FARMACIE, ANUL III, SEMESTRUL I

BIOCHIMIE GENERALĂ ŞI APLICATĂ

 Noţiuni introductive
 Metabolismul hidroelectrolitic
 Echilibrul acido-bazic
 Macroelementele
 Oligoelementele
 Aminoacizi. Peptide. Proteine
 Biochimia enzimelor
 Metabolismul - proteinelor
- aminoacizilor

Prof.univ.dr. Apetrei Irina Mirela

AMINOACIZI. PEPTIDE. PROTEINE
 AMINOACIZII

- sunt compuşi organici cu funcţiune mixtă

- au o importanţă deosebită pentru organismul uman

- conţin în moleculă o grupare - amino - NH2

- carboxil - COOH

- unităţi structurale de bază ale proteinelor

- din cei ≈ 200 de AA cunoscuţi în prezent
→ 20-22 sunt proteinogeni (intră în mod curent în structura proteinelor)
- primul aminoacid (neesențial) descoperit a fost – asparagina
Louis Nicolas Vauquelin și Pierre Jean Robiquet (1806)
(în rădăcina şi tulpina sparanghelului)

- ultimul aminoacid (esențial) – treonina, a fost descoperit de

William Cumming Rose (1938)
La început aminoacizii au fost denumiţi în funcţie de sursa de provenienţă:
- asparagina din Asparagus
- glutamatul din gluten
- tirosina din brânză – (“tyros” = brânză)

sau după alte proprietăţi (Glicina - “Glykos” = dulce)

- aminoacizii se află în sânge sub formă - liberă

- combinată
- aminoacizii sunt precursori ai hormonilor, purinelor, pirimidinelor, porfirinelor,
vitaminelor, aminelor cu rol fiziologic
Structura aminoacizilor
- sunt α- aminoacizi → grefarea ambelor gr. funcţionale pe acelaşi atom de
carbon (poziţia α)
- radicalul R poate fi alifatic, aromatic sau heterociclic
Proprietăţile aminoacizilor
- sunt dictate de grupările - grefate pe atomul de carbon din poziţia α
La acest atom de carbon se disting următoarele grupări:
a) gruparea amino - grupare protonată (-NH3+)
b) gruparea carboxil - grupare deprotonată (-COO-)
c) catena laterală (R) - conferă proprietăţi specifice aminoacizilor
- fiind responsabilă şi de asimetria atomului de carbon din poziţia α
AA sunt substanţe
- cristaline
- solubile în apă
- insolubili în solvenţi organici
- cu puncte de topire de peste 200oC

Când un astfel de ion se dizolvă în apă, el poate acţiona:

_
COO - fie ca un acid (donor de protoni)
+ - fie ca o bază (acceptor de protoni)
H3N C H
R Substanţele care au astfel de proprietăţi se numesc
amfotere sau amfoliţi.
- cu excepţia glicinei
toţi AA conţin atomi de carbon asimetric
→ prezintă izomerie optică:
- unii sunt dextrogiri D (+)
- alţii sunt levogiri L (-)

- din cei 20 de aminoacizi existenţi în proteine 19 se află în conformaţie L

excepţie! glicina

COOH COOH CHO CHO

I I I I
H2N –* C – H * *
HO –C – H *
H – C – OH
H – C – NH2
I I I I
R R CH2 – OH CH2 – OH
L-aminoacid D-aminoacid L-gliceraldehidã D-gliceraldehidã
Clasificarea aminoacizilor
- proprietăţile chimice
- utilitatea lor în biosinteza proteinelor
- necesitatea biosintezei lor pentru organism
- implicarea lor ca substrat al gluconeogenezei

sinteza glucozei sau a glicogenului din compuşi neglucidici

(aminoacizi glucogenici, lactat, glicerol)
1. În funcţie de natura catenei laterale

A. Catene laterale alifatice sau aromatice nepolare:

a) aminoacizi alifatici (AA monoamino-monocarboxilici) - cu caracter neutru
→ 5 aminoacizi cu catenă liniară sau ramificată:
glicina, alanina, valina, leucina, izoleucina

Glicina (glicocol, Gly) - este aminoacidul cu structura cea mai simplă

- are în catena laterală un atom de hidrogen
- “zahărul gelatinei” a fost obţinut prin hidroliza acidă a gelatinei
- este singurul α-aminoacid care nu are C asimetric
→ nu prezintă izomerie optică
- AA neesențial
- majoritatea organismelor vegetale conţin glicină
- lipseşte complet din porumb şi orz
Alanina, valina, leucina şi izoleucina
- au catenele laterale hidrocarbonate
- de la gr. metil din alanină la gr. butiril izomere din izoleucină şi leucină
Alanina (Ala) → AA neesențial
- a fost identificată la hidroliza proteinelor din soia
- este nelipsită din proteinele vegetale şi animale
- este prezentă în cantitate mare în porumb
- în stare liberă a fost identificată în alge şi în frunze de tutun
- izomerul β-alanina a fost pus în evidenţă în soia, mere crude, tomate şi în
structura acidului pantotenic (vitamina B5)
Valina (Val) → AA esențial
- în seminţele de in şi de fasole
- în produse lactate și în pește, ouă, carne
- în stare liberă a fost pusă în evidenţă în lucernă şi germenii de secară

Leucina (Leu)
- descoperită în hidrolizatele de caş
- este foarte răspândită în organismele vegetale, soia, în special în zeină
Izoleucina (Ile)
- este izomerul de poziţie al leucinei
- prezenţa în moleculă a 2 C asimetrici → 4 izomeri optici

Leucina şi izoleucina se transformă în timpul fermentaţiei alcoolice (prin

decarboxilare şi dezaminare) în alcool amilic şi alcool izoamilic

Acești AA sunt folosiți de organism:

- la producerea și întreținerea țesutului muscular
- pentru reglarea sistemului imunitar
- sunt AA esențiali → nu pot fi biosintetizați de organism → pot fi obținuți doar
din alimente și suplimente alimentare
b) aminoacizi aromatici: fenil-alanina, tirosina
- aminoacizi proteinogeni, conţin în molecula lor un nucleu benzenic
- resturile aromatice pot fi detectate prin spectroscopie în domeniul UV
Fenil-alanina (Phe) → AA esențial
- este răspândit - în plantele tinere de bostan, bob
- în numeroase proteine (zeina, legumina)
Tirosina (Tyr) → AA neesențial
- se găseşte în proteinele din porumb, în proteinele din sâmburii de pepene,
castraveţi şi bostani
c) aminoacizi heterociclici:
- conţin în molecula lor un heterociclu care este de regulă pentaatomic
- 4 aminoacizi proteinogeni:
- triptofanul (Trp), histidina (His) → AA esențiali
- prolina (Pro) şi hidroxiprolina (Pro-OH, Hyp) → AA neesențiali

– CH 2 – CH – COOH – CH 2 – CH – COOH
I I
NH2 HN N NH2
N
H
Triptofan (Trp) Histidinã (His)

HO –
– COOH – COOH
N N
H H

Prolinã (Pro) Hidroxiprolinã (Pro–OH)

Triptofanul
- intră în compoziţia multor proteine de origine animală
- în stare liberă se găseşte - în plante, în fructe
- în glutenul de grâu, în soia, seminţe de dovleac
- reduce pofta de mâncare
- este precursor în biosinteza:
- serotoninei, melatoninei, vitaminei PP (B3)
- compuși cu activitate biologică
- lipsa sa din organism conduce la grave tulburări
→ depresie, insomnie, schizofrenie
Histidina
- este răspândită în proteinele de origine vegetală şi animală
- soia, susan, alune, nuci, fasole, carne, pește, ouă, lactate
- se găseşte în seminţele de tomate, în polen

- prin decarboxilare enzimatică trece în histamină → substanță ce este eliberată

de celulele sistemului imunitar în timpul unei reacții alergice

- organismul uman are nevoie de histidina pentru a putea folosi minerale ca

Fe, Cu, Zn, Mg
- este esențial în formarea enzimelor și compușilor ce conțin metale

proprietăţi antioxidante
elimină din organism

Metale grele: mercur, plumb, cadmiu

- lipsa acestui aminoacid duce la acumularea metalelor grele în organism

- este necesară în:

