Sora Soarelui

Cine este de fapt Sora Soarelui?Sau cu alte cuvinte care

este statutul sau mitologic?
Ea nu se individualizeaza prin evocarea unor atribute si
calitati proprii,ci se ascunde dupa cele ale fratelui ei, Soarele.
Si totusi Sora Soarelui nu este o aparitie trecatoare in
peisajul general al folclorului romanesc: o intalnim in situatii
dintre cele mai diferite,inchegand chipul uneia dintre cele mai
interesante figuri mitologice autohtone.
Intr-o varianta de colind a Mioritei,aflam ca ciobanul este
vinovat pentru urmatoarea eroare: Ramai frati-aici/Ca eu ma mai
duc/Ca eu mi-am iubit/Sora Soarelui/Si-a pamantului.Cu atat mai
mult parasirea oilor de catre un cioban,pentru a se intalni cu
iubita lui,era un fapt grav ,sever condamnat de catre cutuma
arhaica.Dar in versurile citate mai sus, nu este vorba despre o
fiinta oarecare ci de una stihiala,de o zana.Prin dragostea sa
ciobanul este mult mai apropiat de orizontul natural decat de cel
social,fuga si revolta lui fiind o incercare de a se integra intr-un
alt plan existential,cel mitico-sacral.Casatoria la care ravneste el
este o iesire din conditia umana,o unire cu acea fecioara
stihie,divinitate,stapana a naturii.Ea poate fi inteleasa, in plan
mitologic,ca o aluzie la o hierogamie intemeietoare de lume,sau,
intr-un plan estetic ,ca o imagine poetica ,ce anticipeza prin acel
binecunoscut revers metaforic moarte-nunta,sfarsitul sau
prematur.
Dealtfel Sora Soarelui apare intotdeauna ca o fecioara
de exceptie ,mereu petita,dar aproape niciodata obtinuta.Astfel
in alte colinde fratele ei,Soarele,apare ca un mandru cioban.Dar
in strunga cine mana?/Mana Sora Soarelui/Dar in usa cine
mulge?/Mulge dansul, Soarele,la care vin feciorii satului sa o
ceara in casatorie pe sora sa.Refuzul este categoric,deoarece

Sora Soarelui beneficiaza de o eterna si nepatata puritate.Iata

de ce in alte versuri ea apare cu un rol foarte ciudat: Cate flori
sunt pe pamant/ Toate merg la juramant/Numai Sora Soarelui/Si
cu Vita Dealului/Si cu spicul graului/Sed in poarta Raiului/Si
judeca florile /Ce-au facut miroasele/Noi juram marturisim/Ca
miroase nu gasim/Dete-o ploaie cu vant/Mi le culca la
pamant/Dete-o ploaie cu spume/Mi le sterse de pe lume/Dete-o
ploaie cu soare/Mi le puse pe picioare.
Sora Soarelui este adeseori dentificata cu floarea
soarelui,este o zana a florilor,care le cere socoteala pentru felul
cum si-au imprastiat miroasele,adica pentru utilitatea sau
inutilitatea trecerii lor prin lume.Se pare insa ca soarta nu le-a
fost prea favorabila,deoarece vremea rea,nu numai ca le-a
impiedicat sa-si raspandeasca mirosul pe pajisti si prin gradini,dar
le-a si scuturat si ofilit.Mihai Coman remarca faptul ca nu floarea
soarelui,ci Sora Soarelui ar avea intaietate,fapt ce ar explica mult
mai usor aceasta imagine simbolica.Aici trebuie sa vedem o
alegorie a existentei si a destinului tinerelor fete,sortite si ele
stingerii rapide,dupa o scurta si extatica inflorire
tinereasca.Caci ,in doine,dragostea de fata mare e comparata cu
o floare care umple lumea de miros.Este aici imaginea unei explozii
vitale fara de oprelisti,explozie insa consumata si irosita de
meandrele vietii,de soarta rea,de iubirea inselata.Asupra tuturor
acestor destine risipite ,asupra tuturor acestor flori ce s-au
pierdut degeaba ,domneste Sora Soarelui,numita uneori si
ursotoarea fetelor,ca simbol al puritatii si neintinarii.Si in
consens cu cele spuse pana aici sa amintim ca acest nume apare si
ca epitet al Ilenei Cosinzene,alt prototip literar al fecioarei de
exceptie.
Sora Soarelui nu apare numai ca prototip al fetei de
exceptie,imagine idealizata a frumusetii feminine,ci si ca
divinitate consacrata fetelor:ea le apara ,in plan metaforic si le

