Depersonalizarea si derealizarea pot exista si ca diagnostice de sine statatoare: tulburari tranzitorii ale

personalitatii (disociative), situate la limita cu tulburarile de constiinta. Apar mai ales asociate.
Depersonalizarea ca simptom psihiatric este intalnita in foarte multe situatii, iar ulterior manifestarii ei nu apare
amnezia disociativa. De aceeea, ani de zile ea nu a fost considerata o tulburare disociativa.
Scurte episoade de depersonalizare sau derealizare sunt foarte comune atat la persoanele care nu sufera de o
afectiune psihica (in speciali adolescenti si adultii tineri) cat si la cei cu probleme psihiatrice.
Dupa depresie si anxietate, depersonalizarea este al treilea simptom ca frecventa pe care il reclama pacientii.
Se poate dialoga usor pe seama nelinistii, tristetii, durerii de cap. Desi diagnosticarea depresonalizarii si a
derealizarii nu este problematica, chestionarea si identificarea lor in cadrul unui tablou clinic este mereu dificila,
iar uneori imposibilia.
Aici pacientii nu sesizeaza prea bine ce li se intampla, nu pot descrie in termeni clari iar uneori nu pot descrie
deloc, se pot teme ca vor fi diagnosticati cu vreo psihoza sau banuiti de consum de droguri.
Nici descrierile facute de medic nu ii pot ajuta foarte repede sa constientizeze si sa confirme/infirme prezenta
acestor doua simptome.
De regula este nevoie de intrebari in cadrul unor consultatii seriate pentru a fi clarificate aceste aspecte.
Depersonalizarea se refera la impresia subiectiva de schimbare, redata de fiecare data, de fiecare individ, in mod
diferit: senzatia ca totul este ireal sau straniu, stari ca de vis.
Aspectul este al unei persoane care gandeste si vorbeste destul de lent (oarecum opusul unui anxios), avand
parca o legatura redusa cu mediul inconjurator.
Traiesc o stare ca de dedublare in care isi contempla propria existanta. Adesea sunt indecisi, cand trebuie sa ia o
hotarare discursul lor abunda de argumente si contraargumente, de formulari de tip da, dar.
Caracteristici:
persoana simte ca propriile emotii, experiente sau ambele sunt distante, nu-i apartin sau sunt pierdute
detasare sau instrainare de sine
traieste automat, ca intr-un vis sau se priveste ca si cum ar fi intr-un film
este un observator extern al propriilor procese mintale, corp, parti ale corpului sau amestecuri intre acestea
lipsa de control asupra propriilor actiuni
dualitatea sinelui, ca actor si observator
este detasat de ceilalti
este detasat de propriile emotii
lipsesc reactiile emotionale, cu exceptia disconfortului legat de prezenta depersonalizarii acesta fluctueaza in
functie de gradul de obisnuinta al persoanei cu aceste manifestari.
Uneori apar trairi de desomatizare, subiectul acuzand modificari ale unor segmente corporale, mai ales ale
extremitatii cefalice, figurii, dar si a schemei corporale in ansamblu.

Se asociaza ameteli, hipoestezie sau anestezie senzoriala, dispozitie depresiva, acuze somatoforme, teama de a
nu innebuni, perceptia subiectiva a distorsiunii curgerii timpului.
Episodul se instaleaza destul de rapid, dar dispare treptat.
Apare in afectiuni psihiatrice diverse:
schizofrenie la debut, in starile prodromale sau starile acute, mai ales daca asociaza sdr. de automatism mintal
panica, anxietate generalizata, fobii
tulburarea post traumatica de stres/istoric de trauma, de regula mai putin severa ca in cazul altor tulburari
disociative
tulburari disociative
depresie
nevroze
trasaturi sau tulburari de personalitate narcisice sau borderline
Se intalneste si in:
afectiuni insotite de durere cronica
tulburari organice (epilepsie temporala, tumori cerebrale, migrena, hipotiroidism, encefalite, debut maladie
Alzheimer, hipoglicemie, traumatisme craniene fara pierderea cunostintei mai rar la cei cu pierderi de peste 30
de minute)
Se poate datora:
anumitor medicamente (agenti colinergici) sau
intoxicatiei sau sevrajului produs de droguri de abuz (marihuana, LSD, cocaine, mescalina)
La omul normal:
stres important ( pierderile finanicare, a locului de munca sau a unor relatii interpersonale semnificative)
oboseala crescuta
transa hipnotica profunda, anumite tipuri de meditatii
deprivare senzoriala
privit excesiv in oglinda
experiente amenintatoare de viata, inclusiv cele fara vatamarea organismului.
20% din cei cu depersonalizare cronica sunt rude de gradul I al unor pacienti cu schizofrenie sau tulburare
afectiva bipolara. Se presupune ca starea cronica de frica mostenita de la rudele psihotice favorizeaza
dezvoltarea ulterioara a depersonalizarii si derealizarii.
Dar, critica a ceea ce se intampla precum si capacitatea de testare a realitatii sunt mereu prezente si lipsesc
interpretarile delirante sau halucinatiile.
Pentru pacienti este intotdeauna dificil sa relateze despre astfel de simptome: ma simt ca si cum-

