Ortop An 4raspuns La Ex

1.Definitie “ocluzie centrica”. Semnele o. c.
Caracteristica celor doua

componente fundamentale ale o. c.
Este un contact static sau dinamic dintre arcadele dentare indiferent de

raportul mandibulocranian. Un raport dintre arcadele dntareo in plan sagital,
transversal shi vertical, cind mandibula ocupa o pozitie centrica fata de baza
craniului si maxila. Semnele – dentar, articular, muscular, faringoglandular.
Semne de ocluzie centrica: a) fiecare dinte contacteza cu 2 dinti antagonishti,
afara de incis centrali inferiori shi ultimii molari superiori b) linia mediana a
fetei se gaseshte intrun plan cu linia inerincisivala dintre incisivii centrali sup shi
infer c) arcada dentara super este mai mare shi o acopera pe cea inferioara d)
primul molar superior contacteza cu 1,2 molar inferior in asha mod ca pe primul
il acopera cu aproxim 2/3 iar pe al 2 cu ?.
2.Definitie “tip de ocluzie”. Tipurile de ocluzie fiziologice si patologice.
Tip de ocluzie interdentara este raportul dintre arcadele dentare in ocluzie

centrica(sau obisnuita)
Fiziologice: Ortognata – fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonishti,

linia median a fetei coincide cu linia dintre incis centrali super shi infer,
O. dreapta (cap la cap)- se deosebeste de cea ortognata numai prin contactul

dintre dintii din zona frontala dupa tipul cap la cap.
O. opistognata- dintii din zona frontala la ambele maxilare impreuna cu

apofizele alveolare au o inclinare usoara in directie orala.
Patologice: Prognatia(ocl distala)- protruzia frontalilor superiori care apare un

spatiu ne inocluzie in plan sagittal
Progenia- deplasareaa anterioara a mandibulei shi ca rezultat instalare unui

raport de inocluzie
Ocluzia deschisa- caracteristic printrun spatiu mai mic sau mai mare de
inocluzie verticala.
Ocluzia adinca- e o supraocluzie frontala accentuata, cind dintii frontali

superiori ii acopera pe cei inferiori mai mult de 1/3 iar marginile lor incizivale
vin in contact cu tuberculii incisivilor superiori.
Ocluzie incrucisata-dereglare a acadelor in plan transversal, in zona frontala

deplasarea liniei incisivale dintre incis cent sup shi inf
3.Definitie “relatii de postura mandibulara”. Testele functionale la determinarea

relatiei de postura mandibulara. Importanta practica.
Este starea de repaus, datorita unei relaxari musculare echilibrate shi sub
influienta gavitatii, mandibula se deplaseaza in jos oprinduse la o anumita
distanta de maxila. Relatia de postura- este starea de echilibru intre mushchii
ridicatori shi cobiritori ai mandibulei cind ei se afla iintro stare de relaxare
fiziologica relativa, care estecaracteristic printrun spatiu de inocluzie
individualizat egal in mediu 2-3 mm. Wild- test fonetic prin pronuntarea cuv ce
contin fonema (a), silverman (s), robinson(f) sau numaratoarea de la 60-70, testul
functional al actului de deglutitie.
4.Definitie “spatiul fiziologic de inocluzie” si “spatiul liber de vorbire”.

Importanta practica.
In stare de repaus, datorita unei relaxari musculare echilibrate si ib influenta

gravitatii, mandibula se deplaseaza in jos oprindu-se la " anumita distanta fata
de maxila. Asemenea relaxare musculara estE considerata drept o relaxare
relativa, deoarece muschii isi pastreaza tonusul functional necesar pentru
mentinerea mandibulei in aceasta pozitie. Acest fenomen de pozitionare a
mandibulei a fost apreciat ca pozitia de repaus fiziologic relativ sau de postura a
mandibulei. In asa rela(ii mandibulocraniene intre arcadele dentare exista un
spatiu de inocluzie numit spatiul de inocluzie fiziologic care este individual si
variaza de la 1—6 mm, iar in mediu constituie 2—3 mm. Prin ur¬inare, prin
relatia de postura subintelegem starea de echilibru dintre muschii ridicatori si
coboritori ai mandibulei cind ei se gasesc intr-o stare de relaxare fiziologica
relativa, care se evidentiaza la nivelul arcadelor dentare printr-un spatiu de
inocluzie individualizat, egal in mediu cu 2—3 mm. In afara de spatiul de
inocluzie fiziologic mai exista spatiu liber pentru functia fonetica a sistemului
stomatognat, care este individu¬al ca si spatiul de inocluzie fiziologic si marimea
lui va varia in ra-port de caracterul fonatiei. Maximal el se va manifesta la
pronunta rea vocalei |a|, iar minimal — la pronuntarea consoanei [sj). Nu exi¬sta
vreo independenta a marimii acestui spatiu de varietatea de ra¬poarte normale
dintre arcadele dentare (ocluzie), insa pe parcursul vie(ii el poate fi supus
diferitelor modificari, ba chiar si pe parcur-sul zilei, in dependenta de starea
sistemului nervos
5.Definitie “D V O”. Metodele de detrminare.
Cu un creion chimic pe treimea mediana a fetei in zona proiectarii linie mediene

se noteaza 2 puncte: unul subnazal, altul pe proieminenta
mentonului.propunindui pacientului sa relaxeze si aplicinnd unul din testele
functionale pentru relatie de postura, apoi masuram cu rigla distanta dintre
puncte shi apreciem dimensiune verticala de postura. Pacientul opoi sa inchida
gura in o.c. shi deasemenea masuram distanta. Diferenta dintre aceste 2
dimensiuni constituie marimea spatiului de inocluzie in relatia mandibulei de
postura.
6.Definitie “pozitia neutra a mandibulei”. Metodele de determinare.
Starea de echilibru dintre musc.ridicatori si musc.coboritori cind acestea se afla

intr-o stare de relaxare relativ fiziologica,care se individualizraza la nivelul
arcadelor dentare printr-un spatiu de inocluzie egal cu 2-3mm.
7.Semnele de o. c. caracteristice pentru toti dintii in ocluzia ortognatica.
a) fiecare dinte contacteza cu 2 dinti antagonishti, afara de incis centrali

inferiori shi ultimii molari superiori b) linia mediana a fetei se gaseshte intrun
plan cu linia inerincisivala dintre incisivii centrali sup shi infer c) dintii centrali
super ii acopera pe cei inferiori cu o treime d) primul molar superior contacteza
cu 1,2 molar inferior in asha mod ca pe primul il acopera cu aproxim 2/3 iar pe
al 2 cu ?. E) fiecare cuspid al dintilor sup se incadreaza intre 2 cuspizi inferiori
creind astfel o intercuspidare maxima.
8.Definitie “ocluzia dinamica sau functionala“. Varietati.
Dinamica- relatiile de ocluzic dinamica (miscari de propulsie si lateralitate). La

examenul miscarilor de lateralitatc medicul propune pacien- 'ului sa deplaseze
mandibula din pozitia ocluziei ccntrice spre dreapta sau stinga pina la pozitia
de cap-la-cap a caninilor sau a cuspi- ilor vestibulari ai dintilor laterali. In acest
timp este necesar de observa caracterul de conducere al mandibulei: canina
(ocluzic Ic protectie canina) sau de grup (ocluzc de protectie de grup). In 1/. de
ocluzie de protectie canina se observa o inocluzie bilaterala tl.i contactul cap-la-
cap al caninilor), iar in caz de ocluzie de pro¬stie de grup, la asa un grad de
latcralitate al mandibulei, se va in- cgistra o inocluzie pe hemiarcada inactiva (de
balan(a) si un con¬tact virf-la-virf a cuspiziior vestibulari dintre arcadele
dentare pe liemiarcada activa (lucratoare).
9.Consecutivitatea examenului clinic a pacientului.
Datele personale,
Examenul subiectiv- motivatia(acuze), istoria acualei maladii, istoria vietii
Examenul obiectiv- ex. Exobucal, endobucal, ex dintilor.
10.Consecutivitatea examenului clinic endobucal. Ordinea si criteriile

examenului dintilor. Sistemul de notare a dintilor FDI. Exemple.
1)Reportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii shi mobilitatea muschiului

orbicular al buzelor
2)Dintii
3)Arcadele dentare
4)Raportul dintre arcadele dentare, tipul ocluziei
5)Mucoasa cav bucale
6)Apofizele alveolare si maxilarele

Se incepe cu incisivii centrali la mandibula trecind in stinga apoi in dreapta, la
maxila la fel. FDI 1.1, 1.2,1.3……
11.Examenul clinic al apofizelor alveolare edentate partial si al fibromucoasei

cavitatii bucale. Trei tipuri ale fibromucoasei dupa caracterul mobilitatii.
Formatiunile anatomice.
Este inspectie si palpare digitala ce ne permite sa precizam limitele breselor

dentare, inaltimea, forma, latimea si directia apofizelor. Se ia in cosideratie
retentivitatea versantilor vestibulari shi orali, prezenta marginilor ascutite,
exostoaze, chisturi.
Sunt 3 tipuri de mucoasa: a)activ mobila-buzele,limba,obrajii, planseul bucal b)

pasiv mobile- are o latime de 1,5-2mm situata la trecere mucoasei imobile in cea
activ mobila c) imobila- acopera apofizele alveolare, versantele lor vestibulare si
orale si bolta palatina.
12.Examenul clinic al ocluziei statice si dinamice. Inregistrarea contactelor

dento-dentare.
Statica-Pozitiile mandibu¬lei fata de maxila pot fi centrice, excentrice cu contact

intre arcade¬le dentare si fara contact. Reiesind din acestea, initial se va
deter¬mina tipul de ocluzie. Pacientului, la care mandibula se gaseste m siare de
postura, i se propune de a inchide cavitatea bucala in oclu zia centrica, folosind
diverse probe (deglutitia, miscarea dc in¬chidere rapida a cavitatii bucale,
inchiderea cavitatii bucale cu rea lizarea contactului bilateral din zona primilor
molari s. a.) si me¬tode de ghidare unimanuala sau bimanuala a mandibulei in
ocluzi centrica fara a provoca presum puternice asupra ei. Ulterior vom
exa¬mina relatiile ocluzale in intercuspidare maxima pentru care este
carac¬teristic asa un raport interdental cin i intre suprafetele ocluzale ale
dinti¬lor se stabileste un contact intercus- pidian si fiecare dinte se gaseste in
ocluzie cu doi antagonisti, afara do incisivii centrali inferiori si ultimii molari
superiori.
Dinamica- relatiile de ocluzic dinamica (miscari de propulsie si lateralitate). La

examenul miscarilor de lateralitatc medicul propune pacien- 'ului sa deplaseze
mandibula din pozitia ocluziei ccntrice spre dreapta sau stinga pina la pozitia
de cap-la-cap a caninilor sau a cuspi- ilor vestibulari ai dintilor laterali. In acest
timp este necesar de observa caracterul de conducere al mandibulei: canina
(ocluzic Ic protectie canina) sau de grup (ocluzc de protectie de grup). In 1/. de
ocluzie de protectie canina se observa o inocluzie bilaterala tl.i contactul cap-la-
cap al caninilor), iar in caz de ocluzie de pro¬stie de grup, la asa un grad de
latcralitate al mandibulei, se va in- cgistra o inocluzie pe hemiarcada inactiva (de
balan(a) si un con¬tact virf-la-virf a cuspiziior vestibulari dintre arcadele
dentare pe liemiarcada activa (lucratoare).
13.Examenul clinic si paraclinic al musculaturii sistemului stomatognat.
Inspectia ne da posibilitatea de a constata absenta sau prezenta asimetriei fetei,

caurmare a unei hipertrofii sau atrofii musculare. Palparea se face bilateral
pentru comparare partea dreapta de cea stinga. Palparea se face extraoral apoi
intraoral.
14.Metoda electroodontometriei si termodiagnosticul starii pulpei dentare.

Indicati parametrele normei.
Electroodontodiagnosticul ne permite sa stabilim pragul de sensibilitate a

sistemului nervos dentar care indica starea pulpei si a periodontiului. Se izoleaza
dintele, se amplaseaza elecrodul activ pe marginea incisivala, ocluzala, care
transmite curent electric la dinte. La momentul aparitiei sensibilitatii se fixeaza
cifra care indica marimea curentului. Pragul dintilor sanatoshi este de 2-6 mkA,
la inflamatia pulpei poate fi 40 ….
Termodiagnosticul determina reactia pulpei la excitanti termici,

rece,fierbinte.se aplica un bulete de vata inbibat in apa rece sau fierbinte.
15.Definitie “eficienta masticatorie”. Enumerati metodele statice de determinare.

Indicati coeficienti dupa Agapov.
Eficienta masticatoare poate fi determinata in procente prin comparatie cu cea a

sistemului stomatognat sanatos, considerata egala cu 100%. La baza metodelor
statice au fost puse datele lui Haber obtinute la determinarea presiunii
masticatoare cu aju¬torul gnatodinamometrului, comparind indicii de rezistenta
a di¬versilor dinti la procesul de masticatie luindu-se drept unitate de ma¬sura
valoarea celui mai slab dinte (inclusivul lateral) fiind com¬parata cu valoarea
celorlalti dinti. Dupa Agapov: 2134465- total 25.
16.Metodele dinamice de determinare a eficientei masticatorie. Determinati

gradul de pierdere a functiei masticatorie dupa Rubinov daca in sita au ramas
200 mg.
Rubinov a ajuns la concluzia ca proba de masticatie dupa Ghel¬man nu

corespunde indicilor fiziologici, deoarece in conditii de nor¬ma nimeni nu
rumega odata 5 miezuri de nuca (I miez = l g). Re- iesind din aceasta, Rubinov a
elaborat proba de masticatie numita fiziologica. In acest scop i se da pacientului
un miez de alune (migdala), greutatea caruia in mediu este egala cu 800 mg, mar-
cind timpul de la inceperea masticatiei pina la aparitia actului de deglutitie. In
conditii de integritate a arcadelor dentare pentru acest act e nevoie de 14 sec. In
caz de edentatie partiala timpul ne¬cesar pentru masticatie creste in raport cu
intinderea si localizarea breselor, iar marimea particulelor la momentul aparitiei
actului de deglutitie creste. Calculul acestei probe este analogic cu cel al probei
dupa Ghelman. Prin urmare, aceasta proba ne permite sa determinam eficienta
masticatoare in conditii fiziologice.
La baza calcularii gradului de pierdere a eficientei masticatorii conform

metodei lui Rubinov este greutatea resturilor din sita cintarite dupa o masticatie,
litnp de 14 sec. De exemplu, daca la unul si acelasi pacient am determina
eficienta masticatoare propu- uindu-i un miez de nuca cu o greutate de 800 mg,
efectuind masti¬catia pina la aparitia actului de deglutitie, iar a doua proba am
efectua-o la un act de masticatie de 14 sec.,
17.Scimbarile starii functionale a parodontului dintilor in dependenta de gradul

de rezorbtie a tesutului osos alveolar dupa Kurleandschi.
Odontoparodontograma.
Parodontograma este o me¬toda statica de evidenta a starii functionale a dintilor

si nu este o parte componenta a metodelor de determinare a eficientei
mastica¬toare,ea ne reda starea functio¬nala a sistemului dentar in pozitie
statica si medicul indirect isi imagineaza eficienta functionala a sistemului
stomatognat. Paro¬dontograma prezinta o schema a formulei dentare unde se
noteaza date despre starea fiecarui dinte.Schema este completata onform datelor
examenului clinic, radiologie si gnatodinamometriei prin semne conditionale: N
— norma; O — lipsa dintelui; 1/4 — resorbtia tesutului osos de gradul I; 1/2 —
resorbtia tesutului osos de gradul II; 3/4 — resorbtia tesutului osos de gradul III.
Daca gradul de resorbtie este mai pronuntat, dintele este considerat ab¬sent.
18.Indicatii si contraindicatii generale, locale la tratamentul protetic.
Generale: Dereglarile actului de mastica¬tie pot provoca sau excerba asa maladii
a tractului gastrointesti¬nal cum sint gastritele, colitele, ulcerul gastric si
duodenal etc. Afara de aceasta hrana farimitata insuficient duce si la o micro-
traumatizare a mucoasei esophagului si stomacului. pierderea eficacitatii
masticatoare cu 50% si mai mult constituie o indicatie generala absoluta catre
tratamentul protetic. Locale: necesita un examen clinic si paraclinic minutios,
depind de tabloul clinic si de posibilitatile lichidarii le¬ziunilor prin metode
terapeutice. daca in cazul unor brese unidentare, din zo¬nele laterale cind dintii
care marginesc bresa au tesuturile dure, parodontul sanatos si raportul
interdentar in aceasta zona permi¬te ca dintele care si-a pierdut antagonistul sa
contacteze cu 2/3 a coroanei antagonistului, si deci nu exista pericolul dezvoltarii
dezechilibrului articular, tratamentul protetic prevede aplicarea implanturilor
sau este contraindicat. Lipsa acestui dinte nu va in¬fluenta considerabil functia
masticatoare, fiind declansate meca¬nismele de compensare, pe cind
confectionarea unei lucrari prote¬tice va cere prepararea dintilor-stilpi sanatosi
cu toate consecintele ce vor urma. Prin urmare, indicatiile si contraindicatiile
catre tratamentul protetic vor fi individualizate in dependenta de tabloul clinic al
leziunii, de dereglarile functionale si influenta lor asupra orga¬nismului in
general si a starii sistemului stomatognat in parti¬cul
19.Pregatirea pre- si proprotetica catre tratamentul protetic.
Pregatirea preprotetica- Pregatirea generala a organismului poarta un caracter

indivi¬dual si va depinde de afectiunile generale care sint considerate ca
contraindicatii in tratamentul protetic-maladii infectioase, accese cardiovascular
sau care pot influenta planifi¬carea si realizarea acestui tratament (epilepsia,
diabetul zaharat,alergii). tratament antiinflamator al parodontului marginal,
extractia radacinilor dentare ce nu pot fi supu¬se tratamentului conservativ sau
folosite la cel protetic. Pregatirea proprotetica- Aceasta metoda include masuri
speciale terapeutice, chirurgicale, ortopedice, ortodontice si mixte, care suc¬ceda
masurile preprotetice. fiind realizate in dependenta de planul tratamentului
protetic individual si includerea pregatirii psihice a pacientului.
20.Doua metode ale amprentei intr-un timp. Indicati materialele si tehnica.
Amprenta este copia negativa si fidela a cimpului protetic. Amprenta realizata

intr-un timp este obtinuta prin depunerea materialului amprentar in lingura de
amprentare si presarea lui di¬rect pe cimpul protetic. Aceasta tehnica poate fi
utilizata si la apli¬carea a doua materiale amprentare de diferita consistenta:
unul viscos si altul fluid. in acest scop ambele materiale sint preparate
concomitent, dupa aceea materialul viscos se depune in lingura amprentara, iar
cel fluid luat intr-o seringa se injecteaza impreju¬rul dintilor preparati, fiind
concomitent inglobat in materialul viscos.
21.Metoda amprentarii in ocluzie. Clasificarea materialelor amprentare dupa I.

