CUPRINS

CAPITOLUL I.
PEDEPSELE. ASPECTE INTRODUCTIVE 3
I.1. Pedepsele-noţiune şi scopul pedepsei. 3
I.2. Amenda – reglementată de actualul Cod penal. 3
I.3. Executarea pedepsei amenzii. 5
I.4. Înlocuirea pedepsei amenzii. 5
I.5. Amenda – pedeapsa principală aplicabilă persoanei juridice. 6

CAPITOLUL II.
AMENDA, PEDEAPSĂ PRINCIPALĂ APLICABILĂ PERSOANEI FIZICE ÎN
LUMINA NOULUI COD PENAL 8
II.1. Stabilirea amenzii. 8
II.1.1. Analiza textului. 9
II.1.2. Limitele speciale ale zilelor-amendă. 10
II.1.3. Noul Cod penal în raport cu legea penală în vigoare. 10
II.1.4. Elemente de drept comparat. 11
II.2. Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii. 12
II.2.1. Analiza textului. 12
II.2.2. Noul Cod penal în raport cu legea penală în vigoare. 14
II.3. Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii. 14
II.3.1. Analiza textului. 15
II.3.1.1. Înlocuirea pedepsei amenzii ca pedeapsă unică. 15
II.3.1.2. Înlocuirea pedepsei amenzii aplicate pe lângă pedeapsa închisorii. 16
II.3.2. Noul Cod penal în raport cu legea penală în vigoare 16
II.4. Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul
comunităţii. 17
II.4.1. Analiza textului. 18
II.4.1.1. Înlocuirea amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în
folosul comunităţii. 18
II.4.1.2. Înlocuirea cu zile de închisoare a zilelor-amendă prin muncă în folosul comunităţii. 18
II.4.1.3. Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii cînd condamnatul nu consimte
la executarea amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. 19
II.4.2. Noul Cod penal în raport cu legea penală în vigoare. 19
II.4.3. Unele prevederi internaţionale cu privire la munca în folosul comunităţii. 20

CAPITOLUL III.
AMENDA, PEDEAPSĂ PRINCIPALĂ APLICABILĂ PERSOANEI JURIDICE ÎN
LUMINA NOULUI COD PENAL 21
III.1. Aspecte introductive. 21
III.2. Stabilirea amenzii pentru persoana juridică în reglementarea noului Cod penal 22
III.3. Elemente de drept comparat. 14

1
CAPITOLUL IV
EXECUTAREA PEDEPSELOR NEPRIVATIVE DE LIBERTATE 26
IV. 1. Executarea pedepsei amenzii aplicabile persoanei fizice 26
IV.1.1. Achitarea amenzii. 26
IV.1.2. Procedura în caz de neexecutare a amenzii. 26
IV.1.3. Executarea amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii. 27
IV.2. Executarea pedepsei amenzii aplicabile persoanei juridice 17
IV.2.1. Achitarea amenzii. 17
IV.2.2. Executarea silită în caz de neachitare. 28

CONCLUZII 29

BIBLIOGRAFIE

2
 CAPITOLUL I.

PEDEPSELE. ASPECTE INTRODUCTIVE

I.1. Pedepsele-noţiune şi scopul pedepsei.

În cadrul sancţiunilor de drept penal un loc important îl ocupă pedeapsa, care este singura
sancţiune penală Şi este menită să asigure restabilirea ordinii de drept ce a fost încălcată prin
săvârşirea de infracţini.
Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare, prevăzută de lege, aplicată
de instanţa de judecată infractorului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni1.
Scopul pedepsei este consacrat în dispoziţiile art. 52 alin.(1) din Codul penal, unde se arată
ca “Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Principalele sancţiuni de drept penal – pedepsele – sunt cunoscute în legislaţii într-o
diversitate de forme.
În doctrină şi în legislaţii se fac diferite clasificări în funcţie de diferite criteria şi care ajută la
o mai bună cunoaştere a pedepselor.
După rolul şi importanţa atribuită pedepsei se disting:
a) pedepse principale;
b) pedepse complementare;
c) pedepse accesorii.
Pedepsele principale sunt de sine stătătoare şi au rol principal în sancţionarea infractorului.
De aceea, pentru orice faptă incriminată, este prevăzută de lege, în mod obigatoriu pedeapsa
principal aplicabilă în cazul săvârşirii acesteia. Este pedeapsa care se poate aplica singură
infractorului, fără a fi condiţionată de aplicarea altor sancţiuni de drept penal.
Sunt pedepse principale:
a) detenţiunea pe viaţă;
b) închisoarea de la 15 zile la 30 de ani;
c) amenda de la 100 lei la 50.000 lei.
Pedepsele principale din legislaţia română în ordinea gtavităţii lor sunt: detenţiunea pe viaţă,
închisoarea şi amenda.

I.2. Amenda – reglementată de actualul Cod penal.

Amenda este pedeapsa principală pecuniară ce constă în suma de bani pe care condamnatul
este constrâns să o plătească în contul statului.
Amenda, ca sancţiune juridică, este cunoscută în legislaţie atât ca sancţiune penală, cât şi ca
sancţiune administrativă, disciplinară, civilă, fiscală, procedurală.

1
C. Bulai, „Manual de drept penal. Partea generală”, Editura All, Bucureşti, 1997, p. 283.

3
 Amenda penală se deosebeşte de toate celelalte prin caracterul său specific coercitiv.
Pedeapsa amenzii, ca orice pedeapsă principală, se aplică numai de către instanţa de judecată, ca
urmare a stabilirii răspunderii penale a infractorului pentru fapta comisă.
Amenda, ca sancţiune penală, se trece în cazierul judiciar şi constituie un antecedent penal al
persoanei condamnate.
Datorită caracteristicilor sale de a fi adaptabilă, remisibilă, amenda este frecvent prevăzută
pentru sancţionarea faptelor care prezintă un pericol social redus.
Funcţia de constrângere a pedepsei amenzii se realizează prin micşorarea patrimoniului
condamnatului şi implicit o îngreunare a vieţii acestuia, iar în cazul persoanei juridice
condamnată la amendă o diminuare a profitului şi a posibilităţii de dezvoltare.
Pentru a asigura caracterul personal al pedepsei amenzii în cazul persoanei fizice şi a limita
răsfrângerea acesteia asupra familiei condamnatului, prin dispoziţiile art. 63 alin. ultim. Cod
penal, s-a prevăzut că la adaptarea amenzii se va ţine seama de criteriile generale de
individualizare a pedepsei prevăzută în art. 72 Cod penal, amenda stabilindu-se într-un cuantum
care să nu pună pe infractor în situaţia de a nu-şi îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea,
creşterea, învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii
legale.
Pedeapsa amenzii este prevăzută în partea generală a Codului penal în art. 63 şi art. 63¹.
Amenda este prevăzută în dreptul penal român numai ca pedeapsă principală. Ea este prevăzută
ca pedeapsă unică pentru un număr foarte mic de infracţiuni, şi în legile nepenale cu dispoziţii
penale (ex.: în Codul silvic). Pedeapsa manezii este prevăzută alternative cu pedeapsa închisorii
de până la 2 ani, aproape pentru toate infracţiunile.
Limitele generale ale amenzii sunt stabilite prin dispoziţiiile art. 53 pct. c) Cod penal între
100 lei şi 50.000 lei.
Limitele speciale ale amenzii sunt stabilite pentru fiecare infracţiune în parte, limite care se
cuprind între limitele generale. Este posibil ca legiuitorul să nu prevadă limitele speciale ale
amenzii, ci doar ca infracţiunea se pedepseşte cu amendă.
În astfel de situaţii sunt aplicabile dispoziţiile din partea generală a Codului penal (art. 63
alin. 2 şi 3) care prevăd că „ori de câte ori legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu
amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al acesteia este de 150 lei, iar maximul de 10.000
lei.
Când legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arăta limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii
de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 300 lei şi maximul special de 15.000 lei, iar
când prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, minimul
special este de 500 lei şi maximul specilal de 30.000 lei”.
Limitele generale ale amenzii nu pot fi depăşite în cazul aplicării cauzelor de agravare sau de
atenuare (art.63 alin.4 Cod penal).

4
 I.3. Executarea pedepsei amenzii.
Pedeapsa amenzii aplicată trebuie executată. Condamnatul trebuie să depună la instanţa de
executare recipisa de plată integrală a amenzii, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare.
Când cel condamnat se gaseşte în imposibilitatea de a achita integral amenda, instanţa de
executare, la cererea motivată a condamnatului, poate eşalona plata amenzii în rate lunare pe cel
mult 2 ani [art. 425 alin.(2) Cod procesual penal].
Dacă în raport de cuantumul amenzii şi de veniturile celui condamnat, rezultă că amenda nu
poate fi achitată în întregie în termen de 2 ani, executarea acesteia se poate face şi asupra altor
bunuri ale condamnatului.
Neplata amenzii în termenul de trei luni ca şi neplata ratelor în cazul în care amenda a fost
eşalonată pe o perioadă de timp, atrage executarea silită a hotărârii de condamnare.
Executarea pedepsei amenzii în cazul nerespectării termenului de achitare integrală a acesteia
sau a unei rate, când plata amenzii a fost eşalonatăm se face potrivit dispoziţiilor privind
executarea silită a creanţelor bugetare şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii (art. 7 din
Legea nr. 275/2006).
Dacă şi de la executarea silită condamnatul se sustrage cu rea credinţă, pentru a asigura
autoritatea hotărârii judecătoreşti de condamnare şi realizarea funcţiei coercitive şi preventive a
pedepsei, în Codul penal a fost prevăzută posibilitatea înlocuirii amenzii cu închisoarea (art. 63¹
Cod penal).

