Universitatea POLITEHNICA din

Bucuresti

Facultatea TRANSPORTURI

DEPARTAMENTUL TRANSPORTURI, TRAFIC SI

LOGISTICA

Referat

Cu tema : Definire si rolul logisticii

Elaborat:st.gr LT: Mastac Alexandru

Conducator: Sl.Ing. S. Burciu

Bucuresti 2018
 Termenul de „logistică” este de utilizare recentă în gestiunea economică a întreprinderii, însă
în alte domenii logisticaexistă de multă vreme. Principiile logisticii sunt de origine militară. Acesta
a fost utilizat pentru prima data in domeniul militar. Conducătorii militari au fost primii care au dat
o utilizare nouă cuvântului logistică. Logistica este privită ca o parte a artei războiului , fiind
considerată ca aplicaţia practică a artei de a mişca trupele. Pentru militari, logistica cuprinde
mijloacele şi aranjamentele ce permit aplicarea planurilor strategice şi tactice. Strategia decide locul
de acţiune, iar logistica aduce trupele in acel loc. Încă din Roma Antică, prin termenul de “logiste” se
înţelegea intendentul însărcinat să furnizeze armatei tot ceea ce este nevoie pentru a duce un război,
iar termenul de “logisteo” exprima administrarea - gestionarea fluxurilor necesare reuşitei militare,
„logista” fiind ofiţerul însărcinat cu organizarea amplasamentului pentru legiunile romane. Logistica
în Franţa se dezvoltă mai mult in sec. al XVIII-lea ca “ştiinţă a raţionamentului”. In timpul celui de-
al doilea război mondial, americanii utilizau cuvântul “logistics” pentru a desemna aprovizionările
(cu arme, muniţii, piese de schimb, reparaţii) şi mijloacele pentru a le face să ajungă la locul şi timpul
dorit.

Deşi noţiunea de logistică în sensul mai larg de optimizare economică este prezentă în
anumite lucrări încă din secolul al XIX-lea, cuvântul nu a devenit de circulaţia actuală, decât cu ocazia
celui de-al doilea război mondial şi mai ales sub impulsul generalului Marshall, in acea vreme
consilier militar al preşedintelui Roosevelt. Aplicată la activitatea intreprinderii, logistica constă
dintr-o cercetare permanentă, ce urmăreşte optimizarea mijloacelor existente în scopul stăpânirii
fluxurilor de informaţii, a fluxului de materii prime, materiale şi produse. Toate dezvoltările logisticii
militare au fost preluate de către logistică cu aplicaţii în aprovizionare, producţie şi distribuţia
mărfurilor .

Exemplu Planul Marshall a fost un gigantic plan logistic, construit în jurul noţiunilor de
fluxuri necesare pentru optimizarea unor obiective definite pe plan politic, respectiv punerea la
dispoziţia Europei de resurse de tipul "capital", “know-how” şi “tehnologie” pentru a atinge cât mai
repede posibil obiectivul principal al reconstrucţiei după război, urmărind să se introducă
prosperitatea în ţările vestice care au fost incluse in acest plan.

Exemplificaţi alte planuri logistice aplicate în evoluţia conceptului de logistică de-a lungul
timpului. La ora actuală, pentru noţiunea de logistică nu există o definiţie unanim acceptată, cateva
dintre definiţii fiind prezentate in continuare:

 European Logistics Association defineşte conţinutul noţiunii de logistică, prin organizarea,

planificarea, controlul şi desfăşurarea fluxurilor de bunuri de la concepţie, aprovizionare
 până la producţia şi distribuţia către clientul final cu satisfacerea exigenţelor pieţei cu un
cost minim.

 Asociaţia Americană de Marketing priveşte logistica, din prisma transportului şi manipulării

mărfurilor de la punctul de producţiei la punctul de consum sau de utilizare.

 Din punctul de vedere al Asociaţiei Logisticienilor din Franţa, logistica reprezintă ansamblul
activităţilor având ca scop punerea în operă, la cel mai mic cost, a unei cantităţi determinate
dintr-un produs, la locul şi la momentul când există o cerere. Logistica priveşte, deci, toate
operaţiile vizate: localizarea uzinelor şi a antrepozitelor, aprovizionarea, gestiunea fizică a
producţiei, a ambalajului, stocajul şi gestiunea stocurilor, pregătirea şi administrarea
comenzilor, transporturile şi manipularea.

