1|Page

FIZIOLOGIA APARATULUI RENO-URINAR

- dr. Magda Buraga

FUNCTIILE RINICHIULUI
1. Excreta majoritatea produsilor de catabolism, substante straine : medicamente, coloranti.
2. Mentin constant volumul si compozitia LEC prin controlul :
- hidro-electrolitic;
- osmolaritatii;
- echilibrul acido-bazic;
- presiunii arteriale;
3. Rol endocrin : renina, eritropoietina (EPO), 1,25dihidroxicolecalciferol, prostaglandine.
a. RENINA
- eliberata de aparatul juxtaglomerular ( in conditii de ischemie renala, hipovolemie,
hipotensiune arteriala, insuficienta cardiaca, Cl in urina)
- actioneaza enzimatic asupra unei proteine plasmatice: angiotensinogen angiotensina I ( AT I
are proprietati vasoconstrictoare). AT I, sub influenta enzimei de conversie (de la nivelulelul
endoteliului vaselor pulmonare) pierde 2 aminoacizi si se transforma in angiotensina II cu rol
vasoconstrictor in teritoriul cutanat, splanhnic si renal;
- fara sa influenteze circulatia cerebrala, coronariana si musculara , determina PA;
- Captoprilul este inhibitor al enzimei de conversie si stimuleaza bradikininele;
b. ERITROPOIETINA (EPO),
- este secretata de fibroblastii din interstitiul corticalei si medularei externe, in rinichiul hipoxic;
- in insuficienta renala cronica, deficitul de EPO duce la anemie severa;
c. 1,25 DIHIDROXICOLECALCIFEROL (CALCITRIOL)
- metabolismul Ca este influentat de un derivat al vit.D: 1,25 (OH) D3, format in celulele
proximale din 25 OH D3;
d. PROSTAGLANDINELE
- acizi grasi cu 20 de atomi de C, cu rol in vasodilatatie;
- TA;
- diureza, eliminarea de Na;
- Sindromul Bartter (secretie de prostaglandine) hiponatremie (125 mEq/l),
hiperaldosteronism (hiperkaliurie si hipokaliemie - 2mEq/l), poliurie, apatie, tulburari de
crestere.
4. Sinteza glucozei
- in post: gluconeogeneza.

Concluzii : in afectiunile renale cronice si severe (insuficiente renale) se dezvolichidul tubulara dereglari:
- ale volemiei;
- ale compozitiei compartimentelor hidrice ;
- se acumuleaza cantitati crescute de K, acizii, lichide, substanteante toxice deces daca nu se
intervine prin dializa;
2|Page

ORGANIZAREA FUNCTIONALA A RINICHIULUI

Cortexul - partea externa, contine toti glomerulii renali;
Medulara - partea interna, structurata in piramide renale,
orientate cu baza spre cortex si varful la papile, in bazinet.
Bazinetul prezinta calicele mici calicele mari; se continua
cu ureteral si vezica urinara;
Hilul renal reprezinta locul de trecere pentru vasele
sanguine, limfatice, nervi si uretere.

Structura rinichiului
1. Corticala
- contine glomerulii nefronilor;
- reprezinta stratul de filtrare a rinichiului;
2. Medulara
- formata din aproximativ 8-13 formatiuni piramidale = piramidele Malpighi;
- este stratul tubilor colectori si ai anselor Henle;
3. Pelvisul
- teritoriul in care dreneaza totii tubii colectori;
- se continua cu ureterul;
- cand paraseste canalul de colectare renal, urina nu se mai modifica compozitia si calitatea ei
raman neschimbate la nivelulelul pelvisului, ureterului, vezicii urinare, uretrei;
4. Ureterul
- transporta urina in vezica urinara;

Unitatea anatomica si functionala a rinichiului este nefronul format din corpusculul Malpighi si tubul
urinifer.
Corpusculul Malpighi
- este alcatuit din glomerulul renal, mesangium si capsula Bowman;
- glomerulul renal este alcatuit din 50 anse
capilare ce se infasoara in jurul unor tije
intercapilare care formeaza tesutul mesangial;
- capilarele patrund intr-o portiune dilatata si
infundata a tubului urinar numita capsula
Bowman;
- sangele capilarelor glomerulare provine dintr-o
arteriola aferenta si paraseste glomerulul prin
arteriola eferenta, cu un calibru de jumatate din
cel al arteriolei aferente;
3|Page

- presiunea sangelui din glomerul produce filtrarea plasmei in capsula Bowman si de aici lichidul
ajunge in tubul contort proximal

Tubul urinifer
- este alcatuit din mai multe segmente : tubul contort proximal, ansa Henle, tubul contort distal;
- continua capsula Bowman si are o lungime de 45-65mm (120 km, suprafata 12m);
a. Tubul contort proximal
- lungime: 14-24mm, 55microni;
- impartit in tubul contort proximal si tubul drept proximal
- dupa structura morfo-functionala prezinta 3 segmente: S1, S2, S3;
- este format dintr-un singur strat de celule, asezate pe o membrana bazala prelungita din zona
capsulei Bowman;
- celulele sunt cilindrice si prezinta la polul apical marginea in perie data de numeroase
microvilozitati, cu multe sisteme de cotransport; la polul bazal membrana sufera numeroase
invaginari, ce delimiteaza in sectorul subnuclear compartimente ce contin mulichidul tubulare
mitocondrii ce asigura energia necesara pentru mecanismele de transport activ; contin lizozomi,
reticul endoplasmic bine dezoltat si aparat Golgi;
- exista cili centrali cu rol in deplasarea lichidului tubular;
- TCP intervine in reabsorbtia apei, NaCl, glucozei, aminoacizilor, vitaminelor.
4|Page

b. Ansa Henle
- are forma de tub in U;
- nefronii cu corpusculi renali situati in cele 2/3 externe ale corticalei, poseda AH scurte (14mm),
iar cei care au corpusculi renali localizati juxtamedular au AH lungi (26mm): reprezinta 15-20%
din totalul nefronilor si sunt numiti nefroni juxtaglomerulari;
- prezinta un ram descendent si unul ascendant;
- ram descendent: subtire, alcatuit din celule epiteliale turtite, foarte permeabil pentru apa si
putin permeabil pt uree si ionii adaptat procesului de difuziune;
- ram ascendant: o portiune este subtire cu celule turtite care devin cilindrice la limita de
separare dintre medulara externa si interna; portiunea subtire este impermeabila pt apa si
permeabila pt ionii, iar cea groasa este impermeabila pt apa si uree;
- celulele epiteliale ale portiunii groase a ansei Henle sunt similare celor din TCP: sunt adaptate pt
transportul activ de Na si Cl din lichidul tubular in interstitiu; nu contin margine in perie; secreta
GP Tamm Horsfall (THP) 30-50mg/zi;
- ramura ascendenta groasa a AH in unghiul dintre arteriola aferenta si cea eferenta prezinta
macula densa (cellule dense, inalichidul tubulare, asezate pe o membrana bazala incompleta,
cu mitocondrii rare; prezinta rol de osmo/chemoreceptor la fluctuatiile de Na si Cl,urina;

c. Tubul contort distal

- lungime: 5-8mm, de 30-40;
- este alcatuit din 3 segmente: tubul contort distal, tubul de conectare ( contine celule de
legatura ce secreta kalikreina si celule intercalate) si tubul colector initial (epiteliul cuboidal este
lipsit de marginea in perie, dar prezinta margine laterala distincta; la acest nivel actioneaza
hormone pentru ioni si apa);
- tubul de conectare si tubul colector initial sunt identici ca structura; contin 2 tipuri de celule :
1.principale 2/3, au mitocondrii, invaginati, cilii centrali, apical exista canale pt K; au rol in
reabsorbtia de Na si Cl si secretia de K
2. cel. intercalate 1/3, nu dispun de cilii centrali; prezinta subpopulatia A sau intercalate
care secreta H si reabsorb K (utilizand o proteina transportoare H-ATPaza, localizata apical) si
subpopulatia B sau SS intercalate care secreta HCO ;
- mai multe TCD se aduna intr-un tub colector Bellini (lungime: 20mm) care stabate corticala si
portiunea medulara pentru a se deschide in calicele renale ; are structura similara cu a TCD in
ultimele 2/3;
- si tubul colector este impartit la nivelul celor 3 segmente : corticala, medulara externa si
medulara interna; la acest nivelul numarul celulelor intercalate scade; spre pelvisul renal
celulele cresc in inaltime;
- La acest nivelulel actioneaza hormonii pentrut ioni, apa si uree;
- TC are rol in procesul de concentrare a urinii;
- un TC dreneaza in calice urina produsa de aproximativ 2800 nefroni.
5|Page

VASCULARIZATIA RINICHIULUI
Rinichiul prezinta o vascularizatie abundenta provenita din arterele renale care se divid in
interiorul rinichiului in ramuri anterioare si posterioare care dau nastere aa. interlobare ce se indreapta
spre corticala printre piramidele Malpighi (vase de tip terminal necroza tesutului tributar).
La zona dintre medulara si corticala, artera se cudeaza in unghi drept - artere arcuate sau
arciforme - formandu-se un plex arterial . Din aa.arciforme se desprind in evantai aa. interlobulare ce
patrund printre piramidele Ferrein spre suprafata organismanului.
Aa. interlobulare dau nastere arteriolelor aferente care se capilarizeaza si vor forma
glomerulul.
Arteriola eferenta ce paraseste glomerulul se divide intr-o noua retea capilara peritubulara care
iriga tubul renal - sistem port arterial, apoi se varsa in venele interlobulare venele arcuate venele
interlobare vene renale.
6|Page

Acest tip de circulatie: arteriola-capilar-arteriola-capilar asigura presiuni adecvate functilor de

filtrare (60mmHg) si reabsorbtie (10mmHg).
Cea mai mare parte a retelei de capilare peritubulare se afla in cortexul renal de-a lungul TCP,
TCD, TC corticali.
Ramuri din artera arcuata sau din portiunea proximala a arterelor interlobare furnizeaza o
populatie de glomeruli juxtamedulari (mai mari) la intersectia dintre corticala cu medulara. Din
arteriolele eferente ale glomerulilor juxtamedulari, pe langa capilarele pritubulare se desprind ramuri
capilare lungi, care formeaza anse, numite vasa recta, ce intra adanc in medulara, insotind AH pana la
papilele renale. La fel ca si AH se reintorc in cortex si se varsa in venele corticale.
Vasele limfatice se gasesc mai ales in cortexul renal si reprezinta o cale importanta de eliminare
a proteinelor in lichidul interstitial. Contin cantitateaitati crescute de EPO. Limfaticele sunt absente in
medulara, prevenind astfel indepartarea osmolaritatii. La acest nivel poate aparea anomalia osmotica a
medularei (P. osm. 1200- 1400 mOsm/l, exceptie in organismanism).

APARATUL JUXTAGLOMERULAR
Este alcatuit din celule juxtaglomerulare si macula densa, fiind situat in zona hilului fiecarui
glomerul.
7|Page

Celulele granulare sunt celulele musculare din tunica medie a arteriolei aferente si eferente la
contactul cu macula densa. Sunt mai globuloase, afibrilare, contin granule de renina. Functioneaza ca
baroreceptori, care cresc productia de renina cand nu sunt destinse.
Macula densa - la locul de contact dintre potiunea groasa a AH, tubul distal, arteriola aferente si
arteriola eferenta, celulele tubulare sunt mai dense, cu aparat Golgi plasat spre arteriola, argument
pentru secretia unor substanteante in arteriole.
Lichidul din TCD joaca rol important in controlul functiei nefronului, furnizand semnale de
feedback atat arteriolei aferente cat si arteriolei eferente.

CIRCULATIA RENALA
Rinichiul primeste 25% din debitul cardiac de repaus: 1,25l sange/min. Distributia sangelui in
rinichi este neuniforma : 90% corticala, 10% medulara ( 9% medulara ext. 1% medulara interna). Astfel,
fluxul mic al medularei interne nu ,,spala activitatea osmotica de la acest nivelulel.
Masurarea debitului renal sanguin s-a facut cu metode directe - debitmetre aplicate pe vasele
renale si indirecte care se bazeaza pe principiul Fick:
o debitul renal se calculeaza stabilind cantitatea de substanta trasoare preluata de rinichi in
unitatea de timp si impartind valoarea la diferenta arterio-venoasa.
o permite aprecierea volumului mediu de sange ce traverseaza un organisman in care
substanteanta transportata este captata; debitul sangvin va fi egal cu debitul captarii de
substanteanta (Qs ml/ min raportat la diferenta arterio-venoasa)
o DS ml/min = Qs ml/min/dif A-V (ml/100ml sange).

DETERMINAREA CLEARANCE-ULUI RENAL

Determinarea Cl renal reprezinta o metoda utila de a cuantifica eficacitatea cu care rinichii
excreta diferite substante, evaluand functia renala, filtrarea glomerulara, reabsorbtia si secretia.
8|Page

Clearance-ul sau indicele de epurare reprezinta volumul virtual de plasma, exprimat in ml, din
care rinichiul elimina complet o anumita substanta in unitatea de timp.
Daca o substanta este complet epurata din plasma, valoarea Cl substantei respective este egala
cu valoarea fluxului plasmatic renal.
Fluxul plasmatic renal, masurat dupa acest rationament reprezinta clearance-ul renal dupa
formula:
Cl = UV/P
Unde: U - concentratia urinara a substantei in mg/ml, V - volumul de urina eliminat intr-un
minut ml/min, P - concentratia plasmatica a substantei in mg/ml (Ps)
Cantitatea de substanta transportata de circulatia sangvina la nivelulel renal (FPR x Ps) este
egala cu cantitatea excretata in urina (UsxV)
FPR = UsxV/Ps

Substanta utilizata este acidul pararteriola aferentaminohipuric (PAH) sau diodrast

(iodopiracet),dozandu-se concentratia lor plasmatica si urinara.
Substantele sunt filtrate prin glomeruli renali si secretate de catre celulele tubulare, coeficientul
lor de extractie fiind foarte mare la concentratii sangvine reduse: 0,90 pentru PAH, 0,85 pentru diodrast.
Coeficientul de extractie a unei substante rezulta din raportul concentratie arteriala
concentratie venoasa/ concentratie arterial.
Tehnica de lucru:
Concentratia (C1) si volumul (V1) substantei administrate sunt cunoscute. Produsul celor doua
reprezinta cantitatea injectata (Q). Aceasta cantitate se raspandeste in V2 necunoscut al
compartimentului de determinat intr-o C2 ce se masoara.

C1xV1 = C2 x V2 V2 = C1xV1/C2

Cand este utilizat PAH, testul se face perfuzand substanta in ritm continuu in asa fel incat
concentratia plasmatica a substantei sa fie mica dar contanta in timpul recoltarilor de sange. Se
cateterizeaza si vezica urinara. Atat recoltarea sangelui cat si a urinii se face la perioade stabilite.
Exemplu: conc. PAH in urina este de 14 mg/ml, volumul urinii de 0,9 ml/min, conc.PAH in plasma
de 0,02 mg/ml.
Debit plasmatic renal = 14x0,9/0,02 = 630ml/min;
Flux plasmatic real = 630/0,9 = 700 ml/min (0,9 este coeficientul mediu de extractie a PAH );
Flux sanguin renal se calculeaza dupa formula : FPRr.x100/100-Ht
700x100/(100-45) = 1273ml/min.

