Titlul de creanţă fiscală este actul juridic prin care se stabileşte şi se individualizează, fie

de către organele fiscale, fie de către contribuabil, mărimea unei obligaţii fiscale (impozite, taxe,
contribuţii, amenzi etc.), pe fiecare contribuabil, pentru o materie impozabilă, pe o perioadă de
timp.
Titlul de creanţă fiscală dă naştere:
1) unui drept al statului, numit creanţă fiscală, de a încasa sumele de bani pe care contribuabilul
le datorează bugetului de stat sub formă de impozite, taxe, contribuţii etc.;
2) unei obligaţii a contribuabilului, numită obligaţie fiscală, de a le plăti, la termenul legal şi în
cuantumul stabilit, impozitele, taxele, contribuţiile datorate.
„Titlul de creanţă” fiscală nu obligă, până la termenul de plată stabilit prin lege, la plata
obligaţiilor fiscale menţionate în acesta, ci numai constată existenţa acestora. După expirarea
termenului de plată stabilit prin lege, „titlul de creanţă” îşi schimbă radical (prin efectul legii)
regimul juridic în „titlul executoriu”, ceea ce înseamnă că impozitele, taxele, contribuţiile
menţionate în acesta devin obligatoriu de plătit.
„Titlul executoriu” fiscal obligă, după expirarea termenului de plată stabilit prin lege, la
plata obligaţiilor fiscale menţionate în acesta. Până la expirarea termenului de plată stabilit prin
lege avem numai „titlul de creanţă”, nu şi „titlul executoriu”. După expirarea termenului de plată
stabilit prin lege, acelaşi „act de administrare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor” îşi schimbă
radical regimul juridic: din „ceea ce se datora, ca benevol”, în „obligaţie de plată”; din „titlul de
creanţă”  în „titlul executoriu”.
Titlul de creanţă fiscală este actul juridic prin care se stabileşte şi se individualizează, fie
de către organele fiscale, fie de către contribuabil, mărimea unei obligaţiei fiscale (impozite,
taxe, contribuţii, amenzi etc.), pe fiecare contribuabil, pentru o materie impozabilă, pe o perioadă
de timp.
Titlul de creanţă fiscală, dă naştere:
1) unui drept al statului, numit creanţă fiscală, de a încasa sumele de bani pe care contribuabilul
le datorează bugetului de stat sub formă de impozite, taxe, contribuţii etc.;
2) unei obligaţiei a contribuabilului, numită obligaţie fiscală, de a le plăti, la termenul legal şi în
cuantumul stabilit, impozitele, taxele, contribuţiile etc., datorate.
„Titlul de creanţă” fiscală nu obligă, până la termenul de plată stabilit prin lege, la plata
obligaţiilor fiscale menţionate în acesta, ci numai constată existenţa acestora.
După expirarea termenului de plată stabilit prin lege, „titlul de creanţă” îşi schimbă
radical (prin efectul legii) regimul juridic în „titlul executoriu”, ceea ce înseamnă că impozitele,
taxele, contribuţiile menţionate în acesta devin obligatoriu de plătit. 
„Titlul executoriu” fiscal obligă, după expirarea termenului de plată stabilit prin lege, la
plata obligaţiilor fiscale menţionate în acesta.
Până la expirarea termenului de plată stabilit prin lege avem numai „titlul de creanţă”, nu
şi „titlul executoriu”.
După expirarea termenului de plată stabilit prin lege, acelaşi „act de administrare a
impozitelor, taxelor, contribuţiilor” îşi schimbă radical regimul juridic: (1) din „ceea ce se datora,
ca benevol”, în „obligaţie de plată”; din „titlul de creanţă”, (2) în „titlul executoriu”.
 Titlu de creanţă privind obligaţia la plată se comunică persoanelor obligate la plată.
Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii,
stabilite prin „titlurile de creanţă privind obligaţia la plată a persoanei răspunzătoare”, termenul
de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora, astfel :
a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 – 15 din lună, termenul de plată este până la
data de 5 a lunii următoare;
b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 – 31 din lună, termenul de plată este până
la data de 20 a lunii următoare.
„Titlurile de creanţă” sunt actele prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia de
plată privind creanţele fiscale , întocmit de organele competente.
Sunt prevăzute următoarele titlurile de creanţă:
a) decizia de impunere;
b) declaraţia fiscală;
c) decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii;
d) declaraţia vamală;
e) decizia prin care se stabilesc şi se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele şi alte
sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;
f) procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de organul prevăzut de
lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale;
Este de reţinut şi următorul fapt: stabilirea şi individualizarea mărimii unei obligaţiei
fiscale, pe fiecare contribuabil, se face:
1) fie de organele fiscale, pe baza declaraţiilor fiscale depuse de contribuabili, pe baza
controalelor fiscale şi pe baza metodele legale specifice pe care le are;
2) fie de contribuabili, pe baza declaraţiilor fiscale depuse de aceştia.
Deci, titlurile de creanţă fiscală sunt emise atât de către organele fiscale, cât şi de către
contribuabili.
Precizarea se impune din cauză că legea nu precizează, cu claritate, acest lucru, ceea ce
face ca, în frecvente cazuri, să se considere că titlurile de creanţă fiscală sunt emise numai de
către organele fiscale.
Denumirea de „fiscală”, din sintagma de “titlu de creanţă fiscală” se justifică prin faptul
că obligaţiile/creanţele fiscale stabilite şi individualizate prin aceste acte reprezintă numai
impozite, taxe, contribuţii, amenzi etc.
Stabilirea creanțelor fiscale reprezintă activitatea de determinare a materiei impozabile,
de calculare a bazei de impozitare și a creanțelor fiscal.
Creanțele fiscale se stabilesc astfel:
a) prin declarație de impunere
b) prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.