Metode specifice de corectare a curburilor patologice ale coloanei

Metoda Klapp

Metoda Klapp a fost prezentată la Congresul german de Ortopedie incă din anul 1905 şi ocupă un loc
important in programele speciale funcţionale de corijare a scoliozelor.
La baza metodei stau două observaţii:
- lipsa scoliozelor la patrupede şi apariţia acesteia la bipede, pe măsura ridicării lor pe treapta evoluţiei
speciiilor
- mobilitatea mare în sens lateral a coloanei la animalele patrupede, în special prin acţiunea membrelor asupra
rahisului
Astfel, Klapp a încercat să pună coloana vertebrală în condiţiile vieţii primitive (poziţia patrupedă)
pentru a corija statica vertebrală, poziţie ce constituie esenţa metodei sale.

Principiile metodei:
- orice poziție, care menține coloana vertebrala paralelă cu solul, elimină acțiunea patologica a gravitației
asupra deviației vertebrale; astfel, curburile scoliozelor adevarate sau atitudinale scad sau dispar, cand se trece
din ortostatism în patrupedie cu trunchiul la orizontală, cu sprijin pe palme și pe genunchi, brațele paralele cu
coapsele, perpendiculare pe sol, capul menținut în extensie
- în poziție patrupedică, coloana vertebrală se mobilizează mai ușor lateral, inflexiunile corectoare se realizează
activ și mult mai amplu decât în ortostatism sau așezat
- mișcările coloanei vertebrate sunt mai ample în regiunile cu lordoză (cervicală sau lombară) decât în cele cu
cifoză
- în patrupedie marii dorsali sunt maxim relaxați de aceea se poate executa o mișcare corectivă mult mai
eficientă
- poziția patrupedică oferă posibililatea de expansiune maximă a cutiei toracice, de aceea se obțin rezultate
foarte bune în scoliozele însoțile de deformații toracice (torace în carenă, înfundat); efectele favorabile se
răsfrang și asupra organelor intratoracice, de multe ori comprimate

Klapp descrie două grupe de poziții de start ale patrupediei, respectiv ale planului spatelui în raport cu
solul, și anume poziții lordozante și poziții cifozante. Fiecărei din aceste 2 poziții le corespun cinci poziţii
iniţiale comune: una orizontală, două deasupra şi două dedesubtul acesteia, din care se execută mişcări de
inflexiune. La pozițiile lordozante întâlnim 3 poziții deasupra orizontalei.

Poziții lordozante - în funcţie de înclinarea trunchiului, facilitează mobilizarea unei anumite zone vertebrale:
1. patrupedie „răsturnată” lordozantă, cu trunchiul în ușoară extensie; acțiunea corectivă maximă se realizează
în zona L4 - L5
2. patrupedie „redresată” lordozantă, cu trunchiul ușor înclinat anterior, membrele superioare orientate către
podea, vârful degetelor detașat de suprafața de sprijin; acțiunea corectiva maximă se realizează în segmentul L1
- L3
3. patrupedie „semiredresată” lordozantă (idem poziția precedentă, numai că vârful degetelor se sprijină pe
podea); acțiunea corectivă maximă se realizează la nivelul D11 - D12
4. patrupedie „orizontală” lordozantă, pe genunchi cu sprijin pe palme, în care acțiunea corectivă maximă este
la nivel D8 - D10
5. patrupedie „semiaplecată” lordozantă, în care trunchiul este înclinat către sol prin flexia coatelor; acțiunea
corectivă maximă se realizează la nivelul D5 - D7
6. patrupedie „aplecată” lordozantă, în care coatele sunt flectate mai mult încât toracele superior atinge
podeaua; acțiunea corectivă maximă se realizează în D1 - D4
Poziții cifozante
1. patrupedie „redresată” cifozantă, în care acțiunea corectivă maximă se realizează la nivel D1 - D4
2. patrupedie „semiredresată” cifozantă, cu acțiune corectoare maximă la nivel D5 - D7
3. patrupedie „orizontală” cifozantă, în care acțiunea corectivă maximă se răsfrange la nivel D8 - D10
4. patrupedie „semiaplecată” cifozantă, cu corectare maximă la nivel D11 - D12
5. patrupedie „aplecată” cifozantă, în care efectul corector maxim se răsfrange la nivel L1 - L4

