Caluschi, Mariana. (2001). Probleme de psihologie socială.

Iaşi: Editura Cantes

V. GRUPUL - MIJLOC DE FORMARE Şl AFIRMARE A

INDIVIDULUI

GRUPUL - MIJLOC DE FORMARE ŞI AFIRMARE A

INDIVIDULUI................................................................................. 120
1. Definiţie, caracteristici, perspective de abordare..................120
2. Funcţiile grupului.................................................................122
3. Dinamica grupului şi impactul asupra participanţilor...........123
3.1. Dinamica grupului. Concept şi caracteristici...............123
3.2. Impactul grupului între beneficii şi costuri..................125
3.2.1. Trebuinţa de viaţă în grup şi avantajele grupului.. 125
3.2.2. Beneficii şi costuri în grup....................................126
3.2.3. Impactul grupului asupra creativităţii....................127
3.2.4. Grupul mic ca factor terapeutic............................130
4. Performanţa obiectiv prioritar al studierii grupurilor............131
4.1. Când sunt grupurile eficiente?.................................... 131
4.2. De la performanţa individuală în context
social la performanţa de grup............................................ 133
5. Tipuri de grupuri psihosociale.............................................137
5.1. Delimitare între psihogrup şi sociogrup......................137
5.2. Grupuri destinate modificării comportamentului........138
5.2.1. Grupul de sensibilizare şi grupul de formare.........139
5.2.2. Grupul de întâlnire şi grupul Maraton...................140
5.3. Grupul creativ de formare...........................................143
5.3.1. Caracteristici ale grupului creativ de formare........143
5.3.2. Obiective ale grupului creativ de formare.............144
5.3.3. Procedura de constituire a grupului creativ
de formare......................................................................144
5.3.4. Normele grupului creativ de formare....................145
5.3.5. Comunicarea în grupul creativ..............................146
53.6. Funcţiile grupului creativ de formare....................146
5.3.7. Antrenamentul creativ..........................................147
5.3.8. Avantaje şi limite ale metodelor de creativitate
utilizate în grupul creativ................................................ 149
întrebări şi sugestii pentru pregătirea individuală
şi/sau seminar..........................................................................151
BIBLIOGRAFIE.....................................................................152

119

:
. .■;..■ ■■. - .-.' ■ :..■■■■■;■ , ."■:
 GRUPUL - MIJLOC DE FORJARE Şl AFIRMARE A
INDIVIDULUI
1. Definiţie, caracteristici, perspective de abordare
Grupurile ocupă o poziţie centrală în schema vieţii sociale, dar trăind cea
mai mare parte din^viaţa noastră în grup, încercând să intrăm, să ieşim dintr-un grup,
să convieţuim într-un grup, ne obişnuim cu grupul într-atât încât influenţa lui asupra
comportamentului nostru devine imposibil de măsurat şi identificat.
Accentuând asupra importanţei sociale, a interacţiunii dintre oameni, noi
putem defini grupul ca „doi sau mai mulţi indivizi care se influenţează unul.pe altui
în timpul interacţiunii" (D. ForsyTfi7T9l59). ""'"'"*""""".......
aprecia în 1950 „noi înţelegem prin grup un număr de persoane care
comunică unii cu alţii în spaţiu şi timp, în poziţia faţă în faţă". Zander (1968) dădea
următoarea definiţie „grupul este o colecţie de indivizi care au relaţii unul cu altul
care îi fac interdependenţi într-un anume grad de semnificaţie".
Există multe tipuri de grup şi mulţi autori au elaborat definiţii pentru grup.
Aceste definiţii au în comun câteva elemente esenţiale pentru grup. Grupul apare
definit ca fiind o formaţiune socială constând în doi sau mai mulţi membri percepuţi
a avea caracteristicile următoare (măcar una):
* interacţiune directă unul cu altul;
* scop comun al interacţiunii;
* întâlnirea membrilor dintr-o categorie socială bazată pe atribute ca: vârstă,
rasă, aceiaşi origine (loc naştere), o soartă, un destin comun într-o perioadă.
Utilizând aceste categorii o familie este percepută ca un grup în timp ce un
aeroport plin de oameni sau o piaţă niciodată nu va fi perceput ca grup, (Un aspect
interesant: unele persoane pot forma un grup numai în ochii altora).
Un grup poate fi definit ca un sistem de relaţii între oameni care acţionează
după anumite norme şi valori, pentru atingerea unor scopuri sau sarcini comune. Fie
că este natural sau formal orice grup are câteva caracteristici:
a) un scop comun de care depind mărimea, structura, compoziţia, sarcinile,
rolurile, procesele şi spaţiul de viaţă;
b) grupul se confruntă simultan cu sarcini ce orientează spre realizarea
scopului şi cu sarcini ce orientează spre menţinerea grupului în acţiune;
c) între membrii grupului există procese de interacţiune;
d) membru grupului au diferite poziţii, status-uri în grup;
e) fiecare membru are un rol esenţial pentru menţinerea echilibrului grupului
şi pentru realizarea sarcinii;
f) fiecare grup dezvoltă propriile valori şi norme în relaţie cu scopul său;
g) fiecare grup manifestă atât tendinţa de a-şi menţine starea atinsă şi
totodată de a creşte, a se dezvolta şi schimba;
h) membrii manifestă aspiraţia de a obţine un anumit nivel al eficienţei la
nivelul grupului,
Performanţa colectivă dată de nivelul cantitativ şi calitativ la care se rezolvă
sarcinile grupului şi sunt atinse obiectivele nu este o simplă însumare a resurselor şi

120
potenţialelor individuale ale membrilor ci rezultanta proceselor de grup. Factorii care
influenţează realizarea performanţei la nivelul grupului pot fi consideraţi variabile
independente în raport cu care performanţa (eficienţa maximă a grupului) este o
variabilă dependentă.
Când se aduce în discuţie grupul, specialiştii au în vedere structura, funcţiile,
roiurile şi statutele membrilor, conducerea (liderul), procesele de grup, puterea, etc.
Discutarea vastei problematici abordate în literatura de specialitate cu privire
la grup este o întreprindere dificilă, dar incitantă în acelaşi timp. Să punem în
evidenţă alături de M. Zlate (1982) diferite expresii şi moduri de înţelegere a
grupurilor sociale:
• Grupul ca mediu existenţial ai indivizilor - ca spaţiu în care ei trăiesc şi
îşi desfăşoară activitatea, întreţin relaţii şi cooperează, se ajută sau se ciocnesc, se
confruntă, se centrează pe realizarea scopurilor comune sau împiedică realizarea lor,
sunt satisfăcuţi, sau dimpotrivă, nemulţumiţi, frustraţi, stresaţi.
• Grupul înţeles ca nivel specific de organizare a realităţii sociale - care
nu se reduce la suma membrilor săi, nu este echivalent cu indivizii luaţi separat, al
cărui specific derivă din interacţiunea pregnantă, puternică şi autentică dintre toţi
membrii săi în virtutea căreia se realizează orientarea acestora spre îndeplinirea
scopurilor, ca şi ierarhizarea şi structurarea statutelor şi rolurilor sociale. Accentul
cade nu pe adunarea spontană sau întâmplătoare a unor persoane la un loc, ci pe
sistemul de interacţiuni, pe structura relativ stabilă a acestuia, pe durabilitatea mai
mult sau mai puţin îndelungată a normelor comportamentale.
« Grupul înţeles ca mijloc de socializare, formare şi dezvoltare a
personalităţii umane - ca mediu educativ şi educogen, ca laborator în care se
plămădeşte nu numai personalitatea fiecăruia dintre membrii componenţi, ci şi
relaţiile dintre aceştia, în care are loc clarificarea progresivă a concepţiilor şi
atitudinilor despre sine, despre alţii şi despre grup, în care se cristalizează conştiinţa
de grup a participanţilor, în care omul se formează ca om şi ca personalitate.
« Grupul înţeles ca factor determinant al comportamentului şi acţiunii
umane - cu influenţe pozitive şi negative asupra acestora, ca facilitator al inserţiei
sociale al individului sau ca accelerator al maturizării sociale a acestuia.
• Grupul înţeles ca centru activ, dinamic - evolutiv nu doar al devenirii
umane, ci şi al autodevenirii, al schimbării şi transformării sale permanente. Grupul
evoluează, se transformă, dispare, moare, are o istorie proprie în funcţie de care se
configurează atât prezentul cât şi viitorul lui.
• Grupul înţeles ca produs ai istoriei şi al împrejurărilor - dar şi ca
generator de istorie, de împrejurări, de reacţie şi evenimente sociale, fapte care
evidenţiază rolul său atât la nivel macrosocial (clasă socială, popor, naţiune) sau
microsocial având mare însemnătate pentru viaţa cotidiană a individului.
Toate aceste laturi sub care poate fi privit şi interpretat grupul, ne
evidenţiază două aspecte importante:
« mai întâi apare clar conturată relaţia de interacţiune şi
interdependenţă care există între grup şi personalitate; pe de o parte personalitatea
este oglinda grupurilor prin care a trecut individul de-a lungul existenţei sale, pe de
altă parte ea este cauza generatoare a unor fenomene de grup, a interacţiunii sociale

121
ce duce atât la constituirea grupului, la generarea unor climate diferite de grup, cât şi
la trecerea grupului de la un stadiu de dezvoltare la altul;
® în al doilea rând formele sub care apare grupul sugerează
necesitatea organizării unor acţiuni speciale de cunoaştere a personalităţii în
vederea ameliorării structurii, organizării, funcţionării şi sporirii eficienţei grupurilor
în care ea intervine.
Această pluralitate de moduri şi înţelegere a grupului evidenţiază pluralitatea
funcţiilor sale.
2. Funcţiile grupului
Precizăm că în discuţia noastră ne vom referi la grupurile mici. Când analizăm
natura funcţională a grupului trebuie să nu pierdem din vedere două reguli de
prudenţă elementare avertizează specialiştii:
a. nevoile apărute sau mărturisite ale membrilor grupului - acestea nu
sunt întotdeauna nevoile reale şi, în consecinţă, funcţiile aparente sau mărturisite ale
grupului pot să nu fie funcţiile reale;
b. nevoile pe care le satisface în prezent un grup - pot să nu mai fie acelea
pe care grupul le-a satisfăcut iniţial.
Analiza funcţiilor grupului trebuie să încerce să pătrundă şi viaţa invizibilă a
grupului. Asupra funcţiilor principale pe care grupul le îndeplineşte există un consens
la cei mai mulţi autori. Aceste funcţii sunt îndeosebi funcţii psihologice:
1. Funcţia de satisfacere diferenţiată - a nevoilor membrilor grupului,
datorită faptului că grupul presupune o organizare ierarhică graţie căreia unii membri
au o mai mare autoritate, un mai mare aport în luarea deciziilor comune, ele nu pot
satisface egal toate dorinţele şi nevoile membrilor. Aceasta deoarece aceste nevoi şi
dorinţe sunt foarte diverse şi, de multe ori, în contradicţie şi pentru că grupul solicită
uneori renunţări din partea membrilor.
2. Funcţia de integrare socială şi de dominare - orice grup distribuie
roluri şi permite afirmarea capacităţilor membrilor săi. Grupul satisface unora dintre
membri trebuinţa de a-şi exercita influenţa şi puterea de a conduce. în timp ce nevoia
de dominare se găseşte doar la unii din indivizi, nevoia de a participa la activităţi
comune se întâlneşte la toţi membrii. Individul simte nevoia să fie acceptat, să fie
admis între ceilalţi. Această trebuinţă se regăseşte la originea înfiinţării unor
asociaţii, cluburi, grupuri. Pentru iniţiere şi securitatea colectivă unele grupuri
folosesc o serie de ceremonii, tradiţii, ritualuri.
3. Forţa de creare a noilor trebuinţe - aderând la un grup nevoile
individului se schimbă potrivit noilor cerinţe şi aspiraţii. Cu cât nevoile grupului sunt
mai numeroase şi corespund scopului grupului, cu atât grupul are şansa de a fi mai
puternic, mai durabil. Noile nevoi sunt acelea care contribuie cel mai mult la
permanentizarea coeziunii şi moralului şi care dau durabilitate grupului.
4. Funcţia de securitate, de a fi apărat - de a găsi un cadru afectiv social
care să ofere protecţie
5. Funcţia de reglare a relaţiilor dintre membri - exprimată de
necesitatea unei coeziuni interioare a grupului, nevoia oamenilor de a le fi apreciate
rezultatele, de a se simţi bine în grup.

