INFRACȚIUNI CONTRA INTEGRITĂȚII CORPORALE SAU

SĂNĂTĂȚII.

 Lovirea sau alte violențe

 Vătămarea corporală
 Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte
 Vătămarea corporală din culpă
 Relele tratamente aplicate minorului
 Încăierarea

2.1. Introducere

Infracţiunile de lovire sau vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii

persoanei sunt fapte care aduc atingere integrităţii fizice sau psihice a persoanei
ori sănătăţii acesteia. Viaţa socială nu se poate desfăşura normal decât în condiţii
de securitate deplină pentru integritatea fizică şi sănătatea tuturor membrilor
societăţii.
Aceste infracţiuni sunt prevăzute în Capitolul II din Titlul I privitor la
infracţiunile contra persoanei, art.193-198 C.pen.

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

 însuşirea de către studenţi a caracteristicilor generale ale părţii speciale a

dreptului penal;
 cunoaşterea de către studenţi a structurii infracţiunilor contra integrităţii
corporale sau sănătăţii ;
  însuşirea elementelor constitutive ale infracţiunilor contra integrităţii
corporale sau sănătăţii ;
 dobândirea metodelor de analiză si interpretare specifice disciplinei astfel
încât, în concret, să se poată realiza o corectă încadrare juridică a faptelor
care pot întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni;
 aplicarea noţiunilor teoretice la probleme de practică judiciară.

Competenţele unităţii de învăţare:

 cunoaşterea terminologiei juridice;

 cunoaşterea accepţiunilor terminologiei specifice;
 înţelegerea sensurilor proprii fiecărei categorii şi fiecărui concept juridic;
 cunoaşterea criteriilor de tipologizare a dreptului;
 stăpânirea principiilor fundamentale şi a regulilor de drept;
 interpretarea corectă a textelor juridice;
 perfecţionarea discursului juridic;
 însuşirea artei de a raţiona în drept;
 cultivarea spiritului de dreptate şi justiţie.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare1

ASPECTE COMUNE

LOVIREA SAU ALTE VIOLENŢE (ART. 193)

(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
1
Reprodus astfel cum a fost tratat în Doinel Dinuică, Petre Buneci - Drept penal special - Aspecte teoretice si de
practică judiciară, Editura Fundației Romania de Maine, 2001, p.49 şi urm. și în Doinel Dinuica, Polixenia
Grecu ș.a.- Drept penal. Partea speciala, Vol.I, Curs IFR, Editura Fundației România de Mâine ,
București, 2013, cu mențiunea că analiza infracțiunilor a fost actualizată conform Legii nr.286/2009 privind
Codul penal.
 (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată
sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri
medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani
sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
VĂTĂMAREA CORPORALĂ (ART. 194)
(1) Fapta prevăzută în art. 193, care a cauzat vreuna dintre următoarele
consecinţe:
a) o infirmitate;
b) leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au
necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale;
c) un prejudiciu estetic grav şi permanent;
d) avortul;
e) punerea în primejdie a vieţii persoanei,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii uneia dintre
consecinţele prevăzute în alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c), pedeapsa este
închisoarea de la 3 la 10 ani.
(3) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (2) se pedepseşte.
LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE (ART.
195)
Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 193 şi art. 194 a avut ca
urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani.
VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ (ART.196)
(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o
persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive
sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a
nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul
unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa
este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau
mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
 (5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere
sau desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin.
(1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind
concursul de infracţiuni.
(6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
RELELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI (ART.197)
Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a
dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de
orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la
3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
ÎNCĂIERAREA (ART.198)
(1) Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare corporală uneia sau
mai multor persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi a produs urmările,
se aplică tuturor pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, cu excepţia victimei, care
răspunde potrivit alin. (1).
(3) Când prin fapta săvârşită în condiţiile alin. (2) s-a cauzat moartea
unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la 6 la 12 ani, iar dacă s-a cauzat
moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se
majorează cu o treime.
(4) Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei
sale sau care a încercat să-i despartă pe alţii.

