BILANŢUL CONTABIL ŞI ANALIZA

ECONOMICO – FINANCIARĂ
PE BAZA BILANŢULUI

Cuprins:Capitolul 1. Bilanţul – definiţie, concepte, istoric, generalităţi 5

1.1 Scurt istoric al evoluţiei contabilităţii 5
1.2 Definirea bilanţului. Bilanţ contabil, bilanţ financiar, bilanţ funcţional. 6
1.3 Funcţiile bilanţului contabil 11
1.4 Abordări privind bilanţul contabil 11
1.5 Bilanţul şi situaţia financiară a întreprinderii 13
1.6 Raportarea financiară în Uniunea Europeanã.
Situaţiile financiare anuale. 15
1.7 Forma şi conţinutul situaţiilor financiare ale întreprinderii 16
1.8 Reglementări referitoare la bilanţ 18
1.9 Întocmirea situaţiilor financiare 21
1.10 Contul de rezultate 24
1.11 Anexa la bilanţ. Raportul de gestiune 25
1.12 Situaţia modificărilor capitalului propriu 26
1.13 Tabloul fluxurilor de numerar 26
1.14 Notele explicative 26
1.15 Raportul administratorilor 27
1.16 Informaţii ce trebuie prezentate fie în bilanţ, fie în note 27
1.17 Prevederi referitoare la auditarea situaţiilor financiare 27
1.18 Aprobarea şi depunerea situaţiilor financiare şi a raportului
anual al întreprinderii 28
1.19 Situaţiile financiare anuale simplificate. Aprobarea, semnarea,
depunerea şi publicarea situaţiilor financiare anuale simplificate 28
1.20 Forma şi conţinutul financiare anuale simplificate.
Structura situaţiilor financiare anuale simplificate. 28
Capitolul 2. Analiza economico-financiară pe baza bilanţului 30
2.1 Analiza financiară, analiza economică. Definiţii, concepte. 30
2.2 Ratele de structură 31
2.2.1 Analiza ratelor de structură ale activului 32
2.2.2 Analiza structurii pasivului 33
2.3 Analiza bonităţii 34
2.4 Analiza echilibrului financiar 35
2.4.1 Analiza echilibrului financiar pe termen lung 35
2.4.2 Analiza echilibrului financiar pe termen scurt 36
 2.4.3 Analiza echilibrului financiar global 36
2.5 Analiza ratelor de finanţare 37
2.6 Analiza ratelor de gestiune 38
2.7 Performanţele unei întreprinderi 39
2.7.1 Analiza rezultatelor care exprimă volumul de activitate 41
2.7.1.1 Analiza valorii producţiei fizice 41
2.7.1.2 Analiza cifrei de afaceri 42
2.7.1.3 Analiza valorii adăugate 42
2.8 Analiza rezultatelor care exprimă profitabilitatea activităţii 43
2.8.1 Rezultatul brut al exploatării 43
2.8.2 Rezultatul net al exerciţiului 44
Capitolul 3. Analiza economico – financiară la S.C. Confort S.A. Timişoara 45
3.1 Prezentarea societăţii S.C. Confort S.A. 45
3.2 Calculul indicatorilor pe baza bilanţului financiar şi funcţional. 47
Anexe 53
Bibliografie 65

2
CAPITOLUL 1. BILANŢUL – DEFINIŢIE, CONCEPTE, ISTORIC,
GENERALITĂŢI

1.1 SCURT ISTORIC AL EVOLUŢIEI CONTABILITĂŢII

Evoluţia contabilităţii a fost impulsionată în principal de limitarea treptată a resurselor

disponibile, dar şi de nevoia de creştere a societăţii omeneşti, în ansamblul său. În perioada antică,
tehnicile, pe care contabilitatea se va baza mai târziu, capătă un avânt deosebit, servind în principal
intereselor conducătorilor cetăţilor sau statelor antice sau, astfel spus, servind pentru controlul şi
menţinerea puterii, prin controlul şi evidenţierea resurselor disponibile.
Primul instrument al contabilităţii a fost dezvoltarea capacităţii de a socoti. Contabilitatea, în
forma sa primară, a apărut în momentul când primul om a numărat câte animale sunt în turma sa,
acesta putând fi considerat primul inventar parţial al averii sale. Instrumentele contabilităţii s-au
dezvoltat în decursul timpului, pe măsură ce resursele au devenit tot mai limitate în raport cu nevoile
omeneşti. În momentul în care oamenii nu şi-au mai putut permite să irosească, s-a impus utilizarea
unui instrument care să-i ajute în evidenţierea averii lor. „În mileniul al IV-lea î.H., în Mesopotamia
de Jos, o civilizaţie strălucită, aceea a sumerienilor, utiliza tăbliţe dreptunghiulare de argilă umedă,
pentru a trasa pe ele, cu un obiect ascuţit, desene reprezentând oameni şi obiecte. Aceste semne
permiteau efectuarea inventarelor depozitelor şi, o dată argila uscată, păstrarea lor ca documente.” 1
Tot din mileniul al IV-lea î.H. datează documente scrise, care atestă existenţa unor elemente
contabile în India: ”[…] în Cartea Legilor lui Manu, scrisă în India, […] anul 3200 î.e.n., sunt
prezentate legile care reglementau activitatea comercială ...”2. Una dintre primele scrieri care s-a
păstrat este din timpul regelui Hammurabi al Babilonului (cca 2002-1960 î.H.). Tăbliţele din vremea
lui conţin texte preţioase privind ţinerea legală a conturilor. Se pare totuşi că tehnica contabilă fusese
dezvoltată de mai înainte, deoarece în timpul regelui babilonian operaţiunile efectuate erau destul de
complexe pentru a putea crede că atunci au fost „inventate”: „Detalii referitoare la depozite,
împrumuturi, dobânda percepută şi rambursarea creditelor se găsesc deja în Codul lui Hammurabi,
descoperit la Susa.”3
Aceste tehnici au luat o tot mai mare amploare în momentul în care s-au creat primele state sau
oraşe stat. Resursele de care aveau nevoie erau tot mai mari, chiar şi cele pentru scopuri militare. Din
aceste motive, conducătorii statelor respective au pus la punct sisteme de evidenţă a populaţiei,
producţiei, impozitelor, etc. ”Sumerienii dispuneau de feluri de fişe contabile în care cifrele şi textul
erau amestecate. Verificarea, din punct de vedere material, era reprezentată de puncte sau liniuţe de
unire.”4 Acest fapt ne indică existenţa, încă de timpuriu, a inventarierii în scopul controlului.
Pe măsura dezvoltării statelor, pătura conducătoare a început să acumuleze avere, de aici şi
dorinţa de a păstra şi spori această avere, de multe ori înseamnă o putere mai mare, inclusiv militară,
ceea ce conferea şi o anumită siguranţă. Chiar şi în capodoperele literaturii antice (Iliada şi Odiseea),
reies clar elementele de evidenţă şi calcul al averii conducătorilor cetăţilor antice.
Un alt pas în ceea ce priveşte dezvoltarea tehnicilor şi instrumentelor de care se va folosi
ulterior şi contabilitatea îl constituie dezvoltarea comerţului.
În dezvoltarea ştiinţelor în general, şi deci şi a evidenţei contabile, în particular, trebuie
menţionat rolul decisiv pe care templele l-au jucat în epoca timpurie a societăţii omeneşti. Învăţaţii
acelor timpuri erau în special preoţi, care aveau cunoştinţe ştiinţifice complexe, inclusiv în domeniul
1
Capron M. –“Contabilitatea în perspectivă”, Ed. Humanitas, 1994
2
Bojian O. – „Principiile contabilităţii”, Ed. Victor, 1999, pag. 21
3
Coordonatori: prof.dr. Ionescu L.C., Negruş M. - „Băncile şi operaţiunile bancare”,Ed. Economică, 1996
4
Feleagă N. – „Controverse contabile”, Ed. Economică, 1996

3
 financiar – „aristocraţia templelor deţinea firele circulaţiei băneşti”5 şi care, în general, aveau de ţinut
o evidenţă destul de complexă a veniturilor şi cheltuielilor aşezămintelor religioase respective:
„Toată viaţa publică şi privată se desfăşura sub ocrotirea templelor, ce constituiau ele însele centre
de contabilitate.”
Templele au constituit şi primele instituţii care au efectuat operaţiuni de tip bancar: „Primele
dovezi ale unei activităţi bancare se regăsesc în Orientul Apropiat (Babilon) şi Egiptul Antic. În
aceea perioadă, templele erau loc de rugăciune şi loc de păstrare a banilor şi tezaurelor. Au fost
descoperite mărturii scrise privind activitatea de depuneri şi împrumuturi efectuată de temple.”6
Totodată, se pare că egiptenii deţineau o tehnică contabilă superioară altor popoare antice,
deoarece ştiau „să folosească jocuri de înregistrări contabile fictive, care nu corespundeau fluxurilor,
pentru a corecta anumite situaţii.”7
Pe măsura apropierii în timp, averea, şi deci şi evidenţierea, contabilizarea ei, capătă o
importanţă din ce în ce mai mare. Din acest punct de vedere, cea mai interesantă de urmărit este
evoluţia Imperiului lui Alexandru Macedon. Bazele extinderii cuceririlor au fost puse de către Filip
al II-lea. În teritoriile cucerite, Alexandru Macedon a dus o adevărată politică fiscală. Cetăţilor care i
s-au predat fără luptă li s-au acordat adevărate înlesniri fiscale, cum ar fi scutirea de la plata
impozitelor către visteria sa.
Pentru Grecia antică, iar apoi pentru Imperiul Roman, tezaurele cetăţii, averea publică capătă
un rol din ce în ce mai important. Sistemul de colectare a taxelor, dar şi evidenţa acestora, atât ca
venituri, cât şi ca mod de cheltuire a lor, capătă o rigoare din ce în ce mai mare. Romanii au dus
rigoarea la limita sa „extremă”: nu numai contractele comerciale, dar şi registrele contabile capătă în
vremea Imperiului Roman forţa de probă în justiţie, trebuind să fie ţinute în funcţie de un anumit
tipic.
În antichitate, asistăm şi la apariţia altui fenomen destul de interesant legat de contabilitate: cei
care se ocupau cu administraţia, cu contabilitatea, capătă o poziţie din ce în ce mai importantă în
administraţia statului, ceea ce indică rolul tot mai important pe care contabilitatea începe să-l capete:
„Egiptologul Champollion arăta că <toţi funcţionarii statului făceau parte din corporaţia contabililor.
Contabilii regali aveau în seama lor întreaga adminstraţie>, iar după greci, conform oratorului
atenian Eschine, <un om poate primi coroana numai după ce a dat socoteală de administraţia
încredinţată>”.
Este adevărat că în toată perioada antică nu se poate vorbi de o tehnică contabilă în sensul
modern al cuvântului, dar cu siguranţă că deja exista o tehnică bine pusă la punct în ceea ce privea
ţinerea registrelor, pornind de la modul lor de întocmire, până la prezentarea şi controlul acestora.

1.2 DEFINIREA BILANŢULUI. BILANŢ CONTABIL, BILANŢ FINANCIAR,

BILANŢ FUNCŢIONAL.

Bilanţul reprezintă un instrument contabil de mare importanţă în procesul conducerii, fiind

necesar atât pentru fundamentarea deciziilor privind alocarea, finanţarea, utilizarea şi recuperarea
fondurilor, organizarea controlului asupra realizării deciziilor luate, precum şi pentru stabilirea unor
drepturi şi obligaţii, a unor răspunderi şi cointeresări provenite din activitatea de gospodărie şi
dezvoltare a patrimoniului.
Bilanţul a început să fie întocmit odată cu apariţia contabilităţii. Denumirea de “bilanţ”,
provine, conform unor anumite păreri, din latinescul “bilanx”, care înseamnă “cu două talgere”.
Conform altor opinii, denumirea provine de la “bilancium”, care înseamnă “cântar”, cuvânt format

5
Sarambei N., Sarambei I. – „99 personalităţi ale lumii antice”, Ed. Semne, Bucureşti,1977, pag. 307
6
Coordonatori: prof.dr. Ionescu L.C., Negruş M. - idem
7
Feleagă N. – idem

4
mai târziu tot din “bilanx”. Indiferent de explicaţia dată etimologiei cuvântului, noţiunea de bilanţ
are acelaşi sens, simbolizând o balanţă cu două talgere, aflată permanent în echilibru.
Dacă bilanţul apare ca un instrument contabil, reflectând patrimoniul unităţii şi rezultatele
activităţii desfăşurate în cursul unui exerciţiu financiar (an), cu timpul, noţiunea se extinde,
utilizându-se în limbaj curent într-un sens larg, fiind definit ca “rezultatul activităţii pe o anumită
perioadă”.
Conform „Ghidului alfabetic de teorie şi practică financiară”, bilanţul este definit ca
documentul contabil care oglindeşte sub formă de cont mijloacele de lucru ale întreprinderii
existente la un moment dat, precum şi provenienţa acestora. Reprezintă un instrument de bază în
orientarea asupra situaţiei economico-financiare a firmei. În perioada anilor ’80, bilanţul se încheia
trimestrial şi anual.
În “Lexiconul de finanţe-credit, contabilitate şi informatică financiar-contabilă”, bilanţul este
definit ca reprezentând o situaţie întocmită sub formă contabilă, după un anumit plan cuprinzând
elemente de activ şi de pasiv patrimonial, precum şi rezultatul destinat să sporească sau să micşoreze
patrimoniul întreprinderii sau ca un cont final care să servească la închiderea conturilor de activ şi de
pasiv, precum şi a conturilor de rezultate.
Prin conţinutul său, bilanţul contabil oferă informaţiile necesare pentru aprecierea gestiunii
financiare a întreprinderii, precum şi pentru stabilirea valorii acesteia, caracterizând mărimea
resurselor şi a utilizărilor la care a recurs un agent economic în cursul unei perioade de gestiune.
Bilanţul contabil are rolul de a generaliza periodic datele contabilităţii curente şi de a stabili pe
această cale o serie de indicatori economico-financiari sintetici, ceea ce îi conferă caracterul de
model de model contabil şi informaţional, dar şi de model de gestiune a valorilor materiale şi băneşti
delimitate patrimonial.
Conceperea bilanţului ca model de calcul şi de descriere a situaţiei patrimoniului reprezintă
accepţia cea mai des întâlnită în literatura de specialitate.
Ca instrument de lucru, bilanţul contabil este un document de sinteză cu ajutorul căruia pot fi
prezentate într-o structură dorită sau impusă de reglementările contabile, activele şi pasivele
patrimoniale.
Practica contabilă a impus ca formă de bază a bilanţului contabil, balanţa în care activul este
egal cu pasivul.
In conformitate cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, Legea Contabilităţii din ţara
noastră stabileşte că bilanţul contabil este documentul oficial de sinteză al tuturor unităţilor
patrimoniale.

Patrimoniul economic

Active imobilizate
Imobilizări Pasive patrimoniale
Stocuri Capital social
Lichidităţi financiare Rezultate financiare
Drepturi de creanţă Obligaţii şi datorii

BILANŢ

ACTIV = PASIV

5
 Figura nr. 1.1 – Egalitatea şi structura bilanţieră

În acest context, bilanţul contabil se defineşte ca documentul de sinteză cel mai important, care
asigură centralizarea şi generalizarea datelor agenţilor economici şi instituţiilor publice, într-o formă
sistematică şi unitară, care permite o prezentare de ansamblu, o analiză detaliată şi un control al
activitaţii derulate şi rezultatelor obţinute la sfârşitul fiecărei perioade de gestiune.
Din punctul de vedere al analizei financiare, bilanţul contabil constituie documentul de sinteză
cu ajutorul căruia se prezintă situaţia patrimonială a întreprinderii la un moment dat, adică bunurile
economice, drepturile şi obligaţiile reflectate în activul, respectiv pasivul bilanţului.
În analiza financiară, se folosesc datele din bilanţul financiar, care mai este denumit şi bilanţ
patrimonial. Se construieşte în valori nete, reflectând o imagine statică a patrimoniului. Această
imagine este mult mai reală decât în cazul bilanţului contabil. Scopul bilanţului financiar este
inventarierea averii şi angajamentelor întreprinderii şi ordonarea lor pe termene de lichiditate,
respectiv exigibilitate.
Utilitatea bilanţului financiar poate fi privită din mai multe perspective:
 din perspectiva celor cărora li se adresează:
- acţionari – care doresc să cunoască valoarea patrimoniului lor, evoluţia mărimii
acestuia, durata de lichidare a acestuia în eventualitatea unei recuperări de capitaluri;
- creditori – care doresc să cunoască valoarea patrimoniului întreprinderii ce
reprezintă garanţia realizării drepturilor lor;
 din perspectiva modului în care satisface cerinţele şi obiectivele analizei financiare –
ordonarea bilanţului pe termene răspunde mai bine:
- analizei structurii financiare;
- analizei echilibrului finaciar;
- analizei randamentului financiar;
- analizei riscurilor;
- analizei bonităţii financiare;
- valorii patrimoniale a întreprinderii.
Pentru construirea bilanţului financiar se folosesc următoarele criterii:
 pentru activ se urmăreşte eliminarea elementelor patrimoniale care nu pot fi transformate în
lichidităţi şi regruparea elementelor rămase în funcţie de gradul real de lichiditate al acestora
 pentru pasiv se urmăreşte regruparea elementelor în funcţie de gradul real de exigibilitate al
acestora.
Bilanţul financiar se construieşte în următoarele etape:
A. retratarea elementelor din bilanţul contabil
B. regruparea elementelor corectate funcţie de gradul de lichiditate sau exigibilitate real.
A. Operaţiunea de retratare a elementelor din bilanţul contabil vizează atât elementele de activ,
cât şi pe cele de pasiv. Principalele operaţiuni de retratare sunt:
1. eliminarea activelor fictive, acestea neputând fi transformate în numerar:

Nr. Denumirea elementului Corecţia asupra Corecţia asupra

crt. de activ activului pasivului
Cheltuieli de constituire şi Se diminuează cu aceeaşi
1. cercetare - dezvoltare Se elimină din activ sumă capitalul propriu
Decontări cu asociaţii priv.
capitalul: Se elimină din activ Se reduce capitalul social
2. - soldul debitor Se elimină din activ Se majorează capitalul
- soldul creditor social
3. Cheltuieli înregistrate în avans Se elimină din activ Se reduce capitalul propriu

6
 Decontări din operaţiuni în curs de
4. clarificare Se elimină din activ Se reduce capitalul propriu
Se deduc din provizioanele
5. Diferenţe de conversie activ Se elimină din activ constituite în acest sens sau
din capitalul propriu
Se deduc din datoriile pe
6. Primele de ramburs. a obligaţiunilor Se elimină din activ termen mediu şi lung
Tabel nr. 2.1 – Corecţii asupra bilanţului contabil, eliminarea activelor fictive

2. majorarea capitalurilor proprii cu diferenţele de conversie pasiv, care în momentul

construcţiei bilanţului financiar sunt considerate rezultat favorabil
3. includerea veniturilor înregistrate în avans la capitaluri proprii, deoarece privite static aceste
venituri pot fi asimilate rezultatului exerciţiului
4. reclasificarea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli prin trecerea lor la „Datorii” în
situaţii foarte clare, astfel:
 provizioanele pentru cheltuieli sunt trecute la datorii atunci când:
- au un scop şi o valoare bine precizate
- există o mare probabilitate de utilizare a lor
- cheltuiala pe care o acoperă provizioanele este depistată înainte de încheierea
exerciţiului financiar
 provizioanele pentru riscuri sunt trecute la datorii în situaţia în care sunt destinate
acoperirii riscurilor identificate ca inevitabile pentru activitatea întreprinderii.
5. reducerea capitalului propriu cu valoarea dividendelor ce revin acţionarilor din profitul net
nerepartizat şi majorarea datoriilor mai mici de un an
6. reducere a capitalurilor proprii cu datoria fiscală generată de reintegrarea provizioanelor
reglementate şi a subvenţiilor pentru investiţii virate în contul de rezultate.
B. Prin regruparea elementelor se urmăreşte poziţionarea elementelor de activ şi pasiv la un
nivel care să reflecte gradul real de lichiditate şi exigibilitate al acestora:
 pentru activ:
- activele imobilizate – cu durată de realizare mai mare de un an (inclusiv creanţele cu durată
de încasare mai mare de un an)
- activele circulante – cu durată de realizare mai mică de un an (inclusiv imobilizările
financiare mai mici de un an)
 pentru pasiv:
- capitaluri proprii (inclusiv diferenţe de conversie pasiv şi provizioane pentru riscuri şi
cheltuieli)
- datorii pe termen mediu şi lung (inclusiv provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi venituri
înregistrate în avans cu o durată mai mare de un an)
- datorii pe termen scurt inclusiv provizioane pentru riscuri şi cheltuieli).
Un alt indicator folosit în analiza financiară este bilanţul funcţional. Acesta oferă o imagine
dinamică a patrimoniului întreprinderii, spre deosebire de cel financiar care oferă o imagine statică
ce caracterizează strict momentul în care este întocmit. Cu ajutorul bilanţului funcţional se pot
identifica ciclurile de operaţiuni pe care le derulează întreprinderea, făcând posibilă înţelegerea
rolului pe care îl are fiecare ciclu funcţional în derularea activităţilor lucrative.
Caracteristicile bilanţului funcţional:
 permite realizarea unei analize dinamice deoarece pleacă de la premisa de continuitate a
activităţii, iar elementele de activ şi pasiv sunt privite ca structuri supuse unei permanente schimbări
pe parcursul evoluţiei financiar-patrimoniale a întreprinderii
 face posibilă identificarea nevoilor de finanţare pe care le are întreprinderea şi, în acelaşi
timp, a surselor de finanţare disponibile

