ŞCOALA NATIONALA DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRATIE PUBLICĂ

STUDII UNIVERSITARE DE MASTER
SPAŢIUL PUBLIC EUROPEAN

SISTEME DE GUVERNARE EUROPENE

TEORIA GUVERNANŢEI MULTINIVEL

IN UNIUNEA EUROPEANA
 Teoria guvernanţei multinivel. traversează domeniile tradiţional separate ale
politicilor internaţionale şi interne aducând în lumină reducerea distincţiei dintre aceste
domenii în contextual integrării europene,. caracterizează schimbarea relaţiilor dintre
actorii plasaţi pe diferite niveluri teritoriale, atât din sectorul public cât şi din cel privat
Guvernanţa multinivel a fost, în primul rând, dezvoltată la nivelul studiilor despre
politicile UE şi apoi extinsă spre luarea decizie la nivel european. O primă explicaţie se
referă la guvernaţa multinivel interpretată ca sistem de negociere continuă între diferitele
niveluri guvernamentale şi prezintă modalităţile în care guvernele supranaţionale,
naţionale, regionale şi locale sunt implicate în reţele de politici publice (I.Bache,
Europeanization and Britain: Towards Multi-level governance? Paper prepared for the EUSA 9th
Biennal Conference in Austin, Texas, March 31 - 2 April, 2005)
Teoria accentuează atât creşterea frecvenţei şi complexităţii interacţiunilor dintre
actorii guvernamentali cât şi creşterea dimensiunii actorilor non-statali care sunt
mobilizaţi în elaborarea politicilor UE.
Astfel, guvernanţa multi-nivel ridică o nouă şi importantă chestiune legată de
rolul, puterea şi autoritatea statelor.
Nicio altă formă de cooperare internaţională nu este atât de extinsă comparativ cu
Uniunea Europeană dacă se ţine cont de numărul domeniilor acoperite de politici, de
scopul acestor politici şi de căile prin care aceste politici sunt dezvoltate. UE este într-o
anumită perspectivă abordată ca un mix între cooperarea interguvernamentală clasică
dintre statele suverane şi o larga extinderea a integrării supranaţionale. Persistenţa unei
zone gri între interguvernalism şi supranaţionalism contituie principala diferenţa dintre
guvernanţa multinivel şi alte teorii ale integrării. De asemenea, guvernanţa nu rezolvă
problema suveranităţii statale ci susţine doar că o structură multinivel este creată de
actori subnaţionali şi supranaţionali . Una dintre principalele probleme ale teoriei
integrării, şi anume, transferul de loialitate şi suveranitate între entităţile naţionale şi
supranaţionale precum şi viitorul relaţiilor în UE nu sunt clarificate prin abordarea
guvernanţei. Identificarea parţială a măsurilor politice şi a celor macroeconomice este
partajată între diverse niveluri decizionale
 Combinarea deciziilor commune pe zonele largi ale ariilor acoperite de politici are
ca rezultat profunde complicaţii între nivelul naţionale şi nivelul european, ambele
responsabile pentru dezvoltarea politicilor. Acestă tip de confruntări reprezintă unul
dintre principiile de bază ale guvernanţei.
Guvernanţa multinivel interpretază, de asemenea, UE ca un sistem politic cu
interconectări instituţionale la diferite niveluri: 1) european- Comisia Europeană,
Consiliul European şi Parlamentul European; 2) naţional şi 3) regional.
Aceste niveluri interacţionează între ele în două moduri:a) de-a lungul diferitelor
niveluri de guvernare (dimensiunea verticală) şi b) cu alti actori relevanţi, în cadrul
aceluiaşi nivel (dimensiunea orizontală)
Tipuri de guvernanţă multinivel
Guvernele naţionale îşi menţin un rol decizional important, dar controlul nu este
localizat la nivel supranaţional. Suveranitatea naţională este dilatată în acest proces
decizional, iar instituţiile supranaţionale sunt autonome.
Descentralizarea este termenul utilizat în mod curent pentru transferul puterii
(doar o anumită parte) de la nivel central spre celelalte niveluri.
In perioada actuală, se manifestă un important interes în jurul descentralizării,
chiar şi in statele dezvoltate, Liesbet Hooghe and Gary Mark au identificat două abordări
distincte şi coerente ale descentralizării, abordarea de Tip I şi abordarea de Tip II
Abordarea de Tip I se caracterizează prin: (a) jurisdicţiile au o multitudine de scopuri -;
(b) membrii acestor jurisdicţii nu sunt coordonaţi; (c) număr fix de niveluri ale acestor
jurisdicţii (d) întregul sistem urmăreşte o configurare uniformă. Această abordare pune
accent pe dispersia autorităţii către jurisdicţiile cu scopuri generale, necoordonate şi
infelexibile durabile
Cel mai simplu sistem de acest tip este sistemul autorităţi locale: fiecare cu
propria putere şi propriile responsabilităţi, (responsabilităţi care nu sunt coordonate la
nivel central.) faţă de populaţia dintr-un anumit teritoriu. În cea mai mare parte a statelor
în care există cel puţin un alt nivel al autorităţii publice teritoriale acesta este legat de
nivelul local în acelaşi mod în care nivelul teritorial este legat de nivelul naţional. Aceste
sisteme sunt considerate ca fiind “normale”.
 Sistemele de Tip II se caracterizează prin :(a) jurisdicţii cu sarcini specifice ; (b)
necoordonarea membrilor; (c) număr nelimitat al nivelurilor jurisdicţionale şi (d)
configurare flexibilă.
Exemple pentru acest tip de abordare pot constitui marile zone urbane, în care
