UNIVERSITATEA ,, NICOLAE TITULESCU “

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

FINANTE - BANCI

FINANTELE UNIUNII EUROPENE

REFERAT

- BANCA CENTRALA EUROPEANA -

STUDENTA
Nedelici Alina Mihaela

1
 BANCA CENTRALA EUROPEANA

Emblema Băncii Centrale Europene Sediul Băncii Centrale Europene

BCE este banca centrală responsabilă de euro, moneda unică europeană. Principala
misiune a BCE este menţinerea puterii de cumpărare a euro şi, implicit, asigurarea stabilităţii
preţurilor în zona euro. Aceasta cuprinde cele 17 ţări din Uniunea Europeană care au adoptat
euro începând cu anul 1999.

Banca a fost înfiinţată la 1 iunie 1998, ca urmare a Tratatului de la Amsterdam. Actualul

presedinte al BCE este Mario Draghi. BCE colaborează cu băncile centrale din toate cele 27 de
state membre ale Uniunii Europene. Împreună, formează Sistemul European al Băncilor Centrale
(SEBC). BCE stabilește cadrul cooperării dintre băncile centrale ale celor 17 state membre care
au adoptat moneda unică și alcătuiesc împreună zona euro.Cooperarea existentă la nivelul
acestui grup restrâns poartă numele de „eurosistem”.BCE are ca obiectiv menţinerea inflaţiei la
un nivel inferior, dar apropiat de 2%. BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de
bancnote, drept obţinut prin Tratatul de la Maastricht. Stabilitatea preturilor este definită ca o
creștere anuală a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) din zona euro de sub 2%,
stabilitatea preţurilor trebuie menţinută pe termen mediu.

2
 Ţări UE cu Euro

Ţări UE cu ERM II

Ţări UE fără ERM II

Ţări cu Euro

Harta ţărilor europene legate de Euro, la 1 ianuarie 2011

ISTORIE

Tratatul de la Maastricht a fost negociat și ratificat de parlamentele naţionale pornind de

la premisa că, în timp, toate statele membre ale UE vor adopta moneda euro și, prin urmare,
Sistemul European al Băncilor Centrale va îndeplini toate atribuţiile legate de moneda unică.
Banca Centrală Europeană a fost înfiinţată la data de 1 iunie 1998, devenind banca centrală
independentă responsabilă de moneda unică europeană (euro), care a fost lansată în luna ianuarie
1999. În luna mai 1998, Consiliul European a adoptat una dintre deciziile cele mai importante
din istoria integrării europene.

Liderii UE au hotărât că 11 state membre îndeplineau condiţiile pentru adoptarea euro.

Acest eveniment istoric își are originea în semnarea, în anul 1992, a Tratatului de la Maastricht,
prin care a fost definit cadrul instituţional al Sistemul European al Băncilor Centrale. Timp de
aproximativ 10 ani stabilitatea preţurilor a fost menţinută în general, în pofida majorărilor
semnificative ale preţurilor materiilor prime la nivel mondial, care au afectat Europa și restul
lumii și asupra cărora politica monetară nu are nicio influenţă directă, ceea ce a determinat
creșterea ratei medii a inflaţiei la un nivel ușor superior celui de 2% după adoptarea monedei
euro. În deceniile care au precedat lansarea monedei euro, ratele anuale medii ale inflaţiei din
ţările respective erau mult mai ridicate decât cele din zona euro în ultimii 10 ani.

3
 Integrarea monetară europeană a debutat la începutul anilor ’60, atunci când cei șase
membri ai Comunităţii Economice Europene (CEE) au iniţiat cooperarea în domeniul afacerilor
monetare. În anul 1969, în urma unei serii de crize a cursului de schimb și a balanţei de plăţi,
liderii celor șase ţări membre ale CEE au decis elaborarea unui plan de uniune economică și
monetară. Această decizie s-a materializat în anul 1970, sub forma Raportului Werner, care
prevedea realizarea uniunii în trei etape până în anul 1980. Acest proiect ambiţios a fost
abandonat în anul 1971, după prăbușirea sistemului cursurilor de schimb fixe de la Bretton
Woods. Primul pas a fost făcut în 1972, odată cu crearea așa-numitului „șarpe monetar”, care
avea drept scop stabilizarea cursurilor de schimb pentru mai multe monede europene, dar care a
devenit curând victima unor noi tulburări monetare și a recesiunii internaţionale care a urmat
primei crize petroliere din anul 1973.

