Banii şi funcţiile lor

CUPRINS

1. Introducere .......................................................................................................................................... 2
2. Evoluţia banilor.................................................................................................................................... 3
3. Caracteristici ale banilor ...................................................................................................................... 6
4. Funcţii ale banilor ................................................................................................................................ 7
4.1 Funcţia de mijloc de schimb .......................................................................................................... 7
4.2 Funcția de măsură a valorii ........................................................................................................... 8
4.3 Funcția de prezervare a valorii ...................................................................................................... 8
4.4 Alte abordări referitoare la funcţiile monedei .............................................................................. 9
5. Conclutii ............................................................................................................................................. 11

1
 1. Introducere

Banii din zilele noastre reprezintă esenţa economiei, fiind un instrument mult studiat de-a
lungul timpului de către oameni, în încercarea de a-i întelege natura, formele, rolul şi
funcţiile.

În ceea ce priveşte natura banilor, există numeroase definiri ale acestei noţiuni, printre care,
banii ar presupune în esenţă o marfă general acceptată de posesori prin care pot obţine alte
mărfuri. Banii au apărut, în concepţia unor specialişti, ca urmare a unui proces în care a avut
loc dezvoltarea schimbului. Alţii vad acest instrument ca fiind o convenţie, atât de ordin
social, prin intermediul căreia se simplifică operaţiunea de schimb, cât şi de ordin juridic,
fiind o creaţie a ordinii de drept. În opinia lui Adam Smith banii reprezintă axul în jurul căruia
se realizează comerţul, dar în aceeaşi măsură permite crearea avuţiei, marfa evaluându-se şi
comparându-se în raport cu alte tipuri de mărfuri, în vederea obţinerii bunurile de consum
necesare, iar banii rămaşi constituind o formă de bogăţie.

Această problematică a naturii este în continuare discutată, însă toate teoriile subliniază
importanţa banilor în eficientizarea procesului de producţie şi a schimbului. Explicând
definiţia banilor, aceştia ar fi orice activ acceptat într-o tranzacţie, ajutând la reglementarea
schimbului şi în acoperirea unei datorii. Pentru a fi folosiţi este nevoie de încrederea tuturor
participanţilor.

Luând în considerare unele opinii, noţiunea de “ban” provine de la moneda care a circulat pe
teritoriul României denumită dinar. Banii sunt definiţi, în sens larg, ca fiind sinonimi cu
termenul de monedă, nefăcându-se nici o distincţie între aceste doua noţiuni. Într-un sens
restrictiv, moneda reprezintă doar o parte a banilor, cea reprezentată de piesele metalice,
având caracteristici identice prestabilite de către autoritatea monetară.

Pentru a discuta de bani este necesară noţiunea de masă monetară, aceasta fiind compusă din
cantitatea totală a însemnelor băneşti care se regăsesc în circulaţie, într-un anumit interval de
timp. În cadrul masei monetare se remarcă banii primari, cei secundari şi quasi-banii, pe care
Guvernul şi Banca Centrală încearcă, prin intermediul politicilor macroeconomice să îi
controleze.. Se doreşte astfel menţinerea unui grad de stabilitate în ceea ce privește cantitatea
de bani creată şi preţurile formate pe piaţă.

2
 2. Evoluţia banilor

Din scrierile multor economişti, si nu numai, se recunoaște că banii datează de la începutul

civilizaţiilor, având o existenţă de cel puţin 27 de secole. Apariţia lor a fost determinată de
necesitatea unui instrument care să mijlocească schimbul. În ceea ce priveşte evoluţia
monedelor se pot distinge trei etape esenţiale:

1. Trecerea de la troc la moneda abstractă;

2. Trecerea de la forma de monedă abstractă la o formă de monedă concretă cu valoare
intrinsecă;
3. Trecerea de la moneda cu valoare intrinsecă la moneda fară valoare simbolică.