2.3.1. OBIECTUL INFRACŢIUNII

Infracţiunile din Capitolul II au ca obiect juridic generic relaţiile
sociale la care se referă întregul titlu „Infracţiuni contra persoanei”, şi anume
ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu
apărarea persoanei, privită în totalitatea atributelor sale.
Obiectul juridic special al acestor infracţiuni îl constituie relaţiile
sociale care se referă la ocrotirea integrităţii corporale sau sănătăţii împotriva
faptelor ce aduc atingere acestor valori umane.
Obiectul material al acestor infracţiuni îl reprezintă corpul persoanei
în viaţă, privit în integritatea sa psiho-fizică. Lovirea sau alte violenţe săvârşite
asupra unui cadavru uman nu constituie infracţiune contra persoanei, ci
infracţiunea prevăzută de art.383 C.pen. – profanare de cadavre sau morminte.
 2.3.2. SUBIECŢII INFRACŢIUNII
A. Subiectul activ
Subiectul activ al acestor infracţiuni poate fi orice persoană fizică care
îndeplineşte condiţiile de vârstă şi responsabilitate prevăzute în art.113 C.pen. şi
28 C.pen., deoarece legea nu cere să existe o calitate specială a subiectului activ.
În cazul infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, subiectul
activ este calificat, putând fi părintele sau persoana în grija căruia se află
minorul.
Lovirile sau violenţele săvârşite de un funcţionar în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu constituie elementele infracţiunii de purtare abuzivă,
prevăzută de art.296 C.pen., fapta de lovire sau alte violenţe fiind absorbită în
cea de purtare abuzivă.
Participaţia penală este posibilă în oricare din formele sale.
B. Subiectul pasiv
Subiect pasiv poate fi orice persoană în viaţă asupra căreia s-a
exercitat violenţa. În cazul infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului,
subiectul pasiv este chiar minorul asupra căruia se exercită violențele.
Nu există condiţii speciale referitoare la locul şi timpul săvârşirii
infracţiunii

2.3.3. LATURA OBIECTIVĂ

A. Elementul material
Infracţiunile din acest capitol sunt infracţiuni comisive, dar şi omisive,
ce au ca urmare imediată o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii
persoanei, care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale care, în unele cazuri,
sunt cuantificate de legiuitor în zile de îngrijiri medicale, în funcție de care se
face încadrarea juridică a faptei.
Elementul material poate consta, deci, într-o acţiune sau inacţiune, ce
au ca rezultat o vătămare descrisă în fiecare normă incriminatoare.
Astfel, fapta poate consta într-o lovire sau un alt act de violenţă dacă
prin aceasta se produce o vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii în
limitele gravităţii cerute de lege sau dacă pune în primejdie gravă dezvoltarea
minorului.
„Lovirea” reprezintă acel act de agresiune ce constă din acţiunea
mecanică a unei energii cinetice exterioare, de atingere, de compresiune sau
izbire bruscă şi violentă a suprafeţei de contact a corpului victimei de/cu un corp
contondent, prin proiectare, aruncare, călcare, alunecare sau cădere.
 Aceste acţiuni sunt săvârşite cu palma, cu pumnul, cu piciorul, cu
cotul, cu un obiect sau instrument sau cu o armă, fie de un perete, gard, asfalt
sau alte obiecte sau obstacole materiale asupra corpului victimei.
„Actele de violenţă” sunt manifestările brutale, constrângerile fizice
de orice natură care ar putea cauza suferinţe fizice. Fapta poate fi comisă atât
printr-o acţiune directă a făptuitorului, cât şi printr-o acţiune indirectă ori prin
folosirea unui animal sau a unor obiecte, ori chiar prin propria faptă a victimei,
constrânsă să se accidenteze.
Inacţiunea presupune neluarea unei măsuri la care subiectul activ era
obligat, victima fiind expusă lovirilor sau altor violențe. În acest caz, mijloacele
folosite de făptuitor pot fi de natură materială sau de natură morală.
În cazul acestui tip de infracţiuni, urmarea imediată se poate prelungi
dincolo de momentul consumării infracţiunii, agravându-se progresiv, făcând
astfel ca infracţiunea consumată să se transforme într-o variantă calificată a
acesteia care, prin voința legiuitorul, este reglementată ca infracțiune distinctă.
Astfel, lovirea sau alte violenţe, prin care s-au produs leziuni
traumatice sau afectări asupra sănătății persoanelor, pot constitui vătămare
corporală dacă a avut ca și consecință o infirmitate, un prejudiciu estetic grav și
permanent, avortul ori dacă leziunile/afectarea sănătății au necesitat pentru
vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale sau au pus în primejdie
viața persoanei.
În cazul în care lovirea sau vătămarea integrităţii corporale, în orice
variantă a acesteia, a avut ca urmare moartea victimei, fapta constituie
infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În practica judiciară interesează, pentru încadrarea juridică a faptelor,
durata îngrijirilor medicale, şi nu durata concediului medical acordat ori durata
incapacităţii de muncă a subiectului pasiv.
Îngrijirile medicale presupun supunerea victimei la un regim ori
tratament adecvat, necesar în vederea vindecării.
In sensul prevederilor legale durata ingrijirilor medicale, reprezinta un
mod de evaluare a severitatii leziunilor traumatice care tine cont atat de
intervalul de timp in care o persoana beneficiaza (in mod real) de ingrijiri
medicale cat si de caracteristicile clinico-evolutive ale acelor leziuni prin care se
exprima gravitatea lor.2
Criteriile de acordare a zilelor de îngrijiri medicale sunt:

2
Conf.univ.dr. George Cristian Curcă, Medicină legală-Suport de curs pentru Facultatea de Drept, Aspecte
medico-legale ale vatamarii corporale, format power point, pag.6, http://www.eticamedicala.ro/mod/folder/
view.php?id=183
 Gravitatea leziunii traumatice
Diagnosticul, tratamentul, complicatiile si tratamentul leziunilor,
sechelele si tratamentul lor ca ingrijiri in spital si ambulator inclusiv recuperarea
(atat cat se mai poate produce)
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute în
art.194 C.pen. constă din acţiuni ori inacţiuni care produc următoarele rezultate,
caracterizate fie prin durata mare a îngrijirilor medicale necesare pentru
vindecare (peste 90 de zile), fie prin natura vătămării produse.3
Infirmitatea este o vătămare corporala fizica şi/sau psihica prin care
se produce un deficit de ordin, morfologic, morfo-functional sau numai
functional. care are un caracter, permanent, definitiv (iremediabil), apt de a pune
persoana in conditii de inferioritate.4
Prejudiciul estetic cuprinde suma vătămărilor şi leziunilor prin care se
aduce atingere armoniei fizice sau înfăţişării unei persoane, el referindu-se, în
concret, la mutilările, desfigurările ori cicatricele cauzat persoanei, la urmările
dezagreabile pe care acestea le au sau le pot avea asupra posibilităţilor ei de
afirmare deplină în viaţă, precum şi la suferinţele psihice pe care asemenea
situaţii le pot determina.5 Pentru existența infracțiunii prejudiciul trebuie să
îndeplinească, cumulativ, două condiții: să fie grav și să fie permanent.
Stabilirea existenței prejudiciului estetic grav și permanent o va face medicul
legist, în urma unei expertize.
Avortul se referă la întreruperea cursului sarcinii prin expulzarea
produsului de concepţie, cu condiţia ca făptuitorul să fi ştiut sau să fi putut
prevedea că victima era însărcinată.
Punerea în primejdie a vieţii persoanei înseamnă crearea unui pericol
grav şi imediat pentru viaţa victimei prin fapta săvârşită.
Oricare dintre consecinţele mai sus menționate este suficientă pentru a
constitui element circumstanţial al infracţiunii de vătămare corporală.
B. Urmarea imediată
Lovirile sau actele de violenţă trebuie să aibă ca urmare imediată
provocarea unei suferinţe fizice victimei, leziuni traumatice sau afectarea
sănătății ori chiar moartea acesteia.