După ce mai multe monede au aderat la acest sistem sau l-au părăsit, „șarpele” se limita
în 1977 la „zona mărcii germane”, formată din Germania, ţările din Benelux și Danemarca.
Consiliul European a încredinţat unui comitet de experţi, prezidat de Jacques Delors, mandatul
de a formula propuneri pentru posibilitatea realizării uniunii economice și monetare europene.
Rezultatul a fost Raportul Delors, care a condus la conturarea Tratatului de la Maastricht, semnat
de șefii de stat și de guvern ai statelor membre ale UE în anul 1992 și ratificat de toate ţările
Uniunii Europene până în anul 1993.

Acest Tratat a stat la baza introducerii, după aproximativ 10 ani, a monedei euro.
Institutul Monetar European (IME), înfiinţat în anul 1994, a demarat pregătirea cadrului de
reglementare, organizatoric și logistic necesar noului sistem supranaţional al băncilor centrale,
esenţial pentru crearea Băncii Centrale Europene și a Sistemului European al Băncilor Centrale,
pentru îndeplinirea sarcinilor acestora și pentru introducerea noii monede unice.

FUNCTII

 Distribuţia și supravegherea stabilităţii monedei euro

 Definirea politicii europene a intereselor și controlul rezervelor de bani
 Cooperarea cu băncile naţionale

4
 Funcţiile BCE sunt menţionate în Tratatul de la Maastricht. Pentru a putea să lucreze
eficient, BCE nu are voie să depindă de puterea politică, o chestiune pe care criticii o aduc
deseori în discuţie. BCE a fost creată după modelul Băncii Federale Germane Deutsche
Bundesbank.

BCE și sistemul de bănci centrale europene în ansamblu, care include și băncile centrale
din toate statele Uniunii Europene, au primit sarcina de a menţine stabilitatea preţurilor și de a
asigura credibilitatea monedei unice. Euro, moneda unică europeană, a fost lansată în ianuarie
1999.

ORGANE DE DECIZIE

Consiliului Guvernatorilor BCE

Consiliului Guvernatorilor BCE este alcătuit din membri ai Comitetului executiv (șase
membri) plus guvernatorii băncilor naţionale ce fac parte din zona euro (17 membri). Este cel
mai important organ de decizie al BCE. Principalele responsabilităţi ale Consiliului
guvernatorilor sunt[5]:

 stabilirea politicii monetare a zonei euro, respectiv luarea de decizii referitoare la ratele
dobânzilor reprezentative ale BCE;
 adoptarea orientărilor și luarea deciziilor necesare executării atribuţiilor încredinţate
Eurosistemului.

În caz de paritate de voturi, președintele Bancii Centrale Europene are votul decisiv.
Consiliul guvernatorilor se reunește, de regulă, de două ori pe lună, în prima și a treia zi de joi a
lunii în clădirea Eurotower din Frankfurt pe Main, Germania. [6]
Conform Statutului SEBC,
Consiliul guvernatorilor BCE trebuie să se întrunească de cel puţin zece ori pe an. Președintele
Consiliului UE, precum și un membru al Comisiei Europene, pot asista la ședinţe, însă numai
membrii Consiliului guvernatorilor au drept de vot.