122
 între structura grupului şi funcţiile grupului există o relaţie de determinare:
funcţiile grupului determină alegerea unei anumite structuri şi la rândul său, o
structură deja adoptată orientează grupul spre anumite funcţii.
Există o mare varietate de grupuri. Fiecare tip de grup poate satisface o
gamă întinsă de nevoi individuale şi colective.
Structura grupului, (formal sau nonformal), va trebui să se modifice după
funcţia dominantă pe care o îndeplineşte grupul în situaţia dată.
Grupul poate prezenta, după funcţia pe care o îndeplineşte la un moment dat,
structuri diferite, modele diverse de relaţii între membrii săi.
3. Dinamica grupului şi mpactul asupra participanţilor
3.1. Dinamica, grupului. Concept şi caracteristici
Cercetările de psihologie socială consacrate grupului de-a lungul secolului
XX, fie că au răspuns la întrebări cum ar fi: Ce este un grup? Cum funcţionează un
grup? De ce se întâlnesc oamenii în grup? Ce avantaje oferă grupul sau ce prejudicii
aduce ei individului? fie au delimitat raţiuni şi condiţii ale activităţii în grup urmărind
în principal un scop - cum să facă grupurile mai eficiente, cum să crească
performanţa lor în activitate. Studiile au dus la descrierea şi descoperirea principalelor
caracteristici, fenomene şi procese de grup, dar şi la evidenţierea faptului că "grupul
apare a fi într-o stare de continuă schimbare" (Seamen D.F.,1981, p.103).
Studiul ştiinţific al grupului a impus ca termen pentru a desemna evoluţia
fenomenelor şi proceselor de grup, conceptul de dinamica grupului, cafe~desemna
într-o transpunere exactă forţele care acţionează îrTTnterioruT unui grup (A.Neculau,
1974, p.59).
Kurt Lewin este creditat de oamenii de ştiinţă ca fiind cel care a delimitat şi
a făcut cunoscut termenul, pentru a se referi la ceea ce se întâmplă în situaţii de grup,
iar D.Cartwright şi Zander A. au continuat utilizarea termenului, numind dinamica
grupului "câmpul cercetării dedicate pentru a strânge cunoştinţe despre natura
grupurilor, legilor dezvoltării lor, a interrelaţiilor lor cu indivizii, cu alte grupuri şi
instituţii mai mari" (D.Forsyth, 1983, p.l 1).
în timp, în sfera dinamicii de grup au intrat mai multe aspecte ale grupului:
de la analiza ştiinţifică a grupurilor la construcţia teoriilor cu privire la grup şi
riguroasa testare a adecvării acestor teorii, prin cercetările empirice; de la studiul
metodelor ce permit acţiunea asupra membrilor grupului la impactul proceselor de
grup şi a efectului lor asupra organizaţiilor sociale.
Ca urmare, domeniul dinamicii grupului cuprinde, după opinia autorilor
R.Mucchielli, (1971, p. 15) şi A.Neculau, (1977, p.59) două subdomenii distincte:
1) ansamblul de fenomene psihosociale care se produc în grupurile mici ca
şi legile naturale ce fac să interacţioneze aceste fenomene;
2) ansamblul, constelaţia metodelor ce permit acţionarea asupra
personalităţii prin intermediul grupului şi a celor ce permit grupurilor mici să
acţioneze asupra organizaţiilor sociale.
Cercetarea dinamicii grupului a conturat trăsături ale acesteia cum este
caracterul său holistic care, cere ca grupul să fie privit ca un tot, ca un sistem în care
comportamentul membrilor este determinat de interacţiunea dintre caracteristicile

123
personale şi factorii de mediu (care includ însuşiri ale grupului, ale membrilor grupului şi
ale situaţiei) sau grupul primeşte informaţii din mediu, procesează aceste informaţii prin
comunicarea internă şi elaborează produse. Prin dinamica de grup se ajunge la
formularea scopurilor şi împlinirea lor prin acţiuni, iar membrii sunt răspunzători de
• eficienţa acţiunilor sale. D.Forsyth, (1983, p. 14) argumentează caracterul
interdiscipiinar al dinamicii grupului prin faptul că studiul şi influenţa grupurilor este
larg răspândită. Teoria şi cercetarea grupurilor sunt relevante pentru marea majoritate a
disciplinelor sociale "chiar dacă scopurile principale ale acestor discipline diferă"; studiul
dinamicii de grup este prezent şi în disciplinele aplicative ca afaceri, administraţie,
managementul resurselor umane, justiţie etc.
Forsyth a grupat principalele discipline şi subiectele aparţinând de dinamica
grupului pentru a evidenţia caracterul interdisciplinar al dinamicii grupului, după
cum apare în tabelul de mai jos:
Tabel
Teme ale dinamicii de grup studiate de variate discipline
(apud D.Forsyth, 1983)

DISCIPLINA SUBIECTE RELEVANTE

1. Psihologia -Facilitare socială, rezolvare de probleme, schimbarea

atitudinii, percepţia altora, compararea socială etc.
2. Sociologia -Formarea coaliţiilor, influenţa normelor asupra
comportamentului, relaţiile de rol, devianţa.
3. Antropologia - Grupurile în context - cultural, schimbarea socială,
grupuri bazate pe sex, rasă, vârstă.
4. Ţinta politică -Leadership, relaţii intergrup, influenţa politică, putere
5. Discurs şi -Transmiterea informaţiei în grupuri, reţele de comunicare,
comunicare probleme în comunicare.
6. Bussiness şi Motivaţie, productivitate, determinarea eficienţei
industrie industriale, structurarea scopurilor.
7. Munca socială - Creşterea adaptării prin participarea la grup, consiliere
familială.
.8. Educaţie - Grupul clasa, echipa de învăţare, compoziţia clasei,
scopurile educaţiei (finalitate).
9. Psihologia - Schimbare terapeutică prin grup de consiliere, antrenat în
clinică sensibilizare, grupul de discuţii.
10. Criminalistica - Organizarea agenţiilor pentru întărirea legilor, juriul ca
grupuri de deliberare, eficienţa patrulei ca echipă.

Noi adăugăm acestui tabel domeniul creatologiei cu subiecte relevante - grupul

creator, grupul creativ, leadership- creativ etc.
Apreciem însă faptul că D.Forsyth este primul care pune în evidenţă caracterul
muitidisciplinar al dinamicii grupului, idee avansată recent şi de P.D.Wisscher (3996,
p.396) pentru a explica funcţionarea câmpului dinamicii grupurilor.
Definită drept "capacitatea grupurilor de a se schimba în timp" dinamica
grupului a pus în lumină şi caracterul stadial al dezvoltării grupurilor, specialiştii
având două explicaţii cu privire la schimbările ce apar în evoluţia grupurilor:

124
 a) modelul fazelor care se repetă: explicaţie care sugerează că anumite
structuri tind să domine interacţiunea în grup în timpul diferitelor faze ale dezvoltării
grupului, aceste faze putând să reapară în viaţa de mai târziu a grupurilor, mai ales în
grupurile terapeutice şi de sensibilizare;
b) teoria stadiilor secvenţiale care explică mişcarea grupului şi
dezvoltarea sa ca trecând prin câteva faze. După Tuckman şi Jensen (apud Forsyth
1983, p.201), acestea sunt:
1. stadiul de formare - caracterizat prin tentativa de interacţiune între membrii;
discursuri politicoase, tăceri ambigue; este stadiul în care se schimbă informaţii, se
dezvoltă atracţia între vecini şi orientarea către alţii şi situaţia de grup;
2. stadiul haosului şi furtunii - caracterizat prin tensiuni şi insatisfacţii
provocate de alţii, competiţie între membri, lipsa ascultării active, criticarea ideilor,
interpunerea vorbitorilor, ostilitate şi conflicte, tensiune emoţională crescută etc.
3. stadiul normativ - când se dezvoltă structura de grup, creşte coeziunea şi
armonia, se stabilesc roluri şi reiaţii, normele încep să fie agreate, apare consensul şi
starea de bine în prezenţa celorlalţi;
4". stadiul performanţei - în care se pune accentul pe realizare, orientare în
sarcină şi concentrarea pe productivitate, eficienţă, performanţă, creşte cooperarea în
rezolvarea problemelor şi încrederea în ceilalţi membri ai grupului, descreşte starea
tensională.
5. stadiul suspendării (final) - caracterizat prin îndeplinirea sarcinilor,
reducerea dependenţelor, atingerea scopurilor; apare tendinţa de dezvoltare a grupului şi
regretul, creşte starea emotivă.
O descriere şi analiză asemănătoare asupra stadiilor de dezvoltare şi evoluţie
realizează şi Johnson şi E.Johnson (1983) preluată şi de Van Demark (1991, p. 182-183).
G Corey. şi Mariane Corey (1982) în lucrarea "Groups: Process aud Practice",
delimitează în plus, un stadiu de pre-grup de la care se trece la stadiul de formare şi un
stadiu de post-grup care urmează stadiul final, de suspendare.
în înţelegerea dinamicii grupului, ambele construcţii teoretice oferă explicaţii şi
perspective utile pentru cunoaşterea variatelor tipuri de grupuri, a proceselor de grup, a
apariţiei, manifestării şi duratei impactului activităţii în grup asupra membrilor etc.

3.2. Impactul grupului între beneficii şi costuri

3.2.1. Trebuinţa de viaţă în grup şi avantajele grupului

Majoritatea psihosociologilor au apreciat necesitatea grupului şi avantajele
lui pentru formarea indivizilor. în timp ce A.Neculau (1977, p.35) afirmă că atunci
când nu va mai avea nevoie de grup, omul îşi va pierde principala caracteristică a
naturii sale, D. Forsyth (1983) apreciază că desfaşurându~şi cea mai mare parte din
existenţă în grup, omul se obişnuieşte atât de mult cu grupurile, încât influenţa lor
asupra comportamentului unora devine greu de măsurat dacă nu imposibil iar,
N.Grosu discutând despre grupul mic susţine că nevoia individului pentru intimitatea
unui grup este atât de mare încât, dacă omul nu are posibilitatea să-1 creeze spontan,
îl creează deliberat, sub formă de asociaţii. Alături de efectele pozitive pe care
impactul activităţii în grup îl are asupra participanţilor, cercetătorii grupurilor au
evidenţiat şi efectele negative percepute de participanţi la diferite forme de grup.

125
 încercând să răspundă la întrebarea: de ce unor oameni nu le place să
lucreze în grup? Van Demark (1991, p, 189-191) identifică mai multe cauze ce ţin de
individ cum sunt: frica de a-şi pierde identitatea şi independenţa lucrând cu alţii,
frica de alţii, frica de risc, de critică, de insucces, de ridicol, sau cauze ce ţin de
grup, cum sunt: dependenţa de opiniile altora, presiunea la conformitate, tendinţa la
consens şi la a activa şi gândi ca alţii etc. Apelând la studiile lui Morgan (1968) şi
Dyert (1977), Van Demark (1991, p.19l) identifică şapte factori ce cauzează
neplăcerea de a lucra în grup:
/. slăbiciunea şi sărăcia relaţiei de conducere care este nedemocratică, lasă
discuţiile să devieze de la subiect, incapabilă să coordoneze activitatea grupului;
2. scopuri şi obiective neclare - membrii nu sunt siguri ce vor face, care este
scopul final;
3. unii membri nu iau în serios sarcinile, neîncrederea mare dintre
participanţii la grup;
4. lipsa pregătirii şi neîndeplinirea obligaţiilor din partea celui care conduce
sau a membrilor cu responsabilităţi;
5. timp mult pierdut în discuţii neproductive, fără concluzii delimitate, fără
asumare de responsabilităţi, fără acţiuni concrete şi recomandări ale grupului
ignorate de superiori;
6. interese de microgrup, persoane negativiste, supercritice sau dominatoare;
7. plasarea intereselor personale înaintea sau în detrimentul scopurilor şi
obiectivelor grupului.
Concluzia autorului citat este că pentru a avea un grup eficient trebuie
luată în considerare o serie de factori: acţiunea unora este necesar a îl redusă,
iar a altora facilitată. Beneficiile şi costurile, efectele pozitive şi negative pe care
activitatea în grup o are la nivelul participanţilor, evidenţiază trebuinţa de a cunoaşte
şi delimita impactul dinamicii grupului în funcţie de tipologia grupurilor atât în
relaţie cu aspectele legate de fenomenele şi procesele de grup cât şi cu metodele şi
tehnicile ce permit şi facilitează apariţia efectelor pozitive şi un impact benefic la
nivelul personalităţii participanţilor.
3.2.2. Beneficii şi costuri în grup
Reflectând la beneficiile şi costurile pe care grupul le aduce membrilor săi,
N.Grosu (1997, p.38) consideră că "beneficiile vitale dobândite de individ prin grup
presupun suportarea unor costuri rezultate din specificul funcţional al grupului"
Autorul citat pune în paralel avantajele, beneficiile aduse de grup şi
costurile implicate sintetizate de noi în următorul tabel.

