PRODUCEREA SI FOLOSIREA

COMPOSTURILOR DIN
REZIDUURI ZOOTEHNICE
 Compostarea s-a dezvoltat la început ca o cale pentru fermieri de a
stabiliza elementele nutritive în dejecţiile din zootehnie şi a le reţine pentru a
fi folosite în cultura plantelor. Se apreciază că în general numai 50% din
producţia de gunoi este accesibilă pentru compostare. Umiditatea relativ
ridicată a dejecţiilor animale (60-85%) cere de obicei ca acestea să fie uscate
sau să li se reducă umiditatea prin adăugarea unor agenţi de uscare cum
sunt rumeguşul sau aşchiile de lemn. Prezenţa elementelor nutritive pentru
plante cum sunt azotul, fosforul şi potasiul, conţinutul de materie organică şi
absenţa unor nivele semnificative de metale grele fac din dejecţiile
zootehnice o materie primă foarte atractivă pentru producerea compostului şi
folosirea lui în horticultură sau în grădina casei (Richard şi Walker, 1998).
 În România compostarea gunoiului de grajd şi a altor reziduuri
organice se recomndă să se realizeze numai aerob (Badea şi Ştefănescu,
2003).
Prin compost se înţelege un produs obţinut printr-un proces aerob,
termofil, de descompunere şi sinteză microbiană a substanţelor organice din
produsele reziduale, care conţine peste 25 % humus relativ stabil format
predominant din biomasă microbiană şi care în continuare este supus unei
slabe descompuneri fiind suficient de stabil pentru a nu se reîncălzi ori
determina probleme de miros sau de înmulţire a insectelor şi are raportul C:N =
10-15 (Dumitru şi colab., 1988).
 Principalele avantaje ale compostării produselor reziduale zootehnice
constau în:
• asigură protecţia mediului ambiant din apropierea complexelor
zootehnice şi în tot arealul în care acesta se aplică;

• constituie o metodă eficientă de reciclare pentru reziduurile culturilor,

reziduurile şi mortalităţile din complexele zootehnice;

• se înlocuieşte un produs voluminos, cu umiditate ridicată, greu

transportabil şi pe o rază mică în jurul complexului cu un produs
concentrat, uşor transportabil la orice distanţă, fără miros, liber de agenţi
patogeni, capabil să controleze dezvoltarea unor boli şi dăunători din sol,
uşor de depozitat, nu creează probleme cu muştele sau cu
buruienile,putând fi aplicat pe teren la momentul cel mai convenabil;

• conservă elementele nutritive din gunoi; compostul conţine o formă

organică mai stabilă a azotului, care este mai puţin spălat în apele freatice;

• produsul final cedează mai greu elementele nutritive accesibile pentru

plante şi poate fi aplicat pe teren o perioadă mai îndelungată;
• se obţine un îngrăşământ valoros pentru agricultură, mai ales pentru
sectoarele legumicol şi floricol, care poate substitui mari cantităţi de
îngrăşăminte chimice:

• se obţine un produs capabil să reducă deficitul de materie organică şi

microelemente în solurile agricole, să amelioreze caracteristicile fizice,
chimice şi biologice ale solurilor şi să cresacă indicii de valorificare a
elementelor nutritive din îngrăşămintele minerale aplicate;

•se îmbină degajarea reziduurilor cu ameliorarea solului într-o manieră

‘’naturală’’, care nu cere un consum foarte mare de energie, dar solicită cel
puţin la fel de multă atenţie ca operaţiile de muls, mânuirea ouălor, controlul
bolilor, etc.: compostarea nu înseamnă numai punerea în grămadă a unor
produse reziduale şi apoi să aştepţi să ai compost peste câteva săptămâni;

• constituie o metodă de îndepărtare a excesului de elemente nutritive din

fermă şi de reducere a suprafeţei ocupate cu dpunerea rezidurilor;

• compostul se împrăştie uniform pe terenul agricol cu maşinile existente în

dotarea unităţilor;

• compostul este un excelent condiţionator de sol, îmbunătăţeşte structura

solului, are un aport important de materie organică şi reduce potanţialul
pentru eroziunea solului; este fertilizantul ideal pentru grădină şi este
recomandat în special pentru răsad; compostul are un potenţial antifungic;
 Ca la orice altă activitate şi în cazul compostării pot să existe şi
dezavantaje.
Acestea constau în:

• necesită timp şi bani; compostarea necesită echipament, muncă şi

management; dacă s-ar folosi numai echipamentele din fermă ar creşte
consumul de forţă de muncă; se impune deci pentru fermele mijlocii şi mari să
se procure echipamente speciale pentru compostare al căror cost variază de
la minimum 10.000 $ la peste 100.000 $ pentru a putea începe operaţiunile
de compostare;

• necesită teren pentru desfăşurarea activităţii; suprafeţele necesare pentru

depozitarea materiilor prime, a compostului finit şi pentru desfăşurarea
procesului de compostare pot fi foarte mari;

• este posibil să apară mirosuri, cel puţin în prima fază a procesului;

produsele supuse compostării emană deseori mirosuri neplăcute, mai ales
dacă sunt depozitate pentru un timp înainte de pornirea procesului, unele
locuri pot cere măsuri de reducere a mirosurilor; mirosurile pot fi generate şi
printr-un management necorespunzător;
• vremea poate afecta sau prelungi compostarea; vremea rece şi umedă
poate prelungi procesul de compostare prin reducerea temperaturii în
grămada de compostare şi prin creşterea umidităţii; zăpada în cantitate mare
şi pe termen lung poate chiar bloca procesul de compostare;

• este nevoie de un studiu de marketing şi de aplicare a acestuia; aceasta

implică un inventar al potenţialilor cumpărători, reclamă, însăcuire, transport
la punctele de vânzare, un nmanagement al echipamentelor şi menţinerea
calităţii produsului;

• sunt îndepărtate de la producţia agricolă gunoiul de grajd şi resturile

vegetale şi orientate în alte direcţii;

• sunt posibile pierderi potenţiale de azot din gunoiul de grajd; deseori

compostul conţine mai puţin de jumătate din azotul prezent în gunoiul de
grajd proaspăt;

• compostul cedează lent elementele nutritive pentru plante;

• există riscul ca activitatea să fie tratată ca o intreprindere comercială.

