DESPRE CLAUZELE ABUZIVE DIN CONTRACTELE DE CREDIT

BANCAR

IV. Clauze abuzive privind comisioanele

1. De regula, aceste clauze sunt cuprinse in contracte preformulate,

lipsindu-le caracterul negociat.
Totodata, ele creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si
obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte.
Din aceste motive, precum si pentru argumentele care vor fi dezvoltate
in cele ce urmeaza, aceste clauze abuzive sunt nule absolut, urmand a
fi eliminate din contracte.
Dezechilibrul contractual indus de aceste clauze si lipsa bunei-credinte a
bancii trebuie analizate in functie de justetea acestui comision fata de
costurile suportate de banca in legatura cu activitatea sa de acordare a
creditului.
O astfel de justificare nu exista, acest comision nereprezentand altceva
decat o dobanda mascata care, pe langa faptul ca lezeaza interesele
economice ale clientilor, aduce atingere si mediului concurential bancar,
dezavantajand bancile concurente prin prezentarea unor dobanzi doar
aparent reduse, dar care, de fapt, disimuleaza un spor de dobanda sub
denumirea de comision.
Aceasta disimulare a dobanzii echivaleaza cu un dol.
In plus, trebuie subliniat faptul ca acest comision este prohibit in mod
expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999 care indica in mod limitativ
care sunt costurile pe care trebuie sa le suporte consumatorul dintr-un
contract de credit imobiliar/ipotecar: In sarcina imprumutatului vor fi
puse numai cheltuielile aferente intocmirii documentatiei de credit si
constituirii ipotecii si garantiilor aferente.
Art. 9 din aceeasi Lege enumera clauzele pe care le poate cuprinde un
contract de credit imobiliar.
Prin urmare, orice alt cost pus in sarcina clientilor, inclusiv comisionul de
acordare/comisionul de gestiune, este interzis in mod expres de legislatia
in vigoare.

2. Clauzele care reglementeaza plata unui comision de

administrare calculat la valoarea initiala a creditului sunt
abuzive
Observatiile privind cuprinderea acestor clauze in contracte preformulate,
crearea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor
si nulitatea absoluta a acestor clauze abuzive sunt valabile si in aceasta
ipoteza.
Acest comision, calculat si perceput lunar, disimuleaza, de fapt, un
procent consistent de dobanda, marind artificial costul efectiv al
creditului si, in plus, creand bancii un avantaj concurential contrar
uzantelor cinstite fata de celelalte banci.
Acest comision nu reprezinta altceva decat o dobanda mascata care,
pe langa faptul ca lezeaza interesele economice ale clientilor, aduce
atingere si mediului concurential al bancii, dezavantajand bancile
concurente prin prezentarea unor dobanzi doar aparent reduse, dar care,
de fapt, disimuleaza un spor de dobanda sub denumirea de comision.
Aceasta disimulare a dobanzii echivaleaza cu un dol.
In mod evident, o dobanda (aparent) redusa a atras mai multi clienti si,
deci, o cifra de afaceri mai mare raportata la ceea ce ar fi putut obtine
banca respectiva in conditiile in care ar fi aratat in mod transparent
costurile reale ale creditului (asa cum, de altfel, au facut o mare parte
din bancile concurente illo temporis).
A se observa, in plus, ca acest comision este calculat si perceput la
valoarea initiala a creditului, si nu la soldul acestuia, ceea ce va face, in
cazul creditelor ipotecare, acordate pe mai mult de 25 de ani, ca
dobanda (aplicata la soldul creditului) sa ajunga sa fie chiar mai mica
decat comisionul (care se va aplica la suma initiala imprumutata,
indiferent de valoarea din credit rambursata deja la un moment dat).
Disimularea unei parti a dobanzii sub denumirea de comision este o
dovada irefutabila a relei credinte a bancii care percepe un astfel de
comision, intrucat, pe de o parte, reprezinta o modalitate de inducere in
eroare a clientilor, prin prezentarea de dobanzi avantajoase in raport cu
ofertele altor banci care actionau pe aceeasi piata relevanta cu banca
respectiva (dar care, in realitate, datorita adaugarii la DAE a comisionului
de administrare, nu mai erau chiar atat de avantajoase) si, pe de alta
parte, reprezinta o modalitate de procurare a unui avantaj concurential
contrar uzantelor cinstite ale comerciantilor.
In baza celor invederate, se impune constatarea caracterului abuziv
al clauzelor care reglementeaza plata unui comision de administrare
calculat la valoarea initiala a creditului.

