Cuprins

Introducere.................................................................................................................2
1. Istoricul evoluţiei termenului de „impozit”...........................................................3
2. Apariția și evoluția impozitelor pe plan mondial..................................................5
3. Etapele apariției și evoluției impozitelor...............................................................7
4. Apariția și evoluția impozitelor în spațiul Românesc..........................................10
5. Evoluția impozitelor în Republica Moldova.......................................................14
6.Cele mai absurd taxe și impozite din istorie.........................................................17
7.Concluzie..............................................................................................................20
8.Bibliografie...........................................................................................................21
 Introducere

Sursa principală a formării finanţelor oricărei ţări, o constituie impozitele,

ele fiind proprii tuturor sistemelor de stat. În această ordine de idei, despre
impunere putem vorbi ca despre o parte indispensabilă a civilizaţiei umane.
La etapa actuală, impozitele sunt cea mai importantă resursă financiară a
statului. În condiţiile relaţiilor de piaţă impozitele au un rol important în dirijarea
dezvoltării economice. Aceasta înaintează cerinţe mari faţă de mecanismul
impunerii, faţă de sistemul fiscal care trebuie să asigure formarea bugetului pentru
realizarea sarcinilor propuse. Impozitele sunt o necesitate obiectivă, deoarece sunt
condiţionate de cerinţele dezvoltării societăţii. Exigenţa impozitelor derivă din
funcţiile şi sarcinile statului. Statul nu dispune de alte metode acceptabile ca să-şi
asigure venitul în condiţii de piaţă: împrumutul trebuie rambursat, iar emisiunea
monetară generează inflaţie.
Impozitele ocupă un loc central în sistemul veniturilor de stat. În diverse ţări
partea principală a veniturilor bugetare o constituie anume impozitele. Ponderea
veniturilor fiscale în structura bugetului Republicii Moldova alcătuieşte peste 85%.
În Franţa impozitele formează 95% din veniturile bugetului de stat, în SUA – peste
90%, în Germania – 80%, în Japonia – 75%1.
Impozitele constituie o verigă necesară relaţiilor economice în societate din
momentul formării statului. Dezvoltarea şi modificarea formelor structurii de stat
sunt mereu însoţite de transformarea sistemului fiscal. În condiţiile orînduirii
sclavagiste statele recurgeau la impozite, acestea avînd forma unor taxe în natură
(produse alimentare, recoltă şi alte prestaţii), dar, pe măsura dezvoltării relaţiilor
marfă-bani, impozitele capătă formă bănească.

1
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Government_finance_statistics/ro
2
 1. Istoricul evoluţiei termenului de „impozit”.
Dacă ar fi să analizăm termenul de „impozit”, putem constata că această
noţiune îşi are originea în adîncul secolelor. Pe parcursul istoriei au existat cele mai
diverse tipuri de venit în vestierie: tribut de la învinşi, domene (venit de la averea
de stat), regalii (venit pentru acordarea de către stat a dreptului de meşteşugărit),
taxe pentru importul-exportul de mărfuri. Introducerea imozitelor, însă, presupune
un nivel mai înalt de dezvoltare a conştiinţei juridice, a economiei, sistemelor
controlului de stat.
Viziunile asupra impozitelor s-au modificat pe parcursul secolelor. Pe
măsura dezvoltării şi perfecţionării teoriilor privind impozitarea, s-a produs
evoluţia concepţiilor referitoare la interpretarea termenului „impozit”. Prin
definirea lui se sesizează şi se apreciază atitudinea societăţii faţă de impunerea
fiscală. De aceea, oamenii de ştiinţă şi reprezentanţii vieţii publice erau permanent
în căutarea unor definiţii ale impozitului nu numai de pe poziţii economice, dar şi
din punct de vedere juridic.
Adam Smith interpreta impozitul drept o povară aplicată de către stat pe cale
legislativă, fiind prevăzută mărimea şi ordinea achitării lui. El a formulat teza
privind caracterul neproductiv al cheltuielilor de stat, de aceea impozitul pare a fi
dăunător societăţii. Concomitent, impozitul este considerat drept o necesitate
vitală, drept o cerinţă a dezvoltării economice şi sociale. J. Sismondi consideră
impozitul drept victimă şi, în acelaşi timp, drept un bine, dacă serviciile acordate
de către stat pe seama acestei victime ne aduc folos.
Etimologic, cuvantul ,,impozit" provine din limba latina de la ,,impositum",
care semnifica obligatie publica.
Gaston Jeze considera ca ,,impozitul este in statele moderne o prestatie
pecuniara pretinsa cetateniilor cu scopul acoperirii cheltuielilor de interes general".
Ioan Talpos sintetizeaza urmatoarea definitie: ,,impozitul reprezinta o forma
de prelevare silita, la dispozitia statului, fara contraprestatie directa si imediata si

