Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tema 1 NOTIUNI GENERALE A DPI
Tema 1 NOTIUNI GENERALE A DPI
Evolutia societatii in plan economic, social, cultural se intemeiaza pe activitatea spirituala, pe activitatea de creatie, relatia dintre
progres si creatie fiind o relatie directa. Cu toate acestea recunosterea si protectia reala a dreptului de autor asupra operelor lor, apare
foarte tarziu. Digestele par a contine referiri la toate reglementarile juridice existente in Roma. Unele analize au ajuns la conluzia ca in
continutul digestelor nu se fac referiri si la dreptul de autor. La o cercetare mai atenta s-a constatat ca cuprind mentiuni cu referire la
furtul de manuscrise, bunuri distinse intre cele ce faceau obiectul sustragerii.
Din aceasta imprejurarea s-a tras concluzia ca manuscrisele nu erau considerate doar bunuri cu valoare economica dar si legate de
persoana creatorului a carei opera era continuta de manuscris, deci erau legate de creatia spiritului.
In prezent, autorul unei creatii literare, artistice, stiintifice sau a altor asemenea opere, dobandeste 2 categorii de drepturi subiective
civile :
a)un drept de proprietate pur si simplu care se poarta asupra obiectului materiaal in care s-a concretizat creatia cum ar fi : manuscris,
pictura, sculptura ce-si gasesc protectia juridica in dreptul comun cum ar fi codul civil si alte izvoare de drept civil.
b)un drept de autor asupra creatiei propriu zise care se protejeaza prin norme juridice instituite de legea privind drepturile de autor
si drepturile conexe.
Intre a) si b) exista deosebiri de substranta sub aspectul lor juridic. Dreptul autorului se reducea in antichitate la dreptul asupra
manuscriselor, iar manuscrisele faceau obiectul comertului. E de observat ca dupa moartea lui Eschil, atenienii au permis altor poeti sa
reia tragediile acestuia sub aceeasi forma sau intr-o forma modificata. Chiar si fiul acestuia, Eufarion, prezinta tragedii ale tatalui sau
inclusiv cele care nu fusesera prezentate, dar el a actionat ca un succesor al lui Decuius in sensul ca a dobandit elementul activ
patrimonial de la autorul manuscrisului, dar nu ca un drept al autorilor al acestor tragedii.
Se cunoaste o singura protectie carcateristica dreptului de autor : sanctionarea prin blam public a plagiaturilor in Alexandria, ceea ce
inseamna ca intr-o anumita masura se recunoaste un drept moral asupra manuscrisului.
Conceptia asupra drepturilor de autor nu s-a schimbat in Evul Mediu, dar aceasta e perioada in care se dezvolta industria copistilor si
dreptul exclusiv de transcriere a manuscriselor. Initial, dreptul de transcriere a fost monopolul calugarilor. Mai tarziu a devenit o
industrie in mana universitatilor si in acest domeniu s-a confirmat regula potrivit careia reglementarea legala este ulterioara aparitiei
realitatii sociale, pe care o urmeaza nu o precede. Nici in prezent problemele legate de izvoarele de drept civil nu se prezinta astfel.
Notiunea de izvor de drept civil are 2 sensuri :
*conditii materiale de existenta care au menirea de a determina elaborarea unor norme juridice care sa reglementeze situatiile
practice ivite intre timp si formele specifice de exprimare a normelor juridice de drept civil. Cu alte cuvinte, normele de drept civil sunt
nascute depasite intrucat legiuitorul niciodata nu poate sa prevada in ipotezele normelor juridice, toate aspectele si amanuntele pe care
le ridica viata de zi cu zi. Din aceste considerente se trage concluzia ca judecatorul in curs aplica izvoarele de drept civil, recurge la
interpretarea normelor juridice prin aplicarea acestora la situatia de fapt pe care el a stabilit-o cu ajutorul probelor administrative.
Judecatorul insa nu face legea ci numai o aplica. Astfel pentru reglementarile juridice a dreptului de autor a fost nevoie sa se recunoasca
mai multe conditii :
1)Existenta unor mijloace tehnice care sa serveasca la multiplicarea, comunicarea, difuzarea operelor asigurandu-le astfel o sursa
de venit pt cei implicati.
2)Progresul culturii sa faca posibila cererea relativ mare de opere multiplicate, sa determine cresterea numarului de opere scrise.