7
  se construieşte în valori brute
 prezintă patrimoniul pe cicluri de operaţiuni.
Structura bilanţului funcţional se realizează în funcţie de apartenenţa posturilor din bilanţul
contabil la diferite cicluri de operaţiuni, cum sunt:
 ciclul de investiţii – cuprinde ansamblul de decizii privind achiziţionarea de active fixe
corporale sau financiare, finanţarea acestor investiţii trebuind să se realizeze din surse stabile
 ciclul de exploatare – presupune derularea unor operaţiuni specifice de aprovizionare,
producţie, stocare, vânzare, în urma cărora se degajă atât un flux material (de produse, lucrări sau
servicii), cât şi un flux financiar (de încasări şi plăţi)
 ciclul de finanţare – cuprinde operaţiunile derulate între întreprindere şi proprietarii de capital
(acţionari şi creditori) şi permite eliminarea decalajelor dintre fluxul de lichidităţi de intrare şi de
ieşire degajat de ciclul de exploatare.
Următoarea schemă evidenţiază legătura dintre cele trei cicluri de operaţiuni:

Activ (Utilizări) Pasiv (Surse)

Surse aciclice sau Ciclul de

Active aciclice sau Ciclul de investiţii
stabile finanţare
stabile
Ciclul de Ciclul de
Active ciclice Surse ciclice
exploatare finanţare

Disponibilităţi Trezorerie de Credite de

Trezorerie de activ
proprii pasiv pasiv
Tabel 2.2 – Legătura dintre ciclurile de operaţiuni

Principiul de bază al bilanţului funcţional constă în utilizarea valorii de origine a

elementelor care îl compun.
Etapele de realizare a bilanţului funcţional:
A. Tratarea posturilor din bilanţul contabil şi din afara lui.
B. Ordonarea posturilor de activ şi de pasiv pe cicluri de operaţiuni.
A. Pentru tratarea posturilor din bilanţul contabil se parcurg următorii paşi:
- înregistrarea elementelor de activ la valoarea brută pentru a reconstitui investiţia iniţială care
s-a făcut în momentul achiziţionării lor;
- nu se mai utilizează conceptul de „nonvaloare” sau de „activ fictiv”, patrimoniul fiind privit
în mod dinamic;
- mijloacele fixe deţinute în leasing se asimilează activelor imobilizate, sporind nivelul acestora
cu valoarea de contractare, iar în contrapartidă pentru pasiv se majorează împrumuturile pe termen
mediu şi lung cu partea rămasă de achitat şi capitalul propriu cu partea achitată (amortizată);
- partea de cheltuieli înregistrate în avans care privesc mai multe exerciţii viitoare (cheltuieli cu
reparaţiile capitale) sunt asimilate investiţiile şi majorează valoarea activelor imobilizate, iar
cheltuielile înregistrate în avans care sunt aferente strict exerciţiului viitor se asimilează creanţelor;
- primele de rambursare a obligaţiunilor se elimină din activ, iar în contrapartidă pentru pasiv
se diminuează împrumuturile pe termen mediu şi lung;
- diferenţele de conversie activ şi pasiv nu se mai înregistrează ca atare, iar pentru revenirea la
valoarea de origine se procedează astfel: cu valoarea diferenţelor de conversie activ se majorează
creanţele sau se diminuează obligaţiile, respectiv cu valoarea diferenţelor de conversie pasiv se
diminuează creanţele sau se majorează obligaţiile;

8
 - titlurile de plasament sunt asimilate creanţelor, fiind excluse din trezoreria de activ datorită
gradului diferenţiat al lichidităţii acestora;
- veniturile înregistrate în avans sunt asimilate datoriilor de exploatare, deoarece, din
perspectiva continuităţii activităţii, în contul acestora întreprinderea trebuie să ofere ceva (bunuri,
lucrări, servicii).
B. Ordonarea posturilor de activ şi pasiv pe cicluri de operaţiuni
Analiza economică este definită în sens larg ca o modalitate de studiere, cunoaştere şi
interpretare a activităţilor economice, la diferite niveluri de existenţă ale acestora. În această viziune,
analiza economică reprezintă teoria economică generală a micro şi macroeconomiei. Analiza
economico-financiară este practic indispensabilă în conducerea şi gestionarea unei afaceri, motiv
pentru care se constituie într-un instrument de bază la îndemâna managementului întreprinderilor.

1.3 FUNCŢIILE BILANŢULUI CONTABIL

Ideea centrală de logică internă a bilanţului şi rolul sociologic al contabilităţii se manifestă prin
influenţa spiritului contabilităţii asupra gândirii exacte a omului (hommo oeconomicus), care are
nevoie de certitudini.
Bilanţul îndeplineşte, în primul rând, o funcţie tehnico-contabilă, manifestată prin închiderea şi
deschiderea conturilor şi, respectiv, prin controlul înregistrărilor în partidă dublă.
Funcţia de reflectare constituie în aceea că bilanţul constituie un sistem de indicatori
economico-financiari cu caracter rezultativ prin care se consolidează şi se reprezintă informaţiile
referitoare la alocarea şi finanţarea, producţia şi reproducţia capitalurilor distincte din punct de
vedere patrimonial. Prin generalizare se înţelege faptul că indicatorii dau expresie trăsăturilor
comune ale elementelor de patrimoniu avansate şi consumate în circuitul economico-financiar.
Funcţia de control şi analiză se manifestă în procesul de urmărire şi interpretare a modului de
realizare a obiectivelor programate privind angajarea şi utilizarea capitalurilor delimitate
patrimonial, determinarea abaterilor de la indicatorii economico-financiari prevăzuţi, stabilirea
măsurilor necesare, precum şi a deciziilor corespunzătoare pentru îmbunătăţirea activităţii de
gospodărire. Realizarea deplină a acestei funcţii are loc cu prilejul analizei pe bază de bilanţ a
activităţii economico-financiare a agenţilor economici.
Funcţia de echilibru economico-financiar se manifestă în cunoaşterea, dirijarea şi stăpânirea
relaţiilor bilanţiere dintre activ şi pasiv, cheltuieli şi venituri. Acest echilibru este reflectat, controlat
şi reglat atât din punct de vedere dimensional (la nivelul patrimoniului), cât şi structural (pe părţi
componente ale patrimoniului).
Funcţia de decontare a patrimoniului se realizează la sfârşitul perioadei de gestiune, de regulă,
la închiderea anului financiar. În acest scop, bilanţul este folosit ca instrument de justificare a
recuperării cheltuielilor din venituri sau finanţărilor destinate în acest sens, precum şi de stabilire a
răspunderilor şi cointeresărilor materiale privind asigurarea relaţiei de conservare şi creştere a
patrimoniului.

1.4 ABORDĂRI PRIVIND BILANŢUL CONTABIL

Abordarea bilanţului contabil poate fi făcută în mai multe moduri, în funcţie de cele două
concepţii, procedând de o manieră similară celor mai sus prezentate referitor la conceptul de
patrimoniu.
a) Abordarea patrimonială – face posibilă existenţa unui echilibru valoric între utilizări sau
active patrimoniale şi resurse sau pasive patrimoniale. Astfel, ecuaţia economică a bilanţului îmbracă
următoarele forme:
Utilizări = Resurse
Activ = Pasiv

9
 Din punct de vedere juridic, bilanţul sintetizează starea patrimonială privită ca ansamblul
drepturilor şi angajamentelor pe care le are un titular de patrimoniu la un moment dat. Activul
bilanţier reflectă elementele patrimoniale ce aparţin proprietarului sau drepturi patrimoniale, iar
pasivul bilanţier, ceea ce datorează terţilor sau angajamente patrimoniale.
1) Drepturile patrimoniale dau posibilitatea titularului de patrimoniu de a dispune liber de
bunurile sale (drept de proprietate), precum şi de a beneficia de anumite drepturi asupra terţilor
(drepturi de creanţă).
Drepturile patrimoniale conferă titularilor posibilitatea de a utiliza un anumit bun, în scopul
consumului, producţiei sau fructificării acestuia pentru obţinerea unui venit. O întreprindere poate
deţine drepturi de proprietate asupra unei varietăţi de bunuri: unele sunt bunuri materiale (imobilizări
corporale, active circulante), dar pot îmbrăca şi o formă nematerială (imobilizări necorporale).
Drepturile de creanţă sau drepturi asupra terţilor reprezintă forma de manifestare a
angajamentelor convenite cu partenerii de afaceri (clienţii), ale căror termene de plată, funcţie de
natura prestaţiilor, sunt ulterioare efectuării acestora, precum şi debitorii întreprinderii în calitatea lor
de beneficiari ai unor împrumuturi, a căror rambursare este ulterioară şi care antrenează inevitabil un
cost suplimentar ce îmbracă forma dobânzii aferentă creditului contractat.
2) Angajamentele patrimoniale sunt reflectate în pasivul bilanţului şi îmbracă forma
obligaţiilor sau datoriilor (financiare, comerciale, fiscale, sociale) pe care întreprinderea trebuie să le
ordoneze la o anumită dată. Datoriile exprimă valoarea resurselor străine folosite de întreprindere pe
o perioadă mai mare sau mai mică de timp rezultate din relaţiile acesteia cu furnizorii, băncile, statul,
asociaţii, propriul personal.
b) Abordarea funcţională – această modalitate de abordare are în vedere finalitatea bilanţului
de a răspunde exigenţelor unei analize dinamice, deoarece se bazează pe ipoteza continuităţii
activităţii. Aceasta permite investigarea activităţii pe cicluri de operaţiuni, luând în considerare rolul
fiecăruia în funcţionarea întreprinderii. Modelul de bilanţ promovat de sistemul contabil românesc,
după 1 ianuarie 1994, prevede structurarea elementelor de activ după destinaţia lor, iar a celor de
pasiv după originea lor. Abordarea de tip funcţional presupune tratarea bilanţului contabil prezentat
de întreprindere, prin regruparea funcţiilor acesteia. Elementele de activ şi de pasiv ale bilanţului
funcţional trebuie reclasificate după criteriul duratei (cu durata peste un an şi, respectiv, cu durata
sub un an), fapt ce permite trecerea de la bilanţul funcţional la cel financiar. Sub aspect financiar,
orice bilanţ se descompune în trei mari mase: fondul de rulment (FR), necesarul de fond de rulment
(NFR) şi trezoreria netă (TN). Relaţia care degajă informaţia privind echilibrul financiar al
întreprinderii este următoarea:
TN = FR – NFR

Echilibrul financiar al întreprinderii este consecinţa deciziilor pe termen scurt privind

gestionarea stocurilor, relaţiile de decontare cu clienţii, furnizorii etc., cât şi pe termen mediu şi lung
privind finanţarea investiţiilor din capitaluri permanente.
c) Abordarea bilanţului potrivit concepţiei anglo – saxone şi nord – americane consideră
bilanţul ca documentul de sinteză care prezintă situaţia financiară a firmei. Complementar rolului său
de a completa informaţiile privind “compoziţia beneficiului”, bilanţul contribuie la furnizarea bazei
informaţionale privind evaluarea structurii capitalului, calculul ratei de randament şi determinarea
lichidităţii şi flexibilităţii financiare a întreprinderii.
Metodele de prezentare şi întocmire a bilanţului variază de la o ţară la alta. Principalele
elemente care diferenţiază prezentarea bilanţului în diferite ţări sunt: ordonarea activelor şi pasivelor,
şi modul de înscriere a rezultatului în bilanţ.
O primă modalitate de prezentare constă în clasarea elementelor de activ în ordinea lichidităţii
crescătoare şi a elementelor de pasiv în ordinea exigibilităţii crescătoare. Cea de-a doua modalitate
de prezentare, utilizată predilect de ţările anglo-saxone, clasează elementele de activ după
lichiditatea descrescătoare, iar pe cele de pasiv după exigibilitatea descrescătoare, ceea ce
evidenţiază faptul că accentul este pus pe lichidităţile şi exigibilităţile imediate. Caracteristic

10
întreprinderilor nord-americane, bilanţul poate fi prezentat fie în format orizontal (în cont), fie în
format vertical (în listă).

1.5 BILANŢUL ŞI SITUAŢIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

A) DIRECTIVELE UNIUNII (COMUNITĂŢII) EUROPENE

Normalizarea şi armonizarea sistemelor contabile sunt procese care se întrepătrund şi se
completează reciproc. Pe plan internaţional, normalizarea vizează conceperea normelor, aceasta
realizându-se prin Comitetul de Standarde Internaţionale de Contabilitate (International Accounting
Standards Committee). Concentrarea eforturilor Uniunii Europene s-a concretizat prin elaborarea de
directive, fiecărui stat revenindu-i obligaţia încorporării acestora în legislaţia proprie.
Directiva a IV-a, elaborată la 25 iulie 1978 şi revizuită la 8 noiembrie 1990, a vizat cu
predilecţie coordonarea dispoziţiilor naţionale referitoare la structura şi conţinutul conturilor anuale,
şi ale raporturilor de gestiune, normele de evaluare a elementelor patrimoniale, cât şi publicarea
acestor documente pentru societăţi de capitaluri (societăţi anonime şi societăţi cu răspundere
limitată). Statele membre au fost obligate să înscrie în legislaţia naţională prevederi cu privire la
aplicabilitatea acestei directive.
Directiva a VII-a are ca obiect conturile consolidate şi a fost adoptată la 13 iunie 1983 de către
Uniunea Europeană, fiind rezultatul studiilor pe plan internaţional, a eforturilor de normalizare şi de
uniformizare în elaborarea şi prezentarea conturilor consolidate.
B) BILANŢUL, POTRIVIT NORMELOR CONTABILE INTERNAŢIONALE
Comitetul Internaţional pentru Standarde de Contabilitate a luat fiinţă în 1973, având ca
obiectiv principal dezvoltarea standardelor de contabilitate printr-un proces raţional care vizează
evaluarea, prezentarea şi comunicarea imformaţiilor privind situaţiile financiare ale întreprinderii.
Obiectivul documentelor de sinteză este să furnizeze o informare privind situaţia financiară,
performanţa şi evoluţia situaţiei financiare.
Fac obiectul definirii cadrului I.A.S.C. elementele care compun situaţiile financiare legate
direct de bilanţ astfel:
 activele sunt resurse asupra cărora întreprinderea exercită un control. Ele provin din
elementele trecute şi sunt menite de a genera “avantaje economice” viitoare.
 pasivele sunt obligaţii actuale ale întreprinderii generate de evenimente trecute şi care
antrenează cu ocazia plăţii o ieşire de resurse ce comportă un avantaj economic.
C) BILANŢUL CONTABIL, POTRIVIT CONCEPŢIEI AMERICANE
Caracteristic întreprinderilor americane este faptul că nu au obligaţia întocmirii unui bilanţ
(balance sheet) conform unui cadru sau unei scheme standardizate. Bilanţul contabil poate fi
prezentat fie în format vertical, în listă simplă (tabelul 1.1), fie în format orizontal (tabelul 1.2).
Bilanţ
Active
Active circulante
Imobilizări corporale
Imobilizări necorporale
Total active
Datorii
Datorii pe termen scurt
Datorii pe termen lung
Capitaluri proprii
Capital
Rezerve
Total datorii şi Capitaluri proprii
Tabel nr. 1.1 – Structura bilanţului contabil, modelul american, format vertical

11
 Bilanţ contabil
Active Datorii
Active pe termen scurt Datorii pe termen scurt
Disponibilităţi Furnizori
Creanţe Datorii salariale şi taxe
Stocuri Impozitul asupra beneficiilor: de plătit
Cheltuieli în avans Total datorii pe termen scurt
Total active pe termen scurt Datorii pe termen mediu şi lung
Obligaţiuni
Imobilizări corporale Total datorii
Terenuri Situaţia netă
Construcţii şi echipamente, maşini Capital
Minus amortizări cumulate Rezerve
Valoarea netă a construcţiilor, Total situaţie netă
echipamentelor, maşinilor Total datorii şi situaţie netă
Total imobilizări corporale
Imobilizări necorporale
Fond comercial şi brevete
Total active
Tabel nr. 1.2 - Structura bilanţului contabil, modelul american, format orizontal

D) BILANŢUL CONTABIL, POTRIVIT CONCEPŢIEI ANGLO-SAXONE

Reglementarea contabilă britanică nu conţine un plan de conturi normalizat, scheme de
înregistrări şi de ţinere a jurnalelor şi registrelor contabile obligatorii. Dispoziţiile “Legii societăţilor
comerciale” se aplică numai societăţilor pe acţiuni (PLC) şi celor cu răspundere limitată (Ltd), cărora
li se impune să prezinte acţionarilor şi să publice bilanţul, contul de profit şi pierdere şi anexa. În
vederea unei corecte informări a publicului, Bursa a emis o serie de reguli specifice pentru societăţile
ale căror titlurisunt înscrise. Se utilizează cu precădere modelul de bilanţ vertical.

E) BILANŢUL CONTABIL, POTRIVIT CONCEPŢIEI FRANCEZE

În Franţa, primii paşi spre o normalizare contabilă riguroasă apar începând cu anul 1939.
Adoptarea la 27.04.1982 a Planului Contabil General a condus la elaborarea planurilor contabile
particulare (care vizează organisme specifice) şi a planurilor contabile profesionale (care vizează
sectoarele profesionale). În conformitate cu prevederile P.C.G. 1982, întreprinderile au posibilitatea
să prezinte unul dintre următoarele trei sisteme:
 sistemul de bază (B): comportă dispoziţii contabile minimale de care trebuie să ţină cont
întreprinderile mari şi mijlocii
 sistemul abreviat sau simplificat (A): vizează întreprinderile de dimensiune modestă, care nu
justifică recursul la sistemul de bază
 sistemul dezvoltat (C): propune documente mai complete care scot în evidenţă analiza datelor
necesare studiului gestiunii întreprinderii.

12
1.6 RAPORTAREA FINANCIARĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANÃ. SITUAŢIILE
FINANCIARE ANUALE.

Întreprinderilor cu sediul juridic în statele membre ale Uniunii Europene li se impune să-şi
prezinte situaţiile financiare în conformitate cu cerinţele Comisiei Europene, în special cu cele ale
Directivelor a IV-a şi a VII-a privind Dreptul Societăţilor Comerciale.
Norma IAS 1 vizează prezentarea conturilor individuale şi a conturilor consolidate. Ea se
aplică întreprinderilor sectoarelor concurenţiale, al căror scop este obţinerea de beneficii, inclusiv
întreprinderilor sectorului public. Pentru organismele cu scop nelucrativ sau pentru unele entităţi ale
sectorului public, norma sugerează modificarea denumirilor anumitor componente ale situaţiilor
financiare sau ale anumitor rubrici.
Denumirea de “situaţii financiare anuale” este preluată din Standardele Internaţionale de
Contabilitate. În Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene, prin conturile anuale se
înţelege bilanţul, contul de profit şi pierdere şi notele explicative.
Fiind un complex de documente de sinteză, situaţiile financiare anuale trebuie să dea o imagine
fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi asupra rezultatelor obţinute de
unitatea patrimonială.
Situaţiile financiare anuale sunt obligatorii, inclusiv în situaţia fuziunii, divizării sau încetării
activităţii, în condiţiile legii. Pentru regiile autonome, societăţiile comerciale şi companiile naţionale
în care statul deţine cel puţin 20% din capitalul social, precum şi pentru celelalte persoane juridice,
Ministerul Finanţelor Publice poate stabili întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare şi la alte
perioade decât cele menţionate, în cadrul exerciţiului financiar.
Conform Reglementărilor contabile armonizate cu Directivele Comunităţii Economice
Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, aprobate prin ordin al Ministrului
Finanţelor Publice, situaţiile financiare anuale se compun din:
 bilanţ
 cont de profit şi pierdere
 situaţia modificărilor capitalului propriu
 situaţia fluxurilor de trezorerie
 politici contabile
 note explicative.
Persoanele juridice care nu îndeplinesc criteriile stabilite pentru aplicarea reglementărilor
armonizate întocmesc situaţii financiare anuale simplificate, armonizate cu Directivele Europene,
compuse din:
 bilanţ
 cont de profit şi pierdere
 politici contabile
 note explicative.
Societăţile comerciale încadrate prin reglementări speciale în categoria microîntreprinderilor
aplică reguli contabile specifice, aprobate prin ordin al Ministrului Finanţelor Publice, situaţiile
financiare fiind compuse din bilanţ şi cont de profit şi pierdere. Situaţiile financiare anuale trebuie
însoţite de raportul administratorilor.
În cazul instituţiilor publice, situaţiile financiare se întocmesc trimestrial şi anual şi sunt
compuse din bilanţ, cont de execuţie bugetară şi anexe.
Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie. Excepţia apare în primul
an de activitate, când acesta începe la data înfiinţării, respectiv a înmatriculării persoanelor juridice
la Registrul Comerţului, potrivit legii. La propunerea Ministerului Finanţelor Publice, Guvernul
poate aproba ca exerciţiul financiar să înceapă şi să se încheie şi la alte date decât cele prevăzute
anterior.