Postolachi – Birsa. Exemple.
Amprenta in ocluzie este executata folosind lingura amprentara speciala, care

permite obtinerea imaginilor ambelor arcade dentare in pozitie de ocluzie
centrica. Asemenea amprenta poate fi la fel obti¬nuta in doi timpi. Dupa
obtinerea primei amprente (portamprenta) pe ea se aplica un strat subtire de
material amprentar fluid, se reintroduce din nou in cavitatea bucala si se
mentine sub actiunea presiunii ocluzale. Elastice(hidrocoloizi reversibili,
ireversibi, elastomeri de sinteza, siliconice) Dure(materiale termoplastice, gipsul,
paste din oxid de zinc si eugenol)
22.Etiologia edentatiei partiale. Enumerati factorii de care depinde tabloul clinic

al edenttiei partiale. Simptomele exobucale.
Factorii care duc la aparitia edentatiei partiale, con¬ditional pot fi repartizati in

2 grupe: I) factorii congenitali si 2) factorii postnatali. Edentatia partiala
congenitala se caracterizea¬za prin lipsa mugurilor dentari sau al distructiei lor
in stadiile in¬cipiente de dezvoltare. Daca lipsesc toti dintii — avem o anodontie.
iar daca citiva — o hipodontie (oligodontie). factorii postnatali (dobindita) care
se mai numeste edentatie secundara apare ca urmare a afec¬tiunilor odontale,
parodontale, a proceselor inflamatoare (osteomi- elita.), interventiilor
chirurgicale (inlaturarea tumorilor benig¬ne sau maligne), traumatismului.In
caz de lipsa a unui numar mare de dinti, cind bresele arcadelor dentare sint
intinse sau cind este pierduta dimensiunea verticala de ocluzie, vor surve¬ni
diferite simptome exobucale. La lipsa dintilor frontali superiori simptomul facial
va fi exprimat prin prabusirea buzei superioare spre oral. Lipsa dintilor laterali
va duce la prabusirea obrajilor creind aspectul de «obraji supt», pe cind lipsa
acestui grup de dinti unilateral, din cauza prabusirii obrazului corespunzator, va
duce la o asimetrie a fetei. in caz de pierdere a dimensiunii verti¬cale de ocluzie,
se va observa micsorarea treimii inferioare a fetei, pronuntarea plicilor
nazolabiale si mentoniera, iar comisurile gu¬rii vor fi coborite.
23.Simptomele endobucale ale edentatiei partiale. Caracteristica dimensiunelor

spatiilor edentate si a apofizei alveolare.
La examenul endobucal vom observa urmatoarele simptome:
1)dereglari de integritate a unei sau a ambelor arcade dentare;
2)dezintegrarea arcadelor dentare in care apar doua grupe de dinti: a) grupa

care functioneaza si b) grupa care nu functionea¬za. Din grupa functionala fac
parte dintii care si-au pastrat anta- gonistii si participa la actul de masticatie.
Dupa dimensiunile spatilor edentate deosebim: edentatii mici: cind lipsesc pina
la 3 dinti; mijlocii — de la 4 pina la 6 dinti si edentajii mari, cind lipsesc mai
mult de 6 dinti. Dupa forma apo-fizei alveolare edentate deosebim: model ingust
— pina Ia 5,0 mm mediu —de la 5,0 pina la 8,0 mm si lat —mai mult de 8,0 mm.
24.Clasificarea edentatiei partiale dupa Kennedy si Kennedy-Applegate.

Diagnosticul edentatiei partiale. Exemple.
Kennedy
Cl I.Arcadele den¬tare edentate partial cu prezenta obligatorie a breselor

bilaterale terminale, adica marginite de dinti numai mezial.
Cl Il-a prezenta obligatorie numai a unei brese terminale, adica marginita de

dinti numai mezial.
lll-a obligatorie a bresei laterale intercalate, adica margini¬ta si mezial, si distal
de dinti.
IV-a arcade¬le dentare edentate partial cu localizarea bresei numai in zona

frontala.
Primele 3 clase Kennedy le imparte in cite 4 subdiviziuni, fie¬care, in dependenta

de numarul breselor in zona dintilor restanti. Daca in aceasta zona este prezenta
o bresa, edentatia este clasata in prima subdiviziune, daca sint doua brese —
subdiviziunea a ll-a etc. In caz daca avem o combinare de brese care nu poate fi
dis¬tribuita nici la o clasa sau subdiviziune, atunci ea se plaseaza la clasa si
subdiviziunea corespunzatoare mai mica
Kennedy-Applegate
/ cuprinde edentatiile terminale bilaterale ale arcadei, in cadrul careia toti dintii
restanti sint plasati anterior fata de spati¬ile edentate si este identica clasei I
Kennedy.
ll-a include edentatiile terminale unilaterale in care din(ii restanti sint plasati
anterior fata de spatiul edentat si cores¬punde clasei a ll-a Kennedy.
lll-a numara edenta(iile laterale intercalate, bresele fiind marginite de dinti

restanti anteriori si posteriori deficitari din punct de vedere functional,
incapabili sa suporte o lucrare pro¬tetica fixa.
IV-a inglobeaza edentatiile in regiunea frontala a arca¬dei dentare, care poate

sa se intinda din ambele parti ale liniei me¬diane. dintii restanti fiind capabili
sau nu sa ofere sprijin prote¬zei fixe.
V-a cuprinde edentatiile laterale intercalate, bresele fi¬ind marginite de dinti

restanti anteriori si posteriori, dar limita an¬terioara este reprezentata de un
dinte care din punct de vedere functional (cum este, de exemplu, incisivul lateral)
nu poate oferi sprijin suficient de rezistenta unei constructii protetice fixe.
Vl-a include edentatiile laterale intercalate cu brese marginite de dinti restanti

anteriori si posteriori capabili sa supor¬te sprijinul protezei fixe.
25.Indicatii generale si locale la tratamentul edentatiei partiale cu punti dentare.
Avantajele si dezavantajele puntilor dentare.
Sint indicate pentru inlocui¬rea a 1, 2, 4 din(i pierduti la nivelul unei singure

brese si, in cazuri exceptionale, pentru inlocuirea a 4 dinti, de exemplu, la lipsa
celor 4 incisivi. . Puntile dentare sint indicate si in edentatiile multiple,
intercalate si in foarte rare cazuri, ca exceptie, in edentatiile terminale.Avantaje:
sint constructii rigide, nedeformabile rezistente la rupere, capabile sa
restabileasca eficacitatea masticatoare pina la 85—100%. Formele suprafetelor
vestibulare si orale ale corpului puntilor dentare sint asemanatoare cu a dintilor
natu¬rali, iar folosirea materialelor contemporane de construire (acrilate,
composite, portelan) permit si restabilirea aspectului fizionomic. Dezavantaje:
necesitatea prepararii dintilor-stilpi cu redarea para¬lelismului dintre ei,
posibilitatea suprasolicitarii functionale, apari¬tia eroziunilor sub corpul puntii,
complicatii survenite din partea elementelor d^ agregare in legatura cu actiunea
lor negativa asup¬ra parodontului marginal, manifestari alergice
26.Caracterizati cele doua grupe de elemente ale cimpului protetic edentat

partial. Importanta practica.
Elemen¬tele de structura ale puntii dentare sint reprezentate de:
1)elementele de agregare de care este solidarizat corpul de punte la extremitati si

care contribuie la fixarea (agregarea) de dintii-stilpi a intregii proteze;
2)corpul de punte care reprezinta un dinte sau un bloc de dinti artificiali si

inlocuieste din(ii pierduti de pe arcada dentara.
Elementele de agregare sint prezentate de microproteze prin care puntea se

fixeaza pe dintii- stilpi. Corpul de punte prezinta un bloc de dinti artificiali ce
inlocu¬iesc dintii absenti din spatiul edentat care restaureaza integritatea
morfologica a arcadei dentare si functiile dereglate ale sistemului stomatognat.
Corpul de punte preia fortele masticatorii de la din¬tii antagonisti la nivelul
suprafetei ocluzale si le transmite elemen-telor de agregare. Corpul de punte si
elementele de agregare for¬meaza o singura piesa protetica — puntea dentara.
27.
28.Clasificarea fibromucoasei cimpului protetic edentat partial dupa

Supple.Importanta practica.
Clasa l. Fibromucoasa sanatoasa cu grosime si rezilienta mo¬derata, amortizeaza

socurile care rezulta in timpul masticatiei si reduce tendintele de deplasare a
protezelor.
Clasa a ll-a. Fibromucoasa atrofiata, subtire, cu un grad de re¬zilienta redus,

inapta sa suporte presiuni ce influenteaza nefavora¬bil realizarea actului de
masticatie.
Clasa a lil a. Fibromucoasa groasa friabila, cu un grad mare de rezilienta care va

favoriza deplasarea protezelor.
Clasa a IV-a. Fibromucoasa hipertrofiata, mobila; din aceasta clasa face parte si
fibromucoasa flotanta sau in creasta de cocos, care trebuie indepartata
chirurgical pentru a putea asigura stabili¬tatea si eficienta protezelor.
29.Clasificarea fibromucoasei la maxila dupa Liund si gradul de rezilienta a

fibromucoasei dupa Kulajenko, Steiger si importanta practica.
—zona fibroasa periferica situata pe coama apofizelor alveo¬lare cu un grad de

rezilienta scazut;
—zona fibroasa mediana, la nivelul suturii intermaxilare unde mucoasa este

subtire si aderenta, sensibila la presiuni;
—zona rugelor palatine transverse in treimea anterioara a toltii palatinale,

acoperita de o mucoasa cu un grad de rezilienta medie, datorita stratului de tesut
adipos subiacent;
—zona glandulara situata in treimea posterioara a boltii pa¬latinale, din ambele

parti a liniei mediane cu un grad mare de rezilienta (zonele Schroder).
Rezilienta mucoasei dupa V. Kulajenko este de 0,5—2,5 mm, dupa Steigher — de
0,4—2,0mm
30.Clasificarea suportului osos a tuberozitatilor maxilare in edentatia partiala la

maxila dupa Lejoyeux. Indicati clasa nefavorabila.
La maxila apofizele alveolare sint grupate in patru clase:
I— apofize inalte, retentive, cu versante vestibulare si lingua¬le extinse, paralele

intre ele, fara exostoze;
II—apofize medii, cu versante vestibulare usor oblice, prin pierderea de

substanta osoasa si resorbtie centripeta;
III—apofize cu valoare protetica slaba, afectate prin resorbtie accentuata,

determinata in special de proteze necorespunzatoare;
IV— apofize cu valoare protetica negativa, denivelate, disparu¬te partial sau

total prin purtarea unor proteze vechi, cu suprafata mucozala redusa si
incongruente.
Tuberozitatile maxilare:
a)favorabile, retentive cu versante paralele intre ele;
b)de valoare medie, acceptabile, cu un relief perceptibil, utili¬zabile in favoarea

stabilitatii protezelor;
c)tuberozitati cu valoare negativa, caracterizate prin absenta oricarui relief,

inapte sa asigure stabilitatea protezelor;
d)tuberozitati care impun o modelare plastica chirurgicala, pentru a inlatura

retentivitatile exagerate, care impiedica protezarea sau creeaza interferenta cu
arcada antogonis
31.Clasificarea suportului osos in edentatia partiala dupa Lejoyeux la
mandibula. Indicati clasa nefavorabila. Clasificarea tuberculilor piriformi
mandibulari si importanta practica.
Clasificarea suportului osos dupa Lejoyeux :
I. apofize inaqlte,retentive,cu versante vestibulare si linguale extinse,paralele

intre ele,fara oxostoze.
II.apofize medii,cu versante vestibulare usor oblice,prin pierderea de substanta si

resorbtie centripeta.
III.apofize cu valoare protetica slaba,afectate prin resorbtie

accentuata,determinata in special de proteze necorespunzatoare.
VI.apofize cu valoare protetica negativa,denivelate,disparute partial sau total

prin purtarea unor proteze vechi,cu suprafata mucozala redusa si incongruente.
Tuberculii periformi sint impartiti in:
-tuberculi periformi favorabili stabilizarii si mentinerii protezelor,fermi,aderenti

la planul profund,convecsi si acoperiti cu o mucoasa sanatoasa.
-tuberculi periformi mai putin favorabili stabilizarii si mentinerii protezelor,dar

inca apti de a fi utilizati protetic;mai putin convecsi,mai mobili,mai depresibili.
-tuberculi periformi cu valoare protetica foarte scazuta,fie datorita existentei

unui legament pterigo-mandibular accentuat,cu o insertie nefavorabila,fie
calitati deficitare a tesut submucos sau unei deformari consecutive purtarii
prelungite a unei proteze neechilibrate.
-tuberculii piriformi cu o valoare negativa,ei fiind inutilizabili pentru sprijinul si

stabilirea protezelor
32.Expuneti formele apofizelor alveolare dupa Pietrakovski. Importanta

practica.
Pietrokovski dupa profilul in sec(iune al apofizei alveolare, la maxila si
mandibula deosebeste apofize triunghiulare, paraboli¬ce si trapezoidale.
Afara de cele expuse la aprecierea bazei osoase, trebuie sa se ia in consideratie

doi factori importanti: relieful si structura osoasa.
Relieful osos al cimpului protetic este usor de apreciat prin in¬spectie. In ceea ce
priveste structura osoasa, ea poate fi apreciata radiografie, prin constatarea
gradului de densitate.
Structura osoasa are un rol important in suportarea presiunilor masticatoare

care revin de la proteza mobilizabila. Se stie ca osul este un tesut rigid datorita
elementelor minerale, este flexibil da¬torita substantei organice si este tenace
datorita tesutului conjunc¬tiv.
33.Tipurile crosetelor folosite in P.P.M. Liniile crosetare. Indicatii.
1. Crosetul cervico-oeluzal deschis dental. Prezinta un croset cu un singur bra(

elastic, care este in contact cu toata suprafata vestibulara a dintelui-stilp in zona
subecuatoriala reten¬tiva. Este recomandat pe dlntii-stilpi care nu au ecuator
accentuat atit la maxila, cit si la mandibula.
2.Crosetul cervieo-alveolar deschis dental. Prezin¬ta un dispozitiv cu un singur

brat de o elasticitate marita, care es¬te in contact cu suprafata vestibulara a
dintelui-stilp in zona sub¬ecuatoriala retentiva.
3.Crosetul cervico-ocluzal intors. Segmentul dentar este aplicat pe suprafata

vestibulara supraecuatoriala, iar extremi¬tatea libera a bratului, facind o bucla,
este intoarsa spre zona sub¬ecuatoriala orientata spre edentatie.
4.Crosetul inelar Jackson Adams. Jac¬kson, pentru ancorarea protezelor

mobilizabile, cit si a aparatelor ortodontice pe dintii 6 ai hemiareadei intregi, a
propus un croset inelar. Segmentul dentar este situat orizontal In zona
subecuatoriala, Indreptindu-se spre marginile proximale, mezial si distal, si
transversind suprafata ocluzala prin nisele masticatoare se coboa¬ra pe
suprafata orala a dintelui si se include cu segmentele retentive in baza protezei.
Adams, pentru marirea elasticitatii acestui croset, a realizat la extremitatile
proximale ale ansei vestibulare doua bucle.
5.Crosetul mucoalveolar. Acest croset este realizat in edentatiile terminale si nu

prezinta contact cu dintii-stilpi, deoarece este aplicat pe versantul vestibular al
apofizei alveolare. Este indicat in situatiile clnd apofiza alveolara anterior este
bine dezvoltata si are un profil retentiv. Se realizeaza dintr-o ansa dubla de
sirma sub forma unei bucle, ale carei capete pornesc si se intorc in sa¬ua
protezei.
6.Crosetul dento-gingival Kemeny. Este asemanator cu crosetul mucoalveolar,

insa el partial cuprinde si o portiune a dintelui din partea vestibulara in zona
subecuatoriala. Este indicat in aceleasi situatii clinice ca si crosetul mucoalveolar.
7.Crosetul telescopic. Este compus din doua elemen¬te protetice; o capa

cilindrica, care este cementata pe dintele-ancora si nu reda forma lui anatomica;
o coroana artificiala realizata dupa amprenta obtinuta de pe capa cementata pe
bont si fixata sta¬bil in saua protezei. Coroana poate sa redea in intregime forma
anatomica si morfologia dintelui-stilp si sa fie montata in baza pro¬tezei sau
poate fi fixata numai in saua protezei, iar deasupra ei sa fie montati dintii
artificiali.
34.Limitele bazei protezei partiale mobilizabile acrilice la maxila si mandibula.
Baza protezei la maxila este alcatuita din seile protezei si placa palatinala care
vin in contact cu suprafata mucozala a cimpului protetic, cit si cu dintii restanti.
Placa acopera bolta palatinala, seile-apofizele alveolare edentate in intregime.
Marginile vestibulare ale seilor ajung pina la fundul sacului vestibular, in zona
mucoasei neutre, aflindu-se intr-un con¬tact intim. Marginile palatinale ale
placii prezinta contact cu coletul din¬tilor restanti frontali, iar in zona laterala se
termina pe suprafete¬le orale ale dintilor restanti pina in zona supraecuatoriala.
Limitele bazei protezei la mandibula. Seile protezei vor acope¬ri suprafata

mucozala a cimpului protetic edentat, iar marginile vestibulare in aceste zone
ajung pina la fundul sacului vestibular, la nivelul mucoasei neutre. Posterior, in
functie de valoarea prote¬tica a tuberculului periform, seile acopera treimea
anterioara a acestuia, coborindu-se pina la linia oblica interna intinzindu-se
ori¬zontal pe fundul de sac lingual. Seile sint unite cu placa linguala, care in zona
dintilor restanti se intinde pe suprafetele lor orale pi¬na in zona
supraecuatoriala.
35.Indicatii la confectionarea P.P.M. acrilice cu baza metalica si cu captusala.

Materiale folosite.
Baza metalica este indicata, cind se fractureaza frecvent baza acrilica la pacientii
cu o musculatura masticatoare puternica, in caz de bruxism, la pacientii cu
alergie de la acrilate si in cazurile de ocluzie adinca.
Materialul elastic contribuie la compensarea rezilientei fibromu¬coasei si

micsorarea presiunii masticatoare asupra cimpului prote¬tic, prin intermediul
amortizarii. El poate fi aplicat pe suprafata mucozala a bazei acrilice partial sau
total.
Actualmente sint utilizate materiale elastice sub denumirea de «Ortosil»,

«Ortosil—M», «Eladent—100»
36.Biomecanica P.P.M. acrilice. Enumerati factorii de care depinde gradul de

deplasare a protezei.
Factorii care se opun desprinderii protezelor vor fi: adeziunea si succesiunea;

rctentivitatile anatomice ale cimpului protetic: apofizele alveolare cu volum si
forma pronuntate, bolta palatinala mus¬culatura orofaciala; segmentele dentare
ale crosetelor plasate in zona subecuatoriala; sistemele de culisare, telescoapc si
bare care actioneaza prin frictiune.
Factorii care se opun deplasarii posterioanterioare: tubcrozita- tile retentive ale

cimpului protetic, versantele orale anterioare ale apofizelor alveolare, numarul
dintilor restanti, crosetele cu deschi¬dere dentala etc.
Factorii care se opun deplasarii anterioposterior sint prezentati de tuberculii
piriformi mandibulari, versantele orale si vestibulare ale apofizelor alveolare,
numarul dintilor restanti, crosetele cu des¬chidere edentala.
Factorii de opunere a deplasarii laterale: versantele vestibulare si orale ale
apofizelor alveolare, bolta palatinala, dintii laterali montati la mijlocul apofizei
alveolare si elementele de mentinere a protezelor.
37.Enumerati etapele clinico-tehnice la confectionarea P.P.M. acrilice in ocluzia

stabila si instabila.
1.Clinic. Examinarea pacientului si ainprentarea ciinpului pro¬tetic.
2.Laborator. Realizarea modelelor. Daca amprenta a fost obti¬nuta cu o lingura

standard, ulterior, pentru a realiza proteza, se vor confectiona din ceara
sabloanele cu bordurile de ocluzie. Da¬ca tabloul clinic reclama o amprentare
functionala (edentatii subtotale, terminale ete.), dupa realizarea modelelor de
pe amprenta obtinuta cu o lingura standard, se confectioneaza lingura
individu¬ala. Dupa amprentarea cu lingura individuala se realizeaza mode¬lul si
se va confectiona din ceara sablonul cu bordura de ocluzie.
3.Clinic. Determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor intermaxilare.
4.Laborator. Fixarea modelelor in ocluzor sau articulator si montarea dintilor

artificiali.
5.Clinic. Proba machetei protezei in cavitatea bucala.
6.Laborator. Modelarea definitiva a machetei, ambalarea in chiuveta si

realizarea tiparului, introducerea acrilatului in tipar si polimerizare^,
dezambalarea si prelucrarea protezei.
7.Clinic. Aplicarea si adaptarea protezei la cimpul protetic.
38. Caracteristica situatiei clinice la absenta ocluziei si etapele clinico- tehnice la

confectionarea P.P.M acrilice.
Etapele clinico-tehnice la confectionarea protezelor acrilice mobilizabile

partiale. Confectionarea protezelor partiale mobilizabilc acrilice, ca si orice
lucrare protetica impune respectarea consecuti- vitatii anumitor etape clinico-
tehnicc. In ordinea necesara aceste etape se efectueaza astfel:
8.Clinic. Examinarea pacientului si ainprentarea ciinpului pro¬tetic.
9.Laborator. Realizarea modelelor. Daca amprenta a fost obti¬nuta cu o lingura

standard, ulterior, pentru a realiza proteza, se vor confectiona din ceara
sabloanele cu bordurile de ocluzie. Da¬ca tabloul clinic reclama o amprentare
functionala (edentatii subtotale, terminale ete.), dupa realizarea modelelor de
pe amprenta obtinuta cu o lingura standard, se confectioneaza lingura
individu¬ala. Dupa amprentarea cu lingura individuala se realizeaza mode¬lul si
se va confectiona din ceara sablonul cu bordura de ocluzie.
10.Clinic. Determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor intermaxilare.
11.Laborator. Fixarea modelelor in ocluzor sau articulator si montarea dintilor

artificiali.
12.Clinic. Proba machetei protezei in cavitatea bucala.
13.Laborator. Modelarea definitiva a machetei, ambalarea in chiuveta si

realizarea tiparului, introducerea acrilatului in tipar si polimerizare^,
dezambalarea si prelucrarea protezei.
14.Clinic. Aplicarea si adaptarea protezei la cimpul protetic.
39.Indicati etapele si tipurile amprentelor la confectionarea P.P.M. acrilice.