Utilizarea gazelor radioactive (Kripton, Xenon) a permis calculul fluxului sanguin in corticala -
5ml/g de tesut/min, in medulara externa - 2ml/g de tesut/min, iar in medulara interna sub 0,2ml/g de
tesut/min.
Timpul de trecere eritrocitara - 2,5s corticala, 27,7s medulara.
9|Page

AUTOREGLAREA CIRCULATIEI RENALE

Rein in 1931, la caine a surprins constanta debitului renal la variatii ale presiuni de perfuzie intre
80- 200mmHg.
Teorii acceptate: miogena si macula densa.
Autoreglarea debitului sanguin renal garanteaza o filtrare glomerulara constanta. Fenomenul de
autoreglare s-a observat in corticala, pe cand irigatia medularei variaza o data cu variatia PA.
Procesul de autoreglare poate fi perturbat in anumite conditii:
- efortul fizic, prin noradrenalina crescuta produce vasocontrictie pe arteriola aferenta, reducand
debitul sanguin;
- substanteantele piretogene maresc debitul sanguin ( influente nervoase si umorale);
- IL1 (substanteanta endogena) ca si proteinele degradate si toxinele lipopolizaharidice din
membranele bacteriene cresc pragul termostatului hipotalamic.

CONSUMUL DE OXIGEN IN RINICHI

Sangele venos renal contine cantitateaitati mai mari de O2 decat sangele venos provenit din alte
tesuturi . Diferenta arterio-venoasa este de 1,4-1,7ml/% ( N = 4,5ml%) si ramane constanta in conditiile
unor largi variatii ale fluxului sanguine.
Consumul mediu de O2 in rinichi este de 400micromol/ min/100g si reprezinta 4-8% din
consumul total de O2 al organismanismului. La un debit sanguin renal de 6-7ml/min/100g, consumul
zilnic al celor doi rinichi este de 18-21ml/O2/min. La nivelul corticalei consumul este mai mare ca la
nivelul medularei datorita transportului activ de Na.
Consumul renal de O2 este crescut datorita metabolismului tubular:
Cand fluxul sanguin si rata filtrarii glomerulare scad reabsorbtia de Na este scazuta si se
consuma mai putin oxigen;
In conditii bazale consumul de oxigen scade la din cantitateade oxigen consumata in mod
normal

FUNCTIILE NEFRONULUI
1. Segmentul de ultrafiltrare : glomerulul;
2. Segmentul de contractie volumica izoosmotica : TCP si prima parte a AH;
3. Segmentul de recirculare AH;
4. Segmentul de dilutie: partea groasa ascendenta a AH si prima jumatate a TCD;
5. Segmentul de finalizare a urinii concentratie / dilutie : a doua jumatate a TCD si TC.

Formarea urinii respecta cele 3 etape : ultrafiltrarea, reabsorbtia si secretia ce au loc la nivelulelul
tubului urinifer.
Ultrafiltrarea este un proces pasiv selectiv in urma caruia are loc formarea urinii primare. Sediul este
reprezentat de glomerul, cu 2 zone: membrana ultrafiltranta si mesangiul.

A. Membrana filtranta glomerulara(MFG)

10 | P a g e

MFG este alcatuita din:

1. Celulele endoteliale ale capilarelor glomerulare
- sunt inconjurate de membrana bazala. Exista in centrul glomerulului o zona in care nu exista
membrana bazala si nici podocite: celule mezangiale. La acest nivelulel nu se produce filtrarea;
- sunt stabatute de mii de pori numiti feneste cu diametrul de 70nm care nu ofera restrictii
substantelor dizolvate in plasma sunt bariera doar pentru elementele figurate;
- pe suprafata celulelor se distinge glicocalixul : un strat de glicozaminglicani incarcati negativ
previne scurgera de macromolecule incarcate negativ
2. Membrana bazala
- alcatuita din 3 staturi : lamina densa, marginita in zonele subendoteliala si subepiteliala de
lamina rara interna si lamina rara externa;
- situata intre celulele endoteliale si pedicele;
- este alcatuita din fibre de colagen si proteoglicani heparin sulfat cu puternica incarcatura
electica negativa (proteinele plasmatice incarcate negativ sunt astfel respinse).
- realizeaza spatii largi prin care lichidul filtreaza usor, restrictioneaza elementele mai mari de
1KDa;
3. Epiteliul capsulei Bowman
- la suprafata glomerulului nu sunt celule continue ci prelungiri numite podocite (celule
modificate care apartin stratului visceral al capsule Bowman) care vin in contact cu stratul
extern al membrane bazale, delimitand niste fante inguste ,,fante-pori de 4-14nm nu trec
anionii de marii dimensiuni;
- pe suprafata membranei bazale, intre zonele de implantare a podocitelor se afla o diafragma de
fanta ,,slit membrane cu rol de atasare si mentinere in pozitie a pediculilor. Nefrin, neph1,
podocin si alte membrane organizate pe plute lipidice formeaza diafragma de fanta (nefroza
lipoidica);
- se formeaza o retea vasta de canale intercelulare prin care filtratul ajunge in spatiul Bowman.
Tot acest traseu este facut printr-o succesiune de filtrare a caror dimensiuni sunt din ce in ce
mai mici.

B. CELULELE MEZANGIALE
11 | P a g e

Celulele mezangiale se afla intre capilare, axial fiind inconjurate de substanteanta fundamentala si
membrana axiala bazala. Secreta matricea extracelulara. Aceasta retea este continua cu celulele
musculare netede ale arteriolei aferente si eferente. Matricea se extinde la celulele mezangiale extra
glomerulare.
Mezangiul are o retea extinsa de microfilamente compusa din actina, actinina si miozina. Functia
principala a microfilamentelor este de a impiedica distensia peretilor capilarelor secundar cresterii
presiunii intracapilare. Sunt implicate in injuria glomerulului prin:
- Producerea de citokine : PDGF, IL1 si EGF( factor de crestere epiteliala);
- proliferare celulara locala;
- sinteza de PG;
Rolurile mezangiului:
- fagocitoza complexelor imune si a precipitatelor proteice;
- prin contractie /relaxare regleaza dimensiunea porilor;
- secretie de renina.
Glomerulonefrita se caracterizeaza prin inflamatie si leziuni ale capilarelor glomerulare, prin
retinerea de complexe Ag-Ac la nivelulelul membrane bazale, urmata de reactie inflamatorie cu
acumulare de leucocite. Celulele mezangiale prolifereaza si astfel multi glomeruli nu mai functioneaza.
Ceilalti devin permeabili si permit difuziunea proteinelor si a eritrocitelor. In functie de evolutie poate fi
acuta sau cronica.

FACTORII DE CARE DEPINDE FILTRAREA GLOMERULARA

A. Permeabilitatea membranei filtrante glomerulare;
B. Suprafata de filtrare;
C. gradientul de presiune hidrostatica si coloid osmotica de o parte si alta a membranei glomerulare.

A. Permeabilitatea membranei filtrante glomerulare

In pofida marii permeabilitati (100-500) a membranei glomerulare, ea prezinta o mare selectivitate
in privinta moleculelor ce trec prin ea.
Caracteristicile particulelor solvite in plasma:
Greutatea moleculara a particulelor solvite:
- cele GM mica ( 6.000 ) sunt filtrate usor (ca apa): ionii, compusii organismanici mici (ex :
glucoza, inulina );
- cele cu GM mare sunt tot mai putin filtrate, pana aproape de 0 ( ex. albumina cu GM = 69.000).
Dimensiunea:
- particulele cu < 8 nm pot trece prin porii membranei glomerulare;
Incarcatura electrica a particulelor solvate:
- Cele incarcate + sunt mai usor filtrate ca cele incarcate - , chiar la aceeasi dimensiune,
datorita negativitatii membranei filtrante;
12 | P a g e

Patologic : pierderea negativitatii membranei filtrante permite proteinelor cu greutate

moleculara mica (albuminele) sa fie filtrate apar in urina (Proteinurie cu albuminurie),
inaintea aparitiei unor modificari histopatologice;
Nefropatia cu modificari minime: se datoreaza unor reactii imunologice anormale cu Ac
asupra membrane bazale; este frecventa la copil, cu pierderea de 40g proteine pe zi;
Concentratia plasmatica scade la 2g/dl presiunea coloid-osmotica scade la 10mmHg
cu transudarea unor cantitati crescute de lichid in spatial interstitial edeme;
- Moleculele cationice strabat usor membrana bazala cu cat sunt mai puternic incarcate pozitiv
insa nu pot strabate diafragma de fanta in fata careia se acumuleaza.
Forma moleculelor:
- cele liniare fiind mai flexibile decat cele globulare, traverseaza mai usor;

Diafragma de fanta are rolul de a impiedica patunderea in spatiul Bowman a moleculelor mai mari
decat albuminele. Macromoleculele ajunse in regiunea diafragmei de fanta pot fi captate prin pinocitoza
de celulele epiteliale. Cresterea permeabilitatii glomerulare pentru macromolecule are drept consecinta
acumularea lor in celulele mezangiale determinaermina hipertrofia mezangiala si scleroza renala.
Compozitia filtratului glomerular este aceeasi cu a lichidului care filtreaza in interstitii la capatul
arterial al capilarelor - este o plasma care nu contine proteine in cantitati semnificative
Procesul de ultrafiltrare poate fi explicat prin 2 ipoteze:
1. ipoteza porilor: filtrarea se realizeaza printr-o membrane cu porii de 70-100 care permite
trecerea apei si a macromoleculelor;
2. ipoteza difuziunii: transferal se face printr-o membrane in stare de gel cu retea de fibrile;
procesul este dirijat de gradientul () de concentratie a substanteantelor de o parte si de alta a
filtratului renal:
- polianionii circulate sunt retinuti de endoteliul glomerular;
- macromoleculele neutre membrane bazala glomerulara;
- substanteantele cationice slit process;

B. Suprafata de filtrare
Depinde de numarul nefronilor in functie, fiind egala la om cu 1,2-1,5 m, pentru cei doi rinichi.
Coeficientul de filtrare (Kf) caracterizeaza permeabilitatea filtratului renal. Kf depinde de suprafata
de filtrare si este influentat de celule mezangiale.
Variatii ale suprafetei de filtrare sunt posibile prin contractia celulelor mezangiale sau alterarea
podocitelor. Podocitele pot deveni aplatizate si sa acopere complet portiuni mai mari din membrana
bazala, scazand suprafata de filtrare.
Angitensina II, tromboxanul A2, ADH, PAF (factor secretat de macrofag), PG F2 determina contractia
celulelor mezangiale si scade suprafata filtranta. Cand celulele mezangiale sunt relaxate ( ANP, PG E2)
creste suprafata filtranta.
Scleroza renala si nefrectomia partiala reprezinta afectiuni in care suprafata de filtrare se reduce
din cauza distrugerii unor nefroni.
13 | P a g e

C. Presiunea efectiva de filtrare

Aceste forte sunt:
1. Presiunea hidrostatica intraglomerulara a sangelui = 60 mmHg (profiltranta);
2. Presiunea din capsula Bowman - in exteriorul capilarelor se opune filtrarii = 18mmHg;
3. Presiunea coloid-osmotica a proteinelor plasmatice din capilare - se opune filtrarii
- este de 28 mmHg la intrarea in capilarul glomerular dar pe masura ce apa intravasculara
ultrafiltreaza presiunea coloid-osmotic creste pana la 36 mmHg la iesirea din capilar (presiunea coloid-
osmotica medie: 32mmHg).
4. Presiunea coloid-osmotica a proteinelor din capsula Bowman - favorizeaza filtrarea
- in mod normal filtreaza putine proteine de aceea acest factor este = 0

PEF = PG- (PO+PC) PEF = 60 - (32 +18)= 10mmHg.

Rezultatul ultrafiltrarii are toti constituientii plasmei , mai putin macromoleculele. Elementele
minerale - ionii - nu se afla in concentrati identice. Urina primara contine cu 5% mai mulichidul tubulari
anioni si cu 5% mai putini cationi (echilibrul Donnan). In mod normal, intre sange si lichidul interstitial
exista diferente. In plasma sunt cu 2% mai multi cationic decat si in LI se afla mai multi anioni.
Proteinele retinute in sangele capilar se comporta ca polianioni si deci atrag Na, K care sunt
retinuti in plasma in cantitati suplimentare. Tot proteinele resping anionii si de aceea anionii sunt
respinsi, iar cationii retinuti.
In ultrafiltrat anionii difuzabili ca HCO, Cl sunt cu 5% mai multi decat in plasma, iar concentratia
unor substanteante neionizabile (urea, creatinina) este cu 4% mai mare ca in plasma.

DEBITUL FILICHIDUL TUBULARRARII GLOMERULARE (RFG)

14 | P a g e

Cantitatea de filtrat glomerular care se formeaza in fiecare minut in toti nefroni reprezinta
debitul filtrarii glomerulare - 125 ml/min la barbati si de 110ml/min la femei = 180l/zi. RFG este
proportional cu suprafata corpului, varsta.
RFG se masoara indirect , prin determinarea clearance la inulina - substanteanta care se
filtreaza in totalitate la nivelulel glomerular, nu se reabsoarbe, nu se secreta.
Prin compararea Cl inulinei (care estimeaza RFG) cu Cl altor substante pot fi efectuate
urmatoarele generalizari:
Cand Cl substantei este egal cu Cl inulinei substanta este doar filtrata;
Cand Cl substantei este mai mic ca cel al inulinei substanta a fost reabsorbita la nivelul
tubilor renali;
Cand Cl substantei este mai mare decat Cl inulinei substanta a fost secretata in lumenul
tubular (LT).
Cl inulinei este cea mai sigura metoda de masurare a RFG dar nu este practica pentru clinica. Este
nevoie de o administrare constanta la nivelulel plasmatic, iar dozarea in plasma si urina este dificila.
EDTA, Vit. B12, 125I (iod) pot fi folositi dar se poate evita perfuzia venoasa a acestor substante prin
utilizarea unei substante endogene: creatinina.
Cl creatininei si concentratia plasmatica a creatininei pot estima RFG:
Cl creatinina = 125-135 ml/min, creatinina serica = 0,8-1,3 mg/dl;
Creatinina este o substanta care se filtreaza, nu se reabsoarbe si se secreta. De aceea cantitatea
excretata este mai mare ca cea filtrata. Exista o supraestimarea a secretiai tubulare a creatininei cu
aprox. 20% din RFG, dar si nivelulelul plasmatic al creatininei este supraestimat(datorita creatininei
exogene si a metodelor de dozare). Astfel, cele doua valor mai crescute (Cl creatininei si creatinina
plasmatica) se anuleaza reciproc. In starea de echilibru, rata de excretie a creatininei este egala cu
productia metabolica: Ucr x V= Clcr X Pcr.
Se masoara creatinina plasmatica care este invers proportinala cu RFG. Sunt necesare probe de
sange venos si urina pentru a determina concentratia creatininei.