 Atât gunoiul de grajd cât şi compostul sunt buni condiţionatori de sol şi au o
anumită valoare fertilizantă. De obicei gunoiul de grajd se aplică direct pe teren
asigurând ameliorarea calităţilor solului la fel ca şi compostul. Acest lucru face
să pară nejustificat procesul de compostare. Totuşi sunt unele avantaje care
impun compostarea:

• compostarea converteşte conţinutul de azot din gunoiul de grajd în forme

organice mai stabile; chiar dacă acest lucru presupune unele pierderi de azot,
ceea ce rămâne este mai puţin susceptibil la spălare şi pierdere sub formă de
amoniac;

• gunoiul cu un strat gros de aşternut (aşa cum se întâmplă astăzi în

complexele de taurine) are un raport C:N ridicat, ceea ce face ca atunci când
este aplicat pe teren să provoace foame de azot (excesul de carbon din gunoi
conduce la utilizarea de către microorganisme a rezervelor de azot asimilabil
din sol, acesta nemaifiind accesibil pentru plantele de cultură); procesul de
compostare a acestor amestecuri de gunoi cu aşernut cu raport C:N ridicat
conduce la reducerea raportului C:N până la un nivel acceptabil pentru a putea
fi aplicat pe teren fără a produce foame de azot;
• generarea de căldură în timpul procesului de compostare reduce numărul
seminţelor de buruieni din gunoiul de grajd într-un număr din ce în ce mai
mare de ferme zootehnice, gunoiul este mai mult o povară decât un lucru
valoros; depunerea gunoiului provoacă mari probleme mai ales fermelor ce
cumpără o mare parte din hrană, sau acolo unde numărul de animale este
necorelat cu suprafaţa de teren disponibil pentru aplicarea gunoiului, sau în
zonele cu o densitate mare a populaţiei; multe griji sunt provocate de
scurgerile de gunoi de pe terenul îngheţat şi contaminarea cu nitraţi a apelor
din fântâni; compostarea are posibilitatea să reducă aceste probleme;
compostarea converteşte elementele nutritive în forme ce sunt mai greu
levigate către apa freatică sau sunt mai greu antrenate de scurgerile de
suprafaţă;

• utilizarea compostului conduce la reducerea poluării difuze din agricultură;

• solurile fertilizate numai cu compost oferă un surplus de elemente nutritive

plantelor în lunile mai-septembrie şi un deficit în restul timpului, ceea ce
impune aplicarea împreună cu îngrăşămintele minerale.
 În SUA se practică cel puţin 5 metode de compostare:

• compostarea pasivă în grămadă deschisă;

• compostarea pe platformă, în şire sau în grămezi folosind un încărcător

pentru întoarcere, amestec şi mânuire ;

• compostarea pe platformă folosind echipamente speciale de remaniere a

grămezii;

• sisteme de grămezi statice aerate folosind conducte perforate;

• sistem de compostare în container.

Primele trei metode se practică de obicei în aer liber, iar ultimele două în
spaţii închise pentru a avea un mai bun control al umidităţii, tratamentului şi
captării mirosurilor.
 Indiferent de metoda de compostare practicată, abilitatea grămezii de
compostare de a se încălzi şi a menţine o temperatură ridicată este
dependentă de 7 factori:

• compoziţia fizică şi biologică a materialelor supuse compostării;

• accesibilitatea elementelor nutritive, inclusiv a carbonului pentru

microorganismele ce produc compostarea;

• nivelul umidităţii în materialele supuse compostării;

• structura grămezii (mărimea particulelor, textura şi densitatea aparentă);

• rata de aerare în grămadă ori în şiră;

• mărimea grămezii de compostare,

• şi condiţiile mediului ambiant (temperatură, vânt, umiditate, etc.).

 Caracteristicile dorite pentru procesele de compostare (după Sherman, 1999).

Caracteristicile Variaţia rezonabilă Variaţia dorită

Raportul carbon : azot 20:1 – 40:1 25:1 – 30:1

Umiditatea 40 – 65 % 50 – 60 %
Conţinutul de oxigen > 6% 16 – 18,5 %
pH 5,5 – 9,0 6,5 – 8,5
Densitatea aparentă < 640kg/m3 -
Temperatura 43 – 60 0C 54 – 600C
Mărimea particulelor 0,3 – 5 cm diametru diversă
 Pentru realizarea unei staţii de compostare este necesar să avem în
vedere:

• panta terenului să fie între 2-4 %;

• panta terenului să fie către bazinul de colectare a scurgerilor lichide;
• terenul să fie pavat sub grămada de compostare (în special pentru
compostarea nămolului orăşenesc şi a reziduurilor solide municipale;
• să se construiască berme în jurul grămezii de compostare pentru a controla
scurgerile în afara perimetruluisau spre interiorul perimetrului;
• să exista suprafeţe plane pentru stocarea materiilor prime, procesare,
compostare, mutare, stocare, amestecare şi comercializare a produsului final;
• păstrarea echipamentelor într-o locaţie convenabilă pentru procesul de
compostare;
• construirea pereţilor de reţinere pentru grămada de stocare;
• dezvoltare unei perdele de protecţie în jurul locului (gard din scândură, plante,
arbuşti, arbori);
• construcţia unui gard şi a unei porţi de acces în staţia de compostare;
• instalarea utilităţilor necesare în funcţie de metoda şi procese (un minim de
5 cm de apă , stocare şi instrumente de construcţii, oficii şi laboratoare,
şoproane de protecţie);
• obţinerea permiselor necesare (acestea sunt obligatorii):
• local, zonal, construcţie, folosirea terenului;
• statal: descărcarea apelor, compostare, transport , aer, departamentul de
sănătate (Sherman,1999).
 MATERIA PRIMĂ PENTRU PREPARAREA COMPOSTULUI.

Toate produsele reziduale în stare solidă provenite din

complexele zootehnice şi fermă pot fi utilizate ca materie primă pentru
compostare. Ele se vor composta împreună cu resturi vegetale tocate,
raportul dintre acestea fiind în funcţie de umiditatea produsului rezidual.
Fiecare tip de reziduu zootehnic are propriile caracteristici fizice,
chimice şi biologice. Gunoiul de la bovine şi cabaline, atunci când este
amestecat cu aşternut are calităţi bune pentru compostare. Nămolul de
porc, care este foarte umed şi de obicei neamestecat cu aşternut necesită
amestecare cu paie sau alt material energetic. Gunoiul de pasăre
necesită deasemenea să fie amestecat cu materiale bogate în carbon, de
preferat cu conţinut mic de azot cum ar fi rumeguşul şi paiele. În general,
descompunerea rapidă şi temperaturile ridicate în timpul compostării
produc produse libere de miros, uşor de mânuit, omogene şi stabile
biologic.
Producţia şi caracteristicile gunoiului proaspăt (produs fără aşternut şi adaos de apă)
după Dougherty, 1999

Greutatea Producţia totală de gunoi pe Conţinutul de Densitatea

Tipul de animal animalu animal pe zi apă (%) (kg/m3)
lui
Kg m3
Vaci pentru carne 340 20 0,021 85,3 1008
Vaci pentru carne 567 34 0,034 85,3 1008
Vaci de lapte 227 19 0,018 87,3 991
Vaci de lapte 635 52 0,052 86,0 991
Viţei 109 7 0,006 91,6 991
Cai 454 20 0,021 70,6 1008
Păsări broiler 0,9 0,06 0,00006 74,1 1008
Păsări matcă 1,8 0,09 0,00010 75,0 961
Oi 45 1,8 0,0018 72,5 1026
Porci la îngrăşat 68 4,4 0,062 90,8 961
 MATERIALUL ENERGETIC

Utilizarea unui material energetic în procesul de compostare are

trei scopuri principale: reducerea umidităţii produsului rezidual zootehnic,
aerarea grămezii de compostare şi realizarea unui raport C:N optim pentru
fermentare.