cere socoteala pentru felul in care si-au implinit in viata menirea

pe care ea ,zana ursitoare,le-a daruit-o.
Sora Soarelui poate fi gasita si intr-o alta ipostaza: ea este
petita de insusi Soarele,caci intradevar Sora Soarelui este Luna.
Basmul Sora Soarelui implica o dubla descriere:un orizont
cismic si unul social.Textul epic explica felul in care a aparut
si,mai ales,felul in care functioneaza,mersul ceresc al celor doi
astrii:dar tot textul epic este cel care institutionalizeaza ,o
anumita structura familiara,structura in care incestul este
interzis.Solutia pe care el o propune este una metaforica,si nu
poate fi inteleasa decat daca privim din sistemul logic simbolic
specific gandirii populare.El porneste de la premise ca modul de a
fi al unui fenomen se datoreaza genezei sale,geneza petrecuta
candva,la originile firii,in acel vestit illo tempore.La randul
ei,aceasta ivire pe lume este rodul unei contradictii,de ordin
social,cultural sau afectiv,contradictie irezolvabila si fatala
pentru existenta omenirii.Caci acesta este lucrul cel mai
interesant,majoritatea fenomenelor si oboectelor pamnatesti,se
nasc in urma unei greseli,ori a unei fapte ireventioase,prin care
oamenii isi atrag mania divinitatii.Mitul pierderii varstei de
aur,explica aparitia mortii,conditia umana precara,dificultatea
supravietuirii pe o lume in care nu mai domneste concordia si
pacea,ci ura si dezbinarea.Intr-o asemenea lume dezbinata
echilibrul se mentine cu dificultate,iar cea mai mica incercare de
a-l tulbura poate duce la un haos total.De aceea orice miscare
centrifuga este apru sanctionata,orice act de nesupunere devine
un pericol cosmic si trebuie indepartat fara de zabava.Iar
cuvantul departare este aici sinonim cu transmutare: ceea ce
nu-si afla loc intr-un plan,unde contradictia pe care el o detine se
poate rezolva ori dizolva in liniste.Si iata ca mai multe evenimente
astrale isi au originea printr-o metamorfoza datorata incalcarii
unei interdictii:fratele si sora care vor sa se casatoreasca,sunt
transformati pentru a nu se intalni niciodata,in soare si in luna.

Starea lor contradictorie,situatia lor conflictuala din

planul social se pastreaza si in cel cosmic,dar dobandeste aici un
continut nou si o noua justificare ontologica.Ceea ce n-are sens in
plan uman (fratele ce-si iubeste sora),capata un alt sens in cel
stihial(fuga fratelui dupa sora sa).
In plan uman cele doua personaje ar putea fi unite,dar
lucrul acesta ar insemna incalcarea unei interdictii(fiind frate si
sora ele trebuie sa nu fie unite).In plan cosmic ele sunt,prin insasi
conditia lor astrala,integral separate,desi,de data aceasta ar vrea
sa fie unite.Fenomenele nefunctionale din spatiul colectivitatii
umane devin,prin transmutarea lor cosmica,functionale(circuitul
soarelui si al lunei pe bolta cereasca).In acest fel jocul
contrariilor din natura este figurat ca o prelungire a
contradictiilor nerezolvate din societate,ca o mutare in plan astral
a proceselor pe care planul social nu le putea admite si
ingloba.Ceea ce presupune ,ca o consecinta esentiala,idea ca
pentru mentalitatea arhaica (mentalitatea ce precede efortul
sistematic si meditatia filosofica specifica cosmogoniilor
religioase) mai intai a fost cultura ,societatea si abia apoi,printrun sistem de mutatii mitice,s-au ivit pe lume elementele naturale
si astrale semnificative pentru om.
Este firesc deci ca societatea sa fie figurata ca un
sistem static si bine echilibrat,in timp ce natura apare ca unu
mobil si contradictoriu,amenintat in permanenta cu
autodistrugerea .
In toate textele mentionate Sora Soarelui ne apare o
fecioara de exceptie.Nu exista,in tot ceea ce face ea,nici o nota
care sa ne trimita la simbolurile temporalitatii,ale destinului,ale
initierii ori ale mortii periodice.Sora Soarelui este intim asociata
florilor,apare in contexte luminoase,vadit solare,si este o
permanenta ispita pentru tinerii petitori .Aceste trasaturi o
apropie de profilul mitic al anticei zeite Afrodita: ea este o zeita
a florilor,o prezenta solara si un ideal erotic.

