DICTIONAR DE SIMBOLURI

TITANISM

Titanii, divinitati nemblnzite, care conform mitologiei grecesti (Hesiod), au luat nastere din mpreunarea
fara iubire a Cerului cu Pamntul, s-au luptat cu zeii din Olimp si au fost nfrnti. Simol al revoltei si al fortei vitale,
titanul se confunda cu spiritul lumii minerale. n literatura, titanismul desemneaza elanurile nestavilite, energia
stihiala, revolta si izbucnirile marete si de necontrolat ale naturii. n poemul eminescian Demonism, omul este un
vierme ivit din carnea putrezita a unui titan pietrificat si neputincios n lupta cu Ormuz. Maretia fiintei, att ct este,
reprezinta o palida mostenire de la Titanul mort: n moartea lui e ceva sfnt si mare,/ E o gndire-adnca si-
ndrazneata/ Pentru ce el fu condamnat la moarte. Dar revolta titanica s-a convertit n ambitie desarta, prin oameni.
Adevarata forta a titanului este conservata n trupul planetei: A lui gndiri ncremenira reci/ n fruntea sa de stnci
si devenira:/ Rozele dulci, rubine; foile,/ Smaralde, iara crinii,/ Diamante. Sngele sau/ Se prefacu n aur, iar
muschii/ Se prefecura n argint si fier.

TRANDAFIR

n ritualurile de nmormntare ale romnilor exista si astazi obiceiul de a se pune n sicriu frunze sau flori
de Rosa canina (trandafir salbatic, cunoscut si sub numele de rasura), ca simbol al renasterii dincolo de moarte. n
general, florile simbolizeaza regenerarea, nsa trandafirul, nascut din sngele lui Adonis, exprima sacrificiul,
suferinta, renasterea si iubirea ca dimensiuni majore ale vietii. Impus nca de ritualurile misterice de la sfrsitul
antichitatii trandafirul a fost preluat n crestinism ca efigie a iubirii si a solidaritatii, fiind considerat imagine a
sufletului si a lui Cristos. De asemenea, este asociat simbolic rotii timpului si sugereaza sensurile labirintului (caci
este floarea cu treizeci de petale).
Ca floare ritualica apare n poezia lui Eminescu: Dndu-si trestia trestia-ntr-o parte,/ Sta copila lin
plecata,/ Trandafiri arunca rosii/ Peste unda fermecata (Craiasa din povesti). Invocatia de dragoste, facuta sub
protectia Sfintei Miercuri si a Sfintei Vineri este consfintita de floarea renasterii, deoarece rostul acestei vraji este de
a materializa n undele apei chipul unei fiinte dragi. Ca floare a iubirii, simbolul se regaseste si n poemul Calin, n
tabloul n care fata craiului si asteapta mplinirea erotica: ...pe patu-i si la capu-i presurati-s trandafiri.
Evocatori ai mortii, pentru Goga trandafirii sunt doar nemngiate flori bolnave (Trandafiri).
Pentru simbolisti trandafirul este semnul stingerii, prin prea repedea lui ofilire; pe D. Anghel l
melancolizeaza: Se face liniste si pace pe-ncetul ca-ntr-o sihastrie/ n care-ar fi murit viata nvinsa de melancolie,/
Si unde numai trandafirii mai cern petale diafane (Melancolie), iar Macedoncki scrie: E vremea rozelor ce mor/
Mor n gradini si mor si-mine... (E vremea rozelor ce mor)
Mircea Eliade are un roman ntitulat 19 trandafiri, n care simbolul apare cu sensusri mistice; dupa ce
scriitorul A. D. Pandele dispare n chip misterios, secretarul sau primeste nouasprezece trandafiri rosii cu mesajul
suntem condamnati la libertate; florile vin ca semn al iesrii n eternitate, iar numarul lor este de asemenea simbolic;
sase dintre ei se ofilesc si ramn treisprezece trandafiri, cifra a nceputului, caci cuprinde un ciclu la care s-a adaugat
o unitate. n alta nuvela a sa, trandafirul marcheaza etapele pe care le strabate personajul n experienta de regenerare
(Tinerete fara de tinerete).

TRANSMIGRATIA SUFLETULUI

Rencarnarea sufletului dupa moarte este o tema cu origini n gndirea indiana si s-a bucurat de multa
popularitate n romantism. Din perspectiva filozofiei indice, sufletul este condamnat sa strabata roata rencarnarilor
(samsara) pentru a se purifica de tristete si de pacat prin sacrificiu interior; dupa ce dobndeste starea de mpacare si
se detaseaza de ispitele lumesti, sufletul poate sa sparga samsara si sa atinga armonia absoluta prin identificarea
sinelui (atman) cu spiritul profund al universului (Brahman). Aceasta armonie fara sfsit se numeste nirvana. n
poeziile sale, M. Eminescu face trimiteri la acesta viziune si abordeaza tema n doua dintre nuvelele sale: Sarmanul
Dionis si Avatarii faraonului Tla (neterminata); n limba sanscrita cuvntul avatar nseamna coborre, n sensul de
intrare n lumea materiala, iar Eminescu pastreaza acest sens. Faraonul egiptean din nuvela Avatarii faraonului Tla,
disperat din cauza mortii sotiei sale, Rodope, savrseste un ritual magic si afla ca se vor rentlni dupa cinci mii de
ani, adica dupa mai multe rentrupari. Apoi sunt prezentate trei dintre vietile prin care trece sufletul lui Tla; apare ca
cersetor idiot (Baltazar) care viseaza ca ia diverse chipuri, fara sa stie ce reprezinta acest lucru; ntr-o zi moare si
este aruncat ntr-un mormnt, n care mintea i se limpezeste; iese din groapa care nu fusese nca acoperita, reasaza
pmntul ca sa nu se cunoasca si pleaca ntr-o directie binecunoscuta, spre care l duce instinctul. Se regaseste pe
sine n postura marchizului Alvarez, un batrn sinsistru, zgrcit si foarte bogat. Umbra ridicata din mormnt
cunoaste deja viata marchizului si l mpiedica sa-si mplineasca planurile meschine; sufletul faraonului se pare ca a
dobndit dreptul de a-si corecta vietile anterioare, dupa ce cunoaste conditia de idiot; ceea ce ndreptateste aceasta
idee este faptul ca, ajuns la una dintre locuintele lui Alvarez, la un moment dat, umbra ia cu aviditate niste bani,
ntocmai ca zgrcitul marchiz, fara sa stie de ce actioneaza astfel: Avea instinctul neconstiu a unui animal, care face
tot ce-i de trebuinta, fara sa stie spre ce scop. El se eliberaza de avaritie, moare sarac si parasit de lume. n cea de-a
treia viata, este posibil ca sufletul sa aiba misiunea de a se elibera de patima maladiva pentru Cezar-Cezara; nsa
nuvela este neterminata. Si n Sarmanul Dionis este transpusa aceasi tema; sufletul personajului titular din nceputul
lumei si pna acuma a facut lunga calatorie prin mii de corpuri din care azi n-a mai ramas dect praf si fara ca azi
sa si-o aduca aminte, a fost odata n pieptul lui Zoroastru. Dionis si descopera partial karman-ul (schema
individuala a nasterilor si renasterilor), fara a reusi sa ntrerupa firul rencarnarilor; de-a lungul timpului, n fiecare
ntrupare savrseste aceeasi greseala.
Liviu Rebreanu are si el un roman, intitulat Adam si Eva, n care trateaza aceeasi tema.

