DEFINIREA TRATAMENTULUI

O definitie formala a tratamentului , reprezinta gradul în care utilizarea de catre o persoana

a medicamentelor coincide cu indicatia medicului (mai general - masura în care comportamentul
unei persoane corespunde cu sfatul medical). Noua din zece pacienți nu iau corect medicamentele
prescrise sau nu le iau deloc.

RELAȚIA TERAPEUTICĂ ÎN ACTUL MEDICAL

Actul medical constă într-o activitate complexă care are ca fundament central conservarea
stării de sănătate a unui individ, grup sau colectivitate, care solicită direct sau indirect instituirea unor
intervenţii sau măsuri reparatorii a prejudiciului fizic, psihic sau social.

1. Actori principali şi secundari în relaţia terapeutică

Principalii actori ai relaţiei terapeutice sunt medicul şi pacientul.

Medicul (terapeutul) oferă îngriji respecializată și este vectorul principal de servicii de

normat prin formare profesională şi prin legislaţia domeniului medical. În relaţia

terapeutică are o poziţie de ascendenţă faţă de pacient generată de controlul pe care-l deţine

prin informaţie și abilităţi asupra bolii şi bolnavului;

Pacientul (bolnavul) cere îngrijire de sănătate şi este persoana cu care medicul ca

Ofertant îşi exercită rolul medical. În relaţia terapeutică pacientul are un comportament de

rol generat de valori despre sănătate și boală, credinţe despre actul medical, reprezentări şi

atitudini faţă de act în ansamblul său sau faţă doar de un segment al acestuia (ex: acceptă

Eficienţa relaţiei medicale

Relaţia terapeutică dintre medic și pacient are de regulă două tendinţe principale:

• Complementară și conflictuală.Aceste tendinţe au la bază tranzacţii şi ajustăriale

rolurilor dintre actori realizate unilateral sau bilateral care pot avea caracter constant

Pentru relaţiade tip complementar s-au identificat trei tipuri de relaţii:

o Activitate(maximăpentru medic)–pasivitate(maximăpentrupacient), Conducere(medic)–

cooperare(pacient

-Conducere(medic)–cooperare(pacient) de tipul parinte-adolescent

-Cooperare mutuală de tipul adult – adult

•Relaţia cu potenţial conflictual sau conflictuală are la bază convingerile diferite ale actorilor
relaţiei terapeutice despre boală care pot fi sistematizate în cinci dimensiuni:

1. identitate: recunoaşterea semnelor, simptomelor, denumirii bolii;

2. cauzalitate: factoriposibili care au declanşatboalașistadiul (acut/cronic);

3. evoluţie: percepţiadurateibolii;

4. consecinţe: percepţiaefectelorboliiîn plan fizic, psihologic (emoţional), social şi

economic;

5. curabilitate: percepţia gradului în care boala poate fi vindecată şi controlată.

În cadrul relaţiilor terapeutice suferinţa este de regulă indezirabilă și trebuie îndepărtată prin
mijloace specifice și înlocuită cu starea de bine și confort. în cadrul activităţii medicale este
posibilă dezvoltarea unei stări particulare denumită iatrogenie.

Iatrogenia este o stare psihică reactivă a pacientuluideterminată de atitudini greșite ale

medicilor şi personalului sanitar, care prin atitudini, acţiuni, sugestii sau orice act voluntar sau
involuntar pot induce reactiv suferinţă subiectului.

Factori iatogeni sunt generaţi de medic sau personalul sanitar și constau în:

• tulburări de contact și comunicare cu pacientul (slabă cunoaştere a tipologiei

comportamentale sau ignorarea ei);
• ermetismul limbajului de specialitate (explorator, diagnostic) cu
caracterintenţionalsau accidental faţă de pacient;
• slabe capacităţi empatice, comprehensive;
• manifestarea dubiilor profesionale (esploratorii, diagnostice, terapeutice);
• explorărifuncţionaleexcesive;
• medicaţiiexcesive

ADERENŢA LA TRATAMENT ŞI COMPLIANŢĂ

Aderenţa la tratamentul propus de medic şi la recomandările privitoare la

modificarea stilului de viaţă al pacientului este produsă de concordanţa dintre
recomandările medicului şi comportamentul pacientului. Recuperarea pacientului în boală
este o componetă importantă în procesul de recuperare.

Complianţa este măsura eficienţei relaţiei dintre medic şi pacient,exprimată prin gradul
deconformare a pacientului faţă de indicaţiile terapeutice privitoare la medicaţia prescrisă şi
modificarea stilului de viaţă.

STATUTUL ȘI ROLUL BOLNAVULUI

. La baza etapelor sociale ale bolii au stat în primul rând atitudinea grupurilor umane faţă de
diferenţele dintre oameni cu referire la integritate fizică și psihică

Istoria umanităţii a fost marcată de următoarele etape:

 Etapa de abandon și exterminare

Etapa de ridiculizare

Etapa instituţionalizării bolii şi bolnavului

Etapa dezinstituţionalizării parţiale a bolii

REFUZUL TRATAMENTULUI

. Metodele de monitorizare electronica au aratat ca peste 30% dintre pacienți

omit multe dintre dozele prescrise, indiferent de boala, prognostic sau simptome.

Cel putin 50% dintre pacienți pleaca din cabinetul medical și nu își amintesc ce li s-
a spus și ce trebuie sa faca. Intre pacienții cu boli cronice, 80% aplica incorect cel putin un
aspect al programului de autoingrijire recomandat.

Complianta este un comportament al pacientului care joaca un rol fundamental în

succesul sau esecul final al oricarui tratament deoarece este o conditie necesara (desigur
nu și suficienta) pentru succesul terapeutic.

Refuzul total de a lua medicamentul, subdozarea substantiala a unui medicament

eficace, dozarea intermitenta (erori ale intervalelor dintre doze) sau intreruperea
prematura și nu în ultimul rand supradozarea - duc la eficienta clinica redusa (sau chiar
absenta) și riscuri substantiale ale tratamentului.

EŞECUL ADERENŢEI TERAPEUTICE

Poate fi determinat de doua mari categorii de factori - neintenționali (uitarea, neintelegerea

regimului, bariere de limbaj, dementa, alte boli cu afectare cognitiva, schimbari de program,
imposibilitatea obtinerii practice a medicamentelor) și intenționali (se simte mai bine și crede ca nu
mai are nevoie de medicamente, frica de efecte secundare, perceperea medicamentelor ca lipsite de
eficacitate, regim considerat prea complicat, frica de dependenta).

Uneori ameliorarea clinica duce la opinia pacientului ca medicamentele nu mai sunt necesare
și în acest caz trebuie utilizata psihoeducatia pacientului. Daca pacientul uita sa își ia medicamentul -
reducerea frecventei prizelor creste adesea complianta.

Chiar daca pacienții raporteaza un nivel ridicat de satisfactie fata de consultatie și

o buna intelegere a conditiei lor, daca nu retin sfaturile, aceasta afecteaza desigur
complianta. S-a observat ca dupa consultul medical, aproximativ o treime dintre pacienți
nu își amintesc numele medicamentului prescris, frecventa dozelor sau durata
tratamentului.