Complicatiile posibile si profilaxia lor. Materialele amprentare elastice.
Amprentarea cimpului protetic. Amprentele realizate pentru con¬fectionarea

protezelor partiale mobilizabile trebuie sa redea cu o mare fidelitate forma si
intinderea cimpului protetic. Pentru aceas¬ta sint folosite urmatoarele tipuri de
amprente: a) anatomica si b) functionala.
Amprenta anatomica reproduce In negativ copia tuturor elemen¬telor

topografo-anatomice ale cimpului protetic si este realizata cu ajutorul lingurilor
standarde universale. Aceasta amprenta nu re¬da cu precizie relieful
fibromucoasei cimpului protetic din zona trecerii fibromucoasei imobile in activ
mobila din cauza supraextinderii sau micsorarii marginilor amprentei in zona
mu¬coasei pasiv mobile.
Protezele realizate dupa astfel de amprente adeseori necesita retusari numeroase

la nivelul suprafetei mucozale si ca rezultat in unele cazuri este nevoie de a le
reface.
Amprenta functionala, reprezentind copia negativa a cimpului protetic, reda cu

mare fidelitate forma si intinderea lui In depen¬denta de func(ia tesuturilor moi.
Amprentele functionale se realizeaza prin doua tehnici: In doi timpi si intr-un

singur timp.
Amprenta functionala in doi timpi este realizata dupa tehnica amprentelor

duble, pe cind intr-un singur timp prevede amprenta¬rea dupa confectionarea
unei linguri individuale din acrilat sau alt material pe modelul realizat dupa
amprenta anatomica. In depen¬denta de metoda amprentarii ea poate fi
clasificata in:
a)amprenta functionala necompresiva, care se recomanda pen¬tru edentatiile

partiale de clasele I si a ll-a dupa Kennedy, la tratamentul carora se prevede
realizarea bazei protezei cu captu¬seala elastica. Pentru realizarea ei se
recomanda material elastic de o fluiditate marita, care nu va permite exercitarea
presiunilor pe suprafata cimpului protetic;
b)amprenta functionala compresiva, care se recomanda in eden¬tatiile partiale,

in care fibromucoasa cimpului protetic are un grad de rezilienta marita. Ea este
realizata prin exercitarea presiunilor digitale asupra lingurii individuale sau
ocluzale, de la bordurile de ocluzie, confectionate pe o baza rigida, care
concomitent inre¬gistreaza si relatiile intermaxilare.
Hindels a propus realizarea unei amprente functionale la ince¬put in zonele

edentate, fara aplicarea presiunii. In zonele molari¬lor, pe suprafata lingurii
individuale sint montati butoni. Conco¬mitent se ia o supraamprenta cu o
lingura standard perforata in dreptul butonilor, ce permite sa se exercite o
presiune uniforma asu¬pra lingurii individuale, adica asupra primei amprente.
40.Enumerati metodele de determinare a DVO si indicati in ce situatii clinice se
determina.
1)a)intraorale si b)extraorale
2)antropometrice, anatomofiziologice, functionale
Antropometrica- cu un compass,format din2compase unul mic si unul

mare.pacientul deschide gura la maxim,si I se aplica compasul pe menton si
virful nasului.apoi el inchide gura pina ajunge la virful intermediary al
compasului la virful nasului.inaltimea va corespunde cu pozitia de repaos
fiziologic al mandibulei care va fi cu 2-3mm mai mare decit DVO.
Anatomofiziologica-cu sabloane cu bordure de ocluzie,tehnica-se aplica cu

creionul 2 puncte unul pe suprafata inferioara a spinei nazale anterioare,altul pe
suprafata inferioara a mentonului.dimensiunea determinate se transfer ape placa
de ceara.sabloanele cu bordure de ocluzie sunt introduce in cavitatea bucala si
pacientul inchide gura.prin adaogarea sau razuirea cerii se determina DVO care
e mai mic cu 2-3mm decit dimensiunea verticala a pozitiei de repaos a
mandibulei
Functionala-cu aparatul ADOC cu un dispozitiv intraoral care permite

determinarea relatiilor intramaxilare centrice cu precizie de + - 0,5mm.se
confect linguri individuale, la mandibula paralele cu linia bipupilara se aplica o
placa cu un detector.se introduce in cav.bucala si in detectorul de forta se aplica
pivoti care corespund dimensiunii verticale a relatiei de postura.se inregistreaza
semnall,si cind el se va micsora se va folosi criteriul de relatie intermaxilare
centrice.
41.In ce situatii clinice se va determina pozitia neutra a mandibulei la

determinarea o.c. in edentatia partiala si caracterizati aceste metodele.
42.Enumerati particularitatile etapelor clinico-tehnice si de determinare a

relatiilor centrice intermaxilare in edentatiile subtotale ale ambelor maxilare.
43.Metoda probei machetei P.P.M. acrilice. Ce greseli pot fi evidentiate la proba

machetei P.P.M. acrilice in plan vertical.
Verificarea se face in 2etape- pe model,si in cavitatea bucala. Pe model consta in
verificarea contactelor intercuspidiene in ocluzor sau articulator cu hirtia de
articulatie,controlul montarii dintilor pe apof.alveolare edentate care in zonele
laterale trebuie sa fie montati in mijloc si perpendicular,in z.frontale in raport de
ocluzie.In cav.bucala se atrage atnetia la contactele dentodentare in pozitie de
intercuspidare maxima,care trebuie sa fie multiple.apoi la culoarea dintilor
alesi,montarea lor in bresele edentate,prevazind gr.de vizibilitatea,linia surisului
si linia mediana.se atrage atentia la DVO prin teste fiziologice si
fonetice,prnuntind “s”.In timpul probei machetei din ceara,care trebuie intarita
cu un dispozitiv de sirma,machete se scoate din cavitatea bucala si se raceste la
fiecare 1-2minute
44.Enumerati simptomele endobucale la proba machetei P.P.M. acrilice daca la

determinarea si inregistrarea relatiilor intermaxilare centrice mandibula s-a
deplasat anterior. Tactica medicului.
45.Cum se va proceda daca P.P.M. acrilica finalizata nu insera la cimpul

protetic, cum se efectuiaza corectia planului de ocluzie.
46.Enumerati dezavantajele P.P.M. acrilice si avantajele protezelor scheletate.
Utilizarea protezelor partiale mobilizabile acrilice in tratamen¬tul edentatiei

partiale rezolva in prealabil restabilirea functiei or¬ganelor pierdute din punct
de vedere functional, mecanic si bio- profilactic. Desi au un rol favorabil pentru
multe forme de edentatie, ele reprezinta o solutie de tratament greu acceptata
datorita urma¬toarelor dezavantaje:
1)tesutul mucoosos al cimpului protetic nu este adaptat pentru suportarea

presiunilor masticatoare si ca rezultat se agraveaza procesul de atrofie a acestui
substrat;
2)aplicarea protezei pe cimpul protetic provoaca tendinta de inflamatie a

mucoasei sau chiar si aparitia eroziunii cronice a epi- teliului pe intreaga
suprafata de sprijin;
3)marginea protezei transmite forte orizontale nocive asupra dintilor restanti;

4)la infundarea protezei pe cimpul protetic crosetele pot tra¬umatiza festonul
gingival, cit si smaltul dintilor-stilpi;
5)baza protezei este voluminoasa, ocupa o suprafata intinsa a mucoasei si poate

aduce la dereglarea functiilor sensorice si fonetice.
47.Caracteristica elementelor componente ale P.P.M. scheletate.Doua variante

ale seilor P.P.M. scheletate.
PPMscheletata-eare urmatoarele elemente componenteseile protezei amplasate

in spatiile edentate pe care se monteaza dintii artificiali, elementele de legatura
dintre sei- concetorii principali, elemente de ancorare,mentinere,sprijin si
stabilizare realizate pe dintii stilpi, elemente de legatura dintre partile mucozale
si cele dentare ale scheletului- concetorii secundari.
2variante ale sailor protezei scheletate-a)intreg metalice la care suprafat

mucozala prezinta contact cu mucoasa apofizei alveolare a spatiului edentate,pe
suprafat protetica se realizeaza elemnte retentive ca bonturi,gile ,anse sau
ciupercute folosite pt retentia acrilatului cu dintii artificiali
b)partial metalice inglobate in acrilat,saua metalica e perforate fiind situate la 1-

2mm de mucoasa cimpului protetic
48.Care sunt dimensiunile conectorilor principali prezentate prin arcuri ale

P.P.M. scheletate pentru mandibula si maxila si topografia lor.
Conectorii principali sunt realizati in forme de bare(arcuri) avind o forma

rotunda,semirotunda,ovala,semiovala,atipica.dimensiunile la mandibula-latimea
nu mai mica de 3mm, grosimea 1,5-2,0mm. la maxilla- latimea:6-8mm,
grosimea:0,8-10mm.Barele trebuie sa fie situate la 0,5-1,0mm de la mucoasa in
dependenta de rezilienta ei.sa fie plasate in zone cu functionalitate scazyta,san u
impiedice miscarile limbii in timpul masticatiei si fonatiei
Plasarea: la maxilla-in z.palatinala posterioara in 1/3anterioara,in edentatii

frontale in zona medie anterioara.
La mandibula:intre dintii restanti si zona de reflexive a mucoasei,superior la 3-
4mm de festoul gingival, extremitatea inferioara- cu 2mm de la fundul de sac
lingual si frenul limbii.
49.Ce prezinta conectorii secundari in P.P.M. scheletate. Clasificarea in raport

de modul de consolidare a elementelor dentare cu cele mucosale dupa Rindasu, si
scoala nationala.
Conectorii secundari-sunt dispozitive care unesc partile mucozale si dentare ale

protezei,cu functie de transferare a presiunii masticatoare de la dintii artificiali
asupra cimpului protetic.Din punct de vedere morfofunctional,sint situati pe
suprafetele proximale ale dintilor ce delimiteaza spatial edentate sau pot fi
plasati interdentar.dupa Rindasu sunt individualizati din punct de vedere al
rigiditatii: rigizi si elastici.cei rigizi-au support dentoparodontal, semilabili-
support mixt dentoparodontal si mucoosos, labile-mucosos.
50.Clasificarea si indicatiile crosetelor utilizate in P.P.M. scheletata dupa

Rindasu.
1dupa nr dintilor pe care se aplica:monodentare,bidentare,tridentare
2dupa nr total al bratelor din care se compun crosetele: cu 2brate, cu 3brate, cu

4brate, cu 6brate
3dupa nr bratelor active elastice: cu un singur brat (monoactive), cu 2brate

(bioactive), cu 3brate (triactive), cu 4brate (tetraactive)
4 dupa nr conectorilor secundari si dupa pozitia lor topografica : cu un singur

concetor secundar, cu 2conectori secundari, cu 3conectori secundari
51.Cerintele catre crosetele turnate ale P.P.M. scheletate dupa Lejoyeux.

Crosetul Ackers. Componentele si plasarea lor pe dintele stilp.
1)sa contribuie la retentia si stabilizarea protezei,fara sa actioneze nefavorabil

asupra tesuturilor de sprijin
2)lungimea crosetului trebuie sa permita incercuirea a mai mult din jumatatea
celei mai mari circumferintea dintelui ancora,fiind continua sau discontinua
3)la orice portiune retentive elastica a crosetului trebuie sa I se opuna o portiune

rigida a acestui,pentru a rezista fortelor ce tind sa desprinda
proteza,extremitatea retentive elastica a crosetului trebuie sa fie pasiva din
momentul aplicarii protezei si s anu devina active decit pentru a se opune
deplasarii protezei
4)partile componente ale crosetuui trebuie sa se situeze mai aproape de

1/3cervicala pt a reduce fortele care ar actiona in sensului torsionarii dintelui-
ancora
5)partile retentive ale crosetelor situate pe fiecare heniarcada trebuie sa fie

simteric dispuse
6)pt a evita orice actiune imediata sau secundara a crosetului asupra dintelui
ancora se recomanda ca dintii limitanti sa fie solidarizati in conditii favorabile
cite doi,iar in situatii nefavorabile in grup.
Crosetul Ackers-circular turnat.este alcatuit dintrun corp de la care pornesc

3brate- retentive,opozant si pintenul ocluzal, inconjurind dintele in
intregime.este indicat la premolari si molari,cind ecuatorul protetic trece
vestibular sau oral pe mijlocul coroanei dintelui ancora,avind in zone
subecuatoriala o retentie de 0,25-0,5mm.
Corpul e asezat in zona proximala,neretentiva.Bratul retentive-porneste spre

suprf.vestibulara traversind ecuatorul protetic si se termina in zona retentivaare
2portiuni-supraecuatoriala (rigida), subecuatoriala (elastica).
52.Caracteristica crosetului Bonwill, Raichelman.Adams. Indicatii la utilizare.
Bonwill-este circular,are 6brate:2retentive,2opozante, 2pinteni ocluzali aplicati

pe 2dinti..el este unit cu scheletul metallic prin conectorii secundari rigizi, si e
considerat dublu croset Ackers.este plasat pe premolari si molar,intre care exista
trema,in edentatii uniterminale,cu rol antibasculant.
53.Ce prezinta crosetele divizate Roach. Caracteristica fiecarei grupe. Indicatii.
Sunt crosete divizate in 2grupe: 1grupa:are contact redus cu dintele-ancora in

z.retentiva subecuatoriala care este mai putni sau delok vizibila.sunt 7 la numar
si au brate elastice,forma carora imita literele :C,L,U,S,T,I,R.sunt aplicati pe
dintii posteriori cu grad de retentivitate marita si implantare dificila.sunt
compuse din:corpul,pintenul,bratul opozant, bratul retentive,2conectori
secundari (unul al bratului retentive,altul uneste bratu opozant si pintinele
ocluzal de scheletul metallic).corpul crosetelor e o portiune asezata pe suprafata
proximala a dintilor stilpi limitrofa spatiului edentat.in zona supraecuatoriala
este unit rigid prin conectorul secundar cu saua scheletului metallic,la nivelul
paradontului marginal,la o distanta de 1,5mm.din corpul crosetului pornesc
pintenul ocluzal si bratul opozant.
2grupa:fac parte crosete cu bratele aplicate supraecuatorial asigurind sprijinul

protezei scheletate pe cimpul protetic.pot fi simple,cu un brat ce are contact
partial sau total cu dintele, si compuse aplicate uni- sau bidentar.bratele
crosetului bidentar inconjoara inelar suprafetele dintelui,fiind cunoscut ca
croset inelar continuu.sunt indicate pe dintii frontali,si pe cei laterali cu zone
retentive neinsemnate si inaltime mica,precum dintii conici.
54.Sistemul crosetar Ney. Indicatii catre fiecare tip.
Crosetele Ney au fost imaginate pentru forme si implantare diferite ale dintilor
stilpi care in genere nu sunt acoperite cu microproteze.poseda caracteristici
proprii crosetelor circulare si crosetelor divizate.sunt in nr de 6.
NEY nr1- asemanator cu crosetul Ackers,insa bratul opozant,ca si retentive este

elastic situate in zona subecuatoriala retentive.ambele brate asigura o mentinere
dubla si reciproca,fiind aplicate pe suprf.vestibulara si orala ale dintelui ancora.
NEY nr2-deriva din crosetul Roach cu bratul elastic T,ambele brate sunt elastice
divizat in T si au cite un conector secundar propriu. E indicat pe premolari si
molarii cu retractie gingivala si cu retentivitati marite, sip e dintii la care
ecuatorul protetic trece in apropierea suprafetei ocluzale.elementele elastice sunt
aplicate in zona gingivala.se aplica mai rational in edentatiile terminale
Crosetul Ney nr. 3. Prezinta o combinare dintre crosetul nr. I nr. 2, avind doua
brate rctentive; unul mai putin elastic unit ri¬gid cu corpul crosetului, avind
forma bratului de la crosetul nr. 1 si altul cu un grad de elasticitate marita (unit
prin conectorul se-
cundar cu saua protezei) fiind reprezentat de un «T». Bratele sint aplicate in

dependenta de retentivitatea dintelui-ancora astfel: bratul mai putin elastic nr. 1
este aplicat pe suprafata vestibulara sau orala a dintelui cu retentivitate mai
mica, iar bratul elastic nr. 2 — pe suprafata cu retentivitate marita.
Acest crosct este indicat in edenta(iile terminale, cind dintii- stilpi au inclinatie
orala sau vestibulara, iar ecuatorul protetic are direcjii diferite pe suprafetele
orala si vestibulara
Crosetul Ney nr. 4. Acest croset este realizat prin metoda de turnare si lipire:
corpul si pintenele ocluzal sint turnate, iar bra¬tele sint confectionate din sirma
prin indoire; fiind aplicate pe suprafetele vestibulara si orala, se lipesc de corp.
Acest croset es¬te indicat pe dintii cu retentivitate situata in apropierea marginii
ocluzale a suprafetelor vestibulare si orale. Crosetul Ney nr. 4 nu este utilizat in
practica datorita proprietatilor mecanice scazute, care nu permit mentinerea
satisfacatoare a protezei pe cimpul pro¬tetic
Crosetul Ney nr. 5. Este cunoscut sub numele de croset inelar cu actiune inversa
posterioara si deriva din crosetele circulare. Acest croset este alcatuit dintr-un
conector secundar excentric unit rigid cu saua sau placuta protezei, pozitionat,
mai ales, me- ziooral pe dintele-stilp. Bratul crosetului porneste din corp, avind
doua portiuni: una rigida, aplicata supraecuatorial, din care por¬neste pintenul
ocluzal asezat in foseta distala sau meziala, pre- lungindu-se cu bratul elastic,
care transversind ecuatorul prote¬tic se termina in zona retentiva meziala sau
distala. Acest croset este indicat in edentatiile terminale, cind dintii-stilpi au
inclina¬tie vestibulara sau orala, cit si pe dinti cu coroane clinice mici sau cu
forma conica
Crosetul Ney nr. 6. Este asemanator cu crosetul precedent, are aceleasi

caracteristici si se deosebeste prin prezenta a doi pinteni ocluzali situati distal si
mezial. Fiind unit rigid cu saua protezei prin intermediul conectorului secundar,
incepe cu doua apofize duble de la saua sau bara protezei, care continua in
bratele cro¬setului. Crosetul Ney nr. 6 este indicat pe molari inclinati, cu
ecu¬atorul protetic ridicat in partea inclinarii si lasat in jos in cea opusa. Are cel
mai lung brat din toate crosetele si este des numit croset inelar circular
55.Indicatiile si caracteristica sistemelor speciale de mentinere , sprijin si

stabilizare a P.P.M. scheletate.
56.Indicatiile catre folosirea sistemelor Dolder- Rumpel in protezele PM

scheletate.
Barele cu calareti. Sint compuse din piese dentare fixe alcatu¬ite dintr-o bara
solidarizata la coroanele care acopera dintii-stilpi sau la dispozitivele radiculare
ale acestor dinti si o gutiera apli¬cata in saua protezei scheletate care incaleca
bara.
Bara are dimensiuni si forme variate; ea poate fi: rotunda, ovo- idala,
dreptunghiulara etc., iar dimensiunile depind de numarul dintilor care lipsesc si
de topografia edentatiei; grosimea barei variaza de la 1,5—4 mm. Bara este
solidarizata de elemen¬tele fixe in asa mod ca sa urmeze profilul apofizei
alveolare la o distanta de aproximativ 1—2 mm. Pentru realizarea frictiunii intre
bara si gutiera, polul mic al barei este orientat inspre apo fiza alveolara.
Gutiera se mai numeste si calaret, fiind o copie de forma si dimensiuni externe

