1

SISTEME FLEXIBILE DE FABRICATIE

TEMA PROIECT
1

Fiabilitatea sistemelor flexibile de fabricaţie implică o problematică

largă şi o serie de situaţii, puncte de vedere privind starea de funcţionare
a sistemului. Diversele orientări calitative privind fiabilitatea, ce pot să
apară, ţin de necesitatea de moment sau pentru un anumit termen în
determinarea unor situaţii impuse de o necesitate informaţională,
economică, de decizie, etc. Determinarea fiabilităţii sistemului şi a
parametrilor de evoluţie a acesteia reprezintă o etapă în dezvoltarea
unui sistem flexibil de fabricaţie capabil să realizeze cu costuri minime
producţia planificată şi nu numai. Fabricaţia flexibilă implică costuri mari,
costuri ce impun o proiectare şi o planificare judicioasă a tehnologiilor
folosite, a fluxurilor tehnologice, a seturilor de repere care se
prelucrează. Ori în aceste etape se impune corelarea unor aspecte ce ţin
de fabricaţia flexibilă – număr de repere şi utilaje, timpi de prelucrare,
flexibilitate, costuri - cu fiabilitatea subsistemelor, inclusiv a sistemului ca
întreg.

CUPRINS
1

1 Descriere generala.
2 Principiile sistemului de fabricatie flexibil.
3 Proiectarea sistemelor de fabricatie flexibile.
4 Avantaje si dezavantaje ale implementarii si utilizarii
sistemelor de fabricatie .

5 Anexe

1 Descriere generala
1

Un sistem flexibil de fabricaţie este un sistem de producţie automatizat, care poate fabrica,
cu un minim de intervenţie umană orice produs dintr-o clasă sau familie de produse. Sistemele de
fabricaţie actuale sunt rezultatul unei evoluţii de peste 100 de ani şi constituie modul de răspuns al
acestora la modificările apărute în mediul economic în care activau. Sistemele flexibile de
fabricaţie se regăsesc în cadrul principalelor tipuri de sisteme de fabricaţie existente în construcţia
de maşini.
Se constată că pot fi identificate mai multe tipuri de sisteme flexibile, deosebite prin factorii
care le determină flexibilitatea. SFF, despre care va fi vorba în continuare posedă adaptabilitate
artificială şi sunt conduse automat, spre deosebire de cele la care adaptabilitatea era datorată
factorului uman. Se consideră că un sistem flexibil de fabricaţie trebuie să aibă următoarele
caracteristici: integrabilitate, adecvare, adaptabilitate, dinamism structural.

Nu poate fi vorba de caracteristici absolute ci doar de anumite grade de integrabilitate, dinamism

structural etc., deoarece nu pot fi atinse simultan, de exemplu, o adecvare şi o adaptabilitate
maximă. Un echilibru optim între universalitate şi specializare trebuie obţinut prin luarea în
consideraţie la proiectarea sistemului, a anumitor sarcini de fabricaţie bine definite şi analizate,
pentru identificarea asemănării şi stabilităţii în timp a operaţiilor. Astfel sistemele flexibile de
fabricaţie sunt uzual proiectate pentru a prelucra eficient un volum mic sau mediu de familii de
produse, flexibilitatea fiind limitată la prelucrarea acestora.

Sistemul flexibil de fabricaţie cuprinde toate subsistemele componente unui sistem de

fabricaţie (de prelucrare, logistic, control, comandă) şi nu se rezumă doar la subsistemul de
prelucrare. Concept de sistem flexibil de fabricaţie presupune o integrare şi coordonare totală
celor patru subsisteme componente prin intermediul calculatorului electronic. Acest fapt impune
utilizarea de maşini unelte CNC, de transportoare automate, roboţi, manipulatoare, reţea de
comunicaţii care concertează toate fluxurile informaţionale care străbat sistemul flexibil de
fabricaţie. Faţă de sistemele rigide de fabricaţie cele flexibile prezintă deosebiri esenţiale
îndeosebi prin:

