PRESIUNEA FISCALA SI EFECTELE EI IN

ECONOMIA CONCURENTIALA

CRISAN MIHAELA DANIELA

FINANTE SI BANCI - BUCURESTI

1
 CUPRINS

CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE PRESIUNE FISCALA..pag. 3

CAPITOLUL 1. LIMITELE PRESIUNII FISCALE..pag. 10
CAPITOLUL 3. EVAZIUNEA SI FRAUDA FISCALA,
PARADISURILE FISCALE.......................................pag. 26
CAPITOLUL 4. IMPOZITUL FORFETAR...........................................pag. 49
BIBLIOGRAFIE ......................................................................................pag. 53

2
 Capitolul 1. Conceptul de presiune fiscala

Viitorul oricarui stat modern este de neconceput fara un sistem fiscal performant
prin randament si suportabilitatea din partea contribuabililor.
Starea prezenta de prosperitate a unui stat contemporan este dependenta, in mare
masura, de istoria propriului sistem fiscal, de felul cum a fost conceput si a functionat.
Ceea ce deosebeste o tara aflata in progres de una aflata in declin este, in buna masura,
preferinta aratata construirii viitorului. Aceasta preferinta se masoara prin impozite,
imprumuturi si rata dobanzii.
Sistemul fiscal este, in general, rezultatul aparitiei si inmultirii trebuintelor
publice ale comunitatilor umane. De aceea finantele unui stat sunt in stransa legatura cu
situatia lui politica, sociala si economica, intre regimul politic si finante existand o
puternica interdependenta.
Politica fiscala a statului reprezinta o anumita conceptie a acestuia, precum si un
ansamblu de masuri si actiuni privind rolul impozitelor si sistemul veniturilor bugetare,
tipurile de impozite, perceperea si modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a
cresterii economice, felul in care este gandita eficacitatea fiscala in tara respectiva*.
Impozitele si taxele asimilate pe de o parte, veniturile pe de alta parte sunt cele
doua coordonate principale care stimuleaza creatia, munca si civilizatia.
In ultimele doua decenii majoritatea sistemelor fiscale ale tarilor dezvoltate au
suferit transformari semnificative, pe fondul adoptarii unei noi acceptiuni pe plan fiscal.
Crizele economice mondiale, cresterea excesiva a gradului de complexitate a sistemelor
fiscale, influenta negativa pe care impozitele si taxele o aveau asupra cresterii economice
reprezinta principalii factori care au determinat reformele fiscale.
___________________________________
*CONSTANTIN ENACHE, CONSTANTIN MECU SI COLECTIVUL,ECONOMIE
POLITICA, EDITURA FUNDATIEI ROMANIA DE MAINE, BUCURESTI, 2006,
VOL.2, PAG. 109

3
 Filosofia economica imbratisata de tot mai multe guverne presupunea renuntarea
la conceptiile keynesiste care nu-si dovedisera viabilitatea in rezolvarea crizelor aparute.
Statele au optat pentru un grad de interventionism mai scazut, accentul mutandu-se pe
actiunea libera a fortelor pietei. Nu trebuie neglijat, insa, faptul ca fenomenul sporirii
cheltuielilor guvernamentale este o realitate a lumii contemporane, transpusa firesc in
cresterea nevoii de resurse fiscale.
Prin urmare, prin reformele infaptuite, statele dezvoltate au avut o misiune grea de
indeplinit, respectiv gasirea acelei formule care sa asigure si resursele necesare
operabilitatii institutiilor publice si atingerea obiectivelor mai sus amintite.
Presiunea fiscala este definita ca raportul dintre veniturile si impozitele ce trebuie
achitate. In absenta impozitelor societatea nu poate exista. Impozitele sunt statuate prin
Constitutie si totodata necesitatea lor este demonstrata de realitatea istorica . Indiferent ca
se foloseste termenul de impunere, povara fiscala, coeficient fiscal, presiune fiscala, rata
prelevarilor obligatorii etc., ideea generala este aceea a obligatiei fata de stat cu
consecinta diminuarii veniturilor particulare.
Presiunea fiscala, in sens strict, se refera la raportul dintre marimea impozitelor
incasate si produsul intern brut*.
Rata presiunii fiscale sau rata prelevarilor obligatorii este raportul dintre totalul
impozitelor si contributiilor sociale efectiv incasate de administratia publica si produsul
intern brut.Rata presiunii fiscale evidentiaza aspectul confiscatoriu al prelevarilor
obligatorii, fara a tine cont de faptul ca acestea sunt reinjectate in circuitul economic sub
forma cheltuielilor publice.
Rata presiunii fiscale este un indicator de masurare a acelei parti din veniturile
provenite din productie care trece printr-un proces obligatoriu de distribuire publica, in
loc sa fie lasata la liberul arbitru al initiativei particulare.
Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se
impune definirea impozitului si precizarea continutului sau, atat din punct de vedere
juridic si economic, cat si tehnic.
._______________________________
*MARIANA-CRISTINA CIOPONEA, FINANTE PUBLICE SI TEORIE FISCALA,
EDITURA FUNDATIEI ROMANIA DE MAINE, BUCURESTI, 2007, PAG. 205

4
 Definitia clasica a impozitului spune ca acesta este o contributie obligatorie,
neconditionata si fara contraprestatie la suportarea sarcinii publice
In legatura cu impozitul sunt de remarcat urmatoarele lucruri:
impozitul nu este un scop in sine ci urmareste asigurarea satisfacerii
sarcinii publice, adica participarea tuturor cetatenilor la cheltuielile
publice;
prin impozite se realizeaza si o redistribuire a veniturilor cetatenilor
intre diferitele paturi ale populatiei;
scopul initial al impozitului il reprezinta procurarea de resurse pentru
autoritatea publica, dar de regula, lui i se asociaza si unul aflat dincolo
de sfera financiara, anume faptul ca este folosit de stat pentru a-si
asigura interventia in viata social-economica;
ca regula generala, impozitul este o contributie obligatorie ,
neconditionata - adica, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui
serviciu de catre autoritatea publica;
impozitul nu are o destinatie speciala.
Asociat impozitelor exista si categoria de taxe. Si taxele sunt instituite prin lege si
au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate colectandu-se in anumite scopuri
precise.
In cadrul taxelor exista si taxe care sunt obligatorii numai daca populatia solicita
un serviciu si presupun o contraprestatie, adica sunt conditionate. Putem exemplifica in
acest sens cu unele taxe notariale.
Prin fiscalitate se intelege preluarea obligatorie pentru bugetul statului a unei parti
din veniturile cetatenilor. In ultimii 50 de ani a intervenit notiunea de parafiscalitate care
se refera la realizarea altor venituri ale statului decat impozitele si taxele obisnuite. Este
vorba aici de taxele administrative despre care am vorbit mai inainte si care sunt
percepute de autoritatea publica pentru un presupus serviciu. Aceste taxe se percep in
folosul unui anumit serviciu al statului si tendinta este de a stabili marimea acestor taxe
mult mai mare decat costul contraprestatiei
Impozitul poate reprezenta o parghie financiara deosebit de importanta prin intermediul
careia statul poate interveni in economie. De altfel, reprezinta cea mai eficienta cale prin

5
care statul poate incuraja anumite tipuri de activitati sau de a determina restrangerea
altora. Prezentam mai jos, succint, cateva din modalitatile tehnice de tranformare a
impozitului intr-un instrument al politicii economice si sociale:
adaptarea bazei de asezare (de calcul) a impozitelor;
instituirea de monopoluri;
instituirea unui sistem de scutiri si inlesniri;
supradimensionarea impozitelor;
sisteme de restituire fiscala.
Presiunea fiscala si gradul de fiscalitate reprezinta o modalitate de dimensionare a
incidentelor impozitelor.Presiunea fiscala exprima intensitatea cu care sunt prelevate
venituri de la persoane fizice si juridice ,ori la nivelul intregii societati prin intermediul
impozitarii.
Presiunea fiscala are o mare relevanta economica deoarece indica masura in care
venitruile nominale ale populatiei sunt ajustate prin intermediul impozitarii si in acelasi
timp,arata masura sau gradul in care bugetul de stat isi procura veniturile pe calea
prelevarii de impozite.
Presiunea fiscala poate fi utilizata atat pentru impozitele indirecte,cat si pentru
totalitatea prelevarilor la buget efectuate prin intermediul impozitarii.Presiunea fiscala se
concretizeaza de fapt in gradul de fiscalitate, grad in care contribuabilii, in ansamblul lor,
societatea, respectiv economia suporta pe seama rezultatelor obtinute din activitatea lor
impozitele si taxele,ca prelevari obligatorii instituite si percepute prin constrangere legala
de catre stat.
Concret, presiunea fiscala reprezinta proportiile din venituri la care, in mod nevoit si
obligatoriu,contribuabilii (persoane fizice sau juridice) renunta in favoarea statului, sub
forma impozitelor, varsand aceste sume in cadrul exigibilitatii lor la bugetul de
stat,,bugetul asigurarilor sociale de stat ,bugetele locale si fondurile publice.
Problema presiunii fiscale la noi, este mai actuala ca oricand datorita urmatoarelor
considerente:
in primul rand ,datorita faptului ca ne aflam in faza modernizarii
sistemului fiscal romanesc;

6
 in al doilea rand, pentru ca, in prezent, economia tarii noastre resimte lipsa
capitalurilor disponibile a fi investite, ceea ce impune practicarea unei politici
fiscale deosebite;
in al treilea rand, datorita situatiei actuale precare a economiei romanesti,
veniturile realizate de totalitatea categoriilor de contribuabili fiind inadecvate
pentru a fi grevate de o fiscalitate prea mare fara a da nastere la urmari nedorite.
Presiunea fiscala care este impusa de puterile publice trebuie sa concilieze doua
tendinte diametral opuse : pe de o parte cea a statului , care doreste ca aceasta sa fie
tot mai mare in vederea acoperirii cheltuielilor publice aflate in continua crestere , si
pe de alta parte cea a cetateanului, care doreste o presiune fiscala cat mai mica cu
putinta , in vederea realizarii scopului sau in cadrul politicii fiscale.
In literatura de specialitate termenul de presiune fiscala mai este intalnit sub
forma altor termene precum coeficient fiscal,tensiunea fiscala tocmai pentru a
evita conotatiile negative pe care le poarta cuvantul presiune ,dar si acestea exprima
totusi aceeasi idee, a obligatiei fata de stat prin intermediul impozitului.
Cresterea inregistrata de presiunea fiscala in cursul secolului al XIX-lea si al XX-
lea este substantiala si este in mod cert legata de extinderea rolului economic si social
al statului.
Datorita incidentei sociale a fiscalitatii, atat in calitate de instrument redistributiv
al veniturilor si avutiilor cat si ca instrument de presiune asupra contribuabililor,
problema fiscalitatii ar fi una dintre problemele existente la ora actuala in societatea
romaneasca, probleme care trebuie privite si abordate la contactul dintre sectorul
economic si sectorul social.
Fiscalitatea a contribuit si continua sa reprezinte un obstacol major in investitiile
corporatiilor multinationale. Presiunea fiscala, respectiv ceea ce creeaza o serie de
distorsiuni cu preponderenta in comportamentul de piata al investitorilor straini, fiind
cea care marcheaza in mod proeminent structura si obiectivele economico- financiare
specifice acestei categorii de operatori.
Problema presiunii fiscale in privinta investitiilor corporatiilor multinationale
reprezinta unul din criteriile fundamentale in abordarea mediului unei anumite

7
 economii receptoare, si aceasta intrucat capitalul strain necesita un tratament cu totul
special in ansamblul reglementarilor cu caracter fiscal.
Din aceasta perspectiva, teoria fondurilor fiscale ocupa din ce in ce mai multe
pozitii definitorii in orientarea directiilor de analiza a evolutiei economico-sociale de
fiecare potential stat gazda, ea referinduse cu preponderenta la satisfacerea
urmatoarelor obiective majore ale unei societati:
stabilirea unui nivel constant si optim al ratelor de impunere fiscala
asupra investitorilor autohtoni si starini, in scopul asigurarii unei
dezvoltari durabile a economiei nationale;
disparitia impozitului pe veniturile contribuabililor individuali si
inlocuirea cu un complex de prelevari obligatorii menite sa reduca
presiunea fiscala asupra salariatilor si,totodata , sa contribuie in buna
masura la sustinerea protectiei sociale.
Presiunea fiscala la nivelul corporatiilor multinationale e abordata in doua directii
principale:
efectul fiscalitatii asupra valorii adaugate sau profiturilor brute previzionate a fi
acumulate de corporatiile multinationale in urma cooperarii cu anumiti parteneri
locali;
.contributia impozitelor indirecte in evolutia volumului vanzarilor si
competivitatii (prin intermediul pretului) previzionate a fi atinse pe respectiva
piata gazda.
In ceea ce priveste Romania, presiunea fiscala inregistrata in anul 1993 era
31,8%, o valoare relativ scazuta fata de cifrele inregistrate de celelalte tari. In anii
urmatori acest nivel a crescut dar nu a depasit media europeana care este de 41,1%.
Cu toate acestea, datorita costurilor sociale ridicate implicate de restructurarea economica
si degradarii nivelului de trai al populatiei, acest nivel al presiunii fiscale a fost perceput
ca impovarator. Intreprinderile si firmele de comert au avut si ele de suferit din cauza
prevederilor fiscale nu atat in ceea ce priveste nivelul obligatiilor, ci mai ales prin prisma
lipsei unei legislatii coerente care sa incurajeze dezvoltarea acestora.