ale barei. In dependenta de situarea calaretu¬lui pe polul superior al barei,
Dolder descrie doua variante: 1) sistem rigid, in care gutiera are contact intim cu
polul superi¬or al barei sj nu permite infundarea protezei in fibromucoasa cim-
pului protetic; este indicat in protezele cu sprijin dentoparodontal; 2) sistem
rezilient, realizat cu un spatiu intre calareti si po¬lul superior al barei,
dependent de gradul de rezilienta a fibromucoasei, ce permite infundarea
protezei, realizind un sprijin mixt, dentomucozal.
Sistemele de bare cu calareti au fost concepute de Schroder si Rumpel,

perfectionate si descrise de mai multi cercetatori, printre care Dolder,
Ackerman, Cilimone, Lipsit..
Barele sint indicate in edentatiile frontale, laterale si subtotale cu inaltimea

spatiului protetic corespunzator pentru utilizarea barei, seii cu calaret S< a
dintilor artificiali. inaltimea minimala intre apofiza alveolara edentata si dintii
antagonisti trebuie sa fie in jurul la 6 mm pentru a asigura mentinerea, sprijinul
si sta¬bilizarea protezei. Asa proteze au aspect fizionomie optim si sint bine
tolerate de pacienti
57.Indicatiile catre folosirea in protezele PM scheletate tipului de crosete din

sistemul Ney.
Ney1- ca si crosetul Ackers,indicat pe premolari si molari cind ecuatorul protetic

trece vestibular sau oral pe mijlocul coroanei dintelui ancora,avind in zona
subecuatoriala o retentie de 0,25-0,5 mm
Ney2-se aplica in zona gingiva, in edentatii terminale
Ney3-in edentatii terminale cind dintii stilpi au inclinatie orala sau

vestibulara,iar ecuatorul protetic directii diferite pe suprafetele orala si
vestibulara.
Ney4-nu este utilizat in practica datorita proprietatilor mecanice scazute care nu

permit mentinerea satisfacatoare a protezei pe cimpul protetic
Ney5-indicat in edentatiile terminale,cind dintii stilpi au inclinatie vestibulara

sau orala,cit si pe dintii cu coroane clinice mici sau cu forma conica
Ney6-indicat pe molarii inclinati cu ecuatorul protetic ridicat in partea inclinarii

si lasat in jos in cea opusa.
58.Ce prezinta disjunctoarele de forta. Indicatii.
Disjunctoare de forfe. Aceste dispozitive au fost elaborate pen¬tru protezele

scheletate terminale, avind ca scop sa permita mis¬carea seilor protezei fata de
dintii-ancora si sint cunoscute ca sisteme articulare. Acestea se impart in
disjunctoare de forte- amortizatori si balamale, si sint reprezentate de dispozitive
meca¬nice complexe, fabricate sau confectionate in laborator.
Disjunctoarele de forte permit seilor protezei miscari de infun- dare in plan

vertical si de revenire dupa incetarea presiunii masti¬catoare datorita modului
de consolidare dintre cele doua parti com¬ponente ale disjunctoarelor-
dalbo,sistemul telescopic egert.
Balamalele sint folosite ca elemente de legatura intre crosete si seile prote¬zelor

fiind compuse dintr-o parte solidari¬zata de croset, iar alta — de saua pro¬tezei,
fiind articulate cu un ax transver¬sal.Balamalele sint indicate in edentatiile
mandibulare terminale cind lipsesc molarii
59.Particularitatile planificarii
si biomecanica protezelor scheletate in edentatia partiala clasa I .
Sub actiunea fortelor masti¬catoare protezele scheletate, ca si protezele partial

mobilizabile acrilice, se deplaseaza in diferite directii. Gradul de deplasare
de¬pinde de factorii care o provoaca si de cei care se opun deplasarii.
60.Particularitatile planificarii si biomecanica protezelor scheletate in edentatia

partiala clasa I subdiviziunea 2,3 Kennedy.
61.Particularitatile planificarii si biomecanica protezelor PM scheletate in

edentatia partiala clasa I Kennedy.

edentatia partiala clasa II Kenedy.

edentatia partiala clasa II subdiviziunea I Kenedy localizata in zona laterala a
arcadei dentare.

edentatia partiala clasa III Kennedy.
65.Fixarea, stabilizarea si echilibrul protezelor mobilizabile partiale,

caracteristica factorilor determinanti
66.Prin ce este prezentata P.P.M. scheletata in edentatia partiala cl.IV Kennedy,

in ce consta alegerea numarului dintilor stilpi, ce tipuri de crosete vor fi utilizate.
67.Paralelograful. Structura.Argumentati necesitatea studiului modelului la
confectionarea P.P.M. scheletate.
Studiul modelului la paralelograf. Daca modelul de studiu este • oufectionat din

ghips obisnuit, atunci cel definitiv — din ghips pccial, dur (superghips). Modelul
definitiv este studiat Ia paralelograf. Paralelograful este alcatuit din soclul
stabilizator reprezentat de un dispozitiv metalic, cu o anumita greutate care
confera stabilitatea aparatului; suportul pentru modelul din ghips cu articulatia
reglabila multidirectionala cu o masuta de lucru reg¬labila inzestrata cu sisteme
pentru fixarea modelului. Suportul este asezat pe dispozitivul soclului
stabilizator si permite plasarea lui in toate directiile pe toata suprafata
dispozitivului. Stilpul vertical al paralelografului solidarizat lateral la soclul
stabilizator, printr-un dispozitiv special permite realizarea miscarilor in plan
verti¬cal la diferit nivel; la extremitatea superioara a stilpului vertical; este
solidarizat (sau articulat) bratul orizontal; la cealalta ex¬tremitate a bratului
orizontal, este articulata tija verticala fiind paralela cu stilpul vertical si
inzestrata cu un sistem de menghina, in care sint fixate piesele anexe
reprezentate de: a) tija detectoare, asemanatoare cu un cilindru plin, cu ajutorul
careia se orienteaza inclinarea masutei de lucru pe care este fixat modelul pina se
sta¬bileste axul comun al dintilor-stilpi purtatori de crosete; b) tija portcreion,
care are la extremitate un grafit, cu ajutorul caruia se traseaza ecuatorul tuturor
dintilor restanti; c) tijele retentivometre, in numar de trei, sub forma de cilindru,
asemanatoare cu tija de¬tectoare, dar la o extremitate prezentata de un disc cu
raza de 0,25 mm, 0,50 mm si 0,75 mm, cu ajutorul carora se masoara reten-
tivitatea subecuatoriala coronara fata de axul comun; d) tija razu- sa,
reprezentata de o lama cu o extremitate in muchie — bizou, care poate fi
coborEta manual pentru a razui ceara de pe model si a reveni la pozitia initiala
automat, datorita actiunii unui resort.
Cu ajutorul paralelografului se executa urmatoarele operatiuni: determinarea

axului de insertie si dezinsertie al protezei; fixarea pozitiei alese a axului de
insertie si dezinsertie al protezei pentru reproducerea ei; determinarea si
trasarea ecuatorului protetic; de¬terminarea zonelor retentive unde vor fi situate
extremitatile brate¬lor elastice ale crosetelor; alegerea constructiei protezei si
trasarea proiectului pe model.
68.Metodele de determinare a axului de insertie si dezinsertie a P.P.M.
scheletate.Descrieti metoda libera si dupa Novac.
Determinarea axuriior de insertie si dezinserfie ale protezei. Axul de insertie si

dezinsertie al protezei, dupa E. Gavrilov, este apreciat drept directie de aplicare
si inlaturare a protezei, care pre¬vede miscarea protezei de la primul contact al
elementelor de an¬corare cu dintii-stilpi pina la fibromucoasa cimpului prote¬tic
cind pintenii ocluzali sint situati in locasurile lor, iar seile sint amplasate cu
precizie pe suprafata cimpului protetic. inlatura¬rea protezei este apreciata ca
miscare in directie opusa, adica de la momentul desprinderii seilor de pe
fibromucoasa cimpului protetic pina la pierderea contactului elementelor de
ancorare cu dintii-stilpi.
Autorii manualului respectiv considera ca axurile de insertie si dezinsertie ale

protezei prezinta o traiectorie bine determinata, care permite aplicarea si
inlaturarea protezei de pe cimpul protetic fara
obstacol.
Axul dc insertie si dezinsertie al protezei poate fi: 1) strict ver¬tical (cind proteza
este aplicata concomitent pe toti dintii-stilpi in plan vertical); 2) vertical spre
dreapta (cind proteza este aplicata la inceput pe dintii-stilpi din partea dreapta si
apoi pe cei din stin¬ga); 3) vertical spre stinga; 4) vertical — posterior; 5)
vertical — interior.
Determinarea corecta a axului de insertie si axului de dezinser- tic al protezei

depinde de alegerea pozitiei modelului in paralelograf. Aceasta operatiune este
realizata prin una din cele trei me¬tode cunoscute: a) libera; b) apreciere a
inclinarii medii a axelor ilintilor-stilpi; c) de alegere.
Metoda libera. In cazul acestei metode modelul se fixeaza pe masu(a reglabila in

asa fel ca suprafata ocluzala a dintilor-stilpi
fie perpendiculara cu tija detectoare. Dupa blocarea masutei reg- Iabile, tija
detectoare este inlocuita cu tija portereion care arc un grafit, cu ajutorul caruia
se traseaza ecuatorul protetic la fiecare «linte-stilp. Aceasta metoda era
practicata in trecut la confectiona¬rea protezelor schcletate cu crosete din sirma,
cind erau prezenti ' 3 dinti-stilpi relativ paraleli intre ei. La folosirea acestei
metode < eu a torul protetic ocupa o pozitie nefavorabila creind o situatie dificila
pentru aplicarea crosetelor si fixarea protezelor.
69.Metodele de determinare a axului de insertie si dezinsertie a P.P.M.

scheletate. Desrieti metoda de alegere.
Determinarea axuriior de insertie si dezinserfie ale protezei. Axul de insertie si

dezinsertie al protezei, dupa E. Gavrilov, este apreciat drept directie de aplicare
si inlaturare a protezei, care pre¬vede miscarea protezei de la primul contact al
elementelor de an¬corare cu dintii-stilpi pina la fibromucoasa cimpului prote¬tic
cind pintenii ocluzali sint situati in locasurile lor, iar seile sint amplasate cu
precizie pe suprafata cimpului protetic. inlatura¬rea protezei este apreciata ca
miscare in directie opusa, adica de la momentul desprinderii seilor de pe
fibromucoasa cimpului protetic pina la pierderea contactului elementelor de
ancorare cu dintii-
stilpi.
Autorii manualului respectiv considera ca axurile de insertie si dezinsertie ale

protezei prezinta o traiectorie bine determinata, care permite aplicarea si
inlaturarea protezei de pe cimpul protetic fara
obstacol.
Axul dc insertie si dezinsertie al protezei poate fi: 1) strict ver¬tical (cind proteza
este aplicata concomitent pe toti dintii-stilpi in plan vertical); 2) vertical spre
dreapta (cind proteza este aplicata la inceput pe dintii-stilpi din partea dreapta si
apoi pe cei din stin¬ga); 3) vertical spre stinga; 4) vertical — posterior; 5)
vertical — interior.
Determinarea corecta a axului de insertie si axului de dezinser- tic al protezei

depinde de alegerea pozitiei modelului in paralelograf. Aceasta operatiune este
realizata prin una din cele trei me¬tode cunoscute: a) libera; b) apreciere a
inclinarii medii a axelor ilintilor-stilpi; c) de alegere.
Metoda de alegere. Conform acestei metode pozitia modelului pe masuta
reglabila se stabileste fn asa fel ca dintii-stilpi sa prezinte retentivitati favorabile
pentru plasarea bratelor elastice ale crose¬telor. Pentru a da modelului o pozitie
favorabila, se foloseste tija detectoare inelinind masuta reglabila pina la un
contact puncti¬form al tijei cu portiunea cea mai convexa a dintelui, clnd spre
colet apare un spatiu de forma triunghiulara (fig. 137).
In acest scop modelul fixat pe masuta reglabila se inclina de mai multe ori in
toate directiile pina ce la contactul dintilor cu tija detectoare apar zone retentive
pe suprafetele verticale ale dintilor-stilpi. Se poate intimpla, ca la unul sau mai
multi dinti-stilpi sa fie zone retentive favorabile pentru plasarea bratelor elastice
ale crosetelor, iar pe altii — nesatisfacatoare. Prin usoara inclinare in jos a
modelului cu partea unde sint dinti cu zone retentive nesa-tisfacatoare, apar zone
retentive. Determinarea pozitiei in care toti dintii-stilpi prezinta retentivitati
favorabile este realizata in urma mai multor inclinari. Determinarea acestei
pozitii va coincide si cu axele de insertie si dezinsertie ale protezei, iar masuta
reglabila ^e blocheaza pentru ca toate operatiile urmatoare sa se execute in
aceasta pozitie.
F. Graddock (1956), I. Osborne, L. Lammine (1974) socot ca o rationala alegere a

elementelor retentive poate fi efectuata in de¬pendenta de topografia breselor
arcadei dentare. Fi propun ca in edentatiile terminale si frontale modelul sa fie
inclinat cu segmen¬tul edentat in jos. Daca avem doua sau mai multe brese (in
zone¬le frontale si laterale), modelul se inclina in jos cu partea care reprezinta o
stabilizare mai insuficienta. In cazurile de edentatii laterale intercalate modelul
se va inclina in directia dintilor mai stabili. in unele cazuri pentru o aplicare mai
fizionomica a crose¬telor la edentatia frontala se recomanda de a inclina modelul
pos¬terior.
70.In ce consta determinarea si trasarea ecuatorului protetic.In ce zone imparte

ecuatorul coroana dintelui.
Pentru tratamentele protetice, ne intereseaza ecuatorul protetic, care este linia

care uneste convexitatile cele mai mari ale dintilor stalpi. Traiectul ecuatorului
protetic poate coincide cu celal ecuatorului de implicare sau de malpozitie, sau
poate fi creeat prin pregatiri proprotetice.(proteze unidentare, punti). Este
utilizat pentru proiectarea protezei partiale scheletate dar si pentru cea acrilica.
Ecuatorul protetic este ecuatorul comun al dintilor stalpi si poate fideterminat cu
ajutorul unui aparat numit paralelograf.Tresarea ecuatorului protetic pe fetele
laterale coronare, le imparte in 2 zone distincte, cuutilizarea protetica diferita:-
zona subecuatoriala: situata intre colet si ecuatorul protetic, este partea retentive
a coroanei. Inaceasta zona se aplica bratele elastice ale crosetelor. Aceste brate
sunt asezate numai dup acesunt cunoscute urmatoarele elemente:1. pozitia
zonelor retentive.2. Gradul de retentivitate, determinat de forma coroanei si
pozitia de implantare a dintelui.3. Valoare de implantare morfo – functionala a
dintilor.- Zona supraecuatoriala : este cuprinsa intre ecuator si extremitatea
libera a coroanei si reprezinta partea neretentiva a coroanei. In aceasta zona se
afla marginea dentara a placii protetice la proteza acrilica sau elementele rigide
ale crosetelor turnate la proteza scheletata.Caracteristici privind retentivitatea:-
la molariui superiori, retentivitatile favorabile sunt situate pe fetele vestibulare.-
La molarii inferiori, retentivitatile favorabile sunt pe fetele linguale.- Premolarii,
datorita pozitiei de implantare verticala, prezinta zone retentive pe fetele
vestibularesi orale.- Gradul de retentivitate este mai mare la coroanele inalte cu
forme globuloase si mai mic lacoroanele scurte cu forme cilindrice, dar care sunt
destul de rare.- Coroanele cu retentivitati reduse, indica a fi acoperite cu coroane
de invelis prevazute cu zoneretentive pe ambele fete.6. Valoarea parodontala a
dintilor stalpi: este caracteristica fiecarui dinte si consta in gradul derezistenta al
dintilor fata de fortele care intend sa-i deplaseze din alveole. Ea este determinata
de:- Implantarea osoasa.- Morfologia radiculara( lungimea, grosimea si numarul
radacinilor).- Starea de sanatate a tesuturilor parodontale.Implantarea dintilor
in alveole nu este rigida ci are un grad de elasticitate datorat ligamentelor alveolo
– dentare, care permit infundarea fiziologica a dintilor (0,1 – 0,2 mm) sub
actiuneafortelor ocluzale, numita rezilienta parodontala. In ansamblu, suportul
dento – parodontal, prindintii restanti, contribuie essential la stabilizarea,
mentinerea si sprijinul protezelor partialeacrilice.In conditii normale,
parodontiul fiecarui dinte dintr-o arcada intacta, este solicitat de
presiunilemasticatorii cu numai jumatate din forta lui de rezistenta, restul
rezistentei ramanand potentiala.In cazul suprasolicitarilor se manifesta insa si
aceasta rezistenta latenta. Este necesar a secunoaste posibilitatea de compensare
a dintilor de sprijin si gradul de rezistenta la presiunilemasticatorii fortate. Se
recomanda sa se tina cont si sa se foloseasca in evaluarea valorii proteticea
dintilor stalpi, tabelele coeficientilor masticatori recomandate de literature de
specialitate.Astfel, in unitati de raport aproximative, valoarea masticatorie a
fiecarui dinte este: central – 2,lateral – 1, canin – 3, premolar – 4, molarii de 6
ani – 6, molarii de 12 ani – 5.Suportul muco – ososProtezele partiale sunt in
contact intim cu suportul muco – osos, care impreuna cu dintii restanti, preiau
presiunile ocluzale. Suportul muco – osos este constituit din:1. Oasele maxilare
care alcatuiesc suportul osos al campului protetic, suport format din:a) Creasta
alveolara: formatiunea ce rezulta prin transformarea proceselor alveolare in
urmaextractiei dintilor. Dimensiunea si forma crestei alveolare sunt infinit de
variate , variabilitatedata de:- cauzele extractiilor dentare
71.Din ce motiv ecuatorul anatomic nu coincide cu ecuatorul protetic. Varietati
de topografie a ecuatorului protetic. Metoda determinarii zonelor retentive ale
dintilor in P.P.M. scheletata .
Determinarea si trasarea ecuatorului protetic. Dupa determina¬rea pozitiei

modelului si blocarea masutei reglabile, tija detectoa¬re este inlocuita cu tija
portereion cu grafit care, fiind adusa la fiecare dinte-stilp si plasata in jos pina la
nivelul coletului pastrind contactul cu dintele, inscrie ecuatorul protetic cu
partea laterala a grafitului; de avut grija ca extremitatea grifului sa treaca intre
festonul gingival si colet.
Noi consideram ca cel mai reusit este termenul de ecuator pro¬tetic, care in
majoritatea cazurilor nu coincide cu pozitia ecuato¬rului anatomic al dintelui.
Totodata, ecuatorul protetic imparte dintele in doua zone: zona subecuatoriala
cuprinsa intre ecuatorul protetic si colet, numita ca zona retentiva; zona
supraecuatoriala situata intre ecuatorul protetic si marginea ocluzala a dintelui,
numita ca zoma neretentiva, de sprijin. Aceste zone, in dependenta de
pozitionarea lor, vor servi la alegerea tipurilor de crosete. L. Blattcrfein a stabilit
unele caractere ale traseului ecuatoru¬lui protctic in dependenta de inclinarea
modelului, deosebind cinci varietati dc amplasare a lui pc suprafetele dintelui si
de atitu¬dine fa(a de edenta(ie (fig. 138).
In realitate traseul ecuatorului protetic nu este epuizat numai prin aceste

variante si poate sa fie reprezentat printr-o topografie variata dependenta de
pozitia de inclinare a modelului, de migrari¬le si forma anatomica a dinti lor-stl
1 pi. In unele situatii traseul ecua¬torului protetic este reprezentat de o curba
deformata atipica, care permite ca limitele zonelor rctentive si neretentive sa fie
dc o con¬figuratie compusa, ce prezinta dificultati pentru aplicarea elemen-telor
crosetului.
Varietati de topografie a ecuatorului protetic: a — mediu: b. c—diagonal; d —
inalt: e—jos; / — zona apropiata de baza pro¬tezei (I) si zona indepartata (2)
Determinarea zonelor retentive. Pentru accasta operatie, tija portereion cu grafit

este inlocuita cu tija retentivometrica de di¬mensiuni corespunzatoare formei
crosetului si starea parodontului dintelui-stilp. Retentivomctrele de 0,25 mm sint
folosite pentru cro¬setele rigide, iar cele de 0,50 si 0,75 mm — pentru crosetele
elas¬tice. Tija retentivometrica trebuie sa vina in contact cu linia ecuato¬rului
protetic, iar circumferinta discului va fi ridicata sau coborita in zona retentiva
pina si ea va intra in contact cu suprafata subecuatoriala a dintelui (fig. 139).
Locul in care discul atinge dintele, reprezinta zona de retentie care se inseamna
cu creionul, unde si va fi plasat bratul retentiv (extremitatea elastica) al
crosetului.
72.Indicatii le tratamentul protetic cu P.P.M. cu fixare telescopata.
Sistemul de telescoape ca si in protezele partiale mobilizabile acrilice este

constituit din cape cilindrice sau cilindroconice, cementate pe dintii de ancora si
coroane de invelis care restabilesc forma anatomica a dintilor-stilpi fiind
solidarizate cu saua protezei scheletate (fig. 126).
Sistemul de telescoape are o suprafata de frictiune mare care se creeaza intre

aceste doua elemente, ceea ce reprezinta o conditie favorabila pentru mentinerea
si stabilizarea prote¬zei pe cimpul protetic.
Telescoapele pot fi utilizate atit pentru sprijinul mixt rigid al protezelor

scheletate terminale, cit si pen¬tru sprijinul dento-parodontal al protezelor
scheleta¬te intercalate. Telescoapele au fost elaborate, perfec¬tionate si descrise
de Bottger si Engelhart.
Capsele sint formate din doua parti componente ca si culisele si pot fi considerate
ca matrice si patrice. Sint indicate pe dintii cu distructii coronare masi¬ve, dar
cu radacini recuperabile (fig. 127).
La prima etapa a confectionarii capselor pe dintii atacati sint realizate cape

radiculare cu patrice cilin¬drice sau ovale cementate pe dintii-stilpi. La a doua
etapa se confectioneaza matriceie solidarizate de seile protezei scheletate cu
forma corespunzatoare patricu si sectionata (lamelata) partial in sens axial
(pentru formarea petalelor elastice), fapt ce permite legatura dintre ambele parti
ale capsei. Matriceie sint solidarizate la seile protezei scheletate conform situarii
patricclor pe dintii-stilpi.
73.Etapele clinico-tehnice la confectionarea P.P.M. scheletate prin confectionarea

scheletului metalic intreg turnat.
Aceste etape sint dependente de tehnica de confectionare a sche- J letului metalic.