RFG = Clcr = Ucr x V/ Pcr

Cand RFG scade la 50%, eliminarea de creatinina scade la 50% si determina cresterea creatininei
plasmatice (la 2 mg/dl). Creatinina plasmatica creste pana cand cantitatea filtrata devine egala cu cea
excretata. Echilibrul este stabilit cand concentratia plasmatica se va dubla fata de normal.
Cand RFG scade la 1/4, creatinina plasmatica creste la 4mg/dl.
Cand RFG scade la 1/8, creatinina plasmatica creste la 8mg/dl.
Rata de excretie este egala cu rata de productie dar in aceasta situatie se realizeaza cu pretul
cresterii creatininei plasmatice in pofida scaderii RFG.
Coeficientul de filtrare (Kf) = cati ml de ultrafiltrat se produc pe minut la o presiune efectiva de
filtrare de 1mmHg.

Kf = RFG/pef (presiunea neta de filtrare) 125/10 = 12,5ml/min/mmHg

Cand se exprima la 100g/tesut renal este de aproximativ 4,2ml/min/mmHg, fiind de 400ori mai
crescut decat valoarea medie pe 100g/tesut de la alte organe (0,01 ml/min/mmHg)
Kf depinde de permeabilitatea membranei filtrante si de suprafata acesteia . In afectiuni ca diabetul
zaharat sau hipertensiunea arteriala are loc scaderea Kf prin ingrosarea membrane bazale a capilarelor
glomerulare si reducerea nefronilor.
15 | P a g e

RFG = Kf x Pef 12,5x10 = 125 ml/min

Fractia de filtrare(FF) este procentul din fluxul plasmatic renal ce devine filtrat glomerular.

FF= RFG/FPR=125/650

FF este este 1/5 (0,19) sau 20% din cantitatea de plasma care strabate rinichiul si este filtrata la
nivelulel de capilar glomerular.

FACTORII CARE INFLUENTEAZA RFG

1. Debitul sanguin renal

- creste fluxul renal, creste debitul filtrarii glomerulare (RFG) si invers;
2. Variatiile de calibru al celor 2 arteriole: aferenta si eferenta
- a. aferenta : prin vasoconstrictia ei scade debitul renal si presiunea hidrostatica din glomerul
scade RFG anurie; vasodilatatia are efect invers: creste presiunea hidrostatica din glomerul
si RFG;
- a. eferenta: vasoconstrictia determina cresterea rezistentei la flux la nivelulelul capilarelor
glomerulare ( cresterea presiunii glomerulare) si atat timp cat rezistenta crescuta in a. eferenta
nu reduce fluxul are loc o crestere a RFG pana la momentul cand presiunea coloid osmotica
creste foarte mult si forta neta de filtrare scade cu scaderea RFG ( efect bifazic si tranzitor).
3. Presiunea arteriala sistemica - relatie speciala

Factori care scad RFG:

1. Determinanti fizici (variatiile in sens opus conduc la RFG)

- Kf = RFG;
- presiunii hidrostatice din capsula Bowman = RFG;
- presiunii coloid osmotice din capilarul glomerular = RFG
- PA sistemice presiunea hidrostatica din capilarul glomerular(Presiunea hidrostatica
glomerulara)
- Rezistentei la nivelulelul arteriolei aferenta = Presiunea hidrostatica glomerulara (prin
activitatii simpatice);
- Rezistentei la nivelulelul arteriolei eferente = Presiunea hidrostatica glomerulara (prin AT
II)
2. Cauze patologice:
- Afectiuni renale, diabet zahart, hipertentiunea arteriala (scad Kf);
16 | P a g e

- Obstructia de tract urinar (calculi) poate determina scaderea presiuni hidrostatice din capsula
Bowman.

Presiunea arteriala sistemica - relatie speciala

- este un mecanism intrinsec;
- rinichiul mentine constante RFG si FSR (fluxul sanguin renal);
- conditie necesara pentru controlul precis al excretiei renale de apa si solviti;
- PA < 75mmHg RFG;
- PA < 60mmHg anurie;
- PA > 160mmHg FSR,RFG
Autoreglarea RFG previne variatiile extreme ale excretiei renale de apa si solviti care s-ar inregistra
odata cu variatiile PA.
RFG=180l/zi , dintre care se reabsorb 178,5l/zi.
Ipotetic, cand PA creste de la 100 la 125 mmHg va creste si RFG cu 25% incat RFG va deveni 225l/zi,
iar daca reabsorbtia ar fi constanta ar rezulta 46,5l/zi debit urinar. Cresterea PA are efect scazut asupra
debitului urinar deoarece se activeaza mecanisme de autoreglare a RFG si datorita unui mecanism
adaptativ aditional care creste rata reabsorbtiei atunci cand creste RFG = mecanism glomerulo-tubular.
Chiar daca aceste mecanisme sunt active, variatiile PA sistemice au efecte semnificative asupra
excretiei renale de apa sis are = diureza presionala;
1. MECANISMUL MIOGEN:
- cresterea brusca a PA determina cresterea fluxului renal dar dupa 30-60s apare la nivelul
muschiului neted al arteriolei aferente contractia ca urmare a intinderii produse, reducandu-se
debitul arteriolei aferente. Are loc o crestere a rezistentei vasculare cu scaderea FPR si implicit
a RFG;
- cresterea presiunii intinde si creste raza vasului. Se activeaza canalele Na Ca din musculatura
neteda vasculara depolarizare cu aflux de Ca si stimularea contractiei.
2. FEEDBACK-UL TUBULOGLOMERULAR
- controleaza atat RFG cat si FSR, dar in unele cazuri mentine RFG pe seama modificarii FSR (efect
crescut pe controlul RFG) ;
- protejeaza capilarul glomerular impotriva cresterilor de presiune de perfuzie;
- asigura cantitateaa de filtrat si de substanteante solvate ce ajung in tubii uriniferi;
- important in raspunsul arteriolei aferente la modificare ale PA de peste zi: schimbari postural,
efort, somn;
- are 2 componente, legate de aparatul juxtaglomerular: mecanismul de feedback pe arteriola
aferenta si mecanismul de feedback pe arteriola eferenta:
a. mecanismul de feedback vasodilatator al arteriolei aferente : un debit redus al fluxului
tubular produce reabsorbtia crescuta a Na si Cl la nivelulelul AH ascendente astfel incat
concentratia scazuta a acestora determina la nivelulelul maculei dense un semnal dilatator
al arteriolei aferente invecinate creste RFG ( rezistenta in arteriola aferenta si
presiunea hidrostatica);
b. mecanismul de feedback vasoconstrictor al arteriolei eferente: concentratia redusa a Na si
Cl de la nivelulelul maculei dense va determina si eliberarea de renina din celulele
17 | P a g e

juxtaglomerulare cu formarea de AT II cu rol vasoconstictor pe arteriola eferenta - creste

presiunea hidrostatica intraglomerulara cu revenirea la normal a RFG.

In HTA secundara stenozei de a.renala si insuficienta cardiaca congestiva administrarea de

captopril poate determina anuria. In timpul perioadelor de hipoperfuzie renala blocarea sintezei de AT II
determina scaderea dramatica a RFG. In mod normal, constrictia preferentiala pe arteriola eferenta a AT
II contribuie la prevenirea reducerii presiunii hidrostatice glomerulare si RFG atunci cand perfuzia renala
scade mult.
Aparatul juxtaglomerular mediaza mecanismul de feedback tubulo-glomerular.
Cand creste PA celulele macule dense din segmentul gros al AH sesizeaza o crestere a RFG
ceea ce va determina vasoconstrictia arteriolei aferente cu scaderea presiunii hidrostatice si RFG.
Mecanism :
- PA determina RFG care va livra o cantitate crescuta de Na si Cl la nivelulelul celulelor
maculei dense ale aparatului juxtaglomerular;
- datorita co-transportului Na/K/2Cl din membrana apicala a maculei dense rezulta o reabsorbtie
marcata cu intracelulara a acestor ioni;
- cresterea Cl intracelular in combinatie cu un canal de Cl din membrana bazo-laterala va duce la
depolarizare. Se va activa un canal cationic neselectiv care va permite Ca sa intre in celulele
maculei dense;
- Ca intracelular va determina eliberarea din aparatul Golgi a unor substantelor paracrine (ATP,
adenozina, Tx) cu rol in contractia celulelor musculare netede vasculare din vecinatate.
Receptorii A1adenozin de la nivelulelul celuleor musculare netede sunt implicati in acest
raspuns;
- efectul net este rezistentei in arteriola aferenta , RFG contracarand RFG.

Sensibilitatea mecanismului de feed-back este influentata de expansiunea volemica, dieta bogata in

proteine, hiperglicemie, scaderea masei renale. FSR si RFG cresc cu 20-30% dupa o masa bogata in
proteine, glucide. Aceasta crestere se refera la mecanismul de reabsorbtie a acestora : Na/arteriola
aferenta, Na/glucoza din TCP. Scaderea cantitatii de NaCl la nivelulelul maculei dense determina
activarea mecanismului tubuloglomerular. Scade rezistententa la nivelulelul arteriolei aferente si deci
creste FPR si RFG.

Urmatoarele se refera la relatia FPR cu RFG:

1. Substantele vasodilatatore (PGE, Ach, bradikinina, histamina) au efect pozitiv asupra circulatiei
renale dar RFG nu creste paralel cu FPR datorita scaderii Kf. Au efect mai ales asupra arteriolei
aferente; atenueaza efectele vasoconstrictoare ale nn. simpatici si al AT II. NO scade rezistenta
vasculara renala si creste RFG. La unii pacienti cu HTA afectarea sintezei de NO ar fi cauza
vasoconstrictiei renale pronuntate si a cresterii HTA.
2. Substantele vasocontrictoare (endotelinele,TX,leucotriene -ca raspuns la inflamatii) determina
contractia arteriolelor aferenta si eferenta si scaderea Kf scad RFG si FPR. AT II scade FPR dar
modifica putin RFG pentru ca actioneaza prin crestrea rezistentei vasculare si a presiunii
hidrostatice glomerulare la nivelulelul arteriolei eferente. Sinteza ATII creste in starii asociate cu
scaderea PA, a volemiei cand scade RFG. Prin mecanism de feed-back tubuloglomerular pe
18 | P a g e

arteriola eferenta previne scaderea RFG. Constrictia pe arteriola eferenta va induce un flux lent
la nivelulel tubular ce va determina crestrea reabsorbiei de Na care va restabili volemia i PA;
Prostaglandinele au effect local si previn vasoconstrictia exagerata produsa de AT II si
stimularea simpatica in stresul chirurgical, volemic si al depletiei de sare asigura protectie
pentru circulatia renala
3. Hormonii :
- Glucocorticoizii - RFG prin rezistentei vasculare la nivelulelul arteriola aferenta;
- Noradrenalina - rezistenta vasculara la nivelulelul arteriola aferenta (mai putin pe arteriola
eferenta) cu FPR dar nu modifica RFG stimularea simpatica creste eliberarea de renina
ATII si reabsorbtia de Na;
- ADH influenteaza RFG prin contractia celulelor mezangiale;
- PTH Kf si RFG;
- Glucagonul si STH - RFG;
- PNAvasodilatatie pe arteriola aferenta si arteriola eferenta; efect net FPR si RFG.

ROLUL SNC
Filetele nervoase simpatice reglementeaza FSR (fluxul sanguine renal), RFG (filtrarea
glomerulara) si reabsorbtia tubulara.
Rinichii nu dispun de fibre nervoase parasimpatice. Nervii simpaticii provin din plexul celiac
secreta noradrenalina(NA) si dopamina (DA) in tesutul conjunctiv liber din apropierea arteriolei aferente
si eferente si la nivelulelul TCP.
Stimularea simpatica are 3 efecte:
- Catecolaminele vasoconstrictie;
- Catecolsminele reabsorbtia Na in TCP;
- La nivelulelul aparatului juxtaglomerular secretia de renina
Exista si aferente senzoriale de la baroreceptorii si chemoreceptorii ce provin de la nivel renal.
Cresterea presiunii de perfuzie renala stimuleaza baroreceptorii din artere si arteriolele interlobare.
Ischemia renala si compozitia lichidului interstitial stimuleaza chemoR din pelvisul renal. La niveluri
foarte crescute de K si H se modifica fluxul sanguin.
Ischemia, anxietatea, schimbarile posturale si administrarea de barbiturice sau anestezice
determina scaderea fluxului plasmatic renal.

EFECTUL STIMULARI SIMPATICE asupra fluxului sanguin renal- Fenomenul de ,,scapare

Nervii simpatici actioneaza asupra arteriolei aferente si arteriolei eferente si partial la nivelulelul
tubilor renali, cu efect redus asupra filtrarii glomerulare. Mecanismele intrinseci de autoreglare sunt mai
eficiente decat stimularea nervoasa. Dupa stimulare simpatica brusca, puternica are loc anuria. Daca
stimularea persista, cateva ore ,PA creste suficient pentru a contracara efectele vasoconstrictiei
simpatice. Cand autoreglarea este afectata are loc cresterea PA ce determina crestrea RFG.
Diureza presionala
Din studiul mecanismului de reabsorbtie tubulara rezulichidul tubulara clarca reabsorbtia nu
creste cand creste PA. De aceea orice crestere a filtrarii glomerulare determina automat si cresterea
19 | P a g e

debitului urinar. Acest efect pronuntat al presiuni arteriale asupra debitului urinar se numeste diureza
presionala.
Cand in organismanism se acumuleaza lichid in exces, creste volemia si implicit PA care la randul
ei va avea efect direct asupra rinichilor care vor elimina lichidul in exces aducand asfel presiunea la
valorii normale = sistemul reno-vascular in reglarea PA.La valori ale PA de 75-160mmHg functioneaza
mecanismul de autoreglare, dar la cresteri acute cu 30-50% peste aceste valoare excretia de apa si sare
cresc, efect numit diureza de presiune si natriureza de presiune :
- scade formarea de ATII i scade reabsorbiei de Na ;
- creste PA in artera renala creste presiunea hidrostatica glomerulara in capilarele
peritubulare( la nivelulelul vasa recta, mai ales) urmat apoi de crestrea presiuni hidrostatice
glomerulare interstiiale i determinarea retrodifuziunii Na in lumenul tubular = scade
reabsorbtia de Na si a apei si creste diureza;
Aceste mecanisme au rolul de a mentine echilibrul intre aportul si excretia de sare si apa.