În concluzie, sediul electiv al acţiunii corectoare din poziţiile cifozante este în sens invers celor care
corespund poziţiilor lordozante. Astfel:
- corecţia scoliozelor dorsale este efectuată din poziţii cifozante situate deasupra orizontalei sau poziții
lordozante situate sub orizontala
- corecţia scoliozelor lombare se face din poziții lordozante situate deasupra orizontalei sau poziții cifozante
situate sub orizontală
Pentru a ilustra aceste constatări, Klapp a realizat o schema comparativă sugestivă, care înfățișează
diferite grade de înclinare a trunchiului pe bazin în patrupedie lordozantă și cifozantă.
 Din patrupedie, Klapp a preconizat două tipuri de mers, cu repercursiuni asupra centurilor
scapulară şi pelvină, precum şi asupra curburilor coloanei: mersul încrucişat şi mersul cămilei. În mersul
încrucişat - mâna şi piciorul opus  pentru corijarea scoliozelor unice; mersul cămilei - mâna şi piciorul de
aceeaşi parte  pentru scoliozele duble.

Pornindu-se de la poziţia patrupedă, s-au conceput o serie de exerciţii, dintre care unele cu caracter
asuplizant, unele cu caracter tonifiant şi unele corective. Vom prezenta unele din aceste exerciiţii:

1. Mersul în patru labe.

Poziţia de plecare: patrupedie, cu membrele în unghi drept faţă de corp capul în extensie.
Execuţie: mers încrucişat, prin comanda „la stânga/la dreapta!”
Aplicaţie: asuplizarea coloanei, deformările simetrice şi asimetrice ale coloanei vertebrale (în scoliozele totale
se insistă de partea convexităţii)

2. Alunecarea
Poziţia de plecare: poziţia patrupedă cu braţele întinse şi îndepărtate la nivelul umerilor, palmele alunecă pe sol
până ce sternul atinge solul, coapsele rămân în poziţie verticală, cu capul în extensie, privirea înainte.
Execuţie: braţele alunecă înainte, după care înaintează genunchii în paşi mărunţi, toracele menţinându-se întins
şi aplecat pe sol, coloana lordozată în regiunea dorsală, dându-se comanda: „întinderea pentru alunecare,
înainte!”
Aplicaţie: alungirea coloanei, lordozare dorsală, corijarea spatelui cifozat, alungire în scolioze.
3. Şerpuirea
Poziţia de plecare: poziţia patrupedă cu braţele întinse şi îndepărtate la nivelul umerilor, palmele alunecă pe sol
până ce sternul atinge solul, coapsele rămân în poziţie verticală, cu capul în extesnie, privirea înainte.
Execuţie: coloana va fi deplasată alternativ la stânga şi la dreapta, în scopul întinderii alternative a flancurilor
dând comanda „alungire pentru alunecare, înainte, şerpuiţi!”
Aplicaţie: întinderea flancurilor, în scolioze (insistându-se mai ales pe întinderea concavităţilor), fie se
efectuează întinderea de o singură parte, când deformaţia toracelui este unilaterală.

4. Dosul de pisică
Poziţia de plecare: din poziţia patrupedă, se îndoaie braţele până ce ele ajung în prelungirea umerilor, iar
antebraţele formează cu braţele un unghi drept; vârfurile degetelor sunt îndreptate înainte, capul în extensie,
coapsele în unghi drept cu gambele.
Execuţie: iniţial, mâinile înaintează cu un lat de palmă, concomitent cu o avansare a genunchiului stâng, după
care o cifozare a rahisului dorsal - dos de pisică - şi executarea unei mişcări de plonjon cu capul înainte;
toracele este proiectat înainte în poziţie profundă spre sol. Ciclul reîncepe cu avansarea mâinilor, înaintând de
această dată cu genunchiul drept, comandând: „ mâini, genunchi - mişcare!”
Aplicaţie: se recomandă în special în cifoze, lordozând regiunea dorsală. În scolioze, exerciţiul alungeşte
coloana vertebrală, măreşte diametrele toracelui şi forţa musculaturii braţelor şi a umerilor.