- regenerarea țesuturilor
- producerea de globule albe și roșii
- în protecția învelișului de mielină
Prolina
- izolat din cazeină
- solubil în alcool (spre deosebire de restul aminoacizilor)
→ proprietate pe care o imprimă şi proteinelor în care se găseşte în
procent mare
- prezintă caracter amfoter
- este răspândit atât în proteinele vegetale cât și în cele animale:
produse lactate, ouă, carne, pătrunjel, pește, alune, fasole, cereale

- precursorul prolinei este acidul glutamic

- menține sănătatea mușchiului cardiac
- este utilizată ca sursă de energie
- este o componentă esențială a colagenului
→ este foarte importantă pentru articulații și piele
- grăbește regenerarea țesuturilor
- previne îmbătrânirea pielii produsă de expunerea la radiațiile UV
B. Catene laterale neîncărcate:
a) hidroxiaminoacizii - conţin în molecula lor, în afara gr. NH2 şi COOH
şi o gr. alcoolică
- Serina (Ser), Tirosina (Tyr) → AA neesențiali
- Treonina (Thr) → AA esențial
Grupările - OH:
- serina, treonina – aminoacizi alifatici pot fi implicate în formarea
- tirosina – aminoacid aromatic legăturilor de hidrogen
Serina
- se găseşte în stare liberă în seminţele germinate
- în proporţie mare se află în cânepă, migdale, soia, alune, pește, carne, ouă
- este precursorul unor aminoacizi ca glicina și cisteina
- sub formă de esteri fosforici intră în constituţia serinfosfatidelor
- influenţează creşterea masei musculare
- menţine sistemul imunitar la un nivel optim prin stimularea producerii de
imunoglobuline şi anticorpi
Triptofanul → nu poate fi sintetizat în lipsa serinei
Treonina
- însoţeşte în proteine serina
- cantităţi mari de treonină se găsesc în carne, produse lactate şi ouă
- vegetarienii pot obţine acest aminoacid din germeni de grâu, soia, alune, nuci,
mazăre şi fasole
- posedă 2 C asimetrici → are 4 izomeri optici
- are un rol important în sistemului imunitar prin participarea la producerea
anticorpilor
- se găseşte în cantităţi importante la nivelul SNC
- este util în tratarea diferitelor tipuri de depresie
- participă la sinteza glicinei şi serinei, aminoacizi care ajuta la sintetizarea
colagenului şi elastinei
- are un rol important în întreţinerea pielii şi articulaţiilor
- previne osteoporoza, participă la formarea smalţului dentar
- grăbeşte vindecarea organismului după accidentări sau operaţii
- treonina reacţionează cu acidul aspartic şi cu metionina
→ astfel ajuta ficatul să digere grăsimile, reducând nivelul de lipide de
la nivelul acestuia
- este folosit şi în tratamentul sclerozei multiple
→ boală ce afectează sistemul nervos şi muşchii
b) Tioaminoacizii (aminoacizii cu sulf) - conţin în molecula lor o gr. tiol (–SH),
alături de grupările amino şi carboxil
Cisteina (Cys) → AA neesențial
- se găseşte în proteinele vegetale şi animale
- se transformă prin oxidare→ cistină → prin hidrogenare→ cisteină
- pe baza acestor reacţii de oxido-reducere, sistemul cisteină-cistină joacă în
organism rol de sistem redox, fiind implicat în procesele de transport de atomi
de hidrogen în ciclul respirator
c) -SeH → seleno-cisteina:
- acest aminoacid este mult mai reactiv decât cisteina
- înlocuirea atomului de S cu Se în unele enzime (catalizatori biochimici)
→ ↑ 100 de ori a vitezei de reacţie
d) -S- (tioeter) → metionina (Met) → AA esențial
- este prezent în zeină, seminţele de tomate, în proteinele din seminţele de
cereale
- are rol de agent metilant, prin cedarea gr. metil, transformându-se în
homocisteină
e) -CO-NH2 (amidă) → glutamina, asparagina → AA neesențiali
C. Catene laterale încărcate:
a) pozitiv (NH3+) → arginina, lisina, histidina → AA esențiali

H+
b) negativ (COO-) → acidul glutamic şi acidul aspartic

- conţin în molecula lor - 1 gr. amino

au caracter acid
- 2 gr. carboxil

H+
 - în structura proteinelor se întâlnesc şi amidele acestora
→ glutamina şi asparagina

- unii autori consideră că aceștia sunt aminoacizi → ceea ce înseamnă

că există 22 de aminoacizi proteinogeni
- alţi autori le consideră ca fiind derivaţi ai acidului glutamic, respectiv aspartic
deci consideră că există 20 de aminoacizi proteinogeni
Acidul aspartic (asparagic, acid aminosuccinic)
- se găseşte în proteinele vegetale, sub forma amidei sale, asparagina
- în stare liberă, asparagina apare în seva de sparanghel şi a altor plante tinere
(mazăre, migdale)

Acidul glutamic
- este foarte răspândit în proteinele vegetale, sub forma amidei sale, glutamina

- se întâlneşte în stare liberă în alge, în fructe, sfecla de zahăr

- în prezenţa ei (ca şi a asparaginei) împiedică cristalizarea zahărului

Acidul γ–aminobutiric (GABA):

- este un important mediator chimic în sistemul nervos
- se formează în organism prin decarboxilarea enzimatică a acidului glutamic
2. În funcţie de aminoacizii care intră în compoziţia proteinelor:

a) aminoacizi proteinogeni - AA care intră în compoziţia proteinelor

b) aminoacizi neproteinogeni – AA care nu intră în compoziţia proteinelor:

Ornitina - este răspândită în stare liberă în plante

- apare foarte rar în compoziţia proteinelor
Citrulina - se formează ca intermediar în sinteza argininei
- a fost identificată în produşii de hidroliză ai cazeinei
- ornitina şi citrulina - apar în decursul ciclului ureei
Acidul p–aminobenzoic (PABA)
- vitamina B10 (H)
- se întâlneşte în natură mai ales sub formă combinată
- intră în structura acidului folic (vitamina B9), conţine:
- un rest de pteridină
- un rest de acid p-aminobenzoic
- un rest de acid glutamic
5-hidroxi-triptofanul - un precursor al serotoninei
- un intermediar în metabolismul triptofanului
β-alanina - este parte a coenzimei A
taurina - intră în componenţa acizilor biliari
homoserina - este un intermediar al catabolismului metioninei

aaaaaaaaaaaa

homoserina

β-alanina taurina
5-hidroxi-triptofan
 3. Aminoacizii esenţiali/neesenţiali

Esențiali
- nu pot fi sintetizaţi de organismul uman
- pot fi suplimentaţi prin aport alimentar

Neesențiali
- pot fi sintetizaţi de organismul uman
- plecând de la AA esenţiali sau
- prin scindarea proteinelor
- AA esenţiali se găsesc în proteinele vegetale şi animale
- compoziţia în AA diferă de la o proteină la alta
- din acest motiv:
- este recomandată o dietă echilibrată de proteine (atât de origine vegetală
cât şi animală)
- pentru a oferi raportul optim AA esenţiali /neesenţiali organismului uman
4. Din scheletul atomilor de carbon al unor aminoacizi poate fi sintetizată glucoza