Evoluţia conceptului şi practicii logistice nu se rezumă la simpla înlocuire a sintagmei

de distribuţie fizică cu termenul “logistică”. Apariţia logisticii, aşa cum este ea percepută astăzi,
a fost rezultatul unei serii de etape care s-au succedat de la inceputul anilor ’50 ai secolului XX
până în prezent. Astfel, conceptul de logistică a evoluat în funcţie de mediul economic şi de
afaceri din fiecare ţară, fiind rezultatul unor serii de etape care s-au succedat de-a lungul anilor şi
până în prezent. In continuare sunt prezentate cateva exemple ale evoluţiei conceptului de
logistică.

Coordonarea operaţiunilor . La inceput, s-a manifestat preocuparea pentru coordonarea

activităţilor de distribuţie fizică, respectiv a transportului, depozitării, stocării şi prelucrării
comenzilor. Se urmărea, ca scop, asigurarea la timp a serviciilor pentru clienţi, în condiţii de eficienţă
din punct de vedere al costurilor.

Regruparea personalului . Organizaţiile au avut tendinţa de regrupare a resurselor umane

implicate în desfăşurarea activităţilor de distribuţie fizică şi de management al materialelor. Această
etapă a fost determinată de decizia firmelor de a spori eficienţa conducerii acestor activităţi.

Logistica integrată . Noul concept de logistică integrată, respectiv de sistem logistic integrat,
s-a conturat în deceniul al nouălea al secolului XX şi conţine noţiuni legate de deplasarea mărfurilor
printr-un lanţ de verigi consecutive, de valoare adăugată, care au menirea să asigure ajungerea
produselor la momentul şi locul potrivit, în cantitatea şi forma adecvată.

Logistica strategică . Apariţia conceptului de logistică strategică în anii ’90 a reprezentat un

pas semnificativ în evoluţia logisticii. Această nouă perspectivă este definită de utilizarea
competenţei logistice şi a alianţelor logistice din întregul canal de marketing, în scopul obţinerii
avantajului competitiv. Logistica strategică se bazează pe alianţe inter-organizaţionale, care permit
combinarea activelor şi performanţelor unei companii cu serviciile oferite de alţi operatori logistici.
În consecinţă, managerii logistici dedică o pondere ascendentă din timpul lor, activităţilor de interfaţă
cu furnizorii şi clienţii, diminuând timpul acordat operaţiunilor din interiorul întreprinderii.

Tot despre logistică Philip Kotler a afirmat că “implică planificarea, realizarea şi controlul
fizic al materialelor şi produselor finite, de la punctele de origine la punctele de utilizare, în vederea
satisfacerii necesităţilor consumatorilor in condiţiile obţinerii de profit .

Alte accepţiuni ale definiţiei sunt următoarele: a. ansamblul activităţilor care au ca scop
punerea la dispoziţie, cu cost minim a unei calităţi de produse, în locul şi la momentul în care există
cerere;

b. logistica are ca principală misiune gestionarea şi optimizarea fluxurilor fizice de la

furnizori până la clienţi.

Organizaţia americană Council of Logistic Management a adoptat următoarea definiţie a

logisticii: “Logistica este acea parte a procesului de furnizare a produsului care planifică,
implementează şi controlează fluxul şi depozitarea eficace şi eficientă a produselor, serviciilor şi
informaţiilor de la punctul de origine la punctul de consum, în scopul îndeplinirii cerinţelor
clienţilor”. Logistica cuprinde toate activităţile din lanţul de aprovizionare-livrare.

Principalii factori care au impulsionat dezvoltarea logisticii in SUA au fost consideraţi

următorii:

Evoluţia pieţelor – schimbandu-se raportul dintre cerere şi ofertă, pieţele au devenit pieţe ale
cumpărătorilor. Cererea cumpărătorilor variază astăzi foarte rapid şi obligă furnizorii să livreze
prompt mărfurile pentru a satisface nevoile clienţilor şi a rămâne astfel competitivi. În prezent pieţele
s-au extins foarte mult devenind internaţionale. Distanţele geografice şi de timp între furnizori şi
utilizatori sau consumatori forţează exportatorii în perfecţionarea livrării de produse. Ei sunt nevoiţi
să-şi asume tot mai multe riscuri datorită numărului mare de frontiere, zone juridice, lingvistice,
culturale, de climă pe care trebuie să le parcurgă.