5
Consiliul
Persoanele membre în Consiliul guvernatorilor
guvernatorilor
Luis Ángel Rojo, Alfons Verplaetse, Antonio Fazio, Yves Mersch,
Consiliul António José Fernandes de Sousa, Matti Vanhala, Klaus Liebscher, Nout
guvernatorilorîn luna Wellink, Jean-Claude Trichet, Maurice O’Connell, Hans Tietmeyer,
iunie 1998 Eugenio Domingo Solans, Otmar Issing, Christian Noyer, Willem Frederik
Duisenberg, Sirkka Hämäläinen, Tommaso Padoa-Schioppa
Jürgen Stark, Erkki Liikanen, Klaus Liebscher, Nicholas C. Garganas,
Nout Wellink, Marko Kranjec, John Hurley, Miguel Fernández Ordóñez,
Consiliul
Christian Noyer, Axel A. Weber, Lorenzo Bini Smaghi, Michael C.
guvernatorilor în
Bonello, Yves Mersch, José Manuel González-Páramo, Lucas D.
luna iunie 2008
Papademos, Jean-Claude Trichet, Gertrude Tumpel-Gugerell, Athanasios
Orphanides

COMITETUL EXECUTIV AL BCE

Comitetul executiv al BCE este ales la fiecare 8 ani și este format dintr-un președinte,
un vicepreședinte și alţi patru membri. La începerea lucărilor pe 1 ianuarie 1999 olandezul
Willem Frederik Duisenberg a fost ales președinte. El a fost înlocuit la 1 noiembrie 2003 de
francezul Jean-Claude Trichet. Comitetul executiv decide ocupaţiile BCE și este ales la
recomandarea consiliului BCE. Toţi membrii sunt numiţi de Consiliul European în baza unei
decizii adoptate cu majoritate calificată.

Responsabilităţi:

 pregătește reuniunile Consiliului guvernatorilor;

 aplică politica monetară pentru zona euro, în concordanţă cu orientările specificate și
deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor. În acest sens, Comitetul executiv
furnizează instrucţiunile necesare BCN din zona euro;
 gestionează activitatea zilnică a BCE;
 exercită anumite competenţe care i-au fost delegate de către Consiliul guvernatorilor.
Unele dintre acestea au caracter de reglementare.

6
Comitetul executiv Persoanele membre în Comitetul executiv

Comitetul executiv Willem Frederik Duisenberg (președinte), Christian Noyer

în luna iunie 1998: (vicepreședinte), Tommaso Padoa-Schioppa, Otmar Issing, Eugenio
Domingo Solans, Sirkka Hämäläinen

Comitetul executiv Jean-Claude Trichet (președinte), Lucas D. Papademos (vicepreședinte),

în luna iunie 2008 Jürgen Stark, José Manuel González-Páramo, Lorenzo Bini Smaghi,
Gertrude Tumpel-Gugerell

CONSILIUL GENERAL

Consiliul general este alcătuit din președintele BCE, vicepreședintele BCE și

guvernatorii băncilor centrale naţionale (BCN) ale celor 27 de state membre ale UE. Ceilalţi
membri ai Comitetului executiv al BCE, președintele Consiliului UE și un membru al Comisiei
Europene pot participa la ședinţele Consiliului general, dar nu au drept de vot.

În concordanţă cu prevederile Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale și al

Băncii Centrale Europene, Consiliul general va fi dizolvat după ce toate statele membre ale UE
vor fi adoptat moneda unică. Consiliul general poate fi considerat un organ de tranziţie. Acesta
îndeplinește atribuţiile preluate de la Institutul Monetar European, care îi revin BCE în cea de-a
treia etapă a Uniunii Economice și Monetare, având în vedere faptul că nu toate statele membre
ale UE au adoptat încă euro. Ședinţele Consiliului general pot fi convocate ori de câte ori
președintele consideră oportun sau la cererea a cel puţin trei dintre membrii săi. Consiliul general
se reunește de obicei la Frankfurt, o dată la trei luni.