Aminoacizii glucogenici - duc la formarea piruvatului sau a intermediarilor

ciclului TCA (α-cetoglutarat sau oxalacetat), toți fiind precursori ai glucozei

Aminoacizii cetogenici - formează doar acetil-CoA sau acetoacetil-CoA,

nereușind să ducă la sinteza glucozei

Aminoacizi glucogenici Aminoacizi Aminoacizi

cetogenici și cetogenici
glucogenici
glicina cisteina treonina leucina
serina prolina izoleucina lisina
valina alanina fenilalanina
histidina metionina tirosina
arginina acid glutamic triptofan
acid aspartic
Proprietăţi chimice
- sunt datorate → celor 2 gr. funcţionale
→ cât şi prezenţei radicalului R
- unele din reacţii se petrec şi în organism
- altele sunt utilizate în studiul proteinelor:
- identificarea AA din hidrolizatele proteice
- stabilirea secvenţei de AA din proteine
- identificarea AA specifici pentru funcţia proteinelor
- modificarea chimică a resturilor de AA din moleculele proteice în
vederea modificării activităţii lor biologice
- pentru sinteza lanţurilor polipeptidice
- datorită caracterului lor amfoter, AA formează săruri atât cu acizii cât şi cu bazele
Deci → în mediu acid - AA se comportă ca bazele
→ în mediu bazic se comportă ca acizii
Reacţiile specifice radicalului R
- sunt utilizate pentru identificarea calitativă a aminoacizilor:

reacţia Sakaguchi - specifică pentru arginină care în prezenţa -naftolului dă o

coloraţie roşie
reacţia cu nitroprusiatul - specifică cisteinei cu care dă o coloraţie roşie
reacţia Pauli - reactivul dă o coloraţie roşie cu histidina şi tirosina
reacţia Ehrlich - este specifică pentru triptofan care dă o coloraţie albastră
reacţia Folin - Ciocâlteu - specifică pentru tirosină care dă o culoare roşie
reacţia xantoproteică - prin fierbere cu acid azotic concentrat, aminoacizii ciclici
dau o coloraţie galbenă care trece în portocaliu la adăugarea de baze
PEPTIDE. PROTEINE
 PEPTIDELE
- sunt compuşi rezultaţi din unirea mai multor molecule de AA prin
legături peptidice (-CO-NH-)
- pot fi obţinute din proteine - prin hidroliză parţială (chimică sau enzimatică)
Clasificare
În funcţie de nr. de AA din moleculă peptidele se împart în:

1. oligopeptide - conţin între 2 - 10 resturi de AA în moleculă

2. polipeptide - conţin între 10 - 100 resturi de AA
3. proteine - conţin ↑100 de resturi de AA
Nomenclatura peptidelor
- se face indicând numele aminoacizilor în ordinea în care se găsesc în moleculă
- se începe cu aminoacidul care conţine gruparea amino-terminală, liberă
- denumirile aminoacizilor vor căpăta terminaţia “il”
excepţie!! - ultimul AA care conţine gruparea carboxil-terminală, liberă

exemplu - peptidul cu secvenţa

Ser-Gly-Tyr-Ala-Leu-Cys

Seril – Glicil – Tirosil – Alanil – Leucil - Cisteină

Proprietăţile peptidelor

- cele cu greutate moleculara mică - sunt solubile în apă

- insolubile în alcool
- au caracter amfoter ca şi aminoacizii din care sunt constituite
- sub acţiunea căldurii nu coagulează şi nu sunt denaturate
- grupările: → amino - terminale dau aceleaşi reacţii caracteristice
→ R - laterale ca şi cele din aminoacizii liberi

- o reacţie caracteristică este reacţia biuretului - care constă în tratarea

peptidelor şi proteinelor cu soluţii alcaline de CuSO4 → cu formarea unui
complex colorat în albastru - violet
- această reacţie este dată numai de compuşii care conţin cel puţin două legături
peptidice în moleculă (aminoacizii nu dau această reacţie!!)
Oligopeptidele

- sunt constituite dintr-un nr. mic de AA (2-10)

- denumite în consecinţă: di-, tri-, tetra- ... decapeptide

- sunt răspândite atât în regnul vegetal cât şi în cel animal, unde îndeplinesc un
anumit rol fiziologic
- sau se formează în metabolism ca faze intermediare
- intră în compoziţia unor hormoni, antibiotice
Glutationul

- este un tripeptid (glutamil-cisteinil-glicina) prezent în toate ţesuturile vii

- se găseşte în - seminţe, unde conţinutul său creşte în timpul încolţirii
- în germenii de grâu, drojdia de bere
- în ficat şi în ţesuturi

- este o substanţă solidă, de culoare albă, solubilă în apă, alcool

- prezintă activitate optică
- pronunţat caracter acid, datorat celor 2 gr. carboxil libere
- se găseşte în organism sub - formă tiolică redusă (GSH) şi sub
- formă oxidată ca disulfit glutation (GSSG)

Importanţa biologică a glutationului

- derivă din uşurinţa cu care se poate oxida gr. -SH (tiol)
- rol de sistem redox neenzimatic → socotit un important sistem oxido-reducător
celular
- rol antioxidant, de protejare a unor substraturi faţă de procesele de oxidare
Neuropeptidele
- reprezintă un grup de peptide întâlnite în SNC
- interes deosebit prezintă endorfinele, deoarece se leagă de receptorii care pot
lega şi morfina

Hormoni peptidici
- există o serie de hormoni cu structură polipeptidică: unii hormoni hipofizari,
insulina, glucagonul, oxitocina, vasopresina şi ACTH
Insulina, proinsulina, glucagonul - sunt hormoni peptidici
- joacă un rol foarte important în reglarea metabolismului glucidic
Insulina → 2 lanțuri peptidice → 21 AA
legate prin două punți disulfurice
→ 30 AA

- are acțiune antagonistă glucagonului → prezintă efect hipoglicemiant

Proinsulina (86 AA) - este hormonul precursor al insulinei

- produsă în celulele β ale insulelor Langerhans
Glucagonul (29 AA)
- este hormon pancreatic
- este secretat de celulele α ale insulelor Langerhans
- implicat în reglarea echilibrului glicemic, alături de insulină
- prezintă efect hiperglicemiant
- pancreasul secretă glucagon atunci când nivelul glicemiei scade prea mult
Antibiotice peptidice
- fac parte substanţe produse de - ciuperci
- microorganisme
- cea mai cunoscută este penicilina (are în structură valină şi cisteină)
- gramicidina - este un peptid ciclic format din 10 AA, printre care fenilalanina
- actinomicina - o structură complicată (un colorant legat de un pentapeptid)
- proprietăţi antibiotice şi citostatice

Otrăvuri
- o serie de otrăvuri de origine vegetală sau animală sunt de natură peptidică
- amanitina şi faloidina (secretate de ciuperci) sunt peptide ciclice formate din 7 AA
- veninul de şarpe conţine neurotoxine de origine peptidică
Substanţe intermediare între peptide şi proteine
prin hidroliza proteinelor - se formează ca substanţe intermediare
albumozele şi peptonele
proteine → albumoze → peptone → peptide → aminoacizi

sunt substanţe - cu M situate între cele ale peptidelor şi proteinelor

- cu structură asemănătoare peptidelor și proteinelor
Albumozele - formează cu apa → soluţii coloidale
- precipită sub acţiunea acizilor, a sulfatului de amoniu
- coagulează la temperaturi ridicate
- asemănându-se mai mult cu proteinele
Peptonele - nu prezintă aceste proprietăţi
- se aseamănă mai mult cu peptidele
 PROTEINE

- sunt constituenţi chimici ai organismelor vii

- cu cel mai înalt grad de complexitate, de varietate moleculară
- reprezintă peste 50% din masa uscată a organismelor

- denumirea → de la cuvântul grecesc "proteios" = de prim rang, cel dintâi

- la construcţia proteinelor - participă 20 de AA fundamentali
- aceiaşi la toate vieţuitoarele – de la bacterie → până la om
- formate din: C, H, O, N (95%), alte elemente: S, P, Fe, Co, Zn, Cu
- prin legare în lanţuri polipeptidice
→ se pot obţine un număr nesfârşit de combinaţii
→ la un anumit organism - se realizează doar anumite secvenţe
- care sunt specificate de materialul genetic
→ prezintă specificitate de specie, de organ

- prima proteină sintetizată genetic a fost insulina (1966) americanul Michael

Katsoyannis și cercetători chinezi
Rolul proteinelor

Rol structural, plastic

- este jucat de proteinele structurale - constituenţi principali ai membranelor
celulare, citoplasmei şi fluidelor tuturor organismelor vii
- colagenul - întâlnit în ţesutul conjunctiv din cartilaje, tendoane, piele, oase
- elastina - intră în structura ţesutului conjunctiv elastic din ligamente
- keratina - se găseşte în cantităţi mari în dermă, păr, unghii
Rol energetic
- în urma degradării lor catabolice se eliberează o mare cantitate de energie
- energie ce va fi utilizată în diferite procese vitale (efort fizic şi intelectual,
procese de biosinteză etc.)
- cazeina - este componenta proteică majoră a laptelui
- feritina - facilitează acumularea ionilor de fier (forma de depozitare a fierului)