I.4. Înlocuirea pedepsei amenzii.

Prin înlocuirea amenzii cu închisoarea, instanţa judecătorească reindividualizează sancţiunea
penală prevăzută pentru infracţiunea săvârşită. Această presupunere că înlocuirea amenzii cu
închisoarea este posibilă numai în cazul infracţiunilor la care închisoarea este alternativă cu
amenda şi nu la acele infracţiuni, la care pedeapsa amenzii este prevăzută ca pedeapsă unică.
În caz de înlocuire a pedepsei amenzii cu închisoarea, limitele speciale ale acesteia sunt cele
prevăzute de lege. La stabilirea pedepsei închisorii se va ţine seama şi de partea din pedeapsa
amenzii care a fost executată.
În doctrina penală2 s-a subliniat întemeiat că înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea se
rezolvă diferit după cum amenda a fost stabilită ca efect al circumstanţelor atenuante şi în funcţie
de minimul special al pedepsei închisorii prevăzută pentru acea infracţiune ca pedeapsă unică
alternativă cu amenda.
Când antenuanta a fost stabilită ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante, iar pedeapsa
prevăzută de lege este amenda alternativ cu închisoarea ori numai închisoarea ce avea un minim
de 3 luni ori mai mare, atunci este posibilă înlocuirea pedepsei amenzii cu ănlocuirea ce va avea
ca limite speciale, potrivit art. 76 lit.e) teza I Cod penal, minimul special al pedepsei închisorii
prevăzut pentru infracţiunea respectivă şi minimul general al închisorii (15 zile).

2
D.Î. nr. 9 a Plenului T.S., din 1973, C.D., p. 58. (N) p. 203.

5
 Când amenda a fost stabilită ca efect al circumstanţelor atenunante, iar pedeapsa pentru
infracţiune era închisoarea al cărei minim special era mai mic de 3 luni, înlocuirea nu mai este
posibilă fiindcă odată recunoscute circumstanţele atenuante prin hotărârea de condamnare, rămân
dobândite şi nu pot fi înlăturate.
În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabileşte de
instanţă nu poate fi decât cu executare efectivă3.
Aşadar, instanţa de judecată, înlocuind pedeapsa amenzii cu închisoarea potrivit art. 63¹ Cod
penal, nu va putea în continuare să dispună suspendarea condiţionată ori suspendarea executării
sub supraveghere ori executarea acesteia la locul de muncă.

I.5. Amenda – pedeapsa principală aplicabilă persoanei juridice.

Dintre sancţiunile susceptibile de aplicare în cazul persoanelor juridice, în doctrina penală
română se consideră că amenda constituie soluţia optimă.
Amenda penală este pedeapsa principală ce poate fi aplicată de instanţa de judecată unei
persoane fizice sau juridice pentru săvârşirea unei infracţiuni4. Potrivit Codului penal român
actual, amenda este singura pedeapsă principală ce poate fi aplicată persoanei juridice.
Sancţiunea pecuniară prezintă, în primul rând, avantajul de a atinge în mod direct
persoana juridică, dat fiind că orice persoană are propriul său patrimoniu. În plus, ea presupune
costuri minime pentru execuatere şi, atunci când este corect individualizată, are un efect suficient
de mare pentru a asigura realizarea scopului pedepsei.
Aşa cum s-a arătat, prin dispoziţiile art. 53¹, introdus în Codul penal prin Legea nr.
278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi
completarea altor legi, a fost prevăzută pentru persoana juridică o singură pedeapsă principală şi
anume amenda de la 2.500 lei la 2.000.000 lei, iar în art. 71¹ Cod penal, introdus prin aceeaşi
lege, se precizează că pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care persoana juridică este
condamnată să o plătească. În ceea ce priveşte stabilirea limitelor speciale ale amenzii pentru
persoanele juridice, legiuitorul a folosit acelaşi procedeu ca şi în cazul amenzii pentru persoanele
fizice, prevăzând aceste limite în partea generală a Codului penal, urmând ca în normele speciale
incriminatoare să se menţioneze doar că se aplică persoanei juridice respective pedeapsa
amenzii. Astfel, potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 71¹ Cod penal, atunci când legea prevede
pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani, alternativ
cu pedeapsa amenzii, minimul special al amenzii pentru persoana juridică este de 5.000 lei, iar
maximul special al amenzii este de 600.000 lei. În mod corespunzător, în alin. (3) al aceluiaşi
articol se stabileşte că, atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, minimul special al
amenzii pentru persoana juridică este de 10.000 lei, iar maximul special al amenzii este de
900.000 lei.

3
I.C.C.J., D. Secţiilor Unite nr. L(50) din 4 iunie 2007, în “Jurisprudenţa secţiei penale pe anul 2007, vol.I,
Recursuri în interesul legii în materie penală”, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, pp. 152-254.
4
M. Udroiu, „Drept penal. Partea generală. Partea specială”, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 152.

6
 În ambele situaţii, pentru determinarea limitelor amenzii aplicabile trebuie să aibă loc
calificarea juridică a faptei săvârşite de persoana fizică în cadrul activităţii persoanei juridice, în
numele ori în interesul acesteia, pentru ca, în raport cu pedeapsa prevăzută de lege pentru
persoana fizică, să se determine în concret limitele amenzii aplicabile persoanei juridice.
Persoana juridică condamnată la pedeapsa amenzii penale este obligată să depună
recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executare, în termen de trei luni de la data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.5 Amenda penală poate fi achitată integral prin
plata întregii sume de bani sau poate fi eşalonată, prin hotărârea instanţei de executare, în rate
lunare pe o perioadă de maximum doi ani.
În cazul în care persoana juridică nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată în termenul de trei
luni prevăzut de lege, ori nu plăteşte o rată dacă plata a fost eşalonată, instanţa de executare
comunică un extras de pe dispozitiv organelor competente, în vederea executării amenzii potrivit
dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor fiscale6.
Persoana juridică căreia i s-a aplicat amenda penală, nu poate formula o acţiune civilă în
regres împotriva persoanei fizice (organ de conducere, prepus sau mandatar) care a săvârşit fapta
în materialitatea ei pentru recuperarea sumei plătite cu titlu de pedeapsă penală 7. Pentru
garantarea executării pedepsei amenzii, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate
lua măsuri asiguratorii.

5
M. Udroiu, op. cit., p. 152.
6
Ibidem, p. 153.
7
Ibidem, p. 153.

7
 CAPITOLUL II.
AMENDA, PEDEAPSĂ PRINCIPALĂ APLICABILĂ PERSOANEI FIZICE ÎN
LUMINA NOULUI COD PENAL

Pedeapsa amenzii este reglementată în noul Cod penal în Partea generală, Titlul III,
Secţiunea a 3-a, denumită Amenda, în articolele 61-64.

II.1. Stabilirea amenzii.

Este reglementată de art. 61 din noul Cod penal.
Potrivit art. 61 alin.(1) noul Cod penal „amenda constă în suma de bani pe care condamnatul
este obligat să o plătească statului”.
(2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare
unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-aemndă, cre
este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.
(3)¹ Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare
a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabileşte ţinând seama de
situaţia condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa.
(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa
amenzii;
b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa
închisorii de cel mult doi ani;
c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa
închisorii mai mare de doi ani.
(5) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar
pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanţa optează pentru aplicarea acestei
pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime.
(6) Fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică
limitelor speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. 84) şi alin.(5).
Alin. (3) al art. 61 din noul Cod penal este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. 245
pct. 2 din Legea nr. 187/2012.
Art. 13 alin.(1) din Legea nr 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr 286/2009 privind
Codul penal statuează că: „În cazul amenzilor stabilite definitiv sub imperiul Codului penal din
1969, aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile se face prin compararea amenzii aplicate
cu suma ce rezultă din prevederile art. 61 alin.(2) şi (4) din noul Codul penal, prin utilizarea unui
cuantum, de referinţă pentru o zi-amendă în sumă de 159 lei.

8
 II.1.1. Analiza textului.
Amenda penală reprezintă a treia pedeapsă principală prevăzută în norma de incriminare, fie
singură, fie alternativ ori în cumul cu pedeapsa închisorii şi constă din o sumă de bani pe care
condamnatul este obligat să o plătească statului ca urmare a condamnării prin hotărârea
definitivă a instanţei de judecată.
Potrivit sistemului zilelor-amendă, stabinirea cumulului amenzii se face în raport cu doi
factori: numărul zilelor-amendă, pe de-o parte, şi valoarea unei zile-amendă, pe de altă parte, iar
cumulul amenzii se stabileşte în mod concret prin înmulţirea numărului zilelor-amendă cu suma
corespunzătoare unei zile-amendă. Legea prevede că această sumă este cuprinsă între 50 şi 500
lei, limite obligatorii pentru instanţa care urmează să aplice pedeapsa amenzii în sistemul zilelor-
amendă. De asemenea, legea prevee limiteel generale ale pedepsei între minimum 30 de zile şi
maximul 400 de zile-amendă, ceea ce înseamnă că, exprimate în lei, limitele generale ale
amenzii sunt minimum 300 lei şi maximum 200.000 lei,ceea ce reprezintă o majorare deosebită
faţă de Codul penal în vigoare. Limitele generale ale zilelor-amendă au o valoare orientativă
pentru legiuitor, care stabileşte limitele speciale ale zilelor-amendă între limitele generale.
Pe lângă stabilirea limitelor generaleale zilelor-amendă, legea prevede şi criterii de
individualizare atât pentru stabilirea numărului zileloramendă în limitele speciale prevăzute de
lege, cât şi pentru determinarea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă. Potrivit
legii, la stabilirea numărului zilelor-amendă aplicabile, instanţa trebuie să folosească criteriile
generale de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 74, având în vedere că numărul zilelor-
amendă exprimă gravitatea pedepsei, indiferent de cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-
amendă. Pentru determinarea corectă a pedepsei amenzii, instanţa mai trebuie să stabilească, în
fiecare caz în parte, cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-aemndă, între 10 şi 500 lei, aşa
cum legea prevede, folosind în acest scop, pe lângă criteriile generale şi unele criterii speciale de
individualizare, cum sunt situaţia financiară a inculpatului şi obligaţiile legale ale acestuia faţă de
persoanele aflate în întreţinerea sa. Individualizarea pedepsei amenzii în sistemul zilelor-amendă,
sub aspectul determinării concrete a cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă,
reprezintă trăsătura caracteristică definitorie a acestui sistem. Prin aceasta se determină de fapt
conţinutul pedepsei amenzii şi se asigură aplicarea unei pedepse corespuntătoare gradului de
pericol social al infracţiunii şi periculozităţiiinfractorului, fiind totodată aptă să-şi îndeplinească
funcţiile de constrângere şi, de asemenea, să-şi atingă scopul faţă de condamnatăă cu situaţii
financiare diferite, respectându-se principiul legalităţii pedepsei. Desigur, pentru realizarea, sub
acest aspect, a operaţiunii de individualizare a pedepsei amenzii, este necesară o bună cunoaştere
a situaţiei financiare reale a inculpatului, a activului patrimonial ala cesteia şi totodată a
obligaţiilor legale ale acestuia faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa. Trimiterea la acest
criteriu special de individualizare, pe care legea o face, are drept scop să asigure, pe cât posibil,
caracterul penal al pedepsei, împiedicându-se pe cât se poate răsfrângerea efectelor coercitive ale
peepsei amenzii asupra persoanelor aflate în întreţinerea condamnatului.