Tabelul 2
BENEFICII COSTURI
1. pontenţează 1. totuşi potenţialul grupului, afectat de posibilitatea
capacitatea unora să se eschiveze, este mai mic decât suma
indivizilor potenţialelor individuale.
2. stimulează 2. totuşi, gândirea grupului preocupată de menţinerea
126

m
gândirea indivizilor consensului şi marcată de iluzia invulnerabilităţii este
inferioară gândirii indivizilor.
3. constituie mediul 3. totuşi, realizarea intereselor de grup, având
de realizare a prioritate faţă de interesele individuale este derutantă şi
intereselor indivizilor dăunătoare pentru indivizi supramedii,

Concluzia formulată de N. Grosu este că, nivelul valoric al grupului este

corelativ cu media valorică a membrilor săi; asigurând existenţa tuturor membrilor pe
seama contribuţiei indivizilor supramedii, grupul constituie prin sine un factor de ocrotire
a indivizilor submedii şi un factor de constrângere a indivizilor supramedii. "Fără acest
preţ, existenţa umană ca existenţă culturală nu este posibilă1'' (N. Grosu, 1997, p.39).
Deşi nu ia în considerare decât unele aspecte ale impactului grupului asupra
indivizilor ce formează grupul, autorul citat pare să considere costurile mai mari decât
beneficiile aduse de grup, iar impactul grupului defavorizant pentru indivizii dotaţi.
Dovezile oferite de observarea timp de doi ani a unor grupe de elevi cu
sarcină didactică şi a peste opt ani de studiere a unor grupuri creative formate din
subiecţi diferiţi ca vârstă şi pregătire culturală, ne permit să afirmăm că activitatea în
grup este benefică şi pentru indivizii de nivel submediu şi mediu cât şi pentru cei
supramedii şi superior dotaţi. De asemenea, activitatea în grupurile cu sarcină
didactică poate fi mai mult stresantă decât ocrotitoare pentru indivizii de nivel
submediu şi mediu. Aprecierea lui N.Grosu nu are în vedere şi alte aspecte ale
impactului activităţii de grup cum ar fi valoarea terapeutică a activităţii de grup
(alături de cea formativă, actualizatoare, educativă etc).

3.2.3. Impactul grupului asupra creativităţii

• Influenţă şi impact social
Interesat de procesul de influenţare socială a indivizilor de către grupuri sau
de către alţi indivizi B. Latane a elaborat teoria impactului social care stabileşte că
influenţa socială de orice fel este impactul total al altor oameni asupra unei persoane
ţintă. Acest impact este o funcţie multiplicativă a puterii sursei, apropierii
(proximitatea) sursei şi a numărului indivizilor, (B.Latane şi Sharm Wolf Î981,
p.438). Forţele sociale acţionează asupra individului în acelaşi mod în care forţele
fizice acţionează asupra unui obiect. Ca urmare, în prezenţa unor surse puternice
oamenii se vor conforma, iar rezistenţa la influenţa socială este mai posibil să apară
când impactul social se divide între câteva forţe puternice şi apropiate sau când
conformitatea la presiunea socială va scădea în prezenţa unor persoane rebele.
Cercetătorii în câmpul psihologiei sociale apreciază utilitatea teoriei
impactului social pentru predicţia influenţei sociale, ori de câte ori se pune problema
complezenţei sau obedienţei. Noi considerăm impactul într-o accepţiune mai largă ca
rezultat al activităţii de grup. Precizăm că în acest studiu vom înţelege prin impact
un fenomen psihosocial complex, cauzat de activitatea desfăşurată în grup şi
relevat de efectele şi schimbările survenite la nivelul personalităţii şi
comportamentului participanţilor. Prin efectele sale de facilitare a acţiunii sociale,

127
personalităţii membrilor, sub forma impactului grupului, contribuind la realizarea
ei ca un "construct social".
Amprenta poate avea un caracter pozitiv sau negativ, grupurile mari fiind
blamate pentru fenomenele de deindividuare şi groupthink, iar cele mici de
blocare a manifestării originalităţii, a divergenţei, a inventivităţii,
• Impactul grupului asupra creativităţii între facilitare socială şi
presiune Ia conformitate.
Două aprecieri conturate din studiul grupului mic şi creaţiei în diferite
domenii, de-a lungul timpului, au contribuit la susţinerea impactului - puţin
benefic şi nefavorabil - pe care grupul îl are asupra potenţialului creator al
individului. Aceste teoretizări sunt:
a) susţinerea influenţei negative pe care interacţiunea în grup, prin
presiuni la conformare, obedienţă şi manipulare, o are asupra membrilor, în
general şi asupra manifestării divergenţei şi originalităţii, în special;
b) considerarea subiectului creator ca identifîcându-se cu individul
solitar (Anca Munteanu, 1994,p.l39; M.Stein, 1994) şi argumentul că noile idei
se nasc într-o singură minte.
Trebuinţa de a realiza grupuri de lucru performante a condus la realizarea
unor studii comparative între grupele/echipele de lucru, eficiente şi cele
neeficiente. Van Demark apreciază contribuţiile lui Lippit (1982, p. 196-232) şi
Johnson şi E.Johnson (1983, p. 1-3) realizate prin compararea grupurilor după
criteriul eficienţei. Comparaţia susţine punctul de vedere conform căruia
principalele condiţii ce contribuie la încurajarea individului de a se manifesta
deschis şi liber, de a-i respecta pe ceilalţi din grup (care se comportă la fel), se
întâlnesc în grupurile creative. "Când un grup nu este eficient în realizările sale,
ne putem aştepta la efecte negative în creativitate".
Sunt citate concluziile investigaţiilor realizate de Morgan (1968, p.
71-73) cu privire Ia efectele presiunii la conformitate care acompaniază efortul
grupului şi al echipei, ce tind să descurajeze opiniile divergente şi să supună
individul la presiunea conformării.
Presiunea la conformitate şi efectele ei au fost şi sunt intens studiate de
sociologi şi psihologi. într-o cunoscută lucrare, R. Mucchielli (1971, p.27-29)
consideră conformismul ca având aspecte multiple după varietatea grupurilor, dar
acestea există întotdeauna ca o cerinţă a grupului faţă de cel ce participă la
activitate şi aceasta tinde să unifice conduitele, opiniile, percepţiile, informaţiile
şi ideile, fiind o presiune ce tinde să uniformizeze membrii între ei.
Principalii factori ce determină presiunea la conformitate sunt: trebuinţe
de aprobare, dragoste, acord şi trebuinţe de certitudine.
Aceşti factori, consideraţi şi surse ale presiunii la conformitate se traduc
prin două tipuri de conformare: conformare normativă şi conformare
informaţională.
Afirmaţiile psihosociologilor evidenţiază implicarea primelor patru
niveluri ale piramidei motivaţiei, după H.Maslow, ce cuprind trebuinţe de

128

-.'. '-*■■■<*- ■ .■■-.. • - ■

deficienţă, care acţionează tiranic. Cumularea tensiunii lor reprezintă o parte din
forţa presiunii la conformitate.
Efectele presiunii la conformitate se constată atunci când un individ
emite idei noi, originale, insolite, într-un grup de lucru şi i se cere să renunţe la
ele, fîip=d dezaprobate. Conformarea la cerinţele grupului este resimţită ca o frână,
ca o rezistenţă a grupului, descurajantă pentru inovator. în anumite cazuri,
presiunea la conformitate face ca activitatea unui grup să fie mai puţin eficientă
decât activitatea individuală.
Van Demark (Î991, p.194) sintetizează şi concretizează efectele pe care
dinamica grupului le are asupra creativităţii. El conturează imaginea impactului
pe care grupul îl are asupra creativităţii, iar fenomenele care relevă impactul
grupului asupra creativităţii sunt următoarele:
a) Presiunea grupului inhibă originalitatea;
b) chiar oamenii creativi se conformează la presiunea grupului;
c) nivelul conformismului depinde de tolerarea sau nu a devianţei;
d) opiniile experţilor tind să crească conformitatea;
e) oamenii se conformează mai mult când acţiunile afectează pe alţii
decât atunci când ei înşişi sunt afectaţi;
f) diferenţele de statute cresc conformismul, descurajează opiniile
deviante şi reduce eficienţa creativă a grupului de lucru;
g) oamenii care se simt respinşi se conformează mai mult decât cei care
se simt acceptaţi;
h) uneori grupul aşteaptă să se realizeze consensul asupra scopurilor şi
direcţiilor şi atunci conformarea este considerată a fi cerută de cele
mai bune şi corecte raţiuni.
Impactul grupului asupra creativităţii membrilor apare ca limitând
manifestarea însuşirilor gândirii creative şi a atitudinilor creative. Liderii,
moderatorii sau supervizorii grupurilor şi echipelor trebuie să prevină
manifestarea fenomenelor ce blochează afirmarea creativităţii membrilor Ia nivel
de grup şi "în primul rând" presiunea Ia conformitate.
Concepţiile şi rezultatele cercetărilor cu privire Ia impactul dinamicii de
grup asupra manifestării potenţialului creativ conduc spre imaginea unui
impact având un caracter dual: pe de o parte efecte negative, inhibitoare şi
blocante ale manifestării însuşirilor gândirii creative şi ale comportamentului
creator, datorită presiunii la conformitate şi respingerii conduitelor insolite,
inovatoare, originale; pe de altă parte, în grup se manifestă fenomenul de
facilitare socială, posibilitatea schimbului de informaţii, de asociere şi
combinare şi multiplicare a acestora. Ca urmare, întrebarea care s-a pus a fost:
"cum reducem efectele negative şi cum favorizăm şi creştem producerea
efectelor benefice ale dinamicii de grup asupra creativităţii?"
Pentru a avea un grup performant, concluzia este să se faciliteze
manifestarea unor anumiţi factori şi să se limiteze acţiunea altora. Mulţi
specialişti apreciază condiţiile din grupul creativ sau echipele de cercetare ca
fiind stimulatoare pentru manifestarea, creşterea şi afirmarea creativităţii

129
individ 3.2.4. Grupul mic ca factor terapeutic
ului. Literatura de specialitate cu privire la grupurile mici a evidenţiat în
Pentru diferite cazuri efectele terapeutice ale activităţii efectuate în grup.
ca în 1970 Yalom I. a identificat îl factori curativi care apar în diferite
impact forme de grup şi care sunt factori ce induc schimbarea participanţilor în timpul
ul activităţii de grup. Factorii curativi defsniţi de I. Yalom (1975) sunt:
grupul 1. încubarea - (inducerea speranţei: - dacă alţii pot să se schimbe pot şi
ui eu);
asupra 2. univesalizarea - (recunoaşterea faptului că toţi avem probleme);
creativi 3. împărtăşirea informaţiei - (se învaţă metode de rezolvare a
tăţii să problemelor);
fie 4. altruism - (eu pot să ajut pe alţii din grupul meu);
benefic 5. recapitularea corectivă a grupului familial primar - grupul mă face să
, înţeleg relaţiile mele familiale);
trebuie 6. dezvoltarea tehnicilor de socializare - (abilităţi sociale de bază:
Suate comunicare, atenţie la durerile altora);
în I. comportamentul imitativ - (învăţare observaţională; efecte ale
consid modelării);
erare 8. învăţare interpersonală - (grupul este un microcosmos social);
princip 9. coeziunea grupului - (membrii se acceptă unii pe alţii;
alele 10. catharsis - (participanţii sunt capabili să-şi exprime liber emoţiile);
variabi I1. factori existenţiali - (responsabilitatea fiecărui membru pentru propria
le ale viaţă indiferent de circumstanţe).
dinami Prin delimitarea şi descrierea acestor factori curativi ce acţionează în
cii grupurile mici, Yalom a creat o nouă perspectivă pentru cercetarea terapiei de
grupul grup, el specificând mecanisme care operează în grup şi pot fi definite (Forsyth
ui: D., 1983, p. 466).
structu Yalom I. a ajuns la concluzia că aceşti factori sunt interdependenţi în
ra, grup (unii pot varia în funcţie de metoda grupului) şi că este necesară o muncă de
relaţiil cercetare deosebită pentru a defini interacţiunea dintre aceşti factori şi variabilele
e, de grup cum sunt: scopurile grupului, deosebirile dintre membri, relaţia de
compo conducere, metodele de evaluare a rezultatelor etc.
nenţa, In cercetările noastre cu privire la impactul grupului creativ asupra
regulil personalităţii participanţilor datele de cercetare au evidenţiat existenţa unui
e de factor curativ specific grupului creativ. Participarea membrilor grupului la
desfăş activităţi creative, respectarea normelor specifice grupului creativ, feedback-ul
urare a primit în urma antrenării în metode diferite de generare de soluţii care pun în
activită lumină abilităţile şi potenţialul lor creativ, au condus în final la reduceri substanţiale,
ţii,
caracter
isticile
sarcinii
de
realizat
şi
metode
le V:^-'j&3f?*sv'*î:'f
utilizate
în
rezolva
rea lor
etc,
semnificative statistic, ale unor blocaje afective, cognitive, conative, de
relaţio-nare recunoscute iniţial de participanţi. Reducerea blocajelor apare ca
factor terapeutic, curativ ce acţionează în grupul creativ (Mariana Caluschi, 200
l~b).

4. Performanţa obiectiv prioritar al studierii grupurilor

începând cu familia, grupul dejoacă, grupul de clasă, grupul profesional,
grupul de loisir etc, individul aparţine, traversează, părăseşte sau aderă la
numeroase colective, echipe sau grupuri, primind într-o măsură mai mare sau
mai mică, influenţa activităţii desfăşurată în aceste grupuri. Formarea
indivizilor pentru obţinerea performanţei depinde de mediile grupurilor
traversate chiar şi în cazul persoanelor superior dotate, de factorii facilitatori
sau inhibitori ai performanţei întâlnite în aceste grupuri. în 1924
E.C.Lindeman scria: "Viaţa modernă este viaţa de grup" (apud R.S.Cathcart, L.
A. Samovar, 1970, p.l).
Deşi omul utilizează grupurile pentru a îndeplini anumite obiective şi
scopuri, pentru a discuta probleme, a elabora planuri, a realiza produse, a
îndeplini sarcini, a lua decizii etc, deseori grupurile sunt criticate deoarece
oamenii lucrează ineficient, neperformant (H.Selye, 1968, p.l92; VanDenmark,
1991, p.194).