13
 Întocmirea situaţiilor financiare anuale trebuie să fie precedată obligatoriu de inventarierea
generală a elementelor de activ şi pasiv şi a celorlalte bunuri şi valori aflate în gestiune şi
administrare, potrivit normelor emise în acest scop de către Ministerul Finanţelor Publice.
După întocmirea situaţiilor financiare anuale (inclusiv cele întocmite cu ocazia fuziunii,
divizării sau încetării activităţii), acestea sunt supuse auditului financiar, care se efectuează de către
auditorii financiari, persoane fizice sau juridice autorizate, potrivit legii.
Situaţiile financiare anuale se păstrează timp de 50 de ani. În cazul încetării activităţii,
situaţiile, împreună cu registrele şi celelalte documente se predau la arhivele statului, în conformitate
cu prevederile legale în materie.
Situaţiile financiare se întocmesc în 3 exemplare. Pentru asigurarea informaţiilor destinate
sistemului instituţional al statului, un exemplar se depune la Direcţia Generală a Finanţelor Publice
judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în termenele prevăzute de lege. Instituţiile publice şi
celelalte persoane juridice, ai căror conducători au calitatea de ordonator de credite, depun un
exemplar din situaţiile financiare trimestriale şi anuale la organul ierarhic superior, la termenele
stabilite de acesta.
Ministerele, celelalte organe ale administraţiei publice centrale, autorităţiile publice şi unităţile
administrativ-teritoriale ai căror conducători au calitatea de ordonator principal de credite, depun la
Ministerul Finanţelor Publice un exemplar din situaţia financiară trimestrială şi anuală, potrivit
normelor şi la termenele stabilite de acesta.
Situaţiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei,
modificărilor capitalului propriu şi fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii pentru respectivul
exerciţiu financiar.
Cadrul legislativ care reglementează situaţiile financiare cuprinde:
 Legea Contabilităţii nr. 82/1991, republicată
 Reglementările contabile pentru agenţii economici – ediţia 2002
 Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru
Standarde Internaţionale de Contabilitate
 Ordinul Ministerului de Finanţe nr. 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale
de Contabilitate
 Ordinul Ministerului de Finanţe nr.306/2002
 Ghidurile profesionale

1.7 FORMA ŞI CONŢINUTUL SITUAŢIILOR FINANCIARE ALE

ÎNTREPRINDERII

Aspecte generale
Formatul cerut pentru bilanţ trebuie să cuprindă cel puţin următoarele posturi:
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire (când reglementările permit imobilizarea acestora)
2. Cheltuieli de dezvoltare (când reglementările permit imobilizarea acestora)
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori similare şi alte imobilizări necorporale
(achiziţionate contra unei plăţi sau create de societate)
4. Fondul comercial achiziţionat
5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie
II. Imobilizări corporale
1. Terenuri şi construcţii
2. Instalaţii tehnice şi maşini
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier

14
4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie
III. Imobilizări financiare
1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului
2. Creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului, altele decât cele comerciale
3. Titluri sub formă de interese de participare
4. Creanţe din interese de participare
5. Titluri deţinute ca imobilizări
6. Alte creanţe
7. Acţiuni proprii (cu indicarea în notele explicative a valorii nominale)
B. Active circulante
I. Stocuri
1.Materii prime şi materiale consumabile
2.Producţia în curs de execuţie
3.Produse finite şi mărfuri
4.Avansuri pentru cumpărări de stocuri
II. Creanţe (sumele ce trebuie să fie încasate după o perioadă mai mare de un an se prezintă
separat pentru fiecare element)
1.Creanţe comerciale
2.Sume de încasat de la societăţile din cadrul grupului
3.Sume de încasat de la societăţile la care se deţin interese de participare
4.Alte creanţe
5.Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat
III.Investiţii financiare pe termen scurt
1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului
2. Acţiuni proprii (cu indicarea în notele explicative a valorii nominale)
3. Alte investiţii financiare pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an
1.Imprumuturi din emisiuni de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile în monede
convertibile
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului
7. Sume datorate privind interesele de participare
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru asigurările sociale
E. Active circulante nete, respectiv datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
1. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile în monede
convertibile
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului
7. Sume datorate privind interesele de participare
8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru asigurările sociale
H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

15
1. Provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare
2. Alte provizioane
I. Venituri în avans
J. Capital şi rezerve
I. Capital subscris (prezentându-se separat capitalul vărsat şi cel nevărsat)
II. Prime de capital
III.Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
1. Rezerve legale
2. Rezerve pentru acţiuni proprii
3. Rezerve statutare sau contractuale
4. Alte rezerve
V. Rezultatul reportat
VI. Rezultatul exerciţiului financiar
Bilanţul unei întreprinderi şi contul de profit şi pierdere al acesteia pot fi dezvoltate cu orice
element de activ sau pasiv, venit sau cheltuială, care nu este prevăzut în formatul adoptat. Structura
acestora însă nu poate fi modificată de la un exerciţiu la altul. Derogările se admit doar în cazuri
excepţionale, dar orice derogare trebuie prezentată în notele explicative, împreună cu motivele care
au determinat-o.
Elementele din bilanţ şi contul de profit şi pierdere indicate cu numere arabe pot fi cumulate
într-un singur element în situaţiile financiare ale unei întreprinderi, dacă:
a) valorile individuale nu sunt semnificative pentru evaluarea poziţiei financiare şi a
performanţei întreprinderii pentru exerciţiul financiar respectiv;
b) cumularea îmbunătăţeşte claritatea prezentării; valorile individuale ale oricăror elemente
combinate în acest fel vor fi prezentate in notele explicative.
În situaţia în care valorile corespunzătoare exerciţiului financiar curent şi precedent, înscrise în
bilanţ şi în contul de profit şi pierdere, nu sunt comparabile, cele aferente exerciţiului precedent
trebuie retratate corespunzător, pentru a se asigura comparabilitatea. Rezultatele retratării, motivele
pentru care a fost făcută şi modalitatea de efectuare a acesteia trebuie prezentate în notele
explicative.

1.8 REGLEMENTĂRI REFERITOARE LA BILANŢ

Bilanţul a pătruns în lumea teoriei şi practicii economice ca un model de sintetizare la un

moment dat, în expresie bănească, a relaţiilor de echilibru dintre activul şi pasivul patrimoniului,
privit în totalitatea şi structuralitatea sa, funcţia sa de bază fiind aceea de stabilire a situaţiei
patrimoniului. Ulterior, funcţia şi conţinutul au fost lărgite şi cu cea de evaluare a rezultatului
financiar, ca element component al situaţiei patrimoniului.
Conceperea bilanţului ca model de calcul şi descriere a situaţiei patrimoniului reprezintă
accepţiunea cea mai des întâlnită în literatura de specialitate. În prezent, bilanţul capătă noi valenţe,
fiind analizat şi promovat ca un model de reprezentare a situaţiei, mişcării transformării
patrimoniului. Bilanţul a fost conceput şi structurat ca un set de modele, fiind denumit şi „contul
general al patrimoniului”.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ (grupate
după natură, destinaţie şi lichiditate) şi de pasiv (grupate după natură, provenienţă şi exigibilitate) ale
întreprinderii la încheierea exerciţiului, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege. Informaţiile
referitoare la elementele patrimoniale reflectate în bilanţ sunt aferente exerciţiului precedent şi celui
curent, fiind prezentate sub forma soldurilor conturilor sintetice la finele exerciţiului financiar.

16
  În cazul în care un element de activ sau o datorie este în relaţie cu mai mult de un alt element
bilanţier, relaţia sa cu celelalte elemente trebuie prezentată fie sub sub elementul la care apare, fie în
notele explicative, dacă prezentarea sa este esenţială pentru înţelegerea conturilor anuale.
 Acţiunile proprii şi cele deţinute în filiale vor fi prezentate distinct la posturile prevăzute
pentru acestea.
 Toate angajamentele sub forma garanţiilor, girurilor şi ipotecilor de orice fel, în cazul în care
îndeplinesc condiţiile pentru a fi recunoscute în bilanţ ca active sau datorii, trebuie prezentate în mod
clar în notele explicative. Pentru orice garanţie semnificativă care a fost constituită trebuie făcută o
prezentare detaliată, făcându-se totodată distincţie între diversele tipuri de garanţii recunoscute de
legislaţia română şi între acestea şi cele pe care legea română nu le recunoaşte.
 Pentru fiecare element care se prezintă în cadrul postului „Active imobilizate” trebuie
furnizate următoarele informaţii în notele explicative:
 valorile corespunzătoare elementului, la deschiderea şi închiderea exerciţiului
financiar
 mişcările ocazionate de modificarea valorii în cursul exerciţiului, intrări, ieşiri şi
transferuri
 Valorile corespunzătoare elementelor vor fi determinate pe baza următoarelor criterii:
 costul de achiziţie
 costul de producţie
 oricare alt criteriu dintre următoarele: costul istoric, reevaluarea imobilizărilor
corporale, conform cu reglementările legale în vigoare, evaluarea prin metode care sunt
destinate să ţină seama de inflaţie, utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei, fără a se
ţine seama de amortizare şi de provizioanele pentru depreciere
 Pentru fiecare activ imobilizat se vor prezenta următoarele:
 valoarea amortizării cumulate şi a provizioanelor pentru depreciere la începutul şi
sfârşitul exerciţiului
 valoarea amortizării cumulate şi a provizioanelor pentru depreciere referitoare la
exerciţiul financiar respectiv
 valoarea ajustărilor efectuate cu privire la amortizări şi provizioane pentru depreciere
în cursul exerciţiului, ca urmare a ieşirii de active imobilizate din patrimoniu
 valoarea ajustărilor efectuate asupra amortizărilor şi provizioanelor pentru depreciere
care privesc exerciţiile anterioare
 În cazul în care în primul exerciţiu financiar de aplicare a acestor reglementări costul de
achiziţie sau costul de producţie al unui activ nu este cunoscut şi nu există informaţii privind
preţurile sau cheltuielile necesare pentru determinarea lui sau în cazul în care astfel de informaţii nu
pot fi obţinute fără cheltuieli sau întârzieri nejustificate, costul de achiziţie sau costul de producţie va
fi reprezentat de valoarea justă atribuită activului. Această situaţie va fi prezentată la începutul
exerciţiului financiar.
 Drepturile asupra imobilizărilor şi alte drepturi similare vor fi prezentate la elementele
bilanţiere corespunzătoare.
 Cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului financiar, dar carese referă la un exerciţiu ulterior,
se vor prezenta la postul bilanţier „Cheltuieli în avans”. Veniturile angajate figurează la „Creanţe”.
 Veniturile recunoscute înainte de data închiderii exerciţiului, dar care se referă la un exerciţiu
financiar ulterior, se vor prezenta la „Venituri în avans”. Cheltuielile angajate sunt înscrise la
„Datorii”.
 Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:
 o întreprindere are o obligaţie curentă (legală sau implicită) generată de un eveniment
anterior
 este probabil ca o ieşire de resurse care să afecteze beneficiile economice să fie
necesară pentru a onora obligaţia respectivă

17
  poate fi realizată o bună estimare a valorii obligaţiei. Dacă aceste condiţii nu sunt
îndeplinite, nu trebuie recunoscut un provizion.
 Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli nu pot avea drept scop corectarea valorilor
elementelor de activ, iar suma lor trebuie corelată strict cu riscurile şi cheltuielile previzibile.
 Provizioanele care figurează în bilanţ la postul „Alte provizioane” trebuie prezentate în
notele explicative în măsura în care acestea sunt semnificative.
Analizat prin prisma teoriei modelării, bilanţul este un model structural privind activul şi
pasivul ca mulţimi ale patrimoniului unei unităţi gestionare. În activul bilanţului, elementele sunt
structurate astfel:
a) Active imobilizate sau fixe, denumite şi active pe termen lung, sunt achiziţionate în vederea
utilizării durabile. Sunt asociate deciziei de investiţie şi se materializează în bunuri de orice natură,
mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziţionate sau create de întreprindere, destinate să
servească o perioadă îndelungată activitatea unităţii patrimoniale.
a1) Imobilizările necorporale cuprind acele valori economice de investiţie, care nu îmbracă fizic
forma de bunuri materiale concrete. Cuprind:
- cheltuieli de constituire (de fondare), care reprezintă cheltuieli ocazionate de înfiinţarea sau
dezvoltarea unităţii, precum şi cele de fuzionare. În structura lor se disting: taxe şi cheltuieli de
înscriere şi înmatriculare; cheltuieli privind emiterea şi vânzarea de acţiuni; cheltuieli de prospectare
a pieţei şi de publicitate; cheltuieli ocazionate de efectuarea unor lucrări sau obiective de cercetare.
Se amortizează în cel mult cinci ani.
- concesiuni, brevete, licenţe, mărci de fabrică şi alte drepturi asimilate cuprind toate
cheltuielile efectuate pentru amortizarea drepturilor de exploatare a unui bun, activitate sau serviciu.
Amortizarea acestor cheltuieli are loc pe toată durata cât întreprinderea a achiziţionat dreptul de
exploatare sau de utilizare a unor astfel de imobilizări.
- fondul comercial reprezintă acea parte din fondul de comerţ care nu figurează în celelalte
elemente de patrimoniu, dar concură la menţinerea sau dezvoltarea potenţialului activităţii firmei,
cum sunt: clientela, vadul, debuşeele, reputaţia.
a2) Imobilizările corporale (imobilizări materiale sau active fixe tangibile) reprezintă bunurile
materiale de folosinţă îndelungată, utilizate în activitatea unei întreprinderi. Ele constituie substanţa
unei întreprinderi, instrumentul său industrial sau comercial, fiind alcătuite din terenuri şi mijloace
fixe (clădiri, maşini, utilaje, instalaţii şi mijloace de transport etc.). În situaţia în care bunurile
materiale procurate sau create nu sunt terminate, ele sunt incluse în categoria imobilizărilor în curs
sau a investiţiilor în curs.
a3) Imobilizările financiare (investiţii financiare sau de portofoliu) cuprind valorile financiare
investite de întreprindere în patrimoniul altor societăţi, sub forma: titlurilor de participare, altor titluri
financiare imobilizate, creanţelor ataşate participaţiilor, împrumuturilor acordate şi altor imobilizări
financiare.
- titlurile de participare reprezintă titlurile de valoare sub formă de acţiuni sau părţi sociale
investite de titularul de patrimoniu în capitalul altor unităţi patrimoniale. Deţinerea acestor titluri de
valoare permite exercitarea unei anumite influenţe sau a unui control în gestiunea societăţilor
emitente ale acestor titluri.
- titlurile imobilizate ale activităţii de portofoliu sunt dobândite de unitatea patrimonială în
vederea realizării unor venituri financiare, fără ca acestea să poată interveni în gestiunea unităţii
patrimoniale emitente.
- creanţele imobilizate sunt formate din: creanţe legate de participaţii, împrumuturi acordate pe
termen lung şi alte creanţe imobilizate.
b) Activele circulante reprezintă ansamblul elementelor patrimoniale necesare realizării
ciclului de exploatare. Ele nu au vocaţia de a rămâne durabil în întreprindere, cu excepţia acelor
elemente legate de particularităţile procesului de fabricaţie.

18
 b1) Stocurile reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor care intervin în cadrul ciclului de
exploatare fie pentru a fi vândute în aceeaşi stare sau la terminarea procesului de producţie, fie
pentru a fi consumate cu ocazia primei utilizări.
b2) Creanţele sunt drepturi potenţiale pe termen scurt ale întreprinderii, ce decurg din relaţiile
cu diverse persoane fizice sau juridice realizabile la anumite termene. Aceste drepturi pot fi generate
de relaţiile cu clienţii sau de cele necomerciale cu personalul, statul, asociaţii sau alţi debitori.
b3) Disponibilităţile reprezintă numerarul şi valorile asimilate acestuia, iar plasamentele sunt
titluri achiziţionate de întreprindere în vederea realizării unui câştig de capital sau de venit într-un
termen scurt.
c) Conturile de regularizare şi asimilate sunt formate din: cheltuieli efectuate în avans,
diferenţele de conversie şi primele privind rambursarea obligaţiuni.
d) Primele privind rambursarea obligaţiunilor reprezintă cheltuieli financiare capitalizate.
În ceea ce priveşte pasivul bilanţului, acesta reflectă sursele de finanţare ale întreprinderii.
a) Capitalurile proprii (activul net) reprezintă masa patrimonială ce aparţine proprietarilor de
întreprinderi, sume nedatorate la data încheierii exerciţiului financiar. Categorii operaţionale
existente în analiza financiară:
- capitalurile proprii se determină la finele exerciţiului, înaintea repartizării profitului
- situaţia netă stabilită după repartizarea profitului prin însumarea posturilor: capital social,
prime legate de capital, diferenţe din reevaluare, rezerve şi rezultatul reportat.
- activul net corectat rezultat prin corectarea activului net contabil cu plusurile sau minusurile
de valori latente.
Capitalurile proprii cuprind:
a1) capitalul social este valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale, respectiv aportul în
natură sau în numerar.
a2) primele legate de capital se referă la primele de emisiune, de aport şi de fuziune, acestea
fiind surse generate de operaţiile privind creşterea capitalului social.
a3) diferenţele din reevaluare sunt egale cu soldul dintre valoarea actuală (mai mare) şi valoarea
înregistrată (mai mică) a activului reevaluat, care se transferă fie la capital social, fie la rezerve.
a4) rezervele sunt rezultate prin capitalizarea profitului şi sunt formate din: rezerve legale,
rezerve statutare şi alte rezerve.
b) Capitalurile străine sunt formate din datoriile persoanei juridice, indiferent că acestea sunt pe
termen scurt sau lung. Se înregistrează în contabilitate la valoarea nominală.
b1) datoriile pe termen scurt reprezintă sume ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an.
Din această categorie fac parte datoriile faţă de furnizori, datoriile fiscale şi cele sociale (fond de
sănătate, şomaj, asigurări sociale), credite pe termen scurt.
b2) datoriile pe termen lung sunt sume ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. În
această categorie se includ creditele bancare pe termen mediu şi lung.
c) Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli se constituie pentru litigii, amenzi, penalităţi,
despăgubiri, daune, alte datorii incerte, cheltuieli legate de service în perioada de garanţie şi alte
cheltuieli privind garanţiile acordate clienţilor.

1.9 ÎNTOCMIREA SITUAŢIILOR FINANCIARE

Un set complet de situaţii financiare include bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia
modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de numerar şi notele. Standardul IAS 1
furnizează un ghid practic în ceea ce priveşte principiul continuităţii activităţii, angajamentele,
permanenţa şi pragul de semnificaţie.
Multe jurisdicţii prescriu în legislaţie că responsabilitatea întocmirii situaţiilor financiare
aparţine directorilor şi/sau conducerii întreprinderii. IAS 1, paragraful 6 clarifică faptul că,
responsabilitatea întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare în conformitate cu IAS aparţine fie

19
consiliului director sau de administraţie, fie altui organism din conducerea societăţii. În consecinţă,
responsabilitatea delegată presupune de asemenea asumarea responsabilităţii în astfel de situaţii, cum
ar fi: adoptarea de politici contabile adecvate, decizii în privinţa unor evaluări bazate pe judecată
profesională şi asigurarea oportunităţii raportării financiare.
Pentru a fi credibile, situaţiile financiare trebuie sã îndeplinească o serie de caracteristici
calitative:
 reprezentare fidelă;
 prevalenţa economicului asupra juridicului;
 neutralitatea;
 prudenţa;
 integralitatea.
Reprezentarea fidelă este realizată, în mod normal, dacă utilizatorii obţin informaţii care
corespund cu realitatea economică pe care sunt fundamentate şi dacă aceştia sunt informaţi cu privire
la incertitudinile majore aferente recunoaşterii si evaluării elementelor prezentate în situaţiile
financiare. Acestea trebuie prezentate în note. Contabilitatea trebuie să reflecte substanţa economică
a tranzacţiei şi nu doar forma ei juridică.
Prevalenţă economicului asupra juridicului – pentru ca informaţia să prezinte în mod credibil
evenimentele şi tranzacţiile pe care le reprezintă este necesar ca acestea să fie contabilizate şi
prezentate în concordanţă cu fondul lor şi cu realitatea economică, şi nu doar cu forma lor juridică,
fondul tranzacţiilor sau al altor evenimente nefiind întotdeauna în concordanţă cu ceea ce transpare
din forma lor juridică sau convenţională.
Neutralitatea informaţiei contabile se manifestă prin lipsa de influenţe, pentru a fi credibilă.
Integralitatea presupune ca informaţia să fie completă în limitele rezonabile al epragului de
semnificaţie şi ale costului obţinerii acelei informaţii.
IAS 1, paragraful 38 impune prezentarea informaţiilor numerice comparative cel puţin pentru
perioada anterioară, în afară de cazul în care alte Standarde permit sau impun altceva.
IAS 1, paragrafele 42 până la 52, conţin anumite prevederi generale pentru situaţiile financiare.
Acestea includ identificarea situaţiilor (bilanţ, situaţia fluxurilor de numerar, etc.), denumirea
întreprinderii raportoare, moneda de raportare, data bilanţului şi perioada contabilă, precum şi orice
schimbări ale acestora în decursul perioadei. Aceste prevederi sunt foarte clare şi nu ar trebui să se
întâmpine dificultăţi în interpretarea sau aplicarea lor. IAS 1, paragraful 52 încurajează
întreprinderile să publice situaţiile financiare anuale în şase luni de la data bilanţului. Chiar şi atunci
când aceasta nu reprezintă o obligaţie legală, este necesar ca situaţiile financiare să fie publicate în
decursul acestei perioade.
IAS 1 nu impune folosirea unui bilanţ standardizat (împărţit pe categorii), o astfel de abordare
fiind substanţial influenţată de domeniul de activitate în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea.
În practică, majoritatea întreprinderilor comerciale sau din industrie, ale căror operaţiuni implică o
viteză de rotaţie mare a activelor şi datoriilor, prezintă un bilanţ împărţit pe categorii (făcând
distincţia între fondul de rulment şi elementele pe termen lung), deoarece o parte semnificativă a
activelor şi datoriilor societăţii respective va fi realizată pe parcursul unui ciclu de exploatare bine
delimitat în timp, de exemplu, de 12 luni. Alte societăţi, cum ar fi cele de construcţii imobiliare, au
prin comparaţie un ciclu de exploatare mai mare, iar în acest caz nu se aşteaptă realizarea sau
stingerea activelor şi datoriilor acestora pe parcursul unei perioade de numai 12 luni. Astfel de
întreprinderi nu prezintă deseori un bilanţ împărţit pe categorii.
Alte întreprinderi, cum ar fi companiile de investiţii şi fondurile mutuale, dispun de active şi
datorii ce pot fi realizate aproape imediat, respectiv stinse într-o perioadă scurtă de timp şi pot fi
măsurate folosind valori juste. În aceste întreprinderi, realizarea activelor şi stingerea datoriilor
depinde în mare măsură de fluctuaţiile valorii de piaţă şi, prin urmare, distincţia dintre elementele
curente şi elementele pe termen lung nu este considerată semnificativă – într-adevăr, acest lucru fiind
în contradicţie cu modul în care este condusă afacerea.