7
PREȘEDINTI AI BĂNCII CENTRALE EUROPENE

Nr. Anii în care a fost presedinte Nume Poză

1 1 iulie 1998 - 31 octombrie 2003 Willem Frederik Duisenberg

2 1 noiembrie 2003 - 31 octombrie 2011 Jean-Claude Trichet

3 1 noiembrie 2011 - 31 octombrie 2019 Mario Draghi

POLITICĂ MONETARĂ

Competenţa în domeniul politicii monetare a zonei euro a fost transferată la nivel

comunitar fapt stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht atribuie BCE
responsabilitatea pentru politica monetară unică și îi încredinţează un obiectiv fundamental,
respectiv menţinerea stabilităţii preţurilor. Ţările participante la zona euro nu mai dispun de
politici monetare și valutare și, prin urmare, trebuie să se bazeze pe alte politici pentru a
promova competitivitatea și a se adapta la șocuri.

În zona euro, deciziile de politică monetară sunt luate de Consiliul guvernatorilor BCE,
care este format din cei șase membri ai Comitetului executiv al BCE și din guvernatorii băncilor
centrale naţionale ale ţărilor din zona euro, pe baza principiului „o persoană, un vot”. În ceea ce
privește operaţiunile prin care sunt puse în aplicare deciziile de politică monetară, Consiliul

8
guvernatorilor le derulează, ori de câte ori este posibil și adecvat, prin intermediul băncilor
centrale nationale, în conformitate cu principiul descentralizării operaţionale. Tratatul interzice
în mod explicit finanţarea deficitelor bugetare prin intermediul băncilor centrale.

Acesta mai prevede că sectorul public nu trebuie să beneficieze de acces privilegiat la

instituţiile financiare. În plus, așa-numita clauză „no bail-out” din Tratat menţionează clar faptul
că nici Comunitatea, niciun stat membru nu poate fi considerat responsabil pentru angajamentele
asumate de un alt stat membru. Tratatul impune statelor membre UE obligaţia de a evita
deficitele excesive. În ceea ce privește statele membre care nu respectă plafoanele pentru
deficitul bugetar și pentru datoria publică stabilite în Protocolul privind procedura de deficit
excesiv (PDE), anexat Tratatului, aplicarea acestei proceduri poate conduce, în ultimă instanţă, la
sancţiuni financiare.

Pe baza analizelor economice și monetare periodice, Consiliul guvernatorilor ia decizii

referitoare la nivelul principalelor rate ale dobânzilor BCE în vederea realizării obiectivului de
stabilitate a preţurilor. Apoi, Comitetul executiv al BCE răspunde de implementarea deciziilor
de politică monetară. Acestea sunt aplicate prin orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de
pe piaţa monetară către nivelul ratelor dobânzilor hotărât de Consiliul guvernatorilor. Pentru
orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară către nivelul ratelor dobânzilor
stabilit de Consiliul guvernatorilor, BCE și Eurosistemul utilizează trei instrumente:

 (1) rezervele minime obligatorii (RMO)

 (2) operaţiunile de piaţă
 (3) facilităţile permanente

Funcţia principală a rezervelor minime obligatorii este stabilizarea ratelor dobânzilor pe

piaţa monetară. Băncile trebuie să deţină rezervele minime obligatorii în conturile
Eurosistemului. Aceste rezerve generează cererea structurală de lichiditate din partea sectorului
bancar al zonei euro, nivelul acestora fiind stabilit în funcţie de bilanţul fiecărei instituţii de
credit. Aproximativ 6 000 de bănci fac obiectul constituirii rezervelor minime obligatorii. RMO
trebuie îndeplinite, în medie, pe parcursul perioadei de constituire, respectiv intervalul pentru
care se calculează nivelul rezervelor care trebuie constituite de către bănci.

9
 Această perioadă începe de obicei în ziua de marţi următoare ședinţei Consiliului
guvernatorilor care are programată evaluarea orientării politicii monetare. Rezervele minime
obligatorii sunt remunerate de Eurosistem la o rată a dobânzii medii marginale aferente
operaţiunii principale de refinanţare din perioada de constituire.