- capacitatea mare de adaptare, cu eforturi minime, la modificările survenite prin schimbarea

pieselor de prelucrat ceea ce presupune modificarea programelor calculatoarelor şi nu înlocuirea
echipamentului;

- posibilitatea de a prelucra semifabricate în ordine aleatoare;

- integrabilitate mare care permite dezvoltarea etapizată;

- autonomie funcţională pentru trei schimburi, fără intervenţia directă a operatorului uman;

- utilizarea intensivă a maşinilor cu comandă numerică, roboţi, sisteme automate de transport şi

control etc.

- posibilitatea de evoluţie şi perfectabilitate treptată în funcţie de necesităţile producţiei.

1

În mod uzual se disting două aspecte ale flexibilităţii unui sistem de fabricaţie 1:

- flexibilitatea de utilizare care reflectă posibilitatea de a ocupa, în mod automat, mai multe stări
de funcţionare, în funcţie de cerinţele operative ale fabricaţiei;

- flexibilitatea de adaptare care se referă la consumul de resurse exprimate direct sub formă
valorică, implicat de trecerea sistemului dintr-o stare de funcţionare în alta.

Principalele tipuri de sisteme de fabricaţie

1
1

Caracteristicile generale ale unui SFF

Integrabilitate Adaptabilitate Adecvare Dinamism

Capaciatea de inte- Viteză mare de Adecvare maximă la structural

garare într-un sis- adaptare la schim- operaţiile con-crete,
tem de producţie şi barea sarcinilor de timp de par-curgere Posibilitatea de a fi
posibilitatea de cu- producţie. minim. modificată structura
plare cu alte sistem. SFF în funcţie de
Funcţionabilitate în Exploatabilitate cerinţe.
Compatibilitate cu regim aleatoriu a sporită a capacităţii,
caracteristicile spa- sarcinii de pro- cheltuieli minime de Variabilitatea tra-
ţiale, constructive şi ducţie şi rechiparea exploatare seelor de parcurgere
informatice ale me- uşoară cu SDV-uri. a SFF.
diului.
Caracteristicile generale ale SFF

2 Principiile SFF
Pornind de la specificatiile sistemelor flexibile de fabricaţie, se pot contura particularităţi
pentru proiectarea şi exploatarea acestora. Unii autori definesc cateva principii care determină
specificitatea tehnologică a sistemelor flexibile de fabricaţie:

- principiul flexibilităţii;

- principiul integrării;

- principiul modularizării;

- principiul ciberneticii;

- principiul automatizarii.

1 Principiul flexibilitatii
La introducerea unui sistem flexibil de fabricaţie se urmăresc numeroase scopuri
economice. Astfel se presupune o reducere a costurilor cu personalul, o creştere a încărcării
1

utilajelor, o reducere a timpului de execuţie cu efecte în reducerea stocurilor şi costului

capitalului aflat în circulaţie. Se măreşte capacitatea de adaptare la problemele producţiei care
pot varia de la termen scurt până la termen lung. Se mizează şi pe o creştere a calităţii produselor
prin eliminarea omului din procesul de fabricaţie. Atingerea acestor scopuri se presupune că este
posibilă prin intermediul flexibilităţii. Denumirea de flexibilitate nu poate fi descrisă
unidimensional ci conţine mai multe aspecte. in literatura de specialitate flexibilitatea nu este
definită univoc. Flexibilitatea înseamnă existenţa unor grade de libertate în situaţii de decizie.
Situaţiile de decizie sunt determinate de apariţia unor dereglări sau a unor posibilităţi noi care
sunt oferite ca urmare a dezvoltării mediului înconjurător.
Flexibilitatea poate fi obţinută în diferite moduri. Cea mai răspândită formă de fabricaţie
flexibilă este fabricaţia convenţională. Aici se pot face schimbări pe termen scurt a producţiei prin
reechiparea maşinilor. Dar aceasta duce la pierderea timpului productiv la folosirea accentuată a
atributului de flexibilitate cu atât mai mult cu cât timpii de reechipare sunt mai mari.
Sistemul flexibil
de fabricaţie se poate realiza şi ţinând seama de principiul fabricaţiei în flux. La producţia de serie
mică si unicate este neeconomică această metodă şi nu se întâlneşte în practica industrială
deoarece liniile de fabricaţie ar sta nefolosite. Acest mod de gândire extrem arată că pe lângă
timp, un rol important îl joacă şi costurile flexibilităţii.