20
 IAS 1, paragrafele 57 până la 65 se aplică doar situaţiilor financiare ale întreprinderilor care
prezintã în bilanţ, ca şi categorii separate, activele şi datoriile curente sau pe termen lung. Elementele
sunt clasificate ca fiind curente dacă sunt utilizate pe parcursul unui singur ciclu de exploatare sau se
aşteaptă să fie realizate în timp de 12 luni de la data bilanţului. Decizia dacă un element este implicat
în ciclul de exploatare poate impune un anumit grad de judecată profesională, dar nu intenţionează să
creeze necesitatea unei alegeri între ciclul de exploatare si perioada de 12 luni.
Privitor la prezentarea elementelor bilanţului, IAS 1 adoptã o abordare în trei etape:
(a) Cerinţe privind prezentarea minimă (obligatorie) – IAS 1 paragraful 66 prescrie structura minimă
obligatorie a bilanţului;
(b) Prezentarea detaliată (bazată pe judecată) IAS 1 paragraful 67 impune prezentarea elementelor
suplimentare evidenţiate separat, a titlurilor şi a subtotalurilor din bilanţ care, conform paragrafului
70, vor fi necesare în majoritatea cazurilor
(c) Sub-clasificare (încadrarea într-o anumită categorie este opţională, bazându-se pe judecată)
Standardul nu include un format standard al bilanţului. Prin urmare, conducerea poate folosi
judecata profesională cu privire la prezentare în cele mai multe cazuri, cum ar fi utilizarea unui
format orizontal sau vertical pentru bilanţ, cât de detaliate urmează să fie sub-clasificările, precum şi
cu excepţia unor cerinţe minime impuse, ce informaţii vor fi prezentate în bilanţ şi ce informaţii vor
fi prezentate în note. Deşi nu este impusă prezentarea elementelor bilanţului într-o anumită ordine,
paragraful 53 din IAS 1 prevede că elementele trebuie prezentate “în linii mari“ în ordinea lichidităţii
acestora. Astfel se creează alternativa de a ordona elementele din bilanţ fie pornind de la cele curente
şi lichide, fie viceversa, ambele metode fiind folosite în practică şi considerate adecvate.

Prezentare minimă. Cerinţele obligatorii de prezentare minimă a bilanţului sunt descrise în IAS
1 paragraful 66:

Active Capital propriu şi datorii

1.Terenuri şi mijloace fixe
2.Active necorporale
3.Active financiare, altele decât cele de
la punctele 4, 7, 8
4.Investiţii financiare prin metoda
punerii în echivalenţă
5.Active fiscale impuse de IAS 12
6.Stocuri
7.Creanţe comerciale şi alţi debitori
8.Numerar şi echivalente de numerar
Tabel nr. 1.3 – Prezentarea minimă a bilanţului conform IAS 1
1.Capital subscris şi rezerve
2.Interes minoritar
3.Datorii pe termen lung purtătoare de
dobândă
4.Datorii fiscale impuse de IAS 12
5.Provizioane
6.Datorii comerciale şi alţi creditori

Structura detaliată
Structura minimă trebuie detaliată prin prezentarea în bilanţ a unor elemente, categorii sau
subtotaluri suplimentare în cazul în care un alt Standard impune acest lucru sau când o astfel de
prezentare este necesară, pentru prezentarea fidelă a poziţiei financiare a întreprinderii. De exemplu,
IAS 30 “Prezentări în situaţiile financiare ale băncilor şi ale altor instituţii financiare”, prevede
cerinţe specifice pentru astfel de întreprinderi . Orice informaţii ce necesitã detalieri suplimentare
celor deja efectuate pot fi raportate în note (de exemplu, evidenţierea diferitelor clase de stocuri
conform paragrafului 34 (b) din IAS 2).
IAS 1, paragraful 70 sugerează că apelarea la judecata profesională va putea duce la
prezentări de elemente separate suplimentare. Luarea în considerare a “naturii, lichidităţii şi a
pragului de semnificaţie al activelor”, a “funcţiei” activelor şi a “valorii, naturii şi duratei datoriilor”
va avea de multe ori ca efect prezentarea separată a activelor şi a datoriilor curente şi pe termen lung;

21
  activele şi datoriile monetare şi nemonetare;
 active şi datorii de exploatare şi financiare;
 provizioane şi datorii purtătoare şi nepurtătoare de dobândă.
De exemplu, datorită naturii lor diferite, fondul comercial şi alte active necorporale vor fi, de
regulă, prezentate separat în bilanţ, deşi acest lucru nu este impus de IAS 1.
IAS 1, paragraful 71 prevede că activele şi datoriile care diferă din punct de vedere al naturii
sau al funcţiei lor sunt câteodată evaluate pe baze diferite (de exemplu, clasele de terenuri şi mijloace
fixe evaluate la cost sau la valoarea justă în conformitate cu IAS 16). În acest paragraf se stipulează
că utilizarea a diferite baze de evaluare impune prezentarea separată a acestora. Acolo unde activele
au aceeaşi natură şi funcţie (de exemplu, clase de stocuri evaluate utilizând diferite formule de cost
în conformitate cu IAS-1), aceste informaţii pot fi prezentate în notele de subsol.

1.10 CONTUL DE REZULTATE

Dacă bilanţul contabil exprimă starea patrimonială la care s-a ajuns în urma încheierii unui
exerciţiu financiar, contul de profit şi pierderi reflectă cum s-a ajuns la respectiva stare patrimonială,
care au fost fluxurile de venituri şi cheltuieli care au determinat traiectoria evoluţiei întreprinderii.
Contul de profit şi pierderi oferă informaţii asupra activităţii de producţie, comercializare şi
financiară a firmei şi cuprinde:
 cifra de afaceri;
 veniturile şi cheltuielile grupate după natură şi ordonate pe trei tipuri de activităţi:
exploatare, financiară şi excepţională;
 rezultatele (profit sau pierdere) degajate pe cele trei activităţi;
 rezultatul brut al exerciţiului, impozitul pe profit şi rezultatul net.
Activitatea de exploatare (de bază) face referire la sectoarele industrial, investiţional,
comercial şi cel al prestărilor de servicii; activitatea financiară la participaţiile la capitalul altor
societăţi şi alte actţiuni de plasament pe piaţa monetară şi financiară, formând împreună activitatea
curentă a întreprinderii. Activitatea excepţională generează o seamă de venituri şi cheltuieli din
operaţiuni excepţionale de gestiune, respectiv de capital ale firmei.
Veniturile din exploatare cuprind:
 cifra de afaceri, însumarea veniturilor din vânzarea mărfurilor şi a celor din producţia
vândută;
 producţia stocată (din variaţia de stocuri şi soldul de facturi care se referă la producţia
stocată);
 producţia imobilizată;
 subvenţii din exploatare;
 venituri din reluări de provizioane care nu au fost utilizate;
 alte venituri din exploatare.
Cheltuielile din exploatare se referă la:
 costul mărfurilor achiziţionate;
 cheltuieli ocazionate de aprovizionarea cu materii prime, materiale şi cele din variaţia
stocurilor materiale;
 cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi;
 impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (fără impozitul pe profit);
 plata salariilor şi acoperirea cheltuielilor cu caracter social;
 amortizări ale imobilizărilor;
 provizioane aferente activelor circulante şi asupra riscurilor şi cheltuielilor de exploatare;
 alte cheltuieli de exploatare.

22
 Veniturile şi cheltuielile din exploatare determină mărimea rezultatului exploatării (profit sau
pierdere).
Veniturile financiare provin din:
 participarea firmei la capitalul altor societăţi;
 venituri din plasamente imobilizate;
 dobânzi bonificate de bănci pentru disponibilul din cont;
 diferenţe favorabile de curs valutar;
 reluarea provizioanelor financiare constituite şi rămase fără obiect;
 venituri din cesiune de valori mobiliare de plasament.
Cheltuielile financiare includ:
 dobânzi şi comisioane plătite băncilor şi altor terţi creditori;
 amortizări şi provizioane financiare calculate;
 diferenţe nefavorabile de curs valutar;
 cheltuieli aferente cesiunii de valori mobiliare de plasament.
Veniturile şi cheltuielile financiare determină mărimea rezultatului financiar (profit sau
pierdere).
Mărimea rezultatului exploatării şi cel financiar determină rezultatul curent.
Veniturile excepţionale provin din:
 operaţiuni de gestiune:
- amenzi, penalităţi aplicate terţilor;
- despăgubiri;
- degrevări de impozite (reduceri, scutiri).
 operaţiuni de capital:
- venituri din cesiunea de active;
- subvenţii pentru investiţii virate la venituri;
- reluări asupra provizioanelor.
Cheltuielile excepţionale provin din:
 operaţiuni de gestiune:
- amenzi, penalităţi, despăgubiri plătite terţilor;
- donaţii acordate.
 operaţiuni de capital:
- valoarea contabilă a activelor furate, distruse, pierdute;
- amortizări şi provizioane excepţionale calculate.
Veniturile şi cheltuielile excepţionale determină mărimea rezultatului excepţional (profit sau
pierdere). Mărimea rezultatului curent şi cel excepţional determină rezultatul brut al exerciţiului.
Acesta se poate calcula şi pe baza veniturilor şi cheltuielilor totale, respectiv a rezultatelor pe cele
trei activităţi. Prin deducerea impozitului pe profit din rezultatul brut se obţine rezultatul net al
exerciţiului (profit sau pierdere). Impozitul pe profit se aplică profitului impozabil care se obţine din
profitul total, mai puţin veniturile neimpozabile, apoi adăugându-se cheltuielile nedeductibile fiscal
specificate prin lege.

1.11 ANEXA LA BILANŢ. RAPORTUL DE GESTIUNE

Anexa la bilanţ constituie un document contabil de sinteză, care contribuie la obţinerea unei
imagini fidele a conturilor anuale. Se prezintă sub forma unui set de situaţii financiare cuprinzând
informaţii complementare şi explicative în raport cu bilanţul şi contul de rezultate, precum şi de
prezentare sub formă de text privind regulile şi metodele contabile utilizate.
Raporul de gestiune este documentul bilanţier utilizat pentru intrepretarea analitică a situaţiei
patrimoniului, respectiv a evoluţiei situaţiei financiare şi a rezultatului. Serveşte la degajarea

23
informaţiei bilanţiere privind situaţia patrimoniului şi evoluţia sa previzibilă; evenimentele deosebite
intervenite în activitatea unităţii patrimoniale, după încheierea exerciţiului; participaţiile la
capitalurile altor unităţi; activitatea şi rezultatele de ansamblu ale sucursalelor şi subunităîiilor
proprii;activitatea de cercetare, dezvoltatre şi alte referiri cu privire la activitatea desfăşurată, care
sunt considerate ca fiind necesare pentru a fi înscrise în raportul de gestiune.
În acelaşi timp, raportul de gestiune răspunde necesităţilor informaţionale ale partenerilor de
afaceri din afara întreprinderii, unităţi economice sau instituţii financiar – bancare, în scopul
fundamentării unor eventuale acţiuni de cooperare cu întreprinderea în cauză.

1.12 SITUAŢIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU

Situaţia modificărilor capitalului propriu reprezintă o componentă separată a situaţiilor

financiare ale întreprinderii, prezentând detaliat toate variaţiile pe care capiatlurile proprii le-au
suferit pe perioada unui exerciţiu financiar. Pe baza informaţiilor furnizate de acest document se
poate analiza capacitatea de menţinere a capitalului şi profitul sau pierderea întreprinderii.
Situaţia modificărilor capitalului propriu trebuie să evidenţieze:
a) profitul net sau pierderea netă a perioadei;
b) fiecare element de venit sau cheltuială, câştig sau pierdere care este recunoscut direct în
capitalul propriu şi totalul acestor elemente;
c) efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile şi corecţia erorilor fundamentale.
Întreprinderile trebuie să prezinte fie în situaţia modificărilor capitalurilor proprii, fie în notele
explicative:
- tranzacţiile de capital cu proprietarii şi distribuţiile către aceştia;
- soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la începutul perioadei şi la data bilanţului
şi modificările pe parcursul perioadei;
- o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capital propriu la începutul şi la
sfârşitul perioadei, prezentând distict fiecare modiifcare.

1.13 TABLOUL FLUXURILOR DE NUMERAR

Tabloul fluxurilor de numerar este un document financiar util în explicarea variaţiei

patrimoniului întreprinderii în cursul exerciţiului, oferind informaţii privind modul în care au fost
finanţate şi cum au fost utilizate resursele financiare.
Fluxurile de numerar sunt analizate în funcţie de natura activităţii:
- de exploatare;
- de investiţie;
- de finanţare.

1.14 NOTELE EXPLICATIVE

Notele explicative conţin informaţii suplimentare, relevante pentru necesităţile utilizatorilor în

ceeea ce priveşte poziţia financiară şi rezultatele obţinute. Trebuie prezentate într-o manieră
sistematică, fiecare element semnificativ al bilanţului să fie însoţit de o trimitere la nota care
cuprinde informaţii legate de acel element.
În cadrul situaţiilor finaciare se vor prezenta următoarele note explicative:
1. Active imobilizate
2. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
3. Repartizarea profitului
4. Analiza rezultatului din exploatare
5. Situaţia creanţelor şi datoriilor

24
 6. Principii, politici şi metode contabile
7. Acţiuni şi obligaţiuni
8. Informaţii privind salariaţii, administratorii şi directorii
9. Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari
10. Alte informaţii.

1.15 RAPORTUL ADMINISTRATORILOR

Consiliul de administraţie elaborează pentru fiecare exerciţiu financiar un raport care trebuie să
conţină:
a) analiza fidelă a evoluţiei activităţii întreprinderii pe durata exerciţiului financiar şi a
situaţiei sale la încheierea acestuia;
b) valoarea dividendelor propuse;
c) informaţii privind evenimente importante survenite care au afectat întreprinderea;
d) informaţii asupra evoluţiei probabile a activităţii întreprinderii;
e) informaţii asupra activităţilor din domeniul cercetării şi dezvoltării;
f) informaţii privind acţiunile;
g) numele şi pregătirea profesională a fiecărui administrator;
h) politica privind protecţia mediului.
Acest raport se aprobă de către Consiliul de Administraţie şi trebuie semnat de către
preşedintele acestuia.

1.16 INFORMAŢII CE TREBUIE PREZENTATE FIE ÎN BILANŢ, FIE ÎN

NOTE

O subclasificare şi o prezentare suplimentară a informaţiilor se impune în conformitate cu IAS

1, paragrafele 72 si 74. În următoarele trei situaţii, rămâne la latitudinea conducerii dacă aceste
informaţii suplimentare vor fi prezentate în bilanţ sau în note:
 subclasificările impuse de alte Standarde (de exemplu, IAS 16, paragraful 37) şi pragul de
semnificaţie al elementelor (IAS 1, paragraful 29);
 subclasificări pentru creanţe şi obligaţii comerciale rezultate din tranzacţii cu părţi afiliate
(aşa cum au fost definite de IAS 24, paragraful 5);
 prezentarea informaţiilor referitoare la elemente de capital.

1.17 PREVEDERI REFERITOARE LA AUDITAREA SITUAŢIILOR

FINANCIARE

Situaţiile financiare anuale ale întreprinderii vor fi auditate de auditori financiari, în

conformitate cu reglementările naţionale privind auditul financiar.
Auditorul financiar se va asigura că situaţiile financiare întocmite sunt în conformitate cu
prevederile Legii Contabilităţii nr. 82/1991, republicată şi cu cele cuprinse în volumele 1, 2 şi 3. De
asemenea, trebuie verificat dacă informaţiile din raportul administratorilor corespund cu cele din
situaţiile financiare întocmite pentru acelaşi exerciţiu financiar, pe baza procedurilor de audit
prevăzute de Standardul Internaţional de Audit nr. 720.
Societăţile comerciale care nu vor opta pentru aplicarea IAS 29, a oricărui alt Standard
Internaţional de Contabilitate sau a Normelor privind consolidarea conturilor, aprobate prin Ordinul
Ministrului Finanţelor nr. 772/2000, vor avea opinii de audit cu rezerve.

25
1.18 APROBAREA ŞI DEPUNEREA SITUAŢIILOR FINANCIARE ŞI A
RAPORTULUI ANUAL AL ÎNTREPRINDERII

Cu minimum 15 zile înaintea Adunării Generale a Asociaţiilor sau Acţionarilor, la care se

discută şi se aprobă situaţiile financiare anuale, întreprinderea are obligaţia:
 să trimită o copie de pe situaţiile financiare anuale ale întreprinderii, aprobate de Consiliul de
Administraţie, împreună cu raportul administratorilor şi raportul auditorilor asupra situaţiilor
financiare respective, denumite generic raport anual, tuturor asociaţilor sau acţionarilor
 să notifice tuturor asociaţilor sau acţionarilor că raportul anual este disponibil la
întreprindere, gratuit, la cerere.
Situaţiile financiare ale întreprinderii, aprobate de Consiliul de Administraţie, însoţite de
raportul administratorilor pentru exerciţiul financiar respectiv, precum şi raportul auditorilor vor fi
supuse spre aprobare de către Adunarea Generala a Asociaţilor sau Acţionarilor.
O copie de pe situaţiile financiare ale întreprinderii, aprobate de Consiliul de Administraţie, o
copie de pe raportul administratorilor pentru exerciţiul financiar respectiv şi o copie de pe raportul
auditorilor asupra situaţiilor financiare vor fi transmise de Consiliul de Administraţie în termenul
prevăzut de lege Direcţiei Teritoriale a Ministerului Finanţelor Publice la care întreprinderea este
înregistrată.
În conformitate cu prevederile legii societăţilor comerciale, o copie de pe situaţiile financiare
ale întreprinderii, aprobate de Consiliul de Administraţie şi de asociaţi sau acţionari, o copie de pe
raportul administratorilor pentru exerciţiul financiar respectiv, precum şi de pe raportul auditorilor
situaţiilor financiare vor fi trimise de Consiliul de Administraţie în termenul prevăzut de lege la
Registrul Comerţului.
Potrivit legii societăţilor comerciale, Consiliul de Administraţie se va sigura că situaţiile
financiare ale întreprinderii, raportul administratorilor şi raportul auditorilor sunt publicate în
Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în termenul prevăzut de lege.

1.19 SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE SIMPLIFICATE, APROBARE,

SEMNARE, DEPUNEREŞI PUBLICARE

Persoanele juridice care aplică reglementările Ordinului Ministerului de Finanţe nr. 306/2002
au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale simplificate, care să ofere o imagine fidelă a
poziţiei financiare şi a performanţei persoanei juridice, pentru respectivul exerciţiu financiar. Aceste
situaţii simplificate trebuie să respecte prevederile Legii Contabilităţii nr. 82/1991, republicată,
modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 61/2001.
Situaţiile financiare anuale simplificate se semnează de către persoana responsabilă pentru
întocmirea acestora, de preşedintele Consiliului de Administraţie şi trebuie aprobate de Adunarea
Generală a Acţionarilor sau Asociaţilor. Conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acţionarii sau asociaţii aprobă
distribuirea profitului în Adunarea Generală anuală.

1.20 FORMA, CONŢINUTUL ŞI STURCTURA SITUAŢIILOR FINANCIARE

ANUALE SIMPLIFICATE

Aspecte generale
Situaţiile financiare anuale simplificate anuale cuprind:
 bilanţ
 contul de profit şi pierdere

26
  politici contabile şi note explicative
Opţional, se poate întocmi situaţia fluxurilor de trezorerie.
Bilanţul este documentul contabil documentul contabil de sinteză prin care se prezintă
elementele de activ, datorii şi capital propriu ale persoanei juridice la încheierea exerciţiului
financiar, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege. Bilanţul cuprinde toate elementele de
activ, datorii şi capital propriu grupate după natură şi lichiditate, respectiv, natură şi exigibilitate.
Bilanţul cuprinde următoarele posturi:
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
B. Active circulante
I. Stocuri
II. Creanţe
III. Investiţii financiare pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
C. Cheltuieli înregistrate în avans
D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an
E. Active circulante nete, respectiv datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
I. Venituri în avans
J. Capital şi rezerve
I. Capital subscris
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
V. Rezultatul reportat
VI. Rezultatul exerciţiului financiar

27
 CAPITOLUL 2. ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ PE BAZA
BILANŢULUI

2.1 ANALIZA FINANCIARĂ, ANALIZA ECONOMICĂ. DEFINIŢII,

CONCEPTE.