3. Clauzele care reglementeaza plata unui comision de urmarire

riscuri calculat la valoarea initiala a creditului sunt abuzive.
Conform clauzelor contractuale impuse de anumite banci, clientii sunt
obligati ca lunar, odata cu achitarea ratei din credit, sa achite si un
comision de urmarire riscuri, intr-un cuantum calculat din valoarea
initiala a creditului.
De exemplu, un comision lunar de 0,35% reprezinta un comision anual
de 4,2%, ceea ce reprezinta uneori un cost mai mare chiar decat costul
cu dobanda.
Este evident ca ne aflam in prezenta unui alt tip de dobanda mascata,
disimulata sub denumirea de comision.
De aceea, toate argumentele relative la comisionul de administrare sunt
valabile, mutatis mutandis, si in cazul acestui tip de comision.

Dezechilibrul pe care-l genereaza aceste clauze este dat de faptul ca

acest comision nu reprezinta un cost actual al creditului ci, in cel mai rau
caz, reprezinta o asigurare pe care banca si-o ia - avant la lettre -
impotriva riscului intrarii consumatorului in incapacitate de plata.
Prin urmare, acest cost este unul eventual si nu unul actual (cert).
Cu toata aceasta incertitudine, banca il incaseaza lunar si nu il
returneaza consumatorului bun-platnic dupa unul sau mai multi ani de
derulare a contractului fara incidente de plata.

In situatia in care consumatorul isi indeplineste intocmai obligatiile de

plata, in favoarea bancii va opera o imbogatire fara justa cauza, in
defavoarea clientilor care, cu toate ca si-ar fi indeplinit obligatiile
contractuale, vor fi platit lunar un comision de urmarire a riscului, fara ca
riscul sa se fi materializat.
Comportamentul contractual al imprumutatului nu este cunoscut de la
inceput de catre banca, astfel ca, a incasa un comision de la o persoana
care, verificata fiind in evidentele incidentelor de plati, nu a ridicat si nu
ridica nici o suspiciune cu privire la seriozitatea si bonitatea sa, nici la
incheierea, nici cu ocazia executarii contractului, reprezinta un abuz din
partea bancii.
Oricum, contra riscului de neplata banca isi iau garantii reale sau
personale si il determina pe client sa incheie polite de asigurare a riscului
de neplata.

Mai mult, banca isi asigura in toate contractele o serie de mecanisme de

protectie impotriva riscului de neplata, ceea ce demonstreaza odata in
plus ca acest comision de risc este abuziv.
Astfel, riscul deprecierii garantiilor si al neincasarii valorii in cazul vanzarii
este de asemenea suportat de catre imprumutat, care va raspunde cu
toate bunurile sale.