8
 Presiunea fiscala datorata impozitelor pe venituri cunoaste si ea diferentieri in
functie de fiecare stat. Impozitele pe venituri reprezinta noua sursa majora a incasarilor
fiscale.
Pentru atingerea obiectivului sau de integrare in Uniunea Europeana, Romania
trebuie sa acorde prioritate schemelor de dezvoltare care ii vor permite depasirea cat mai
rapida a actualei crize si relansarea pe temelii trainice a economiei nationale (scenariu
restructurant). Scenariul restructurant presupune reducerea presiunii pentru cresterea
necorelata cu rezultatele economice a veniturilor nominale, in baza unui agrement social
adecvat cu sindicatele si asociatiile patronale.
Substanta scenariului restructurant pune accentul pe efectele reformei fiscale de la
inceputul anului 2000, indeosebi cele referitoare la raportul dintre impozitele directe si
indirecte in conditiile atenuarii fiscalitatii legate de angajarea fortei de munca si pe profit
precum si pe evaluarea veniturilor din taxe vamale in concordanta cu acordurile incheiate
de Romania pe plan international.
Pe 29 decembrie 1999, Romania, sub conducerea Primului Ministru Mugur
Isarescu, a instituit o serie de reforme in sistemul de impozitare prin Ordonanta de
Urgenta nr. 217 din 29 decembrie 1999. Impozitul pe profit s-a diminuat de la 38% la
25%, TVA de la 22% la 19% iar accizele au fost stabilite la 20% si eliminate pentru
bauturi racoritoare. Aplicarea impozitarii globale a veniturilor, incepand cu 1 ianuarie
2000, aliniaza Romania la sistemele similare de impozitare ale Uniunii Europene.

9
 Capitolul 2. Limitele presiunii fiscale

Un sistem fiscal inseamna un compromise intre necesitatea de randament a

politicii fiscale si grija de a asigura echitate, de a proportiona contributia fiecaruia in
raport cu capacitatea pe care o are. Sistemul fiscal determina, in cea mai mare masura,
veniturile statului, capacitatea acestuia de a finanta cheltuielile si de a-i proteja pe cei
slabi.
Elaborarea politicii fiscale este un act de decizie deosebit de complex si
important, axat pe criteriul de eficienta, urmarindu-se reducerea instabilitatii economice,
a fluctuatiilor, stimularea dezvoltarii si protejarea veniturilor consumatorilor.Impozitele
si celelalte forme de prelevari modifica distribuirea initiala a veniturilor, influentand
activitatea economica, consumul si investitiile.
Veniturile bugetare din impozite sunt dependente de performantele economice; la
o rata fixa de impozitare, veniturile din impozite cresc odata cu venitul national si scad
atunci cand venitul national scade.
Deasemenea este foarte importanta luarea in calcul a efectelor probabile ale
reducerii sau ale majorarii impunerii fiscale, nu doar pe termen scurt, ci si pe termen
mediu si lung. Daca se recurge la finantarea cresterii cheltuielilor publice pe seama
maririi impozitelor, se diminueaza veniturile agentilor economici, dar se atenueaza
inflatia. Daca se reduc impozitele, se micsoreaza presiunea fiscala, dar se poate crea un
deficit bugetar sau se accentueaza acest deficit daca deja este prezent. Daca se iau in
considerare efectele pe termen lung, se ajunge la concluzia ca reducerea impozitelor la un
anumit nivel are ca efect o marire a veniturilor bugetare, deoarece, se creeaza o relaxare
fiscala care stimuleaza investitiile si duce la o largire a bazei de impozitare. Efectele
probabile ale majorarii sau reducerii impozitelor trebuie comparate cu efectele probabile
ale deficitelor bugetare.
Perceperea impozitelor se realizeaza sub forma impozitelor directe ( suportate
nemijlocit de cei care le platesc ) si a impozitelor indirecte (cuprinse in pretul produselor,
incasate la vanzarea acestora si suportate de catre consumatorii finali la cumparare ).

10
 O alta caracteristica importanta a politicii fiscale este progresivitatea impozitelor.
Aceasta se aplica impozitelor directe si presupune ca rata de impunere fiscala sa se
mareasca progresiv cu cresterea venitului impozabil. Progresivitatea impozitelor este
considerata a fi un instrument de redistribuire si de justete fiscala.
Pentru a avea efecte pozitive, trebuie acordata o deosebita atentie asupra marimii
ratei de impunere. Contribuabilul onest, cu spirit civic vede in impozit un asa zis rau
necesar consimtind benevol la plata acestuia. Daca impozitele depasesc limita
suportabilitatii, contribuabilii resimt din plin povara care-i apasa iar comportamentul
normal este paralizat ducand la inhibarea, chiar pana la anulare, a initiativei particulare, a
motivatiei de a munci si a economisi sau, fenomen foarte grav, nascand adevarate revolte
fiscale.
La baza stabilirii unor limite fiscale stau anumite principii de echitate si egalitate
fiscala.
Echitatea fiscala, ca notiune, semnifica dreptate sociala in materie de impozite.
Pentru respectarea acestui principiu este necesara impunerea diferentiata a veniturilor si a
averii si stabilirea unui minim neimpozabil, pentru persoanele care realizeaza venit sub
un anumit plafon.
In functie de gradul de cuprindere a subiectilor impozitului si a materiei
impozabile, impunerea poate fi generala, cand se extinde asupra tuturor persoanelor care
realizeaza un venit dintr-o anumita sursa sau detin un anumit gen de avere, sau partiala,
cand unele persoane beneficiaza de anumite scutiri sau reduceri de impozite.
Trebuie sa se faca distinctie intre egalitate in fata impozitului si egalitate prin
impozit atunci cand se apeleaza la spiritul de justitie in repartizarea sarcinilor fiscale intre
membrii societatii.
Egalitatea in fata impozitului presupune ca impunerea sa se faca in acelasi mod,
pentru toate persoanele fizice si juridice, indiferent de locul unde domiciliaza sau isi au
sediul, adica sa nu existe deosebiri de tratament fiscal de la o zona la alta a tarii. Totodata,
impunerea sa se faca in acelasi mod pentru toate activitatile economice, indiferent de
forma juridica in care sunt organizate si functioneaza acestea: producatori individuali sau
intreprinderi de diferite dimensiuni.

11
 Egalitatea prin impozit presupune diferentierea sarcinii fiscale de la o persoana la
alta, in functie de o serie de criterii economice si sociale, printre care amintim: marimea
absoluta a materiei impozabile, situatia personala a subiectului impozabil, natura si
provenienta veniturilor etc.
In functie de unghiul din care este privita echitatea aceasta poate sa fie orizontala
sau verticala. In primul caz compara sarcina fiscala la care este supusa o persoana fizica
sau juridica pentru veniturile realizate dintro anumita sursa, cu sarcina fiscala la care este
supusa o alta pentru venituri de aceeasi marime, realizate din alte surse. In cel de-al
doilea caz se compara sarcina fiscala aferenta unor venituri realizate de persoane diferite,
dar care au aceeasi sursa de provenienta. Astfel, se analizeaza daca cotele de impozit
stabilite pentru un venit de 1.000, 2.000, 10.000, . . ., 100.000 unitati monetare reflecta in
mod corect potentialul economic al intreprinzatorilor respectivi.
Pentru a putea fi asigurata egalitatea in materie de impozit este necesara
respectarea urmatoarelor conditii:
stabilirea minimului neimpozabil, adica legiferarea scutirii de impozit a
unui venit minim care sa permita satisfacerea nevoilor de trai strict
necesare. Aceasta conditie poate fi respectata numai in legatura cu
impozitele directe, neavand aplicabilitate in cazul impozitelor indirecte;
sarcina fiscala a fiecarui contribuabil sa fie stabilita in functie de puterea
contributiva pe care acesta o are, adica cu luarea in considerare a marimii
venitului si averii care fac obiectul impunerii, precum si a situatiei
personale a acestuia (casatorit, cu sau fara persoane in intretinere,
celibatar etc.);
este necesar ca la o anumita putere contributiva, sarcina fiscala a unei
categorii sociale sa fie stabilita in comparatie cu sarcina fiscala a altei
categorii sociale, respectiv sarcina fiscala a unei persoane in comparatie
cu sarcina fiscala a altei persoane din aceeasi categorie sociala;
respectarea echitatii fiscale presupune ca impunerea sa fie generala, adica
sa cuprinda toate categoriile sociale care realizeaza venituri dintr-o
anumita sursa sau care poseda un anumit gen de avere, cu exceptia celor
care se situeaza sub un anumit nivel.

12
 Respectarea echitatii fiscale este data intr-o anumita masura si de felul cotelor de
impozit utilizate. In practica fiscala se cunoaste impunerea in cote (sume) fixe si
impunerea in cote procentuale. Impunerea in cote (sume) fixe nu tine seama de venitul
sau averea contribuabilului si nici de situatia personala a acestuia. Ea a aparut sub forma
unei dari pe locuitor si s-a utilizat in oranduirea feudala si in primele stadii de dezvoltare
a capitalismului, in special. Impunerea in cote procentuale poate fi intalnita sub forma
impunerii in cote proportionale, in cote progresive si in cote regresive.
Impunerea in cote proportionale este o manifestare directa a principiului egalitatii
in fata impozitelor. Conform acestei impuneri se aplica aceeasi cota de impozit indiferent
de marimea obiectului impozabil, pastrandu-se in permanenta aceeasi proportie intre
impozit si volumul venitului (valoarea averii). Desi prin introducerea impunerii in cote
proportionale s-a facut un pas inainte fata de impunerea in cote (sume) fixe, nici in acest
caz nu s-a respectat echitatea in materie fiscala, pentru ca nu s-a avut in vedere faptul ca
puterea contributiva a diferitelor categorii sociale este diferita in functie de marimea
absoluta a veniturilor pe care le realizeaza si de valoarea absoluta a averii pe care o
poseda. Impunerea in cote proportionale s-a utilizat pe scara larga la calculul impozitelor
de tip real (funciar, pe cladiri, pe activitati industriale, comerciale si profesii libere etc.).
In prezent, impunerea in cote proportionale se foloseste atat in cazul impozitelor directe
(de exemplu, in unele tari pentru calculul impozitului pe profitul societatilor de capital),
cat si in cazul impozitelor indirecte (de exemplu, la taxa pe valoarea adaugata, la taxele
vamale, la taxele de timbru etc.).
Impunerea in cote progresive s-a introdus, in unele tari, in a doua jumatate a
secolului al XIX-lea, iar in altele (de fapt acestea reprezinta majoritatea) la inceputul
secolului al XX-lea. Impunerea progresiva consta in aceea ca o data cu cresterea venitului
(averii) are loc si cresterea cotei impozitului astfel incat impozitul creste mai repede decat
obiectul impozabil. Cotele progresiei pot creste fie intr-un ritm constant, fie intr-unul
variabil.
Impunerea progresiva cunoaste in practica financiara doua variante si anume:
impunerea in cote progresive simple (globale) si impunerea in cote progresive compuse
(pe transe).

13
 Impunerea in cote progresive simple (globale) se caracterizeaza prin faptul ca se
aplica aceeasi cota de impozit asupra intregii materii impozabile apartinand unui
contribuabil. Fiind vorba de o impunere progresiva, cota de impozit va fi cu atat mai
mare, in limitele progresivitatii stabilite prin lege, cu cat venitul sau averea respectiva va
fi mai mare. Impozitul datorat statului se obtine facand produsul dintre marimea
obiectului impozabil (venitul, averea) si cota de impozit aferenta nivelului acestuia.
Impunerea in cote progresive compuse (pe transe) este folosita mai mult pentru
impunerea veniturilor obtinute de persoanele fizice si uneori si la unele impozite pe
avere.
In practica fiscala a unor state se intalneste si impunerea in cote regresive, ca o
consecinta a impozitelor indirecte, in situatia cumpararii unei marfi sau a utilizarii unui
serviciu cand impozitul platit este acelasi, indiferent de marimea veniturilor
cumparatorului. Aceasta face ca ponderea impozitului in venitul cumparatorului sa fie
invers proportionala cu venitul acestuia.
Discutiile privind reforma fiscala iau in calcul, de obicei, trei variante: cota unica,
sistemul progresiv si sistemul dual, o combinatie intre primele doua.
Daca cota unica era o regula in toate statele industrializate in prima jumatate a
secolului al XIX-lea, primele cereri pronuntate raspicat pentru un sistem puternic
progresiv sau gradual de taxe" au aparut in manifestul comunist al lui Karl Marx din
1848. Ulterior, statele capitaliste au fost cele care au adoptat un astfel de sistem. Cu toate
ca, la nivelul intregii lumi, contribuabilii pierd circa 8 miliarde de ore anual pentru a-si
completa declaratiile de venit, pana astazi, nici o economie occidentala majora" nu a
trecut inapoi la cota unica.
Ultimele tendinte din tarile est europene, se manifesta prin introducerea cotei
unice de impozitare, initiate de catre Estonia in 1991, urmata de Letonia (1994), Lituania
(1994), Rusia (2001), Serbia (2003), Ucraina (2003), Slovacia (2003), Georgia (2004)
Romania (2005) si Bulgaria (2007).Cota unica este prevazuta si in programul de
guvernare al autoritatilor din Cehia.
Eficienta unui sau altui sistem de impozitare a fost marul discordiei intre diferiti
cercetatori. In context, Comisia Europeana este de parere ca nu este nevoie de o
armonizare transfrontaliera a taxelor statelor membre. Cu conditia sa respecte regulile

14
comunitare, statele membre sunt libere sa isi aleaga sistemele de taxe pe care le considera
cele mai potrivite si conforme cu preferintele lor.
Totodata, economistii FMI afirmau recent ca lipsesc dovezile care ar indica care
sistem de impozitare este cel mai oportun*.
Tinta principala a reformei sistemului de impozitare a persoanelor fizice trebuie sa
fie optimizarea corelarii veniturilor cu nivelul cheltuielilor statului, precum si optimizarea
sistemului de impozite propriu-zis prin diminuarea limitelor maxime a cotelor la
impozite, in special, la impozitele pe venitul persoanelor fizice, diminuarea facilitatilor
fiscale etc.
Autoritatile vor trebui sa urmeze patru obiective.
In primul rand trebuie sa pastreze echilibrul veniturilor bugetare. Autoritatile
trebuie sa urmareasca nu numai sumele absolute incasate din impozitele pe venituri, ci si
ponderea acestora in comparatie cu sumele incasate din contributiile sociale.
Al doilea obiectiv este pastrarea unui echilibru intre echitate sociala si eficienta
sistemului fiscal. Acordarea de facilitati fiscale unor sectoare economice sau grupuri de
persoane va presupune un sistem complex, dar si impunerea unor taxe mai mari decat
intr-un sistem in care nu exista deduceri fiscale dar exista o baza larga de impozitare.
Reducerea complexitatii sistemului fiscal va fi al treilea obiectiv al reformei.
Teoretic, politica fiscala are ca scop colectarea de venituri la costuri cat mai reduse, ceea
ce recomanda aplicarea unei taxe unice pentru venituri, fara deduceri sau facilitati fiscale.
Insa, marea problema apare la determinarea bazei impozabile, dar si administrarea
costurilor legate de conformarea contribuabililor.