Rezerve minime obligatorii reprezintă nivelul minim al rezervelor pe care instituţiile de

credit sunt obligate să le deţină la banca centrală. Operaţiunile de piata deţin rolul cel mai
important în gestionarea condiţiilor de lichiditate ale sectorului bancar din zona euro și în
orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piaţa monetară. Acestea se realizează
descentralizat, respectiv BCE coordonează operaţiunile, dar tranzacţiile sunt derulate practic la
nivelul BCN.

Eurosistemul desfășoară trei categorii de operaţiuni, și anume:

1. operaţiunile principale de refinanţare – OPR

2. operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung – ORTL
3. operaţiunile de reglaj fin – ORF

Prin intermediul operaţiunile principale de refinanţare și operaţiunile de refinanţare

pe termen mai lung, Eurosistemul creditează băncile. Creditele sunt întotdeauna acordate pe o
perioadă scurtă și prestabilită, în schimbul garanţiilor, pentru protejarea Eurosistemului de riscul
financiar. Operaţiunile principale de refinanţare sunt efectuate săptămânal, sub forma unor
licitaţii cu o rată a dobânzii minimă acceptată variabilă, pe bază de oferte, având scadenţa la o
săptămână. În cadrul acestor licitaţii, băncile pot depune oferte cu mai multe rate ale dobânzii, la
un nivel egal sau superior ratei dobânzii minime acceptate anunţate în prealabil.

Ofertele cu cele mai ridicate rate ale dobânzii sunt satisfăcute cu prioritate, după care
urmează celelalte oferte, în ordine descrescătoare, până la epuizarea volumului de lichiditate care
face obiectul alocărilor. Operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung se desfășoară sub forma
unor licitaţii lunare cu o rată a dobânzii minimă acceptată variabilă, având scadenţa la trei luni.
La operaţiunile principale de refinanţare și operaţiunile de refinanţare pe termen mai lung pot
participa numeroase bănci, aproximativ 1700. Operaţiunile de reglaj fin nu constituie un

10
instrument cu frecvenţă periodică în ceea ce privește furnizarea sau absorbţia de lichiditate,
aceste operaţiuni fiind efectuate în funcţie de necesităţi.

Eurosistemul pune la dispoziţia băncilor două facilităţi permanente și anume:

1. facilitatea de creditare marginală

2. facilitatea de depozit

Facilitatea de depozit este facilitatea permanentă a Eurosistemului, care constă în

posibilitatea contrapartidelor de a constitui la o BCN depozite overnight, remunerate la o rată a
dobânzii prestabilită.

Facilitatea de creditare marginală este facilitatea permanentă a Eurosistemului, care

constă în posibilitatea contrapartidelor de a obţine credite overnight de la o BCN, la o rată a
dobânzii prestabilită, garantate cu active eligibile.

INDEPENDENŢĂ
Banca Centrală Europeană este o instituţie independentă. Nici Banca Centrală Europeană,
nici băncile centrale naţionale din Eurosistem și niciun membru al instanţelor însărcinate cu
luarea deciziilor nu pot cere sau accepta instrucţiuni de la un alt organism. Toate instituţiile UE
și toate guvernele naţionale trebuie să respecte acest principiu. Noul Tratat de la Lisabona
include BCE printre instituţiile Uniunii Europene. Aceasta reflectă faptul că politica monetară
este indivizibilă și că băncile centrale trebuie să fie independente pentru a asigura stabilitatea
preţurilor. Eurosistemul beneficiază de un grad înalt de independenţă faţă de influenţele politice.
În schimb, politicile economice (fiscale sau structurale) rămân, în mare măsură, de resortul
statelor membre, înscriindu-se într-un cadru european menit să asigure disciplina.