Perfecţionarea metodelor de producţie – datorită progresului tehnic, producţia a devenit

enormă, de o înaltă tehnicitate şi în ceea mai mare parte automatizată.

Perfecţionarea produselor – a necesitat mult timp destinat cercetării şi îmbunătăţirii

produsului, determinând cheltuieli financiare ridicate, ceea ce obligă producătorii şi furnizorii să nu-
şi permită nici un risc pe piaţă.
 Noile tehnologii - conjunctura economică superioară a favorizat realizarea unor progrese
tehnice, tehnologice, electronice şi metodice deosebite (cercetări operaţionale, teoria sistemelor,
simularea, teoria deciziilor) care şi-au găsit aplicaţii fructuoase în domeniul logisticii.

Îmbunătăţirea managementului în gestionarea intreprinderilor – factorii menţionaţi mai

sus au determinat ca managementul şi gestiunea întreprinderii să fie mai eficace la toate nivelurile,
cerând să fie mai rapizi, mai agresivi pentru a satisface nevoile clienţilor, printr-o deservire perfectă
a cererii existente pe piaţă.

Pentru a descrie situaţia firmelor care au reuşit să atingă un nivel superior de competenţă
logistică, a fost utilizat conceptul de logistică “leading-edge logistics” (din engleză, “muchie de
atac”). Conform acestui concept, diverse organizaţii folosesc logistica asemeni unei “arme
concurenţiale”, cu scopul de a dobândi şi menţine loialitatea clienţilor. Aceste firme sunt mult mai
sensibile faţă de cerinţele clienţilor săi şi sunt interesate să stabilească relaţii de colaborare mai strânse
cu furnizorii, în comparaţie restul firmelor, care nu se conduc după acest principiu.

Dintre factorii care au determinat apariţia logisticii precum şi reevaluarea rolului acesteia în
cadrul unităţilor economice, se pot enumera:

 sporirea in ritm rapid a cheltuielilor de transport;

 posibilităţile limitate de creştere a eficienţei producţiei;

 mutaţiile înregistrate în gestiunea stocurilor;

 înnoirea şi diversificarea fără precedent a producţiei de mărfuri;

 necesitatea organizării şi coordonării adecvate a fluxurilor informaţionale;

 utilizarea pe scară tot mai largă a calculatoarelor şi revoluţia informatică;

 iniţiativele legate de calitate (TQM – Total Quality Management);

 preocupările de protejare a mediului ambiant.

S-au intensificat preocupările de protejare a mediului ambiant. Preocupările pentru

cerinţele ecologice nu pot ieşi din sfera preocupărilor legate de logistică, întrucât acest domeniu este
cel în care apar cele mai multe interacţiuni între fi rmă şi mediul natural, interacţiuni în măsură să-l
influenţeze pozitiv sau negativ, de la caz la caz.

Aplicarea pe scară tot mai largă a conceptului „managementul calităţii totale” (TQM) a
dus la mutaţii semnificative în domeniul logisticii. S-a extins ideea de „zero defecte”. Este clar că
sistemele logistice trebuie reproiectate pentru a permite satisfacerea diferitelor aşteptări ale clienţilor.
De aceea, sistemele logistice au trebuit să fie regândite, astfel încât în locul unei singure soluţii
logistice valabile pentru toate segmentele de clienţi, au trebuit dezvoltate soluţii logistice adaptate
uneori chiar cerinţelor fiecărui client în parte în ceea ce priveşte calitatea aşteptărilor de la produsul
sau serviciul solicitat.

O acţiune este eficace dacă produce efectul scontat, rezultatul dorit. O acţiune
este eficientă dacă are efectele superioare eforturilor.