TURN

Simbol ascensional, turnul exprima dorinta de naltare la cer (Turnul Babel), ridicarea deasupra lumii, dar
este si un avertisment asupra trecerii, cnd n el se afla un orologiu sau un clopot; uneori, turnul este doar nchisoare.
Semn distinctiv al unei colectivitati, turnul marcheaza centrul unei asezari; multe orase au ca emblema un turn,
nsusi Bucurestiul vea ca simbol Turnul Coltei. n legatura cu acesta, Ion Ghica are o povestire despre camatarul
Baltaretu pe care voievodul fanariot mavrogheni l duce n turn si sub amenintarea ca l arunca de acolo i zmulge
cincizeci de pungi cu bani (Scrisori catre V. Alecsandri).
Ca loc de observatie, turnul apare simbolic n folclor, fiind asociat adesea cu lacasul Sfintei Preciste:
Numai Maica Domnului/ Ce sta-n turnul cerului... Spirit ocrotitor, sfnta supravegeaza din turn drumurile
strigoaicelor sau pe cele ale surorilor Soarelui, intervenind n favoarea omului.
Cnd adaposteste un ceasornic, turnul este si o emblema a timpului; clopotul care anunta nunta sau moartea
ntr-o poezie a lui Pillat, se afla ntr-un vechi turn: Si cum sedeam...departe, un clopot a sunat/ - Acelasi clopot poate
- n turnul vechi din sat.../ De nunta sau de moarte, n turnul vechi din sat (Aci sosi pe vremuri). Strajuind lumea si
trecerea ei, turnul, dovada a precaritatii generale, reuneste n imaginea sa atitudinea prevazatoare dar si singuratatea
fiintei: Ale turnurilor umbre peste umde stau plecate/ Catre tarmul dimpotriva se ntind, se prelungesc,/ Si-ale
valurilor mndre generatii spumegate/ Zidul vechi al mnastirii n cadenta l izbesc (Umbra lui Mircea. La Cozia de
Gr. Alexandrescu).

TIGAN

Simbol al fiintei nrobite, tiganul a generat o tema de interes pentru scriitorii pasoptisti, militanti ai
dezrobirii tiganilor n numele libertatii individuale. Alecsandri are o poveste romantica, introdusa n Istoria unui
galbn; cei doi bani (galbenul si paraua) povestesc despre stapnii pe care i-au avut de-a lungul timpului, prilej
pentru scriitor de a transpune cteva aspecte sociale; povestea Zamfrei ilustreaza viata tiganilor robi.; este vorba
despre o satra aflata n stapnirea unui boier; tiganii duc o viata aparent libera, si cstiga traiul cum pot si au
corturile asezate pe malul Oltului, nsa fac parte din averea boierului, ceea ce i da dreptul sa-i vnda; Zamfira, n
vrsta de sapte ani, este copilul judelui satrei. Tiganii sunt vnduti ca un grup unitar, cu exceptia Zamfirei, pentru
care un boier ofera zece galbeni. n ciuda protestelor disperate ale parintilor, fetita este despartita de satra si timp de
opt ani slujeste n casa noului stapn rozndu-si inima n dureri si n deznadajduire. Cnd si pierduse orice speranta,
Nedelcu, un tigan trimis de tatal ei o ajuta sa plece din locul lungii ei suferinte. ndragostiti si liberi, Zamfira si
Nedelcu traiesc periciti sase luni, pna cnd boierul si descopera roaba fugara; vrnd s-o apere, Nedelcu l ucide pe
boier, apoi este spnzurat pentru crima. Zamfira nnebuneste si moare de durere. Povestirea impresioneaza prin
subiect, prin episoadele tensionate, dar si prin informatiile inedite despre nceputul veacului al XIX-lea. Piata n care
se vnd robii, licitatia, vnzarea Zamfirei, precum si aspectele din viata cotidiana a tiganilor confera nota pitoresca
povestirii, caracterul militant estompndu-se. n consens cu mentalitatea generala, scriitorul atribuie tiganilor
ndeletniciri magice: tigancile sunt foarte ghibace n tot soil de vrajitorii si de descntice de diochi, de serpe, de
dragoste s.c.l. n monumentala sa lucrare de medicina magica, I. A. Candrea explica faptul ca toate colectivitatile
cuibarite n snul unei natii sunt nvestite cu puteri miraculoase, sustinute de mitul strainului; de pilda, germanii cred
ca evreii pot deochea, pe cta vreme pentru romni tiganii aduna forte malefice.
 n alta ordine, populatia nomada, fara teritoriu statornic, sau simpla fiinta exilata capata sensuri diverse; n
romanul Ulise al lui Joyce personajul principal este evreu pentru ca mesajul operei pledeaza voalat pentru eliberarea
Irlandei, ceea ce l determina pe scriitor sa construiasca un personaj izoloat, considerat fara tara - evreul Leopold
Bloom; actiunea este plasata la nceputul secolului, cnd evreii erau mprastiati prin lume, iar Isdraelul nu se
nfiintase. Tot astfel, n literatura noastra, Ion Budai-Deleanu creeaza prin epopeea Tiganiada o parabola a
Transilvaniei nstrainate prin anexarea la Imperiul austro-ungar. Tiganii lui Deleanu devin simbolul celor fara tara,
nevoiti sa plece n cautarea tinutului visat - Inimoasa; de aceea, poetul atrage atentia asupra sensului secret chiar din
prefata, n care afirma ca prin tigani se mai nteleg si altii. Simbol al ndelungatei nrobiri, tiganul semnifica
existenta ngradita si mizera a unui popor care si-a pierdut libertatea. Calatoria din Flamnda spre Inimoasa capata
treptat caracteri initiatic; ratacirea prin padurea blestemata, cetatea amagitoare, coborrea n infern si asccensiunea
spre rai sugereaza ca drumul tiganilor devine o ncercare la capatul careia se afla marea recompensa, iar finalul este
edificator n acest sens; tiganii recupereaza sentimentul patriotic si hotarasc sa lupte pentru libertate.
Din cu totul alta perspectiva abordeaza B. P. Hasdeu aceasta tema n drama Razvan si Vidra. El subliniaza
cu subtilitate faptul ca experienta robiei, mai cu seama cnd este cladita si pe o traditie stramoseasca, lasa urme de
nesters. Razvan este un tigan dezrobit, inteligent, viteaz, drept, dar care poarta n sine complexul originii. Atasat tarii
n mod idealist, el urca pe tronul Moldovei, chinuit de gndul ca nu si merita locul; n clipa mortii rosteste cuvntul
care exprima povara sa existentiala: tigan. G. Calinescu afirma ca personajul lui Hasdeu ilustreaza reaua nastere
apasnd asupra geniului, argumentnd prin replica lui Tanase: Eu stiam/ Ca nu se cadea s-apuce scaunul terei orice
neam. Din punctul nostru de vedere, Razvan este mai degraba un simbol al consecintelor sclaviei, prin care autorul
ncearca sa-i avertizeze pe cei care uita sa lupte pentru libertate.
Ca element pitoresc si ca expresie a existentei dramatice, tema apare si la alti scriitori. M. R. Paraschivescu
scrie un volum intitulat Cntice tiganesti, constituit din traduceri subiective din poeziile lui Lorca, iar Zaharia
Stancu creeaza o poveste romantica n romanul Satra.
Pentru Ionel Teodoreanu, tigancile florarese sunt solia gradinilor, bucuria ochilor, surorile zmbetului (Tigancile).