Încă din timpuri străvechi se foloseau diferite mărfuri care aveau rolul de bani, definindu-se
astfel trocul, denumit şi barter. Printre mărfurile folosite se regăsesc: piatra Rai, şerpii din fier
forjat, boabele de cacao, sarea, blănuri de animale, etc. Aceste obiecte au constituit prima
formă a banilor, denumită paleomoneda.

Într-o clasificare mai profundă, în această categorie se regăsesc monedele consumabile şi cele
neconsumabile. Sarea, ceaiul, boabele de cacao reprezentau moneda consumabilă, având o
întrebuinţare monetară, acceptate în tranzacţii ca instrumente de plată, dar și o utilitate
nonmonetară, pentru consumul propriu. Cea de-a doua, moneda neconsumabilă, este
simbolizată de diferite tipuri de argilă, cochilii, blănuri, având doar semnificaţii de ordin
monetar.

Principal avantaj al folosirii paleomonedei îl reprezinta dezvoltarea relaţiilor interumane, iar

negocierea constituia un proces extrem de important într-o tranzacţie. Renunţarea la aceste
mărfuri, care au fost mijloc de schimb, se datorează numeroaselor dezavantaje pe care le
presupuneau: neexistenţa unei duble coincidenţe a nevoilor; dificultatea de transportare, în
cazul mărfurilor voluminoase; unele produse erau perisabile sau sezoniere; nu exista
posibilitatea amânării plăţii. Ca şi exemplu, dacă cineva deţinea cereale, însă dorea mere, era
necesar să găsească pe cineva care deţinea aceste fructe, dar în acelaşi timp să îşi dorească şi
cerealele pentru a realiza schimbul. Acest proces dura foarte mult timp, din această cauza se
va căuta un alt bun care să fie acceptat ca moneda.

3
Următoarea formă a banilor a fost moneda metalică, considerată de specialişti ca fiind ideală
datorită valorii sale intrinseci, a apărut ca o acţiune spontană a oamenilor. Aici se regăsesc
lingourile si pudra de metal care au definit moneda cântărită în Mesopotamia, Egipt şi China
imperială. Mai târziu, divizarea metalului în fragmente, precum discuri şi bile au constituit
moneda numărată, dovedindu-se de-a lungul folosirii că pot fi uşor falsificate, în sensul
modificării compoziţiei, mărindu-i valoarea.

Moneda batută a apărut în Lidia (650 î.Hr) şi era confecţionată dintr-un aliaj mixt de aur şi
argint, definind astfel începutul bimetalismului monetar. Însă valoarea mare a acestora nu
permitea realizarea unor tranzacţii minime, ceea ce a facut necesară apariţia unei monede cu
valoare mai mică, moneda divizionară. Compusă din metale ordinare precum oţel, alamă, se
permitea achiziţionarea bunurilor de consum, ce aveau preţuri infime.

Dintre bunurile folosite ca mijloc de schimb, cele din metal au dovedit că îndeplinesc perfect
cele trei funcţii esenţiale ale monedei. În special aurul şi argintul aveau avantajul de a fi
durabile în timp, iar părţile fiind identice, presupuneau divizarea lor fără a-şi pierde din
valoare.

Ca urmare a dezechilibrului între cererea şi oferta de monedă, în cazul monedei-marfă şi a

monedei metalice, crearea de monedă fiind mult inferioară cererii, se constituie ce-a de-a treia
categorie în evoluţia banilor: moneda de hârtie, reprezentată de bilete. Acestea din urmă au
apărut în urma perspecacităţii de care au dat dovadă bancherii, instituind încăperi pentru
depozitarea bunurilor de valoare şi a monedelor din aur. Ca dovadă a deţinerii unor bunuri în
depozite, se emiteau deţinătorilor bilete cu diferite valori, care de-a lungul anilor au fost
acceptate ca instrument de schimb. Prima formă a fost biletul reprezentativ, însă prezenta
câteva inconveniente: sumele înscrise pe bilete nu erau exacte,ci rotunjite,iar rambursarea se
realiza doar la data scadentă.