2 Principiul integrarii
Principiul integrării este în strânsă legătură cu cel al modularizării. Un prim aspect al
acestui principiu este integrarea tehnico-organizatorică a proceselor de producţie în sistemele
flexibile de fabricaţie. Pentru realizarea unor piese complexe, care presupun mai multe operaţii
diferite, principiul enunţat trebuie realizat structurând dezvoltarea sistemului de la module
tehnologice de sine stătătoare spre linie, secţie etc.
Integrarea proceselor de producţie defineşte cerinţele de constituire a sistemului ca
unităţi structurale de producţie în cadrul structurii de producţie a întreprinderii. Limitele
teoretice constau în constituirea sistemului la nivelul întregii fabricaţii.
Al doilea aspect al integrării, urmare logică a integrării tehnico-organizatorice, este
integrarea tehnică în cadrul sistemului flexibil, care presupune materializarea structurii
organizatorice integrate a mijloacelor tehnice pentru realizarea fluxului materialelor supuse
prelucrării, sculelor, echipamentelor.
Al treilea aspect al integrării defineşte constituirea sistemului de conducere a sistemului
prin care se asigură organizarea sistemică a problemelor complexe de conducere a proceselor
tehnologice şi de producţie.
Destinaţia funcţională şi structura sistemului de conducere a sistemului sunt dependente
în primul rând de nivelul tehnico-organizatoric şi tehnic al integrării, adică sunt definite de nivelul
sistemului ca unităţi ale structurii de producţie întreprinderii, de specificul proceselor tehnologice
realizate în sistem, de existenţa unui sistem automat de transport-stocare corespunzător ca nivel.
Al patrulea aspect
1

al realizării principiului integrării la construirea sistemelor flexibile de fabricaţie este integrarea legată de
realizarea unui sistem unitar, complex de pregătirea fabricaţiei pentru sistem. Preocupările privesc
importanţa şi oportunitatea realizării unui sistem :are să permită proiectarea constructivă a obiectelor
producţiei, proiectarea tehnologică şi execuţia lor directă în cadrul sistemelor flexibile de fabricaţie. În
practică aceste sisteme au primit numele de CAD/CAM.

3 Principiul modularizarii
Un alt principiu, căruia trebuie să i se acorde maximă importanţă în proiectarea sistemelor
flexibile de fabricaţie, este principiul modularizării, care asigură pentru componentele sistemului
şi elementele lor, de asemenea, formarea grupelor subsistem din unificarea şi standardizarea
agregatelor şi modulelor. În etapa actuală principiul modularizării cunoaşte dezvoltarea sa
proprie, la un nivel calitativ superior, în condiţiile create de ansamblul mijloacelor tehnice ale
automatizării complexe a proceselor de producţie. În
particular, în aprecierea tendinţelor de bază a construirii agregatelor-modulare se începe cu
utilajele de tip maşini cu comandă numerică şi sisteme de transport-stocare.
Principiul modularizării trebuie să primească o largă răspândire şi la utilizarea programării
matematice în sistemele de conducere a proceselor de producţie la toate nivelurile.
Realizarea principiului modular de constituire a sistemelor flexibile de fabricaţie nu numai
că asigură creşterea flexibilităţii ci serveşte ca bază la:
- trecerii la tipizarea proiectelor, scurtarea termenelor şi volumului de lucru la proiecte; -
realizării sistemului flexibil de fabricaţie cel mai avantajos şi satisfăcător construit pentru fiecare
caz concret de problemă tehnologică; -
creşterii siguranţei în exploatare a sistemului flexibil de fabricaţie prin aplicarea calculelor tehnice
la modulele standardizate folosite şi la agregate; - îmbunătăţirii
condiţiilor de reparare şi scurtarea duratei de integrare în caz de cădere accidentală.