Din punct de vedere tehnic, scheletul metalic poate fi realizat prin doua tehnici:
1) din elemente fabricate pentru dife¬rite parti ale protezei (bare, arcuri, crosete,
sei etc.) sau modelate separat si dupa aceea lipite intre ele. Procedeul este simplu
si poa¬te fi reprezentat ca o metoda clasica; 2) prin turnarea intregului
schelet metalic. Turnarea poate fi realizata pe modele dublicate si in afara lor.

Procedeul este reprezentat ca o metoda moderna.
Etapele clinice pentru ambele tehnici sint identice, iar cele de laborator —
diferite.
Etapele clinico-tehnice Ia confectionarea protezei scheletate prin lipire:
Clinic. Amprentarea cimpului protetic;
Laborator. Realizarea modelelor si confectionarea sabloanelor cu bordurile de

ocluzie;
Clinic. Determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor intermaxilare;
Clinic-laborator. Analiza modelelor la paralelograf si schita¬rea elementelor

protezei scheletate. Daca vor fi folosite piese fab¬ricate, atunci ele dupa schema
realizata vor fi ajustate pe model si pe urma lipite (sudate). In lipsa pieselor
fabricate ele se vor con- fcctiona din sirma sau se vor modela segmentar din
ceara specia¬la, iar dupa turnarea din aliaje se va face adaptarea pe model si
lipirea.
Clinic. Proba scheletului metalic.
Laborator. Prelucrarea scheletului metalic, lustruirea si po- leirea, montarea

dintilor artificiali.
Clinic. Proba machetei protezei.
Laborator. inlocuirea cerii cu acrilat, prelucrarea si lustrui¬rea protezei.
Clinic. Aplicarea protezei pe cimpul protetic.
Etapele clinico-tehnice la confectionarea protezei scheletate in¬tegru turnate

(metoda moderna):
Clinic. Amprentarea cimpului protetic.
Laborator. Realizarea modelelor. Daca conform tabloului cli¬nic este necesar de

a obtine o amprenta functionala, atunci pe mo¬del se confectioneaza lingura
individuala, iar in clinica se obtine o amprenta functionala de pe care in
laborator se va confectiona modelul definitiv. Pe modelele definitive se
confectioneaza sablonul eu bordurile de ocluzie.
Clinic. Determinarea ocluziei centrice sau a relatiilor inter- inaxilare.
Clinic-laborator. Analiza modelelor la paralelograf si schita¬rea elementelor

protezei scheletate, realizarea modelului dublicat si modelarea machetei
scheletului din ceara speciala, turnarea lui din aliaje, prelucrarea si lustruirea.
Clinic. Proba scheletului metalic.
Laborator. Montarea dintilor artificiali.
Clinic. Proba machetei protezei.
Laborator. inlocuirea cerii cu acrilat, prelucrarea si lustrui- rca protezei.
Clinic. Aplicarea protezei pe cimpul protetic.

Metoda probei scheletului metalic al P.P.M. scheletate.Cerintele.
Proba scheletului metalic si a machetei protezei scheletate.
Scheletul metalic lustruit si adaptat pe model se aplica pe cimpul protetic.

Aceasta operatiune se realizeaza prin doua momente: a) examenul scheletului pe
model; 2) proba in cavitatea bucala.
Examenul scheletului pe model urmareste scopul de a controla: integritatea

modelului la nivelul dintilor restanti, calitatea prelucra¬rii mecanice si
electrochimice, forma elementelor componente si plasarea lor pe cimpul protetic,
tipul axelor de insertie si dezinsertie.
Proba in cavitatea bucala se face dupa o toaleta perfecta a ca¬vitatii bucale, iar
scheletul este prelucrat cu solutii antiseptice. Du¬pa ce scheletul este introdus pe
cimpul protetic, atragem atentia la urmatoarele obiective: verificarea
rapoartelor elementelor de sta¬bilizare cu dintii restanti, in special a pintenilor
ocluzali si a ghe¬rlelor incizale, a bratelor opozante si retentive, a relatiilor de
oclu¬zie, raportului conectorului principal si ai celor secundari cu mucoa¬sa
cfmpului protetic. Se controleaza, in special, suprafetele mucozale ale acestora
si raportul lor cu mucoasa.
Daca este necesar, se efectueaza corectarea prin slefuirea punc¬telor evidentiate

cu hirtia de articulatie.
Dupa proba scheletului, tehnica moderna de confectionare a pro¬tezelor

scheletate, in cazurile edentatiilor terminale, vizeaza ne¬cesitatea amprentarii
functionale pentru o echilibrare mai armoni¬oasa a presiunilor masticatoare.
74.Proba si aplicarea P.P.M. scheletate finisate in cavitatea bucala.
Aplicarea protezei scheletate finite in cavitatea bucala. Aceasta operatiune consta

in verificarea extrabucala si intrabucala a pro¬tezei. La verificarea extrabucala
a protezei se controleaza prezen¬ta surplusurilor de aerilat pe suprafetele
interne ale crosetelor, ca¬re ar putea sa ingreuieze insertia protezei, se verifica
calitatea fi¬nisarii si a lustruirii.
Aplicarea protezei in cavitatea bucala se efectueaza prin inser¬tia ei pe cimpul
protetic dupa axul de insertie determinat, asa ca in cazul probei scheletului
metalic. Dupa aceasta se verifica stabili¬tatea si mentinerea protezei. La
controlul stabilitatii se aplica pre¬siuni digitale pe arcadele dentare, atragind
atentia la posibilitatea aparitiei fenomenului de basculare, apreciind totodata
cauza.Gradul dc mentinere a protezei se verifica prin incercarea de desprindere,
ca regula, prin tractiune verticala in axul de dezinsertie. Mentinerea se
considera suficienta daca in timpul miscarilor functionale proteza nu se
desprinde de pe cimpul protetic. Dupa aceasta obligatoriu se efectueaza
individualizarea ocluziei conform principiilor functionale, urmarind realizarea
contactelor simultane stabile si multiple pe toti dintii artificiali si naturali in
ocluzia centrica si de intercuspidare maxima, atragind atentia Ia aspectul
fizionomie si fonetic
75.Etiologia edentatiei totale. Simptomele exobucale si endobucale. Legitatile

atrofiei maxilarelor in edentatia totala.
2. CLASIFICAREA E.T. a) Dupa teritoriul afectat unimaxilara
bimaxilara
b) Dupa cauzele care au determinat-o
– congenitala
– dobindita
FACTORI DETERMINANTI
3. ETIOLOGIA E.T. – a) cauze congenitale – anodontia
– b) cauze dobindite – caria dentara i
complicatiile ei
– parodontopatia marginala
cronica
– osteopatii inflamatorii
– traumatisme complexe
dento-prodontale i ale
masivului osos
– tumori benigne i maligne
ale maxilarelor
– iatrogenia
FACTORI FAVORIZANTI
a) factori intrinseci ce tin de – virsta
– teren
– circumstante
fiziopatologice
– sex
b) factori extrinseci – conditii de viata i de
mediu social
– nivelul socio-economic
– profesie
– consumul de alcool, tutun,
cafea
4. FRECVENTA E.T. – este in functie de:
a) virsta
b) sex
c) domiciliul urban
rural
institutionalizat.
* SIMPTOMATOLOGIA SUBIECTIVA
1. Durerea in E.T.
a) hiperestezie alveolara
LA NIVEL LOCAL b) durerea fantoma
la E.T. neprotezati c) sindromul de bont dureros
e) durerea generata de procese inflamatorii, tumori,
resturi radiculare, corpi straini.
La E.T. protezati a) dureri la nivelul zonelor de sprijin i periferice ale C.P.
b) senzatii de arsura, de uscaciune a mucoasei
LA NIVEL LOCO-REGIONAL a) dureri articulare
b) dureri musculare
3. TULBURARI FUNCTIONALE
a) tulburari masticatorii la edentatul total neprotezat
la edentatul total protezat
b) tulburari de deglutitie
c) tulburari de fonatie
d) tulburari fizionomice
e) tulburari ale functiei homeostazice
f) tulburari generale – psihice
– digestive
* SIMPTOMATOLOGIA OBIECTIVA
1. SIMPTOME FACIALE
a) modificari de antropometrie faciala
b) modificari ale morfologiei faciale
c) modificari tisulare faciale.
76.Zonele de sprijin si functionale la maxilarul superior in edentatia totala.Ce

prezinta punga Eisering. Formele torusului palatin dupa Landa.
Din formatiunile anatomice ale maxeilei fac parte si tuberozi- ln|ilc, carc sint
situate in zonele distale ale apofizelor alveolare si care reprezinta proeminente
osoase, carora li se acorda un rol deosebit in obtinerea stabilitatii protezei totale.
Aspectele ce lc pot avea in rezultatul atrofiei, le confera si lor atributul de
retentive sau neretentive. In ce priveste volumul ele pot fi medii, mici sau mari,
iar in unele cazuri exagerat de dezvoltate.
Bolta palatina reprezinta o suprafata de sprijin pentru proteza maxilara.

Conform gradului de atrofie, atit suprafata, cit si forma boitei palatine poate
varia de la individ la individ. Datorita atro¬fiei apofizei alveolare are loc
micsorarea inaltimii boitei palatine (fig. 165).
Palatul dur poate prezenta pe linia de sutura a celor doua apofize palatine a
maxilei o proeminenta numita torus de marime, for¬ma si localizare diferita.
Conform clasificarii propuse de Landa (cit. dupa 1. Rindasu, 1988) se disting
urmatoarele tipuri de torus:
1) torus posterior de forma rotunjita; 2) torus posterior extins de forma alungita;

3) torus anteromedian de forma elipsoidala, vo¬luminos si proeminent, 4) torus
anterior de forma alungita rela¬tiv ingust; 5) torus anteroposterior extins.
L. Ene (1970) considera ca torusul mai frecvent este situat in treimea mijlocie a
palatului dur, cu mici varietati atit in sens ante¬rior, cit si in sens posterior. O
mare importanta protetica o are ra¬portul torusului cu limita distala a cimpului
protetic. In caz ca torusul palatin intersecteaza linia de reflexie a valului palatin,
Sur¬vin dificultati in obtinerea unei succesiuni functionale la acest ni¬vel. In asa
cazuri se recomanda ca marginea protezei sa ajunga pina la torusul palatinat.
77.Zonele de sprijin si functionale la mandibula in edentatia totala.
Mandibula are o suprafata de sprijin mult mai mica, aproxi¬mativ de 6—12

cm2. Apofiza alveolara la fel poate prezenta carac¬teristici enuntate la
descrierea apofizei alveolare de pe maxila. De obicei, atrofia apofizei alveolare
mandibulare este mai accentuata decit a apofizei de pe maxila.
Formatiunile anatomice de pe mandibula care reprezinta inte¬res protetic sint:

tuberculii piriformi, torusul mandibular, liniile oblica interna si externa.
Tuberculii piriformi reprezinta formatiunea fibromucoasei re- tromolare

bilaterale fiind situati in triunghiul retromolar, si indi cind limita distala a bazei
protezei.
Torusul mandibular este localizat in dreptul premolarilor, bila teral, deasupra
liniei oblice interne si reprezinta o proeminenta osoasa de forma rotunda. In
cazul cind torusul este exprimat, el impiedica tratamentul protetic. Aceasta zona
permanent este trau matizata de marginea protezei, implicind corijari multiple.
Linia oblica interna apare ca o proeminenta ascutita si durero.i sa la presiuni. La

acest nivel are loc insertia muschiului milohi oidean si constrictorului superior al
faringelui si astfel delimiteaza marginile posteroinferioare ale protezei.
Linia oblica externa reprezinta locul de insertie a muschiului buccinator. Uneori

atrofia apofizei alveolare se reflecta si asupra acestei linii. In caz de o atrofie
pronuntata, cind nivelul apofizei
alveolare se gaseste la nivelul orifieiului mentonier, la compresia liazei protezei

pot aparea dureri
78.Muschii din vecinatatea cimpului protetic maxilar si mandibular in edentatia

totala. Importanta practica.
79.Caracterizati zonele functionale. Tipuri de versante vestibulare maxilare

edentate total. Importanta practica..
Campul protetic reprezinta totalitatea tesuturilor pe care se sprijina proteza sicu

care proteza vine in contact.Se disting doua zone ale campului protetic:Zona de
sprijin. Este reprezentata de componenta campului protetic caresuporta
presiunile exercitate in timpul masticatiei si deglutitiei, fiind adaptatastructural
in acest sens. Este compusa din substratul osos ce reprezinta bazade sprijin
pentru protezele totale si din mucoasa fixa care acopera structurileosoase.Zona
de succiune. Delimiteaza la periferie si in exterior campul protetic. Estealcatuita
din zona de mucoasa pasiv mobila, (mucoasa fundurilor de sacvestibulare,
fundul de sac lingual), si din mucoasa mobila de la nivelulobrajilor, buzelor si
limbii care vine in contact cu suprafata lustruita a protezei.
80.Tipuri de creste alveolare edentate total dupa Schroder, Koller si tipuri de

mucoasa dupa gradul de rezilienta (Suplle, Liund).
Schroder deosebeste trei tipuri de atrofii ale maxilei;
Tipul I. Acest tip de atrofie se caracterizeaza prin prezenta unei ipofize alveolare
pronuntate, semiovale, care uniform este acoperi- la cu o mucoasa normala
depasind cu mult nivelul boltii palatine, ivind tuberozitati bine exprimate, iar
torusul palatin mai putin ex¬primat sau chiar lipsa. Plica trecatoare si locul de
insertie a mus¬chilor se gasesc la distanta destul de mare de la suprafata
apofi¬zei alveolare. Acest tip de atrofie este cel mai favorabil pentru tra-
Uinentul protetic, fiindca formatiunile anatomice de retentie sint destul de
exprimate si nu impiedica fixarea protezei.
Tipul II. Pentru acest tip de atrofie este caracteristic prezenta unei apofize
alveolare late, din cauza atrofiei medii, depasind cu piijin nivelul boltii palatine.
Tuberozitatile maxilare sint mai pu- 1 in exprimate, plica trecatoare si locul de
insertie a muschilor se U-isesc mai aproape de suprafata apofizei alveolare,
comparativ cu lipul I.
Conditii pentru tratamentul protetic, de obicei, avem bune, insa
<Mitractia brusca a muschilor in unele cazuri poate duce la un esec.
Tipul III. Caracteristic pentru acest tip de atrofie este dispari- |i.i apofizei
alveolare si prezenta unei bolii palatine aproape plata. I uherozitatile maxilare
sint atrofiate esential. Plica trecatoare si locul de insertie a frenumului buzei
superioare si a muschilor se
Ha la nivelul coamei apofizei alveolare. Pentru tratamentul pro¬tetic acest tip de

atrofie este cel mai nefavorabil, fiindca lipsesc lormatiunile anatomice retentive,
iar insertia joasa a fibrelor mus- ¦ «ilare contribuie la detasarea protezei
In literatura contemporana mai des este descrisa clasificarea dupa Koller care
deosebeste urmatoarele tipuri de atrofie a apofizei al¬veolare mandibulare.
Tipul I. Apofiza alveolara prezinta o inaltime bine exprimata, egala pe toata

intinderea, rezorbtia producindu-se intr-o mica ma¬sura. Aceasta situatie clinica
se intilneste foarte rar si se presupu¬ne ca ea poate surveni doar in cazul cind
pierderea dintilor s-a produs simultan. Creasta apofizei alveolare este rotunjita
si favo¬rabila pentru baza protezei, deoarece impiedica microexcursia pro¬tezei
ce poate avea loc la miscarea mandibulei. Locul de insertie a muschilor si plica
trecatoare a mucoasei sint situate la o distan ta considerabila de virful apofizei
alveolare. Aceasta forma a apo fizei alveolare este cea mai favorabila pentru
tratamentul protetic.
Tipul II. Atrofia apofizei alveolare este uniforma pe toata intin derea, insa este
destul de avansata, afectind in unele cazuri si cor pul mandibulei. Pe masura ce
procesul de rezorb|ie se accentuea/.i si ajunge pina la linia oblica interna si
externa, apofiza se transfor¬ma intr-o depresiune. Apofiza alveolara in zona
frontala deseoricapata o forma ascutita, ce impiedica protezarea. Locul de
insertie ;i muschilor este situat aproape de marginea crestei. Astfel de tip a
apofizei alveolare reprezinta mari dificultati pentru protezare, fiindca lipsesc
formatiunile anatomice retentive, iar insertia fasci¬culelor musculare aproape de
virful crestei alveolare duce la mis- i ;irea protezei. Prin urmare, si stabilitatea
protezei este compromi- a, deci trebuie cautate posibilitati de a folosi orice
formatiune re- lentiva a cimpului protetic, oricit de redusa ar fi ca intindere.
Tipul III. Apofiza alveolara este atrofiata esential in sens late- i.il si mai putin
frontal, datorita faptului ca dintii laterali au fost pierduti mai timpuriu decit cei
frontali. Acest tip de atrofie este idativ favorabil pentru tratamentul protetic,
fiindca atrofia apo- li/.ei alveolare in zonele laterale nu impiedica microexcursia
prote¬zei in plan transversal. Zona de retentie este prezenta numai in icgiunea
frontala care si impiedica miscarea protezei in plan sagi- 1.1 — in directia
anterio-posterioara.
Tipul IV. Atrofia apofizei alveolare este accentuata in zona Irontala si mai putin
exprimata in regiunile laterale. In asa situa¬tie stabilitatea protezei este
asigurata numai in directia transver- ala, pe cind in plan sagital este foarte slaba
datorita posibilitatii de alunecare a protezei inainte
81.Examenul clinic- instrumental si complimentar a pacientilor edentati total.