9
 II.1.2. Limitele speciale ale zilelor-amendă.
Folosind aceeaşi tehnică legislativă ca şi legiuitorul Codului penal în vigoare, care prevede în
art. 63 limitele speciale ale amenzii, legiuitorul noului Cod penal a prevăzut în alineatele (4) şi
(5) ale art. 61 limitele speciale ale zilelor-aemndă, limite care diferă între ele după cum legea
prevede pentru o anumită infracţiune numai pedeapsa amenzii sau pedeapsa amenzii alternativ cu
pedeapsa închisorii.
Aceste limite speciale se pot reduce cu o treime o singură dată, în cazul circumstanţelor
atenunate (art. 76 Cod penal). Limitele speciale maxime se pot aplica în situaţia circumstanţelor
agravante (art. 78 Cod penal), iar dacă acesteasunt neîndestulătoare, limitele maxime se pot
majora o singură dată cu o treime. Aceste măsuri de atenuare sau de agravare se aplică limitelor
speciale prevăzute în conformitate cu art. 61 alin.(4) şi alin.(5) Cod penal.
La art. 61 pct. 5 se prevede: „ dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos
patrimonial, iar peeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanţa optează pentru
aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime”. Şi în
acest caz majorarea cu o treime a pedepsei nu se poaet face decât os singură dată, indiferent dacă
mai există alte circumstanţe agravante.
Prevederile Codului penal se completează, în ceea ce priveşte punerea în executare a amenzii,
cu prevederile art. 559 Cod de procedură penală, care reglementează modalităţile de executare
concretă a acestei pedepse principale. Condamnatul trebuie timp de cel mult trei luni de la
rămânerea definitivă a hotărârii, să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de
executare.
În cazul în care condamnatul nu poate îndeplini hotărârea instanţei cu privire la pedeapsa
amenzii, poate cere eşalonarea plăţii prin eşalonarea sumei şi plata în rate timp de cel mult 2 ani
de zile, conform prevederilor art. 559 alin.(2) Cod de procedură penală.
În situaţia în care obligaţia nu este îndeplinită se va trece la executarea silită, conform
procedurilor privind executarea silită acreanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste
dispoziţii.

II.1.3. Noul Cod penal în raport cu legea penală în vigoare.

Dispoziţiile din art. 61 din noul Cod penal reproduc numai în parte pe cele din art. 63 din
Codul penal în vigoare, chiar dacă au aceeaşi denumire marginală (nomen juris). Ambele texte
definesc pedeapsa amenzii ca sumă de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească
statului, ambele prevăd drept criteri de individualizare a cuantumului amenzii existenţa
îndatoririlor condamnatului faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa.
Cele două texte se deosebesc însă esenţial prin faptul că noul legiuitor prevede stabilirea
cuantumului amenzii prin sistemul zilelor-amendă8.
Amenda este o pedeapsă principală cu caracter pecuniar. Micşorarea patrimoniului
condamnatului este de natură să îndeplinească constrângerea acestuia în sensul lipsirii de unele
mijloace financiare de care se bucura la data condamnării sau pe viitor, până când amenda va fi

8
G. Antoniu şi colab…, Noul Cod penal…, p. 61.

10
plătită. Acest caracter se păstrează şi în actuala reglementare, amenda din noul Codul penal fiind
situată la fel ca şi în vechea reglementare în aceeaşi poziţie în cadrul pedepselor principale.
Pedeapsa amenzii poate fi aplicată ca pedeapsă principală sau să însoţească pedeapsa
închisorii ca pedeapsă alternativă. Ca pedeapsă principală este stabilită în art. 53 alin.(19 lit. c)
Cod penal în vigoare, sau în art. 53 lit. c) şi art. 61 alin.(5) noul Cod penal, iar ca pedeapsă
alternativă în situaţiile în acer legea prevede pedeapsa închisorii sau pedeapsa amenzii.
Pedeapsa amenzii poate întări caracterul coercitiv al pedepsei cu închisoarea, Codul penal
actual creând posibilitatea cumulului amenzii cu pedeapsa închisorii (art. 62 Cod penal), prin
aceasta deosebindu-se de reglementarea din Codul penal anterior.
Sistemul zilelor-amendă a fost introdus în legislaţia noastră după modelul altor legislaţii
europene (finlandeză, suedeză, germană, austriacă şi altele). Potrivit acestui sistem, amenda este
prevăzută de lege nusub forma unei sume de bani, ci sub forma unui număr de zile-amendă, iar
suma corespunzătoare unei zile-aemndă urmează să fie stabilită de instanţă între anumite limite
prevăzute de lege. Cuantumul amenzii se stabileşte prin înmulţirea sumei corespunzătoare unei
zile-amendă cu numărul zilelor-amendă. S-a preferat acest sistem în ideea că el permite o mai
bună individualizare a acestei pedepse, ţinând seama de situaţia financiară a inculpatului, în aşa
fel încât pedeapsa aplicată să-şi poată îndeplini funcţiile şi să-şi atingă scopul.
Întrucât pe baza sistemului zilelor-amendă, prevăzut în noul Cod penal, se poate stabili o
amendă mai amre decât cea prevăzută în Codul penal în vigoare, în situaţii tranzitorii apare mai
favorabilă legea veche. Totodată se poaet observa contradicţia existentă între noul Cod penal,
care prevede pedeapsa amenzii sub forma zilelor-amendă, şi dispoziţiile din legile speciale, care
prevăd amenda sub forma sumelor de bani. Pentru soluţionarea acestei contradicţii este necesar
ca, prin legea de punere în aplicare a Codului penal din 2009 să se prevadă modul în acer
pedeapsa amenzii din legile speciale poate fi convertită în pedeapsă sub forma zilelor-amendă.

II.1.4. Elemente de drept comparat.

În Codul penal finlandez, pedeapsa amenzii este în funcţie de numărul de zile de
condamnare, începând de la 1 zi până la 120 zile-amendă.
Valoarea unei amenzi pe zi a fost stabilită la o sumă rezonabilă în raport de solvabilitatea
condamnatului. Valoarea rezonabilă este considerată pentru o zi a 60-a parte din venitul lunar al
persoanei condamnate cu amendă, din care se scad taxele şi impozitele stabilite prin lege, şi o
reducere fixă pentru consumul de bază. Responsabilităţile de întreţinere pe care le are persoana
amendată pot contribui la reducerea amenzii, iar bunurile deţinute pot duce la o creştere a
amenzii. Baza de calcul pentru venitul lunar al persoanei amendate o constituie documentele de
paltă a impozitului şi alte informaţii. Cuantumul amenzii se stabileşte în cadrul procesului pe
baza informaţiilor deţinute de procuror, care propune instanţei plata unei amenzi corespunzătoare
cu valoarea veniturilor din momentul deciziei penale.

11
 Valoarea totală a amenzii se stabileşte în număr de zile pentru care se plăteşte, ori valoarea
pentru amenda pe o zi. Amenda poate fi stabilită până la valoarea maximă a taxei penale plătibile
pentru acelaşi tip de infracţiune.
O persoană care a fost comndamnată la plata unaei manezii şi de la care nu s-a putut percepe
amendă ca fi condamnată la închisoare în locul amenzii neachitate, caz în acer se va pronunţa o
sentinţă de înlocuire. Înlocuirea se realizează după regula: două zile amendă egal cu o zi de
închisoare, iar dacă zilele-amendă au un număr impar, nu se va înlocui amenda pentru o zi.
În Codul penal francez amenda urmează la fel ca şi în alte ţări europene aceeaşi structură şi
model. Astfel, în art. 131- 3 Cod penal, între pedepsele corecţionale pentru persoanele fizice, pe
locul doi se află amenda, după închisoare, după cum urmează ziua-amendă ca pedeapsă separată,
stagiul de civism, munca în folosul comunităţii, pedepsele restrictive de drepturi şi pedepsele
complementare.
În Codul penal german, amenda este a doua pedeapsă principală după pedeapsa închiorii,
după cum urmează pedeapsa privind averea, pedepsele secundare şi pedepsele complementare.
Pedeapsa amenzii, prevăzută în art. 40 şi art. 41 Cod penal, este stabilită ca o sumă ce se
împarte în tranşe zilnice. Legea stabileşte minimum 5 tranşe zilnice şi maximum 360 de tranşe.
Cuantumul unei tranşe este stabilit de instanţă, în raport de situaţia personală a făptuitorului, în
considerarea venitului brut sau venitului pe caer ar putea să-l obţină. Minimul este de 2.000
Euro, iar maximul este de 10.000 Euro.