3
cu titlu nerestituibil a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice si/sau
juridice in vederea acoperirii unor necesitati publice''2.
Definindu-se astăzi impozitul, se pune accentul, în primul rînd, pe caracterul
forţat al impunerii, în al doilea rînd, pe absenţa legăturii directe dintre avantajele
cetăţeanului şi impozite. Iată unele din definiţile moderne:
1. Impozit înseamnă cotizaţie obligatorie la buget şi în fondurile
extrabugetare în mărimile prevăzute de lege şi termenele stabilite.
2. Impozit înseamnă confiscare obligatorie şi gratuită a mijloacelor aplicate
de către organele puterii locale pentru finanţarea cheltuielilor sociale.
Cu alte cuvinte, impozitul reprezinta ,,plata baneasca, obligatorie, generala,
definita si nereciproca efectuata de persoane fizice si juridice pentru sustinerea
cheltuielilor publice, in cuantumul si la termenele stabilite prin lege,fara obligatia
din partea statului de a presta platitorului un echivalent direct si imediat''.
În art.6 al Codului Fiscal al Republicii Moldova este formulată următoarea
definiţie a impozitului:
„Impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea
unor acţiuni determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către
persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul
care a achitat această plată”.
Cuvantul ,,taxa'' isi are originea in limba greaca,unde intalnim ,,taxis'' cu
sensul de fixare de impozit.Taxele sunt plai facute de persoane fizice sau juridice,
de regula, pentru serviciile prestate in favoarea acestora de un agent economic, o
institutie sau un serviciu de utilitate publica.Spre deosebire de impozit,texele dau
dreptul platitorului sa beneficieze de un contraserviciu direct si imediat, insa de
regula nu se pune semnul egalitatii intre costul serviciului efectuat de catre stat sau
institutiile sale si suma perceputa cu titlu de taxa.

2
Drept financiar și fiscal – Tratat,Dan Drosu Șaguna,(Ed. Mihai Eminescu, București, 2000)

4
 2. Apariția și evoluția impozitelor pe plan mondial.
Astfel, impozitele erau percepute încă în antichitate şi se presupune că au
apărut în cadrul primelor formaţiuni statale, fiind determinate de necesităţile
întreţinerii materiale a celor ce exercitau forţa publică, îndeplinind atribuţiile
autoritare de conducere statală.
De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit,
condiţionate de dezvoltarea economico-socială şi de chletuielile publice acceptate
de fiecare stat. Date despre impozitele şi cheltuielile publice din antichitate se
cunosc îndeosebi din istoria statelor antice grec şi roman.
În statele greceşti, ca şi în statul antic roman, erau considerate publice
cheltuielile pentru organele de conducere statală, pentru întreţinerea şi înzestrarea
forţelor armate şi de ordine publică, construcţia şi înarmarea corăbiilor de război,
construirea de drumuri, pentru temple şi serbări religioase.
Pentru completarea resurselor domeniului public, în ficeare din aceste state
au fost instituite impozite diferite, unele ordinare sau curente, altele extraordinare.
În statul antic atenian principalul impozit era pretins de la proprietarii de
terenuri şi de bunuri. Acesta era urmat de impozite asupra veniturilor meseriaşilor,
taxelor pentru vînzarea pe piaţă a produselor agricole, precum şi impozitul
extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi în timp de război ca o datorie de
onoare a acestor cetăţeni.
În statul roman antic, în toate etapele de evoluţie istorică, principalul impozit
a fost „tributul”. La început acest impozit era perceput numai de la locuitorii
provinciilor cucerite, apoi a fost extins ca impozit cetăţenesc permanent, datorat de
toţi cetăţenii statului roman care aveau proprietăţi imobiliare iar mai tîrziu şi pentru
bunurile mobiliare. Apoi s-a instituit impozitul asupra vînzărilor de bunuri, un
impozit pe meşteşuguri, pe numărul de sclavi şi impozitul perceput de la
celibatari3.

3
Drept Prival Roman, Victor Volchinschi, Daniela Țurcan [et al], Chișinău, 2014, Tipografia
“Reclama”), pag.253-254
5
 Aceste impozite sunt o dovadă şi exemplu a răspîndirii şi diversificării în
antichitate a procedeului financiar al obligării persoanelor fizice să plătească
impozite ca venituri ale statului. În evul mediu impozitele erau, de asemenea,
diferite de la un stat la altul, condiţionate de dezvoltarea economico-socială
diferită, cît şi de concepţii şi tradiţii proprii.
În Anglia, timp îndelungat, impozitul era plătit de proprietarii de pămînt.
Concepţional, prin Magna Charta Libertatum din 1215 s-a interzis instituirea
impozitelor de către monarhi, fără aprobarea poporului. În acelaşi secol a fost
introdus un impozit diferenţiat pentru nobili, clerici şi ţărani, iar în secolele
următoare au fost instituite impozite pe clădiri, pe veniturile meşteşugarilor, ca şi
impozitele incluse în preţurile de vînzare a sării, cărbunilor, pieilor şi altor bunuri.
În Republica Florenţa din Italia în perioada secolelor XII-XV existau:
impozit pe veniturile cetăţenilor bogaţi care se percepea în baza unei „scări”
progresive, impozite pe succesiuni, impozite pe sare, taxe vamale la intrarea
mărfurilor în republică4.
Printre impozitele din evul mediu sunt remarcate şi cele percepute în
principatele române în care şirul mare al dărilor ordinare, care cuprindea birul
aşezat ca „cisla” asupra localităţilor şi perceput cu denumirea de „sferturi”,
văcăritul, pogonăritul, tutunăritul., li se adaugă dările extraordinare – ploconul
steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutorinţele şi altele.
La sfîrşitul evului mediu, în condiţiile dezvoltării meşteşugăritului şi a
manufacturilor, cît şi a comerţului, diversificarea veniturilor cetăţenilor a oferit
statelor posibilitatea sporirii numărului şi tipurilor impozitelor. Aceasta a fost
determinată şi de creşterea cheltuielilor publice pentru organele de stat.
Datorită numărului mare şi diversificării exagerate a impozitelor, în Franţa,
Adunarea Constituantă întrunită după revoluţia franceză din 1789 a decis reforma
impozitelor prin înlăturarea privilegiilor avute pînă atunci de nobili şi clerici,