Rol reglator
- este îndeplinit de o serie de hormoni cu structură polipeptidică (hormonii
reglatori ai hipotalamusului, ai hipofizei, hormonii pancreasului, hormonii
paratiroidieni, gastrointestinali)
Rol de apărare
- au sarcina de a apăra organismul împotriva unor corpi străini, virusuri,
bacterii
- este îndeplinit de proteinele specifice din clasa imunoglobulinelor (anticorpi)
care prezintă proprietăţi speciale de a interacţiona cu proteinele străine
(antigene) în procesul complex de apărare a organismului faţă de agenţii
patogeni din mediul extern
- trombina - o proteină ce participă la procesul coagulării sanguine
- fibrinogenul - este precursorul fibrinei

Rol în contracţia musculară

- este un proces fiziologic şi biochimic complex realizat prin consum energetic
de către o serie de proteine specifice – actina şi miozina- cu ajutorul cărora
organismele vii îndeplinesc activitatea contractilă şi locomotoare
Rol de transport
- contribuie la transportul specific al unor metaboliţi sau elemente absolut
necesare vieţii
- hemoglobina al cărui rol biologic constă în transportul
- oxigenului de la plămâni la nivelul tuturor organelor şi ţesuturilor
- şi a dioxidului de carbon pe calea inversă
- mioglobina - cu rol în transportul oxigenului la nivel muscular
- albuminele serice - realizează transportul acizilor graşi în circulaţia sanguină
- β-lipoproteinele serice - asigură transportul lipidelor în sânge
- globulinele - proteine transportoare care transportă hormonii prin sânge
până la nivelul celulei ţintă
Ex de globuline

Hormonii tiroidieni
- circulă în plasmă fixaţi pe două proteine transportoare specifice:
- TBG (thyroxine - binding globulin)
- TBPA (thyroxine - binding prealbumin)

Hormonii sexuali
– proteina transportoare SHBG (sexual hormon binding globulin)

Proteina transportoare a vitaminei D – VDBP (vitamin D binding protein)

Proteinele îndeplinesc funcţii fundamentale, specifice organismelor vii:

PROTEINA FUNCŢIA
Colagenul Principala proteină a ţesuturilor conjunctive
Histona Proteină nucleară asociată cu ADN
Spectrina Proteină eritrocitară cu rol în menţinerea formei
celulare
Amilaza Enzimă, participă la digestia amidonului
Pepsina Enzimă, participă la digestia proteinelor
Glicogensintetaza Enzimă, participă la sinteza glicogenului
Lactatdehidrogenaza Enzimă, catalizează oxidarea lactatului la piruvat
Actina, Miozina Proteine contractile din muşchi
 PROTEINA FUNCŢIA
Insulina Hormon pancreatic hipoglicemiant
Hormonul de creştere Hormon hipofizar
Serumalbumina Proteină plasmatică, transportă ioni, vitamine,
hormoni
Hemoglobina Transportă oxigenul în sistemul circulator
Transferina Transportă ioni de fier în plasmă
Feritina Forma de depozitare a fierului
Citocromii Transportă electroni
Imunoglobulinele Anticorpi care fixează şi imobilizează agenţii
bacterieni
Fibrinogenul Proteină plasmatică cu rol în coagularea sângelui
CLASIFICARE
1. după forma moleculară:

a) proteine globulare (sferoproteine): albuminele, globulinele, histonele

- au formă aproape sferică (ovoidală)
- sunt solubile în apă, în soluţii diluate de acizi, baze şi săruri

b) proteine fibrilare (scleroproteine): colagenul, elastina, fibrinogenul,

miozina, actina, keratina
- structură fibroasă, filiformă
- sunt greu solubile în apă, au vâscozitate mare şi putere de difuzie mică
2. după compoziţia chimică:

a) proteine simple (holoproteine)

- constituite doar din aminoacizi
- α, β și γ-globulinele serice, anticorpii, histonele, fibrinogenul, miozina, actina,
colagenul, keratinele

b) proteine conjugate (heteroproteine)

- conţin pe lângă aminoacizi şi o grupare prostetică
- se împart în fosfoproteine, glicoproteine, lipoproteine, metaloproteine,
nucleoproteine, flavoproteine şi cromoproteine
Fosfoproteinele
- proteine + acid fosforic
- cazeina (lapte), vitelina (gălbenușul de ou)

Glicoproteinele
- proteine + polizaharide (galactoza, manoza)
- din gr. glicoproteinelor sunt bine studiate γ-globulinele, ovalbumina

Lipoproteinele
- proteine + lipide
- lipoproteinele serice (chilomicroni, VLDL, LDL, HDL)
Metaloproteinele
- proteine + metale (Fe2+, Fe3+, Cu2+, Zn2+)
- ionul metalic este legat direct de catenele polipeptidice ale componentei
proteice și nu este inclus într-o altă structură (cum ar fi nucleul protoporfirinic
la cromoproteine)
- alcooldehidrogenaza, enolaza, feritina, ceruloplasmina

Nucleoproteinele
- proteine + acizi nucleici
- se împarte în - ribonucleoproteine (nucleoproteine ce conţin ARN)
- dezoxiribonucleoproteine (ce conţin ADN în calitate de gr.
prostetică)
Flavoproteinele
- conţin un flavinnucleotid în calitate de gr. prostetică
- flavoenzimele FMN- şi FAD-dependente
(succinat-dehidrogenaza, aminoacid oxidazele)

Cromoproteinele
- conţin în molecula lor o gr. prostetică de natură protoporfirinică
- hemoglobina, mioglobina, citocromii, catalaza, peroxidaza
Structura proteinelor

Structura primară a proteinelor este dată de nr, natura şi succesiunea resturilor

de AA din catenele polipeptidice ce intră în structura acestora
- în structura primară, resturile de AA sunt unite prin legături peptidice identice
cu cele întâlnite în structura peptidelor
Structura secundară
- este dată de orientarea spaţială a catenei polipeptidice
- cea mai răspândită variantă a structurii secundare a lanţurilor polipeptidice
este α-helixul (structură α-elicoidală)
- fiecare tură (spiră) este alcătuită din 3,6 resturi de AA
- este stabilizată de punţi de hidrogen care se formează între gr. carbonilice şi
aminice ale leg. peptidice
- leg. de hidrogen sunt dispuse paralel cu axa α-helixului
- metionina, alanina, acidul glutamic, lisina, leucina

α-helix
O altă variantă a structurii secundare a proteinelor este structura β-pliată
- triptofan, tirosina, fenilalanina, izoleucina, valina, treonina, keratina

β-pliată
γ- colagenul
- o proteină fibrilară, insolubilă şi elastică
- prezentă în ţesutul conjunctiv, tendoane, ligamente, cartilagii, piele, oase
- reprezintă ≈ 25% din proteinele corpului
- există o structură particulară întâlnită în colagen
- proteină extracelulară este alcătuită dintr-un triplu helix
- fiecare catenă din acesta, conţinând câte 1000 resturi de aminoacizi
- secvenţa în aminoacizi este regulată - fiecare al treilea aminoacid este
reprezentat de glicină
- secvenţa Gly-Pro-Hyp se repetă în mod curent
Structura terţiară
- reprezintă replierea şi înfăşurarea segmentelor α-elicoidale şi β-pliate într-o
organizare spaţială complexă sub formă de ghem sau globulă
- este caracteristică în special proteinelor globulare

- structura terţiară a proteinelor se constituie într-un sistem stabil datorită

- interacţiunilor hidrofobe între radicalii laterali ai aminoacizilor
- leg. de hidrogen
- leg. ionice şi disulfidice
Structura cuaternară
- este specifică numai anumitor proteine
- reprezintă nivelul de organizare structurală cel mai înalt
- este rezultatul asocierii a două sau mai multe catene polipeptidice
- fiecare cu structura sa primară, secundară şi terţiară
- într-un conglomerat spaţial complex
- hemoglobina, ADN - polimeraza
METABOLISMUL
PROTEIC
Digestia proteinelor
În tubul digestiv:
- proteinele nu pot fi absorbite ca atare
- de aceea sunt supuse acţiunii unor enzime numite peptidaze sau proteaze, care
le scindează până la AA

După specificitate, peptidazele se împart în:

- endopeptidaze
→ scindează leg. peptidice situate în mijlocul unui lanţ polipeptidic
- exopeptidaze
→ scindează leg. peptidice situate la capetele acestuia
→ sunt - aminopeptidaze - detaşează un AA din capătul N-terminal
- carboxipeptidaze - detaşează un AA din capătul C-terminal
Digestia proteinelor alimentare începe în stomac
Peptidazele digestive - sunt sub formă inactivă
- în scopul de a proteja celulele şi canalele secretoare de acţiunea lor proteolitică

- principala enzimă proteolitică gastrică este pepsina (endopeptidază)

→ este secretată de celulele mucoasei gastrice sub formă de pepsinogen inactiv

→ activarea are loc sub acţiunea HCl din stomac
→ acţionează optim la pH = 1,5 - 2,5
→ prezintă specificitate pentru leg. peptidice a căror gr. –NH- provine de la
tirozină şi fenilalanină
Digestia proteinelor
- începe în stomac
↓ unde proteinele se transformă în
peptone şi polipeptide mari
- multe peptide mici sunt absorbite eficient intacte, în mod normal

- pepsinogenul inactiv
↓este convertit în prezenţa HCl
la pepsină → digeră colagenul din ţesuturile conjunctive animale
Enzimele pancreatice:
- tripsina, chimotripsina, elastaza şi carboxipeptidaza
→ descompun proteinele intacte (neatacate de pepsina gastrică)
şi continuă acţiunea începută în stomac până la formarea
polipeptidelor mici şi a aminoacizilor

↓ sub acţiunea peptidazelor proteolitice

aminoacizi, dipeptide, tripeptide

faza finală a digestiei proteice
sunt hidrolizate de către peptidaze la

aminoacizi
Absorbţia aminoacizilor
AA sunt absorbiţi prin patru sisteme de transport activ:
- pentru aminoacizii neutri
- pentru aminoacizii bazici
- pentru aminoacizii acizi
- pentru prolină şi hidroxiprolină

- transportul AA se face prin intermediul unui mecanism activ

→ transportor comun cu Na+
peptidele absorbite şi aminoacizii
↓ sunt transportaţi
la ficat
↓ pentru a fi eliberaţi
în circulaţia generală
- aproape toate proteinele sunt absorbite când ajung la nivelul porţiunii
terminale a jejunului
- numai 1% din proteinele ingerate sunt eliminate prin materii fecale

- unii aminoacizi pot rămâne în celulele epiteliale

→ sunt folosiţi pentru sinteza enzimelor intestinale

- AA pot fi - decarboxilaţi şi dezaminaţi

- folosiţi în sinteza unor substanţe biologic active (enzime, hormoni)
 Biosinteza aminoacizilor
- digestia proteinelor nu asigură întreaga cantitate de AA necesară organismului
- proporţia de AA trebuie reechilibrată prin sinteză
- organismul uman nu poate sintetiza toţi cei 20 AA, nedispunând de unele
enzime necesare
ex: AA esenţiali - nu pot fi sintetizaţi
AA neesenţiali - pot fi sintetizaţi din intermediari metabolici

În biosinteza aminoacizilor, un rol central îl ocupă:

glutamat - dehidrogenaza prin acţiunea lor combinată,
glutamin - sintetaza amoniacul anorganic este transformat
transaminazele în gruparea amino din AA
Catabolismul aminoacizilor
- AA (spre deosebire de AG şi glucoză) → nu pot fi stocaţi în organism
- surplusul de AA care depăşeşte necesarul pentru sinteza de proteine şi alte
biomolecule → este supus degradării
Catabolismul gr. amino
Organismul uman:
- excretă azotul proteic sub formă de uree (solubil în apă şi netoxic)
- prin catabolizarea AA - gr. amino eliberată sub formă de ion amoniu (NH4+)→
este convertită la uree
- scheletul de C rămas este transformat în piruvat, acetil -CoA, din ciclul acizilor
tricarboxilici (ciclul acidului citric, ciclul Krebs)

- sunt utilizaţi drept sursă de energie

- pentru sinteza de AG, corpi cetonici şi glucoză
Îndepărtarea gr. amino se realizează prin două procese:

1. Transaminarea - în care gr. amino de la AA sunt colectate sub formă de

glutamat
2. Desaminarea oxidativă a glutamatului - prin care se eliberează NH4,
convertit ulterior în uree
Transaminarea constă în:
- transferul gr. amino de la un AA la un cetoacid, fără formarea amoniacului liber
- AA devine cetoacid, iar cetoacidul devine AA
- este catalizată de enzime (aminotransferaze)
- au drept coenzimă piridoxal-5-fosfatul (P-5-P) → forma activă a vitaminei B6

Cele mai importante aminotransferaze sunt:

- aspartat- transaminaza (ASAT, TGO) care are afinitate pentru perechea
oxalacetat-glutamat:

COO COO
COO COO
CH2 CH2
CH2 CH2
+ CH2 + CH2
C O + HC NH2
HC NH3 C O
COO COO
COOH COOH
oxalacetat glutamat aspartat -cetoglutarat
 - alanin - transaminaza (ALAT, TGP), care catalizează selectiv reacţia:

COO COO
COO CH2 COO CH2
C O + CH2 CH NH2 + CH2
+
CH3 HC NH3 CH3 C O
piruvat COO alanin\ COO
glutamat -cetoglutarat

Ambele transaminaze → sunt eliberate în sânge

- în urma lezării ţesuturilor
- sau prin moartea celulelor
Dozarea activităţii lor în plasmă:
- este utilizată în diagnosticul bolilor de - inimă (infarctul miocardic)
- ficat (hepatita)
Prin transaminare
- se acumulează gr. amino de la majoritatea AA pe acidul glutamic
↓ prin dezaminare oxidativă
va elibera NH4+ şi acidul -cetoglutaric
(necesar unui nou proces de transaminare)
Dezaminarea oxidativă
- pierderea gr. amino (sub formă de amoniac) → cu formarea unui cetoacid
- reacţia este catalizată de aminoacid-oxidaze (active în ficat, rinichi)
- singura aminoacid-oxidază cu activitate mare este glutamat-dehidrogenaza
(Glu-DH) - distribuită în toate ţesuturile
- în special în ficat
- enzima din ficat este modificată alosteric de - ATP, GTP, NADP+ care o inhibă
- ADP care o activează
- poate lucra fie cu NAD+ fie cu NADP+
Balanța proteică (azotată) în organism
- în funcţie de nivelul proteinelor, în organism se definesc următoarele noţiuni:

Balanţa echilibrată = nivel constant de proteine în corp (aport = excreţie)

Balanţa pozitivă = ↑ proteinele în corp (aport > excreţie)
O astfel de balanţă se întâlneşte în:
- copilărie
- sarcină
- creşteri musculare
- secreţie ↑ de STH (hormonul somatotrop), insulină, testosteron
Balanţa negativă = ↓ proteinele în corp (aport < excreţie)
Balanţa negativă apare în caz de:
- aport proteic neadecvat (post, tulburări digestive)
- repaus prelungit la pat
- deficienţe de AA esenţiali
- pierderi proteice excesive (boli renale)
- secreţii exagerate hormonale (cortizon, hormoni tiroidieni)
Sursele alimentare de proteine

- de origine animală: lactate, carne, ouă

- de origine vegetală: cartof, varză albă, fasole verde, mazărea verde, conopidă,
usturoiul, nucile, alune, arahide
- cerealiere şi leguminoase uscate: grâu, soia
NECESARUL DE PROTEINE

- există o pierdere zilnică obligatorie de proteine numită „cheltuială endogenă

de azot” sau „coeficient de uzură”

Necesarul de proteine pe grupe de vârstă (g proteină/kg corp/zi):

Adulţi: 1,2 - 1,5 g
Vârstnici: 1 g
Copiii mici: 3 - 4 g
Adolescenţi, femei în perioada maternităţii: 1,5 - 2 g
Sportivi: 2 - 2,5 g
- în timpul sarcinii, al lactaţiei
- la copii în perioada de creştere se recomandă suplimentarea
- convalescenţă cantităţii de proteine
- activităţi fizice intense

Necesarul de proteine în funcție de origine:

- pentru adulţi - 30% dintre proteine trebuie sa fie de origine animală
- pentru femeii în perioada maternității - 50% trebuie sa fie de origine animală
- pentru copii - 50-75% trebuie sa fie de origine animală
MALNUTRIȚIA - este termenul folosit pentru:
- un aport inadecvat
- o absorbţie insuficientă
- o pierdere excesivă de nutrienţi

- termenul poate fi folosit şi pentru:

- un aport excesiv de nutrienţi
APORT CRESCUT
- poate fi nociv
- poate duce la:
- ↑ excreţiei de calciu
- demineralizarea oaselor
- alterarea funcţiei renale (la cei cu afecţiuni renale)

APORT SCĂZUT
- în ţările subdezvoltate, în special la copii
- duce la: - malnutriţie protein - calorică
→ principala cauză de mortalitate, 1/2 dintre copii neatingând vârsta de 5 ani
Deficitul de proteine (malnutriţie proteică) = kwashiorkor
- edeme (prin hipoalbuminemie)
- modificări ale pigmentaţiei părului şi pielii
- apatie
- scăderea imunităţii, susceptibilitate la infecţii

Deficitul de alimente (malnutriţie calorică) la copii

= marasm
- deshidratare
- greutate mică
- atrofierea musculaturii
- diaree
- dacă există şi deficit proteic → kwashiorkor
ENZIME
 Caracteristici generale ale enzimelor

- catalizează reacţiile biochimice din organism → biocatalizatori sau fermenţi de

natură organică sintetizate de microorganisme şi organisme vegetale sau
animale
- “catalizator” (Berzelius - 1835) → substanţă care, prin prezenţa sa şi fară a lua
parte aparent la o reacţie, o înlesneşte (o favorizează, o influenţează în mod
pozitiv)
- există peste 2000 enzime
- rol esenţial în biosinteza şi degradarea substanţelor din materia vie
Din punct de vedere structural, enzimele:
- sunt proteine - constituite din AA
- conjugate cu o grupare prostetică reprezentată de - o vitamină
- un hormon
- un ion metalic
- îşi pierd puterea catalitică sub acţiunea:
- căldurii
- acizilor şi bazelor tari
- solvenţilor organici
- în absenţa enzimelor, majoritatea reacţiilor din celula vie s-ar petrece cu
viteze foarte mici
- fiecare enzimă catalizează un număr mic de reacţii, una singură

- compusul asupra căreia acţionează enzimele = SUBSTRAT

- acţionează în cantităţi extrem de mici
- au activitate mare → transformă cantităţi foarte mari de substrat
- nu se consumă
- nu modifică echilibrul de reacţie, ci doar viteza de reacţie
- au acţiune reversibilă
- au specificitate de reacţie şi de substrat
Enzimele acţionează:
- atât în interiorul organismului
- în afara organismului (în extrase) → ceea ce permite dozarea lor în
laborator

Acţiunea enzimelor → asupra tuturor activităţilor celulare

→ face posibilă ca o reacţie incompatibilă din punct de vedere termic cu
viaţa (ce necesită temperaturi foarte înalte)
→ să aibă totuşi loc, la o temperatură mult mai mică
Avantajele enzimelor faţă de catalizatorii chimici:

- viteză mare de reacţie

- o reacţie - în prezenţa unei enzime poate dura o secundă
- în absenţa enzimei poate dura 12 zile
- condiţii blânde de reacţie: temp., p. atm., pH
- reglarea directă sau indirectă a activităţii
- catalizează reacţii endoterme prin intermediul unor reacţii exoterme
Enzimele prezintă specificitate de reacţie:

- se manifestă prin acţiunea mai multor enzime asupra unui singur substrat
→ fiecare enzimă catalizând o anumită reacţie

- ex: un α-aminoacid poate constitui substratul pentru mai multe enzime

oxidaza H
R C COOH + NH3
OH
H
R C COOH decarboxilaza
NH2 R C NH2 + CO2
H2

transaminaza
R CO COOH
Enzimele prezintă specificitate de substrat:

- se referă la activitatea pe care o manifestă enzimele faţă de anumite substraturi

 SPECIFICITATE ABSOLUTĂ

- unele enzime - acţionează doar asupra unui singur substrat

- fiind inactive faţă de altele cu structură asemănătoare

- exemplu: ureaza hidrolizează numai ureea

NH2 ureaza arginaza hidrolizează numai arginina

O=C CO2 + 2NH3 NH2
NH2 H2 O C=NH NH2 NH2
NH arginaza (CH2)3 + C=O
(CH2)3 HC NH2 NH2
H2 O
HC NH2 COOH
COOH ornitina uree
arginina
  STEREOSPECIFICITATEA

- unele enzime au stereospecificitate faţă de izomeria cis-trans

- ex: fumaraza - acţionează numai asupra acidului fumaric

- este inactivă asupra izomerului său cis – acidul maleic

HOOC H fumaraza HOOC H

H COOH
H COOH H OH
H2 O
acid fumaric acid malic
 - unele enzime manifestă o acţiune specifică faţă de o anumită formă
stereoizomeră a substratului

ex: L-aminoacid-oxidazele → recunsoc doar L-aminoacizii

- unele enzime fac distincţie între conformaţiile α şi β din legăturile

glicozidice

ex: maltaza
→ hidrolizează numai legătura α, 1-4 glicozidică din molecula de maltoză
→ nu atacă legătura β, 1-4 glicozidică din celobioză
  SPECIFICITATE DE GRUP

- unele enzime acţionează asupra unei serii de substraturi apropiate ca structură

ex: - amilaza hidrolizează amidonul, dextrinele, glicogenul

- hexokinaza catalizează fosforilarea unei serii de hexoze în prezenţa de ATP
 Nomenclatura enzimelor

- I - substrat + -ază (urează, glucozidază)

- II – natura procesului catalizat + -ază (oxidază, hidrolază, transferază)

- III – Comisia de Enzimologie a Uniunii Internaţionale de Biochimie şi

Biologie Moleculară (IUBMB) – substrat + reacţia + -ază
(glucozo-6-fosfat-dehidrogenază)
- cod EC xxxx
EC 1.1.1.1. → alcool dehidrogenaza
EC 1. – oxido-reductază
EC 1.1. – acţionează asupra compuşilor cu gr. CH-OH
EC 1.1.1. – NAD+ sau NADP+ este acceptorul de H
EC 1.1.1.1. – NAD+ este acceptorul de H

EC 2.1.1.1. → nicotinamid-N-metiltransferaza
EC 2. – transferază
EC 2.1. – transferă o grupare care conţine un atom de C
EC 2.1.1. – transferă o gr. CH3
EC 2.1.1.1. – donorul este metionina
 Clasificare

După reacţia catalizată:

1. Oxidoreductaze – catalizează reacţiile de oxido-reducere

Oxidaze – transferă electronii de la un substrat direct la oxigen

Dehidrogenaze – transferă electronii de la un substrat la alt substrat
(altul decât oxigenul)
Oxigenaze – încorporează direct oxigenul în substrat
Peroxidaze – transferă electronii de la substrat la H2O2 ca acceptor
Oxidoreductaze NAD+ sau NADP+ - dependente = dehidrogenaze

lactatdehidrogenaza – LDH →
catalizează reacţia de dehidrogenare a acidului lactic → acid piruvic
Oxidoreductaze FAD sau FMN - dependente = flavinenzime

glucozoxidaza – GOD →
catalizează reacţia de oxidare a glucozei → acid gluconic + H2O2

Oxidaze - ascorbatoxidaza - este antivitamina acidului ascorbic

→ catalizează oxidarea acidului ascorbic → acid dehidroascorbic
2. Transferaze – catalizează transferul de grupări de pe un substrat (donor) pe alt
substrat (acceptor)

C-transferaze – transferă unităţi de un atom de carbon între substrate

(ex: metil-transferaze)
amino-transferaze – transferă gruparea amino de pe un aminoacid pe un
cetoacid (transaminazele) (TGP, TGO)
kinaze – transferă un radical fosfat din ATP pe un substrat
hexokinaza - catalizează prima reacţie din procesul glicolizei
fosforilaze – transferă radicalul fosfat (PO43-) din fosfat anorganic pe un
substrat (fosfotransferaze)
3. Hidrolaze – catalizează scindarea legăturilor chimice cu ajutorul apei
- din această clasă fac parte enzimele ce hidrolizează:

 polizaharidele → monozaharide
 lipidele → AG + glicerol
 proteinele → AA

fosfataze – îndepărtează radicalul fosfat de pe un substrat

fosfodiesteraze – scindează legăturile fosfatdiesterice, cum ar fi cele din
acizii nucleici
proteaze – scindează legăturile peptidice din proteine

