Sunteți pe pagina 1din 6

LUCRAREA DE LABORATOR 2

Personalizarea mediului de lucru Word.1 Modalităţi


de formatare Word. Moduri de vizualizare în Word
[1]

1
Exemplu de nota subsol in word la curs

11
Aplicaţii
Problema 1. Să se creeze un document nou în care să se introducă textul de mai jos
folosind fontul Times New Roman, de dimensiune 12, culoare albastră.
Primele două paragrafe vor fi introduse pe prima pagină iar al treilea
paragraf pe pagina următoare.
„Momentul intrării României în Uniunea Europeană trebuia să coincidă şi cu trecerea
sistemului bancar autohton la noile norme de risc operaţional şi adaptare a capitalului,
adică la Basel II. Implementarea Basel II se face la nivel mondial, în majoritatea
sistemelor bancare. În multe cazuri însă, au apărut întârzieri sau amânări în procesul
de implementare a noului Acord de Capital, iar România nu face excepţie. Cauzele
sunt diverse şi ţin fie de costurile ridicate, fie de o altă viziune sau chiar de o altă
ordine a priorităţilor. În ţara noastră, costurile au fost cele care au determinat o
amânare cu un an pentru majoritatea băncilor.
Uniunea Europeană finanţează cu peste 383 de milioane de euro un program privind
creşterea competitivităţii economice din R o m â n i a prin dezvoltarea infrastructurii
IT&C. Fondurile sunt alocate pentru perioada 2007-2013.
În ceea ce priveşte obiectivele întreprinderilor mici şi mijlocii pe următorii doi ani,
potrivit Cartei Albe a IMM-urilor din România, majoritatea (peste 65%) au optat
pentru o extindere moderată a afacerii, 20,33% îşi doresc menţinerea afacerii la
nivelul actual, în timp ce 12,13% au în vedere extinderea rapidă. De cealaltă parte,
doar 1,40% şi-au propus vânzarea business-ului, iar 0,61% doresc să-şi închidă
afacerea. Conform aceleiaşi surse, nici un IMM cu o vechime de peste 15 ani nu ia în
calcul vânzarea sau închiderea afacerii.”2
Rezolvare:
1. Se acţionează butonul FILE– New.
2. Se selectează Blank document.
3. Se selectează fila HOME şi se execută clic pe colţul grupului Font (CTRL-D)
4. Se alege fontul Times New Roman din caseta Font, 12 din caseta Size, Blue din
caseta Color, la fel ca în imaginea alãuratã.
5. Se introduce textul indicat mai sus. Pentru a introduce diacriticele (ă, â, î, ş, ţ)
se poate folosi setarea tastaturii în limba română, aşa cum s-a arătat în lucrarea
precedentă.

O altă variantă care poate fi utilizată în introducerea diacriticelor este


introducerea literelor folosind fila INSERT, grupul Symbols, lista derulantă
Symbol, opţiunea More Symbols, ca în fereastra de mai jos:

2
http://www.capital.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=100408

12
Ecrane word 1 Inserarea de simboluri

13
LUCRAREA DE LABORATOR 3
Inserarea obiectelor grafice în text. Crearea şi
utilizarea stilurilor, notelor de final şi subsol,
referinţelor încrucişate. Generarea indexului şi
cuprinsului automat. Gestiunea referinţelor
bibliografice. Editarea tabelelor

14
Aplicaţii
Problema 1. Să se creeze două liste cu
următoarea structură:
Cursurile obligatorii din anul 1,
semestrul 2 sunt:
I. Macroeconomie,
II. Matematici financiare şi
actuariale,
III. Bazele contabilităţii,
IV. Informatică economică,
V. Dreptul afacerilor.

Cursurile opţionale disponibile în anul 1, semestrul 2 sunt:


 Sociologie economică,
 Politologie,
 Doctrine economice,
 Etică în afaceri.
Rezolvare:
1. După introducerea textului se selectează rândurile listei ordonate
2. Se accesează fila Home, opţiunea Numbering, apoi lista Numbering Library
pentru numerotări în diferite stiluri (arabă, romană, cu litere), respectiv Bullets
pentru marcatori.

Problema 2. Să se salveze o imagine de pe Internet. Să se editeze un text pe mai


multe rânduri şi apoi să se insereze imaginea salvată anterior undeva la
mijlocul textului, astfel încât textul să înconjoare imaginea.

“Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteorologică, de


această dată cu cod portocaliu, pentru 13 judeţe din centrul şi nordul ţării. Potrivit
acesteia, începând de la noapte şi până luni seară va ninge viscolit şi abundent în
Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania, Nordul Moldovei şi în zonele
montane. Cantităţile de apă vor depăşi, pe alocuri, chiar şi 30 de litri pe metrul pătrat,
în timp ce la munte, acestea s-ar putea ridica chiar şi la 50 de litri pe metrul pătrat.
Avertizarea cu cod portocaliu vizează fenomene meteo periculoase, de intensitate
mare. În unele zone, temperaturile vor scădea, în timpul nopţii, chiar şi până la -
15° Celsius.
În intervalul 29 ianuarie 2007, ora 00 – 29 ianuarie, ora 20, va ninge viscolit în
judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş Severin,
Bistriţa Năsăud, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava şi Neamţ.”

15
Lista de index
I
Inserarea, 14

Bibliografie

[1] P. Ion, "www.pacala.ro," Pacala SRL, 2 2016. [Online].

Lista de figuri
Ecrane word 1 Inserarea de simboluri ............................................................ 13

CUPRINS DOCUMENT
LUCRAREA DE LABORATOR 2 ...................................................................... 11
Personalizarea mediului de lucru Word. Modalităţi de formatare Word.
Moduri de vizualizare în Word ..................................................................... 11
LUCRAREA DE LABORATOR 3 ...................................................................... 14
Inserarea obiectelor grafice în text. Crearea şi utilizarea stilurilor, notelor
de final şi subsol, referinţelor încrucişate. Generarea indexului şi
cuprinsului automat. Gestiunea referinţelor bibliografice. Editarea tabelelor
....................................................................................................................... 14
Lista de index ................................................................................................ 16
Bibliografie ................................................................................................... 16
Lista de figuri ................................................................................................ 16

16

S-ar putea să vă placă și