Exemplu. Pentru a înţelege mai bine diferenţa dintre eficacitate şi eficienţă, imaginaţivă că
aveţi de transportat de cealaltă parte a unui râu nişte obiecte la care prietenul dumneavoastră ţine
foarte mult. Nu există pod decât la 3 kilometri distanţă. O cunoştinţă se oferă să vă ajute cu maşina
sa, dar vă cere pentru asta 1.000 RON. Decizia de a accepta şi de a-i duce prietenului obiectele
respective este una eficace (am reuşit ce ne-am propus, transportul obiectelor), in schimb nu este efi
cientă (ne costă mai mult decât obţinem ca rezultat; nu cumva ar fi existat şi o alternativă eficientă?)

Modalităţile de abordare a logisticii.

Dezvoltarea logisticii întreprinderii şi a caracteristicilor sale, în special complexitatea

activităţilor care trebuie îndeplinite, au făcut ca majoritatea întreprinderilor moderne să considere şi
să trateze ansamblul mişcării şi stocajul materiilor prime, materialelor, pieselor de schimb şi
produselor finite ca un sistem, fiind astfel două posibilităţi de abordare a sistemului logistic:

 abordarea analitică , ce studiază în detaliu componentele unui sistem (fig. M1.1.1);

 abordarea sistemică , ce studiază finalitatea sistemului şi relaţia cu mediul.

Fig. M1.1.1 Schema de ansamblu a viziunii analitice a procesului logistic.

 Abordarea analitică, ia in considerare componentele unui sistem, cu elementele
următoarele: sistemul, obiectivele, indicatorii de performanţă, variabile de acţiune, flux, resurse,
activitate, proces.

Sistemul este ansamblul de elemente în interacţiune, organizate în funcţie de un obiectiv şi în

relaţie cu mediul în care funcţionează. Dacă se are în vedere interacţiunea cu mediu, putem
avea sisteme deschise şi sisteme inchise (fără schimb cu exteriorul). Exemple de sisteme: sistemul de
producţie - cu subsistemele componente (subsistemul de fabricaţie, subsistemul de conducere-proces,
aprovizionare - desfacere, financiar-contabil, resurse umane, informaţional). Sistemul de producţie
este ansamblul de resurse (umane şi tehnice) a căror finalitate este de-a transforma un flux de
elemente fizice pentru a satisface cerinţele clienţilor, fiind format din subsisteme: decizional,
informaţional şi fizic.

Obiectivul reprezintă un scop precis, posibil de măsurat, ce trebuie atins într-un timp dat
permiţând orientarea sistemului şi reglarea sa. El poate fi exprimat sub formă de termen şi valoare.

Indicatorii de performanţă sunt mărimi care măsoară eficacitatea unui sistem sau proces în
raport cu un obiectiv, o normă sau un plan.

Variabile de acţiune sunt parametrii asupra căruia pot acţiona actorii sistemului sau
procesului pentru a le face să evolueze pentru atingerea obiectivelor propuse.

Fluxul reprezintă deplasarea de elemente în timp şi spaţiu.

Activitatea conţine ansamblul de sarcini elementare, realizate de persoane care produc

elemente de ieşire având ca punct de plecare elemente de intrare.

Procesul reprezintă ansamblu de activităţi secvenţiale care au ca obiect tratarea elementelor

fluxului; complexitatea procesului depinde de numărul de activităţi din care este compus. Procesul
este caracterizat de un inceput şi un sfârşitşi este definit de trei elemente sub forma de:

 entităţi (procesele leagă entităţile între ele prin relaţii: inter-organizaţionale, inter-funcţionale,
interpersonale, etc.);

 obiecte (procesele manipulează obiecte fizice, informaţii);

 activităţi (procesele pot acoperi două tipuri de activităţi: manageriale şi operaţionale).

Abordarea sistemică este prezentată în figura M1.1.2 şi evidenţiază finalitatea întreprinderii

în relaţiile cu mediul său de evoluţie. În această viziune lanţul logistic reprezintă :
 integrarea diferitelor procese care leagă clientul final de furnizor, procese care furnizează
bunuri, servicii şi informaţii şi care creează valoare;

 totalitatea etapelor necesare pentru a satisface clientul,

 succesiunea de activităţi care adaugă valoare unui produs.

Fig. M1.1.2 Finalitatea întreprinderii în relaţia cu mediul extern

 Procesul logistic – funcţiile de bază. Dacă avem în vedere elementele esenţiale ale
procesului de realizare a produselor necesare satisfacerii nevoilor clienţilor, pentru realizarea lor
intreprinderea va utiliza mai multe funcţii de bază ale logisticii pentru a gestiona şi a utiliza cele două
tipuri de fluxuri (fizice – de materiale şi informaţionale) ce au sensuri inverse de circulaţie.