Diagnosticul.
Particularitatile examenului clinic si diagnosticul edentatiei totale

Pacientii cu edentatie totala se examineaza dupa aceeasi sche¬ma, ca si toti
pacientii ce necesita un tratament ortopedoprotetic. I>c rind cu concretizarea
acuzelor care sint tipice pentru pacicn- |ii cu edentatie partiala sau totala
(absenta totala a dintilor pe inii sau ambele maxilare, imposibilitatea actului de
masticatie, ••reglari de fonatie, degluti(ie, fizionomice etc.), examenul subiec- i\
prevede depistarea posibilelor acuze ca urmare a dereglarilor imctionale din
partea celorlalte verigi ale sistemului stomatognat I \ T.M., complexul muscular,
glandele salivare etc) si a sistemului digestiv. Adunind datele anamnezei actualei
maladii, se va atrage lentia la factorii etiologici ce au adus la pierderea totala a
dinti¬lor (complicatiile cariei dentare, afectiunile parodontului, interven¬tii
chirurgicale etc.), la evolutia si caracterul procesului patologic (cronic, acut),
timpul ce s-a scurs de la prima si ultima extractii. Se noteaza caracterul si
eficienta tratamentului protetic, daca a lost intreprins, p
Particularitatile anamnezei vietii prevede depistarea maladiilor cnerale ale

organismului care posibil au influentat pierderea din¬tilor: disfunctiile glandelor
endocrine, maladiile cardiovasculare, sangvine, a sistemului nervos, a tradului
gastrointestinal s. a. In cadrul anamnezei vietii la fel se va acorda atentie la
factorii nocivi profesionali si a obiceiurilor vicioase ce au putut influenta pierde-
rea dintilor.
Particularitatile examenului exobucal constau intr-un examen minutios ce va

scoate la iveala modificarile de structura a regiunii inaxilofaciale, folosind
metodele cunoscute.
O atentie deosebita se atrage studierii tonicitatii musculare pri palparea

muschilor orofaciali, deoarece tonusul muscular ne inii ca starea functionala a
muschilor.
Examenul endobucal se efectueaza in ordinea cunoscuta. Min (ios se examineaza

apofizele alveolare si fibroinucoasa cimpulu protetic. La palpare se determina
prezenta sau absenta exostozelor marginilor ascutite, relieful apofizelor, forma
versantelor. Ia fel J starea fibromucoasei (gradul de mobilitate, rezilienta,
sensibilitu te etc.) in diferite zone ale cimpului protetic. Este necesar de deter
minat gradul de exprimare si topografia torusului palatinal, form si adincimea
boitei palatine, gradul de atrofie si forma apofizelor alveolare, ceea ce joaca un
rol important la fixarea protezelor total Concomitent cu examenul vizual si
palparea organelor si a ; suturilor cavitatii bucale, dupa necesitate si conform
indicatiilor utilizeaza si metode de examinare paraclinice dintre care cele ma
uzuale sint: radiografia panoramica, tomografia A.T.M., analizJ modelelor de
studiu, electromiografia muschilor, inscrierea miscari¬lor mandibulare,
examenul citologic, micologic, bacteriologic, ana- tomo-patologic, stomatoscopic,
determinarea PH-ului salivei.
Asa, de exemplu, examenul micologic si bacteriologic ne va da po¬sibilitate sa

determinam care dintre microorganisme au provocat starea de inflamare a
fibromucoasei, pentru a aplica un tratauiQnt preprotetic corespunzator.
Examenul citologic nc va da posibilita¬te sa determinam gradul de keratinizare a
fibromucoasei si posi¬bilitatea fibromucoasei de a suporta presiuni.
Datele obtinute in urma examenului medical sint folosite pentru determinarea

diagnosticului care include dereglarile morfologice, topografia afectiunii
(unimaxilare, bimaxilare), factorul etiologic, dereglarile functionale si
complicatiile posibile. Particularitatile formularii diagnosticului la pacientii cu
edenta(ie totala prevede indicarea gradului de atrofie a apofizelor alveolare si a
fibromu¬coasei cimpului protetic dupa una din clasificarile respective.
in asa mod diagnosticul va orienta medicul la alcatuirea pla¬nului de tratament

si a pronosticului.
Pregatirea pacientului edentat total pentru tratamentul protetic. Pregatirea

generala a pacientului are scopul de compensare a unor maladii generale, care
prin gravitatea lor constituie un motiv de aminare a tratamentului protetic. in
procesul de pregatire a paci¬entilor vor fi antrenati si medicii de alte specialitati.
Pregatirea speciala a pacientilor cu edentatie totala catre tra¬tamentul protetic

include un sir de interventii chirurgicale, indica¬tiile carora reies din tabloul
clinic individual. Deosebim: interven¬tii chirurgicale in vederea crearii unei
forme necesare a apofizei alveolare; plastia apofizei alveolare; formarea alveolei
artificiale; inlaturarea tuberozitatilor exprimate ce impiedica protezarea; inla-
turarea torusului palatinal; implantarea implanturilor, inlaturarea cicatricelor
fibromucoasei cimpului protetic; adincirea locului de insertie a tesuturilor moi
din partile vestibulara si orala ale apo¬i l alveolare la mandibula pentru a crea
un cimp protetic mai
mc.
Daca examenul cimpului protetic, in special al fibromucoasei, • l<\ a unele

modificari patologice acute sau cronice, se indica in- ("iscnjii cu caracter curativ
in scopul ameliorarii acestor stari, du- |'ii > c se incepe confectionarea protezei
total
82.Mentinerea si stabilitatea protezelor totale. Succiunea si adeziunea.
Mentinerea protezei, respectiv contracararea fortelor verticale dislocatoare se

realizeaza prin mijloace fizice:
- adeziunea,
- succiunea,
- presiunea atmosferica
si fiziologice:
- deglutitia,
- tonicitatea musculara (Ene).
a). Adeziunea
- prin adeziune intelegem atractia intre doua suprafete aflate in contact foarte
strans datorita fortelor intermoleculare, care actioneaza la distante relativ mici.
- adeziunea propriu-zisa reprezinta atractia ce apare intre moleculele de tip

diferit (ale placii si ale mucoasei), puse in contact foarte strans si constituie un
factor de mentinere a protezelor chiar si in absenta salivei.
- prin interpunerea unei pelicule subtiri de lichid (saliva), adeziunea creste in

intensitate direct proportional cu marimea suprafetelor in contact si cu cat
stratul de saliva este mai subtire.
- fenomenele fizice moleculare care contribuie la cresterea adeziunii si care au loc
la acest nivel sunt: - aderenta,
- coeziunea,
- tensiunea superficiala
- capilaritatea.
Concluzie:
- adeziunea pretinde existenta unor suprafete orizontale cat mai intinse, un

paralelism perfect intre placa protetica si suprafata de sprijin, si prezenta unui
film salivar subtire - consistenta salivei trebuind sa fie nici prea fluida, dar nici
prea vascoasa.
- intinderea suprafetelor de contact determina gradul adeziunii, motiv pentru

care o proteza totala maxilara, prezinta o adeziune mai buna decat una
mandibulara.
- adeziunea este mai buna in cazul suprafetelor ce tind spre orizontalizare (cu
retentivitati sterse) si dimpotriva, scade in cazul unor creste alveolare
pronuntate, cu bolti palatine adanci, la care, desi suprafata totala de sprijin este
mai mare, adeziunea nu este favorizata. Totusi, in mentinerea protezei prin
adeziune este oportun sa intervina si obstacole, cum sunt aclea oferite de relieful
crestelor edentate, care se opun alunecarii protezei. in absenta lor, tendinta de
glisare a placii creste, trebuind sa intervina musculatura periprotetica pentru a
limita deplasarile orizontale ale protezei.
- eficienta adeziunii este determinata de precizia amprentarii.
b). Succiunea si presiunea atmosferica
- intervine in mentinerea protezelor totale numai atunci cand conturul lor

perifieric se transforma in inchidere ermetica si cand, in cursul usoarelor
deplasari functionale, se produce o scadere a presiunii din interiorul filmului
salivar, prezent intre suprafata mucozala a protezei si mucoasa de sprijin.
- marginile protezei trebuie sa se situeze pana la limita maxima a campul

protetic, la zona de trecere intre mucoasa fixa si cea mobila (pe mucoasa pasiv
mobila).
- marginea protezei trebuie sa ocoleasca si sa permita jocul formatiunilor mobile

de la periferia campul protetic, pentru ca aceste formatiuni sa nu actioneze in
sens dislocant. in acest fel se realizeaza succiunea interna.
- marginile protezelor si versantele acestora trebuie astfel modelate, incat

tesuturile moi periprotetice ale buzelor, obrajilor si limbii sa se aplice intim si sa
le inveleasca, astfel se realizeaza si succiunea externa.
83.Linguri individuale, materiale si metode de confectionare. Tehnica

confectionarii lingurii individuale in clinica si laborator.
Lingura individuala. Actualmente, in orice situatii clinice, de pe naxilarul

edentat total este necesar de a obtine numai amprente functionale de succiune
cu ajutorul lingurii individuale.
Lingurile individuale pot fi confectionate din materiale metalice (aluminiu),

materiale amprentare termoplasticc (stensul), ceara, acrilate auto, si
t^rmopolimerizabile etc. Alegerea unui sau altui mate- ial depinde de materialul
folosit pentru amprentare si de morfologia impului protetic.
Lingurile individuale se confectioneaza prin metoda de laborator sau direct in

cavitatea bucala. in primul caz cu ajutorul lingurii stan dard se ob(ine amprenta
anatomica, pe care medicul cu ajutorul crei¬onului chimic contureaza limitele
cimpului protetic, apoi in laborator se realizeaza modelul din ghips dupa care se
modeleaza lingura din cara, fiind transformata prin metoda obisnuita in acrilat.
Pentru con¬fectionarea lingurii metalice se realizeaza initial din aliaj usor fuzi-
l)il patricea si matricea metalica, folosite apoi la stantarea lingurii.
Din varietatea lingurilor rigide o utilizare larga au capatat lingurii-, din acrilat,
deoarece tehnologia confectionarii este simpla; aceste lin guri nu se deformeaza
in cavitatea bucala si in caz de esec procedeul de obtinere a amprentei poate fi
repetat.
Lingurile individuale la fel pot fi realizate din placute acrilice standard, care se
confectioneaza industrial. Aceste placute, fiind in calzite, se aplica pe modelul de
ghips si se modeleaza lingura inlatu rind surplusurile.
Brahman a elaborat o metoda de confectionare a lingurilor indivi¬duale din

ceara care a primit denumirea de metoda I.C.T.O. (Institu¬tul Central de
Traumatologie si Ortopedie, Moscova). In cazul utili¬zarii acestei metode,
pentru confectionarea lingurii individuale la maxila, dintr-o placa de ceara
standard se inlatura 1/3 din lungime si du¬pa ramolire placa de ceara se indoaie
in doua, introdueindu-se in ca-vitatea bucala unde lingura se modeleaza direct pe
maxila.
Pentru confectionarea lingurilor individuale la mandibula se in¬latura 1/3 din

latimea placii de ceara standard, dupa ce se incalzes¬te la flacara, se indoaie in
trei in lungime dindu-i-se forma de potcoa¬va, se introduce in cavitatea bucala
modelindu-se dupa forma apofA zei alveolare, inlaturindu-se surplusurile.
Particularitatile confectionarii lingurilor individuale din ceara dupa aceasta

metoda constau in corespunderea intocmai a limitelor lingurii cu viitoarele
margini ale protezei. Pentru aceasta medicul cu spatula fierbinte ramoleaza cite
un sector al marginii lingurii si de- plasind anterior si in jos tesuturile moi pe
linia intermaxilara prelu¬creaza marginile lingurii. Daca este necesar se adauga
ceara, iar daca marginea este inalta, ea se modeleaza in timpul deplasarii
tesuturilor moi. Aceasta manopera este greu de efectuat, cere mult timp si este
obositoare pentru pacient. Dupa adaptarea marginilor, lingurile se intaresc
exterior cu sirma de aluminiu din care si se indoaie mine¬rul lingurii.
Z. Vasilenko, reiesind din dificultatile metodei de confectionare a lingurilor

individuale dupa I.C.T.O., a propus urmatoarea modifica¬re. In timpul
confectionarii marginile lingurilor se termina la nivelul mucoasei pasiv mobile si
deci nu este necesar de a le modela dupa li¬mitele viitoarei proteze, deoarece ele
vor fi corectate de materialul am prentar. Pentru a obtine imprimarea corecta a
cimpului protetic in zo¬na liniei A Z. Vasilenko recomanda de a lungi lingura cu
0.5 cm, iar oentru o repartizare uniforma a presiunii pe cimpul protetic lingura
la maxila se perforeaza la mijloc, ca prin cele 1—2 gauri formate sa iasa
surplusurile materialului amprentar. Lingura la maxila se con¬solideaza din
partea exterioara cu un strat subtire de ghios, iar 1-j mandibula cu o handoleta
din material amprentar termoplastic. D« mentionat ca lingurile individuale din
ceara din cauza dezavantajelor (se deformeaza, nu permit obtinerea amprentelor
de compresie s. a.) actualmente se folosesc rar. Cele mai frecvent utilizate sint
lingurile confectionate din materiale rigide.
Amprentarea. inainte de a obtine o amprenta functionala orice lin¬gura

individuala necesita o adaptare in cavitatea bucala cu ajutorul lobelor
functionale, care se repeta si la amprentare. Totodata vom nhlinia ca marginile
amprentei pot fi formate pasiv (de medic), cu jutorul probelor functionale si cu
ajutorul miscarilor functionale pro- i'i iu-zise (masticatie, deglutitie, vorbire
etc.).
Formarea marginilor amprentei cu detasarea tesuturilor moi ds .itre medic se

caracterizeaza prin aceea ca amplituda si durata inis- arilor sint determinate de
medic, care nu poate sa individualizeze ceste criterii, si deci miscarile sint
standarde. Afara de aceasta, mar ¦.•mea linguala a amprentei ramine inaccesibila
pentru medic si acest procedeu se completeaza de catre miscarile active ale
limbii. Deoare- c miscarile pasive n-au o argumentare anatomofunctionala buna,
me¬toda respectiva este utilizata rar.
Fiscli in anul 1937, Slack in 1946 si Swenson in 1948 au aplicat diferite probe
functionale pentru formarea marginilor amprentei sau a marginilor protezelor
totale. Insa in anul 1956 Herbst a descris un complex de probe functionale in
vederea formarii marginilor lingurii individuale si a amprentei functionale. Putin
mai tirziu complexe analogice de probe au fost propuse de catre B. Boianov,
Langerom, /ingerom si altii.
Probele functionale reprezinta un complex de miscari, care prevad: miscarile

buzelor, limbii, deschiderea gurii, deglutitie. Fiecare proba functionala duce la
oscilatia tesuturilor mobile din anumite zone pe marginea amprentei, care se
indeplineste intr-o directie respectiva de o anumita durata si amplitudine. in
afara de aceasta probele functio¬nale prevad unele exercitii in timpul carora
tesuturile moi cu o mobi¬litate activa, situate la limitele cimpului protetic, se afla
in cele mai favorabile pozitii pentru a forma supapa de inchidere. S-a observat ca
asemenea pozitie a tesuturilor moi din partea vestibulara a cimpu¬lui protetic
apare la deschiderea maximala a gurii, iar din partea lin¬guala — la o
deschidere de un grad mediu. Valoarea probelor functio¬nale consta in aceea ca
ele permit, prin intermediul formarii margini¬lor amprentei, de a crea o supapa
marginala de jur imprejur.
Prezinta neajunsuri si probele functionale, fiindca amplituda ocsi- latiilor

diferitor tesuturi mobile la marginea cu proteza difera de la pacient la pacient,
iar probele functionale ramin standarde. De aceea apare necesitatea de a
modifica probele functionale corespunzator ti¬purilor de atrofii ale maxilarelor
edentate. Alt neajuns al probelor functionale consta si in faptul ca in cadrul lor
se folosesc doar doua functii ale sistemului stomatognat: masticatia si dcglutitia,
dar este necesar dc a include in componenta probelor si exercitii de pronun¬tare
a diferitor sunete. Pe baza acestui criteriu au fost elaborate am¬prentele fonetice
propuse jje M. Devin in anul 1958. Aceste ampren¬te necesita o cunoastere
aprofundata a elementelor anatomice si fi¬ziologice care intervin in cadrnl
acestei functii.
84.Probele Herbst pentru ajustarea lingurii individuale la ambele maxilare si

amprentarea .
Verificarea adaptarii dinamice – se efectueaza pe baza testelor Herbst,

mentinind
u or p.a. pe cimp. Retu rile intereseaza zona corespunzatoare testului efectuat.

Testele
se realizeaza pe rind, in ordinea stabilita, cu revenire pe testul anterior pentru

zonele de
trecere de la unul la altul, pina la obtinerea unei stabilitati maxime p.a.
a) testele Herbst pentru maxilar:
– deschiderea u oara a gurii – se mobilizeaza periferia C.P. de la nivelul PM2–

M1.
– deschiderea larga a gurii – realizind modelarea la nivelul pungii Ginsenring
prin punerea in tensiune a lig. pterigo-Md.
– surisul fortat – realizind modelarea la nivelul zonei V laterale i tractiune
post. a
plicilor alveolo-jugale.
– sugere, suflat, fluierat, sarut – modeleaza marginile p.a. la nivelul z.v.
frontale i
tractioneaza spre anterior plicile alveolo-jugale.
– manevra Valsalva, pronuntia fonemei “Ah” – modeleaza zona Ah.
– aceste teste se completeaza cu balansarea Md dr-st = modelarea zonei distale a
pungi Ginsenring prin intermediul apofizei
coronoide.
b) testele Herbst pentru mandibula:
– deschiderea u oara a gurii – modeleaza zona meziala a pungii lui Fisch.
– deschiderea larga a gurii – modeleaza zona distala a pungii Fisch, versantul V
al t.p. prin contractia marginii anterioara a
mosterului; pune in tensiune lig. pterio-Md.
– umezirea ro ului buzelor (de la comisura la alta) – zona enilahbioidiana in
dreptul molarilor.
– virful limbii intr-un obraz i in celalalt – zona enilohioidiana intre C-PM
– limba catre nas – modeleaza z.l. centrala anterior de C (z. genioglasului)
– sugere, fluierat – zona V. centrala.
– deglutitie – tona ni ei lui Neil i Bowen.
85.Varietati de amprente functionale dupa inaltimea si modul de formare a

marginii amprentei si dupa gradul de compresie a mucoasei cimpului
protetic.Indicatii.
Ia baza clasificarii amprentelor functionale au fost puse urmatoa- I» criterii:

inaltimea marginilor amprentei: modul de formare a mar¬inilor amprentei si
gradul de compresie a mucoasei cimpului pro-
Dupa inaltimea marginilor deosebim amprente functionale cu mar- nea in zona

mucoasei cu mobilitate pasiva (zona neutra), care in li- ¦ itura se mai numesc
amprente functionale propriu-zis si amprente- iiiiu'tionale la care marginea
depaseste zona neutra cu 1—2 mm, fiind noscute ca amprente functionale de
succiune. Pentru crearea supa-pei de inchidere marginala a protezei avem nevoie
de o amprenta func¬tionala de succiune, pe cind cea functionala propriu-zis nu
ne va asiguraa inchiderea marginala perfecta a protezei in timpul functiei si ' te
indicata in caz de confectionare a protezelor partiale mobilizabile in anumite
situatii clinice.
Dupa metoda de formare a marginilor amprentei deosebim: ain- i ente

functionale la care marginile sint formate prin miscari pasive lt mucoasei;
amprente functionale la care marginile sint formate ca /uitat al miscarilor active
ale mucoasei obtinute prin aplicarea pro- ' lor functionale; amprente functionale
la care marginile sint forma¬lii ajutorul miscarilor active ale mucoasei in timpul
masticatiei si iltor functii ale sistemului stoinatognat; amprente cu formarea mix-
a marginilor;
Dupa gradul de compresie a mucoasei cimpului protetic amprente- functionale se
impart in: amprente cu compresia cimpului protetic i ub presiunea manuala a
medicului, sub presiunea masticatoare si ozata); b) decompresive; c) diferentiate.
Indicatiile aplicarii acestor amprente in parte depind de starea mu- • >asei

cimpului protetic
86.Particularitatile modelarii curbei vestibulare si determinarii inaltimii

verticale a bordurii de ocluzie la maxilarul superior in edentatia totala.
Determinarea planului protetic.
Modelarea curburii vestibulare a sablonului cu bordura de oclu-
ie la maxila. Dupa aprecierea calitatii confectionarii sabloanelor cu bordurile de