responsabilitatea pentru diferitele funcţii şi servicii –educaţie, poliţie, drumuri, transport
feroviar, spitale, planificare, gaz, electicitate etc- sunt împărţite între diferitele structuri,
fiecare cu propria organizare, cu diferite frontiere teritoriale, cu număr variabil de sub-
niveluri . Acest al doilea tip de sisteme se referă la jurisdicţii cu sarcini specifice,
intersectabile şi flexibile
Hooghe and Marks subliniază faptul că fiecare tip de sistem funcţionează corect într-un
anumit context. De asemenea, cei doi autori relevă punctele tari, dar şi pe cele slabe
asociate fiecăruia dintre cele două tipuri de sisteme. (Hooghe, L. and G. Marks,
'Unravelling the Central State, but How? Types of Multi-level Governance',American
Political Science Review, Vol. 97 No. 2, (2003), pp. 233-43. )
Guvernanţa este co -responsabilă pentru politicile la nivelul teritorial local Această
viziune este contestată de cei care argumentează că europenii ar putea fi mult mai bine
satisfăcuţi din punct de vedere al serviciilor dacă s-ar realiza coordonarea şi chiar
competiţia dintre jurisdicţii- în termeni europenei dacă s-ar realiza aşa numită “geometrie
variabilă”. În locul unei largi jurisdicţii la nivel european, autoritatea ar fi împărţită în
multiple regimuri funcţionale specifice cu coordonare la nivelul statelor membre.
Există, din partea unor autori, opinia conform căreia problemele proiectării jurisdicţiilor,
similar alegerilor la nivelul diferitelor paliere teritoriale, sunt fractale. Difuzia luării
deciziei pornind de la palierul central al statului ridică probleme fundamentale de
proiectare care pot fi conceptualizate ca două tipuri de constrângeri ale guvernanţei.
Aceste două tipuri sunt coerente şi reprezintă răspunsuri alternative la problemele
fundamentale de coordonare. Pe baza argumentelor se poate concluziona că aceste două
tipuri de guvernanţă reflectă concepte distincte ale comunităţii.
. În studiile referitoare la UE guvernanţă multinivel este moneda curentă la care
apelează atât teoreticieni cât şi decidenţi.
Guvernanţa multinivel iniţial descria un “sistem de negocieri continue între
guvern şi nivelurile teritoriale-supranaţionale, naţionale, regionale şi locale” care erau
distinctive în politicile structurale ale UE (Marks 1993, 392; Hooghe 1996), dar în
prezent acest termen este aplicat într-o perspectivă mult mai largă. (Hooghe and Marks
2001). In cadrul studiilor UE a fost, de asemenea, analizată difuzia deciziei în reţelele
informale, dar coordonate ale politicilor. (Peterson 2001).
Romano Prodi, fost preşedinte al Comisiei Europene, sublinia nevoia de creştere a
eficacităţii guvernanţei multinivel, afirmând că : “posibilitatea de atingere a unui real
dinamism, a creativităţii şi legitimării democratice în UE este potenţialul care există de-a
lungul diferitelor niveluri ale guvernanţei”
În Cartea Albă a Guvernanţei din 2001, Comisia Europeană caracteriza UE ca “
bazându-se pe guvernanţa multinivel în care fiecare actor contribuie cu propriile
cunoştiinţe şi capabilităţii la succesul întregului exerciţiu.”
In sistemul multinivel provocarea reală este reprezentată de stabilirea unor reguli
clare referitoare la cum este partajată, şi nu separată, competenţa; doar într-o viziune
integrată, globală şi nu exclusivistă, Statele membre şi toţi cetăţenii Uniunii putând fi
siguri că interesele lor sunt cel mai bine reprezentate. (Comisia Europeană, 2001, 34–35).
În domeniul relaţiilor internaţionale, reconfigurarea autorităţii este un subiect
deosebit de incitatnt pentru teoreticienii şi cercetătorii. Literatuta referitoare la
cooperarea multilaterală şi guvernanţa globală relevă condiţiile specifice în care
guvernele naţionale crează regimuri internaţionale. Un punct de pornire este articolul
publicat în 1982 de către Robert Keohane şi în care este analizată cererea şi oferta pentru
ca regimurile internaţionale să reducă costurile de tranzacţie şi să limiteze incertitudinea
asimetrică.
James Rosenau argumentează că guvernele naţionale au pierdut teren în faţa
reţelelor corporaţiilor, societăţilor profesionale, grupurilor de advocacy, organizaţiilor
neguvernamentale.
Aceste sfere de autoritate deşi asigură conformitatea sunt ne-ierarhizate, fluide şi
în special, non-guvernamentale şi adesea non-teritoriale (Rosenau 1997).
Federalismul este examinat din perspectiva alocării optime de autoritate de-a
lungul palierelor guvernamentale şi din perspectiva modalităţilor de interacţiune a acestor
paliere.
 În ultimii ani, conceptele specifice federalismului au fost transferate spre
regimurile internaţionale, şi în particular spre UE. Au fost, de asemenea, întreprinse
eforturi în direcţia măsurării descentralizării regionale şi locale (Garman, Haggard, and
Willis 2001; Rodden 2002; Treisman 1999). Teoriile deductive au analizat guvernanţa
multinivel în termeni de cerere şi ofertă pentru jurisdicţii.
Studiile asupra guvernării locale în UE sunt focalizate aupra guvernanţei
multinivel policentrică. De aproximativ patru decenii punctele de vedere contrare
referitor la dimensionarea corespunzătoare şi diviziunea funcţiilor au fost dezbătute cu
privire la guvernanţa locală şi metropolitană..

