Sunteți pe pagina 1din 19

ACTIUNEA OBLICĂ/INDIRECTĂ/SUBROGATORIE

Noţiune. Reglementare. Natură juridică.


Acţiunea oblică este mijlocul juridic prin care creditorul exercită drepturile şi
acţiunile debitorului, atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite în
prejudiciul creditorului [art. 1560 alin. (1) Noul Cod Civil]. Ea este reglementată în
cuprinsul art. 1560-1561 noul Cod Civil
Acţiunea oblică mai este cunoscută în doctrină şi sub numele de acţiune indirectă
sau subrogatorie, pentru motivul că se exercită de către creditor în locul
debitorului său'. Spre exemplu, dacă debitorul a suferit un prejudiciu cauzat de o
altă persoană printr-o faptă ilicită şi nu cere repararea lui, creditorul va putea să
acţioneze pe cel responsabil, în locul victimei, pe cale oblică.
Sub aspectul naturii juridice, legiuitorul o califică în mod expres ca fiind o măsură
de conservare a gajului general al creditorilor (art. 1558 noul Cod Civil). întrucât
promovarea acţiunii oblice nu conduce la realizarea creanţei creditorului, acţiunea
oblică nu poate fi considerată ca o măsură de executare.
Domeniul de aplicare.

Potrivit art. 1560 alin. (1) noul Cod Civil, creditorul poate exercita pe cale oblică
„drepturile şi acţiunile debitorului”. în ciuda acestei formulări generale, domeniul
acţiunii oblice cunoaşte o serie de limitări. Astfel, dintr-un început, se impune
precizarea că acţiunea oblică este un corolar al dreptului de gaj general, care poartă
asupra patrimoniului debitorului. De aici decurge o importantă consecinţă: acţiunea
oblică poate privi numai exercitarea drepturilor patrimoniale ale debitorului.
Urmează că nu se pot exercita de către creditori drepturile şi acţiunile
nepatrimoniale, cum sunt: drepturile părinteşti, acţiunea de divorţ, acţiunea în
anularea căsătoriei etc.
în aceste condiţii, domeniul acţiunii oblice trebuie circumscris numai acţiunilor şi
drepturilor patrimoniale. Pot fi exercitate pe cale oblică drepturile debitorului
împotriva terţilor însoţite de dreptul la acţiune şi susceptibile de realizare în
justiţie, cum sunt: dreptul la acţiunea în revendicarea unui bun proprietatea
debitorului; dreptul de a cere plata unei creanţe aparţinând debitorului; dreptul de a
cere restituirea unei plăţi nedatorate etc. De asemenea, intră în domeniul de
aplicare a acţiunii oblice şi drepturi ale debitorului care sunt susceptibile de o
exercitare extrajudiciară. Astfel, pot fi luate măsuri de conservare a unor drepturi
aflate în patrimoniul debitorului, precum: efectuarea unei formalităţi de publicitate
a unui drept al acestuia (spre exemplu înscrierea unui drept în Arhiva Electronică
de Garanţii Reale Mobiliare, intabularea unui drept în cartea funciară), declararea
unei creanţe a debitorului în procedura colectivă, în cazul falimentului său etc.
Nu toate acţiunile şi drepturile patrimoniale pot fi exercitate pe cale oblică.
Mai exact:
- creditorii nu au posibilitatea să se substituie debitorului pentru a încheia acte de
administrare a patrimoniului acestuia (precum închirierea unui bun, arendarea unui
fond, punerea unui teren în cultură) sau acte de dispoziţie juridică (precum
vânzarea-cumpărarea, schimbul, publicarea unei lucrări literare). Pentru a înţelege
raţiunea acestei limitări, se impune a se face o distincţie între drepturi şi simple
facultăţi sau posibilităţi. Pe cale oblică, pot fi exercitate numai drepturile existente
efectiv în patrimoniul debitorului. Simplele posibilităţi de a încheia acte juridice,
prin care se dobândesc sau se modifică drepturi patrimoniale ori se asumă noi
datorii, fac parte din conţinutul capacităţii juridice a persoanelor fizice şi juridice.
A-l lipsi pe debitor de aceste posibilităţi sau facultăţi echivalează cu a-l transforma
într-o persoană incapabilă, ceea ce nu este îngăduit.
- creditorii nu pot exercita drepturile şi acţiunile care sunt strâns legate de persoana
debitorului [art. 1560 alin. (2) noul Cod Civil]. Este cazul acelor drepturi şi acţiuni
a căror valorificare implică o apreciere personală de ordin moral sau familial din
partea acestuia, cum ar fi: acţiunea în revocarea unei donaţii pentru ingratitudine;
acţiunea în desfiinţarea sau micşorarea pensiei de întreţinere datorate de către
debitor unei persoane. Are un caracter strict personal şi, deci, nu poate fi exercitat
pe cale oblică nici dreptul debitorului de a solicita repararea patrimonială (prin
compensaţii băneşti) a prejudiciilor morale înregistrate ca urmare a săvârşirii unei
fapte ilicite a cărei victimă este.
- creditorii nu pot exercita drepturile patrimoniale insesizabile, precum: dreptul de
uz, dreptul de abitaţie, dreptul de a primi o bursă de studiu, dreptul la diurnă,
dreptul la alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, dreptul la ajutoare pentru
îngrijirea
copiilor bolnavi etc. întrucât obiectul acestor drepturi este neunnăribil, exercitarea
lor pe cale oblică nu prezintă nicio utilitate pentru creditor', astfel că acţiunea
oblică este lipsită de interes*. Recent, în doctrină, s-a exprimat o poziţie mai
nuanţată, în sensul căreia numai drepturile care sunt în acelaşi timp insesizabile şi
inalienabile (aşa este cazul dreptului de uz, al dreptului de abitaţie, al celui de a
primi o bursă) sunt excluse domeniului de aplicare a acţiunii oblice. Cele care sunt
numai insesizabile pot fi exercitate pe cale oblică. Raţiunea este următoarea: dacă
debitorul nu îşi exercită drepturile patrimoniale insesizabile, el suferă o pierdere
patrimonială, care îl va pune în situaţia de a o înlocui cu o altă valoare economică,
ceea ce conduce la o diminuare a patrimoniului său. Exercitarea pe cale oblică a
drepturilor insesizabile evită aşadar micşorarea patrimoniului debitorului şi,
implicit, a gajului general al creditorilor, astfel că interesul în promovarea acţiunii
oblice se conturează cu evidenţă.
Condiţiile acţiunii oblice. Momentul în care trebuie îndeplinite condiţiile
acţiunii oblice.