UMBRA

n credintele romnesti exista una destul de raspndita despre umbra jertfita n temeliile unei cladiri; se
spune ca daca un mester zidar masoara cu o trestie sau cu un bat umbra unui om si apoi ngroapa n fundatia unei
case obiectul care a servit la masurat, omul a carui umbra a fost furata moare dupa patruzeci de zile de la acest
ritual; apoi se transforma n stafie care bntuie prin mprejurimi si face rau celor vii, dar apara cladirea pentru
trainicia careia si-a dat viata. Considerata imagine a sufletului, umbra reprezinta dublul omului, un fel de fiinta
astrala care si continua existenta si dupa moartea materiala; de aceea sufletele mortilor sunt imaginate ca niste
umbre, vizibile doar n conditii speciale. n povestile populare, lnga comori se nalta adesea o umbra ce se
contureaza n lumina lunii sau din cauza stralucirii aurului. n Legenda ciocrliei de V. Alecsandri, umbra o nsoteste
pe Lia spre palatul soarelui si o avertizeaza n legatura cu primejdia pe care o presupune dorinta ei de a ajunge la
soare. n nuvela Sarmanul Dionis de M. Eminescu, umbra reprzinta partea eterna a fiintei; cnd personajul
descopera secretul cartii lui Zoroastru, umbra prinde fiinta: El ntoarse septe foi si umbra prinse conturele unui bas-
relief, mai ntoarse nca septe si umbra se desprinde ncet, ca dintr-un cadru, sari jos de pe parete si sta diafana si
zmbitoare, rostind limpede si respectos: Buna sara! Lampa cu flacara ei rosie sta ntre Dan si umbra nchegata.
Calugarul ia locul umbrei sale capatnd acces la memoria tuturor avatariilor anterioare, n timp ce umbra cade n
conditia inferioara de fiinta ntrupata: Dan ntoarse foile, sopti si umbra deveni om. Omul samana cu el si se uita
sparios si uitit la Dan, fixndu-l ca pe o umbra, cu buzele tremurnde si cu pasi sovaitori. Dan era o umbra
luminoasa. n aceasta forma eterica, personajul urca spre luna si descopera puterea gndului, iar umbrei i lasa
misiunea de a consemna toate ntmplarile pamntesti. O viziune asemanatoare are si L. Blaga, pentru care umbra
este nefiinta, reflexul eternitatii: Toate-n preajma vor sa spuna:/ e si umbra-ntruchipare/ a nimicului din Soare,/ a
nimicului din Luna (Umbra).
ntr-o nuvela a lui Cezar Petrescu, umbra apare ca ntrupare a unei constiinte vinovate; Ion Burdea-
Niculesti a renuntat la iubire, la bucuriile simple si la prienteni n numele unei cariere politice; ajuns la vrsta
deplinei maturitati, cu visul mplinit, izolat n singuratate si mizantropie, se naste n mintea sa gndul ratarii; are un
vis simbolic, n care se lupta cu propria-i umbra, salbaticita si dusmana. Din acest moment umbra ncepe sa-l
urmareasca, amintindu-i toate pacatele, iar n cele din urma l determina sa se spnzure (Omul care si-a gasit
umbra).
n folclor apare si motivul umbrei nlocuite de duhurile rele; de pilda Muma-Padurii poate lua locul umbrei
unui copil, inoculndu-i teama si aducndu-i vise urte.
URSITOARE

Popoarele europene cred ca soarta omului este hotarta nca de la nastere prin puterea a trei zne care
simbolizeaza nasterea viata si moartea; si n folclorul nostru sunt mentionate cele trei ursitoare: prima tine furca si
fusul, cea de-a doua toarce firul vietii, iar ultima l ntrerupe, hotrnd momentul mortii. Menirea pe care o fac ele se
numeste ursita si depinde de dispozitia ursitoarelor, de ceasul bun sau rau al nasterii, iar o data nscrisa n Cartea
Sortii nu mai poate fi modificata. Este de neschimbat. n povestile populare se pomeneste uneori de locul n care
salajluiesc ursitoarele si care este descris ca un palat aflat la capatul pamntului, n care ard candele nenumarate,
simboluri ale vietilor pamntesti. n basmul Tinerete fara batrnete..., locul nemuririi, n care ajunge printul, este
populat de trei zne, sugestie a destinului sau.
n literatura folclorica apare uneori motivul schimbarii destinului prin rugamintile parintilor care aud
ursirea copilului lor. Dar aceste cereri nu aduc totdeauna fericirea sperata. Eroul titular din poemul Miron si
frumoasa fara corp de M. Eminescu este ursit, dupa dorinta mamei sale, sa simt-adnc ntr-nsul/ Dorul dupa ce-i
mai mare/'N-asta lume trecatoare,/Dupa ce-i desavrsit/ Si sa-si vada la picioare/ Acest dar nepretuit. Mistuit de
dor, Miron nu-si gaseste linistea pna cand nu descopera frumusetea absoluta, ntrupata de o zna fantasmatica, la
care nu are acces; dobort de tristete, moare n singuratatea unei mnastiri. ntr-o alta prelucrare folclorica
eminesciana cu aceeasi tema - Musat si ursitorile -, dupa ce mama cere pentru copilul ei tinerete vesnica, zna
menitoare i spune: tu chemi blestemul nenduratei ierne/Pe capul lui cel tnar, nenteleapto!/ Tu-i ceri durerea unei
vieti eterne.
Tot ursita se mai numeste si perechea statornicita prin destin. (v. noroc, soarta)

VALE

Aureolata, ca si muntele, de o taina adnca si exceptionala, valea este spatiul prabusirilor, comparabil cu
universul instinctual n care sunt reprimate dorintele, asa cum sugereaza urmatoarele versuri populare, semnalate de
L. Blaga: Arde, Doamne, dealurile/ Sa ramie vaile,/ Sa se-adune dorurile! Simbol catabasic, alternativa ntr-un
spatiu mioritic, cu sensuri legate de initierea prin moarte, valea apare n literatura populara ca emblema a marilor
ncercari. n balada Manastirea Argesului, mesterii coboara pe firul rului, ntr-un loc blestemat n care zidurile se
surpa. Si Miorita deduteaza cu o coborre, care anticipa alunecarea gndului n lumea mortii pe care eroul trebuie s-
o nfrunte. Iata vin n cale,/ Se cobor la vale; coborrea reprezinta aici un sens adiacent mortii, impresie ntarita si de
momentul (apusul soarelui), si de spatiul (n cmp de mohor) presupusului sfrsit, dar si de cifra ritualica. n multe
mituri, coborrea n infern (catabasa) este o proba initiatica si de confirmare a propriilor limite. Valea Plngerii, prag
al mortii n traditiile crestine, readuce fiinta la propria-i masura. n basmul Tinerete fara batrnete... reprezinta o
interdictie pentru fiinta care si-a refuzat destinul fara a fi pregatita pentru etrernitate. n Epopeea lui Ghilgames, una
dintre cele mai vechi creatii ale omenirii, eroul trebuie sa treaca proba ascezei pentru a ajunge la nemurire, trebuie
sa-si reprime instinctele atavice: sa se abtina de la somn sase zile si sase nopti. Si aici se sugereaza aceeasi proba;
printului i este interzis sa-si trezeasca amintirile si dorul originilor. ntmplator, patrunde n valea halucinanta care i
reaminteste conditia de fiinta muritoare.
n poezia lui Ion Barbu, chiar fiinta perfecta (hermafroditul) capata dorinta nuntirii n rpa Uvedenrode;
aspiratia spirituala (imnul catre soare) se converteste n predispozitie senzuala - ncorporata pofta ( Uvedenrode).
Pentru Marin Sorescu, viata, umbra amenintatoare a mortii, este cumplita vale/ Fara apa, far' un pom!
(Retragerea cu torte)