3
Conf.univ.dr. George Cristian Curcă, Op.cit., pag.9, http://www.eticamedicala.ro/mod/folder/ view.php?id=183
4
Conf.univ.dr. George Cristian Curcă, Op.cit., pag.13, http://www.eticamedicala.ro/mod/folder/ view.php?
id=183
5
Decizia Curții de Apel Bucuresti nr.301A/27.11.2013, www.juridice.ro/wp-content/uploads/.../dec.-301-din-
2013-CAB.doc
 În cazul infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, măsurile
sau tratamentele care implică acte de violență, trebuie să pună în primejdie gravă
dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a acestuia.
C. Legătura de cauzalitate
Aceasta trebuie să existe între elementul material şi urmarea produsă.
Când se constată această legătură de cauzalitate, pentru calificarea faptei, se va
avea în vedere momentul epuizării, şi nu momentul consumării infracţiunii.
2.3.4. LATURA SUBIECTIVĂ
Pe plan subiectiv, caracteristicile celor mai multe dintre infracţiunile
analizate în acest Capitol sunt intenţia şi praeterintenţia sau intenţia depăşită.
Urmările agravate progresiv sunt imputabile făptuitorului pe temeiul intenţiei
depăşite.
Astfel, în cazul lovirii sau altor violenţe, este reţinută intenţia directă
sau indirectă, iar pentru vătămarea corporală intenţia directă sau indirectă, dar şi
intenția directă și calificată, dacă autorul a comis cu intenţie directă lovirea
victimei, dar și cu scopul de a produce o infirmitate, leziuni traumatice care să
necesite mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale ori un prejudiciu estetic
grav și permanent.
Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte sunt infracţiuni
praeterintenţionate. Lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu
intenţie, dar urmarea gravă produsă – moartea victimei – are loc din culpa
subiectului activ. Urmarea (moartea victimei) se atribuie făptuitorului pe baza
culpei dovedite, şi nu pe baza unei prezumţii de culpă.
Culpa poate fi dedusă şi din materialitatea faptei. Fapta de vătămare
corporală din culpă (art.196) este săvârşită din culpă. Culpa există atunci când,
activitatea materială fiind săvârşită în vederea producerii altui rezultat decât cel
care s-a produs, făptuitorul nu a prevăzut, deşi ar fi trebuit şi putut să prevadă
rezultatul sau, deşi a avut previziunea lui, a sperat că el nu se va produce.
2.3.5. FORME ȘI MODALITĂȚI
Infracţiunea se consumă în momentul când victima este lovită sau în
momentul când, printr-un alt act de violenţă, i se produce o suferinţă fizică, iar
în cazul art. 195 C.pen., chiar moartea. Actele pregătitoare şi tentativa, deşi
posibile, nu se pedepsesc în cazul infracțiunilor de loviri sau alte violențe,
vătămare corporală, în forma tip (art.194 alin.1 C.pen.), rele tratamente aplicate
minorului și încăierare.
În cazul infracţiunii de vătămare corporală, în varianta agravată
(art.194 alin.2 C.pen.), tentativa se pedepseşte.
 Infracţiunile acestui capitol sunt reglementate atât în forma tip, cât și
în forma agravată, în funcție de acțiunea care constituie elementul material,
consecințelor pe care le produc sau calificarea subiecților.
Fiecăreia dintre aceste modalităţi normative poate să-i corespundă o
varietate de modalităţi faptice.
2.3.6. SANCŢIUNI
Infracţiunea de loviri sau alte violenţe (art.193 C.pen.), în varianta tip,
se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar în varianta
agravată, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă.
Pentru vătămarea corporală (art.194 C.pen.), sancţiunea este
închisoarea de la 2 la 7 ani, iar în varianta agravată prevăzută la alin.2, pedeapsa
este închisoarea de la 3 la 10 ani.
De precizat că varianta prevăzută la art.194 alin.2 C.pen. există doar
în raport de consecințele prevăzute la art.194 alin.1, lit.a), b) și c) C.pen..
Pentru lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, pedeapsa este
închisoarea de la 6 la 12 ani.
Infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.196
C.pen., în forma tip, se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă. În forma agravată, prevăzută în art.196 alin. 2, infracţiunea se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă. În cazul în care fapta a
produs una din urmările arătate de art.194 alin.1 C.pen. şi dacă ea este urmarea
nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul
unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi (art.196
alin.3 C.pen.), pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Pentru infracțiunea săvârșită în forma agravată prevăzută de art.196
alin.4 C.pen., respectiv atunci când urmările faptelor incriminate la alin.1, 2 și 3
s-au produs față de 2 sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepselor
prevăzute la alineatele 1, 2 și 3 se majorează cu o treime.
2.3.7. ASPECTE PARTICULARE ALE INFRACȚIUNILOR DE
RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI ȘI ÎNCĂIERARE
O noutate în reglementarea Codului penal în vigoare o constituie
schibmarea criteriilor de clasificare a infracțiunii de rele tratamente aplicate
minorului, respectiv a infracțiunii de încăierare.
Reglementată în Codul penal anterior ca făcând parte din infracțiunile