Analiza reprezintă metoda generală de cercetare a proceselor şi fenomenelor obiective, bazată

pe descompunerea lor în părţi componente şi studierea fiecăreia dintre acestea. Contribuie la
ridicarea nivelului de cunoaştere de la particular la general, de la concret la abstract.
Analiza economică reprezintă conţinutul metodelor de cercetare a proceselor şi fenomenelor
înconjurătoare din punct de vedere economic. Formele concrete ale analizei sunt următoarele:
 analiza financiară
 analiza contabilă
 analiza economică.
Analiza financiară constituie ansamblul procedeelor de cercetare a modului de procurare şi
utilizare a fondurilor întreprinderilor, de obţinere şi utilizare a rezultatelor financiare, având ca scop
relevarea amplorii şi intensităţii influenţei exercitate de către factorii determinanţi şi condiţionali ai
activităţii financiare.
Scopul analizei financiare este de a diagnostica situaţia financiară a unei întreprinderi,
respectiv de a identifica punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi riscurile care se manifestă la
nivel de întreprindere din punct de vedere financiar.
Finalitatea analizei financiare constă în:
 identificarea căilor de ameliorare a gestiunii resurselor
 sursă informaţională şi bază decizională la contractarea sau acordarea unui împrumut
 sursă informaţională în cazul cumpărării sau vânzării de titluri financiare
 sursă informaţională pentru studierea partenerilor de afaceri (clienţi sau furnizori).
Utilizatorii analizei financiare sunt:
 conducerea întreprinderii – urmăreşte identificarea unor situaţii de dezechilibru financiar care
ar putea afecta securitatea financiară a întreprinderii;
 proprietarii întreprinderii (acţionarii) – vor să cunoască evoluţia averii lor şi a câştigului pe
care îl aşteaptă;
 băncile – cu care întreprinderea este în relaţii. Acestea sunt interesate să cunoască bonitatea
acesteia, garanţia pe care o prezintă întrepriderea în vederea recuperării împrumuturilor acordate;
 partenerii de afaceri (clienţii sau furnizorii) – îşi modifică opţiunile strategice în funcţie de
situaţia financiară a întreprinderii cu care colaborează;
 concurenţa – este interesată de starea financiară a unei întreprinderi în vederea consolidării
propriei poziţii pe piaţă;
 organele administrative locale şi centrale – sunt interesate de situaţia financiar-patrimonială a
întreprinderii, deoarece aceasta constituie o sursă de venit şi un mijloc de rezolvare a problemelor
economico-sociale;
 sindicatele – urmăresc situaţia financiar-patrimonială, deoarece constituie baza de negociere
privind majorările de salarii şi de încheiere a contractului colectiv de muncă.
Tipurile de analiză financiară au la bază modul de structurare a bilanţului, iar în funcţie de
aceasta pot fi identificate următoarele tipuri de analiză:
 analiza pe orizontală – cuprinde corelaţiile dintre elementele de activ şi cele de pasiv
(mijloace şi resurse), evidenţiind măsura în care sursele de finanţare ale întreprinderii (elementele de
pasiv) sunt suficiente pentru a finanţa nevoile întreprinderii (elementele de activ);

28
  analiza pe verticală – urmăreşte studierea modului de structurare a activului sau pasivului
bilanţier;
 analiza combinată – îmbină caracteristicile prezentate anterior.
Analiza financiară foloseşte următoarele metode şi tehnici:
 diviziunea sau descompunerea rezultatelor
 comparaţia
 măsurarea relaţiilor factorial-cauzale
 reprezentarea simplificată a realităţii prin utilizarea graficelor (cronograme, diagrame) sau a
modelelor simbolice (modele de corelaţie, modele aditive, modele multiplicative, modele
combinate).
Analiza financiară foloseşte mărimi absolute rezultate din operaţiuni de numărare, cumulare
sau produs şi pot fi exprimate în unităţi fizice, valorice sau de timp; mărimi relative obţinute prin
compararea a două mărimi economice şi indici, care apar ca mărimi relative de variaţie în timp, în
spaţiu sau din punct de vedere calitativ.
Mărimile economice absolute trebuie să aibă elemente componente omogene, pentru a putea fi
incluse în mărimea respectivă. Principalele categorii de mărimi economice absolute sunt cele de
stare (statice), care descriu un fenomen sau aspect economic la un moment dat şi mărimile de
mişcare (dinamice), care caracterizează un aspect economic care s-a derulat o anumită perioadă de
timp. Caracterul relativ al mărimilor economice relative este dat de faptul că ele se raportează la
ceva, în cazul lor existând întotdeauna doi termeni: un termen de comparat şi un termen bază de
comparaţie.
Indicii se exprimă printr-un raport, simplu sau procentual, între două niveluri ale aceluiaşi
indicator, raportate la două perioade de timp diferite (indici ai variaţiei de timp), la două unităţi
teritoriale diferite sau la două unităţi calitative diferite.
Rolul principal care revine analizei, atât ca ştiinţă, cât şi ca activitate practică de evaluare şi de
orientare a vieţii economice, este de a aprecia performanţele realizate la un moment dat de o
întreprindere, de a identifica factorii care au condus la nerealizarea unor niveluri de performanţă
prestabilite, de a determina intensitatea acţiunii acestor factori şi de a explica mecanismul acţiunii
acestora, astfel încât să se poată elimina influenţă factorilor cu influenţă nefavorabilă şi să se
menţină sau să se amplifice influenţele favorabile ale altor factori, în vederea ameliorării
performanţelor întreprinderii.
Una dintre principalele funcţii ce revin analizei economico-financiare este aceea de instrument
al managementului întreprinderii, deoarece a conduce competent înseamnă să cunoşti realităţile vieţii
economice în care activezi, să cunoşti plusurile şi minusurile entităţii pe care o conduci, ori acest
lucru nu este posibil fără o analiză pertinentă.

2.2 RATELE DE STRUCTURĂ

Ratele de structură analizează în mod distinct activul şi pasivul bilanţier şi modul de structurare
al acestora. Se calculează ca raport între un post din activ sau pasiv şi totalul bilanţier, precum şi ca
raport între elementele de activ sau pasiv şi nivelul total al grupelor din care fac parte. Factorii care
pot influenţa structura patrimonială a întreprinderii sunt:
 factori de natură tehnico-economică: - intensitatea capitalizării,
- durata de viaţă a imobilizărilor,
- durata procesului de producţie;

 factori juridico-economici: - reglementările legale în vigoare,

- forma juridică a întreprinderii;
 factori de conjunctură;
 opţiunile strategice ale întreprinderii;

29
  mărimea întreprinderii;
 relaţiile cu partenerii.
Analiza ratelor de structură este o analiză pe verticală, deoarece se calculează distinct activul şi
pasivul bilanţier.
Ratele de structură ale activului evidenţiază destinaţia economică a capitalului investit, gradul
de lichiditate al acestuia, capacitatea întreprinderii de a-şi modifica structura activului sub acţiunea
factorilor conjuncturali. Ratele de structură ale pasivului evidenţiază modul de structurare al surselor
de finanţare, în funcţie de provenienţa şi gradul de exigibilitate al acestora. Ele reflectă stabilitatea
financiară, autonomia financiară, gradul de îndatorare.

2.2.1 ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ ALE ACTIVULUI

a) Rata activelor imobilizate măsoară gradul de investire a capitalului şi se calculează ca raport

între nivelul total al activelor imobilizate şi nivelul total al activului.
Ai
rAi = * 100
At
unde: Ai = Active imobilizate
At = Active totale
Pentru dezvoltarea analizei se pot utiliza rate complementare ale activelor imobilizate, după
cum urmează:
In
a’) rata imobilizărilor necorporale: rIn = *100; unde: In = Imobilizări necorporale;
At
Ic
a”) rata imobilizărilor corporale: rIc = *100; unde: Ic = Imobilizări corporale;
At
If
a’”) rata imobilizărilor financiare: rIf = *100; unde: If = Imobilizări financiare.
At
Pentru aceste rate complementare se formează relaţia: rIn + rIc + rIf = rAi
Din calculul indicatorilor rezultă situaţii favorabile pentru întreprindere în cazul în care
creşterea activelor imobilizate devansează creşterea activelor totale, iar veniturile obţinute din
activitatea întreprinderii cresc într-o proporţie mai mare decât creşterea activelor imobilizate.
b) Rata activelor circulante exprimă în mărimi relative nivelul capitalului imobilizat în procesul
de exploatare, care, datorită faptului că se reînnoieşte după fiecare ciclu de exploatare, se mai
numeşte şi capital circulant.
Ac
rAc = * 100
At

Între rata activelor circulante şi rata activelor imobilizate există următoarea relaţie:

rAt + rAc = 100

La fel ca şi în cazul ratei activelor imobilizate, pentru dezvoltarea analizei se pot utiliza rate
complementare ale activelor circulante, după cum urmează:
St
b’) rata stocurilor: rSt = * 100; a cărei creştere este justificată atunci când este determinată
At
de sporirea volumului de activitate, respectiv este nejustificată atunci când duce la formarea de
stocuri fără mişcare sau cu mişcare lentă. Nivelul ratei poate fi influenţat de mai mulţi factori, ca:
sectorul de activitate unde activează întreprinderea, durata ciclului de exploatare, specularea
fluctuaţiilor de preţ de pe piaţă.
Cr
b”) rata creanţelor: rCr = * 100; unde: Cr = Creanţe;
At

30
 Db
b”’) rata disponibilităţilor băneşti: rDb = * 100; unde Db = disponibilităţi băneşti; nivelul
At
considerat normal este 1,5 – 2%.
Pentru aceste rate complementare se formează relaţia: rSt + rCr + rDb = rAc.

2.2.2 ANALIZA STRUCTURII PASIVULUI

a) Rata stabilităţii financiare reflectă ponderea capitalurilor permanente în totalul surselor de

finanţare. Capitalurile permanente sunt formate din capitalul propriu şi capitalul împrumutat cu
durată mai mare de un an, motiv pentru care se mai numesc şi surse stabile de finanţare.
Cpm
rSf = * 100
Pt
unde: Cpm = capitaluri permanente
Pt = pasive totale
Stabilitatea financiară a întreprinderii este cu atât mai mare cu cât nivelul ratei este mai
aproape de 100.
b) Rata autonomiei financiare pune în evidenţă măsura în care sursele de finanţare aparţin
proprietarului. Cu cât sursele proprii deţin o pondere mai importantă în totalul surselor de finanţare,
cu atât autonomia financiară a întreprinderii este mai ridicată. Există două tipuri de autonomie
financiară, şi anume:
 autonomie financiară globală, când sursele proprii se compară cu totalul surselor de finanţare;
 autonomie financiară la termen, când sursele proprii se compară doar cu sursele permanente
împrumutate.
Cpr
b’) rata autonomiei financiare globale: rafg = * 100; unde: Cpr = capitaluri permanente.
Pt
Această rată are importanţă deosebită pentru instituţiile financiare în cazul în care întreprinderea
solicită un împrumut. În acest caz evaluarea se poate face astfel:
- când rafg > 66,7% înseamnă că autonomia financiară globală este ridicată şi întreprinderea
poate beneficia de credit;
- când rafg = 30-60% se poate obţine creditul, dar creşte riscul acestuia;
- când rafg < 30% ]ntreprinderea nu prezintă garanţii pentru a obţine creditul.
b”) rata autonomiei financiare la termen reflectă ponderea surselor proprii în totalul surselor
permanente de finanţare.
Cpr
raft = Cpm * 100
Se consideră că firma beneficiază de o structură financiară sănătoasă, cu un grad scăzut de
risc, atunci când ponderea surselor proprii în sursele permanente este de cel puţin 50%. Se mai poate
calcula şi după următoarea formulă:
Cpr
r aft = * 100
Îtml
În acest caz, autonomia financiară este asigurată atunci când capitalul propriu este cel puţin
egal cu datoriile financiare pe termen mediu şi lung.
c) Rata de îndatorare exprimă nivelul datoriilor pe care le are firma în raport cu totalul surselor
de finanţare sau cu sursele proprii.
Dt
c’) Rata îndatorării globale: rîg = * 100; nivelul maxim acceptat, la un grad de risc
Pt
suportabil, este de 66%.
Îtml
c”) Rata îndatorării la termen: rÎt = Cpm
* 100; nivelul admis trebuie să fie  50%.

31
 Îtml
rÎt = Cpr
* 100; nivelul admis trebuie să fie  100%.

2.3 ANALIZA BONITĂŢII

Lichiditatea se referă la posibilitatea acoperirii obligaţiilor pe termen scurt, pe când

solvabilitatea se referă la acoperirea obligaţiilor pe termen lung.
Lichiditatea este definită de două principale caracteristici:
 specificul elementelor de activ, acestea având o capacitate mai mare sau mai mică de a se
transforma în bani;
 destinaţia lichidităţilor, din acest punct de vedere lichiditatea fiind definită ca şi capacitatea
întreprinderii de a acoperi din activele sale cele mai lichide obligaţiile pe termen scurt.
Cel mai frecvent, în literatura de specialitate, aprecierea nivelului de lichiditate se face cu
ajutorul a trei indicatori (rate):
 lichiditatea curentă exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi acoperi obligaţiile pe termen
scurt din activele circulante, fiind calculată ca raport între activele circulante medii şi pasivele
curente medii:
Ac
lc =
Pc
 lichiditatea rapidă exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi acoperi obligaţiile pe termen
scurt din activele circulante care pot fi transformate rapid în lichidităţi, calculându-se ca raport
între activele circulante lichide medii şi pasivele curente medii:
Ac  St
lr =
Pc
 lichiditatea imediată exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi acoperi obligaţiile pe termen
scurt din disponibilităţi, calculându-se ca raport între disponibilităţile medii şi pasivele curente:
Disp.
li =
Pc
Nivelele considerate normale pentru aceste rate sunt următoarele:
- pentru lichiditatea curentă, valorile sunt cuprinse în intervalul 1,2;2
- pentru lichiditatea rapidă, valorile sunt cuprinse în intervalul  0,6;1
- pentru lichiditatea rapidă, valorile sunt cuprinse în intervalul  0,1;0,3 .
Solvabilitatea patrimonială reflectă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile pe termen
mediu şi lung, de a asigura sursele băneşti capabile să susţină continuitatea exploatării pe termen
lung.
SP = Capital social / (Credite pe termen mediu şi lung + Capital social)

Pentru acest indicator, valorile considerate normale sunt cele cuprinse între 40% şi 60%, limita
minimă fiind de 30%.
Desfăşurarea activităţii pe termen lung presupune apelarea la împrumuturi, ceea ce face ca
solvabilitatea să fie privită sub două aspecte:
 ca posibilitate de restituire a împrumuturilor din rezultatele obţinute, când se mizează pe o
activitate eficientă care elimină varianta acoperirii obligaţiilor prin lichidarea activelor. În acest caz,
solvabilitatea se apreciază cu ajutorul gradului de acoperire a serviciului datoriei:

gSD = (Π net + A – Div) / (Rc + Dob.)

unde: Πnet = profit net;
A = amortizarea;
Div. = dividende de plătit;
Rc = rata de rambursare a creditului pe termen mediu şi lung;

32
 Dob. = dobânda aferentă creditului.
 ca alternativă nefavorabilă, generată de starea de faliment a întreprinderii, când acoperirea
obligaţiilor se face prin valorificarea activelor totale, caz în care solvabilitatea întreprinderii se
apreciază cu ajutorul indicelui de solvabilitate generală:

isg = At / (Dt + Dob.)

unde: At = active totale
Dt = datorii totale
Dob. = dobânzi.
Nivelul optim al mărimilor este:
- pentru gradul de acoperire a serviciului datoriei, nivelul minim acceptat este
„1”, solvabilitatea fiind cu atât mai bună, cu cât nivelul indicatorului este mai
mare;
- pentru indicele de solvabilitate generală, ca urmare a faptului că valoarea de
lichidare a activelor este inferioară valorii contabile a acestora, solvabilitatea
este cu atât mai bună , cu cât nivelul indicatorului este mai mare de „3”.

2.4 ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR

Echilibrul financiar este premisa pentru derularea unei afaceri profitabile. Realizarea
echilibrului financiar înseamnă:
 pentru afaceri mici: Venituri = Cheltuieli
 pentru afaceri mari şi foarte mari: Nevoi = Resurse
Condiţia de bază pentru realizarea echilibrului financiar este următoarea:
Nevoi stabile = Surse stabile
Nevoi ciclice = Surse ciclice
Aprecierea echilibrului financiar se poate realiza cu ajutorul indicatorilor:
 fondul de rulment – apreciază echilibrul financiar pe termen mediu şi lung;
 necesarul de fond de rulment - apreciază echilibrul financiar pe termen scurt;
 trezoreria netă – apreciază echilibrul financiar global.

2.4.1 ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE TERMEN LUNG

Fondul de rulment reprezintă nivelul surselor permanente utilizate pentru finanţarea nevoilor
procesului de exploatare (active circulante) sau partea din sursele stabile utilizate pentru finanţarea
nevoilor ciclice. Noţiunea de fond de rulment poate avea mai multe accepţiuni, în funcţie de nivelul
de cuprindere la care se referă:
 fondul de rulment brut include totalitatea mijloacelor circulante pe care întreprinderea le are
la dispoziţie;
 fondul de rulment net, cu cele două modalităţi de calcul:
 fond de rulment calculat pe baza părţii de sus a bilanţului

Active imobilizate
Capital permanent
Fond de rulment

33
 FR = Cpm – Ai
 fond de rulment calculat pe partea de jos a bilanţului

Fond de rulment

Active circulante
Datorii pe termen
scurt

FR = Ac - Dts
 fondul de rulment propriu apreciază cuantumul participării capitalului propriu la finanţarea
nevoilor de exploatare:
FRp = Cpr – Ai
FRp = FR – Îtml
 fondul de rulment străin pune în evidenţă participarea împrumuturilor pe termen mediu şi
lung la finanţarea temporară a nevoilor de exploatare:

FRs = FR – FRp
Firma se găseşte în stare de echilibru financiar pe termen lung atunci când valoarea FR  0. În
caz contrar, se înregistrează un dezechilibru financiar pe termen lung, sursele permanente fiind
insuficiente pentru finanţarea nevoilor permanente. Mărimea minimă a fondului de rulment este dată
de nivelul mediu al fluctuaţiilor nevoii fondului de rulment, iar mărimea optimă este de 15 – 20%
din cifra de afaceri.

2.4.2 ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR PE TERMEN SCURT

Necesarul de fond de rulment reprezintă partea din activele ciclice ce trebuie finanţate din surse
stabile.
NFR = Active ciclice – Pasive ciclice

NFR = (Active circulante – Disponibilităţi) – (Datorii pe termen scurt – Credite de

trezorerie)

NFR = (Stocuri + Creanţe) – Datorii de exploatare

Pentru analiza necesarului de fond de rulment s-a stabilit că mărimea considerată normală este
cuprinsă între 10 – 15% din cifra de afaceri.

2.4.3 ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR GLOBAL

Trezoreria netă reprezintă disponibilităţile băneşti care rămân la nivelul întreprinderii după ce
toate nevoile de finanţare au fost acoperite. Se poate determina pe baza a două relaţii:
 ca diferenţă între fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment:

TN = FR – NFR

 ca diferenţă între disponibilităţile băneşti şi împrumuturile pe termen scurt:

TN = Db – Îts

34
 Analiza trezoreriei poate evidenţia două situaţii:
a) Valoarea trezoreriei nete este pozitivă: - întreprinderea se află în stare de echilibru financiar
şi sunt create premise pentru ca ea să desfăşoare o activitate profitabilă. Pe termen lung, o valoare
ridicată a trezoreriei nete poate semnifica o slabă gestionare a resurselor financiare, care sunt ţinute
la vedere în conturile de la bancă ale întreprinderii.
b) Trezoreria negativă reflectă un dezechilibru financiar, un deficit monetar care poate fi
acoperit prin angajarea de credite pe termen scurt.