Funcţiile de bază al logisticii sunt cele referitoare la: previzionare; aprovizionare, cumpărare;
gestionarea comenzilor; gestionarea stocurilor; gestionarea depozitelor; manipularea produselor;
planificarea şi organizarea producţiei; implementarea geografică a uzinelor şi depozitelor; fluxul de
informaţii; ambalare; distribuţia şi transportul de mărfuri; servicii către clienţi (figura M.1.1.3).

Fig. M.1. 1.3 Exemplu. Funcţiile procesul logistic general şi sensul de circulaţie a
fluxurilor

Regrupând aceste funcţii de activităţi ale firmei vom putea să evidenţiem mai detaliat sistemul
logistic global al firmei in subsisteme (figura M.1.1.4). Eficienţa logisticii presupune corelarea
aprovizionării, producţiei şi distribuţiei fizice, activităţi desfăşurate în interiorul întreprinderii şi la
interfaţa cu secvenţele din aval şi amonte, in cadrul canalelor de marketing. Integrarea celor trei arii
este posibilă prin intermediul fluxului informaţional. Schimbul de informaţii în interiorul organizaţiei
şi între firme facilitează planificarea şi controlul operaţiunilor zilnice.
 Fig. M.1.1.4. Descompunerea procesului logistic global in subsisteme logistice

Ca urmare domeniile logisticii pot fi studiate la trei nivele :

 operaţiile sau misiunile elementare ale procesului logistic;

 subsistemele de organizare (aprovizionare, producţie, distribuţie, etc);
 sistemul logistic integrat, care propune o abordare unitară a concepţiei de produs şi de service
după vânzare.
Operaţiile elementare ale procesului logistic - sub acest aspect logistica este divizată intr-o
succesiune de funcţii elementare, care contribuie la procesul de susţinere a marketingului şi a
producţiei. Aceste funcţii au fost împărţite în:

 operaţii de bază: transport, gestiunea stocurilor, tratarea comenzilor,

 operaţii de suport: urmărirea şi tratarea informaţiilor, depozitarea, cumpărarea, ambalajul,
manipularea şi administrarea, ordonanţarea producţiei,
Toate aceste funcţii sunt îndreptate spre obiectivul central al servirii consumatorului.
Subsistemele de organizare – reprezintă o abordare clasică prin care se realizează o regrupare a
operaţiilor logistice în trei zone de responsabilităţi ce pot face obiectul unui pilotaj distinct:

A. Zona amonte:
 programarea cumpărării – achiziţiei;
 aprovizionarea unităţilor de producţie, transportul şi stocajul.
B. Zona intreprindere:
 planificarea şi ordonanţarea producţiei;
 aprovizionarea posturilor de lucru;
 circulaţia producţiei neterminate.
C. zona aval:
  distribuţia fizică;
 transportul;
 service-ul după vânzare.
Plecandu-se de la această divizare pe subsisteme a logisticii întreprinderii s-a ajuns la
definirea acesteia intr-o viziune managerială - logistica este un instrument de pilotaj al fluxurilor
fizice prin fluxurile de informaţii, iar prin aplicarea raţionamentelor analizei sistemelor s-au stabilit
reguli de coordonare a fluxurilor de producţie şi de distribuţie.Subsistemul logistic global are în
vedere toate operaţiile logistice ce se efectuează pe lungimea traseului ce porneşte de la previzionarea
surselor de materii prime până la clientul final, cuprinzand aprovizionarea – logistica amonte,
producţia – logistica internă (industrială) şi distribuţia – logistica aval (comercială). Dacă se are în
vedere gradul de participare al responsabililor cu logistica şi impactul deciziilor logistice asupra
activităţii firmei, ca şi natură a deciziei, acestea sunt sintetizate în fig. M.1.1.5.

Fig. M1.1.5 Exemplu. Gradul de participare şi impactul deciziilor logistice.

Având în vedere modalităţile de abordare a sistemului logistic, precum şi funcţiile de bază ale
acstuia, efectuaţi un studiu de caz privind organizarea unui sistem logistic, in cadrul unei societăţi.
Notiuni de baza privind containerizarea si containerele.