4
Drept Financiar și fiscal. Vol. 1/ Șaguna Dan Drosu, ”Oscar Print”, București 1997, pag.315
.
6
suprimarea arbitratului aparatului fiscal, înlăturarea unor impozite pe vînzări,
prevederea drepturilor cetăţenilor de a consimţi liber la satisfacerea impozitelor.
Concepţia instituirii impozitelor cu „consimţămîntul contribuabililor” a fost
preluată atît de doctrina finanţelor publice moderne, cît şi de ligiuitorii din mai
multe state contemporane. Însă în aplicarea practică a acestei concepţii s-a ajuns
doar la reprezentarea în competenţa parlamentarilor a dreptului de a reglementa
impozitele, taxele şi alte venituri bugetare.

3. Etapele apariției și evoluției impozitelor.

Astfel, analizînd evoluţia impozitelor în diferite state, la diferite nivele de
dezvoltare a societăţii, unii autori propun identificare unor etape în evoluţia
impozitelor, fiecare din ele însumînd o serie de trăsături comune pentru evoluţia
acestui fenomen în diferite state ale lumii.
În istoria evoluţiei sistemului fiscal se disting următoarele etape:
Prima etapă (etapa veche a evoluţiei sistemelor fiscale, se termină la
începutul sec XVI), slab dezvoltată, purtînd un caracter ocazional, cuprinde
economia de stat din antichitate şi din evul mediu. Etapa dată se caracterizează prin
structurile fiscale specifice civilizaţiei agricole şi cuprinde o perioadă mai
îndelungată de timp, în care relaţiile fiscale evoluează deosebit de lent, fapt ce se
datorează evoluţiei lente a structurilor politice şi economice a diferitor unităţi
administrative, care erau instabile şi se modificau permanent.
În această etapă mijlocul de producţie şi forma de bază a averii o constituia
pămîntul, activităţile economice aveau un caracter artizanal, iar în raporturile de
schimb se utilizau etaloanele monetare paralele.
Fiecare unitate administrativ-teritorială, precum şi provinciile şi
colectivităţile locale care o formau, impuneau taxe fiscale şi reguli de percepere
proprii. Cuantumul acestor taxe sub forma obligaţiilor în natură sau în bani, oscila
în permanenţă, nefiind cunoscut de către populaţie în prealabil. Impozitele de bază
erau, la început, cele pe avere, care se manifestau sub formă de contribuţie funciară
şi pe cap de locuitor. Mai tîrziu, apar impozitele indirecte, la început sub formă de
7
taxă fiscală, apoi şi sub formă de accize. În Roma Antică sursa principală de venit
era impozitul funciar. Cota lui constituia în mediu 1/10 din veniturile obţinute de
pe anumite loturi de pămînt. Se mai aplicau şi forme speciale de impunere, ca,
bunăoară, impozitul pe pomi fructiferi, inclusiv viţa-de-vie. Aparţineau impunerii
fiscale bunurile imobiliare, inventarul viu (bovinele, sclavii), obiectele de valoare.
Pe lîngă impozitele directe mai existau şi contribuţii indirecte, dintre care cele
substanţiale erau:
- impozitul de 1% pe circulaţia mărfurilor;
- impozitul special de 4% pe circulaţie în comerţul cu sclavi;
- impozitul pe eliberarea sclavilor cu taxa de 5% din valoarea lor
de piaţă.
Deja în Imperiul Roman impozitele exercitau nu numai funcţia fiscală, ele
mai jucau şi rolul de stimulent suplimentar al dezvoltării economiei. În acea
perioadă impozitele se depuneau de acum în bani, de aceea populaţia era nevoită să
obţină surplusuri de producţie spre a le comercializa. Aceasta favoriza extinderea
relaţiilor marfă-bani, aprofundarea procesului diviziunii muncii, urbanizării.
Multe din principiile Romei Antice au fost preluate de Bizanţ. În perioada
iniţială a epocii bizantine de pînă în secolul VII, inclusiv în Impreiu, existau 21
tipuri de impozite: impozitul funciar, taxa pe cap de locuitor, impozitul pentru
înzestrarea armatei, impozitul pe cumpărarea cailor, impozitul pe recruţi, taxa
pentru vînzarea mărfurilor ş.a5.
Etapa a doua (etapa liberală în evoluţia sistemelor fiscale, începe cu
sfîrşitul secolului XVI pînă în a doua jumătate a secolului XIX (an.1870))
perioadă cînd au intervenit schimbări substanţiale în viaţa publică a Europei, cînd
sistemul bănesc al economiei l-a înlocuit pe cel în natură, cînd necesităţile statului
au crescut considerabil şi trebuiau găsite noi surse de venituri de stat. Masa noilor
impozite, mai ales a celor indirecte, completează bugetele statelor vest-europene
din acea perioadă. În Anglia, bunăoară, în decursul a celor 20 ani de existenţă a
republicii pe timpul lu Kromwell, s-au introdus pînă la 200 tipuri de accize.
5
Drept Prival Roman, Victor Volchinschi, Daniela Țurcan [et al], Chișinău, 2014, Tipografia
“Reclama”), pag.268-277.
8
Impozitele directe din acea perioadă erau, de asemenea, numeroase, purtau un
caracter ocazional, bizar. De exemplu, în Anglia se introdusese impozit pe defuncţi
şi celibatari6.
Structurile fiscale existente încep să reflecte apariţia proprietăţii şi producţiei
de tip capitalist, ce determină apariţia unor noi clase sociale: muncitori agricoli,
muncitori industriali, burghezia în formare. Tot în această perioadă au loc
schimbări în modul de distribuire a veniturilor în societate. În rândurile claselor
sociale în formare apar critici faţă de privilegiile fiscale de care beneficia
nobilimea.
Către această perioadă regulile impunerii au reuşit să se formeze, ideea
privind constanţa impozitelor a prins rădăcini. S-a ajuns la convingerea că un
număr enorm de diferite impozite frînează progresul dezvoltării industriale şi,
pricinuind pagube economiei naţionale, sărăceşte vestieria statului.
Astfel, ca urmare a dezvoltării economice şi respectiv, al sistemelor fiscale,
în ţările Europei Occidentale în sec. XVII şi XVIII apar o serie de scrieri fiscale
care studiau impozitele din mai multe puncte de vedere şi anume: al legalităţii, al
legitimităţii şi influenţei sociale (în Franţa, Quesnay, Montesquie şi Rousseau),
exprimîndu-şi dezaprobarea impozitelor mari sau sperînd că impozitele sunt
temporare.
În sec. XIX ideile politice ale burgheziei ajunse la putere vor determina
schimbări rapide în structurile fiscale. Politica statelor liberale începe să se bazeze
pe preponderenţa impozitelor directe, şi în special, pe introducerea impozitului pe
venit, ca sursă principală de finanţare a instituţiei bugetare.
Etapa a treia din istoria impozitelor (etapa modernă, sec. XIX-XX) se
caracterizează prin numărul lor tot mai mic şi printr-o mai mare uniformitate.
Formele de impozit devin mai bine determinate, regulile administrării - mai
aprofundate, se dă preferinţă unor izvoare de impunere care promit venituri mari.
În perioada iniţială a capitalismului industrial din sec. XIX, sistemul fiscal consta
din impozite pe consum. Pe la sfîrşitul sec. XIX în cele mai dezvoltate ţări