4.1. Când sunt grupurile eficiente?

întrebarea la care specialiştii şi cercetătorii au încercat să răspundă este
"când sunt grupurile eficiente?" Un răspuns recent l-au dat specialiştii în
creatologie. Scott Isacksen spunea în 1991: "Dacă sunteţi întrebat să numiţi pe
inventatorii telefonului, aeroplanului sau becului nu vă va fi prea dificil să vă
reamintiţi numele lui Bell, al fraţilor Wright sau al lui Edison. Din contra mulţi
oameni întâmpină mari dificultăţi când trebuie să numească pe inventatorul lui
Jumbo-jet 747 sau al cip-ului de silicon. Cea mai mare diferenţă între cele două
categorii de invenţii este că cele mai recente produse sunt rezultatul creativităţii
de grup". Autorul citat accentuează asupra faptului că importanţa creativităţii de
grup este în creştere şi recunoscută (cerută) de toate tipurile de organizaţii (Scott
Isacksen, 1991). Trebuinţa întreprinderilor de a fi competitive impune
promovarea inventivităţii şi creativităţii atât la nivel individual cât şi de grup.
Freedman, 1978., Hanson, 1981 arătau că: "... pe măsură ce societatea şi
organizaţiile devin mai complexe, deciziile ce afectează multe vieţi sunt rareori
luate de unul singur. Din ce în ce mai multe decizii sunt luate în grup..." (apud
Scott G. Isacksen, 1991). Accentul pus pe creativitatea de grup nu înseamnă
diminuarea semnificaţiei creativităţii individuale, există multe ocazii în care se
cere manifestarea creativităţii individuale pentru găsirea soluţiilor creative dar M

schimbarea accentului este impusă, sublinia Scott Isacksen, de indivizi care simt
nevoia de a lucra împreună pentru a fi eficienţi, inventivi.
Schimbarea, complexitatea, competiţia, creşterea interdependenţelor în
lumea contemporană cer dezvoltarea colaborării creative, utilizarea grupurilor în
luarea deciziilor şi rezolvarea creativă a problemelor.

131
 in amplul studiu "Creativitatea în societatea japoneză", cercetătoarea
Martina Schwarz subliniază că în timp ce occidentalii pun accent pe creativitatea
individuală, în japonia se dă o atenţie deosebită creativităţii de grup, deoarece
societatea japoneză poartă amprenta valorilor orientate spre grup (fapt ce conduce la
superaccentul pus pe munca în echipă). Creativitatea de grup, relevă Martina
Schwarz, înseamnă că ideile originale ale individului prelucrate în activitatea de
grup sunt prezentate în final ca fuziune a ideilor individuale, ca rezultat şi
performanţă a grupului. (Martina Schwarz, Î992).
Cercetările de psihologie socială oferă date experimentale şi elaborări
teoretice care pot contribui la înţelegerea legăturilor dintre performanţa individuală
şi cea de grup, la fixarea reperelor devenirii şi contribuţiei individului şi grupului la
progresul, respectiv performanţa societăţii. Să consemnăm că doi dintre cei mai
competenţi psihologi români consideră performanţa a fi: "... acţiune cu un efort ce
depăşeşte nivelul comun, este superior, poate constitui chiar un record. în psihologie
se apreciază performanţe toate rezultatele activităţii ce deţin un rang maxim şi
aceasta fie în ordinea individuală fie în cea colectivă" (P.P.Neveanu, 1978, p.531); şi
"grad de reuşită a unui subiect la un test psihologic sau la o probă profesională, nivel
la care se ridică realizările individuale sau colective într-un domeniu specific de
activitate. în genere, performanţa se exprimă în unităţi de măsură relative,
aparţinând unor scale mai mult sau mai puţin standardizate. Esenţial este ca în
evaluarea unei performanţe să se surprindă atât aspectele cantitative (cât de mult a
rezolvat individul sau grupul din volumul total al sarcinilor date) cât şi calitative
(dificultatea sarcinii rezolvate, valoarea soluţiilor, modalitatea de rezolvare".
(M.Golu, 1981, p.8).
Creatorul Şcolii de Inventică din România, V. Belous a aprofundat studiul
performanţei la nivel individual elaborând o lucrare originală consacrată acestui
complex fenomen: "Performantica". înţelegând, în general, prin performanţă
individuală rezultatul acţiunii umane, superior rezultatelor cunoscute; V. Belous
(1994, p.5) consideră că performanţa individuală constituie un raport între ceea ce se
cheltuieşte şi ceea ce se obţine în cadrul acţiunii umane, fapt ce reprezintă
randamentul uman care, comparativ cu alte forme de randament (mecanic, hidraulic,
electric) poate fi supraunitar: "se poate obţine mai mult decât s-a consumat (investit)
deci "este evident că performanţa individuală constă în maximizarea eficienţei
acţiunii" iar "spiritul uman este singurul care poate acţiona în zona randamentului
supraunitar" (V. Belous, 1995, p.7).
între atributele fundamentale ale performanţei umane, V. Belous (1994, p.5)
înscrie: superioritatea sau progresul rezultatelor obţinute raportată la rezultatele
cunoscute; autonomia înţeleasă ca sinteză a autonomiei de structură şi autonomiei
de funcţionare; utilitatea, ce reprezintă capacitatea unui rezultat al acţiunii umane
performante de a avea o sferă determinată de aplicabilitate; remanenta - calitatea
performanţei umane de a-şi conserva un anumit timp superioritatea în raport cu alte
performanţe din acelaşi domeniu; socialitatea - reprezentând calitatea performanţei
umane de a contribui la dezvoltarea complexă a personalităţii umane şi a societăţii.

132
 Deşi întreaga istorie a omenirii consemnează contribuţia marilor
personalităţi performante la procesul societăţii nu este de neglijat rolul activităţii
în grup a indivizilor în obţinerea performanţei cât şi influenţa acestor activităţi în
manifestarea individului la nivel performant. Faptul că, în ultimii ani, premiul
Nobe! în diferite ramuri ale ştiinţei a fost acordat unor grupuri de cercetători arată
că marile descoperiri devin tot mai rar apanajul unor personalităţi individuale.

4.2. De la performanţa individuală în context social la performanţa

de grup
Psihologia organizaţională, psihologia muncii şi psihologia utilizării
resurselor umane au consacrat şi consacră spaţii tot mai largi evaluării şi creşterii
performanţei umane angajată în formaţiuni şi colective de lucru din toate
sectoarele de activitate economică, socială, politică etc.
Ca urmare au apărut întrebări cu privire la factorii şi formele eficiente ale
activităţii de grup sau privitor la legităţile performanţei colective - identificare,
posibilitate de creştere a performanţei, metodologie de cuantificare etc.
-L.W.Faust (1959) aprecia că: "Utilizarea actuală a colectivelor pentru a conduce
activităţile în numeroase organizaţii, accentul pus pe învăţarea în grup, în
învăţământ şi apelul frecvent în ştiinţe, la reuniuni (conferinţe) şi la cercetări de
grup, toate acestea indică faptul că grupul poate acţiona mai eficace decât
indivizii" (apud Î.Radu ş.a., 1994, p.127).
încă de la începuturile sale, studiile şi experimentele din domeniul
psihologiei sociale s-au orientat spre investigarea performanţei individului în
contextul social, (colectiv), spre delimitarea factorilor facilitatori ai muncii
în grup şi ai atingerii performanţelor, spre conturarea unor căi, metode,
strategii de creştere a performanţelor individuale şi de grup.
Cercetătorii în domeniile psihologiei sociale (I.Radu şi a., 1994, Theresa
Amabile, 1989) sau dinamicii grupului (Zajonc B.R., Î967, Moscovici S.,
Paicheler G., 1973, R.Forsyth, 1983 etc.) disting trei tipuri de situaţii experimen-
tale ce evidenţiază trei tipuri de implicare a variabilei grup după cum urmează:
a) situaţia în care grupul apare ca public sau martor colectiv în faţa
căruia se desfăşoară prestaţia individului sau performanţa individuală când
alţii asistă;
b) situaţia în care celelalte persoane nu mai apar ca simpli "stimuli"
ci între participanţi apar relaţii reciproce însă activitatea, efectul,
performanţa păstrează un caracter individual. Se vorbeşte în această situaţie
de co-acţiune, (este situaţia biroului format din celule sau locuri de muncă
aditive, reunite într-o situaţie de co-acţiune). Atât în situaţia "a" cât şi în situaţia "b"
activitatea rămâne individuală, chiar dacă subiectul lucrează într-un context colectiv;
c) în situaţia a treia apare un element nou: activitatea, rezultatul
performant este colectiv, membrii grupului sunt angajaţi într-o sarcină unică,
comună. In viaţa practică se întâlneşte grupa de muncă, grupul de dezbatere,
grupul de decizie, grupul de rezolvare de probleme, grupul creator etc.

133
 In prima situaţie avută în vedere, L.Travis ş.a. constată că performanţa
subiecţilor în prezenţa publicului depăşeşte nivelul atins de ei în probele
individuale fără martori; acest fenomen s-a numit efectul de facilitare socială.
Pe aceiaşi linie B. Zajonc (1967) a remarcat o variabilitate interindividuală destul
de ridicată: în timp ce unii subiecţi reacţionează pozitiv la prezenţa publicului
martor, alţii îşi reduc performanţele. Concluziile cercetătorilor (Î.Radu, 1994,
p. 129) arată că prezenţa publicului stânjeneşte învăţarea dar, facilitează
performanţa; situaţia de grup constituie o sursă de activare, prezenţa altora are
ca efect creşterea nivelului de motivare care se reflectă în indici superiori de
performanţă. Fenomenul de facilitare socială a fost considerat un model al
influenţei sociale, cercetările din ultimul timp reflectând faptul că efectul de
facilitare socială datorat prezenţei sau co-acţiunii altora nu este înnăscut ci
învăţat.
Grupul poate fi un public tăcut dar atent (ca în cazul urmăririi unui
meci de tenis, partidă de şah etc.) sau poate fi un public critic sau aprobativ (în
cazul majorităţii competiţiilor sportive - fotbal). Rezultatele cercetărilor au arătat
că subiecţii criticaţi decad în eficienţă şi performanţă în timp ce în condiţii de
încurajare, laudă randamentul şi performanţa cresc.
Situaţia a doua apare, ori de câte ori indivizii sunt angajaţi într-o
sarcină, activitate simultană (în timp ce ceilalţi din jur sunt angajaţi într-o
activitate similară) cum ar fi luarea mesei în familie, rezolvarea unei probleme
într-o clasă de elevi, a conduce o maşină pe o şosea aglomerată, a studia într-o
sală de bibliotecă etc. Acestea sunt situaţii de co-acţiune în care rezultatul,
performanţa şi reuşita rămân sarcini individuale.
începând cu primele experienţe asupra situaţiilor de co-acţiune realizate
de F.H.Allport (1924) până la cele mai recente studii realizate de S.Moscovici
(1985), s-au conturat paradigmele co-acţiunii care constau în faptul că, pe de o
parte, în condiţii de co-acţiune creşte productivitatea în raport cu individul care
lucrează singur, dar produsele tind să fie inferioare, slabe ca nivel al calităţii;
uneori co-acţiunea facilitează performanţa, alteori în timpul co-acţiunii
performanţa descreşte; se semnalează şi o tendinţă de nivelare a performanţelor
realizate în situaţia de grup: lucrând alături unul de altul se stabileşte un fel de
nivel mediu, diferenţele interindividuale se reduc, extremele se apropie, apare
astfel o tendinţă de "normare", de evoluţie spre medie a performanţelor realizate
simultan de către indivizi ce lucrează în prezenţa altora (G.Montmullin, 1969).
Dacă F.Allport releva o tendinţă de moderare a judecăţilor în prezenţa
altuia, G.Montmullin accentua convergenţa spre medie ca efect al schimbului de
opinii, iar M.Sherif reliefa faptul că această convergenţă este o rezultantă care nu
poate fi întrevăzută din datele individuale şi apare ca efect de grup, datorat
interacţiunilor, schimbului de opinii şi informaţii, S.\4oscovici vine cu o
explicaţie alternativă a procesului de influenţare socială. El pleacă de la ideea că
influenţa îşi are rădăcina într-un conflict şi tinde spre un consens. Participanţii la
grupuri sunt animaţi de interese şi valori deosebite, vehiculează informaţii şi