Aceste dezavantaje determină apariţia biletelor convertibile în monede. Emise de autorităţile

publice, biletele convertibile au marcat apariţia mecanismului de creaţie monetară. Deşi
constituiau doar promisiuni ale bancii emitente asupra unor cantităţi de monedă, în momentul
în care statul le acordă un curs stabilit prin lege, biletele devin bani acceptaţi ca mijloc general
de schimb. Cantitatea şi valoarea ridicată a biletelor puse în circulaţie era mult superioară
cantităţii de monedă existente, de aceea se trece la o formă neconvertibilă a biletului.

4
Următoarea etapă a monedei simbolice o constituie moneda scripturală, care subliniază
înscrisurile de pe credit sau debit, în funcţie de natura operaţiei economice. Depozitele la
vedere fac parte din moneda scripturală, principalul avantaj fiind uşurinţa cu care se pot
transfera între doi titulari de cont, folosind cecuri sau diverse forme de virament. Banii circulă
prin intermediul înregistrărilor în conturile curente şi cele la vedere deschise la bancă sau alte
organisme acreditate cu atribuţii financiare similare bancilor. Circulaţia monedei se
desfăşoară cu ajutorul diferitelor instrumente, precum cecul, ordine de plată sau virament,
carduri. Trecerea la acest tip de monedă se datorează progreselor tehnologice, dar şi a
avantajelor care reies din utilizarea sa. De exemplu, cardurile nu necesită un spaţiu mare de
depozitare, pot fi transportate sume imense cu uşurinţă, pot fi retrase sume exacte direct din
cont în momentul achiziţiei şi permite transformarea oricând, la dorinţa deţinătorului, în bani
lichizi. Ponderea utilizării monedei scripturale este în continua creştere în majoritatea ţărilor
lumii.

Multe scrieri arată că ultima categorie de monede sunt monedele digitale, monede ale
viitorului. Un exemplu în acest caz este Bitcoin-ul, moneda ce a fost creată în anul 2009
pentru a efectua plăţi sigure şi a depozita banii, fară a fi nevoie de existenţa instituţiilor
bancare. Ea reprezintă în esenţă o reţea sau un program care poate fi accesat prin intermediul
unui calculator conectat la internet, acesta fiind portofelul personal al utilizatorului. Valoarea
unei astfel de monede variază de la o zi la alta, valoarea maximă fiind de 19.000 de dolari.
Printre atributele principale se numără independenţa de instituţiile bancare, uşurinţa de
depozitare, taxe de tranzacţionare foarte reduse şi imposibilitate de fraudă. În România au fost
deja implememtate un număr redus de bancomate pentru realizarea tranzacţiilor cu acest tip
de monedă.

Banii pe care îi folosim cu toţii astăzi, indiferent de ţara în care ne aflăm, sunt un instrument
indispensabil, permiţând economiei moderne să existe. Deşi îi utilizâm frecvent, de cele mai
multe ori aceştia nu au o existenţă fizică, fiind doar înscrisuri într-un cont bancar. În urma
studiilor realizate s-a constatat că ponderea utilizării monedei fără o formă fizică este încă
redusă în raport cu ponderea care ar fi preconizată statelor dezvoltate, însă tot mai mulţi
indivizi utilizează forma abstractă a banilor.

5
 3. Caracteristici ale banilor

Pentru ca banii sa-şi îndeplinească rolurile şi să fie eficienți în cadrul economiei moderne este
necear să deţină cateva atribute. Pe parcursul anilor, s-a identificat şase caracteristici esenţiale
ale banilor:

1. Acceptabilitatea reprezintă încrederea pe care o acordă oamenii banilor, şi fac posibilă

îndeplinirea rolului acestora ca mijloc de schimb. În lipsa gradului de încredere, va
înceta existenţa insemnelor băneşti de pe piaţă. Acceptabilitatea este datorată, în
esenţă, garanţiei pe care o acordă legea sau banca de emisiune monedelor.
2. Portabilitatea presupune uşurinţa de a fi transportaţi, indiferent de locaţia tranzacţiei.
În zilele noastre, moneda reprezentată sub forma înscrisurilor bancare îndeplineşte
perfect acest atribut, însă nu era îndeplinit de mărfurile voluminoase folosite ca mijloc
de schimb în trecut.
3. Durabilitatea. Acestă caracteristică trebuie îndeplinită atât din punct de vedere fizic, sa
nu se deterioreze de-a lungul timpului ca urmare a uzurii sau a păstrării în anumite
condiţii, însă şi din punct de vedere al păstrării valorii.
4. Divizibilitate - Să se poată divide pentru a da rest sau a efectua operaţiuni de valoare
mai mică. În perioada bimetalismului monetar, tranzacţiile de valoare mare se realizau
cu monede de aur, iar pentru cele de valori mici se foloseau monedele din argint sau
cupru. În cazul bancnotelor, moneda divizionară permite efectuarea operaţiunilor cu
sume mici.
5. Uniformitatea presupune ca toate monedele cu aceeaşi valoare să aibă aceleaşi
trăsături fizice, precum culoare, greutate, inscripţionare, dar şi aceeaşi putere de
cumpărare. Ca şi exemplu, monedele de 50 bani, folosite în prezent, au aceeaşi
dimensiune, formă, greutate şi aceeaşi valoare de cumpărare.
6. Recunoaştere uşoară - Este necesar ca monedele să fie identice pentru a fi recunoscute
de deţinătorii acestora, acceptându-le în operaţiile economice, dar şi pentru a sesiza cu
uşurintă banii falsificaţi.

Unii scriitori mai atribuie o caracteristică banilor, şi anume raritatea, susţinând faptul că se
află o cantitate limitată de bani pusă în circulaţie. În condiţiile în care ar exista o cantitate prea
redusă de bani ar determina o încetinire a comerţului, iar o cantitate prea mare ar distruge
echilibrul şi politica monetară de pe piaţă.

6
 4. Funcţii ale banilor

Într-un context mai larg, banii îşi dovedesc scopul socio-economic cu ajutorul funcţiilor sale.
Pentru îndeplinirea acestor funcţii sunt necesare relaţii economice între participanţii la
procesul de producţie, schimb şi consum, relaţii exprimate în formă bănească.

Conform celei mai frecvente clasificări, realizată de Aristotel, există trei principale funcţii ale
banilor: mijloc de schimb, măsură a valorii şi funcţia de prezervare a valorii (tezaurizare).

4.1 Funcţia de mijloc de schimb

Datorită acestei funcţii, banii au facilitat diviziunea muncii şi implicit a specializării, ceea ce
în condiţiile barterului, principala grijă era procurarea bunurilor necesare subzistenţei.
Operaţiile economice din timpul trocului aveau structura” M-M’ “. Dacă presupunem
existenţa a doi agenţi economici între care au loc doua fluxuri reale, agentul A schimbă o
marfă (M) cu marfa agentului economic B (M’). Începând cu apariţia unui etalon concret,
moneda metalică, relaţia are o formă mai complexă (M-B-M’), banii intervenind în procesul
de schimb. Structura „M-B-M’ ’’ se referă la doua operaţiuni: „M-B”, ce presupune procesul
de vânzare a mârfii contra banilor, urmat de „B-M’ ” constituind procesul de cumpărare.

Economiştii susțin că prin intermediul acestei funcţii se separă actul de cumpărare de cel de
vânzare, fară a mai exista constrangerea referitoare la dubla coincidenţă a nevoilor. În această
accepţiune, mărfurile se transformă în bani, ceea ce presupune procesul de vânzare, respecitv
banii în marfă, definind procesul de cumpărare. Dacă orice bun poate fi transformat în bani, și
invers, există posibilitatea amânării fie a plăţii, fie a cedării bunului, astfel având loc o
delimitare în timp şi spaţiu a celor doua acte (vânzare-cumpărare). Ca şi exemplu, un operator
economic A (vânzător) cedează bunuri sau servicii unui operator economic B (cumpărător) în
momentul prezent, urmând ca suma de bani ce revine operatorului A să fie transferată cu un
decalaj de câteva zile, conform figurii nr. 1.