ocluzie, medicul le supune unei prelucrari aseptice, le in¬troduce in cavitatea
bucala, situindu-le corespunzator pe maxilare. Prin presiuni alternative pe
suprafata bordurilor, in zona premolarilor, se constata absenta bascularii
sabloanelor. Manipulata cu sab¬loanele inzestrate cu borduri de ocluzie in
cavitatea bucala trebuie executata intr-un timp scurt, de cel mult 1—2 minute,
pentru a preveni deformarea sabloanelor. Tot in scopul prevenirii deformarii se
luc¬reaza cu sabloanele numai fiind asezate pe model.
Curbura vestibulara a bordurii confectionata din ceara la maxila se afla putin

mai vestibular, fata de centrul apofizei alveolare. Con¬comitent, in caz de
necesitate, este modificata si bordura de ocluzie de la mandibula.
Stabilirea inaltimii bordurii de ocluzie la maxila. inaltimea bor¬durilor de

ocluzie se determina o data cu determinarea nivelului si directiei planului de
ocluzie. Ca regula, marginea bordurii de oclu¬zie la maxila trebuie sa fie cu
1,0—1,5 mm mai jos de marginea bu¬zei, iar la mandibula — tot cu aceeasi
marime si tot mai jos de mar¬ginea buzei inferioare. De mentionat ca acest
element este relativ, depinde de gradul de atrofie a apofizelor alveolare,
activitatea func¬tionala a buzelor si deci este individual.
Stabilirea nivelului si directiei planului de ocluzie. Suprafetele orizontale ale

bordurilor de ocluzie la ambele maxilare, fiind netede, trebuie sa corespunda
intre ele si intilnindu-se sa solidarizeze ambele sabloane. Locul de intilnire a
suprafetelor orizontale ale bordurile, de ocluzie reprezinta planul de ocluzie,
unde vor fi situate marginile incizale ale dintilor frontali superiori si suprafetele
ocluzale ale din¬tilor laterali. Nivelul si directia planului de ocluzie este stabilit
indi¬vidual avind o orientare specifica pentru zona frontala si cea laterala.
Camper in anul 1870 a stabilit ca linia ce uneste centrul conduc tului auditiv
extern cu spina nazala anterioara este paralela cu planul de ocluzie care trece
tangent la marginea incisivilor centrali superi¬ori si virful cuspidului distal
palatinat al celui de al doilea molar su¬perior. Prin urmare, planul de ocluzie
este un planconventional. In re¬alitate cind arcadele dentare sint integre, planul
de ocluzie nu-i ne¬ted, dar este un plan multiondulat in sens sagital si
transversal, de¬terminat de curburile de ocluzie — sagitala (Spee) si transversala
(Monson-Willson). Deoarece acest plan real, fiind individualizat, nu a putut fi
utilizat in practica ca model in confectionarea protezelor totale, s-a recurs la
folosirea planului de ocluzie conventional denumit si plan protetic, care nu
corespunde cu cel real. Dupa Costa planul de..ocluzie conventional uneste
extremitatile curburii sagitale reprezen- late de cuspizii distali ai ultimilor molari
si virfurile caninilor inferi¬ori. In zona frontala acest plan are o orientare
paralela cu linia bipupilara, iar in zona laterala este paralel cu pianul Campcr.
Cunoas¬terea acestor indici permite determinarea nivelului si orientarii
co¬respunzatoare a bordurilor de ocluzie necesare la realizarea corecta a
rcadelor dentare.
In clinica stabilirea nivelului si directiei planului de ocluzie se re- ilizeaza intr-o

anumita consecutivitate. Initial se determina nivelul >i orientarea segmentului
frontal, apoi a celor laterale. Pentru acea¬sta sablonul cu bordura
de ocluzie este introdus in cavitatea bucala <i fixat pe maxila, iar pacientul este
rugat sa inchida buzele. In acea¬sta pozitie se controleaza inaltimea bordurii,
trasind o linie corespun¬zatoare liniei de inchidere a buzelor care trebuie sa
coincida cu mar¬ginea bordurii sablonului;
in caz de necoincidenta, se efectueaza co¬rectarile necesare. Planul de ocluzie in

zona frontala este paralel cu linia bipupilara. Aceasta orientare se efectueaza cu
ajutorul a doua rigle: una asezata pe linia bipupilara, cind privirea pacientului
este indreptata spre infinit, si alta asezata pe suprafata orizontala a bor¬durii de
ocluzie in zona frontala. Daca riglele nu sint paralele, atunci se inlatura sau se
adauga ceara pentru a corecta deficienta.
In zonele laterale determinarea nivelului planului de ocluzie se efectueaza cu

aceleasi doua rigle: una asezata pe linia ce uneste mij¬locul tragusului urechii cu
spina nazala anterioara, iar a doua riglii asezata pe suprafata orizontala a
bordurii de ocluzie din stinga sau dreapta obtinind prin taierea sau adaosul cerii
un paralelism intrerigle.Determinarea nivelului planului de ocluzie se efectueaza
mai intii intr-o parte si apoi in partea opusa. O determinare mai precisa si un
control mai sigur al nivelului planului de ocluzie se efectueaza prin utilizarea
unui dispozitiv special propus de Fox (fig. 174). Por¬tiunea intraorala a
dispozitivului este aplicata pe suprafata'orizontala a bordurii de ocluzie in
cavitatea bucala. Portiunea extraorala a dispozitivului in asa situatie trebuie sa
coincida cu linia trago-nazala din ambele parti si linia bipupilara. In cadrul
manoperei pentru a capata o suprafata neteda a bordurii de ocluzie ne folosim de
un aparat cu curent electric, care prezinta o masuta inclinata sub un unghi de
45°
La absen(a acestui aparat ne putem folosi de o placuta din sticla sau metalica pe
care o presam pe suprafata bordurii de ocluzie pina la obtinerea unui relief
neted.
N. Larin a propus un aparat special pentru formarea planului de ocluzie si

determinarea inaltimii bordurii de ocluzie la maxila (fig. 176). Aparatul este
alcatuit din placa ocluzala si prelungiri le extraorale care prin deplasare in plan
vertical, datorita unui surub, ne indica linia trago-nazala. Metoda de
determinare consta in urmatoarele: pe fata pacientului cu creionul se indica linia
trago-na¬zala; sablonul cu bordura de ocluzie confectionata numai in zona
fron¬tala, se fixeaza pe maxila si cu spatula se traseaza linia de contact a buzelor.
Dupa acest nivel se determina inaltimea bordurii de ocluzie. In zonele laterale ale
sablonului se aplica un val de ceara in stare plastica. Nivelul ocluzal trebuie sa fie
cu 2—3 mm mai exprimat decit in zona frontala. Sablonul de ceara se
reintroduce in cavitatea bu¬cala si se fixeaza pe maxila. Pe bordura de ocluzie se
aplica aparatul Larin si se apasa in zona laterala pina cind prelungirile
extraorale corespund cu liniile trasate cu creionul pe faja pacientului. Pe
par¬curs aparatul este scos din cavitatea bucala, apoi de pe sablonul de ocluzie
se inlatura surplusurile de ceara, netnodificind planul de oc¬luzie.
87.Definitii: ”relatii intermaxilare centrice”, “DVO”, “spatiul liber de vorbire”,
“spatiul de inocluzie fiziologica”. Etapele determinarii relatiilor intermaxilare
centrice la pacientii edentati total.
Dimensiunea verticala a etajului inferior al fetei (D.V.) este distanta dintre cele
doua puncte limita ale acestui etaj, respectiv subnasion pe maxilar si gnation pe
mandibula.
Dimensiunea variaza intre inchiderea gurii in intercuspidare maxima (IM); mai

precis intre IM si deschiderea maxima a gurii (medie 4 cm).
Dimensiunea verticala de ocluzie (D.V.O.) este distanta dintre punctele subnasion

si gnation cand dintii se afla in intercuspidare maxima (IM). Se mai numeste si
dimensiune verticala de intercuspidare maxima (D.V.I.M.). Spre deosebire de
etajul inferior care poate avea dimensiuni multiple, DVO are o dimensiune
constanta pentru ca este dimensiunea care se masoara cand dintii sunt in contact.
Dimensiunea verticala de repaus (D.V.R.) este distanta dintre punctele subnasion

si gnation cand mandibula se afla in pozitie de repaus (raport relativ constant
care se poate masura).
1. Metoda unimanuala – conducere unimanuala -
- scopul ghidarii manuale este acela de a conduce mandibula pe traseul terminal

al miscarii de inchidere, respectiv cel de axa balama terminala. Diagrama lui
Posselt este edificatoare in acest sens.
Diagrama lui Posselt
a. Aria miscarilor limita a punctului interincisiv in cazul unui dentat. Miscarile

verticale din schema sunt valabile si la edentatul total
b. Miscarea functionala de inchidere-deschidere a mandibulei se face in

interiorul acestei arii prin pozitia de repaus (R). Traseul limita posterior nu
poate fi parcurs de pacient (nu este functional pentru miscarea de inchidere)
- ea reprezinta traseul pe care il parcurge in sens sagital si vertical punctul
interincisiv in cazul miscarilor limita ale mandibulei (miscari maxime). Se poate
observa pe ura ca RC se plaseaza in pozitia cea mai posterioara dintre pozitiile
limita superioare. intr-o pozitie usor anterioara fata de RC se afla
intercuspidarea maxima (IM). De asemenea se observa ca RC este pozitia
terminala a miscarii limita posterioara de inchidere. in interiorul miscarilor
limita se gaseste un traseu ce uneste pozitiile de IM cu deschiderea maxima
(DM). Pe acest traseu se plaseaza pozitia de postura a mandibulei (pozitia de
repaus).
- daca invitam pacientul sa inchida gura, el va urma traiectoria acestui traseu

interior deoarece acesta este cel functional. Dar in loc sa ajunga in RC, el va
inchide in IM, deci intr-o pozitie anterioara. Pentru a ajunge in RC va trebui sa
urmam calea traseului limita posterior. Intrucat acesta nu este functional,
pacientul nu-l poate urma. Din acest motiv se impune conducerea manuala a
mandibulei. Intrucat pe traseul limita posterior se afla axa balama terminala,
tehnicile de determinare a RC vor urmari dirijarea mandibulei in axa balama
terminala. Vom reaminti cateva notiuni strict necesare cu privire la axa balama
terminala (ABT).
- daca urmarim pe diagrama traiectoria punctului interincisiv pornind din

pozitia de RC vom constata ca miscarea de deschidere se face in doi timpi. intr-
un prim timp, la o deschidere de maximum 20 mm, punctul interincisiv descrie
un prim arc de cerc. in timpul acestei miscari, condilii fac o miscare de rotatie
pura. Rotatia pura a condililor se face in jurul unei axe numita axa balama
terminala. Rotatia pura a condililor se realizeaza numai cand acestia se afla in
pozitia de relatie centrica. Pozitia de relatie centrica se mai numeste pozitie
terminala, motiv pentru care aceasta axa balama se numeste terminala.
Axa balama terminala este definita ca o axa imaginara care trece prin cei doi
condili atunci cand acestia realizeaza o miscare de rotatie pura. Ea corespunde
unei amplitudini a deschiderii gurii de maximum 20 mm.(. 6.17).
ura 6.17 Miscari de coborare si ridicare a mandibulei f3ra propulsie (in jurul
axei balama terminale). Condilii ocupa pozitia de R.C.
Putem spune ca RC este determinata in momentul in care vom reusi sa
conducem mandibula in axa blama terminala iar cele doua borduri de ocluzie
intra in contact.
Tehnica de conducere unimanuala
- ambele sabloane sunt in gura corect. Pacientul este in stare de relaxare fara
tensiune si avand in vedere mobilizarea sabloanelor -> deschideri ale cavitatii
bucale cat mai mici care sa nu depaseasca 2 cm (miscari de balansare).
- cu mana dreapta facem balansarile in sus si in joc – vom simti balansarea

musculara -> vom ridica mandibula, dar fara bruscare pana cand simtim
contactul pe borduri. Pacientul va ramane in aceasta pozitie fara a deschide
gura.
- vom marca pe borduri 3 linii (stanga, dreapta, frontal) verticale ce trec de la

bordura superioara la cea inferioara.
- scopul : - pentru a verifica din nou corectitudinea miscarilor pentru a vedea

coincidenta liniilor trasate de noi.
Metode de verificare:
- deglutitia este o alta metoda;
- relaxare, deglutitie si sa se simta o deglutitie care sa nu fie fortata si verificam

liniile trasate.
- reflexul molar - se aseaza pulpa indecsilor pe bordura inferioara in zona

molarilor iar pacientul este invitat sa 'muste pe molari'. Se trezeste astfel vechiul
reflex de olcuzie molara, in care contractia musculara maxima, plaseaza condilii
in R.C. Se cunoaste faptul ca triturarea alimentelor dure se face pe molari,
intrucat aici forta musculara e maxima. In aceasta pozitie condilii au nevoie de
un punct de sprijin maxim, care este R.C. Daca zdrobirea alimentelor se face pe
premolari, mandibula ocupa o pozitie
mezializata (de IM), in timp ce condilii se afla in apropierea pantei tuberculului
articular si nu in RC.
88.Metode de determinare a DVO si a relatiilor intermaxilare centrice la

pacientii edentati total.
Dimensiunea verticala de ocluzie (D.V.O.) este distanta dintre punctele subnasion

si gnation cand dintii se afla in intercuspidare maxima (IM). Se mai numeste si
dimensiune verticala de intercuspidare maxima (D.V.I.M.). Spre deosebire de
etajul inferior care poate avea dimensiuni multiple, DVO are o dimensiune
constanta pentru ca este dimensiunea care se masoara cand dintii sunt in contact.
Dimensiunea verticala de repaus (D.V.R.) este distanta dintre punctele subnasion

si gnation cand mandibula se afla in pozitie de repaus (raport relativ constant
care se poate masura).
Pentru a determina DVO, pornim de la DVR care poate fi masurata:
DVR – 2-3 mm = DVO
Practic, se procedeaza in felul urmator:
- pacientul cu sabloanele in cavitatea bucala;
- portiunea posterioara a bordurii mandibulare este prea inalta – se stabilesc

contactele numai posterior – radiem din ceara pana avem contacte pe toata
intinderea.
- scoatem sabloanele (sau numai cel mandibular) si vom masura DVR.
- avem nevoie de ocluzometru
Pregatirea pacientului in vederea determinarii DVO:
- pacientul va fi asezat in fotoliul stomatologic in pozitie sezanda, cu spatele

drept, musculatura cat mai relaxata posibil, capul drept, pozitionat natural in
raport cu centrul sau de greutate, fara a se sprijini pe tetiera.
- privirea va fi indreptata inainte;
- pacientului trebuie sa i se creeze conditiile psihice cat mai favorabile pentru a

preveni o eventuala contractie musculara a muschilor ridicatori ai mandibulei.
Efectul de calm si de liniste poate fi marita prin inchiderea ochilor, antrenand in
felul acesta relaxarea musculara.
- se va trece la determinarea propriu-zisa a D.V.R. Sablonul maxilar va fi

introdus in gura pentru a oferi partilor moi un sprijin similar cu cel al viitoarei
proteze.
- Noi recomandam relaxarea naturala.
- dupa aranjarea pacientului asa cum s-a precizat mai sus, creindu-i cele mai
bune conditii de
confort, il invitam apoi sa priveasca pasiv direct inainte, intr-o stare de relaxare
completa. Va pastra un contact lejer al buzelor, stabilizator asupra pozitiei de
repaus.
- se va urmari pozitia fireasca a buzelor si armonia dintre toate trasaturile fetei,

insotita de o infatisare relaxata.
- in aceasta pozitie de repaus vom masura distanta subnasion - gnation cu

ajutorul ocluzometrului. Din distanta gasita vom scadea 2-3 mm pentru a ajunge
in felul acesta la D.V.O. medie, pe care urmeaza sa o determinam in continuare.
- in lipsa ocluzometrului, masurarea se poate face si cu ajutorul unui compas

(distanta compasului se masoara cu rigla), luandu-se de data aceasta doua
puncte de reper mai proeminente (de exemplu: varful nasului si proeminenta
barbiei). Si din aceasta distanta vom scadea 2-3 mm.
- daca determinarea se face fara sablonul introdus in gura, va trebui sa fim atenti
asupra posibilitatii unei subevaluari a D.V.R Apropierea mandibulei fata de
maxilar se poate explica prin modificarea pozitiei limbii cu ridicarea sa si
aspirarea tesuturilor moi peribucale spre interiorul cavitatii bucale.
- odata prestabilita distanta ce va materializa dimensiunea verticala de ocluzie,
vom introduce in gura ambele sabloane, bine centrate pe zona de sprijin. La
inchiderea gurii vom urmari daca cele doua borduri vin in contact pe toata
intinderea lor sau contactul se realizeaza numai in anumite zone. Cu ajutorul
spatulei de ceara vom indeparta sau vom adauga ceara pe bordura mandibulara,
pana cand dimensiunea verticala de ocluzie prestabilita de noi este asigurata iar
bordurile vin in contact pe toata intinderea.
- este o metoda functionala cu larga raspandire in practica, care ne va permite

obtinerea unei dimensiuni verticale de ocluzie situata in limite acceptabile
functional.
- se impune ca intotdeauna sa se coroboreze cel putin 2-3 metode intre ele.
Determinarea si inregistrarea relatiei centrice (Rc)
RC – pozitia condililor fata de cavitatea glenoida in care acestia ocupa cea mai
inalta si nefortata pozitie.
Pentru a obtine cea mai inalta si nefortata pozitie a condililor in cavitatea

glenoida, corelata cu o dimensiune verticala optima (stabilita deja), nu ne-a mai
ramas decat sa pozitionam corect mandibula in sagital (cat mai posterior dar
nefortat) si in transversal (medial, de asemenea nefortat).
Determinarea relatiei centrice ridica mult mai multe dificultati decat

determinarea dimensiunii verticale de repaus si implicit a D.V.O.
DVR este o pozitie reflexa de postura, convenabila mandibulei, in schimb relatia

centrica nu este o pozitie spre care mandibula sa se deplaseze foarte confortabil,
de la sine: pacientul singur nu va reusi sa inchida gura in cea mai retrudata
pozitie; el va trebui sa execute o serie de miscari (teste functionale) iar medicul
sa-i ghideze mandibula intr-o miscare de retruzie, pana cand condilii ajung in
pozitia cea mai inalta, posterioara si nefortata.
- IM trebuie sa coincida cu pozitia condililor in RC;

- moment hotarator in succesul protezelor mai ales ce priveste stabilitatea
protezelor.
89.Tehnica inregistrarii extraorale si intraorale a miscarilor mandibulare la

pacientii edentati total. Importanta practica. Tehnica montarii dintilor artificiali
in protezele totale dupa Gizy
inscrierea extraorala a miscarilor mandibulare. Aceasta procedu- r.i se

efectueaza cu ajutorul unor dispozitive speciale, care sint repre¬zentate de arcuri
faciale. Aceste dispozitive au fost propuse de Gysi si llanau. Mai frecvent utilizat
este arcul Gysi, in componenta caruia de¬osebim doua parti: intraorala si
extraorala. Partea intraorala o repre¬zinta o placuta metalica in forma de «U»
care se lipeste de bordura de ocluzie inferioara in zona frontala dupa
determinarea relatiilor in- tcrmaxilare centrice. Partea orala prin intermediul a
doua prelungiri >e fixeaza la arcul facial (partea extraorala) care se afla in
acelasi plan. La extremitatile partii extraorale sint montate tije pentru fixa rea
dispozitivelor de scris (creion) care se pozitioneaza perpendicu¬lar pielii in zona
articulatiei din stinga sau dreapta. Concomitent pe obrazul pacientului in aceasta
zona se aplica o foaie din carton avind indoiata 1/4 din la(ime, partea indoita
fiind perpendiculara fetei si paralela cu arcul facial, reprezentind in asa fel
planul protetic. Crei¬oanele se fixeaza la nivelul condililor, centrul carora se
proiecteaza la 1 —1,3 cm inaintea tragusului urechii. Pentru a fi executata
inscrie¬rea traiectoriei articulare sagitale pacientul este rugat sa deplaseze
mandibula anterior, concomitent si arcul facial cu mecanismul de in-scriere
realizeaza aceeasi miscare, inscriind gradul de deplasare a condililor articulari.
Unghiul format de linia inscrisa si marginea in¬ferioara a foii de carton va forma
unghiul sagital al traiectoriei arti¬culare sagitale.
inscrierea miscarilor laterale ale condililor mandibulei se obtine in felul urmator.