VNATOARE

Simbol initiatic, vnatoarea sintetizeaza sensurile marilor ncercari, printre care masurarea cu forta
irationala, savrsirea sacrificiului de snge, lupta pentru supravietuire. Toate probe de dobndire a conditiei eroice,
lupta, jertfa sacramentala si atitudinea razboinica fac parte din codul cavalerului medieval si consfintesc maturizarea
fiintei masculine; vnatoarea are, nsa, si functie ritualica, derivata din caracterul ei de taina capitala prin care se
reface simbolic scenariul vietii. n antichitatea greco-latina, zeita Artemis (Diana), patroana a vnatorii, era socotita
divinitate lunara si paznica a portii solstitiale; ca figura misterioasa si visata de fiinta ratacita prin labirintul padurii o
evoca si Eminescu: Un trup nalt si mladiet/ Un arc de aur pe-al ei umar,/ Ea trece mndra la vnat/ Si peste frunze
fara numar/ Abia o urma a lasat (Diana); de asemenea, Artemis ntruchipeaza trei simboluri ale vnatorii:
vnatorita, mblnzitoare si devorata de animale. Prin aceste atribute ale divinitatii simbolul se nvesteste cu sensuri
mistice, mai cu seama n metafizica renascentista, cnd este asimilat unui act de iubire pentru Dumnezeu, n sensul
de abandon spiritual si regasire a esentei prin contopirea cu vnatul; radacinile identificarii dintre vnator si vnat se
afla n vremuri arhaice, cnd vnatoarea era considerata o experienta magica. Uciderea animalului haituit nu este
doar o proba a puterii fizice, doar un act eroic, ci presupune virtuti morale si mai cu seama admiratia fata de
animalul sedus, ademenit si ucis printr-un gest aproape sacramental. Legatura dintre vnat si animalul jertfit pe
altarul zeilor se mentine simbolic prin credintele care ilustreaza fascinatia exercitata de animal asupra omului si
invers; n romanul Ochi de urs, Sadoveanu a sesizat aceasta relatie, desi insista mai mult pe latura ludica a problemei
pna cnd Culi ntelege ca a intrat sub magia animalului. Tot sens sacramental are si vnatoarea legendara a
voievodului Dragos; urmarirea vnatului pna n locul statornicit viitorului teritoriu statal sugereaza ca rostul omului
este de a cauta semnele devenirii sale istorice n fortele ascunse ale naturii. Vnatoarea echivaleaza cu o intrare n
labirintul n care este nchis monstrul, respectiv cu o proba fundamentala care n multe mituri apare ca act de initiere
n taina mortii. n basmul Tinerete fara batrnete..., printul ajunge n Valea Plngerii dupa ce trage cea de-a treia
sageata dupa vnatul urmarit; experienta a maturizarii, vntoarea reprezinta aici un ritual pentru fiinta ratacita, care a
pierdut legatura cu lumea harazita prin destin.
Daca pentru eroul acestui basm, vnatoarea nu este dect un joc, ale carui functii magice nu le banuieste,
pentru feciorul de mparat cel cu noroc la vnat din eseul Pseudocinegetikos al lui Odobescu, vnatoarea
simbolizeaza cea de-a doua treapta n devenirea sa; eroul pleaca sa cucereasca padurile neumblate, dupa ce nvata
cartea toata cta era, adica dupa ce trece proba instruirii rationale; iscusinta lui de vnator i transforma
ntreprinderea ntr-un act de cucerire pe care animalele i-l recunosc, daruindu-i trei nestemate (un zamfir, un smarald
si un rubin), pentru ca le cruta viata; de aici ncepe adevarata confruntare cu lumea padurii; condus de o porumbita,
el o ntlneste pe Fata din Piatra, se ndragosteste, i daruieste fetei cele trei pietre dobndite cu greu, si uita rostul n
lume si datoria fata de mama sa si se cufunda n placerile iubirii si ale trndaviei. ntr-o zi, fata, care visa la orase si
petreceri, l paraseste. Abandonat, printul si da seama ca a pierdut norocul la vnat adica sensul sau de fiinta
victorioasa si, cuprins de deznadejde, si asteapta sfrsitul, considerndu-se condamnat la singuratate si suferinta.
Fata din Piatra reprezinta adevarata proba pentru care vnatoarea l pregatise; sedus de spiritul padurii, printul si
pierde privilegiile, transformndu-se n vnat.
Mitul acestei rasturnari spectaculoase este cuprins n povestea lui Acteon, personaj din mitologia greaca, pe
care Artemis l-a transformat n cerb, pentru ca n timpul unei vnatori, a ajuns, din ntmplare n locul n care zeita
se mbaia. ntr-un sonet, Radu Gyr si compara soarta, asa cum si-o comparase si poetul exilat Ovidiu, cu cea a lui
Acteon,: Biet Acteon al sfsiatei drame,/ schimbat n cerb din pnda mea stupida.../ Dulaii-au fost, n strasnica lor
foame,/ / strniti de zna mea sa ma ucida, -/ voi, ndoieli sbrliti n coame,/ tu crncena vedenie splendida...
(Acteon). Metamorfoza din vnator n vnat sugereaza aici att drama suferita de poet sub opresiunea istoriei, ct si
suferinta surghiunitului fara vina.
Tema vnatorii magice apare si n proza lui Vasile Voiculescu; el urmareste mai cu seama motivul
mblnzirii si supunerii fiarelor salbatice; n povestirea n mijlocul lupilor apare un personaj care mpietreste prin
puterile sale animalele hamesite: mi s-a parut enorm, cu sarica nfoiata si cu caciula motata acoperind luna, care-i
facea pe margini un cearcan n jurul capului. Din ochii cascati i zbucnea un fel de vapaie, ca si din minile ntinse,
mai ales din degete: un fel de materie fosforescenta, ca la licurici. n descntecele romnesti apare adeseori relatia
dintre vraciul care izgoneste duhul bolilor si vnatorul care ucide fara arme; n ipostaza sa de prigonitor al fiarelor,
vnatorul are privilegiul cuceritorului, exercita teroare asupra animalului si prin aceasta l domina nainte de
cronfruntarea propriu-zisa. Vnatorul magic din aceasta povestire, ca si samanul din Ultimul berevoi, se afla n
legatura cu spititul nemblnzit al naturii datorita ndelungii traditii a vnatorului dominator; cnd aceasta relatie este
neglijata, vnatoarea si pierde forta magica.
ntr-un roman al lui D.R. Popescu, vnatoarea evolueaza de la un spectacol trait cu intensa placere la
haiture si exterminare animalica (Vnatoarea regala).