6
http://guerillafiscala.ro/blog/2011/04/isoria-taxelor-si-impozitelor-partea-i-a/
9
capitaliste se include în sistemul fiscal impozitul pe venit şi cel pe succesiuni.
Impozitele reale rămîn pe ultimul plan, dar se păstrează un număr neînsemnat de
impozite pe consum mai profitabile.
Sistemul fiscal s-a modificat parţial şi s-a perfecţionat sub influenţa luptei de
clasă. Caracterul lui regresiv, condiţionat de precumpănirea impozitelor indirecte,
prin sec. XX a început să capete un caracter proporţional, în legătură cu trecerea la
o impunere progresivă pe venit. Sistemul fiscal de pe la sfîrşitul sec. XX, ca
rezultat al dezvoltării ştinţei şi practicii financiare, repartizează mai uniform ca
altădată povara impozitelor.

4. Apariția și evoluția impozitelor în spațiul Românesc.

Apariţia şi evoluţia impozitelor pe teritoriul românesc se caracterizează,

precum în toate statele europene, ca un proces complex şi de durată, care a început
odată cu destrămarea comunei primitive, apariţia proprietăţii private şi scindarea
societăţii în clase sociale, dezvoltarea forţelor de producţie şi a relaţiilor marfă-
bani, apariţia statului şi crearea aparatului de stat menit să rezolve antagonismele
dintre clase, să apere interesele celor mai puternici din punct de vedere economic.
Dacia romană era administrată de procurator care avea atribuţii şi de
încasare a dărilor. Dările cele mai importante erau tributum soli (impozitul
funciar), tributum capitis (capitaţia), vicesima hereditatum (darea succesorală),
vicesima libertatum (darea de eliberare a sclavilor), conductor commercorum
(darea întreprinzătorilor comerciali), conductores pescui et salinarum (pentru
arendarea păşunilor şi salinelor).
În prima fază de formare a statului feudal, unde predomina economia
naturală închisă, au proliferat o sumedenie de dări:
- sferturile sau civerturile, care se strîngeau sub forma clisei;
- dijmăritul sau desetina (din zece una);
- albinăritul era darea pe stupi, pe miere şi pe ciara de albine;
- goştinăritul, darea asupra porcilor;
- vinăritul sau vinăriciul era o dare pe vadra de vin;