II.2. Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii.

Este reglementată de art. 62 din noul Cod penal.
(1) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, pe lângă
pedeapsa închisorii se poaet aplica şi pedeapsa amenzii.
(2) Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin.(4) lit. b) şi lit. c) se
determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi reduse sau
majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei.
(3) La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va ţine seama de
valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.

Legea de aplicare:
Art. 11. Dispoziţiile art. 62 din Codul penal privind amenda care însoţeşte pedeapsa
închisorii nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite anterior intrării în vigoaer a acestuia şi nu
vor fi avite în vedere pentru determinarea legii penale mai favorabile.

II.2.1. Analiza textului.

Cumulul pedepsei amenzii cu închisoarea se poate face diferenţiat în raport de durata
pedepsei amenzii stabilite de instanţă, ce se coroborează cu prevederile art. 61 Cod penal, astfel
încât în cazul cumulului, zilele-amendă au un cuantum, ce porneşte de la 120 la 130 zile-amendă
cînd instanţa stabileşte pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, şi

12
180 la 300 zile-amendă, când instanţa stabileşte pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa
închisorii mai mare de 2 ani [art. 62 alin. (2) noul Cod penal].
Potrivit dispoziţiilor din alin.(1) al art. 62 din noul Cod penal, pe lângă pedeapsa închisorii se
poaet aplica şi pedeapsa amenzii, dar numai dacă prin infracţiunea săvârşită faptuitorul a urmărit
obţinerea unui folos patrimonial. Aşadar, constatarea că infracţiunea a fost săvârşită cu un astfel
de scop este prima condiţie pentru a se putea aplica, pentru acea infracţiune, şi pedeapsa amenzii
pe lângă pedeapsa închisorii, prevăzută de lege. Pe baza datelor existente la dosarul cauzei,
instanţa procedează la determinarea concretă a pedepsei închisorii, în limitele prevăzute de lege,
pe baza criteriilor generael de individualizare a pedepsei. Totodată, pe baza aceloraşi criterii şi
ţinând seama şi de folosul patrimonial obţinut sau urmărit de făptuitor prin săvârşirea faptei,
instanţa trebuie să decidă şi cu privire la necesitatea aplicăriim pe lângă pedeapsa închisorii, şi a
pedepsei amenzii. Dacă ajunge la concluzia că, pe lângă pedeapsa închisorii astfel stabilite, este
necesară şi pedeapsa amenzii, instanţa trebuie sa procedeze la determinarea concretă a acesteia.
Potrivit dispoziţiilor din alin.(2) al art. 62 din noul Cod penal, limitele speciale ale zilelor-
amendă, prevăzute în art. 61 dlin.(4) lit. b) şi c) se determină, în acest caz, în raport cu durata
pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de
atenuare sau de agravare a pedepsei. Aşadar, după cum durata pedepsei închisorii stabilite de
instanţă pentru infracţiunea săvârşită este de cel mult doi ani sau mai mare de doi ani, limitele
zilelor amendă, între care instanţa urmează să stabilească numărul zilelor-amendă aplicabil, sunt
fie de la 120 la 240 de zile-amendă, fie între 180 şi 300 zile-amendă. Conform prevederilor din
art. 61 alin.(3) din noul Cod penal, în cazul în acre pedeapsa amenzii se cumulează cu pedeasa
închisorii, instanţa va ţine seama la stabilirea cuantumului în lei a unei zile-amendă atât de
obligaţiile legale ale condamnatului faţă de persoanele aflate în întreşinere, cât şi de valoarea
folosului patrimonial obţinut sau urmărit.
Conform prevederilor art. 61 alin. (3), instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă în cadrul
limitelor astfel determinate, care, aşa cum s-a arătat, nu pot fi reduse sau majorate ca efect al
cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepsei. Stabilirea se face pe baza criteriilor generale de
individualizare a pedepsei, prevăzute în art. 74 alin.(1) lit. a)- g), iar numărul de zile-amendă
astfel determinat reprezintă pedeapsa amenzii care urmează să fie alăturată pedepsei închisorii
deja stabilite.
Spre deosebire de situaţia în care pedeapsa amenzii este pedeapsă unică ori instanţa optează
pentru aplicarea acestei pedepse [art. 61 alin.(5)], în cazul cumulului de pedeapsă, dintre amendă
şi închisoare, chiar dacă infractorul a încercat să obţină un folos patrimonial, nu se va mai aplica
o reducere sau o majorare ca efect al cauzelor de atenuare sau agravare a pedepsei. Raţiunea este
aceea că prin sporirea pedepsei închisorii cu amendă, pedeapsa este deja agravată, agravarea
suplimentară nu ar fi în concordanţă cu prevederile art. 78 Cod penal- Efectele circumstanţelor
agravante alin.(2) care arată că „Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se afec o singură dată,
indiferent de numărul circumstanţelor agravante reţinute”.
În legătură cu posibilitatea concretă a aplicării amenzii în cumul cu pedeapsa închisorii,
aceasta se poate dispune de către instanţa de judecată în toate situaţiile în care pedeapsa pentru

13
infracţiune este închisoarea, iar instanţa aplică pedeapsa privativă de libertate, dar consideră că
infractoru lurmărind obţinerea unui folos aptrimonial trebuie să fie constrâns şi prin pedeapsa
amenzii în raport de valoarea folosului patrimonial obţinut9.
În Legea pentru aplicarea Codului penal, în art. 11 se prevede că: „Dispoziţiile art. 62 Cod
penal privind amenda care îmsoţeşte pedeapsa închisorii nu se aplică în cazul infracţiunilor
săvârşite anterior intrării în vigoare a acestiua şi nu vor fi avute în vedere pentru determinarea
legii penale mai favorabile”.

II.2.2. Noul Cod penal în raport cu legea penală în vigoare.

Dispoziţiile art. 62 din noul Cod penal nu au corespondent în Codul penal în vigoare, care nu
prevede posibilitatea aplicării pedepsei amenzii cumulativ cu pedeapsa închisorii, ci numai
alternativ cu aceasta. Aplicarea amenzii pe lângă pedeapsa închisorii era prevăzută în Codul
penal de la 1936 şi a fgost în vigoare îână în anul 1954, când textul art. 52, care prevedea că
amenda corecţională se aplică singură sau pe lângă altă pedeapsă, a fost modificat, eliminându-se
posibilitatea aplicării amenzii pe lângă altă pedeapsă. Această posibilitate nu a fost prevăzută
nici în Codul penal în vigoare. S-a considerat că aplicarea amenzii cumulativ cu pedeapsa
închisorii constituie o pedeapsă excesivă şi nejustificată sub raportul politicii penale. Noul Cod
penal reintroduce, după modelulaltor coduri penale între care şi Codul penal francez din 1994,
posibilitatea aplicării pedepsei amenzii pe lângă pedeapsa închisorii, însă numai în cazul
infracţiunilor prin săvârşirea cărora s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial. S-a considerat
necesar să se păună la dispoziţia instanţei un mijloc adecvat de reacţie antiinfracţională şi de
combatere mai eficientă a infracţiunilor comise în scop de înavuţire. Întrucât această posibilitate
de aplicare a amenzii pe lângă pedeapsa închisorii nu este prevăzută în Codul penal în vigoare, în
situaţii tranzitorii, aceasta din urmă apare evident ca lege mai favorabilă.
Aplicând şi o constrângere de ordin patrimonial atunci când instanţa apreciază că o asemenea
sancţiune este necesară, contribuie la o mai bună individualizare a pedepsei şi în consecinţă, la
mai sigura prevenire a săvârşirii de infracţiuni prin care se urmăreşte obţinerea unui folos
patrimonial.

II.3. Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.

Este reglementată de art. 63 din noul Cod penal.
(1) Dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în
parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu
închisoare.
(2) Dacă amenda neexecutată a însoţit pedeapsa închisorii, numărul zilelor-amendă
neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, care se adaugă la
pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind considerată o simplă pedeapsă.

9
Exemplu: În cazul infracţiunii de mărturie mincinoasă [art. 273 alin.(2) Cod penal], dacă martorul a făcut
declaraţia mincinoasă în schimbul obţinerii unui folos material, sunt aplicabile diispoziţiile art. 62 Cod penal sau art.
323 Cod penal – “uzul de fals” dacă făptuitorul foloseşte înscrisul despre care ştie că este falsificat pentru a veni la
moştenire.

14
 (3) în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condiţiile alin.(1) şi
alin.(2), unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.

II.3.1. Analiza textului.

Amenda, ca pedeapsă principală neprivativă de libertate, dă posibilitatea condamnatului să
execute conţinutul raportului juridic de drept execuţional penal, de bunăvoie, să achite suma
datorată statului şi prin aceasta, problemele cu organelle judiciare să înceteze.

II.3.1.1. Înlocuirea pedepsei amenzii ca pedeapsă unică.