3)Gratie recunoasterii rolului permanent al spiritului in societate, autorii sa dobandeasca o pozitie suficient de puternica pentru a
obtine protectia intereselor legitime.
Mijloacele tehnice au constat in aparitia in Europa a tiparului cu litere mobile inventat de Guttenberg in 1445, iar celelalte conditii au
fost asigurate de Renastere. S-ar putea spune ca aparitia tiparului a fost o necesitate pentru recunoastere si totodata un produs al
Renasterii. Dupa aparitia tiparului munca autorilor si industria de librarie au devenit rentabile deoarece cartile noi apar intr-un ritm
crescut, se multiplica si se difuzeaza mai repede intrucat conducatorii simt ei insasi nevoia adoptarii unor norme juridice care sa se
controleze daca nu creatia insasi macar raspunderea ei. Astfel apar importante componente a ceea ce constituie dreptul de autor. Printre
mijloacele de control adoptate de conducatorii din acea vreme se afla si privilegiile acordate pentru tiparirea si difuzarea acelor lucrari.
Exemplu privilegiul acordat lui Herman in Republica Venetia.
Privilegiile au ca scop protejarea publicatiilor librariilor si tipografiilor dar si a librariilor si tipografiilor in parte. Indirect era asigurata
si protectia autorilor.
In Franta, sub Ludovic al XI-lea, tiparurile erau libere, iar mai tarziu sub Francisc I, a fost interzis librariilor si tipografiilor sa publice
sau sa vanda ceva, fara autorizarea prealabila a Universitatii si a Facultatii de Teologie. In Franta, protectia presupunea si autorizatia
care nu se dadea pentru o carte a altor persoane. Prin neutralizarea publicarii creatiei altor persoane se prevenea plagiatul.
Prin acordarea privilegiului de tiparire si difuzare tipograful si librarul care primeau privilegiul aveau exclusivitatea drepturilor asupra
operatiunilor respective si a veniturilor realizate, iar autorul aflat in viata nu le ceda manuscrisul decat in conditiile respectarii
principiului libertatii contractuale.
Daca un tert intra in posesia manuscrisului, nu putea trage nici un folos material pentru ca nu-l putea publica si nici nu obtinea un
alt privilegiu.
Breslele ca organizatii ale mestesugarilor, ale viitoarei burghezii erau si detinatoare ale unor secrete de fabricatie si in acelasi timp
si a unor privilegii. In acest context trebuie inteleasa si acordarea unor privilegii de tiparire si difuzare ca exclusivitati, fie ca ele decurg
din traditie sau din lege iar o asemenea exclusivitate oferea avantaje economice importante. Exclusivitatea decurge din retinerea unor
secrete de fabricatie a a carei idee se face simtita la sfarsitul secolului 17. Trecand prin momente precizate, raportul dintre
autor si ceilalti membri ai societatii in legatura cu opera lor conduc la cele dintai preocupari teoretice ale dreptului de autor propriu-zis
abia la inceputul secolului 18. In aceasta perioada apare conceptul moral de furt al unei opere, al carui continut consta in prezentarea ,
utilizarea unei opera straine fara acordul autorului sau, mai grav ca fiind a altui decat a autorului.
Dreptul autorului asupra operei sale este un drept de proprietate supus regimului juridic al proprietatii.
Drept urmare, operele achizitionate sunt proprietatile dobanditorului, iar imprimarea si reimprimarea lor constituie dreptul sau
exclusiv.operele achizitionate sunt proprietatea dobanditorului iar imprimarea si reimprimarea lor constituie dreptul sau exclusiv.
Librariile si imprimariile au facut obiectul unor regulamente edictate in Franta in 1777 , dar o adevarata reglementare a drepturilor
autorilor o contine Decretul 10/1793. Prin acest decret se instituie o folosinta viagera pentru autor si un uzufruct de 10 ani in favoarea
mostenitorilor dupa care opera I se atribuie domeniului public.
A trebuit sa se astepte revolutia franceza si mai ales sfarsitul secolului trecut pentru a fi recunoscute autorilor drepturile asupra
operelor lor.
In Anglia a fost adoptata ceea ce se poate considera prima lege a dreptului de autor in 1709. Prin aceasta lege se atribuie un drept de
reproducere a cartilor imprimate autorilor si mostenitoilor lor pe o perioada de 21 de ani.
