PROGRAMELE REVOLUŢIEI DE LA 1848

Revoluția Română de la 1848 a fost parte a revoluției europene din același an și

expresie a procesului de afirmare a națiunii române și a conștiinței naționale. Un factor
deosebit de important l-a constituit Revoluția Franceză din februarie 1848 care a avut
repercusiuni asupra întregii Europe. Deoarece Franța era un stat național unitar, revoluția de
aici a avut un predominant caracter social, pe când în celelalte țări a luat diferite forme, după
necesitățile locale. Astfel că, principiul libertăților cetățenești cerute de revoluționarii francezi
a evoluat și s-a transformat în libertăți naționale pentru popoarele supuse, iar peste
revendicările sociale s-a suprapus ideea de unitate națională.1
Ideile de propăşire naţională şi de reformă socială care se manifestaseră atât la 1821, cât
şi la 1840 în Muntenia, şi-au găsit aplicarea politica prin Revoluţia de la 1848-1849, izbucnită
în toate cele trei ţări româneşti şi constituind manifestarea cea mai dinspre răsărit a
revoluţiilor ce au zguduit societatea europeană în aceşti ani. Revoluţia română nu a fost o
simplă imitaţie a revoluţiei franceze. A fost generată de cauze care aparţineau procesului
intern al dezvoltării istorice a românilor şi s-a desfășurat în condițiile în care părți din
teritoriul național se aflau în stăpânirea imperiilor vecine (Transilvania, Bucovina), în timp
ce Moldova și Muntenia erau constrânse să accepte protectoratul Rusiei țariste și
suzeranitatea Imperiului Otoman. Revoluţia de la 1848-1849 are cauze în gradul de dezvoltare
a societaţii în general, în acutizarea contradicţiilor sociale, necesitatea soluţionării problemei
naţionale prin constituirea unui singur stat românesc în cadrul fostei Dacii şi impunerea unui
statut internaţional deosebit Ţărilor Române, în condiţiile tensiunii încordate existente între
Rusia (puterea protectoare) şi Turcia (puterea suzerană). Cauzele sunt şi mai puternic
reflectate în Transilvania, unde exploatarea naţională este deosebită.2
Pentru a-şi exprima doleanţele, fruntaşii revoluţionari au redactat programe
revoluţionare, al căror scop comun era formarea unui stat naţional modern, bazat pe principii
democratice, unitar şi independent. Aceste programe au prezentat mici diferenţe unele faţă de
altele, în funcţie de statutul politico-juridic al teritoriilor româneşti şi în funcţie de situaţia
reală din teritorii. Însă, în fond, programele, cinci la număr, trei oficiale şi două neoficiale, au
avut aceeaşi bază şi multe similarităţi. Iniţial, aceste programe erau alcătuite sub forma unor
broşuri, petiţii sau memorii către autorităţile centrale interne sau remise puterii suzerane.
Treptat, pe măsura adancirii procesului revoluţionar, obiectivele programatice au căpătat
contururi tot mai precise şi formulari din ce în ce mai radicale, astfel încât programele de
acţiune ale revoluţiei, formulate în timpul desfăşurării evenimentelor revoluţionare, au
încununat toate încercarile anterioare de sintetizare a obiectivelor revoluţiei româneşti.
În Moldova, revoluția fost una pașnică, capătând printre contemporani numele de
''revolta poeților''. Revoluţia s-a concretizat printr-o petiție elaborată în martie 1848 și printr-
un program elaborat în august 1848. Petiția cuprindea 35 de puncte și a fost redactată de
către Vasile Alecsandri la o întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la
hotelul Petersburg din Iași, cu știrea domnitorului Mihail Sturdza, în data de 8 aprilie.

