Putem considera în sinteză că activitatea se prezintă ca un
sistem complex, constituit din subsisteme (acţiuni) reglate în mod sinergic în scopul realizarii unei activităţi eficiente. Activitatea reprezintă o succesiune de acţiuni, cu o arhitectură specifică, organizată ierarhic in operaţii şi acte sau gesturi. Activitatea motrică este unitară, constientă, bazată pe anticipare si susţinută de o motivaţie consistentă. Ea este un fenomen complex, de mare amplitudine care în cele mai dese situaţii poartă “marca” personalităţii individului. “Secvenţa motorie a finalităţii este pregatită şi cu ajutorul a numeroase componente intelectuale ce ţin de organizarea percepţiei, dirijarea prin limbaj sau rezolvare algoritmică şi curistică a sarcinilor motrice”. În sinteză, definim activitatea motrică drept proces al satisfacerii unei necesităţi (cerinţa functională) sau din perspectiva structurala, o mulţime de acţiuni, operaţii, acte sau gesturi orientate în vederea împlinirii unui anumit obiectiv. Prin urmare, teoria activităţilor motrice corespunde un sistem de cunostinţe referitoare la originea, esenţa si legile efectuării mişcărilor, evidenţiate în teoriile biologice, psihologice, fizice si sociale care au studiat şi studiază omul în mişcare din perspective particulare, specifice lor. Conceptul de motricitate este definit ca exprimând o însuşire a fiinţei umane înnăscută şi dobândită de a reacţiona cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi şi interni, sub forma unei mişcări.
pentru întreţinerea relaţiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice ramurilor sportive. Este vorba de actele motrice realizate prin contracţia muşchilor scheletici. Activitatea de viteză mare şi de durată scurtă este responsabilă pentru micile modificări adaptive la nivelul enzimelor şi creşterile fosfocreatinei. Cu cât activitatea este mai intensă, cu atât este mai mare activitatea enzimatică, la fel si metabolismul glicolitic oxidativ. Cu cât este mai mare hipertrofia, cu atât este mai intensă activitatea oxidativă a enzimelor. Efortul aerob este ineficient în modificarea proceselor glicolitice; de aceea, cu cât un sportiv se antrenează un timp mai îndelungat, cu atât se hipertrofiaza mai mult fibrele sale musculare lente. În cazul în care corpul se deplasează activ sau pasiv, stabilizarea acestuia în mişcare se realizează prin reflexe statokinetice, de anticipare a pierderii posturii şi de repoziţionare segmentară. Rezumând se poate considera ca mişcarea se produce pornind de la procesarea informaţiei în etapa identificării stimulilor, este ales un program motor general în etapa de selecţie a răspunsului, din memoria de lungă durată; în etapa de programare a răspunsului programul este pregătit pentru “start”. Acesta include o serie de parametri definitorii pentru execuţia mişcării: viteza miscării, amplitudinea sa, direcţia de deplasare a segmentului, gradul de încordare musculară. Orice act motric sau acţiune motrică implică în efectuarea lor toate calitatile motrice, dar cu pondere diferită.