_____________________________
*Studiul realizat in anul 2006 "Cotele unice: Principii si dovezi", pe baza
informatiilor din mai multe tari care au adoptat cota unica in diferite momente, precum
Estonia, Lituania, Letonia, Rusia, Ucraina, Slovacia si Georgia. In afara acestora, alte
state, precum Costa Rica, Cehia, Mauritius, Mongolia, Polonia sau Slovenia iau in calcul
introducerea acestui sistem de impozitare. Popularitatea lui a fost insa influentata de
adoptarea cotei unice, in 2001, in Rusia, cand sumele obtinute din impozitul pe venit au
crescut, in termeni reali, cu peste 25%

15
 Ultimul obiectiv vizeaza presiunile exterioare in conditiile in care majoritatea
tarilor dezvoltate vor sa reduca impozitele, dar in acelasi timp vor sa aiba un sistem fiscal
eficient, care inseamna obtinerea de venituri pentru sectorul social (pensii, sanatate,
educatie).
Totodata, prin intermediul deducerilor fiscale, statul va contribui la realizarea
efectiva a unor drepturi fundamentale ale cetatenilor, si anume, a dreptului la invatatura si
a dreptului la ocrotirea sanatatii, suportand indirect o parte din cheltuielile de scolarizare
si tratament medical efectuate de cetateni. Aceste masuri, se spera, vor stimula investitiile
sociale facute de cetateni.
Unii economisti considera ca indiferent in cate transe s-ar socoti, actualul sistem
ce consta in aplicarea de cote progresive este nestimulativ si conduce, in special in zona
veniturilor mari, la implementarea de scheme de evitare sau chiar de evaziune fiscala.
Toate statele care au introdus cota unica cunosc un succes bun, in special prin
cresterea bazei de calcul a impozitului (declararea reala a veniturilor), cat si prin cresterea
numarului de contribuabili (reducerea muncii la negru).
De asemenea, ei sunt de acord cu faptul ca scopul sistemului progresiv de
impozitare a veniturilor persoanelor fizice nu este unul economic, ci mai degraba social.
Totodata, sub aspect economic, acest sistem contribuie la aparitia si dezvoltarea evaziunii
fiscale si a muncii la negru.
In ceea ce priveste acuzatia cum ca prin introducerea unei cote unice vor
beneficia numai cei bogati, argumentul este usor de combatut pornind chiar de la
formularea lui. Oamenii bogati nu vor avea un avantaj din cota unica, fiindca acestia nu
platesc impozit pe salariu. Salariile, daca exista, sunt mici, iar bogatia le vine din
profituri (dividende). In consecinta, masura va fi benefica in special clasei mijlocii,
despre care se vorbeste ca trebuie creata si stimulata sa devina o forta motrice in
economie.
Alti economisti considera ca, dintre sistemele de impunere intalnite in practica
fiscala, cel care se bazeaza pe cotele progresive compuse (pe transe) raspunde in mai
mare masura cerintelor echitatii fiscale. Dar, utilizarea unei anumite progresivitati de
impunere, nu conduce automat la respectarea echitatii in materie fiscala, daca nu sunt
indeplinite si celelalte conditii amintite. Pe de alta parte, sistemul progresivitatii ar putea

16
sa nu modifice prea mult puterea de cumparare a anumitor persoane, daca, pe calea
evaziunii fiscale (legale si/sau frauduloase), acestea au posibilitatea sa sustraga de la o
impunere o parte din materia impozabila.
Autoritatile publice percep impozite deoarece guvernele au nevoie de resurse
financiare. Maximizarea veniturilor fiscale trebuie realizata cu o grija deosebita, deoarece
situatia s-ar putea sa ia alta turnura, intorcandu-se impotriva propriilor interese. Problema
care se pune este: cat de mult pot creste impozitele astfel incat acest lucru sa nu se
reflecte intr-o diminuare a incasarilor fiscale pentru guvern?
Economistii liberali considera ca o presiune fiscala prea ridicata descurajeaza
contribuabilii sa investeasca, sa economiseasca, sa munceasca si sa produca. Arthur
Laffer transpune graphic, prin Curba Laffer, faptul ca rate ale fiscalitatii prea ridicate
compromit baza asupra careia sunt asezate impozitele.
Curba Laffer este un grafic care arata dependenta dintre rata prelevarilor
obligatorii si veniturile totale incasate prin impozite de catre stat. Laffer estimeaza ca
exista un prag maxim al ratei presiunii fiscale, care daca este trecut se genereaza o
diminuare a randamentului fiscal. Aceasta valoare a presiunii fiscale maxime corespunde
unei valori maxime a veniturilor fiscale.
Daca rata fiscalitatii ar atinge valoarea de 100%, valoarea prelevarilor obligatorii
ar descreste pana la anulare, deoarece prelevarile obligatorii prea ridicate distrug baza
impozitabila.
Arthur B. Laffer (1941) este cunoscut drept "parintele economiei din partea
ofertei" si s-a facut popular in special prin propunerea sa conform careia diminuarea
impozitelor poate duce la cresterea cantitatii percepute de fisc asa cum este reprezentat in
curba lui Laffer. Argumentul cum ca diminuarea impozitelor este un stimul pentru munca
si productie a fost baza politicii initiale a presedintelui Reagan in Statele Unite in anii
optzeci.
Laffer s-a licentiat in economie la Yale University in 1963 si a obtinut doctoratul
la Stanford in 1971. A fost profesor al Universitatii din Chicago din 1967 pana in 1976, al
Universitatii Southern California din 1976 pana in 1984, si al Universitatii Pepperdine.
Potrivit legendei, undeva in Washingtonul anului 1974, Arthur Laffer intra in
istorie desenand un grafic pe un servetel, la o cina cu Donald Rumsfeld si Dick Cheney.

17
Asa s-a nascut teoria ce-i poarta numele (curba lui Laffer) si care spune ca scaderea
taxelor poate aduce mai multe venituri la buget, pentru ca stimuleaza economia.
Devenit ulterior sfatuitorul presedintelui american Ronald Reagan, economistul
Arthur Laffer este considerat arhitectul politicilor economice care au remodelat economia
americana moderna. Primul sau succes in politici publice a fost scaderea drastica a
taxelor pe proprietate aplicata in California anului 1978. Apoi a fost membru al echipei
de consultanti pe probleme de politici economice a presedintelui Ronald Reagan. Laffer
este unul dintre fondatorii "Congressional Policy Advisory Board" care a functionat pe
langa Congresele Statelor Unite alese in mandatele 105,106,107. Pentru inventarea
"Curbei Laffer" a fost inclus de Time Magazine din 29 martie 1999 printre "Cele mai
mari minti ale secolului". Este fondatorul firmei de consultanta "Laffer Associates".
Arthur Laffer considera ca ideea de baza a teoriei sale este ca modificarea ratei de
impozitare are doua efecte asupra veniturilor din impozitare:
efectul aritmetic;
efectul economic.
Efectul aritmetic este simplu: daca rata de impozitare scade,veniturile din impozite
scad.
Efectul economic rezulta in urma scaderii ratei de impozitare si are drept consecinta
stimularea activitatii economice si duce la cresterea bazei impozabile.
In realitate, efectul aritmetic si cel economic se manifesta combinat.
Pentru intelegerea si utilizarea presiunii fiscale prezinta interes si analiza curbei
fundamentata de catre Arthur Laffer*. Aceasta reflecta legatura intre incasarile fiscale
totale ale statului si rata impunerii. Laffer considera ca, pornind de la zero spre 100%, o
marire a ratei de impunere poate duce la sporirea incasarilor fiscale. Dar exista o rata de
impunere optima, dincolo de care incasarile fiscale totale se vor micsora daca rata de
impunere va continua sa sporeasca. Din punctul M al figurii, efectele descurajatoare ale
fiscalitatii provoaca o diminuare a productiei, adica marirea presiunii fiscale duce la
scaderea productiei, nu la cresterea neconditionata si substantiala a incasarilor fiscale.
____________________________
*CARMEN CORDUNEANU, SISTEMUL FISCAL IN STIINTA FINANTELOR,
BUCURESTI, EDITURA CODECS, 1998, P. 439-441.

18
 Rezulta existenta a doua zone, delimitate prin punctele OMP, astfel:
zona admisibila normala OMP, in care agentii economici accepta marirea
presiunii fiscale, deoarece vor o cantitate mai mare de utilitati publice. Incasarile
fiscale sporesc, cu toate ca are loc o diminuare treptata a activitatii economice si a
bazei de impunere; anumiti agenti economici opteaza pentru cresterea timpului
liber in defavoarea timpului pentru munca, iar alti agenti economici procedeaza
invers. Astfel, ritmul de crestere a incasarilor fiscale tinde sa se reduca odata ce
sporeste presiunea fiscala;

19
 zona inadmisibila sau prohibitiva PoMP, hasurata, este aceea in care un segment
tot mai mare din venitul factorilor de productie este preluat de stat. De aceea,
agentii economici isi diminueaza activitatile impozabile, iar baza de impunere
scade. Agentii economici repudiaza noi utilitati publice, agreandu-le pe cele
private; in timp ce presiunea fiscala se accentueaza are loc reducerea productiei si
amplificarea activitatilor subterane, si se micsoreaza incasarile fiscale.
Pentru Arthur Laffer, o fiscalitate dura si inegala genereaza dificultati mari in evolutia
productiei, astfel ca in economia actuala se impun o diminuare a ratei de impozitare si o
reducere progresiva a impozitului pe venit, in vederea favorizarii relansarii activitatii
economice.
Fata de o asemenea situatie sunt necesare eforturi teoretico-practice pentru
determinarea nivelului maxim al presiunii fiscale admisibile si a zonei in care se gaseste
economia nationala. Dar, un astfel de demers este diferit, ingreunand anticiparea
urmarilor pe care le are o politica de diminuare a fiscalitatii. De aceea, specialistii
actioneaza pentru determinarea unui prag optim de presiune fiscala in vederea elaborarii
unor decizii economice realiste, veridice. In acest fel, trebuie sa se proiecteze urmarile pe
care le poate avea o politica rationala de diminuare a fiscalitatii.
Curba Laffer este o reprezentare pur teoretica deoarece ea nu permite calcularea cu
exactitate a valorii lui M, peste care presiunea fiscala devine insuportabila.
La aceeasi valoare a presiunii fiscale, tari cu niveluri de dezvoltare sociala si
economica diferita se pot plasa de o parte sau de alta a marimii punctului M.
Chiar daca economistii au incercat sa stabileasca unele niveluri maxime ale presiunii
fiscale, practica le-a dat planurile peste cap de fiecare data. Plafonul fiscal este variabil,
deoarece presiunea fiscala este mai mult o perceptie care difera in functie de
circumstantele economice, sociale, politice, psihologice. Deci, se poate vorbi despre
urmatoarele limite ale presiunii fiscale:
limite de ordin politic si psihologic care sunt impuse de reactiile contribuabililor.
Acestia pot opune o rezistenta puternica fata de cresterea impozitelor atunci cand
acestea tind sa devina excesive. Formele acestei rezistente sunt diverse, incepand
cu reducerea activitatii productive, continuand cu frauda si evaziunea fiscala, si
mergand pana la miscari de protest si revolte sociale.

20
 limite de natura economica care se refera la faptul ca impozitele prea apasatoare
pot avea ca efect franarea dorintei de munca, economisire, investire, slabirea
spiritului intreprinzator.
Presiunea fiscala trebuie privita si sub aspectul compensarii poverii fiscale cu
avantajale pe care le au cetatenii prin intermediul cheltuielilor publice finantate prin
impozite.
Problema practica a oricarei guvernari este determinarea nivelului ratei optime de
impozitare, rata care sa aduca pentru stat (fie Guvern, fie autoritate locala, regionala)
venituri cat mai mari din impozite. Optimul este privit din punctul de vedere al celui care
decide asupra ratei de impozitare, functia obiectiv de maximizat fiind veniturile obtinute
din impozite.
Intr-un articol publicat de The Laffer Curve: Past, Present, and Future Policy
Research & Analysis, June 1, 2004, The Heritage Foundation, Arthur Laffer exemplifica
efectele anticipate de el prin cateva cazuri concrete ce-i confirma teoria. In istoria SUA,
au fost trei mari perioade de reducere a impozitelor:
reducerea Harding-Coolidge de la mijlocul anilor '20,
reducerea promovata de Kennedy in anii '60 si
reducerile promovate de Reagan in anii '80. Cele mai recente exemple sunt cele
din cateva state foste "socialiste", tari unde se experimenteaza in premiera cote
unice de impozitare.
In 1994 Estonia introduce o rata unica de impozitare de 26%, ducand la o crestere
economica medie anuala de 5,2%. Ulterior cota unica a fost diminuata la 20%. Si alte tari
din Europa Centrala si de Est au trecut la cote unice: din 1997 25% in Letonia, din
2000 13% in Rusia, din 2004 19% in Slovacia si 13% in Ucraina.
Inainte cu mult de Laffer, Jean Baptiste Say spunea: "un impozit exagerat distruge
baza asupra caruia se aplica". De multe ori a lipsit curajul de a se verifica in practica
teoriile privind reducerea impozitelor. Mai ales ca orice Guvern isi doreste cat mai multa
Putere, cat mai multe resurse.
Incepand cu 1 ianuarie 2005 Guvernul Romaniei a introdus cota unica de impozitare
de 16%. Mai precis, prin modificarea Codului fiscal, s-a redus impozitul pe profit de la