1
Lucian Predescu, Enciclopedia Cugetarea, Bucureşti, 1940, p.728-729.
2
***, Istoria românilor, vol. VII, tom I, Constituirea României moderne (1821-1878), Bucureşti, 2003, p. 241-
248.
3''Petiţiunea Proclamaţie a boierilor și notabililor moldoveni'' a fost adresată domnului şi
puterii protectoare, ceea ce explică moderaţia cererilor: ''Sfânta păzire a Regulamentului
Organic în tot cuprinsul său şi fără nici o răstălmăcire'', ''grabnica îmbunătăţire a stării
locuitorilor săteni'', siguranţa personală, eliberarea deţinuţilor politici, gardă cetăţenească,
responsabilitate ministerială, înfiinţarea unei bănci naţionale, reforma sistemului de
învăţământ, asigurarea persoanei, combaterea corupţiei, dizolvarea adunării existente şi
constituirea unei adunări cu adevărat reprezentative, desfiinţarea cenzurii. Ulterior, P. Balş, a
afirmat că, în cadrul discuţiilor revoluţionarilor moldoveni care au avut loc în martie 1848 a
fost analizat şi subiectul pregătirii ''unirii României'' şi a înfăptuirii ei.4 Petiţia-proclamaţie de
la Iaşi, dat fiind mai ales caracterul legalist imprimat mişcării revoluţionare în această fază,
urmărea concretizarea absolută a principiului separării puterilor statului, autonomizării
Adunării obşteşti şi scoaterea ei de sub tutela domnitorului Mihail Sturdza.5 Cu privire la
prevederile acestui program s-a afirmat că: ''Nici prin intenţie şi nici prin conţinutul ei
obiectiv Petiţia-proclamaţie nu tindea să bulverseze ordinea Regulamentară instituită în
Moldova; sub învelişul acestei ordini se caută însă a se introduce o serie de reforme care ar fi
lărgit procesul de modernizare a societăţii, ar fi renovat fizionomia regimului regulamentar''.6
Petiţia a fost difuzată în Iaşi şi la sate într-o formă adaptată la capacitatea de înţelegere a
poporului, nu pentru a atrage ţărănimea alături de mişcare ci pentru a legitima acţiunea
opoziţiei la sate.
Petiţiunea Proclamaţie avea un caracter moderat datorită atitudinii rezervate a
domnitorului Mihail Sturdza, care era supus presiunii prezenței trupelor ruse la granița ţării.
Simțind pericolul unei mișcări și în Moldova, sub influența celor de afară, domnitorul însuși
le-a cerut petiția. Cu toate că memoriul lor nu cuprindea decât reforme moderate, mai mult de
ordin administrativ și cultural, în conformitate cu Regulamentul Organic, domnitorul l-a
folosit ca pretext pentru arestarea capilor mișcării. Aceștia urmau să fie trimiși în Turcia, însă
au reușit să-i cumpere pe cei care trebuiau să-i treacă Dunărea (una dintre persoanele care au
jucat un rol definitoriu a fost Maria Rosetti, care „mergea pe talvegul Dunării cu copilul în
brațe și cu pungile de galbeni” pentru a-i elibera pe cei căzuți prizonieri), ajungând la Brăila.
Viitorul domnitor Alexandru Ioan Cuza a fost salvat de către soția sa, Elena Cuza, care a
intervenit pe lângă consulul englez Cunningham. După eliberare, acesta s-a refugiat la Viena,
fiind urmat mai târziu de soție.7
În vara lui 1848 se aflau în Bucovina — și mai ales în Cernăuți — circa 50 de fruntași ai
tineretului revoluționar moldovean, printre careAlexandru Ioan Cuza, Costache Negri, D.
Canta, Vasile Alecsandri, Alecu Russo. Acestora li s-a adăugat și Mihail Kogălniceanu, care
avusese un conflict cu fiul domnitorului. În august 1848 este redactat un program în 36 de
puncte, care a fost publicat de Kogălniceanu sub titlul ''Dorințele partidei naționale din
Moldova''.8 Fără îndoială, acesta este un documentul reprezentativ pentru ideologia şi
programul politic al generaţiei paşoptiste din Moldova. Este un manifest, în acest sens al căii
3
Ibidem, p. 254.
4
Cornelia Bodea, Lupta românilor pentru unitatea naţională. 1834-1849, Bucureşti, 1967, p. 120.
5
***, Istoria Parlamentului şi a vieţii parlamentare din România, până la 1918, Bucureşti, 1983, p. 59.
6
Damian Hurezeanu, 1848-moment înnoitor în istoria României, în Revista de istorie, tom 41, nr. 4/1988, p.
372.
7
Magazin istoric, nr. 7, 2011, pag. 30.
8
Apostol Stan, Revoluţia română de la 1848. Solidaritate și unitate națională, Bucureşti, 1987.
moldoveneşti, repudiind revoluţia în favoarea spiritului reformator şi a ideii liberale. Deşi
sintetizează toate actele programatice româneşti din 1848, el reflectă fidel linia
moldovenească. Actul denunţă regimul regulamentar pentru că a întrerupt brutal evoluţia
societăţii şi a statului, introducând instituţii, legi şi principii străine de tradiţia şi specificul
naţional al poporului. Din această perspectivă istoristă, în care se regăsesc ideile lui Savigny,
programul revendică restituirea acestor instituţii şi drepturi pe care ţara le-a avut în trecut şi pe
care Rusia le-a lichidat, unirea Moldovei cu Muntenia.9
Însă cea mai radicală formă de exprimare a opoziţiei din Moldova o constituie
''Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei'', text redactat la Braşov de exilaţii
din Moldova sub impresia evenimentelor din Transilvania. Acest document revendica abolirea
privilegiilor, întemeierea instituţiilor ţării pe principiile de libertate, egalitate şi frăţietate,
desfiinţarea iobăgiei şi împroprietărirea ţăranilor fără despăgubire, desfiinţarea beilicurilor, a
lucrului şoselelor şi a tuturor îndatoririlor fără plată către stăpânire şi nu în ultimul
rând unirea Moldovei şi a Valahiei într-un stat neatârnat românesc.
În Ţara Românească, evenimentele din 1848 au urmat tiparul Revoluţiei Franceze de la
Paris şi s-au caracterizat printr-o concepţie clară despre revoluţie. Aici, societatea secretă
''Frăţia'' a pregătit opinia publică, iar o minoritate revoluţionară activă a formulat planul şi
programul revoluţiei.
În 27 iunie, programul revoluţionar, ce cuprinde 22 de articole, a fost expus în faţa
populaţiei adunată pe Câmpia Filaretului numită de atunci Câmpia Libertăţii. ''Proclamaţia
de la Islaz'', elaborată de comitetul revoluţionar înainte de izbucnirea revoluţiei, numită
atunci ''constituţie'', a fost în realitate o declaraţie de drepturi, pe baza căreia urma să se
elaboreze o constituţie. Ea dă o largă extensie dreptului la libertate, înscriind: emanciparea
clăcaşilor, dezrobirea ţiganilor, emanciparea izraeliţilor şi drepturi politice pentru orice
compatrioţi, libertatea tiparului, a cuvântului şi a întrunirilor, libertatea învăţământului.
Proclamaţia înscrie: principiul egalităţii, concretizat în egalitatea drepturilor politice şi civile,
desfiinţarea rangurilor titulare, egalitatea în materie fiscală, de învăţământ şi între
sexe; principiul fraternităţii, chemându-i pe toţi locuitorii ''la aceleaşi drepturi şi datorii într-o
patrie dreaptă, înfloritoare''; ideea înfrăţirii oamenilor şi a colectivităţilor sub semnul
solidarităţii naţionale a fost o idee dominantă a revoluţiei muntene, foarte bine exprimată
de Heliade în ''Proclamaţie''. De asemenea, au fost formulate prevederi menite să înlocuiască
vechiul regim politic cu unul nou, ce prefigurează un regim politic democratic, întemeiat pe
principii liberale; în primul rând, acesta trebuia să se întemeieze pe o constituţie elaborată de
o adunare constituantă, pe baza principiilor înscrise în proclamaţie. Instituţiile centrale ale
statului preconizate erau Adunarea generală, compusă din reprezentanţii tuturor stărilor
societăţii, şi domnul, responsabil, ales pe 5 ani, din toate stările societăţii. La nivel local, se
propune principiul descentralizării administrative şi denumirea de funcţionar public. Alte
prevederi ale Proclamaţiei cereau: contribuţie generală, bancă naţională, învăţământ general,
egal şi gratuit în limba naţională, desfiinţarea pedepsei cu moartea şi bătaia, autonomie
administrativă şi legislativă, abolirea Regulamentului organic.