A. Condiţiile acţiunii oblice. Exercitarea cu succes a acţiunii oblice depinde de


întrunirea următoarelor condiţii:
- creanţa creditorului trebuie să fie certă şi exigibilă [art. 1560 alin. (1) noul Cod
Civil]. Creanţa este certă atunci când are o existenţă sigură şi necontestată; ea este
exigibilă în cazul în care creditorul poate să ceară plata ei de la debitor.
Nicio altă cerinţă nu este pretinsă. Este indiferent dacă izvorul creanţei este
contractual sau extracontractual. Tot astfel, natura obiectului creanţei creditorului
nu prezintă relevanţă, debitorul putând fi îndatorat să dea, să facă sau să nu facă
ceva. Este indiferentă data la care se naşte dreptul de creanţă al creditorului. Ea
poate fi anterioară sau ulterioară celei a dreptului debitorului care urmează să fie
exercitat pe cale oblică. Gajul general se întinde asupra tuturor elementelor active
din patrimoniul debitorului, prezente şi viitoare. Nu prezintă deci importanţă dacă
ele au intrat în patrimoniul debitorului înainte sau după momentul naşterii creanţei
creditorului";
- debitorul să fie inactiv, adică să neglijeze sau să refuze exerciţiul dreptului său
[art. 1560 alin. (1) noul Cod Civil]. Inactivitatea se poate datora relei-credinţe,
neglijenţei sau chiar unei imposibilităţi obiective a debitorului de exercitare a
dreptului sau a acţiunii. Dacă debitorul îşi schimbă atitudinea, devenind activ,
continuarea exercitării acţiunii oblice nu mai este posibilă. In această situaţie,
creditorului îi rămâne doar posibilitatea de a interveni în proces, în scopul apărării
intereselor sale;
- creditorul să facă dovada unui interes serios şi legitim. Există un atare interes
atunci când prin inactivitatea sa debitorul se află în situaţia de a-l prejudicia pe
creditor [art. 1560 alin. (1) noul Cod Civil].
In cazul obligaţiilor pecuniare, creditorul justifică un interes în promovarea acţiunii
oblice atunci când debitorul, datorită pasivităţii sale, este în pericol de a deveni
insolvabil sau de a-şi accentua o stare de insolvabilitate deja existentă. în cazul
celorlalte obligaţii, de a da, de a face (mai puţin remiterea unei sume de bani) sau
de a nu face, interesul serios şi legitim nu mai poate fi identificat cu starea de
insolvabilitate a debitorului. De această dată, se impune ca instanţele de judecată să
verifice în ce măsură prin inactivitatea sa, debitorul aduce un prejudiciu
creditorului şi, astfel, dacă se justifică interesul său în promovarea acţiunii oblice.
Este motivul pentru care, cu titlu general, s-a afirmat că interesul serios şi legitim
se verifică ori de câte ori creditorul dovedeşte că există pericolul de a nu îşi realiza
creanţa datorită neexercitării de către debitor a unui drept sau a unei acţiuni pe care
le deţine împotriva unui terţ.
B. Momentul în care trebuie îndeplinite condiţiile acţiunii oblice. Se impune o
distincţie, după cum exercitarea de către creditor a drepturilor debitorului se
realizează pe cale judiciară (printr-o acţiune injustiţie) sau pe cale extrajudiciară. în
primul caz, condiţiile acţiunii oblice trebuie îndeplinite la momentul pronunţării
hotărârii judecătoreşti. Ne aflăm în prezenţa unor condiţii de admisibilitate a
acţiunii. în cel de-a doilea caz, ele trebuie întrunite la data exercitării drepturilor
debitorului, de regulă, la data formulării cererii de către creditor (cum ar fi cererea
pentru intabularea unui drept al debitorului în cartea funciară). în acest ultim caz
suntem în faţa unor condiţii de exercitare a acţiunii oblice.
Efectele acţiunii oblice.
Ele se impun a fi analizate faţă de terţul pârât, debitorul pasiv şi faţă de creditorii
debitorului pasiv.
A. Efectele faţă de terţul pârât acţionat în judecată. Creditorul, pe cale oblică,
exercită în locul debitorului drepturile pe care el le are împotriva terţului.
Pentru acest motiv, terţul acţionat în judecată va putea opune toate excepţiile
şi mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca şi împotriva debitorului
[art. 1560 alin. (3) noul Cod Civil]. Este indiferent dacă excepţiile sunt
anterioare sau ulterioare introducerii acţiunii. Exercitarea acţiunii oblice nu
indisponibilizează drepturile patrimoniale ale debitorului. Astfel, el poate
dispune de aceste drepturi, iar actele încheiate cu privire la ele sunt
opozabile creditorului, atunci când nu au un caracter fraudulos, chiar dacă
ele au fost perfectate înainte sau după introducerea acţiunii. De pildă, terţul
poate invoca compensaţia datoriei sale cu o creanţă pe care o are împotriva
debitorului, chiar dacă dreptul de creanţă s-a născut după introducerea
acţiunii oblice. De asemenea, terţul poate opune tranzacţia încheiată cu
debitorul după această dată.