134
opinii diferite. Diferenţele dintre indivizi, traduse prin discrepanţe, induc tensiuni
în interiorul grupului care se cer rezolvate. Pe fondul presiunii grupului pentru
unitate apare o tendinţă spre o medie sau o normă comună.
Datele contradictorii reieşite din studierea situaţiilor de co-acţiune a
crescut interesul pentru studiul fenomenului de facilitare socială. R.B.Zajonc
integrând diferitele rezultatele a făcut o distincţie între răspunsurile dominante şi
nedominante şi ajunge la următoarele concluzii: a) prezenţa altora creează o stare
de trezire, activare asupra individului; b) activarea creşte emisia de răspunsuri
dominante; c) dacă răspunsurile dominante sunt corecte, prezenţa auditoriului,
publicului va creşte probabilitatea apariţiei răspunsurilor corecte; d) dacă
răspunsurile dominante sunt incorecte prezenţa publicului face ca probabilitatea
emiterii de răspunsuri incorecte să crească. Rezultă că prezenţa altora (co~
prezenţa) facilitează răspunsurile bine învăţate şi inhibă răspunsurile nefamiliare.
în contrast cu teoria lui Zajonc (şi a altor cercetători pe aceeaşi temă),
Gleen S. Sanders şi colegii săi au emis ipoteza că prezenţa altora în timpul
performanţei la sarcină perturbă (distrage) performerul. Ori de câte ori
perturbarea interferează cu atenţia ce trebuie acordată sarcinii apar conflicte ce
pot fi depăşite cu eforturi mari. La sarcinile simple efectele interferenţei par să
faciliteze performanţa. La sarcinile complexe efectele perturbării şi
interferenţelor subminează performanţa. Sanders denumeşte aceste explicaţii
teoria distragerii prin conflict.
Teoriile cu privire la facilitarea socială evidenţiază variabile diferite când
fac predicţia asupra performanţei în situaţie de co-acţiune; între experţi se
înregistrează dezacorduri în ce priveşte efectul fenomenului de facilitare socială.
Cu toate incertitudinile teoretice, susţine D.R.Forsyth (1990, p.149), concluziile
cercetărilor cu privire la facilitarea socială trebuie fructificate pentru înţelegerea
performanţei în activităţile zilnice, cum ar fi învăţarea unor skilîs-uri noi, a unei
limbi străine, memorarea unui discurs etc. El dă ca exemplu sugestiile făcute
studenţilor de către Zajonc, care le recomandă acestora să studieze singuri într-o
cameră izolată, dar să aranjeze să-şi treacă examenele în compania altor studenţi
şi în prezenţa unui public larg. Atunci rezultatele examenului vor fi superioare
aşteptărilor, deci performante.
într-un studiu amplu din 1990, Tereza Amabile .- cunoscut cercetător al
psihosociologici creativităţii - examinează efectele aşteptării evaluării şi aie
prezenţei altora asupra creativităţii. în ambele experimente organizate subiecţii
aşteaptă ca activitatea lor să fie evaluată de experţi. Aşteptarea evaluării a fost
încrucişată în flecare experiment cu prezenţa altora. în primul experiment
prezenţa altora a fost operaţionaîizată drept co-acţiune; jumătate din subiecţi au
lucrat individual dar în grupuri mici, iar alţii au lucrat singuri. în al doilea
experiment prezenţa altora a fost operaţionaîizată ca supraveghere; jumătate din
subiecţi au crezut că ei erau priviţi în timp ce lucrau. în ambele studii, nivelul de
creativitate al produselor au fost evaluate de experţi. Efectele evaluării aşteptate
au fost în mod consistent puternice. Atât la o sarcină verbală, cât şi la o sarcină
artistică, creativitatea a fost mai scăzută în grupurile care aşteptau evaluarea

135
decât în cele care nu aşteptau evaluarea. Evaluarea pentru facilitarea sociaiă
sau inhibiţie în ceea ce priveşte creativitatea a fost mai puţin cîară.
Co-acţiunea nu a avut efect şi supravegherea a avut un siafe efect negativ.
Mai mult au existat semne că efectul supravegherii s-a datorat evaluării trăite
(experimentate). Rezultatele obţinute sunt interpretate de autoare în termenii
influenţei motivaţionale şi cognitive asupra creativităţii. Astfel, ea arată că
rezultatele celor mai recente meta-analize cu privire la facilitarea sau inhibiţia
socială asupra performanţei, indică faptul că prezenţa altora, alţii decât coactori,
sau observatori, cresc viteza şi performanţa la sarcinile simple dar descresc viteza
şi performanţa la sarcini complexe.
Performanţa creativă, subliniază Tereza Amabile (1990, p.8) poate fi în
particular susceptibilă de influenţe sociale, dar trebuie ţinut cont că sarcinile
creative sunt sarcini complexe, deci în acord cu rezultatele cercetărilor ele pot fi
influenţate negativ de prezenţa altora. Sarcinile creative comportă atât aspecte
euristice cât şi algoritmice. în timp ce performanţa la aspectele algoritmice ale
sarcinii pot fi influenţate pozitiv, aspectele euristice pot fi subminate de prezenţa
altora. Mai mult, alte cercetări cu privire la rolul influenţei sociale sugerează că
prezenţa altora poate inhiba creativitatea.
Armonizat cu premisele de bază ale modelului componenţial, motivaţia
intrinsecă v-a conduce către performanţa creativă, în timp ce motivaţia extrinsecă
subminează creativitatea. Mecanismul după care motivaţia intrinsecă şi
extrinsecă afectează performanţa creativă poate fi şi cognitiv şi afectiv
(Amabile Tereza, 1990, p.9). Faptul că, prezenţa altora (sub formă de
supraveghere sau aşteptare a evaluării) motivează extrinsec, înseamnă că vom
avea efect inhibitiv asupra creativităţii.
După autoarea citată, cercetările viitoare trebuie să examineze diferite
varietăţi ale influenţei sociale asupra performanţei creative şi să determine
circumstanţele în care facilitarea socială apare. Pe aceeaşi linie ideatică cu
Al.Osborn, care sugera că efectele facilitării sociale apar în situaţiile de grup,
Tereza Amabile consideră că evidenţa empirică sugerează că lucrul în grupurile
de antrenament creativ conduce către eficienţă, productivitate şi performanţă
creativă, dar acest lucru trebuie dovedit experimental.
A treia situaţie sau performanţa colectivă.
Când s-a studiat fenomenul facilitării sociale în situaţia de co-acţiune sau
asistenţă pasivă s-au ignorat multe aspecte ale proceselor de grup deoarece
participanţii nu interacţionau, dar când atenţia se concentrează asupra grupurilor
în care se interacţionează lista factorilor care influenţează performanţa se
lungeşte deoarece trebuie să includă variabilele relevante cu privire la grup,
membrii noi şi procesele interacţiunii. în situaţia grupului de interacţiune se
suprapune situaţiei de co-acţiune o dinamică de grup complexă. Cercetările
experimentale în această situaţie iau în considerare performanţa colectivă
comparativ cu cea individuală.

136

i?Kv.:.; .;
■PL

Aşa cum arată şi LRadu (1994, p.135-138) în decursul timpului s~au

conturat patru strategii de comparaţie în alternativa individ-grup:
Prima strategie de comparaţie pune faţă în faţă performanţa unui grup,
exprimată prin cota sa totală cu media performanţelor individuale (în situaţia de
pretest) ale membrilor grupului. Concluzia experimentelor după această strategie
este că performanţa de grup este superioară celei individuale, dar realizarea
sarcinii presupune un timp mai mare pentru comunicarea mesajelor,
familiarizarea cu sarcina, coordonarea eforturilor, adoptarea deciziei. Un grup
este semnificativ mai bun decât individul mediu pentru că pune laolaltă resurse
multiple, capacităţi multiple şi diferite.
A dona strategie de comparare pune în paralel performanţa grupului cu
performanţa celui mai bun dintre membrii săi5 realizată în mod individual. Cota
totală a grupului ar trebui să depăşească semnificativ performanţa celui mai
capabil membru al grupului (obţinută în situaţia de pretest, când a lucrat
individual). Rezultatele experimentale nu sunt concludente. în unele situaţii
performanţa grupului este superioară celei realizată de către cel mai capabil
membru al grupului, în altele se situează sub nivelul acestuia, mai ales în cazul
sarcinilor complexe când individul cu aptitudini superioare este mai performant
decât grupul.
în cea de a treia strategie, se compară performanţa grupului real cu
suma prestaţiilor unui grup echivalent în situaţie individuală (se introduce
paradigma grupului nominal ca termen intermediar între individ şi grup).
Concluzia experimentelor este că diferenţele constatate între performanţa
grupurilor reale şi cele nominale sunt adesea mici şi nesemnificative.
Cea de a patra strategie compară grupul real cu modelul matematic
anticipat. Se cunosc în această privinţă două modele: unul centrat pe calculul
teoretic al resurselor (în genul grupului nominal) şi un model al proceselor
implicate (articularea eforturilor, luarea deciziei). Concluzia este că grupul nu
utilizează deplin resursele, capacităţile ipotetice ale membrilor săi.
Concluzia la care au ajuns cercetătorii, indiferent de strategiile utilizate
pentru a studia performanţa de grup, indică necesitatea depăşirii simplei comparaţii
şi studierea compoziţiei şi dinamicii grupului pentru a delimita factorii şi vectorii
performanţei de grup. în volumul "Performanţa de grup" J.H.Davis (1974) supunea
atenţiei specialiştilor problema comportamentului şi performanţei în grupuri
realizând o analiză comparativă a indivizilor şi grupurilor.

6, Tipuri de grupuri psihosociale

5.1. Delimitare între psihogrup şi sociogrup
Adevărata revoluţie în studierea grupului mic o constituie cercetările
desfăşurate de K. Lewin, R. Lippitt şi L. Bradford începând cu anul 1946.
K. Lewin organizatorul primelor grupuri de antrenament (T-group) a
propus distincţia între socio-grup înţeles ca grup organizat şi structurat în funcţie

137
d e în d e p li n i r e aş i e x e c u ta r e au n e i s a r c in i ş i p s ih o - g r u pd e f in it c a u n g r u p d e
f o r m a r eîn s e n s u lla r g a l c u v â n tu lu i,a d ic ă u n g r u p s tr u c tu r a t,o r g a n i z a t,o r ie n ta t
ş i p o l a r i z a tî n f u n c ţ i e d e m e m b r i i î n ş i ş i c a r e c o n s t i t u i eg r u p u l ( a p u d G . B .
M a ilh io t,1 9 6 8 ,p . 3 6 -3 7 ).P s ih o g ru p usl~ a m a i n u m itş i g r u p u lc e n tr a tp e g ru p ş i
a c u n o s c u to p u te rn ic ăd iv e r s if ic a r e .
Seamen F. (1981, p. 7-15) citându-i pe Egah G. (1970) şi Bradford L.
(1976), face distincţia între psihogrupuri prezentate în diferite forme (grupuri de
întâlnire, grupuri de evoluţie, grupuri sociale, etc.) şi grupuri orientate spre
sarcină. Distincţia iniţială între psihogrup şi sociogrup nu s~a mai păstrat,
autorii în domeniu utilizând frecvent termenul de grup psihosocial cu
referinţă la grupurile mici.
Prezentând cele mai reprezentative clasificări cu privire la grupurile
psihosociale (ale lui P. Arbousse-Bastide, D. Anzieu, R. Mucchielli, J.
Maisonneuve, A. Mihu, M. Zlate, etc), A. Neculau (1974, p. 26-42) realizează o
imagine clară asupra criteriilor de clasificare şi definire a grupurilor
psihosociale. Autorul atrage însă atenţia asupra diversităţii lor când spune:
"criteriile de clasificare pe care le-am pomenit aici, precum şi tipurile de grupuri
pe care le-am încercat nu reprezintă o pretenţie de exhaustivitate. Am pomenit
însă pe cele mai des întâlnite, care pot fi taxate fără rezerve drept grupuri
psihosociale". (A. Neculau, 1974, p. 42).
De la afirmaţia făcută de K. Lewin în 1950 că grupul (T-grup) este un
mediu de învăţare a noi abilităţi sociale (apud N.S. Feldman, 1985, p. 367) şi
până la considerarea lui ca un mediu existenţial al indivizilor, ca spaţiu în care
aceştia trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea, un mijloc de socializare, formare şi
dezvoltare a personalităţii, un centru activ, dinamic al devenirii umane (M. Zlate,
Camelia Zlate, 1982, p. 8-9), ca instrument şi mijloc de intervenţie şi schimbare
şi educare (A. Neculau, 1989, p. 127; A. Neculau, Boncu St., 1998), au trecut
câteva decenii în care tipologia grupurilor mici s-a diversificat.
După patru decenii, sub influenţa diferitelor teorii psihologice şi
sociologice, ideile iniţiale ale lui K. Lewin care stăteau la baza organizări
T-grupului s-au restructurat odată cu schimbările denumirilor: grup de bază,
grup de întâlnire, de evoluţie, de diagnostic, de sensibilizare, etc. (A. Neculau,
1989, p. 135), Din diversitatea acestor forme de psihogrup mai frecvent
prezentate în literatura de specialitate întâlnim grupul de sensibilizare sau
antrenament în senzîtivitate, grupul de formare, grupul de întâlnire, grupul de
evoluţie, grupul de învăţare, etc. Grupul creativ apare şi ei ca formă de
psihogrup.

5.2. Grupuri destinate modificării comportamentului

într-o antologie destinată grupurilor de sensibilizare şi grupurilor de
întâlnire, R Siroka , Ellen Siroka (1971, p. 7) arată că au realizat lucrarea
deoarece cred în valoarea potenţială a indivizilor de a se ajuta unul pe altul pentru
a se autorealiza. Autorii mărturisesc că au fost incitaţi de posibilitatea îmbogăţirii
vieţii umane prin grup şi totodată contrariaţi de lipsa de claritate a standardelor şi

138
scopurilor în câmpul de antrenament, în grupurile de sensibilizare şi în grupurile
de întâlnire.
Una din confuziile majore delimitate de autori ca lideri de grup sau
participanţi la diferite grupuri a fost lipsa distincţiei între antrenamentul în
sensibilizare şi grupul de psihoterapie. R. Siroka, avansează ideea că această
confuzie are două surse:
• Una este dată de faptul că cele mai bune lucrări pe problemă au fost
elaborate de psihoterapeuţi care au venit cu noi abordări în psihoterapia de grup;
» Cealaltă sursă este alimentată de complexitatea comportamentului
uman manifestat atât în grupul de sensibilizare cât şi în cel terapeutic.