VNT

Forta elementara care marcheaza directiile spatiului lumesc (cele patru vnturi), divinitate care controleaza
universul prin miscarea lui nentrerupta, vntul este proiectat alegoric n imaginatia populara strabatnd vazduhul pe
un cal sau zburnd ajutat de aripi uriase; forta lui destabilizeaza gndurile fiintei si are puterea de a deochea, asa
cum se sugereaza ntr-un descntec: De-o fi deocheat de vnt,/ Sa-i pice aripile/ Sa-i fie ciuda.... Alecsandri l
descrie ca pe un zeu infantil, lipsit de ndurare si de remuscari, si de asemenea fara odihna: n tuspatru parti a lumei
turbat vntul se tot duce,/ Ca pagnul pe mormnturi rasturnnd crestina cruce,/ Si de-a mortilor blestemuri
alungat fuge nebun/ printre tufe-ntepatoare si nuiele de alun (Vntul). Pentru D. Anghel este un urias nebun care
mngie crestetele copacilor batrni; cnd nceteaza, natura pare intrata n somn, lipsita de energia vitala a vntului
(Fluturul mortii).
VECIN

Vecinul este reperul si puntea spre lume; simbolic, el desemneaza rostul comunicarii locul fiecaruia n
colectivitate; revenit dupa multa vreme n satul originilor, Goga gaseste locul pustiit si are senzatia unei pierderi
irecuperabile; singurul martor al lumii apuse este vecinul Neculai al popii (Casa noastra); el este duhovnicul capabil
sa nteleaga; retraieste amintirile celuilalt pentru ca se simte legat de ele prin destinul vecinatatii.
Simbolul este impus n literatura de T. Arghezi, care l nvesteste cu sensuri existentialiste; n poezia
Duhovniceasca si imagineaza ca lumea lui (n care si traieste experienta lirica) este invadata de nsusi Mntuitorul,
pentru care poetul devine un vecin salvator: Mi-e limba aspra ca de cenusa./ Nu ma mai pot duce./ Mi-e sete.
Deschide, vecine./ Uite snge, uite slava./ Uite mana, uite otrava./ Am fugit de pe Cruce,/ Ia-ma-n brate si ascunde-
ma bine (Duhovniceasca). Vecinatatea fiintei cu Isus se refera la abandonarea conditiei de martir si sugereaza o
coborre a confesiunii mistice n planul comunicarii cu celalalt; refugiul n bratele omului anuleaza sensul mortii
mntuitoare si impune convertirea iubirii mistice n relatie ntelegatoare cu cel care strajuieste lumea sacra - omul.

VINERI

Considerata zi ngereasca, vinerea este zi de post, n care trebuie ntrerupte activitatile casnice n favoarea
celor spirituale; personificata n divinitate ascetica, protectoare a animalelor salbatice, Sfnta Vineri aminteste prin
cteva atribute si de Venus, zeita iubirii si a frumusetii n mitologia romanilor, de la care a derivat numele zilei;
astfel, invocata n vrajile de dragoste, are menirea de a gasi perechea dorita: Sfnta Vinere/ Da mamei un ginere.
Ca ocrotitoare a iubirii apare si n lirica eminesciana: Ca sa iasa chipu-n fata,/ Trandafiri arunca tineri,/ Caci vrajiti
sunt trandafirii/ De-un cuvnt al Sfintei Vineri (Craiasa din povesti); dar poetul se refera cu precadere la Venus:
Venin e sarutarea pagnei zne Vineri (Cnd te-am vazut, Verena...).