Reglementari similare au fost adoptate in 1790 de Congresul SUA. Tarile Romane nu au cunoscut reglementari in materia dreptului
de autor decat prin legea presei in 1862, care a fost adoptata in timpul domniei lui Al.I.Cuza. Aceasta lege contine un capitol special
consacrat drepturilor autorilor de opere literare si artistice. Dreptul de autor era asimilat unui drept de proprietate. Tiparirea,
reproducerea sau imitarea unei opere fara consimtamantul autorului era sanctionata prin confiscarea exemplarelor si plata unei amenzi
echivalente cu pretul a 1000 de exemplare din editia originala. Desi legiuitorul roman a avut in vedere preocuparile anterioare
mentionate, primul act normativ care a dorit sa reglementeze pe larg un domeniu de drept de proprietate intelectuala a fost legea 15/1879
privind marcile de fabrica si de comert 30 mai 1879 - Regulamentul asupra marcilor de fabrica si de comert.
Putem spune ca in Romania in 1879 existau reglementari legale in ambele ramuri ale proprietatii inteletuale : dreptul de autor,
dreptul proprietatii industriale.
Specificul dezvoltarii economiei societatii romane a determinat in 1967 sa existe o preocupare speciala pentru ocrotirea drepturilor
autorilor asupra operelor lor, astfel in 1923 a intrat in vigoare legea proprietatii intelectuale si artistice, una dintre cele mai complete si
moderne din epoca.
Legea contine sub aspect formal 2 idei esentiale : Protectia drepturilor autorilor era asigurata fara a fi necesara indeplinirea
prealabila a vreunei formalitati, deci, vocatia la protectie juridica a unei opere literare, artistice, stiintifice sau a unor alte asemenea
creatii se realiza si se realizeaza si in present fara a fi nevoie de indeplinirea vreunei conditii de fond privind obiectul sau subiectele
creatiei pe de o parte, sau de o forma pe de alta parte cum se intampla in ipotezele obiectelor protejate prin norme juridice care vizeaza
apararea proprietatii industriale. Beneficiul acestei protectii era recunoscut in mod egal si strainilor fara sa trebuiasca vreo conditie de
reciprocitate.
Sub aspectul drepturile subiective recunoscute si ocrotite, legea face distinctie intre drepturile patrimoniale si cele morale.
Autorilor de opere literare sau stiintifice, compozitorii, pictorii, arhitectii in general, toti creatorii unei opere intelectuale beneficiau pe
tot timpul vietii lor de dreptul exclusiv de a publica opera, de a o exploata, de a o vinde, a o reprezenta, a o executa, de a o dona sau lasa
mostenire prin testament.
In caz de transmisiune a operei, autorul sau mostenitorii sai pastrau dreptul moral, inalienabil sau care nu puteau face obiectul unei
renuntari, de a impiedica orice denaturare a ei.
Legea din 1923 prevedea ca autorul care nu si-a publicat opera in timpul vietii avea dreptul sa interzica prin testament publicarea
lor, dar numai pentru o perioada de 30 ani socotita din momentul mortii sale.
In 1946 legea proprietatii literare si artistice a fost completata de legea privind contractul de editare si dreptul autorului asupra
operei literare.
Decretul 321/1956 privind drepturile de autor a constituit reglementarea principala in materie timp de 40 de ani pana la adoptarea
legii 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Aceasta lege a suportat modificari si completari in 2004.
Evolutia societatii in plan economic, social, cultural se intemeiaza pe activitatea spirituala, pe activitatea de creatie, relatia dintre
progres si creatie fiind o relatie directa. Cu toate acestea recunosterea si protectia reala a dreptului de autor asupra operelor lor, apare
foarte tarziu. Digestele par a contine referiri la toate reglementarile juridice existente in Roma. Unele analize au ajuns la conluzia ca in
continutul digestelor nu se fac referiri si la dreptul de autor. La o cercetare mai atenta s-a constatat ca cuprind mentiuni cu referire la
furtul de manuscrise, bunuri distinse intre cele ce faceau obiectul sustragerii.
Din aceasta imprejurarea s-a tras concluzia ca manuscrisele nu erau considerate doar bunuri cu valoare economica dar si legate de
persoana creatorului a carei opera era continuta de manuscris, deci erau legate de creatia spiritului.