21
25% la 16%. Totodata, impozitarea progresiva a venitului global s-a transformat in
impozitarea uniforma cu 16% a veniturilor salariale.
Oponentii aplicarii cotei unice, pe langa determinari legate de principii ideologice
(justitie sociala, atenuarea disparitatilor), invoca reducerea veniturilor bugetare.
Evaluarile preliminare anticipeaza o reducere de cca 31.000-32.000 miliarde lei, din care
24.000 miliarde lei la impozitul pe venit. Cel mai mult vor fi afectate veniturile
comunitatilor locale. O.U.G. 45 privind finantele publice locale din 2003 prevede ca 36%
din impozitul pe venit este sursa la bugetul consiliului local, 10% la bugetul consiliului
judetean, iar 17% la bugetul consiliului judetean pentru echilibrarea in interiorul
judetului. Din restul de 37%, alte 23% sunt utilizate pentru echilibrarea la nivel national
intre judete. In cadrul Comisiilor din Parlament s-a propus deja ca la nivelul bugetelor
locale la consiliile locale si judetene sa ramana 85% din impozitul pe venit, fata de
doar 63% pana in prezent. Totodata, reducerea impozitelor va duce la cresterea
consumurilor, deci si a TVA-ului, ceea ce va atenua cu cateva mii de miliarde diminuarea
veniturilor bugetare.
Aplicarea cotei unice reduse va duce pe termen mediu la evidentierea efectului
preconizat de Laffer: cresterea impozitelor incasate. Cresterea impozitelor incasate va fi
determinata de 3 cauze:
economia subterana ar putea iesi la suprafata dupa cum apreciaza ministrul
finantelor publice;
cresterea consumului menajelor, datorita veniturilor salariale marite, ce duce la
cresterea T.V.A.-ului;
cresterea investitiilor firmelor, ce va duce de asemenea la cresterea T.V.A.-ului dar
si la crearea de noi locuri de munca, noi salariatii platind impozit pe venit.*
Avem ocazia sa verificam in practica daca economia romaneasca reactioneaza la
politicile fiscale in concordanta cu legitatile economice fundamentate de teoriile
economice. Ne situam pe o pozitie optimista, bazata si pe trendurile statistice ce confirma
teoria lui Arthur Laffer in alte tari din Estul Europei.
________________________________
*Articol aparut in TRIBUNA ECONOMICA nr.10/martie 2005, autor ecomist Ovidiu
Radoi

22
 Problema evidentei unui impozit consta in a determina cine suporta in mod efectiv
sarcina fiscala, pe cine apasa o crestere a volumului impozitului.
In perioada parcursa dupa 1989 s-a constatat ca daca un impozit este prevazut sa
afecteze contribuabili bine determinati, acestia au adesea posibilitatea de a-si repercuta
sarcina fiscala asupra altora, chiar daca cei din urma nu sunt avizati de catre legea fiscala.
Atat timp cat presiunea fiscala nu este exagerata, se poate emite pretentia ca prin
fiscalitate se urmareste modelarea civismului fiscal, factor determinant al
randamentului fiscal, cu conditia ca cei impozitati (contribuabilii) sa-si cunoasca clar
drepturile si obligatiile.
Intre veniturile fiscale totale ce se duc la buget si impozitele fiscale totale platite de
contribuabili ar trebui sa existe un echilibru.
Factorii acestui echilibru depind de:
masa impozabila;
aportul aparatului fiscal;
rata de impozitare;
civismul fiscal;
inclinatia spre evaziune.
De aici, in mod simplu, putem trage concluzia ca veniturile fiscale si impozitele nu
rezulta doar din masa impozabila si din rata de impozitare, ci sunt influentate si de factori
comportamentali. Astfel, inclinatia spre evaziune este data de raportul dintre suma totala
sustrasa de la impozitare si masa impozabila totala, legal impozabila. Asa ca veniturile
fiscale incasate la buget depind de raportul dintre inclinatia spre evaziune sau spre
civismul fiscal. Cu cat creste presiunea fiscala, cu atat va scadea civismul fiscal (chiar si
numai din spirit de conservare) si creste inclinatia spre evaziune.
Pornind de la ecuatia fiscalitatii se constata urmatoarele: cu cat vor spori veniturile
fiscale pe calea cresterii masei impozabile si a ratei de impozitare, cu atat vor creste
impozitele la nivel de individ, ceea ce duce la inhibarea inclinatiei contribuabililor spre
economii si investitii, adica la reducerea masei impozabile.

23
 Fiecare individ caruia i se ia pe cale legala (autoritara) o parte din venitul ce ii
apartine de drept simte aceasta ca pe un atentat la bunastarea sa, la libertatea de a se
bucura de roadele muncii sale.
Un contribuabil nu va consimti deliberat la impozite, iar presiunea fiscala crescanda
va duce la o cautare continua, de catre acesta, de brese in legislatia fiscala, mai ales
atunci cand cresterea presiunii fiscale se suprapune peste o scadere a veniturilor sale
reale.
O limita a presiunii fiscale este greu de stabilit din cauza multitudinii de factori care
intervin: epoca, conditii economice, tara, context economic international, conditii politice
interne si internationale etc. Se considera ca o presiune fiscala optima se obtine in punctul
in care intre utilitatea sociala a cheltuielilor publice marginale si utilitatea sociala a
prelevarii obligatorii marginale exista o relatie de tipul:
Usm > DUsm
Altfel, orice crestere a membrului drept in detrimentul celui stang, adica a presiunii
fiscale si respectiv o scadere a utilitatii folosirii cheltuielilor publice, provoaca o scadere
a volumului prelevarilor obligatorii percepute de catre autoritatile publice, deoarece se
distruge baza de impozitare prin aparitia fenomenului de rezistenta si reducere a efortului
productiv.
In toata perioada de tranzitie, dar mai ales in ultimii ani, in Romania, se inregistreaza
o presiune fiscala din ce in ce mai mare. Trebuie constientizat ca, la o presiune fiscala
ridicata la un moment dat, orice ridicare in continuare a ratei de impozitare se face cu
urmatoarele riscuri:
riscul diminuarii efortului productiv, cel mai grav pericol, reprezentat de
descurajarea prin impozite si taxe (prelevari obligatorii si legale) ridicate, a
incitatiei la munca, la economisire si investitii;
riscul fraudei si al evaziunii fiscale. Frauda reprezinta o violare a legii
fiscale, in timp ce evaziunea reprezinta o sustragere de la plata impozitelor
prin abilitate in utilizarea legii. S-a uzat de atata utilizare expresia economia
subterana, dar exista pareri ca aceasta forma de existenta (paralela) a
economiei poate reduce tendintele (in conditiile actuale de fiscalitate foarte

24
 ridicata) economiei reale spre colaps, evitand decapitalizarea continua prin
impozitare continua si mai ales crescanda;
riscul inflatiei prin fiscalitate actiunea directa a fiscalitatii asupra a doua
elemente generatoare de inflatie: preturile si salariile.
O politica fiscala justa trebuie sa asigure echitate intre agentii economici, precum si
valorificarea contributiei fiecaruia in raport cu capacitatea pe care o are. Impozitele de
nivel ridicat pot sa lezeze grav cointeresarea materiala a contribuabililor, descurajandu-i
in activitatea lor. Pe termen lung, o politica cu un nivel ridicat al fiscalitatii mareste
veniturile statului cu conditia ca acesta sa poata initia actiuni menite sa stimuleze
cresterea economica sau sa amelioreze temporar unele probleme cu caracter social.
In acelasi timp trebuie tinut cont de faptul ca o politica bazata pe taxe si impozite
mari limiteaza posibilitatea de consum si investitie. Aceasta genereaza un evantai de
efecte negative asupra cererii si ofertei de bunuri economice produse de agentii
economici.
In literatura de specialitate exista o teorie privind asa-zis-ul impozit negativ,
potrivit careia cei cu venituri mari vor trebui sa plateasca impozite mari in vederea
constituirii de fonduri din care se vor aloca apoi ajutoare si alocatii, asigurand tuturor un
venit minim garantat. Si pentru ca aceasta politica s-a dovedit gresita, guvernele au ajuns
la concluzia ca toata lumea trebuie sa plateasca impozite cat mai mari in vederea
constituirii a tot felul de fonduri. Redistribuirea incasarilor bugetare se va face in mod
incorect, apoi va aparea foamea dupa alte incasari bugetare, care vor fi la randul lor
distribuite si redistribuite nu se stie cum, pana la epuizarea masei impozabile, adica
falimentul contribuabililor.
Repercursiunea fiscala are loc ori de cate ori presiunea fiscala se transmite altei
persoane. Ca regula, impozitele directe nu pot fi repercutate asupra altei persoane decat
aceea a platitorului. Repercursiunea fiscala apare la impozitele indirecte unde platitorul si
suportatorul nu sunt aceeasi persoana.
In literatura economica se face distinctia intre procedeele legale de ocolire a platii
impozitelor si evaziunea fiscala propriu-zisa.Impozitul poate fi ocolit fara ca platitorul sa
intre in conflict cu legea. Acest lucru se poate realiza pe doua cai:

25
 evaziunea permisa in mod voit (adica printr-un sistem de scutiri, exceptii si
inlesniri);
evaziunea ce are loc ca rezultat a unor lacune ale legii; nu este provocata voit, ci
de neglijenta formularii legii.

Capitolul 3. Evaziunea si frauda fiscala, paradisurile fiscale

Se stie ca impozitele alimenteaza in cea mai mare parte resursele publice.

Ponderea impozitelor in totalul veniturilor publice depaseste proportii de peste 80% si
chiar 90%. Aceasta deoarece veniturile nefiscale sunt in mod obiectiv reduse, datorita in
primul rand ponderii reduse a sectorului public in economie si a gradului redus de
autofinantare a activitatii institutiilor publice.
Rezistenta la impozite, indiferent cat de perfectionata ar fi tehnica de colectare a
acestora, este un fenomen general in diferite proportii. Impozitele pot fi eludate total sau
partial in anumite circumstante. Punctul de plecare in aparitia evaziunii fiscale este
presiunea fiscala.Orice contribuabil cauta sa scape mai ales cand el considera ca statul
exagereaza. El compara efortul pe care il face cu ceea ce beneficiaza de pe urma
autoritatii publice si daca rezultatul este negativ, atunci apare rezistenta la impozite.
Juristii romani au fost preocupati inca de la inceputul secolului de definirea
evaziunii fiscale, in acest scop dandu-se diferite definitii cum ar fi de exemplu:
totalitatea procedeelor licite si ilicite cu ajutorul carora cei interesati sustrag in totalitate
sau in parte averea lor, obligatiunilor stabilite prin legile fiscale, sau sustragerea de la
plata obligatiunilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele si veniturile
impozabile.
Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei
legislatii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum si a neprevederii si
nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot atat de vinovata ca si cei pe
care ii provoaca prin aceasta la evaziune.

26
 Art.1 din legea 87/1994 defineste evaziunea fiscala ca fiind sustragerea prin
orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume
datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si
fondurilor speciale extrabugetare de catre persoanele fizice sau juridice romane sau
straine, denumiti in continuare contribuabili. In art.3 din aceasta lege sunt prevazute
obligatiile contribuabilului, si anume:
declararea in termen de 5 zile de la inregistrare a datelor in legatura cu
subunitatile constituite in sucursale, filiale, puncte de lucru, depozite, magazii si
cu orice alte locuri in care se desfasoara activitati producatoare de venituri,
bancile si conturile bancare in lei sau in valuta, indiferent de locul unde
functioneaza, in tara sau in strainatate;
declararea organului de control a bunurilor sau valorilor impozabile depozitate in
orice alte locuri;
declararea oricaror schimbari cu privire la sediu, filiale, depozite, conturi bancare
in termen de 15 zile de la data cand au avut loc. Declaratia se va comunica
organelor fiscale competente;
evidentierea veniturilor realizate si cheltuielilor efectuate din activitatile
desfasurate, prin intocmirea registrelor sau a oricaror alte documente prevazute de
lege;
plata la termen a sumelor datorate statului ca urmare a obtinerii de venituri,
detinerii de bunuri imobile sau mobile ori a desfasurarii de activitati supuse
taxelor si impozitelor;
Dupa modul cum se procedeaza in activitatea de evitare a reglementarilor fiscale
se face diferentierea intre evaziunea fiscala legala si evaziunea fiscala ilicita.
Evaziunea fiscala legala reprezinta actiunea contribuabilului de a ocoli legea,
recurgand la o combinatie neprevazuta a acesteia. Aceasta forma de evaziune nu este
posibila decat atunci cand legea este lacunara sau prezinta inadvertente. Evaziunea fiscala
legala se realizeaza atunci cand o anumita parte din veniturile sau averea unor persoane
sau categorii sociale, este sustrasa de la impozitare datorita modului in care legislatia
fiscala dispune stabilirea obiectivului impozabil.