 as sta inafara mea

as fi mort
nimic nu pare real, etc.
In depresie si anxietate relatarile sunt insotite de o participare afectiva intensa si uneori incarcata de dramatism.
In cazul depersonalizarii descrierile persoanelor afectate tind sa fie surprinzator de neutre, detasate, in timp ce
subliniaza foarte clar cum viata lor este data peste cap.
Asa ca uneori nici evaluatorii nu prea acorda multa atentie acestor simptome.
Sentimentul detasarii din cadrul depersonalizarii poate fi dificil de tolerat, mai toti afirma ca ar schimba oricand
simptomul acesta cu durerea fizica macar ea ii (re)conecteaza de propriul corp.
Derealizarea insoteste depersonalizarea si consta in trairi de inautenticitate a perceptiei ambiantei, care pare ca
s-a schimbat, este perceputa ca prin ceata, sau ca ceva cu totul strain, insolit:
obiectele, oamenii, mediul inconjurator sau o combinatie a acestora sunt percepute ca ireale, distante, artificiale,
incolore sau lipsite de viata
lumea ii pare ciudata, straina, ca intr-o reverie
o alterare disociativa in perceptia mediului inconjurator
obiectele par ca vazute de la mare distanta, bidimensionale, lipside de consistenta
sunetele provin de departe, diminuate, estompate si distorsionate
obiectele par ciudate la atingere
culorile diminua si isi pierd vitalitatea
fetele celorlati se modifica, devenind nefamiliare si inspaimantatoare
lumea, toate actiunile si comportamentele isi pierd semnificatiile si scopul
Depersonalizarea ca simptom al bolilor afective, anxioase sau psihotice se remite odata cu tratarea eficienta a
acestor tulburari. Cea care apare in intoxicatie sau sevraj dispare odata cu trecerea acestora.
Tulburarea de depersonalizare poate fi episodica (deci perioade de manifestare alternand cu cele de remisiune),
dar cel mai frecvent este cronica.
Tratamentul psihotrop are o utilitate redusa in cazul acestei tulburari, spre deosebire de tratamentul altor afectiuni
psihiatrice (care pot avea ca simptom si depersonalizarea).
Nicio procedaura psihoterapeutica nu aduce imbunatatiri semnificative, insa anumite tehnici de management al
stresului, exercitii de relaxare, distragere a atentiei si exercitiile fizice aduc totusi beneficii importante.
Depersonalizarea si derealizarea se pot numara si printre simptomele psihice ale atacului de panica. Acolo unde
apar, creeaza un mare disconfort pacientului si probleme reale in cadrul diagnosticului direfential cu alte boli
psihice.
Adesea sunt si refractare la tratament, in sensul ca se pot remite simptomele vegetative din panica sau depresie,
dispar si temerile referitoare la moarte sau la a innebuni, dar cele doua manifestari disociative inca persista, fie si
intr-o forma atenuata.

Desi mai rar intalnite ca diagnostice separate, depersonalizarea si derealizarea sunt simptome foarte frecvente si
in acelasi timp inexplicabil de neglijate.
Este de mare valoare terapeutica gasirea acestor simptome, pentru ca dincolo de afectarea diverselor activitati,
ele risca sa sperie pacientii si familiile acestora, sa fie considerate ca semne de agravare ale unor afectiuni si sa
fie diagnosticate gresit. Nediscutate in cadrul consultatiilor, pot sa afecteze negativ relatia terapeutica si adesea
sa duca la incheierea ei.
Cand intrebi un pacient ce simptome a evitat sa relateze in alte consultatii, depersonalizarea si derealizarea sunt
adesea printre ele.
Odata constientizate, intelese in linii mari, inlaturata semnificatia lor catastrofica, pacientii pot invata sa traisca cu
ele si sa gaseasca solutii practice.
dr. Ungureanu Corneliu, psihiatru, psihoterapeut
Publicarea complet sau parial a acestui text nu este permis fr acordul autorului
Psihiatru si Psihoteapeut psicontact.uc@gmail.com 0728018123,Bucurest