In prezent, autorul unei creatii literare, artistice, stiintifice sau a altor asemenea opere, dobandeste 2 categorii de drepturi subiective
civile :
a)un drept de proprietate pur si simplu care se poarta asupra obiectului materiaal in care s-a concretizat creatia cum ar fi: manuscris,
pictura, sculptura ce-si gasesc protectia juridica in dreptul comun cum ar fi codul civil si alte izvoare de drept civil.
b)un drept de autor asupra creatiei propriu zise care se protejeaza prin norme juridice instituite de legea privind drepturile de autor si
drepturile conexe.
Intre a) si b) exista deosebiri de substranta sub aspectul lor juridic. Dreptul autorului se reducea in antichitate la dreptul asupra
manuscriselor, iar manuscrisele faceau obiectul comertului. E de observat ca dupa moartea lui Eschil, atenienii au permis altor poeti sa
reia tragediile acestuia sub aceeasi forma sau intr-o forma modificata. Chiar si fiul acestuia, Eufarion, prezinta tragedii ale tatalui sau
inclusiv cele care nu fusesera prezentate, dar el a actionat ca un succesor al lui Decuius in sensul ca a dobandit elementul activ
patrimonial de la autorul manuscrisului, dar nu ca un drept al autorilor al acestor tragedii.
Se cunoaste o singura protectie carcateristica dreptului de autor : sanctionarea prin blam public a plagiaturilor in Alexandria, ceea ce
inseamna ca intr-o anumita masura se recunoaste un drept moral asupra manuscrisului.
Conceptia asupra drepturilor de autor nu s-a schimbat in Evul Mediu, dar aceasta e perioada in care se dezvolta industria copistilor si
dreptul exclusiv de transcriere a manuscriselor. Initial, dreptul de transcriere a fost monopolul calugarilor. Mai tarziu a devenit o
industrie in mana universitatilor si in acest domeniu s-a confirmat regula potrivit careia reglementarea legala este ulterioara aparitiei
realitatii sociale, pe care o urmeaza nu o precede. Nici in prezent problemele legate de izvoarele de drept civil nu se prezinta astfel.
Notiunea de izvor de drept civil are 2 sensuri :
*conditii materiale de existenta care au menirea de a determina elaborarea unor norme juridice care sa reglementeze situatiile practice
ivite intre timp si formele specifice de exprimare a normelor juridice de drept civil. Cu alte cuvinte, normele de drept civil sunt nascute
depasite intrucat legiuitorul niciodata nu poate sa prevada in ipotezele normelor juridice, toate aspectele si amanuntele pe care le ridica
viata de zi cu zi. Din aceste considerente se trage concluzia ca judecatorul in curs aplica izvoarele de drept civil, recurge la interpretarea
normelor juridice prin aplicarea acestora la situatia de fapt pe care el a stabilit-o cu ajutorul probelor administrative. Judecatorul insa nu
face legea ci numai o aplica. Astfel pentru reglementarile juridice a dreptului de autor a fost nevoie sa se recunoasca mai multe conditii
:
1)Existenta unor mijloace tehnice care sa serveasca la multiplicarea, comunicarea, difuzarea operelor asigurandu-le astfel o sursa de
venit pt cei implicati.
2)Progresul culturii sa faca posibila cererea relativ mare de opere multiplicate, sa determine cresterea numarului de opere scrise.
3)Gratie recunoasterii rolului permanent al spiritului in societate, autorii sa dobandeasca o pozitie suficient de puternica pentru a
obtine protectia intereselor legitime.
Mijloacele tehnice au constat in aparitia in Europa a tiparului cu litere mobile inventat de Guttenberg in 1445, iar celelalte conditii au
fost asigurate de Renastere. S-ar putea spune ca aparitia tiparului a fost o necesitate pentru recunoastere si totodata un produs al
Renasterii. Dupa aparitia tiparului munca autorilor si industria de librarie au devenit rentabile deoarece cartile noi apar intr-un ritm
crescut, se multiplica si se difuzeaza mai repede intrucat conducatorii simt ei insasi nevoia adoptarii unor norme juridice care sa se
controleze daca nu creatia insasi macar raspunderea ei. Astfel apar importante componente a ceea ce constituie dreptul de autor. Printre
mijloacele de control adoptate de conducatorii din acea vreme se afla si privilegiile acordate pentru tiparirea si difuzarea acelor lucrari.
Exemplu privilegiul acordat lui Herman in Republica Venetia.