Potrivit art. 63 din noul Cod penal, înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii se face
în două moduri diferite, după cum pedeapsa amenzii a fost aplicată singură sau pe lângă
pedeapsa închisorii. În dispoziţiile din alin.(1) al art. 63 se prevede înlocuirea amenzii ca
pedeapsă unică. Legea prevede că, dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută
pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un
număr corespunzător de zile cu închisoarea, şi anume cu un număr de zile de închisoare egal cu
numărul zilelor-amendă neexecutate deoarece, potrivit dispoziţiei din alin.(3) al aceluiaşi articol,
unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.
În situaţia în care prin conduita condamnatului se pierde încrederea în voinţa acestuia de a
îndeplini cerinţele legale, prin aceea că în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare nu a achitat suma datorată [art. 559 alin.(1) Cod de procedură penală] şi
nici nu a iniţiat un demers legal să demonstreze că îi este imposibil de a achita integral suma,
cerând instanţei o eşalonare a plăţii amenzii în rate pe o perioadă posibilă până la doi ani [art.
559 alin.(2) Cod de procedură penală], nu a îndeplinit nici măcar în parte obligaţia de a achita
suma datorată statului, condamnatul se află în situaţia stabilită de art. 63 alin.(1), “dând dovadă
de rea-credinţă”.
Până la constatarea relei-credinţe, organele financiare ale statului procedează în termen de
trei luni de la data rămânerii definitive a pedepsei cu amenda, la executarea amenzii potrivit
dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de
aceste dispoziţii10.
În situaţia când condamnatul dă dovadă de rea-credinţă, urmează înlocuirea pedepsei amenzii
cu un număr corespunzător de zile-amendă.
Pentru a proceda la înlocuirea pedepsei unice a menzii cu pedeapsa închisorii, instanţa
trebuie să constate, în primul rând, că persoana condamnată nu a executat pedeapsa amenzii, în
tot sau în parte, cu rea-credinţă. Neexecutarea în parte a pedepsei este posibilă în cazul în care
condamnatul a cerut şi obţinut eşalonarea plăţii în rate lunare şi s-a sustras de la plata ratelor
respective. Neplata amenzii trebuie să fi fost cu rea-credinţă, ceea ce înseamnă că cel condamnat,
deşi avea posibilitatea de a plăti amenda, nu a voit să o facă. Pentru combaterea acestei atitudini
a condamntului de sfidare faţă de hotărârea de condamnare la pedeapsa amenzii, legea prevede

Art. 559 pct. (3) Cod de procedură penală şi Legea nr. 275/2006, Titlul II – Executarea pedepsei amenzii art. 7 –
10

Modul de executare a pedepsei amenzii.

15
înlocuirea obligatorie a amenzii cu închisoarea. În acest caz, rolul instanţei de judecată se
limitează la constatarea neplăţii cu rea-credinţă de către condamnat a amenzii datorate. Instanţa
trebuie să stabilească în mod correct numărul de zile-amendă neexecutate, raportându-se la
cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-aemndă stabilit anterior.

II.3.1.2. Înlocuirea pedepsei amenzii aplicate pe lângă pedeapsa închisorii.

Cel de-al doilea mod de înlocuire a amenzii cu pedeapsa închisorii se raportează la cazul în
care pedeapsa amenzii a fost aplicată pe lângă pedeapsa închisorii, în condiţiile prevăzute de art.
62 noul Cod penal. Potrivit dispoziţiilor din alin.(1) al art. 63 noul Cod penal, în caz de
neexecutare cu rea-credinţă a menzii aplicate pelângă pedeapsa închisorii, numărul zilelor-
amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, adicăm, aşa
cum se prevede tot în dispoziţia din alin.(3) art. 63 noul Cod penal, cu un număr egal de zile de
închisoare, având în vedere că unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.
Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în situaţia când amenda însoţeşte
pedeapsa închisorii, se va face prin transformare ciorespunzătoare în zile de închisoare care se
vor adăuga la pedeapsa închisorii deja pronunţată de instanţă. Acest cumul de pedepse va forma
o singură pedeapsă cu închisoare11, care se va executa după regulile Legii 275/2006.

În Legea pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea

unor cate normative care cuprind dispoziţii penale, la art.14 se stabilesc măsuri cu privire la
înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii după cum urmează:
a) dacă amenda a fost definitiv aplicată anterior intrării în vigoare a Codului penal, înlocuirea
se face pe baza art. 63¹ Cod penal din 1969, fără ca durata pedepsei închisorii să poată depăşi
maximul zilelor-amendă determinat potrivit art. 61 alin. (4) Cod penal pentru fapta care a atras
condamnarea;
b) dacă amenda a fost aplicată după intrarea în vigoare a Codului penal pentru infracţiuni
comise anterior acestei date, înlocuirea se va face potrivit dispoziţiilor din legea în baza căreia s-
a aplicat amenda;
dispoziţiile art. 64 Cod penal nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite anterior intrării sale
în vigoare, chiar dacă amenda a fost aplicată în baza art. 61 din această lege.

II.3.2. Noul Cod penal în raport cu legea penală în vigoare

Dispoziţiile art. 63 din noul Cod penal au corespondent în art. 63¹ din Codul penal în vigoare
care, sub aceeaşi denumire, reglementează posibilitatrea înlocuirii pedepsei amenzii, în caz de
neexecutare cu rea-credinţă a acesteia, cu pedeapsa închisorii, însă în condiţii diferite, având în
vedere deosebirile de reglementare a pedepsei amenzii în noul Cod penal. Raţiunea de politică
penală a dispoziţiilor este aceeaşi în ambele coduri, şi anume sancţionarea condamnatului care nu

11
Decizia Î.C.C.J nr. 50/2007, pronunţată în recurs în interesul legii a stabilit că dispoziţiile art. 61¹ Cod penal se
interpretează în sensul că, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabileşte de
instanţă nu poate fi decât cu executare efectivă.

16
execută, cu rea-credinţă, pedeapsa amenzii care i s-a aplicat, prin înlocuirea acesteia cu pedeapsa
închisorii. Având în vedere sistemul diferit de stabilire a cuantumului amenzii în cele două
coduri, precum şi faptul că în Codul penal în vigoare înlocuirea amenzii cu închisoarea este
prevăzută ca o posibilitate pe care o are instanţa de judecată, în situaţii tranzitorii legea penală în
vigoare apare mai favorabilă.
Art. 63¹ Cod penal în vigoare permire înlocuirea amenzii cu închisoarea numai dacă aceasta
din urmă este prevăzută în norma de incriminare12.
În cazul în acre pedeapsa amenzii se înlocuieşte cu zile-amendă, acestea nu se pot executa în
alte modalităţi, cum ar fi amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, cid oar cu executare efectivă13.

II.4. Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul
comunităţii.
Este reglementată de art. 641 din noul Cod penal.
(1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive
neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia
de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această
muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii.
(2) Dacă amenda înlocuită conform dispoziţiilor alin.(1) a însoţit pedeapsa închisorii,
obligaţia de muncă în folosul comunităţii se execută dupî executarea pedepsei închisorii.
(3) Coordonarea executării obligaţiei de muncă în folosul comunităţii se face de serviciul de
probaţiune.
(4) Executarea muncii în folosul comunităţii dispusă în condiţiile alin. (1) încetează prin plata
amenzii corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecutate.
(5) Instanţa înlocuieşte zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii cu un
număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă:
a) persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în condiţiile
stabilite de instanţă;
b) persoana condamntă săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită înainte de executarea
integrală a obligaţiei de muncă în folosul comunităţii. Zilele-amendă neexecutate prin muncă în
folosul comunităţii la data comiterii noii infracţiuni, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la
pedeapsa pentru noua infracţiune.

12
I. Pascu, P. Buneci, “Noul Cod penal Partea Generală şi Codul penal Partea Generală în vigoare”, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti,2010, p.78;
13
R.I.L. Prin Decizia nr. L (50)/2007, publicată în M. Of. nr. 775 din 15 noiembrie 2007, Î.C.C.J., secţiile reunite, a
admis recursul în interesul legii declarat de procurorulgeneral al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., cu privire la
aplicarea dispoziţiilor art. 63¹ Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii stabilind că “pedeapsa stabilită de
instanţă nu poate fi decăt cu executare efectivă”.

17
 (6) Dacă persoana condamnată, aflată în situaţia prevăzută în alin. (1), nu-şi dă
consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, amenda
neexecutată se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii conform art. 63.

Legea de aplicare:
Art. 14 (2) Dispoziţiile art. 64 din Codul penal nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite
anterior intrării sale în vigoare, chiar dacă amenda a fost aplicată în baza art. 61 din Codul penal.

II.4.1. Analiza textului.

II.4.1.1. Înlocuirea amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată
în folosul comunităţii.
Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 64 pe acer îl comentăm, în cazul în care pedeapsa
amenzii nu poate fi executată, în tot sau în parte, din motive neimputabile persoanei condamnate,
instanţam cu consimţământul acesteia, înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu
obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. Această masură nu poaet fi
luată dacă persoana condamnată, din cauza stării sale de sănătate, nu poate presta această muncă.
Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, instanţa este obligată să ia această măsură, atât
în cazul în care amenda a fost aplicată singură, cât şi atunci când s-a aplicat pe lângă pedeapsa
închisorii, cu precizarea că în acest din urmă caz, obligaţia de muncă în folosul comunităţii se
execută după executarea pedepsei închisorii. În toate cazurile, executarea obligaţiei de muncă în
folosul comunităţii este coordonată de serviciul de probaţiune. Legea prevede însă că executarea
muncii neremunerate în folosul comunităţii încetează prin plata amenzii corespunzătoare zilelor-
amendă rămase neexecutate, cu atât cu cât neexecutarea ne se datorase relei-credinţe, ci unor
motive neimputabile persoanei condamnate. S-a considerat prioritară executarea hotărârii de
condamnare, ceea ce îndreptăţeşte concluzia că executarea amenzii prin prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii nu constituie decât un mod subsidiar de executare a amenzii
neachitate din motive neimputabile condamnatului şi care nu-şi găsăşte justificare decât atâta
vreme cât amenda nu este plătită.