4 Principiul ciberneticii
Teoria modernă a organizării preia o serie de principii ale ciberneticii care sunt folosite
pentru realizarea sistemelor de producţie. Primul principiu al ciberneticii este legea diversităţii
necesare şi se enunţă în modul următor: “sistemul cel mai eficient este acel sistem la care
numărul de componente diverse şi numărul stărilor este legat de diversificarea răspunsurilor
1

sistemului în concordanţă cu diversitatea stărilor cărora trebuie să le răspundă”. De aici rezultă că

sistemul proiectat sau sistemul în funcţiune (sau subsistemul) trebuie să fie limitat de utilizarea
organizatorică. Tocmai din legea diversităţii necesare ce decurge ipoteza potrivit căreia pentru a
mări subordonarea, un sistem complex şi mare trebuie să fie alcătuit dintr-un număr suficient şi
necesar de componente sau de subsisteme, care să asigure problema obţinerii unor părţi finite a
le întregului, adică a unui rezultat final ca scop.

5 Principiul automatizarii
Automatizarea are drept scop modificarea raportului de implicare a factorului uman în
diversele activităţi, în sensul înlocuirii acestuia prin sisteme tehnice, ori de câte ori această
înlocuire corespunde cu cerinţele derivate din anumite necesităţi.

3 Proiectarea SFF
Proiectarea sistemelor flexibile de fabricaţie impune următoarele etape:

 Identificarea domeniului de repere care va fi prelucrat, volumul de prelucrare,

timpii de prelucrare, calitatea produselor obţinute, costul maxim al SFF.
 Analiza reperelor, adică a domeniului din care fac parte reperele, a formei
acestora, a modului de prelucrare, a tehnologiilor folosite pentru prelucrare.
 Analiza necesarului de staţiilor de lucru, a utilajelor folosite, a posturilor de lucru, a
uneltelor folosite, a SDV-urilor.
 Analiza fluxului de materiale, de repere.
 Planificarea metodelor de comunicare a datelor şi informaţiilor în sistem.
 Stabilirea necesarului de hardware, calculatoare, monitoare, terminale, utilaje,
roboţi.
 Construirea programelor software care vor opera în sistem, programe necesare
controlului numeric al utilajelor, controlul fluxului de materiale, etc.
 Proiectarea sistemului integrat, adică a tuturor aspectelor privind manipularea,
controlul utilajelor, încărcarea, controlul de calitate şi transportul.
1

 Dezvoltarea unor manuale care vor cuprinde toate aspectele sistemului de operare
al SFF.
Instruirea personalului în vederea folosirii la parametrii optimi ai sistemului.

4 Avantaje si dezavantaje ale implementarii si utilizarii SFF

Rolul S.F.F. în cadrul sistemelor avansate de producţie poate fi mai bine înţeles dacă se
analizează figura urmatoare:

Rolul S.F.F. în cadrul sistemelor avansate de producţie

Se poate constata influenţa decisivă a volumului producţiei asupra eficienţei fabricaţiei. La o

producţie redusă, de tip unicat, fabricaţia adaptabilă natural, prin factorul uman (fabricaţie
manuală), este cea mai eficientă deoarece înregistrează cele mai scăzute costuri, iar la un volum
mare de producţie, cea mai eficientă soluţie este fabricaţia automatizată rigid. SFF devine eficient
doar între anumite limite, atunci când se realizează serii mici sau medii de fabricaţie. Încercarea
de a realiza un volum mare al producţiei, folosind un sistem flexibil de fabricaţie, poate duce la
ineficienţă. Deci, implementarea unui sistem flexibil de fabricaţie va depinde de specificul
producţiei, de costul utilajelor, termenele de recuperare, productivitate, etc.
1