Privilegiile au ca scop protejarea publicatiilor librariilor si tipografiilor dar si a librariilor si tipografiilor in parte. Indirect era asigurata
si protectia autorilor.
In Franta, sub Ludovic al XI-lea, tiparurile erau libere, iar mai tarziu sub Francisc I, a fost interzis librariilor si tipografiilor sa publice
sau sa vanda ceva, fara autorizarea prealabila a Universitatii si a Facultatii de Teologie. In Franta, protectia presupunea si autorizatia
care nu se dadea pentru o carte a altor persoane. Prin neutralizarea publicarii creatiei altor persoane se prevenea plagiatul.
Prin acordarea privilegiului de tiparire si difuzare tipograful si librarul care primeau privilegiul aveau exclusivitatea drepturilor asupra
operatiunilor respective si a veniturilor realizate, iar autorul aflat in viata nu le ceda manuscrisul decat in conditiile respectarii
principiului libertatii contractuale.
Daca un tert intra in posesia manuscrisului, nu putea trage nici un folos material pentru ca nu-l putea publica si nici nu obtinea un alt
privilegiu.
Breslele ca organizatii ale mestesugarilor, ale viitoarei burghezii erau si detinatoare ale unor secrete de fabricatie si in acelasi timp si
a unor privilegii. In acest context trebuie inteleasa si acordarea unor privilegii de tiparire si difuzare ca exclusivitati, fie ca ele decurg
din traditie sau din lege iar o asemenea exclusivitate oferea avantaje economice importante. Exclusivitatea decurge din retinerea unor
secrete de fabricatie a a carei idee se face simtita la sfarsitul secolului 17. Trecand prin momente precizate, raportul dintre
autor si ceilalti membri ai societatii in legatura cu opera lor conduc la cele dintai preocupari teoretice ale dreptului de autor propriu-zis
abia la inceputul secolului 18. In aceasta perioada apare conceptul moral de furt al unei opere, al carui continut consta in prezentarea ,
utilizarea unei opera straine fara acordul autorului sau, mai grav ca fiind a altui decat a autorului.
Dreptul autorului asupra operei sale este un drept de proprietate supus regimului juridic al proprietatii.
Drept urmare, operele achizitionate sunt proprietatile dobanditorului, iar imprimarea si reimprimarea lor constituie dreptul sau
exclusiv.operele achizitionate sunt proprietatea dobanditorului iar imprimarea si reimprimarea lor constituie dreptul sau exclusiv.
Librariile si imprimariile au facut obiectul unor regulamente edictate in Franta in 1777 , dar o adevarata reglementare a drepturilor
autorilor o contine Decretul 10/1793. Prin acest decret se instituie o folosinta viagera pentru autor si un uzufruct de 10 ani in favoarea
mostenitorilor dupa care opera I se atribuie domeniului public.
A trebuit sa se astepte revolutia franceza si mai ales sfarsitul secolului trecut pentru a fi recunoscute autorilor drepturile asupra operelor
lor.
In Anglia a fost adoptata ceea ce se poate considera prima lege a dreptului de autor in 1709. Prin aceasta lege se atribuie un drept de
reproducere a cartilor imprimate autorilor si mostenitoilor lor pe o perioada de 21 de ani.
Reglementari similare au fost adoptate in 1790 de Congresul SUA. Tarile Romane nu au cunoscut reglementari in materia dreptului de
autor decat prin legea presei in 1862, care a fost adoptata in timpul domniei lui Al.I.Cuza. Aceasta lege contine un capitol special
consacrat drepturilor autorilor de opere literare si artistice. Dreptul de autor era asimilat unui drept de proprietate. Tiparirea,
reproducerea sau imitarea unei opere fara consimtamantul autorului era sanctionata prin confiscarea exemplarelor si plata unei amenzi
echivalente cu pretul a 1000 de exemplare din editia originala. Desi legiuitorul roman a avut in vedere preocuparile anterioare
mentionate, primul act normativ care a dorit sa reglementeze pe larg un domeniu de drept de proprietate intelectuala a fost legea 15/1879
privind marcile de fabrica si de comert 30 mai 1879 Regulamentul asupra marcilor de fabrica si de comert.
Putem spune ca in Romania in 1879 existau reglementari legale in ambele ramuri ale proprietatii inteletuale : dreptul de autor, dreptul
proprietatii industriale.