II.4.1.2. Înlocuirea cu zile de închisoare a zilelor-amendă prin muncă în folosul

comunităţii.
Deşi înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii neexecutate, aşa cum s-a arătat, din motive
neimputabile persoanei condamnate, s-a făcut cu consimţământul acesteia, este posibil ca ecl
condamnat să se sustragă de la prestarea muncii în folosul comunităţii. În acest caz, legea
prevede posibilitatea înlocuirii cu zile de închisoare a zilelor-amendă neexecutate prin muncă în
folosul comunităţii. Potrivit diaspoziţiilor alin. (5), această înlocuire are loc în două cazuri, şi
anume: când persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în
condiţiile stabilite de instanţă şi când persoana condamnată săvârşeşte din nou o infracţiune.
Primul caz de înlocuire este mai greu de păresupus, având în vedere acordul şi, mai ales,
interesul condamnatului de a achita pe această cale de obligaţia de plată a amenzii, cu atât mai

18
mult cu cât aceasta s-a dovedit că nu poate fi executată din motice ce nu-i puteau fi imputate.
Dacă totuşi instanţa consideră conduita condamnatului ca pe o sustragere de la îndeplinirea
obligaţiilor de muncă în folosul comunităţii, ea înlocuieşte numărul zilelor de muncă neexecutate
cu un număr egal de zile cu închisoare.
În cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni şi dacă aceasta a fost descoperită înainte de
executarea integrală a obligaţiei de muncî în folosul comunităţii, zilele-amendă neexecutate prin
muncă în folosul comunităţii la data comiterii noii infracţiuni se înlocuiesc cu un număr egal de
zile de închisoare, care se adaugă la pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Dacă noua
infracţiune nu a fost descoperită înainte de executarea integrală a obligaţiei de muncă
neremunerată în folosul comunităţii, aceasta rămâne valabil executată, independent de
răspunderea condamnatului pentru noua infracţiune săvârşită.

II.4.1.3. Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii cînd condamnatul nu

consimte la executarea amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul
comunităţii.
Este un caz special şi discutabil de înlocuire a pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, caz în
care legiuitorul asimilează lipsa consimţământului celui condamnat la pedeapsa amenzii – pe
care nu a putut-o executa din motive neimputabile lui – de a presta în locul plăţii amenzii o
muncă neremunerată în folosul comunităţii, cu neexecutarea cu rea-credinţă a pedepsei amenzii.
Or, numai în caz de înlocuire obligatorie a obligaţiei de plată a amenzii cu obligaţia de a presta o
muncă neremunerată în folosul comunităţii lipsa acordului condamnatului, care să atragă
înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
Cât priveşte înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în cazul examinat, aceasta
urmează să aibă loc în condiţiile analizate în comentariul precedent, referitor la neexecutarea cu
rea-credinţă a pedepsei amenzii, cu toate că în cazul de faţă nu există această soluţie. Potrivit
dispoziţiilor art. 63, la care se face trimitere, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte
cu un număr egal de zile cu închisoare, care se execută separat, în cazul în care amenda
neexecutată fusese aplicată ca pedeapsă unică, sau adăugate la pedeapsa închisorii, dacă amenda
fusese aplicată pe lângă aceasta.

II.4.2. Noul Cod penal în raport cu legea penală în vigoare.

Dispoziţiile art. 64 din noul Cod penal nu au corespondent în Codul penal în vigoare, care nu
prevede acest mod de executare a pedepsei amenzii. De aceea, în situaţii tranzitorii, legea penală
în vigoare apare, sub acest aspect, ca fiind mai favorabilă condamnatului. Aceasta nu înseamnă
însă că posibilitatea înlocuirii obligaţiei de plată a amenzii, neexecutate din motive neimputabile
condamnatului, cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, nu este o
măsură raţională.
Raţiunea art. 64 noul Cod penal este aceea că persoana condamnată se află în imposibilitatea
de a plăti suma datorată, deşi este de bună-credinţă. Principiile umanismului executării pedepsei
se aplică în sensul că se consideră necesar pentru cel condamnat, să nu fie expus nocivităţii

19
mediului penitenciar, existând posibilitatea ca pedeapsa să fie executată într-o modalitate fără
privare de libertate.
În acest caz instanţa va înlocui pedeapsa amenzii cu muncă în folosul comunităţii, zilele de
muncă înlocuiesc zilele-amendă.
În ipoteza în care achita suma restantă, zilele de muncă nu se mai execută. În situaţia în care
condamnatul nu execută munca în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de către instanţă sau
săvârşeşte o nouă infracţiune urmează să execute zilele-amendă sub forma zilelor de închisoare
corespunzătoare.

II.4.3. Unele prevederi internaţionale cu privire la munca în folosul comunităţii.

Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului de Miniştri al Consiliului Euripei nr. (76) 10
cu privire la munca neremunerată în folosul comunităţii, a recomandat tuturor ţărilor europene
introducerea în sistemele penale naţionale, a acestei pedepse pentru a contribui active la
reabilitarea delicventului prin acceptarea acestuia de a coopera la o muncă în mod voluntar.
Elementul de constrângere al acestei pedepsei îl constituie lipsa remuneraţiei pentru lucrul
efectuat, caracterul gratuit al acesteia.
Această modalitate de executate a pedepsei nu are caracter pecuniar, deşi este în unele cazuri
mai avantajoasă pentru persoanele care nu au resurse financiare ori venituri care să le permită
executarea amenzii şi nici nu se răsfrânge direct asupra veniturilor familiei celui condamnat.
În conformitate cu art. 2 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca
forţată şi obligatorie din 29 iunie 1930, prin „muncă forţată şi obligatorie” se înţelege orice
muncă sau servicii pretense unui individ sub ameninţarea unei pedepse oarecare şi pentru care
individual nu s-a oferit de bunăvoie.
În Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 0966, art. 8.3 se prevede:
a) Nimeni nu va putea fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie;
b) Alin. (a) al prezentului paragraf nu poate fi interpretat interzicând, în ţările în acre unele
infracţiuni pot fi condamnate cu detenţiunea pe însoţită de munca forţată, pronunţată de un
tribunal competent;
c) Nu se consideră muncă forţată în înţelesul prezentului paragraf:
- orice muncă sau serviciu indicate în alin.(b) cerute în mod normal unui individ deţinut în
virtutea unei decizii lrgale a justiţiei sau eliberat condiţionat în urma unei astfel de decizii;
- orice serviciu cu caracter militar şi în ţările în care obiecţia de conştiinţă este admisă, orice
serviciu naţional cerut în virtutea legii celor care ridică obiecţii de conştiinţă;
- orice serviciu cerut în caz de forţă majoră sau sinistre care ameninţă viaţa sau bunăstarea
comunităţii;
- orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile cetăţeneşti normale.
În conformitate cu prevederole acestui Pact, acordul persoanei în situaţiile arătate nu este
necesar. De obicei, persoanele care cerşesc şi care sunt apte de muncă, sunt adesea amendate, dar
nu plătesc niciodată amenzile, drept pentru care o asemenea măsură este convenabilă.

20
 CAPITOLUL III.
AMENDA, PEDEAPSĂ PRINCIPALĂ APLICABILĂ PERSOANEI JURIDICE ÎN
LUMINA NOULUI COD PENAL

III.1. Aspecte introductive.

Ca şi Codul penal în vigoare, noul Cod penal prevede o singură pedeapsă principală care
poate fi aplicată persoanei juridice, la care adaugă mai multe pedepse complementare. În schimb,
tabloul pedepselor complementare a fost completat de noul Cod penal cu o nouă pedeapsă
complementară, şi anume plasarea sub supraveghere juridică14.
Textul art. 136 din noul Cod penal îşi găseşte corespondent în textul art. 53¹ din Codul
penal în vigoare, intitulat ,,Felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice”. Noua denumire a
textului – aceea de ,,Pedepsele aplicabile persoanei juridice” – pare mai potrivită, având în
vedere că dispoziţiile în cauză nu stabilesc doar felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice,
ci şi limitele acestora15. Privitor la conţinutul textului, în doctrina penală se arată că, faţă de art.
53¹ din Codul penal în vigoare, art. 136 din noul Cod penal aduce două modificări notabile, şi
anume:
a) acest text nu mai stabileşte limitele amenzii – fapt explicabil prin aceea că, potrivit
reglementării cuprinse în art. 137 din noul Cod penal, cuantumul acestei pedepse se
va stabili prin sistemul zilelor-amendă;
b) acest text introduce o nouă pedeapsă complementară, anume ,, plasarea sub
supraveghere” [art. 136 alin. (3) lit. e) noul Cod penal].
Pe lângă acestea două, textul analizat aduce şi o altă modificare, anume că schimbă
denumirea ultimei pedepse complementare, din ,,Afişarea sau difuzarea hotărârii de
condamnare” [art. 53¹ alin. (3) lit. e) din Codul penal în vigoare] în ,,Afişarea sau publicarea
hotărârii de condamnare” [art. 136 alin. (3) lit. e) din noul Cod penal]16.
Unii autori consideră că cel puţin una dintre pedepsele complementare – respectiv
dizolvarea – ar trebui calificată pedeapsă principală, deoarece este cea mai severă dintre
pedepsele aplicabile persoanelor juridice, aplicarea acesteia determinând dispariţia entităţii
colective sancţionate cu această pedeapsă din peisajul persoanelor juridice. Pe de altă parte, în
cazul în care se impune pedeapsa dizolvării, toate celelalte pedepse sunt inutile, deoarece nu se
mai poate pune problema necesităţii prevenirii săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea
penală, acest lucru realizându-se în mod cert prin dizolvarea persoanei juridice în cauză17.