2.5 ANALIZA RATELOR DE FINANŢARE

Ratele de finanţare a activelor pun în evidenţă modalităţile de finanţare a investiţiilor

întreprinderii, care pot fi strategice, de exploatare şi de echilibru. Analiza ratelor de finanţare este o
analiză de tip orizontal, în sensul că pune în evidenţă legătură dintre nevoile de finanţare şi sursele
de acoperire a acestora. cu ajutorul acestor rate poate fi analizată măsura în care este asigurat
echilibrul financiar la o întreprindere, fără a calcula indicatorii specifici ai acestuia: fond de rulment,
necesar de fond de rulment, trezoreria netă.
Rata de finanţare a activelor imobilizate din surse permanente exprimă măsura în care
sursele permanente de finanţare sunt suficiente pentru a finanţa nevoile stabile ale întreprinderii,
astfel încât să fie asigurat echilibrul financiar pe termen mediu şi lung. Mai poartă denumirea şi de
rată a finanţării stabile.
Cpm
rfAi =
Ai
unde: Cpm = capital permanent
Ai = active imobilizate.
Rata de finanţare a activelor imobilizate din capitalul propriu exprimă gradul în care
capitalul propriu participă la finanţarea nevoilor stabile.
Cpr
rfpAi =
Ai
unde: Cpr = capital propriu
Ai = active imobilizate.
Rata de finanţare a nevoilor ciclice din surse ciclice exprimă măsura în care nevoile
procesului de exploatare pot fi finanţate din surse ciclice specifice exploatării.
Dts  Îts
rfnc =
Ac  Db
unde: Dts = datorii pe termen scurt
Îts = împrumuturi pe termen scurt
Ac = active ciclice
Db = disponibilităţi.
Rata de finanţare a nevoii de fond de rulment măsoară proporţia în care necesarul de fond
de rulment este acoperit pe seama surselor permanente (fond de rulment).
FR
rFnfr =
NFR

2.6 ANALIZA RATELOR DE GESTIUNE

Unul din obiectivele majore ale managementului întreprinderii ar trebui să fie gestiunea
raţională şi eficientă a resurselor de care dispun, datorită caracterului limitat al acestora şi pentru a se
asigura un nivel superior de eficienţă şi rentabilitate. În termeni generali, se poate afirma că o
gestiune eficientă a resurselor se realizează atunci când se obţin rezultatele scontate cu un volum cât

35
mai limitat de resurse. Creşterea nivelului de eficienţă în gestiunea resurselor este echivalent cu
obţinerea aceluiaşi rezultat cu un volum mai mic de resurse sau obţinerea unui rezultat mai mare cu
acelaşi volum de resurse.
Exprimarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează cu ajutorul ratelor de
gestiune, care exprimă de fapt viteza de rotaţie a elementelor patrimoniale sau a surselor de
finanţare. Viteza de rotaţie măsoară durata de transformare a activelor în lichidităţi şi durata de
reînnoire a datoriilor. Măsurarea vitezei de rotaţie se realizează cu ajutorul a doi indicatori:
 numărul de rotaţii: arată de câte ori se roteşte elementul de activ sau pasiv analizat prin cifra
de afaceri, într-o perioadă de gestiune. Creşterea numărului de rotaţii înseamnă creşterea eficienţei
utilizării elementului;
 durata în zile a unei rotaţii : arată durata medie în care elementul analizat parcurge întreg
ciclul economic şi revine în formă bănească. Reducerea duratei medii în zile a unei rotaţii înseamnă
o scurtare a perioadei de imobilizare. Elementele de activ sau pasiv se recomandă a fi luate în calcul
la un nivel mediu.
a) Gestiunea activului total: reflectă eficienţa utilizării capitalului total aflat la dispoziţia
unităţii sau altfel spus, modul de gestionare a tuturor resurselor.

CA
 numărul de rotaţii: nrAt = * 100; se măsoară în rotaţii/an;
At
At
 durata în zile a unei rotaţii: dzAt = * T; T = timpul; se măsoară în zile/rotaţie.
CA

Valorile statistice considerate normale sunt:

 nrAt < 1 – eficienţă foarte scăzută;
 1 < nrAt < 1,4 – eficienţă mediocră;
 1,4 < nrAt < 2 - eficienţă medie;
 nrAt > 2 – eficienţă ridicată.
b) Gestiunea activelor imobilizate: reflectă eficienţa utilizării imobilizărilor firmei, fiind
cunoscută şi sub numele de intensitate a capitalizării. Nivelul ratelor de gestiune a activelor
imobilizate depinde de: domeniul de activitate, opţiunile strategice ale întreprinderii, nivelul de
performanţă. Nu există nivele prestabilite pentru aceste rate, dar se consideră că nivelul mediu se
situează între 3 şi 4 rotaţii/an.
CA
 numărul de rotaţii: nrAi = * 100;
Ai
Ai
 durata în zile a unei rotaţii: dzAi = * T.
CA
c) Gestiunea activelor circulante: este foarte importantă în procesul general de gestiune a
resurselor.
CA
 numărul de rotaţii: nrAc = * 100;
Ac
Ac
 durata în zile a unei rotaţii: dzAc = * T.
CA
Nu există un nivel prestabilit, dar se consideră că viteze de peste 4 rotaţii/an asigură o gestiune
eficientă a acestei categorii de resurse.
d) Gestiunea stocurilor: arată rapiditatea cu care stocurile trec prin toate stadiile activităţii
(aprovizionare – depozitare – producţie – desfacere – încasare), până se întorc în formă bănească.
CA
 numărul de rotaţii: nrSt = * 100;
St
St
 durata în zile a unei rotaţii: dzSt = * T.
CA

36
 Se consideră că o durată în zile de 40 – 60 de zile asigură o bună gestionare a resurselor.
e) Gestiunea creanţelor şi datoriilor din exploatare:
e1) Gestiunea clienţilor: o valoare normală pentru acest indicator este de cel puţin 12 rotaţii/an
şi o durată medie de încasare de 30 zile.
CA
 numărul de rotaţii: nrCl = * 100;
Cl
Cl
 durata în zile a unei rotaţii: dzCl = * T.
CA

e2) Gestiunea furnizorilor: indică decalajul mediu în zile dintre data facturării şi data plăţii
contravalorii bunurilor cumpărate. Duratele de achitare a furnizorilor trebuie să fie comparabile cu
cele de încasare a clienţilor.

CA
 numărul de rotaţii: nrFz= * 100;
Fz
Fz
 durata în zile a unei rotaţii: dzFz = * T.
CA
Între cele două tipuri de indicatori pot exista următoarele situaţii:
- durata medie de încasare a clienţilor mai mare decât durata medie de achitare a furnizorilor
ceea ce înseamnă un deficit de finanţare;
- durata medie de încasare a clienţilor mai mică decât durata medie de achitare a furnizorilor
ceea ce înseamnă un decalaj favorabil pentru întreprindere.

2.7 PERFORMANŢELE UNEI ÎNTREPRINDERI

Conceptul de performanţă economică include mai multe elemente ce caracterizează finalitatea

activităţilor lucrative, cum ar fi: profitabilitatea, rentabilitatea, productivitatea, competitivitatea şi
creşterea economică. Pentru a sintetiza toate aceste elemente se poate spune că “o întreprindere este
teoretic performantă când este în acelaşi timp productivă şi eficace.”8
Prin analiza rezultatelor se pot soluţiona două dintre componentele stării de performanţă
econmică, şi anume:
 creşterea economică, privită ca aptitudine a întreprinderii de a-şi spori volumul de activitate,
fapt reflectat prin analiza rezultatelor ce exprimă volumul (valoarea producţiei fizice, cifra de
afaceri, valoarea adăugată);
 profitabilitatea activităţii, privită ca abilitate a întreprinderii de aderula în mod eficient
activităţile sale economice.
Pentru a putea emite aprecieri pertinente vis-á-vis de aceste aspecte ale stării de performanţă,
se impune ca activitatea de analiză să fie orientată spre următoarele obiective:
 analiza trebuie să fie completă, în sensul că trebuie luate în considerare toate elementele
relevante ale situaţiei analizate, trebuie identificate problamele şi oportunităţile, trebuie prezentate şi
evaluate alternativele;
 analiza presupune evaluarea şi interpretarea în sens economic a situaţiilor şi evenimentelor
care fac obiectul analizei;
 suplinirea lipsei de informaţii se realizează prin ipoteze rezonabile
 o analiză competentă este cea în care se evită confuzia dintre simptome şi probleme,
respectiv dintre oportunităţi şi acţiuni;
 analiza trebuie să stea la baza stabilirii unor obiective realiste şi să asigure recunoaşterea
tuturor alternativelor posibile pentru îndeplinirea acestor obiective;

8
Lavalette G., Niculescu M., Strategii de creştere, Editura Economică, Bucureşti, 2000

37
  în urma analizei se impune formularea unor concluzii clare.
O întreprindere trebuie să prezinte ca situaţie financiară primară fie:
 o situaţie care să prezinte profitul sau pierderea netă a perioadei, câştigurile şi pierderile
recunoscute direct în capitalurile proprii şi efectele schimbărilor în politicile contabile (situaţie a
câştigurilor şi a pierderilor recunoscute); sau
 o situaţie care să arate modificările capitalului propriu.
Rezultatele care exprimă volumul de activitate caracteritează dimensiunea afacerii şi dinamica
acesteia, fiind reprezentative atât pentru activitatea de producţie, cât şi pentru cea de comercializare.
Cei mai importanţi indicatori de rezultate, care măsoară şi evaluează volumul activităţii de producţie
şi comercializare, sunt:
 valoarea producţiei fizice
 cifra de afaceri
 valoarea adăugată.
Pentru analiza acestor rezultate este nevoie de o serie de informaţii, care se pot obţine din
următoarele surse: formularele de bilanţ, bugetul de venituri şi cheltuieli, plan de afaceri,studii de
piaţă, alte informaţii din contabilitatea sintetică şi analitică.
Prin analiza rezultatelor care exprimă volumul poate fi evidenţiată măsura în care o
întreprindere reuşeşte să satisfacă nevoile pieţei într-o manieră durabilă. Aceasta presupune pe de o
parte identificarea corectă a cererii existente pe piaţă, iar pe de altă parte satisfacerea promptă şi la
un nivel competitiv a acestei cereri.
Valoarea producţiei fizice este un indicator cu baza de calcul volumul fizic al producţiei sau
producţia fizică, la determinarea nivelului acestui indicator contribuind doi factori:
 cantitatea fizică realizată de fiecare produs aflat în nomenclatorul de fabricaţie (volumul
producţiei fizice)
 costul de producţie sau preţul de înregistrare al produselor obţinute (factorul calitativ de
evaluare a producţiei fizice obţinute).
Situaţia câştigurilor şi a pierderilor recunoscute include, separat de profitul sau pierderea netă a
perioadei prezentate în contul de profit şi pierdere, toate câştigurile şi pierderile care sunt
recunoscute direct în capitalul propriu (de exemplu, surplusul şi deficitul din reevaluare şi diferenţele
de schimb valutar). Nu sunt incluse modificările rezultate din tranzacţiile cu acţionarii (de exemplu,
emiterile de acţiuni, dividendele şi răscumpărările) şi alte mişcări ale capitalului propriu (de
exemplu, transferurile dintre diferitele categorii de rezerve şi rezultatul reportat). Informaţiile
suplimentare despre acele mişcări trebuie să fie prezentate în note.
Situaţia modificărilor capitalului propriu, pe de altă parte, include toate tranzacţiile expuse în
paragraful anterior în situaţia primară. Situaţia trebuie să reprezinte o reconciliere a soldurilor
fiecărei clase de capital social, prime, rezultat reportat şi a fiecărei rezerve de la începutul şi de la
sfârşitul fiecãrei perioade, prezentând separat fiecare mişcare.
O altă opinie este aceea că performanţele societăţii pot fi cel mai bine analizate din
perspectiva “valorii adăugate“ de către conducere pe parcursul unei perioade. Aceste modificări ale
valorii juste a activelor şi datoriilor care nu sunt recunoscute în prezent în contul de profit şi
pierdere, ci direct în capitalul propriu (cum ar fi instrumente financiare, active necorporale, active
biologice, titluri imobiliare sau obligaţii privind pensiile) vor fi astfel recunoscute. Acest tratament
rezultă într-o situaţie ce permite evaluarea obiectivă a performanţelor societăţii, situaţie ce cuprinde
contul tradiţional de profit şi pierdere plus informaţiile minime impuse de IAS 1 paragraful 86.
Flexibilitatea prevederilor de prezentare incluse în IAS 1 sunt rezultatul unui compromis între aceste
puncte de vedere.

2.7.1 ANALIZA REZULTATELOR CARE EXPRIMĂ VOLUMUL DE

ACTIVITATE

38
 Rezultatele care exprimă volumul activităţii (indicatori de activitate) caracterizează
dimensiunea afacerii ş dinamica acesteia, fiind reprezentative atât pentru activitatea de producţie, cât
şi pentru cea de comercializare. Cei mai importanţi indicatori de rezultate sunt: valoarea producţiei
fizice, cifra de afaceri, valoarea adăugată. Sursele de informaţie sunt formularele de bilanţ (în special
contul de profit şi pierdere), bugetul de venituri şi cheltuieli, plan de afaceri, studii de piaţă, alte
informaţii din contabilitatea analitică şi sintetică. Prin analiza rezultatelor care exprimă volumul de
activitate poate fi evidenţiată măsura în care o întreprindere reuşeşte să satisfacă nevoile pieţei într-o
manieră durabilă. Pentru aceasta este necesară identificarea corectă a cererii existente pe piaţă şi
satisfacerea promptă şi la un nivel competitiv a acestei cereri.

2.7.1.1 ANALIZA VALORII PRODUCŢIEI FIZICE

Valoarea producţiei fizice dimensionează cel mai corect activitatea de producţie a

întreprinderii, respectiv potenţialul productiv al acesteia. Producţia fizică reprezintă rezultatul de
bază al oricărui proces productiv, aceasta reprezentând de fapt raţiunea pentru care fiinţează o
întreprindere.
Cantitatea de produse ce trebuie fabricată pe parcursul unei perioade (de regulă un an), depinde
de cantitatea prevăzută a se vinde, cantitatea existentă la începutul perioadei şi cantitatea existentă la
sfârşitul perioadei.
Qfiz = Qv - Qi + Qf
unde: Qfiz = producţia fizică;
Qv = producţia vândută;
Qi = producţia iniţială;
Qf = producţia finală.
Producţia exerciţiului este suma dintre producţia vândută, producţia stocată şi producţia de
imobilizări.
Qex = Qvd + Qst + Qi
unde: Qex = producţia exerciţiului;
Qvd = producţia vândută;
Qst = producţia stocată;
Qi = producţia imobilizată.

Volumul fizic al producţiei depinde de mai mulţi factori: volumul estimat al vânzărilor, în
funcţie de cererea existentă pe piaţă; gradul de asigurare cu resurse; gradul de valorificare a
resurselor; nivelul de organizare a producţiei şi a muncii.

2.7.1.2 ANALIZA CIFREI DE AFACERI

Volumul de activitate are două componente: producţia şi comercializarea, ambele având rol
determinant în menţinerea, creşterea sau scăderea volumului de activitate şi implicit, a poziţiei
deţinute de întreprindere pe piaţă. Indicatorul care asigură cea mai corectă măsurare a volumului de
activitate este cifra de afaceri, deoarece reflectă numai acea parte a producţiei care a fost realizată pe
piaţă şi reprezintă un rezultat sigur şi cert pentru întreprindere.
Cifra de afaceri reprezintă expresia valorică a tuturor afacerilor derulate de o întreprindere într-
o perioadă determinată de timp. Cu ajutorul ei se măsoară performanţa economică a firmelor şi este
folosită drept criteriu pentru clasificarea acestora după importanţa lor economică.

39
 Tipologia cifrei de afaceri:
 cifra de afaceri medie: reprezintă venitul mediu realizat pe o unitate de produs, pe o lucrare
sau un serviciu, într-o perioadă de timp dată.
CA
CA = qv
 cifra de afaceri marginală: reprezintă variaţia venitului unei întreprinderi determinată de
creşterea sau scăderea cu o unitate a producţiei vândute.
CA
CAmg = qv
 cifra de afaceri critică: este expresia valorică a punctului în care veniturile obţinute din
vânzări egalează cheltuielile pe care le presupun aceste vânzări, iar profitul obţinut este nul.
CF
CAprg = 1  CV
CA
Structura cifrei de afaceri depinde de nivelul de diversificare a activităţii, structura fizică a
vânzărilor pe grupe omogene, preţul de vânzare al produselor.

2.7.1.3 ANALIZA VALORII ADĂUGATE

Valoarea adăugată reprezintă bogăţia creată de întreprindere şi face obiectul unei mize, atunci
când se pune problema repartizării ei între participanţii la activitatea întreprinderii (salariaţi, stat,
împrumutători, proprietari). Valoarea adăugată exprimă aportul economic al întreprinderii, surplusul
de valoare pe care aceasta reuşeşte să-l genereze ca urmare a efortului depus în procesul producţie.
Capacitatea întreprinderii de a crea valoare adăugată se evaluează cu ajutorul ratei valorii adăugate,
calculată după formula:
VA
Rata VA = Qex * 100
Masa valorii adăugate se calculează ca diferenţă între producţia exerciţiului şi consumurile
intermediare necesare realizării ei.

Producţia exerciţiului

VA = (Qex – Ci)Valoarea
Consumuri intermediare + Mc
adăugată
unde: VA = valoarea adăugată;
Qex = producţia exerciţiului;
Ci = consumuri intermediare;
Mc = marja comercială.

Repartiţia valorii adăugate se realizează între cinci părţi participante:

 personalul salariat, care este retribuit prin salarii şi protecţia socială aferentă;
 statul percepe impozite;
 împrumutătorii percep dobânzi pentru titlurile de credit;
 proprietarii şi conducătorii săi au dreptul la o remunerare sperată;
 întreprinderea, care poate beneficia de surse de autofinanţare.

2.8 ANALIZA REZULTATELOR CARE EXPRIMĂ PROFITABILITATEA

ACTIVITĂŢII

40
 Profitabilitatea activităţilor lucrative este o trăsătură a stării de performanţă ce caracterizează
aceste activităţi, definind abilitatea lor de a genera profituri. Rezultatele cu relevanţă în termeni de
profitabilitate privilegiază performanţele monetare ale întreprinderii în detrimentul celorlalte
performanţe care nu pot fi cuantificate monetar: protecţie socială, protecţia mediului, creativitatea şi
competenţele personalului etc.
Având în vedere că există mai mulţi indicatori care măsoară profitabilitatea întreprinderii şi că
aceşti indicatori se formează succesiv, ei mai sunt denumiţi şi indicatori parţiali ai profitabilităţii.

2.8.1 REZULTATUL BRUT AL EXPLOATĂRII

Deşi nu apare în contul de profit şi pierdere, este un indicator foarte important pentru
aprecierea nivelului de performanţă economică a întreprinderii, realizând o bună evaluare a nivelului
de profitabilitate. Se poate găsi în dubla ipostază de profit sau pierdere, caz în care apare sub forma
excedentului brut de exploatare (dacă se înregistrează profit) sau a deficitului brut de exploatare (în
cazul în care se înregistrează pierderi).
Metoda de bază pentru determinarea indicatorului este cea substractivă:

RBE = VA +Subvenţii + Alte venituri din exploatare – Salarii – Alte impozite şi taxe –
Alte cheltuieli de exploatare

Rezultatul brut din exploatare se determină ca diferenţă între veniturile monetare şi cheltuielile
monetare, astfel că acesta devine un surplus monetar din exploatare.
Rezultatul brut din exploatare este evidenţiat în contul de profit şi pierdere, fiind primul
rezultat ce exprimă profitabilitatea reflectat de acest document.

2.8.2 REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI

Rezultatul net al exerciţiului măsoară acea masă a profitului ce rămâne la dispoziţia

proprietarilor întreprinderii. La formarea rezultatului net contribuie toate cele trei activităţi de bază
ale întreprinderii: activitatea de exploatare, financiară şi extraordinară.

- Amortizări şi
Rezultatul provizioane
brut al
exploatării Rezultatul - Impozit pe profit
exploatării Rezultatul curent
Rezultatul
financiar Rezultatul net
Rezultatul
extraordinar

41
 Fig. 2.3 Participarea activităţilor întreprinderii la formarea rezultatului net

Nivelul absolut al rezultatului net constituie baza de remunerare a proprietarilor şi sursă

principală de autofinanţare a întreprinderii.
Rezultatul net este acel rezultat care rămâne la dispoziţia proprietarilor, după ce toate
cheltuielile au fost acoperite sau, altfel spus după ce toate celelalte categorii de participanţi la
activitatea întreprinderii au fost retribuite.