10
 - podgonăritul a fost un impozit trecător asupra străinilor care
aveau terenuri plasate cu viţă de vie (a fost introdus în anul 1662);
- pripăşitul era o taxă asupra vitelor de pripas prin sate (era mai
mult o amendă decît un impozit);
- tutunăritul era un impozit ce se plătea asupra terenurilor
cultivate cu tutun;
- fumăritul era un impozit de capitaţie, deoarece se punea asupra
fumurilor (coşurilor) de la case;
- oieritul era o dare pe oi;
- văcăritul, introdus în anul 1580, era o dare percepută pe boi,
vaci, cai, cunoscută şi sub numele decunuţă;
- căminăritul era o dare asupra vinului vîndut în tîrguri;
- săpunăritul, darea pe săpun, percepută de la cei ce fabricau
săpun destinat comercializării;
- măjăritul, dare asupra peştelui, proaspăt sau sărat plătită de
vînzătorii de peşte;
- năpasta, introdusă de domnitorul Alexandru Mircea în anul
1577, era o dare suplimentară, care le încărca pe cele existente7.
Pe lîngă aceste dări mai erau unele deosebit de apăsătoare, pentru a satisface
pretenţiile turceşti (mucale, bairam, peşcheş) ale împăratului, ţarului sau hanului
(plocon) etc.
Dările fiind foarte variate şi grele, deseori contribuabilii făceau contestaţii,
cerînd o înţelegere cu fiscul asupra unor sume pe care să nu le plătească, deoarece
noile biruri erau foarte grele şi nu puteau fi suportate. În asemenea situaţii,
cîteodată, domnul se îndura şi decreta aşa-numita ruptură (amnistia fiscală).
Exploatarea, dezordinea şi abuzurile, bătăile şi schingiuirile la care erau
supuşi ţăranii l-au făcut pe consulul Angliei din Principate, între anii 1814- 1821,
să remarce că “nu există popor în lume care să fie mai apăsat de despotism şi
copleşit de dări, ca ţăranul din Moldova…”.
7
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/APARITIA-SI-EVOLUTIA-
IMPOZITEL57.php
11
 Regulamentele organice, adoptate în ianuarie 1832 pentru Moldova
desfiinţează toate dările “preexistente”, în locul lor introducînd capitaţia – impozit
direct şi personal pe cap de locuitor, la care erau supuşi ţăranii, mazilii
(descendenţii familiilor boiereşti de rangul al doilea) şi muncitorii din oraşe şi
tîrguri precum şi patenta – un impozit direct şi fix (deci, neraportat la venit),
stabilit pe clase la care erau supuşi meseriaşii şi negustorii.
Un alt moment destul de important a fost Convenţia de la Paris (1858), care
a introdus în domeniul financiar-bancar principiile: nullum impositum sine lege şi
unitatea bugetară şi executarea provizorie pe baza bugetului prezent (nici un
impozit nu va putea fi înfiinţat sau adunat dacă nu va fi consimţit de Adunare.
În urma unificării politice şi administrative a Principatelor române şi mai
tîrziu, după crearea statului român modern, sistemul impozitelor era următorul:
- impozitul funciar, înfiinţat în timpul domnitorului Al. I. Cuza,
mai întîi în Moldova (1859), apoi în Muntenia (1860), unificat (1862), şi
desfiinţat prin reformele din 1921 şi 1923;
- contribuţia personală şi contribuţia pentru poduri, menţinută
pînă în anul 1877, cînd se desfiinţează şi se înlocuieşte cu contribuţia
pentru căile de comunicaţie;
- impozitul pe mîna moartă (imobile), înfiinţat de domnitorul A.
I. Cuza;
- impozitul pe salariu, înfiinţat în 1877, desfiinţat în anul 1891 şi
reînfiinţat în 1900, cînd au fost impuse salariile funcţionarilor particulari;
- impozitele pe băuturile spirtoase, înfiinţat în anul 1867;
- impozitul industrial asupra veniturilor industriale, înfiinţat în
anul 1921, care crea unele avantaje excepţionale pentru stimularea
industriei naţionale;
- impozitul profesional asupra veniturilor oamenilor de litere,
artă, şi ştiinţă, precum şi asupra veniturilor liber – profesioniştilor ;
- impozitul succesoral (1921), care a luat locul vechilor taxe
succesorale;

12
 - impozitul pe lux şi pe cifra de afaceri (1921), care, ulterior, ia o
amploare din ce în ce mai mare, devenind principalul impozit indirect;
- impozitul pe automobile, înfiinţat la 1 aprilie 19398.
Legile din anul 1921 şi 1923, legi reformatoare în domeniul fiscalităţii au
însemnat trecerea la sistemul modern de impozite, introducînd impozitul pe venit.
(Sistemul impozitului pe venit propune o anumită procedură de constatare, stabilire
şi percepere. Pînă la “legea asupra contribuţiilor directe” (1923 - reforma N.
Titulescu) procedura se aplică numai pentru impozitul pe salarii, un venit real
constant, toate celelalte impozite erau aşezate şi încasate printr-un venit “presupus”
a fi cel real al proprietăţii şi veniturilor rurale şi urbane. Venitul constant - în
concepţia reformei din 1923 este acela pe care contribuabilul îl declară pe bază de
dovezi sau fiscul îl stabileşte prin diverse mijloace, considerat ca fiind adevăratul
venit).Astfel, în Moldova sistemul fiscal modern propriu economiei de piaţă a
obţinut contururile actuale abia în ultimii decenii ai secolului al XX-lea.
În societatea sovietică, perioada experimentului comunist, sistemul de
impozitare a fost simplificat la maximum, fiind totalmente limitată libertatea
producătorului. În aceste condiţii impozitele au devenit doar simple formalităţi. De
exemplu impozitul pe venitul persoanelor fizice era achitat doar de unele categorii
de persoane. Nu achitau acest tip de impozit funcţionarii, ţăranii. În anii ’90
aisecolului XX s-au efectuat reforme radicale în viaţa societăţii. Organizarea şi
funcţionarea statului a fost orientată spre aplicarea principiilor economiei de piaţă.
În perioada economiei de piaţă statul funcţionează în primul rînd pe baza susţinerii
lui financiare de către cetăţeni care achită periodic la buget impozite şi taxe
obligatorii.