S-a constatat că din durata ciclului de fabricaţie doar 8-10% reprezintă timp operativ, şi, din
acesta doar 30% este timp efectiv de prelucrare . Acest lucru implică faptul că eforturile de
eficientizare a productivităţii sistemului ar trebui sa se axeze mai ales în zona având ponderea
cea mai mare, în cadrul ciclului de fabricaţie, adică cele adiacente prelucrării, cum sunt
încărcarea, descărcarea, orientarea, poziţionarea, măsurarea, transportul pieselor, etc.

Câteva din avantajele introducerii sistemelor flexibile de fabricaţie sunt enumerate mai jos:

- creşterea mobilităţii în asimilarea de produse noi, ceea ce permite fabricanţilor să

răspundă rapid cererii de produse noi pe piaţă;
- ridicarea calificării forţei de muncă, prin deplasarea ei spre activităţi preponderent
intelectuale;
- utilizarea mai bună a capitalului prin distribuirea sa mai eficientă între clădiri, utilaje şi
materialele procesului;
- realizarea unui proces de producţie uşor de supravegheat în punctele sale principale;
- îmbunătăţirea calităţii, prin respectarea rigidă a etapelor procesului de producţie,
- reducerea costurilor directe şi minimizarea cantităţii de deşeuri rezultate în urma
procesului de fabricaţie, eliminându-se astfel risipa de materiale;
- reducerea forţei de muncă şi creşterea productivităţii muncii;
- reducerea cantitativă a forţei de muncă calificate, dar care creşte în raport cu cea
necalificată;
- reducerea numărului de utilaje şi suprafeţelor de muncă;
- reducerea stocurilor de materiale;
- reducerea consumurilor auxiliare;
- creşterea capacităţii de producţie, etc.
Implementarea sistemelor flexibile de fabricaţie presupune şi anumite dezavantaje care
temperează ritmul de introducere a acestora:

- datorită tehnologiei pe care o impun, sunt costisitoare;

- o mare parte a acestor sisteme nu au dovedit un real succes economic,
- apar probleme de concepţie, proiectanţii ne fiind capabili să anticipeze gradul de
flexibilitate optim,
- generează dificultăţi în ceea ce priveşte integrarea în gestiunea sistemul de producţie
de ansamblu.
1

5 Anexe
1

Informatica
Informatica Tehnologiile
Tehnologiilede
de
grup
grup
C.I.M.
C.I.M.

Fabricaţia
Fabricaţia
celulară
celulară

Roboţii
Roboţii

Sisteme flexibile de fabricaţie

Factorii de influenţă care au contribuit la dezvoltarea SFF.

Elementele care definesc sistemul de fabricaţie

Element sau caracteristică Componente

Sarcina de producţie Formă

Dimensiune

Volum

Procesul tehnologic Natura operaţiilor

Succesiunea operaţiilor

Condiţii tehnice

Echipamentul tehnologic Scule

1

Dispozitive

Mijloace de manipulare

Module de lucru Caracteristici funcţionale (curse, turaţii, etc)

Reglaje

Programe de comanda

Configuraţie sistem Interconectare module

Substituire module

Extindere/redcere sistem

Metamorfoză structură

Parametrii tehnico-economici Productivitate

Eficienţă

Condiţii de calitate

Abateri accidentale Dimensiune de fabricaţie

Avarii
1
1

Bibliografie
1 Abrudan, I.,Sisteme flexibile de fabricaţie – Concepte de proiectare
şi management, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1996

2 www.regielive.ro