contra familiei și inclusă în categoria infracţiunilor care aduceau atingere unor
relaţii privind convieţuirea socială, pe criteriul calității subiectului activ/pasiv,
infracțiunea de RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI a fost
clasificată în actualul Cod penal ca o infracțiune contra integrității corporale sau
sănătății, pe criteriul elementului valorii sociale ocrotite.
Obiectul juridic este, în reglementarea actuală, același cu al acelorlalte
infracțiuni contra integrității corporale și sănătății persoanei.
Obiectul material constă în corpul minorului, atunci când măsurile sau
tratamentele aplicate privesc nemijlocit corpul acestuia.
Subiectul activ este calificat prin calitatea de părinte sau de o persoană
căreia minorul i-a fost dat în grijă. Neîndeplinirea acestei condiţii determină
calificarea faptei în categoria infracţiunilor contra persoanei, constituind, de
exemplu, infracţiunea de lovire sau alte violenţe sau vătămare corporală.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi a complicităţii;
instigator sau complice poate fi orice persoană.
Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se poate realiza
prin măsuri sau tratamente de orice fel.
Fapta se poate realiza prin loviri sau violenţe, neasigurarea de hrană, de
îmbrăcăminte, a condiţiilor corespunzătoare de locuit etc.
Este necesar ca măsurile sau tratamentele aplicate minorului să-i pună în
primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală.
Aplicarea unei corecţii izolate, întâmplătoare, determinată de o greşeală a
minorului şi care nu-i pune în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală
sau morală, nu constituie infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului.
Împrejurarea dacă s-a pus sau nu în primejdie gravă dezvoltarea fizică,
intelectuală sau morală a minorului, prin măsurile luate sau tratamentele
aplicate, va fi stabilită în fiecare caz concret de către organul judiciar competent.
Latura subiectivă presupune vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei,
care poate fi directă sau indirectă. Eventualul motiv sau scop se va lua în
considerare doar la individualizarea judiciară a pedepsei.
Tentativa nu este pedepsită.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care dezvoltarea fizică,
intelectuală sau morală a minorului este primejduită în mod grav prin măsurile
luate sau tratamentele aplicate.
Dacă măsurile sau tratamentele se repetă, în baza aceleiaşi rezoluţii
infracţionale, infracţiunea prezintă forma continuată de săvârşire. În acest caz,
ea se epuizează atunci când încetează măsurile luate sau tratamentele aplicate
minorului.
Sancţiunea pentru infracțiunea de rele tratatmente aplicate minorului
constă în închisoare de la 3 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
 În mod similar infracțiunea de ÎNCĂIERARE a fost preluată din
categoria “alte infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea
social” și încadrată în categoria infracțiunilor contra integrității corporale și
sănătății persoanei.
Obiectul juridic este, în reglementarea actuală, același cu al celorlalte
infracțiuni contra integrității corporale și sănătății persoanei.
Obiectul material poate consta în corpul persoanelor asupra cărora se
exercită actele de violenţă. De asemenea, potrivit alin. 2 și alin.3, infracţiunea
are ca obiect material corpul persoanei, căreia i s-a produs, în cursul încăierării,
o vătămare corporală sau moartea, deși nu se cunoaşte făptuitorul.
Subiectul activ este reprezentat de o pluralitate de făptuitori, fiecare
răspunzând în calitate de autor pentru participarea la încăierare. 6 Încăierarea
există dacă la aceasta participă două grupuri, fiecare format din cel puţin două
persoane, între care au loc acte reciproce de violenţă, fiind însă dificil de
determinat activitatea fiecăruia.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării sau a complicităţii.
Elementul material al laturii obiective se realizează prin acţiunea de
participare la o încăierare între mai multe persoane.
Acţiunea are ca situaţie premisă existenţa unei încăierări. Din moment
ce încăierarea există, toţi cei angajaţi în ciocnirea violentă realizează latura
obiectivă a infracţiunii.
Participarea la încăierare există şi atunci când, după începerea unei
încăierări, o persoană intervine sau se lasă antrenată în încăierare.
În sfârşit, există participarea la încăierare şi atunci când o persoană a
declanşat sau a luat parte doar un interval de timp la conflict s-a retras înainte de
terminarea încăierării.
În toate cazurile, participarea la încăierare presupune săvârşirea sau, cel
puţin, încercarea de a săvârşi acte de violenţă, adică o prezenţă activă.
Condiţiile încăierării nu sunt îndeplinite dacă făptuitorul se alătură
uneia sau mai multor persoane și, alături de acest grup se luptă cu o singură
persoană sau dacă se separă de grupul său se luptă cu un singur adversar.
Latura subiectivă presupune intenţia, care poate fi directă sau indirectă,
în forma tip. Pentru existenţa infracţiunii nu interesează mobilul sau scopul
săvârşirii infracţiunii.
Tentativa nu se pedepseşte.