27
 Contribuabilii gasesc anumite mijloace, si exploatand insuficientele legislatiei le
eludeaza in mod legal, sustragandu-se in totalitate sau in parte platii impozitelor, tocmai
datorita unei insuficiente a legislatiei. In acest fel contribuabilii raman in limita
drepturilor lor, fara putinta de a li se imputa ceva, iar statul nu se poate apara decat
printro legislatie clara, precisa.
Cele mai frecvente cazuri de evaziune in care se uzeaza de interpretarea
favorabila a legislatiei fiscale, in practica tarilor cu economie de piata, sunt:
constituirea de fonduri de amortizare sau de rezerva, in cuantum mai mare
decat cel ce se justifica din punct de vedere economic, micsorand astfel
veniturile impozabile;
practica unor societati comerciale de a investi o parte din profitul realizat
in achizitii de masini si echipamente tehnice pentru care statul acorda
reduceri ale impozitului pe venit, masura care este menita sa stimuleze
acumularea;
asocierile de familie, precum si societatile oculte, dintre sotia si copiii
intreprinzatorului si acesta; rezultatul unei asemenea manevre este
impunerea separata a acestora, repartizarea separata a venitulor pe fiecare
asociat ducand la micsorarea sarcinilor ficale;
venitul total al membrilor familiei poate fi impartit in mod egal intre
acestia, indiferent de contributia fiecaruia la realizarea lui, pe aceasta cale
obtinandu-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit, care este
datorat statului;
constituirea unor depozite de pastrare si administrare de catre parinte
(tutore) a unor fonduri in favoarea copilului minor. In acest caz desi
venitul aferent depozitului este supus impunerii, impozitul platit este mai
mic in comparatie cu ceea ce s-ar datora pe venitul astfel redivizat;
folosirea in anumite limite, a prevederilor legale cu privire a donatiilor
filantropice, indiferent daca acestea au avut loc sau nu, duce la
sustragerea unei parti din veniturile realizate de la impunere;
un contribuabil are posibilitatea sa opteze pentru impozitul pe venitul
persoanelor fizice, fie pe sistemul de impunere aplicabil veniturilor

28
 realizate de corporatie. Optand pentru cel de al doilea regim fiscal,
contribuabilul realizeaza o importanta sustragere din venitul impozabil
deoarece sistemul de impunere al corporatiilor cuprinde numeroase
facilitati care duc la o substantiala reducere a sarcinilor fiscale;
luarea in considerare a unor facilitati legale cu privire la excluderea din
masa impozabila a cheltuielilor cu munca vie, cu pregatirea profesionala
si practica in productie, a sumelor platite pentru contracte de cercetare ce
au ca obiect programe prioritare de interes national;
scaderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama sau
publicitate, indiferent daca au fost facute sau nu;
interpretarea favorabila a dispozitiilor legale care prevad importante
facilitati pentru contributiile la sprijinirea activitatilor sociale, culturale,
stiintifice si sportive.
Legea 12/1991 privind impozitul pe profit (publicata in M.O. nr.25 din
31.01.1991) reglementeaza cheltuielile care se scad din veniturile incasate in vederea
diminuarii profitului. Aceasta lista a fost modificata in anexa 1, la Hotararea guvernului
nr. 804 din 30.11.1991.
Interpretarea favorabila a acestor dispozitii ce acorda scutiri de impozit pe diferite
perioade de la infiintarea societatii in functie de profil a dus la infiintarea unui numar
deosebit de mare de societati cu profil comercial in scopul evaziunii fiscale.
Evaziunea fiscala ilicita, spre deosebire de cea legala, se savarseste prin calcarea
flagranta a legii, profitandu-se de modul specific in care se face impunerea. In acest caz
contribuabilul violeaza prescriptia legala cu scopul de a se sustrage de la plata
impozitelor, taxelor si contributiilor cuvenite statului.
Evaziunea fiscala este frauduloasa cand contribuabilul, obligat sa furnizeze date
in sprijinul declaratiei in baza careia urmeaza a i se stabili cota impozitului, recurge la
disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la
folosirea altor cai de sustragere de la plata impozitului.
In general este greu sa se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele
fiind practic nelimitate. In activitatea fiscala exista insa forme care se regasesc mai
frecvent:

29
 intocmirea de declaratii false;
intocmirea de documente de plati fictive;
alcatuirea de registre contabile nereale;
nedeclararea materiei impozabile;
declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;
executarea de registre de evidente duble, un exemplar real si altul fictiv;
diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri
prin inregistrarea in cheltuielile unitatii a unor cheltuieli neefectuate in
realitate;
vanzarile facute fara factura, precum si emiterea de facturi fara vanzare
efectiva, care ascund operatiunile reale supuse impozitarii;
falsificarea bilantului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o
conventie intre patron si contabilul sef, ei fiind astfel tinuti sa raspunda
solidar pentru fapta comisa.
Micsorarea incasarilor bugetare din impozite, datorita evaziunii fiscale, este in
mai multe state o problema acuta si frecventa, marimea acestora nefiind deloc neglijabila.
Tranzitia la economia de piata a tarilor care au avut economii centralizate implica
schimbari esentiale in toate domeniile vietii economice si sociale. Asadar reforma
economica trebuie sa aiba neaaparat ca o componenta esentiala si reforma fiscala care sa
permita intarirea administratiei fiscale prin existenta unui sistem fiscal care sa conduca la
eficientizarea activitatilor economico-sociale. Promovarea unei reforme fiscale in tarile
aflate in tranzitie la economia de piata trebuie sa constituie una din prioritatile majore.
In conditiile unei economii planificate, sistemul de preturi este rigid, nereflectand situatia
reala din economie; capitalul este tratat in cea mai mare parte ca un bun fara valoare, ceea
ce implica o rata a dobanzii foarte scazuta; salariile personalului scad simtitor. In tarile
dezvoltate insa, sistemul fiscal este simplu de administrat, transparent si stabil.
In momentul in care se adopta un nou sistem fiscal trebuie avut in vedere impactul
pe care acesta il are asupra firmelor in adoptarea deciziilor de dezvoltare, intrucat
tendinta de a confisca veniturile accentueaza evaziunea fiscala si coruptia, care la randul
lor sunt amplificate de inflatie, care de obicei conduce la practicarea unui sistem de

30
impozitare indexat. De asemenea este necesara luarea in calcul a efectelor sistemului
fiscal asupra investitiilor straine.
Evaziunea fiscala este consecinta actiunii unor situatii, ori a unor fapte ilegale
intre care pot fi enumerate:
imperfectiunile legii, in sensul ca actele normative prin intermediul carora
se reglementeaza conduita de impozitare nu sunt indeajuns de elaborate, si
impozitele nu sunt suficient de clare, explicite;
lipsa de uniformitate in activitatea organelor financiare cu privire la
stabilirea si perceperea taxelor si impozitelor, determinata de inexistenta
unor norme metodologice de aplicare a legii;
conduita unor categorii de contribuabili, care folosesc cele mai diverse
mijloace de disimulare a materiei impozabile;
lipsa de exigenta ori coruptia functionarilor publici in cadrul organelor
fiscale.
Etapa tranzitorie de la economia dirijata la economia de piata, caracterizata prin
modificari structurale ale relatiilor economice, favorizeaza faptele ilegale, indeosebi
coruptia, traficul de influenta, inselaciunea si, desigur, evaziunea fiscala.
Introducerea la 1 iulie 1993 a T.V.A. a dus la orientarea agentilor economici spre
reducerea consumurilor, la disponibilizarea resurselor in economie, la stimularea
exporturilor si nu in ultimul rand la imbunatatirea disciplinei financiare. In conditiile
introducerii T.V.A. in locul impozitului pe circulatia marfurilor si a unui nou sistem al
accizelor, gradul de fiscalitate realizat s-a situat sub nivelul anilor 1990-1991.
A fost elaborata de Ministerul Finantelor si aprobata de Parlament legea privind
impozitul pe venitul agricol, dar conditiile economice actuale au condus la neperceperea
sa pana in anul 2000.
S-a considerat utila si ajustarea temporara a unor instrumente fiscale in masura sa
sprijine stabilizarea economiei. Principalele masuri au fost:
reforma impozitului pe circulatia marfurilor si utilizarea lui ca stadiu preliminar
pentru introducerea (iulie 1992) a impozitului pe valoarea adaugata;

31
 introducerea impozitului pe profit cu 77 de clase de impozitare, reducerea acestor
clase in doua si adoptarea prin ordonanta guvernamentala a noii legi a
impozitului, cu o cota unica de impozitare de 38%;
introducerea impozitului pe dividende si pe vanzarea de active;
introducerea unui nou sistem de taxe vamale;
introducerea impozitului pe salarii;
Diversificarea structurii sistemului de impozite prin adoptarea impozitului pe
venitul personal si a altor impozite (impozitul pe castigul din capital, impozitul pe
proprietate, impozitul pentru poluare) au constituit o prioritate a reformei fiscale alaturi
de introducerea impozitului pe venitul global.
Legea 87/1994 vine sa asigure siguranta bugetului statului prin prevederea
obligatiei pentru toti cei care obtin venituri de a contribui cu o parte din acestea,
constituite ca impozite, la realizarea bugetului statului. Legea privind evaziunea fiscala
era mai mult decat o necesitate si este de asteptat ca gravitatea pedepselor pe care le
instituie ii va determina pe evazionistii de profesie sau de ocazie, sa se gandeasca mai
mult inaintea savarsirii unor astfel de acte, pentru ca riscul pe care si-l asuma acum nu
este legat de pierderea unor sume de bani pe care le plateau ca amenda, ci este in joc o
valoare mult mai mare libertatea.
Evaziunea fiscala este rezultanta logica a defectelor si inadvertentelor unei
legislatii imperfecte si rau asimilate, a metodelor si modalitatilor defectuoase de aplicare,
precum si neprevederii si nepriceperii legiuitorului a carui fiscalitate excesiva este tot asa
de vinovata ca si cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune. Cand sarcinile fiscale
apasa prea greu asupra unei materii impozabile, acesta tinde sa evadeze. Este o specie de
reflex economic care face sa dispara capitalurile pe care fiscul tine sa le impuna prea
mult. Un impozit excesiv pune pe fuga materia impozabila.
Amenzile fiscale nu-l vor determina pe contribuabil sa declare exact veniturile pe
care le are, ci il vor determina sa ia o serie de precautii mai minutioase, pentru a se
sustrage de la obligatiile sale fata de stat.
Exista o psihologie a contribuabilului de a nu plati decat ceea ce nu poate sa nu
plateasca. Natura omeneasca are intotdeauna tendinta sa puna interesul general in urma
interesului particular; ea este inclinata sa considere impozitul mai mare ca un prejudiciu.

32
Este acest spirit de a se sutrage de la obligatiile fata de fisc, e un sentiment colectiv de
amoralitate fiscala, sentiment mai puternic si mai viu manifestat in paturile orasenesti,
agravat de o stramta si egoista intelegere a datoriilor sociale.
In conditiile economiei de piata, organele fiscale se confrunta cu un fenomen
evazionist ce ia proportii de masa, din cauza tendintei de a fi sustrase de sub incidenta
legii venituri cat mai substantiale.Proliferarea faptelor ilegale, indeosebi a celor din
domeniul economico-financiar, este o consecinta a unor imperfectiuni ale legislatiei sau a
lipsei unor reglementari. In perioada tranzitiei la economia de piata, lacunele legislative
sunt mai evidente.
Lipsa unor reglementari legale, in conditiile in care capitalul de stat a suferit
modificari esentiale in favoarea capitalului privat, cresterea si diversificarea numarului de
agenti economici, carora le revin obligatii fiscale, au creat posibilitatea sustragerii de la
plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate statului, pentru majoritatea agentilor
economici nou infiintati.Cresterea alarmanta a cazurilor de neevidentiere corecta a
operatiunilor economice, inregistrarile fictive in contabilitate, infiintarea unor firme
avand ca scop efectuarea unei singure operatiuni comerciale de amploare neinregistrata in
evidente, si apoi abandonate in totalitate, distrugerea intentionata de documente,
diminuarea procentului de adaos comercial practicat, folosirea unor evidente duble,
intocmirea si prezentarea de date nereale in bilanturi si in balante, ascunderea unor
activitati comerciale, nedeclararea sucursalelor, filialelor, punctelor de lucru, a
depozitelor si magaziilor, prezentarea de documente false la operatiunile de import-
export, au facut necesara luarea unor masuri ferme de stopare a fenomenului de evaziune
fiscala.
In mod nemijlocit ea este determinata de atitudinea agentilor economici si
persoanelor fizice care activeaza pe teritoriul Romaniei, fata de indeplinirea obligatiilor
de plata a impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate statului, ca urmare a
activitatilor economice care genereaza venituri supuse impozitarii. Acestei atitudini a
agentilor economici i se adauga si faptul ca in mod nejustificat, unele unitati bancare,
prelevandu-se de secretul bancar, au refuzat categoric sa comunice organelor de control
date privind disponibilitatile banesti apartinand agentilor economici controlati si
dinamica acestora.

33
 Prin art.9-14 din legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, sunt
reglementate infractiunile specifice acesteia:
in cazul infractiunilor prevazute de art.10 al legii 87/1994 trebuie sa se
dovedeasca abtinerea de la intocmirea completa si corespunzatoare a
documentelor primare sau de evidenta contabila, cat si fapta comisiva,
descrisa in acest text ca fiind aceptarea unor astfel de documente, sa se faca
cu scopul de a impiedica verificarile financiar contabile, pentru identificarea
cazurilor de evaziune fiscala;
in cazul infractiunilor prevazute la art.11, sustragerea de la plata impozitelor,
taxelor si contributiilor datorate statului, neinregistrarea unor activitati, pentru
care legea prevede obligatia inregistrarii, sa se faca cu scopul obtinerii de
venituri;
in cazul infractiunilor prevazute de art.14 alin.2, distrugerea actelor contabile
sau a altor documente ori a memoriilor aparatelor de taxat sau de marcaj, ori a
altor mijloace de stocare a datelor, sa se faca in scopul prevazut de art.14
alin.1, adica pentru a obtine diminuarea veniturilor supuse impozitelor,
taxelor si contributiilor;
in cazul infractiunilor prevazute de art.16 fapta comisiva, adica de declarare
fictiva facuta de contribuabili sau imputernicitii acestora cu privire la sediul
unei societati comerciale sau de schimbare a acestuia fara indeplinirea
obligatiilor prevazute de lege, sa se faca in scopul sustragerii de la controlul
fiscal.
Raspunderea penala ca forma a raspunderii juridice, consta in obligatiile unei
persoane de a suporta o pedeapsa, deoarece ea a savarsit o infractiune. La declararea
fictiva facuta cu privire la sediul societatii comerciale sau la schimbarea sediului acesteia,
fara indeplinirea obligatiilor prevazute de lege, fapta este savarsita de un subiect calificat,
fiind vorba de un contribuabil, deci cel care in calitate de manager, director general sau
administrator unic reprezinta societatea comerciala sau de persoana imputernicita, deci
mandatata in acest scop de catre conducerea societatii comerciale.