FUNCTIA TUBILOR RENALI

Urina primara, rezultat al ultrafiltrarii plasmei sanguine la nivelul glomerulilor renali, trece de la
nivelulelul capsulei Bowman in sistemul tubular:
- TCP : urina primara este izotona cu plasma;
- AH ram descendent: la capatul lui, urina este hipertona;
- AH segmentul gros si TCD : urina devine hipotona;
- TC : urina este hipo/hipertona, in functie de starea de hidratare a organismanismului.
In acelasi timp cantitatea de filtrat glomerular se reduce foarte mult: 1200-1500ml /24ore.
Tubul renal intervine in 2 functii majore:
- de reabsorbtie;
- de secretie - exista un grup de substante endogene care se cer mai rapid eliminate decat o
poate face abundentul filtrate glomerular
RFG crescut determina rinichii sa elimine din organism substante a caror excretie depinde de RFG.
Majoritatea produsilor de metabolism sunt slab reabsorbiti la nivelul tubilor si astfel sunt eliminati
dependent de volumul crescut al RFG. Totodata permite rinichilor sa controleze rapid volumul si
compozitia lichidelor din organism. Cantitatea de plasma este procesata de 60ori/zi, iar LEC de 12-14 ori.

Reabsorbtia lichidului in capilare peritubulare

Vehicularea urinii prin tubul renal depinde de gradientul de presiune hidrostatica existent intre
capsula Bowman (10mmHg) si bazinet (0)- ( la nivelul TCD 7mmHg ). Epiteliul tubular reabsoarbe
peste 99% din apa din filtrat, precum cantitati mari de electroliti si alte substante:
- Presiunea in capilarele peritubularea este de13mmHg, cea interstitiala renala de 6mmHg un
gradient de presiune pozitiv (7mmHg), care se opune reabsorbtiei ;
- Acest gradient este contracarat de presiunea coloid osmotica din plasma (32mmHg) si
presiunea coloid osmotica din interstitiu (15mmHg). Rezulta o presiune neta de reabsorbtie
osmotica a lichidului in capilar de 17mmHg;
20 | P a g e

- Presiunea neta de reabsorbtie = 10mmHg ( 17mmHg - 7mmHg) .Aceasta presiune mare de

reabsorbtie permite reabsorbtia unor mari cantitati de lichid din tubii in interstitiu. Au rol si in
aportul de substante nutritive si oxigen la nivelul celulelor epteliale.

FACTORI CARE POT INFLUENTA REABSORBTIA CAPILARA PERITUBULARA

1. Pc Reabsorbtia
R arteriola aferenta Pc ;
R arteriola eferenta Pc ;
Presiunea arteriala Pc;
2. c Reabsorbtia
arteriola aferenta c;
FF c;
3. Kf Reabsorbtia

Pc presiunea hidrostatica din capilarele peritubulare;

R arteriola aferenta, R arteriola eferenta rezistenta la nivelul arteriolelor aferente si
eferente;
c presiunea coloid osmotica in capilarele peritubulare;
arteriola aferenta presiunea coloid osmotica in plasma arterial;
FF fractia de filtrare;
Kf coeficientul de filtrare corespunzator membranelor capilarelor peritubulare

Dupa absorbtia in lichidul interstitial transportul apei si solvatilor prin peretii capilarelor
peritubulare in circulatia sanguina se realizeaza prin procesul de filtrare fortata care depinde de
presiunile hidrostatice si coloid-osmotice.
Excretia urinara = RFG Reabsorbtia tubulara +secretia.
Reabsorbtia este un proces cu selectivitate inalta:
- Sunt subst care se reabsorb in totalitate;
- Ionii sunt reabsorbiti si secretati in functie de necesitatile organismului;
- Produsii finali de metabolism prezinta reabsorbtie relativ redusa si sunt excretati in cantitati
crescute.
Rata reabsorbtiei in capilarele peritubulare este de 124ml/min deoarece reprezinta 99% din RF.
Calculul ratei reabsorbtiei in capilarele peritubulare :
- Reabsorbtia Kf x presiunea neta de reabsorbtie;
- Rata reabsorbtiei = 12,4ml/min x 10mmHg.
Kf (in reabsorbtie corespunzator membranelor capilarelor peritubulare) reprezinta raportul intre
rata reabsorbtiei si presiunea neta de reabsorbtie.
Kf = Rata reabsb/ Per 124/10 = 12,4ml/min
21 | P a g e

REABSORBTIA
Reabsorbtia tubulara este un proces in care substantele trec prin:
1. membrana luminala a celulelor tubulare,unde exista canale ionice si carrieri la polul apical;
suprafata absorbanta cu jonctiuni stanse;
2. membrana bazolaterala: la acest nivel exista pompe in numar crescut pentru transportul
activ;
3. endoteliul capilarelor tubulare.

Procesul de reabsorbtie este:

- Transcelular;
- Paracelular prin jonctiunile stanse;
Cea mai mare parte a reabsorbtiei (FG) are
loc la nivelul TCP = 80% (reabsorbtie obligatorie),
iar 19%(reabsorbtie facultativa) are loc in TCD.

Reabsorbtia are loc prin mecanisme:

1. ACTIVE
Necesita ATP pentru a deplasa o substanta impotriva unui gradient de concentratie (sau electric)
prin membrana bazolaterala .
Intre lichidul tubular si celula exista un gradient electric () de -70mv.
Transportul activ poate fi:
TA primar cuplat direct cu sursa de energie:
1. ATP-aza Na/K din membrana bazolaterala creeaza electochimic: favorizeaza
transportul la polul apical asigura transportul active secundar;
22 | P a g e

2. ATP-aza Ca controlata de PTH;

3. ATP-aza H si H/K (pol apical) cu rol in EAB
TA secundar carrier cuplat indirect cu sursa de energie. Foloseste electo-chimic
datorat TA primar. Sunt de tip simport si antiport.
Transport activ este limitat de capacitatea maxima de transport a carrier-ului. Transportul
maxim are o valoare caracteristica pentru fiecare substanta. In cazul in care are loc depasirea
transportului maxim in procesul de reabsorbtie substanta ramane in urina.
Transportul activ este utilizat pentru glucoza, proteine, aminoacizi, Ca, Mg.

2. PASIVE
Nu necesita ATP, se face in sensul unui gradient electrochimic.
Factori determinant:
o electro-chimic pentru reabsorbtia ionilor;
o osmotic solvatul trece de la concentratie crescuta spre concentratie scazuta;
o ,,solvent drag trecerea pasiva a apei si a solvitilor micromoleculari neselectivi,
paracelular din urina in sange pe baza osmotic si oncotic peritubular
o Difuziune dependenta de pH: formele neionizate ale acizilor si bazelor trec mai usor decat
cele ionizate; de pH se realizeaza intre lumenul tubular si lichidul peritubular (spatiul
interstitial);
o Permeabilitatea peretelui tubular;
o Timpul de pasaj dependent de debitul tubului urinar.

REABSORBTIA Na
- necesar 10-20 mEq/zi;
- consum 100- 200mEq/zi.

600g de Na se filtreaza prin glomerul in 24 de ore, dar este reabsorbit activ pe toata lungimea
nefronului cu exceptia ramului descendent al AH. Reabsorbtia are loc transcelular si paracelular.

TCP: Transportul activ primar de Na se produce in extremitatea bazala, in zona spatiilor

intercelulare laterale prin pompa 3Na/2K (expulzarea Na din celula tubulara se face la schimb cu K ce
patrunde in celula). Se creeaza un gradient electic, puternic negativ de - 70mV.
Cei 2 factori ce determina difuziunea Na din lumenul tubular in interiorul celulei sunt:
- gradient de concentratie: in lumenul tubular: 140mEq/l si 12 mEq/l intracellular;
- gradient electic de - 70mV;
Trecerea Na se produce paracelular in segmentele 2 si 3 datorita unui pozitiv (la nivelul lumenului
tubular) si urmand reabsorbtia apei.
1/3 din Na patruns transcelular se reintoarce in lumen pe cale paracelulara ,,back-leak
Transportul activ secundar - co-transport : nu foloseste energie furnizata direct din ATP, insasi
miscarea ionilor de Na activeaza mai multe transporturi secundar:
a. simport : Na/ glucoza, Na/aminoacizi, (fosfatii, sulfati, acizii mono si dicarboxilici care au trecut
prin co-transport din lumenul tubular in celula epiteliala); acestea stabat membrana
23 | P a g e

bazolaterala prin difuziune facilitata cu ajutorul altei proteine transportoare (Na/HCO) si

pompa;
b. antiport : Na/H - o parte din cantitatea de Na trece in sange la schimb cu H si K = reabsorbtie
izoosmotica;

La nivelul TCP se absoarbe 65% din cantitatea de Na, reabsorbtia este obligatorie si hormono
independent (!?!!).
Transportul de tip gradient durata, depinde de electo-chimic, intervalul de timp in care
substante este in tubii renali si de rata fluxului tubular. Rata de reabsorbtie este proportionala cu
concentratia din lumenul proximal si cu cat fluxul este mai scazut.

ANSA HENLE: Na este reabsorbit 20 - 25%

- segmentul descendent impermeabil pentru ionii si uree;
- segmentul ascendent reabsorbtie de Na prin transport pasiv datorita osmotic si
paracelular;
- segmental gros segment de dilutie a urinii;
Reabsorbtia se realizeaza la polul apical prin:
- TA co-transport Na/K/2Cl urmand absorbtia activa de Cl (exista o pompa activa de Cl);
- antiport Na/H;
La polul bazal : TA Na/K ATP-aza.
Reabsorbtia paracelulara se face prin TP datorat osmotic . Exista canale de K apical ceea ce
determina aparitia unui pozitiv la nivelul lumenului tubular, de aceea din Na reabsorbit se face
paracelular impreuna cu K, Ca, Mg. Tot la acest nivel exista hiposmolaritate permeabilitatea redusa
pentru apa.

TCD si TC: la acest nivel se reabsorb doar 8-10% din Na dependent de hormoni (transcelular ). La
polul apical aldosteronul creste permeabilitatea pt Na si K (Na/H, Na/K controlate de aldosterone).
Exista apical un co-transport Na /Cl (CNC) sensibil la diuretice tiazidice.
La polul baza prezinta Na/K ATP-aza ce creste reabsorbtia de Na si secretia de K si creste
reabsorbtia de Cl, HCO3 si apa.
Na/H , Na/K Cele doua functioneaza corelat cu echilibrul acido-bazic:
- in alcaloza Na/K;
- in acidoza Na/H

! In alcalozele asociate cu hipopotasemie, retinerea K este mai pretioasa pentru organism decat
retinerea H, de aceea, desi exista alcaloza, se va elimina H ACIDURIE PARADOXALA.

TC corticali si medulari: Na intra in cellule prin canale apicale de Na: ENAC (este un heteromer
ce cuprinde subunitatile , si )
24 | P a g e

REGLAREA REABSORBTIEI DE Na
Depinde de urmatorii factori:
1. Gradul de expansiune a volumului lichidului extracelular
- Reabsorbtia se face proportional cu solicitarea tubulara: balanta sau echilibrul glomerulo
tubular reprezinta capacitatea rinichilor de a creste rata reabsorbtiei ca raspuns la cresterea
incarcarii tubulare; cand RFG creste de la 125ml/min-150ml/min, rata reabsorbtiei la nivelul
TCP creste de la 81ml/min la 97,5ml/min = 65% ;
- Mecanism important: previne suprasolicitarea segmentelor tubulare distale atunci cand RFG
creste si ofera o cantitate scazuta de Na; adaptarea reabsorbtiei are loc numai intre anumite
limite: cand RFG se reduce la 30-40% din valoarea normala, reabsorbtia de apa si saruri este
totala anuria
- Balanta glomerulo-tubulara este contolata de : presiunea coloid osmotica si hidrostatica
glomerulara din capilarele peritubulare:
o P hidrostatice si P coloid osmotica diminua reabsorbtia de Na;
o P hidrostatice si P coloid osmotica maresc reabsorbtia de Na;
o fluxului tubular determina indoirea pronuntata a cililor centrali, semnaland
reabsorbtia de lichid;
- Alt factor ipotetic este AT II care este filtrate glomerular si secretata de TCP reabsorbtia de
Na prin AT1 din membrana apicala si bazal (la nivelul TCP) ; Stimuleaza si Na/H din AH groasa si
canalele de Na din TCreabsorbtia de Na;

2. Interventia mineralocorticoizilor
25 | P a g e

- Aldosteronul scade eliminarea de Na prin stimularea reabsorbtiei la nivelul TCD si TC

medulari2-3% din reabsorbtia de Na este controlata de aldoteron;
- In conditii de hiperaldosteronism cronic, mai intai se instaleaza retentia sodata si expansiunea
volemica PA diureza presionala (astfel se revine la nivelulelul initial al excretiei urinare
de Na). Acesta este ,,fenomenul de scapare de sub influenta aldosteronului care s-ar datora
scaderii reabsorbtiei de Na in segmentele proximale sporind astfel livrarea de Na in segmentele
distale cu eliminarea lui, desi aldoteronul este crescut;
- Din acest moment rata de incarcare cu NaCl si apa va fi zero, pastrandu-se un echilibru intre
aport si eliminare, dar s-a instalat HTA;
- Reabsorbtia activa de Na stimulata de aldosteron are loc la nivelul nefronului distal, fiind
cuplata cu secretia de K si H.

Alti factori modulatori ai eliminarii de Na:

- PGE2, BK: inhiba reabsorbtia de Na prin fosforilarea canalelor de Na si K. in segmental gros al
AH are loc inhibarea transportorului Na/K/2Cl, iar in TC inhibarea ENaC;
- Dopamina, prin receptorii D1 si D2 din cortexul renal scade reabsorbtia de Na prin inhibarea
Na/H apical si pompei Na/K din TCP si segmental gros al AH; administrarea de dopamina induce
diureza;
- Oubaina inhiba pompa Na/K din TC si determina excretia de Na;
- Parathormonul scade reabsorbtia de Na prin inhibarea canalelor de sodiu din membrana
lunimala;
- Hh. Tiroidieni stimuleaza reabsorbtia Na si a apei din TCP prin cresterea permeabilitatii pentru K
a membranei bazo-laterale; produc o crestere a RFG prin cresterea dibitului sanguine renal;
- H. antidiuretic (ADH) stimuleaza reabsorbtia de Na la nivelul segmentului gros al AH actionan
apical pe Na/K/2Cl sip e canalele de K; in celulele principale creste numarul de canale de Na
deschise din membrana apicala (ENaC);
- Peptidul natriuretic atrial(ANP) creste eliminarea de Na si creste diureza; este eliberat de
celulele miocardice atriale; produce o natriureza insemnata prin intensificarea RFG:
Vasodilatatie pe arterele renale, FSR si RFG, Na in TCP si AH groasa; fluxul crescut de
sange spala osmolaritatea din medulara rinichiului eliminarea de Na;
Efect direct: inhiba reabsorbtia de Na prin inhibarea canalelor din membrana apicala;
Antagonist al SRAA renina secreiei de aldosteron = reabsorbtia tubular de Na
si secretia de Cl si determina eliminarii de Na;
Alte efecte :
- Pe vasele sistemice vasodilatatie;
- PA prin efectul vascular i renal; creste permeabilitatea capilara;
- Rol important in raspunsul diuretic la redistribuirea de LEC si volum plasmatic in torace
care apare in timpul zborului spatial si imersie in apa;
- Neurotransmitator;

- Activitatea simpatic
modific fortele Starling din capilarele periferice,volemia, hemodinamica renala si
stimuleaza eliberarea de renina:
26 | P a g e

- stimuleaza eliberarea de renina, amplificand reabsorbtia de Na si implicit scade

eliminarea;
- scade fluxul sanguin renal si RFG scade excretia de Na;
- In TCP prin rreceptorii alfa-adrenergici se stimuleaza apical Na/H si bazal pompaNa/K,
crescand reabsorbtia de Na independent de efectele hemodinamice.