6
Decizia penală nr. 153/A/30.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, www.jurisprudenta.org/Idoc.
ashx?i=2&y=2009&d
 Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care are loc încăierarea,
adică atunci când mai multe persoane sunt angajate într-un conflict violent, în
aşa fel, încât acţiunile lor se întrepătrund şi sunt greu de delimitat.
Pentru existenţa infracţiunii nu are relevanță durata încăierării, putând
însă fi luată în examinare cu ocazia individualizării pedepsei.
Sancţiunea constă în închisoare de la 3 luni la un an sau amendă.
Conţinutul agravat
Infracţiunea are două forme agravate, ambele prevăzute în alin. 2 și
alin.3 al art.198.
Potrivit alin. 2, infracţiunea este mai gravă, dacă în cursul încăierării s-a
cauzat vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane.
Forma agravată a infracțiunii se va reţine doar dacă nu se cunoaşte care
dintre participanţi au săvârşit faptele având o astfel de urmare.
Nu interesează dacă victima este unul dintre participanţii la încăierare
sau o persoană din afara încăierării. Toţi participanţii la încăierare răspund
pentru rezultatul mai grav produs, deoarece, din punct de vedere obiectiv, fiecare
a realizat acţiunea de participare la încăierare, iar din punct de vedere subiectiv,
fie a prevăzut dar a crezut că acest rezultat nu se produce, fie nu l-a prevăzut
deşi putea şi trebuie să-l prevadă.
Temeiul obiectiv al răspunderii penale constă în fapta de încăierare la
care au participat, iar temeiul subiectiv al răspunderii lor constă în forma de
vinovăție, care în ipoteza alin.2 al art.198 este praeterintenția.
Sancţiunea aplicabilă tuturor participanţilor la încăierare constă în
închisoare de la unu la 5 ani, cu excepția victimei care va răspunde doar pentru
participare (în temeiul alin.1).
Potrivit alin. 3, infracţiunea este şi mai gravă, dacă în cursul încăierării
s-a cauzat moartea unei persoane şi nu se cunoaşte care dintre participanţi au
săvârşit fapta.
Şi în acest caz, forma agravată se reţine numai dacă nu se cunoaşte care
dintre participanţi au săvârşit faptele având astfel de urmare.
Sancţiunea aplicabilă tuturor participanţilor la încăierare constă în
închisoare de la 6 la 12 ani, dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea unei
persoane, iar dacă s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele
speciale se majorează cu o treime.
Cauze speciale de nepedepsire
Potrivit alin. 4, nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare îm-
potriva voinţei sale sau care a încercat să despartă pe alţii.
 Textul prevede două cauze speciale de nepedepsire:
- când participantul a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale, în
acest caz, este firesc să nu intervină răspunderea penală, deoarece fiind prins
fără voia sa în respectiva încăierare nu a avut intenţia de a participa la aceasta.
- când a încercat să-i despartă pe alţii. Şi în acest caz este firesc ca
participantul să nu fie pedepsit, deoarece intenţia sa nu a fost de a participa la
încăierare, ci să despartă alte persoane prinse în încăierare.
În ambele cazuri, participantul nu va beneficia de cauza specială de
nepedepsire, dacă, ulterior, lăsându-se antrenat în încăierare, acţionează cu
intenţia de a participa la încăierare şi s-a integrat în schimbul de violenţe care a
avut loc.