5.2.1. Grupul de sensibilizare şi grupul deformare

Grupul de sensibilizare are ca obiectiv antrenarea şi experimentarea
membrilor săi în relaţii umane, în relaţii de conducere, în conseling etc.
experienţa intensă de grup are loc în diferite locuri: în industrie, universităţi, în
grupuri religioase, în diferite instituţii de educaţie ca şi în penitenciare.
De la experimentare în relaţii umane prin grup s-a trecut la formarea
prin grup; grupurile de formare au ca obiectiv dezinhibarea şi manifestarea
potenţialelor personalităţii în scopul educării pentru stilul colectiv de viaţă, al
învăţării prosociale dirijate (A. Neculau, 1989, p. 13). O formă a grupului de
formare este grupul "Synanon" sau "de atac". El îşi propune recuperarea celor
care se droghează, prin metoda atacului, a provocării şi agresivităţii de limbaj (R.
Siroka., Ellen Siroka 1971, p. 83).
D. Casriel defineşte grupul Synanon ca un grup cu slabă conducere
pentru a crea o interschimbare agresivă şi provocativă. Interacţiunea de grup este
deseori ostilă şi violentă, singura restricţie fiind interzicerea violenţei fizice, dar
orice fel de atac verbal este permis. Individul este "scuturat" verbal apoi este
sprijinit să-şi modifice comportamentul ca rezultat al acestei experienţe.
Grupul Synanon acţionează ca un fenomen pentru tratamentul
persoanelor individuale. El este un grup terapeutic utilizând ca metodă atacul
verbal (critică, umilire, ridiculizare şi sarcasm) care reprezintă o pedeapsă pentru
comportamentul subiectului. Terapia de atac a fost utilizată în multe programe de
combatere a viciilor, în special a dependenţei de droguri.
O concluzie a autorilor R. Siroka
şi Ellen Siroka (1971, p. 74) este că grupul Synanon oferă fiecărui
participant o şansă de a se vedea aşa cum alţii îl văd pe el şi de a contribui la
propria schimbare.
Totodată, prin climatul de grup se ajunge la catharsis indus de
posibilitatea de a-şi exprima deschis sentimentele şi gândurile. Calităţile şi
limitele grupului Synanon au fost şi încă mai sunt discutate de specialişti.
Două aspecte ale activităţii în grupul Synanon au reţinut atenţia:
a) o conducere slabă, mai mult sub forma de observator al activităţii şi
interacţiunii grupului;

139
 b) metoda atacului creează posibilitatea exprimării libere, ca şi în cazul
opus când se renunţă la critică şi evaluare
Cele două aspecte ce ţin de normă şi metodă apar implicate în mod
deosebit în efectele scontate ale grupului "Synanon".

5.2.2. Grupul de întâlnire şi grupul Maraton

Grupul de întâlnire este unul din cele mai cunoscute forme de
psihogrup. Deşi unii autori (Schlass G.A., R.. Siroka , Ellen Siroka, 1981, p.3)
afirmă că "Moreno, creatorul psihodramei, poate fi considerat ca precursorul
grupului de întâlnire", C. Rogers (1971) este cel care a pus la punct metodologia
acestei forme de grup (Neculau A., 1981, p. 130) şi a organizat grupul de
întâlnire ca grup terapeutic de învăţare a autenticităţii, autoacceptării şi
participării la propria formare şi schimbare.
Grupul de întâlnire s-a răspândit în diferite forme. După Egon G. (1970,
p, 7-9; Seamen F., 1981, p. 8) participanţii se strâng împreună într-un grup de
întâlnire, sub conducerea unui lider sau facilitator, în direcţia de a creşte eficienţa
interpersonală în timpul experienţei de grup. Scopul nu este îndeplinirea unei
sarcini ci creşterea abilităţii de comunicare, de înţelegere şi de a stabili legături a
fiecărui participant cu alţii ca şi creşterea sensibilităţii faţă de sentimentele,
ideile, atitudinile proprii şi ale altora.
Seamen F. şi alţii consideră că grupul de întâlnire are patru obiective mari:
• să înveţi cum să înveţi;
• să înveţi cum să dai ajutor;
• creşterea eficienţei în relaţii;
• a deveni sensibil la procesele de grup. Esenţial pentru grupurile de'
întâlnire, consideră specialiştii, sunt: locul în care se desfăşoară activitatea
grupului; climatul pentru experimentare; a învăţa prin experienţele actuale în
grupuri mici; comunicare şi emoţie; ambiguitate etc.
Neculau A. care a organizat grupuri de întâlnire (Neculau A Dorofte T.,
Janosi N., 1977) sublinia că grupul de întâlnire construieşte cadrul ce prilejuieşte'
descoperirea experienţei trăite.
Bredford L.; Egon G.: $& au delimitat printre factorii principali care
influenţează nivelul învăţării şi al abilităţilor dobândite în grupul de întâlnire
câteva de o importanţă deosebită:
• ambiguitatea situaţiei nestructurată;
• identitatea de sine - puternic experimentată de fiecare individ;
• colaborarea şi învăţarea de la perechi;
• comportament experimental;
• feed-back-ul;
« orientarea atentă şi direcţionarea din partea facilitatorului, care îi
apare lui Seamen crucială pentru grupurile de instruire de succes (Seamen, 1981, p.
9).Comparând aprecierile unor cunoscuţi psihosociologi care au organizat grupuri
de întâlnire, au descris aceste experienţe şi au conturat o serie de aprecieri asupra

140
 efectelor activităţii în grupul de întâlnire, au delimitat câteva idei reţinute din
lucrările psihosociologului Neculau A. (1981, 1989), care sintetizează valoarea
grupurilor de întâlnire:
a) deosebirea grupului de întâlnire faţă de alte variante de psihogrupuri
(cum ar fi grupul de evoluţie, grupul de antrenament, grupul de dezbateri) constă
în introducerea unei rigori în evoluţia discuţiilor şi interpretarea rezultatelor;
b) achiziţiile în grupul de întâlnire nu apar atât în urma antrenamentului
cât datorită prizei de conştiinţă prin feedback
c) grupul de întâlnire apare ca centru activ şi emoţional al formării
"pornind de la o condensare a experienţei trăite "aici şi acum" şi de la conştiinţa
scopului urmărit: să ne cunoaştem";
d) modul în care grupul acţionează asupra fiecăruia dintre membrii săi
poate constitui un adevărat model de învăţare psihosocială "în şi prin colectiv".
O formă a grupului de întâlnire preferată de unii psihoterapeuţi este
grupul Maraton organizat pentru prima dată de Bach G.R.
Grupul Maraton este un grup mic (5 până la 12 persoane) în care se
practică intimitatea şi interacţiunea umană autentică. Caracteristica maratonului
este intensificarea şi accelerarea transparenţei şi întâlnirii originale după o
instigare deliberată a presiunii de grup concentrată pe schimbarea comportamen-
tală. După Bach (1966), normele de bază ale maratonului sunt:
1) organizarea întâlnirii într-un loc izolat, participanţii trebuie să stea
împreună şi să nu părăsească locul până ce grupul nu îşi termină programul;
2) în grup fiecare vorbeşte către grup, nu este permisă formarea
subgrupurilor, discuţii în doi;
3) masa, sub formă de gustări simple, se serveşte în grup fără să se
întrerupă continuitatea activităţii; se pol lua scurte pauze pentru dezmorţire,
schimbarea hainelor, dar ele se decid la nivelul grupului (nu se servesc băuturi
alcoolice, droguri);
4) liderul se supune aceloraşi reguli ca orice participant cu excepţia
faptului că după 24 ore are dreptul să se odihnească 4 ore în afara grupului
pentru a putea conduce în continuare;
5) orice formă de atac fizic sau violenţă sunt interzise, atacurile se
limitează la critici verbale;
6) unele tehnici de grup ca psihodrama, antrenament în sensibilizare,
jocuri de analiză tranzacţională se pot utiliza temporar şi numai în situaţii
speciale (decise de lider);
7) experienţa întâlnirii în grupul maraton are patru faze:
a) faza de cunoaştere-a reacţiona către grup;
b) faza ostilă - deschisă agresivităţii, ostilităţii, rezistenţei la
exprimare şi plictiselii - se recepţionează răspunsul, feedback-ul la prima fază;
c) faza dependenţei - în care participanţii exprimă trebuinţa de a fi
iubiţi şi teama de a fi respins;

141
 d) faza finală - caracterizată prin coeziune, căldură şi generozitate, în
care membrii trăiesc sentimente de părere de rău că întâlnirea se apropie de
sfârşit;
8) membrii grupului se mai numesc şi expresori, de la faptul că trebuie
să exprime, să dezvăluie în faţa celorlalţi, sentimente adevărate şi clare,
greutăţile întâmpinate; fiecare participant trebuie să se pună voluntar în centrul
atenţiei, pe "locul fierbinte", reacţiile feedback-ului trebuie să fie cinstite,
critice, nu se admite cocoloşirea, autoînţelegerea, protecţionismul şi nici
francheţea brutală;
9) "arată-mi acum - nu-mi spune când" este laitmotivul maratonului;
recunoaşterea şi exprimarea sentimentelor aici şi acum; împărtă-şirea lor altora
este modul de participare;
10) "aşa cum eşti în grup eşti şi în lume": grupul maraton simulează
lumea semnificativă emoţional a altora şi căile (modurile) în care membrii legaţi
de această lume reflectă structura de esenţă a fiinţei lor; reacţiile membrilor ca
efect al comportamentului propriu sunt indicaţii pentru un model de
comportament; participantul are posibilitatea să opteze pentru noi căi de
existenţă;
11) în timp ce nimic nu este sacru în grup, informaţia adunată în timpul
maratonului este confidenţială;
12) cu excepţia grupurilor speciale conduse de terapeuţi, grupurile
maraton se compun prin autoselecţia participanţilor interesaţi în rezolvarea
problemelor lor emoţionale.
între efectele maratonului autorii (G. Bach, 1966; Elisabeth Mintz,
1967) menţionează:
a) maratonul generează niveluri înalte ale tensiunii emoţionale care
stimulează reorientarea cognitivă (a membrilor) către schimbarea lor;
b) în general două moduri de acţiune emerg în timpul maratonului:
I - transparenţa eu-lui real care fiind acceptat şi reîntărit prin grup
duce la:
II- intimitate psihologică
c) în cursul lungilor ore de lucru în grupul Maraton, tranziţia de la
autoapărarea care alienează la intimitatea psihologică este vizibilă pentru
oricare din cei prezenţi.
Există o literatură abundentă despre alte tipuri de grupuri mici.
Grupul T sau de antrenament şi grupul de evoluţie ca formă a T-grupului
sunt cunoscute psihosociologilor ele fiind descrise la noi de Achim Mihu, Adrian
Neculau, Elena Zamfir ş.a. De asemenea, un loc deosebit se acordă în literatura
de specialitate grupurilor de psihoterapie organizate de medicii psihiatri (Ionescu
G., 1990, p. 105 - 171) sau de educatori, psihologi (Sen Al., 1978, p. 283-289).

142
 5,3. Grupul creativ de formare
Prin grup creativ de formare înţelegem un grup mic format din 6-12
persoane care are ca scop stimularea, dezinhibarea, creşterea şi manifestarea
potenţialului creativ prin însuşirea metodologiei creativităţii în timpul activităţii
de grup. Este un grup mic de creştere şi evoluţie umană în care formarea se face
prin creativitate.
El se aseamănă cu grupul creativ descris de Mihaela Roco în sensul că îşi
propune stimularea şi dezvoltarea potenţialului creativ al participanţilor dar este o
formare prin creativitate în care 80% din timp este consacrat antrenamentelor în
tehnicile de creativitate şi maxim 20% din timp este acordat îmbogăţirii fondului
informaţional interdisciplinar, spre deosebire de grupul creativ descris de
creatologi care este un grup de asimilare prin curs a unor cunoştinţe de
creativitate în primul rând.