Ca material energetic se pot folosi paie, coceni de porumb, vreji de

soia, fasole sau mazăre, tulpini de floarea soarelui, etc. tocate la dimensiuni
de 2-5 cm astfel încât să se poată amesteca cât mai bine cu produsul
rezidual, să aibă suprafaţa de contact cât mai mare, să aereze bine
grămada. Unele materiale pot necesita un proces de sortare ori de
măcinare. În grămada de compostare trebuie să intre toate resturile
organice din fermă, ce nu îşi găsesc utilizare în hrana animalelor. Folosirea
unor produse umede, furaje cu conţinut ridicat de azot, mere, tescovină, şi
reziduuri de cartofi, poate cere aplicarea unui amendament din cenuşă de
lemn, zgură măcinată ori alte produse de amendare cu var pentru a creşte
pH-ul iniţial al amestecului.
 Pentru realizarea unei umidităţi optime se determină umiditatea
produsului rezidual zootehnic şi a materialului energetic. Se calculează un
amestec care să dea umiditatea optimă de 65 (cu variaţii de la 60 la 70 %).

Pentru obţinerea unui compost de calitate este necesar ca raportul

produs rezidual:material energetic să fie de 3-9:1 la cantitatea brută.

Obţinerea unui compost de calitate este dependentă de realizarea

în grămada de compostare a unui raport C:N optm (20-40:1) care să
favorizeze nu numai pornirea şi desfăşurarea fermentaţiei în aşa fel încât să
se obţină o descompunere rapidă a amaterialelor supuse compostării, ci să
se realizaze şi o sinteză de materii humice, care constiotuie de fapt partea
valoroasă a compostului.
 Un raport C:N mai mare de 40:1 creează condiţiile pierderii
carbonului prin degajare de CO2 , iar la o valoare mai mică de 20 se
produc pierderi de amoniac prin volatilizare, lipsind carbonul necesar
sintezei proteinei microbiene (Ştefanic şi colab., 1986).

Este strict necesar să se menţină o aerare corespunzătoare în

grămadă, cu un conţinut optim de oxigen pentru a asigura activitate
biologică aerobă. Dacă aeraţia este insuficientă în orice etapă a procesului
de compostare, se vor dezvolta condiţii anaerobe şi pH-ul va scădea până
la aproximativ 4,5 deranjând procesul de compostare. În cele mai multe
cazuri aerarea sau remanierea grămezii poate preveni condiţiile anaerobe
pH-ul ajungând la valori aproape neutre.
 Valori ale raportului C:N în materialele supuse compostării.

Materiale cu conţinut ridicat de azot

Gunoi de cabaline 30:1 Nămol orăşenesc 6-16 : 1
Gunoi de porcine 30:1 Resturi alimentare 15 : 1
Guniu de bovine 19:1 Gunoi de la broiler 14 : 1
Iarbă tăiată 19:1 Reziduuri de legume 12 : 1
Gunoi de la curcani 16:1

Materiale cu conţinut ridicat de carbon

Hârtie de ziar 398 – 852:1 Celuloză pentru hârtie 90 : 1
Cartoane ondulate 563:1 Frunze 40 – 80 : 1
Rumeguş, aşchii de lemn 442:1 Reziduuri de fructe 35 : 1
Scoarţă de copac 100 – 130:1
 După Daugherty (1999) condiţiile recomandate pentru o
compostare activă sunt:

• Raportul C:N - 20:1 – 40:1 ;

• Umiditatea - 40-65 % ;
• Concentraţia de oxigen >5 %;
• Mărimea particulelor (cm) – 1,2 – 5,1 ;
• Porozitatea grămezii: >40 %;
• Densitatea aparentă (kg/m3) – 475- 712 ;
• pH - 5,5 – 9,0 ;
• Temperatura (0C) – 43-65.
 Schema unei staţii de compostare
Zona tampon
GRĂMEZI DE COMPOSTARE

Suprafaţă de depozitare
materii prime

Poartă

Spaţiu
echipamente

Construcţii Produse Suprafaţă Supafaţă pentru

finite de sitare maturare
 BIOPREPARATELE

În vederea intrării rapide în fermentaţie şi a ridicării bruşte a

temperaturii peste 60 0 C pentru a surprinde unii agenţi patogeni în formă
vegetativă este necesar să se trateze cu biopreparate. Biopreparatele
sunt culturi microbiene selecţionate în acest scop şi cuprind specii
bacteriene din familia Enterobacteriacee, Pseudomonadaceae,
Bacillaceae şi Actinomicete, mezo şi termofile
 OBŢINEREA MAIELEI PENTRU INOCULARE

Culturile microbiene sunt trecute într-un macerat de urzică pregătit

după metoda prezentată în cele ce urmează. Pentru pregătirea unei grămezi
mame de 2 t se pune la macerat o cantitate de 10-15 kg urzică proaspătă (sau
1,5-2 kg urzică uscată) în 100 l apă curată. Fermentarea se face la umbră, de
preferinţă în butoaie de lemn sau material plastic. Se agită zilnic. După 4-5 zile
soluţia degajă un miros caracteristic indicând că este bună de folosit. Atunci se
adaugă 10 l lapte degresat (sau zer sau lapte sintetic) şi se lasă până a doua zi.
În ziua următoare se diluează totul cu 100 l apă (volum total realizat =200 l), se
introduc culturile bacteriene, inclusiv mediile de cultură agarizate şi se agită
circular, schimbând din când în când sensul girator, timp de o jumătate de oră.
 EXECUTAREA GRĂMEZII MAMĂ

Mărimea grămezii mamă este de 10-15 % din greutatea grămezii de

compostare. La cantităţi mai mici (sub 10 t) se poate practica aşezarea
manuală în straturi succesive a componentelor: materialul energetic 2/3,
produsul rezidual 1/3 din greutatea totală a grămezii şi maiaua. La cantităţi mai
mari (peste 10 t) se folosesc benzi transportoare, maiaua fiind aplicată prin
stropire cu ajutorul unei pompe cu furtun. Grămada mamă are forma
prismatică cu lăţimea la bază de circa 2 m, înălţimea de circa 2 m şi lungimea
după nevoi.
Microorganismele introduse în grămadă încep să se dezvolte pe
suprafeţele resturilor vegetale, iar temperatura creşte. Umiditatea trebuie astfel
reglată încât să nu depăşească 60 %, în caz contrar grămada se remaniază şi
se adaugă cantităţi mici de apă sau material energetic uscat. Remanierea se
face, de obicei, după 3-4 zile, cu ajutorul unui încărcător hidraulic TIH-445.
Durata grămezii mamă este de 6-10 zile după care ea poate fi folosită
pentru inocularea grămezii propriu-zise de compostare.
 EXECUTAREA GRĂMEZII DE COMPOSTARE