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2

 Infracţiunile de lovire sau vătămare a integrităţii corporale sau sănătăţii
persoanei sunt fapte care aduc atingere integrităţii fizice sau psihice a
persoanei ori sănătăţii acesteia
 Obiectul material al acestor infracţiuni îl reprezintă corpul persoanei în
viaţă, privit în integritatea sa psiho-fizică. Lovirea sau alte violenţe
săvârşite asupra unui cadavru uman nu constituie infracţiune contra
persoanei
 Infracţiunile acestei secţiuni sunt infracţiuni comisive, dar şi omisive, ce
au ca urmare imediată o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii
persoanei, care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale în
cuantumurile prevăzute de lege
 „Lovirea” reprezintă acel act de agresiune ce constă din acţiunea
mecanică a unei energii cinetice exterioare, de atingere, de compresiune
sau izbire bruscă şi violentă a suprafeţei de contact a corpului victimei
de/cu un corp contondent, prin proiectare, aruncare, călcare, alunecare sau
cădere.
 „Actele de violenţă” sunt manifestările brutale, constrângerile fizice de
orice natură care ar putea cauza suferinţe fizice.
  Îngrijirile medicale presupun supunerea victimei la un regim ori tratament
adecvat, necesar în vederea vindecării.
 Infirmitatea este o vătămare corporala fizica şi/sau psihica prin care se
produce un deficit de ordin, morfologic, morfo-functional sau numai
functional. care are un caracter, permanent, definitiv (iremediabil), apt de
a pune persoana in conditii de inferioritate.
 Prejudiciul estetic cuprinde suma vătămărilor şi leziunilor prin care se
aduce atingere armoniei fizice sau înfăţişării unei persoane, el referindu-
se, în concret, la mutilările, desfigurările ori cicatricele cauzate persoanei,
la urmările dezagreabile pe care acestea le au sau le pot avea asupra
posibilităţilor ei de afirmare deplină în viaţă, precum şi la suferinţele
psihice pe care asemenea situaţii le pot determina.
 Avortul se referă la întreruperea cursului sarcinii prin expulzarea
produsului de concepţie, cu condiţia ca făptuitorul să fi ştiut sau să fi
putut prevedea că victima era însărcinată.
 Punerea în primejdie a vieţii persoanei înseamnă crearea unui pericol
grav şi imediat pentru viaţa victimei prin fapta săvârşită.
 În cazul infracțiunii de rele tratatmente aplicate minorului subiectul activ
este calificat prin calitatea de părinte sau de o persoană căreia minorul i-a
fost dat în grijă. Neîndeplinirea acestei condiţii determină calificarea
faptei în categoria infracţiunilor contra persoanei, constituind, de
exemplu, infracţiunea de lovire sau alte violenţe sau vătămare corporală.
 În cazul infracțiunii de încăierare, subiectul activ este reprezentat de o
pluralitate de făptuitori, fiecare răspunzând pentru participarea la
încăierare

Concepte şi termeni de reţinut

lovirea, violenţe, vătămarea, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte,
îngrijiri medicale, infirmitate, prejudiciu estetic, rele tratamente, încăierare
 Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Ce se înţelege prin conceptele de „lovire”, „vătămare”,

„infirmitate” şi „zile de îngrijiri medicale”?
2. Identificaţi aspectele comune ale infracţiunilor contra
integrităţii corporale.
3. Analizaţi infracţiunea de VĂTĂMARE CORPORALĂ.
4. Analizaţi infracţiunea de ÎNCĂIERARE.
5. Evaluaţi infracţiunile contra integrităţii corporale, din punct
de vedere al elementului material şi al formei de vinovăţie cu
care se săvârşesc.