DIURETICELE
Inhiba reabsorbtia de NaCl la diferite niveluluri ale tubului renal.
Acetazolamida (inhibitor al anhidrazei carbonice) actioneaza mai ales la nivelul TCP, inducand o
excretie urinara crescuta de Na si bicarbonat - induce acidoza.
Diuretice de ansa: furosemid, acid etacrinic, bumetanid inhiba reabsorbtia activa de Cl (
secundar Na) in bratul gros ascendent al AH (co-transportul Na/K/2Cl ).
Diuretice tiazidice: hidroclorotiazida, clortalidona sunt larg utilizate. Mecanismul de actiune:
inhiba transportul activ de Na-Cl din membrana luminala. Ca urmare, in TCD si TC raman cantitati mari
de NaCl ce impiedica reabsorbtia apei.
Diuretice distale, actioneaza asupra receptorilor de la nivelul TC. Scad reabsorbtia de Na siscad
secretia de K (economisesc K). Eplerenona, Spironolactona sunt antagonisti al aldosteronului .
Blocante ale canalelor de Na inhiba direct difuziunea la nivelul TC ( amilorid, triamterene).
27 | P a g e

REABSORBTIA K
Potasiul este ionul specific intracelular legat de fosfatii si proteine cu rol important in activitatea
fibrelor musculare miocardice, in activitatea nervoasa, in reactile de fosforilare.
Se gaseste in concentratie de 140mEq/l intraceelular (140x28l=3920mEq), iar in plasma
concentratia sa este mentinuta in limite inguste: 4,2mEq/l4,2x14l=59mEq.
Daca dupa ingestia de alimente K nu ar fi introdus in celule, concentratiile plasmatic ear creste
cu aprox 3mEq/l.
Factori ce reduc K extracelular :
1. Insulina
- Stimuleaza transportul K in celulele (in diabet zaharat are loc o crestere a concentratiei
plasmatice K dupa mese)
2. Aldosteronul
- Creste transportul intracelular al K (in sdr Conn: hipopotasemie, iar in boala Addison:
hiperpotasemie)
3. Stimularea adrenergica
- epinefrina deplaseaza K intracelular; de aceea, in tratamentul HTA cu propranolol (blocantii de
receptori adrenergici) se produce hiperpotasemie;
4. Tulburari acido-bazice
- acidoza metabolicahiperpotasemie;
- alcalozahipopotasemie;

Factori ce cresc K extracelular :

1. Distructii celulare leziuni musculare grave , liza eritrocitara masiva;
2. Eforturile fizice hiperpotasemie moderata;
3. Cresterea osmolaritatii LEC favorizeaza efluxul apei din cellule prin mecanism osmotic
difuziune de K;

K este filtrat liber la nivelul glomerulului si apoi este reabsorbit in TCP, reabsorbtie ce continua si in
AH. Nefronul distal poate reabsorbi sau secreta.
28 | P a g e

TCP 65 -80%. Reabsorbtia pasiva (paracelular) urmeaza miscarea Na si a apei . Cand se deprima
reabsorbtia apei scade si reabsorbtia K. In S3 potentialul pozitiv este favorabil electrodifuziunii
paracelulare scade rezistent la ac nivel. Mecanismele implicate:
- Pompa Na/K ATP-aza bazal;
- Canalele apicale si bazo-laterale pt K;
- Co-transportul K/Cl(KCC) bazolateral.
K preluat prin pompa Na/K recicleaza prin canalele bazale si co-transportorii Nu apare in lumen.
Canalele de K apicale sunt in repaus cat mai mult timp. Sunt activate de intinderea membranei celulare
atunci cand cantitati crescute de Na patrund rapid, umfland celula tubulara (permit K sa paraseasca
celula, iar volumul revine la normal). Chiar daca canalele se deschid, K nu patrunde transcelular,
datorrita gradientului electrochimic.

AH - segmentul gros 25%; Se trasporta prin transport pasiv paracelular si transport activ
transcelular (cotransport) Na/K/2Cl. La acest nivel potentialul de membrana apicala este mai
electronegative decat cel bazal. Gradientul pozitiv din lumen reprezinta forta motrice reabsorbtiei
paracelulare a cationilor. 50% din cantitatea de K se reabsoarbe prin acest mecanis. Restul este
transporata prin mecanism activ trancelular. La nivelul nefronilor juxtamedulari exista o cresterea a
secretie pasive in lumen deoarece este crescuta permeabilitatea pentru K la nivelul ansei si creste
concentratia acestuia in lumen si intersritiu.

TCD 1/3 si TC reabsorbtie 5% si SECRETIE de K. Celulele intercalate de la acest nivel prezinta in

polul apical o pompa activa H/K ATP-aza care reabsoarbe K si secreta H. La polul bazal functioneaza
pompa Na/K ATP-aza care asigura efluxul de Na din celulua spre interstitiu si de K in sens invers.
In hipopotasemie pot creste dramatic numarul de pompe Na/H si ce determina secretia crescuta de
H alcaloza cu hipopotasemie.
K care se elimina prin urina rezulta din secretia acestuia la nivelul TCD si TC (celulele principale)
prin intermediul pompei dependente de aldosteron.
Factori care stimuleaza secretia de K : concentratiei extracelulare de K, nivelului de aldosteron,
LT la nivelul tubilor renali.
Factori ce diminueaza secretia de K: concentratiei de H.
Cantitatea. secretata egaleaza cantitatea ingerata : 45-100mEq/zi. Aportul alimentar de K/zi este de
50-100 mEq, (limite extreme 10-500mEq/zi) din care 90% se elimina pe cale renala si restul prin tubul
digestiv .
Secretia K implica 2 etape:
1. Captarea ionilor de K din lichidul peritubular ca urmare a activitatii Na/K-ATPaza de la nivelul
membranei bazolaterale;
2. Difuziunea K din celulele in lichidul tubular ce se datoreaza:
- migrarii Na intracelular cu modificarea potentialului la nivelul de lumen devine puternic
electonegativ (-40mV);
- difuziunii pasive datorite concentratiei crescute din celula (principala) in lichidul tubular, prin
canale apicale KCC;
29 | P a g e

- transportului activ la nivel de membrana apicala, prin cotransport de K/Cl.

Cu cat cantitatea de Na care ajunge in TCD creste, cu atat se stimuleaza secretia de K (kaliureza
dupa administrarea de diuretice). Efectul net este reprezentat de miscarea activa de K din sange in
lichidul tubular. Capacitatea de secretie scade de la corticala spre medulara.

Controlul secretiei de K
Este asigurat de aldosteron care:
- intensifica activitatea Na/K ATPaza, facilitand captarea intracelulara a K;
- stimuleaza reabsorbtia Na la nivelulel distal;
- creste permeabilitatea membranei luminale pt K.
Aportul hidric redus scade excretia de K, iar aportul hidric crescut stimuleaza excretia. Cresterea
fluxului tubular la nivelul TCD atunci cand exista expansiune volemica se insoteste de eliminare crescuta
de Na si K. Cresterea fluxului este determinata de aportul crescut de Na (creste reabsorbtia de Na
este stimulate pompa Na/K si implicit secretia de K) sau de tratamentul cu diuretice (diureza ormotica).
Amiloridul inhiba ENaC si reduce gradientul pentru K (scade secretia).
Tulburarile echilibrului acido-bazic:
- acidoza metabolica sau respirat instalata acut determina reducerea brusca a secretiei de K prin
trecerea din celulele tubulare in LECscade kaliureza; acidoza cronica determina pierdere de K
deoarece este inhibata reabsorbtia de NaCl si apa la nivelul TCP;
- alcaloza metabolica sau respiratorie acuta determina cresterea brusca a eliminarilor de K.
ADH favorizeaza acumularea de K in interstitiul medularei renale si creste permeabilitatea TC
pentru K, rezultatul final final fiind cresterea kaliurezei (dar reduce si fluxul tubular, reducand secretia
de Kefectele se anuleaza).
Epinefrina inhiba eliminarea de K prin preluarea de tesuturi a K. catecolaminele produc inhibarea
secretiei de K in aval de TC.
Glucocorticoizii cresc RFG cresc secretia de K.
30 | P a g e

REABSORBTIA Ca
Homeostazia Ca extracelular este mentinuta in limite inguste: 2,5mEq/l 9-11mg% datorita
rolurilor importante: coagularea sangelui, excitabilitate neuromusculara, permeabilitatea capilara etc.
In plasma Ca este prezent:
- 40% Ca legat de proteinele (creste legarea lui in alcaloza); nu se filtreaza glomerular;
- 50% Ca ionizat, (creste in acidoza) se filtreaza glomerular;
- 10% Ca neionizat legat de anioni (fosfati, citrati) se filtreaza glomerular.
Reabsorbtia lui are loc pe toata lungimea nefronului si 1% din cantitatea filtrata se va elimina prin
urina (N: 5-10mEq/l).

TCP 65%. Reabsorbtia tubulara a Ca este legata de a Na si are loc prin 2 mecanisme:
- la polul apical prin difuziune pasiva pe baza gradientului de concentratie (in celula cantitatea sa
este de cateva sute de ori mai mica decat in lumen); la polul bazal prin mecanism active:
transport primar( Ca ATP-aza si schimbatorul Na/Ca);
- in segmentele S2, S3: paracelular datorita gradientului electrochimic pozitiv (cea mai crescuta
cantitate: 80%);

Cresterea volumului LEC si cresterea PA determina scaderea reabsorbtiei apei si a Na si implicit a Ca

ceea ce determina cresterea eliminarii acestuia.
31 | P a g e

AH- segmentul gros: 20%. Se realizeaza paracelular. Valoarea potentialului electric in lumenul
tubular (+8mV) este mai mare decat in spatiul interstitial si realizeaza reabsorbtia cationilor : Mg, Ca, Na,
K. Transcelular se realizeaza prin stimularea PTH.
TCD si TC 5-10% reabsorbtie transcelulara. Exista canale apicale: TRPV5 si TRPV 6 (ECaCl1/2)
controlate de PTH ( receptorul R1 2 proteine G stimularea a 2 kinaze)si bazal pompa Na/Ca , pompa de
Ca.

Controlul excretiei de Ca
La nivel renal, Ca este filtrate si reabsorbit, insa nu este secretat. Rata excretiei de Ca este ehala cu
cantitatea filtrate de Ca - cantitatea reabsorbita de Ca.
PTH si vit D3 determina cresterea reabsorbtiei de Ca si cresc excretia de fosfati .
Calcitonina creste reabsorbtia de Ca.
Fosfatul plasmatic crescut determina cresterea PTH creste reabsorbtia de Ca;
EAB: in acidoza creste reabsorbtia de Ca iar in alcaloza scade.
La nivelul TCP reabsorbtia este in legatura cu cea a Na si a apei. Cand are loc o crestere a volumul
LEC sau a PA scadea reabsorbtia de Na si apa si implicit de Ca excretia (si invers).
Transportul activ de Ca are capacit limitatTmax = 0,125mM/min.
Hipercalciuria din hiperparatiroidism se datoreaza cresterii cantitatii de Ca filtrate.
Diureticele (furosemidul) scad reabsorbtia de Ca. Acest mecanism se datoreaza scaderii electric.
Tiazidicele inhiba Na-Cl apical si determina scaderea reabsorbtiei. Amiloridul inhiba apical canalele de
Na si hiperpolarizeaza membrana apicala tubulara determinand cresterea reabsorbtia Ca.
32 | P a g e

REABSORBTIA Mg

Magneziul:
- 50% depozitat la nivelul sistemului osos;
- 49% in spatiul intracelular;
- 1% in LEC.
Concentratia plasmatica 1,8mEq/l, dar 50% este legat de proteine 0,8mEq/l ionizat.
Este implicat in procese biochimice din organism si in activitatea a numeroase enzyme.
Aportul este de 250-300mg/zi, iar excretia de 125- 150mg/zi.
Rinichii excreta 10-15% din cantitatea filtrate glomerular.
TCP se reabsoarbe 15%, paracelular.
AH- segmentul gros 70% paracelular (transcelular incert prin canale TRPV5/6). Bazal incert: Mg
ATPaza sau schimbator Na-Mg;
TCD si TC 10%;

Factori de care depinde reabsorbtia :

- concentratiei extracelulare a Mg si hipercalcemia reabsorbtia;
- volumului extracelular reabsorbtia (iar volumului extracelular reabsorbtia );
- Furosemide si manitol reabsorbtia;
- PTH, glucagon, ADH, calcitonina stimuleaza reabsorbtia in TCP si TCD
- Concentratia plasmatica scazuta a Mg, alcaloza metabolicareabsorbtia
33 | P a g e

REABSORBTIA FOSFATILOR
Fosfatii anorganici din plasma se gasesc in concentratie de 8mg%. 1-1,5mEq/l se afla sub forma
de fosfatii mono sau dibazici.
80-90% din cantitatea de fosfati filtrata este reabsorbita.
TCP transport activ secundar: 2/3din fosfatii filtrati, prin cotransport cu Na SLC34A1
(3Na/1HPO3) dependent de pH, iar prin membrana bazala tot prin cotransport( ipoteza).
T max 1mM/l.
Reabsorbtia continua si la nivelulelul AH seg gros si TCD.
PTH diminua reabsorbtia fosfatilor. Efecte similare are si calcitonina: calcitonina actioneaza
predominant asupra reabsorbtiei de Na si nu asupra transportului specific de fosfati.
Acidoza metabolica si cresterea de glucocorticoizi cresc eliminarea. Alcaloza metabolica,
hh.tiroidieni, STH cresc reabsorbtia (scad eliminarea).
Cresterea LEC, ANP, dopaminei determina scaderea reabsorbtiei (si cresterea eliminarii).
Hipercalcemia creste reabsorbtia fosfatilor datorita inhibarii secretiei de PTH.
Vit. D3 si metabolitii sai stimuleaza transportul transtubular al fosfatilor si scade excretia
urinara.
34 | P a g e

SINDROMUL FANCONI
Tulburare generalizata a reabsorb de aminoacizi, glucoza, ionii fosfat, bicarbonatii, cu acidoza
metabolica, cresterea excretiei de K si Ca si diabet insipid. Exista ADH, dar fenomenul de concentrare a
urinii se perturba deoarece apar leziuni la nivelul medularei renale sau in segmentele distale.
Cauzele sindromului:
- Defecte ereditare ale mecanismelor de transport;
- Prezenta de toxine sau medicamente care produc leziuni celulare la nivelul TCP (mai ales);
- Leziuni ischemice celulare.
Hipofosfatemia pe termen lung conduce la decalcifiere osoasa si rahitism.
Acest tip este refractar la tratamentul cu vit. D3.