VIS

Tema ilustrata prin variate simboluri, visul constituie o cale de a codifica obsesiile, idealurile si imaginea
lumii individuale; n Divina Commedia, Dante Alighieri introduce miraculoasa-i calatorie n lumea de dincolo printr-
un vis oracular care ncepe cu ratacirea poetului ntr-un crng ntunecat. Motivul ratacirii (ntr-un labirint, ntr-o
padure, pe coridoarele unui castel) pregateste scenarii onirice de factura initiatica, n care eroul literar reia simbolic
fragmente ale existentei traite sau ale aspiratiilor sale secrete. n estetica universala, padurea din vis sugereaza
coborrea n subconstient, intrarea ntr-o zona de trecere spre memoria generala; de aceea, reveria romantica se
desfasoara adeseori sub ocrotirea codrului; Eminescu defineste aceasta stare de contemplatie printr-o sintagma tipica
- vis ferice de iubire -, iar n poezia Dorinta o asaza sub semnul armoniei universale: Adormind de armonia/
Codrului batut de gnduri. De asemena, reveria pastorului din balada Miorita se pregateste subtil, prin cteva
simboluri ale somnului (la negru zavoi, la umbra) care definesc un spatiu de siguranta, de taina, dar si favorabil
visarii. n viziune romantica, reveria se confunda frecvent cu nsusi actul creatiei artistice ca n Peste vrfuri; trairea
intensa care permite transfigurarea lumii prin visare presupune o experienta nrudita cu dorul stingerii sub impresia
cornului care anunta izbnda si jertfa n momentul amurgului. n general, pentru romantici, visul reprezinta o
aventura totala si tainica, o proiectie a dorintelor nemarturisite si o cale de imersare a fantasticului. La Alecsandri,
visul lunii hipnotizeaza Firea: Viseaza luna-n ceruri!...sub visul cel de luna/ Flori, ape, cuiburi, inimi viseaza
mpreuna. (Legenda rndunicai), iar n lirica eminesciana visul are adesea actiune narcotica; printul din Povestea
magului calator n stele este beat de a visului lunga magie. Ca spatiu al revelatiile esentiale, visul este un mijloc de
transcendere si un reflex al mortii, sau cum spune Calinescu, amortirea e nceputul decesului si visul propriu-zis e
activitatea duhului. n Luceafarul, predispozitia spre visare a Catalinei se converteste treptat n dorinta magica si vis
transcendent; reveria impulsioneaza dorurile refulate: Cum ea pe coate-si rezema/ Visnd ale ei tmple,/ De doruul
lui si inima si sufletu-i se mple. De la aceasta stare de emotie si astepatare, Catalina evolueaza catre visul
nstapnitor (Caci o urma adnc n vis/ De suflet sa se prinda), o maladiva dorinta de evadare dintre limitele lumii
ei.
Cnd visele sunt doar fapturile somnului sau povesti scornite de gurile noptii, pot sa tulbure echilibrul
vietii, ca n poezia Vis, n care Eminescu transpune o viziune stranie asupra lumii de dincolo; n domul de pe insula
n farmec ntlneste un chip ca-n somn, acoperit cu valul mortii; dupa ce i vede fata si da seama ca era chiar el;
aceasta ntlnire cu sine n spatiul mortii l urmareste mult timp dupa aceea: De-atunci, ca-n somn eu mblu ziua/ Si
uit ce spun adeseori; Soptesc cuvinte nentelese/ Si parc-astept ceva - sa mor?
Tot un vis premonitoriu apare si n Istoria ieroglifica a lui D. Cantemir; Hamelonul viseaza ca este cuprins
de pofte, dupa ce vede o salamandra hranindu-se cu foc; vrnd s-o imite, se arde si ncearca sa se oblojeasca
nghitind oua de vipera; serpii se nasc n pntecele sale si ies la lumina strapungndu-i trupul. Disperat, Hameleonul
i cere un leac Inorogului, dar acesta i persifleaza lacomia si ignoranta. Visul este de interes pentru ca apoi primeste
trei interpretari diferite prin care se nuanteaza conflictul romanului; imaginile halucinante si subliniat alegorice
ilustreaza rautatea personajului si de aceea debuteaza ca un visum, intermediar ntre reverie si somnul adnc:
Hameleonul cu ochii deschisi somna si cu toata fantazia desteapta visa. Apoi se transforma n cosmar care anunta
nfrngerea personajului n planul realitatii.
Cel mai adesea, literatura recurge la motivul visului oracular, prin care este pregatit un episod definitoriu,
momentul culminant sau deznodamntul operei. n poemul eminescian Povestea magului calator n stele, tnarul
print, n drum spre pestera magului, are un vis prevestitor; afla ca orice om are un nger pazitor si o stea, n afara de
el care este ocrotit de ngerul Mortii. Ulterior, magul i repeta aproape ntocmai revelatia. Sub ndrumarea Somnului,
personajul strabate spatii siderale pentru a ajunge la trairea destinala sugerata de vis; eremitul bolnav de dragoste din
finalul poemului simbolizeaza devenirea onirica a printului: el traieste fascinatia mortii ntr-o stare intermediara, iar
aceasta imposibilitate de a fiinta sau de a muri este similara visului romantic. De asemenea, visul oracular este pus la
originea creatiei; motivul visului trimis de Dumnezeu subliniaza caracterul sacru al artei; n Manastirea Argesului,
Manole construieste sub imboldul unei soapte de sus si sub impresia unui vis destinal. Ion Neculce are o legenda n
care motiveaza naltarea unei mnastiri prin visul unui sihastru; acesta are viziuni ciudate n zilele de sarbatoare: el
vede lumini deasupra unui copac. Dupa un timp i apare Maica Precista n vis si i spune ca Alexandru Lapusneanu
trebuie sa ridice acolo o mnastire (O sama de cuvinte, legenda XV). n romanul Baltagul de M. Sadoveanu, visul
prin care Vitoria capata convingerea ca Nechifor Lipan este mort, este construit prin simboluri mitice: ea viseaza ca
Lipan trece calare o apa, n apusul soarelui, cu spatele spre casa. Semne ale mortii, apusul, calul psihopomp, trecerea
apei nefaste au radacini n credintele arhaice. Desi construit pe simnboluri livresti, si visul din romanul lui Mateiu
Caragiale prevesteste deznodamntul: Se facea ca la o curte veche, n paraclisul patimilor rele, cei trei Crai, mari
egumeni ai tagmei prea senine, slujeau pentru cea din urma oara vecernia, vecernie muta, vecernia de apoi. n
lungile mante, cu palosul la coapsa si cu crucea pe piept si afara de scarlatul tocurilor, nvesmntati, mpanglicati
si mpanosati numai n aur si verde, verde si aur. Alegoria de subliniat caracter bizantin sugereaza despartirea
crailor; de altfel, visul se ncheie cu o imagine sugestiva: Si ne topeam n purpura asfintitului...(Craii de Curtea-
Veche). Acelasi motiv apare si ntr-o schita a lui Dan Pavel; un barbat (Iacob) cuprins de febra bolii are un vis
premonitoriu; mama sa, moarta demult, i apare nvesmntata n alb si i spune ca destinul sau este sa se nece ntr-o
fntna de lnga lacul Taureni. Obsedat, Iacob pleaca n timpul noptii spre locul sortit (Ursita).
Ipostaza a mortii spirituale sau a trecerii ntr-o alta ordine a universului, visul reprezinta pentru Mircea
Eliade o tehnica de evadare; n nuvela Secretul doctorului Honigberger experientele yogine ale personajului ncep
sub imperiul unei forte pe care o percepe doar prin intermediul visului; pregatirea pentru lumea spiritului are ca
prima treapta controlarea subconstientului; el intra n lumea somnului, fara sa doarma, experimenteaza trecerea de
la starea de veghe la cea de vis, patrunde n visul sotiei sale, pastrnd totodata controlul asupra realitatii: ...o vedeam
foarte bine n pat, dormind, si o vedeam n acelasi timp alaturi de mine, privindu-ma uimita n ochi, ca si cum ar fi
vrut sa ma ntrebe ceva. Figura ei trada o nespusa mirare; poate ca aratam altfel de cum se astepta ea sa ma vada,
poate ca nu semanam cu oamenii pe care i ntlnise pna atunci n visul ei. Legatura ntre fiinta terestra si cea
astrala, visul presupune zbor, plutire, desprindere de realitatea nlantuitoare; prin aceasta capata sensuri initiatice,
mai cu seama pentru personajele lui Eliade; Dorina (din romanul Sarpele) afla cum sa evite blestemul prin
intermediul unui vis, iar Dominic Matei nvata limbi straine n timpul somnului (Tinerete fara de tinerete).
Univers invadat de imagini si dorinte refulate n subconstient, visul exprima obsesiile si nemultumirile
ascunse ale fiintei; de aceea, descrierea unor vise n cadrul operei literare reprezinta si un mod de psihanalizare a
personajului. n balada barbiana Riga Crypto si lapona Enigel, visul laponei exprimna consecintele sacrificiului
facut n numele unui ideal; de aceea i este ascociat un alt simbol defulatoriu - plnsul. Lapona viseaza chemarea
lumii instinctuale configurata de semne catabasice: somnul, umbra, ciupearca cruda de padure. nsa ea traieste sub
tutela ratiunii (se-nchina la soarele-ntelept) si aspiratiile ei spirituale estompeaza ispitirile laturalnice; stimulentele
carnii i declanseaza teama chiar si n vis: La umbra, numai carnea creste/ Si somn e carnea, se desumfla... Crypto
patrunde n visul ei pentru ca lapona este pregatita pentru comunicare; din perspectiva lui C.G. Jung visul exprima
singuratatea fiintei si nevoia ei de a fi consolata; de aceea simbolurile onirice codifica un limbaj, o dorinta de a fi n
legatura cu lumea. Tot din singuratate si disperata nevoie de comunicare se nasc si cosmarele lui Stavrache din
nuvela n vreme de razboi de I.L. Caragiale. Scriitorul ilustreaza starea obsesionala a hangiului prin descrierea
amanuntita a halucinatiilor, n care sunt inserate toate elmentele care au generat boala personajului. Stavrache l
viseaza pe Iancu mai nti ntr-o ipostaza jalnica, de fugar care i cerseste mila; viziunea camufleaza sentimentul de
vinovatie al hangiului care are constiinta ca si-a furat fratele; visul lui traduce si avertismentul avocatului ca doar
Iancu i mai poate contesta statutul de stapn peste bunurile din Podeni. Dupa aceea, n visele hangiului, Iancu
ncepe sa apara amenintator, ceea ce exprima nu att teama lui Stavrache ct nevoia lui de confruntare. Desi trec ani,
desi este nstiintat de moartea lui Iancu, Stavrache continua sa viseze venirea fratelui care l ntreaba stereotip:
Gndeai c-am murit, neica? Intuitia lui se accentueaza pentru ca singur, fara familie si fara prieteni, hangiul ntretine
o legatura neconstientizata doar cu fratele sau. n romanul Enigma Otiliei, G. Calinescu ilustraza teama de moarte a
personajului Costache Giurgiuveanu prin vise n care apar simboluri onirice frecvente: Noaptea visa ca vrea sa fuga,
dar e tinut n loc de noroaie vscoase sau de o stranie ntepenire a membrelor inferioare, ori visa ca se cearta cu
Aglae si cu copiii ei. Visa ca hotii i legau picioarele cu frnghie, ca pica de sus cu capul n jos. Mai des visa
gndaci multi, mari si negri. Cnd se culca dupa-amiaza vedea mereu un dric cu multi cai trecnd peste el. Impresia
de paralizie, mocirla, caderea sunt semne ale regresiunii n labirintul interior, n care zac spaimele primordiale.
Sugestia culmineaza cu invazia insectoida, reflex al haosului si expresie a starii depresive n care se afla Costache.
Romancierul psihanalizeaza aprehensiunile personajului punnd n legatura sentimentul mortii cu cel al avaritiei;
consecinte ale bolii si obsesii ale zgrcitului, visele completeaza portretul personajului.
Un vis simbolic apare si n ncheierea romanului Morometii de M. Preda. Ilie Moromete se arata n visul
Catrinei, apoi ntr-o viziune a lui Nicolae, ca un fel de mesager al lumii interbelice, care s-a stins o data cu el. Lui
Nicolae i se reveleaza n contexte memorabile - naltndu-se lnga salcmii de la poarta, iesind pe podisca unde-si
petrecea serile, tacut si singur. Lumea pare pustiita, iar, Niculae, zguduit de plns, se ntreaba: Tata, tata...unde te
duci tu acum, ncotro o s-o iai dupa ce deschizi poarta si o sa iesi iar la drum? Plasat la final, visul are rolul de a
sugera ca mostenirea lui Moromete este tacerea (din ultima perioada a existentei) si bucuria de a trai; din pacate,
doar povara singuratatii lui va fi preluata de Nicolae, al carui destin este urmarit ntr-un alt roman n care
nsingurarea si tristetea devin cele doua atribute ale personajului (Marele singuratic).
De asemenea, visul deschide o poarta spre alta realitate si arunca ndoiala asupra adevarului lumii; pe
aceasta idee, un nvatat chinez, Zhuang Zi are o povestire simbolica n care relateaza un vis n care se credea fluture;
dupa ce se trezeste si pune ntrebarea daca nu cumva el face parte din visul fluturelui. Mircea Eliade preia aceast
apolog n nuvela Tinerete fara de tinerete, n care personajul Dominic Matei si compara experienta ntoarcerii lui la
originii cu o trezire dintr-un vis, dar granita dintre lumea nasterii lui Dominic si cea a experientei sale se confunda,
ntocmai ca n povestea de mai sus. n general lumea este considerata proiectie onirica, iar pentru romantici
universul himeric este un vis al nefiintei (Scrisoarea I); ca viziune a eternitatii devenirea fiintei se deruleaza arbitrar,
nsasi ntrarea n moarte asa ncepe. Ca ntr-un vis (La tiganci), cu constinta faptului ca vis al mortii-eterne e viata
lumii-ntregi (mparat si proletar).