Grămada de compostare propriu-zisă are forma unei şire cu o

coamă teşită cu lăţimea la bază de 3-6 m, înălţimea de 2 - 3 m şi lungimea
după nevoie şi cuprinde un ameste cât mai omogen de reziduu zootehnic,
material energetic şi compost din grămada mamă.
Durata fermentării este de minimum 3 luni în sezonul cald şi 4-5
luni în sezonul rece. În acest timp se practică remanieri din 30 în 30 de zile.
Remanierea se execută cu m,aşina de pregătit compost pentru ciupercării,
cu încărcătorul TIH sau cu alt utilaj specializat. În această etapă ar fi timpul
să cumpărăm un set de maşini specializate pentru compostare pentru a face
mai atractivă această activitate.
 De fiecare dată când se face remanierea se fac observaţii asupra
nivelului de umiditate a materialului ce se compostează, asupra mersului
biodegradării materialelor şi în caz că umiditatea a scăzut sub 50 % se
procedează la stropirea materialelor cu apă, de preferinţă apă uzată, până
ce umiditatea ajunge la 60-70 %. La remaniere se va avea grijă ca
materialul de la suprafaţa grămezii să ajungă în mijlocul grămezii iar cel din
mijloc către suprafaţă. Maşina cu care se face remanierea trebuie să
asigure o omogenizare cât mai bună a materialului supus compostării.
Dacă sezonul este prea ploios se vor lua măsuri de acoperire a grămezilor
pe coame pentru a se evita impregnarea cu apă şi trecerea la compostarea
anaierobă, care se recunoaşte după dezvoltarea unei temperaturi inferioare
(sub 500 C) în masa compostului. Temperatura în masa compostului se
ridică încă din primele zile la peste 55-600 C şi este permisă până la 700 C.
Dacă tinde să depăşească acest plafon se umezeşte.
 O umiditate prea ridicată poate conduce la condiţii anaerobe în
grămadă şi aceasta va genera mirosuri neplăcute, întârzieri în încălzirea
grămezii şi scurgeri nedorite. Accesibilitatea carbonului în diferite materii
prime este diferită, în funcţie de suprafaţa de contact, determinată de
mărimea particulelor şi gradul de lignificare. Lignina datorită structurii sale
complexe şi varietăţii legăturilor chimice este rezistentă la descompunere. În
consecinţă carbonul din aşchii sau rumeguş este mai puţin accesibil decât
cel din paie, chiar dacă raportul C:N este similar. Porozitatea este esenţială,
deoarece determină cît de mult aer va intra şi difuza în grămadă.
Porozitatea este în strîsă legătură cu umiditatea. O aprovizionare
bună cu materiale energetice şi de creştere a volumului grămezii este
importantă, mai ales atunci cînd se compostează cantităţi mari de nămoluri
umede. Densitatea aparentă iniţială a grămezii nu trebuie să depăşească
600 kg/m3. O densitate aparentă mai mare poate fi un semnal că amestecul
este prea umed sau conţine materiale prea dense ceea ce conduce la
compactarea grămezii şi la lipsa de aerare. Ca materiale folosite pentru
afânarea grămezii se pot utiliza şi aşchiile de lemn, rumguşul or surcelele de
lemn, fânul, etc.
 Mirosurile pot fi minimizate prin pornirea compostării materialelor cât
mai repede posibil şi prin menţinerea compostării în condiţii aerobe.

Următoarele recomandări vor ajuta la minimizarea mirosurilor:

- recepţionarea unor bune materiale pentru compostare şi menţinerea lor bine

amestacate;
- stocarea materiilor prime pentru cel puţin unitatea de timp necesară pentru
procesul de compostare,
- ţinerea grămezii la o înălţime de circa 1,5 m;
- menţinerea umidităţii în grămadă la circa 55%;
- remanierea grămezii de două ori pe săptămână;
- preveniţi băltirea şi stagnarea apei (locuri de activitate anaerobă);
- minimizaţi praful (el transportă mirosurile);
- păstraţi grămezile de stocare acoperite şi uscate;
- păstraţi toate facilităţile curate (Sherman,1999).
 Mirosurile pot fi controlate prin alegerea materiei prime. De exemplu,
amplasarea la suprafaţa grămezii aerate de compostare a unui strat de
compost finit sau a unui strat de turbă va permite captarea mirosurilor
neplăcute. De asemenea, amestecul cu o mare cantitate de rumeguş, compost
finit ori turbă va absorbi mirosurile venite de la alte ingrediente (EPA, 1999
July). Controlul mirosurilor se poate face mai uşor în unităţile ce folosesc
aerarea forţată. Aerul exhaustat părăseşte grămada şi este direcţionat într-un
filtru de adsorbţie a mirosurilor. Deseori o grămadă de compost finit sau o
grămadă de turbă poate fi folosită ca filtru.
 SITAREA COMPOSTULUI

După încheierea perioadei de fermentare se execută o prelucrare

finală care constă în eliminarea materialelor grosiere (fragmente de tulpini
nedescompuse, materiale străine întâmplătoare, materiale inerte cum sunt cele
de sticlă, plastic, metal, etc., materiale cu dimensiuni mari) prin cernere.
Materialele organice eliminate pot fi trecute la compostare într-o altă grămadă.
Înainte de cernere, uneori este nevoie de o umectare a compostul
printr-o stropire fină pentru a reduce la minim degajarea prafului care ar pute să
provoace neplăceri, să stânjenească operaţiile potenţiale, să descrească
eficienţa maşinilor şau să afecteze sănătatea operatorilor. Trebuie însă evitat
excesul de apă ce ar putea conduce la reducerea eficienţei sitării. Umiditatea
optimă de sitare este între 35 şi 45 % în funcţie de tipul de sită folosit.
 CALITATEA COMPOSTULUI

Compostul este considerat bun dacă are următoarele caracteristici:

• Se prezintă ca un produs omogen de culoare brun închis sau negru.
• Mirosul este de pământ reavăn fără alte mirosuri neplăcute.
• Mărimea particulelor este mai mică de 1,2 cm.
• Este un produs stabil (capabil să fie stocat pentru o perioadă rezonabilă
de timp fără să îşi piardă eficienţa ca amendament al solului).
• Nu conţine seminţe viabile de buruieni.
• Nu conţine fitotoxine ori contaminanţi vizibili, şi
• Are pH-ul între 6,0 – 7,8 (Dougherty, 1999)..
 În vederea livrării compostul trebuie să fie însoţit de un certificat care
trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:

• umiditatea ( sub 50%);

• conţinutul de azot total ( peste 1,5% la s.u.).
• raportul C:N ( 10-18)
• pH (6,0 -7,8)

Pe etichetă se va trece numele şi adresa producătorului, materialele ce au

stat la baza pregătirii compostului şi recomandări pentru utilizare.
 Deşi nu există standarde curente pentru aprecierea calităţii
compostului, Sherman(1999) arată că au fost folosiţi mulţi parametri
convenţionali, inclusiv următorii:

- pH 5,5 – 7,5;
- conţinutul în materie organică;
- săruri solubile (sub 5 mmhos/cm);
- umiditatea (35 – 55%);
- conţinutul în elemente nutritive;
- mărimea particulelor (1 – 3 cm);
- capacitatea de înmagazinare a apei;
- densitatea aparentă (sub 600kg/m3);
- stabilitatea.
 APRECIEREA MOMENTULUI TERMINĂRII COMPOSTĂRII