REABSORBTIA Cl
Clorul este anionul principal care acompaniaza Na:
- Prima portiune a TCP paracelular;
- Ultima portiune transcelular ;

TCP: reabsorbtia este pasiva - urmeaza Na (datorita incarcaturi sale electrice).

Paracelular pasiv datorita electrochimic generat electrogen de catre reabsorbtia Na, la nivelul
S1. In S2 si S3 concentatia de Cl creste mult in comparatie cu celula tubulara reabsorbtia este
paraceluara. La acest nivel lumenul este pozitiv, se opune reabsorbtiei paracelulare dar de
concentratie fiind mare determina reabsorbtia.
Alt mecanism implicat este antiportul Na-H ce genereaza la nivelul luminal schimbul pentru anioni
(oxalati, OH, SO4) cotransport Cl/anionii mediat de CFEX (SLC26A6).
Poate fi un exemplu de transport activ tertiar care va sustine de Cl la schimb anionic.
Bazal are loc transcelular: exista canale de Cl ce permit acestuia sa ajunga in interstitiu si mai exista
si cotransp K/Cl (KCC).

AH ascendenta- segmental subtire - difuziune pasiva a Cl spre interstitiu pentru echilibrarea

osmotica cu interstitiu hiperton.
AH- portiunea groasa - transport activ secundar. La nivelulelul membranei apicale se afla un caraus
care transporta din lumen in celulei epiteliale 2Cl/Na/K. Un ion de Cl difuzeaza pasiv iar cel de-al doilea
ajunge inapoi in celula prin cotransport cu HCO care este reabsorbit.

TCD Mecanism de cotransport al Cl impreunq cu Na la nivelul membranei luminale; bazal exista

canale de Cl.

TC - prin 2 mecanisme:
- Cel principala paracelular (-40mV = lumen);
- Cel intercalata transcelular, la schimb cu ionul HCO.
35 | P a g e
36 | P a g e

REABSORBTIA GLUCOZEI
Reabsorbtia glucozei intruneste caracteristicele unui sistem de transport activ cu capacitate
limitata. In mod normal glucoza nu se elimina prin urina, intreaga cantitatea filtrate fiind reabsorbita la
nivelul TCP (100%).
La nivelul polului apical, glucoza este introdusa in celula prin transport activ secundar (simport
cu Na) avand un carrier comun (cu un locus pt toate monozaharidele ce concureaza pt el, glucoza avand
afinitatea maxima si un locus pt Na).
In S1 reabsorbtia glucozei este cea mai mare cantitativ.
Exista 2 transportorii:
1. SGLT2 (high-capacity/low-affinity) 1-1 in S1;
2. SGLT1 (high-affinity/low-capacity) 2-1 in S3;

Florizina are afinitate pt carausi, inhiband reabsborbtia glucozei . Este o glucoza care are inlocuit
1 OH din C1 cu radicalul oxicetona. Este extrasa din coaja radacinilor de cires, mar. O doza de 0,01g
glicozurie tranzitorire = diabet fluorizinic.
La polul bazal, glucoza trece din celule in mediul intern prin difuziune facilitata, datorita
gradientului de concentrate (exista transportori din familia GLUT2 si GLUT1). Procesul este limitat de
capacitatea de reabsorbtie a tubilor exprimata prin Transport maxim al glucozei (Tmg) care depinde de:
concentratia plasmatica a glucozei, debitul de filtrat glomerular, capacitatea de reabsorbtie tubulara.
In situatiile cand concentratia glucozei creste peste un anumit nivelulel critic = prag renal,
determinat de gradul de saturatie al carausului, glucoza apare in urina.
Cand glicemia este 80-100mg% si filtratul glomerular este de 125ml/min, inseamna ca prin
filtratul glomerular trec 100-125 mg/glucoza/min.
Transportul maxim transtubular pt glucoza este la barbati de 375mg/min, iar pt femei de
300mg/min.
Pragul renal = reprezinta concentratia plasmatica la care glucoza incepe sa se elimine renal. El
poate fi calculat:
- Concentratia prag glucoza = 300(375)x100/125 = 240-300mg%, acesta este pragul teoretic la
care apare glicozuria.
Pragul renal variaza invers proportional cu debitul de filtrat glomerular si direct proportional cu
transportul maxim de glucoza.
In diabetul zaharat la varstnici,cu glicemie crescuta (prag renal crescut) glicozuria nu apare
deoarece filtratul glomerular este scazut datorita angiosclerozei (cantitatea de glucoza filtrata este mica
si poate fi reabsorbita in totalitate ).
Transportul transtubar alterat al glucozei diabet renal (normoglicemie si glicozurie). Reabsorbtia
este izoosmotica si eeste urmata de contractia volemica a ultrafiltratului.
37 | P a g e

REABSORBTIA AMINOACIZILOR
AA filtrati fara restrictii sunt reabsorbiti activ la nivelul TCP , Na sau H fiind necesare pentru
transportul lor pe carausi prin polul apical, iar prin cel bazal prin cotransportorii Na-dependenti di
difuziune facilitate. In S3, cand cantitatea de aa este scazuta, SLC38A3 dependent de Na/H intrudice
glutamina in celula pentru nutritia celulara sau gluconeogeneza.
In sange, concentratia de aa = 2,4 mM. Reabsorbtia aa este aproape complete; urina contine 1-
2% aa din cantitatea filtrate.
Exista T max 1,5mM/min (in general aceste transportori sunt scazute).
Se admite existenta mai multor sisteme de transport ale aa; unele se suprapun ca
specificitate(transcelular).
Pentru aa exista trei sisteme de transport : unul pt aa neutri (cu exceptia cistinei), al doilea pt
prolina si hidroxiprolina, al treilea beta-aa:
- Ac.aminoneutrii apical SLC6A19, bazal SLC7A8/SLC3A2;
- Prolina : apical impreuna cu H SLC36A1 sau 2Na+Cl SLC6A18, bazal SLC7A8/SLC3A2;
- Tirozina iese prin SLC16A1.

Cistinuria = defect ereditar (autosomal receziv) al reabsorbtiei tubulare a aa care se pierd prin
urina: cistina, arginina, lizina, ornitina. Este afectat transportul apical SLC7A9/SLC3A1.
Pentru aa diaminici: arginina,lizina , ornitina si aa dicarboxilici, reabsorbtia se realizeaza prin 2
sisteme de transport diferite: Lizina si arginina apical : SLC7A9/SLC3A1 bazal SLC7A7/SLC3A2 (care
preia Na si un ac aminat).
Hiperaminoaciduria = intoleranta la proteine prin reabsorbtie redusa de lizina si arginine. Este
afectat ciclul ureei hiperamonemie cu afectarea pulmonara, cauzatoare de deces.
1. Hepatosplenomegalie;
2. Tulburari psihice;
3. Este afectat transportorul bazal
38 | P a g e

Glutamatul precursor de NH4 apical : SLC1A, acesta preia si Na-H/K si bazolateral

SLC1A4/SLC1A5.
Oligopeptidele la nivelul TCP sunt reabsorbite in proportie de 99%. Exista peptidaze ( amino, endo,
dipeptidaze, gamaglutamil-transferaza) in marginea in perie din membrana apicala a celulelor TCP care
hidrolizeaza peptide ( si ATII) eliberand in lumenul tubular aa si oligopeptide. Aa sunt reabsorbitii de
transportorii pt aa. Oligoelementele utilizeaza H/cotransportori apicali :
- PepT1 sistem low-affinity/high-capacity;
- PepT2 high-affinity/low-capacity

REABSORBTIA PROTEINELOR
Aproximativ 30g proteine trec prin filtrul renal in 24/ore. Se elimina doar 30mg/zi reabsorbtia
fiind de 96-99%.
Proteinele cu MM mai mica de 68000D, care se regasesc in filtratul glomerular trec prin
pinocitoza la nivelul TCP (100%): ele se atasaza pe membrana celulara de receptori (megalin, cubilin )ce
se invagineaza dand nastere la o vezicula ce fuzioneaza cu lizozomi in interiorul carora are loc
descompunerea proteinelor in aa care apoi sunt absorbiti in lichidul peritubular.
Exista T max 30mg/min.
Proteinuria - prezenta proteinelor in urina finala. Poate fi:
- fiziologica, nu depaseste 150mg/zi (0,07mg/min) si poate fi consecinta efortului fizic, sarcina,
(300mg/zi);
- patologica : de afectare a membranei glomerulare (glomerulonefrite), tubulara (pielonefrita) ,
nefrogena (renala).
39 | P a g e

Proteinuria include : 40% albumine serice, 5% alte proteine serice, 15% Ig si 40% proteine din
tesutul renal.
Sdr. Nefrotic = pierderea in urina a proteinelor.

REABSORBTIA UREEI
Reprezinta forma principala de eliminare a azotului.
Se sintetizeaza in ficat, concentratia serica fiind de 15-60mg/%.
Zilnic se formeaza 25-30g uree care se filtreaza prin glomeruli si se reabsoarbe in proportie
variabila prin tubi renalii.
Eliminarea urinara de uree = 450mm/zi .
Reabsorbtia depinde de concentratia plasmatica si RFG. In cond de antidiureza, cand se
reabsoarbe 99% din FG (adica debit urinar de 1ml/min) 60-70% din ureea filtrata retrodifuzeaza in
sange. In diureza intense, cu debit urinar de 2ml/min, retrodifuzeaza 40%.

TCP 40% se reabsoarbe pasiv (difuziune) pe cale transcelulara sau paracelular. Membrana
tubulara este foarte permeabila pt uree, de aceea pe masura ce apa se reabsoarbe din tubi, concentratia
ureei creste creandu-se un de concentratie tub urinifer - lichid peritubular cu difuziunea ureei in
capilar.

In nefronii juxtamedularii:
AH descendenta la varf ureea creste in interstitiul medularei, fiind mai concentrata fata de
lumenul tubular. La acest nivell ureea este secretata prin difuziune facilitata mediata de UT-A2.
AH portiunea groasa, TCD,TC-portiunea corticala impermeabili pt uree.
40 | P a g e

TC ultima parte, necesita prezenta ADH (transport trasncelular). Sub actiunea ADH apa din
segmentele incipiente ale TC trece in interstitiu (cantitate). Ureea ce avea o concentratie de
4,5mOsm/l in urina primara la nivelul TCP, progresiv se va conc pana la 400 - 450mOsm/l.
In prezenta ADH, celulele tubulare devin permeabili pt uree. Se produce difuziunea subtantelor
in interstitiul medularei datorita de concentratie.
Din interstitiu urea difuzeaza in AH-portiunea ascendenta si ajunge din nou in urina procesul
de recurculare al ureei pentru mecanismul de concentrare al urinii. Se acumuleaza ureea in zona papilara
unde ramane blocata datorita mecanismului de contracurent din vasa recta (receptorii pentru uree UT-
B1 si UT-B2) La acest nivel osmolaritatea de 1200mOsm/l este asigurata de uree cu aproximativ
jumatate din aceasta valoare alaturi de Na si Cl. Exista si un cotransport Na-uree in membrana apicala la
nivelul din TC medulara interna.
Procesul de difuziune este facilitat de molecule specifice (la nivelul TC) cu rol in transportul ureei
UT-A1 (apical) activ de ADH, dar nu actioneaza si asupra UT-A3 de la nivelul bazal. Malnutritia
presupune scaderea concentratiei de uree si afectarea functie de concentrare a urinii. La indivizii cu
dieta bogata in proteine urina este mai concentrata

Cl ureei este de 75ml/min la debit urinar de 2ml/min. Daca debitul urinar creste,
retrodifuziunea este limitata pana la 75% din RFG.

ACIDUL URIC
Rezulta din metabolismul bazelor purinice.
Concentratia plamatica 4-5mg%. La un pH normal, cea mai mare parte a ac. Uric este sub
forma de urati.
41 | P a g e

90% din uratii filtrati sunt reabsorbiti la nivelul S1 si S3 si la nivelul S2 proces de secretie
(asemnator excretiei K).
Reabsorbtia este:
- paracelulara pasiv;
- trancelular activ la schimb cu anionii intracelulari;
apical prin URAT1 pt monocarboxilaze (lactat); OAT4 pt decarboxilaze;
la polul bazal difuziune facilitata prin intermediul OAT2 sau la schimb cu un anion
organismanic prin OAT1 sau OAT3.
Secretia invers:
Bazolateral este mediata la schimb cu anionii organismanici prin inversarea de
OAT1/OAT3 si difuziune facilitata OAT2;
Apical OAT4/DC si UAT.

In urina alcalina ac uric se afla sub forma de urati solubili. In urina acida (pH - 5) ac uric. De
aceea in tratamentul litiazei urice un rol important il are alcalinizarea urinei.
Medicamentele uricozurice, care impiedica reabsorbtia uratilor : cincofenul, probenecidul,
fenilbutazona, salicilati sunt utilizate in tratamentul gutei, boala caracterizata prin precipitarea
cristalelor de urati in articulatii, cai urinare. Rolul lor este de a inhiba URAT1.
Tiazidele si pirazinamida reduc uraturia (ceea ce a permis studiul mecanismelor de reabsorbtie
si secretie a ac uric).

Excretia cationilor organici

TCP S3, secreta cationii organici: endogeni creatinina, neurotransmitatori (dopamina,
epinefrina, NA, histamina) si exogenii morfina, chinina, amiloridul diuretic. Transportorii implicati
sunt: in membrana bazala OCT2, faciliteaza difuziunea din sange in celula tubulara, iar apical prin
cotransportorul H/OCT1 muta acesti cationii in lumenul tubular.
Energia pentru secretia cationilor este asigurata de gradientul de H de-a lungul membrane
apicale asigurat de cotransp. Na/H.
42 | P a g e

REABSORBTIA APEI
Din imensul volum 180l urina primara, filtrata in 24/ore, se elimina 1-1,5 l/zi = diureza.
Reabsorbtia solicita capilarele peritubulare caracterizate prin porozitate mare, presiune
hidrostatica mica(13mmHg) si presiune coloid osmotica mare (36mmHg) ceea ce produce reabsorbtia
osmotica rapida.
Debit normal : 1-2ml/min, limite 0,5- 20ml/min .
Apa se reabsoarbe (99%) pe toata lungimea tubului cu exceptia segmentului de dilutie, pasiv,
prin osmoza, urmand Na, Cl.
TCP: 65%, reabsorbtie obligatorie;
AH brat descendent subtire -15%;
TCD si TC - 19%, reabsorbtie facultativa , hormonodependenta.
Rinichiul uman poate concencentra urina pana la max.1400mOsm/l . In 24 ore se excreta aprox.
600mOsm de micromolecule sub forma de produsi de catabolism (uree,ac.uric,fosfati etc). Cantitatea
minima de apa pt excretia lor in conditii de concentrare maxima a urinii,este:
600mOsm/zi/1400mOsm/zi=0,444l/zi.
Limite extreme ale osmolaritatii: 30-1200mOsm/l(1400 mOsm/l). La o osmolaritate de
30mOsm/l, diureza ajunge la 20l/zi.
43 | P a g e

TCP- difuziune pasiva, urina primara - 300mOsm/l.