9
C. Căzănişteanu, Dan Berindei, Marin Florescu, Vasile Niculae, Revoluţia română din 1848, Bucureşti, 1969;
 Din motive de ordin tactic nu a vizat deschis problema raporturilor cu Poarta.
Proclamaţia este o declaraţie de principii şi nu un program de organizare pe baze noi şi în
forme noi a unui nou tip de stat şi conţine elemente esenţiale ale unui sistem constituţional,
inclusiv o declaraţie de drepturi. Este o etapă prealabilă constituţiei, constituind o
proclamaţie-program, forma iniţială a ceea ce urma să fie prima constituţie din istoria
noastră.10
Spre deosebire de Ţara Românească, unde a funcţionat modelul occidental,
în Transilvania nu au existat societăţi secrete de tipul celor din Europa Restauraţiei şi a
reformelor care au pregătit spiritul public pentru revoluţie promovând tactica de conspiraţie şi
complot. Elita românească din Transilvania a fost puternic marcată de reformismul
iosefinist în primul rând, cu toate prelungirile sale ulterioare ceea ce a conferit militantismului
politic românesc o notă aparte de legalism, dinasticism, un caracter petiţionar. Societatea
românească de aici nu a fost educată pentru revoluţie, elita politică nu a avut o idee clară, un
scenariu elaborat fiind lipsită de experienţă şi de o tradiţie de viaţă politică organizată.
Lipseau clasa politică şi instituţiile politice româneşti. Statutul românilor ca naţiune, excluşi
din constituţia medievală, i-a menţinut în afara sistemului politic din Transilvania sau
din Ungaria.
Linia politică a naţiunii române a fost prezentată de Simion Bărnuţiu în discursul din 14
mai 1848 rostit în catedrala Blajului în faţa intelighenţei reunită din toate zonele
româneşti. Adunarea naţională, din 15 mai, a cunoscut organizarea politică a românilor şi
fuzionarea celor două planuri care au evoluat până acum paralel, cel ţărănesc şi cel elitar, a
sistematizat în ''Petiţia naţională'' dezideratele generale româneşti, pe baza unei concepţii
democratice despre stat şi societate în care se regăsesc principiile liberale ale
constituţionalismului european şi ale democraţiei sociale. Act programatic fundamental al
revoluţiei române şi al mişcării naţionale româneşti pentru întregul secol XIX, aceasta a
pretins: independenţa naţiunii române şi participarea sa la viaţa politică a principatului,
reprezentare proporţională în dietă, în administraţie, justiţie şi în dregătoriile
militare, folosirea limbii naţionale în administraţie şi justiţie, dreptul de a convoca anual o
adunare naţională, independenţa bisericilor româneşti şi egalitatea de tratament cu celelalte
culte, restaurarea mitropoliei române, sinod general din cler şi mireni, desfiinţarea iobăgiei, a
dijmei, libertatea industriei şi a comerţului, libertatea cuvântului şi a tiparului, desfiinţarea
cenzurii, libertatea personală, libertatea de întrunire, tribunale cu juraţi, gardă naţională,
dotarea clerului român din casa statului, crearea unui sistem de învăţământ românesc de toate
gradele, inclusiv universitar, purtarea în comun a sarcinilor publice după stare şi
avere, elaborarea unei constituţii noi pentru Transilvania printr-o adunare constituantă la care
să participe toate naţiunile ţării, elaborarea unor coduri noi de legi după principiile moderne,
libertate, egalitate, fraternitate, respingerea uniunii Transilvaniei cu Ungaria până la
recunoaşterea politică a naţiunii române şi reprezentarea ei în forul legislativ.
Spre deosebire de Supplex Libellus Valachorum (1791) care revendica încadrarea
românilor în constituţionalismul transilvan, ''Petiţia naţională'' de la Blaj revendica
independenţa naţiunii române şi egalitatea în drepturi cu naţiunile conlocuitoare, asumarea