Independenţa instituţională a BCE faţă de orice ingerinţă, inclusiv din partea guvernelor,
este garantată prin dispoziţiile articolului 108 din Tratatul de la Maastricht. Controlul deplin
asupra bazei monetare este asigurat prin monopolul asupra emiterii de bancnote și prin cerinţa
ca emiterea de monede de către statele membre să fie supusă aprobării BCE. Articolul 101
din Tratat protejează Eurosistemul împotriva presiunilor în favoarea finanţării datoriei publice
prin interzicerea acordării de credite sectorului public de către Eurosistem. Independenţa

11
personală le garantează membrilor Consiliului guvernatorilor siguranţa mandatului și le permite
să evite orice conflicte de interese. În această privinţă, Statutul SEBC/BCE protejează
independenţa personală a organelor de decizie ale BCE prin prevederea unor contracte pe durată
determinată relativ îndelungate și prin interzicerea revocării din funcţie pe baza rezultatelor unor
politici aplicate anterior.

În acest sens, se consideră esenţial ca guvernatorii băncilor centrale să deţină mandate

semnificativ mai lungi decât cele ale politicienilor; astfel, guvernatorii băncilor centrale pot avea
în vedere un orizont mai îndepărtat, concentrându-se asupra aspectelor pe termen mediu, în timp
ce politicienii au obiective pe termen mai scurt, în concordanţă cu ciclurile electorale. În cadrul
UEM, independenţa este asigurată prin bugetul propriu al BCE, care este independent de cel al
UE, și prin subscrierea și vărsarea integrală a capitalului BCE de către băncile centrale naţionale
din cadrul Eurosistemului.

Legitimitatea democratică a băncilor centrale independente este reglementată diferit în

funcţie de fiecare sistem democratic. Legitimitatea democratică a BCE/SEBC, pot fi evidenţiate
trei elemente. În primul rând, ratificarea Tratatului și a amendamentelor aduse statutelor băncilor
centrale naţionale de legislaţia naţională, în al doilea rând, numirea membrilor Consiliului
guvernatorilor, alcătuit din membrii Comitetului executiv al BCE și din guvernatorii băncilor
centrale naţionale, de către instituţii democratice. Președintele BCE și ceilalţi membri ai
Comitetului executiv pot fi audiaţi de comisiile competente ale Parlamentului European, fi e la
solicitarea Parlamentului, fi e la solicitarea acestora.

Principalele instrumente și canale de comunicare utilizate de Banca Centrală Europeană

 Preşedintele şi vicepreşedintele BCE susţine o conferinţă de presă lunară, imediat după

prima şedinţă a Consiliului guvernatorilor din luna respectivă. Cu această ocazie,
preşedintele prezintă declaraţia introductivă în numele Consiliului guvernatorilor.
 Buletinul lunar este un canal de comunicare important utilizat de către BCE. Această
publicaţie furnizează publicului larg şi pieţelor financiare o analiză detaliată şi
aprofundată a mediului economic şi a evoluţiilor monetare. În general, Buletinul lunar
este publicat la o săptămână după desfăşurarea şedinţei Consiliului guvernatorilor

12
  Preşedintele BCE se prezintă de patru ori pe an în faţa Comisiei economice şi
monetare a Parlamentului European. Preşedintele oferă explicaţii privind deciziile de
politică monetară ale BCE şi apoi răspunde întrebărilor formulate de membrii Comisiei
Europene.

BIBLIOGRAFIE :

1. http://www.ecb.int/ecb/html/index.ro.html
2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Banca_Central%C4%83_European%C4%83
3. http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/ecb/index_ro.htm
4. http://europa.eu/about-eu/institutions-bodies/ecb/index_ro.htm
5. www.ecb.int/pub/pdf/other/a10aaniversareabce200806ro.pdf
6. BCE implineste zece ani de la infiintare
7. http://www.ecb.int/ecb/orga/decisions/govc/html/index.ro.html
8. http://www.ecb.int/ecb/orga/decisions/govc/html/index.ro.html
9. http://www.bnr.ro/Buletinul-lunar-al-BCE-3222.aspx#peloc
10. http://www.ecb.int/ecb/orga/independence/html/index.ro.html

13