Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
„Titlul de creanţă” fiscală nu obligă, până la termenul de plată stabilit prin lege, la
plata obligaţiilor fiscale menţionate în acesta, ci numai constată existenţa acestora.
După expirarea termenului de plată stabilit prin lege, „titlul de creanţă” îşi schimbă
radical (prin efectul legii) regimul juridic în „titlul executoriu”, ceea ce înseamnă că
impozitele, taxele, contribuţiile menţionate în acesta devin obligatoriu de plătit.
„Titlul executoriu” fiscal obligă, după expirarea termenului de plată stabilit prin lege, la
plata obligaţiilor fiscale menţionate în acesta. Până la expirarea termenului de plată
stabilit prin lege avem numai „titlul de creanţă”, nu şi „titlul executoriu”. După
expirarea termenului de plată stabilit prin lege, acelaşi „act de administrare a
impozitelor, taxelor, contribuţiilor” îşi schimbă radical regimul juridic: (1) din „ceea ce
se datora, ca benevol”, în „obligaţie de plată”; din „titlul de creanţă” (2) în „titlul
executoriu”.
1. Precizări preliminare
Obligaţiile fiscale (impozite, taxe, contribuţii etc.) care revin fiecărui contribuabil decurg
din aplicarea legilor fiscale, care au caracter de generalitate, care sunt aceleaşi pentru
toţi contribuabilii.
Legile fiscale sunt aceleaşi pentru toţi contribuabilii, adică au caracter universal, de
generalitate, dar obligaţiile fiscale ale fiecărui contribuabil sunt foarte diferite, în funcţie
de bunurile şi/sau de veniturile fiscale (pentru care se datorează impozite, taxe,
contribuţii etc.) pe care le deţine fiecare.
Aplicarea legilor fiscale presupune:
1. Identificarea tuturor persoanelor fizice şi juridice care deţin un bun şi/sau un venit
fiscal, pentru care se datorează un impozit, o taxă, o contribuţie [1]. Din momentul în
care o persoană fizică şi/sau juridică deţine un bun şi/sau un venit impozabil (pentru
care se datorează un impozit, o taxă, o contribuţie), persoana respectivă capătă
regimul juridic de „contribuabil”;
2. Identificarea, pe fiecare contribuabil, a „materiei impozabile”, adică a bunurilor
şi/sau a veniturilor pentru care se datorează un impozit, o taxă, o contribuţie;
3. În funcţie de (a) prevederile legale în vigoare, şi (b) de „materia impozabilă” pe care
o deţine fiecare contribuabil, se stabileşte şi se individualizează, obligaţiei fiscale pe
fiecare contribuabil;
4. Obligaţia fiscală, stabilită şi individualizată pe fiecare contribuabil, trebuie să se
reflecte într-un „act oficial”, adică într-un act reglementat prin lege, într-un „act juridic”
numit „titlul de creanţă fiscală”.
Pentru organele fiscale nu are importanţă ce se identifică prima dată: contribuabilul sau
materia impozabilă.
Altfel spus, în stabilirea obligaţiilor fiscale nu are importanţă de la ce se porneşte: de la
contribuabilul spre materia impozabilă, sau invers, de la materia impozabilă spre
contribuabil.
Pentru stat este important ca organule fiscale să reuşească să constate, să
individualizeze şi să stabilească, pe fiecare contribuabilul, toate obligaţiile fiscale
datorate de acesta [constând în creanţele fiscale principale (impozite, taxe, contribuţii
etc.) şi/sau accesorii (dobânzi, penalităţi, majorări etc.)], dându-le caracter concret şi
făcând posibilă executarea acestora.
2. Titlul de creanţă fiscală: sens şi conţinut
Titlu de creanţă, în sens general, este actul prin care se stabileşte dreptul creditorului
de a cere debitorului executarea unei obligaţii constând în să dea, să facă sau să nu
facă ceva (N.G.L.).