B. Efectele faţă de debitorul pasiv. Interesează în acest context dacă hotărârea


judecătorească pronunţată ca urmare a exercitării acţiunii oblice îi este sau nu
opozabilă debitorului pasiv. Răspunsul este diferit, după cum debitorul a fost sau
nu introdus în proces. Dacă debitorul a fost introdus în proces, el fiind parte, fară
îndoială că efectele hotărârii se vor răsfrânge şi asupra lui. în cazul în care nu a fost
introdus în cauză, efectele hotărârii nu se produc şi faţă de debitor, el fiind un
simplu terţ.

C. Efectele faţă de creditorii debitorului. Potrivit unei opinii consacrate, acţiunea


oblică este individuală prin exerciţiul său şi colectivă prin efectele sale. Astfel,
dacă acţiunea oblică este exercitată cu succes, se va evita micşorarea patrimoniului
debitorului. Situaţia creată profită tuturor creditorilor în temeiul dreptului lor de
gaj. în acest sens trebuie înţeles şi art. 1561 noul Cod Civil, potrivit căruia:
„Hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii oblice profită tuturor creditorilor,
fără nicio preferinţă în favoarea creditorului care a exercitat acţiunea”.
acţiune oblică, acţiune civilă prin care creditorul chirografar exercită în numele
debitorului său, substituindu-i-se, drepturile şi acţiunile patrimoniale neexercitate
de către acesta.
1) A.o. se fondează pe dreptul de gaj general al creditorului, constituie un mijloc
preventiv de apărare împotriva pericolului insolvabilităţii debitorului şi are ca scop
conservarea patrimoniului acestuia.
2) Natura acţiunii diferă în funcţie de obiectul acesteia: reală, dacă se revendică un
imobil sau se cere rezoluţiunea vânzării în numele debitorului vânzător; personală,
dacă se pretind despăgubiri pentru prejudiciul cauzat printr-un fapt ilicit sau pentru
neexecutarea ori executarea cu întârziere a unui contract; mixtă, dacă se cere
rezoluţiunea unui contract prin care se transmite sau se constituie un drept real
imobiliar, cu condiţia ca debitorul reclamantului să nu fie vânzătorul din contractul
ce se cere a fi rezolvit.
3) Domeniul de aplicare a a.o. cuprinde numai drepturile şi acţiunile patrimoniale
care sunt în pericol de a se pierde din cauza pasivităţii debitorului; creditorului nu-i
este îngăduit să exercite drepturile şi acţiunile strict personale ale debitorului, cum
sunt cele care se referă la starea şi capacitatea persoanei, cele care implică o
apreciere subiectivă din partea titularului (de exemplu, revocarea unei donaţii) şi
nici acţiunile ce privesc bunuri neurmăribile ale acestuia; de asemenea, creditorul
nu este îndreptăţit să se substituie debitorului în administrarea patrimoniului
acestuia, întrucât o astfel de imixtiune a creditorului ar răpi debitorului libertatea
de acţiune, punându-l într-o situaţie asemănătoare cu aceea a incapabilului.
4) Pentru exercitarea a.o. se cer întrunite următoarele condiţii: a) debitorul să fi
neglijat ori refuzat a-şi exercita el însuşi dreptul sau acţiunea în exercitarea căreia i
se subrogă creditorul; b) să existe un pericol de insolvabilitate a debitorului prin
pierderea dreptului neexercitat de el; c) creanţa creditorului să fie certă şi lichidă;
nu se cere ca ea să fie exigibilă şi, cu atât mai puţin, să existe un titlu executoriu,
deoarece a.o. constituie numai un mijloc de evitare a diminuării gajului general, şi
nu un mijloc de executare silită. Exercitarea a.o. nu reclamă ca debitorul să fi fost
pus în întârziere de a-şi valorifica dreptul şi nici ca creanţa să fie anterioară
dreptului pe care creditorul vrea să-l valorifice în numele debitorului.
5) Creditorul promovează această acţiune direct împotriva terţului căruia îi este
opozabil dreptul debitorului; nu este necesar ca acesta din urmă să fie introdus în
proces, dar introducerea lui în cauză este totuşi utilă, pentru a-i face hotărârea
judecătorească opozabilă şi pentru a-l împiedica să tranzacţioneze fraudulos cu
pârâtul. Terţul pârât are dreptul să opună creditorului reclamant toate excepţiile pe
care le-ar fi putut opune debitorului.
6) A.o. nu antrenează indisponibilizarea drepturilor debitorului; acesta poate
dispune de ele chiar după intentarea acţiunii, actele sale fiind opozabile
creditorului, dacă nu sunt frauduloase. A.o. este în profitul tuturor creditorilor,
chiar şi atunci când a fost exercitată numai de către unul dintre ei, întrucât orice
valoare care se adaugă patrimoniului debitorului sporeşte gajul general al tuturor
creditorilor.
7) Temeiul de drept este dat de art. 974 C. civ., care se întregeşte cu dispoziţiile
speciale din materia căreia i se circumscrie obiectul acţiunii, de exemplu, art. 480
C. civ. pentru acţiunea în revendicare imobiliară, art. 1020-1021 C. civ. pentru
rezo-luţiune şi reziliere etc.
acțiune oblică, acţiune civilă la dispoziţia creditorului chirografar, pe care o poate
exercita în numele debitorului său, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a)
debitorul refuză ori neglijează să acţioneze el însuşi; b) creanţa este certă şi lichidă,
c) există pericol de insolvabilitate. îndeplineşte o funcţie preventivă de conservare
a patrimoniului debitorului şi se întemeiază pe principiul potrivit căruia debitorul
răspunde de îndeplinirea obligaţiilor cu toate bunurile sale prezente şi viitoare,
întregul său patrimoniu servind pentru garantarea comună şi proporţională a tuturor
creditorilor săi chirografari.
ACȚIUNEA PAULIANĂ/REVOCATORIE

Noţiune şi reglementare legală.

