CE ESTE TERAPIA EMDR

Asa a inceput
Initialele EMDR provin de la cuvintele: Desensibilizarea si Reprocesarea prin Miscari Oculare. Totul a
inceput cu o descoperire pe care am facut-o referitoare la micarile oculare. Intr-o zi din anul 1987 ma
plimbam printr-un parc, cand mi-am dat seama subit ca niste ganduri negative care imi treceau prin
minte au disparut pe neasteptate. Nu imi mai amintesc acum la ce ma gandeam atunci, dar erau cu
siguranta ganduri sacaitoare, care ma agasau, referitoare la o problema curenta, genul de ganduri care
nu dispar de la sine, daca nu faci nimic in aceasta directie. Cand am inceput sa evoc din nou acele
ganduri, am constatat ca acestea nu mai aveau incarcatura neplacuta de dinainte. Cu alte cuvinte, nu
ma mai deranjau deloc.
Am ramas extrem de surprinsa si m-am intrebat ce anume a putut cauza acea reactie. De aceea, am
devenit atenta la ceea ce se intampla, continuand in acelasi timp sa ma plimb. Am observat astfel ca ori
de cte ori gandurile negative imi reveneau in minte, ochii mei incepeau sa se miste intr-un anumit fel, in
diagonala. In acest fel, gandurile imi dispareau din constiinta. Daca le evocam din nou, ele nu ma mai
deranjau. Procesul mi s-a parut fascinant, asa ca am inceput sa il practic in mod deliberat. M-am gandit
in mod intentionat la ceva care ma deranja si am inceput sa practic acele miscari oculare. S-a intamplat
acelasi lucru. Starea mea emotionala s-a schimbat.

In cautarea informatiilor
De-a lungul anilor, multa lume s-a intrebat cum de am observat atunci schimbarea gandurilor mele dupa
practicarea miscarilor oculare. Probabil ca a fost o descoperire intamplatoare, dar asta nu inseamna ca
nu m-am pregatit ani la rand pentru ea. Din fericire pentru mine, imi folosisem mintea si corpul ca un
laborator in timpul celor zece ani anteriori datorita unei lupte cu cancerul. Medicii mi-au spus dupa
tratament: A disparut, dar in cazul unora poate recidiva. Nu stim de ce si nici in ce cazuri se poate
intampla acest lucru. De aceea, noroc. In acel moment mi s-a parut o ironie faptul ca trimiteam oameni
pe luna, dar nu stiam cum sa ne controlam propriul corp si propria minte. Stiinta psiho-neuroimunologiei
care studiaza efectele stresului asupra sistemului imunitar abia incepuse sa fie cercetata, de catre
Norman Cousins si alti savanti eminenti. Prin urmare, m-am decis sa caut singura toate informatiile
practice disponibile si sa le ofer publicului larg.
In anii care au urmat am investigat zeci de metode, am studiat cu numerosi profesori si am intrat intr-un
program formal de doctorat in psihologie. De aceea, cand gandurile mi s-au schimbat pe neasteptate,
acest proces mi-a atras atentia. Eram convinsa ca am descoperit procesul natural de vindecare al
creierului. Acest lucru corespundea cu ceea ce explorasem in ultimii zece ani: felul in care erau
conectate mintea si corpul. M-am intrebat daca observatia mea referitoare la miscarile oculare era legata
in vreun fel de procesele care se petrec in timpul somnului REM. Dat fiind ca miscarile oculare se petrec
spontan in timpul acestei perioade care corespunde viselor, dupa care ne trezim de regula simtindu-ne
mai bine in privinta situatilor din viata noastr, poate ca aceste miscari pot avea acelaai efect inclusiv in
starea de veghe.
Incercare si eroare
Dupa ce am descoperit ca imi pot schimba sentimentele asociate cu gandurile prin folosirea deliberata a
miscarilor oculare, m-am intrebat daca acest proces poate functiona inclusiv pentru ceilalti oameni. De
aceea, l-am incercat cu orice persoana din jurul meu dispusa sa il aplice. I-am rugat pe apropiatii mei sa
se gandeasca la ceva neplacut, care ii deranja. Deloc surprinzator, nu a fost niciunul care sa imi spuna
ca nu stia la ce sa se gandeasca: ba s-au certat cu un membru de familie, ba aveau o problema la locul
de munca, ba luasera o decizie gresita. Le-am cerut tuturor sa se concentreze asupra amintirii care ii
deranja, iar apoi sa imi urmareasca cu privirea miscarile mainii timp de 30 de secunde, recreand astfel
miscarile oculare pe care le experimentasem eu. Dupa acest set de miscari oculare (dupa cum l-am
numit eu), i-am intrebat cum se simteau.
Multi dintre cei cu care am lucrat incepeau sa se simta mai bine, dar apoi sentimentele lor isi incetau
procesul de transformare. Cand se intampla acest lucru, le spuneam sa se focalizeze asupra unui alt
aspect al amintirii lor, sau schimbam directia si viteza miscarilor oculare. Feedbackul pe care l-am primit
m-a ajutat sa progresez prin incercare si eroare, lucrand cu aproximativ 70 de persoane, pana cand am
obtinut rezultate consistente. Dat fiind ca schimbarile se petreceau foarte rapid, daca cineva cadea din
nou in starea initiala, puteam explora cu usurinta diferite alternative, pana cand efectele pozitive
reapareau.