14
I. P ascu, V. Dobrinoiu, M. A. Hotca,..., Noul Cod penal comentat, Vol. 1: Partea generală, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012, p. 711.
15
G. Antoniu, C. Bulai, C-tin Duvac,..., Explicaţii preliminare ale noului Cod penal, Vol. 2, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2010, p. 393.
16
G. Antoniu, C. Bulai, C-tin Duvac,..., op. cit., p. 393.
17
I. P ascu, V. Dobrinoiu, M. A. Hotca,..., op. cit., p. 711.

21
 Prevederile art. 136 din noul Cod penal sunt aplicabile oricărei infracţiuni săvârşite de o
persoană juridică, indiferent dacă infracţiunea săvârşită de aceasta este prevăzută în Codul penal
sau într-o lege specială.
În dreptul comparat cea mai întâlnită pedeapsă este amenda. În ceea ce priveşte celelalte
pedepse, delimitarea în pedepse principale şi pedepse complementare nu se mai regăseşte în toate
sistemele de drept în care există reglementată instituţia răspunderii penale a persoanei juridice.
Spre exemplu, în Codul penal Belgian toate sancţiunile aplicabile persoanelor juridice sunt
denumite pedepse. În plus, confiscarea este inclusă în sfera pedepselor, spre deosebire de dreptul
rămânesc unde confiscarea este considerată o măsură de siguranţă18.

III.2. Stabilirea amenzii pentru persoana juridică în reglementarea noului Cod

penal
Stabilirea amenzii pentru persoana juridică este reglementată de noul Cod penal în art.
137. Potrivit art. 137 noul Cod penal, denumit ,,Stabilirea amenzii pentru persoana juridică”,
alin. (1) ,,Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o
plătească statului”. În alin. (2) al aceluiaşi art. se prevede că ,,Cuantumul amenzii se stabileşte
prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5000
lei, se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 600 de zile". În
alin. (3) al art. sus-menţionat se arată că ,,Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă ţinând cont
de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-
amendă se determină ţinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop
lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum şi de
celelalte obligaţii ale persoanei juridice”. În alin. (4) al art. 137 noul Cod penal sunt prevăzute
limitele special ale zilelor-amendă. Conform acestuia ,,Limitele special ale zilelor-amendă sunt
cuprinse între:
a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai
pedeapsa amenzii;
b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani,
unică sau alternative cu pedeapsa amenzii;
c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani;
d) 240 şi 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 20 de
ani;
e) 360 şi 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de
ani sau detenţiunea pe viaţă”;
Alin. (5) al art. 137 noul Cod penal stabileşte: ,,Când prin infracţiunea săvârşită persoana
juridică a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute
de lege pentru infracţiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăşi maximul general al
amenzii. La stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau
urmărit”.

18
G. Antoniu, C. Bulai, C-tin Duvac,..., op. cit., p. 393.

22
 Textul mai sus citat nu are corespondent în Codul penal în vigoare. În reglementarea în
vigoare (art. 78¹ Cod penal în vigoare), pedeapsa amenzii aplicabile persoanei juridice are fixate
o limită maximă generală şi o limită minimă generală, cuantumul amenzii fiind stabilit între
aceste limite. Astfel, potrivit art. 53¹ alin. (2) Cod penal în vigoare, pentru persoana juridică,
minimul general al amenzii este de 2.500 lei, iar maximul general este de 2.000.000 lei.
Spre deosebire de aceasta, în reglementarea noului Cod penal, pedeapsa amenzii se
stabileşte prin sistemul zilelor-amendă, ceea ce înseamnă că nivelul amenzii se determină de
către judecător, între 30 de zile şi 600 zile-amendă, suma corespunzătoare fiecărei zile-amendă
fiind între 100 şi 5.000 lei.
În acest sistem, judecătorul stabileşte cuantumul amenzii, prin trei operaţii succesive:
prima operaţie este aceea de stabilire a numărului zilelor-amendă, ca pedeapsă pentru
infracţiunea comisă de făptuitor; a doua operaţie este aceea de stabilire a sumei corespunzătoare
unei zile-amendă; a treia operaţie este aceea de determinare a cuantumului total al amenzii19.
Cu privire la numărul zilelor-amendă, noul Cod penal stabileşte limite generale şi limite
speciale.
Conform art. 137 alin. (2), numărul zilelor-amendă nu poate fi mai mic de 30 de zile şi
nici mai mare de 600 de zile. Acestea constituie limite generale, care nu pot fi depăşite, ca efect
al unor cauze de agravare sau de atenuare a pedepsei.
Conform art. 137 alin. (4), limitele speciale ale zilelor-amendă se determină, pentru
fiecare infracţiune în parte, în raport cu pedepsele speciale prevăzute pentru persoanele fizice,
după cum urmează:
- dacă dispoziţia de incriminare prevede, pentru persoana fizică, pedeapsa amenzii,
numărul zilelor-amendă este de minimum 60 de zile şi de maximum 180 de zile;
- dacă dispoziţia de incriminare prevede, pentru persoana fizică, pedeapsa închisorii de
cel mult 5 ani sau amendă, numărul zilelor-amendă este de minimum 120 de zile şi de
maximum 240 de zile;
- dacă dispoziţia de incriminare prevede, pentru persoana fizică, pedeapsa închisorii de
cel mult 10 ani, numărul zilelor-amendă este de minimum 180 de zile şi de maximum
300 de zile;
- dacă dispoziţia de incriminare prevede, pentru persoana fizică, pedeapsa închisorii de
cel mult 20 ani, numărul zilelor-amendă este de minimum 240 de zile şi de maximum
420 de zile;
- dacă dispoziţia de incriminare prevede, pentru persoana fizică, pedeapsa închisorii
mai mare de 20 de ani sau detenţiunea pe viaţă, numărul zilelor-amendă este de
minimum 360 de zile şi de maximum 510 de zile;

Conform art. 137 alin. (3) din noul Cod penal, la stabilirea, în concret, a numărului
zilelor-amendă, instanţa trebuie să ţină seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei,
prevăzute în art. 74 din noul Cod penal, şi anume:

19
G. Antoniu, C. Bulai, C-tin Duvac,..., op. cit., p. 395.

23
 a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;
d) modul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de ebrietate, situaţia familial şi social.

Conform art. 137 alin. (5) din noul Cod penal, în cazul în care, prin săvârşirea
infracţiunii, persoana juridică a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale
zilelor-amendă se pot majora cu o treime, fără a se depăşi ,,maximul general al amenzii” (nu se
poate depăşi, de fapt, numărul maxim al zilelor-amendă, care este de 600 de zile). Ceea ce
înseamnă că art. 137 alin. (5) stabileşte o circumstanţă agravantă legală, aplicabilă exclusive
persoanei juridice20.
În conformitate cu dispoziţia înscrisă în art. 137 alin. (2) din noul Cod penal, suma
corespunzătoare unei zile-amendă este cuprinsă între 100 şi 5.000 lei. Din acest text se deduce că
aceste limite sunt fixe, astfel că instanţa nu le poate depăşi. Drept urmare, în cazul reţinerii unor
cauze de atenuare a pedepsei, instanţa nu poate să coboare valoarea corespunzătoare unei zile-
amendă peste limita maximă de 5.000 lei. Între aceste limite, instanţa este liberă sa fixeze suma
corespunzătoare unei zile-amendă, ţinând seama de criteriile arătate în art. 137 alin. (3), teza a II-
a, şi anume:
- cifra de afaceri şi celelalte obligaţii ale persoanei juridice – în cazul persoanelor
juridice cu scop lucrative;
- valoarea activului patrimonial şi celelalte obligaţii ale persoanei juridice – în cazul
altor persoane juridice21.
În conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (2), pentru a stabili cuantumul amenzii la
care condamnă persoana juridică, instanţa trebuie să înmulţească numărul zilelor-amendă cu
suma corespunzătoare unei zile-amendă, urmând să menţioneze în hotărârea sa rezultatul final.

III.3. Elemente de drept comparat

Dacă facem o scurtă incursiune în dreptul comparat, observăm faptul că mecanismul
zilelor-amendă aplicabil persoanei juridice este reglementat şi în alte sisteme naţionale de
drept22. De pildă, în dreptul francez şi în dreptul spaniel. Astfel, în dreptul francez limita maximă
este de 1.000.000 de euro, în Portugalia este de 500.000 de euro, etc. în anumite state, legislaţia
penală raportează cuantumul pedepsei amenzii la anumite criterii de natură economică.
În doctrină se susţine că, alături de celelalte criterii, la individualizarea amenzii aplicabile
persoanelor juridice trebuie să se ţină seama de capacitatea economică a persoanei juridice de

20
G. Antoniu, C. Bulai, C-tin Duvac,..., op. cit., p. 396.
21
G. Antoniu, C. Bulai, C-tin Duvac,..., op. cit., pp. 396-397.
22
I. P ascu, V. Dobrinoiu, M. A. Hotca,..., op. cit., p. 715.

24
drept commercial, precum şi de valoarea căştigului urmărit sau obţinut prin comiterea
infracţiunii23.
Legiuitorul noului Cod penal român a transformat ziua-amendă, de pedeapsă, într-un
sistem de determinare a cuantumului amenzii, astfel că instanţele vor fi obligate să recurgă, în
toate cazurile, la acest sistem, chiar dacă aplicarea lui se va dovedi extreme de anevoioasă. De
aceea, este, poate util să arătăm că, deşi ziua-amendă nu se deosebeşte, prin natura ei, de amenda
clasică, totuşi, jurisprudenţa occidental a recurs rareori la pedeapsa zilelor-amendă, date fiind
dificultăţile pe care ea le comport – aspect ce se impunea a fi avut în vedere şi de legiuitorul
român, atrunci când a decis să adopte un asemenea sistem de determinare a cuantumului
amenzii24.

