea proprietatilor mecanice ale
materialului din zona sudurii.
Pentru eliminarea tensiunilor interne, se recurge la recoacerea de detensionare,a carei
temperatura nu influenteaza structura obtinuta la normalizare.
Recoacerea complet.
Ciclul termic se aseamana cu cel de normalizare, insa racirea este mai lent,obtinandu-se valori
mai mici pentru duritate si rezistenta de rupere.
Felul tratamentului termic si regimul de incalzire se stabilesc in functie de calitatea otelului,
de caracteristicile ce trebuie obtinute, de procedeul de sudare, de parametrii geometrici ai piesei
si se precizeaza in proiectul de executie si in instruc.iunile tehnice de executie.
In timpul tratamentului termic, atmosfera cuptorului va fi controlata si reglata astfel, incat sa se
evite oxidarea excesiva a suprafetelor piesei.
Daca ansamblurile sau subansamblurile au fost tratate termic, in cazul cand se repara prin sudare,
trebuie supuse unui nou tratament termic.
Controlul calitatii imbinarilor sudate
Defectele imbinarilor sudate
Defectele imbinarilor sudate pot fi impartite in trei grupe, si anume:
- abateri dimensionale ale cordonului de sudura;
- defecte exterioare ale cordonului de sudura;
- defecte in interiorul cordonului de sudura.
Examinarea aspectului
Aspectul imbinarilor sudate se controleaza pentru a se constata daca acestea prezinta defecte.
In afara de controlul in faza finala, se va efectua un control atat inainte de inceperea operatiilor
de sudare cat si in timpul sudarii, in scopul verificarii respectarii conditiilor impuse prin proiectul
de executie.
Controlul se efectueaza numai dupa curatirea imbinarilor de zgura, de scorii de murdarie, pentru
control folosindu-se lupe, microscoape portative, sabloane sau sublere.
Analiza metalografic.
Prin analiza metalografica, macro si micro structurala, a imbinarilor sudate, se pot pune in
evidenta defectele imbinarii si se pot determina cauzele care au produs defectele, respectiv
influenta procesului de sudare, a tratamentului termic.
Examinarea macrostructurii
Se efectueaza pe suprafete de ruptura sau pe probe slefuite, cu ochiul liber sau la marire mica,
sub 50:1.
Pe suprafetele de ruptura se pot determina defectele de sudare si calitatea rupturii respective.
Din analiza macroscopica a probelor slefuite se pot stabili in special:
- defectele din imbinarea sudata;
- marimea zonei influentata termic;

- defecte ale metalului de baza.

Examinarea microstructurii
Se efectueaza pe probe slefuite fin, la mariri de peste 50:1, care permit cercetarea imbinarii in
mod mai amanuntit;
astfel se pot aprecia:
- structura metalului de adaos, a zonei influentata termic si a metalului de baza;
- marimea grauntilor;
- stratificari;
- continutul aproximativ de carbon;
- eventuale defecte ale imbinarii.
Incercari de rezistenta
Incercarile de rezistenta la imbinarile sudate cap la cap se executa in scopul verificarii
caracteristicilor mecanice si tehnologice, precum si a capacitatii de deformare a imbinarilor
sudate. Aceste incercari se executa pe epruvete prelevate din placi de control, care ar putea
provoca o modificare a structurii metalului.
Incercarea de rezilienta
Se executa pe trei epruvete, crestatura fiind asezata obisnuit, paralel cu fata piesei, in sudura sau
in zona de trecere.
Pe baza incercarii de rezilienta se poate determina sensibilitatea la imbatranire.
Pentru aceasta se supune proba la o alungire permanenta de 10%, dupa care se incalzeste timp de
o ora la 250-100C si apoi se raceste in aer, realizandu-se astfel o maturizare (imbatranire
artificiala). Se preleveaza trei epruvete din zona maturizata si trei din cea nematurizata.
Masurarea duritatii
Masurarea duritatii se executa cu o sarcina sub 30 kgf, intr-o sectiune transversala a sudurii ,
atacata pentru evidentierea marginilor imbinarii.
Incercarea la indoire
Se executa la piese cu grosimea de cel putin 5 mm, cu sudura amplasata paralel sau
perpendicular fata de axa rolelor de sprijin, pe epruvete.
Incercare tehnologica de rupere
Se utilizeaza pentru controlul orientativ al executiei sudurii, in special in conditii de santier.
Epruvetele pentru incercare se taie la flacara incercandu-se prin indoirea intr-o menghina pana la
ruperea sudurii; la epruvete din table sub 20 mm grosime, axa sudurii se plaseaza perpendicular
pe menghina.
In lungul sudurii se executa gauri cu diametre egale cu:
- 10 mm, la imbinari de max. 10 mm grosime;
- Egal cu grosimea tablei, la imbin.ri de peste 10 mm grosime.
Controlul ultrasonic
Controlul ultrasonic constituie una dintre cele mai moderne metode de control nedistructiv al
imbin.rilor sudate. Aceast. metoda a capatat in ultimii ani o dezvoltare apreciabila, datorita
avantajelor pe care le prezinta in raport cu celelalte metode de control nedistructiv, precum si
perfectionarii aparaturii respective.
La controlul ultrasonic se folosesc proprietatile fundamentale ale miscarilor vibratorii, si
anume:

se propaga cu o viteza care depinde de natura mediului in vibratie se transmit de la un mediu la

altul respectand legile refractiei si se reflecta la intalnirea unor obstacole dupa legile reflexiei.
materialului controlat va fi impresionat diferit, punandu-se in evidenta, prin developare, defectele
din material.