Containerizarea poate fi definita ca o tehnologie de transport, bazata pe utilizarea

containerelor, menita sa elimine discontinuitatile, acele 'rupturi de transport' care apar in calea
parcursa de marfuri de la expeditor la destinatar. Containerizarea cuprinde ansamblul operatiilor care
vizeaza:

 eliminarea totala sau partiala a ambalajelor obisnuite de transport;

 mecanizarea integrala a incarcarii/descarcarii, transbordarii si depozitarii;
 imbunatatirea pretentiilor de transport (viteza mare de circulatie a marfurilor, eliminarea
pierderilor si degradarilor, realizarea transportului din poarta in poarta in trafic direct si
combinat;
 reducerea cheltuielilor globale de transport.
Dupa felul marfurilor pe care le transporta, containerele se impart in patru categorii:

 containere pentru marfuri generale;

 containere pentru marfuri lichide si in vrac;
 containere speciale cu izolatie termica (refrigerente, frigorifice sau termice);
 platforme.
In constructia containerelor se folosesc urmatoarele materiale: metal, aluminiu, placaj, fibre
de sticla si combinatia acestor materiale.

Pentru eficienta maxima in exploatare, proiectantii au avut in vedere trei caracteristici:

a. containerul sa poata fi transportat de orice mijloc de transport adecvat si pentru aceasta

dimensiunile lui, precum si anumite piese au fost standardizate;
b. containeru1 sa poata fi trecut de la un mijloc de transport la altul, in timp minim si in mod
simplu;
c. operatiunea de transbordare a containerului intre mijloacele de transport sa fie facuta cu
consum minim de munca.
Organizatia internationala pentru standardizare (ISO – International Standard Organization),
defineste containerul ca fiind un articol care face parte din echipamentul de transport cu urmatoarele
caracteristici:

 are un caracter permanent si o constructie suficient de rezistenta pentru a permite o folosire

repetata;
 este special proiectat pentru a facilita transportul cu unul sau mai multe mijloace de transport,
fara refacerea continutului (fara reincarcari si redescarcai intermediare);
 este dotat cu dispozitive care sa permita o manipulare usoara precum si transbordarea de pe
un mijloc de transport pe altul;
 este, astfel proiectat si construit incat sa fie usor de incarcat si de descarcat (cu marfa);
 are un volum interior de cel putin 1 mc.
 In constructia containerului principalele elemente standardizate pe plan international sunt
piesele de colt. Dimensiunile standardizate ale pieselor de colt sunt prezentate in standardele
Organizatiei Internationale pentru Standardizare.

Piesele de colt indeplinesc urmatoarele functii:

a. cotarea containerelor cu utilaje special concepute pentru prinderea automata de piesele de colt
superioare;
b. fixarea containerelor pe diferite mijloace de transport prin piesele de colt inferioare;
c. stivuirea sigura pe o ina1time de pana la 6 nivele folosind zavorul dublu care realizeaza cuplarea
pieselor de colt superioare cu cele inferioare;
d. preluarea greutatii exercitate de nivele superioare de containere;
e. cuplarea a doua containere mici si transportarea acestora ca un singur container de dimensiuni
mai mari (exemplu: cuplarea a doua containere de 20' intr-unul de 40').
Piesa de colt este o piesa simpla, foarte rezistenta realizata prin turnare.

Existenta pieselor de colt fixate constructiv la cote precise, intr-un cadru special bine
determinat si standardizat pe plan international, a impus construirea si amenajarea corespunzatoare a
mijloacelor de transport prevazute cu dispozitive speciale de fixare a conteinerelor in plan orizontal
si vertical, astfel incat containerele au devenit universale pentru orice categorie de mijloace de
transport special construite.

Manipularea containerelor se fac prin cotarea de piese de colt superioare, cu ajutorul unor
dispozitive speciale. Cotarea containerelor de piesele de colt inferioare este mai rar folosita, cum ar
fi cazul in care inaltimea maxima de ridicare a utilajului folosit este redusa.

Tipuri de containere si criterii pentru alegerea felului si tipului de container.