Acţiunea pauliană este acea acţiune prin care creditorul solicită să fie declarate
inopozabile faţă de el actele juridice încheiate de către debitor în frauda
intereselor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o
stare de insolvabilitate (art. 1562 Noul Cod Civil). Rezultă că acţiunea pauliană
este un instrument juridic prevăzut de lege pentru protecţia intereselor
creditorilor împotriva fraudei debitorului. Ea este reglementată de art. 1562-1565
noul Cod Civil

Denumirea de acţiune pauliană vine din dreptul roman, de la creatorul său,


pretorul Paulus. în dreptul roman, acţiunea pauliană avea un caracter colectiv,
fiind exercitată în numele tuturor creditorilor de către un curator bonorum. în
dreptul civil modem, aşa cum se va vedea, ea are un caracter individual şi profită
numai creditorului care o exercită.

Acţiunea pauliană se deosebeşte esenţial de acţiunea oblică. Acţiunea oblică se


exercită în numele debitorului, în timp ce acţiunea pauliană este exercitată de
către creditor în numele său propriu. în timp ce acţiunea oblică sancţionează
inacţiunea (pasivitatea) debitorului, acţiunea pauliană se declanşează ca urmare a
acţiunilor frauduloase ale acestuia. Dacă acţiunea oblică profită tuturor
creditorilor, acţiunea pauliană foloseşte numai creditorului care a promovat-o.

Domeniul de aplicare.

A. Regula. Acţiunea pauliană presupune cu necesitate existenţa fraudei. Frauda se


poate manifesta numai prin acte de voinţă, de unde concluzia că acţiunea
pauliană poate fi exercitată numai împotriva actelor juridice pe care le încheie
debitorul. Aşadar, domeniul de aplicare a acţiunii pauliene se circumscrie doar
sferei actelor juridice, cu excluderea faptelor juridice propriu-zise.

Domeniul de aplicare a acţiunii pauliene cuprinde, în principiu, toate actele


juridinoul Cod Civille, indiferent de categoria din care fac parte: acte cu titlu
oneros, acte cu titlu gratuit; acte unilaterale sau contracte; contracte
sinalagmatice sau unilaterale; acte abdicative sau extinctive de drepturi şi acte
translative sau constitutive de drepturi; acte individuale şi acte colective; acte
creatoare de obligaţii şi acte de înstrăinare de drepturi existente etc.

Apartenenţa unor acte juridice domeniului de aplicare a acţiunii pauliene implică


o atenţie specială. Asupra acestor acte vom insista în continuare.

a) Plata făcută în temeiul unui contract cu titlu oneros. Ea poate face obiectul
acţiunii pauliene, aşa cum prevede art. 1562 alin. (2) noul cod civil Afirmaţia
implică anumite nuanţări. De regulă, plata făcută de către debitor unuia dintre
creditorii săi, chiar dacă debitorul este insolvabil, nu poate fi atacată pe cale
pauliană. în susţinerea acestei reguli au fost invocate mai multe argumente. S-a
menţionat că plata este un act neutru şi nu de însărăcire a debitorului, întrucât
ieşirea unei valori active din patrimoniul său este compensată prin stingerea unei
datorii care-i grevează pasivul. Totodată, s-a afirmat că plata este un act necesar,
care, în principiu, este la adăpost de fraudă. Nimic nu i se poate reproşa
debitorului care a plătit pe un creditor care s-a prezentat primul pentru a solicita
plata, dovedindu-se mai diligent decât alţii. Aşa cum s-a spus, plata este „premiul
cursei” dintre creditori. Acest raţionament este pe deplin aplicabil atunci când
debitorul face o plată existentă, ce corespunde unei datorii exigibile. Ori de câte
ori debitorul plăteşte din proprie iniţiativă o datorie de care nu este ţinut (cum ar
fi: plata unei datorii sub condiţie suspensivă sau a unei obligaţii naturale),
acţiunea pauliană devine admisibilă.

b) Contractul prin care debitorul îşi asumă noi datorii. în principiu, aceste acte se
sustrag domeniului de aplicare a acţiunii pauliene. Două motive sunt, îndeobşte,
invocate: debitorul, chiar insolvabil, nu este lipsit de dreptul de a-şi gestiona
patrimoniul, inclusiv prin angajarea de noi datorii; actele prin care debitorul îşi
asumă noi datorii nu reprezintă acte de însărăcire, neavând loc o diminuare a
activului său patrimonial. Acţiunea pauliană devine admisibilă atunci când scopul
angajării de noi datorii este de a diminua gajul general al celorlalţi creditori prin
aducerea lor în situaţia de a nu îşi mai putea realiza propriile creanţe.
c) Hotărârea judecătorească. Se poate solicita constatarea inopozabilităţii unei
hotărâri judecătoreşti pronunţate pe baza înţelegerii frauduloase intervenite între
debitor şi adversarul său. Astfel, se admite că o tranzacţie judiciară poate să fie
atacată pe cale pauliană de către creditorul uneia dintre părţi.

B. Excepţii. Nu pot fi revocate pe cale pauliană următoarele acte:

a) actele care privesc drepturile nepatrimoniale ale debitorului. Ele nu pot fi


atacate şi declarate inopozabile pe cale pauliană, deoarece încheierea lor implică
o apreciere de ordin personal şi moral din partea debitorului. Sunt astfel de acte:
actul căsătoriei, actul de recunoaştere a paternităţii unui copil din afara căsătoriei,
actul adopţiei etc.;

b) actele juridice referitoare la drepturile patrimoniale exclusive ale debitorului.


Este vorba de actele juridice ce privesc drepturi patrimoniale a căror exercitare
implică o apreciere personală din partea debitorului. Este cazul, de pildă: al
renunţării debitorului la repararea pe cale patrimonială a unui prejudiciu moral, al
refuzului de a cere revocarea judiciară a unei donaţii pentru ingratitudinea
donatarului etc.;

c) actele juridice privitoare la drepturile şi bunurile insesizabile ale debitorului. Se


află în afara domeniului de aplicare a acţiunii pauliene şi actele juridice încheiate
de către debitor, referitoare la bunurile sau drepturile sale insesizabile, precum:
renunţarea la o bursă de studiu, renunţarea la dreptul de a cere majorarea
pensiei de întreţinere datorate de un terţ debitorului în baza obligaţiei legale de
întreţinere, renunţarea la dreptul la diurnă, renunţarea la dreptul de a primi
alocaţii de stat etc.
Condiţiile acţiunii pauliene.

