2018
1. Scurta prezentare a companiei
Produsul care a dat cel mai cunoscut gust s-a născut în Atlanta, Georgia, la data de 8 mai
1886. Dr. John Styth Pemberton, un farmacist local, a produs conform legendei siropul pentru
Coca-Cola într-un vas de aramă pe un trepied, în curtea din spatele casei sale. A dus un
borcan cu noul produs la farmacia “Jacob’s”, unde a fost testat, declarat “excelent” şi pus în
vânzare cu cinci cenţi paharul. În mod intenţionat (sau în mod accidental, nu se cunoaşte
exact), noului sirop i-a fost adăugată apă carbonatată pentru a produce o băutură care a
devenit dintr-o dată “ Delicioasă şi Răcoritoare”, o temă ce continuă să se audă astăzi oriunde
se savurează Coca-Cola.
La acel moment nimeni n-ar fi putut preconiza evoluţia spectaculoasă a acesteia. La 11
decenii de la lansarea companiei (1892) Coca-Cola este cea mai cunoscută marcă de băuturi
carbogazoase şi cel mai valoros brand. Dincolo de gustul unic care a cucerit toate
continentele, Coca-Cola a atras datorită amestecului dintre clasic şi modern. Nevoită să ţină
pasul cu schimbările vremii, imaginea Coca-Cola s-a reinventat ori de câte ori a fost nevoie.
The Coca-Cola Company a început să-şi dezvolte reţeaua globală în anii ’20, fiind acum
prezentă în peste 200 de ţări şi producând sute de milioane de porţii pe zi. In 1991 Coca-Cola
cucereste si piata din Romania, firma ”mama” deschide prima sucursala in Bucuresti. Acum
firma si-a deschis noi sucursale in Ploiesti, Iasi, Timisoara, Oradea, Vatra Dornei .
În decursul a peste un secol de schimbări şi păşind într-o nouă eră care promite şi mai
multe schimbări, Coca-Cola rămâne un simbol fără vârstă al băuturilor răcoritoare de calitate.
2. Misiunea organizatiei
Pentru Coca-Cola misiunea reprezintă o balanţă ce cântăreşte acţiunile şi deciziile luate
pentru buna funcţionare atât a companiei ca întreg, cât şi a personalului ce o duce la bun
sfârşit încă de la începuturi.
Misiunea Companiei Coca-Cola este aceea de a aduce un minut de plăcere oamenilor de
peste tot din lume, de a le dărui gustul răcoritor, de a inspira momente de optimism prin
produsele şi acţiunile sale, de a crea valoare şi de a provoca schimbare oriunde este prezentă.
Această misiunese regăsește în mesajele comunicate către public: “To refresh the world in
body, mind and spirit” (Să revitalizăm lumea în corp, minte şi suflet),
“To inspire moments of optimism through our brands and our actions” (Să fim sursa de
inspiraţie a momentelor de optimism prin mărcile şi acţiunile noastre), “To create value and
make a difference everywhere we engage” (Să creem valori şi să facem diferenţa oriunde ne
desfăşurăm activitatea).
Coca-Cola intră în vieţile a milioane de oameni în fiecare zi, fie că este vorba despre
ocazii speciale sau despre zile oarecare. Oamenii de la Coca-Cola apreciază şi susţin valorile
adevărate. Ei pun accentul pe calitate, pe satisfacerea nevoilor clienţilor într-un mod cât mai
eficient. Coca-Cola înseamnă prietenie, solidaritate, optimism, prosperitate, inovaţie.
3. Obiectivele corporative
http://www.nonguvernamental.org/intersectorial/coca-cola-hbc-isi-anunta-obiectivele-de-
sustenabilitate-pe-termen-lung/
Cele sapte noi obiective se adauga angajamentelor initiale referitoare la anul 2020, anuntate
anul trecut, de a reduce consumul de apa si emisiile directe de carbon ale companiei cu 30%,
respectiv 50%
4. Auditul de marketing
Analiza pieței investighează atât mediul de afaceri intern cât și cel extern. Este vital ca
Coca Cola să monitorizeze cu atenție atât aspectele interne, cât și cele externe în ceea ce
privește afacerea, deoarece mediul intern și extern și influențele lor respective vor fi trăsături
decisive în legătură cu succesul și supraviețuirea Coca-Cola în industria băuturilor răcoritoare.
„Micromediul unei companii este format din componentele mediului extern cu care o
companie intră în relaţii directe, permanente şi puternice în vederea atingerii obiectivelor sale.”
a) Mediul extern: clienţi, concurenţi, furnizori de mărfuri, organisme publice, prestatori de
servicii.
