COMPLIANȚA TERAPEUTICĂ

Definiţie
engl.”compliance”=supunere,acord,încuviințare,bunăvoință
Complianţa presupune o schimbare voluntară de comportament, precedată de cererea
direcţionată din partea cuiva.
Complianța terapeutică: adeziunea bolnavului la indicațiile medicale, care includ terapiile
medicamentoase, regimurile alimentare,modificarea stilului de viață, precum și acceptarea
supravegherii medicale și a controlului periodic. Conform SchechtmanKB, Patient Compliance,
Encyclopedia of Biopharmaceutical Statistics, 712/717, 2003 ,complianța reprezintă un ansamblu
comportamental complex, influenţat semnificativ de: statutul socio-economic al pacientului, abilităţile
personalului medical și organizarea sistemului sanitar.
Complianţa terapeutică reprezintă concordanţa dintre indicaţiile şi interdicţiile formulate de
medic şi aplicarea lor efectivă de pacient.
Concepul de complianţă a fost criticat , afirmându-se despre acesta că ar devaloriza
autonomia şi demnitatea pacientului, încurajând atitudinea autoritară a medicului. Termenul are o
notă de conformism, de supunere a pacientului faţă de medic. În prezent, medicii preferă să
folosească termenul de aderenţă terapeutică.
Aderenţa terapeutică implică colaborarea voluntară a pacientului, respectiv acţiunile acestuia
în consens cu planul terapeutic stabilit în urma tranzacţiei profesionale dintre medic şi pacient, în
care fiecare dintre ei a înţeles punctul de vedere al celuilalt.
Pot exista trei situaţii posibile:

 Hipercomplianţă (”exces de zel”) - adăugarea de către pacient a unor mijloace terapeutice

neprescrise de către medic, sporirea cantităţii de medicamente, a duratei tratamentului
 Complianţă normală – se înscrie în cadrul respectării prescripţiilor terapeutice
 Hipocomplianţă – slaba cooperare, poate merge până la non- complianţă şi refuzarea
prescripţiilor terapeutice

Eficienţa actului medical este legată de gradul în care ansamblul recomandărilor, prescripţiilor
şi instrucţiunilor date de medic (pe baza stabilirii diagnosticului şi a experienţei sale terapeutice)
este tradus în faptă de către pacient, obligat prin statutul său social să dorească şi să acţioneze
pentru vindecarea bolii sale.
 Factorii de care depinde complianţa terapeutică

În afara elementelor legate de medicul care prescrie şi bolnavul care aplică tratamentul indicat,
există un complex de factori generaşi de natura prescripţiilor medicale şi de caracterul bolii, care
acţionează convergent sau divergent asupra complianţei terapeutice.
Factori de care depinde complianţa terapeutică după Ioan- Bradu Iamandescu-1995,1998:

1. Factori implicaţi de natura prescripţiilor terapeutice

 Costul şi durata tratamentului (costul ridicat, aderenţă scăzută)
 Complexitatea tratamentului (scade aderenţa)
 Efectele adverse prezente sau imaginate (efect negativ asupra aderenţei)
 Eșecul anterior al unor prescripții terapeutice similare (scade aderenţa)
 Schimbarea radicală a stilului de viață (scade aderenţa)
2. Medicul care prescrie
 Exponent al puterii sociale ( statutul social, grad şi nivel de pregătire)
 Prestigiul medicului (influenţează direct proporţional complianţa terapeutică)
 Calitățile relaționale ale medicului față de bolnav care pot să crească aderenţa la tratament
(empatie,suport informațional- informaţii despre boală şi tratament,instrucţiuni scrise cu privire
la schema de tratament şi regimul igieno-dietetic,adoptarea unui mod adecvat de transmitere a
informațiilor despre boală şi tratament în funcţie de nivelul intelectual al bolnavului,respectarea
confidențialității)
3. Bolnavul ca receptor şi executant al indicaţiilor terapeutice
Există o serie de factori care diferenţiază bolnavii în raport cu modul de punere în practică a
indicaţiilor terapeutice:

 Factori psihologici
- cognitivi - nivelul de înţelegere,credinţele, capacitatea de concentrare a atenţiei şi de
memorare;
- emoționali- anxietate crescută, frica de efecte secundare, depresia, pesimismul, scad
complianţa;
- atitudinali- atitudinea faţă de medic şi faţă de boală ;
- comportamentali – comportamente nocive faţă de sănătate (fumat, alcoolism,
droguri)determină non-complianţă;
- motivaționali – motivaţia extrinsecă, neasumată, scade aderenţa la tratament
 Sănătatea mintală (pacienți psihotici-complianță scăzută datorită absenței conştiinței bolii;
funcţiile cognitive sunt afectate la pacienţii cu retard mental şi demenţe conducând la hipo-
sau non-complianţă)
  Factori socio-economici (suport social scăzut determină hipocomplianţă, venit scăzut-
reducerea complianţei dacă nu există o adaptare a schemei de tratament la posibilităţile
materiale ale pacientului)
 Vârsta – adolescenţii şi vârstnicii au predispoziţie mai mare la nonaderenţă