5. Evoluția impozitelor în Republica Moldova.

În Constituţia Republicii Moldova, Titlul III, Capitolul III, Articolul 58 este
stipulat: „Cetăţenii au obligaţie să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile

8
Drept fiscal, suport de curs/Vlad Vlaicu, Aureliu Rotaru, Viorica Boaghi [et al.], Universitatea
de Stat din Moldova, Chișinău, 2014, pag.26-27.
13
publice. Sistemul legal de impunere trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor
fiscale. Orice alte prestaţii sînt interzise, în afara celor stabilite prin lege.”
Astfel, în Republica Moldova, după ce a fost creată baza legislativă în anii
1992-1993, începînd cu a doua parte a anului 1994, Guvernul Republicii Moldova
a întreprins măsuri de reducere a presiunii fiscale şi de înviorare a activităţii
agenţilor economici.
Primii paşi au fost făcuţi spre modificarea cotelor la unele mărfuri (produse)
supuse accizelor, anularea lor completă la un şir de mărfuri. Totodată, realizarea
prevederilor de bază ale Legilor „privind taxa pe valoare adăugată” şi „privind
accizele” au evitat dubla impunere a producţiei.
Pentru limitarea multiplelor impozite şi încasărilor spontane, stabilite de
către organele administraţiei publice locale, determinarea atitudinii metodologice
unice faţă de calculul şi controlul acestor impozite, a fost adoptată „legea cu privire
la impozitele şi taxele locale”.
Perfecţionarea politicii fiscale pentru anii 1995-1996 s-a înfăptuit în direcţia
micşorării numărului de plăţi fiscale, diminuării cotelor de impozite, stimulării
exportului producţiei favorabile, reducerii sarcinii fiscale.
În anul 1996 în locul legii „Cu privire la impozitul rutier” a fost pusă în
aplicare „Legea privind Fondul rutier”. Drept sursă a servit o parte din accizul
încasat la realizarea bunurilor de combustibil, încasările fiscale (de tranzit, special,
de la beneficiarii drumurilor auto), mijloace de la licenţiere a activităţii de transport
auto.
În anul 1996 reformarea sistemului fiscal a fost condiţionată de următoarele
sarcini:
- Sporirea veniturilor statului în scopul finanţării programelor de
stat în domeniul ocrotirii sănătăţii, învăţămîntului public, ştiinţei, culturii,
acordarea ajutorului social celor mai nevoiaşe categorii ale populaţiei;
- Reducerea cotei fiscale şi lărgirea bazei impozabile;
- Reexaminarea modului de calcul al amortizării;
- Perfecţionarea impunerii pămîntului şi imobilului;

14
 - Crearea cadastrului fiscal, în rînd cu informaţia despre pămînt şi
bunurile imobile;
- Perfecţionarea sistemului declaraţiilor fiscale;
- Trecerea la impunerea taxei pe valoare adăugată şi accizelor la
locul lor de consum9.
În anii 1996-1997 s-a prevăzut perfecţionarea procesului de evaluare a
pămîntului, imobilului, reieşind din: fertilitatea solului şi veniturile obţinute de la
utilizarea lui; costul de piaţă a clădirilor şi construcţiilor; compatibilitatea costului
pămîntului şi imobilului; crearea cadastrului fiscal şi juridic.
Perfecţionarea impozitelor pe consum prevedea lărgirea sferei de utilizare a
bazelor pentru servicii, business-ul jocurilor de noroc, serviciile de excursii şi alte
servicii, trecerea pe etape, pe măsura încheierii acordurilor bilaterale şi
multilaterale cu ţările CSI, la impunerea cu accize a mărfurilor cu accize, a
mărfurilor destinate importului şi acordarea înlesnirilor fiscale producătorilor care
efectuează exportul mărfurilor în străinătatea apropiată şi îndepărtată.
Reformarea fundamentală şi îmbunătăţirea considerabilă a structurii şi
modului de administrare a sistemului fiscal în RM a necesitat elaborarea urgentă a
Concepţiei reformei fiscale şi realizarea ei prin următoarele etape:
- Unificarea într-un Cod unic a tuturor prevederilor referitoare la
impozitarea venitului întreprinderilor şi persoanelor fizice şi a tuturor
prevederilor administrative aferente;
- Reforma sistemului Taxei pe valoare adăugată;
- Perfecţionarea sistemelor pe impozitul funciar şi pe imobil;
- Modernizarea metodelor pe care administraţia fiscală le aplică
la colectarea impozitelor;
- Examinarea altor surse de venituri, de impozite în scopul
reducerii sau eliminării surselor, care nu asigură venituri considerabile sau
stopează dezvoltarea economică a RM.