Dacă după remaniere temperatura în grămada de compostare nu mai

creşte se poate aprecia că procesul de compostare este încheiat şi compostul
poate merge la locul de depozitare unde se maturează. În acest timp activitatea
biologică în grămadă a scăzut suficient pentru a permite păstrarea îndelungată în
grămadă fără o mânuire semnificativă. Dacă procesul de compostare a fost
condus corect materialul este liber de agenţi patogeni şi inofensiv. Timpul
suplimentar adăugat prin procesul de maturare permite o mai bună stabilizare a
materialului şi descompunerea acizilor organici urât mirositori şi a fitotoxinelor ce
au putut fi generate în timpul compostării iniţiale.
Grămezile cu compostare activă pot fi gata pentru trecere la maturare
după 3 săptămâni. Totuşi cele mai multe recomandări sunt de 3 luni, şi uneori mai
mult (Dougherty, 1999).
 Terminarea procesului util de compostare este marcat de
apariţia nitraţilor (în jur de 200 ppm) consecinţă a reactivării microflorei
aerobe mineralizatoare a materiei humificate.

Cromatografia specifică reprezintă un alt test pentru stabilirea

stadiului de compostare. Totuşi determinarea raportului C:N rămâne în
continuare un test care stabileşte gradul de compostare. După 3 luni de
compostare acest raport, în cazul compostului din nămol de porc sau de
pasăre devine similar celui din sol având valori de 10-14.
 CARACTERISTICILE COMPOSTULUI

Compostul are miros de pământ reavăn şi este bine structurat. Multe companii
din SUA au extins vânzarea compostului după amestecarea cu alte materiale
pentru vânzare cu amănuntul cu o valoare mai ridicată, pentru un scop specific..
Echipamentul de sitare existent poate fi echipat cu pulverizator sau mixer,
aplicînd astfel în mod uniform amendamente, îngrăşăminte, nisip, etc. În general
amestecurile de compost au următoarele caracteristici:

• au caracteristici uniforme şi predictibile (necesită cerinţe specifice de

aplicare);
• conţin ingrediente mult mai scumpe (cum sunt nutrienţi specifici ori
microelemente) şi conduc la un preţ de vânzare mai ridicat.
 Limite de încărcare cu metale grele a composturilor (în s.u).
după Dougherty, 1998, SUA.

Metalul 1. Concentraţia 2.Doza totală de 3. Concentraţia de 4. Doza de

maximă de metale încărcare cu metale în compostul încărcare anuală
(ppm) metale (kg/ha). de ’’înaltă calitate’’, cu metale
(ppm-media lunară). (kg/ha.an).

Arsen 75 40 41 3
Cadmiu 85 39 39 1,9
Crom 3000 3000 1200 150
Cupru 4300 1500 1500 75
Plumb 840 300 300 14
Mercur 57 17 17 0,85
Molibden 75 18 18 0,96
Nichel 420 420 420 21
Seleniu 100 100 36 5
Zinc 7500 2800 2800 140
1.Cantitatea maximă cumulativă de metale care poate fi în siguranţă aplicată pe teren.
Composturile care depăşesc concentraţia în metale pentru compostul de ’’înaltă calitate’’
(3) dar nu depăşesc concentraţia maximă de metale grele (1) nu trebuie să fie aplicate în
exces –nu se poate depăşi doza totală de încărcare cu metale (2).
2.Cantitatea maximă de metale grele în composturi este considerată sigură pentru culturi
şi animale, inclusiv omul.
3.Concentraţia maximă de metale permisă pentru composturile aplicate pe pajişte şi
grădina casei, ori vîndută ori însăcuită pentru piaţă.
4.Cantitatea maximă de metale care pot fi aplicate în siguranţă pe teren într-un an.
Composturile care sunt vîndute sau însăcuite şi depăşesc concentraţiile de metale pentru
’’calitate înaltă’’ (3) dar nu depăşesc concentraţiile maxime de metale grele (1) nu trebuie
aplicate în exces – nu se poate depăşi doza totală de încărcare anuală cu metale grele
(4).
Valorile maxime admisibile pentru concentraţiile de metale grele în solurile pe care se
aplică nămoluri (mg/kg de materie uscată într-o probă reprezentativă de sol cu un pH
mai mare de 6,5).

Parametrii Valorile limită

Cadmiu 3
Cupru 100
Nichel 50
Plumb 50
Zinc 300
Mercur 1
Crom 100
 Concentraţiile maxime admisibile de metale grele din nămolurile destinate pentru
utilizarea în agricultură (mg/kg de substanţă uscată).

Valorile limită
Parametrii
Cadmiu 10
Cupru 500
Nichel 100
Plumb 300
Zinc 2000
Mercur 5
Crom 500
Cobalt 50
Arsen 10
AOX (suma compuşilor organohalogenaţi) 500
PAH (hidrocarburi aromatice policiclice) 5
Suma următoarelor substanţe: antracen, benzoantracen,
benzofluoranten, benzoperilen, benzopiren, chrisen,
fluorantren, indeno(1,2,3)piren, naftalină, fenantren,
piren.

PCB (bifenil policloruraţi). 0,8

Suma compuşilor cu numerele 28, 52, 101, 118, 138, 153,
180 conform Ordinului ministrului apelor, pădurilor şi
protecţiei mediului nr. 756/1997, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 şi
nr.303 bis din 6 noiembrie 1997.
 Valorile limită pentru cantităţile anuale de metale grele care pot fi introduse în terenurile
agricole pe baza unei medii de 10 ani (kg/ha/an).

Valorile limită
Parametrii
Cadmiu 0,15
Cupru 12
Nichel 3
Plumb 15
Zinc 30
Mercur 0,1
Crom 12
 Caracteristicile chimice ale composturilor obţinute din nămol de porc

Elementul Unitatea de Domeniul de Media Mediana Intervalul de Modul

analizat măsură variaţie frecvenţă maximă
Umiditate % 13,1-81,0 54,8 58,0 64-71,9 653
Materie organică % 19,3-69,6 43,1 37,0 30,6-39,3 36,3
pH % 5,5-7,9 6,6 6,6 6,4-6,7 6,7
C organic % 13,6-49,1 27,4 24,4 18,8-23,7 19,3
N total % 0,50-4,37 1,67 1,63 1,55-2,00 1,61
N-NO3 Ppm 7-3314 442 123 7-265 175
N-NH4 Ppm 7-1490 293 172 7-155 102
P2O5 total % 1,10-4,58 2,18 2,03 1,10-1,45 1,40
P2O5 mobil % 0,5-2,5 1,32 1,24 0,93-1,30 1,11
K2O total % 0,2-2,14 0,67 0,60 0,2-0,45 0,40
K2O mobil % 0,1-0,8 0,30 0,25 0,10-0,20 0,17
Ca % 0,39-4,74 1,39 0,92 0,39-1,26 0,87
Na % 0,07-0,16 0,10 0,10 0,07-0,10 0,09
Mg % 0,27-0,49 0,41 0,43 0,45-0,49 0,70
Cu Ppm 100-389 213 189 100-220 136
Zn Ppm 358-933 497 455 358-473 442
Elementul Unitatea de Domeniul de Media Mediana Intervalul de Modul
analizat măsură variaţie frecvenţă
maximă