VOIEVOD

n poezia lui Eminescu exista o adevarata obsesie n legatura cu gloriosul voievod, ipostaza a izbnzii,
efigie secreta, stimulativa si solemna, ceea ce l determina pe Lucian Blaga sa afirme ca subconstient, Eminescu se
vedea un tnar voievod. n acest sens, impresionanta este o marturisire a lui Vlahuta despre ultimele luni de
existenta ale poetului: ...scoase din buzunarul paltonului un petec de hrtie si asezndu-se pe scaun ncepu sa
citreasca... un sir lung de strofe, de o sonoritate si de un efect ritmic fermecator. Rostirea lor l ncalzia, si ochii si
glasul i se nviorau. Pe acel petec de hrtie nu erau scrise dect doua vorbe: gloriosul voivod. El improviza. n
ipostaza angelica, Hyperion emblema a mpacarii cerului cu pamntului este comparat cu un voievod: Parea un
tnar voevod/ Cu par de aur moale,/ Un vnat giulgi se-ncheie nod/ Pe umerele goale. n mod evident simbol al
ascensiunii, voievodul are atributele ngerului, ca mesager al unei lumi si al unei idei, dar si pe cele ale razboinicului
individualizat; fixarea n universul medieval aureoleaza figura voievodului, imaginat totdeauna n umbra sacra a
timpului, adica ntr-un timp legendar.

VRAJA; VRAJITOR

Experientele magice stimuleaza nadejdea n depasirea destinului; n traditiile romnesti vrajile si farmecele
ocupa un loc nsemnat; prin intermediul lor fiecare amanunt al lumii este nvestit cu valori simbolice; superstitiile
marunte, interdictiile sau recomandarile stimuleaza motivatia existentiala; de pilda, cnd unui copil i este teama i se
bate umbra pentru a fi eliberat sufletul de duhurile rele cuibarite n el, craniul de cal ocroteste casele, plantele pot lua
asupra lor bolile oamenilor. Dragostea, gelozia, invidia sau aspiratiile spiritual si gasesc remediu vrajitoresc. Ion
Ghica are o relatare intresanta n Convorbiri economice despre o vrajitoare care a constituit un punct vital al
Bucurestiului din veacul trecut: Pna acum vreo treizeci de ani tot se mai vedea n dreptul Podului Grlei, despre
strada Apolodor de astazi, bolta unei porti cu foisor deasupra, si mai la stnga niste mari daramaturi, fara
nvelitoare, fara usi, fara ferestre, care cadeau caramida cu caramida, acelea fusese palatul Dudestilor, ntre acele
ruine locuia vestita Radovanca, femeia groasa si chipesa, care descnta de serpa, de deochi, omora saracia n lapte
de cuc si argintul viu n untura de tntari; [ ...] Sa fi turnat din cer cu galeata, sa fi fost nameti de zapada ct casa,
seara, cum batea meterhaneaua la voda, la Radovanca era blci: carute, butci si cocoane mbrobodite si boieri
tiptil; ndata ce nopta, picior de ghinda ntlnea pe dama de toba aidoma cum li se aratase n carti, cu dragoste si
cu drum de noapte; cnd iesea closca pe cer aducea zmeul printre crapaturile zidului. Puterea ei nceta ndata ce
cntra cocosul. Cine a putut crede vreodata ca Radoveanca a murit?! Nimeni n-a auzit jalind-o sau tragnu-i
clopotele, nici un medic nu-si aduce aminte s-o fi citit, nici un pantelimonesc din vremea aceea sa-i fi sapat groapa;
att numai se stie, de la o vecina din mahala, ca pe o noapte ntunecoasa ca fundul de caldare ar fi vazut o para de
foc care a iesit din singurul cos care ramasese n picioare deasupra daramaturilor, ca acea vapaie, dupa ce s-a
ncercat sa se suie spre stele, a apucat-o spre apus si a cazut n departare.
Literatura valorifica tema si creeaza numeroase simboluri legate de ea. Nuvela lui Vasile Voiculescu, Iubire
magica, transfigureaza existenta sub stapnirea vrajilor; niste tineri dornici de aventura ajung ntr-un sat din munti,
unde descopera o lume arhaica, asezata sub imperiul credintelor; catunul nu are preot, dar are vrajitoare, iar
rastignirea vulturilor constituie singura masura de protectie mpotriva raului. Personajul acestei nuvele scapa de sub
puterea unui strigoi, doar cu ajutorul unei vrajitoare care l descnta si i da un farmec eliberator. Fiinta diabolica,
vrajitoarea Margarita devenita strigoi dupa moarte l ispiteste pe eroul narator sub o nfatisare de zeita, nalta, cu
ochi mari de un verde ca fundul de talaz. Dupa ce i este strecurata vraja descntata de urt din mna unei batrne,
ea si pierde puterile si devine un hoit nfricosator, cu ochii de albus de ou, rascopt, plesnit de dogoare. Puterea ei se
manifesta cu o forta teribila pentru ca satul nu are preot. Exista, de asemenea, mai multe povestiri populare despre
puterea vrajilor. T. Pamfile consemneaza cteva despre posedarea sufletelor prin magie; ntr-un dintre ele se spune
ca un flacau a fost chemat prin vraji de o femeie care l iubea; el s-a naltat n vazduh strabatnd satele pna cnd un
batrn l-a cobort printr-un descntec. Popasul lui a fost foarte scurt, nsa, pentru ca dupa un timp s-a naltat iarasi,
continundu-si drumul. n replica la motivul posedarii I.L. Caragiale creeaza n nuvela Kir Ianulea o poveste
fantastica despre capatarea puterii vrajitoresti prin nfrngerea diavolului. Aghiuta, trimis sa traiasca printre oameni
timp de zece ani si si alege ca loc experimental Bucurestiul pentru ca e loc de petrecere, dar se nsoara cu o femeie
(Acrivita) care l determina sa-si ia lumea n cap. Pentru a-si trece timpul ia n stapnire sufletele oamenilor si le
chinuie pna n momentul n care si face aparitia Negoita, caruia diavolul i era dator. Aghiuta nu poate pune capat
ntelegerii cnd vrea pentru ca Negoita o aduce pe Acrivita, la vederea careia diavolul se ntoarce n iad ca sa doarma
trei sute de ani. Puterea lui Negoita si a Acrivitei se ntemeiaza pe un santaj, iara nu pe un pact, pentru ca de regula,
n scrierile lui Caragiale, diavolul este demitizat, asezat n ipostaze ilare, nfrnt.
Asa cum spune un personaj sadovenian, vrajile au putere asupra oamenilor si asupra lucrurilor, asa cum
au si stihiile (Noptile de Snziene). nsusi Dumnezeu se teme de puterea vrajitoarelor. ntr-o poveste comentata de I.
A. Candrea apare acest motiv; Dumnezeu si Sfntul Petru ntlnesc o vrajitoare care fierbea buruieni pentru
descntece. Dumnezeu i opreste ritualul, iar vrajitoarea pune stapnire pe calul Ziditorului, mpietrindu-l. Vrajitoria
presupune un pact diabolic, o legatura necurata; baba din poezia lui Bolintineanu, Mihnea si baba, si-a vndut
sufletul diavolului pentru ca fiul ei sa dobndeasca slava lumii; cnd acesta moare, batrna cheama fortele diabolice
pentru a se razbuna pe Mihnea; ea si face vrajile ntr-o pestera din Carpati: Aici se fac misterele/ De babe
blestemate,/ Ce scot la morti arterele/ Si hrcele uscate. Eminescu abordeaza tema n Rime alegorice: Colo-n palat
rezida-o vrajitoare/ Si om cu ochii vii de-o vede moare;/ Iar celor morti, lumina lor adnca/ Li da viata noptii
trecatoare.