Specificul dezvoltarii economiei societatii romane a determinat in 1967 sa existe o preocupare speciala pentru ocrotirea drepturilor
autorilor asupra operelor lor, astfel in 1923 a intrat in vigoare legea proprietatii intelectuale si artistice, una dintre cele mai complete si
moderne din epoca.
Legea contine sub aspect formal 2 idei esentiale : Protectia drepturilor autorilor era asigurata fara a fi necesara indeplinirea prealabila
a vreunei formalitati, deci, vocatia la protectie juridica a unei opere literare, artistice, stiintifice sau a unor alte asemenea creatii se realiza
si se realizeaza si in present fara a fi nevoie de indeplinirea vreunei conditii de fond privind obiectul sau subiectele creatiei pe de o parte,
sau de o forma pe de alta parte cum se intampla in ipotezele obiectelor protejate prin norme juridice care vizeaza apararea proprietatii
industriale. Beneficiul acestei protectii era recunoscut in mod egal si strainilor fara sa trebuiasca vreo conditie de reciprocitate.
Sub aspectul drepturile subiective recunoscute si ocrotite, legea face distinctie intre drepturile patrimoniale si cele morale. Autorilor
de opere literare sau stiintifice, compozitorii, pictorii, arhitectii in general, toti creatorii unei opere intelectuale beneficiau pe tot timpul
vietii lor de dreptul exclusiv de a publica opera, de a o exploata, de a o vinde, a o reprezenta, a o executa, de a o dona sau lasa mostenire
prin testament.
In caz de transmisiune a operei, autorul sau mostenitorii sai pastrau dreptul moral, inalienabil sau care nu puteau face obiectul unei
renuntari, de a impiedica orice denaturare a ei.
Legea din 1923 prevedea ca autorul care nu si-a publicat opera in timpul vietii avea dreptul sa interzica prin testament publicarea lor,
dar numai pentru o perioada de 30 ani socotita din momentul mortii sale.
In 1946 legea proprietatii literare si artistice a fost completata de legea privind contractul de editare si dreptul autorului asupra operei
literare.
Decretul 321/1956 privind drepturile de autor a constituit reglementarea principala in materie timp de 40 de ani pana la adoptarea legii
8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Aceasta lege a suportat modificari si completari in 2004.
Dreptul de autor dreptul de proprietate intelectuala
Posibilitatile restranse de circulatie a informatiei in perioada anterioara aparitiei tiparului in Europa, sistemul de pregatire a
mestesugarilor, exploatarea cu mijloace rudimentare a pamantului au determinat ca in domeniul informatiei tehnologice sa se poata
pastra secretele fara interventia statului, iar in caz de divulgare a acestora, efectele pentru descoperitor sa fie minime.
Dezvoltarea economica in general, dorinta de putere a monarhiilor si dorinta de expansiune a proprietarilor de ateliere mestesugaresti
coroborata cu aceeasi dorinta de a nu divulga secretele de fabricatie au determinat aparitia primelor forme de protectie egala a
descoperirilor tehnice, a noilor procedee sau tehnologii, inclusiv agrare.
Astfel in secolul 15 monarhii acorda privilegii nu numai in ce priveste opera literara ci si in ce priveste descoperirile tehnice. Fie ca
descoperirile apartinand unui cetatean propriu, fie ca ea a fost doar introdusa in tara de acesta, monarhul ii acorda exclusivitatea
exploatarii pe o anumita perioada.
Practica transferarii de tehnologie si a infiintarii de noi ramuri industriale apare in Anglia. Aici protectia a luat forma acordarii celui
ce a introdus o noua tehnologie, a dreptului exclusiv de a o folosi pe o perioada suficient de lunga pentru a o face cunoscuta si accesibila,
pentru a o introduce pe o scara larga in economie.
Deci, dreptul exclusiv acordat celui care introducea descoperirea il proteja pe acesta aducandu-i avantaje materiale. La un moment dat
s-a abuzat de acordarea privilegiilor in scopul maririi veniturilor Coroanei Parlamentul englez a adoptat legea privind monopolurile
care prevedea ca toate monopolurile cu exceptia oricarei scrisori deschise si oricarei acordari de privilegii pe termen cel mult 14 ani
care urmau a se da primilor si realilor inventatori pentru unica folosire si producere in regat a produselor noi.