La sfarsitul programului meu de doctorat, m-am decis sa fac un studiu controlat referitor la procedura pe
care o descoperisem, pentru dizertatia mea. Mi s-a parut de la bun inceput ca aspectul cel mai relevant
cu care puteam lucra erau amintirile vechi. M-am intrebat ce categorie de oameni ar putea avea cele mai
mari probleme de acest fel. Raspunsul mi s-a parut evident: victimele abuzurilor sexuale si veteranii de
razboi. De aceea, am inceput sa lucrez cu persoane diagnosticate cu sindromul stresului post-traumatic
(SSPT).
In anul 1987, SSPT era acceptat ca diagnostic de doar 11 ani. La acea vreme nu existau studii stiintifice
riguroase care sa valideze vreo terapie pentru acest sindrom, care era considerat foarte greu de tratat.
De aceea, m-am decis sa testez eficacitatea procedurii mele lucrand cu subiecti care sufereau de
aceasta afectiune. Rezultatele studiului meu aleatoriu si controlat au fost publicate in revista Journal of
Traumatic Stress, in anul 1989. Dupa cum iti poi imagina, dat fiind ca articolul meu descria o forma de
terapie nemaiauzita pana atunci, care includea folosirea miscarilor oculare si descria beneficii foarte
rapide pentru victimele traumelor, el a creat o mare controversa in randul specialistilor. La fel ca in orice
domeniu stiintific, daca o metoda nu se incadreaza in actualul mod de a intelege lucrurile, ea genereaza
multa neincredere si mari indoieli.
EMDR - tratament eficient pentru traume.
Cum se facea ca miscarile oculare aveau astfel de efecte? Cum era posibil ca o terapie sa genereze
rezultate dupa o singura sedinta? Unul din parintii terapiei behavioriste a numit descoperirea mea o
revelatie la o conferinta importanta, dar altii s-au intrebat cum era posibil ca un procedeu atat de simplu
sa genereze beneficii atat de dramatice. Multi specialisti si-au dorit sa fie initiati imediat in noua metoda,
caci nimic din ceea ce cunosteau ei nu functiona cu pacientii lor care sufereau de SSPT. Altii au insistat
sa nu se faca astfel de cursuri.
Unul din membrii comitetului consultativ al revistei Journal of Traumatic Stress, in care a fost publicat
pentru prima data articolul meu, l-a contactat pe editor si i-a declarat ca era convins ca eram o sarlatana.
Totusi, fiind seful unui program SSPT al Departamentului pentru Problemele Veteranilor, s-a inscris la un
curs de EMDR. Aici, el a experimentat personal tehnica si i-a constatat efectele pe pielea lui. A incercat-
o apoi cu pacientii sai si s-a convins definitiv ca functiona. Astfel a progresat recunoasterea EMDR dup
1990. Marea majoritate a celor care au investigat personal efectele tehnicii au devenit suporterii ei.
Ceilalti, care au continuat sa fie influentati de controversa initiala, au ramas sceptici. La ora actuala, mai
mult de 20 de studii controlate stiintific au dovedit eficacitatea EMDR in tratamentul traumelor si al altor
experiente neplacute de viata. Intre timp, un numar mare de organizatii din intreaga lume, inclusiv
Asociatia Psihiatrilor Americani si Departamentul pentru Aparare al guvernului, au recunoscut EMDR ca
tratament eficient pentru traume.
Dat fiind ca initial am crezut ca principalul efect al miscarilor oculare era reducerea tulburarilor
emotionale ale persoanei adica ceea ce se numeste desensibilizare in terapia behaviorista mi-am
numit noua terapie Desensibilizarea prin Miscari Oculare. Abia dupa prima publicare a articolului meu,
din anul 1989, mi-am dat seama ca tehnica permite obtinerea unor efecte mult mai variate, nu doar
reducerea anxietatii. Modificarea procedurii ar putea oferi informatii si ar putea produce schimbari
automate ale tuturor emotiilor, reactiilor corporale si comportamentelor. Convingerile legate de sine, de
ceilali si de lume in ansamblul ei ar putea fi schimbate, deschizand astfel noi posibilitati pentru viitor. Mi-
a devenit astfel evident ca prin ajustarea metodei mele as putea genera reprocesarea totala a amintirilor
vizate, prin reconectarea lor cu alte amintiri, reorganizarea si stocarea lor intr-o maniera mai benefica.
Prin urmare, dupa ce am continuat sa imi dezvolt tratamentul, l-am numit EMDR, adaugand si cuvantul
reprocesare.
Am descoperit de asemenea ca alte forme de miscari laterale pot fi utile, nu doar cele oculare. Mai mult
decat atat, terapeutii pot folosi ciocanituri alternative pe o parte si pe cealalta sau tonalitati muzicale
alternate de la o ureche la cealalta. Unii oameni de stiinta cred ca aceste strategii genereaza o
refocalizare constanta a atentiei (inainte si inapoi), numita reactie de orientare, care are o legatur
directa cu functiile cerebrale ce se activeaza in timpul somnului REM. Altii cred ca focalizarea simultana
a atentiei asupra traumei si asupra stimularii exterioare (miscarile ochilor, ciocaniturile sau tonalitatile)
perturba memoria activa. Cercetarile care exista la ora actuala ma fac sa cred ca ambele explicatii sunt
valide. De aceea, daca as mai avea de ales, mi-as numi astazi procedeul: Terapia de Reprocesare.
Este prea tarziu insa pentru a-i schimba numele, caci este deja cunoscut in ntreaga lume ca
Desensibilizarea si Reprocesarea prin Miscari Oculare, sau EMDR."
Dr. Francine Shapiro