Daca Sora Soarelui nu poate fi atinsa ,ea poate fi totusi

furata.Un erou pamantean o fura de la fratele sau si o duce in
casa sa.Prin actul sau (rapirea Sorei Soarelui) personajul
pamantean rezolva contradictia mitica,anihileaza premisele
incestului si echilibreaza prin coborarea sacrului in profan-ruptura
initiala.Opozitiile sunt astfel anulate,caci aceasta
casatorie(adevarata hierogamie divina) face ca natura si obstea sa
comunice,sa se interfereze intim,sa se echilibreze reciproc.In
acelasi timp,suprimandu-se sursa contradictiilor din planul initial
(soare-luna), prin aparitia celui de-al treilea termen(eroul
pamantean) se castiga un surplus de armonie in alcatuirea generala
a unversului.
Pentru a da o dimensiune cat mai larga faptei sale,trebuie
gasit un personaj feminin inaccesibil ,care sa-i puna la incercare
priceperea si curajul si care sa fie o garantie a vitejiei sale.Era
acum nevoie de un prototip al fecioarei nestapanite de nimeni si
cine altcineva putea fi mai potrivita decat Sora Soarelui.Astfel la
intersectia a doua serii de evnimente culturale,unele de origine
mitologica(mitul incestului orignar rezolvat prin aparitia mirelui
pamantean),altele din sursa etnografica(rapirea miresei
inaccesibile ca proba de vitejie fecioreasca),s-au nascut textele
epice care nareaza o asemenea intamplare.
Se contureaza aici o opozitie deosebit de puternica intre
erou si Soare,acesta din urma aparand intr-o dubla ipostaza,aceea
de frate,pazitor al soartei surorii sale,si aceea de mire virtual
respins si gelos.
De la bun inceput Soarele este invidios pe tanarul viteaz:
Ghiol Dumitru,dumneata/Ce te-ai impodibit asa?/Parca in pofda
mea/Vad ca la caciula-ai pus pene de paun ce nu-s/Pene din
paunarie/La voi toti cu bucurie.
In primul rand stiut este faptul ca soarele,apare uneori,ca
un prototip al frumusetii masculine.Este fireasca invidia Soarelui
atunci cand se gaseste in fata unui fecior,care prin mandretea

hainelor si prin falosenia sa,vrea sa il intreaca.In aceeasi sfera de

semnificatii intra si paunul,tot un simbol al frumusetii,cu care nu
odata este comparat cate un voinic de exceptie,autor al mai
multor fapte fabuloase.In al doilea rand paunul este o vietuitoare
consacrata soarelui:Aceasta pasare a Herei,sotie a lui Zeus,este
inainte de toate un simbol solar,ceea ce corespunde de astfel
desfasurarii cozii sale in forma de roata.Dintr-o legenda
greceasca aflam ca penele sale au fost impodobite de zeita Hera
cu ochii lui Argus,el insusi un zeu local cu numeroase atribute
solare.Cei o mie de ochi cu care vedea totul ne amintesc de
credintele populare romanesti in care astruol zilei e dotat in
virtutea faptuluica vede orice cu o divina autocunoastere.In
descantecele romanesti pana de paun este folosita pentru
vindecarea albetii ochiului,adica a unei boli ce frustreaza omul de
lumina soarelui.
Exemplaritatea incestului dorit de Soare cu sora sa,sta in
evitarea pacatului,sora dispune de forta morala necesara pentru a
respinge incercarile fratelui ei,iar in extremis recurge la
sacrificiul suprem.Tragismul nemarginit al destinului celor doi
frati e accentuat de interventia divina,care ii condamna la
singuratate pe bolta cereasca,lasandu-le doar sansa de a se zari
din departari,din cand in cand.
Pentru folcorul romanesc, Soarele si Luna,are o
importanta deosebita,deoarece,dupa opinia cercetatorilor,aceasta
balada este de o vechime considerabila.Multe dintre studiile
recenzate aici au scos in evidenta faptul ca subiectul ei s-a nascut
probabil in antichitate,iar cantecul propriu-zis,cel mai probabil in
evul mediu.Prin urmare cercetarea ei poate adduce o contributie
importanta la cunoasterea unor aspecte ale baladei europene,si
totodata certifica posibilitatile inalr creatoare ale poporului
roman.
In literature de specialitate,balada este cunoscuta sub
numele de Soarele si Luna,doar in aria sud-estica.In cea nord-

