INDICELE BIG MAC

Indicele Big Mac a fost introdus de catre publicatia The Economist in septembrie 1986, fiind vazut ca o aparitie mai mult comica, si de atunci a continuat sa fie publicat an de an. Indicele a determinat de altfel si aparitia expresiei burgernomics.

Big Mac Index este bazat pe teoria paritatii puterii de cumparare (the purchasing power of parity-PPP). Conform acestei teorii, cursul de schimb dintre diferite valute ar trebui sa se ajusteze astfel incat pretul unui cos de bunuri si servicii sa fie acelasi in toate tarile.Practic, se considera un ansamblu de bunuri si servicii considerate a fi de baza (se tine cont si de specificul consumului national) si se compara puterile de cumparare ale monedelor precum si ratele oficiale de schimb ale acestora. Teoretic ar trebui ca cele 2 cosuri din tari diferite ar trebui sa coste la fel, insa in viata economica reala monedele pot fi supraevaluate sau subevaluate. In cazul indicelui Big Mac, cosul este simplu: contine doar acest sandvis ce poate fi achizitionat din peste 120 de tari. Prin urmare este un produs foarte raspandit. Fireste ca in realitate exista mai multe bunuri care se iau in considerare pentru a aprecia marimea unei economii raportata la o alta, insa unul dintre scopurile lansarii acestui indice este acela de a populariza teoria economica, de a o face mai digerabila. Limitari Cele mai importante inconveniente ale indicelui provin din numarul ridicat de tari pe care le ia in considerare fara a realiza o impartire prealabila a acestora in functie de diferentele culturale la nivelul fiecarei tari sau de stadiul diferit de dezvoltare al economiilor respective. Exista tari in care este mai ieftin sa mananci la restaurantele locale decat la McDonalds sau alte fast-fooduri, iar cererea pentru Big Mac nu este la fel de nare in India ca in Statele Unite. Paritatea Puterii de Cumparare

Cursul de schimb dintre 2 monede este obtinut prin acest procedeu al indicelui Big Mac impartind pretul sandvisului dintr-o tara la pretul acestuia din alta tara. Apoi acest raport este comparat cu rata de schimb reala, din piata. Daca Big Mac PPP este mai mare decat cursul real, atunci prima moneda este supraevaluata (conform teoriei paritatii puterii de cumparare). De exemplu sa presupunem ca pretul unui Big Mac este de 3.22$ in Statele Unite iar in Romania 8 lei. Conform PPP cursul de schimb ron/usd ar trebui sa fie 2.48 lei/dolar. Un dolar American era echivalent cu 2.31 lei, in functie de ultimul curs din piata publicat de BNR. Asadar am putea spune ca moneda autohtona este usor supraevaluata in raport cu dolarul. Exista mai multe institutii care au preluat ideea The Economist, utilizand diferite active support. De exemplu in anul 2007 Commonwealth Securities, o banca australiana a crat indicele iPod. Specialistii bancii au plecat de la ipoteza ca in comparatie cu celebrul sandvis, gadgetul respectiv are avantajul ca este fabricat intr-o singura tara, prin urmare elimina inconvenientele determinate de costurile diferite de productie. Totusi, criticii au subliniat ca nu se iau in calcul cheltuielile cu transportul. Big Mac Index 2007 Conform datelor publicate de The Economist pentru anul 2007, in Statele Unite pretul unui Big Mac se situa la nivelul de 3.22$. Cel mai scump sandvis putea fi achizitionat din Islanda (7.44$), Norvegia (6.63$) si Suedia (5.05$). Conform interpretarilor acestui indice monedele tarilor nordice sunt supraevaluate in comparatie cu moneda Americana, in timp ce moneda Chinei este cea mai subevaluata. Mai exact se poate observa si din tabel ca yenul chinezesc este subevaluat cu 56%. De altfel foarte multi economisti au dezbatut pe tema politicii statului chinez de a-si mentine o moneda subevaluata care sa sustina exporturile. Rubla ruseasca este aproape la fel de subevaluata ca si moneda Chinei iar realul brazilian, dupa o apreciere puternica in ultimii ani este destul de aproape de valoarea corecta. O privire mai atenta la monedele tarilor asiatice releva faptul ca cele mai multe au o moneda subevaluata, cresterea masiva a exporturilor acestor tari fiind pe deplin inteleasa. Euro pare relative supraevaluat (+19%), dar sa nu uitam ca un numar ridicat de institutii dezbat si la ora actuala problemele pe care le pune aprecierea euro in raport cu dolarul exportatorilor europeni.

Totusi, avand in vedere limitarile pe care le-am mentionat referitor la modalitatea de a allege tarile incluse in analiza, este ca si cum am compara mere cu pere. In China materiile prime precum si chiria locatiilor in care se vinde acest sandvis sunt mult mai mici decat cele din Statele Unite. De aceea indicele, dincolo de amuzamentul pe care il provoaca si populatitatea de care se bucura, ar avea un grad de relevanta mult mai mare in situatia in care economiile tarilor respective ar fi similare. Oricum ramane o modalitate simpla si rapida de a ne face o imagine (nu foarte corecta intotdeauna) despre diferentele dintre economiile lumii.