Sunteți pe pagina 1din 4

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE MARKETING

Funcțiile Marketingului
-Referat-

Student:

BUCUREȘTI
2016
Dacă în ceea ce privește definirea marketingului există înca o serie de
păreri, în ceea ce privește funcțiile pe care acesta le îndeplinește,
remarcăm un acord concretizat în ordonarea a patru funcții fundamentale.
Philip Kotler consideră că marketingul are un rol esenţial în ghidarea firmei
pe piaţă: el oferă o concepţie călăuzitoare ajutând-o să identifice ocaziile
de piaţă atractive şi evaluând posibilităţile firmei de a le valorifica,
furnizează strategiile necesare atingerii obiectivelor diferitelor sale unităţi
operative în raport cu potenţialul acesteia.
O primă funcție îndeplinită de departamentul de marketing este
“Investigarea pieței și a nevoilor de consum” ce constituie baza
fundamentării deciziilor de marketing la nivelul unei firme. Fundamentarea
deciziilor de marketing este reprezentată de obținerea de informații despre
piața prezentă, piața potențială, cerere, concurenți, furnizori,intermediari,
factorii de influență ai comportamentului consumatorilor ș.a.m.d . Această
funcţie precede într-un anumit sens celelalte funcţii ale marketingului şi le
pregăteşte condiţiile de realizare; este o funcţie premisă.
Informațiile necesare fundamentării deciziilor de marketing provin din:
Înregistrările interne ale firmei:
Un compartiment care poate furniza informaţii foarte preţioase despre
nivelul de satisfacţie al clienţilor faţa de firmă şi produsele sau serviciile
sale. (ex: înregistrările contabile, rapoartele financiare, evidenţa
desfacerilor, comenzilor, cheltuielilor etc. )
Informațiile despre piață:

 Personalul firmei (ex. agenţii de vânzare, cercetătorii, directorii de


vânzări, agenţii de aprovizionare etc.)
 Rapoarte anuale, reviste de specialitate, site-uri de specialitate,
emisiuni TV sau radio pe teme de specialitate etc. pot furniza informaţii
valoroase despre furnizori, concurenţi, distribuitori etc.
 Agenţii specializate în cercetări de piaţă şi construirea de baze de date
despre firme.
 Realizarea de cercetări de Marketing proprii: Prin efectuarea de
cercetări proprii de marketing, pentru investigarea nevoilor de consum,
firmele se implică direct în cunoaşterea pieţei şi satisfacerea cerinţelor
clienţilor săi.
Această funcţie precede într-un anumit sens celelalte funcţii ale
marketingului şi le pregăteşte condiţiile de realizare

A doua funcție a marketingului este reprezentată de “Conectarea


dinamică a firmelor la mediul economico-social” ce reflectă viziunea
de marketing după care ar trebui să se orienteze firmele, şi anume: din
exterior către interior. Potrivit acestei funcţii, întreaga activitate a
întreprinderii trebuie raportată, conectată permanent, la fizionomia şi
cerinţele mediului aflat într-o continuă schimbare. Conectarea dinamica
a agentului economic la mediul economico-social constituie în cele mai
multe cazuri cheia succesului în afaceri.

“Satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor de consum”


reprezintă cea de-a treia funcție a marketingului, o funcție obiectivă ce
evidenţiază finalitatea demersului oricărui întreprinzător, care urmăreşte
ca activitatea sa să asigure concordanţă între oferta sa (de bunuri şi
servicii) şi nevoile cărora le sunt destinate.

Philip Kotler precizează că pentru orice fel de firmă „factorul esenţial al


succesului … îl reprezintă cunoaşterea şi satisfacerea consumatorilor
vizaţi, prin tranzacţiile pe care le face.”, acelaşi autor făcând o remarcă
deosebit de sugestivă: „clienţii se atrag prin promisiuni şi se păstrează
prin satisfacere. Marketingul defineşte promisiunea şi asigură
îndeplinirea ei.”( Kotler, Ph. – p. 55 – 56, 38 - 39)

Ultima, dar nu cea din urma, funcție a marketingului este reprezentată


de “Maximizarea eficienţei economice (a profitului)” ce urmărește să
sprijine firmele în vederea obținerii maximizării profitului prin creșterea
satisfacerii consumatorilor. Înfăptuirea ei presupune alocarea rațională
a resurselor productive rare cu întrebuințări alternative, optimizarea
structurilor de producție, dar și a întregului flux al procesului economic.

Toate aceste funcții se suprapun unei activități economice


concrete(cercetare-dezvoltare, producție, comercial, etc.) și au un rol
integrator în raport cu celelalte funcții ale întreprinderii.
BIBLIOGRAFIE :
1. Philip Kotler- “Principiile Marketingului”
2. Virgil Balaure(coordonator)- “Marketing”, ediția a II-a, revăzută și
adăugită, 2003. (Prof. Univ. Dr. C. Florescu)
3. Lector univ. Dr. George-Daniel Ardelean- „Partea I: Bazele
Marketingului” (Cap. I: “Apariția și promovarea Marketingului”)
4. http://www.scritub.com/management/marketing/Functiile-
marketingului17435192.php
5. http://learn190.blogspot.ro/2011/03/functiile-marketingului-si-
rolul.html

S-ar putea să vă placă și