10
Constantin Giurescu, Dinu Giurescu, Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, 1977;
suveranităţii în teritoriul ei naţional prin organizarea unei puteri proprii, preliminând
autodeterminarea naţiunii române. Armonizarea dezideratelor sociale şi politice pe
fundamentele unei concepţii democratice în care se regăsesc încorporate drepturile
fundamentale ale omului şi cetăţeanului, principiile constituţionalismului modern, integrează
documentul de la Blaj în seria actelor revoluţiei democratice, europene şi naţionale.
Analiza programelor revoluţiei române din 1848 permite relevarea caracterului
revoluţiei. Una din trăsăturile acestor programe o reprezintă continuitatea revendicărilor
formulate în documentele programatice anterioare izbucnirii revoluţiei cu cele înscrise în
programele propriu-zise, alcătuite în timpul desfăşurării evenimentelor revoluţionare, precum
şi treptata lor radicalizare, corespunzând diferitelor etape ale procesului revoluţionar.11
O altă trăsătură o constituie prezenţa în aceste programe a unor obiective care vizau în
mod direct satisfacerea celor mai arzătoare deziderate ale maselor populare, printre care la loc
de frunte figurau emanciparea şi împroprietărirea ţăranilor, pentru care motiv masele au
susţinut revoluţia pe tot parcursul desfăşurării acesteia.
Deşi revoluţia a fost înfrântă, exilul la care au fost condamnaţi fruntaşii revoluţionari a
determinat şi o mai strânsă colaborare între reprezentanţii naţiunii române şi cercurile
înaintate europene. Momentul revoluţionar 1848, pe lângă revendicările economice şi sociale
cărora le dă expresie, este unul de răscruce pentru afirmarea ideilor de libertate şi reformă
politică, având ca obiectiv major tocmai introducerea unui regim constituţional şi democratic
modern, bazat pe principiul suveranităţii poporului, al separării puterilor în stat şi al alegerii
libere a corpului legislativ. După înfrângerea revoluţiei, idealurile democratice privind
organizarea instituţiilor politice pe suportul principiului suveranităţii populare, al votului
universal şi al separării puterilor, au fost reactivate în noile condiţii ale luptei pentru formarea
statului naţional unitar.