Figura nr.1

Flux material (T0)

Operator A Operator B

Flux monetar (T1)

7
Pentru a fi îndeplinită această funcţie există o constrângere referitoare la existenţa unei
anumite cantităţi de bani ce trebuie să fie pusă în cirulaţie.

4.2 Funcția de măsură a valorii

Prin internediul acesteia sunt evaluate şi măsurate, din punct de vedere monetar, toate
bunurilor şi serviciilor existente pe piaţă, permiţând tot odată și compararea prețurilor în
timp şi spaţiu. În acest caz preţul este cel care arată valoarea unui bun în unităţi monetare.

În cazul trocului, economia fiind una naturală, exista un număr mai mare de preţuri,
comparativ cu produsele. Valoarea unui bun putea fi exprimată prin nenumărate alte bunuri.
Există numeroase forme de etalon: minutul, ora, litrul, kg, însă banii folosiţi ca etalon al
valorii au un atribut specific, şi anume variabilitate, fiind inconstante de-a lungul unei
perioade de timp. Mai putem vorbi despre o caracteristică ce diferenţiază moneda de alte
etaloane, aceasta fiind indispensabilă omenirii. Daca indivizii nu ar deţine bani, ar fi
imposibilă obţinerea unor bunuri necesare sau dorite. Pentru a exemplifica această funcţie să
presupunem că în timpuri străvechi exista o comunitate în care se practica pescuitul,
cultivarea cerealelor şi vânatul. Dacă consumatorii ar avea nevoie zilnic de 300 kg de cereale,
200 kg de peşte şi 100 kg de carne, se poate determina un raport între aceste bunuri, astfel un
individ ar trebui să ofere 2 kg de peşte sau 3 kg de cereale pentru obţinerea unui kg de carne.
În situaţia în care îsi doreşte 1kg de peşte ar ceda jumătate de kg de carne sau 3/2 kg de
cereale.

În economia contemporană, numărul produselor este egal cu cel al preţurilor, fără a mai exista
nevoia raporturilor folosite în exemplul de mai sus. Pentru fiecare produs în parte avem o
valoare raportată la o sumă de bani, de aceea nu mai este necesară compararea cu alte tipuri
de mărfuri.

Prezenţa banilor ca obiect tangibil nu este necesară pentru a îndeplini această funcţie. Măsura
valorii, fiind un rol abstract pe care se pliază moneda, permite utilizatorilor să identifice
valoarea unui bun fără a deţine în mod concret o monedă.

4.3 Funcția de prezervare a valorii

Rezultatul acestei funcții este economisirea pentru a efectua o cheltuială în viitor, iar dacă
perioada de timp în care are loc cheltuiala este mai indelungată se realizează o transferare a

8
puterii de cumpărare din prezent în viitor. Prin acestă funcție se dorește ca bunurile ce astăzi
au un anumit preț, în viitor să-şi menţină preţul . În situația în care banii își pierd din valoare,
oamenii vor fi tentați să îi elimine în cel mai scurt timp posibil, astfel deținerea de active
financiare devine o soluție pentru această problemă. În cazul deflației, valoarea crește și
tendința va fi de acumulare a unor cantitați cât mai mari de bani.

Revenind la folosirea metalelor preţioase ca bani, acestea nu erau afectate de fenomenul

inflaţionist, şi datorită valorii sale intrinseci, constituiau o rezervă în situaţiile de criză.
Această funcţie nu a fost îndeplinită de toate formele îmbrăcate de bani, ţinând cont că
mărfurile folosite în trecut erau perisabile sau sezoniere, fructele de exemplu, era imposibilă
păstrarea acestora o perioadă mare de timp şi valorificarea ulterioară.