VULTUR

Pasare-mesager, n viziunea lui Mihai Coman, vulturul simbolizeaza totodata puterea, aspiratia spirituala,
dar si rapacitatea. Lumea bestiarului cantemirian este patronata de doua simboluri traditionale pentru aceasta
categorie de scrieri - Leul si Vulturul; ele nu apar ca personaje, ci sunt invocate ca semne divine - ceresti si stelesti.
Si n heraldica alchimista au rol de semne tutelare, iar n mituri vulturul este socotit pasare solara. n literatura
noastra se regaseste ca simbol al puterii si al naltarii. n drama Apus de soare a lui Delavrancea, vulturul patroneaza
simbolic nastrea lui Stefan cel Mare, iar n Nunta Zamfirei de G. Cosbuc este nsemn princiar: Voinicii cai spumau
n salt;/ Si-n creasta coifului nalt/ Prin vulturi vntul viu vuia,/ Vrun print mai tnar cnd trecea/ Cu-n brat n sold
si pe prasea /Cu celalalt. Simbol al naltarii fara limite, vulturul este reprezentat n legendele romnesti ca pasarea
care poate privi soarele; totusi drumul sau este oprit de Arcas (contelatia), motiv preluat si de Arghezi: ...
Sagetatorul/ Atine noaptea calea vulturilor de-argint (Rada). n nuvela La vulturi a lui Gala Galaction, simbolul
apare cu semnificatii legate de supravietuirea precara a unei colectivitati aflata sub amenintarea istoriei.

ZALMOXIS
 Considerat zeu, reformator al religiei sau profet, Zalmoxis ntrupeaza geniul religios al daco-getilor, pentru
ca, n ultima instanta el reprezinta spiritualitaatea autohtonilor, a acelor stramosi aproape mitici nvinsi si asimilati
de romani.
Literatura i atribuie sensuri simbolice, de figura aurorala a spatiului mitic romnesc. n poemul Memento
mori, Eminescu l prezinta n ipostaza de zeu razboinic: Si Zamolx, cu uraganul cel batrn, prin drum de nouri/
Misca caii lui de fulger si-a lui car. nvesmntat cu hlamida alba, Zamolxe conduce ostirea daca mpotriva
romanilor; portretul sau este realizat n replica la cel al lui Zeus: Ca o negur-argintie barba lui flutura-n soare,/
Pletele-n furtuna-nflate albe ard ca o ninsoare,/ Colturoasa lui coroana e ca fulger mpietrit,/ mpletit cu stele
albastre. Rasturnat n car cu rune,/ Cu-a lui mna arata drumul la ostirile-i batrne/ Si de dor de batalie crunt e
ochiul stralucit. n poemul Gemenii apare ca zeu al armoniei, nsotit de luna si soare: n capul mesei sade Zamolxe,
zeul getic,/ Ce lesne urca lumea cu umaru-i atletic./ n dreapta lui sub valul de ceata mndrul soare,/ n stnga-i
sade luna sfioasa, zmbitoare.... Tot ca zeu suprem, capabil sa readuca viata n trupul nghetat de moarte este
nfatisat si n poemul Strigoii.
Lucian Blaga scrie o drama ntitulata Zamolxe, n care abordeaza problema nasterii religiilor; subintitulata
mit pagn, scrierea sa l prezinta pe Zamolxe ca profet izgonit din cetate pentru ca propavaduieste credinta n Marele
Orb; timp de sapte ani traieste ntr-o pestera din mijlocul padurii. ntre timp, ideile lui se raspndesc n cetate.
Simtindu-se amenintat de noua religie, marele mag al dacilor hotaraste sa-l transforme pe Zamolxe n zeu. i
comanda o statuie, iar cnd profetul se rentoarce n postura de strain salbaticit gaseste lumea adunata la templu
pentru a-i nalta statuia. Magul i explica acest demers: Poporul se razbuna/ fara sa vrea fara sa stie./ Ai ncercat sa-
l scapi de zei/ si azi ti ai si tu/ un chip de piatra printre ei! Furios pe manevra preotului, si distruge statuia strnind
revolta multimii care l ucide cu bucati din statuie. n final, lumea recunoaste n cel mort pe Zamolxe si realizeaza ca
prin moartea sa le-a fost redat Dumnezeul Orb. Blaga sugereaza discret ca nstituirea unei ordini religioase are
nevoie de o jertfa; de altfel, n singuratatea pesterii sale Zamolxe primeste mai multe semne care i vestesc
sacrificiul.