Guvernanţa flexibilă
Dispersia guvernanţei de-a lungul mai multor jurisdicţii este mult mai flexibilă
comparativ cu concentrarea guvernanţei într-o jurisdicţie. Guvernanţa eficientă ajustează
jurisdicţiile pentru a realiza un echilibru între punctele tari şi punctele slabe ale
centralizării (Marks and Hooghe 2000).
A spune că guvernanţa multinivel este mai eficientă decât guvernarea centralizată
nu echivalează cu identificarea eficienţei drept caută principală a guvernanţei multinivel.
Extinderea guvernanţei este rezultatul unei serii de factori politici, constrângeri legale,
dependenţe şi identităţi. (Marks şi Hooghe 2000).
Jurisdicţiile au calitatea de a reuşi punerea în valoare a economiilor de scală,
eficientizarea sistemelor de impozitare, facilitarea unei mai eficiente redistribuiri,
intensificarea pieţelor de schimb, etc. . Jurisdicţiile mari se pot confrunta cu probleme
serioase când răspund cu aceeiaşi politică unor sisteme diferite, de exemplu ecologice,
sau problemelor unei populaţii heterogene.Guvernarea centralizată este criticată datorită
lipsei de sensitivitate la variaţiile eficienţei în cazul diferitelor politici. Economiile de
scală sunt caracterizate mai repede de producerea de bunuri publice ( capital intensiv)
decât de servicii (muncă intensivă) deoarece economiile accrue de la costuri spre ieşiri
(Oakerson 1999). Astfel, economiile de scală în domeniul infrastructurii sunt cu mult mai
mari decât în domeniul educaţiei.
Jurisdicţiile scală largă sunt de tipul capital intensiv, iar jurisdicţiile de scală mică
sunt de tipul muncă intensiv
Bibliografie

L.G. Popescu , Administraţie şi Politici Publice, ed. Economică, 2006

Helen Wallace, William Wallace şi Mark A. Pollack, Elaborarea politicilor în Uniunea
Europeană, ed.5 Oxford University Press, 2005
Buchanan, James M,.1980.”Rent Seeking and Profit Seeking”. In “Toward a Theory of
the Rent-seeking Society” editată de James M. Buchanan, Robert D. Tollison şi Gordon
Tullock. Texax A&M University Press Lindblom,
Charles E.1959.”The Science of Muddling Through” în Public Administration Review
Thomas R.1998.”Understanding Public Policy”.Prentice-Hall Inc.