Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Produsul
Unilever, care are în portofoliu brandurile Napoca şi Algida, este liderul pieţei, cu o cotă
ce ajunge la 20% în sezonul de vară. În România piaţa de îngheţată este meteo-sensibilă,
consumul crescând simţitor în timpul verii. În ţările nordice consumul de astfel de produse
este relativ constant pe tot parcursul anului.
Un român consumă anual în medie 20 de cornete de îngheţată, potrivit ultimelor date ale
Ziarului Financiar. Prin comparaţie, un locuitor al peninsulei scandinave consumă de patru
ori mai mult.
Pe locul doi în piaţa românească de îngheţată se află Betty Ice, cu o cotă de piaţă de circa
15%, potrivit calculelor pe baza datelor publice aferente anului trecut. În vârful sezonului,
businessul fondat de Vasile Armenean are aproape 1.000 de angajaţi în fabrică şi în cele peste
100 de chioşcuri şi magazine cu îngheţată din toată ţara.
Podiumul celor mai mari jucători de pe piaţa de îngheţată este completat de Nestlé, care
cu branduri precum Joe, Best sau Top Gun „mănâncă“ 12-13% din piaţă.
Pe poziţiile următoare se află companii româneşti precum Alpin’57 Lux (deţinută până
recent doar de antreprenorul Ion Istrate), Top Gel (Petre Popa), Macromex (Dan Minulescu)
şi Kubo Ice Cream (trei antreprenori locali), fiecare cu cote de piaţă de 4-7%.