5.3.1. Caracteristici ale grupului creativ de formare

1. grupul îşi desfăşoară activitatea după un program în care obiectivele
grupului sunt clare şi definite pe cât posibil în termeni comportamentali şi prin
adeziunea membrilor;
2. apartenenţa la grup nu este impusă;
3. motivele intrării în grup sunt exprimate sub forma dorinţelor de
perfecţionare a propriului stil de gândire şi acţiune, trebuinţa de afinităţi şi
cunoaştere socială, dorinţa de autocunoaştere şi participare la propria formare;
4. grupul creativ de formare se poate organiza cu adolescenţi, studenţi,
tineri specialişti şi cu pensionari;
5. relaţiile dintre membrii grupului sunt bogate şi neformale,
desfaşurându-se într-un climat de destindere, manifestare spontană, liberă;
6. comunicarea în acest grup este o comunicare creativă care stimulează
şi manifestarea empatiei membrilor;
7. activitatea desfăşurată în grupul creativ este o formă de învăţare
socială creativă;
8. evoluţia în grupul creativ se face de la asimilarea tehnicilor şi
metodelor de stimulare a creativităţii la dezvoltarea şi manifestarea potenţialului
sub forma unor creaţii concrete în diverse domenii;
9. conducerea este de tip nondirectiv, liderul având rol de moderator şi
facilitator al activităţii de grup sau mentor în anumite condiţii; uneori se lucrează
şi cu un colider;
10. metodologia de stimulare a creativităţii se îmbină cu tehnicile de
învăţare socială şi cu cele de formare prin grup între care se acordă atenţie
tehnicilor de învăţare empatică;
11. viaţa unui astfel de grup creativ cunoaşte mai multe faze:
a) faza de organizare
b) faza de creştere şi dezvoltare a activităţii de grup;

143
 c) faza de transformare în care grupul se transformă fie într-un grup
creator cu statut propriu acceptat într-o instituţie, fie evoluează ca grup de
formare şi creştere umană fără să mai pună accent pe dezvoltarea potenţialului
creator, fie îşi încetează activitatea, fiecare membru devenind lider şi formator al
altui grup creativ de formare.

5.3.2. Obiective ale grupului creativ de formare

1. stimularea, dezvoltarea şi manifestarea potenţialului creativ al
participanţilor;
2. cultivarea motivaţiei pentru creaţie în general şi stimularea motivaţiei
pentru realizarea de sine prin creaţie în special;
3. stimularea şi dezvoltarea capacităţii empatice, manifestarea
comportamentului empatic;
4. însuşirea de către toţi membrii grupului a tehnicilor şi metodelor de
creativitate şi formarea capacităţii de utilizare a acestora în cât mai
multe domenii;
5. identificarea blocajelor subiective ale creativităţii la nivel individual şi
reducerea lor;
6. formarea şi exersarea membrilor ca lideri de grup creativ.

5.3.3. Procedura de constituire a grupului creativ de formare

Constituirea grupului creativ de formare are următorii paşi:
1. anunţarea intenţiei de a organiza un grup creativ şi invitarea celor
interesaţi de a se înscrie;
2. investigarea psihologică complexă a celor care s-au înscris;
3. constituirea grupului şi prezentarea normelor şi programului de lucru.
• Modul de aranjare a participanţilor. Membrii grupului creativ iau
loc la o masă rotundă cu diametrul de cea. 1,5m, fiecare putând să privească pe
fiecare şi să fie privit. Locul liderului este între participanţi, la fiecare întâlnire
atât participanţii cât şi liderul având posibilitatea să-şi schimbe locul.
4. începerea activităţii în grup se desfăşoară sub formă de antrenament şi
însuşirea metodelor şi tehnicilor de creativitate.
Principalele metode de creativitate utilizate în grupul creativ sunt metode
de delimitare a problemelor, (metoda "De-ce, metoda celor 5 W şi H, metoda
"examinării graniţelor", etc); metode de generare de soluţii (Brainstromingul şi
unele din variantele sale, metoda "6-3-5"; metoda Philips 6-6"; Sinectica;
vizualizarea creativă; cercetări analogice; metoda matricială); metode de evaluare
(confruntarea selectivă, evaluarea creativă, etc). Se utilizează şi strategii primare
de stimulare a creativităţii: capturarea, depăşirea graniţelor, învăluirea,
provocarea.
Liderul sau facilitatorul îmbină metodele în programul de antrenament
ţinând cont de pregătirea participanţilor şi fondul lor informaţional ca şi de

144
experienţa acestora. De exemplu sinectica se va exersa după ce membrii grupului
s-au antrenat în realizarea de analogii de diferite tipuri şi în emiterea de metafore,

5.3.4. Normele grupului creativ de formare

După realizarea procedurii de formare a grupului creativ primul pas pe
care îl face liderul, facilitatorul sau mentorul, este să emită normele grupului care
sunt de regulă normele brainstormingului şi unele norme ale grupurilor de
formare:
• acceptaţi, nu criticaţi ideile altora (critica ideilor, opiniilor care se
exprimă în grup este interzisă);
• daţi frâu liber imaginaţiei;
• preluaţi ideile altora şi le dezvoltaţi;
• emiteţi un număr cât mai mare de idei;
• opriţi autocenzura gândurilor şi ideilor;
« metafora este binevenită;
• aici şi acum începe schimbarea;
• bun venit gândului pozitiv
• eşecul este o provocare la creativitate şi schimbare.
Aceste norme cer şi induc:
• acceptarea ideilor şi opiniilor altora;
• dezvoltarea-transformarea ideilor;
• îndepărtarea,autocenzurii, criticii;
• preluarea perspectivei celuilalt;
• ascultare activă;
• toleranţă la ambiguitate;
• activizarea imaginaţiei;
• gândire metaforică;
• comunicare creativă, empatică, nonagresivă;
• afirmarea propriilor idei.
Specificul acestor norme constă în faptul că înlătură pe timpul activităţii
în grup teama de critică, evaluare, blamare a ideilor, părerilor, opiniilor,
favorizând exprimarea liberă, noncomformismul şi ascultarea activă a celorlalţi.
Grupul creativ de formare este condus de un lider care propune programul de
antrenament şi are sarcina de îmbogăţire a fondului informaţional
interdisciplinar. El urmăreşte respectarea normelor grupului creativ prevenind
tendinţa de critică şi evaluare care se face simţită la participanţi la începutul
antrenamentului. Normele grupului creativ sunt cele care generează instalarea în
reuniunile grupului a unui climat permisiv, liber de critică, normative şi o
atmosferă de libertate şi bucurie a comunicării.

145
 5.3.5. Comunicarea în grupul creativ
M. Stein (1975, p. 6) consideră că în grupurile creative, problema
comunicării nu este numai de a ţine deschise toate canalele de comunicare cu
membrii grupului pentru a uşura circulaţia ideilor ci şi de a încuraja comunicarea
dintre indivizi pentru a-şi dezvolta unii altora ideile şi sugestiile. De aceea în
grupurile creative reţeaua de comunicare trebuie să fie flexibilă, reţeaua
centralizată putând fi schimbată uşor cu cea în cerc. Reamintim că cercetătorii
care au studiat grupul mic au arătat că atunci când problemele sunt simple
reţelele centralizate produc mai rapid soluţii (Shavv, 1964, apud M. Stein, 1975)
iar când problemele (sarcinile) sunt mai complexe, reţelele de comunicare
descentralizate produc mai rapid soluţii. M. Stein (1975, p. 8) acceptă ca valabilă
şi pentru grupurile creative concluzia lui Shaw conform căreia reţelele
descentralizate sunt bune pentru a colecta informaţii, dar dacă dorim să rezolvăm
ceva cu aceste informaţii atunci reţelele centralizate sunt mai bune.
Caracterizarea comunicării ce se desfăşoară în grupul creativ a stat mai
puţin în atenţia creatologilor eonsiderându-se de la sine înţeles că este o
comunicare noncomformistă.
Noi considerăm că în grupul creativ se realizează o comunicare care
posedă următoarele însuşiri:
• este o comunicare nonagresivă şi nonviolentă;
• în conţinutul comunicării sunt abundente analogiile, comparaţiile,
metaforele care creează situaţii de ambiguitate şi insolit;
® este o comunicare nonevaluativă care facilitează asocierea ideilor,
realizarea punţilor intermediare de trecere între idei, opinii
divergente;
• este o comunicare empatică.
• este o comunicare incitantă
• este o comunicare de suport.
Datorită poziţiei faţă în faţă a şi acţiunii variabilei "contactul privirilor",
grupul creativ înlesneşte o comunicare verbală dar şi nonverbală.
Prin aceste însuşiri comunicarea în grupul creativ se deosebeşte de
comunicarea ce are loc în alte forme de psihogrup şi este opusă celei din grupul
de atac "Synanon", este o comunicare creativă.

5.3.6. Funcţiile grupului creativ deformare

Au fost mai puţin abordate de specialişti şi ca urmare mai rar delimitate
şi argumentate ştiinţific. în raport cu scopul şi obiectivele grupului principalele
funcţii recunoscute ale grupului creativ sunt:
• de creştere a eficienţei şi productivităţii grupului;
® de facilitare a dezinhibării, dezvoltării şi manifestării potenţialului
creativ;
• de depistare a factorilor care blochează creativitatea;

146

ţiraz
 • de sprijinire a persoanelor creative în finalizarea ideilor, (vezi şi
Mihaela Roco, 1989, p. 153).H. Jaqui (1975, p. 180-181) identifică
următoarele funcţii:
• de percepere din mai multe puncte de vedere a problemei;
• de destructurare şi restructurare a problemelor;
• de explicitare dintr-o perspectivă pluridisciplinară;
• de stimulare a producţiei creatoare;
• de susţinere a ideilor originale care presupun asumarea unui risc;
• funcţia ludică sau chiar erotică, susţinute de dorinţa de sublimare în
creaţie;
• de compensare;
• de exprimare liberă a dorinţelor şi revendicărilor
Aceste funcţii desprinse de autor mai mult din informaţii teoretice
evidenţiază, considerăm noi, specificul grupului creativ faţă de celelalte forme de
psihogrup. Specific grupului creativ de formare apar funcţiile:
1. de stimulare dezvoltare şi manifestare a potenţialului abilităţilor
creative ca suport pentru dezvoltarea şi manifestarea celorlalte abilităţi şi
competenţe: empatia, comunicarea, asertivitatea, abilitatea de relaţionare, de
rezolvarea conflictelor, etc.
2. de Individuare şi afirmare a subiecţilor prin creativitate
3. de formare a abilităţii de prevenire şi reducere a blocajelor
creativităţii.
Jaqui avansează cu opiniile în direcţia conturării efectelor funcţionării
grupului creativ asupra participanţilor dezvăluind latura terapeutică a grupului.
Chiar dacă grupul creativ îndeplineşte astfel de funcţii pe lângă cele ale unui grup
mic, se poate sintetiza un impact specific al acestui grup asupra participanţilor pe
care noi l-am delimitat ca fiind un impact multiplu formativ şi terapeutic
(Mariana Caluschi, 2001-b).

5.3.7. Antrenamentul creativ

în grupul creativ de formare se desfăşoară o activitate complexă (80% din
timpul afectat) de antrenament, pentru realizarea obiectivelor propuse:
stimularea, dezinhibarea, dezvoltarea potenţialului creativ, formarea abilităţilor
creatoare şi de transfer a metodologiilor exersate în diferite domenii de activitate
în ultimă instanţă.
Antrenamentul creativ este un proces sistematic (metodic, gradat) practic
şi teoretic. în grupul creativ de formare el este proiectat ca o înlănţuire dinamică
de strategii, tehnici, metode de creativitate
inventivitate urmărind fazele principale ale elaborării deprinderilor şi dezvoltării
abilităţilor şi priceperilor.
Transpunem în activitatea grupului creativ de formare un principiu
desprins din concepţia lui Odobleja Şt ( 1982, p. 575) "nu este suficient a
cunoaşte principiile artei de a crea ceva, trebuie in plus ca ele Să fie exersate

147
până la automatizare, până la însuşirea lor ca pe nişte obişnuinţe".
în antrenamentul specific grupului creativ de formare sunt activate
următoarele variabile:
a) variabila demonstrare (oferire de modele, exemple) -exersare; b )
variabila antrenare şi transfer individual şi în grup;
c) variabila îmbogăţire şi structurare a fondului informaţional
interdisciplinar;
d) variabila stimularea vectorilor creativi (motivaţie, afectivitate, vârstă);
Grupul creativ de formare se poate utiliza şi pentru dezvoltarea
unor competenţe sociale ca: empatie, comunicare, asertivitate, relaţionare,
rezolvare de conflicte sau pentru constituirea unor echipe de lucru etc.
în aceste cazuri antrenamentul se va derula pe baza unei triangulaţîi
metodologice utilizând metodele şi tehnicile de creativitate, tehnici şi procedee
specifice psihologiei sociale aplicate (joc de rol, grup "focus.1, tehnici specifice
competenţei antrenate. De exemplu in antrenamentul empatiei utilizăm exerciţii
ca: alte denumiri pentru empatie, ce s-ar întâmpla dacă oamenii nu ar putea
empatiza apoi exerciţii pentru empatie afectivă, empatie predictivă, exerciţiul
empatic "Noapte banală" pentru identificare cu model evocat, dar şi exerciţii de
relaţionare prin combinarea exerciţiiîor creative cu exerciţiul empatic cu model
evocat şi deteffi 1 inarea stilului apreciativ al persoanei,
Pentru începerea activităţii şi antrenamentului într-un grup creativ de
foffilare sunt necesare câteva precondiţii:
a) existenţa unor persoane (de orice vârstă sau pregătire profesională)
doritoare (motivaţi intrinsec sau extrinsec) să-şi dezinhibe, dezvolte
şi să-şi manifeste creativitatea lucrând intr-un grup ni ic;
b) existenţa unui antrenor, persoană formată să organizeze, să conducă
şi să mentorizeze un grup creativ de fomlare (nu este suficient
pentru a fi antrenor de creativitate Să cunoşti câteva exerciţii şi
metode):
c) condiţii materiale minime, sală pentru antrenament cu mobilier uşor
manevrabil (mese şi scaune ce se pot grupa diferit) aparatură de
înregistrare-redare a activităţilor pentru evaluarea amânată,
materiale de suport pentru antrenament (postere şi schiţe făcute de
antrenor sau realizate de cursanţi) etc,
Antrenamentul creativ solicită efort psihic şi timp atât din partea
antrenorului cât şi a celor antrenaţi.
Răbdarea, perseverenţa şi toleranţa la ambiguitate şi insolit sunt alte
calităţi necesare pentru a participa la activitatea unui grup creativ de formare.
A te antrena o reuniune sau două într-un grup creativ nu este suficient
pentru a-ţi dezinhiba şi dezvolta creativitatea chiar dacă ai un fond informaţional
bogat în domeniul psihologiei creativităţii şi creaţiei.
Antrenamentul creativ presupune: exersarea în grup şi individual, pe
modele prezentate, demonstrarea abilităţilor formate, transferul lor în alte
domenii, elaborarea de tehnici şi exerciţii individuale sau de grup pentru

148

tşsj^V;:^1- . '^"i'f t."-- :.■ .

stabilizarea unui comportament specific creatorului.