11
Andrei Oţetea, Istoria poporului român, Bucureşti, 1970.
 BIBLIOGRAFIE:
1. Bodea, Cornelia, Lupta românilor pentru unitatea naţională. 1834-1849, Bucureşti,
1967.
2. Căzănişteanu, C.; Berindei, Dan; Florescu, Marin; Niculae, Vasile, Revoluţia română
din 1848, Bucureşti, 1969;
3. Giurescu, Contantin; Giurescu, Dinu, Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, 1977;
4. Hurezeanu, Damian, 1848-moment înnoitor în istoria României, în Revista de istorie,
tom 41, nr. 4/1988.
5. Oţetea, Andrei, Istoria poporului român, Bucureşti, 1970.
6. Predescu, Lucian, Enciclopedia Cugetarea, Bucureşti, 1940.
7. Stan, Apostol, Revoluţia română de la 1848. Solidaritate și unitate națională,
Bucureşti, 1987.
8. ***, Istoria Parlamentului şi a vieţii parlamentare din România, până la 1918,
Bucureşti, 1983.
9. ***, Istoria românilor, vol. VII, tom I, Constituirea României moderne (1821-1878),
Bucureşti, 2003.
10. Magazin istoric, nr. 7, 2011.
UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE
SPECIALIZAREA ISTORIE
ANUL II

PROGRAMELE REVOLUŢIEI DE LA 1848

-REFERAT-
-ISTORIE MODERNĂ ROMÂNEASCĂ-

STUDENT: ŞTEFAN ION COSMIN

PROF.: POPESCU CORNEL