Prin intermediul funcţiei de tezaurizare se doreşte o acumulare a banilor sub forma avuţiei,
însă în prezent păstrarea lor nu aduce venituri suplimentare. În cazul în care aceste cantităţi de
monedă ar fi transpuse în hârtii de valoare sub forma unor active. Activele ce se adaptează
funcţiei de prezervare a valorii sunt reprezentate de imobiliare, aurul, bijuteriile, petrolul,
acestea păstrându-şi într-o anumită măsura puterea de cumpărare în timp.

Această acumulare este importantă pentru indivizi care păstrează o parte din profiturile
obţinute pentru achiziţionarea bunurilor ce servesc în dezvoltarea şi desfăşurarea activităţilor.
În cazul companiilor este reţinută o parte din profitul realizat pentru aproizionarea ulterioară
cu materii prime, materiale consumabile, combustibili, în vederea continuării activităţilor în
care sunt angajaţi. Persoanele fizice păstrează o parte din bani pentru a-şi procura bunuri
dorite.

4.4 Alte abordări referitoare la funcţiile monedei

În cadrul funcţiei de etalon al plăţilor amânate sunt regăsite funcţiile de mijloc de schimb şi
etalon al valorii, moneda reprezintând un intermediar între client şi instituţiile de credit, dar
ajută şi la desfăşurarea contractelor pe termene îndelungate. Se arată valoarea unui credit sau
a unui contract ce trebuie rambursată la o dată scadentă, valoare stabilită în momentul prezent.
Ca şi exemplu, cumpărătorul plăteşte unui furnizor preţul pentru o anumită cantitate de fructe
în luna aprilie, urmând ca pe data de 1.07 să i se livreze marfa. Un alt exemplu relevant pentru
acestă funcţie a banilor il reprezintă operaţiunile la termen ce se desfăsoară pe pieţele de
capital, fiind într-o anumită măsură similară cu operaţiunea descrisă mai sus.

9
Unii autori mai atribuie banilor şi funcţia de lichiditate deoarece oferă posibilitatea agenţilor
economici să acţioneze pe piaţă. Îndeplinind această funcţie se oferă cadrul necesar
constituirii depozitelor de tranzacţie şi de speculaţie.

Conform unor scrieri, se poate vorbi şi despre funcţia de instrument de plată atribuită
monedei. În orice tranzacţie, banii sunt priviţi ca un mijloc prin care se realizează plata. Cand
ne referim la plată încadrăm în această categorie nu doar achiziţiile pe care le realizăm, ci şi
taxele sau impozitele, amortizarea împrumuturilor.

Fiecare ţară dispune de monedă naţională, având un curs legal, stabilit prin calcule complexe,
prin intermediul căreia se exprimă operaţiile economice. Toţi participanţii de pe teritoriul ţării
respective acceptă în unanimitate moneda naţională ca instrument de plată. Daca analizăm
situaţia României, leul, nu poate fi folosit decât în plăţile interne. Având o convertibilitate
limitată, nu este acceptat în tranzacţii şi plăţi internaţionale. De la această regulă face excepţie
euro, care este acceptat pe pieţele internaţionale.

10
 5. Conclutii

După ce observăm natura, rolul şi atributele ce revin banilor, putem afirma ca indivizii s-au
angajat în căutarea acestora încă de la începuturile civilizaţiei. Sub orice formă ar fi
prezentate, fără aceste însemne de valoare, nu am putea vorbi despre economie. Banii
reprezintă instrumentul în jurul căruia se desfăsoară toate operaţiunile existente pe piaţă .
Deţinătorii banilor au o influenţă ridicată asupra economiei şi a politicii economice. Acest
fapt este datorat activităţilor din mediul nostru, care se realizează în cea mai mare proporţie
raportându-ne la bani, fie că exprimăm o valoare a unui bun, fie că îl folosim în plăţi.

11