Creionul se instaleaza inaintea tragusului, indreptindu-i virful in jos. Foaia de
carton se aplica in plan orizontal la ni¬velul tragusului. La miscarile laterale ale
mandibulei se inregistrea-
za miscarea laterala a condililor articulari. Unghiul care se forme.i- za intre linia

inscrisa si pozitia initiala a virfului creionului formeazl unghiul traiectoriei
articulare transversale — unghiul Benncil (fig. 182).
Pentru inregistrarea traiectoriei incisivale sagitale partea intra.> rala a arcului
facial se lipeste la bordura ocluzala inferioara sub un unghi drept in zona
frontala intre comisura gurii si linia medie Inci- sivala. La capatul extraoral al
dispozitivului se fixeaza creionul in pozitie orizontala, paralel cu planul de
ocluzie. Virful creionului h instaleaza contra punctului incisiv, iar foaia de carton
se fixeaza Iti dispozitiv in plan sagital. Dupa indeplinirea acestor cerinte, pacieu
tul deplaseaza mandibula anterior, iar creionul traseaza pe foaia dr carton
traiectoria de miscare a punctului incisiv. Unghiul care se for mcaza intre linia
trasata si linia de contact dintre bordurile de oclu zie reprezinta unghiul
traiectoriei incisivale sagitale.
La inscrierea traiectoriei incisivale transversale pe fiecare bordu ra de ocluzie se

fixeaza cite o tija metalica, iar la virfurile lor extrao< rale se fixeaza sistemul de
inscriere. Pe tija inferioara la capatul ex traoral este fixata in plan orizontal, o
placuta din metal, acoperita cu ceara de culoare neagra. De tija superioara, la
capatul extraoral, est«' fixat un pivot, virful caruia este situat in centrul placutei
metalice i tijei inferioare si contacteaza cu ea. La efectuarea miscarii de lateri
litate, virful pivotului lasa linii in ceara de pe placuta metalica, dup* care se
determina unghiul traiectoriei incisivale transversale. Po/.i tia initiala a pivotului,
care se afla la virful unghiului, corespunde re Iatiloir centrice. Aceasta metoda
poate fi utilizata si pentru revizii determinarii precise a relatiilor intermaxilare
centrice.
inregistrarea intraorala a miscarilor mandibulare. La inregis trarea miscarilor

mandibulare dupa aceasta metoda se foloseste fenomenul Cristhensen. Autorul a
constatat ca la deplasarea mim dibulei anterior, intre suprafetele ocluzale
1. Conceptia mecano-geometrica Gysi – elaborata initial pentru dentitia

naturala
este valabila i in cazul ocluziei artificiale realizate prin ap. g-p. amovibil.
Principiul de baza de la care se porne te este cel de a realiza un contact tripodal
intre suprafetele ocluzale ale arcadelor dentare artificiale.
Conform conceptiei mecano-geometrice, in I.M. arcadele trebuie sa realizeze

maximum de contact pe toata suprafata arcadei. In mi carea de propulsie,
contactul
dento-dentar trebuie sa se realizeze atit in zona anterioara, cit si in zonele

laterale,
posterioare sub forma contactului stabilizator in trei puncte.
In miscarile de lateralitate de asemenea trebuie sa existe trei puncte de montare
– dintii artificiali se monteaza pe mijlocul crestei
– cuspijii palatinali ai dintilor superiori sa patrunda in antul M-D ai celor
inferiori
– montarea sa refacca curbele sagitale si transversale de compensatie.
Gysi a elaborat si o serie de reguli individuale (pentru fiecare dinte) de montare

a
dintilor artificiali cu scopul de a usura si standardiza montarea. Urmeaza

individualizarea,
mai ales in zona frontala pentru redarea unui aspect cit mai fizionomic si
individual.
Existenta unor contacte intre dintii artificiali in numar mai mic de trei sau
distribuite necorespunzator, nu realizeaza principiul contactului tripodal –

instabilitatea
statica si dinamica a ap. g-p. amovibile.
Pentru stabilizarea acestor aparate se impune realizarea si a unor contacte

simetrice in zonele distale. Existenta a doua puncte de contact plasate unilateral
vor
determina bascularea in jurul axei ce une te contactul. Realizarea a 3 puncte de

contact
distribuite pentru a realiza contactul tripodal va determina 3 forte de basculare a

caror
rezultanta va deplasa ap. g-p. de pe C.P.
Realizarea contactelor tripodale in rapoartele de ocluzie centrica se pot obtine
destul de usor. In ocluzia dinamica realizarea contactului tripodal impune

conceperea
curbelor de compensatie in sens sagital pentru deplasarile anterioare i in sens

transversal
pentru deplasarile laterale ale ap. g-p. amovibile.
In mi carea de propulsie contactele dentare artificiale se realizeaza la nivelul
ghidajului anterior prin unul sau mai multe puncte ce vor determina momente
de
rasturnare ale protezei. Evitarea destabilizarii protezei se va realiza prin

intermediul
curbei sagitale de compensatie ce va permite pastrarea contactului in zona

anterioara i
aparitia contactelor simetrice in zonele distale.
a) metoda de montare a lui Gysi utilizeaza:
– dinti anatomorfi, cu morfologie apropiata de cea a dintilor naturali;

– montarea se realizeaza intii pe maxilar i apoi pe mandibula;
– se urmare te realizarea curbelor de compensatie sagitala i transm. cu

realizarea
contactelor tripodale statice i dinamice;
– pe linga montarea normala se poate realiza i montarea inversa sau incruci ata
in functie de axul interalveolar.
90.Tehnica controlului exobucal si intrabucal a machetei protezei totale. Greseli

posibile la etara determinarii DVO. Simptomele clinice. Tactica medicului.
Verificari asupra corectitudinii determinarii D.V.O.
• Dupa ce consideram terminata manopera de determinare a DVO, vom verifica

in final stabilitatea sabloanelor pe suprafata de sprijin a campului protetic, in
timp ce bordurile sunt in contact. Este o proba clinica deosebit de importanta. La
inchiderea gurii, ambele borduri trebuie sa fie in contact, iar baza sabloanelor in
contact intim cu zona de sprijin. Verificarea se face prin proba spatulei sau prin
exercitarea unor presiuni digitale, pe baza ambelor sabloane in vestibul. Daca la
aceasta proba apare o spatiere intre cele doua borduri fie la stanga, fie la
dreapta, insemneaza ca determinarea s-a facut gresit, cu bascularea sabloanelor
pe campul protetic, respectiv prin desprinderea bazei sabloanelor sau numai al
unuia dintre ele de pe campul protetic.
Cauza este conformarea gresita a bordurii mandibulare dupa cea maxilara, cu

intilnirea in contact prematur pe o parte fata de cealalta. Corectarea se face fie
prin adaus de ceara la nivelul bordurii prea reduse (in subdimensionare), fie prin
radierea unui strat de ceara din partea supradimensionata.
Pe langa proba spatulei pozitiva, contactul prematur la nivelul unei hemiarcade

se poate manifesta si prin deraparea sabloanelor cu devierea liniei mediane.
Proba spatulei – cand ceara este bine racita, introducem sabloanele si vom
incerca sa introducem spatula intre bordurile de ocluzie din dreapta. Daca nu
intra, sabloanele sunt in contact. Daca intra avem proba spatulei pozitiva. Pentru
a evita deformarea cerii – presiuni verticale digitale si pe stanga si pe dreapta.
Este metoda functionala si de baza. Nu ne putem baza doar pe o singura metoda.
Alte metode:
- aspectul faciesului cu sabloanele in gura;
- ar trebui sa se observe o ameliorare a faciesului;
- sa existe o concordata intre cele 3 taje;
- baza superioara si inferioara sa aiba o pozitie normala;
- buzele sa aiba pozitia de relaxare;
- santurile nazo-labiale, peribucale sa fie usor ameliorate, iar cavitatea bucala sa

ne relateze ca simte un confort in aceasta pozitie.
Supraevaluarea D.V.O
Este o greseala grava, cauzata de regula de neglijenta si graba practicianului.
Supradimensionarea se manifesta prin :
- aspect facial nefiresc: facies crispat, buze contractate tensionate care se

apropie cu efort;
- proportia dintre etajele fetei e modificata, cu etajul inferior marit;
- disparitia spatiului de inocluzie (nu se departeaza sabloanele – se reduce din

sablonul mandibular);
- etajul inferior al fetei > decat celelalte 2 etaje.

Semnele unei D.V.O mai reduse decat normal sunt:
- persistenta modificarilor fizionomice caracteristice faciesului de edentat total:

santuri peri si paraiabiale accentuate, vizibilitatea redusa a rosului de buze,
aspect imbatranit. Se mai verifica odata DVR.
Redimensionarea va trebui facuta cu prudenta, prin tatonare, fara a depasi 2

mm, pentru a permite tesuturilor moi sa se acomodeze cu usurinta la noua
situatie.
91.Greseli posibile le determinarea pozitiei neutre a mandibulei la pacientii

edentati total. Simptomele clinice. Tactica medicului.
92.Recomandari pacientilor dupa aplicarea protezelor mobilizabile pe cimpul

protetic. Ingrijirea igienica a protezelor. Etapele de adaptare.
V. Kurleandski deosebeste trei faze de adaptare fata de prote¬zele dentare.
Faza I, numita faza de excitare, apare in primele zile dupa apli carea protezelor
si este caracterizata printr-o salivatie abundenta, reflexul exprimat de voma,
modificari de fonatie, o micsorare a efi cacitatii masticatoare si o dinamica
necoordonata a mandibulei.
Faza a Il-a, numita faza de inhibitie partiala, apare in a do¬ua zi si continua pina
la a 5-a zi dupa aplicarea protezelor. In aceasta perioada are loc restabilirea
partiala a functiei, se micso reaza salivatia, dispare reflexul de voma. iar
miscarile mandi bulei devin mai coordonate. La pacient apare o incredere in posi
bilitatea de a se adapta catre proteze.
Faza a lll-a, numita faza de inhibitie totala se stabileste pe parcursul primei luni.
In aceasta perioada dispar senzatiile nega¬tive si proteza nu mai este acceptata
ca un corp strain, dar, dim¬potriva, lipsa aduce la un disconfort in cavitatea
bucala. La pa¬cientii care se reprotezeaza perioada de adaptare va fi mai mica
fiind la fel influentata de calitatea lucrarilor, de gradul de fixa¬re, stabilizare si
lipsa durerilor.
In perioada de adaptare medicul efectueaza corectarile nece¬sare recomandind
pacientului sa se adreseze medicului periodic. In aceste sedinte se examineaza
cimpul protetic si in cazul pre¬zentei unor leziuni proteza este supusa corectarii
prin slefuire si se recomanda pacientului o respectare riguroasa a igienei
cavita¬tii bucale. Dupa adaptarea pacientului fata de proteze, se reco¬manda de
a vizita medicul de 2 ori pe an.
93.Cauzele posibile de fixare insuficienta a protezelor totale .Regulile de

corectare.
94.Limitele protezelor totale la maxila si mandibula.
95.Indicatii si etapele clinico-tehnice la confectionarea protezelor totale cu

captusala si baza metalica.
Tratamentul protetic al edentatei totale reclama realizarea conse- • utiva a

etapelor clinico-tehnice respective.
Clinic — amprentarea preliminara (anatomica).
Laborator — realizarea modelului preliminar si confectionarea lingurii

individuale.
Clinic — amprentarea functionala (finala).
Laborator —realizarea modelului de lucru (final) si confectiona¬rea sabloanelor

cu bordurile de ocluzie.
Clinic — determinarea relatiilor intermaxilare.
Laborator — fixarea complexului model-sablon in ocluzor sau ar- culator si

realizarea arcadelor dentare.
Clinic — proba machetei protezei totale.
Laborator — transformarea machetei in proteza, prelucrarea, sle- inirea si

lustruirea.
Clinic — aplicarea protezei pe cimpul protetic.
Protezele totale cu baza metalica sint indicate in cazurile cind are loc fracturarea
frecventa a protezelor din acrilat, uneori ca o metoda de ingrelare a protezelor
de pe mandibula pentru a asi¬gura o fixare mai efectiva, la pacientii ce sufera de
bruxism, in cazurile de insuportabilitate sau alergii fata de acrilate. Totoda¬ta
baza metalica este un bun conducator de temperatura, si deci receptorii
mucoasei cimpului protetic au posibilitatea de a-si men¬tine func(ia.
Confectionarea ba<ei protezei cu captuseala
Sporirea capacitatii functionale, ameliorarea metodelor de fi¬ne si micsorare a

perioadei de adaptare prezinta o problema iluala in tratamentul protetic al
pacientilor cu edentatie totala. Realizarea tratamentului intr-o mare masura
depinde de invoieli¬le anatomotopografice ale cimpului protetic, materialele din
care • confectioneaza protezele, starea fibromucoasei, sensibilitatea «•I etc.
S-a constatat*, ca aplicarea acrilatelor obisnuite nu totdeauna ne permite sa

atingem scopul scontat. M. Napadov (1955), A. Doi- mkov (1961), E. Kopit
(1967), V. Visotki (1975), W. Sehmidt (l<)83) etc. recomanda in asa cazuri ca
baza protezei sa se con- icctioneze din doua straturi, adica cu o captuseala din
material la st ic. Aceasta va permite sa repartizam uniform presiunile mas-
inatoare, amortizind presiunile in zonele necesare. Asemenea pro- le/.e sint
indicate in cazurile cind avem o fibromucoasa cu rezili- < nta scazuta, la o atrofie
exprimata a apofizelor alveolare, in temei la mandibula sau la o forma atipica a
lor (piriforma, ascutita), prezenta exostozelor, proeminentelor sau a
formatiunilor anatomi¬ce exprimate (torusul palatinal, tuberozitati exagerate),
la o into¬leranta a fibromucoasei cimpului protetic fata de acrilatul obis¬nuit, la
o sensibilitate marita a fibromucoasei catre presiunea mas- licatoare, in maladii
cronice ale fibromucoasei cavitatii bucale etc. Y Kalinina, V. Zagorski (1990) au
constatat ca protezele cu cap¬tuseala din materiale elastice (Ortosil — M.,
Eladent-100, Elas- oplast etc.) maresc eficacitatea masticatoare cu 17—
20%.Baza din metal poate fi confectionata prin metode de stantare din placi de
otel inoxidabil cu grosimea de 0,3—0,4 mm sau tur¬nate din aliajele tip crom-
cobalt aur platinat.Metoda de stantare nu este efectiva din cauza lipsei de
preci¬zie si in prezent este utilizata rareori. Cel mai frecvent este uti¬lizata
metoda prin turnare. Realizarea acestei metode consta in dublarea modelului cu
masa refractara de tipul Silamin, modela¬rea bazei din ceara creind pe centrul
apofizei alveolare puncte de retentie in forma de «T», anse, butoane etc.
Concomitent la mij¬locul versantelor orale a apofizelor alveolare se creeaza un
sant ca¬re ne va da posibilitatea sa asiguram o trecere lenta a acrilatului din
zona dintilor artificiali spre baza metalica. Dupa modelare se efectueaza
turnarea si realizarea protezelor conform proceselor clinico- tehnice cunoscute.
96.Indicatiile catre reconditionarea protezelor mobilizabile. Tehnica metodelor

directa si indirecta
97.Indicatiile si tehnica confectionarii protezelor totale cu baza armata.

Materiale folosite.
98.Tehnologia confectionarii protezelor dentare mobilizabile din mase plastice

elastice tip Volpast prin metoda injectarii. Avantaje.
99.Indicatii si tehnologia confectionarii protezelor totale pe implante.

Ortop An 4raspuns La Ex

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ortop An 4raspuns La Ex

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.Definitie “ocluzie centrica”. Semnele o. c.

Caracteristica celor doua

Este un contact static sau dinamic dintre arcadele dentare indiferent de

2.Definitie “tip de ocluzie”. Tipurile de ocluzie fiziologice si patologice.

Tip de ocluzie interdentara este raportul dintre arcadele dentare in ocluzie

Fiziologice: Ortognata – fiecare dinte este in contact cu doi dinti antagonishti,

O. dreapta (cap la cap)- se deosebeste de cea ortognata numai prin contactul

O. opistognata- dintii din zona frontala la ambele maxilare impreuna cu

Patologice: Prognatia(ocl distala)- protruzia frontalilor superiori care apare un

Progenia- deplasareaa anterioara a mandibulei shi ca rezultat instalare unui

Ocluzia adinca- e o supraocluzie frontala accentuata, cind dintii frontali

Ocluzie incrucisata-dereglare a acadelor in plan transversal, in zona frontala

3.Definitie “relatii de postura mandibulara”. Testele functionale la determinarea

4.Definitie “spatiul fiziologic de inocluzie” si “spatiul liber de vorbire”.

In stare de repaus, datorita unei relaxari musculare echilibrate si ib influenta

5.Definitie “D V O”. Metodele de detrminare.

Cu un creion chimic pe treimea mediana a fetei in zona proiectarii linie mediene

6.Definitie “pozitia neutra a mandibulei”. Metodele de determinare.

Starea de echilibru dintre musc.ridicatori si musc.coboritori cind acestea se afla

7.Semnele de o. c. caracteristice pentru toti dintii in ocluzia ortognatica.

a) fiecare dinte contacteza cu 2 dinti antagonishti, afara de incis centrali

Dinamica- relatiile de ocluzic dinamica (miscari de propulsie si lateralitate). La

9.Consecutivitatea examenului clinic a pacientului.

Examenul subiectiv- motivatia(acuze), istoria acualei maladii, istoria vietii

Examenul obiectiv- ex. Exobucal, endobucal, ex dintilor.

10.Consecutivitatea examenului clinic endobucal. Ordinea si criteriile

1)Reportul dintre buze, gradul de deschidere a gurii shi mobilitatea muschiului

4)Raportul dintre arcadele dentare, tipul ocluziei

5)Mucoasa cav bucale

6)Apofizele alveolare si maxilarele

11.Examenul clinic al apofizelor alveolare edentate partial si al fibromucoasei

Este inspectie si palpare digitala ce ne permite sa precizam limitele breselor

Sunt 3 tipuri de mucoasa: a)activ mobila-buzele,limba,obrajii, planseul bucal b)

12.Examenul clinic al ocluziei statice si dinamice. Inregistrarea contactelor

Statica-Pozitiile mandibu¬lei fata de maxila pot fi centrice, excentrice cu contact

Dinamica- relatiile de ocluzic dinamica (miscari de propulsie si lateralitate). La

13.Examenul clinic si paraclinic al musculaturii sistemului stomatognat.

Inspectia ne da posibilitatea de a constata absenta sau prezenta asimetriei fetei,

14.Metoda electroodontometriei si termodiagnosticul starii pulpei dentare.

Electroodontodiagnosticul ne permite sa stabilim pragul de sensibilitate a

Termodiagnosticul determina reactia pulpei la excitanti termici,

15.Definitie “eficienta masticatorie”. Enumerati metodele statice de determinare.

Eficienta masticatoare poate fi determinata in procente prin comparatie cu cea a

16.Metodele dinamice de determinare a eficientei masticatorie. Determinati

Rubinov a ajuns la concluzia ca proba de masticatie dupa Ghel¬man nu

La baza calcularii gradului de pierdere a eficientei masticato- rii conform

17.Scimbarile starii functionale a parodontului dintilor in dependenta de gradul

Parodontograma este o me¬toda statica de evidenta a starii functionale a dintilor

18.Indicatii si contraindicatii generale, locale la tratamentul protetic.

19.Pregatirea pre- si proprotetica catre tratamentul protetic.

Pregatirea preprotetica- Pregatirea generala a organismului poarta un caracter

20.Doua metode ale amprentei intr-un timp. Indicati materialele si tehnica.

Amprenta este copia negativa si fidela a cimpului protetic. Amprenta realizata

21.Metoda amprentarii in ocluzie. Clasificarea materialelor amprentare dupa I.

Amprenta in ocluzie este executata folosind lingura amprenta- ra speciala, care

22.Etiologia edentatiei partiale. Enumerati factorii de care depinde tabloul clinic

Factorii care duc la aparitia edentatiei partiale, con¬ditional pot fi repartizati in

23.Simptomele endobucale ale edentatiei partiale. Caracteristica dimensiunelor

La examenul endobucal vom observa urmatoarele simptome:

1)dereglari de integritate a unei sau a ambelor arcade dentare;

2)dezintegrarea arcadelor dentare in care apar doua grupe de dinti: a) grupa

24.Clasificarea edentatiei partiale dupa Kennedy si Kennedy-Applegate.

Cl I.Arcadele den¬tare edentate partial cu prezenta obligatorie a breselor