34
 In economia de piata, organele fiscale se confrunta cu un fenomen evazionist ce ia
proportii de masa din cauza tentatiei de a fi sustrase de sub incidenta legii venituri
impozabile cat mai substantiale.
Proliferarea faptelor ilegale, indeosebi a celor din domeniul economic-financiar
este o consecinta a unor imperfectiuni ale legislatiei sau a lipsei unor reglementari.
Dimensiunile carentelor legislative sunt evidentiate sub forma inmultirii cazurilor de
contrabanda, incorectitudine financiara, etc..
Spiritul de evaziune fiscala se naste din simplul joc al interesului, oricare ar fi
cota impozitului pus in sarcina, si care nu e decat o forma a egoismului si cupiditatii
omenesti. Natura omeneasca are intodeauna tendinta sa puna interesul general in urma
interesului particular; ea e inclinata sa considere impozitul mai mult ca pe un prejudiciu si
nu ca o legitima contributie la cheltuielile publice si sa vada intodeauna cu ochi rai pe
acela care vrea sa-i micsoreze patrimoniul. Este cunoscut ca, din cele mai vechi timpuri,
contribuabilii au cautat sa reduca obligatiile fiscale, recurgand la cele mai variate si
ingenioase metode.
Fenomenul de sustragere de la plata impozitelor si taxelor catre stat ( intelegand
prin stat toate bugetele, precum si fondurile speciale), deci al evaziunii fiscale este
caracteristic cu precadere unei economii libere de piata si mai putin unei economii
dirijate, centralizate, etatiste.
Evaziunea fiscala nu este numai imaginea fiscalitatii, ci si a climatului politic si
social, specificului national si chiar, a celui religios.
Generalizarea fenomenului la scara planetara tine de conditia umana, de
sentimentul de confiscare a rezultatelor muncii fara a primi echivalentul in schimb sub
alta forma (servicii publice). Exista o psihologie a contribuabilului de a nu plati
niciodata decat ceea ce nu poate sa nu plateasca.
Geografia internationala a fraudei demonstreaza raspandirea planetara a
fenomenului care cuprinde toate tarile, fie ele puternic dezvoltate sau in curs de
dezvoltare.
Vorbind despre raspandirea evaziunii fiscale in interiorul tarii noastre , desi nu
sunt date publice, se poate aprecia ca regiunea Bucuresti, cum de altfel este cazul si altor
capitale de tari, este regiunea cu cele mai numeroase evaziuni fiscale. Ea este urmata de

35
zonele de granita(mai ales cele din vest ) si, apoi de orasele care au inregistrat un numar
sporit de societati comerciale noi aparute, mai ales cu aport de capital strain.
Explicatia acestei geografii a evaziunii fiscale consta in implantarea zonelor de productie
si comert, comert datorat in buna masura importurilor.
In ceea ce priveste dimensiunea celor ce provoaca fraude fiscale, toate studiile
confirma faptul ca frauda este o functie inversa a veniturilor sau cifrei de afaceri. Ea este
proportional mai importanta in cazul micilor contribuabili decat a celor mari.
Micile intreprinderi recurg la frauda mai mult decat cele mari atat din cauza
facilitatilor, cat si a necesitatii. Facilitatea este asigurata, adesea, de caracterul familial al
afacerii. O intreprindere familiala beneficiaza de un secret al gestiunii sale de care nu
beneficiaza marile intreprinderi.
Un serviciu contabil important, asa cum au marile intreprinderi, da acestora
transparenta si mareste prea mult riscurile de a pierde in cazul falsurilor contabile. Numai
intreprinderile mici pot, deci, comite frauda fiscala intr-o securitate relativa cu atat mai
mult cu cat rata anuala si frecventa verificarilor fiscale in randul acestora sunt mai reduse.
Pentru micile firme, recurgerea la frauda fiscala este, in majoritatea cazurilor o
necesitate. Datorita ratei de rentabilitate aflata de multe ori la limita, pentru a-si mentine
echilibrul fragil, sustragerea de la plata impozitelor e o supapa de salvare. Frauda fiscala
este aproape un element de activ al micilor intreprinderi sau o componenta majora a
supravietuirii lor.
Impozitul este resimtit intodeauna ca o constrangere. Mai intai, sub forma
declaratiei pe care trebuie sa o faca, la care se adauga costurile psihologice accesorii in
cadrul carora complexitatea si instabilitatea textelor de lege ocupa un loc important. In al
doilea rand, constrangerea se manifesta prin controalele fiscale. Pentru multi
contribuabili, intreprinderi mici, comercianti, mestesugari, profesii libere independente,
verificarea este considerata un calvar, mai ales in situatia in care nu exista o delimitare
clara a atributiilor de control ale organelor din cadrul Ministerului Finantelor.
Criteriul geografic delimiteaza evaziunea fiscala nationala de cea internationala.
Modalitatile cele mai raspandite de fuga la nivel international din fata impozitelor sunt
abstinenta si disimularea.

36
 Abstinenta este forma cea mai simpla si cea mai radicala a fugii de impozite.
Descurajat de o presiune fiscala prea ridicata, contribuabilul se abtine sa produca, sa
munceasca sau sa investeasca si se indreapta spre tari cu o fiscalitate mai redusa.
Disimularea ( ascunderea ) materiei impozabile presupune nedeclararea veniturilor
castigate in strainatate sau a averii situate acolo, contribuabilul dand informatii inexacte
fiscului despre tot ceea ce trece in afara frontierelor nationale.
Instrumentele de realizare a fraudei fiscale internationale se rezuma la trei tipuri de
societati instalate in tarile de refugiu: holding-urile, societatile de baza si societatile
fictive (sham companies).
Societatile de baza sunt societatile care nu au o activitate economica proprie. Ele
sunt create in tari cu o presiune fiscala redusa servind pentru administrarea beneficiilor
comerciale si financiare realizate in alte tari de catre filialele din grupul fondator. Acest
tip de societate se intalneste mai ales, in Elvetia, unde unele cantoane nu impoziteaza
veniturile provenite din surse straine primite de societatile cu domiciliul aici, atunci cand
acestea sunt controlate de catre nerezidenti.
Societatile fictive (paravan) au o existenta materiala mult mai neinsemnata. Ele au
un scop dublu: fie sa stabileasca in tarile de refugiu profiturile realizate cu ocazia
anumitor operatii, fie sa faca mai dificil controlul fiscal al contabilitatii diverselor
intreprinderi din grup. Printre aceste societati se pot intalni :
Societati de brevete in numele carora pot fi obtinute brevete care sunt apoi
concesionate sau cedate;
Societati auxiliare de servicii care factureaza la un pret majorat serviciile in
mod real furnizate sau a serviciilor fictive. E cazul, in special, al societatilor
privind studiul pietei sau a societatilor de publicitate;
Trusturile care sunt o formula foarte utilizata in SUA.
Evaziunea fiscala se clasifica de asemenea si dupa criteriul fiscal, criteriul material,
si criteriul autorilor.
Infractiunile in domeniul fiscal poarta denumirea de evaziune fiscala frauduloasa
sau frauda fiscala. Aceasta consta in disimularea obiectului impozabil, in subevaluarea
cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor cai de sustragere de la plata
impozitului datorat.

37
 Pentru a exista o clasificare a fraudei fiscale trebuie admis ca exista diferite grade
de frauda fiscala. Exista astfel, o distinctie clasica intre frauda fiscala administrativa si
frauda fiscala penala. In timp ce prima este supusa doar penalitatilor fiscale, a doua
suporta sanctiuni penale.
Economia subterana se defineste ca ansamblu al activitatilor economice desfasurate
organizat cu incalcarea normelor sociale si ale legislatiei economice, avand drept scop
obtinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat.
Activitatile cuprinse in sfera economiei subterane se grupeaza pe trei mari module:
activitati nedeclarate (productia intreprinderilor clandestine, raportari reduse
ale intreprinderilor, salariile, platile nedeclarate sau diminuate);
activitati delictuale (proxenetism si prostitutie, jocuri de noroc, coruptie care
implica dare si luare de mita, fraude de asigurare, trafic de droguri, trafic de
arme, falsificarea de insemne monetare);
activitati frauduloase (munca la negru, evaziunea fiscala, trafic de forta de
munca).
Uniunea Europeana clasifica aceleasi activitati intr-o alta structura:
activitati productive licite nedeclarate, activitati nerecenzate la nivelul statului
prin contabilitatea nationala (activitati casnice, munca benevola, activitati
comunitare) si cele nedeclarate organelor fiscale (frauda si evaziunea fiscala,
munca la negru, bacsisurile);
activitati productive ilicite de bunuri si servicii (productie si comert cu marfuri
contrafacute, droguri, trafic de arme, prostitutie etc.).
Criteriile de identificare ale economiei subterane pot indica si gradul de extindere si
profunzime, adica dezvoltarea pe orizontala, respectiv pe verticala a economiei subterane:
Existenta preturilor paralele: functionarea mai multor preturi de echilibru
pentru acelasi bun sau serviciu (de exemplu, cursul valutar paralel cu cel al
caselor de schimb);
Functionarea pietelor paralele, criteriul este legat de precedentul, dar poate
functiona si separat, adica, desi nu exista preturi paralele, bunul sau serviciul
respectiv se poate oferi si cumpara pe o piata paralela cu cea oficiala;

38
 Raportul dintre consumul curent si cel permanent privind comportamentul
consumatorului in asigurarea continuitatii netede a consumului in timp;
Distorsiuni atipice ale presiunii si absortiei pe piete (de bunuri si servicii,
monetara, de capital, valutara, a muncii);
Trapele economice (sau efecte adverse) - acele fenomene care fac ca efectul
asteptat al unor masuri guvernamentale sa nu se produca ( exemplu : cresterea
pretului trebuie sa conduca la scaderea cererii pentru un bun cu cerere elastica;
daca acest lucru nu se intampla este posibil ca piata neagra sa ofere bunul
respectiv la pret mai mic);
Distorsiuni ale functiilor macroeconomice de comportament.
Economia subterana poate fi utilizata de catre un management guvernamental
adecvat, ca un instrument de macrostabilizare sui-generis, mai ales in situatii atipice cum
este cea pe care o traverseaza economia romaneasca in ultimul deceniu.
Economia subterana poate genera urmatoarele tipuri de efecte:
1. Efecte asupra pietelor prin:
dezechilibrul cererii si ofertei pe pietele oficiale, prin cumparari de bunuri
si servicii care nu reapar in oferta sau prin livrari de bunuri si servicii care
nu au corespondent in cerere;
dezechilibrul pietei muncii prin folosirea informala a fortei de munca;
crearea de piete paralele care conduce la realocari nejustificate de resurse
(pentru cumparari, investitii sau productie).
2. Efecte asupra echilibrului real al economiei (echilibrul pe piata agregata a
bunurilor si serviiilor), prin influentarea comportamentului de consum,
economisire si investitii ale sectorului privat, ceea ce determina deformarea curbei
IS, de natura sa influenteze inclusiv, deciziile guvernamentale menite sa
reechilibreze economia reala.
3. Efecte asupra echilibrului monetar:
prin preturile paralele la bunuri si servicii, forta de munca, sau moneda
nationala;
prin modificarea comportamentului de economisire si deturnarea unor
importante mase monetare (in moneda nationala si in valuta);

39
 crearea de efecte de asteptare in raport cu principalele variabile
macroeonomice simbolice: rata inflatiei, rata dobanzii, cursul de schimb;
Efecte asupra balantei de plati externe;
4. Efecte asupra bugetului de stat.
Dupa opinia unor specialisti ar fi 6 mari cauze care au generat economia paralela:
vidul legislativ, confuzia legislativa, constrangerea administrativa excesiva, aplicarea
defectuoasa a legislatiei, comportamentul fiscal abuziv al autoritatilor si tendintele
infractionale ale unor agenti economici.
In cazul Romaniei, pe fondul monotoniei ofertei de bunuri de consum, a lipsurilor
mergand pana la criza, in special in domeniul alimentar, schimbarea de sistem a fost
prilejul pentru organizarea imediata a unor structuri ale economiei subterane, in principal
in domeniul comertului, prestarii de servicii, dar si in cateva ramuri industriale
producatoare de produse alimentare si bunuri de consum.
Dintre elementele componente ale economiei subterane cele mai raspandite, in
primul moment au fost activitatile desfasurate fara inregistrare, evaziunea fiscala si
munca la negru.
Specificul economic determina comportamentul cetatenilor, zonele subdezvoltate,
perioadele de recesiune economica, tranzitia economica, reorientarile si remodelarile
economice impun fortei de munca compromisuri importante pentru asigurarea
subzistentei.
In multe activitati subterane sunt folosite la munci brute, slab salarizate, persoanele
fara instructie, care intr-o anumita situatie ar putea da foarte putine relatii si ar avea
credibilitate scazuta. La cealalta extrema se situeaza persoanele care avand instructie si
capacitate intelectuala ridicate sunt dispuse, contra unor recompense pe masura, sa se
implice in organizarea si desfasurarea unor activitati subterane.
Consecintele acestui fenomen sunt atat pentru persoanele implicate care incalca
normele legale si sunt lipsite de asigurari sociale, cat si pentru stat care va trebui sa aloce
fonduri, inclusiv pentru asistenta sociala a multora din aceste persoane.
La finele lunii aprilie 2003, rata somajului a scazut oficial la 7,8%, de la 8,3% in
luna precedenta. Fata de aceeasi perioada a anului 2002, reducerea a fost de 3,6%.