Titlu de creanţă fiscală este:
(1) actul juridic prin care fie organul fiscal, fie contribuabilul, constată, individualizează
şi stabileşte obligaţiile fiscale [constând în creanţele fiscale principale (impozite, taxe,
contribuţii etc.) şi/sau accesorii (dobânzi, penalităţi, majorări etc.)], dându-le caracter
concret şi făcând posibilă executarea acestora [art. 28; art. 141; art. 110 alin. (3)
din O.G. nr. 92/2003];
(2) actul prin care se stabileşte dreptul organului fiscal de a cere contribuabilului
executarea obligaţiilor fiscale (N.G.L.).
Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin
expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în
alt mod prevăzut de lege. [C.p.f. art. 141 alin. (2)].
Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod
corespunzător. [C.p.f. art. 141 alin. (3)].
P2. Titlul de creanţă fiscală constituie atât titlu de creanţă cât şi titlu executoriu, fără a
fi necesară vreo investire specială.
Din acest punct de vedere titlul de creanţă fiscală se deosebeşte radical de majoritatea
titlurilor de creanţă din dreptul civil, care pentru a putea fi puse în executare au nevoie
de investirea cu formulă executorie, în acest sens dispunând expres prin Codul de
procedură civilă.
Caracterul executoriu, fără investire specială, al titlului de creanţă bugetară este
justificat de necesitatea recuperării integrale şi cu celeritate (iuţeală, repeziciune) a
veniturilor statului, neachitate de bunăvoie la termenele legale de plată.
Titlurile de creanţă implicite sunt acele acte întocmite într-un scop determinat, dar
care, alăturat datelor înscrise în acesta, cuprind şi individualizarea obligaţiei de plată a
unui impozit, taxe, contribuţie, fiind titluri de creanţă bugetară numai în măsura în care
constată existenţa unei obligaţii de plată faţă de bugetul de stat.
Cele mai cunoscute titlurile de creanţă implicite sunt documentele care cuprind
rezultatele controlului efectuat de organele abilitate de lege pentru diferenţele
constatate şi accesoriile acestora.
7. Titlurile de creanţă prevăzute prin lege
„Titlurile de creanţă” sunt [2] actele prin care se stabileşte şi se individualizează
obligaţia de plată privind creanţele fiscale [3], întocmit de organele competente.
Prin art. art.110 alin (3) din O.G. nr. 92/2003 sunt prevăzute următoarele titlurile de
creanţă:
a) decizia de impunere;
b) declaraţia fiscală;
c) decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii;
d) declaraţia vamală;
e) decizia prin care se stabilesc şi se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele
şi alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile;
f) procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de organul
prevăzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale;
g) decizia de atragere a răspunderii solidare (a persoanelor prevăzute la art. 28
din O.G. nr. 92/2003, care răspund solidar cu debitorul) emisă potrivit art. 28 din
O.G. nr. 92/2003;
h) ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei judecătoreşti
ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanţelor fiscale stabilite,
potrivit legii, de procuror sau de instanţa judecătorească.
8. Elementele pe care le conţine un titlu de creanţă
Răspunderea solidară a debitorului cu persoanele prevăzute la art. 27 din O.G. nr.
92/2003, stabilită potrivit art. 28 din această ordonanţă, se face printr-o decizie, care
constituie „titlu de creanţă privind obligaţia la plată a persoanei răspunzătoare”, care
va cuprinde următoarele elemente [4]:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil,
după caz;
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ştampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la
care se depune contestaţia;
j) menţiuni privind audierea contribuabilului;
k) codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligaţiei
debitorului principal, precum şi orice alte date de identificare;
l) numele şi prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare
fiscală; domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare;
m) cuantumul şi natura sumelor datorate;
n) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului
principal;
o) temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii.
9. Alte precizări
Răspunderea se stabileşte atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru
accesoriile acesteia.
[1] În fiscalitate, bunurile şi/sau veniturile pentru care se datorează un impozit, o taxă,
o contribuţie, sunt exprimate prin noţiunile specifice de „bază impozabilă”,
„materie impozabilă”, „obiect impozabil”.
[7] A se vedea art. 2331 alin. (2) din O.G. nr. subsemnatul, intitulat „Creanţe fiscale –
obligaţii fiscale”.