5.3.8. Avantaje şi limite ale metodelor de creativitate utilizate în grupul.

creativ
Descrierea principalelor metode de stimulare a potenţialului creativ este
realizată în lucrări de referinţă începând cu "Imaginaţia constructivă" (Alex
Osborn, 1957), "Brainstorming" (Clark. Ch, 1971), "Stimulating Creaţivity"
(Stein, M., 1975), "The Basic Course in Sinectics" (Gordon, W.J.J., 1981),
"Techniques of Structural Problem Solving" (VanGundy, 1990) etc
Multe lucrări de referinţă ale psihologilor, creatologilor, inventologilor
români cum sunt: Ana Stoica (1983), Anca Munteanu (1994), V. Befous (1990,
1994), prezintă detaliat metodele şi exemplifică posibilitatea de utilizare a lor.
Atracţia suscitată de metodele clasice de stimulare a creativităţii:
brainstorming, sinectica, tehnica Panel ş.a. au impus şi considerarea
avantajelor şi dezavantajelor implicate de utilizarea lor.
Mare parte din cei care au scris despre aceste metode şi tehnici de
stimulare a creativităţii apreciază uneori (M. Stein, 1975; M. Argyle, 1988; î.
Radu, 1994) eficienţa metodelor comparativ cu performanţa grupului, delimitând
avantajele şi dezavantajele utilizării lor. Puţini autori se opresc însă asupra
efectelor pe care metodele de rezolvare creatoare a problemelor le induc la
nivelul altor componente ale sistemului psihic uman, în afară de însuşirile
gândirii şi imaginaţiei.
Psihosociologul J. C. Abric (1984, p. 207) care a studiat problema
creativităţii grupului a remarcat că "toate tehnicile de creativitate au acelaşi
obiectiv: să reducă constrângerile afective, sociale sau cognitive care
frânează imaginaţia creatoare".
Deoarece cercetările teoretice şi empirice asupra creativităţii grupului
sunt la început, aprecia Abric, investigaţiile viitoare în această problemă ar putea
să ofere răspunsuri fundamentale pentru domeniul social şi economic.
D.W. Stewart şi P. Shamdasani (1990, p. 24-27) preocupaţi de grupul
focus, ca tehnică de cercetare, menţionează brainstorminguî şi sinectica printre
tehnicile generatoare de idei noi utilizate în activitatea grupului focus. Autorii
subliniază că cele două metode facilitează "exprimarea creativă" şi constituie
"experienţe creative excitante" pentru participanţii la grup ce îi forţează să
depăşească modurile obişnuite de a analiza problemele, să comunice spontan prin
analogii şi metafore, să interacţioneze pentru a elabora perspective şi soluţii noi
la probleme ambigui. Din descrierea efectelor pe care cele două metode le induc
în activitatea grupului, se conturează unele caracteristici ale influenţei metodelor
asupra membrilor grupului creativ, dar neprecizate de autori, nesintetizate sub
un nume comun.
Una din cele mai pertinente concepţii, cu privire la beneficiile utilizării
tehnicilor de rezolvare creatoare a problemelor, o constituie opinia lui VanGundy
(1990, p. 9-11) care, pe baza analizei a peste 100 metode de creativitate apreciază

149
că 5 sunt consecinţele pozitive ce pot fi aşteptate în utilizarea tehnicilor de
rezolvare creatoare a problemelor:
/. reducerea incertitudinii în problema studiată;
2. creşterea numărului de soluţii alternative;
3. creşterea nivelului de competitivitate a produsului;
4. descreşterea numărului de soluţii ce trebuie corectate;
5. o utilizare mai eficientă a abilităţilor individuale.
Ideea că metodele de creativitate cresc eficienţa utilizării abilităţilor
participanţilor consideraţi ca resurse nelimitate ale grupului este susţinută şi de
Isaksen S.C. (1991, p. 18). El afirmă că resursele membrilor grupului aduc energie,
experienţe diverse şi o largă varietate de puncte de vedere şi, ţine de lider să realizeze
balanţa între efectele induse de metodele de creativitate (prin amânarea evaluării,
de exemplu) şi utilizarea raţionamentului critic în alegerea obţinute în grupul creativ.
Metodelor de creativitate, pe lângă avantaje şi beneficii le sunt
recunoscute şi limite şi dezavantaje. Se impun în această problemă delimitările
realizate de Mihaela Roco - (1985 , cap. II şi III) şi VanGundy - (1990). Astfel,
se consideră că brainstormingul sub diferite forme, este utilizat pentru generare
de soluţii la probleme simple. Pentru probleme mai complexe trebuie realizate
sesiuni separate pentru fiecare aspect în parte, apreciază VanGundy (op. cit., p.
140). Ca urmare, este dificilă considerarea problemei ca un tot.
Altă limită a metodelor de creativitate apare din făptui că atmosfera,
climatul liber de evaluare, poate fi greu controlat şi pot rezulta la început multe
idei superficiale, banale şi cunoscute (Mihaela Roco, 1985, p. 144),
O observaţie critică este şi aceea care pune în lumină faptul că, pentru
multe persoane apare nenatural faptul de a amâna evaluarea ideilor, cel puţin în
primele activităţi de grup. De asemenea, multe metode şi procedee de rezolvare
creatoare a problemelor necesită lideri bine antrenaţi, de exemplu, liderul pentru
synectică. Iar majorităţii metodelor de creativitate în grup li se reproşează faptul
că nu se recunoaşte contribuţia individuală la generarea soluţiilor, autorul fiind
considerat grupul. (VanGundy, op. Cit., p. 141; Van Demark, 1991, p. 193;) etc.
Beneficiile şi eficienţa metodelor cresc, spune VanGundy, atunci când
liderul grupului, cunoscând avantajele şi limitele fiecărei tehnici, ştie să le
armonizeze în activitatea grupului şi să obţină maxim de efecte.
Nici VanGundy nici S. Isaksen nu insistă asupra influenţei pe care
brainstormingul, sinectica, rezolvarea creatoare a problemelor (ca strategie) etc. o
au, prin utilizare în activitate, asupra participanţilor.
Tereza Amabile (1983, p. Î94) este singura care atrage atenţia, de pe
poziţiile unei psihologii sociale a creativităţii, că doar pornind de la rezultatele de
încredere şi pline de semnificaţie pe care le oferă amânarea evaluării, s-ar putea
rezolva şi cunoaşte efectele de subminare a influenţei negative pe care evaluarea
externă o are asupra creativităţii şi asupra motivaţiei pentru creaţie.
Numai trăind experienţa activităţii într-un grup creativ, în care se
activizează metode şi tehnici de creativitate, poţi cunoaşte, înregistra şi măsura
valenţele metodelor de creativitate şi influenţa lor asupra subiectului.

150
 BIBLIOGRAFIE

1. Anzieu, D. (1992) - Grupul, în Analele Ştiinţifice ale Universităţii

"ALLCuza", Iaşi, Editura Universităţii "Al.I.Cuza" Iaşi.
2. Argyris, C (1972) - De Tavenir des seminaires de formafion in voi.
"Dynamique des groupes: Ies groupes d'evoîution", Paris, EPI.
3. Argyle, M. (1989) - Working Groups and Relationships in The Social
Psychology of Work, London Penguin Books, ed. a-II-a.
4» Brehm, Sharon şi Kassin, S.P (1990) - Social Psychology, Houghton Mifflin
Company Boston.
5. Cartwright D., Zander A (1968) - Group dynamics research and theory;
Tharpu Row, New York.
6. Corey, G., Corey M. (1982) - Groups: Process and Practice, Brooks/Cole
Publishing Company - California.
7. Chatel, Mărie - Madeleine (1971) - Les groupes de recontre aux Etats Units,
in voi. "Dinamique des groupes: les groupes d'evolution" EPI Paris.
8. David. J.H. (1974) - Group Performance, Reading, Mass: Addison-Wesley.
9. Egan, G. (1970) - Encounter Group Processes for interpersonal Growth,
Belmont,: Brooks - Cole Publishing Co, California .
10. Forsyîh, D.R., (1983) - An Introduction to GroupDynamics, Brooks/Cole
Publishing Company California.
11. French Jr. J.P. Raven B. - Bazele puterii sociale in voi. "Influenţa socială -
texte alese, Editura Universităţii "Al.I.Cuza".
12. Grosu, N. (1997) - Esenţele sociologiei; Editura Militară, Bucureşti.
13. Jaque H. (1975) - La creativite, Ed.Seghers Paris
14. Levey A (1972) - Analyse critique du groupe d'evolution et ses
develeppements recents în "Dynamique des groupes: les groupes
d'evolution, Ed.EPI Paris.
15. Miiler D.L. (1985) - Introduction to collective beîewior, Edited by Wadsworth
Inc.
16. Mucchielli, R., (1971) - La Dynamique des Groupes, Les editiones ESF -
Paris.
17. Mucchielli, R., (1982) - Metode active în pedagogia adulţilor, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
18. Munteanu A (2001) - Experienţa ATLANTIS, Editura Augusta Timişoara.

19. Neculau A. (1974) - Introducere în dinamica grupurilor, Universitatea

"Al.I.Cuza" Iaşi.
20. Neculau A. (1977) - Liderii în dinamica grupurilor, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică Bucureşti.
21. Neculau A. (1981) - Grupul - mediu de comunicare, mijloc de formare, in
voi. Cunoaştere-creativitate comunicare, Analele Ştiinţifice ale
Univ."Al.l.Cuza", vol.L, laşi.

152
22. Neculau A. (1984) - Cercetarea psihosociologilor a grupurilor umane, in
voi.Psihologia socială în România, coord. Ana Tucicov-Bogdan, Editura
Academiei RSR, Bucureşti.
23. Neculau A. (1985) - Psihologie socială, Univ. "Al.I.Cuza" Iaşi.
24. Neculau A. (1987) - Grupul in voi. Comportament şi civilizaţie, Editura
Enciclopedică Bucureşti.
25. Neculau, A. (coord) (1996) - Psihologie socială - aspecte contemporane,
Collegium, Polirom Iaşi.
26. Odobleja, St. (1982) - Psihologia eonsoraaitţistă, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
27. Palmade G. (1972) - Une coneeption des groiipes d'evolutioso. in
vol.Dynamique des groupes Ies groupes d'evolution .
28. Radu I. (1994) - Psihologie socială, Editura Exe SRL, Cluj-Napoca 1994,
29. Roco M. (1985) - Stimularea creativităţii tehnico-ştiinţifice, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti.
30. Roco M. (1978) - Tendinţe în construirea grupelor de creaţie, în Revista de
Psihologie nr.l.
31. Roco M. (1979) - Creativitatea individuală şi de grup, Editura Academiei
R.S.R. - Bucureşti.
32. Roco M. (1981) ■- Stimularea creativităţii la nivel de grup, in voi.Stimularea
creativităţii elevilor în procese de învăţământ, Grigore Nicola, coord. Editura
Didactică şi Pedagogică Bucureşti.
33. Sharo, M, (1981) - Group Dynamics: the Psychology of Small Group
Behavior, Mc Graw Hill Boston.
34. Sirota A. (1998) - Conduite perverse în grup - interpretări şi intervenţii,
Editura Polirom Iaşi.
35. Sjlund, A. (1982) - Gruppen - psychoiogische iibungen - Ein Arbeitsbuch
mii Begleitmaterial; Bettz Verlag - Weinheim und Basei.
36. Stein, M. (1975)■- Stimulating Creativity, Academic Press -■ New York.
37. Stervart, W. David; Shanidasani, P.N. (1990) - Focus Groups. Theory and
Practice, Sage Publications, The Internaţional Profesional Pufolishers,
Newburg Park, London, New Delhi.
38. Visscher, P.D. (1996) - Dinamica grupurilor restrânse în voi. "Psihologie
socială"(coord, A.NecuIau)Editura Polirom, Iaşi.
39. Yalom, I. (1975) - The Theorie and Practice of Group Psychotherapy, Basic
Books, New York.
40. Zlate, M.; Zlate, C. (1982) - Cunoaşterea şi activarea grupurilor sociale,
Editura Politică-Bucureşti.

153