- deci, principalele legături chimice care pot fi scindate sunt:

 legătura glicozidică - GLICOZIDAZE

 legătura esterică - ESTERAZE
 legătura peptidică - PROTEAZE
4. Liaze
- catalizează - scindarea unei gr. de pe un substrat → cu formarea unei = leg.
- sau fixează o grupare la o dublă legătură

decarboxilaze – îndepărtează CO2 de pe substrat

aldolaze – formează aldehide prin reacţii de eliminare
sintaze – leagă două molecule fără implicarea ATP-ului
5. Izomeraze – catalizează reacţiile de interconversie a izomerilor optici,
geometrici şi de catenă:
racemaze şi epimeraze – catalizează interconversia stereoizomerilor L şi D
mutaze – transferă grupări între atomii aceleiaşi molecule
cis-trans-izomeraze – interconversia izomerilor geometrici
izomeraze - care catalizează reacţia aldoză - cetoză

6. Ligaze sau sintetaze – unirea a doi compuşi utilizând energia eliberată din
hidroliza unei molecule de ATP
- se formează legături chimice noi: C-C, C-N, C-O, C-S
 Structura enzimelor

Din punct de vedere chimic, o enzimă este formată:

a) dintr-o parte proteică – apoenzima
- este termolabilă
- este responsabilă de specificitatea enzimei (specificitate de substrat)
- stabileşte legătura enzimei cu substratul
- manifestă diferite grade de afinitate pentru cofactor
b) o parte neproteică – coenzima sau cofactor
- este termostabilă
- participă efectiv la reacţia catalitică (se modifică temporar în timpul r.)
- specificitate de acţiune
- frecvent, coenzimele conţin în structura lor vitamine din grupul B
Apoenzima + cofactorul HOLOENZIMA

Activă d.p.d.v. catalitic

prin îndepărtarea cofactorului → rămâne componenta proteică

↓
inactivă în formă liberă
componenta neproteică - COFACTORI

- derivaţi de la vitamine
1. COENZIME - se ataşează temporar de apoenzimă
- uşor disociabile de apoenzimă
- NAD+, NADP+, FMN, FAD, ATP
- substanţe organice
2. GRUPĂRI - fixate pe apoenzimă
- greu disociabile de apoenzimă – leg. cov.
PROSTETICE
- piridoxalfosfatul, hemul

3. IONI - enzimele ce conţin ioni metalici

METALICI = metalo-enzime
- Mg2+, Mn2+, Cu2+, Zn2+, Fe2+(3+), Mo2+
 Izoenzime
- forme moleculare multiple ale aceleiaşi enzime
- catalizează aceeaşi reacţie enzimatică
- diferă între ele în privinţa proprietăţilor fizice, chimice şi imunologice
- în 1957, în serul uman, s-au descoperit mai multe izoenzime LDH
(LDH1 .... LDH5)

- ulterior au fost evidenţiate izoenzime şi pentru alte enzime

creatin-kinaza CK1; CK2 şi CK3, hexokinaza, fosfataza alcalină

lactat- COOH
COOH
dehidrogenaza
HC - O H C=O
-2H 2
C H3 C H3

acid lactic acid piruvic

 Centrul catalitic al enzimei

- structura binară a enzimelor este indispensabilă acţiunii catalitice

- luate separat - coenzima
nu au activitate catalitică
- apoenzima

- centrul catalitic a fost conceput multă vreme ca un tipar rigid, preformat

substratul potrivindu-se în enzimă - ca şi “cheia în broască” (lock and key)
- sau “template” (Modelul Fischer)
Deşi în acest model centrul activ este rigid, el se mai foloseşte încă pentru:

- explicarea unor proprietăţi enzimatice

- legarea într-o anumită ordine a substratelor
- curba de saturare cu substrat
 Modelul Koshland (centru activ indus)

- un model mai perfecţionat, numit “induced fit” (fixare indusă)

- modelul cu cel mai puternic suport experimental
- principala caracteristică a acestui model este flexibilitatea centrului activ
- în absenţa substratului grupările catalitice şi de legare a substratului sunt
depărtate unele de altele, separate de mai multe resturi de aminoacizi
- apropierea substratului induce o modificare conformaţională a enzimei încât
grupările care participă la legarea substratului sau la reacţia catalitică se
apropie spaţial
 Factorii care influenţează activitatea enzimatică

Influenţa concentraţiei enzimei

- dacă se utilizează conc. ↑ de enzimă

→ cantitatea de substrat transformat în unitatea de timp ↑≈ cu conc.
enzimei până la o limită

Influenţa concentraţiei substratului asupra vitezei de reacţie

- dacă - se menţine constantă concentraţia de enzimă

- şi se măreşte concentraţia de substrat S
→ ↑ rapidă a vitezei de reacţie până la o valoare limită (Vmax)
 - dacă - [S] continuă să ↑, → curba capătă o inflexiune
- pentru valori mari de S → viteza nu mai creşte
- curba tinde asimptotic către o valoare maximă
(Vmax)

- ↑ în continuare conc. substratului → viteza reacţiei rămâne constantă

deoarece nu mai există enzimă liberă
- transformarea substratului în produs (produşi) de reacţie are loc cu formarea,
pentru scurt timp, a unui complex enzimă-substrat

- ipoteza formării complexului ES a fost emisă prima dată de Michaelis-Menten

cu cât constanta lui Michaelis are o valoare mai mare, cu atât afinitatea
enzimei pentru substrat este mai scăzută

- existenţa acestui complex a fost demonstrată practic prin:

analiza spectrelor de absorbţie în - ultraviolet
- vizibil
- rezonanţă magnetică nucleară
- fluorescenţă
 Influenţa temperaturii asupra activităţii enzimatice

Viteza de reacţie ↑cu ↑ temperaturii, dar în anumite limite

- temperatura optimă pentru cele mai multe enzime este de 37oC

- la temperaturi mai mici (0 şi 37oC) - viteza reacţiei ↑ când temperatura ↑
- la o temperatură ce depăşeşte 37oC - se asistă la denaturarea enzimei
- există microorganisme termofile care trăiesc în apă la 70oC – 80oC şi a
căror enzime sunt active la această temperatură
- la 0oC unele enzime îşi încetează reversibil activitatea, această
temperatură constituind temperatura de conservare pentru unele enzime
 Influenţa pH-ului asupra activităţii enzimatice

- variaţiile de pH pot avea efecte - la nivelul enzimei

- la nivelul substratului
- valoarea pH-ului la care reacţia enzimatică se desfăşoară cu viteză maximă se
numeşte pH optim

pH-ul optim = 6 - 8
Excepţie - enzimele digestive:
pepsina pH = 1,5 – 2,5 realizat în sucul
gastric de HCl

tripsina pH = 8-11, identic cu pH-ul sucului

pancreatic
 Influenţa efectorilor asupra activităţii enzimelor

Efectorii → substanţe care măresc sau scad acţiunea catalitică a enzimelor

→ pot fi activatori sau inhibitori

1. Activatorii enzimatici
- compuşi de natură organică sau anorganică
- în concentraţii mici măresc viteza unei reacţii enzimatice atunci când se găsesc
în mediul de reacţie
- ionii metalici - au efecte pozitive asupra unor reacţii enzimatice
- Fe2+, Mo2+, Cu2+ - participă în reacţiile de oxido - reducere
- Mg2+ este necesar în reacţiile de transfer ale grupării fosfat
- Ca2+ este necesar în reacţiile enzimatice ce intervin în
coagularea sângelui
2. Inhibitorii enzimatici
- sunt compuşi care diminuează sau anihilează activitatea enzimelor
- au compoziţie chimică şi mod de acţiune diferit

Printre substanţele capabile:

- să se fixeze pe diferite grupări din enzime (hidroxil, sulfhidril, carboxil)
- şi să modifice proprietăţile catalitice:

fie prin blocarea

fie prin modificarea conformaţiei
centrului activ al enzimei

se găsesc - ionii metalelor grele

care reacţionează cu grupările -SH din enzime

Inhibitorii competitivi
- sunt compuşi care prezintă o analogie structurală cu substratul enzimei
- pot intra în competiţie cu acesta pentru a se fixa pe locul activ al enzimei

- enzima se poate combina fie cu - substratul

formând complexele ES şi Ei
- inhibitorul

ES E + P
E
EI X P
- enzima angajată în complexul Ei nu poate funcţiona ca un catalizator
- doar complexul ES va permite formarea produşilor de reacţie
- inhibiţia depinde de - concentraţia - substratului
- inhibitorului
- afinitatea enzimei pentru - substrat
- inhibitor
Inhibiţia competitivă
- are numeroase aplicaţii practice, în special în terapeutică
Ex - este cel al sulfamidelor - analogi structurali ai acidului p-aminobenzoic:

H2N COOH H2N SO2 NH2

acid para aminobenzoic sulfonamid\

- sulfamidele intră în competiţie cu acidul p-aminobenzoic şi inhibă

producerea de acid folic necesar creşterii bacteriilor

Chimioterapia anticanceroasă
- face apel la numeroşi antimetaboliţi
- analogi structurali ai bazelor purinice sau pirimidinice
- permiţând inhibiţia biosintezei acizilor nucleici → blocarea diviziunii celulare
Inhibitorii necompetitivi
- se fixează fie → pe enzimă (dar într-un loc diferit de centrul activ)
→ pe complexul ES → un complex ESi
→ pe amândouă
- centrul activ ale enzimei îşi pierde capacitatea de a reacţiona cu substratul
datorită unui fenomen de împiedicare sterică
- gradul de inhibiţie depinde de - concentraţia inhibitorului
- afinitatea enzimei pentru inhibitor
Exemple de inhibitori necompetitivi:
- Cianurile - care se combină cu unele metale (Fe2+, Fe3+) necesare activităţii E
- cu care formează complexe inactive asemănătoare cu fero- sau
fericianurile
- unele metale grele (Hg, Pb, Cu, Ag) sunt inhibitori - deoarece se combină cu
grupările –SH ale enzimei → formând mercaptide
- agenţii chelatanţi de tipul acidului etilendiaminotetraacetic (EDTA) leagă
Mg2+ sau Ca2+
3. Efectorii alosterici

- activitatea catalitică a enzimelor poate fi alterată şi de compuşi care se fixează

pe enzimă în locuri îndepărtate de centrul activ (loc alosteric)
- pot - creşte activitatea catalitică → efectori pozitivi
- reduce activitatea catalitică → efectori negativi
- enzimele alosterice au o structură cuaternară, oligomeră
- posedă situsul catalitic unde se fixează substratul
- posedă unul sau mai multe situsuri alosterice
Activatorii alosterici
- se fixează pe locul alosteric determinând:
- o modificare a conformaţiei enzimei → numită tranziţie alosterică

- care antrenează o modificare a conformaţiei la nivelul situsului catalitic

- determină o conformaţie mai propice pentru fixarea substratului (S)

- ↑ afinitatea enzimei pentru substrat

Legarea unui inhibitor alosteric produce:

→ o modificare conformaţională
→ care împiedică legarea substratului la locul activ (locul activ este deformat)
→ şi enzima este inhibată
 Importanţa biomedicală a enzimelor

Utilizări
- enzimele sunt parte integrantă a patologiei umane
→ în diagnosticul unor boli
→ instituirea unei terapii corecte
- în sinteza chimică, industria detergenţilor
- în truse de curăţare a lentilelor de contact

- determinarea enzimelor se face în unele lichide biologice:

- sânge total
- urină
- lichid cefalorahidian
- plasmă etc.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale enzimologiei moderne constă în:
- utilizarea inhibitorilor enzimelor în industria farmaceutică
→ drept medicamente
- multe din aceste medicamente acţionează asupra unor enzime care sunt
asociate cu diferite boli
aspirina - este un antiinflamator care inhibă activitatea enzimatică a
prostaglandin-sintazelor
Pentru a putea interpreta corect semnificația diagnostică a enzimelor plasmatice
trebuie avută în vedere proveniența şi mecanismul lor de secreție:

- enzimele secretate în mod activ în plasmă - enzime sintetizate (în majoritate)

de către ficat - sunt denumite enzime plasmatice funcționale

Ex:
- lipoproteinlipaza
- factorii de coagulare
- factorii fibrinolizei
enzimele plasmatice nefuncționale
- au concentrația sanguină de sute de ori < decât concentrația celulară
- nu au substrat sau cofactori în plasmă
(activitatea lor nu se desfăşoară în plasmă) motiv pentru care acțiunea lor este
doar intracelulară
- în cazul alterării membranelor celulare → ↑ marcată a conc. lor sanguine

Ex:
- enzime ale secreţiilor exocrine: lipaza, amilaza, tripsina pancreatică, fosfataza
acidă, fosfatataza alcalină
- enzime intracelulare: LDH, TGO, TGP, CK
- în cazul unui deficit funcțional al celulelor care secretă aceste enzime →
↓ activității plasmatice a enzimelor respective

- ↓ activității enzimelor în plasmă poate fi datorată:

- ↓ sintezei de enzime
- consumului unor medicamente (cortizon, morfină)
- sau unor erori genetice
Pentru diagnosticarea unor afecţiuni specifice unui anumit organ este ideală
cunoaşterea unor enzime specifice organului respectiv, numite enzime marker:

- amilaza este marker pentru pancreas

- fosfataza acidă pentru prostată
- OCT (ornitil-carbamil-transferaza) pentru ficat
- izoenzimele LDH1 şi CK-MB sunt markeri în afecţiunile miocardului
- izoenzimele LDH4 şi LDH5 sunt markeri pentru ficat şi muşchi

în laborator:
- enzimele se folosesc şi ca "reactivi"
- pentru dozarea unor componente plasmatice (glucoza, colesterolul, ureea,
creatinina, acidul uric) prin metode enzimatice
 Enzimele – agenți terapeutici

Se utilizează cu prudență, deoarece:

- datorită naturii proteice pot fi hidrolizate de enzimele digestive
- pot provoca reacții imunologice în cazul unei prelucrări și purificări ineficiente

Enzimele - în medicația vasculară

Streptokinaza
- amestec enzimatic obținut din streptococ
- are acțiune fibrinolitică (trombolitică)
- utilă pentru activarea hidrolizei trombilor formați în condiții patologice
→ ex. în infarctul miocardic
Urokinaza - obţinută din urină are același rol

Heparinaza microbiană imobilizată - poate fi folosită pentru îndepărtarea heparinei

folosite în tratament ca anticoagulant
Hemocoagulaza
- activează transformarea fibrinogenului în fibrină
- este folosită pentru tratarea hemoragiilor nedeterminate de deficitul unor
factori ai coagulării
Enzimele - în terapia antitumorală
Asparaginaza
- este folosită de pacienții cu leucemie deoarece celulele tumorale au afinitate
mare pentru asparagină
- scăzând nivelul acesteia nu mai este posibilă dezvoltarea lor
Fenilalanin-amonioliaza
- este o altă enzimă ce se poate utiliza imobilizată pentru a reduce cantitatea
de fenilalanină la pacienții cu cancer sau fenilcetonurie
Enzimele - în tulburările digestive

Enzimele digestive se folosesc ca terapie de substituție pentru a realiza:

Digestia - proteinelor - pepsina, chimotripsina, tripsina, carboxipeptidaza
- glucidelor - amilaza
- lipidelor - lipaza

Se utilizează asocieri - de mai multe enzime

- dar și cu substanțe utile digestiei (hemicelulaze)
Enzimele - ca antiinflamatoare și cicatrizante

Sunt diferite endopeptidaze și enzime ce acționează:

- asupra proteoglicanilor - care degradează țesuturile alterate de la suprafața
unor leziuni facilitând - penetrarea medicamentelor
- vindecarea rănilor
- reducerea edemelor
- se asociază în medicația dermatologică, ORL, oftalmică: hialuronidaza,
tripsina, lizozim
VĂ MULŢUMESC
PENTRU ATENŢIE!