40
Numarul total al somerilor inregistrati a coborat in aceeasi perioada cu 32 de procente
pana la 731.360 persoane.
Cifrele oficiale ajung sa fie deformate de economia subterana. Cei care au venituri
la negru nu se mai duc sa se inregistreze ca someri.
Realitatea din spatele frumoasei cifre a somajului are efecte directe asupra
incasarilor realizate de stat la buget din impozitul pe venit si salarii. Ministerul Finantelor
continua sa aiba probleme de colectare, in cazul impozitului pe venitul global avand chiar
mai mult de restituit decat de incasat, dupa regularizare, de la cei nici trei milioane de
contribuabili identificati cu venituri din mai multe surse.
Alta forma a fraudei fiscale este spalarea banilor sau reciclarea fondurilor.
Termenul de spalare a banilor provine din anii 1920 cand oameni ca Al Capone si
Bugsy Moran au deschis spalatorii in Chicago pentru a-si spala banii murdari.
In zilele noastre, acestui scop ii servesc restaurantele fast-food, cazinourile si alte
societati comerciale care au la baza numerarul.
Reciclarea fondurilor este un proces complex prin care veniturile despre care se
crede ca provin dintr-o activitate infractionala sunt transportate, transferate, transformate
sau amalgamate cu fondurile legitime, in scopul de a ascunde sau escamota adevarata
natura, provenienta, dispunerea, deplasarea sau dreptul de proprietate asupra profiturilor
respective.
Fenomenul infractional al spalarii banilor are 2 componente : producerea de bani
in conditii ilicite, si spalarea, reciclarea acestor fonduri prin diferite procedee si utilizand
anumite institutii financiar bancare.
Infractiunea de evaziune fiscala este principala componenta a economiei
subterane. Pe plan mondial exista tendinta de a evita definirea evaziunii fiscale ca
infractiune primara de spalare a banilor.
Infractiunile primare de spalare a banilor, cuprinse in legea romana sunt: traficul
de stupefiante, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, nerespectarea regimului
materialelor nucleare sau al altor materiale radioactive, nerespectarea regimului
materiilor explozive, falsificarea de monede sau de alte valori, proxenetismul, santajul,
contrabanda, lipsirea de libertate in mod ilegal, inselaciunea in domeniul bancar, bancruta
frauduloasa, furtul si tainuirea de autovehicule, nerespectarea regimului de ocrotire a

41
unor bunuri, traficul de animale ocrotite in tarile lor, comertul cu tesuturi si organe
umane, infractiunile savarsite prin intermediul calculatoarelor si cartilor de credit,
infractiunile savarsite de persoane care fac parte din asociatii de infractori, nerespectarea
dispozitiilor privind importul de deseuri si de reziduuri, nerespectarea dispozitiilor
privind jocurile de noroc.
Infractiunea de evaziune fiscala, infractiunile de coruptie, infractiunile din zona
vamala, etc., care produc cea mai mare parte din banii negri, nu sunt considerate de
legiuitor ca infractiuni primare de spalare a banilor.
Infractiunile generatoare de bani murdari, necuprinse in lege: infractiuni
prevazute de legea pentru combaterea evaziunii fiscale, infractiuni prevazute de lege
privind Codul Vamal nr. 141/1997 (altele decat contrabanda), infractiuni contra
patrimoniului.
Infractiunile de spalare a banilor: schimbarea sau transferul valorilor ce provin din
savarsirea unor infractiuni, ascunderea sau disimularea naturii reale a provenientei,
apartenentei bunurilor respective, dobandirea, posesia sau utilizarea de bunuri ce provin
din savarsirea unei infractiuni.
Obtinerea de bani din activitati ilicite pune mari probleme celor care ii detin,
deoarece acestia pot intra in conflict cu organele legii.
De aceea, in lumea interlopa, a consilierilor, contabililor si avocatiilor din asa zisa
categorie de infractori a gulerelor albe au existat in America si Europa Occidentala
preocupari de introducere a acestor fonduri sau bani murdari in circuitul economic
normal, astfel incat sa dea aparenta de legalitate a acestor fonduri obtinute pe cai
necinstite.
Trecerea dupa anul 1990 la economia de piata in tara noastra si multiplicarea
relatiilor economice si financiare cu strainatatea au condus inerent si laimportul acestor
tipuri noi de infractiuni din lumea occidentala, fara a exista o riposta din partea organelor
de aplicare a legii.
Fiind descoperiti din punct de vedere legislativ, prin sistemul nostru financiar-
bancar au avut loc activitati de spalare a banilor sau de reciclare de fonduri, asa cum se
mai numeste acest fenomen.

42
 Acest lucru este oarecum rezolva abia in anul 1999 prin adoptare de catre Parlament
a Legii nr. 21/1999 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, lege care se aplica
de la data de 21 aprilie 1999.
Existenta unui nivel ridicat al economiei subterane este in primul rand rezultatul
functionarii unor firme fantoma.
Din experienta de pana acum, a rezultat ca marii specialisti in firme fantoma, sunt
cetatenii straini, in special din lumea orientala. De altfel, imensele sume obtinute din
economia subterana sunt schimbate in valuta si transferate in strainatate, fara a exista o
contraprestatie a acestor transferuri, conducand in felul acesta la dezechilibrarea si mai
accentuata a balantei de plati.
Firmele fantoma sunt marii actori ai evaziunii fiscale, ai contrabandei, ai bancrutei
frauduloase si ale altor infractiuni considerate ca generatoare de bani murdari.
Consecintele functionarii firmelor fantoma sunt greu de cuantificat, insa se pot
diferentia urmatoarele:
consecinte fiscale - plata sarcinilor fiscale neachitate variaza de la impozite
directe (impozitul pe profitul realizat, impozitul pe dividende, impozitul aferent
salariilor platite) la impozite indirecte (taxa pe valoare adaugata, accize), precum
si platile ce trebuiau facute la fondurile speciale sau prelevari de natura nefiscala
precum: contributia pentru asigurari sociale, contributia pentru asigurari de
sanatate, plata pensiei suplimentare etc.;
consecinte bugetare - prin nevirarea la bugetul statului a impozitelor si taxelor
datorate, veniturile statului nu se realizeaza si in felul acesta nu se pot finanta
unele activitati care afecteaza intreaga populatie precum: invatamantul, sanatatea,
cultura, apararea, ordinea publica, infrastructura, administratia, justitia etc.;
consecinte monetare, bancare si valutare - dimensiunea relatiilor dintre firmele
fantoma face ca o mare cantitate de numerar sa circule, in paralel cu economia de
la suprafata, care opereaza cu platile bancare prin virament. Obtinerea de
importante sume neimpozabile poate conduce la presiuni artificiale asupra
cursului de schimb al leului, deoarece firmele fantoma apar in avantaj (in privinta
resurselor financiare) fata de firmele care operaza legal si care liciteaza in vederea

43
 obtinerii de valuta. Apare asadar o concurenta nelegala intre participantii la
licitatia valutara;
consecinte de politica macroeconomica - activitatile acestor firme nu se regasesc
in documentele oficiale care stau la baza intocmirii diferitelor situatii
statistice.Aceste statistici necuprinzand sectorul economiei subterane, vor reflecta
deformat realitatea si deciziile de politica economica si sociala luate de guvern nu
pot conduce la concluzii corecte. De exemplu, numarul real al somerilor nu
corespunde realitatii si nici nivelul salariului minim pe economie; practicarea unor
preturi de import mici duce la denaturarea balantei comerciale, al carui sold
negativ nu corespunde realitatii. Asemenea preturi de import conduc la masuri
eronate cu privire la protectia produselor romanesti in fata unei concurente
neloiale;
consecinte sociale si de siguranta nationala - pe langa acumularea unor averi
fabuloase si afisarea unui stil de viata luxos, detinatorii unor asemenea sume de
bani ii pot folosi in scopuri care pot atinge siguranta nationala prin: coruperea
unor inalti functionari de stat pentru inlesnirea unor afaceri profitabile sau
magistrati care sa nu-si faca datoria in cazul descoperirii unor ilegalitati
savarsite,finantarea unor partide politice sau politicieni, finantarea unor grupuri
sau persoane din mass-media pentru a propaga interesele detinatorilor de
capitaluri ilicite, finantarea unor organizatii nationaliste sau chiar teroriste;
consecinte cu impact international functionarea firmelor fantoma reprezinta un
fapt ilegal fata de tarile paradis fiscal unde firmele actioneaza la vedere, iar
impozitele si taxele nu se platesc deloc ori nivelul acestora este foarte redus.
Integerarea Romaniei in Uniunea Europeana impune luarea masurilor necesare pentru
tinerea sub control a acestui fenomen si reducerea nivelului sau la un procent rezonabil,
compatibil cu tarile din Europa occidentala. Aceasta implica atat perfectionarea legislatiei
interne si luarea masurilor necesare aplicarii mai bune a acesteia, cat si o mai stransa
colaborare zonala, continentala sau chiar mondiala.
Modalitatile cele mai utilizate pentru realizarea evaziunii fiscale pe diferite tipuri de
impozite si taxe sunt:
In cazul impozitului pe profit:

44
 1. reducerea bazei de impozitare;
neinregistrarea integrala a veniturilor realizate;
transferul veniturilor impozabile la societatile nou create in cadrul aceluiasi
grup;
incadrarea eronata in perioada de scutire;
2. Evaziunea fiscala la taxa pe valoarea adaugata:
aplicarea eronata a regimurilor deducerilor;
necuprinderea unor operatii ce intra in sfera TVA in baza de calcul;
neinregistrarea ca platitor la atingerea plafonului de 10 milioane lei anual,
venit total;
neevidentierea si nevirarea TVA aferenta avansurilor incasate de la clienti;
aplicarea eronata a cotei zero;
sustragerea de la plata TVA prin declararea unor importuri ca fiind temporare.
c. In cazul accizelor:
micsorarea bazei de impozitare;
utilizarea unor cote inferioare celor reale;
nedeclararea corecta a operatiunilor reale in cazul unor produse ale caror
preturi erau purtatoare de accize (mai ales alcool si tutun).
Evaziunea fiscala a devenit un fenomen omniprezent in plan economic si social.
Amploarea pe care a luat-o evaziunea fiscala este ingrijoratoare deoarece in lipsa
masurilor de combatere poate atenta in viitor la stabilitatea economiei nationale.
In plan economic o situatie echilibrata a bugetului de stat ar conduce la
echilibrarea macroeconomica si la asigurarea conditiilor unei dezvoltari economice.
Pentru combaterea evaziunii fiscale nu este necesar sa se impuna niste sanctiuni
drastice, ci ar trebui realizat un control fiscal eficient, un sistem legislativ viabil si poate
in primul rand o educatie fiscala a cetatenilor.
Legile fiscale trebuie sa fie simple, clare, precise si relativ stabile, sa se faca o
deosebire intre cazurile cand legile sunt incalcate cu intentie de frauda sau cand sunt
incalcate din culpa, din neglijenta, sau din cauze independente de vointa contribuabilului.
Este necesar sa se reorganizeze controlul si verificarile fiscale, sa se elaboreze de catre

45
B.N.R. norme clare cu privire la conditiile ce trebuie indeplinite si documentele ce
trebuie prezentate de persoanele fizice.
Tara noastra a avut unul dintre cele mai bune coduri de procedura fiscala, dar care
a fost abrogat de regimul de dictatura instaurat dupa cel de al doilea Razboi Mondial.
Paradisul fiscal corespunde unui stat sau unei zone geografice cu un regim de
impozitare aproape inexistent si un grad ridicat de discretie fiscala. Potrivit opiniei lui
C.Corduneanu paradisul fiscal esteun instrument prin care se realizeaza evaziunea
fiscala internationala de catre contribuabilii care cauta un tratament fiscal mai avantajos.
In lume exista aproape 70 de paradisuri fiscale, aflate intr-o continua miscare;
astfel unele dispar si renasc ulterior (Libanul), altele sunt pe cale de disparitie ( Elvetia)
iar altele au disparut (Hong Kong).
Paradisurile fiscale sunt utilizate de contribuabili din alte tari din diverse motive:
realizarea de profituri mari;
spalarea banilor obtinuti in urma unor operatiuni ilegale;
fuga din calea presiunii fiscale excesive din statul de origine;
Paradisurile fiscale sunt utilizate de multe ori pentru spalarea banilor proveniti din
activitati ilegale:trafic de droguri, de arme, prostitutie sau contrabanda. Din acest motiv,
ele reprezinta o componenta semnificativa a crimei organizate.
Pot exista trei tipuri de societati instalate in paradisurile fiscale:
societatile holding - detin un portofoliu de titluri de participare dar nu desfasoara
nici o activitate economica.
societatile de baza - sunt societati inregistrate intr-o tara cu fiscalitate redusa dar
care nu desfasoara activitati economice aici ci doar gestioneaza beneficiile
concentrate de la filialele grupului fondator ce sunt inregistrate in tari cu
fiscalitate ridicata.
societatile fictive: se rezuma la o simpla cutie de scrisori existenta pe langa un
contabil, avocat, notar, neavand sediul in oaza fiscala respectiva; Scopul lor este
transferul profiturilor catre paradisul fiscal si sustragerea de la controlul fiscal
asupra contabilitatii intreprinderilor din grup.
In vederea sustragerii de la impozitate a unei parti din profit, o modalitate foarte
utilizata de companiile transnationale o constituie infiintarea unor filiale in tari unde

46
fiscalitatea este mai redusa si organizarea unor relatii artificiale( de multe ori, doar
scriptice) intre acestea si unitatile producatoare aflate pe teritoriul altei tari cu fiscalitatea
mai ridicata.
Caracteristicile comune ale paradisurilor fiscale pot fi urmatoarele:
ofera avantaje fiscale contribuabililor care isi stabilesc sediul sau rezidenta pe
teritoriul lor;
asigura protectia operatiunilor comerciale sau financiare;
existenta unui sistem bancar fara reglementari restrictive si a unor mijloace de
comunicatie performante;
rapiditatea derularii operatiunilor economice si comerciale;
absenta unui control asupra operatiunilor comerciale de schimb.
Pentru a fi atractive pentru investitorii straini sau pentru dezvoltarea unor anumite
ramuri economice (turismul) si realizarea de venituri colaterale, in special tarile mai putin
dezvoltate economic relaxeaza sistemul fiscal peste limitele normale si reduc controlul in
anumite sfere ale activitatii economico-financiare.
Printre facilitatile acordate de statele considerate paradisuri fiscale se numara:
scutirea de impozitul pe profit, pe plusvaloarea de capital sau pe avere;
cote de impozitare foarte scazute;
avantaje pentru anumite tipuri de societati: holding-uri;
perceperea de impozite pe profiturile aferente unei baze teritoriale : daca
profiturile nu isi au sursa acolo, nu exista impozit;
cedarea investitiilor realizate in cadrul unui paradis fiscal este scutita de impozit
pe plusvaloare;
existenta specialistilor din domeniul bancar, juridic, contabil extrem de
competenti.
Principalul obiectiv al contribuabililor care doresc sa intre in paradisurile fiscale ar fi:
reducerea materiei impozabile din statele cu o fiscalitate ridicata si transferarea acesteia
in zonele in care cotele de impunere sunt mai mici decat in tara de origine sau chiar nule.