Reuşita acţiunii pauliene depinde de îndeplinirea următoarelor condiţii:

A) Creanţa creditorului trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă şi, de regulă,


anterioară actului atacat

a) creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilăArt. 1563 noul Cod Civil se rezumă
să prevadă că dreptul de creanţă al creditorului trebuie să fie cert la momentul
introducerii acţiunii. Aceasta nu înseamnă că exigibilitatea şi lichiditatea creanţei
sunt indiferente pentru admisibilitatea acţiunii pauliene, ci doar că aceste cerinţe
trebuie îndeplinite la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti de declarare
pe cale pauliană a inopozabilităţii actului atacat şi nu la data introducerii acţiunii.
Necesitatea unei creanţe certe, lichide şi exigibile este justificată de cel puţin
următoarele raţiuni: acţiunea pauliană, chiar dacă nu este o măsură de executare,
pregăteşte valorificarea silită a bunului ce constituie obiectul actului atacat, iar
executarea silită presupune existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile;
acţiunea pauliană nu poate fi primită decât dacă prin actul atacat se cauzează
creditorului un prejudiciu. Or, nu poate fi vorba de un prejudiciu decât atunci
când creditorul, deşi deţine o creanţă care are vocaţia de fi realizată, deci este
certă, lichidă şi exigibilă, se află în imposibilitatea de a şi-o valorifica datorită, de
regulă, stării de insolvabilitate provocate debitorului prin actul atacat; unul dintre
efectele admiterii acţiunii pauliene îl reprezintă indisponibi-lizarea bunului
dobândit de către terţ prin actul atacat până la finalizarea executării silite a
creanţei pe care s-a întemeiat admiterea acţiunii pauliene. în aceste condiţii, este
greu de acceptat că o măsură cu semnificative consecinţe asupra circuitului civil al
bunului ce face obiectul actului atacat, precum indisponibilizarea sa temporară, ar
putea avea loc pentru o creanţă care nu este în acelaşi timp certă, lichidă şi
exigibilă.

Urmează că pot justifica admiterea acţiunii pauliene creanţele pure şi simple,


precum şi cele afectate de o condiţie rezolutorie, ele întrunind condiţia de a fi
certe, lichide şi exigibile. De asemenea, acţiunea este admisibilă şi dacă creanţa
este afectată de un termen suspensiv al cărui beneficiar este creditorul. Chiar
dacă termenul este instituit în favoarea debitorului, acţiunea pauliană poate fi
primită, atunci când intervine decăderea acestuia din beneficiul termenului
suspensiv (art. 1417 noul Cod Civil), ce are drept consecinţă exigibilitatea
anticipată a dreptului de creanţă.

b) creanţa creditorului trebuie să fie, de regulă, anterioară încheierii de către


debitor a actului a cărui inopozabilitate se solicită. Existenţa acestei cerinţe este
uşor de explicat: doar creditorii anteriori pot fi prejudiciaţi prin actele frauduloase
ulterioare ale debitorului. Totuşi, creditorul posterior va putea introduce acţiunea
pauliană în două situaţii: atunci când creanţa sa există în principiu la data
încheierii actului fraudulos, cum ar fi înstrăinările făcute de autorul unui accident
înainte de a fi obligat prin hotărâre judecătorească să plătească despăgubiri
victimei; dacă la momentul perfectării actului fraudulos exista perspectiva certă
de a intra într-un raport juridic cu debitorul.

Dovada anteriorităţii creanţei cade în sarcina creditorului care promovează


acţiunea pauliană. în acest scop, el poate recurge la orice mijloc de probă,
indiferent dacă izvorul creanţei este un act sau fapt juridic.

c) admisibilitatea acţiunii pauliene nu depinde de existenţa unui titlu executoriu.


Legat de condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească dreptul de creanţă al
creditorului, se pune întrebarea dacă el trebuie sau nu să fie încorporat într-un
titlu executoriu. în perimetrul vechiului Cod civil, s-a susţinut că acţiunea pauliană
nu este o măsură de executare silită, astfel că pentru exercitarea ei nu este
necesar să se facă dovada unui titlu executoriu de către creditor. S-a exprimat şi
opinia potrivit căreia titlul executoriu este o condiţie necesară a acţiunii pauliene,
întrucât numai dacă a recurs la procedura executării silite, creditorul ar putea
proba prejudiciul înregistrat care constă în imposibilitatea de realizare a creanţei
sale datorită stării de insolvabilitate în care se găseşte debitorul.

Apreciem că titlul executoriu nu este o condiţie necesară pentru admisibilitatea


acţiunii pauliene. în primul rând, aşa cum vom arăta, prejudiciul creditorului nu
decurge întotdeauna din provocarea sau agravarea stării de insolvabilitate a
debitorului. în aceste cazuri în care starea patrimonială a debitorului este
indiferentă pentru admiterea acţiunii pauliene, declanşarea în prealabil a
executării silite pentru a se constata starea de insolvabilitate a debitorului nu mai
este necesară. Urmează că nu se mai impune nici invocarea unui titlu executoriu,
ca o condiţie pentru declanşarea urmăririi silite.