vestica a fost denumita deseori Fratele si Sora .Amzulescu

reuneste toate textele sub titlul Soarele si Luna insa acesta
este alcatuit din doua versiuni respecitv:
In versiunea A,numita si Cununia Fratilor,este vorba de
un tanar care nu-si gaseste fata pe plac si vrea sa se insoare cu
sora-sa.Dupa ce indeplineste conditiile imposibile pe care i le
impune sora-sa,fratele isi duce sora la cununie,dar in biserica se
petrec lucruri extraordinare semn ca divinitatea se impotriveste
la cununia lor.Majoritatea textelor isi incheie actiunea abrupt
fara a ne dezvalui ce se intampla in viitor cu cei doi protagonisti.
In versiunea B,numita si Nunta Soarelui,actiunea epica
este plasata la inceputurile lumii,in vremea cand Soarele isi luase
locul pe cer,iar sora lui Luna,ducea inca o existenta
terestra.Soarele nu gaseste o alta fata mai frumoasa decat sorasa si decide sa se casatoreasca cu ea.El cere incuviintarea lui
Dumnezeu,care in speranta ca-l va face sa renunte de bunavoie la
dorintele lui incestuoase,ii arata ororile iadului si fericirile
raiului,dar riscul de a ajunge in iad nu-l face sa-si schimbe
hotararea si,in cele din urma,Soarele si sora-sa pornesc spre
cununie.In unele variante inainte de a ajunge la cununie in altele
dupa intoarcerea de la biserica,sora se arunca in mare si se
preface in mreana.Dumnezeu considera insa ca ea se afla in
primejdie si acolo,si o arunca pe cer,la imensa departare de
soare,pecetluind astfel destinul celor doi frati:sa alerge vesnic
unul dupa altul ,sa se zareasca din cand in cand ,dar sa nu se
poata atinge niciodata.
In toate variantele cununia este insotita de neasteptate
fenomene care au loc in biserica.Cel mai impresionant motiv este
acela al icoanei Maicii Domnului,care incepe sa planga cu lacrimi de
sange sis a-l avertizeze pe preot ca,prin taina cununiei conferite
unui frate cu sora-sa,savarseste un pacat de moarte.Ritualul de
nunta este inconjurat de blestem,amenintare sau de pedepsire
pentru dorinta de incest.Toate acestea se indreapta inainte de

toate spre preotul care cununa un frate cu o sora,neglijandu-si

una dintre indatoririle profesionale esentiale inaintea unei
cununii,aceea de ai intreba pe logodnici daca nu sunt
inruditi,respectv de a face strigarile si vestirile in biserica,astfel
el se face partas la pacat si urmeaza sa fie pedepsit.
Cultura arhaica metamorfozeaza toate corpurile
ceresti:stelele au fost ingeri la origine,luceafarul de seara si cel
de dimineata sunt oameni frumosi.Dar nici unul dintre corpurile
ceresti inafara de Soare si de Luna nu sunt prezentate ca finite
erotice.
Faptul ca soarele lumineaza pamantul,alungand tenebrele,si
face sa se vada totul a inlesnit aparitia ideii poetice ca el s-ar afla
in cautarea unei mirese.Legendele ni l-au aratat indragostindu-se
ba de sora lui,ba de fata unei vaduve,a unui pescar,ori acceptand
sa se insoare,la staruintele mamei lui,cu fata unui imparat.Din
motive diverse toate aceste incercari esueaza.Cele de care se
indragosteste el,ii refuza dragostea,ele nedorindu-si un sot care
toata ziua se afla pe drumurile ceresti.Si unele si altele sunt
metamorfozate in plante(cicoarea,floarea-soarelui),sau in
pasari(randunica,ciocarlia),ceea ce subliniaza soarta tragica nu
numai a astrului zilei ci si a acelor finite care-l iubesc sau care
sunt iubite de el.
La randul ei Luna e apreciata si ea ca fara pereche de
frumoasa intre fecioare.Referindu-se la frumusetea stelelor,lirica
populara spune ca: Nici una nu-i ca Luna,dar ea e considerata
sfanta,imaculata,neprihanita.Prin urmare cei doi astrii sunt de o
frumusete iesita din comun,ar fi apti pentru ubre ,insa tocmai
acest lucru le este interzis.Chiar si la o privire superficiala,Luna
poate fi vazuta ca unica pereche a Soarelui.Nefericirea si marea
drama pe care o traieste Soarele consta in faptul ca singura fata
care corespunde gustului sau este chiar sora-sa,fiindu-i imposibil
sa o i-a de sotie.Pe de alta parte Soarele deturneaza destinul

surorii lui,care pana atunci evoluase spre o viata fericita.Prin

aceste caracteristici cei doi frati devin eroi de balada.