2. Notiunea, particularitatile si sistemul DPI
Proprietatea intelectuala este un ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale privind crearea si valorificarea
rezultatelor activitatii intelectuale a oamenilor.
Particularitatile: 1) are in calitate de obiecte bunuri incorporale, ele fiind rezultate ale activitatii intelectuale. 2) specifice sint si modul
de dobindire precum si faptele juridice ce stau la baza aparitiei dr subiective asupra obiectelor concreteale propr intelectuale. 3) dr de
propr intelecuala spre deosebire de cele din categoria dr de proprietate din dreptul comun, care n fond nu au limite n timp, sunt limitate
n timp, durata proteciei crora depinznd n fond de obiectul concret al acestora . 4) Drepturile subiective ce survin din dreptul
proprietii intelectuale sunt limitate nu numai n timp dar i n spaiu, acesta fiind teritoriul acelui stat care autorizeaz protecia.
Sistemul instituiilor juridice ale proprietii intelectuale.
Din cele expuse anterior nu e greu de a conchide, c elementele constitutive ale proprietii intelectuale sunt:
1. dreptul de autor i drepturile conexe,
2. dreptul proprietii industriale.
I.Dup cum am menionat, dreptul proprietii intelectuale nu este o ramur de drept i nici o subramur de drept, ci o instituie juridic
complex nu numai prin nglobarea n sine a celor dou instituii, precum sunt dreptul de autor i dreptul proprietii industriale, care,
la rndul lor, sunt i ele complexe.
II. joac un rol primordial n dezvoltarea tiinei i tehnicii, n dezvoltarea culturii generale a umanitii.
Ct privete sistema instituiilor juridice ale dreptului proprietii intelectuale, ea situeaz aceste instituii n mod succesiv, fapt care
asigur o cale mai raional de percepere a elementelor constitutive. Raionalismul const n aceea c dreptul de autor conine noiuni
mai generale, care se folosesc i n dreptul proprietii industriale, precum sunt dreptul subiectiv de autor", adic dreptul de a se numi
autor al unui rezultat al activitii intelectuale, dreptul la nume, drepturi subiective personale nepatrimoniale, drepturi subiective
patrimoniale, dreptul de a valorifica rezultatul activitii intelectuale i multe alte noiuni i termeni.
_______________________________________________________________________________________________
1.1. Obiectul dreptului de proprietate intelectual
Dreptul de proprietate intelectual este format din dreptul de proprietate industrial si dreptul de autor. Proprietatea industrial,
ca instituie juridic, reprezint totalitatea normelor juridice care reglementeaz raporturile referitoare la creaiile intelectuale
aplicabile n industrie si la semnele distinctive ale acestei activiti.
Dup o alt clasificare, obiectele proprietii intelectuale sunt ncadrate n trei grupe distincte. La cele dou categorii de obiecte
de proprietate industrial, creaiile noi si semnele distinctive, se adaug nc una, reprimarea concurenei neloiale.
Libertatea si moralitatea activitii economice se asigur printr-un ansamblu de dispoziii care protejeaz practicile cinstite n
materia industrial si comercial.
Dreptul de autor, ca instituie public, reprezint totalitatea normelor juridice care reglementeaz raporturile referitoare la
realizarea unei opere literare, artistice sau stiinifice. Pentru a fi protejat, opera trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii:
s fie rezultatul unei activiti creatoare a autorului; s mbrace o form concret de exprimare, perceptibil simurilor; s fie
susceptibil de aducere la cunostina publicului. n cadrul dreptului de autor, elementul caracteristic al creaiei intelectuale
const n originalitatea operei.
1.2. Definirea dreptului de proprietate intelectual
Prin dreptul de proprietate intelectual se nelege ansamblul normelor juridice care reglementeaz raporturile privind protecia
creaiei intelectuale n domeniile industrial, stiinific, literar si artistic, precum si semnele distinctive ale activitii de comer.
Aspectul pozitiv const n dreptul titularului de a fi singurul ndreptit s exploateze obiectul dreptului su de proprietate
intelectual. Prerogativa folosinei se exercit de titular n mod direct si nemijlocit.