Considerăm că titlul executoriu nu constituie o condiţie de admisibilitate a acţiunii


pauliene nici atunci când prejudiciul creditorului decurge din agravarea sau
provocarea unei stări de insolvabilitate debitorului. Chiar dacă procesul-verbal
întocmit de către executorul judecătoresc prin care se constată inexistenţa unor
bunuri urmăribile în patrimoniul acestuia reprezintă dovada de necontestat a
stării sale de insolvabilitate, proba ei nu este indisolubil legată de declanşarea în
prealabil a urmăririi silite de către creditor. Sub acest aspect, este de reţinut că,
potrivit art. 1147 alin. (2) noul Cod Civil: starea de insolvabilitate „...se constată de
instanţă, care, în acest scop, poate ţine seama de anumite împrejurări, precum
dispariţia intempestivă a debitorului, neplata unor datorii devenite scadente,
declanşarea împotriva sa a unei proceduri de executare silită şi altele asemenea”.
Cu alte cuvinte, proba insolvabilităţii poate fi făcută prin orice mijloace de probă,
inclusiv prezumţiile simple. Chiar dacă textul menţionat nu priveşte materia de
noi analizată, credem că el poate fi avut în vedere şi pentru stabilirea stării de
insolvabilitate, necesare pentru a justifica admisibilitatea acţiunii pauliene. în
măsura în care stabilirea insolvabilităţii debitorului nu depinde de declanşarea în
prealabil a urmăririi silite, rezultă că nici titlul executoriu, ca o condiţie pentru
iniţierea ei, nu poate fi privit ca o cerinţă indeniabilă pentru admiterea acţiunii
pauliene.

B. Actul încheiat de debitor cu terţul trebuie să fi cauzat un prejudiciu creditorului


reclamant Creditorul poate solicita constatarea inopozabilităţii actelor juridice
încheiate de către debitor în frauda intereselor sale, numai dacă face dovada unui
prejudiciu [art. 1562 alin. (1) noul Cod Civil]. De regulă, prejudiciul creditorului
constă în faptul că debitorul şi-a provocat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate
existentă prin încheierea actului atacat [art. 1562 alin. (1) noul Cod Civil].
Nu doar actele prin care debitorul îşi provoacă sau îşi accentuează o stare de
insolvabilitate pot fi atacate pe cale pauliană. Art. 1562 alin. (1) noul Cod Civil se
referă la aceste acte doar cu titlu exemplificativ. Rezultă că pot fi atacate pe cale
pauliană şi alte acte încheiate de către debitor, sub condiţia ca ele să fi cauzat un
prejudiciu creditorului. Este, spre exemplu, cazul acelora prin care debitorul
încearcă să paralizeze un drept de creanţă specializat al creditorului, care are ca
obiect un anumit bun al său. Un astfel de act este cel încheiat de către
promitentul vânzător dintr-o promisiune unilaterală de a vinde, prin care el
înstrăinează bunul promis unui terţ. Dacă beneficiarul promisiunii îşi valorifică
opţiunea sa pentru cumpărarea bunului (ridică opţiunea), contractul de vânzare
nu mai poate fi perfectat. Prin faptul că creditorul, beneficiarul promisiunii, nu îşi
mai poate realiza dreptul său de a cumpăra bunul, el suferă un prejudiciu. De
această dată, prejudiciul nu constă în accentuarea sau provocarea unei stări de
insolvabilitate, ci în imposibilitatea creditorului de a-şi realiza dreptul său de
opţiune în sensul cumpărării bunului.

Pentru a cauza un prejudiciu creditorului, constând în crearea sau accentuarea


unei stări de insolvabilitate, actul atacat trebuie, mai întâi, să provoace o
însărăcire debitorului. Sunt, în mod neîndoielnic, acte de însărăcire cele care au ca
efect ieşirea unei valori active din patrimoniul debitorului, fară ca în locul acesteia
el să primească ceva în schimb. Exemplul tipic este donaţia directă sau indirectă.
Sunt acte de însărăcire şi cele cu titlu oneros în care valoarea prestaţiilor este
dezechilibrată, cum ar fi vânzarea unui bun al debitorului la un preţ lezionar ori
închirierea unui asemenea bun pe o perioadă îndelungată în schimbul unei chirii
derizorii. De asemenea, sunt acte de însărăcire şi acelea în care prestaţiile părţilor
sunt echilibrate, dacă s-au încheiat pentru a salva un bun al debitorului de la
urmărirea iminentă a creditorului său şi, în acest scop, a primit în schimb bunuri
care sunt uşor de ascuns, cum sunt sumele de bani sau titlurile la purtător.

Actele prin care debitorul refuză să se îmbogăţească nu sunt acte de însărăcire şi


deci nu pot fi atacate pe cale pauliană. Exemplul la care se recurge în mod
obişnuit este refuzul debitorului de a accepta oferta de donaţie care i-a fost
făcută de o anumită persoană. De altfel, într-un asemenea caz, chiar dacă
acţiunea pauliană ar fi exercitată, iar refuzul de acceptare ar fi revocat, el ar fi
lipsit de finalitate, în condiţiile în care creditorul nu ar putea accepta donaţia
făcută debitorului. Fiind vorba nu de un drept, ci de o facultate, acceptarea
donaţiei nu poate fi realizată de către creditor pe cale oblică, în plus, acţiunea
pauliană are ca finalitate să sancţioneze ieşirea frauduloasă a unei valori din
patrimoniul debitorului şi nu să determine aducerea unei atare valori în gajul
general al creditorilor.

În schimb, renunţarea debitorului la o moştenire solvabilă este considerată un act


de însărăcire, în măsura în care transmiterea moştenirii operează de plin drept, de
la data deschiderii succesiunii, de natură a justifica incidenţa acţiunii pauliene. în
acest sens, art. 1122 alin. (1) noul Cod Civil prevede posibilitatea creditorilor de a
cere revocarea renunţării făcute de către debitor în frauda drepturilor lor, în
tennen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea. Dacă acţiunea în
revocare este admisă, ea produce efectele acceptării moştenirii de către
succesibilul debitor, însă numai în privinţa creanţei creditorului reclamant şi în
limitele acesteia [art. 1122 alin. (2) noul Cod Civil].