Solvent drag : apa + constituientii micromoleculari, pe baza osmotic si oncotic.
Transcelular aquaporine,(AQ1 apical si bazal in nr ) dat electric de Na.

AH a nefronilor juxtamedulari coboara adanc in piramidele medulare inainte de a drena in TC. Se

inregistreaza o crestere gradata a osmolaritaii interstitiului piramidelor dinspre corticala spre medulara
ajungand la 1200mOsm/l.
AH, seg. desc (20%) - adaptat pt difuziune. Se reabsorb datorita osmotic cortico papilar.
AH, port ascend - implicata in mec de conc a urinii.
AH, seg. gros, -adaptat pt transportul activ de Na si Cl din lumenul tubular in interstitiu,
impermeabil pt apa, uree - raman in tub. Datorita acestor schimbari de permeabilitate, cea mai mare
parte a ionilor aflati in tub sunt transportati in interstitiu, care devine hiperton iar lichidul tubular de la
nivelul AH port groasa devine hipoton. Rol important in mecanismul de dilutie si concentrare a urinii. Co-
transportul de la acest nivel creeaza un de conc de aprox 200mOsm/l intre lumenul tubular si lichidul
interstitial. Acest segment realizeaza disocierea apei de ionii.

TCD si TC - se completeaza reabsorbtia apei, sub influenta ADH - h. antidiuretic. ADH-ul

raspunde de reabsorbtia facultativa prin care se asigura diluarea/concentrarea urinii in functie de
necesitati . TCD- extensie a segmentului gros al AH, impermeabil pt apa, contribuind la indepartarea
sarurilor - duce la diluarea lichidului tubular. In prezenta ADH, apa din 1/3 distala a TCD si TC trece in
interstitiu, urina se concentreaza progresiv, presiunea ei osmotica egalizandu-se cu cea a lichidului
interstitial.
ADH reabsorb de apa eliminarea de urina cu osmolritate = oligourie (urina
concentrata) .
ADH reabsorb de apa = poliurie cu osmolaritate (urina diluata).

Proteine transmembranare = canalele pt apa cu structura oligopeptidica (269-301aa) cu

dispunere tetramerica cu exceptia AQ4 multimerica:
- AQ1 pt TCP si AH, vasa recta, endotelii capilare ggl;
- AQ2 la nivelul TC, dependent de ADH, stocate in veziculele subapicale;
- AQ2 si AQ4 la nivelul pol bazal.
44 | P a g e

In antidiureza maxima, se reabsoarbe 99,7% din apa filtrata, iar concentratia urinii finale ajunge
la 1200- 1400mOsm/l. in conditiile incarcarii cu apa, nivelul scazut al ADH determina ca celulele TC sa
ramana impermeabile pentru apa: lichidul hipoton din segmentul gros al AH (100mOsm/l), din care
celulele TCD si TC continua sa sustraga Na, ajunge la concentratia finala de 30-40mOsm/l.
Reabsorbtia intensa a solvitilor la nivelul segmentelor distale ale nefronului cu pastrarea apei in
tubi reprezinta mecanismul renal de excretie a urini diluate.
Procesul de concentrare a urinii este complex:
- depinde de dispozitia anatomica speciala a AH si vasa recta din medulara renala;
- presiune osmotica mare in lichidul interstitial din medulara interna - datorita reabsorbtiei
repetitive a NaCl de la nivelul AH groaza si a influxului continuu de sare din TCP;
- nivelul de ADH, ce actiune la nivelul segmentelor distale: TC in conditii de antidiureza si de
nivel scazut de apa in organism.
Se explica prin: AH care functioneaza ca un sistem de multiplicare in contracurent si vasele recta -
ca un schimbator in contracurent.
45 | P a g e

A. MECANISMUL MULTIPLICATOR in contracurent

Transportul activ de Cl, Na si K in celulele portiunii groase a AH, constituie sursa de energie pt
multiplicarea in contracurent.
- Permeabilitatea diferita a celor 2 brate ale AH cat si forma de U paralela cu TC.;
- Portiunea subtire a AH este permeabila pt apa (exista AQ1 in nr crescut);
- AH ascendenta este permeabila pt Na,Cl si uree (UT-A2);
- Concentratia crescuta de NaCl si uree din interstitiul medularei furnizeaza energie osmotica pt
apa care se reabsoarbe din lumenul tubular (AH desc ) si se concentreaza progresiv spre varf.

La nivelul AH port groasa, Na este transportat activ in interstitiu,crescand osmolaritatea lichidului

interstitial si realizand un gradient cortico-medular, fapt ce determina o crestere progresiva a
concentratiei de Na in AH descendenta. Pe masura ce lichidul tubular progreseaza de-a lungul ansei (ce
patrunde in mediu hiperton),apa difuzeaza din ansa descendenta spre mediul interstitiar hiperton iar
Na difuzeaza pasiv din ansa ascendendenta pana la echilibrare osmotic.
Se pastreaza o diferenta de 200mOsm intre AH ram asc si interstitiu ! La orice nivel osmolaritatea
in lumenul AH ascendenta este mai mica decat interstitiul, indiferent de mecanismul utilizat de AH
portiunea subtire si de AH seg gros.
Urina intra izotona in AH descendenta si patrunde hipertona in AH ascendenta.
Prin cicluri successive osmolaritatea va creste prograsiv in interstitial medularei interne.
La varful ansei, ureea difuzeaza din TC (segm medular) in AH, asigurand jumatate din 1200 mOsm/l
de la acest nivel.
46 | P a g e

B. MECANISUL SCHIMBULUI prin CONTRACURENT

Este asigurat de fluxul sang redus din medulara profunda. Capilarele vasa recta in forma de U
functioneaza ca un mechanism de schimb prin contracurent.
Peretii tubului fiind foarte permeabili:
- ram .descenda: NaCl si ureea difuzeaza (pasiv , datorita gradientului deconcentratie) din
interstitiu in sange in timp ce apa iese in interstitiu (osmoza);
- Aceste schimburi de apa si sare determina cresterea progrsiva a osmolaritati sangelui capilar
pana la conc max din varful ansei vasa recta de 1200mOsm/l;
- ram.ascendenta a capilarului : sarea si ureea difuzeaza in lichidul interstitial, in timp ce apa
patrunde in sange;
- La iesirea din medulara osmolaritatea sg este usor mai mare decat a avut-o la intrare in vasa
recta.
Izostenuria = incapacitatea rinichiului de a dilua sau concentra urina ;
Capacitatea de concentrare se perturba datorita:
- Fluxului tubular rapid la nivelul TC impiedica reabsorbtia apei;
- Fluxului tubular rapid la nivelul AH impiedica factorii implicate pentru mecanismul
multiplicator astfel incat ormolaritatea urinii = filtratul glomerular.
-

DIUREZA APOASA
Ingerarea in scurt timp a unor cantitatea crescute de lichide hipotonice (1-2 l), determina o
reducere a reabsorbtiei tubulare a apei dupa 15 min. Efectul maxim este la 45min cand fluxul urinar
ajunge la 12-15 ml/min, avand o presiune osmotica redusa - fenomen numit diureza apoasa.
Lichidele absorbite reduc presiunea osmotica cu 10mOsm/l in plasma, ceea ce inhiba secretia de
ADH.
47 | P a g e

Alcoolul etilic actioneaza direct asupra hipotalamusului impiedicand secretia de ADH - diureza
apoasa (efecte similare in diabet insipid, hipopotasemia si hipercalcemie).
Ingerarea unor cantitatea de lichid hipoton intr-un ritm ce depaseste capacitatea maxima de
eliminare renala - 16ml/min are drept consecinta hipotonia lichidului interstitial cu patrunderea apei in
interiorul celulelor. Determina tumefierea si aparitia simptomelor intoxicatiei cu apa: convulsii, coma,
moarte.
Experimental: prin administrarea de ADH , fara suprimarea aportului hidric.

DIUREZA OSMOTICA
Substantele micromoleculare care nu sunt reabsorbite in TCP, pe masura ce volumul urinii
primare nu se reduce, se concentraza si prin presiunea osmotica pe care o exercita retin apa in tub.
Retentia apei in TCP scade gradientul de concentratie al Na din lichidul tubular si celula tubulara
impiedicand-i reabsorbtia.
AH - la acest nivelul ajunge un vol crescut de lichid isotonic.
TC - la acest nivelulel, prezenta unei cantitatea crescute de substante ce nu au fost reabsorbite,
va determina scaderea reabsorbtiei de apa avand drept urmare eliminarea unui volum crescut de urina -
diureza osmotica (cantitatea crescuta de apa +electroliti/Na).
Comparativ cu diureza apoasa, in care reabsorbtia este normala la nivelul TCP, in diureza
osmotica, reabsorbtia la acest nivel este redusa.
Experimental : manitol , zaharoza.
Clinic administrarea de manitol (in HTA craniana datorata tumorilor sau abcese cerebrale,in
hemoragii, hematoame, edeme) atrage osmotic apa din tesutul cerebral in sistemul vascular rinichiul
o va elimina diureza.

EXPLORAREA rinichiului- functia de concentrare

Pentru a cuantifica castigul sau pierderea de apa prin excretia unei urinii concentrate sau diluate
se calculeaza Clearance-ul apei libere (CH20), care reprezinta diferenta dintre volumul urinar si
clearance osmolar (Cosm):

Cosm=Uosm x V/Posm = 5ml/min

CH2O = V - (Uosm x V/Posm )

unde: Cosm clerance osmolar, V debit urinar, Uosm i Posm reprezinta osmolaritatea
urinara si respectiv plasmatica.
In formula: Uosm 600mOsm/l, Posm 300mOsm/l= 2l urina - sunt necesari pentru a elimina
incarcatura osmotica a organismului (sau 5ml/min).

Clearance-ul osmolar reprezinta cantitatea de apa necesara pentru a excreta incarcatura

osmotica intr-o urina izotona cu plasma.
48 | P a g e

Cand urina este izoosmotica cu plasma, Cl-ul Osm este egal cu volumul urinar (Closm=UV/P) deci
rinichii nu concentreaza si nici nu dilueaza(are valoarea zero).
In urina diluata (hipotona ) CH2O are valoare pozitiva, iar in urina cocentrata (hipertona) are
valoare negative.

ROLUL RINICHIULUI in controlul osmolaritatii

90% din osmolaritatea LEC se datoreaza Na, iar glucoza si urea (substante neionice osmotic
active) reprezinta doar 3%.
Reglarea conc Na in LEC:
1. Sistemul osmoreceptor-hormon antidiuretic;
2. Mecanismul setei.
3. Mecanismul apetitului pentru sare.

1. Sistemul osmoreceptor-ADH
- mecanism de feedback care actioneaza asfel:
cresterea osmolaritatii cu 1%, stimuleaza osmoreceptorii din hipotalamusul
anterior,langa nc. supraoptici;
se determina eliberarea de ADH;
ADH: la nivelul renal (TCD, port corticala a TC si TC), se fixeaza pe receptorii V2,
crescand permeabilitatea tubului, prin canale stocate in endozomii din celulele
tubulare;
conservarea apei si elimina Na si a alichidul tubularor substante osmotic active ,
corecteaza osmolaritatea LEC.

2. Mecanismul setei
- reglarea osmolaritatii si a apei in organism este in orice moment reglata de echilibrul intre aport
si pierderile de apa;
- senzatia de sete apare la cresteri ale presiunii osmotice peste 285mOsm;
- centrii setei din regiunea hipotalamusului lateral - aria preoptica, sunt stimulati de orice factori
ce produc deshidratarea intracelulara: cresteri ale Na in LEC sau pierderi de K, cu scaderea
continutului intracellular din neuronii centrului setei si micsorarea volumului acestora;
- la cresterea concentratiei de Na cu 2mEq/l peste normal (sau cu 4mOsm/l) este amorsat
mecanismul de ingestie a apei: aceea persoana a atins un nivel de sete suficient de important pt
a activa efortul motor necesar pentru a bea - momentul denumit pragul setei.
- consumul de lichide se face pana la starea de satietate, corespunzatoare normalizarii
osmolaritatii LEC.

3. Apetitul pentru sare

- Mentinerea Na extracelular la valori normale necesita nu numai un control al excretiei dar si al
aportului de Na;
49 | P a g e

- mecanismul apetitului pentru sare este similar mecanismului setei in controlul aportului de apa,
cu diferenta ca setea apare imediat in timp ce dorinta pentru sare dupa cateva ore;
- factorii ce controleaza acest mecanism sunt: scaderea concentratiei de Na in LEC si insuficienta
circulatorie determina mai ales de hipovolemie;
- centrii implicati sunt situati in reg AVaV3 din creier - regiunea anteroventrala a ventricului 3,
centru setei (neuroni de la acest nivel sunt osmoreceptori ce trimit impulsuri nervoase nucleilor
supraoptici pentru a contola ADH);
- apetitul pentru sare se manifesta prin cresterea consumului de sare pentru mentinerea unei
concentratii extracelulare sodate normale si a volumului LEC
- in boala Addison nu exista secretie de aldosteron ceea ce determina depletie de Na prin urina
cu scaderea Na extracelular si a volemiei. Se stimuleaza foarte mult dorinta de sare.

IZOVOLEMIA
Rinichiul are rol fundamental in mentinerea constanta a volemiei: PA = DC x Rp.
Volemia controleaza PA, care la randul ei actioneaza asupra rinichiului.
Cresterea volemiei determina cresterea DC si implicit a PA, producand cresterea diurezei. Cand
volemia scade foarte mult, DC si PA scad, rinichii retin lichidele si in timp, aduc la normal volemia.
Factorii ce intervin in aceste mecanisme sunt :
- Reflexul de volum: cresterea PA determina tensionarea baroreceptorilor arteriali si a altor
receptori de intindere din zone de joasa presiune; determina inhibitia reflexa a SNS, cu
vasodilatatie renale si cresterea debit urinar (modifica volumul putin);
- ANP - cresterea diurezei;
- Sistemul renina-angiotensine-aldosteron;
- ADH.
50 | P a g e

REGLAREA PRESIUNII ARTERIALE

1. Mecanisme rapide sec-min (raspunsuri si reflexe nervoase):
- Mecanismul feed back baroreceptor;
- Mecanismul ischemic al SNC;
- Mecanismul chemoreceptori .

2. Mec pe termen mediu min-ore

- Mecanismul vasoconstrictor al sistemului renina-angiotensina-aldosteron;
- Stress-relaxarea vaselor sanguine;
- Transferul bidirectional de lichid prin peretele capilar in si dinspre arborele circulator pentru
reajustarea volumului sanguin.

3. Mecanisme de reglare pe termen lung

- Mecanismul reno-vascular (rinichi lichidele extracelulare);
- Mecanismul renina-angiotensina-aldosteron.
51 | P a g e

Rolul rinichilor in reglarea pe termen lung a presiunii arteriale (Mecanismul rinichi lichide
extracelulare)

La acest mechanism participa si sistemul renina-angiotensina-aldosteron.