In prezent marea majoritate a containerelor transportate pe cale ferata, rutiera, aeriana si
maritima au o lungime de 6,055 m (20') si 12,190 (40'), o inaltime intre 1,218 m (4') si 2,892 m (9'6')
si o latime de 2,435 m (8').
Cu toata insistenta pentru sistemul metric, la container dimensiunile rotunde au ramas tot in
unitatile de masura engleze, din aceasta cauza se folosesc expresiile: containere de 20' (picioare),
containere de 40', etc.
Dimensiunile interioare nu sunt redate in nici un standard, ele fiind dependente de materialul
din care este construit containerul si de conceptia proiectantului. Cel mai avantajos container este
acela care la dimensiuni exterioare standard are un volum interior maxim si o greutate (tara) minima.
Containerele care nu respecta dimensiunile standardizate pe plan international, nu pot fi
transportate cu mijloace speciale. Alegerea unui sau altui tip de container pentru realizarea
transportului unei anumite marfi se face de catre beneficiarul de transport si se au in vedere mai multe
criterii, dintre care cel mai important se refera la natura si felul marfii ce urmeaza a fi transportata;
volumul de transport; relatia de transport; dotarile tehnice de beneficiar si transportator; costul
transportului.

Tipuri de containere de marfă:

Volum, Greutate, Lungime, Lăţime, Înălţime,

Denumire
m3 kg m m m
Standard
20" Dry 33,3 21700 6,06 2,44 2,59
Cargo
Standard
40" Dry 67,2 26580 12,19 2,44 2,59
Cargo
Înalt 40"
76,0 26330 12,19 2,44 2,90
High Cube
20" FLAT
27,9 20000 6,06 2,44 2,59
RACK

40" FLAT
54,8 39470 12,19 2,44 2,59
RACK

20" OPEN
32,6 21500 6,06 2,44 2,59
TOP

40" OPEN
66,7 31570 12,19 2,44 2,59
TOP

20"Reefer 26,5 24000 6,06 2,44 2,6

40"Reefer 60 26110 12,19 2,44 2,6

Înalt
40"ReeferHigh 66 26280 12,19 2,44 2,90
Cube

20" TANK 24 21000 6,06 2,44 2,6

Paletizarea reprezintă gruparea mai multor unităţi de marfă, ambalate sau nu, pe un singur
suport numit palet sau paletă.

Palet – Este un stand portabil, orizontal, rigid care se foloseşte la ambalarea mărfurilor unitare,
depozitarea, stivuirea, manipularea şi transportul lor.

Unităţile de încărcătura pot fi realizate dintr-un singur obiect sau prin gruparea (aşezarea) mai
multor obiecte, precum şi a mărfurilor în vrac sau în ambalaje uşoare, pe palete, în containere sau în
pachete. Realizarea unui sistem eficient de unităţi de încărcătura pe întregul lanţ de transport şi
depozitare impune ca dimensiunile unităţii de încărcătura să fie corelate cu gabaritul mijloacelor de
transport, a utilajelor de manipulare, cu dimensiunile mobilierului (rafturi, stelaje) şi a spaţiului de
depozitare. Dimensiunile unităţilor de încărcătura trebuie să aibă la bază un modul, care să permită
gruparea acestora, astfel încît să se înscrie ca submultipli ai dimensiunilor, mijioacelor de transport
si spatiilor de depozitare. Un astfel de sistem de dimensiuni implica stabilirea, pentru orice fel de
marfă, a unor formate sau ambalaje care să permită constituirea de unităţi de încărcătura modulate,
cu ajutorul cărora se obţine un maximum de eficienţă economică în efectuarea operatiilor de
manipulare, depozitare şi transport. Treptele dimensionale ale unităii de încărcătură se refera la
produsul fabricat (marfa), ambalajul de prezentare şi desfacere, ambalajul de transport, cît şi la palete
(de uz general plana si lada sau speciale), containere (universale, speciale etc.), sisteme de asamblare
a pachetelor etc.