C. Frauda debitorului (consilium fraudis). Noţiunea de fraudă este controversată'.


într-o opinie, restrictivă, prin fraudă se înţelege intenţia (dolul) debitorului de a
cauza un prejudiciu creditorului prin încheierea actului atacat. într-o altă opinie,
extensivă, frauda desemnează simpla cunoaştere de către debitor a faptului că
prin perfectarea actului contestat pe cale pauliană îi cauzează creditorului un
prejudiciu.

Ne alăturăm opiniei ce oferă fraudei o interpretare extensivă. Adoptarea acestui


punct de vedere nu trebuie să conducă la concluzia că între noţiunea de fraudă şi
intenţie sau doi există incompatibilitate. Este posibil ca, în anumite situaţii, frauda
debitorului să îmbrace forma intenţiei sau dolului.

Proba fraudei cade în sarcina creditorului, indiferent dacă actul atacat este cu titlu
oneros sau cu titlu gratuit. Fiind vorba de un fapt juridic, dovada fraudei se poate
realiza prin orice mijloc de probă, inclusiv prin recurgerea la prezumţii simple.
Uneori, chiar legiuitorul prezumă existenţa fraudei. Astfel, creditorii personali ai
moştenitorilor pot solicita revocarea partajului fară să fie obligaţi să dovedească
frauda copartajanţilor dacă, „deşi au cerut să fie prezenţi, partajul s-a realizat în
lipsa lor şi fară să fi fost convocaţi” [art. 1156 alin. (4) noul Cod Civil].

D. Complicitatea terţului la frauda debitorului Există complicitatea terţului atunci


când el a cunoscut că prin actul atacat se cauzează un prejudiciu creditorului. Art.
1562 alin. (2) noul Cod Civil se referă explicit la această condiţie de admisibilitate
a acţiunii pauliene, atunci când stabileşte că declararea inopozabilităţii actului
atacat pe cale pauliană nu poate avea loc decât dacă terţul cunoaşte faptul că prin
încheierea actului contestat pe cale pauliană se cauzează sau se măreşte starea
de insolvabilitate a debitorului. Complicitatea terţului nu este cerută decât atunci
când acţiunea pauliană este îndreptată împotriva unui contract cu titlu oneros sau
o plată efectuată în temeiul unui atare act juridic [art. 1562 alin. (2) noul Cod
Civil]. Rezultă că pentru atacarea pe cale pauliană a unui act juridic cu titlu gratuit,
creditorul nu trebuie să dovedească complicitatea terţului.

Există posibilitatea ca terţul dobânditor să înstrăineze, la rândul său, bunul unei


alte persoane. Acţiunea pauliană va putea fi îndreptată împotriva
subdobânditorului, sub rezerva îndeplinirii şi în raport cu acesta a tuturor
condiţiilor ei de admisibilitate, inclusiv a complicităţii sale la fraudă. Pe lângă
aceste cerinţe, acţiunea pauliană va putea fi primită împotriva terţului
subdobânditor doar dacă ea este admisibilă şi faţă de dobânditorul direct.

Efectele acţiunii pauliene.

Se impun a fi analizate în raporturile dintre: creditor şi terţul care a încheiat actul


fraudulos cu debitorul (A), părţile actului fraudulos (B), creditorul reclamant şi
ceilalţi creditori ai debitorului (C), creditorul urmăritor şi ceilalţi creditori ai
terţului (D).

A. Raporturile dintre creditor şi terţul care a încheiat actul fraudulos cu debitorul.


Prin admiterea acţiunii pauliene, actul atacat este declarat inopozabil faţă de
creditorul care a avut iniţiativa declanşării demersului judiciar, dar şi faţă de
creditorii care, putând introduce acţiunea, au intervenit în cauză [art. 1565 alin.
(1) teza I noul Cod Civil]. In alţi termeni, actul atacat este considerat ca fiind lipsit
de efectele sale în raporturile dintre creditorul reclamant şi cel care a intervenit în
proces, pe de-o parte şi terţul pârât, pe de altă parte.

Astfel, dacă prin actul atacat a fost înstrăinat un bun, creditorul reclamant şi,
eventual, cel care a intervenit în proces, îl vor putea urmări silit ca şi când acesta
nu ar fi ieşit din patrimoniul debitorului, înstrăinarea nefiindu-le opozabilă. Preţul
obţinut din valorificarea bunului se va împărţi între ei, cu respectarea cauzelor de
preferinţă ai căror beneficiari sunt, dacă este cazul (art. 1565 teza a il-a noul Cod
Civil).

Hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii pauliene va indisponibiliza bunul


până la încetarea executării silite a creanţei care a justificat pronunţarea ei [art.
1565 alin. (2) teza finală noul Cod Civil]. Pentru a fi opozabilă, măsura
indisponibilizării bunului trebuie supusă formalităţilor de publicitate mobiliară sau
imobiliară, după caz [art. 1565 alin. (2) teza finală noul Cod Civil, corelat cu art.
628 alin. (2) noul Cod Civil]. în aceste condiţii, dacă, totuşi, bunul este înstrăinat
de către terţul dobânditor, actul astfel încheiat este lovit de nulitate, la cererea
creditorului [art. 1565 alin. (2) teza finală noul Cod Civil, corelat cu art. 629 alin.
(2) noul Cod Civil].

Este de precizat că terţul dobânditor va putea păstra bunul, dacă va plăti


creditorului o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta prin încheierea
actului atacat [art. 1565 alin. (2) teza I noul Cod Civil]. Terţul are, practic, un drept
de opţiune între plata datoriei către creditorul urmăritor şi desesizarea sau
abandonarea bunului dobândit în mâinile acestuia.

În doctrină, se consideră că terţul dobânditor poate fi obligat şi la plata de


despăgubiri, pentru a se acoperi prejudiciul creditorului, în limita valorii actuale a
bunului, dacă urmărirea şi valorificarea lui nu mai este posibilă. Aşa se întâmplă,
atunci când bunul a fost înstrăinat de către terţ unui subdobânditor cu titlu
oneros de bună-credinţă sau când bunul a pierit din culpa terţului.