23
A. Jurma, Persoana juridică – subiect activ al răspunderii penale, Editura.C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 240.
24
G. Antoniu, C. Bulai, C-tin Duvac,..., op. cit., p. 397.

25
 CAPITOLUL IV
EXECUTAREA PEDEPSELOR NEPRIVATIVE DE LIBERTATE

IV. 1. Executarea pedepsei amenzii aplicabile persoanei fizice

IV.1.1. Achitarea amenzii.
Este reglementată de art. 22 din Legea nr. 153/2013 privind executarea pedepselor, a
măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal.
(1)Persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să achite integral amenda de
3 luni de la rămânerea definitive a hotărârii de condamnare şi să comunice judecătorului delegate
cu executarea dovada plăţii, în termen de 15 zile de la efectuarea acesteia.
(2) Dacă persoana condamnată se află în imposibilitate de a achita integral amenda în
termenul prevăzut la alin. (1), judecătorul delegate cu executarea, la cererea acesteia, poate
dispune eşalonarea plăţii amenzii în rate lunare, pe o perioadă ce nu poatr depăşi 2 ani.
(3) Judecătorul delegat cu executarea, analizând cererea persoanei condamnate şi
documentele justificative privind imposibilitatea acesteia de achitare integral a amenzii, se
pronunţă prin încheiere. În cazul în care dispune eşalonarea, încheierea va cuprinde: cuantumul
amenzii, numărul de rate lunare în cuantum egal pentru care se eşalonează amenda, precum şi
termenul de plată. Prevederile art. 16 alin. (2) referitoare la incidentele ivite în cursul executării
se aplică în mod corespunzător.

IV.1.2. Procedura în caz de neexecutare a amenzii.

Este reglementată de art. 23 din Legea nr. 153/2013 privind executarea pedepselor, a
măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal.
(1) Judecătorul delegat cu executarea, constatând că persoana condamnată nu a achitat
amenda, în tot sau în parte, termenul prevăzut la art. 22 alin. (1) sau (2), sesizează instanţa de
executare care procedează după cum urmează:
a) când constată că neexecutarea nu este imputabilă condamnatului, dispune executarea
amenzii prin munca neremunerată în folosul comunităţii, în afară de cazul în care persoana nu
poare presta această muncă din cauza stării de sănătate, în condiţiile prevăzute la art. 64 din
Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
b) când constată că neexecutarea nu este imputabilă condamnatului şi acesta nu îşi dă
consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, înlocuieşte amenda
cu închisoarea, în condiţiile art. 64 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările
ulterioare;
c) când constată neexecutarea cu rea-credinţă a amenzii, înlocuieşte amenda cu
închisoarea, în condiţiile art. 63 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările
ulterioare;

26
 (2) Sesezarea instanţei de executere în condiţiile alin. (1) lit. a) se poate şi la cererea
condamnatului, de către judecătorul delegat cu executarea, chiar înainte de expirarea termenului
de plată a amenzii.
(3) Procedura în faţa instanţei de executare este cea prevăzută la art. 586 şi 597 din Legea
nr. 135/2010.
(4) Pentru stabilirea motivelor ce au dus la neexecutarea pedepsei amenzii, instanţa va
solicita date privind situaţia materială a condamnatului de la autoritatea administraţiei publice
locale de la domiciliul acestuia, şi, dacă apreciază necesar, angajatorului sau organelor fiscale din
cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi altor autorităţi sau instituţii publice
care deţin informaţii cu privire la situaţia patrimonială a condamnatului.
(5) În cazul în care instanţa de executare dispune executarea amenzii prin muncă
neremunerată în folosul comunităţii, o copie a hotărârii se trimite serviciului de probaţiune
competent. Prevederile art. 51 se aplică în mod corespunzător.
(6) Executarea muncii în folosul comunităţii se face într-un termen de maximum 2 ani de
la rămânerea definitivă a hotărârii de executare a pedepsei amenzii, prin prestarea unei muncii
neremunerate în folosul comunităţii, şi poate înceta prin plata amenzii corespunzătoare zilelor-
amendă neexecutate. Prevederile art. 52 alin. (2)-(8) se aplică în mod corespunzător.

IV.1.3. Executarea amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii.

Este reglementată de art. 24 din Legea nr. 153/2013 privind executarea pedepselor, a
măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal.
(1)Dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi ale art. 23 se aplică în mod corespunzător şi în cazul
persoanei condamnate la pedeapsa amenzii, care însoţeşte pedeapsa închisorii.
(2) Munca neremunerată în folosul comunităţii, dispusă pentru executarea pedepsei
amenzii, se execută după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

IV.2. Executarea pedepsei amenzii aplicabile persoanei juridice

IV.2.1. Achitarea amenzii.
Este reglementată de art. 25 din Legea nr. 153/2013 privind executarea pedepselor, a
măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal.
(1) Persoana juridică ce a fost condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să achite
integral amenda în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi să
comunice judecătorului delegat cu executarea dovada plăţii, în termen de 15 zile de la efectuarea
acesteia.
(2) Dacă persoana juridică se află în imposibilitate de a achita integral amenda în
termenul prevăzut la alin. (1), judecătorul delegat cu executarea, la cererea acesteia, poate
dispune eşalonarea plăţii în rate lunare, pe o perioadă ce nu poate depăşi doi ani.

27
 (3) Judecătorul delegat cu executarea, analizând cererea persoanei condamnate şi
documentele justificative privind imposibilitatea acesteia de achitare integrală a amenzii, se
pronunţă prin încheiere. În cazul în care dispune eşalonarea, încheierea va cuprinde: cuantumul
amenzii, numărul de rate lunare în cuantum egal pentru care se eşalonează amenda, precum şi
termenul de plată. Prevederile art. 16 alin. (2) referitoare la incidentele ivite în cursul executării
se aplică în mod corespunzător.

IV.2.2. Executarea silită în caz de neachitare.

Este reglementată de art. 26 din Legea nr. 153/2013 privind executarea pedepselor, a
măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal.
(1) În cazul nerespectării termenului de achitare integrală aamenzii sau a unei rate, când
plata a fost eşalonată, executarea pedepsei amenzii se face potrivit prevederilor Ordonanţei
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2) Executorii fiscali au obligaţia să comunice judecătorului delegat cu executarea, la data
executării integrale a amenzii, plata acesteia, şi să îl înştiinţeze cu privire la orice împrejurare
care împiedică executarea.

28
 CONCLUZII

În cadrul sancţiunilor de drept penal un loc important îl ocupă pedeapsa, care este singura
sancţiune penală Şi este menită să asigure restabilirea ordinii de drept ce a fost încălcată prin
săvârşirea de infracţini.
Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare, prevăzută de lege, aplicată
de instanţa de judecată infractorului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Amenda penală este pedeapsa principală ce poate fi aplicată de instanţa de judecată unei
persoane fizice sau juridice pentru săvârşirea unei infracţiuni. Potrivit Codului penal român
actual, amenda este singura pedeapsă principală ce poate fi aplicată persoanei juridice.
Amenda este pedeapsa principală pecuniară ce constă în suma de bani pe care condamnatul
este constrâns să o plătească în contul statului.
Amenda penală se deosebeşte de toate celelalte prin caracterul său specific coercitiv.
Pedeapsa amenzii, ca orice pedeapsă principală, se aplică numai de către instanţa de judecată, ca
urmare a stabilirii răspunderii penale a infractorului pentru fapta comisă.
Datorită caracteristicilor sale de a fi adaptabilă, remisibilă, amenda este frecvent prevăzută
pentru sancţionarea faptelor care prezintă un pericol social redus.
Dintre sancţiunile susceptibile de aplicare în cazul persoanelor juridice, în doctrina penală
română se consideră că amenda constituie soluţia optimă.
Sancţiunea pecuniară prezintă, în primul rând, avantajul de a atinge în mod direct persoana
juridică, dat fiind că orice persoană are propriul său patrimoniu. În plus, ea presupune costuri
minime pentru execuatere şi, atunci când este corect individualizată, are un efect suficient de
mare pentru a asigura realizarea scopului pedepsei.
Funcţia de constrângere a pedepsei amenzii se realizează prin micşorarea patrimoniului
condamnatului şi implicit o îngreunare a vieţii acestuia, iar în cazul persoanei juridice
condamnată la amendă o diminuare a profitului şi a posibilităţii de dezvoltare.
Precizez că noul Cod penal român aduce numeroase modificări referitoare la amenda
aplicabilă persoanelor fizice şi persoanelor juridice care săvârşesc infracţiuni şi instanţa de
judecată stabileşte amenda ca pedeapsă aplicabilă pentru săvârşirea acelor infracţiuni.
Noul Cod penal român prezintă unele asemănări cu actualul Cod penal în ceea ce priveşte
pedeapsa amenzii, ca pedeapsă principală, dar şi numeroase deosebiri dezbătute în cuprinsul
acestui referat, printre care amintim: apariţia unui nou sistem pentru stabilirea pedepsei amenzii,
şi anume sistemul zilelor-amendă; apare pedeapsa amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii;
valoarea unei zile-amendă diferă în funcţie de situaţia persoanei condamnate, dar şi de valoarea
folosului patrimonial obţinut sau urmărit, în situaţia în care se urmăreşte obţinerea unui folos
patrimonial.
De asemenea apare şi executareaa pedespei amenzii prin prestarea unei munci în folosul
comunităţii. Aceasta se aplică în situaţia când cel condamnat nu poate executa în tot sau în parte
pedeapsa amenzii din motive neimputabile lui.

29