Din punct de vedere a construcţiei se disting următoarele tipuri de palete:

Europaleti BK (1200 x 800)

Paletul are GOST (9557-87). Are ștampila de standardele europene. Capacitatea de incarcare
-1000-2500 kg. Consiliul de grosime - 22-25 mm. Dame Dimensiune – 100x145x90 mm. Pardoseală
paleta este format din cinci placi alternativ larg și îngust. Trei placi 145 de mm lățime și două plăci
înguste până la 95-100 mm. Podele este atașat la barele transversale de 800 mm lungime, 145 mm
lățime. Baza de pan este nouă proiecte. Extreme "picioare" sunt pe 6-dame și au o dimensiune

80x100x145 mm. Central la 3 mm dimensiune 80x145x145. Paletul are patru laturi abordate
care facilitează incarcarea cu diferite mecanisme de incarcare.

- Paleți cu rigiditate mică (1200 x 800)

 -europalet 1200 x 800

De încărcare: 3000 kg Caracteristici: Palete din reciclat PET și este ideal pentru depozitare și
transport de orice produse.

Combinația de materiale utilizate la fabricarea sa (PET), și o special Design a creat o tigaie

extrem de durabil perfect adecvat pentru utilizarea în rafturi. Dubli la margini, design deosebit și PET
materii prime combina și de a crea o tigaie extrem de mare impact. Caracteristici: Culoare: negru,
gri, roșu. Fara construcții metalice. Potrivit pentru utilizarea în sisteme de transport automate

-palet pentru depozit 1200 x 800

Capacitate de ridicare 600 kg. Turnat din masaplastica reciclată cu adaos de polietilenă.
Acesta este caracterizat prin mare rezistența la shokuri shi lovituri, este ușor să se spală, de durata
lungă, e pliabil, ușor și reciclabil. Acest palet este alternativă ecologică. Caracteristici: culoare neagra.
 Paleți din metal. Pentru fabricarea acestor palete este aluminiu și oțel. Produsele din aluminiu
sunt mult mai ușoare decât oțelul, dar cu o durata de viata mai mare, deși mai scumpe. Ei nu mai
respecte standardele sanitare decât lemnul. Datorită rezistenței mare de paleti din metal sunt utilizate
exclusiv pentru sarcini grele. Paleti aluminiu sunt de asemenea folosite în întreprinderile metalurgice
la temperaturi ambientale ridicate, în cazul în care lemnul arde, iar plasticul se topeste.

Sunt, de asemenea, din metal așa-numitul containere cu role sau paleți. Ele sunt un design
este, de obicei, dimensiunea standard (europaleti 600x800 mm), cu șine laterale si role, care pot fi
mutate. Pe podele netede pot fi mutate manual sau cu echipamente speciale, în special electrocara
care poate transporta o parte din tăvi cu role. Aceste containere sunt adesea folosite în transportul și
distribuția de bunuri de zi cu zi, livrare de componente pentru linii tehnologice

Carton presat. Palete de este adesea folosit atunci când exportul de mărfuri. Acestea sunt
usoare, nu se încadrează în restricțiile reglementărilor fitosanitare, și aproape toate țările au
posibilitatea de a le gestiona. Greutate redusă le face deosebit de atractivă pentru companiile
aeriene.

Cel mai evident dezavantaj de paleti din carton - susceptibilitatea mare la umiditate, absorbind
în mod activ că ele își pierd rapid capacitatea lor portantă formă și sarcină. În plus, ele nu sunt
suficient de puternice pentru a transporta încărcături grele sau utilizate în procesul de prelucrare a
sistemelor și stocare pe termen lung. Construirea paleti puternice de carton în principiu posibil, dar
va crește în mod semnificativ valoarea lor.

Materiale compozite. Paleți convenționale sunt realizate din lemn, dar acest material poate
fi folosit nu ca o singură piesă și din compozitul - un amestec de fibre de lemn cu plastic. Produse
formate din ea în aparență foarte asemănătoare cu plastic. Componente compozite similar pot fi
fabricate prin tehnici de extrudare, ca de plastic, și sunt conectate integral în același mod ca și palet
de lemn.

Cea mai frecventă palet cu o bază de sus continuă, realizată dintr-un compozit bazat pe un
simplu lemn sau placaj. Deoarece aceste paleti au o rezistență ridicată și rezistență la influențele
mecanice din exterior, este convenabil de a folosi în sisteme automatizate de transport și depozitare.
Dar, desigur, costul unor astfel de produse este foarte mare, astfel încât acestea sunt de obicei folosite
în cicluri închise.