CAPITOLUL 3. ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ PE BAZA

BILANŢULUI LA S.C. CONFORT S.A. TIMIŞOARA

3.1 PREZENTAREA SOCIETĂŢII S.C. CONFORT S.A.

S.C. Confort S.A. Timişoara, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr.
J35/729/1991, având codul fiscal R 1833467, a luat fiinţă prin divizarea Trustului de Construcţii
Montaj Timiş în anul 1991. Până la această dată, a funcţionat ca Grup de Şantiere nr.3 – Instalaţii.
Initial, capitalul social al societăţii a fost de 2.618.375 mii lei, împărţit în 104.735 acţiuni
nominative, în valoare de 25.000 lei fiecare. Structura capitalului social la data înfiinţării societăţii a
fost următoarea:
- F.P.S. Bucureşti - 35% din acţiuni
- F.P.P. 1 Banat – Crişana – 10% din acţiuni
- Acţionari persoane fizice – 55% din acţiuni.
Capitalul social este în prezent de 6.818.375 mii lei, reprezentând 272.735 acţiuni nominative
fiecare, având valoarea de 25.000 lei, deţinute după cum urmează:

42
 - Autoritatea pentru Privatizare şi Administraţia Participaţiilor Statului Bucureşti (APAPS) –
36.658 acţiuni în valoare totală de 916.450.000 lei, adică 13,44%;
- Asociaţia Programul Acţiunilor Salariaţilor „Robinet” 57.604 acţiuni în valoare totală de
1.440.100.000 lei, adică 21,12%;
- S.C. IZOMETAL S.A. – 178.473 acţiuni în valoare totală de 4.461.825.000 lei, adică 65,44%.
În 1995, în baza Legii privatizării societăţilor comerciale, nr. 58/1991 şi a legii nr.77/1994,
S.C. CONFORT S.A. s-a privatizat prin cumpărare de la Fondul Proprietăţii Private 20%din
capitalul social, prin plata cu carnete de certificate de proprietate şi 35% de la Fondul Proprietăţii de
Stat. În anul 2000, în urma cooptării S.C. IZOMETAL S.A. ca acţionar, acesta a venit cu aport de
capital şi structura acţionariatului s-a modificat conform datelor prezentate.
S.C. Confort S.A. cuprinde următoarele puncte de lucru:
- Şantier Făgăraş
- punct de lucru Confort Timişoara – str. A. Demetriade nr. 3
- punct de lucru Confort Timişoara – str. I.I. De La Brad nr.3
- punct de lucru Confort Timişoara – str. E. Baader nr. 11.
Încă din primul an de activitate independentă au fost create subunităţi de activitate industrială
cu specializări pe tipurile de lucrări care se execută pe şantiere şi anume:
 atelier de prefabricate a instalaţiilor sanitare
 atelier de prefabricate a instalaţiilor de încălzire
 atelier de prefabricate a lucrărilor electrice
 atelier de prefabricate a subansamblelor pentru centrale şi puncte termice
 fabrica de prefabricate de beton pentru instalaţii, care produce tuburi de beton, canale şi
capace termice, cămine de vizitare etc. pentru lucrările edilitar – gospodăreşti.
Principalul obiect de activitate al societăţii, conform clasificării Oficiului Registrului
Comerţului, îl reprezintă “Lucrările de instalaţii sanitare şi de încălzire centrală” (cod clasă CAEN
4533).
Sediul S.C. Confort S.A. se află în Timişoara, strada E. Baader nr. 11.
Obiectul de activitate al S.C. Confort S.A. cuprinde:
 Proiectarea, producţia şi comercializarea instalaţiilor in construcţii, engineering, consulting,
inclusiv servicii şi asistenţă tehnică în ţară şi străinătate;
 Efectuarea operaţiunilor de comerţ exterior, engineering, colaborarea direct cu bănci de
comerţ exterior, efectuarea operaţiunilor de fond valutar, putând participa şi conveni la operaţiuni de
credit;
 Efectuarea de studii şi cercetări în scopul promovării şi punerii în aplicare a iniţiativelor de
interes naţional în sectorul instalaţii şi domenii conexe;
 Activităţi cu caracter social în favoarea salariaţiilor;
 Închirieri de spaţii cu caracter social – administrativ, de producţie,depozitare, vânzare de
spaţii de locuit angajaţiilor societăţii;
 Comercializează materii prime, utilaje, materiale specifice domeniului principal de activitate
(instalaţii în construcţii), produse realizate în secţia de producţie industrială (confecţii şi prefabricate
metalice şi din beton), cu amănuntul şi en-gross;
 Prestări servicii şi activităţi în domeniul service auto, cu toate activităţile aferente, inclusiv
achiziţionarea de piese de schimb auto, comercializarea de autovehicule, maşini şi utilaje de
construcţii şi transport marfă, servicii specifice pentru depozitarea şi desfacerea produselor
petroliere, desfacere de piese de schimb şi accesorii auto – moto – velo;
 Servicii şi activităţi de construcţii – montaj în construcţii civile, industriale, agricole;
 Servicii şi activităţi de producere şi comercializare a produselor de balastieră, începand cu
extractia şi terminând cu valorificarea lor în interesul societăţii;
 Producţie, prestări servicii de instalaţii şi construcţii, inclusiv desfacerea de materiale printr-
un magazin propriu;

43
  Servicii de transport marfă şi persoane în ţară şi străinătate;
 Achiziţionarea de produse agro – alimentare şi vânzarea lor personalului societăţii prin bufet
şi cantina proprie;
 Activitate de alimentaţie publică, cu bucătărie şi laboratoare alimentare: patiserie, cofetărie şi
cantină;
 Fabricarea şi comercializarea de produse zaharoase;
 Fabricarea şi comercializarea de radiatoare, profile din tablă şi aluminiu şi materiale plastice,
cazane pe gaz şi combustibl lichid şi solid, instalaţii de purificare a apei potabile şi de epurare a
apelor reziduale;
 Fabricarea şi comercializarea materialelor de construcţii: cărămidă, bolţari, ţiglă din beton şi
argilă, pavaje mozaicate şi din beton, producţie din tuburi de beton;
 Producerea, asamblarea şi comercializarea de prefabricate şi subansamble de instalaţii:
tablouri electrice, aparatură electrică, cămine de vane, noduri şi coloane sanitare şi de încălzire,
confecţii metalice şi instalaţii de orice tip, pompe şi schimbătoare de căldură;
 Lucrări de hidroizolaţii şi termoizolaţii, precum şi lucrări de izolat ţeava;
 Activitate hotelieră şi de turism;
 Producerea şi comercializarea de oxigen industrial şi acetilenă;
 Producerea şi comercializarea de beton marfă;
 Lucrări de terasamente şi drumuri.

3.2 CALCULUL INDICATORILOR PE BAZA BILANŢULUI FINANCIAR ŞI

FUNCŢIONAL.
a) RATELE DE STRUCTURĂ ALE BILANŢULUI - mii lei -
Nr. Formula de Valoarea indicatorului
crt. Specificaţie U. M. calcul 2001 2002 Indici
1. Active imobilizate mii lei Ai 15.221.662 227.550.137 1.494,91%
2. Active totale mii lei At 39.672.785 331.356.244 835,223%
Rata de structură a
I. activelor imobilizate % rAi = Ai/At*100 38,368% 68,672% 178,98%
3. Imobilizări necorporale mii lei In 0 4.779 -
Rata de structură a
II. imobilizărilor % rIn = In/At*100 - 0,0014%
necorporale
4. Imobilizări corporale mii lei Ic 15.187.562 22.489.104 148,076%
Rata de structură a
III. imobilizărilor % rIc = Ic/At*100 38,282% 67,872% 177,29%
corporale

44
 5. Imobilizări financiare mii lei If 34.100 2.647.254 7.763,208%
Rata de structură a
IV. imobilizărilor % rIf = If/At*100 0,086% 0,799% 929,07%
financiare
6. Active circulante mii lei Ac 24.451.125 103.806.107 424,545%
Rata de structură a rAc = Ac/At*100
V. activelor circulante % 61,632% 31,328% 50,83%
7. Stocuri mii lei St 7.593.942 59.199.861 779,567%
VI. Rata stocurilor % rSt = St/At*100 19,14% 17,86% 93,31%
8. Creanţe mii lei Cr 13.771.629 42.460.280 308,317%
rCr =
VII. Rata creanţelor % Cr/At*100 34,71% 12,81% 36,91%
9. Disponibilităţi băneşti mii lei Db 3.085.554 2.145.966 69,549%
% rDb =
VIII. Rata disponibilităţilor Db/At*100 7,77% 0,64% 8,24%
10. Capital permanent mii lei Cpm =
Cpr+Dtml 12.730.122 250.171.028 1.965,190%
11. Pasive totale mii lei Pt 39.672.785 331.356.244 835,223%
Rata stabilităţii % rSf =
IX. financiare Cpm/Pt*100 21,07% 70,41% 334,17%
12. Capitaluri proprii mii lei Cpr 12.730.122 244.865.289 1.923,511%
Rata autonomiei rafg =
X. financiare globale % Cpr/Pt*100 21,13% 68,81% 325,65%
Rata autonomiei raft =
XI. financiare la termen % Cpr/Cpm*100 100% 97,72% 97,72%
13. Datorii totale mii lei Dt 31.287.299 103.324.667 330,245%
Rata îndatorării
XII. globale % rţg = Dt/Pt*100 78,863% 31,18% 39,54%
Tabel nr. 3.1– Ratele de structură ale bilanţului

Concluzii cu privire la ratele de structură ale bilanţului:

- valoarea şi ponderea imobilizărilor necorporale în totalul imobilizărilor este relativ mică, fapt
ce se regăseşte la majoritatea agenţilor economici din ţara noastră în această perioadă;
- creşterea indicelui imobilizărilor corporale peste 100% reprezintă o creştere datorată
reevaluării activelor fixe; IAc < ICA ceea ce denotă o sporire a eficienţei utilizării activelor fixe;
- creşterea valorii imobilizărilor financiare este determinată de investirea în noi titluri de
participare;
- această creştere se datorează modificării pozitive a ratelor complementare: rata imobilizărilor
necorporale creşte la 0,0014%; rata imobilizărilor corporale are o creştere semnificativă, aproape dublă
faţă de perioada anterioară; rata imobilizărilor financiare se găseşte şi ea în creştere, dar creşterea
acesteia este mai redusă;
- în cazul activelor circulante, situaţia este schimbată, înregistrându-se o scădere a ratei.
Această situaţie nu este favorabilă pentru întreprindere, deoarece indicele veniturilor totale creşte cu
într-o proporţie mai mică (cu doar 205,79% faţă de 424,55%, cât se înregistrează creşterea activelor
circulante);
- modificarea activelor circulante este datorată ratelor complementare, care înregistrează
scăderi faţă de nivelul de bază, în special rata creanţelor şi a disponibilităţilor);

45
 - din structura pasivului rezultă o creştere a stabilităţii financiare, fără să se apropie foarte mult
de valoarea considerată normală, şi anume 100%;
- autonomia financiară globală înregistrează o creştere semnificativă, valoarea în anul de bază
fiind una care nu prezintă garanţii din punctul de vedere al băncii, pentru obţinerea unui credit.
Valoarea din anul curent desemnează o autonomie financiară globală ridicată, astfel că se poate
beneficia de credit;
- rata autonomiei financiare la termen înregistrează o deteriorare a structurii financiare, dar în
ambele perioade firma beneficiază de o situaţie bună şi un grad scăzut de risc;
- rata îndatorării globale înregistrează un nivel situat peste cel maxim acceptat în perioada de
bază, iar în al doilea an situaţia se ameliorează.

b) ANALIZA BONITĂŢII
- mii lei -
Nr. Denumirea Formula de Valoarea indicatorului
crt. indicatorului calcul 2001 2002 Indici
1. Active circulante - la începutul
perioadei Ac i 10.269.172 24.451.125 238,10%
Active circulante – la sfârşitul 24.451.125
2. perioadei Ac f 103.806.107 424,55%
Ac =
3. Active circulante medii (Aci+Acf) /2 17.360.148,5 64.128.616 369,40%
Pasive crt. (datorii pe termen scurt)
4. – la începutul perioadei Pcrt. i 5.285.223 31.287.301 591,98%
Pasive crt. (datorii pe termen scurt)
5. – la sfârşitul perioadei Pcrt. f 31.287.301 98.018.928 313,29%
6. Pasive crt. (datorii pe termen scurt) Pcrt =
medii (Pci+Pcf)/2 18.286.262 64.653.114,5 353,56%
Lichiditatea crt. - la începutul Lc i = 1,943
7. perioadei Aci/Pcrti 0,780 40,14%
8. Lichiditatea crt. - la sfârşitul Lc f = 0,780
perioadei Acf/Pcrtf 1,059 135,78%
9. Lichiditatea crt. medie Lc = Ac /
Pcrt 0,949 0,992 104,53%
Tabel nr. 3.2 – Lichiditatea curentă
- mii lei -
Nr. Denumirea Formula de
crt. indicatorului calcul 2001 2002 Indici
1. Stocuri – începutul perioadei Sti 3.196.461 7.593.942 237,57%
2. Stocuri – sfârşitul perioadei Stf 7.593.942 59.199.861 779,57%
3. Stocuri medii St = 5.295.201,5 33.396.901,5 630,7%
(Sti+Stf)/2
4. Active lichide – încep. perioadei Ali = Aci - Sti 7.072.711 16.857.183 238,34%
5. Active lichide –sfârş. perioadei Alf = Acf – Stf 16.857.183 44.606.246 264,61%
6. Active lichide medii Al = Ac - 11.964.947 30.731.714,5 256,85%
St
Lichiditatea rapidă – încep.
7. perioadei Lri = Ali /Pci 1,338 0,539 40,28%

46
 Lichiditatea rapidă – sfârş.
8. perioadei Lrf = Alf/Pcf 0,539 0,455 84,42%
9. Lichiditatea rapidă medie Lr = Al / Pc 0,654 0,475 72,63%
Tabel nr. 3.3 – Lichiditatea rapidă
- mii lei -
Nr. Denumirea
crt. indicatorului 2001 2002
1. Disponibilităţi – la începutul perioadei 1.115.711 3.085.554
2. Disponibilităţi – la sfârşitul perioadei 3.085.554 2.145.966
3. Disponibilităţi medii 2.100.632,5 2.615.760
4. Lichiditatea imediată - la începutul perioadei 0,211 0,099
5. Lichiditatea imediată - la sfârşitul perioadei 0,099 0,022
6. Lichiditatea imediată medie 0,115 0,040
Tabel nr. 3.4 – Lichiditatea imediată

Concluzii în legătură cu analiza lichidităţii:

- lichiditatea curentă se situează mult sub nivelul considerat normal în ambele perioade, fapt ce
înseamnă că firma nu dispune de suficiente active lichide pentru a-şi plăti la timp obligaţiile;
- lichiditatea rapidă se situează de asemenea sub valoarea considerată normală;
- lichiditatea imediată este singura care se află relativ în zona valorilor considerate normale, dar
acest lucru nu înseamnă neapărat că firma nu îşi plăteşte la timp obligaţiile.
- mii lei -
Nr. Denumirea
crt. indicatorului 2001 2002 Indice
1. Capital social 6.818.375 6.818.375 100%
2. Credite pe termen mediu şi lung - 5.305.739 -
3. Capital social + Credite pe termen mediu şi lung 6.818.375 12.124.114 177,815%
4. Solvabilitate patrimonială 100% 56,23% -
Tabel nr. 3.5 – Solvabilitatea patrimonială

Concluzii privind situaţia solvabilităţii patrimoniale:

- valoarea solvabilităţii patrimoniale se află cu mult peste nivelul considerat normal în perioada
de bază, având însă un nivel asigurator pentru perioada curentă, ceea ce înseamnă ca întreprinderea are
capacitatea de a-şi onora obligaţiile pe termen mediu şi lung, de a asigura sursele băneşti capabile să
susţină continuitatea activităţii pe termen lung.

c) ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR - mii lei -

Nr. Denumirea
crt. indicatorului 2001 2002 Indice
1. Capital permanent 11.282.866 263.108.021 2.331,93%
2. Active imobilizate 18.141.776 249.723.017 1.376,51%
3. Fond de rulment -6.858.910 13.385.004 -
4. Capital propriu 11.282.866 257.802.282 2.284,90%
5. Fond de rulment propriu -6.858.910 8.079.265 -
6. Fond de rulment străin  5.305.739 -
7. Active ciclice 21.365.571 109.257.966 511,37%
8. Pasive ciclice 31.310.035 98.018.928 313,60%
9. Nevoia de fond de rulment -16.287.913 146.905.655 -
10. Trezoreria netă -23.146.823 2.145.966 -
Tabel nr. 3.6 – Echilibrul financiar

47
 Concluzii în privinţa echilibrului financiar:
- pe termen lung, firma se găseşte într-o situaţie incertă, deoarece în primul an de analiză
valoarea fondului de rulment este negativă, în timp ce în cel de-al doilea an analizat, situaţia pare a se
redresa, fondul de rulment înregistrând o valoare pozitivă, ceea ce ar desemna un excedent de resurse
permanente faţă de nevoile permanente. În anul de bază, participarea capitalului propriu la finanţarea
nevoilor de exploatare este practic inexistentă, această finanţare realizându-se prin participarea
împrumuturilor pe termen mediu şi lung;
- pe termen scurt, situaţia este relativ aceeaşi, înregistrându-se o revenire bruscă în anul curent;
- pe ansamblu, adică la nivel global, situaţia se prezintă la fel. Pentru a avea încă o valoare de
comparaţie, se recomandă verificarea cu ajutorul cifrei de afaceri, şi anume:
- pentru o cifră de afaceri de 258.036.328 lei în anul 2002, valorile considerate normale pentru
fondul de rulment ar trebui să fie între 15 – 20%, iar pentru necesarul de fond de rulment între 10 –
15%. În caz concret, fondul de rulment ar trebui să ia valori între 38.705.449 şi 51.607.266 lei, valori
care sunt cu mult mai mari decât nivelul indicatorului rezultat din calcule, iar necesarul de fond de
rulment ar trebui să aibă valori cuprinse între 25.803.633 şi 38.705.449 lei, şi în acest caz
înregistrându-se o valoare peste nivelul teoretic.

d) ANALIZA RATELOR DE FINANŢARE - mii lei -

Nr. Denumirea
crt. indicatorului 2001 2002 Indice
1. Capital permanent 11.282.866 263.108.021 2.331,93%
2. Active imobilizate 18.141.776 249.723.017 1.376,51%
3. Rata de finanţare a activelor imobilizate – rfAi - 0,62 1,054 170%
4. Capital propriu 11.282.866 257.802.282 2.284,90%
5. Rata de finanţare a activelor imobilizate – rfAi pr - 0,62 1,03 166,13%
6. Fond de rulment -6.858.910 13.385.004 -
7. Necesar de fond de rulment -16.287.913 146.905.655 -
8. Rata de finanţare a fondului de rulment 0,42 1,015 241,67%
Tabel nr. 3.7 – Ratele de finanţare

Concluzii:
- rata de finanţare a activelor imobilizate din surse permanente înregistrează un nivel subunitar
în primul an de analiză, fapt datorat valorii negative a fondului de rulment, ceea ce exprimă finanţarea
activelor stabile parţial din surse stabile şi parţial din surse ciclice. Valoarea supraunitară a
indicatorului în anul 2002, desemnează o îmbunătăţire a situaţiei.
- şi în cazul ratei de finanţare a nevoilor din capitalul propriu, situaţia este aceeaşi, adică
nefavorabilă în anul 2001 şi înregistrând o redresare în 2002.

e) PERFORMANŢELE ÎNTREPRINDERII - mii lei –

Nr. Denumirea
crt. indicatorului 2001 2002 Indice
1. Cifra de afaceri 126.848.800 258.036.328 203,42%
2. Producţia exerciţiului 126.848.800 258.036.328 203,42%
3. Consumuri intermediare 121.451.533 250.199.976 206,0%
4. Valoarea adăugată 5.397.267 7.836.352 145,19%
Tabel 3.8 – Indicatorii performanţei întreprinderii

48
 Concluzii:
- situaţia relevată de către indicatorii de performanţă este una favorabilă, deoarece comparativ
cu anul anterior, în 2002 se înregistrează creşteri de peste 200%, fapt ce demonstrează o mai bună
gestionare a resurselor, o activitate mai eficientă.

f) ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR - mii lei –

Nr. Denumirea
crt. indicatorului 2001 2002 Indice
1. Cifra de afaceri 126.848.800 258.036.328 203,42%
2. Active totale 39.672.785 331.356.244 835,223%
3. Numărul de rotaţii At 3,197 0,779 24,37%
4. Durata în zile At 112,68 462,24 410,22%
5. Active imobilizate 15.221.660 227.550.137 1.494,91%
6. Numărul de rotaţii Ai 8,33 1,13 13,61%
7. Durata în zile Ai 43,2 316,8 733,33%
8. Active circulante 24.451.125 103.806.107 424,545%
9. Numărul de rotaţii Ac 5,19 1,13 0,25%
10. Durata în zile Ac 0,19 0,4 210,53%
11. Stocuri 7.593.942 59.199.861 779,57%
12. Numărul de rotaţii St 16,7 4,36 26,11%
13. Durata în zile St 21,6 82,8 383,33%
14. Clienţi 13.771.629 42.460.280 308,32%
15. Numărul de rotaţii Cl 9,21 6,08 66,02%
16. Durata în zile Cl 39,6 57,6 145,45%
17. Furnizori 31.287.299 98.018.928 31,329%
18. Numărul de rotaţii Fz 4,05 2,63 64,94%
19. Durata în zile Fz 88,79 136,75 154,02%
Tabel 3.9 – Gestiunea resurselor

Concluzii:
- în ceea ce priveşte viteza de rotaţie a activului total, valorile înregistrate de aceasta exprimă o
eficienţă ridicată în gestiunea resurselor în anul 2001 şi un nivel foarte scăzut de eficienţă în anul
2002; ca urmare a reducerii vitezei de rotaţie îşi face simţită prezenţa o presiune financiară degajată de
creşterea gradului de imobilizare a activelor;
- viteza de rotaţie a activelor imobilizate are valori foarte mari în primul an şi mult mai scăzute
în cel de-al doilea, astfel că nivelul de eficienţă în gestionarea activelor imobilizate scade;
- viteza de rotaţie a activelor circulante are valori favorabile în primul an, aceasta reducându-se
foarte mult în 2002. Problemele, în acest caz, pot fi variate şi pot apărea datorită desfăşurării
procesului de aprovizionare şi producţie, nivelul costurilor, durata ciclului de producţie şi a perioadei
de desfacere, încasarea producţiei;
- în cazul stocurilor, situaţia înregistrată este exact invers, deoarece eficienţa gestionării
stocurilor se ameliorează odată cu trecerea timpului;
- pentru a analiza corect viteza de rotaţie a clienţilor şi furnizorilor, aceasta trebuie realizată
comparativ. Astfel că, în situaţia de faţă, durata în zile de achitare a furnizorilor este mai mare decât
durata de încasare a clienţilor, ceea ce poate desemna un decalaj favorabil între cele două rate de
gestiune. Această situaţie este considerată favorabilă atât timp cât nu sunt afectate relaţiile firmei cu
furnizorii săi.