Mn Ppm 597-908 757 735 675-753 714

Fe Ppm 9250-27109 17960 17542 13715-18180 17680
B Ppm 9-22 13 11 9-13 12
Pb Ppm 4-31 20 25 13-22 16
Cr Ppm 47-59 54 54 51-55 54
Co Ppm 12-48 29 30 21-30 29
Cd Ppm 2,1-4,8 2,9 2,2 2,1-3,0 2,6
Ni Ppm 3,1-5,0 3,7 3,5 3,1-3,6 3,4

X-Au fost analizate 91 probe compost

 VALORIFICAREA COMPOSTULUI

Compostul este gata de a fi folosit dacă temperatura din masa de

compostare se stabilizează aproape de cea a mediului ambiant şi concentraţia
de oxigen din mijlocul grămezii rămâne la valori peste 5% pentru câteva zile.
Aceste măsurători trebuie făcute cînd masa de compost are umiditatea cel mult
50% şi suficient volum pentru ca încălzirea să poată apară.Pentru a se putea
aplica culturilor în timpul sezonului de creştere compostul trebuie să fie
descompus corespunzător. Materia organică cu un raport C:N ridicat intră in
competiţie cu rădăcinile plantelor pentru azotul accesibil din sol.
Microorganismele care minerealizează carbonul din materia organică au o
afinitate mai mare pentru azot decât rădăcinile plantelor. Acesta poate fi mai
dăunător când se aplică în jurul plantelor tinere, plantelor ce au fost recent
transplantate ori al seminţelor ce au germinat recent. Plantele crescute în soluri
ori vase de ghivece ce au fost amendate cu material impropriu compostat se
opresc din creştere iar butonii florali devin în general mai galbeni şi mor.
Problema poate fi corectată uneori prin aplicarea suplimentară de îngrăşăminte
cu azot în momentul aplicării compostului, simptomele trecând deseori
neobservate până ce plantele rămân pipernicite.Tratarea problemei după
apariţia simptomelor este în general prea târzie (Rynk şi colab., 1992).
 Principalele efecte benefice ale compostului sunt:
• Îmbunătăţirea creşterii plantelor şi a rădăcinilor – s-a constatat că
acolo unde compostul ia parte la formarea mediului de cultură plantele cresc
mai puternic şi au o producţie mai ridicată; compostul aduce nu numai
materie organică şi elemente nutritive ci şi microelementele esenţiale
necesare creşterii plantelor;
• Reduce viteza de cedare a elementelor nutritive – compostul leagă
elementele nutritive, asigurând cedarea şi utilizarea lor într-o perioadă mai
lungă de timp; fixarea elementelor nutritive reduce spălarea lor către apa
freatică şi de suprafaţă în timpul ploilor;
• Îmbunătăţeşte porozitatea solului – activitatea microbiologică este
esnţială pentru solurile fertile; microorganismele descompun materia
organică şi pun la dispoziţia plantelor elementele nutritive necesare dar
acest lucru se petrece mai bine în solurile poroase, aerate; aportul ridicat de
materie organică conduce la creşterea porozităţii solului;
• Îmbunătăţeşte capacitatea capacitatea de înmagazinare pentru
apă – atât prin creşterea porozităţii solului cât şi prin capacitatea
compostului de a absorbi apa;
• Îmbunătăţeşte rezistenţa solului la eroziunea prin apă şi vânt – prin
ameliorarea caracteristicilor fizice ale solului şi creşterea mai rapidă a
plantelor datorită accesibilităţii apei şi elementelor nutritive; acoperirea mai
rapidă a terenului reduce eroziunea solului prin apă şi vânt;
• Reduce bolile plantelor – s-a demonstrat că aplicarea compostului
inhibă incidenţa bolilor plantelor.
Influenţa compostului asupra producţiei de mazăre, grâu, porumb şi sfeclă de zahăr
cultivate pe solul brun luvic de la Oradea

Perioada de Doza de Doza de Producţia (q/ha)

fertilizare cu compost t/ha NPKx
Mazăre Grâu Porumb după Porumb după Sfecla de
compost
sfecla porumb zahăr

Fără compost - N0P0K0 14,2 37,3 47,2 43,5 252

- N1P1K1 20,2 50,4 65,0 59,8 364

10 N0P0K0 19,6 50,3 58,9 58,5 324

10 N1P1K1 26,4 59,4 77,5 72,4 435

Anual 20 N0P0K0 21,5 50,0 62,9 60,5 313

20 N1P1K1 26,9 59,6 80,5 72,3 419

10 N0P0K0 19,9 45,1 61,0 55,0 316

10 N1P1K1 24,1 58,2 75,6 86,9 429

 Perioada de Doza de Doza de Producţia (q/ha)
fertilizare cu compost NPKx
compost t/ha
La 2 ani 20 N0P0K0 19,7 50,7 65,6 57,2 319
20 N1P1K1 25,2 59,3 79,5 70,0 431

10 N0P0K0 17,6 42,3 63,2 49,6 288

10 N1P1K1 24,2 55,5 73,6 64,3 420

La 4 ani 20 N0P0K0 17,9 45,8 62,6 51,3 308

20 N1P1K1 24,4 55,8 76,1 67,0 429

DL 5% pentru compost (A) 2,21 3,24 4,22 3,89 24,8

DL 5%pentru NPK (B)
DL 5% pentru A x B
1,24 3,30 2,90 3,47 13,1

3,33 10,57 6,79 8,23 35,7

x) N0-P0K0 –nefertilizat chimic; N1P1K1

–pentru mazăre – N50;
- pentru grâu – N100P70
- porumb după porumb – N100P70
- porumb după sfeclă - N100P70
- sfecla de zahăr – N100P150K100
 Cercetările efectuate pentru valorificarea compostului în serele de
legume au dat rezultate foarte bune şi s-au axat pe trei direcţii:

• component în amestecul pentru producerea cuburilor nutritive necesare

răsadurilor;
• component al substratului nutritiv al culturilor, legumicole pe baloţi de paie;
• îngrăşământ organic de bază.
 Cercetările pentru folosirea compostului din nămol de porc la
amestecurile pentru producereea cuburilor nutritive au condus la următoarele
rezultate:

• Compostul din nămol de porc poate înlocui total sau parţial în compoziţia
cuburilor nutritive turba, care este un produs deficitar şi scump, răsadurile
obţinute dezvoltându-se mai viguros, determinând obţinerea de producţii
ridicate. De asemenea, poate înlocui total sau parţial compostul forestier, un
produs de circa 3 ori mai scump decât compostul din nămol de porc.
• La răsadurile de tomate (ciclul I şi II) şi ardei gras, cele mai bune rezultate se
obţin prin participarea compostului din nămol de porc împreună cu turba, în
proporţie de 2/3 şi 1/3, înlocuind parţial sau total compostul forestier.
• Răsadurile de castraveţi reacţionează cel mai bine când în amestec
predomină compostul din nămol de porc sau în proporţie egală cu compostul
fores-tier.
• Răsadurile de tomate, ardei gras şi castraveţi obţinute în cuburi nutritive care
au în amestec compost din nămol de porc nu necesită fertilizare chimică până la
trecerea în sera de producţie.
• Costul amestecului cu compost din nămol de porc este mai scăzut, comparativ
cu alte reţete care se folosesc actualmente în unităţile de producţie
 Cercetările efectuate pentru folosirea compostului din nămol de porc
drept component al substratului nutritiv în cultura castraveţilor pe baloţi de paie
din sere au condus la următoarele rezultate:

• Producţiile cele mai ridicate se obţin prin participarea compostului din nămol
de porc în proporţie de 2/3 alături de pământ sau compost forestier la
alcătuirea substratului nutritiv;
• Compostul din nămol de porc asigură o timpurietate accentuată, iar calitatea
producţiei este foarte bună la variantele unde compostul participă în proporţie
de 2/3 la alcătuirea substratului, comparativ cu varianta de substrat 1/3 pământ
+ 2/3 compost forestier folosită în unele unităţi de producţie.
• Fertilizarea chimică nu este necesară când în substrat se găseşte compost
din nămol de porc decât după ce rădăcinile plantelor de castraveţi au părăsit
bilonul de amestec de pe balotul de paie.
Influenţa fertilizării cu compost asupra unor culturi agricole pe solul brun roşcat
tipic de la Periş
Fertilizant Doza de Intervalul de Productia (q/ha)
chimic compost t/ha aplicare
Soia Grau Sfecla de Porumb Porumb dupa
zahar dupa sfecla porumb
N0P0K0 - 25,4 24,2 376 42,6 37,8

Anual 29,8 39,9 455 65,0 51,3

N0P0K0 10 la 2 ani 30,0 37,0 409 31,9 45,9

la 4 ani 26,2 31,2 382 42,7 40,2

Anual 35,2 43,3 503 77,6 58,0

N0P0K0 20 la 2 ani 31,7 38,8 460 69,4 51,6

la 4 ani 26,8 32,8 382 48,9 43,9

Anual 32,5 50,7 631 91,7 72,0

N1P1K1 10 la 2 ani 31,6 44,0 572 83,0 61,0

la 4 ani 28,0 35,7 411 53,0 46,2
 Fertilizant Doza de Intervalul de Productia (q/ha)
chimic compost aplicare
Soia Grau Sfecla de Porumb Porumb dupa
t/ha
zahar dupa sfecla porumb
Anual 36,6 60,4 631 100,0 72,6

N1P1K1 20 la 2 ani 32,4 50,1 584 91,2 70,9

la 4 ani 28,6 37,0 429 51,7 49,2

N1P1K1 - - 30,4 33,7 400 50,3 47,5

DL 5% 3,6 3,3 56 6,4 7,0

DL 1% 4,9 4,4 88 9,2 9,5

DL 0,1% 6,5 5,8 103 12,4 12,6

N0P0K0 - netratat chimic; N1P1K1 - pentru soia = P50; N1P1K1 – pentru grau = N110P50; N1P1K1 – pentru
sfecla de zahar = N240P50; N1P1K1 - pentru porumb dupa sfecla = N180P50; N1P1K1 pentru porumb dupa porumb =
N180P50
 Cercetările efectuate pe solul brun luvic de la Oradea au condus la
următoarele concluzii:

• Aplicarea compostului cu biopreparate a asigurat producţii

superioare tuturor celorlalte îngrăşăminte organice;
• La toate cele 4 culturi (mazăre, grau, porumb, sfeclă de zahăr)
fertilizarea cu compost a determinat sporuri importante de producţie;
• La cultura mazăre, cea mai economică producţie medie (de 24,4
q/ha) se realizează în cadrul variantelor fertilizate odată la 4 ani cu 20 t/ha
compost şi anual cu 50 kg N/ha;
• La cultura grâului cea mai economică producţie (58,2 q/ha) se
obţine prin fertilizarea cu 10 t/ha compost o dată la 2 ani şi anual cu
N100P70
• La porumbul cultivat după sfeclă cea mai economică producţie
(79,5 q/ha) se realizează în cadrul variantelor fertilizate odată la 2 ani cu 20
t/ha compost şi anual cu N100P70. In cadrul aceleaşi variante se
realizează şi cea mai economică producţie (70,0 q/ha) la porumbul cultivat
după porumb;
• La cultura sfeclei de zahăr cea mai economică producţie (43,1
t/ha) se realizează la variantele fertilizate cu 20 t/ha compost odată la 2 ani
şi anual cu N180P150K100
 Cercetările efectuate la luvisolul albic pseudogleizat de la
Albota au scos în evidenţa următoarele:

• Fertilizarea cu compost aduce sporuri foarte semnificative de producţie şi

conduce la ameliorarea stării fizice a solului;
• Cele mai mari producţii se obţin în variantele unde fertilizarea cu compost a
fost însoţită şi de fertilizare minerală;
• Creşte foarte semnificativ conţinutul boabelor de grâu în proteina brută.
• Compostul obţinut din nămol de porc şi vreji de soia a avut o influenţă mai
bună asupra conţinutului de fosfor din sol decât cel obţinut cu pale şi mai ales
faţă de cel obţinut cu beţe de floarea soarelui;
• Indiferent de materialul energetic folosit compostul din nămol de porc conduce
la creşterea fertilităţii solului.
 Influenţa compostului asupra caracteristicilor fizice ale solului

Cercetările efectuate în perioada 1976 - 1988 cu diferite cantităţi,

doze şi intervale de aplicare a compostului cu şi fără îngrăşăminte
chimice au scos în evidenţa următoarele:
• Modificările statistic semnificative ale caracteristicilor fizice ale
solului nu se pot produce decât în condiţiile administrării unor doze mari de
compost; în condiţiile aplicării unor doze de 20-30 t/ha, chiar şi aplicate
anual, are loc numai o tendinţă foarte clară de ameliorare a caracteristicilor
fizice ale solului manifestată prin scăderea densităţii aparente, creşterea
porozităţii, creşterea permeabilităţii, a conductivităţii hidraulice saturate, a
infiltraţiei cumulate în două ore, a vitezei finale de infiltraţie şi ameliorarea
indicelui agrofizic, ca un indicator global al carac-teristicilor fizice ale solului;
• Modificările fizice semnificative au loc mai ales în primii 20 cm ai
solului;
• Prin fertilizare cu compost creşte, conţinutul de agregate
hidrostabile şi scade indicele de instabilitate structurală;
• Ameliorarea caracteristicilor fizice ale solului se datorează nu
numai acţiunii directe a compostului ci mai ales creşterii producţiei şi a
influenţei acesteia asupra stării fizice a solului;
• Influenţa compostului este cu atât mai favorabilă cu cât doza este
mai mare, intervalul de aplicare este mai scurt, asolamentul este mai bun şi
solul prezintă caracteristici fizice mai proaste.
 Cercetările efectuate în perioada 1976 - 1988 au condus la
următoarele concluzii:

• Fertilizarea cu compost măreşte capacitatea de tamponare a

solului, manifestă prin reducerea efectului acidifiant al îngrăşămintelor cu azot
şi prin tendinţa de creştere a pH-ulul în variantele tratate anual cu doze de 20-
30 t/ha compost şi prin creşterea conţinutului în baze schimbabile;
• Are loc o creştere semnificativă a conţinutului solului în humus,
azot total, fosfor total şi mobil, potasiu mobil, azot nitric şi amoniacal;
• Administrarea unor doze mari de compost (60 t/ha) înlătură
dezechilibrele de nutriţie manifestate în parcelele fertilizate cu azotat de
amoniu timp îndelungat şi ameliorează indicii agrochimici ai solului;
• Fertilizarea cu compost crează posibilitatea unei valorificări
superioare a îngrăşămintelor minerale;
• In parcelele fertilizate cu compost nu se manifestă carenţe în
microelemente;
• Deşi compostul are conţinut ridicat de cupru şi zinc nu s-au
constatat acumulări semnificative ale acestor elemente în sol; în plus prezenţa
lor face să se evite carenţa de zinc ce s-ar putea manifesta în cazul acumulării
unor doze mari de fosfor în sol;
• Îmbunătăţirea indicilor agrochimici ai solului a fost cu atât
mai accentuată cu cât doza a fost mai mare şi intervalul de aplicare mai
scurt (anual);
• Compostul obţinut din nămol de porc şi vreji de soia a avut
o influenţă mai bună asupra conţinutului de fosfor din sol decât cel obţinut
cu pale şi mai ales faţă de cel obţinut cu beţe de floarea soarelui;
• Indiferent de materialul energetic folosit compostul din nămol de porc
conduce la creşterea fertilităţii solului.
 Influenţa compostului asupra caracteristicilor chimice ale solului

Azotul mineral (nitric şi amoniacal) din îngrăşămintele naturale este

imediat accesibil plantelor, la fel ca cel rezultat în sol prin mineralizarea
substanţelor humice sau ca cel din sărurile nitrico-amoniacale aplicate cu
îngrăşămintele produse industrial. Azotul din compuşii organici devine
accesibil numai după mineralizarea acestora, proces care se desfăşoară în
sol pe parcursul a 2-3 ani (circa 35 % din azotul organic în primul an, 20 % în
al doilea an, 15 % în anul 3; aproximativ 25-30 % din azotul organic este
reţinut în sol în substanţe humice). Fosforul organic reprezintă între 1/3 şi 2/3
din totalul conţinut în îngrăşămintele naturale şi se află încorporat în
ortofosfaţi şi polifosfaţi organici.
Fosforul legat în substanţe organice devine accesibil plantelor după
mineralizarea în sol. Ca efect asupra culturilor şi solului o unitate de fosfor
conţinut în gunoiul de grajd semifermentat echivalează cu aproximativ 1,5
unităţi din superfosfat. Deosebirea de eficienţă în favoarea îngrăşămintelor
naturale este legată de faptul că fosforul din acestea este mai puţin expus
imobilizării prin procese entropice (retrogradare). Potasiul din îngrăşămintele
naturale este sub formă ionică, fiind asociat cu funcţiile acidoide ale
substanţelor organice cu care interacţionează electrostatic slab. Din această
cauză accesibilitatea pentru culturi a potasiului din îngrăşămintele naturale
este la fel de ridicată ca şi din sărurile potasice folosite ca îngrăşăminte
(Borlan şi colab., 1994).
 Influenţa compostului asupra activităţii biologice a solului

Cercetările au condus la următoarele concluzii:

• Fertilizarea cu compost (anual, în doze de 10-30 t/ha) a condus la

creşterea evidentă a activităţii biologice a solului;
• Are loc o îmbunătăţire calitativă şi cantitativă a faunei folositoare în
solul tratat cu compost.
• Activitatea enzimatică a solului (catalazică, fosfatazică,
dehidrogenazică) se îmbunătăţeşte în solul tratat cu compost (mai mult
decât în parcelele tratate cu compost şi îngrăşăminte chimice).
• Indicele biologic de fertilitate creşte în parcelele fertilizate cu doze
mari de compost;
• Efectul remanent favorabil al activităţii biologice din sol se resimte
şi în anul 2 şi 3 după aplicarea compostului.
• Compostul este capabil să restabilească echilibrul biologic al
solului.
 Sherman (1999) a prezentat următoarele avantaje pentru
sol şi plante ale utilizării unui compost matur :

- îmbunătăţeşte structura solului;

- reduce necesarul de elemente nutritive;
- îmbunătăţeşte infiltraţia apei şi toleranţa la secetă;
- reduce compactarea şi crustificarea solului;
- îmbunătăţeşte creşterea rădăcinilor şi producţia;
- creşte populaţia de microorganisme şi de râme din sol;
- protejează plantele de diferite boli;
- încetineşte cedarea elementalor nutritive pentru plante;
- îmbunătăţeşte capacitatea de înmagazinare a elementelor nutritive;
- uşurează cultivarea plantelor.
 Momentul şi metoda de aplicare a compostului

Datorită caracteristicilor sale (stabilitate, lipsă de toxicitate,

raport C/N echilibrat, liber de agenţi patogeni, cu miros de pământ
reavăn, structurat etc.) compostul se poate aplica oricând se poate face o
încorporare imediată a lui în sol (fie înainte de semănat sau plantat, fie în
vară sau toamnă odată cu arătura).
Compostul se poate aplica pe toate tipurile de sol, fie prin
împrăştiere pe toată suprafaţa, fie local în benzi sau la cuib.
Datorită stabilităţii sale, raportului C/N echilibrat şi prezenţei
compuşilor humici, aplicarea în toamnă a compostului, chiar în doze
mari, nu mai pune probleme deosebite privind riscul de îndepărtare a
nitraţilor din profilul solului şi ajungerii lor în apa freatică.
 Doza de compost

Compostul se poate aplica în orice doză fără a avea efect

negativ asupra diferiţilor factori de mediu (sol, apă, aer, plantă).
Pentru folosirea lui economică se recomandă aplicarea unor
doze, diferite în funcţie de: scopul aplicării, planta la care se aplică,
distanţa, etc.
In cazul în care compostul este folosit pentru ameliorarea
însuşirilor fizico-chimice ale solului dozele de compost pot fi mari de
60-200 t/ha.
In cazul în care compostul este aplicat pentru obţinerea unor
producţii ridicate şi eficiente economic este necesar ca aplicarea
compostului sa se facă în funcţie de conţinutul său în azot, de cerinţele
de azot ale culturii, de conţinutul în azot accesibil din sol, de azotul
pierdut prin volatilizare, denitrificare, levigare şi scurgere la suprafaţă.
După aceste criterii dozele de compost variază între 20 şi 60 t/ha.
 Aplicarea compostului se va face din 2 în 2 ani la culturile de
sfeclă şi porumb, urmând ca cele de grâu, soia, mazăre să beneficieze de
efectul remanent.

Cele mai bune rezultate se obţin prin aplicarea compostului

împreună cu îngrăşăminte chimice, în concordanţă cu rezultatele studiului
agrochimic.