Dreptul bancii de a-si recupera creanta nu se limiteaza la urmarirea

garantiilor, ci se intinde asupra tuturor bunurilor prezente si viitoare, iar
deprecierea garantiei afecteaza exclusiv patrimoniul imprumutatului.
In plus, bunurile sunt asigurate, iar banca impune intotdeauna societatea
de asigurari, iar riscul de a nu-si incasa despagubirea de la asigurator,
practic, este inexistent.
Nu in ultimul rand, banca si-a mai creat inca un instrument de asigurare
impotriva riscului de neplata, prin obligarea imprumutatului de a aduce si
garantii personale (codebitori, fideiusori).
Toate aceste garantii pe care le are banca impotriva riscului de neplata
reprezinta argumente solide in sprijinul celor afirmate mai sus, in sensul
ca prevederile contractuale ce reglementeaza comisionul de urmarire
riscuri sunt in fapt clauze contractuale abuzive ce sunt lovite de nulitate
absoluta.
Riscul de piata trebuie sa fie asumat in egala masura de ambele parti,
atat de banca, care este jucator profesionist, cat si de consumator.
Comisionul de urmarire a riscului este perceput de banca pentru a-si
acoperi propriul risc. Asadar, pe langa faptul ca un consumator trebuie
sa suporte propriul risc (deteriorarea cursului de schimb, diminuarea
veniturilor etc.), este obligat prin aceste clauze abuzive sa suporte si
riscul bancii.
Disproportia dintre drepturile si obligatiile contractuale ale partilor este
cu usurinta demonstrata intrucat, pana la acest moment, consumatorii
au suportat, pe de o parte, cresterea ratei lunare datorita devalorizarii
leului, iar pe de alta, comisionul de risc care punea banca la adapost de
orice risc, inclusiv de riscul probabil in situatia inversa, in care cursul ar fi
evoluat in sensul aprecierii monedei nationale.

Aceasta situatie demonstreaza fara echivoc ca toate prevederile din

contractele consumatorilor privitoare la perceperea unui comision de
urmarire a riscului sunt clauze abuzive datorita dezechilibrului contractual
pe care il genereaza, prin transferul tuturor riscurilor in sarcina
consumatorilor.
Trebuie subliniat ca art. 44 din Regulamentul BNR 3/2007 privind
limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice,
prevede ca imprumutatorii sunt obligati sa informeze clientii prin
mentionarea posibilitatii modificarii, in sensul majorarii, a sumelor
datorate, in cazul materializarii riscului valutar, a riscului de rata a
dobanzii ori in cazul cresterii costului creditului provenind din comisioane
si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevazute in contract.

In primul rand, trebuie observat ca Regulamentul vorbeste despre

materializarea riscului, in defavoarea imprumutatului, ceea ce exclude
din start idea ca ar fi permisa incasarea de catre banca in cazul opus, a
unor sume care sa ii acopere propriul risc.
Textul Regulamentului impune bancii obligatia informarii fiecarui client in
parte (fie prin graficul de rambursare, fie prin dispozitii contractuale) cu
privire la posibilitatea majorarii sumelor pe care le va datora in temeiul
contractului de credit, majorare determinata de: (i) materializarea
riscului valutar sau a celui de rata a dobanzii (in cazul in care acestea se
produc in defavoarea imprumutatilor) sau (ii) cresterii costului creditului
provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului
prevazute in contract.

La randul sau, art. 41 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea

riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice impune
institutiilor de credit, tot in scopul diminuarii riscului sa isi organizeze
activitatea de creditare astfel incat sa asigure separarea clara si efectiva
a functiei de promovare si vanzare a produselor de creditare de functia
de analiza a riscului de credit si monitorizare a expunerii.
Anumite banci, in loc sa isi indeplineasca obligatiile impuse de
reglementarile in vigoare si sa isi stabileasca criterii concrete si reale de
determinate a categoriilor de clientela pe categorii de risc si sa faca
diferentierea produselor de creditare in functie de aceste criterii, a ales
varianta abuziva, mult mai costisitoare pentru imprumutatii bun-platnici,
pe baza careia, prin achitarea acestui comision de risc, isi acopera in
realitate pierderile rezultate din nerambursarea creditelor de catre alti
clienti, transferand, astfel, consecintele pierderilor cauzate de creditele
sale neperformante asupra clientilor bun-platnici.
Mai mult, prin perceperea acestor comisioane, banca realizeaza castiguri
imense, deoarece creditele neperformante nu sunt atat de mari incat sa
compenseze cu valoarea totala a comisioanelor de risc.
Pentru a conchide trebuie retinut ca pentru neperformanta Bancii nu
sufera si nu pierde banca, ci sufera si pierd clientii bancii bun-platnici.
Cu privire la caracterul abuziv al comisionului de risc s-au pronuntat in
repetate randuri instantele de judecata, constatandu-se cu putere de
lucru judecat caracterul abuziv si implicit nulitatea clauzelor
care permit perceperea acestuia[1].
Fata de cele precizate, solicitam onoratei instante constatarea
caracterului abuziv al clauzelor care reglementeaza plata unui
comision de urmarire.