CONCLUZII FINALE:

49
 Bilanţul contabil este un instrument de mare importanţă în procesul conducerii, folosind pentru
fundamentarea deciziilor privind alocarea, finanţarea utilizarea şi recuperarea fondurilor, organizarea
controlului asupra realizării deciziilor luate, stabilirea unor drepturi şi obligaţii, precum şi luarea
deciziilor în ceea ce priveşte continuarea activităţii. De asemenea, bilanţul reprezintă documentul de
sinteză cel mai important, asigurând centralizarea datelor într-o formă sistematică şi unitară, care
permite o prezentare de ansamblu, o analiză detaliată şi un control al activităţii derulate şi al
rezultatelor obţinute la sfârşitul fiecărei perioade de gestiune.
În cazul S.C. CONFORT S.A. TIMIŞOARA, situaţia rezultată din calculul indicatorilor este
următoarea:
 creşte ponderea activelor imobilizate în totalul activului datorită faptului că activele
imobilizate se modifică într-o proporţie mai mare decât activul total, indicele activului total fiind mult
mai mic decât indicele activului imobilizat; acest fapt fiind datorat reevaluării activelor fixe;
 în cazul activelor circulante, situaţia este schimbată, înregistrându-se o scădere a ratei,
situaţie nefavorabilă pentru întreprindere, deoarece indicele veniturilor totale creşte cu într-o proporţie
mai mică;
 din structura pasivului rezultă o creştere a stabilităţii financiare, fără să se apropie foarte mult
de valoarea considerată normală, şi anume 100%;
 lichiditatea imediată este singura care se află relativ în zona valorilor considerate normale,
dar acest lucru nu înseamnă neapărat că firma nu îşi plăteşte la timp obligaţiile;
 valoarea solvabilităţii patrimoniale se află la un nivel asiguratoriu pentru perioada curentă,
ceea ce înseamnă ca întreprinderea are capacitatea de a-şi onora obligaţiile pe termen mediu şi lung, de
a asigura sursele băneşti capabile să susţină continuitatea activităţii pe termen lung;
 în ceea ce priveşte echilibrul financiar (fie el pe termen scurt sau lung), situaţia pare a se
redresa, fondul de rulment înregistrând o valoare pozitivă, ceea ce ar desemna un excedent de resurse
permanente faţă de nevoile permanente;
 din punct de vedere a performanţei întreprinderii, situaţia relevată de către indicatorii de
performanţă este una favorabilă.

50
ANEXE

51
 Anexa 1 – Modelul bilanţului contabil
A. Active imobilizate
I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de dezvoltare
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori similare
4. Fondul comercial
5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie
II. Imobilizări corporale
1. Terenuri şi construcţii
2. Instalaţii tehnice şi maşini
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier
4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie
III. Imobilizări financiare
1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului

52
2. Creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului, altele decât cele comerciale
3. Titluri sub formă de interese de participare
4. Creanţe din interese de participare
5. Titluri deţinute ca imobilizări
6. Alte creanţe
7. Acţiuni proprii
B. Active circulante
I. Stocuri
1. Materii prime şi materiale
2. Producţia în curs de execuţie
3. Produse finite şi mărfuri
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
II. Creanţe
1. Creanţe comerciale
2. Sume de încasat de la societăţile din cadrul grupului
3. Sume de încasat de la societăţile la care se deţin interese de participare
4. Alte creanţe
5. Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat
III. Investiţii financiare pe termen scurt
1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului
2. Acţiuni proprii
3. Alte investiţii financiare pe tremen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an
1. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului
7. Sume datorate privind interesele de participare
8. Alte datorii, inclusiv fiscale şi pentru asigurările sociale
E. Active circulante nete, respectiv datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
1. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului
7. Sume datorate privind interesele de participare
8. Alte datorii, inclusiv fiscale şi pentru asigurările sociale
H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
1. Provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare
2. Alte provizioane
I. Venituri în avans
J. Capital şi rezerve

53
I. Capital subscris
II. Prime de capital
III. Rezerve din evaluare
1. Rezerve legale
2. Rezerve pentru acţiuni proprii
3. Rezerve statutare sau contractuale
4. Alte rezerve
V. Rezultatul reportat
VI. Rezultatul exerciţiului financiar

Anexa 2 – Contul de rezultate

ELEMENTE DE VENITURI ELEMENTE DE CHELTUIELI

Venituri din vânzarea mărfurilor
Producţia vândută
CIFRA DE AFACERI
Venituri din producţia stocată:
- solduri creditoare
- solduri debitoare
Venituri din producţia imobilizată
PRODUCŢIA EXERCIŢIULUI
Venituri din subvenţii de exploatare
Alte venituri din exploatare
Cheltuieli privind mărfurile
Cheltuieli cu materiile prime
Cheltuieli cu materiale consumabile
Cheltuieli cu energia şi apa
Alte cheltuieli materiale
Total cheltuieli materiale
Cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de
terţi
Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte
asimilate
Cheltuieli cu remuneraţiile personalului
Cheltuieli cu asigurări şi protecţia socială

54
 Venituri din provizioane privind Total cheltuieli cu personalul
exploatarea Alte cheltuieli de exploatare
Cheltuieli cu amortizări şi provizioane
TOTAL VENITURI DIN EXPLOATARE TOTAL CHELTUIELI DIN EXPLOATARE
REZULTATUL DIN EXPLOATARE (+ PROFIT; - PIERDERE)
Venituri din participaţii, alte imobilizări Pierderi din creanţe legate de participaţii
financiare şi creanţe imobilizate
Venituri din titluri de plasament Cheltuieli din titluri de plasament cedate
Venituri din diferenţe de curs valutar Cheltuieli din diferenţe de curs valutar
Venituri din dobânzi Cheltuieli privind dobânzile
Alte venituri financiare Alte cheltuieli financiare
Venituri din provizioane Cheltuieli cu amortizările şi provizioane
TOTAL VENITURI FINANCIARE TOTAL CHELTUIELI FINANCIARE
REZULTATUL FINANCIAR (+ PROFIT; - PIERDERE)
REZULTATUL CURENT (+ PROFIT; - PIERDERE)
TOTAL VENITURI EXCEPŢIONALE TOTAL CHELTUIELI EXCEPŢIONALE
REZULTATUL EXCEPŢIONAL (+ PROFIT; - PIERDERE)
VENITURI TOTALE CHELTUIELI TOTALE
REZULTATUL BRUT AL EXERCIŢIULUI (+ PROFIT; - PIERDERE)
IMPOZIT PE PROFIT
REZULTAT NET AL EXRCIŢIULUI (+ PROFIT; - PIERDERE)

Anexa 3 - Modelul bilanţului financiar

BILANŢ FINANCIAR
-mii lei-
Valori Valori
Specificaţie An An Specificaţie An An
precedent curent precedent curent
1. Active imobilizate 1. Capital propriu
din care:
- imobilizări
necorporale
- imobilizări corporale
- imobilizări financiare
2. Active circulante din 2. Împrumuturi pe
care: termen mediu şi
- Stocuri lung

55
- Creanţe 3. Împrumuturi pe
- Disponibilităţi termen scurt
4. Datorii de
exploatare pe
termen scurt
TOTAL ACTIV TOTAL PASIV

Anexa 4 - Corecţii asupra bilanţului contabil pentru bilanţul funcţional:

ACTIV
Active imobilizate la valoarea brută +
+ mijl. fixe în leasing la valoarea de
cumpărare+
+ cheltuieli de repartizat
Total active aciclice (stabile)
Stocuri
Creanţe +
+ cheltuieli înregistrate în avans +
+ diferenţe de conversie activ –
- diferenţe de conversie pasiv +
+ titluri de plasament
Total active ciclice (de exploatare)
Disponibilităţi băneşti (la bancă sau în
casierie)
Trezorerie de activ
PASIV
Capital propriu+
+ provizioane pt. riscuri şi cheltuieli +
+ amortiz. cumulată a imobilizărilor proprii +
+ amortizarea cumulată a mijloacelor fixe în
leasing
Datorii financiare pe termen mediu şi lung +
+ valoarea neachitată a mijloacelor fixe în
leasing –
- prime de rambursare a obligaţiunilor
Total resurse aciclice (stabile)
Furnizori şi conturi asimilate
Clienţi creditori
Alte datorii de exploatare
+ venituri înregistrate în avans +
+ diferenţe de conversie pasiv –
- diferenţe de conversie activ
Total resurse ciclice (de exploatare)
Credite pe termen scurt (de trezorerie)
Soldul creditor al contului curent la bancă
(linie credit)
Trezorerie de pasiv

Anexa 5 – Bilanţul contabil al S.C.CONFORT S.A.

BILANŢ S.C. CONFORT S.A.
la data de 31.12.2002 - mii lei -
Sold la

Denumire Nr. rd. începutul anului sfârşitul anului

A. Active imobilizate I. Imobilizări 1 0 4.779

necorporale
II. Imobilizări corporale 2 15.187.562 22.489.104
III. Imobilizări financiare 3 34.100 2.647.254
Active imobilizate – total (rd. 01 la 03) 4 15.221.662 227.550.137
B. Active circulante I. Stocuri 5 7.593.942 59.199.861
II. Creanţe 6 13.771.629 42.460.280
III. Investiţii financiare pe termen scurt 7 0 0

56
IV. Casa şi conturi la bănci 8 3.085.554 2.145.966
Active circulante – total (rd. 05 la 08) 9 24.451.125 103.806.107
C. Cheltuieli în avans 10 0 7.597.825
D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă până
la un an 11 31.287.301 98.018.928
E. Active circulante nete, respectiv datorii crt
nete (rd. 09+10-11) 12 -6.858.910 13.385.004
F. Total active minus datorii curente (rd. 04+12-
17) 13 8.362.752 240.935.141
G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai
mare de un an 14 0 5.305.739
H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 15 0 0
I. Venituri în avans (rd 17+18), din care: 16 22.734 0
- subvenţii pentru investiţii 17 0 0
- venituri înregistrate în avans 18 22.734 0
J. Capital şi rezerve
I. Capital (rd. 20 la 22), din care: 19 6.818.375 6.818.375
- capital subscris nevărsat 20 0 0
- capital subscris vărsat 21 6.818.375 6.818.375
- patrimoniul regiei 22 0 0
II. Prime de capital 23 0 0
III. Rezerve din evaluare - sold C 24 0 225.203.488
- sold D 25 0 0
IV. Rezerve 26 1.544.377 3.607.539
V. Rezultatul reportat - sold C 27 0 0
- sold D 28 0 0
VI. Rezultatul exerciţiului financiar - sold C 29 2.172.318 2.063.162
- sold D 30 0 0
Repartizarea profitului 31 2.172.318 2.063.162
Capitaluri proprii - total (rd.19+23+24-
25+26+27-28+29-30-31) 32 8.362.752 235.629.402
Patrimoniul public 33 0 0
Capitaluri – total (rd. 32+33) 34 8.362.752 235.629.402

Anexa 6 – Contul de profit şi pierdere al S.C. CONFORT S.A.

CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE

Denumirea indicatorului Nr. Exerciţiul financiar

rd.
precedent încheiat
1. Cifra de afaceri netă (rd. 02 la 04) 1 126.848.800 258.036.328
Producţia vândută 2 112.448.602 235.593.559
Venituri din vânzarea mărfurilor 3 14.400.198 22.442.769
Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de
afaceri nete 4 0 0
2. Variaţia stocurilor - sold C 5 0 1.467.919
- sold D 6 194.957 0
3. Producţia imobilizată 7 - 367.364 251.207

57
4. Alte venituri din exploatare 8 74.130 192.128
VENITURI DIN EXPLOATARE – TOTAL
(rd. 01+05-06+07+08) 9 126.360.609 259.947.582
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele
consumabile 10 72.382.199 132.258.430
Alte cheltuieli materiale 11 1.700.792 4.224.656
b) alte cheltuieli din afară (energie şi apă) 12 627.686 1.128.287
c) Cheltuieli privind mărfurile 13 10.049.855 18.304.941
6. Cheltuieli cu personalul (rd. 15+16), din care: 14 15.363.026 33.242.351
a) Salarii 15 11.279.291 24.462.130
b) Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială 16 4.083.735 8.780.221
7. a) Amortizări şi provizioane pentru deprecierea
imobilizărilor corporale şi necorporale (rd. 17+18) 17 2.242.599 6.242.767
a. 1) Cheltuieli 18 2.242.599 6.242.767
a. 2) Venituri 19 0 0
b) Ajustarea valorii activelor circulante 20
(rd. 21-22) 0 0
b. 1) Cheltuieli 21 0 0
b. 2) Venituri 22 0 0
8. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 24 la 26) 23 16.085.376 54.798.544
8.1. Cheltuieli privind prestaţiile externe 24 15.157.538 53.819.806
8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte
asimilate 25 927.058 906.700
8.3. Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate
26 780 72.038
Ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli
(rd. 28-29) 27 0 0
- Cheltuieli 28 0 0
- Venituri 29 0 0
CHELTUIELI DIN EXPLOATARE – TOTAL
(rd. 10 la 14+17+20+23+27) 30 121.451.533 250.199.976
REZULTATUL DIN EXPLOATARE –
Profit (rd. 09-30) 31 4.909.076 9.747.606
Exerciţiul financiar
Denumirea indicatorului Nr.
precedent încheiat
rd.
Pierdere (rd. 30-09) 32 0 0
9. Venituri din interese de participare 33 0 0
- din care, în cadrul grupului 34 0 0
10. Venituri din alte investiţii financiare, creanţe care fac
parte din activele imobilizate 35 0 0
- din care, în cadrul grupului 36 0 0
11. Venituri din dobânzi 37 37.102 79.089
- din care, în cadrul grupului 38 0 0
Alte venituri financiare 39 2.148 42.775
VENITURI FINANCIARE – TOTAL
(rd. 33+35+37+39) 40 39.250 121.864
12. Ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a
investiţiilor financiare deţinute ca active circulante (rd.

58
42-43) 41 0 0
- Cheltuieli 42 0 0
- Venituri 43 0 0
13. Cheltuieli privind dobânzile 44 2.166.610 6.599.685
- din care, în cadrul grupului 45 0 0
Alte cheltuieli financiare 46 6.162 10.846
CHELTUIELI FINANCIARE – TOTAL
(rd. 41+44+46) 47 2.172.772 6.610.531
REZULTATUL FINANCIAR
- Profit (rd. 40-47) 48 0 0
- Pierdere (rd. 47-40) 49 2.133.522 6.488.667
14. REZULTATUL CURENT
- Profit (rd. 09+40-30-47) 50 2.775.554 3.258.939
- Pierdere ( rd. 30+47-09-40) 51 0 0
15. Venituri excepţionale 52 85.364 229.379
16. Cheltuieli excepţionale 53 95.776 555.221
17. REZULTATUL EXCEPŢIONAL
- Profit (rd. 52-53) 54 0 0
- Pierdere (rd. 53-52) 55 10.412 325.842
VENITURI TOTALE (rd. 09+40+52) 56 126.485.223 260.298.825
CHELTUIELI TOTALE (rd. 30+47+53) 57 123.720.081 257.365.728
18. REZULTATUL BRUT
- Profit (rd. 56-57) 58 2.765.142 2.933.097
- Pierdere (rd. 57-56) 59 0 0
19. IMPOZIT PE PROFIT 60 592.824 869.935
20. IMPOZITUL PE VENIT 61 0 0
21. REZULTATUL NET AL EXERCIŢIULUI
FINANCIAR – Profit (rd. 58-60-61) 62 2.172.318 2.063.162
- Pierdere (rd. 59+60+61); (rd. 60+61-58) 63 0 0

Anexa 7 – Situaţia amortizărilor

- mii lei –
Amortizare Amortizare
Amortizare afer. imobiliz. la sfârşitul
Amortizări Nr. Sold iniţial în cursul scoase din anului
Elemente de imobilizări rd. anului evidenţă
-0- -1- -2- -3- 4 = 1+2-3
Imobilizări necorporale –
Chelt. de constit. şi
cercet.-dezv. 1 0 0 0 0
Alte imobilizări 2 0 435 0 435
Total (rd. 01+02) 3 0 435 0 435
Imobilizări corporale -
Terenuri 4 0 0 0 0
Construcţii 5 142.260 15.295.300 0 15.437.560
Instalaţii tehnice şi maşini 6 1.544.772 3.074.405 5.386 4.613.791
Alte instalaţii, utilaje şi

59
mobilier 7 1.233.082 888.012 0 2.121.094
Total (rd. 4 la 7) 8 2.920.114 19.257.717 5.386 22.172.445
Amortizări – total 9 2.920.114 19.258.152 5.386 22.172.880
(rd.3+8)

Anexa 8 – Corecţii asupra bilanţului contabil

Transformarea bilanţului contabil în bilanţ financiar
- mii lei -

Nr. Corecţia Suma Corecţia asupra

crt. Denumirea elementului de asupra pasivului
activ activului 2001 2002
Cheltuieli constituire şi Se elimină Se dimin. cu aceeaşi
1 cercetare-dezvoltare din activ - - sumă capitalul propriu
Se elimină
2 Decont. cu asociaţii priv. din activ - - Se modifică capit.
capitalul social
Se elimină Se reduce capitalul
3 Cheltuieli înreg. în avans din activ - 7.597.825 propriu
Decont. din op. în curs de Se elimină Se reduce capitalul
4 clarificare din activ - - propriu
Se deduc din
5 Diferenţe de conversie activ Se elimină - - provizioane sau din
din activ capit. propriu

6 Prime de rambursare a Se elimină - - Se deduc din datorii

obligaţiunilor din activ pe termen mediu şi
lung
Se includ la capitaluri
7 Venituri înregistrate în - 22.734 - proprii
avans

Anexa 9 – Bilanţ financiar

BILANŢ FINANCIAR S.C. CONFORT S.A.

la data de 31.12.2002
-mii lei-
Nr. Denumirea
crt. indicatorului 2001 2002 Indice
1. Active imobilizate 15.221.660 227.550.137 1.494,91%
2. Active circulante 24.451.125 103.806.107 424,545%
3. Active totale 39.672.785 331.356.244 835,223%
4. Capital propriu 8.385.486 228.031.577 2.719,36%
5. Datorii pe termen mediu şi lung - 5,305,739 -
6. Capitaluri permanente 8.362.752 233.337.316 2.790,198%
7. Datorii pe termen scurt 31.287.299 98.018.928 31,329%
8. Pasive totale 39.672.785 331.356.244 835,223%

60
 Anexa 10 - Bilanţ funcţional – corecţii
BILANŢ FUNCŢIONAL S.C. CONFORT S.A.
la data de 31.12.2002
- mii lei –
An precedent An curent
Specificaţie Bil. contabil Corecţii Bil. contabil Corecţii
ACTIV
Imobilizări necorporale 0 - 4.779 435
Imobilizări corporale 15.187.562 2.920.114 224.898.104 22.172.445
Imobilizări financiare 34.100 - 2.647.254 -
Active imobilizate - total 15.221.662 2.920.114 227.550.137 22.172.880
Stocuri 7.593.942 - 59.199.861 -
Creanţe 13.771.629 - 42.460.280 7.597.825
Disponibilităţi 3.085.554 - 2.145.966 -
Cheltuieli în avans - - 7.597.825 - 7.597.825
Active circulante 24.451.125 - 11.403.932 -
ACTIVE TOTALE 39.672.787 2.920.114 338.954.069 22.172.445
PASIV
Capital propriu 8.362.752 2.920.114 235.629.402 22.172.880
Împrumuturi pe termen - - 5.305.739 -
lung
Capital permanent 8.362.752 2.920.114 240.935.141 22.172.880
Datorii pe termen scurt 31.287.301 22.734 98.018.928 -
Venituri în avans 22.734 - 22.734 - -
PASIVE TOTALE 39.672.787 2.920.114 338.954.069 22.172.445

Anexa 11 – Bilanţ funcţional, forma finală

- mii lei -
Nr. Denumirea
crt. indicatorului 2001 2002
1. Imobilizări necorporale - 5.214
2. Imobilizări corporale 18.107.676 247.070.549
3. Imobilizări financiare 34.100 2.647.254
4. Active imobilizate – total 18.141.776 249.723.017
5. Stocuri 7.593.942 59.199.861
6. Creanţe 13.771.629 50.058.105
7. Disponibilităţi 3.085.554 2.145.966
8. Active circulante 24.451.125 111.403.932
9. Activ total 42.592.901 361.126.949
10. Capital propriu 11.282.866 257.802.282
11. Datorii pe termen mediu şi lung - 5.305.739
12. Capitaluri permanente 11.282.866 263.108.021

61
13. Datorii pe termen scurt 31.310.035 98.018.928
14. Pasive totale 42.592.901 361.126.949

BIBLIOGRAFIE:
1. Reglementări contabile pentru agenţii economici – Ediţia 2002, Editura Economică Bucureşti
2002
2. Cotleţ D., Megan O. -Teoria şi practica bilanţului, Editura Cargo Craiova 2002
3. Giurgiu A. I., Tulai I. C-tin (coordonatori)- Ghid alfabetic de teorie şi practică financiară,
Editura Dacia Cluj-Napoca 1985
4. Dobroţeanu L. – Repere ale evoluţiei contabilităţii în antichitate, Revista „Contabilitatea,
expertiza şi auditul afacerilor”, nr. 6/iunie 2001, Editura CECCAR
5. Standardele Internaţionale de Contabilitate, IAS Nr. 1
6. Ştefea P. – Notiţe de curs – Analiza financiară a întreprinderii
7. Georgescu N. – Analiza bilanţului contabil, Editura Economică Bucureşti, 1999

62
8. Eros – Stark L., Pantea I. M. – Analiza situaţiei financiare, Studiu de caz, Editura Marineasa,
Timişoara 1999
9. Feleagă N. (coordonator) – Contabilitate aprofundată, Editura Economică Bucureşti, 1996
10. Mihai I. (coordonator) – Analiză economico-financiară, Ediţia a II-a, Editura Mirton Timişoara
1999
11. www.contab-audit.ro
12. www.iasplus.com

63