Mediul de afaceri extern și influențele sale sunt, de obicei, forțe puternice care pot afecta
întreaga industrie și, de fapt, o economie întreagă. Modificările în mediul extern vor crea
oportunități sau amenințări pe piață. Coca Cola trebuie să fie conștientă de fluctuațiile din
economie, schimbarea atitudinilor și valorilor clienților și modelele demografice ce
influențează puternic succesul produselor Coca-Cola de pe piață și „recepția” pe care o
primesc de la consumatori.
a.1. Cilenți: Coca-Cola HBC deservește aproximativ 600 de milioane de consumatori pe
trei continente, în cele 28 de țări în care este prezentă. În 2016, compania a investit 7,3
milioane de euro - 1,6% din profitul obținut înainte de taxele aferente anului respectiv – în
nenumărate inițiative de îmbunătățire a bunăstării vieții comunităților, concentrându-se asupra
protejării mediului și a resurselor de apă, precum și asupra dezvoltării tinerilor, în parteneriat
cu peste 294 de ONG-uri.
Compania cercetează constant nevoile și interesele consumatorilor, pentru a putea
îmbunătății produsele oferite și implicit pentru a trece de pragul consumului simplu către un
consum asumat, responsabil și plăcut, astfel încât consumatorul să aibă parte de o întreagă
experiență, nu numai de un produs banal.
a.2. Concurenți:
a.3. Furnizori:
a.4. Organisme pblice:
a.5. Prestatori de servicii:
b) Mediul intern: conducerea, organizarea internă, resursele materiale și umane și mixul
de marketing.
Atributele principale din mediul intern includ eficiența procesului de producție, prin
abilități manageriale și canale eficiente de comunicare. Pentru a controla și a monitoriza în
mod eficient mediul de afaceri intern, Coca-Cola trebuie să realizeze o continuă apreciere a
operațiunilor afacerii și să acționeze cu ușurință asupra oricăror factori care determină
eficiența în orice fază a procesului de producție și consum.
b.1. Conducerea:
c.3. Resursele:
https://www.dcnews.ro/coca-cola-hbc-lider-global-al-industriei-de-bauturi-in-indicii-
de-sustenabilitate-dow-jones-djsi_557600.html
https://coca-colahellenic.com/en/sustainability/
MIXUL DE MARKETING
5) Marketing direct :
Tehnicile de marketing direct de tipul e-mailurilor, site-uri de socializare, etc, sunt mai
putin preferate de Coca Cola deoarece numele brandului este universal, astfel, nu au
flexibilitatea unui plan strategic pentru a utiliza o anumita unealta de marketing direct.
De asemenea, marketingul direct este folositor in cazul in care dorim sa tinim o
anumita audienta. Altfel spus, pentru acesta industrie a bauturilor de tip soft, acest tip
de comunicare de marketing este cea mai putin utilizata.
6) Promovare media:
Uttilizarea noilor surse de media pentru a diferenția produsul. Coca-Cola este mereu
îndemnată să introducă produsul său pe piață cu noi concepte și folosind diferite
mijloace media. Când au fost nevoiți să introducă OASIS, în loc să folosească
televizorul ca media, au utilizat în mod unic radio-ul pentru acoperire. De altfel, Coca
Cola nu folosește niciodată radioul pentru a-și comercializa produsul.
7. Analiza de portofoliu
Coca Cola mai are si alte sortimente de prodese ca de exemplu :
Coca-Cola Light. Bautura racoritoare carbogazoasa cu gust autentic de cola si
continut caloric scazut (1 calorie/portie).Se adreseaza celor care considera important sa aiba
grija de ei fara a compromite placerea de a trai.Bautura nu contine zahar ci indulcitor
modern, perfect tolerat de organism (aspartam).
Sprite. Bautura racoritoare carbogazoasa cu gust de lamaie.Are un gust proaspat,
distinctiv, contine arome naturale si vitamina C.Este bautura numarul 1 in lume la categoria
aroma de lamaie.Sprite este asociat de catre consumatori cu un stil de viata activ si se
adreseaza adolescentilor si tinerilor.
Fanta. Bautura racoritoare carbogazoasa cu gust de fructe.Bautura contine suc
natural de fructesi este disponibila in cinci arome: portocale, lamaie, soc, visina, strugure.
Se adreseaza tinerilor care doresc sa se distreze impreuna cu prietenii.Este cea mai bine
vinduta bautura racoritoare carbonatata cu aroma de fructe din lume.
Cappy. Bautura racoritoare necarbonatata cu suc natural de portocale / ananas /
grapefruit alb/ piersica / kiwi si lamaie/ pepene rosu si galben.Caracterizata de un gust
natural de fructe proaspete, savoare deosebita.
Dorna. Apa minerala carbogazoasa
Izvorul Alb. Apa minerala plata
Energizant Burn
Schewepps Tonic Water
Schewepps Bitter Lemon