4. Factorii dependenţi de boală

 Evoluţia acută /cronică (evoluţia cronică sscade aderenţa)
 Simptomatică /asimptomatică (lipsa simptomelor scade aderenţa)
 Gradul de severitate (influenţează direct proporţional complianţa terapeutică)
 Gradul de afectare a activității pacientului (influenţează direct proporţional aderenţa la
tratament)
 Coexistența altei/altor boli- în special la vârtnici, creşte complianţa terapeutică

5. Factorii care ţin de modul de relaţionare dintre medic şi pacient

 Asigurarea confidenţialităţii actului medical
 Timp suficient alocat de medic pacientului
 Câștigarea încrederii pacientului
 Oferirea de suport informațional adecvat pacientului
 Susținerea emoțională a bolnavului
 Individualizarea relaţiei terapeutice în funcţie de personalitatea pacientului
6. Factorii socio-culturali
 Familia ( are rol pozitiv,procură medicamente, acordă ajutor, suport moral)
 Colegii de serviciu (prin unele “sfaturi autorizate” contrar indicaţiilor medicale primite de
către bolnav,pot influenţa negativ complianţa, dar şi pozitiv prin exemplul personal de respectare
cu rigurozitate a unui tratament)
 Colegii de salon ( au o influenţă puternică, pozitivă, asupra bolnavului datorită solidarităţii în
suferinţă, apreciază personalul medical, sau negativă- furnizează “reţete“ diferite de tratamentul
recomandat)

Mijloace de evaluare a complianței terapeutice

Există posibilitatea evaluării abaterilor bolnavului de la indicaţiile terapeutului şi a factorilor
care le generează folosind următoarele mijloace de evaluare:

 Chestionarele- bazate pe autoevaluare de către pacienţi, având o slabă concordanţă cu

evaluările obiective
  Interviurile – bazate pe o tematică ce poate aduce noi informaţii despre teama bolnavului de
efectele secundare ale medicamentelor sau despre atitudinea lui faţă de tratament
 Metode obiective : agenda pacientului (notarea momentului când îşi ia medicamentele şi
efectele secundare apărute), controlul medicaţiei ( numărarea pastilelor,dozări ale
medicamentelor)

Metode și tehnici de optimizare a complianței terapeutice

Medicul trebuie să ajute pacienţii să înţeleagă modul în care o bună complianţă la tratament
poate determina o evoluţie favorabilă a bolii. O comunicare regulată şi o urmărire atentă sunt
esenţiale în creşterea complianţei terapeutice.
Strategiile de creştere a complianţei au un mare potenţial de reducere a costurilor îngrijirilor
de sănătate, a suferinţei personale şi a greutăţii suportate de familie.

 Strategii centrate pe boală și tratament

- Cunoașterea atitudinilor pacienților cu privire la medicamente și boală
- Furnizarea de informații clare
- Sublinierea legăturii dintre oprirea medicamentului și recădere
- Prescrierea medicamentelor în funcție de posibilitățile materiale ale pacientului
- Alegerea unui tratament cu o tolerabilitate bună
- Cutii de medicamente cu compartimente diferențiate pe zile/ore
 Strategii centrate pe pacient
- Creșterea motivației prin evidențierea pericolelor pe care le implică non-complianţa
- Consiliere psihologică (suport personal sau telefonic acordat la nevoie)
- Încurajarea pacientului să participe la grupuri de suport sau să intre în diferite asociații
- Auto-monitorizarea, de către pacient, prin ținerea unor jurnale sau evidenţe ale ingestiei de
medicamente
 Strategii care se adresează anturajului pacientului
- Încurajarea pacientului de a respecta regimul terapeutic
- Scutirea de responsabilitate a pacientului
- Cunoașterea regimului igieno-dietetic al pacientului
- Controlul suplimentar al administrării medicamentelor și respectării restricțiilor impuse de
boală
- Asigurarea suportului material, informațional și emoțional al bolnavului
 Strategii centrate pe relația medic-pacient
- Stabilirea unei relații de încredere medic-pacient
- Respectarea confidențialității
- Discutarea cu pacientul a abaterilor de la tratament
- Se ia în calcul cooperarea familiei sau a anturajului pacientului
- Discutarea efectelor secundare ale terapiei
- Gratificații verbale aduse pacientului compliant