9
https://www.scribd.com/doc/88390582/Impozitele-in-Moldova
15
 - Distribuirea veniturilor bugetare între organele centrale şi
locale10.
Sistemul fiscal actual, creat pe parcursul etapelor de trecere de la economia
centralizată la economia de piaţă, trebuie să fie adoptat la noile condiţii de piaţă. În
numeroase cazuri lipsesc principiile fiscale, care stimulează creşterea economică şi
care pe larg sunt aplicate în întreaga lume. Lipsa acestor principii creează
dificultăţi pentru producătorii locali şi prezintă un obstacol în calea investiţiilor
locale şi străine în economia naţională.Sistemul de impunere reprezintă totalitatea
impozitelor, taxelor şi altor plăţi, concepute în conformitate cu legislaţia fiscala în
vigoare. Impozitele şi taxele, percepute în conformitate cu Codul Fiscal şi cu alte
acte ale legislaţiei fiscale, reprezintă una din sursele veniturilor bugetului public
naţional. În conformitate cu Codul Fiscal,impozitele instituite în RM se clasifică
după 2 criterii:
-după trăsăturile de fond şi formă: directe şi indirecte;
-după instituţiile ce le administrează: generale de stat şi locale.
Sistemul impozitelor şi taxelor generale de stat include,impozitul pe
venit,taxa pe valoarea adăugată,accizele,taxa vamală etc., iar sistemul impozitelor
şi taxelor locale include taxe pentru parcare, taxe de piață, taxa pentru amenajarea
teritoriului(700 lei în Costești), autorizarea spațiului comercial care poate fi fixă
sau în dependență de volum,spre exemplu 30 mp2 în Costești costă 4400 lei anual.

10
http://www.timpul.md/articol/taxe-i-impozite-rolul-lor-in-economia-moldovei-37997.html
16
 6.Cele mai absurd taxe și impozite din istorie.
Impozitul pe fereastră.
In Anglia şi Scoţia secolelor XVII şi XVIII a fost introdus impozitul pe
fereastră, care viza oamenii avuţi, posesorii unor case mari şi cu ferestre multe.
Fereastra era simbolul bunastării. Loviţi de noua reglementare, cei săraci au
început să zidească ferestrele caselor. Există şi astazi în aceste regiuni asemenea
case medievale, cu ferestrele astupate. Impozitul a fost aplicat un timp surprinzător
de îndelungat, fiind desfiinţat abia la 24 iulie 1851, printr-o lege specială.
Impozitul pe dinti.
Demnitarii turci au socotit ca cetatenii cu dinti buni isi pot permite sa
manance mai mult decat ceilalti, indeosebi carne si dulciuri, consumand din
alimentele obstei.Ca urmare, populatia cu dantura perfecta era supusa unui impozit
special. Cei cu dinti lipsa erau scutiti. Ca sa scapi de impozit, solutia era sa-ti scoti
2-3 masele.
Impozitul pe pălărie
Tot pe teritoriul Marii Britanii, a funcţionat, în perioada 1784-1811, un
impozit pentru dreptul de a purta pălărie. Într-o ţară unde orice bărbat care se
respectă se făleşte cu pălăria din cap, era imposibil ca impozitul să nu aducă
venituri. Şi a adus. Evaziunea era aproape imposibilă, întrucît la plata impozitului,
contribuabilul primea un ecuson, care se fixa chiar pe pălărie. Fireşte cîte pălării,
atîtea ecusoane.
Taxa pe ureche
Această ciudată taxă a fost introdusă în Tibetul anului 1920, dar se pare că
originile ei sînt mult mai vechi, fiind răspîndită în mai toată China. Pentru fiecare
din urechile sale, omul trebuia să plătească un liang de argint, în schimbul căruia
primea un cercel cu care făcea dovada contribuţiei. Pedeapsa pentru evazionişti:
tăierea urechilor.

Impozitul pe barbă
Pentru a europeniza societatea rusă, Petru cel Mare a hotărît să taie bărbile
cu care se făleau nu numai aristocraţii, dar şi mujicii. Măsura nefiind acceptată de