47
 In cartea sa Guide mondial des paradis fiseaux, Andre Beauchamp grupeaza
principalele paradisuri fiscale in raport cu regimul fiscal existent, in urmatoarele sase
grupe:
1. tari in care nu se impoziteaza venitul si cresterea de capital ale persoanelor fizice:
Bahamas, Bahreim, Bermude, Principatul Monaco, Insulele Cayman;
2. tari in care impozitul pe profit este stabilit pe o baza teritoriala, contribuabilii
beneficiind de o scutire de impozit pentru profiturile obtinute din tranzactii
realizate in afara teritoriului: Costa Rica, Hong Kong, Malaiezia, Panama,
Filipine, Venezuela;
3. tari in care cotele de impozit sunt mici: Liechtenstein, Elvetia, Insulele Virgine
britanice, Antilele Olandeze;
4. tari care ofera avantaje specifice societatilor holding: Luxemburg, Singapore,
Tarile de Jos;
5. tari care ofera exonerari fiscale investitiilor create in vederea cresterii
exporturilor: Irlanda pentru societatile create inainte de 1981;
6. tari care ofera alte avantaje specifice anumitor societati: Antiqua, Auguilla,
Grenada, Jamaica, Barbados.
Pe langa paradisurile fiscale principale, exista si tari care au sisteme fiscale relaxate
sau acorda scutiri si reduceri de impozite pentru atragerea investitorilor straini sau
cresterea exporturilor: Insulele Virgine, Jamaica, Taiwan, Elvetia, SUA, Franta, Belgia
Deci, paradisurile fiscale reprezinta una din modalitatile foarte utilizate de realizare a
evaziunii fiscale internationale, alaturi de regimurile fiscale privilegiate oferite de catre
tarile dezvoltate. La originea acestor regimuri fiscale privilegiate sau extrem de relaxate
se afla intotdeauna interese economice contradictorii. Cei care le incurajeaza obtin
avantaje economice colaterale, chiar daca veniturile fiscale se reduc, iar cei care le
resping si incearca sa le limiteze vor de fapt, sa-si protejeze incasarile fiscale.

48
 Capitolul 4. Impozitul forfetar

Cu toate ca analistii economici recomanda ca, in perioadele de criza, sa se reduca

presiunea fiscala prin micsorarea si reducerea numarului impozitelor, firmele din
Romania vor fi obligate sa plateasca noi impozite. Potrivit unui proiect de ordonanta de
urgenta privind rectificarea bugetara, microintreprinderile vor trebui sa contribuie cu cel
putin 1.625 lei pentru fiecare trimestru, prin impozitul forfetar care va fi introdus
incepand cu 1 mai, potrivit proiectului de Ordonanta de Urgenta "cu privire la rectificare
bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale"
Din mai pana la sfarsitul anului, impozitul va fi de 4.333 lei, chiar si in conditiile
in care companiile au pierderi. Din 2010, impozitul forfetar anual va fi de 6.500 lei. In
cazul microintreprinderilor, impozitul pe venit va creste de la 2,5% la 3% in 2009, iar
valoarea impozitului forfetar este identica, pe trimestre. Astfel, in situatia in care
impozitul datorat de firme este mai mic decat 1.625 lei trimestrial, acestea sunt obligate la
plata acestei sume.
Impozitul forfetar se aplica microintreprinderilor si firmelor din domeniile:
tranzactii imobiliare; activitati de inchiriere si leasing; activitati de investigatii si
protectie; comert cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a
motocicletelor; comert cu ridicata, cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete;
comert cu amanuntul, cu exceptia autovehiculelor si motocicletelor; hoteluri si alte
facilitati de cazare; restaurante si alte activitati de servicii de alimentatie; activitati de
servicii in tehnologia informatiei; activitati de servicii informatice; activitati juridice si de
contabilitate; industria alimentara; fabricarea bauturilor; activitati ale directiilor
(centralelor), birourilor administrative centralizate; activitati de management si de

49
consultanta in management; activitati de arhitectura si inginerie; activitati de testari si
analiza tehnica; activitati ale agentiilor turistice si a tur-operatorilor; alte servicii de
rezervare si asistenta turistica; activitati de secretariat, servicii suport si alte activitati de
servicii prestate in principal intreprinderilor; activitati sportive, recreative si distractive;
transporturi rutiere si alte activitati de servicii.
De asemenea, firmele, in afara microintreprinderilor, la care impozitul pe profit
este mai mic decat 0,5% din veniturile inregistrate, sunt obligate la plata unui impozit de
0,5% aplicat asupra veniturilor inregistrate, dar nu mai putin de 6.500 lei anual.
Proiectul legislativ vizeaza si contribuabilii care desfasoara activitati de natura
barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive.
Firmele la care impozitul pe profit din aceste activitati este mai mic decat 5% din venituri
sunt obligati la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri inregistrate. In aceasta
categorie intra si persoanele juridice care realizeaza astfel de venituri in baza unui
contract de asociere.
Impozitul forfetar va fi aplicat de la 1 mai. Pentru perioada 1 mai - 30 iunie,
firmele vor plati cel putin 1.083 lei. Pentru ultimele doua trimestre, impozitul forfetar va
fi de 1.625 lei pentru fiecare trimestru. Astfel, pentru intregul an 2009, firmele platesc
statului minim 4.333 lei, indiferent daca fac sau nu profit.
Pentru trimestrul al II-lea, se compara impozitul pe profit datorat la sfarsitul
trimestrului cu impozitul stabilit prin aplicarea cotei prevazuta la art.18 alin.(2) asupra
veniturilor inregistrate in perioada 1 mai 30 iunie 2009 si cu limita de 1.083 lei; Pentru
trimestrele al III-lea si al IV-lea se compara impozitul pe profit datorat la sfarsitul fiecarui
trimestru cu impozitul stabilit prin aplicarea cotei prevazuta la art.18 alin.(2) asupra
veniturilor inregistrate in trimestrul respectiv si cu limita de 1.625 lei aferenta fiecarui
trimestru, se arata in proiect.
Toate aceste prevederi au pus pe jar mediul de afaceri. Conform d-nului Ovidiu
Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Mici si Mijlocii
(CNIMMR), "acest proiect nu tine seama de capacitatea economica a firmelor. O firma
care are o cifra de afaceri de 50.000 de lei care are venituri nete foarte scazute, undeva la
nivelul unui salariu mediu, va fi bagata in faliment.Si astfel, cineva care are o astfel de
firma se transforma in asistat social", Potrivit acestuia, mai corect ar fi ca impozitul de

50
1.625 lei sa fie aplicat in functie de cifra de afaceri. Presedintele CNIPMMR a mai spus
ca ar trebui facuta o diferentiere intre firme. "Nu este normal sa fie bagate toate in aceeasi
oala. Ar trebui aplicat sistemul francez, care presupune mai multe transe de impozit in
functie de cifra de afaceri".
Proiectul vizeaza in special firmele care declara pierderi duble fata de profit,
pentru a nu-si mai plati darile la stat. D-nul Nicolescu considera ca ar trebui ca impozitul
sa fie perceput firmelor care nu au platit impozit pe profit de mai mult de un an. "Daca a
platit pana anul trecut, iar anul trecut nu a mai platit inseamna ca a fost lovit de criza
financiara, nefiind vorba de rea vointa. Trebuie tinut cont de antecedentele fiscale", a
precizat d-nul Nicolescu. Din cele 617.500 de firme din Romania, 242.000 au declarat
pierderi.
Secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri, Constantin Pirvan,
considera ca proiectul de ordonata contine "o chestie ambigua, ciudata". Aceasta este ca
nu vor mai fi deductibile cheltuielile cu automobilele. Nu se va mai deduce taxa pentru
achizitiile de vehicule rutiere motorizate si pentru orice achizitii de bunuri destinate
vehiculelor aflate in proprietatea sau in folosinta persoanelor impozabile, inclusiv pentru
achizitia de carburanti, lubrifianti, piese de schimb si componente destinate intretinerii,
reparatiilor sau modificarilor in regie proprie.
Exceptie fac vehiculele care se inscriu in oricare din urmatoarele categorii:
vehiculele utilizate in scop comercial, respectiv in vederea revanzarii; vehiculele utilizate
pentru transportul cu plata de persoane, inclusiv pentru activitatea de taxi; vehiculele
utilizate pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv pentru inchirierea catre alte
persoane, instruirea de catre scolile de soferi, transmiterea folosintei in cadrul unui
contract de leasing financiar sau operational.
"Noile prevederi incearca sa acopere gaurile din economie. Sunt niste propuneri
de sume care nu se stie ce efect numeric vor avea", a declarat pentru HotNews.ro, d-nul
Constantin Pirvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri.
In loc de concluzii am sa citez dintr-un interviu cu d-nul Gabriel Staicu, lector
universitar doctor la Catedra de Economie si Politici Economice din cadrul ASE
Bucuresti.

51
 Intrebat daca mai e loc pentru o noua reducere a taxelor, d-nul Staicu raspunde
printr-o parabola: Cu cat gasca (a se citi sectorul privat!) este jumulita mai putin, cu atat
gradul de libertate economica este mai ridicat si, deci, sansele ei de dezvoltare sunt mai
mari. Problema in Romania este insa daca scaderea fiscalitatii in 2005 n-a fost cumva
doar un exercitiu de imagine. Daca ultima scadere masiva a impozitelor - cand s-a
introdus cota unica de 16% - n-a fost de fapt compensata printr-o majorare a taxelor,
pentru ca veniturile statului au crescut cu 4% din PIB. Intrebat de ce in paralel cu
reducerea impozitarii profiturilor si salariilor numarul taxelor fiscale si parafiscale a
crescut cu o treime, d-nul Staicu raspunde ca in cazul organismelor administrative pare
sa functioneze o regula de aur: odata ce a luat nastere o autoritate publica, aceasta va fi
transformata, redenumita, ii va fi schimbat profilul de activitate etc., dar nu va fi
nicidecum desfiintata dupa ce si-a incheiat menirea pentru care a fost creata. La
nominalizarea celui mai faimos caz candideaza cu siguranta Fondul Monetar
International. Functionarea aparatului birocratic necesita resurse financiare ce sunt
prelevate sub forma diferitelor taxe, de la timbrul pentru cal, ce sustine finantarea
Autoritatii Hipice Nationale, la taxe lunare pentru valabilitatea licentelor acordate de
diferite agentii guvernamentale. D-nul Gabriel Staicu face parte din noul val de
economisti romani apropiati valorilor pietei libere. Ideile sale pot fi regasite in paginile
cartii Economia de piata - fundamentele institutionale ale prosperitatii, aparuta la
Editura ASE.

52
 BIBLIOGRAFIE

Anghelache Gabriela, Finantele publice ale Romaniei, Editura Economica, Bucuresti,

2003
Basno C., Dordac N., Moneda, Credit, Banci, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 2004
Bistriceanu Ghe. D. Lexicon de Finante, banci, asigurari, Editura Economica,
Bucuresti, 2000
Bistriceanu Ghe. D. si colectivul, Finantele agentilor economici, Editura Economica,
Bucuresti, 2001
C. Tulai &S. Serbu, Fiscalitate comparata si armonizari fiscale, Casa Cartii de Stiinta,
Cluj Napoca, 2005
C. Tulai, Finantele publice si fiscalitatea, Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca 2003;
Carmen Corduneanu, Sistemul fiscal in stiinta finantelor, Editura Codecs, Bucuresti,
1998
Constantin Enache, Constantin Mecu si colectivul, Economie politica, Editura
Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006
Constitutia Romaniei publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 767/31.10.2003,
Dan Drosu aguna , Drept financiar si fiscal, Editura Oscar Print, Bucuresti 1994
Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu, Dolul, frauda si evaziunea fiscala, Editura Luminalex,
Bucuresti 1996

53
Dorin Clocotici, Gh. Gheorghiu, Evaziunea fiscala, Editura Luminalex, Bucuresti, 1996
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-5545984-proiect-ordonanta-urgenta-
impozit-minim-obligatoriu-trimestrial-1-625-lei-pentru-microintreprinderi.htm
http://expert-grup.org/?go=news&n=51&nt=4
http://www.horiairimia.ro/index.php?
option=com_content&view=article&catid=15:articole&id=50:efectul-de-16
http://www.sfin.ro/articol_12264/gasca_jumulita_si_regula_de_aur_a_birocratiei.html
http://www.tribunaeconomica.ro/index.php?
id_tip_categorie=1&id_categ=6&id_revista=3661&id_nr_revista=101&mode=revista
Iulian Vacarel si colectivul - Finante Publice, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1992
I. Vacarel Finante publice, Editura didactica si pedadogica, Bucuresti, 2002
Legea nr. 500/11.07.2002 privind finantele publice, publicata in Monitorul Oficial nr.
597/13.08.2002
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in Monitorul Oficial nr.
927/23.12.2003
Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicata in
Monitorul Oficial nr. 672/27.07.2005
Legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, publicata in Monitorul Oficial
nr.299/24.10.1994)
Mariana-Cristina Cioponea, Finante publice si teorie fiscala, Editura Fundatiei
Romania de Maine, Bucuresti, 2007
N. Hoanta, Evaziunea fiscala, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 1997
Tatiana Mosteanu Presiunea fiscala, revista Impozite si taxe, nr.5, mai 1997, pg. 63
Tribuna economica nr.10/martie 2005
V. Barle Frauda Fiscala, Editura Teora, Bucuresti , 2005
Vlaicu N. A., 2006, Finante Publice, Editura Casa Cartii de tiinta, Cluj-Napoca
www.bnro.com
www.HotNews.ro
www.mfinante.ro
www.mie.ro

54
55