5. Săritura iepurelui
Poziţia de plecare: poziţia patrupedă cu braţele întinse şi îndepărtate la nivelul umerilor, palmele alunecă pe sol
până ce sternul atinge solul, coapsele rămân în poziţie verticală, cu capul în extesnie, privirea înainte.
Execuţie: de la poziţia de plecare, se ridică lent, simultan braţele şi toracele până la verticală, întinzându-se
musculatura fesieră şi cea abdominală. Urmează o aplecare lentă care pregăteşte săritura, braţele şi coloana
rămânând întinse. Se sare cu ambii genunchi între mâini şi apoi se întind din nou braţele înainte, pentru a se
găsi în poziţia de plecare. Comenzile : „sus, jos, înainte!”
Aplicaţie: întărirea musculaturii abdominale şi dorsale, scolioze simetrice şi asimetrice, tulburări de statică
vertebrală, cu rol de alungire a musculaturii abdominale şi fesiere.
 În ultimii ani poziţiile Klapp au fost studiate complex. În cursul poziţiilor de „reptaţie” Klapp au
fost înregistrată activitatea următorilor muşchi: oblicii şi drepţii abdominală, spinalii (cervicali, dorsali şi
lombari), romboizii, marele dinţat, marele dorsal, deltoidul.
Poziţiile Klapp se execută din postura „în genunchi”, studiul urmărind:
- poziţia redresată: trunchi aplecat la 20o de la verticală, cu mâinile la spate
- poziţia semiredresată: trunchi flectat la 40o, cu mâinile la spate
- poziţia orizontală: trunchi la 90o, cu mâinile la spate
- poziţia semicoborât : trunchi la 100o, cu mâinile în şolduri
- poziţia coborâtă: trunchi la 115o, cu mâinile în şolduri
Au mai fost câteva variante şi anume:
- poziţia redresată cu mâinile la şolduri
- poziţia redresată cu mâinile la ceafă
- poziţia redresată cu braţele ridicate în sus pe lângă cap
- poziţia orizontală cu mâinile la ceafă
- poziţia coborâtă cu braţele înainte pe lângă cap

Concluziile au fost:
 Pentru musculatura cervicală, poziţia cea mai bună este cea coborâtă cu braţele înainte
 Pentru musculatura coloanei dorsale, poziţia de elecţie este cea orizontală cu mâinile la ceafă
 Pentru musculatura coloanei lombare, aceeaşi ca pentru coloana cervicală
Metoda Cotrel (extensie - derotaţie - elongaţie + flexie laterală) este cea mai apreciată în prezent: decubit
ventral, cu membrele inferioare întinse cât mai complet, membrele superioare întinse pe lângă urechi; se întinde
tot corpul, apoi se extind braţele, corpul se lordozează, membrele inferioare se extind din şolduri (arcuire
maximă pe extensie)
Corectarea curburii: un membru superior se duce înapoi spre şold, care se extinde; celălalt membru
superior pe lângă ureche, în sus.
Un alt exemplu este cel de mobilizare toracică din poziţia „pe genunchi”, cu fesele pe taloane,
trunchiul aplecat înainte peste coapse, braţele întinse pe lângă urechi, mâinile pe sol. În acest fel coloana
lombară este perfect blocată. Se face înclinarea laterală, mâinile păşind cu degetele spre stânga (scolioză
toracică stângă) sau spre dreapta (scolioză dreaptă); se revine, apoi se repetă.
Pentru scoliozele lombare, Cotrel recomandă decubitul ventral pe masă, mâinile prinzând
marginile laterale ale acesteia şi blocând astfel toracele. Terapeutul prinde ambele membre inferioare,
translându-le spre stânga (scolioză toracică stângă) sau spre dreapta (scolioză dreaptă); se revine, apoi se repetă.
Tot Cotrel a utilizat şi „exerciţiile de târâre” sau „înotul pe uscat”: decubit ventral, membrele de pe
o parte sunt întinse, celelalte se apropie - flectarea coxofemuralelor şi genunchilor, mâna fiind orientată spre
coapsă. Exerciţiile Cotrel curbează mai întâi coloana (spre membrele apropiate), după care se revine la poziţia
dreaptă sau se trece spre poziţia interesată.
Elongaţia Cotrel este o autotracţiune cu posibilitatea de a redresa scolioza: decubit dorsal, cu
căpăstru de tracţiune cervicală, de la care o coardă trece pe după scripete (îndărătul şi puţin deasupra capului),
îndreptându-se către picioare, de care se fixează. Întinderea completă a membrelor inferioare va întinde
coloana; mobilizând concomitent membrele inferioare spre stânga sau spre dreapta, se realizează corectarea
curburii scoliotice.