17
cler, a trebuit să renunţe la interzicerea bărbii, înlocuind-o cu impozitul pe barbă,
stabilit prin Ucazul din 1689.Bineinteles, preotii erau scutiti de impozit.
Taxa pe umbră
Este de necrezut, dar această taxă a fost stabilită de municipalitatea din
Veneţia în anul 1993. Toţi proprietarii de localuri sau alte imobile, prevăzute cu
copertine, umbrele, umbrare sau orice amenajare care face umbră au fost obligaţi la
plata unei sume fixe.
Impozitul pe viaţă
În Anglia Secolului XIV, s-a introdus o ciudată reglementare, prin care orice
persoană aflată în viaţă este obligată la plata unei sume fixe, pentru faptul că
trăieşte. Impozitul se plătea chiar din momentul naşterii unui copil, iar legea făcea
o interesantă precizare: persoanele decedate nu mai datorează impozit pe viaţă.
Impozitul pe frică
Intrucît în timpul domniei regelui Henric I al Angliei (1100-1135), numeroşi
tineri se sutrăgeau de la serviciul militar, de teama confruntărilor pe cîmpul de
luptă, autorităţile s-au gîndit să legifereze situaţia, instituind un impozit, prin plata
căruia scutirea de armată devenea oficială. Taxa a fost denumită impozit pe frică,
pentru a da amatorilor o nuanţă dezonorantă. Cu toate acestea, amatorii nu erau
puţini, ceea ce l-a determinat pe regele Ioan Fără de Ţară s-o majoreze cu 300%.
Legea impozitului pe frică a fost în vigoare timp de 300 de ani11.
Impozitul pe gratar, Belgia
În 2007, administrația locală din regiunea valona a Belgiei, locuit de circa
3,3 milioane locuitori, a hotarat sa impoziteze gătitul pe grătar în aer liber, pentru
combaterea încalzirii globale. S-a calculat că un grătar care funcționeaza toată
seara poduce 50-100 grame gaze cu efect de seră și, ca urmare, amatorii de gratare
au fost obligați să plateasca pentru aceasta plăcere o taxa de 20 euro. Și, pentru ca
amatorii de gratare să nu se eschiveze, autoritățile valone organizează, mai ales în
weekend, survolari cu elicopterul deasupra zonelor de interes turistic, ca sa-i prinda
pe eventualii delincventi asupra faptului.N-a calculat, însa, nimeni daca poluarea
adusa de eșapamentele elicopterelor este mai mare sau mai mica decat cea a
grătarelor.
Impozitul pe soare.
11
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cele-mai-bizare-taxe-istorie

18
 Acest impozit este aplicat si astazi in statiunile din insulele Ibiza, Mallorca,
Menorca si inca vreo cateva. Il platesc turistii, care vin sa se bronzeze si deci
trebuie sa plateasca, pentru razele soarelui pe care le primesc gramada, direct din
ceruri.Impozitul nu este mare, numai 1 euro pe zi, dar daca tinem seama ca intregul
arhipelag al insulelor Baleare a fost vizitat inr-un an de 10,4 milioane de turisti
straini, rezulta o suma frumusica, incasata numai pentru ca straluceste soarele12.

12
http://www.ziare.com/impozit/fiscal/cele-mai-trasnite-impozite-din-lume-1338195
19
 7.Concluzie

Apariția și evoluția impozitelor la noi se caracterizează, ca de altfel la toate

țările europene, ca un proces complex și de durată care a început odata cu
destrămarea economiei primitive, apariția proprietății private și scindarea societății
în clase, dezvoltarea forțelor de producție și a relatiilor marfă-bani, apariția statului
și crearea aparatului de stat menit să dezvolte antagonismele dintre clase, să apere
interesele celor mai puternici din punct de vedere economic.
Întreprinzătorii, dar și persoanele fizice, sunt obligați să participe la
formarea bugetului public. Pe plan social, rolul taxelor și impozitelor se
concretizează în faptul că, prin intermediul lor, statul redistribuie o parte
importantă din produsul intern brut între clase și grupuri sociale, între persoanele
fizice și cele juridice așadar, observăm că prin prisma impozitelor și taxelor statul
colectează mijloace financiare necesare pentru realizarea funcțiilor acestuia,
totodată statul trebuie să stabilească așa impozite și taxe ca să colecteze cît mai
multe mijloace financiare în așa mod ca să dezvolte spiritual civil a cetățenilor dar
și să sporească activele precum și nivelul de trai a propriilor cetățeni.

20
 8.Bibliografie.
1. Codul Fiscal al Republicii Moldova, cu ultimele modificări. (Monitorul
Oficial nr. 197-200/666 din 31.12.2009) – Chişinău, 2010;
2. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 (Monitorul
oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1), cu ultimele modificări.
3. Drept financiar și fiscal – Tratat,Dan Drosu Șaguna,(Ed. Mihai Eminescu,
București, 2000)
4. Drept Prival Roman, Victor Volchinschi, Daniela Țurcan [et al], Chișinău,
2014, Tipografia “Reclama”),
5. Drept Financiar și fiscal. Vol. 1/ Șaguna Dan Drosu, ”Oscar Print”,
București 1997.
6. Drept fiscal, suport de curs/Vlad Vlaicu, Aureliu Rotaru, Viorica Boaghi
[et al.], Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, 2014
7. https://www.scribd.com/doc/90151340/Sistemul-de-impozite-%C8%99i-
taxe-in-Republica-Moldova
8. http://www.ziare.com/impozit/fiscal/cele-mai-trasnite-impozite-din-lume-
1338195
9. http://newsar.ro/cele-mai-trasnite-impozite-din-lume/
10. https://www.scribd.com/document/46044175/Drept-Fiscal-Curs-ID-Oct09
11. http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-
explained/index.php/Government_finance_statistics/ro
12. http://guerillafiscala.ro/blog/2011/04/isoria-taxelor-si-impozitelor-partea-i-
a/
13. http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/APARITIA-SI-
EVOLUTIA-IMPOZITEL57.php

21