Cand volumul lichidului extracelular creste, PA creste si ea determinand diureza si natriureza
presionala. Curba functiei renale (debitului urinar):
- la PA 50mmHg diureza 0;
- la PA 100mmHg diureza normal;
- la PA 200mmHg diureza crescuta de 6-8ori fata de normal.
Principiul ,,eficientei nelimitate in controlul PA de catre mecanismul rinichi lichide extracelulare:
1. curba debitului renal pentru apa si sare;
2. dreapta ce reprezinta aportul de apa si sare;
3. punctul de echilibru unde eliminarea echivaleaza aportul.
Cand PA creste, debitul renal de apa si sare este de 3ori mai mare decat aportul, de aceea volumul
sanguine scade si PAscade .
Cand PA scad, aportul de apa si sare va fi mai mare decat eliminarea. Volumul sanguine creste si PA
creste pana ating punctul de echilibru. Aceasta revenire a PA la punctul de echilibru defineste principiul
eficientei nelimitate.

Rolul NaCl in mecanismul rinichi LEC in reglarea PA

Cresterea aportului de apa si sare este mai eficienta in cresterea PA decat aportul de apa.
52 | P a g e

Prin acumularea in organism sarea creste volumul LEC: sare in exces osmolaritatea si
stimuleaza centrul setei si aportul de apa vol LEC. Cresterea osmolaritatii stimuleaza eliberarea de
ADH care determina reabsorbtia apei vol LEC.

HTA prin cresterea volumului extracelular

Crestea volumului extracelular determina cresterea DC, iar fluxul de sange creste in toate tesuturile
si prin mecanism de autoreglare: vasoconstrictie periferica cu cresterea rezistentei vasculare periferice si
implicit cresterea PA.
In zilele urmatoare rezistenta periferica totala si DC scad la normal, prin fenomenul de autoreglare.
Paralel cu scaderea DC, volumul LEC si volumul sanguin revin la normal deoarece:
- cresterea rezistentei arteriolare scade presiunea capilara ceea ce permite revenirea lichidelor in
vase;
- PA crescuta determina rinichii sa elimine volumul in exces.
Dupa cateva saptamani de la debutul incarcarii volumice rezulta:
- HTA;
- Cresterea rezistentei periferice;
- revenirea la normal a volumului LEC, volumului de sange, si a DC

HTA determina suprasolicitare cardiaca:

- Insuficienta cardiaca congestive;
- Boala coronariana;
- Infarct miocardic;
PA crescuta determina ruptura vaselor cerebrale si coagularea sangelui infarctul cerebral(AVC) -
paralizie, dementa, amauroza etc.
PA crescuta determina hemoragii la nivelul renal zone de necroza:
- Se agraveaza leziunile si apar tulburarii ale functiei renale la nivelul vaselor de sange si a
glomerulilor;
- Scleroza renala rezistenta vasculara renala cu FPR si a RFG;
- Glomerulonefrita cronica boala lent progresiva datorita inflamatiei si lezarii capilarelor
glomerulare ingrosarea si fibroza Kf;
- Hipersecretie de Aldosteron cu reabsorbtiei de sare la nivelul segmentelor corticale ale TC;
- Dupa instalarea HTA eliminarea de apa si sare revine la normal deoarece apare natriureza si
diureza de presiune;
- Chiar cand rezistenta vasculara renala sau Kf , RFG revine la normal deoarece PA.

Insuficienta renala: retentie lichidiana (edeme), uremie, acidoza, anemie, osteomalacie moarte

SRAA in controlul PA

Renina, eliberata de rinichi cand PA scade actioneaza asupra ATI AT II cu rolul de a creste PA prin
mai multe mecanisme:
53 | P a g e

- Vasoconstrictie la nivelul arteriolar ce determina cresterea PA si vasoconstrictie la nivelul

venos, determinand cresterea intoarcerii venoase DC;
- AT II - scade eliminarea de apa si sare cu cresterea vol LEC si PA ; este puternic
vasoconstrictor la nivelul arteriolelor mici; la nivelul TCP stimuleaza antiportul, in AH groasa
stimuleaza Na-H, la nivelul TC stimuleaza canalele de Na.

HTA Goldblatt pe rinichi unic, clamparea arterei renale (celalalt este indepartat );
- cresterea PA este determina de mecanismul vasoconstictor al SRAA;
- prin clampare scade fluxul sanguin renal si rinichiul elibereaza renina cu cresterea ATII si
cresterea PA;
- secretia de renina dureaza cateva zile iar PA revine la normal si inlatura ischemia;
- cresterea PA se datoreaza si retentiei de lichid datorita PA initial scazuta in artera renala dar in
5-7 zile volumul de lichid creste suficient pentru a cretse PA;
HTA de tip vasoconstrictor dat AT II;
HTA prin incarcare volumica - de fapt cresterea rezistentei periferice totale.

SECRETIA TUBULARA
Secretia tubulara consta in completarea depurarii de substante exogene si endogene, inceputa
la nivelul glomerulului,cu eliminarea substante din circulatia peritubulara in lumenul tubular.
Tubi renali secreta in urina: H, amoniac, K, saruri biliare, oxalate, urati, catecolamine, precum
si numeroase substante staine organismului, patrunse accidental sau terapeutic. Sunt transportate in
lumenul tubular direct prin celulele tubulare incat se realizeaza rapid epurarea sangelui:
- anioni organici : rosu fenol, PAH, penicilina, probenecid, furosemid, acetazolamida (diamox),
creatinina;
- cationi organici : histamina, cimetidina, cisplatina, noradrenalina, chinina, tetrarteriola
eferentatilamoniu, creatinina (contine in molec grupari positive si negative).

Mecanismele implicate in secretie:

1. transport pasiv difuziune simpla:
- K la nivel apical TCD si TC (secundar ATP-aza Na/K la polul bazal);
- ureea - AH portiunea subtire medulara;
- difuziune neionica : NH3, la nivelul TCP,TCD, TC, proces secundar secretiei de H;
2. transport activ
- primar: H si K la nivelul TCD si TC apical controlat de aldosterone;
- secundar (antiport) - la nivelul TCP apical: H/Na

CAILE EXCRETORII EXTRARENALE

Urina formata in rinichi este condusa de-a lungul ureterelor in vezica, unde se acumuleaza in
intervalul dintre doua mictiuni. Evacuarea urinii din vezica urinara are loc periodic prin uretra.
54 | P a g e

MICTIUNEA - este procesul de golire a vezici urinare cand este plina: dupa umplerea progresiva
pana cand presiunea intraparietala atinge valoarea prag, se declanseaza reflexul de mictiune care fie
determina mictiunea fie daca nu este posibil produce dorinta constienta de a urina.

Fiziologia ureterelor

Ureterele sunt conducte musculare care provin din pelvisul renal si se varsa in vezica urinara.
Patrunderea se face oblic pentru a preveni refluarea urinii.
La nivelul ureterelor si a VU celulele musculare netede au un PR = - 60mV determinat de K ce
prezinta permeabilitate membranara crescuta. Canalele de Na si mai ales de Ca sunt responsabile PA
(potentialul de actiune).
Ureterele prezinta musculatura neteda sincitiala cu jonctiuni gap. Activitatea electrica de la o
celula la alta se transmite cu o viteza de 2-6cm/sec.
Undele peristaltice provin prin stimulare electrica din portiunea proximala a pelvisului renal cu o
frecventa de 2-6/min si o viteza de 3cm/s.
Presiunea hidrostatica intraureterala este 0-5cm H2O in momentul initial si creste de la 20-
80cm H2O in timpul valurilor peristaltice.
Cand exista piatra la nivel renal, ureterul se dilata presiunea hidrostatica la 70-80cm H2O
pe o perioada de 1-3 ore. Llitiaza ureterala prin semnal algic (reflex uretero-renal) stimuleaza fibrele
simpatice care determina constrictia arteriolelor renale cu diminuarea sau chiar blocarea producerii de
urina. Hidronefroza, dilatarea pelvisului si calicelor renale poate evolua ore-zile. Pacientii acuza durerii
severe colica renala. Daca piatra nu este eliminata disfunctie renala = insuficienta renala acuta. Se
produce anurie dar filtrarea glomerulara continua in ritm scazut aratand echilibrul intre filtrarea si
reabsorbtie.
Trecerea urinii in VU se face in jeturi intermitente odata cu undele de contractie: sunt stimulate
de distensia ureterului si cresterea cantitatea de urina.
Functioneaza fara inervatie dar sunt prevazute cu numeroase fibre vegetative:
- simpatice care inhiba activitatea contractile;
- parasimpatice Ach (R muscarinici) in doze mari stimuleaza peristaltismul

Vezica urinara
Este organan musculo-cavitar, cu mare plasticitate, alcatuit din: corp (distensibil si contractil) si
col. Posterior, deaspra colului se afla o zona triunghiulara prin care trec ureterele si uretra trigon
(mucoasa este neteda).
Muschiul neted vezical este alcatuit din fascicule care se impletesc in toate directiile si in
profunzimea peretelui vezical m. detrusor. Are structura sincitiala, prezinta zone de joasa rezistenta
electica conduc rapid potentialul de actiune si determina contractia simultana a tuturor regiunilor VU.
Muschiul colului vezical are rol prin tonusul sau natural de a impiedica patrunderea urinii la
nivelul colului si a uretrei inainte ca presiunea sa atinga valoarea prag rol de sfincter intern.
Uretra stabate diafragma urogenitala care contine sfincterul extern al VU este m scheletic
controlat voluntar de SN.
55 | P a g e

INERVATIA VEZICII URINARE

SNVS nn. hipogastrici ce provin din coarnele laterale ale maduvei lombare ( L2); trec prin
lantul simpatic paravertebral, gll celiac si mezenteric superioe, se unesc in n. presacrat n hipogastrici.
Efectul principal pe vascularizatia vezicii. Efect redus relaxeaza detrusorul si contracta sfincterul
intern. Rol in senzatia de ,,plin si uneori durere.
SNVP nn. pelvini din plexul sacrat. Provin de la nivelul S2, S3, S4 si f pregll ajung la VU.
Receptorii de intindere localizati in detrusor trimit stimuli la centrii medulari. Rol in contractia detrusor
si relaxarea sfincterului intern.
Control cortical centrii in punte si cortex.
Aferentele pe caile spino-talamice;
Eferentele prin nn. rusinosi catre sfincterul extern;
Aferentele senzitive nociceptive sunt dirijate spre maduva spinarii prin fibre simpatice anexate
nn. hipogastrici iar cele de distensie sunt parasimpatice si intra in alcatuirea nn pelvieni .

UMPLEREA VEZICII
Mucoasa VU prezinta numeroase cute ceea ce permite o dilatare considerabila in timpul
depozitari urinii. Inmagazinarea urinii intre anumite limite nu se insoteste de o marire semnificativa a
presiunii intravezicale.
VU evacuata presiunea intravezicala este = 0, la un vol de 30-50 ml presiunea intravezicala
= 5-10 cmH2O, intre 200-300ml presiunea variaza foarte putin acest nive aproape constant este
proprietate intrinseca de adaptare a detrusorului, independenta de mecanismele nervoase si legea
Laplace P = 2T/r . Legea arata ca presiunea intr-un organism cavitar este direct proport cu de 2 ori
tensiunea peretelui si invers proportionala cu raza. Umplerea vezicii mareste raza cavitatii si totodata
tensiunea peretilor fara a modifica presiunea intracavitaar.
La un volum urinar de 400ml presiunea intravezicala = 20cmH2O, ceea ce determina aparitia
de contractii ritmice pentru mictiune dar controlul sfincterului extern impiedica mictiunea .
Normal in VU se pot acumula 500-600ml de urina fara sa se ajunga la distensie dureroasa.
Presiunea intravezicala =70cmH2O limita de rezistenta a sfincterului extern.
56 | P a g e

MICTIUNEA
Mictiunea este un act reflex medular de evacuare a urinii facilitat sau inhibat de centrii nervosi
superiori.
Reflexul este initiat de presoreceptori la distensia peretelui atunci cand VU se umple cu urina la
presiuni intraezicalev mari:
- calea aferenta est reprezentata de f senzitive din nn. pelvieni;
- centrul reflexului se afla in maduva sacrata S2-S4 ;
- calea eferenta: fibre parasimpatice ce intra in alcatuirea nn pelvieni .
Impulsurile nervoase se transmit prin caiascendente centrilor mictiuni din trunchiul cerebral,
hipotalamus, scoarta.
Reflexul de mictiune o data initiat se autoamplifica. Contractia initiala a VU determina descarcarea
de impulsuri pana se ajunge la o contractie puternica a detrusorului, apoi in cateva secunde ciclul reflex
se stinge si detrsorul se relaxeaza. Dupa inceperea evacuarii urinii reflexul de mictiune se autointretine.

CONTROLUL REFLEXULUI DE MICTIUNE

Este un act reflex vegetativ medular pana la 12-18-30 luni.
Parasimpaticul contracta detrusorul si relaxeaza sfincterul intern,
Este un reflex voluntar dupa mielinizarea cailor nervoase. Centrii nervosi superiori exercita
controlul fin al mictiunii:
- mentin reflexul de mictiune partial inhibat atunci cand mictiunea nu este dorita;
- previn mictiunea chiar si atunci cand apare reflexul de mictiune prin contrc tonice continue ale
sfincterului vezical extern pana cand mictiunea este posibila;
- Cand mictiunea este posibila, centrii corticali ajuta centrii sacrati ai mictiuni sa initieze reflexul
de mictiune si inhiba sfincterul vezical extern astfel ca mictiunea sa se produca;
57 | P a g e

- mecanismul voluntar efector contribuie la relaxarea planseului plevin si tractionarea

detrusorului pentru initierea contractiei si la contractia voluntara a muschiului peretelui
abdominal si diafragmului cu cresterea presiunii intraabdominale si intraezicale procese
facultative;
- controlul voluntar poate fi mentinut pana cand presiunea intraezica ajunge la 70-100cmH2O,
cand mictiunea se declanseaza involuntar.

TULBURARII ALE MICTIUNII

Vezica urinara atona - se datoreaza distrugerii fibrelor sezitive care trimit impulsurii de la VU la
maduva, dispare controlul reflexului de mictiune. Celelalte elemente ale reflexului sunt integre. VU nu se
mai goleste periodic, ea se umple complet si apoi in uretra se scurg cateva picaturi de urina:
incontinenta urinara prin prea plin.
Vezica urinara automata - cand transectiunea medulara are loc deasupra centrilor sacrati reflexul
de mictiune nu dispare. Se intrerup legaturile cu centrii nervosi superiori. VU este evacuate periodic dar
procesul de mictiunea nu poate fi controlat voluntar.
Vezica neurogena -blocarea transmiteri impulsurilor inhibitorii de la nivel cerebral. Cauza: leziuni la
nivelul maduvii spinari sau trunchi cerebral. Se manifesta prin mictiuni frecvente si relativ necontrolate.
Retentia de urina poate fi produsa prin:
- calculi renali : sarurile din urina pot precipita formand cristale, care cresc generand pietre
(tratament: chirurgical, litotriptie - ultrasunete);
- adenom de prostate;
- tumora vezicala.
Pielita : inflamatia pelvisului renal si a calicelor (E.coli).
Cistita: inflamatia /infectia VU, prezinta disurie, lombalgii.