Teste de evaluare/autoevaluare

Încadrarea juridicã a faptei persoanei care loveste intentionat cu aceeasi ocazie,

în aceleasi circumstante, douã persoane este:

a. o infracţiune de lovire sau alte violente

b. două infracţiuni de lovire sau alte violente aflate în concurs
c. o infracţiune de lovire sau alte violente în formă continuată
d. o infracţiune de lovire sau alte violente în formă continuă
ANS: B

Constituie infracțiune de vătămare corporală fapta persoanei care, cu intenție,

prin loviri sau alte violențe, produce altei persoane:

a. o infirmitate
b. un prejudiciu estetic grav și permanent
c. avortul
d. Toate variantele sunt corecte
ANS: D

SPEŢE
 1. S-a reţinut că între inculpatul M.I. şi numitul I.M., având loc un conflict,
victima I.C., intervenind să-i despartă, a fost lovită de M.I. cu un cuţit în
abdomen. Transportată de urgenţă la spital şi supusă unei intervenţii
chirurgicale, viaţa i-a fost salvată. Ulterior, însă, ea a fost de mai multe ori
reinternată, iar la un interval de 6 luni de la data intervenției chirurgicale, a
decedat datorită unui stop cardiaco-respirator, consecutiv stării uremice,
peritonitei şi a altor afecţiuni de care suferea.
Actele medicale au stabilit că între leziunile traumatice suferite de victimă şi
moartea acesteia există legătură cauzală.
Inculpatul M.I. a fost condamnat la închisoare în temeiul prevederilor art.195
C.pen. În calea de atac, inculpatul a invocat prescripţia, între data comiterii
faptei şi data începerii urmăririi penale trecând 13 ani.
Cum va proceda instanţa de control judiciar?

2. În fapt, inculpatul a lovit victima peste faţă cu un obiect dur, provocându-i

leziuni care au necesitat 20 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Leziunea
provocată i-a lăsat părţii vătămate, în regiunea frunţii, între sprâncene, o
cicatrice lineară de 3 cm lungime cu marginile indurate, ce constituie un
prejudiciu estetic.
Care este încadrarea juridică a faptei săvârşite?

3. Aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpații L.S. şi B.C. s-au luat la
trântă pe câmp, în prezenţa unor martori. Inculpatul a reuşit să trântească victima
la sol, după care a imobilizat-o cu faţa spre pământ, el aflându-se deasupra ei şi,
cu forţa, a tras cu mâinile spre spate capul victimei şi un picior, provocându-i
hiperextensia coloanei cervicale. Transportată la spital, victima a decedat.
T.J. Sălaj l-a condamnat pe inculpatul I.S. pentru săvârşirea infracţiunii de
vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.195 C.pen. În calea de atac,
inculpatul a criticat hotărârea pronunţată referitor la încadrarea juridică a faptei,
în sensul că aceasta ar constitui ucidere din culpă.
Cum va proceda instanţa de control judiciar?

4. În speţă, instanţa a reţinut că victima, aflată în stare de ebrietate, a pătruns în

curtea inculpatului, care i-a cerut să plece şi l-a condus până în stradă; când
victima a încercat să-l lovească, inculpatul a îmbrâncit-o, aceasta s-a
dezechilibrat, a căzut pe carosabil, sub roţile unui autovehicul, şi a decedat în
urma leziunilor suferite.
Care este încadrarea juridică a faptei?

SOLUŢII

1. Instanța de control judiciar va menține încadrarea, întrucât infracţiunea de

loviri cauzatoare de moarte s-a consumat data survenirii decesului victimei și nu
la data agresiunii.

2. Întrucât prejudiciul estetic produs nu este grav și permanent, fapta constituie

infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art.193 C.pen.

3. Infracţiunea de ucidere din culpă nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului,

deoarece cu intenţie, prin actele de violenţă săvârşite, el a cauzat suferinţe fizice
victimei; fără a accepta, deci, moartea acesteia, ea s-a produs ca un rezultat
praeterintenţionat. Ca atare, instanţa a reţinut corect în sarcina inculpatului
infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.195
C.pen.

4. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art.195 C.pen.