Aspectul negativ const n dreptul titularului de a interzice altor personae orice folosin a bunului, fr ncuviinarea sa. Prin
opunerea de ctre titular a folosinei bunului, terii au obligaia de a nu face nimic de natur a aduce atingere exercitrii
dreptului de proprietate intelectual
1.3. Natura juridic a dreptului de proprietate intelectual
Natura juridic a dreptului de proprietate intelectual reprezint una din cele mai controversate probleme. n funcie de
clasificrile folosite, punctele de vedere susinute n literatura de specialitate pot fi grupate n dou mari teorii. Dreptul asupra
proprietii intelectuale este apreciat ca un drept de proprietate, sau ca un drept distinct ce formeaz o categorie special.
Dup o prim opinie, dreptul de creaie intelectual este caracterizat ca un drept de proprietate, conform dreptului natural. n
aceast concepie, creaia intelectual este considerat cea mai personal, cea mai legitim, cea mai sacr si cea mai inatacabil
dintre toate proprietile.
Teoria drepturilor intelectuale a preconizat ideea unei noi categorii de drepturi. La diviziunea clasic a drepturilor n personale,
obligaionale si reale, consacrat de dreptul roman, Edmond Picard a adugat nc o grupare a drepturilor intelectuale. Ideea
drepturilor intelectuale, ca o categorie special, s-a bucurat de un succes deosebit. Ea a fost preluat si susinut n diverse
variante.
Drepturile intelectuale au un caracter patrimonial, confer titularului un monopol de exploatare si sunt opozabile erga omnes.
Spre deosebire de drepturile reale, drepturile intelectuale au ca obiect activitatea si gndirea omului.
Drepturile intelectuale au o valoare pecuniar, fr s aib ca obiect bunuri corporale si fr s constituie creane n raporturile
cu debitorii. Ele sunt formate din creaiile intelectuale, literare, artistice, inveniile, desenele si modelele, semnele de atragere
a clientelei, numele comercial, emblema, mrcile de fabric, apelaiunile de origin, drepturile asupra clientelei, ca cele
recunoscute reprezentailor, agenilor de asigurri, membrilor unor profesii liberale. Prin opozabilitatea erga omnes si caracterul
lor imediat, drepturile intelectuale se nrudesc cu drepturile reale.
Dup o teorie, dreptul asupra creaiei intelectuale este un drept complex, care cuprinde n coninutul su atributele personale
nepatrimoniale si atribute patrimoniale. Aceste prerogative personale nepatrimoniale si patrimoniale sunt indisolubil legate ntre
ele, fr s existe un primat al unora asupra celorlalte. Dup o alt teorie, dreptul asupra creaiei intelectuale este un drept
personal nepatrimonial ce d nastere, pe cale de consecin, si la drepturi de ordin patrimonial. Drepturile de ordin patrimonial,
fiind mpletite organic cu cele de ordin personal nepatrimonial, formeaz un tot unitar.
3. Principiile DPI
4. Izvoarele DPI
I.1.1. I zvo a re in te r ne
Legea nr. 11/1991 privind combaterea concuren]ei neloiale;
Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inven]ie;
Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor [i drepturile conexe;
Legea nr. 129/1992 privind protec]ia desenelor [i modelelor industriale;
Legea nr. 84/1998 privind m`rcile [i indica]iile geografice.
I.1.2. I zvo a re in te r na ] io na l e
Protec]ia crea]iei intelectuale este asigurat` \n form` unitar` pe plan interna]ional prin:
Conven]ia de la Paris asupra crea]iei industriale (1883)
A luat fiin]` prin acordul a 11 state fondatoare [i s-a constituit ca o conven]ie deplin`. Romnia a aderat la Conven]ie printr-un
Decretlege din 1920, ratificat \n 1924.
Este condus` de Adunarea general`, \n care fiecare ]ar` este reprezentat` de un delegat asistat de un consilier. Fiecare ]ar`
membr` este obligat` s` organizeze un serviciu special de proprietate industrial` [i s` editeze o publica]ie periodic` de specialitate.
Diferendele dintre ]`ri cu privire la problemele de proprietate intelectual` s\nt rezolvate de Curtea Interna]ional` de Justi]ie
numai \n m`sura \n care nu au putut fi solu]ionate pe calea negocierilor.
A suferit modific`ri succesive, fiecare stat put\nd adera la o anumit` form`.
Conven]ia de la Berna pentru prote]ia operelor literare [i artistice (1886)
A intrat \n vigoare \n 1887.
A fost \nfiin]at` de 9 state fondatoare [i a suferit mai multe revizuiri.
Romnia a aderat printr-o lege din 1926.