4. Clauzele cu privire la alte comisioane percepute in mod

abuziv

Potrivit art. 36 din OUG nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul
poate percepe numai: comision de analiza dosar, de administrare credit,
de administrare cont, pentru rambursare anticipata, costuri aferente
asigurarilor, penalitati, comision unic pentru serviciile prestate la cererea
consumatorilor. Acest text legal nu lasa loc de interpretari.
Comisioanele mentionate mai sus nu se incadreaza in textul de lege,
astfel ca se impune inlaturarea clauzelor care le prevad.
In subsidiar, in cazul in care nu se poate constata inlaturarea acestor
clauze ca urmare a aparitiei OUG 50/2010, se poate solicita constatarea
caracterului abuziv a acestor clauze, fata de legislatia protectiei
consumatorului anterioara.

Clauzele mentionate reglementeaza diverse tipuri de comisioane

percepute de banca, o parte din acestea fiind stabilite in conditiile
speciale, alta parte in conditiile generale ale conventiei. Prezentarea
costurilor bancii in acest mod este cel putin confuza pentru consumatori,
care, atunci cand doresc obtinerea unui credit isi directioneaza
atentia asupra dobanzii, cost care ar trebui sa fie cel principal si care
diferentiaza ofertele de creditare din piata bancara.

Consideram ca mentionarea unui numar excesiv de comisioane incalca

dreptul consumatorilor la o informare precisa si corecta, drept
reglementat de art. 45 din Legea 296/2004 privind Codul Consumului
(coroborat si cu calculul gresit al DAE, care nu includea toate costurile
creditului), fiind, totodata, si o practica comerciala incorecta, care are
drept scop si ca efect deformarea substantiala a comportamentului
economic al consumatorilor.
Potrivit definitiei reglementate la art. 2 lit. e) din Legea 363/2007 privind
combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu
consumatorii, deformarea substantiala a comportamentului economic al
consumatorilor reprezinta folosirea unei practici comerciale ce afecteaza
considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie in cunostinta
de cauza, decizie pe care altfel nu ar fi luat-o.
Art. 6 lit. d) din acelasi act normativ prevede ca o practica comerciala
este incorecta si este considerata o actiune inselatoare daca ea contine
informatii false (precum calculul dobanzii anuale efective fara sa tina
seama de toate costurile creditului) sau, in orice situatie, induce in
eroare sau este susceptibila sa induca in eroare consumatorul mediu,
astfel incat il determina sa ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o, cu
privire la pret sau la modul de calcul al acestuia.
Prin impiedicarea consumatorului sa aprecieze costurile
creditului, clauzele sus-mentionate se incadreaza in articolele de lege
precitate, in consecinta, trebuie sanctionate ca atare cu nulitatea.

[1] Dosar 18057/233/2009, Jud. Galati; Dosar 18057/23372009, Jud.

Galati; sent. civ. 5960/23.06.2009, Jud. sect.2 Bucuresti, s. civ.; sent.
civ. 6247/26.06.2009, Jud. sect.2 Bucuresti, s. civ.; sent. civ.
9941/16.12.2009, Jud. sect.2 Bucuresti, s. civ.; dec.civ.
2928/12.10.2009, L.C.Stoica, Imprumutul, comodatul si creditul bancar.
Practica judiciara, Ed. Hamangiu, p. 135 si 144