B. Raporturile dintre părţile actului fraudulos. Admiterea acţiunii pauliene are ca


efect inopozabilitatea actului fraudulos faţă de creditorul reclamant. Actul atacat
îşi menţine valabilitatea şi continuă să producă efecte între părţile care au
participat la încheierea lui. Este motivul pentru care valoarea înstrăinată de către
debitor nu se mai întoarce în patrimoniul său. La fel, excedentul ce depăşeşte
valoarea creanţei creditorului urmăritor rămâne în patrimoniul terţului
dobânditor.

Terţul dobânditor cu titlu oneros care a fost evins de către creditor sau care,
păstrând bunul l-a despăgubit pe acesta, are un drept de regres împotriva
debitorului, întemeiat, de cele mai multe ori, pe garanţia de evicţiune ce cade în
sarcina acestuia . întrucât obligaţia de garanţie este proprie numai contractelor cu
titlu oneros, terţul dobânditor cu titlu gratuit nu are un drept de regres împotriva
debitorului*.

C. Raporturile dintre creditorul reclamant şi ceilalţi creditori ai debitorului.


Acţiunea pauliană are un efect relativ, numai cu privire la creditorul care a
declanşat-o şi, dacă este cazul, faţă de creditorii care au intervenit în procesul
declanşat de către reclamant. Doar faţă de aceşti creditori se produce efectul de
inopozabilitate al actului atacat. în raport de ceilalţi creditori ai debitorului, actul
îşi păstrează eficacitatea, valoarea înstrăinată rămânând din punctul lor de vedere
în patrimoniul terţului. Este motivul pentru care ei nu o pot urmări pentru
realizarea creanţei lor.

D. Raporturile dintre creditorul urmăritor şi creditorii proprii ai terţului. Este


posibil ca creditorul urmăritor să intre în conflict cu creditorii proprii ai terţului
dobânditor, în măsura în care şi ei doresc să îşi realizeze creanţele asupra valorilor
intrate în patrimoniul acestuia prin actul fraudulos.

Rezolvarea diferă, după cum creditorul urmăritor intră în conflict cu creditorii


chirografari sau cu cei ale căror creanţe sunt însoţite de garanţii reale.

 în primul caz, atunci când creditorul urmăreşte în natură bunul înstrăinat


prin actul fraudulos, el nu va intra în conflict cu creditorii chirografari.
Aceasta pentru că, din punctul de vedere al creditorului urmăritor, bunul nu
a ieşit din patrimoniul debitorului şi nu a intrat în cel al terţului. în aceste
condiţii, nici creditorii terţului, care nu pot avea mai multe drepturi decât
el, nu ar putea pretinde că valoarea bunului a intrat în gajul lor general.
Creditorul urmăritor va intra în conflict cu creditorii chirografari, ori de câte
ori el deţine un drept de creanţă împotriva terţului ce constă în plata unei
sume de bani, cum se întâmplă atunci când, spre exemplu, nu este posibilă
urmărirea în natură a bunului.
 în cel de-al doilea caz, când asupra bunului înstrăinat terţul a constituit
garanţii reale în favoarea unor creditori ai săi, aceştia au statutul juridic al
subdobânditorului cu titlu oneros în raporturile cu creditorul urmăritor. Prin
urmare, dacă creditorul nu dovedeşte complicitatea lor la frauda pauliană,.
lui îi vor fi opozabile garanţiile reale astfel constituite. Consecinţa practică
este că aceşti creditori, în temeiul dreptului de preferinţă, vor fi plătiţi cu
prioritate din preţul bunului ce a făcut obiectul actului atacat pe cale
pauliană, inclusiv faţă de creditorul urmăritor. Dacă creditorul dovedeşte
complicitatea acestora la fraudă, actele de constituire a acestor garanţii îi
sunt inopozabile, astfel că el îşi va realiza creanţa cu întâietate. Eventualul
excedent ce ar rămâne după acoperirea prejudiciului creditorului, va
rămâne în patrimoniul terţului dobânditor şi va putea fi urmărit de
creditorii cu garanţii reale în ordinea dată de rangul creanţei lor.

Prescripţia acţiunii pauliene.

Acţiunea pauliană se prescrie în termen de 1 an de la data la care creditorul a


cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, dacă prin
lege nu se prevede altfel (art. 1564 noul Cod Civil).

Natura juridică a acţiunii pauliene

A. Acţiunea pauliană este o acţiune în inopozabilitatea actului fraudulos. Din cele


deja prezentate, se conturează cu claritate constatarea că acţiunea pauliană este
o acţiune în inopozabilitatea actului fraudulos.

In aceste condiţii, este criticabilă opţiunea legiuitorului de a califica acţiunea


pauliană ca fiind una „revocatorie” (prin chiar titlul secţiunii a 3-a dedicate acţiunii
pauliene), dar şi de a considera, în anumite situaţii, că efectul său constă în
revocarea actului atacat [aşa cum se întâmplă prin art. 1122 noul Cod Civil, art.
1156 alin. (4) noul Cod Civil şi art. 2260 noul Cod Civil, texte ce se constituie în
aplicări ale acţiunii pauliene în diferite materii ale dreptului civil]. Pe lângă faptul
că desemnarea în acest mod a acţiunii pauliene nu este în măsură să surprindă
natura sa specifică, aceea de a fi o acţiune în inopozabilitatea unui act juridic,
utilizarea termenului de „revocare” poate fi şi sursa unor confuzii, în condiţiile în
care el este departe de a fi unul precis.

B. Acţiunea pauliană are configuraţia unei acţiuni personale şi nu reale. Acţiunea


pauliană este una personală, întrucât ea este un atribut al gajului general, care nu
asigură creditorului niciun drept real asupra bunurilor debitorului privite în
individualitatea lor. Prin intermediul ei se asigură protecţia juridică a unui drept
de creanţă, care nu poate fi apărat decât pe calea unei acţiuni personale. Fiind
personală, acţiunea pauliană este prescriptibilă în termen de 1 an, potrivit celor
arătate anterior.